Elena Violeta DRĂGOI

PREŢURI

ŞI

CONCURENŢĂ

Note de curs

1

CUPRINS

Capitolul 1. PREŢUL ŞI FUNCŢIILE SALE

1.1. Conceptul de preţ 1.2. Teoriile preţului 1.2.1. Teoria obiectivă a preţului

1.2.2. Teoria subiectivă a pretului1.2.3. Teoria mixtă sau teoria contemporană

1.3. Funcţiile preţului în economia concurenţială 1.4. Categorii şi forme de preţuri 1.5. Relaţiile dintre preţuri

Capitolul 2. MECANISMUL PREŢURILOR

2.1. Factori de influenţă2.2. Mecanismul preţurilor

2.2.1.Abordarea sistemică a preţurilor 2.2.2. Interdependenţa piaţă-preţ

2.2.2.1. Piaţa2.2.2.2. Cererea2.2.2.3. Oferta2.2.2.4. Interacţiunea cererii cu oferta şi formarea echilibrului pieţei2.2.2.5. Preţul liber – preţ de echilibru al pieţei

Capitolul 3. STRATEGIILE DE PREŢ ALE OFERTANŢILOR

3 .1 . Strategii de preţ funcţie de tipul pieţei 3.1.1 . Formarea preţului în condiţii de monopol

3.1.2. Formarea preţurilor în situaţia monopsonulu3.1.3. Formarea preţului în situaţia concurenţei monopolistice3.1.4. Formarea preţului în situaţia oligopolului3.1.5. Formarea preţului în situaţia concurenţei perfecte3.1.6. Limitele schemelor teoretice ale strategiilor de preţ3.1.7. Formarea preţului în economiile cu concurenţă puternică

3.2. Strategii de preţ funcţie de gradul de noutate al produselor3.3. Strategia fixării preţurilor de către stat3.4. Strategii de preţ diferenţiate după elasticitatea cererii funcţie de preţ

Capitolul 4. PROTEJAREA CONCURENŢEI ECONOMICE

1.1. Necesitatea concurenţei1.2 Reglementarea concurenţei

2

3.3 Practicile anticoncurenţiale3.3.1. Întelegerile cu caracter anticoncurenţial3.3.2. Folosirea în mod abuziv a poziţiei dominante3.3.3. Concentrările economice

Capitolul 5. PRACTICI ANTICONCURENŢIALE BAZATE PE PREŢ

4.1 Fixarea concertată a preţurilor4.2 Preţurile de revânzare4.3 Preţurile de ruinare4.4 Preţurile de discriminare4.5 Preţurile de dumping

CAPITOLUL 6. FORMAREA PREŢURILOR ÎN ÎNTREPRINDERE. METODE BAZATE PE COSTURI

6.1. Fixarea preţului – obiectiv al politicii întreprinderii.6.2. Rolul costurilor în fundamentarea preţurilor 6.2.1. Relaţia dintre cost şi preţ în economia de piaţă 6.2.2. Conceptul şi tipurile de costuri 6.2.2.1.Tipuri de costuri folosite în fundamentarea preţurilor6.3. Metode de fixare a preţurilor pe baza costurilor6.4. Instrumente specifice metodelor de fundamentare a preţurilor pe baza costurilor 6.4.1. Pragul de rentabilitate 6.4.1.1. Analiza pragului de rentabilitate pe baza volumului producţiei în unităţi cantitative 6.4.1.2. Analiza pragului de rentabilitate pe baza totalului vânzărilor exprimate în unităţi monetare 6.4.2.Tipuri de marje utilizate în fundamentarea preţurilor

CAPITOLUL 7. SISTEMUL PREŢURILOR ÎN ROMÂNIA7.1. Direcţiile principale ale reformei în domeniul preţurilor

7.2. Mecanismul de formare a preţurilor în cadrul economiei de piaţă

CAPITOLUL 8. FORMAREA SI FUNDAMENTAREA PRETURILOR EXTERNE

8.1. Defnitia si continutul preturilor internationale8.2. Interactiunea preturilor externe cu preturile interne8.3. Factorii de formare si modificare a preturilor externe8.4. Formele preturilor externe8.5. Fundamentarea preturilor externe8.6. Metode de deteminare ale preturilor externe:

3

Capitolul 9. PARTICULARITĂŢI ALE FORMĂRII PREŢURILOR IN UNELE SECTOARE ECONOMICE

9.1. Preţurile producătorilor pentru oferta internă9.2. Preţurile comercianţilor pentru oferta internă9.3. Preţurile din comerţul exterior9.4. Preţurile de pe piaţa bursieră9.5. Preţurile din domeniul construcţiilor9.6. Particularităţile formării preţurilor produselor agricole9.7. Preturile in alimentaţia publică9.8. Preţurile serviciilor

Capitolul 10 FUNDAMENTAREA ŞI ACTUALIZAREA PREŢURILOR DE OFERTĂ

10.1 Fundamentarea şi actualizarea preţurilor de ofertă pe baza costurilor de producţie10.2 Fundamentarea şi actualizarea preţurilor de ofertă pe baza valorii de intrebuinţare10.3 Fundamentarea tarifelor

Capitolul 11 METODE DE CORELARE A PREŢURILOR

11.1 Alegerea produsului etalon 11.2. Metode de corelare a preţurilor 11.2.1. Corelarea preţurilor prin compararea parametrilor valorii de întrebuinţare 11.2.2. Corelarea preţurilor prin compararea costurilor 11.2.3. Corelarea preţurilor în cadrul grupelor omogene de produse 11.2.4. Corelarea preţurilor prin metoda agregării

CAPITOLUL 12 SISTEMUL INFORMAŢIONAL AL NIVELULUI ŞI EVOLUŢIEI PREŢURILOR

12.1. Definiţia şi conţinutul sistemului informaţional12.2. Modalităţi de exprimare şi calcul a indicilor12.3. Tipurile fundamentale de indici ai preţurilor12.4. Structura sistemului informaţional al preţurilor şi tarifelor 12.4.1 Subsistemul informaţional al preţurilor cu ridicata ale produselor

industriale 12.4.2. Subsistemul informaţional al preţurilor de consum şi tarifelor

populaţiei

4

12.4.3. Subsistemul informaţional al preţurilor produselor agricole 12.4.4. Subsistemul informaţional al preţurilor externe

Capitolul 13 PREŢURILE ŞI TARIFELE REGLEMENTATE

13.1. Reglementarea preţurilor în domeniul energiei electrice 13.2. Reglementarea preţurilor în sectorul comunicaţiilor

13.3.Modul de reglementare şi de control al tarifelor pe piaţa serviciilor poştale

Capitolul 14 REGLEMENTAREA ACHIZIŢIILOR DE STAT

14.1 Principiile pe baza cărora se atribuie contractul de achiziţie publică14.2 Excepţii de la regula organizării achiziţiilor publice14.3 Proceduri de atribuire a contractului de achiziţie publică

Capitolul 15 REGLEMENTAREA VÂNZĂRILOR PROMOŢIONALE

Capitolul 16 REGLEMENTAREA AJUTORULUI DE STAT

5

Cap.1. PREŢUL ŞI FUNCŢIILE SALE

1.1. Conceptul de preţ

Definit în termenii cei mai generali, preţul reprezintă o sumă de bani primită sau plătită pentru cedarea, respectiv obţinerea unui bun sau serviciu. Sub aspect economic, preţul este expresia bănească a valorii bunurilor sau serviciilor care fac obiectul schimbului şi constituie o categorie economică.

Preţul exprimă relaţiile băneşti care apar şi se derulează între agenţii economici, între aceştia şi populaţie, între cetăţeni, între diferite firme şi state etc., cu privire la exprimarea în bani a valorii mărfurilor care fac obiectul schimbului.

În condiţiile contemporane preţul este un instrument al pieţei reprezentând cantitatea de monedă pe care cumpărătorul este dispus şi poate să o ofere producătorului în schimbul bunului pe care acesta poate sa i-l ofere pe piaţă şi exprimă, în cea mai mare măsură sub aspect calitativ şi structural, un ansamblu de informaţii furnizate reciproc de către participanţii la schimb, în funcţie de raportul dintre cerere şi oferta, pe de o parte, şi în cadru legislativ, pe de alta parte, având caracter dinamic, divers şi reglementat.

O definiţie a preţului, unanim acceptată este cea formulată încă din antichitate de către Aristotel şi Xenofon care reprezintă preţul ca o cantitate de monedă pe care cumpărătorul este dispus şi o poate oferii producătorului (vânzătorului) în schimbul bunului pe care acesta i-l prezintă pe piaţă. Acesta este preţul absolut. De obicei preţul este exprimat în termeni băneşti (preţ absolut), dar poate fi exprimat în termenii cantităţii din alt bun la care trebuie să renunţe pentru procurarea produsului necesar (preţul relativ).

Indiferent de optica sub care este privit, preţul măsoară ceva. La întrebarea “ce măsoară preţul” principalele şcoli economice au dat explicaţii diferite cunoscute ca teorii ale preţului.

1.2. Teoriile preţului

Teoria obiectivă a preţului

În teoria economică clasică, preţul exprimă valoarea economică a bunurilor supuse tranzacţiilor, valoare determinată de consumul de factori de producţie şi de remuneraţiile revendicate de către posesorii acestora.

Teoria obiectivă a valorii are la bază munca încorporată în marfă pe de o parte, iar pe de altă parte utilitatea mărfii.

Această teorie a fost elaborată şi susţinută de reprezentanţii de seamă ai economiei politice clasice: William Petty, Adam Smith şi David Ricardo.

Munca este considerată, în opinia economiştilor clasici, ca fiind singura măsură reală ce poate servi la aprecierea şi compararea valorii tuturor mărfurilor. Ea constituie preţul real (natural) al unei mărfi, în timp ce cantitatea de bani care o măsoară defineşte preţul nominal. Dar în preţ intervin elemente de acumulare a

6

capitalului (renta, profit) şi de fiscalitate, care modifică raportul dintre preţul natural ale mărfurilor şi conţinutul său exprimat în costul muncii.

În ceea ce priveşte utilitatea mărfii, aceasta este dependentă de carecteristicile intrinseci ale produsului dar şi de suficienţa cantitativă a acestuia.

Teoria subiectivă a preţului

Şcoala neoclasică a fundamentat teoria subiectivă a preţului după care acesta este determinat de utilitatea marginală şi raritatea bunului, de cantitatea în care bunul se afla comparativ cu trebuinţele şi cererea solvabilă. Valoarea economică şi preţul unui bun sunt cu atât mai mari cu cât el are o utilitate marginală mai mare şi este mai rar.

Conform teoriei utilităţii marginale valoarea unei mărfi este determinată de utilitatea pe care consumatorii o atribuie bunurilor dorite, mărimea ei fiind o funcţie şi a rarităţii mărfii respective. Altfel spus, bunurile nu au valoare pentru că ele costă, ci oamenii le atribuie o valoare pentru că au nevoie de ele. Utilitatea nu mai este intrinsecă, aşa cum era la clasici, ci este exogenă, apare numai în relaţia dintre bunuri şi nevoile oamenilor, iar oamenii se conduc după morala utilitaristă: comportamentul lor este un calcul între plăceri şi pierderi, ceea ce face ca utilitatea să apară ca proprietatea unui bun de a satisface o plăcere sau de a evita o pierdere.

Bunurile economice nu sunt utile în acelaşi grad şi ca atare valoarea este dată nu numai de intensitatea dorinţelor omului ci şi de raritatea lor. Valoarea apare ca întruchipare a două elemente: unul subiectiv - dorinţă, şi altul obiectiv - raritatea. Omul nu doreşte deopotrivă şi cu aceeaşi intensitate mulţimea bunurilor economice, deoarece pe măsura satisfacerii trebuinţelor se reduce intensitatea lor şi, implicit, utilitatea şi valoarea acestora.

Prin urmare, conform teoriei subiective a valorii se apelează la valoarea estimativă, valoare apreciată (aproximativă) pe care omul o ataşează diferitelor bunuri dorite în funcţie de gradul de satisfacere al nevoilor de consum, calitatea şi raritatea lor precum şi dificultăţile de procurare de către consumator. Valoarea estimativă medie se exprimă în preţul pieţei .

Preţurile în teoria subiectivă se formează la fel ca şi valoarea, crescând sau micşorându-se în funcţie de prioritatea trebuinţelor şi de raritatea sau abundenţa lor.

Ca măsură a preţului serveşte acel ultim grad de satisfacere a nevoii, reflectat de utilitatea marginală care îi dă valoare.

Dacă teoria obiectivă a valorii vizează criteriile raţionalităţii producţiei, teoria subiectivă fundamentează deciziile agenţilor economici, în special în calitatea lor de consumatori ori beneficiari.

La adepţii acestei teorii accentul cade aşadar pe valoarea estimativă pe care indivizii o atribuie bunurilor dorite, în funcţie de anumite criterii cum sunt aptitudinea de a satisface o anumită nevoie şi dificultăţile de procurare.

În procesul schimbului are loc confruntarea valorilor estimative atribuite bunului de participanţii la tranzacţie, realizându-se egalizarea valorilor estimative

7

pentru o unitate din bunul schimbat. Valoarea estimativă medie se transformă în valoare de schimb ca mărime estimată, dar exprimată în preţul pieţei.

Analiza celor două teorii a determinat pe numeroşi economişti la concluzia că susţinătorii teoriei obiective se situează pe poziţia producătorilor, care doresc să-şi recupereze cheltuielile efectuate şi să-şi asigure un anumit profit, având ca pretext recuperarea muncii încorporate, iar susţinătorii teoriei subiective se situează pe poziţia consumatorilor, care apreciază valoarea de schimb prin utilitatea ce le-o conferă bunul şi prin solvabilitatea cererii lor.

Referitor la rolul pe care costul de producţie şi utilitatea îl au în formarea preţului, practica arată însă că, dacă pe timp scurt, datorită dinamismului lor, rolul determinant revine utilităţii şi rarităţii, pe termen lung, rolul hotărâtor îl are costul de producţie.

O analiză comparativă între teoria obiectivă şi cea subiectivă este în măsură să reflecte deosebirile dintre acestea şi necesitatea de considerare a tuturor influenţelor asupra pieţei pentru înţelegerea preţurilor reale.

Tabelul 1.1. Analiză comparativă între teoria obiectivă şi cea subiectivă

Elementul (criteriul) de comparaţie

Teoria obiectivă Teoria subiectivă

0 1 21. Esenţa preţului Exprimarea bănească a consumului

de muncă necesar pentru producerea unui bun.

Aprecierea consumatorului asupra utilităţii mărfii care face obiectul schimbului.

2. Momentul apariţiei teoriilor A fost elaborată în perioada înlocuirii feudalismului şi a generalizării producţiei de mărfuri, când au circulat banii de aur.

A apărut pe o treaptă superioară de evoluţie a economiei de schimb, în contextul contradicţiei dintre producţie şi consum.

Elementul (criteriul) de comparaţie

Teoria obiectivă Teoria subiectivă

3. Sfere economice care fac obiectul preocupărilor

Producţia Circulaţia mărfurilor şi consumul

4. Susţinători de seamă - A. Smith - D. Ricardo - K. Menger - S. Jevons - L. Walras

5. Factorii care influenţează raportul de schimb între două bunuri economice.

Factori obiectivi: - cantitatea de muncă folosită; - puterea de cumpărare a banilor

Factor subiectiv: - utilitatea marginală. Factor obiectiv: - raritatea produsului.

6. Aspecte ale preţului care se cer explicate (acestea au aceeaşi interpretare, dar formulări diferite)

Preţul pieţei, respectiv preţul natural Preţul pe perioadă scurtă, respectiv preţul pe perioadă lungă.

7. Poziţia factorului muncă Munca: - prezintă un rol central, determinant în formarea preţului;- are un caracter omogen;- - poate fi consumabilă.

Munca este acceptată ca factor de influenţare a ofertei (costul de producţie determină oferta care influenţează apoi utilitatea marginală), dar rolul hotărâtor este al utilităţii.

8

8. Poziţia factorului utilitate. Utilitatea este abordată sub forma importanţei caracteristicilor obiective ale bunurilor în stabilirea costului de producţie; or, utilitatea este o reflectare tocmai a caracteristicilor intrinseci ale mărfurilor; de altfel, utilitatea este recunoscută ca element al oricărui bun, sub denumirea de valoare de întrebuinţare.

- Utilitatea mai exact cea marginală (finală) este fundamentul preţului.

9. Rolul ofertei în formarea preţurilor.

Oferta are un rol direct, evident, producătorul fiind cel care suportă costul de producţie.

Oferta are un rol indirect, de influenţă a gradului final de utilitate; pe de altă parte este recunoscut efectul costului de producţie asupra nivelului preţului, dar pe termen scurt.

0 1 2

10. Rolul cererii în formarea preţurilor

Preţul pieţei este explicat în termenii unui mecanism al cererii şi ofertei, acceptându-se că atunci când cererea (C) depăşeşte oferta (0), există factori de partea cererii care determină în mod efectiv preţul; desigur, şi invers. Deci este recunoscută influenţa cererii numai în situaţia C>0.

Cererea are un rol primordial în procesul de formare a preţului, dar pe termen scurt.

11. Exprimarea preţului (P) al unui bun (A) în funcţie de preţul altei mărfi (Bl'

PA/PB = LA/LB, unde LA, LB sunt cantităţile de muncă necesare pentru realizarea unei unităţi de marfă A,B.

PA/PB = UMA/UMB, unde UMA, UMB sunt utilităţile finale generate de consumul unei unităţi de marfă A,B.

12.Caracteristicile preţului - 0 anumită unitate (cantitate) dintr-un bun are un preţ unic; - raportul de schimb între două bunuri are caracter obiectiv, static, dat de raportul cantităţilor de muncă folosite în producerea mărfurilor.

Aceeaşi unitate dintr-un bun poate avea preţuri diferite; - raportul de schimb între două bunuri are caracter subiectiv, dinamic, în funcţie de comportamentul cumpărătorului şi de celelalte mărfuri pe care le mai achiziţionează.

13. Premise necesare pentru formarea preţului.

- producţia să fie rudimentară; - munca să aibă caracter omogen şi să conducă la practicarea unui salariu unic în diferite domenii productive;-profitului să fie aceeaşi în diferite producţii.

- Consumatorul să acţioneze numai- pe bază de raţionamente; - utilitatea - mărfurilor care fac obiectul - raportului de schimb să poată fi - estimată de consumator.

Rezultă că cele două teorii cu privire la valoarea de schimb şi la preţ, deşi sunt aparent contradictorii, ele au mai multe puncte comune care se datorează faptului că nici una dintre ele nu elimină influenţa factorilor consideraţi primordiali de cealaltă teorie; diferă numai poziţia deţinută de aceştia, ponderea lor în influenţarea preţului.

Teoria mixtă sau teoria contemporană

9

Teoria mixtă sau teoria contemporană a valorii economice şi preţului a fost elaborată în prima treime a secolului XXI şi aparţine în principal Şcolii de la Cambrige. Se pleacă de la premisa că cele doua teorii anterioare nu sunt opuse (deşi ele aşa au apărut), ci doar explicaţii incomplete şi soluţii parţiale privind valoarea economică şi preţul. În acest sens preţul este determinat atât de consumul de factori de producţie, cât şi de utilitatea marginală şi raritatea bunului.

In aprecierea diferitelor teorii privind pretul, orice absolutizare teoretică este greşită, întrucât nici una, nici alta, luate separat, nu pot explica toate aspectele legate de izvorul şi mărimea preţului.

Este, de asemenea, evident că trebuie abandonată şi ideea abordării exclusiviste a valorii, fie numai de pe poziţia producătorilor, fie numai de pe aceea a consumatorilor, însăşi interdependenţa, producţie - repartiţie - schimb - consum, impunând abordarea globală a activităţii economice.

Cunoaşterea diferitelor teorii privitoare la pret permite însă să se înţeleagă că aceasta nu este dată numai de consumul de factori primari, în condiţiile unei activităţi economice socialmente posibilă şi necesară, valoarea având, pe lângă componenta materială şi o dimensiune subiectivă, raritatea, preferinţele şi dorinţele consumatorilor fiind şi ele implicate în procesul de formare a valorii. În acest context, devine evident că, pe de o parte, oricât de mare ar fi consumul de factori primari, dacă bunul nu este util, el nu dobândeşte nici valoare, iar, pe de altă parte, oricât de mare ar fi utilitatea unui bun, valoarea nu poate fi apreciată separat de cantitatea şi calitatea factorilor de producţie consumaţi pentru deţinerea bunului respectiv.

În aceste sens, este relevantă opinia lui Alfred Marshall, după care: „întrebări de genul: cine determină valoarea, utilitatea sau costul? sunt greşit puse, deoarece ridică o falsă problemă, valoarea fiind o mărime aflată permanent şi sub incidenţa consumului de factori de producţie şi sub aceea a utilităţii şi rarităţii". Mai departe, afirmă el „ar fi la fel de rezonabil de a discuta asupra chestiunii de a şti care din cele două lame ale foarfecelui taie foia de hârtie ca şi a chestiunii de a şti dacă valoarea este guvernată de utilitate sau de costul de producţie... putem spune, ca regulă generală, că cu cât perioada analizată este mai scurtă, cu atât cererea influenţează mai mult valoare; şi că, dimpotrivă, cu cât această perioadă este mai lungă, cu atât valoarea va fi influenţată mai mult de costul de producţie".

Prin urmare, se poate concluziona că în formarea valorii şi preţurilor au importanţă, atât utilitatea care determină, în ultimă instanţă, cererea şi preţul de cerere, cât şi costul de producţie prin care se manifestă caracterul limitat, raritatea factorilor de producţie şi care determină oferta şi preţul de ofertă.

Într-o economie de piaţă, ca ceea actuală, preţurile se formează ca rezultat al comportamentului specific al agenţilor economici, al modului în care aceştia reuşesc să cunoască mai bine piaţa şi să-şi adapteze activitatea sau consumul la cerinţele şi situaţia pieţei. În funcţie de condiţiile economico-sociale prin care trece o ţară, într-o anumită perioadă, importanţă mai mare are unul sau altul din cei doi factori (cererea sau oferta) în formarea preţurilor. În ţara noastră, în perioada de tranziţie, preţurile au fost, în general, impuse de către ofertanţi şi se bazează pe costuri ridicate, rezultat al unei productivităţi scăzute a muncii, a unor

10

salarii care joacă şi rol de protecţie socială (nu doar de remunerare a muncii), a unor dificultăţi economice şi financiare prin care trec mulţi agenţi economici.

1.3. Funcţiile preţului în economia concurenţială

În general, viaţa oamenilor este puternic influenţată de către preţuri, prin funcţiile sale, ele contribuind hotărâtor la realizarea a numeroase obiective economice, politice şi sociale. Privit din acest unghi, preţul este deci, nu numai o categorie economică, ci şi un important şi eficient instrument economic.Principalele funcţii ale preţului sunt: funcţia de calcul şi măsurare a cheltuielilor şi rezultatelor activităţilor economice. Exprimând în bani valoarea producţiei, a mărfurilor, preţul, prin intermediul indicatorilor economici permite evaluarea şi cunoaşterea atât a cheltuielilor efectuate, cât şi a rezultatelor obţinute la zi şi în dinamica lor.

Redând aspectele cantitative şi calitative ale tuturor laturilor activităţii economice, preţul reprezintă un important instrument de informare, un semnal care pune în evidenţă atât performanţele cât şi nerealizările care se regăsesc atât la nivele macroeconomic, cât şi la nivelul fiecărei unităţi în parte.

La nivel microeconomic, mărimea preţului din perioada de bază şi curentă, precum şi nivelul anticipat orientează producătorii cu privire la alegerea celor mai eficiente investiţii, a celor mai profitabile variante de combinare a factorilor de producţie. Orice decizie vizând introducerea progresului tehnic, lărgirea şi diversificarea producţiei, repartizarea şi folosirea resurselor, participarea pe piaţa externă sunt fundamentate pe calcule şi analize de eficienţă bazate pe folosirea preţurilor, care se constituie într-un reper obiectiv al proiectării şi desfăşurării proceselor economice. funcţia de stimulare a producătorilor. Faptul că prin nivelul lor, preţurile influenţează direct mărimea veniturilor, a profitului, scopul oricărui agent economic motivează întreprinzătorii în alocarea şi folosirea eficientă a resurselor precum şi în menţinerea şi lărgirea pieţei prin preţuri atractive, care să înlesnească vânzarea mărfurilor funcţia de recuperare a cheltuielilor de producţie. În acest context e de reţinut că, prin nivelul său, preţul de vânzare trebuie să asigure recuperarea de către producători a cheltuielilor efectuate şi obţinerea unui anumit profit, condiţie obligatorie pentru reluarea continuă a procesului de producţie.Dacă preţurile se situează sub nivelul costurilor, producătorii nu pot relua activitatea la acelaşi nivel, preţurile de vânzare fiind mai mari decât cheltuielile cu factorii de producţie utilizaţi, în acest fel încasându-se un profit care transformat în capital reinvestit asigură creşterea şi diversificarea producţiei faţă de perioada anterioară. funcţia de redistribuire a veniturilor. În legătură cu această problemă se cunosc două situaţii:

a) atunci când nivelul preţurilor creşte mult peste cel normal în condiţiile existenţei monopolului producătorului şi a unor stări

11

monopoliste “necontrolate”, o parte din veniturile cumpărătorilor se redistribuite în favoarea producătorilor şi vânzătorilor de mărfuri;

b) atunci când preţurile scad sub nivelul normal fie datorită jocului pieţei, fie datorită unor măsuri guvernamentale, redistribuirea se face în favoarea consumatorilor. funcţia de informare. Prin nivelul lor, preţurile oferă semnale, pe de o parte producătorilor, cu privire la eforturile financiare pe care le presupune aprovizionarea cu factori de producţie, pe de altă parte consumatorilor privind procurarea bunurilor de care au nevoie.

În cazul produselor noi, un rol deosebit în realizarea acestei funcţii revine activităţilor de promovare şi reclamă care pe lângă date tehnice, funcţionale cuprind şi informaţii referitoare la preţuri. funcţia de pârghie financiară. Rolul preţurilor de pârghie economico-financiară nu trebuie tratat unilateral, strict, doar din punctul de vedere al unităţii respective, ci şi din punct de vedere al relaţiilor financiare generale.

În acest cadru, preţul apare şi ca o pârghie de recuperare a costurilor, dar şi ca izvor de formare a veniturilor statului, prin impozitele aplicate asupra preţurilor. funcţia de armonizare a intereselor particulare cu cele sociale. La realizarea acestui deziderat către care tinde societatea modernă, alături de alte componente ale pieţei concurenţiale, un rol deosebit revine sistemului de preţuriSesizând acest lucru, A. Smith, referindu-se la mecanismul „mâinii invizibile”, arăta că preţurile sunt reglate de suma totală a reacţiilor individuale. El este primul gânditor care vorbeşte despre alocarea optimă a resurselor existente, pe baza preţurilor, în condiţiile unei concurenţe perfecte, mecanismul preţurilor contribuind decisiv la realizarea acumulării capitaliste şi creşterea venitului naţional.Preocupat de problema dezvoltării economice, Smith arată că libera concurenţă tinde să regleze preţurile, iar pe această bază să optimizeze alocarea resurselor în cadrul ramurilor economiei, ceea ce asigură şi armonizarea interesului individual, particular cu interesul colectiv. El atrage însă atenţia că propriul interes poate sluji interesului colectiv numai în condiţiile existenţei unui anumit cadru instituţional, preţurile „libere” neînsemnând anarhia preţurilor.Acest deziderat este cu atât mai stringent astăzi, când în condiţiile adâncirii diviziunii muncii şi, implicit a strângerii legăturilor dintre producători, orice creştere de preţ, se transmite în întreaga economie, preţurile unora fiind costurile altora. funcţia de perfecţionare a activităţii economice. Condiţiile de producţie, incontestabil diferite de la o unitate la alta fac ca şi costul pentru aceeaşi marfă, să difere. Pe piaţă, în lupta pentru concurenţă se formează însă un preţ unic, ceea ce face ca agenţii economice, la care costul şi preţul individual sunt mai mari decât cele generale, să piardă şi să dea faliment, în timp ce firmele care produc cu cheltuieli mici şi care în mod normal au şi un preţ mediu mai mic să câştige şi să se impună pe piaţă.

12

Pentru a diminua la minim riscul eşecului şi a spori la maxim şansa de câştig, firmele vor urmări să reducă costurile, fapt pentru care promovează tehnologii avansate, metode de conducere şi gestiune moderne, în măsură să asigure folosirea cât mai eficientă a factorilor de producţie.

1.4. Categorii şi forme de preţuri

În timp, problematica preţurilor a cunoscut un amplu proces de adaptare şi perfecţionare, cu schimbări multiple şi semnificative în întregul mecanism de formare a preţului, precum şi în modalităţile de exprimare a acestuia.

Cele mai importante modificări privesc lărgirea gamei de preţuri cu care operează astăzi piaţa; apariţia noilor forme de preţuri nu a fost însă întâmplătoare, ci s-a datorat acţiunii unei multitudini de factori: diversificarea nomenclatorului de mărfuri; implicarea diverselor organisme interne şi internaţionale în formarea

preţurilor,care a dus la apariţia preţurilor de licitaţie, a cotaţiilor de bursă, a preţurilor afişate,a preţurilor indexate, a preţurilor de acord etc.;

accentuarea unor dezechilibre economice; alţi factori (cuprinderea sau nu în preţ a ambalajului, suportarea sau nu a

cheltuielilor de asigurare, modul de negociere etc.)Diferitele preţuri ce alcătuiesc sistemul de preţuri pot fi clasificate după mai multe criterii: după stadiile şi verigile pe care le parcurg mărfurile în mişcarea lor de la

producător la consumator, după particularităţile circulaţiei mărfurilor (unele circulă numai între agenţii economici, altele ajung la consumatorul final), după elementele structurale ale preţurilor şi după deosebirile dintre sfera producţiei şi cea a serviciilor, în practica economică se folosesc mai multe categorii de preţuri şi anume:

- preţuri cu ridicata;- preţuri cu amănuntul;- tarife.a) Preţurile cu ridicata sunt preţurile care se negociază şi la care circulă produsele, în general, între agenţii economici. Ele cuprind costurile şi profitul, ca regulă generală, iar unele produse, precizate prin acte normative, preţurile cu ridicata cuprind şi accizele datorate bugetului de stat.Având în vedere particularităţile circulaţiei mărfurilor, preţurile cu ridicata pot fi de două feluri şi cu două niveluri: preţuri cu ridicata ce revin unităţilor producătoare şi care marchează sfârşitul

procesului de producţie. Ele trebuie să asigure acestora acoperirea costurilor de producţie şi obţinerea unei rate de profit, în funcţie de concurenţa de pe piaţă, precum şi realizarea accizelor datorate statului, după caz. Aceste preţuri sunt întâlnite în raporturile de vânzare-cumpărare dintre unităţile din ramurile producţiei materiale, dintre aceste unităţi şi unităţile comerciale cu ridicata, precum şi dintre unităţile producătoare şi magazinele proprii;

13

preţurile cu ridicata ce revin unităţilor comerţului cu ridicata, practicate la livrarea produselor de către aceste unităţi comerciale către unităţile comerciale cu amănuntul sau de alimentaţie publică (sau de către alte unităţi comerciale cu ridicata). Ele cuprind, în plus, faţă de preţurile cu ridicata ce revin producătorilor, adaosul comercial (comisionul) aferent unităţii comerciale cu ridicata.

Preţurile cu ridicata nu conţin taxa pe valoare adăugată, dar ele constituie baza de impozitare, baza de calcul pentru această taxă.

La preţurile cu ridicata se aplică cota de 19 %, în cazul produselor livrate la intern ori cota zero pentru livrările de produse la export. Sunt şi unele produse scutite, pentru care nu se calculează taxa pe valoarea adăugată.

Unităţile comerţului cu ridicata pot vinde produse şi direct populaţiei. În acest caz, preţul cuprinde şi taxa pe valoare adăugată. b) Preţurile cu amănuntul sunt preţurile la care se desfac sau se revând populaţiei diferite produse de către unităţile comerciale specializate sau de către magazinele proprii ale unităţilor producătoare. Preţurile cu amănuntul se aplică şi la vânzările prin reţeaua comerţului cu amănuntul către unităţile de stat, cooperatiste sau private şi organizaţii obşteşti. Aceste preţuri se practică mai ales pentru produsele destinate consumului neproductiv.

Din punct de vedere al structurii, ele sunt cele mai complexe, cuprinzând pe lângă costuri, profit, accize (după caz), adaos comercial (comision) aferent unităţii comerciale cu ridicata (după caz) şi adaosul comercial (comisionul) cuvenit unităţii comerciale cu amănuntul, precum şi taxa pe valoare adăugată, calculată şi colectată din toate stadiile anterioare.

Preţul cu amănuntul marchează sfârşitul circuitului mărfurilor care intră în consumul final. Similare preţurilor cu amănuntul, sub aspectul domeniului de aplicare şi al structurii, sunt preţurile de alimentaţie publică. Şi ele se practică pentru mărfurile destinate consumului final, consum ce se realizează însă pe loc, în cadrul unităţilor de alimentaţie publică. Aceste unităţi se pot aproviziona, după caz, direct de la producători, din reţeaua comerţului cu ridicata sau chiar din reţeaua comerţului cu amănuntul. Adaosul de alimentaţie publică cuprins în aceste preţuri se deosebeşte de adaosul comercial din preţurile cu amănuntul, nu numai din punct de vedere al mărimii, ci şi prin diferenţierea sa de la local la local în funcţie de categoria de confort şi în raport cu gradul de preparare a produselor ce se desfac prin unităţile de alimentaţie publică. De asemenea, unităţile din categoriile superioare adaugă la preţurile de alimentaţie publică remiza şi, după caz, taxa de serviciu potrivit dispoziţiilor legale.c) Tarifele reprezintă categoria de preţuri care se practică într-un anumit domeniu specific de activitate, în domeniul prestărilor de servicii. În funcţie de categoria beneficiarului, tarifele au caracterul de preţuri cu ridicata (când serviciile se prestează, de regulă, agenţilor economici) sau de preţuri cu amănuntul.

În ceea ce priveşte preţurile cu ridicata ale produselor provenite din import (PPI), acestea sunt formate din: valoarea în vamă (rezultată prin transformarea în lei, la cursul de schimb în vigoare, a preţului extern, în condiţiile de livrare franco-frontieră română), taxa vamală, alte taxe şi accize datorate, după

14

caz. La aceste preţuri se calculează, de regulă, un comision cuvenit unităţii importatoare. Formarea celorlalte preţuri (cu ridicata, cu amănuntul sau de alimentaţie publică) pentru produsele importate este similară formării preţurilor interne în funcţie de natura bunurilor şi circuitului lor. Pentru a înlesni înţelegerea modului de formare a preţurilor, se prezintă structura preţurilor produselor interne şi a preţurilor produselor din import (figura 1.1 şi 1.2).

Preţurile cu ridicata ce revin producătorilor şi unităţilor comerciale cu ridicata nu conţin TVA. Ele constituie doar baza pentru calculul TVA, care se va cuprinde numai în preţul final. Dar fiecare furnizor (unitate producătoare sau comercială cu ridicata) consemnează în factură, separat de preţul cu ridicata, TVA aferentă pe care o încasează de la beneficiari şi pe care o datorează bugetului de stat. Deci beneficiarii achită furnizorilor preţul cu ridicata plus TVA. La fiecare unitate plătitoare de TVA, suma de plată se stabileşte însă ca diferenţă între TVA aferentă vânzărilor, TVA (colectată) şi TVA (deductibilă) aferentă cumpărărilor, care s-a achitat pe bază de factură furnizorilor. În funcţie de cerinţele politicii economice şi sociale de importanţa produselor, de locul de realizare a mărfurilor, precum şi în raport cu condiţiile de producţie şi desfacere, diferitele categorii de preţuri pot îmbraca următoarele forme:- fixe sau inflexibile

- limita (plafon) .- libere sau flexibile Preţurile şi tarifele fixe au fost şi sunt preţuri ce se practică la un anumit

nivel stabilit; o perioadă în general determinată şi, în special, pentru produse şi servicii de importanţa deosebită pentru economia naţională şi nivelul de trai al populaţiei sau pentru resursele de bază ale economiei.

Preţurile limită s-au stabilit, mai ales, ca limita maximă care nu putea fi depăşită. În prezent; putem vorbi doar de o anumită limitare a nivelului preţurilor de către organele de stat şi, în special, la produsele importante (precizate expres) la care negocierea preţurilor de către agenţii economiei se face sub supravegherea Ministerului Finanţelor şi a altor organe de stat Preţurile libere au cea mai largă sfera de aplicare, oscilând în funcţie de raportul cerere-oferta.

La rândul lor, preţurile si tarifele fixe sau limita, în funcţie de importanţa produselor pentru economia naţională şi populatIe pot fi: unice diferenţiate

Preţurile unice se aplica la acelaşi nivel de câtre toate organele, agenţii economiei sau populate pe întreg teritoriul ţării, la principalele produse şi servicii de mare importanţă pentru economic si nivelul de trai, dar al căror număr a fost redus treptat în ultimii ani. De exemplu în cazul bunurilor de consum şi a serviciilor, pentru populaţie, existenţa unor preţuri cu amănuntul şi tarife unice pentru produse şi servicii cu pondere mare în consumul populaţiei a avut şi mai are o importanţă deosebită, pentru că asigură o putere de cumpărare egală la venituri egale. Majoritatea salariaţilor au venituri apropiate între ele, iar cei care lucrează în domeniul bugetar au salarii apropiate şi de "pragul existentei".

15

Preţurile diferenţiate se aplică mai ales, la produsele agricole, diferenţierea realizându-se pe zone, pe judeţe, pe bazine, pe sezoane, pe forme de proprietate, etc. În prezent preţurile diferenţiate sunt foarte frecvent întâlnite. din punct de vedere al gradului de concurenţă în care preţurile se formează pe piaţă, acestea se clasifică în:

- preţuri formate în condiţii de liberă concurenţă;- preţuri care se stabilesc în regim de monopol sau alte forme

de concurenţă imperfectă; din punct de vedere al modului de negociere preţurile se împart în:

- preţuri de tranzacţie; acestea se negociază, de regulă, prin participarea directă la tratative a partenerilor de afaceri;- preţuri prestabilite; aici se includ preţurile de catalog, preţurile de listă, preţurile afişate, etc.;- preţuri prin negocieri publice programate, cum ar fi preţul de licitaţie şi cotaţiile de bursă.

din punct de vedere al momentului de calcul se disting următoarele forme de preţuri

- preţuri postcalculate- se folosesc în sectoarele productive şi se determină în funcţie de cheltuielile efectiv realizate pentru un anumit produs sau întreaga producţie pe un anumit interval de timp;- preţuri antecalculate- sunt folosite de cele mai multe ori pentru fundamentarea asimilării de produse noi sau modernizarea celor existente;- preţurile prognozate- se referă la perioade mai mari şi se determină pe baza unor calcule complexe.

din punct de vedere al unităţii de măsură sub care se comercializeazăbunurile şi serviciile, preţurile pot fi:

- preţuri pe unitate fizică de măsură (tonă, kg, litru, vagon etc.);- preţuri "la cheie", sau preţuri pe lucrare;- preţuri pe cantitate şi conţinut, care se folosesc pentru combustibili,

metale preţioase. în funcţie de locul realizării produselor, de condiţiile de livrare (condiţii de

franco si ambalaj) preţurile pot avea următoarele forme:- preţuri franco depozitul furnizorului, situaţie în care cheltuielile de transport cad în sarcina cumpărătorului.- preţuri franco-staţia de expediţie, forma care presupune ca cheltuielile de transport până la cea mai apropiată staţie de încărcare să fie suportate de către producător şi, în continuare, până la locul de consum, de către cumpărător.- preţuri franco destinaţie, caz în care toace cheltuielile până la cumpărătorul mărfii sunt suportate de furnizor.

În ţară noastră, cea mai frecvent folosită a fost prima formă. Aceasta cu scopul de a asigura delimitarea mai exacta a sferei producţiei de sfera circulaţiei mărfurilor si pencru a determina beneficiarii sa se aprovizioneze de la cei mai apropiaţi

16

furnizori, pentru a reduce cheltuielile de transport aprovizionare. Aceasta cerinţă economica este valabila şi în prezent. ţinând seama de momentul în care se folosesc sau pentru care se folosesc,

preţurile pot fi:- preţuri curente, sunt preţuri practicate efectiv pe piaţă în activitatea

cotidiană de vânzare- cumpărare;- preţuri la termen, sunt preţuri afişate pentru livrarea la o dată

ulterioară a mărfurilor;- preţuri constante, sunt preţurile unui anumit an anterior cu ajutorul

cărora se recalculează indicatorii valorici privind dezvoltarea dintr-o anumită perioadă (5- 10 ani) pentru a se putea compara în timp;

- preţuri comparabile, sunt preţuri folosite la stabilirea dinamicii indicatorilor valorici pe o perioadă şi mai mare de timp, în care s-au practicat mai multe preţuri constante.

alte forme ale preţurilor, în funcţie de diferite situaţii concrete, scopuri sau domenii in care se folosesc şi anume: - preţuri de deviz, folosite în cazul lucrărilor de construcţii montaj şi a celor

pentru reparaţiile în construcţii;- preţuri de contractare şi de achiziţie la care se cumpără produsele agricole la

fondul de stat, de la producătorii agricoli;- preţuri de licitaţie, la care se adjudecă bunurile mobiliare sau imobiliare

supuse vânzării sau închirierii prin licitaţie publică; •- preţuri de rezervare, sunt preţuri sub care nu se vând o parte din bunurile

aflate în stoc, vânzătorii aşteptând o oarecare creştere a preţurilor pieţei. Preţurile de rezervare depind de nivelul preţurilor pieţei şi al cheltuielilor de stocare;

- preţuri de transfer sau de cesiune internă, reprezintă preţurile practicate în schimbul de bunuri sau servicii între subdiviziunile (fabrici, filiale, exploatari) ale aceleiaşi întreprinderi integrate vertical;

- preţuri sociale, sunt preţuri ce au fost stabilite la un nivel mai scăzut din considerente de ordin social, ca de exemplu: preţuri pentru bunurile destinate copiilor si elevilor, pentru echipamentul de protecţie, preţurile practicate prin cantinele şi bufetele de incinta etc.

În raporturile de comerţ exterior preţurile pot îmbrăca alte forme, ca de pildă:

- preţuri interne, şi în cadrul lor preţ intern complet de export, care cuprinde preţul cu ridicata, plus cheltuieli de reclamă, ambalaj, transport, comisioane etc.; si preţ intern de vânzare a produselor importate, care poate cuprinde valoarea în vamă, taxa vamală, accize şi alte taxe, după caz, T.VA., comision şi adaos comercial, în funcţie de circuitul bunurilor şi natura consumului;

- preţuri externe, în valuta, de import şi de export şi aici operează condiţiile de livrare, în funcţie de care preţurile externe pot fi:

- preţuri franco- frontiera română, când cheltuielile de transport până la graniţa română cad în sarcina producătorului - (importatorului) din ţară.

17

- preţuri C.I.F.(iniţialele de la engl. cost- insurance, freight – cost, asigurare, navlu), când preţul cuprinde cheltuielile de transport, asigurare şi navlu pâna la portul de destinaţie;

- preţuri F.O.B ( iniţialele de la engl. free on board- liber la bord), când în preţurile mărfurilor sunt incluse cheltuielile ocazionate de încărcarea mărfurilor în vapor, beneficiarul urmând să suporte toate cheltuielile din momentul în care mărfurile au trecut bordul vasului în portul de încărcare.

Pe piaţa mondială, preţurile îmbracă alte forme specifice, şi anume: cotaţii la bursă, preţuri de monopol preţuri de tranzacţie, preţuri de licitaţie, preţuri de acord etc1.

Tarifele serviciilorÎn cadrul sistemului de preţuri o categorie distinctă o formează tarifele, ca preţuri ale serviciilor prestate de către unităţi specializate diferiţilor beneficiari.Preţurile şi tarifele au aceeaşi natură economică. Astfel, preţul exprimă valoarea de schimb a unei mărfi în calitate de obiect, de bun material cu existenţă de sine stătătoare, pe când tariful se stabileşte pentru o activitate prestată. Producţia serviciilor nu are însă aspect de sine stătător, nu se poate stoca sau înmagazina. De asemenea, consumul de servicii nu poate fi separat de producţia lor, serviciul neputând circula ca atare între producător şi consumator; el se consumă prin fiecare prestaţie.Deseori, în limbajul practic se produce o substituire reciprocă a noţiunilor de tarif şi taxă. Aceasta datorită unor tradiţii, precum şi ca urmare a faptului că şi taxele au la bază ideea unei contraprestaţii.Delimitarea între tarif şi taxă se face din mai multe puncte de vedere: după destinaţia lor : taxele se datorează bugetului de stat şi sunt menite

acoperirii cheltuielilor publice, pe când tarifele se încasează de unităţile prestatoare deservicii ca echivalent al valorii prestaţiilor, şi au menirea de a asigura recuperareacheltuielilor şi obţinerea de profit.

după modul de calcul: în cazul tarifelor se determină, se planifică, evidenţiază şi urmăresc costurile producţiilor, pe când taxele se stabilesc pe alte criterii decât costurile serviciilor prestate în favoarea contribuabililor;

după organele care le stabilesc : stabilirea tarifelor este de competenţaunităţilor prestatoare, iar stabilirea taxelor intră în competenţa autorităţilor publice,centrale sau locale, prin acte normative .

Formarea tarifelor se află sub influenţa aceloraşi legităţi ca şi preţurile, respectiv raportul cerere-ofertă şi concurenţă.Sistemul tarifelor din ţara noastră cuprinde: tarifele pentru servicii personale tradiţionale (reparaţii, servicii de uşurare a

muncilor gospodăreşti etc.);

1 Vezi capitolul 8.

18

tarifele pentru serviciile cu caracter de masă (transporturi, telecomunicaţii,activităţi de gospodărire comunală şi locativă);

tarifele pentru serviciile cu caracter de creaţie-inovaţie (cercetare, proiectare,management, programare, informatică, marketing etc.);

tarifele în turism şi alimentaţie publică; tarifele pentru prestări efectuate în activitatea din agricultură.

1.5. Relaţiile dintre preţuri

Între diferitele preţuri care alcătuiesc sistemul de preţuri există o diversitate de raporturi, relaţii care pot fi grupate în: legături, corelaţii şi interdependenţe.

Legăturile dintre preţuri sunt relaţiile dintre diferitele categorii de preţuri din punctul de vedere al elementelor de structură. Existenţa unui sistem de preţuri impune asigurarea unor legături precise între diferitele categorii de preţ ale aceluiaşi produs, în funcţie de fazele circuitului economic pe care-l parcurge un produs. De exemplu, legătura dintre preţul cu ridicata al unui produs preluat de la producători şi preţul cu amănuntul se realizează prin adaosul comercial cuvenit unităţilor comerciale cu ridicata şi cu amănuntul şi TVA datorată bugetului de stat. Datorită acestor legături, modificarea preţurilor dintr-o categorie antrenează modificări ale elementelor de legătură sau poate determina modificarea preţurilor din celelalte categorii. Legătura reciprocă a diferitelor categorii de preţuri nu trebuie înţeleasă ca o dependenţă automată între ele. Având în vedere funcţiile concrete şi rolul relativ diferit al categoriilor de preţuri, există posibilitatea modificării nivelului unei categorii de preţuri fără ca aceasta să antreneze neapărat sau concomitent, şi în aceeaşi măsură, modificarea nivelului de preţuri din celelalte categorii. Astfel, modificarea preţurilor cu ridicata la unele produse nu implică neapărat şi modificarea nivelului preţurilor cu amănuntul sau, dacă o implică, aceasta se poate efectua mai târziu, corelat cu alte măsuri privind protecţia populaţiei. Se deosebesc şi consecinţele economice ale modificării diferitelor categorii de preţuri.

De exemplu, creşterea sau reducerea preţurilor cu ridicata pentru produse care circulă între unităţi economice, nu afectează în mod direct nivelul de trai, în timp ce modificarea preţurilor cu amănuntul sau a preţurilor produselor agricole cumpărate de la producători influenţează în mod direct veniturile reale ale populaţiei şi, după caz, veniturile sau cheltuielile bugetului de stat.

Corelaţiile dintre preţuri sunt raporturile dintre preţurile din aceeaşi categorie (între preţurile cu ridicata ale diferitelor produse, sau între preţurile cu amănuntul). Acestea pot fi:

- cu caracter general, ca de exemplu: între preţurile (cu ridicata sau cu amănuntul) mărfurilor alimentare şi preţurile mărfurilor industriale; între aceleaşi preţuri ale diferitelor mărfuri nealimentare (industriale); între preţurile produselor agricole şi preţurile produselor industriale etc.;

- cu caracter special: între preţurile mărfurilor ce se pot înlocui reciproc (cu însuşiri diferite, dar pentru aceleaşi utilizări); între preţurile mărfurilor ce nu se pot înlocui reciproc (cu însuşiri diferite), dar care în anumite condiţii pot fi

19

folosite unele la fabricarea celorlalte; între preţurile mărfurilor ce pot fi folosite ca atare şi cele care necesită o prelucrare suplimentară. Dacă corelaţiile cu caracter special nu sunt asigurate, poate avea loc un proces de substituire a bunurilor.

Interdependenţele dintre preţuri exprimă raporturile complexe dintre nivelul diferitelor categorii de preţuri ale unor produse, pe de o parte, şi nivelul costurilor sau al preţurilor produselor care se obţin din primele produse, pe de altă parte. Este vorba deci de raporturile dintre diferite categorii de preţuri ale diferitelor produse care se folosesc unul la fabricarea celuilalt. Modificarea preţului dintr-o categorie la un anumit produs atrage după sine modificări nu numai în ce priveşte nivelul şi structura acestui preţ, ci propagă influenţe asupra costurilor şi preţurilor la alte produse.

Interdependenţele dintre preţuri se manifestă sub forma unor influenţe care pot fi de două feluri:

- în lanţ, sau într-un singur sens, sau de succesiune, de la preţul materiilor prime la costurile produsului finit şi mai departe, asupra preţului acestuia. De exemplu: lapte-brânzeturi; carne-preparate din carne; minereu – fontă – fier – oţel – laminate – piese – subansamble – produse finite; lemn – celuloză – hârtie; sfeclă de zahăr – zahăr – produse zaharoase; lână – fire – ţesături – confecţii, etc.

- reciproce (flux – reflux), sunt atât influenţe ale preţurilor materiilor prime asupra preţurilor produselor unei ramuri şi, mai departe, asupra altor ramuri, cât şi influenţe ce se întorc asupra primei ramuri. De exemplu: creşterea preţurilor cu ridicata ale combustibililor influenţează costurile în transporturi şi mai departe, tarifele de transport. Acestea, la rândul lor, influenţează preţurile combustibililor. Cele mai frecvente influenţe de reciprocitate apar la produsele din ramura combustibililor, energiei electrice şi transporturilor, datorită legăturilor strânse dintre aceste ramuri: producţia de combustibil nu poate fi realizată fără energie electrică şi mijloace de transport; producţia de energie electrică, prin folosirea resurselor termice, nu poate avea loc fără combustibili transportaţi la locul de consum: transportul nu se poate realiza fără combustibili sau energie electrică.

Nici interdependenţele dintre preţuri nu trebuie înţelese în mod rigid, ca nişte raporturi care se schimbă în mod automat şi în aceeaşi măsură. Agenţii economici au posibilitatea să compenseze o parte din influenţele propagate din creşterea preţurilor prin măsuri proprii suplimentare de reducere a consumurilor materiale. Ei ar trebui, în primul rând, să caute soluţii pentru compensarea influenţelor negative din creşterea acestor preţuri (prin reducerea consumurilor specifice, a altor cheltuieli, sau prin reproiectarea produselor, etc.) şi numai pe urmă să ia în considerare o eventuală majorare a preţurilor propriilor produse.

1.6. Incidenţa impozitelor asupra structurii preţurilor

1.6.1. Scurta prezentare a sistemului impozitelor indirecte

Impozitele indirecte sunt percepute de stat la vânzarea diferitelor mărfuri si la prestări de servicii, cotele de impozitare fiind nediferenţiate în funcţie de venitul,

20

averea sau de situaţia personala a celor care cumpăra mărfuri sau utilizează serviciile ce fac obiectul impozitelor indirecte.

Impozitele indirecte se percep cu precădere la vânzarea bunurilor de larg consum, afectând în acest fel întreaga masa de consumatori.

Sistemul impozitelor indirecte cuprinde: Taxele de consumaţie; Taxele vamale Alte taxe.

Dintre acestea, cele mai importante prin aportul lor la formarea veniturilor bugetului statului sunt taxele de consumaţie. Deci taxele de consumaţie sunt impozite indirecte care se include în preţul de vânzare al mărfurilor fabricate si realizate in interesul tarii care percepe impozitul.

Taxele de consumaţie sunt specifice economiei contemporane şi pot să apară sub forma taxelor de consum pe produs, cunoscute sub denumirea de accize, care se aşează numai anumitor produse, si sub forma de taxe generale care se aşează asupra tuturor mărfurilor, atât ca bunuri de larg consum, cat si ca mijloace de producţie.

1.6.2. TVA

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect care cuprinde toate fazele circuitului economic, respectiv producţia, serviciile şi distribuţia până la vânzările către consumatorii finali (inclusiv).

Din punct de vedere al bugetului de stat este un impozit indirect, care se stabileşte asupra operaţiilor privind transferul bunurilor şi asupra prestărilor de servicii. Este o taxă unică ce se percepe însă în mod fracţionat, corespunzător valorii adăugate la fiecare stadiu al circuitului economic. Operaţiile supuse TVA se împart în două mari categorii:

a) operaţii care au ca efect transferul proprietăţii bunurilor indiferent de forma juridică prin care se realizează acest transfer de proprietate;

b) operaţii constând în prestarea de servicii.Ţinând cont de provenienţa bunurilor, operaţiile supuse TVA se împart potrivit legii în:

a) livrări de bunuri mobile;b) transferul proprietăţii bunurilor imobiliare între agenţii economici

precum şi între aceştia şi instituţii sau persoane fizice;c) prestări de servicii;d) importul de bunuri şi servicii.

Principalele reguli în funcţie de care se stabileşte dacă o operaţie este supusă sau nu TVA se referă la destinaţia produselor livrate şi serviciilor prestate. Potrivit acestui principiu, bunurile şi serviciile se supun TVA în ţara în care se consumă şi nu în cea în care se produc, astfel că:

a) bunurile şi serviciile din ţară sau din import sunt supuse TVA, dacă sunt destinate beneficiarilor din România;

21

b) bunurile şi serviciile exportate nu suportă TVA.TVA nu se include în preţurile şi tarifele negociate între agenţii economici şi deci nu este inclusă în baza de impozitare, fiind evidenţiată distinct în factură.În aceste condiţii reţinem faptul că agenţii economici negociază preţurile şi tarifele serviciilor, fără a influenţa cu TVA, care se percepe separat. Prin excepţie de la regula de mai sus, pentru livrările de mărfuri şi prestările de servicii către populaţie efectuate prin comerţul cu amănuntul şi prin consignaţii, prin unităţile de alimentaţie publică, preţurile cu amănuntul şi tarifele practicate cuprind TVA.În acest caz TVA se determină prin aplicarea unei cote recalculate după formula:cota TVA x 100/(cota TVA + 100)

Există mai multe noţiuni cu privire la TVA:- TVA colectată cuprinsă în documentele de vânzare a mărfurilor şi

serviciilor;TVA colectată = Preţ de vânzare x cota TVA

- TVA deductibilă cuprinsă în documentele de cumpărare a materiilor prime, materialelor, energiei electrice, termice, chirii, locaţii, mărfuri şi servicii;

TVA deductibilă = Preţ de cumpărare x cota TVA- TVA de plată sau datorată dacă TVA colectată este mai mare decât

TVA deductibilă;TVA datorată = Valoarea adăugată x cota TVA

- TVA de rambursat dacă TVA deductibilă este mai mare decât TVA colectată;

TVA datorată = TVA colectată – TVA deductibilă- TVA în aşteptare sau neexigibilă care se regăseşte în anumite situaţii:

vânzări în rate, vânzări cu amănuntul, vânzări fără documente fiscale;TVA datorată = (Preţ de vânzare cu TVA – Preţ de cumpărare cu TVA) x cota TVA x 100 / (100 + cota TVA)

Privind incidenţa TVA asupra structurii preţurilor se desprind următoarele aspecte:

- TVA nu este element al preţului negociat;- TVA este element al preţului de factură;- TVA este element al preţului de comercializare.

TVA este un impozit al consumului şi este încorporat în preţul la care se pun în consum produsele sau serviciile. Dacă se are în vedere un anumit produs şi fazele pe care acesta le parcurge de-a lungul procesului de producţie şi comercializare până la consumatorul final, impozitul se plăteşte de fiecare dată în aceeaşi proporţie, calculat la valoarea adăugată şi fracţionat la toţi agenţii economici care sunt implicaţi în acest proces. Fiecare plătitor calculează TVA şi nu o suportă decât în măsura în care el adaugă valoare produsului.Taxa pe valoarea adăugată se calculează prin aplicarea cotelor legale asupra bazei de impozitare.În România se aplică două cote de impozitare pentru TVA:

22

1. Cota de 19%2. Cota zeroCota de 19% se aplică pentru următoarele categorii de operaţiuni:

- livrările de bunuri mobile şi transferurile proprietăţii bunurilor imobile efectuate în ţară de către agenţii economici înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată către beneficiari cu sediul sau domiciliul în România;

- vânzările de bunuri către persoanele nerezidente în România;- prestările de servicii pentru care locul impozitării se află în România;- importul de bunuri mobile.

Cota zero se aplică pentru următoarele operaţiuni delimitate strict prin lege:- exportul de bunuri, transportul şi prestările de servicii legate direct de

exportul bunurilor, efectuate de contribuabili cu sediul în România cu condiţia încasării în valută a contravalorii acestora în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României;

- transportul internaţional de persoane în şi din străinătate efectuat de contribuabili autorizaţi prin curse regulate, precum şi prestările de servicii legate direct de acesta.

În acest context se delimitează două categorii de preţuri:- preţuri cu TVA;- preţuri fără TVA.

Preţurile fără TVA sunt utilizate pentru a determina cifra de afaceri a întreprinzătorilor – ele sunt preţuri libere, se negociază sau se stabilesc pe piaţă şi care prezintă baza de impunere pentru TVA. Mărimea TVA, calculată în funcţie de preţul de vânzare cumulează de fiecare dată toate taxele pe valoarea adăugată plătite de agenţii economici din amonte, fiecare reprezentând un stadiu pe care îl parcurge produsul de la producător la consumatorul final.

1.6.2. Accizele

Pentru produsele prevăzute în Legea 42/1993, agenţii economici, persoane juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice autorizate – care produc, importă, comercializează astfel de produse, au obligaţia să plătească bugetului de stat taxe speciale de consumaţie denumite accize.Accizele sunt cuprinse în preţurile la care se livrează produsele de către producătorii interni sau din import la anumite categorii de produse: băuturi alcoolice, tutun, cafea, confecţii de blănărie, mobilier sculptat etc.Accizele sunt cuprinse în preţurile cu ridicata sau la preţurile de comercializare, obligaţia de plată a lor la buget fiind calculată prin aplicarea unei cote procentuale astfel:

- pentru produsele din producţia internă – la contravaloarea bunurilor livrate exclusiv accizele;

- pentru produsele care se importă – la valoarea în vamă stabilită potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale şi alte taxe speciale stabilite, potrivit legii pe categorii de produse. Valoarea în vamă se determină

23

pornind de la preţul extern franco-frontieră transformat în lei la cursul în vigoare;

- pentru bunurile introduse în ţară de persoane fizice neînregistrate ca agenţi economici dar comercializate prin agenţi economici (produse vândute în regim de consignaţie) – la contravaloarea ce se cuvine deponentului pentru bunurile vândute.

Determinarea accizelor în mărime absolută se face prin aplicarea formulei:A = Preţ x cota A / (100 + cota A).

Sunt exonerate de la plata accizelor produsele care se livrează la rezerva de stat şi produsele care sunt exportate direct sau prin agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe bază de comision precum şi produsele importate în regim de tranzit sau import temporar. De asemenea agenţii economici care exportă produse fabricate cu materii prime de la producătorii interni pot solicita, în cursul lunii următoare, pe baza documentelor justificative, restituirea accizelor plătite pentru aprovizionări.

Accizele fac parte din structura preţului cu ridicata sau a preţului de comercializare; pentru produsele provenite din import accizele se adaugă la preţul extern franco-frontieră transformat în lei la cursul în vigoare.

1.6.3. TAXELE VAMALE Taxele vamale, ca forma a impozitelor indirecte, se percep de câtre stat asupra

importului, exportului şi tranzitului de marfa. Taxele vamale care se percep cel mai frecvent sunt cele asupra importului de mărfuri.

Taxele vamale de import se percep asupra valorii mărfurilor importante, in momentul in care acestea trec frontiera naţionala a ţarii importatoare.

Importatorul, o data cu depunerea prin care ia in posesiunea sa marfa importata, achita organelor cu atribuţii fiscale taxa vamala la import.

Rolul taxei vamale de import este cel al unui impozit de egalizare, deoarece conduce la apropierea nivelului preţului mărfurilor indigene, înlăturând concurenta neloiala a importurilor. In astfel de situaţii, pentru ca importul sa se poată realiza, este necesar ca exportatorul sa reducă nivelul de export, asigurând mărfii sale o competitivitate egala cu cea a mărfurilor indigene.

Natura economica a taxei vamale de import este similara cu cea a taxelor de consumaţie percepute asupra mărfurilor din producţia naţionala.

Perceperea taxelor vamale de import duce la majorarea preţului produsului importat, care ajunge astfel la un nivel ce depăşeşte frecvent preţul acestuia în tara exportatoare.

Nivelul taxelor vamale de import este determinat de raportul cerere-oferta din tara importatoare si de coordonatele politicii economice pe care aceasta o promovează

Forma de exprimare a taxelor vamale poate fi:

24

ad valorem (ca procent din valoarea mărfurilor importate); specifice (ca suma fixa pe unitate fizica de marfa importata); compuse (o combinaţie a celor doua).

Taxele vamale în condiţiile clauzei naţiunii celei mai favorizate se aplica in importul de marfa pe care o tara (membra GATT) îl efectuează in tarile membre ale aceluiaşi organism sau din alte tari cu care acestea au acorduri bilaterale, pe baza cărora îşi acorda reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate.

Conform acestei clauze, orice reducere a taxei vamale acordata de o tara unei alte tari, trebuie sa fie acordata tuturor tarilor care beneficiază de clauza naţiunii celei mai favorizate din partea sa.

Taxele vamale autonome se aplica la importul pe care o tara îl efectuează din tari cu care nu întreţine relaţii pe clauza naţiunii celei mai favorizate. Aceste taxe au, in general, un nivel mai ridicat decât taxele vamale in condiţia clauzei naţiunii celei mai favorizate.

Taxele vamale preferenţiale se practica în relaţiile comerciale dintre tarile care fac parte din diferite uniuni vamale închise. Aceste taxe sunt mai utilizate în relaţiile dintre ţări cu niveluri diferite de dezvoltare. Taxele vamale preferenţiale au un nivel mai redus decât cele aplicate în regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate.

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE

1. Care sunt definiţiile preţului şi interpretările acestuia ?2. Care sunt teoriile preţurilor ?3. Care sunt deosebirile dintre teoria obiectiva şi cea subiectiva ?4. Care sunt funcţiile preţului în economia concurenţială?5. Prezentaţi categoriile şi formele de preţuri?6. Ce exprima interdependentele dintre preturi?7. Care sunt impozitele indirecte cu influenta asupra preturilor?

Capitolul 3. MECANISMUL PREŢURILOR

25

3.1. Conţinutul pretului

Noţiunea de preţ se leagă nemijlocit de procesul schimbului de bunuri şi servicii. Deşi preţul defineşte comensurarea unor valori care pot intra într-un proces de schimb între deţinătorii acestora, chiar în cadrul unor relaţii ce nu beneficiază de intermediere bănească (efectivă sau doar simbolică), utilizarea preţurilor capătă amploare odată cu dezvoltarea pieţelor şi utilizarea banilor în actele de vânzare-cumpărare.

Conţinutul preţului a evoluat în timp, funcţie de tipul de economie, de saturaţia pieţei, de tipul concurenţei şi rolul statului în societate.

1. Funcţie de tipul de economie, putem vorbi de:a) formarea preţurilor în condiţiile pieţei, în funcţie de cerere, ofertă,

concurenţă şi strategiile adoptate de firme. Acestea sunt preţurile de piaţă, denumite şi preţuri libere, specifice economiilor de piaţă.

b) formarea preţurilor de către stat, fie în contextul economiilor centralizate (pe scară foarte largă), fie în contextul economiilor în tranziţie sau de piaţă (pe scară mai restrânsă). Se generează aşa numitele preţuri reglementate, de regulă printr-o combinaţie de preţuri administrate (fixe) şi preţuri dirijate (limită).

2. Funcţie de saturaţia pieţei, conţinutul preţurilor diferă, în urmatoarele situaţii:a) într-o piaţă nesaturată, în care oferta este inferioară cererii, producătorul are

o poziţie de forţă în faţa consumatorului şi pe această bază îşi poate impune cu uşurinţă propriul preţ. Preţul corect ar fi cel prin care se acoperă cheltuielile de producţie şi se asigură un profit rezonabil, pronind de la “cerinţa” recuperării muncii încorporate în produs.Se regăseşte aici teoria obiectivă a valorii, conform căreia valoarea este dată de munca încorporată în marfă, în condiţiile utilităţii acesteia pentru consumator, cu precizarea că utilitatea nu se constituie aici ca o masură a valorii. În economia politică clasică, munca este singura masură reală a valorii mărfurilor, şi deci a preţurilor acestora, denumite preţuri reale, naturale sau nominale atunci când se raportează exclusiv la valoarea muncii încorporate în produs. Aceste preţuri reprezintă însă, chiar în condiţiile unei pieţe dominate de producător, doar preţuri teoretice. În practică, lor li se mai adaugă marja subiectivă de profit a producătorului şi componentele politicii statutlui (fiscalitate, etc.). În lumea contemporană pieţele nesaturate sunt tot mai puţine şi pe cale de consecinţă relevantă generării preţurilor pe baza teoriei obiective a valorii a devenit marginală. Costurile

26

de producţie sunt în continuarea luate în calcul, dar nu pentru a fixa un preţ de ofertă, ci doar pentru a-l raporta la preţul sau preţurile existente sau obtenabile pe piaţă.

b) pe pieţele saturate, caracteristice economiilor contemporane, în care oferta devansează cererea, consumatorul are un rol privilegiat şi se impune mult mai puternic în formarea preţurilor de piaţă. Teoria subiectivă a valorii este aplicabilă procesului de generare a preţurilor prin valoarea estimativă pe care consumatorul o ataşează diverselor bunuri, funcţie de satisfacerea nevoilor sale de consum, de calitatea şi raritatea acestora. Valoarea estimativă medie a unui număr apreciabil de consumatori se transformă în valoare de schimb exprimată prin preţul pieţei. Preocuparea ofertanţilor se concentrează acum pe adaptarea costului la preţul pieţei, preţ generat în mare măsură de cerere şi concurenţă. Acest preţ denumit şi preţ competitiv, este un preţ recunoscut de piaţa şi care, în condiţii normale, trebuie să aducă beneficii tuturor părţilor implicate (producători, distribuitori, consumatori, stat).

Această preocupare de ajustare la piaţă a ofertanţilor producători capătă o mai mare greutate în cazul bunurilor de consum, având o importanţă mai mică în cazul bunurilor industriale, la care preţul face în general obiectul negocierii directe cu, cumpărătorul.La oferta de bunuri de consum pe o piaţă concurenţială, producatorul trebuie, într-o primă etapă, să aducă preţul pieţei la poarta întreprinderii sale, luând în consideraţie fiscalitatea şi lanţul de distribuţie. Dacă obligaţiile faţă de stat sunt cunoscute, componentele din preţ ale distribuţiei sunt variabile, chiar dacă producatorul poate opta pentru variante precum:

- fixarea preţului către angrosist, acesta urmând să aplice propria sa politică de preţ faţă de detailişti,

- să fixeze o marjă a revânzătorului, dar aceasta este o funcţie de cantităţile vândute sau de alte prestaţii,

- să recomande detailiştilor un preţ final, dar care are doar un caracter maximal.

După operarea acestor ajustări, producătorul ofertant poate compara preţul ajustat al pieţei cu costul de producţie pentru a stabili marja profitului sau a ajusta costurile. Interacţiunea cu piaţa este, într-o economie concurenţială, nu numai complexă, dar şi dinamică, ceea ce obligă pe ofertant la practicarea unei politici de preţ flexibile şi active.

3. Funcţie de tipul de concurenţăStrategia de preţ a unui ofertant ce activează într-o economie de piaţă funcţională şi saturată este totodată modelată şi de tipul de concurenţă prevalent.

Astfel, pot fi sintetizate următoarele situaţii:

27

Tipul de concurenţă

Concurenţă imperfectă Concurenţa perfectă

Monopol Oligopol Concurenţă monopolistică

Strategie Un singur vânzător

Câţiva vânzători

Mulţi vânzători de

produse diferenţiate

Mulţi vânzători de

produse identice

Concurenţa prin preţ

InexistenţaVânzătorul stabileşte

preţul

RedusăVânzătorii caută să se apropie de

preţul concurenţilor

sau al liderului de preţ

ExtinsăVânzătorii diferenţiază

preţurile funcţie de gama de produse

Foarte redusăPiaţa stabileşte

preţul

Utilizarea reclamei

RedusăScop:

creşterea vânzărilor

RedusăScop:

informarea şi eliminarea concurenţei preţurilor

ExtinsăScop:

diferenţierea produselor faţă

de cele ale concurenţilor

RedusăScop:

informarea asupra

disponibilităţii produselor

Conţinutul preţului pe aceste tipuri de pieţe este adaptat strategiei specifice a firmei în mediul concurenţial respectiv. Vom dezvolta acest aspect în capitolul următor.

4. Funcţie de rolul statului în societate . Politica statului îşi pune amprenta asupra conţinutului preţurilor prin intervenţia autorităţilor asupra următoarelor componente:

- preţuri,- concurenţa,- fiscalitate,- subvenţii (ajutoare de stat),- alocarea de resurse şi eficienţa utilizării lor,- echilibrul macroeconomic,- bunăstarea consumatorilor.

Măsurile luate de stat pot avea un efect direct sau indirect asupra preţurilor. Din prima categorie se pot enumera:

28

- stabilirea de preţuri fixe la anumite produse sau de tarife fixe la anumite servicii sau utilităţi.

- fixarea de preţuri limită: maximale pentru protejarea consumatorilor sau minimale pentru protecţia sau stimularea producătorilor.

- reglementarea generală a preţurilor.Există totodată numeroase măsuri sau politici cu efect indirect asupra nivelului preţurilor din economie, precum:

- reglementarea concurenţei şi practicilor comerciale,- redefinirea politicii fiscale prin modificarea TVA, accizelor,

taxelor vamale şi impozitelor,- politica ajutoarelor de stat,- rolul sectorului de stat din economie şi a comenzilor de stat,- măsuri privind comerţul exterior şi politica valutară,- măsuri privind piaţa creditului sau raţionalizarea consumului.

3.2. Abordarea sistemică a preţurilor

Teoria şi practica economiei de piaţă recunosc unanim că rolul fundamental în mecanismul economiei funcţionale de piaţă şi al liberei iniţiative îl joacă preţurile.

Preţurile nu se formează şi ca atare nu pot fi analizate izolat. Ele se intercondiţionează în cadrul unui sistem de preţuri. Aceasta înseamnă că între diferite ramuri, în interiorul fiecăreia dintre ele, producţia trebuie organizată sub influenţa sistemului de preţuri, format din interacţiunea a două serii de preţuri: preţurile produselor şi preţurile resurselor sau ale factorilor de producţie. Primele, raportate la costurile de producţie, determină repartiţia resurselor între ramurile producătoare. Preţurile resurselor, la rândul lor, determină combinarea factorilor de producţie în interiorul fiecărei ramuri.Raportul dintre cele două componente ale pieţei, oferta şi cererea, manifestate sub incidenţa concurenţei, evoluează după cum preţurile, prin mecanismul lor autonom, reuşesc să concure la repartizarea resurselor în economie, astfel încât să fie posibilă echilibrarea pieţei. Preţurile reglează în timp restabilirea echilibrului pieţei.

Reprezentând semnalele gradului de solicitare a resurselor în economie, preţurile incită operatorii din economie să le urmărească. Ei folosesc, astfel, preţurile factorilor de producţie în deciziile privind organizarea producţiei bunurilor, pe baza combinării acestor factori. Această legătură este esenţială şi reflectă interdependenţa preţurilor în cadrul sistemului.Sistemul de preţuri este observat ca o interacţiune continuă a diferitelor categorii de preţuri, definite în cadrul unor faze ale circuitului economic: preţuri ale producătorilor, preţuri ale distribuitorilor, preţuri de consum. Astfel, abordarea sistemică permite ca, prin fluxurile permanente de legătură între stadiile circuitului economic al produselor, să se identifice influenţele pe care preţurile din amonte le propagă asupra preţurilor din aval. Această interacţiune este mijlocită

29

prin costuri, reflectate în preţuri. De aceea, se poate ca preţul unui bun să se reflecte în preţul celorlalte bunuri, interdependenţa regăsindu-se la nivelul general al preţurilor. Este suficient să se modifice preţul unui produs, pentru ca el să provoace o mişcare a celorlalte preţuri, prin reţeaua complexă a legăturilor şi interdependenţelor, generalizându-se în tot sistemul de preţuri.Sistemul de preţuri este totodată interconectat şi supus influenţelor altor componente macroeconomice: producţia, consumul productiv şi neproductiv, exportul şi importul, sistemul financiar, de credit şi valutar, absorbţia informaţionala a datelor de conjunctură. Numai o astfel de abordare generază în final ceea ce numim analiză sistemică a preţurilor.Într-o economie de piaţă preţurile se formează liber, prin negociere şi consens, tinzând către un preţ de echilibru determinat de evoluţia raportului dintre cerere şi ofertă, în condiţiile concurenţei. Acest postulat trebuie încadrat de două amendamente.Primul este acela că preţurile rezultate din numeroasele acte izolate de negociere sunt integrate, conştient sau inconştient, în intregul sistem al preţurilor naţionale şi chiar internaţionale şi de aceea “abaterile” negociate sunt relativ minore, situându-se în jurul nivelurilor “sistemice”. Cu alte cuvinte, “piaţa” determină preţul.Al doilea amendament implică funcţia de “regulator” al pieţei pe care o îndeplineşte preţul. Formarea preţurilor de echilibru contribuie la echilibrarea tuturor componentelor pieţei şi armonizarea aspectelor sociale.

3.2.2. Interdependenţa piaţă-preţ

3.2.2.1.Piaţa

Piaţa a apărut cu multe secole în urmă, o dată cu schimbul de mărfuri, ca punct de legătură între agenţii economici, producători şi consumatori, mecanism de reglare şi autoreglare a proceselor economice.

Piaţa reprezintă ansamblul mijloacelor şi operaţiunilor de comunicare şi de confruntare a vânzătorilor cu cumpărătorii, prin aceasta, fiecare dintre ei, se informează mutual de ceea ce pot produce pentru vânzare, de ceea ce au nevoie să cumpere şi preţul pe care urmează să-1 ceară sau să-1 propună în vederea încheierii tranzacţiilor.

O altă definiţie a pieţei poate fi următoarea: “ reprezintă ansamblul deciziilor adoptate de către cumpărători privind ce şi cât să consume, de către producători şi prestatori privind ce şi cât să consume, de către posesorii de capital cât şi unde să investească şi de purtătorii forţei de muncă în ce ramură sau domeniu şi pentru cine să muncească.

Toate aceste decizii sunt armonizate prin mecanismul preţurilor.

Piaţa este definită prin următoarele elemente:

30

spaţiul economic în care se întâlnesc şi acţionează cumpărătorii şi vânzătorii, iar, în unele cazuri, diverse categorii de intermediari;

locul de întâlnire la un moment dat a dorinţelor cumpărătorilor cu dorinţele vânzătorilor;

un ansamblu de mijloace de comunicaţie prin care vânzătorii şi cumpărătorii se informează reciproc asupra a ceea ce dispun, de ce au nevoie şi a preţurilor cerute şi propuse înainte de a încheia şi efectua tranzacţiile;

totalitatea relaţiilor de vânzare în legătură cu spaţiul economic în care au loc : cerere, ofertă, concurenţă, preţ;

locul de manifestare a concurenţei, a competiţiei dintre agenţii economici cu interese identice sau apropiate.

Formarea preţului nu depinde numai de punctele de vedere ale vânzărilor manifestate prin ofertă, ci şi de cele ale cumpărătorilor manifestate prin cerere. În aceste condiţii, preţul se formează prin negociere şi consens, tinzând către un preţ de echilibru al celor două mărimi complexe care se confruntă permanent pe piaţă: oferta şi cererea.

În gândirea economică contemporană preţul este considerat ca o definiţie rezultată din interacţiunea mai multor factori: utilitate, raritate, cost, raportul dintre ofertă şi cerere, volumul masei monetare şi stabilitatea acesteia, dobânda, preţul celorlalte bunuri, conjunctura economică.

3.2.2. 2. Cererea

Cererea reprezintă cantitatea totală dintr-un anumit bun care poate fi cumpărată pe piaţă, într-o perioadă determinată de timp, la un anumit preţ dat.

Cererea poate fi:a. individuală;b. de piaţă;c. totală.a. Cererea individuală rezultă din opţiunea consumatorului şi din reacţiile

lui faţă de variaţiile venitului pe care-1 poate aloca pentru achiziţionarea unui bun, ca şi faţă de modificările preţului acelui bun.

b. Cererea de piaţă este suma cantităţilor solicitate dintr-un anume bun, la fiecare nivel de preţ, cu condiţia ca cei care solicită bunul să ia decizii independent unii de alţii.

c. Cererea totală depinde, în principal, de nivelul preţului propus la bunul cerut şi de cuantumul venitului cumpărătorului , respectiv al părţii de venit ce poate fi alocată pentru achiziţionarea bunului respectiv.

În funcţie de natura bunurilor care se comercializează pe piaţă, cererea poate fi:

a) cerere directă (ulei, zahăr, oţet etc.);

31

b) cerere pentru bunuri substituibile (oţel prin aluminiu, ulei de masline prin ulei de floarea soarelui);

c) cerere pentru bunuri complementare (dulciuri, zahăr şi/sau melasă);d) cerere derivată (cererea de făină determinată de cererea pentru pâine,

produse de patiserie etc.)Raportul dintre evoluţia preţului unui bun şi nivelul cererii pe piaţă al

bunului respectiv este exprimat de legea cererii, conform căreia, dacă preţul bunurilor economice comercializate pe piaţă scade, în mod corespunzător creşte cantitatea de marfă cerută într-o anumită perioadă şi invers, dacă preţurile cresc, scade cantitatea de marfă cerută pe piaţă în perioada respectivă, celelalte condiţii rămânând neschimbate.

Curba cererii ia forma de mai jos:

P Contracţia cererii

extinderea cereriiQ

Fig. 2.1. Contracţia şi extinderea cererii în funcţie de preţSe poate observa din grafic că mărimea cererii unui bun variază în raport

invers cu mărimea şi modificarea preţului.Legea generală a cererii exprimă raporturile esenţiale ce apar pe o piaţă liberă

între modificarea preţului bunului oferit şi schimbarea mărimii cantităţii cerute din acel bun. Aceasta înseamnă că, în cazul bunurilor normale în consumaţia oamenilor, atunci când preţul creşte, are loc contracţia cererii şi invers, când preţul scade, cererea creşte.

Principalii factori care influenţează cererea sunt:Nivelul veniturilor băneşti ale consumatorilor, influenţează diferit

evoluţia cererii la bunuri normale şi la bunuri inferioare. Pentru bunurile normale relaţiile sunt directe şi pozitive, creşterea veniturilor determină creşterea cererii, iar pentru bunurile inferioare relaţiile sunt negative, orice creştere a veniturilor determină reducerea cererii.

Evoluţia preţului la alte bunuri decât bunul analizat, influenţează cererea astfel:

32

în cazul bunurilor substituibile A şi B, care satisfac aceeaşi nevoi, există o relaţie pozitivă, atunci când preţul lui A creşte, cererea pentru bunul B creşte şi invers;

în cazul bunurilor complementare A şi B, există o relaţie negativă, atunci când preţul lui A creşte , cererea pentru bunul B scade şi invers;

în cazul bunurilor neînrudite, nu există nici o influenţă asupra cererii bunului analizat datorită modificării preţului unui bun oarecare. Numărul şi preferinţele cumpărătorilor,influenţează direct nivelul cererii pe piaţă; dacă cumpărătorii au preferinţe pentru un anumit bun, cererea pentru acel bun creşte şi invers. Prognozele privind evoluţia raportului preţuri-venituri, influenţează direct

cererea deoarece, atunci când se prevede creşterea venitului, cererea pentru acel bun va creşte şi invers.

Factorii cu influenţă indirectă: demografici, climaterici, sezonieri, naturali, conjuncturali etc.

Elasticitatea cererii măsoară variaţia cererii rezultată la variaţia venitului sau la variaţia preţului unui bun considerat sau la variaţia preţului unui alt bun.

Se calculează prin indicatori distincţi: elasticitatea cererii unui bun în raport cu venitul, notată ev; elasticitatea cererii unui bun în raport cu preţul bunului, notată

epi; elasticitatea cererii unui bun în raport cu preţul altui bun, notată epy.

1. Elasticitatea cererii unui bun în raport cu venitul (ev).Creşterea veniturilor provoacă modificări în structura consumului. Dacă se

studiază statistic structura consumului în cadrul bugetului familial mediu într-o ţară, într-o perioadă de timp, se poate observa că, de la o perioadă la alta, ponderea diferitelor categorii de bunuri sau servicii se schimbă. Aceasta este rezultatul celor două tendinţe - pe de o parte, creşterea veniturilor, pe de altă parte, schimbarea atitudinii faţă de anumite categorii de bunuri în raport de veniturile disponibile pentru a fi cheltuite pentru bunuri care satisfac la un nivel mai ridicat obiectivul maximizării utilităţii.

Elasticitatea cererii funcţie de venit, ca indicator , este raportul dintre variaţia relativă a cantităţilor consumate dCi/ Ci ale bunului i şi variaţia relativă a venitului dv/v, cheltuit pentru procurarea de bunuri şi servicii (venitul v nu cuprinde economiile băneşti sau plăţile obligatorii şi prioritare cum ar fi impozite, taxe).

Astfel:

ev = / sau ev = / = x

În acest caz, dacă:

33

ev>1 şi venitul creşte, ponderea cheltuielilor pentru bunul respectiv în totalul veniturilor se reduce;

ev<1 şi venitul creşte, ponderea cheltuielilor în totalul veniturilor consumatorului este egal cu procentul modificării venitului.

Conform celei de-a doua relaţii, elasticitatea cererii în funcţie de venit poate fi definită ca raport între tendinţa marginală de a consuma bunul i pe seama creşterii venitului (raportul dC/dv) şi ponderea pe care o deţine consumul bunului i în totalul venitului (raportul Ci/v).

În funcţie de mărimea elasticităţii cererii în raport cu venitul, bunurile se grupează în:

a. bunuri normale, al căror consum creşte o dată cu creşterea venitului, dar creşterea consumului este proporţional mai slabă decât creşterea venitului:

< => ev < 1

b. bunuri inferioare, al căror consum scade în mărime relativă când venitul creşte, adică creşterea consumului nu se realizează:

< 0 ; > 1 => ev < 0

c. bunuri superioare, al căror consum creşte relativ mai repede decât venitul:

> => ev >1

d. bunuri al căror consum creşte proporţional cu venitul, adică:

= => ev =1

Principalele determinante ale elasticităţii cererii în funcţie de venit sunt:

tipul de nevoi la care produsul considerat face faţă: de exemplu, partea de venit cheltuită la cumpărăturile de produse alimentare scade când venitul creşte; această observaţie cunoscută sub numele de „legea lui Engel" a fost uneori utilizată drept criteriu al bunăstării sau al gradului de dezvoltare a unei economii;

34

nivelul mediu al venitului ţării: de exemplu, un automobil este un produs de lux într-o ţară slab dezvoltată şi un produs cvasiindispensabil într-o ţară dezvoltată;

perioada de analiză considerată: deoarece structura consumului indivizilor sau al familiilor se adaptează la modificările venitului cu o întârziere mai mult sau mai puţin lungă.

La aceleaşi concluzii cu privire la comportamentul cererii produselor se poate ajunge prin urmărirea, în bugetele de familie, a variaţiei ponderii consumului de bunuri şi servicii în totalul veniturilor familiei.2. Elasticitatea cererii unui bun în raport cu preţul (ep).

În funcţie de evoluţia preţului, coeficientul de elasticitate se calculează ca raport între modificarea cantităţii cerute şi cea a preţurilor în condiţiile în care ceilalţi factori rămân neschimbaţi, conform relaţiei:

Ecp = - /

În funcţie de mărimea coeficientului de elasticitate apar următoarele situaţii:

- cerere elastica Ecp>1- cerere inelastică Ecp<1- cerere cu elasticitate normală unitară Ecp=1- cerere perfect elastică Ecp→ ∞- cerere perfect inelastică Ecp=0Nivelul consumului unui bun este totodată funcţie de preţul acelui bun, dar

şi de preţul altor bunuri. Această dependenţă este cu atât mai evidentă cu cât este vorba de bunuri substituibile şi bunuri complementare.

Elasticitatea cererii în funcţie de preţ măsoară variaţia cererii unui bun determinată de variaţia preţului bunului considerat sau de cea a preţului altui bun. Din acest punct de vedere, elasticitatea în funcţie de preţ poate fi: elasticitatea directă (faţă de preţul aceluiaşi bun) şi elasticitatea încrucişată (faţă de preţul altui bun).

Elasticitatea directă exprimă variaţia relativă a consumului bunului i (dCi / dCi) faţă de variaţia relativă a preţului aceluiaşi bun (dpi/pi):

epi = sau epi =

Elasticitatea directă evaluează reacţia cererii faţă de o modificare a preţului produsului. Ca urmare, o variaţie a preţului antrenează o variaţie a consumului aceluiaşi produs în sens opus, astfel:

o creştere a preţului (+dpi) => restrângerea consumului (-dCi) reducere a preţului (-dpi) => creşterea consumului (+dCi)

Cei doi factori ai raportului de calcul al elasticităţii au semn algebric diferit, ca urmare, raportul este totdeauna negativ, dar în modul el are semn pozitiv:

35

epi>0Bunurile se comportă diferit faţă de modificarea preţurilor, prin

amplitudinea variabilă a reacţiei cererii, pe categorii de bunuri:• bunuri cu cerere inelastică sau slab elastică, adică reacţia cererii

este mai mică sau lipseşte în raport cu variaţia relativă a preţului, care exercită o influenţă slabă asupra nivelului cererii (de exemplu: bunuri alimentare care trebuie să se consume în cantităţi relativ constante, unele nu pot fi nici înlocuite cu altele):

dPi>0 ; dCi ≤ 0 => -l < epi < 0 => > 1• bunuri cu cerere elastică, al căror consum reacţionează la

modificarea preţului în sensul normal: creşterea preţului (+dpi) conduce la o restrângere a cererii, o scădere a consumului (-dCi) şi ca urmare raportul dintre cele două componente este negativ şi mai micdecât-l, în modul el va depăşi valoarea 1:

dPi>0 ; dCi ≤ 0 => epi < -1 => > 1• bunuri la care variaţia relativă a preţului şi variaţia relativă a cererii sunt

proporţionale şi de sens (algebric) contrar.

Comportarea este uniformă, reacţia cererii este uniformă, iar elasticitatea este unitară.

3. Elasticitatea încrucişată se calculează pentru bunurile substituibile sau interşanjabile şi pentru bunurile asociabile sau complementare.

Elasticitatea încrucişată măsoară variaţia relativă a consumului bunului considerat, consecutivă la variaţia relativă a preţului bunului j (substituibil sau complementar).

Relaţia de calcul este:

eij =

Se disting cele două cazuri, astfel: pentru bunurile substituibile, dacă dpj>0, atunci dCi>0, ceea ce

înseamnă că dacă preţurile bunurilor substituibile j cresc, creşte consumul bunurilor i, renunţându-se, cel puţin parţial, la consumul bunurilor j. Deci, eij>0;

pentru bunurile complementare, care se asociază în consum, fiind dependente unele de altele, dacă dpj>0, atunci dCi<0, ceea ce înseamnă că majorarea preţurilor bunurilor j determină o reducere a consumului bunurilor i. Deci, eij<0.

Elasticitatea cererii este folosită de către ofertanţi pentru studierea pieţei în vederea folosirii strategiilor de preţ în raport cu cantităţile.

3.2.2.3. Oferta

36

Oferta reprezintă cantitatea maximă dintr-un anumit bun pe care un agent economic producător intenţionează să o vândă, intr-o perioadă şi la un anumit preţ.

Conform legii ofertei, creşterea preţului determină creşterea cantităţii oferite, iar reducerea preţului determină scăderea cantităţii oferite, ofertanţii fiind dispuşi să ofere o cantitate mai mare dintr-un bun oarecare la un preţ mai mare. Curba ofertei indică preţul la care ofertantul este dispus să ofere diferite cantităţi spre vânzare, intr-o anumită perioadă.

extinderea ofertei

contracţia ofertei

Fig. 2.2. Contracţia şi extinderea cererii în funcţie de preţEvoluţia cantităţii dintr-un bun oarecare oferit pe piaţă, la acelaşi nivel al

preţurilor este influenţat de mai mulţi factori: Nivelul costului de producţie, deoarece între costul de producţie şi

cantitatea de bunuri oferită este o relaţie negativă. Preţul altor bunuri, întrucât factorii de producţie sunt atraşi şi

consumaţi penrtu producerea bunurilor eficiente care se pot comercializa la un preţ mai bun.

Numărul de ofertanţi, deci numărul de firme care produc acelaşi produs, deoarece cu cât creşte numărul firmelor noi care produc acelaşi produs, cu atât creşte oferta de bunuri.

Nivelul taxelor şi subvenţiilor, în cazul în care taxele se măresc, firmele nu mai sunt interesate în creşterea ofertei. Dacă aceste firme vor primi subvenţii de la Stat pentru susţinerea sau creşterea ofertei vor căuta să-şi intensifice efortul propriu pentru reducerea costurilor de producţie şi implicit pentru creşterea ofertei.

Procnozele privind evoluţia în perspectivă a pieţei unui bun, mai ales a preţului acestuia, întrucât, dacă se prevede că în viitor preţul unui bun creşte oferta creşte, dacă preţul scade oferta scade.

Condiţii social-politice, juridice şi naturale care influenţează semnificativ nivelul ofertei, favorabil sau nefavorabil.

Elasticitatea ofertei exprimă gradul de modificare a ofertei în condiţiile schimbării preţului sau a altui factor care influenţează oferta.

37

Coeficientul elasticităţii ofertei (Eo) indică gradul sau procentul de modificare a ofertei în funcţie de schimbarea preţului sau a oricăreia dintre condiţiile ofertei. Coeficientul de elasticitate în funcţie de evoluţia preţului se determină conform relaţiei:

Eop = /

In funcţie de nivelul coeficientului de elasticitate a ofertei la preţ, se pot întâlni următoarele forme ale ofertei:

a) oferta elastica – când unui anumit procent de modificare a preţului unitar ii corespunde o modificare mai mare a ofertei: Eo > 1;

b) oferta cu elasticitate unitara – când unui procent de modificare a preţului ii corespunde unul similar in schimbarea ofertei: Eo=1;

c) oferta inelastică , când procentul modificării ofertei este mai mic decât procentul modificării preţului :Eo < 1;

d) oferta perfect elastica care presupune ca la un preţ dat , oferta sa crească la infinit:Eo = infinit ;

e) oferta perfect inelastică , când la orice modificare a preţului , oferta nu se modifica: Eo = 0.

Elasticitatea ofertei este determinata de o serie de factori , astfel:1. Costul de producţie , deoarece la acelaşi nivel de preţ , daca pe piaţa

se înregistrează o creştere a cererii , oferta va creşte numai în cazul în care costul unitar va scădea.

2. Gradul de substituire al produselor deoarece , creşterea ofertei pentru un bun , când preţul lui creşte , depinde de viteza de atragere a unor factori de producţie de la alţi utilizatori.

3. Posibilităţile de stocare a bunurilor , deoarece in cazul in care un bun poate fi păstrat, elasticitatea ofertei în funcţie de preţul acestui bun creste , si invers in cazul in care posibilităţile de stocare sunt reduse .

4. Costul stocării, deoarece păstrarea bunurilor implică atât cheltuieli de depozitare cat si cheltuieli legate de pierderea prin deprecierea sau schimbarea monedei si/sau a nivelului calitativ al bunurilor stocate .

5. Perioada de timp de la modificarea preţului , factor dependent de gradul de substituire a bunurilor , deoarece cu cat aceasta perioada este mai mare, cu atât pot fi mutate factorii de producţie de la o activitate la alta .Din punct de vedere al timpului distingem :

- perioada pieţei – care poate avea o durata foarte scurta de timp de la ultima modificare de preţ a bunului , ca urmare a creşterii cererii , când ofertanţii nu-si pot sporii producţia ; deci oferta este perfect inelastică;

- perioada scurta(oferta inelastică) – când unii factori de producţie pot fi schimbaţi şi cantitatea oferita dintr-un bun poate sporii in anumite limite ca răspuns la evoluţia pozitiva a preţului si invers;

- Perioada lunga(oferta elastica) – când cantitatea oferită ca răspuns la modificarea preţului este mai mare.

38

3.2.2.4.Interacţiunea cererii cu oferta şi formarea echilibrului pieţei

În momentul în care cererea şi ofera pentru un bun economic oarecare destinat pieţei sunt egale, la un anumit preţ, atunci se spune că piaţa este echilibrată (fig. 3.)

Cantitatea şi preţul la care piaţa unui bun economic este echilibrată poartă numele de cantitate de echilibru şi, respectiv, preţ de echilibru.

Surplus de ofertăPs

Pe - - - - - - - - - - - - - - - - - - - ● Punct de echilibru

P1

Surplus de cerere Qe Cantitate Q

Fig.2.3. Formarea preţului de echilibruÎn punctul de echilibru, curbele cererii şi ofertei sunt în balanţă, preţul şi

cantitatea nu au tendinţe de schimbare, iar intenţia cumpărătorului coincide cu intervenţia vânzătorului. Cu alte cuvinte, în punctul de echilibru decizia cumpărătorilor nu este influenţată de surplusul de cerere iar decizia vânzătorilor, de surplusul de ofertă. Absenţa surplusului de cerere şi a surplusului de ofertă asigură stabilitatea preţului de echilibru, nivel la care ofertanţii pot vinde şi cumpărătorii pot cumpăra aceeaşi cantitate de bunuri.

3.2.2.5. Preţul liber – preţ de echilibru al pieţei

Preţul liber se formează prin negociere şi consens pe piaţă acesta tinzând către un preţ de echilibru prin confruntarea permanentă a cererii şi a ofertei.Opţiunea de preţ de ofertă a producătorului porneşte de la analiza constantă

a trei elemente:1. Costurile2. Cererea3. Concurenţa1. Costurile pentru producători exprimă cheltuielile de exploatere a

capacităţii de producţie şi de utilizare a resurselor de materii prime şi de forţă de muncă.

Costurile se reduc odată cu creşterea producţiei. Această legătură între costuri şi producţie generează pentru producător o anumită curbă denumită şi curba experienţei care se reprezintă astfel:

39

Preţ

Unde : c-costul unitar q-cantitatea producţiei fabricateCurba experienţei este folosită de către producător drept ,,un joc

strategic,,.alegând cantităţile de produse în funcţie de cost şi de marja beneficiului în raport cu preţul liber format pe piaţă .Preţul propus de producător pentru negociere cu cumpărătorul este format din costul unitar şi marja profitului.

P=CT+Jocul liber al preţului (J1,J2) este rezultatul a doi factori:1.raportul cerere/ofertă2.concurenţa

dacă cererea>oferta, preţul creşte, J2 dacă cererea<oferta preţul scade, J1.Concurenţa între producători conduce la diminuarea preţului de vânzare iar

concurenţa între cumpărători determină o creştere a preţului de cumpărare.2. CerereaStudiul cererii porneşte de la determinarea cantităţii de marfă pentru care

cumpărătorii sunt solvabili la preţul comunicat sau afişat. De regulă cantitatea cumpărată variază invers proporţional cu preţul, creşte când preţul este mic şi scade când preţul este mare. Deci nu este o cantitate fixă, ea reprezintă relaţia dintre diferitele preţuri posibile ale produsului şi cantităţile care ar fi cumpărate pentru fiecare preţ.

Relaţia cererii este:C=Pi*qiPi – preţulQi – cantitatea cerută

40

C

q

Marja profit

costuri

J1

P

J2

Aşa cum am spus,preţul de echilibru este stabilit la intersecţia cererii cu oferta

Deplasarea curbei ofertei spre stânga semnifică reducerea cantităţii de produse vândute şi respectiv absolvite de cereri cărora le corespund preţuri diferite invers proporţional cu reducerea cantităţilor vândute.

Deplasarea ofertei spre dreapta de la producţia vândută în cantităţi mici la producţia vândută în cantităţi mari are ca rezultat reducerea preţurilor.

3. ConcurenţaMecanismul economiei de piaţă funcţionează pe baza legii cererii şi ofertei

având ca ax central preţul care asigură autoreglarea echilibrului pieţei.În economia de piaţă deschisă vorbim de un preţ de concurenţă ca preţ de

vânzare minim caracterizat prin:1. Nu trebuie să fie un preţ de ruinare2. Trebuie să fie un preţ stimulativ pentru producător3. Trebuie să fie în orice situaţie acoperitor al costului de producţie4. Acesta trebuie să tindă către un preţ de echilibru pentru a nu genera

excedent de ofertă sau penurie de ofertă. Preţul este un reglator al echilibrului pieţei doar atunci când mediul

concurenţial este normal caracterizat prin următoarele coordonate: 1. Existenţa mai multor producători şi, respectiv, a mai multor cumpărători,

condiţie ce elimină posibilitatea existenţei unui monopol sau a altor forme de poziţie dominantă pe piaţa unor bunuri şi servicii;

2. Existenţa diversificării sortimentale a unui bun omogen considerat, condiţie ce oferă posibilitatea manifestării diverselor opţiuni posibile de către eventualii participanţi pe piaţa din amonte sau din aval, cu care producătorii sau distribuitorii intră în raporturi economice de piaţă;

3. Participanţii pe piaţă sunt agenţi economici raţionali, în sensul că fiecare este preocupat de alegerea celor mai bune variante de combinare a factorilor de producţie, în scopul maximizării profitului (pe termen scurt) şi a valorii întreprinderii (pe termen lung);

4. Decizia de preţ aparţine exclusiv agenţilor economici, neexistând intervenţii din partea guvernului în formarea preţurilor, ca nivel nominal;

5. Raţionamentele de fundamentare a deciziei de preţ să fie definite de cerinţele dezvoltării durabile a întreprinderii, care implică obiective prezente şi viitoare ale întreprinderii, interne şi externe, în mediul concurenţial (de ex.: obiective tehnice, tehnologice, de calitate, de competitivitate, de protecţie a mediului, etc.).

6. Rolul statului să se reducă la reglarea comportamentelor, în sensul adoptării de legi privind disciplina pe piaţa a agenţilor economici şi supravegherea respectării ei, pentru eliminarea manifestărilor anticoncurenţiale;

7. Intervenţia statului în economie să se faca prin alte instrumente decât preţul, iar dacă este necesar, să opereze prin pârghii de elasticizare a preţurilor controlate. De exemplu, limita maximă de preţ dă posibilitatea agenţilor economici de a stabili preţuri mai mici, în condiţiile în care piaţa permite acest lucru.

41

8. Organizarea pieţelor de desfacere ale bunurilor şi serviciilor să aibă ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor către consumatori şi să fie, totodată, bazată pe criterii de eficienţă şi comportamente loiale faţă de concurenţi;

9. Manifestarea tendinţei de stabilizare a preţurilor, fenomen care demonstrează existenţa celor două laturi ale pieţei: oferta şi cererea şi confruntarea acestora în condiţiile concurenţei, care permite echilibrarea lor prin intermediul preţului liber; în acest caz, este vorba de un preţ de echilibru;

10.Bunăstarea consumatorilor finali este asigurată de existenţa cantitativă, calitativă şi structurală (diversificată) a bunurilor pe piaţă, şi concordanţa acestora cu utilitatea recunoscută de către consumatori, bunuri ale căror preţuri pot fi absorbite de veniturile acestora.

Aceste coordonate, care definesc mediul concurenţial normal se regăsesc, în final, în bunăstarea consumatorului. Acesta reprezintă de fapt obiectivul final al funcţionării pieţei libere şi al manifestării rolului statului ca supervizor al comportamentelor participanţilor la tranzacţiile din cadrul pieţei.

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE1. Ce factori de influenţă îşi pun amprenta asupra formării preţurilor ?2. Ce înseamnă sistem de preţuri?3. Prin ce se caracterizează un mediu concurenţial normal ?4. Definiţi piaţa ?5. Analizaţi elasticitatea cererii ?6. Redaţi oferta şi elasticitatea acesteia ?7. Prezentaţi formarea preţului de echilibru ?

APLICAŢII REZOLVATE :

1. Cererea şi oferta sunt redate prin următorul set de date:

a) b)

Preţ Cantitate

Preţ Cantitate1 32 53 94 10

42

1 102 73 44 2

a) Care din cele două şiruri de date caracterizează cererea şi care oferta?b) Reprezentaţi grafic cele două curbe asociate datelor.c) Care este preţul de echilibru?Rezolvare:a) Din datele prezentate rezultă că la o creştere a preţului se observă: în cazul

a) o creştere a cantităţii, iar în cazul b) o scădere a cantităţii. Astfel setul de date a) reprezintă oferta, iar setul b) reprezintă cererea.

b)

c) Preţul de echilibru este cuprins între valorile de 2 şi 2,5 unităţi monetare, între 6 şi 6,5 unităţi cantitative.

d)2. Se estimează că oferta anuală a unei firme variază în funcţie de preţ, după cumurmează:

Preţul unitar pe bucăţi

Oferta (mil bucăţi)

1 92 123 144 16

Care este elasticitatea ofertei când preţul e cuprins intre 3 şi 4 euro?

Rezolvare:

43

1214

43*

34

1214*

10

10

oo

pp

p

oeP

O

=0,38

3. Un producător cu o producţie anuală de 50 buc dintr-un produs, la preţul de 50$/buc doreşte ca în anul următor să-şi orienteze vânzarea spre alte pieţe. Un birou specializat de marketing îi oferă informaţii privind elasticitatea cererii pe 3 pieţe: e1 = 2; e2 = 1,02; e3 = 0,03. Ştiind că ar dori să obţină un preţ cu 10% mai mare, ce piaţă va prefera?

Rezolvare:

Pentru piaţa 1:

Pentru piaţa 2:

Pentru piaţa 3:

Producătorul va prefera piaţa nr.3, deoarece la preţul sperat mai mare cu 10% va răspunde cu reducerea mai mică a cererii.

4. Se consideră 2 produse A şi B aflate în structura opţiunilor unui consumator. În momentul t0 consumul C şi preţul p a celor 2 produse sunt:CA0 = 200 UM, CB0= 900 UM; PA0 = 2 UM; PB0= 5 UM.În momentul t1 structura consumului are următoarele caracteristici:CA1 = 75 UM, CB1= 1000 UM; PA1 = 5 UM; PB1= 4 UM.Să se determine elasticitatea în raport cu preţul şi să se comenteze rezultatul obţinut.

Rezolvare:

44

Rezultă că pentru produsele A şi B cererea este inelastică.

5. Firma Coca-Cola a lansat un studiu de piaţă in scopul de a determina reacţia clientelei la modificarea preţului unui produs, sticla de 250 ml.Rezultatele au permis estimarea următoarei relaţii:Q = 55 – 1,5 · PŞtiind că produsul este vândut pe piaţă cu 20 u.m, care este elasticitatea cererii faţă de preţ în această situaţie şi interpretaţi rezultatul obţinut.

Rezolvare:

PCe = -dC/C0 : dP/P0 = -(-1,5) · 20000/(20-1,5· 20000) = -1,005

00

:P

dP

Q

dQeP

C = 0

0*Q

P

dP

dQ

dP

dQ

=

dP

P |5,155

= -1,5

PCe = -1,5· 20*5,155

20

= -1,5· 0,8 = -1,2 < 1, deci cererea este inelastică.

APLICAŢII DE REZOLVAT:

1. Cererea şi oferta sunt redate prin următorul set de date.a) preţ cantitate b) preţ cantitate 1 3 1 12 2 5 2 8 3 8 3 5 4 10 4 3

1. Care dintre cele doua şiruri de date caracterizează cererea şi care oferta?2. Reprezentaţi grafic cele doua curbe asociate datelor.3. Care este preţul de echilibru?

2. Se estimează că oferta anuală a unei firme variază în funcţie de preţ după cum urmează:

45

preţ unitar/buc. oferta (mil. buc)1 52 63 74 8

Care este elasticitatea ofertei când preţul este cuprins între 3 şi 4 USD?

3. A şi B sunt două produse pentru care poate opta un consumator.În momentul t0 consumul (C) şi preţul (P) celor două produse sunt (în unităţi monetare):CA0=400 CB0=1800 PA0=4 PB0=10În momentul t1 structura consumului are următoarele caracteristici:CA1=150 CB1=2000 PA1=10 PB1=8Să se determine elasticitatea în raport cu preţul şi să se comenteze rezultatul.

4. Producţia unei firme este de 5.000 unităţi şi preţul unitar de 100 euro. Firma doreşte să vândă anul următor toată producţia pe o altă piaţă şi să obţină un preţ cu 20% mai mare.

O firmă de marketing îi oferă elasticităţile cererii funcţie de preţ pe trei pieţe noi, respectiv: e1=-2,10 e2=-1,05 e3=-0,05Ce piaţa va alege şi cât va putea vinde?

Capitolul 3. – STRATEGIILE DE PREŢ ALE OFERTANŢILOR

3 .1 . Strategii de preţ funcţie de tipul pieţei

Strategia de preţ a unei firme este modelată, în primul rând, şi în mod hotărâtor, de caracteristicile pieţei pe care activează, caracteristici care depind fundamental de tipul de concurenţă prevalent.

3.1.1 . Formarea preţului în condiţii de monopol

Într-o situaţie de monopol pe piaţa unui produs:- preţul nu este dat de piaţă, în sensul modelării lui de către

cerere şi concurenţă,- firma de monopol poate decide nestingherită asupra preţului

şi apoi, funcţie de preţ, va decide şi asupra cantităţilor oferite,- strategia de bază a firmei este maximizarea profitului, prin

practicarea unor preţuri mai mari decat costul marginal,- această strategie poate fi aplicată atât pe termen scurt, cât şi

pe termen lung, datorită lipsei concurenţei,

46

- preţul se stabileşte funcţie de acel nivel al producţiei pentru care încasarea marginală este egală cu costul marginal, profitul fiind maxim.

Strategiile posibile pe piaţa monopolistă:I. Strategia stabilirii preţului pentru acel nivel al încasării medii

obţinute la un nivel al producţiei pentru care încasarea marginală este egală cu costul marginal, profitul total fiind maxim.

π = RT – CT π - profitπ= R(q) – C(q) RT – încasări totalemax π => π' = 0 CT – costuri totale R(q), C(q) – încasări şi costuri în funcţie de

producţie π' = (dR / dq) - (dCF / dq) - (dCV / dq) = (dR / dq) – (dCV / dq) = Rm –

Cm = 0Rm = Cm

Rm – încasare marginalăCm - costuri marginaleMaximizarea profitului presupune ca firma monopolistă să urmărească

egalarea Rm cu Cm.Echilibrul atins prin egalitatea dintre Rm şi Cm nu este unul stabil atunci

când creşterea cantităţii produse şi oferite de firmă generează un supliment de încasări mai mare decât supracreşterea costului corespunzător.

În acest caz monopolistul are interesul să-şi crească producţia.Maximizarea profitului presupune suplimentar ca a doua derivată a funcţiei

profitului să fie negativă. π" < 0 Rm" – Cm" < 0 => Rm"< Cm"Rata creşterii încasării marginale este inferioară ratei creşterii costului

marginal al firmei monopoliste.

I. Strategii alternative de echilibru al producătorului monopolist bazat pe cuplul cantitate – preţ

1. maximizarea cifrei de afaceri. Se aplică atunci când monopolistul urmăreşte evitarea apariţiei concurenţilor, preferând să aibă profituri imediate chiar dacă sunt mai puţin ridicate.

Condiţia este maximizarea încasărilor totale

47

max RT(q) => RT '(q) = 0 Rm = 0, monopolul urmând să câştige prin cantitatea mare de produse, ceea ce duce la o cifră de afaceri crescută, şi nu prin profitul produs.

2. gestiunea de echilibru – urmăreşte vânzarea la cel mai mic preţ posibil al ultimelor cantităţi de produse pentru evitarea creării stocurilor de mărfuri nevândute.

Preţul şi costul total mediu se află la acelaşi nivel cu pragul de rentabilitate, fiind deci egale şi conduce la egalitatea între încasări totale şi costuri totale.

RT = CTStrategia vizează vânzarea ultimelor cantităţi, pentru a evita crearea stocurilor şi se poate aplica şi în cazul în care monopolul este administrat de stat. Relaţia de maximizare a profitului va fi: RM = CTM ( în care: RM = încasare medie; CTM = cost mediu total).

3. stabilirea preţului la nivelul costului marginal (p = Cm). Nivelul de preţ este mai ridicat decât în strategiile 1 şi 2, această strategie se utilizează când strategia 2 nu dă rezultatele dorite, această strategie dă posibilitatea diferenţierii preţurilor aceloraşi produse în funcţie de factorii ce influenţează nivelul costului marginal.

Aceasta îi obligă pe producători să economisească resursele, deoarece prin preţ se asigură acoperirea costului real al obţinerii bunurilor; de asemenea oferă posibilitatea de diferenţiere a preţurilor şi tarifelor aceloraşi produse sau servicii. Relaţia de maximizare a profitului este: p = Cm, (unde: p = preţ şi Cm = cost marginal).

II. Strategia discriminării

Se foloseşte atunci când firma vinde acelaşi produs la preţuri diferite, pe pieţe diferite pentru creşterea vânzărilor. Se poate aplica numai pe pieţe diferite şi care nu comunică între ele.

Separarea pieţelor poate fi temporală, geografică, sociologică.Condiţia necesară este ca elasticitatea cererii să fie diferită de la o piaţă la

alta.Obiectivul acestei strategii este maximizarea profitului.

Dacă vorbim de două pieţe diferite, trebuie să se realizeze: Rm1 = Rm2 = Cm

p1(1 + 1 / e1) = p2(1 + 1 / e2) = Cm

e1, e2 - elasticitate de preţ

Concluzie: dacă e1 = e2 atunci şi p1 = p2

dacă e1 < e2 atunci p1 > p2 (elasticitatea este totdeauna negativă)

dacă e1 > e2 atunci p1 < p2

Preţul va fi mai mare pe piaţa unde elasticitatea de preţ a produsului respectiv este mai mare.

48

3.1.2. Formarea preţurilor în situaţia monopsonului

Monopsonul se caracterizează prin următoarele elemente;- un agent economic devine monopson atunci când, pe piaţa

unui bun omogen, există un cumpărător unic, în confruntare cu un mare număr de vânzători;

- preţul produsului este o funcţie crescătoare de cantitatea cerută, fiind exogen pentru producători şi endogen pentru consumator (pentru cumpărătorul unic, costul marginal de achiziţionare a produsului este mai mare decat preţul de cumpărare Cm > p);

- condiţia de profit maxim este ca monopsonul să se aprovizioneze cu acea cantitate de produse pentru care încasarea marginală a vânzării propriilor produse să fie egală cu costul marginal al producţiei sale, adică determinarea încasărilor totale şi anularea derivatei întâi a profitului. Condiţia de maximizare a profitului monopsonului presupune determinarea încasării totale (RT), anularea derivatei întâi a profitului, în condiţiile în care acesta îşi vinde producţia X la un preţ fix P. Producţia X este totodată o funcţie de cantitatea X de componente aprovizionate de pe piaţă, la preţul p, care intră în fabricaţia propriilor produse. RT = P * X(x)

PROFIT = PX(X) – C unde C = p + xf’(x); PROFITUL este maxim daca PROFIT’ = 0

rezultă Cm = p + xf’(x)

3.1.3. Formarea preţului în situaţia concurenţei monopolistice

Concurenţa monopolistică se situează undeva între monopol şi concurenţa perfectă. Ea pastrează toate premisele concurenţei perfecte, în afară de una dintre acestea, respectiv omogenitatea produsului. Aceasta este înlocuită de diferenţierea produsului, situaţie în care cumpărătorii au posibilitatea să aleagă produsul pe care îl doresc (dintr-o anumită categorie), iar vânzătorii pot să-şi impună preţul, şi chiar cantitatea.Întrucât produsele sau serviciile vândute de firmele monopolistice concurenţiale diferă într-o oarecare măsură, fie din punct de vedere fizic, fie din punct de vedere al amplasării firmei, fie datorită serviciilor, firmele au flexibilitate în ceea ce priveşte preţul.

În stabilirea propriului preţ, firma monopolistică ţine cont de preţul mediu al celor mai apropiaţi concurenţi. Dacă firma consideră că este mai avantajos să producă mai puţin pentru a mari marja de profit, atunci va practica preţuri mai ridicate

49

decât media. Dacă, dimpotrivă, consideră că profitul este mai mare în situaţia inversă, va stabili un preţ mai coborât decat media.

În cazul concurenţei perfecte, restricţiile impuse preţului şi volumului producţiei sunt mai riguroase. Firmele îşi maximizează profiturile pentru o cantitate de produse la care venitul marginal este egal cu preţul pieţei. Această regulă se aplică şi firmelor monopolistic concurenţiale, numai că, în cazul lor, curba cererii este descendentă, iar venitul marginal al unei unităţi vândute suplimentar este mai mic decat preţul acesteia, deoarece preţul nou, mai mic, se aplică tuturor unităţilor vândute. Ca şi monopolul, firma monopolistic concurenţială maximizează profiturile dacă vinde o cantitate corespunzătoare punctului în care costul marginal este egal cu venitul marginal.

3.1.4. Formarea preţului în situaţia oligopolului

Oligopolul este o formă a concurenţei imperfecte caracterizată prin existenţa unui număr mic de firme ce produc bunuri similare sau diferenţiate, firme care, datorită ponderilor ce le deţin în ansamblul ofertei, reuşesc să influenţeze formarea preţului în scopul maximizării profiturilor.

Piaţa oligopolistă are două trăsături importante: interdependenţa şi incertitudinea. Acţiunile fiecărei firme au impact asupra celorlalte, iar rezultatul, respectiv, reacţia acestora din urmă nu poate fi anticipată. Pe acest tip de piaţă, preţurile sunt in general, fixate de întreprinderi, ele fiind numite şi “preţuri administrate”. Preţurile pot face obiectul deciziilor cartelurilor, adică al înţelegerii între producători.

Strategiile ce pot fi utilizate de firme pe piaţa caracterizată de concurenţa tip oligopol sunt:

- maximizarea profitului,- concurenţa deschisă sau “razboiul preţurilor”,- concurenţa prin produse.

Firmele existente pe piaţa oligopolistă folosesc, de regulă, obstacole (bariere) la intrarea pe piaţa a noilor concurenţi.

Maximizarea profitului unit se bazează pe două ipoteze:a) Omogenitatea produsului. Aceasta permite concurenţa prin preţ pentru un

produs identic. În această situaţie tendinţa maximizării profitului este mai puternică, atunci când numărul producătorilor este mai restrâns. Interdependenţa deciziilor şi a politicilor de preţ sunt evidente, fiind facilitate de înţelegerea dintre producători. Preţul are un caracter rigid.

b) Diferenţierea produsului şi concurenţa în afara preţului. În această situaţie produsele nu se concurează prin preţ, ci prin anumite performanţe (parametrii tehnici, constructivi, funcţionali ai produselor), care privesc

50

confortul şi eficienţa în utilizare şi în întreţinere. Este o strategie care dă rezultate bune când piaţa este saturată pe linia cererii pentru anumite bunuri devenite depăşite, reacţia consumatorilor faţa de elementele de noutate fiind foarte puternică. Strategia diversificării produselor se bazează pe înnoirea continuă, modenizarea produselor şi înlocuirea celor vechi, iar strategia concurenţei produselor omogene se axează pe creşterea productivităţii muncii, respectiv pe costurile cele mai scăzute.Un caz specific al acestui tip de piaţă este duopolul simetric al lui Cournot.

Se caracterizează prin existenţa pe piaţă a doar două firme producătoare care produc un bun omogen, fiecare firmă căutând să-şi maximizeze profitul, preţul este dat de oferta comună şi fiecare dintre firme trebuie să-şi ajusteze nivelul producţiei pentru a-şi maximiza profitul.

px = f (x1 + x2) C – cantitate specifică R1 = px · x1 R2 = px · x2

π1 = R1 – C1

maximizarea π1 => Rm1 = Cm1

maximizarea π2 => Rm2 = Cm2

cu condiţia suplimentară ca π1" = 0 şi π2" = 0.

Modelul firmei dominante

Acesta se utilizează atunci când în ramură există fie o singură firmă dominantă, fie un grup de firme dominante alături de un număr mare de firme mici.

Firma dominantă are rolul de a fixa preţul ţinând seama de comportamentul firmelor mici. Alegerea preţului depinde de obiectivul urmărit.

Dacă obiectivul este maximizarea profitului atunci încasarea marginală trebuie să egaleze costul marginal al firmei dominante.

Rm = Cm

Rm este derivata cererii reziduale pentru producţia firmei dominante.Cererea reziduală este diferenţa între cererea totală şi oferta micilor

întreprinderi.Pentru firmele mici preţul fixat de firma dominantă este unul impus, deci

exogen şi ele îşi vor fixa nivelul producţiei astfel încât costul ei marginal să fie egal cu acest preţ.

3.1.5. Formarea preţului în situaţia concurenţei perfecte

Concurenţa perfectă sau pură presupune un asemenea raport de piaţa încât, pe de o parte, toţi vânzătorii (producătorii) să-şi vândă produsele la preţul pieţei, fără ca vreunul dintre ei să-l poată influenţa, iar, pe de altă parte, cumpărătorii (consumatorii) să poată achiziţiona ceea ce au nevoie şi cât doresc din fiecare bun la acelaşi preţ al pieţei, de asemenea, fără a-l modifica după voinţa lor.

51

Concurenţa perfectă se bazează pe existenţa simultana a mai multor premise:- atomicitatea participanţilor la tranzacţie,- omogenitatea bunurilor,- intrarea liberă într-o anumită ramură sau pe o anumită piaţă,- fluiditatea cererii şi ofertei în raport cu preţul,- transparenţa perfectă a pieţei.

Pe o piaţă cu concurenţa perfectă, preţul se formează la nivelul punctului de echilibru dintre curbele cererii şi ofertei, situaţie în care cantităţile cerute sunt egale cu cele oferite.Pentru aceste cantităţi există compatibilitatea vânzătorilor şi cumpărătorilor în raport cu nivelul preţului fixat. Adaptarea preţurilor la cerinţele pieţei se face fie numai prin cantităţi, fie numai prin preţuri.

Echilibrul pieţei perfecte pe termen scurt:- cererea creşte, oferta este fixă; adaptarea la piaţa se face pe două căi:

prin preţuri (creşte preţul astfel încât determină reducerea cererii), prin cantăţi (creşte oferta, deoarece preţul cererii este mai mare decat

cel de ofertă);

- cererea scade, oferta este fixă; adaptarea se face pe două căi: prin preţuri prin cantităţi

- oferta creşte, cererea este fixă, adaptarea se face: prin preţuri (preţul scade până la restabilirea echilibrului); prin cantităţi (cererea creşte până la atingerea punctului de echilibru);

- oferta scade, cererea este fixă; adaptarea se face: prin preţuri (; prin cantăţi (cererea scade până la restabilirea echilibrului).

3.1.6. Limitele schemelor teoretice ale strategiilor de preţ

Teoria economică explică formarea preţului pe coordonatele curbelor venitului marginal şi costului marginal. Din pacate, în practică, teoria economică este utilizată destul de puţin în dezvoltarea strategiei preţului. O problemă este dificultatea trasării curbei cererii de care depinde curba venitului marginal, deoarece se presupune ca alţi factori, ca publicitatea, efortul vânzărilor forţate şi activităţile concurenţiale sunt constanţi.

Într-adevăr, teoria economică tradiţională nu a fost dezvoltată atât ca un instrument de management, cât mai ales ca o explicaţie a comportamentului pieţei. De aceea, managerii se îndreaptă către alte metode de fixare a preţurilor.

52

S-au identificat trei metode utilizate de manageri pentru fixarea preţurilor:- metode bazate pe costuri,- metode bazate pe concurenţă,- metode bazate pe studiul pieţei (al cererii).

Prima metodă reflectă o puternică orientare internă şi este bazată pe costuri. A doua metodă este orientată către fixarea preţului pe baza concurenţei, unde importanţa majoră o au activităţile concurenţilor. Fixarea preţurilor orientată pe marketing este focalizată pe valoarea pe care clienţii o atribuie produsului în locul pieţei şi pe strategiile lor de marketing.

Prezentarea separată a practicilor uzuale de fixare a preţurilor răspunde de fapt cerinţelor didactice ale tratării explicite a acestora. În realitate, ele nu se pot urmări separat, deoarece se folosesc paralel şi în combinaţie una cu alta. De exemplu, practica “cost-marjă” va integra obligatoriu o optică a pieţei la momentul opţiunii ratei marjei sale. Pe această bază, se va defini preţul final şi această opţiune se va face independent de consideraţia stării cererii. La fel, dacă se poate fixa un preţ pornind de la cerere, fără nici o referinţă la costuri, această ar reprezenta o constrângere imperativă a întreprinderii pe termen mediu, cel puţin: aceea a rentabilităţii sale. Din acest motiv, demersurile “dus-întors” de la o concepţie sau metodă la alta dau cele mai bune soluţii.

Raţiunile care limitează posibilităţile utilizării regulilor teoretice ale fixării preţurilor sunt: dificultatea delimitării pieţei, obţinerea obiectivului maximizării profitului, irealismul mecanismului fixării preţului, comportamentul raţional al consumatorului.

1. Dificultatea delimitării pieţeiUn produs dat poate avea mai multe pieţe, care nu se întrepătrund obligatoriu.În interiorul pieţei naţionale, pe care întreprinderea este în mod global concurată, aceasta poate defini mai multe pieţe locale, ai căror consumatori pot fi consideraţi prizonieri, astfel încât întreprinderea poate acumula o forţa de monopol. De fapt, o întreprindere se va găsi, în acelaşi timp, pe pieţe diferite, pe care deţine produse, putând prezenta caracteristici diferite (monopol sau concurenţă). Astfel, în loc să adopte un comportament definit ca raţional faţă de fiecare dintre ele, întreprinderea ar putea proceda la compensaţii de la una la alta, şi să substituie, de exemplu, o politică a gamei de produse cu o politică a preţului.

2. Opţiunea obiectivului maximizării profituluiObiectivul maximizării profitului este cheia explicaţiei teoretice, dar se referă la profitul imediat, deoarece cererea şi costurile sunt presupuse stabile.În realitate, se manifestă alte orientări:

- mai multe întreprinderi preferă un preţ extins pe o perioadă mai lungă celui al unui profit maximal pe termene scurte. Decizia preţului nu va fi optimală pe termen scurt, dar un astfel de termen va garanta viitorul. Întreprinderea

53

va trebui să ţină cont de durata de viaţă a produsului şi de curba vieţii acestuia.

- obiectivul profitului poate fi mai puţin important pe termen scurt faţă de alte obiective mai concrete.

- irealismul mecanismului metodologic al fixării preţurilor se referă la faptul că presupune adaptarea instantanee a întreprinderii la toate variaţiile mediului sau, putând să răspundă în mod optimal tuturor problemelor ce apar. În realitate acest lucru nu este posibil. Există întotdeauna termene de adaptare, în cursul cărora apar noi variaţii ale mediului, astfel încât întreprinzătorii tind continuu către un echilibru optimal în permanenţă inaccesibil.

- imposibilitatea cunoaşterii exacte a ecuaţiilor cererii şi a costului. Deşi aceste ecuaţii ar trebui evaluate cu precizie satisfăcătoare, întreprinderea nu cunoaste decât imperfect parametrii utilizaţi din teoria economică. Acest lucru ar putea fi valabil pentru cerere, dar nu este pentru costul marginal, care nu este furnizat prin contabilitate.

- ipoteza comportamentului raţional al consumatorului. Raţionalitatea consumatorului nu este cu certitudine superioară celei a individului economic.

- postulatul independenţei preţului. Teoria presupune că preţul poate fi stabilit independent de alţi parametrii ai deciziei comerciale. În realitate, preţul nu este decât una dintre variabilele politicii comerciale, variabile care se intercorelează în procesul analizei.

3.1.7. Formarea preţului în economiile cu concurenţă puternică

În economiile actuale care sunt economii intens concurenţiale, fiecare firmă îşi stabileşte preţul ca răspuns la concurenţă, dar simultan cu intenţia de a induce la rândul ei reacţii de răspuns sub forma modificărilor consecutive de preţ din partea concurenţilor.Limitele în care se poate situa acest preţ sunt date de costurile de producţie, ca limită inferioară, respectiv valoarea estimată de consumatori, ca limită superioară.Factorii determinanţi ai deciziei de preţ sunt:

1. Costul total al produsului2. Estimările consumatorilor privind valoarea produsului3. Concurenţa4. Intervenţia autorităţii guvernamentale în materie de preţ5. Etica în afaceri

1. Costul total al produsului

Strategia se particularizează funcţie de structura costurilor de fabricaţie astfel:a) Pentru firmele sau produsele cu pondere mare a costurilor fixe în costul

total, obiectivele strategiei de preţ sunt:

54

- acoperirea costurilor fixe- atingerea capacităţii de producţie maximeb) Pentru firmele sau produsele cu pondere mare a costurilor variabile în costul total, obiectivele strategiei de preţ sunt:- acoperirea costurilor variabile- maximizarea marjei unitare asupra costurilor variabile, adică a diferenţei

dintre preţul unitar şi costurile variabile unitare Independent de structura costurilor, firmele pot adopta pe termen scurt strategia unui preţ inferior costului de fabricaţie, în urmatoarele situaţii:

- când cererea se contractă masiv, situaţie în care un preţ mic poate creşte vânzările, acoperindu-se costurile variabile unitare şi o parte a costurilor fixe

- când se doreşte creşterea rapidă a cotei de piaţă, situaţie care poate fi riscantă pentru firma dacă aceasta nu va reuşi în etapa urmatoare să-şi reducă nivelul costurilor de fabricaţie sau să-şi majoreze preţul pentru a recupera din pierderile anterioare.

2. Estimările consumatorilor privind valoarea produsului

Fundamentarea preţului de ofertă al producătorului se face cel mai des pe baza principiului “cost + marja sperată a profitului” datorită următoarelor avantaje:

- este uşor de calculat- dacă produsul are un cost comparativ sensibil mai mic decât al

concurenţilor, producătorul nu numai că va obţine un plus de profit, dar va fi şi protejat prin preţ de orice atac concurenţial

Această strategie de fundamentare a preţului de ofertă are însă dezavantajul că poate conduce la pierderea unei părţi de profit dacă preţul va fi mai mic decât cel pe care consumatorii ar fi dispuşi să-l plătească. De aici rezultă necesitatea cunoaşterii estimărilor consumatorilor privind valoarea produsului. Acest demers este însă deosebit de dificil prin aceea că abordează psihologia consumatorului şi de aceea trebuie să fie realizat de un personal specializat care să urmărească şi următoarele aspecte:- înţelegerea diferenţei dintre valoarea percepută şi valoarea potenţiala a

produsului. Valoarea percepută este valoarea recunoscută în prezent de către consumatori, în timp ce valoarea potenţială este cea pe care consumatorul poate fi educat să o vadă în produs prin diverse tehnici de marketing.

- înţelegerea “câştigului” consumatorului din cele două atitudini exclusive, respectiv de a cumpăra sau de a nu cumpăra produsul în cauză.

- integrarea ofertei respective în oferta totală de produse similare.- înţelegerea faptului că preţul producătorului este prima apreciere a valorii

produsului şi dacă el nu-şi va evalua la un nivel ridicat produsul, în nici un caz nu o va face cumpărătorul.

55

4. Concurenţa

Funcţie de concurenţă se pot distinge două strategii de adaptare a producătorilor:- strategia firmelor care îşi propun să urmeze tendinţele previzibile ale

preţului de piaţă concurenţial- strategia firmelor care, având o poziţie dominantă pe piaţă, îşi propun să

iniţieze şi să dirijeze următoarele mişcări ale preţului pe piaţă, anticipând totodată şi reacţia concurenţilor.

Rolul celor din urmă nu trebuie confundat cu cel al monopolului. De multe ori şi concurenţii cu pondere individuală mai mică, dar mai numeroşi, pot “face” preţul pieţei.Rolul de “iniţiator de preţ” reclamă din partea firmei câteva cerinţe indispensabile:- să aibă o bază cuprinzătoare de informaţii privind fenomenele de pe piaţă- să dovedească în timp un deosebit simţ al strategiei de preţ- să-şi asume riscul afirmării performanţelor manageriale pe orizonturi largi

de timp- să-şi asume rolul şi responsabilitatea de lider prin decizii în interesul

întregii ramuri economice din care face parte.

4. Intervenţia autorităţii guvernamentale în materie de preţ

În toate ţările statul exercită o influenţă puternică asupra preţurilor în urmatoarele direcţii:

- pentru susţinerea ramurilor, domeniilor sau companiilor strategice- pentru protejarea consumatorilor- pentru asigurarea unei minime profitabilităţi agenţilor economici din

ramurile mai puţin rentabile, dar justificate încă prin considerente de ordin economic sau social

- pentru menţinerea concurenţei pe piaţă, inclusiv prin eliminarea practicilor de reducere artificială a preţurilor.

5. Etica în afaceri

Etica în afaceri trebuie urmarită de către producători ca o coordonată a dezvoltării durabile pe termen lung deoarece practica demonstrează că numai relaţiile de afaceri şi contractele de tip “win-win”, adică cele care asigură un caştig echilibrat şi echitabil ambelor părţi, sunt cele mai profitabile şi stabile pe termen lung.

Obiectivele politicii de preţ

1. Realizate prin creşterea preţului peste preţul pieţ ei :- maximizarea profitului pe termen scurt

56

- crearea unei “umbrele de preţ” pentru protejarea concurenţilor cu costuri de fabricaţie mai mari- aplicate la produsele noi în scopul protejării vânzărilor produselor mai vechi din aceeaşi categorie.

2. Realizate prin reducerea preţului sub preţul pieţei :- creşterea segmentului de piaţă deţinut- descurajarea potenţialilor concurenţi de a intra în ramură- prevenirea unui atac concurenţial bazat pe reducerea preţului.

3.2. Strategii de preţ funcţie de gradul de noutate al produselor

În ceea ce priveşte această categorie de strategii de preţ, pot fi luate în consideraţie următoarele tipuri:

3.2.1. Strategia de preţ bazată pe modificarea în timp a preţului în acord cu gradul de noutate al produsului, ce presupune:

- preţuri mari, peste cel al pieţei, în perioada de apariţie, de noutate şi dezvoltare a produsului;

- este vizat acel segment al cumpărătorilor care asociază produsului o valoare mare, fiind dispuşi să plătească un plus de preţ;

- odată cu reducerea gradului de noutate, producătorul va urmări mărimea segmentului de piaţă deţinut, prin creşterea vânzărilor şi reducerea preţului;

- în faza de îmbătrânire a produsului, obiectivul urmărit va fi maximizarea volumului vânzărilor prin practicarea unor preţuri sub preţul dominant al pieţei, aproape de pragul de rentabilitate.

3.2.2. Strategia de preţ bazată pe un preţ scăzut încă din momentul apariţiei produsului pe piaţă, care vizează:

- penetrarea rapidă şi masivă a produsului pe piaţă;- eliminarea concurenţilor prezenţi şi viitori mai puţin

competitivi;- asigură un profit important prin efectul multiplicator al

numărului mare de produse vândute.

Această metodă presupune şi riscuri importante, dintre care amintim:- .produsul nu trebuie să prezinte nici un viciu sau defect

evident . sau ascuns;- trebuie identificat şi incitat spre consum un segment de

clientela potenţială care să fie aptă să accepte produsul imediat;

57

- capacitatea de producţie şi canalele de distribuţie ale produsului trebuie să fie flexibile, pentru a răspunde cât mai repede cererii de piaţă;

- strategia nu se recomandă a se utiliza pentru industriile mature, cu o creştere lentă şi cu concurenţă mare;

- strategia nu este eficientă pentru domeniile sau produsele cu un grad mare de noutate şi cu costuri mari.

-3.3. Strategia fixării preţurilor de către stat

Intervenţia statului prin preţuri se justifică prin factori precum:1. penuria de resurse de materii prime şi energie.2. oferta deficitară la unele produse prelucrate.3. creşterea excesivă a preţurilor la unele bunuri de consum.4. protecţia financiară a unor produse5. falimentarea producătorilor interni de către concurenţa străină.6. apariţia unor situaţii de monopol sau oligopol şi utilizarea practicilor

anticoncurenţiale.Statul poate interveni prin măsuri precum:

a. stabilirea de preţuri fixeb. stabilirea de preţuri limităc. fixarea generalizată a preţurilord. blocaj al preţurilore. prin măsuri indirecte precum:- cumpărarea şi stocarea excedentelor de mărfuri- blocarea importurilor- creşterea importurilor- reducerea/ creşterea taxelor vamale- raţionalizarea consumului- creşterea impozitelor- modificarea TVA- introducerea de accize ş.a.

Fixarea preţurilor maxime se face la un nivel inferior preţului de echilibru.

3.4. Strategii de preţ diferenţiate după elasticitatea cererii funcţie de preţ

Această strategie ia în considerare următoarele elasticităţi:

a) elasticitatea cererii în raport cu preţul aceluiaşi produs (elasticitate directă), care delimitează:

- bunurile cu cerere elastică la preţ, la care cererea reacţionează invers faţă de evoluţia preţului şi procentual mai mult;

- bunurile cu cerere inelastică la preţ, a căror cerere creşte / scade procentual mai puţin decat scăderea / creşterea preţului.

58

b) elasticitatea cererii pentru un produs funcţie de modificarea preţului altui produs (elasticitate încrucişată) care delimitează:

- bunurile substituibile în consum, pentru care elasticitatea este pozitivă deoarece creşterea / scăderea preţului bunului “x” determină creşterea / scăderea cererii bunului “y”;

- bunurile complementare în consum, pentru care elasticitatea încrucişată este negativă deoarece creşterea / scăderea preţului bunului “x” antrenează scăderea / creşterea cererii pentru bunul “y”.

Reacţia cererii la modificarea strategiei de preţ se poate calcula pe baza cunoaşterii mărimii elasticităţilor de mai sus. Dacă implementarea acestei strategii vizează o perioadă ceva mai lungă de timp, ea trebuie să ia în considerare şi dinamica veniturilor consumatorilor de pe piaţa / pieţele respective, ajustând elasticităţile cererii funcţie de preţ cu elasticităţile cererii funcţie de venituri. Cele din urmă diferentiază:

- bunurile normale, la care creşterea consumului este procentual mai mică decât creşterea venitului;

- bunurile superioare, la care creşterea consumului este procentual mai mare decât creşterea veniturilor;

- bunurile inferioare, la care consumul scade odată cu creşterea veniturilor.

Strategiile diferenţierii preţurilor funcţie de elasticităţi se numesc şi strategii ale discriminării, deoarece obiectivul urmărit constă în vânzarea aceloraşi produse la preţuri diferite pe pieţe diferite, în scopul majorării vânzărilor.Strategia poate fi aplicată numai pe pieţe diferite, ce nu comunică între ele, şi care au elasticităţi ale cererii funcţie de preţ diferite. Separarea pieţelor poate fi de natură:

- temporară (între sezoane);- geografică( ţări diferite);- sociologică (categorii de cumpărători cu comportament

diferit).Dacă strategia este implementată de o firmă cu poziţie de monopol pe piaţa produsului respectiv, maximizarea profitului ei presupune:

Rml = Rm2 = Cmîn care: Rm1, Rm2 = încasarea marginală pe cele două pieţe diferite

p1(1 + 1/e1) = p2(1 + 1/e2) = Cmunde indicii 1 şi 2 corespund celor două segmente ale pieţei sau celor două clientele diferite. Dacă elasticităţile sunt egale, preţurile trebuie să aibă aceeaţi valoare, iar dacă elasticităţile sunt diferite, preţul va fi mai mare pe piaţa unde cererea este mai putin elasticăExistă trei tipuri de discriminare:

59

Discriminarea de gradul întâi sau perfectă presupune că intreprinderea aflată în situaţia de monopol cunoaşte curba cererii fiecărui consumator pentru bunul pe care îl produce, iar în funcţie de aceasta va încerca:

- să determine consumatorul să plătească preţul maxim;- să atragă majoritatea consumatorilor.

Discriminarea de gradul doi apare atunci când, întreprinderea monopolistă fixează preţuri diferite pentru cantităţi diferite de bunuri cerute, caz în care monopolul încearcă să obţină o parte din surplusul consumatorului.Discriminarea de gradul trei apare atunci când o întreprindere în situaţia de monopol îşi va creşte profitul prin vânzarea producţiei la preţuri diferite pe fiecare piaţă în condiţiile menţinerii separate a pieţelor.

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE

1. Care sunt strategiile de preţ funcţie de tipul pieţei ?2. Prin ce se caracterizează formarea preţului în condiţii de

monopol ?3. Prin ce se caracterizează formarea preţului în condiţii de

monopson ?4. Prin ce se caracterizează formarea preţului în condiţii de

concurenţa monopolistică ?5. Prin ce se caracterizează formarea preţului în condiţii de

oligopol ?6. Prin ce se caracterizează formarea preţului în condiţii de

concurenţă perfectă ?7. Care sunt limitele schemelor teoretice ale strategiilor de

preţ ?8. Care sunt factorii determinanţi ai deciziei de preţ în

economiile cu concurenţă puternică ?9. Care sunt obiectivele politicii de preţ realizate prin creşterea

preţului peste preţul pieţei ?10.Care sunt obiectivele politicii de preţ realizate prin scaderea

preţului sub preţul pieţei ?11.Care sunt strategiile de preţ funcţie de gradul de noutate al

produselor ? 12.Care sunt strategiile discriminării funcţie de preţ ?

APLICATII REZOLVATE:

1. Un monopol are curba costurilor totale de forma:CT = 0,1 Q3 – 0,6Q2 + 2Q, Q = cantitatea de produse fabricate;Curba cererii are forma:

60

Se cere:

a) Construiţi pentru această întreprindere curba costurilor medii, a costurilor marginale, a încasărilor totale, a încasărilor medii şi marginale.

b) Calculaţi cantităţile vândute şi preţul cerut când monopolul doreşte să-şi maximizeze profitul. Care este acest profit?

c) Statul impune întreprinderii stabilirea preţului la nivelul mg. Determinaţi cantitatea vândută şi preţul cerut în această situaţie. Care este profitul realizat ?

d) Statul impune întreprinderii gestiunea la echilibru. Determinaţi în această situaţie preţul şi cantitatea vândută.

Rezolvare:

b)

61

c)

d)

2. Industria de instalaţii de încălzire se compune din doua întreprinderi Caracteristicile pieţei sunt asemenea că, decizia unei întreprinderi afectează profiturile alteia. Mai precis funcţiile profitului celor doi concurenţi sunt:

Se cere:a) dacă se presupune că fiecare firmă crede că cealaltă nu va acţiona niciodată la

propriile sale decizii care vor fi producţia şi profitul fiecăreia şi care vor fi Q şi profitul globale ale industriei considerate?

b) Cele doua firme au intenţie să se înţeleagă?

Rezolvare :

Este vorba despre duopolul de tip Cournot. Fiecare firmă doreşte să-şi maximizeze profitul.

62

a) se formează derivatele parţiale ale funcţiilor profitului în raport cu q1 şi q2

şi le anulăm:

(mii buc.)

(mii buc.)

Producţia totală atinge: q1+q2=5,5 mii buc.Profiturile:

(mii lei)(mii lei)

b) Înţelegerea vizează maximizarea profitului total comun:

(mii buc.)

(mii buc.)

de unde: q1+q2= 3,5 (mii buc.)de unde: (mii lei)

Înţelegerea are sens dacă întreprinderile reuşesc să extindă repartiţia producţiei şi asupra profitului comun.

3. Două întreprinderi D1 şi D2 sunt în situaţie de duopol pe o piaţă de motoare. Deşi cele doua întreprinderi au capacităţi de producţie echivalente D1 ocupă o poziţie de lider datorită costurilor de producţie sensibil mai coborâte. Funcţia costului total a fost estimată după cum urmează:

CT = 160000 + 4850 Q în timp ce aceea a lui D2 esteCT = 120000 – 5250Q

Funcţia preţului este P = 36000 – 1,25 QDiferenţierea produselor celor 2 firme este astfel: atunci când ele practică

acelaşi preţ partea lui D1 reprezintă 2/3 din piaţă însă D2 nu poate lărgi propria sa parte scăzând preţul său deoarece D1 se aliniază imediat.a) Determinaţi funcţiile cererii celor 2 firme?b) Ce preţ va impune D1?c) Care vor fi cantităţile produse de cele 2 întreprinderi?

Rezolvare :

La preţul de 36000, vânzările celor doua întreprinderi vor fi nule.P = 36000 – 1,25 Q => 36000 = 36000-1,25 Q => Q = 0Invers dacă preţul ar fi nul, vânzările totale ar fi:

63

fiind pt. D2

pt. D1

Panta curbei cererii a lui D1 este deci de 1,5 ori mai puternică decât cea a curbei cererii totale, iar panta curbei cererii a lui D2 este de 3 ori mai puternică

Panta curbei cererii lui D1

Panta curbei cererii lui D2

Funcţiile cererii:-pt. cererea totală P = 36000-1,25Q-pt cererea lui D1 P = 36000-(1,25 x1,5)Q= 36000-1,875q1

-pt cererea lui D2 P = 36000-(1,25 x3)Q = 36000-3,75q2

Se pot calcula direct pantele:- pt cererea toatală: 36000:28800 = 1,25- pt cererea lui D1: 36000:19200 = 1,875- pt cererea lui D2: 36000:9600 = 3,75

b) Dacă D1 caută să maximizeze profitul său, el trebuie să egalizezecostul său mg (4850) cu încasarea sa mg. Din funcţia cererii lui D1 se obţine: R = P x q1= 36000q1 – 1,875q1

2

R’ = 36000 – 3,75q1= 4850 =Cm q1 = (36000 – 4850):3,75 = 8306; p = 20426,35

d) la acest preţ vz. tot. (nr. buc.) ating

Q = (36000 – 20426,25):1,25 = 12459

Deoarece D1 vinde 8306 motoare, D2 vinde 4153 motoare.

4. O mare întreprindere de ciment posedă două uzine, deoarece a fuzionat cu o altă întreprindere, pentru asigurarea unui monopol regional al cimentului,

64

raţiunea fiind reducerea costurilor de transport suportate de concurenţii independenţi .Conducerea tehnică a estimat ca funcţii ale costului total pentru fiecare uzină, pe baza producţiilor lor, următoarele:C1 = 5,85 + 1,5q1 + 0,005q1

2

C2 = 6,25 + 1,2q2 + 0,003q22

unde q1şi q2 reprezintă numărul de saci a 50 kg ciment realizat de fiecare uzină.Compartimentul de marketing a stabilit funcţia cererii regionale de ciment:p = 68,5 – 0,005Q

unde: p = preţul de vânzare unui sac;Q = q1 + q2 – cantitatea totală oferită ( producţia totală )a) Care va fi volumul producţiei ce va permite maximizarea profitului total

şi cum se va repartiza această producţie între cele două uzine ?b) Care este preţul de vânzare optim al unui sac de ciment şi totalul

profitului realizat la acest preţ?

Rezolvare:Maximizarea profitului presupune egalitatea:

deoarece = producţia uzinei 1; = producţia uzinei 2

Din funcţiile Ct obţinem costurile mg

Încasarea totală a întreprinderii este:

a) Condiţia maximizarii profitului se raportează la un sistem de doua ecuaţii cu doua necunoscute.

/ =>

saci

65

saci

APLICAŢII DE REZOLVAT:

1. Un monopol are curba costurilor totale de forma: CT = 3Q³ +4Q² + 5Q, unde Q reprezintă cantitatea de produse fabricate.Curba cererii are următoarea formă: Q = 20 – 5P.a) Determinaţi pentru aceasta întreprindere ecuaţia curbei costurilor medii şi a costurilor marginale a încasărilor totale şi medii şi a încasărilor marginale;b) Calculaţi cantitatea vândută şi preţul cerut când monopolul doreşte să-şi maximizeze profitul. Care este acest profit?c) Statul impune întreprinderii stabilirea preţului la nivel marginal. Determinaţi cantitatea vândută şi preţul cerut în aceasta situaţie. Care este profitul realizat?d) Statul impune întreprinderii gestiunea la echilibru. Determinaţi în această situaţie preţul şi cantitatea vândută.2. Industria de instalaţii de încălzire se compune din două întreprinderi. Caracteristicile pieţei sunt de natură ca deciziile unei întreprinderi afectează profitul alteia. Mai precis, funcţiile profitului celor doi concurenţi sunt următoarele: π1 = 2Q1 – - 6 + 10π2 = 5Q2 – 2 - + 20a) Daca se presupune ca fiecare firma crede ca cealaltă nu va acţiona niciodată la propriile sale decizii, care vor fi profiturile şi producţia fiecărei firme şi globale ale industriei considerate?b) Cele doua firme au interes sa se înţeleagă?

3. Două firme A şi B împart piaţa pentru un produs omogen. Firma A produce cantitatea qA având funcţia costului total:

CTA(qA) = 20qA2 + 50qA + 100

Firma B produce cantitatea qB având funcţia costului total dată de relaţia:

Funcţia cererii pentru produsul oferit pe piaţă:

unde: p – preţul produsului;Q = qA + qb – cantitatea totală oferită.

a) Cele două firme încheie un acord de împărţire egală a pieţei (qA = qB) şi în această situaţie firma A reuşeşte să-şi maximizeze profitul. Se cere:- producţia oferită de fiecare firmă;- preţul de vânzare al produsului;

66

- profitul sau deficitul fiecărei firme;- precizaţi care dintre firme apare ca fiind dominantă.

b) Firma B decide să rupă acordul de împărţire a pieţei. Fiind prudentă ea se comportă ca un satelit al firmei A (firma A este dominantă, iar firma B dominată) pentru a-şi modifica volumul producţiei. Se cere:- funcţia de reacţie a firmei B la cantităţile oferite de firma A;- dacă firma A va continua să producă aceeaşi cantitate ca la punctul a)determinaţi:

- cantitatea oferită de firma B;

- preţul de vânzare al produsului;

- profiturile celor două firme;

c) Sesizând modificările intervenite firma A decide să renunţe la poziţia de firmă dominantă şi, prudentă, se comportă ca un satelit al firmei B (firma B este dominantă, iar firma A dominată).

Se cere:

- curba de reacţie a firmei A la cantităţile oferite de firma B;

- cantitatea oferită de A dacă firma B va continua să ofere cantitatea de la punctul b);

- preţul de vânzare al produsului; - profiturile celor două firme.

Capitolul 4. PROTEJAREA CONCURENŢEI ECONOMICE

4.1. Necesitatea concurenţei

“Competiţia conduce la continua perfecţionare şi eficientizare a producţiei. Ea determină producătorul să elimine risipa şi să scadă costurile, astfel încât să vândă la un preţ mai mic decât alţii. Îi elimină pe cei ale căror costuri rămân ridicate şi face astfel încât să concentreze producţia în mâinile acelora ale căror costuri sunt mai mici.”Prin intermediul concurenţei, fiecare producător poate orienta producţia prin costurile de exploatare, urmărind permanent raportul dintre resurse şi cheltuieli. Nici unul dintre producătorii aceluiaşi bun de pe o piaţă nu poata influenţa în mod izolat piaţa acelui bun. Toţi producătorii influenţează piaţa, aflându-se în concurenţă. Ei o influenţează prin practicarea de preţuri cât mai scăzute, putând ajunge până la nivelul de supravieţuire. Prin urmare, concurenţa între producători exercită o presiune asupra scăderii preţurilor de vânzare şi totodată contribuie la lărgirea pieţei în ceea ce priveşte cantitatea cerută de consumatori, care este cu atât mai mare, cu cât preţul este mai scăzut. Totodată, există concurenţă

67

economică dacă consumatorul poate alege între mai multe alternative şi poate astfel să aleagă alternativa cea mai convenabilă preferinţelor sale.

Agenţii economici producători pe o piaţă liberă urmăresc prin intermediul concurenţei cu ceilalţi producători, maximizarea profitului prin minimizarea preţului şi creşterea calităţii bunurilor produse.Necesitatea concurenţei rezultă din următoarele:

2) Facilitează ajustarea autonomă a cererii şi ofertei în toate domeniile activităţii economice. Concurenţa stimulează preocupările pentru creşterea, diversificarea, îmbunătăţirea calităţii ofertei de mărfuri, pentru adaptarea ei la dinamica cerinţelor cererii.

3) Stimulează progresul tehnico-economic. Concurenţa oferă firmelor un puternic motiv de a dezvolta produse performante şi de a descoperi metode de a produce cu un cost mai scăzut.

4) Împiedică realizarea profitului de monopol, asigurând o alocare raţională a resurselor între variantele solicitate de piaţă. Totodată, prin concurenţă se descoperă mărimea şi structura optimă a activităţii desfăşurate de un agent economic, mărimea şi structura care pot menţine cel mai uşor costul pe unitatea de produs sau serviciu, la un nivel cât mai mic.

5) Mecanismul concurenţial asigură plasarea preţurilor la niveluri reale, favorizând raţionalizarea costurilor ca mijloc de sporire a profiturilor. În condiţiile economiei de piaţă, raporturile ce se stabilesc între cantitatea vândută şi preţurile de desfacere practicate relevă faptul că profitul mai mare rezultă din creşterea desfacerilor şi mai putin din preţurile mari stabilite.

4.2. Reglementarea concurenţei

În general statele lumii au avut de optat între următoarele două forme de contracarare a concentrărilor masive de putere economică şi de menţinere a unui mediu concurenţial adecvat:

- impunerea divizării firmelor cu poziţie de monopol în firme mai mici şi inpendente, care să adopte ulterior un comportament concurenţial;

- menţinerea marilor firme cu poziţie de monopol în condiţiile supravegherii comportamentului acestora prin luarea de măsuri (în special în domeniul preţurilor) atunci când ele aduc atingerea intereselor societăţii.

În Europa s-a optat în general pentru a doua formă de intervenţie, argumentele principale în acest sens, constând în economiile de scară obţinute, efectul de sinergie şi obţinerea competitivităţii pe plan internaţional. Spre exemplu, în Franţa reglementările moderne ale concurenţei apar în 1945, odată cu stipularea unor dispoziţii cu privire la preţuri şi se dezvoltă în 1977, prin inroducerea controlului

68

asupra concentrărilor economice, reprimarea întelegerilor ilicite şi a abuzului de poziţie dominantă. Cadrul legal complet apare în anul 1986, iar instituţia ce pune în aplicare reglementările din domeniul concurenţei, respectiv Consiliul Concurenţei, îşi face apariţia relativ recent, în 1996.

În Anglia reglementarea pieţei din punctul de vedere al practicilor concurenţiale a fost mai pragmatică şi mai timpurie. În anul 1946 a fost adoptată legea asupra monopolurilor şi practicilor restrictive, iar în anul 1956 s-a instituit Tribunalul practicilor restrictive. Prin legea din 1973 privind echitatea în activitatea de comerţ s-a efectuat o reevaluare globală în domeniu, iar legea asupra concurenţei din 1980 a completat cadrul legal în materie.În 1973 s-a instituit un Director general al echităţii în comerţ care a fost abilitat să supravegheze aplicarea legislaţiei asupra concurenţei şi protecţiei consumatorilor, inclusiv reglementările privind calitatea.Directorul general supraveghează comportamentul întreprinderilor şi sesizează Comisia pentru monopoluri şi fuziuni pentru efectuarea unei anchete minuţioase. Condiţia este ca întreprinderile respective să deţină 25% din piaţa respectivă. Comisia este cea care rezolvă şi cazurile privind înţelegerile care limitează concurenţa. În ce priveşte monopolurile, Comisia trebuie să examineze dacă acestea sunt sau nu contrare interesului general; în ultimii ani s-a constatat o preocupare din ce în ce mai mare pentru menţinerea şi promovarea unei concurenţe efective.Tribunalul practicilor restrictive examinează acordurile între firme, în special pe cele care presupun o înţelegere în fixarea preţurilor. Toate acordurile trebuie notificate Directorului general al echităţii în comerţ care va sesiza Tribunalul; fac excepţie acordurile care sunt abandonate de bunăvoie sau care sunt considerate ca având o influenţă neglijabilă.

În România, reglementările principale din acest domeniu sunt următoarele:

- Legea nr. 15, din 18 august 1990, privind reorganizarea unităţilor comerciale de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cuprinde în art. 36-38 prevederi referitoare la concurenţă, inspirate din Tratatul de la Roma din 1956, care a stat la baza constituirii Pieţei Comune;

- Legea nr. 11/1991, privind combaterea concurenţei neloiale;- Constituţia României, din 8 decembrie 1991, care instituie

prin art. 134 (2) lit. a., obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;

- Hotărârea de Guvern nr. 228/1992 privind protejarea producătorilor naţionali şi a pieţei interne în competiţia neloială rezultată din importul sau exportul de mărfuri, în şi din România.

69

- Legea nr., din 20/ 6.04. 1993, pentru ratificarea Acordului european instituind o asociaţie între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, conţine (art.70) ample referiri la concurenţa economică şi la necesitatea armonizării legislaţiei româneşti în domeniu, cu cea a Europei Occidentale;

- Legea nr. 21 din 10 aprilie 1996 (Legea concurenţei) plasează România între statele în care reglementarea concurenţei economice corespunde standardelor actuale în materie.

Principalele acte normative în materia concurenţei sunt:Legea 11/1991 privind concurenţa neloială are drept scop să impună participanţilor la

competiţia economică o conduită onestă.Legea 21/1996 privind concurenţa urmăreşte să asigure existenţa concurenţei libere,

neperturbată, nerestricţionată, nedistorsionată pe piaţă prin interzicerea unor practici monopoliste care ar avea ca finalitate diminuarea concurenţe.

Legea 31/1996 privind monopolul de stat care consacră dreptul statului de a stabili regimul de acces al agentilor economici la activitatile economice considerate monopol de stat si conditiile de exercitare a acestora.

Legea 143/1999 privind ajutorul de stat reglementează regimul juridic al acestuia in vederea crearii si mentinerii unui mediu concurential normal.

Enumerarea de mai sus nu este una limitativă ci enunţiativă, în afara acestora existând numeroase alte acte normative care conţin reglementări în materia concurenţei comerciale.

Instituţia abilitată să supravegheze piaţa şi să pună în aplicare reglementările ce vizează protecţia concurenţei economice este Consiliul Concurenţei. Consiliul Concurenţei este o autoritate administrativă autonomă investită cu competenţă consultativă şi competenţă contencioasă, şi care dispune de un buget propriu prevăzut în bugetul de stat.Consiliul Concurenţei este compus din 10 membri, din care un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi 6 consilieri de concurenţă. Ei sunt numiţi pentru o perioadă de 5 ani, mandatul putând fi reînnoit de cel mult două ori. Numirea se face prin Decret al Preşedintelui României, la propunerea comună a Comisiei Economice a Senatului şi a Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, a Camerei Deputaţilor. În cadrul Consiliului Concurenţei funcţionează un secretariat general condus de un secretar general. Pentru fiecare investigaţie a acestei instituţii se numeşte un raportor de către Preşedintele Consiliului Concurenţei. Consiliul Concurenţei dispune, de asemenea, de un aparat de lucru la nivel judeţean. Activitatea şi deliberarea Consiliului Concurenţei are loc în plen şi în comisii. Comisiile sunt formate din câte 2 consilieri de concurenţă, în componenţa stabilită pentru fiecare caz în parte, de către preşedintele consiliului, fiind conduse de un vicepreşedinte al Consiliului.

Competenţa consultativă este dată de faptul ca această autoritate trebuie să avizeze toate proiectele de legi şi hotărâri ale guvernului care pot avea impact

70

anticoncurenţial. Avizul Consiliului Concurenţial este necesar în domeniul preţurilor şi tarifelor în următoarele situaţii:

a) instituirea de către guvern a unor forme de control a preţurilor în sectoarele economice sau pe pieţele unde concurenţa este exclusă sau substanţial restransă prin efectul unei legi sau datorită existenţei unei poziţii de monopol;

b) dispunerea de către guvern a unor măsuri cu caracter temporar pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale (situaţii de criză, dezechilibru între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidenta a pieţei).

Avizul Consiliului Concurenţei este obligatoriu şi în situaţia când organele administraţiei publice centrale şi locale, alte instituţii abilitate prin lege, decid să restructureze prin fuziune sau dizolvare regiile autonome sau societăţile comerciale în care participarea statului este majoritară.Competenţa contencioasă este legată de faptul că această autoritate ia deciziile prevăzute de lege în cazul incălcării prevederilor legale privind:

- practicile anticoncurenţiale;- concentrările economice, având ca obiect sau efect

restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei.

Legea Concurenţei în România prevede sancţiuni privind practicile anticoncurenţiale, care pot fi grupate astfel:

- sancţiuni aplicate de către Consiliul Concurenţei agenţilor economici autori ai acestor practici;

- sancţiuni pronunţate de către instanţele de judecată împotriva persoanelor fizice care participă cu intenţie frauduloasă şi în mod determinant la aceste practici anticoncurenţiale;

- sancţiuni civile (nulitatea de drept a acordurilor sau clauzelor care cuprind astfel de practici) pronunţate de instanţele de judecată.

Declanşarea procedurii de investigare de către Consiliul concurenţei se poate face:a) din oficiu;b) la plangerea unei persoane fizice sau juridice afectate în mod real şi direct;c) la cererea agenţilor economici sau a asociaţiilor agenţilor economici

interesaţi;d) la cererea Preşedintelui României; comisiilor parlamentare, senatorilor şi

deputaţilor, organelor administraţiei publice centrale şi locale; organizaţiilor profesionale, patronale şi sindicale, inclusiv Camera de Comerţ şi Industrie a României; organizaţiilor pentru protecţia consumatorilor; instanţelor judecătoreşti şi parchetelor.

Consiliul Concurenţei are putere de decizie fiind investit cu prerogativa de a emite injoncţiuni şi de a aplica sancţiuni pecuniare şi sancţiuni complementare. În plus, Consiliul Concurenţei dispune de competenţa de a transmite, în anumite cazuri, dosarul instanţei de judecată.

71

Injoncţiunile sunt dispoziţii date agenţilor economici de a reveni la situaţia anterioară încălcării comportamentului concurenţial normal. Neconfirmarea atrage aplicarea sancţiunilor pecuniare. Practicilor anticoncurenţiale care constituie contravenţii le sunt aplicabile trei categorii de sancţiuni pecuniare:

- amenda,- amenda cominatorie,- confiscarea.

Amenda este prevăzută ca sancţiune pentru fapte care sunt considerate contravenţii şi care constau în:

a) furnizarea de informaţii inexacte sau incomplete Consiliului Concurenţei;b) încălcarea prevederilor art. 5 alin.(1), referitor la inţelegeri, decizii ale

asociaţilor sau practici concertate interzise şi art. 6 privind folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante (amendată cu până la 10% din cifra de afaceri).

Amenda cominatorie – scopul acestei sancţiuni este de a determina agenţii economici să respecte prevederile legale privind interzicerea inţelegerilor, deciziilor de asociere sau a practicilor concertate şi a folosirii în mod abuziv a unei poziţii dominante. Această sancţiune este dispusă prin decizie de către Comisiile Consiliului Concurenţei şi prevede sume pentru fiecare zi de întârziere în aplicarea acesteia.

Confiscarea – se referă la profiturile suplimentare realizate de agenţii economici prin încălcarea prevederilor legale privind practicile anticoncurenţiale.

Transmiterea dosarului instanţei de judecată – Consiliul Concurenţei are posibilitatea de a cere instanţei judecătoreşti dispunerea uneia din măsurile prevăzute de lege, dacă în termen de 45 de zile de la notificarea deciziei, agentul economic nu se conformează măsurilor cuprinse în aceasta.

4.3. Practicile anticoncurenţiale

Practicile anticoncurenţiale sunt constituite, conform legii concurenţei, din două categorii de comportament ale agenţilor economici sau asociaţiilor de agenţi economici:

a) înţelegerile ce au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei;

b) folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante.

4.3.1. Întelegerile cu caracter anticoncurenţial

72

Articolul 5 din Legea nr. 21/1996 afirmă principiul interzicerii “inţelegerilor, oricăror decizii de asociere sau practici concertate” între agenţii economici sau asociaţii de agenţi economci, iar în anexa 2 enumeră, cu titlu de exemplu următoarele şapte tipuri de comportament anticoncurenţial:

a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumparare, a tarifelor, rabaturilor, adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale inechitabile;

b) limitarea sau controlul producţiei, distribuţiei, dezvoltării tehnologice sau investiţiilor;

c) împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriul teritorial, al volumului vânzărilor şi achiziţiilor sau pe alte criterii;

d) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocand, în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;

e) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptarea, de către parteneri, a unor clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor nici conform uzantelor comerciale, nu au legatură cu obiectul acestor contracte;

f) participarea în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice forme de concurs de oferte;

g) eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi, limitarea sau impiedicarea accesului pe piaţă şi a libertăţii exercitării concurenţei de către alţi agenţi economici, precum şi înţelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumiţi agenţi economici fără o justificare rezonabilă.

Înţelegerile pot îmbrăca mai multe forme:

A.Din punctul de vedere juridic:a) înţelegeri structurate juridic, constituite din acordurile încheiate între firme,

exprese sau tacite, indiferent de denumirea utilizată (acord, înţelegere, pact, protocol, contract).

b) înţelegeri nestructurate juridic, constând din practicile concertate ale firmelor de a se adapta la o anumită conduită economică, fără existenţa unei înţelegeri prealabile;

B.Din punct de vedere economic:a) acorduri orizontale care se referă la firme situate pe acelaşi palier al

proceselor economice (între producători sau între distribuitori);b) acorduri verticale, respectiv între firme situate pe paliere diferite ale

aceluiaşi proces economic, de regulă între producători şi distribuitorii aceluiaşi tip de produs.

C.După scopul sau efectul înţelegerilor:a) înţelegeri vizând reducerea numărului concurenţilor;b) înţelegeri vizând restrângerea libertăţii economice a concurenţilor.

73

Din categoria a) se pot enumera următoarele acţiuni:1. Restrângerea accesului la o anumită profesiune prin:

- reglementări profesionale;- clauze de nonconcurenţă.

2. Limitarea accesului produselor sau serviciilor pe o anumită piaţă, prin:

- segmentarea artificială a pieţei unui produs (distribuirea sub mărci distincte prin canale de distribuţie diferite);

- împiedicarea (prin condiţionare) a unui distribuitor de a vinde şi alte marci de produse similare;

- restrângerea importurilor.3. Împărţirea pieţelor de desfacere prin:

- delimitarea de zone geografice (convenirea de “zone exclusive” sau a unor clauze de nonconcurenţă);

- împărţirea clientelei;- stabilirea de cote de producţie sau de vânzare;- participarea concertată la licitaţii publice sau private.

4. Boicotarea unor firme concurente prin refuzul nejustificat de a vinde unor clienţi sau de a se aproviziona de la anumiţi furnizori.

Din categoria b), “inţelegeri vizând restrângerea libertăţii economice a concurenţilor”, fac parte:

1. Obstrucţionarea fixării libere a preţurilor sau adaosurilor comerciale prin:

- procedee de îngheţare a preţurilor sau adaosurilor comerciale, de obicei la nivelul lor existent la un moment dat, în scopul împiedicării reducerii lor.

- procedee de aliniere a preţurilor, prin impunerea de bareme profesionale, metodologii de calcul ale costurilor, fixarea de preţuri “la destinaţie”, utilizarea în contracte a clauzei engleze sau a clauzei clientului celui mai favorizat.

2. Înţelegerile ce fixează un anumit nivel al remizelor;3. Înţelegerile de practicare a unor condiţii comerciale similare.

4.3.2. Folosirea în mod abuziv a poziţiei dominante

Legea concurenţei nu încriminează atingerea unei poziţii dominante pe piaţă, în mod individual sau de către mai mulţi agenţi economici, dar interzice în mod expres folosirea în mod abuziv a poziţiei dominante “ prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea comerţului sau prejudicierea consumatorilor”.

74

Legea concurenţei enumeră următoarele practici de folosire abuzivă a unor poziţii dominante:

a) impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor sau a altor clauze contractuale inechitabile şi refuzul de a trata cu anumiţi furnizori sau beneficiari;

b) limitarea producţiei, distribuţiei sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul utilizatorilor sau consumatorilor;

c) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;

d) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptarea, de catre parteneri, a unor clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzantelor comerciale, nu au legatură cu obiectul acestor contracte;

e) realizarea de importuri fără competiţie de oferte şi tratative tehnico- comerciale uzuale, în cazul produselor şi serviciilor care determină nivelul general al preţurilor şi tarifelor în economie;

f) practicarea unor preţuri excesive sau practicarea unor preţuri ruinare, sub costuri, în scopul înlăturării concurenţei sau vânzarea la export sub costul de producţie, cu acoperirea diferenţelor prin impunerea unor preţuri majorate consumatorilor interni;

g) exploatarea stării de dependenţă economică în care se găşeste un client sau un furnizor faţă de un asemenea agent sau agenţi economici şi care nu dispune de o soluţie alternativă în condiţii echivalente, precum şi ruperea relaţiilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul refuză să se supună unor condiţii comerciale nejustificate.

Pentru determinarea poziţiei dominante se cer analizate:

- piaţa relevantă,- dominarea acestei pieţe.

O piaţă relevantă cuprinde un produs sau un grup de produse şi aria geografică pe care acestea se produc şi/sau comercializează. Piaţa relevantă are deci două componente:

a) Piaţa relevantă a produsului cuprinde toate produsele care sunt considerate de cumpărători ca interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor, preţului şi utilizării acestora. Aceste produse trebuie să fie suficient de asemănătoare, astfel încât consumatorii sau beneficiarii să le ia în considerare atunci când iau decizii de cumpărare.

b) Piaţa geografică relevantă cuprinde zona în care sunt localizaţi agenţii economici implicaţi în livrarea produselor incluse în piaţa produsului. Factorii care trebuie luaţi în consideraţie la definirea pieţei geografice relevante includ tipul şi caracteristicile produselor implicate, existenţa unor bariere la intrare, preferinţele consumatorilor, diferenţele între cotele de piaţă ale agenţilor economici în zone geografice învecinate, diferenţele

75

substanţiale dintre preţurile produselor la furnizori, precum şi ponderea cheltuielilor de transport în costurile totale.

Poziţia dominantă este în general constatată atunci când un agent economic ocupă 50% - sau mai mult, din piaţa respectivă. Acest criteriu clasic de definire a dominaţiei pieţei a fost completat, începând cu anii ’80, cu alte criterii care tind să răspundă mai bine diversităţii, din punct de vedere calitativ, a dominaţiei pieţei.Sunt utilizate următoarele criterii:

- analiza puterii economice rezultate din utilizarea unor mijloace nepermise de înlăturare a concurenţilor;

- analiza situaţiilor de superioritate naturală în materie de gestiune, inovare tehnică sau acţiune comercială (în special accesul preferenţial la anumite surse de finanţare);

- prezenţa şi poziţia deţinută pe alte pieţe;- importanţa şi notorietatea mărcilor comerciale pe care le

deţine, susceptibile de a constitui o barieră la intrarea pe anumite pieţe;

- condiţiile în care un agent economic îşi pune în aplicare strategiile faţă de concurenţi sau faţă de clienţi.

4.3.3. Concentrările economice

Legea română reglementează concentrările economice, aliniindu-se la legislaţia europeană în materie.Operaţiunile de concentrare economice au loc când:

- fuzionează doi sau mai mulţi agenţi economici independenţi anterior;

- se dobândeşte controlul asupra unuia sau mai multor agenţi economici ori asupra unor parţi ale acestora.

Concentrărilor economice li se aplică “principiul interzicerii” atunci când au ca efect crearea sau consolidarea unei poziţii dominante şi conduc sau ar putea conduce la restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei.

În analiza efectelor anticoncurenţiale ale concentrărilor economice se analizează deasemenea piaţa relevantă şi afectarea acesteia. Piaţa relevantă se defineşte aşa cum am vazut mai inainte, pe baza identificării pieţei produsului şi a pieţei geografice.Afectarea pieţei relevante de către concentrarea economică se constată:

- pe orizontală, atunci când pe piaţa aceluiaşi produs cota de piaţă a concentrării depăşeşte 15%;

- pe verticală, atunci când concentrarea deţine, în amontele sau în avalul pieţei produsului respectiv, o cotă de piaţă de cel putin 25%.

76

ÎNTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE

1. Cum se explică necesitatea concurenţei ?2. Care sunt competenţele Consiliului concurenţei ?3. Care sunt categoriile de practici anticoncurenţiale, conform legii

concurenţei ?4. În ce constau înţelegerile cu caracter anticoncurenţial ?5. În ce constă folosirea în mod abuziv a poziţiei dominante ?6. Cum abordează legea română concentrările economice ?

Capitolul 5. PRACTICI ANTICONCURENŢIALE BAZATE PE PREŢ

Preţul este principalul instrument utilizat în lupta cu concurenţii. Există însă o serie de practici de restricţionare sau înlăturare a concurenţilor prin utilizarea preţurilor, care sunt încriminate de Legea Concurenţei. Aceste practici anticoncurenţiale se regăsesc în practicarea:

- fixării concertate a preţurilor;- preţurilor de revânzare;- preţurilor de ruinare;- preţurilor de discriminare;- preţurilor de dumping.

5.1. Fixarea concertată a preţurilor

Scopul practicilor de fixare concertată a preţurilor este în general acela de a mări preţurile după distrugerea concurenţei. Firmele care participă la această strategie sunt cele care nu au suficiente resurse de eficientizare prin care să poată reduce preţurile.Formele interzise de fixare concertată a preţurilor sunt următoarele:

a) fixarea de preţuri minime care au ca scop eliminarea concurenţilor ce nu pot face faţă acestui nivel, având costuri mai ridicate. Ulterior, în lipsa competiţiei, preţurile vor putea fi majorate, în detrimentul consumatorilor.

b) înţelegerile de a majora uniform preţurile sau marja profitului.c) înţelegerile prin liste de preţuri, schimburile de informaţii cu privire la

preţuri sau recomadările vizând preţurile sau creşterile de preţuri.d) înţelegerile referitoare la preţurile de vânzare.e) înţelegerile privind rabaturile agregate, prin care un grup de ofertanţi acordă

rabaturi, bonificaţii sau discounturi funcţie de suma achiziţiilor făcute de un client de la toţi acesti ofertanţi.

77

5.1. Preţurile de revânzare

Sunt considerate practici interzise preţurile impuse şi revânzarea în pierdere.Principiul este acela că nici un preţ nominal nu poate fi impus pentru vânzarea bunurilor sau serviciilor prestate.Preţul de vânzare impus este preţul de gross sau de detaliu fixat aprioric de producător, independent de canalele de distribuţie ale produsului. Uneori, impunerea preţului de vânzare este camuflată prin practica preţurilor recomandate care nu sunt însă doar orientative ci impuse prin sancţionarea nerespectării lor.

Revânzarea în pierdere este definită ca fiind vânzarea oricărui produs la un preţ inferior preţului sau de cumpărare efectiv, majorat cu impozitele asupra cifrei de afaceri aferente acestei revânzari. Revânzarea în pierdere este asimilată cu practicarea preţurilor ilicite.Vânzarea în pierdere nu este sancţionată decât dacă ea procură sau poate să procure un caştig suplimentar şi anormal comerciantului. Din contră, dacă ea nu este inspirată decât printr-un motiv legat de buna gestionare, de exemplu, dacă ea permite evitarea unei pierderi şi mai mari, o asemenea vânzare se justifică.Interdicţia vânzării în pierdere nu se aplică următoarelor situaţii:

- produselor perisabile, începând din momentul în care sunt ameninţate de o alterare rapidă;

- vânzărilor voluntare sau forţate motivate de încetarea sau schimbarea activităţii comerciale;

- produselor la care vânzarea prezintă un caracter sezonier marcat, în timpul perioadei terminale a sezonului vânzărilor şi în intervalul cuprins între două sezoane de vânzare;

- produselor care nu mai corespund datorită evoluţiilor modei sau apariţiei perfecţionărilor tehnice, fiind uzate moral;

- produselor la care reaprovizionarea s-a efectuat sau ar putea să se efectueze în scădere.

5.2. Preţurile de ruinare

Preţul de ruinare este un preţ nerezonabil de scăzut practicat de o firmă cu poziţie dominantă pe piaţă, într-un interval de timp suficient de lung, pentru a denatura concurenţa.Denaturarea concurenţei poate însemna:

- părăsirea pieţei de către unii concurenţi care nu-şi pot acoperi costurile;

- îndepărtarea potenţialilor concurenţi care ar fi dorit să intre pe piaţă , dar constată că profitabilitatea a scăzut dramatic, odată cu practicarea preţului de ruinare.

În etapa următoare, după îndepărtarea concurenţei, firma ruinatoare procedează la ridicarea semnificativă a preţurilor pentru recuperarea pierderilor înregistrate în perioada de practicare a preţului de ruinare.

78

Dacă prima etapă, cea de reducere a preţului, este favorabilă consumatorului, cea de-a doua îi este defavorabilă şi se poate prelungi până la restabilirea concurenţei pe piaţa respectivă.Condiţiile ce concură la sancţionarea practicării preţurilor de ruinare sunt următoarele:

a) Presupusa firmă ruinatoare trebuie să aibă o poziţie dominantă pe piaţă, astfel încât să-şi poată impune unilateral preţurile;

b) Preţul impus pe piaţă să fie cu adevarat “ nerezonabil de scăzut”. Aceasta presupune un preţ inferior costului variabil mediu (a tuturor costurilor ce variază funcţie de nivelul producţiei: manoperă, energie, materiale, etc.). Fac excepţie situaţiile excepţionale, justificate de cauze imprevizibile, precum penurie de materii prime care ridică temporar costul peste nivelul preţului, sau vânzarea produselor perisabile la preţuri diminuate. Există, de asemenea, o zonă discutabilă (zona gri), când preţul se situează peste costul variabil mediu, dar sub costul total mediu, ceea ce înseamnă ca firma nu îşi acoperă toate costurile fixe aferente producţiei. Acest preţ este considerat nerezonabil de scăzut într-o conjunctură de piaţă normală, dar poate fi rezonabil într-o piaţă cu cerere în declin, sau cu capacităţi de producţie excedentare.

c) Să existe o politică de vânzare la preţuri de ruinare pe o perioadă mai lungă de timp (deci nu reduceri de scurtă durată pentru a face faţă concurenţei);

d) Preţurile de ruinare să fie aplicate de firma ruinatoare pe întreaga piaţă relevantă a produsului respectiv.

5.3. Preţurile de discriminare

Preţurile de discriminare sunt preţurile diferenţiate în mod subiectiv de către un vânzător faţă de cumpărătorii concurenţi, la aceleaşi condiţii de vânzare, de calitate şi cantitate.Discriminarea se realizează prin nivelul diferit de discount, rabat, remiză sau altă concesie de preţ oferite la condiţii similare de vânzare.Principalele forme de discriminare prin preţuri sunt următoarele:

a) Acordarea unui discount condiţional, atunci când acesta defavorizează sau favorizează nerezonabil anumiţi clienţi. Discountul condiţional este concesia de preţ acordată cumpărătorului ce respectă o anumită condiţie sau realizează un obiectiv de vânzare;

b) Acordare unui discount de volum diferenţiat la acelaşi volum de cumpărare sau omisiunea de a face cunoscut şi a acorda discountul către anumiţi cumpărători;

c) Acordarea preferenţiala a discountului de exclusivitate, adică a acelei concesii de preţ acordate clienţilor care se angajează să facă comerţ exclusiv cu articolele vânzătorului respectiv;

79

d) Acordarea diferenţiată a remizei profesionale, adică a concesiei de preţ care recompensează un serviciu prestat de cumpărător vânzătorului şi care altfel ar cădea în sarcina celui din urmă ( transportul sau depozitarea mărfurilor).

5.4. Preţurile de dumping

Preţul de dumping este un preţ nejustificat de scăzut, care nu acoperă de multe ori nici costurile de producţie, practicat de un producător la vânzările pe o piaţă străină. Scopul urmărit este acela de a intra rapid pe o piaţă eliminând concurenţa producătorilor autohtoni. Această politică de preţ poate fi susţinută prin:

a) mijloace proprii firmei, precum majorarea preţurilor de vânzare în ţara de origine, sau pe alte piete, unde acest lucru este posibil;

b) politici guvernamentale care, sub o formă sau alta, dau posibilitatea firmei să reducă artificial preţul de export, precum:

- politici ce reduc concurenţa interna şi favorizează un număr limitat de producători în a practica preţuri mai mari pe piaţa internă, cu care pot apoi susţine preţuri nejustificat de scăzute la export;

- politici ce limitează concurenţa străină pe piaţa natională, cu acelaşi efect asupra comportamentului producătorilor locali, ca în situaţia de mai sus;

- politici de preţuri dirijate de stat la anumite materii prime sau utilităţi, care intră în fabricaţia produselor de export;

- practicarea subvenţiilor guvernamentale acordate producătorilor interni şi în baza carora ei pot să exporte la preţuri de dumping;

- politici sociale care au ca efect menţinerea fixă a costului forţei de muncă, fără compensarea efectului inflaţionist.

Practicarea preţurilor de dumping este sancţionată pe plan internaţional de către toate statele semnatare ale “Codului antidumping” elaborat sub egida GATT. În baza acestei convenţii internaţionale, statele sunt abilitate să adopte măsuri antidunping de protejare a producătorilor interni afectaţi de preţurile de dumping ale exportatorilor străini, sub forma instituirii unor taxe vamale suplimentare, denumite taxe antidumping, stabilite peste nivelul taxelor vamale prevăzute în tariful vamal, care compensează diferenţa nejustificată de preţ până la nivelul preţului cu ridicata de pe piaţa internă.Atunci când preţurile de dumping se datorează unei politici de subvenţionare de către stat a producătorului străin, taxele de retorsiune instituite de stat în apararea producătorilor autohtoni sunt denumite taxe compensatorii şi urmăresc contracararea efectului de reducere artificială a preţului de import prin aducerea lui la nivelul preţului cu ridicata.

80

INTREBARI DE AUTOVERIFICARE

1. Care sunt practicile anticoncurenţiale bazate pe preţ ?2. Care sunt formele interzise de fixare concertată a preţurilor ?3. Care sunt formele interzise ale preţurilor de revânzare ?4. Ce sunt preţurile de ruinare şi ce condiţii concură la

sancţionarea practicării preţurilor de ruinare ?5. Care sunt principalele forme de discriminare prin preţuri ?6. Ce sunt preţurile de dumping şi cum sunt ele contracarate ?7.

Capitolul 6. FORMAREA PREŢURILOR ÎN ÎNTREPRINDERE. METODE BAZATE PE COSTURI

6.1. Fixarea preţului – obiectiv al politicii întreprinderii .

Cunoaşterea simultană a faptelor în mediul politic, economic, socio-cultural şi în mediul imediat –piaţa - permite fiecărei întreprinderi să-şi stabilească poziţia în raport cu tot acest univers şi îi dictează o conduită de urmat în materie de preţuri.

Diferitele politici ale preţului constituie rezultatul combinării variabilelor endogene şi exogene, fiecare întreprindere urmând să-şi stabilească poziţia în raport cu acest univers de variabile grupate astfel:

date endogene: cost complet, cost parţial, relaţia cost-volum de activitate-profit, economiile în scală, experienţa.

date exogene: comportamentul consumatorului, concurenţa, reglementări juridice.

Astfel, în stabilirea preţurilor, politicile "preţului intrinsec", aşezate asupra costurilor, sunt însoţite de politicile „preţului extrinsec", bazat pe analiza datelor exogene întreprinderii.

Politica preţului concretizează previziunea financiară pe termen lung la nivelul întreprinderii.

Strategiile şi tacticile de preţuri urmăresc creşterea valorii întreprinderii, adaptarea rapidă şi eficientă a acesteia la schimbările în mediul economic.

Principalele metode de fixare a preţurilor sunt:a) fixarea preţului pe baza costului, a cărei bază de calcul este costul de

cumpărare la care se aplică fie coeficientul multiplicator al tuturor produselor, fie coeficienţi diferiţi. Calculul marjei îl determină profitul global al întreprinderii sau secţiei.

b) fixarea preţului pe baza cererii (preţul psihologic), stabilirea preţului psihologic, subordonat nevoii, ca bun economic, este condiţionată de valoarea de întrebuinţare şi de valoare de schimb a produsului.

c) fixarea preţului în condiţiile concurenţei, – în economia de piaţă, preţul are la bază costul produsului respectiv şi concurenţa pieţei.

Printre strategiile utilizate în condiţiile pieţei remarcăm:- vânzări mai puţin scumpe;

81

- asigurarea unui minim de profit;- apărarea imaginii mărcii produselor;- preocuparea de a fi cel mai bine informat privind preţurile practicate

de concurenţi;- promovarea mărfii;- înlăturarea rivalilor.

6.2. Rolul costurilor în fundamentarea preţurilor

6.2.1. Relaţia dintre cost şi preţ în economia de piaţă

În economia de piaţă, relaţia dintre cost şi preţ este de interdependenţă. Costul influenţează direct preţul format pe piaţă, prin intermediul „costului de ofertă", care se regăseşte în preţul fundamentat de producător şi propus pentru negociere.

În funcţie de raportul cerere-ofertă, ale cărui dimensiuni economice şi sociale sunt recunoscute prin mecanismul pieţei, preţul obţinut poate fi mai mare, mai mic sau egal cu costul de producţie (şi distribuţie):

c < p, când preţul acoperă integral costul şi asigură profit

c > p, când preţul acoperă integral cheltuielile, dar nu asigură profit

c = p, când preţul nu acoperă integral cheltuielile şi generează

pierderi.

Deci în economia de piaţă, preţul nu se formează în fincţie de cost, ci în funcţie de posibilitatea de echilibru, la un anumit nivel al său a celor două componente ale preţului cerere – ofertă.

Dacă preţul nu acoperă integral cheltuielile, atunci producătorul va fi interesat pentru a reduce costul unitar utilizând mijloace tehnice şi economice pentru a rezista pe piaţă.

Nivelul costului de producţie este în exclusivitate problema producătorului, care urmăreşte totdeauna minimizarea lui pentru a-şi asigura profitul cel mai ridicat.

Deci putem spune căci concurenţa directă prin preţ, generează o concurenţă indirectă prin cost. Orice producător trebuie să-şi fundamenteze costul şi marja profitului pentru a aprecia, în funcţie de preţ dacă poate fabrica sau nu produsul său, înainte ca legităţile pieţei să acţioneze asupra preţului. Mai mult,previzionarea costurilor şi preţului trebuie făcută în mai multe variante, pentru a se putea alege varianta optimă.

6.2.2. Conceptul şi tipurile de costuri

Definirea costului presupune definirea finalităţii sale şi a obiectivului său.Finalitatea costului poate fi:

82

contabilă – prin însumarea cheltuielilor evidenţiate cu ajutorul contabilităţii auditoare pentru cunoaşterea nivelului costului efectiv al unui produs;

economică –când întreprinderea merge mai departe cu investigaţiile sale luând în considerare costurile previzionale.

Obiectivul costurilor îl constituie metoda calculului, adică ansamblul elementelor ce formează costul: produsele, investiţiile, funcţiile ş.a.

Din punct de vedere al resurselor - costul măsoară ponderea resurselor utilizate pentru obiectul său.

Din punct de vedere al timpului ,costurile pot fi stabilite pe perioade scurte sau lungi.

6.2.2.1.Tipuri de costuri folosite în fundamentarea preţurilor

În teoria preţurilor,costurile de producţie apare în mai multe ipostaze:I. costul , ca măsura a efortului producătorului include totalitatea

elementelor cunoscute: materii prime, materiale, construcţii, energie, salarii, CAS, amortizare ş.a. necesare obţinerii şi comercializării produselor. Costul complet de producţie exprimă doar efortul de fabricare a produsului în timp ce preţul exprimă efortul recunoscut la piaţă al producţiei şi vânzării-cumpărării produsului, adică efortul social-economic şi financiar depus de către producător, dar recunoscut ca atare, prin tranzacţiile comerciale şi de către cumpărători.

II. costul în raport cu timpul se foloseşte în fundamentarea preţului prospectiv, ca mărime antecalculată şi numai în mod excepţional ca mărime post-calculată. Fundamentarea preţurilor pe baza costurilor antecalculate este regula generală a formării preţurilor şi totodată condiţia asigurării valabilităţii lor pe un interval de timp. Astfel costul determinat reprezintă un cost prospectiv al perioadei de producere şi comercializare a produselor.

Tot din acest punct de vedere există două categorii de costuri:- costuri pe termen scurt;- costuri pe termen lung.

A. Costurile de producţie pe termen scurt Într-o perioadă scurtă de timp, un agent economic îşi desfăşoară activitatea

în aceleaşi condiţii tehnice de înzestrare cu mijloace de muncă (maşini, utilaje, construcţii etc.), iar producţia poate creşte sau descreşte pe seama celorlalţi factori de producţie, variabili, cum ar fi: materii prime şi materiale, forţă de muncă etc.

Pe o perioadă scurtă de timp modificarea costurilor este influenţată, mai ales de schimbările produse în elementele capitalului circulant şi a cantităţii şi eficienţei muncii depuse. În cadrul acestui orizont scurt de timp, costurile de producţie se pot clasifica după conţinutul şi modul lor de calcul în:

- cost total (cost complet, full cost);- cost mediu (cost unitar);- cost marginal.a) Costul total (CT) cuprinde ansamblul cheltuielilor necesare pentru

realizarea unui volum de producţie (Q) în anumite condiţii concrete. Se includ

83

aici: cheltuielile cu aprovizionarea, fabricaţia şi desfacerea mărfurilor. După comportamentul lor faţă de modificarea volumului fizic al producţiei, costul total se împarte în:

- costuri variabile;- costuri fixe.Costurile variabile reprezintă costurile care se modifică într-o anumită

proporţie,în acelaşi sens cu modificarea volumului fizic al producţiei. Nivelul costurilor variabile fiind în funcţie de volumul producţiei (f(Q)) se poate scrie relaţia:

CV = f(Q)Există elemente de cost care se pot modifica direct proporţional cu

producţia, cum ar fi: consumul de materii prime, de semifabricate încorporate în produse etc., precum şi care nu se modifică strict proporţional cu producţia, cum ar fi: salariile pentru plata orelor suplimentare, cheltuielile cu combustibil etc.

Costurile fixe sunt acele costuri care în totalitatea lor rămân relativ constante la o variaţie a volumului fizic al producţiei într-un orizont de timp scurt. Aceste costuri nu se modifică dacă nu intervin diverse modificări în legislaţie, în nivelul preţurilor, în regimul de amortizare a mijloacelor fixe etc.

Aici se cuprind: amortizarea capitalului fix, chiriile, asigurările, salariile personalului de conducere etc.

Costul total se obţine prin însumarea costurilor fixe cu cele variabile.CT=CF+CV=CF+f(Q)b) Costul mediu sau costul unitar cuprinde cheltuielile de producţie

necesare pentru producerea unei unităţi de produs. El se calculează prin raportarea costului de producţie la volumul producţiei.

Costul mediu sau costul unitar se poate calcula pe cele 3 categorii de costuri prezentate anterior, astfel:

Costul total mediu (CTM) se determină prin raportarea costului total (CT) la volumul producţiei (Q), conform relaţiei:

Costul fix mediu (CFM) se calculează raportând costul fix (CF) la volumul producţiei (Q), pe baza relaţiei:

Costul variabil mediu (CVM) se stabileşte pe baza raportului dintre costul variabil (CV) şi volumul producţiei, conform formulei:

c) Costul marginal (Cmg) reprezintă echivalentul valoric al consumurilor de resurse generate de fabricarea ultimei unităţi de produs fabricat pentru a atinge un nivel de producţie dat. Cu alte cuvinte, costul marginal exprimă sporul de cheltuieli totale determinate de creşterea cu o unitate a producţiei.

84

Costurile totale medii, costurile variabile medii şi costurile marginale, în interacţiunea lor cu preţurile pieţei, pot constitui instrumente de reglare a ofertei de produse.

B. Costurile de producţie pe termen lungÎn timp ce pe termen scurt este evidentă distincţia dintre factorii variabili şi

cei ficşi, pe perioada lungă se poate afirma că toţi factorii de producţie au caracter variabil. Pe termen lung, întreprinzătorii pot să modifice capacităţile de producţie prin investiţii (dacă se urmăreşte creşterea dimensiunilor producţiei) sau renunţând la o serie de capacităţi, prin casări sau pe alte căi (dacă restrângerea producţiei devine necesară). De exemplu, paralel cu modificarea volumului producţiei, variază şi costurile cu amortizarea capitalului fix, care se transformă în costuri variabile. Analizând comparativ curbele costului mediu pe termen lung şi pe termen scurt, se obţine graficul din figura 6.1.

Figura 6.1. Curbele costului mediu pe termen mediu şi lung

Se observă că fiecărui punct de pe curba costului pe termen lung îi corespunde o valoare minimă a costului pe termen scurt. Costul mediu minim pe termen scurt va avea valori descrescătoare până la un anumit nivel al producţiei, după care acesta va începe să crească.

Forma respectivă a curbei poate fi explicată în felul următor: dezvoltarea capacităţilor de producţie conduce la diminuarea costului mediu datorită economiilor de scară concretizate în posibilitatea de exploatare a unor avantaje tehnice şi financiare ale firmei. Avantajele tehnice ale creşterii producţiei sunt: creşterea specializării, posibilitatea introducere progresului tehnic (automatizare, robotizare etc.) care este eficientă doar la un anumit nivel al producţiei, utilizarea cu eficienţă sporită a forţei de muncă etc. Avantajele financiare ale producţiei de scară mare rezidă în facilităţile intervenite în aprovizionare (condiţii de preţ şi de livrare mai avantajoase oferite de furnizori), obţinerea de bonificaţii pentru comenzi importante, îmbunătăţirea condiţiilor de creditare şi finanţare acordate de către bănci etc.

Pe măsură ce firma îşi extinde producţia, apar şi unele disfuncţionalităţi numite deseconomii de scară care vor acţiona în sensul sporirii costului total mediu pe termen lung. Acestea se leagă de apariţia unor probleme de natură administrativă cum ar fi: dificultăţi de comunicare şi coordonare, apariţia unor noi sarcini de management, gestiunea dificilă a stocurilor, reducerea vitezei de

85

Cos

turi

m

edii

Producţia

CTML

0

CM1

CM2 CM

3 CM4

CM5

CM6

CM7

adoptare a deciziilor, inflexibilitate în adaptarea la modificarea condiţiilor de piaţă etc. De aceea, optimul economic al producţiei se consideră a fi punctul în care începe să se manifeste fenomenul deseconomiilor de scară care vor conduce la creşterea costului mediu pe termen lung.

III. costuri individuale şi concurenţiale, de echilibru, cost marginal

Costul individual – al fiecărui producător este folosit în calculele economice pentru fundamentarea preţului de ofertă legat de raţiunea agenţilor economici de a fi rentabil. Preţul de ofertă asigură remunerarea capitalului şi a marjei de profit a producătorului.

iCofp

Po = preţul de ofertă propus de producătorCi = costul individual al producătoruluiπ= marja profitului individual al producătorului

Impozitul pe cifra de afaceri este o obligaţie atât a producătorului, cât şi a agentului economic, iar procedeul de calcul al acestuia şi cererea în preţ se fac în conformitate cu reglementările fiscale în vigoare.Costul de echilibru – este costul recunoscut de piaţă, corespunzător preţului de echilibru, pe baza raportului cerere – ofertă prin preţ. Este costul în jurul căruia tinde să se apropie costurile individuale.

Pe Ce

Pi >< Pe

Ci >< Ce

Pe = preţul de echilibruCe = costul de echilibruPi = preţul individual de ofertă a fiecărui producătorCi = costul individual al producătorului.

Deci, acest cost de echilibru este un cost optim definit prin mecanismul formării preţului la piaţă, al preţului de echilibru. Costul de echilibru apare ca un cost în jurul căruia oscilează costurile individuale, iar producătorii se preocupă în mod particular să nu-l depăşească. Costul concurenţial – este costul individual cu nivelul cel mai scăzut scăzut şi imprimă tendinţa de reducere a costului individual în scopul scăderii preţului.

Concurenţa prin preţ direct are aşadar ca efect concurenţa indirectă prin cost.Costul marginal – este costul producţiei este nivel optim al acesteia, producţie obţinută cu costul minim mediu şi profit maxim, în situaţia de monopol dictate de autoritatea publică.

Costul marginal poate fi folosit atât în stabilirea preţului la nivelul său, cât şi peste acest nivel, adică :

Pp = Cm

Pp > Cm

Unde: Pp = preţul producătorului Cm = costul marginal al producătorului

86

Un asemenea nivel de preţ, pe seama volumului relativ redus al producţiei, aduce întreprinderii profiturii sigure şi ridicate.

IV. costul compatibil pe piaţa mondială folosit la baza apropierii preţurilor interne de cele mondiale a competitivităţii produselor prin preţ.

Factorii care pot să intervină sunt :- competitivitatea performanţei tehnice;- productivitatea muncii determinată de

înzestrarea tehnică;- performanţa utilajelor;- pregătirea forţei de muncă şi gradul ei de

cointeresare;- factorul monetar;- rata inflaţiei;- disciplina comercială; etc.

V. Costul ca bază de calcul al profitului Pe lângă calitatea de a fi element structural distinct în fundamentarea preţului,

costul mai are şi calitatea de a fi bază de calcul al profitului în momentul fundamentării preţului de ofertă.

Profitul poate fi stabilit ca marjă cu nivel absolut cu ajutorul ratei rentabilităţii aplicate la cost.

iiof Cp sau %rCCp iiof

100% i

i

Cr

unde:pof – preţul de ofertă al producătorului

Ci, i - costul şi profitul stabilit pe produs în preţul unitar de ofertă al producătorului

r% - rata procent a rentabilităţii prestabilit în raport cu costul şi preţul de ofertă.

VI. Costul complet şi parţial sau costul real şi previzional – influenţează calculul preţului după două modele adoptate : modelul costului „plus” (full cost pricing) accesibil costului parţial ( deci costului direct, variabil, marginal, diferenţial etc.) şi modelul costului previzional.

În primul caz : Pv = Cc + Pf

în care : Pv = preţ de vânzare Cc = cost complet

Pf = profitul corespunzător Pentru al doilea caz : Pv = Cp + Ca

în care : Pv = preţ de vânzare CP = cost parţial

Ca = contribuţia sau aportul

87

Costu serveşte în aceste cazuri la analiza prin compararea costului unui produs reprezentativ, adică etalon.

VII. Costul ca element de corelare a preţurilorCostul serveşte la compararea costului unui nou produs cu costul produsului

reprezentativ (etalon) intern sau extern.

6.3. Metode de fixare a preţurilor pe baza costurilor

Fundamentarea preţurilor pe baza costurilor de producţie implică adoptarea unor strategii corespunzător obiectivelor strategice ale întreprinderii, asigurând astfel integrarea politicii de preţ în politica generală a firmei. Datorită dinamismului cererii şi costurilor, a preţurilor pe piaţă, maximizarea profitului pe termen scurt trebuie îmbinată cu realizarea celorlalte obiectivelor strategice ale firmei (menţinerea sau creşterea poziţiei deţinute pe piaţă, creşterea cifrei reale de afaceri, minimizarea riscurilor, creşterea valorii întreprinderii).

În acest sens deciziile strategice de fixare a preţurilor se bazeaza pe doua metode:

a. Metda costului „plus” (full cost pricing)Preţul = cost complet (real sau previzional) + marja netă a profitului

b. Metoda calculului contribuţiei marginalePreţul = cost parţial (în general previzional) + contribuţia (aportul)Contribuţia reprezintă o marjă care contribuie la acoperirea cheltuielilor

indirecte şi, în acelaşi timp, a unei părţi a profituluiglobal realizat de firmă.Metode folosite de întreprindere în cadrul obiectivelor strategice ale politicii

de preţ sunt:2. Metoda fixării tradiţionale a preţului pornind de la cost complet

Preţ = cost complet + marjaÎn care preţul de vânzare este egal cu costul complet plus profitul (marja)

sub diverse variante:a) Preţul de vânzare este egal cu costul complet plus procentul la costul complet : Pv = Cc + Cc * Rp

b) Preţul de vânzare este egal cu costul complet plus coeficientul de multiplicare, adică :

Pv = Cc (1+ Rp) unde : Pv = preţ de vânzare

Cc = cost complet Rp = rata profitului (marja)

2. Metoda fixării preţului pornind de la cost complet şi rata randamentului capitalului

Presupune 2 etape:- stabilirea ratei randamentului capitalului utilizat- convertirea acestei rate într-un procentaj ce urmează a fi aplicat

costului complet previzional

88

Ecuaţia este:

utilizat capitalrandament ratacompletcost

utilizat capitalprofitului marjei rata

3.Metoda fixării preţului pornind de la costul parţial sau abordarea prin contribuţie

Presupune calcularea costului parţial şi a unui preţ pertinent , permiţând , permiţând a scoate prin diferenţă şi în formă previzonală profitului (marjei) sau contribuţia dorită.

Metoda poate fi aplicată atât la un singur produs cât şi la mai multe produse.

Pentru un singur produs:Pret de vanzare= cost produs + contribuţie (aport global)

Pentru mai multe producte: metoda se aplică pentru fiecare produs în parte

4.Metoda de fixare a preţurilor în funcţie de parametrii cost – producţie – profit.

Fixarea volumului producţiei (ofertei) şi a nivelului preţurilor de ofertă se face ţinând seama şi de pragul de rentabilitate care marchează producţia la care întreprinzătorul nu realizează nici profit, nici pierderi sau situaţia în care marja asupra costurilor variabile acoperă exact costurile fixe.

Relaţia de principiu pe care se bazează această metodă este:

rQ

CTCp p 0

unde: Cp – cost de producţie parţial previzionatCT – cost total antecalculat (direct)Q – producţiar – rata rentabilităţii producţiei proporţională cu gradul de utilizare a capacităţii

de producţie

5.Alte metode de fixare a preţurilor utilizate în practica actuală:

a) metoda adaosurilor de costuri (Mark of Pricing sau Cost Plus)

Vizeză stabilirea unor preţuri care să permită preîntâmpinarea riscurilor la care poate fi supusă firma şi obţinerea unui profit rezonabil sau normal care să constituie remuneraţie acceptabilă a capitalului investit. Constă în aplicarea la costul mediu a unei marje rezonabile de profit.

Marja rezonabilă trebuie dimensionată în aşa fel încât să nu atragă noi concurenţi pe piaţă, dar nici să genereze o rentabilitate sub cea considerată normală. Marja de profit se poate stabili în baza costurilor medii sau marginale.

În primul caz se determină un cost standard unitar, denumit şi cost complet sau full cost pe baza costului unitar fix standard şi a costului mediu variabil pentru un volum de producţie corespunzător unei rate de utilizare a capacităţii de producţie

89

considerată normală (2/3) la care se adaugă o marjă de profit net.pretul de ofertă în acastă variantă se calculează astfel:

Q

CTm

Q

CFvm

Q

CFvm

Q

CFvp

nnn

)1())(1()()(0

Unde:m – marja profituluiv – costul variabil mediuCF – costuri fixeQn – producţia standard (2/3)

Cum:mCm

Q

CT )1(p C 0m

Cm – cost mediu totalÎn al doilea caz v = Cmg pe termen lung, ca urmare îl egalează pe cel mediu: Pof

= Cmg(1+m).m – marja care trebuie să asigure acoperirea costurilor financiare şi obţinerea

profitului.Utilizarea metodei "cost-plus" în decizia de preţ a firmei răspunde obiectivului

de a obţine un nivel satisfăcător al venitului pe termen lung, nu neapărat maxim. Utilizarea acestei metode în fundamentarea pe termen lung a preţurilor prezintă anumite avantaje, dintre care se remarcă simplitatea, asigurarea unui nivel adecvat de profitabilitate. Pe de altă parte, metoda este criticată deoarece nu recunoaşte rolul costurilor de oportunitate şi nu reflectă în mare măsură concurenţa, în termenii de reacţie a firmelor concurente şi concurenţei potenţiale din partea firmelor care doresc să intre pe acea piaţă.

b) metoda profitului administrat sau a preţului (Target Rate of Retirg Princing) se bazează pe o marjă determinată în funcţie de randamentul dorit al capitalului folosit, fiind utilizată de firmele ce deţin poziţia de lideri pe piaţă, impunând concurenţilor preţurile lor.

CTm p

Deoarece:

mpp

pp

p

CmQ

CTmp

CTmCTCTmQp

CTmCTQpCTCA

)1()1(

)1(

unde: - profit total CT - capital total

Cm – costul total mediu mp - marja profitului

c) metoda direct costing sau a aplicării marjei asupra costului variabil, constă în adăugarea la costul variabil a unor marje brute care să acopere costurile fixe şi să permită obţinerea unui profit.

p = vx(1+m) ,

90

v – cost mediu variabilm – marja brută asupra costurilor variabile

d) metoda bazată pe elasticitatea cererii ce utilizează teoria echilibrului

Pornind de la condiţia maximizării profitului, adică egalitatea între încasarea

marginală şi costul marginal: Rmg = Cmg, precum şi relaţia )

11(

epRmg

, unde e – elasticitatea cererii în raport cu preţul.

Echilibrul pe termen lung presupune egalitatea între costul marginal şi costul

mediu, de unde:)

1()

11(

e

ep

epV

.Înlocuind în relaţia p = v(1+m), variabila p cu valoarea din ecuaţia precedentă:

)1

)(1(e

emvV

sau

)1e

1( )

1(

1

1

11)

1)(1(

m

m

me

e

e

me

em

e) metoda maximizării volumului vânzării – este utilizată de firmele ce urmăresc o consolidare a poziţiei lor pe piaţă prin creşterea volumului vânzărilor

Metoda se bazează pe maximizarea încasărilor totalerespectându-se următoarea restricţie cu privire la profitul minim:

RT > CT > min

Funcţia obiect şi restricţia se pot combina într-o funcţie tip Laplace astfel:

)( min0 CQpQpL , unde - multiplicatorul LagrangePentru a determina preţul care maximizează valoarea acestei funcţii, derivatele

în raport cu Q şi trebuie să se anuleze în acelaşi timp:

0

0)'(

min

PCQpd

dL

CdQ

dpQp

dQ

dpQp

dQ

dL

Întrucât: mgRQ

dQ

dpp

Din prima ecuaţie reiese că:

)1

1()1

(

0)(

mgmgmgmgmgmg

mgmgmg

RRCCRR

CRR

Deoarece < 0, înseamnă că producţia optimă este atrasă pentru un cost marginal superior încasării marginale, în acest cay producţia şi vănyările sunt mai mari, iar preţul mai mic decât atunci când obiectivul firmei îl constituie maximizarea profitului.

91

Preţul pentru care volumul vânzărilor este maxim este acela pentru care la un anumit volum al vânzărilor profitul total devine egal cu profitul minim.

6.4. Instrumente specifice metodelor de fundamentare a preţurilor pe baza costurilor

6.4.1. Pragul de rentabilitate

Maximizarea profitului constituie funcţia-obiectiv a oricărui întreprinzător raţional. Profitul apare ca diferenţă între încasările totale ale firmei şi costurile de producţie. Într-o economie concurenţială producătorul nu poate influenţa nici preţurile cu care cumpără factorii de producţie şi nici preţurile bunurilor pe care le produce şi le vinde. Dacă admitem şi o combinare optimală a factorilor, atunci singura variabilă asupra căreia poate să acţioneze este nivelul producţiei sale. Astfel, studierea relaţiilor care există între venituri, costuri şi beneficii urmăreşte în fapt determinarea cantităţii de produse pentru care se poate obţine un profit maxim precum şi analiza „punctului mort” (a pragului de rentabilitate) al întreprinderii.

Datorită faptului că unele costuri de producţie sunt variabile şi altele fixe (neafectate de variaţiile volumului producţiei), întreprinderile înregistrează în mod obligatoriu pierderi până la un anumit volum de producţie. Punctul mort este definit tocmai de volumul producţiei (sau cifra de afaceri), dincolo de care producătorul obţine profit. În acest punct, suma încasărilor este egală cu suma costurilor totale (fixe şi variabile).

Analiza pragului de rentabilitate se poate realiza: pe baza volumului producţiei în unităţi cantitative pe baza totalului vânzărilor exprimate în unităţi monetare

6.4.1.1. Analiza pragului de rentabilitate pe baza volumului producţiei în unităţi cantitative

Această analiză poate fi utilizată atât pentru ansamblul activităţii unei firme, cât şi pentru domenii particulare (produse sau structuri de producţie). Ca metodă de gestiune previzională este oportună, cu deosebire în luarea deciziilor de lansare de noi produse. Este necesară cunoaşterea volumului vânzărilor unui produs nou pentru care întreprinderea poate să atingă pragul de rentabilitate. În ipoteza în care costurile variabile evoluează în mod direct proporţional cu volumul producţiei, se poate vorbi de un model de analiză lineară (dinamica variabilelor analizate poate fi reprezentată grafic prin linii drepte).

Pragul de rentabilitate

92

Costurile fixe (CF) au forma unei drept paralele cu axa cantităţilor. Costurile totale (CT) se obţin prin însumarea fiecărui punct de pe dreapta costurilor variabile cu costurile fixe. Veniturile totale (VT) sau cifra de afaceri ce rezultă din volumul producţiei ponderat cu preţul (P∙Q) vor fi reprezentate de asemenea printr-o dreaptă. Rata de ascensiune a acestei drepte este mai rapidă decât cea a costurilor totale, întrucât se admite că preţul unitar este mai mare decât costul total mediu ( ). Până la intersecţia dreptei veniturilor totale cu dreapta costului total, întreprinderea înregistrează pierderi; în punctul respectiv de intersecţie căruia îi corespunde volumul de producţie Qr, veniturile totale sunt egale cu cheltuielile totale, profitul (Pr) fiind nul.

În Qr: Pr = 0 VT = CT p ∙C = CF + CV P ∙Qr = CF + v ∙Qr Qr ∙(p–v)= CF Qr =CF/ (p-v)

unde: CT - costuri totaleVT - venituri totalePr – profitP – preţ unitar de vânzareQr - volumul producţiei la prag de rentabilitate

Dincolo de punctul mort începe o zonă de profituri; de aceea el este denumit şi pragul de rentabilitate al întreprinderii. Nivelul punctului mort poate fi determinat atât prin metoda grafică, cât şi prin metoda analitică (vezi calculul anterior).

Analiza punctului mort se face de regulă pe bază liniară. Unele costuri variabile nu evoluează însă proporţional cu volumul producţiei, fie din motive tehnice (consumul de benzină al unui autovehicul nu este proporţional cu viteza), fie din raţiuni financiare (orele suplimentare sunt plătite la un tarif superior celui obişnuit) şi aceste costuri sunt funcţie crescândă de nivelul producţiei, dar nu se cunoaşte dinainte traseul exact al curbei. În grafic, costurile variabile sunt nule pentru un nivel de producţie nul şi cunosc un ritm crescând, dar variabil. De

93

VenituritotaleCosturitotale profit VT

CT pierderi

CF

Qr Cantitate

aceea, curba costurilor totale nu va mai avea forma unei linii drepte. Presupunând că preţul de vânzare rămâne neschimbat, curba veniturilor totale va avea tot forma unei drepte, dar curba costurilor va fi neliniară.

În această ipoteză este pusă în evidenţă o zonă a pierderilor, atunci când volumul producţiei şi vânzărilor este redus, apoi o zonă de profituri (şi un profit maxim) şi, apoi, o nouă zonă de pierderi pentru un volum de producţie foarte înalt. Deci, apare la bază un punct mort inferior şi, la un nivel mai înalt, un punct mort superior.

Modelul de analiză neliniară a pragului de renatbilitate mai poate avea şi o altă variantă, care ia în considerare o reducere a preţului de vânzare pentru a permite creşterea volumului vânzărilor.

Modelul de analiză neliniară a pragului de rentabilitate

unde: CT - costuri totaleVT - venituri totaleQr - prag de rentabilitate inferiorQR – prag de rentabilitate superior

6.4.1.2. Analiza pragului de rentabilitate pe baza totalului vânzărilor exprimate în unităţi monetare

De multe ori este necesar să se determine punctul mort pe baza totalului vânzărilor exprimate în unităţi monetare (cifra de afaceri) şi nu pe baza volumului producţiei în unităţi cantitative. Principalul avantaj al acestui procedeu constă în faptul că permite aplicarea analizei pragului de rentabilitate în mod

94

Venituri totale pierderi CTCosturi VT totale pierderi

profit CF

Cantitate

Qr QR

global, la nivelul ansamblului activităţii unei întreprinderi. De asemenea, acest procedeu necesită un minimum de date: cifra de afaceri, costuri fixe şi costuri variabile. Principalele costuri fixe (amortismente, chirii, dobânzi şi diverse cheltuieli de gestiune) vor figura în conturile de exploatare. Costurile variabile pot fi deduse din costurile totale. În punctul mort vânzările totale sunt egale cu costurile totale (costuri fixe plus costuri variabile):

Preţul de vânzare şi costul variabil mediu fiind prin ipoteză constante,

atunci şi raportul este constant. Deci, ecuaţia poate fi scrisă astfel:

unde:VT0 este cifra de afaceri la prag de rentabilitate.

Având în vedere dificultăţile existente în cuantificarea indirectă a venitului net, în practica formării preţurilor s-a pornit de la masa totală a venitului net realizată prin preţurile existente la un moment dat. Recuperarea din vânzarea produselor a costurilor înseamnă numai posibilitatea pentru întreprinzători de a relua activitatea la aceeaşi scară. Pentru a-şi putea extinde producţia trebuie să-şi acumuleze capital. Aceasta înseamnă că din vânzarea mărfurilor, prin preţ, trebuie să-şi acopere costul şi să obţină un câştig, cunoscut sub forma de beneficiu sau profit.

Din motive de operativitate în calculele de preţ nu se operează cu rentabilitatea absolută, ci cu rata rentabilităţii, care este raportul dintre profit şi cost.

De aceea, la dimensionarea profitului, în structura noului preţ se foloseşte aşa cum am arătat, rentabilitatea produselor de acelaşi fel aflate în fabricaţie curentă. În cazul că produsele se fabrică pentru prima dată, se poate folosi rata medie a rentabilităţii firmei. Rata rentabilităţii practicată în economie, respectiv media pe firmă, este numai punctul de plecare în dimensionarea profitului în structura noului preţ. Din multiplicarea acestuia, cu costul noului produs, se ajunge la masa profitului ce se va include în preţul acestuia:

sau: ,

în care:Pr1 = profitul produsului;Pr0% = rata profitului produselor de acelaşi fel sau rata medie a

rentabilităţii firmei;C1 = costul noului produs.

95

Cunoscând mărimea costului şi dimensionând nivelul profitului, se poate ajunge la preţul noului produs, care în forma sa generală are următoarea alcătuire:

unde:P1 = preţul noului produs.

În fundamentarea preţurilor libere, agenţii economici pun accentul pe profit, asigurându-i cu prioritate fundamentarea în preţurile de ofertă şi, numai după aceea, trec la negocierea cu cumpărătorii a nivelului preţurilor, pe seama cărora se plăteşte şi impozitul direct, taxa pe valoare adăugată, la bugetul statului.

Relaţiile de dimensionare a profitului în funcţie de momentul stabilirii acestuia sunt prezentate în continuare:

a) în etapa de fundamentare a preţului de ofertă:

b) în etapa de stabilire a preţului pieţei (în urma negocierii):

c) în etapa vânzării produselor:

în care:Pr0,1,2 = profitul din preţul produselor în etapele precizate PR0,1 = preţul cu ridicata în etapele 0,1 Ca = costul antecalculat pe produs Cp = costul postcalculat pe produsR0,1,2 = Rata rentabilităţii în etapele precizate

6.4.2.Tipuri de marje utilizate în fundamentarea preţurilor

Cele mai cunoscute marje sunt cele care se calculează pe baza costurilor totale, pe cifrei de afacere sau a coeficienţilor de multiplicare

a) Marjele calculate în mărime absolută, comerciale sau brute, sunt:marje unitare (m) = p – cmarje globale (M) = CA – CT

unde: p – preţ de vânzare c – cost unitar CA – cifra de afaceri CT – costuri globale

96

b) Marje calculate în mărimi relative:a. rata marjei pe baza costurilor (mc)

100global costul

(M) globala bruta marjacm

sau

100unitar costul

(m) unitara marjacm

b. rata marjei pe baza cifrei de afaceri

100afaceri) de CA(cifra

) (

globalabrutamarjaMmCA

sau

100 vanzare)de p(pretul

)unitara (

brutamarjammCA

c. multiplicatorul pe baza costurilor (Kc)

100global)(cost CT

afaceri) de (cifra

CAK c

sau

100unitar)(cost c

vanzare)de (pretul pcK

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE

1.Care este relaţia dintre cost şi preţ în economia de piaţă? 2. Definiţi costul şi prezentaţi tipurile de costuri folosite în fundamentarea preţurilor?

3. Care sunt metode de fixare a preţurilor pe baza costurilor ?4.Ce categorii de preţuri distingem funcţie de politica fiscală a statului ?5.Prezentati analiza pragului de rentabilitate.

APLICATII REZOLVATE:

1. Societatea “X” a estimat următoarea relaţie între cantitatea utilizată a factorilor variabili şi a volumului producţiei sale de dulciuri. Fiecărei unităţi îi revin câte 400 unităţi monetare. Costurile fixe sunt evaluate la 100000 u.m pe săptămână.

Vi (unităţi de producţie) Q (unităţi)100 4000200 15000300 32000

97

400 40000

a) Determinaţi costul total mediu şi costul variabil mediu pentru toate volumele producţiei considerate.

b) Evaluaţi costul suplimentar şi costul marginal.c) De la ce volum al producţiei productivitatea marginală a factorilor variabili

începe să crească?d) Care este capacitatea de producţie a societăţii?e)Rezolvare:

a) +b)CVT=Vi*Q

CT = CVT+CF Cmediu=CT/Q Cmg=dCT/dQ CVmediu=CVT/Q

Csuplimen.=dCT

40000 140000 35 3,64 10 4000080000 180000 12 2,35 5,33 40000120000 220000 6,875 2,22 3,75 40000160000 260000 6,5 - 4 40000

c) Productivitatea marginală începe să descrească atunci când Cmg este minim. Deci de la un volum al producţiei egal cu 32000 u.m.d) Costul total este minim când CT = 140000 u.m, capacitatea maxima a societăţii este atunci când CT mediu este minim, adică pentru un volum al producţiei egal cu 32000 u.m

2.Compania AIRBUS este capabilă să transporte numeroşi pasageri pe distanţe lungi. Conform evaluării primare costul de transport pe kilometru a unui pasager era pentru un zbor de 1200 km sau 2500 km cu 250,300 sau 350 pasageri la bord conform tabelului următor:

Nr. pasageri Nr. km1200 2500

UM/km/pasager250 0,53 0,44300 0,48 0,4350 0,39 0,32

a) dacă numărul pasagerilor este cuprins între 250 şi 300 care este costul

marginal al transportului unui pasager pe o distanţă de 1200 km?b) dacă numărul pasagerilor este 300 şi dacă distanţa este cuprinsă

între1200 şi 1300 km care este costul marginal al unui km?

Rezolvare:

98

a)

P

CTCmg

Unde: P = număr pasageri

1CT = 250 · 0,53 · 1200 = 159000 u.m.

2CT = 300 ·0,48 · 1200 = 172800 u.m

P = 300 – 250 = 50 pasageri

C mg =

50

159000172800

276 u.m

b)

C km

CTmg

CT 1 = 300 · 0,4 · 2500 = 300000 u.m

CT 2 = 300 ·0,48 · 1200 = 172800 u.m

127200

130012002500

CT

km

Cmg = 97,85 u.m

3. O întreprindere A fabrică şosete pe care le vinde cu 20 um perechea. Un concurent B gândeşte că este capabil de a intra pe această piaţă astfel că directorul tehnic a evaluat după cum urmează unitatea factorilor productivi necesari pentru a ajunge la diferite volume de producţie săptămânale.

Q Ore de muncă

Mat. prime(Kg)

Energiefacturată

Ore deîntreţin.

Ore maşină

500 1000 750 225 5 20 650 1200 1000 400 15 25 800 1400 1275 500 23 29 950 1600 1575 650 28 321100 1800 1975 1000 42 39

99

Întreprinderea B utilizează o mână de lucru în parte clandestină pe care o plăteşte cu 5,5 u.m/h ţinând cont de pierderile pe 1 kg de materii prime de calitate medie şi cumpărată fără factură egale cu 5 u.m, ora maşină este egalată la 10 um şi ora unui muncitor calificat este plătită la 25 u.m, energia facturată este egala cu 0,038 um/kw.

a) Calculaţi costul variabil mediu şi costul marginal.b) Pentru care volum al producţiei combinarea factorilor variabili este mai

eficientă?c) Care volum al producţiei va permite întreprinderii B să-şi maximizeze

beneficiul său?

Rezolvare:a)Q Ore de

muncăMateriiprime(Kg)

Energie Ore deîntreţinere

Ore maşină

CVT CVM Cmg.

500 1000 750 225 5 20 9583,55 19,16 17,71 650 1200 1000 400 15 25 12240,2 18,83 18,12 800 1400 1275 500 23 29 14959 18,69 18,4 950 1600 1575 650 28 32 17719,7 18,65 23,51100 1800 1975 1000 42 39 21253 19,32 -

b) CV min =18,65 pentru 950 unităţi de producţiea) Pentru un nivel al producţiei cuprins între 950 1100 unităţi de produse.b)

4. În t1, costul mediu total este de 1600 um/buc, din care 20% reprezintă costul fix mediu, iar volumul producţiei obţinute este de 800 de bucăţi În t2, în condiţiile aceluiaşi cost fix global, producţia fizică sporeşte cu 25% Cunoscând că nivelul costului marginal este de 240 u m, să se determine:

a) costul fix global şi pe unitatea de produs, în cele două perioade;b) costurile variabile globale şi pe unitatea de produs în t1 şi t2 ;c) sporul total al costurilor variabile, antrenat de evoluţia producţiei în

intervalul t1 – t2.

Rezolvare :

a) - pentru perioada t1 :CM1 = 1 600 u m Q1 = 800 buc CMf1 = 20% x 1 600 = 320 (u m / buc )

100

Cfg1 = CMf1 x Q1 = 320 x 800 = 256 000 u m - pentru perioada t2 :

Cfg2 = 256 000 u m = Cfg1

Q2 = Q1 + 0,25 x Q1 = 1,25 x Q1 = 1,25 x 800 = 1000 buc

b) - pentru perioada t1 :CTg1 = CM1 x Q = 1 600 x 800 = 1 280 000 bucCv = 80 % x CTg1 = 80% x 1 280 000 = 1 024 000 buc

- pentru perioada t2 :

Cmg x (Q2 - Q1) = CTg2 – CTg1

CTg2 = CTg1 + Cmg x (Q2 – Q1) = 1 280 000 + 240 200 = 1 328 000 u m Cvg2 = CTg2 – Cfg2 = 1 328 000 – 256 000 = 1 072 000 u m

c) ΔCvg = Cvg2 – Cvg1 = 1 072 000 – 1 024 000 = 48 000 u m

5. Funcţia costului total al unei firme este:

CT = 182 + 56 x Qîn care CT – costul anual total global (milioane lei) Q – producţia (milioane tone)

a) Care este nivelul costurilor fixe?b) Determinaţi costul mediu fix, costul total mediu şi costul variabil mediu,

atunci când producţia atinge 10 milioane tone c) Care este costul marginal?d) Care este preţul de vânzare practicat de firmă dacă rata marjei

convenţionale asupra costului variabil este de 40%? Care este profitul net al firmei dacă producţia de 10 milioane tone se desface la acest preţ?

Rezolvare :a) Pt Q = 0 => CT = CFQ = 0 => Ctg = 182 (milioane lei) => CF = 182 (milioane lei)

b) (lei/t)

CT = 182 + 56 x10 = 182 + 560 = 742 (milioane lei)

(lei / buc)

CMV = CMt – CMf = 74,2 – 18,2 = 56 (lei/t)

c) (lei)

101

d) Marja asupra costurilor variabile este destinată acoperirii cheltuielilor fixe şi asigurării unui profit Deci:

sau CF + π = CV x m

Preţul de ofertă: CV + CF + π = CV + m x CV = CV x (1 + m)

Pr = 560 x(1 + 0,4) = 560 x 1,4 = 784 (lei)

Preţul unitar este :

sau: π = VT – CTVT = Pru x Q = 78,4 x 10 = 784 mil. leiCT = 182 + 56 x 10 = 742 mil. leiπ = 784 – 742 = 42 mil.lei

APLICATII DE REZOLVAT:

1. Societatea “X” a estimat următoarea relaţie între cantitatea utilizată a factorilor variabili şi a volumului producţiei sale de dulciuri. Fiecărei unităţi îi revin câte 400 unităţi monetare. Costurile fixe sunt evaluate la 100000 u.m pe săptămână.

Vi (unităţi de producţie)

Q (unităţi)

100 4000200 15000300 32000400 40000

a) Determinaţi costul total mediu şi costul variabil mediu pentru toate volumele producţiei considerate.

b) Evaluaţi costul suplimentar şi costul marginal.c) De la ce volum al producţiei productivitatea marginală a factorilor variabili

începe să crească?

2.Compania AIRBUS este capabilă să transporte numeroşi pasageri pe distanţe lungi. Conform evaluării primare costul de transport pe kilometru a unui pasager era pentru un zbor de 1200 km sau 2500 km cu 250-300-350 pasageri următorul:

Nr pasageri Nr km

102

1200 2500UM/km/pasager

250 0,53 0,44300 0,48 0,4350 0,39 0,32

a) Dacă numărul pasagerilor este cuprins între 250 şi 300 care este costulmarginal al transportului unui pasager pe o distanţă de 1200 km?

b) dacă numărul pasagerilor este 300 şi dacă distanţa este cuprinsă între 1200 şi 1300 km care este costul marginal al unui km?

c) Care este capacitatea de producţie a societăţii?

Capitolul 7. SISTEMUL PREŢURILOR ÎN ROMÂNIA

7.1. Direcţiile principale ale reformei în domeniul preţurilor

Prin actele normative în vigoare se urmăreşte eliminarea aspectelor negative şi duocronice din viaţa economică şi socială a ţării precum:

a) eliminarea disfuncţionalităţilor din domeniul preţurilor evidenţiat prin:

- caracterul administrativ al preţurilor- existenţa monopolului producătorului- penuria de mărfuri- subutilizarea capacităţilor de producţie- planificarea rigidă a producţiei, costului şi rentabilităţii- acordarea de subvenţii unor întreprinderi- dependenţa economiei naţionale de piaţa mondială (ex.: materii prime)- creşterea exagerată după revoluţie a veniturilor populaţiei fără o acoperire

în bunuri şi servicii ceea ce a condus la sporirea masei monetare în circulaţieb) înlăturarea disfuncţionalităţilor din cadrul mecanismului de formare

şi utilizare a preţurilor.Este vorba de faptul că în vechiul sistem preţurile au reflectat costuri mari

cauzate de consumuri exagerate de materii prime, materiale, combustibil, energie, manopere etc., de tehnologii necompetitive şi de calitatea inferioară a resurselor.

c) realizarea unei bune corelaţii între sistemul preţurilor şi cel financiar prin care se urmăreşte:

- eliminarea categoriilor de preţuri care nu se află într-o legătură corectă cu costul şi profitul normal

- înlăturarea rigidităţii preţurilor pe perioade îndelungate- eliminarea discordanţelor dintre rentabilitate şi factorii determinanţi- perfecţionarea metodologiei de calcul a costurilor prin includrea unor

cheltuieli justificate care erau suportate de la bugetul statului sau care nu se făceau de întreprindere(protecţia mediului, cost real al importului etc.)

103

d) corelarea nivelului şi dinamicii preţurilor interne cu nivelul şi evoluţia preţurilor mondiale prin:

- înlăturarea abaterilor pe care preţurile interne le înregistrează faţă de cele mondiale

- renunţarea la practicile de subevaluare(in lei) a unui număr mare de produse importate pentru producţie şi investiţii prin folosirea unor cursuri artificiale şi diferite

- eliminarea practicilor de susţinere a diferenţelor dintre preţurile interne la export şi cele efectiv încasate potrivit cursului valutar la un număr însemnat de produse.

-

7.2. Mecanismul de formare a preţurilor în cadrul economiei de piaţă

A. Ca în orice economie se pot distinge două mari structuri de preţuri:1. Preţurile mărfurilor şi serviciilor,2. Preţurile speciale: preţul fortei de muncă (salariul), preţul resurselor

financiare (dobânda), preţul pământului.

B. Specificul economiei româneşti actuale, ca economie de piaţă, determină, după modul de formare, coexistenţa următoarelor tipuri de preţuri:

1. Preţuri libere , formate în condiţii de piaţă, funcţie de cerere, ofertă şi specificul concurenţei,

2. Preţuri reglementate de către stat, sub forma:a) preţurilor fixe, stabilite pentru regiile autonome şi societăţi cu

capital de stat,b) preţurilor limită, stabilite pentru produse de mare importanţă

pentru consum sau producţia unor sectoare economice. Modul de aplicare diferă funcţie de obiectivele urmărite:

- limita maximă (preţuri plafon): se stabilesc sub preţul de echilibru al pieţei pentru a corela de regulă consumul populaţiei cu puterea de cumpărare la unele produse cu pondere mare în consum. Plafonarea preţurilor poate genera scăderea profitabilităţii producătorilor interni care oferă respectivele produse şi pentru a nu se produce restrângerea ofertei, statul oferă acestora subvenţii bugetare.

- limita minimă (preţuri prag), impusă la un nivel superior preţului de echilibru al pieţei în scopul stimulării producătorilor autohtoni şi/sau protejării lor faţă de importurile mai ieftine (de ex.: produse agricole). Nivelul lor trebuie însă corelat cu cererea solvabilă, pentru a nu genera reducerea consumului.

104

C. Funcţie de relaţia contractuală dintre părţi, se pot distinge:1. Preţurile de ofertă , ca preţuri ce nu sunt încă negociate şi

acceptate contractual în mod definitiv, cert (cotaţii de bursă, preţuri de catalog, preţuri de deviz).

2. Preţurile efective , ca preţuri tranzacţionale (preţuri contractuale, preţuri de bursă, preţuri de licitaţie, preţuri cu amănuntul).

D. Funcţie de sfera de aplicare distingem:1. Preţurile producătorilor pentru oferta internă , care sunt

preţuri cu ridicata, calculate şi implementate la vânzările produselor lor către alte unităţi, în scopul prelucrării, utilizării sau revânzării.

2. Preţurile comercianţilor pentru oferta internă , respectiv preţurile practicate de societăţile comerciale specializate în desfacerea produselor de consum productiv sau neproductiv. Acestea pot fi:

- preţuri de gros, practicate de unităţile comerciale cu ridicata la vânzările în cantităţi mari ale produselor cumpărate în prealabil de la producători interni sau din import,

- preţuri cu amănuntul (de detaliu), practicate de unităţile comerciale cu amănuntul la vânzările către consumatorul final, în cantităţi mai mici, ale acelor mărfuri cumpărate anterior de la producători interni, importatori sau societăţi comerciale cu ridicata.

3. Preţurile din comerţul exterior , ca preţuri negociate pentru tranzacţiile de export sau import de către producători sau comercianţi.

4. Preţurile de pe piaţa bursieră pentru active comerciale (mărfuri fungibile, energie) sau financiare (titluri financiare primare sau derivate, valute), tranzacţionate la vedere sau la termen, pe pieţe la disponibil (preţuri spot, preţuri forward) sau pe pieţe ale instrumentelor derivate (preţuri futures, preţul opţiunilor).

5. Preţurile din domeniul construcţiilor (preţuri de deviz).6. Preţurile serviciilor (tarife, comisioane, prime) prestate

către populaţie, agenţi economici sau instituţii publice sau private în diferite domenii de activitate (financiar-bancar, bursier, asigurări, reparaţii, transport, poştă şi comunicaţii, turism, etc.).

E. Funcţie de politica fiscală a statului, distingem:1. Preţuri cu sau fără TVA :- preţuri fără TVA, care echivalează cu cifra de afaceri pe

produs, ca preţuri ale unităţilor producătoare sau comerciale,

105

remunerând costurile şi profitul. Ele nu cuprind TVA, fiind însă baza de calcul a TVA care se formează în stadiul respectiv, ca TVA aferentă acestor preţuri, denumită TVA colectată. Preţurile fără TVA sunt preţuri ale factorilor de productie sau preţuri ale bunurilor aflate în stadii intermediare ale circuitului economic al acestora,

- preţuri cu TVA, ca preţuri de facturare, şi deci, de cumpărare, plătite de cumpărători (cuprinzând şi TVA colectat pe traseul parcurs de produs de la materia primă la produsul cu destinaţie finală). Nivelul TVA aferent fiecărui stadiu (agent economic) se calculează prin diferenţa dintre TVA colectată (aferentă preţului de vânzare) şi TVA achitată la intrări, la preţul de cumpărare facturat de furnizor. Preţurile de detaliu cuprind TVA, iar consumatorul final (populaţia) este suportatorul real al acestei taxe. Preţurile cu TVA sunt preţuri de cumpărare ale suportatorilorr acestui impozit. Ele sunt denumite preţuri cu amănuntul.

2. Preţuri cu sau fără accize . Accizele sunt taxe impuse de stat, cuprinse în preţurile cu care se livrează anumite produse de către producătorii interni sau se importă din alte ţări.

3. Preţuri cu sau fără taxe vamale, taxe portuare, taxe fito- sanitare, taxe consulare.

În baza prevederilor din Codul fiscal, datorează TVA şi, deci, o vor include în preţurile (tarifele) de vânzare (facturare) agenţii economici care execută următoarele operaţiuni principale:

a) livrări de bunuri mobile şi prestări de servicii efectuate în cadrul exercitării profesionale autorizate (toate operaţiunile asimilate acestora);

b) transferul propietăţilor bunurilor imobiliare între agenîii economici, precum şi între aceştia şi instituţii sau persoane fizice;

c) importul de bunuri şi servicii.

Nu se cuprind în sfera de aplicare a TVA operaţiunile similare punctului a), dar efectuate de asociaţiile fără scop lucrativ pentru activităţi cu caracter social-filantropic, organizaţiile cu caracter religios, politic sau civic; organizaţiile sindicale pentru activităţi legate de apărarea intereselor materiale şi morale ale membrilor lor; instituţiile publice. Dacă asemenea persoane juridice desfăşoară activităţi, direct sau prin unităţi subordonate, pentru obţinerea de profit, acestea vor fi supuse taxei pe valoarea adăugată.

Sunt scutite de TVA: livrările de bunuri şi prestările de servicii care rezultă din activitatea specifică autorizată, efectuată în ţară, a unităţilor sanitare şi de asistenţă socială, a unităţilor de ştiinţă şi învăţamânt, a persoanelor fizice care prestează muncă la domiciliu şi obţin venituri asimilate salariilor, a liber-profesioniştilor autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea individual, a gospodăriilor agricole

106

individuale şi asociate, a organizaţiilor de nevăzători şi a persoanelor handicapate, a instituţiilor bancare.

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE

1.Ce categorii de preţuri distingem după modul de formare ? 2.Ce categorii de preţuri distingem funcţie de relaţia contractuală dintre părţi ?

3.Ce categorii de preţuri distingem funcţie de sfera de aplicare ?4.Ce categorii de preţuri distingem funcţie de politica fiscală a statului ?5.La ce operaţiuni se aplică TVA şi ce operaţiuni nu se cuprind în sfera de aplicare a TVA ?

CAPITOLUL 8. FORMAREA ŞI FUNDAMENTAREA PREŢURILOR EXTERNE

8.1. Defniţia si conţinutul preţurilor internaţionale

Preţurile pe piaţa mondială se formează şi se exprimă în moduri specifice, complexitatea lor fiind mult mai mare decât pe pieţele externe.Nivelul lor nu mai este determinat de condiţia de producţie şi de consumurile de resurse interne, ci este rezultatul funcţionării mecanismului economic mondial şi al acţiunii legilor economice la această scară.

Preţurile externe reprezintă expresia în bani a valorii internaţionale a mărfurilor care se comercializează pe piaţa externă. Apărute ca urmare a generalizării schimbului de mărfuri între ţări şi a construirii pieţelor mondiale, ele au cunoscut o anumită evoluţie determinată de cadrul social-economic de desfăşurare a comerţului exterior.

Astfel, dacă în condiţiile capitalismului premonopolist şi al liberei concurenţe, preţurile externe oscilau în jurul valorii internaţionale, în prezent, prin preţurile externe se înţeleg de fapt preţurile formate pe pieţele tradiţionale, caracteristice pentru anumite produse, unde se desfăşoară un volum mare de tranzacţii, cu caracter frecvent şi de obicei cu plata în valută convertibilă.

Preţurile pe seama cărora se realizează schimburile internaţionale de mărfuri se stabilesc printru-un proces complex de informare şi cunoaştere a pieţii mondiale, a modului în care se realizează raporturile dintre cerere şi ofertă la acest nivel.

Confruntarea dintre cerere şi ofertă şi formara preţurilor internaţionale se realizează pe anumite pieţe care se numesc pieţe caracteristice.

Prin piaţa caracteristică (reprezentativă)se înţelege acea piaţă a unei mărfi pe care se negociază şi se realizează comercializarea unei părţi însemnate din producţie. De regulă, un anumit preţ se vinde pe una sau câteva pieţe caracteristice, aici având loc procesul de formare a preţului internaţional.

107

Pentru un produs pot exista în prezent două sau mai multe pieţe caracteristice unde se formează preţul extern. Aceste preţuri stau, de regulă, la baza formării preţurilor contractuale în comerţul internaţional. Preţurile externe se pot negocia şi între diferiţi parteneri, în condiţii specifice.

Preţul internaţional (mondial) este preţul la care se vinde o marfă pe piaţa sa specifică. Nivelul lui este rezultatul unui volum mare de tranzacţii şi al acţiunii legilor economice pe plan internaţional. El se prezintă ca un preţ de piaţă, mijlocind schimbul de marfă între partenerii din ţări diferite.

Baza obiectivă a preţurilor internaţionale o reprezintă valoarea medie a mărfii în jurul căreia ele oscilează. Preţurile internaţionale reflectă o serie de factori:

Nivelul tehnic şi organizatoric dominant pe plan mondial Nivelul productivităţii muncii Raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa externă Între valoarea de pe piaţa internă şi cea externă (internaţională) a unei

mărfi există diferenţe evidente, determinate în primul rând de raportul dintre productivitatea muncii naţionale şi productivitatea muncii pe plan mondial. De regulă, nivelul mondial al unui produs se află sub cel al valorilor naţionale.

8.2. Interacţiunea preţurilor externe cu preţurile interne

O caracteristică esenţială a preţurilor externe este formarea lor, în majoritatea cazurilor, sub influenţa ţărilor occidentale dezvoltate, care au o contribuţie preponderentă în comerţul mondial.

Deşi preţurile externe şi interne au o bază diferită de formare ( preţurile externe reflectă şi se formează pe baza valorii internaţionale a mărfurilor, iar preţurile interne se formează pe baza valorii naţionale a mărfurilor) şi o evoluţie distinctă, între ele există o strânsă interdependenţă. Astfel, la o analiză mai atentă rezultă că valoarea internaţională (şi preţul unei mărfi) se formează tot pe baza valorilor naţionale sau pornind de la acestea şi, ca atare, depinde de nivelul şi sensul de dezvoltare al acestora. Ea nu este o simplă medie aritmetică a valorilor tuturor mărfurilor de acelaşi fel produse de diferite ţări, ea este determinată numai de valorile naţionale ale acelei părţi a volumului producţiei din fiecare ţară care intră în comerţul exterior şi pe anumite pieţe caracteristice produselor respective. Şi cum orice ţară participă la comerţul mondial, de regulă, cu acele mărfuri care sunt mai competitive, nivelul valorii internaţionale este mai scăzut decât cel al valorii naţionale, fiind expresia unei productivităţi mai ridicate.

Dar, valoarea internaţională, deşi se formează pe baza valorilor naţionale, la rândul ei influenţează nivelul acestora, în primul rând pe calea importului de mărfuri. Mărfurile importate având, în general, o valoare mai scăzută şi un preţ mai redus decât cele similare produse în ţară pot contribui direct la reducerea valorii naţionale, mai ales, intră în componenţa valorii noilor produse. La rândul său, orice progres sensibil, în reducerea valorilor naţionale a mărfurilor

108

exportate, îndeosebi când este vorba de ţări care deţin o pondere hotărâtoare în comerţul mondial cu astfel de produse, se reflectă în evoluţia corespunzătoare a valorii internaţionale, ceea ce constituie un nou imbold pentru celelate ţări de a-şi spori în continuare competitivitatea produselor lor.

Mecanismul de influenţare reciprocă dintre valoarea internaţională şi valorile naţionale, respectiv dintre preţurile externe şi interne, constituie în felul acesta un puternic factor de progres economic şi social, a cărui importanţă creşte pentru fiecare ţară pe masura intensificării participării la comerţul mondial şi al ridicării gradului de specializare în cadrul diviziunii internaţionale a muncii. Modalităţile practice de înfăptuire a legăturii dintre preţurile externe şi preţurile interne se realizează prin metodologia concretă de stabilire a preţurilor interne la produsele de import şi la cele destinate exportului, şi ele sunt extrem de numeroase, depinzând de o serie de factori ca :

- formele şi metodele de conducere a economiei naţionale- destinaţia şi importanţa economică a produselor- categoria de preţuri la care se referăInfluenţarea preţurilor interne ale unei ţări de către preţurile externe are

anumite limite, determinate de politica economică a statului şi, în general de necesitatea protejării economiei de concurenţa externă, de asigurarea echilibrului economic, financiar şi valutar. În unele ţări această legătură s-a realizat destul de direct, preţurile interne stabilindu-se pe baza preţurilor externe, iar în altele, legătura a fost mai ales indirectă, realizându-se prin intermediul bugetului de stat, folosindu-se sistemul taxelor şi suprataxelor vamale, sistemul diferenţelor de preţ, al cursurilor valutare impuse etc.

Pornind de la legatura strânsă între preţurile externe şi cele interne, au fost şi încercări de a substitui preţurile interne cu cele externe, în fapt această încercare ar avea consecinţe negative asupra economiei unei ţări, care s-ar subordona cerinţelor şi legităţilor pieţei mondiale, ignorându-se necesităţile, cerinţele şi situaţiile concrete din ţara respectivă. Deci, preţurile externe, în general, nu se pot folosi ca preţuri interne a unei ţări datorită diferenţei dintre productivitatea şi valoarea naţională şi internaţională, datorită condiţiilor concrete de formare a preţurilor în fiecare ţară, precum, şi a altor factori care influenţează într-un sens sau altul procesul formării preţurilor pe piaţa mondială.

Dacă o piaţă participă la schimburile economice internaţionale, diferenţa între valoarea internaţională şi valoarea naţională a mărfurilor sale detemină modificări valorice ale produsului naţional brut sub forma unor economii sau scurgeri ( pierderi) valorice din şi în piaţa externă. De aceea, este foarte important ca o ţară sau o firmă să facă export cu produsele la care a realizat anumite performanţe tehnice şi economice şi să fac importuri de resurse sau produse pentru care competiţia şi posibilităţile de a le realiza sunt cele mai reduse.

109

8.3. Factorii de formare şi modificare a preţurilor externe

Formarea preţului extern este influenţată, aşadar, atât de raportul dintre cererea şi oferta mondială pentru acel bun, cât şi de o serie de factori exogeni relaţiei cerere - oferta, având un important rol precum: poziţia sa geografică faţă de potenţialii importatori sau exportatori şi faţă de piaţă, concurenţa pe piaţa externă, politica monopolurilor, politica comercială, vamală, fiscală şi valutară a diferitelor state, modalităţile şi condiţiile de plată, tendinţele inflaţioniste, măsurile protecţioniste luate de unele ţări în scopul echilibrării balanţelor comerciale şi de plăţi externe, acordurile comerciale internaţionale.

Nivelul preţurilor externe la un anumit produs depinde, în primul rând, de oferta şi de cererea mondială pentru acel produs. Oferta este dependentă de mărimea factorilor de producţie ( resurse naturale sau înlocuitori, capacităţi de producţie, forţă de muncă, condiţii naturale) care, în funcţie de modul cum au fost folosiţi, determină mărimea producţiei, a stocurilor şi rezervelor, dar şi de nivelul costurilor ca limită teoretică minimă a preţurilor. Cererea, la rândul ei, este dependentă de nivelul consumului mondial, de posibilitatea substituirii produsului cu altele, de modul de concentrare a cererii pe anumite pieţe precum şi de elasticitatea cererii în funcţie de preţuri şi de venituri etc.

În afara acestor doi factori de bază, nivelul preţurilor externe de import pentru o anumită firmă sau ţară este influenţat direct de poziţia sa geografică faţă de potenţialii importatori sau exportatori şi faţă de piaţa caracteristică a produsului pe care se fixează preţurile. Astfel, o piaţă poate fi accesibilă din punctul de vedere al ofertei (la export) sau al cererii (la import ) dar inaccesibilă din cauza poziţiei geografice, care poate face ca cheltuielile de transport, asigurare, taxe de tranzit pe parcurs extern să depăşească preţul mărfii. De aceea, la alegerea pieţei caracteristice (când există mai multe) şi a partenerului trebuie avute în vedere şi distanţele geografice. În momentul încheierii tranzacţiilor între părţi, avantajele şi dezavantajele de transport ce decurg din situaţia geografică a partenerilor faţă de piaţa caracteristică aleasă, se pot repartiza în mod egal, sau în anumite proporţii între cumpărător şi furnizor. Dar, oricum, şi mai ales în cazul importurilor, este bine să fie aleşi partenerii cei mai apropiaţi geografic, sau din zone în care costurile de fabricaţie, de transport sau impozitele şi taxele sunt mai scăzute, pentru a se ajunge la un preţ avantajos.

Nivelul preţurilor externe depinde şi de politica comercială şi vamală a statelor. Prin acestea se urmăreşte, în general dezvoltarea relaţiilor comerciale externe, prin extinderea exporturilor şi protejarea economiei naţionale, într-o anumită măsură, de concurenţa străină.

Taxele vamale influenţează nivelul preţurilor atât direct cât şi indirect. Efectele aplicării lor nu se reduce numai la afectarea importatorului, sau a consumatorului, prin cuprinderea lor în preţ şi creşterea preţului de import, ci influenţează (indirect) şi exportului străin, deoarece scumpirea importurilor ca urmare a perceperii taxei vamale determină a cererii, ceea ce « obligă »

110

exportatorul să reducă preţul de export. Experienţa a dovedit ca, în funcţie de cerere şi ofertă, impunerea fiscală prin taxa vamală o suportă parţial importatorul, prin majorarea preţului intern al produsului importat, parţial exportatorul care reduce preţul sau de vânzare, dar până la urmă consumatorul este cel care va suporta majorarea preţului în care este cuprinsă taxa vamală. Astfel, taxele vamale acţionează în direcţia majorării sau reducerii încasărilor sau plăţilor valutare în comerţul exterior, având şi o funcţie valutară.

Nivelul preţurilor practicate în schimburile economice internaţionale depinde şi de mijloacele de plată străine folosite şi de evoluţia lor. Preţul unei mărfi variază pentru o anumită ţară în raport cu preţul (cursul) valutei cu care se achită sau cumpără o marfă de pe piaţa externă. Cursul valutar (sau cursul de schimb) reprezintă raportul valoric dintre moneda unui stat şi moneda altui stat, sau preţul unei monede exprimat într-o altă monedă. Cursul valutar este stabilit de autoritatea monetară ca un curs oficial tinându-se seama de paritatea sau conţinutul în aur al monedei, de raportul cerere-ofertă pentru valuta respectivă şi situaţia balanţei externe de încasări şi plăţi etc. Dar se poate stabili şi în mod liber pe piaţă, în funcţie de cererea şi oferta de valută.

În anumite perioade, unele ţări trecând prin situaţii de criza economică, de deficit prelungit al balanţei de plăţi externe încearcă restabilirea echilibrului prin deprecierea inflaţiionistă a monedei naţionale, urmărind stimularea exporturilor şi limitarea importurilor. Astfel, depreciind cursul de schimb al monedei proprii are loc o ieftinire a mărfurilor şi a serviciilor destinate exportului întrucât importatorul din străinătate , deţinător de valută străină, va putea cumpăra cu aceeaşi sumă o cantitate mai mare de monedă depreciată şi cu ea mai multe mărfuri şi servicii din ţara respectivă. Aceasta cu condiţia ca deprecierea internă a banilor să fie mai mică decât deprecierea externă a acestor bani. Prin deprecierea unei monede faţă de alta, se realizează o cedare de substanţă iar schimbul este încurajat prin neechivalenţă. Cu toate acestea el pare avantajos şi pentru exportatori deoarece, pentru aceeaşi valută încasat de pe piaţa externă, vor obţine prin transformare o cantitate mai mare de monedă proprie (depreciată).

Pentru importatorii din ţară, prin deprecierea inflaţionistă a monedei proprii importurile devin mai scumpe, determinând reducerea acestora.

De aici se desprinde concluzia ca prin politica de depreciere sau devalorizare a monedei o ţară poate stimula sau descuraja importul, cu efecte favorabile asupra echilibrării balanţei de încasări şi plăţi externe deficitare. Dar, mărimea avantajelor şi durata obţinerii lor depind de gradul de reacţie al preţurilor interne la devalorizarea monedei naţionale. În general, se constată tendinţa adaptării rapide a preţurilor interne la puterea de cumpărare externă a monedei naţionale, ca urmare a intercondiţionării acestor preţuri şi a preţurilor de export şi de import. Atunci când se realizează, la un anumit nivel, echilibru dintre puterea de cumpărare internă şi externă a monedei, dintre nivelul preţurilor interne şi al cursurilor valutare, avantajele devalorizării monedei dispar. Durata adaptării preţurilor interne la cursul valutar depinde de mai mulţi factori :

111

- ponderea produselor din import în totalul produselor ce se desfac pe piaţa internă sau în aprovizionările pentru producţie;

- mărimea stocurilor de produse existente în ţară;- elasticitatea cererii unor produse în funcţie de preţuri;- factori psihologici.Prin urmare, devalorizarea monedei poate constitui un stimulent pentru

export, însă numai pentru o anumită perioadă şi cu condiţia ca reacţia preţurilor interne să fie mai mică şi mai lentă, iar ţările să nu adopte contramăsuri la această politică prin majorarea taxelor vamale sau devalorizarea corespunzătoare a monedei lor.

8.4. Formele preţurilor externe

Pluralitatea factorilor care concură la formarea preţurilor mondiale determină existenţa mai multor forme de preţuri pentru unul şi acelaşi produs.

Dintre toate formele principale ale preţurilor mondiale se poate menţiona :- cotaţiile de bursa; - preţurile de monopol;- preţurile de licitaţie;- preţurile de tranzacţie;- preţurile de listă sau de catalog;- preţurile de acord;

1., Cotaţiile la bursele de mărfuri internaţionale

Tranzacţiile care se efectuează la bursele de mărfuri se încheie la preţuri ce se formează în cadrul acestora, preţuri care poartă denumirea de cotaţii.

Bursele sunt pieţe speciale pentru încheierea tranzacţiilor operative şi ele au avut un rol important în ceea ce priveşte nivelul scăzut al preţurilor la materiile prime de baza în comerţul mondial. Prin intermediul lor, ţările dezvoltate au influenţat cererea şi oferta reuşind astfel să stabilească preţuri la mărfurile respective, în general, sub valoarea lor economică, obţinând avantaje însemnate în schimburile comerciale cu ţările în curs de dezvoltare.

Formarea preţurilor prin bursă este rezultatul stabilirii punctului de echilibru valoric între totalitatea ofertelor şi totalitatea cererilor prezentate de către vânzători şi cumpărători, direct sau prin reprezentanţi, în orele de funcţionare a bursei. Cotaţiile se stabilesc zilnic sau de câteva ori pe săptămână, se afişează la sediile burselor şi se publică în buletinele oficiale de cursuri

(cotaţii). Buletinul de cursuri indică deci preţurile pe baza cărora s-au încheiat tranzacţiile din ziua, sau zilele respective.

Cotaţiile de bursă pot fi grupate în funcţie de  modul de realizare al tranzacţiilor la bursă şi modul în care se calculează.

112

În funcţie de modul de realizare al tranzacţiilor de bursă, cotaţiile se pot grupa în :

- cotaţii efective, care se determină pe baza tranzacţiilor încheiate nemijlocit în perioada respectivă sau a unor tranzacţii selecţionat. Nivelul lor influenţează puternic şi preţurile unor produse similare substituibile sau complementare;

- cotaţiile nominale, sunt folosite în cazul unor produse ce se cotează la bursă dar pentru care, din lipsa de cerere sau ofertă nu s-au încheiat tranzacţii în perioada respectivă. Dacă pentru un produs nu se încheie tranzacţii la o bursă o perioadă scurtă ( 1-3 zile) se porneşte să se coteze din nou de la ultima cotaţie efectivă, înregistrată la închiderea bursei, iar dacă intervalul de timp este mai mare, nivelul ultimei cotaţii efective de la care se porneşte va fi corectat în funcţie de modificările de preţ ce au avut loc la produsele similare.

După modul în care se calculează cotaţiile pot fi :- cotaţii medii, se folosesc pentru o mai exactă interpretare a cererii şi

ofertei. Acestea reprezintă media preţurilor unei anumite mărfi la care s-au încheiat efectiv tranzacţiile la bursă sau media preţurilor la care s-au oferit şi cerut produsele.

- cotaţii limită, reflectă pe de o parte, media preţurilor maxime, iar pe de altă parte, media preţurilor minime ale produsului respectiv ;

- cotaţii de lichidare, practicate pentru lichidarea tranzacţiilor la termen. În acest scop ele sunt publicate de către casele de lichidare sau în alte organe care se ocupă cu astfel de operaţiuni.

Cotaţiile, ca preţuri care se formează pe o piaţă organizată, unde se concentrează oferta şi cererea unor importante grupe de mărfuri fungibile şi de calitatea standard, constituie o preţioasă sursă de informaţii pentru societăţile comerciale cu activitate de comerţ exterior, în vederea formulării preţurilor de ofertă pentru ce se vor exporta sau a preţurilor de cerere în cazul importurilor.

După momentul lichidării efective a tranzacţiilor , cotaţiilor pot fi: spot,sau la vedere, şi la termen. Cotaţiile spot sunt folosite pentru tranzacţiile cu livrări prompte sau în decurs de maxim 30 de zile de la încheierea contractului. Cotaţiile la termen sunt folosite pentru tranzacţiile cu au perioadă de livrare de la 1 la 3 luni de la încheierea tranzacţiei.

La bursele de mărfuri sunt comercializate produse omogene având calitate standard, în condiţii şi cantităţi standard, pe bază de contracte tip. Conţinutul cotaţiilor este diferit în funcţie de uzanţele bursei. Cotaţia include, pe lângă preţul produsului comercializat, şi cheltuielile de transport, cheltuielile de manipulare şi depozitare precum şi alte taxe. Cotaţiile sunt exprimate în mod normal în moneda ţării unde este amplasată bursa.

Cotaţiile reprezintă, în anumite situaţii, doar un punct de plecare pentru a determina preţul contractual sau pentru negocierea preţului efectiv de vânzare-cumpărare, pentru orice operaţiune comercială ce este realizată în afara bursei, cu produse diferite cantitativ şi calitativ de standardele bursei. Partenerii trebuie să convină asupra unei pieţe de referinţă în cadrul

113

operaţiunilor care se negociază şi se încheie în afara burselor, preţurile fiind stabilite în baza mediei cotaţii lor dintr-o anumită perioadă, la care se adaugă corective, prime sau rabaturi de preţ.

2. Preţurile de monopol

La o serie de produse pe piaţa externă preţurile sunt stabilite de monopoluri şi nu se mai determină în condiţiile concurenţei neîngrădite. Datorită poziţiei lor, monopolurile pot impune şi practica preţuri ridicate care cuprind profituri mai mari. Măsurile luate pentru obţinerea unor preţuri ridicate au ca rezultat pe piaţa mondială existentă mai multor preţuri, care sunt influenţate de capacitatea de concurenţă a fiecărui monopol. Astfel, pot apărea pe o anumită piaţă 5-6 preţuri pentru cereale, care toate se abat, din diferite motive speculative, de la nivelul preţului pieţei mondiale. Pentru a stabili preţuri la un nivel ridicat, monopolurile acţioneaza pe linia producţiei, astfel încât acestea să se situeze sub nivelul cererii. La produsele noi, în momentul apariţiei acestora pe piaţă când, în general, concurenţa nu este puternică, monopolurile practică preţuri ridicate, reuşind în felul acesta să obţină încă de la început preţuri cu un procent mare de profit. De asemenea, pentru stabilirea unor niveluri ridicate de preţuri, monopolurile acţionează şi prin dirijarea cererii, a politicii de stocuri, practicării de stimulente etc. În condiţiile în care cererea înregistrează creşteri ridicate, se asigură un climat favorabil pentru promovarea de preţuri majorate.

În mai multe cazuri scopurile urmărite de firmele monopoliste sunt contradictorii. Uneori acestea sunt interesate în creştereea cifrei de afaceri, fapt care necesită practicarea de preţuri suficient de accesibile. În alte situaţii, monopolurile sunt preocupate să finanţeze creşterea capacităţilor de producţie şi să satisfacă pe acţionari, fapt ce face necesară stabilirea unor preţuri ridicate. De asemenea, din dorinţa de a acapara noi pieţe de desfacere şi surse de materii prime, monopolurile practică şi unele preţuri reduse o anumită perioadă.

Problemele de preţuri se rezolvă diferit în cadrul monopolurilor din diferite ramuri şi chiar în interiorul acestora.. Astfel, în unele cazuri se stabileşte un preţ unic pe baza sistemului « liderului », monopolul cel mai puternic determinând un nivel de preţ care este preluat apoi automat şi de celelate. În alte situaţii monopolul lider preferă să acţioneze în umbră, pentru a nu intra în conflict cu administraţia de stat sau cu organele antitrust.

3. Preţurile de licitaţie

Preţurile de licitaţie se stabilesc cu prilejul licitaţiilor organizate pentru anumite produse sau lucrări în cadrul unor organizaţii comerciale autorizate sau în centre comerciale tradiţionale din diverse zone ale lumii. Frecvent se stabilesc licitaţii la exportul unor mărfuri generale, cu un grad ridicat de perisabilitate, la care se formează stocuri mari în intervale scurte de timp. De

114

asemenea, se organizează licitaţii pentru vânzarea unor obiecte de artă, echipamente de investiţii, mijloace de transport sau pentru realizarea unor obiective industriale, turistice, social-culturale, construcţii de porturi, drumuri, etc.

Preţurile de licitaţie se pot forma fie prin metoda preţului minim de strigare, stabilit de vânzător în acord cu societatea de licitaţie, fie prin metoda de scădere a preţului, când preţul maxim de strigare se reduce succesiv până când cumpărătorii îşi manifestă acceptul faţă de preţ. Cumpărătorul care şi-a exprimat acceptul pentru preţul dorit de vânzător devine proprietarul mărfii sau lucrării de investiţii.

La rândul lor, preţurile de licitaţie sunt întâlnite sub mai multe forme, sub denumirea de preţ de ofertă, preţul ofertei cele mai avantajoase, preţul ofertei câştigătoare sau preţul de contract.

4. Preţurile de tranzacţie

Preţurile de tranzacţie se determină pentru fiecare partidă de mărfuri ce face obiectul contractelor curente sau de lungă durată. Ele se stabilesc pe bază de tratative între exportatori şi importatori. În stabilirea acestor preşuri se are în vedere documentaţia tehnico-economică privind produsul şi nivelul preţurilor practicate de firmele concurente.

În general, preţurile de tranzacţie se situează în jurul cotaţiilor sau preţurilor practicate pe piaţa internaţională, dar preţurile respective se corectează cu diferitele majorări sau reduceri în funcţie de rabaturi, diferenţe de calitate, cantitate, ambalaj, modalităţi de plată, temene de plată etc.

Dintre cele mai însemnate forme ale preţurilor de tranzacţie se disting preţurile de ofertă, preţurile contractuale, preţurile de facturare, preţurile de bază, preţurile în cazul operaţiunilor de compensaţie, preţurile de transfer, preţurile medii şi limită.

Preţurile de ofertă reprezintă preţurile la care o marfă este oferită spre vânzare. Condiţiile de livrare a mărfurilor sunt stabilite ca practici comerciale internaţionale, subordonate Camerei Internaţionale de Comerţ din Paris având denumirea generică de Clauze INCOTERMS. Când oferta este insuficientă iar cererea este mare, piaţa fiind controlată de vânzător, acesta poate să-şi impună preţul său de ofertă în tranzacţiile efective cu partenerii comerciali.

Preţurile contractuale sunt cele care sunt rezultate din negocierea directă dintre vânzător şi cumpărător, fiind înscrise, în final, în contract.

Preţul de facturare este cel care este înscris în factură pentru întreg lotul livrat şi care este trimis spre încasare împreună cu toate documentele necesare conform contractului. Preţul de facturare poate să difere de cel contractual, atunci când marfa livrată se abate de la condiţiile standard pentru care a fost fixat preţul de bază.

Preţul de bază reprezintă preţul unei anumite calităţi sau sortimente de marfă care este specificat în tranzacţia de vânzare-cumpărare ca fiind drept produs de bază.

115

Preţurile în cazul operaţiunilor de compensaţie numite şi „de barter" se aplică între partenerii ce nu dispun de resurse valutare pentru achitarea mărfurilor importate, şi convin stingerea datoriei prin livrări de bunuri. De regulă, preţurile sunt negociate la nivelul preţurilor practicate pe piaţa internaţională, fiind stabilite în aceeaşi valută, atât la import cât şi la export, pentru ca astfel să se poată compensa influenţele ce s-ar putea ivi în perioada de la contractare până în momentul livrării şi a plăţii.

Preţurile de transfer sunt practicate între filialele unei societăţi multinaţionale, plasate în ţări diferite. Schimburile între filiale corespund unor produse sau materii prime care nu sunt negociate pe pieţe şi ale căror preţuri de facturare pot fi stabilite după interesul firmei multinaţionale. Atunci când filialele din ţări diferite ale unei companii multinaţionale fac tranzacţii reciproce, preţurile de transfer au efect considerabil asupra fluxurilor comerciale ale acestor ţări. Preţul de transfer diferă substanţial de preţul de tranzacţie de pe piaţa liberă pentru produse comparabile, în funcţie de interesele firmei mamă şi ale filialelor, fiind fie subevaluat, fie supraevaluat, ceea ce face ca el să nu fie util în aprecierea preţurilor practicate pe piaţa internaţională.

Preţurile limită sunt utilizate în cadrul acordurilor internaţionale pe produse, dar şi de asociaţiile de producători şi consumatori sau de cartelurile producătorilor. Nivelurile convenite sunt folosite pentru restabilirea raportului cerere - ofertă , fiind cunoscute şi drept „preţuri de intervenţie" care sunt întâlnite sub două forme : niveluri superioare de preţ şi niveluri inferioare de preţ.

5. Preţurile de listă sau de catalog

Preţurile de listă sau de catalog se stabilesc de către producători ţinând seama de condiţiile lor de fabricaţie şi de preţurile firmelor concurente, se înscriu în liste sau cataloage şi se comunică potenţialilor cumpărători. Aceste preţuri se practică pentru mărfurile fabricate într-o bogată gamă sortimentală şi cu parametrii tehnico-economici uşor de determinat ca, de exemplu : ţevi, laminate, pompe, motoare electrice etc. Fiind vorba de o o gamă sortimentală şi de tipodimensiuni se asigură elasticitate nivelului preţurilor, iar la nevoie acesta se poate dezvolta şi prin practicarea unor bonificaţii sau majorări de preţuri, în funcţie de situaţia şi evoluţia dimensiunilor pieţei.

O variantă a preţului de listă o constituie preţul afişat, stabilit de pe poziţii de forţă economică, de către organisme internaţionale ale producătorilor şi exportatorilor, fără participarea cumpărătorilor. Un exemplu în acest sens este preţul ţiţeiului stabilit de către OPEC.

6. Preţul de dumping

Dumpingul se manifestă atunci când exportatorii oferă şi contractează produse la preţuri scăzute, concurând neloial producătorii din ţara

116

importatoare. Ei practică aceste preţuri dorind să acapareze un segment din piaţa respectivă, sperând că ulterior vor reuşi să-şi majoreze preţul.

În articolul VI al GATT (înlocuit în 1995 cu OMC), se prevede că "dumpingul apare atunci când un produs se introduce pe o piaţă de către o altă ţară la un preţ inferior valorii normale şi cauzează prejudicii producţiei din ţara importatoare".

Această definiţie a fost preluată ulterior şi în Codul Antidumping, care s-a adoptat pentru evitarea şi soluţionarea cazurilor litigioase care pot apare între ţările partenere de afaceri.

Implicaţiile dumpingului sunt destul de extinse şi interpretabile. Prin cumpărarea de produse la preţuri scăzute, importatorul poate obţine avantaje care îi pot influenţa profitul. Însă importul acestor mărfuri determină reducerea capacităţilor de producţie interne, care la rândul lor, duc la scăderea gradului de ocupare a forţei de muncă şi creşterea cheltuielilor în sectoarele productive.

Pentru exportator dumpingul prezintă avantaje ce constau în reducerea stocurilor şi o producţie suplimentară care se valorifică pe piaţa externă. Însă prin exportul mărfurilor la preţuri externe scăzute se influenţează negativ profitul realizat şi impozitele datorate bugetului de stat.

Pentru a se evita exportul la preţ de dumping, agenţii economici producători se pot documenta şi informa în mod detaliat asupra condiţiilor şi împrejurărilor în care se poate declanşa acţiunea de dumping de către importatori. În această privinţă ei trebuie să cunoască cât mai precis preţul de cost şi de vânzare la produsele similare sau identice realizate în ţara importatorului şi reglementările în legătură cu investigaţiilor făcute pentru certificarea unui dumping, taxa antidumping, valoarea normală a produsului exportat, diversele cheltuieli care intervin pentru soluţionarea litigiului.

Valoarea normală a mărfii importate este definită ca fiind egală cu suma următoarelor componente:

- costul materialelor şi al produselor de fabricare sau prelucrare folosite laproducerea mărfii sau a alteia similare înainte de data importului

- o marjă pentru cheltuieli generale şi profit egală cu cea reflectată de obicei învânzările efectuate de producătorii din ţara importatoare. Marja pentru cheltuielilegenerale nu va fi mai mică de 10% din valoarea produsului, iar marja de profit nupoate fi sub 8% din totalul acestora.

- costul ambalajelor de orice natură şi alte cheltuieli legate de pregătirea mărfiipentru transport către importator.

Consecinţele unui dumping pot fi, de multe ori, importante. Se înregistrează numeroase cazuri în care exportatorii ce practicau preţuri de dumping au înregistrat, în urma taxelor antidumping, cheltuielilor de investigaţii şi onorariilor achitate, pierderi importante. La toate acestea se adaugă şi eliminarea de pe piaţă pe o perioadă de timp a exportatorilor.

117

7. Preţurile de acord sau de contract

Preţurile de acord se stabilesc pe baza unor acorduri internaţionale încheiate pe produse între firme sau ţări exportatoare şi ţări importatoare şi au în vedere mărfurile cu pondere mare în schimburile internaţionale. Acordul comercial constituie o formă frecventă a înţelegerilor încheiate între ţările semnatare privind reglementarea schimbului de mărfuri. Prin acorduri se pot prevedea unele limitări cantitative şi valorice ale exporturilor şi importurilor de mărfuri.

Prin acordurile încheiate ţările importatoare şi exportatoare se angajează ca în cadrul schimburilor reciproce să aplice preţul convenit, exprimat de regulă în valute liber utilizabile.

Instrumentul cel mai important utilizat de ţările participante la acordurile internaţionale pentru influenţarea cererii şi ofertei este stocul tampon, care se finanţează de ţările membre în produse sau echivalent valoric, proporţional cu volumul operaţiunilor prevăzute a fi realizate de fiecare ţară pe piaţa respectivă.

Dintre cele mai importante acorduri şi înţelegeri internaţionale pe produse care funcţionează în prezent se pot menţiona: Asociaţia Internaţională a Bauxitei, Acordul Internaţional al Zahărului etc.

Preţul internaţional de acord prezintă unele particularităţi faţă de celelalte forme de preţuri. O primă deosebire constă în faptul că acest preţ se stabileşte ca un preţ fix, cu anumite limite admise de fluctuaţie. O altă trăsătură se referă la faptul că prin nivelul la care se stabileşte se apropie mai mult de valoarea cea mai ridicată a produsului care formează obiectul acordului.

Caracteristic în această direcţie este şi caracterul multilateral al negocierii preţului; fiecare ţară este interesată ca preţul stabilit să asigure recuperarea cheltuielilor şi să stimuleze desfacerea produselor.

Existenţa preţurilor de acord şi de contract relevă necesitatea cunoaşterii în detaliu a acordurilor pe produse încheiate pe plan extern şi adoptarea unor politici corespunzătoare pentru a putea beneficia de avantajele pe care acestea le oferă.

8.5. Fundamentarea preţurilor externe

De cele mai multe ori, nivelul preţului extern are un rol hotărâtor în încheierea unor relaţii de export şi import. De aceea, o deosebită importanţă are cunoaşterea preţurilor internaţionale şi stabilirea unor preţuri fundamentate, care să asigure obţinerea unor dezavantaje şi realizarea, în bune condiţii a schimburilor comerciale cu străinătatea. În acest scop, o primă problemă care trebuie rezolvată este documentarea asupra preţurilor externe.

Fondul documentar, privind preţurile externe este format dintr-o gamă largă de documente, publicaţii şi materiale documentare.O parte din acestea se

118

referă la aproape toate produsele care se comercializează pe piaţa externă, iar altele au un caracter specific, limitându-se la anumite grupe de mărfuri.

Dintre principalele surse şi materiale documentare care se folosesc, în practică, pentru informarea asupra preţurilor externe şi evoluţiei acestora se poate menţiona :

- cotaţiile la bursă- preţurile adjucate în cadrul licitaţiilor internaţionale- ofertele şi contraofertele concurenţei- contractele încheiate între diferite firme- documentele şi operaţiunile bancare privind încasarea facturilor- preţurile stabilite în cadrul acordurilor internaţionale de mărfuri- cataloagele de preţuri- preţurile interne din diferite ţări- informaţiile transmise de agenţiile economice- statistici vamale etcPreţurile din documentaţiile menţionate se extrag şi se grupează pe

produse în funcţie de data acestora, astfel încât să se poată asigura comparabilitatea necesară. În cazul când, unele documentaţii nu sunt la zi preţurile trebuie să fie actualizate în funcţie de evoluţia indicilor de preţ din publicaţii de specialitate, avându-se în vedere şi tendinţele de pe piaţa externă.

La fundamentarea nivelului de preţ trebuie să se ţină seama de cheltuielile de transport, de volumul importului de completare, de condiţiile de piaţă practicate, precum şi de cheltuielile legate de asigurarea tehnologiei, deplasarea specialiştilor în străinătate, plata diferitelor taxe etc.

Pentru a asigura fundamentarea preţurilor externe, alături de a documentare, o însemnătate deosebită are alegerea celor mai potrivite metode de determinare a preţurilor. În practica stabilirii preţurilor externe sunt cunoscute mai multe metode, unele apropiate celor folosite pentru fundamentarea preţurilor interne, altele caracteristice pieţei externe.

8.6. Metode de deteminare ale preţurilor externe

1. Determinarea preţurilor în valută pe baza preţurilor realizate de concurenţă, ţinându-se cont de parametrii tehnico- funcţionali şi constructivi.

Metoda se poate folosi pentru fundamentarea preţurilor externe la maşini, utilaje şi instalaţii complexe. O importanţă deosebită are alegerea parametrilor reprezentativi care să le stea la baza stabilirii preţurilor.

Potrivit acestei metode export în valută se determină astfel :- se întocmeşte un tabel comparativ cu parametrii principali şi pretul

practicat de firmele străine- se raportează fiecare parametru al produsului firmelor concurenţe la

parametrii produsului destinat exportului şi se obţin coeficienţii tehnici de echivalenţă

119

- cu ajutorul coeficienţilor menţionaţi se determină preţul la produsul destinat exportului, în raport cu preţurile practicate de concurenţă. Relaţiile de calcul sunt cele folosite la fundamentarea preţurilor interne, prin compararea parametrilor tehnico-funcţionali.

Metoda se poate practica în două variante : una în care preţul se determină ca o medie a preţurilor practicate de mai multe firme, corectate cu coeficienţii tehnici şi are drept scop, mai ales, documentarea şi fundamentarea preţului de export ; şi alta în care preţul de export se determină selectându-se doua , trei oferte cu preţurile cele mai ridicate.

Fiecare din variante se poate aplica eficient, cu luarea în considerare a interesului exportatorului pentru desfacerea produsului respectiv şi a nivelului ofertei şi cererii pe piaţa externă.

2, Stabilirea preţului extern prin determinarea în valută a elementelor de cheltuieli efectuate pentru executarea produselor.

Folosind această metodă, materiile prime şi materialele, combustibilul şi energia se exprimă în preţurile practicate de piaţa internaţională iar celelalte elemente de costuri

(salariile şi regiile) se transformă în valută pe baza cursului legal. La fel se procedează şi în cazul materialelor pentru care nu se deţin date privind preţurile internaţionale.

Latura pozitivă a metodei constă în faptul că reprezintă exprimarea costurilor interne în valută, şi, în felul acesta, de a stabili preţuri externe pentru mărfurile oferite la export, care să asigure cel puţin recuperarea cheltuielilor de producţie. Gradul de fundamentare a acestor depinde de baza de informaţii şi date a unităţilor cu activitate de comerţ exterior şi de modul de prelucrare şi analiză a acestora. Desigur, preţurile rezultate din calcule se supun unui proces de comparaţii şi analize, astfel încât acestea să se alinieze la preţurile internaţionale.

3. Stabilirea preţurilor de export în valută prin metoda costurilor orare de prelucrare.

Această metodă se aplică de unele firme vest-europene pentru determinarea preţului de export la maşini-unelte sau la piesele şi produsele pe aceste maşini. Metoda se foloseşte în două variante :

- în prima variantă, preţul se determină pe baza preţului metalului neprelucrat şi a costului orar de prelucrare, la care se adaugă regia secţiei şi profitul întreprinderii

- în a doua variantă, preţul de export se determină pe baza preţului metalului utilizat la executarea produsului şi costului specific de prelucrare, respectiv a costului pe kg sau tonă de metal prelucrat. Această variantă s-a folosit şi de unele întreprinderi de profil din ţara noastră.

120

Metoda costurilor orare de prelucrare poate fi aplicată şi la calcularea preţului de import la piese şi produse prelucrate pe maşini unelte.

Preţul stabilit prin aplicarea metodei, în ambele variante, trebuie să fie verificat şi prin alte metode sau practici, pentru a i se asigura o cât mai bună fundamentare. De exemplu, dacă normele de timp nu sunt suficient fundamentate preţul rezultat ar putea diminua competitivitatea produselor respective. Metoda costului orar prezintă avantajul operativităţii şi al unui volum redus de muncă. Orientativ, ea se poate utiliza şi pentru verificarea preventivă a preţurilor solicitate de partenerii externi la unele produse care se importă.

4. Stabilirea preţului de export în funcţie de costuri.

După această metodă, la baza stabilirii preţului de export stau costurile de producţie. În practica din diverse ţări, metoda se utilizează în două variante : costuri fixe şi costuri variabile.

Metoda costurilor fixe, se foloseşte pentru stabilirea preţurilor unitare în funcţie de cheltuielile de producţie. Preţul se stabileşte la un nivel care să acopere cheltuielile de producţie, comercializare, şi să permită obţinerea unui profit, precum şi plata impozitului pe cifra de afaceri.

Prin metoda costurilor variabile se urmăreşte stabilirea unui preă care să permită obţinerea unui profit, care să asigure şi recuperarea investiţiilor, într-un termen dorit.

5. Determinarea preţurilor în funcţie de nivelul cererii ( externe )

Aplicarea acestei metode presupune stabilirea de preţuri diferite în funcţie de nivelul şi evoluţia cererii, de diversificarea clienţilor, de locul şi momentul vânzării, de calitatea produsului.

Firmele care folosesc asemenea strategii mizează pe elasticităţile diferite ale cererii în funcţie de preţuri şi pe posibilitatea substituirii produselor în consum. Astfel, o elasticitate ridicată poate favoriza creşterea ofertei, iar o cerere mai puţin elastică poate fi favorabilă majorării conjuncturale a preţurilor. Variaţiei cererii externe poate fi mai mare sau mai, în funcţie de care se stabilesc niveluri diferite ale preţurilor

Practicarea acestei metode este îngreunată de faptul că elasticitatea cererii prezintă variaţii geografice pentru acelaşi produs, fiind necesară urmărirea nivelului şi evoluţiei acesteia pe diferitele pieţe delimitate geografic. În plus, elasticitatea cererii în raport cu preţul variază în funcţie de etapele ciclului de viaţă al produsului, în sensul că, ea descreşte după lansarea produsului pe piaţă, în perioada de maturitate trece printr-un minim continuând să crească mai apoi.

121

Pentru a aplica metodele de determinare a preţului bazate pe cerere este necesară prezenţa unor informaţii amănunţite şi o studiere complexă asupra pieţei externe. Schimbările de preţ sunt determinate cu ajutorul nivelului curbelor cererii şi ofertei. Pentru aceasta este făcută cunoscută o formulă de adaptare a preţului în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă.

Metoda presupune adaptarea preţului la diferitele pieţe prin corectarea preţului cu un coeficient (a) care să exprime dezechilibrul dintre cerere şi ofertă.

a = r·v/ c·o

unde:r - rata modificării preţurilor într-o anumită perioadăv - vânzărilec - cererea pe termen scurt0 - oferta curentăDupă ce preţul s-a determinat prin diferite metode şi practici în funcţie de

nivelul preţurilor pe piaţa externă, se continuă examinarea şi analiza acestuia, pentru a se asigura încadrarea lui în cursurile legale şi pentru a urmări masura în care el concordă cu preţul extern prevăzut în studiile şi documentaţia care au stat la baza dezvoltării producţiei pentru export. Totodată, preţul de export sau de import rezultat din calcul se analizează şi se compară cu preţurile externe realizate şi cu cele stabilite în contractele încheiate recent în diferitele ţări. Preţurile realizate la export se compară cu preţurile plătite la import pentru produsele asemănătoare. Prin aceste analize se urmăreşte ca preţurile ce se vor negocia cu partenerii externi să fie cele mai avantajoase la momentul respectiv.

Nivelul preţurilor externe de export ( import ) ce se vor stabili în cadrul negocierilor sunt influenţate de condiţiile de livrare acceptate de părţi. Acesteea pot fi, după caz :

- franco-frontiera română, ceea ce presupune ca vânzătorul să suporte cheltuielile de transport şi asigurare până la graniţa română

- F.O.B, după aceste iniţiale se adaugă denumirea portului convenit. În acest caz vânzătorul este obligat să predea marfa încărcată la bordul navei desemnate de cumpărător. Apoi cheltuielile de transport extern şi asiguare cad în sarcina cumpărătorului ;

- C.I.F. când vânzătorul suportă şi cheltuielile de transport, asigurare şi navlul până la portul de destinaţie.

Indiferent de condiţiile de livrare adoptate, un agent economic cu sediul în România trebuie să-şi facă unele calcule de eficienţă ale activităţii de export sau de import având în vedere preţul extern adus în condiţii de franco-frontiera română sau FOB-port românesc, pentru a putea compara acest preţ cu Preţul Intern Complet de Export. PICE este format, din costurile de producţie, profit şi cheltuielile speciale de export, neînglobate în preţul intern şi formate din cheltuieli suplimentare de transport pe parcurs intern.

122

Un agent economic, pentru a verifica măsura competitivităţii sale la exportul unor produse, ar trebui să facă un calcul regresiv de preţ, adică să evalueze elementele preţului sau pornind de la preţul pieţei externe ( transformat în monedă naţională ) pentru un produs similar, din care să deducă pe rând componentele preţului extern.

ÎNTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE

a. Prezentaţi interacţiunea preţurilor externe cu preţurile interne? b. Prezentaţi factorii de formare şi modificare a preţurilor externe?c. Care sunt formele preţurilor externe?d. Care sunt metodele de deteminare ale preţurilor externe?

Capitolul 9

PARTICULARITĂŢI ALE FORMĂRII PREŢURILOR ÎN UNELE SECTOARE ECONOMICE

9.1. Preţurile producătorilor pentru oferta internă

- sunt preţuri cu ridicata;- sunt preţuri practicate de regulă la vânzările către alţi agenţi

economici, agenţi care cumpără bunurile în scopul prelucrării, utilizării sau revânzării acestora.

- sunt preţuri ale producătorilor de materii prime, materiale, combustibili, energie, produse agroalimentare, produse industriale de consum productiv sau neproductiv;

- preţul cu ridicata al producătorului conţine costul de producţie şi profitul;

- preţul cu ridicată facturat de producător se compune din preţul producătorului (PP) plus TVA sau, când produsul este din lista celor la care se plătesc accize, preţul facturat se compune din preţul producătorului (PP) plus acciza, plus TVA calculat la suma celor două:

PR facturat = PP + TVAPR facturat = PP + A + TVA

123

9.2. Preţurile comercianţilor pentru oferta internă

Se includ aici:

a) Preţurile de grosAceste preţuri se aplică de către angrosişti la vânzările în cantităţi mai mari către detailişti sau alte persoane juridice. Preţul de gros facturat se calculează prin adăugarea la preţul cu ridicata fără TVA (atunci când angrosistul s-a aprovizionat de la producător), sau la preţul importatorului fără TVA ( dacă a cumpărat marfa de la un importator), a adaosului comercial al angrosistului şi a TVA colectată:

PG facturat = PR fără TVA + AC angrosist + TVA colectatăPG facturat = PI fără TVA + AC angrosist + TVA colectată

b) Preţurile cu amănuntulAceste preţuri se aplică de către detailişti la vânzările în cantităţi mici către consumatorul final. Detailiştii se pot aproviziona de la producători, importatori sau de la angrosişti, calculând preţurile cu amănuntul în mod corespunzător:

PA = PR fără TVA + AC detailist + TVA colectatăPA = PI fără TVA + AC detailist + TVA colectatăPA = PG fără TVA + AC detailist + TVA colectată

9.3. Preţurile din comerţul exterior

a) Preţurile de import

Importul poate fi realizat de producători pentru materii prime, materiale, combustibil şi energie, piese de schimb, masini, utilaje, echipamente, etc., necesare procesului de producţie, sau de către comercianţi, de cele mai multe ori angrosişti sau firme specializate în operaţiuni de comerţ exterior, pentru toată gama de produse de consum productiv sau neproductiv.

Preţurile de import, indiferent de calitatea importatorului (producător sau comerciant) şi de condiţia de livrare INCOTERMS stipulată în contractul de import, sunt preţurile CIF (cost, insurance, freight). Aceste preţuri includ valoarea mărfii importate, asigurarea şi transportul acesteia pe parcurs extern (de la exportator şi până în vama ţării importatoare). Suma acestor elemente exprimate în valută constituie valoarea în vamă (VV). Aceasta se transformă în lei pe baza cursului de schimb (CS) valutar oficial al BNR. Asupra acestei valori se calculează taxa vamala (TV) şi comisionul vamal (CV). Dacă produsul este accizat, procentul accizei se aplică la suma elementelor anterioare (VV + TV + CV), rezultând acciza (A).

124

Tot la vamă se reţne TVA aferentă valorii cumulate a elementelor anterioare şi care constituie baza de impozitare (VV + TV + CV + A).Astfel, preţul de import se va calcula astfel:

PI = VV + TV + CV + A + TVA în vamăunde:VV= PCIF x CSTV = VV x cota TVCV = VV x cota CVA = (VV + TV + CV)cota ATVA în vamă = (VV + TV + CV + A)cota TVA

Sunt scutite de plata TVA următoarele:- importurile de bunuri scutite de TVA

- bunurile introduse în ţară de călători în anumite limite - importul de bunuri pentru comercializare în regim duty-free - introducerea de bunuri străine într-o zona liberă, port liber sau antrepozit vamal - importul de bunuri de către misiunile diplomatice, birourile consulare, reprezentanţele organismelor internaţionale şi interguvernamentale acreditate - importul de bunuri primite cu titlu de ajutoare, donaţii sau finanţate din împrumuturi nerambursabile, etc.

b) Preţurile de export

Conform convenţiilor internaţionale, independent de condiţiile de livrare negociate de părţile contractante în contractul de export-import, preţurile de export sunt considerate preţurile FOB (free on board). Aceste preţuri sunt utilizate în statisticile ce evidenţiază volumul cantitativ şi valoric al exporturilor unei ţări.

Preţul FOB este un preţ franco-frontiera ţării exportatoare, cu marfă încărcată la bordul vasului (dar prin extensie încărcată pe orice mijloc de transport) şi taxele vamale de export achitate. Preţul FOB include: - preţul mărfii de export: preţ cu ridicata sau de gros, fără TVA - cheltuielile suplimentare de export interne (CSEI) privind: manipularea-încărcarea mărfii(M),transportul (T) şi eventual asigurarea (As) pe parcurs intern, până în portul (locul) de încărcare pe mijlocul de transport extern, depozitarea în aşteptarea mijlocului de transport extern (D), comisioanele vamale de export (CVE) şi taxele vamale de export (TVE).Livrările de bunuri la export sunt scutite de TVA, ca de altfel şi transportul şi prestările de servicii conexe transportului, legate direct de exportul de bunuri.Putem exprima cele de mai sus astfel:

PE(FOB) = PR/PG fără TVA + CSEI

125

unde: CSEI = M + T + As + D + CVE + TVE VV (valoarea în vamă) = PR/PG fără TVA + M + T + As + D CVE = VV x cota CVE TVE = VV x cota TVE

În contractele de export-import se pot practica preţuri ce includ, pe lângă valoarea unitară a bunurilor comercializate, şi o serie mai scurtă sau mai lungă de cheltuieli suplimentare de export efectuate în ţara exportatorului (CSEI) sau pe parcurs extern (CSEE) distribuite pe unitatea de produs. Aceste cheltuieli sunt suportate de exportator şi apoi facturate importatorului prin preţul de export corespunzător. În practica internaţională, pentru o mai bună inţelegere a obligaţiilor contractuale legate de cheltuielile şi riscurile pe care le are de suportat fiecare parte în procesul de transfer al bunurilor de la exportator la importator, acestea s-au standardizat sub forma “Condiţiilor de livrare INCOTERMS”. Corespunzător acestor condiţii, contractul va specifica unul din următoarele preţuri de export:

1. Preţul EXW (ex works). Este un preţ franco-fabrica(depozit) în care se cuprinde preţul mărfii (ca preţ cu ridicata sau de gros, fără TVA) plus costurile unitare ale depozitării acesteia în propriile spaţii de depozitare ale producătorului sau comerciantului până la momentul preluării de aici a mărfii de către importator. Utilizând abrevierile anterioare, putem scrie: PE(EXW) = c

unde: CSEI = D

2. Preţul FCA (free carrier).Este un preţ franco-transportator terestru sau aerian, care include c acesteia până la staţia de încărcare a transportatorului angajat de importator.

PE(FCA) = PR/PG fără TVA + CSEI

unde: CSEI = D + M + T + As

3. Preţul FAS (free alongside ship).Este un preţ franco-de-a lungul vasului, incluzând preţul mărfii plus costurile unitare privind depozitarea, manipularea, transportul şi eventual asigurarea acesteia până în portul maritim, fluvial sau lacustru de încărcare, depozitarea şi asigurarea mărfii în port în aşteptarea sosirii vasului, manipularea şi transportul ei pe cheiul de acostare a navei, la dana indicată de capitania portului.

PE(FAS) = PR/PG fără TVA + CSEI

126

unde: CSEI = D + M + T + As

4. Preţul FOB (free on board). A fost explicitat mai sus.

5. Preţul CFR (cost and freight) pentru transportul maritim, lacustru şi fluvial.6. Preţul CPT (carriage paid to) pentru transportul terestru şi aerian.Preţurile CFR şi CPT includ preţul mărfii plus costurile unitare privind depozitarea, manipularea, transportul şi eventual asigurarea acesteia până în portul/staţia de încărcare, comisioanele şi taxele vamale de export, încărcarea, manipularea şi transportul pe parcurs extern, până în portul/staţia de destinaţie (fără descarcare şi formalităţi vamale).

PE(CFR, CPT) = PR/PG fără TVA + CSEI + CSEE

unde: CSEI = D + M + T + As + CVE + TVE CSEE = M + T

7. Preţul CIF (cost, insurance, freight) pentru transportul maritim, lacustru şi fluvial.8. Preţul CIP (cost, insurance paid ) pentru transportul terestru şi aerian.Preţurile CIF şi CIP includ aceleaşi cheltuieli ca şi preţurile CFR respectiv CPT, adăugându-se însă şi costul unitar al asigurării mărfii pe parcurs extern, din ţara exportatorului până în ţara importatorului, asigurare angajată şi plătită de exportator în favoarea importatorului (ca beneficiar al poliţei de asigurare), deoarece cel din urmă suportă riscurile transportului extern.

PE(CIF, CIP) = PR/PG fără TVA + CSEI + CSEE

unde: CSEI = D + M + T + As + CVE + TVE CSEE = M + T + As(I)

9. Preţul DAF (delivered at frontier).Este preţul franco-frontiera ţării importatoare şi care include toate costurile unui preţ CFR sau CPT până la graniţa ţării importatoare, cu diferenţa că riscurile privind marfa pe timpul transportului extern sunt suportate nu de importator ci de exportator, iar dacă cel din urmă incheie o poliţă de asigurare, beneficiarul acesteia va fi chiar el.

11.Preţul DES (delivered ex ship).Este un preţ franco-pe nava în portul de destinaţie şi include toate costurile privind marfa, transportul şi asigurarea până în portul de destinaţie, inclusiv

127

cheltuielile de transferare a mărfii din calele vasului pe puntea acestuia, în raza de acţiune a utilajelor de descărcare.

PE(DES) = PR/PG fără TVA + CSEI + CSEE

unde: CSEI = D + M + T + As + CVE + TVE CSEE = M + T + As(E)

12. Preţul DEQ (delivered ex quay).Este preţul franco pe chei în portul de destinaţie, incluzând în plus faţă de preţul DES cheltuielile unitare de descărcare a mărfii de pe vas, comisioanele vamale de import (CVI) şi taxele vamale de import (TVI) în ţara importatorului.

PE(DEQ) = PR/PG fără TVA + CSEI + CSEE

unde: CSEI = D + M + T + As + CVE + TVE CSEE = M + T + As(E) + CVI + TVI

13. Preţul DDU (delivered duty unpaid).Este preţul la destinaţie fără plata taxelor vamale de import, cu marfa depozitată în spaţii corespunzătoare (D), în aşteptarea cumpărătorului.

PE(DDU) = PR/PG fără TVA + CSEI + CSEE

unde: CSEI = D + M + T + As + CVE + TVE CSEE = M + T + As(E) + D

14.Preţul DDP (delivered duty paid).Este preţul la destinaţie cu plata taxelor vamale de import, cu marfa depozitată corespunzator.

PE(DDP) = PR/PG fără TVA + CSEI + CSEE

unde: CSEI = D + M + T + As + CVE + TVE CSEE = M + T + As(E) + D + CVI + TVI

Preţurile DEQ şi DDP în care exportatorul a inclus şi taxele vamale de import în ţara cumpărătorului nu include şi TVA din ţara importatorului. Obligaţia plăţii TVA aferente importului de mărfuri cade în sarcina importatorilor, exigibilitatea TVA fiind la data la care se generează drepturile de import pentru bunurile respective.

9.4 Preţurile de pe piaţa bursieră

128

Există două categorii de pieţe bursiere care coexistă şi se interferează:

1-Pieţele bursiere în care predomină vânzarea/cumpărarea fizică a activelor tranzacţionate (acţiuni, obligaţiuni, mărfuri, valute, etc).

Bursele de mărfuri din această categorie sunt denumite şi pieţe la disponibil deoarece presupun disponibilitatea cantităţilor de mărfuri. Bursele de valori mobiliare presupun transferul proprietăţii asupra titlurilor financiare primare ce sunt cotate în perimetrul lor. Tipurile de contracte utilizate sunt contractele de vânzare / cumpărare a activelor comerciale sau financiare respective şi care din punctul de vedere a finalizării tranzacţiei, respectiv plata / livrarea activului, pot fi contracte spot (la vedere) şi contracte forward (la termen). Termenii acestor contracte pot fi nestandardizaţi sau standardizaţi, în cel din urmă caz negocierea purtându-se exclusiv cu privire la preţ. Contractele sunt intermediate de brokeri specializaţi iar negocierea preţului se poate face de o manieră privată sau publică (licitaţie)

2-Pieţele bursiere la care se tranzacţionează contracte derivate. Aici 98% din tranzacţii au ca obiect contractele în sine, la valoarea lor de piaţă şi numai diferenţa de circa 2% se axează pe tranzacţionarea fizică a activului contractual.Structural regăsim această piaţă şi o putem asambla din componente ale pieţelor bursiere propriu – zise (tranzacţiile în baza contractelor standardizate futures şi opţionale) şi ale pieţelor de tip OTC (tranzacţiile în baza contractelor opţionale, a contractelor derivate de swap şi a altor câteva tipuri de contracte, dar şi a derivatelor compuse sau combinaţiilor de derivate).

Tranzacţiile derulate pe pieţele instrumentelor financiare derivate ale burselor sunt:

-Tranzacţii comerciale, respectiv acele operaţiuni ce se finalizează cu vânzarea / cumpărarea efectivă, fizică, a activului ce face obiectul contractelor futures, sau a contractelor opţionale.

-Tranzacţii financiare, respectiv cele în care calitatea de vânzător sau cumpărător al unei cantităţi de marfă fungibilă se asumă doar în mod virtual. Vânzarea sau cumpărarea se exercită nu asupra mărfurilor ce reprezintă activele suport ale acestor contracte derivate, ci chiar asupra contractelor. Nu se tranzacţionează mărfuri, ci contracte derivate, efectul fiind doar anumite rezultate financiare în conturile participanţilor.

Reflectând factorii obiectivi ai pieţei produsului respectiv precum şi ansamblul de informaţii relevante despre evoluţia probabilă a acesteia, preţurile formate în bursă pot fi considerate „mai obiective” decât preţurile generate de alte tipuri de tranzacţii. Din acest motiv ele sunt considerate preţuri reprezentative fiind utilizate ca reper şi în alte negocieri contractuale. Faptul că preţurile se formează în baza unui proces de licitaţie publică în care sunt prezente ofertele mai multor

129

vânzători şi cererile mai multor cumpărători, fără a fi permise situaţiile ce pot genera preţuri artificiale ca urmare a unor poziţii de monopol în sfera producţiei sau comercializării mărfurilor în cauză, e de natură să genereze preţuri de echilibru care reflectă condiţiile de moment ale pieţei.

Pe pieţele bursiere la disponibil, categoriile de preţuri utilizate sunt preţurile tranzacţiilor la vedere (preţuri spot) şi preţurile tranzacţiilor viitoare ferme, în general pe termen scurt (preţuri forward). Pieţele bursiere la disponibil joacă un rol important nu numai ca centre ale comerţului cu produse fungibile, dar şi ca furnizoare de preţuri spot. Acestea sunt preţuri de referinţă atât pentru pieţele fizice extrabursiere, cât şi pentru stabilirea preţurilor în cadrul contractelor forward şi futures.

Tranzacţiile la disponibil sunt totodată sprijinite de un flux impresionant de informaţii de piaţă vizând producţia, consumul, stocurile, factorii ce pot influenţa preţul de tranzacţionare. În sprijinul acestor preţuri spot vin o serie de organizaţii internaţionale, agenţii specializate de informaţii sau pieţe tradiţionale nebursiere.

Eficienţa informaţională are în vedere asigurarea condiţiilor pentru ca toate informaţiile relevante pentru formarea preţului să fie distribuite în mod transparent şi echidistant tuturor celor interesaţi, astfel încât să se asigure două dintre precondiţiile funcţionării normale a pieţei bursiere:

-concurenţa corectă şi sancţionarea tendinţelor de a utiliza informaţii confidenţiale în detrimentul celorlalţi participanţi.

- suficienţa informaţională, menită să asigure descoperirea preţului obiectiv, pe o bază de continuitate. În cazul burselor de mărfuri se constată că impactul informaţional asupra preţului este chiar mai puternic decât la bursele de valori mobiliare. Cotaţiile mărfurilor şi în principal a celor agricole, înregistrează variaţii mai frecvente şi mai ample ca răspuns la factorii meteo – climatici, economici şi sociali, decât titlurile primare cotate la bursă. Ele absorb de asemenea într-o mai mare măsură factori internaţionali şi ca atare spectrul informaţional pe care bursele de mărfuri trebuie să-l asigure este mai vast.

Spre exemplu, pe piaţa ţiţeiului s-au dezvoltat o serie de pieţe spot de tip OTC (over – the – counter) în vecinătatea marilor centre mondiale de rafinare şi care nu sunt neapărat situate în acelaşi loc cu sursele de extracţie. Astfel de pieţe sunt cele din Cushing (Oklahoma), St. James (Louisiana), portul New York, Rotterdam, Singapore, Tokyo. Aceste pieţe de tranzacţii la vedere sunt consolidate de mult timp şi folosesc în stabilirea preţurilor câteva normative consacrate ale petrolului neprelucrat, cum ar fi North Sea Brent Blend, West Texas Intermediate (WTI) şi Dubai.

Petrolul de tip Brent, joacă rolul de preţ reper faţă de care se stabileşte preţul altor tipuri de ţiţei, cum sunt cele din Marea Nordului, Africa de Vest şi Zonele mediteraneene. Acest ţiţei este din categoria uşor dulce, provenind din zăcămintele Brent şi Nivian şi care este transportat prin conducte la terminalul de petrol Sullom Voe din Insulele Shetland. Aici încărcarea trebuie să se facă pe

130

un tanc petrolier desemnat cu şapte zile înainte de prima zi de încărcare. Acest tip de încărcătură la vedere este cunoscut sub denumirea de Dated Brent.

Pe pieţele la vedere unde se tranzacţionează alte tipuri de petrol, preţurile se exprimă sub formă de primă, sau discount faţă de preţul Dated Brent. Contractele standard folosite pentru tranzacţiile Brent la termen precizează că vânzătorul trebuie să dea cumpărătorului un preaviz de 15 zile. Aceste tranzacţii se fac la preţuri denumite Brent în 15 zile . Ele sunt tranzacţii private, negociate individual, iar preţurile sunt influenţate de preţurile suport furnizate de agenţii specializate in cautarea si comunicarea de preţuri precum Platt’ s, Petroleum Argus, London Oil Reports sau Reuters.

West Texas Intermediate (WTI) descrie o varietate de tipuri de petrol neprelucrat livrate prin conducte la terminalul Cushing din Oklahoma. Această categorie de ţiţeiuri uşoare şi dulci stau la baza celor mai intens tranzacţionate contracte la termen cu produse energetice WTI futures la NYMEX. WTI este totodată folosit ca preţ reper pentru alte tipuri de petrol din America de Nord, ale căror preţuri sunt stabilite ca diferenţă faţă de WTI în acelaşi fel în care petrolul Brent este folosit în Europa.

O altă sursă importantă de preţuri pe piaţa ţiţeiului o constituie companiile petroliere naţionale dintr–o serie de ţări producătoare de petrol. Cumpărătorii încheie cu aceste companii contracte pe perioade mai lungi de timp la preţuri determinate prin intermediul unei formule standard ce stabileşte preţul oficial de vânzare. Formula poate avea la bază o normare tipică, cum ar fi Dated Brent, sau o medie de normări la care se aplică un diferenţial. În fine o sursă extrem de importantă pentru preţurile spot, forward şi futures ale petrolului neprelucrat sunt preţurile oficiale ale OPEC. Deşi sunt preţuri indicative, sau orientative, ele modelează puternic piaţa internaţională prin aceea că reflectă nemijlocit nivelul ofertei de export a ţărilor membre, nivel prin care acesta realizează de fapt o politică concertată de preţ vis–a–vis de consumatorii de ţiţei.

Preţuri orientative oficiale întâlnim şi pe pieţele altor produse, ca de exemplu, cafeaua, cacaoa şi zahărul, oferite de organizaţiile internaţionale specializate pe aceste produse (ICO, ICCO şi ISO). De asemenea, Banca Mondială publică lunar listele de preţuri Pink Sheet care sintetizează preţuri medii anuale, trimestriale şi lunare pentru o gamă largă de mărfuri de folosinţă imediată, cereale, metale şi produse energetice, pe baza preţurilor preluate de la numeroase surse.

Pe piaţa produselor agro – alimentare, cea mai mare piaţă bursieră la disponibil (dar şi de contracte derivate) este Chicago Board of Trade (CBOT).

Cu toate că bursa din Chicago reflectă în mare măsură raportul cerere – ofertă de pe piaţa americană, având în vedere poziţia SUA de cel mai mare exportator de cereale, preţurile de la bursa din Chicago sunt considerate preţuri internaţionale şi reprezintă principalul barometru al evoluţiei pieţei internaţionale a cerealelor.

131

Pe piaţa metalelor industriale bursa cea mai veche, fondată în 1876 şi totodată cea mai reprezentativă pentru pieţele internaţionale, este London Metal Exchange (LME),

Mecanismul de tranzacţii din cadrul LME prezintă unele deosebiri faţă de bursele de mărfuri americane. Tranzacţiile din cadrul LME se desfăşoară atât prin sistemul de licitaţii prin strigări, cât şi prin intermediul unei reţele telefonice inter – firme, ce asigură o piaţă continuă, pe parcursul a 24 de ore. Tranzacţiile prin sistemul de licitaţii deschise are loc în fiecare zi lucrătoare, în două sesiuni: între 11,50 a.m. şi 1,25 p.m. (GMT), şi între 3,20 p.m. şi 5,00 p.m. Aceste sesiuni sunt la rândul lor împărţite în perioade de 5 minute, pe parcursul cărora, se încheie tranzacţiile pentru fiecare metal în parte, în cadrul aceluiaşi ring. Acest sistem reprezintă o piaţă intermitentă (”CALL”), spre deosebire de sistemul de tranzacţii din cadrul burselor americane, tranzacţii ce au loc concomitent pentru toate mărfurile listate, dar în ringuri diferite, sistem cunoscut sub numele de sistem continuu de tranzacţii.

Preţurile anunţate în mod oficial de către LME sunt preţurile de regularizare stabilite de un comitet al acestei burse. Astfel, în timpul sesiunii de dimineaţă, cel puţin trei membri ai acestui comitet sunt prezenţi la încheierea tranzacţiilor si determină cel mai bun preţ de cumpărare (bid) şi cel mai bun preţ de vânzare (ask) pentru fiecare metal în parte, înregistrate la încheierea sesiunii de tranzacţii. Preţurile zilnice de regularizare, pentru contractele cash, contractele de trei luni şi contractele de 15 luni, sunt apoi anunţate oficial şi diseminate prin mijloace mass – media. Preţurile pentru contractele cu celelalte scadenţe nu sunt oficial anunţate, dar ele pot fi obţinute prin intermediul brokerilor.

Modul de exprimare a acestor cotaţii este de asemenea diferit faţă de cotaţiile tipice ale preţurilor futures. Astfel, contractul la trei luni este singurul contract LME cotat în niveluri absolute ale preţului; celelalte contracte fiind cotate sub forma de spread faţă de contractul pe trei luni.

Ca pieţe importante de tranzacţii fizice la vedere şi la termen si de formare a unor preţuri reprezentative pentru produsele respective pot fi mentionate:

a.) Pentru cauciucul natural: Bursa de la Kuala Lumpur – Malaysian Rubber Exchange and Licensing Board – unde cotează circa 15 sortimente de cauciuc natural; Bursa din Singapore; Bursa din Londra

b.) Pentru zahăr: Bursa de Termen din Londra – The United Terminal Sugar Market – unde se tranzacţionează atât zahăr brut, cât şi rafinat; Bursa de zahăr rafinat din Paris; New York Board of Trade.

c.) Pentru seminţe oleaginoase şi uleiuri vegetale: Chicago Board of Trade, bursă la care se realizează tranzacţii pentru boabe soia, făină de soia, ulei de soia; piaţa la termen la Rotterdam care, fără a avea organizarea clasică a unei burse dă publicităţii cotaţii reprezentative pentru principalele sortimente de seminţe şi uleiuri vegetale comestibile.

132

d.) Pentru bumbac: Bursa New York Board of Trade cea mai reprezentativă pentru tranzacţii la termen ale bumbacului american cu fibră medie; Bursa din Liverpool, reprezentativă pentru tranzacţie pe termen scurt, în cadrul căreia sunt cotate 17 sorturi de bumbac din principalele ţări exportatoare.

e.) Pentru piei brute: Piaţa din Chicago este considerată ca fiind cea mai reprezentativă

Semnificatia preţului futures

Produsele fungibile pot fi comercializate atât pe piaţa cash(la vedere) cât şi pe piaţa futures(viitoare). Spre deosebire de piaţa cash unde preţurile variază sensibil funcţie de calitate sau locaţie, pe pieţele futures întâlnim preţuri ce nu se diferenţiază după aceste criterii. Preţul futures reprezintă estimarea curentă a pieţei relativ la valoarea viitoare a produsului tranzacţionat, la calitatea standard şi la locaţia bursei respective. Timpul şi estimările sunt cei doi factori ce diferenţiază preţurile la vedere (spot) de preţurile futures. Dinamica preţului futures aproximează dinamica preţului spot şi simultan are loc o treptată comvergenţă a preţului futures către preţul spot pe măsura trecerii timpului, respectiv a apropierii de limita orizontului de timp pentru care respectivele preţuri futures au fost implementate în tranzacţiile bursiere. Dinamica relativ paralela a celor două preţuri se explică prin aceea că factorii ce influenţează preţurile spot afectează intr-un mod aproape similar şi preţurile futures (este corelaţia care face posibilă implementarea pe pieţele futures a tehnicilor de hedging). Diferenţa numerică dintre preţul spot (cash) şi preţul futures al aceluiasi produs se numeşte “bază”. Deşi există un grad ridicat de corelaţie între preţurile spot şi preţurile futures, baza nu este constantă, ea fiind influenţată de numeroşi factori. Primul şi cel mai important este raportul dintre cerere şi oferta. În condiţii normale preţurile futures ale mărfurilor fungibile sunt mai ridicate decât preţurile spot, ceea ce defineşte o piaţa normală (oferta de marfă este suficientă atât cerinţelor de moment, cât şi celor anticipate). Preţul spot face discount faţă de preţul futures al celei mai apropiate livrări. Atunci când preţul futures este inferior preţului spot, piaţa este inversată ca rezultat al unei cereri foarte mari pentru livrări imediate pe fondul temerilor legate de insuficienţa ofertei în viitor. Preţul spot face premium faţă de preţul futures (independent de cheltuielile de finanţare şi păstrare a mărfii pe perioada respectivă). Baza este deasemenea influenţată de sezonalitatea unor produse, având tendinţa de a creşte în perioadele cu surplus de marfă şi de a scădea pe măsura reducerii ofertei. De exemplu pe o piaţă normală a grâului, preţul lui

133

spot tinde să scadă mai rapid decât preţul lui futures pe parcursul perioadei de recoltare, datorită surplusului brusc de ofertă, ceea ce lărgeşte baza. Odata cu finalizarea recoltării presiunea ofertei scade şi baza începe să se îngusteze. Variaţia bazei rezultă astfel fie din scăderea mai rapidă, fie din creşterea mai rapidă a preţurilor spot comparativ cu cele futures. Pe o piaţă normală cu ofertă adecvată, preţul futures al mărfii va fi aproximativ egal cu preţul spot (cash) la care se adaugă:

- dobanda aferentă finanţării cumpărării la preţ spot a unei unităţi de marfă;

- costul păstrarii unei unităţi de marfă (depozitare şi asigurare) pe perioada respectiva de timp.

Formula de calcul a preţului futures (denumită şi ecuaţia cost-of-carry) va fi:

F = S + Sdt/365 + Spt/365

unde: S – preţul spot al mărfii d - rata dobânzii p – rata costurilor unitare de păstrare t – durata de timp între cumpărarea cash a mărfii şi livrarea ei futures

Această formulă poate fi aplicată cu succes pe perioade scurte de timp. Pentru perioade mai lungi devine mai exactă formula ce utilizează rata compusă a dobânzii, respectiv: F = Se(r+p) t/365

Aceste corelaţii între preţul spot (cash) şi preţul futures nu sunt doar teoretice ci se urmăresc şi se realizează concret şi în ringul bursei prin intervenţia lucrativă, în scop de profit, a celor care, sesizând abaterile, iniţiaza operaţiuni de arbitraj.

9.5. Preţurile din domeniul construcţiilor

Spre deosebire de ramurile industriei si agriculturii care obiectulcirculatiei marfurilor de la producator pana la consumatorul final, produsele ramurii constructiilor se concretizeaza in bunuri imobile, lipsind procesul de circulatie al produsului final. Activitatea in constructii are unele particularitati si conditii specifice de desfasurare care se reflecta in nivelul costurilor, in nivelul si modul de formare al preturilor :

1. Gama larga si diversificata a lucrarilor ce se executa2. Volumul mare si chiar foarte mare al lucrarilor3. Complexitatea si dificultatea unor lucrari ce se realizeaza, mai ales pentru

unele ramiri industriale4. Caracterul de unicat al unor lucrari si obiective

134

5. Schimbarea locului principal de activitate dupa terminarea fiecarui obiectiv de investitii

6. Conditiile deosebite de desfasurare a unor lucrari de constructii (trafic rutier, subteran, altitudine etc)

7. Durata lunga a procesului de productie, ceea ce presupune recuperarea treptata, pe durata executiei, a unei parti din cheltuielile legate de realizarea produsului finit

8. Influenta factorilor climatici, de sezon, prin conditiile de lucru diferite in anotimpul rece

9. Nivel diferit de industializare a lucrarilor si de folosire a mijmnlocelor mecanizate

10. Fluctuatii mari ale raportului dintre cerea si oferta de forta de munca.Aceste particularitati, conditii specifice si factori de influenta isi pun amprenta

asupra structurii preturilor de deviz, a modului lor de formare si a metodelor de evaluare a cheltuielilor.

Modalitati de evaluare si grupare a cheltuielilor

a) Evaluarea cheltuielilor pe subdiviziuni structurale ale obiectivului de investitiiObiectivul de investitii reprezinta o unitate spatiala cu functionalitate complexa,

realizata prin lucrari de constructii-montaj, de utilaje si instalatii, achizitii de utilaje ce nu necesita montaj, dotari cu retelele de instalatii de energie electrica, termica, apa canalizare etc.

Obieectivele de constructii sunt constructii distincte bine delimitate spatial, cu destinatii precise si cu o anumita functionalitate in cadrul obiectivului de investitii.

Partile de obiecte de constructii, unitati fizice si de folosinta constituie delimitari spatiale cu destinatii bine determinate in cadrul functionalitatii obiectului de constructii.

Divizarea structurala a obiectivului de investitii si a obiectelor de constructii se incheie cu elementele de constructii. Ele au odelimitare spatiala dar functionalitatea lor este conditionata de realizarea constructiei sau de functionalitatea obiectului sau obiectivului de investitii.

b) Evaluarea cheltuielilor pe articole de deviz

Lucrarile de constructii pot fi descompuse in cele mai simple operatiuni sau lucrari elementare cu caracter omogen si care se regasesc in toate elementele de constructii de acelasi fel. Acestea poarta denumirea de articole de deviz. Evaluarea cheltuielilor pe articole de deviz este precedata de stabilirea volumului de lucrari, in unitati fizice si de normarea componentelor consumurilor fizice, pe baza normelor de deviz pentru cele patru feluri de consumuri

c) Evaluarea cheltuielilor pe categorii de lucrari sau stadii fizice

135

Categoria de lucrari implica complexul de operatiuni sau articole de deviz necesare realizari unui anumit stadiu su cuprinde un grup de lucrari cu caracteristici comune, delimitate pe baza criteriilor de functionalitate, sistem constructiv, destinatia si natura lucrarilor.

In evaluarea cheltuielilor pe categorii de lucrari se folosesc articolele de deviz si normele de deviz, cu ajutorul carora se estimeaza volumul fizic al lucrarii (antemasuratoare). Normele de deviz sunt de fapt o expresie a consumurilor specifice. Pentru evaluarea cheltiielilor sunt necesare si preturile unitare pe articole de

deviz, defalcate pe cele patru elemente de cheltuieli (matewriale, manopera, utilaje si transport pe cale ferata).

În construcţii se practică următoarele categorii de preţuri:- preţul pe articolul de deviz- preţuri de deviz pe categorii de lucrări- preţuri de deviz pe obiecte de construcţii- preţul de deviz general al obiectivului de construcţii

a) Preţul pe articolul de deviz se stabileşte pe unitatea de pe articol de deviz (articol de lucrări) care reprezintă lucrarea elementară de construcţii prevăzută în proiectul de execuţie. Se folosesc următoarele elemente:

- norma de deviz privind consumurile de materiale, manoperă, utilaje şi transport;

- preţurile şi tarifele practicate pentru consumurile respective. Preţul pe articolul de deviz se prezintă în două componente:

- expresia structurală, cuprinzând valorile baneşti pe unitatea fizică de articol de deviz pentru cele patru categorii de consumuri directe (materiale, manoperă, utilaje şi transport);

- expresia globala, reprezentand suma celor patru componente structurale.

Preţul pe articolul de deviz nu este un preţ propriu-zis deoarece cuprinde numai elemente de cost, fiind utilizat ca instrument de evaluare a costurilor directe ale lucrarilor elementare de constructii.

b) Preţurile de deviz pe categorii de lucrăriCategoriile de lucrări reprezintă grupele de lucrări de construcţii-montaj cu caracteristici comune, delimitate pe baza unor criterii precum funcţionalitatea, destinaţia sau natura lucrărilor (de exemplu: lucrări de construcţii industriale, energetice, etc. lucrări de instalaţii sanitare, electrice, termice,etc.) Devizul pe categorii de lucrări cuprinde următoarele capitole:Capitolul I: Cheltuieli directeSe evidenţiază costurilor directe ale lucrărilor elementare de construcţii şi alte cheltuieli.Capitolul II: Cheltuieli indirecte

136

Se stabilesc prin aplicarea unei cote procentuale la totalul capitolului I. Cota se diferenţiază pe tipuri de categorii de lucrări şi pe modalităţi de executare a lucrărilor (regie sau antrepriză). Capitolul III: Cheltuieli pentru introducerea tehnicii noi şi plata taxelor aferente terenurilor. Se stabilesc prin aplicarea unei cote procentuale la totalul capitolelor I şi II. Capitolul IV: Profitul constructorului Se calculează prin aplicarea unei rate de rentabilitate, apreciată de proiectant şi de constructor, la totalul cumulat al capitolelor I,II şi III. Valoarea totala a devizului pe categoria de lucrări = Total capitole I+II+III+IV.

c) Devizul pe obiecte de construcţii.Se stabileşte prin însumarea devizelor pe categorii de lucrări şi calcularea taxei pe valoarea adăugată.

d) Devizul general al obiectivului de investiţii.Acest deviz reflectă întregul volum de cheltuieli pentru realizarea obiectivului de investiţii, de la faza de proiectare şi până la darea în folosinţă şi atingerea parametrilor proiectaţi. Devizul general evaluează aceste cheltuieli ca limită maximă. Depaşirea lor generează pierderi suportate de constructor. Devizul general reflectă relaţiile contractuale dintre beneficiarul obiectivului de investiţii şi mai mulţi parteneri: proiectanţi, constructori, furnizori,etc.Structura devizului general se prezintă astfel:

PARTEA I Capitolul I Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului Capitolul II Cheltuieli pentru realizarea infrastructurii obiectivului Capitolul III Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţa tehnica Capitolul IV Cheltuieli pentru investiţia de bază Capitolul V Alte cheltuieli Capitolul VI Cheltuieli pentru darea în exploatare

PARTEA II Valoarea rămasă actualizată a mijloacelor fixe existente incluse în cadrul obiectivului

PARTEA III Fondul de rulment necesar începerii producţiei TOTAL GENERAL

9.6. Particularitatile formarii preturilor produselor agricole

Activitatea in agrricultura are anumite particularitati si se desfasoara in conditii specifice:

Exista o limitare naturala a conditiilor de productie, suprafetele agricole si structura naturala a solului fiind date

137

Ciclul de productie are o durata lunga, mai ales, la produsele ceraliere, pomicole, viticole si ale zootehniei

Productia are un caracter sezonier Actioneaza unii factori naturali climatici aleatoriUn exemplu al preturilor stabilite si sustinute de organele statale pentru

produsele agricole il constituie preturile de interventie folosite in Piata Comuna.Dar si in alte tari problema agriculturii este ridicata la rang de politica de stat prin intrventia acestuia de acordare de protectie, prin preturi sau pe linie financiara si de credit, producatorilor agricoli.Si in tara noastra a fost folosite diferite forme de sprijin a producatorilor agricoli.

Productia agricola si in general productia vegetala prezinta fluctuatii mari de la un an la altul datorita secetei, inundatiilor etc. Cererea de produse agricole este insa, in general, slab elastica sau inelastica. Aceasta face ca in anii cu recolte bune preturile sa scada, reducandu-se si veniturile producatorilor agricoli. Acest paradox este denumit « efectul King ».Dar, daca preturile sunt libere, ele scad pe masura ce creste productia sin u sunt un stimulant pentru investitorii de capital in agricultura.

Avand in vedere acestea, se impune necesitatea interventiei statului prin asigurarea unui prêt garantat producatorilor agricoli. Practicarea acestui pret garantat trebuie sa fie insotita de pastrarea de catre sta a surplusului de produse din anii cu recolte bune si exportul lui ori industrializarea lui sau distribuirea pe piata interna, la pretul garantat, in anii cu recolte mai slabe.

De asemenea, organele de stat trebuie sa actioneze si sa adopte alte masuri, prin care sa previna crearea unor excedente mari de oferta la unele produse,

Preturile garantate producatorilor agricoli din tara noastra sunt preturi de contractare si achizitie (nu cuprind tva). La stabilirea acestor preturi trbuie avute in vedere acoperirea costurilor justificata din punct de vedere economic si asigurarea unui profit stimulativ producatorilor. Conform legislatiei actuale din tara noastra guvernul stabileste preturile minime garantate pentru produsele agricole declarate de importanta naturala : cereale, plante oleaginoase, leguminoase boasabe, sfecla de zahar, cartofi, tomate pentru industrializare, seminte, material saditor si lapte proaspat.

Pentru animale, pasari vii si produse animale, preturile se stabilesc prin negociere intre agentii economici, unele sub supraveherea Ministerului Finantelor, Ministerului Agriculturi sau a Ministerului Comertului.

Pe langa garantarea preturilor minime la produsele de importanta nationala, statul roman acorda producatorilor agrcoli un sprijin sub diferite forme si anume :

Alocatii pentru prductie si investitie Subventinarea, in proportie de 60-75 %, a dobanzii anuale Prime pentru produsele vegetale si zootehnice Prime pentru vitei obtinuti din reproducatori atestati Prime de impadurire

138

Acoradarea de asistenta tehnica si consultatii de specialitate Scutirea de plata taxelor vamale a importurilor de tractoare si masini

agricole, produse zoo-veterinare si furaje etc. Preturile de achizitie sunt egale cu preturile de contractare si se practica

la produse preluate peste contract sau care nu fac obiectul contractului.Preturile produselor agricole, comparativ cu preturile produselor industriale, cunosc o mare variatie in yimp si spatiu.Pentru unele produse, datorita intersanabilitatii lors au apropierii conditiilor de productie, de cost si randament preturile se afla intr-un anumit raport de dependenta, de interconditionare si corelare.Pentru alte produse, mai putin apropiate,conditiile de clima de sol (structura si pozitie) sunt diferite, impunand necesitatea limitarii reciproce a culturilor.

9.7. Preturile in alimentaţia publică

Alimentatia publica reprezinta una din formele de desfacere a marfurilor cu amanuntul in care se realizeza vanzarea catre populatie a produselor de consum personal. Ea este o activitate de sine statatoaredar, partial, si o componenta importanta a « produsului » turistic.

Principalele tipuri de unitati de alimentatie publica pe categorii sunt :-restaurante clasice, de categorie lux, I, II sau III ;-restaurante specializate, pescaresc de categorie I,II sau III, sau vanatoresc

de categoria lux, I sau II ;-restaurante cu specific national si local de categoria lux sau I ;-braserii si berarii de categoria lux, I sau II ;-gradini de vara de categoria I sau II ;-baruri de noapte de categoria lux ;-baruri.Cea mai mare parte din produsele cu care se aprovizioneaza unitatile de

alimentatie publica (bauturi alcoolice si nealcolice, carne si preparate din carne, produse lactate, zahar cafea si tigari etc.),

avand in vedere si sursa de aprovizionare, se deconteaza furnizorilor la preturi cu ridicata negociate cu acestia. Pretul de facturare va cuprinde insa pretul cu ridicata negociat, plus TVA calculata la acest pret.

9.8. Preţurile serviciilor

În orice economie există o paletă foarte diversificată de servicii ale căror preţuri poartă denumiri specifice precum:

- tarife: la serviciile profesionale, de transport, turism, furnizare de energie electrică sau termică,etc.

- comisioane: la serviciile bancare, de intermediere financiară pe piaţa de capital, etc.

139

- prime: la serviciile de asigurare şi reasigurare, la unele servicii profesionale.

a) Tarifele

Natura economică a preţului şi a tarifului este aceeaşi, specificul tarifului rezultând din faptul că se referă la servicii prestate iar producţia şi consumul acestora au loc de cele mai multe ori concomitent. Serviciile nefăcând obiectul circulaţiei mărfurilor, în conţinutul tarifelor nu se includ cheltuieli de desfacere şi nici adaos comercial. Serviciile pot fi productive, neproductive sau mixte (de gospodărie comunală, apă, energie electrică etc.).Corespunzător acestora şi tarifele pot avea caracterul unor preţuri cu ridicata (pentru serviciile productive) sau caracterul unor preţuri cu amănuntul (pentru serviciile neproductive). Tarifele se pot grupa funcţie de particularităţile activităţii, ale consumului de muncă şi de natura serviciilor prestate. Spre exemplu:

1. Tarifele pentru servicii personale cuprind tarifele serviciilor personale de igiena corporală, de reparaţii, de usurare a muncilor gospodaresti, de croitorie, de comenzi on-line pentru diverse produse, etc.

2. Tarifele pentru servicii cu caracter de masă:- tarifele pentru transportul de marfuri şi călători cu milloace

de transport terestru, aerian, maritim sau fluvial- tarifele serviciilor de gospodarie comunală şi locativă,

respectiv pentru energia electrică şi termică- tarifele pentru alte servicii cu caracter de masă: poştă,

telecomunicaţii 3. Tarifele pentru servicii cu caracter de creaţie-inovaţie: tarifele

serviciilor de cercetare, proiectare, programare, informatică, management, modelare, marketing, implementarea de noi tehnologii, elaborarea şi comercializarea de brevete de invenţii, inovatii şi mărci, perfecţionarea pregătirii cadrelor sau lucrătorilor,etc.

4. Tarifele din turism şi alimentaţia publică: pentru cazare, închirieri de echipament de sport şi distracţie, închirieri de maşini şi facilităţi, tarife pentru transport sau alte servicii (room-service, comisioane, curierat etc.)

5. Tarifele pentru servicii în activitatea din agricultură: pentru lucrări agricole mecanizate, pentru transportul recoltelor şi produselor agro-alimentare, pentru servicii de decontaminare a solului, de izolare a focarelor de infecţii şi boli ale animalelor sau culturilor, etc.

b) Comisioanele

140

Comisioanele sunt preţuri în special ale serviciilor financiar-bancare, de intermediere şi reprezentare şi care se detaliază pe categorii de instituţii şi pe tipuri de servicii oferite clientelei. Spe exemplu băncile comerciale practică niveluri diferenţiate de comisioane pentru deschidere de conturi, operaţiuni în cont, operaţiuni de schimb valutar, analiza dosarului de credit sau a proiectului de investiţii, oferta de carduri de debit sau credit,etc.Societăţile de servicii şi investiţii financiare, băncile de investiţii sau societăţile de brokeraj solicită comisioane fixe sau negociabile pentru intermedierea plasamentului sau investiţiei în titluri financiare, pentru iniţierea sau finalizarea operaţiunilor de bursă, pentru furnizarea de informaţii şi studii de piaţă, pentru gestionarea unor portofolii de titluri primare sau derivate, etc.

c) Primele

Primele sunt preţuri practicate la o serie de servicii specializate precum:- asigurările private (deci nu sociale) de bunuri, persoane şi

răspundere civilă- reasigurarea asiguratorilor la societăţi de reasigurare prin

cedarea unei părţi a riscurilor subscrise şi a primelor încasate- rezervarea drepturilor conferite de contractele opţionale

simple sau compuse tranzacţionate pe pieţele bursiere sau extrabursiere.

ÎNTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE

1. Cum se formează preţurile producătorilor pentru oferta internă ? 4. Cum se formează preţurile comercianţilor pentru oferta internă ?5. Cum se formează preţurile de import ?6. Cum se formeaza preţurile de export ?7. Cum se formeaza preţurile pe piaţa bursiera ?8. Cum se formeaza preţurile din domeniul constructiilor ?9. Sub ce forme intalnim preţurile serviciilor ?

APLICATII REZOLVATE:

1. Un produs parcurge toate verigile de la producţie la desfacerea cu amănuntul. Care este preţul cu amănuntul dacă preţul de vânzare al producătorului este 9500RON (preţ de factură), adaos comercial la societatea de en-gross este 25%, adaos comercial la societatea de en-detail este 35%? Care este TVA inclusă în preţul cu amănuntul?

141

Rezolvare:

PRf = PRneg + TVA · PRneg9500 = PRneg · 1,19

PRneg = 7893,19 RON

PG = PR + ADGPG = 7893,19 + 25% · 7893,19 = 9866,49 RONPGf = PG + TVAPGf = 9866,49 + 9866,49 · 19% = 11741,12 RON

PA = PG + ADAPA =9866,49 + 35% ·9866,49 = 13319,76 RONPAf = PA + TVAPAf = 13319,76 · 1,19 = 15850,51 RON

TVA = · 15850,51 = 2350,75 RON

2. Preţul cu ridicata negociat al unui produs destinat consumului populaţiei este de 4500 Ron /buc.. Acesta se vinde unui comerciant en-gross ce îşi formează preţul incluzând un adaos comercial de 20% la preţul de aprovizionare. Detailistul acceptă acest nivel de preţ şi afişează preţul cu amănuntul stabilit pe seama unei marje de adaos comercial de 25% la preţul de aprovizionare. Să se calculeze preţurile la care se negociază tranzacţiile între agenţii comerciali, preţurile înscrise pe facturi incluzând TVA, nivelul preţului plătit de consumatorul final,TVA încasată la bugetul de stat de la fiecare plătitor de TVA şi TVA cuprinsă în preţul de achiziţie.

Rezolvare:PRf = PRneg + TVA · PRnegPRf = 4500 + 19% ·4500 = 4500 + 855 = 5355 RONTVA = 855 Ron

PG = PRneg + ADGPG = 4500 + 20% · 4500 = 5400 RONPGf = PG + TVA · PGPGf = 5400 + 19% ·5400 = 5400 + 1026 = 6426 RONTVA = 1026 RON

TVA colectată = 1026 – 855 = 171 RON

PA = PG + ADAPA = 5400 + 25 % ·5400 = 6750 RON

142

PAf = PA + TVA · PAPAf = 6750 + 19% v 6750 = 6750 + 1282,5 = 8032,5 RON

TVA = 1282,5 RON

TVA colectată = 1282,5 – 1026 = 256,5 RON

TVA cupr. în PAf = · 8032,5 = 1282,5 RON

3. Un produs parcurge în circuitul său de la materia primă la consumatorul final 5 stadii. În tabelul de mai jos se prezintă datele necesare pentru stabilirea preţurilor negociate şi a celor facturate:

- RON -Stadiul Preţ de

cumpărare facturat

Din care TVA

PC fără TVA

Valoarea adăugată

PV negociat

TVA colectată

TVA datorată

Preţ de vânzare facturat

I 251 100II 150III 120IV 80

Se cere completarea tabelului determinând următorii indicatori:a) preţurile de vânzare negociate;b) preţurile de vânzare facturate;c) TVA pe stadii şi TVA datorată bugetului de stat.

Rezolvare :TVA colectată = 40 + 19,09 + 28,50 + 22,80 + 15,20 = 125,59 RONTotal valoare adăugată = 211 + 100 + 150 + 120 +80 = 661 RONTotal TVA: 661 · 19% = 125,59Numărul de etape parcurse: 5Număr de plătitori de TVA: 5 (0, I, II, III, IV)Stadiul I: PV negociat = PC fără TVA + VATVA din preţul de cumpărare = 251 · 19/119 = 40 RONPC fără TVA = 251- 40 = 211 RONPV negociat = 211 + 100 = 311 RONTVA colectată = 311 · 19% = 59,09 RONPV facturat = 311 + 59,09 = 370,09 RONTVA datorată la buget = 59,09 – 40 = 19,09 RON

143

Stadiul al II-lea: TVA din preţul de cumpărare = 370,09 · 19/119 = 59,09 RONPC fără TVA = 37,09 – 59,09 = 311 RONPV negociat = 311 + 150 = 461 RONTVA colectată = 461 · 19% = 87,59 RONPV facturat = 461 + 87,59 = 548,59 RONTVA datorată la buget = 87,59 – 59,09 = 28,50 RONStadiul al III-lea: TVA din preţul de cumpărare = 548,59 · 19/119 = 87,59 RONPC fără TVA = 548,59 – 87,59 = 461 RONPV negociat = 461 + 120 = 581 RONTVA colectată = 581 · 19% = 110,39 RONPV facturat = 581 + 110,39 = 691,39 RONTVA datorată la buget = 110,39 – 87,59 = RONStadiul al IV-lea: TVA din preţul de cumpărare = 691,39 · 19/119 = 110,39 RONPC fără TVA = 691,39 – 110,39 = 581 RONPV negociat = 581 + 80 = 661 RONTVA colectată = 661 · 19% = 125,59 RONPV facturat = 661 + 125,59 = 786,59 RONTVA datorată la buget = 125,59 – 110,39 = 15,20 RONTabelul iniţial se completează cu valorile rezultate din calcule:

Stadiul Preţ de cumpărare facturat

Din care TVA

PC fără TVA

Valoarea adăugată

PV negociat

TVA colectată

TVA datorată

Preţ de vânzare facturat

I 251 40 211 100 311 59,09 19,09 370,09II 370,09 59,09 311 150 461 87,59 28,50 548,59III 548,59 87,59 461 120 581 110,39 22,80 691,39IV 691,39 110,39 581 80 661 125,59 15,20 786,59

Determinarea TVA este mai facilă dacă se aplică procedeul sutei majorate:

Dacă vom considera, de exemplu, stadiul al III-lea TVA se calculează astfel:TVA aferentă preţului de vânzare:

RON

TVA aferentă preţului de cumpărare:

RON

TVA datorată la buget = 110,39 – 87,59 = 22,80 RON

4. Un importator din România întocmeşte declaraţia vamală din care rezultă că valoarea în vamă a produsului importat este de 0,5 $/buc.

144

Regimul fiscal la frontieră cuprinde:- Taxa vamală = 20%- Accize = 185%- TVA- Marja importatorului care este de 10% la valoarea în vamă.

Importatorul vinde cantitatea importată – 1 000 de bucăţi – la doi angrosişti. Unul dintre ei (A) a declarat adaosul comercial de 5 % la preţul de aprovizionare, iar celălalt (B) a declarat adaosul comercial de 7% la acelaşi preţ.

Engrosistul A are un magazin propriu de desfacere, iar preţul afişat se stabileşte cu o marjă de adaos de 3% la preţul de gros.

Engrosistul B vinde produsul la un detailist (C). Pentru a – şi vinde marfa, va stabili un preţ şi o marja de adaos astfel ca nivelul preţului cu amănuntul să fie acelaşi cu cel al angrosistului A, prin magazinul său propriu. Care este acest nivel de preţ? Care este marja de adaos a detailistului C?

Rezolvare:Importatorul

Preţul de import: valoarea în vamă = 0,5 $/buc x 1 000 buc = 500 $TV = 20% x 500 $ =100 $Acciza = 600 x 185/100 = 1 110 $Preţul de import fără TVA = 500 + 100 + 1 110 = 1 710 $Preţul de import cu TVA = 1 710 + 1 710 x 19% = 1 710 + 324,9 = 2 034,9 $Marja importatorului = 10% x 500$ = 50 $Preţul importatorului = 2 034,9 + 50 + 50 x 19% = 2 034,9 + 50 + 9,5 = 2 094,4 $Sau pe elemente = 1 710 + 50 + 1 760 x 19% = 2 094,4 $Deci preţul importatorului fără TVA = 1 710 + 50 = 1 760 $Preţul importatorului cu TVA = 2 094,4 $

Engrosistul APreţ de gros- fără TVA = 1 760 + 1 760 x 5% = 1 760 + 88 = 1 848 $- cu TVA = 1 848 + 1 848 x 19% = 1 848 + 351,12 = 2 199,12 $Preţul de detaliu- fără TVA = 1 848 + 1 848 x 3% = 1 848 + 55,44 = 1 903,44 $- cu TVA = 1 903,44 + 1 903,44 x 19% = 1 903,44 + 361,65 = 2 265,09$

Deci PA = 2 265,09 $

Engrosistul BPreţ de gros- fără TVA = 1 760 +1 760 x 7% = 1 760 + 123,2 = 1 883,2 $- cu TVA = 1 883,2 + 1 883,2 x 19% = 1 883,2 + 357,8 = 2 241 $ Marja detailistului C = 1 903,44 - 1 883,20 = 20,24 $Preţul detailistului C

145

- fără TVA = 1 903,44 $- cu TVA = 1 903,44 + 1 903,44 x 19% = 2 265,09 $

APLICATII DE REZOLVAT:

1.Un produs este aprovizionat de către o societate comercială cu ridicata direct de la producător. Care va fi preţul plătit de către beneficiarii societăţii respective dacă preţul de vânzare al producătorului este 1200 RON (preţ de factură), iar adaosul de gros este de 8%? Care este cuantumul TVA datorată la bugetul statului de unitatea comercială cu ridicata?

2. Un produs parcurge toate verigile de la producţie la desfacerea cu amănuntul. Care este preţul cu amănuntul dacă preţul de vânzare al producătorului este 9500 (preţ de factură), adaos comercial la societatea de en-gross este 25%, adaos comercial la societatea de en-detail este 35%? Care este TVA inclusă în preţul cu amănuntul?

3. Preţul cu ridicata negociat de angrosist cu producătorul este de 100 lei. Cotele de adaos comercial sunt de 10% la angrosist şi 20% la detailist, iar TVA este de 19%. Să se stabilească:

a) preţurile negociate între agenţii economici;b) preţurile facturate;c) preţul cu amănuntul;d) TVA încasat de stat de la fiecare plătitor;e) de verificat TVA din preţul cu amănuntul.

4. Un produs parcurge în circuitul său de la materia primă la consumatorul final 5 stadii. În tabelul de mai jos se prezintă datele necesare pentru stabilirea preţurilor negociate şi a celor facturate:

- RON -Stadiul Preţ de

cumpărare facturat

Din care TVA

PC fără TVA

Valoarea adăugată

PV negociat

TVA colectată

TVA datorată

Preţ de vânzare facturat

I 650 150II 180III 100IV 50

Se cere completarea tabelului determinând următorii indicatori:d) preţurile de vânzare negociate;e) preţurile de vânzare facturate;f) TVA pe stadii şi TVA datorată bugetului de stat.

Un importator din România întocmeşte declaraţia vamală din care rezultă că valoarea în vamă a produsului importat este de 0,8 $/buc.

146

Regimul fiscal la frontieră cuprinde:- Taxa vamală = 10%- Accize = 200%- TVA- Marja importatorului care este de 10% la valoarea în vamă.

5. Importatorul vinde cantitatea importată – 1 000 de bucăţi – la doi angrosişti. Unul dintre ei (A) a declarat adaosul comercial de 3 % la preţul de aprovizionare, iar celălalt (B) a declarat adaosul comercial de 5% la acelaşi preţ.

Engrosistul A are un magazin propriu de desfacere, iar preţul afişat se stabileşte cu o marjă de adaos de 2% la preţul de gros.

Engrosistul B vinde produsul la un detailist (C). Pentru a – şi vinde marfa, va stabili un preţ şi o marja de adaos astfel ca nivelul preţului cu amănuntul să fie acelaşi cu cel al angrosistului A, prin magazinul său propriu. Care este acest nivel de preţ? Care este marja de adaos a detailistului C?6. Pentru un produs din import:

- preţul extern este de 19 euro/buc.- cheltuielile de transport extern revin la 0,50 euro/buc.- cheltuielile de asigurare pe parcurs extern revin la 0,25 euro/buc.- cheltuielile de încărcare-descărcare revin la 0,25 euro/buc.Regimul fiscal este compus din: taxa vamală de 20%, comision vamal de 0,5%, accize de 50%, TVA de 19%. Cursul de schimb aplicabil este de 1 euro = 3,5 lei.Importatorul, care are o marjă proprie de 30%, vinde produsul la doi angrosişti:- angrosistul G1 care practică un adaos comercial de 10%, dar vinde produsul

prin propriul magazin cu un adaos de 30%;- angrosistul G2 care practică un adaos comercial de 15%, dar vinde produsul

unui detailist care practică un adaos comercial de 20%.Să se calculeze următoarele:

a) preţurile negociate între agenţii economici; b) preţurile facturate; c) preţul cu amanuntul şi TVA cuprins în acest preţ;

d)TVA încasat de stat de la fiecare plătitor;7. Să se stabilească preţul de vânzare pe piaţa internă al unui bun de consum din import, importat de agentul economic A şi revândut detailistului B, pentru desfacerea către populaţie.

În documentele vamale sunt înregistrate următoarele date privind preţul şi alte cheltuieli pe parcurs extern, condiţiile de livrare fiind în clauza CIF:- preţul extern/buc. = 50 $- cheltuieli de transport facturate = 1 $/buc.- cheltuieli de asigurare = 0,75 $/buc.- cheltuieli de încărcare – descărcare = 0,25 $/buc.Comisionul vamal este de 1% la valoarea în vamă.

Taxa vamală conform Regulamentului Vamal al României este de 20% la valoarea în vamă.

147

Produsul nu figurează pe lista accizelor.În vederea revânzării către detailist, importatorul aplică o marjă

procentuală la valoarea în vamă de 10%. Cursul de schimb valutar 1$ = 3 lei.Detailistul stabileşte preţul cu amănuntul de 300 lei.Se cere:

a) Preţurile de import, respectiv ale importatorului.b) Adaosul comercial al detailistului şi proporţia acestuia la preţul importatorului.c) Total încasat la bugetul statului şi pe etape ale plăţi:

- în vamă;- la revânzarea către detailist;- la desfacerea către populaţie.

Dacă cheltuielile de circulaţie reprezintă 70% din adaosul comercial, care este profitul şi rata rentabilităţii?

Capitolul 10 FUNDAMENTAREA ŞI ACTUALIZAREA PREŢURILOR DE OFERTĂ

Fundamentarea şi actualizarea preţurilor de ofertă se poate realiza pe două căi:

- pe baza costurilor de producţie- pe baza valorii de întrebuinţare

10.1 Fundamentarea şi actualizarea preţurilor de ofertă pe baza costurilor de producţie

Obiectivul fundamentării preţurilor este obţinerea unui cost cât mai scăăzut al produsului nou sau refundamentarea preţului în vederea negocierii şi ofertei.

Pentru fiecare perioadă de contractare a unui produs sau ori de câte ori apar modificări substanţiale în elementele determinante ale costului, se refundamentează preţul de ofertă prin luarea în considerare a influenţelor provocate de către factorii specifici costului în interiorul preţului

Actualizarea costului de productie se face pe baza articolelor de cheltuieli din structura costului total pe unitatea de produs, pe baza relaţiei:

Ct=(Mb-Mr)+(Sb+CAS+AS)+CIFU+CCS+SDV+AC+CGI unde:

148

Ct - costul total pe unitatea de produs;Mb - materiile prime şi materialele directe (din ţarâ, din import);Mr - materialele recuperabile obţinute în procesul de fabricaţie a produsului;Sb - salarii directe brute;CAS - contribuţii la asigurările sociale;AS - cotizaţii la ajutorul de şomaj;CIFU - cheltuielile de întreţinere şi funcţionare a utilajelor;CCS - cheltuielile comune ale secţiei;SDV - valoarea cheltuielilor privind scule, dispozitive şi verificatoare;AC - alte cheltuieli; AGI - cheltuieli generale ale intreprinderii.

Actualizarea poate avea în vedere influenţa următorilor factori:

1. Modificarea preţurilor materiilor prime, materialelor, energiei şi combustibililor:Mpia=Mpio x Ipi a/o unde:

149

i = tipul de reper de materie primă, material, subansamblu, combustibil sauenergie;Mpia = valoarea materiilor prime, pe tip de repere „i", actualizată în funcţie de modificarea preţurilor;

Mpio = valoarea materiilor prime, pe tip de repere „i", din documentaţiaanterioară a preţului;Ipi a/o = indicele de modificare a preţului materiei prime , în perioada în care

se efectuează actualizarea faţă de perioada în care s-a efectuat ultimacalculaţie.

2. Modificarea indicilor de utilizare a materiilor prime (Ua) faţă de indicii an-teriori(Uo):

M’pia = Mpia x (Uio/Uia) unde:M’pia = valoarea materiilor prime, actualizată, influenţată de indicele

de utilizare actualizatUia, Uio = indicii de utilizare a materiei prime „i” înainte de actualizare (o) şi în momentul actualizării (a)

3. Modificarea proporţiei recuperării materialelor:

Mria = Mpia x cota actualizată

4. Modificarea salariilor brute directe:Sba = Sbo+AdSb CSAa = Sba x cota CASa ASa = Sba x cota ASa

în care:Sba = salariile brute directe actualizate pe produs;Sbo = salariile brute directe înainte de actualizare;AdSb = adaosuri la salariile brute (majorări, renegocieri, sporuri);CASa = contribuţiile la asigurările sociale actualizate;ASa = ajutorul de şomaj actualizat.

5. Modificarea productivităţii muncii:

S’ba = Sba x (100I±Iw)/100 unde:

S'ba = salariile brute actualizate, corectate cu influenţa productivităţii muncii;±Iw = abaterea indicelui productivităţii muncii de la 100%

6. Modificarea cotelor de cheltuieli indirecte (CIFU, CCS, CG):

Cota de cheltuieli indirecte =Cheltuieli indirecte totale actualizate x100Baza de repartizare totală actualizată

Determinarea profitului

2. În etapa de fundamentare a preţului de ofertă:

0 = CA x R0/100 unde:

CA – costul antecalculat pe produsR0 – rata rentabilităţii

3. În etapa de stabilire a preţului pieţei (în urma negocierii):

1 = PP1 – CA unde: PP1 – preţul de vânzare negociat de producătorCA - costul antecalculat pe produs

4. În etapa vânzării produselor:

2= PP1 – CP unde:

PP1 – preţul de vânzare negociat de producătorCP - costul postcalculat pe produs

Actualizarea preţului de ofertăPPa = Cta + a pentru producătorPRa = PPa + TVA pentru angrosist la facturare.

10.2 Fundamentarea şi actualizarea preţurilor de ofertă pe baza valorii de întrebuinţare

În fundamentarea preţurilor se pot folosi şi unele tehnici ale analizei valorii. Analiza valorii îşi propune să cuprindă toate fazele prin care trece un produs, începând cu cercetarea şi proiectarea lui şi până la desfacere, urmărind maximizarea raportului dintre

152

valoarea de întrebuinţare şi costurile de producţie, astfel încât ridicarea calităţii produselor să nu fie însoţită de majorarea preţurilor. Se pot implementa în fundamentarea preţurilor:

a) tehnici de determinare a coeficienţilor de importanţă a parametrilor valorii de întrebuinţare, utilizând matricele de interacţiune a parametrilor şi matricea costului funcţiilor. Se utilizează în special la corelarea preţurilor noilor produse în raport cu un produs etalon.

b) tehnici de optimizare a variantelor proiectate şi propuse pentru analiza tehnico-economică, utilizând matricea combinex. Se utilizează la fundamentarea preţurilor noilor produse proiectate în mai multe variante.

c) tehnici ale analizei valorii de intrebuinţare şi a costurilor acesteia în vederea minimizării costurilor şi eliminarea celor nejustificate, cu ajutorul matricei costurilor funcţiilor şi a diagramei de distribuţie ABC.

10.3. Fundamentarea tarifelor

Tarifele serviciilor prestate de către unităţi specializate se stabilesc pe baza următoarelor elemente:

- costurile, exclusiv valoarea materialelor şi pieselor de schimb;- profitul unităţii prestatoare;- TVA pentru serviciile destinate populaţiei.Materialele supuse prelucrării şi piesele de schimb ce se montează, se decontează separat, la preţuri cu ridicata, pentru serviciile prestate agenţilor economici, respectiv la preţuri cu amănuntul, pentru serviciile prestate populaţiei.Formarea tarifelor este influenţată, ca ăi formarea preţurilor, de raportul cerere-oferta şi de concurenţă.Diferenţierea tarifelor pentru acelaşi serviciu, servicii similare sau complementare se bazează pe:- corelarea serviciilor asemănătoare şi complementare- reflectarea nivelului de calitate, complexitate, urgenţă, deplasare la domiciliul

clientului- corelarea tarifelor noi cu cele existente.

ÎNTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE

153

1.Pe ce căi se poate realiza fundamentarea şi actualizarea preţurilor de ofertă ?2.Cum se fundamentează şi actualizează preţurile de ofertă pe baza costurilor de producţie?3.Cum se fundamentează şi actualizează preţurile de ofertă pe baza valorii de întrebuinţare?4. Cum se fundamentează tarifele?

APLICAŢII REZOLVATE:

1.Un producător doreşte fundamentarea preţului unui produs în conformitate cu mutaţiile din interiorul şi exteriorul întreprinderii sale. În acest scop, economiştii din întreprindere au la dispoziţie următoarele informaţii

Nr.crt. Articole de circulaţie Mărimi înainte de actualizare Costuri actualizare % Suma(mii lei) % Suma(mii lei)

1. Mat.prime şi mate.directe 1500 24872. Deseuri recup. (se scad) 0,85 -12 0,90 -233. Salarii directe 300 336 4. Contributii pt.asig.soc. 24 72 30 101 5. Contributii la fd.de somaj 4 12 5 176. Chelt.cu intre.funt.utilaj 60 230 58 2637. Chelt.comune sec.de fabr. 105 403 101 4588. Chelt.cu modele si SDV-uri 70 56 Cost de sectie 2575 36959. Chelt.generale ale intrepr. 12 309 10 369 Cost total (complet) 2884 406410. Profit (Pr) 20 578 20 81311. Pret de productie (Pp) 3462 487712. T.V.A 5 182 18 926,6313. Pret de livrare (cu ridicata 3644 5803,63 Inclusiv T.V.A..)

Principalii factori care au determinat modificări ale costurilor şi preţurilor sunt următorii:

154

1) Creşterea preţurilor materiilor prime şi materiale directe cu un coeficient mediu de 1,733 ori.

2) Creşterea indicelui de utilizare ( de scoatere) a materiei prime de la 0,88 la 0,92%.

3) Creşterea coeficientului de recuperare a materialelor refolosibile, de la 0,85% la 0,90%.

4) Creşterea productivităţii muncii cu 5%.5) Indexarea salariilor cu un procent de 12%, ca măsură de protecţie

socială împotriva inflaţiei.6) Majorarea cotei de contribuţii pentru asigurări sociale, de la 24% la

30%.7) Creşterea procentului de contribuţie la fondul de şomaj, de la 4% la

5%.8) Reducerea cotei de repartizare a cheltuielilor cu întreţinerea şi

funcţionarea utilajelor, de la 60% la 58%.9) Reducerea cotei de repartizare pe produs a cheltuielilor comune ale

secţiilor, de la 105% la 101%. 10) Reducerea cheltuielilor cu S.V.D.-urile cu 20% ca urmare a măsurilor

luate pentru o mai bună folosire a acestora.11) Reducerea cotei de repartizare a cheltuielilor generale ale

întreprinderii de la 12% la 10%.12) Înlocuirea I.C.M. (5%) cu T.V.A. (18%)13)

Rezolvare: În funcţie de aceste modificări intervenite, articolele vor fi redimensionate

astfel:

1. Materiile prime şi materialele directe vor suferi două influenţe: - una din majorarea preţurilor de 1,733 ori, ceea ce va determina creşterea

cheltuielilor la: 1500·1,733=2.600 mii lei

- alta din creşterea indicelui de utilizare a materiei prime de la 0,88% la 0,92%, care va face să se reducă proporţional consumul specific şi, drept urmare, scade nivelul cheltuielilor cu materiile prime şi materiale directe la:

(0,88/0,92) ·2.600=2.487 mii lei

2. Deşeurile recuperabile, cresc datorită creşterii procentului de recuperare de la 0,80% la 0,90%. Deci mărimea lor va fi 2.487 mii · 0,90%=23 mii lei.

155

3. Salariile directe vor fi influenţate, atât de creşterea productivităţii muncii, cât şi de indexare.

Creşterea productivităţii muncii (cu 5%) ar avea drept efect reducerea, într-o anumită măsură a salariilor pe unitate de produs. Dar, având în vedere fenomenul inflaţionist actual, în general, nu se pot reduce salariile pe unitate de produs. El ar trebui să crească însă cel mai mult proporţional cu creşterea productivităţii muncii, pentru a nu anula criteriul de eficienţă economică a activităţii.

Deci, dacă salariile au fost indexate cu 12% influenţa va fi: 300·12%=36 mii lei. Din această creştere se justifică, din punct de vedere economic, doar suma de 15 mii lei (adică 300·5%, procentul de creştere al productivităţii muncii), cealaltă parte (21 mii lei=300·7%) având influenţă negativă asupra costurilor produsului şi asupra preţurilor.

În aceste condiţii de indexare salariile directe actualizate sunt: 300+36=336 mii lei.

4. Contribuţia pentru asigurări sociale creşte, atât ca urmare a majorării cotei de la 24% la 30%, cât şi prin creşterea bazei de calcul (salariile). Ea va fi de: 336·30%=101 mii lei.

5. Contribuţia la fondul pentru ajutorul de şomaj, va creşte şi ea datorită creşterii procentului de la 4% la 5% şi datorită creşterii bazei de calcul şi va fi de: 336·5%=17 mii lei.

6. Cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor vor fi influenţate, în sensuri diferite, de reducerea procentului de repartizare de la 60% la 58% şi de creşterea bazei de repartizare (cheltuielile privind salariile, inclusiv contribuţiile). Deci suma se va calcula astfel:

(336+101+17) · 58%=454 * 58%=263 mii lei.

7. Cheltuielile comune ale secţiilor sunt influenţate şi ele de modificarea cotei de repartizare,

de la 105% la 101 % şi a bazei de calcul. Suma va fi de: (336+101+17) · 101%=454 * 101%=458 mii lei

8. Cheltuielile cu S.V.D.-urile, reduse cu 20% vor fi:70 – (70 ·20%)=70-14=56 mii lei.Având în vedere aceste modificări, costul de secţie actulizat va fi de 3695 mii

lei.

156

9. Cheltuielile generale ale întreprinderii actualizate vor fi rezultatul modificării cotei de repartizare, de la 12% la 10% şi a bazei de calcul (costul de secţie). Suma va fi de:

3695 · 10%=369 mii lei.Costul complet actualizat va fi: 3695+369=4064 mii lei.

10. Profitul.În condiţiile preţului de producţie iniţial, de 3462 mii lei, care asigura o

rentabilitate de 20%(profit de 578 mii lei), produsul s-ar realiza datorită modificării factorilor de mai sus, cu o pierdere de 602 mii lei (3462-4064). Dar, în realitate, în general, nu s-a ajuns ca produsele să se realizeze cu pierderi pentru că, pe fondul lipsei de concurenţă dintre producători, aceştia au majorat preţurile în mod corespunzător cu excepţia preţurilor care au fost limitate de către stat.

Dacă se urmăreşte realizarea ratei de rentabilitate iniţială, adică de 20% profitul va fi: 4064 · 20%=813 mii lei.

11. Preţul de producţie în condiţiile noilor mărimi ale costurilor şi profitului ar trebui să fie de: 4064+813=4877 mii lei. Pentru a fi operant acest preţ, trebuie să facă obiectul negocierii, deci să fie acceptat de către beneficiari.

12. Taxa pe valoarea adăugată, (în procent de 19% din preţul cu ridicata, de livrare, adică 5% · 3644=182 mii lei) este de 4877 ·19%=926,63 mii lei.

13. Preţul cu ridicata inclusiv TVA, ce se achită de către beneficiari, ar trebui sf fie de: 4877+926,63=5803,63 mii lei.

Rezultatele din calculele de mai sus sunt trecute în ultima coloană din tabelul nr.14 pentru a putea fi comparate uşor cu cele iniţiale.

APLICAŢII DE REZOLVAT:

1. Un producător doreşte fundamentarea preţului unui produs în conformitate cu mutaţiile din interiorul şi exteriorul întreprinderii sale. În acest scop, economiştii din întreprindere au la dispoziţie următoarele informaţii:

- antecalculaţia de fundamentare a ultimului preţ de ofertă:

157

Nr. crt.

Articole de calculaţie Valori(Ct0)

% lei1. Materii prime şi materiale directe — 20.0002. Materiale recuperabile (se scad) 0,7 1403. Salarii brute directe 5.8504. CAS 15 877,5

5. CIFU 57 3.834,66. CCS 110 7.4007. Cost secţie 37.8228. CG 12,5 4.727,79. Total cost complet 42.549,8

Se înregistrează următoarele modificări legate de variaţia producţiei şi a pieţei:1. preţurile materiilor prime cresc, indicele preţului fiind Ip = 300%.;2. indicele de utilizare a materiilor prime creşte de la 0,89 la 0,94;3. proporţia materialelor recuperabile creşte la 0,8%;4. ca urmare a renegocierii contractului de muncă salariile cresc cu 15%;5. indicele productivităţii muncii scade cu 40%;6. proporţia CAS plus contribuţia la ajutorul de şomaj este stabilită la 20%;7. CCS scade la 98%. Se cere:

a) actualizarea costului;b) preţul de ofertă al produsului ştiind că în perioada de bază rentabilitatea a fost 10%

şi se doreşte menţinerea aceleiaşi mase a profitului pe produs.

2. Antecalculatia de preţ pentru un produs este următoarea:

Nr. crfc

Articole de calculaţie Valori(Cto)% lei

1. Materii prime şi materiale directe - 100.000

2. Materiale recuperabile (se scad) 0,7 7003. Salarii brute directe — 33.0004. CAS 15 4.9505. CIFU 56 21.252

6. CCS 110 41.745

158

7. Cost secţie 200.247

8. CG 13 26.0329. Total cost complet 226.279

Elementele care impun actualizarea costului sunt următoarele:- indicele de utilizare a materiilor prime scade de la 0,88 la 0,86;- coeficientul de recuperare a materiilor prime refolosibile scade de la 0,92 la 0,90;- productivitatea muncii scade cu 8%;- CAS se modifică de la 15% la 17%;- cota de repartiţie a CIFU s-a redus la 55%;- cota de CG creşte la 14%;- pe baza acestor elemente să se calculeze costul actualizat, profitul din preţul de ofertă,

precum şi noul preţ de ofertă, ştiind că se doreşte menţinerea acestei rate de rentabilitate pe produs.

159

Capitolul 11. METODE DE CORELARE A PREŢURILOR

Prin corelare se stabilesc preţuri în apropierea preţurilor existente, al căror nivel şi structură au fost confirmate de piaţă. Prin corelare se urmăreşte:

- încadrarea preţurilor produselor noi în scara preţurilor produselor similare existente,

- respectarea corelaţiilor necesare din interiorul preţurilor şi dintre preţurile produselor, astfel încât acestea să exprime cât mai fidel raporturile dintre valorile de întrebuinţare ale produselor şi dintre costurile de producţie.Corelarea presupune efectuarea de comparaţii:

- pentru valoarea de întrebuinţare, prin parametrii tehnici-funcţionali şi constructivi, - pentru elementele structurale ale preţului noului produs, separat pentru costuri şi

respectiv pentru venitul net.

11.1. Alegerea produsului etalonAlegerea unui produs etalon de comparaţie este esenţiala pentru o corectă corelare între preţuri. Produsele etalon sunt produse similare existente în producţia indigenă sau provenite din import. Caracteristicile produsului etalon trebuie să fie următoarele:

1. Pentru produsul etalon din producţie internă:a) să facă parte din aceeaşi grupă de produse, adică să aibă aceiaşi parametri cuantificabili, aceeaşi valoare de întrebuinţare, să fie cel mai apropiat de noul produs din punct de vedere al parametrilor tehnico-funcţionali şi de calitate;b) să fie solicitat pe piaţă;c) caracterul producţiei produsului etalon să corespundă cu caracterul producţiei noului produs (serie mare, serie mică, unicat);d) să fie de fabricaţie curentă, e) să aibă o pondere apreciabilă în producţia întreprinderii f) rentabilitatea să fie cea mai apropiată de media grupei.Dacă produsul etalon este de fabricaţie mai veche, costul de producţie se aduce în condiţiile comparabile cu ale anului în care se va fabrica noul produs.

2. Pentru produsul etalon provenit din import:a) preţul extern al produsului etalon trebuie să fie al unei tranzacţii recente;

160

b) dacă preţul extern este mai vechi, el se actualizează cu ajutorul indicilor de escaladare (sau de regresie) a preţurilor, în concordanţă cu tendinţa reală a evolutiei preţurilor pe piaţa externă.

11.2. Metode de corelare a preţurilor

1. Corelarea prin compararea parametrilor valorii de întrebuinţare a produselor.2. Corelarea prin compararea costurilor sau metoda calculaţiilor.3. Corelarea preţurilor în cadrul grupelor omogene de produse prin barem, coeficient de calcul sau integrare în seria de preţuri existentă.4. Corelarea prin agregarea preţurilor subansamblelor, pieselor, reperelor fizice.

11.2.1. Corelarea preţurilor prin compararea parametrilor valorii de întrebuinţare

Această corelare se realizează prin compararea parametrilor tehnici-constructivi şi funcţionali şi se foloseşte pentru produsele a căror valoare de întrebuinţare este determinată de aceleaşi caracteristici tehnico-constructive.Utilizarea metodei de corelare presupune:

2. alegerea unui număr minim de parametri care se compară pentru fiecare produs, 3. implementarea unor procedee de reducere a parametrilor la o expresie unică

denumita coeficient mediu de corelare notat Kc (metoda coeficienţilor de importanţă, metoda punctajului, metoda cheilor de echivalenţă, etc)

4. calculul preţului noului produs pe baza relatiei:Pn = Pe x Kc unde:

Kc - coeficientul mediu de corelarePn = preţul noului produs;Pe = preţul produsului etalon.

Pentru calculul coeficientului mediu de corelare se pot folosi mai multe metode:a) prin raportul între parametrul variabil al produsului nou şi cel al produsului etalon,

atunci când ceilalţi parametri rămân neschimbaţi:Kc = An / Ae unde: An – parametrul A al noului produsAe - parametrul A al produsului etalon

161

b) prin produsul modificărilor relative ale parametrilor (poate exagera noul preţ):Kc = An/Ae x Bn/Be x........x Mn/Me

c) prin media aritmetică a modificărilor relative ale parametrilor (mai bună decât precedenta):

Kc = 1/m ( An/Ae + Bn/Be +..........+ Mn/Me )

d) prin ponderarea modificărilor relative ale parametrilor (mai apropiata de realitate):Kc = An/Ae x gsA + Bn/Be x gsB +..........+ Mn/Me x gsM = KA + KB +.....+ KM

unde:- gsA este ponderea parametrului A în totalul parametrilor (ca importanţă)- KA este coeficientul de importanţă al parametrului A al valorii de intrebuinţare

Utilizând metoda coeficienţilor de importanţă, preţul noului produs va fi:Pn = Pe x Ki unde Ki sunt coeficienţii de importanţă

Preţul rezultat din calcul este de fapt preţul maxim al noului produs deoarece preţul, crescând proporţional cu creşterea valorii de întrebuinţare a produsului, nu asigură creşterea eficienţei economice la beneficiari prin folosirea produsului nou, ci le asigură la efect util egal cheltuieli egale cu cele determinate de folosirea produsului vechi sau etalon. În acest fel, tehnica nouă nu este mai economicoasă decât cea mai veche, nu asigură o ieftinire relativă a produselor, iar beneficiarii nu sunt cointeresaţi de înnoire.Metoda va cuprinde, deci, şi delimitarea sporului de efect util cuprins în preţul maxim (împărţirea lui între producător şi beneficiar). Se determină, astfel, preţul negociabil al noului produs.Pn negociabil = Pn - (Pn - Pe)(l - a) în care a este partea de efect util ce revine beneficiarului.

Metoda punctajului se foloseşte la compararea produselor de calitate diferită când nu există posibilitatea aprecierii eficienţei economice comparative în consum, dar produsele au aceiaşi parametri tehnici de bază. Fiecare parametru va fi notat cu un număr de puncte, iar preţul produsului nou va fi:Pn = Pe x Număr de puncte n / Număr de puncte e

162

11.2.2. Corelarea preţurilor prin compararea costurilorsau metoda calculaţiei.

Este o metodă ce permite comparaţiile şi analiza cheltuielilor de producţie pentru produsul nou cu cele ale produsului etalon actualizat pentru justificarea cheltuielilor de proiectare pentru noul produs în scopul alegerii variantei optime. Operaţiunile de corelare au un anumit specific prin această metodă în funcţie de modul de evidenţiere a costurilor (pe articole de calculaţie) şi în funcţie de conţinutul economic al acestora (clasificarea pe elemente primare a cheltuielilor. Astfel în situaţia evidenţierii pe articole de calculaţie corelarea presupune stabilirea cheltuielilor indirecte pentru produsul nou pe baza aceloraşi cote procentuale sau chei de repartiţie pentru produs a cheltuielilor indirecte folosite pentru produsul etalon. Celelalte elemente ale preţului produsului nou (profit, impozite, accize) se stabilesc tot pe baza cotelor procentual ale acestor elemente incluse în preţul produsului etalon. In cazul evidenţierii costurilor pe elemente primare, în general, corelarea se realizează pornind de la costurile totale actualizate pentru etalon şi evaluate direct pentru produsul nou utilizându-se procentul de profit, TVA, accize şi adaos comercial de la produsul etalon pentru fundamentarea aceloraşi elemente pentru produsul nou.

După determinarrea costurilor celor două produse acestea se compară între ele în scopul aprecierii încadrării noului produs în nivelul general al preţurilor produselor din grupa sau subgrupa din care face parte. Dacă cele două costuri sunt apropiate ca mărime putem spune că noul produs îşi va găsi un loc potrivitprintre produsele similare deja existente în circuitul economic. Dacă costul noului produs prezintă diferenţe semnificative (în plus) faţă de cel al produsului etalon cauzele acestor diferenţe ar putea fi :

1.Etalonul nu a fost ales în mod corespunzător, acesta nefiind elementul de comparare cel mai potrivit. In acest caz corelarea este nejutificată deoarece celelalte elemente din structura preţurilor fiind stabilite în mărime relativă în mod asemănător pentru cele două produse, dezechilibru dintre costuri se va repercuta şi asupra preţurilor. Presupunând că elementele de costuri au fost bine fundamentate în aceste cazuri se impune alegerea unui nou produs ca etalon de corelare.

2.Produsul nou a fost conceput în varianta cea mai economicoasă. Acest cost trebuie pus la îndoială, astfel dacă produsul etalon prin preţul practicat verificat de raportul cerere-ofertă asigură rentabilitatea înseamnă că nivelul costului său este recunoscut şi acceptat de piaţă. Dacă diferenţele dintre costuri nu sunt prea mari procesul de corelare poate continua. Dacă produsul etalon este unul de pe piaţa externă diferenţele mari dintre costuri pot fi justificate de tehnologia de fabricaţie şi nivelul productivităţi considerate mai mari.

163

După determinarea costurilor următoarea fază în derularea operaţiunilor de corelare o constituie stabilirea rentabilităţii produsului etalon. Profitul pentru produsul etalon se obţine prin deducerea din preţul producătorului produsuli etalon (Ppe) a costului total actualizat al acestui produs (Cpe), iar rata rentabilităţii se obţine prin raportarea profitului la costul total, aceasta din urmă urmând să fie transmisă unui produs :Prpe= Ppe - Cpe ,

iar rata rentabilităţii este :

Această rată de rentabilitate a etalonului se aplică costurilor antecalculate ale produsului nou, dând naştere profitului produsului nou, conform relaţiei : Prpn= Rrpe/100* Cpn , concomitent cu o analiză riguroasă a condiţiilor de realizare a produsului nou şi a ponderii lui în totalul producţiei.

Conform acestor relaţii preţul produsului nou este :

= coefficient multiplicator al costurilor

Dacă coeficientul de multiplicare este de 1,5 , adică rata rentabilităţii etalon este de 50% rezultă că Ppn = Cpn * 1,5.

In situaţia în care extimarea preţurilor producătorilor se face pe baza costurilor de prducţie individuale antecalculate (produsele pentrucare nu se găseşte un etalon de corelare) dimensionarea profitului ce urmează să fie cuprins în preţ se face în funcţie de rentabilitatea medie pe întreprindere.

La fundamentarea preţului de ofertă producătorul trebuie să ia în calcul şi nivelul cheltuielilor cu desfacerea (locul unde urmează să fie livrat produsul, modul de livrare). Productorul pentru a avea garania că la preţul format pe baza osturilor produsul său va rezista pe piaţă şi va realiza rentabilitatea la nivelul produsului etalon îşi va face un calcul de verificare pornind din sens invers, de la preţurile pieţei spre costuri (ex. pentru produsele cu concurenţă reală între producători).

Astfel preţul de piaţă al etalonului este influenţat cu un coeficient de ponderare (ce reflectă raporturile dintre valorile de întrebuinţare ale produselor noului etalon), iar apoi din preţ se vor scădea profitul, TVA, accize şi adaos î proporţia în care sunt cuprinse

164

în produsul etalon, obţinându-se costurile maxime la care se pot fabrica produsele noi. Acestea se compară cu costurile antecalculate, iar în situaţia unei diferenţe pozitive produsul nou va fi eficient pe piaţă.

11.2.3. Corelarea preţurilor în cadrul grupelor omogene de produse

a) în cadrul baremelorBaremele de preţ se prezintă sub forma unor tabele, în care preţul se află deja calculat în funcţie de variaţia parametrilor aleşi, procesul de stabilire a unui preţ la un produs nou constând în stabilirea grupei de variaţie a parametrilor, în care se încadrează şi aplicarea preţului corespunzător.Pentru a elabora un barem este necesară găsirea, în general a 2 parametri esenţiali, de care să se tină seama la construirea unei serii de preţuri, în care să se calculeze primul şi ultimul termen al seriei, rămânând de determinat raţia de creştere. La construirea unui barem de preţuri se ţine seama de faptul că unul din parametri de bază este fix, iar celălalt variabil, diferenţierea făcându-se cu ajutorul unei raţii care poate fi constantă sau regresivă (ori progresivă). În cazul unei raţii constante, aceasta se calculează după formula:r = ( Pn-P1)/(n-1)în care:r = rata;Pn = preţul ultimului termen al seriei;P1 = preţul primului termen al seriei;n = numărul de termeni.Baremul de preţuri se prezintă sub forma unui tabel în care preţul căutat se găseşte la locul de intersecţie a rândului cu coloana reprezentând cei doi parametri aleşi.

______ Barem de preţ ______Sortimentul Costul Profitul Preţ cu ridicata(parametrul)0 1 2 31 C1 1 PR1

2 C2+rc 2+r PR1+rPR

3 C2+ rc 3+r PR2+rPR

... ... ... ...

n-1 Cn-1+rc n-1+r PRn-1+rPR

165

n Cn n PRn

Calculele privind elementele structurale ale preţului se efectuează pentru fiecare mărime în parte, atât la prima poziţie de barem (primul rând), cât şi la ultima poziţie din barem (ultimul rând şi ultimul termen al seriei). După calcularea primului şi ultimului termen, cunoscându-se numărul de termeni se poate calcula raţia şi, pe baza ei, preţurile din cadrul seriilor.

b) prin coeficienţi de calculCoeficienţii de calcul reprezintă o altă formă simplificată şi operativă de stabilire a

preţurilor prin corelare, care se deosebeşte de baremele de preţuri prin aceea că nu conţine preţurile gata calculate, ci numai nişte coeficienţi sau formule pe baza cărora, în funcţie de anumite elemente caracteristice, se calculează preţurile.

Spre exemplu se poate folosi coeficientul de proporţionalitate dintre cost şi preţ(K):K Pe/Ce unde: Pe=preţul produsului etalon Ce=costul produsului etalon

Pi = Ci x K unde: Pi = preţul produsului i din serie Ci = costul produsului i din serie

c) prin integrare în seria de preţuri existenta

Această metodă de stabilire a preţurilor constă în încadrarea preţului noului produs în seria de preţuri existentă potrivit dimensiunilor sau altor parametri luaţi ca bază pentru stabilirea preţurilor respective. În cazul încadrării noului preţ în interiorul seriei, operaţiunea se numeşte interpolare, iar când acesta prelungeşte seria, extrapolare.

a) pentru interpolare:Pn = P0 + (P1 – P0)(xn-x0) / (x1-x0)

b) pentru extrapolare:Pn = P1 + (P1 – P0)(xn-x1) / (x1-x0)

în care:Pn = preţul sortimentului nou;P1, P0 = preţul sortimentelor vecine cu sortimentul nou;

166

xn, x1, x0= parametrii celor 3 sortimente (nou şi cele două sortimente vecine cu sortimentul nou).

Această metodă prezintă următoarele avantaje:a) Permite corelarea preţului noului produs nu numai cu preţul unui singur produs, ci cu două sau mai multe preţuri reale sau cu toate preţurile ajustate din grupa respectivă. Prin celelalte metode de corelare şi, în special, pe bază de antecalculaţie sau prin agregare, preţul se stabileşte prin corelare cu preţul unui singur produs luat etalon şi a cărui alegere este de multe ori subiectivă.b) Prin această metodă se iau în considerare, în mai mare măsură, interesele beneficiarului, punându-se accent pe valoarea de întrebuinţare a produselor.c) Prin folosirea metodei seriilor de preţuri se asigură şi o mai mare operativitate în stabilirea preţurilor, întrucât nu mai este necesară operaţiunea de determinare a fiecărui element din structura preţului.Aplicarea acestei metode de corelare este condiţionată atât de existenţa unor sor-timente de produse cu însuşiri de întrebuinţare asemănătoare, care să poată fi aşezate într-o anumită ordine, alcătuind o serie statistică, cât şi de existenţa unei anumite legături de dependenţă între valoarea de întrebuinţare şi cheltuielile de producţie. Deci, ea nu poate fi aplicată la stabilirea preţurilor tuturor produselor, dar acolo unde se poate forma o serie de preţuri, ar trebui folosită cu prioritate.

11.2.4. Corelarea preţurilor prin metoda agregării şi în funcţie de categoriile de complexitate şi greutate

În aplicarea acestei metode se are în vedere faptul că unele produse noi sunt compuse din subansamble şi repere care au preţuri stabilite (sau se pot stabili), iar formarea preţului noilor produse se face, în general, prin însumarea preţurilor subansamblelor şi reperelor componente. Preţul produsului nou se determină prin adăugare sau scădere la şi din preţul produsului etalon a costurilor şi, după caz, a profitului, a impozitului indirect şi a adaosului comercial aferent pieselor componente ale noului produs, pe care acesta le are în plus sau în minus, faţă de produsul etalon. Cotele de profit, impozit şi adaos comercial folosite pentru piesele componente sunt cele corespunzătoare produsului etalon.Relaţia de agregare este:

Pn = Pie + Pj + Cm unde:

167

Pn = preţul noului produs;Pie = preţurile produselor (subansamblelor) componente comparabile cu cele ale produsului etalon;Pj = preţurile produselor (subansamblelor) originale;Cm = cheltuielile privind montajul.

O altă modalitate de fundamentare a preţurilor de ofertă la unele produse, bazată pe corelare, este în funcţie de categoriile de complexitate (calitate) şi greutate.

Această metodă se poate folosi, în special, pentru stabilirea preţurilor de ofertă a produselor confecţionate din materiale, a minereurilor şi altor resurse, a produselor agricole etc. Produsele după caracteristicile lor tehnice se încadrează în anumite grupe de complexitate sau calitate. Preţul se stabileşte pe tonă sau kg pornind de la un indice de complexitate (calitate) de bază, după care se diferenţiază şi corelează preţurile la alte sortimente. De exemplu, în cadrul industriei se folosesc preţuri stabilite pe tonă, în mod diferenţiat după gradul de complexitate, pentru piesele de schimb, construcţii metalice, roţi dinţate etc. De pildă dacă pentru o anumită categorie de constrcţii metalice preţul de export pentru o tonă de produse este de 2000 dolari , în cazul exportului unor construcţii metalice de o complexitate mai redusă cu 5% preţul extern care se poate pretinde va fi: 2000 dolari/t-5%= 1900dolari/t.

Cu ajutorul acestei metode se pot stabili şi bareme de preţuri în funcţie de greutatea sau complexitatea produselor fără a mai fi necesară efectuarea calculelor specilae pentru stabilirea preţurilor pentru fiecare produs nou în parte.

Problema esenţială a alegerii şi folosirii unora sau altora din metodele de corelare este aceea a măsurii în care prin intermediul lor se pot lua în considerare, atât costurile de producţie, cât şi valoarea de întrebuinţare. În legătură cu acest aspect este de subliniat faptul că prin cele mai multe metode de corelare se are în vedere numai un factor, fie costurile , fie parametrii tehnici. De exemplu prin corelarea pe bază de antecalculaţie se au în vedere, în principal, numai costurile neglijându-se frecvent valoarea de întrebuinţare, iar prin corelarea pe baza comparării parametrilor tehnici se poate face abstracţie de costuri. De aceea în practica stabilirii preţurilor de ofertă, este necesar ca, folosind o metodă sau alta de corelare, să se efectueze şi unele calcule suplimentare ale preţurilor având în vedere şi factorul pe care metoda folosită l-a omis, ori să se folosească două metode, prin care să se ia în considerare atât costurile cât şi valoarea de întrebuinţare. De exemplu prin corelarea pe baza costurilor a rezultata un preţ la produsul nou de 28.000 lei, preţul produsului etalon fiind de 20.000 lei. Acceptând că raportul dintre parametrii celor două produse (lu) este 1,2 se poate vedea dacă preţul produsului nou a fost fundamentat. Creşterea maximă a preţului ar trebui să fie dată de creşterea

168

parametrilor. Adică P1max = P0 x lu = 20.000 x 1,2 = 24.000. Deci p reţul maxim trebuie să fie doar 24.000 lei.

ÎNTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE

1. Cum definiţi produsul etalon?2. Ce trăsături trebuie să prezinte un produs pentru a fi considerat etalon ?3. Care sunt metodele de corelare a preţurilor?4. Cum se iau în calcul la preţul produsului nou dotările suplimentare ?5. Prin ce diferă coeficienţii de calcul de baremele de preţuri ?

APLICAŢII REZOLVATE:

1) Să se construiască un barem de preţ (pâna la preţul de factură) pentru un produs realizabil în 6 sortimente; se cunosc: costul sortimentului 1 (C1) este 400.000 lei, costul sortimentului 6 (C6) este 900.000 lei, rata profitului este 10%.

Rezolvare:

Sortimentul Cost Profit Preţ producat.

TVA Preţ factură

S1 400 40 440 83,6 523,6S2 500 50 550 104,5 654,5S3 600 60 660 125,4 785,4S4 700 70 770 146,3 916,3S5 800 80 880 167,2 1047,2S6 900 90 990 188,1 1178,1Raţie cost =900-400/6-1=100π1=400·10%=40 Pp1=400+40=440 TVA1=440·0,19=83,6π6=900·10%=90 Pp6=900+90=990 Pf1=440·1,19=523,6raţie π=90-40/6-1=40 raţiePp=990-440/6-1=110

2. Să se stabilească preţul cu ridicata al producătorului pentru un rulment cu greutatea de 2,2 kg.Corelarea se face cu două tipuri de rulmenţi care au

169

greutatea de 1,8 Kg şi respectiv de 2,4 Kg şi care au preţurile de producţie stabilite de 480Ron/buc. Şi respectiv de 540Ron/buc.

Nr.crt. Specificaţie U.m. Produs nou(Pn)

1 Greutate(G) kg 2,2 1,8 2,42 Preţ de

producţie(P)Ron/buc. 520 480 540

Rezolvare:

Aplicând relaţia pentru interpolare se obţine:Pn = P0 + (P1 – P0)(xn-x0) / (x1-x0)=480+(540-480)(2.2-1.8)/(2.4-1.8)=520 Ron/buc.

APLICAŢII DE REZOLVAT:

1) Să se construiască un barem de preţ (pâna la preţul de factură) pentru un produs realizabil în 6 sortimente; se cunosc: costul sortimentului 1 (C1) este 800.000 lei, costul sortimentului 6 (C6) este 1200.000 lei, rata profitului este 12%.2) Să se stabilească preţul cu ridicata al producătorolui pentru un rulment cu greutatea de 2,2 kg.

Corelarea se face cu două tipuri de rulmenţi care au greutatea de 1,8 kg şi respectiv 2,4 kg şi care au preţurile de producţie stabilite de 480.000 lei/bucata şi respectiv 540.000 lei/bucata.

3) Să se determine preţul limită economică dacă Pe = 2.750.000 lei, Ce = 2.570.000 lei, Pn = 3.217.980 lei şi se cunoaşte faptul că sporul de efect va fi împărţit 3/5 în favoarea consumatorului.

170

CAPITOLUL 12. SISTEMUL INFORMAŢIONAL AL NIVELULUI ŞI EVOLUŢIEI PREŢURILOR

12.1. Definiţia şi conţinutul sistemului informaţional

Previzionarea şi urmărirea preţurilor impun existenţa unui sistem informaţional complet, care să furnizeze datele necesare cu privire la evoluţia preţurilor în cadrul unor intervale de timp.

Sistemul informaţional al preţurilor şi tarifelor reprezintă un ansamblu de date, de indicatori cu ajutorul cărora se prevede şi se urmăreşte evoluţia preţurilor individuale şi medii, în cadrul unor intervale de timp reprezentative.

Concepţia care stă la baza actualului sistem informaţional al preţurilor este vizează realizarea unui instrument complex, sensibil şi eficient care să permită urmărirea nivelului general al preţurilor.

Prin sistemul informaţional al preţurilor se urmăreşte asigurarea următoarelor cerinţe principale:

Sistemul informaţional al preţurilor şi tarifelor trebuie să asigure realizarea următoarelor obiective mai importante:

- cunoaşterea nivelului, structurii, evoluţiei şi tendinţelor tuturor categoriilor de preţuri;

- asigurarea necesarului de informaţii privind preţurile pe diferite trepte organizatorice, care să permită efectuarea unor analize aprofundate şi fundamentarea ştiinţifică a deciziilor de preţ;

- realizarea unei serii de date privind dinamica şi structura preţurilor, în vederea elaborării prognozelor şi programelor de preţuri, precum şi pentru recalcularea în preţuri comparabile a unor indicatori sintetici exprimaţi valoric (produs intern brut, venit naţional);

- organizarea unei evidenţe unitare a evoluţiei preţurilor, care să permită prelucrarea automată a datelor.

Elementele cele mai importante ale sistemului informaţional al preţurilor sunt: indicii de preţuri sau tarife; preţurile sau tarifele medii; preţurile sau tarifele curente, constante şi comparabile; influenţele din modificarea preţurilor; preţurile de catalog.

171

Indicatorii cu cea mai mare eficienţă şi cu un rol recunoscut în cercetarea evoluţiei preţurilor sunt indicii de preţ.

În statistica economică, indicii preţurilor împreună cu indicii valorii şi ai volumului fizic alcătuiesc un sistem, care permite analiza dinamicii valorii producţiei şi circulaţiei mărfurilor, în funcţie de modificarea volumului fizic al producţiei şi de modificarea preţurilor.

Preţurile medii, analizate comparativ pe mai mulţi ani caracterizează şi ele dinamica preţurilor dar, spre deosebire de indici, preţurile medii vor exprima o evoluţie determinată, atât de modificarea unor preţuri nominale, cât şi de modificările în structura producţiei sau desfacerii mărfurilor. Preţurile medii furnizează elementele necesare pentru fundamentarea şi elaborarea indicatorilor economici şi financiari din bugetul de stat, precum şi aprecierea modului în care se realizează valorificarea superioară a materiilor prime de producţie, introducerea progresului tehnic, reducerea costurilor etc.

În practica statistică produsul intern brut şi produsul intern net, precum şi alţi indicatori economici, se calculează în: preţuri curente ale fiecărui an pentru exprimarea volumului valoric; preţuri constante - pentru exprimarea volumului fizic, înţeles ca masă de valori de întrebuinţare.

Exprimarea în preţuri constante, prin recalcularea preţurilor curente în preţuri constante, este necesară în vederea asigurării comparabilităţii acestor indicatori. Prin preţuri constante se înţeleg preţurile stabilite cu ocazia unor actualizări de preţuri sau preţurile unui anumit an, cu ajutorul cărora se recalculează indicatorii valorici dintr-o anumită perioadă, pentru a se putea compara în timp. Preţul constant este o unitate convenţională de măsură, cu ajutorul căreia se exprimă valoric volumul cantitativ al unei activităţi eterogene, care poate fi astfel comparat în timp şi spaţiu. Pentru ca preţurile constante să aibă o putere mare de caracterizare, într-o anumită perioadă în care sunt utilizate, este necesar ca acest interval de timp să fie cât mai scurt. În caz contrar, acestea îşi pierd puterea de caracterizare reală a fenomenelor şi proceselor economice.

Preţurile comparabile sunt preţuri practicate la stabilirea indicatorilor valorici pe o perioadă mai mare şi în care s-au practicat mai multe preţuri constante. Exprimarea dinamicii se poate realiza prin trecerea dintr-un preţ constant în altul, creându-se, astfel, o legătură de comparabilitate pe o perioadă mai îndelungată, respectiv între indicatorii din perioada trecută, care s-au calculat cu vechiul preţ constant şi din perioada curentă în care s-a folosit noul preţ constant. În aceste condiţii nu mai există un anumit preţ constant pentru întreaga perioadă, ci se poate spune că dinamica este calculată în preţuri comparabile.

Stabilirea preţurilor la noile produse, modificarea preţurilor produselor existente şi caracterizarea evoluţiei preţurilor într-o anumită perioadă, necesită organizarea unui flux corespunzător de informaţii.

172

Unele preţuri şi tarife stabilite în general de agenţii economici cu capital de stat se cuprind în cataloagele de preţuri. Acestea sunt documente oficiale prin care se publică preţurile stabilite pentru diferite grupe de mărfuri sau servicii. Cataloagele preţurilor joacă un rol important în economia naţională. Pe baza lor se fac decontările cu bugetul statului, se asigură vânzarea mărfurilor pentru populaţie şi controlul preţurilor stabilite în toate stadiile de mişcare a mărfurilor de la producător la beneficiar. Cataloagele de preţuri sunt atât documente de evidenţă a preţurilor stabilite, cât şi documentaţie de bază pentru corelarea preţurilor produselor noi cu preţurile produselor existente. În general, cataloagele de preţuri cuprind următoarele date: numărul de ordine al produsului; codul (conform clasificării generale a produselor şi serviciilor); denumirea produsului (grupe şi denumirea produselor) şi, după caz, numărul stasului sau al normei interne; caracteristicile tehnice prezentate succint; unitatea de măsură; după caz, temeiul legal al preţurilor şi preţul respectiv.

În unele cataloage se mai cuprind şi anumite normative sau metode pentru determinarea preţurilor, de exemplu în cataloagele pentru produsele industriei constructoare de maşini.

În acest context, se diferenţiază o serie de obiective şi sarcini ce aparţin sistemului informaţional al preţurilor şi tarifelor, care în orice economie modernă este definit prin conexiunea următoarelor subsisteme principale: subsistemul informaţional al preţurilor cu ridicata; subsistemul informaţional al preţurilor de comercializare şi al tarifelor pentru populaţie; subsistemul informaţional al preţurilor produselor agricole.

Sistemul informaţional al preţurilor se realizează cu ajutorul dărilor de seamă statistice pe linie de preţuri, cu ajutorul bugetelor de familie, a balanţei de venituri şi cheltuieli băneşti ale populaţiei, precum şi folosind diverse acte normative şi documente primare, pe baza cărora şi prin care s-au stabilit şi modificat diverse preţuri şi tarife.

12.2. Modalităţi de exprimare şi calcul a indicilor

Indicii de preţuri sunt mărimi relative, ce caracterizează evoluţia (dinamica) medie a preţurilor în timp şi raportul dintre preţuri în spaţiu (teritorial). Ei se exprimă sub formă procentuală sau sub formă de coeficienţi.

Indicii, care caracterizează dinamica preţurilor, apar ca un raport între preţurile perioadei curente şi preţurile perioadei de bază, iar în cazul indicilor teritoriali rolul perioadei de bază îl are localitatea, judeţul sau ţara cu care se face comparaţia.

Există un sistem de indici exprimaţi într-o diversitate de forme cu ajutorul cărora se caracterizează cât mai complex evoluţia preţurilor în diferite perioade. Aceşti indici se pot grupa după mai multe criterii.

după sfera de cuprindere : indici individuali (măsoară variaţia relativă a unor

173

fenomene simple, singulare, în timp şi spaţiu) şi indici de grup (măsoară variaţiamedie relativă a unor fenomene colective în raport cu o anumită bază de comparaţie)

după natura caracteristicii studiate: indicii dinamicii (exprimă variaţia în timpa fenomenului), indicii teritoriali (măsoară variaţia în spaţiu) şi indici calitativi(măsoară raportul dintre grupe calitative ale aceleiaşi colectivităţi)

după modul de alegere a bazei de calcul : indici cu bază fixă (raportareadiferitelor niveluri ale indicatorului la nivelul de bază ales) şi indici cu bază mobilă (se obţin prin raportarea fiecărui nivel al indicatorului studiat la nivelul precedent).

Indicii individuali ai preţurilor

Se calculează ca un raport între preţul perioadei curente şi preţul perioadei de bază, pentru fiecare produs luat în calcul, pe baza relaţiei:

I(p)1/o= p1/ p0p1 - preţul perioadei curentep0 - preţul perioadei de bazăAceşti indici se pot exprima în coeficienţi, când arată de câte ori creşte preţul

sau procentual.Evoluţia preţurilor în mărimi absolute se determină ca diferenţă între preţul

perioadei curente (p1) şi preţul perioadei de bază (p0):

I(p) 1/0= p1 − p0

Indicii de grup ai preţurilor

La construirea indicilor de grup pot fi utilizate diferite sisteme de ponderare, şi anume:

1. După baza de raportare sunt:• indici cu bază fixă;• indici cu baza în lanţ.Indicii cu bază fixă se obţin prin raportarea nivelului preţurilor dintr-o serie cu mai

multe perioade, la una şi aceeaşi perioadă:

n

nntp qp

qp

qp

qp

qp

qpI

020

22

10

110/ ...;

unde:p1, p2,...............pn = preţurile din perioadele l,2,...n;q1, q2,...............qn = cantităţile din perioadele l,2,…n;po = preţurile din perioada de bază.

174

Indici cu baza în lanţ se calculează prin raportarea nivelului preţurilor din fiecare perioadă la perioada precedentă. Ei se folosesc pentru a caracteriza dinamica preţurilor de la o perioadă la alta, de la un an la altul sau şi pentru perioade mai scurte.

Aceşti indici se calculează astfel:

nn

nnttp

qp

qp

qp

qp

qp

qpI

121

22

10

111/ ;...,;

2. După sistemul de ponderare, indicii preţurilor pot fi:• indici cu ponderi constante;• indici cu ponderi variabile.Indicii cu ponderi constante se calculează pentru fiecare perioadă, dintr-un anumit

interval de timp. Ponderile sunt reprezentate de cantităţile unei singure perioade (de bază sau curentă). Astfel, indicii cu ponderi constante, luate din perioada de bază se calculează astfel:

00

0

00

02

00

010/ ;...;

qp

qp

qp

qp

qp

qpI

ntp

Indicii de preţuri cu ponderi constante, luate din perioada de bază sau din cea curentă, se pot calcula, atât cu bază fixă, cât şi cu bază în lanţ.

Indicii cu ponderi variabile se calculează pentru diferite perioade, pe baza ponderilor care se schimbă de la o perioadă la alta.

3. După structură, indicii de preţuri pot fi:• indici cu structură fixă;• indici cu structură variabilă.Indicii cu structură fixă se determină menţinând neschimbate ponderile, atât în

perioada curentă, cât şi în perioada de bază. Formula de calcul este:

00

01

0

00

0

010/ :

qp

qp

q

qp

q

qpI tp

în cazul folosirii ponderilor din perioada de bază şi

10

11

1

10

1

111/ :

qp

qp

q

qp

q

qpI tp

în cazul folosirii ponderilor din perioada curentă.Indicele cu structuri variabile se calculează ca raport între preţul mediu din

perioada curentă şi preţul mediu din perioada de bază. El reflectă, atât modificările de preţuri, cât şi cele de structură.

Formula este:

175

0

00

1

110/ :

q

qp

q

qpI tp

În practică se foloseşte atât indicele cu structură fixă, cât şi indicele cu structură variabilă. De exemplu, indicele cu structură fixă evidenţiază modul cum se realizează măsurile de stat privind modificarea unor preţuri şi tarife a căror stabilire intră în competenţa Guvernului. Indicele cu structură variabilă măsoară influenţa tuturor factorilor ce determină o anumită evoluţie a preţurilor, evoluţie cu influenţe pozitive sau negative asupra puterii de cumpărare a populaţiei.

12.3. Tipurile fundamentale de indici ai preţurilor

În teoria şi practica economică, în funcţie de ponderile folosite (din perioada de bază sau curentă), precum şi în funcţie de expresia matematică a indicilor, până în prezent sunt cunoscute şi aplicate trei tipuri fundamentale de indici purtând numele personalităţilor care le-au creat şi anume: Laspèyres, Paasche şi Fisher.

A. Indicele Laspèyres (IL) - este un indice agregat de preţuri, care utilizează ca ponderi ale preţurilor, cantităţile de produse vândute sau consumate în perioada de bază. Esenţial în această concepţie este păstrarea bazei de comparaţie (q) neschimbată. Formula de calcul este:

10000

01

qp

qpI L

sau

10000

0

100

qp

p

pqp

I L

în care: 00 qp = valoarea produselor vândute în anul de bază, în preţurile anului de bază; 01 qp = valoarea cantităţilor de produse vândute în anul de bază în preţurile anului

curent;

0

1

p

p

= indicii individuali ai preţurilor nominale ale produselor cuprinse în calcul

1

100 q

pqp

= valoarea recalculată a cantităţilor de produse vândute în perioada de bază în preţurile anului curent.

176

Acest tip de indice are o aplicabilitate limitată, deoarece foloseşte pentru ponderarea preţurilor aceleaşi cantităţi de produse, volumul şi structura producţiei din perioada de bază rămânând neschimbate. Dar, în condiţiile introducerii rapide a progresului tehnic, structura indicelui se învecheşte destul de repede, necesitând revizuirea sistemului de ponderare la perioade foarte scurte de timp. În ţara noastră, acest tip de indice este aplicat, în special, la determinarea dinamicii volumului fizic al producţiei, existând însă şi tendinţa utilizării lui prin calcularea indicilor preţurilor produselor ce fac obiectul producţiei marfă agricole.

B. Indicele Paasche (Ip). Acest tip de indice utilizează pentru ponderare, întotdeauna, cantităţile produselor din perioada curentă. Fiind conceput a se determina cu ajutorul structurii noi a producţiei şi a consumului, el are o aplicabilitate mai mare fiind utilizat pe larg în ţara noastră. Formula de calcul este:

10

11

qp

qpI p

sau

11

11

1qp

i

qpI

p

p

în care: 11 qp

= valoarea cantităţilor produse din anul curent, exprimată în preţurile anului curent;

10 qp = valoarea cantităţilor produse din anul curent, exprimată în preţurile anului de bază;

op p

pi 1

= modificarea preţurilor nominale ale produselor în perioada curentă p0 (1) faţă de cea de bază (0).

Principalele avantaje ale acestui indice sunt: este simplu şi uşor de înţeles; posedă proprietatea de agregare, adică indicii individuali (Ip) pot fi însumaţi; prin folosirea ponderilor din perioada curentă asigură actualizarea structurii producţiei, precum şi a consumului intermediar al populaţiei şi, totodată, dă posibilitatea calculării economiilor efective sau plăţilor suplimentare, pe care le realizează populaţia ca urmare a reducerii sau majorării preţurilor.

Însă aplicarea acestui indice presupune schimbarea continuă a ponderii de calcul, ceea ce complică acest calcul şi-i restrânge aplicabilitatea. Este necesară reînnoirea sa în fiecare an (fiind de fapt un indice agregat cu ponderi variabile), ceea ce conduce la un sistem informaţional complicat şi la dificultăţi în calcularea lui. Principalul neajuns ţine

177

de conţinut. Ponderile perioadei curente care se folosesc în structura sa reflectă structura actuală a consumului. În această structură, importanţa şi greutatea specifică a diverselor mărfuri poate diferi substanţial de cea existentă în structura consumului din anul de bază. Ponderând preţurile perioadei de bază cu produsele în volumul şi structura actuală, numitorul fracţiei apare, în general, supraevaluat şi, în consecinţă, indicele va reflecta o mişcare de preţuri mai mică decât cea reală.

Cu ajutorul indicilor de preţ de tip Laspèyres şi Paasche se procedează la transformarea dinamicii veniturilor nominale ale populaţiei în dinamica veniturilor reale ale acesteia, adică a puterii de cumpărare, exprimată în indicele volumului fizic al consumului de bunuri şi servicii:

00

01

0

1

qp

qp

VN

VN

I E

în care:IE = indicele veniturilor reale în perioada curentă faţă de perioada de bază;VN1 = veniturile nominale ale perioadei ale perioadei (1) care se cheltuiesc integral

pentru bunuri şi servicii exprimând cumpărările Q1 la preţurile p1;VN0 = veniturile nominale ale perioadei ale perioadei (0) care se cheltuiesc integral

pentru bunuri şi servicii exprimând cumpărările Q0 la preţurile p0;

00

01

qp

qp

= indicele de preţ Laspeyres, notat cu IPL.

Prescurtat, se poate scrie QP

PL

VN II

I

, ceea ce se interpretează astfel: dacă preţurile cantităţilor bunurilor şi serviciilor consumate în perioada curentă cresc mai repede decât cresc veniturile nominale în acelaşi interval de timp, puterea de cumpărare scade, şi invers.

Raportul dintre indicele veniturilor nominale şi indicele preţurilor de tip Paasche reprezintă indicele volumului fizic al consumurilor de tip Laspèyres:

QLE IQp

Qp

Qp

Qp

Qp

Qp

qp

qp

qp

qp

I

00

10

10

11

00

11

10

11

00

11

C. Indicele Fisher (IF). Are cea mai mare aplicabilitate pe plan mondial. Formula sa de calcul reprezintă media geometrică a indicilor Laspèyres şi Paasche, adică:

178

10

11

00

01

qp

qp

qp

qpIII PLF

Fiind media geometrică a celor doi indici prezentaţi, acest indice înlătură, în bună măsură, neajunsurile celorlalţi. De asemenea, acest procedeu este cel mai elastic instrument de comparaţie, deoarece media geometrică prezintă mai multă stabilitate, reflectând mai fidel evoluţia reală a fenomenului economic.

12.4. Structura sistemului informaţional al preţurilor şi tarifelor

12.4.1 Subsistemul informaţional al preţurilor cu ridicata ale produselor industrialeÎn cadrul subsistemului se urmăresc:- modificările nominale ale preţurilor cu ridicata prin acte normative, pentru produsele

industriale executate în serie sau în masă;- elemente cuprinse în postcalculaţii, comparativ cu cele din antecalculaţiile preţurilor

cu ridicata pentru produsele noi, executate în serie mică, serie mare sau de masă (fac excepţie preţurile stabilite pe bază de bareme, serii de preţuri sau alte metode similare, precum şi preţurile produselor de mai mică importanţă);

- preţurile medii de producţie realizate anual la nivel de ramură, pentru produsele industriale şi grupele nominalizate.

Pe baza datelor raportate de ministere, de organele de sinteză teritoriale, Comisia Naţională de Statistică va determina indicii de preţuri şi alţi indicatori, într-o structură corespunzătoare, pentru a se putea caracteriza complex evoluţia preţurilor cu ridicata,astfel:

a) Indicii preţurilor cu ridicata ale produselor, calculaţi pe ansamblul industriei, pe departamente, pe unităţi economice, indiferent de natura formei de proprietate. De asemenea, ei se mai calculează şi pe principalele destinaţii: fondul pieţei, export. Indicii preţurilor cu ridicata se calculează în raport cu anul precedent (ca indici în lanţ), precum şi faţă de anul de bază (ca indici cu bază fixă). Ei trebuie să fie corelaţi cu indicii costurilor şi ai acumulărilor de bunuri de consum precum şi cu indicii preţurilor cu amănuntul.

b) Volumul diferenţelor valorice rezultate din reducerile sau majorările preţurilor cu ridicata.

Acest indicator constituie un element de calcul pentru indicii preţurilor, dar, în acelaşi timp este un indicator de sine stătător menit să pună în evidenţă influenţele la producător şi beneficiar, rezultate din majorările sau reducerile de preţuri.

179

c) Preţurile medii anuale al produselor şi grupelor de produse industriale nominalizate. Calcularea şi analiza acestora are o însemnătate deosebită în luarea deciziilor economice inclusiv pe linie de preţuri. Determinarea acestora serveşte la identificarea cauzelor creşterii ridicate a preţurilor.

12.4.2. Subsistemul informaţional al preţurilor de consum şi tarifelor populaţiei

Baza acestui subsistem informaţional o formează indicii de preţuri, care dau expresie cantitativă acestor preţuri şi reprezintă elemente esenţiale pentru determinarea salariilor şi a veniturilor reale ale populaţiei. Dinamica preţurilor cu amănuntul şi a tarifelor se exprimă cu ajutorul unor indici cum sunt:

a) Indicele preţurilor de comercializare în comerţul de statEl reflectă evoluţia preţurilor plătite de întreaga populaţie la cumpărarea mărfurilor

prin comerţul de stat. Acest indice serveşte ca instrument de aplicare şi urmărire a modului în care se înfăptuieşte politica de preţuri, în cazul preţurilor de comercializare şi, ca element de calcul al salariilor şi a veniturilor reale ale populaţiei. Indicele se determină pe total mărfuri din care: mărfuri alimentare (inclusiv alimentaţia publică) şi mărfuri nealimentare. El este un indice de tip Paasche şi se calculează semestrial şi anual, ca indice în lanţ (faţă de semestrul corespunzător anului precedent, respectiv faţă de anul precedent). De asemenea, se calculează anual şi în raport cu un an luat ca bază (ca indice cu bază fixă).

b) Indicele tarifelor pentru serviciile prestate populaţiei în sectorul de stat. Prin acest indice se exprimă evoluţia tarifelor plătite de întreaga populaţie pentru serviciile prestate de către unităţile de stat şi ale cooperaţiei de consum şi meşteşugăresc. El răspunde aceloraşi necesităţi ca şi indicele preţurilor în comerţul de stat. Se calculează pe ansamblu serviciilor şi pe grupele principale de servicii la care recurge populaţia (transport în comun, servicii de gospodărire comunală, servicii penale). Se determină anual ca indice cu bază fixă şi în lanţ având aceleaşi baze de raportare ca şi indicele preţurilor în comerţul de stat. Este un indice de tip Paasche.

c) Indicele preţurilor pe piaţa ţărănească, caracterizează evoluţia preţurilor plătite de către cetăţeni pentru mărfuri, ordonate în grupe omogene ca de exemplu: cereale, cartofi, legume, animale. Indicele se calculează lunar, trimestrial şi anual, cu bază în anul precedent (ca indice în lanţ). Este un indice agregat de tip Paasche, dar prezintă particularitatea că are în formula sa de calcul preţuri medii:

10

110/ )(

qp

qppI t

unde:

180

0

000

q

qpp

şi

1

111

q

pqp

d) Indicele tarifelor pentru serviciile prestate populaţiei de către meseriaşii particulari, îndeosebi la executarea următoarelor servicii, în unităţi de: croitorie, frizerie, reparaţii încălţăminte, reparaţii mobilă şi obiecte de uz casnic, cărăuşie ş.a.

Are acelaşi rol ca şi indicele preţurilor pe piaţa ţărănească. Tarifele medii pe ţară se stabilesc ca medii aritmetice ponderate (elementele de ponderare sunt veniturile impozabile medii anuale ale meseriaşilor). Pentru fiecare serviciu se determină indicele după formula:

0

1

t

tI S

în care:Is = indicele tarifelor medii ale fiecărui serviciu, pe ţară;

0t = tariful mediu pe ţară în anul de bază; 1t = tariful mediu pe ţară în anul curent,iar:

0

000

q

qtt

:

1

111

q

qtt

Se extrag din bugetele de familie cheltuieli reprezentând plăţi pentru serviciile respective, se extind la întreaga colectivitate, exprimată în tarifele medii ale anului curent

( 11 tq), care se raportează la aceleaşi cheltuieli exprimate în tarifele medii ale anului

de bază, astfel:

01

110/

tq

tqI tS

f) Indicele general al preţurilor cu amănuntul şi al tarifelor. Prin agregarea celor patru indici de mai sus, în principal, pe baza balanţei de venituri şi cheltuieli băneşti ale populaţiei, se obţine acest indice general al tuturor preţurilor cu amănuntul şi tarifelor. Pe baza acestor date culese de prestatorii de informaţii şi a metodelor de calcul folosite în cadrul tipurilor fundamentale de indici se procedează la calculul indicelui general al preţurilor şi tarifelor plătite de populaţie, în cadrul unei scheme unitare prezentate sub formă de tabel (tabelul 13.1. şi tabelul 13.2).

181

unde: 00 pq = valoarea cheltuielilor băneşti ale populaţiei, efectuate în perioada de bază, pentru plata cantităţilor de bunuri şi servicii cumpărate, în preţurile perioadei de bază;

10 pq = valoarea cheltuielilor băneşti ale populaţiei, efectuate în anul curent, pentru plata cantităţilor de bunuri şi servicii din perioada de bază, exprimate în preţurile perioadei curente;

p1/p0 = modificarea preţurilor nominale ale bunurilor şi serviciilor.11 pq = valoarea cheltuielilor băneşti ale populaţiei, efectuate în perioada curentă,

pentru plata cantităţilor de bunuri şi servicii cumpărate, în perioada curentă;

01 pq = valoarea cheltuielilor băneşti ale populaţiei, efectuate în perioada curentă, pentru plata cantităţilor de bunuri şi servicii cumpărate în perioada curentă, exprimate în preţurile perioadei de bază.

Indicele general al preţurilor cu amănuntul se foloseşte în determinarea veniturilor reale ale populaţiei, potrivit formulei:

Vr=Vf/Ip

Vr = venituri reale; Vf= venituri finale; Ip = indicele preţurilor.

12.4.3 Subsistemul informaţional al preţurilor produselor agricole

Cuprinde indici, ce au o formă agregată şi, în mod obişnuit, se calculează după formula lui Paasche (în ultimul timp aceştia s-au calculat şi după formulele lui Laspeyres şi Fisher). Acest subsistem informaţional cuprinde, în ordinea complexităţii lor următorii indici:

a) Indicele preţurilor de cumpărare, care reflectă dinamica preţurilor primite de producători individuali pentru produsele agricole vândute la fondul de stat. Se calculează pe total vânzări şi, separat, pe forme de preluare a produselor agricole pe bază de contracte: se va calcula indicele preţurilor de contractare, iar pentru produsele preluate prin achiziţie se va determina indicele preţurilor de achiziţie.

182

Indicele preţurilor de cumpărare (pe total vânzări) nu este o reunire a celor doi indici menţionaţi mai sus, ci el se calculează pe baza preţurilor medii realizate (contractări şi achiziţii) în perioada curentă şi perioada de bază. Este un indice de tip Paasche:

10

11

qp

qpI p

b) Indicele preţurilor cu ridicata al produselor agricole caracterizează evoluţia preţurilor încasate de către unităţi agricole cu capital de stat pentru produsele predate la fondul central.

c) Indicele preţurilor de realizare a fondului de stat exprimă evoluţia de ansamblu a preţurilor produselor agricole intrate la fondul de stat şi se calculează prin agregarea indicelui preţurilor de cumpărare cu indicele preţurilor cu ridicata ale produselor agricole livrate la acest fond centralizat, de către unităţile cu capital de stat din agricultură.

d) Indicele preţurilor pe piaţa ţărănească.e) Indicele preţurilor de realizare a producţiei marfă agricole caracterizează evoluţia

preţurilor primite de toţi producătorii agricoli, din toate formele de vânzare a produselor agricole. Se calculează prin agregarea indicelui preţurilor de realizare a fondului de stat cu indicele preţurilor pe piaţa ţărănească şi reflectă dinamica preţurilor de realizare a producţiei realizate a producţiei marfa în această ramură (agricultura).

12.4.4. Subsistemul infomaţional al preţurilor externe

Indicii preţurilor calculate pentru exportul şi respectiv,importul de produse şi raportaţi unul la celalalt pot scoate în evidenţă modoficările raportului de schimb sau aşa numita putere de cumpărare a unei ţări pe pieţele externe ale altor ţări.Indicele raportului de schimb Isch,calculat ca raport între indicele preţurilor pentru mărfurile exportate Ipe şi cel pentru mărfurile importate Ipi,va putea fi supraunitar,unitar sau subunitar ,reflectand situaţii favorabile,constante sau nefavorabile pentru ţara exportatoare. Relaţia de calcul a indicelui de schimb este:·

Isch = =

sau

183

Isch =

Daca,spre exemplu,Isch=0,7 inseamna ca raportul de schimb s-a inrautatit fata de perioada anterioara, luata ca baza, ceea ce inseamna ca pentru acelasi volum de importuri tara va trebui sa exporte cu 42,8% mai mult sau la volumul respective de export va trebui sa importe cu 30% mai putin ,pentru a asigura echilibrul valoric intr export si import.

Publicatiile de specialitate privind evolutia preturilor si pietelor internationale cuprind o serie de indici agregati, pentru o sfera mai larga sau mai restransa de produse,calculate de diferite organisme.Ei poarta numele acestor organisme,iar cei mai importanti sunt:

-indicele Reuter, calculate de agentia de informatii Reuter, cu baza de pornire(100) la data de 18.IX.1931 si care cuprinde preturi pentru 17 produse specifice comertului exterior britanic(grau,porumb,orez,cacao,bumbac,lana,iuta,cafea,carne de vita,cupru,zinc,plumb,cositor,cauciuc,arahide,soia boabe).Indicele se calculeaza ca o medie geometrica a preturilor zilnice de de gros;

-indicele Moody, indicele agentiei americane Moody,se calculeaza prin agregarea preturilor cu ridicata practicate pe piata Statelor Unite la 15 produse(grau,porumb zahar,cacao.cafea,bumbac,lana,matase,piei,porci vii,argint,cupru,plumb,otel,cauciuc),cu baza de pornire ultima zi a anului 1931;

-indicele HWWA ,calculate si publicat cu regularitate de Hamburgisches Weltwirtschaftarchiv(Germania) pentru 47 de produse alimentare si materii prime industriale,cu 50 de serii de preturi rezultate de cotatiile burselor unde marfurile respective sunt mai bine reprezentate(Winnipeg Londra.New York,Chicago,Copenhaga,Colombo si altele).El foloseste ca baza de raportare (100) perioada 1952-1956;

-indicele IEM, calculate de Institutul de Economie Mondiala din tara noastra, folosind ca baza de raportare (100) perioada 1970-1972 si care priveste cateva zeci de produse incluse in nomenclatorul de import-export al tarii noastre.

Intrucat fiecare din acesti indici se bazeaza pe un anumit nomenclator de produse,foloseste un mod specific de agregare si o baza proprie de raportare (o perioada, o data oarecare),valoarea indicate pentru o anumita perioada poate sa difere chiar foarte

184

mult de la un indice la altul.Oricum,ei sunt un instrument important de cunoastere a evolutiei unor preturi pe anumite piete internationale. ÎNTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE

6. Ce reprezintă sistemul informaţional al preţurilor şi care sunt obiectivele sale?7. Prezentaţi elementele cele mai importante ale sistemului informaţional al

preţurilor?8. Ce reprezintă indicii de preţ şi care sunt criteriile de clasificare ale acestora ?9. Prezentaţi tipurile fundamentale de indici ai preţurilor?10.Care este structura sistemului informaţional al preţurilor şi tarifelor_

APLICATII REZOLVATE:

1. A)Calculaţil indicele sintetic al preţurilor şi dererminaţi infIuenţa modificării preţurilor a trei produse (A,B,C) asupra valorii totale a producţiei (desfacerilor) cunoscandu-se următoarele date :

Tabelul nr.1PRODUSE Valoarea productiei

in perioadaCurentă ( )

Indicii individuali

ip=

ABC

1.6001.3001.200

1,81,41,5

Având date privind producţia valorică din perioada curentă (ponderată cu cantităţile din aceeaşi perioadă) se foloseşte indicele mediu armonic.

P= = =

p== 4.100/2617.45== 1,56ori. Deci producţia valorică a sporit (pe seama creşterii preţurilor) de 1.56 ori sau la 156.64 la sută sau 156.64 la suta faţă de perioada de bază.

Sporul total (∆p) sau influenţa totala a creşterii preţurilor asupra producţiei se calcu1eaza astfel:

185

∆p = = 4.100- 2617.45=1482.55mil.RON,

se datorează modificării preţurilor celor trei produse. Pe produse influenţele sunt:- produsul A : 1.600- 888.88= 711.12 mil. RON- produsul.B: 1.300 – 928.57=371.43 mil. RON- produsuI C : 1.200 – 800=400 mil. RON

Tabelul nr. 2PRODUSE Valoarea

desfacerilor din perioada de baza (

)mil. lei

Indicii individuali

ip=

ABC

2.2001.5001.600

1,61,31,5

Dispunand de date valorice din perioada de bază (calculate în funcţie de cantităţile sau ponderile din aeeeaşi perioadă) se foloseşte indicele mediu arithmetic.

Ip= =

Ip= = = 1,4849 ori

Deci desfacerile de marfuri au crescut in perioda curenta faţă de perioada de bază de 1,4849 ori sau la 148,49 la sută pe seama creşterii preţurilor. .

Sporul total (∆p) sau influenţa totală a modificării preţurilor este:

∆p = - = 7870- 5.300= 2570 mil. RON

şi se datorează creşterii preţurilor celor trei produse.

Pe produse influentele sunt: ,- produsul A :3.520 - 2.200 = 1.320

186

- produsul B : 1.950- 1.500=450- produsul C : 2.400 - 1.600=800Total influente 2.570 mil RON,

B)Caracterizaţi dinamica desfacerilor de mărfuri şi analiza influenţelor modificării preţurilor şi a volumului fizic al produselor pornind de la urmatoarea situaţie:

Tabelul nr. 3

PRODUSE UM Perioada de bazaCantitati / Pret unitar(q0) (p0) mii lei

Perioada curentaCantitati/ Pret unitar

(q1) (p1)mii lei

ABC

kg.mbuc.

6.000 28.000 63.000 20

5.000 89.000 96.000 20

Pentru a caracteriza evoluŢia desfacerilor de mărfuri este necesară exprimarea valorică a cantităţilor vândute din aceste trei produse, care nu se pot însuma fiind date în unităţi naturale diferite (m, kg, buc.)

Modificarea totală a desfacerilor de mărfuri, în perioada curenta faţă de perioada de bază, determinată atat de modificarea preţurilor, cât şi de modificarea volumului fizic se calculează cu ajutorul indicelui valorii sau valoric (Iv).

Iv= =

Iv= = = 2,0083

Deci, desfacerile de mărfuri, exprimate valoric, au crescut în perioada curentă faţă de perioada de bază, datorită modificării preţurilor şi volumului fizic de 2,0083 ori sau la 200,83 la suta sau cu 100,83la suta.

Sporul absolute (∆v) este de:∆v= = 241.000 – 120.000= 121.000 mil. RON Analiza influentei factorilor.

187

a1). Influenta volumului fizic (q).In practica statistica. si de analiza, de regula, s-a procedat la inlocuirea mai

intai a factorului cantitativ (voIum) si apoi a celui calitativ (pret).

Iq= = =

Iq= = 1,5333 ori sau 153,33%

Deci, pe seama volumuIui fizic, ca urmare a creşterii acestuia, desfacerile de mărfuri au sporit la 153,33 la suta sau cu 53,33 la suta, în perioada curenta faţă de perioada de baza.

Influenţa în sumă absolută a volumului fizic (q ) se calculează astfel: ∆q= = 184.000 - 120.000 = 64.000 mil. RON

a2). Inflllenţa preţurilor.

Pentru a calcula influenta celui de-al doilea factor un, factor odata inlocuit se mentine inlocu

Ip= = 241000 / 184.000= 1,3097 ori sau 130.97 % .

Rezultă că pe seama majorarii preţurilor desfacerile de mărfuri au crescut de 1,3097ori sau cu 130,97la.suta. Sporul desfaceri!or pe seama cresterii preturilor:

∆q= = 241.000 – 184.000= 57.000 mil.RONInfluenta insumata a celor doi factori trebuie sa dea sporul valoric al

desfacerilor de mărfuri, adică: .

∆q+∆p= ∆v= 64.000 + 57.000 = 121.000 mil. RON

b1)Influenţa preţurilor

Ip= =

Ip= = = 1.5 ori sau 150,00%

188

Sporul desfacerilor datorat crersterii preturilor este de: ∆p= = 180.000- 120.000= 60.000 mil. RON Se observă că determinand influenţa preţului cu un indice ponderat cu

cantităţile din perioada de bază(şi nu din cea curentă) altul este rezultatul. (adica 60.000 mil. RON in loc de 57.000 mil. RON.cat a rezultat în primul caz).

Daca mai întai calculăm influenţa preţului (sau determinăm indicele de preţ cu ponderi din perioada de bază), trebuie apoi să calculăm influenţa volumului fizic, folosind

preţurile perioadei curente. Astfel nu se respectă egalitatea:

∆q+ ∆p = ∆v (64000+ 60000=124000#121000)

b2).Influenta volumului fizic.

Ip= = = 1,3388 ori sau 133,88%

Deci, majorarea volumului fizic a determinat dupa acest calcul, o crestere a desfacerilor de rnarfuri la 133,88 % sau cu 33,88% .

Influenta in suma absoluta:

∆q= = 241.000 - 180.000= 61.000 mil. RON

Calculând astfel infIuenţa celor doi factori prin însumarea ei ,se obţine acelaşi scor valoric a1 desfacerilor de mărfuri, dar influenţa factorilor este diferită.

Făcand o recapitulare a rezultatelor vom avea:∆v= = 241.000 - 120.000= 121.000 mil. RONa1) : ∆q = = 184.000 - 120.000 = 64.000 mil. RONa2): ∆p = = 241.000 - 184.000 = 57.000 mil. RON Suma influentelor=121.000mil. RON ,b1) : ∆p= = 180.000 - 120.000= 60.000 mil. RON b2) : ∆q= = 241.000 - 180.000 = 61.000 mil. RON

Suma influenţelor= 121.000 mil. RONPrivind aceste rezultate se poate pune întrebarea: care este influenţa reală a

preţurilor (60.000 sau 57.000?), pentru a se adopta anumite măsuri (indexari,compensari) şi care este influenţa volumului fizic (64.000sau61.000?). Incercand un raspuns la această intrebare, putem spune că fiecare procedeu de calcul

189

al indicilor de preţ sau al indicilor volumului fizic şi, în general, al tuturor indicilor are anumite limite.De aceea se impune calcularea indicilor de preţ ai volumului fizic prin mai multe procedee de calcul, deoarece prin aceasta indicii nu se exclud, ci se completează. In. mod concret, dacă indicii preţurilor se calculează prin două procedee (folosind ponderile din perioada curentă şi din cea de bază), şi indicii volumului fizic trebuie calculaţi folosind preţurile din cele doua perioade diferite. Efectuand calculele în doua variante se poate aprecia mai bine evoluţia fenomenelor sub acţiunea diferiţilor factori, iar organele abilitate îşi pot fundamenta mai riguros deciziile.

In exemplul de mai sus rezultă o diferenţă de 6.000 mil RON (60.000 -57.000 sau 64.000 - 61.000) care după primul procedeu de substituire a factorilor în analiza influenţelor (inlocuirea mai intai a volumului) se atribuie factorului calitativ (preţului), iar dupa al doilea procedeu de substituire se atribuie factorului volum. Aşa cum apreciază statisticienii, mărimea dezvoltarii (evoluţiei) unui fenomen nu se poate descompune exact pe factori. O parte din influenţa va fi rezultarul interacţiunii factorilor.

2. Se dau următoarele informaţii:

Denumire bunuri şi servicii

Valoarea prod. consumate în per. de

bază exprimată în preţ. anului de bază

Indicele preţurilor

- bunuri alimentaregrupa 1grupa 2grupa 3

105603015

130%115%135%

- bunuri nealimentaregrupa 1grupa 2

21012090

180%165%

- serviciigrupa 1grupa 2

1569

190%140%

Total 330

a) determinaţi indicii de preţ pe categorii de bunuri şi servicii şi indicele general;

190

b) în perioada de bază veniturile totale sunt de 300 lei; în anul curent, veniturile cresc cu 12%, iar pentru creşterea de preţ la grupele 1 se acordă compensaţie; determinaţi valoarea compensaţiei şi veniturile curente;

c) calculaţi indicele veniturile reale şi interpretaţi rezultatele.

Rezolvare:

Denumire bunuri şi servicii

Valoarea prod. consumate în per. de bază exprimată

în preţ. anului curent (p1q0)

Indicele preţurilor(p1/p0)

Valoarea prod.

consumate în per. de bază exprimată în preţ. anului

de bază (p0q0)

- bunuri alimentare

grupa 1grupa 2grupa 3

105603015

126,43%130%115%135%

132,7578

34,520,25

- bunuri nealimentare

grupa 1grupa 2

21012090

173,57%180%165%

364,5216

148,5

- serviciigrupa 1grupa 2

1569

160%190%140%

2411,412,6

Total 330 157,95% 521,25

a)

191

b) veniturile nominaleVN0 = 300 leiVN1 = 300 + 300 x 12% + compensaţieCompensaţia acordându-se pentru bunurile şi serviciile din grupa 1, trebuie

calculat indicele mediu al preţurilor pentru produsele şi serviciile din această grupă:

I =

Compensaţie grupa 1 = (pentru grupa 1) = 186 × (164,19% - 1) = 119,4sau

Compensaţie grupa 1 = = 305,4 – 186 = 119,4VN1 = 300 + 300×12% + 119,4 = 455,4

c) indicele veniturilor nominale

ceea ce exprimă o scădere a volumului fizic al consumului, compensaţia şi creşterea de salariu nefiind suficiente pentru menţinerea consumului din perioada precedentă.

Aplicaţii de rezolvat:

Se dau următoarele informaţii:

192

Denumire bunuri şi servicii

Valoarea prod. consumate în per. de

bază exprimată în preţ. anului de bază

Indicele preţurilor

- bunuri alimentaregrupa 1grupa 2grupa 3

130804010

180%170%110%

- bunuri nealimentaregrupa 1grupa 2

21013080

110%190%

- serviciigrupa 1grupa 2

1578

180%130%

Total 355

a) determinaţi indicii de preţ pe categorii de bunuri şi servicii şi indicele general;

b) în perioada de bază veniturile totale sunt de 600 lei; în anul curent, veniturile cresc cu 14%, iar pentru creşterea de preţ la grupele 1 se acordă compensaţie; determinaţi valoarea compensaţiei şi veniturile curente;

c) calculaţi indicele veniturile reale şi interpretaţi rezultatele.

193

Capitolul 13 PREŢURILE SI TARIFELE REGLEMENTATE

Romania, in contextul apropierii de reglementarile existente in Uniunea Europeana, a realizat cadrul legal privind reglementarea si supravegherea unor piete de interes national sau in care exista activitati de monopol natural.Vom prezenta în continuare principiile acestor reglementări în conexiune cu formarea tarifelor specifice în domeniile energiei electrice, telecomunicaţiilor şi serviciilor poştale.

13.1 Reglementarea preţurilor în domeniul energiei electrice

Sectorul energetic a fost în mod tradiţional considerat ca un sector în care monopolul natural este de neevitat. Această prezumţie s-a bazat, în special, pe caracterul intensiv investiţional, pe importanţa reţelelor de transport şi distribuţie şi pe raritatea şi concentrarea resurselor energetice pe plan mondial.

Dată fiind importanţa deosebită a acestuia, atât pentru ramurile economiilor naţionale, cât şi pentru asigurarea bunăstării populaţiei, statul a preluat sarcina realizării şi exploatării sistemului. Rezultatul acestei acţiuni a constat în crearea unor coloşi integraţi pe verticală care, de regulă, asigurau producţia, transportul şi distribuţia produselor energoelectrice. Pentru protecţia consumatorilor „captivi", atât persoane fizice, cât şi juridice, faţa de furnizorul monopolist, au fost instituite mecanisme de control administrativ al preţurilor, pentru a se preveni un abuz din partea acestuia.

13.1.1. Tendinţe actuale în sectorul energetic din Uniunea EuropeanăÎn efortul de creare a pieţei unice, la nivelul Uniunii Europene s-a conturat o serie de

tendinţe care urmăresc simultan:- promovarea concurenţei prin deschiderea pieţei;- asigurarea surselor de aprovizionare cu energie;- protecţia mediului.Prevederile Tratatului de la Roma, privind instituirea Comunităţii Europene lasă la

latitudinea membrilor modul de organizare şi funcţionare a acestor servicii, inclusiv în ceea ce priveşte tipul de proprietate (articolul 86). Ceea ce contestă Tratatul este existenţa acelor monopoluri care pot aduce atingere obiectivului de creare a pieţei unice, bazată pe concurenţă.

Directiva 96/92/CE stabileşte cadrul minimal şi etapele procesului de liberalizare a pieţei produselor energetice. Au fost stabilite pragurile de deschidere a pieţei (26% in 1999, 28% in 2000, 33% în 2003). Sunt definite, în funcţie de posibilitatea de a alege

194

furnizorul de energie electrică, conceptele de „consumator eligibil" şi „consumator captiv", ultimul fiind dependent de distribuitorul monopolist al energiei electrice. În categoria consumatorilor eligibili sunt încadraţi consumatorii care realizează un consum anual peste o anumită limită (9 GWh, începând cu 2003).

Distribuţia energiei electrice către consumatorii captivi se realizează de către operatorul monopolist al reţelei de distribuţie, căruia i se pot impune obligaţii de furnizare în anumite zone sau către anumiţi consumatori, pentru asigurarea serviciului universal. Preţurile practicate de distribuitor pot fi reglementate de către autorităţile statelor membre.

Deciziile strategice referitoare la forma de proprietate a operatorului/operatorilor monopolişti, privind regimul reglementat/negociat de acces la reţea şi privind modul de separare (juridică/contabilă/managerială) a activităţilor care constituie monopol natural sunt lăsate la latitudinea statelor membre.

13.1.2. Piaţa energiei electrice în RomâniaÎn cadrul procesuiui de armonizare a legislaţiei interne cu reglementările comunitare

a fost iniţiat un amplu proces de reformare a reglementărilor referitoarela producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice. Prin HG nr. 627/2000, Compania Naţională de Electricitate - CONEL S.A. a fost reorganizată, creându-se Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., S.C. Termoelectrica S.A.,S.C. Hidroelectrica S.A. şi Societatea Comerciala pentru Distribuirea Energiei Electrice Electrica S.A. Astfel s-a optat pentru:

-separarea legală a activităţilor care constituie monopol natural (transport şi distribuţie)- -privatizarea în prima instanţă a celor opt filiale regionale de distribuţie- accesul reglementat în reţea.Supravegherea pieţei energiei electrice cade în sarcina Autorităţii Naţionale de

Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), instituţie publică în subordinea Ministerului Industriei şi Resurselor. ANRE este autoritatea publică ce are competenţa de elaborare a metodologiei de calcul al preţurilor şi tarifelor aplicabile activităţilor de monopol natural şi de aprobare a sistemelor de preţuri şi tarife pentru aceste activităţi, urmărind ca obiectiv, protecţia corespunzătoare a consumatorilor de energie.

Activităţile de monopol natural din domeniul energiei electrice sunt cele de transport şi distribuţie a energiei electrice, precum şi cele de alimentare a consumatorilor captivi de către societăţile de distribuţie a energiei electrice.

195

13.1.3. Modul de organizare a pieţeiTranzacţionarea energiei electrice şi a serviciilor de sistem, în România, se

realizează în cadrul pieţei en gros a energiei electrice, care funcţionează pe baza următoarelor principii:

a) piaţa se realizează prin aranjamente comerciale en gros cu energie electrică şicu servicii asociate, între participanţi;

b) piaţa trebuie să devină competitivă la nivelul producătorilor şi furnizorilor de energie electrică şi reglementată pentru activităţile de transport şi de distribuţie;

c) în prima etapă, piaţa este compusă din:• piaţa reglementată, prin contracte cadm şi preţuri reglementate, care acoperă circa

67% din energia electrică tranzacţionată;• piaţa concurenţială compusă din următoatele segmente:> piaţa contractelor bilaterale între furnizori şi consumatori eligibili. Aceste

contracte sunt reglementate, dar preţurile sunt negociate între părţi;> piaţa spot, respectiv componenta pieţei concurenţiale pe care energia electrică

necontractată este tranzacţionată prin licitaţie la Preţul Marginal de Sistem;d) preţul pieţei se formează printr-un mecanism specific;e) participanţii la piaţă, inclusiv consumatorii eligibili sunt îndreptăţiţi să aibă acces

reglementat;f) consumatorii eligibili pot alege furnizorul de energie electrică, cu care încheie

contracte negociate;g) racordarea la reţele de transport şi de distribuţie reprezintă un serviciu public

obligatoriu;h) participanţii la piaţă beneficiază de transport nediscriminatoriu.

Participanţii la piaţă. Tipurile de participanţi la piaţa en gros sunt:- producătorii - furnizorii - consumatorii eligibili;- un operator de transport (Transelectrica);- un operator de sistem (Hidroelectrica S.A.);- un operator de distribuţie (Electrica S.A.).

Administrarea pieţei en gros a energiei electrice. Administrarea pieţei en gros este asigurată de S.C. OPCOM S.A., filială a Transelectrica S.A., înfiinţată prin HG nr. 625/2000.

Pentru asigurarea bunei funcţionări a pieţei, S.C. OPCOM S.A. are următoarele

196

competenţe şi atribuţii:- asigură preluarea şi prelucrarea ofertelor de vânzarc/cumpărare de energie electrică

şi servicii de la participanţii la piaţă; - stabileşte cantităţile de energie electrică şi servicii tranzacţionate zilnic la nivel interval bază de tranzacţionare şi decontare (respectiv durata unei ore şi serveşte ca unitate de măsură a timpului în exprimarea tuturor relaţiilor comerciale, contractuale sau pe piaţa spot, pe care puterea electrică şi serviciile se exprimă prin valorile medii);

- stabileşte drepturile şi obligaţiile de plată ale participanţilor la piaţă şi asigură funcţionarea mecanismelor specifice de regularizare privind plăţile;

- colectează şi face publice informaţii despre piaţă, inclusiv prognoze pe termen scurt privind acoperirea cererii de către ofertă;

- determină şi face publice preţurile pieţei pe interval bază de decontare, precum şi alte preţuri sau obligaţii băneşti relevante pentru piaţă;

- urmăreşte şi face publice pierderile de energie electrică în reţeaua de transport;- suspendă piaţa din propria iniţiativă sau la solicitarea operatorului de sistem;- coordonează activitatea de prognoză a cererii de energie electrică pentru

planificarea opraţională şi programarea operativă a Sistemului Electroenergetic Naţional(SEN);

- stabileşte orele de vârf şi de gol de sarcină ale SEN.

13.1.4. Mecanismul de funcţionare şi aranjamentele comerciale ale pieţei

Rolul mecanismului pieţei:- asigurarea unor relaţii comerciale eficiente şi sigure pentru consumatorii finali de

energie electrică şi pentru toţi agenţii economici din sector;- introducerea unei presiuni concurenţiale asupra agenţilor economici din sector,

directă sau prin intermediul contractelor şi tarifelor reglementate;- trecerea graduală de la sistemul de monopol în alimentarea cu energie electrică, la

piaţa pe deplin concurenţială.

Principalele tipuri de contracte încheiate pe piaţa en gros a energiei electrice sunt:1) Contractul de tip FPA încheiat între Societatea Naţională Nuclearelectrica şi

S.C. Electrica S.A., prin care este asigurată preluarea integrală a energiei electrice produse şi a puterii disponibile a Nuclearelectrica, la preţul reglementat de ANRE. Preţul de achiziţionare de către furnizori a puterii disponibile acoperă cheltuielile fixe de exploatare, cheltuielile pentru rambursarea creditelor şi costul capitalului investit.

2) Contractul de portofoliu reprezintă forma principală de vânzare/cumpărare a energiei electrice, asigurând atât furnizorul, cât şi producătorul, împotriva riscului

197

variaţiei preţului pe piaţă. Sunt utilizate pentru contractarea unor cantităţi ferme de energie electrică, profilate pe intervale bază de decontare şi zile calendaristice, în funcţie de variaţia orară a consumului prognozat, precum şi serviciul de transport aferent. Valoarea acestor contracte include şi costul reglementat al serviciului de transport.

3) Contractul pentru transportul energiei electrice. Serviciul de transport include şi costurile reglementate ale serviciilor de sistem. Pierderile de energie electrică în reţeaua de transport, precum şi efectul restricţiilor din reţeaua de transport asupra ordinii de merit sunt cuprinse în tariful reglementat de transport. În scopul fluidizării plăţilor, costul serviciului de transport trebuie achitat de către furnizori direct către Transelectrica, pe baza avizului prducătorului căruia i-a fost prestat acest serviciu.

4) Contractul pentru servicii de sistem. Serviciile de sistem reprezintă servicii asigurate, de regulă, de către producători, la cererea operatorului de sistem, pentru menţinerea nivelului de siguranţă în funcţionarea sistemului electroenergetic, calităţii energiei transportate la parametrii normali de funcţionare şi pentru acoperirea pierderilor din reţeaua de transport.

Serviciile de sistem se împart în 2 categorii:- funcţionale, care reprezintă funcţia operatorului de sistem;- tehnologice, furnizate de către agenţii economici participanţi la piaţă (în continuare

denumite servicii de sistem).Costul serviciilor de sistem cu excepţia costului energiei electrice pentru acoperirea

pierderilor în reţeaua de transport va fi achitat de către furnizorul de energie electrică sau de către consumatorul eligibil direct furnizorului de servicii de sistem.

Ofertele de producere a energiei electrice. Producătorii sunt obligaţi ca, pentru fiecare zi de tranzacţie, să facă oferte ferme pentru fiecare interval bază de decontare pentru toate unitătile de producţie pe care le deţin în ziua anterioară celei pentru care se face programul de funcţionare a SEN, stabilit, pe baza acestor oferte de către OPCOM S.A.

Ordinea de merit reprezintă ordinea în care producătorii de energie ofertanţi sunt luaţi în considerare de către dispecer pentru acoperirea cererii de energie electrică.

Prin ordinea de merit se stabilesc:- puterea cu care participă fiecare unitate la acoperirea necesarului de energie

electrică;- pragul cererii de consum din sistem de la care intră în funcţiune fiecare unitate.

Preţul marginal de sistem se determină ca medie ponderată a preţurilor reglementate din contractele de portofoliu şi contractul de tip PPA încheiat de S.N. Nuclearelectrica

198

S.A. şi S.C. Electrica S.A., prin care este asigurată preluarea integrală a puterii disponibile şi a energiei electrice produse de Nuclearelectrica.

Metodologiile de stabilire a tarifelor şi preţurilor energiei electrice. În cadrul acestora se includ:

- metodologia de stabilire a tarifului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice.

- metodologia de stabilire a tarifului pentru transportul energiei electrice;- metodologia de stabilire a tarifelor pentru consumatorii finali captivi de energie

electrică.Particularizăm în continuare doar metodologia de stabilire a tarifului pentru

serviciul de distribuţie a energiei electrice.

Metodologia de stabilire a tarifului pentru serviciul de distribuţie a energiei elecrice. Serviciul de distribuţie constă în exploatarea, întreţinerea, dezvoltarea reţelei de distribuţie în scopul transmiterii energiei electrice de la producători/operatori de transport la consumatorii finali de energie electrică.

Operatorul de distributie asigură două categorii de servicii:- serviciul de distribuţie;- serviciile de sistem ale reţelelor de distribuţie a energiei electrice.În prezent, distribuţia energiei este asigurată de S.C. Electrica S.A., prin cele opt

filiale regionale (operatori) ale acesteia. Tarifele de distribuţie se determină pentru fiecare operator de distribuţie pe baza cheltuielilor aferente utilizării reţelelor de distribuţie ale acestuia şi sunt unice pe teritoriul operatorului.

Tarifele se stabilesc pentru serviciul de distribuţie prestat, pentru categoriile de destinatari:

- furnizori alimentaţi din reţeaua de distribuţie;- consumatori eligibili alimentaţi din reţeaua de distribuţie;- alţi operatori de distribuţie/transport pentru tranzitul energiei.

Nivelul tarifelor de distribuţie se fundamentează cu datele privind cheltuielile anuale ale operatorului. Tarifele pot fi revizuite periodic, odată cu revizuirea tarifelor reglementate pentru consumatori finali, dacă se înregistrează o variaţie a costurilor unitare mai mare de 5% faţă de cele previzionate.

Pentru fiecare din grupele de elemente de reţea se stabilesc tarife specifice de tip monom, pe nivel de tensiune şi tip de instalaţii, şi anume:

199

- tarif pentru linii de 110 kV;- tarif pentru puncte de transformare 110 kV/MT (medie tensiune);- tarif pentru linii MT;- tarif pentru puncte de transformare Medie Tensiune/Joasă Tensiune;- tarif pentru linii de Joasă Tensiune.Stabilirea de către ANRE a tarifelor pentru transportul şi distribuţia energiei

electrice se face pe baza unei metodologii care ţine cont de categoriile de costuri ale operatorilor, după cum urmează:

a. costurile de exploatare şi întreţinere a reţelei, referitoare la:- exploatarea reţelei;- întreţinere, intervenţii, reparaţii;- siguranţa tehnică şi a muncii;- serviciile asigurate clienţilor;- amortizare;- cheltuieli conexe pentru investiţii;

b. costurile pentru consumul propriu tehnologic;c. costurile financiare pentru dezvoltare (dobânzi, comisioane bancare şi diferenţe

de curs valutar legate de credite pentru investiţii).

Cota de profit brut aplicabilă la suma acestor costuri este de 8%.Pentru fiecare grupă de elemente de reţea se determină instalaţiile componente şi

energia electrică livrată prin acestea (EJ), pentru serviciul de distribuţie destinat consumatorilor eligibili (ECE,J), furnizorilor/consumatorilor captivi (EF,J), cât şi tranzitului destinat altor operatori de distribuţie sau operatorului de transport (ET,J):

EJ = ECE,J + EF,J + ET,J

De asemenea, pentru fiecare grupă, se determină costul asociat CJ prin însumarea componentelor CI,J pe structura costurilor precizate mai sus:

CJ = suma CI,J

Profitul fiecărei grupe de elemente de reţea se determină:PJ = suma CI,J x kp/100

în care:k- rata profitului brut;

200

CI,J = costurile aferente fiecărei structuri.

Rata profitului aplicabilă este de 8% pe an în raport cu costurile calculate în USD. Profitul total reglementat (P) operatorului de distribuţie se determină prin însumarea profiturilor totale reglementate ale grupelor de elemente de reţea:

P=suma PJ

Venitul total pentru fiecare din cele cinci grupe de elemente ale reţelei (VTJ) se determină ca:

VTJ = CJ + PJ

iar venitul total reglementat (VT) al Operatorului de distribuţie este determinat prin însumarea veniturilor totale reglementate ale grupelor de elemente de reţea:

VT = suma VTJ = C + P

Tarifele specifice de distribuţie pentru fiecare grupă de elemente de reţea se calculează ca fiind raportul între suma veniturilor totale VTJ şi suma energiilor livrate consumatorilor EJ :

tJ = VTJ / EJ

În cazul consumatorilor eligibili, al furnizorilor de energie electrică sau al operatorului de transport, tariful aplicabil se determină prin însumarea tarifelor aferente elementelor de reţea utilizate.

13.2. Reglementarea preţurilor în sectorul comunicaţiilor

Domeniul comunicaţiilor, în special cel al telecomunicaţiilor, a cunoscut o dezvoltare tehnologică explozivă în ultimele două decenii. Progresul tehnologic a constat în special în apariţia de noi tehnologii altemative de transmisie, utilizând noi platforme de comunicaţii, ceea ce a permis apariţia de noi pieţe şi, într-o măsură destul de consistentă, a concurenţei pe pieţele din sector.

Dacă până la începutul anilor '80, sectorul era în mod tradiţional, dominat de uriaşe companii monopoliste, explozia de operatori pe piaţă a condus la regândirea politicii de dezvoltare a pieţei şi serviciilor.

Apariţia acestor noi tehnologii şi servicii nu a eliminat însă în totalitate mono-polurile, în special cele naturale, a căror existenţă derivă din importanţa reţelei fizice

201

pentru furnizarea serviciilor şi din faptul că sunt utilizate în special resurse limitate (spatiul radioelectric, resursele de numerotaţie etc), a căror utilizare ratională implică impunerea unor restricţii şi din necesitatea asigurării serviciului universal.

Problemele cele mai importante în acest domeniu apar pe piaţa serviciului de telefonie fixă şi pe piaţa serviciilor poştale.

- Piaţa telefoniei fixe. Importanţa reţelei fizice în furnizarea serviciilor de telecomunicaţii şi caracterul de foarte multe ori ineficient al construcţiei de reţele fizice paralele pentru furnizarea aceloraşi servicii a condus la căutarea febrilă de noi soluţii care pot fi grupate în două categorii:

.- soluţii furnizate de către piaţă (de către operatorii de piaţă);- soluţii administrative, impuse de către autorităti, atunci când piaţa nu a condus la

eliminarea monopolului natural.

Soluţiile furnizate de către piaţă pot fi la rândul lor clasificate în două categorii:- furnizarea unor servicii de telecomunicaţii prin intermediul unor reţele initial

dimesionate pentru alte utilizări cum ar fi utilizarea reţelelor de transport şi distribuţie a energiei electrice sau a celor de televiziune prin cablu

- - furnizarea, prin intermediul reţelei operatorului monopolist a unor servicii concurente cu cele oferite de acesta, prin intermediul unei tehnotogii diferite.

Totuşi, piaţa nu a dezvoltat, până în acest moment, soluţii pentru eradicarea completă a monopolului pentru toate tipurile de servicii şi nici pentru toate zonele geografice, fapt care a impus implicarea statului, în încercarea de a separa nucleul monopolului natural de celelalte componente ale serviciilor de telecomunicaţii, în scopul creării unui grad cât mai ridicat de concurenţă.În acest scop au fost impuse foştilor operatori monopolişti, care deţin în proprietate reţeaua de telefonie fixă, obligaţii legate în principal de:

- permiterea accesului la reţea, în condiţii nediscriminatorii a celorlalţi operatori pentru furnizarea serviciilor chiar concurente. În acest scop, foştilor operatori monopolişti le-au fost impuse obligaţii de separare a activităţilor legate de administrarea şi furnizarea reţelei de activităţile de furnizare, prin intermediul reţelei, a serviciilor de telefonie. În acest mod, poate fi determinată posibila discriminare, prin preţ sau prin condiţii de acces, a operatorilor concurenţi pe piaţa serviciilor de telefonie;

- interconectarea reţelelor de telecomunicaţii, astfel încât clienţii unei companii de telefonie să poată apela clienţii unei alte companii.

În plus, intervenţia statului constă şi în asigurarea serviciului universal, respectiv setul minim de servicii de o calitate determinată care este disponibil pentru toţi utilizatorii, indiferent de localizarea lor geografică, la un tarif accesibil. Setul de servicii

202

se referă, în principal, la asigurarea accesului la o locaţie fixă, asigurarea unui serviciu de informaţii şi asigurare de telefoane publice cu plată.

Asigurarea serviciului universal poate implica şi acordarea unor compensaţii companiilor care sunt desemnate pentru furnizarea acestora, datorită faptului că obligaţia de asigurare a serviciului universal poate implica asumarea unor costuri suplimentare şi desfăşurarea unor activităţi ineficiente din punct de vedere economic.

- Tendinţe actuale în Uniunea Europeană. Procesul de liberalizare a serviciilor de telecomunicaţii în Uniunea Europeană a fost iniţiat prin Directiva Comisiei Europene 90/388/EEC din 1990, prin care s-a solicitat Statelor Membre să retragă drepturile speciale sau exclusive pentru furnizarea serviciilor de telefonie publică fixă până cel mai târziu la data de 01.01.1998 (au fost stabilite perioade mai lungi de liberalizare a pieţei pentru Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania).

0 preocupare deosebită a fost generată de apariţia efectivă a concurenţei pe piaţa serviciilor de telefonie fixă, dat fiind faptul că dispariţia drepturilor speciale sau exclusive existente nu garantează apariţia efectivă a concurenţilor pe piaţă. În fapt, s-a constatat că, în 1998, infrastructuri alternative ce puteau fi utilizate pentru furnizarea telefoniei vocale se aflau în proprietatea aceluiaşi operator care deţinea şi reţeaua de telefonie fixă. Doar 43% din gospodăriile europene erau conectate fie la o reţea de televiziune prin cablu, fie la un sistem de transmisie a programelor TV prin satelit. Peste 59% din aceste gospodării erau deservite de un operator de televiziune prin cablu aflat în proprietatea fostului monopolist pe piaţa telefoniei fixe. Această situaţie de fapt a fost considerată ca fiind o piedică majora în calea dezvoltării concurenţei. În acest scop, prin noul set de directive din martie 2002 (Directiva 2002/21/EC privind cadrul general de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice, Directiva 2002/20/EC privind autorizarea, Directiva 2002/22/EC privind serviciul universal şi Directiva 2002/1/EC privind accesul şi interconectarea) se încearcă facilitarea intrării unor noi operatori pe piaţa serviciilor de telefonie şi încurajarea concurenţei cel puţin pe piaţa serviciilor. Pentru supravegherea pieţelor se solicită statelor membre să înfiinţeze autoritaţi naţionale de reglementare, care, pe baza analizelor de piaţă efectuate în colaborare cu autoritătile de concurenţă, poate impune operatorilor de pe piaţă obligaţii legate de furnizarea serviciului universal, de acordarea accesului la reţea, de interconectare a reţelelor de telecomunicaţii. În plus autorităţile de reglementare pot stabili metodologii de stabilire a tarifelor pentru serviciile de telecomunicaţii, inclusiv telefonie, atunci când constată că un operator deţine poziţia dominantă pe o anumită piaţă geografică.

Aceste măsuri au ca scop principal dezvoltarea concurenţei pe pieţele serviciilor, astfel încât consumatorii europeni să poată profita cât mai mult de beneficiile

203

liberalizării, care, oricum a condus la reducerea cu aproximativ 40% a tarifelor telefonice internaţionale.

• Reglementarea pieţei serviciilor telefonice în România. Începând cu octombrie 2002, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvemului nr. 79/2002 şi cu înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, sunt introduse şi în România regulile comunitare cu privire la supravegherea pieţei serviciilor şi reţelelor de telecomunicaţii, regulile specifice privind protecţia concurenţei şi reglementarea preţurilor în acest domeniu.

În scopul supravegherii pieţelor, pe baza regulamentului privind identificarea pieţelor relevante din sectorul comunicaţiilor electronice şi a regulamentului privind efectuarea analizelor de piaţă şi determinarea puterii semnificative de piaţă, ANRC efectuează analize de piaţă pentru a determina dacă un furnizor de servicii sau reţele de telecomunicaţii deţine poziţie dominantă, respectiv dacă are posibilitatea de a se comporta independent de clienţii sau furnizorii săi. ANRC poate impune furnizorilor care deţin poziţie dominantă obligaţii de nediscriminare, de asigurare a evidenţei contabile separată, de stabilire pe baza unei metodologii agreate etc.

Dacă o analiză de piaţă indică absenţa concurenţei efective, care presupune că operatorul în cauză este capabil să menţină tarifele la un nivel excesiv de înalt sau să reducă tarifele în mod nejustificat, în detrimentul utilizatorilor finali, ANRC poate să impună obligaţii referitoare la recuperarea costurilor şi controlul tarifelor, inclusiv obligaţii de fundamentare a tarifelor în funcţie de costuri şi obligaţii privind evidenţa contabilă, pentru furnizarea anumitor forme de acces sau de interconectare. La impunerea obligaţiilor ANRC va lua în considerare investiţia făcută de operatorul în cauză şi va permite existenţa unei rate rezonabile de recuperare a capitalului investit, ţinând seama de riscurile asociate acestei investiţii.

Orice mecanism de acoperire a costurilor sau orice metodologie de tarifare impusă trebuie să promoveze eficienţa economică şi concurenţa şi să maximizeze beneficiul consumatorilor. În acest scop ANRC poate să ia în considerare tarifele practicate pe pieţele concurenţiale comparabile.

În cazul în care un operator are obligaţia să îşi fundamenteze tarifele în funcţie de costuri, atunci proba faptului că tarifele respective sunt determinate prin adăugarea la costuri a unei rate rezonabile de recuperare a investiţiei se află în sarcina operatorului în cauză. În vederea calculării costului furnizării eficiente a serviciilor, autoritatea de reglementare poate utiliza metode de contabilizare a costurilor, altele decât cele utilizate de operator. ANRC poate cere unui operator să furnizeze toate informaţiile care au stat la baza determinării unor tarife şi poate impune, dacă este cazul, ajustări ale acestor tarife.

204

În situaţia în care controlul tarifelor se realizează prin impunerea implementării unui sistem de contabilitate a costurilor, descrierea acestui sistem trebuie făcută publică, indicându-se cel puţin principalele categorii în care sunt grupate costurile şi regulile utilizate pentru alocarea costurilor. Îndeplinirea obligaţiilor de implementare a sistemului contabil trebuie auditată anual de un organism independent, rezultatele acestui audit urmând să fie publicate în condiţiile stabilite de ANRC.

Serviciul universal este compus din:- asigurarea accesului la reţeaua publică de telefonie, la un punct fix;

- asigurarea serviciului de informaţii privind abonaţii şi registrele abonaţilor;- asigurarca de telefoane publice cu plată.ANRC desemnează unul sau mai mulţi furnizori ai serviciului universal, pentru

anumite zone geografice sau pentru întreg teritoriul României, pe baza condiţiilor şi procedurii nediscriminatorii stabilite de către autoritate.

Tot ANRC are şi rolul de a monitoriza nivelul şi evoluţia tarifelor serviciilor cuprinse în sfera serviciului universal, putând obliga furnizorii acestui tip de servicii să aplice tarife comune, inclusiv prin stabilirea unei medii pe zone geografice sau pe întreg teritoriul naţional sau să respecte anumite formule de control al creşterii tarifelor.

13.3. Modul de reglementare şi de control al tarifelor pe piaţa serviciilor poştale

Şi în domeniul serviciilor poştale tendinţele, atât pe plan european, cât şi pe plan naţional, sunt legate de deschiderea pieţelor câtre concurenţă în contextul asigurării serviciului universal.

Serviciul universal este definit ca dreptul oricarui consumator de a beneficia de furnizarea permanentă a serviciilor poştale de o calitate definită, la un preţ accesibil, în orice punct de pe teritoriul României. Furnizorii serviciului universal sunt desemnaţi pe baza unor condiţii şi proceduri stabilite de către ANRC şi Consiliul Concurenţei.

Pentru deschiderea graduală la concurenţă, prin OG 31/2002 a fost stabilită limita maximă de gramaj (350 g) a trimiterilor de corepondenţă inteme şi internaţionale pentru prestarea cărora pot fi desemnaţi unul sau mai mulţi furnizori.Aceasta limită poate fi redusă prin Hotărâre a Guvemului, ceea ce poate permite alinierea la normele europene în domeniu, care prevăd o limită de 100 g începând cu 1.01.2003, respectiv de 50 g începând cu 1.01.2006.

Tarifele percepute pentru prestarea serviciilor poştale se stabilesc avându-se în vedere eficienţa economică, asigurarea dreptului de acces la serviciul universal şi

205

dezvoltarea reţelei poştale. Tarifele serviciilor poştale din sfera serviciului universal trebuie să fie accesibile, transparente, nediscriminatorii şi fundamentate pe costuri.

Funizorii de serviciu universal cărora li s-a rezervat dreptul de a presta unul sau mai multe servicii poştale din sfera serviciului universal au obligaţia de a supune spre aprobare ANRC tarifele percepute pentru serviciile rezervate şi de a le aduce la cunoştinţa publicului cu cel puţin 30 de zile înainte de data la care acestea intră în vigoare. În vederea aprobării tarifelor percepute pentru serviciile rezervate, autoritatea de reglementare va solicita avizul consultativ al Consiliului Concurenţei.

În situaţia în care un furnizor de serviciu universal aplică tarife reduse în cazul unui volum mare de trimiteri de la acelaşi expeditor, el are obligaţia de a aplica principiile transparenţei şi nediscriminării atât cu privire la tarife, cât şi cu privire la condiţiile asociate acestora.

ANRC poate stabili în sarcina furnizorilor de serviciu universal obligaţia menţinerii unui nivel uniform al tarifelor percepute pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care sunt obligaţi să le presteze, pe întreaga arie geografică în care prestează aceste servicii.

Furnizorii de serviciu universal trebuie să respecte următoarele principii la încheierea acordurilor privind cheltuielile terminale corespunzătoare trimiterilor poştale internaţionale:

- cheltuielile terminale să fie fixate în funcţie de costurile prelucrării şi livrării trimiterilor poştale internaţionale;

- nivelul tarifelor să fie corespunzător calităţii serviciului;- cheltuielile terminale să fie transparente şi nediscriminatorii.

Furnizorii de serviciu universal trebuie să ţină evidenţa contabilă separată, în cadrul contabilităţii interne de gestiune, pentru fiecare dintre serviciile rezervate, pe de o parte, şi pentru serviciile nerezervate, pe de altă parte. În evidenţa corespunzătoare serviciilor nerezervate trebuie să se urmărească distinct serviciile incluse în sfera serviciului universal şi cele care nu sunt incluse în această sferă.

Metodologia de repartizare pe conturi a costurilor corespunzătoare serviciilor rezervate şi serviciilor nerezervate se stabilesc de ANRC. Situaţiile financiare anuale ale fiecărui furnizor de serviciu universal trebuie întocmite, prezentate spre auditare unui auditor financiar independent şi publicate anual pe cheltuiala furnizorului şi în condiţiile stabilite de autoritatea de reglementare.

ÎNTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE

11.Care sunt tendinţele actuale în reglementarea preţurilor din domeniul energiei

206

electrice?12.Cum este organizată piaţa energiei electrice în România ?13.Ce tipuri de contracte se practică pe piaţa energiei electrice în România ?14.Care este metodologia de stabilire a tarifului pentru serviciul de distribuţie a

energiei electrice ?15.Care sunt particularităţile reglementării preţurilor în sectorul comunicaţiilor ?16.Care sunt particularităţile reglementării tarifelor pentru prestarea serviciilor poştale

?

Capitolul 14 REGLEMENTAREA ACHIZIŢIILOR DE STAT

14.1. Principiile pe baza cărora se atribuie contractul de achiziţie publică

Atribuirea contractului de achiziţie publică are la bază următoarele principii:- libera concurenţă, în sensul că fiecare furnizor de produse, executant de servicii

sau prestator de servicii să poată accede la dreptul de a deveni contractant; - eficienţa utilizării fondurilor publice, pe baza sistemului concurenţial in atribuirea contractului de achiziţie publică;

- transparenţa informaţiilor referitoare la procedarea atribuirii contractului;- tratamentul egal, nediscriminatoriu în aplicarea criteriilor de selecţie şi de atribuire

a contractului de achiziţie publică;- confidenţialitatea.

Autoritatea contractantă poate fi:- oricare autoritate publică;- oricare instituţie publică, de interes general sau local;- Academia Română şi instituţiile subordonate;- orice persoană juridică care desfăşoară activităţi relevante în unul din sectoarele de

utilităţi publice - apă, energie, transport şi telecomunicaţii - şi care beneficiază de drepturi speciale sau exclusive pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi, în sensul că nu are piaţă concurenţială datorită existenţei unei poziţii de monopol sau prin efectul unui act normativ ori administrativ.

207

Prin hotărâre a Guvernului se pot stabili şi alte persoane juridice cu obligaţia de a efectua achiziţii publice, dacă acestea activează pe piaţa în care concurenţa este exclusă ca efect al unui act normativ sau administrativ ori datorită existenţei unei poziţii de monopol.

14.2 Excepţii de la regula organizării achiziţiilor publice

a)- Achiziţionarea de produse şi servicii în legătura cu producţia sau comerţul de arme, muniţie şi sisteme de armament pentru război sau a cazului în care atribuirea contractului de servicii sau de furnizare ar putea conduce la difuzarea de informaţii contrare intereselor de apărare şi securitate a ţării de către o autoritate contractantă din domeniul apărării naţionale, ordinii publice, siguranţei şi securităţii naţionale.

b)- Atribuirea de contracte de achiziţie publică de către o autoritate publică, dacă:- contractul are caracter secret sau îndeplinirea sa implică măsuri speciale de

securitate, în concordanţă cu prevederile legale referitoare la apărarea naţională, ordinea publică, siguranţă şi securitatea naţională;

- procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică sunt stabilite ca urmare a: unui tratat sau a unui acord internaţional ce vizează implementarea sau exploatarea unui proiect, cu unul sau mai mulţi parteneri străini; unui tratat, acord internaţional sau a altor asemenea referitoare la staţionarea de trupe; aplicării unei proceduri specifice unor organisme financiare internaţionale sau a altor donatori/creditori;

- contractul este contract de servicii şi se atribuie unei persoane juridice care este ea însăşi auţoritate contractantă şi care prestează aceste servicii în baza unor drepturi exclusive stabilite conform prevederilor legale;

- contractul are ca obiect cumpărarea apei de suprafaţă sau din subteran;- contractul are ca obiect cumpărarea de energie, de produse energetice ale industriei

extractive sau de alţi combustibili, în scopul: desfăşurării de activităţi în domeniul producţiei, transportului sau distribuţiei de apă potabilă, energie electrică, combustibili gazoşi sau energie termică şi apă caldă; desfăşurării de activităţi în domeniul prospectării sau extracţiei de petrol brut, gaze naturale, cărbuni sau alţi combustibili solizi;

- contractul are ca obiect: cumpărarea sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri/clădiri/alte bunuri imobiliare existente sau a drepturilor asupra acestora; cumpărarea, dezvoltarea, producţia sau coproducţia de programe de către instituţii de radiodifuziune şi televiziune, precum şi achiziţia de timpi de emisie;

- prestarea de servicii de telefonie, de telegrafie, telex şi întreţinere a reţelei, de radioficare şi de comunicaţii prin satelit; prestarea de servicii de arbitrare şi conciliere;

- prestarea de servicii de intermediere financiară în legătură cu emiterea, cumpărarea, vânzarea sau transferul valorilor mobiliare, precum şi prestarea de

208

servicii de către Banca Naţională a României;- angajarea de mână de lucru (contracte de muncă);- prestarea de servicii de cercetare-dezvoltare remunerate integral de către

autoritatea contractantă şi ale căror rezultate nu sunt necesare autorităţii contractante în propriul beneficiu. Autoritatea contractantă are obligaţia de a atribui contractul de achiziţie publică pe baza respectării unor criterii de natură economică şi, în măsura în care este posibil, prin utilizarea sistemului concurenţial adaptat la specificul achiziţiei.

Autoritatea contractantă nu are obligaţia de a aplica prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă atunci când achiziţionează;

- servicii la hoteluri şi restaurante;- servicii de transport pe calea ferată;- servicii de transport pe apă;- servicii anexe şi auxiliare transportului;- servicii juridice;

- servicii de selecţie şi plasare a forţei de muncă;- servicii de investigaţie şi protecţie a bunurilor şi persoanelor;- servicii de învăţământ;- servicii de sănătate şi asistenţă socială;- servicii recreative, culturale şi sportive. În oricare dintre aceste cazuri, autoritatea

contractantă are obligaţia de a atribui contractul de achiziţie publică pe baza respectării unor criterii de natură economică şi, în măsura în care este posibil, prin utilizarea sistemului concurenţial adaptat la specificul achiziţiei.

Autorităţile contractante care desfaşoară activităţi relevante în sectoarele de utilităţi publice nu au obligaţia de a aplica prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă atunci când achiziţionează:

- produse, în scopul de a le revinde sau de a le închiria, şi nu beneficiază de nici un drept special sau exclusiv cu privire la produsele pe care urmează să le vândă sau sa le închirieze, iar alte persoane juridice au şi ele dreptul de a vinde sau de a închiria produse similare în aceleaşi condiţii ca şi autoritatea contractantă;

- produse, lucrări sau servicii destinate altor scopuri decât desfăşurarea de activităţi relevante;

Autoritatea contractantă are dreptul de a proceda la cumpărare directă, potrivit normelor de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, fâră a avea obligaţia de a aplica procedurile prevăzute, în cazul în care achiziţionează produse, lucrări sau servicii, a căror valoare, fără T.V.A., cumulată pe parcursul unui an, nu depăşeşte echivalentul în lei a 1.500 euro.

209

14.3 Proceduri de atribuire a contractului de achiziţie publică

Iniţierea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică se poate declanşa de către autoritatea contractantă, cu condiţia să fie îndeplinite următoarele condiţii:

- contractul să fie cuprins în programul anual al achiziţiilor publice;- anunţul de intenţie a fost publicat, conform prevederilor legale, în cazul în care

valoarea estimată a contractului este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 750.000 Euro; - sunt asigurate fondurile necesare pentru îndeplinirea programului de achizitie publică

- este întocmită documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei;- este constituită Comisia de atestare.

Formele de atribuire a contractului de achiziţie publică sunt:- licitaţia deschisă;- licitaţia restrânsă;- licitaţia închisă;- negocierea competitivă;- negocierea cu o singură sursă;- concursul de soluţii; - cererea de oferte;

-negocierea limitată.

Cele mai eficiente proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică sunt licitaţia deschisă şi licitaţia restrânsă.- Licitaţia deschisă este procedura prin care orice furnizor, executant sau prestator interesat are dreptul de a depune o ofertă.- Licitaţia restrânsă reprezintă ptocedura care se desfăşoară în două etape

distincte şi prin care numai candidaţii selectaţi de către autoritatea contractantă în prima etapă sunt invitaţi să depună oferte.

- Negocierea competitivă se organizează numai în cazurile:- când nu s-a primit nici o ofertă sau nici una din cele primite nu sunt

corespunzătoare- când nu se poate estima valoarea iniţială a valorii contractului;- când caietul de sarcini nu poate fi elaborat cu precizia impusă de atribuirea unui contract de achiziţie publică prin licitaţie deschisă sau restrânsă;- când licitaţiile urmează a fi folosite exclusiv pentru cercetare ştiinţifică,

210

experimentare şi dezvoltare tehnologică şi dacă autoritatea contractantă nu urmăreşte să obţină un profit.

Negocierea competitivă se aplică fără restricţii de către autoritătile contractante de utilităţi publice, în cazul în care finanţarea contractului nu implică folosirea de fonduri publice.

Negocierea cu o singură sursă se aplică numai în următoarele cazuri:- când produsele, lucrările sau serviciile se pot furniza numai de către un singurcontractant;- când achiziţia priveşte, în mod adiţioinal, produse,destinate înlocuirii, suplimentării sau extinderii echipameatelor şi instalaţiilor achiziţionate anterior, de la un anumit furnizor şi când constată ca aceste produse nu se pot achiziţiona decât de la acelaşi furnizor; - când se achiziţionează servicii sau lucrări suplimentare, care deşi nu au fost incluse în contractul anterior atribuit unui contractant, au devenit necesare pentru finalizarea contractului, dacă se respectă o serie de condiţii, printre care:- atribuirea aceluiaşi contractant,- valoarea noului contract să nu depăşească 50% din valoarea actualizată a contractului iniţial. Concursul de soluţii. - autoritatea contractantă solicită, fără anunţ publicitar, oferte de la mai multi

furnizori, executanţi, prestatori- cererea de ofertă poate fi aplicată de către autoritatea contractantă numai dacă valoarea estimată, fără TVA, a contractului este inferioară echivalentului în lei a pragurilor de:- 40.000 euro la contractul de furnizare- 40.000 euro la contractul de servicii- 100.000 euro la contractul de lucrări

ÎNTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE

1. Pe ce principii se bazează atribuirea contractului.de achiziţie publică?2. Care sunt excepţiile de la regula organizării achiziţiilor publice?

3.Care sunt cele mai frecvente proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie

211

publică?.

Capitolul 15 REGLEMENTAREA VÂNZĂRILOR PROMOŢIONALE

15.1. Scopul vânzarilor promoţionale:- introducerea pe noi pieţe a produselor inovatoare;- încurajarea loialităţii consumatorilor;- stimularea pe termen scurt a acţiunilor concurenţiale;- ajustarea rapidă la pierderi înregistrate la nivelul vânzărilor;

- gestionarea eficientă a stocurilor de produse; - dezvoltarea comerţului internaţional cu bunuri şi servicii.

15.2. Necesitatea practicării vânzarilor promoţionale:Lipsa utilizării acestui instrument de promovare a produselor şi serviciilor poate

conduce la:- limitarea opţiunilor consumatorilor interni cu privire la gama de produse oferite;- imposibilitatea obţinerii de avantaje suplimentare de pe urma concurenţei crescute.

15.3. Forme ale vânzărilor promoţionale:- reduceri de preţ;- rabaturi cantitative;- cupoane;- cadouri (oferite independent de volumul vânzărilor);- prime oferite consumatorilor care au comandat sau cumpărat produsul sau serviciul

promovat;- concursuri promoţionale care constau în întrebări adresate consumatorilor,

răspunsurile necesitând din partea acestora folosirea anumitor aptitudini;- jocuri promoţionale al căror câştigător este desemnat prin tragere la sorţi, fără a se

solicita taxe de participare sau îndeplinirea anumitor obligaţii din partea concurenţilor.

15.4. Necesitatea reglementării vânzărilor promoţionale

212

• Reglementările referitoare la vânzările promoţionale diferă de la o ţară la alta, în cadrul Uniunii Europene.

• Aceste reglementări au ca scop atât protecţia consumatorilor, cât şi protejarea pieţei împotriva concurenţei neloiale.

• Reglementările specifice fiecărei ţări în parte se constituie, însă, în obstacole în calea utilizării vânzărilor promoţionale ca instrument pentru promovarea peste graniţe a bunurilor şi serviciilor.

15.5. Consecinţe ale reglementărilor neuniforme ale vânzărilor promoţionale în spaţiul UE

• Afectarea anumitor servicii oferite (de exemplu, agenţii de publicitate incapabile să-şi exporte produsele, servicii mass-media, servicii de relaţii cu publicul etc.).

• Restricţionarea diverselor forme de activităţi economice (de exemplu comercianţii nou intraţi pe piaţa altui stat membru, a căror strategie se bazează pe promovarea card-urilor de fidelitate se vor confrunta cu existenţa unor legi prohibitive sau cu restricţii impuse la nivelul premiilor acordate).

• Restricţiile impuse asupra importului de servicii de către autorităţile naţionale tind să afecteze şi serviciile care vizează vânzările promoţionale, indiferent dacă acestea sunt oferite de către firme inteme sau externe (de exemplu firmele de marketing care utilizează vânzările promoţionale se pot afla în imposibilitatea pătunderii pe o anumită piaţă datorită reglementărilor în materie ale statelor membre ale UE).

• Restricţiile impuse asupra exportului de servicii împiedică firmele din ţările în care se aplică astfel de reglementări să ofere vânzari promoţionale atractive consumatorilor (de exemplu firmele din statele în care vânzarea a două produse plătind doar unul singur este interzisă nu vor putea concura cu acele firme care beneficiază de acest instrument). • Afectarea concurenţei datorită interdicţiilor referitoare la anumite tipuri de vânzări promoţionale (de exemplu, faptul că acordarea de prime este interzisă în anumite state membre ale UE şi autorizată în altele poate împiedica pătrunderea firmelor pe astfel de pieţe).

• Restricţiile ce vizează vânzările promoţionale pot constitui obstacole ale circulaţiei libere a produselor (de exemplu, fimele mici care urmăresc să pătrundă pe noi pieţe şi a căror strategie se bazează pe utilizarea vânzărilor promotionale trebuie să facă faţă companiilor recunoscute).

• Complexitatea anumitor reglementări poate conduce la incertitudine fapt ce are impact asupra operatorilor/consumatorilor proveniţi din alte state membre care furnizează/recepţionează informaţii referitoare la vânzârile promoţionale.

• Existenţa unor reglementări, precum interdicţiile impuse asupra anumitor tipuri de vânzări promoţionale afectează în mod semnificativ firmele mici şi mijlocii (de exemplu,

213

acest fapt poate conduce la alegerea altor forme ale vânzărilor promoţionale asupra cărora nu există interdicţie sau la alegerea altor tipuri de campanii promoţionale, fapt ce avantajează în mod deosebit marile firme).

15.6. Armonizarea legislaţiei cu privire la vânzarile promoţionaleArmonizarea legislaţiei ţărilor membre UE trebuie să urmărească:• Transparenţa reglementărilor cu privire la rabaturi, prime, concursuri şi jocuri

promoţionale. Reglementările armonizate trebuie să includă referiri la valoarea primelor, a condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în posesia lor, la durata promoţiei respective, iar în ceea ce priveşte concursurile şi jocurile promoţionale, se impune transparenţă cu privire la natura premiilor acordate, la condiţiile de participare şi şansele de a câştiga.

• Informaţii suplimentare în cazul vânzărilor la un preţ inferior costului de producere. În vederea protejării împotriva unor practici „neortodoxe", ofertanţii trebuie, în prealabil, informaţi cu privire la posibilitatea ca ceilalţi comercianţi să vândă produsele la un preţ inferior costului de fabricare (acest fapt ar atrage după sine aprecieri nefavorabile din partea consumatorilor care ar putea considera produsele respective ca fiind de calitate inferioară neapreciindu-le la adevărata valoare).

• Protejarea copiilor şi a minorilor. Reglementările în acest sens urmăresc trei aspecte: prevenirea furnizării de către copii a unor date personale, fără acordul părintilor, în vederea participării la jocuri sau concursuri promoţionale; protejarea minorilor prin introducerea unor interdicţii cu privire la furnizarea cadourilor ce constau în băuturi alcoolice; restricţionarea vânzărilor promoţionale ce constau în furnizarea de mostre ale produselor către copii neînsoţiţi.

- Introducerea unor facilităţi care să permită consumatorilor minimizarea costurilor în cazul reclamaţiilor referitoare la aspecte ilegale ale vânzărilor promoţionale.

15.7. Directii de modificare a rcglementărilor UEa) Înlocuirea interdicţiilor impuse asupra vânzărilor promoţionale care să

vizeze: - premiile acordate: anumite state membre ale UE interzic acordarea primelor pentru a proteja piaţa împotriva concurenţei neloiale, deoarece se presupune că prin distribuirea unor produse sub formă de premii, consumatorii îşi pot face o părere greşită cu privire la adevărata lor valoare;- comercializarea produselor sau a serviciilor la un preţ inferior costului de

fabricaţie: se impune înlocuirea anumitor reglementări cu privire la vânzarea produselor la un preţ situat sub preţul net din aceleaşi motive expuse anterior (consumatorii pot

214

considera produsele respective ca fiind de calitate inferioară, iar producătorii vor întâmpina dificultăţi în momentul în care vor dori să vândă produsul la un preţ corect);

- participarea la jocuri promoţionale: anumite state membre ale UE impun restricţii severe cu privire la jocurile promoţionale datorită faptului că participarea este condiţionată de achiziţionarea unor bunuri sau servicii de care cumpărătorul nu are neapărată nevoie. De aceea, se doreşte înlocuirea vechilor reglementări cu noi reglementări mai transparente, care să permită consumatorului să adopte deciziile cu privire la participarea sa la joc în deplină cunoaştere a condiţiilor de particpare;

- modul de comunicare a vânzărilor promoţionale: modalitatea adoptată pentru informarea publicului cu privire la anumite produse sau servicii (în interiorul spaţiului de comercializare sau în afara spatiului de comercializare) face obiectul unor restricţii care au un efect neproductiv atât pentru consumator, cât şi în ceea ce priveşte concurenţa pe piaţă.

b) Modificarea reglementărilor care limitează valorea vânzărilor promoţionale urmăreşte, în principal:

- nivelul reducerilor acordate: reglementările din anumite state membre ale UE impun limite maxime până la care se pot acorda astfel de reduceri, în timp ce în alte ţări, legislaţia prevede sume fixe (de exemplu vânzarea sub preţul net) ceea ce conduce la înlocuirea anumitor reglementări cu altele noi;

- valoarea cadourilor: la fel ca şi în cazul precedent, valoarea cadourilor oferite este limitată în anumite ţări membre ale UE, tocmai pentru a nu afecta în mod negativ piaţa anumitor bunuri. De aceea, se impune înlocuirea acestor restricţii cu altele noi;

- valoarea primelor: anumite state membre ale CE impun limite maxime ale valorii primelor acordate pentru protejarea consumatorilor şi a pieţei împotriva concurenţei neloiale. S-a demonstrat însă că aceste restricţii au un efect neproductiv atât în ceea ce priveşte cumpărătorii, cât şi în ceea ce priveşte piaţa, iar respectarea unor cerinţe referitoare la transparenţa modului de comunicare a valorii primelor este suficientă pentru a utiliza acest instrument al vânzărilor promoţionale fără a avea efecte negative asupra interesului public;

- valorea premiilor acordate în cadrul concursunlor promoţionale şi a jocurilor: ca şi în cazul anterior, anumite ţări membre ale UE impun limite cu privire la valoarea premiilor acordate în cadrul concursurilor promoţionale şi a jocurilor de noroc. Propunerile UE au în vedere înlocuirea acestor restricţii cu furnizarea de informaţii detaliate care să permită consumatorilor să aprecieze adevărata valoare a premiilor oferite în corelaţie cu şansele de a le câştiga.

c) Reglementarea reducerilor anterioare vânzărilor de sezon: anumite state ale UE impun interdicţii cu privire la reducerile acordate înaintea vânzărilor de sezon pentru protejarea consumatorilor şi a pieţei împotriva concurenţei neloiale. Însă, astfel de

215

restricţii pot conduce la practicarea unor preţuri destul de ridicate ceea ce dezavantajează atât consumatorii, cât şi producătorii bunurilor respective.

d) Autorizarea utilizării vânzărilor promoţionale: în anumite ţări membre ale UE, pentru utilizarea diverselor forme ale vânzărilor promoţionale se impune obţinerea unor autorizaţii, fapt care reprezintă un obstacol important în special pentru noii intraţi pe piaţă care nu pot susţine costurile aferente acestui proces. De aceea, se doreşte înlocuirea acestor reguli cu reguli noi, mai transparente.

15.8. Reglementarea vânzărilor promoţionale în RomâniaVânzările promoţionale sunt reglementate prin Legea nr. 650/2002, în care se

precizează că vânzările promoţionale sunt vânzările cu amanuntul, vânzările cash and carry sau prestările de servicii pe piaţă care pot avea loc în orice perioadă a anului, fără să facă obiectul notificării, cu condiţia ca:

a) să nu fie efectuate în pierdere;b) să se refere la produsele disponibile şi reaprovizionabile, precum şi la servicii

vândute sau prestate în mod curent;c) produsele şi serviciile promovate trebuie să existe la vânzare pe durata întregii

perioade anunţate a vânzărilor promoţionale sau comerciantul va informa consumatorii că oferta este valabilă numai în limita stocului disponibil.

Nu sunt considerate vânzări promoţionale: acţiunile de promovare efectuate de producători şi acţiunile de lansare de produse sau servicii noi pe piaţă.

Vânzările promoţionale sunt o componentă a vânzărilor cu preţ redus. Prin vânzări cu preţ redus se intelege:a) vânzări de lichidareb) vânzări de soldarec) vânzări efectuate în structuri de vânzare denumite magazin de fabrică sau depozit

de fabricăd) vânzări promoţionalee) vânzări ale produselor destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale

consumatorului, după ce evenimentul a trecut şi este evident că produsele respective nu mai pot fi vândute în condiţii comerciale normale

f) vânzări ale produselor care într-o perioada de trei luni de la aprovizionare nu au fost vândute

g) vânzări accelerate ale produselor susceptibile de o deteriorare rapidă sau a căror conservare nu mai poate fi asigurată până la limita termenului de valabilitate

216

h) vânzarea unui produs la un preţ aliniat la cel practicat de ceilalti comercianti din aceeaşi zona comercială, pentru acelaşi produs, determinat de mediul concurenţial

i) vânzarea produselor cu caracteristici identice, ale căror preţuri de reaprovizionare s-au diminuat.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

1.Care sunt formele vânzărilor promoţionale ?2.Care sunt consecinţele reglementărilor neuniforme ale vânzărilor promoţionale în

spaţiul UE ?3.Care sunt direcţiile de modificare a reglementărilor UE în privinţa vânzărilor

promoţionale ?4.Cum sunt reglementate vânzările promoţionale în România ?5.Ce sunt vânzările cu preţ redus ?

Capitolul 16 REGLEMENTAREA AJUTORULUI DE STAT

217

Ajutorul de stat înseamnă orice sprijin, indiferent de formă, din surse de stat, acordat de autorităţi publice sau de alte organisme care le administrează în numele statului.

El se concretizează în transferuri de fonduri publice către un agent economic sau în renunţarea la colectarea unor venituri viitoare ale unui agent economic şi care asigură astfel acestuia un beneficiu (de natură economică sau financiară) pe care nu 1-ar fi obţinut în absenţa acestor măsuri.

Ajutorul de stat poate lua forma de:-ajutor individual -schema de ajutor de stat (alocări specifice către agenţi economici definiţi în mod

general şi abstract )

Pentru a se încadra în sfera ajutorului de stat, ajutorul analizat trebuie să fie caracterizat de următoarele elemente:

- să constituie un avantaj - să fie furnizat din surse de stat de către autorităţi publice sau alte organisme care le

administrează în numele statului (autorităţi publice centrale sau locale, instituţii financiare şi de credit, asociaţii profesionale, societăţi comerciale ) .

- să favorizeze numai anumiţi agenţi economici sau producţia numai a anumitor bunuri sau servicii.

- să distorsioneze semnificativ concurenţa- să afecteze aplicarea corespunzătoare a acordurilor internaţionale la care

România este parte.

Legea nr. 143/1999 include în categoria ajutorului de stat, printre altele:- subvenţiile, inclusiv subvenţiile de export;- anularea de datorii sau preluarea pierderilor;- exceptări, reduceri sau amânări de la plata taxelor şi impozitelor;- renunţarea la obţinerea unor venituri normale de pe urma fondurilor

publice,inclusiv acordarea unor împrumuturi cu dobânzi preferenţiale; - garanţii acordate de stat sau de alte organisme publice în condiţii preferentiale;

- participări cu capital ale statului sau a altor instituţii publice, dacă rata de rentabilitate a acestor investiţii este mai mică decât cea normală, anticipată de un investitor privat prudent,

- reduceri de preţ la bunurile furnizate şi la serviciile prestate de către autorităţi publice, inclusiv vânzarea unor terenuri apartinând domeniului privat al statului sub preţul pieţei .

218

Totuşi există şi alte măsuri şi ajutoare de stat care nu intră sub incidenţa legii:- măsuri de natură fiscală care sunt parte a normelor fiscale interne, aplicabile

tuturor agenţilor economici,- ajutoare acordate pentru înlăturarea efectelor cauzate de dezastre naturale sau

alte evenimente excepţionale- ajutoare sub forma serviciilor publice generale pentru activitatea economică, cu condiţia de a nu favoriza anumite sectoare sau agenţi economici

- împrumuturi sau garanţii acordate de organisme publice care administrează resurse ale statului, în conformitate cu condiţiile de pe piaţă - participări cu capital ale statului sau a altor instituţii publice, dacă rata de

rentabilitate a acestor investiţii este cel putin egală cu cea normală, anticipată de un investitor privat prudent,

- ajutoare cu caracter social, acordate consumatorilor individuali, cu condiţia să fie nediscriminatorii în privinţa originii produselor sau serviciilor implicate.

Orice ajutor de stat trebuie autorizat de Consiliul Concurenţei prin prisma efectelor asupra concurenţei. Autorităţile publice sau alte organisme ce administrează surse de stat au obligaţia, în calitate de furnizor al unui ajutor de stat, să notifice la Consiliul Concurenţei:

- orice intenţie de a acorda un ajutor de stat nou; - orice modificare a unui ajutor deja existent. Notificarea permite Consiliului Concurenţei să analizeze compatibilitatea ajutorului cu un mediu concurenţial normal. În caz de compatibilitate Consiliului Concurenţei va emite o decizie de autorizare, iar în caz de incompatibilitate va deschide o investigaţie. Atunci când ajutorul de stat a fost acordat, însă Consiliului Concurenţei ia decizia de interzicere a acestuia, el trebuie anulat şi recuperat de către furnizorul ajutorului sau rambursat de către beneficiar.

Consiliului Concurenţei poate autoriza măsuri ce constituie ajutor de stat, cum sunt:- ajutor pentru cercetare dezvoltare;- ajutor pentru întreprinderi mici şi mijlocii;- ajutor pentru protecţia mediului înconjurător;- ajutor pentru instruirea angajaţilor şi pentru crearea de noi locuri de muncă;- ajutor acordat sectoarelor în care există probleme de supracapacitate;- ajutor pentru dezvoltare regională;- ajutor general pentru promovarea exporturilor;- ajutor pentru promovarea sănataţii şi a învăţâmântului;- ajutor pentru promovarea culturii şi conservarea patrimoniului cultural.

219

Ajutorul de stat pentru cercetare şi dezvoltareAcest ajutor se poate acorda pentru una din următoarele activităţi:a) cercetare fundamentală, înţeleasă ca acea activitate orientată spre

dobândirea de cunoştinţe ştiinţifice noi, precum şi spre formularea şi verificarea de noi ipoteze şi teorii, fără a avea însă scop industrial sau comercial. Ajutorul poate să acopere până la 100% din valoarea investiţiei brute.

b) cercetare aplicativă, înţeleasă ca acea activitate orientată spre lărgirea cunoştinţelor, cu scopul de a utiliza aceste cunoştinţe pentru dezvoltarea de noi produse, procese sau servicii sau pentru a îmbunătăţi semnificativ produsele, procesele sau serviciile existente. Ajutorul poate să acopere până la 50% din valoarea investiţiei brute.

c) cercetare precompetitivă, înţeleasă ca acea activitate orientată spre transformarea rezultatelor cercetării aplicative în planuri, scheme sau documentaţii pentru noi produse, procese sau servicii, incluzând şi fabricarea modelului experimental sau a primului prototip. Ajutorul poate să acopere până la 25% din valoarea investiţiei brute sau poate consta din reduceri echivalente de taxe şi impozite.

Ajutorul de stat pentru întreprinderi mici şi mijlociiAcest ajutor se poate acorda în următoarele forme:a) ajutoare pentru investiţii în imobilizări corporale şi necorporale, cu

îndeplinirea condiţiilor:- intensitatea brută a ajutorului să nu depăşească 15% pentru întreprinderile

mici;- intensitatea brută a ajutorului să nu depăşească 7,5% pentru întreprinderile

mijlocii.

Intensitatea brută a ajutorului reprezintă cuantumul ajutorului exprimat ca procent din costurile eligibile ale proiectului, înaintea aplicării impozitelor directe.

Intensitatea netă a ajutorului reprezintă cuantumul ajutorului net, după impozitare, exprimat ca procent din costurile eligibile ale proiectului.

b) ajutoare pentru servicii de consultanţă, alte servicii şi activităţi, dacă îndeplinesc condiţiile:

- pentru servicii furnizate de consultanţi externi, ajutorul brut nu depăşeşte 50% din costuri, iar serviciile prestate nu constituie o activitate permanentă sau periodică şi nu

220

sunt legate de activitatea normală a firmei (servicii de consultanţă fiscală, juridică, publicitate);

- pentru participare la târguri şi expoziţii, ajutorul brut nu depăşeşte 50% din costurile suplimentare ce rezultă din închirierea, amenajarea şi organizarea standului de prezentare.

Ajutorul de stat pentru protecţia mediului înconjurător Acest ajutor se justifică în două împrejurări:

- când nu este posibil ca agenţii economici să realizeze internalizarea totală a costurilor;

- când poate avea efect stimulator asupra agenţilor economici, în sensul depăşirii normelor sau realizării unor investiţii care să reducă poluarea generată de propriile instalaţii.

Ajutorul de stat pentru protecţia mediului se acordă pentru:- investiţii, intensitatea fiind diferită după cum urmează:• pentru ca IMM-urile să îndeplinească standardele de mediu, se pot autoriza

ajutoare cu o intensitate maximă de 15% brut din costurile eligibile;• pentru agenţii economici, ca aceştia să depăşească standardele de mediu existente,

intensitatea va fi de maxim 30% brut din costurile de investiţii eligibile;• pentru economisirea de energie, dar şi pentru investiţii în producerea combinată a

energiei electrice şi termice, intensitatea va fi calculată la o rată de 40% din costurile eligibile.

- operare, respectiv pentru activităţi de gestionare a deşeurilor şi a economisirii de energie.

Intensitatea ajutorului poate fi de 100% din costuri în primul an, dar va descreşte liniar, atingând rata zero la sfârşitul anului cinci (ajutoarele de operare se supun unei durate limitate de cinci ani).

Politica privind ajutoarele de stat în domeniul mediului trebuie să ţină cont de respectarea principiului «poluatorul plăteşte», deoarece unele forme de ajutor pot contraveni acestui principiu şi pot avea efecte nocive asupra concurenţei.

Ajutorul pentru instruirea angajatilor şi pentru crearea de noi locuri de muncă

Acest ajutor nu se acorda pentru sectoarele în care există o supradimensionare a capacităţilor de producţie.

Ajutorul pentru menţinerea locurilor de muncă se consideră ajutor de restructurare.

221

Ajutorul acordat sectoarelor în care există probleme de supracapacitateAcest ajutor priveşte raţionalizarea structurii ramurii, prin asigurarea unei

reduceri treptate a producţiei şi a locurilor de muncă, cu condiţia ca asemenea măsuri se fie strict limitate ca durată şi să fie însoţite de un program de restructurare. În evaluarea supradimensionarii capacităţilor de producţie se va lua în considerare şi situaţia internaţională.

Ajutorul de stat pentru dezvoltare regionalăAcest ajutor are următoarele obiective:- dezvoltarea durabilă a regiunilor slab dezvoltate prin incurajarea investiţiilor

şi a creării de noi locuri de muncă;- favorizarea extinderii, modernizării, diversificării activităţii agenţilor

economici din aceste regiuni.Ajutorul de stat poate fi acordat pentru:

- investiţia iniţială, adică a unei investiţii în capital fix, legată de crearea unei noi unităţi, extinderea uneia existente sau începerea unei activităţi care implică schimbări în procesul de fabricaţie, prin raţionalizare, diversificare, modernizare;

- crearea de noi locuri de muncă;- depăşirea unor dezavantaje regionale sau permanente.O condiţie a acordării acestui ajutor este ca el să nu conducă la o mărire a capacităţilor de producţie în sectoare în care există deja probleme legate de supracapacitate.

Ajutorul general pentru promovarea exporturilorAcest ajutor se transpune în practica prin acţiuni de genul: târguri internaţionale,

săptămâni naţionale, magazine de prezentare şi altele asemenea, cu condiţia ca de ele să poată beneficia în egală măsură toţi agenţii economici interesaţi.

ÎNTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE

1. Ce măsuri ce constituie ajutor de stat poate autoriza Consiliul Concurenţei ?2. În ce condiţii se poate acorda ajutorul pentru cercetare dezvoltare ?3. În ce condiţii se poate acorda ajutorul pentru întreprinderi mici şi mijlocii ?4. În ce condiţii se poate acorda ajutorul pentru protecţia mediului

înconjurător ?

222

5. În ce condiţii se poate acorda ajutorul pentru dezvoltare regională?

BIBLIOGRAFIEV. Beju “Mecanismul preţurilor în economia de piaţă”, Editura

Promedia, Cluj-Napoca, 1994. P.Bran “Economia valorii”, Ed.Economică, Bucureşti,1995.

O.Capatana “Dreptul concurenţei comerciale”, Bucureşti,1998.E.Mihai “Concurenţa economică. Libertate şi constrângere juridică”,

Ed.Lumina Lex, Bucureşti,2004.T.Mosteanu “Preţuri şi concurenţă”, Ed.Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti,2000. T.Mosteanu “Concurenţa.Abordări teoretice şi practice”, Ed.Economică,

Bucureşti,2000.T.Mosteanu “Preţuri şi concurenţă.Sinteze şi aplicaţii”, Ed.Tribuna

Economică,2003.T.Moşteanu, ş.a. “Preţuri şi concurenţa” , Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1997. Legea Concurenţei nr.21/1996 MO nr.88/1996.Legea 650/2002 privind comercializarea produselor şi serviciilor pe piaţă MO

nr.914/2002.Ordonanţa de urgenţă privind achiziţiile publice nr.60/2001 MO 241/2001.

223