profesorul grigor p. pop, model academic Și uman, cĂlĂuzitor al tinerilor geografi

3
  PROFESORUL GRIGOR P. POP, MODEL ACADEMIC ȘI UMAN, CĂLĂUZITOR AL TINERILOR GEOGRAFI Prin demersul său științifi c, profesorul Grigor P. Pop ocupă un binemeritat loc în fruntea cercetării geografice, alături de cei mai redutabili reprezentanți ai științei . Pentru discipolii săi,  prin opera sa, profesorul Grigor P. Pop este un dovedit model de urmat: lucrarea de doctorat a Domniei Sale, Câmpia Crișurilor. Probleme de geografia industriei (1969), este un model de abordare științifică a studiului economico- geografic , dovadă stând zecile de generații de geografi care au considerat- o vrednică de a reprezenta  baza elaborării lucrărilor de licență, disertație, grad sau doctorat ; „monumentalul său tratat” 1  de geografie umană a României, realizat printr- o programare riguroasă a activității (3 pagini pe zi) și o res  pectare strictă a termenelor, care  ar face invidios orice manager de proiecte al zilelor noastre, este cea mai bună dovadă că geniul vine din muncă și hărnicie , iar cele 224 de titluri (6322 de pagini) publicate de profesorul Grigor P. Pop în  perioada 1965 2013 (o pagină la fiecare trei zile) vin să confirme acest fapt ; lucrările  România. Geografia Circulației (1984) și  România. Geografie  Hidroenergetică (1996) sunt dovada că, pentru un geograf, pasiunea – mărtur ia entuziasmului – nu este completă dacă nu este prezentată într -o formă științifică 2 ; Carpații și Subcarpații României (2000, 2006),  Depresiunea Transilvaniei (2001, 2012),  România. Dealurile de Vest și Câmpia de Vest  (2005) au venit „să pună ordine” în abordarea regională a teritoriului României, dovedind că un geograf cu experiență, dedicat,   bun cunoscător al metodologiei geografice și  al realității locurilor, poate crea modele de abordare a unora dintre cele mai complexe regiuni ale țării noastre;  cei zece ani în care s-a dedicat apariție revistei  Lucrări Științifice , la Oradea, cele mai mult de două decenii în care s- a îngrijit, neobosit, de apariția  Revistei Studia Universitatis Babeș -Bolyai, Seria Geographia și lucrările  Ș coala Geografică Clujeană (2007) și  Publicația Științifică a Școlii Geografice Clujene  (2010) dovedesc prețuirea  profesorului Grigor P. Pop  pentru instituțiile  pe care le-a slujit timp de 17, respectiv, 35 de ani și pentru știința pe care a onorat-o pentru mai mult de jumătate de secol; mai mult, și comunitatea din care profesorul Grigor P. Pop s-a ridicat și în care a evoluat s- a bucurat de aceeași prețuire, fiind u-i acordate studii valoroase și diverse tematic, precum cele dedicate satului natal, Calna, Dealurilor Clujului și Dejului, municipiilor Dej, Cluj-  Napoca și Oradea, j udețelor Bihor (  Județul Bihor , Edit. Academiei, 1972, împreună cu profesorul I. O. Berindei) și Cluj (  Județul Cluj, Edit. Academiei, 2007), reamintind aici și studiile 1  Cu această sintagmă au fost definite, în Laudatio ce a însoțit decernarea titlului de „ Profesor de Onoare al Universității «Al. I. Cuza» Iași ” către dl. prof. univ. dr. Grigor P. Pop, în anul 2004, volumele  România. Geografie Economică,  partea I-a și a II-a, apărute în două ediții, în anii 1972 și 1974, la Oradea, respectiv, 1986 și 1988, la Cluj -Napoca.  2  Aceste pasiuni s-au transmis și discipolilor săi, dovadă stând faptul că, la sfârșitul anilor ’90, studenții geografi organizau frecvent „ieșiri” la principalele amenajări hidrotehnice din țară. 

Upload: adrian-nita

Post on 07-Oct-2015

42 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Extras din „Prof. univ. dr. Grigor P. Pop la opt decenii de viață și activitate. 1933 - 2013

TRANSCRIPT

CLUZITOR AL TINERILOR GEOGRAFI
Prin demersul su tiinific, profesorul Grigor P. Pop ocup un binemeritat loc în fruntea cercetrii geografice, alturi de cei mai redutabili reprezentani ai tiinei. Pentru discipolii si,  prin opera sa, profesorul Grigor P. Pop este un
dovedit model de urmat: lucrarea de doctorat a Domniei Sale, Câmpia Criurilor. Probleme de geografia industriei (1969), este un model de abordare tiinific a studiului economico-geografic, dovad stând zecile de generaii de geografi care au considerat-o vrednic de a reprezenta  baza elaborrii lucrrilor de licen, disertaie, grad sau doctorat; „monumentalul su tratat”1
  de geografie uman a României, realizat printr-o programare riguroas a activitii (3 pagini pe zi) i o res pectare strict a termenelor, care ar face invidios orice manager de proiecte al zilelor noastre, este cea mai bun dovad c geniul vine din munc i hrnicie, iar cele 224 de titluri (6322 de pagini) publicate  de profesorul Grigor P. Pop în  perioada 1965 – 2013 (o pagin la fiecare trei zile) vin s confirme acest fapt; lucrrile  România. Geografia Circulaiei (1984) i  România. Geografie
 Hidroenergetic (1996) sunt dovada c, pentru un geograf, pasiunea – mrtur ia entuziasmului – nu este complet dac nu este prezentat într -o form tiinific2
; Carpaii i Subcarpaii României (2000, 2006), Depresiunea Transilvaniei (2001, 2012),  România. Dealurile de Vest i Câmpia de Vest   (2005) au venit „s pun ordine” în abordarea regional a teritoriului României, dovedind c un geograf cu experien, dedicat,  bun cunosctor al metodologiei geografice i  al realitii locurilor, poate crea modele de abordare a unora dintre cele mai complexe regiuni ale rii noastre; cei zece ani în care s-a dedicat apariie revistei Lucrri tiinifice, la Oradea, cele mai mult de dou decenii în care s-a îngrijit, neobosit, de apariia  Revistei Studia Universitatis Babe-Bolyai, Seria Geographia  i lucrrile   coala
Geografic Clujean (2007) i  Publicaia tiinific a colii Geografice Clujene 
(2010) dovedesc preuirea profesorului Grigor P. Pop pentru instituiile pe care le-a slujit timp de 17, respectiv, 35 de ani i pentru tiina pe care a onorat-o pentru mai
mult de jumtate de secol; mai mult, i comunitatea din care profesorul Grigor P. Pop s-a ridicat i în care a evoluat s-a bucurat de aceeai preuire, fiindu-i acordate studii valoroase i diverse tematic, precum cele dedicate satului natal, Calna,
Dealurilor Clujului i Dejului, municipiilor Dej, Cluj- Napoca i Oradea, judeelor Bihor ( Judeul Bihor , Edit. Academiei, 1972, împreun cu profesorul I. O. Berindei) i Cluj ( Judeul Cluj, Edit. Academiei, 2007), reamintind aici i studiile
1  Cu aceast sintagm au fost definite, în Laudatio  ce a însoit decernarea titlului de „Profesor de
Onoare al Universitii «Al. I. Cuza» Iai” ctre dl. prof. univ. dr. Grigor P. Pop, în anul 2004,
 
regionale prezentate mai sus, care acoper în întregime provinciile geografico- istorice Transilvania, Banat, Criana i Maramure3
. Valoroas pentru noi este i activitatea depus de profesorul Grigor P. Pop
 pentru îndrumarea tinerilor cercettori i formarea nivelului lor  tiinific, intelectual i moral. De la Domnia Sa aflm de la început c, indiferent de tipul de lucrare
abordat, de nivelul ei academic, ea trebuie s se bazeze pe metodologia geografic  (principii, metode generale i specifice, procedee i mijloace de cercetare). Apoi, discipolul profesorului Grigor P. Pop cunoate  cumpnirea Domniei Sale în aprecierea materialului, evalurile – impariale – fiindu-i prezentate clar, sobru i direct, dar i într -o form politicoas, omenoas, chiar flatant. Modul în care este
apreciat materialul bibliografic utilizat în noile cercetri, cu deosebit respect atât fa de marile realizri din domeniu, cât i fa de neîmplinirile sau neajunsurile din anumite perioade, contrasteaz cu felul subliminal în care profesorul Grigor P. Pop ne ind uce lipsa de indulgen  fa de propriile abateri de la calea tiinific.  Aprecierile fcute sunt îndeosebi în direcia sintetizrii materialului (eliminarea celor ce nu au legtur direct cu atingerea scopului propus), a adugrii unor noi elemente (în special elemente care s susin ideile principale i concluziile, inclusiv prin înlocuirea unor argumente mai slabe cu unele mai puternice) i  a
reorganizrii materialului în conformitate cu metodologia de cercetare. O contribuie important la stilul tiinific al lucrrilor o are limbajul
tiinific pe care profesorul Grigor P. Pop îl transmite discipolilor si, prin oper a sa,
 prin activitatea didactic i prin îndrumarea direct a lucrrilor. Suntem învai s utilizm limbajul tiinific, dar fr a folosi excesiv termenii tehnici, de specialitate, astfel încât lucrrile noastre s se adreseze grupului int, dar, în acelai timp, s nu restrâng aria cititorilor doar la specialiti. Limbajul dobândit astfel este corect
tiinific (inclusiv prin utilizarea regulilor de standardizare a denumirilor), exact în relatarea proceselor i fenomenelor studiate, strict i consecvent în argumentare. 
Prin rbdare, migal i precizie, profesorul Grigor P. Pop ne demonstreaz c inuta academic a lucrrii este aproape la fel de important ca i metodologia, respectiv, aspectele de procedur utilizate. Puini sunt cei ce acord importan acestui „detaliu” i tot mai puini discipoli sunt formai cu grija fa de estetica i designul lucrrii, cu toate c, printr -o prezentare inadecvat, cercetarea poate  pierde mult din valoare. Suntem învai c, de la aranjarea în pagin i pân la scrierea referinelor bibliografice, totul trebuie s se încadreze în standardele academice. Analiza datelor, care, de regul, ocup o important parte a lucrrii tiinifice, devine aproape irelevant dac nu este prezentat sintetic, sub form de tabele sau figuri (gr afice, hri, schie, fotografii). Fiecare dintre cele dou categorii are reguli academice stricte în ce privete numerotarea i poziionarea titlului sau explicaiilor i este realizat dup principii, metode, procedee, mijloace i tehnici clare de întocmire,  pe baza unor indici selectai i calculai cu atenie, în conformitate cu metodologia de cercetare.
 
Succesul cu care profesorul Grigor P. Pop imprim stilul tiinific tinerilor geografi se datoreaz i încrederii pe care noi o avem în Domnia Sa; ea s-a conturat cunoscându-i redutabila oper i aleasa statur academic, depind îns orice limite atunci când i-am descoperit calitile morale. Corectitudinea, judecata echilibrat, obiectivitatea, rigoarea, precizia, meticulozitatea, rbdarea, hrnicia
sunt caliti pe care le apreciem atât de mult încât s le prelum, la rându-le, alturi de stilul tiinific,   pentru noi înine.  Numai prin îmbinarea acestora opera  profesorului Grigor P. Pop i lucrrile noastre au atins i nivelul onestitii tiinifice, marcat de reguli academice clare: închidei între ghilimele i scriei cu caractere italice orice text aparine altora, iar la sfârit menionai între paranteze autorul, anul apariiei lucrrii i pagina; la fel, atunci când reproducei tabele sau figuri; dac reproducei cu cuvintele voastre ideile altora, menionai autorul i anul apariiei lucrrii; atenie la limita fin dintre cunotinele comune, care au intrat în  patrimoniul tiinei, i informaiile care intr sub incidena proprietii intelectuale;  completai cu atenie bibliografia, dup toate regulile academice. 
Încheiem expunerea cu bucuria c alturi de profesorul Grigor P. Pop trecem  prin cea mai eficient, dei simpl, modalitate de învare: relaia direct dintre maestru i discipolul su. Prin aceast legtur, susinut de calitile morale ale Domniei Sale, în anumite limite ale oficializrii i personalizrii, noi, discipolii,  primim cunoaterea, autoritatea, prestigiul i atenia personal a maestrului, cu misiunea asumat de a duce mai departe i dezvolta învtura. 
* În acest moment aniversar îi dorim profesorului nostru sntate, bucurie i
noi realizri! Îi mulumim pentru c este alturi de coala Geografic Clujean i de noi, discipolii si, în perioada în care s-ar fi putut bucura de binemeritat odihn! Suntem contieni c destinul ne-a fost favorabil atunci când ni l-a oferit ca
model academic i uman! La muli ani, Domnule Profesor!
ef lucrri dr. Adrian Ni 
Facultatea de Geografie, Extensia Universitar Gheorgheni  Universitatea „Babe-Bolyai” Cluj-Napoca