In satul lui natal în satul lui natal crescuseră ciuperci uriaşe adăposteau casele biserica dărăpănată şi chiar dealurile pe care se juca a fost la un pas să nu recunoască locurile să nu se dea jos în staţia plină de ciuperci ca nişte aluniţe a alergat la profesorul gârbovit pe care l-a avut şi tatăl lui şi tatăl tatălui lui l-a zguduit de umeri a trebuit să strige la el să aştepte noaptea pentru a i se auzi mai bine vocea fără să primească niciun răspuns în tot acest timp dacă s-ar fi uitat pe geam ar fi văzut cum şinele de tren se topeau sub umbra unor ciuperci uriaşe iar cuvântul tren ieşea oamenilor din memorie cu viteza unui tgv

Dacii din dimineaţa aceea toţi oamenii purtau ziceau ei din naştere nişte căciuli cum am văzut în cărţile şcolare că aveau dacii la magazin vânzătoarea mi-a luat lobul urechii în mână nu ca o profesoară dar nici ca o iubită a zis să văz dac ori roman a zis dac şi mi-a zâmbit chipul i-a deschis faţa ca pe o casă de marcat m-a impresionat până în lacrimile oaselor aveam o sticlă cu o băutură nedacică şi fără urechi dar nu mai conta vânzătoarea zâmbea din zâmebetul ei ieşeau câmpii cocoşate de iepuri viezuri dealuri munţi în zare de jur împrejur fugeau inamicii mâncând pământul în calea lor la propriu totul rămânând aşa ca o insulă suspendat într-un neant m-a întrebat o vrei în pungă i-am zis da că e duminică şi că deh! o viaţă avem ea atunci s-a aruncat în pungă şi mi-a zis din hăul ei ia-mă măh!

orgasmele ei erau ca nişte triluri de ciocârlii oamenii care cică veniseră doar în transhumanţă cu sufletele pe pământ din nu ştiu ce galaxie se prinseseră într-o horă le venise aşa o poftă de horă ca o foame dumnezeu avea inima îmbrăcată în ie s-a aplecat cu barba aceea lungă chiar e lungă oameni buni şi ne dar barba a început să îi plutească prin aer aşa au apărut norii bătrânii cu nişte ciomege cu câte o gleznă în vârf citeau în nori sprijiniţi de trupurile noastre împreunate care deveniseră atât de mari încât nimeni nu îşi mai dădea seama ce eram continuasem să trăim în copiii lor când îşi arătau goliciunea pe furiş

Imense

vor veni caii pentru fiecare om câte unul şi ne vor împinge din aşternuturi cu marile lor boturi umede ne vor scoate din case zvârlindu-ne pe scări ca pe nişte suluri de postav ne vor împinge aşa printre blocuri pe străzi prin oraşe vor ajunge cu noi pe câmpii prin păduri ni se vor lipi de pleoape frunze şi crenguţe pe sub cea mai frumoasă paradă de nori vor intra în ape şi ne vor rostogoli pe fundurile oceanelor ca pe nişte trunchiuri de copaci caii de lemn ai copilăriei cu boturile mari imense