- ECONOMIE AGROALIMENTARĂ ȘI A MEDIULUI -

PROIECTRECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ PRIN ÎMPĂDURIRE A TERENURILOR

AFECTATE DE ALUNECĂRI DE LA ROŞIA DE AMARADIA

Maria Claudia Preda

GAFIȚA Georgiana Valentina

Grupa 1324

1. Identificarea situației problematice

Roşia de Amaradia este o comună în judeţul Gorj, Oltenia, România.

Localitatea se află situată în partea de est a judeţului, la limita cu judeţul Vâlcea, pe dealurile de tranziţie dintre subcarpaţi şi Podişul Getic, străbătută de paralela 45˚ latitudine nordică şi la aproximativ 22 km. vest de meridianul 24˚ longitudine estică. Comuna este situată la o altitudine de 843 m. faţă de nivelul mării, pe coama şi versanţii Dealului Muierii,iar prin poziţia şi aşezarea sa, comuna este situată la altitudine faţă de comunele învecinate, care sunt amplasate de-a lungul cursurilor de ape. Se învecinează cu următoarele localităţi:

-la Nord cu comunele Alimpeşti şi Prigoria;

-la Est cu comunele Alunu şi Costeşti(judeţul Vâlcea);

-la Sud cu comunele Bustuchin şi Berleşti;

-la Vest cu comuna Albeni.

Comuna Roşia de Amaradia cu 7 sate(Roşia de Amaradia-reşedinţa, Becheni, Dealu Viei, Ruget, Seciurile,Stejaru şi Şitoaia) îşi trage numele de la pârâul Roşia care izvorăşte din satul Şitoaia, iar Amaradia de la denumirea pârâului Amaradia care izvorăşte din satul Seciuri.

Principalele forme de relief ale teritoriului administrativ al comunei sunt dealurile, (străbătute de o serie de văi, care au curs permanent sau intermitent), cuprinzând înălţimile subcarpatice cutate (şirul intern al subcarpaţilor gorjeni) cele mai importante fiind: Dealul Muierii, Dealul Baldovinului, Dealul Căpriorului, Dealul Gruiului, Dealul Mare, Dealul Roşu, Dealul Cioca şi Dealul Corşorului. Înălţimea dealurilor este de circa 550-600 m şi variaţia de relief este mare(între 150-200 m), ceea ce îngreunează legăturile între sate, dezvoltate cu predilecţie pe culmi.

De menţionat faptul că Dealul Cioca, împreună cu Dealul Mare şi Dealul Roşu ,mărginesc depresiunea Valea Rea, depresiune ce s-a format datorită scufundării terenului dintre cele trei dealuri (dovada acestei scufundări o fac râpele din jurul depresiunii care o înconjoară din trei părţi), rămânând doar Gura Văii străjuită de două mameloane ce-şi ridică vârfurile până aproape la nivelul dealurilor din care odinioară făceau parte.

De asemenea Dealul Baldovinului a fost decopertat pentru extracţia zăcămintelor de lignit.

Subsolul comunei este format din depozite sedimentare miocene, argile şi marme atacate de procesele de pantă.În această zonă lipsesc pietrişurile piemontane. Ca bogăţii ale subsolului sunt de menţionat zăcămintele de petrol şi gaze naturale exploatate în regim izolat şi zăcămintele de lignit exploatate în cariere.

Solurile sunt soluri brune de pădure. Aceste soluri s-au dezvoltat în condiţii de umezeală ridicată pe locurile pădurilor de stejari. Roca mamă a solului este constituită din

depozite sedimentare afânat, cu alcătuirea orizontului superior lutoasă şi luto-nisipoasă. Din cauza migrării argilei şi acumulării reziduale de nisipuri şi praf bogat în cuarţ în partea superioară a profilului în compoziţia globală a solului, se constată îmbogăţirea în bioxid de siliciu şi sărăcimea în oxizi de fier, aluminiu, calciu şi magneziu a orizontului superior. De aceea pentru ridicarea fertilităţii acestor soluri este necesară introducerea îngrăşămintelor organice, amendarea cu calcar.

Reţeaua hidrografică a comunei este formată din pâraie care se împart în două bazine hidrografice:

-bazinul hidrografic al râului Olteţ – pârâul Roşia care străbate două sate (Şitoaia şi Roşia de Jos), cu afluenţii săi pârâul Roşioara, care izvorăşte din depresiunea Griviului, în prezent canalizat şi pârâul Căpriorului care străbate satul Ruget şi continuă pe raza comunei Alunu.

-bazinul hidrografic al Jiului cu afluentul său Amaradia, care izvorăşte din satul Seciurile, străbate tot judeţul, iar pe raza judeţului Dolj se varsă în Jiu.

În perioadele ploioase şi la topirea zăpezilor activitatea de eroziune a torenţilor este puternică şi se transportă mari cantităţi de aluviuni. Rareori în timpul ploilor abundente sau al topirii bruşte a zăpezilor, pe raza comunei sunt provocate inundaţii. Alimentarea cu apă a populaţiei se face din fântâni şi izvoare.

Terenurile din Valea Amaradiei prezintă pericol de alunecare.

Clima este continentală de pădure, caracteristică zonelor de deal, care se află sub influenţa maselor de aer cald din Marea Mediterană. Aceste mase de aer din vest sunt umede şi dau o cantitate însemnată de precipitaţii, care ating în medie peste 800 mm/an (1921-1955) valoare mai ridicată decât media pe ţară.

Temperatura aerului (media anuală) în perioada 1896-1955 a fost de 6-8˚C, mai scăzută decât în depresiunea Tg-Jiu. Temperatura medie alunii iulie a fost cuprinsă între 16-18˚c, iar temperatura medie a lunii ianuarie (cea mai friguroasă lună a anului) a fost de -3˚C.

Cele mai frecvente vânturi bat dinspre nord spre sud şi dinspre vest spre est.

Alunecarile de teren

Prin alunecare de teren se înţelege deplasarea unei porţiuni formatădin roci pe o suprafaţă înclinată (versant). Alunecarile de teren se produc în zonele în care solul este format din diferite tipuri de argilă care au proprietatea de a se umfla atunci când sunt îmbibate cu apă (după o perioadă cu ploi multe).

Multe din aceste alunecări se produc în zone nelocuite pentru ca pământul argilos este moale şi oamenii nu îşi construiesc case în aceste zone, câteodată însă alunecarile pot afecta şi zone populate. Pentru a nu se întampla acest lucru se construiesc în aceste zone baraje (stăvilare) care să oprească pământul şi acesta să nu distrugă gospodăriile oamenilor.

În cele mai multe cazuri, alunecările sunt cauzate de existenţa unor mase de argile sau roci argiloase, care au rolul de suprafeţe de alunecare, fie pentru ele însele fie pentru alte roci aflate pe suprafaţa lor . Pe lângă panta versantului acesta este unul din factorii care pot declanşa alunecările de teren. Factorii care cauzează aceste alunecări sunt : apa, defrişările, cutremurele, erupţiile vulcanilor etc. Perioada de pregătire a alunecărilor de teren poate fi uneori foarte lunga alteori foarte scurta. Cele mai frecvente alunecari de teren se declanşează primăvara, când cantitatea de precipitaţii este mai mare si mai există şi fenomenul de topire a zăpezilor ; şi toamna este un anotimp în care se produc multe alunecări de teren din cauza ploilor abundente.

Alunecări de teren şi prăbuşiri de teren în judeţul Gorj

În judeţul Gorj au fost afectate de alunecări de teren un număr foarte mare de localităţi şi obiective, în principal căi de comunicaţii. Practic, majoritatea localităţilor din judeţ sunt afectate de alunecări, prăbuşiri, eroziuni; dezgheţul, perioadele de ploi intense sau prelungite fiind o sursă potenţială de alunecări şi prăbuşiri de teren, dar şi exploatarea cărbunelui fiind cauze deosebit de importante ale alunecărilor şi prăbuşirilor de teren. Datorită antrenării şi transportului nisipului din straturile de deasupra marnei de către izvoarele create din apele din infiltraţii spre apele curgătoare din zonă, au luat naştere adevărate caverne subterane care au început să se prăbuşească. De aceea, considerăm că alunecările de teren sunt cele mai prezente fenomene ce intră în categoria situaţiilor de urgenţă ce afectează judeţul Gorj.

Alunecări de teren la Roşia de Amaradia şi Vladimir

March 18, 2011

,,Alunecările de teren s-au activat în alte două localităţi din judeţul Gorj. Este vorba despre comuna Roşia de Amaradia, acolo unde au fost probleme încă din 2006, dar şi la Vladimir, unde edilul localităţii spune că nu a mai întâlnit situaţia cu care se confruntă acum. Din cauza alunecărilor de teren, pe drumul care tranzitează comuna se circulă acum pe un singur sens. Potrivit lui Gheorghe Băcanu, primarul din comună, în zonă s-a întrunit comisia pentru situaţii de urgenţă pentru a găsi o soluţie. Acesta a explicat că malul de pământ a afectat serios drumul ce face legătura cu localitatea Jupâneşti locuinţele sătenilor neavând de suferit, întrucât se află la distanţă de alunecare de teren. La Roşia de Amaradia situaţia este ceva mai gravă. Primarul Liviu Cotojman a declarat că alunecarea de teren a afectat un drum comunal, afectat şi altă dată de malul de pământ. Acesta a spus că a acţionat deja şi a adus o maşină de balast pentru a putea face drumul cât de cât practicabil. Primarul a mai spus că a solicitat fonduri de urgenţă şi sâmbătă va fi prezentă acolo o comisie de la Prefectură pentru a evalua pagubele. Cotojman declară că, dacă nu se vor lua măsuri urgente, în zonă circulaţia s-ar putea bloca, iar energia electică ar putea fi întreruptă’’.

2. Identificarea sursei de finanțare

Prin reconstrucţia ecologică prin împădurire a terenului se vor ameliora: pagubele produse de factorii daunători (antropici sau naturali), calitatea solurilor, capacitatea de retenţie a apei, calităţii aerului, producţia de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, biodiversitatea.

Creşterea suprafeţei de pădure are de asemenea un rol de protecţie a apei, solurilor, a pădurilor cu rol de protecţie împotriva factorilor naturali şi antropici

dăunători, precum şi de asiguare a funcţiilor recreative, pe baza rolului multifuncţional al acesteia.

Pentru elaborarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică pot fi accesate fonduri atât pentru proiectare cât şi pentru execuţie după cum urmează

- din fondul de regenerare accesat prin structurile din teritoriu ale Ministerului Mediului şi Pădurilor;

- din fondul de mediu accesat prin intermediul Agenţiei Fondului de Mediu, structură din cadrul aceluiaşi Minister al Mediului şi Pădurilor;

- din fonduri externe accesate pentru prima împădurire a terenurilor agricole.

Documentaţia constă în elaborarea uniu studiu de fezabilitate şi a proiectului tehnic care cuprind piese scrise şi desenate, efectuarea unor analize de sol pentru determinarea condiţiilor staţionale, executarea de fişe ecologice pentru fiecare unitate staţională determinară şi executarea devizelor privind cheltuielile de instalare a palantaţiei, precum şi întreţinerea acesteia pînă la închiderea stării de masiv.

Lucrarea se împarte în două faze şi anume:

- faza de teren pentru culegerea datelor, şi

- faza de birou de prelucrare adatelor şi întocmirea documentaţiei tehnice.

1. Pentru faza teren se parcurge perimetrul pe contur împreună cu reprezentanţii beneficiarului, urmărind limitele parcelei cadastrale conform schiţei perimetrului, confirmate de catre reprezentantul beneficiarului.

Pentru studiul condiţiilor staţionale se parcurge terenul, se delimitează unităţile staţionale în funcţie de panta terenului, expoziţia terenului, al tipului de sol identificat în urma amplasării profilelor de sol. Se analizează date privind: geomorfologia, geologia şi litologia, hidrografia şi hidrologia, date climatologice (regimul termic, regimul pluviometric, umiditatea relativă a aerului, excedentul şi deficitul de apă din precipitaţii faţă de evapotranspiraţia potenţială, regimul eolian, indici climatici sintetici, etc.), vegetaţia forestieră naturală spontană şi

introdusă specifice zonei. De asemenea se culeg informaţii privind prezenţa în zonă a factorilor biotici şi abiotici la speciile lemnoase. Conturul acestor unităţi staţionale se delimitează în teren prin amplasarea unor ţăruşi şi se măsoară de asemenea cu staţia totală NIKON NPL 332. După descărcarea datelor la birou în AUTOCAD, se determină mărimea suprafeţelor acestor unităţi staţionale şi se va întocmi de asemenea un inventar de coordonate pentru cele caracteristice.

Stabilirea soluţiei tehnice de împădurire a terenului degradat se face după recunoaşterea şi delimitarea perimetrului şi are la bază cartarea staţională a terenului, cu delimitarea în spaţiu a unităţilor staţionale şi propunerea întregii game de lucrări necesare împăduririi acestor terenuri: pregatirea terenului şi a solului, stabilirea compoziţiilor de împăduriri, a schemelor de plantare, a lucrărilor de combatere a dăunătorilor precum şi a lucrărilor de întreţinere a culturilor până la reuşita definitivă. Pentru redactarea acestor studii se vor utiliza rezultatele studiului condiţiilor staţionale, analiza probelor de sol, al măsurătorilor cadastrale efectuate, fişele unităţilor staţionale întocmite, fişele ecologice ale speciilor propuse pentru împădurire.

2. Descrierea şi analiza probelor de sol, constă în amplasarea profilelor principale de sol la o scară medie, din care vor fi prelevate probe pentru laborator din fiecare orizont de diagnoză,notându-se caracteristicile principale ale respectivelor probe, precum şi adâncimea de prelevare a acestora.

Probele de sol sunt duse pentru analiză la laboratorul de analiză din cadrul Direcţiei agricole Gorj, care este atestat în efectuarea de studii pedologice. Aici vor fi determinate principalele caracteristici fizico-chimice ale solurilor (continut de humus, profunzime sol, textură, pH, umiditate, baze de schimb, hidrogen de schimb, capacitatea de schimb, gradul de saturaţie în baze).

În funcţie de tipul de sol şI tipurile de staţiuni identificate, se întocmesc fişele ecologice ale speciilor propuse a fi utilizate şI se completează fişele unităţilor staţionale, conform normelor tehnice privind compoziţii, scheme şi tehnologii de împădurire a terenurilor degradate (normativ 1/2000).

Studiul de fezabilitate şi proiectele tehnice vor avea conţinutul si cuprinsul din caietele de sarcini pentru licitaţie şi legislaţia in vigoare.

Pentru redactarea acestor studii se vor utiliza rezultatele studiului condiţiilor staţionale, analiza probelor de sol, al măsurătorilor cadastrale efectuate, fişa perimetrului de ameliorare, fişele unităţilor staţionale întocmite, fişele ecologice ale speciilor propuse pentru împădurire.

3. Analiza factorilor interesați(stakeholdersi)

Din suprafaţa totală de 4190 hectare, cel mai mare procent se află în proprietate privată încă dinainte de 1989, zona nefiind cooperativizată.

Suprafaţa de 224 hectare se găsesc în domeniul public şi/sau privat al comunei.

De asemenea SNLO (Societatea Naţională a Lignitului Oltenia) deţine în proprietate, achiziţionând, terenuri în vederea exploatării zăcămintelor de lignit existente în zonă.

În cele mai multe cazuri, alunecările sunt cauzate de existența unor mase de argile sau roci argiloase, care au rolul de suprafețe de alunecare, fie pentru ele înșele fie pentru alte roci aflate pe suprafața lor . Pe lângă panta versantului acesta este unul din factorii care pot declanșa alunecările de teren. Factorii care cauzează aceste alunecări sunt : apa, defrișările, cutremurele, erupțiile vulcanilor etc. Perioada de pregătire a alunecărilor de teren poate fi uneori foarte lungă alteori foarte scurtă. Cele mai frecvente alunecări de teren se decalnsează primăvara, când cantitatea de precipitații este mai mare și mai există și fenomenul de topire a zăpezilor ; și toamna este un anotimp în care se produc multe alunecări de teren din cauza ploilor abundente.

În judeţul Gorj au fost afectate de alunecări de teren un număr foarte mare de localităţi şi obiective, în principal căi de comunicaţii. Practic, majoritatea localităţilor din judeţ sunt afectate de alunecări, prăbuşiri, eroziuni; dezgheţul, perioadele de ploi intense sau prelungite fiind o sursă potenţială de alunecări şi prăbuşiri de teren, dar şi exploatarea cărbunelui fiind cauze deosebit de importante ale alunecărilor şi prăbuşirilor de teren. Datorită antrenării şi transportului nisipului din straturile de deasupra marnei de către izvoarele create din apele din infiltraţii spre apele curgătoare din zonă, au luat naştere adevărate caverne subterane care au început să se prăbuşească. De aceea, considerăm că alunecările de teren sunt cele mai prezente fenomene ce intră în categoria situaţiilor de urgenţă ce afectează judeţul Gorj.

- Comuna Roşia de Amaradia - alunecare de teren satul Stejarul – afectat 4 locuinţe, satul Seciuri 215 locuinţe, satul Roşia de Amaradia 3 locuinţe; DC 675 C în punctul Becheni fiind afectată 1 gospodărie; DC Roşia de Amaradia – Ruget pe o lungime de 70m; DC 54 pe o lungime de 600m; DS 35 pe o lungime de 35m; DS 42 pe o lungime de 100m; şi un nr. de 6 locuinţe; DJ 675 C pe o lungime de 2km; DC 29 A.

Despre situţia alunecărilor de teren activate şi reactivate, în funcţie de suprafeţe, datele sunt furnizate şi preluate de la D.A.D.R. Gorj- Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice.

4. Analiza problemelor

Alunecările de teren sunt o categorie de fenomene naturale de risc, ce definesc procesul de deplasare, mișcarea propriu-zisă a rocilor sau depozitelor de pe versanți, cât și forma de relief rezultată.

Procesul de alunecare include trei faze:

faza pregătitoare, de alunecare lentă, incipientă (procese anteprag); alunecarea propriu-zisă (trecerea peste pragul geomorfologic); stabilizarea naturală (echilibrarea, procese postprag).

În cazul unor procese clasice, tipice, forma de relief se definește prin:

râpa de desprindere; corpul alunecării; fruntea alunecării și suprafața de alunecare.

În cazul alunecărilor de teren din comuna Roşia de Amaradia, judeţul Gorj avâdu-se în vedere atât configuraţia terenului, cât şi faptul că pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale se desfăşoară activităţi de exploatare a lignitului,se impune restaurarea şi reconstrucţia ecologică a suprafeţelor de teren afectate.

Ţinând cont că principalele forme de relief ale teritoriului administrativ al comunei sunt dealurile, şi că ocupaţia tradiţională a populaţiei este agricultura si creşterea animalelor, cea mai bună soluţie de reconstrucţie ecologică este împădurirea terenurilor.

Beneficiară al unui cadru natural bogat în resurse naturale în care intervenţia brutală a omului s-a făcut simţită ( în mod special prin industrializare, prin exploatarea zăcămintelor de cărbune, petrol şi gaze naturale), comuna Roşia de Amaradia a avut şi are de suferit influenţe nocive datorită surselor de poluare existente (emanaţii de gaze, reziduuri petroliere şi steril rezultat din exploatarea cărbunelui.

În general se mai pot considera ca factori poluanţi ( dar cu o mică intensitate) următoarele categorii de intervenţii:

-exploatarea zăcămintelor de cărbune în cariere prin decopertare, a condus la modificarea reliefului natural al comunei în partea de vest şi sud-vest;

- dispariţia unor importante zone împădurite prin tăieri masive, mai ales în sectorul de exploatare a lignitului;

- apariţia unor halde de steril, care vor avea nevoie de perioade mari de timp (15-20 de ani) pentru refacerea stratului vegetal;

- depozitele de cărbune au perioade mari de golire datorită neexpedierii cărbunelui spre beneficiari ritmic;

- poluarea solului prin praf de cărbune şi pământ prin circulaţia maşinilor în zonă, pe drumuri de pământ neamenajate;

- la sondele de petrol se observă poluarea solului prin petele de ţiţei din jurul acestora, pete ce se observă cu ochiul liber. În aceste zone producţiile agricole, fâneţele, pădurile, etc.sunt compromise. De asemenea, accesul la sonde nu se face întotdeauna pe drumuri de pământ amenajate, iar pe timp ploios acestea devin impracticabile;

- lipsa unor depozite special amenajate a gunoaielor menajere (îndeosebi de la cazări colective) care au condus la degradări ale aerului şi solului ( în măsură mai mică deoarece cantităţile de astfel de gunoaie sunt, în general, mici;

-intervenţii distructive întâmplătoare ce au produs degradări minore monumentelor de interes local;

-inexistenţa unor propuneri pentru protecţia specială a unor importante zone ale cadrului natural (stabilite prin decizia Consiliului Judeţean nr.82/1994).

Pentru toate intervenţiile menţionate mai sus şi care au condus la o degradare mai mare sau mai mică a calităţii aerului, apei, dar mai ales a solului soluţia cea mai optimă este împădurirea terenurilor afectate, cât şi a celor din apropiere.

Prin împădurire prin împădurirea terenurilor degradate, inapte pentru folosinţe agricole, precum şi a terenurilor neproductive, indiferent de forma de proprietate, are ca scop principal protejarea solului, refacerea echilibrului hidrologic şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu.

Terenurile care prin eroziune, poluare sau acţiunea distructivă a unor factori antropici şi-au pierdut definitiv capacitatea de producţie agricolă, dar pot fi ameliorate prin împădurire sunt considerate terenuri degradate.

Sunt considerate terenuri degradate următoarele categorii de terenuri:

-   terenurile cu eroziune de suprafaţă foarte puternică şi excesivă;-   terenurile cu eroziune de adâncime – ogaşe, ravene, torenţi;-   terenurile afectate de alunecări active, prăbuşiri, surpări şi scurgeri noroioase;-   terenurile nisipoase expuse erodării de către vânt sau apă;-   terenurile cu aglomerări de pietriş, bolovăniş, grohotiş, stâncării şi depozite de aluviuni torenţiale;-   terenurile cu exces permanent de umiditate;-   terenurile sărăturate sau puternic acide;-   terenurile poluate cu substanţe chimice, petroliere sau noxe;-   terenurile ocupate cu halde miniere, deşeuri industriale sau menajere, gropi de împrumut;-   terenuri cu biocenoze afectate sau distruse;-   terenuri neproductive.

5. Analiza obiectivelor

Terenurile degradate reprezintă o problemă atât la nivel naţional, cât şi la nivel global. Necesitatea reconstrucţiei acestora este imperioasă pentru a se putea preveni dezechilibre ecologice de mare amploare. De aceea se încearcă diferite metode şi procedee de reintegrare în circuitele agricole şi silvice a acestor terenuri.

Terenurile care prin eroziune, poluare sau acţiunea distructivă a unor factori antropici şi-au pierdut definitiv capacitatea de producţie agricolă, dar pot fi ameliorate prin împădurire sunt considerate terenuri degradate. Sunt considerate terenuri degradate următoarele categorii de terenuri:

-terenurile cu eroziune de suprafaţă foarte puternică şi excesivă;

-terenurile cu eroziune de adâncime – ogaşe, ravene, torenţi;

-terenurile afectate de alunecări active, prăbuşiri, surpări şi scurgeri noroioase;

-terenurile nisipoase expuse erodării de către vânt sau apă;

-terenurile cu aglomerări de pietriş, bolovăniş, grohotiş, stâncării şi depozite de aluviuni torenţiale;

-terenurile cu exces permanent de umiditate;

-terenurile sărăturate sau puternic acide;

-terenurile poluate cu substanţe chimice, petroliere sau noxe;

-terenurile ocupate cu halde miniere, deşeuri industriale sau menajere, gropi de împrumut;

-terenuri cu biocenoze afectate sau distruse;

-terenuri neproductive.

Prin măsuri de reabilitare a condiţiilor staţionale ale terenurilor aflate în stadii mai puţin avansate de degradare (sub efectul culturilor forestiere de protecţie), se creează posibilitatea redării acestora în circuitul agricol, în raport cu necesităţile societăţii (atunci când se vor întruni condiţiile necesare). Reconstrucţa ecologică este unul dintre procedeele tot mai des invocate în aceste situaţi, deoarece are o sustenabilitate mare, este durabilă în timp, nu implică cu excepţia implementării şi nici atunci costuri foarte mari în comparaţie cu alte sisteme, dă ocazia ecosistemului să se autoregleze şi reintegreze în mediu natural cu uşurinţă.

Reconstrucţia ecologică forestieră, prin împădurirea terenurilor degradate, inapte pentru folosinţe agricole, precum şi a terenurilor neproductive, indiferent de forma de proprietate, are ca scop principal protejarea solului, refacerea echilibrului hidrologic şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu.

Terenurile care prin eroziune, poluare sau acţiunea distructivă a unor factori antropici şi-au pierdut definitiv capacitatea de producţie agricolă, dar pot fi ameliorate prin împădurire sunt considerate terenuri degradate. Terenurile degradate care pot fi ameliorate prin împădurire, se constituie în perimetre de ameliorare. Inventarierea terenurilor degradate este o obligaţie permanentă, care nu se va încheia decât după finanlizarea acţiunilor de ameliorare a acestora.

Terenurile degradate proprietate privată, se pot dona către stat, în vederea ameliorării prin împădurire, actele de donaţie, înregistrarea în evidenţele funciare şi în registrele de inscripţiuni imobiliare sunt scutite de taxele aferente, iar onorariul notarial se suportă de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.Executarea lucrărilor de ameliorare a terenurilor degradate prin împădurire este obligatorie atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice.Proprietarii care au terenuri în primetrul de ameliorare îşi păstrează dreptul de proprietate atât în timpul cât şi după aplicarea măsurilor şi efectuarea lucrărilor prevăzute în documentaţia tehnică legal aprobată. Proprietarii vecini cu perimetrul de ameliorare, în schimbul unei despăgubiri, pot asigura libera trecere a personalului tehnic, lucrărilor, utilajelor şi maşinilor pentru transportul materialelor necesare la locul de executare a lucrărilor.

În astfel de cazuri, şeful de proiect al perimetrului de ameliorare va stabili, cu acordul proprietarilor respectivi, căile de acces, precum şi cuantumul despăgubirilor.Despăgubirile se suporta din devizul general legal aprobat al lucrarilor prevazute în perimetrul de ameliorare.Pentru terenurile degradate deţinătorii acestora nu datorează impozitele sau taxele stabilite conform prevederilor legale în vigoare, timp de 25 ani de la data împăduririi acestora.După încheierea stării de masiv, deţinătorii de terenuri degradate, sunt obligaţi să

asigure cu continuitate, pe cheltuială proprie, lucrările de îngrijire, pază şi protecţie în perimetrele de ameliorare respective, cu respectarea normelor tehnice silvice pentru această categorie de vegetaţie forestieră.

Sursele de finanţare pentru întocmirea documentaţiilor tehnico-economice, pentru împădurirea terenurilor degradate şi cele legate de lucrările de ameliorare, de întreţinere şi paza respectivelor lucrări, până la închiderea stării de masiv sunt următoarele:

fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit conform Legii fondului funciar nr.18/1991, cu modificările şi completările ulterioare;

alocaţii de la bugetul statului alocaţii de la bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor; sponsorizări de la societăţi comerciale, fundaţii şi altele; surse financiare externe nerambursabile sau credite exterene pe teremen lung; contribuţia benevolă a persoanelor fizice sau juridice, interesate de executarea

lucrărilor de ameliorare; fondul de conservare şi regenerare a pădurilor constituit conform art.63 din Codul

Silvic; despăgubirile legale, datorate de persoanele fizice sau juridice, vinovate de degradarea

solului, stabilite de instanţa competentă

Prin reconstrucţia ecologică a terenului se vor ameliora: pagubele produse de factorii daunători (antropici sau naturali), calitatea solurilor, capacitatea de retenţie a apei, calităţii aerului, producţia de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, biodiversitatea. Creşterea suprafeţei de pădure are de asemenea un rol de protecţie a apei, solurilor, a pădurilor cu rol de protecţie împotriva factorilor naturali şi antropici dăunători, precum şi de asiguare a funcţiilor recreative, pe baza rolului multifuncţional al acesteia.

6. Analiza strategiilor

În primul rând trebuie schimbată categoria de folosinţă a terenului, din arabil în silvic, după care trebuie identificată specia de arbori ce se pretează a fi cultivată în zonă.

Se recomandă salcâmul, fiind o specie atât ecologică, dar şi o specie meliferă, ceea ce ar putea dezvolta un nou sector în zonă: apicultura.

Pentru împădurirea cu succes a acestor terenuri degradate şi speciile forestiere trebuie să îndeplinească câteva condiţii: - să fie puţin pretenţioase faţă de condiţiile oferite de sol; - să aibă o înrădăcinare puternică şi mare putere de lăstărire şi/drajonare; - să fie mai repede crescătoare pentru a forma în scurt timp o coroană ce să asigure acoperirea terenului, formarea de litieră bogată şi o cât mai mare reţinere a apei în coronament

Împădurirea terenurilor degradate şi a celor inapte folosinţelor agricole, asociată cu instalarea de perdele forestiere, reprezintă una din cele mai eficiente măsuri de protecţie a mediului ambiental şi de preîntâmpinare şi atenuare a schimbărilor climatice, prin funcţiile vitale pe care culturile forestiere le exercită, concomitent cu asigurarea de resurse materiale regenerabile. Din multitudinea efectelor de protecţie exercitate de aceste culturi, cel de stocarea a carbonului prezintă un rol deosbit de important în combaterea încălzirii globale. Reinstalarea pădurii pe terenurile degradate reprezintă, în acelaşi timp, o modalitate oportună

şi eficientă de reconstrucţie şi ameliorare a potenţialului productiv al acestor terenuri. Reducerea marcantă a scurgerii de suprafaţă şi a eroziunii solului (de la peste 50 t/ha.an, la mai puţin de 1 t/ha. an) au permis reluarea procesului de salificare pe terenurile cu rocă la suprafaţă şi ameliorarea solurilor divers erodate şi a celor în formare.

Acumularea de substanţă organică pe terenuri cu rocă la suprafaţă, după vârsta de 20…30 ani a culturilor, în primii 3…5 cm, variază în raport cu tipul de cultură, natura substratului litologic, relief si condiţiile climatice, intre 1 si 4% iar în următorii 10…15 (20) cm, între 0,5 si 1,5%. Pe lângă rezultatele deosebite, legate de ameliorarea condiţiilor de vegetaţie s-au creat arborete viabile, preponderent de pini, în culturi pure sau în amestec cu paltin, frasin, cireş ş.a. şi de salcâm, cu creşteri de 3...8 mc/ha/an, în raport cu potenţialul productiv al acestor terenuri (E.Untaru, 2000; 2005; E.Untaru et al., 2006, 2008).

Cu privire la terenurile degradate şi ineficiente pentru agricultură, academician Victor Giurgiu a suţinut în repetate rînduri oportunitatea punereii acestora în valoare prin împădurire, în vederea realizării procentului de acoperire a teritoriului cu păduri, pentru ţara noastră, de 40...45% , comparabil cu cel din ţările europene cu condiţii apropiate de România, cuprins între 35…55% (Giurgiu, 2008). Beneficiile social-economice şi ecologice rezultate din aplicarea acestui generos obiectiv sunt deosebite, prin multitudinea şi amploarea efectelor funcţionale şi economice ale culturilor forestiere de protecţie ce se vor realiza.

În condiţiile climatice puţin favorabile ale teritoriilor la care ne referim, cu deosebire în cazul versanţilor însoriţi, care prezintă un accentuat caracter stepic, este necesar să se aplice tehnologii adecvate de amenajare hidrologică şi antierozională a terenurilor, care să conducă la regularizarea scurgerilor superficiale si menţinerea apei din precipitaţii la nivelul versanţilor, concomitent cu folosirea unui asortiment de specii, cu mari posibilităţi de adaptare la stresuri hidrice şi termice.

În consecinţă, instalarea vegetaţiei forestiere pe aceste categorii de terenuri impune utilizarea unor tehnologii adecvate de lucru care să permită reţinerea în sol a apei provenite din precipitaţii prin disiparea şi oprirea scurgerii superficiale şi reducerea la maximum a evaporaţie.

Dintre lucrările care prezintă o eficienţă ridicată în diminuarea scurgerilor superficiale şi reţinerea apei pe versanţi cele mai eficiente s-au dovedit terasele cu platforma în contrapantă. Acet tip de lucrări se recomandă îndeosebi pe terenurile cu pantă mai mare de 15 grade, cu deficit pronunţat de umiditate, înierbate. În cazul versanţilor foarte puternic la excesiv erodaţi este necesar să se execute terase suţinute de gărduleţe cu banchete din zidărie de piatră. Pe terenuri stabile şi întelenite, cu pante sub 15 grade s-a dovedit eficientă mobilizarea solului în fâşii late de 0,8...1,5 m, alternând cu fâşii inierbate, executate mecanizat .

Prin intermediul teraselor se favorizează infiltrarea apei în sol, în banda de teren afânată prin desfundare (respectiv, în zona platformei terasei), asigurându-se în acest mod o aprovizionare suplimentară cu apă a puieţilor plantaţi pe terase. (Aceste lucrări pot fi dimensionate în scopul reţinerii pe versant a volumului de apă rezultat în situaţia unei ploi de o anume cantitate, în funcţie de lăţimea platformei, distanţa dintre terase, înclinarea platformei teraselor în contrapantă şi înclinarea taluzului de săpătură).

Astfel, în cazul teraselor cu platformă în contrapantă şi lăţimea de 70… 80 cm, amplasate la distanţă de 2m din ax în ax, volumul de apă pe care acestea îl pot reţine este de cca 17 l/mp, la o contrapantă a terasei de 10% şi de 25 l/mp, la o contrapantă a terasei de 15%, fără a lua în considerare apa care se infiltrează în sol. Dacă se ia în consideraţie şi infiltraţia din timpul ploilor, în solul afânat de pe terase, se poate conchide că terasele de acest tip pot

asigura retenţia integrală a apei pe versant, la ploi de 20 - 40 mm (l/mp), mai ales dacă contrapanta teraselor este refăcută mereu, cu ocazia întreţinerii culturilor forestiere tinere.

Gropile cu pâlnii, utilizate la lucrările de împădurire a terenurilor degradate, conduc, de asemenea la reţinerea pe versanţi a unei impotante cantităţi din apa de scurgere. Pâlniile cu diametrul la suprafaţa terenului de 60 cm, diametrul la baza farfuriei de 30 cm şi adâncimea între 7,5 şi 15 cm pot reţine următoarele volume de apă: cca. 12 l, în cazul celor cu adâncime de 7,5 cm ; 16 l, în cazul celor cu adâncime de 10 cm ; 21 l, în cazul celor cu adâncime de 12,5 cm şi 25 l, în cazul celor cu adâncime de 15 cm.

Dacă se ia în considerare şi infiltraţia apei în sol în timpul ploii, în cazul unui teren parcurs cu lucrări de plantare în gropi cu pâlnii, la un număr de 5000- 6700 gropi la hectar, se poate conta pe reţinerea integrală a apei pe versant, la ploi de 10…20 l/mp. Menţinerea profilului iniţial al pâlniilor, prin lucrările de întreţinere a culturilor are ca rezultat păstrarea capacităţii de reţinere a apei la nivelul versanţilor, pâna ce vegetaţia forestiera preia această funcţie.

Sanţurile cu val au fost aplicate în condiţiile unor terenuri degradate din silvostepă, în perimetrele de ameliorare Moscu, din judeţul Galaţi şi Livada, din judeţul Buzău. Acestea au fost executate în diferite variante: cu val continuu; cu val întrerupt (cu dispunere în chincons); cu profil mare (cu adâncime de 75 cm şi val de 25..35 cm, înălţime eficientă) şi cu profil mic (cu adâncime de 50 cm şi val de 20..30 cm, înălţime eficientă). Şi aceste lucrări pot fi dimensionate şi amplasate astfel încât să se reţină pe versanţi întregul volum de apă rezultat în cazul unei ploi date.

Apa reţinută la nivelul versanţilor şi înmagazinată în sol asigură aprovizionarea corespunzătoare a culturilor, mai ales în perioadele de secetă. Deosebit de importantă pentru reducerea evaporaţiei apei din sol este mulcirea cu ierburile rezultate în urma lucrărilor de întreţinere, în jurul puieţilor.

Se impune însă precizarea că lucrările de terasare şi şanţurile cu val sunt indicate numai în cazul terenurilor cu stabilitate ridicată la alunecări sau alte forme de deplasare gravitaţională, în masă.

O atenţie deosebită trebuie acordată alegerii speciilor de împădurire, avându-se în vedere realizarea concordanţei între exigenţele staţionale ale acestora şi condiţiile de mediu, modificate de încălzirea globală. În această direcţie sunt necesare noi cercetări.

Pe baza experienţei acumulate până acum recomandăm utilizarea cu precădere a speciilor cu mari posibilităţi de adaptare la stresuri hidrice şi termice:

Ca specii principale sau de bază, care formează etajul superior al viitorului arboret, recomandăm a se lua în considerare: stejarul brumăriu, stejarul pufos, ulmul de Turkestan, frasinul (ecotipul rezistent la uscăciune), teiul argintiu.

Ca specii de ajutor, care formează etajul al doilea, având rolul de a stimula creşterea în înălţime a speciilor principale şi de a asigura o mai bună protecţie a solului sunt indicate: arţarul tătărăsc, părul pădureţ, vişinul turcesc, corcoduşul, mojdreanul, cenuşarul.

Ca specii arbustive, cu rol de protecţie a solului, împiedicarea înierbării, favorizarea descompunerii litierei (îmbunătăţiţirea circuitului biogeochimic) se pot folosi: păducelul, cornul, liliacul, lemnul câinesc, caragana şi scumpia.

Se recomandă prudenţă privind folosirea pinilor şi a salcâmului pe terenurile degradate din zonele expuse secetelor îndelungate şi aridizării.

In legătură cu folosirea diferitelor specii în funcţie de specificul staţional al terenurilor degradate la care ne referim se recomandă următoarele:

stejarul brumăriu şi stejarul pufos se vor introduce în staţiunile favorabile vegetaţiei forestiere, cu soluri apropiate de cele normale, asigurându-se tranziţia treptată către ecosistemele naturale zonale, odată cu ameliorarea condiţiilor staţionale sub efectul direct al culturilor forestiere instalate;

frasinul (provenienţă din ecotipul de versant, rezistent la secetă şi carbonaţi de calciu), se va planta pe terenurile aşezate, platouri şi poale de versant, cu sol cel puţin moderat profund şi regim favorabil de umiditate;

ulmul de Turchestan, caracterizat prin rezistenţă mare la secetă si exigenţe mici faţă de sol, poate fi introdus pe soluri erodate, superficiale la moderat profunde, slab la moderat humifere, predominant pe versanţii insoriţi;

teiul argintiu, se va planta pe terenuri cu sol cel puţin moderat profund şi regim favorabil de umiditate;

Compoziţiile de împădurire şi schemele de amestec (asortimentul, proporţia, dispunerea şi asocierea speciilor) se vor stabili avându-se în vedere caracteristicile biologice ale speciilor şi rolul pe care acestea îl au de îndeplinit.

In staţiunile caracterizate prin variaţii ale factorilor staţionali pe spaţii mici (dispunere mozaicată a microstaţiunilor, mai ales în funcţie de pantă şi expoziţie), plantarea puieţilor diferitelor specii forestiere este indicat să se facă, de regulă, în mod grupat. În cazul terenurilor omogene sub raport staţional, amestecurile se pot efectua regulat, în rânduri sau benzi alterne.

În legătură cu aplicarea soluţiilor tehnice de instalare a culturilor forestiere se mai precizează următoarele:

folosirea la împădurire a unui număr cât mai mare de specii din fiecare categorie (principale de amestec, de ajutor şi arbuşti), cu respectarea exigenţelor acestora în raport cu factorii ecologici, este de natură să conducă la creşterea biodiversitaţii, a rezistenţei arboretelor la impactul factorilor biotici şi abiotici daunători şi, implicit, la mărirea stabilitaţii acestora şi creşterea eficienţei funcţionale a viitoarelor arborete;

evitarea dispozitivelor de plantare rigide şi dispunerea speciilor din compoziţiile de împădurire în raport cu specificul microstaţional, în terenurille cu diversitate microstaţională pronunţată, permite o mai bună valorificare a potenţialului productiv al acestora;

reuşita şi evoluţia corespunzătoare a culturilor tinere necesită, pe lângă aplicarea atentă a compoziţiilor de împădurire şi a tehnologiilor de instalare a culturilor, executarea cu o deosebită atenţie a lucrărilor de întreţinere şi asigurarea pazei şi protecţiei culturilor împotriva diferiţilor factori dăunători;

folosirea de puieţi sănătoşi, de cea mai bună calitate (viguroşi şi bine conformaţi, cu sistemul radicular bine dezvoltat şi a puieţilor crescuţi în pungi de polietilenă sau alte tipuri de recipienţi, în condiţiile staţionale cele mai dificile, conduc la buna reuşită a lucrărilor şi creşterea eficienţei culturilor instalate