PROCESUL DE PLANIFICARE PE TERMEN SCURT

Postolachi Corina

Nacul Tatiana

Gr.M_FCA-92

Planificarea – o funcţie specială a procesului de gestiune(sau ungen special de luare a deciziei), deoarece nu se referă doar la un singur eveniment, ci cuprinde toată activitatea întreptrinderii şi constituie un proces de determinare a acţiunilor care urmează să fie efectuate în viitor.

Prin planificare se înţelege programarea, coordonarea şi conducerea pe bază de plan a activităţii întreprinderii. Altfel spus- un proces prin care o firmă stabileşte unde se află, unde ar dori să ajungă şi ce resurse financiare sunt necesare pentru aceasta.

Principalele sarcini ale planificării sunt:

să culeagă toate datele privind performanţele firmei şi să le compare cu cele ale perioadelor anterioare, cu media pe industria respectivă şi cu cele ale concurenţilor

să estimeze cererea pe piaţă şi să previzioneze vînzările să determine intrările necesare pentru realizarea volumului

respectiv de vînzări să stabilească modalitatea în care vor fi obţinute aceste resurse să asigure valorificarea eficientă a excedentului de mijloace

băneşti să asigure echilibru financiar pe termen scurt să formuleze obiective realiste să fixeze responsabilităţi să elaboreze strategii de dezvoltare să creeze o imagine bună atît pe piaţa internă, cît şi pe cea

externă.

NECESITATEA SI SCOPUL PLANIFICÃRII

Pentru ca organizaţia economicã sã obţinã rezultate prin care sã supravieţuiascã, în ansamblul ei dar şi fiecare componentã, fiecare angajat trebuie sã ştie ce are de fãcut, iar rãspunsul se obţine prin planificare.

Scopul funcţiei de planificare este stabilirea obiectivelor, ţintelor cãtre care va fi orientatã activitatea în viitor, precum şi a modalitãţilor - acţiunile, resursele necesare şi alocarea lor, implementarea - de a le realiza

Procesul de planificare financiară presupune previziunea cifrelor de vânzări, a veniturilor şi activelor necesare conform diferitelor strategii de producţie sau de marketing adoptate şi apoi luarea unei decizii privind modul de acoperire a necesarului de fonduri pentru finanţare.

Fiecare proces de planificare se efrectuiaza in dependenta de dimesiunile pe care le poseda :

PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA PROCESULUI DE PLANIFICARE

PLANUL PROCESULUI DE PLANIFICARE

Cu ce te ajuta planificarea?Multe dintre problemele de care se lovesc micile firme isi pot gasi solutia cu ajutorul procesului de planificare pentru ca acesta poate sa:

Identifice domenii ale afacerii care nu sunt sub control, carora managerii nu le-au acordat atentia cuvenita si in care actiunea este necesara

Ofere un cadru de lucru prin care angajtii si alte persoane pot fi informati despre actiuniile viitoare ale firmei

Determine managementul sa ia in considerare strategia viitoare a firmei, sa evalueze punctele tari si cele slabe intr-o maniera obiectiva

Solicite imbunatatirea sistemului informatic managerial, ceea ce va aduce avantaje intregului sistem decizional din cadrul organizatiei

Identifice domenii de dezvoltare esentiale in care firma va trebui sa isi dezvolte specialisti

Ofera o baza de analiza in situatia in care un produs sau un proces nou va avea succes, in mod special, va fi valoros in dezvoltarea previziunilor pe termen scurt

PLANIFICAREA FINANCIARA PE TERMEN SCURT

Elementele-cheie ale planificarii financiare pe termen scurt sunt: determinarea necesarului de fond de rulment si al trezoreriei planul de trezorerie. 1. Necesarul de fond de rulment si trezoreria netaFondul de rulment, este partea din capitalul permanent destinata

si utilizata pentru finantarea activitatii curente de exploatare. Necesarul de fond de rulment (NFR) este un element de activ reprezentand activele circulante care trebuie finantate din fondul de rulment. NFR = AC – DCUnde: AC = active circulante (mai putin disponibilitatile banesti) DC = datoriile curente (pe termen mai mic de un an)Trezoreria neta reprezinta diferenta dintre fondul de rulment (FR) si necesarul de fond de rulment (NFR). Trezoreria neta reprezinta diferenta dintre fondul de rulment (FR) si necesarul de fond de rulment (NFR). TN = FR – NFR

2. Planul de trezoreriePlanul de trezorerie este baza planificarii pe termen scurt, scopul lui fiind

acela de a prognoza incasarile si platile viitoare.De obicei se folosesc doua planuri de trezorerie: un plan anual si un plan

zilnic.Planul anual serveste urmatoarelor scopuri: recapitularea in fiecare luna a incasarilor si platilor; compararea rezultatelor obtinute cu prognozele facute si, daca este

cazul, efectuarea corectiilor necesare; previzionarea din timp a deficitului de mijloace financiare si cautarea

din timp a celor mai bune solutii pentru acoperirea lui; determinarea excedentului de mijloace financiare si cautarea din timp a

celor mai bune solutii de plasare a lui (investitii, plasamente financiare etc.).

Prin planul zilnic se urmareste: controlul incasarilor si platilor zilnice cu scopul de a forta accelerarea

incasarilor si/sau, atunci cand este cazul, intarzierea platilor; limitarea la maximum a apelarii la credite pentru acoperirea nevoilor de

finantare. Pentru o firma care lucreaza cu sistemul bugetelor pentru fiecare

departament, planul de trezorerie este alcatuit din totalitatea planurilor departamentale.

EXEMPLU DE PLAN DE TREZORERIE

CELE TREI FAZE CARE MARCHEAZA PROCESUL GENERAL DE OTRGANIZARE AL PLANIFICARII FINANCIARE PE TERMEN SCURT

BUGETELE DE EXPLOATARE

Ele se raportează în general elementelor pe care le regăsim în mod convenţional într-un cont de rezultate cu excepţia rubricilor excepţionale care sunt imprevizibile; din această cauză ele sunt pentru majoritatea, în conexiune cu elementele din partea de jos a bilanţului. Aceste bugete sunt organizate cu ajutorul unei ierarhii reprezentate în urmatoarea schema.

BUGETELE ÎN AFARA EXPLOATĂRII

Ele se referă la datele relative, la operaţii strategice ale întreprinderii, respectiv mişcările de fonduri care trebuie să revină în toate lunile următoare şi în orice caz în anul respectiv ca urmare a deciziilor de investiţii, de finanţare pe termen lung etc. care sunt reţinute în planul financiar plurianual. Se pot repartiza aceste date în două categorii după cum ele se referă la resurse sau alocări strategice.

Model de cont de rezultate analitic Cifra de afaceri- Costul de revenire direct al cifrei de afaceri (adică consumurile de materii prime si partea variabilă a altor aprovizionări şi

cheltuieli externe, a impozitelor, taxelor şi vărsămintelor asimilate, a cheltuielilor de personal şi

a altor cheltuieli de gestiune curentă)= Marja brută de exploatare- Cheltuieli de structură (adică cheltuieli generale industriale - cu excepţia amortismentelor - comerciale şi administrative, ceea ce corespunde părţii fixe a altor aprovizionări şi cheltuieli

externe, impozitelor, taxelor şi vărsămintelor asimilate, a cheltuielilor de personal şi a alto

cheltuieli)= Marja semi-brută (sau excedent brut de exploatare fără variaţia stocurilor) - Amortismente= Rezultat de exploatare + Venituri financiare - Cheltuieli financiare= Rezultat impozabil - Impozit pe venit= Rezultat net (Profit net)

Contul de rezultate inspirat din contabilitatea generală (mii USD)

Cifra de afaceri - Cumpărări de mărfuri + Variaţia stocului de mărfuri= Marja brută - Cheltuieli fixe= Marja semi-brută (EBE) - Amortismente - Provizioane= Rezultat brut (RBE) - Cheltuieli financiare= Rezultat brut curent (sau rezultat net în absenţa

impozitului în caz de pierdere)

Principalii indicatori economico-financiari1. Pragul de rentabilitate - reflectă nivelul cifrei de afaceri

(Volumul total al încasărilor pentru care profitul net este egal cu zero).

2) Lichiditatea globală (generală) - reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma într-un termen scurt în lichidităţi pentru a satisface obligaţiile de plată exigibile.

Se apreciază o lichiditate favorabilă atunci când are o mărime supraunitară (între 2 şi 2,25).

3) Lichiditate redusă (intermediară).

Lichiditatea redusă trebuie să tindă spre o mărime unitară (între 0,5 şi 1).

4. Lichiditatea imediată

5) Securitatea financiară - reflectă gradul în care capitalurile proprii asigură finanţarea activităţii.

6) Rata rentabilităţii economică - măsoară eficienţa mijloacelor materiale şi financiare alocate.

Rata rentabilităţii economice trebuie să fie superioară ratei inflaţiei; trebuie să permită reînnoirea şi creşterea activelor într-o perioadă cât mai scurtă.

7) Rata rentabilităţii financiare - exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a produce profit.

8) Rata autonomiei financiare (rata generală a solvabilităţii)

9) Gradul de îndatorire arată limita până la cere agentul economic este finanţat din alte resurse decât fondurile proprii.

10) Rata profitului se determină după relaţia:

11) Potenţialul de dezvoltare / creştere

12) Perioada de recuperare a creanţelor

13) Perioada de rambursare a datoriilor

14) Rotaţia stocurilor

  15) Productivitatea muncii

16) Ponderea salariilor în costuri

Multumim pentru atentie !