UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTI

IMPORTANTA REZERVATIILOR DE SEMINTE PENTRU MANAGEMENTUL FORESTIER AL CELOR MAI REPREZENTATIVE

SPECII DE INTERES SILVIC DIN ROMANIA

DUMITRESCU GEORGE JUNIORPICIOREA CRISTIAN FLORIN

Cuprins

1 Rezervatiile de seminte2 Importanta semintelor forestiere3 Variabilitatea productiei si a calitatii semintelor forestiere4 Constituirea rezervațiilor de semințe 5 Managementul forestier

1 Rezervatiile de seminte

Arborete surse de seminte reprezinta arborete naturale sau artificiale selectionate, in scopul producerii la intervale scurte de seminte cu indici calitativi superiori. Arboretele surse de seminte sunt transformate prin lucrari speciale in rezervatii de seminte. Rezevatiile sunt delimitate prin insemnare cu vopsea de culoare galbena a arborilor situati la limita extrema a rezervatiei, sub forma unui inel lat de cel putin 5-7 cm, in asa fel incat marcajul sa poata fi urmarit de la un arbore la altul. Pentru fiecare rezervatie se instaleaza la loc vizibil o firma confectionata din scandura sau tabla, montata pe 2 stalpi de sustinere, pe care se va inscrie: Directia silvica, ocolul, u.a, rezervatia de seminte de … specia si numarul…

Rezervatiile de seminte sunt constituite pentru: molid, brad, larice, pin negru, pin silvestru, pin strob, pin cembra, duglas, taxodium, chamaecyparis, thuia occidentalis, fag, gorun, stejar pedunculat, cer, garnita, stejar brumariu, stejar pufos, stejar rosu, tei pucios, tei cu frunza mare, tei argintiu, anin negru, castan comestibil, plop alb, salcam si nuc negru.

Determinarea si stabilirea rezervatiilor de seminte ce fac obiectul “catalogului rezervatiilor de seminte din Romania”, s-a facut sub indrumarea specialistilor de la ICAS, fiind incadrate in amenajamente, in grupa 1 functionala. Schimbarea folosintelor acestor arborete se fac numai cu aprobarea forului care a aprobat amenajamentul si catalogul rezervatiilor de seminte. In rezervatiile de seminte se face alegerea si marcarea seminceriilor.

2 Importanţa seminţelor forestiere

Reuşita culturilor artificiale este determinată de calitatea materialului folosit la instalare (seminţe, puieţi, butaşi, sade) - calitate atestată prin certificarea acestuia - ,de însuşirile lui (viabilitate, dimensiuni, vârstă), precum şi de corectitudinea execuţiei lucrărilor de instalare şi de lucrările de îngrijire de după plantare, semănare, butăşire. Nu se pot realiza culturi forestiere, fără a nu cunoaşte provenienţa, condiţionarea, păstrarea şi pregătirea pentru semănat a seminţelor, obţinerea puieţilor pe cale generativă sau vegetativă, pregătirea butaşilor şi butăşirea în pepinieră sau în terenul de împădurit/reîmpădurit.

În silvicultură se recurge frecvent la reproducerea sexuatăca factor esenţial în procesul evoluţiei, în acest mod îmbogăţindu-se continuu baza ereditară.

Reproducerea sexuată implică recombinarea genelor şi reprezintă o sursă de variabilitate ce facilitează adaptarea şi supravieţuirea speciei când se schimbă condiţiile de mediu.

Selectarea seminţelor prezintă o foarte mare importanţă, erorile putând compromite semnificativ reuşita culturii. În trecut, seminţele forestiere proveneau din arborete naturale sau artificiale, care nu suferiseră nici o amelioraregenetică datorată omului. În scopul ameliorării reuşitei împăduririlor şi pentru a se evita erorile trecutului, s-au elaborat pe baza rezultatelor obţinute în lucrările de ameliorare genetică a speciilor recomandări sub formă de ordonanţe, instrucţiuni şi normative, prin care se interzicea recoltarea de seminţe în afara arboretelor recunoscute ca apte de a furniza seminţe de bună calitate genetică. În acest mod se garanteaza utilizatorului identitatea, adică provenienţa materialelor forestiere de reproducere.

Iniţial, calitatea seminţelor s-a apreciat prin indicatori fizici (puritate, mărime, masă) şi biologici (facultatea germinativă), fără a se lua în considerare caracterul determinant al însuşirilor ereditare (seminţele fiind purtătorul fidel al acestora) dobândite sub influenţa mediului. În prezent, valoarea lor ca material de reproducere se apreciază, în primul rând, în funcţie de însuşirile ereditare. Cunoaşterea identităţii genetice a materialului de reproducere reprezintă o preocupare constantă a cercetătorilor şi practicienilor din domeniul ştiinţelor agricole şi silvice.

3 Variabilitatea producţiei şi a calităţii seminţelor forestiere

Cantitatea de seminţe ce poate fi recoltată de pe unitatea de suprafaţă (hectar) dintr-un arboret sursă de seminţe, rezervaţie de seminţe sau livadă seminceră oscilează în limite foarte largi fiind determinată de condiţiile mediului în care vegetează specia, vârsta şi structura arboretului, intensitatea fructificaţiei.

De regulă, în staţiuni optime de vegetaţie, toate speciile fructifică mai des, mai abundent, seminţele sunt de calitate mai bună iar puieţii proveniţi din acestea au indici calitativi superiori.

Factorii care influenţează variabilitatea producţiei şi calităţii seminţelor forestiere sunt foarte variaţi:

Latitudinea –determinând raportul dintre timpul de lumină şi timpul de întuneric de-a lungul celor 24 de ore influenţează atât volumul producţiei de seminţe cât şi calitatea acesteia.

Altitudinea–spre limita altitudinală a arealului natural optim, cantitatea şi calitatea fructelor şi seminţelor scade.

Fertilitatea solului –studiile lui Kapper (citat de Tolski, 1950) la cvercinee arată că diferenţele privitoare la calitatea producţiei sunt semnificative

Clasa de producţie a arboretelor-se află în corelaţie directă cu producţia şi calitatea seminţelor. De aceea, doar în cazuri excepţionale se acceptă constituirea arboretelor sursă de seminţe sau a rezervaţiilor de seminţe în arborete situate în clase inferioare de producţie.

Vârsta arborilor–la începutul perioadei maturităţii exemplarelor, cantitatea de fructe este mai mică, atingând valori superioare în etapa de maximă fructificaţie, iar spre sfârşitul etapei maturităţii cantităţile se reduc treptat.

Poziţia semincerilor în structura verticală a arboretului–arborii încadraţi în clasa I Kraft produc cele mai mari cantităţi de seminţe şi de cea mai bună calitate.

Influenţa poziţiei lujerilor fructiferi în coroana arborilor–cercetările efectuate de Damian, Negruţiu, ş.a (1964) la exemplare izolate de pin silvestru au condus la concluzia că cele mai multe conuri se găsesc în treimea superioară a coroanei indiferent de orientarea acesteia faţă de punctele cardinale şi în treimea mijlocie a cesteia în porţiunile sudice şi vestice ale coroanei.

Influenţa poziţiei seminţelor în conuri–din cercetările efectuate de Damian, Negruţiu, ş.a (1964) a rezultat că cele mai multe seminţe şi de calitate mai bună (în funcţie de masa a 1000 de seminţe, procentul de germinaţie tehnică şi absolută) se găsesc în treimea mijlocie şi superioară a conului.

În general, seminţele localizate spre baza conului sunt calitativ necorespunzătoare şi de aceea ele trebuie îndepărtate.

Consideraţii generale privind conservarea resurselor genetice forestiere (RGF) Scopul conservării RGF din România este de a asigura adaptabilitatea populațiilor şi

speciilor într-un mediu în schimbare prin menținerea unui nivel corespunzător de variabilitate genetică (Enescu et al., 1997). Ca o consecință a poziției sale geografice, a

influențelor climatice şi a diversității formelor de relief, România este o țară cu o diversitate biologică ridicată, exprimată la toate cele trei nivele de abordare: diversitatea sistemelor ecologice (ecosisteme şi complexe de ecosisteme); diversitatea specifică (ce include diversitatea de specii şi de unități taxonomice) şi diversitatea genetică (la nivelul specie, diversitatea genofondului se manifestă în cadrul populației intra-populațional şi inter-populațional). Diversitatea specifică a pădurilor este mare şi se manifestă la toate cele trei nivele de abordare. Catalogul Național conține resursele genetice forestiere constituite în nuclee de conservare in situ şi ex situ pentru toate speciile de răşinoase si foioase autohtone şi exotice introduse, importante şi relevante din fondul forestier, existente în ecosisteme forestiere reprezentative. În abordarea problemei conservării resurselor genetice forestiere se face deosebirea între fondul de gene (gene pool) şi resursele genetice (genetic resources). Fondul de gene este definit drept informația genetică totală existentă la un moment dat într-o populație. Deci, purtătorul informației genetice este populația, unitatea genetică cu care operează selecția naturală. Datorită relațiilor sale dinamice cu condițiile de mediu, un fond de gene poate fi ținut în generații succesive numai în condițiile staționale în care s-a format. Resursele genetice sunt acele fonduri de gene care au importanță (silvică pentru cazul de față) sau ştiințifică, în prezent şi în viitor. Altfel exprimat, resursele genetice forestiere sunt interesante din punct de vedere ştiințific şi practic şi au valoare de întrebuințare în prezent şi/sau în viitor. Rezultă evident că nu toate fondurile de gene pot fi clasificate ca resurse genetice. Deosebirea ce se face nu este nici pedantă şi nici semantică, pentru că este esențială în stabilirea priorităților şi organizarea conservării. În silvicultură, conceptul de resurse genetice, în sens larg, include arborete naturale şi chiar artificiale din specii autohtone sau introduse (exotice) conservate in situ şi ex situ (Enescu et al., 1997). După cum se cunoaşte, diversitatea genetică este o componentă principală a biodiversității, nivelul ei prim; conservând resurse genetice, se realizează în fapt punerea în aplicare, la scară republicană sau locală, a unei politici naționale, ştiințific fundamentate de conservare a RGF adecvate condițiilor fizico-geografice şi de vegetație din țara noastră. Este vorba de implementarea practică a unei strategii de conservare pe termen lung.

4 Constituirea rezervațiilor de semințe

Rezervațiile de semințe constituie arborete surse de semințe care suportă o serie de intervenții prin lucrări speciale, menite să sporească cantitativ şi calitativ producția de semințe. Principalele lucrări executate sunt alegerea arboretului-sursă şi rărirea arboretului inferior fenotipic. Arboretele-surse de semințe sunt formate din cele mai bune arborete naturale sau artificiale, din care arborii nedoriți sunt eliminați, iar cei mai bine crescuți şi conformați sunt îngrijiți în scopul producerii de semințe. Alegerea arboretelor-surse de semințe se realizează pe baza principalelor însuşiri legate de clasa de producție, calitatea arboretelui, originea si vârsta, compoziția specifică şi consistența. Un arboret-sursă devine rezervație pentru producerea de semințe ameliorate numai atunci când este izolat de polen străin genetic inferior, când toți arborii rău conformați au fost îndepărtați şi în arboret au mai rămas numai exemplarele de cea mai bună calitate, cu o desime care să permită polenizarea încrucişata şi să stimuleze fructificația. Lucrările executate constau în:

- izolarea arboretului sursă de semințe de arboretele din imediata vecinătate, de valoare redusă, printr-o bandă de izolare de 300 – 400 m, în vederea prevenirii polenizării încrucişate cu polenul provenind de la arbori inferiori;

- îndepartarea arborilor rău conformați, fenotipic inferiori din interiorul arboretului sursă de semințe, lucrare efectuată în acelaşi scop, şi anume prevenirea participării acestora la polenizare;

- rărirea arboretului în vederea obținerii unei densități optime (0,6 – 0,8), favorabilă fructificației, operațiune care se realizează prin tăieri de igiena (arborii din clasele a IV si a V - a Kraft), continuată cu extragerea arborilor din plafonul dominant, cu coroane foarte voluminoase, precum şi cu extragerea unei părti din arborii valoroşi, astfel încât să se realizeze desimea dorită.

În prealabilul acestor lucrări este necesară a se efectua lucrarea de alegere a arborilor seminceri. Alegerea se face după însuşirile exterioare ale arborilor, 6 aceştia trebuind să aibă: diametre şi înălțimi mari, tulpina dreapta şi cilindrică, elegată pe o mare înălțime, coroana simetrică şi îngustă, cu ramuri subțiri, aşezate cât mai aproape de poziția orizontală. Aceşti arbori trebuie să fie sănătoşi. Astfel de arbori se numesc arbori plus, urmare calităților care-i recomandă față de ceilalți arbori din arboret Importanța semințelor forestiere În țara noastră semințele forestiere reprezintă principalul material forestier de reproducere, putând fi utilizate atât ca atare, în realizarea culturilor forestiere prin semanaturi directe, cât şi la obținerea puieților forestieri. Pentru obținerea de culturi forestiere viguroase, rezistente fată de boli şi dăunători, importante sunt nu numai condițiile de viață în care acestea cresc şi se dezvoltă, ci, în mare măsură, importanța este şi calitatea semințelor forestiere. Mult timp valoarea semințelor a fost apreciată numai pe baza indicatorilor fizici (puritate, mărime, greutate) şi biologici (capacitate de germinație), însă, cu timpul s-a dovedit că importante sunt şi însuşirile ereditare ale acestora. Se ştie că, prin intermediul semințelor se transmit descendenților caracterele părinților. Ca urmare, este de înteles că semințele trebuie recoltate din exemplare cu caractere fenotipice superioare. Acestea sunt capabile să valorifice în cea mai mare măsură potențialul productiv al stațiunilor, să asigure creşteri viguroase şi să formeze arborete valoroase, rezistente la acțiunea factorilor vătămători. Cercetările în domeniu au dovedit că simpla folosire a semințelor ameliorate genetic conduce la un spor de producție de 25%, spor care poate fi îmbunătățit prin lucrări silvotehnice de lucrare şi fertilizare a solului.

5 Managementul forestier

Spre deosebire de silvicultura românească tradițională, care punea accent doar pe aspectele de ordin tehnic, ecologic şi economic, orientările actuale din silvicultura modernă se pot grupa, aşa cum reiese din definițiile prezentate anterior spre trei mari grupe de componente prezentate în fig.

Componentele managementului forestier responsabil După cum reiese din figură putem observa că în silvicultura tradițională aspectele de

ordin tehnic şi ecologic se regăsesc în principal în componenta de mediu, iar cele economice se suprapun. Caracterul de noutate îl constituie introducerea aspectelor de ordin social. Se pune întrebarea: când este managementul forestier responsabil? Răspunsul va fi desigur diferit în funcție de cine pune întrebarea. Spre exemplu, “ecologiştii” s-ar aştepta să fie atunci când structurile pădurii vor fi cât mai apropiate de cele naturale iar procentul de intervenție în pădure cât mai puțin vizibil, “economiştii“ ar putea susține că atunci când profitul este maxim, iar “socialiştii” ar fi foarte mulțumiți dacă modul de gospodărire ar aduce cât mai multe locuri de muncă, bani pentru protecție socială, resurse pentru populație, servicii pentru comunitate, etc. Care să fie atunci variația corectă? În accepțiunea specialiştilor, se poate spune că managementul forestier este responsabil atunci când reuşeşte să aducă în echilibru toate cele trei componente, pentru că, aşa cum se poate observa în fig. 1, a pune accentul excesiv doar pe una dintre componente poate conduce la crearea de dezechilibre în defavoarea celorlalte două.

Bibliografie

http://www.mmediu.ro/beta/wp-content/uploads/2012/09/2012-09-10-paduri-catalog-anexa1.pdf

http://propark.ro/images/uploads/file/publicatii/Management%20Forestier%20Responsabil(1).pdf

http://www.scrigroup.com/casa-masina/silvicultura/BAZELE-PRODUCTIEI-DE-SEMINTE-F72685.php

http://www.silvic.usv.ro/cursuri/impaduriri.pdf

http://vegetatiaforestiera.com/rezervatii-de-seminte/

http://www.moldsilva.gov.md/pageview.php?l=ro&idc=190&t=/ Activitati/Cercetari-stiintifice

http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id= 333921&lang=1

(Negrutiu, F, Abrudan, I. –Împăduriri, Brasov, 2004)