PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE

DREPTULUI COMUNITAR

1. PRINCIPIUL ATRIBUIRII (PRINCIPIUL ÎMPUTERNICIRII SPECIALE LIMITATE)

Competenţele comunitare au la bază restrângerea competenţelor statelor membre, prin transferarea

exercitării unor drepturi ce ţin de suveranitatea naţionala a acestora.

Principiul funcţionează la două nivele: i) la nivelul organelor comunitare şi ii) la nivelul UE.

Organele Uniunii şi UE beneficiează doar de acele competenţe care i-au fost expres conferite prin

prevederile tratatelor1.

Efectele principiului :

regula competenţei statale . Acolo unde nu se indică competenţa Uniunii, competenţa este la

statul membru.

UE se limitează la competenţele primite, aceasta neputându-şi crea competenţe suplimentare

pentru ea;

necesitatea indicării temeiurilor legale2 la adoptarea actelor normative ale Uniunii. Neindicarea

temeiului legal duce la posibilitatea anulării actului nortmativ în cauză;

delimitarea competenţelor statale de cele ale Uniunii; Până la adoptarea Tratatului de la

Lisabona nu a existat un catalog al competenţelor unionale, prevederile privind competenţele

UE găsindu-se dispersat în prevederile tratatelor. După adoptarea Tratatului de la Lisabona sunt

enumerate expres domeniile unde Uniunea Europenă are competenţe exclusive (de ex. uniunea

vamală, politica din domeniul concurenţei etc.), unde are competenţe partajate 3 cu statele

1 Totuşi, aceste competenţe mai pot fi extinse, în baza principiului împuternicirii implicite, dar nu in mod nelimitat. A

se vedea punctul 2.2 În prembulul fiecărui act normativ al Uniunii se indică articolul din dreptul originar în baza căruia a fost adoptat

actul în cauză.3 Existenţa competenţelor partajate implică posibilitatea adoptării unor reglementări într-un anumit domeniu atât de

câtre statele membre, căt şi de către UE.

1

membre (de ex. piaţa internă, protecţia consumatorilor, politica socială etc.) şi domeniile unde

competenţa aparţine prioritar statelor membre, UE contribuind doar cu acţiuni de sprijinire a

statelor membre (de ex. cultură, turism, industria, politica educaţională etc.).

2. PRINCIPIUL ÎMPUTERNICIRII IMPLICITE

Denumirea principiului are la bază ideea că: obiectivul care trebuie realizat şi competenţele

existente, implică puterile sau competenţele necesare realizării acelui obiectiv.

Condiţii:

competenţele Uniunii pentru realizarea obiectivului să fie inexistente sau insuficiente;

să existe un obiectiv al Uniunii care trebuie atins;

să fie luate măsuri adecvate şi proporţionale pentru realizarea obiectivului comunitar în cauză.

Rolul principiului:

Extinde posibilităţile de acţionare ale Uniunii, în situaţia în care acţiunea UE este necesară pentru

realizarea obiectivelor tratatelor şi nu există competenţe suficiente prevăzute pentru acestea.

Limitele aplicării principiului:

Competenţele nu pot fi extinse în mod nelimitat, adică dincolo de dispoziţiile tratatelor care definesc

scopurile şi misiunile UE.

Aplicarea principiului nu poate duce la modificarea prevederilor tratatului, cu eludarea procedurii

prevăzute în tratate pentru modificarea prevederilor dreptului primar.

Noutăţile aduse prin Tratatul de la Lisabona:

Anterior Tratatatului de la DUPĂ TRATATUL DE LA

2

Lisabona LISABONA

- principiul putea fi folosit doar

pentru atingerea obiectivelor

comunitare care au legătură cu

funcţionarea pieţei interne;

- măsurile în baza acestui

principiu erau luate de către Consiliul

UE (cu unanimitate), la propunerea

Comisiei şi cu consultarea

Parlamentului European (PE);

- extinderea aplicabilităţii acestui

principiu, principiul putând fi folosit

pentru atingerea oricărui obiectiv

comunitar prevăzut în tratate;

- măsurile sunt luate tot de către Consiliul

UE (cu unanimitate), la propunerea

Comisiei, dar cu aprobarea PE;

3. PRINCIPIUL SUBSIDIARITĂŢII

Principiul a fost introdus prin Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht), iar Tratatul de

la Amsterdam a consacrat un protocol aplicării principiului subsidiarităţii şi proporţionalităţii (Protocolul

privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii).

Condiţii pentru aplicarea principiului:

să existe competenţe partajate;

Principiul subsidiarităţii se aplică numai în domeniile unde Uniunea nu are competenţe exclusive în ceea

ce priveşte adoptarea unor reglementări. În domeniile unde statele membre şi Uniunea au competenţe

partajate, ambele putând adopta reglementări, principiul subsidiarităţii are meritul să ajute la

determinarea situaţiilor în care reglementările trebuie adoptate la nivel unional.

obiectivul ce trebuie realizat nu poate fi atins într-o manieră satisfăcătoare prin acţiunile statelor

membre, datorită în special dimensiunilor sau efectelor acţiunii proiectate;

3

posibilitatea realizării obiectivului în mod satisfăcător la nivel unional;

Limitele aplicării principiului:

În situaţia în care statul membru poate rezolva satisfăcător problema, dar UE ar putea să rezolve şi mai bine

problema, competenţa va rămâne la statul membru.

Dacă nici UE nici statele membre nu pot rezolva satisfăcător problema, competenţa rămâne la statul

membru.

Obligaţiile pe care le implică principiul subsidiarităţii:

pentru statele membre: acestea în virtutea obligaţiei lor de loialitate faţă de Uniune, trebuie să ia

toate măsurile generale sau speciale pentru atingerea obiectivelor prevăzute în tratate şi să se abţină

de la orice comportament ce ar duce la periclitarea atingerii acestor obiective;

pentru organele comunitare: atunci când acestea acţionează în baza principiului subsidiarităţii,

trebuie să adopte măsuri cât mai simple şi să intervină doar atât, cât este necesar pentru atingerea

obiectivului comunitar (principiul proporţionalităţii).

Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii (Tratatul de la Amsterdam),

vine cu precizări în vederea asigurării unei mai mari certitudini în privinţa situaţiilor în care este necesară o

intervenţie a Comunităţii, anume:

atunci când chestiunea implică aspecte transnaţionale;

nu există o rezolvare satisfăcătoare a problemei de către statele membre;

lipsa acţiunii UE dăunează intereselor statelor membre sau în lipsa acţiunii UE exigenţele tratatelor

nu ar fi respectate;

acţiunea din partea Uniunii are avantaje manifeste;

Scopul aplicării principiului:

asigurarea trăiniciei cooperării supranaţionale;

asigurarea unei libertăţii de acţiune a statelor membre;

Controlul respectării principiului subsidiarităţii:

Anterior intrării în vgoare a Tratatului de la Lisabona exista doar posibilitatea controlului ulterior

(ulterior adoptării actului normativ), control care se efectuează de către Curtea de Justiţie Europeană (CJE),

aceasta având posibilitatea să anuleze un act normativ comunitar adoptat fără respectarea principiului

subsidiarităţii.

4

După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona respectarea prinicipiului subsidiarităţii poate fi

verificată chiar şi anterior adoptării actului normativ comunitar, mai precis în etapa propunerii legislative şi

în etapa adoptării propunerii legislative de către legislatorul unional.

I. În etapa propunerii legislative:

Sunt două ipoteze:

A. În situaţia în care suntem în prezenţa procedurii legislative ordinare:

Comisia are competenţa să iniţieze propunerea legislativă, pe care o transmite mai departe

parlamentelor naţionale şi legislatorilor comunitari (Parlamentul European şi Consiliul UE).

Parlamentele naţionale au la dispoziţie 8 săptămâni să analizeze propunerea legislativă sub aspectul

conformităţii ei cu principiul subsidiarităţii. Fiecare parlament naţional dispune de două voturi (un vot

pentru fiecare cameră a parlamentului, dacă vorbim de un parlament naţional bicameral). În situaţia în

care 50%+1 din numărul voturilor atribuite parlamerntelor naţionale sunt în sensul că propunerea nu

respectă principiul subsidiarităţii, atunci propunerea trebuie reanalizată de către Comisie (ea având rolul

de iniţiator legislativ). În urma reanalizării propunerii există 3 posibilităţi: i) menţinerea propunerii în

forma iniţială; ii) modificarea propunerii; şi iii) retragerea ei4. În urma reanalizării propunerii Comisia

emite un aviz motivat prin care îşi exprimă părerea cu privire la conformitatea propunerii cu principiul

subsidiarităţii. La rândul lor, parlamentele naţionale, atunci când analizează propunerea sub aspectul

conformităţii ei cu principiul subsidiarităţii emit un astfel de aviz motivat.

B. În situaţia în care suntem în prezenţa procedurii legislative speciale5:

Propunerea legislativă poate să aparţină Comisiei (C.), unui grup de state membre (grup de SM) sau

Parlamentului European (PE)6 şi este transmisă mai departe către parlamentele naţionale, Parlamentul

4 Într-o asemenea situaţie procedura legislativă se opreşte aici.

5 Procedura legislativă specială este numită aşa pentru că pe lângă Comisie mai pot veni cu propuneri

legislative şi alţi subiecţi de drept (un grup de state membre, Parlamentul European). Procedura există

începând cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Anterior Tratatului de la Lisabona, Comisia

Europeană avea monopolul să facă propuneri legislative. Pentru mai multe detalii privind procedura

legislativa ordinarăşi specială a se vedea Gy. Fabian, Drept institutional comunitar, Ed. Sfera Juridica, Cluj-

Napoca, 2008, p. 217.

6 Parlamentul Euroepan elaborează iniţiativa legislativă la propunerea BEI, BCE sau CJE, acestea din urmă elaborând

propuneri legislative doar în probleme ce interesează funcţionarea lor.

5

European şi Consiliul UE. În situaţia în care 1/37 din numărul total al voturilor atribuite parlamerntelor

naţionale se pronunţă în sensul că propunerea nu respectă principiul subsidiarităţii, atunci propunerea

trebuie reanalizată de către iniţiatorul ei, existând 3 posibilităţi: i) menţinerea propunerii în forma ei

iniţială; ii) modificarea propunerii; şi iii) retragerea ei8.

II. Controlul efectuat în faza adoptării propunerii legislative:

După ce propunerea legislativă a fost analizată de către parlamentele naţionale sub aspectul

conformităţii ei cu principiul subsidiarităţii, Comisia transmite propunerea legislativă împreună cu

avizul său motivat şi cu avizele motivate ale statelor membre Parlamentului European şi Consiliului UE.

Înainte de prima lectură, cele două organe comunitare, după analizarea avizelor motivate, se pronunţă cu

privire la propunerea legislativă.

În situaţia în care 55% din numărul voturilor din Consiliul UE SAU 50%+1 din numărul voturilor

Parlamentului European se pronunţă în sensul că propunerea nu respectă principiul subsidiarităţii, atunci

propunerea nu va mai fi analizată, procedura legislativă oprindu-se aici.

III. Controlul efectuat ulterior adoptării actului normativ9

În situaţia în care, ulterior adoptării unui act normativ comunitar, un parlament naţional sau o cameră

dintr-un parlament naţional, consideră că actul normativ comunitar în cauză nu respectă principiul

subsidiarităţii, atunci are posibilitatea să se adreseze Curţii de Justiţie Europene, solicitând anularea

actului normativ. CJE analizând respectarea principiului subsidiarităţii are posibilitatea să anuleze actul,

în situaţia în care consideră că susţinerile reclamantului sunt întemeiate. Întrr-o asemenea ipoteză, CJE

acţionează asemănător unei instanţe de contencios administrativ.

4. PRINCIPIUL ECHILIBRULUI INSTITUŢIONAL

7 Dacă propunerea legislativă intervine în domeniul Spaţiului de Libertate, Securitate şi Justiţie acest prag

este de ¼.

8 Într-o asemenea situaţie procedura legislativă se opreşte aici.

9 Această formă de control exista şi anterior Tratatului de la Lisabona.

6

Se mai numeşte şi principul „checks” (control reciproc) and „balances” (echilibru de putere). Esenţa

principiului constă în aceeea, ca fiecare instituţie comunitară acţionează cu respectarea propriilor

competenţe şi ale celorlaltor instituţii, având în acelaşi timp pârghii de control asupra celorlaltor

instituţii.

Parlamentul European

1.B. 1.A. 2.B. 2.A.

Comisia Europeana 3.B -------------> Consiliul UE

3.A.<------------

1.A. Aspecte privind conrtolul efectuat de Parlamentul European asupra Comisiei :

la numirea membrilor Comisiei, fiecare candidat este intervievat, Parlamentul European aprobând

ansamblul Colegiului Comisarilor;

Paralamentul European are posibilitatea să adopte o moţiune de cenzură împotriva Comisiei, într-o

asemenea situaţie comisarii trebuind să-şi dea demisia;

Parlamentul examinează rapoartele anuale ale Comisiei;

parlamentarii europeni au posibilitatea să adreseze întrebări membrilor Comisiei;

1.B Aspecte privind controlul efectuat de Comisia Europeană asupra Parlamentului European:

Comisia are posibilitatea să introducă acţiuni în anulare şi acţiuni în carenţă împotriva acţiunilor

sau inacţiunilor Parlamentului European;

2.A. Aspecte privind relaţia dintre Parlamentul European şi Consiliul UE:

parlamentarii au posibilitatea să adreseze întrebări Consiliului UE;

2.B. Aspecte privind relatia dintre Consiliul UE si Parlamentul European:

Presedintele Consiliului UE participă la şedinţele plenare ale Parlamentului European;

3. A. Aspecte privind relaţia dintre Consiliul UE şi Comisie:

Comisia în calitatea ei de organ executiv pune în executare deciziile adoptate de Consiliul UE;

3.B. aspecte privind relaţia între Comisie şi Consiliul UE:

7

Comisia poate introduce acţiuni în carenţă şi acţiuni în anulare împotriva Consiliului UE;

4. Relaţia dintre Comisia Europeană, pe de o parte şi Consiliul UE şi Parlamentul European, pe de altă

parte:

Comisia face propuneri legislative, având drept de iniţiativă legislativă.

5. PRINCIPIUL PROPORŢIONALITĂŢII

Esenţa principiului:

acţiunile Comunităţii Europene nu pot depăşi ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor

prevăzute în Tratate;

acţiunile CE trebuie să fie potrivite şi necesare pentru atingerea obiectivelor comunitare;

necesitatea adaptării mijloacelor autorităţilor naţionale la obiectivele urmărite;

Scopul principiului:

Principul are ca scop să reglementeze modul şi intensitatea acţiunii comunitare. Principiul se doesebeşte

astfel, în ceea ce priveşte scopul său, de principiul subsidiarităţii care are menirea să determine situaţiile în

care este necesară o acţiune a Comunităţtii, completând în acelaşi timp principiul menţionat, având în

vedere că determină intensitatea acţiunii comunitare.

6. PRINCIPIUL RANGULUI PRIORITAR AL DREPTULUI COMUNITAR FAŢĂ DE CEL

NAŢIONAL

Scopul principiului:

Rezolvarea conflictelor de legi între normele comunitare şi cele naţionale, asigurarea interpretării şi aplicării

unitare a dreptului comunitar. Evitarea anulării efectelor actelor normative comuinitare prin măsuri interne.

Temeiul juridic al principiului:

Există două teorii:

I. Teoria autonomistă. Dreptul comunitar are prioritate faţă de cel naţional pentru că ordinea

juridică înfiinţată prin tratate, reprezintă un sistem juridic autonom, independent faţă de sistemele

juridice naţionale şi supranaţional.

8

II. Teoria împuternicirii constituţionale. Prioritatea dreptului comunitar îşi are izvorul în

prevederile constituţiilor naţionale care permit aderarea la organizaţiile internaţionale, existând

obligaţia implicită a statelor care aderă la acestea să-şi adapteze legislaţia lor internă la legislaţia

acelor organizaţii internţionale.

Jurisprudenţa aferentă aplicării principiului:

1964- COSTA / E.N.E.L

Starea de fapt: naţionalizarea unităţilor de poducţie şi de distribuţie a energiei electrice; atacarea legii de

naţionalizare de către un avocat (F. Costa) care a fost acţionar la una dintre societăţile naţionalizate; instanţa

naţională solicită interpretarea unor prevederi ale Tratatului.

Noutatea adusă prin hotărâre:

dreptul comunitar primar prevalează faţă de orice lege naţionala ulterioară. Prevederile dreptului

primar (tratatele de înfiinţare şi cele de modificare ale acestora, precum şi tratatele de aderare) reprezintă

un izvor de drept independent, originar şi special, prevederile ei neputând fi anulate printr-o lege

naţională ulterioară. În conflictul dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional, nu se aplică norma

conflictuală internă lex posteriori derogat priori (legea ulterioară derogă de la cea anterioară), dreptul

comunitar beneficiind de prioritate chiar şi faţă de o lege naţională ulterioară.

1970- Internationale Handelsgesellschaft

Starea de fapt: obţinerea unei licente de export pentru exportul unei anumite cantităţi de mălai, contra plăţii

unei cauţiuni. Expirarea termenului pentru care a fost acordată licenţa, fără ca toată cantitatea vizată să fi

fost exportată şi pierderea cauţiunii plătite, în conformitate cu prevederile unui regulament comunitar. Fapta

a dus la încâlcarea principiilor fundamantale ale Constituţiei germane – conflict între prevederile dreptului

comunitar secundar şi normele consituţionale naţionale.

Noutatea adusă prin hotărâre:

Dreptul comunitar are prioritate atât faţă de legile ordinare, cât şi faţă de legea supremă din stat. La

aprecierea legalităţii acţiunilor organelor comunitare nu se iau în considerare normele şi principiile

dreptului naţional, chiar dacă aceste norme şi principii îşi au izvorul în legea fundamentală. Normele

9

constituţionale nu beneficiează de prioritate faţă de normele naţionale. Totuşi, trebuie verificat dacă sunt

respectate drepturile fundamentale prevăzute în constituţiile naţionale.

beneficiează de prioritate şi normele dreptului secundar nu numai normele dreptului primar.

Ce se intamplă cu normele naţionale care vin în conflict cu reglementarea comunitară?

Norma naţională în cauză nu va fi luată în considerare la soluţionarea litigiului. Normele în cauză vor fi în

continuare aplicabile în relatia cu state terte şi redevin aplicabile, dacă norma comunitară ulterior îşi pierde

validitatea (de ex. prin anulare).

1978- Simmenthal II

Starea de fapt: O societate comercială a fost obligată să plătească taxe de poliţie sanitară la importul de

carne de vită. Potrivit art. 25 si 26 din Tratatul CE (acum TFUE10), sunt interzise în comerţul dintre statele

membre aplicarea unor taxe vamale sau taxe cu efect echivalent (de ex. taxa la plata căreia a fost obligată

societatea Simmnethal), pentru că pot împiedica libera circulaţie a bunurilor. În Italia normele dreptului

naţional care contraveneau prevederilor normelor comunitare erau considerate neconstituţionale, dar era

necesară pronunţarea prealabilă a Curţii Constituţionale în acest sens.

Concluziile Curtţii:

Instanţele naţionale sunt obligate să aplice dispoziţiile comunitare iîn plenitudinea lor şi trebuie să

refuze, din oficiu, aplicarea normelor naţionale contrare. În acest sens, instanţele naţionale nu

trebuie să aştepte intervenţia prealabilă a unor instrumente legislative, procedurale sau

constituţionale naţionale.

1990 – Factortame

Starea de fapt:

Împiedicarea înregistrarii în registrul naval britanic al unor vase de pescuit care fuseseră anterior înregistrate

în registrul naval spaniol. Introducerea unei acţiuni împotriva statului membru în cauză de către Comisia

Europeană şi câştigarea procesului în faţa CJE. Ca o măsură de despăgubire provizorie instanţele naţionale

trebuiau să suspende Legea navigaţiei, acest lucru însă nu era posibil în virtutea normelor naţionale

procedurale.

10 1957 Tratatul CEE--) 1992 se schimbă denumirea în Tratatul CE, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Maastricht--) 2009 noua denumire după Tratatul de la Lisabona este Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

10

Concluziile instantei:

În situaţia în care o normă procedurală internă reprezintă singurul obstacol în aplicarea

prioritară a dreptului comunitar (în situaţia din speţă executarea unei hotarâri judecatoreşti

pronunţate în baza dreptului comunitar), aceea normă interna trebuie ignorată la soluţionarea

cauzei .

1999 – Ciola

Starea de fapt: Existenţa unui act administrativ individual contrar liberei circulatii a serviciilor (interzicea

închirierea nelimitată a locurilor de ancorare pentru proprietarii de bărci care erau cetăţenii altui stat

membru).

Concluzia instanţei:

Dreptul comunitar beneficiează de prioritate faţă de actele administrative individuale.

2000 – Kuhne şi Heitz

Starea de fapt: Existenţa unei decizii admnistrative definitive. Ulterior interpretarea dispoziţiilor

comunitare pertinente de către CJE printr-o hotărâre preliminară11.

11

? În situaţia în care o instanţă naţională este pusă în situaţia să aplice dreptul comunitar şi are dubii privind modul în care acele prevederi trebuie interpretate, aceasta are posibilitatea să se adreseze instanţei comunitare şi să-i solicite un ajutor în ceea ce priveşte interpretarea prevederii comunitare în cauză. În situatia în care aceste instanţe judecă în ultima instanţă (curţi de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) ele au obligaţia să sesizeze CJE privind modul de interpretare a respectivelor prevederi comunitare. O asemena acţiune nu este admisibilă în situaţia în care nu există dubii rezonabile privind modul în care acele prevederi trebuie interpretate, norma fiind clară sau jurisprudenţa instanţelor comunitare fiind elocventă pentru modul corect de interpretare a prevedrii în cauză. De asemenea, în situaţia în care instanţele comunitare s-au pronuntat anterior cu privire la modul de interpretare a prevedrii, instanţa comunitară nu va pronunţa o hotărâre preliminară.

11

Concluzia instanţei:

Organele administrative au obligaţia să reanalizeze o decizie administrativă anterioară , în

vederea luării în considerare a interpretării oferite de către CJE. Aceste organe au obligaţia să

revină supra deciziei dacă o consideră neconformă cu interpretarea oferită de către instanţa

comunitară.

2007 – Lucchini

Acordarea unu iajutor de stat care contravenea normelor existente la nivelul Uniunii Europene.

Concluzia instanţei:

Instanţele naţionale au obligaţia să asigure efectul deplin al normelor comunitare.

O hotărâre judecatorească definitivă şi irevocabilă nu face imposibilă aplicarea dreptului comunitar.

În situaţia din speţă, ajutorul de stat ilegal, trebuia restituit.

CONCLUZII GENERALE:

Instanţele naţionale au obligaţia să înlăture de la soluţionarea litigiului normele naţionale contrare. Normele

naţionale contrare devin inaplicabile de plin drept, nefiind necesare măsuri anterioare de abrogare din partea

statului mermbru în cauză.

Statele membre au obligaţia să nu creeze un drept naţional contrar dreptului comunitar şi să nu adopte

norme în domenii strict rezervate dreptului comunitar.

12

Statele membre au obligaţia să înceteze cazul de coliziune, dacă există o obligaţie de „armonizare” a

legislaţiei naţionale cu ceea comunitară, de ex. prevazută într-o directivă.

LIMITELE APLICĂRII PRINCIPIULUI:

Măsurile luate pe plan naţional pot fi aplicate cu prioritate în situaţia în care îndeplinirea obligaţiilor

comunitare periclitează interesele vitale ale securităţii naţionale a unui stat membru.

7. PRINCIPIUL APLICRĂII DIRECTE A DREPTULUI COMUNITAR

Semnificaţia unor notiuni:

Efect direct particularii dobândesc în mod direct drepturi şi obligaţii din prevederile normelor

comunitare. Particularii pot invoca drepturile astfel dobândite în faţa instanţelor naţionale, iar acestea au

obligaţia să asigure respectarea lor. Efectul direct oferă posibilitatea pentru cetaţenii unionali să invoce

prevederile normelor comunitare in fata instantelor nationale, chiar dacă nu sunt destinatarii acestora (de

ex.în cazul directivelor, destinarii sunt întotdeauna statele membre, prevederile ei neputându-se adresa

particularilor) şi chiar dacă acele norme nu au fost preluate în legislaţia naţională.

Putem distinge între: efect direct vertical posibilitatea invocării normei comunitare într-un proces

desfăşurat în faţa instanţei naţionale iîntre un particular şi un stat membru; efect direct orizontal

posibilitatea invocării normei comunitare într-un proces din faţa instanţelor naţionale desfăşurat între doi

particulari. Trebuie reţinut, că în cazul directivelor comunitare vorbim doar de existenţa efectului direct

vertical, neexistând posibilitatea invocării prevederilor unei directive netranspuse într-un proces ce are loc în

faţa unei instanţe naţionale între doi particulari.

Aplicabilitate directă normele comunitare direct aplicabile sunt valabile pe plan naţional fără să fie

necesară transpunerea lor în legislaţia naţională.

Noţiunile aplicabilitate directă şi efect direct sunt noţiuni care au legătură una cu alta, dar nu sunt

sinonime. Astfel, regulamentele sunt direct aplicabile (nu trebuie transpuse în legislaţia natională) şi au efect

direct (pot fi invocate direct în faţa instanţelor naţionale), directivele însă, deşi nu sunt direct aplicabile

13

(trebuie transpuse în legislaţia naţională), unele prevederi ale lor pot avea efect direct dacă sunt îndeplinite

anumite condiţii12.

Aplicabilitate imediată norma comunitară creează obligaţii imediat după adoptarea ei pentru statele

membre, dar nu şi pentru particulari. Astfel, prin adoptarea unei directive comunitare se naşte imediat după

adoptare, obligaţia pentru statul membru să adopte normele naţionale de transpunere în termenul de

implementare, dar respectiva directivă nu creează obligaţii pentru particulari, dacă nu a fost transpusă în

legislaţia naţională.

Jurisprudenţa aferentă aplicării principiului:

În aplicarea principiului putem consacra trei etape principale:

I. Efectul direct vertical al normelor dreptului primar

1960 – Van Gend en Loos

Starea de fapt: importul unor substanţe chimice în Olanda si aplicarea potrivit prevederilor Codului vamal

olandez a unei taxe vamale de 8%. Potrivit prevederilor art. 25 din Tratatul CE este interzisă aplicarea

taxelor vamale în comerţul dintre statele membre. Pot fi invocate în faţa instanţei naţionale prevederile

dreptului primar, având în vedere că acele prevederi nu se adresează particularilor, ci statelor membre?

Concluzia instanţei:

Prevederile art. 25 au efect direct. Privatii pot avea drepturi şi obligatii care să decurgă direct din prevederile

dreptului primar. Prevederile art. 25 din Tratatul CE sunt neechivoce, necondiţionate şi prescriu o obligaţie

negativă.

Importanţa hotărârii constă în aceea, că precizează condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca prevederile

dreptului primar să aiba efect direct:

1) norma trebuie să fie clară şi neechivocă; 2) norma trebuie să fie necondiţionată (nu trebuie să existe

rezerve formaulate din partea statelor membre, privind condiţionarea aplicării prevederii de adoptarea unor

prevederi naţioanle); 3) norma să fie autonomă; 4) normă să aibă un conţinut negativ (de ex. în situaţia din

speţă, norma conţinea o interdicţie privind aplicarea taxelor vamale în comerţul dintre statele membre).

12 1) a expirat perioada de transpunere, perioadă în care statul nu a transpus sau a transpus gresit prevederile directivei in legislatia

nationala; 2) prevederile directivei confera drepturi particularilor; 3) prevedrile directivei sunt neechivoce;

14

1965 – Lutticke

Concluzia instanţei:

Prevederile dreptului primar pot fi invocate direct în faţă instanţelor naţionale în proces cu un stat membru

chiar dacă normele comunitare prevăd o obligaţie pozitivă (obligaţie de a face), dacă termenul în care

obligaţia trebuia îndeplinită a trecut fără niciun rezultat. Astfel, înstanţă comunitară a completat ultima

condiţie dintre cele menţionate în cazul hotărârii Van Gend en Loos.

II. Efectul direct orizontal al normelor dreptului primar

1974 – Walrave

Starea de fapt: neangajarea unui străin la concursurile de ciclism pentru motivul că era cetăţean străin. Pot

fi invocate prevederile tratatului într-un proces dintre doi particulari (străinul, respectiv societatea care

organiza cursurile de ciclism)?

Concluzia instanţei: Obligaţiile prevăzute în Tratat se adresează nu numai autorităţilor de stat, ci şi tuturor

organizaţiilor ale căror scop este să reglementeze ocaziile de obţinere a unor câştiguri şi furnizarea

serviciilor. Există efect direct orizontal în cazul prevederilor dreptului primar.

III. Efectul direct al normelor dreptului secundar

În cazul regulamentelor art. 239 din Tratatul CE prevede expres, că prevederile regulamentelor au efect

direct.

În cazul directivelor, efectul direct este unul vertical ascendent (de la particular la stat), statele mebre

neputând invoca propria neglijenţă sau omisiune de a prelua directiva faţă de particulari. Prevederile

directivei care sunt favorabile particularilor pot fi invocate după expirarea termenului de transpunere a

directivei, dacă prevederile acesteia nu au fost transpuse sau au fost greşit transpuse in legislaţia naţională şi

dacă acele prevederi sunt necondiţionate şi suficient de precise.

Jurisprudenţa care priveste efectul direct vertical al directivelor:

15

1974 – Van Duyn

Starea de fapt: invocarea prevederilor unei directive care prevedea măsuri speciale privind circulaţia şi

şederea cetăţenilor străini într-un proces dintre un particular şi un stat membru.

Concluzia instanţei: prevederile directivei care conferă drepturi particularilor pot fi invocate în faţa

instantelor nationale, iar acestea au obligatia sa asigure respectarea lor. Prevederile directivelor care creeaza

drepturi particularilor pot avea efect direct, chiar dacă sunt formulate într-un act normativ care nu este direct

aplicabil în întregul lui.

1986 – Marshall

Starea de fapt: verificarea existenţei efectului direct vertical în cazul prevederilor unei directive referitoare

la egalitatea de tratament (nediscriminare la locul de munca).

Concluzia instanţei: O prevedere dintr-o directivă care este precisă, necondiţionată, autunomă neechivocă

poate fi invocata într-un proces cu un stat membru.

1989 – Foster/ British Gas

Efectul direct vertical ascendent al directivelor a fost extins şi la organizaţii sau asociaţii care sub controlul

statului au primit misiuni ce presupun exercitarea autoritatii publice. Astfel, prevederile directivelor care

îndeplinesc condiţiile menţionate pot fi invocate în faţa instanţei nationale nu numai într-un proces

desfăşurat între un particular şi un stat membru, ci şi într-un proces dintre un particular şi o organizaţie sau

asociaţie care a primit misiuni ce presupun exercitarea autorităţii publice.

1989 – Marleasing

Starea de fapt: Solicitarea anulării unui contract de societate. Prevederile dreptului national nu enumeră

cauzele pentru care se poate solicita anularea unui contract de societate. Prevederile unei directive

comunitare din anul 1968 (nepreluata in legislatia nationala) enumera expres cauzele de nulitate, cauze

printre care nu figureaza motivul invocat de catre reclamantul care a solicitat anularea respectivului contract

de societate. Poate fi desfiintat contractul de societate in aceste conditii, avand in vedere ca prevederile

directivei nu mentionează printre motivele enumerate motivul invocat de catre reclamant?

16

Concluzia instantei: Instantele nationale au obligatia sa interpreteze dreptul national astfel incat prevederile

acestuia sa fie in armonie cu normele dreptului comunitar. Statele membre trebuie sa ia toate masurile

necesare (generale/particulare) in vederea asigurarii atingerii obiectivelor directivei. Obligatiile prevazute in

directive se impun tuturor autoritatilor statelor membre. Dreptul national trebuie interpretat in litera si

spiritul prevederilor directivei nepreluate, in vederea atingerii rezultatului urmarit. In situatia din speta,

contractul de societate nu a fost desfiintat. Hotararea a instituit efectul mijlocit al directivelor (a se vedea

mai jos).

1984 – Von Colson & Kamann

Starea de fapt: neangajarea reclamantelor in calitatea de gardieni de penitenciar din cauza ca erau femei.

Invocarea prevederilor unei directive comunitare (netranspusa in legislatia nationala) care prevad obligatia

statelor membre sa adopte prevederi adecvate pentru prevenirea acestui fenomen.

Concluzia instantei: trebuie asigurata posibilitatea de angajare pentru reclamante. Dreptul national trebuie

interpretat in lumina textului şi spiritul directivei. Hotărârea a reafirmat existenţa efectului mijlocit al

directivelor (interpretarea legislaţiei nationale în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare).

1994 – Faccini Dori

Starea de fapt: Achiziţionarea unui curs de limbă engleză de la un vânzător ambulant. Răzgândirea

cumparatorului la 2 zile după achizitionarea produsului şi neacceptarea ei de către vânzător. Urmărirea

cumparatorului în vederea recuperarii contravalorii cursurilor cumparate. Invocarea prevederilor unei

directive comunitare (nepreluata in legislatia nationala, dar care conferea dreptul de dezicere

cumparatorului, in termen de 5 zile de la achizitionarea produsului) intr-un proces intre particulari.

Concluzia instantei: Respingerea efectului direct orizontal al directivelor. Prevederile unei directive,

nepreluate in legislatia nationala nu pot fi invocate in fata instantei nationale intr-un proces intre doi

particulari. Totusi, particularii au dreptul sa obtina despagubiri de la stat pentru prejudiciile cauzate prin

nepreluarea directivei, daca se dovedeste ca: 1) directiva conferea drepturi pentru particulari; 2) conţinutul

acelor drepturi poate fi definit în baza prevederilor directivei şi dacă 3) se dovedesşte existenţa raportului de

cauzalitate între nepreluarea directivei şi cauzarea prejudiciilor.

1996 – Luciano Arcaro

17

Starea de fapt: preluarea greşită în legislaţia naţională a unei directive care interzicea deversarea de cadmiu

în apele curgătoare. Directiva prevedea obligaţia autorizării prealabile, indiferent de data infiinţării

întreprinderii.

Concluzia instanţei: Prevederile unei directive nu pot fi invocate împotriva particularilor, ci doar împotriva

statelor membre. Hotărârea a temperat principiul interpretării conforme a dreptului comunitar (efectul

mijlocit al directivelor). Interpretarea conformă nu trebuie să conducă la sancţionarea particularilor pentru

nerespactarea unor obligaţii prevazute într-o directivă netranspusă sau greşit transpusă în dreptul naţional.

18