152

The Importance of the Preliminary Procedure in the Contentious-Administrative Litigations under the New Civil Procedure Code

AbstractThe New Civil Procedure Code brings forward

major changes regarding the carrying-out of the civil trial, reestablishing the active role of the judge and, simultaneously, increasing the role of the claimant/defendant and implicitly, that of the barrister. Thus, although the preliminary procedure remains manda-tory in the field of the contentious-administrative, the exception of procedure by which this aspect is invoked must be formulated in extremely restric-tive conditions that will be presented in the present article.

Keywords: preliminary procedure, contentious administrative, New Civil Procedure Code.

IMPORTANŢA PROCEDURII PREALABILE ÎN LITIGIILEDE CONTENCIOS ADMINIS-TRATIV DERULATE CONFORM NOULUI COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ

Mircea URSUŢA

Mircea URSUŢALector univ. dr., Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea,Oradea, RomâniaAvocat, Baroul Bihor, Oradea, RomâniaTel.: 0040-722-511.476E-mail: m_ursuta@yahoo.com

Revista Transilvanăde Ştiinţe Administrative2(31)/2012, pp. 152-161

153

1. Introducere

Noul Cod de procedură civilă1 aduce schimbări majore în desfăşurarea procesului civil şi, deşi conţine o prevedere identică cu cea care se regăseşte astăzi în actualul Cod de procedură civilă2, reglementează o procedură diferită referitoare la modul de invocare a lipsei acestei proceduri. Practic, păstrând soluţia adoptată de Legea nr. 202/2010 în materia invocării excepţiei lipsei procedurii prealabile, NCPC reduce rolul activ al judecătorului şi acordă o importanţă sporită rolului părţii în procesul civil.

Vom începe prin a prezenta textele de lege care reglementează procedura prealabilă în cele două coduri: Codul de procedură civilă din 1865 şi NCPC. Articolul 109 aline-atele 2 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865, în forma modificată prin Legea nr. 202/2010, prevede că: „Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii.”

NCPC conţine o prevedere similară în articolul 193 care poartă denumirea margi-nală „Procedura prealabilă”: „Sesizarea instanţei se poate face numai după îndepli-nirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii.” Ca atare, articolul 193 alineatele 1 şi 2 din NCPC nu este altceva decât o preluare a textului conţinut în articolul 109 alineatele 2 şi 3 din Codul de procedură civilă de la 1865.

Văzând această similitutidine, întrebarea legitimă a oricărui jurist este: cum se poa-te ca un text identic să poată naşte consecinţe juridice diferite? În realitate însă, noul sistem procesual reglementat de NCPC determină efecte juridice diferite cu privire la modalităţile de invocare şi de soluţionare a excepţiei lipsei procedurii prealabile, efecte pe care le vom analiza în continuare.

2. Caracterul obligatoriu al procedurii prealabile şi invocarea lipsei acesteia conform Codului de procedură civilă de la 1865

Potrivit articolului 2 litera j din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă este defi-nită ca fiind cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia, iar articolul 7 alineatul 1 al legii contenciosului administrativ care poartă denumirea marginală „Procedura prealabilă” prevede că, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente

1 Se va utiliza abrevierea NCPC.2 Se va utiliza expresia Codul de procedură civilă de la 1865.

154

sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Recursul administrativ a fost analizat încă din doctrina antebelică (Rarincescu, 1936, pp. 105-117), a făcut obiectul analizei doctrinare sub imperiul Legii nr. 1/1967 (Drăganu, 1970, p. 42), a făcut obiectul unor monografii elaborate în perioada de aplicaţie a Legii nr. 29/1990 (Dragoş, 2001, pp. 55-67; Dragoş, 2004, pp. 65-177) şi a unor capitole din lucrări mai recente (Dragoş, 2005, pp. 196-227; Puie, 2009, pp. 9-121), astfel încât nu vom insista aici asupra utilităţii acestei proceduri, ci ne vom mărgini strict la a prezenta regimul procedural al invocării lipsei acesteia.

În doctrina recentă este unanim admis că parcurgerea procedurii prealabile este o etapă obligatorie în orice litigiu de contencios administrativ şi că efectuarea acesteia este o condiţie de admisibilitate a acţiunii de contencios administrativ (Tofan, 2009, p. 328; Petrescu, 2009, p. 463; Trăilescu, 2010, p. 346).

Pe de altă parte, în doctrina elaborată anterior apariţiei Legii nr. 202/2010 s-a apre-ciat că excepţia lipsei procedurii prealabile este o excepţie procesuală absolută care poate fi invocată de oricare dintre părţi sau de instanţă din oficiu, atât în faţa primei instanţe cât şi direct în recurs (Puie, 2009, p. 75 şi lucrările acolo citate).

După apariţia Legii nr. 202/2010, excepţia lipsei procedurii prealabile ca excepţie procedurală a devenit dintr-o excepţie de ordine publică, absolută, una de ordine privată, relativă (Atasiei şi Ţiţ, 2010, p. 27). Practic, dacă anterior modificării Codu-lui de procedură civilă de la 1865 instanţa putea să invoce din oficiu excepţia lipsei procedurii prealabile, după această modificare, doar pârâtul, care în cele mai multe situaţii este o autoritate publică, poate invoca această excepţie.

Mai mult, Legea nr. 202/2010 prevede un moment procesual clar până la care autoritatea publică pârâtă poate invoca lipsa uneia dintre condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în contencios administrativ, respectiv momentul la care se depune în-tâmpinarea, şi o sancţiune procedurală expresă pentru nerespectarea acestei obligaţii procedurale, respectiv decăderea din dreptul de a invoca această excepţie de proce-dură. În doctrină s-a susţinut inclusiv faptul că, dacă în procesele aflate pe rol la data de 25 noiembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu se invocase excepţia lipsei procedurii prealabile până la această dată, excepţia nu va mai putea fi invocată ulterior ca efect al principiului aplicării imediate a legii de procedură noi (Tăbârcă, 2011, p. 50).

Ca atare, ulterior apariţiei Legii nr. 202/2010, deşi efectuarea procedurii prealabile a rămas obligatorie, fiind în continuare o condiţie de exercitare a acţiunii în conten-cios administrativ, excepţia prin care se invocă lipsa acesteia a devenit o excepţie de ordine privată care poate fi invocată numai de către autoritatea publică pârâtă şi numai prin întâmpinare.

În concluzie, judecătorul de contencios administrativ nu mai are prerogativa de a invoca lipsa acestei proceduri şi, finalmente, de a respinge acţiunea ca inadmisibilă, în lipsa unei manifestări de voinţă exprese a pârâtului efectuată până la un moment procesual precis determinat.

155

Soluţia este menţinută şi de NCPC care prevede, aşa cum am arătat şi mai sus, o soluţie similară, modalitatea de invocare a lipsei procedurii prealabile fiind însă diferită.

3. Etapa scrisă a procesului de contencios administrativ şi invocarea excepţiei lipsei procedurii prealabile în condiţiile NCPC

NCPC prevede o primă etapă scrisă a procesului civil şi implicit a procedurii ju-diciare a contenciosului administrativ. Spre deosebire de Codul de procedură civilă de la 1865, în sistemul NCPC, o cerere de chemare în judecată de contencios admi-nistrativ nu va mai fi comunicată automat pârâtului. În concret, procesul debutează prin înregistrarea cererii de chemare în judecată la grefa instanţei, acesta fiind şi momentul de debut al procesului, conform dispoziţiilor articolului 192 alineat 2 NCPC, moment cu deosebită importanţă referitor la aplicarea legii de procedură în timp, asupra căruia vom reveni în paragraful 8. Potrivit dispoziţiilor articolului 193 alineat 2, dovada îndeplinirii procedurii prealabile trebuie să fie ataşată cererii de chemare în judecată.

Înainte de a comunica cererea de chemare în judecată pârâtului, NCPC reglementează o procedură necontradictorie în care completul de judecată verifică aspectele formale ale cererii introductive, judecătorul putând anula cererea care nu îndeplineşte aceste condiţii. Astfel, conform articolului 200 NCPC, judecătorul va verifica dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolele 194-197. Dacă cere-rea nu îndeplineşte aceste condiţii, i se va pune în vedere reclamantului ca în termen de 10 zile să complinească aceste lipsuri, în caz contrar cererea urmând a fi anulată.

Observăm că, în această procedură necontradictorie de verificare preliminară a îndeplinirii condiţiilor de formă ale cererii de chemare în judecată, completul de judecată nu trebuie să verifice îndeplinirea de către reclamant a obligaţiei impuse de articolul 193 alineat 2 NCPC, respectiv aceea a ataşării dovezii de îndeplinire a procedurii prealabile.

Ca atare, completul de judecată, chiar dacă va observa că lipseşte dovada îndepli-nirii procedurii prealabile, nu va putea dispune anularea cererii pentru această lipsă. Explicaţia este simplă – momentul depunerii întâmpinării în Noul Cod de procedură civilă este ulterior efectuării procedurii de verificare formală a cererii de chemare în judecată, iar excepţia lipsei acestei proceduri poate fi invocată numai de către pârât conform articolului 193 alineat 2 NCPC.

Dacă completul de judecată apreciază că sunt îndeplinite celelalte condiţii formale ale cererii de chemare în judecată (inclusiv timbrajul), va dispune comunicarea ce-rerii de chemare în judecată către pârât, punându-i-se acestuia în vedere că trebuie să formuleze întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea cererii de chemare în judecată.

Acesta este, aşadar, unicul moment procedural în care pârâtul poate invoca ex-cepţia lipsei procedurii prealabile. Spre deosebire de Codul de procedură civilă de la 1865 şi, mai ales, de practica ce s-a conturat în perioada de aplicare a acestuia care

156

permite anumite „jonglerii procedurale” cum ar fi depunerea întâmpinării cu mai puţin de 5 zile înainte de termenul de judecată sau chiar direct în şedinţă, ori solicitarea unui termen de amânare în vederea redactării întâmpinării, NCPC, cel puţin în litera sa, este mult mai restrictiv. Astfel, în momentul expirării termenului de 25 de zile pentru depunerea întâmpinării prevăzut de articolul 201 alineat 1 NCPC, dacă nu se depune întâmpinare, judecătorul trebuie să fixeze primul termen de judecată. Dacă se formulează întâmpinare, completul de judecată va dispune comunicarea acesteia către reclamant pentru formularea de către acesta a unui răspuns la întâmpinare; doar după depunerea răspunsului la întâmpinare sau expirarea termenului de 10 zile pentru depunerea acestui răspuns se va proceda la fixarea primului termen de judecată care nu va fi mai lung de 60 de zile.

În ipoteza în care pârâtul nu a depus întâmpinare, sau, deşi a formulat întâmpi-nare, nu a invocat în cuprinsul acesteia excepţia lipsei procedurii prealabile, această excepţie nu va mai putea fi invocată ulterior nici de pârât şi nici de către completul de judecată, fiind considerate îndeplinite condiţiile de exerciţiu ale acţiunii în con-tencios administrativ.

În situaţia în care reclamantul nu a ataşat la cererea de chemare în judecată do-vada îndeplinirii procedurii prealabile, iar pârâtul invocă excepţia prin întâmpinare, se naşte întrebarea: care va fi soluţia legală dacă pârâtul va depune dovada îndepli-nirii procedurii prealabile, anterioară sesizării instanţei, până la primul termen de judecată sau până la termenul în care se va soluţiona excepţia invocată de pârât prin întâmpinare?

Credem că instanţa va trebui să respingă excepţia întrucât reclamantul a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri, chiar dacă nu la momentul procedural impus de dispoziţiile articolului 193 alineat 2 NCPC. Pe de altă parte, în această situaţie, este evident că excepţia a fost invocată cu rea credinţă de către pârât prin întâmpinare, deoarece pârâtul trebuia să cunoască de procedura prealabilă ce îi fusese adresată chiar lui înainte de declanşarea litigiului.

4. Efectuarea procedurii prealabile concomitent sau ulterior sesizării instanţei. Efecte

Situaţia este mai complicată când reclamantul formulează procedura prealabilă concomitent sau chiar ulterior sesizării instanţei de judecată. Dacă pârâtul nu invocă prin întâmpinare acest viciu procedural, aşa cum am arătat şi mai sus, condiţia de exercitare a acţiunii în contencios administrativ va fi confirmată tacit de către pârât.

În ipoteza în care pârâtul invocă excepţia lipsei procedurii prealabile prin întâmpi-nare, dar reclamantul depune până la primul termen de judecată dovada îndeplinirii acestei proceduri, se ridică întrebarea dacă instanţa va respinge cererea ca inadmi-sibilă sau va aprecia că au fost îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în contencios administrativ?

În doctrina procesual civilă, elaborată în baza Codului de procedură civilă din 1865 modificat prin Legea nr. 202/2010, s-a afirmat că pârâtul nu ar putea depune dovada efectuării procedurii prealabile ulterior invocării excepţiei şi, ca atare, nu i se

157

va putea acorda niciun termen de judecată pentru a depune această dovadă (Tăbârcă, 2011, p. 44).

În doctrina de drept administrativ există păreri divergente: într-o opinie se susţine că procedura prealabilă efectuată ulterior sesizării instanţei nu mai este un recurs graţios efectiv, ci doar o încercare de soluţionare amiabilă a litigiului căreia adminis-traţia nu este obligată să îi răspundă (Dragoş, 2005, p. 225 şi lucrările acolo citate), pe când într-o altă opinie se apreciază că dacă până la primul termen de judecată autoritatea publică soluţionează nefavorabil sau refuză să soluţioneze cererea, instanţa ar trebui să respingă excepţia şi să soluţioneze cauza pe fond (Rîciu, 2012, p. 219 şi deciziile prezentate la nota 1 subsol). În practica judiciară soluţiile instanţelor sunt contradictorii, neexistând o practică unitară cu privire la a această problemă (Iorgovan et al., 2008, p. 176 şi deciziile Instanţei Supreme acolo prezentate).

Apreciem că soluţia corectă este aceea de admitere a excepţiei lipsei procedurii prealabile dacă la momentul sesizării instanţei autoritatea nu răspunsese cererii recla-mantului sau nu expirase termenul de 30 de zile, întrucât chiar denumirea procedurii indică faptul că aceasta ar trebui efectuată, prealabil sesizării instanţei (Iorgovan et al., 2008, p. 176 şi deciziile Instanţei Supreme acolo prezentate).

Dacă nu am interpreta prevederile legale în acest mod, ar însemna să permitem în toate cazurile eludarea procedurii prealabile care, cel puţin de lege lata, este obli-gatorie. Practic, dacă am opta pentru soluţia contrară, conform NCPC reclamantul va putea sesiza instanţa de contencios administrativ fără îndeplinirea procedurii prea-labile. Dacă nu se invocă lipsa acesteia prin întâmpinare, cauza de inadmisibilitate a acţiunii dispare. Dacă pârâtul invocă prin întâmpinare excepţia, reclamantul are un interval de timp suficient până la primul termen de judecată pentru a efectua, tardiv, această procedură şi a lăsa fără obiect, contrar dispoziţiilor legale, excepţia de inadmisibilitate a acţiunii.

Ca atare, apreciem că singura situaţie în care reclamantul va putea depune la dosar dovada procedurii prealabile ulterior sesizării instanţei, va fi aceea când procedura a fost îndeplinită înainte de sesizarea instanţei, conform dispoziţiilor legale. Totuşi, în cazul atacării unui act administrativ normativ, avându-se în vedere faptul că pro-cedura prealabilă poate fi formulată oricând, soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii dacă procedura prealabilă s-a efectuat până la primul termen ar fi formalistă, deoarece reclamantul ar putea formula imediat o nouă cerere introductivă, nefiind afectat de expirarea vreunui termen.

5. Situaţia sesizării unei instanţe necompetente urmată de o declinare de competenţă la instanţa de contencios administrativ. Momentul în care trebuie invocată excepţia lipsei procedurii prealabile

În situaţia în care reclamantul sesizează o altă instanţă decât cea de contencios administrativ fără a efectua procedura prealabilă, iar instanţa astfel sesizată, declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de contencios administrativ, în doctrină s-a apreciat că cererea ar trebui respinsă ca inadmsibilă (Puie, 2009, pp. 63-64).

158

În această situaţie, conform NCPC, apreciem că excepţia lipsei procedurii prealabile va trebui invocată de pârât prin întâmpinarea depusă la instanţa necompetentă, even-tual concomitent cu invocarea necompetenţei materiale sau funcţionale a instanţei în condiţiile articolului 130 şi 136 NCPC.

Dacă excepţia nu a fost invocată prin întâmpinarea depusă la instanţa sesizată iniţial, aceasta nu va mai putea fi ridicată la instanţa de contencios administrativ investită prin declinare de competenţă, deoarece în urma declinării nu se mai par-curge etapa scrisă a procesului, partea fiind obligată să invoce toate excepţiile relative prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei, chiar şi necompetente, sesizate iniţial.

În ipoteza în care excepţia este invocată în termen, credem că, la soluţionarea acesteia, instanţa de contencios administrativ trebuie să analizeze cu deosebită atenţie dacă sesizarea instanţei necompetente a fost o greşeală evidentă a părţii sau există şi cel mai mic dubiu legat de stabilirea competenţei în favoarea instanţei de contencios administrativ – de altfel, instanţa de contencios poate fi investită şi printr-un regulator de competenţă în ipoteza în care s-a creat un conflict negativ de competenţă între instanţa de contencios administrativ şi instanţa „civilă”. Dacă este culpa părţii, solu-ţia ar trebui să fie de respingere a cererii ca inadmisibilă; dacă există dubii, soluţia ar trebui să fie de respingere a excepţiei şi de soluţionare pe fond a cauzei, deoarece neefectuarea procedurii prealabile nu îi este imputabilă, subiectiv, reclamantului.

6. Procedura prealabilă în cazul intervenţiei voluntare

În doctrină şi în practica judiciară s-a apreciat că, în cazul formulării unei cereri de intervenţie în interes propriu, intervenientul trebuie să parcurgă, anterior formu-lării cererii de intervenţie, procedura prealabilă prevăzută de articolul 7 din Legea nr. 554/2004 (Dragoş, 2005, p. 221; Puie, 2009, p. 72).

Potrivit dispoziţiilor articolului 61 NCPC, intervenţia voluntară va putea fi făcută până la închiderea dezbaterilor în faţa primei instanţe. Conform prevederilor artico-lului 64 NCPC, cererea de intervenţie va fi comunicată părţilor, fără ca în acest mo-ment să se poată depune întâmpinare de către celelalte părţi. Numai după admiterea în principiu a cererii de intervenţie, instanţa va fixa un termen pentru formularea întâmpinării. Ca atare, teoretic, acesta este momentul procesual în care părţile din litigiul de contencios administrativ vor putea invoca lipsa procedurii prealabile.

Apreciem însă că, dat fiind scopul articolului 193 alineat 2 NCPC, părţile în litigiu vor putea invoca lipsa procedurii prealabile şi în procedura de verificare a admisibili-tăţii cererii de intervenţie, deoarece nu ar avea nici un sens să se admită în principiu o cerere care ulterior ar fi respinsă ca inadmisibilă.

7. Procedura prealabilă în litigiile de contencios administrativ vizând contracte administrative

Articolul 7 alineat 6 din Legea nr. 554/2004, care nu va fi modificat odată cu intra-rea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, prevede că: „Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii

159

în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.”

Or, Noul Cod de procedură civilă nu mai reglementează procedura concilierii prealabile în nicio materie, nemaiexistând nicio diferenţă între litigiile „de drept comun” şi cele „comerciale” sau „între profesionişti”.

Ca atare, se naşte întrebarea dacă procedura prealabilă în cadrul contractelor ad-ministrative va mai fi obligatorie după 1 februarie 2013? Considerăm că procedura prealabilă în situaţia contractelor administrative nu va fi abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 76/2012. Ea va continua să fie o procedură prealabilă specifică litigiilor de contencios administrativ şi va trebui exercitată în termenul de 6 luni prevăzut de articolul 7 alineat 6 din legea contenciosului administrativ. Simplul fapt că nu va mai exista procedura concilierii prealabile nu poate constitui un argument suficient de convingător cu privire la o eventuală intenţie a legiuitorului de a abroga procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004.

Totuşi, pentru a înlătura orice dubiu, apreciem că se impune o intervenţie rapidă a legiuitorului pentru a corela dispoziţiile articolului 7 alineat 6 din Legea nr. 554/2004 cu noile dispoziţii procesual civile.

8. Momentul începutului procesului de contencios administrativ şi aplicarea în timp a legii de procedură

Aşa cum am arătat şi cu o altă ocazie (Ursuţa, 2012, p. 350), Noul Cod de procedură civilă şi, implicit, şi legea de punere în aplicarea a acestuia, consacră o schimbare fundamentală cu privire la principiul aplicării în timp a legii de procedură, cu impact direct în ceea ce priveşte aplicarea modificărilor procedurale în materia contencio-sului administrativ.

Astfel, articolul 24 NCPC, care va intra în vigoare simultan cu modificările aduse Legii nr. 554/2004, prevede că: „Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare”.

De asemenea, articolul 25 alineat 1 enunţă că: „Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi”, iar articolul 3 alineat 1 din Legea nr. 76/2012 prevede că „Dispoziţiile Codului de pro-cedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”.

Ca atare, în contextul noului principiu potrivit căruia procesul se încheie sub aceeaşi lege de procedură sub care a şi început, rezultă că modificările în materia contenciosului administrativ vor fi aplicabile doar litigiilor de contencios adminis-trativ pornite ulterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă.

Pe de altă parte, articolul 192 alineat 2 NCPC prevede expres că procesul începe prin înregistrarea cererii la instanţă. Ca atare, momentul de debut al procesului de contencios administrativ este reprezentat de data la care se înregistrează la instanţă cererea de chemare în judecată şi nu la data formulării procedurii prealabile, ori la data depunerii la oficiul poştal a acesteia ori a cererii de chemare în judecată.

160

În raport cu data înregistrării la instanţă a cererii de chemare în judecată se va stabili, aşadar, legea de procedură ce va fi aplicabilă întregului litigiu de contencios administrativ până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauză, indiferent de modificările legislative ce vor interveni pe parcursul derulării litigiului.

9. Concluzii

Din cele prezentate mai sus, putem concluziona că procedura prealabilă, deşi ră-mâne obligatorie, excepţia de procedură prin care se invocă lipsa acesteia a devenit dintr-o excepţie de ordine publică, absolută, una de ordine privată, relativă. Invocarea lipsei procedurii prealabile poate fi făcută în toate cazurile numai prin întâmpinare, cu excepţia intervenţiei voluntare când poate fi invocată şi în faza de admisibilitate a cererii de intervenţie. Deşi după intrarea în vigoare a NCPC nu va mai exista obligati-vitatea procedurii concilierii, procedura prealabilă în cazul contractelor administrative rămâne în vigoare. În fine, momentul efectuării procedurii prealabile nu semnifică şi momentul de debut al procesului de contencios administrativ, procedura prealabilă fiind doar o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ.

Bibliografie:

1. Apostol Tofan, D., Drept administrativ, vol. II, ediţia a 2-a, Bucureşti: C.H. Beck, 2009.2. Atasiei, D. şi Ţiţ, H., Mica Reformă în Justiţie. Legea nr. 202/2010 comentată, Bucu-

reşti: Hamangiu, 2010.3. Dragoş, D., Legea contenciosului administrativ. Comentarii şi explicaţii, Bucureşti:

All Beck, 2005.4. Dragoş, D., Procedura contenciosului administrativ, Bucureşti: All Beck, 2004.5. Dragoş, D., Recursul administrativ şi contenciosul administrativ, Bucureşti: All Beck,

2001.6. Drăganu, T., Actele administrative şi faptele asimilate lor supuse controlului judecă-

toresc potrivit Legii nr. 1/1967, Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1970.7. Iorgovan, A., Vişan, L., Ciobanu, A.S. şi Pasăre, D.I., Legea contenciosului administra-

tiv. Comentariu şi jurisprudenţă, Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2008.8. Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial

al României nr. 485 din 15 iulie 2010.9. Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor

(Mica reformă a justiţiei), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 714 din 26 octombrie 2010.

10. Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1154 din 7 decembrie 2004.

11. Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 30 mai 2012.

12. Petrescu, R.N., Drept administrativ, Bucureşti: Editura Hamangiu, 2009.13. Puie, O., Contenciosul administrativ, vol. I, Bucureşti: Universul Juridic, 2009.14. Rarincescu, C., Contenciosul administrativ român, ediţia a 2-a, Bucureşti: Alcalay&Co,

1936.

161

15. Rîciu, I., Procedura contenciosului administrativ. Aspecte teoretice şi repere jurispru-denţiale, Bucureşti: Hamangiu, 2012.

16. Tăbârcă, M., Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (Art. I – Comentarii), Bucureşti: Universul Juridic, 2011.

17. Trăilescu, A., Drept administrativ, ediţia a 4-a, Bucureşti: C.H. Beck, 2010.18. Ursuţa, M., „Consideraţii cu privire la modificările aduse procedurii contenciosului

administrativ prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod de procedură civilă”, 2012, Curierul Judiciar, nr. 6, pp. 350-356.

19. Ursuţa, M., Noul Cod de procedură civilă şi codul anterior. Sinteza noutăţilor codului de procedură civilă, Bucureşti: Universul Juridic, 2012.