Suport de curs

Animator centre de vacanță

Formatori: Prof. Popa Vladimir Prof. Rădulea Bogdan

• Termenul de animator provine din cuvântul latin animus care se traduce „suflet”, aceasta înseamnă că el este sufletul publicului cu care lucrează.

• Animatorul de centre de vacanţă este persoana însărcinată să încadreze grupuri de copii cărora le propune activităţi în timpul liber, jocuri, activităţi manuale, ieșiri, facilitează relaţiile între membrii unui grup, suscită emulaţia, interesul.

Ce este animatorul?

Organizarea activităţii începe cu programarea acesteia şi se continua până la evaluarea finală. Animatorul coordonează, monitorizează şi întocmeşte un raport privind activitatea în derulare. Principiile de lucru ale animatorului sunt cele ale toleranţei, autonomiei individuale, responsabilităţii sociale, respectării drepturilor copilului.

Animatorul îşi organizează activitatea în cadrul unui proiect general al asociaţiei sau fundaţiei non-guvernamentale din care face parte şi în cadrul căreia lucrează, în funcţie de nevoile publicului.

Atributii: Asigura

siguranta participantilor la

activitati

Stimulează participarea voluntară la

activităţi, desfăşoară

activităţile de animaţie şi

dezvoltă comportamentul

pozitiv al participanţilor

Gestionează activităţile zilnice ale

participanţilor

Stabileşte obiectivele activităţii şi lucrului în echipă.

Responsabil cu materialele si

dotarile aferente

amenajează spaţiile de

desfăşurare a activităţilor

Urmăreşte respectarea regimului de

viaţa al participanţilor

şi evaluează activitatea grupului

Aplică normele de protecţie a muncii, PSI, si procedurile de

urgenta si evacuare

Previne situaţiile de risc pentru

participanţi si acorda primul

ajutor

Conceptul de animație. Tipologie și tehnici de animație

• Turismul a apărut şi s-a dezvoltat ca urmare a societăţii umane, ca răspuns la nevoile,

aşteptările celor ce au călătorit, aceştia având ca factor declanşator diferite motivaţii. Aşa cum

turismul, prin formele sale, s-a dezvoltat, tot aşa au evoluat, în decursul timpului şi componentele

acestuia, ca răspuns la continua diversificare a nevoilor specifice ale clienţilor, devenind în unele

situaţii chiar un factor declanşator al comportamentului de cumpărare.

Produsul turistic a devenit un univers complex, care înglobează multiple elemente materiale şi imateriale, un ansamblu eterogen de activităţi concretizate în servicii, care antrenează o multitudinede categorii de personal şi îmbină în mod armonios realitatea cu reveirea, obligându-l pe client „să viseze” de două ori acelaşi vis, o dată înainte de a cumpăra produsul şi a doua oară, pentru mai mult sau mai putin timp, după „consumul” acestuia.

Cunoscând realităţile şi tendinţele societăţii moderne, realizatorii de pachete de servicii turistice şi prestatorii de servicii specifice au adaptat oferta pentru a putea răspunde la cele mai exigente şi variate cerinţe ale consumatorilor din turism.

Elementele care compun produsul turistic pot fi privite ca elemente declanşatoare ale motivaţiei, ca de exemplu: atracţiile turistice, factorii de cură, structura serviciilor oferite, standardele de servicii, atmosfera plină de căldură şi atitudinea atentă a personalului; sau, ca elemente de susţinere şi materializare a nevoilor de bază, ca de exemplu: serviciile de transport şi alte servicii considerate de bază sau suplimentare, toate acestea fiind învăluite într-o aură fascinantă, de cele mai multe ori, care induce o stare de bine, având în unele cazuri efectul unui drog. Sub aspect pur tehnic modelul de produs turistic oferit clienţilor cuprind: elemente de potenţial turistic ale destinaţiei, naturale sau antropice, servicii de transport, cazare şi alimentaţie, precum şi servicii de agrement sau alte servicii specifice în funcţie de natura produsului şi de solicitările clienţilor.

Animaţia a apărut şi s-a dezvoltat ca o componentă a agrementului, având ca scop petrecerea în mod plăcut şi de celel mai multe ori şi util a timpului liber a turiştilor, atât pe perioada colătoriei cât şi în timpul sejurului.

Termenul de animaţie provine din limba greacă de la verbul „anima” care se traduce prin „a da viaţă” şi este utlizat în mai multe domenii ca: cinematografie, marketing, management şi începând cu anii ’60 şi în turism, perioada din care datează şi primele definiţii date conceptului de animaţie în turism. La fel ca şi sensul acţiunii desemnate de verbul a da viaţă, respectiv a anima, rolul animaţiei în turism este de a da viaţă activităţilor de agrement, a antrena mai mult sau mai puţin activ participanţii la acţiunile programului turistic.

Animaţia în turism poate fi privită ca o tehnici de organizare a activităţilor menite să antreneze participarea turiştilor în scopul de a petrece util şi plăcut timpul, de a se distra, de a se relaxa activ dând posibilitatea tuturor de a-şi exprima personalitatea şi spiritul creativ. Conceptul de animaţie în turism nu reprezintă o simplă dezvoltare a activităţilor de agrement, liberul acces al turistului la mecanismul formelor de agrement sau un simplu exerciţiu de creativitateci constituie un proces complex de dezvoltare a comunicării umane şi a vieţii sociale prin metode de integrare semidirective, un mod de dezvoltare a personalităţii umane sub aspect cultural, etic, moral şi estetic.

• transformă turistul din simplu spectator în participant activ la desfăşurarea programelor propuse

• integrarea întro formulă de viaţă socială (grup) a activităţilor desfăşurate

• prezenţa animatorilor – care reprezintă personalul specializat ce însufleţeşte grupul (colectivitate), producând antrenul şi buna dispoziţie

Diferenţa dintre

animaţie şi agrement:

• după locul de desfăşurare:

• animaţie specifică structurilor de primire (hotel, restaurant )

• animaţie specifică activităţii de turism (care poate interveni în toate momentele consumului turistic: în mijloacele de transport, în staţiuni)

Tipologia animaţiei:

după natura activităţilor desfăşurate (care sunt identificate de unii autori şi cu tehnicile de animaţie):

animație sportivă: lecţii, cursuri de gimanstică, aerobică, sporturinautice, ski, tenis, echitaţie, golf, înot, plonjări subacvatice, yoga, concursuri sportive între turişti.

animație de divertisment: organizarea de seri distractive, concursuri distractive între turişti (de abilităţi karaoke), organizarea de baluri costumate sau mascate, seri de discotecă şi concursuri: Miss Hotel (Staţiune), cea mai frumoasă şi originală rochie de seară, cel mai bun dansator sau pereche de dansatori, aniversarea zilei de naştere a turiţtilor (surpriză), parada modei organizată de turişti.

animație socio – culturală: organizarea unor spectacole realizate cu participarea turiştilor, teatru, seri muzicale, programe cu tematică variată, realizarea de filme şi diapozitive de către turişti şi prezentarea lor, ateliere de creaţie (pictură, ceramică, meşteşuguri), organizarea unor demonstraţii pe teme de gastronomie românească, regională, din diferite ţări, conversaţii dirijate cu animatori calificaţi pe diferite teme ştiinţifice, literare, concursuri pe diferite teme cu participarea turiştilor (muzică, literatură, poezie, dans etc) cu acordarea de premii câştigătorilor.

după vârsta participanţilor:

animaţie pentru copii

animaţie pentru tineret

animaţie pentru adulţi

animaţie pentru vârsta a treia

Desfășurarea activității de animație presupune:

existenţa unor echipamente adecvate activităţilor desfăşurate

diversificarea programelor de animaţie şi adaptarea lor la cerinţele diferitelor segmente de turişti

existenţa unor animatori care trebuie să aibă următoarele calităţi: o pregătire complexă, spointaneitate, fin psiholog, simţul umorului, multiple abilităţi (sportive, de îndemânare etc)

Funcțiile animației

Animaţia în turism este o activitate complexă cu

multiple implicaţii în plan social, economic, cultural

şi psihologic.

Funcţiile animaţiei din punct de vedere al

turistului:

satisfacerea nevoii sale fizice de: odihnă, recreere, mişcare

descoperirea, punerea în valoare, dezvoltarea

capacităţilor sale

comunicare, relaţii sociale, sporirea volumului de

cunoştinţe

Funcţiile animaţiei din punct de vedere al organizatorului:

este un factor de competitivitate a staţiunilor sau unităţilor, de creştere a atractivităţii prin diversificarea ofertelor

un mijloc de individualizare a produsului, de personalizare a destinaţiilor având efecte stimulative asupra intensificării circulaţiei turistice

reprezintă o sursă importantă de încasări, de creştere a eficienţei economice,

contribuie la prelungirea sezonului, la atenuarea sezonalităţii atractivităţii, creşte posibilitatea de petrecere a timpului liber, reduce sensibil dependenţa ofertei de cadrul natural

o soluţie pentru contractarea insatisfacţiei turiştilor în perioadele în care condiţiile climaterice nu permit desfăşurarea activităţilor care au motivat deplasarea: practicarea curei balneo-marine, sporturilor de iarnă.

Planificarea activităţii de animaţie• Managerul de animaţie stabileşte programe de animaţie pentru tot sezonul, fiind preocupat pentru:

stabilirea formelor de animaţie: culturală, sportivă, de recreere, pentru copii

stabilirea numărului de spectacole ce vor fi montate (în unele hoteluri se pot monta până la 14

spectacole pe sezon)stabilirea fecvenţei de repetare a programelor (se

repetă la 2-3 săptămâni)

stabilirea listei de materiale necesare pentru realizarea activităţilor de animaţie.

Animatorul are atribuţii complexe care rezultă din însăşi natura activităţii animatorului. Atribuţiile acestuia sunt stabilite de către managerul de animaţie (unde este cazul) şi de conducerea hotelului sau a agenţiei de turism, în funcţie de structura clienţilor, natura activităţii de animaţie.

Atribuţiile animatorului

specifice fiecărei etape de realizare a programelor de animaţie

sunt:

Organizarea programelor de animație:

se documentează

asupra caracteristicilor

serviciilor turistice şi

hoteliere care fac parte din

produsul oferit turiştilor şi specificul turiştilor

stabileşte structura

activităţilor de animaţie şi

modalităţile de realizare

concepe structura şi conţinutul

programelor

stabileşte necesarul de

materiale, echipamente,

decoruri pentru

realizarea programelor de animaţie

identifică colaboratorii

interni şi externi,

necesari pentru

realizarea programelor şi ia contact cu

aceştia

se ocupă de procurarea

costumelor şi de realizarea

afişelor, programelor şi

a celorlalte materiale

informative

Prezentarea și susținerea

programelor de animație:

urmăreşte respectarea programului

se preocupă pentru a trezi

interesul participanţilor

evaluează participanţii şi

adaptează programul la

specificul acestora

susţine programe artictice

individual şi în grup

organizează şi supervizează

jocuri şi activităţi sportive

organizează şi animă jocurile de societate şi programele de

dans

organizează şi animă

concursuri şi tombole

adaptează programele în

funcţie de preferinţele

participanţilor

Asigurarea realizării

programelor în condiții de securitate:

concepe programe care să nu prezinte elemente de

risc

evaluează factorii de risc

în etapa de realizare a produselor

urmăreşte asigurarea unor

condiţii de maximă

securitate pentru

participanţi

evită cu atenţie participarea la

program a persoanelor care prezintă factori de risc

Evaluarea calității programelor și anivelului de

audiență:

evaluează numeric participanţii la

program

sondează opinia participanţilor

Realizarea activității administrative:

întocmeşte statistici specifice

întocmeşte rapoarte de activităţi

ţine evidenţa programelor realizate

şi a activităţilor desfăşurate de colaboratori.

Rolul

animatorului

Rolul animatorului este acela de a activa alturi de participanti in situatii de invatare experientiala atat in cadrul non-formal cat si informal. Este cel care da energie procesului de invatare si inspira cu entuziasm participantii la acest proces.

Într - o oarecare măsură, credem că stilul, aşa cum este el definit ca tehnică de prezentare, este irelevant: aproape tot ce facem este acceptabil atâta vreme cât îi ajută pe participanţi să înveţe sau, cel puţin, nu obstrucţionează învăţarea. Dar stilul se referă de asemenea şi la ideile şi convingerile care stau în spatele a ceea ce facem. Pot fi legate de aspecte privind autoritatea, controlul şi obedienţa. Pot avea legătură cu evaluarea inteligenţei sau motivaţiei unui anumit grup de participanţi. Indiferent care sunt convingerile dumneavoastră, acestea vor afecta modul în care instruiţi şi pe acela în care învaţă participanţii. În consecinţă, este important să fiţi conştient de ideile şi convingerile dumneavoastră pe care le aduceţi în calitate de animator, pentru a şti de ce procedaţi astfel.

Etapele formarii echipei

Echipa reprezinta in consecinta un ansamblu de persoane care se aduna pentru un scop comun

si care interactioneaza la diferite nivele.

Echipa joaca un rol foarte important pentru ca:

constituie cel mai

important mijloc de

socializare si integrare sociala

contribuie decisiv la

trasmiterea valorilor unei

societati

ofera membrului

grupului securitate si mijloace de

afirmare

raspunde nevoilor de asociere si

de apartenenta

grupul se prezinta ca un mediu si

mijloc de invatare a unor roluri

sociale

formeaza competente

de autoevaluare

prin comparatie cu ceilalti membri ai grupului

poate contribui la dezvoltarea cunostintei de sine si

membrilor sai

este modalitate de afirmare

sociala.

Comunicarea in animatie• Comunicarea se defineste ca procesul prin care se transmit informatii de la

un emitator la un receptor prin utilizarea unui sistem de semne si simboluri.

Procesul de comunicare

Comunicarea poate fi de mai multe tipuri:

Comunicarea verbala: cuvinte, vorbe

Comunicarea paraverbala: ritm, ton, intensitate, volunm sublinieri,

pauze

Comunicare non verbala‐ : pozitie, postura, cotact vizual, zambet, gesturi, miscare, imbracaminte, spatiu personal, expresivitate;

Ascultarea este una dintre cele mai importante şi cele mai dificile elemente ale procesului de comunicare. Tindem să ne concentrăm mai mult pe ceea ce spunem decât pe ceea ce spun ceilalţi, astfel pierzând esenţa comunicarii: schimbul de informaţii

Când comunicăm, avem nevoie cu toţii să verificăm că interlocutorul nostru ne ascultă, cu alte cuvinte,

avem nevoie de feedback sau răspunsuri care să ne permită să verificăm că procesul de comunicare este

corespunzător dezvoltat şi că putem continua să îl dezvoltăm.

Cu toate acestea, uneori uităm să transmitem răspunsuri sau semne de a fi ascultaţi, uneori uităm să ascultăm, iar

acest lucru afectează dezvoltarea corespunzătoare a procesului de comunicare.

Imaginaţi-vă că îi povestiţi unui coleg de muncă despre vacanţele de vară. Îi oferiţi detalii despre locurile pe care le-aţi vizitat, despre oamenii pe care i-aţi întâlnit….şi nu se va uita la voi, nu va spune nimic, chiar îţi întoarce spatele şi

continuă să muncească. Veţi crede probabil că această persoană nu vă ascultă şi vă veţi opri din vorbit. Evident în acest caz nu vom vorbi de comunicare,

deoarece nu este niciun raspuns sau feedback de la cealaltă persoană.

Credeţi că vă ascultă colegul?

Credeţi că vă aude colegul?

În situaţia anterioară putem afirma că, colegul va aude dar nu vă ascultă. Cu alte cuvinte, nu există nici o îndoială că colegul percepe vibraţii sonore, dar nu procesează, interpretează şi/sau înţelege informaţia pe care i-o transmiteţi.

Termenii de “auzire” şi de “ ascultare” se

referă la două concept diferite:

auzirea se referă la percepţia vibraţiilor

sonore

ascultarea se referă la acţiunea de a înţelege şi

interpreta ceea ce se aude.

Termometrul nivelelor de ascultare

Ascultarea activă: Ascult acordând atenţie elementelor verbale şi non verbale.

Ascultarea verbală: Ascult fiind atent la cuvinte, dar nu mă bazez pe elementele non verbale.

Ascultarea competitivă: Ascult dar constant întrerup, deoarece sunt mai interest să vorbesc.

Ascultarea deconectată:Pare să ascult dar numai corpul meu participă la procesul de comunicare.

Auzirea: Sunetele ajung la urechea mea, dar nu le interpretez.

• Procesul de feedback înseamnă a descrie altei persoane comportamentul acesteia şi ceea ce aţi simţit ca reacţie la acest comportament. Un proces de feedback reuşit este un proces prin care se oferă ajutor, este un proces de învăţare.

Ce este procesul de feedback?

Care este scopul procesului de feedback?

A transmite şi a recepţiona prin feedback este un proces de învăţare atât pentru emitent cât şi pentru receptor. Un feedback constructiv determină conştientizarea subiectului, îi oferă acestuia opţiuni şi posibilitatea de a alege, încurajează activitatea de dezvoltare personală. Un feedback constructiv nu înseamnă în mod necesar un feedback pozitiv; un feedback negativ, în condiţiile în care este bine realizat, poate constitui un instrument de învăţare util şi eficient. Un feedback distructiv este ceea ce se transmite într un mod neinspirat şi prin care, în loc să se transmită subiectului informaţii utile şi posibilitatea de a le folosi în procesul de învăţare, i se induce acestuia un sentiment neplăcut şi prea puţine sau nici o informaţie utilă în procesul de învăţare.

Procesul de feedback se manifestă în câteva moduri:

conştient – încuviinţarea prin semne

inconştient – privirea în

gol pe fereastră, aţipitul.

spontan – “excelent”,

“mulţumesc mult”

cu solicitudine – “da, mi a fost

de folos”, “am avut ce

învăţa”

vebal – “nu”, “da”

non verbal – plecarea,

continuarea atentă a

procesului de învăţare

formal – o formă de

evaluare, un exerciţiu de

evaluare

informal – aplaudat,

mângâiat pe spate

Caracteristicile unui feedback corect

Fii descriptiv, nu evaluativ: Concentraţi - vă asupra ceea ce a făcut interlocutorul,

decât asupra interpretării pe care o daţi dvs. comportamentului său.

Fii concret: Comentariile generale nu sunt foarte utile pentru

dezvoltarea aptitudinilor subiectului, din cauză că nu furnizează suficiente detalii care să se constituie ca

surse de învăţare. Comentarii ca: “aţi fost grozavi”, nu sunt folositoare în termeni de învăţare decât dacă se indică o singură persoană ca subiect al acestora. Este

foarte dificil să acţionezi ţinând seama numai de informaţii sau comentarii generale.

Descrie propriile reacții spunând persoanei cu care comunici ce ai văzut sau auzit şi efectul pe care l a avut asupra ta: Comentariile simple ca: “bine”, “rău” nu au un caracter informativ şi ca judecăţi de valoare determină o atitudine defensivă. De exemplu: “ Simt că eşti într adevăr interesat şi preocupat din tonul vocii şi după modul în care asculţi”, este mai probabil să să fie util decât “ a fost bine, am fost mulţumit”.

Vorbeşte despre lucruri care pot fi schimbate: A realiza un proces de feedback cu o persoană în legătură cu lucruri asupra cărora nu şi poate exercita controlul nu este doar nefolositor, dar şi lipsit de sens. De exemplu: “Nu mi place nasul tău sau faptul ca eşti chel” nu oferă informaţii pe baza cărora persoana respectivă să poată acţiona şi chiar o contrariază pe aceasta, făcând greu de realizat un feedback constructiv. Altfel, informaţii ca “ M ar fi ajutat mai mult dacă ai fi zâmbit…”, indică o persoană care se poate îndrepta.

Este bine plasat în timp: Realizarea procesului de feedback este mai utilă când are loc cât mai curând după consumarea evenimentului, astfel încât acesta să poată fi uşor rememorat. Este important să fii sigur că receptorul este gata la timp pentru realizarea procesului de feedback; de aceea, în anumite situaţii, este mai potrivită amânarea procesului.

Oferă alternative: În situaţia în care oferi un feedback negativ, sugestiile despre cum trebuia procedat altfel sunt de cele mai multe ori mai bune decât simpla critică. Transformă procesul de feedback negativ într o sugestie pozitivă. De exemplu: “Faptul că aţi continuat să lucraţi când Bill vi s - a alăturat a părut neospitalier din partea voastră. Cred că dacă v aţi fi oprit pentru un moment să l salutaţi si dacă v aţi fi prezentat i ar fi fost mai uşor să se integreze in grup.”

Verifică: Nu presupune a priori că feedback ul oferit este înţeles clar şi că mesajul primit este mesajul pe care intenţionai să l transmiţi. Este util, de asemenea, dacă este posibil, să testezi acurateţea procesului de feedback verificând dacă este împărtăşită doar o părere sau o întreagă concepţie.

Asumă i feedback ul: ‐ ‐ A oferi o păreri universale de tipul “tu eşti…”este o capcană des întâlnită în procesul de transmitere de feedback. Tot ce putem oferi de fapt unei persoane este propria noastră experienţă legată de relaţia cu această persoană la un moment dat; este important să ne asumăm responsabilitatea pentru feedback ul oferit. Începând cu “Eu” sau “După părerea mea” eviţi impresia că eşti un judecător.

Nu exagera: Este important să oferi moderat feedback. Când eşti solicitat să oferi comentarii şi păreri există tentaţia de a spune totul copleşind receptorul, în loc să selectezi cele mai utile şi potrivite informaţii pentru acesta. Lasă deschisă posibilitatea ca receptorul să ceară el însuşi mai multe informaţii, dacă este cazul.

Oferă receptorului încă o şansă: Procesul de feedback care impune o schimbare sau constrânge cealaltă persoană determină o reacţie de rezistenţă a acesteia sau, în cazuri limită, deteriorarea relaţiilor personale. Procesul de feedback nu presupune să spui oamenilor cum să fie ca să se asemene cu tine. Un feedback bine realizat oferă informaţii despre modul în care oamenii se influenţează unii pe alţii, ţinând seama de drepturile şi posibilitatea lor de a alege între a acţiona sau nu în funcţie de feedback ul primit. Procesul de feedback nu trebuie să prescrie schimbarea cu orice preţ, ci să determine examinarea consecinţelor deciziei de a schimba sau nu.

Întrebările în primul rând: Un feedback dogmatic constituie un obstacol si nu este util din moment ce determină adoptarea unui punct de vedere opus. Este mult mai util să ajuţi receptorul să gândească în legătură cu comportamentul său prin întrebări care să i prilejuiască reflecţia decât prin simple declaraţii.

• Când suntem la capătul receptor al procesului de feedback ne putem ajuta pe noi înşine încurajîndu l pe emitent să şi folosească aptitudinile descrise mai sus. Ne putem ajuta singuri folosind cât mai bine procesul de feedback prin:

Recepționarea feedbackului

Ascultare – recepţionarea unui feedback poate fi neplăcută, dar acesta nu constituie un dezavantaj în comparaţie cu faptul de a nu şti ceea ce alţii gândesc sau simt în legătură cu tine. Oamenii au păreri despre tine şi percepţii ale comportamentului tău şi poate fi util să fii conştient de ele. Altfel, este important să ţii minte că eşti îndreptăţit să ai propria ta părere şi că poţi alege să ignori informaţii cu o semnificaţie minoră, irelevante sau referitoare la un comportament pe care doreşti să l menţii din alte motive.

Fii sigur că înțelegi – fii sigur, înainte să răspunzi, că ai înţeles ceea ce ţi s a spus. Dacă tragi pripit concluzii, devii defensiv sau treci la atac, poţi împiedica oamenii să ti ofere feedback sau nu l mai poţi valorifica. Verifică dacă ai înţeles feedback ul care ţi a fost transmis; o metodă bună ar fi aceea de a parafraza sau repeta emitentului ceea ce ţi s a spus.

Verifică împreună cu ceilalți – dacă te bazezi pe o singură sursă de informaţii poţi ajunge la o concluzie particulară despre care să crezi că este împărtăşită de toată lumea. Verificând un feedback împreună cu alţii, poţi observa dacă aceştia au perceput diferit relaţia cu tine; astfel obţii o opinie despre tine mai bine evaluată şi poţi păstra feedback ul pe viitor.

Cere să primeşti feedback – dacă nu primeşti feedback vei fi nevoit să l ceri şi să l ajuţi într adevăr pe receptor să ţi ofere un feedback util. Uneori poţi primi un feedback limitat la un aspect al comportamentului şi este posibil să ai nevoie de un feedback pe care îl consideri mai util, dar pe care să nu l primeşti. Nu considera pe fiecare capabil să ţi ofere un feedback reuşit; a oferi feedback poate fi neplăcut şi dificil pentru oamenii neobişnuiţi cu acest proces, care poate au chiar ei nevoie de ajutor în acest sens.

Nu- l irosi – avem cu toţii nevoie să ştim care este rezonanţa pe care comportamentul nostru o provoacă în ceilalţi oameni, fără de care nu avem decât propria versiune pe care să ne putem baza. Procesul de feedback are o importantă contribuţie la dezvoltarea personală. Primind feedback este important să i stabileşti valoarea, consecinţele ignorării sau folosirii lui, sau ceea ce urmează să fie făcut ca rezultat al primirii acestuia. Dacă nu luăm decizii active pe baza acestuia, atunci procesul de feedback este irosit.

Nu uita să mulțumeşti – vei beneficia de pe urma primirii acestui feedback, iar persoanei respective este posibil să i fi fost dificil să l realizeze; întărirea acestei practici este de mare valoare pentru orice relaţie şi în orice organizaţie.