PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ȘI PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR (alimentația, fumatul, sedentarismul, planificarea examinărilor periodice etc.)

CONCEPTUL DE SĂNĂTATE Așa cum este el definit de către Organizația Mondială a Sănătății, se refera la „o bună stare fizică, psihică și socială”, lărgind astfel sfera noțiunii din domeniul biologic în cel social. Sănătatea exprimă capacitatea adaptativă a individului la mediul natural și social. Munca, ca și modalitate specific umană de adaptare la mediu, este și cel mai elocvent criteriu de apreciere a stării de sănătate, condiționând atât starea biologică, cât și cea de integrare socială. Exista o relatie birecționala între starea de sănătate și capacitatea de muncă, individul sănătos prezentând o adaptare la muncă și o productivitate optimă, iar pe de altă parte munca reprezintă sursa bunăstării sociale și de asemenea influențează starea fizică. Prevenirea îmbolnăvirilor profesionale și promovarea sănătății angajatilor reprezintă scopul principal al medicinii muncii, ceea ce în final se traduce și în productivitate și beneficii economice. Promovarea sănătății este definită ca fiind știința și arta de a ajuta oamenii sa ajungă la o stare optimă de sănătate prin creșterea conștientizării, adoptarea de schimbari benefice în stilul de viață și în mediul de viață. Un exemplu simplu și elocvent în ceea ce privește bolile profesionale: una din bolile legate de profesie determinate de expunerea la zgomotul profesional peste limitele legale admise este hipertensiunea arteriala; dar aceasta boala poate trece neobservata în fazele initiale și fără un program de screening la grupele de angajati expusi la zgomot, hipertensiunea arteriala evolueaza și poate conduce la pierderea capacitatii de munca (invaliditate). Printr-o atitudine activă se pot depista precoce anumite boli și se pot lua măsuri de contracarare a evoluției și complicațiilor acestora. Legislaţia în vigoare privind prevenirea îmbolnăvirii şi promovarea sănătaţii presupune cunoaşterea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 107/24.10.2003, pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2002, privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale (Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 747 din 26/10/2003), dar şi Legea nr. 307/28.06.2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical și a profesiei de moașă, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali și Moaselor din România. Este dificilă definirea stării de sănătate, dar este îndeobşte agreat că a fi sănătos este mult mai mult decât „a nu fi bolnav”. Starea de sănătate include, de asemenea, şi “starea de bine” şi abilitatea persoanei de a-şi atinge potenţialul. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte promovarea sănătăţii ca: procesul care permite unei persoane să îşi controleze şi să îşi îmbunătăţească starea de sănătate. Sănătatea este influenţată de mai mulţi factori, precum stilul de viaţă şi comportamentul (ce pot fi controlaţi de către individ), dar și de factori asupra cărora oamenii au puţin control precum veniturile, condiţiile de locuit, reţelele de transport sau calitatea aerului. Promovarea sănătăţii ia în considerare şi nevoia de a crea mediul favorabil unor alegeri benefice pentru sănătate. De asemenea, recunoaşte şi nevoia de a furniza informaţii potrivite şi la timp pentru a ajuta oamenii să facă „alegeri sănătoase”. Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în întregime. Starea de sănătate completă este aproape la fel de iluzorie ca şi cea a fericirii. Complexitatea stării de sănătate este dată de dimensiunile, componentele şi gradele diferite pe care le presupune: I. Dimensiunile sănătăţii: biologică (anatomică, fiziologică şi biochimică); psihologică (cognitivă, emoţională, comportamentală); socio-profesională (roluri, relaţii, aspiraţii);

spirituală (valori, religie, experienţe non-cotidiene)

II. Componentele sănătăţii: absenţa bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii rezistenţă fizică şi fiziologică atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia vieţii) asumarea controlului propriei vieţii acceptarea de sine relaţionare socială pozitivă stare subiectivă de bine

III. Grade ale sănătăţii: sănătate optimă sănătate sănătate aparentă sănătate precară sănătate foarte precară

Promovarea sănătăţii este diferită de promovarea unor produse sau servicii comerciale. „Sănătatea” nu este palpabilă la fel cum este un produs comercial şi beneficiile în a urma îndemnul unui mesaj de sănătate nu sunt, în multe cazuri, obţinute imediat. În cazul produselor şi serviciilor comerciale beneficiile vin imediat după ce publicului consumator i se cere să acţioneze într-un anumit fel. O campanie implică furnizarea coordonată de informaţii sau o serie de evenimente şi activităţi. Scopul unei campanii de informare publică poate fi oricare dintre următoarele, sau o combinaţie a lor: o să schimbe credinţe şi atitudini; o să furnizeze noi informaţii; o să încurajeze adoptarea unor practici noi sau o schimbare a stilului de viaţă.

Ideal este să comunici un mesaj simplu. Este dificil să schimbi atitudini sau să încurajezi oamenii să adopte comportamente noi mai ales dacă asta implică un efort de renunţare la comportamente curente care produc satisfacţii şi bucurie. Este important, de asemenea de ţinut minte că un mesaj nu poate fi transmis către populaţia generală. Asta pentru că nici măcar un mesaj simplu nu poate fi transmis eficient şi înţeles de către un public atât de divers ca vârste, nevoi şi interese ca populaţia generală. Un element cheie al succesului unei campanii de informare publică este definirea, cât se poate de restrâns, a celor care se doreşte să răspundă la respectiva campanie.

DEFINIŢII ALE PROMOVĂRII SĂNĂTĂŢII PRIN COMUNICARE • Definiţia 1. Procesul de promovare a sănătăţii prin diseminarea de mesaje prin intermediul mass media, canalelor interpersonale sau a evenimentelor.

Poate include activităţi diverse precum interacţiunea clinician-pacient, cursuri, grupuri de suport, transmiterea de materiale prin poştă, linii telefonice tip hotline, campanii mass media sau evenimente. Eforturile pot fi direcţionate către indivizi, reţele, grupuri, organizţatii,

comunităţi sau chiar catre naţiuni. (Health Communication Unit, Centre for Health Promotion, University of Toronto). • Definiţia 2. „Locul unde practicile bune de promovarea a sănătăţii se întâlnesc cu practicile bune de comunicare” (Irv Rootman and Larry Hershfield, “Health Communication Research: Broadening the Scope,” în Health Communication, 6(1), 69-72) • Definiţia 3. Campaniile cuprinzătoare de promovare a sănătăţii sunt: o încercări cu scop clar de a informa, persuada sau motiva o schimbare de comportament; o în mod ideal orientate către individ, reţele, organizaţii sau societate; o ţintind o audienţă largă şi bine definită (deci nu reprezintă doar persuasiune de la om la om); o duc la beneficii necomerciale pentru individ şi/sau societate; o se desfăşoară pe o perioadă dată de timp de la câteva săptămâni la mai mulţi ani; o sunt cele mai eficiente atunci când includ o combinaţie de activităţi media, interpersonale şi evenimente; o implică dezvoltarea unui set structurat de activităţi de comunicare care să includă minimum producerea şi distribuirea de mesaje. (Everett M. Rogers, and J. Douglas Storey, “Communication Campaigns,” în Charles R. Berger and Steven H. Chaffee (eds.) Handbook of Communication Science, Sage: Newbury Park, CA, 1988)

TIPURI DE COMUNICARE PENTRU SĂNĂTATE 1. Comunicare persuasivă sau comportamentală. Aceasta include eforturile de a persuada o audienţă să adopte o idee sau o practică. Include tehnicile de marketing social. 2. Comunicare a riscului. Se referă la ajutarea indivizilor să înţeleagă natura şi seriozitatea unor riscuri, astfel încât să ia decizii informate despre cum să trateze acele riscuri. Ideal, comunicarea riscului este „un proces interactiv de schimb de informaţii între indivizi, grupuri şi instituţii” (Canada National Research Council, 1989). 3. Advocacy prin media. Este folosirea strategică a media pentru a promova o iniţiativă de politică publică (US Department of Health and Human Services, 1989). 4. Educaţia prin divertisment – edutainment. Implică folosirea producţiilor de divertisment precum show - urile TV, radio, benzile desenate, teatrul etc pentru a transmite mesaje persuasive şi lecţii despre probleme de sănătate. 5. Comunicarea interactivă pentru sănătate. Este definită ca şi interacţiunea unui individ – consumator, pacient, cadru medical – prin intermediul unei tehnologii sau a unui mijloc electronic pentru a accesa sau transmite informaţie de sănătate sau pentru a primi sfaturi şi sprijin într-o problemă de sănătate. 6. Comunicarea participatorie. Aceasta presupune implicarea populaţiei ţintă în planificarea şi implementarea unei campanii de comunicare

PREVENIRE ÎMBOLNĂVIRILOR

Promovarea sănătatii și prevenirea bolilor necesita investire de timp, energie si resurse, în speranta determinarii unei imbunatatiri a sănătatii, care sa merite aceasta investitie. Din pacate, exista o informare limitata asupra eficacitatii promovarii sănătatii și eforturilor pentru prevenirea bolilor. Interventiile care determina o reducere relativa specifica a consecintelor negative are un efect absolut mai mare la populatiile cu risc crescut. De exemplu, aceeasi reducere relativa a valorii colesterolului seric are un effect benefic absolut mai mare la persoanele cu un nivel seric mai

mare al colesterolului sau la cei cu alti factori de risc asociati. În general, interventiile pentru modificarea factorilor de risc au un efect mai mic odata cu scaderea actiunii acestora. Atat pacienții, cat și societatea asteapta ca medicul sa aiba un rol de conducere în promovarea sănătatii și prevenirea bolilor. Pacienții asteapta și doresc ca medicii lor sa le faca recomandari prind actitatea fizica,dieta și asupra altor probleme ale stilului de ata, iar medicii uita de multe ori aceste probleme. Daca medicii nu se implica, pacienții cauta sfatul în alta parte, existand riscul sa ii influenteze surse eronate. Cand medicii se implica activ în promovarea sănătatii, pacienții raspund frecvent și își modifica adecvat comportamentul. De exemplu, incurajarea de catre medic de a intensifica actitatea fizica, în special daca se asociaza cu sugestii clare, va determina probabil modificari ale comportamentului, de aceea timpul consumat de catre medic pare a fi eficient. Sfatuirea de catre medic a unui pacient de a scadea în greutate sau de a intrerupefumatul este incununata cu succes la o mica parte din cazuri, însă este un prim pas excelent prind promovarea sănătatii și prevenirea bolilor. Interventiile directe ale medicului asupra dietei reduc de obicei nivelul colesterolului seric cu aproximativ 8%. Tratamentul medicamentos poate fi mai eficient, însă este mai scump. De exemplu, tratamentul cu lovastatin la barbati, pentru prevenirea primara a bolilor coronariene, costa peste 50.000 dolari pe an de ata salvata, exceptand persoanele cu risc foarte mare. Strategiile de tratament pentru hipertensiunea arteriala sunt mai eficiente; costul aproximativ al screenin-gului și tratamentului hipertensiunii arteriale, luand în calcul ratele medii de complianta de medicatie și tratarea cu un antagonist beta-adrenergic variaza de la aproximativ 15.000 dolari pe an de viata salvata la un pacient cutensiune arteriala diastolica de 105 mmHg sau mai mare pana la aproximativ 25.000-30.000 de dolari pentru o persoana cu tensiune arteriala diastolica cuprinsa intre 95 și 104 mmHg. Costurile vor fi mai mari prin utilizarea unor medicamente mai scumpe, desi costul este justificat daca o reducere a efectelor adverse detemina o imbunatatire a calitatii eticii. Imunizarea, inclusiv vaccinarea antipneumococica și anti-gripala la varstnici și la pacienții cu risc crescut, este o metoda eficienta de a reduce numarul de imbolnari și cheltuielile pentru ele. Vaccinarile asigura protectia adultilor și copiilor fata de diferite boli. în plus, reduc și transmiterea bolii la alte persoane. Imunizarile au determinat o scadere importanta a frecventei epidemiilor. Imunizarea costa mai putin decat tratamentul bolii fata de care se realizeaza protectia, are foarte putine efecte adverse grave și adesea este necesara la intrarea în scoala sau gradinita. Programul standard de imunizare al copilului include vaccinuri pentru: - difterie, tetanus şi pertusis (DTP) - poliomielita (vaccin polio inactivat sau VPI) - rujeola, oreion (vaccin urlian), - rubeola ( ROR/RUR) - varicela - hepatita B (Hep B) - hepatita A (Hep A) - Haemophilus influenzae tip b (Hib) - vaccinul antipneumococic (PCV) pentru copiii mai mici de 5 ani - gripa.

Vaccinul antigripal nu este indicat copiilor mai mici de 6 luni.