preafrumoasa - wordpress.com › 2018 › 12 › preafrumoasa-laura.pdfcu p`rul blond protejat de un...

JOAN SMITH

PreafrumoasaLaura

Traducerea [i adaptarea \n limba român` de

ION GEICU

ALCRISRomance

giannijollys

Capitolul 1

Laura Talmadge se opri în fa]a restaurantului „Pivni]eleFran]ei” pentru a contempla afi[ul care o reprezenta înm`rime natural`, dominat` de inscrip]ia „Ambian]` muzical`cu fermec`toarea Laura la org`”. Dup` cum ceruse, numele eide familie nu figura nic`ieri. Nu acceptase s` cânte la orgaelectric` în acest local, patru seri pe s`pt`mân`, decât cuaceast` condi]ie. Academia regal` de muzic` n-ar fi v`zut f`r`îndoial` cu ochi buni ca o elev` atât de str`lucit` ca Laura s`se produc` în public pentru a-[i rotunji veniturile. Degeaba sel`uda „Pivni]ele Fran]ei” c` era unul din restaurantele cele maiscumpe din Londra, acesta nu era nicidecum genul de locfrecventat de înalta societate, departe de asta...

Îndat` ce-i treceai pragul, primul adjectiv care-]i venea înminte pentru a califica acest decor prea luxos era acela de„preten]ios”. Nu întâlneai aici domni ie[i]i de la Oxford sauCambridge, nici con]i sau duci. Din când în când, puteai z`rio vedet` de televiziune sau de cinema, dar nu prea des.

giannijollys

Cu p`rul blond protejat de un fular, Laura î[i ridic` gulerulimpermeabilului. Trei pietoni îi aruncar` o privire în trecere,f`r` s` remarce cea mai mic` asem`nare între aceast` siluet`firav` [i somptuoasa femeie din afi[ul expus în vitrin`. Trebuiespus c`, în afar` de figur`, n-aveau într-adev`r nimic încomun. Afi[ul fusese realizat în urm` cu [ase luni pentruAimée, organista dinaintea ei. {i când, dup` plecarea ei, JerryHolmes, patronul, o angajase pe Laura, el se mul]umise s`lipeasc` o fotografie m`rit` a chipului ei deasupra corpuluivoluptuos al lui Aimée. În fa]a pieptului plin care se rev`rsadin decolteul ame]itor [i al acestei talii ridicol de sub]iri, Lauraf`cu o mic` grimas`. Ai fi zis c` este afi[ul unui film prost demâna a doua. Dar s` încerci s` convingi un om ca JerryHolmes...

– Va trebui s` fii sexy, îi declarase el. S` pui în eviden]` ceamai bun` parte a fizicului t`u. S` o pui în valoare. Am s` teînv`], vei vedea. În ceea ce prive[te muzica, mai ales f`r` ceaclasic`. Cân]i într-un restaurant, nu într-o biseric`. „TicoTico”, „La vie en rose”, iat` ce le trebuie clien]ilor mei! Ace[tianu sunt nici fe]e biserice[ti, nici pu[ti, ci b`rba]i însura]i careies cu iubitele lor sau celibatari care î[i caut` norocul. Vin aicica s` se distreze.

– Ce vre]i s` spune]i prin sexy? întrebase Laura,neîncrez`toare.

– Ei bine, de exemplu, va trebui s`-]i sco]i ochelarii. M`întreb, de altfel, de ce îi por]i.

– Oh, nu i-am pus decât pentru a citi contractul. Nu voiavea nevoie de ei ca s` cânt. Am s` înv`] buc`]ile pedinafar`.

6 JOAN SMITH

– S` fie într-un ceas bun! Ai ochi splendizi, mari,lumino[i... Nu te zgârci cu machiajul. Î]i va trebui deasemenea o rochie decoltat`, bineîn]eles.

– Decoltat`?– Vezi chelneri]a de acolo? îi spusese el ar`tându-i o tân`r`

îmbr`cat` cu o bluz` ]`r`neasc` [i cu o fust` lung`.– Da.Într-un col] retras al s`lii, chelneri]a era ocupat` s`-[i

pileasc` unghiile, cu o ]igar` în col]ul buzelor. Bluza eimulat`, cu un decolteu adânc, dezv`luia rotunjimi generoase.

– Iat` ce vreau s` spun. Sexy, dar rafinat.Laura nu se putu împiedica s` zâmbeasc`. Jerry avea o

p`rere foarte stranie despre rafinament.– Cân]i foarte bine, ad`ugase el, mult mai bine decât

Aimée. Dar asta nu-i de-ajuns. Va trebui de asemenea s` teadaptezi ambian]ei. Clien]ii sunt dornici s` vad` fetefrumoase. Ei caut` o schimbare pl`cut` a obi[nuitului. Uniivor dori s` te duc` s` v` termina]i seara în alt` parte... În]elegila ce fac aluzie... S` nu accep]i niciodat`. }in larespectabilitatea localului meu.

– N-ave]i nici o grij`, am s` fiu atent`, domnule Holmes,r`spunsese ea reprimându-[i un zâmbet.

– Spune-mi Jerry. Aici form`m cu to]ii o mare familie.El aruncase atunci o privire întreb`toare so]iei lui. {i Vera

Holmes, care o examinase pe Laura din cap pân` în picioare,p`ruse mul]umit`. Era o femeie plinu]` de vreo cincizeci deani, care în lumina slab` din restaurant ar`ta cu zece ani maipu]in. Ea st`tea la cas`. Ca [i chelneri]ele era îmbr`cat` încostum rustic, dar se dorea elegant`, dup` cum demonstra

PREAFRUMOASA LAURA 7

colierul de perle false [i inelele care-i sclipeau pe toatedegetele. Vera era tot atât de tipic englezoaic` precum so]ulei. Ei î[i botezaser` restaurantul „Pivni]ele Fran]ei” pentru c`g`seau asta distins. {i ei ]ineau mult la distinc]ie, nu dinambi]ie social`, ci pentru a justifica pre]urile exorbitante pecare le practicau.

– Câ]i ani ai, micu]a mea? o întrebase Vera. Sper c` nu e[timinor`? Pentru c` nu vreau s` avem necazuri cu poli]ia.

– Am dou`zeci [i unu de ani, fi]i lini[tit`.– Pari foarte tân`r`.– Pot s` v` ar`t permisul de conducere, propusese Laura

scotocind în geant`.Ei îl studiaser` cu aten]ie înainte de a i-l inapoia.– Va p`rea mai în vârst` cu un coc. Coada asta de cal nu va

merge, spusese Jerry. {i cu o rochie pu]in provocatoare...– Taci, i-o t`iase Vera. Laura nu este ca Aimée. Ea are clas`.

Caut`-i mai curând o rochie de sear`. În fine, [tii mai binedecât noi ce ]i se potrive[te. Numai s` nu fii nici vulgar`, niciprea sobr`. În]elegi ce vreau s` spun?

– Din satin ro[u, sau... începuse Jerry.So]ia lui îi ceruse din nou s` tac`.– Cred c` în]eleg, îi asigurase Laura.{i acum, se întreba ce gen de rochie s`-[i pun` ca s`-i

mul]umeasc` pe amândoi.– Foarte bine. O s` lucrezi de la orele nou` seara pân` la

dou`sprezece [i jum`tate, de miercuri pân` sâmb`t`, \ideclarase Vera. De patru ori câte o jum`tate de or`, cu treizecide minute pauz` între fiecare num`r. O s` prime[ti unonorariu, plus bac[i[urile. Aimée a[eza totdeauna un pahar pe

8 JOAN SMITH

org` [i punea chiar ea în el o bancnot` de o lir` înainte de aîncepe s` cânte ca s` le arate clien]ilor c` nu se mul]umea cum`run]i[! În general, clien]ii dau un bac[i[ când cer o melodiela alegerea lor. Ce faci afar` nu ne prive[te, dar aici nu vreaus` avem necazuri. Un restaurant ca acesta poate c`p`ta repedeo proast` reputa]ie. Fire[te, dac` un client te place, po]iaccepta s`-]i ofere un pahar. Mai ales dac` este un obi[nuitde-al casei.

– Jerry m-a avertizat deja. Fi]i lini[tit`. Am altceva de f`cutdecât s`-mi pierd timpul cu clien]ii.

– Bine. Cu ce te ocupi în afar` de a cânta la org`?– Urmez cursurile Academiei regale de muzic` [i n-o prea

scot la cap`t cu banii.– N-ai familie?– Ba da. Un frate. Este pastorul parohiei Saint-Peter.

Pastorii nu întorc banii cu lopata.– Mie îmi spui? Când, din întâmplare, vine vreunul, se

mul]ume[te cu un pahar de vin ieftin [i dac` las` un [ilingbac[i[, fetele se pot declara fericite!

– Cred totu[i c` Francis n-a intrat niciodat` într-un loc caacesta, afirm` Laura.

Sala restaurantului sem`na cu o pivni]`. Pere]ii erauacoperi]i cu tapet ro[u cu auriu, cu oglinzi încastrate aproapepeste tot. L`mpi electrice în sfe[nice aurii imitau luminapâlpâitoare a lumân`rilor. Lumân`ri de data aceasta veritabile,luminau mesele acoperite cu fe]e de mas` albe. Pentru aconfirma numele restaurantului, mânc`rurile erau scrise înfrancez`, cu traducerea în englez` al`turi.


– Dac` ]i-e foame, po]i lua o gustare la buc`t`rie, în timpulpauzelor.

Chiar de la început, Vera îi ar`tase o bun`voin]` matern`Laurei, atât de slab` [i de palid` [i, mai ales, nicidecuminsolent`. Pentru Vera, insolen]a era cea mai mare nenorocire.Ea nu putea risca s-o uite pe organista care o precedase peAimée, cea care încercase s`-l seduc` pe Jerry, pân` acoloîncât acesta îi împrumutase bani. Ce idiot! Dac` se lansaser`în afaceri, o f`cuser` pentru a-[i cump`ra ferma la care visau[i nu pentru acte de filantropie!

– Exist` vreun col] lini[tit unde a[ putea înv`]a în timpulpauzelor? întrebase Laura. Am de f`cut adesea lucr`ri pentruAcademie. Teme de scris...

– Este o cabin` mic` lâng` vestiar. Vei putea folosi m`su]ade toalet` drept birou.

***

În picioare pe trotuar în cea]a acestui început de aprilie,Laura se gândea la cele trei luni pe care le petrecuse la„Pivni]ele Fran]ei”. Acumulase o experien]` foarte bogat`.Acum [tia s` fac` fa]` avansurilor seduc`torilor de tot soiul.De[i întotdeauna amabil` cu clien]ii, nu le d`dea niciodat`numele ei de familie [i nici adresa. Dac` se întâmpla s`accepte s` bea un pahar cu unul dintre ei, nu-l l`sa niciodat`s-o conduc` acas`. În fa]a comportamentului ei irepro[abil,Jerry [i Vera o adoptaser` definitiv. P`stra distan]a fa]` de

10 JOAN SMITH

clien]i, nu se servea de la bar f`r` s` pl`teasc`, nu-[i umpleabuzunarele cu mâncare înainte de a pleca [i nu lua linguri]elede argint, pe scurt, era o fat` „foarte bine”.

Când cumnata Laurei n`scu, în februarie, îi g`sir` olocuin]` organistei lor. Jerry era proprietarul mai multorapartamente în apropierea restaurantului [i el îi propuse unuldintre ele. Ea accept` f`r` nici o ezitare. Garsonierele erau atâtde rare [i atât de scumpe la Londra! Din p`cate, amenaj`rilehot`râte de Vera nu se potriveau deloc cu gusturile ei.

– Am decorat-o eu îns`mi, declarase cu mândrie doamnaHolmes când o dusese s` viziteze apartamentul.

Ceea ce s`rea în ochi, era un amestec exploziv de ro[u,portocaliu, galben [i verde. În salon, o canapea de culoarepurpurie trona al`turi de un mare fotoliu verde, totul pus peo mochet` galben`. În fa]a ferestrei înguste, perdelele erau deun ro[u aprins. Lustre din metal auriu luminau masa dinplacaj l`cuit. Camera avea dimensiunile unui dulap, ca [ibuc`t`ria care era echipat` totu[i cu un frigider [i o ma[in` deg`tit cu gaze. Dar toate acestea nu aveau importan]` pentruLaura. Esen]ial` era chiria foarte rezonabil`.

– De ce s` fac apel la un decorator care ar fi cerut o avere?Eu sunt capabil` s-o fac la fel de bine, nu g`se[ti?

Prea mul]umit` c` g`sise unde s` stea, Laura n-ocontrazisese pe Vera. Se m`rginise s-o întrebe:

– N-o s` v` sup`ra]i dac` am s` fac unele mici schimb`ri?Mama mi-a l`sat mo[tenire câteva lucruri pe care a[ dori s` lep`strez. Au o valoare sentimental`, ad`ugase ca s` n-ojigneasc`.


– De ce nu, draga mea? E[ti la tine acas`. Instaleaz`-te cumî]i place. Atâta timp cât nu faci pete pe mas`, nici g`uri de]igar` în mochet`... Dar [tiu c` nu e[ti de genul care d`petreceri nebune[ti.

– Bineîn]eles c` nu!– Nu ca vecinele tale! Aceste dou` femei nu sunt mai

manechine ca tine [i ca mine. Jerry s-a l`sat în[elat de gogo[ilelor [i nu putem face nimic înainte de expirarea contractuluilor de închiriere. Una dintre ele se pretinde oaspete într-unclub privat pentru b`rba]i. Exist` un nume pentru acest gende femei... [i nu-mi permit s`-l pronun]. Oricum n-ai s` le veziîn mod frecvent. Î]i petreci zilele la Academie [i patru seri din[apte la restaurant. {i apoi, trebuie din când în când s` mergila fratele t`u?

– Da. În fiecare duminic`.– N-ai un iubit? Dr`gu]` cum e[ti, ai cu siguran]` o mul]ime

de curtezani!– Mi se întâmpl` s` ies doar foarte rar. Prietenii mei sunt

studen]i [i n-au mijloace s` fac` nebunii. Mergem lacinematograf, la conferin]e sau la concerte când putem ob]inelocuri în picioare.

– Am convingerea c` într-o zi vei fi bogat` [i celebr`. Suntner`bd`toare s` te v`d pe scena de la Albert Hall, îmbr`cat` cao prin]es` [i primit` cu un tunet de aplauze!

– În ziua aceea, v` promit c` ve]i avea bilete!– Minunat! Vom fi încânta]i.Laura se str`dui s`-[i înfrumuse]eze apartamentul. Micul ei

covor persan ascunse o parte din mochet` [i canapeaua

12 JOAN SMITH

disp`ru sub o cuvertur` afgan` ]esut` de mân`. Puse pernelede satin pe ultima etajer` a unui dulap împreun` cu oribilelebibelouri alese de Vera. Pe masa rulant`, scrumiera cromat`cu inscrip]ia „Pivni]ele Fran]ei” fu înlocuit` cu serviciul de ceaide argint al mamei ei. Strânse cu grij` tapiseria de pe perete –un tigru [i o pas`re pictate pe catifea neagr` – pe care o pusesub pat [i o înlocui cu un peisaj din secolul al XIX-lea. N-aveamijloacele s` fac` mai mult, dar aceste mici îmbun`t`]irid`deau apartamentului un cu totul alt aspect.

***

Laura arunc` o scurt` privire ciudatei sale dubluri de peafi[ care zâmbea la intrare – sfâr[ise prin a se obi[nui cu ea –[i împinse u[a restaurantului „Pivni]ele Fran]ei”. Îndreptându-sespre cabina ei, observ` c` sala era pe jum`tate goal`.

Î[i piept`n` p`rul pe spate pân` când acesta îi c`zu peumeri în valuri suple [i naturale, apoi trecu la metamorfozareaei. Cu ajutorul unui creion negru, î[i recontur` liniasprâncenelor [i-[i alungi ochii c`tre tâmple. Î[i umbripleoapele cu fard mov, î[i d`du cu fond de ten, î[i ruj` buzelecu roz aprins [i se redres` pentru a aprecia rezultatul.Satisf`cut`, î[i ag`]` la urechi cercei mari din cristal carescânteiau ca diamantele în lumina blând` a s`lii. Lui Jerry îipl`ceau bijuteriile sclipitoare. Pe degetul inelar al mâiniistângi î[i strecur` un inel împodobit cu un safir fals uria[. Aveamâini încânt`toare, lungi [i fine, cu unghii frumoase.


Cu toate c` era mai pu]in dezvoltat` decât [i-ar fi doritdomnul Holmes, rochia ei de sear` albastru închis î]i t`iar`suflarea. Îi descoperea cu generozitate umerii [i se mula petalia fin` [i pe [oldurile zvelte. Mânecile lungi îi d`deau oînf`]i[are foarte sofisticat`.

Se privi înc` o dat` în oglind`. Doamne Dumnezeule! segândea ea, p`rin]ii mei ar fi îngrozi]i dac` m-ar vedea! Cutoate acestea, fratele ei o convinsese s` accepte aceast` slujb`.Avea o minte destul de deschis` încât s` nu considere imoralca organista de duminic` s` cânte în timpul s`pt`mânii la orgaelectronic` într-un restaurant. Francis nu era unul dintre aceipastori demoda]i [i rup]i de realitatea lumii moderne. Într-osear`, o aduse chiar pe so]ia lui, Mavis, la „Pivni]ele Fran]ei”pentru a asista la spectacolul dat de Laura. De altfel, ca mul]ial]i pastori tineri, î[i abandonase de mult` vreme ]inutatradi]ional` de pastor protestant.

– Îmi pare r`u c` nu te pot ajuta din punct de vederefinanciar, Laurie, îi spusese el. Dar cu na[tereacopila[ului...

– Nu-]i face griji pentru mine, Francis. Ai f`cut deja multpentru mine l`sându-m` s` locuiesc la tine timp de doi ani dezile. Acum cunosc Londra ca pe buzunarul meu [i suntcapabil` s` m` descurc. Mi-a mai r`mas un an de studii pân`s`-mi iau diploma. A[ putea s` m` descurc f`r` s` lucrez, dara[ vrea s` pun deoparte ceva bani... pentru c`, anul viitor, a[vrea s` m` consacru compozi]iei.

– Poate dac` ne-am muta într-o locuin]` mai mare? În acestcaz, ai s` po]i s` te întorci la noi.

14 JOAN SMITH

– De ce nu? Poate voi fi [i eu c`s`torit`... cine [tie?– Sper c` nu cu unul dintre tipii care-i întâlne[ti la restaurant!– Bineîn]eles c` nu! îi r`spunse ea râzând. Dar se gândise

la acel client care o cerea în c`s`torie de câteva ori pes`pt`mân`... El venea la „Pivni]ele Fran]ei” aproape în fiecaresear`, în afar` de sâmb`t`.

În seara asta, intrând în sal`, îl v`zu instalat la masa luiobi[nuit`.

Proiectorul se aprinse [i Jerry, în smochingul s`u prostcroit, o anun]`. Ea salut`, zâmbitoare. Î[i pusese repertoriul lapunct cu Holmes. Începea cu o serie de melodii extrase dincomedii muzicale ca „Hello Dolly!” sau „Cabaret”, foarte u[orde cântat pentru ea. Dup` p`rerea ei, ceea ce cânta aici nicim`car nu merita numele de muzic`. Avea un stil str`lucitor [inu se zgârcea cu arpegiile, ceea ce d`dea publicului impresiac` ascult` muzic` bun`, sporindu-i emo]ia. Obligat` s` lerepete, cânta buc`]ile f`r` partitur` [i aproape f`r` s`gândeasc`. Putea astfel s` observe pe îndelete publicul.

La sfâr[itul primei p`r]i, se ridic`, salut` [i disp`ru înspatele cortinei, înainte ca admiratorul ei s` i se poat` adresa.Începea într-adev`r s-o agaseze cu aerele lui de îndr`gostitiremediabil! Totu[i, la sfâr[itul p`r]ii a doua, fu cuprins` deoarecare mil` pentru Sean Bowden. Se ridica deja ca s-o invitela masa lui.

– La pauza urm`toare, Sean, r`spunse ea.– Nu voi mai fi aici. Trebuie s` plec devreme în seara

aceasta, spuse el cu o privire rug`toare de câine b`tut. Voilipsi toat` s`pt`mâna... Sperasem s`-]i pot vorbi pu]in înaintede a m` întoarce acas` pentru vacan]a de prim`var`.


Sean studia economia la Universitatea din Londra, darîmpotriva voin]ei sale, deoarece visa s` intre în lumeaprestigioas` a artelor – teatru, cinema, muzic` sau literatur`.N-avea talent pentru nici una dintre ele [i se înc`p`]âna s`cread` c` era f`cut pentru asta.

Pentru a-[i p`stra sacrosanctul ei anonimat, Laura îiascunse faptul c` [i ea î[i continua studiile. {i misterul de carese înconjura jucase probabil un rol important în atrac]ia pecare o exercita asupra lui.

– În cazul acesta, s` bem un pahar de adio, r`spunse eaînso]indu-l la masa lui.

– Ca de obicei? se interes` el cu un zâmbet complice.– Ca de obicei.Cu Sean, ea comanda întotdeauna vin ro[u. Era b`utura

cea mai ieftin` [i se temea ca serile lui la „Pivni]ele Fran]ei” s`nu-l coste prea scump. Nu p`rea totu[i s` fie s`rac. Cu toatec` era îmbr`cat simplu, nu era lipsit de elegan]`. În aceast`sear`, purta o hain` de stof` de lân` [i un pulover de ca[mir.În câ]iva ani, va fi cu siguran]` un b`rbat foarte frumos, dar,pentru moment avea totul dintr-un pu[ti în cre[tere, cupicioarele lui lungi prea slabe, cu p`rul negru care-i c`dea pefrunte [i cu ochii lui negri care o priveau ca [i cum era unînger c`zut din cer.

Când li se aduse paharele, el încerc` s`-i ia mâna atât deprompt încât vaza în care se deschisese un trandafir alb secl`tin` periculos.

– Am s` lipsesc toat` s`pt`mâna, repet` el pândind pefigura Laurei efectul acestei ve[ti.

Ea î[i ascunse u[urarea sub un mic zâmbet trist.

16 JOAN SMITH

– Te duci la familie?– Da, la proprietatea noastr` din Sussex, la Hazelhurst.– Sper s` ai o vacan]` pl`cut`.– Cum a[ putea... atât de departe de tine... [opti el

mângâindu-i degetele. Dac` tat`l meu n-ar fi bolnav, nu m-a[duce.

Sub pretextul de a bea o înghi]itur` de vin, Laura î[i eliber`înceti[or mâna.

– Ce o s` faci în absen]a mea? întreb` el.– Voi continua s` masacrez aceast` org` de miercuri pân`

sâmb`t`!– S-o masacrezi? Cân]i ca un înger! Tu e[ti toat` un înger,

de altfel, cu p`rul t`u... ca o ploaie argintie pe umeri. Laura,nu vrei s`-mi vorbe[ti despre tine...?

– Nu este mare lucru de spus.– Mi te imaginez într-un castel fermecat, cu o zân`

protectoare... Te hr`ne[ti cu nectarul florilor [i cite[ti poemede diminea]a pân` seara...

– Ce plictiseal`! o astfel de via]` nu mi-ar pl`cea de loc,Sean! Te asigur c` nu sunt prin]es` cum nu sunt nici spioan`...nici m`car o v`duv` bogat`! Sunt o englezoaic` obi[nuit`,obligat` s` muncesc pentru a-mi câ[tiga existen]a.

– De ce-mi calci în picioare iluziile? Nu este nimic obi[nuitîn tine, exclam` el cu entuziasm. Corpul t`u pare s` fi fostsculptat în filde[! Mi-ar pl`cea s` te iau cu mine la Hazelhurst,s` te prezint familiei.

– Drag` Sean, f`cu ea pe un ton matern, la ce ar folosi asta?Nu vom fi niciodat` mai mult decât prieteni. Sunt încântat` c`î]i plac, dar...


– Te plac? Eu? Dar sunt nebun dup` tine, ]i-am spus-o desute de ori! Când [tiu c` te voi vedea seara, nu-mi mai g`sesclocul. În zilele când nu cân]i, îmi petrec timpul r`t`cind pestr`zi în speran]a s` te z`resc în mul]ime, s` te urm`resc pânàcas` ca s` aflu în sfâr[it cine e[ti!

– Ar fi preferabil s` înve]i! Cum ]i-ai luat examenele?– N-am înc` rezultatele. F`r` îndoial`, am e[uat în mod

lamentabil. Cum vrei s` m` intereseze infla]ia [i taxele peprofit? Tot ce-mi doresc este s` fiu cu tine. C`s`tore[te-te cumine, Laura. Las`-m` s` te scot de aici, f`cu el ar`tând sala cuun gest larg al bra]ului.

El izbi cu cotul un chelner care trecea cu o tav` înc`rcat`cu pahare [i care reu[i în mod miraculos s` evite o catrastrof`.Sean îi arunc` o privire indignat` [i relu`:

– Locul tù nu este aici. Tu e[ti ca... o orhidee fragil` carecre[te pe un morman de gunoi.

– Exagerezi! „Pivni]ele Fran]ei” este un local foarte elegant,zise ea pe un ton ironic.

– Când am intrat aici acum dou` luni, nu mi-am închipuitc` via]a mea avea s` fie astfel schimbat`... Laura, n-am ie[it cunimeni de la acea sear` memorabil`.

– Gre[e[ti. Ar trebui s` te întorci la fetele de vârsta ta. Eusunt mult prea b`trân` pentru tine.

– Nu-i chiar a[a. Nu sunt atât de tân`r cum crezi! A[ puteafoarte bine s` abandonez universitatea [i s`-mi g`sesc unserviciu.

– Sean! Ce spui? Gânde[te-te la viitorul tù!– Un viitor f`r` tine este de nesuportat! exclam` el cu

înfl`c`rare.

18 JOAN SMITH

– Trebuie s`-]i termini studiile. {i nu-]i mai vâr\ în cap cè[ti îndr`gostit de mine, deoarece nici m`car nu m`cuno[ti!

– Pentru c` nu vrei... este nedrept, deoarece tu [tii totuldespre mine.

– Prima dat` când am acceptat s` iau un pahar cu tine,te-am avertizat. Nu-mi dau niciodat` nici numele, nicinum`rul de telefon unui client. Prietenia noastr` a[a s-aîntemeiat. {i dac` asta nu-]i este suficient, de ce vii aici? Ai facemai bine s` m` ui]i.

– Cât e[ti de crud`, Laura. M` chinuie[ti. Dac` m` gândescbine, cred c` am s` r`mân la Londra. Mama va face o criz` denervi, fratele meu va asmu]i poli]ia pe urmele mele... Cu atâtmai rù! Ei m` trateaz` totdeauna ca pe un pu[ti, bomb`ni el.

El b`tu cu pumnul în mas` [i de data asta vaza ser`sturn`.

– Ah! M` întreb de ce mesele acestea blestemate sunt atâtde mici!

– Este adev`rat, Sean, e[ti un pu[ti. O alt` femeie în loculmeu ar putea profita de tine.

– Nu tu. O [tiu. Refuzi chiar s` m` la[i s` te conduc acas`sau s`-]i trimit flori. Exist` un alt b`rbat? Asta este?

Fu cât pe ce s`-i r`spund` afirmativ pentru a tìa scurtaceast` conversa]ie absurd`, apoi se r`zgândi de team` s` nuprovoace un scandal.

– Nu, Sean. Numai c` în acest moment b`rba]ii nu mìntereseaz`.

– Ai fost maltratat`! Asta este! Nu te b`tea, cel pu]in?exclam` el strângând pumnii. Am s` te r`zbun!


– Nu, nu m-a b`tut nimeni. Nu fi atât de melodramatic.– Dar cum se explic` indiferen]a ta? De ce e[ti atât de

rezervat`, de inaccesibil`? Nu ]i-am spus niciodat` Laura, dardac` tu crezi c` nu te-a[ putea între]ine, te în[eli. Familia meaeste foarte bogat`. Eu însumi am mo[tenit o mic` avere de laun unchi. Din p`cate, un notar m`rginit refuz` s` m` ating deea pân` la majorat!

– Dar eu nu sunt o aventurier`!– Nu, tu e[ti un înger.– Hot`rât lucru, ]ii s` m` faci s` port aripi!– {tiu c` banii nu te intereseaz`.C`utând în buzunarul interior al hainei, el scoase o cutie mic`

p`trat` pe care o deschise cu o mân` neîndemânatic`. Laura î[ire]inu r`suflarea, uluit` de ceea ce v`zu: un inel împodobit cu undiamant la fel de mare ca falsul safir pe care-l purta...

– Îl am din familie, declar` el.El scoase inelul din cutie [i i-l puse pe deget. Curioas` s`

[tie dac` piatra este veritabil`, îl l`s` s-o fac`. Avea o montur`veche, simpl` [i elegant`. Str`lucirea extraordinar` adiamantului o orbi.

– De unde ai acest inel, Sean? Este magnific!– Nu atât de mult ca tine. Îl accep]i? Este un inel de

logodn`...– Nu, bineîn]eles c` nu!Il scoase [i i-l d`du înapoi.– Aceast` bijuterie apar]ine familiei de genera]ii. Fratele

bunicului meu, Thaddeus, l-a adus din India la începutulanilor 1880. Te rog, p`streaz`-l. Mi-ar pl`cea ca aceast`problem` s` fie rezolvat` înainte de a pleca.

20 JOAN SMITH

– Dar este deja rezolvat`, Sean!El o implor` înc` o dat`, apoi oft`.– Trebuie s` fug. I-am promis mamei c` voi fi acas` în

aceast` sear`.– Ai face mai bine s` te gr`be[ti.– Da, trenul meu pleac` peste un sfert de or`.– Sean! N-o s`-l mai prinzi!– M` a[teapt` un taxi. Promite-mi c` vei fi înc` aici, la

întoarcerea mea.– Voi fi. N-am nici o inten]ie s`-mi p`r`sesc slujba.Îi s`rut` mâna [i se ridic`. Pu]in mai târziu, a[ezat` în fa]a

orgii, îl mai v`zu în pragul u[ii, în picioare, cu ochii a]inti]iasupra ei. De[i foarte probabil î[i pierduse trenul, sfâr[i prina ie[i.

– Admiratorul t`u a plecat devreme seara asta, îi spuseVera când se întâlnir` la buc`t`rie dup` a treia parte aprogramului.

– Da. Mul]umesc lui Dumnezeu, n-am s`-l mai v`ds`pt`mâna asta! Devenise teribil de insistent. În seara astami-a oferit chiar un diamant! N-am [tiut cum s` scap de el...

– Ai o inim` bun`, Laura. La întoarcerea lui, n-ai decât s` tea[ezi la masa altuia câteva seri la rând. O s` vezi c` va ajunges` în]eleag`.

– M` îndoiesc! S`pt`mâna trecut`, am încercat s` nu-i dauaten]ie dar nu era nimic de f`cut... A insistat pân` când n-ammai putut suporta aerul lui de câine b`tut.

– Este mai curând un b`iat dr`gu], remarc` Vera. Era mare,diamantul acela?


– Enorm! El pretinde c` este o bijuterie de familie.– Posibil... [tii, dac` era s`rac, nu putea veni aici în fiecare

sear`. Este mult prea scump pentru un simplu student.Bowden... a[a îl cheam`?

– Da. Sean Bowden.– Acest nume îmi spune ceva. L-am citit în ziare, cred, sau

l-am auzit la televizor. Ce face tat`l lui?– Nu [tiu. Dup` toate aparen]ele, tr`ie[te la ]ar`.– Ar merita osteneala s` descoperi, Laura! La urma

urmelor, poate este lord?– Noroc c` se apropie sfâr[itul anului [colar! Va pleca s`-[i

petreac` vara în Sussex [i toat` aceast` poveste nu va mai fidecât o amintire.

– Este adev`rat c` este pu]in prea tân`r... Vrei o pr`jitur`,draga mea? Au r`mas câteva ecleruri.

– Ei bine... A[ prefera s` termin langusta pe care o v`dacolo.

– Serve[te-te. M` întreb cum se pot înghi]i viet`]ile astea ori-bile! Când te gânde[ti c` lumea pl`te[te o avere pentru a[a ceva!

– Nu [tii ce pierzi! r`spunse Laura fluturând furculi]a înaer. Este o adev`rat` desf`tare!

Veni momentul ultimei apari]ii. Lui Jerry îi pl`cea ca searas` se încheie cu melodii vesele [i antrenante. Aleseser` muzic`sud-american`: un potpuriu de cântece braziliene [i, la sfâr[it,marele succes al anilor [aizeci, „Tico Tico”, întotdeaunaaplaudat c`lduros. Dup` ce salut`, Laura p`r`si scena [i ie[i peu[a din spate, unde o a[tepta un taxi. Î[i permitea în fiecaresear` aceast` cheltuial` extravagant` atât din grij` pentrusiguran]`, cât [i pentru confortul ei.

22 JOAN SMITH


În timpul drumului, reflect` la momentele serii. Dac`Sean avea norocul s` dea peste o femeie care nu risca s`profite de el, [i ea avea. Un b`rbat mai [iret [i maiîntreprinz`tor i-ar fi descoperit de mult` vreme adresa [i ar fisâcâit-o f`r` încetare.

Sean era atât de inocent, atât de naiv, atât de îndr`gostit deea... Va putea oare s` se hot`rasc` s`-l trimit` la plimbare?Totu[i, îndat` ce se va întoarce, va trebui s`-i spun` deschis s`nu mai vin` la restaurant. Era o cruzime s`-l lase s` sefr`mânte degeaba, sear` dup` sear`. Îi oferise o bijuterie defamilie drept inel de logodn`, în timp ce nici m`car nu-i [tianumele! Totul p`rea prea absurd. Va fi cu siguran]` foarter`nit s` fie îndep`rtat timp de câteva zile. Va trece repedepeste aceast` încercare [i amândoi se vor sim]i mai bine.

Capitolul 2

În zilele urm`toare, în timpul absen]ei lui Sean, Laura î[isim]i inima mai u[oar`. Sâmb`t`, seara cu cea mai mareafluen]` la „Pivni]ele Fran]ei”, îmbr`c` rochia neagr` foartemulat`, cr`pat` pân` la genunchi [i decoltat` în spate aproapepân` în talie. Î[i complet` toaleta cu ni[te cercei enormi [i unmare trandafir prins cu ace pe [old. Era atât de frumoas` încâtla intrarea în scen` fu primit` cu un tunet de aplauze. Easalut` [i se instal` la org`. Când rochia cr`pat` îi dezv`luipicioarele înc`l]ate cu ciorapi de nailon se auzir` fluier`turiadmirative. Ea le r`spunse cu un zâmbet larg. Tracul dinprimele zile disp`ruse de mult` vreme. Îi pl`cea s` fac`pl`cere publicului. Dac` înf`]i[area ei contribuia la aceasta, înce consta r`ul?

Degetele ei începur` s` alerge cu u[urin]` pe claviatur`;inelul cu safir arunca sclipiri sub lumina proiectoarelor.Cercet` cu privirea sala în c`utarea unei figuri cunoscute.Sâmb`ta, se vedea uneori la restaurant o vedet` de la

televiziune sau de cinema. Nu îns` în seara aceasta. Remarc`totu[i c` masa cea mai apropiat` de org` era liber`. Eraciudat. În general, sâmb`ta se refuzau clien]i din cauzaaglomera]iei. Pu]in mai târziu, chelnerul conduse un b`rbatla aceast` mas`. F`r` îndoial`, [i-o rezervase. Nu era înso]it,dar oamenii de afaceri în trecere veneau adesea singuri [iplecau la fel.

Dac` avuseser` o speran]` s` g`seasc` o fat` aici, î[if`cuser` gânduri în zadar. Jerry nu glumea când era vorbadespre respectabilitatea localului sù.

Cu coada ochiului, v`zu c` b`rbatul era deosebit defrumos. Înalt, cu p`rul la fel de negru ca ochii, avea o figur`de latin accentuat` [i de tenul sù bronzat. În timp cemajoritatea clien]ilor terminaser` de mâncat, el comand` unmeniu complet [i, tot gustând dintr-un aperitiv, î[i p`stròchii a]inti]i asupra Laurei. Înc` unul care nu va întârzia s-oinvite la masa lui, se gândi ea cu un mic fior deoarece eragenul de client de care se temea – experimentat [i mai învârst` decât ea. Avea expresia senzual` a unei p`s`ri de prad`[i ochi care spuneau multe. În mai multe rânduri, î[i încruci[ìnvoluntar privirea cu a lui [i avu grij` s` nu-[i mai întoarc`dup` aceea capul spre el. La sfâr[itul fiec`rei buc`]i, elaplauda cu c`ldur`.

Când reveni pe scen` dup` prima pauz`, el se ridic`, seapropie de ea [i-i spuse cu un zâmbet deschis:

– Bun` seara, domni[oar`! A[ putea s` v` cer s` cânta]i uncântec la alegerea mea?

Avea o voce frumoas` [i profund` [i un u[or accent strìn.


– Da, dac` o cunosc.R`spunse cu o nervozitate stranie [i incontrolabil`,

datorat` desigur manierelor acestui b`rbat, pu]in prea liberedup` p`rerea ei. Într-adev`r, el îi privea gura, gâtul, pieptul...cu un soi de admira]ie lacom`.

– Este vorba de „La vie en rose”, spuse el.– Ah... dori]i s-o cânt la org`?– A[ fi încântat. Dumneavoastr` nu cânta]i?– Nu. Este un cântec al lui Edith Piaf, nu-i a[a?– Într-adev`r. Una dintre cele mai bune cânt`re]e din acest

secol. Cel pu]in a[a se afirm` la noi, în Fran]a, unde i sespunea „vr`biu]a suburbiilor”... Pe dumneavoastr` v-a[compara mai curând cu o porumbi]`. Poate c` nu cânta]i, darvocea are dulcea]a unui gângurit...

– Sunte]i francez?Ce întrebare stupid`! Tocmai îi spusese...– Da, locuiesc la Paris.El puse atunci în pahar o bancnot` îndoit` [i Laura

recunoscu o hârtie de cinci lire. Era mult prea mult pentru osingur` melodie... Frumosul str`in a[tepta evident mai multdecât o bucat` muzical` pentru banii lui. Ei bine, î[i zise ea, os` fie decep]ionat.

La sfâr[itul melodiei, îi adres` un mic semn din cap la careel îi r`spunse cu un zâmbet satisf`cut. Apoi, el începu s`studieze lista cu deserturi [i î[i sfâr[i cina aruncându-i doar oprivire din când în când. Spre marea ei u[urare, a doua partea programului se termin` f`r` ca el s` se manifeste. Dar, cândun alt client îi ceru s` bea un pahar cu el, ea îl refuz` cu ovoce pu]in prea tare. Voia s`-l fac` s` în]eleag` pe str`in c` nu

26 JOAN SMITH

r`spundea niciodat` avansurilor clien]ilor. Din p`cate, dupàerul lui aprobator [i plin de speran]`, în]elese c` tactica eid`duse gre[. El credea c` nu-l refuzase decât pentru c` a[teptas` fie invitat` de el! Ro[ie de jen`, ie[i din scen` în mare grab`.M`car dac` ar pleca! se gândi ea dup` a doua pauz`.

Dar era tot acolo, în fa]a unui pahar de coniac. Îndat` ce ov`zu, se ridic` [i veni în întâmpinarea ei.

– Pot s` v` ofer un pahar, domni[oar`? Grea meserieave]i... Face]i totul ca s` fi]i pe placul b`rba]ilor pe care dupàceea sunte]i obliga]i s`-i descuraja]i.

– A]i fost deja prea generos. Eu nu beau niciodat` cândcânt. Mul]umesc.

– {i dup` aceea, ve]i accepta s` veni]i la masa mea?Inoportunul de adineauri tocmai a plecat.

– Nu. Mul]umesc, oricum, zise ea cu ochii pleca]i peclaviatur`.

– Dar credeam... v` rog, o implor` el. Sunt un strìnpierdut în acest mare ora[. Vreau doar s` stau pu]in de vorb`,asta-i tot.

– Atunci... accept zise ea pe nea[teptate.Ce risca? Dac` era în trecere, nu va putea s-o urm`reasc`

mult timp cu insisten]ele lui, ca Sean care locuia la Londra.În plus, pauza urm`toare era ultima din acea sear`. Dupàceea, va cânta, va s`ri în taxiul ei [i se va duce acas`. {i apoiacest b`rbat degaja un magnetism irezistibil. Era atât defrumos...

Când termin` de cântat, el se ridic` pentru a o primi lamasa lui.


– Ce a]i dori s` be]i, domni[oar`? Un coniac, [ampanie?– M` voi mul]umi cu un pahar de vin ro[u.– În cazul acesta, da]i-mi voie s` v` dau un sfat. Noi

francezii suntem exper]i în acest domeniu, [ti]i asta. Cred c`ve]i prefera un vin mai u[or decât cel de Bordeaux... Un vin deBeaujolais poate, sau unul mai vechi...

– Nu, un vin obi[nuit va fi foarte bine.– Ah, nu! Imposibil... Acesta v-ar da o impresie proast`

despre podgoriile noastre! Mmm... alegerea este limitat`,morm`i el parcurgând lista de vinuri. Am s`-l chem pe cel carese ocup` de vinuri.

– Inutil. N-avem a[a ceva aici. Eu iau întotdeauna vinulcasei.

– În]eleg din asta c` nu primi]i un procentaj din b`uturilela care v` antrena]i prietenii s` le consume, declar` el cu atâtaumor [i gentile]e încât nu putea s` se supere. Pu]in îmi pas`,o s` ne oferim totu[i o sticl` de vin bun.

Cel pe care îl comand` avea un pre] astronomic, ea [tia.– Este o prostie, protest` ea, eu nu [tiu nimic despre

vinuri. Nu voi [ti s`-l apreciez. {i o sticl` întreag`...– Am s` v` ajut s-o be]i.– În cazul acesta, domnule...– Dufresne. Henry Dufresne. Presupun c` am onoarea s`

m` adresez „fermec`toarei Laura”? Din cauza fotografieidumneavoastr` am intrat aici. {i din cauza numeluirestaurantului. De altfel, un nume am`gitor. Acest local n-arefran]uzesc...

28 JOAN SMITH

–... decât numele, admise ea cu un zâmbet mali]ios.– {i fotografia este în[el`toare. Este departe de a face

dreptate „fermec`toarei Laura”, zise el privind-o insistent cuochii lui negri.

Ea sim]i imediat împurpurându-i-se obrajii.– Mul]umesc, murmur` ea cât putu de calm`.– A]i putea da în judecat` desenatorul care a îndr`znit s`

v` fac` o caricatur` atât de grosolan`. A[ putea [ti numeledumneavoastr` de familie?

– Nu... adic`, spune]i-mi Jones. Laura Jones.Dumnezeu [tia de ce, nu putea s`-i dezv`luie acestui str`in

atât de curtenitor c` ]inea s`-[i p`streze anonimatul. Cândchelnerul aduse sticla cu vin, Dufresne studie eticheta cuaten]ie, apoi gust` vinul cu un aer de cunosc`tor. El pocni dinlimb`, reflect` un moment [i sfâr[i prin a cl`tina din cap.

– Merge! Vinul de Beaujolais trebuie servit mai [ambrat [iacesta nu este din p`cate dintr-un an bun. M` a[teptam la a[aceva. Scuza]i-m`, domni[oar` Jones, c` nu pot face mai mult.

– Va fi perfect, îl asigur` ea.Acest vin i se p`ru de o sut` de ori mai bun decât ce bea de

obicei.– V`d c` sunte]i într-adev`r expert în vinuri, spuse ea

pentru a începe conversa]ia.– În vinuri [i în femei... ca orice francez care se respect`.

Dac`-mi pot permite la „Pivni]ele Fran]ei” femeile sunt demult mai bun` calitate decât vinurile. {i de asemenea maiscumpe, îmi închipui, ad`ug` el cu un mic zâmbet întreb`tor.

Laura sim]i c`-i st` inima în loc. El î[i dezv`luise inten]iilemult mai direct decât se temuse.


– Aici, femeile nu sunt de vânzare, domnule. Dac`dumneavoastr` c`uta]i acest gen de companie...

– V-am jignit? întreb` el încruntându-[i sprâncenele, cu unaer consternat. Nu eram r`u inten]ionat. Ah! În]eleg... a]icrezut c` inten]ionam s` cump`r favorurile unei femei, a[a-i?M-a]i în]eles gre[it.

Laura nu vedea nicidecum ce alt sens ar fi putut dacuvintelor lui. Era preferabil s` schimbe subiectul...

– Poate am supraestimat modul în care vorbi]i engleza,declar` ea.

– Am înv`]at-o singur. Am v`zut adeseori filme engleze[tiîn versiune original` [i am citit îngrozitoarele voastre ziare.F`r` s` mai amintesc despre frecventele mele c`l`torii deafaceri în Anglia.

– Ce fel de afaceri, domnule Dufresne? întreb` ea, u[urat`s` se afle pe un teren sigur.

– Destul de variate. Posed între altele o podgorie în valeaRhonului. Dar dac` sunt la Londra, am venit s` preg`tescturnarea unui film.

– Un spot publicitar despre vinurile podgorieidumneavoastr`?

– Nicidecum. Pentru un film de fic]iune, un film adev`rat.Unele scene se vor turna la Paris, dar ac]iunea se va desf`[urala Londra. Va avea suspans... [i dragoste, bineîn]eles.

– Sunte]i produc`torul?– Nu m` ocup decât de finan]area lui, dar am un cuvânt de

spus în alegerea actorilor. {ti]i s` juca]i teatru, Laura?

30 JOAN SMITH

– Nu...– Ce p`cat! Cu un fizic ca al dumneavoastr`! Îndat` ce v-am

v`zut, Maria a încetat s` fie brunet` [i a devenit blond`... Mariaeste eroina filmului nostru. P`rul dumneavoastr` blondargintiu este atât de extraordinar...

– Oh! Este culoarea lui natural`!– Este fire[te reac]ia unei femei, Laura. Lua]i toate

complimentele mele drept insulte... V-ar pl`cea s` juca]i înfilmul meu?

– Nu.– Ciudat. La Paris, toate fetele viseaz` s` devin` staruri!– În cazul acesta, n-ave]i decât dificultatea alegerii?– Maria este englezoaic`.– Multe englezoaice viseaz` [i ele s` fac` film.– Dar nu Laura? întreab` el cu triste]e.– M` tem c` nu.– Ce face]i în afar` de a cânta la org`?– Am... o alt` ocupa]ie. Lucrez în timpul zilei...– Ce fel de lucru? insist` el. Cât de misterioas` sunte]i...

Încep s` m` întreb dac` nu sunte]i o spioan`!– Dau lec]ii de org`, min]i ea.– Lec]ii la domiciliu?– Nu, într-o [coal`.– Ce [coal`?– Academia regal` de org`, invent` ea, încredin]at` c` un

str`in nu va pricepe nimic.– Face parte din Academia regal` de muzic`?– Nu...


– {i visa]i s` cânta]i într-o zi la Albert Hall? [i s` face]iturnee prin lumea întreag`? Sunt sigur c` ve]i avea succescu repertoriul variat pe care-l oferi]i, zise el pe un tonneutru.

Era oare serios? Nu-[i b`tea joc de ea?– {ti]i foarte bine c` ceea ce cânt aici nu este demn de o

sal` de concerte. Asta nu este decât muzic` de ambian]`,spuse ea cuprins` brusc de un acces de furie.

– Atunci, nu sunte]i o adev`rat` muzician`?– Ba da! Cânt aici ca s`-mi câ[tig existen]a domnule

Dufresne.– Spune-mi Henri, te rog. La ce or` termini aici?– Foarte târziu. La dou`sprezece [i jum`tate, r`spunse ea,

[tiind din experien]` ce-i trecea prin cap.– La ora aceea exist` cu siguran]` alte localuri înc`

deschise. {i mâine este duminic` remarc` el cu un aernevinovat.

– Cânt [i duminic`.– Aici?– Nu... în alt` parte.– Alte secrete! exclam` el. Nu ai cumva un so]?– Nu, slav` Domnului! Dac` ]ine]i s` [ti]i, cânt într-o

biseric`.– Ce biseric`?– Oh! nu catedrala Saint-Paul. Într-o mic` biseric` de

cartier. Numele ei nu v` va spune nimic.– Spune-mi-l, totu[i. Am s-o g`sesc. {tiu s` m` descurc, s`

[tii. Sunt o pas`re în trecere... un porumbel c`l`tor, ca s` fiumai exact. Eu ]i-am spus toate secretele mele.

32 JOAN SMITH

– Indiscre]ia este o meteahn` urât`, Henri. Aceast` biseric`nu prezint` nici-un interes turistic. Nev`zând-o, nu pierzinimic.

– Ba da, pe dumneata. Nu vrei s` mi-o spui?– Nu insista, r`spunse ea, aruncând o privire pe ceas.– {tiu ce nu este în ordine. Mori de foame. Las`-m` s` te

duc s` cinezi.– Nu ies niciodat` cu clien]ii. Este regulamentul casei.

Trebuie s` plec, acum.– Ai dreptul s` stai cu un client în restaurant, dar nu în alt`

parte, asta este? Ce regulament ciudat!– Asta este... Trebuie s` mai cânt înc`, în seara asta.

Mul]umesc pentru vin. A fost excelent.– Mul]umesc pentru încânt`toarea dumitale companie,

replic` el.El se ridic` odat` cu ea [i se înclin` politicos. Din nou pe

scen`, Laura se for]` s` evite privirea lui a c`rui îndr`zneal` of`cea s` se simt` prost. {i apoi, punea prea multe întreb`ri,era prea gr`bit. Era un b`rbat frumos, avea un farmec nebun[i umor, dar sim]ea c` interesul pe care i-l purta era numaisexual.

La sfâr[itul ultimei jum`t`]i de or`, salut` [i alerg` labuc`t`rie. O s` m`nânce pu]in` langust` dac` mai r`m`sese,pe urm` se va duce acas`.

– Ce ai s`-mi oferi, Chester? îl întreb` ea pe buc`tarul [ef.– O cin` adev`rat`, Laura. Melci, langust` pr`jit`, cartofi

fier]i [i o salat` asortat`. Ce spui?– Dar este un osp`]! [i arat` delicios... A contramandat-o

un client?


– Nu, este înc` acolo, te a[teapt`. Un b`rbat frumos, pecuvântul meu. Un francez. A întrebat un chelner ce-]i place [ia comandat-o pentru tine.

– Henri Dufresne? Hot`rât lucru, exagereaz`! exclam` easup`rat`.

– Chelneri]ele îl g`sesc totu[i teribil de seduc`tor.– Dar nu i-am promis niciodat` c` voi cina cu el!– Nu refuza. {tii cât cost` aceast` mas`... A comandat de

asemenea [ampanie, [i nu oricare!– Va merge prea departe! Chester, dac` accept, n-o s` m`

lase s` m` întorc singur` acas`... Mi-e team`.– Dac` vrei, am s` te înso]esc în ma[in`, dar nu po]i refuza

o cin` atât de bun`. Asta va fi o mic` lec]ie pentru acest domn,asta-i tot!

Reflectând pu]in, Laura î[i spuse c` Chester avea dreptate.– Bine, zise ea. Vei fi gata s` plec`m peste aproximativ o

or`?– Am s` te a[tept, o asigur` el cu un zâmbet complice.

Poft` bun`!Sigur` c` dup` asta nu-l va mai vedea niciodat` pe Henri

Dufresne, Laura se duse s` i se al`ture.– Exagerezi, protest` ea. }i-am spus c` n-am s` pot cina cu

dumneata.– Ah... iertare! M-ai prevenit c` nu po]i cina cu mine în

afara acestui local. Am dedus deci c` trebuia s` te invit aici...– Dar este o curs`!– Poate, dar mai curând pl`cut`, nu? declar` el în timp ce

chelnerul punea în fa]a Laurei farfuria cu melci.

34 JOAN SMITH

Chester îi preg`tea cu [ampanie, cu unt [i usturoi [i erauna din specialit`]ile care constituia mândria restaurantului„Pivni]ele Fran]ei”.

– Foarte pl`cut`, recunoscu ea.– Am comandat [ampanie. {ampanie Dom Perignon. M`

îndoiesc din p`cate c` va fi dintr-un an bun... În 1954, viile aufost atacate de man`.

El o gust` f`r` s` formuleze nici o critic` [i concediechelnerul cu un semn al mâinii.

– O voi servi eu însumi. În]elegi, [ampania trebuie turnat`de la în`l]ime, încât spuma s` r`mân` la suprafa]`. Nu suntmofturos, dar exist` totu[i anumite reguli de respectat.

– Am remarcat într-adev`r c` nu e[ti genul care s` teplângi, zise Laura cu un mic zâmbet ironic.

– S` în]eleg c` m` tachinezi? Foarte bine. Îmi plac femeilecare au umor. Englezoaicelor în general le lipse[te completdar, înc` o dat`, nu m` plâng, este o simpl` constatare.

– Bineîn]eles. {i ce p`rere ai despre forma paharelornoastre? Nu-mi spune c`-]i convin!

– Este adev`rat. Pentru a aprecia cu adev`rat buchetul[ampaniei, trebuie bùt` într-un pahar rotund [i delicat.Hollywoodul a adus moda acestor cupe evazate. În plus,[ampania trebuie servit` la [apte grade [i nu înghe]at`, cumpare s` cread` acest chelner prost. Dar nu m` plâng! adùgèl izbucnind imediat în râs.

F`cea multe gesturi în timp ce vorbea. Buna lui dispozi]ie,accentul, totul la el o distra pe Laura. Hot`rât` s` savurezeacest` mas` delicioas`, se abandon` pl`cerii de a fi o simpl`client` a restaurantului „Pivni]ele Fran]ei”.


– Propun un toast. Nu, nu ridica înc` paharul. Pentru ceamai frumoas` organist` pe care am întâlnit-o vreodat`! Dar teprevin domni[oar`, înainte ca aceast` sticl` s` fie golit`, ams`-]i smulg toate secretele... Acum po]i s` bei.

– Am impresia c` am înghi]it praf de pu[c`! exclam` eadup` ce bù o înghi]itur`.

– Se spune c` a bea [ampanie înseamn` a bea pulbere destele. De[i mai pu]in poetic`, totu[i, compara]ia dumitale estemai sugestiv`. Bei pentru prima dat` a[a ceva?

– Am mai bùt în ziua în care fratele meu [i-a s`rb`toritob]inerea diplomei, dar nu era atât de bun`. Din cauzapaharelor f`r` îndoial`... [i a Hollywoodului. Dom Perignoneste cea mai bun` [ampanie?

– Unii a[a cred. Dar totul depinde de data recolt`rii. Aniiimpari sunt foarte cùta]i. Este un fel de supersti]ie. Doar1962 [i 1966 au constituit excep]ii, iar 1951 a fost un adev`ratdezastru. Care este anul recolt`rii domni[oarei, dac` potîndr`zni s` m` exprim astfel?

– Un an par, din nefericire. Anul exact este în mod evidentun mister cunoscut numai de serviciile secrete!

– N-ai totu[i vârsta s`-]i ascunzi anul na[terii! Ro[e[ti? Cumsunt un gentleman, am s` schimb subiectul. Eu însumi suntmare amator al [ampaniei Veuve Clicquot, poate numaipentru c` îmi place povestea ei. Sunt atât de romantic! Sespune c` a fost creat` pentru o v`duv` cu numele de Clicquot,obligat` s` munceasc` pentru a-[i între]ine familia dup`moartea so]ului ei.

36 JOAN SMITH

Apoi se lans` într-un istoric al [ampaniei. Evoc` regiuneaFran]ei unde se producea [i critic` violent proastele imita]iicare îndr`znesc s`-i uzurpe numele.

Între timp, goleau sticla.– Înc` un pahar. {ampania de calitate nu provoac`

niciodat` dureri de cap.– Iat` o boal` pe care n-o cunosc! r`spunse ea.– Cum! De când lucrezi aici, nici m`car o dat` n-ai b`ut

pu]in prea mult?– Nu lucrez decât de trei luni, s` [tii... Dar degetul cel mic

îmi spune c` mâine diminea]` voi [ti ce este mahmureala!– N-avea nici-o team`. {ampania n-are acela[i efect ca de

exemplu coniacul, pot s` te asigur... În Fran]a se tolereaz`dou` sl`biciuni la un gentleman: coniacul [i, dac` estec`s`torit, amantele.

– E[ti c`s`torit? întreb` ea, descoperind cu uimire c`aceast` eventualitate nu-i trecuse prin minte.

– Eu? Nu. Prive[te-mi mâna stâng`. N-am verighet`.– Este adev`rat, dar asta nu dovede[te nimic. B`rba]ii

c`s`tori]i nu poart` to]i o verighet`.– Dup` cât [tiu, nici un celibatar nu poart`. Aceast`

conversa]ie devine foarte plictisitoare. Eu care ]i-am promis s`fiu amuzant! Am s` recuperez în timp ce m`nânci aceast`langust`.

– {ampania asta se bea într-adev`r foarte u[or... zise ea,surprins` s`-[i vad` paharul din nou gol.

– Da. Asta dovede[te c` este excelent`, s` [tii. Exist` soiuride o]et care î]i zgârie gâtul. {tiai c` acest cuvânt, o]et,înseamn` vin în`crit?


– Nu m-am gândit niciodat` la asta. Hot`rât lucru, m`instruiesc.

– Ce limbi vorbe[ti în afar` de englez`?– M` descurc în francez` [i în italian`.– Cuno[ti Italia?– Am f`cut o c`l`torie foarte pl`cut` acum câ]iva ani.– Într-o c`l`torie, este important ce oameni sunt cu tine.

Trebuie s` fii într-o companie foarte bun`...– Eram cu fratele meu.– Î]i va pl`cea mult Fran]a... când vei merge acolo. Sunt

sigur. Când vii s`-mi faci o vizit`?– Cred c` nu trebuie s`-mi fac vise...– {i pentru filmul meu, r`spunsul este tot nu? Vedeta

noastr` va fi bine pl`tit`...– Cât? întreb` ea din curiozitate sau poate pentru c`

[ampania i se urcase la cap.– Totul depinde de actri]`, declar` el cu o privire plin` de

subîn]elesuri.– Oh! Sunt sigur` c` nu vei angaja pe oricine.– Este corect. R`mâi remarcabil de perspicace pentru

cineva care nu are obi[nuin]a s` bea... Vedeta noastr` va primidestui bani ca s`-[i ofere un apartament de lux, hainefrumoase, câteva bijuterii, o ma[in`...

Laura fu imediat asaltat` de b`nuieli. Toate aceste lucrurievocau pentru ea cadourile pe care un b`rbat le ofer` uneiamante [i privirea ironic` a lui Henri Dufresne îi confirma c`o f`cuse inten]ionat.

– Te intereseaz`?– Din ce în ce mai pu]in. Eu nu sunt actri]`.

38 JOAN SMITH

– Te subestimezi. Eu te consider dimpotriv`, o foarte bun`comedian`... E bun` langusta? ad`ug` el înainte ca ea s` aib`timp s` reac]ioneze.

– Delicioas`.– Buc`t`ria fran]uzeasc` o s`-]i plac`. Sosurile, în mod

special, sunt inimitabile.– Mi-a pl`cut mult buc`t`ria italieneasc`.– Oh, nu este atât de fin` pentru gusturile delicate ale unui

francez. Dar spune-mi... ce face o organist` englezoaic`,duminica, dup` ie[irea din biseric`? o întreb` el dup` ce turn`în paharul Laurei ultimele pic`turi de [ampanie.

– Ei bine, de obicei iau prânzul în familie.– {i dup`-amiaz`? Am închiriat o ma[in`. A[ fi foarte fericit

dac` ai accepta s`-mi serve[ti drept ghid.Laura scutur` din cap oftând.– Am acceptat doar s` beau un pahar cu dumneata,

Henri. M-ai obligat deja s` iau cina cu dumneata [im`rturisesc c` ]i-am apreciat compania. Acum, nu ne vommai revedea.

El se posomor\ [i o privi în ochi.– De ce, Laura? Se întâmpl` atât de rar... s` întâlne[ti pe

cineva ca dumneata.– Lumea este plin` de femei ca mine.– Ah, da? Mi-ar pl`cea s` [tiu unde se ascund. Trebuie s`

fie o conspira]ie împotriva lui Henri Dufresne. Va trebui oares`-mi prelungesc la infinit vizita în Anglia? Vreau s` te rev`d,Laura... Aprilie este atât de frumos la Paris.

– Dac` este o invita]ie la Paris, r`spunsul meu este nu. Nu,mul]umesc... [i este un nu categoric.


– Vorbeam despre filmul meu! Îmi atribui f`r` încetaregânduri ascunse pe care nu le am.

– Îmi pare r`u c` te în]eleg atât de gre[it.– Neîncrederea ta este foarte fireasc`. Când lucrezi într-un

loc ca acesta, este preferabil s` fii atent`. Atunci, accep]ipentru mâine?

– Imposibil. Sunt ocupat`.– Atunci, am s` revin la „Pivni]ele Fran]ei” în fiecare sear`,

pân` când vei ceda.– Ar fi o pierdere inutil` de timp [i de bani.– Banii nu m` opresc. Am destui.– Dar nu lucrez în fiecare sear`, s` [tii.– De miercuri pân` sâmb`t`, nu-i a[a?– De unde [tii?– Este scris la intrare. De miercuri pân` sâmb`t`, ambian]`

muzical` la org` cu femec`toarea Laura... Este [i mai binecând Laura este la mas` cu tine. }in s`-]i mul]umesc pentruaceast` minunat` sear`. Regret numai c` n-am putut s`-]i aflutoate secretele.

El îi lu` mâna. Ochii îi str`luceau ca dou` diamante negrela lumina lumân`rilor.

– Las`-m` s` te conduc acas`. Te rog, nimeni nu va [ti c`ai înc`lcat regulamentul.

– Nu insista, f`cu ea cu o voce cald`.El era atât de conving`tor, încât sim]ea c` era gata s` cedeze

tenta]iei. Emo]ii tulbur`toare se înv`lm`[eau în ea [i [ampanianu era singura responsabil`. Acest francez avea un asemeneafarmec... Îi privi buzele senzuale cu un aer vis`tor. Trebuia s`fie atât de pl`cut, atât de excitant s` fii s`rutat` de el...

Deodat`, î[i reveni [i se ridic`.

40 JOAN SMITH


– Scuz`-m`, Henri. Eu... m` întorc.Alerg` la buc`t`rie.– Du-m` acas`, Chester, spuse ea buc`tarului [ef.– Sunt gata. Mica mea cin` ]i-a pl`cut?– A fost excelent`. N-o voi uita u[or!– Nici francezul, când o s` vad` c` pas`rea a zburat

l`sându-i în bra]e o not` astronomic`!– O not` de cât? întreb` ea, cuprins` de remu[c`ri.Când Chester îi spuse suma, î[i zise c` era o fest` prea

urât` pentru un str`in. Nu voia s` se întoarc` în Fran]ablestemând Anglia [i englezii.

– Am s` pl`tesc eu îns`mi masa, hot`r\ ea.– Nu fi proast`! se indign` Chester.– Nu sunt proast`. A fost într-adev`r foarte dr`gu]. Nu pot

s`-i fac a[a ceva.Bac[i[urile din seara aceea fur` suficiente pentru a achita

nota. Ca în toate sâmbetele, î[i primi cecul [i sticla de vin pecare Jerry o d`dea membrilor personalului în fiecares`pt`mân` în speran]a de a preveni orice cerere de m`rire desalariu.

Cu sticla sub bra], Laura ie[i prin u[a din spate [i se urc` înma[ina lui Chester. Se gândea c` poate ratase o ocazie unic`de a face film. Dar propunerile acestui b`rbat erau atât deambigue... Henri Dufresne nu apar]inea unui mediu în care,între alte roluri, o actri]` trebuia s`-l de]in` [i pe cel deamant`? Petrecuse totu[i o sear` excelent`. Ruin`toare, darpasionant`. Incitant`...

Capitolul 3

Duminic` diminea]`, Laura nu avu dureri de cap. Se trezifoarte târziu [i abia avu timp s` se preg`teasc` pentru a merges` cânte la Saint-Peter. Era o zi luminoas`. Sorbindu-[icafeaua, citi în ziar c` Hans Grebel, celebrul organist austriacd`dea un concert de muzic` religioas` la biserica Saint-Georges, în acea dup`-amiaz`. Intrarea era gratuit`.

Dup` slujba religioas`, se duse ca în fiecare duminic` s` iaprânzul la fratele ei Francis [i la so]ia lui, pe care îi anun]` c`nu se va întoarce pentru cin`.

– Dup` concert, m` voi duce direct acas`.– Cum vrei, Laura. Mavis [i cu mine îl vom duce pe bebelu[

în parc. Este prea frumos ca s` st`m închi[i în cas`, r`spunseFrancis.

– Este adev`rat, dar acest concert este o ocazie unic`. Nupot s`-l pierd. Am s` v` telefonez în cursul s`pt`mânii.

– Se duse la Saint-Georges cu autobuzul. |n aceast`duminic` frumoas` de prim`var`, publicul nu era prea

numeros. Î[i recunoscu colegii de la Academie [i se duse s` lise al`ture. Restul adun`rii se compunea în cea mai mare partedin persoane în vârst`, atrase mai mult de lini[tea loculuidecât de muzic`. Unii mo]ìau în banca lor când Grebel atac`în mod str`lucit „Ave Maria” a lui Gounod, oper` inspirat` de„Preludiul în do major” de Bach. Laura se l`s` transportat` deaceste maiestuoase acorduri.

Francezul Gounod se inspirase pentru „Ave Maria” dinopera germanului Bach. {i iat` c`, dup` atâ]ia ani, unauditoriu englez îi aprecia frumuse]ea gra]ie unui organistaustriac... Muzica era un limbaj interna]ional care uneapopoarele [i desfiin]a frontierele, chiar dac` orga nu se maibucura de aceea[i popularitate ca pe vremuri.

În fa]a folosirii minunate a acestui instrument sacru de cared`dea dovad` Hans Grebel, Laura încerc` un u[or sentimentde vinov`]ie. Nu era o gre[eal` s`-[i iroseasc` talentul într-unrestaurant mediocru? Dar trebuia s`-[i câ[tige existen]a.Pu]in` r`bdare [i, într-o zi, va cânta la fel de bine ca Grebel.

Oh, via]a nu va fi u[oar`. Hans, de exemplu, unul din ceimai buni organi[ti din lume, cânta ast`zi pentru câ]ivamelomani din care cel pu]in jum`tate mo]ìau! Ea nu va finiciodat` bogat`. Poate c` nici m`car va putea trì din muzicaei [i va fi obligat` s` predea ca s`-[i ating` cele dou` scopuri.

Când r`sun` ultimul acord, salutat cu aplauze timide,Laura se ridic` [i se îndrept` spre ie[ire împreun` cuprietenii ei.

Eu urc s`-l felicit pe Hans Grebel, declar` una dintrestudente. Asta o s`-i fac` poate pl`cere, s` [tie c` n-a cântat înfa]a unui public de surzi! Nu e lume prea mult`...


– L-a]i v`zut pe tipul acela acolo? întreb` deodat` oprieten` a Laurei ar`tând cu capul fundul bisericii. Un b`rbatfrumos, nu?

Laura îi urm`ri privirea. Nu era posibil` nici o eroare: aceasiluet` elegant` era a lui Henri Dufresne. Îi s`ri inima în pieptde bucurie [i î[i aminti imediat farsa urât` care i-o f`cuse ieri.Nu mai avu decât o dorin]`: s` fug` mâncând p`mântul. Darera imposibil. El deja o descoperise.

– Îl cuno[ti? întreb` prietena ei, uluit`.– Da... pu]in.– Ai noroc!– M` întrebam dac` e[ti dumneata, [opti el înainte de a

întoarce capul c`tre prietenele ei.Prea uluit` de prezen]a lui, Laura uit` s` fac` prezent`rile

[i tinerele se îndep`rtar`.– Sunt chiar eu, articul` ea cu greutate.Dup` toate aparen]ele, îi iertase atitudinea din ajun.– E[ti atât de deosebit`! zise el cu un zâmbet larg.– Ce vrei s` spui? Ah da! F`r` deghizarea mea de scen`. Nu

crezi totu[i c` ascult orga unei biserici în rochie de sear`, cuun kilogram de fard pe fa]` [i câte un inel pe fiecare deget!

– Nu, bineîn]eles... Ar`]i atât... atât de tân`r`.– Nu sunt înc` centenar`, s` [tii! Câ]i ani îmi dai?– Cam treizeci.Ea surâse la ideea c` lui i se p`rea atât de matur` [i de

sofisticat`.– S-ar spune c` asta te flateaz`! exclam` el. Trebuie s` fii

într-adev`r foarte tân`r`.

44 JOAN SMITH

– Vârsta n-are nici o importan]`...– Nu vrei s`-mi spui câ]i ani ai?În lumina soarelui, tinere]ea Laurei era [i mai evident`.

Taiorul simplu [i bine croit îi punea în valoare zvelte]easiluetei.

– Am vârsta s` votez!– Abia ai f`cut-o, dup` p`rerea mea.– Prin ce întâmplare fericit` te afli aici? întreb` ea cu o

privire b`nuitoare.– M`rturisesc c` întâlnirea noastr` nu se datoreaz`

întâmpl`rii. Am vizitat un mare num`r de biserici îndiminea]a asta... f`r` s` te g`sesc. Atunci, mi-am spus c`m-ai min]it. La drept vorbind, îmi era greu s` mi-o imaginezpe fermec`toarea Laura cântând muzic` religioas`! Dar]i-am dat o ultim` [ans` citind în ziar c` Hans Grebel d`deaun concert. M-am gândit c` o adev`rat` organist` se va gr`bis`-l asculte. Mi-a fost greu s` te recunosc. Aveai înf`]i[areaunei studente serioase, aici... Ce p`rere ai despre „AveMaria” lui Gounod? Interesant, nu-i a[a, c` un compozitorfrancez a fost ales pentru a deschide concertul unui austriacîn Anglia?

A[adar, Henri Dufresne avusese acela[i gând ca ea...– Interesant de asemenea c` Gounod s-a inspirat din Bach

pentru a-[i compune opera. Oare francezii sunt lipsi]i pân`într-atât de imagina]ie? replic` el cu amabilitate.

El începu apoi s-o bombardeze cu întreb`ri despre muzic`[i ea avu strania impresie c` trecea un examen [i... c` reu[ise.El era vizibil uimit de cuno[tin]ele ei.


– Am trecut? întreb` ea în cele din urm`.– Te rog s` m` ier]i. Când am norocul s` întâlnesc un

specialist într-un domeniu, am prostul obicei s` pun întreb`ri.Din simpl` curiozitate. E[ti foarte priceput` la muzic`. M`ier]i?

– Cu condi]ia s` m` ier]i pentru ieri sear`.– Am luat, dimpotriv`, plecarea dumitale drept un mare

compliment. Am fost foarte flatat c` m` g`seai atât depericulos!

– N-a fost deloc a[a!– Ah, da? ]i se întâmpl` deseori s` fugi cât te ]in picioarele

când un b`rbat cu totul inofensiv te invit` la cin` numaipentru c` te g`se[te frumoas`?

– Nu. Trebuie spus c` b`rba]i atât de galan]i ca dumneatanu se g`sesc pe toate drumurile, Henri, spuse ea. În cedirec]ie mergi?

– Oriunde mergi, te voi urma.– Sunt mul]umit` dac` nu-mi por]i pic` pentru ieri sear`...– Î]i port pic` numai pentru c` ai pl`tit cina noastr`. Dar

voi reu[i poate s` te iert dac`, în seara asta, ai s` m` la[i s` teinvit la cel mai scump restaurant din Londra.

Laura reflect` o clip`. Era seara ei liber`, [i timpul era atâtde frumos... În plus, Henri i se p`rea mult mai pu]in perisulosîn fa]a unei biserici, în plin` zi, decât în penumbra de la„Pivni]ele Fran]ei”.

– N-ai nimic altceva de f`cut?– Nu cunosc pe nimeni la Londra.– {i rela]iile dumitale de afaceri, oamenii cu care preg`te[ti

filmul?

46 JOAN SMITH

– Ah, dar ace[tia sunt b`rba]i! [i în plus englezi. Adev`ra]ipis`logi. Unul dintre ei se laud` cu o sor` care seam`n` cu uncal, cu din]ii ei mari [i p`tra]i. Ea m-a invitat s` lu`m ceaiul cuea în aceast` dup`-amiaz`. Am refuzat politicos.

– Ai preferat s` vii s`-l ascul]i pe Hans Grebel?– Da. În fine... Te c`utam. O s`-]i petreci seara cu mine?

întreb` el, deodat` serios.– A[ fi foarte fericit`, r`spunse ea f`r` ezitare.Ceva o intriga la acest b`rbat, ceva care o f`cea s` uite de

orice pruden]`.– Iat` ma[ina mea. Da, [tiu, este parcat` într-un loc

interzis. Dac` am nepl`ceri, încep s` vorbesc fran]uze[te. Suntl`sat întotdeauna s` plec!

– Foarte ingenios!– Mul]umesc. Un b`rbat f`r` rafinament este ca o zi f`r`

soare: indispus. Vrei s` treci pe la fratele dumitale? Cred c` aiobiceiul s`-l vezi, duminica?

– Am luat prânzul la el. Unde vrei s` mergi?– Aceast` zi frumoas` îndeamn` la romantism... Ne trebuie

flori, arbori, p`s`ri. Am putea s` ne plimb`m mân` în mân`într-un parc?

– De ce nu? Prim`vara este sezonul îndr`gosti]ilor. Cuno[tiKew Gardens?

– Nu. Exist` acolo copaci [i flori?– Este o gr`din` botanic` unic` în lume.– Pe unde o lu`m?– Am s`-]i ar`t drumul.– El îi deschise portiera luxoasei lui ma[ini sport gri

metalizat.


– Nu [tiam c` se poate închiria acest gen de ma[in`!exclam` ea. Este superb`.

– Închiriat`?– Nu mi-ai spus ieri sear` c` ai închiriat o ma[in`?– Mi-a g`sit-o asociatul meu. Poate apar]ine unui prieten.

Cea pe care o am la Paris te-ar mira [i mai mult. Italieniifabric` ma[ini formidabile. Am un Ferrari.

Ea se instal` pe scaunul de piele.– Nu-]i plac ma[inile Ferrari? întreb` el vizibil decep]ionat

de lipsa de reac]ie a Laurei.– Nu [tiu nici m`car cum arat`! Nu cunosc nimic despre

ma[ini.– Ma[inile Ferrari sunt foarte scumpe.– E[ti un l`ud`ros îngrozitor! exclam` ea râzând. Vorbe[ti

ca un parvenit!– Un parvenit? Apar]in uneia din cele mai vechi familii din

Fran]a!– În cazul acesta, ar trebui s` fii obi[nuit s` fii bogat, de

atâta timp!– Hot`rât lucru, englezoaicele sunt foarte impertinente,

constat` el demarând.Când ajunser` în vecin`tatea Kew Gardens, el exclam`:– Aceasta nu-i o gr`din`, ci un adev`rat ora[!– Da, are chiar un observator [i un teren de golf.Str`b`tur` diverse p`r]i ale gr`dinii, admirând plante rare

din lumea întreg`.– Exist` de asemenea câteva cl`diri interesante de vizitat,

suger` Laura.

48 JOAN SMITH

– Nu, s` r`mânem afar`, r`spunse el pe un ton hot`rât.Dup` p`rerea mea, nimic nu egaleaz` Versailles [i Trianonul.

– Ar fi fost preferabil s` ne fi dotat cu un plan. Acest parcse întinde pe mai multe hectare.

– Urmeaz`-m` f`r` team`. Sim]ul meu de orientare esteinfailibil!

Vremea frumoas` atr`sese un mare num`r de vizitatori, darLaura [i Henri, absorbi]i de minun`]iile pe care le vedeau nuacordau nici o aten]ie mul]imii. La un moment dat, el î[istrecur` u[or mâna sub bra]ul ei [i ea îl las` s-o fac`.

– Prive[te acest salcâm! exclam` ea. Are aproape dou` sutede ani.

– Vino, cred c` am v`zut ni[te ruine, acolo.Ea [tia c` existau ni[te ruine vechi în parc, dar niciodat` nu

crezuse c` puteau fi v`zute de la aceast` distan]`. Ajunser`curând în fa]a templului Bellonei [i a arcului de triumf.

– O ruin` are întotdeauna ceva romantic, zise Laura.Acestea nu sunt vechi, bineîn]eles... Ele dateaz` din secolul alXVIII-lea... Erau numite „Nebunii”. În zilele noastre, nim`nuinu i-ar mai veni ideea s` construiasc` o ruin`.

– Poate unui nebun, r`spunse el.– Aceste ruine m` fac s` m` gândesc la Italia.– Adev`rat. Italia este plin` de ruine splendide... [i în

Grecia este [i mai bine.– Mi-a fost team` s` nu spui „mai r`u”.– Oh nu! Sunt prea francez pentru asta! Eu ador ruinele.

Când o s` vii în Fran]a, am s`-]i ar`t vestigiile ocupa]ieiromane. Apeductele mai ales. Sunt veritabile minuniarhitecturale.


– Nu voi merge în Fran]a cu dumneata, [tii bine.– Po]i înc` visa. }ara mea ]i-ar pl`cea mult.– Nu m` îndoiesc.– În cazul acesta, de ce s` nu vii?– Este imposibil, în acest moment.– A[! Las` totul balt`, lec]iile de org`, „Pivni]ele Fran]ei”...

Via]a este scurt`, trebuie s` profi]i de ea.– Nu este numai asta, murmur` ea, gândindu-se la

cursurile de la Academie.– Exist` un b`rbat în via]a dumitale?– Nu.– Nimeni nu încearc` s` te scoat` de acolo? Un protector?– Ascultându-te, s-ar spune c` sunt o... o...– O femeie u[oar`, a[a-i? încheie el, impasibil. Îmi pare r`u,

te-am r`nit. N-a fost inten]ia mea, dar duci totu[i o via]`penibil`. Probabil c` întâlne[ti mul]i b`rba]i nedemni destim`, nu-i a[a?

– Da, dar sunt [i unii foarte politico[i.– Unul în special? zise el cu o privire ciudat de intens`.– Pe dumneata te consider foarte politicos.– Mul]umesc, domni[oar`, dar nu m` gândeam la mine.

Exist` unul de exemplu care dore[te s` te ia în c`s`torie?– Ei bine, da...– Vei accepta?– Nu. Este adorabil, dar mult prea tân`r. Peste câ]iva ani,

va fi un so] excelent, zise ea cu un zâmbet înduio[at laamintirea lui Sean [i a stâng`ciei lui.

– Peste câ]iva ani, nu va fi f`r` îndoial` atât de gr`bit s`-[ipun` lan]ul de gât!

50 JOAN SMITH

– Cât cinism, Henri! Sunt convins` c` Sean este într-adev`rgenul de b`rbat care se c`s`tore[te, declar` cl`tinândgânditoare din cap.

– Sean? repet` el.– Acesta-i numele lui.– {i s-a îndr`gostit nebune[te de „fermec`toarea Laura”?

întreb` el pe un ton ironic [i totodat` de tachinare.– Cel pu]in, este convins de asta.Zâmbetul ironic al lui Henri disp`ru subit [i îi strânse

bra]ul cu un aer furios.– Nu. Sean nu se va c`s`tori cu dumneata! declar` el.Ce însemna oare acest inexplicabil acces de furie? Dar el se

îmblânzise deja.– Nu vei fi fericit` cu un b`rbat prea tân`r, relu` el cu

blânde]e. Dumneata e[ti o femeie. Ceea ce î]i trebuie, este unb`rbat, unul adev`rat!

Intensitatea privirii lui ar`ta limpede c` cel la care segândea nu era altul decât el însu[i.

El ]inea înc` bra]ul Laurei încât aproape o durea [i cândi-l l`s`, o f`cu pentru a o îmbr`]i[a. Prea surprins` ca s`reac]ioneze, ea îi v`zu fa]a apropiindu-se de a ei. O fa]`deformat` de furie. Ciudat pentru un b`rbat care, chiar dac`indirect, tocmai îi vorbise de dragoste... El o imobiliz` înbra]ele lui tari ca o]elul [i puse st`pânire pe buzele ei cuaviditate. Ea sim]i imediat c`-i fuge p`mântul de sub picioare.Tot ce era în jurul ei disp`ru. Furia lui Henri d`dea acestuis`rut o brutalitate, o ner`bdare care o lu` pe nepreg`tite [isim]i doar c` inima îi b`tea nebune[te. Apoi, \ncetul cu\ncetul, s`rutul lui deveni tandru. El începu s`-i mângâie încet


spatele. Tulburat` de aceast` îmbr`]i[are extrem de pl`cut`care trezea în ea senza]ii necunoscute, în]elese c` un foc nouîi cuprindea pe amândoi. Cu r`suflarea tìat`, încerc` s` sedesprind`, s`-l resping`. În zadar. Se ag`]a de buzele ei ca [icum via]a lui depindea de asta.

În cele din urm`, el se hot`r\ s`-[i ridice capul,cufundându-[i privirea în ochii ei. Ea avu aproape impresia c`se vede \ntr-o oglind`, foarte uimit` de surpriza din ochii lui[i, \n clipa aceea, i se p`ru ciudat de vulnerabil.

– Oare Sean te s`rut` a[a? întreb` el cu o voce tìoas`,dându-i brusc drumul.

– El nu m-a s`rutat niciodat`, m`rturisi ea în [oapt`.– Dulcea mea Laura, las`-m` s` te duc departe de aici. Sunt

bogat. Vino la Paris cu mine.– Nu pot. E[ti nebun... Te rog s` nu mai vorbim despre

asta, Henri.– Te-ai sup`rat?– Dar la ce te a[teptai? Îmi propui s`-]i fiu amant`, [i ar

trebui s` fiu flatat`? Cuvântul c`s`torie nu face parte cusiguran]` din vocabularul tù!

– Face parte din cel al lui Sean?– El m` cere în c`s`torie de fiecare dat` când îl v`d.– {i aceasta este c`s`toria pe care o dore[ti?– Bineîn]eles. Faptul c` lucrez într-un restaurant cântând

la org` nu înseamn` c` sunt o tân`r` u[uratic`. De ce m`prive[ti a[a? Nu m` crezi?

– Mi-ar pl`cea s` nu te cred, imagineaz`-]i, [opti el.Expresia lui se îmblânzise considerabil.

52 JOAN SMITH

– De ce? Nu în]eleg... Hot`rât lucru, Henri, cinismul t`ueste f`r` limit`. Trebuie s` fie sângele francez care-]i curge învene... S` plec`m. Aud oameni sosind.

– Da. To]i copacii ace[tia încep s` m` oboseasc`. Estetimpul s` beau ceva.

– Mi-ar pl`cea o cea[c` bun` de ceai.– Ceai? Eu m` gândeam la [ampanie.– Nu e[ti deloc rezonabil.– Sunt bogat, e foarte simplu.– Într-o zi, cred c` vei construi o nebunie ca acestea de aici!– M` întreb dac` nu sunt deja gata s` fac una... r`spunse el

ca [i cum vorbea cu el însu[i.– Ce vrei s` spui? întreb` ea, descump`nit` de expresia lui

preocupat`.– Unele lucruri sunt greu de explicat... E[ti sigur` c`

preferi ceai?– Da. Trebuie s` te adaptezi obiceiurilor engleze[ti, s` [tii.

Vino, v`d un salon de ceai acolo.– Capitulez! Laura va avea ceaiul ei [i chiar una din

pr`jiturile indigeste engleze[ti, dac` vrea. Cât despre mine,m` voi preface c` g`sesc delicioas` aceast` oribil` ap` cald`!

– Cât` m`rinimie!– {tiu.Se instalar` la o mas` în fa]a unei ferestre ce d`dea spre o

gr`din` plin` cu flori.– Nu-]i dau voie s` iei decât o singur` pr`jitur`. Trebuie

s`-]i p`strezi apetitul pentru aceast` sear`, zise el cu gravitate.Ai un restaurant s`-mi propui?


– Sunt atâtea...– Cel de la hotelul meu este acceptabil. {tii hotelul Ritz?– Numai dup` fa]ad`! Este un hotel foarte luxos. Trebuie

s` fii bogat precum Cresus!– Acum c` te-ai convins, nu în]eleg de ce nu te ar`]i mai

amabil` cu mine. Ce femeie ciudat` e[ti! Vamp` seara,[col`ri]` în timpul zilei... [i nici una din ele nu-l place peHenri Dufresne.

– Gre[e[ti. Îmi placi mult. Ceea ce îmi displace, esteinsisten]a de a m` duce la Paris.

– {i de asemenea, ideea de a juca în filmul meu. Refuzultù m` dep`[e[te, fermec`toare Laura!

– Înceteaz` s` mai îmi spui astfel! Eu nu suntfermec`toarea Laura, sunt Laura Talmadge.

– Talmadge? Ieri sear` erai Laura Jones...– Ah! nu voiam s`-]i spun. Asta pentru c`... eu nu dezv`lui

niciodat` adev`rata mea identitate clien]ilor, în caz c` unuldintre ei ar vrea s`-mi telefoneze sau s` vin` la mine acas`.Nimic mai simplu.

– Presupun c` prietenul tù Sean î]i cunoa[te numele?– Nu. E[ti primul c`ruia i l-am dezv`luit.– De ce mie?– N-am f`cut-o inten]ionat. Mi-a sc`pat. N-are importan]`

la urma urmei, pentru c` nu trìe[ti la Londra. Apropo, cândte întorci la Paris?

– Curând.– Când? insist` ea, str`duindu-se s`-[i ascund` decep]ia.– Îndat` ce te voi convinge s` m` înso]e[ti, replic` el pe un

ton calm. Unde locuie[ti, Laura?

54 JOAN SMITHgiannijollys

– N-am s`-]i mai spun nimic.– N-am decât s` caut în cartea de telefon.– Sunt sute de Talmadge în Londra.– {i de Laura Talmadge?– Ah, nu... Nu sunt în cartea de telefon.– De ce?– Ca s` evit ca unele persoane prea întreprinz`toare,

descoperind din întâmplare numele meu, s` m` deranjeze latelefon!

– În cazul acesta, voi continua s` te deranjez la restaurant.Termin`-]i ceaiul. Plec`m.

– Deja?– Da. În definitiv, n-o s` cin`m în Londra. Un prieten mi-a

sugerat un restaurant bun în împrejurimi, „Coco[ul Ro[u”.Mergem?

– Da!S` mergi la ]ar` într-o confortabil` ma[in` sport era o

adev`rat` pl`cere. Laura privea peisajul defilând prin geamuldeschis.

– Care este titlul filmului t`u, Henri?– „În a[teptarea Mariei”, r`spunse el dup` o scurt` pauz`.

Este un titlu provizoriu.– În locul t`u, a[ g`si altul.– Ascult propunerile tale.– Despre ce este vorba în acest film?– Despre dragoste. O tân`r` care se plictise[te în satul ei

de provincie se hot`r`[te s` mearg` la Paris, apoi pleac` înAnglia unde i se întâmpl` tot felul de aventuri.


– Ieri sear` spuneai c` era o englezoiac` sau am în]eles eu gre[it?– Am spus-o... în speran]a c` vei accepta mai u[or rolul.– {i suspansul, în toate astea?– Care suspans?– Ai vorbit despre dragoste [i despre suspans. Am crezut c`

e vorba de un film de spionaj, sau poli]ist...– Nu, nu, suspansul este în intriga amoroas`.Ea era totu[i gata s` jure c` sugerase cu totul altceva.

Hot`rât lucru, p`rea s` nu aib` decât o vag` idee despre filmullui... Oare totul nu era decât o pur` inven]ie?

– Exist` o scen` în care eroina se g`se[te fa]` în fa]` cu unasasin. Poate ]i-am spus deja?

Nu-i vorbise despre un asasin... Laura avu brusccertitudinea c` min]ea.

– Atunci, ai o idee de titlu?– Ce ai zice de „Maria închipuit`”? Un titlu inspirat de

„Bolnavul închipuit” al lui Moliere...– Crezi c` am n`scocit filmul ca s` m` fac interesant, nu-i

a[a? întreb` el pe nea[teptate.– Într-adev`r. Este un truc vechi de când lumea, atât de

vechi încât am crezut c` b`rba]ii au încetat s`-l mai foloseasc`!Ca [i p`c`leala cu pana de benzin`...

– Cine este cinic acum? Ai dreptate. Filmul nu exist`, dar a[fi încântat s` produc ceva care s`-]i fac` pl`cere.

– Cu ce te ocupi când nu e[ti produc`tor?– Sunt produc`tor... dar de carne de vit`, nu de filme. Am

de asemenea...– În cazul acesta nu tr`ie[ti la Paris? Numai dac`,

bineîn]eles, nu î]i pa[ti turmele pe Champs-Elysées...

56 JOAN SMITH

– Las`-m` s` continuu. Am un apartament la Paris, darcasa familiei mele este situat` pe valea Moselei, regiuneavinului bun [i a cresc`toriilor de vite. Posed realmente opodgorie.

Exista oare un singur cuvânt adev`rat în toat` aceast`poveste? Surprinse o expresie \ngrijorat` pe fa]a lui, ca [i cumar fi vrut s` adauge ceva, sau poate s` se scuze...

– Îmi por]i pic`? zise el simplu.– Nu. Sunt decep]ionat`, asta-i tot.Î[i regret` imediat cuvintele. Ce r`u putea s`-i fac` asta, la

urma urmei?– A fost o prostie s` te mint, spuse el luându-i mâna.

}ineam mult s` m` placi... Ce tâmpenie!Sesiz` în ochii lui negri [i str`lucitori un amestec de emo]ii

imposibil de descifrat.– Te-ai obosit degeaba, Henri. Celebritatea [i bog`]ia nu

m` impresioneaz`. Altfel, mi-a[ fi abandonat de mult` vrememeseria de organist`!

– Boga]ii nu sunt to]i la fel, Laura, zise el cu blânde]e.Aceast` remarc` suna ciudat în gura lui, iar Laura sim]i c`,

de data asta, era sincer.– {tiu, spuse ea.Cina î[i pierduse pu]in din farmecul ei. Restaurantul

„Coco[ul Ro[u” era un mic han de ]ar` unde preparatele nuerau extraordinare, iar serviciul l`sa de dorit.

– N-ar fi trebuit s`-l cred pe prietenul meu, declar` Henri.N-are gusturi prea bune...

– Nu fi atât de snob! Nu po]i mânca melci [i langust` înfiecare zi. G`sesc c` acest coco[ în vin este foarte bun.


– Totu[i, n-are nici o savoare. {i aceast` pâine! Parc` ar fide beton!

– Ah, da? Ei bine ai din]ii buni! Vei mesteca betonul cuu[urint`...

– Un b`rbat fl`mând m`nânc` orice, r`spunse el f`r` s` setulbure.

Îi puse dup` aceea întreb`ri despre familia ei. Îi vorbidespre moartea p`rin]ilor, cu câ]iva ani în urm`, desprefratele ei devenit preot [i despre greut`]ile pe care leîntâmpinase pentru a-[i continua studiile. La amintirea mor]iimamei, î[i [terse pe furi[ o lacrim`. Îi povesti totul, cuexcep]ia faptului c` era înc` student`. Henri o ascult` cu unreal interes.

– Iat` ce ar face mult` lume s` plâng`! exclam` el. Povesteata ar merita s` fie adaptat` pentru cinema. Biata orfan`obligat` s` se lupte pentru a supravie]ui, fratele preot... Cucâteva acorduri languroase de vioar`, ar fi perfect! Nu ne mair`mâne decât s` g`sim b`rbatul cel r`u care s-o urm`reasc` peeroina noastr`...

– Da. Ar putea fi francez, de exemplu?– Bun` idee! Nu ne lipse[te decât finalul. Bineîn]eles,

trebuie ca aceast` sfâ[ietoare poveste s` se termine ca înbasme.

– Ea l-ar putea întâlni pe F`t-Frumos... nu... un simplumilionar ar fi mai potrivit pentru publicul modern.

– Ce ai prefera, Laura?– Un bogat armator grec, poate... este foarte la mod`

ast`zi, zise ea pe un ton lini[tit. A[ putea s` m` retrag pe oinsul` greceasc` [i s` construiesc ruine...

58 JOAN SMITH


– Nu m` iei în serios! exclam` el.– Ba da. Dac` m` gândesc bine, a[ înclina mai degrab`

pentru un [eic arab... Sunt cei mai boga]i.– Te în]eleg. Cu pre]ul la care a ajuns benzina... Apropo, va

trebui s` fac plinul la ma[ina mea, la întoarcere.Deodat`, o expresie îngrijorat` îi umbri din nou fa]a. Ceva

îl preocupa, dar ce? Nu era totu[i pre]ul benzinei! Trebuia s`fac` plinul ma[inii lui. Ma[ina lui... Ce-i spusese? C` eraînchiriat`, c`-i fusese împrumutat`... Laura fu cuprins` dinnou de b`nuieli. {i dac` aceast` ma[in` îi apar]inea? Oconducea cu o dexteritate remarcabil`. {i era înmatriculat` înAnglia. Dac` era a lui...

– M` duc s` pl`tesc nota. M` întorc.Gânditoare, îl privi îndep`rtându-se. Dac` tr`ia în Anglia,

de ce pretindea c` este francez? Pentru a-[i asigura un farmecsuplimentar? Din ce în ce mai convins` c` n-avea alt scopdecât s-o seduc` în timpul weekendului, se sim]ea derutat`. {itotodat` nefericit`. Aprecia compania lui Henri Dufresne. Îlg`sea chiar periculos de atr`g`tor.

Totu[i, când reap`ru, p`rea atât de respectabil încât selini[ti. Era foarte elegant, sigur pe el. Vorbea ca un om careprimise o bun` educa]ie... Nu, hot`rât lucru, n-avea nimicdintr-un func]ionar de birou dornic s` se distreze.

Capitolul 4

Henri se opri la prima benzin`rie deschis`. În timp cevânz`torul de la pompa de benzin` f`cea plinul, el verific`nivelul uleiului [i presiunea cauciucurilor, ceea ce nu f`cudecât s` confirme b`nuielile Laurei. {i-ar fi dat atâta osteneal`pentru o ma[in` închiriat`? El î[i l`sase portofelul pe scaun. Îlf`cu în mod discret s` alunece spre ea [i, f`r` s`-l ia în mân`,îl deschise. Cum era prea întuneric ca s` poat` citi, aprinselampa de veghe la torpedo [i atunci v`zu numele RichardBowden, scris liter` cu liter`! Stupefiat`, cercet` rapidcelelalte acte. Nu mai avea nici o îndoial`: fermec`torulînso]itor francez era fratele lui Sean!

Laura în]elegea f`r` greutate motivul acestei înscen`ri.Sean î[i anun]ase probabil familia c` vrea s-o ia de so]ie, poateîn momentul în care rezultatele examenelor lui, dezastruoase,ajunseser` la Hazelhurst. Crezând c` ea este responsabil` deacest e[ec [i luând-o drept o fat` obi[nuit` de cabaret, care nuurm`rea altceva decât o c`s`torie cu un mo[tenitor bogat, l-au

trimis pe fratele mai mare s` se informeze... A[adar, p`rerealui era f`cut` dinainte: o lua drept o aventurier`, o femeie carenu visa decât s` fie star de cinema [i, în orice caz, s` fac` totulpentru a duce o via]` vesel` la Paris cu un b`rbat bogat [ifrumos. Nimic uimitor c` a crezut c` o s-o impresioneze cuFerrariul lui, cu podgoria [i banii lui! Totul se explica.

Oricare ar fi adev`rata lui meserie, î[i ratase voca]ia deactor, î[i zise Laura. Vorbea fran]uze[te într-un felconving`tor. Încerc`rile lui de seduc]ie aveau toat`înfl`c`rarea necesar`... Trecând în revist` propriile ei reac]ii,se lini[ti c` totul în atitudinea ei trebuie s`-i fi dovedit c` nuavea nimic dintr-o fat` de cabaret. Pe deasupra, îi spuseselimpede c` nu se va c`s`tori niciodat` cu Sean. Dar în]elesebrusc cât de abil se dovedise. Reu[ise prin întreb`rile lui s`afle practic totul despre via]a ei.

Primul reflex fu s`-l pun` imediat în fa]a adev`rului. El[tergea lini[tit joja de ulei, departe de a b`nui ce seîntâmplase. Dar dac`-i dezv`luia descoperirea ei, trebuia s`m`rturiseasc` faptul c`-i scotocise prin acte, [i asta nu i-o vaierta niciodat`. Va putea chiar s` cread` c` încercase s`-i furebani... Nu, era preferabil s` continue aceast` comedie. Cinerâde la urm`, râde mai bine! Era umilit`, r`nit` cumplit deminciunile lui. O s` vad` el de ce era în stare!

– Totul este în ordine? întreb` ea cu un surâs larg imediatdup` ce demar`.

– Da. Mergem undeva s` bem un ultim pahar?Accentul lui francez pe care-l g`sise atât de seduc`tor,

acum îi zgâria urechile.


– Nu te gânde[ti decât s` bei!– Nu-i adev`rat!– Ru[ine s`-]i fie, în acest caz. Nu mi-ai spus ieri sear` c`

datoria oric`rui francez care se respect` este s` abuzeze deconiac [i s` între]in` o amant`?

– Am vorbit numai despre privilegii. Nu despre datorie. Câtdespre între]inerea unei amante, noi vorbim despre b`rba]iic`s`tori]i.

{i dac`, tocmai el, era c`s`torit? se gândi ea cu furie. Ominciun` mai mult sau mai pu]in... Sean vorbise atât de rardespre familia lui încât aproape nu [tia nimic despre fratele luimai mare, decât c` exercita asupra lui o mare autoritate.

– E[ti celibatar, bineîn]eles, zise ea– Da. Pân` ast`zi nici o femeie nu mi-a inspirat dorin]a de

a petrece restul vie]ii cu ea, declar` el cu o c`ldur` ciudat`.– {i spui asta tuturor femeilor, nu-i a[a? replic` ea,

refuzând s` se lase emo]ionat` de evidenta lui sinceritate.– Nu, Laura. Pân` acum n-am spus-o nim`nui, [i n-am

cerut niciodat` pe cineva în c`s`torie.– Te p`strai intact pentru mine? întreb` ea râzând.– Pentru o femeie ca tine, da, spuse el cu gravitate. Tu nu

e[ti ca celelalte, Laura.– Mi-ai spus-o deja. Sunt diferit` pentru c` nu doresc s` fac

cinema? Asta este? Eu îmi doresc dimpotriv` tot ce este maisimplu. Vreau s` m` c`s`toresc [i s` am copii... Poate voi sfâr[is` m` c`s`toresc cu tân`rul de la restaurant... murmur` ea cas`-l provoace.

Întoarse capul pentru a urm`ri reac]ia celui care eraRichard [i nu Henri: fa]a lui era ciudat de crispat`.

62 JOAN SMITH

– Sean? întreb` el cu o voce t`ioas`.– Da. Sean Bowden. Spune c` apar]ine unei familii

excelente. De altfel, nu [tiu prin ce este excelent`. Singurapersoan` de care a amintit este fratele lui mai mare.

– {i ce ]i-a spus despre el?– Oh, nu mare lucru. Se pare c` este foarte autoritar.– P`rerea unui frate mai mic nu este întotdeauna obiectiv`.– Se pare c` vorbe[ti în cuno[tin]` de cauz`. Ai un frate

mai mic?– Da. Îl înlocuiesc pe lâng` el pe tat`l nostru, care este

foarte în vârst`. Consider de datoria mea s`-l împiedic s` fac`prostii, prostii grave, vreau s` spun. Este normal ca, uneori, s`mi-o repro[eze... Inten]ionezi serios s` te c`s`tore[ti cu Sean?

– M` gândesc la asta...– Ar fi o mare gre[eal`.– Vrei s` spui c` familia lui nu m-ar accepta?– Poate, dar nu m` gândeam la asta. E[ti prea bun` pentru

Sean. De ce o femeie ca tine s` se încurce cu un pu[ti abia ie[itdin copil`rie?

– Am nevoie de siguran]`. Îmi doresc un c`min, o familie.Îl v`zu mu[cându-[i buzele cu un aer perplex.– E[ti îndr`gostit` de el?– Nu, dar el este îndr`gostit de mine.– Nu-i adev`rat. Crede c` este, asta-i tot, o asigur` el pe un

ton t`ios.– Cum po]i fi atât de sigur de vreme ce nu-l cuno[ti?– Este normal ca un tân`r s` fie atras de o femeie mai în

vârst` decât el mai ales dac` este îmbr`cat` ca o femeie fatal`


[i este pe o scen` de cabaret. Nu [tiu dac` Sean te-ar iubi dac`te-ar vedea în acest moment. {i fratele meu este fascinat defetele de cabaret, la Paris.

Ea era de acord cu interpretarea privind caracterul luiSean. Ceea ce nu aprecia îns`, era s` fie pus` în rândul fetelorde cabaret!

– Are meritul c` vrea s` m` ia de so]ie...Dup` o clip` de t`cere, f`r` s` înceteze s` priveasc`

drumul, el îi lu` mâna în întuneric [i declar`:– {i eu la fel.Se a[tepta la orice din partea lui, în afar` de asta... El î[i

retrase mâna pentru a ]ine volanul.– Glume[ti! exclam` ea.– Nu, Laura. Un b`rbat nu ia o asemenea hot`râre în cinci

minute. Oh, te-am g`sit imediat frumoas` [i dezirabil`. Pân` s`te cunosc mai bine, m-am gândit c` ai fi o amant` ideal`, esteadev`rat.

– O amant`? Dar atunci, e[ti c`s`torit? zise ea cudezinvoltur`.

Î[i refuza s`-l ia în serios, chiar dac` se sim]ea cuprins` deemo]ii deosebit de tulbur`toare.

– Celibatarii au [i ei dreptul de a avea amante... Dar, cumtoate m`tu[ile mele nu înceteaz` s` mi-o repete, este timpuls` m` c`s`toresc. Am putea cel pu]in s` ne gândim la asta, cespui...?

– De ce nu, zise ea cu o voce foarte calm`.În realitate, î[i st`pânea cu greutate furia [i suferea. O

cerere în c`s`torie! Era culmea! În]elegea c` voia s`-[i apere

64 JOAN SMITH

fratele, dar s` fac` o cerere în c`s`torie când n-avea nici ointen]ie s-o onoreze, era nedemn. Îi ceruse s` se gândeasc`?Ei bine, n-avea nevoie s` reflecteze! O s`-i spun` c` accepta! {iimediat! Numai pentru pl`cerea de a-l vedea pe acest b`rbatodios zb`tându-se într-o situa]ie încurcat`.

– Henri, [opti ea ghemuindu-se lâng` el.– Ce este, draga mea?El încetini pentru a-i mângâia cu tandre]e p`rul [i aceast`

mân` trezi din nou în ea acele senza]ii necunoscute care ol`sau f`r` voin]`, f`r` ap`rare.

– Vrei într-adev`r s` te c`s`tore[ti cu mine?– Va trebui s` ne l`s`m un timp de gândire.– Ezi]i, nu-i a[a? [opti ea cu am`r`ciune.El îi înconjur` umerii cu bra]ul [i o trase spre el. Laura

sim]i o c`ldur` ciudat` urcând în ea. Obrajii i se îmbujorar`.– Nu te hot`r`[ti în mod u[uratic s` te c`s`tore[ti. Ai putea

regreta c` ai cedat unui moment necugetat. Ui]i oare c` abiaacum o secund` te gândeai s` te c`s`tore[ti cu Sean?

– Tu nu m` ceruse[i înc` în c`s`torie... pentru c` aif`cut-o, nu uita...

– Oh, nu! {i sunt foarte serios!Richard î[i p`stra ochii a]inti]i asupra drumului, vizibil

pu]in doritor s` înfrunte privirea Laurei.– Perfect, zise ea cu un suspin de încântare. Accept... Voi

cump`ra chiar mâine un manual de limba francez`. C`ci o s`tr`im în Fran]a, nu-i a[a?

V`zu mâna lui dreapt` crispându-se pe volan. Apoi seaplec` pentru a-i s`ruta repede p`rul.


– Trebuie s` s`rb`torim în mod corespunz`tor logodnanoastr`. Mergem la tine acas`?

Mai mult ca niciodat`, era hot`rât` s` nu-i dezv`luie adresalui Richard Bowden.

– Imposibil. Locuiesc într-o pensiune de familie. N-amdreptul s` aduc b`rba]i acolo...

– P`cat. Vom putea merge la hotelul meu?Laura [tia foarte bine c` avea un apartament la Londra.

A[adar, era gata s` închirieze o camer` de hotel... Asta spuneamulte despre inten]iile lui.

– Oh nu, nu la hotel, Henri. Cum a[ putea merge singur`la un hotel cu un b`rbat...

– Nu crezi c` trebuie s` ne asigur`m c` suntem... în sfâr[it,c` ne în]elegem bine în... toate domeniile?

– Henri! exclam` ea, realmente scandalizat`.Iat` deci, cum inten]iona s` ias` din încurc`tura în care se

vârâse! Dup` ce ar fi abuzat de naivitatea ei, i-ar fi declarat c`,la urma urmei, nu erau f`cu]i unul pentru altul [i festa va fijucat`. Orice mijloc era bun ca s` se culce cu ea, poate pentrua putea dup` aceea s`-i anun]e vest

preafrumoasa - wordpress.com › 2018 › 12 › preafrumoasa-laura.pdfcu p`rul blond protejat de un...

Documents