129

PROGRAM DE RECUPERARE – REEDUCARE ÎN FAZA DE RECUPERARE FINALĂ ÎN URMA ALUNGIRII DE FEMUR PRIN UTILIZAREA MIJLOACELOR ATLETICE

Conf. univ. dr. Stoica Marius

Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti

Cuvinte cheie: kinetoterapie, recuperare, reeducare, mijloace atletice.

ABSTRACT Kinetotherapy, as a modern reappraisal of the therapeutic, whose origin is lost during

evolution ontogenetice, maintaining intact the concept of vital necessity in the human movement. Inequality in the lower limbs receiving effective method Elongation with Ilizarov external jumper. On the application of unequal forces any limbs pelvine lead to imbalances in the basin, resulting in the appearance of static general. Getting a job fair of the body is possible by equalizing pelvine limbs, foundation Ilizarov method.

INTRODUCERE Kinetoterapia, ca metodă modernă de revalorificare a mijloacelor terapeutice, a căror

origine se pierde în decursul evoluţiei ontogenetice, menţine intact conceptul necesităţii vitale a mişcării în viaţa omului.

În cadrul studiilor de master din planul de învăţământ al Facultăţii de Kinetoterapie figurează disciplina recuperare – reeducare neuromotorie. În acest context, am încercat să surprind aceste fenomene, prin prisma disciplinei atletism, propunând diverse programe adaptate de recuperare – reeducare. Inegalitatea la nivelul membrelor inferioare beneficiază de metoda eficientă de alungire cu fixator extern Ilizarov. Din punct de vedere al aplicării forţelor orice inegalitate a membrelor pelvine duce la dezechilibre la nivelul bazinului, fapt ce se repercutează asupra poziţiei fiziologice a corpului determinând apariţia tulburărilor de statică generală. Obţinerea unei posturi corecte a corpului este posibilă prin egalizarea membrelor pelviene, fundamentul metodei Ilizarov.

TRATAMENTUL INEGALITAŢII MEMBRELOR PRIN TEHNICA ILIZAROV

Există două elemente importante care concură la o consolidare apropiată de evoluţia naturală a focarului de fractură. Astfel, osteosinteza ideală asociază o stabilitate în rotaţie şi flexie, cu o elasticitate axială limitată. Întrucât stabilitatea focarului se ameliorează progresiv prin formarea calusului interfragmentar, apare necesitatea dinamizării, prin reeducarea rigidităţii montajului, dar numai în plan axial. Al doilea element de care depinde consolidarea este respectarea vitalităţii ţesuturilor osteogenice: os periost, endost şi măduvă. O îmbinare fericită a celor două elemente este fixatorul extern axial de tracţiune-compresie pus la punct în 1951 de Gavril Abramovici Ilizarov.

• REEDUCAREA Reeducarea postoperatorie în alungirile de membre inferioare este poate mai importantă ca în alte metode ortopedice.

130

Reeducarea trebuie să înceapă imediat postoperator. Reeducarea coincide temporal cu perioada de alungire şi apoi cea de consolidare. Din punctul de vedere al reeducării, bolnavul trece prin trei perioade diferite: 1. Prima perioadă este cea în care se face alungirea propriu-zisă; 2. A doua este faza de consolidare (de două ori mai lungă decât alungirea), când bolnavul întrerupe alungirea dar poartă fixatorul; 3. A treia etapă este după ablaţia fixatorului când tratamentul a luat sfârşit şi manevrele de recuperare capătă amploarea maximă. Bolnavul trebuie să înveţe să meargă cu fixatorul, apoi fără el, punându-se accentul pe exersarea şi dezvoltarea mersului corect, utilizându-se mersul şi alergarea ca mijloace principale utilizate în etapa finală a recuperării pentru îmbunătăţirea forţei, echilibrului, mobilităţii articulare la nivelul membrului operat. Programul de recuperare după alungire de femur cu fixator Ilizarov I. Etapa preoperatorie - este foarte importantă, având rolul de a pregăti pacientul în vederea operaţiei.

II. Etapa postoperatorie este alcătuită la rândul ei din trei perioade: 1. Perioada de alungire propriu-zisă în care după montarea fixatorului Ilizarov ( a doua zi postoperator) se începe mobilizarea articulară pasivă, activă, mersul fară încărcare.

Abia după aproximativ 6 zile ( după recomandările lui Ilizarov) începe alungirea cu 0.25mm de 4 ori pe zi. În perioada de alungire, forţa solicitantă este preluată de către fixa-torul extern şi încărcarea membrului inferior nu este permisă.

2. Perioada de consolidare propriu- zisă, în care pentru realizarea unei consolidări a focarului de fractură cât mai calitativă şi rapidă este necesară efectuarea de mişcare, a programului kinetic, aceasta datorită efectului osteoformator al mişcării. În această perioadă solicitarea este preluată de către osul nou format şi fixatorul extern, cu încărcarea parţială sau nu a membrului inferior. Pe tot parcursul alungirii şi consolidării pentru a compensa discrepanţa de lungime dintre cele două membre inferioare, pacientul va folosi talpa ortopedică pe care o modificăm odată cu creşterea în lungime a membrului. 3. Perioada de după ablaţia fixatorului În această perioadă nu se permite încărcarea membrului inferior alungit timp de 1-2 luni datorită fragilităţii osului nou format. Nu se va lucra cu tehnici de rezistenţă, dată fiind posibilitatea deformării osului în creştere sau consolidare.

• TEHNICI DE REEDUCARE ŞI RECUPERARE

MOBILIZAREA Bolnavul trebuie să mobilizeze membrul cu fixator cât mai repede după operaţie. După montarea fixatorului, cel mai frecvent, bolnavii pierd amplitudinea mobilităţii. Acest lucru se datorează broşelor care trec prin muşchi; la mişcare zona dureroasă care împiedică mobilizarea se află în această zonă. Obiectivul principal în alungirea femurului este recuperarea genunchiului şi menţinerea unei flexii de peste 90º, mai ales atunci când corticotomia se practică în metafiza distală şi redoarea articulară este mai frecventă.

MOBILIZAREA PASIVĂ Este o metodă de rezervă după epuizarea altor procedee. Eventual se poate combina cu mobilizarea activă, cum este de exemplu aparatul Artrotek pentru mobilizarea genunchiului.

131

MOBILIZAREA ACTIVĂ Este cea mai importantă pentru recuperarea funcţiei muşchilor şi a articulaţiilor. Însuşi bolnavul trebuie să facă acest lucru, chiar şi fără supraveghere. Trebuie să menţionăm că bolnavii se tem de durere şi tind să neglijeze această parte a recuperării.

MASAJUL Montajul aparatului poate antrena şi o serie largă de dureri. Pentru combaterea acestora se pot folosi o serie de tehnici de masaj, ca de exemplu de dilacerare şi de elongare la nivelul cicatricilor şi în apropierea orificiilor de intare a broşelor precum şi masajul întregului membru.

ALTE TEHNICI DE RECUPERARE: termoterapie, balneoterapie, terapie cu raze infraroşii. Importanţa lor este mult mai mică decât kinetoterapia propriu-zisă.

După depăşirea perioadelor de precauţie, legată de eforul permis se abordează o metodă

mai complexă de recuperare din punct de vedere al efortului susţinut prin utilizarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază mersul şi alergarea pentru atingerea următoarelor obiective:

Creşterea forţei musculare a membrelor inferioare; Creşterea rezistenţei la efort a trenului inferior; Ameliorarea mobilităţii la nivelul membrului alungit şi a celui sănătos afectat de

imobilizarea prelungită; Solicitarea articulaţiei ambilor genunchi în amplitudine maximă de mişcare pentru

prevenirea anchilozelor,retracturilor şi scurtărilor la nivel articular şi periarticular; Îmbunătăţirea articulaţiei veno-limfatice; Ameliorarea stării psihice a individului prin înlăturarea complexelor şi a

“barierelor” psihice impuse de imposibilitatea de a efectua activităţi normale vârstei prin integrarea în programe colective de reeducare.

• MERSUL Este cel mai important din întregul proces recuperator. El face parte chiar din tratament, sprijinul stimulând enorm consolidarea şi bunul mers al alungirii. În zilele următoare montării aparatului, pacientul poate folosi iniţial cadru apoi cârje, urmând a renunţa treptat la acestea. Pentru a compensa discrepanţa de lungime, pacientul poate folosi şi talpa ortopedică, pe care o modificăm odată cu creşterea în lungime a membrului. Derularea normală a pasului şi balansul corect al membrului în timpul mersului este foarte importantă. Pentru a obţine un mers cât mai fiziologic trebuie să luăm în calcul şi eventualele poziţii vicioase pe care le avea bolnavul. Mersul pe banda rulantă: Mersul şi diversele forme ale sale: în perioada de recuperare finală este cea mai simplă, naturală şi accesibilă formă de mişcare, acesta se recomandă în cadrul exerciţiilor îniţiale în etapa finală a recuperării. Se recomandă mersul într-un tempo lent, pe teren drept, cu o viteza de 4 km pe oră asociat cu o respiraţie corectă pentru creşterea capacităţii aerobe a organismului, cu o frecvenţă 2-3 şedinţe pe săptămână, cu durata şedinţei de 60-80 minute.

• ALERGAREA Exerciţiile din specificul şcolii alergării sunt utilizate în scop profilactic şi terapeutic şi

urmăresc: Ameliorarea/reeducarea deprinderii de a alerga corect şi eficient;

132

Ameliorarea coordonării membrelor inferioare în general în condiţiile reconfigurării lungimii membrelor inferioare;

Ameliorarea tonusului şi a forţei musculare; Ameliorarea capacităţii de control a respiraţiei;

• PROGRAM DE RECUPERARE – REEDUCARE UTILIZÂND ELEMENTELE ATLETISMULUI ÎN FAZA DE RECUPERARE COMPLETĂ

Structura programului de recuperare din cadrul unei săptămâni

Frecvenţa: două şedinţe pe săptămână în zilele de marţi si joi. Poate fi introdusă o a treia şedinţă, în cazul în care pacientul suportă efortul şi reacţionează pozitiv, astfel că distribuţia şedinţelor va fi : luni, miercuri, vineri.

Durata unei şedinţe: 60-80 minute, în funcţie de particularităţile individului; Şedinţa 1: Exerciţiul 1: Mers pe vârfuri simultan cu inspirație şi expirație profundă, pe o distanţă de

50 m. Exerciţiul 2: Mers pe pingea, simultan cu respiraţii sacadate într-o succesiune de 2

inspirații -2 expirații, pe distanţa de 50 m. Exerciţiul 3: Mers cu pas adăugat pentru creşterea amplitudinii articulaţiei şoldului şi a

forței musculare pe membrul operat. Deplasarea laterală se iniţiază cu piciorul afectat, se efectuează pe o distanţă de 100 m.

Exerciţiul 4: Alergare uşoară ocolind două repere situate la 5 m distanţă, pe o distanţă de 20 m – două trei repetări.

Exerciţiul 5: Joc de glezne cu deplasare cu împingerea unui partener (kinetoterapeutul), pe o

distanţă de 100 m. Exerciţiul 6: Alergare cu pendularea gambelor înapoi, alternativ, la 3 paşi de alergare, pe

distanţa de 50 m. Exerciţiul 7: Alergare peste obstacole ( mingi medicinale de diverse mărimi) pe distanţa de

50 m. Şedinţa 2: Exerciţiul 1: Mers cu derulare accentuată călcâi-vârf pentru creșterea elasticităţii

tendoanelor membrului inferior afectat. Distanţa de deplasare este de 100 m, cu posibilitatea de creştere treptată a acesteia cu condiţia ca terapeutul să menţină în permanenţă comunicarea cu pacientul, iar acesta din urmă să atragă atenţia asupra oricărei stări de disconfort local apărute (durere, arsură, senzaţie de biciuire).

Exerciţiul 2: Mers pe teren înclinat, prin escaladarea pantei, cu săculeţi de nisip de 200 gr, pe o distanţă de 50 m.

Se evită coborârea pe teren înclinat întrucât în timpul deplasării are loc o micro-

înfundare a capului femural în cavitatea acetabulară, determinând astfel anumite efecte nocive asupra membrului inferior în ansamblu.

133

Exerciţiul 3: Alternări de alergare uşoară cu mers în tempo moderat pe distanţa de 150-200m. Se efectuează două trei repetări.

Exerciţiul 4: Alergare cu pendularea unei singure gambe spre înainte pe distanţa de 50m, se repetă de două ori – iniţial pendularea se face cu piciorul operat apoi cu cel sănătos.

Exerciţiul 5: Alergare cu pas adăugat, avansând cu piciorul operat, variind lungimea pasului, pe distanţa de 50 m.

Exerciţiul 6: Alergare cu genunchii sus fără a forţa amplitudinea de mişcare sau frecvenţa pe distanţa de 100 m, alternând fazele de alergare pe loc cu cele de deplasare.

Exerciţiul 7: Alergare cu spatele pe direcţia de înaintare, pe distanţa de 100 m, alternând din 10 în 10 m (delimitaţi prin marcaje colorate) alergarea cu spatele cu alergarea pe loc cu genunchii sus.

Bibliografie

Creţu, A., Boboc, F., Kinetoterapia în afecţiuni reumatice. ANEFS, Bucureşti, 2003 Creţu, A., Asistenţa primară a accidentatului. Editura Universitară ”Carol Davila”, Bucureşti,

2005 Cordun, M., Kinetologie medicală. Editura Axa, Bucureşti, 1999 Stoica, M., Recuperare – reeducare prin mijloace atletice. Curs pentru studii de master

anul II – recuperare – reeducare neuromotorie. ANEFS, Bucureşti, 2009