Poezia geme se ascunde te trage de păr poezia nu te ascultă sparge timpul în litere mari în litere mici poezia stă singură pe bancă în parc poezia se încolăceşte împrejurul tăcerii ea te prinde de mână.

Hiat

am o fantezie pe umărul drept merge o femeie cu tocuri înalte

păsările ei călătoare lăstunii

se îndrăgostesc în nuanţele nude

cele mai râvnite din lume femeile tale

mângâie poemul în passo doble

*** aşa te împresor

am un genunchi din sârmă ghimpată tu îmi zvâncneşti

te mângâi se lasă o mâzgă pe piele

în irişii tăi o altă femeie fluorescentă

îşi scoate lenjeria mă minte

însărutându-te… ***

nu îmi răsturna frunzele toamna mă atinge pe umeri

aşa fac cărări oamenii mă apasă

rugina din tălpile toamnelor mele zvânceneşte numele

unor doamne altele decât poezia, my lord

*** câinele meu alb

creşte înăuntru un om pe care îl văd

îl ating îl sărut

de fiecare dată când nu eşti.