ANUL 10 – Nr.28

BISERICA FILADELFIA

19 iulie 2015

SALUTUL BISERICII“Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci

aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. "Încă puţină, foarte puţină vreme", şi "Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el." Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.”(Evrei 10:35-39)

OBIECTIVELE BISERICII PENTRU ANUL 2015

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>1). Intimitate profundă cu Domnul Isus Hristos prin post şi rugăciune în fiecare

săptămână, conform Isaia 58:6-7 – „Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.

2). Să urmărim dacă intimitatea cu Domnul la care aspirăm are efecte vizibile in viaţa fiecăruia dintre noi conform Isaia 58:8-11 – “Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: "Iată-Mă!" Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.

2

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Programul bisericiiDuminică dimineaţa: 9.30 – 12.00Duminică după-amiaza: 18.00 – 19.30Joi: 18.00 – 20.00; Focşani. Vrancea. str. Argeş nr.42 filadelfiafocsani.wordpress.com

O CARTE ÎN SERIALIstoria martirilor

de John Foxe (Continuare din numărul trecut)Capitolul 4

Situaţia religieiCitind această relatare, o persoană ar trebui să vadă că religia lui Cristos, care trebuia

să fie duh şi adevăr, a fost transformată în nimic altceva decât lucruri vizibile, ceremonii şi idolatrie. Am avut atât de mulţi sfinţi, atâţia zei şi atât de multe mănăstiri şi pelerinaje; am avut prea multe biserici, prea multe moaşte (adevărate şi contrafăcute), prea multe minuni false. În loc să ne închinăm la singurul Dumnezeu viu, ne închinăm la oase moarte în locul lui Isus cel nemuritor, am ales să ne închinăm la o pâine care este trecătoare.

Nimeni ne era preocupat de direcţia în care era călăuzit poporul, atâta timp cât preoţii erau bine hrăniţi. În loc să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, ei ascultau cuvântul oamenilor; în locul Testamentului lui Cristos ei ascultau de canonul papal. Prea puţin era citită legea lui Dumnezeu şi încă şi mai puţin înţeleasă, aşa că lucrarea mântuitoare a lui Cristos şi efectele credinţei omului nu erau cercetate. Din pricina acestei ignoranţe, s-au strecurat în Biserică tot felul de erori şi secte, fiindcă nu era nici un temei pus pe adevărul că Cristos a murit de bunăvoie ca să ne elibereze de păcat, nu ca să Se târguiască cu noi ci ca să ni se dăruiască.

Deşi Dumnezeu a îngăduit ca Biserica să se răcească vreme îndelungată, până la urmă Şi-a gasit plăcerea în a restaura pe temeliile sale iniţiale. Şi trebuie să admirăm înţelepciunea lui Dumnezeu, întrucât tocmai după ce Biserica s-a ruinat din cauza ignoranţei invăţătorilor săi, la scurt timp după arderea pe rug a lui Jan Huss şi Ieremia, Dumnezeu i-a dat omului arta tiparului, care a restaurat cunoaşterea în sânul Bisericii. Prin harul lui Dumnezeu, oamenii înţelepţi puteau acum să-şi comunice gândurile cu acurateţe şi să le răspândească, pentru ca ceilalţi să poată deosebi lumina de întuneric, adevărul de eroare şi adevărata religie de superstiţie. Cunoaşterea a crescut în ştiinţă şi în domeniul limbilor, deschizând astfel o fereastră largă a luminii către lume şi pregătind astfel calea către reforma Bisericii. Totuşi, mulţi au avut încă de suferit până când reforma să fi găsit finalitatea.

Joan ClerkS-a întâmplat a în zilele regelui Henrc al VII-lea (1506), undeva în dioceza din Lincoln, o

femeie credincioasă pe nume Joan Clerk, să trebuiască să ea foc rugului pe care era pus tatăl ei, William Tylsworth. În acelaşi timp, soţul ei, John Clerk făcea penitenţa ducând o fascie de nuiele, aşa cum făceau şi alţii, între douazeci şi trei şi sasezeci la număr. Cei care au făcut penitenţa în timpul arderii pe rug a lui Tylsworth, au fost obligaţi apoi să poarte nişte semne şi să meargă şi prin alte oraşe pentru a face penitenţa, timp de şapte ani.

3

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Câtorva dintre ei li s-a însemnat faţa cu fierul încins din pricina fărădelegilor lor. Unul dintre acetia era un om care odinioară a fost fermier, pe nume Robert Bartlet, ale cărui fermă şi posesiuni au fost luate înainte ca să fie închis într-o mănăstire la Ashryge pentru apte ani.

Cam în acelaşi timp a fost ars pe rug părintele Roberts, la Buckingham în timp ce alţi douăzeci au trebuit să care fascii în semn de penitenţă. În următorii doi-trei ani, au mai fost omorâţi Thomas Bernard şi James Mordon şi peste treizeci de oameni au fost însemnaţi pe obraz cu fierul încins fiindcă au vorbit împotriva idolatriei şi au insistat să citească ei întâi Scriptura. Cei care au fost pecetluiţi astfel, au fost întâi legaţi cu gâtul de un stâlp, au fost ţintuiţi de mâini ca să nu mişte şi apoi fierul înroşit era apăsat pe obrazul lor.

Thomas ChaseUnul dintre cei prigoniţi pentru Evanghelie şi Cuvântul lui Cristos a fost Thomas Chase

din Amersham, un om bun care vorbea împotriva idolatriei şi a superstiţiilor. Chase a fost dus în faţa episcopului de Woburn, care era orb, şi cercetat; deşi nu există nici o relatare a acestei cercetări, este sigur că Chase a mărturisit adevărata Evanghelie a lui Cristos, împotriva idolatriei, fiindcă a fost închis în casa episcopului la Woburn. Acolo a fost ţinut în lanţuri, cu cătuşe, pe care le-a răbdat tăcut şi credincios până în ziua în care şi-au pierdut răbdarea şi l-au sugrumat pe ascuns.

Dacă s-ar fi aflat adevărul cu privire la moartea lui Chase, s-ar fi ridicat un val de indignare publică, aşa că Biserica a lansat un zvon cum că bunul om s-a sinucis spânzurându-se. Acest lucru ar fi fost cu totul imposibil întrucât a fost ţinut în lanţuri într-o încăpere atât de mică încât nu se putea aşeza dar nici sta în picioare, aşa cum a mărturisit o femeie care l-a văzut mort. Pentru a se asigura că nimeni nu va examina cadavrul, autorităţile l-au îngropat pe Chase în secret, undeva lângă drumul dintre Woburn şi Little Marlow.

Laurence Ghest a fost un bărbat înalt şi chipeş, care a avut prieteni influenţi ceea ce i-a împiedicat un timp pe episcopi de la a-l arde pe rug. Însă a fost întemniţat timp de doi ani, perioadă în care s-au făcut încercări de a-l determina să se dezică de credinţa sa. Când a devenit evident faptul că Ghest nu se va lepăda, s-a hotărât o zi în care va fi ars pe rug.

Ghest a fost un bărbat însurat care avea şapte copii. Când a fost dus la rug, autorităţile i-au pus înainte întreaga familie, nădăjduind că astfel va fi convins să îşi scape viaţa în ultimul minut. Soţia sa l-a implorat să se salveze, însă el a refuzat şi a rugat-o să nu-i stea în cale întrucât el alerga în alergarea cea bună, către mântuire. Pentru a- L putea urma pe Cristos, Ghest a trebuit să renunţe nu doar la viaţa sa ci şi la familia pe care a iubit-o.

O femeie evlavioasăDintre toţi care au suferit pentru Cristos şi adevărul Său, nu ştiu pe nimeni care să fie

mai vrednic de admiraţie ca femeia evlavioasă care a fost condamnată la moarte în Chipping Sodbury, în această vreme. Neclintirea ei a fost minunată, vrednică de admirat, mai ales pusă în contrast cu purtarea cancelarului care a condamnat-o, pe nume Dr. Whittington.

Când a fost condamnată pentru erezie şi dusă la locul de execuţie, s-a adunat o mare mulţime, în care era şi acest Dr. Whittington. Femeia a stăruit în mărturia ei plină de

4

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>adevăr, încredinţându-şi soarta în mâna Domnului, răbdând orice durere pentru a putea rămâne cu cugetul curat. Când suferinţa sa a luat sfârşit, oamenii s-au risipit pe la casele lor.

În timp ce Biserica măcelărea acel miel nevinovat, la marginea oraşului un măcelar se pregătea să înjunghie un taur. După ce l-a legat cu funii, măcelarul a vrut să-l lovească în ţeastă şi să-l omoare, dar a ratat lovitura, nefiind atât de îndemânatic ca si persecutorii bisericeşti. Taurul, năucit întrucâtva de lovitură, a reuşit să scape şi s-a năpustit înspre oamenii care se întorceau acasă de la execuţie, însă fără să rănească pe cineva. Aceasta până când a ieşit în calea lui Dr.Whittington, pe care l-a luat în coarne şi l-a ucis spre uimirea tuturor.

John Browne intrat în conflict cu Biserica din pricina faptului că a stat prea aproape de un preot, pe un vas de agrement, în 1517. “Ştii cine sunt?” a întrebat preotul. “Te-ai aşezat pe haina mea!” “Nu omnule, nu ştiu cine sunteţi!” a răspuns Browne. “Sunt un preot.” “Oh. Sunteţi un preot paroh, un vicar sau confesorul vreunei doamne?” “Nu, sunt duhovnic, şi fac liturghii pentru suflete” a răspuns omul. “Chiar? Este un lucru minunat!” a exclamat Browne, “Dar unde găsiţi acest suflet când faceţi mişa?” “Nu ştiu.” “Dar cum puteţi mântui acest suflet dacă nu ştiţi unde să-l găsiţi şi unde să-l lăsaţi?” “Pleacă de aici!” a strigat preotul. “Eşti un eretic şi am să mă răfuiesc cu tine!”

Imediat ce a părăsit vasul, preotul s-a dus direct la arhiepiscopul Warham. Trei zile mai târziu, John Browne a fost ridicat din casa sa şi a fost întemniţat în Canterbury, unde a şi rămas până vinerea de dinainte de duminica Rusaliilor, fără ca familia sa să ştie unde este. În seara de dinainte de exeluţia sa ca eretic, Browne a fost pus în butuci la Ashford, în Kent, locul unde trăia şi a fost găsit de soţia sa, care a stat toată noaptea alături de el ascultându-i povestirea. Browne i-a arătat soţiei sale picioarele care i-au fost arse cu cărbuni încinşi, până la os, de către episcopii Warham şi Fisher “pentru a mă face să mă dezic de Domnul meu, ceea ce nu voi face niciodată. Te rog, Elisabeth, “ a continuat Browne, “să faci aşa cum ai făcut şi până acum şi să-i creşti pe copiii noştri în frica de Domnul”. În ziua următoare, Browne a fost ars pe rug, în timp ce rostea cuvintele “În mâinile Tale îmi încredinţez duhul. Tu m-ai răscumpărat, o, Domn al Adevărului.”

1520-1521Deoarece lumina Evangheliei a început să se vadă şi numărul celor care o susţineau

creştea, episcopii au devenit mai violenţi în persecutări, cauzând multă suferinţă în ţară. Au fost afectate mai ales ţinuturile Buckinghamshire, Amersham, Uxbridge, Henley şi Newbury în dioceza Londrei, ca şi ţinuturile din Essex, Colchester, Suffolk şi Norfolk.

Trebuie să fie clar faptul că această mişcare spre reformă a început înainte ca numele lui Luther să fie cunoscut. Anglia a avut întotdeauna oameni avlavioşi care erau dedicaţi Cuvântului lui Dumnezeu, pe care îl citeau şi îl ascultau nopţile, fără să se culce, şi care cheltuiau mult pentru a putea procura cele câteva cărţi care erau scrise în limba lor. Unii plăteau cât preţul unui stog de fân pentru a putea avea măcar câteva capitole din Sf.Iacov sau Sf.Pavel. Având în vedere cât de rare erau cărţile şi cât de puţini erau învăţătorii, pare uimitor cum Cuvântul adevarului s-a putut răspândi atât de mult, oamenii învăţându-şi vecinii, dându-le cărţi şi împărtăşindu-le adevărul şi transmiţând astfel cunoaşterea lui Dumnezeu.

5

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Au existat patru domenii în care aceşti reformatori timpurii nu erau de acord cu

Biserica Romei:- Negau valoarea pelerinajelor;- Refuzau să se închine sfinţilor;- Insistau în citirea Scripturii pentru ei înşişi;- Nu credeau că trupul de carne al lui Cristos era prezent în pâinea sacramentală;Oamenii aceştia erau nişte oameni simpli şi cinstiţi, care după ce au studiat, vorbeau

deschis despre crezurile lor, aşa că le era uşor slujitorilor Bisericii care îi examinau să îi facă să cadă în cursă şi pe alţii care studiau Cuvântul lui Dumnezeu împreună cu ei.

În dioceza Lincoln, episcopul John Longland a reînnoit vechea persecuţie, aducând spre a fi cercetaţi din nou, unu sau doi oameni care înainte de vreme s-au dezis de credinţa lor. Aceştia au implicat alţi oameni, până când au ajuns ca un mare număr de oameni să fie adus înaintea episcopului, sub acuzaţia de a se fi strâns laolaltă pentru a citi Scripturile. Cei despre care s-a aflat că s-au întors la vechea lor credinţă au fost arşi pe rug, iar ceilalţi au fost atât de împovăraţi cu penitenţe încât ori au murit din cauza suferinţei ori au supravieţuit fiind daţi de ruşine.

Regele Henric VIII a uşurat slujba episcopului de Lincoln şi mai mult, poruncind autorităţilor seculare să dea episcopului tot ajutorul şi sprijinul de care avea nevoie. Acum atât legea ţării cât şi legea Bisericii erau împotriva oricui studia Scripturile şi susţinea adevărurile lor.

(Continuare în numărul următor)

Studiu biblic: Cartea Numeri: Capitolele 33-34„Domnul a vorbit lui Moise, în câmpia

Moabului, lîngă Iordan, în faţa Ierihonului. Şi a zis: „Porunceşte copiilor lui Israel, să dea Leviţilor, din moştenirea pe care o vor avea, nişte cetăţi în cari să poată locui. ... Toate cetăţile pe cari le veţi da Leviţilor să fie patruzeci şi opt de cetăţi, împreună cu locurile lor. Cetăţile pe cari le veţi da din moşiile copiilor lui Israel să fie date mai multe de cei ce au mai multe, şi mai puţine de ceice au mai puţine; fiecare să dea Leviţilor din cetăţile lui după moştenirea pe care o va avea.”

Leviţii nu au moştenire în Israel, totuşi trebuie şi ei să locuiască undeva. Cei 22.000 de Leviţi şi familiile lor nu se puteau îngrămădi lângă Cort sau, mai târziu, la Templu. Mai mult, în capitolele 18 şi 19, Dumnezeu anunţă că Leviţii sunt slujitorii Cortului şi ai Marelui Preot, în mijlocul poporului. Cu alte cuvinte, ei, prin învăţătură, apropiau pe credincioşi de Cort. Evreii din Nord sau de dincolo de Iordan nu aveau posibilitatea să meargă la Cort ori de câte ori aveau nevoie să aducă o jertfă de

ispăşire sau simţeau nevoia să aducă o ardere de tot. Levitul învăţa pe credincios că, în Duhul, el poate experimenta tot ritualul de la Ierusalim. Aşa cum Daniel, în Babilon, timp de 70 de ani fără Templu, a reuşit să aducă, în Duhul, fiecare ardere de tot poruncită în Lege, în acelaşi fel oricine dorea să se rededice Domnului şi locuia departe de Cort/Templu, putea face acest lucru foarte simplu, înţelegând toate semnificaţiile ritualurilor pe care Dumnezeu le-a poruncit în Levitic. Aici Levitul juca un rol decisiv. El era chemat să înveţe întregul norod care sunt semnificaţiile elementelor Cortului şi principiile apropierii de Dumnezeu. Astfel Levitul era o binecuvântare pentru întregul norod. O seminţie întreagă care nu are moştenire în Israel, o seminţie chemată să înţeleagă tainele Cortului şi să le explice credinciosului de rând.

Dumnezeu porunceşte lui Israel să ofere Leviţilor 48 de cetăţi! Cine este gata, din Israel, să ofere cetăţi din propria moştenire? Ce ar putea determina pe cele 12 seminţii la o astfel

6

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>de jertfă? Dacă evreii pricepeau că Leviţii sunt lăsaţi în mijlocul lor ca o binecuvântare, nimeni nu era împotriva unei astfel de împărţiri, ci priveau ca pe o mare onoare să aibă în mijlocul lor cetăţi locuite de Leviţi. De aceea Dumnezeu nu poruceşte care să fie cele 48 de cetăţi, ci lasă la latitudinea credincioşilor din Israel.

Caleb pune la dispoziţia Leviţilor cetatea pe care a cucerit-o cu cea mai mare trudă, respectiv Hebronul, semn că el a înţeles importanţa Leviţilor în mijlocul seminţiei din care făcea parte.

„Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: ,,Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ,Când veţi trece Iordanul şi veţi intra în ţara Canaanului, să vă alegeţi nişte cetăţi cari să vă fie cetăţi de scăpare, unde să poată scăpa ucigaşul care va omorî pe cineva fără voie. Aceste cetăţi să vă slujească drept cetăţi de scăpare împotriva răzbunătorului sîngelui, pentruca ucigaşul să nu fie omorât înainte de a se înfăţişa în faţa adunării ca să fie judecat.”

Şase dintre cele 48 de cetăţi sunt CETĂȚI DE SCĂPARE (de refugiu), un concept unic în Scriptură. Când un om, aflat în activitatea de zi cu zi, din neatenţie, fără intenţie, omora pe cineva, trebuia să lase imediat totul şi să fugă la o astfel de cetate. Situaţia prezentată de Dumnezeu în Deuteronom 19 este foarte concludentă. Dacă un om, aflat la pădure, scapă din coadă fierul toporului, iar acesta loveşte pe fratele său care moare, atunci cel în cauză nu mai are timp de pierdut. Imediat pleacă spre cea mai apropiată cetate de scăpare, care se era la maxim o zi de mers, oriunde te-ai fi aflat în Israel. Aici suntem în faţa unui ACCIDENT. Textul este foarte clar, în ceea ce priveşte criminalii. „Dacă un om loveşte pe aproapele său cu o unealtă de fer, şi acesta moare, este un ucigaş: ucigaşul să fie pedepsit cu moartea. Dacă-l loveşte cu o piatră pe care o ţine în mână, de care poate muri, şi moare, este un ucigaş: ucigaşul să fie pedepsit cu moartea. Dacă-l loveşte cu vreo unealtă de lemn pe care o ţine în mână, de care poate muri, şi moare, este un ucigaş; ucigaşul să fie pedepsit cu moartea. Răzbunătorul sângelui să omoare pe ucigaş; când îl va întâlni, să-l omoare. Dacă un

om împinge pe aproapele său din ură, sau dacă-l pândeşte şi aruncă ceva asupra lui şi moare, sau dacă-l loveşte cu mâna din vrăjmăşie, şi moare, cel ce l-a lovit să fie pedepsit cu moartea; este un ucigaş: răzbunătorul sângelui să omoare pe ucigaş, când îl va întîlni.”

Nu există la Dumnezeu iertare pentru un astfel de gest. Totuşi, cum explicăm cuvintele pe care Dumnezeu le adresează lui Cain, după ce acesta omoară cu sânge rece pe Abel? Mai mult, cum explicăm iertarea pe care David o primeşte după ce omoară pe Urie pentru a-i lua nevasta? Singura explicaţie posibilă este că textul de mai sus se aplică unui popor care era în ascultare. Când toţi din jurul tău iubesc pe Dumnezeu şi ascultă de El, iar tu ajungi să omori intenţionat pe fratele tău, sigur este ceva foarte întunecat în sufletul tău. Sigur ai săvârşit păcatul cu voia. Dar, dacă omori neinteţionat, dacă experimentezi un accident nefericit, atunci nu eşti sub incidenţa acestei legi. Când ai un astfel de eveniment nefericit, şansa ta este să fugi la cetatea de scăpare.

Sunt câteva întrebări foarte seriose în jurul unor astfel de evenimente nefericite, precum cel de la pădure, descris în Deuteronom:

1. Dumnezeu, Care este Creatorul Universului şi ştie inclusiv atunci când ne cade un fir de păr, nu putea El preveni un astfel de eveniment?

2. Pe cine are în vedere Dumnezeu când îngăduie o astfel de tragedie? Pe cel care moarte sau pe cel care ucide?

În Exod 21 Dumnezeu vorbeşte pentru prima dată despre cetăţile de scăpare, dând răspunsul la prima întrebare: „Cine va lovi pe altul cu o lovitură de moarte, să fie pedepsit cu moartea. Dacă nu i-a întins laţuri, şi dacă Dumnezeu l-a făcut să-i cadă în mână, îţi voi hotărî un loc unde va putea să fugă. Dar dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar şi de la altarul Meu să-l smulgi, ca să fie omorât.”

Dumnezeu îl face să cadă în mână! Cu alte cuvinte, evenimentul nu doar că nu a fost omis de Dumnezeu, dar este gândit de El! DE CE?

7

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>O altă problemă evidentă este faptul că cel

care ucide accidental este tratat precum un criminal obişnuit DACĂ NU MERGE ÎN CETATEA DE SCĂPARE!!! Deci nu putem spune că Dumnezeu are în vedere pe cel care a murit. Dacă ar fi fost o manifestare a judecăţii divine, Dumnezeu nu ar fi făcut nicio secundă pe cel care a ucis ACCIDENTAL să se simtă ca un criminal obişnuit. Astfel, concluzia este că cel vizat de Dumnezeu cu ocazia acestui „eveniment nefericit” este criminalul fără voie! Oare de ce? Să reluăm tot scenariul posibil. Un evreu obişnuit merge în moştenirea lui, la tăiat lemne. Nimic rău faţă de fratele lui nu este în inimă. Mai mult, cei doi se ajută reciproc. Deodată, fierul toporului omoară pe fratele de lângă el. Speriat, omul în cauză pleacă cu toată viteza spre cetatea de scăpare. În spate este fratele omorât, dar şi răzbunătorul sângelui (goel). Drumul pare cel mai lung din viaţa lui. Ajunge la cetatea cea mai apropiată, povesteşte bătrânilor ce i s-a întâmplat, şi după sfatul adunării este lăsat să locuiască în cetatea de scăpare, până la moartea Marelui Preot. Îmi imaginez toată zbaterea lui sufletească, după decizia adunării. A lăsat dincolo de porţile cetăţii toată moştenirea din Canaan. Dacă Marele Preot a fost învestit ieri, atunci va sta în cetatea de scăpare TOATĂ VIAŢA LUI! Cu alte cuvinte, nimic din toate planurile sale pământeşti nu va mai fi realizabil. Va sta toată viaţa între Leviţi, fără a avea nimic din moştenirea pământească. Dumnezeu, prin acest eveniment nefast, ia privirile celui în cauză de pe moştenirea fizică şi o îndreaptă spre MOŞTENIREA SPIRITUALĂ. Unde este cel mai potrivit loc pentru un astfel de demers, dacă nu în CETATEA DE SCĂPARE, o cetate Leviticală în care toţi locuitorii nu au parte de moştenirea fizică deoarece moştenirea lor este Domnul?

Nu există nicio referire în Scriptură la un astfel de eveniment. Este posibil ca niciodată să nu se fi prezentat vreun evreu la porţile unei cetăţi de scăpare. Principiul însă, este copleşitor. În cazul în care un evreu se lipeşte de moştenirea fizică foarte mult şi uită de adevărata moştenire, care este Domnul, atunci

Tatăl din ceruri este gată să îngăduie un omor accidental, pentru a da o nouă şansă celui care nu mai caută faţa Domnului, ca adevărata moştenire. Mai mult, Dumnezeu leagă întreaga lui viaţa, care mai rămâne de trăit, de Marele Preot şi de cetatea Leviţilor, loc în care moştenirea fizică nu exista. Fiecare era focalizat pe faţa Domnului.

Cetăţile de scăpare sunt locuri de curăţire a minţii. Locuri în care se poate clarifica adevărata moştenire. Cetatea de scăpare, în urma unui şoc emoţional puternic cauzat de omorârea unui frate, putea readuce la viaţă întreaga familie a celui defocalizat.

Dumnezeu îngăduie în viaţa noastră tot felul de evenimente. Nimeni, din exterior, nu poate să le dea explicaţia corectă. Doar Dumnezeu poate explica celui în cauză care este motivul pentru care trece prin ceea ce trece. Uneori poate fi vorba despre un „pariu cosmic”, asemenea celui din cazul lui Iov. Alteori poate fi consecinţa unor păcate care te afundă în necinstirea lui Dumnezeu. Există şi cazuri în care, ceea ce mi se întâmplă este menit să mă cerceteze în ceea ce priveşte raportarea mea la moştenirea veşnică. Fiecare credincios, în fiecare zi, este momit cu poleiala lumii în care trăim. Este foarte uşor să îţi trăieşti viaţa cu Dumnezeu pe buze, dar alergând de dimineaţa până seara după lucrurile care se văd. În astfel de momente, Dumnezeu, în dragostea Lui, poate îngădui anumite evenimente care sunt menite să te trezească. În astfel de momente suntem chemaţi să apelăm la cetatea de scăpare: viaţa Marelui Preot şi comunitatea sfinţilor din jurul meu. De Marele Preot îmi pot lega inima într-un mod intim, dar pentru a beneficia de ajutorul comunităţii este nevoie de deschidere din partea mea, este nevoie să conştientizez cât de important este să am oameni în jurul meu care să mă ajute şi cât de vital este să îmi doresc vindecarea. Iacov, în capitolul 5 din epistola lui, îndeamnă foarte frumos: „mărturisiţi-vă unii altora păcatele, căci mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” Cetatea de scăpare, în momentele în care îmi dau seamna că m-am depărtat de la ţinta alergării, este reprezentată de Hristos,

8

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Marele meu Preot, împreună cu fraţii mei, care sunt lăsaţi în jurul meu pentru a mă ajuta să îmi ridic ochii spre moştenirea veşnică!

(Sami Ghica)

Motivele de post şi rugăciune pentru săptămâna 19 - 26 iulie 2015„7Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: "Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide: 8"Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu. 9Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit. 10Fiindcă ai păzit cuvântul

răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului. 11Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa. 12Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou. 13Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” (Apocalipsa 3:7-13)

Ne vom ruga pentru familiile lucrătorilor bisericii, pentru grupul de închinare şi pentru toţi cei implicaţi într-un fel sau altul în slujirea bisericii, mijlocind pentru ca, în slujirea lor fiecare să se poarte într-un chip vrednic de Dumnezeu şi de dragostea cu care ne-a iubit şi pe care ne-a arătat-o Tatăl.

Ne vom ruga pentru membrii Bisericii Filadelfia care se confruntă cu probleme de sănătate trupească sau spirituală, mijlocind pentru ca fiecare să se înnoiască din zi in zi în omul dinăuntru şi să nu uite că „întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.”

Ne vom ruga pentru familia fratelui Beniamin Fărăgău, în mod special pentru fiul său Filip, care trece printr-o grea încercare, fiind diagnosticat cu o boală gravă, mijlocind pentru îmbărbătarea lor astfel încât această încercare să le întărească credinţa, ştiind că “necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea care nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.”

Ne rugăm pentru cei bolnaviCiohoranu Sultana, Crăciun Ileana, Ghica Aneta, Gheorghe Alexandrina, Gogonea Stănica, Porumb Rodica, Popa Mioara, Ciohoranu Ion, Cojocea Nicu, Ştefan Ionel, Ţiflea Ion.

NOTIŢE:

9