programul cercetare fundamentală, de interes socio … ceres 2005.… · web viewaplicatii in...

34
MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRII AUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA Raport de evaluare pe anul 2005 Programul Cercetare fundamentală, de interes socio-economic şi cultural – CERES 1 este un program naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, parte componenta a Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru perioada 2001-2005, aprobat prin HG 556/2001 si reactualizat prin HG 614/2004 Programul CERES este condus de Institutul de Fizică Atomică – I.F.A Bucureşti Scopul programului Lărgirea capacităţii de cunoaştere şi de generare de noi cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice (in diferite domenii ale ştiinţei şi tehnologiei), în vederea deschiderii de noi direcţii de cercetare sau de continuare şi de aprofundare a celor existente, pentru asigurarea unui rol de avangarda a ştiinţei romaneşti. Fundamentarea şi susţinerea politicilor şi strategiilor de dezvoltare durabila a tarii, în plan economic şi social şi de integrare în UE; Dezvoltarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural, în perspectiva integrării într-o Europă multiculturală şi multinaţionala Obiectivele generale ale programului * Stimularea, pe baze competitive, a activităţii ştiinţifice de înaltă performanţă, în domenii de vârf ale ştiinţei şi în domenii considerate importante pe plan naţional, conform direcţiilor tematice stabilite * Stimularea consolidării echipelor de cercetare şi a formării/dezvoltării reţelelor de cercetare (prin includerea laboratoarelor, departamentelor, instituţiilor de cercetare) care vor asigura concomitent dezvoltarea resurselor umane pentru cercetarea ştiinţifică de performanţă * Promovarea colaborării internaţionale şi creşterea vizibilităţii ştiinţei româneşti * Promovarea şi susţinerea politicilor, direcţiilor şi proceselor de dezvoltare în plan economic şi social favorabile dezvoltării durabile a tarii şi integrării în UE * Protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural * Dezvoltarea şi punerea în valoare a potenţialului turistic şi a celui din domeniul sportului de performanţă 1 Material elaborat pe baza datelor furnizate de conducătorul de program PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Upload: others

Post on 28-Dec-2019

6 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

Programul Cercetare fundamentală, de interes socio-economic şi cultural – CERES1 este un program naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, parte componenta a Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru perioada 2001-2005, aprobat prin HG 556/2001 si reactualizat prin HG 614/2004

Programul CERES este condus de Institutul de Fizică Atomică – I.F.A Bucureşti

Scopul programului

Lărgirea capacităţii de cunoaştere şi de generare de noi cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice (in diferite domenii ale ştiinţei şi tehnologiei), în vederea deschiderii de noi direcţii de cercetare sau de continuare şi de aprofundare a celor existente, pentru asigurarea unui rol de avangarda a ştiinţei romaneşti.

Fundamentarea şi susţinerea politicilor şi strategiilor de dezvoltare durabila a tarii, în plan economic şi social şi de integrare în UE;

Dezvoltarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural, în perspectiva integrării într-o Europă multiculturală şi multinaţionala

Obiectivele generale ale programului

* Stimularea, pe baze competitive, a activităţii ştiinţifice de înaltă performanţă, în domenii de vârf ale ştiinţei şi în domenii considerate importante pe plan naţional, conform direcţiilor tematice stabilite

* Stimularea consolidării echipelor de cercetare şi a formării/dezvoltării reţelelor de cercetare (prin includerea laboratoarelor, departamentelor, instituţiilor de cercetare) care vor asigura concomitent dezvoltarea resurselor umane pentru cercetarea ştiinţifică de performanţă

* Promovarea colaborării internaţionale şi creşterea vizibilităţii ştiinţei româneşti * Promovarea şi susţinerea politicilor, direcţiilor şi proceselor de dezvoltare în plan economic şi social favorabile dezvoltării

durabile a tarii şi integrării în UE* Protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural * Dezvoltarea şi punerea în valoare a potenţialului turistic şi a celui din domeniul sportului de performanţă

Finanţare din total plan

CERES11,81%

Alte programe din Planul Naţional88,19%

Structura programului

1 Material elaborat pe baza datelor furnizate de conducătorul de program

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 2: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

Structura programului cuprinde:

Cercetare fundamentală şi precompetitivă Cercetare de interes socio-economic şi cultural Centre de excelenţă Proiecte prioritare

Finanţare pe subprograme in 2005

Cercetare fundamentală şi precompetitivă

88,43%

Cercetare de interes socio-economic şi

cultural6,35%

Centre de excelenţă

0,96% Proiecte prioritare4,26%

Obiectivele subprogramelor

Subprogramul Cercetare fundamentală şi precompetitivă

Obiective specifice:

Cercetări aprofundate în domeniile ştiinţelor exacte, care sa constituie suportul ştiinţific pentru cercetări cu caracter aplicativ în diferite domenii ale ştiinţei şi tehnologiei

Cercetări avansate în domeniul ştiinţelor vieţii: investigarea aprofundată a structurilor şi proceselor biologice fundamentale, la nivel genetic, celular şi molecular.

Cercetări aprofundate în domenii ale ştiinţelor tehnice: dezvoltarea de noi concepte despre procese şi fenomene, precum şi aplicaţii cu caracter de inovare tehnica

Studii aprofundate pentru o mai buna cunoaştere a evoluţiei şi fenomenelor de bază specifice mediului terestru, inclusiv a structurii geofizice şi a fenomenelor seismice

Cercetări avansate în cadrul disciplinelor de bază din domeniul fizicii fundamentale şi aplicate: Fizica teoretică, Fizica atomică, moleculară şi nucleară; Fizica fasciculelor accelerate, Fizica materiei condensate, Fizica laserilor şi a Fizica

plasmei, Biofizica, Fizica Pământului, Fizica spaţială şi raze cosmice

Subprogramul Cercetare de interes socio-economic şi cultural

Obiectiv specific:

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 3: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

Identificarea tendinţelor noi şi domeniilor critice în transformarea şi modernizarea economiei, studierea şi evaluarea mecanismelor, relaţiilor şi instituţiilor, elaborarea de strategii, modele alternative şi metodologii pentru susţinerea politicilor de dezvoltare durabila a tarii şi de integrare în UE.

Aprofundarea cunoaşterii ştiinţifice şi dezvoltarea direcţiilor de cercetare în domenii ale ştiinţelor socio-umane Repertorierea, restaurarea şi punerea în valoare, inclusiv prin tehnologii multimedia, a patrimoniului cultural.

Resurse

Unităţi participante la realizarea programului in anul 2005:

Forma de organizare Nr. unitati coordonatoare

Nr. contracte

Valoare alocată 2005 (lei)Valoare totala

Valoare buget proiecte Cofinantare

Institute nationale de C-D 40 300 17.557.232,94 17.067.178,17 490.054,77

Institute publice(extrabugetare) 4 7 551.484,02 434.200,16 117.283,86

Unitati de CD ale Academiei Romane 22 30 1.369.894,00 1.354.894,00 15.000,00

Ate institutii publice (bugetare) 6 7 289.230,40 254.540,00 34.690,40

Societati comerciale pe actiuni cu activitate proponderenta de cercetare

7 11 466.725,00 405.725,00 61.000,00

Societati comerciale pe actiuni cu activitate de cercetare 1 1 58.621,00 43.600,00 15.021,00

Organizatii nonguvernamentale 2 2 169.260,00 131.300,00 37.960,00Societati cu raspundere limitata 2 2 146.300,00 146.300,00 0Universitati 19 57 3.042.058,30 2.915.108,30 126.950,00

Total 103 417 23.650.805,66 22.752.845,63 897.960,03

Personal participant la realizarea programului in anul 2005:

Personal de conducere program (echivalent normă întreagă)

Personal execuţie proiecte (echivalent normă întreagă)Total Personal atestat

17,5 754 616

Surse financiare antrenate în realizarea programului in anul 2005 (include şi datorii aferente anului 2004): lei

Buget programdin care:

Buget tarif Buget proiecte

Sume virate de MEC în 2005 25.326.435,77 457.590,14 24.868.845,63

Indicatori realizaţi

Nr. crt. Denumirea indicatorului Valori realizate

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 4: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

1 Studii 337

2 Rapoarte de cercetare si experimentare 656

3 Concepte si modele teoretice noi 67

4 Tehnici, tehnologii si metode 90

5 Aparate, modele si prototipuri experimentale 150

6 Materiale noi 128

7 Modele si mecanisme de reactie 42

8 Software dedicat si sisteme procesare date 40

9 Banci de date 46

10 Harti, atlase, cataloage, sectiuni structurale 23

11 Documentatii executie 34

12 Procedee si protocoale 57

13 Modelare a proceselor specifice 28

14 Altele 33

Exemplificări

Denumirea unităţii de CD Denumire proiect Rezultate deosebite si concluzii

pe toata durata proiectului Valorificare

S.C. Alcoprod Service S.A.

Promotor de crestere alternativa ecologica la tratamentul cu antibiotice utilizat in cresterea animalelor

Obtinerea unui promotor natural de crestere-prebiotic pe baza de manan-oligozaharide;Brevet pentru ‘Supliment proteic cerealier cu continut ridicat de vitamine pentru furajarea animalelor si procedeu de obtinere a acestuia”

Diseminare prin manual de prezentare, publicatii si comunicari stiintifice.

INCDFP Parametrii fizici ai rocilor sedimentare in zona municipiului Bucuresti, date esentiale in stabilirea microzonarii seismice a Bucurestiului

Baza de date geofizice,modele 1D, pentru rocile sedimentare in Bucuresti

Date folosite la microzonarea seismică a municipiului Bucuresti

INCD-IFT Iasi Separator/ filtru magnetic pentru particule superparamagnetice suport in ingineria proceselor biotehnologice si ecologice

Realizarea si demonstrarea functionalitatii, testare a unui separator/filtru magnetic

2 BreveteLucrari si comunicari stiintificeNote de curs la Fac. Inginerie Chimica UTI Iasi

INCD-IFT Iasi Perovskiti simpli magnetorezistivi poli si nanocristalari in substitutii de pamant rar

Perovskiti magnetorezistivi cu substitutii de pamant rar obtinuti prin mai multe metode

Lucrari si comunicari stiintifice

INCD-IFT Iasi Sisteme avansate de reconstructie a formei si de determinare a parametrilor mecanici a obiectelor 2D si 3D in materiale compozite multistrat utilizand tehnici de ultrasunete; aplicatii

Utilizarea si aplicatii ale unor tehnici de u.s. pentru reconstructia formei a obiectelor 2D si 3D in materiale multistrat

Lucrari si comunicari stiintificeDocumentatie tehnica si activitati de consultantaProceduri de lucru

INOE 2000 Sistem integrat, avansat pentru evaluarea hazardului seismic al zonei seismogene Vrancea din date geologice, geofizice, seismologice GPS si de teledetectie

Realizarea pentru prima data in Romania a unui sistem integrat de evaluare a ha-zardului seismic din date geologice, geo-fizice, seismologice,GPS si teledetectie

Datele vor fi folosite la realizarea hartii de hazard seismic a Romaniei in curs de realizzare la INCDFP

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 5: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

INCDFM Buc. Structuri electronice si interactii magnetice generatoare de comportament semi-metalic in dubli perovskiti

Structuri electronice si interactii magnetice in materiale de perovskiti pentru realizarea de noi senzori

Lucrari si comunicari stiintifice

IFIN-HH Structuri dinamice complexe in sisteme neliniare

- Studiul structurilor solitonice in plasma rece cu ioni pozitivi si negativi, elaborarea unui model cu concentratii variabile in timp, descrierea coerenta a dinamicii plasmei.- Abordarea statistica a instabilitatilor la modularea in amplitudine pentru ecuatii NLS, dependenta de tipul neliniaritatii.- Stabilirea influentei conditiilor la limita asupra stabilitatii unui condensat atomic Bose-Einstein.- Construirea unui hamiltonian model cu perturbare specifica pentru o instalatie Tokamak.

Articole publicate sau in curs de publicare: 29Comunicari stiintifice: 24Cooperari internationale

ISS-INFLPR Studiul unor fenomene de violare in interactii electron-pozitron la 200 GeV si implicatii cosmologice

S-au obtinut rezultate noi privind posibilitatea neconservarii numerelor cuantice leptonice din analiza datelor experimentale colectate de sistemul de detectie L3 si implicatiile cosmologice

7 softuri dedicate2 articole publicate in strainatate2 comunicari la manifestari stiintifice internationale

IFIN-HH Excitarea starilor nucleare cu ajutorul tranzitiilor nucleare multifotonice

Stabilirea formei spectrului Mossbauer pentru 151-Eu excitat cu radiatii laser din starea fundamenala 7F0

in starea 5D0, determinarea deplasarii izomere, evaluarea efectului amestecului de populatie asupra spectrului experimental. Determinarea prob. de tranzitie si a populatiilor starilor nucleare.

Articole in press: 2 (reviste ISI)Comunicari stiintifice: 2Cooperari internationale: 2

IFIN-HH Structuri de spin inalt, forme exotice si simetrie de izospin in nuclee din zona S-32

Au fost determinate experimental noi stari de spin inalt in izotopii 31P, 31S, Cl. Din analiza datelor s-a pus in evidenta efecte ale incalcarii simetriei de izospin. Date noi in spectroscopia nucleara

Articole aparute: 5 (reviste ISI)Comunicari stiintifice: 2Cooperari internationale: 1

IFIN-HH Structura nucleara in vecinatatea unei noi inchideri de paturi

Studii experimentale si modelari teoretice a unor noi nuclee departe de linia de stabilitate cu N=Z+1, observarea pentru prima data a nuclizilor 93Pd si 91Rh. Dezvoltarea unor modele de structura bazate pe modelul in paturi extins.

Articole aparute: 3 (reviste ISI)Comunicari stiintifice: 5Cooperari internationale: 2

IFIN-HH Studiul efectelor de tip Cerenkov duale anormale

Analiza teoretica a diferitelor tipuri de efecte Cerenkov pentru radiatii electromag. si nucleare. S-a explicat efectul Cerenkov dual si formarea inelelor Cerenkov anomale.S-au calculat parametrii specifici observarii efectului Cerenkov in numeroase materiale, recomandandu-se noi tipuri de detectori.

Articole publicate: 8Comunicari stiintifice: 3

INCDFLPR Cercetari de optica difractiva - elemente de optica difractiva (DOE)

S-au stabilit elementele teoretice de calcul, s-a realizat softul

Prototip element optic difractiv 5 lucrari stiintifice

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 6: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

necesar, s-au proiectat elementele difractive si in final s-a realizat efectiv elementul difractiv LINE DOE

1 pagina WEB

INCDFP Fenomenul de nucleatie la cutremure si efecte locale folosind retele seismice de tip ARRAY

Evidentierea fenomenului de nucleatie la cutremure,a neomogenitatilor laterale majore si anizotropiei din zona Carpatilor folosind reteaua tip array din Bucovina

Modelarea seismo-tectonicii si dinamicii litosferei. Evaluarea hazardului seismic

IFIN-HH Modele si metode in studiul controlului proprietatilor sistemelor si proceselor cuantice

- Dezvoltarea de software pentru descrierea dinamicii cuantice disipative, analiza efectelor de input, cazuri particulare diferite, aplicarea pt. stari excitate superioare.- Studiul formarii si propagarii solitonilor optici in medii neliniare de transimterea informatiei; dezvoltare de modele si metode noi de calcul.- Stabilirea ierarhiei corelatiilor dintre un sistem cuantic deschis si mediul de interactie, efectele in transmiterea informatiei si asupra decolerarii proceselor cuantice; dezvoltare noi teorii.- Studiul proceselor de tunelare disipative a sistemelor de fermioni in nanostructuri, dezvoltare model teoretic.- Studiul fenomenului de super-radianta in nanostructuri, model si tratare teoretica noua. Stari delocalizate si moduri vibrationale in clusteri atomici.

Articole publicate:- in strainatate - 45- in tara - 3- in curs de publicare - 8- carti - 2- cooperari internationale: 3- comunicari stiintifice: 19

INCDFP Metode de monitorizare a comportamentului animalelor ca factor precursor pentru predictia pe termen scurt a cutremurelor puternice

Realizarea pentru prima data a unei banci de date privind comportamentuul anima- lelor inainte de cutremur,compatibila cu banca evenimentelor seismice

Predictia cutremurelor puternice folosind comportamentul animalelor ca factor precursor

INCDFP Marirea semnificativa a exactitatii evaluarii efectelor majore produse de surse seismice multiple prin analiza microlocalitatii si neliniaritatii proprietatilor fizico-mecanice ale structurilor geologice cu aplicare la teritoriul Romaniei si centre urbane

Determinarea efectele seismice produse de fronturi de unde simple si multiple la suprafata libera a terenului considerand neliniaritati costitutive ale stratului super-ficial

Evaluarea determinista hazardului seismic in stu-diale de microzonare si zonare a localitatilor dens populate

INCDFM Studiul sistemelor de electroni puternic corelati in apropierea unui punct cuantic critic antiferomagnetic

Studii asupra unor sisteme de electroni puternic corelati

2 experimentari modele de lab

INCDFP Modele seismotectonice pentru estimarea hazardului seismic din zona Banatului romanesc

Realizarea pentru prima data de modele seismotectonice 2D si 3D pentru zonele seismogene banatice

Date de baza in realizarea hǎrţii de hazard seismic a Banatului

S.C.Zecasin S.A.Bucuresti

Studiu comparativ al influentelor substantelor active in strat si in granula de catalizator

- Realizarea unui studiu documentar privind: metode de preparare, caracterizare si testare a catalizatorilor bifunctionali de eterificare a metanolului, influenta substantei active in strat si in granulele de

- Promovarea rezultatelor stiintifice si tehnice in mediile stiintifice nationale si internationale, prin: publicarae de lucrari stiintifice si realizarea unei pagini de Web.

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 7: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

catalizator, date referitoare la cinetica sintezei, modelarea matematica a proceselor catalitice pe catalizatori bifunctionali;- Elaborarea metodelor de preparare si caracterizare a catalizatorilor bifunctionali- zeolitici;- Studiul parametrilor de reactie, a modelului cinetic si elaborarea modelului matematic al proceselor catalitice si de reactie;- Realizarea programului de simulare a unui reactor industrial de sinteza a dimetileterului cu strat fin de cataliz.- Din studiile efectuate a rezultat un nou catalizator bifunctional zeolitic cu fier, ce are proprietati catalitice superioare altor catalizatori utilizati in obtinerea dimetileterului.

- Furnizarea directa catre beneficiar, a dimetileterului.

INCDFP Analiza de birefringenta a undelor SK(K) la unele statii seismologice de pe teritoriul Romaniei

Evidentierea preponderenta a doua tipuri de campuri compresive in Vrancea:unul perpendicular pe arcul Carpatic care ge-nereaza cutremure cu Mw

>7,00 si altul paralel cu arcul Carpatic,care da cutre-mure cu Mw ≤ 7,00.

Date de baza in studiul seismicitatii si seismo-tectonicii României

INCDFP Atenuarea undelor seismice in zona Vrancea si arealul adiacent

Modele de atenuare a undelor seismice in zona Vrancea si arealul adiacent avand o comportare asimetrica a tenuarii pe directia NV-SE

Datele de baza in realizarea hartii de hazard seismic a Romaniei,a izo-liniilor pentru ac-celeratii si inten-sitati.

IFIN-HH Interactia hiperfina a ortopozitronului (OPS) in camp magnetic slab

Realizarea in IFIN a unei instalatii complexe si performante de anihilarea pozitroniului, verificarea performantelor, elaborarea de soft dedicat pentru analiza datelor, determinarea energiei de interactie hiperfina pentru orto-pozitroniu

Articole publicate: 1Comunicari stiintifice: 5Cooperare intenationala: 1

Inst. Matematica Metode moderne de analiza functionala si complexa cu aplicatii in studiul sistemelor cuantice in campuri externe

S-au obtinut rezultate noi privind modelul de gaz Lorentz, teoria potentialului si procese Markov, familii de operatori, subspatii invariante si reprezentari, sisteme cuantice in camp electromagnetic, analiza matriceala

2 carti3 articole publicate3 articole acceptate la publicare10 articole elaborate si trimise spre publicare44 comunicari la conferinte internationale, workshopuri, scoli de vara

IFIN-HH Studiul materiei nucleare in stari exotice de izopin sau temperatura prin reactii nucleare la energii intermediare

- Studiul materiei nucleare in functie de izospin si temperatura, studiul unor nuclee cu Z>10 si foarte bogate in neutroni departe de linia de stabilitate, studii experimentale, stabilirea gradului de multifragmentare la ciocniri de ioni grei, date spectroscopice noi in literatura de specialitate.- S-a studiat emisia de particule

10 Articole publicateColaborari internationale: 2, si participare in FP6 (2 proiecte)

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 8: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

usoare emise de de Fe bombardat cu neutroni rapizi. Datele sunt noi si de interes pentru problema transmutatiei de nuclee radioactive prin reactii nucleare.

IFIN-HH Cercetari privind sinteza si caracterizarea particulelor nanometrice metalice magnetice autoasamblabile

Analiza posibilitatii transmutatiei elementelor radioactive prin reactii de spalatie induse de neutroni, posibilitatea aplicarii practice a acestei metode.

- 1 articol publicat in Phys. Rev.- Un studiu privind politica fata de problema transmutatiei deseurilor radioactive.

IFIN-HH Structura si reactiile nucleelor bogate in neutroni

S-a studiat dependenta starilor uniparticula de Z si N pentru nuclee bogate in neutroni, au fost caracterizate teoretic nuclee cu halou de neutroni, dezvoltare de metode de calcul si modele adecvate.

Articole publicate:- reviste straine - 1- reviste tara - 2

INCDFP Revizuirea hartilor cu intensitati macroseismice asociate cutremurelor Vrancene majore produse la 30 august 1986, 30 mai 1990 si 31 mai 1990

Elaborarea noilor harti ale distributiei intensitatilor macroseismice pentru cutre-murele vrancene majore din 30 august 1986,30 si 31 mai 1990.

Inputul pentru elaborarea hǎrtii de hazard seismic a Romaniei si a celor de microzo-nare sismica.

INCDFP Implementarea sistemului de avertizare seismica rapida in cazul unui obiectiv nuclear de interes national

S-a implementat sistemul de avertizare seismica in timp real la iradiatorul de la IFIN-HH Bucuresti

Reducerea riscului seismic datorat cutremurelor vrancene

IGAR Relatia petrogeneza-metalogeneza in studiul magmatitelor alpine din Romania, implicatii in geodinamica

Modelarea proceselor petrogenetice si _uminist conditiilor geotectonice respon-sabile de generarea magmelor

Geodinamica proceselor petro-genetice si tipul de mineralizatii

INCDFLPR Studiul proceselor fundamentale din plasmele pulsate in scopul obtinerii de surse spectrale de mare intensitate; aplicatii in monitorizarea depunerilor de straturi subtiri si a mediului

S-au elucidat mecanismele de obtinere a emisiei spectrale intense in domeniul UV-VIS. S-au testat surse pulsate intense si de banda larga realizate prin monitorizarea ozonului din descarcarile corona

3 articoile publicate in strainatate4 comunicari la conferinte internationale1 patent: European Patent Application No. 44470722

INCDFLPR Generarea si diagnosticarea unui nou tip de sursa de plasma de procesare bazata pe o metoda originala de modulare a plasmei RF prin superpozitia descarcarii pulsate scurte de curent mare

Realizarea experimentala si testarea in faza de laborator a depunerii de straturi subtiri bazata pe o metoda originala de modelare a plasmei.

1 articol publicat in revista cotata ISI3 comunicari la conferinte internationale

INCDFP Studiul sursei seismice in regiunea Vrancea, cu implicatii in evaluarea hazardului seismic

Determinarea parametrilor sursei seismice prin inversia formelor de unda

Harta seismicitatii zonei seismogene vrancene

IGR Model spatio-temporal privind deformarile crustei terestre in zone geodinamic active prin integrarea datelor terestre si spatiale

Modele ale dinamicii crustei terestre

Dinamica si structura Crustei terestre

IFIN-HH Formarea, structura si radioactivitatea nucleelor supragrele

- Sudiul reactiilor de fuziune si fisiune pentru nucleee grele deformate, determinare vailor de reactie si a sectiunilor eficace la limita de stabilitate. Calculul timpilor de viata pentru noi elemente supragrele, dezvoltare de modele si metode de calcul.- Analiza si determinarea efectelor de screening electronic asupra energiilor de emisie a particulelor alfa.- Studiul dinamicii si structurii nucleare prin metoda canalelor cuplate, dezvoltare model si

- 1 capitol carte- 5 articole aparute reviste straine- 6 articole in press- 3 articole reviste tara- 1 comunicare conf. internationale- 3 comunicari conf. tara- 7 seminarii in strainatate- 3 colaborari internationale

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 9: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

perfectionare metode de calcul. Obtinerea de date structurale.

IFIN-HH Studiul formarii si dezintegrarii nucleelor cu nucleoni slab legati

- Studiul mecanismelor de disociere a reactiilor de break-up a nucleelor cu halou protonic relevante pentru astrofizica nucleara.- Dezvoltarea de metode de calcul a configuratiilor moleculare in interactiile ionilor grei, relevante pentru proiectarea si dezvoltarea metodelor experimentale pentru fascicule radioactive.- Calculul distributiilor unghiulare ale particulelor usoare emise in fisiunea ternara, dezvoltare modele si metode de calcul.- Calcularea maselor neutrinilor din analiza dezintegrarii beta duble a tritiului obtinandu-se corectii imbunatatite pentru acestea.- Au fost elaborate metode computationale noi in descrierea reactiilor rezonante ale ionilor grei

- 3 capitole carti- 11 articole aparute reviste straine- 6 articole in press- 3 articole reviste tara- 6 comunicare conf. internationale- 3 comunicari conf. tara- 12 seminarii in strainatate- 5 colaborari internationale

Universitatea de Medicina si

Farmacie “Carol Davila” Bucuresti

Investigatii in vitro privind modificarile moleculare si celulare induse de radiatiile LASER de mica putere

Sistem de masurare a radiatiilor laser de mica putere incidente/transmise/imprastiate pe probe biologice;Elaborarea unui model analitic de calcul al dozelor de radiatie laser absorbite in suspensii celulare.

Diseminare in comunitatea stiintifica nationala si internationala.Perfectionarea resurselor umane prin participarea la realizarea de sisteme experimentale si optimizare modele experimentale.

IFIN-HH Metode geometrice si axiomatice in mecanica cuantica si in teoria campului

- Dezvoltarea unui model supersimetric bazat pe un nou multiplet chiral pentru particule cu spin 1 si 3/2.- Dezvoltarea formalismului pentru descrierea operatorilor hermitici finit dimensionali.- Analiza critica a extensiei minimale a modelului standard al interactiilor electro-slabe bazat pe multipletul vectorial, limitari ale maselor particulelor care apar in acest model.- Analiza semnificatiei produsului vectorial pentru grupurile si algebrele Lie de tip stare coerenta.

- 1 capitol carte- 4 articole publicate ISI- 3 articole in tara- 1 colaborare internationala

INCDFLPR Actiunea radiatiilor ionizante asupra unor produse fitoterapeutice iradiate in vederea decontaminarii microbiologice

S-a realizat evidentierea modificarilor radioinduse in spirulina si catina prin iradiere cu electroni accelerati

1 lucrare publicata in strainatate1 lucrare publicata in tara12 comunicari la manifestari stiintifice nationale si internationale

ICEM Solutii de procesare tehnologica a otelurilor aliate de scule pentru realizarea predeterminarii structurale

Relizarea de solutii noi de procesare tehnologica a oteluriolor aliate de scule pentru realizarea predeterminarii structurale

Tehnologii performante de procesare tehnologica a otelurilor aliate de scule. Aplicatii in industria de prelucrare prin aschiere

INCDFLPR Inst. Studiul asupra influentei geometriei si S-au obtinut corelatii intre gradul 50 articole publicate din care

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 10: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

de Stiinte Spatiale simetriei ciocnirii in interactii nucleare relativiste utilizand acceleratori de tip collider

de asimetrie al ciocnirii si stingerea jeturilor pe baza rezultatelor experimentale d-Au si Au-Au. S-a stabilit dependenta de centralitate a productiei hadronice.

29 in reviste cotate ISI11 comunicari la conferinte nationale si internationale

INCDFLPR Fotofizica unor tipuri de fotosensibilizatori potential utilizabil in terapia fotodinamica laser

S-a realizat un sistem experimental pentru studiul fluorescentei si al parametrilor ce caracterizeaza fluorescenta biomoleculelor. S-a determinat influenta factorilor externi asupra proprietatilor spectrale ale fotosensibilizatorilor propusi.

2 articole publicate in strainatate3 comunicari la conferinte internationale5 studii 5 rapoarte de cercetare

Univ.Tehnica “Gh.Asachi”,

Iasi

Sisteme polimere purtatoare de principii biologic active (medicamente si enzime)

- Studiu bibliografic privind stadiul actual al cercetarilor in domeniul materialeleor polimerice purtatoare de principii biologic active;- Obtinerea si caracterizarea unor noi suporturi polimere pentru imobilizare de medicamente si enzime;- Obtinerea sistemelor polimer-medicamente cu eliberarea controlata a principiului biologic activ;- Evaluarea performantelor sistemelor polimer-principiu activ, ca produse cu aplicatii medicale, farmaceutice si alimentare

- Rezultatele stiintifice obtinute, originale, au fost publicate in reviste din tara (15) si strainatate (10) sau au fost comunicate in cadrul manifestarilor stiintifice interne si internationale (24);- S-a propus spre brevetare o inventie si editarea unei monografii;- Au fost realizate mai multe colaborari internationale.

ICECHIM,Bucuresti

Cercetari privind obtinerea unor compusi calixarenici si utilizarea lor pentru separarea cationilor metalici din reziduuri nucleare

- Studiu documentar privind obtinerea si caracterizarea unor liganzi macrociclici din clasa calixarenelor precum si utilizarea acestora ca receptori si transportori de cationi metalici;- Elaborarea si realizarea tehnologiei de obtinere a liganzilor macrociclici din clasa calixarenelor;- Realizarea si experimentarea unui procedeu de laborator pentru utilizarea calixarenelor sintetizate in fenomene de transport de cationi metalici printr-o membrana organica lichida.

- Elaborarea unor planuri de implementare a tehnologiei de obtinere a compusilor calixarenici de tipul p-tert-butilcalix[n]arena, precum si a procedeului de transport de cationi metalici prin memebrane lichide in domenii de interes tehnic, medical si ecologic.

Univ.Tehnica “Gh.Asachi”,

Iasi

Materiale polimere multifazice, biodegradabile, biocompatibile, biologic active, sisteme mobile artificiale - cu aplicatii in medicina si pentru asigurarea protectiei mediului

- Sistematizarea si analiza informatiilor de literatura privind cercetarile in domeniul materialelor polimerice multifazice pentru tehnologii avansate;- Obtinerea de materiale polimerice multifazice biodegradabile, biocompatibile, biologic active, sisteme motile artificiale;- Caracteizarea structurala si a proprietatilor fizice a materialelor polimerice multifazice obtinute;

- lucrari stiintifice publicate in reviste de specialitate : 16;- comunicari la manifestari stiintifice nationale si internationale : 49;- lucrari de disertatie;- capitole in cursuri de masterat pentru specializarea “Biomateriale polimerice”;- pagina Web.

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 11: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

- Determinarea caracteristicilor specifice si de impact asupra mediului inconjurator;- Prezentarea si demonstrarea functionalitatii si utilitatii materialelor polimerice multifazice obtinute.

ICTCM Laborator de instrumentatie virtuala pentru simularea si optimizarea proceselor de curgere caracteristice fluidelor newtoniene

Realizarea unui sistem virtual de caracterizare fluidelor nenewtoniene si crearea unei banci de date.

Tehnologii performante de procesare a fluidelor nenewtoniene. Aplicatii in industria grea si de constructii de masini

INCDFT IFT Iasi Cercetari privind aplicatii speciale ale unor materiale magnetice oxidice cu particule de dimensiuni nanometrice obtinute printr-un nou procedeu

Realizarea unei tehnologii de laborator si obtinerea unor pulberi de materiale magnetice oxidice nanostructurate

Lucrari si comunicari stiintifice

IFIN-HH Lichide bosonice si faze suprafluide de tip Bose-Einstein

- Reformulare a teoriilor cuantice si clasice pentru suprafluiditate si condensare Bose-Einstein. - Utilizand o aproximatie semi-clasica pentru bozoni in potential extern si in contact cu un termostat a fost obtinuta o ecuatie cinetica de evolutie a condensatului bozonic , care, rezolvata numeric, conduce la profilul de densitate si la descrierea fenomenelor de transport in faza fluida; un rezultat deosebit si cu grad mare de noutate

- 1 articol revista straina- 1 articol revista din tara- 1 articol dat spre publicare

IFIN-HH Investigarea unor canale de dezintegrare ale mezonilor D

Analiza datelor experimentale de la exp. FOCUS-Fermilab (SUA) care au condus la evidentierea a unor noi canale (2 si 5 corpuri) in dezintegrarea mezonilor D, observarea pentru prima data a canaluluiD+→K+K- π+ π+ π- , Analiza si imbunatatirea limitelor pentru anumite dezintegrari rare a mezonilor cu charm.

- 7 articole in reviste straine- 9 comunicari conf. internationale- 1 comunicare conf. nationala- colaborari internationale CERN, INFN-Italia

IFIN-HH Determinarea sectiunilor eficace de captura neutronica pentru cel mai greu element stabil neutrono-excedentar 209Bi

- Elaborarea unei metodologii noi pentru determinarea cu precizie a sectiunilor de captura neutronica in Bi-209, experimentarea si obtinerea acestei sectiuni eficace in reactia 209Bi ( n,γ ) 210mBi. - Metodica experimentala imbunatatita, analiza complexa a datelor experimentale, obtinerea unei date nucleare de referinta.

-1 comunicare conf. internationale-1 articol trimis spre publicare-1 colaborare internationala

IFIN-HH Determinarea eroziunilor terestre si stabilirea exacta a compozitiei de adancime a radioizotopilor in litosfera

- Analiza unei noi metode de determinare a eroziunii solului prin masurarea concentratiei radioizotopului Al-26 prin MAUS, dezvoltare model, simulare a distributiei in adancime a radioizotopilor, dezvoltare coduri de calcul dedicate, elaborarea metodologiei chimice, realizare de etaloane, verificare esantioane

- 1 articol trimis spre publicare- 1 colaborare internationala

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 12: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

model.IFIN-HH Structura nucleelor neutrono-deficitare

din zona de tranzitii A~70-100, departate de linia de stabilitate beta

- Masuratori experimentale, analiza date, obtinerea de noi rezultate spectroscopice pentru nuclizi departe de linia de stabilitate cu exces de neutroni, 69As, 66Ga, 65Zn

- Adaptarea spectrometrului de timp-monocristal (adus de la IUCN Dubna) la Tandem-IFIN, etalonarea, utilizarea in fascicul pentru masuratori de timpi de viata.- Dezvoltare modele nucleare, adaptare soft dedicat pentru structura si interactii nucleare, dezvoltare aparatura.

- 1 articol acceptat revista ISI- 2 comunicari conf. internationale- 1 colaborare internationala IUCN Dubna

IFIN-HH Producerea perechilor de miuoni in ciocniri proton-nucleu si nucleu-nucleu la energii ultra-relativiste

- Analiza unor date experimentale cu statistica bogata obtinute in colaborarea NA50-CERN, obtinerea sectiunilor eficace de producere a starilor de charmonium ψ si Ψ’ in interactiile protonilor de 450 GeV/c cu nuclee tinta de Be, Al, Cu, Ag, W.- Studiul producerii starilor de charmonium ψ si Ψ’ in interactiile Pb-Pb la 158 GeV per nucleon si a starilor de rezonanta joase.- Determinarea distributiilor de impuls transversal si masa transversala a mezonilor ψ si Ψ’ in interactiile nucleu-nucleu si compararea cu rezultatele obtinute in ciocnirile proton-nucleu.

- 21 articole aparute reviste ISI, colaborarea NA50- 14 comunicari conf. intenationale- Colaborare internationala CERN, experimentul NA50

S.C.Zecasin S.A.Bucuresti

Valorificarea prin electro-oxidare a dimetil-eterului dintr-o pila de combustie

- Studiul conditiilor de electrooxidare eficienta a dimetileterului (DME) intr-o pila de combustie;- Experimentarea diferitelor tipuri de membrane separatoare: membrane polimerice, membrane din zeolit modificat si membrane din schimbatori de ioni;- Elaborarea unui mecanism de reactie pe membrane zeolitice modificate;- Pe baza studiilor efectuate se propune un proiect de pila de combustie, testat in laborator, ce foloseste DME.

- cinci lucrari stiintifice acceptate spre publicare;- Evidentierea posibilitatii valorificarii DME intr-o pila de combustie.

ICTCM Cercetari aprofundate privind tehnologiile de utilizare a materialelor metalice noi in procesele de asamblare si reconditionare

Realizarea de baze de date privitoare la tehnologiile de utilizare a materialelor metalice in procesele de asamblare si reconditionare

Tehnologii performante de utilizare a materialelor metalice in procesele de asamblare si reconditionare. Aplicatii in industria grea si de constructii de masini.

INCDFLPR Obtinerea de straturi DLC prin metoda TVA

Realizarea unui tub experimental de descarcare si masuratori emisie termoelectronica. S-au realizat metode de laborator originale de activare, utilizabile

1 brevet in curs de redactare si inregistrare la OSIM. Autori: G. Musa, C. Surdu Bob s.a. “Catod activat pentru temperaturi ridicate folosind

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 13: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

inclusiv la raturi ridicate carbura de tungsten difuzata in wolfram”1 articol stiintific3 comunicari stiintifice

INCDFM Buc Efectele iradierii cu ioni grei in cristale de halogenuri alcaline

Cristale de halogenuri alcaline iradiate

Lucrari si comunicari stiintifice

ICECHIM,Bucuresti

Sisteme cromogene indicatoare termosenzitive

- Crearea bazei documentare a proiectului;- Elaborarea metodelor si tehnologiilor de laborator pentru obtinerea unor sisteme termocrome organice reversibile si ireversibile;- Studii de laborator pentru obtinerea unor sisteme termocrome anorganice reversibile si ireversibile;- Demonstrarea functionalitatii tehnologiilor de laborator si a utilitatii sistemelor cromogene, indicatoare termosenzitive, obtinute.

- publicarea a doua lucrari stiintifice;- doua comunicari stiintifice;- depunerea unei cereri de brevet de inventie;- elaborarea manualului de prezentare/utilizare a sistemelor cromogene termosenzitive obtinute;- experimente demonstrative a tehnologiilor si produselor obtinute.

Centrul de Chimie Org.

“C.D.Nenitescu

1- vinilazulene substituit - o noua clasa de sintoni utilizabili pentru generarea unor molecule complexe si a unor materiale cu proprietati de transmitere a luminii (NLO) si proprietati electrochimice superioare

- Elaborarea unei metode originale de sinteza a vinil-azulenelor substituite;- Caracterizarea structurala si fizico-chimica a celor 30 de compusi noi sintetizati;- Elaborarea unui mecanism de reactie atat in cazul sintezei cat si a reactiilor compusilor;- Studiul prop. Electrochimice a vinilazulenelor obtinute si realizarea unor electrozi modificati;- Studiul proprietatilor optice a vinilazulenelor sintetizate.

Datorita proprietatilor pe care le au, vinilazulenele sunt compusi valorosi pentru chimia preparativa, in generarea unor molecule complexe cu proprietati de transmitere neliniara a luminii si cu proprietati electrochimice superioare.

INCDFM Bucuresti

Generarea si caracterizarea agregatelor nanometrice de C60 insolventi nucleofili

Generarea de agregate nanometrice de Co60 in solventi nucleofili

Lucrari si comunicari stiintifice

INOE 2000 Metode de investigare spectrala a calitatii aerului in zona urbana Bucuresti din datele de teledetectie si geofizice

Modele de investigare spectrala a calitatii aerului in Bucuresti

Protectia mediului

ICSIRamnicu Valcea

Dezvoltarea unei metode de determinare a factorilor de separare izotopice in sistemele Pd-H2, in vederea evaluarii posibilitatilor de separare a tritiului

Dezvoltarea unei metode de determinare a factorilor de separare izotopica in sistem Pd-H2, pentru sisteme de permeatie selectiva a izotopilor hidrogenului

Tehnologii pentru realizarea unei instalatii pilot pentru permeatia selectiva a izotopilor hidrogenului. Aplicatii in industria energetica si nucleara.

ICSIRamnicu Valcea

Analiza teoretica si experimentala privind producerea de izotopi ai hidrogenului prin procese de penetratie si difuzie termica

Dezvoltarea aspectelor fizice si tehnice pentru realizarea unui sistem de separare a izotopilor hidrogenului utilizind membrane perm-selective

Tehnologii pentru realizarea unei instalatii pilot pentru separarea izotopilor hidrogenului utilizind membrane perm-selective. Aplicatii in industria energetica si nucleara.

INCDTIM Cluj-Napoca

Modelarea propagarii pulsurilor laser ultrascurte in gaze si atmosfera

Realizarea programului de modelare a propagarii pulsului laser prin medii gazoase ionizante ca instrument de cercetare si cu implicatii in domeniul tehnologic

Lucrari si comunicari stiintificePagina web

ICSI Sisteme de recombinare catalitica Realizarea de sisteme de Costuri scazute de functionare

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 14: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

Ramnicu Valcea specifice instalatiei de extractie a tritiului din apa grea procesata in reactoarele CANDU - Cernavoda

recombinare catalitica pentru instalatii pilot pentru extractia tritiului din apa grea procesata in reactoare de tip CANDU

si randamente mari in exploatarea instalatiilor pilot de detritiere apa grea procesata in reactoare de tip CANDU. Aplicatii in industria energetica si nucleara.

INCDTIM Cluj-Napoca

Detector ultrasensibil de explozivi Realizarea unui detector ultrasensibil de explozivi

Lucrari si comunicari stPagina web

INCDTIM Cluj-Napoca

Investigarea transportului de hidrogen in structurile atmosfera-sol-plante utilizand trasori izotopici naturali

Realizarea de studii si analize privind sistemul atmosfera-sol-plante-atmosfera si a compozitiei izotopice a precipitatiilor

Lucrari si comunicati stiintifice

INCDTIM Cluj-Napoca

Controlul computerizat al instalatiilor de separare utilizand logica fuzzy

Realizarea unei instalatii de separare cu control computerizat

Manual de utilizareLucrari si comunicari stiintificePagina Web

INCDTIM Cluj-Napoca

Decuplare de spin in spectroscopia de rezonanta magnetica nucleara (RMN). Metode avansate pentru aplicatii in domeniul brotehnologiilor

O noua tehnica de proiectare si optimizare de metode de decuplare heteronuclearaProduse informaticeTehnici de laborator

Lucrari si comunicari stiintificePagina Web

INCDTIM Cluj-Napoca

Procesare dinamica a substantei in camp de microunde de putere in sistem cu control inteligent

Realizarea unui aparat sub forma de model experimental pentru tratamente neconventionale in cimp de microunde de putere

Procesarea substantei datorita economiei de energie

INCDTIM Cluj-Napoca

Cercetari privind imbogatirea izotopului U-235 prin schimb izotopic pe rasini schimbatoare de ioni

Modelarea si proiectarea sistemului de detectie de mare precizie pentru spectrometrul de masa cu ionizare termica

Lucrari si comunicari stiintifice

INCDTIM Cluj-Napoca

Sistem robotizat de generare a suprafetelor tridimensionale destinat utilizarii tehnicilor laser de curatire

Realizarea modulului functional al sistemului robotizat de generare a suprafetelor tridimensionale

Posibilitate de transfer tehnologic in domeniul protectiei mediuluiLucrari si comunicari stiintifice

ICSIRamnicu Valcea

Studiu privind optimizarea sistemelor de monitorizare proces a instalatiilor de detritiere prin simulare in caz de avarii

Dezvoltarea procedurilor de optimizare a sistemelor de monitorizare a proceselor de detritiere pentru cazuri de avarii

Siguranta in exploatarea instalatiilor pilot de detritiere. Aplicatii in industria energetica si nucleara.

ICSIRamnicu Valcea

Analiza teoretica a separarilor izotropice prin filtrare cuantica pentru diferite materiale cuantice

Noi metode de separare a izotopilor hidrogenului prin aplicarea teoriei filtrarii cuantice.

Noi posibilitati de utilizare a acestor metode in domeniile sistemelor de purificare a izotopilor hidrogenului cu aplicatii in industria energetica si nucleara.

ICSIRamnicu Valcea

Procese fizico-chimice in fluide supercritice

Realizarea unei instalatii experimentale pentru studiul proceselor catalitice in fluide supercritice

Metode de purificare avansate care vor fi utilizate in prima faza la ICSI, urmind sa se dezvolte pe aceasta baza tehnologii necesare statiilor de purificare.

INCD-INOE 2000 Filiala Inst. de Cercet. pentru Instrumentatia Analitica- ICIA

Metodologie biocatalitica stereo-selectiva pentru sinteza unor compusi cu activitate biocatalitica

- Elaborarea unei metodologii de sinteza, o varianta noua neconventionala, a unor derivati heterociclici de puritate optica avansata prin bioprocesarea enzimatica si celulara a unor intermediari chirali si/sau prochirali;- Studii analitice pentru determinarea structurii compusilor substantelor active;- Realizarea si experimentarea metodologica de laborator pt.obtinerea compusilor

Rezultatele obtinute au fost valorificate prin:- eleborarea si publicarea a 6 articole in reviste de mare prestigiu;- prezentarea unei lucrari la un congres international;- pagina Web;- elaborare manual de prezentare a metodologiei de laborator.

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 15: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

heterociclici optic activi;- Prezentarea si demonstrarea functionalitatii si utilitatii metodologiei de laborator in obtinerea compusilor optic activi.

INCD-INOE 2000 Filiala Inst. de Cercet. pentru Instrumentatia

Analitica- ICIA,Cluj-Napoca

Model experimental bioreactor-extractor pentru obtinerea enzimatica a unor compusi anti SIDA

- Studiul rezolutiei cinetice enzimatice a racematului de 1-(benzofuran-2-il)etanol intermediarul cheie in obtinerea compusilor activi asupra virusului HIV;- Elaborarea si realizarea modelului experimental bioreactor-extractor pentru obtinerea enzimatica a unor compusi anti-SIDA;- Elaborarea unui model matematic de simulare a proceselor biocatalitice pentru determinarea parametrilor optimi ai procesului biochimic;- Demonstrarea functionalitatii si utilitatii modelului prin simulare

Din cercetarile efectuate de un inalt nivel stiintific si tehnic, au rezultat date originale ce au fost valorificate sub forma de publicatii si participari la manifestari stiintifice.

INCDFM Bucuresti

Interactii interfaciale caracterizate prin intermediul tensiunii interfaciale. Aplicatii la cristale lichide nematice

Aplicarea interactiilor interfaciale la cristale lichide nematice

Comunicari stiintifice

UPB-CNCPST Cercetari fundamentale privind caracterizarea si realizarea tehnologica folosind sisteme expert a produselor biodegradabile din compozite polimerice cu element de ranforsare lemn

Dezvoltarea de tehnologii pentru realizarea, cu sisteme expert, a produselor biodegradabile din compozite ranforsabile cu element de ranforsare lemn.

Costuri scazute ale procedeelor de realizarea, cu sisteme expert, a produselor biodegradabile din compozite ranforsabile cu element de ranforsare lemn. Aplicatii in industria de constructii de masini

UPB-CEMS Cercetari privind influenta finetei de macinare a carbunilor asupra emisiei de nox-termic, cu functionare economico-ecologica

Realizarea unui concept de exploatare economico-ecologica a unei centrale termoelelctrice functionind cu carbune pulverizat

Costuri scazute de functionare si randamente mari pentru centralele termoelectrice. Aplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice

IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare electrice in 209 Po prin metoda dublei perturbari

- Dezvoltarea unei metodologii noi, dubla perturbare asociata cu TDPAD, de determinare a momen-telor de cuadrupol a doua stari izomere ale 209Pb implantat in Bi.- Dezvoltare analizei teoretice pentru sistem cu 2 nivele, dezvoltare soft adecvat, analiza date experimentale.- Determinarea momentelor de cuadrupol a starilor izomere 17/2- respectiv 13/2- si parametrii de deformare nucleara.

1 articol trimis spre publicare

IFIN-HH Etalonarea absoluta a radionuclizilor Tc 99m, I 125, Lu 177 pentru asigurarea transabilitatii in medicina nucleara

Perfectionarea a trei metode de calibrare absoluta activitatilor surselor de 99mTc, 125I, 177Lu, stabilirea metodicii standard de lucru, etalonarea si certificarea calibrarii lor, elaborarea manualului de utilizare.

- 2 articole acceptate spre publicare- 5 comunicari conf. internationale- 2 comunicari conf. interne

IFIN-HH Modificari structurale si functionale ale componentelor sistemului imunitar

- Stabilirea unui protocol de tip RIA si ELISA de iradiere a

- 1 articol in curs de publicare revista internationala

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 16: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

induse de iradierea gamma sistemului antigen-anticorp si caracterizarea sa imuno-chimica. - Studiul modificarilor imunologice in urma iradierii antigenelor proteice. Imunizarea animalelor de experienta cu conjugate imunogene iradiate si neiradiate si obtinerea anticorpilor omologi. - Dezvoltare metodica laborator

UniversitateaPolitehnica,Bucuresti

Reducerea amprentei magnetice a navei militare in scopul protectiei impotriva campurilor de mine

- Studiul amprentei magnetice a navelor si a elementelor de geomagnetism;- Elaborarea algoritmilor de calcul ai campului magnetic creat de nave sau corpuri magnetizate;- Studiul comparativ al metodelor si mijloacelor de protectie magnetica a navelor;- Analiza si caracterizarea materialelor utilizate in constructia slab magnetica a navelor;- Studiul sistemelor de compensare magnetica a navelor si eleborarea de programe de calcul specifice diferitelor metode de reducere a amprentei magnetice.

Cercetarile efectuate au valorificare insemnata in constructia navelor prin reducerea amprentei magnetice in scopul protectiei impotriva campurilor de mine marine.

INCDFLPR Cercetari privind comportarea feroelectrica a unui sistem relaxor cu granulatie submicronica

Studii privind descarcarea corona pentru oxidarea compusilor organici volatili. S-a optimizat sistemul plasmo-catalitic pentru obtinerea oxidarii totale a compusilor organici volatili.

3 lucrari publicate in reviste de specialiate 12 comunicari la manifestari stiintifice internationale6 rapoarte de experimentare6 rapoarte de cercetare

Univ.Buc. Elemente comune si distincte ale modurilor cvasi-periodice de variabilitate climatica caracterizate de scari de timp intre 1 si 1.000.000 ani

Model de variabilitate climatica la scari de timp intre 1 si 1.000.000 ani

Predictibilitatea si detectarea fluc-tuatiilor climatice din România

UniversitateaBucuresti

Valorificarea superioara a hidrocarburilor prin obtinerea intermediarilor pentru sinteza organica fina folosind procese de oxidehidrogenare si metateza catalizate de noi compozitii catalitic-active pe baza de oxizi mixti

- Realizarea documentarii privind reactiile de oxidehidrogenare a izobutanului si de metateza a alchenelor catalizate de oxizi micsti;- Elaborarea tehnologiei de laborator pentru prepararea si caracterizarea catalizatorilor de tip hidrotalcit cu molibden si molibdat de nichel/ bioxid de siliciu dopat cu Cr, Ca si Zn;- Elaborarea metodei de testare a catalizatorilor preparati in oxidehidrogenarea alcanilor lichizi (n-heptan).

Obtinerea de intermediari pentru sinteza organica fina prin reactii de oxidehidrogenare si metateza in prezenta de noi compozitii catalitice active pe baza de oxizi micsti.

Univ.”Babes-Bolyai”,

Cluj-Napoca

Sinteza si structura unor noi compusi macrociclici, studiul formari sistemelor host-guest si obtinerea de electrozi ion-selectivi

- Sinteza, analiza structurala si investigarea proprietailor de complexare a unor noi compusi macrociclici cu motiv spiranic din familia coronanzilor si criptanzilor a caror proprietati permit utilizarea lor in realizarea unor electrozi ioni-selectivi de inalta selectivitate si sensibilitate;

Compusii macrociclici sintetizati sunt compusii noi utilizati la obtinerea electrozilor membrana ioni-selectivi pentru determinarea cationilor de Na, K, Ca si Mg in probe biologice cu o sensibilitate foarte buna.

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 17: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

- Determinarea selectivitatii electrozilor ioni-selectivi pe baza de eteri coroana pentru cationii: Na, K, Ca si Mg.

IFIN-HH Folosirea unui sistem multidetector de neutroni de tip granular pentru masuratori de inalta precizie a sectiunilor neutronice

Modelarea Monte-Carlo a sistemului multidetector tip array de neutroni, testarea performantelor, determinarea efectului de cross-talk in functie de distanta, optimizarea parametrilor de eficacitate si cross-talk.Dezvoltare sistem de masura, programe dedicate si analiza Monte-Carlo.

- 1 capitol carte- 3 articole reviste ISI - 2 articole reviste din tara- 3 comunicari conf. internationale - 2 colaborari internationale

Inst.de Cercet.in Chimie “Raluca Ripan”-ICCRR

Cluj-Napoca

Cercetari privind comportamentul cromatografic si electrochimic al unor compusi chimici care definesc autenticitatea vinurilor (CRO-EL-VIN)

- Crearea unei baze informatice din date bibliografice privind elementele care definesc autenticitatea vinurilor si a tehnicilor de analiza a acestora;- Cercetari de laborator a tehnicilor cromatografice, electrochimice si clasice de analiza cu elaborarea metodelor specifice de analiza a unor specii chimice care definesc autenticitatea vinurilor;- Aplicarea si demonstrarea functionalitatii metodelor noi elaborate in scopul definirii autenticitatii vinurilor.

Stabilirea metodelor analitice de analiza a vinurilor constituie o buna valorificare a cercetarilor efectuate.Rezultatele stiintifice obtinute fac obiectul a 13 lucrari publicate si 14 comunicari stiintifice.

INCDFM Bucuresti

Metode de crestere a safirului bazata pe microstructura si microchimica interfetei in X-alumina dopata cu pamanturi rare (de la policristal la macrocristal)

Metoda de crestere a safirului Lucrari si comunicari stiintifice

ICPE-CA SA Bucuresti

Dezvoltarea unei teorii fenomenologice a levitatiei in sisteme supraconductori - magneti permanenti

Levitatie in sisteme supraconductori- magneti permanenti

Rezultate brevetabileLucrari si comunicari stiintifice

INCDFM Bucuresti

Procese de luminiscenta in structuri oxidice dezordonate pentru memorii tridimensionale

S-a pus la punct modul de memorare a informatiei si s-a realizat metodologia si tehnica experimentala

Rezultate brevetabileLucrari si comunicari stiintifice

INCDFLPR Un nou concept de oxidare totala a compusilor organici volatili: cuplarea plasmei cu cataliza heterogena

Depuneri de straturi subtiri de material ceramic feroelectric. S-au caracterizat straturile subtiri si s-a determinat rugozitatea probelor ceramice masive si ale filmelor preparate prin tehnici de laser si plasma folosind tehnici de microscopie de forta atomica

2 lucrari publicate3 comunicari stiintifice la conferinte internationale3 rapoarte de cercetare1 procedura de lucru

IFIN-HH Studiul starilor extreme ale materiei - Dezvoltare prototipului pentru detectorul TRD (Transition Radiation Detector), proiectare, constructie,testare (in fascicul).- Realizarea infrastructurii de calcul pentru simularile Monte-Carlo pentru evaluarea performantelor aranjamentului experimental si dezvoltarea de pachete software pentru analiza fizica, efectuare de simulari.- Participare la activitatea de C&D legata de realizarea subdetectorului TRD din

- 7 articole in reviste ISI- 1 articol in curs de publicare- 1 comunicare conf, internationale- 1 comunicare conf. internationale- Colaborare CERN exp. ALICE, colaborarea FOPI.

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 18: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

experimentul ALICE-CERN.INCDFM Buc Structuri multistrat din fosfati de calciu

cu acoperiri bioactive in domeniul implanturilor osoase

Straturi subtiri pentru memorii tridimensionaleStructuri multistratpentru implanturi osoase

Lucrari si comunicari stiintificeRezultate brevetabile (depus)

IFIN-HH Metode complementare in fizica hadronilor: cromodinamica cuantica perturbativa si modele de structura 5interna

- Dezvoltari a metodelor perturbative in cromodinamica cuantica; s-a obtinut prelungirea analitica a seriei de perturbatii, s-au determinat proprietatile analitice in planul constantei de cuplaj, s-au gasit solutiile ecuatiei Dirac la limita infrarosie.- S-a elaborat un model efectiv inspirat de QCD pentru explicarea formarii starilor hadronice in procesele inelastuice la energii inalte.

- 7 articole reviste ISI- 3 articole reviste din tara- 2 comunicari conf. intenationale- 3 comunicari conf. nationale- 2 colaborari internationale

Inst.de Chimie Macromolec.“Petru Poni”-ICMPP, Iasi

Studiul ionului metalic in matrici polimerice nanostructurate multifunctionale

- Realizarea unui studiu documentar exhaustiv privind noi metode de obtinere a materialelor polimerice de tip metal complex cu proprietati multifunctionale: optice, magnetooptice, electrooptice, biologic active precum si evaluarea acestora;- Elaborarea metodelor de sinteza si caracterizare a combinatiilor complexe copolimerizabile si a materialelor hibride organice-anorganice;- Realizarea de lanturi experimentale de materiale polimerice metal-complex si caracterizarea fizico-chimica si optica;- Corelarea proprietatilor electrice si optice cu structura si suprastructura matricei poliuretanice metal complex.

5 lucrari publicate in reviste de specialitate, 8 lucrari prezentate in cadrul manifestarilor stiintifice nationale si internationale, 3 lucrari de doctorat si 5 lucrari de masterat

UniversitateaPolitehnica,Bucuresti

Cercetari privind sinteza si caracterizarea polimerilor cu arhitectura si morfologie controlata; studii asupra acestor polimeri in ecologizarea apelor industrializate

- Studiu documentar privind sinteza polimerilor cu adsorbtie selectiva pentru ionii metalici tranzitionali si de evidentiere a noutatilor tehnologice pentru epurarea apelor industriale uzate;- Sinteza si caracterizarea structurala si morfologica a sistemelor polimerice cu arhitectura si morfologie controlata, cu proprietati adsorbante selective pentru ioni metalici tranzitionali;- Elaborarea tehnologiei de laborator pentru epurarea apelor uzate industrial in vederea eliminarii ionilor de Cr si/sau Cu;- Prezentarea si demonstrarea functionalitatii modelului tehnologic de laborator.

- redactarea a 3 articole trimise spre publicare la revista “Polymer International” si 2 articole la reviste din tara;- participarea cu 2 comunicari la conferinte stiintifice;- organizarea de mese rotunde cu specialisti din industrie si cercetare.

INOE 2000 Sticle fosfatice dopate cu ioni S-au obtinut sticle fosfatice cu un Lucrari si comunicari

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 19: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

tranzitionali - corelarea propietatilor macroscopice cu proprietatile structurale, electronice si de interactie locala

singur ion, mixte, nedopate, monodopate,dopate cu perechi de ioni

stiintifice

IFIN-HH O noua generatie de surse de nuclee exotice si metode de detectie

- Contributii la dezvoltarea detectorilor 4π INDRA si CHIMERA de la LFN-Catania, analiza formei semnalului in detectorii de scintilatie CsI(Tl) in vederea imbunatatirii performantelor.- Analiza teoretica a interactiunii electronilor cu materia, caracterizarea radiatiei de franare produsa.- Studiul producerii fotofisiunii cu radiatia de franare, posibilitatea producerii de nuclee exotice, determinarea numarului de evenimente de fotofisiune in tinte de uraniu.

- 3 articole in reviste ISI- 2 comunicari conf. internationale- 3 colaborari internationale

IFIN-HH Efecte statice si dinamice ale apei si apei grele in paste de ciment hidratate, studiate prin spectrometrie de neutroni lenti

- Dezvoltarea metodei imprastierii inelastice de neutroni pentru studiul dinamicii apei de hidratare in paste de ciment.- Determinarea, din factorul de structura si din evolutia sa cu temperatura, a comportarii statice si a evolutiei structurilor in care se afla apa confinata in matricea cimentului.- Determinarea frecventelor de vibratie a apei legate in matricea cimentului. Date experimentale de interes potential pentru industrie, dezvoltare metodica experimentala.

- 1 articol revista ISI- 4 articole reviste din tara- 1 comunicare conf. intenationale- 3 colaborari internationale

IFIN-HH Semnale ale tranzitiilor de faza in ciocniri nucleare la energii intermediare si relativiste

- Studiul experimental si teoretic al fazelor materiei nucleare populata in reactii cu ioni grei la energii intermediare si relativiste, evidentierea efectelor de izospin la energii intermediare ca proba a realizarii echilibrului termodinamic in reactii cu ioni grei.- Contributii la dezvoltarea detectorului CHIMERA de la LFN-Catania, dezvoltari de soft adecvat pentru analiza datelor si interpretarea lor fizica.

3 articole in reviste ISI3 comunicari la conferinte internationale3 colaborari intenationale

INCDFM Buc Metodologie performanta de evaluare a coroziunii si depunerilor in sisteme metalice transportatoare de agenti termici si respectiv, hidrocarburi

Realizarea unei metodologii performante pentru evaluarea coroziunii

Lucrari stiintifice publicate

INOE 2000 Modele si solutii noi pentru descrierea dinamicii neliniare si a haosului in imprastierea radiatiei laser in medii neliniare, fotorefractrive si cu parametrii aleatori

S-a realizat un model de interactie a radiatiei cu sistemele oscilante neliniare.S-a caracterizat starea de polarizare a solitonilor optici spatiali prin metode numerice.

13 lucrari publicate in strainatate9 comunicari la manifestari stiintifice internationale

INCD ICPE-CA Bucuresti

Senzor fluorescent pentru determinarea presiunii partiale a oxigenului

Realizarea unui model de laborator de senzor pentru

Pagina WebCatalog

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 20: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

determinarea presiunii partiale a oxigenului

Participare la 2 expozitiiCarti (2)

Valorificare în mediul socio-economic

Denumirea unităţii de CD Tipul indicatorului realizat Utilizator

Efecte scontate,efecte socio-economice

la utilizatorINCD-IFT Iasi Materiale noi: Separator/filtru

magneticBiotehnologieEcologieBioinginerieMicrobiologieIngineria mediului

Utilizarea cu performante bune a metodei de separare/filtrare magnetica

INCD-IFT Iasi Materiale noi: Perovskiti magnetorezistivi cu subtitutii de pamant rar

ElectrotehnicaElectronica

Noi senzori cu proprietati magnetorezistive

INCD-IFT Iasi Sisteme avansate de reconstructia formei

EcologieIndustria lemnului

Utilizarea metodei la IMM-uri din domeniu

INCDFM Buc Materiale noi: Perovskiti dubli Electrotehnica si electronica

Noi materiale magnetice pentru senzori

INCDFM Bucuresti Sisteme mezoscopice si moleculare Transmiterea informatiei

Fenomene electronice in sisteme moleculare si mezoscopice

INCDFM Buc Sisteme de electroni puternic corelati Energetica Noi medii semiconductoareSC Zecasin SA,

Bucuresti- Studii- Rapoarte experimentare - Suporturi de curs

Industria chimica si SC Zecasin SA

- Obtinerea unui nou catalizator zeolitic cu fier, ce are proprietati catalitice superioare altor catalizatori utilizati pentru obtinerea dimetileterului din metanol.

Univ.Tehnica “Gh.Asachi” (UTI),

Iasi

- Studii - Articole publicate - Carti publicate - Comunicari la manifestari stiintifice

Industria chimica, farmaceutica si alimentara

Obtinerea unor sisteme polimerice, purtatoare de principii biologic active: medicamente si enzime, cu aplicatii medicale, farmaceutice si alimentare.

ICECHIM,Bucuresti

- Rapoarte experimentare - Articole publicate in tara - Comunicari la manifestari stiintifice in tara

Industria chimica si petrochimica, precum si unitatile nucleare de cercetare de la Pitesti.

Procedeul de transport al cationilor metalici se preconizeaza a fi folosit in scopuri medicale, ecologice si tehnice de separare a unor ioni radioactivi.

Univ.Tehnica “Gh.Asachi” (UTI),

Iasi

- Studii - Articole publicate - Comunicari la manifestari stiintifice - Modele de laborator - Produse experimentale

Industria chimica si farmaceutica

Rezultate stiintifice deosebite in sinteza materialelor polimerice multifazice cu proprietai dirijate si cu mari posibilitati de aplicare tehnica si medicala.

INCDFT IFT Iasi Materiale magnetice oxidice nanostructurate

Transmiterea informatiei

Noi materiale magnetice nanostructurate obtinute printr-o noua tehnologie

SC Zecasin SA,Bucuresti

- Studii, analize, documentari - Proceduri de lucru - Produse experimentale - Articole publicate in tara

Industria chimica Realizarea unei pile de combustie pentru valorificarea prin electrooxidare a dimetil-eterului.

ICECHIM,Bucuresti

- Proceduri de lucru - Inventii brevetabile - Manual de prezentare/utilizare - Articole publicate in tara

Industria chimica Datele stiintifice rezultate din cercetarile efectuate privind obtinerea compozitiilor cromogene termoindicatoare anorganice/ organice reversibile contribuie la dezvoltarea domeniului sintezei organice fine.

Centrul de Chimie Org.

”C.D. Nenitescu”

- Produse noi - Articole publicate - Comunicari la manifestari stiintifice

Industria chimica Noile date stiintifice obtinute au o contributie insemnata la dezvoltarea sintezei organice fine

INCDFM Bucuresti Agregate nanometrice de Co-60 Medicina Blocarea in interiorul agregatului a unor entitati moleculare, de ex. virusi

INCDTIM Cluj-Napoca

Modelare propagare pulsuri laser u.s. Mediu Program de modelare a propagarii pulsului laser prin medii gazoase ionizante

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 21: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

INCDTIM Cluj-Napoca

Realizarea detectorului ultrasensibil de explozivi cu toate subansamblele

Domenii de utilizare a explozivilor

Detector ultrasensibil

INCDTIM Cluj-Napoca

Studii privind infiltrarea apei in sol si incorporarea apei in plante

BiologieMediu

Concluzii generale privind componen-tele si procesele fizice si biochimice din natura

INCDTIM Cluj-Napoca

Instalatie de separare cu control computerizat

Domeniul nuclear Separarea izotopilor

INCDTIM Cluj-Napoca

Aplicatii in biotehnologie Domeniul biotehnologic

Noi tehnici, produse informatice, modele analitice in domeniul biotehnologic

INCDTIM Cluj-Napoca

Tratamente neconventionale in cimp de microunde

Industria chimica Procesarea substantei datorita economiei de energie

INCDTIM Cluj-Napoca

Sistem de detectie de mare precizie Nuclear-energetic Utilizarea si imbogatirea uraniului

INCDTIM Cluj-Napoca

Sistem robotizat de generare a suprafetelor tridimensionale

Mediu Transfer tehnologic privind utilizarea tehnicilor laser de curatire

INCD-INOE 2000 Filiala ICIA Cluj Napoca

- Studii de materiale noi- Activitati de consultanta, asistenta tehn., demonstrare- Organizare manifestari tehnico-stiinitifice

Industria chimica si farmaceutica

Din datele obtinute rezulta ca biocataliza s-a dovedit si in contextul derivatilor heterociclici o metoda accesibila, eficienta si nepoluanta pentru sinteza unor compusi optic activi

INCD-INOE 2000, Filiala ICIA Cluj Napoca

Materiale noiBanci de date

Industria chimica de sinteza fina si farmaceutica

Obtinerea compusilor cu exces enantiomeric ridicat, are o aplicabilitate in produse medicamentoase, cosmetice, arome si in fito-preparate.

INCDFM Bucuresti Produse noi:Interfete dintre filme subtiri

Electromagnetica Noi dispozitive si materiale magnetice

INCDFM Bucuresti Produse noi: Nanofire de CdS Microindustrie Nanofire, nanotuburi in medicina, etcUniv.Politeh.

Bucuresti- Studii - Activitati de editare carti/reviste/cataloage - Suporturi de curs - Articole publicate tara - Comunicari la manifestari stiintifice

Industria constructoare de nave

Reducerea amprentei magnetice a navelor are un rol important in scopul protectiei lor impotriva campurilor de mine si implicit impotriva distrugerii lor.

Univ.”Babes-Bolyai”,

Cluj Napoca

- Produse noi- Articole publicate

Laboratoare de analiza chimica si biologica

Obtinerea unor instrumente de analiza pentru determinarea cationilor : Na, K, Ca si Mg in diferite medii inclusiv biologice, cu o sensibilitate ridicata.

INCDFM Bucuresti Materiale noi cu efect magnetorezistiv Electrotehnica Noi materiale magnetorezistiveInst.de Cercet.in Chime “Raluca

Ripan”

- Experimentari model de laborator - Articole publicate - Comunicari la manifestari stiintifice - Activitati de consultanta, asistenta tehnica, demonstrare - Diseminare rezultate experimentale (pagina Web)

Industria alimentara, viticultura

Elaborarea unor metode de analiza necesare stabilirii autenticitatii vinurilor, cu efecte socio-economice.

INCDEMC Timisoara

Lichide magnetice Industia optica Noi materiale de lichide magnetice pentru afisaj

INCDFM Bucuresti Structuri tridimensionale Memoria informatiilor

Inscrierea punctuala a informatiei

INCDFM Bucuresti Structuri selective pentru GSM/GPRS si UMTS

Comunicatii Posibilitate de transfer tehnologic a structurile selective pentru comunicatii

INCDFM Buc Memorii tridimensionale Tehnica medicala Implanturi osoase cu acoperiri bioactiveMemorii tridimensionale

Inst.de Chimie Macromolec. “Petru

Poni”,Iasi

- Articole publicate - Comunicari la manifestari stiintifice

Industria de mase plastice si macromolecu-lare

Rezultatele stiintifice obtinute prezinta imp. stiintifica contribuind la dezv. domeniului compusilor macromoleculari polimerici si imp. practica in realizarea unor noi compusi macromoleculari cu proprietati specifice.

INCDFM Buc Evaluarea coroziunii Industria energeticaCentrala Nucleara

Evaluarea coroziunii printr-o metodologie performanta pentru sisteme metalice transportoare de agenti termici si hidrocarburi

INCD ICPE CA Realizarea unui senzor fluorescent Mediu Efecte chimice pentru radiatiile ultraviolete si

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 22: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

Bucuresti pentru determinarea presiunii partiale a oxigenului

nucleare

IFIN-HH Parteneriat international: Dezvoltare software pentru sistemul “Online Software” al sistemului de achizitie ATLAS/DAQ (CERN)

CERN, IFIN-HH Realizare obligatii ale parteneriatului cu CERN-Geneva, cresterea vizibilitatii cercetarii romanesti.Publicatie

INCDFP Modele de viteze seismice INCDFP Reducerea riscului seismicIFIN-HH Noi materiale radio-farmaceutice

(Realizare tinte, iradieri, prelucrare radiochimica specifica, metodologii noi)

Industria farmaceutica romana

Introducerea de noi radiofarmaceutice

IFIN-HH Studii teoretice de fizica nucleara (raspunsul liniar al condensatului bosonic la perturbatii externe)

Comunitatea academica

Publicatii

INCDFP Harta macroseismica INCDFP, INCERC Reducerea riscului seismic INCDFP Harta hazard seismic INCDFP, MTCT Reducerea riscului seismic

Institutul de Cer-cetari Biologice Cluj-

Napoca

Modele de laborator, proceduri de lucru, pagina WEB, publicatii

Comunitatea stiintifica din tara si din strainatate

Dezvoltarea stiintei

Institul de Biolo-gie si Patologie “Nicolae

Simionescu”

Comunicari stiintifice Comunitatea stiintifica din tara si din strainatate

Dezvoltarea stiintei

IFIN-HH Produse noi si studii experimentale de fizixca nucleara (sistem de deflectie a fasciculului de ioni la acceleratorul TANDEM, determinare parametrii spectroscopici la nuclizi in vecinatatea liniei de stabilitate)

IFIN-HH Dezvoltare aparatura, publicatii, vizibilitatea stiintei romanesti, cooperari internationale

INCDFP Metoda noua de evaluare a hazardului seismic generat in regiunea Vrancea

INCDFP,MTCT Reducerea riscului seismic

INCDFP Model seismotectonic INCDFP,IGR Reducerea riscului seismicIFIN-HH Studii experimentale de fizica

nucleara (structura nucleara pentru nuclizi Z=N+1)

IFIN-HH, Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

INCDFP Structuri geologice pentru zona Bucuresti

INCDFP,IGR Reducerea riscului seismic

INOE 2000 Metoda de monitorizare a radiatiilor solare

INOE2000,CNM Protectia mediului

INOE 2000 Metode spectrale de monitorizare a calitatii mediului

CNE Cernavoda Protectia mediului

INCDFP Modelarea raspunsului seismic al litosferei

INCDFP,Acad.Romana

Reducerea riscului seismic

INCDFM Bucuresti Celule de afisaj cu comutare in plan Electronica Noi materiale obtinute prin metode noi pentru celule de afisaj

INCDTIM Cluj Stocarea carbonului.Reducerea emisiilor de CO2

Mediu Rolul ecosistemelor terestre

INCDTIM Cluj Analizor cuadrupolar Electrotehnica Noi tipuri de aparateINCDTIM Cluj Materiale noi: Particule nanometrice

metalice/magneticeElectronica Polimeri conductori

INCDTIM Cluj Microdetectori termoconductometrici Mediu Microdetector termoconduc-tometric performant pentru gaz-cromatografie

INCDTIM Cluj Difuzometrie RMN in lichide confinate Fizica-chimie DifuzieINCDTIM-Cluj Detector de camp de microunde

pentru biologieBiologieAgricultura

Protectie biologica prin monitorizarea continua a evenimentelor e.m. cu ajutorul detectorului de cimp de microunde

INCDTIM-Cluj Nanofluide magnetice Tehnica Utilizarea nanofluidelor magnetice pentru o multitudine de aplicatii

INCDFP Modele viteze unde transversale pana la baza crustei

INCDFP,IGR Reducerea riscului seismic

INCDFM Bucuresti Filme subtiri nanoglobulare ElectrotehnicaElectronica

Noi materiale cu magnetorezistenta controlata

INCDFP Modelarea incertitudinilor in INCDFP, Reducerea riscului seismic

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 23: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

evaluarea hazardului seismic INCERCINCDFLPR Bucuresti

Straturi subtiri supradure nanocompozite

Industria de masini Mecanica

Acoperirea suprafetelor metalice cu straturi rezistente la coroziune

INCDFM Bucuresti - Articole publicate: 2- Comunicari la manifestari stiintifice

Industria chimica Obtinerea unor noi tipuri de materiale nanostructurate pentru preparare de catalizatori

IGAR Modele geodinamice IGR,IGAR Reducerea riscului seismicINCDFM Bucuresti Materiale hibride obtinute din

nanotuburi de CMedicina Noi materiale de nanotuburi de C pentru

tratamenteINCDTIM-Cluj Nanotuburi de carbon Industria chimica Sinteza unor nanotuburi de carbon de inalta

calitate si catalizatoriINCDFP Tehnici de analiza seismica INCDFP,INCERC Reducerea riscului seismicINCDFP Modelarea conditiilor locale pentru

statiile seismice “array”INCDFP Reducerea riscului seismic

INCDFP Modele de surse seismice INCDFP Reducerea riscului seismicINCDFP Metode de monitorizare a feno-

menelor dinamice din zona barajelor hidrotehnice

INCDFP,MTCT,MAPM

Reducerea riscului seismic si a inundatiilor

INCDFP Cataloage de cutremure INCDFP Reducerea riscului seismicIFIN-HH Studii teoretice de fizica nucleara

(calcul al starilor nucleelor beta instabile si a probabilitatilor in dezintegra-rea beta)

Comunitatea academica, IFIN-HH

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

INCDFM Bucuresti Straturi subtiri policristaline PT si PZT pe suport

Electrotehnica Noi materiale izolatoare si cu proprietati deosebite

INCDFM Bucuresti S-au sintetizat structuri nanometrice de tipul TiO2-FexOy

Ind. ChimicaElectrotehnica

Noi materiale pentru senzori si catalizatori

INCDFP Metoda determinista de evaluare a hazardului seismic

INCDFP Reducerea riscului seismic

IFIN-HH Studii experimentale de fizica nucleara (spectrosco-pie si mecanisme de reactie induse de neutroni rapizi pe nuclee de mase medii)

Comunitatea academica, IFIN-HH

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

IFIN-HH Parteneriat international:Adaptarea pachetului software GEANT4, simula-rea Monte-Carlo pentru calo-rimetrul hadronic al colabo-rarii ATLAS, validarea noilor tehnologii Grid.

CERN, IFIN-HH Realizare obligatii ale parteneriatului cu CERN-Geneva, cresterea vizibilitatii cercetarii romanesti.Publicatie

IFIN-HH Studii teoretice de fizica nucleara (Analiza datelor spectroscopice si calcule de model in paturi extins pentru Zr-93)

Comunitatea academica, IFIN-HH

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

INCDFM Bucuresti - Articole publicate: 1- Comunicari la manifestari stiintifice

Industria chimica si petrochimica

Obtinerea de noi catalizatori utilizati in reactii oxidative selective.

INCDFM Bucuresti Nanoclusteri de Sn si Zn in KCl Ind. chimica Noi materiale nanostructurate cu centrii luminiscenti

INCDFM Bucuresti Materiale magnetice nanocompozite Electrotehnica Electronica

Noi materiale magnatice cu proprietati deosebite care se autoasambleaza

INCDFLPR Bucuresti

Straturi subtiri feroelectrice Electronica, electrotehnica

Microsisteme

INCDTIM Cluj Sisteme magnetice micro si nanocompozite

Electrotehnica Materiale magnetice cu proprietati deosebite

INCDFM Buc Materiale magnetice compozite pentru inregistrarea informatiei

Inregistrarea informatiei

Noi structuri magnetice pt. Inregistrarea informatiei

INCDFM Bucuresti Materiale feroelectrice TBS Telecomunicatii Noi materiale pentru aplicatii de microundeINCDFM Bucuresti Realizare 2 dispozitive experimentale

pt. spectrometrieInd. de aparatura Noi dispozitive experimentale pentru

imbunatatirea unui spectrometruIFIN-HH Studii experimentale de fizica

nucleara cu fascicule radioactive (efectuate in colaborare cu GANIL-

Comunitatea academica, IFIN-HH

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale,participare FP6.

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 24: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

Franta)INCDFP Harti cu izoseiste pentru acceleratii si

intensitatiINCDFP Reducerea riscului seismic

IFIN-HH Studii experimentale in spectroscopia Mossbauer (experimente unicat in literatura).

Comunitatea academica, IFIN-HH

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

INCDFM Bucuresti Materiale noi: Sistemul AB2 (cu Mg si Zr)

Ind.Energetica Noi materiale pentru stocarea hidrogenului

INOE 2000 Metode de analize chimice si mineralogice

ICIA Cluj-Napoca Protectia mediului inconjurator

INCD-INOE 2000 ICIA Cluj

Nanoinvelisuri anticorosive Industria mecanica Invelisuri anticorosive obtinute prin tehnologii nanochimice

INCDFM Bucuresti -Producerea microlentilelor calcogenice-Realizarea sistemului fibra optica-microlentila

Transmiterea informatiei

Noi metode pt. Tranmiterea informatiei prin fibra optica

INCDTIM Cluj Ecosisteme acvatice Mediu Date referitoare la ecosistemele Deltei Dunarii

IFIN-HH Studii teoretice de fizica nucleara (prpietatile hadronilor la energii joase; generalizarea modelului IP3 de dezintegrare a rezonantelor mezonice)

Comunitatea academica,

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

INCDTIM-Cluj Izotopii hidrogenului in plante Biologie Agricultura Masuri de utilizare optima a apei, de conservare a legumelor in stare proaspata

IFIN-HH Studii experimentale de fizica nucleara (determinarea momentelor cuadrupolare a unor stari intrus in izotopul neutrono-deficitar de P-192)

Comunitatea academica,IFIN-HH

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

Univ. Buc. Studii teoretice de fizica sta-rii condensate (dezvoltarea modelelor de cristale neicosaedrale)

Comunitatea academica,

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

IFIN-HH Studii teoretice de fizica –matematica (dezvoltari in algebra comutativa, teoria combinatorial-topologica)

Comunitatea academica,

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

INCDTIM Cluj Faze nanostructurate in matrici vitroase si vitroceramice

Electrotehnica Noi tipuri de matrici sticloase si ceramice

INCDTIM Cluj Sisteme hibride nanostructurate ElectronicaElectrotehnica

Polimari conductori

Univ.Buc.Facultatea de Chimie

- Materiale noi- Articole publicate- Comunicari la manifestari stiintifice internationale

Industria chimica si petrochimica

Realizare de noi nanomaterialele oxidice cu proprietati particulare, diferite in comparatie cu oxizii clasici

INCDFP Modele de atenuare a undelor seismice

INCDFP Reducerea riscului seismic

INCDFLPR Publicatii, comunicari stiintifice Comunitatea stiintifica din tara si din strainatate

Dezvoltarea stiintei

IFIN-HH Studii experimentale de fizica nucleara (Investigarea atomilor exotici cu acceleratorul DAΦNE LFN-Frascati, Italia, evidentierea producerii hidrogenului kaonic)

Comunitatea academica, colaborarea cu LNF Frascati

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

Univ. PolitehnicaBucuresti

- Materiale noi- Proceduri de lucru- Comunicari la manifestari stiintifice

Industria chimica Obtinerea solvotermala a unor compozite pe baza de ferite si ftalocia-nine prezumtivi catalizatori

INCDFM Bucuresti Procesarea semnalelor in sistemele UMTS

Telecomunicatii Noi dispozitive pentru aplicatii UMTS

Univ.Buc. Model 3D al depozitelor Neogene din Bazinul Transilvaniei

Univ.Bucuresti Reducerea riscului seismic

IFIN-HH Descrierea teoretica a siste-melor cuantice deschise si a solitonilor

Comunitatea academica,

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 25: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

optici in matrici laticiale si in informatica cuantica

IFIN-HH Studii teoretice de fizica nucleara (determinarea caractersticilor undelor solitonice)

Comunitatea academica,IFIN-HH

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

IFIN-HH Studii teoretice de fizica nucleara (structura nucleelor exotice cu exces de protoni, investigarea rolului deformarii nucleare asupra ratei de dezintegrare prin emisie protonica)

Comunitatea academica,IFIN-HH

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

IFIN-HH Studii teoretice: modelul Hubbard ionic, stabilirea diagramei de faza, rezolvarea instabilitatilor de tip CDW, SDW, BCDW, BSDW, SS, RPA, La in asemenea sisteme

Comunitatea academica,IFIN-HH

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

IFIN-HH Studii teoretice de corp solid (tranzitii de faza in sisteme amfifilice ternare)

Comunitatea academica,IFIN-HH

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

Institul National de CD pentru Stiinte

Biologice, Bucuresti

Publicatii, comunicari stiintifice Comunitatea stiintifica din tara si din strainatate

Dezvoltarea stiintei

IGR Model gravimetric 2D al litosferei spatiului vrancean

IGAR,INCDFP Reducerea riscului seismic

Centrul de Micro-scopie – Micro-

analiza si Procesa-rea Informatiei

Publicatii, comunicari stiintifice Comunitatea stiintifica din tara si din strainatate

Dezvoltarea stiintei

GeoEcoMar Baze de geodate pentru litoralul Marii Negre

IGR,GEoEcoMar Geoecologia litoralului

IGR Structura si chimia unor minerale IGR Geologia resurselor mineraleINOE 2000 Noi structuri fotonice Electronica Filme subtiri cu structuri fotonice multistratINOE 2000 Structuri fotonice pe baza de GaN

nanocristalinaOptoelectronica Noi structuri fotonice pentru fizica lineara si

neliniaraIFIN-HH Studii teoretice de corp solid

(Calculul absorbtei radiatiei electromagnetice in ferro-fluide si sisteme mezoscopice dezordonate)

Comunitatea academica,IFIN-HH

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

Univ.Buc. Studii teoretice de fizica subnucleara (Studiul teoretic al tranzitiei de faza de la simetria O(6) la SU(5), model teoretic, calculul punctelor critice, efectul momentului unghiular al starii, elaborare coduri numerice).

Comunitatea academica,

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

IFIN-HH Studii teoretice de fizica nucleara (Dezvoltari in descrierea microscopica a proceselor nucleare, disiparea energiei pe grade de libertate microscopice in fisiunea nucleara)

Comunitatea academica,IFIN-HH

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

IFIN-HH Studii teoretice de fizica nucleara (Descrierea procesului de fuziune complex in functie de forma configuratiilor nucleare suprapuse si a densitatii de masa)

Comunitatea academica,IFIN-HH

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

IFIN-HH Studii teoretice de fizica nucleara (Calculul tensorului de inertie cu modele hidro-dinamice Werner-Wheeler)

Comunitatea academica,IFIN-HH

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

Universitatea de Medicina si

Farmacie”Iuliu Hatieganu” Cluj-

Banca de dateComunicare stiintifica

Comunitatea stiintifica din tara si din strainatate

Dezvoltarea stiintei

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE

Page 26: Programul Cercetare fundamentală, de interes socio … CERES 2005.… · Web viewAplicatii in industria energetica, centralele termoelectrice IFIN-HH Studiul momentelor cuadupolare

MINISTERUL EDUCAŢIEI si CERCETĂRIIAUTORITATEA NATIONALA PENTRU CERCETARE STIINTIFICA

Raport de evaluare pe anul 2005

NapocaInstitutul de Cer-

cetari Biologice Cluj-Napoca

Publicatii, comunicari stiintifice, coduri de calcul, banci de date

Comunitatea stiintifica din tara si din strainatate

Dezvoltarea stiintei

INCDFM Bucuresti Cristal de langatat Electronica Noi materiale piezoelectriceIGR Banca de date geomagnetice IGR Magnetismul terestru

IFIN-HH Studii teoretice de fizica radiatiilor (Comportamentul structurilor moleculare in campuri de radiatii ionizante, simularea si modelarea proceselor radiolitice)

Comunitatea academica,IFIN-HH

Vizibilitatea stiintei romanesti, publicatii, cooperari internationale

INCDFM Bucuresti Structuri carbonice functionale Medicina Implantologie cardio-vascularaINCDFM Bucuresti Compozite polimer-CrO2 Electrotehnica Noi materiale magnetorezistive

INCDFP Model tilmedru in laborator INCDFP,IGR Reducerea riscului seismicGeoEcoMar Model geodinamic al Bazinului Dacic IGR,GeoEcoMar Geologia si tectonica Bazinului Dacic

INCDFM Bucuresti Straturi feroelectrice de Pb-Ti-Zr-O pe diferiti suporti

ElectrotehnicaElectronica

Noi materiale performante semiconductoare

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE