Introducere

Secolul al XXI-lea a preluat o mare problemă nerezolvată de secolul anterior - protecţia mediului înconjurător. Actualmente, există numeroase semnale de alarmă din cauza poluării excesive şi a epuizării unor resurse naturale. Cu toate preocupările existente în fiecare ţară şi la scară internaţională orientate spre protecţia mediului şi protejarea resurselor naturale, conservarea vieţii, a diversităţii ecologice se apreciază unanim că eforturile sunt insuficiente şi distribuite inegal pe glob. Susţinerea financiară a cheltuielilor pentru mediu este dependentă de starea economică a fiecărei ţări, deci decalajele existente între ţări vor marca profund şi acest domeniu, iar ritmul de schimbare al lumii in care traim are o acceleratie care poate sa ne aduca intr-un punct critic.

Cheltuielile pentru eliminarea sau micşorarea poluării depind de natura agentului poluant, gradul lui de toxicitate, efectele lui asupra mediului biotic şi abiotic. Valorile concentraţiilor maxim admise pentru fiecare poluant sunt diferite de la ţară la ţară, acestea influenţând atât gradul de depoluare, cât şi cheltuielile aferente acestui grad. Depăşirile acestor concentraţii maxim admise prin standarde naţionale sau internaţionale atrag amendarea financiară a agentului economic, iar recuperarea şi valorificarea unor substanţe din agenţii evacuaţi în mediu reduce cheltuielile pentru depoluare.

Dintre măsurile concrete luate în unele ţări pentru reducerea poluării mediului se pot enumera:

- impozite ecologice plătite statului;

- creşterea costului benzinei;

- impozite pentru protecţia mediului,

- scăderea impozitelor la unele întreprinderi şi creşterea impozitelor la alte întreprinderi din sectoare poluante; - introducerea altor impozite pentru crearea de resurse financiare ce urmează a fi utilizate în scopuri ecologice;

- implementarea reformei fiscale ecologice, pentru menţinerea constantă a veniturilor bugetare realizate din impozite.

Astfel, Grupul Interguvernamental asupra Schimbarii Climei (I.P.G.G), avertiza inca din 1995 ca indicatorii unui raspuns al climei la activitatile umane se resimt in datele meteorologice.Pana in anul mentionat concentratia dioxidului de carbon din atmosfera a ajuns la cote alarmante, iar din anii ’80 oamenii de stiinta

1

au scos in evident efectul de sera produs de oxidul de azot si metan (produsi de minele de carbune si rafinariile de petrol, dar si de mlastini sau culturile de orez).Efectul acestor componenti este incalzirea temperaturii la nivel global.Din aprecierile de pana acum rezulta ca emisia de dioxid de carbon in atmosfera este de aproximativ 6 miliarde tone (din aceasta cantitate 1,5 miliarde este absorbita de paduri si 1,5 miliarde, de catre oceanul planetar).

Dezbaterile şi programele naţionale şi internaţionale încearcă să stabilească limitări la consumurile de resurse naturale, protecţia mediului, sub o multitudine de aspecte, dar fără stagnarea progresului şi cu crearea de noi locuri de muncă. Unele măsuri se impun greu, prin politica paşilor mărunţi, altele mai rapid. În acelaşi timp se impune o viziune pe termen lung, de 20 - 40 de ani, deoarece poluanţii actuali au efecte pe termen lung, unele efecte nu sunt bine cunoscute sau prezenţa simultană a mai multor poluanţi nu permite cuantificarea exactă a efectelor imediate şi în timp. De aceea, pe lângă un software corespunzător necesar reducerii poluanţilor, sunt necesare şi mijloace moderne de control şi de informare asupra nivelului poluării şi al protejării mediului.

Obţinerea unor rezultate eficiente in politica de mediu depinde de:

- organizarea monitorizării factorilor de mediu;

- inspectorat ecologic;

- dezvoltarea pieţei ecoindustriilor;

- managementul de mediu.

Problemele de protecţie a mediului au implicări profunde în toate întreprinderile indiferent de mărimea acestora. Atitudinea pozitivă faţă de protecţia mediului reprezintă un factor esenţial în dezvoltarea pe o perioada nedeterminata a fiecărei întreprinderi.

Problemele managementului de mediu au stat la baza de elaborare a standardelor internaţionale din seria ISO 14000. Acestea au fost adoptate şi în ţările membre ale Uniunii Europene.

România a recunoscut aceste standarde şi a elaborat standarde

identice.Dezvoltarea durabilă reprezintă un aspect fundamental al administrării corespunzătoare a afacerilor, astfel încât aspiraţia spre creşterea economică şi promovarea unui mediu înconjurător sănătos să fie legate într-un mod nedestructibil.

Managementul ecologic tindă să devină şi în ţara noastră din ce în ce mai bine integrat în practica managementului faţă de implicarea comunităţii.

2

Managementul de mediu reprezintă o componentă a sistemului de management general, care include structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea, analizarea şi menţinerea politicilor de mediu.

Tarile care pot reprezenta un exemplu in acest sens, detin cele mai avansate tehnologii ecologice, fiind sustinute de fortele politice, dar si de oamenii ca atare : Danemarca, Olanda, Elvetia.Acestea au investit si investesc in permanenta pentru reducerea emisiilor(in aceste tari, pana si arderea lemnelor este contorizata).

Preocuparea unei organizaţii privind problemele de mediu trebuie să se răsfrângă asupra a două domenii:

1. Domeniul reglementat, prin:

- Legi, ordine, hotărâri de guvern, normative, standarde;- Agenţii de protecţia mediului;- Studii de impact, bilanţuri de mediu, evaluări de risc, programe de monitorizare, programe de conformare;

2. Domeniul managerial, prin:

- ISO 14001, 19011;- Sisteme de management de mediu, Audit de mediu;- Asociaţia de acreditare din România;- Organisme de certificare de terţă parte;- Manualul de Management de mediu, Politica, Proceduri de sistem şi operaţionale, Instrucţiuni de lucru;

Compartimentul Protecţia mediului, documentat conform prevederilor legale trebuie să fie preocupat de asigurarea performanţei de mediu a organizaţiei.

Compartimentul de Management de mediu, documentat conform ISO 14001 şi integrat cu celelalte sisteme de management, trebuie să asigure îmbunătăţirea continuă în acest domeniu.

Perspectiva creşterii economice, în actualele condiţii, fără a promova o politică de protecţie amediului nu mai este posibilă, deaorece cresterea economiei are drept consecinta imediata degradarea fundatiei pe care este cladita posibilitatea de resursa naturala a Pamantului, iar cerintele generatiei noastre depasesc in mod cert randamentul natural al acesteia.

Managementul ecologic se bazează pe următorul principiu "Prevenirea este întotdeauna mai bună şi mai economică decât tratarea".

3

Figura 1. Model de analiză a dezvoltării durabile(Moise, N.-„Protecţia mediului” - suport de curs, ICPT Câmpina)

În ultimii ani au fost abordate mai multe soluţii privind fenomenele de poluare obţinând soluţii locale, globale, economice, tehnice sau chiar politice.

Aceasta a condus la dezvoltarea unei noi discipline privind ingineria mediului, într-o definiţie generală, conceptul de dezvoltare durabilă are ca obiectiv general selectarea soluţiei optime privind interacţiunea sistemelor economic, tehnologic, ambiental si uman.

Pentru armonizare cu legislaţia existentă în Uniunea Europeană, orice proiect de investiţii ar trebui însoţit de elaborarea unui plan de acţiune ecologică, denumit uneori şi plan de management ecologic sau plan de monitorizare.

4

Obiectivul de mediu reprezintă un ţel general de mediu, rezultat din politica de mediu, pe care o organizaţie îşi propune să îl atingă şi care este cuantificat, acolo unde acest lucru este posibil.

Problematica protecţiei mediului în schele de petrol

Pentru societatea contemporană, protecţia mediului ambiant prezintă o importanţă majoră, deoarece dezvoltarea economică are loc în cadrul creat de mediul ambiant în care existăm şi ne desfăşurăm activitatea.

O definiţie completă a mediului ambiant arată că acesta reprezintă ansamblul, la un moment dat, al factorilor naturali – fizici, chimici, biologici şi sociale (creaţi prin activităţi umane) care, în strânsă interacţiune, influenţează echilibrul ecologic şi determină condiţii de viaţă pentru om şi de dezvoltare a societăţii.

5

Extracţia hidrocarburilor, ca orice activitate industrială de altfel, afectează mediul înconjurător, atât prin derularea proceselor tehnologice propriu-zise, cât şi prin unele accidente nedorite ce se pot produce.

Deşi industria extractivă de petrol nu se situează printre cele mai nocive, având în vedere aria sa extinsă de activitate pe uscat şi pe mare, cât şi durata nedeterminată de acţiune, se impune reducerea efectelor acesteia asupra mediului ambiant prin promovarea unor tehnologii cât mai nepoluante şi a unor metode şi tehnici de depoluare.

Apariţia noilor reglementări privind protecţia mediului, legate de elaborarea studiilor de impact pentru obiectivele noi de investiţii şi a bilanţurilor de mediu pentru obiectivele aflate deja în exploatare, necesită un volum mare de muncă.

Complexitatea activităţilor din industria extractivă de petrol face ca paleta surselor de poluare să fie largă, incluzând pe lângă sursele de poluare rezultate din activităţile umane, şi sursele poluante specifice, întrucât acestea din urmă au ponderea cea mai mare şi efectul de infestare are impact negativ şi de durată asupra factorilor de mediu, se identifică acele surse, precum şi posibilele modalităţi de acţiune asupra ecosistemelor.

Argumentul ca adancimea la care se lucreaza este relativ mare si nu ar permite poluantilor sa ajunga la suprafata este de la bun inceput fara consistenta, deoarece sunt multiple cazurile cand in fantani sau chiar si in subsolurile unor blocuri cu izolatie mai putin reusita au fost intalnite substante specifice extractie de petrol, forajului sau mineritului.

Activităţile de explorare şi exploatare a zăcămintelor de hidrocarburi sunt considerate factori cu un grad ridicat de producere a fenomenelor de poluare a mediului. Extracţia petrolului în schele se face în sistem închis, ceea ce ar trebui să conducă la evitarea sau reducerea la minimum a oricărei forme de poluare.

6

În zona şantierului de petrol factorii de mediu sunt afectaţi de produsele implicate datorită unor cauze tehnice şi/sau umane foarte variate şi uneori imposibil de controlat. In afara impactului datorat agenţilor poluanţi, poluarea din schelele petroliere poate avea un efect negativ şi prin:

1.Pierderi de circulaţie, blocarea unor strate impermeabile şi poluări necontrolate în urma erupţiilor libere produse în timpul forajului.

2. Spargerile şi fisurile conductelor în timpul exploatării care, prin traseele pe care le au, pot influenţa, uneori deosebit de grav, solurile şi apele de suprafaţă şi cele freatice. Cel mai frecvent accident este cel provocat în timpul excavării zonei învecinate conductelor.

3. Contaminarea câmpului aferent sondelor de extracţie cu ţiţei, produse

petroliere grele, apă sărată, şi cu diverse substanţe chimice are un caracter aleator, dar cu implicaţii nedorite asupra solului, apelor de suprafaţă şi/sau apelor freatice, în funcţie de natura poluantului, cantitatea şi aria lui de răspândire. în România o suprafaţă de cea 50 000 ha de sol este afectată în grade diferite de contaminare cu petrol, apă sărată sau amestecuri mixte.

Cercetările privind extinderea poluării datorate extracţiei petrolului, au condus la delimitarea acestor suprafeţe poluante în diferite grade care însumat la terenul afectat careului sondelor se ridică la circa 5800 ha pentru aproximativ 12 000 sonde în producţie. Probleme deosebite apar pentru şantierele din zonele de câmpie, unde sunt afectate arii agricole, păduri şi văi cu suprafeţe de ordinul sutelor de hectare.

7

Prevenirea poluării reprezintă reducerea sau eliminarea descărcărilor sau emisiilor în mediul ambiant. Prevenirea poluării poate fi însoţită de reducerea generării de deşeuri la sursă sau prin utilizarea, reutilizarea sau recuperarea deşeurilor generate. Refacerea potenţialului zonelor contaminate fiind un proces costisitor şi uneori imposibil de realizat, se caută a se preveni poluarea şi, dacă ea s-a produs, să se limiteze efectul acesteia prin acţiuni locale imediate.

Analiza punctuală a fiecărei surse de poluare, cu agenţii săi specifici, conduce la luarea unor măsuri concrete şi eficiente pentru prevenirea şi reducerea poluării în schelele petroliere.

Titeiul reprezinta un amestec complex de hidrocarburi solide ( parafine , aromatice) si gazoase in hidrocarburi lichide.Desi difera de la zacamant la zacamant, chiar de la un strat la altul, in medie, contine 85% carbon, 12% hidrogen si in rest sulf, azot si oxigen.In rafinarii, poluantii principali sunt : benzina, motorina, uleiurile, bitumul, gazele s.a.

Datorita diferentei de densitate dintre titei si apa, acesta se ridica la suprafata apei, impiedicand oxigenarea.Partea solida care apare din extractia titeiului sau separarea primara facuta pe platformele marine se depune pe fundul apei, conducand la degradarea faunei si florei.

În schela de petrol, principalele măsuri de prevenire şi combatere a poluării sunt:

• crearea unei baze de date care să includă toate sursele de poluare, cu stabilirea elementelor de identificare şi limitele admise;

• observarea şi controlul continuu a instalaţiilor de extracţie, depozitare şi

luarea măsurilor pentru evitarea oricăror scăpări în mediu;

• amplasarea corectă în zonă a obiectivului de producţie, în strânsă legătură cu poziţia geografică, cursurile de apă, relieful, topografia în zona amplasamentului şi în zona învecinată, solurile, vegetaţia, fauna, etc.;

• depistarea şi remedierea spărturilor şi altor neetanşeităţi (în special la conducte)

• combaterea fenomenelor de coroziune şi abraziune la instalaţiile de adâncime şi de suprafaţă;

• amenajarea careului sondelor pentru a evita împrăştierea în afara perimetrului acestuia a lichidelor care pot scăpa din sondă în timpul operaţiilor ce se efectuează în sondă;

8

• evitarea şi limitarea oricăror emisii gazoase în atmosferă;

• colectarea şi reinjectarea apelor sărate pentru menţinerea şi/sau refacerea presiunii de zăcământ ori în strate permeabile ca ape reziduale;

• evitarea pe cât posibil a transportului apelor sărate pe distante mari şi reinjectarea lor ulterioară în zonele cele mai apropiate de staţiile de separare-colectare;

• tratarea şi evacuarea apelor reziduale, provenite de la săparea sondelor, de la reparaţia lor şi de la curăţarea rezervoarelor. Conţin în general substanţe în suspensie, de natura petrolieră, nemiscibile cu apa (formează pelicule) şi un conţinut ridicat de săruri. Evacuarea apelor reziduale din schele se poate realiza prin reinjecţie în sol, prin sonde, după o epurare corespunzătoare, care să-i asigure calităţi cerute pentru acest proces;

• limitarea înfiltraţiilor în sol prin impermeabilizări cu argile, materiale PVC;

• demontarea sau abandonarea instalaţiilor la sfârşitul vieţii câmpului, reabilitarea eventuală a locului;

• aplicarea unor tehnologii specifice pentru diminuarea contaminării solului cu ţiţei sau alţi compuşi petrolieri.

• construirea unor depozite de şlamuri şi reziduuri în concordanţă cu restricţiile de mediu;

• aplicarea unor tehnologii avansate în timpul explorării şi extracţiei ţiţeiului pentru minimizarea impactului acestor operaţii asupra mediului;

Surse neconventionale de agresiune

9

Asa cum am spus, folosirea termenului neconventional trebuie avuta in vedere mai ales atunci cand se ia in considerare poluarea subsolului (subterana) cu posibilitatea de a deveni o sursa conventionala in momentul in care motive obiective sau subiective aduc poluantii catre suprafata; controlul poluarii neconventionale devine dificil deoarece suprafetele poluate initial sunt mici (gauri de sonda, galerii miniere, galerii – tuneluri pentru metrou si de ce nu, pasaje subterane subacvatice), iar dispersarea poluantilor in timp se poate face pe volume mari, practice necontrolabile.

In prezent gaurile de sonda se folosesc pentru extractia petrolului, gazelor, apei si apelor minerale, cloruri de sodiu, dioxidului de carbon, injectarii pastelor liante pentru imbumatatirea proprietatilor unor roci, congelarii rocilor si pentru exploatarea unor zone presupuse cu continuturi de substante utile; de asemenea se folosesc cu success in activitatisi adancimi care numai cu 20 de ani in urma pareau numai iluzorii (700…800 m !).

Cel mai evident dar nu si cel mai periculos este petrolul sau derivatele acestuia; trebuie avute insa in vedere, de asemenea o serie de substante care se folosesc in procesele mentionate sau care dorit sau nu, ajung in zone periculoase prin interventiile in extractia petrolului; o serie de produse tehnologice de profunzime dorite si evacuate fara a avea in vedere cunostintele (injectia de la suprafata a apei, dioxidului de carbon, apei de zacamant, substantelor inflamabile si oxigenului pentru producerea combustiei subterane).

10

Conform ultimelor studii, petolul si gazele naturale sunt bitumen natural raspandite in mod special in roci sedimentare (considerate ca avand origine organica), sau, mai rar, in roci metamorfice si eruptive considerate cu origine anorganica. Totalitatea hidrocarburilor continute in petrol, este data in procente de indicii CP

t , CNt ,CA

t in care semnificatia este urmatoarea: carbon paraffinic (P), naftenic (N) si aromatic (A); in practica se mai folosesc insa indicii de calitate: c (ceara), r (rasini), s(sulf), toate, de asemenea, in procente.

Caile de migratie ale petrolului si a gazelor in scoarta terestra sunt considerate porii si fisurile din roci, zonele de fisuri ce pot aparea in timp (geologic vorbind, dar care sunt caracteristice rocilor compacte), zonele de zdrobire datorate fracturilor puse in special pe seama activitatilor seismic, suprafetele de discordanta – uneori dificil de explicat si, in fine, faliilor care aduc uneori fata in fata strate diferite, dar in multe cazuri, zona faliata poate constitui o cale de migrare a hidrocarburilor – se poate afirma cu certitudine acum ca, acestor cai naturale de migratie a hidrocarburilor fluide, trebuie sa li se adauge acelea care care sunt provocate artificial si pe care, din motive care ne scapa, chiar unii specialisti le ignora (este de notorietate faptul ca mai ales la periferia orasulor in care se afla rafinarii cu vechime mare – peste 40 ani – iar pentru tara noastra Ploiestiul este edificator, zona de la suprafata solului este aproape in intregime impregnata cu petrol).

Motivele sunt multiple dar cele mai plauzibile sunt degradarea conductelor de transport catre rafinarii sau, mai grav, spargerile voite ale acestora in concordanta cu o lipsa reala a schemei retelei de distributie subterana (pierduta sau disparuta in conditii necunoscute dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial).

In perioadele cu regim pluviometric puternic, dar nu numai, apa dezlocuieste petrolul pierdut si se formeaza balti folosite pentru obtinerea unor cantitati inseminate de petrol care este valorificat ilegal dar care adduce venituri unora si pierderi (ne luate in considerare la orele de bilant), altora. Mai mult, in locuri deja cunoscute (unele cumparate de la proprietari cu sume mari) s-au sapat gropi cu adancimi de 1,5…2,5 m din care petrolul acumulat este colectat manual si valorificat la preturi deloc de neglijat, culmea, uneori chiar rafinariilor carora acestea li se cuvine de drept. Intrebarea care se pune este ce cantitati sunt raportate la livrare (de catre statiile de pompare din sectiile de extractie) si ce cantitati sunt platite de catre rafinarii?

11

Este evident ca datorita gravitatiei, apa din petrol afecteaza in mod special partea de jos a conductelor; au fost si situatii in care o conducta depozata dupa 10 ani, prezenta un grad de coroziune de 25% pentru aceasta zona, acum este posibil ca trecerea titeiului sa se faca printr-o conducta cu un perete inferior foarte subtire (0,5…2 mm) sau inexistent! Dar format dintr-un pat pastrat pe partea din conducta ramasa deasupra si terenul ca atare.

Pentru tevile de extractie la un continut normal al hidrocarburilor in dioxid de carbon si hidrogen sulfurat, viteza de coroziune poate ajunge la valoarea de 0,6…1mm/an – pentru aceste situatii limita, extractia hidrocarburilor prin coloana de exploatare poate compromite sonda si procesul in sine in 4…6 ani; din acest motiv spatiile inelare dintre coloane trebuie bine etansate iar improvizatiile complet eliminate.

Trebuie amintit ca refacerea partiala a sistemului prin care se efectueaza extragerea petrolului si gazelor se poate face prin injectie de apa dulce, sarata sau chiar multimineralizata (se cauta injectarea unei ape care sa contina practic aceleasi substante ca apa de zacamant). Problema care se pune o constituie efectele secundare ale acestei injectari – pana ajunge la zona de interes, substantele injectate vin in contact cu diferite roci cu atat mai mult cu cat controlul eventualelor fisurari nedorite sau injectia in directii uneori imprevizibile face ca efectele sa fie greu de anticipat. Oricum sondele de injectie trebuie prevazute macar cu echipamentul corespunzator astfel incat, cel putin tehnologic, sa nu fie favorizata poluarea subterana (injectia trebuie facuta prin tevi de extractie, prevazute cu pakere care sa protejeze coloana de exploatare iar exteriorul acestora sa fie tratat anticipat impotriva coroziunii).

In procesul de extractie sunt trei sisteme distincte – unul subteran format din sonda propriu-zisa, greu de controlat dar nu imposibil cu aparatura actuala care poate reda fidel macar gradul de coroziune al tevilor de injectie; unul tot subteran dar intuit numai si format din rocile prin care trec fluidele injectate, precum si alte roci din jurul gaurii de sonda; unul suprateran (conducte, pompe, rezervoare, separatoare) pentru care controlul este relativ facil dar care nu trebuie sa ramana la faza de constatare iar remedierile trebuie efectuate intotdeauna inaintea expirarii termenului de folosinta estimat.

Pentru platformele de extractie marina, procesul de coroziune respectiv de poluare trebuie sa aiba in vedere urmatoarele elemente: suportul platformei (fixat pe fundul marii sprijinit sau plutitor), platforma propriu-zisa; instalatia de extractie

12

cu toate elementele adiacente ; conductele de legatura dintre platforma si tarm; evident cel mai supus coroziunii pare a fi suportul: s-a constatat ca pierderea de metal a acestuia , in medie este de 0,15...0,30 mm/an cu mentiunea ca partea de deasupra apei, udata ciclic de valuri, este cea mai expusa deoarece prezenta oxigenului din aer, precum si temperatura duc la pierderi de metal a acestuia; in aceasta zona ce pot atinge si chiar depasi 0,4 mm/an. Uneori coroziunea din zona de contact a suportului cu apa de mare reduce durata de functionare a unei platforme marine cu 40...50% chiar daca pentru aceasta se folosesc oteluri speciale si se face o protectie adecvata.

Desi concepute ca nepoluante, platformele de extractie in exploatare, din metal, pot deveni surse de poluare in unele cazuri: nu se respecta programul de constructie propus de proiectant; sunt deversate in mare sau ocean, reziduurile provenite din procesul de manevra a materialului tubular precum si a resturilor menajere poluante; in cazul sondelor de injectie (intra sau extraconturala) pentru care procesul are un grad inalt de inexactitate similar sondelor de pe uscat.

Din datele prezente pana acum problemele cele mai mari le ridica insa transportul la tarm al petrolului. La spargerea unei conducte submarine, momentul este usor sesizabil atat la primitor cat mai ales la statia de pompare deoarece aici se constata o scadere nejustificata a presiunii iar oprirea pomparii se face aproape instantaneu. Din nefericire insa petrolul existent deja pe conducta are tendinta de iesire din aceasta datorita densitatii diferite in comparatie cu apa de mare; ideal ar fi ca momentul spargerii unei conducte sa coincida cu oprirea pomparii (realizabila), dar si cu crearea unei depresiuni in conducta care sa tina petrolul in aceasta. O solutie ce ar putea fi luata in considerare ar fi montarea, din loc in loc, a unor dispozitive (valve-ventile) diferentiale care sa se autoinchida in momentul aparitiei defectiunii.

Catastrofe ecologice marine mai pot proveni din coliziunea petrolierelor care, spre surpriza celor din sistem, detin de departe primul loc (in comparatie cu operatiunile de extractie).

13

Statisticile actuale efectuate chiar de ecologisti scot in evidenta faptul ca pana in anul 1999 cele mai mari catastrofe ecologice marine au fost provocate, in proportie de peste 95% de petrolierele improvizate echipate la nivelul anilor 1945...1950, cu personal neinstruit sau cu o vechime care a depasit de mult termenul de scoatere din folosinta sau de reparatie capitala.

In multe situatii sondele cu probleme apar datorita neetansarilor imbinarilor dintre bucatile de burlane iar situatiile devin critice mai ales la sondele de gaze a caror vascozitate mica (in comparatie cu cea a titeiului sau a altor lichide) le fac sa penetreze mai usor in exteriorul inelului din ciment – multe sonde de gaze produc, cu procente mai mari sau mai mici de dioxid de carbon astfel incat pericolul de incendiu sau de explozie este asociat cu formarea acidului carbonic a carui actiune corosiva este deja cunoscuta. Este adevarat insa ca tara noastra beneficiaza – printre putinele din lume – de zacaminte de dioxid de carbon cu o puritate mare, exploatabile (mai ales in Bazinul Transilvaniei). Exploatarea acestuia pune aproximativ aceleasi probleme cu cele tipice pentru zacamintele de gaze, dar, in plus, trebuie avut in vedere efectul puternic corosiv al acidului carbonic care se formeaza aproape instantaneu; conforma relatiei clasice:

CO2 + H2O → H2CO3,

Acidul carbonic H2CO3 reactioneaza cu fierul:

H2CO3 + Fe → FeCO3.

O eruptie nu inseamna intotdeauna un dezastru deoarece zonele infestate sunt relativ mici, daca sonda ia foc, atunci complicatiile sunt aproape nebanuite – in afara dificultatilor provocate de stingerea acesteia , apare riscul epuizarii partiale a zacamantului.

14

Pentru Romania doua accidente au fost mai grave: cel de la Moreni si cel de la Urziceni – de fapt in acest ultim caz gravitatea a survenit prin schimbarea unei suprafete de zeci de hectare, din suprafata agricola in suprafata temporar inutilizabila – dupa cativa ani de incercari, pe aceasta (pe care din sonda in eruptie s-a depus un strat de aproape 0,50 m de nisip), dupa cercetari si tratamente, s-a reusit obtinerea unei suprafete viticole.

Sondele de explorare sau conturare, dar cu precadere primele, pot deveni surse importante de agresiune asupra factorilor de mediu dupa aceeasi schema: se polueaza rocile traversate, apoi fluidele din acestea din care unele ajung la suprafata si modifica mai intai atmosfera sau, in cazul sondelor marine, mediul acvatic si apoi atmosfera. Cu tot progresul inregistrat in general in tehnica sondele, de explorare se sapa fie prin mentiunea ca seismica pentru zonele marine are un grad mai inalt de exactitate datorita faptului ca, obisnuit, operatiunea se face pe suprafete plane (suprafata apei) in comparatie cu masuratorile de pe uscat – principal reflexia undelor seismice provocate prin explozii (ca durata respectiv ca viteza) si inregistrarea acesteia, contureaza din punct de vedere stratigrafic zona analizata.

Prospectiunile seismice presupun de fapt ca prin explozii efectuate in gauri de sonda cu adancimi mici (cativa metrii), sa se produca mici seisme; la suprafata se inregistreaza reflectarea acestora de catre roci; prin suprapunere si comparatie cu zone sigur productive (de petrol, gaze, carbuni, minerale utile, apa, substante radioactive) se poate da un verdict apropiat de realitate.

Pentru protejarea faunei este de dorit ca prospectiunile marine care se fac de pe vase speciale, prevazute cu cabluri submersate din care se pot efectua explozii, sa fie inlocuite cu imploziile al caror impact ecologic este aproape inexistent!

15

Conductele sunt sau pot deveni elemente de dereglare a echilibrului natural subteran insa nevoia crescanda de hidrocarburi fluide si nu numai ne face sa nu luam in seama o serie de riscuri. Foarte multi considera ca inchiderea sondelor este o solutie – numai ca este un paliativ care are efecte imediate, dar si greu de prevazut.

Nu trebuie uitat in niciun moment ca pe masura adancirii sondelor, in acestea trebuie folosite solutii aditivate sau puternic aditivate cu substante chimice – nimeni pana acum nici nu si-a propus ca simultan cu procesul de adancire si prelevare a probelor de roci, acestea sa fie pastrate in contact atat cu filtratul din fluide cat si cu metalul coloanelor macar in conditii de suprafata (nu la temperaturi ce depasesc uneori 300oC si presiuni ce pot ajunge sau depasi 1000 bar).

Lucrul cu motorina, in sonda si la suprafata, presupune luarea unor masuri antipoluante si impotriva incendiilor: este de dorit ca stocarea la sonda a motorinei sa se faca suprateran deoarece posibilitatea de supraveghere este marita considerabil; rezervoarele cu motorina trebuie tinute in incinte puternic ventilate, iar folosirea sa se faca fara pierderi. Pentru vehicularea motorinei, datorita presiunilor si debitelor necesare mari (p= 100...200 bar, Q= 20...30 l/s) se folosesc

16

pompe cu pistoane similare cu cele pomparii noroiului; datorita efectului distructiv al motorinei asupra elementelor din cauciuc ale pompelor, se prefera ca acestea sa fie echipate cu piese rezistente (eventual pistoane si presetupe din materiale plastice, daca este posibil din teflon).

Concluzii

Strategia protecţiei mediului în România trebuie să aibă la bază următoarele principii şi criteria generale:

- Conservarea condiţiilor de sănătate ale oamenilor;

- Dezvoltarea durabilă;

- Evitarea poluării prin adoptarea unor măsuri preventive;

- Conservarea biodiversităţii;

- Conservarea moştenirii culturale şi istorice;

- Apărarea împotriva calamitaţilor naturale şi accidentelor;

- Raport maxim beneficiu/cost;

- Racordarea la prevederile Convenţiilor şi programelor Internaţionale privind protecţia mediului;

- Pregătirea aderării României la UE privind protecţia mediului. Specificul industriei extractive de hidrocarburi impune măsuri ferme în ceea ce priveşte

Extracţia hidrocarburilor, ca orice activitate industrială de altfel, afectează mediul înconjurător, atât prin derularea proceselor tehnologice propriu-zise, cât şi prin unele accidente nedorite ce se pot produce.

Aplicarea conceptelor de management ecologic în industria extractivă de hidrocarburi vizează problematica purificării solului şi apelor freatice contaminate şi minimizarea cantităţii de reziduuri înaintea utilizării unor instalaţii costisitoare de tratare a acestora.

17

‘’Natura trebuie protejata; dragostea fata de aceasta si semenii nostrii se afla in capacitatea fiecaruia de a pastra echilibrul in care ne-am gasit pana acum 300 de ani. Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in buzunar .’’

Motto:„A înţelege natura înseamnă a înţelege viitorul, dar a face ceva

pentru salvarea naturii, atât de ameninţată azi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii.” Acad.

Eugen Pora.

18

Bibliografie

1. Iordache, G. ş.a. – Ecologie şi protecţie a mediului în foraj – extracţie, Ed. Universităţii Petrol – Gaze din Ploieşti, 1999;

2. Ionescu, C., ş.a. – Poluare şi protecţia mediului în petrol şi petrochimie, Ed. Briliant,Bucureşti, 1999;

3. Troquet, J., Avram, L. – Premise ecologice şi economice ale contaminării solurilor şi subsolurilor cu hidrocarburi, Jurnalul de petrol şi gaze, Ploieşti, 2000;

19