Lepra este o boală infecțioasa cauzată de o bacterie. Aceasta se numește Mycobacterium

leprae și a fost identificată ca atare în 1873 de către medical G.H. Armauer Hansen, iar acum

boala a preluat numele acestuia. Ceea ce este dificil de stabilit chiar și astăzi, este dacă lepra

identificata în perioada modernă este aceeași din punct de vedere biologic cu cea din timpurile

medieval, dacă cele două au exact aceeasi tuplină. Lepra se manifesta prin deteriorarea pielii,

degenerarea trăsaturilor feței, în special a nasului și distrugerea nerviilor de la extremitățiile

corpului cum ar fi degetele. Lepra poate duce la orbire sau la schimbari de voce. Boala

deformează foarte puternic corpul uman, în special fața.

Cu toate că se dorea o solutionare a leprei, existau destul de puține informații. Progresul

medicinei nu oferea nicio soluție pentru ameliorarea bolii, iar informațiile de la popoarele antice

nu erau de mare ajutor. Astfel că singura sursa în epocă a rămas Biblia, ce tratează problema

leprei. Din acest considerent oamenii vremii credeau ca boala vine în urma comiterii unui păcat,

că este o manifestare fizică a întinării sufletului. Biserica a perpetuat această terorie, iar în

secolul al –VII-lea Papa Grigore I susținea că erezia este cauza principal ce declanșează în

organismal uman aceasta boala.1

Modul de a acționa în cazul în care cineva este contaminat cu lepră este orstacizarea.

Înainte ca leprosul sa fie scos afară din societate, el trebuie să prezinte semne vizibile și clare ale

bolii. Aceasta separare era considerată un rit de trecere a bonlavului, un fel de înmormântare față

de comunitate, dar înca viu pentru divinitate. Acest act de carantină presupunea excluderea

leprosului în afara zidului cetății, considerat singurul lucru care ar putea oprii infecția. Papa

Alexandru al III-lea a emis un decret prin care leproșii trebuiau separați de comunitățiile

sănătoase, să aibă propria lor comunitate, cu biserică și cimitire speciale. Leprosșii erau de

asemena obligați să poarte o îmbrăcămite specială, cum ar fi tunici cu cruci galbene și clopote.

Aceste degradare sociala ar fi trebuit spa firme scoaterea lor în afara societății

La începutul Evului Mediu, Europa Occidentală era caracterizată, printre altele, de un puternic

zel religios, ce s-a concretizat în practică prin intermediul cruciadelor, dar și de o tendință din ce

în ce mai accentuată, de-a lungul secolelor, de extindere urbană. Această modernizare a generat

condiții de trai precare, situații sanitare inadecvate, iar progresul lent al medicinei și al orașelor

1 https://bonesdontlie.wordpress.com/2011/02/19/leprosy-in-the-high-middle-ages-part-iii-historical-background/

ca structură omogenă a dus la exacerbarea boliilor. În aceasta problemă a controlului boliilor

Biserica a încercat să mențină ordinea socială , dar și un control al epidemiilor, ce erau percepute

de societate ca o pedeapsa divină

« Masacrarea și închiderea leproșilor a fost autorizată de Filip V cel Lung, regele Franței,

printr-un edict trimis la Poitiers la 21 iulie 1321. Intrucât leproșii – nu numai cei din regatul

Franței, ci din toate regatele creștine- încercaseră sa-i ucidă pe cei sănătoși, otrăvind apele,

fântânile și puțurile, Filip pusese să fie întemnițați și arso vinovații care își mărturiseau vina » 2

Transforarea leproșilor în niște țapi ispășitori ai unor tensiuni sociale, considerati marginalii unei

comunități și a unei perioade a istoriei ce nu putea întelege dimenisiunea bolii lor, condamnati să

fie catalogati ca o categorie nedorita, asa cum erau si evreii sau vrăjitoarele în acea vreme. Acest

paragraf subliniaza mentalitatea medievala ce respinge orice forma de alteritate, orice abatere de

la norma.

Leprosii in secolul al XIV erau, asa cum afirmam anterior, una dintre categoriile

responsabile pentru orice fel de disentiuni intr-o societate. Pentru a oferii multimii o rezolvare, ei

erau cei care trebuiau sacrificati pentru a calma masele « sanatoase ». Torturati pana isi

recunosteau vina, separati de familiile si de proprietatiile lor, tinuti in afara cetatii.

« Leprosii au deschis calea. Pana atunci, in ciuda fricii de contaminare , acestia traisera in

institutii de tip spitalicesc, administrate aproape in intregime de oamenii bisericii, larg deschise

catre exterior, unde se intra de bunavoie. Incepand din acest moment , in Franta, ei vor fi izolati

pe viata in locuri inchise. »3 Carol ce Frumos, in 1322

Leprosii sunt « rau mirositori » tindinta de marginalizare se manifesta tocmai pentru ca

situatia acestu grup e incerta, leprosii provoaca oroare pentru ca boala lor , inteleasa ca un semn

carnal al pacatului, le desfigureaza trasaturile, lipsindu-i de o infatisare umana. Spre anii 1300

izolarea lor s-a transformat in segregatie. Au aparut cu timpul ghetourile,

In textul extras apare foarte bine subliniat, chiar în mod obsesiv, împortanța preotului. Desii

acesta are un rol important in toate domeniile, aici se subliniază pozitia lui de autoritate cu

privire la situațiile de natura medicală. Totodata se evidențiază perceptia asupra bolii, ea fiind o

2 Carol Ginzburg, Istorie nocturna o interpretare a sabatului, ed.Polirom, Iasi, 1996, p.393 Ibidem, p.40.

pedeapsa divina trebuia sa fie sub observația preotului. Acest aspect este reliefat și în prima sursă

vizuala, unde se subliniază calitatea taumaturgică a divinității, iar pentru că preotul simboliza în

religia mozaică conexiunea directă cu Dumnezeu, se face aceasta analogie. Bonlavul este primis

la preot pentru a-i fi analizată rana

Intregul text incearca sa reglementeze situațiile in care ar putea aparea lepra si propune o solutie

pentru aceasta-izolarea, pentru a proteja comunitatea de o posibilă epidemie, dar și pentru a

sugera îndepărtarea factorului imoral ce i-ar putea intina pe cei neîntinați.

In paris leprosilor le era permis sa plece din spitale o data pe saptamana , la cersit. Dar se pare ca

acest ritual nu va avea o viata lunga din cauza pericolului la care cei din orase erau expusi.

Leprosiilor li se suspendau drepturile civile, ei nu mai erau vazuti ca oameni ce fac parte ditr-o

comunitate, nu aveau voie sa detina niciun fel de proprietate, sau sa aiba drept la o judecata. Cu

toate astea se pare că biserica nu considera ca lepra poate fi un motiv pentru divort, sau sa

interzica celor contamintati sa se casatoreasca.

Leprosii nu aveau voie sa intre in spitalele normale si asa au fondat centre de ingrijire speciale,

ce erau sub ingrijirea Bisericii si se finantau din caritate. Scopul principal al acestor spitale era sa

ii pregateasca pe leprosi de moarte. Cele mai multe spitale erau denumite SF.LAZAR, dupa

povestirea biblica in care lazar a fost inviat de Isus. In germania sau scandinavia spitalele erau

dedicate sf.george, dragonul acestuia fiind o simbolistica pentru boala

In anglia s-au fondat peste 200 de astfel de spitale in evul mediu. Ele erau, in conformitate cu

principiile transmise in Levitic, in afara oraselor