proiect tehnician

42
Colegiul pentru agricultură și industrie alimentară “Țara Bârsei” - Prejmer Proiect pentru certificarea competențelor profesionale Nivelul: III Calificarea: tehnician în agroturism

Upload: viorel-patrinjel

Post on 06-Dec-2015

377 views

Category:

Documents


6 download

TRANSCRIPT

Page 1: Proiect tehnician

Colegiul pentru agricultură și industrie alimentară “Țara Bârsei” - Prejmer

Proiect pentru certificarea competențelor profesionale

Nivelul: III

Calificarea: tehnician în agroturism

Profesor îndrumător: Mândrilă Mariana Candidat, elev: Olaru Maria Ana

Page 2: Proiect tehnician

Cuprins

I. Begonia pag. 3

II. Ficusul pag. 5

III. Bonsaiul pag. 7

III.1. Tipuri de bonsai pag. 8

IV. Filodendron pag. 10

V. Orhidee pag. 12

V.1. Parazitii orhideelor pag. 15V.2. Bolile orhideelor pag. 17V.3. Orhideea Sarcochilus pag. 18V.4. Orhideea Angraecum pag. 19V.5. Orhideea Cattleya si Laelia pag. 21V.6. Orhideea Dendrobium pag. 22

VI. Cactusul Opuntia pag. 25VII. Motivare si concluzii pag. 27VIII. Bibliografie pag. 28

2

Page 3: Proiect tehnician

I. Begonia

Begonia este una dintre cele mai iubite plante de la noi din ţară . Acest lucru se datorează nenumăratelor sale varietăţi . Unii cultivatori amatori consideră begonia ca fiind o plantă pretenţioasă şi sunt descurajaţi . Alţii obţin însă rezultate uimitoare : flori mari şi strălucitoare care îi încântă o mare perioadă din an . Begonia este un gen foarte vast , care face parte din familia Beconiaceae cuprinzând peste o mie de specii care se împart în trei grupe principale , în funcţie de tipul rădăcinii : rizomatoase , tuberculate şi fasciculate (sau fibroase). Există totuşi câteva caracteristici comune : frunze asimetrice care cresc alternativ de-a lungul tulpinilor , flori masculine şi feminine separate , dar care cresc în aceeași inflorescenţă (în special , cime sau raceme apicale).Speciile rizomatoase sunt plante permanent verzi , cultivate pentru frumuseţea şi varietatea culorilor frunzelor . Varietăţile şi hibrizii begoniilor tuberculate produc vara flori mari , colorate , simple sau dispuse în perechi . Begoniile fasciculate sunt plante permanent verzi , însă unele sunt arbuşti cu poziţie verticală ,iar altele sunt căzatoare . Lumina este un factor important în dezvoltarea corespunzatoare a unei begonii . Dacă ea va fi în cantitate insuficientă nu va avea flori , sau dacă îi vor da câţiva boboci ei vor fi decoloraţi şi în final vor cadea fără să ajungă la maturitate . Dacă va fi prea multă –adică soare direct- frunzişul va prezenta urme de arsuri iar florile , în cazul excepţional în care vor exista , nu vor rezista decât foarte puţin pe tulpină . Pentru a gasi soluţia optima de iluminare trebuie observat cu grijă numărul de ore de soare direct şi de umbră pe care floarea îl primeşte . O begonie nu trebuie pusă la o fereastră cu soare direct după amiză deoarece intensitatea acestuia o va ucide . Begonia elatior (cu flori simple şi rădăcini ramificate) rezistă dar are şi ea frunzişul parţial afectat . Cel mai bun loc în care poate fi plasat un ghiveci cu o begonie este unul umbrit sau unul în care soarele este filtrat indiferent de ora din zi .

Begonia nu este una dintre acele plante care să necesite udări abundente şi-şi revine destul de bine după 1-2 zile de uscăciune (dar nu mai mult). Ghivecele în care se plantează nu trebuie să fie foarte mari . În general , unul cu diametrul de 12-15 centimetri este suficient , pentru că rădacinile sale nu sunt prea dezvoltate . În cazul unei begonii cu rizomi sau

3

Page 4: Proiect tehnician

tuberculi în pământ trebuie avută foarte mare grijă la udare . Pentru a preveni apariţia mucegaiului şi a umezelii care putrezeşte tuberculii este bine ca udarea să se facă în cantităţi mici şi numai la suprafaţă . Pământul utilizat trebuie să fie bine drenat şi bogat în substanţe minerale . Begonia creşte foarte bine în turbă amestecată cu mraniţă dar şi în pământ de gradină . Este recomandat ca pământul să fie schimbat anual , dacă nu în totalitate , cel puţin cel de la suprafaţă .

Begonia este o plantă de apartament foarte apreciată datorită bogaţiei de culori şi forme .Nuanţele florilor pot varia de la alb până la cel mai intens portocaliu , de la rozul cel mai deschis până la roşul aprins . De asemenea florile pot fi catifelate , cu margini dantelate .Florile de la anumite specii seamănă surprinzător de mult cu trandafirii ,cameliile , narcisele şi cerceluşii . Begoniile sunt decorative şi prin coloritul frunzelor . Ele au aspect de tufă ,au un diametru de aproximativ 40-50 de centimetri , perioada de înflorire este vara , au nevoie de udare regulată şi înalţimea lor variază de la 15 pânî la 50 de centimetri . Înmulţirea. Begoniile rizomatoase se multiplică prin butaşi din tulpină sau frunză . Butaşii trebuie ţinuţi într-o tavă care să conţină nisip şi turbă în părţi egale ; ei trebuie să fie într-un mediu umed şi la adapost de lumina prea puternică ;imediat ce se ivesc noile plante , ele trebuie mutate la o lumină mai puternică .Begoniile tuberculate se înmulţesc prin butaşi sau prin divizarea tuberculilor ; în luna aprilie este indicat să fie efectuată această activitate . Ei trebuie menţinuţi la o temperatură de aproximativ 20°C şi într-un amestec care să conţină nisip şi turbă în părţi egale. Atunci când vor prinde rădacini , ei vor putea fi transferaţi în ghivece diferite . Dinte speciile de begonii amintim : Begonia Masoniana (Begonia Cruce de Fier), Begonia Rex , Begonia Streptocarpus Hibride (Begonia Ureche de Elefant), Begonia Angel Wings(Begonia Aripi de Înger).

4

Page 5: Proiect tehnician

II. Ficusul

Ficusul(Ficus Elastica) , membru al familiei Moraceae , este originar din regiunile tropicale ale Asiei , Africii şi Australiei .În funcţie de tip , ficusul poate fi arboricol,tufos sau agăţător . E bine de ştiut că in interiorul tulpinii şi al frunzelor se găseşte latex . Varietatea Ficus Elastica a fost foarte populară până în anuii ’60 dar din cauza capacităţii slabe de ramnificare a fost înlocuită de altele care au plăcut mai mult iubitorilor de plante . Ficusul este o plantă des întâlnită în locuinţe şi florării fiind uşor de crescut în condiţii de apartament . Grupul acestor plante cuprinde aproximativ 800 de specii din care mentionăm:

Ficus Altissima Ficus Aurantiaca

Ficus Benghalensis Ficus Benjamina Ficus Drupacea Ficus Lacor Ficus Natalensis Ficus Nekbudu Ficus Palmata Ficus Stricta Ficus Villosa

Seva conţinută de unele specii poate fi iritantă şi caustică pentru piele .Frunzele şi seva câtorva specii de ficus sunt folosite pentru uz medicinal . Numele de ficus reprezintă denumirea în limba latină a smochinului care şi el aparţine acestui grup .

5

Page 6: Proiect tehnician

Plantele de ficus pot avea aspect variat . Ficusul cel mai întâlnit în cultură este cel “elastic” , lemnos , cu frunze eliptice , pieloase mari , de un verde închis , uneori cu o tentă roşiatică sa cu alb şi galben. Există şi ficuşi cu frunze mai mici , cum este cel “benjamina” , cu port de salcie , şi un ficus urcător “pumila” utilizat pentru acoperirea pereţilor în sere .

Metoda de înmulţire la ficuşi este butăşirea iar perioada recomandată este ianuarie-martie . Butaşii trebuie să aibă minim 2 frunze şi să fie ţinuţi în apă caldă câteva minute din cauza latexului . Frunzele se strâng unele lângă altele şi se prind cu un inel de cauciuc sau cu aţă aşa încât să se reducă suprafaţa de contact cu mediul extern . Plantarea butaşilor trebuie făcută în turbă amestecată cu perlit , direct în ghivece sau pe parapete . Butaşii de vârfuri se înrădăcinează şi în sticle cu apă . Marcotajul aerian ajută la obţinerea de plante mature mai repede . În luna mai se aplică o despicătură pe ramificaţia sau tulpina principală , se tratează sau nu cu hormoni de înrădăcinare după care se înfăşoară cu muschi sau turbă umezită peste care se aplică o folie de plastic bine legată la ambele capete . Transplantarea se face la aproximativ 2 ani dar înlocuirea pământului de la suprafaşă este necesară în fiecare primăvară . Bolile sau dăunătorii care afectează ficusul sunt : pătarea brună şi neagră , antracnoza alternariosa , păianjenul roşu şi boli fiziologice cum ar fi : înnegrirea , uscarea şi căderea frunzelor , umflături şi dungi . Toate se pot trata cu substanţe specifice fiecărei probleme în parte.(Captan, Mancozeb , Zineb , Sintorax , etc.) Îngrijirea ficusului.Cel mai important lucru factor care influenţează creşterea acestei plante este lumina . Plantele pot fi ţinute în locuri luminoase până la semiumbrite dar nu în bătaia directă a razelor soarelui de vară . Excesul de lumină , temperatura , umiditatea sau curenţii de aer , determină stagnări în creştere . Vara se pot scoate şi în gradină , dar trebuie să fie într-un loc

6

Page 7: Proiect tehnician

uşsor umbrit . Modificările bruşte de luminozitate şi curenţii de aer duc la căderea frunzelor . În perioada de vegetaţie , temperatura trebuie să fie între 18-24°C, iar iarna să nu scadă sub 12°C.În perioada de vară , apa trebuie administrată în cantităţi mai mari faţă de sezonul de iarnă . Substratul trebuie să fie humos , bogat în substanţe nutritive , cu o uşoară reacţie acidă . Se pot folosi în acest scop parţi egale de turbă , mraniţă , pământul de frunze şi nisipul .

III. Bonsaiul

Istoria bonsailor vine din vremuri străvechi, primele dovezi ale micilor pomişori plantaţi în ghivece fiind descoperite in mormintele egiptene vechi de peste 2000 de ani. Însemnările arată cum botaniştii indieni menţineau plantele piticite cu ajutorul unor pârghii,în vase, pentru a le mari mobilitatea,încă de acum 1500 de ani,lucru foarte interesant. Dar bonsaii, aşa cum îi ştim noi azi, apar in istoria Chinei in jurul anilor 700, în dinastia Tang (tot în picturile din morminte). Această perioada a fost, de asemenea, una de importante progrese culturale pentru japonezi, care au trimis emisari către China, de unde au împrumutat multe din cultura acestora, în special din domeniul artelor. Denumirea chinezească a bonsailor, "pen tsai" ("arbore în ghiveci"), a devenit în limba japoneză "bon sai" (cu aceeaşi traducere). În decursul secolului al XIV-lea, cand s-au pus bazele relaţiilor comerciale între est si vest, a existat un interes scăzut faţă de pomii miniaturali, interes ce s-a reaprins in secolul al XVII-lea, cand Japonia a redevenit deschisă comerţului. Dar însemnarile vremii fac referiri la "minunile orientale", în sensul că marii colecţionari din apus s-au plâns de moartea bonsailor achizitionaţi, astfel interesul fata de aceştia a scăzut din nou , în cote alarmante pentru cei care îi plantau şi care îi vindeau . Si nu a revenit decat in anul 1878 când Japonia, participand la Expoziţia Internaţională de la Paris, a readus bonsaii pe scena internaţională, împreuna cu informaţii si cunostinţe complete despre procesul de formare si creştere a acestora. În prezent, bonsaiul este o forma de arta omniprezentă, cu răspândire în întreaga lume şi cu asociaţii ale iubitorilor de bonsai în aproape fiecare ţara de pe glob , bonsaii fiind de o notorietate foarte mare.

7

Page 8: Proiect tehnician

Majoritatea bonsailor sunt pierduţi din cauza udării incorecte . Durată între două udări este variază în funcţie de umiditate , tip de sol , mărimea ghiveciului şi condiţii atmosferice . Dar în general ei trebuie udaţi sau stropiţi la 1-2 zile . Este recomandat respectarea unui program de udare mfoarte bine stabilit : după amiaza târziu , la aceeaşi oră . Însă , ca şi uscăciune , apa prea multă poate fi şi ea dăunătoare . Pentru ca bonsaiului să-i meargă bine , solul trebuie să fie umed , nu îmbibat cu apă şi nici uscat .

8

Page 9: Proiect tehnician

Bonsaiul poate fi atacat ca şi orice plantă de insecte sau se poate îmbonlavi în cazul unei îngrijiri incorecte . Există în acest scop o mare varietate de spray-uri insecticide şi diverse alte substanţe care ajută la combaterea dăunătorilor . Atunci când sunt ţinuţi în casă , lumina trebuie să vină dinspre sud , vest sau est şi să fie filtrată pentru că nu suportă lumina directă . Tăierile şi tunderile la bonsai sunt foarte importante , dar trebuie făcute cu foarte mare grijă deoarece nu trebuie tăiate toate crenguţele tinere în acelaşi timp . Dacă sunt scurtate rădăcinile , atunci creşterea coroanei nu va fi semnificativă . Crengile se modelează (se răsucesc,se scurtează, se susţin cu sârmă ,etc.) în funcţie de imaginea care se doreşte a fi obţinută . La momentul potrivit toate aceste “ustensile” se desprind cu grijă pentru a nu răni copăcelul.

3.1 Tipuri de bonsai

1. Tipul Chokkan (perfect vertical) • Tachiki - stilul considerat a fi cel mai potrivit pentru incepatori; • Hokidachi - stilul matura; • Sabamiki - cu tulpina scindata; • Saramiki - cu tulpina dezgolita, scoarta fiind aproape in intregime indepartata; • Sekijoju - radacini peste pietre; • Ishitsuki - plantat in crapaturile unei roci; • Neagari - cu radacini vizibile, asemanator mangrovelor.

2. Tipul Shakan (stilul oblic)3. Tipul Kengai (stilul cascada) 4. Tipul Bankan (stilul rasucit)

Categoria bonsailor multitulpinali (două sau mai multe plante sunt incluse în acelaşi vas) cuprinde urmatoarele tipuri:

9

Page 10: Proiect tehnician

1. Tipul Soju 2. Tipul Yose 3. Tipul Korabuki

.

IV. Filodendron

10

Page 11: Proiect tehnician

Originară din America Centrală, unde creşte ca plantă perenă, adesea epifită şi căţărătoare. Monstera deliciosa, cunoscută sub numele de filodendron, este una din cele mai importante plante de interior. Fiind foarte apreciată pentru frunzele ei uriaşe, în formă de inimă, verzi strălucitoare, pergamentoase, iniţial cu ferestre în suprafaţa limbului, care mai târziu se transformă în incizii adânci; este una din cele mai potrivite plante pentru interior, fiind şi foarte uşor de cultivat. Filodendronul face şi flori care prezintă o bractee albă-verzui, în centrul căreia se află un spadix alb - crem, care mai târziu se transformă într-un fruct cu gust asemănător celui de ananas. De altfel, popular, Monstera mai este cunoscută şi sub numele de 'ananasul săracului'.  'Producţia' de ananas este foarte scazută, deoarece în condiţii de interior, înfloreşte foarte rar. Monstera, se înmulţeşte foarte uşor, prin fragmentarea tulpinii asfel încât fiecare fragment să rămânăcu câte o frunză pe elş dacă fragmentul prezintă şi rădăcini aeriene este şi mai bine. Fragmentele astfel pregătite se plantează fiecare în ghiveci separat, într-un amestec pe bază de turbă, se acoperă fragmentul cu puşin amestec, se udă puţin şi des, astfel că pământul să fie în permanenţă reavăn. Se menţin ghivecele la căldură (25 - 30- C). În condiţii ideale de umiditate în sol şi atmosferică (95 - 100%) şi temperatura (25 - 30-C) înrădăcinează după 30 de zile. 

Îngrijire - udatul se aplică cu regularitate la sol şi în atmosferă, pământul din ghiveci să fie în permanenţă reavăn, dar se evită depunerile de apă; concomitent cu udatul se administrează şi fertilizări. Are nevoie şi de umiditate atmosferică, de aceea se pulverizează frunzele sau se şterg cu o cârpă moale, uşor umedă. Iarna se udă mai rar şi mai puţin. Planta creşte înaltă (4 - 5m) şi prezintă pe tulpină rădăcini adventive, care nu este recomandat să fie tăiate deoarece planta suferă. Plantele de Monstera se recomandă a fi utilizate în încăperi mari, aşezate în locuri luminoase, lumina favorizează incizarea frunzelor, totuşi planta se protejează de soare. Se recomandă de asemenea susţinerea plantei cu ajutorul unor bastoane, acoperite cu muşchi. Anual se înlocuieşte stratul de amestec de la suprafaţa ghiveciului (2 - 3 cm) cu un amestec nou.

Varietati filodendron

11

Page 12: Proiect tehnician

 

● Philodendron Scandens: O planta cataratoare foarte populara, uneori numita "planta indragostitilor." Are frunze in forma de inima care sunt uneori in mai multe culori. ● P. Erubescens: Planta cataratoare viguroasa, cu tulpini si frunze roscate. ● P. Melanochrysum: Planta cataratoare cu frunze intunecate, pudrat cu bronz. ● P. Rojo: Un hibrid non-catarator care ramane mic si controlabil, dar isi entine vigoarea. ● P. Selloum: Planta mare, non-cataratoare cu frunze adanc lobate. Uneori este numit ”Copacul dantelat de Philodendron”.● P. Bipinnatifidum: Planta mare, non-cataratoare, cu frunze lobate pe jumatate. Uneori este numit”Copacul Philodendron”.

"Cheia"  cultivarii philodendronului este sa i se furnizeze multa caldura, lumina si umezeala. Nu sunt atractive pentru insecte si sunt in general plante viguroase. Plantele trebuie hranite cu generozitate de-a lungul sezonului de crestere.

Varietatile cataratoare sunt de asemenea excelente ca plante agatatoare sau suspendate si philodendron scandens sau ”planta indragostitilor” este una din cele mai independente si mai duredintre toate plantele de casa. Dintre toate plantele din genul Philodendron, el va supravietui cel mai bine in interior. Varietatile cu frunze catifelate sunt mai putin tolerante la lumina puternica si au nevoie de o umiditate mai mare si de caldura.

V. Orhideele

12

Page 13: Proiect tehnician

Primele orhidee cunoscute (in regiunile Mediteraneene) au fost numite Orchis – o referinta la cuvantul grecesc care inseamna ”testicule”, din cauza perechilor de tuberculi de forma ovala ai acestor plante.

Aceste orhidee, dar si altele, din cand in cand au fost considerate folositoare in medicina, dar singura orhidee cu valoare economica reala este Vanilla planifolia, sursa aromei de vanilie. Aceasta orhidee a fost folosita de azteci si a devenit cunoscuta in Europa la putin timp dupa ce spaniolii au cucerit Mexicul.

Orhideele epifite din Indiile de Vest si China au fost aduse in Marea Britanie incepand cu anii 1700. Pana la sfarsitul acelui secol deja erau crescute 15 specii la Gradina Botanica Regala de la Kew (Marea Britanie). Succesul nu a fost notabil, pentru ca orhideele erau crescute in sere fierbinti, umede, cu circulatia aerului foarte mica sau de loc.

Cand tehnicile de cultivare s-au imbunatatit, cu putin inainte de mijlocul secolului XIX, cultivarea orhideelor a devenit o  obsesie in lumea celor bogati si cu titlu nobiliar. Colectionarii cutreierau tropicele in cautarea soiurilor noi, trimitand inapoi plante cu tonele. Erau atat de neobositi, incat in unele zone orhideele dorite au devenit rare sau aproape au disparut. Multe dintre orhidee au murit pe drum, si mai multe in mainile nepricepute ale cumparatorilor. Specimenele premiate erau vandute la preturi enorme, ducand la perceptia ca orhideea este o planta destinata doar bogatilor.

Un pericol si mai mare l-a reprezentat distrugerea habitatului. Taierea padurilor pentru exploatarea materialului lemnos sau pentru a crea pamanturi agricole sau pasuni au diminuat foarte serios populatia mondiala de orhidee. Focurile puse intentionat pentru a curata pamanturile, au dus la desertificarea unor intregi zone, asa s-au distrus, de exemplu, multe specii de orhidee din Indonezia. Din fericire, o dezvoltare recenta a fost benefica pentru tarile bogate in orhidee dar cu economia saraca si pentru starea lor economica, dar si pentru conservarea speciilor native. In multe tari, orhideele native se cresc in pepiniere pentru a fi exportate, vandute local sau pentru a imbogati habitatul natural prin replantare.

O alta contributie la cresterea accesibilitatii orhideelor a fost incrucisarea speciilor native. Hibridizarea a inceput in 1850, cand a devenit evident ca orhideele care se incrucisau foarte rar in habitatul lor natural, puteau fi incrucisate de catre un horticultor. Intr-adevar, s-au facut multe incrucisari intre soiuri, lista actuala de hibrizi depaseste mult 100.000 si numarul lor creste in fiecare an.

13

Page 14: Proiect tehnician

Interesul in cultura orhideelor a aparut pentru prima data la inceputul secolului XIX. Un numar mare de factori au contribuit la aparitia acestui interes, dar cea mai mare contributie se considera a fi cea a lui William Cattley, care a crescut cateva plante noi, inclusiv alte plante tropicale, primite din America de Sud.

Una din orhideele sale a inflorit in 1818 si a creat senzatie. A fost aratata botanistului John Lindley, (care este inca considerat ca unul dintre cei mai importanti taxonomi de orhidee din toate timpurile) si Lindley a numit planta Cattleya labiata. Aceasta numire a fost facuta in onoarea lui Cattley, dar si ca apreciere a frumusetii buzei florii. Se pare ca Swainson, omul care a colectionat plantele lui Cattley in Brazilia, a disparut inainte de a apuca sa spuna unde exact a gasit aceasta planta. Asta s-a intamplat cu 70 de ani inainte ca Cattleya labiata sa fie redescoperita.

In zilele cand a trait Cattley, era la moda ca bogatii, sa aiba sere mari pe proprietatile lor.  Acestea erau incalzite la temperaturi tropicale prin tevi cu aburi de la un boiler, in care se ardea carbune. Un servitor trebuia sa stea treaz in fiecare noapte pentru a pune pe foc, pentru ca focul sa nu se stinga. Aceste structuri erau numite sere cu soba, iar in ele infloreau o varietate mare de plante tropicale. In sere de acest fel erau puse orhideele trimise in Anglia de catre colectionari. Aici, unele dintre orhidee au supravietuit, dar majoritatea s-au ofilit si in final au murit. Incetul cu incetul, pe masura ce informatiile aduse de colectionarii de plante din toata lumea despre cum si in ce conditii cresc orhideele s-au inmultit, cultivatorii au inceput sa scoata plantele din sere,  sa le aseze in lumina, sa le dadea mai mult aer si pamant potrivit. Au inceput sa creasca si sa le mearga bine, astfel si interesul pentru ele a crescut simtitor.

In natura, orhideele cresc in simbioza cu ciupercile. Aceasta relatie este numita micoriza. In natura, semintele de orhidee nu vor germina daca nu sunt infectate de aceasta ciuperca, o situatie frustranta pentru crescatorii de la inceputuri, care nu gaseau nici o metoda de a inmulti orhideele din seminte. Mai ales, ca o capsula de orhidee poate contine cam un milion de seminte ca niste

14

Page 15: Proiect tehnician

fire de praf. Semintele mititele au doar o mica sfera de tesut nediferentiat si nici un fel de rezerve naturale.

Cam la inceputul secolului XX, munca oamenilor de stiinta europeni Bernard si Burgeff, care au lucrat independent, a dus la germinarea cu succes a semintelor de orhidee, intr-un mediu de altfel steril, in care s-a stabilit o cultura de ciuperca potrivita. Din pacate acest lucru nu a dus la aparitia orhideelor ieftine, pentru ca procesul necesita prea multa tehnica si este dificil. O exceptie a fost Joseph Charlesworth, un om fara instruire stiintifica, caruia i-a reusit procesul de inmultire a orhideei si pana in 1909 a hibridizat si crescut Odontoglossum cu miile la pepiniera lui din Haywards Heath din Sussex. Multi hibrizi din tipul Crispum din zilele noastre isi au originile in plantele lui Charlesworth.

La om, copii acelorasi parinti nu vor arata deloc ca si parintii sau fratii, decat daca sunt gemeni identici – asta se intampla si cu orhidele. De la primii cultivatori, orice orhidee care s-a putut obtine, merita cultivata. Hibridizarea a fost imbunatatita mult si din punctul de vedere al calitatii florilor, si a accesibilitatii plantelor ca pret. Chiar si asa, cea mai buna planta dintr-un lot mare de seminte isi schimba stapanul la un pret relativ mare si majoritatea oamenilor puteau doar admira pozele despre ele in carti. Dar pretul plantelor superioare au cazut dramatic dupa 1960, cand tehnicile au permis ca majoritatea tipurilor de orhidee sa fie cultivate in laboratoare. Aceste plante sunt numite mericlone, prima jumatate a cuvantului fiind derivata de la tesuturile meristematice, pe care se initiaza procesul de inmultire si a doua parte indicand ca planta este de fapt o reproducere a plantei mama. Pretul mericlonelor este de obicei doar un pic mai mare decat a rasadurilor sau butasilor, asadar cu totii putem avea orhidee de top. Din pacate sunt distribuite si plante care nu au crescut destul sau au probleme de sanatate.

Orhideele apartin unei uriase familii de plante numite Orchidaceae. Ceea ce le separa de toate celelalte familiile de plante este felul in care isi impacheteaza polenul intr-un mici pachete ceroate numite pollinia, pentru a astepta insectele sa le polenizeze. Prin acest sistem unic, nici un strop de polen nu este irosit. Insectele duc polenul de la o orhidee la alta, fertilizand astfel florile.

Orhideele sunt separate in grupe, in functie de similaritatile botanice. Aceste grupuri, Phalaenopsis si Miltoniopsis sunt numite genuri. In cadrul aceluiasi gen sunt speciile, cum ar fi Phalaenopsis sanderiana si Miltoniopsis vexillaria. Hibrizii sunt obtinuti prin incrucisarea si dintre specii, sau prin combinarea a doua sau mai multe genuri pentru a obtine hibrizi intergenerici. Si cum orhideele se pot hibridiza mai usor ca orice alta familie din imparatia plantelor, sunt disponibile acum o multitudine de hibrizi.

Dificultatile in inmultire au tinut orhideele pe post de raritati si la pret foarte mare. Inmultirea orhideelor prin seminte a fost inceata si nesigura, asadar divizarea a fost singura metoda care sa sigure cresterea disponibilitatii orhideelor. Orhideele au fost ceva deosebit si doar pentru cei bogati, pana la descoperirea germinarii semintelor intr-un nutriment steril, care a permis

15

Page 16: Proiect tehnician

insamantarea si inmultirea orhideelor pe scara larga. Mai tarziu a aparut cultura in laborator a celulelor in mediu similar, ceea ce a facut posibila replicarea specimenelor selectate.

5.1. Parazitii orhideelor

Parazitii pot cauza daune importante oricarei plante terestre. Cu atat mai dureroasa este imaginea unei orhidee delicate afectate de atacul animalelor taratoare sau zburatoare. Totusi vaporii toxici ai pesticidelor pot ramane mult timp in locuinta, de exemplu in perdele sau in alte textile, putand fi la fel de periculoase, chiar si pentru oameni. De aceea, este de recomandat multa prudenta cand vrem sa abordam metode chimice de combatere a parazitilor.

Iata cateva metode pentru alungarea daunatorilor orhideei. Cea mai simpla clasificare a daunatorilor este in doua categorii: cei supraterani, care ataca partea vizibila a plantei, si cei subterani, care se hranesc cu radacinile din substrat.

Atunci cand planta prezinta pete albicioase sau maronii, cu frunze care ingalbenesc si cad (mai ales daca este vorba de Cymbidium, Paphiopedilum sau Dendrobium), dar si cand gasim panze fine pe partile inferioare ale frunzelor, avem de-a face cu paianjenul rosu, o specie de acarieni parazitari care inteapa celulele frunzelor si le sug continutul. Acesti acarieni pot fi combatuti cu un spray special sau planta poate fi stropita generos cu apa si impachetata doua sau trei zile intr-un invelis transparent de plastic. Acarienii nu suporta umezeala si vor muri curand.

Paduchii de frunze, afide care pot avea sau nu aripi, formeaza colonii pe frunzele moi, varfurile lastarilor si muguri. Sunt foarte prolifici si dauneaza plantei vaduvind-o de nutrienti importanti, printre care proteinele. De asemenea, ei pot fi purtatori de infectii virale. Depunerile lipicioase pe care le produc gazduiesc, de asemenea, ciuperci microscopice care pot provoca micoze - in natura, aceste picaturi zaharoase sunt culese de furnici si albine, care le consuma cu placere.

Aparitia afidelor este o urgenta care trebuie rezolvata imediat. Putem proceda mecanic, indepartand exemplarele cu dusul, dar daca s-au format colonii, trebuie sa actionam cu ajutorul unui insecticid chimic. De preferat este sa-l aplicam pe o bucata de vata, pentru a evita stropirea

16

Page 17: Proiect tehnician

intregii plante. Exista si mijloace naturale, deloc toxice, la care putem apela, de exemplu ceaiul Rainfarn (30 g la litru de apa, dupa care solutia va fi diluata 1:3 si stropita) sau infuzia din frunze de rubarba (500 g frunze maruntite la 3 litri de apa, lasate 24 ore, apoi fierte, racite si stropite fara diluare). De asemenea, se poate presara peste colonia afidelor un praf fin de roca vulcanica: acesta se lipeste de insecte, astupandu-le porii.

In natura, afidele au o serie de pradatori, printre care numeroase insecte zburatoare cum ar fi buburuzele. O singura buburuza poate consuma 100 de paduchi pe zi, asadar in scurt timp ea poate elimina o colonie intreaga. Acest motiv este suficient sa primim cu bucurie un astfel de oaspete in cultura noastra de orhidee.

Mai dificila este combaterea paduchilor testosi. Ei se stabilesc sub frunzele multor specii de orhidee, sunt maronii si au un diametru de 2-5 mm: sunt greu de recunoscut ca insecte deoarece platosa le acopera in totalitate picioarele si antenele. Dupa cum indica numele lor, au o armura din secretii corporale intarite, care: poate fi convexa sau concava. Actiunea lor parazitara este asemanatoare cu a afidelor, ei ataca celulele plantei si aspira substantele nutritive. Tinand cont de faptul ca o singura femela poate produce trei miliarde de urmasi pe an, actiunea lor nu este de trecut cu vederea.

Daca numarul lor este inca mic, paduchii testosi pot fi indepartati cu unghia sau cu un burete. Apoi planta trebuie spalata cu apa calduta, la care s-a adaugat putin sapun pentru distrugerea oualor. Daca indepartarea mecanica nu mai este posibila, un preparat pe baza de ulei de parafina poate ucide parazitii in mod eficient.

La fel se procedeaza si in cazul paduchilor lanosi. Acestia pot fi indepartati manual, cu o penseta, dupa care planta afectata va fi spalata sau stropita cu un preparat pe baza de ulei de parafina. Paduchii lanosi ataca mai ales axul frunzei orhideelor Cattleya sau Phalaenopsis, producand depuneri albe, asemanatoare cu vata, sub care se dezvolta larvele. Pentru a-si asigura plantele, crescatorul trebuie sa repete tratamentele de indepartare a parazitilor cel putin de doua ori, la intervale de doua saptamani.

Tripsi, sunt paraziti la fel de temuti, dotati cu un sistem de intepare. Daca florile au pete maronii si se usuca, iar pe partile inferioare ale frunzelor exista o depunere lucioasa, argintie sau albicioasa, atacul thysanopterelor este aproape cert. Aceste insecte au dimensiunile de 1-2 mm, sunt galbui sau maronii, au sase  picioare si o pereche de aripi cu perisori. Picioarele lor sunt dotate cu ventuze minuscule. Orhideele aflate intr-un mediu prea uscat sunt deosebit de susceptibile la atacul lor.

In general, stropirea plantelor cu substante chimice ar trebui privita ca o ultima solutie in cazul unui atac al thysanopterelor. Este de preferat metoda folosita si in cazul acarienilor: planta va fi udata si infasurata intr-un invelis transparent, ermetic, din plastic.

Parazitii care ataca planta din substrat, consumandu-i radacina, isi fac prezenta simtita abia cand semnele bolii ajung in partea supraterana a plantei. De aceea, trebuie sa fim mereu atenti pentru a repera cele mai mici schimbari in starea plantei. Cand mutam o orhidee dintr-un ghiveci in altul, starea radacinilor astfel expuse ne va spune multe despre organismele prezente in substrat.

Plantele slabite pot fi afectate de anumite specii de acarieni, acestia putand fi observati cu lupa. Ei se hranesc chiar cu radacina plantei. In comert se gasesc numeroase insecticide care ii pot distruge, insa este de preferat o abordare mai naturala: radacinile se vor spala temeinic cu apa,

17

Page 18: Proiect tehnician

portiunile afectate vor fi indepartate, apoi riscul de infectie va fi eliminat cu ajutorul infuziei de usturoi. Bineinteles, va fi schimbat si substratul. Orhideei ii va lua ceva mai mult timp sa-si revina dupa atac, dar va fi fost evitat riscul unor efecte secundare ale substantelor chimice.

Colembolele albicioase nu apartin neaparat categoriei daunatorilor. In natura, ele sunt foarte utile, deoarece ajuta la descompunerea materiei organice. Detin un organ special in partea posterioara, care le ajuta sa sara pe distante de 15 ori mai mari decat propria lungime. atunci cand apar in numar foarte mare, mai ales in cazul unui ghiveci mic cu substrat foarte umed, colembolele pot ataca radacinile. Inainte de a le combate cu ajutorul chimicalelor, putem incerca spalarea substratului (zilnic, timp de o saptamana) cu apa calduta, dupa care il lasam sa se usuce complet inainte de a incepe din nou udarea.

Atunci cand substratul este prea umed, musculita neagra poate ataca si ea orhideele. Este o insecta albicioasa, lunga de pana la 7 mm, care dauneaza radacinii si intregului substrat, facandu-l impermeabil pentru aer. Exista doua metode pentru a elimina aceste insecte: prima este introducerea ierbii grase (pinguicula), o planta carnivora pe care o asezam intre orhidee in ghivece mici. A doua varianta este folosirea hartiei de muste, care atrage insectele zburatoare si le imobilizeaza numai prin culoarea ei galbena. aceasta poate fi asezata pe suporti chiar in ghivecele orhideelor si este foarte eficienta impotriva musculitei negre.

5.2. Bolile orhideelor

Daca intr-o zi se intampla ca planta sa fie infectata de o viroza, unui amator ii ramane o singura solutie: sa indeparteze orhideea afectata pentru a le salva pe celelalte. Nici macar un expert nu poate rezolva nimic in acest caz, nicaieri nu se gaseste o solutie impotriva virozei la plante. Din fericire, virusii care afecteaza plantele sunt foarte rari, aparand, de obicei, doar la Cymbidium si Phalaenopsis. Daca frunzele prezinta pete galbene sau negre, punctiforme sau sub forma de dungi, poate fi vorba despre o viroza; totusi, diagnosticul sigur poate fi pus doar de un specialist.

Cultivatorului neprofesionist nu ii stau la dispozitie nici solutiile impotriva bacteriozei. Microbii periculosi sunt  transmisi, ca si virusii, prin insecte. La fel ca virozele, bacteriozele sunt molipsitoare, putand sa se transmita intre plante. Aparitia unor pete galbui sau maronii de putregai, care se intind pe frunze, lastari si radacini, este un semn tipic pentru o bacterioza. Chiar daca poate parea usor sa indepartam cu ajutorul unui cutit dezinfectat (inainte si dupa) portiunile afectate, uneori este de preferat sa distrugem planta pentru a asigura sanatatea vecinelor sale.

Virozele si bacteriozele sunt relativ rare la orhidee, oricum mult mai rare decat la alte flori, orhideele fiind foarte rezistente la aceste boli. Nu orice pata galbuie sau maronie pe frunzele de Phalaenopsis si nu orice frunza ofilita de Miltonia indica o infectie. Totusi, amatorii de orhidee trebuie sa ia seama de acest avertisment: deseori s-a intamplat ca o cultura intreaga sa se imbolnaveasca de la o orhidee obtinuta la pret redus.

Acest avertisment este valabil mai ales pentru cea de-a treia varietate de infectie, cea a micozelor. Acestea sunt provocate de o multitudine de ciuperci microscopice, care se "instaleaza" mai intai sub forma unor rizomi parazitari pe tesutul radacinilor sau frunzelor si extrag  nutrientii utili plantei. Mai tarziu, se dezvolta sporii care accelereaza raspandirea bolii. Spre usurarea amatorilor de orhidee, majoritatea micozelor pot fi prevenite printr-o cultura

18

Page 19: Proiect tehnician

constiincioasa. aerul statut sau prea uscat, conditiile improprii de temperatura si lumina (prea mult intuneric sau actiunea directa a razelor solare), substratul rece si prea umed in jurul radacinii, dar si excesul de ingrasaminte pot slabi chiar si cele mai rezistente orhidee si le pot face susceptibile la micoze. Aceste afectiuni sunt usor diagnosticabile, dar uneori exista riscul sa le confundam cu bacteriozele.

Daca apar pete pe frunze, daca florile putrezesc sau apar depuneri rosiatice de spori pe partile inferioare, daca radacinile se restrang sau se rup, este evident riscul unei micoze, daca aceasta nu este deja prezenta. Atunci cand imbolnavirea a avut loc, dar nu a progresat mult, putem incerca sa salvam planta.

In primul rand, orhideea afectata trebuie izolata imediat. Trebuie scoasa din ghiveci, curatata de partile bolnave (punctele de taiere se vor dezinfecta cu pudra de carbune), substratul vechi trebuie aruncat si radacinile tinute pentru scurt timp intr-o baie de fungicid, cu care se vor si stropi frunzele. Planta se va muta intr-un ghiveci steril, cu substrat nou, si va fi udata putin timp de trei-patru saptamani. Amatorul de orhidee dornic sa incerce terapiile naturiste poate folosi un mijloc alternativ, folositor doar impotriva bacteriilor si ciupercilor, anume o infuzie de usturoi. Peste un catel de usturoi strivit se va turna un litru de apa clocotita.

Daca micoza a progresat prea mult, singura solutie ramasa este distrugerea plantei.

V.3. Orhideele Sarcochilus

Aaceste mici nestemate australiene se gasesc in vai montane, aflorimente si in defilee unde sunt expuse la conditii racoroase. Numele le vine din grecescul "arx"=carne si cheilos=buza, nume primit datorita labelului carnos al acestei orhidei.

 In multe moduri, sunt ca si orhideele alpine, fiind plante bune de casa deoarece cresc in mod compact si se vor simti bine pe un pervaz umbros si racoros. Au pana la 15 flori pe racema si 5 raceme pe planta. Unele specii si hibrizi sunt frumos mirositori.

Cerinte legate de lumina ale orhideii sarcochilus

Orhideea Sarcochilus nu are nevoie de multa lumina si prefera sa fie crescuta intr-un colt umbros si rece in afara luminii directe a soarelui.

Cerinte de udare ale orhideii sarcochilus

Aceste orhidei compacte si mici sunt fara bulbi si astfel nu au o magazie naturala de apa. Compostul trebuie pastrat umed in mod egal tot timpul dar trebuie evitata udarea coroanei plantei in timpul lunilor de iarna. Plantele se simt bine in cazul unei umiditati mari si a unei miscari bune a aerului.

19

Page 20: Proiect tehnician

Fertilizarea orhideii sarcochilus

Orhideele sarcochilus se hranesc cu putin si fertilizarea poate fi aplicata din martie pana in noiembrie. Vasul trebuie supus o data pe luna la un jet de apa curata pentru a indeparta orice resturi de hrana si saruri care se pot integra in compost.

Transvazarea orhideii Sarcochilus

Orhideele nu ar trebui puse in vase prea mari, acest lucru putand cauza exces de apa retinut in vas si o stagnare a compostului. Schimbarea vasului ar trebui facuta bianual primavara, la inceputul cresterii

V.4. Angraecum

Sunt orhidee exotice care cresc in caldura din Africa de Est si din insula Madagascar. Orhideele variaza in marime de la aproximativ 18 cm pana la 1 m inaltime, au frunze mari si se catara ca o spirala in jurul unei tulpini centrale puternice.

Florile orhideii sunt de obicei mari, aspectuoase si in special de culoarea alba sau fildes, multe fiind si frumos mirositoare. Practic toate florile Angraecum au un pinten mare la baza buzei care contine nectar pentru a ademeni moliile polenizatoare si alte insecte la floare.

In insula Madagascar aceste orhidee sunt gasite in cea mai adanca jungla crescand alaturi si coabitand in padurea luxurianta cu broastele Mantella. Fiind descoperiti doar recent pe insula, nu

20

Page 21: Proiect tehnician

s-a stiut nimic despre acesti amfibieni de jungle fabulos colorati si mici. Se crede ca unii sunt tot atat de otravitori precum Dendrobatele sau Broastele sageti otravitoare din America de Sud.

Planta insectivora Nepenthes, cunoscuta in mod obisnuit drept Cupele Maimutei ar creste de asemenea in atmosfera calda si umeda a padurii din Madagascar.

 Cerinte de lumina ale orhideii angraecum

Angraecum sunt orhidee epifitice si cresc pana sus in copaci unde primesc destula lumina. Ele au nevoie de lumina indirecta pentru a preveni arderea frunzelor.

Cerinte legate de udare  ale orhideii angraecum

Orhideele angraecum ar trebui tinute umede in mod egal pe toata perioada anului deoarece nu au bulbi care depoziteaza apa. Trebuie udate la un interval de 7 - 10 zile si stropite cu apa curata in fiecare zi de primavara tarziu pana toamna devreme si la fiecare 10 - 14 zile in alte perioade din an. Se simt bine in umiditate deci oricand este posibil ar trebui sa se ude plantele pe perioada lunilor fierbinti.

Fertilizarea orhideii angraecum

Plantele se hranesc moderat. Un fertilizant poate fi aplicat din aprilie pana in septembrie. Aceste plante trebuie hranite la fiecare a treia udare. Cosul sau vasul trebuie supus unui jet de apa curata o data pe luna pentru a indeparta orice hrana pentru plante nefolosita si saruri care pot sa se integreze in compost si sa dauneze radacinilor.

21

Page 22: Proiect tehnician

La finalul lunii august si in septembrie ar trebui sa se hraneasca planta cu fertilizant pe baza de potasiu care sa incurajeze noile frunze sa se intareasca in pregatirea lunilor de iarna mai intunecoase. Hranirea ar trebui sa inceteze pe finalul lui octombrie si ar trebui sa reinceapa doar in urmatoarea iarna tarzie.

Transvazarea orhideii angraecum

Sunt in mod natural epifitice si pot fi crescute fie intr-un vas, cos sau urcate pe scoarta. Daca sunt plantate in vase ar trebui folosit compost de buna calitate sau scoarta cu adaugarea a o patrime de turba sphagnum pentru a permite drenajul rapid si pastrarea umiditatii.

In acest caz, ar trebui sa se schimbe vasul in fiecare an sau la fiecare doi ani,  in functie de marime. Schimbarea ghiveciului se face primavara, cand reincepe cresterea. Daca orhideea este crescuta in cosuri sau pe scoarta replantarea poate facuta odata la 2-3 ani.

V.5. Orhideele Cattleya si Laelia

Sunt printre cele mai pretentioase orhidee. Li se spune orhidee cutii de ciocolata deoarece sunt adesea reprezentate pe aceste ambalaje. Si-au primit numele de la botanistul englez Sir William Cattley.

Ambele tipuri au bulbi foarte voinici in general cu o singura frunza in varful bulbului care atunci cand este matura este capabila sa produca de la 1 la 4 flori foarte aspectuoase intr-o varietate de culori deschise.

Cerinte legate de lumina ale orhideii cattleya

Aceste orhideei prefera lumina buna, dar nu in soare direct. Vor tolera umbra usoara in timpul lunilor de vara dar nu si in timp de iarna.

Cerinte de udare ale orhideii cattleya

Atat orhideea cattleya cat si orhideea laelia prefera multa apa si umiditate in timpul sezonului de crestere cu o pauza de aproximativ 6 - 10 saptamani dupa ce planta si-a consumat bulbul din anul curent. Aceasta perioada de pauza va incuraja bulbul sa se dezvolte si va ajuta la formarea mugurelui. Adesea, aceste plante sunt udate prea mult si cea mai buna regula pentru a verifica umiditatea este sa se inmoaie degetul in pamant.

Sunt orhidee destul de rezistente si nu le va dauna lipsa de apa dar vor fi afectate daca sunt prea udate. Trebuie udate o data pe saptamana in timpul verii si o data la doua sau trei saptamani in rest (altele decat perioada lor de odihna), stropite cu apa proaspata o data pe zi si umezite bancile din sera pentru a ajuta la ridicarea nivelului de umiditate.

22

Page 23: Proiect tehnician

Fertilizarea orhideii cattleya

Fertilizarea trebuie facuta  o data la doua saptamani din martie pana in septembrie pentru a spori cresterea.  Din septembrie pana la jumatatea lui octombrie se foloseste fertilizant pe baza de potasiu pentru a maturiza bulbii. Plantele nu ar trebui udate de la mijlocul lui octombrie pana in martie.

Transvazarea orhideii cattleya

Schimbarea poate avea loc in timpul lunilor de primavara daca au crescut mai mari decat cosul. Deoarece sunt plante epifitice sau litofitice, pot fi crescute in cosuri, pe plute de lemn sau pe scoarta de pluta. Daca se folosesc vase trebuie folosit un compost de pluta de nivel ridicat deoarece acesta va permite radacinilor sa il penetreze si sa previna inundarea acestora

V.6. Dendrobium

Este adesea una dintre primele orhidee incercate de catre noii crescatori si pe buna dreptate. O singura planta poate avea sute de flori albe delicate cu margini purpurii pale si un centru maro care acopera si tulpinile din anul precedent (bastoane). Genul Dendrobium a fost inregistrat in 1799 de suedezul botanis Olaf Swartz. Acest gen de orhidee cuprinde aproximativ 1200 de specii de orhidee.

23

Page 24: Proiect tehnician

Florile orhideei dendrobium au culorile galben si roz. Aceste orhidee provine in majoritate din Asia de SE si Himalaya si traieste la altitudini destul de mari. Desi acest tip de orhidee este usor de crescut exista cateva lucruri pe care trebuie sa le faceti daca doriti sa vedeti splendoarea anuala.

Dendrobium "stardust glowing embers" are cele mai luminoase flori portocalii. Aceste flori de orhidee cresc in abundenta sus pe tulpini, formand o priveliste superba.

Cerinte legate de lumina ale orhideelor dendrobium

Orhideele dendrobium prefera lumina buna tot timpul dar nu trebuie pastrata in plin soare deoarece s-ar putea arde. Orhideea trebuie pastrata in cea mai luminoasa pozitie in lunile de iarna pentru a ajuta la maturizarea tulpinelor numite bastoane formate in anul curent.

Cerinte legate de udare a orhideelor Dendrobium

Unul din elementele cheie pe care noii crescatori nu cunosc e ca orhideea nu se uda din mijlocul lui noiembrie pana in februarie. Daca atmosfera este foarte uscata, de ex. intr-o casa cu incalzire centrala sau o sera uscata, se pot stropi plantele o data pe luna pentru a evita suprauscarea lor sau puteti furniza o singura irigare serioasa la 8 saptamani.

Acest udare se recomanda datorita habitatului lor natural din Asia de SE unde iernile sunt racoroase si aerul destul de uscat. Tratamentul de iarna este oprit in februarie cand cresterea reincepe si apa trebuie aplicata rar pana cand radacinile bune cresc vizibil.

Prin iunie, apa trebuie furnizata de doua ori pe saptamana si continuat asa pana in noiembrie. Acest regim de udare este datorita mediului natural al orhideelor, unde sunt supuse tipului musonic de clima cu ploi puternice in timpul verii tarzii, cu temperaturi ridicate , umiditate si conditii de iarna reci si uscate.

24

Page 25: Proiect tehnician

Fertilizarea orhideei dendrobium

Din moment ce nu Dendrobiumul nu se uda in timpul iernii, nu trebuie nici fertilizat. De la sfarsitul lui martie pana in septembrie ar trebui fertilizat cu produse pe baza de nitrogen pentru a spori cresterea iar din septembrie pana in noiembrie fertilizate cu hrana bogata in potasiu pentru maturizarea tulpinilor.

Transvazarea orhideelor Dendrobium

Schimbarea ghiveciului si divizarea ar trebui facuta primavara fie imediat dupa inflorire fie imediat dupa ce incepe noua crestere. Radacinile acestor plante au nevoie de restrangere si ar trebui sa fie mai degraba puse intr-un vas mai mic decat intr-unul mai mare.

Aceste plante produc o cantitate enorma de radacini aeriene si astfel sunt candidatii ideali pentru orice alt tip de crestere. Ele pot fi crescute pe scoarta de pluta sau chiar pe un bustean de copac. Plantele vor deveni foarte grele dar datorita abundentei radacinilor ancore ele ar trebui sa fie stabile pentru sezonul urmator dupa ce s-au fixat.

VI. Cactusul opuntia

25

Page 26: Proiect tehnician

Este originar din continentul american unde mediul este foarte divers de la desert la sol umed si bogat. Este unul dintre cele mai largi genuri si contine un numar mare de specii de la plante mici la adevarati uriasi.

  Un factor obisnuit legat de Opuntia este ca ele au "pernite" care sunt unite dandu-le numele comun de urechi de iepure. Multe dintre aceste specii sunt folosite ca hrana pentru majoritatea broastelor testoase mediteraneene.

Multe specii produc si fructe comestibile si unele sunt disponibile si comercial, de exemplu "perele spinoase". O asemenea planta este Opuntia ficus indica, usor de crescut, de inflorit si de obtinut fructe.

Marea majoritate a cactusilor Opuntia este foarte usor de crescut si sunt excelente plante de casa care vor produce flori mari colorate in rosu caramiziu, galben si portocaliu.

Cerinte legate de temperatura ale cactusilor Opuntia

Habitatul de unde apare cactusul opuntia poate fi foarte uscat si fierbinte sau destul de umed deci este dificil sa sugeram o singura temperatura de crestere. In mod tipic ar trebui sa fie pastrate la peste 5°C in timpul iernii si in jur de 30°C in timpul verii. Cativa cactusi precum Opuntia chlorotica, Opuntia compressa, Opuntia phaeacantha si Opuntia vestita sunt rezistente iarna daca sunt plantate intr-o pozitie adapostita si bine drenata.

Cactusul opuntia e crescut cel mai bine intr-un vas de tip teracota care are o baza grea, astfel ca pot creste foarte mari. Ar trebui sa aiba cel putin o gaura de drenaj la baza si ar trebui sa nu fie smaltuita. Acest tip de vas permite drenajul bun si permite compostului (astfel si radacinilor) sa respire.

Cerinte legate de udarea ale cactusului opuntia

Cactusul ar trebui pastrat aproape complet uscat in timpul lunilor de iarna. Se uda o data pe luna a preveni uscarea radacinilor. Din martie incolo, planta incepe sa creasca si cantitatea de apa creste gradual pana la finalul lui mai cand planta trebuie sa fie in plina crestere.

Ghiveciul cactusul nu are voie sa stea intr-o tava cu apa. In timpul vremii fierbinti va trebui sa udati plantele o data pe zi cat timp planta creste in mod activ.

De la finalul lui septembrie udarea trebuie redusa pentru a permite plantei sa intre intr-o stare de semi inactivitate. Din noiembrie, trebuie sa reincepeti regimul de udare pentru iarna.

Cerinte legate de lumina ale cactusului opuntiei

Cactusul opuntia trebuie crescut in plin soare in timpul verii si iernii.

Fertilizarea cactusului opuntia

26

Page 27: Proiect tehnician

Daca pamantul este proaspat, fertilizarea s-ar putea sa nu fie necesara. Daca planta nu a fost pusa intr-un alt vas recent, se poate fertiliza in perioada de udare din mai incolo o data pe luna. Nu trebuie hranite plantele din septembrie deoarece acest lucru poate cauza crestere bogata care poate fi fatala in lunile mai reci si mai intunecoase.

Transvazarea cactusului opuntia

Transvazarea cactusului ar trebui facuta la fiecare al doilea sau al treilea an. Planta trebuie indepartata din vas prin infasurarea tulpinii cu ziare daca este foarte spinoasa. Trebuie scoasa afara din vas cu grija si indepartat vechiul pamant pentru a examina radacinile.

Daca unele sunt distruse sau arata semne de putrezire ele ar trebui indepartate de planta. Cactusul trebuie replantat folosind acelasi amestec de compost care era la inceput in vas (proaspat) si folosit un vas mai mare cu un numar sau doua decât precedentul.

VII. Motivare si concluzii.

În cadrul acestui proiect am ales să descriu aceste plante de apartament , deoarece consider că , în general , plantele ocupă un loc foarte important în viaţa oamenilor . Nu doar din prisma faptului că acestea participă la procesul de obţinere al oxigenului prin fotosinteză , ci şi din

27

Page 28: Proiect tehnician

perspectiva celor care ştiu să admire şi să ocrotească natura , pentru care , plantele reprezintă un mijloc de găsire a liniştii şi a bunăstării sufleteşti .

În cadrul lucrarii am rezumat câteva caracteristici ale unor plante de apartament ,modalităţile de înmulţire şi modul în care trebuie întreţinute pentru a creşte armonios .

Cele sase plante prezentate , reprezintă din punctul meu de vedere , modalitatea prin care eu pot comunica cu mediul natural şi îmi pot arăta , prin îngrijirea acestora , recunoştinţa faţă de minunile naturii , care mereu se autodepaşesc în frumuseţe şi splendoare

Bibliografie: “Să cultivăm plante în casă”

Autori: El. Petria El. MantuEdituraDidactică şi pedagogică

Anul apariţiei : 1969, Bucureşti “Ghidul naturalistului”

Autori: Gheorghe MohanEditura Ion Creangă

28

Page 29: Proiect tehnician

Anul apariţiei : 1978, Bucureşti “Atlas botanic”

Autori: Lucia Popovici Constanţa Moruzi Ion TomaEdituraDidactică şi pedagogică

Anul apariţiei : 1992, Bucureşti “Flori din România”

Autori: Rodica Rarău-Bichiceanu Dr.Mircea Bichiceanu Editura Meridiane

Anul apariţiei : 1964 www.infogradina.ro

29