promovarea turismului religios in zona moldovei

PROMOVAREA TURISMULUI RELIGIOS ÎN ZONA MOLDOVEI

1

CUPRINS

INTRODUCERE............................................................................................................................5

CAPITOLUL I - TURISMUL RELIGIOS – FACTOR DE CUNOAŞTERE A CULTURII ROMÂNEŞTI.................................................................................................................................61.1. Turismul religios..................................................................................................................61.1.1. Consideraţii generale...........................................................................................................61.1.2. Activitaţi care favorizează turismul religios.....................................................................81.1.3. Pelerinajul, între implinire sprirituală şi/sau afacere de turism.....................................9

CAPITOLUL II – PRODUSUL TURISTIC..............................................................................102.1. Delimitări conceptuale.........................................................................................................102.2. Definirea produsului turistic................................................................................................112.3. Clasificarea produselor turistice..........................................................................................122.4. Poziţionarea produsului turistic...........................................................................................132.5. Ciclul de viaţă.........................................................................................................................142.5.1. Structura ciclului de viaţă..................................................................................................142.6. Strategii privind produsele turistice....................................................................................162.6.1. Strategii privind produsele turistice existente.................................................................162.6.2. Strategii privind produsele noi..........................................................................................172.7. Politica de comunicaţie..........................................................................................................19

CAPITOLUL III - PROMOVAREA TURISTICĂ...................................................................223.1. Obiectivele promovării..........................................................................................................223.2. Rolul informării în promovarea turismului........................................................................233.2.1. Rolul centrelor de informare.............................................................................................233.3. Formele promovãrii...............................................................................................................243.3.1. Publicitatea turistică...........................................................................................................243.3.1.1. Conţinut, obiective, etape................................................................................................253.3.1.2. Mesajul publicitar............................................................................................................273.3.1.3 Formele publicităţii..........................................................................................................293.3.1.3.1. Publicitatea prin mass-media......................................................................................293.3.1.3.2. Publicitatea exterioară.................................................................................................313.3.1.3.3. Publicitatea directă.......................................................................................................323.3.1.3.4. Publicitatea gratuită.....................................................................................................333.3.2. Promovarea vânzărilor......................................................................................................333.3.3. Relaţiile publice...................................................................................................................343.3.4. Forţele de vânzare.............................................................................................................353.3.5. Sponsorizarea......................................................................................................................35

CAPITOLUL IV – PRODUSUL TURISTIC RELIGIOS: MĂNĂSTIRI DIN ZONA MOLDOVEI..................................................................................................................................364.1. MĂNĂSTIREA VORONEŢ.................................................................................................364.2. MĂNĂSTIREA PUTNA.......................................................................................................40

2

4.3. MĂNĂSTIREA SUCEVIŢA................................................................................................444.4. MĂNĂSTIREA MOLDOVIŢA...........................................................................................484.5. MĂNĂSTIREA DRAGOMIRNA........................................................................................52

CAPITOLUL V – STUDIU DE CAZ: MĂNĂSTIREA MOLDOVIŢA.................................56

CONSIDERAŢII FINALE..........................................................................................................62

BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................64

3

INTRODUCERE

Turismul – noţiuni şi definiţii

Călătoriile şi turismul reprezintă la ora actuală o piaţă globală, de dimensiuni uriaşe, unde se manifestă cererea consumatorilor pentru o imensă varietate de produse şi servicii. Nu doar dimensiunile şi ritmurile sale de crestere fac această piaţă foarte atractivă, ci şi potenţialul său de viitor, nici pe departe epuizat. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), volumul fluxurilor turistice la nivel global va cunoaste o creştere de 27.6% în perioada 2004-2020, ajungând la circa 1.56 miliarde de turişti in anul 2020 (faţă de 696 milioane în anul 2000). Motivul sejurului este criteriul ce ne ajută să distingem grupurile de călători care fac parte din categoria turiştilor de cele care nu aparţin acestei categorii.nu fac parte din categoria turiştilor: muncitori străini, imigranţii, nomazii, refugiaţii, pasagerii în tranzit precum şi persoanele care prestează o munca remunerată în zona avută în vedere: diplomaţi, ataşaţi militari, membrii ambasadelor sau consulatelor etc.fac parte din categoria turiştilor persoanele care călătoresc în scopuri cum ar fi: petrecerea timpului liber, recreere, sport, mitinguri, congrese, studii, vizitarea rudelor şi a prietenilor, afaceri, motive profesionale, tratamente medicale, pelerinaje s.a.m.d. De asemenea, în categoria turiştilor mai sunt incluşi membrii echipajelor mijloacelor de transport straine (avioane, nave) care apelează la serviciile de cazare şi masă din locul unde se află, precum şi vizitatorii de scurtă durată. Durata sejurului este un criteriu cu ajutorul căruia putem identifica două categorii de vizitatori:excursionişti (vizitatori care nu ramân peste noapte);turişti propriu-zişi, adică vizitatori care stau cel putin o noapte în locul vizitat. Pentru ca o persoană sa fie considerată vizitator intr-o tară, ea trebuie să ramână în respectiva ţară pe o perioada de cel mult un an; în caz contrar, ea va fi considerată rezident. În limbajul curent legat de turism se folosesc o serie de termeni precum: recreere, călătorie, vizita, excursie. Recreerea cuprinde toate activităţile pe care o persoană le întreprinde pentru refacerea capacităţilor sale fizice şi psihice. Un fapt foarte important de subliniat este acela că recreerea nu presupune în mod necesar turismul. O persoană poate găsi modalităti de recreere la domiciliu său în imediata apropiere a acestuia. Călătoria presupune deplasarea unei persoane, pe jos sau cu un vehicul de transport, între două locuri diferite. Sferele de cuprindere ale turismului şi călătoriilor se suprapun în mare masură (nu fară motiv se vorbeşte de “industria turismului şi călătoriilor”). Există anumite categorii de călatori care nu pot fi consideraţi turişti (de exemplu, navetiştii), dar este vorba de categorii cu o pondere redusă în totalul călătorilor.

4

http://ad2.arbocontext.ro/please/redirect/356/1/1/32/!hash=62000203;h4r=2176398146;p4r=305439353;uwi=800;uhe=600;uce=1;param=1072/19757_5?




CAPITOLUL ITURISMUL RELIGIOS – FACTOR DE CUNOAŞTERE A CULTURII

ROMÂNEŞTI

1.1. Turismul religios

1.1.1. Consideraţii generale

Turismul de factură religioasă1 apare în a II- a etapă a evoluţiei turismului, numită etapa pseudo-turistică, ce coincide perioadei Evului Mediu timpuriu şi mijlociu până în Epoca Renaşterii. Pelerinajele se îndreptau spre Roma si Ierusalim pentru creştini, Meka şi Medina în Arabia Saudită pentru musulmani, Lhasa şi sanctuarele din India si Indochina pentru budişti, Muntele Fuji pentru japonezi. Turismul religios este acel tip de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicaţii de ordin spiritual. Noţiunea de religios s-a dezvoltat de la întelegerea motivaţiilor turiştilor. Diferenţa între această formă de turism şi altele o constituie motivaţia religioasă a turiştilor. Formele de manifestare ale turismului religios sunt diverse: - vizite la lacaşurile sfinte; - pelerinaje religioase; - tabere religioase pentru tineret. Taberele religioase pentru tineret se desfaşoară în toată lumea în perioada de vara. În cazul României, conform strategiei propuse prin programul " Orizont 2025", autoritaţile vor sprijini bisericile de diferite culte, in special pe cele care ajută tinerii cu probleme sociale. El poate fi individual sau in grup organizat cum sunt pelerinajele şi taberele religioase. Se practică de o anumita categorie de personae si vizează atât promovarea valorilor culturale, cat si a celor spirituale. De aceea nu se poate face o distincţie netă între turismul cultural, referindu-ne la vizitarea edificiilor religioase, şi turismul religios. Spre exemplu, turiştii care merg la mănăstiri din curiozitate, din nevoia de a cunoaşte locuri şi lucruri noi, atraşi de frumuseţea lor prin arta, prin faptul că sunt situate în locuri mai retrase, pitoreşti, dar şi prin viaţa deosebită care o duc cei ce locuiesc în ele, în momentul întalnirii cu lăcaşul de cult ei se transformă subit în pelerini: işi schimbă vestimentaţia, aprind lumănări, se închină la icoane. Impactul a operat ceva în el. Întalnirea cu sacrul modifică motivaţia exterioară a călătoriei, vizitatorul descoperind şi o motivaţie interioară, de alt ordin decât cel turistic. Pornind de la noţiunea de turism cultural-religios se poate vorbi de două mari tendinţe de calătorii:- Călatorie unifuncţională, care are un singur scop de natură religioasă.Un exemplu foarte bun în cazul României sunt călătoriile religioase efectuate la lăcaşuri cu icoane făcătoare de minuni: 1 Revista Capital, nr. 20, 16 mai 2002, Pelerinajul – turism religios în conditii de trei stele.

5

Mănăstirea Neamţ, Mănăstirea Agapia, Sihastria sau Nicula. Participantul la acest gen de călătorie este strict pelerinul.- Călatorie plurifuncţională, care îmbină aspectele religioase ale călătoriei cu cele strict culturale, şi care permit vizitarea unui număr mai mare de obiective turistice. Atunci când elementul de atracţie pentru turişti se află într-un monumentsau altă formă a patrimoniului cultural de factură religioasă, se poate vorbi deturism în spaţiu religios. O altă tendinţă a ultimelor decenii ale secolului trecut este de a petrece un sejur în apropierea unor lăcaşe de cult renumite. Astfel, multe ansambluri monahale şi-au realizat propriile case de oaspeţi în care primesc un număr redus de credincioşi şi în care trebuie respectate anumite norme pe durata şederii, pentru a nu perturba ordinea activităţii monahale. Între turism şi religie există nenumărate interacţiuni şi combinaţii pe baza relaţiei dintre locul sacru şi motivaţia turistului. Vorbind despre turismul religios în România trebuie să luăm în considerare 6 aspecte:- Morminte sfinte, ca locuri de pelerinaj, care sunt privite singular şi care pot fi însoţite de foarte puţine atracţii turistice. În cazul Romîniei nu se poate vorbi de morminte sfinte, în schimb există mai multe monumente de cult care adapostesc rămăşiţe pamântene ale unor sfinţi (mormântul Sfintei Paraschiva la Iaşi) sau martiri (oseminţele primilor părinţi martiri creştini de la mănăstirea Cocoş din nordul Dobrogei).- Sanctuarele religioase care au importanţă turistică datorită particularităţililor istorico-culturale, şi care pot fi însoţite de alte valori culturale sau de peisaj, festivităţi creştine, fiind o combinaţie între atracţia turistică şi valoarea spirituală pentru credincioşi. Cu toate că nu este la fel de renumit ca sanctuarele religioase din Marea Britanie, sanctuarul dacic de la Sarmisegetusa Dacică din Munţii Orăstiei poate constitui un bun exemplu de combinaţie între valoarea turistică si cea spirituală a sanctuarului. - Bunuri cultural-religioase, care au un statut de monumente arhitectonice si artistice considerate mari atracţii turistice. Din acest punct de vedere România are un avantaj datorită unor monumente renumite cum ar fi: mănăstirile din Moldova, Muntenia, Oltenia sau Transilvania şi catredralele catolice din Brasov, Cluj-Napoca.- Destinaţiile religioase, unde au loc manifestări religioase. În Romînia un bun exemplu îl constituie sarbătorile de Craciun şi sfârşitul anului în zona Maramureş sau în Bucovina.- Circuite de vizitare a unor importante lăcaşe de cult, unele cu valoare pur religioasă, asociate cu cele cu valoare istorică şi artistică: circuitul mănăstirilor din Bucovina, Moldova, Dobrogea.- Taberele religioase pentru tineret, care se desfasoară cu precădere în perioada vacanţelor de vară. În cazul ţarii noastre este vorba de sprijinul bisericilor de diferite culte care sprijină tinerii cu probleme sociale. Drumul spre sfintele mănăstiri este ales de tot mai multi tineri, aceste reprezentând adevarate locuri de reculegere şi întărire duhovnicească. Pelerinajul religios este o constantă a umanităţii.El are motivatii multiple şi semnificaţii spirituale profunde, când este trăit intens şi inţeles corect. Pelerinii suntoameni care doresc să viziteze şi să venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moaştele sfinţilor, icoane făcătoare de minuni sau locuri unde trăiesc mari duhovnici renumiti. Centrele de pelerinaj sunt mijloace moderne de promovare a spiritualitaţii şi culturii în contextul ecumenic local şi international. Acestea au rolul de a dirija, coordona şi controla pocesul de organizare al pelerinajelor.Acestea oferă o serie de servicii cum ar fi:- excursii pentru creştini din tara şi străinătate;

6

- pelerinaje pentru pelerini de alte confesiuni, în special din Europa Occidentală;- tururi de oraşe;- expediţii şi tabere de studii;- cazare în camere de oaspeţi şi spaţii de primire ale bisericii, in România;- consiliere pelerinaje;- servicii de informare pentru turismul religios; Calculele la nivel mondial arată că numai turismul religios reprezintă aproximativ 26% din fluxul turistic total.

1.1.2. Activităţi care favorizează turismul religios

Hramurile şi pelerinajele religioase, concentrează, pentru 1-3 zile, un mare număr de credincioşi veniţi din toată ţara, uneori chiar turişti străini aflaţi în sejur sau în tranzit în România. Majoritatea absolută se desfăsoară vara, la 20 iulie (Sf. Ilie), 15 august (AdormireaMaicii Domnului), dar si în prima lună a toamnei, la 8 septembrie (Naşterea Maicii Domnului) şi 14 septembrie (Înălţarea Sfintei Cruci). Dintre hramurile cu largă audienţă sunt cele ale mănăstirilor din Bucovina, Sub-Carpaţii Moldovei, Sub-Carpaţii Getici, sau Transilvania. Alte activităţi:- Simpozioane religioase;- Evenimente cultural creştine;- Expoziţii de icoane şi obiecte de cult;- Concerte de muzică religioasă. Edificiile religioase marchează evoluţia concepţiilor şi a stilurilor arhitectonice. Sunt răspândite pe toate continentele, constituind veritabile puncte de atracţie turistică. O mare parte dintre acestea au suferit mari distrugeri atunci când forţele aflate în conflict aveau religii diferite sau aveau concepţii anti - religioase. Au fost distruse templele aztece sau incaşe de catre conchistatori, bisericile creştine in Evul Mediu de către turci, sau lăcaşurile de cult din Estul Europei de către comunişti.a) Sanctuarele reprezintă incinte delimitate prin pietre de hotar sau ziduri,în interiorul cărora sunt amplasate construcţiile cu destinaşie religioasă.b) Templele, socotite ca o casă a divinitaţii, a zeilor, au constituit imboldulprincipal în construirea unor edificii de mare amploare şi originalitate.c) Bisericile sunt edificii religioase, specifice spaţiului euro-american, unde creştinismul,sub diferitele sale variante, s-a răspândit mai rapid, ridicandu-şilăcaşuri de cult adecvate. Ele atrag vizitatorii prin vechime, grandoare, stilul construcţiei, decoraţii interioare şi exterioare dar şi pentru valorile spirituale.d) Catedralele, moscheile şi sinagogile alcătuiesc o grupă importantă de edificii religioase. Catedralele sunt caracteristice spaţiului european şi american. e) Mănăstirile alcatuiesc ansambluri arhitectonice centrate în jurul unuiedificiu de cult din categoria bisericilor sau catedralelor. Lângă funcţia religioasăpropriu-zisă, mănăstirile sunt şi habitate caracteristice, producătoare de bunuri şi atracţii turistice (articole de artizanat, hramuri, pelerinaje). În România se intâlnesc mai ales în Bucovina şi Sub- Carpaţii Moldovei: Voroneţ, Humor, Bistriţa sau Putna, Moldoviţa, Suceviţa, Dragomirna, Golia, Galata, Agapia.

7

1.1.3. Pelerinajul, între implinire spirituală şi/sau afacere de turism

Se consideră ca pelerinajul modern este un pact pe care industria turismului l-a încheiat cu religia. Cei care susţin diferenţe fundamentale dintre turism şipelerinajul religios punctează disensiunile majore. Pelerinajul este vazut ca o călătorie la locuri sfinte, întalniri sau manifestari cu caracter religios. Dupa opiniile bisericii, pelerinajul nu vizează doar influenţarea pshicului prin instalarea liniştii sufleteşti, împlinirea spirituală ci consideră ca o cale de atingere a acestei stări este biciuirea fizicului. Călatoria în sine, la locurile sfinte, ar trebui să fie o penitenţă, o suferinţă necesară pentru atingerea unui anumit nivel spiritual. Turismul având la bază o motivaţie religioasă este mult promovat de agenţiile de turism, însa ne întrebăm dacă se poate desfăşura acest tip de turism fără participarea reală a celor din "destinaţiile" vizate. De cele mai multe ori, Biserica preferă să organizeze ea singură aceste pelerinaje, grupul să fie însotit de preot, care pe parcursul deplasării să desfăşoare activităţi specifice: rugăciuni, discuţii pe teme spirituale etc. În finalul unui tur, făcut după „toate regulile Bisericii”, se acordă chiar un certificat ce atestă acest lucru. În acest caz, activităţile colaterale sunt reduse la minim iar noi ne intrebăm în ce masură acest demers este turism. Pe de altă parte însă, dintotdeauna turismul a fost considerat o formă de calătorie sacră sau spirituală. Trebuie să pleci, să iesi din mediul tău obişnuit pentru a te regăsi. Călătoria cu orice scop înseamnă o desprindere, o experienţă care influenţează şi de multe ori schimbă. Pelerinajul în stil tradiţional înseamna călătoria ca o penitenţă, însa pare că astăzi lucrurile au început să se schimbe. Chiar dacă preotul însoţeşte grupul, se acceptă stilul de viaţă al pelerinului actual şi se optează pentru hoteluri de trei stele, transport cu avionul, utilizarea telefoanelor mobile şi a laptopurilor. În felul acesta turismul religios aduce beneficii atăt participanţilor cât şi beneficiarilor.

8

CAPITOLUL IIPRODUSUL TURISTIC

2.1. Delimitări conceptuale

Bunurile au specific faptul că sunt produse (deci au forma materială) în timp ce serviciile sunt prestate (neavând o astfel de formă), expresia << bunuri şi servicii >>fiind foarte frecvent utilizată , totuşi prin bun vom înţelege tot ceea ce oferă omului satisfacţie în urma consumului, utilizări sau doar posesiei, indiferent dacă îmbraca formna materială sau nematerială. Prin produs2 se înţelege, de regulă, un bun material capabil să satisfacă o anumită nevoie. Totuşi, în marketing acestei noţiuni i se atribuie un sens mult mai larg, ea desemnând un asamblu de atribute sau de caracteristici fizice, chimice şi de altă natură tangibile, reunite într-o formă identificabilă. Prin urmare, produsul poate fi: un obiect, un serviciu, o activitate, o fiinţã umană, un loc, o organizaţie, o idee, respectiv rezultatul unui proces (inclusiv natural). Bunurile materiale sunt produse care se prezintă sub forma corpurilor materiale având anumite forme şi dimensiuni concrete, putând fi consumate sau utilizate la alegerea deţinătorului în ceea ce priveşte spaţiul şi timpul. Serviciile se definesc ca fiind produse care, neîmbracand forma materială, nu dau posibilitatea să fie deţinute de către consumatori sau utilizatori, putându-se consuma numai într-un anumit loc şi la un moment dat. Comparativ cu bunurile materiale, serviciile prezintă câteva particularităţi:

1) Forma nematerială. 2) Imposibilitatea stocării.

Neavând forma materială, serviciile nu se pot constitui în stocuri atunci când cererea este mică, pentru a se pune în vânzare atunci când piaţa este favorabilă.

1) Inelasticitatea parţială a ofertei comparativ cu cererea este o particularitate care decurge nemijlocit din celelalte două. Aceasta înseamnă că, pe termen scurt, oferta de servicii turistice nu poate fi mărită fără a se periclita calitatea lor.

2) Simultatenitatea producţiei şi consumului este o altă particularitate cu profunde implicaţii asupra politicilor de marketing ale firmelor prestatoare de servicii.

3) Inseparabilitatea producţiei de consum conduce la o altă particularitate a serviciilor.4) Perisabilitatea este, de asemenea, o caracteristică generală a serviciilor.

2.2. Definirea produsului turistic

2 Daniel Gherasim, Toader Gherasim – Marketing Turistic, Editura Economică, Bucureşti,1999; pag 25-26.

9

Produsul turistic se defineşte ca fiind un ansamblu de bunuri materiale şi servicii capabil să satisfacă nevoile de turism ale unei persoane între momentul plecãrii şi momentul sosirii în locul de plecare. Bunurile materiale se concretizează în cel puţin trei categorii de elemente:3

Un patrimoniu de resurse naturale, culturale, artistice, istorice, arhitectonice, tehnologice, medicale care formează cadrul fizic de bazã şi care vor manifest o atracţie pentru turişti, incitându-i la voiaje;

Anumite elemente de infrastructură sau echipamente care, deşi nu generează motivaţia sau cererea de turism, contribuie în mod hotărâtor la satisfacerea acesteia (hoteluri, restaurante, terenuri sau săli de sport, de spectacol, de conferinţe);

Unele facilităţi de acces, legate de mijloacele de transport (adică de vehicule şi căi de comunicaţii) alese de turişti pentru a ajunge la obiectivele dorite.

Serviciile care dau conţinut produsului turistic ( denumite servicii turistice) se constituie într-un conglomerat sau o combinaţie de cel puţin patru tipuri de bază (total diferite ca natură). Este vorba despre serviciile de transport, de cazare, de alimentaţie şi de agrement. Produsul turistic presupune şi prestarea unuor servicii suplimentare, cum ar fi:

Servicii de organizare a consumului turistic şi de informare, care se execută, de regulă în fazele de pregătire şi de realizare ale serviciilor de bază, dar şi în timpul derulării acestora.

Serviciile de intermediere, de genul rezervărilor de locuri, închirierilor, asigurărilor pe timpul călătoriilor.

Alte servicii cu caracter special: de secretariat, de traduceri, de supraveghere a copiilor, de telecomunicaţii.

Pentru a delimita cât mai corect conţinutul produsului turistic este necesar să se plece de la definirea mai multor termeni: timp liber, recreere, animaţie, agrement. Timpul liber este o noţiune care desemnează intervalele de timp în care persoanele sau grupurile de indivizi sunt libere de obligaţii formale, respectiv timpul pe care un individ decide să-l dedice fie odihnei sau destinderii, fie dezvoltării fizice şi intelectuale, fie participării la viaţa socială, dacă sarcinile profesionale, familiale şi sociale îi permit aşa ceva. Recreere este un termen care indică ansamblul comportamentelor orientate spre satisfacerea dorinţei de destindere, de repaus sau de dezvoltare a personalităţii. În funcţie de locul în care se realizează, ea poate fi:

o În spaţiu închiso În aer liber

În raport cu mediul fizic, există:o Recreere pe pãmânto Recreere în spaţiul aeriano Recreere pe malul apei sau în apă

Ţinând seama de modul în care se realizează, recreerea poate fi:O ActivăO Pasivă

Destinderea este o stare de bună dispoziţie la care o persoană poate ajunge prin diverse activitãţi: sport, lectură, urmărirea unor emisiuni TV, hobby. Animaţia este un concept care derivă din verbul a anima, care înseamnă a da viaţă, a pune în mişcare. Animaţia desemnează un asamblu de activităţi organizate, de genul sporturilor recreative

3 Daniel Gherasim, Toader Gherasim – Marketing Turistic, Editura Economică, Bucureşti,1999; pag 27-28; 31-32.

10

sau simplelor jocuri, la care participarea este liberă, având drept scop destinderea fizică şi psihică şi facilitatea contactelor reciproce, respectiv crearea unei bune dispoziţii. De regulă, ea este supervizată de anumiţi animatori, putând fi plasată într-un context de reflexie care comportă: aventura, mişcarea, sociabilitatea, formarea şi creativitatea. Agrementul se defineşte ca fiind ansamblul mijloacelor şi cailor capabile să asigure unui individ sau unui grup o stare de bună dispoziţie, de plăcere, de satisfacţie, senzaţia unei împliniri sau realizări. El asigură turistului destinderea, reconfortarea fizică, divertismentul, dezvoltarea capacităţilor fizice şi intelectuale, comunicarea. Produsul turistic poate fi privit de la cinci niveluri diferite şi anume:

Că ceea ce el oferă beneficiarului pentru a-i asigura satisfacerea nevoii specifice de turism, nivel la care interesează funcţiile sale

Ca produs aşteptat sau dorit de consumator, el fiind privit de la nivelul beneficiarului sau al cererii.

Ca produs tangibil sau formal, respectiv că rezultat al producţiei de servicii, el fiind abordat prin prisma caracteristicilor pe care le posedă efectiv, adică de la nivelul producţiei.

Ca produs global sau metaprodus, când se iau în considerare nu numai cele patru servicii de bază care compun produsul turistic, ci şi serviciile auxiliare sau suplimentare, al căror preţ este inclus în tariful global sau se plăteşte separat.

Ca produs potenţial, nivel la care interesează mai ales caracteristicile posibil de perfecţionat.

2.3. Clasificarea produselor turistice

În fuctie de numărul serviciilor pe care le integrează, produsele turistice se împart în:4

Integrale Compuse Simple

Plecându-se de la timpul cât motivaţia turistică poate fi menţinută, respectiv de la durata ofertei, ele se vor grupa în :

Durabile Nondurabile

Ţinând seama de natura lor şi a motivaţiei care le generează, produsele turistice pot fi: De ordin cultural De ordin istoric De ordin sportiv De ordin medical De ordin familial De ordin comercial

Plecându-se de la durata sejurului, se disting produse turistice: De sejur, cu durata de o zi, care la rândul lor pot fi:

- de sejur lung sau vacanţiere, având durate relativ mari- de sejur scurt sau de week-end, durând doar câteva zile

De o zi, de genul excursiilor. În raport cu distanţa pe care se deplasează turiştii, serviciile sunt:

Pe distanţă mică ( în cadrul aceleiaşi regiuni);

4 Daniel Gherasim, Toader Gherasim – Marketing Turistic, Editura Economică, Bucureşti,1999; pag 34-36.

11

Pe distanţã medie (în cadrul aceleiaşi tari); Pe distanþã mare (între ţări sau continente).

În funcţie de perioada din an în care se realizează, serviciile turistice se grupează în: De sezon În afara sezonului Ocazionale

Luând în considerare numărul persoanelor cărora le sunt adresate, produsele turistice sunt: Individuale De familie De grup

Ţinând seama de modul în care se derulează, serviciile turistice se împart în: Itinerante De sejur

Ţinând seama simultan de mai multe din criteriile deja menţionate, literatura de profil operează şi cu următoarele tipuri de produse turistice:

Produse : " la cheie " Produse tip " staţiune " Produse tip eveniment

2.4. Poziţionarea produsului turistic

Prin poziţionare a produsului turistic5 se înţelege operaţia de imprimare, în mintea clientelei, a imaginii dorite în legãtură cu el sau cu firma care-l realizează. Dacă din analiza poziţiei actuale a produsului turistic rezultă că el nu se bucura de o imagine favorabilă pe piaţă, va trebui pusă problema ameliorării sale. Nemulţumirile clientelei pot fi deduse , în special, din criticile sau plângerile pe care ei le formulează. În ceea ce priveşte poziţia viitoare a produsului, aceasta poate fi evaluată urmărindu-se evoluţiile tehnologice, economico-sociale, politice, concurenţiale sau identificându-se faza ciclului de viaţã în care acesta se află. În strânsă legătură cu noţiunea de poziţionare, marketingul operează şi cu cea de imagine. Noţiunea de imagine este complementară celei de poziţionare, utilizarea ei fiind de dată mai recentă, la ea ajungându-se plecând de la faptul că anumite produse, marci, firme se bucura din partea clientelei, mai mult decât altel, de o prejudecatã favorabilă. Ori de câte ori se pune problema cumpărării unui produs turistic ori a vizitării unui ţinut sau tari, imaginea formatã despre aşa ceva este importantă. Procesul decizional presupune parcurgerea a trei secvenţe, în cadrul cărora se dau răspunsuri la următoarele întrebări:

1) Produsul este cunoscut sau nu? Dacă răspunsul este da:2) Care este imaginea vizavi de acesta (bună sau rea)? Dacă este bună:3) Ce comportament se va adopta: se va cumpăra sau nu?

2.5. Ciclul de viaţă

5 Daniel Gherasim, Toader Gherasim – Marketing Turistic, Editura Economică, Bucureşti,1999; pag 41; pag 43-44.

12

La fel ca organismele vii, produsele (inclusiv cele turistice) se nasc, cresc, se maturizează, iar apoi mor (dispar). Plecându-se de la sensul general al noţiunii de ciclu de viaţă al unui produs, prin ciclu de viaţă al unui produs turistic ar trebui să înţelegem timpul scurs din momentul apariţiei lui.

2.5.1. Structura ciclului de viaţă

Cele patru faze distincte ale unui astfel de ciclu sunt: lansarea, creşterea, maturitatea şi declinul.

A. Lansarea Sub aspect comercial, momentul care delimitează inferior faza de lansare, adică '' naşterea '' produsului, este momentul aducerii lui pe piaţă (conceperea, pregătirea fabricaţiei fiind momente care ţin de viaţa lui fizică). Produsul turistic în această fază este prin definiţie nou, atât pentru firmă care îl lansează, cât şi pentru clientelă. În al doilea rând, el este puţin cunoscut de clientela potenţială şi de intermediari, ridicând probleme chiar şi pentru producătorul lui. În al treilea rând, costurile ating acum cel mai înalt nivel, reflectând nu numai eforturile de producţie şi de vânzare mai mari, ci şi pe cele de înlãturare a deficienţelor inerente oricărui început, pe cele promoţionale, pe cele de formare profesională specifică personalului. Rata eşecului şi nivelul riscului sunt foarte ridicate în această fază. Având caracter de noutate, produsul este mai slab concurat decât în următoarele faze. Acţiunile promoţionale prilejuite de lansare sunt de mare amploare, prin intermediul lor asigurându-se informarea clientelei şi distribuitorilor despre existenţa lui, incitarea la cumpărare, convingerea populaţiei asupra oportunităţii consumului, atragerea intermediarilor în vederea obţinerii sprijinului pătrunderii pe piaţa turismului. Preţul produsului se poate ridica fie la niveluri înalte, fie la niveluri coborâte. Reţeaua de distrubutie poate fi de dimensiuni mai restrânse, fărã ca o astfel de strategie să conducă la frânarea ritmului de lansare.Tipuri de strategii de lansare

a) Strategia smântânirii rapide se caracterizează prin practicarea unor campanii promoţionale intense, susţinute de cheltuieli mari şi a unor preţuri ridicate, ele vizând realizarea de profituri maxime în timp minim.

b) Strategia smântânirii progresive presupune practicarea unor preţuri de lansare de asemenea mari şi a unei campanii promoţionale mai lejere, ea urmãrind maximizarea profitului mai ales pe seama diferenţei între preţuri şi costuri, fiind recomandată în cazul unor produse turistice care, deşi noi, sunt relativ bine cunoscute de populaţie, concurenţa nepunând nici un fel de probleme.

c) Strategia penetrării rapide bazându-se pe preţuri mici şi pe efort promoţional masiv, prezintă avantajul că permite scurtarea la minimum a fazei de lansare, fiind cea mai recomandată în condiţiile unei concurenţe puternice.

d) Strategia penetrării progresive caracterizată prin preţuri şi cheltuieli promoţionale mici, se impune în primul rând atunci când produsul turistic nou este relativ cunoscut, piaţa este în extindere, concurenţa are mai mult caracter potenţial, iar elasticitatea cerere - preţ este foarte puternică. De această dată, maximizarea profitului se pune atât pe seama diferenţei între preţ şi cost, cât şi pe cea a volumului de vânzãri.

B. CreştereaOdată cunoscut de o bună parte din consumatorii potenţiali şi solicitat deja de clienţii a

căror nevoie s-a manifestat cel mai intens, produsul turistic intra în faza de creştere, constituită

13

din două subfaze: cea de creştere accelerată, care se realizează în prima parte, după care se intră în cea de creştere franta.

Produsul turistic în această fază devine din ce în ce mai cunoscut şi mai atrăgător, dovedindu-şi tot mai evident valenţele.

Vânzările înregistrează niveluri din ce în ce mai înalte, cumpărãtorii mulţumiţi devenind recumparători, recomandând produsul turistic nou şi altora (rude, prietenilor, colegilor), transformându-se în prescriptori.

Concurenţa fie că nu există încă, fie că nu a avut suficint timp pentru a reacţiona la aducerea pe piaţa turistică a noului produs, nepunând deci probleme deosebite firmei.

Preţul noului produs, dacă lansarea s-a bazat pe o strategie a smântânirii, se va înscrie într-o tendinţă de scădere, lucru care, potrivit legii cererii, va stimula cererea, permiţând extinderea pieţei.

Publicitatea se impune a fi susţinută la un nivel superior pentru a sprijini creşterea.Reţeaua de distribuţie, pentru a face faţă cererii în creştere şi pentru a favoriza

înviorarea vânzărilor, va fi în extindere.Profitul, chiar dacă preţurile se afla în regres, va cunoaşte o creştere evidentă.

C. Maturitatea Principala caracteristică a acestei faze este aceea că vânzările şi profitul ating nivelurile

maxime, ele înregistrând totodată o slăbire accentuată a ritmurilor de creştere.Produsul matur se bucură de cel mai înalt grad de acceptare, fiind foarte bine cunoscut

atât de consumatori cât şi de concurenţã.Concurenţa, având posibilitatea să intre în posesia unui volum mare de informaţii privind

produsul şi clentii lui va cunoaşte cel mai intens grad de manifestare.Preţul produsului se va situa la un nivel comparabil cu cel al concurenţilor, firma fiind

mulţumitã de poziţia pe care a dobândit-o pe piaţă.Publicitatea va fi antrenată în păstrarea imaginii favorabile de care produsul se bucura

deja în rândul clienţilor, cgeltuielile totale aferente menþinându-se, de regulã, la un nivel destul de ridicat.

Distribuţia, cum este şi firesc, va fi în faza de maturitate la limita superioară de extensie. D. Declinul

În mod inevitabil, produsul turistic, după ce a trecut prin celelalte faze, va intra, mai degrabă sau mai târziu şi în faza de declin, marcată prin indici subunitari de creştere a vânzãrilor şi profitului.

Cauzele care conduc produsele turistice spre această fază sunt cele generale: Apariţia pe piaţă a unor produse noi care sunt fie mai bune sub aspect calitativ, fie

mai ieftine, fie mai bune şi mai ieftine, care '' rãpesc '' clientela tradiţională a firmei;

Restrângerea cererii sub acţiunea unor factori independenţi de caracteristicile tehnico-economice ale produsului turistic şi de preferinţele clienţilor

Schimbarea gusturilor consumatorilor de turism Saturarea nevoii de turism acoperite cu produsul în cauză ( stingerea unei boli)

Produsul turistic intrat în faza de declin se caracterizeazã în primul rând printr-un avansat grad de uzură morală, firma care-l furnizează pierzând teren faăã de concurenţă şi faţă de exigenţele consumatorilor. Concurenţa pe piaţă, din ţarã şi din afară, atinge intensitatea maximă. Preţul practicat în această fază se află la un nivel coborât, în felul acesta încercându-se prelungirea duratei de viaţă a produsului.

14

Publicitatea fie că nu mai poate face faţă dificultăţilor, fie că se impune a fi revigorată. Distribuţia îşi restrânge aria de extindere. Pentru firmă al cărui produs turistic a intrat în faza de declin sunt posibile urmãtoarele soluţii de adoptat:

o Păstrarea pe piaţă a produsului în condiţii de rentabilitate încă acceptabilăo Relansarea produsului printr-un efort tehnic, organizaţional, de calificare, promoţional şi

de altă natură.o Abandonul progresiv, care presupune retragerea, pas cu pas, de pe unele segmente de

piaţăo Abandonul total, care este echivalent cu încetarea producţiei.

2.6. Strategii privind produsele turistice

Pentru a-şi asigura supravieţuirea sau consolidarea poziţiei pe piaţă, firma trebuie să aibă în permanenţă în vedere solicitările, gusturile şi pretenţiile clienţilor, pe de o parte, şi performanţele concurenţei, pe de altă parte, produsele turistice pe care le oferă fiind supuse în permanenţă unor analize şi perfecţionări. Elaborarea strategiilor6 cu privire la produsele turistice este o operaşiune cât se poate de complexă, care presupune folosirea unui mare volum de informaţii, precum şi a unor instrumente de lucru specifice.

2.6.1. Strategii privind produsele turistice existente

Analiza poziţiei actuale a produsului turistic presupune găsirea răspunsurilor la următoarele întrebări:

În ce măsură satisface el cererea identificată deja? Care este pertinenţa şi eficacitatea produselor turistice concurente sau substituibile? În ce fază a ciclului de viaţă se află produsul comparativ cu cele concurente sau

substituibile? Evaluarea poziţiei viitoare a produsului turistic este o operaşiune foarte complexă, care presupune utilizarea tehnicilor obişnuite de previziune. În acest scop, este absolut necesar să se anticipeze evoluţiile de ordin tehnologic, evoluţiile normale de la o fază la alta a ciclului de viaţă, cele care au loc în viaţa economică şi socială, cele de ordin politic. Strategia menţinerii cât mai îndelungate a statutului de lider dobândit pe seama produselor aflate în postura '' vacii de muls '' impune firmei utilizarea întregului arsenal disponibil pentru valorificarea din plin a avantajelor pe care le prezintă, saturarea pieţei şi asaltul susţinut de produsele vedeta fiind semne că declinul poate interveni oricând. Strategia relansării, a cărei oportunitate se cere analizată în cazul unor produse intrate oarecum accidental într-un declin îngrijorător, presupune un efort tehnic, organizatoric şi economic, adeseori comparabil cu cel de lansare a produselor noi. Strategia retragerii treptate de pe piaţã, precum şi cea a abandonului se impun a fi luate în seamă mai ales în cazul produselor turistice uzate moral, intrate într-un stadiu avansat al declinului, pentru care volumul vânzărilor şi cota proprie de piaşă sunt mici, neavând nici o şansă de amelioarare.

2.6.2. Strategii privind produsele noi

6 Daniel Gherasim, Toader Gherasim – Marketing Turistic, Editura Economică, Bucureşti,1999; pag 60

15

Prin produs turistic nou7 se înţelege orice produs de acest gen care se deosebeşte de cele existente prin cel puţin o caracteristică (tehnică, organizatorică sau de altã natură) esenţială. De aici rezultă că el poate fi:

Un produs cu totul nou, care se deosebeşte radical de cele existente, determinând apariţia unei noi pieţe turistice

Un produs perfecţionat, fiind destinat unei pieţe existente Un produs similar cu cele existente, dar mai ieftin

Strategii privind produsele noi: strategia inovării şi a înnoirii. Strategia inovării se bazează pe cea de-a doua interpretare a produsului nou, propunându-şi în primul rând perfecţionarea, pe toate căile posibile, a produselor turistice. Strategia înnoirii propriu-zise, adică a producerii şi a livrării pe piaţă a unor produse turistice cu totul noi, este mult mai pretenţioasã şi mai greu de adoptat, presupunând cheltuieli de cercetare şi de promovare considerabile. Strategia înnoirii prin diferenţiere are cea mai întinsă arie de cuprindere, în turism compoziţia produsului putându-se modifica mult mai uşor decât în alte domenii de activitate. Strategia înnoirii prin ruptură constă în aducerea pe piaţă a unui produs cu totul nou sau, dacã nu, cel puţin radical schimbat cu celelalte.Dacă se ia în considerare poziţia faţă de concurenţă, se pot pune în evidenţă:

Strategia proactivă, prin care firma de turism îşi propune conceperea şi aducerea pe piaţã, înaintea concurenţei, a unor produse noi, cu care să pună în inferioritate firmele cu acelas profil;

Strategia reactiva, prin care firma răspunde concurenţei, care este pe cale de a devansa, prin acte inovaţionale care să o pună din nou într-o situaţie favorabilă.

Fundamentarea, de către firmele de turism, a strategiilor privind produsele noi se realizează dupã modelul obişnuit, ea presupunând parcurgerea următoarelor etape: descoperirea ideilor, selectarea acestora, dezvoltarea şi testarea conceptului, analiza economico-financiară, dezvoltarea noului produs, testarea pieţei, difuzarea şi abandonul. Descoperirea ideilor Orice produs se naşte dintr-o idee, fiind rezultatul imaginaţiei şi cercetărilor unor persoane inventive preocupate de dezvoltarea turismului. Principalele surse de idei sunt turiştii, specialiştii şi experţii şi intermediarii. Selectarea ideilor Deşi '' construirea '' sau dezvoltarea unui produs turistic nou sunt direct dependente de imaginaţia creativă a responsabilităţilor de marketing, ori de capacitatea lor de a stimula şi culege ideile noi ale altora, o bună parte din acestea se dovedesc fie neoperationale sub aspect tehnic, fie neviabile din punct de vedere comercial. Testarea conceptului De îndatã ce a fost finalizată selectarea ideilor, este foarte util ca responsabilul de marketing să realizeze dezvoltarea conceptului de produs nou, în felul acesta fiind în măsură să precizeze principalele lui caracteristici şi elemente constitutive, fãcându-şi o idee completă asupra posibilităţilor de realizare a acestuia şi asupra puterii lui de atracţie faţă de turiştii vizaţi. Înainte de a dezvolta şi materializa un concept coerent de produs turistic nou, acesta trebuie să fie testat, operaţiunea de testare presupunând găsirea răspunsurilor la următoarele întrebări:

Conceptul avansat este suficient de clar şi uşor de înţeles?


16

Pune el în evidenţă principalele avantaje comparative ale noului produs în raport cu produsele concurente?

Produsul nou reprezentat de concept este în măsură să satisfacă nişte nevoi şi dorinţe reale ale turiştilor?

Cât de uşor va fi absorbit de piaţă noul produs? Care sunt imbunatatirlie de sugerat producătorilor de componente ale sale?

Analiza comercială Materializarea conceptului de produs turistic nou nu trebuie să aibă loc înainte de a se fi estimat cheltuielile, veniturile şi profitul, adică de a se fi analizat şansele sale de comercializare. Dezvoltarea produsului Dacă analiza posibilităţilor tehnice şi comerciale a ajuns la concluzia că noul produs poate fi construit şi comercializat în condiţii de eficienţă, se poate trece la materializarea şi dezvoltarea produsului conceput şi testat în fazele anterioare, operaţiuni care pot dura şi ani de zile, timp în care se realizează negocierea acordurilor cu firmele turistice furnizoare ale componentelor sale şi asigurarea infrastructurii necesare. Testarea pieţei Înainte de lansarea propriu-zisă pe piaţă a noului produs turistic, este recomandat să se facă testarea pieţei, al cãrui obiectiv constă în evaluarea reacţiei la nouă ofertă. O piaţă test trebuie urmărită o perioadă suficient de îndelungată pentru a putea conduce la concluzii corecte şi la previziuni realiste, ceea ce poate mări cheltuielile şi atrage atenţia concurenţilor. Adoptarea produsului nou În procesele de planificare a lansării produselor noi şi de gestiune se face adeseori distincţie între cumpãrarea şi adoptarea unui nou produs, plecându-se de la ideea că adoptarea înseamnă manifestarea unei atitudini pozitive stabile cu privire la produs, manifestarea unei intenţii de repetare a actului de cumpãrare şi, eventual, transmiterea unei imagini pozitive în legătură cu acesta. Difuzarea În timp ce adoptarea este un proces care se judecă la nivel de individ, difuzarea se realizează la nivelul întregii pieţe, aplicând grupurile de indivizi. Ca şi în cazul celorlalte produse, în funcţie de viteză de adoptare, pot fi remarcate cinci tipuri de clienţi:

o Inovatorii (persoanele care adoptă imediat orice inovaţie);o Adoptanţii precoce (cuprinzând primii indivizi care sunt dispuşi să procure rapid noile

produse, având un acces mai puţin rapid comparativ cu inovatorii la informaţiile privitoare la acestea);

o Majoritatea precoce (formată din persoanele dornice de noi produse care, înainte de a le procura, aşteaptă să vadă reacţiile inovatorilor şi adoptanţilor precoce);

o Majoritatea tardiva ( constituită din indivizii care aşteaptă testarea produselor noi de către majoritatea precoce);

o Refractării ( care manifestă cel mai mare conservatorism, neavând nici o înclinaţie spre schimbare şi risc).

2.7. Politica de comunicaţie

17

Politica de comunicaţie cuprinde ”toate măsurile interne şi externe ale unei întreprinderi care acţionează asupra cunoştiinţelor, concepţiilor şi aptitudinii participanţilor la piaţă, faţă de informaţiile întreprinderii” sau, în sens mai larg, cuprinde atât comunicarea orientată spre piaţî, cât şi pe cea din interiorul întreprinderii. Prin politica de cominicaţie şi mijloacele prin care o concretizează, întreprinderile urmăresc o difuzare cât mai completă a unor informaţii despre activitatea, produsele şi serviciile lor, dar şi o recepţionare a modului cum sunt primite şi apreciate. Privită din acest punct de vedere, întreprinderea se constituie într-o importantă sursa de comunicaţie, emiţând numeroase informaţii al căror obiectiv principal vizează întãrirea imaginii şi a prestigiului ei şi a produselor şi serviciilor sale în mediul său pe piaţa în care acţionează. Ca receptor de informaţii, intrprinderea trebuie să acorde o maximă atenţie atât situatiilo prin care imaginea sa şi a produselor şi serviciilor sale se bucura de aprecierile consumatorilor (turiştilor) sau ale întreprinderilor partenere, dar mai ales cazurilor în care se înregistrează o diminuare a prestigiului sau pe piaţă. Sistemul de comunicaţie prin care întreprinderea pune în circulaţie o informaţie, o idee sau o atitudine este compus din sursa de informaţie ; mesajul (respectiv informaţia, ideea ce urmează a fi difuzată); destinatarul ( consumatorul, turistul, distribuitorul) şi suportul mesajului ( mijlocul prin care urmează sã fie difuzată informaţia). Decizia de cumpărare a unui produs turistic este luată ca urmare fie a unei experienţe anterioare, fie a unei comunicări anterioare. Sursele de informaţii ce ajung la potenţialul consumator pot fi comerciale, necomerciale, personale şi impersonale.

Figura 2.7.1. Matricea informării consumatorului: principalele surse de informaţii.Surse de informaţii

Personale Impersonale

Comerciale - agenţii de turism; - turoperatorii; - personalul centrelor de informare turistică.

- publicitate; - broşuri; - video; - teletext.

Necomerciale - prieteni; - rude; - profesori; - grupuri de consumatori;

- programe turistice; - ziare (reviste de turism); - ghiduri turistice; - filme.

Pentru marketeri este necesar să cunoască sursele de informaţii care pot influenţa consumatorul în luarea deciziei de cumpãrare şi, mai mult, să le influenţeze şi să le utilizeze într-un mod cât mai avantajos pentru întreprinderea ce o reprezintă. Formatorii de opinii sunt persoane, grupuri de persoane sau agenţii de turism care pot transmite informaţia consumatorului. Ei pot emite informaţii despre atracţii, mediul fizico-geografic, mijloace de transport, preţuri şi tarife practicate, în mşsurã să influenţeze potenţialii consumatori.

18

Liderii de opinie sunt persoane care fac parte din aceeaşi categorie socială cu cei pe care-i influenţează (prieteni, colegi, persoane de încredere) şi cu o experienţă în consumul produsului turistic respectiv. Decizia de cumpãrare reprezintă o succesiune a proceselor de recunoaştere a necesitaţilor sau dorinţelor, căutare şi evaluare a alternativelor, alegere a produsului turistic şi evaluare post-cumparare. Riscul asumat de consumator în procesul de luare a deciziei este invers proporţional cu interesul şi încrederea de sine a acestuia. Consumatorul îşi poate mări încrederea de sine în procesul de luare a deciziei de cumpărare dacă:

- se bazează pe experienăă anterioară;- apelează la prestatori de servicii pe care îi cunoaşte, sau îi sunt recomandaţi de

prieteni sau persoane de încredere;- primeşte garanţii din partea întreprinderilor de turism, fie pentru restituirea

contravalorii serviciilor plătite, fie prin oferirea unei alte destinaţii im cazul în care nu va fi satisfăcut pe deplin;

- îşi reduce interesul şi aşteptarea prin opţiuni pentru produse turistice mai ieftine şi mai accesibile;

- aprofundează şi verifică informaţiile primite, achiziţionând cât mai multe materiale promoţionale.

Procesul de comunicare Procesul de comunicare poate fi construit cu ajutorul următoarelor elemente: Figura 2.7.2: Elementele procesului de comunicare

- sursa (o persoană, un grup sau o organizaţie care doreşte să transmită un mesaj altei persoane sau grup de persoane);- mesajul (ansamblul cuvintelor, imaginilor şi simbolurilor transmise de sursă şi destinate receptorului);- codificarea (transformarea mesajului de către sursa într-un mod care să exprime simbolic ideea sau conceptul ce se doreşte să ajungă la cumpărător);- canalul de comunicaţie (mijlocul prin care mesajul codificat urmează să ajungă la receptor -ziar, revistă, televiziune, radio, panou stradal etc);- decodificarea (interpretarea de către receptor a simbolurilor transmise de sursă);- receptorul (cel căruia îi este adresat mesajul şi care poate să nu coincidă cu receptorul vizat de sursă);- răspunsul (reacţiile receptorului după expunerea la mesaj, respectiv cosumatorul cumpăra produsul, îşi schimbă atitudinea faţă de acesta sau renunţă să mai cumpere);

19

- feedback-ul (partea din răspuns care se întoarce la emitent);- zgomotul sau perturbaţiile (interferenţele ce pot conduce la o percepere incorectă a mesajului). Pentru finalizarea proceselor de comunicare cu răspunsul aşteptat (cumpărarea produselor), sunt utilizate aşa-numitele modele ale ierarhizării răspunsului care urmăresc etapele parcurse de consumatori până la procurarea produselor. Dintre modelele clasice frecvent utilizate se pot distinge modelul AIDA şi modelul DAGMAR. Modelul AIDA porneşte de la ideea că promovarea trebuie să atragă atenţia, să creeze interes, să stimuleze dorinţa şi să determine acţiunea. Conform modelului DAGMAR, pentru reusita procesului de comunicare trebuie parcurse mai multe etape2: informarea, conştientizarea, plăcerea, preferinţa, convingerea şi satisfacţia.

20

CAPITOLUL IIIPROMOVAREA TURISTICĂ

Acţiunile promoţionale în domeniul turismului, la fel ca în toate celelalte sectoare, vizează atât atragerea de noi clienţi, cât şi păstrarea celor vechi, adresându-se, direct sau prin reţelele de intermediari, fie întregului public, fie unor categorii bine identificate de clienţii ţintă. În timp ce producţia şi comercializarea se realizează mai cu seamă la nivel local (prin firmele sau grupurile de firme turistice), promovarea poate favoriza firmele de la toate nivelurile (local, zonal, naţional şi chiar internaţional). Fiind orientată în primul rând spre turiştii potenţiali, promovarea nu va neglija în nici un caz comercianţii şi ceilalţi intermediari. Date fiind legăturile foarte strânse dintre promovare şi vânzări, la fel ca în celelalte domenii de activitate, în turism pot fi puse în evidenţă două stiluri promoţionale distincte:

Promovarea imaginii, având în centrul atenţiei destinaţiile turistice pe care urmăreşte să le facă pe larg (şi cât mai favorabil) cunoscute;

Promovarea vanzarilor, care implică nemijlocit operaţiunile de comercializare. În timp ce promovarea este o acţiune care preocupă pe toţi cei implicaţi în turism, comercializarea este un domeniu exclusiv al profesioniştilor.

3.1. Obiectivele promovării

Fundamentarea deciziilor privind promovarea ocupă o mare parte din timpul responsabilului de marketing al firmei turistice, întreaga acţiune presupunând definirea cu atenţie a obiectivelor de atins, efortul financiar antrenat şi efectele scontate derivând direct din acestea. Jucând un rol determinant în realizarea echilibrului economico-financiar al firmei de turism, promovarea presupune implicarea intelectuală şi financiară a tuturor firmelor care asigură ''fabricarea'' produselor turistice integrale. Punctul de plecare în definirea obiectivelor promovării turistice îl constituie definirea obiectivelor de marketing8 ale firmei, primele derivând din celelalte. De exemplu, dacã o agenţie turistică îşi fixează ca obiectiv general creşterea numărului de clienţi, ea trebuie să aibă în vedere, mai întâi, cel puţin trei niveluri ale clientelei, putându-şi formula apoi cel puţin patru strategii diferite de marketing:

1) întărirea fidelităţii clienţilor proprii;2) mărirea numărului de ocazii în care clienţii ei fideli o pot solicita pentru satisfacerea

nevoilor de turism;3) atragerea clienţilor firmelor turistice concurente;4) transformarea nonconsumatorilor de produse turistice în consumatori (mai intâi

potenţiali, iar apoi efectivi).

8Daniel Gherasim, Toader Gherasim – Marketing Turistic, Editura Economică, Bucureşti,1999; pag 140.

21

Pasul următor va presupune identificarea stadiilor prin care un nonconsumator relativ poate fi transformat într-un consumator fidel:

1) Cel cognitiv, în care obiectivul promovării este atragerea atenţiei nonconsumatorului, aducândui-se la cunostiintă faptul că firmã şi serviciile sale există şi îi pot sta la dispoziţie.

2) Cel afectiv, în care, în urma identificării şi cunoaşterii gusturilor acestuia, obiectivul trebuie să fie trezirea interesului şi dorinţei de a deveni clientul potenţial al firmei.

3) Cel comportamental, în care, utilizând cele mai eficiente metode de convingere, obiectivul ţinta este transformarea clientului potenţial în client efectiv fidel.

Este indicat ca obiectivele promovării să fie cuantificate în cât mai mare proporţie, pentru a se putea asigura controlul îndeplinirii lor.

3.2. Rolul informării în promovarea turismului

Activitatea de promovare este înainte de toate o activitate comunicaţională, informarea clientelei în legătură cu produsul său firma care-l furnizează fiind unul din obiectivel ei de primă importanţă. Aceasta se poate realiza pe cai şi cu mijloace multiple, sub forma verbală sau scrisă, vizuală sau auditivă, directă sau indirectă.

3.2.1. Rolul centrelor de informare

Firmele, organizaţiile şi instituţiile interesate în promovarea pe scară largă a turismului îşi organizează, fără excepţie, centre de informare9 (puncte, birouri sau oficii), având caracter permanent sau ocazional.

1) Centrele permanente de informare sunt organizate pe principiul teritorial, pe cheltuiala firmelor, oficiilor de turism sau a statului, fiind amplasate în localităţile, zonele şi ţările în care clientela turistică este cea mai numeroasă, ele îmbrãcând, de cele mai multe ori, forma birourilor sau oficiilor de informare. Rolul lor este acela de a oferi (gratuit), pe toate căile (fata în faţă, telefonic, prin pliante şi broşuri) informaţii (dintre cele mai bogate şi diverse) utile clientelei turistice, atât în localităţile emitente, cât şi în cele receptive, antrenând în sistemul de distribuire a acestora agenţiile de voiaj, transportatorii auto, maritimii, feroviarii, unele organisme naţionale (camere de comerţ, uniuni patronale), asociaţiile de consumatori, sindicatele.

2) Punctele ocazionale de informare se prezintă sub forma saloanelor şi standurilor.a) Saloanele de vacanţă sunt puncte de informare de prima importanţă la care firmele

turistice, individuale sau asociate, au posibilitatea să contacteze direct o bună parte din clientela potenţială şi mai ales intermediarii interesaţi în distribuirea produselor turistice. Ele se organizează mai cu seamă înaintea vacanţelor (de vară sau de iarnã) ori marilor sărbători, fiind manifestãri de cea mai înaltă eficienţă sub aspect comunicaţional. În funcţie de modul de organizare, ele se împart în:Regulate, organizându-se la intervale de timp relativ constante.Neregulate, datele de deschidere-inchidere variind Dupã gradul de specializare, se disting:Saloane universale, în cadrul cărora sunt promovate mai multe genuri de turism;Saloane specializate sau tematice, care promovează doar câte un singur tip de turism. Luându-se în considerare amploarea care se acordă acţiunilor promoţionale, întâlnim:

9 Daniel Gherasim, Toader Gherasim – Marketing Turistic, Editura Economică, Bucureşti,1999;pag 141

22

Saloane naţionale, la care participă doar firmele turistice ale unei ţãri; Saloane internaţionale de turism

b) Standurile se organizează, de regulă, la nivel naţional, multiregional sau regional, cu participarea firmelor, grupurilor de firme ţi organismelor naţionale de turism, scopul lor fiind acela de a asigura distribuirea documentelor promoţionale (pliante, broşuri) către intermediari sau clientela finală. Orice stand turistic trebuie să-şi propună cel puþin 3 obiective:

Acrosajul, adică atragerea atenţiei vizitatorilor (inclusiv a celor obosiţi şi plictisiţi de ceea ce au văzut deja) prin mijloace adecvate (specifice regiunii turistice pe care o promovează);

Animaţia, care se poate realiza prin spectacole, prin jocuri, prin prezenţa unor artizani care să demonstreze existenţa anumitor elemente de atracţie turistică;

Cumpărarea, respectiv facilitarea procurării, la faţa locului, fie a unui sejur, fie a unei călătorii în zona turistică reprezentată, ceea ce presupune existenta în apropiere a unei agenţii turistice. Centrele şi punctele de informare de toate genurile, în afară de informaţiile scrise, trebuie să fie în măsură să transmită celor interesaţi şi informaţii verbale prin tehnici operative.

3.3. Formele promovãrii

Comunicarea între firmele turistice şi piaţă se realizează pe căile obişnuite, care se află la dispoziţia oricărui întreprinzător.Varietatea acestora fiind foarte mare, s-a impus necesitatea sistematizării lor în aşa fel încât, plecându-se de la stategiile generale de marketing şi de la obiectivele specifice strategiilor promoţionale, să se creeze posibilitatea selectãrii celor mai adecvate forme de promovare. Aşa s-a ajuns la gruparea lor în urmãtoarele modalităţi:

Publicitate; Promovarea vânzărilor; Relaţiile publice; Forţa de vânzare; Marketingul direct; Promovarea prin marcă; Sponsorizarea; Saloanele profesionale;

Pentru a-si atinge obiectivele, promovarea turistică trebuie realizată combinând cât mai multe din aceste forme, nefiind excluse cazurile în care firmele le folosesc pe toate.

3.3.1. Publicitatea turistică

Publicitatea10 reprezintă principală modalitate de promovare a produselor şi serviciilor turistice.

3.3.1.1. Conţinut, obiective, etape


23

Termenul de publicitate provine din verbul publico - publicare, desemnând acţiunea de adresare către public sau de aducere la cunostiinta publicului, respectiv din substantivul publicatio, care înseamnă mod de adresare către public. Fiind o formă impersonală de comunicare cu piaţa turistică, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, publicitatea îşi propune crearea şi păstrarea clientelei prin informare, sfătuirea şi convingerea ei asupra necesităţii cumpărãrii serviciilor turistice ale firmei care o susţine, apelându-se la profesionişti plătiţi şi la mijloace materiale specifice. Indiferent de formele concrete care le îmbracă, publicitatea este o formă de comunicare în masã. Mesajele transmise către clientelă se caracterizează prin aceea că sunt:

a) simultane, adresându-se unui număr mare de persoane, printr-o mare diversitate de cai (publicaţii, radio, tv);

b) Impersonale, nefiind adresate unei anumite persoane ci publicului în general;c) Indirecte, cazurile în care transmiţătorul se află în contact nemijlocit cu receptorii

mesajelor fiind cu totul excepţionale;d) În sens unic, mesajele parcurgând drumul emiţător - receptor (nu şi invers), după

un oarecare interval de timp fãcându-se auzit doar ''ecoul'' lor. Această ultimă caracteristică deosebeşte în mod esenţial publicitatea de celelalte forme de promovare, care se bazează pe un oarecare dialog între firmele de turism şi clientelă. Pentru a face publicitate unui produs sau serviciu turistic, la fel ca în toate celelalte cazuri, profesionistul trebuie:

Să definească precis tema (subiectul) publicităţii, decizând ce urmează să fie anunţat; Să aleagă destinaţia mesajului, decizând cui îi este adresat; Să precizeze locul (localitatea, zona sau ţara), decizând deci unde va fi distribuit mesajul; Să hotărască momentul sau perioada, respectiv să decidă când va avea loc campania

publicitară; Să selecteze mijlocul prin care vor fi transmise informaţiile, răspunzând la întrebarea ''

cum se va trasmite mesajul? ''; Să evalueze efortul economic, hotărând cât se va cheltui pentru realizarea publicităţii; Să estimeze efectele (creşterea vânzărilor, a profitului) care vor fi obţinute pe seama

campaniei publicitare. Un profesionist al publicităţii va trata întotdeauna cu maximum de atenţie clientul, considerându-l un partener bine instruit, priceput, exigent, sensibil, care nu trebuie amăgit cu promisiuni fără acoperire deplină, sinceritatea fiind poate cea mai importantă condiţie pe care trebuie să o îndeplinească publicitatea. Principalele etape ale unei campanii publicitare ar fi:

Stabilirea rolului ei în cadrul strategiilor de marketing ale firmei; Fixarea constrângerilor bugetare; Selecţionarea pieţelor ţintă; Stabilirea obiectivelor publicităţii în cadrul fiecărei pieţe ţintă; Alegerea agenţiilor şi a mijloacelor publicitare; Evaluarea eficienţei.

Definirea rolului. Ca parte componentă a unei anumite strategii de marketing, publicitatea în turism trebuie să asigure:

Informarea clientelei potenţiale în legătură cu existenţa pe piaţă a unui anumit produs sau serviciu turistic şi a firmei care-l furnizează;

Suscitarea interesului clientelei şi al distribuitorilor (agenţiilor de voiaj) care asigură vânzarea acestuia (prin campanii de presă sau pe alte căi);

24

Promovarea evenimentelor (sportive, culturale, religioase) generatoare de turism; Anunţarea reducerilor de preţ acordate în anumite condiţii (pentru grupuri, pentru oferta

extrasezon); Crearea unei imagini de marcă; Fidelizarea clientelei.

Cu alte cuvinte, publicitatea îşi propune, mai cu seamă, atragerea clientelei spre agenţiile de voiaj sau centrele de rezervări prin intermediul informatiilor, deosebindu-se astfel promovarea vânzărilor, care se ocupă mai ales de incitarea vânzărilor şi distribuitorilor prin mijloace mai presante (reduceri de preţ, cadouri). Determinarea bugetului publicitar. Din punct de vedere economic, estimarea cheltuielilor şi rezultatelor antrenate de o campanie publicitară este o chestiune esenţială, pe seama ei hotărându-se dacă este eficient sau nu ca firma să se angajeze într-o astfel de acţiune. În principui, fundamentarea bugetului publicitar (ca şi a celui promoţional privit în ansamblul său) se face luându-se în considerare:

Cifra de afaceri a firmei care iniţiază campania publicitară; Resursele disponibile care pot fi consacrate acestui scop; Cheltuielile publicitare ale concurenţilor; Stadiul ciclului de viaţă în care se afla produsele sau gama de produse turistice ale firmei; Obiectivele urmărite prin campania publicitară.

Ţinând seama de o parte sau de toate aceste elemente, pot fi adoptate metodele de fundamentare a bugetului valabile pentru orice firmă (metodele mecanice, metodele bazate pe calcule globale, metodele statistico-matematice). Selectarea clientelei ţintă. Ca în toate celelalte cazuri de astfel, ţinta principală a campaniilor publicitare turistice o constituie publicul de audienţă, care se identifică, în principiu, cu clientela potenţială a firmei angajate în derularea lor. Totuşi spre deosebire de ţinta de marketing, constituită din beneficiarii (consumatorii) potenţiali ai serviciilor de turism, ţinta publicităţii este formată nu numai din turiştii potenţiali, ci şi din persoanele sau instituţiile care pot influenţa cererea acestora şi deciziile lor de cumpărare. De la caz la caz, ţinta campaniilor publicitare poate fi extinsă sau restrânsă. La selectarea clientelei ţintă trebuie să se aibă în vedere, nu posibilităşile de adaptare a produselor turistice la pretenţiile clientelei, ci mai ales posibilităţile de adaptare a clientelei la produse, segmentele de piaţă fiind bine cunoscute înainte de operaţiunea de lansare. Stabilirea obiectivelor publicităţii este operaţiunea prin care se precizează sarcinile pe care trebuie să şi le asume cei antrenaţi în campaniile publicitare, precum şi mijloacele de realizare a lor. Selectarea agenţiei de publicitate. Cazurile în care firmele de turism îşi realizează singure publicitatea sunt din ce în ce mai rare, de cele mai multe ori ele apelând la firme specializate în activităţi de acest gen, încadrate cu profesionişti. Operaţiunea de alegere a agenţiei căreia i se încredinţează sarcina realizării publicităţii este destul de complexă, la baza ei stând, pe de o parte, obiectivele acesteia, iar pe de altă parte, o serie întreagă de criterii de selecţie. În funcţie de obiectivele care urmează a fi atinse în urma campaniilor publicitare şi a acţiunilor promoţionale de ansamblu, la alegerea agenţiilor se va ţine seama de capacitatea acestora de a realiza, pe lângă publicitate, şi alte forme de promovare, de întinderea ariei de acţiune (de existenşa sau inexistenţa filialelor în ţară şi străinãtate), de posibilitatea antrenării lor şi în alte acţiuni de marketing (în efectuarea studiilor de piaţă). Principalele criterii avute în vedere la selectarea agenţiei publicitare ar fi:

25

Raportul între sursele care pot fi alocate publicităţii şi mărimea agenţiei, ştiut fiind faptul că, de regulă, agenţiile importante nu sunt dispuse să se angajeze în campanii modeste de publicitate;

Experienţa agenţiilor în domeniul turismului, multe din acestea tratând publicitatea în turism după regulile general valabile pentru bunurile de consum;

Numărul şi felul clienţilor serviţi de aceeaşi agenţie, precum şi gradul lor de fidelitate, de care depinde disponibilitatea viitoare a acesteia;

Stilul utilizat deja de agenţii, care ajută la crearea imaginii în legătură cu potenţialul lor creativ;

Tipurile de servicii oferite de fiecare agenţie, respectiv calitatea acestora, de care depinde valoarea lor operaţională.

Evaluarea eficienţei este o operaţiune care se impune a fi executată atât înaintea, cât ţi după finalizarea unei campanii publicitare. Datorită faptului că unul şi acelas efect se datorează mai multor cauze, este foarte dificil să se delimiteze efectele nete ale unei anumite acţiuni publicitare, în baza cărora să se determine eficienta acesteia. De aceea, în majoritatea cazurilor, eficienta campaniilor publicitare se estimează în baza unor efecte mai mult sau mai puţin globale şi a unor cheltuieli foarte bine individualizate, apelându-se la metodologia obişnuită de cuantificare a eficienţei.

3.3.1.2. Mesajul publicitar

Sistemul comunicaţional prin care se realizează publicitatea turistică încorporează în structura sa cele patru elemente arhicunoscute: emiţătorul, mesajul, receptorul şi feed-back-ul. Dintre acestea, mesajul deţine locul principal. Emiţătorul mesajului publicitar este fie firma turistică interesată în promovarea serviciilor sale, fie o firmă specializată în astfel de activităţi. El trebuie să fie un bun cunoscător al clientelei turistice şi al obiectivelor urmărite prin campania publicitară. Receptorul este constituit fie din clientela turistică propriu-zisă, fie din intermediarii care realizează disttribuţia produselor şi serviciilor turistice spre beneficiarii finali, care urmează a fi influenţaţi de mesajul transmis. Pentru că publicitatea să fie eficientă, receptorii trebuie să fie în măsură să perceapă, să înţeleagă, să interpreteze şi să reacţioneze în conformitate cu scopurile emiţătorilor. Toate acestea depind de caracteristicile pe care destinatarii mesajelor le prezintă, adică de trãsăturile lor psihologice şi fiziologice, de eterogenitatea lor, de obiectivele şi atitudinile lor, de motivaţia de a recepţiona mesajele, de relaţiile existente şi de gradul de cunoaştere între amitatori şi receptori, respectiv de atenţia, distorsiunea şi retenţia selectivă a acestora. Modul în care receptorul reacţionează la mesajul transmis se constată prin intermediul feed-back-ului. Dacă feed-back-ul semnalează insensibilitatea receptorilor la mesajele transmise, specialistul în publicitate trebuie să facă o analiză atentă a cauzelor care au condus la aşa ceva. Mesajul este constituit din setul de informaţii şi imagini care se transmit de către emiţător spre receptor. Tema mesajelor publicitare, dacă se ţine seama de înclinaţia clienţilor potenţiali spre efort minim de alegere, este indicat să fie cât se poate de simplă, turiştii potenţiali dorindu-şi produse prezentate ca fiind cele mai bune. Totuşi, unicitatea mesajului nu este un principiu recomandat în orice condiţii, existând suficiente cazuri în care firmele de turism, din motive care ţin de bugetul promoţional, adoptă soluţii publicitare cu o tematică destul de complexă, grupând anunţuri referitoare la mai multe staţiuni, la zone turistice diferite, la mijloace de transport distincte, reunindu-ţi eforturile financiare pe care le fac.

26

Chiar dacă sunt extrem de diverse, mesajele publicitare conţin cam aceleaşi elemente: titlu, textul, sloganul, ilustraţia. Titlul mesajului este constituit dintr-un cuvânt sau set de cuvinte poziţionat în fata textului, care trebuie, pe de o parte, să sugereze conţinutul textului şi să atragă uşor atenţia asupra lui, iar pe de altă parte, să incite interesul de informare al receptorilor. Textul este partea mesajului publicitar care conţine miezul informaţiilor transmise către turiştii potenţiali, el trebuind să fie suficient de scurt pentru a păstra interesul şi suficient de lung pentru a conţine informaţiile utile. Prin urmare, acesta trebuie să trasmită maximun de informaţii cu minimum de cuvinte şi să fie clar, precis, atractiv şi sugestiv. Stilul de redactare a textului este necesar să asigure, pe de o parte, valorizarea conţinutului, iar pe de altă parte, atingerea scopului mesajului, aspectelor informaţionale şi emoţionale acordandu-li-se atenţia cuvenită. Sloganul este partea din mesaj care, cu un număr minim de cuvinte, exprimă în mod lapidar ceea ce-şi propune mesajul publicitar, el trebuind să fie, în egală măsură, plăcut şi incitant, îmbrăcând forma ritmată sau de jocuri de cuvinte. Ilustraţia, concretizată în fotografii, desene, muzicã sau filme, trebuie sã întrunească condiţiile şi să respecte regulile prezentate în legătură cu documentele turistice (pliante, broşuri). Conceperea mesajului publicitar se face în deplină concordanţă cu obiectivele campaniei publicitare, respecatandu-se toate regulile valabile în materie de comunicare. Pentru a-i asigura o eficienţă cât mai înaltă, acesta trebuie sã fie:

Imaginativ, fiind rodul unui act de creaţie; Strategic, ţinând de o strategie anume de marketing; Uşor inteligibil, pentru a nu crea dificultăţi clientelei; Original în raport cu ceea ce oferă concurenţa; Durabil (uşor de memorat).

La conceperea mesajelor publicitare s-ar impune respectate următoarele reguli: Să se transmită turiştilor potenţiali propriul entuziasm privind produsul, folosind un

vocabular şi o ilustraţie adecvată; Să se pună în evidenţă elementele de exclusivitate sau de diferenţiere; Să se facă uz de fapte precis definite; Produsul să se prezinte prin anunţuri de cât mai bună calitate; Cel mai puternic argument al mesajului să fie amplasat în antetul acestuia; În antetul mesajului să se insereze tot ceea ce reprezintă element de noutate sau avantaj

comparativ; Să se evite, în redactarea mesajului, enumerările; Mesajele însoţite de ilustraţii sunt de preferat celor doar scrise, ştiut fiind faptul că o

fotografie este receptată de două ori mai rapid decât un text; Fotografiile să aibă în centrul atenţiei localnicii şi să fie subtitrate în mod inteligent; Mesajul să se încheie cu propunerea făcută clientelei.

Evaluarea şi selectarea nesajelor se face în funcţie de trei criterii principale: Atracţia, prin care se înţelege capacitatea mesajului de a suscita atenţia; Exclusivitatea, mesajul trebuind să fie unic şi deosebit de cele ale concurenţilor; Credibilitatea, mesajul trebuind să fie susţinut de probe.

În plus, se mai ţine seama de: Uşurinţa înţelegerii; Puterea de convingere şi de incitare la cumpărare; Gradul de adaptare la piaţa þinta;

27

Durabilitatea; Valoarea afectivă; Uşurinţa memorãrii.

3.3.1.3 Formele publicităţii

Indiferent dacă este fãcută de către firma prestatoare de servicii turistice, de către cea distribuitoare ori de către stat, la nivel local, regional, naţional sau internaţional, pentru produs, marca sau firma, pentru efecte imediate sau de perspectivă, publicitatea se prezintă sub următoarele forme principale: prin mass-media, exterioară, directă şi gratuită.

3.3.1.3.1. Publicitatea prin mass-media

Principalele mijloace de mass-media11 care pot fi utilizate în scopuri publicitare de către o firmă de turism sunt: presa scrisă, radioul, televiziunea şi cinematograful. Alegerea unuia sau altuia din suporţii specifici fiecărui tip particular de media se face în funcţie de următoarele criterii:

Gradul de audienţă sau curba audienţei cumulate, prin care se înţelege audienţa acumulată în urma mai multor apariţii ale mesajului publicitar.;

Duplicitatea audienţei, adică audienţa cumulată a doi suporţi; Puterea de penetrare, care reprezintă raportul între audienta utilă a unui suport şi populaţia

totală a pieţei ţintă; Specificitatea suportului, apreciată că raportul între audienţa utilă şi audienşa totală a

suportului; Costul la o mie de receptori, care caracterizează efortul economic specific fiecărui suport; Calitatea, dată de conţinutul redacţional al suportului.

Evaluarea unui plan media. Un astfel de plan presupune combinarea suporţilor publicitari şi alegerea acelei combinaţii care se prezintă cel mai bine sub aspectul următorilor indicatori:

Acoperirea utilă, care reprezintă suma receptorilor tuturor suporţilor combinaţiei; Repetarea medie, care se calculează ca un raport între acoperirea utilă brutã şi cea netă,

arătându-ne de câte ori este expus, în medie, un mesaj într-un suport al unui plan media; GRP-ul (Gross Rating Point), care este un indicator al presiunii publicitare lunare,

corespunzând numărului de expuneri ale unei combinaţii care revine la 100 de indivizi ai pieţei þintă;

Penetraţia memorială, care exprimă relaţia existentă între memorarea mesajului şi numărul de expuneri.

A. Presa scrisă Fiind cel mai vechi tip de mass-media, presa este folosită de firmele turistice ca mijloc de transmitere către clientelă a mesajelor publicitare datorită unor avantaje certe pe care le prezintă. Dintre acestea amintim:

Costul cel mai redus pe unitate de efect scontat;Operativitatea, prin presa mesajele putând fi trasmise foarte rapid;Flexibilitatea, mesajele putând fi schimbate uşor de la o apariţie la alta;Stocabilitatea, mesajele publicate putându-se păstra cât timp se dovedesc utile;Selectivitatea ridicată, acest avantaj manifestându-se mai cu seamă în cazul presei de

specialitate, adresate anumitor segmente de cititori;Regularitatea apariţiei.

11Daniel Gherasim, Toader Gherasim – Marketing Turistic, Editura Economică, Bucureşti,1999;pag157

28

În funcţie de audienţă şi de experienţă dobândită în timp de agenţiile publicitare, se va opta: Între soluţia alb-negru şi cea color, a doua soluţie căpătând în ultimul timp o extindere din

ce în ce mai mare; Între presa cotidiană şi cea periodică; Între presa de mare tiraj sau de masă şi cea de mic tiraj; Între presa generală şi cea de specialitate.

Cadenţa anunţurilor publicitare prin presa trebuie să ţină seama de sezonalitatea cererii de turism. Astfel, în cazul cererii sezoniere, mesajele publicitare trebuie transmise înainte de începerea sezonului turistic, iar în cazul unităţilor pentru ale căror servicii cererea este relativ uniforma în timp, mesajele se vor transmite tot timpul anului. De asemenea bugetul publicitar influenţează această cadenţă: cu cât el este mai limitat cu atât anunţurile publicitare vor fi mai concentrate în timp. Repetarea mesajelor publicitare este un lucru recomandat, având menirea de a menţine treaz interesul clienţilor pentru produsele firmei. Formatul anunţului publicitar este în funcţie de bugetul existent, mărimea sa fiind invers proporţională cu frecvenţa repetării. Spaţiul publicitar este cel care reprezintă localizarea fizică a mesajului. Modul de amplasare a acestuia în pagină este factorul de care depinde în foarte mare măsură modul de receptare a mesajului de către o persoană neinteresată în descoperirea sa. În legătură cu acesta, pentru a uşura repetarea, specialiştii în publicistică şi în publicitate recomandă respectarea următoarelor reguli:

Amplasarea mesajului fie pe prima pagină, fie pe cea din mijloc, fie pe ultima, aceste soluţii fiind însă foarte costisitoare;

Paginile din dreapta sunt recomandate celor din stânga; Spaţiile de la marginea paginilor sunt preferabile celor de mijloc; Colţurile din partea dreaptă sunt mai indicate decât celelalte.

O dată cu formatul şi cu modul de amplasare, este necesar să se mai aleagă forma literelor, numărul de subtitluri şi toate celelalte elemente care ţin de prezentarea grafică a mesajului.

B. Radioul Ca şi presa scrisă, radioul s-a impus ca mijloc de publicitate datorită avantajelor care le prezintă. Dintre acestea amintim:

Operativitate foarte ridicată de transmitere a mesajului; Aria largă de răspândire; Costul scăzut; Posibilitatea utilizării unui fond sonor atrăgător; Flexibilitate deosebită, mesajele putându-se modifica uşor şi rapid; Gradul înalt de selectivitate, asigurat de specializarea diverselor emisiuni pe ore ale zilei.

Dezavantaje:Caracterul efemer al emisiei-receptieu mesajului publicitar; Probabilitatea redusă de recepţie a mesajului, ascultătorii fiind arareori concentraţi asupra

acestora, iar numărul posturilor care pot fi ascultate fiind din ce în ce mai mare; Imposibilitatea stocării a mesajelor transmise.

Principalele categorii de persoane vizate de mesajele publicitare transmise radiofonic în favoarea firmelor turistice sunt: automobiliştii, indivizii care dispun de mai mult timp liber, în care ascultă emisiunile posturilor de radio, tinerii, toţi aceştia putând deveni oricând turişti. Mesajele publicitare radiofonice trebuie sã fie suficient de lungi, pentru a cuprinde toate informaţiile strict necesare, şi destul de scurte-pentru a nu plictisi ori obosi ascultătorii.

29

C. Televiziunea Fiind mijlocul publicitar cel mai costisitor, televiziunea nu se recomandă decât pentru promovarea turismului în masă. Avantaje:

Posibilitatea asocierii celor mai importante elemente prin care se asigură comunicarea cu turiştii potenţiali;

Posibilitatea beneficierii de aportul specialiştilor televiziunii, posturile tv neacceptând, de regulă, decât mesaje publicitare concepute şi realizate în mod profesionist;

Audienţa largă de care se bucură în rândul clienţilor potenţiali. Dezavantaje:

Durata foarte scurtă pe care trebuie să o aibă mesajele, posturile tv, inclusiv cele particulare, neacceptând mesaje de durate mari;

Probabilitatea mică de receptare, cauzată de numărul mare de posturi şi de canale care pot fi urmărite;

Dificultate în individualizarea mesajelor firmei de turism, acestea fiind transmise împreună cu cele aparţinând altor firme.

Ca şi în cazul folosirii radioului, alegerea momentului transmiterii spotului publicitar este de cea mai mare importanţă pentru recepţia sa, acesta influenţând şi cuantumul tarifului pretins de posturile de televiziune, fiind necesar să se decidă:

între orele de micã şi de mare audienţă; între începutul, parcursul şi sfârşitul unor emisiuni; între perioadele care preced vacanţele şi cele de pe parcursul acestora.

D. Cinematograful Spre deosebire de presa scrisă, radio şi televiziune, care asigură publicitatea de masă, cinematograful se adreseaă unui auditoriu selectiv şi fracţionat, care în plus, trebuie convins să accepte o captivitate temporară pentru a urmări un film publicitar. Pentru a-i mări eficienţa, filmele de publicitate turistică pot fi transmise în sălile de cinamatograf înaintea celor artistice, adresându-se astfel unei clientele potenţiale neselective. Cinematograful, presupunând folosirea unor spaţii speciale şi a unor echipamente scumpe, este cel mai costisitor mijloc publicitar, neputându-se utiliza decât de firmele şi organizaţiile turistice foarte puternice. 3.3.1.3.2. Publicitatea exterioară Principalele mijloace publicitare care fac parte din această categorie sunt afişele şi materialele tipărite (mai puţin presa scrisă). Panourile publicitare se prezintă sub forma unor desene de dimeniuni mari sau foarte mari care se amplasează pe căile rutiere foarte circulate, în zonele aglomerate din interiorul localităţilor, în aşa fel încât să fie văzute de cât mai multe persoane aflate în mişcare sau care aşteaptă mijloacele de transport în comun. Panourile luminoase reprezintă o categorie aparte de panouri publicitare, având o putere de atracţie mult mai mare decât a celorlalte, amplasându-se în locurile aglomerate, situate în apropierea vadurilor comerciale, la intrarea în magazine, în marile parcări, la sediile firmelor turistice, în staţiuni. Publicitatea pe vehicule aparţinând firmelor de transport în comun şi pe cele ale firmelor de turism s-a dovedit de multã vreme o formă principală de publicitate exterioară, ea fãcând uz de panouri sau inscripţii de dimensiuni relativ mici.

30

Dintre factorii de care depinde eficienţa comunicaţională şi economică a publicităţii prin afişaj, menţionm:

Dimensiunea panourilor; Durata expunerii; Conţinutul şi calitatea imaginii; Locul expunerii şi poziţia faţă de alte panouri sau inscripţii; Modul de iluminare.

3.3.1.3.3. Publicitatea directă

Ca regulă, publicitatea directă este recomandată în relaţiile cu intermediarii şi cu clientela sigură, fiind mult mai costisitoare decât celelalte forme. Este însoţită, de cele mai multe ori de vânzarea propriu-zisă a produsului turistic. Telefonul Ca mijloc de publicitate, acesta permite:

Asigurarea confidenţialitãþii comunicaţiilor; Identificarea reacţiilor imediate ale interlocutorilor la mesajele transmise şi aprecierea

calităţii percepţiei; Readaptarea din mers a mesajului; Corecta înţelegere a acestuia, dându-se operativ lămuririle suplimentare necesare.

Telefonul asigura:- veritabile contacte personale- răspunsuri imediate- independenţă- supleţe în utilizare- absenţa controlului din partea receptorilor.

Poşta este mijlocul de publicitate care se bazează pe scrisori şi tipărituri, precum şi pe liste de adrese, permiţând o înaltă selectivitate. Pentru a demara o campanie publicitară prin poştă este necesar să se realizeze mai întâi o cercetare care să-şi propună:

- analiza produsului sau serviciului turistic- studiul pieţei proprii, pentru a identifica destinatarii mesajelor poştale publicitare- definirea clară a obiectivelor publicităţii prin poştă, acestea putând consta în invitarea

clienţilor la anumite manifestări (culturale, sportive, politice sau religioase), anunţarea unor schimbări de adresa sau de numere de telefon

- observarea a tot ceea ce deja a fost făcut, pentru a se evita repetarea eşecurilor şi revalorificarea a ceea ce a dat rezultate bune.

Distribuţia directă a pliantelor, broşurilor sau altor tipărituri promoţionale ale firmelor şi organizaţiilor de turism se realizează prin intermediul cutiilor poştale ale clienţilor potenţiali.

3.3.1.3.4. Publicitatea gratuită

Acest gen de publicitate nu presupune efectuarea unor cheltuieli speciale de către firmă turistică în favoarea căreia se iniţiază, realizându-se cu diverse ocazii:

- O dată cu acordarea unor interviuri de care managerii sau personalul firmei de turism, când clientelei i se furnizează toate informaţiile care ar trebui să facă obiectul mesajelor publicitare propriu-zise;

- Prin scrierea şi publicarea unor articole sau reportaje de către ziarişti, reporteri radio sau tv ori de către diverşi specialişti cu privire la potenţialul turistic al diverselor zone

31

geografice, la posibilităţile de tratament oferite de diferite staţiuni balneare, la evenimentele sportive, culturale, politice şi religioase viitoare;

- Cu prilejul unor talk-show-uri realizate de către posturile de radio sau televiziune pe teme turistice;

- Cu ocazia decernării unor premii sau distincţii firmelor de turism pentru calitatea serviciilor pe care le oferă.

3.3.2. Promovarea vânzărilor

Promovarea vânzărilor12 are rolul de a completa publicitatea şi vânzările personale urmărind stimularea cererii, reducerea timpului de adoptare a deciziei de cumpărare, ridicarea prestigiului firmei pe piaţa turistică. Principalii factori care au determinat dezvoltarea tehnicilor de promovare a vânzărilor au fost:

Intensificarea concurenţei;Creşterea şi diversificarea rolului agenţiilor de voiaj; Adâncirea crizei economice; Nenesitatea de a nu limita rolul personalului aflat în contact direct cu clientela ;

Alegerea instrumentelor de promovare a vânzărilor se face ţinându-se seama de: mărimea cererii; intensitatea concurenţei; durata acţiunilor promoţionale; bugetul promoţional. Dintre mijloacele de promovare a vânzărilor cele mai frecvent utilizate sunt: reducerile de tarife; jocurile şi concursurile; seminariile, conferinţele şi workshop-urile; voiajele de stimulare; publicitatea la locul vânzării; cadourile promoţionale. Reducerile de tarife. Potrivit legii cererii, este de aşteptat ca orice reducere de preţuri să se soldeze cu o creştere a cererii de produse turistice, lucru care de cele mai multe ori se întâmplă. Firmele mizează pe atragerea de noi clienţi; mărirea frecvenţei cumpărărilor; sporirea numărului de zile; uniformizarea cererii. Jocurile şi concursurile, organizate pe teme turistice, reprezintă modalităţi de promovare a serviciilor practicate din ce în ce mai frecvent de firmele ţi organizaţiile de turism. Ele permit:

- informare discretă şi foarte eficientă a turiştilor potenţiali asupra produselor şi serviciilor pe tema cărora sunt organizate;

- o bună cunoaştere a ofertei turistice de către participanţi;- o sensibilizare asupra ofertei a reprezentanţilor mass-media;- implicare directă a distribuitorilor;

Loteriile şi tombolele pot fi asimilate jocurilor, constând în acordarea de premii prin tragere la sorţi, pentru a participa la ele turiştii potenţiali fiind obligaţi să se deplaseze în locurile în care sunt organizate. Seminariile, conferinţele, workshop-urile Oficiile de turism pot organiza seminarii la care sunt invitaţi să participe vânzătorii, ocazii cu care acestora le sunt prezentate toate informaţiile utile cu privire la destinaţiile turistice vizate. Conferinţele sunt reuniuni care se adresează marelui public, bazându-se pe prezentări audiovizuale ţi organizându-se în localităţile care asigură cea mai mare parte a clientelei turistice. Workshop-urile permit o prezentare mult mai precisă şi mai amãnunţită a produselor turistice, clientela potenţială având posibilitatea să se găsească în contact nemijlocit cu organizatorii de voiaje, cu reprezentanţii companiilor aeriene, maritime sau feroviare, cu proprietarii de hoteluri.

12 Daniel Gherasim, Toader Gherasim – Marketing Turistic, Editura Economică, Bucureşti,1999;pag171

32

Voiajele de stimulare sau promoţionale sunt organizate pentru agenţii de vânzări în scopul de a-i familiariza cu destinaţiile turistice propuse, asigurând cea mai completă informare a lor, precum şi posibilitatea testării produselor turistice oferite spre vânzare. Publicitatea la locul vânzãrii se realizează prin intermediul afişelor, panourilor, autocolantelor, banderolelor, filmelor video, în incinta spaţiilor rezervate de firmele şi agenţiile de turism contactării directe a clientelei cu ocazia punerii în vânzare a produselor şi serviciilor pe care le oferă pieţei. Cadourile promoţionale sunt mijloace destul de costisitoare de promovare a vânzărilor, a căror eficientă poate fi însă mult mai mare decât a altora. Oferirea de pliante, broşuri, ghiduri sau reviste turistice, acordarea de agende sau calendare, înmânarea de tricouri sau şepci cu însemnele firmei, punerea la dispoziţia unor clienţi a unor sejururi gratuite sunt modalităţi tot mai frecvent utilizate în scopul atragerii clientelei către produsele firmei care le practică.

3.3.3. Relaţiile publice

Fiind cunoscute mai ales cu denumirea englezească de public relations, acestea au în vedere ansamblul contactelor directe realizate, în mod sistematic, de firma de turism cu clientela, cu managerii altor firme, cu liderii de opinie, cu reprezentanţii puterii publice, cu mass-media, în urma cărora se creează încredere şi o atitudine favorabilă faţă de ea şi de produsele sale. Publicul unei firme de turism se împarte în: public intern, constituit din propriul personal; public extern, care provine din mediul acesteia. Elaborarea unui program de public relations13 presupune parcurgerea a patru etape distincte: 1) cercetarea, care impune analiza atentă, pe baza unor anchete de opinie, a situaţiei existente, căutându-se răspunsuri la întrebări de genu:- care este evoluţia principalilor indicatori ai firmei de turism?- care sunt punctele tari şi cele slabe ale produselor sale?- ce personal este implicat în activitatea de relaţii publice?- cu ce efecte s-a soldat această activitate până în prezent? 2) acţiunea, aceasta fiind etapa în care, în funcţie de concluziile desprinse în prima etapă, se planificăşi se pun în operă măsurile concrete urmărind ameliorarea imaginii, cărora li se consacră timpul, mijloacele şi resursele financiare necesare. 3) comunicarea, prin care cei antrenaţi în activitatea de relaţii publice aleg modalităţile de transmitere a informaţiilor şi se conving că mesajele transmise au fost recepţionate în mod corespunzător de cei cărora le sunt adresate , înlăturând toate obstacolele care pot să apară. 4) evaluarea, în care responsabilul cu relaţiile publice constată dacă obiectivele comunicării au fost bine definite şi dacă ele corespund publicului ţinta, dacă mijloacele de comunicare funcţionează bine, dacă reacţiile publicului sunt cele aşteptate, funcţionării feed-back-ului acordandu-i-se o mare importanţă. Relaţiile cu publicul intern al firmelor şi organizaţiilor turistice se realizează prin: scrisori de informare; adrese şi note interne; rapoarte de gestiune; jurnale interne şi reviste de presă; seminarii, reuniuni şi conferinţe; sărbători ale firmei; manifestări cultural-sportive; voiaje. Relatile cu publicul extern se bazează pe vizite ale jurnaliştilor; comunicate şi conferinţe de presă; recepţii; jurnale, reviste sau buletine de informare; zile ale porţilor deschise; crearea de evenimente; reuniuni, conferinţe, recepţii; sponsorizări.

3.3.4. Forţele de vânzare

13 Daniel Gherasim, Toader Gherasim – Marketing Turistic, Editura Economică, Bucureşti,1999;pag 176

33

Forţa de muncă însărcinată cu realizarea vânzărilor de produse şi servicii turistice este cunoscută sub denumirea de forţă de vânzare14, principalele ei sarcini constând în:

- identificarea şi analiza pieţelor turistice potenţiale;- participarea la saloane şi târguri de turism;- stabilirea de contacte, de cele mai multe ori directe, cu clienţii potenţiali în scopul

cunoaşterii lor din cât mai multe puncte de vedere;- negocierea şi încheierea contractelor cu organismele furnizoare de clientela turistică;- vânzarea propriu-zisă a serviciilor turistice;- rezolvarea litigiilor cu clientela;- supravegherea concurenţei.

3.3.5. Sponsorizarea

Sponsorizarea este considerată totuşi o formă modernă de promovare a vânzărilor, căpătând cea mai mare extindere în Europa Occidentală.Forme de sponsorizare:

- de impulsionare, care urmăreşte creşterea impactului comercial al firmei de turism aspră competivitatii sale pe termen scurt, respectiv întărirea fidelităţii clienţilor;

- de implicare, care îşi propune atragerea de partea firmei a organismelor şi a clientelei interesate în promovarea anumitor valori, impulsionând astfel un stil de viaţă favorabil turismului.

Sponsorizarea presupune un sistem de susţinere financiară a unor acţiuni de către firmele turistice, în scopul câştigării unei notorietăţi şi a unei imagini cât mai favorabile în ochii publicului. Pentru a-şi atinge un astfel de scop, este necesar ca:

evenimentul în categoria celor capabile să atragă puternic şi durabil atenţia publicului;

mediatizarea evenimentului, asigurată atât de organizatori, cât şi de firma sponsor, să fie cât mai amplă;

relaţiile dintre firma de turism, în calitate de sponsor, şi responsabilul acţiunii sponsorizate să aibă la bază un contract.

CAPITOLUL IVPRODUSUL TURISTIC RELIGIOS: MĂNĂSTIRI DIN ZONA MOLDOVEI

Mănăstirea este o instituţie religioasă cuprinzând o biserică şi mai multe chilii unde trăiesc, potrivit unor reguli de viaţă austere, călugări sau călugăriţe. Manăstirile alcătuiesc ansambluri arhitectonic centrate în jurul unui edificiu de cult din categoria bisericilor sau catedralelor. Lângă funcţia religioasă propriu-zisă, manăstirile sunt şi habitate caracteristice, producătoare de bunuri şi atracţii turistice (articole de artizanat, hramuri,

14 Daniel Gherasim, Toader Gherasim – Marketing Turistic, Editura Economică, Bucureşti,1999;pag 179.

34

pelerinaje).În România se întâlnesc mai ales în Bucovina şi Sub- Carpaţii Moldovei: Voroneţ, Humor, Putna, Moldoviţa, Sucevitţa, Dragomirna, Golia, Galata, Agapia, Humor.

4.1. MĂNĂSTIREA VORONEŢ

Cu voia Bunului Dumnezeu, cu rugăciunile Sf. Cuvios Daniil Sihastrul şi prin osârdia Bine credinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt s-a înălţat, din 26 mai pânã în 14 septembrie 1488, Mănăstirea Voroneţ cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe. În 1547 i s-a adăugat pridvorul şi i s-a făcut pictura exterioară sub privegherea Mitropolitului Grigorie Roşca, ce se odihneşte în pridvor. Încă de la început mănăstirea a fost binecuvântată cu călugări cu aleasă viaţă duhovnicească, în vreamea Sf. Cuvios Daniil Sihastrul fiind o adevărată lavră a isihasmului românesc. Viaţa monahală s-a întrerupt în anul 1785 după anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic şi s-a reluat în anul 1991, de data aceasta cu obşte de călugăriţe sub stăreţia Stavroforei Irina Pantescu. Tânără obşte se străduieşte să îmbine aromnios rugăciunea cu munca în gospodărie, în câmp, în atelierul de pictură şi în îndrumarea vizitatorilor. Mănăstirea Voroneţ este socotită "Capela Sixtină a Orientului" pentru marea frescă de pe faţada de vest, numită "Judecata de apoi". De asemenea "albastrul de Voroneţ" este considerat de specialişti ca unic în lume şi cunoscut ca roşul lui Rubes sau verdele lui Veronese. Pe fondul albastru este prezentat "Arborele lui Iesei" sau Genealogia Mântuitorului nostru Iisus Hristos iar pe coloane sunt pictaţi filozofii greco-latini. Sunt căutaţi cu privirea Aristotel şi Platon iar pe absida laterală reţine atenţia "chipulascetic al Sf. Onufirie". În stânga uşii de la intrare este zugrăvit chipul aureolat al Sf. Cuvios Daniil Sihastrul. Deasupra uşii străjuieşte Icoana "Deisis".Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Judecătorul Atotdrept, priveşte cercetãtor pe toţi cei care trec pragul Bisericii noastre; în dreapta şi în stânga Sa, Maica Domnului şi Sf. Ioan Botezătorul mijlocesc milostivirea pentru noi, oamenii. Pe contrafort este pictat Sf. Mare Mucenic Gheorghe, patronul mănăstirii noastre, iar pe primele rânduri ale acestui ansamblu de pictură, sus,"Acatistul Sf. Nicolae" şi mai jos, "Acatistul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava". În pridvor pictura reprezintă calendarul creştin-ortodox, iar pe multe Icoane se văd nume şi zgârieturi, semne ale celor 206 ani de pustiire. Deasupra uşii de la intrare, în pronaous, se află o minunată Icoană - "Dulcea îmbrăţişare" şi mai sus inscripţia înpiatră ce precizează numele ctitorului şi timpul înălţării Mănăstirii.

35

În pronaos se află, străjuit de o candelă aprinsă, mormântul Sf. Cuvios Daniil Sihastrul, ce a fost primul stareţ al Mănăstirii. Valoroasă artistic este catapeteasma din lemn de tisa, aurit, uşile împărăteşti fiind o adevãrată capodoperă de sculptură în lemn.De mare preţ este tronul Mitropolitului Grigorie Roşca şi nădăjduim că va reveni acasă tronul original al Măriei-Sale, cel din Biserică fiind o copie distonând cu piesele vechi. Pictura din naos şi din Sf. Altar, obosită de fumul lumânărilor sutelor de ani, aşteaptă restaurarea. După primele probe de curăţire făcute de specialişti se zăresc culorile originale bine conservate. Această lucrarea minuţioasă şi costisitoare se va facedin donaţiile statului nostru roman şi din micile donaţii ale turiştilor şi închinătorilor români şi străini care iubesc Voroneţul. Expresia artistică a dreptei noastre credinţe, a rafinamentului şi gustului pentru frumos a neamului nostru, Sf. Mănăstire Voroneţ îndeamnă la reculegere şi încântă inima şi mintea privitorului ce ajunge la noi din toate colţurile lumii.

A) GENEZA VORONEŢULUI

"Iară Ştefan-Vodă, mergând de la Cetatea Neamţului în sus, spre Moldova, a mers pe la Voroneţ, unde traia un părinte sihastru, pre nume Daniil. Şi bătând Stefan-Vodă în uşa sihastrului să-i descuie, a raspuns să aştepte Stefan-Vodă afară până ce şi-a istovit sihastrul ruga. Şi dupã ce şi-a istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pe Ştefan-Vodă. şi s-a spovedit Ştefan-Vodă la dânsul. Şi a întrebat Ştefan-Vodă pe sihastru ce va mai face, că nu poate să se mai bată cu turcii: inchina-vă ţara la turci au ba? Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul este a lui, numai, după ce va izbândi, să facă mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, să fie hramul bisericii". Aceasta este, după Ion Neculce, geneza Voroneţului, lăcaş ridicat din porunca marelui voievod. În pisania aflată deasupra uşii existente, din 1547, în pronaos stă scris: "Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Moldoveneşti, fiul lui BogdanVoievod, a început a zidi acest hram în mănăstirea de la Voroneţ în numele Sfântului, slăvitului mare mucenic şi purtător de biruinţă Gheorghe, în anul 6996, al lunii mai 26, în luna Pogorârii Duhului Sfânt şi a fost terminată în acelaş an al lunii septembrie14". Aşadar, în 1488 (6996 "de la Facerea Lumii"), meşterii zidari, cu piatră şi lemn aflate din belşug în împrejurimi şi cu ajutorul răzeşilor, au ridicat, în timpul-record de trei luni şi exact trei săptămâni, biserica. Multă vreme s-a crezut că pustnicul Daniil a fost doar o figură de legendă. Astăzi existenţa istorică a anahoretului nu mai este pusă la îndoială. Nu departe de mănăstirea Putna se află satul Laura, în vecinãtatea căruia, ascuns în pădure, s-ar fi aflat, mica mănăstire cu hramul Sf. Laurenţiu, unde şi-ar fi început viaţa monahală Daniil, figură de care sunt legate istoria ortodoxismului românesc, darşi literatura noastră din perioada cronicarilor moldoveni.În preajmă se află şi chilia pe care, spune tradiţia, şi-ar fi cioplit-o, nevoindu-se cu dalta în piatră dură, însuşi sihastrul Daniil. Două decenii separă începutul zidirii Putnei (iulie 1466), concepută ca necropolă domnească, de ridicarea Voroneţului. Îl vom regãsi pe pustnic pe faţada construcţiei adăugate la 1547 pe timpul lui Ilias, fiul lui Petru Rareş, binecuvântarea mitropolitiluiGrigorie Roşca, un exonartex (pridvor), pe care, în stânga uşii cu incadrament de piatră în caneluri, surmontată de o fereastră gotica, schimnicul este înfãţişat împodobit cu aureola sfinţilor. Noua pisanie înregistrează astfel evenimentul: "Cu vrerea Tatălui si cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh şi cu osteneala lui Dumnezeu. Aşadar există două faze de construcţie şi

36

două faze ale picturii interiorului: vechea frescă de pe timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, înfãţişat în tabloul votiv din 1496, împreună cu doamna Maria-Voichita şi fiul, Bogdan, şi pictura pronaosului, începută la o jumătate de secol după prima. Tabloul votiv (caracteristic bisericilor ortodoxe) de la Voroneţ are o însemnătate istorică echivalentă cu miniatura de pe etraevangheliarul de la Putna (scris şi ornat de ieromonahul Nicodim la 1473), chipul marelui domnitor fiind astfel transmis cu fidelitate posterităţii, ca şi portretul celui mai destoinic urmaş al său, Petru Rares, pictat pe peretele de separaţie al naosului de la Humor, ca şi la Moldoviţa (1530, respectiv 1532).

B) INTERIORUL ŞI PICTURA

Cronologic, fresca dinăuntru pleacă de la pictura altarului, a cupolei turlei, unde este înfăţişat Iisus Pantocrator (Împărat al Lumii, în greacă). Potrivit normelor fixate de Erminii, cod de reguli stabilite la Bizanţ privind ierarhia succesiunii imaginilor pictateîn bisericile ortodoxe, sub imaginea Pantocratorului apar Îngeri, Profeţi şi apostoli, iar pe pandativi, cei patru evanghelişti. În absida din sud sunt pictate Rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi Schimbarea la Faţă. În conca absidei opuse - Intrarea în Ierusalim şi Învierea lui Lazăr. În altar, Maica Domnului cu Iisus în braţe este încadrată de câte doi îngeri; alte scene sunt Cina cea de Taină, Împărtăşirea Apostolilor şi Spălarea Picioarelor. Catapeteasma, în trei registre, din lemn de tisă, este o capodoperă a sculpturii medievale moldave, împodobită cu ornamente reprezentând flori şi animale stilizate, într-o succesiune echilibrată, adevărata încântare pentru ochi, realizată cu minuţia cecaracterizează teritoriul de întâlnire a influentelor lumii arabe cu ornamentica din zona Caucazului. Aurul, preponderent, dar în tonalităţi stinse, roşul închis, albastru profund sporesc misterul naosului şi altarului, unde lumina vine filtrată prin trei ferestre mici, chiar minuscule în raport cu grosimea zidurilor. Meşterii constructori ai catapeteasmei, dulgheri şi sculptori, au ales tisa, conifer carpatin extrem de rezistent şi de longeviv, care poate depăşi vârsta unui mileniu datorită unei calităţi care îl face inexpugnabil la agresiunea insectelor: prezenţa unei otrăvi în textura fibrei. Revenind la tabloul votiv: diferenţa dintre elementul uman şi cel sacru este marcată nu numai prin nimbul Mântuitorului, căruia Stefan îi prezintă macheta bisericii, şi al Sfântului Gheorghe, în prezenţa căruia are loc închinarea, ci şi prin neta deosebire de

37

http://www.webphoto.ro/destinatii/foto-destinatii/ctitorii.jpg

planuri. şi aici, ca şi în textura cromatică a catapeteasmei, complementaritatea culorilor atinge desăvârşirea, ca şi punerea în pagină, prin proiectarea aurului din nimburi, coroane princiare şi hlamide în cosmos, în cerul înstelat. Fresca exterioară de pe peretele dinspre nord a fost puternic deteriorată de loviturile crivăţului, ca şi la Arbore, Humor şi Moldoviţa. În schimb, pictura dinspre miazăzi s-a păstrat ca prin minune, cu tonalităţile de acum aproape o jumătate de mileniu.Marile teme ale scenelor suprafeţei sudice sunt: decoraţia absidei şi altarului - ierarhia pământească şi cerească, în şase registre verticale, Arborele lui Iesei (Profeţii Vechiului Testament, încadraţi de filozofii Antichităţii: Aristotel, Platon, Socrate, Pitagora, reprezentaţi aici în registre verticale, spre deosebire de Suceviţa), icoana "Deisis" - Mântuitorul încadrat de Maica Domnului şi de Sf. Ioan Botezătorul, scene din Acatistul Sfântului Nicolae şi din Acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, martirizat de necredincioşi şi ale cărui moaşte au fost aduse, cu mare smerenie, sub domnia lui Alexandru cel Bun, în Cetatea de Scaun a Moldovei, marele tablou din dreapta intrăriii în care sunt înfăţişaţi mitropolitul Grigorie şi Sf. Daniil. Prezenţa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe străpungând balaurul cu suliţa, scena care încheie succesiunea narativă a faţadei de sud începând dinspre absida, are, ca şi Acatistul Sfântului Ioan cel Nou, ca şi vasta compoziţie de la Humor şi Moldoviţa, cu tema "Asediul Bizanţului", o semnificaţie care iese din sfera strictă a sacrului. Cu patru ani încă înainte de urcarea marelui Ştefan pe tronul principatului moldav, o ameninţare grea se abate asupra sud-estului Europei. La 1453 Mahomed al II-lea Cuceritorul luase Bizanţul. Agresiunea otomană devenise iminentă. Poporului trebuia să i se aducă aminte că turcii pot năvăli din clipă în clipă şi, în acest context geopolitic, fresca exterioară a bisericilor moldave din sec. XV-XVI înserează şi naraţiuni care (spre deosebire de interior, unde caracterul rămâne pur religios) au şi accente laice, subordonate, totuşi, cadrului religios. Martirul Sf. Ioan din Trapezunt este un memento şi un avertisment, la fel ca asediul Bizanţului de către perşi la 626 d.H. figurat la Moldoviţa, tot pe peretele de sud; "perşi" cu turbane care trag asupra unui Constantinopole - ale cărui ziduri amintesc bine de incinta fortificata a Sucevei - cu patru mari bombarde de asediu (în sec.VII!), exact câte construise inginerul ungur Orban pentru armata lui Mahomed! "CAPELA SIXTINĂ A ORIENTULUI" "Judecata de Apoi" este o capodoperă.De fapt, marea frescă de pe peretele de apus este un miracol sub toate raporturile, de la încifrarea simbolului religios şi punerea lui în pagina până la conservarea extraordinară, care îi conferă o perpetuă tinereţe. Cu cele trei registre verticale şi cinci orizontale, compoziţia de la Voroneţ este, credem, cea mai vastă viziune eschatologică tratată plastic din cuprinsul Ortodoxiei. Simbolul şi metafora joacă un rol extraordinar, începând cu primul registru orizontal, imediat sub acoperiş figurând "moartea timpului", sfârşitul veacurilor; o ştim fiindcă pe pânza Timpului, întinsă de câte două grupuri de câte patru îngeri, străjuiţi de Arhanghelii Mihail şi Gavril, cu săbiile scoase, coexista toate cele 12 semne zodiacale. În mijloc apare Însuşi Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute. Dedesubt, Hristos este flancat de Sfânta Maică şi Ioan, reluare a icoanei "Deisis" de deasupra uşii, şi de Areopagul alcătuit din Apostoli aşezaţi pe lungi laviţe mozaicate, în spatele cărora se pierd, în perspectivă, oştirile îngereşti. Al treilea registru, cu centrul de greutate în Etimasia, scena în care Sf. Duh, în chip de porumbel, aşezat pe Cartea Sfântă, întregeşte Treimea, dobândeşte brusc accente dramatice prin prezenţa cetelor de păcătoşi înaintând simbolic, dinspre stânga, în

38

rândurile acestora, după iudeii care l-au răstignit pe Iisus, venind imediat purtătorii de turbane. Ca şi prin ţâşnirea raului de foc în care vor fi zvarliti, spre veşnica osânda, cei vrednici de Gheenă. În jurul balanţei pe talgerele căreia sunt cântărite faptele, seduce o adevãrată luptă între îngeri şi diavoli, aceştia din urmă neezitând să înşele, de pildă cel căţărat pe braţul cântarului ca să-l încline spre Iad. O sugestie adâncă şi o simbolistică extraordinară sunt încifrate în imaginea animalelor de pradă purtândfragmente de trup omenesc, în timp ce, la chemarea a doi îngeri, morţii învie şi ies din morminte. Fiarele restituie ceea ce au rupt din desăvârşirea trupului omenesc, care nu se poate înfăţişa dinaintea Tronului Judecpăţii decât în integritatea sa primordială, aşa cum L-a făcut după chipul şi asemănarea Sa, Domnul-Dumnezeu pe Adam. Pe fondul teribileiîntrebări existenţiale asupra cântăririi faptelor, artiştii moldoveni, latini în substanţă, găsesc puterea de a glumi, nu de a relativiza - ceea ce ar fi fost curată blasfemie, ci de a picura un strop de humor.

4.2. MĂNĂSTIREA PUTNA

A) ISTORIC

Aşezată la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, Mănăstirea Putna, prima şi cea mai importantă ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, străjuieşte de peste cinci veacuri ţinutul legendar al Bucovinei. Cronicarul Ion Neculce istoriseşte astfel despre felul în care a fost ales locul pe care avea să fie zidită mănăstirea: „Ştefan-vodă cel Bun, când s-a apucat să facă mănăstirea Putna, a tras cu arcul dintr-un vârf de munte ce este lângă mănăstire. Şi unde a agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariul“. Începute la 10 iulie 1466, după cucerirea cetaţii Chilia (1465), lucrările de construcţie a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, vor fi terminate în anul 1469, slujba de sfinţire (târnosirea) având loc la 3 septembrie acelaşi an. S-au construit apoi Casa Domnească (1473), chiliile, zidul de apărare cu turnurile aferente şi Turnul Tezaurului, lucrările finalizându-se în anul 1481. De-a lungul veacurilor Mănăstirea Putna a trecut prin numeroase încercări ca incendii, năvăliri şi ocupaţii străine, cutremure, dar care n-au putut întrerupe desfăşurarea vieţii monahale şi lauda neîncetată adusă lui Dumnezeu. După intrarea în 1775 sub ocupaţie habsburgică, mănăstirea va mai suferi o serie de transformări exterioare prin extinderea zonei de nord a incintei, noi construcţii de chilii (1852-1856), modificări ale formei acoperişului bisericii (1859), lucrări mai ample asupra acesteia având loc în 1902 sub conducerea arhitectului vienez K. A. Romstorfer.

39

B) ARHITECTURA

Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter şi etaj, pe a cărui faţadă estică se află stema Moldovei datată 1471. Turnul a fost zidit în anul 1757 în vremea domnitorului Constantin Racoviţă, despre aceasta dând mărturie şi stema de pe faţada de vest, în care apar reunite stemele Moldovei şi ale Ţării Româneşti. Deoarece poetul Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici şi cu alţi participanţi la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au înnoptat în acele zile în sala de la etaj, această construcţie se numeşte „Turnul Eminescu“. Tot pe latura de est este situat şi Turnul clopotniţei construit în anul 1882. Paraclisul mănăstirii, aşezat în partea vestică a incintei, cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, este construit de mitropolitul Iacov Putneanul în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotniţă deteriorat la marele cutremur din 1739. A fost restaurat între anii 1976-1983, când i s-au adăugat noi spaţii. Paraclisul a fost pictat în tehnica "a fresco" în perioada 1980-1984 de artiştii-fraţi Mihail şi Gavril Moroşan, stareţ fiind Arhimandritul Iachint Unciuleac. Pe latura sudică a incintei se află Casa Domnească ridicată între anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusă de habsburgi. Lucrările de reconstrucţie au fost începute şi supravegheate, în mare parte, de către Prea Fericitul Părinte Teoctist pe timpul arhipăstoririi sale ca mitropolit al Moldovei. Singura clădire rămasă din vremea Sfântului Voievod Ştefan este Turnul Tezaurului a cărui construcţie a fost terminată în anul 1481. În el au fost adăpostite, în vremi de tulburare, odoarele acestui sfânt locaş. Biserica originală a suferit mari modificări în perioada 1653-1662. S-au păstrat liniile arhitectonice iniţiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcătuită din cinci încăperi: pridvor, pronaos, gropniţă, naos şi altar. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantine, gotice şi renascentiste. Accesul în biserică se face prin cele două uşi laterale ale pridvorului, încadrate cu portaluri de piatră. Uşa masivă prin care se trece din pridvor în pronaos are la partea

40

superioară o pisanie care aminteşte de lucrările de reconstrucţie ce au avut loc în timpul domniilor lui Gheorghe Ştefan şi Eustratie Dabija. Din camera mormintelor (gropniţa) trecerea către naos se face printre două coloane masive ce au înlocuit, în secolul XVII, peretele desparţitor specific liniei arhitectonice ştefaniene. La exterior biserica este încinsă cu un brâu răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta Treime, motiv ce se regăseşte şi în ornamentaţia interioară.C) PICTURA

Distrusă în timpul luptelor pentru domnie dintre Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan, pictura originală s-a încercat a se reface abia în secolele XVIII-XIX când s-au zugrăvit în pridvor câteva chipuri de sfinţi. Dorinţa de a reda Putnei strălucirea de odinioară, când era "tot cu aur poleită zugraveala, mai mult aur decât zugraveală şi pre dinăuntru şi pre denafară..." (cronicarul Ion Neculce), a început să prindă contur abia în anul 1972 când mitropolitul de atunci, Iustin Moisescu, a binecuvântat proiectul de refacere a picturii din biserica mare a mănăstirii, pe baza unui plan iconografic întocmit de părintele Sofian Boghiu. Ca o proorocie peste veacuri, hotărârea mitropolitului de a încredinţa pictarea ctitoriei Voievodului Ştefan cel Mare acelora care vor picta mai întâi Paraclisul, s-a împlinit la 10 iulie 2001, când, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pictorii Mihail şi Gavril Moroşan au trasat primele linii la noua frescă. Fii ai Bucovinei, pictori de categoria I-a, cu numeroase lucrări în ţară şi străinătate, fraţii Mihail şi Gavril Moroşan au împodobit biserica cu frumoase chipuri, scene şi compoziţii pe fondul foiţei de aur. Stilul neobizantin, cu acorduri cromatice deosebite, compoziţiile inedite, sunt câteva din caracteristicile noii picturi.

D) MĂNĂSTIREA PUTNA – NECROPOLĂ Concepută dintru început ca necropolă domnească, biserica Mănăstirii Putna adăposteşte paisprezece morminte din care trei sunt voievodale, aparţinând familiei Muşatinilor. Lucrat din porunca sa, cu doisprezece ani înainte de strămutarea la veşnicele locaşuri, mormântul Binecredinciosului Voievod Ştefan se află în partea de sud a gropniţei. Alături este mormântul Doamnei Maria Voichiţa (†1511). Pe latura de nord se află alte trei morminte: cel al Doamnei Maria de Mangop (†1477) şi ale fiilor Bogdan (†1479) şi Petru (†1480). Pronaosul adăposteşte mormintele Domnitorului Bogdan al III-lea (†1517) - fiul lui Ştefan, al Mariei (†1518) - fiică, al Domnitorului Ştefăniţă (†1527) - nepotul lui Ştefan şi cel al Doamnei Maria (†1529) - soţia lui Petru Rareş.

41

În pridvor se află mormântul mitropolitului Moldovei Teoctist I (†1477), cel care l-a uns ca Domn pe Ştefan cel Mare la locul numit Direptate, iar în partea opusă sunt mormintele mitropolitului Iacov Putneanul şi ale părinţilor acestuia, Adrian ieroschimonahul şi Mariana monahia. După tradiţie, în exteriorul bisericii, partea sudică, lângă Sfântul Altar, se află mormântul Sfântului Ierarh Ilie Iorest, călugăr putnean ajuns mitropolit al Ardealului, unde a mărturisit credinţă ortodoxă în vremea prigoanei calvine. Revenit la Putna după ani grei de temniţă, s-a mutat către cele veşnice la 12 martie 1678. Lângă acesta se află cripta Mitropolitului Isaia Baloşescu, cel care a construit la sfârşitul secolului XVIII, la Cernăuţi, celebrul Palat Mitropolitan al Bucovinei, transformat astăzi în Universitate.

4.3. MĂNĂSTIREA SUCEVIŢA

42

A) ISTORIC Tradiţia aşează pe valea râului Suceviţa, între dealuri, o biserică din lemn şi o schivnicie de pe la începutul veacului al XVI-lea. Legenda spune ca, mai târziu, pentru răscumpărarea a cine ştie căror păcate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcţii. Documentar, mănăstirea este atestată la 1586 ca rezultat al iniţiativei mitropolitului Gheorghe Movilă.Monumentul este în realitate ctitorie comună a familiilor Movileştilor (mari boieri, cărturari şi chiar domnitori ai Moldovei şi Ţării Româneşti, sec. XVI-XVII). Construit în stilul arhitecturii moldoveneşti - îmbinare de elemente de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, edificiul, de mari proporţii, păstrează planul trilobat şi stilul statornicit în epoca lui Ştefan cel Mare, cu pridvorul închis. Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi legaţi prin arcuri în acoladă) plasaţi mai târziu pe laturile de sud şi de nord; prin excelenţă "munteneşti", ele constituie un evident ecou al arhitecturii din Ţara Românească. Se menţin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră şi ocniţele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată. Incinta este un patrulater (100x104 m) de ziduri înalte (6 m) şi groase (3 m) prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colţ şi unul cu paraclis peste gangul intrării (stema Moldovei); se mai află încăperi ale vechii case domneşti şi beciuri unde ar fi fost ascunsă o fabuloasă avere (Ion Neculce).

După venirea pe tronul Moldovei (1595), Ieremia Movilă adaugă bisericii două pridvoraşe, amplasate la intrare, zidurile şi turnurile de incintă, care conferă mănăstirii înfăţişare de cetate medievală, o casă domnească, ale cărei ruine se mai văd şi astăzi pe latura de nord, precum şi chilii pentru călugări. Tot în timpul domniei lui Ieremia Movilă se pictează biserica în interior şi exterior. Având hramul "Învierea Domnului", biserica este construită în stilul arhitecturii moldoveneşti - îmbinare de elemente de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova. În camera mormintelor îşi dorm somnul de

43

veci fraţii voievozi Ieremia şi Simion Movilă ale căror lespezi funerare din marmură de Ruşchiţa sunt, în tradiţia înaugurată de Ştefan cel Mare, valoroase obiecte de artă medievală românească.Iconostasul Mănăstirii Suceviţa este sculptat în lemn de tisa, în stil baroc-rococo şi datează din anul 1801.B) INTERIORUL SI PICTURA

Pictura interioară este repartizată pe toată suprafaţa disponibilă conform schemelor tradiţionale, îmbogăţită însă prin subiecte mai puţin obişnuite în Moldova, dar familiare pentru Muntenia (Cortul Mărturiei, în altar). Naosul cuprinde un mozaic miniatural de întâmplări din Viaţa lui Iisus, trei imagini ale Genezei unde natura, peisajul ies în prim plan (sunt tratate cu generozitate şi semnificativ, zugravii plasând fără sfială în ambianţa persano-mediteraneeană maci, garofiţe şi viţă de vie), Tabloul votiv bogat în personaje. Unică în pictura noastră este iconografia ocniţei (Viaţa lui Moise), tot miniaturizată, unde apar şi căţei, purcei, ba chiar evrei cu căciuli ţuguiate, elemente laice de sorginte locală, în timp ce Maica Domnului (pe boltă) are flori în nimb şi este încorporată unui peisaj montan. Alte sute de scene descriu, în pronaos, Viaţa Sfântului Gheorghe, Calendarul, Sinoadele, imagini din Viaţa Sfântului Nicolae ce se desfăşoară în ambianţă marină. Pridvorul întâmpină, ca de obicei, cu Judecata de Apoi şi o foarte pământeană relatare istorică: Întâmpinarea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou la curtea lui Alexandru cel Bun. Suceviţa, ultima biserică din Bucovina zugrăvită pe faţade (1596), monumentul cu cel mai mare număr de imagini religioase din ţară, este un "testament al artei vechi moldoveneşti" (Paul Henry). Tradiţia şi inovaţia se împletesc original şi pitoresc într-o desfăşurare multicromă dominată de verdele cu "intensitatea smaraldului şi vigoarea ierbii proaspete după ploaie".

Zugravii, fraţii moldoveni Sofronie şi Ion, s-au dovedit buni cunoscători ai rânduielilor iconografice, dar şi ai arhitecturii italiene (Imnul acatist, la sud) sau ruseşti (Pocrovul, între ferestrele gotice); scenele şi personajele din Arborele lui Iesei (peretele de sud) apar cel puţin la fel de importante ca peisajul (element de prim plan la Moldoviţa ori Voroneţ), iar cele şapte

44

registre pe orizontală ale Rugăciunii tuturor sfinţilor (Cinul) de pe abside impune prin puterea de sugestie şi colorit. Revelatoare şi definitorie pentru Suceviţa rămâne însă Scara lui Ioan Climax (la nord), cea mai vastă interpretare iconografică românească a credinţei într-o primă judecată imediat după moarte şi una din cele mai valoroase compoziţii ale picturii medievale româneşti; aici, Vămile văzduhului nu mai dau nici o şansă păcătoşilor. Peretele de vest nu are pictură; se spune că zugravul care lucra în paralel pentru Movileşti şi la mănăstirea Teodoreni (Burdujeni) a căzut de pe schela Suceviţei şi a murit (semn rău…). Programul iconografic al picturii interioare şi exterioare respectă tradiţia constituită în epoca lui Petru Rareş (prima jumătate a sec. al XVI-lea), dar introduce teme noi, cu caracter teologico-dogmatic, cum este scena din conca naosului reprezentând imnul liturgic "Unul născut…" şi alte reprezentări ale Sfintei Treimi. O trăsătura caracteristică a picturii de la Suceviţa este înclinaţia spre naraţiune, configurând cicluri complete din vieţile unor sfinţi (Sf.Pahomie, Sf.Ioan cel Nou de la Suceava, Sf.Ierarh Nicolae, Sf.Mucenic Gheorghe, Viaţa lui Moise etc), prezentate cu scop educativ. Ştiinţa şi maiestria pictorilor se descifrează mai ales în abordarea perspectivelor studiate, a populării fundalurilor cu peisaje sau arhitecturi specifice spaţiului artistic postbizantin din această zonă a Europei. Tabloul votiv înfăţişând familia lui Ieremia Movilă, se desfăşoară în partea stângă a uşii naosului, în partea opusă aflându-se al doilea tablou votiv reprezentând pe mitropolitul Gheorghe Movilă, iniţiatorul construirii bisericii, şi pe tatăl fraţilor Movilă, Ioan Movilă (fost logofăt, călugărit la bătrâneţe cu numele de Ioanichie).Mănăstirea Suceviţa este singura din grupul bisericilor cu pictură exterioară din Bucovina care îşi păstrează latura de nord. Aici este reprezentată scena "Scara virtuţilor", cea mai impresionantă prin amploarea şi contrastul dintre ordinea îngerilor şi haosul iadului. Este redată lupta dintre bine şi rău, încercarea omului de a păşi spre perfecţiune pentru a-şi redobândi chipul pierdut prin căderea în păcat. Pe pereţii celor trei abside, în şapte registre, este redată "Rugăciunea tuturor sfinţilor", temă unică în lumea creştin-ortodoxă, creaţie a şcolii de pictură din Moldova. Faţada sudică este decorată cu "Arborele lui Iesei", având la bază filosofii antici, "Acatistul Maicii Domnului", "Rugul în flăcări" şi "Acoperământul Maicii Domnului".Pictura murală de la Mănăstirea Sucevita, considerată de cercetătorul de artă francez Paul Henry drept "testamentul artei moldoveneşti", încheie epoca de mari creaţii care a fost secolul al XVI-lea, ale cărei monumente cu pictură exterioară de la Humor, Moldoviţa, Arbore şi Voroneţ constituie capodopere ale artei universale.

45

Muzeul mănăstirii este în posesia uneia dintre cele mai bogate şi mai preţioase colecţii de artă medievală din Moldova: acoperămintele de morminte ale domnitorilor Ieremia (1606) şi Simion Movilă (1609), capodopere ale broderiei, totodată printre cele mai reuşite portrete laice din epocă: epitaful cu 10000 de mărgăritare (1597), caseta de argint cu părul doamnei Elisabeta, soţia lui Ieremia Movilă (vezi N. Iorga - Doamna lui Ieremia, C. Gane - Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe). Remarcabile sunt şi pietrele tombale din gropniţă ale celor doi Movileşti, cu unele influenţe munteneşti în decoraţia cioplită. În complexul cultural-artistic de la Mănăstirea Suceviţa, vizitatorul dornic de a cunoaşte arta medievală a sec. al XV-lea şi al XVI-lea găseşte, reunite, arhitectură religioasă, de apărare şi civilă, monastică, pictură, sculptură în lemn şi piatră, broderii, manuscrise miniate şi argintărie. Expusă în actualul muzeu, fosta sală de consiliu situată pe latura de est a incintei, colecţia cuprinde broderii din sec. al XV-lea şi al XVI-lea, din vremea lui Ştefan cel Mare şi Ieremia Movilă, lucrate cu fir de aur, argint, mătase şi perle, portretele lui Ieremia şi Simion Movilă, un epitaf cu perle, tetraevangheliare ferecate în argint aurit, un chivot dăruit de mitropolitul Gheorghe Movilă. Datorită valorii sale şi a rolului educativ, religios, cultural, Mănăstirea Suceviţa perlă a ortodoxiei româneşti, face parte din patrimoniul universal.

46

4.4. MĂNĂSTIREA MOLDOVIŢA

A) ISTORIC Mănăstirea Moldoviţa este una dintre cele mai vechi aşezări monahale, cu un important trecut istoric. Originea sa nu este cunoscută cu precizie, însă tradiţia o aminteşte încă din perioada voievozilor Muşatini. Sub domnia lui Alexandru cel Bun a fost zidită prima biserică din piatră, atestată documentar între 1402-1410 cu întregul ansamblu de contrucţii, având hramul Buna Vestire şi fiind deja un centru cultural. Mănăstirea Moldoviţa s-a bucurat de privilegii şi din partea lui Ştefan cel Mare. Prin mai multe hrisoave voievodul a confirmat mănăstirii 11 sate, mai multe iezere, prisăci şi privilegii comerciale, care o situau printre cele mai înstărite mănăstiri din Moldova.Ctitoria lui Alexandru cel Bun a rezistat până la sfârşitul sec. al XV-lea, când s-a prăbuşit din cauza unor alunecări de teren. Ruinele se văd şi astăzi la 500 m distanţă de actuala construcţie. Dorind să continue existenţa aşezământului, voievodul Petru Rareş îi schimbă amplasamentul şi construieşte în 1532 noua biserică (păstrată până astăzi), închinând-o aceluiaşi hram. Tot atunci mănăstirea a fost împrejmuită cu ziduri şi turnuri de apărare, căpătând aspect de fortăreaţă. Pe ruinele fostelor chilii a fost ridicată în perioada 1610-1612 clisiarniţa (casa egumenească) de către episcopul Efrem de Rădăuţi, pentru păstrarea odoarelor bisericii şi organizarea unei şcoli de copişti şi miniaturişti. Sub domnia lui Alexandru cel Bun, la Mănăstirea Moldoviţa funcţiona un important centru cultural, unde se copiau şi se împodobeau cărţi bisericeşti. Cele mai valoroase manuscrise datează din secolul al XV-lea. Activitatea culturală desfăşurată în epoca lui Alexandru cel Bun a continuat şi în secolele al XVII-lea (se remarcă stădaniile episcopului Efrem de Rădăuţi, mare cărturar şi ctitor la Moldoviţa, care a organizat aici o şcoala de copişti şi miniaturişti) şi al XVIII-lea.

47

B) INTERIORUL

Biserica Mănăstirii Moldoviţa păstrează tradiţionalul plan triconc, cu cinci încăperi despărţite prin pereţi cu uşi pe mijloc şi cu sistem de boltire separată la fiecare încăpere. Spre deosebire de alte biserici moldoveneşti, aici apar elemente arhitectonice noi, cum sunt pridvorul deschis, cu cinci arcade mari care dau măreţie monumentului, tainiţa (încăpere situată deasupra camerei mormintelor) şi semisoclul din jurul bisericii - aceste elemente apar numai la construcţia bisericilor din epoca lui Petru Rareş. Bolţile pridvorului sunt în stil moldovenesc în formă de cruce.Intrarea în pronaos se face printr-un portal sculptat în piatră în stil gotic, cu o uşă din lemn de stejar îmbrăcată în fier. Pronaosul dreptunghiular este luminat de patru ferestre mari, cu ancadramente gotice, la partea superioară cu trilobi. Interesantă este bolta pronaosului - în locul celor patru arce moldoveneşti apare un sistem de opt arce întretăiate, având aspectul unei stele. Gropniţa este boltită semicilindric şi luminată de o fereastră la sud. La nord-vest se află o scară de piatră ducând la camera tezaurului.Naosul are două abside laterale semicirculare, continuându-se cu absida altarului în aceeaşi formă, şi este luminat de patru ferestre mai mici decât cele din pronaos. Deasupra naosului se ridică turla - înaltă, circulară în interior şi octogonală la exterior, asezată pe două baze suprapuse în formă stelată. Sistemul de boltire este cel tradiţional moldovenesc, asemănător celorlalte biserici din epoca lui Petru Rareş. Pardoseala este în întregime din piatră. În exterior, biserica şi turla sunt ornate la cornişă cu un rând de ocniţe şi firide alungite la abside. Acoperişul bisericii este în întregime din şiţă de brad.Mănăstirea Moldoviţa este a doua după Humor şi ultima dintre mănăstirile bucovinene având pridvorul deschis.

48

C) PICTURA

Pictura interioară nu se abate de la tradiţie, însă Răstignirea (naos) e socotită cea mai valoroasă realizare pe această temă din bisericile Bucovinei; se fac în mod curent asemănări cu arta italiană (Coborârea de pe cruce) sau cu iconarii Novgorodului din sec. XV (Plângerea lui Iisus, peretele de nord). În conca altarului, la o masă concavă, Cina cea de taină îl are pe Iisus la centru într-o atitudine plină de căldură faţă de apostolul Ioan. Bogăţia elementelor figurative şi decorative, strălucirea coloritului sunt impresionante la Fecioara orantă din bolta pronaosului ca şi la Maica Domnului Îndurătoare din timpanul portalului, imagine mai umanizată şi mai tragică decât în orice altă iconografie.Pictura exterioară datând din anul 1537, mai mult decât cea interioară, prezintă evidente asemănări cu fresca de la Mănăstirea Humor, este complexă imagistic şi bogată cromatic. În pridvor, ca peste tot, Judecata de Apoi include printre eretici pe Mohamed. Faţada sudică, avantajată, a bineconservat Imnul acatist şi un impresionant Asediu al Constantinopolului, poate cel mai bine zugrăvit; alături Rugul lui Moise completează ilustrarea învăţăturii mariologice ortodoxe. Tot la sud, într-o compoziţie generoasă, Arborele lui Iesei se înalţă străjuit de căpeteniile celor 12 seminţii ale lui Israil. Pe abside este şi aici reprezentat Cinul, ca grăitoare legătură între Biserica triumfătoare din cer şi cea luptătoare de pe pământ. Remarcabilă împletirea şi unitatea elementelor bizantine şi locale, interpretarea românească a unor teme tradiţional bizantine. Din punct de vedere artistic, împodobirea bisericilor cu picturi exterioare este o inovaţie. La Mănăstirea Moldoviţa pictura reprezintă un tot unitar de cultură generală - pe lângă scenele religioase, în exterior se pot vedea scene istorice (Asediul Constantinopolului) şi cu aspect cultural (Filosofii antici). Pe stâlpul de pe faţada sudică sunt redaţi sfinţii militari (Sf.Gheorghe, Sf.Dimitrie, Sf.Mercurie). În continuare, pe aceeaşi faţadă, la partea superioară este reprezentat "Imnul acatist", una dintre cele mai frumoase teme iconografice, care se poate vedea la bisericile din Bucovina. Alături de "Imnul acatist" şi "Asediul Constantinopolului" apar şi "Rugul lui Moise" şi Arborele lui Ieseu" (temă care ilustrează genealogia lui Iisus şi nu lipseşte de la nici o biserică cu picturi exterioare din Moldova). La baza întregii picturi interioare şi exterioare, care se desfaşoară după un program precis, stă un principiu caracteristic artei creştine - acela de a oferi prin pictură sinteza adevărurilor religiei. Spre deosebire de pictura din secolul al XV-lea, care vorbeşte mai mult prin sobrietate şi simbolism, cea de la Moldoviţa, deşi continuă tradiţia bizantină, are un caracter mult mai realist, narativ. Realismul cu care sunt tratate personajele şi

49

felul în care sunt aşezate în cadrul respectiv, insuflă viaţă scenelor. În întreaga pictură figurile sunt judicios distribuite, urmând să pună în valoare proporţiile armonioase ale bisericii. Siluetele înalte şi elegante ale personajelor sunt în acord cu suprafaţa curbă a absidelor, în perfectă concordanţă cu arhitectura monumentului.C) MUZEUL

Muzeul mănăstirii păstrează manuscrise din secolul al XV-lea unde se fac referiri preţioase la modul de organizare a şcolii mănăstireşti, la activitatea culturală în general. Aici au fost caligrafiate, printre altele, Tetraevangheliarul (1613) şi o psaltire (1614). Jilţul domnesc din vremea lui Petru Rareş (sec. XVI) este cea mai valoroasă operă de acest fel din Moldova, în bună vecinătate cu broderiile dăruite de Voievodul Ştefan cel Mare (sec.XV). În 1785 mănăstirea este desfiinţată. Până în 1932-1934 cand şi-a reluat activitatea ca mănăstire de maici, a suferit numeroase deteriorări. În perioada 1954-1960 Moldoviţa a fost restaurată şi înnoită - acoperişul a fost refăcut în întregime şi i s-a mărit sarpanta pentru protecţia picturii, au fost degajate bazele turlei pentru a-i evidenţia silueta impunătoare, fundaţiile şi soclul au fost consolidate, iar zidurile, turnurile şi chiliile au fost refăcute.Catapeteasma este sculptată în lemn, pictată şi aurită, adevarată operă de artă. Partea de sus până la candele datează din secolul al XVI-lea, iar cea inferioară din secolul al XVIII-lea.

50

4.5. MĂNĂSTIREA DRAGOMIRNA

A) ISTORIC La moşia sa Dragomirna, la 12 km de Cetatea de Scaun a Moldovei – Suceava, Anastasie Crimca împreună cu boierii Lupu şi Simion Stroici au înălţat în 1602 biserica “schitului” închinată Sfinţilor Enoh, Ilie şi Ioan Teologul, în prezent aflată în cimitirul obştii. Din 1608 Mitropolit al Moldovei, cărturarul Crimca face să se termine de zidit, în 1609, biserica mare cu hramul “Pogorirea Sfântului Duh”, pe marginea unui lac şi lângă nişte izvoare plăcute încă de Ştefan cel Mare şi Doamna Elena, soţia lui Petru Rareş. Istoria mănăstirii începe în anul 1602 cu construirea bisericii mici din cimitir, închinată Sfinţilor Enoh, Ilie şi Ioan Teologul, continuată în anii imediat următori prin sfinţirea în 1609 a bisericii mari cu hramul “Pogorirea Sfântului Duh”. Pisania, obişnuită oricarei ctitorii, lipseşte la Dragomirna. Anul zidirii şi numele ctitorilor mănăstirii au fost date la iveală doar în urma studierii documentelor epocii. Ctitorii au fost, ca şi în cazul bisericii mici din cimitir, cărturarul, artistul şi Mitropolitul Anastasie Crimca, dimpreună cu logofătul Lupu Stroici şi fratele acestuia, vistiernicul Simion Stroici. Originar din Suceava, fiu al negustorului Ioan Crimca şi al cneaghinei Cârstina, Anstasie îmbracă de tânăr haina monahală la Mănăstirea Putna. Aici îşi va forma personalitatea ce se va manifesta mai târziu în toată activitatea vieţii sale de ierarh, patriot, om de cultură şi, mai ales, de artist. Va urca treptele cele mai înalte ale ierarhiei bisericeşti, ajungând la 1608 Mitropolit al Moldovei. În vara anului 1600, depunea jurământ de credinţă lui Mihai Viteazul, care intrase fără luptă în Cetatea de Scaun a Sucevei, reuşind să uneasă pentru prima dată cele trei ţări româneşti. Pisania, obişnuită oricarei ctitorii, lipseşte la Dragomirna. Anul zidirii şi numele ctitorilor mănăstirii au fost date la iveală doar în urma studierii documentelor epocii. Ctitorii au fost, ca şi în cazul bisericii mici din cimitir, cărturarul, artistul şi Mitropolitul Anastasie Crimca, dimpreună cu logofătul Lupu Stroici şi fratele acestuia, vistiernicul Simion Stroici. Pisania de deasupra turnului-clopotniţă menţionează că în 1627, în timpul domniei lui Miron Barnovschi, urmare a invaziilor din ce în ce mai frecvente ale armatelor turceşti şi tătăreşti, acest locaş a fost înzestrat,

51

prin grija voievodului, cu ziduri de apărare care dau mănăstirii aspectul de fortăreaţă. În cele patru colţuri se află turnuri înguste de plan pătrat. Pe laturile de vest şi de nord sunt chiliile ridicate între 1843-1846 şi transformate cu ocazia restaurării generale. Cu 42 de metri pe verticală şi numai 9,60 metri pe lăţime, biserica Mănăstirii Dragomirna este cea mai înaltă din Moldova şi deosebit de îngustă, ceea ce-i dă zvelteţe, o eleganţă ieşită din comun. Catapeteasma de lemn aurit (1613) a fost adusă de la Mănăstirea Solca. Una din pietrele tombale aflate în pridvor poartă inscripţie grecească în memoria arhitectului Epicrates (sec. II-I i.H.) şi se spune că ar acoperi mormântul meşterului Dima, presupus constructor al bisericii. Lespedea funerară albă, fără inscripţii din pronaos, marchează, se presupune, locul de veci al ctitorului, mitropolitul Anastasie Crimca (1629).

B) ARHITECTURA, INTERIORUL ŞI PICTURA

Planul edificiului este dreptunghiular alungit, numai cu o singură absidă poligonală spre apus; brâul-torsadă (funie împletită în trei, semn al unităţii de neam şi de credinţă) care încinge clădirea pe mijloc şi o decorează în interior vine din Ţara Românească, dar trebuie căutat în Georgia sau Armenia. Ferestrele gotice urcă privirile către turla din piatră ornamentată geometric, de inspiraţie caucaziană cu corespondent numai la biserica Trei Ierarhi (Iaşi), piatră cioplită magnific în locul policromiei tradiţionale. Monumentalitatea impresionează şi la interior (nervuri de piatră cu profile în torsadă, rozete, pavimente înălţate progresiv în şapte trepte de la pridvor la altar) creând o dinamică spaţială neobişnuită, impunătoare, contribuţie la desăvârşirea ansamblului – “una dintre cele mai importante realizări ale arhitecturii medievale din Moldova” (V. Drăguţ). După 1620 creşterea pericolului atacurilor turceşti, tătăreşti, polone, căzăceşti, îl determină pe voievodul Miron Barnovschi să înconjoare mănăstirea cu ziduri din piatră (patrulater, 11 metri înălţime), turnuri de colţ pătrate, metereze, puternice contraforturi şi turn de clopotniţă cu gang de intrare (paraclis) marcat de o expresivă stemă a Moldovei medievale deasupra arcadei înnobilate

52

cu rozete şi motive florale în piatră. Incinta adăposteşte şi trapeza, marea sală cu bolţi ogivale susţinute central de un stâlp octogonal. În vecinătate se păstrează biserica mică, bine proporţionată, sobră, cu elemente constructive ce denotă influenţe munteneşti şi anunţă renunţarea la unele canoane (pridvor deschis, trei ferestre la altar).Cu 42 de metri pe verticală şi numai 9,60 metri pe lăţime, biserica este cea mai înaltă din Moldova şi deosebit de îngustă, ceea ce-i dă zvelteţe, o eleganţă ieşită din comun.“Vederea ei este o uimire de bucurie” aprecia Nicolae Iorga. “Parcă Anastasie Crimca, în primii ani ai veacului al XVII-lea, ar fi avut intuiţia formelor moderne ale lui Modigliani în pictură sau, şi mai bine, ale lui Giacometti în sculptură” compara Al. Ivasiuc. Crăciun, Mătieş, Ignat şi Gligorie, meşteri locali, s-au concentrat asupra naosului (Pantocrator, medalioane) reuşind un ansamblu unitar presărat cu elemente ale mediului înconjurător, armonios cromatic, relevant: “Privind cupola şi arcada cu neverosimila splendoare ce reiese din îngemănarea arhitecturii cu pictura şi cu lumina solară, capeţi o impresie asemănătoare cu cea pe care scriitorul Procopie a avut-o contemplând uriaşa cupolă a ctitoriei lui Justinian, Sfânta Sofia … că se sprijină mai puţin pe zidărie, fiind parcă atârnată cu un lanţ de aur de înaltul cerului” (P. Comarnescu).Catapeteasma de lemn aurit (1613) a fost adusă de la Mănăstirea Solca. Una din pietrele tombale (pridvor) poartă inscripţie grecească în memoria arhitectului Epicrates (sec. II-I i.H.) şi se spune că ar acoperi mormântul meşterului Dima, presupus constructor al bisericii; lespedea funerară albă, fără inscripţii (pronaos) pune semn, se crede, pe locul de veci al ctitorului, Anastasie Crimca (1629). În dreapta turnului-clopotniţă de la intrarea în incinta mănăstirii, într-o sală de mari dimensiuni, cu bolţi gotice ogivale, sprijinite la mijloc de un stâlp octogonal, este amenajată expoziţia de artă bisericească de la Dragomirna. Muzeul mănăstirii însumează mărturii valoroase ale creaţiilor de cultură şi artă medievală: cruce sculptată în abanos (1542), evangheliar cu ferecătură (1557), acoparăminte de vase liturgice (1559), broderie cu fire de aur şi argint (1598), lumânarea ce s-a aprins la sfinţirea bisericii mari, ferecături de cărţi din argint aurit (Grigore Moisiu); de mare valoare sunt creaţiile Şcolii de caligrafi şi miniaturişti întemeiată la Dragomirna de mitropolit, el însuşi artist de vocaţie – cinci manuscrise au rămas (1609-1616) la care a lucrat personal Anastasie Crimca dovedind şi în acest domeniu inovaţie, talent, “…într-o ultimă înflorire şi sclipire a miniaturisticii româneşti”. Printre piesele de o deosebită valoare artistică aflate în muzeul Mănăstirii Dragomirna se numără şi broderiile (epitafurile) cu fir de aur şi argint dăruite de ctitor în 1612 si 1613. Interiorul bisericii este compus din următoarele spaţii: pridvor, pronaos, naos şi Sfântul Altar. Pridvorul se află mai sus decât nivelul curţii, urmând apoi ca din pridvor până la Sfântul Altar şapte trepte să accentueze tendinţa de înălţare şi să creeze o diferenţă valorică a încăperilor bisericii. Elementul care atrage atenţia încă din pridvor este reţeaua de nervuri ce îmbracă bolţile, procedeu provenit din goticul occidental trecut însă prin filtrul gândirii artistice a Mitropolitului. De asemenea, nu există aproape nici o suprafaţă a bolţii, un singur arc sau o intersecţie de ziduri care să nu fie subliniate de motivul funiei împletite. Dragomirna nu are gropniţă, dar păstrează în pridvor cinci morminte şi în pronaos unu, aparţinând, după toate probabilităţile, chiar ctitorului principal, smeritul Mitropolit Anastasie Crimca. Biserica mănăstirii deţine splendide fresce doar în Sfântul Altar şi naos, rămânând încă necunoscut dacă pronaosul şi pridvorul au fost pictate şi dacă pictura s-a pierdut de-a lungul vremii. Realizată de către zugravii Crăciun, Ignat, Mătieş şi Gligorie, pictura constituie un alt element inovator care constă în noua concepţie de alegere şi tratare a temelor, dar şi în noi modalităţi de realizare, strâns legate de arta iconografică şi miniaturistică.

53

Muzeul Mănăstirii Dragomirna adăposteşte mărturii de preţ ale civilizaţiei medievale româneşti; broderii, ferecături de cărţi din argint aurit realizate în mare parte de către Grigore Moisiu, cruci sculptate în lemn de abanos şi cedru, lumânarea ce s-a aprins la sfinţirea bisericii mari, “Cazania” Mitropolitului Varlaam şi veşminte cu fir de aur şi argint pe mătase, alte odoare şi obiecte de cult. La Dragomirna, Mitropolitul Anastasie Crimca a iniţiat o Şcoală de miniaturişti şi caligrafi care în decursul vremii a devenit “o ultimă înflorire şi sclipire a miniaturisticii româneşti”. Din opera creată la Şcoala de la Dragomirna se mai păstrează cinci manuscrise în Muzeul de artă veche: două Tetraevangheliare, două Liturghiere şi o Psaltire, copiate şi ilustrate de către Anastasie Crimca şi ucenicii săi, demonstrând originalitatea şi talentul miniaturiştilor moldoveni.

54

CAPITOLUL VSTUDIU DE CAZ: MĂNĂSTIREA MOLDOVIŢA

Adresa: Comuna Vatra Moldoviţei, Suceava.Acces: Pe DN17 A Câampulung Moldovenesc – Vatra Moldoviţei (22 km), apoi dreapta pe DL pâna la Moldoviţa (5 km).Hram: Buna Vestire - 25 martie. La 15 km. de satul Vama, înconjurată de munţii împăduriţi ai Bucovinei, se ridică mănăstirea Moldoviţa cu hramul Buna Vestire. Prima biserică de piatră a fost zidită sub domnia lui Alexandru cel Bun între 1402-1410, cu un întreg ansamblu de construcţii, având hramul Buna Vestire. Mănăstirea Moldoviţa a dăinuit până la sfârşitul sec.15, când s-a prăbuşit datorită unor alunecări de teren. Ruine se mai pot vedea şi azi la 500m de actuala construcţie. Voievodul Petru Rareş schimbă amplasamentul şi ridică noua biserică în 1532, tot cu hramul Buna Vestire. Este împrejmuită cu ziduri şi turnuri de apărare, dându-i aspectul de fortăreaţă. Pe ruinele fostelor locuinţe s-a ridicat clisarniţa (1610-1612), adică casa egumenească, de către episcopul Efrem de Rădăuţi, unde s-au păstrat odoarele bisericii şi s-a organizat o şcoală de copişti şi miniaturişti, loc de păstrare a tezaurului mănăstirii.Arhitectura bisericii Mănăstirii Moldoviţa

← - plan triconc ← - cu cinci încăperi despărţite de pereţi cu uşi pe mijloc ← - sistem de boltire separată la fiecare încăpere ← - chenarele ferestrelor şi uşilor sunt în arc frânt cu rozete în trifoi, de influenţă gotică. ← - zidul de incintă are metereze deasupra drumului de străjaşi.

Elemente noi:- pridvorul monumental deschis cu cinci arcade mari (este a doua biserică cu pridvor deschis după Humor) - tainiţa deasupra camerei mormintelor - semisoclul din jurul bisericii din piatră cioplită- Bolţile pridvorului sunt lucrate în stil moldovenesc în formă de cruce.- Zidul de incinta are metereze deasupra drumului de strajasi.- Intrarea în pronaos prin portalul sculptat în piatră în stil gotic, cu o uşă de stejar îmbrăcată în fier.- Chenarele ferestrelor si usilor sunt in arc frant cu rozete in trifoi, de influenta gotica.Pronaosul:- dreptunghiular - luminat de patru ferestre în stil gotic, cu trilobi la partea superioară - bolta are un sistem de 8 arce întretăiate, având aspectul unei steleGropniţa: - boltită semicilindric, luminată de o fereastră la sud.

55

- Scara de piatră la nord-vest duce la camera tezaurNaosul:- are două abside laterale semicirculare - se continuă cu absida altarului - luminat de patru ferestre mai miciCatapeteasma este sculptata in lemn, pictata si auritaTurla: peste naos, înaltă, circulară in interior şi octogonală la exterior, aşezată pe două baze în formă stelatăPardoseala din piatră rostuităLa exterior biserica este ornată cu un rând de ocniţe şi firide alungite la abside, acestea fiind încadrate de patru contraforţi până la bazele bolţilor.Acoperişul din sită de brad.Pictura:- are un caracter realist şi narativ - realismul tratării personajelor, felul aşezării lor în cadrul respectiv dă viaţă scenelor. - figurile sunt judicios distribuite - siluetele înalte şi elegante ale personajelor sunt în perfectă unitate cu arhitectura monumentului - pictura interioară este cea mai valoroasă, imaginile fiind mai umanizate şi mai tragice. (Cina cea de taină – din conca altarului)Pictura exterioară (1537):- cu imagini complexe şi o cromatică bogată - scene religioase şi scene istorice ( în pridvor Judecata de Apoi îl include pe ereticul Mohamed) - pe faţada sudică se pot admira:

o Imnul acatist şi Asediul Constantinopoluluio Rugul lui Moiseo Arborele lui Ieseuo se remarcă unitatea elementelor bizantine şi locale, interpretarea românească a unor teme

tradiţional bizantine. o tonalitatea cromatică este roşu-brun.

Mănăstirea Moldoviţa a fost un important centru cultural. Aici se copiau şi împodobeau cărţi bisericeşti precum şi manuscrise din sec. 15.Mănăstirea Moldoviţa păstrează obiecte de valoare ca: broderii, manuscrise, icoane, precum şi jilţul ctitorului Petru Rareş.În 1785 mănăstirea Moldoviţa este desfiinţată până în 1932-34, când se reia activitatea ca mănăstire de maici.Între 1954-1960 este restaurată şi înnoită: acoperişul este refăcut, fundaţiile şi soclu consolidate, zidurile, turnurile şi chiliile refăcute.Mănăstirea Moldoviţa se remarcă prin iconografie, stilul picturii şi tonalitatea cromatică. ANALIZA SWOT A ZONEI MOLDOVIŢA Analiza Swot a zonei pune in evidentă urmatoarele puncte tari, puncte slabe, oportunităţi si ameninţaări:PUNCTE TARI1. Comuna Moldoviţa este inclusă în aria turistică din Nordul Moldovei (Mănăstirea Moldoviţa)2. Comuna dispune de suprafeţe de terenuri agricole, cu soluri fertile, propice unei pomiculturi si zootehnii moderne si plante melifere favorabile apiculturii.

56

3. Comuna dispune de materii prime (cherestea de rezonantă, buşteni).4. Voinţa politica, profesionismul si capacitatea organizatorica a conducerii Primariei Moldoviţa.PUNCTE SLABE1. Infrastructura de transport insuficient dezvoltată, inclusiv lipsa legaturii directe cu culoarul de transport ; 2. Lipsa totală a infrastructurii de utilităţi şi mediu (canalizare, epurare, gaze, managementul deşeurilor, comunicaţii );3. Activităţi in faza incipientă de atragere a investiţiilor străine directe;4. Infrastructura de afaceri în stadiu incipient de dezvoltare (inclusiv pentru agricultură);5. Insuficienţa şi standardul scăzut al infrastructurii turistice şi de agrement;6. Zona rurală cu o pondere mare a populaţiei ocupate în agricultură şi o rentabilitate scăzută a activităţilor agricole datorată fărâmiţării terenurilor, unităţilor productive mici, mecanizării reduse etc;7. Probleme serioase cu sărăcia din mediul rural, servicii sociale precare;8. Probleme de mediu, in mod special privind managementul deseurilor; 9. Calitatea scăzută a infrastructurii de sănătate;10. Decalaj între pregătirea oferită de şcoală şi cerinţele pieţei muncii;11. Infrastructura de educaţie insuficientă şi neadaptată standardelor moderne în materie;12. Decalaj informaţional fata de mediul urban;13. Dezvoltarea limitata a sectorului industrial;14. Slaba educatie antreprenoriala.AMENINTARI1. Creşterea disparităţilor inter şi intrazonale;2. Creşterea ratei şomajului în urma privatizării întreprinderilor mari şi a restructurării industriale;3. Lărgirea UE va duce la creşterea competiţiei pentru produsele agricole, putând defavoriza unele sectoare tradiţionale, în prezent competitive la export;4. Migraţia masivă a tineretului catre zonele urbane sau chiar in afara tarii datorită lipsei locurilor de muncă;OPORTUNITATI1. Potenţial pentru turismul religios si agroturism;2. Dezvoltarea sectorului serviciilor va oferi oportunităţi pentru crearea de noi locuri de muncă;3. UE alocă fonduri substanţiale pentru protecţia mediului şi resurse umane ;4. Potenţial crescut pentru agricultură ecologică, in mod special apicultura, pomicultura si zootehnia; 5. Disponibilitatea forţei de muncă pentru recalificare şi dezvoltarea abilitaţilor;6. Cresterea performantei institutionale a administratiei publice prin implementarea coerenta si generalizata de sisteme informatice integrate, in contextul realizarii la nivel de judet unei retele intranet;7. Integrarea in programele de raspandire a instrumentelor IT, in eventualitatea organizarii unor cursuri de instruire si perfectionare conform modelului „Licentei Europene de Operare pe Calculator” (ECDL);8. Initierea unor contacte directe cu institutii si organizatii regionale si internationale sau alti parteneri interni si externi;9. Evitarea cresterii numarului de someri prin adoptarea liniilor directoare ale Uniunii Europene privind ocuparea fortei de munca, cresterea mobilitatii, flexibilitatii si adaptabilitatii fortei de munca, garantarea sanselor egale, dezvoltarea spiritului intreprinzator al angajatorilor si al persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca;

57

Bucovina este un dar ceresc. O lume vrãjita, cum nimeni nu ar mai crede cã existã, pe care o poţi descoperi pur şi simplu la fiecare pas. Renumite pentru virtuţile lor spirituale, mănãstirile sunt acele locuri minunate unde ne putem opri pentru a ne bucura de naturã. Aflat în permanenţã în cãutarea unui colţ de rai, omul modern îşi gãseşte uneori liniştea fãcând popasuri duhovniceşti la mãnãstiri renumite, pentru a se bucura de harul lor sau doar pentru a-şi împrospãta aerul din plãmâni. Mãnãstirile sunt plasate în locuri ferite, curate şi bogate în vegetaţie, ceea ce face ca orice pelerinaj sã devinã şi o cãlãtorie în mijlocul naturii. Chiar dacã avem impresia cã ştim totul despre ţara în care ne-am nãscut, putem fi lesne contrazişi. Pãmântul acesta îşi are încã tainele lui, colţişoarele lui secrete care aşteaptã sã fie descoperite, fotografiate, explorate. Una dintre cele mai cunoscute şi populare destinaţii culturale şi turistice din România este Bucovina. De foarte mult timp, acest loc a inspirat adevãrate pelerinaje culturale. Chiar dacã anual aceste locuri primesc foarte mulţi vizitatori, manãstirile nu au consimţit sã-şi dezvãluie secretele nici mãcar în fata curiozitãţii specialiştilor. Unul dintre cel mai mare mister rãmâne formula culorilor folosite în picturile pereţilor mãnãstirilor: rosul-brun al mãnãstirii Moldoviţa, celebrul albastru de Voroneţ, verdele mãnãstirii Arbore sau rosul-ocru al Humorului. Formula pierdutã a acestor culori a inspirat nenumeroase legende, spectaculos fiind faptul cã ele reuşeau sã redea pânã aproape de perfecţie culorile naturii. Provocarea dezlegãrii misterului formulei este cu atât mai mare, cu cât aceste culori s-au dovedit a fi foarte rezistente în faţã condiţiilor climaterice şi mai ales în fata nemilosului timp.Într-o cronicã ce dateazã din vremea lui Ştefan cel Mare s-a gãsit o menţiune care a oferit o speranţã cercetãtorilor: Zugravii - artişti primeau o mulţime de butoaie de ţuicã de prune, mult mai mult decât ar fi putut ei consuma sau comercializa. Consumul mare al acestei bãuturi în rândul zugravilor, i-a fãcut pe cercetãtori sã creadã cã dezlegarea misterului se afla în altã parte: studiile de laborator au confirmat prezenta bãuturii în tencuiala pereţilor şi amestecul culorilor. O altã tainã, care leagã cinci dintre manãstirile Bucovinei, este redarea personajelor biblice purtând portul vremii respective, având indeletncirile tradiţioanale ale locului, fapt destul de straniu pentru vremea când aceste picturi au fost executate. Tipicul religios al vremii era foarte strict în privinţa respectãrii moştenirii bizantine. Mãnãstirea Suceviţa, culme a artei feudale moldoveneşti, a fost imaginată ca o cetãţuie care sã nu poatã fi cãlcatã de pãgâni. Ea este pictatã în interior şi în exterior, cu excepţia unei bucãţi de zid. Legenda spune cã a rãmas nepictata dupã ce o schelã a cãzut, iar un zugrav a murit îngropat sub resturile acesteia. Petrecerea Sfintelor Sărbători de Paşti la o mănăstire din Bucovina poate fi o experienţă foarte valoroasă din punct de vedere spiritual şi, în acelaşi timp, foarte ieftină din punct de vedere financiar. Un numãr foarte mare de turişti din ţarã şi strãinãtate îşi vor petrece zilele pascale în Bucovina, atraşi de splendoarea unui peisaj mirific, dar, mai ales, de faimoasele mãnãstiri. Potrivit tradiţiei creştine şi legendarei ospitalitãţi, pelerinii care vin numai pentru noaptea de Înviere beneficiazã de cazare gratuitã şi de o masã din partea obştii manãstireşti. Sunt însã şi multe persoane care vor sã petreacã trei sau chiar patru zile în atmosfera înãlţãtoare de spiritualitatea din Bucovina. Cu o săptămână şi jumătate înainte de Sărbătoarea Învierii Domnului, nici o mănăstire din Bucovina nu mai are locuri disponibile pentru cazarea turiştilor

58

Dintre miile de pelerini care au vizitat în această vară mănăstirile din Moldova, un grup de 50 de persoane a fost cu certitudine remarcat de către toţi cei care l-au întâlnit. Un eveniment-surpriză şi o bucurie spirituală a fost pelerinajul organizat de Ministerul Culturii şi Cultelor din România în perioada 22-26 august a.c., la care au participat seniori ai Teatrului şi Filmului românesc, actori, regizori, producători, personalităţi cunoscute şi îndrăgite ale artei dramatice din ţara noastră. Itinerarul a cuprins obiective culturale şi religioase din judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, într-un program care a îmbinat respectul pentru patriotismul spiritual cu sensibilitatea faţă de valorile culturii naţionale. Pretutindeni pelerinii au fost întâmpinaţi cu bucurie şi cu ospitalitatea tradiţională moldovenească. Pentru gazde, oameni de cultură, autorităţi civile sau reprezentanţi ai Bisericii, pelerinajul seniorilor Teatrului şi Filmului românesc a fost o adevărată sărbătoare a culturii. Arta şi religia mărturisesc, de altfel, împreună cu tinereţea care nu se vestejeşte niciodată este numai tinereţea spiritului. La mănăstirile Moldoviţa şi Suceviţa locurile de cazare sunt limitate. Acestea sunt reţinute mai mult pentru apropiaţii mănăstirii, oficialităţi sau pentru persoane care lucrează la mănăstire. Maicile din aceste mănăstiri sunt nevoite să recomande turiştilor, pelerinilor care le cer informaţii legate de cazare pe perioada Sărbătorilor Pascale, pensiunile din zonă. În acest fel, turiştii participă la Slujba de Înviere care se săvârşeşte la mănăstire şi apoi se întorc la pensiunile unde şi-au rezervat locuri. Sejur de patru zile, de la 190, la 1.300 de lei/persoană

Dacă la mănăstiri nu mai sunt locuri de cazare, turiştii pot să opteze pentru pensiunile din localităţile unde sunt mănăstiri sau cele situate în apropierea mănăstirilor. Un sejur de trei-patru zile în Bucovina, la o pensiune cu două, trei sau patru margarete, ori la un hotel de două-trei stele, porneşte de la 190, 240 de lei de persoană şi poate ajunge şi până la 1.300 de lei de persoană (25 – 29 aprilie). Cele mai piperate preţuri sunt la pensiunile din apropierea mănăstirilor Putna, Voroneţ, Suceviţa, dar şi la pensiunile nou construite pe raza localităţii Câmpulung Moldovenesc. Alături de un tur la mănăstirile din Bucovina, turiştii pot urmări cum sunt încondeiate ouăle, pentru că gazdele le pregătesc şi asemenea demonstraţii de artă populară, mai ales încondeietoarele din Moldoviţa, Suceviţa, Vama. Nu lipsesc mesele pascale, cu mâncăruri tradiţionale bucovinene: ouă roşii, pască, borş, friptură, drob de miel, sărmăluţe, pască cu smântână, pască cu brânză, plăcinte şi cozonac de casă, sfeclă cu hrean, hrean cu smântână, plăcinte poale-n brâu.Coşuri cu bucate pentru fiecare pelerin, la sfinţit

Cei care petrec trei, patru zile în Bucovina vor găsi în zilele premergătoare Învierii mâncăruri de post. Nu vor lipsi din meniu ciulamaua sau rulada de ciuperci, plăcintele cu varză sau cartofi, salate de cartofi, murăturile. Sunt pensiuni unde pentru a-i încânta şi mai mult pe turişti, gazda le pregăteşte coş plin cu produse tradiţionale pentru mers la sfinţit în noaptea de Înviere. Unele pensiuni din Bucovina (zona Suceviţa, Sadova, Gura Humorului) practică anumite preţuri doar în perioada Paştelui, oferind servicii „la pachet” – trei nopţi de cazare variind între 580 lei şi 776 lei de persoană, pentru patru nopţi, 720 de lei sau 800 de lei, la hotel de două stele, sau 655 de lei/persoană, pentru perioada 26-28 aprilie (la Voroneţ).

59

Preţul include cazare în cameră dublă, mic dejun, masă festivă de Paşti, mâncare de post pentru zilele de dinaintea Învierii, băuturi tradiţionale (afinată, zmeurată). Mulţi romani aleg să-şi petreacă Sărbătorile Pascale în mănăstirile din Moldova. Aceasta pentru că, pe langă linişte, turiştii beneficiază de condiţii de cazare demne de un hotel de primă mană. Mai sunt trei săptămani pană la Sfintele Sărbători Pascale, iar la mănăstirile din Nordul Bucovinei abia mai găseşti un loc de cazare în chiliile măicuţelor sau în casele de oaspeţi. Moldoviţa, Suceviţa, Putna, Humor sau Dragomirna sunt doar o parte dintre mănăstirile din Nordul Bucovinei care sunt asaltate în această perioadă de romanii care vor să petreacă Sfintele Paşti altfel decat în cluburi sau în faţa grătarelor stropite cu bere, de la marginea pădurii. Camere cu termopane şi tv prin satelit

Chiliile sărăcăcioase de altădată au devenit amintire. Termopane, draperii verticale, paturi duble cu saltele relaxa, covoare pluşate şi băi moderne sunt doar o parte dintre condiţiile de care pot beneficia pelerinii care aleg să se cazeze la mănăstire. Gresia, faianţa şi cabinele de duş au luat locul băilor comune din spatele chiliilor, iar în sălile de mese, credincioşii pot urmări dacă vor chiar programe tv pentru că unele mănăstiri au programe prin satelit. „Ne-am adaptat şi noi cerinţelor, ca pelerinii care vin la noi să se simtă ca acasă. “ Vremurile înaintează. Nu este păcat dacă urmărim uneori după rugăciuni şi un program TV decent", spune maica Tecla. Mulţi dintre cei care şi-au rezervat locuri sunt tineri. „Suntem bucuroşi că tot mai mulţi tineri îşi arată dorinţa de a se caza în interiorul mănăstirii, chiar dacă regulile sunt stricte. Cu toţii ne-au spus că preferă să stea măcar trei zile departe de zgomotul oraşului, de ţigări, muzică şi petreceri, şi să se reculeagă". Camere la preţuri modice Mănăstirea Putna - 40 şi 100 de lei pe noapte, plus masa festivă de Paşte, ce nu depăşeşte 40 de lei. Mănăstirile Suceviţa şi Moldoviţa – pană la 150 de lei pe noapte. Dată fiind lipsa spaţiului, camerele sunt rezervate apropiaţilor mănăstirii sau oficialităţilor. Mănăstirea Dragomirna – 100 de lei pe noapte (o cameră cu trei paturi, dotată cu baie proprie şi căldură, unde pot dormi două familii), plus 35 de lei masa festivă de Paşte. Mănăstirile din Neamţ - 15 lei pe noapte (o cameră la Văratec) şi 30 de lei (la Agapia). Masa festivă - doar 20 de lei.

60

CONSIDERAŢII FINALE

Această lucrare este structurată pe 5 capitole şi anume:- capitolul I – Turismul religios – factor de cunoaştere a culturii românesti- capitolu II – Produsul turistic- capitolul III – Promovarea turistică- capitolul IV – Produsul turistic religios: Mănăstiri din zona Moldovei- capitolul V – Studiu de caz: Mănăstirea Moldoviţa

Concluzii: Turismul religios este acel tip de turism ce are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicaţii de ordin spiritual. Din acest punct de vedere nu se poate opera o distincţie clară între cei ce vizitează aceste lăcaşuri cu motive religioase sau de altă natură, impactul pe care îl are vizitarea putând fi sau nu religios. Se manifestă două tendinţe în călătoriile religioase: cele care au ca singur scop motivaţia turistică şi cele care îmbină această motivaţie cu cea culturală. Multitudinea de motivaţii corespunde mai bine complexităţii omului modern. Turismul religios în România este identificat cu următoarele forme: vizitarea unor monumente sfinte-de cult, vizitarea sanctuarelor religioase, vizitarea unor obiective cultural-religioase (monumente din Moldova, Oltenia etc.), vizitarea destinaţiilor religioase cu ocazia serbării anumitor evenimente, circuite de vizitare şi tabere pentru tineret. Turismul religios continuă să aibă o pondere importantă în fluxul turistic total (26%), la nivel mondial, mărimea sa putând fi chiar mai mare dar înregistrarea numărului de turişti nefăcându-se foarteprecis, nu se cunoaşte numărul exact de turişti. În România în anul 2002, a fost în jur de 1.000.000 de turişti cu motivaţie religioasă. Pelerinajul modern este un pact pe care industria turismului l-a încheiat cu religia. Din perspectiva unora, între acestea nu există prea multe puncte comune. Având în vedere obiectivele intrinseci pe care turismul şi religia le au, atragerea turiştilor ar trebui să fie un scop comun. Marketingul religios, la fel de „real” ca şi cel turistic, chiar dacă mai puţin cunoscut ar trebui să se îmbine cu acesta din urmă pentru satisfacerea multiplelor categorii de turişti. Un management atent al destinaţiilor religioase ar putea aduce beneficii atât pentru operatorii turistici cât şi pentru instituţiile religioase. Pelerinajul este văzut ca o călătorie la locuri sfinte, întâlniri sau manifestări cu caracter religios. După opiniile bisericii, pelerinajul nu vizează doar influenţarea pshicului prin instalarea liniştii sufleteşti, împlinirea spirituală ci consideră că o cale de atingere a acestei stări este biciuirea fizicului. Călătoria în sine,la locurile sfinte, ar trebui să fie o penitenţă, o suferinţă necesară pentru atingerea unui anumit nivel spiritual.

61

Ca urmare confortul, relaxarea, distracţia şi alte forme de distragere nu ar avea ce căuta în pelerinaj. Văzut în felul acesta, pelerinajul are prea puţine puncte comune cu turismul. De multe ori măicuţele şi călugării din diverse lăcaşuri religioase se simt chiar agresaţi de cei ce nu caută împlinirea spirituală ci doar „curiozităţi” ale vieţii monahale sau a lăcaşurilor sfinte. S-a facut un studiu in anul 2007 pe bază de chestionare la mănăstirile cele mai cunoscute din nordul Moldovei: Putna, Voroneţ, Suceviţa. Măicutele care au răspuns la întrebări au făcut cu grijă acest lucru, însă la întrbările legate de locurile de cazare disponibile pentru turism, s-a răspuns cu o oarecare ’iritare’. Dintotdeauna turismul a fost considerat o formă de călătorie sacră sau spirituală.Trebuie să pleci, să ieşi din mediul tău obişnuit pentru a te regăsi.Călătoria cu orice scop înseamnă o desprindere, o experimentare care influenţează şi de multe ori schimbă. Pelerinajul în stil tradiţional însemnă călătoria ca o penitenţă, însă pare că astăzi lucrurile au început să se schimbe. Chiar dacă preotul însoţeşte grupul, se acceptă stilul de viaţă al pelerinului actual şi se optează pentru hoteluri de trei stele, transport cu avionul, utilizarea telefoanelor mobile şi a laptopurilor. În felul acesta turismul religios aduce beneficii atât participanţilor cât şi beneficiarilor.

62

BIBLIOGRAFIE

1. Aurelia – Felicia Stăncioiu, Strategii de marketing în turism, Editura Economică, Ediţia a doua revizuită şi adaugită, Bucureşti, 2004.

2. Daniel Gherasim, Toader Gherasim – Marketing Turistic, Editura Economică, Bucureşti,1999.

3. Revista Capital, nr. 20, 16 mai 2002, Pelerinajul – turism religios în conditii de trei stele.4. www.geocities.com5. www.manastiribucovina.romaniaexplorer.com6. www.manastiri-bucovina.go.ro7. www.manastirea-putna.go.ro

63

http://www.manastirea-putna.go.ro/

http://www.manastiri-bucovina.go.ro/

http://www.manastiribucovina.romaniaexplorer.com/

http://www.geocities.com/

promovarea turismului religios in zona moldovei

Documents