proiect seminar dinamica grupurilor

2
Dinamica grupurilor Seminar Proiectul de seminar constă în realizarea unui test sociometric, individual sau împreună cu un alt coleg. Realizarea şi prezentarea proiectului sunt OBLIGATORII pentru a putea participa la examenul final. Proiectul va conţine: Instrucţiunile de aplicare a testului: Foile de raspuns ale membrilor grupului; Sociomatricea; Sociograma colectivă; Interpretarea structurii informale a grupului investigat (minim o pagină). Reflectia personala asupra realizarii proiectului (experientele de învăţare, aspecte problematice, dificultăţi întâmpinate, modalităţi noi de acţiune etc.). Proiectul are o pondere de 20% din nota finală şi va fi susţinut cel târziu la ultimul seminar din semestrul I (ianuarie 2013). Vor fi urmărite în evaluarea proiectului: utilizarea conceptelor de specialitate în descrierea, explicarea şi interpretarea realităţii studiate; menţionarea corectă (conform standardelor) a bibliografiei; coerenţa şi corectitudinea gramaticală a exprimării. Condiţii de tehnoredactare: font Times New Roman, marime 12, spatiere la 1,5 rânduri, margini: 2 cm. Punctaj de seminar 10% - Prezenţă – pentru 0,5 din punctajul de prezenţă sunt necesare minimum 3 prezenţe. Un număr mai mic de prezenţe nu va fi punctat (activitate obligatorie pentru accesul la examenul final). 20% - Activitate de seminar; 20% - Proiect prezentat la seminar (activitate obligatorie pentru accesul la examenul final). Bibliografie minimală: Brown, R. & Gaertner, S. L. (eds.) (2003). Blackwell Handbook of Social Psychology: Intergroup Processes. Malden: Blackwell.

Upload: ana-mirela

Post on 05-Dec-2015

45 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

proiect

TRANSCRIPT

Page 1: Proiect Seminar Dinamica Grupurilor

Dinamica grupurilorSeminar

Proiectul de seminar constă în realizarea unui test sociometric, individual sau împreună cu un alt coleg. Realizarea şi prezentarea proiectului sunt OBLIGATORII pentru a putea participa la examenul final.

Proiectul va conţine: Instrucţiunile de aplicare a testului: Foile de raspuns ale membrilor grupului; Sociomatricea; Sociograma colectivă; Interpretarea structurii informale a grupului investigat (minim o pagină). Reflectia personala asupra realizarii proiectului (experientele de învăţare, aspecte problematice,

dificultăţi întâmpinate, modalităţi noi de acţiune etc.).

Proiectul are o pondere de 20% din nota finală şi va fi susţinut cel târziu la ultimul seminar din semestrul I (ianuarie 2013).

Vor fi urmărite în evaluarea proiectului: utilizarea conceptelor de specialitate în descrierea, explicarea şi interpretarea realităţii studiate; menţionarea corectă (conform standardelor) a bibliografiei; coerenţa şi corectitudinea gramaticală a exprimării.

Condiţii de tehnoredactare: font Times New Roman, marime 12, spatiere la 1,5 rânduri, margini: 2 cm.

Punctaj de seminar10% - Prezenţă – pentru 0,5 din punctajul de prezenţă sunt necesare minimum 3 prezenţe. Un număr mai mic de prezenţe nu va fi punctat (activitate obligatorie pentru accesul la examenul final).20% - Activitate de seminar;20% - Proiect prezentat la seminar (activitate obligatorie pentru accesul la examenul final).

Bibliografie minimală:Brown, R. & Gaertner, S. L. (eds.) (2003). Blackwell Handbook of Social Psychology: Intergroup Processes. Malden: Blackwell. Cristea, D. (2001). Tratat de psihologie socială. Bucureşti: ProTransilvania.Curşeu, P. (2007). Grupurile in organizatii. Iaşi: Polirom.De Visscher, P., Neculau, A. (coord.) (2001). Dinamica grupurilor. Texte de bază. Iaşi: Polirom.Golu, P. (2004). Psihologia grupurilor sociale şi a fenomenelor colective. Bucureşti: Miron.Hogg, M. A. & Tindale R. S. (eds.) (2001). Blackwell Handbook of Social Psychology: Group Processes. Malden: Blackwell. Neculau, A. (coord.) (1996). Psihologie socială. Iaşi: Polirom. Neculau, A. (coord) (2004). Manual de psihologie socială. Iaşi: Polirom.Neculau, A. (2007). Dinamica grupului şi a echipei. Iaşi: Polirom.Radu, I. (coord.) (1994). Psihologie socială. Cluj Napoca: EXE. Smelser, N. J. & Baltes, P. B. (eds.) (2001). International Encyclopedia of the Social & Behavioral Sciences. Oxford: Elsevier Science.Zlate, M., Zlate, C. (1982). Cunoaşterea şi activarea grupurilor sociale. Bucureşti: Editura Politică.