programul means

ADMINISTRAŢIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC 2/2004

72

Indicatori utilizaţi în evaluarea programelor socio-economice finanţate prin Fondurile Structurale

lector univ. dr. Nadia ENE

asist. univ. drd. Cătălin DOBREA

Introducere Procesul de extindere a Uniunii Europene va determina adâncirea disparităţilor în ceea ce

priveşte nivelul indicatorilor macroeconomici şi în special al Produsului Intern Brut (PIB) pe locuitor între statele membre actuale şi viitoare1.

După extinderea UE, procesul de eliminare a disparităţilor între regiuni va dura, probabil, zeci de ani, motiv pentru care politica UE de coeziune economică şi socială este foarte importantă. Problemele principale cu care se confruntă majoritatea statelor slab dezvoltate şi în curs de dezvoltare a impus necesitatea apariţiei unor instrumente financiare de ajutorare, materializate prin intermediul programelor de finanţare.

Fondurile Structurale Comunitare sunt principalele instrumente ale Uniunii Europene destinate promovării coeziunii economice şi sociale, solidarităţii şi reprezintă un important complement al politicilor naţionale ce contribuie, atât direct, cât şi printr-un efect de pârghie, la dezvoltarea armonioasă a UE ca întreg, precum şi la promovarea unui mediu durabil.

În momentul de faţă, România, ca şi celelalte ţări candidate la UE, beneficiază de fonduri de pre-aderare, fonduri care pot fi considerate precursoarele Fondurilor Structurale2.

1 Se apreciază că într-o Uniune Europeană formată din 25 de ţări, o pătrime din totalul populaţiei va locui în

regiuni cu un PIB pe locuitor sub 75% din media Uniunii Europene şi, dintre aceştia, şase din zece cetăţeni vor fi în regiuni din ţările candidate. Într-o Uniune Europeană de 27 de state, circa 80% din cetăţenii care locuiesc în regiuni cu PIB-ul pe locuitor sub pragul de 75% vor fi din ţările candidate.

Nadia Carmen Ene, cadru didactic la Catedra de Eficienţă economică din anul 1998. Absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea Management (1997) şi a cursului de Studii Aprofundate în Managementul producţiei (1998). A susţinut teza de doctorat în mai 2003.

Activitatea publicistică şi de cercetare: peste 25 articole publicate în reviste de specialitate şi comunicări la simpozioane naţionale şi internaţionale; 6 proiecte de cercetare; coautor la 6 cărţi pe probleme de investiţii în sectorul public, modelarea proceselor economice, metode şi tehnici cantitative în administraţia publică.

Specializări: în domeniul proiectelor de investiţii în administraţia publică la Universitatea Carlos III şi Institutul Naţional de Administraţie Publică Madrid – Spania (2000, 2001), bursă de documentare pentru doctoranzi la Institut National des Techniques Economiques et Comptables – Conservatoire National des Arts et Métiers, Paris, Franţa (2002);

Profesor invitat la cursul “Direccion y gestion de las personas” (Conducerea şi gestiunea resurselor umane), organizat de Ministerul de Economie - Madrid, Spania (2001).

Cătălin Răzvan Dobrea, asistent universitar la Catedra de Eficienţă economică din Facultatea

Management. Doctorand la specializarea Eficienţa economică a investiţiilor şi a progresului tehnic, din anul 2000, cu tema „Eficienţa modernizării sistemelor tehnico–economice”. Absolvent al Universităţii "Transilvania" din Braşov, Facultatea de Inginerie Tehnologică, secţia Inginerie Economică şi al Universităţii "George Bariţiu" din Braşov, Facultatea de Ştiinţe Economice, secţia Turism – Servicii. Studii Aprofundate la specializarea Ingineria şi managementul sistemelor de producţie. A participat la burse de studii în Italia (2001, Centrul pentru Întreprinderi Simulate - Ferrara) şi Belgia (2002, Universitatea din Liège).

Publicaţii: 12 articole la conferinţe ştiinţifice de profil tehnico–economic, precum şi în reviste de specialitate; coautor la patru cursuri universitare.


73

Acest sprijin financiar permite introducerea şi implementarea politicilor care îi vor permite participarea, după aderare, la Fondurile Structurale şi contribuie astfel la dezvoltarea capacităţii de a înţelege politica structurală a UE, de a înfiinţa şi opera structurile administrative şi procedurile bugetare necesare accesului, în viitor, la aceste fonduri.

Accentuarea decalajului economic între statele lumii, tendinţele din ce în ce mai mari de globalizare a pieţelor, precum şi extinderea zonei Euro a condus la o creştere remarcabilă a fondurilor de investiţii alocate sectoarelor sociale.

Lucrarea de faţă are drept scop evidenţierea unor particularităţi în evaluarea tehnică, economică, socială a programelor şi proiectelor de finanţare destinate, în special, domeniului social3.

Obiectivele unor astfel de programe sociale au în vedere dezvoltarea unor sisteme de asistenţă pe probleme sociale, economice, profesionale, psihologice pentru a răspunde nevoilor unor grupuri vulnerabile, dar şi întărirea capacităţii administraţiilor locale şi centrale de a organiza şi implementa iniţiative în domeniul protecţiei sociale a populaţiei. Totodată este vizat, ca obiectiv general, şi crearea unui mediu economic favorabil pentru dezvoltarea organizaţiilor economice, ce constituie sursa principală de utilizare a resurselor umane disponibile dintr-o anumită zonă sau regiune.

O potenţială alternativă de rezolvare constă în realizarea unor parteneriate stabile între administraţia locală, regională, societatea civilă şi mediul economic, constituit din întreprinzătorii pe plan economic locali sau regionali.

Finalizarea cu succes a activităţilor propuse este dependentă de existenţa fondurilor de investiţii, de sursele acestora şi de modalităţile de accesare a potenţialilor finanţatori.

Un accent deosebit este pus pe identificarea cât mai exactă de către solicitanţii de fonduri a grupurilor, zonelor defavorizate, cu probleme deosebite, precum şi pe soluţiile propuse prin proiecte pentru remedierea situaţiilor şi asigurarea unui echilibru cât mai stabil.

Pentru selectarea, implementarea şi derularea programelor socio-economice finanţate prin fonduri structurale se dispune de metodologii specifice, cu obiective precis definite, a căror nerespectare atrage suspendarea finanţării şi chiar penalizarea celor implicaţi. Intervenţia prin programe finanţate prin Fonduri Structurale poate fi privită în acelaşi context cu un proiect de investiţii de la care se aşteaptă anumite realizări şi rezultate, a căror evaluare se face printr-un amplu sistem de indicatori.

Comisia Europeană a publicat o colecţie în şase volume destinată evaluării programelor socio-economice ca rezultat al cercetărilor realizate prin programul MEANS4, în vederea promovării metodelor de evaluare a intervenţiilor prin fonduri Structurale şi de Coeziune. Fiecare volum este conceput independent şi tratează următoarele probleme:

I. Proiectarea şi coordonarea evaluării;

II. Alegerea şi utilizarea indicatorilor de urmărire (monitorizare) şi evaluare;

III. Principalele tehnici şi instrumente de evaluare;

IV. Soluţii tehnice pentru evaluare într-un cadru de parteneriat; 2 Cele trei instrumente financiare prin care Uniunea Europeană ajută România să parcurgă acest proces de

tranziţie sunt programele PHARE, care reprezintă peste 38% din ajutorul financiar anual al Uniunii Europene pentru România (250 milioane Euro), SAPARD cu cca. 23% (150 milioane Euro) din alocaţiile anuale şi ISPA cu circa 250 milioane Euro anual. Ca şi în cazul Fondurilor Structurale de care beneficiază ţările membre ale Uniunii Europene, asistenţa financiară PHARE, ISPA şi SAPARD este menită să completeze şi nu să înlocuiască efortul naţional.

3 În general, prin activităţi sociale se înţeleg acele activităţi care au drept obiectiv menţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţilor pentru depăşirea unor situaţii de nevoie, cronice sau de urgenţă, în cazul în care entitatea respectivă (familie, comunitate locală, regională, asociaţii) dovedeşte incapacitatea soluţionării dificultăţii.

4 Programul MEANS vizează ameliorarea Metodelor de Evaluare a Acţiunilor de Natură Structurală şi a fost iniţiat de Comisie în 1991, ca un răspuns la necesitatea de a dezvolta metodologii şi practici de evaluare care să îmbine rigoarea ştiinţifică şi specificităţile proprii ale intervenţiilor comunitare.


74

V. Evaluarea transversală a impactului asupra mediului înconjurător, a ocupării forţei de muncă şi a altor priorităţi de intervenţie.

VI. Glosar de 300 de concepte şi termeni tehnici.

O parte din informaţiile cuprinse în aceste volume au fost utilizate pentru elaborarea de către Ministerul Integrării Europene şi Ministerul Dezvoltării şi Prognozei a unor documente de lucru metodologice destinate autorităţilor de la nivel naţional, regional şi local, responsabile cu programarea intervenţiilor structurale ale Comunităţii în perioada 2000-2006, în special celor responsabili cu organizarea evaluării (Documentul de lucru 2 – Evaluarea Ex-ante a Intervenţiilor Fondurilor Structurale, Documentul de lucru 3 – Indicatori de Monitorizare şi Evaluare: Orientări Metodologice).

1. Categorii de indicatori pentru evaluarea programelor socio-economice

Experienţa internaţională în domeniul evaluării proiectelor de investiţii este foarte vastă şi

totodată complexă. Aceasta îşi are originea în succesul mare pe care l-au înregistrat indicatorii macroeconomici, care au jucat şi joacă în continuare un rol major în deciziile politice de fundamentare a strategiilor de dezvoltare economico-socială.

În abordarea Comisiei Europene, noţiunea de indicator se aplică doar unei informaţii pe care responsabilii programului o consideră pertinentă şi necesară pentru a-i sprijini în luarea deciziilor, în negocieri sau în procesul de comunicare5.

Încă din anii 1970, aplicabilitatea indicatorilor economici a suscitat numeroase eforturi pentru definirea unor indicatori specifici domeniilor sociale.

În procesul de urmărire şi evaluare a programelor, indicatorii cei mai importanţi se referă la criteriile de reuşită a acestora şi constituie o parte semnificativă în sistemul de informare asupra unui program, alături de alte forme de informaţie de natură calitativă.

Pentru informaţiile calitative, Comisia Europeană propune termenul “descriere” (de exemplu: prin implementarea programului autorităţile regionale au transformat modul de gestiune) şi termenul “notare” (de exemplu: impactul asupra mediului se situează la nivelul –2 pe o scară de la –3 la +3).

În acest context, problema indicatorilor capătă o semnificaţie deosebită, deoarece aceştia pun o serie de probleme practice, cum ar fi coerenţa definiţiilor utilizate şi cuantificarea obiectivelor de program.

Cea mai mare parte a programelor economico-sociale adoptă strategii integrate, aceasta însemnând că încearcă să rezolve un ansamblu mare de probleme care afectează un teritoriu dat şi pentru care se va interveni cu toate instrumentele disponibile pe respectiva zonă. De aceea, este necesar să se cunoască şi să se utilizeze o gamă variată de indicatori capabili să surprindă toate aspectele implicate de programele economico – sociale.

Complexitatea sistemelor sociale, dificultăţile de evaluare globală au condus la apariţia a două categorii de situaţii:

a. o varietate mare de indicatori globali sunt utilizaţi în stabilirea echilibrului european, fiind definiţi foarte riguros şi armonizaţi cu situaţiile concrete (PIB pe cap de locuitor, rata şomajului, rata angajărilor pe anumite intervale de timp etc.). De o perioadă mare de timp, aceşti indicatori de tip statistic au făcut obiectul unor eforturi deosebite pe planul regionalizării.

Ei intervin în deciziile politice majore cum ar fi: repartizarea fondurilor bugetare, crearea zonelor libere sau defavorizate, asigurarea unor facilităţi suplimentare etc. Utilizarea lor în cadrul evaluării fondurilor structurale are un rol major în elaborarea rapoartelor specifice destinate instituţiilor europene: raport de coeziune, rapoarte de implementare sau monitorizare.

5 Collection MEANS: Évaluer les programmes socio-économiques, vol. 2 – Choix et utilisation des indicateurs

par le suivi et l’évaluation, Fonds structurels communautaires, Commission Européenne, 1999, pag. 12.


75

b. o dată cu creşterea masivă a volumului acestor fonduri şi a numărului de solicitanţi, s-a solicitat autorităţilor naţionale şi regionale dezvoltarea unor sisteme de indicatori pentru a cuantifica obiectivele programelor, eforturile depuse pentru finalizarea acestora, precum şi pentru estimarea efectelor obţinute.

Libertatea de alegere, asociată cu eterogenitatea activităţilor şi a programelor derulate, a condus la apariţia unei multitudini de indicatori, în cele mai multe cazuri ei fiind specifici unui anumit domeniu (de exemplu: număr de vizitatori turistici, număr de absolvenţi angajaţi într-un anumit domeniu, numărul mediu de nopţi de spitalizare pe anumite vârste sau regiuni etc.).

Sistemele de indicatori utilizate în gestiunea programelor de finanţare au realizat progrese remarcabile, în special în domeniul evaluării impactului economico-social al acestora. În perioada următoare, în care se prefigurează o expansiune masivă a fondurilor structurale, se doreşte asigurarea unui cadru metodologic mult mai riguros şi mai bine adaptat diferitelor domenii de implementare.

Indicatorii sunt utilizaţi încă de la începutul ciclului de programare pentru uşurinţa delimitării domeniilor eligibile pentru cerinţele europene, pentru analiza contextului regional, pentru diagnosticul pe probleme economice şi sociale, pentru aprecierea necesităţii programului şi a gradului de satisfacere a cerinţelor.

Calităţile necesare, dar nu şi suficiente, pe care trebuie să le deţină indicatorii de evaluare sunt legate de simplitatea informaţiei utilizate şi furnizate, facilitatea în comunicare şi înţelegere în acelaşi timp pentru furnizorii, cât şi pentru utilizatorii de informaţii.

În cadrul activităţii de evaluare a programelor economico-sociale se pot utiliza mai multe

sisteme de indicatori, grupaţi în mai multe categorii.

După gradul de informare sunt indicatori de context şi de program.

Aceştia se aplică doar la ansamblul unui teritoriu, al unei populaţii sau doar la o categorie de

populaţie. Un exemplu de astfel de indicator poate fi: ponderea populaţiei racordată la serviciul de telefonie din totalul populaţiei solicitante. Indicatorii de context informează despre eficacitatea programului în ansamblu, fără a face distincţie între cei care au beneficiat de program şi cei care nu au beneficiat (cele două categorii de beneficiari ai programelor sunt reprezentaţi în figura 1).

Figura 1 - Componentele principale implicate în derularea programelor6

6 Din „Collection MEANS - vol. 2: Evaluer les programmes socio – économiques. Choix et utilisation des

indicateurs pour le suivi et l’évaluation”, Commission Européenne, 1999.

Destinatari Actori

Finanţatori Operatori Destinatari direcţi

Destinatari indirecţi

Activităţile programului Mediul economic, social şi natural


76

Spre deosebire de aceştia, indicatorii de program se concentrează numai pe partea sau categoria de public (beneficiari), respectiv de teritoriu care a beneficiat efectiv de efectele programului.

Planurile de dezvoltare trebuie să conţină o descriere cuantificată a discrepanţelor, lipsurilor şi potenţialului de dezvoltare în regiunile în cauză. Indicatorii de context reflectă aceste aspecte, ei făcând parte din procesul de programare. Aceştia constituie punctul de pornire pentru: analizele social-economice şi strategice (de exemplu, analizele SWOT) care stau la baza strategiei programului, monitorizarea contextului general, stabilirea şi aplicarea obiectivelor cuantificate şi evaluarea impactului social-economic al programului.

După stadiul de realizare al programului, se creează o grupare în: indicatori de resurse, de realizări, de rezultate şi de impact.

Indicatorii de resurse informează asupra resurselor financiare, umane, materiale, organizaţionale şi informaţionale utilizate de către iniţiatorii proiectului pentru realizarea acestuia. Resursele constituie responsabilitate comună între finanţatori - care le atribuie şi iniţiatori - care le utilizează. Cea mai mare parte a indicatorilor de resurse sunt cantitativi, cum ar fi: bugetul total al programului (cantitatea de resurse), consumul bugetar anual (rata de absorbţie a resurselor), procentajul finanţărilor europene faţă de finanţarea publică totală, numărul de persoane care desfăşoară activităţi în cadrul programului, numărul de organizaţii ce intervin în derularea programului.

Indicatorii de realizări reprezintă produsul activităţii operatorilor. Pentru aprecierea corectă a acestei categorii se vor lua în considerare toate realizările, indiferent de natura lor, momentul obţinerii şi destinatarii finali.

Indicatorii de rezultat se referă la avantajele imediate ale programului asupra destinatarilor direcţi. Un avantaj este considerat „imediat”, dacă destinatarul său este în contact direct cu programul. Rezultatele pot fi însă constatate în totalitate la momentul finalizării tuturor acţiunilor. Indicatorii de rezultat informează, în principal, despre schimbările care au intervenit pentru destinatarii direcţi (de exemplu: reducerea de timp pentru parcurgerea unei distanţe, scăderea tarifelor la reţelele de telefonie, volumul activităţii turistice noi desfăşurate într-o zonă, gradul de satisfacţie a oamenilor în raport cu prestarea unor servicii).

Pentru cuantificarea rezultatelor se pot utiliza măsurătorile directe (exemplu: numărul de participanţi la un curs de formare) sau chestionare adresate destinatarilor direcţi pentru declararea avantajelor obţinute (gradul de satisfacţie la finalul unui curs de pregătire profesională).

Indicatorii de impact cuantifică consecinţele directe ale programului şi interacţiunea sa directă, imediată, cu destinatarii. În cadrul acestora se regăsesc indicatorii de impact specific (ai căror destinatari sunt beneficiarii direcţi ai programului) şi indicatorii de impact general (consecinţe care nu au legătură cu destinatarii direcţi, de exemplu: ameliorarea calităţii apei prin modernizarea staţiei de epurare).

După criteriile de evaluare utilizate, se realizează o grupare: indicatori de pertinenţă, de eficacitate, de eficienţă şi de performanţă.

Indicatorii de pertinenţă raportează obiectivele programului la necesităţile ce trebuie satisfăcute prin acesta (exemplu: numărul de locuri de muncă pe care le furnizează programul, faţă de totalul şomerilor de lungă durată dintr-o regiune).

Indicatorii de eficacitate7 raportează rezultatele obţinute la ceea ce s-a sperat să se obţină. Un

indicator de eficacitate se poate calcula prin raportarea la două valori ale aceluiaşi indicator de realizare, de rezultat, de impact. În această situaţie se identifică eficacitatea realizărilor, a rezultatelor obţinute sau a impactului (exemplu: realizările sunt în avans cu 5% faţă de obiective, numărul de întreprinderi nou create este de 85% din numărul propus prin obiectiv).

7 Eficacitatea compară realizările cu prevederile iniţiale, cu alte cuvinte, compară realizările, rezultatele şi/sau

tipurile de impact reale cu cele scontate sau estimate. Eficienţa reprezintă raportul dintre realizări, rezultate, şi/sau tipurile de impact şi resursele (mai ales cele financiare) utilizate pentru a se ajunge la ele.


77

Indicatorii de eficienţă pun în balanţă rezultatele obţinute cu resursele care au fost mobilizate pentru acea activitate. Eficienţa se poate calcula plecând de la indicatorii de realizări, rezultate sau de impact; de exemplu: eficienţa unui kilometru de autostradă faţă de o stradă normală, cheltuieli cu personalul perfecţionat faţă de perioada anterioară, durata de recuperare a cheltuielilor cu investiţia în modernizare faţă de varianta anterioară. Indicatorii de performanţă înglobează eficacitatea şi eficienţa realizărilor, rezultatele şi impactul. Pot fi priviţi în acelaşi context cu indicatorii de program.

În Tabelul 1 se ilustrează complementaritatea dintre indicatori şi măsurarea eficacităţii şi eficienţei.

Indicatori de eficacitate şi eficienţă

Tabelul 1 Indicatori Eficacitate Eficienţă Obiectiv operaţional (măsură / operaţie)

Realizări financiare / fizice

Realizări efective / prevăzute

Realizări în raport cu cheltuielile

Obiectiv specific Rezultat Rezultate efective / prevăzute

Rezultate în raport cu cheltuielile

Obiectiv general Impact Impact efectiv / prevăzut

Impact în raport cu cheltuielile

În practică, măsurarea acestor raporturi se poate face relativ uşor, ea ridicând însă şi o serie de

dificultăţi. La analiza eficienţei se nasc următoarele întrebări: Se pot oare obţine aceleaşi rezultate utilizându-se mai puţine resurse? Sau, punând problema invers, poate aceeaşi cantitate de resurse să producă mai multe rezultate?

Aceste întrebări se pot pune în legătură cu problema comparării programului sau a măsurii cu alte soluţii posibile. Principala dificultate în acest sens este alegerea unor etaloane adecvate. E de preferat ca aceste etaloane să fie stabilite în prealabil, pentru a permite realizarea unor comparaţii adecvate şi a clarifica modul de cuantificare a obiectivelor în faza de programare.

De asemenea, este important de avut în vedere faptul că, uneori, în ciuda faptului că un program este eficient, el conţine grave deficienţe de concepţie. De exemplu, s-ar putea ca obiectivele să nu fi fost exprimate suficient de clar sau să lipsească cu desăvârşire. În acest sens, evaluatorii pot îndeplini un rol extrem de util, transformând obiectivele vagi sau prea generale în obiective cuantificabile şi verificabile.

Nu trebuie neglijat nici faptul că noţiunea de “eficacitate” se referă în general doar la un singur aspect privind efectele programului, şi anume rezultatele pozitive scontate. Se întâmplă însă ca programele să producă uneori şi rezultate pozitive şi/sau negative neaşteptate, care nu pot fi detectate cu ajutorul indicatorilor prevăzuţi.

O mare parte din bibliografia recentă privind evaluarea vorbeşte despre noţiunea de performanţă. Prin convenţie, domeniul de aplicare al noţiunii este definit în termeni destul de largi care cuprind indicatorii de eficacitate şi eficienţă (inclusiv eficienţa managerială) asociaţi cu programul.

După momentul în care se realizează cuantificarea şi utilizarea informaţiei, se delimitează indicatorii de evaluare şi indicatorii de urmărire/monitorizare.

Activitatea de evaluare efectuată în cadrul fiecărui program se poate împărţi în trei etape:

ex ante, intermediară şi ex post. Pentru fiecare din aceste etape, va trebuie ca evaluările să abordeze un ansamblu de teme specifice privind derularea programelor. Astfel, indicatorii reprezintă o sursă importantă de informaţii pentru evaluare. În acelaşi timp, ei fac obiectul unor evaluări specifice în diferite stadii.


78

Evaluarea ex ante va cuprinde următoarele elemente:

• coerenţa şi legăturile dintre obiectivele generale, obiectivele specifice şi măsurile care trebuie să figureze în complementul de program;

• existenţa şi relevanţa indicatorilor de realizare, rezultat şi impact pentru fiecare nivel de intervenţie;

• fiabilitatea nivelului de cuantificare a obiectivelor.

Evaluarea intermediară permite examinarea gradului de eficacitate atins pe baza indicatorilor colectaţi pe parcursul monitorizării. Ea permite, de asemenea, evaluarea calităţii şi a relevanţei acestor indicatori.

Evaluarea ex post permite, pornindu-se de la datele finale ale monitorizării, compararea rezultatelor (şi tipurilor de impact) scontate cu cele obţinute efectiv.

În ceea ce priveşte indicatorii de monitorizare, organismului de monitorizare, şi anume autorităţii de coordonare, îi va reveni obligaţia de a defini, pe baza priorităţilor şi capacităţilor existente, structura sistemului de monitorizare şi nivelul de detaliu la care urmează să se realizeze monitorizarea pentru a se satisface nevoile diferitelor grupuri de utilizatori (inclusiv ale Comisiei).

Va fi necesar să se asigure o monitorizare sistematică a stadiului atins din punct de vedere fizic şi financiar în aplicarea măsurilor şi, dacă este posibil, şi a rezultatelor. Este evident că resursele administrative şi manageriale disponibile reprezintă un factor limitativ important, iar rezultatele va trebui să fie monitorizate, cel puţin pentru măsurile cele mai relevante ale programului.

Evaluarea tipurilor de impact specific (în termenii obiectivelor specifice) nu poate începe decât în momentul în care sistemele de monitorizare vor furniza informaţii adecvate privind stadiul atins şi rezultatele corespunzătoare (de exemplu, efectele imediate sau directe asupra ocupării forţei de muncă, plasarea imediată a absolvenţilor în diferite locuri de muncă).

Funcţionarea sistemului de monitorizare trebuie să reflecte această abordare progresivă, ţinându-se cont de împrejurările şi nevoile specifice, precum şi de resursele disponibile pentru întreprinderea acestor activităţi.

Indicatorii definiţi în cadrul sistemelor de monitorizare trebuie, în principiu, să furnizeze informaţii utile în vederea îmbunătăţirii calităţii şi eficacităţii intervenţiilor. De asemenea, ei vor fi relevanţi şi măsurabili în diferite stadii ale derulării programului. Având în vedere faptul că indicatorii sunt de natură cantitativă, ei pot da informaţii privind exerciţiul de programare şi pot furniza puncte de referinţă pentru monitorizare şi evaluare.

Totuşi, indicatorii nu sunt întotdeauna uşor de folosit, deoarece în utilizarea lor pot apărea o serie de dificultăţi:

• în stabilirea unor relaţii clare de cauză-efect între acţiunile prevăzute, rezultatele obţinute şi impactul asupra obiectivelor finale.

• se poate întâmpla ca datele să nu fie disponibile în momentul în care se iau deciziile (de exemplu, când se fac ajustări ale programului).

• pot apărea dificultăţi şi la combinarea anumitor indicatori. În timp ce indicatorii financiari se pot regrupa la toate nivelurile (măsură, prioritate, program), cu indicatorii fizici este mai dificil de operat, uneori putând fi nepotrivită regruparea lor. Cu alte cuvinte, este important să se aleagă indicatori fizici adecvaţi pentru fiecare nivel de asistenţă, pentru a se putea măsura rezultatele şi impactul cuantificabil corespunzător.

• de regulă, indicatorii de monitorizare se pot stabili şi cuantifica cu mai mare uşurinţă, atunci când se referă la măsură sau proiect, fiind mai dificil de definit şi utilizat la nivelurile la care apar mai grupaţi (program, prioritate). Prin urmare, este esenţial ca acţiunea să nu se limiteze la definirea indicatorilor, ci să se recurgă la informaţii cantitative (şi calitative) privind diferite elemente ale intervenţiei.


79

În elaborarea indicatorilor, trebuia ca statul membru să ţină cont de orientările metodologice în domeniu, de lista de exemple de indicatori, precum şi de împărţirea pe categorii a domeniilor de intervenţie propuse în prezentul document.

Ca regulă generală, indicatorii se raportează la caracterul specific al asistenţei în cauză, la obiectivele sale, precum şi la situaţia social-economică, structurală şi de mediu a statului membru respectiv şi a regiunilor sale şi, după caz, se va ţine cont de existenţa unor regiuni sau zone care beneficiază de un sprijin tranzitoriu. Bibliografie 1. PRIOR, D.,

VERGES, J., VILARDELL, I.

La evaluación de la eficiencia en los sectores privado y público, Ministerio de Economia y Hacienda, Instituto de Estudios Fiscales, Madrid, 1993

2. STOIAN, M, ENE, N.

Elemente specifice gestiunii proiectelor de investiţii în serviciile publice, în tratatul Abordări moderne în managementul şi economia organizaţiei, vol. 4, Eficienţa economică şi performanţa managerială a organizaţiei, coordonatori: Nicolescu O., Plumb I., Pricop M., Vasilescu I., Verboncu I., Bucureşti, Editura Economică, 2003, pag. 201-273

3. COLLECTION MEANS

Évaluer les programmes socio-économiques, vol. 2, Choix et utilisation des indicateurs por le suivi et l’évaluation, Fonds structurels communautaires, Commission Européenne, 1999

4. COLLECTION MEANS

Évaluer les programmes socio-économiques, vol. 3, Principales techniques et outils d´évaluation, Fonds structurels communautaires, Commission Européenne, 1999

5. COLLECTION MEANS

Évaluer les programmes socio-économiques, vol. 4, Solutions techniques pour évaluer dans un cadre de parténériat, Fonds structurels communautaires, Commission Européenne, 1999

6. COMISIA EUROPEANĂ

Guidelines for systems of monitoring and evaluation of ESF interventions in the period 2000-2006, (Orientări privind sistemele de monitorizare şi evaluare a intervenţiilor FSE în perioada 2000-2006), 1999

7. MINISTERIO DE MEDIO AMBIENTE

Indicadores para el seguimiento y evaluación de los Fondos Structurales: Guia practica. Dirección general de Calidad y evaluación ambiental, (Indicatori pentru monitorizarea şi evaluarea Fondurilor Structurale: Ghid practic), 1999

8. * * * www mie.ro

programul means

Documents