programul serviciilor de închinare: · web viewvă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce...

11
BISERICA FILADELFIA 31 august 2014 SALUTUL BISERICII “Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. "Încă puţină, foarte puţină vreme", şi "Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el." Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.”(Evrei 10:35-39) OBIECTIVUL BISERICII PENTRU ANUL 2014

Upload: others

Post on 29-Feb-2020

3 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Programul serviciilor de închinare: · Web viewVă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului,

BISERICA FILADELFIA

31 august 2014

SALUTUL BISERICII“Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci

aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. "Încă puţină, foarte puţină vreme", şi "Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el." Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.”(Evrei 10:35-39)

OBIECTIVUL BISERICII PENTRU ANUL 2014

Page 2: Programul serviciilor de închinare: · Web viewVă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului,

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Intimitate profundă cu Domnul Isus Hristos prin post şi rugăciune în fiecare

săptămână, conform Isaia 58:6-11 – „Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: "Iată-Mă!" Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.”

2

Page 3: Programul serviciilor de închinare: · Web viewVă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului,

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Programul bisericiiDuminică dimineaţa: 9.30 – 12.00Duminică după-amiaza: 18.00 – 19.30Joi: 18.00 – 20.00; Focşani. Vrancea. str. Argeş nr.42 filadelfiafocsani.wordpress.com

O CARTE ÎN SERIALRUGUL ÎN FLĂCĂRI sau ViaŢa lui Dwight Moody

de Petru Popovici (Continuare din numărul trecut)Marile treziri din Statele Unite

După trezirile din Anglia, care au durat de data aceasta mai bine de doi ani, la 4 August 1875, Moody şi Sankey s-au îmbarcat pe vaporul S.S. Spania cu destinaţia New York, unde au ajuns la 14 August 1875.

Moody s-a retras cu familia sa la Northfield spre a se odihni câteva săptămâni. Încă de la New York s-a despărţit de Sankey, acesta luând trenul spre Pensylvania, unde urma să-şi întâlnească şi el rudele sale.

În Anglia, Moody se bucurase de multă preţuire. Dar iată că la sosirea acasă, în oraşul său, el aproape că n-a fost băgat în seamă. Un jurnalist anunţa în ziarul "New York Herald" din 19 August 1875, că Moody a sosit la gară ca un pasager oarecare, întâmpinat de Ed, fratele său, care l-a luat într-o trăsură să-l ducă acasă. Nici o primire şi entuziasmul mulţimilor, care să arate că era unul din cei mai însemnaţi oameni ai vremii sale.

Mica lor fermă se afla pe un deal. Aici Moody a început să facă din nou călărie, sportul lui favorit. Dar n-a avut prea mult răgaz de odihnă, căci vestea reîntoarcerii sale a făcut ca prietenii din toate părţile să se adune la ferma lor. În primele zile ale lui Septembrie a sosit aici şi Sankey.

O săptămână mai târziu au început amândoi să predice în biserica din Northfield. În Septembrie, mulţimea venită să-l asculte era aşa de mare, că nu mai putea încăpea în biserică. Unii veneau de la 80 - 100 km distanţă. Pajiştea din faţa bisericii era destul de întinsă, dar ea se umplea, ocupând şi o bună parte din şoseaua ce trecea prin faţa bisericii. Moody, pe treptele bisericii cu Sankey alături, predicau de

două ori pe duminică. Cei veniţi din alte părţi, devenind interesaţi în mântuirea altora, au început să-l cheme pe Moody şi în oraşele lor. Aşa încep primele treziri prin Moody în America.

Invitaţiile fiind multe, era greu să se hotărască în care oraş să pornească marea trezire. Fiecare mare oraş nădăjduia să aibă onoarea ca să găzduiască prima campanie de evanghelizare.

Trimişi ai bisericilor din New York, Philadelphia şi Chicago au început să facă presiuni asupra lui Moody, să meargă la ei. Cei din Philadelphia motivau că trebuie să se grăbească, deoarece în anul următor 1876, fiind centenarul Statelor Unite, cu marile serbări programate în oraşul lor, nu s-ar mai putea ţine aceste evanghelizări decât în anul următor.

La 14 Septembrie 1875, Moody a convocat o conferinţă la care să ia parte câte doi reprezentanţi din Chicago, Philadelphia, New York şi Brooklyn, unde să se cadă de acord asupra locului începerii evanghelizărilor. Acestor delegaţi, el le-a dat în vileag cele două condiţii ale sale: întâi, să i se promită sprijinul de către toate bisericile evanghelice din oraş; al doilea, să i se pună la dispoziţie săli spaţioase care să poată cuprinde mulţimi de mii de persoane. Aceste două condiţii au eliminat dintr-o dată oraşele New York şi Chicago, care nu aveau un loc pentru asemenea întruniri. În timpul discuţiilor, el a mai formulat o condiţie: în timpul evanghelizărilor să nu se facă în oraş alte mai serbări, sau programe deosebite, care ar putea da impresia de concurenţă, împiedicând astfel concentrarea forţelor într-un

3

Page 4: Programul serviciilor de închinare: · Web viewVă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului,

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>singur loc. Prin aceasta, el înţelegea ca bisericile să aibă serviciile lor obişnuite, dar seara să fie cu toţii la evanghelizare. Deci, la acea oră să nu se mai programeze altceva. Această cerinţă a făcut să rămână afară Philadelphia. Organizaţia Y.M.C.A. avea programate acolo mai multe serbări, la care n-a vrut să renunţe. Astfel a rămas numai chemarea celor din Brooklyn şi Moody s-a decis să înceapă acolo. Avea acolo la dispoziţie o mare clădire publică, putând-o imediat folosi şi delegaţii susţineau că ogorul era pregătit pentru Evanghelie.

Pe la jumătatea lui Octombrie 1875, Moody anunţă că va începe evanghelizările în Brooklyn, urmând apoi să treacă la Philadelphia, New York, Chicago şi Boston. Aceasta avea să-i ocupe sfârşitul lui 1875, 1876 şi parte din 1877. Apoi avea să se mute în centre industriale mai mici ca: New England, Providence, Springfield, Hartford şi New Haven, completându-şi itinerarul care i-a ocupat şi cea mai mare parte a nului 1878. În marile oraşe, evanghelizările au durat două până la trei luni, iar în cele mici trei până la patru săptămâni.

De la început, Moody cerea să se înfiinţeze un comitet care să facă toate pregătirile necesare, el fiind scutit de aceasta. Activitatea fiecărui comitet mergea crescendo, culminând prin evanghelizările ţinute de Moody.

Trezirea din BrooklynCei din Brooklyn, într-un timp scurt, au

transformat o mare sală de sport într-un auditoriu cu 6.000 de locuri. La început li se părea că e mare, dar curând a devenit neîncăpător. Ziarul "New York Herald" scria că 12.000 până la 20.000 de persoane trebuiau să se întoarcă înapoi acasă, pentru că nu mai încăpeau. Societatea de tramvaie dublă liniile în direcţia aceea, cu un număr mărit de vagoane, care soseau la fiecare minut, dar totuşi nu s-a putut face faţă, mulţi trebuiau să vină pe jos. "Aici totul merge bine - scria Moody lui Farwell - dar roagă-te zilnic pentru mine. Niciodată n-am simţit mai mult nevoia de ajutor din partea prietenilor ca acum".

Curând Moody atrase şi câştiga atenţia mulţimilor, ajungând la asemenea audienţe,

cum nu mai avusese nici un alt vorbitor înaintea lui.

Evanghelizările au început la 24 Octombrie 1875 şi au durat o lună de zile. Seară de seară, el a predicat Evanghelia şi mulţi se pocăiau de păcatele lor. La sfârşitul evanghelizărilor, el anunţă o adunare numai cu cei ce s-au pocăit şi predat Domnului în perioada respectivă. La acest serviciu au participat între 2.300 şi 3.000 de persoane; a fost un bogat seceriş.

Trezirea din PhiladephiaPregătirile propriu zise au început aici din

Iulie 1875. În centrul oraşului era o gară veche nefolosită, care a fost cumpărată de John Wanamaker, un mare negustor credincios. Clădirea a fost transformată într-un mare auditoriu cu 10.000 locuri. Invitaţia trimisă lui Moody era semnată de 180 de pastori. Evanghelizările aici au început pe la sfârşitul lui Noiembrie 1875 şi au ţinut până la sfârşitul lui Ianuarie 1876. În fiecare vineri seara erau adunări pentru alcoolici. Unele adunări numai pentru femei, altele numai pentru tineret. La 4 Decembrie 1875, Moody scria lui Henry Drummond în Scoţia: "Lucrarea în sânul tineretului creşte minunat în această ţară. Mă bucur că am învăţat în Anglia să mă ocup de tineri. N-ai putea veni să ne ajuţi? Te dorim aşa de mult. Îţi suportăm toate cheltuielile şi ai putea câştiga câteva mii de suflete dacă ai veni. Îmi lipseşti nespus de mult. Nici nu-ţi poţi închipui cât de mult aş dori să fii aici cu mine. Dacă poţi, vino neapărat". Drummond declină politicos invitaţia, căci nu voia să-şi întrerupă din nou studiile universitare.

Ca răspuns la o chemare specială, Moody s-a deplasat doar pentru o singură zi la Universitatea Princeton. Din felul cum a fost primit de studenţi, Moody a spus: "Nimic nu mi-a plăcut mai mult ca ceea ce am văzut aici la Princeton. Între ei s-a petrecut o trezire spirituală lucrată de Duhul Sfânt".

În comitetul de pregătire al evanghelizărilor au fost alese unele din cele mai de seamă personalităţi din oraş. John Wanamaker, mare negustor; George Stuart şi John Whitney, mari bancheri; iar casierul principal al unei bănci a fost ales ca trezorier al acestor adunări de

4

Page 5: Programul serviciilor de închinare: · Web viewVă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului,

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>evanghelizare. Reputaţia lor a influenţat mult participarea mulţimilor.

Aici la Philadelphia, Moody a avut parte de oaspeţi dintre cei mai distinşi. Însuşi Grant, preşedintele Statelor Unite, care inspecta pregătirile în vederea centenarului, Duminică

19 Ianuarie 1876, a venit la biserică cu toată suita sa.

Curând după începerea evanghelizărilor, marele auditoriu a devenit neîncăpător. Mari mulţimi alergau să asculte Evanghelia predicată în mod simplu de Moody.

(Continuare în numărul următor - Material preluat de pe www.theophilos.3x.ro)

Studiu biblic: Evanghelia dupa Luca 10:1-42“… un singur lucru trebuie. Maria şi-a luat partea cea bună a lucrurilor, care nu i se va

lua.” - aşa se termină capitolul 10. Afirmaţia este extrem de provocatoare. Un singur lucru trebuie la ce? sau in ce context? Pentru a identifica acel singur lucru trebuie să facem câţiva paşi înapoi, în capitolul în care suntem.

După ce în capitolul 9 Isus a trimis pe cei 12, acum El face acelaşi lucru cu alţi 70 de ucenici, dându-le aceleaşi instrucţiuni ca şi apostolilor. Astfel, chiar dacă primii 12 au un rol deosebit în Biserică, trimiterea şi împuternicirea este la fel pentru toţi credincioşii. Cuvintele cu care Isus finalizează această însărcinare par a fi o exagerare de dragul încurajării: "Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte." Identificarea Domnului Isus cu toţi credincioşii este o onoare la care are acces oricine vrea să facă ce a făcut Isus.

După ce cei 70 parcurg toate satele care urmau pe traseul spre Ierusalim se întorc "plini de bucurie", uimiţi că duhurile le sunt supuse. Niciodată nu au avut autoritate asupra cuiva şi acum, deodată, demonii sunt supuşi deoarece ei reprezintă pe Isus. Bucuria lor este justificată! Oricare dintre noi ar fi avut aceeaşi reacţie.

Isus însă, Se uită atent la starea celor pe care îi iubea şi vorbeşte despre lucruri apuse în veşnicia trecută: "am văzut pe satana căzând ca un fulger din cer." Deşi la Golgota a avut loc căderea definitivă din locurile cereşti, Mântuitorul, cel mai probabil, face referire la căderea lui Lucifer descrisă în Isaia 14 sau Ezechiel 28, înainte de întemeierea lumii. Lucifer, cel mai strălucitor înger, fascinat de slujba pe care Dumnezeu i-a dat-o, s-a înălţat şi a căzut. Isus, privind la bucuria ucenicilor, nu poate să nu Îşi amintească lucrul care a zdruncinat cel mai mult universul - o fiinţă creată, plină de slavă şi ascultare o perioadă lungă de timp, uită de Creator şi, într-un mod inexplicabil, doreşte să fie ca Dummnezeu. Ce cataclism! Şi totul a pornit de la un lucru frumos pe care Dumnezeu l-a oferit unei fiinţe create.

Isus vedea acum cum alte fiinţe create, ucenicii, se bucurau sincer de cadourile Tatălui, dar nu are cum să nu simtă pericolul potenţial - mândria. Isus vrea să le deschidă ochii să vadă ceva mult mai valoros decât lucrarea trimiterii, mai veritabil decât supunerea demonilor - " bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri".

"În ceasul acela Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt!" Luca evanghelistul, ca unul care scrie adevărurile unele după altele, nu a pus la voia întâmplării acelaşi cuvânt - BUCURIE - în dreptul Mântuitorului şi în dreptul ucenicilor. Cei 70 se bucurau de lucrare, El Se bucura de propria intimitate cu Tatăl şi de faptul că Tatăl a făcut această intimitate accesibilă tuturor: "Tată, ..., Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor." Isus Se uita la poarta deschisă spre cer pentru ucenici, la părtăşia pe care ei o aveau cu Fiul întrupat şi la invitaţia la intimitate cu Tatăl şi aceste

5

Page 6: Programul serviciilor de închinare: · Web viewVă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului,

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>lucruri erau sursa bucuriei Lui şi ar fi trebuit să fie şi sursa bucuriei celor 70. Nu lucrarea, nu mărimea ei, nu minunile, nu vindecările, nu orice altceva, ci faptul că avem numele scrise în ceruri este singura sursă care trebuie să ne alimenteze continuu bucuria noastră, o bucurie în Duhul Sfânt!

Dar cine sunt cei înţelepţi? Cine sunt pruncii? Din care categorie fac eu parte? Acestea sunt cele mai importante întrebări după ce citeşti rugăciunea Domnului Isus. Dacă El S-a bucurat de descoperirile făcute pruncilor, atunci mă interesează ce înseamnă să fii prunc. Sunt eu un prunc? Vreau să văd un prunc.

Urmeacă 3 personaje care reprezintă 3 categorii de oameni care Se apropie de Isus:1. Fariseul (expert al Legii) - pentru el Isus este doar un interlocutor în ale Torei. Este

un învăţător foarte bun, dar doar atât. Isus nu este sursa vieţii, ci doar un alt expert al Legii. Să ai pe Dătătorul Legii lângă tine şi să nu Îi simţi prezenţa, sigur faci parte din înţelepţii despre care Isus a vorbit în rugăciunea Lui. El, învăţătorul Legii, are cam toate trăsăturile unui înţelept al acestui veac: cunoaşte tot, dar când vine vorba despre aproapele, atunci nu mai ştie nimic. Pilda Samariteanului milos este mijlocul prin care Domnul Isus deconspiră care era principala problemă a acestui înţelept - nu eşti gata să simţi ca Dumnezeu pentru oamenii din jur. De aceea nu ai cum să vezi ce onoare ţi se face, să stai cu Creatorul de vorbă.

2. Marta - o slujitoare dedicată. Totuşi, în acel moment, Isus îi spune că nu a ales partea cea bună. Prin urmare ea a ales partea cea rea! Cum poţi spune că ai ales partea cea rea atunci când slujeşti pe Isus? Ca să înţelegem de ce Marta a ales partea cea rea iar Maria a ales partea cea bună trebuie să ne uităm cu atenţie la cuvintele lui Isus adresate ucenicilor în versetele 23 şi 24: "Ferice de ochii care văd lucrurile pe care le vedeţi voi! Căci vă spun mulţi proroci şi împăraţi au vrut să vadă ce vedeţi voi şi n-au văzut, să audă ce auziţi voi şi nu au auzit!" Isus scoate în evindeţă cât de onorant era să fii contemporan cu El. Fariseul nu a priceput, de aceea voia doar să dezbată probleme din Tora! Marta nu a priceput, de aceea L-a slujit ca pe un musafir important.

3. Maria însă, când a realizat că în casa ei este Dumnezeu a spus: "Nu am nimic de oferit, nu am nimic important de făcut! Curăţenia poate aştepta, musafirii pot flămânzi, copiii pot fi spălaţi mai târziu deoarece sunt cea onorată fiinţă, de a fi contemporană cu Isus şi de a avea ocazia să ascult de la Sursă cuvintele Lui. Care este partea cea bună a lucrurilor? Care este singurul lucru care trebuia atunci şi care trebuie şi azi? Este atât de evident în acest pasaj - să auzi, să asculţi cuvintele Mântuitorului tău! Să îi simţi prezenţa şi să îi auzi în intimitate cuvintele care pot da viaţa.

Ea, Maria, a avut onoarea să Îl aibă în casă. Eu, acum la 2000 de ani, am acces în faţa Tronului Alb prin credinţă, în faţa Scripturii şi pe genunchi! Este singurul lucru care trebuie! Să stai lângă Isus şi să îi auzi glasul, fie prin şoapta intimă a Duhului Sfânt în timpul rugăciunii, fie prin tainele pe care ţi le descoperă în Scriptură! Indiferent cât de mare este lucrarea pe care o faci pentru El, indiferent cât de mult vrei să Îl slujeşti, la final un singur lucru trebuie - să îţi faci timp să îi auzi cuvintele! Dacă nu ai un timp fizic în fiecare zi în care să stai de vorbă cu El, va fi imposibil să umbli în ascultare de poruncile Lui.

Este aşa de complicat în aceste zile. Programul este aşa de aglomerat, activităţile sunt aşa de multe, copiii cer aşa de multă energie ... când să mai am timp de a sta de vorbă cu

6

Page 7: Programul serviciilor de închinare: · Web viewVă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului,

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Hristos, pe genunchi în faţa Scripturii?

Cunosc un bărbat care are 3 copiii, lucra în CFR, la 6.30 trebuia să fie la serviciu, dar în fiecare zi se trezea la 3.00 dimineaţa pentru a asculta pe Isus vorbind. Era conştient că fără acest timp era imposibil să fie un martor al învierii la locul de muncă. Nu toţi trebuie să facă aşa, dimineaţa, dar atunci când pricepi că un singur lucru trebuie, că partea cea bună a lucrurilor este să stai de vorbă cu Isus, sigur vei găsi în fiecare zi măcar o oră în care să faci singurul lucru care trebuie.

Doamne ajută! Doamne, dă izbândă! (Sami Ghica)Pentru a pătrunde în tainele Cuvântului lui Dumnezeu din prima parte a capitolului 11 din Evanghelia după Luca, săptămana aceasta vă invităm pe fiecare, fără întrebări ajutătoare, să parcurgeţi cu smerenie şi atenţie textul din care se va predica duminica viitoare - Luca 11.1-28. Motivele de post şi rugăciune pentru săptămâna 31 august – 07 septembrie 2014

„Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste. Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Dar dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii. Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii

pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege. Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim Duhul, să şi umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii.” (Galateni 5:13-26)

Ne vom ruga pentru toate familiile din Biserica Filadelfia, în mod special pentru cele care se confruntă cu probleme materiale, cu probleme de sănătate trupească sau spirituală, cu probleme de orice altă natură, mijlocind pentru ca roada Duhului să se vadă în viaţa fiecăruia, indiferent de natura problemelor prin care trec.

Ne vom ruga pentru tinerii care vor pleca la studii în diferite oraşe precum şi pentru cei care rămân în oraşul Focşani, mijlocind în primul rând pentru ca fiecare să trăiască prin Duhul, să umble prin Duhul, pentru a putea ţine piept împotriva uneltirilor diavolului în mijlocul problemelor cu care se confrunta.

Ne rugăm pentru cei bolnavi7

Page 8: Programul serviciilor de închinare: · Web viewVă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului,

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Ciohoranu Sultana, Crăciun Ileana, Ghica Aneta, Gheorghe Alexandrina, Gogonea Stănica, Porumb Rodica, Popa Mioara, Ciohoranu Ion, Cojocea Nicu, Ştefan Ionel, Prichici Sorin.

8