MASTER ŞTIINŢE PENALE

PROCEDURI SPECIALE ÎN PROCESUL PENAL

Tema: Procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare

nelegală de libertate ori în alte cazuri din perspectiva noului Cod de procedură penală

Profesor univ.dr.

Student:

An I, Master Ştiinţe penale

2014

„Procesul penal este activitatea reglementată de lege, desfaşurată de

organele competente, cu participarea părţilor şi a altor persoane, în scopul

constatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel că

orice persoană care a savârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale

şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală „ 1 .

Potrivit art. 1 din noul Cod de procedură penală putem spune ca:

” (1)Normele de procedură penală reglementează desfăşurarea procesului

penal şi a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală.

(2) Normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a

atribuţiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părţilor şi ale celorlalţi

participanţi în procesul penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituţiei,

ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale

Uniunii Europene în materie procesual penală, precum şi ale pactelor şi tratatelor

privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.”

Scopul procesului penal se asigură prin intermediul complexului de garanţii

procesuale care însoţesc înfăptuirea justiţiei penale.

Modul în care este reglementată desfăşurarea procesului penal şi pregătirea

profesională a celor care concură la înfăptuirea justiţiei penale, exclud, în

principiu, riscul producerii unor erori judiciare.

Având însă în vedere că actul de justiţie este opera unor oameni şi că orice

activitate umană este supusă greşelii, este posibil ca şi în procesul înfăptuirii

justiţiei penale să se producă, uneori, erori judiciare.

Cu toate acestea, sistemul juridic românesc are reglementate norme de drept

material şi procesual care asigură respectarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor

persoanei, precum şi adoptarea unor hotărâri reparaţie echitabilă, în cazul unor

erori judiciare, adoptate cerinţelor legislaţiei comunitare.

1 Ion Neagu, Drept procesual penal , Editura Global Lex, Bucureşti, 2002, pag. 2.

Astfel, art. 52 al.3 din constituţia României, stipulează că „statul răspunde

patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare”. „Răspunderea

statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care

şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”.

Prevederile constituţionale sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 538-542

ale noului Cod de procedură penală, care reglementează repararea pagubei

materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare

nelegală de libertate ori în alte cazuri. La rândul lor, aceste dispoziţii sunt în

concordanţă cu legislaţia comunitară, respectiv cu art. 5 din CEDO, articol ce are o

structură destul de simplă.

În primul paragraf este enunţat principul protejării libertăţii individuale şi

sunt enumerate limitativ cazurile în care o persoană poate fi privată de libertate.

Paragrafele 2-4 arată care sunt drepturile unei persoane privată de libertate,

un drept la despăgubiri („ Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei

deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol, are dreptul la reparaţii”).

Dreptul la despăgubiri există nu doar atunci când sunt încălcate dispoziţiile

art. 5 dinCEDO, ci şi atunci când sunt încălcate dispoziţiile de drept intern, care

asigură o protecţie mai extinsă decât cea oferită de art. 5 din convenţie.

De subliniat este faptul că încălcarea unor dispoziţii de formă, creează un

drept la despăgubiri, în aceeaşi măsură cu încălcarea unora de fond. Pentru a putea

fi sesizată CEDO, trebuie îndeplinite două condiţii:

- o instanţă internă să fi constatat încălcarea unuia din drepturile garantate

de primele patru paragrafe ale art. 5 din convenţie;

- epuizarea căilor de recurs intern, în ceea ce priveşte chestiunea

despăgubirii.

Exercitarea acestui drept nu este condiţionată de constatarea făcută de o

instanţă internă. În măsura în care Curtea este sesizată, chiar şi atunci când

instanţele interne nu au constatat o încălcare a art. 5 din Convenţie şi a constatat ea,

pentru prima dată, o astfel de încălcare, poate acorda o despăgubire echitabilă în

temeiul art. 41 din Convenţie.

Procedura specială prin care persoana cu privire la care s-a comis o eroare

judiciară poate cere statului să îi repare prejudiciul suferit îşi găseşte consacrare şi

în dispoziţiile noului Cod de procedură penala, regelementarea fiind cuprinsă în

art. 538-542 din Legea nr. 135/2010, procedura existenta şi în vechiul Cod de

procedură penală (art. 504-507 Cod procedură penală, modificate prin Legea

281/24.06.2003).

Metoda comparativă având drept termeni: vechea şi actuala lege de

procedură penală ne permite să constatăm o primă diferenţă între cele două

elemente. Diferenţa la care facem referire rezidă în denumirea acordată procedurii

speciale:

- în timp ce vechiul Cod de procedura penala denumeşte procedura

”Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul

condamnării pe nedrept sau al privării ori restângerii de libertate în mod

nelegal ” ;

- noul Cod de procedură penală foloseşte în Titlul IV – Proceduri speciale

pentru Capitolul VI denumirea „ Procedura reparării pagubei materiale

sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare

nelegală de libertate ori în alte cazuri”2.

În consecinţă, este menţinută sintagma „ privarea nelegală de libertate”,

însă alături de aceasta apar în legea nouă sintagmele „ eroare judiciară”, „alte

cazuri” şi vom încerca, pe baza dispoziţiilor din Capitolul IV al Legii nr. 135/2010,

să evidenţiem ce situaţii sunt cuprinse sub cupola termenilor uzitaţi3.

2 A Oroveanu.Hanţiu, Drept procesual penal. Partea special, op. cit. Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 7 3 A. Oroveanu-Hanţiu, Suport de curs pentru master „ Ştiinţe penale”, op . cit. p. 60-61;

Spre deosebire de reglementarea anterioară care consacra dreptul la

despăgubiri pentru erorile judiciare produse în procesele penale în cadrul unui

singur articol, NCPP stabileşte prin două texte distincte ipotezele în care statul

poate fi obligat la repararea acestui prejudiciu - art. 538 şi art. 539.

■ Art. 538 alin. (1) defineşte eroarea judiciară ca reprezentând situaţia în

care, după o condamnare definitivă, în urma rejudecării cauzei, s-a pronunţat o

hotărâre de achitaredefinitivă pentru cazurile prevăzute de art. 16 lit. a) –d) NCPP.

Astfel, persoana condamnatădefinitiv şi achitată în urma rejudecării cauzei are

dreptul la repararea de către stat a pagubeisuferite. Sunt exceptate persoanele care

au determinat condamnarea prin propriile declaraţiimincinoase, deşi, indiferent de

ce declară inculpatul organul judiciar este obligat săadministreze probe pentru

stabilirea adevărului. Comparativ cu reglementarea anterioară, conţinută de art.

504 C.proc.pen, în care o atare condiţie nu era cerută, dreptul la repararea pagubei

fiind recunoscut indiferent de atitudinea procesuală a persoanei condamnate,

soluţia NCPP este mult mai restrictivă. Modificările aduse instituţiei erorii

judiciare reprezintă o preluare a prevederilor art. 3 din Protocolul nr. 7 la CEDO şi

dau expresie principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

■ Art. 538 alin. (2) NCPP consacră dreptul la repararea pagubei în ipoteza

achitării după redeschiderea procesului penal. Astfel, se consacră legislativ

soluţiile jurisprudenţiale anterioare.

Din interpretarea coroborată a disp. alin. (1), (2) şi (4) ale art. 538 NCPP,

rezultă că şi în această ipoteză, a achitării după redeschiderea procesului în

procedura prevăzută de art. 466 -470 NCPP, soluţia trebuie să se fi pronunţat în

baza unui fapt nou sau recent descoperit, iar condamnatului nu trebuie să-i fie

imputabilă nedescoperirea faptului în timp util. Prin urmare, persoanei care s-a

sustras procesului penal nu-i poate fi recunoscut dreptul la repararea prejudiciului.

De altfel, o atare atitudine procesuală nici nu ar putea fi invocată pentru

deschiderea procedurii prevăzute de art. 466 şi urm. NCPP.

Întrucât enumerarea conţinută de art. 538 alin.(3) NCPP este

exemplificativă, nedescoperirea în timp util a faptului nou sau recent descoperit

poate să se datoreze atât acţiunii (ex: declaraţii mincinoase), cât şi inacţiunii

persoanei condamnate. Sub aspect subiectiv, nu este necesară intenţia de ascundere

a faptului care ar fi dus la achitare, ci este suficientă simpla culpă (neglijenţă în

prezentarea organelor judiciare a faptului care ar fi dus la achitare).

Instanţa civilă învestită cu acţiunea în repararea prejudiciului trebuie să

stabilească atitudinea procesuală a persoanei condamnate pe baza elementelor de

fapt şi de drept relevante în privinţa exercitării dreptului la apărare în procesul

penal.

În lipsa unor prevederi tranzitorii exprese în cuprinsul Legii nr. 255/2013, se

puneproblema aplicării în timp a acestor dispoziţii legale în acele cauze în care se

identifică atitudinea culpabilă a pretinsei victime a erorii judiciare, atunci când

procesul penal finalizatprin condamnare s-a desfăşurat sub imperiul CPP anterior,

iar cererea pentru acordarea despăgubirilor este formulată, cu respectarea

termenului de prescripţie, după intrarea învigoare a NCPP 4.

Se observă că această condiţie referitoare la atitudinea procesuală a victimei

pretinsei erorijudiciare constituie o cauză exoneratoare de răspundere a statului,

consacrată printr-o normăde drept substanţial, cuprinsă în legea procesuală. În

consecinţă, existenţa sa trebuie stabilită prin raportare la prevederile legale în

vigoare pe durata desfăşurării procesului penal în care s-apronunţat hotărârea de

condamnare. Noile dispoziţii procesual penale care, în definirea eroriijudiciare, iau

în considerare atitudinea procesuală a pretinsei victime nu ar putea fi aplicate

retroactiv. Examinarea conduitei procesuale penale în raport de prevederile legale

4 Antonia Constantin, Noul cod de procedură penală comentat, op. cit. p. 802;

caredefineau eroarea judiciară în epoca desfăşurării procesului penal finalizat prin

hotărârea decondamnare corespunde şi principiului previziunii legitime.

Termenul de pagubă, folosit de lege, este sinonim cu acela de prejudiciu,

desemnândconsecinţele negative, patrimoniale şi morale suferite de o persoană ca

urmare a soluţiei injustede condamnare 5.

Dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate este

definit de art. 539, potrivit caruia: „ (1) Are dreptul la repararea pagubei şi

persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate.

(2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin

ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi

libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea

definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea

cauzei”.

În mod evident are dreptul la repararea pagubei şi persoana care în cursul

procesului penala fost privată de libertate în mod nelegal.

Caracterul nelegal al privării de libertate se stabileşte prin actele procedurale

prevăzute de art. 539 alin. (2) NCPP, respectiv: ordonanţa procurorului, încheierea

definitivă a judecătorului dedrepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră

preliminară şi încheierea definitivă a instanţei de judecată.

Potrivit art. 540 la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata

privării nelegale de libertate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei,

asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situaţia prevăzută la

art. 538. Reparaţia constă în plata unei sume de bani sau în constituirea unei rente

viagere ori în obligaţia ca, pe cheltuiala statului, cel reţinut sau arestat nelegal să

fie încredinţat unui institut de asistenţă socială şi medicală. La alegerea felului

5 M. Costin, M. Mureşan, V. Ursa, Dicţionar de drept civil, Ed.Ştiinţifică şi enciclopedică, Buc, 1980, p. 391;

reparaţiei şi la întinderea acesteia se va ţine seama de situaţia celui îndreptăţit la

repararea pagubei şi de natura daunei produse.

Persoanelor îndreptăţite la repararea pagubei, care înainte de privarea de

libertate ori de încarcerare ca urmare a punerii în executare a unei pedepse ori

măsuri educative privative de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la

vechimea în muncă stabilită potrivit legii, şi timpul cât au fost private de libertate.

Reparaţia este în toate cazurile suportată de stat, prin Ministerul Finanţelor

Publice.

În comparaţie cu art. 505 din vechiul Cod penal textul nu cuprinde soluţii

legislative de noutate. Însă o precizare suplimentară este adusă în alin. (3) al art.

540 care impune instanţei ca, la stabilirea felului şi a întinderii reparaţiei, să ţină

seama de situaţia celui îndreptăţit la repararea pagubei şi de natura daunei produse.

Aceste dispoziţii trebuie aplicate cu respectarea principiului disponibilităţii

care guvernează procesul civil, instanţa fiind obligată a se pronunţa asupra a ceea

ce reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată, eventual modificată

sau completată în condiţiile procesual civile; principiul disponibilităţii ar fi încălcat

dacă, spre exemplu, s-ar dispune obligarea pârâtuluila plata unei rente viagere sau

internarea reclamantului într-un institut de asistenţă socială şimedicală, dacă aceste

lucruri nu a fost solicitate de reclamant în condiţii procedurale6.

Potrivit art. 541 alin. (1) acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită

de persoana îndreptăţită, potrivit art. 538 şi 539, iar după moartea acesteia poate fi

continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa la data

decesului. (2) Acţiunea poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii

definitive a hotărârii instanţei de judecată, precum şi a ordonanţei sau încheierilor

organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciară, respectiv privarea

6 Antonia Constantin, Noul cod de procedură penală comentat, op. cit. p. 805-806 ;

nelegală de libertate. (3) Pentru obţinerea reparării pagubei, persoana îndreptăţită

se poate adresa tribunalului în a cărei circumscripţie domiciliază, chemând în

judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanţelor Publice. (4)

Acţiunea este scutită de taxa judiciară de timbru.

■ Textul art. 541 alin. (1) prevede un caz special de transmisiune a calităţii

procesuale active în cazul decesului persoanei îndreptăţite. Spre deosebire de

reglementarea anterioară, se aduce o precizare suplimentară, în sensul că

transmiterea mortis causa va opera în favoarea persoanelor care se aflau în

întreţinerea persoanei îndreptăţite la data decesului acesteia.

Aşadar, existenţa calităţii de persoană aflată în întreţinerea persoanei

îndreptăţite la despăgubiri nu este legată de perioada procesului penal ori de aceea

a lipsirii de libertate, nefiind necesar ca persoana în favoarea căreia se transmite

calitatea procesuală să se fi aflat în întreţinerea persoanei îndreptăţite la aceste

momente. Spre exemplu, aceasta poate fi situaţia copiilor minori aflaţi în

întreţinerea victimei erorii judiciare la data arestării/condamnării ori aaltei

persoane căreia victima erorii judiciare îi presta întreţinere în baza unei obligaţii

legale sau contractuale, dar care, la data decesului, nu se mai aflau în întreţinerea

acesteia.

În considerarea principiului neretroactivităţii legii şi al aplicării imediate a

legii procesuale noi, dispoziţiile legale referitoare la transmisiunea calităţii

procesuale active mortis causa sunt aplicabile dacă decesul persoanei îndreptăţite a

intervenit după intrarea în vigoare a NCPP.

Rămâne ca jurisprudenţa să rezolve această problemă.

Noua reglementare reduce termenul special de prescripţie în care pot fi

formulate cererile pentru repararea prejudiciului, de la 18 luni, la 6 luni.

În lipsa unei prevederi contrare exprese în Legea nr. 255/2013, situaţiile

tranzitorii în ceea ce priveşte termenul de prescripţie aplicabil cererilor

formulate după intrarea în vigoare a NCPP,în care dreptul la repararea

prejudiciului s-a născut anterior intrării sale în vigoare vor fi soluţionate potrivit

principiilor de aplicare a legii civile în timp – art. 6 alin. (4) din Noul Cod civil –

interpretare per a contrario. În consecinţă, durata termenului de prescripţie va fi

aceea prevăzută de legea în vigoare la data la care prescripţia a început să curgă.

Întrucât momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este unul

obiectiv, prevederile art. 541 alin.(2) NCPP reprezentând o normă specială în

raport de art. 2523 NCC, rezultă că nu prezintă relevanţă, pentru stabilirea acestui

moment, data la care titularul dreptului la acţiune acunoscut sau, după împrejurări,

trebuia să cunoască naşterea lui. În consecinţă, termenul de 6 luni va fi aplicabil

doar atunci când hotărârile şi ordonanţele procurorului prin care s-a constatat

eroarea judiciară sau arestarea nelegală au fost pronunţate după intrarea în vigoare

a NCPP. Atunci când dreptul la acţiunea pentru repararea pagubei s-a născut

anterior intrării învigoare a acestui cod, în baza unor hotărâri judecătoreşti sau

ordonanţe ale procurorului rămase definitive anterior intrării în vigoare a NCPP, va

fi aplicabil termenul de prescripţie de18 luni.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, textul nu mai indică în mod

expres calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate în primă

instanţă de tribunal.

Astfel, în procesele începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/20010,

hotărârile pronunţate în primă instanţă de tribunale erau supuse numai recursului,

de competenţa curţii de apel. În procesele începute după data de 15 februarie 2013

(când a intrat în vigoare Noul Cod deprocedură civilă), hotărârile pronunţate în

primă instanţă de tribunale vor fi supuse apelului, de competenţa curţii de apel;

hotărârea pronunţată de curtea de apel este definitivă, nefiind supusă recursului la

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [interpetare disp. art. 96 pct 2, 97 pct.1,art. 466

alin. (1), art. 483 alin. (2) NCPC, art. 7 alin. (1) şi 2) din Legea nr. 76/2012; art.

XVIII alin.(2) din Legea nr. 2/2013].

■ Art. 542 Acţiunea în regres

(1) În cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 541,

precum şi în situaţia în care statul român a fost condamnat de către o instanţă

internaţională pentru vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 538 şi 539, acţiunea

în regres pentru recuperarea sumei achitate poate fi îndreptată împotriva persoanei

care, cu rea-credinţă sau din culpă gravă, a provocat situaţia generatoare de daune

sau împotriva instituţiei la care aceasta este asigurată pentru despăgubiri în caz de

prejudicii provocate în exerciţiul profesiunii.

(2) Statul trebuie să dovedească în cadrul acţiunii în regres, prin ordonanţa

procurorului sau hotărâre penală definitivă, că cel asigurat în condiţiile alin. (1) a

produs cu rea-credinţă sau din culpă gravă profesională eroarea judiciară sau

privarea nelegală de libertate cauzatoare de prejudicii.

Legea prevede posibilitatea acţiunii în regres, potrivit practicii tuturor

statelor europene, în caz de rea-credinţă sau culpă gravă. Codul de procedură

penală de la 1968 vorbea de gravă neglijenţă.

În exercitarea acţiunii în regres, statul are posibilitatea de alegere a persoanei

pârâtului – cel care a provocat situaţia generatoare de daune sau instituţia la care

această persoană a fost asigurată profesional;

Pentru a nu deveni o normă lipsită de conţinut juridic, prevederea din legea

procesual penală ar trebui dublată de o reglementare privind asigurarea, în

principal, a judecătorilor şi procurorilor pentru răspundere profesională. Nu este

exclusă asigurarea profesională şi a altor actori din procesul penal, precum grefieri,

experţi, lucrători de poliţie judiciară, lucrători din serviciile de probaţiune, întrucât

situaţii generatoare de daune pot rezulta şi din activităţile acestora.

Potrivit alin. (2) al acestui articol, acţiunea în regres poate fi exercitată

numai în situaţia în care, s-a stabilit, în mod definitiv, în cadrul unei proceduri

disciplinare sau penale că cel asigurat a produs cu rea-credinţă sau din culpă gravă

profesională eroarea judiciară ori a avut o conduit profesională ce a condus la

privarea nelegală de libertate7.

7 Antonia Constantin, Noul cod de procedură penală comentat, op. cit. p. 806-807.

BIBLIOGRAFIE :

1. Constantin, Antonia, Noul Cod de procedură penală

comentat, Ed. Hamangiu, 2014;

2. Costin, M., Mureşan, M., Ursa, V., Dicţionar de drept civil,

Ed.Ştiinţifică şi enciclopedică, Buc, 1980, p. 391.

3. Neagu, Ion, Drept procesual penal , Editura Global Lex,

Bucureşti, 2002;

4. Oroveanu-Hanţiu, A., Drept procesual penal. Partea

specială, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009;

5. Oroveanu-Hanţiu, A., Suport de curs pentru master „ Ştiinţe

penale”, 2014;

6. Udroiu, M., Procedură penală. Partea general. Partea

speciaăl, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2010.