Popa Florentina Carmen – an 2 A scoala de maistriPopa Aurel – an 2 A scoala de maistri

Contabiliatea si Informatica de Gestiune

1

Cuprins

Organizatia si tehnologiile informationale si de comunicare .......................................5

Functiunea financiar contabila a intreprinderii..............................................................7

Proiectarea si elaborarea sistemului informational.....................................................14

Elaborarea planului de realizare a proiectelor informatice ........................................18

Estimatarea riscurilor de proiect informatic................................................................20

Bilantul contabil-sursa informationala fundamentala in analiza financiara.................28

Rolul bilantului contabil in analiza situatiei financiare si patrimoniale a firmei............45

Gestionarea riscurilor unui proiect..............................................................................47

Bibliografie .................................................................................................................50

Organizatia si tehnologiile informationale si de comunicare

2

Accesul la informaţii conferă transparenţă procesului de management şi în

mod cert susţine dezvoltarea societăţii in ansamblul ei. Modernizarea comunicării

prin introducerea tehnologiei informaţiei va avea ca rezultat creşterea eficienţei

activităţii administraţiei publice, debirocratizarea şi creşterea calităţii serviciilor

publice oferite clientilor;înlăturarea barierelor dintre informaţii şi îmbunătăţirea fluxului

informaţional existent, la asigurarea accesului la informatii prin tehnologia

informationala pt utilizatorii finali ai serviciilor publice.

In ultimele 2 decenii retelele Internet au cunoscut o creste continua.insa in

ultimii ani a aparut o utilizare a acesteia cu o dezvoltare si mai rapida care a

transformat in mod radical modul de comunicare al companiilor cu angajatii,clientii si

furnizorii:Sistemele Intranet

Tehnologiile informatice si de comunicatie care sunt folosite pt cresterea

transparentei in relatia companie client sunt:CRM,sisteme de management al

documentelor si fluxurilor de lucru(modulul registratura,modulud workflow,modulul

integrare si gestiunea documentelor electonice),solutii de e-business si e-commerce.

Un sistem de management al relatiilor cu clientii reprezinta un ansamblu de

aplicatii informatice si proceduri care vizeaza identificarea principalelor asteptari si

preferinte ale clientilor,organiatiei si utilizarea eficienta a informatiilor acumulate in

scopul perfectionarii,transparentei relatiilor cu acestia.Companiile care înglobează

soluţii de servicii pentru clienţi în procesele esenţiale de afaceri dobândesc

numeroase beneficii, printre care o mai bună relaţie cu clienţii, optimizarea forţei de

muncă interne şi reducerea costurilor. Concret, companiile pot beneficia de:

-Interacţiuni integrate cu clienţii prin marketing, vânzări, comerţ electronic,

îndeplinirea comenzilor, facturare şi aprovizionare, servicii, instruire şi comunităţi

online

-Crearea unui canal flexibil şi eficient de comunicare cu clienţii existenţi şi de

contactare de clienţi noi

-O reacţie rapidă la nevoile în permanentă schimbare ale clienţilor şi o mai bună

cunoaştere a mărcilor

-Oferirea posibilităţii clienţilor de a încheia tranzacţii într-un mod cât mai comod,

aceştia putând să plaseze comenzi online, să găsească date tehnice, să verifice

situaţia comenzilor sau să configureze produsele online la orice oră din zi

3

-Crearea de instrumente online pentru membrii forţei de vânzări care să le permită

acestora să acceseze informaţii despre produse, să comunice cu alte grupuri, să

facă propuneri şi să verifice disponibilitatea anumitor produse

-Posibilitatea departamentului de vânzări de a se concentra asupra clientului, de a

oferi mai multe servicii cu valoare adăugată şi de a urmări noi posibilităţi de vânzare

-Menţinerea la un nivel stabil a numărului de angajaţi care se ocupă de procesarea

comenzilor şi de asistenţa pentru clienţi, în ciuda lărgirii bazei de clienţi

-Creşterea acurateţii în plasarea comenzilor

-Reducerea timpului de manipulare a comenzilor, rezolvare a problemelor clienţilor

şi transfer al informaţiilor de la sau către clienţi ori către partenerii din lanţul de

aprovizionare

-Transferul tranzacţiilor de la agenţi la realizarea automată

-Eliminarea infrastructurii redundante

CRM se bazeaza pe faptul ca o relatie de lunga durata cu clientii poate fi unul

dintre cele mai importante atuuri ale unei organizatii. CRM utilizeaza internetul,

pentru a facilita interactiunea cu clientul. Faptul ca marile organizatii din occident se

reevalueaza in functie de siteuri face ca internetul sa patrunda in planurile

manageriale si in organizatiile romanesti, beneficiile internetului fiind deja bine

cunoscute. Se pot organiza astfel baze de date referitoare la problematicile clientilor,

siteuri pentru interactiunea client-companie.In momentul in care se aplica CRM intr-o

companie, obiectivele afacerii vor fi: cresterea numarului de clienti si castigarea unei

fidelitati din partea lor, un feed-back mai mare, clienti mai multi care se intorc sa

viziteze siteul. Pentru serviciul de marketing o astfel de strategie va ajuta la

organizare unei campanii mai bine targetate si satisfacerea clientilor. Departamentul

vanzari va avea ca beneficiu desfasurarea automata a vanzarilor pe regiuni si

calificarea clientilor pe baza experientelor trecute.

ncepte referitoare la client.

Pentru implemantarea CRM firma respectiva trebuie sa parcurga mai multe

etape. La inceput se stabilesc potentialii clienti ai firmei care sunt grupati apoi in

functie de cerintele lor,apartenenta acestora la un anumit grup si gradul de stabilitate

a cerintelor lor in timp. Ulterior se inregitreaza datele fiecarui client intr-o baza de

date. Aceasta contine informatii legate de datele de identificare ale persoanei,situatia

sociala,pregatirea profesionala precum si cererile,reclamatiile,sesizarile depuse de

client. De asemenea ma pot fi stocate si date ce descriu comportamentul clientilor.

4

Implementarea acestiu sistem intr-o organizatie aduce o serie de avantaje atat

organizatie respective,deoarece ajuta la imbunatatirea imaginii prin care aceasta

este perceputa pe piata,cat si lientilor care pot obtine informatii mult mai usor si mai

complexe datorita centrelor de contact. Acest sistem ajuta la cresterea transparentei

relatie ompanie-client prin faptul ca detinerea de catre organizatie a unui grad mai

mare de informatii ajuta la cunoasterea cat mai detaliata a fiecarui client putand

astfel sa-si adapteze serviciile si produsele in conformitate cu toate cerintele diferitilor

clienti

Functiunea financiar contabila a intreprinderii

I. Sistemul de contabilitate al interprinderii

I.a.Definitia si izvoarele sistemului de contabilitate

I.b.Trasaturile sistemului de contabilitate

I.c.Structura sistemului de contabilitate

I.d.Modalitati de organizare si conducere a contabilitatii

I.e.Formele de inregistrare contabila

II. Functia financiar-contabila a intreprinderii si structura organizatorica

I. Sistemul de contabilitate al interprinderii

I.a.Definitia si izvoarele sistemului de contabilitate

Intr-o acceptiune generala, sistemul de contabilitate cuprinde ansamblul

normelor, regulilor, instrumentelor, principiilor si proceselor specifice utilizate pentru

prelucrarea datelor in vederea asigurarii informatiilor necesare conducerii si

utilizatorilor externi.

Sistemul contabil are 2 componente:

-o latura conceptuala - principii, norme

-o latura aplicativa - se refera la instrumentele contabile si la modul de prelucrare al

datelor in conformitate cu principiile si normele contabilitatii, pentru obtinerea

informatiilor.

Sistemul contabil are ca izvoare dreptul contabil si alte surse.

Dreptul contabil cuprinde legislatia contabila, reglementarile contabile, normele

si standardele de contabilitate. Legislatia si reglementarile difera de la tara la tara. In

tara noastra principalele acte normative cu caracter contabil sunt grupate in sistemul

contabil al agentilor economici si include:

5

-legea contabilitatii 82/1991

-regulamentul de aplicare al legii contabilitatii

-planul de conturi general si normele de utilizare a conturilor

-registrele si formularele privind activitatea financiara

Acestor surse legislative li se adauga si alte surse: intreaga legislatie

economico-financiara care reglementeaza anumite probleme economice, financiare

si care stau la baza contabilitatii operatiilor. Acestea nu sunt surse contabile, dar au

implicatii contabile. Se mai gasesc si norme si standarde de contabilitate

internationala. Aceste directive si standarde au aparut ca urmare a normalizarii

contabilitatii prin care se urmareste armonizarea contabilitatii pe plan intern si

international si utilizarea unui limbaj comun.

Pe plan continental, la nivelul Comunitatii Economice Europene exista un

organism care se ocupa de armonizarea contabilitatii pentru tarile membre ale CEE,

organism care elaboreaza directive care nu au caracter obligatoriu pentru tarile

membre ale CEE ci au caracter de recomandare. Pentru a deveni obligatorii se

impune ca ele safie insusite de tarile membre si sa fie elaborate legi in acest sens.

La nivel international exista Comitetul de Standarde Contabile Internationale

format din reprezentanti a 10 tari (SUA, Canada, Franta, Germania, s.a.) si care

pregateste si elaboreaza norme contabile internationale. Aceste norme au caracter

obligatoriu pentru grupul de societati si societati mari cotate la bursa pe pietele

financiare straine.

Alte surse:

-jurisprudenta -; decizii luate de organele de justitie in rezolvarea unor litigii intre

diferite societati, decizii care stau la baza elaborarii unor norme;

-doctrina contabila - unde se include diferite instructiuni circulare, raspunduri

ministeriale si literatura contabila (lucrari, manuale).

Actualul sistem contabil s-a aplicat in tara noastra incepand cu 1994, adaptat

cerintelor economiei de piata. Este preluat din sistemul contabil francez dupa ce

acesta a fost adaptat la realitatile economiei noastre. Pe de alta parte au fost avute in

vedere si prevederile Directivei a IV-a a CEE, care abordeaza problematica

documentelor anuale de sintezasi standardele internationale contabile. Este un

sistem de tranzitie, perfectionarea lui a inceput prin elaborarea unor documente care

realizeaza armonizarea legislatiei contabile romanesti cu cea internationala.

I.b.Trasaturile sistemului contabil

6

Actualul sistem contabil se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi care

exprima adaptarea sa la conditiile ecomomiei de piata.

Principalele trasaturi sunt:

1.Reflectarea contabila a operatiilor -; obiect al contabilitatii in concordanta cu

principiile contabile general admise. Din ansamblul principiilor contabile general

admise, regulamentul legii contabilitatii a retinut doar 6 principii: a.Principiul prudentei

-; conform caruia nu este admisa supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor,

respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor, tinand seama de

deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii

exercitiului curent sau anterior. Prudenta consta in contabilizarea oricarei pierderi

posibile si necontabilizarea profiturilor sperate, chiar daca acestea sunt foarte

probabile. Principiul prudentei este legat de evaluarea patrimoniului si opereazala

sfarsitul fiecarui exercitiu, cand se comparapentru fiecare element patrimonial

valoarea contabila cu valoarea de inventar. Pot aparea situatiile:

- In cazul activelor -; atunci cand valoarea contabila este mai mare decat valoarea de

inventar rezulta un minus de valoare, care se inregistreaza in contabilitate fie ca

amortizare, daca este vorba de o pierdere definitiva (cazul imobilizarilor corporale),

fie ca un provizion, daca este vorba de o depreciere provizorie reversibila.

- atunci cand valoarea contabila este mai mica decat valoarea de inventar rezulta un

plus de valoare, care pentru elementele de activ nu se contabilizeaza.

- In cazul elementelor din pasiv -; daca valoarea contabila este mai mica decat

valoarea de inventar rezulta un plus de valoare care se poate contabiliza sub forma

provizioanelor.

- daca valoarea contabila este mai mare decat valoarea de inventar rezulta un minus

de valoare care pentru elementele de pasiv nu se contabilizeaza.

Obs. Aplicarea principiului prudentei conduce la evidentierea diferita in

contabilitate a elementelor patrimoniale. In contabilitatea curenta, elementele

patrimoniale sunt contabilizate la valoarea contabila. Contabilitatea curenta = conturi.

In bilant, elementele patrimoniale sunt evaluate la valoarea contabilaneta (valoarea

ramasa = valoarea contabila - provizioanele amortizate). b.Principiul permanentei

metodelor -; consta in continuitatea aplicarii regulilor si normelor privind evaluarea,

inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor

asigurand comparabilitatea in timp a informatiilor contabile (rezultate). Acest principiu

trebuie inteles avand in vedere flexibilitatea normelor contabile, astfel ca existasituatii

7

obiective: metodele, regulile aplicate intr-un an pot fi modificate in exercitiul urmator

cu conditia ca aceste modificari sa faca obiectul unei informari intr-o anexa a

bilantului in care sa se explice si consecintele schimbarii metodelor. c.Principiul

continuitatii activitatii -; in concordanta cu esenta sa se presupune ca intreprinderea

isi continua in mod normal functionarea intr-un viitor previzibil fara a intra in stare de

lichidare sau de reducere sensibilaa activitatii. Starea de necontinuitate are mai

multe consecinte:

-asupra metodelor de evaluare: - in caz de stare de continuitate, evaluarea

patrimoniala si determinarea rezultatelor se fac tinand cont de valoarea actuala.

- in caz de stare de necontinuitate se recurge la alte valori care se numesc valori de

lichidare.

-asupra unor practici contabile (de ex: etalarea unor cheltuieli asupra mai multor

exercitii).

-asupra unor principii, indeosebi asupra principiului permanentei metodelor si

independentei exercitiului. d.Principiul independentei exercitiilor -; presupune

delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor aferente intreprinderii pe masura

angajarii acestora si trecerea lor la rezultatul exercitiului la care se refera.

Consecinte:

-practicarea unei contabilitati de angajamente, adica inregistrarea cheltuielilor si a

veniturilor se efectueaza in momentul producerii operatiilor si nu cel al lichidarilor;

-utilizarea conturilor de regularizare (conturi din grupa 47);

-necesitatea calcularii amortizarii si a provizioanelor la sfarsitul fiecarui exercitiu

financiar;

-mentionarea in anexa bilantului a cheltuielilor si a veniturilor privind exercitiile

viitoare;

-contabilizarea unor evenimente posterioare inchiderii exercitiului, dar anterioare

inchiderii conturilor. e.Principiul intangibilitatii bilantului de deschidere a unui

exercitiu, care trebuie sa corespunda cu bilantul de inchidere al exercitiului

precedent; presupune interzicerea imputarii efectelor schimbarilor de metode sau ale

corectarii unor erori asupra capitalurilor proprii cu care intreprinderea isi incepe un

nou exercitiu. f.Principiul necompensarii -; conform caruia elementele de activ si

pasiv trebuie sa fie evaluate si inregistrate in contabilitate in mod separat, nefiind

admisa compensarea intre posturile de activ si cele de pasiv ale bilantului (ex:

necompensarea creantelor cu datoriile fata de acelasi tert) si intre veniturile si

8

cheltuielile din contul de regularizare 121 (necompensarea plusurilor de valoare cu

minusurile de valoare provenind din exercitii din diferente de curs valutar, de

conversie.

Organizarea contabilitatii in conceptul dualist, adica in dublu circuit, asigurand

transparenta informatiei potrivit destinatiei pentru intreprindere si pentru intreprindere

si terti.

Trasaturile contabilitatii financiare sunt:

-are ca obiect circuitul patrimonial al intreprinderii luat in totalitatea sa ca entitate

gestionara. Scopul sau este acela de a determina periodic, de regula la inchiderea

exercitiului, situatia patrimoniala precum si rezultatul global al exercitiului bazat pe

gruparea cheltuielilor si veniturilor in functie de natura lor. Ea asigura si gestioneaza

informatiile necesare completarii bilantului, contul de profit si pierdere si anexe la

bilant. Informatiile sunt utilizate atat pentru necesitatile proprii cat si in relatia cu

utilizatorii externi (clienti, furnizori, banci).

-are la baza norme unitare prevazute in legea contabilitatii si regulile ei, in

regulamentul ei care sunt obligatorii si aplicabile intreprinderilor.

Contabilitatea de gestiune se numeste contabilitatea interna, manageriala. Are

ca obiect calcularea costurilor, stabilirea rezultatelor si a rentabilitatii productiei,

lucrarilor si serviciilor, intocmirea, executarea si controlul executiei bugetului de

venituri si cheltuieli pe feluri de activitati. Scopul sau este acela de a determina si

examina (cunoaste) periodic rezultatele si de a furniza datele necesare fundamentarii

deciziilor privind gestiunea intreprinderii. Informatiile furnizate sunt utilizate numai in

interiorul intreprinderii, au caracter confidential si tin de strategia si tactica adoptata

de intreprindere.

Ca si contabilitatea financiara este obligatorie, dar nu are la baza norme

unitare. Ea se organizeaza de catre fiecare unitate patrimoniala in functie de

specificul activitatii si de necesitatile proprii.

Evaluarea elementelor patrimoniale in concordanta cu principiile si cerintele

economieie de piata

Regulamentul Legii contabilitatii prevede ca evaluarea sa se faca la 4 momente

care corespund vietii economice a elementelor patrimoniale.

1.Etapa intrarii in patrimoniu: evaluarea se face la valoarea de intrare (valoarea

contabila) reprezentata de costul de achizitie, costul de productie, valoarea actuala.

Nota: creantele si datoriile sunt contabilizate la valoarea nominala.

9

2.Data inventarierii: evaluarea se face la valoarea de inventar (valoarea

actuala), care se stabileste pentru fiecare element in functie de utilitatea sa pentru

intreprindere, de pretul pietei.

Nota: pentru creante si datorii, valoarea de utilitate o reprezintavaloarea probabila de

incasat, respectiv de plata.

3.Inchiderea exercitiului: evaluarea si reflectarea in bilant se efectueaza la

valoarea contabila pusa de acord cu rezultatele inventarierii.

4.Iesirea din gestiune (patrimoniu): evaluarea se face la valoarea de intrare

(contabila).

Obs: exista bunuri pentru care in momentul iesirii din gestiune se cunoaste

valoarea contabila si metodele de evaluare se numesc metoda identificarii specifice.

Exista bunuri fungibile pentru care la iesire nu se mai poate stabili valoarea exacta cu

care au intrat in gestiune.

I.c.Structura sistemului de contabilitate

Latura aplicativa cuprinde instrumentele: planul de conturi general, normele de

utilizare a conturilor registre contabile, bilantul contabil.

Planul de conturi general este destinat tuturor unitatilor care desfasoara activitati

economice, cuprinde lista de conturi si normele de utilizare. Simbolizarea conturilor

este facuta dupa sistemul zecimal.

Observatie:

-conturile din clasele 1-7 sunt obligatorii. Cele din clasele 8-9 precum si dezvoltarea

in analitic a conturilor sintetice sunt adaptate si completate de fiecare intreprindere in

functie de specificul activitatii;

-conturile din clasele 1-8 apartin contabilitatii financiare, cele din clasa 9 contabilitatii

de gestiune;

-terminatia sibolizarii conturilor are o anumitasemnificatie. In toate cazurile terminatia

0-8 indica functia conturilor de activ sau de pasiv; terminatia 9 indicaopusul functiei

conturilor de la 0-8;

-s-au stabilit anumite corelatii:

60-65 -> activitate de exploatare

70-75 -> activitate de exploatare

66/76 -> cheltuieli/venituri financiare

68/78 -> cheltuieli/venituri exceptionale

Regulamentul legii contabilitatii prevede obligativitatea intocmirii registrelor:

10

jurnal, inventar, “Cartea Mare”, la care se adauga formulare comune privind

activitatea financiar-contabila

I.d.Modalitati de organizare si conducere a contabilitatii

Exista un set de criterii si anume:

1.Dupa modul de reflectare in contabilitate a operatiunilor economice contabile poate

fi organizata si condusa:

-in partida dubla;

-in partida simpla.

|inerea contabilitatii in partida dubla este obligatorie si reprezinta regula in activitatea

financiar-contabila. Contabilitatea in practica simpla poate fi tinuta la Consiliile locale

comunale, unitatile de cult si asociatiile familiale. Esenta ei -; inregistrarea

operatiunilor in conturi fara a se utiliza conturi corespondente. Nu au obligatia sa

intocmeasca bilant.

2.Dupa gradul de detaliere a informatiei, contabilitatea poate fi tinuta in 2 variante:

-varianta simplificata (intreprinderi mici si mijlocii care utilizeaza conturi sintetice de

gradul I, intocmesc bilant elementar de sinteza folosind un numar redus de indicatori;

-varianta de baza.

3.Dupa marimea si gradul de dispersare a unitatilor economice, contabilitatea poate

fi tinuta:

-centralizat -; toate operatiile economico-financiare sunt contabilizate la sediul

intreprinderii, indiferent de subunitatile din subordine;

-descentralizat -; subunitatile care nu au personalitate juridica tin contabilitate proprie

pana la nivelul balantei de verificare care sunt trimise unitatii economice, sunt

centralizate si pe baza ei se intocmeste bilantul contabil.

I.eFormele de inregistrare contabil aformele de inregistrare contabila sunt

determinate de modul de prelucrare a datelor si de registrele utilizate pentru

atingerea obiectivelor contabilitatii. Sunt prevazute urmatoarele forme de inregistrare

pe: jurnale, jurnalul Cartea Mare, jurnalul Maestru Sah.

II.Functia financiar-contabila a intreprinderii si structura organizatorica

In esenta, functia financiar-contabila integreaza activitati prin care se asigura:

-obtinerea si folosirea rationala a mijloacelor financiare necesare desfasurarii

activitatii de ansamblu a intreprinderi;

-evidenta in expresie baneasca a fenomenelor economico-financiare din

intreprindere, precum si urmarirea modului de realizare a rezultatelor economice.

11

Din punct de vedere organizatoric, functia financiar-contabila se realizeaza in

functie de marimea si specificul prin compartimente separate denumite servici,

birouri. La intreprinderile mari, servicii financiare sau birouri, serviciu contabilitate.

Proiectarea şi elaborarea sistemului informaţional

O elaborare eficientă a sistemelor informaţionale necesită un efort comun. Printre

elaboratori trebuie să fie incluşi utilizatorii, echipa de proiectare şi un personal de

asistenţă.

Utilizatorii sînt unul sau mai mulţi indivizi care beneficiază de proiectul de creare a

sistemului. Utilizatori pot fi managerii şi funcţionarii (lucrătorii) de rînd, clienţii, vînzătorii,

furnizorii etc.

Echipa de elaborare este un grup de oameni responsabili de aspectul elaborării

sistemului. Echipa de elaborare poate conţine utilizatori şi personal tehnic, e condusă de

către un şef al echipei.

Personalul de asistenţă este numaidecît format din personalul subdiviziunii

Sisteme informaţionale, inclusiv - programatori, analişti de sistem, administratori şi

gestionari ai bazelor de date, experţi în comunicaţii, bibliotecari de sistem, ingineri-

spectaiişti, alt personal.

În plus, la cei enumeraţi în procesul de elaborare trebuie implicaţi top-managerii şi

managerii sistemelor informaţionale. Dintre top-manageri participă directorul general,

adjunctul pe finanţe, adjunctul pe marketing. Din managerii sistemelor infermaţionale

partcipă şeful secţiei (direcţiei) Sisteme informaţionale şi personalul executiv.

Personalul implicat la elaborarea sistemelor informaţionale poate varia de la o

organizaţie la alta, de ta un sistem la altul.

Top-managerii, de regulă iniţiază proiectul şi îl aprobă în final, după

implementare. În procesul elaborării sistemelor informaţionale managerul subdiviziunii

Sisteme informaţionale e responsabil de analiză, proiectare şi implementare. El mai

consultă top-managerii în domeniul noilor sisteme informaţionale şi revizuirea celor

existente.

12

Lucrul acesta este diferit şi depinde de sistemul informaţional elaborat.

Sistemele informaţionale mici pot fi elaborate fără implicarea managerilor de vîrf; cu cît

sistemul e mai mare, mai complicat, cu atît ei necesită o participare mai mare a

personalului.

Mat jos prezentăm rolurile specialiştilor şi ale managerului în elaborarea

sistemelor (fig. 1)

Vom defini aici managementul proiectului drept o colecţie integrată de instrumente,

tehnici şi proceduri ce ajută cu succes şi în termen elaborarea (definitivarea) proiectului

sistemului informaţional.

În faza de proiectare a sistemului informaţional vor fi rezolvate

următoarele probleme:

1. Acordarea planului sistemului informaţional cu strategia şi obiectivele

organizaţiei.

2. Proiectarea arhitecturii sistemului informaţional în aşa fel, ca să se poată face

integrarea diferitor baze de date.

3. Includerea dezvoltării sistemului informaţional printre direcţiile cheie ale

organizaţiei.

4. Terminarea proiectului la timp în conformitate cu bugetul stabilit.

Faza Managerul Specialiştii în

informatică

Planificare Defineşte problema Susţin

Analiză Controlează Efectuează studii de

sistem

Proiectare Controlează Proiectează sistemul

Implementare Controlează Implementează sistemul

Operare Controlează Fac accesibil sistemul

Fig.1. Rolurile personalului în elaborarea sistemelor informaţionale

13

14

Comitetul de elaborare Managerul Analistul de sitem

Elaborează proiectul detaliat al sistemului

Identifică configurările alternative ale sistemului

Evaluează alternativele

Selectează cea mai bună configurare

Pregăteşte propuneri de implemetare a proiectului

Con

trol

ează

Aprobă sau respinge implementarea sistemului

Fig. 2. Faza de proiectare a sistemului informaţional

Activităţi Evenimente Durata

planificată

Durata de facto

(zile)Situaţia la zi

Studiu preliminar 1-2 14 10 complet

Definirea

necesităţilor

2-3 20 21 complet

Proiectul logic 3-4 30 45 complet

Specificare

echipament

4-5 5 7 complet

Procurare

echipament

5-6 30 30 complet

Elaborare proceduri 5-7 14 11 complet

Testare proceduri 7-9 3 2 complet

Elaborare program 5-8 45 60 incomplet

Testare program 8-9 5 - incomplet

Instalare

echipament

6-9 2 4 complet

Testare sistem 9-19 5 - incomplet

Instruire utilizatori 8-10 20 - incomplet

Instruire finală 10-11 2 - incomplet

Tranziţia la sistemul

nou

11-12 10 - incomplet

Fig. 3. Planificarea lucrărilor de elaborare şi imlementare a sistemului

informaţional

Personalul organizaţiei implicat în proiectarea sistemelor informaţronale va

conlucra şi îşi va exercita funcţiile în conformitate cu cele reprezentate în fig. 2.

În procesul proiectării sistemului informaţional este important proiectul desfăşurării

lucrărilor (el este elaborat în primul rînd şi reprezintă un plan-grafic de efectuare a

tuturor lucrărilor ce ţin de ciclul de viaţă al sistemului informaţional).

În continuare vom aduce un exemplu de planificare a lucrărilor de elaborare a

unui sistem informaţional, în acest plan-grafic se includ toate activităţile ce ţin de

fazele ciclului de viaţă al sistemului informaţional, se indică duratele în timp (de

regulă în zile) de efectuare a lucrărilor concrete (planificate şi de facto) şi situaţia la

zi în realizarea acestor activităţi (fig. 3).

Elaborarea cu succes a sistemelor depinde de următorii factori:

— susţinerea din partea managerilor superiori (top-level);

— implicarea tuturor utilizatorilor în toate etapele de elaborare;

— utilizarea metodologiilor de elaborare a sistemelor aprobate;

— definirea clară a scopurilor şi obiectivelor;

15

— atragerea atenţiei la cele mai importante probleme şi necesităţi;

— proiectarea simplă şi clară;

— programe de instruire bune pentru cei implicaţi;

— revederea (reexaminarea) graficului după elaborarea proiectului;

— programe bine definite şi organizate de exploatare.

Problemele posibile ce intervin în procesul de elaborare (creare a

sistemelor), pof fi cauzate de:

— comunicaţii slabe;

— proiect ambiţios;

— lipsă de susţinere din partea managerilor;

— neimplicarea managerilor şt utilizatorilor;

— proiectare greşită sau neadecvată;

— testare şi implementare slabă.

Elaborarea planului de realizare a proiectelor informatice

Integrarea aplicaţiilor informatice este o activitate ce reuneşte oameni,

echipamente,programe, dar şi practici manageriale. Integrarea aplicaţiilor este o

abordare strategică de a lega mai multe sisteme informatice, la nivel de informaţii şi

servicii, astfel încât sistemele să fie capabile să facă schimb de informaţii şi să

asigure o funcţionare a proceselor în timp real .

Sistemele informatice de tipul Enterprise Resource Planning (ERP) sunt sisteme

bazate pe arhitectura client/server dezvoltate pentru prelucrarea tranzacţiilor şi

facilitarea integrării proceselor de afaceri cu furnizorii, clienţii şi alţi parteneri de

afaceri.

Un ERP poate fi considerat expresia cea mai fidelă a iterdependenţei dintre

economic şi tehnologia informaţională, reprezintă o infrastructură software, multi-

modulara ce oferă suport de gestiune şi coordonare a diferitelor structuri şi procese

din companie, în vederea realizării obiectivelor de afaceri. Scopul unui sistem ERP

(sistem de gestiune integrată a proceselor de afaceri) este realizarea unei mai bune

comunicări în companie, îmbunătăţirea cooperării şi interacţiunii dintre diferite

16

departamente precum cele de planificare a producţiei, achiziţii, producţie, vânzări şi

relaţii cu clienţii. Pe scurt, un sistem de gestiune a companiei de tip ERP reprezintă

planificarea celor 4 factori determinanţi pentru o afacere de succes: factorul uman,

financiar, tehnic şi de resurse (cei 4 M - Man, Money, Machines şi Materials).

ERP integrează toate procesele economice: producţie, distribuţie, contabilitate,

finaciar, personal, stocuri, service şi mentenanţă, logistică, gestiune de proiecte,

oferind accesabilitate, vizibilitate şi consistenţa informaţională în întreaga organizaţie.

ERP înseamnă integrarea tuturor aplicaţiilor într-o soluţie globală, care acoperă toate

procesele intercorelate prin care concretizează activitatea organizaţiei, eliminând

graniţele dintre departamente şi delimitările funcţionale, ca şi pe cele ale organizaţiei

cu mediul şi oferind posibilităţi de lucru multiutilizator, multiscop şi multispatiu.

Prin definiţie, un sistem de tip ERP reprezintă o soluţie software complexă,

bazată pe arhitectura client-server ale cărei elemente sunt integrate într-o platformă

comună, pentru gestionarea resurselor companiei, prelucrarea tranzacţiilor şi

facilitarea integrarii tuturor procelor necesare în cadrul unei afaceri, centralizându-le,

facilitând împărtăşirea datelor şi eliminând redundanţa. Fiecare pachet ERP oferă

funcţionalităţi diferite pentru industrii diferite.

Provocarea principală constă în integrarea tuturor proceselor economice şi

optimizarea resurselor disponibile.

Sistemele ERP actuale realizează integrarea tuturor funcţiilor de conducere ale

unei companii, plecând de la :

- planificare;

- asigurarea stocului de materii prime şi materiale;

- definirea tehnologiilor;

- coordonarea proceselor de producţie;

- gestiunea financiar- contabilă, a resurselor umane, a stocurilor de produse finite;

- dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor cu clienţii şi partenerii de afaceri.

Un astfel de sistem permite factorilor de decizie realizarea unor analize

complete asupra realizării planului de afaceri. Prin opţiunile de simulare a activităţilor

şi prin caracterul flexibil şi dinamic al aplicaţiilor se pot realiza :

- planuri de previziune;

- evaluări şi predefiniri ale tendinţelor de evoluţie ale industriei din care face parte

compania;

- analize calitative;

17

- integrarea cu noile tehnologii e-business;

- comunicare on-line.

La implementare, sistemele ERP includ o serie de caracteristici de bază. Sunt

instalate pe un sistem de gestiune a bazelor de date. Platformele de baze de date

folosite cel mai frecvent sunt: Oracle, DB2, Informix, MS SQL Server, SQL Base şi

Sybase. Baza de date necesită o setare iniţială conform proceselor organizaţiei şi

trebuie sa asigure acces direct la informaţii în timp real (avantajul bazelor de date

unice) pentru toţi membrii organizaţiei. Odată terminată instalarea, utilizatorii introduc

datele, informaţiile fiind transferate prin intermediul proceselor la alte module. În final,

sistemele ERP includ instrumente de raportare periodice sau realizate ad-hoc.

Estimarea riscurilor de proiect informatic

Competitia dura care se manifesta în domeniul tehnologiei informatice

trebuie sa-l oblige pe managerul de proiect sa mearga mult mai departe, mai

repede si cât mai bine, astfel încât sa poata sa-si motiveze echipa si sa devina

eficient în relatiile strategice ale organizatiei.

Pentru a reusi sa puna în valoare ansamblul cunostintelor pe care le oseda

echipa sa, managerul trebuie sa îsi formeze o viziune asupra modalitatilor de

culegere si de diseminare a cunostintelor.

Misiunea managerului proiectelor informatice în depistarea si diseminarea

cunostintelorconsta în:

· cunoasterea - recenzarea si analizarea informatiilor pentru o mai buna

cunoastere a situatiei organizatiei pentru a se putea orienta si adapta politicilor

organizationale în materie de resurse informationale;

· masurarea/evaluarea - utilizarea instrumentelor si metodologiilor de

masurare si evaluare a gradului de utilitate a cunostintelor organizationale,

pentru a- i permite sa adapteze, sa le faca sa evolueze si sa valorizeze aceste

cunostinte;

· consilierea - urmarirea si consilierea echipei în pilotarea actiunilor

informatice;

18

· anticiparea - analizarea cunostintelor existente pentru a anticipa posibilitatile

organizatiei de a se adapta la noile tehnologii informatice.

Proiectele experimentale de partajare a cunostintelor sunt mecanisme de

schimburi creative între factorii de decizie si actorii economiei. Fiecare

manager de proiect trebuie sa ia în considerare faptul ca noile tehnologii

informatice nu sunt rezervate doar marilor organizatii. Pornind de la aceasta

realitate, la Saint Etienne în Franta a fost înfiintata o organizatie -CYBERSITE

- care pune în valoare atuurile tehnologiei informatice si care are rolul de a

disemina informatia în grupurile de actori din regiune (figura 1).

CYBERSITE este un serviciu gratuit, novator si performant, constituit dintr-

o echipadedicata organizatiilor mici si mijlocii care doresc sa utilizeze eficient

tehnologia informatica.

Managerul proiectelor informatice dintr-o organizatie apeleaza la serviciile

CYBERSITE pentru a:

· descoperi prestatiile informatice care raspund cel mai bine nevoilor

organizatiei sale;

· elabora, evalua si testa proiecte adaptate marimii organizatiei si mijloacelor

de care aceasta dispune;

· pune si gasi rezolvarea la probleme specifice organizatiei;

· reflecta la definirea strategica a proiectelor proprii;

· gasi toate informatiile necesare alegerii prestatorilor susceptibili sa

însoteasca realizarea proiectelor informatice si sa asigure integrarea lor în

organizatie;

· dispune de prestatii în liber serviciu.

CYBERSITE

Serviciu gratuit, inovator si performant

Organizatia 1

Organizatia 2

Organizatia n

Organizatia 4

19

Organizatia 3

Stabilirea problemelor care pot sa fie rezolvate cu sprijinul Cybersite

Furnizarea solutiilor pentru problemele organizatiei

Flux strategic concurential

Legenda:

Fig. 1. CYBERSITE - o solutie la problemele organizatiilor moderne

Functiunea strategica a organizatiei are ca obiectiv gestiunea inteligenta a

raporturilorde forte dintre ea si concurenta, în scopul satisfacerii fiabilitatii

stabilite de catre manageri.

Pentru aceasta, realizarea unei analize strategice concurentiale impune

manageruluiproiectelor informatice:

· sa examineze în profunzime continutul functiunii strategice;

· sa studieze rolul si misiunile cheie ale fiecarui nivel de decizie;

· sa definesca o viziune strategica clara ;

· sa aiba abilitatea de a disemina cunostintele în interiorul organizatiei.

Managerii proiectelor informatice implicati în elaborarea unei analize

strategice trebuie:

· sa aiba o gândire strategica, adica sa dispuna de capacitatea de a întelege

tendintele

rapide de schimbare ale mediului, oportunitatile pietei, amenintarile

concurentei, punctele forte si cele slabe ale organizatiei;

· sa fie capabili sa piloteze schimbarea, adica sa aiba capacitatea de a

comunica într- un mod atragator strategia organizatiei si de a aloca eficient

resursele proprii necesare realizarii schimbarilor frecvente;

· sa dispuna de putere de comunicare, adaptându-si vointa si capacitatea de a

schimba structurile si procesele de management atunci când este necesar,

înainte de a realiza anumite schimbari strategice în organizatie;

· sa realizeze coeziunea echipei manageriale pentru a se atinge, cu maxima

eficienta, obiectivele stabilite prin participarea tuturor membrilor;

20

· sa-si aloce responsabilitatea atunci când furnizeaza informatiile utile

membrilor echipei manageriale pentru a le suscita interesul;

· sa delege cu discernamânt responsabilitatile si sa exprime pozitiv ceea ce

asteapta din partea subordonatilor;

· sa recompenseze salariatii care îsi îmbunatatesc performantele, astfel încât

acestia sa se simta capabili si sa fie motivati pentru a se implica în realizarea

obiectivelor strategice si în partajarea cunostintelor de care dispun.

Principalele responsabilitati ale managerului proiectelor informatice constau

în:

· definirea unei viziuni strategice clare;

· initierea unui “Proiect al organizatiei”;

· realizarea procedurilor si mijloacelor necesare lansarii procesului de

planificare strategica;

· alegerea strategiei si asigurarea ca organizatia dispune de resursele

necesare care sunt determinate de factorii schimbarii si de consecintele pe

care acesti factori le antreneaza.

Pentru îndeplinirea acestor responsabilitati managerii proiectelor

informatice trebuie sa aiba la dispozitie un organism de tipul celui CYBERSITE

- care prin prestatiile sale sa rezolve o gama larga de probleme ce

reglementeaza:

· relatia client-furnizor;

· noile metode de cumparare prin intermediul Internet- ului;

· marketingul pe Internet;

· diseminarea si valorizarea cunostintelor;

· transferul fisierelor;

· publicarea datelor de productie pe Internet;

· gestiunea datelor tehnice;

· gestiunea calitatii;

· informatizarea procedurilor administrative.

21

Organizatiile dispun de o bogata metodologie care le permite sa-si

determine atât itinerariul strategic, cât si rolul managerului proiectelor

informatice în elaborarea unei analize strategice concurentiale si în

diseminarea cunostintelor.

Timpul insuficient, lipsa mijloacelor financiare, calitatea resurselor umane

sunt folosite, de catre organizatie pentru a se justifica analiza strategica

ineficienta si minimalizarea rolului esential al managerului proiectelor

informatice în elaborarea acestei analize.

Particularitatea puterii manageriale din domeniul tehnologiei

informatice consta în aceea ca trebuie sa fie privita atât ca relatie, cât si ca

proces.

Efectele relatiei si ale procesului puterii manageriale genereaza

urmatoarele misiuni:

· fixarea obiectivelor si normarea rezultatelor;

· elaborarea planurilor de actiune si conducerea proiectelor;

· conducerea echipei;

· informarea fiecaruia despre activitatea sa;

· aprecierea rezultatelor;

· stimularea colaboratorilor;

· instaurarea relatiilor interpersonale.

· diseminarea cunostintelor în organizatie.

Un manager poate sa fie mai mult sau mai putin motivat de gustul puterii si

de dorinta de a-si spori performanta, dar trebuie sa îsi puna în valoare

competentele manageriale atunci câând îsi desfasoara activitatea si se implica

în procesul decizional si de diseminarea a cunostintelor.

Termenul de putere manageria la are adesea conotatii negative si

presupune exercitarea unei puteri personale mai mult sau mai putin coercitiva

asupra altora.

Aspectul pozitiv al puterii manageriale se reflecta prin:

· dorinta de a impresiona colaboratorii (prin gesturi sau prin cuvinte),

22

· influenta pe care managerii o exercita asupra colaboratorilor atât pentru

sporirea propriului prestigiu (putere manageriala personala), cât si în interes

general (putere manageriala socializata);

· preocuparea pentru o buna reputatie;

· capacitatea de a oferi spontan sustinere si sfaturi.

În procesul de exercitare a puterii manageriale informatiile pot prezenta

urmatoarele neajunsuri :

· nu sunt disponibile întotdeauna la momentul oportun ;

· cele care sunt disponibile fie sunt lipsite de fiabilitate, fie sunt furnizate prea

târziu;

· unele informatii îl pot împiedica pe manager sa-si exercite puterea.

Toate aceste neajunsuri se pot datora unor deficiente în organizare, astfel:

· politici informatice neadaptate la activitatea organizatiei;

· un proiect informatic nerentabil;

· timp de raspuns excesiv într-o retea importanta;

· un sistem în timp real care nu este disponibil;

· un numar important de activitati de corectare a defectelor;

· proiecte caracterizate de numeroase întârzieri;

· materializarea unui risc al securitatii informatice.

Cum se vor comporta managerii proiectelor informatice care trebuie sa-si

asume în mod real rolul de leadership si sa-si exercite puterea manageriala ?

Un manager eficient trebuie sa adopte un stil de management diferit pentru

fiecare colaborator, identificându-se fiecaruia, respectând obiectivele care

trebuie atinse, astfel încât sa pastreze un climat sanatos. A delega pentru a-si

responsabiliza colaboratorii trebuie sa reprezinte un obiectiv prioritar al oricarui

manager eficient. Autonomia colaboratorilor reprezinta atuu-ul oricarei

întreprinderii care crede în bogatia resurselor umane, de aceea se poate

spune ca nu exista autonomie fara responsabilitate si putere manageriala fara

implicare decizionala.

23

Unii managerii ai proiectelor informatice se implica foarte putin, atât în

comportamentul managerial pe care-l recomanda subordonatilor, cât si în

proiectele informatice pe care le elaboreaza pentru organizatie, considerând

ca este foarte usor sa elimine o discordanta sub pretextul ca este banala sau

ca necesita resurse financiare considerabile.

Coerenta, claritatea, lipsa contradictiilor, precum si alti termeni cunoscuti,

nu sunt decât bune intentii, de aceea un plan de dezvoltare a puterii

manageriale nu se poate realiza si pune în aplicare fara un diagnostic prealabil

si un obiectiv specific si realist, ceea ce necesita un consiliu de administratie

care sa-si demonstreze angajamentul, manageri care sa se implice într-un

proces decizional bazat si directionat de mediul economico-social si

consultanti specializati pe probleme economice.

Conducerea unei echipe presupune eforturi mari si multa concentrare, cu

atât mai mult cu cât în era stresului si a presiunii psihice managerii doresc sa

conduca organizatii care nu le culpabilizeaza excesiv angajamentul, motivatia

si competenta.

Pluralitatea stilurilor de management, adaptarea echipelor, realismul

obiectivelor vin în sprijinul managerilor. Aparitia unor discordante decizionale

între managerul proiectelor informatice si colaboratorii sai ar trebui sa conduca

la luarea în considerare a nivelului competentelor echipei si sa elaboreze un

proiect de schimbari care sa urmareasca:

· delegarea anumitor responsabilitati (reprezentarea echipei în exterior);

· gestiunea relatiilor cu alte organizatii;

· actiuni de formare pentru colaboratori;

· modificarea indicatorilor de rezultate.

În exercitarea puterii manageriale, managerul proiectelor informatice se va

confrunta cu un mediu care îl va obliga sa actioneze si sa conduca, astfel încât

sa conc ilieze atât imperativele proprii cât si pe cele ale organizatiei pe baza

unor cunostinte temeinice.

Concluzii

Informatia purtatoare de cunoastere este creatoare de plusvaloare atunci

când este identificata, culeasa, organizata si difuzata la momentul oportun în

24

organizatie. Mai mult, partajarea informatiei cu colaboratorii conduce la

dezvoltarea retelei si la crearea unei noi cunoasteri.

Globalizarea cunoasterii impune o noua viziune asupra modului de

abordare a colaborarii în interiorul si în afara organizatiei.

Managerul proiectelor informatice va avea un rol dificil, deoarece va trebui

sa defineasca o noua calitate a relatiilor umane si un nou mod de organizare a

muncii în functie de tipul cunostintelor.

Tehnologiile informatice de tip intranet sau groupware vor deveni

instrument e indispensabile pentru managerul proiectelor informatice care vrea

sa gestioneze eficient cea mai importanta resursa a organizatiei - cunoasterea.

Inteligenta economica devine o resursa strategica, îmbogatita continuu de

utilizarea tehnologiei informatice.

Formarea unei inteligente economice în cadrul organizatiei impune

implicarea salariatilor în:

· elaborarea proiectului de formare;

· recrutarea noilor salariati;

· stabilirea modului de transmitere a cunostintelor inter- individuale;

· elaborarea misiunii organizatiei.

25

Bilantul contabil - sursa informationala fundamentala in analiza financiara

 

 

 

Bilantul contabil – sinteza a fluxurilor informationale financiare ale intreprinderii.

 

Contabilitatea isi aduce o contributie deosebita in stiinta si practica

economica, deoarece, prin intregul sau continut, imbina armonios teoria abstracta cu

realitatea fenomenelor studiate. Prin mecanismul sistemului de conturi, contabilitatea

furnizeaza un sistem de informatii corelat si verificat si, promoveaza rigurozitate si

exactitate in reflectarea fenomenelor economico-financiare.

Adoptarea unor decizii corecte, care sa corespunda pe deplin realitatii si

sa contribuie la rezolvarea multiplelor si complexelor probleme ce pot aparea in

activitatea economico-financiare, este dependenta de calitatea si cantitatea

informatiilor furnizate prin intermediul sistemului informational economic. Toate

masurile intreprinse in vederea perfectionarii sistemului informational economic au

contribuit in egala masura si la perfectionarea contabilitatii.

In cadrul sistemului informational economic, informatiile furnizate de

subsistemul informational contabil detin un rol deosebit de important, deoarece, prin

continutul sau, informatia contabila este exacta, completa si neintrerupta , ea

caracterizand dimensiunea si fluxurile valorice care iau nastere in cadrul procesului

reproductiei sociale si prin intermediul carora se exercita functia financiar-contabila a

intreprinderii.

Desi gama de obiective ale contabilitatii in general si ale contabilitatii

financiare in special este foarte diversa, nu se poate neglija faptul ca produsele finale

ale oricarui sistem contabil sunt documentele de sinteza, iar oferta de informatii

furnizate de aceste documente depinde de utilizatori si, respectiv, de necesitatile lor

informationale. Pentru a putea satisface cerintele informationale ale analizei

26

financiare, contabilitatea a fost confruntata cu necesitatea elaborarii unui procedeu

propriu de generalizare si sintetizare a datelor si informatiilor, ceea ce a implicat

crearea unui instrument corespunzator, si anume bilantul contabil. Termenul

„bilant” deriva de la latinescul „balancia” (balanta, cantar). Bilantul contabil reprezinta

documentul oficial utilizat la incheierea exercitiului financiar.

Creatie a contabilitatii in partida dubla, bilantul, de la a carui atestare in

primul

tratat de contabilitate tiparit in lume a trecut peste o jumatate de mileniu, asigura o

imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare precum si a

rezultatului obtinut.

In calitatea sa de model al patrimoniului, bilantul consolideaza si da

expresie sintetica informatiilor referitoare la formele functionale de investire a

fondurilor in activitatea unui titular de patrimoniu, precum si la modul de formare a

acestora in cadrul relatiilor cu mediul economico-social. El caracterizeaza cifric si in

etalon banesc relatiile de echilibru dimensional si structural dintre mijloacele

economice gestionate de catre titularul de patrimoniu si sursele de procurare ale

acestor mijloace. De asemenea, bilantul evidentiaza si rezultatul financiar obtinut, ca

urmare a consumarii si reproductiei fondurilor investite.

Bilantul contabil are rolul de a generaliza periodic datele contabilitatii

curente si de a stabili pe aceasta cale o serie de indicatori economico-financiari

sintetici, ceea ce ii confera caracterul de model contabil si informational, dar si de

model de gestiune a valorilor materiale si banesti delimitate patrimonial. In plan

informational, bilantul pune in evidenta raporturile cauzale dintre bunurile materile si

bani, ca obiecte de drepturi si obligatii pe de o parte, drepturile si obligatiile titularului

de patrimoniu in legatura cu aceste valori, pe de alta parte, intre alocarea acestor

valori si finantarea lor, intre utilizarea valorilor si reproductia lor. El furnizeaza

informatii de reflectare si control asupra relatiilor de echilibru privind starea si

miscarea patrimoniului.

Ca model de gestiune, bilantul serveste la punerea in miscare a

mecanismelor proprii subiectului de drept orientate spre asigurarea in conditii de

eficienta a reproductiei patrimoniului; pe baza lui se fundamenteaza deciziile privind

27

alocarea, finantarea, utilizarea si recuperarea fondurilor. Totodata, prin bilant se

organizeaza controlul asupra realizarii deciziilor, se asuma drepturi si obligatii, se

stabilesc raspunderi si cointerese cu privire la gospodarirea si dezvoltarea

patrimoniului. De asemenea, bilantul este folosit ca instrument de cunoastere a

normelor referitoare la conservarea, administrarea si dreptul de dispozitie asupra

patrimoniului. Spre deosebire de cont si sistemul de conturi, prin care se asigura

descrierea si analiza morfologiei financiare a patrimoniului, bilantul realizeaza sintaxa

acestei structuri .

Prin potentialul documentar, prin modul de participare la circuitul

„informatie- analiza-decizie”, bilantul se constituie ca o baza de referinta, ca oferta

penetranta si cu efect catalizator in procesul conducerii activitatii economico-

financiare. Datele din bilant fundamenteaza procesul decizional, iar prin urmarirea

miscarilor ce intervin in structura elementelor patrimoniale se efectueaza controlul

derularii acestor procese, analizand rezultatele obtinute in raport cu parametrii care

au stat la baza adoptarii deciziilor.

Prin structura sa si prin modul de grupare a indicatorilor, bilantul contabil

ofera posibilitatea aprecierii situatiei financiare a intreprinderii si raspunde

necesitatilor de informare ale utilizatorilor, furnizand, totodata, datele necesare

elaborarii prognozelor.

Bilantul contabil surprinde situatia patrimoniala a intreprinderii la un

moment dat, furnizand informatii cu privire la echilibrul financiar al intreprinderii.

Utilizarea bilantului contabil ca instrument de analiza a activitatii

economico-financiare la nivel micro si macroeconomic, ii confera acestuia

caracteristicile unui model economic.

In Romania ultimilor ani, stiinta economica a facut pasi seriosi inainte in

ceea ce priveste perfectionarea modelelor de analiza a activitatii economico-

financiare a intrepinderilor in contextul trecerii la economia de piata. A fost deschis

astfel camp larg cercetarilor in domeniul economic si au fost introduse procedee si

concepte noi de analiza utilizate curent in tarile cu o economie de piata avansata,

cum ar fi: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria pozitiva,

trezoreria negativa, trezoreria neta, fluxul de numerar (engl. „cash-flow”) etc.

28

Analiza bilantului stabileste gradul de independenta financiara in functie

de structura finantarii, dependenta intreprinderii de creditorii sau de bancile

creditoare.

Bilantul poate fi considerat a fi „cel mai reprezentativ instrument de

inregistrare si control folosit de contabilitate, pentru realizarea acesteia, deosebit de

util pentru analiza situatiei financiare si caracterizarea activitatii economice a

intreprinderii intr-o anumita perioada de gestiune, atat in totalitatea lor, cat si pe

diferite stadii ale circuitului economic, cu indicarea beneficiului sau pierderii realizate;

elementul principal pentru explicarea dublei inregistrari; mijlocul de a oglindi la un

moment dat situatia intreprinderii evaluata in bani prin punerea fata in fata a

mijloacelor si resurselor; un calcul de sinteza al contabilitatii, prin care se prezinta la

un moment dat situatia economica dintr-un perimetru al miscarilor de valori, evaluata

in bani, punandu-se fata in fata activul cu pasivul; un document contabil alcatuit pe

baza datelor evidentei contabile, asa cum rezulta ele din inregistrarile curente facute

in conturi; instrument specific contabilitatii, cu ajutorul caruia se prezinta in mod

centralizat si grupate sistematic datele contabile privind situatia valorica a mijloacelor

economice, sursele de formare ale acestora si rezultatele activitatii la un moment dat

”.

 

 

Cateva dimensiuni istorice ale bilantului contabil

 

De mai mult de jumatate de mileniu, contabilitatea opereaza sub principiul

partidei duble. Cu toate acestea, abia in secolul al XIX-lea, gratie marilor intreprinderi

industriale si comerciale, incepe sa se analizeze si sa se masoare periodic

patrimoniul, cu ajutorul bilantului si rezultatul, cu ajutorul contului de profit si pierdere.

O astfel de practica isi gaseste explicatia prin cateva fenomene: numarul societatilor

pe actiuni se multiplica, se separa conducerea intreprinderii de proprietari, managerii

fiind obligati sa informeze periodic asupra modului in care a gestionat patrimoniul si

29

activitatea; contabilul apare ca un mediator intre proprietari si manageri, ramanand,

totusi, subordonatul acestora din urma etc.

Pana in secolul al XIX-lea, exista adesea tendinta de a se confunda, in

procesul contabil, bunurile intreprinderii cu cele ale proprietarilor sai. Incepand cu

acest secol, se poate vorbi de actiunea principiului entitatii in contabilitate.

Intr-o formula generala, bilantul a fost si este considerat un document de

sinteza care permite sa se cunoasca, la un moment dat, patrimoniul unui comerciant,

persoana fizica sau juridica, patrimoniu definit ca ansamblul drepturilor si obligatiilor

unui comerciant..

De asemenea, bilantul a fost si este inca recunoscut ca un instrument

static. Abordarii statice a bilantului i s-a opus, o data cu opera profesorului german

Eugen Schmalenbach (Dznamische Bilanz, 1920), o abordare diametral opusa, cea

dinamica. Viziunii traditionale despre bilant, asimilat unui inventar patrimonial

condensat, Schmalenbach i-a opus conceptia sa referitoare la un bilant ca

reprezentare a „fortelor intreprinderii”. El a constatat ca este mult mai important

pentru managerii intreprinderii sa masoare sanatatea acesteia decat sa cunoasca

valoarea intrinseca a elementelor care compun cele doua parti ale bilantului, activul

si pasivul.

Jacques Richard (Comtabilites et practiques comptable, Dalloz, 1996)

contrapune cele doua tipuri de contabilitati:

- o contabilitate care, pentru a construi bilantul, nu retine, decat valorile

corespunzatoare lichidarii intreprinderii, altfel spus o contabilitate statica;

- o contabilitate care tine cont de valorile in miscare,

independent de ce se intampla cu ele in caz de lichidare a intreprinderii, adica o

contabilitate dinamica. El pledeaza pentru o contabilitate de tip dinamic.

Lucrarea „Bilantul dinamic” a generat un alt mod de a gandi contabilitatea.

Multe din ideile lui Schmalenbach au constituit puncte de plecare pentru reflectii

ulterioare. In definitia data astazi elementelor reprezentand activul bilantier, in

cadrele contabile conceptuale ale tarilor anglo-saxone si in cel international, este

prezenta sintagma „resurse ... susceptibile sa genereze avantaje economice viitoare”

30

(„posturi in suspensie ca forte ce concura la formarea rezultatului”, in viziunea lui

Schmalenbach).

 

 

Idei exprimate in literatura de specialitate cu privire la bilantul contabil

 

In decursul timpului, profesionistii au formulat diferite definitii ale bilantului,

care se disting prin anumite nuante de exprimare. Cu titlu de exemplu iata cateva

dintre ele:

„Bilantul reprezinta forma intrebuintata de practica vietii economice, pentru

prezentarea scrisa a averii, obligatiilor, a capitalului propriu, precum si a

folosirii averii si inlocuirii sale dupa norme care s-au dovedit deosebit de utile

conducerii economice eficiente” (Walter Le Coutre).

„Bilantul reprezinta un mijloc de calcul si reprezentare a veniturilor si

cheltuielilor, incasarilor si platilor, deci de prezentare in dinamica a rezultatelor

activitatii intreprinderii” (E. Schmalenbach).

„Bilantul reprezinta prezentarea sumara a inventarului intreprinderii sub forma

unui tablou similar structurii contului” (I. N .Evian).

„Bilantul reprezinta situatia patrimoniala definitiva prezentand in forma

contabila activul si pasivul patrimoniului impreuna cu influentele (rezultatele)

modificarilor lui initiale; bilantul este contul contabil prin care se includ toate

conturile de activ si de pasiv, care se trec asupra gestiunii viitoare,

reprezentand existenta de activ si de pasiv, spre a se redeschide anul viitor”

(Sp. Iacobescu).

„Bilantul reprezinta situatia contabila reprezentand in mod concentrat, dar

separat, activul si pasivul, cu elementele componente ale unei unitati

economice evidentiind rezultatele intr-o perioada de timp determinata” (V. M.

Ioachim).

„Bilantul reprezinta instrumentul principal si caracteristic de sintetizare si

generalizare la un moment dat, pe baza principiului dublei reprezentari a

31

datelor si informatiilor contabile privind mijloacele economice si sursele lor de

formare, cat si rezultatele activitatii la toate verigile economiei nationale” (C. G.

Demetrescu).

„Bilantul reprezinta un model sintetic prin intermediul caruia se asigura o

abordare a structurii economico-fiananciare a unitatii pornind de la partile sale

componente catre caracteristicile de ansamblu” (M. Ristea).

„Bilantul este o reprezentare a utilizarilor si resurselor de care dispune o

unitate patrimoniala la un moment dat” (N. Feleaga si I. Ionascu).

Din opiniile exprimate, rezulta anumite elemente comune care se

regasesc , potrivit carora bilantul:

- este un document de sinteza contabila si instrument practic de gestiune

a patrimoniului;

- reflecta averea intreprinderii si evolutia acesteia, precum si sursele ei de

finantare;

- permite determinarea rezultatului aferent unui exercitiu;

- este instrument de inchidere si deschidere a gestiunii exercitiului;

- constituie sursa de informatii pentru analiza situatiei financiar-

patrimoniale, materializandu-se principalele functii ale bilantului: functia de reflectare

si generalizare, de control si de analiza, de instrument de echilibru economico-

financiar, de decontare a patrimoniului si de previziune.

Scurta prezentare a teoriilor bilantului

 

Ca instrument principal de materializare a principiilor contabile, bilantul a

constituit obiectul de studiu al specialistilor, de la inceputul utilizarii lui, conturandu-se

astfel mai multe teorii. Teoriile bilantului au in vedere continutul, scopul urmarit si

modalitatea de evaluare a posturilor din bilant. Ceea ce diferentiaza si nuanteaza

dupa caz, o teorie de alta este modul lor de divizare si agregare a acestor structuri

(posturi). Cele mai importante teorii asupra bilantului sunt:

32

Toeria statica a bilantului, elaborata dupa unele pareri de H. Nicklisch, iar

dupa altele de Walter le Coutre, potrivit careia bilantul, prin continutul lui,

caracterizeaza la un moment dat situatia patrimoniului si rezultatul financiar.

Elementele patrimoniale cuprinse in bilant sunt evaluate la pretul lor de

procurare. Dupa aceasta teorie, bilantul static devine un mijloc de constatare

si de calculare a patrimoniului la un moment dat, dar nu si un mijloc de calcul

al rezultatului financiar, care apare ca o modificare de avere (crestere in cazul

profitului, micsorare in cazul pierderii).

Teoria dinamica a bilantului (elaborata de E. Schmalenbach) considera ca

functia principala a bilantului o reprezinta determinarea rezultatului financiar.

In activ mijloacele au un caracter tranzitoriu, o parte din ele identificandu-se cu

viitoare cheltuieli sub forma de consumatii naturale sau plati, iar o alta parte cu

venituri viitoare sub forma de incasari, dupa cum obligatiile reprezinta

cheltuieli si plati viitoare.

Teoria eudinamica a bilantului este o continuare a teoriei dinamice, potrivit

careia se considera ca pentru mentinerea substantei patrimoniului si

determinarea unui rezultat financiar real, elementele patrimoniale trebuie

evaluate la preturile „prudentei maxime”, astfel incat sa se tina seama de

riscurile sigure si probabile la care este supusa intreprinderea, precum si

veniturile realizate de fapt.

Teoria organica a bilantului (elaborata de Fr. Schmidt) are in vedere faptul

ca bilantul trebuie sa asigure posibilitatea evidentierii atat a marimii

patrimoniului (averii), cat si valorificarea acestuia, marcata prin rezutatul

obtinut, influentat atat de activitatea proprie, cat si de mecanismele pietei.

Realizarea acestui deziderat este posibila prin folosirea in evaluare a pretului

zilei.

Teoria pagatorica a bilantului (elaborata de E. Kosial) are la baza calculatia

totala a rezultatelor financiare prin bilant, in care se compara totalitatea platilor

si incasarilor, rezultand un sold sub forma de disponibilitati, care ar fi

echivalentul rezultatului (profit). Elementele bilantului pagatoric sunt pentru

activ cele de incasari, venituri , creante si rezerve, iar pentru pasiv cele de

plati, cheltuieli, obligatii pentru sume primite (avansuri primite). Delimitate in

timp, veniturile si cheltuielile se grupeaza in anticipate, curente si trecute.

33

Teoria unitara realizeaza o simbioza a teoriei statice si dinamice care, practic

au aceeasi importanta pentru intreprindere, in sensul ca bilantul este la fel de

important atat in cunoasterea evolutiei patrimoniului, cat si a rezultatului

fiecarui exercitiu. Structura elementelor patrimoniale in bilant trebuie facuta in

raport atat cu caracterul si rolul lor in activitatea intreprinderii, cat si cu relatiile

de drepturi si obligatii ce se nasc pentru intreprindere in cursul desfasurarii

activitatii ei.

Teoria nominalista a bilantului potrivit careia continutul bilantului se

fundamenteaza pe elementele de venituri si cheltuieli, ca principale

componente ale procesului de exploatare, care cuprinde o serie de circuite

economice, ale caror extremitati le formeaza liciditatile (banii). La data

intocmirii bilantului anual elementele patrimoniale se afla in stare diferita in

raport cu revenirea lor in stare baneasca. In consecinta, veniturile si

cheltuielile sunt evaluate fictiv, iar calculele efectuate pe baza bilantului au un

caracter relativ. Numai la lichidarea intreprinderii se poate intocmi un bilant

real, cand intregul patrimoniu este transformat in bani.

Teoria bilantului multiplu are in vedere dubla reprezentare a patrimoniului –

ca principiu de baza al contabilitatii – in conditiile in care bilantul este folosit ca

model de stare si miscare, bazat pe calcul economic, pentru reflectare in

conturi si previziune a activitatii intreprinderii.

Teoria bilantului functional considera bilantul ca fiind ansamblu de stocuri

de utilizari si stocuri de resurse. Aceasta conceptie permite investigarea

activitatii pe cicluri de operatii, luand in considerare rolul fiecaruia in

functionarea intreprinderii. Elementele patrimoniale sunt evaluate la preturile

de achizitie, neluandu-se in considerare valoarea lor reala.

Elementul important consta in faptul ca bilantul trebuie sa fie astfel

conceput incat sa asigure informatia necesara pentru analiza situatiei financiar-

patrimoniala a intreprinderii, intrucat, „cifrele bilantului nu vor capata semnificatia lor

reala decat printr-o analiza si interpretare care le va confrunta cu trecutul, le va face

sa traiasca in prezent si le va evalua in viitorul probabil” (F. G. Snozii).

 

 

34

Bilantul si conceptul juridic al patrimoniului

 

Din punct de vedere juridic, bilantul sintetizeaza starea patrimoniala,

respectiv ansamblul drepturilor si angajamentelor patrimoniale existente la un

moment dat. Bilantul constituie reprezentarea patrimoniului unui agent economic:

intreprindere, individ, societate, asociatie, cooperativa...

Drepturile patrimoniale cuprind drepturile de proprietate si cele de

creanta si confera titularilor o putere asupra bunurilor (drepturi de proprietate), sau

posibilitatea obtinerii unor prestatii din partea altor persoane (drepturi de creanta).

Bilantul prezinta in activ, pe baza evaluarii monetare, aceste componente ale

drepturilor patrimoniale.

Drepturile de proprietate confera titularilor lor posibilitatea de a utiliza un

obiect in scopul consumului sau produtiei, permitand astfel sa se obtina un venit si

posibilitatea de a transmite acel obiect altei persoane.

O intreprindere detine asemenea drepturi de proprietate asupra unui

ansamblu variat de obiecte. Unele sunt bunuri materiale cum ar fi terenurile, cladirile,

stocurile de marfuri, de materii prime, de produse finite etc. Dar si unele bunuri

imateriale pot reprezenta drepturi de proprietate, cum ar fi: brevetele, licentele,

concesiunile, programele informatice, marci de fabrica si alte elemente necorporale.

In al doilea rand, drepturile patrimoniale inglobeaza drepturile de creanta,

adica drepturile asupra tertilor. Ele corespund angajamentelor contractate cu diferiti

parteneri in interesul intreprinderii. Astfel, clientii carora le-a fost acordat un termen

de plata si-au luat angajamentul de a plati suma stabilita la o scadenta ulterioara

livrarii bunurilor sau serviciilor. De asemenea, beneficiarii unui imprumut sunt debitori

ai intreprinderii si se angajeaza sa restituie in viitor suma si sa plateasca dobanzile

prevazute. Drept urmare, conturile de imobilizari, clienti si debitori corespunzatoare

drepturilor de proprietate si de creanta se vor gasi in activul bilantului.

Angajamentele patrimoniale corespund obligatiilor pe care

intreprinderea le are la o anumita data. Aceste angajamente pot fi diferentiate dupa

originea lor. Unele constituie consecinta unei decizii voluntare, in timp ce altele

35

corespund obligatiilor impuse intreprinderii. Astfel, atunci cand intreprinderea

contracteaza un imprumut sau cand solicita amanarea obligatiei de plata fata de

furnizor, ea isi ia angajamente in mod liber, care se concretizeaza in datorii. In

schimb, cand intreprinderea este supusa impozitarii, datoria fiscala nu rezulta dintr-

un angajament voluntar, ci dintr-o prelevare obligatorie care-i este impusa.

Angajamentele patrimoniale pot fi diferentiate de asemenea, dupa

efectele lor, in angajamente corespunzatoare datoriilor si corespunzatoare

capitalurilor proprii. Cele corespunzatoare datoriilor implica, in general, pentru

intreprindere obligatia de plata a dobanzilor si de rambursare a datoriilor, in functie

de modalitatea si scadenta convenita in contract. Angajamentele corespunzatoare

capitalurilor proprii apar in legatura cu remunerarea proprietarilor fondurilor puse la

dispozitia intreprinderii sub forma de aport initial la constituirea capitalului social, fie

pentru aportul nou cu ocazia unei cresteri de capital, fie pentru acceptarea mentinerii

profiturilor nedistribuite, care, in fapt reprezinta reprezinta rezerve ce vor majora

capitalul propriu, prin incorporarea lor in cuantumul acestuia.

Capitalurile proprii exprima valoarea drepturilor pe care proprietarii le detin

asupra intreprinderii, cu toate ca angajamentele de remunerare si de rambursare

luate de aceasta fata de proprietarii sai sunt nesigure. Astfel, proprietarii nu

beneficiaza de nici o garantie ferma care sa le asigure recuperarea fondurilor

investite si nici de o certitudine in ceea ce priveste data unei eventuale recuperari. In

legatura cu remunerarea capitalurilor investite, exista riscul de nedistribuire a

dividendelor, in ipoteza in care rezultatele obtinute de intreprindere vor fi slabe. In

compensarea riscurilor care decurg din aceasta nedeterminare, proprietarii pot

beneficia de trei avantaje majore si anume: dividende superioare, daca

intreprinderea are o evolutie financiara favorabila si degaja rezultate bune la sfarsitul

exercitiului contabil (remunerarea nefiind garantata in caz contrar), cresterea valorii

capitalurilor proprii, deci a bogatiei pe care proprietarii o detin in intreprindere (chiar

daca nu poate fi avut in vedere un anumit termen pentru recuperarea sa) si dreptul

de participare la deciziile majore din viata intreprinderii (in special la cele referitoare

la desemnarea conducerii acesteia).

 

36

Abordari contemporane privind bilantul contabil

 

A. Abordarea patrimoniala a bilantului contabil

O prima grupa de abordari sunt concentrate pe conceptul de patrimoniu.

Determinarea, structura si cunoasterea patrimoniului de realizeaza cu ajutorul

bilantului. Patrimoniul este format din ansamblul bunurilor (corporale si necorporale),

al drepturilor si obligatiilor ce caracterizeaza situatia unei entitati patrimoniale la un

moment dat.

In literatura de specialitate, autohtona si straina, au fost formulate mai

multe acceptii ale conceptului de patrimoniu – juridica, economica si economico-

juridice.

Din punct de vedere economic, bilantul prezinta capitalurile titularului de

patrimoniu. Capitalurile sunt reprezentate atat sub aspectul originii lor, respectiv

resursele (aporturi la capital, rezerve, datorii, beneficii etc.), cat si al modului de

utilizare (bunuri economice, creante, pierderi etc.). Acest mod de interpretare

genereaza ecuatia bilantiera de tip economic:

Utilizari = Resurse

Pe plan procedural, forma cea mai simpla de regasire a ecuatiei bilantiere

este:

Active = Pasive

Modelul economic de bilant permite sa se raspunda la intrebari ca: „de

unde vin fondurile necesare finantarii intreprinderii sau, altfel spus, de cine este ea

finantata?”; „care sunt necesitatile intreprinderii sau altfel spus, care a fost utilizarea

data resurselor de care aceasta dispune?”.

Din punct de vedere juridic, un bilant reflecta: drepturile de proprietate si

de creanta, clasificate intr-o ordine rationala, datoriile intreprindeii fata de terti (la

modul general, creditori ai acesteia) si datoriile ei fata de aportorii de capitaluri pe

baza de risc (a.sociati), clasificate intr-o ordine rationala.

37

Potrivit conceptiei patrimoniale privind intreprinderea, aceasta apare ca o

entitate juridico-economica ce poseda un patrimoniu inventariat in activul bilantier

(bunuri si creante), datorii si capitaluri proprii.

La data inchiderii exercitiului, expresia valorii patrimoniale privind

intreprinderea o reprezinta activul net contabil, respectiv capitalurile proprii

determinate ca diferenta intre activul total (exclusiv activele fictive) si datoriile totale

contractate sau prin insumarea capitalului social, a rezultatelor si a rezervelor ce se

cuvin actionarilor.

Pornind de la abordarea juridica a bilantului, analistii financiari utilizeaza

conceptul de situatie neta, care reprezinta valoarea drepturilor pe care le poseda

proprietarii asupra entitatii patrimoniale, altfel spus , valoarea datoriilor intreprinderii

fata de proprii asociati:

S = A – D

in care: S = situatia neta

A = active

D = datorii fata de terti

Situatia neta evidentiaza sumele ce vor reveni asociatilor sau actionarilor

in caz de lichidare, daca cesiunea elementelor de activ (exclusiv nonvalorile) asigura

lichiditati la un nivel corespunzator valorii nete bilantiere a acestora si daca nu apar

datorii necontabilizate. In literatura de specialitate, se intalnesc drept termeni

echivalenti patrimoniul si, mai ales patrimoniu net.

 

B. Abordarea functionala a bilantului contabil

Daca analiza financiara pe baza bilantului patrimonial poate fi considerata

ca a.vand un caracter static, care nu permite evidentierea legaturilor semnificative

dintre resurse si nevoi, conceptia functionala a bilantului raspunde exigentelor unei

analize dinamice, deoarece se bazeaza pe ipoteza continuitatii activitatii.

38

Abordarea de tip functional presupune tratarea bilantului contabil

prezentat de intreprindere, prin regruparea functiilor acesteia. Potrivit acestei

conceptii, activitatea unei intreprinderi este analizata pe cicluri de operatiuni, luand in

considerare rolul fiecarui ciclu in functionarea acesteia.

Analiza bilantului functional isi propune sa investigheze nevoile

intreprinderii si modul de finantare al acestora, prin realizarea unui instantaneu al

derularii difertelor cicluri.

Elementele bilantului functinal trebuie reclasificate dupa criteriul duratei

(cu durata peste un an si, respectiv, cu durata sub un an), fapt ce permite trecerea

de la bilantul functional la bilantul financiar.

 

C. Abordarea bilantului contabil potrivit conceptiei anglo-xaxone si

nord- ameriana.

Potrivit conceptiei anglo-saxone, care exclude judecatile patrimoniale,

bilantul contabil este documentul de sinteza care prezinta situatia financiara a firmei.

In contabilitatile anglo-saxone, domina principiul prevalentei economicului asupra

juridicului.

Complementar rolului sau de a completa informatiile privind „compozitia

beneficiului”, bilantul contribuie la furnizarea bazei informationale privind evaluarea

structurii capitalului, calcului ratei de randament si de determinare a lichiditatii si

flexibilitatii financiare a intreprinderii.

Modelele de prezentare si de intocmire a bilantului variaza de la o tara la

alta. Principalele elemente care diferentiaza prezentarea bilantului in diferite tari sunt:

ordonarea activelor si pasivelor, si modul de inscriere a rezultatului in bilant.

Ordonarea activelor dupa lichiditatea lor si a pasivelor dupa exigibilitatea acestora

constituie o optiune universala. Aceasta optiune este aplicata dupa doua modalitati

distincte in diferite tari. O prima modalitate de prezentare consta in clasarea

elementelor de activ in ordinea lichiditatii crescatoare si a elementelor de pasiv in

ordinea exigibilitatii crescatoare (Franta, Belgia, Germania). Ce-a de-a doua

modalitate de prezentare, utilizata de tarile anglo-saxone, claseaza elementele de

39

activ dupa lichiditatea descrescatoare, iar elementele de pasiv dupa exigibilitatea

descrescatoare, ceea ce evidentiaza faptul ca accentul este pus pe lichiditatile si

exigibilitatile imediate.

La intreprinderile nord-americane, bilantul contabil poate fi prezentat fie in

format orizontal (in cont), fie in format vertical (in lista). Indiferent de forma de

prezentare, bilantul include trei mase valorice: activele (engl. „assets”), datoriile

(engl. „liabilities”) si capitalurile proprii (engl. „shareholders equity”).

Formatul orizontal probeaza o data in plus importanta elementelor pe

termen scurt, in timp ce prezentarea verticala pune in evidenta prioritatea tertilor

(creditorilor) fata de proprietari. Situatia neta (capitaluri proprii) are semnificatia unei

„parti reziduale”. 

Analiza lichiditate-exigibilitate se sprijina, pe de o parte, pe conceptia

patrimoniala a intreprinderii, iar, pe de alta parte, pe criteriile de clasificare a

posturilor bilantiere.Analiza bilantului prin prisma lichiditatii/exigibilitatii si flexibilitatii

financiare permite evaluarea riscului si a misarilor viitoare de trezorerie.

Lichiditatea exprima capacitatea unui activ de a fi transformat intr-un

interval de timp in disponibilitati, iar exigibilitatea se refera la perioada de timp

necesara pentru ca o datorie sa poata fi achitata.

Flexibilitatea financiara reprezinta capacitatea de adaptare financiara a

firmei la schimbari, respectiv aptitudinea acesteia de a proceda la modificarea

valorilor si a calendarului miscarilor de trezorerie, in scopul satisfacerii unor nevoi si

situatii neprevazute.Unei intreprinderi ii lipseste flexibilitatea, atunci cand nivelul

lichiditatilor sale este insuficient pentru a face fata achitarii la scadenta a datoriilor

sau pentru a asigura finantarea cresterii sale economice. O intreprindere care

sesizeaza cu usurinta oportunitatile de investitii si dispune de disponibilitatile care ii

permit a face fata unor situatii dificile si neprevazute, poate fi considerata a avea un

grad ridicat de flexibilitate financiara.

 

Structuri bilantiere utilizate in practica mondiala

40

Directivele Uniunii Europene si bilantul contabil

Uniunea Europeana si-a concentrat eforturile pe linia armonizarii

sistemelor de contabilitate si a intocmirii rapoartelor societatoilor comerciale, fapt

concretizat in elaborarea de directive, fiecarui stat membru revenindu-i obligatia

incorporarii acestora in legislatia proprie. Armonizarea are drept atribut realizarea

comparabilitatii intre diferitele norme.

Preocuparile armonizarii contabilitatii s-au concretizat la nivelul Uniunii

Europene, in adoptarea urmatoarelor trei documente semnificative: Directiva a IV-a,

Directiva a VII-a si Directiva a VIII.

Directiva a VII-a are ca obiect conturile consolidate si a fost adoptata la

13 iunie 1983 de catre Uniunea Europeana.

Directiva a VIII-a cuprinde prevederi utile in domeniul unui control

competent in materie de legalitate a bilanturilor incheiate de societatile comerciale.

Directiva a IV-a, elaborata la 25 iulie 1978 si revizuita la 8 noiembrie

1990, a vizat cu predilectie coordonarea dispozitiilor nationale referitoare la structura

si continutul conturilor anuale, si ale raportului de gestiune, modurile de evaluare cat

si publicaea acestor documente pentru societatile de capitaluri ( societatile cu

raspundere limitata si societatle pe actiuni).

Directiva a IV-a a prevazut doua scheme pentru bilant, din care doar una

trebuie aplicata la alegere:

- prima schema (descrisa de articolul 9) prezinta bilantul sub forma

bilaterala, format orizontal (de cont);

- a doua schema (descrisa de art. 10 ) prezinta bilantul contabil sub forma

de lista, format vertical.

Schema descrisa de articolul 9 prevede in partea stanga activul,

descompus in sase mari rubrici, notate de la A la F, iar in partea dreapta, pasivul,

descompus in cinci mari rubrici, notate de la A la E:

Bilantul contabil format orizontal (in cont):

41

ACTIV Sume PASIV Sume

A. CAPITAL SUBSCRIS

NEVARSAT   A. CAPITALURI PROPRII  

B. CHELTUIELI DE

CONSTITUIRE   I. Capital subscris  

C. ACTIV IMOBILIZAT   II. Primele de emisiune  

I. Imobilizari necorporale   III. Rezerve din reevaluare  

II. Imobilizari corporale   IV. Rezerve  

III. Imobilizari financiare   V. Rezultate reportate  

D. ACTIV CIRCULANT   V. Rezultatul exercitiului  

I. Stocuri

 

B. PROVIZIOANE PENTRU

RISCURI SI CHELTUIELI  

II. Creante   C. DATORII  

III. Valori mobiliare  

D. CONTURI DE

REGULARIZARE  

IV. Disponibil in banci,

disponibil in cont de cecuri

postale, in cecuri si casa   E. BENEFICIUL EXERCITIULUI  

E. CONTURI DE

REGULARIZARE      

F. PIERDEREA

EXERCITIULUI      

 

Directiva a IV-a lasa posibilitatea inscrierii creantei privind capitalul

subscris nevarsat, ca prima rubrica a activului (asa cum rezulta din schema de mai

sus) sau ca un element component al activului circulant (rubrica de creante).

Cheltuielile de constituire sunt inscrise distinct, inaintea activului imobilizat,

dar directiva lasa si posibilitatea inscrierii lor ca element component al activelor

necorporale (acceptandu-se judecata ca astfel de cheltuieli reprezinta un element de

activ fictiv, necesitatea capitalizarii lor fiind o optiune de probat).

42

Directiva prezinta beneficiul sau pierderea ca ultima rubrica a pasivului,

respectiv, a activului bilantier. Totusi, ea lasa legislatiilor nationale posibilitatea de a

inscrie, cu semne diferite, aceste elemente, in structura rubricii A din pasiv (in

componenta capitalurilor proprii).

Directiva reuneste sub acelasi element cheltuielile in avans si veniturile de

primit, considerandu-le in virtutea actiunii principiului independentei exercitiilor,

conturi de regularizare. Acest element poate sa fie prezentat fie in cadrul unei rubrici

distincte in structura creantelor, fie in rubrica E din activ.

In acelasi mod Directiva a IV-a runeste sub acelasi element cheltuielile de

platit si veniturile in avans, considerandu-le conturi de regularizare, in virtutea actiunii

principiului independentei exercitiilor. Acest element poate sa fie prezentat fie in

cadrul unei rubrici distincte, in structura rubricilor de datorii, fie in rubrica D din pasiv.

Rolul bilantului contabil in analiza situatiei financiare si patrimoniale a firmei

Rolul bilantului contabil în analiza situatiei financiare si patrimoniale a firmei

Obiectivul esential al analizei financiare îl reprezinta gasirea modalitatilor de

actiune pentru asigurarea echilibrului între resursele mobilizate de firma si modul de

utilizare a acestora. De aceea, aprecierea situatiei financiare si patrimoniale la nivelul

firmei face obiectivul oricarei analize financiare, indiferent de categoria utilizatorilor

carora le este destinata.

Astfel, prin prisma intereselor actionarilor, se apreciaza ca firma are o buna

situatie financiara daca rentabilitatea pe care i-o ofera un astfel de plasament

compenseaza riscul la care se expune. Pentru acestia, simptomele dezechilibrului

financiar apar atunci când nu obtin rentabilitatea fondurilor propii pe care ei o doresc,

tinând seama de riscul economic, financiar si de faliment.

Pentru manager, aprecierea situatiei este legata, ca si la actionari, de

obiectivul maximizarii valorii întreprinderii, la care se adauga criterii de flexibilitate

financiara, de crestere economica si de autonomie financiara.

Pentru creditori, este important sa aiba garantia ca au asigurata rambursarea

creantelor lor, inclusiv remuneratia cuvenita. Pentru acestia prezinta interes, în primul

rând, lichiditatea, solvabilitatea si capacitatea de plata a firmei.

Analiza situatiei financiar-patrimoniale se axeaza pe urmatoarele probleme esentiale:

43

- analiza dinamica si structurala a situatiei financiar-patrimoniale;

- analiza echilibrului financiar;

- analiza eficientei utilizarii patrimoniului întreprinderii.

Sursele informationale de baza pentru o astfel de analiza le reprezinta situatiile

financiar-contabile ale întreprinderii. Pentru a raspunde cerintelor diferitelor categorii

de utilizatori, acestea sunt supuse unor prelucrari, obtinându-se bilantul financiar si

bilantul functional.

Pentru analiza situatiei financiare si patrimoniale a firmei, un rol esential îl au

situatiile financiar-contabile pe care trebuie sa le întocmeasca fiecare societate

comerciala.

Aceste situatii reprezinta un instrument de mare importanta în procesul

conducerii, fiind necesare si recuperarea fondurilor, cât si pentru organizarea

controlului asupra realizarii deciziilor luate, precum si pentru stabilirea unor drepturi si

obligatii, a unor raspunderi si cointeresari provenite din activitatea de gospodarire si

dezvoltare a patrimoniului firmei.

Informatiile din situatiile financiare au un rol deosebit de important atât pentru

conducerea unitatii patrimoniale, cât si pentru organele din afara unitatii, interesate

sa cunoasca activitatea si rezultatele firmei.

Situatiile financiare si contabile fac parte din categoria documentelor contabile

oficiale pentru exercitarea controlului si analizei patrimoniului si activitatii firmei, care

pot fi admise ca proba in justitie.

In modelul elaborat de Ministerul Finantelor, pe baza recomandarilor cuprinse în

Standardele Internationale de Contabilitate (IAS), situatiile financiare au cinci

componente:

- bilantul contabil;

- contul de profit si pierdere;

- situatia modificarii capitalului propriu;

- situatia fluxurilor de trezorerie;

- politici contabile si note explicative.

Adoptarea în contabilitatea româneasca a terminologiei "bilant contabif'este

motivata de faptul ca modelul propriu bilantului caracterizeaza patrimoniul în

totalitatea sa si asigura informatia sintetica si analitica referitoare la situatia financiar-

patrimoniala, integritatea si eficienta economica a folosirii resurselor titularului de

patrimoniu. Celelalte parti componente ale bilantului contabil au capatat diverse

44

continuturi si denumiri în raport cu latura patrimoniului reprezentata si au rolul de a

dezvolta în plan informational indicatorii economico-financiari.

Gestionarea riscurilor unui proiect

Firma Standish Group a derulat in anul 1995 un studiu asupra a peste 1000 de manageri, obiectul acestuia fiind constituit de principalele motive si riscuri care duc la esecul unui proiect. Pe primele 10 locuri care au rezultat in urma acestui studiu, s-au situat riscurile de mai jos:

Cerintele incomplete privind proiectul

Partenerii neimplicati total in proiect

Insuficienta resurselor

Estimarea nerealista a rezultatelor proiectului

Suportul executiv insuficient

Schimbarile survenite in timpul derularii proiectului

Planificarea precara a activitatilor

Lipsa elementelor esentiale pentru derularea proiectului

Managementul defectuos

Suportul tehnologic slab

Riscul este un fenomen intalnit in viata de zi cu zi a oricarei institutii, el fiind asociat de cele mai multe ori cu termenul de „nesiguranta”. Potrivit dictionarului Webster, riscul este vazut ca o „posibilitate de a suferi o pierdere”. Iar acest lucru se intampla ori pentru ca in derularea proiectului a intervenit un lucru neplanificat, ori pentru ca un lucru care a fost planificat nu s-a intamplat tocmai asa cum a fost prevazut.

Riscurile pot avea atat un caracter intern, referindu-ne aici la greselile manageriale, cat si un caracter extern reprezentat practic de orice eveniment din afara organizatiei care poate afecta in mod negativ derularea proiectului. Persoana responsabila de managementului riscului trebuie sa aiba in vedere acesti factori interni si externi si sa monitorizeze in permanenta situatiile de risc. Mai exact, ea trebuie sa elaboreze un plan de management al riscului, iar, atunci cand acesta apare, sa stie cum sa il diminueze si sa il controleze.

Managementul riscului presupune parcurgerea a 6 etape esentiale:

45

Descrierea contextului

Identificarea riscurilor

Analiza si ierarhizarea riscurilor

Elaborarea planului de managementul riscurilor

Implementarea planului de managementul riscurilor

Monitorizarea si actualizarea planului initial de managementul riscurilor

Pentru a sti ce trebuie sa previna, un manager de proiect trebuie sa identifice mai intai eventualele riscuri. De aceea, este absolut necesar ca fiecare manager de proiect sa raspunda pentru inceput la urmatoarele intrebari:

Ce reprezinta riscul pentru acest proiect? Ce reprezinta riscul pentru o anumita activitate a proiectului? Ce riscuri exista? Ce probabilitate au acestea sa se produca? Care sunt pierderile ce pot rezulta din aceste riscuri? Care sunt alternativele de rezolvare a situatiei de criza?

O metoda foarte des intalnita in identificarea si analizarea riscurilor este metoda biletelelor Crawford, care presupune ca managerul de proiect sa raspunda cu cate un alt raspuns de 10 ori consecutiv la intrebarea: „Care credeti ca este cel mai mare risc pentru proiectul dvs?”.

Este foarte important ca dupa ce identificam riscurile sa le analizam si sa le ierarhizam in functie de impactul lor si de probabilitatea de a se intampla, astfel:

Riscuri cu impact mare si probabilitate mare Riscuri cu impact mare si probabilitate mica Riscuri cu impact mic si probabilitate mare

Bineinteles, exista si cateva strategii generale pe care le are la dispozitie un manager atunci cand doreste sa reduca riscurile din cadrul proiectului sau:

Acceptarea riscurilor presupune ca managerul de proiect este perfect constient de dimensiunea mica a riscurilor aparute la un moment dat si ia decizia de a nu actiona in nici un fel pentru inlaturarea sau diminuarea acestora.

Evitarea riscurilor are loc atunci cand apar modificari semnificative in procesul de derulare a proiectului, moment in care managerul de proiect hotaraste sa inlature total aceste riscuri, mergand chiar pana la stoparea executarii proiectului.

Monitorizarea riscului si elaborarea unui plan pentru situatiile imprevizibile implica alegerea unor indicatori si monitorizarea acestora pe toata durata derularii proiectului. Se vor intocmi planuri de rezerva menite sa ofere alternative de recuperare a pierderilor.

46

Transferul riscurilor reprezinta modalitatea de transferare a riscurilor aparute catre un intermediar, de obicei o institutie specializata in domeniu sau un expert.

Reducerea sistematica a riscurilor presupune totalitatea metodelor si strategiilor care sunt destinate diminuarii riscurilor in mod sistematic, pana ce se ajunge la un grad optim pentru manageri.

Desi managerii si natura umana in general au o anumita aversiune fata de ideea de risc, este extrem de important ca orice manager de proiect sa ia in considerare intotdeauna toate riscurile posibile, sa le analizeze, sa le ierahizeze, sa elaboreze planuri de diminuare a acestora si sa fie capabil sa tina toate aceste situatii de risc sub control.

Bibliografie:

-Revista Informatica Economica nr4(24)/2004

-Nicolae Feleaga, I. Ionescu: “Tratat de contabilitate financiara” vol I si II, Ed.

Economica, Bucuresti 1998

-“Legislatia economico-financiara” , Tribuna econocima, Gestiunea si

contabilitatea firmei, Revista generala de contabilitate si expertiza, Capital, Adevarul

economic.

47

-“Sistemul contabil al agentilor economici”, Ed. Economica 1994

-Nica Dumitru, „Evaluare patrinomiala”, Editura Universitatii Nationale de

Aparare, Bucuresti, 2006

-Stan, Sorin, „Coerente si corelatii in evaluarea intreprinderii” , Editura

IROVAL, Bucuresti, 2003

-*** „Standardele internationale de evaluare”, Editia a VII-a, versiune

electronica, ANEVAR, 2005

48