primăr ia ibăneşti, telefon: 0231.619.755 fax:...

8
CMYK Publicaţie periodică editată de Consiliul Local al comunei Ibăneşti Numărul 17 - IANUARIE 2014 - Primăria Ibăneşti, telefon: 0231.619.755 fax: 0231.619.759, e-mail: [email protected] www.primariaibanesti.eu Vineri, 20 decembrie 2013 a fost o zi deosebită pentru administraţia ibăneşteană. În prezenţa foştilor primari, con- silieri locali şi angajaţi ai instituţiei a fost inaugurată Galeria Primarilor comunei Ibăneşti expusă în holul uni- tăţii administrative. Galeria ce conţine portre- tele foştilor primari care au administrat de-a lungul tim- pului comuna a fost realizată la iniţiativa domnului primar ing. Romică Magopeţ şi reprezintă fotografii de refe- rinţă care vor dăinui peste ani şi vor păstra vie amintirea tuturor celor care s-au dedicat şi s-au aflat în slujba comuni- tăţii ibăneştene. În deschiderea evenimen- tului toţi cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere în memoria foştilor primari care nu mai sunt printre noi, după care domnul primar ing. Romică Magopeţ a oferit celor prezenţi diplome şi dis- tincţii. În alocuţiunea susţinută la deschiderea evenimentului, domnul primar ing. Romică Magopeţ a menţionat: „Astăzi este o zi de sărbătoa- re, o zi cu semnificaţii profun- de pentru noi toţi. Este o întâlnire de suflet în care lan- săm această Galerie a Prima- rilor susţinută de un motto extrem de sugestiv, „Iubirea de oameni este călăuza noas- tră”, pentru că toată activita- tea noastră administrativă este pusă în folosul cetăţeni- lor, pentru că aceste lucruri rămân, ne reprezintă şi vor reprezenta comuna în viitor. Este o întâlnire plină de unitate care arată respectul pentru dumneavoastră, pentru că fiecare primar reprezintă istoria comunei ibăneştene. Nu eu vă recunosc meritele, ele există pentru că aţi fost aleşi. Nu eu vă constitui, nu eu vă consacru, dumneavoas- tră sunteţi consacraţi. Aceasta este cea mai importantă întâlnire adminis- trativă, o recunoaştere publi- că în unitate bazată pe respect ceea ce arată că ştim să ne respectăm, să fim adversari şi să ne recunoaştem meritele. Eu cu dumneavoastră am fost adversari, dar am făcut-o cu demnitate şi nu cu ură şi pati- mă cum este acum. Am avut de învăţat de la dumneavoas- tră pentru că fiecare a încercat să dezvolte Ibăneştiul. Administraţia este foarte grea şi înseamnă foarte mult. Este nevoie de multă muncă, sacrificiu, stăruinţă, implica- re, ajutor, bunătate. Adminis- traţia înseamnă organizare. Mereu trebuie să fim pregătiţi pentru că lucrăm cu legi, cu oameni şi destine! Acest lucru este cel mai important! Cu toţii ne-am angajat să respec- tăm legile şi să dezvoltăm această comună frumoasă pentru care am muncit şi muncim în continuare cu foarte mult respect şi stăruin- ţă! Vă mulţumesc pentru pre- zenţa dumneavoastră, doresc sărbători fericite şi multă sănătate! Primar în perioada 1979- 1989, actual consilier local, domnul Păvăleanu Dinu a apreciat în termeni pozitivi iniţiativa domnului primar ing. Romică Magopeţ subli- niind că „Într-o societate în care există multă dezbinare şi ură sunt şi oameni care văd lucrurile altfel şi organizează astfel de întâlniri, aşa cum este d-nul primar ing. Romică Magopeţ care reuşeşte adune oameni în jurul lui pen- tru a-i face să înţeleagă că se poate gândi altfel, pentru a face oamenii mai buni şi mai înţelepţi. Apreciez şi salut această iniţiativă, vă mulţumesc şi vă doresc multă sănătate şi Săr- bători Fericite!” Domnul Alboiu Victor, pri- mar în perioada 1996-2000 a precizat în cuvântul său că „Este bine că din când în când există oameni cu iniţiativă, aşa cum este primarul comu- nei Ibăneşti, care să aducă aminte oamenilor care este istoria acestei comune. Vă mulţumesc!” Domnul Cohal Eugen, pri- mar în perioada 2000-2004, s-a declarat profund impre- sionat de această întâlnire adăugând că „Întâlnirea de astăzi este foarte emoţionantă pentru mine şi foarte impor- tantă pentru foştii primari întrucât fiecare primar a avut perioada lui şi a fost impor- tant, fiecare s-a dedicat şi a încercat să facă ce e mai bine pentru comună. Vă mulţu- mesc şi vă doresc multă sănă- tate! Domnul secretar al comu- nei Ibăneşti, Doroftea Mihai a nuanţat în cuvântul său urmă- toarele aspecte: ,,Astăzi trăim momente istorice deosebite alături de aleşii comunităţii noastre care au putut să vină la acest moment unic în care deschidem o perspectivă a neuitării pentru toţi cei care şi-au dedicat un anumit seg- ment al vieţii lor satisfacerii încrederii cu care au fost mandataţi de cetăţenii comu- nei, deci şi pentru cei care, deliberat sau nu, lipsesc astăzi de la imortalizarea imaginilor de referinţă pentru o perioadă de peste jumătate de veac. Patina timpului a reuşit să elimine, ca într-o terapie, unele situaţii care au generat animozităţi şi iată că, în momente ca acesta, putem savura bucuria derulării fil- mului clipelor trecute doar cu cele mai frumoase imagini. Activitatea noastră capătă, odată cu trecerea timpului, noi valenţe, foarte multe competenţe noi fiind în sarci- na administraţiei publice locale. Acestea fac mai complexă şi mai dificilă activitatea dar şi mai plină de diversitate, mai palpitantă, mai frumoasă. Atunci când rezultatele muncii se pot vedea şi sunt apreciate de concetăţenii noştri apare şi satisfacţia. Acesta este sentimentul pe care îl încerc astăzi, în pre- zenţa dumneavoastră. simt onorat că am avut aceas- tă şansă de a fi atâţia ani în preajma aleşilor comunităţii şi sper că, prin munca mea, am reuşit să-mi aduc contri- buţia cu care eram dator la ceea ce înseamnă astăzi comuna Ibăneşti.” Finalul întâlnirii a aparţi- nut copiilor de la Centrul de zi coordonaţi de d-na educa- tor Lavric Camelia. În acorduri de chitară, orgă şi acordeon copiii au prezen- tat invitaţilor un colaj de colinde tradiţionale româneşti şi au urat tuturor sărbători fericite şi un An Nou plin de realizări. La final, domnul primar nu a lăsat efortul copiilor nerăsplătit şi a împăr- ţit acestora pachete cu dul- ciuri. Lansare Galeria Primarilor „Respect şi unitate”

Upload: others

Post on 19-Feb-2020

7 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

CMYK

Publicaţieperiodică editată de

Consiliul Localal comunei

Ibăneşti

Numărul 17- IANUARIE 2014 -

Primăria Ibăneşti, telefon: 0231.619.755 fax: 0231.619.759, e-mail: [email protected] www.primariaibanesti.eu

Vineri, 20 decembrie 2013a fost o zi deosebită pentruadministraţia ibăneşteană. Înprezenţa foştilor primari, con-silieri locali şi angajaţi aiinstituţiei a fost inauguratăGaleria Primarilor comuneiIbăneşti expusă în holul uni-tăţii administrative.

Galeria ce conţine portre-tele foştilor primari care auadministrat de-a lungul tim-pului comuna a fost realizatăla iniţiativa domnului primaring. Romică Magopeţ şireprezintă fotografii de refe-rinţă care vor dăinui peste anişi vor păstra vie amintireatuturor celor care s-au dedicatşi s-au aflat în slujba comuni-tăţii ibăneştene.

În deschiderea evenimen-tului toţi cei prezenţi au ţinutun moment de reculegere înmemoria foştilor primari carenu mai sunt printre noi, dupăcare domnul primar ing.Romică Magopeţ a oferitcelor prezenţi diplome şi dis-tincţii.

În alocuţiunea susţinută ladeschiderea evenimentului,domnul primar ing. RomicăMagopeţ a menţionat:„Astăzi este o zi de sărbătoa-re, o zi cu semnificaţii profun-de pentru noi toţi. Este oîntâlnire de suflet în care lan-săm această Galerie a Prima-

rilor susţinută de un mottoextrem de sugestiv, „Iubireade oameni este călăuza noas-tră”, pentru că toată activita-tea noastră administrativăeste pusă în folosul cetăţeni-lor, pentru că aceste lucrurirămân, ne reprezintă şi vorreprezenta comuna în viitor.

Este o întâlnire plină deunitate care arată respectulpentru dumneavoastră, pentrucă fiecare primar reprezintăistoria comunei ibăneştene.Nu eu vă recunosc meritele,ele există pentru că aţi fostaleşi. Nu eu vă constitui, nueu vă consacru, dumneavoas-tră sunteţi consacraţi.

Aceasta este cea maiimportantă întâlnire adminis-trativă, o recunoaştere publi-că în unitate bazată pe respectceea ce arată că ştim să nerespectăm, să fim adversari şisă ne recunoaştem meritele.Eu cu dumneavoastră am fostadversari, dar am făcut-o cudemnitate şi nu cu ură şi pati-mă cum este acum. Am avutde învăţat de la dumneavoas-tră pentru că fiecare a încercatsă dezvolte Ibăneştiul.

Administraţia este foartegrea şi înseamnă foarte mult.Este nevoie de multă muncă,sacrificiu, stăruinţă, implica-re, ajutor, bunătate. Adminis-traţia înseamnă organizare.

Mereu trebuie să fim pregătiţipentru că lucrăm cu legi, cuoameni şi destine! Acest lucrueste cel mai important! Cutoţii ne-am angajat să respec-tăm legile şi să dezvoltămaceastă comună frumoasăpentru care am muncit şimuncim în continuare cufoarte mult respect şi stăruin-ţă! Vă mulţumesc pentru pre-zenţa dumneavoastră, vădoresc sărbători fericite şimultă sănătate!

Primar în perioada 1979-1989, actual consilier local,domnul Păvăleanu Dinu aapreciat în termeni pozitiviiniţiativa domnului primaring. Romică Magopeţ subli-niind că „Într-o societate încare există multă dezbinare şiură sunt şi oameni care vădlucrurile altfel şi organizeazăastfel de întâlniri, aşa cumeste d-nul primar ing. RomicăMagopeţ care reuşeşte săadune oameni în jurul lui pen-tru a-i face să înţeleagă că sepoate gândi altfel, pentru aface oamenii mai buni şi maiînţelepţi.

Apreciez şi salut aceastăiniţiativă, vă mulţumesc şi vădoresc multă sănătate şi Săr-bători Fericite!”

Domnul Alboiu Victor, pri-mar în perioada 1996-2000 aprecizat în cuvântul său că„Este bine că din când în cândexistă oameni cu iniţiativă,aşa cum este primarul comu-nei Ibăneşti, care să aducăaminte oamenilor care esteistoria acestei comune. Vămulţumesc!”

Domnul Cohal Eugen, pri-mar în perioada 2000-2004,s-a declarat profund impre-sionat de această întâlnireadăugând că „Întâlnirea deastăzi este foarte emoţionantăpentru mine şi foarte impor-tantă pentru foştii primariîntrucât fiecare primar a avutperioada lui şi a fost impor-tant, fiecare s-a dedicat şi aîncercat să facă ce e mai binepentru comună. Vă mulţu-mesc şi vă doresc multă sănă-tate!

Domnul secretar al comu-nei Ibăneşti, Doroftea Mihai anuanţat în cuvântul său urmă-

toarele aspecte: ,,Astăzi trăimmomente istorice deosebitealături de aleşii comunităţiinoastre care au putut să vinăla acest moment unic în caredeschidem o perspectivă aneuitării pentru toţi cei careşi-au dedicat un anumit seg-ment al vieţii lor satisfaceriiîncrederii cu care au fostmandataţi de cetăţenii comu-nei, deci şi pentru cei care,deliberat sau nu, lipsesc astăzide la imortalizarea imaginilorde referinţă pentru o perioadăde peste jumătate de veac.

Patina timpului a reuşit săelimine, ca într-o terapie,unele situaţii care au generatanimozităţi şi iată că, înmomente ca acesta, putemsavura bucuria derulării fil-mului clipelor trecute doar cucele mai frumoase imagini.Activitatea noastră capătă,odată cu trecerea timpului,noi valenţe, foarte multecompetenţe noi fiind în sarci-na administraţiei publicelocale.

Acestea fac mai complexăşi mai dificilă activitatea dar

şi mai plină de diversitate,mai palpitantă, mai frumoasă.

Atunci când rezultatelemuncii se pot vedea şi suntapreciate de concetăţeniinoştri apare şi satisfacţia.Acesta este sentimentul pecare îl încerc astăzi, în pre-zenţa dumneavoastră. Măsimt onorat că am avut aceas-tă şansă de a fi atâţia ani înpreajma aleşilor comunităţiişi sper că, prin munca mea,am reuşit să-mi aduc contri-buţia cu care eram dator laceea ce înseamnă astăzicomuna Ibăneşti.”

Finalul întâlnirii a aparţi-nut copiilor de la Centrul dezi coordonaţi de d-na educa-tor Lavric Camelia.

În acorduri de chitară, orgăşi acordeon copiii au prezen-tat invitaţilor un colaj decolinde tradiţionale româneştişi au urat tuturor sărbătorifericite şi un An Nou plin derealizări. La final, domnulprimar nu a lăsat efortulcopiilor nerăsplătit şi a împăr-ţit acestora pachete cu dul-ciuri.

LansareGaleriaPrimarilor„Respectşi unitate”

MMoommeennttuull Comunei Ibăneşti Nr. 17 - Ianuarie 20142

Vine o vreme în viaţa fie-cărui om când trebuie să seaşeze la casa lui şi să îşi înte-meieze o familie. ConformConstituţiei, familia se înte-meiază pe căsătoria liberconsimţită între un bărbat şio femeie, pe egalitatea aces-tora şi pe dreptul şi îndatori-rea părinţilor de a asiguracreşterea, educaţia şi instrui-rea copiilor. Din perspectivadogmelor creştine, căsătoriadintre un bărbat şi o femeieeste considerată ca taină aBisericii, ocupând un locimportant în iconomia aces-teia.

Potrivit statisticilor, dato-rită dificultăţilor economiceatât din ţară, cât şi din stră-inătate, ultimii ani nu au maiadus în faţa altarului unnumăr mare de cupluri, gatasă-şi declare iubirea veşnicăşi necondiţionată unul altuia.

Jungla cotidiană în caretrăim ne face să fim preaobosiţi şi prea stresaţi pentrua acorda familiei atenţiacuvenită, astfel că, mass-media ne prezintă tot maimulte cupluri care renunţăuşor la legătura matrimonia-lă şi la legământul sfânt ros-tit în faţa lui Dumnezeu.

În ciuda acestor aspecte şia prejudecăţilor cu care seconfruntă unii oameni, căsă-toria este un moment unicpentru cei care se iubesc cuadevărat şi pătrund în uni-versul iubirii veşnice, reu-şind să treacă dincolo debarierele materiale şi de ceeace înseamnă la propriu actulde stare civilă.

În comuna Ibăneşti, insti-tuţia căsătoriei este încăputernică şi vibrează la uni-son prin cuplurile de aur şide argint care au reuşit sătreacă testul timpuluidemonstrând că prin răbda-re, înţelegere şi înţelepciunese poate întemeia familiaadevărată, trainică şi solidă.

Potrivit datelor furnizatede oficiul de stare civilă, încursul anului 2013, în

perioadele premergătoareposturilor, comuna Ibăneştia înregistrat multe cupluri deîndrăgostiţi care, prin liberalor voinţă exprimată în cali-tate de persoane mature, audorit să-şi unească destinelepentru a forma o familie.

Întrebat despre cât deimportantă este întemeiereafamiliei sub semnul căsăto-riei, domnul primar ing.Romică Magopeţ a precizat:

„În calitate de ofiţer de starecivilă este o plăcere deosebi-tă pentru mine să am acestprivilegiu legal de a reunidestine şi de a fi părtaş labucuria celor care doresc să-şi întemeieze o familie.Nimic nu este mai important,mai puternic şi mai valorospe pământ decât familia.Familia este cea mai impor-tantă instituţie şi cea maiveche pentru că a fost creată

de Dumnezeu. Ce creeazăDumnezeu, omul nu poatedesface. Isus a proclamatcăsătoria ca o unire pentrutoată viaţa dintre bărbat şifemeie. Iar un bărbat nupoate fi împlinit decât alăturide o singură femeie (şiinvers!) Odată ce un cupluporneşte pe acest drum, aldăruirii, iubirea începe săînveţe ce înseamnă răbdareaşi iertarea, încrederea şi

devotamentul. Adevăratulanotimp al iubirii este atuncicând credem că numai noiputem iubi, că nimeni n-ar fiputut iubi astfel înainteanoastră, că nimeni nu ar maiiubi la fel după noi. Să iubeştinu e nimic, să fii iubit e ceva.Să iubeşti şi să fii iubit eTOTUL în viaţă! Căsătoriaeste un legământ bazat peiubire, este o binecuvântaredată de Dumnezeu. Căsătoriaînseamnă comunicare, răbda-re, înţelegere. Un cămin seclădeşte cu stăruinţă, cumuncă, cu sacrificii. Estelocul unde te afli în siguranţă.Viaţa este o magie: dacă nuînţelegem asta, să o trăim cape ceva magic! Familia sebazează pe cei patru maripiloni ai existenţei: iubire,adevăr, fidelitate şi respect.Întemeierea familiei subsemnul căsătoriei este o bine-cuvântare dată de Dumnezeu,o unire profundă. Felicit dintoată inima cuplurile de tinericare s-au căsătorit în acest anşi le doresc căsnicii îndelun-gate, presărate cu multebucurii şi multe împliniri, iarFamilia dumneavoastră săfacă parte din Familia luiDumnezeu. Şi nu uitaţi:

Viaţa este numai una, iarclipele cele mai frumoasecare dau sens vieţii sunt celepetrecute în familie.”

În comparaţie cu anii ante-riori, oficiul de stare civilăIbăneşti a înregistrat o creş-tere importantă în rândulpersoanelor care au dorit să-şi oficializeze relaţia princăsătorie.

Sfintele Sărbători ale Cră-ciunului cheamă omenireade pretutindeni, pentru a sebucura şi a fi prezentă lamarele eveniment cosmic:Naşterea lui Hristos. Dumne-zeu se coboară din ceruri şivine către tot pământeanulcu iubire şi mântuire, la rân-dul ei, creaţia aleargă să-lîntâmpine.

Oamenii de astăzi ca şi ceide dinainte acceptă sau nu,să-l primească pe prunculnevinovat, care cu smereniereaduce în lume pacea şibucuria apropierii de divini-tate. Betleemul ce a avutdarul de a fi primit cel dintâiNaşterea Domnului, vine înveacuri către noi în fiecarean, ca o icoană vie învăluităîn aura luminii cereşti, oriun-de pe întinsul pământului, înorice suflet de muritor caredoreşte să-l primească. Aces-ta este cel mai de valoare darpe care poate creştinul să-lprimească! Pe când ceilalţi alcăror suflet este dezgolit şiîntunecat aleargă cu freneziedupă multe alte daruri

pământeşti, cutreierândmagazinele căutând săgăsească darul potrivit pen-tru cei dragi, neînţelegând căcel mai de preţ dar este veni-rea pe lume a Fiului luiDumnezeu care se oferătuturor fără a cere nimic înschimb! Cel mai de preţ dareste atât de aproape de ei şicu toate acestea mulţi dintreei se ţin atât de departe deEl...

Nimeni dintre noi, astăzica şi altă dată nu ar trebui sărămână indiferent la Naşte-rea Domnului, ori îl primimsi-I acordăm sălaş în minteaşi inima noastră, ori nu-L pri-mim în casele noastre ca şibetleemitenii cei de odinioa-ră, şi atunci Hristos se vanaşte departe de noi, înlumea neiubitoare, în iesleade la staulul blândelor ani-male care L-au încălzit cusuflarea lor.

Nimeni nu poate să rămâ-nă nepăsător la NaştereaDomnului, cei buni şi credin-cioşi Îl vor primi, pe când ceirăi şi mândri vor continua să

nu-l primească! Cei buni şicredincioşi vor şti să pri-mească şi să preţuiascăsupremul dar făcut de divini-tate omenirii! Cei buni, cre-dincioşi şi înţelepţi vor şti sădăruiască la rândul lor luiDumnezeu, nu ca odinioarămagii: aur, smirnă şi tămâie;ci se vor dărui pe ei însăşi…vor iubi pe Dumnezeu din totsufletul şi din tot cugetul lor,aşa cum mărturisesc cu sme-renie în slujba Liturghiei.

Cei credincioşi şi iubitoride suflet vor şti să dăruiascădin multa sau puţina lorbrumă de agoniseală şi celorlipsiţi, puţină bucurie, pentrucă Sărbătoarea Crăciunuluitrebuie să bucure pe toţideopotrivă. Hristos se naştepentru toţi, pentru cei săracişi pentru cei bogaţi, pentrucopii şi tineri dar şi pentrucei albiţi de trecerea anilor.Pentru toţi se naşte blândulprunc dar nu toţi ştiu să pri-mească şi să se bucure devenirea Lui între oameni!

Fiecare biserică, fiecarecasă, fiecare suflet să devină

măcar în această perioadăsălaş împărătesc în care să-şigăsească culcuşul prunculHristos! Nu ni se cere preamult, nu ni se cere imposibi-lul, fiorul sărbătorilor trebuiesă cutremure toată fiinţanoastră! Sărbătorile Crăciu-nului trebuie să ne unească încomuniune cu Dumnezeu şiunii cu alţii. Aceste sărbătoritrebuie să ne facă mai buni,mai iertători şi mai darnici!Aceste Sfinte Sărbători tre-buie să ne apropie de Dum-nezeu şi de oameni!

Iubiţi fraţi şi surori să nebucurăm de frumuseţea aces-tui Praznic Dumnezeiesc, darmai presus de orice să nebucurăm de darul făcut deDumnezeu fiecăruia dintrenoi, să ne bucurăm de veni-rea Lui Hristos în lume şiaceastă bucurie să o păstrămîn sufletul nostru nu doar înaceastă perioadă ci pentru totrestul vieţii noastre!

Pr. Berechea Ovidiu –Biserica ,,Înălţarea Dom-

nului”Ibăneşti

Darul cel Sfânt al Crăciunului

Căsătoria – adevăratul anotimp al iubirii

MMoommeennttuull Comunei Ibăneşti 3Nr. 17 - Ianuarie 2014

ANUNŢURI:• Cumpăr teren în satul

Dumbrăviţa. Tel. 0744800409

• Vând grădină în Centrulsatului Dumbrăviţa. Tel. 0740512917

• Cumpăr pământ. Tel: 0749146855

• Execut orice lucrare îndomeniul construcţiilor. Tel: 0757136820

Ştiaţi că: Lipsa apei este cauza

numărul 1 a oboselii din tim-pul zilei şi o scădere de doar2% a apei în organism poateduce la pierderea temporarăa memoriei?

*Durerile reumatismale se

diminuează mult sau chiardispar complet frecţionânduşor locul dureros cu o loţiu-ne obţinută prin macerareatimp de 9 zile în jumătatelitru de spirt medicinal adoua linguriţe de sare delămâie şi două linguriţe sarefină de bucătărie.

*Moliile fug dacă în dulap,

pe rafturi sau atârnate printrehaine se pun câteva pacheţe-le de frunze uscate de mentă.Hainele vor căpăta şi unmiros discret de prospeţime.

BANCURIDoi beţivi se întâlnesc

noaptea pe stradă.- Băi, lămureşte-mă şi pe

mine: chestia aia albă de pecer e Luna?

- Nu ştiu, nu sunt din car-tierul acesta.

*- Alo, măi, Ioane, zic ăştia

la televizor ca la voi, laMiercurea Ciuc, îs -35grade. Cum naiba rezistaţivoi acolo ?

- Da’ de unde, măi, Gheo!? Uite, termometrul meuîmi arată -20.

- Păi, şi ăştia de la meteode ce-or fi zis că-s -35 ?

- Aaa, poate afară….

Pe 6 decembrie creştiniiortodocşi îl sărbătoresc peunul dintre cei mai iubiţisfinţi, Sfântul Ierarh Nico-lae, cel care deschide şirulSărbătorilor de iarnă, ce seva termina la sfârşitul luniiianuarie.

Datorită minunilor pecare le-a făcut, SfântulNicolae este consideratocrotitorul şi părintele spi-ritual al copiilor, în specialal celor săraci, ocrotitor alfetelor, ajutător al familiilornumeroase, apărător alcelor oropsiţi şi asupriţi şicălăuzitor pentru cei care seaflă în călătorie.

Cunoscut de cei mici subnumele de Moş Nicolae,Sfântul Ierarh a rămas înconştiinţa posterităţii ca unmodel de bunătate şi gene-rozitate, un simbol al bătrâ-neţii şi al înţelepciunii,numele său fiind legat dedărnicie şi compasiune, încinstea căruia oameniioferă daruri celor dragi.

Sărbătoarea de astăzi

este un prilej de bucurie nudoar pentru copii, carenoaptea trecută l-au aşteptatcu sufletul la gură pe MoşNicolae să le umple ghetu-ţele cu cadouri, ci şi pentrupersoanele de toate vârste-le, care sunt patronate spiri-tual de Sfântul Nicolae şi îipoartă numele.

Cu prilejul acestei sfintesărbători, domnul primaring. Romică Magopeţ îifelicită pe toţi ibăneşteniicare astăzi îşi serbează ono-mastica: „Astăzi este o zideosebită pentru noi toţipentru că îl sărbătorim peSfântul Ierarh Nicolae, unmare făcător de minuni, unmare părinte al Bisericiinoastre ortodoxe. Plin deiubire faţă de oameni, Sfân-tul Nicolae este un propo-văduitor al dreptei credinţe,un exemplu de generozitateşi smerenie, înţelepciune şievlavie. Tuturor locuitorilorcomunei Ibăneşti, carepoartă numele SfântuluiNicolae le transmit cele mai

calde urări de sănătate şibucurie, să fie înconjuraţide dragoste şi fericire!Sfântul Nicolae să vă călău-zească paşii spre săvârşireade fapte bune pentru a vă

apropia de întruchipareasfântă a dărniciei lui Dum-nezeu. La mulţi ani!”

Peste două săptămâni,Moş Nicolae va fi înlocuit

de Moş Crăciun care, prinintermediul ConsiliuluiLocal al comunei Ibăneşti,va aduce, ca în fiecare an,daruri tuturor copiilor dincomună.

Gripa este o boală infec-ţioasă acută a căilor respira-torii, foarte contagioasă,cauzată de virusul gripal Asau B, care apare în izbuc-niri epidemice de severitatevariată, aproape în fiecareiarnă. Perioada în care aparecu o frecvenţă crescutăinfecţia gripală este noiem-brie-martie. Infecţia gripalăpoate afecta orice persoană,însă riscul de a dezvoltaforme clinice mai severe şide apariţie a complicaţiiloreste mai mare la copii,bătrâni şi persoane cuimunodeficienţe sau bolicronice. Acestora le esterecomandată vaccinareaantigripală. Deoarece viru-sul gripal se găseşte sub omare varietate de subtipurişi tulpini, care se modificăde la an la an, chiar şi per-soanele vaccinate pot facegripă, dar severitatea boliiva fi mai uşoară.

Mod de transmitere:Transmiterea este respi-

ratorie, de la o persoană laalta, prin picăturile de salivăeliminate prin tuse, strănut,vorbire. Contagiozitateaeste de 1-2 zile înainte şi 4-5 zile după debutul bolii.

Bolnavii cu forme atipicede boală sunt de asemeneacontagioşi. Rezervorul devirus pot fi şi unele animale,pentru tipul A de virus. Vâr-ful incidenţei este situat înperioada noiembrie-martie.

Simptome:Perioada de incubaţie

este de 2 zile. Severitateabolii depinde de expunereaanterioară la tipurile devirus înrudite. Adesea gripaeste confundată cu “viroze-le banale” (guturaiul), foar-te frecvente la copil, maiales în sezonul rece. Debu-tul este brusc, uneori brutal,cu frisoane, febra 39-40grade C, dureri musculare,dureri de cap intense, obo-seală, dureri la nivelul glo-bilor oculari (caracteristicepentru gripă), catar nazal(cu senzaţie de nas înfun-dat) tuse uscată, inapetenţa(lipsa poftei de mâncare),greaţă, vărsături, chiar dia-ree.

Complicaţiile respiratoriiinfluenţează evoluţia şiprognosticul, mai ales cândapar la copii cu boli cronicesau la sugarii distrofici,rahitici. Pneumoniile gripa-le pot fi primare sau secun-

dare, prin suprainfecţie bac-teriană. Alte complicaţiisunt: cardiovasculare (mio-cardita), nervoase (encefali-ta, meningita), sindromulReye. Copiii sub 24 de luninecesită spitalizare datorităriscului crescut de a dezvol-ta complicaţii. În perioadade convalescenţă este cres-cută receptivitatea pentruinfecţii bacteriene.

Tratament:Tratamentul este simpto-

matic si igieno-dietetic: - repaus la pat, în cameră

aerisită (nu supraîncălzită);

- consum crescut delichide: ceai, compot, sucde fructe, supă, care pot ficălduţe (dar nu fierbinţi);

- vitamina C (sub formăde tablete sau siropuri);

- combaterea febrei cuantitermice, care în funcţiede vârstă pot fi siropuri,supozitoare, comprimate;

- combaterea tusei cuantitusive etc. dar numai larecomandarea medicului.

Administrarea de anti-biotice se face doar în cazde suprainfecţie bacteriană.

Măsurile preventive în

perioada de epidemie suntfoarte importante: evitareaaglomeraţiilor, a vizitelor,aplicarea unor norme ele-mentare de igienă (folosireabatistei când tuşim sau stră-nutăm).

Un mijloc eficace esteimunizarea activă prin vac-cinare antigripală a copiilorşi bătrânilor, mai ales acelor cu risc crescut pentrucomplicaţii asociate.

Asistent medical comunitar,

Sergiu Adrian Racu

SărbătoareaSfântuluiIerarh Nicolae

Sezonul rece şi gripa

MMoommeennttuull Comunei Ibăneşti4 Nr. 17 - Ianuarie 2014

CMYK

Deşi conform Adminis-traţiei Naţionale de Meteo-rologie, iarna îşi va facesimţită prezenţa abia după20 noiembrie, pregătirilepentru sezonul rece auintrat în linie dreaptă încomuna Ibăneşti.

Pentru a preîntâmpinaproblemele ce pot apăreaodată cu venirea zăpezii,Primăria comunei Ibăneştia început operaţiunile derefacere a stocurilor de pro-duse şi materiale antidera-pante pentru a interveni pedrumurile unde este favori-zată producerea înzăpeziriişi poleiului.

Astfel, în cursul luniioctombrie, pe zonele desiguranţă a drumurilor dincomună au fost amenajatespaţii de depozitare a mate-rialului antiderapant (nisipşi sort).

De asemenea, încă dintimpul verii s-a asiguratcantitatea de material lem-nos necesară pentru încălzi-rea unităţilor de învăţă-mânt, cât şi a unităţii admi-nistrativ teritoriale, astfelîncât să fie create condiţiileoptime de desfăşurare aactivităţilor.

În acelaşi timp, în cadrulSVSU se va finaliza Planuloperativ de acţiune pentruiarnă, care va asigura măsu-rile ce vor fi impuse învederea prevenirii şi inter-venţiei în caz de înzăpezirea drumurilor şi de apariţie afenomenului de gheaţă şipolei.

„În acest moment, pregă-tirile pentru sezonul recereprezintă una dintre priori-tăţile administraţiei locale.Ca în fiecare an, încercămsă facem tot posibilul să neasigurăm că lucrurile vordecurge normal pe perioadaiernii şi că vom avea dotareanecesară pentru a preveni şilimita efectele fenomenelormeteorologice de pe razacomunei. Pentru a veni însprijinul cetăţenilor, pelângă acţiunile utilajelorspecializate în deszăpezire,se vor crea şi formaţii delucru constituite din benefi-ciari ai Legii 416 privindvenitul minim garantat, carevor interveni în oricemoment pentru a asiguradesfăşurarea în condiţii desiguranţă a traficului rutier”,a precizat domnul primaring. Romică Magopeţ.

Pentru al patrulea an con-secutiv, ibăneştenii nu aurămas indiferenţi la proble-mele mediului înconjurătorşi s-au alăturat campaniei deecologizare „Let’s Do ItRomânia!”.

Echipaţi cu mănuşi deprotecţie şi saci de plastic,voluntarii constituiţi dinreprezentanţi ai administra-ţiei locale, elevi, părinţi şisimpli localnici s-au adunatsâmbătă, 28 septembrie2013 pentru a se organiza îngrupe şi a porni apoi sprezonele cu deşeuri abandona-te.

Coordonaţi de dom-nul viceprimar Lavric Săvelşi Aboghioaie Petru, decadrele didactice inv. DoduAngela şi prof. Corduneanu

Ciprian, cei aproximativ 100de voluntari au colectatselectiv deşeurile identifica-te în prealabil atât în Dum-brăviţa, cât şi în Ibăneşti.

Acţiunea s-a desfăşurat pedurata a 4 ore, între orele9:00 - 13:00, perioadă încare s-au colectat 20 saci dedeşeuri care au fost depozi-taţi temporar în pubeleleprotejate în spaţiile specialamenajate în întreaga comu-nă pentru a fi preluate ulte-rior de operatorul de salubri-tate.

„Sunt foarte bucuroasă căam participat la aceastăacţiune pentru că îmi dorescsă trăiesc într-un mediucurat şi sănătos. Când amauzit de campania Let’s DoIt, cred că am fost prima care

s-a înscris. Mereu voi parti-cipa la acţiunile de curăţenieîn comuna mea! We Did ItIbăneşti!” a spus BiancaBatâr, elevă la Şcoala„Mihail Sadoveanu” dinDumbrăviţa.

„Acţiunile de acest gensunt un prilej important de aatrage atenţia tuturor căsănătatea mediului înconju-rător depinde de fiecare din-tre noi. Aşadar este foarteimportant ca din acţiunea deastăzi să învăţăm să fim mairesponsabili şi să ne obiş-nuim să păstrăm curăţenia,să nu mai aruncăm la întâm-plare, să luăm atitudine şi sănu mai aşteptăm să vinăaltcineva să ne strângă deş-eurile.

Mulţumim tuturor celor

care astăzi au arătat respectfaţă de mediu!”, a declaratdomnul primar ing. RomicăMagopeţ.

În urmă cu două luni, Pri-măria comunei Ibăneşti, înparteneriat cu AsociaţiaRomână pentru ReciclareRoRec a mai organizat oacţiune de colectare a deşeu-rilor în cadrul campaniei„Locul deşeurilor nu e încasă, trimite-le la plimbare.”Conform datelor furnizatede Asociaţia RoRec, în urmadesfăşurării campaniei, dincomuna Ibăneşti au fostcolectate DEEE în greutatetotală de 2,744 kg.

Acţiunile de colectare şireciclare a deşeurilor vorcontinua şi vor fi sprijinitede către autorităţile locale.

Pregătiri pentrusezonul rece

Let’s Do It România!Let’s Do It Ibăneşti !

Meciul disputat duminică,17 noiembrie 2013 întreSperanţa Dumbrăviţa şiSănătatea Darabani, termi-nat cu scorul de 2 la 4 înche-ie turul Ligii a V-a Givova,Nord din cadrul Campiona-tului Judeţean de Fotbal.

După 7 victorii, 2 remizeşi 3 înfrângeri, SperanţaDumbrăviţa termină TurulLigii a V-a Givova Nord pe

locul IV. Victoriile obţinuteîn compania echipelor PrutulRădăuţi Prut, InternaţionalCândeşti, Arsenal Havârna,Siretul Bucecea, Voinţa Şen-driceni, Azurii Mileanca şiCS Vorniceni plus rezultate-le de egalitate cu EuropaHilişeu şi Flacăra Văculeştiau plasat ibăneştenii pe unloc onorabil, la fel ca şi însezoanele precedente.

Final de tur mulţumitor pentru Speranţa Dumbrăviţa

CMYK

MMoommeennttuull Comunei Ibăneşti 5Nr. 17 - Ianuarie 2014

Sâmbătă, 09 noiembrie2013, Caravana „PNDRvine în satul tău” a popositîn comuna Ibăneşti. În pre-zenţa domnului primar alcomunei Ibăneşti, ing.Romică Magopeţ, promoto-rii campaniei de informareau distribuit materialedocumentare şi promoţio-nale şi au oferit cetăţenilorinformaţii legate de stadiulactual al implementării Pro-gramului Naţional de Dez-voltare Rurală: plăţi directe,măsuri active, cum se potevita neregulile şi fraudele.

De asemenea, beneficia-rii de fonduri europene şipotenţialii beneficiari auprimit informaţii legate deîntocmirea corectă a cererii

de plată, întocmirea şidepunerea dosarelor deachiziţii pentru proiecteleselectate în ultima perioadă,respectarea clauzelor con-tractuale în sensul derulăriicorecte a procesului deabsorbţie a fondurilornerambursabile.

După prezentarea mate-rialului informativ, fermie-rii au adresat întrebărireprezentanţilor APDRP, auprezentat problemele cucare s-au confruntat şi aucerut mai multe informaţiidespre noile măsuri definanţare ce vor intra învigoare de anul viitor.

„Campania de informaredemarată de APDRP este oamplă acţiune ce se axează

în primul rând pe informa-rea corectă a cetăţenilor cuprivire la modalitatea deaccesare a fondurilor euro-pene nerambursabile acor-date prin PNDR. Este foar-te important ca cetăţenii săcunoască paşii corecţi princare pot deveni beneficiariai fondurilor europene, carele sunt drepturile şi obliga-ţiile, cum trebuie să depunăo cerere de plată şi ce docu-mente trebuie să conţină casă nu existe probleme înverificarea plăţilor. Finanţă-rile nerambursabile oferiteprin PNDR sunt o realăoportunitate pentru ca fer-mierii din comuna Ibăneştisă se dezvolte şi să devinăcompetitivi.”, a menţionatdomnul primar ing. RomicăMagopeţ.

Obiectivul principal alCampaniei de Informare“PNDR vine în satul tău”este creşterea indicelui deabsorbţie efectivă şi corectăa fondurilor nerambursabileacordate prin PNDR, însensul creşterii gradului deacurateţe şi corectitudine aîntocmirii cererilor de plată,precum şi a cererilor definanţare. Această acţiunede informare a fost desfăşu-rată cu sprijinul Ministeru-lui Agriculturii şi Dezvol-tării Rurale (MADR),Agenţia de Plăţi şi Inter-venţie pentru Agricultură(APIA) şi susţinută de Pri-măria comunei Ibăneşti.

Până în acest moment,cele 15 rulote ale caravaneiinformative au derulat eve-nimente în 1.520 localităţi,situate în 40 de judeţe aleRomâniei, fiind informatepeste 71.500 de persoane.

„Fiecare limbă nouă esteasemenea unei ferestre des-chise” (Frank Harris)

Din 2001, 26 septembrie adevenit ziua când în întreagaEuropă se serbează „ZiuaEuropeană a Limbilor Stră-ine”. Europa este posesoareaunei adevărate bogăţii lin-gvistice: 24 de limbi oficialeşi peste 60 de comunităţiautohtone care vorbesc olimbă regională sau minorita-ră, fără să menţionăm limbilevorbite de cetăţenii prove-nind din alte ţări şi de pe altecontinente. Obiectivele aces-tui eveniment sunt: sensibili-zarea publicului faţă de pluri-lingvism în Europa, cultiva-

rea diversităţii culturale şilingvistice şi încurajareaînvăţării limbilor străine decătre toţi europenii, la şcoalăsau în afara acesteia.

La Şcoala Gimnazială“Mihail Sadoveanu” dinDumbrăviţa ziua de 26 sep-tembrie a fost marcată într-unmod aparte. Elevii l-aucunoscut pe domnul SergioCorazzesi, de naţionalitateitaliană cu care au interacţio-nat şi au avut posibilitatea dea conversa într-o limbă stră-ină. Doamna director Mago-peţ Mariana i-a înmânat sim-bolic acestuia o diplomă de“ambasador al limbii italie-ne” în Şcoala Dumbrăviţa.

Activitatea a mai cuprins

şi o discuţie despre necesita-tea învăţării unei limbi stră-ine şi avantajele pe careaceasta le oferă. Elevii, coor-donaţi de doamnele prof.Şoptică Magda şi Şulic Oana,au demonstrat interesul faţăde alte limbi şi culturi pre-zentând în cadrul activităţiielemente definitorii ale aces-tora.

Un alt moment deosebit afost interpretarea în limbafranceză a piesei de teatru“Five o’clock” sub îndruma-rea doamnei profesor Aiaco-boaie Simona.

La final, elevii i-au oferit osurpriză muzicală oaspeteluinostru cântând piesa “Insie-me” a lui Toto Cutugno.

La Şcoala Gimnazială„Mihail Sadoveanu” Dum-brăviţa, miercuri, 23 octom-brie 2013, a avut loc o acti-vitate complexă, inclusă înşirul iniţiativelor dedicateZilei Mondiale a Alimenta-ţiei, marcată la mijlocullunii.

Prefaţând desfăşurareaacestei întâlniri educaţiona-le, destinată elevilor dinciclul primar, prof. MarianaMagopeţ – directorul şcolii,a punctat rolul unei dietesănătoase în echilibrareaorganismului pentru redu-cerea riscului de apariţie abolilor şi în vederea creşte-rii performanţelor şcolare.

„Suntem expuşi, în pre-zent, la factori nocivi careconduc la declinul calităţii

conţinutului nutriţional, lacare se adaugă obiceiuri ali-mentare mai puţin favorabi-le. Un asemenea demersinformativ, dar şi practic,poate oferi perspective înasigurarea sănătăţii şcolari-lor.”, a evidenţiat, în acestsens, prof. Mariana Mago-peţ.

Alternând prezentărivideo, expuneri, răspunsurila întrebările elevilor, ce aufacilitat actualizarea, inclu-siv prin tehnica descoperi-rii, a informaţiilor desprealimentaţia sănătoasă, dr.Popovici Radu Florin –medic de familie şi pastorulBisericii A.Z.Ş. Dragalina –Claudiu Hriscu, au abordataspecte practice ce privescgrupurile alimentare de

bază, produsele ecologice,impactul aditivilor chimicide sinteză, regimul alimen-tar, relaţia acestuia cu creş-terea şi dezvoltarea armo-nioasă, normele privindprotecţia consumatorului.

Centrele de interes aleacestor prezentări au fostorientate spre întrebările:„Când?”, „Cât?” şi „Cumtrebuie să mâncăm?”

Activitatea educativădesfăşurată pe această temă,iniţiată de profesorii AngelaDodu, consilier educativ şiCorneliu Drescanu, alăturide celelalte cadre din învă-ţământul primar de la aceas-tă şcoală, reprezintă o primăetapă a unui parteneriat, cese va derula cu reprezentan-ţii instituţiilor amintite.

Ora alimentaţiei raţionale la Şcoala din Dumbrăviţa

Caravana PNDR a ajunsîn comuna Ibăneşti

Ziua Europeană a LimbilorStrăine marcată la Şcoala„Mihai Sadoveanu”, Dumbrăviţa

MMoommeennttuull Comunei Ibăneşti6 Nr. 17 - Ianuarie 2014

Anotimpul belşugului,toamna, a fost sărbătorit joi,31 octombrie 2013, cu marebucurie de elevii Şcolii Gim-naziale „Mihail Sadoveanu”din Dumbrăviţa.

Coordonaţi de cadreledidactice (înv. LuminiţaFulga, înv. Ioan Ciurciun, înv.Elena Rateş, prof. AngelaDodu, prof. Magda Şoptică,prof. Magdalena Păvăleanu)cei peste 200 de elevi au pre-zentat publicului spectator unamplu program cu implicaţii

educaţionale şi artistice inti-tulat „Armoniile Toamnei”.

Cea de-a V-a ediţie a aces-tei manifestări artistice adebutat cu emoţia micilorşcolari din clasa pregătitoareîndrumată de d-na învăţătoa-re Luminiţa Fulga. Aflaţi laprima evoluţie scenică cupublic, şcolarii au impresio-nat cu un moment scenic încare au adus în prim-planculorile şi aromele toamnei.După acest moment plin deadmiraţie, colegii lor mai

mari au continuat entuzias-maţi cu o piesă de teatru încare au interpretat diferitepersonaje din lumea mirificăa anotimpului toamna, aurecitat versuri şi au prezentato expoziţie de legume şi fruc-te transformate în personajedin lumea minunată a copilă-riei şi a poveştilor.

Elevii claselor V-VIII,coordonaţi de doamnele prof.Magda Şoptică şi MagdalenaPăvăleanu, au inclus în spec-tacolul lor recitări de poezie

şi expoziţii de dovleci cio-pliţi, legume şi fructe, şi aupurtat discuţii legate de rolulşi importanţa legumelor şifructelor în alimentaţia de zicu zi.

Un moment special alacestei manifestări l-a repre-zentat întâlnirea cu d-na prof.Ildiko Totoliciu de la Liceul„Regina Maria” din Dorohoicare a reuşit să-i iniţieze peelevi în tainele unui străvechimeşteşug popular: confecţio-narea de păpuşi din pănuşi de

porumb. După această suită de

momente artistice, elevii audonat fructe şi legume luiSabin Cojocaru, băiatul de 14ani din Dorohoi, pentru carecunoscuta Mihaela Rădules-cu a dansat vineri seară la ProTV, în emisiunea „Dansezpentru tine”.

„Diversitatea prezenţelorscenice în evoluţiile artisticeale claselor, soluţiile coregra-fice şi vestimentare, dar maiales expoziţiile cu lucrări şi

atmosfera autumnală creatăau fost coordonatele acesteiediţii, a unei acţiuni repre-zentative pentru Şcoala noas-tră.”, a declarat d-na prof.Consilier educativ AngelaDodu.

„Clasele gimnaziale auorganizat această acţiune cusentimentul unei dedicaţiipentru bogăţia toamnei dinacest an, exprimându-se printalent şi creativitate.”, a men-ţionat d-na prof. Magda Şop-tică.

La mijloc de brumar,sâmbătă, 16 noiembrie 2013elevii Şcolii „Ştefan celMare” Ibăneşti s-au reunitîntr-o tradiţională întâlnirecultural-artistică pentru asărbători bogăţiile toamneidin acest an.

Sub îndrumarea domnu-lui profesor Vitcu Andrei,Aiacoboaie Viorel (referentcultural) şi a meşterilorpopulari invitaţi Racu Aure-lia, Ţârliman Ileana şi Aia-coboaie Mihaela, elevii auîncercat să desluşească oparte din tainele străvechilormeşteşuguri tradiţionale

româneşti. Torsul fuioarelor, ţesutul

la război şi arta croşetatuluiau fost îndeletnicirile prefe-rate ale copiilor care, pentrucâteva ore au avut ocazia săse întoarcă în timp şi să reîn-vie tradiţiile şi obiceiuriledin bătrâni.

Pentru a înveseli şi maimult atmosfera, elevii(Antonoaie Loredana, Caza-cu Ancuţa, Aiacoboaie Cos-min) au pus în scenă şimomente muzicale, respec-tiv cântece şi jocuri tradiţio-nale care au făcut să răsunearmonios ca într-un adevărat

spectacol folcloric.„A fost foarte frumos! Pe

lângă faptul că m-am distrat,am învăţat să croşetez bubu-ruze şi iepuraşi! Abia aştepturmătoarea şezătoare!” aspus Loredana Antonoaie,elevă în clasa a VIII-a.

Activitatea desfăşurată degrupul de elevi face partedin activităţile şi manifestă-rile culturale programatepentru anul calendaristic2013 şi are drept scop păs-trarea, reînvierea şi valorifi-carea tradiţiilor şi obiceiuri-lor străvechi, specificezonei.

Sub genericul „Împreunăputem schimba lumea” preş-colarii de la Grădiniţa dinDumbrăviţa au dat startulactivităţilor din cadrul Pro-gramului naţional educaţionalde promovare a educaţieipentru schimbare la preşco-lari, intitulat „Curcubeulschimbării”. Coordonaţi dedoamna educatoare LuciaOboroc şi doamna învăţătoa-re Angela Dodu, cei mici şi-au încântat părinţii cu dan-suri, poezii şi cântece specifi-ce anotimpului de aramă,toamna.

Îmbrăcaţi în costume desărbătoare şi viu colorate,copiii Grupei Mari s-au trans-format în personaje de poves-te, interpretând cu mult entu-ziasm alaiul „Rapsodiilor detoamnă” alcătuit din furnicu-ţe, greieraşi, buburuze şidiverse legume. Cântecele şipoezioarele prezentate de ceimici au primit aplauze admi-rative din partea părinţilorcare au privit cu emoţie spec-tacolul pus în scenă.

Suita de momente artisticea fost completată de întâlnireacu Zâna Toamnă şi prieteniiei, prilej cu care elevii clasei aIV-a, îndrumaţi de doamnaînvăţătoare Angela Dodu au

prezentat un moment scenicspecial pregătit pentru întâlni-rea cu prietenii lor mai mici.

Universul multicolor altoamnei s-a regăsit şi în expo-ziţia de desene realizată de ceimici care au demonstrat încăo dată că toamna este o sursăde inspiraţie inepuizabilă.Prin această primă activitatedesfăşurată, cei mici şi-audorit să aşeze culorile toam-nei în Curcubeul schimbării”care a început să prindă con-tur încă de la debutul nouluian şcolar 2013-2014.

La nivel local, în perioada15 octombrie 2013 -15octombrie 2015, proiectuleducaţional va cuprindeample activităţi ce va permi-te copiilor să-şi însuşeascănorme de comportament careîncurajează o relaţionaresocială pozitivă, stimulareaimaginaţiei, a creativităţii şiexersarea exprimării, precumşi conştientizarea de cătrepărinţi şi factorii educaţionalidin comunitate a rolului înformarea şi dezvoltarea copii-lor.

„Şezătoare de toamnă” la Ibăneşti „Curcubeul schimbării ” a răsăritla Grădiniţa din Dumbrăviţa

Armoniile Toamnei – ediţi a a V-a

MMoommeennttuull Comunei Ibăneşti 7Nr. 17 - Ianuarie 2014

Magopeţ Romică, Aboghioaie Petru, Magopeţ Mariana, Lavric Camelia, Racu Sergiu, Turtă Geanina.Colectivul de redacţie

Odată cu răcirea vremii,pericolul izbucnirii incendii-lor la locuinţe şi gospodăriicetăţeneşti este în creştere caurmare a exploatării intense,de multe ori cu improvizaţiisau defecţiuni, a sistemelorde încălzire.

Pentru prevenirea acestorevenimente neplăcute, cuconsecinţe devastatoare prinpierderile de vieţi omeneşti şipagubele pe care le produc,Serviciul Voluntar pentruSituaţii de Urgenţă Ibăneştivine în sprijinul locuitorilorcomunei cu o serie de regulişi măsuri de prevenire şi apă-rare împotriva incendiilorcare se pot produce pe timpde iarnă.

Astfel, conform HCL nr.47 din 19.11.2013 privindaprobarea regulilor şi măsuri-lor de apărare împotrivaincendiilor, cetăţenii voradopta următoarele măsuri:

Exploatarea sobelor cu şifără acumulare de căldură

- Înainte de folosire, sobe-le vor fi obligatoriu verifica-te, curăţate şi reparate;

- În faţa uşiţelor de ali-mentare a sobelor , pardosea-la combustibilă se protejeazăcu tablă metalică avânddimensiunile de cel puţin0,70 x 0,50m;

- Se interzice utilizareasobelor fără uşiţe la focare şicenuşare, defecte sau neizo-late corespunzător faţă deelementele combustibile aleclădirilor;

- Se interzice aprindereafocului în sobe prin turnare

ori stropire cu benzină, petrolsau alte lichide combustibile;

- Se interzice uscarea hai-nelor sau a altor materialecombustibile pe sobe sau înimediata lor apropiere;

- Sobele vor fi suprave-gheate permanent pe timpulfuncţionării;

- Cenuşa rezultată se vaevacua într-un loc amenajatîn acest scop (groapă) iar res-turile vor fi stinse complet;

- Se interzice funcţionareasobelor supraîncălzite;

- Se interzice folosirealemnelor mai lungi decâtvatra focarului sobelor;

- NU lăsaţi niciodată copi-ii nesupravegheaţi, mai alesdacă focul arde în sobă oriaparatele de încălzire electri-ce sunt în funcţiune.

Exploatarea coşurilor deevacuare a fumului:

- Coşurile, burlanele şicanalele de fum vor fi obliga-toriu verificate, curăţate şireparate premergător sezonu-lui rece şi ori de câte ori estenevoie;

- Se interzice încastrareaelementelor combustibile aleacoperişurilor, planşeelor etc.în coşurile de evacuare afumului;

- În podurile caselor coşu-rile de fum vor fi obligatoriutencuite pentru a nu prezentafisuri prin care ar puteapătrunde scântei ce pot fisurse de incendiu, dacă înapropiere sunt depozitatemateriale combustibile;

- Coşurile aflate în apro-

pierea materialelor combusti-bile (depozite de furaje,păduri etc.) sau situate peacoperişuri combustibile, vorfi prevăzute cu site sau grăta-re pentru reţinerea scânteilor;

- Pereţii combustibili sevor izola faţă de coşuri cuzidărie de cărămidă sau altemateriale incombustibileavând o grosime de cel puţin24 cm pe ambele părţi alecoşului sau se lasă între pere-te şi coş un spaţiu de cel puţin10 cm.

Exploatarea centralelortermice:

- Se interzice obturareadeschiderilor (gurilor) deaerisire a încăperilor în caresunt montate microcentrale;

- Se interzice depozitareasau accesul cu materiale sausubstanţe inflamabile în încă-perile în care sunt amplasatemicrocentrale;

- Se interzice accesulcopiilor sau persoanelorneautorizate la exploatareacentralelor;

- În cazul oricăror defec-ţiuni sau dereglări se va apelala unităţi de service speciali-zate;

- Centralele termice se vorverifica periodic cel puţin odată la 2 ani, din momentulîncetării garanţiei, prin agenţieconomici autorizaţi deI.S.C.I.R.

Exploatarea instalaţiilorelectrice:

- Se interzice folosireainstalaţiilor electrice cu

defecţiuni sau improvizaţii;- Se interzice lăsarea nesu-

pravegheată a fierului de căl-cat, reşoului sau radiatoruluiaflate în funcţiune;

- Se interzice cuplarea la osingură priză a mai multorconsumatori care depăşescputerea nominală a circuite-lor electrice;

- Se interzice folosireasiguranţelor fuzibile supradi-mensionate prin înlocuirea culiţă a fuzibilului calibrat;

- Se interzice introducereaconductoarelor electrice, fărăştecăr, direct în prize;

- Se interzice utilizarearadiatoarelor, aerotermelor şia reşourilor electrice impro-vizate sau cu defecţiuni;

- Se interzice amplasareaconductorilor electrici înfuncţiune sub covoare,mochete sau preşuri, precum

şi pozarea acestora pe mate-riale de construcţie combusti-bile.

Pomul de iarnă:- Pomul se va aşeza depar-

te de sobe, de calorifere, dealte aparate de încălzire;

- Se va lăsa distanţă faţă deperdele, draperii, pereţi aco-periţi cu tapet sau ţesături;

- Sub pomul de iarnă nu sevor aşeza obiecte uşor com-bustibile;

- Se interzice lăsare aprin-să a instalaţiei de iluminat abradului fără a fi suprave-gheată;

- Instalaţiile electrice deiluminat vor avea contacteperfecte cu sursa de energieastfel încât să fie exclusă pro-ducerea unor scurtcircuitesau scântei;

- Se interzice aprinderea

lumânărilor în bradul de Cră-ciun.

„Pentru a preîntâmpinaproducerea situaţiilor deurgenţă specifice sezonuluirece trebuie să dăm dovadăde conştiinciozitate şi res-ponsabilitate în respectareaprincipalelor reguli şi măsuride apărare împotriva incen-diilor.

Respectând un set minimde reguli ne apărăm viaţa şibunurile agonisite şi neputem bucura în linişte desărbătorile de iarnă. Solici-tăm locuitorilor comunei Ibă-neşti să supravegheze perma-nent mijloacele de încălzireaflate în funcţiune pentru anu exista pericolul produceriiunui incendiu.”, a precizatdomnul primar ing. RomicăMagopeţ.

Cu ocazia împlinirii a 95de ani de la Marea Unire dela 1 Decembrie 1918, ibă-neştenii s-au reunit cu miccu mare pentru a sărbătoricum se cuvine această zideosebit de importantă pen-tru toţi românii.

Însemnătatea măreţuluiact istoric de la 1 Decembriea fost evocată în cadrul unuiprogram cultural-artistic, încare elevii Şcolii „Ştefan celMare” Ibăneşti, îndrumaţi dedascălii lor (prof. AndreiVitcu, înv. Berechea Mihae-la) au prezentat un recital decântece şi poezii patrioticemenit să trezească în inimiletuturor dragostea de ţară.

La această manifestarecultural-artistică a participatdomnul primar ing. RomicăMagopeţ, împreună cumembrii Consiliului Local,doamna Director prof.Mariana Magopeţ, domnulpreşedintele al AsociaţieiCultul Eroilor Crudu Viorel

şi domnul referent culturalAiacoboaie Viorel.

După intonarea ImnuluiNaţional, domnul primaring. Romică Magopeţ asubliniat în cuvântul săuurmătoarele aspecte: „Ziuade 1 Decembrie 1918 este unmoment de mare importanţăpentru întreaga naţiuneromână care marcheazăbilanţul unei istorii foartezbuciumate şi o încununarea unui mare ideal. Aceastădată reprezintă nu doar uni-rea Transilvaniei cu Româ-nia, ci şi revenirea în grani-ţele ţării a Basarabiei şiBucovinei.

În această zi de mareînsemnătate istorică, gându-rile noastre de apreciere şiprofundă recunoştinţă seîndreaptă către toţi ostaşiiromâni care şi-au dat viaţape câmpul de luptă pentrureîntregirea neamului. Feli-cit cadrele didactice care s-au preocupat îndeaproape să

le insufle elevilor dorinţa dea cunoaşte şi de a descoperimomentele de glorie şi decumpănă a poporului nostru.La mulţi ani România! Lamulţi ani Ibăneşti!”

Preşedintele AsociaţieiCultul Eroilor, domnulCrudu Viorel s-a declaratprofund impresionat despectacolul pregătit de elevişi a precizat că în lupta pen-

tru desăvârşirea unităţiinaţionale a poporului român,comuna Ibăneşti a pierdut pecâmpul de luptă 123 deostaşi.

Festivitatea dedicată săr-

bătoririi acestui eveniment afost încheiată prin depunereaunei coroane de flori laMonumentul închinat eroi-lor, situat în centrul comu-nei.

Măsuri de apărare împotriva incendiilor pe timpul sezonului rece

IBĂNEŞTI: Sărbătoarea Zilei Naţionale a României

CMYK

MMoommeennttuull Comunei Ibăneşti8 Nr. 17 - Ianuarie 2014

Competiţia de handbalfete şi băieţi, face parte dinCalendarul Sportiv al anuluişcolar 2013-2014 şi s-a des-făşurat sâmbătă 30.11.2013la Sala Polivalentă din Doro-hoi, în cadrul OlimpiadeiNaţionale a Sportului Şcolar,

unde au participat echipe dehandbal fete şi băieţi ale uni-tăţilor şcolare din mediulrural în cadrul Cerculuipedagogic al profesorilor deeducaţie fizică si sport dinzona Dorohoi, responsabilfiind d-l profesor Emilian

Pochişcan, arbitrajul fiindrealizat de prof. DanielBotezatu.

Au participat echi-pele reprezentative de han-dbal fete şi băieţi ale Şcoli-lor din Dumbrăviţa, Dersca,Pomîrla şi Lozna.

Competiţia s-a disputat însistem turneu, în final la fete,Şcoala Gimnazială ,,Mihail

Sadoveanu,, DUMBRĂVI-ŢA, îndrumată de prof.Ciprian-Ovidiu CORDU-NEANU, a câştigat întrece-rea, ocupând locul I, după oluptă spectaculoasă cu Şcoa-la Gimnazială „N. Iorga”Dersca, îndrumata de prof.Vasile AFUSOAIE, care aobţinut locul al II-lea, loculIII fiind ocupat de Liceul

Teoretic „A. Basota” Pomîr-la, îndrumată de prof. Flo-rin-Cristian IONEL, iar labăieţi locul I a fost ocupat deLiceul Teoretic „A. Başota”POMÎRLA, locul II - ŞcoalaGimnazială ,,Mihail Sado-veanu,, Dumbrăviţa, iarlocul III - Şcoala Gimnazia-lă „Gh. Popovici” Lozna,îndrumată de prof. L. Guleac

şi V. Temneanu.Echipele reprezentative

de handbal ale Şcolii dinDumbrăviţa la fete şi Pomîr-la la băieţi, s-au calificat lafaza pe judeţ a OlimpiadeiNaţionale a Sportului Şcolar.

La sfârşitul compe-tiţiei s-au felicitat şi oferitdiplome elevilor, echipelorparticipante.

În ultimul timp se vor-beşte din ce în ce mai multdespre siguranţa alimente-lor pe care le consumăm. Înscopul siguranţei alimentaredar şi pentru prevenireazoonozelor (boli ce se trans-mit de la animale la om) şi atoxiinfecţiilor alimentare, seaplică o abordare integratăde tipul “de la furcă la fur-culiţă”. Astfel, pentru ca ali-mentele să fie sigure pentruconsum, se urmăresc toateetapele lanţului alimentar,începând chiar cu producţiafurajelor pentru animale,continuând cu asigurareasănătăţii şi a bunăstării ani-malelor, producţia primară,manipularea, procesarea,depozitarea, transportul şicomercializarea produselorşi a subproduselor de origi-ne animală.

Sănătatea noastră depin-de de siguranţa alimentelorpe care le consumăm, iar“siguranţa alimentelor des-tinate consumului umanconstituie o problemă destat şi o îndatorire pentrutoţi locuitorii ţării”.

Cei care asigură în primă

instanţă respectarea princi-piilor privind siguranţa ali-mentelor sunt crescătorii deanimale prin furajarea şiîntreţinerea corespunzătoa-re a animalelor, prin identi-ficarea şi înregistrarea latimp a animalelor, prin cola-

borarea cu medicul veteri-nar pentru realizarea acţiu-nilor din planul strategic(vaccinări, recoltări deprobe de sânge, tuberculi-nări etc.) şi prin respectareatimpului de aşteptare încazul folosirii unor medica-

mente (unele medicamentese regăsesc sub formă dereziduuri în carne, lapte,ouă astfel că pentru operioadă variabilă în funcţiede produse nu pot fi date înconsum uman).

Bolile care se transmit de

la animale la om prin diver-se căi se numesc zoonoze.Pentru că ne apropiem deCrăciun şi pentru că înaceastă perioadă există tra-diţia sacrificării porcilor, osă abordez câteva problemelegate de trichineloză.Aceasta este o boală parazi-tară cu importanţă deosebităpentru sănătatea publică.

Oamenii se pot îmbol-năvi prin consumul cărniiinfectate insuficient prepa-rate termic. La animaleleinfectate, boala evolueazăadesea fără manifestări cli-nice, larvele de Trichinellase localizează în ţesutulmuscular (cel mai frecventîn limbă, muşchii intercos-tali, diafragmă) unde for-mează chisti în interiorulcărora pot supravieţui aniîntregi. Tratamentul la ani-male nu se practică, punân-du-se accent pe prevenire,în acest sens realizându-sederatizări, prepararea termi-că a hranei pentru porci,prevenirea canibalismuluietc.

La oameni trichinelozase manifestă iniţial prin dia-

ree, greaţă, vomă, dureriabdominale urmate defebră, dureri musculare,edeme faciale.

Pentru prevenirea infes-tării oamenilor se realizeazăexamenul trichineloscopical cărnii porcilor sacrificaţi.Pentru aceasta se recolteazăfragmente de muşchi dia-fragmatici, intercostali etc.care vor fi examinate la tri-chineloscop. Examenul sepoate realiza la Circum-scripţia Sanitar Veterinarăde către medicul veterinar.

Vă recomand astfel efec-tuarea examenului trichine-loscopic şi prepararea ter-mică corespunzătoare a căr-nii de porc.

O veche filozofieindiană spune că “suntemceea ce mâncăm”aşa că hai-deţi să ne respectăm orga-nismul în primul rând şi săîi respectăm pe cei din jurulnostru prin îndeplinireaobligaţiilor morale dar şilegislative privind siguranţaalimentelor.

Medic veterinar,Dr. Alboiu Maria

Alexandra

Siguranţa alimentelor – TRICHINELOZA

Olimpiada naţională a sportului şcolar Handbal gimnaziu – mediul rural

Faza intercomunală pe cerc pedagogic

FETEPorfireanu Ioana cl. VIIStan Amalia cl. VIIIAtomei Dana cl. VIIOstafe Sorina cl. VIIIoniţă Iemima cl. VIIPopoi Corina cl. VIIAmarine Mihaela cl. VIII Ioniţă Sanda cl. VIAmarine Cristina cl. VIIBatir Bianca cl. VIIINazare Denisa cl. VIŢibichi Denisia cl. VII

BĂIEŢIMocanu Silviu cl. VIIManiga Alexandru cl. VIIIAzoicăi Andrei cl. VIII Carp Bogdan cl. VII Vezureanu Eduard cl. VIIIŞuhan Ionuţ cl. VIIIVasilcu Adelin cl. VIITudosă Gabriel cl. VIII

Elevii componenţi ai echipei reprezentative

de handbal fete şi băieţicare au reprezentatşcoala noastră sunt: