Biblioteca poporală a Asociaţiunii „Astra“.

Anul al 29-lea. Nr. 2 5 0 . 1938

Povestiride

l o a n P o p - R e t e g a n u leu o prefaţă de

Octavian Goga.

Publicaţie periodică a „Asociaţiunii“.

Editura Asociaţiunii „Astra“, Stbttu, Strada Şaguna 8. Tiparul Institutului de arte grafice „Dacia Tratană“. s. a.. Stbttu.

Pretai 5 Lei.

a>cc<>c>cc<c<>oc><x>«c>c>c><s<^

şi cultura poporului român“ , „ĂSTR“ .î n t e m e i a t ă i n 1861«

PRBŞEDIRTB DB ONOARB:M. S. Regele CAROL 11.

Preşedinte actiu:Dp. luliu Moldouan.

Vlce-preşedtnte:Dp. Gh. Preda.

Vlee-preşedinte:Dp. Gh. Moga.

Vlee-preşedinte:Dp. Sabin Enuţianu.

Comitetul central al „Asoelatiuntl“ numără 50 de fruntaşi din toate păturile societăţii româneşti.

E datoria fiecărui bun român să sprijineaseă „Aso~ eiaţiunea“. cetind publicaţiile ei şi înseriindU'Se de membru.

Taxele de membra sunt următoarele:Membru fondator al Casei Raţionale.

odată pentru totdeauna................... Bel 5000*—Membru fondator al „Asoeiajlunei“.

odată pentru totdeauna. . . . .Membru pe uieafă al „Asoelatlunet“.

odată pentru totdeauna...................Membru actiual „Asoelatlunet“.anual Membru ajut. al „ Asoctatiunel“. anual

C3v<^C>C>v>C>C>v>C><C><(>>C>CC>vC<s?,C>C>vC

1000 —

500 — 30 — 10-—

V

Biblioteca poporală a Asociaţiunii „Astra“.

Anul al 29~lea. Nr. 2 5 0 . 1938

Povestiride

Ioan Pop-Reteganuleu o prefaţă de

Octavian Goga.

BCU Cluj-Napoca

RBCFG201504397

Publicaţie periodică a „Asociaţiunii“

Editura Asoetaţtunll „Astra“, Sibiiu. Strada Şaguna 6. Tiparul Institutului de arte grajtee „Daeta Tratanft“. 8. a.. 81btlu.

Preţul s Lei.

Prefafâ.Ţăranul nostru e un bun povestitor. Fire

senină, eu inima deschisa, el nu-şi îngroapă în piept durerile ş i bucuriile, ei dimpotrivă, le dă frâu slobod. L e spţurţ&şFlpcântă. L e spune tovarăşilor, le cântă în sor i de si, dând aşează plugul în brazdă. Tot astfel în graiul lui cum­pătat el povesteşte amintirile vieţii lui şi d es­făşură eu cuvinte potolite îndemnurile tainice ale sufletului. E farm ee ş i lumină în poveştile aeesie cari leagănă ca întro luntre ferm e­cată sufletul şi dau avânt închipuirii. Ţăranul nostru e nedeslipit de poveştile lui cari sunt o grădină înflorită unde s e furişează sufletul omului trudit de amarul vieţii, dornic de un adăpost. Astfel darul povestirii e o com oară de mare preţ pentru bieţii noştri săteni.

F iecare sat îşi are povestitorul. Toţi cu­noaştem din copilărie icoana senină a a ce ­stui unchiaş cu ochii vii şi strălucitori, cu

4

zâmbetul cicălitor. In sările de toamnă, la ş e ­zătoare, când fusul sfârăie între degetele sprintene, el stă răzimat de vatră şi în pâl- păirea focului îşi spune poveştile. Spune basm e cari strălucesc de podoaba minunată a unei închipuiri fără seamăn. împăraţi şi feţi-frumoşi s e înfiripă în haina ferm ecată a măiestriei lui ş i încătuşat de vrafa acestor icoane fusul se opreşte şi închipuirea fetelor sboară departe. Iscusitul meşter înţelege taina sufletului ş i într’o clipă eu o glumă, cu o gâ- citoare îşi smulge ascultătorii din lenea asta dulce a basm elor. Abia s e potoleşte râsul sănătos ş i el potrivindu-şi glasul spune mai departe o întâmplare dela târgul da ţară, ori cutare amintire răsleaţă din răsboaiele eu Praisul... Ş i zi de zi s e înmulţeşte ş i s e pri­meneşte această com oară strălucitoare. Po­vestitorul satului e un izvor bogat care nu seacă, căci porneşte din adâncurile nepă­trunse ale sufletului unui neam întreg. Prin rostul lui cere cuvânt toată frământarea veşnie neadormită a acestui suflet cu toată năzuinţa lui spre frumos. Ş i de aceea acest meşter unchiaş va spune poveşti cu Cosânzene şi bălauri, va cânta cu glasul lui trăgănat doine

5

ş i cântece de haiducie, ua istorisi păţanii fără număr, snoave şi eieălituri, va eo lăeări p e la nunţile prietinilor şi va fi pe deasupra un bun sfătuitor al oamenilor ajunşi la năeaz eari îi vor preţui totdeauna cuvântul.

Cu un astfel de iscusit povestitor din satele noastre l-am putea asemăna pe cunos­cutul scriitor harnic loan Pop Reteganul, care vreme de-un pătrar de veac şi mai bine a muneit. cu străduinţă, adunând literatură, po­pulară ş i înfiripând însuşi lucrări originale.

loan Pop din Reteag care s ’a stâns în anul 1905 în singurătatea liniştită a unui s ă ­tuleţ de pe valea Someşului a fost unul dintre muncitorii condeiului, cari înzestraţi eu mult dor de muncă, eu multă seninătate în faţa vieţii, învaţă zilnie şi eu leg ea să poată po- văţui pe alţii. N’a fost un suflet cu adâneimi mari, eu sbuciumul greu al patimilor şi dim­potrivă chipul blajin al modestului învăţător dela sate era o întrupare a ţăranului nostru. Din tot serisul lui se desluşeşte dragostea de ţarină a săteanului, îndemnurile sănătoase ale minţii de gospodar paşnic. E un adâne iubitor al naturii ş i înţelege farm ecele cari se desfae numai ochiului priceput al ţăranului

6

nostru. Tremurul leneş al amurgului de vară, svonul adormitor al freamătului din pădure, ţârăitul greerilor din vatră, toate farm ecele şi bucuriile luminoase ale vieţii dela ţară prind cuvânt in povestirile din Reteganul spuse cu cumpăt, cu graiu limpede şi cu prisosul de glumă şi zieători cari împestriţează po­veştile noastre. De aceea serisul lui Pop- Reteganul se îndrepta ţărănimii, lată cum îşi înfăţişează undeva sufletul când îşi punea de gând să deie o icoană a semenilor s ă i:

„Dar oare este eu putinţă să le pot serie eu, un tânăr, care dintre săteni nu am ieşit decât foarte puţin; eu care din leagăn şi până în anii juniei eu Românii săteni am supt un aier, am mâncat o pâine, am purtat o opincă; eu care luaiu parte la bucurii, la nunţi, la ş e ­zători, elăci, culesul de vii şi colindat, la în­mormântări, pomeni, înrolări de ostaşi; eu care am purtat vitele la păşune, am fost la moară şi în priveghiu; eu care aveam proces eu copiii de ungur, eari strigau după mine şi după alţi copii de rom ân:

Măi R om âne Cap d e cân e T rape grapa după tine!— Eu o trag, dar ea nu uine...

7

şi la cari Ie răspundeam :Când a erep a mugurulS ă c ra p e şi ungurul...

putea■ uoiu, oare, eu înşira toate greutăţile c e le-a învins şi care are a le învinge săteanul român ?“

Tot c e e în legătură cu vieaţa dela sat schiţată în aceste rânduri s e iveşte în pove­stirile lui Reteganul. „Nuvelele“ lui însă s e deosebesc de creaţiunile scriitorilor noştri mai aleşi de acest gen, fiind mai mult un fe l de istorisiri de fapte ş i amintiri potrivite pentru pilduirea unei învăţături din care c e ­titorul ţăran să tragă fo los. Astfel aproape c e le mai multe din povestirile originale a le lui Reteganul sunt făurite anume pentru com ­baterea vreunui rău înrădăcinat între ţărani ş i isprăvesc prin poveţe bune de urmat. Fără a slugi o ţintă mai înaltă, dar împlinind o simţită trebuinţă de îndrumare a poporului nostru dela sate, cărţile de povestiri ale lui Pop-Reteganul sunt lectura cea mai potrivită pentru cetitorii dela sate.

Alături de această invederare a talentului său, Pop-Reteganul a fost şi un neobosit mun­citor care a strâns cu o deosebită hărnicie

8

versuri şi poveşti din popor, năzuindu-se a da pe aloeurea ş i încercări de studii asupra obiceiurilor ţărăneşti. A cest ram al activităţii sale e poate chiar mai însemnat decât pro- ducfia lui originală. Pe lângă că a pus tn mâna ţăranilor o lectură favorită din sufletul lor, înţeleasă şi simţită de ei, a prins pe hârtie şi a ferit de a s e pierde o mulţime de lu­cruri de preţ.

Din munca aceasta stăruitoare literatura noastră a câştigat mult, căci hărnicia lui Fte- teganul a îmbrăţişat aproape toate ramurile ereaţiunilor folclorice. A cules „Poueştt ar­deleneşti“, apărute în cinci broşuri la 1888 în B raşov ; „Trandafiri şl oiorele“, poezii po ­p ora le ; „Chiuituri“, „PoDeştt din popor“, „Op- şagurl“, o colecţie de anecdote poporale, „Starostele“ o eărtieieă în care înfăţişează „datinile dela nunţile românilor ardeleni“ şi încă o mulţime de broşuri apărute în răstim­puri apropiate. Alături de aceste sârguitorul dascăl a strâns întrun mănunehiu şi „Pilde şl sfaturi pentru popor“, dând preţioase în­văţături practice şi îndrumări sătenilor. A redactat mai multe reviste ca „Foişioara“ alături cu Qrigore Sima al lut loan şi „Găr-

g

ţUer săteanului român“, gazetă pentru popor la 1886; a condus multă vreme revista „Con- uorbiri pedagogice“, iar spre sfârşitul vieţii „Reulsta ilustrată“ dinlBistriţa. A mai şi lu­crat şi un mare număr d e cărţi didactice ş i a colaborat aproape la toate ziarele.

Numărând tot ce a rămas după cei trei­zec i de ani de^muneă, Pop-Reteganul ni-se înfăţişează ca c e l mai harnic şi mai folositor dascăl al vremilor noastre, vrednic de a fi aşezat drept pildă urmaşilor.

' S ’a năseutla 185% în eomuna\Reteag, din părinţi ţărani. A învăţat carte în Lăpuş şi Nă- săud, iar cursul pedagogic l a urmat la Gherla ş i Deua unde a fost atras deleunoscutul p r o ­feso r VasTle Petri la anul 1871. A fost învă­ţător în comunele]* Văleele-bune, Bisa, Bău- ţari, Bucium-Şeasa, Sâncel şi Rodna-veehe. iar la anul 1892 s ’a retras eu o modestă pens/e fn sătuleţul Reteag de unde s ’a p lă­mădit această rodnică vieaţă. Aici s ’a stâns îhJ905, în puterea vârstei, sărac şi eu su ­fletul plin de nădejdi.

loan\Pop-Reteganul a fost şi un învăţător care şi-a împlinitfcslujba cu o rară dragoste. Ga a dovadă a priceperii aeestui dascăl de-

10

votat lăsăm să urmeze câteva rânduri in cari un co leg al său îi caracterizează însuşirile rare la anul 1887. In revista „ Convorbiri p e­dagog ice“ (Nr. 10) serie învăţătorul loan German din B ra d : „ Nu voiu uita în veci o scenă c e mi s ’a întâmplat pe calea ferată. Călătoream la Sibiu. Din Blaj s ’a urcat în vagon un om din comuna Sâncel, cu numele parem i-se Vintilă. Am dat în vorbă cu el, între altele şi despre şcoală, fiindcă Sâncelut e comună avută, cu şcoală bună şi preot foarte harnic. Cine e învăţătorul? Pop-Reteganul îmi răspunde omul. Cum vă lăudaţi cu R ete- ganul? „D’apoi uite, domnule. Ia noi au fost mulţi învăţători, dar s ’au dus curând. Dar ăsta ne dă de cap. Domnule, ne fug copiii de pe câmp la el la şcoală, nu încap în şcoală, ş ed pe Jos, că nu le ajung băncile de când a venit domnul învăţător. S e miră oamenii c e poate să fie. Mai nainte eram pe­depsiţi ea să ne dăm eopiii la şcoală şi totuşi lipsiau mulţi, acum nu ne p edepseşte nimeni şi în şcoală nu mai încap...“ Astfel pove­steşte ţăranul Vintilă din Sâncel isprăvile de dascăl ale lui Reteganul şi pe noi fără voie ne fură gândul: oare despre câţi dintre în­

11

văţătorii silelor noastre ar vorbi cutare să­tean asem enea ?

Povestitor de talent, muncitor harnic, om al datoriei — iată c e am pierdut noi arde­lenii în modestul învăţător din Reteag.

Din plăsmuirile lui frum oase şi fo losi­toare pentru săteni dăm în aeeastă broşură câteva.

Octavian Goga.

Mamă, unde-i Joiana?M’am fost dus eu grâu la moară, unde era

multă lume, între care şt Petre Hurlup din Aluniş care pouestea şt lumea asculta la poueştile lut. Am făcut şt eu ce uedeam că fac alţii, am as­cultat la poueştile lut. lată una din ele:

— Lelea Nastasia a rămas dela harnicul el de bărbat, de Toader Griga. eu doi eoplt, un fletoraş ea de 6 ani şt o fetiţă ea de 4. — Până a trăit Toader Qrtga, tot în năcaz a fost biata muiere, că el a fost un beutor beeisnie, de nu s’ar ft săturat de utnars niet când ar ft curs uale, ea Murăşul pe dinaintea lut. Acum, eu toate că săracă şi năcăjită — uat de capul et — eu dot eoplt, dar baremi bătută şl alungată de acasă nu era, şt din lucrul mântlor et aduna atâta cât să aibă eu ce trăi de pe o zi pe alta, eu co­pţii et. Auerea, câtă pustie o auuse se grăbi Toader Grtga şi o prăpădi până era în uteafă ea nu eumua lelea Nastasta să rămână eu

13

bine şl eu auuţie şl să-i sburde mintea după măritiş.

eu un ghlmp la Inimă murt însă Toader Griga, şl anume fiindcă zestrea muierii nu o putuse toea toată, eă era serlsă pe socri şt numai în folosinţă l-o dăduse lui. Altcum ce auuse e l : locuri, uite, ull, unelte de gospodărie, toate le toease, ba şl uitele de zestre le uân- duse şl beuse, încât, când muri el, nu mal era coadă de uită în ograda lui, iar din auerea lui nemişcătoare sta singură casa, ea o ciupercă uermânoasă, în mijlocul unei grădini neîngră­dite.

Dar tata Nastasiei de milă eătră ea şl eătră copiii ei se mllostiui şl le dărui o junineă,îndată ce se uăzu scăpat de odorul de ginere, care de ar fl ştiut eă muierea lut o are, doară din groapă s’ar fl cumpănit să lasă, să o lee şi s'o ducă la jupânul Burăla.

Şi din junineă se făcu uaeă şi da lapte mult şl bun, şl lelea Nastasla auea ee mânea eu copilaşii el. Copiii o şl numeau „jolenuea noastră“, eă o ehlema joiana, fiind făcută într’o joi.

Doamne, mult se mal bucurau copiii, când uenea joiana din câmp, eu ugerul plin de

14

lapte; voioşi mai povesteau ei despre bună­tăţile uaett; mult se jucau ei «de-a vacile“; feeloraşul se făcea uaeă şt striga „mu, mul“, tar fetiţa se făcea uiţel şi striga şl ea „mu, mul“, cum auzea că făcea niţelul Jotenei, Plă- uanul cel micuţ. Şt adunau copiii iarbă din grădină şi dau lui Plăuan şi aşteptau şl pe Joiana eu corfa plină de iarbă uerde. Iar seara când o mulgea măsa, stau băieţii ea doi cuci lângă ea, pân'o mulgea, apoi căpătau flecare câte unpahar eu lapte şi erau fericiţi. Un singur lucru nu le nenea lor la socoteală: de ce adecă lelea Nastasia mulgea pe Joiana dimineţile, până nu se sculau eil Dar lelea Nastasia-i mângâia: „Lăsaţi că mâni dimineaţă spun elur- darului să nu scoată uaeile până nu uă scu­laţi noi“. Şi ei credeau şi erau fericiţi, iar lelea Naslasla încă era fericită, văzând nota bună a copiilor e l ; mai uitase de năcazurile, ce le-a tras eu Toaderul ei.

Dar bine-a zis, cine-a zis, că omul nici când să nu se prea încreadă 1 Aşa o păţi şl lelea Nastasia 1 Când era ea întinerită, când auea tot, ee-i trebuia ei, şl la cei doi copii al el, când era Joiana mai frumoasă, colea spre toamnă, eu părul înspicat ea eăprtorile,

15

atunci i se îmbolnăm rău copila. Ba, uezl bine, chiemă baba, întrebă pe popa, ba chiar şl la făleerul s ’a dus eu copila, pân’ la oraş a dus-o ’n bra(e, şi — oricum da-i grea o copilă de 4—5 ani s’o duel tu tot în braţe, cât de-aiel până la oraş. Dar ce nu face o mamă pentru pruncuţii ei? Şi făleerul i-a spus că să nu se sparie, că i-a trece, numai să-i dea mereu să bea lapte dulce, aceea să-i fie şl mâncarea şl beutura. Şl se mângâia biata femeie de spu­sele doftorului, că babele rău o spăriaseră; ele ziceau că copila a căzut în gălbinarea cea neagră, din care boală rar om scapă.

»Tot e bine şl eu făleerl în ţară“, gândea biata muiere, „că oricum, dar ei parcă ştiu mal bine decât babele“. Apoi apucă drumul eătră casă, eu copila în braţe, punându-şi în gând, că de se însănătoşează copila, pe lângă florinul ce l-a dat doftorului, să-i mal ducă şl doi pui şl bareml 20 de ouă, cinste. Dar când ajunse acasă, obosttă de cale şi de greutate, dete peste alt năcaz: copilul sblera cât îl lua gura: „Mamă ni-au dus pe foiana eu uiţel eu tot“. Iar copila, care pân’ aci dormia dusă-’n braţele mamei sale, să trezi în ţipetele frate-s’o şl începu a sbiera „Mamă, unde-i Joiana?“

16

Ba sta înmărmurită şi nu ştia ee alege dtn gura copilului. Atunel nimeri lelea An- euţa, mama Nastasiei, tot plângând şt ea, şl-i spuse, că uite jidanul a uenit eu primarul şl eu notarul şl a dus uaea, el eă Toader ar fl rămas jidanului dator eu 15 fl. peniru bău­tură şi primarul l-a făcut legea, eă jidanul să ţină pe joiana, până-i uei duee tu banii, — eă doară muierea trebue să plătească pentru bărbat şl bărbatul pentru muiere.

Când auzi lelea Nastaste uestea asta pă­cătoasă sta să lase copila din braţe şl să se arunce ea o lupoaică turbată până la jidan, să se năpustească asupra lui şi toată să-i searmene barba; dar adueându-şi aminte de boala copilei şi de ee i spusese făleerul se stăpâni şi eu oehii scăldaţi în lacrimi zise: „du-te, mamă, şi-mi adă o lingură de lapte dela dumniata, eă al meu s’o fi serbezlt de ast’-dlmlneaţă — eă eu joiana uom mal uedea eum ua fl — eă mi-a poruncit doftorul eă numai laptele dulce să fie şi mâncarea şi băutura copilei, c’apoi peste 3—4 zile l-a trece; să uină şi tătuea eu dumniata“.

Şl s ’a dus lelea Aneuţa şi eât baţi în pălml fu aci eu badea Ion eu lot şl au pus

1 ?lucrurile la cale, ce fel să urmeze, ea să-şi capete uaea?

După ce s ’au înţeles, ee-i de-a face, s ’a dus badea Ion ată la primarul acasă, să uor- bească cu el, dar nu-l află; de aci se duse de-1 căută în cancelarie, la primărie, dar nu-l află nici aici.

„Unde să poată f i? “ îşi gândea badea Ion. Atunci dă eu ochii de Mltru Piţigoiu, mort de beat, după cum de obieelu umblă căţăil satului; şi Mltru încă era jurat la sat. —J „Mă, Mitre, mă, unde-i primarul ? “ — „Ba-la-la ju-jupânul Bu-Boră-lal...“

— „Bine, bine!“Şt se duse badea Ion la jidanul. Adică

acolo era adunată toată fruntea satului: pri­marul, sub primarul, juraţii .dobaşul, ba chiar şl notarăşul era acolo, toţi eu ţigări în gură şi toţi tun ea tunul de beţi.

— „Bună seara, oameni de omenie 1“ zice Ion, intrând la ei.

— „Să trăieşti. Ioane, hal bea şl dum­neata un păhăruţ“, zice primarul, ea mal darnic, că era darnic al dracului dlntr’al altuia.

2

18

Dar Ion mulţămeşte şt nu primeşte pă­hăruţul, ei începe apăsat şi cumpătat:

— „D’apoi jupâne primar, eu lege şi eu judecată lucru este, să se teie uaea mea şt să se dele lui Burăla, pentrueă doară gine­rele meu l-ar fi rămas dator pentru băutură? Creai dumneata, că este D-zeu în cer, care uede nedreptăţile din lume?“

Dar nu apucă bietul creştin a isprăui bine uorba şi primarul îl înhăţă eu o mână de grumazi, tar eu alta-l astupă gura. Ci şl-a aflat omull Că badea Ion încă nu era tufă, ea un uliu se repezi eu amândouă palmele la obrazli eel bulbucaţi de beutură ai pri­marului şl mi ţi-l pălmul: pliosel pliosel şl ml ţl-l sgărle de tot brazde era dela oehl până la gură.

Aşa-şi făcuse anume socoteala de-aeasă, că de l-a afla la jidan, să-l însemne, cât să-1 pomenească până pune mânlle pe piept. Şi să ştii că l-a însemnat, de-i însemnat şi în ziua de azi.

Din pricina asta, toţi se împrăştlară. Ion era eel dintâiu, care o luă la talpă înjurând pe primar şl strigând de-a-lungul satulut cât îl ţinea gura: săriţi, oameni buni, că fruntaşii

19

şl căpeteniile satului îndată gata de băut pe Joiana mea, şt apoi încep să bea pe ultele uoastrel Juraţii se cereau dela primar să-l lase să prindă pe Ion, să-l bage în închi­soare. Şl primarul l-ar fl lăsat — eu câtă minte auea — dar notarul a zis ba, ne aprindem numai pale ’n cap de facem un lucru ea acela. Drept şl mal drept, că poporul într’atât era de întărîtat, încât de mat făcea primarul şl lucrul acela, doară moarte de om uedeal în noaptea aceea. Fierbea satul întreg, dupăce auzise întâmplarea asta.

Badea lon'merse aţă la flteă-sa, la lelea Nastaste, unde era şl baba Iul, lelea Aneuţa. Amândouă plângeau de mila copiilor, cari erau neîmpăcaţi şi strigau: „Mamă, unde-i Joiana?“. Cu mare greu îl putură mângăta, făgădulndu-le că mâne de bună seamă uor aduce pe Joiana, eu uiţel eu tot. Copilaşul adormi, dar copila auea fierbinţeli mari. Toată noptlţa nu dormlră muierile, o prtueghlară şi o legară eu cârpe răci, mal dându-l din când în când păhăruţul eu lapte, să-şl mal ude buzele.

Când se omizia (omlzta şi erepa de ziuă, când se apropiau zorile) de ziuă. badea Ion

2*

fu pe tălpi şi o apucă la oraş la scaunul cel mare. Pe la ureo opt ceasuri era în ograda scaunului şi cel dintâi, care intra în cance­laria cea mare la domnul judecător.

— „Bună dimineaţa, domnule 1“— „Să trăieşti, bade, ce lipse te poartă

p a ie t?“judecătorul era un domn bun, român şi

el, bătrân, aşezat şi păţit, la care nu mer­geau înzadar oamenii după dreptate.

Badea Ion îl spuse toată întâmplarea, cum fiica lui rămase uăduuă, săracă, după Toader Qriga, care fu un băutor; cum el, moşneagul, din milă eătră fileă-sa şl eătră nepoţei, — după ee-l muri ginerele le-a dat o junineă de-a făta, care peste două săptă­mâni fu eu lapte; şi cum acum l-o luă ji­danul eu ajutorul primarului şi al juraţilor, sub numele că Toader Qriga i-a rămas dator nu ştiu cu câ(i bant pe băutură.

Dupăee îl ascultă judecătorul până în capăt, clăti din cap şt zise: „Bade, stat o leaeă afară, că ulne îndată căruţa. Chiar aueam de gând să merg la uoi în sat, să caut socotelile satului, eu-o cale uoiu uedea şl de pricina uoastră; uei uenl eu mine în trăsură, să ajungem deodată.“

2 1

Badea Ion, la auzul acestor uorbe cre­ştineşti, atât fu de mişcat de nu putu gre- mujda nlet o uorbă, el teşi şl stete sub zid eu ochii plini de laerămt şt eu pălăria în mână. Dar nu mult trebui să aştepte, că în­dată sosi o trăsură eu patru cal, în care se urcă domnul judecător, spunând badii Ion să se uree şi el lângă eoeiş.

Intr’un ceas erau în Alunlş, în satul badii Ion, că alergau caii ea smeii, de tot scântei le ieşta dtn copite. Sătenii, când uăzură pe badea Ion în trăsură eu judecătorul cel mare, şopteau clătind din cap: „ Acum mă tem că ua împunge joiana Nastasiel pe jupânul primar“.

Şi l-a împuns. Că trăsura nu se opri până la primărie, unde judecătorul chemă înainte pe primar, care nu cuteza să iese la iuealâ, aşa brăzdat cum era. Dar porunca trebui să fie ascultată şt din gaură de şarpe trebuia să iasă dinaintea judecătorului. Şt uent. Şi când îl uăzu judecătorul cât se redea de blând, se înroşi ea racul de mânie şl în­cepu a-1 probozi şl a-l face troacă de porci.

Sătenii, cari erau act eu pălăriile în mână şi muierile, ce se adunaseră şi ele eu fur­cile în brâu, râdeau de încurcătura, în care

22

ajunsese bietul primar; Iar el nu ştia ee biata lut sâ răspundă, el se lăsă în ştirea sortii.

Peste o jumătate de eeas primarul era scos din slujbă, notarul pedepsit eu 50 fl. şl dojenit în faţa norodului, juraţii schimbaţi ea şl eali eel de poştă, tar joiana eu uiţel eu tot era acasă la lelea Nastasia. Când o auairă pruncit muncind în ogradă, săriră de pe uatră ţipând de bucurie:

— „Mamă, joiana noastră! joiana noa­stră!“

Din mlnuta aceea şl fetiţii l-a fost mat bine şi îneet eu încetul se şl însănătoşă eum se cade. Şi duse lelea Nastasia patru pui şi ureo 20 de ouă la doftor pentru bunul sfat la Dindeearea copilei. Şi nu era seară şi nu era dimineaţă, să nu sică lelea Nastasia eu copil eu tot câte un „Tatăl nostru“ pentru Domnul eel bun, care le-a scos pe joiana dela jidan...“

*Aşa pouestea Petre Hurlup la moară, iar

eeialalţi oameni ee mai erau acolo, clătinau din cap şt sieeau: „Hei, atunci a fost lesne, că era altăureme; judecata mergea repede şl oblu, fără eârniturl şl fără atâţia proea-

23

teri, azi de stal să scoţi o uaeă din ghlara jidanului, trebue să mânet patru bol eu ad- uoeaţli şl când e la urma-urmelor, tot n’al nici Daeă, nlel boi...

De aeestea pouestesc oamenii noştri, când se întâmplă de se întâlnesc numai 2—3 laolaltă.

Tata Patnfil.„Preamărit fie Domnul pentru toate eâte

ml-a făcut miel“ Aşa zice părintele Pamftl seara şi dimineaţa; când adoarme eu aceste euuinte închide ochii spre a se pune la ră- paus după munca zilnică; când deschide ochii, aceste euuinte ies mai întâi peste cu­rioasele Iul buze.

Şl poate părintele Pamfll preamări pe Domnul, că eu mână tare l a scos din toate neajunsurile, eu cari este seris a se lupta această uieaţă câte un ales al Iul Dumnezeu. 6ăel Dumnezeu, pe cel ce urea să-l înalţe, îl smereşte, îl cearcă, îl ispiteşte şl daeă Sfinţa Sa Dede, că alesul Iul printre toate ispitele, nu se dă răului, nu desnădăjduieşte.

2*1

nu se desparte de eălle lut, apoi toate su­ferinţele l-le întoarce spre bine.

Şl mult auu părintele Pamfil să îndure timp de treizeci de ani, ba mal mult: timp de o uleată de om ; dar acum, eătră sfâr­şitul uieţii, mâna cea puternică a lui Dum­nezeu l-a scos la adeuărată fericire, la care poate râunt un om cucernic în această lume.

Istoria lui fiind plină de înuăţătură, o pun pe hârtie să o cetească toţi, cei ce se îndoiesc în atotputernicia lui Dumnezeu şl să înueţe a lucra eu încredere în Acela, care conduce soartea omului dela leagăn până la mor­mânt. Părintele Pamftl e fiu de ţăran iobag. Desrobirea ţăranului l-a aflat ea băiat de 15 ani. Dar desrobirea se făcu eu lupte înuer- şunate, apoi:

Când lupta-i pentru easă Şt neamul tău ş'auert,De foe, de /ier, nu-/i pasă,Te lup(i, de-ai şti eă pieri.

Şt tatăl lui Pamfil căzu pe câmpul de luptă pentru desrobire şt Pamfil rămăsese, ea cel mai mare din şease fraţi, eu mamă-sa şi cu un moşneag al tatălui său. Bucuria pentru desrobirep ţăranului din jugul dom-

25

nese fu mare, dar jalea familiilor, cari pier­duseră în luptă pe eei mal scumpi ai lor, era şi mal mare. „Ce ne foloseşte desrobirea dacă am pierdut stâlpul case i?“ ziceau ele.

Dar aşa fu scris; nici o dobândă fără jertfe nu se poate. Dreaptă-i zisa poetului:

Călătorule ceteşte,Sloua silelor de teri;Vai, eu jertfe se croieşte Viitorul unei ţări!

Viitorul românului era croit, dar jertfele aduse pentru acel ulltor erau mari.

După încetarea reooluţiunli şi punerea iobagilor în rând eu alţi oameni liberi, iz­bucni în foştii iobagi dorul de înuăţătură, acel dor sfânt, eare-1 ţinură înăduşit domnii de pământ ureo patru Deaeurl şl mai bine. După ee-şl deslănţuiră românii lanţurile ro­biei, ee-i ţinuse patru ueaeuri legaţi de glie, se iul în ei dorul să iese şi din ceaţă şl din noapte, îşi daseră eu tot deadinsul copiii pe la şcoale să se lumineze, că uedeau ei, că prostia e tot aşa de rea ea şl orbia. Intre eei dintâi copii de român, ce se hotărîră să meargă la şcoli, fu şl Pamfil. In zadar zicea biata măsa: da tu ee-i şti face la şcoli ?

26

al iu eap de carte ? tu nu şti nici o slouă 1 Apoi acolo trebue cheltuială, cine să o poarte? Gtne să-ţl eare merinde, că ueal tu, că n’at tată ? — Toate erau în sadar, el ştia numai una: Eu merg la şcoală. Şl când fu colo după Sfântă Măria Mleă, îşi umplu o desagă de merinde şl în una puse schimburi, îşi luă desagii de-a umăr, bâta în mână şl hal la şcoală. Două sile trebui să meargă până ajunse în locul eu şcoala, e'atunel la început erau şeoalele rare; alt copil de uârsta Iul s ’ar fl întors de jumătate calea, că uite ce l se întâmplă:

Când dă să treaeă peste un râu, uede un biet jldou, ehinulndu-şt un cal slab ce trăgea o cărucioară eu sdrenfe, ea să Intre în râu. Dar calul nu uoîa nleldeeât. Atunci Pamfll se desbraeă iute, îşi pune hainele şl desagii pe cărucioara jidanului şi intră în apă, ducând calul de căpăstru. Jidanul îi pro­mise pentru această facere de bine, eă-l Da duce în căruţă, drag Doamne, cale de un ceas, până unde li-se despart drumurile şl-i ua arăta calea cea mal oablă până în locul eu şcolile. Cum ducea Pamfll calul dinainte şi se uita tot în apă, să nu calce cumua într’o

27

şteolnă, el nu auu timp să se mal utte şt la auerea lut de pe căruţă. fldanul, fiind înuălult eu calul, pe care tot mereu îl îmblătea, încă n’auu timp să se uite pe căruţă după lucru­rile Iul Pamfll.

Destul că, pe când fură dincolo de râu lucrurile Iul Pamfll lipseau din căruţă, Iar el era gol după toată forma. Un alt băiat de uârsta Iul ar ft rupt de plâns, el însă nu. Ca fulgerul de repede, pleacă pe ţermurele râului la uale şl sări pe- apă Ici o cămaşă, dincolo pălăria, mal la o parte sumanul şl le tot scotea pe ţărmure, tar jidanul l-le aduna lângă căruţă şl l-le punea să se sblcească. Mat eu greu îşi află desagii eu merlndea, că acela se opriseră într’o rădăcină la mar­ginea de dincolo a râului, l-l scoase şi pe acela, scoase din el ce biată auea, dar acum ce să facă? Hainele, nu-l uorbă, se usca­seră, dar merlndea ? Cu deosebire pânea şl brânza nu se putură folosi. Acum pleacă tu la şcoală fără merinde 1 Alt copţi de uârsta Iul s ’ar fi înturnat îndărăt, boeindu-se. Dar el nul Merse tot înatnte până se aproplă de Năsăud, că acolo plecase. Pe câmpul Nă- săudulul se întâlni eu un domn, ce ieşise la

28

primblare. Şl domnul, prietenos, îl întrebă, unde merge şl ee-t eu el de-t tot ud, eă în acea zi nu plouase. Iar el îl spuse din fir în păr toată întâmplarea. Şi domnului 1 se făcu mttă de păţania Iul şi-l zisei Mă, băiete, at ft tu harnic să grijeşti de-o uaeă şl să o mulgi dimineaţa şl seara? Iar Pamfil îi spuse eă ştie rândul uaeilor, eă doară eu de acelea a ereseut; se ţinea mare, drag Doamnei, eă ee ştie el. Şi aşa îl duse domnul acela eu el acasă şl-l arată, ee să faeă şl eum să faeă. Şi din minuta aceea, Pamfil rămase semltor la domnul acela, care era un căpitan pensionat. Dimineaţa se scula des de dimineaţă, grijea şi eurăţea uaea, o nu­trea, o adăpa, o mulgea şl apoi căpăta şt el o felie de pâne şt un păhar de lapte, apoi mergea la şcoală. După o săptămână trimise uorbă mamet sale prin un om ee dusese şl el un copil la şcoală şl eare-t adusese şi lui eeua merinde, eă adică mamă-sa să nu-t mai trimită nici o merinde, eă are ee mânea, numai de hălnleele să se îngrijească ea.

Plânse biata mă-sa, când auzi, eă Pamfil al ei urmează şi înuăţăturile şl face şl slujbă, de-şl capătă cele de lipsă pentru tralu.

Trei ani de zile petrecu Pamftl în casa căpitanului, unde auea casă de locuit, lumină, căldură şt mâncare, tar el în schimb pentru aceste tăia lemne, aducea apă, grljea de uael şi totuşi îi rămânea atâta ureme, de înuăţa, cât era tot cel dintâi din clasă. Toţi îl aueau drag, eu toate că din fire nu era copil frumos, dar era sănătos, harnic şl cuminte.

Dar după trei anFde sile se uăzu de­odată în drum. Că muri căpitanul, iar nea­murile împărţlră cele rămase după el şi casa o dădură în chirie. Ce era să facă acum Pamfil? Mal auea de stat un an la înuăţăturl, în clasa a patra, iar alt an în preparandie şl apoi putea fi dascăl. Mal multe şcoale nici nu erau atunci în Năsăud, dar el nici pe acestea nu le putea găta, că nu auea eu ce. Mă-sa era săracă şl eu o droaie de copii, iar bunul căpitan murise.

Aşa fiind lucrul, merse la directorul şeoalei şl ceru să-l dee dreptăţile cum că a fost la şcoală trei ani de zile. Dar direc­torul un om bun ea pânea cea bună, îi zise aşa: Fiule Pamfilel Bu dreptăţile tl-le pot da şl trebue să ţi-le dau, că bine te-al purtat şl bine al înuăţat, dar ce uei începe rogute ?

âo

Şeoalele nu 1e-al gătat. Mat al să stat dot ant până să poţi ft dascăl cum e data. Stăl barem aceşti dot ani, eu toate că bine ar ft să stai la noi numai un an, până-1 găta clasa a patra, apot să mergi la ur'un gimnaziu, că al cap bun şl din tine s’ar putea alege om mare, om luminat.

„Dar n’am eu ee sta la înuăţătură, dom­nule director, eă ml trebuese haine şl mân­care şl eărfi, tar eu n’am etne-mi da eele de lipsă, eă tată n'am, a pieat în reuoluţte, mama ml-t săracă şt eu o gloată de copil mal miel ea mine; domnul căpitan, eare m’a ţinut de pomană, a murit şi aşa nu am eu ee mat sta la înuăţătură“.

„O. iubite Pamfile, numai de atâta te că­leşti? Vino la mine, uet luera ee at lucrat şl la domnul căpitan şt uet ft la mine cum at fost la el“.

Din minuta aeeea rămase Pamfil la di­rectorul şcoalei. li lucra tot lucrul şt urma şi înuăţăturile.

După ee gătă elasa a patra, merse acasă la mamă-sa. Se miră, când îl uăzu, eât e de mare şl de spătos, tar când îl auzi odată uorbtnd nemţeşte eu notarăşul, nu-şt credea ochilor şl urechilor.

Dar nu stătu mult acasă. După ureo câ- teua săptămâni. în eare timp eost şl useă mat tot fânul de pe moşia mamei sale, zise odată eătră mamă-sa: „Mamă, eu de azi într’o săptămână plec Iară“.

„Unde, dragul mamtt? Doară tar la Nă- săud?“

„Ba merg dascăl. Am uorbtt eu domnul părinte şi eu domnul protopop şl m'au pus dascăl îh Ualea Saeă. Capăt pe an 40 fl. şl de tot copilul 10 cupe de săeară. C’o cale scap şt de cătănie, că la primăuară îmi Dine rândul“.

„D'apoi bine, dragul mamii, le-a da Dum­nezeu sănătate, eă-ţl dau şl ţie o leeuţă de pâne în mână, că din aceea nl-t putea ajuta şl pe noi, cât de cât“.

Şl când fu colo pe la ziua Crucii, se duse Pamfil în Dalea Saeă şl prinse a dăs- eălt. Trăgeau copiii la el, că era omul bun şl blând şi-l înuăţa bine. de Dedea! eu oehlt cum înaintează copiii în înuăţăturl. Trei ani încheiaţi a stat el dascăl ael şl din slmbrluţa ce căpăta nici un ban rău n’a stricat şl nici o cupă de secară n’a folosit pe seama lui, tot ducea la mă-sa. Iar el trăia de mâncare

32

la popa, eă-i înuăţa eopltl, Iar eeua bani mal făcea cum seria la notarăşul şl din aceea se îmbrăca. Apoi haine scumpe nu purta: cioareci albi eu şlnoare ulnete, o zeehe de pănură sură, ciobote ieftine şi o pălărie albă lată îi erau toate hainele, iar schimburi purta cum îi făcea măsa de pânză.

După trei ani de zile se mulfămi de dăs­călie, eu toate că uoiră oamenii să-i înmul­ţească plata şt să-l pună şt notarăş, numat să stee la ei; dar el nu se mat înuoi; „uolu merge la Blaj să gat şeoalele“ zicea el.

Aşa a şi făcut. In zădar zicea măsa, că uite, act al eăpătare bună, dar acolo uet auea eheltueli şl n'ai de unde cheltui. Bl luă în spate desagii, în care era toată auerea, şt nu se opri până în Blaj. Directorul de atunci al gimnaziului era un om urednie, pe cât de înuăţat pe atât şt de bun. Când merse Pamfll la el şi-l spuse, că iată ar urea să intre în gimnaziu, îl zise directorul aşa : „Bine. Doiniee, după dreptăţile ce le ai dela Nă- săud, eu trebue să te iau în gimnaziu, dar uite. e lucrul naibi la mijloc; pruncii cari intră în clasa primă gimnazială, sunt colea dela 11—14 mult până la 16 ani, tar tu eşti

33

trecut de 22 ani. De-t uot să stat să gaţl cla­sele gimnaziale, uel jl trecut de 30 de ant până să le gaţl, apoi după aceea ua mal trebui să stal 4—5 ani pe la şcoalele cele mari până să ajungi la eeua slujbă. N’ar jl oare mal bine să Intri în preparandie, într’un an o gaţl şl seapt la pâne?“

„Nu, domnule director, zise Pamfll; la preparandie puteam sta şt în Năsăud, dar eu doIu să urmez înuăţăturile mat înalte în gimnaziu, apoi jle ce-a rândul Dumnezeu. De un lucru singur te rog, domnule director, de este eumua lipsă în nreo familie de dascăl la copil pentru limba nemţească, eu aşi Intra bucuros, numai să-mi dee costul pentru în- uăţătură, că eu atâta am cât am pe mine şl hălnleelele din dăsagi“.

Directorul era unul din călugării cel ue- sttţt al Blajului, şedea într’o ehlliuţă la gim­naziu, unde tot mereu ţinea câte un şcolar, să nu fie chiar singur.

Aci primi pe Pamfll. Dimineaţa îl aducea laptele dela seminar şl pentru această slujbă căpăta şl el un păhar de lapte şi o fălie de pâne. La ameazi îi aducea costul şl rămânea

3

34

şl pe seama iul eât îl trebuia: seara-l aducea cina şt Iarăşi rămânea şl pe seama Iul eeua.

Aşa stătu eâteua sile. Cărţi, din cart să înueţe, îl da directorul şl el mergea la şcoală regulat. Nu trecu însă nici timp de-o săptă­mână şl se douedl, că cel mal destoinic şcolar în clasa l-a gimnastală e Pamftl Qraur, pe care însă ceilalţi şcolari îl porecliseră în mtnuta, când Intrase în şcoală, „Tata Pamftl“. Şl el nu se supăra, că era într’adeuăr mal mare şl mal aşezat decât toţi.

După ureo săptămână, după ee-l cunoseu directorul mal bine, îi zise odată: „Uotntce să-ţl spun eeua: „M’am înţeles eu domnit profesori şi au hotărît, că de uoieştl să fll pedel la gimnaziu, uei auea să duci şi să aduci poşta, să ţlt rând bun în clasă şt pentru această slujbă uel auea 2 fl. pe flecare lună. Apoi, de urel, poţi sta la mine, unde uel auea cele mai neapărat de lipsă: casă, căldură, lumină şl câte-o leaeă de mâncare, ce ră­mâne de mine. Pâne uel căpăta dela gim­naziu. Ori că, de uoieştl, este act o familie a doctorului, acolo poţi intra ea înuăţător la băieţi pentru limba nemţească, eă uăd, că o ştii bine. Acum odată poţi alege“.

35

„D’apol eu ee să aleg? Cum ua urea domnul director, aşa să fie. Mulţumesc lui Dumnezeu, că m’a îndreptat la aşa oameni buni“.

Acum ajunse dtreetorul la îndoială; ar lăsa pe Pamfll să meargă la doctorul, s ’a gândi, eă-l alungă, şl una ca asta nu uota, deoarece prea era tlnăr şl eum-se-eade; l-ar atee să stele aci, n’auea pe cine recomanda la doctorul: deci îi z ise : „Uite, uolntee, la domnul doctor deocamdată n’am pe cine tri­mite un om mat potrluit ea pe tine, deci mergi acolo şl te poartă bine, iar eând uei auea lipsă de ceua, ulno şi-mi spune“.

„Mulţămese, domnule director“.Şi se duse la doctorul, unde şedea eu

copiii aceluia într’o odaie, îl inuăţa şl repeta eu el lecţiile, iar în schimb auea mâncare şl eortel eum-se-eade. De şcoală sta eu amân­două mânile şi pe la domnul director se abătea baremt odată pe zi. Era btne uăzut pe tot locul. Şl fiind feciorul mare, eu mintea coaptă, şl fiind şl talentat şi sârgutncios, îl era numai jucărie înuăţatul. Aşa trecu un an de zile. Eşl la sfârşitul anului, cum se putea

3*

sepreuedea dela început, ea cel mal bun în clasă. Ceilalţi copil mergeau la Tata Pamfil ea la un adeuărat tată, orice temă, cât de încurcată, el 11* o descurca şl la finea anului toţi eşlră bine.

In anul al doilea, când fu într'a ll-a clasă gimnazială, băgă rugare să-l lase să facă şt examenele de pe clasa a UI-a Şl eşl bine. De act încolo merse regulat în flecare clasă regulat eâte un an. Iar când Isprăul clasa a Vlll-a, se douedl eă-l cel mal copt la minte decât toţi ceilalţi şcolari şl cel eu mal bune purtări.

Intră în teologie. Acolo în patru ani ter­mină cursul şl l uenl rândul să se căsăto­rească şi să-şi ceară parohie. Aceste două lucruri încă le făcu, deşi nu prea repede, că aci a dat de unele piedici, ce trebulră delă- turate. Adecă, când uenl uorba să se căsă­torească, dădu de o piedică destul de însem­nată: El era omul cărţii, cunoştea sute de scrieri, dar nici o fată. Pe la petreceri nu fu­sese, cu fete nu făcuse cunoştinţă, a juca nu ştia; pe lângă acestea mal era şi sărac — numai hainele le auea de pe el şt înuăţătura în cap; hainele de pe el se uedea eă's roase.

3 7

dar învăţătura nu o văd, chiar fetele, mal de loc. Pe lângă acestea nu era nlet frumos. Ga absolvent de teologie dă să meargă şt el la o petrecere, unde erau fete şl ficiori. Şl se minuna mult, când uăsu, cum colegi de al lut, la cari el le dăduse lecţii din eăr{i, în umblarea eu fetele sunt atât de Iscusiţi, iar el e bâtă ea bâtele. Se supără grosau în inima lui. Fetele nici grijă n’aueau, că el este înuăţat; ele nici nu aueau de unde şti una ea asta: ele se uitau tot la cei mai ţânţoşi şi guraliui, iar pe el îl treceau eu uederea. Ge ar fi putut povesti eu el? Despre scriitorii latini şi greci? despre filosofii germani? El afară de acestea nimic nu mai ştia, iar ele n'aueau de unde şti, că au trăit cândva scriitori latini şi greci şt filosofi germani. Deci merse din societate eu puţină nădejde să afle pereche din fetele, ce le văsuse aeolea.

Dar fu o bună şcoală pentru el aeea ju­mătate de al, ce o petrecuse între ele. Se puse omul meu şl ceti şi lucruri de acestea uşurele, ce Ie pricepeau şi fetele, şl de al­tădată, când mal lua parte la o petrecere, se desghieţa şi el. Multe îl aflară acum mai puţin urât, ea prima dată, ba una, fata unul ţăran

38

eu stare, eare îneă se civilizase eâţtua ant la oraş, îl află foarte cumsecade. In urma urmelor numai auzirăm, că „Tata Pamfll“ se însoară. Noroc să dele Dumnezeul Luă pe fata ţăranului ăluia şl căpătă şl zestre fru­muşică cu ea.

Acum uenl rândul să capete parohie. Aci ua fi mai uşor, gândi el, decât la însurat, că sfinţii părinţi dela Consistor mă cunosc mai btne decât fetele. Deci înatntă cerere pentru a căpăta o parohie de clasa l, după ce el ştia că a fost cel mat bun din toţi teologii. Dar s’a înşelat omul. Dela Consistor primi răspunsul, că parohia aceea nu-î de ell In urmă se eonulnse, că aceea parohie era dată unui ficior de protopop, eare auea bune proptele în Consistor, căci luase de nevastă pe nepoata unul asesor consistorial. „Adecă nici aici urednleia nu-l luată în seam ă?“ se gândi bietul Pamfllle şt băgă rugare pentru o parohie de clasa 11. Aceasta îneă nu o căpătă — că ziceau sfinţii părinţi — aceea s'a dat unui preot bătrân eu merite. Pamfll însă n'are nici un merit, e cleric absolut şt atâta totl Acum ceru o parohie de clasa a lll-a, dar t se răspunse dela Consistor, că

39

nu-1 pot pune nlei acolo, că el nu ştie un­gureşte. tar parohia aceea e într’un aşa loc că preotul român trebue să ştie ungureşte. Deci concură la o Parohie de clasa a IV-a, care l s ’a şi dat. Acea parohie este chiar Ualea Saeă, unde el fusese dascăl înainte eu ureo 12 ani. Bucuria oamenilor, când îl uă- zură iarăşi în mijlocul lor şl bucuria şl a lui, că nu ua mal fi silit să şadă la soeru-so. Aci în Ualea Saeă e el acum de ureo 32 de ani, mai jos nu l-au putut pune, iar mat sus nu au uolt a-1 pune. Şi s ’a cerut, până era tânăr, în eâteua rânduri, ză-l ducă într’o pa­rohie mal bună, dar parohiile mai bune sunt ale oamenilor eu proptele, iar el proptele nu a auut. Dacă a uăzut ee-i şl. cum, şi-a luat gândul de-a mat merge din Valea Saeă, că uedea bine, că zadarnic i-a fi. Şl se puse şl-şl făcuse o leaeă de moşie, crescu uite şl le uându şi cumpără lo c ; şl iarăş crescu uite şl iar cumpără loc, până auu o moşie frumuşică. Şl preoteasa îneă-t făcea mai în tot anul câte o bucurie, eă în cei dintâi 12 ani auu nlei mal mult nici mal puţin, ea patru feciori şl patru fete. Dar eu fata a patra îşi puse preoteasa capul. Acum ţlne-te, Ţaţă

40

Pamfllle 1 Creşte tu opt eoptt fără mamă, într'un sat mărginaş şt mie şl săraci Ael uln adeuăratele Iul năcazuri; act şl gândi şt-şl răsgândl toate zilele bune şl rele, ce le auuse; ael se năcăji cât numai unul Dumnezeu ştie chinul, ce l-a tras. Dar răului nu se lăsa. Işl purta oficiul eu cea mal mare sfinţenie şl era mamă şl tată la opt prunei. Credea, că doară uor uedea şl cel mal mari năcazul Iul şl l-’or muta într’un loc, unde să-l fie mal lesne cre­şterea pruncilor. Dar paeel Cel mal mari, ea cel fără năcazuri, nu ştiu să se pună în starea celor miel şl necăjiţi şl aşa pe Tata Pamfll îl lăsară să se suâreoleaseă în Ualea Saeă, ea peştele pe uscat. Şl-l durea tntma pe Tata Pamfll, când uedea. cum unii earl nu aueau alt merit, decât că şl slujba dum­nezeiască abia o îndrugă, înaintează, Iar el, care înaintea altarului era ca un înger şl între popor ea un patriarh, el nu putea îna­inta, căci nu era neam eu cel mare. Era cât pe ael să dlspereze, bietul om. Dar Dum­nezeu îl întări in fire. De aoea copil mulţi şt pentru creşterea lor mijloace puţine, Dum­nezeu uol ea bareml să fie copii buni. să înueţe bine şl să albă purtări alese. Apoţ

41

eând Dumnezeu ţine eu omul, o lume în­treagă ee-t poate face?

Cu mare greu putu pune mâna pe un stipendiu pentru eopllul eelmare, eând era prtn elasa a 11-a gimnazială. Dar credeţi eă folosi copilul măcar un singur ban din acel stipendiu? Nu, el nu auea lipsă, eă era eo­pllul tătâne-său, înuăţa pe alţii şi în schimb căpăta toate cele de lipsă. Aşa stipendiul copilului îl folosea Tata Pamfll pentru llpsele casnice. Dupăee gătă şeoalele gimnaziale îl faee Tata Pamfll propunerea să intre în teo­logie, eă acolo ua putea înuăţa fără spese. Ci ttnărul nu se înuoi; „Uăd eu necazul în care înglozi dumniata, nu uoiu mai intra şt eu în el“. Merse la unluersltate şl fără ajutor de un ban dela tată-so, în 4 ani de zile gătă drepturile şl căpătă diploma de doctor în drepturi.

Dtn acest minut începu a răsări încet pe încet soarele şl pentru bietul Tata Pamfll. Că luliu, care făcuse doctoratul în drepturi, se duse practicant la un aduocat şt-i trimitea tătâne-său la fiecare primă 10—15 fl. Iară după trei ani de zile făcu examenul de ad- poeat şi-şi deschise cancelaria la un oraş

42

mare. Aeum toate lucrurile Tatu Pamfll luară altă faţă, eă luliu luă pe toţi copiii la sine, pe toţi îl folosea în cancelarie în orele libere şl flecare seria, eu fete, eu feciori, măcar atâta cât le plătea mâncarea. încet, încet tsprăui şl copilul al doilea drepturile, al treilea medicina şl al patrulea profesura. Ceşti doi mal miel trecură în România, unde munca este mat bine plătită, decât la noi şi de unde trimiteau tatălui lor bani de plăti toate da­toriile, ce le făcuse, când el erau miel.

Fetele cele mat mari sunt măritate bine, după oameni aleşi, iar cea mai mică o mă­rită chiar acum după un cleric pe care l-a şl luat de ajutor lângă sine. Că-şl alee pă­rintele Pamfll: „Valea Saeă, — eu popor puţin şi sărac, dar e parohie eu noroc. Am o leaeă de moşie, ee-i cumpărată din zilele cele bune, când îmi trăia preoteasa, nu bu­curos aşi uinde-o. Deci ginerele să-mi ră­mână ajutor bătrâneţelor, că chiar în Valea Saeă l-’or lăsa doară şi fără patron“.

Aeum cântă părintele Pamfll şl de zece ori pe z l: „Preamărit fie numele Tău, Doamne, pentru toate câte ml-at făcut miel“

*3

Bătaia lui Dumnezeu.Mal sunt ei şl acum ici colea câte un

gospodar auut, dar ca Petrea Păuneştllor dela noi, parcă rar ai mai afla şl de al umbla ţara lungiş şi curmeziş, cu lumina aprinsă — cum se alee. Că Petrea Păuneştllor tot a fost noroc şl ’n eioboate. Dela tată-său îl rămase moşie mare şi bună şi uite şi aca­returi, dela socru-său rămase altă moşie mare şl bună şl acareturi şl — pe deasupra — o neuăstufă ea un păun.

Veal că Petrea fusese singur la părinţi şi părinţii lui erau cei mal mari gospodari, iar socru-so încă fusese gospodar auut şl auusese numai un fecior — ce muri în bă­tălie cu Praisul — şi pe Firuţa, Iar pe Flruţa o luă de neuastă Petrea Păuneştllor şi aşa împreună două gospodării, cele mal mari în sat şi Petrea din auut ce fusese se făcu boier întreg.

Când s'a uăsut el singur stăpân pe amân­două gospodăriile cele mari, colo, dupăce băgă sub glie pe părinţi şi pe socri, îşi zise ca bogatul din euanghelie: „Sparge-uolu gltnlţele mele şl mal mari le uoiu şldl şl um-

44

plându-le de bunătăţi uotu zice sufletului meu: Suflete al meu, mâneă, bea şt te desfătează eă al auert adunate pe mulţi anii“

Aşa zise badea Petrea şt aşa făeu. Casa, ee-t rămase dela tată-său, era pe o grădină prea mleă, pentru o gospodărie mare ea a lut nu-l încăpeau grajdurile şl şurile, ham­barele şl coteţele, elăile şl stogurile. — Casa, ee-t rămase dela soeru-său era, ee-l drept, pe-o grădină destul de mare, dar era pe o sahată (ulicioară) strâmtă şi tinoasă şl auea acolo nişte Deeini, de cari nu l se prea îm- părea, eă erau eam lungi la degete. Deci îşi zise: am un loc mare şl frumos chiar în capul satului, pe lângă el trece drumul ţării, iar pe la celalalt cap al lui trecea părăul morii. Acolo o să-mi fac casă nouă şi şură, grajduri, acolo mă pot întinde cum mie-mi place, nu uoiu mal ft strâmtorat de nimenea.

Şi cum a zis, aşa a făcut. A desfăcut casele şl toată gospodăria soeru-său, din bârnele cele bune îşi făeu o casă mare, eu multe îneâperi, ea cele boiereşti. Apoi des­făcu casele şl gospodăria ee-t rămase dela tată-său şi din ele făeu şuri şl grajduri mari şl largi, să-l încapă toate ultele, şi-şt făeu hambare şt câte acareturi toate.

45

Un străin, ee trecea şl uedea gospo­dăria Iul cea mare şi frumoasă, credea, că uede gospodărie boierească, nu alteeua. Gele două grădini, rămase goale, le umplu eu pomi roditori, de-ţi era mal mare dragul a prlul la ei.

Dar pareă-l făcătură 1 Unde-i auere mare, acolo nu prea e noroc la copii. Aşa era şl la Petrea Păuneştllor. Care copţi cum îl auea, trăia un an-doi şi-i muria. Aşa miel a în­gropat ure-o 3 —4 copii. Se luară pe gânduri badea Petrea şi lelea Firuţa. Acum oamenii începeau a uorbl în treaba lor, ea oamenii: ba că ar fl casa în loc rău, în loc fără noroc la copil; ba că s’au mutat în casă pe ureme nenorocoasă; ba că de ce n’au pus sub fun­dament cap de om, ori barem! de eeua do­bitoc?

Şi cercat-au ei, care cu ee numai i-a înuăţat, eu slujbe pe la biserici şi pe la mă­năstiri, eu milostenii pe la săraci, dar pacel Copiii nu le trăiau. In urma-urmelor dă Dum- neseu, că mai au un feeioraş, tocmai când erau de sece ani luaţi laolaltă şl acela da semne de oieaţă. Bra sănătos, frumos, uolnle, creştea ea din poueste. Acela şi trăi şl ajunse

46

uârsta şcolii şl trăi şl mal mult, eum «om uedea îndată.

Dar când era de uârsta şcolii îşi făceau el capul căllndar şl mintea sfredel: să-l lase la şcoală, să nu-l lase? Bl slceau: Ar fl bine să-l lăsăm la şcoală, nu multă ureme, aşa ureo 2—3 ani, să apuce o leacă de în­văţătură, câtă brumă-o putea; să poată cât de cât ceti într’o carte, să poată serie câte-o slouă-două, când ua cere neuota, că la atâta blagă (blagă = auere mare) nu strică o le- cută de înuăţătură.

Dar lelea Firuţa era de altă părere. Dumnla-ei slcea aşa: Să mulţămlm lut Dum­nezeu că-l auem şl să ne rugăm sfinţiei sale să nu nl-1 lee. să nu ne mal sburde mintea a-l da la învăţături, că aeolo daseălu-t bate, copiii se împing şl, de aud că a pus cineva mâna pe Toderaşul meu, cad în păcate, că popă să fie, nu dascăl, şl-1 opăresc cu apă fiartă. Auem dela Dumnezeu destulă blagă, l-om face gospodar cinstit, cum a fost tata şl tată to şl eum eşti tu. Că tu încă nu şti carte, nici tata n'o ştiut, nici socru, dar sehim- batu-s’au el eu cărturarii? Şl tu sehlmbatu- te-al eu un preot? Că, nu zic ba, bună-l învăţă-

Al

tura la ec-i ee nu au auere, eă trăiesc să­racii după ea, cum pot şt mal bine şt mat cu subţirelul, după cum It s ’ajunge plata şl cum IM de mare gloata; dar un gospodar cinstit, un om care are din prisosinţă cele trebuincioase, ăla n’are lipsă nici de o carte.

Dar, răspundea badea Petru, dar, muiere hăl, amu cl eă-i musai să-şi dee tot natul (tot natul = tot insul, flecare om) copiii la şcoala din sat, amu ei că nu-l ea pe ure- mtle când eram noi copil, amu-l altă lume. Ci că de nu dai copilul la şcoală, plăteşti gloaba, plăteşti pedeapsă, mal întâlu cinei puişori, plţule, al doilea o coroană, de nu două, al treilea florintul deplin, Apoi, uezi tu, bogat în sus, bogat în jos, dar să dai în toată săptămâna 2—3 coroane, iată numai aşa, îmi ulne nu şliu cum. Mai bine să-l lăsăm noi să meargă el la şcoală, eă doară ştiu eă n’a mai sta nici dascălul cu bâta tot pe el, că mai sunt în şcoală şl alţi copii.

Copilul, uezi bine, auzla tot sfatul părin­ţilor lui şl se înfiora de gândul, eă ua fi dus la (şcoală şi acolo ua căpăta bătaie câtă ploaie dela dascăl. Deci îşi luă şi el inima

48

în dinţi şl zise, eă el odatâ eu capul n'a merge la şcoalâ.

Lelea Flruţa prinse a plânge de mila Iul, eă doară era dragul mamil şl plângea şl plângea. Şl rogu-te, eum n’a plânge dum- nea-el, eă doară-şl uedea (în minte) copilul în şcoală, între eellalţl eopll, eu părul tuns scurt şl bătut de dascălul. Deci printre plâns şl lacrimi îşi îmbună copilul: Nu te teme. dragul mamil, eă nu te dă mama la şcoală, nici să ştiu acurat, că dau pe toată ziua o coroană, până se plinesc anii, de nu te uor ehlema la şcoală.

Badea Petrea sta îngânduret. Dumnlalul se gândea a şa : Trăiesc eu Flruţa de 17 ani, plângând n’am uăzut-o numai când ni a murit câte elneua, amu har-Domnului, nu auem de-a plânge de nimic, gospodăria merge bine, noi suntem sănătoşi, copilul dă semne de uieaţă şi de înţelepciune, de ce oare aşi face plâns şl tânguire în casă? Din prtetna secretei de şeoale? Mânee-o focul, de a mea grije. Nu-1 dau şi pace 1 De se întâmplă să se spărle de dascăl, ori de l-a împinge ureun alt copil şi l-a Ioni, atunci în casa mea numai plâns şl uăetare ua ft. Nu-l dau, şl pace şl sănătate 1

49

Făgădui dar muierii şt copilului că ua pune el treblle la cale, să nu fie chemat Toderaş la şcoală. Şl toţi se înseninară. Co­pilul era doIo s , tar lelea Firuţa ’l săruta şt desmlerda: Nu te teme, puiueule, că nu te-a lăsa mama la şcoală să te bată dascălul, că mama numai pe ttne te are, n’are o sută de copiii

Aşa fttnd înţelesul, badea Petre luă su­manul între umeri, subsuoara stângă luă un caş mare cât un ciur şl hat până la domnul părinte.

Părintele se cam miră, când îl uăzu in­trând, că nu prea era obiceiul lut badea Petre să meargă pe la dumntalui, era înuă-. luit eu gospodăria atât de tare, că nu uru să primească nici a fi epttrop la biserică, ntel la şcoală. „Sunt prea înuălult eu gos­podăria“. aleea el, când îl îmbla preotul şl sătenii să-l pună epttrop, „nu pot primi, uă mulţămese frumos de cinstea şi omenia eu care mă uedeţi, dar nu zău, nu pot prtml, sunt ea omul singur, numai pe străini nu mă pot răzlma“.

Aşa el nu primea să intre în nici un fel de slujbă, nici la comună, ntel la şcoală,

4

50

nlei la sfânta biserică. Era omul îniiălult. Din această pricină ntcl nu-l uedea nimenea pe la primărie, numai când îşi plătea birul; la biserică mergea în toată Dumineca şl săr­bătoarea, dar la şcoală nicicând. „Ce să caut eu acolo?“ îşi zicea el, când îl pofteau epltropli să meargă la examen, „copil de şcoală nu am, iar acasă am atâta înuăluială, de nu-ml Dăd capul".

Ea preotul mergea din când în când, când era nun mare. Şl era cam des nun mare, că cine să fie, de n’or fl cei bogaţi? Că doară nănăşla-i împreunată eu cheltuieli, iar omul sărac nu-şl poate băga capul în datorii, de dragul nănăşiei. Când era doară nun la elneua, atunci mergea badea Petre până la preotul, altcum ba.

Când îl uăzu acum preotul, că Intră la el, îl ieşi înainte, ea la cel mal mare gos­podar din parohia sa şl de departe-l întrebă, râzând prieteneşte: „Pe cine mal legăm de lume, frate P etre?“ ll zicea frate Petre, că preotul era mult mat bătrân decât el şl nu se cădea să-t zică „bade Petre“, iar fiind gospodarul cel mai de frunte, deşi era tlnăr, tot nu se încumeta să-t zică „mă Petre", et-i zicea frate ori ftiule Petre.

SI

Aşa-l întrebă şt acum:» Pe etne mat legăm de lume, frate Petre?“ Iar badea Petre îşi luă pălăria de pe eap, îşt netezi mustaţele şi răspunse cu glas smerit, ca omul de omenie când uorbeşte eu preotul Iul: »Deo­camdată nu cununăm pe nimenea, domnule părinte, fără... poftesc...“ şl-i dete caşul. — »Mulţam, frate Petre, mulţam şl pofteşte în- lăuntru, uei fi auând să-ml spui eeua, te miri, ea omul...“

Şl intrară înlăuntru şl badea Petre în­cepu aşa: »Domnule părinte, am uenlt eu o rugare foarte mare la sfinţia ta. Gă să uezi, domnule părinte, Toderaş al nostru uine pe şapte ani, e scris la şcoală, dar noi nu-1 putem da nici decât. Gă, să uezi, domnule părinte, copilul e spărios. Gum şedem afară din sat, nu prea a uenlt între alţi copii. Apoi, cum numai pe el îl auem dela Dumnezeu sfântul, l-am ţinut ea pe apă puţină, l-am ferit ea ochii din eap. Acum dacă deodată l-am trimite la şcoală, poate să se spărte de dascălul, să încapă într'o spaimă, se poate să-l împingă ureun copil, ort poate el să împingă pe alţii, şl-i pricina gata. De aceea am uenit să te rog să faci ee-i face şl să-mi

52

fad copilul scăpat de şcoală, eă-ţl dau ee-l pofti. Ţi-’ol plăti, domnule părinte, ee-l cere ţl-ot da, numai nu ml-l sili la şcoală, că de-a fl musai să meargă şl l s’a întâmpla ceua, nu ştiu ce m-aş face. Mă-sa ar nebuni de supărare, Iar eu... ştie-mă Dumnezeu ce aşi face într’o undă („într’o undă“ şl „într’o bo- botă“ ua să zică în „prima furie“) apoi nici copilul nu urea nici s ’audă de şcoală. Iţi dau o sută bună, ori o uaeă eare-t zice din ale mele, ţi-o aduc deseară, numai fâ-1 scăpat...“

Aşa uorbl badea Petre, tar domnul pă­rinte îl ascultă până în capăt, apoi începu aşa: „Fiule Petrei .Mă prinde cea mal mare mirare, cum de chiar dumneata, fruntaşul gospodarilor noştri, ull la mine eu aşa o>u- gare. Iţi spun drept, că eu nu te pot înţe­lege 1 De moarte ml-am adus aminte, dar de una ea asta, bal Eu credeam aşa, că dupăee Dumnezeu sfântul ţl a dat auere aşa frumoasă şl dupăee al un copil, numai un copil, dum- ntata pentru cât blne-l în lume nu l umbla să-1 scoţi dela şcoală; ba credeam eu totul altceua, credeam că te uel năzui să dai copilul la şeoalele cele mari, să lese dln’el

53

om luminat, judecător/'aduoeat, doftor ori preot, eă — să uezl d-ta, frate Petre, neamul nostru are mare lipsă de oameni învăţaţi. Şl pe aceia de unde să-l lat? Bogafit îşi opresc copiii dela înuăţătură, cum uăd că faci d-ta, iar săracii? Ei nu au de unde cheltui pentru copiii lor. până să-i uază ieşiţi din toate şeoalele. Şl aşa rămânem tot coada neamurilor. Şt aşa nu-l bine, eă din lipsa de oameni teşiţi din sânul nostru, Judecător străin ne judecă, adooeat străin ne tapără (eu numele, eă în adeuăr mal mult ne apasă), doftor străin ne uindeeă, inginer străin ne măsură şl ne comasază moşiile noastre şl dacă toţi ar alee ea d-ta, atunei'preot străin ne-ar face şt sfânta slujbă şi dascăl străin ne-ar înuăţa şi copiii în şcoală. Dar aşa nu merge 1 Pune-te dar, frate Petre, şt-ţi, bagă alte gânduri în cap, lasă d-ta copilul la şcoală, mal întâi act în sat, apoi de uom uedeajeă înuaţă eeşi- ceuaşl binişor, pe alt an, ori peste dot ani, îl uom trimite la'şeoalele cele mart din oraş. Şi scoatem 'din el om învăţat, ^eât să se mire împrejurimea asta şt să s ică : a drept eă numai utv, Petru^ Păuneseu este, dar şt om înuăţat ca copilul lut nu mat este

54

altul în lume şi pe sub soare“... Aşa te gân­deşte, frate Petrei“

— „ Că una ea aceea n’a fi, domnule pă­rinte, nu poate să fie. n’am numai pe To- deraş. 11 las să se facă gospodar şl om cin­stit, nu mt-ol mânea ce am eu el pe la şeoale. Ineă de aşi auea baremt doi-trel — treacă dueă-se; dam pe unul într’o cercare, dar aşa — nu se poate 1?

— „Dar, frate Petre, t-ar strica lut Todo- raşul d-tale o leaeă de înuăţătură şi de ua rămânea gospodar? Oare d-tale ţl-ar ft spre eeua stricăciune de al şti cetişi serie? Ge pagubă al putea d-ta auea în gospodărie, de al şti carte? Ţl-ar fl spre stricăciune să poţi ceti în cărţile cele sfinte şi să uesl de-ţl înseamnă birul bine ori ba ? Rogu-te, spune! Ort eu, că sunt preot, nu port şl gospodăria ? Ori eu nu u’am pouăţutt de a-ţi prins a să- mâna napi, luţernă, trifoiu? Ort nu eu am făcut cel dintâlu pomăt în cimitirul bisericii şt nu după mine D’aţl luat d-uoastră şi u’aţt făcut pomăturlle cele frumoase, ce le aueţl? Şl oare eu aceste lucruri de unde le-am ştiut? Doară dela tata le-am înuăţat? De unde ? Tata a fost gospodar cinstit, dar ne-

55

cărturar, ca d-ta. Dar toate aceste le-am în- năţat în şcoală dela dascăli şl, dupăce am teştt din şeoale — acasă din cărţi; am cetit din cărţi şi din gazete cum face lumea cea înnăţată şi am cercat să fac şl eu, ea ea. Şl dupăce am cercat şl am uâzut că i bine, u’am pouăţuit şi pe d-noastră şt toţt aţi uâzut că-! bine aşa şi lată că azi toţi gospodarii fac după cum cetii eu, că fac alte neamuri mat luminate. Vezi dar, că şt la gospodar e de lipsă cartea? De ce dară ţl al feri d-ta pe Toderaş de carte? Faeă-se gospodar dacă aşa urei d ta şl dacă şi Iul aşa-l place, că bună i gospodăria şl cinstită, dar înueţe mai întâi o leaeă de carte, eât de cât, baremt aci la noi în sat în şeoluţa noastră...“

Pricepea acum badea Petre că zău drept are părintele, că nu era până într’atâta de bătucit la cap, să nu prteeapă, dar ît era groază când se gândea, că Toderaş încă nu are uole de şcoală şi peste uoia lor nu făcea badea Petrea nimic, că doară nu şi-a aprinde paie în cap. Dumnialui ea om cuminte şt cum­pătat ce era, îşi zicea a şa : Tot ce se în­tâmplă în casa omului trebue să se întâmple eu ştirea şl înnoirea amândurora, eu înnoirea

56

bărbatului şi a műterei, nu-i iertat să tragă unul „hăis“ şt altul „cea“. Deel ştiind eă lelea Ftruţa nu urea nlel să auză de şcoală, el încă trebue să fte împotrtua şeoalet, nu prtn eon- uingerea, ei pentru „pacea casei“. Aşa fiind lucrul se întoarse dela domnul părinte fă­găduind, eă s’a mal înţelege eu boreasa.

— „Inţelege-te, Petre, eă înţelegere trebue să fie între bărbat şi muiere, înţelegerea o uoleşte şi Dumnezeu şi oamenii cei de omenie, dar înţelegere bine pricepută numai în lu­cruri bune, tar şcoala este lucrul cel mai bun, ee-l putem da zestre copiilor noştri“.

Badea Petre mergea ea prin pământ până acasă. Acolo spuse lelel Firuţa, ce auzi dela preotul, dar credeţi eă dumnia-et aşteptă să spună chiar toate din fir în păr? Feri Doamnei Dumnea-el începu eu o gură la badea Petre, cât să te păzească Dumnezeu! „Aşa, adică iu te laşi ademenit de preotul? Adică ţie-ţl e mal scumpă uorba lut, decât înţelesul nostru? De copil nu ţi-e milă, l-at duce la foame şi la bătăi, ca şt când noi am auea nu ştiu câţi copii şl nu am auea cu ee-l ţinea? Uorbele mele nu le încrestezlîn nimic, ea şl când m’at fl prins de pe apă,

5 7

m’al fi adunat de pe drumuri 1 Ascultă dar de preotul, dă copilul la şcoală, dar să şti, că de t se întâmplă eeua, eu mine ai gătat-o“.

Şi prinse a plânge lelea Ftruta şl plângea şl Toderaşu maml, iar badea Petre teşi afară trântind uşa în dosul lui. ,e e păcatele mele m'ol şti face?“ gândta el: „popa-mi toacă într’o formă, boreasa mi-se boceşte într’altă formă 1 Dar nu eu popa m’am cununat...“

eum făcu, cum drese badea Petre, aeeea-l grija lui, destul că Toderaş fu scăpat de şcoală şi pace şt Dote bună era iară tn casa lui. Cuuânt legănat între el şl lelea Firuţa nu se mal lui; gospodăria mergea cinstit; din auuţi, ce erau, pe al ce merge se mal îmbogăţlau. Copilul creştea frumos şt spătos, ea cel ce numai mâneă, bea, doarme şl se joacă, li era mai mare dragul la lelea Firuţa, când se uita la el. Numai de ml-l-ar ţinea Dumneaeu 1 aicea ea în gândul el şl de multe ori gândul îl auaia copilul.

Uremea tăcea şi trecea. Toderaş se făcea din al în ai tot mai mare şi mai frumos, dar osul lui nu se deprlndea nici eu o muncă. De urea badea Petre să ducă pe Toderaş eu el la plug, lelea Firuţa începea: doară

58

n’o să rămână acasă singură ea cucul, har- gatele (bueoDlnenii ale argat şl hargat la ceea ce noi zicem slugă şl slujnică, seroltor şl serultoare) le trimit eu demâneare la lu­crători, hargaţll sunt la câmp, eu cum o să înulng singură aeasă? dn e să-ml educă lemne la bucătărie? Dar la utţel cine să dele? Dar la purcel?

Şl aşa Toderaş sta tot pe lângă oale eu mă-sa, că doară de aceea era dragul mamll, pulul mamll, frumuşelul mamll, bunul şt hărnl- euţul mamll. Şt badea Petre încă, întocmai ca bun creştin ce era, se gândea în toată forma: de nu-l port de micuţ eu mine la plug, atunci când ua fl mare, îi uor mirosi greu coarnele plugului şi s’a alege din el omul cel mal slăbănog; de-l duc cu de-a sila la plug, toată ziulica ml s’a scânci pe brazdă, iar mă-sa s’a boci după el ea după mort. Apoi întâm- ple-se să-l julească numai o leeuţă opinca ori oblala, eă-ml aprind paie în cap eu mă-sa.

Aşa se gândi badea Petre şl lăsă pe To- derică azi aeasă, mâne acasă, potmâne acasă, Iar el mergea la plug eu argaţii.

Dar oare Toderaş ce isprauă făcea pe acasă? Ou ce se îndeletnicea el toată ziulica?

59

Vara se scula colo pe la prânzul cel bun. Mă-sa-l aştepta cumămăliguţa caldă, cu lapte dulee, eu smântână, eu brânză, eu ee-t cerea intma. Apot se mişca a lene de colo până colo, până-l teşea bine somnul din cap. Dup’aeeea o croia oblu la uliţă, unde da de copii; şl se juca până-l rupea foamea, ort alerga la părăul morii, la scăldat. Acolo se deprtndea la fel şi fel de năzdrăuentl, să se uree prin arint şt prin sălci la cuiburi de paseri, se deprtndea în aruncatul eu ptetrl, dând după raţele şi gâştele, ce erau p’aeolo. Intr’atâta-i luase rău groaza gâştele şl raţele, de îl eunoşleau de departe, ea pe uliu.

Mlntent-minte nl uenea la lelea Flruţa câte o muiere la pâră: copilul dumnitale mi-a şchiopat o gâscă, ort: Toderică mt- a omorît o raţă, o ri: ftctoraşul d-tale mt-a sehilăuit un purcel... Iar lelea Flruţă pe toate le îm­păca; la una-i de o legătură de brânză, să nu mat facă gură pentru un lucru atât de mie; la alta-i da un şold de porc, la alta un blid de urdă, la alta o legătură de fărină... şt pacea era gata.

Eut badea Petre nu-t mai făcea ea su­părare eu poueştt de acestea, că are el de­

60

stul de lucru şl destulă înuăluială cu gospo- dărla; pe Toderaş însă-1 mustra groaznic, când erau num’amândoi: tar at aruncat eu ptetrt, ştrengarule, de at şchiopat o gâscă 1 Acum te spun la tată-tol — Atunci Toderaş se drâmboia, se făcea supărat, se scâncea (se făcea că plânge) iar mă-sa numai decât îl îmbuna: noa, tact, dragul mamii nu mat plânge, că nu te spune mama, dar latâ-ţt spun, mat mult să nu schllăueşti gâştele oa­menilor, că doară şl lor li-l pagubă... N’ar fl urut lelea Ftruţa, pentru cât bine-t în lume, să uadă pe Toderieă supărat, deci îl mân­gâia şt-l îmbuna cum ştta ea mat frumos, să-t treacă supărarea şt să mănânce pulul mamtt, să prindă putere.

Aşa trăta Toderieă uara ’ntreagă, tar de cătră toamnă sburătărta toţt pomii uectntlor. Şl era meşter în aruncatul eu peatra 1 Ţăluta mărul, care i-l arătat 1

Pentru astfel de năzdrăuenit iarăşi da lelea Ftruţa legătură de brânză şt blide de urdă...

lama auea Toderaş alt lucru: ghiaţa şi săniuţa erau două lucruri, pe care el le ştia mal bine decât toţt copţii dtn sat, de-1 punea

61

tată-s’o să-l ajute la 'încărcat de gunotu, arunca de două-trel ori eu lopata ori eu furca şl aleargă-’n casă, ort că l se desleagă o opincă, ori că l-o sărit nu ştiu ce într’un oehiu, ori că teacă, ori că pungă, numai să se uşdă scăpat de muncă, eu eeua podoimă (podoimă = pretext]. Apoi atâta-l mai uedea tată-so că mă-sa numai decât îl desbrăca, şi-l punea în pat eald, să nu-t fie eeDa rău la Toderteă al mamtt.

De zicea badea Petre, că aşa nu-t uine la socoteală, cum creşte copilul fără să pună osul la eeua; lelea Firuţa-l trăgea de o parte şl începea la el: Da ai tu minte, bărbate? Dar de înfulicat (a înfuliea = a ridica ce trece peste puteri) la gunotu îs oasele lut ? Doarăuezl eă-l numai eanură... (E un prouerb: E numat eanură = e pospolat, nu e îndesat, tare, uotnle de purtat greutăţi.)

Aşa crescu Toderteă până fu de 12—13 ani. Atunci se ruşina el singur a mat bate lela eu eoptlt pe uliţă, (a bate lela = a umbla în ntmteuri, fără eeua lucru) că cel de uârsta lui toţi erau la uite ort la alt lucru, deci lua şl el bâta ’n mână, traista plină de merinde de-a umăr şl merse să păzască boit la pă­

62

şune, eu alţi copil de Dârsta Iul. Dar nlel acolo nu făcea Isprauă mare. Mat mult grt- jeau alţi eoplt de boit lut, decât el, tar mă-sa le da şl acelora câte eeua, mal una, mal alta. ea mamele cele bune şl amate, pe lângă eă el împărţta mertndea eu el, că el ducea me­rinde tot ca pentru trei.

Umblând la boi înuăţa Toderleă eâteua luerurl frumoase şl bune: a slee 'n fluer, a juca şl a fuma. Fluer îl cumpără tată-său, că aşa se cade la bouari, a juca şl a fuma înuăţă dela alţi copii mal mari. Acum era fecior deplin 1 Punga tot pllnă-l era de tutun şl de hârtluţe, sucea sugărlle mal repede decât orice flăcău şl trăgea una după alta şl mal da şl altor copii, ca să-i adepe boit şt să-l întoarcă când ureau să fugă de muscă.

Când uent toamna, de se adunară ultele de pe câmp în grajduri, Toderleă era deprins bine la aceste luerurl: zicea în flueră de gândeai eă eu fluera ’n mână l-a făcut m ă-sa; juca ea un eăluşer şl fuma ea un ture, trăgea fumul afund în piept, apoi îi da drumul şi pe gură şl pe nas.

De aci ’n colo în toate serile era prin şezători şl nu uenea acasă până noaptea

63

târziu. Prin şezători mat înuăta un lucru bun: prinse a bea uinars, cum îl îmbiau şl ademe- ntau feciorii Cel mari. Astfel el se deprindea îneet-îneet la toate lucrurile cele... rele.

Daeă-i zicea tată-său ur’odată, că la ce mal merge ’n toată seara pe uliţă, eă-i numai copil încă, atunci numai decât începea lelea Firuţa: „Doară ştiu că n’o cloci pe tăeiuni, ea noii?“ Dasă-l să şt petreacă, că aşa şt petrec „feciorii!“ Că era doară fecior mare, că umblase o uară la boii

Dar eu de ceste Toderieă se strica eu desăuârşire. Nu era încă de 1? ani şl bea uinarsul ea apa, fuma tutun zi şl noapte, era pierit la faţă, ochii-i erau intraţi în cap, tot brezde ulnete pe sub ochi, slăbit, leşinat, Derde la faţă ea iarba, de gândeai că boleşte.

Uezl că nedurmtrea şi ştregărllle îi să- cară măduua de tinărl

Prieteni auea destul, că cine să-şl albă prieteni, dacă n’a auea Toderieă, feciorul celui mai auut gospodar, al lui Petrea Pău- neştllor; dar auea tot prieteni de aceia, cum alee cântarea:

Aşa zie prietenii mei e e -’oiu auea să beau eu ei Apoi să mă las să pieii

64

Şl el auea bani mereu, că doară mă-sa mtntenl-mlntenl îl da câte-o coroană'două, e’auea de unde.

*Când era Toderleă de 18 ani, căzu greu

bolnau la pal. Nu putea mânca, nu putea bea, tuşea o tuşă seacă, răguşise-’n grumazi, era săe şt rece ea un strujan despoiat de fol. Mă-sa plângea la capul Iul: „Dat de mine şl de mine, ce m’olu face, de n’oiu auea parte ntet de Toderleă?“

Badea Petre îşi frângea mânlle. umbla ea prin pământ, nu ştia ee să înceapă. In năcazul Iul cel mare se duse, unde merge orice creştin, când dă de ceua rău, — se duse pân’ la preotul şl-l rugă să ostenească până la el să cetească lut Toderleă, că uite din chiar senin a căzut la pat şl tuşeşte de se prăpădeşte.

Şl se duse preotul şi-l ceti, dar dupăee gătă cu cetltul, spuse lut badea Petre şl la lelea Ftruţa aşa : „Dragii mei, bună-t şl sfântă ruga lui D-zeu sfântul, dar mte mi-se pare, că feciorului trebue să-l aduceţi doftor şl un doflor priceput, că mte nu mi-se pare de tusa Iul şl de răguşala lui. Mergi deci frate

65

Petre, la târg şt spune unul doftor ee-l şl cum e eu Toderleă al d-tale şi-l adă ’neoaee. Ineă aat să mergi, ea nu cumua mâne să fie prea târziu“.

Se spătmântară bteţtt creştini de uor- bele părintelui, lelea Flruţa prinse a se boet ea după mort, badea Petre îşi freea mânile; dar preotul le spusese numat adeuărul, numai aceea ee era dator să le spună, ea un om înuăţat şt cuminte, ee era. Dar lelea Firufa, boetndu-se aei între preotul, sbiera eât o lua gura, că ea nu se înnoieşte odată eu capul, ea să uină la copilul el doftori, eă neam de neamul el n’a fost pe la doftori. Badea Petre elătia din eap şt sta buimăcit, de cine să asculte? Preotul ziee doftor; fe­mela- i ziee — nu doftori

Peste eâteua minute satul era plin, eă Toderleă a lui Petrea Păuneşttlor e atât de bolnau, eât chiar părintele, care i-a cetit, le-a spus să-i aducă doftor dtn oraş, eă atâta-t de slab, de nu mal este nădejde, fără doftor; ba unit spuneau eă Toderleă trage de moarte, ba unit eă a ehtar murit. Muie­rile prinseră a uenl eu droaia 1a lelea Fi-

5

66

ruţa, flecare câte cu o uorbă bună, flecare ey câte un sfat înfelept.

Una-t zicea: „Nu te teme, Ftrufă, că mal rău a fost omul meu; îşi rupsese un pictor de abrustul şl uezl-l că Iar e om ?l“ Alta-l spunea: „ Cearcă numai eu lapte fiert proaspăt eu unsoare de gâscă, că acela moale tusa şl utndeeă amorţeala“. Alta Iarăşi îl zicea, că nimic nu-l mal bun ea hreanul ras şt amestecat eu miere de stup. Şt câte şl mal câte doftorii îl spuneau femeile şl lelea Fl- ruţa toate le cerea, numai de doftor să nu audă, că doftor e cel de sus, Iar la doftori de prin oraşe neam de neamul el n’a umblat.

Dar în cele din urmă, totuş, la ureo eâ- teua zile, tşl lua badea Petre Inima în dinţi şl merse la doftor fără ştirea lelel Flruţa. Şt spuse el doftorului din fir în păr tot ee-l eu Toderleă. Şl luă pe doftor eu el, tl puse în sanie şl pân’ acasă la badea Petre nu se opriră.

Toderleă zăcea dus. Doftorul îl pipăi mâna, îl ascultă răsuflarea, puse urechea pe pieptul lui, îl ascultă cum tuşeşte şl scrise eeua, pe un petec de hârtie de trei degete de lat şl-t zice lui badea Petre: „să meargă

67

un argat călare numai decât la spteerte în oraş, colea pe dna cea bună poate fl în­dărăt ; eu nu merg de act până mâne, rămân la domnul părinte. „Gând ua sosi argatul, eu ee-l scris pe ţldula asta, să ull după mine la părintele. De mâncare să nu daţi fecio­rului decât numai lapte călduţ, de beut tot lapte, de ua cere“.

Gu uorbele aceste merse doftorul, în­gândurat, la părintele, Iar badea Petre puse numaidecât un argat călare, care sbură până la oraş.

** *— „Din ce poate să-lfluenlt la feciorul

bocotanulul (ţăran auut) o boală aşa grea părinte?“, întrebă doftorul pe preot, după ce-şt dădură bună uremea, ea buni prieteni, ce erau. Nu eumua Petru Păuneştllor, auut fiind şl sgârelt, a pus feciorul la muncă prea greal Gă feciorul acela n’are o plămână şl eealaltă-l ea dusă. Mult, dar mult zic, de ua mal putea trăi până la prtmăuară eă nu-l nici un modru. Aşa-t de Intrat răul în el, cât numai pe la spitalele din oraşele cele mari mal uedem câte unul, aşa de sdrunelnat la sănătate. Auzi, părinte, pe sale nici nu ere-

5*

68

deam, că pot da de un aşa bolnau. Ge spui dumnlata, din ee să-i fl uenlt? Nu eumua din ştrengării ?

— „Ai gâelt, doctore, ai chiar gâelt. El a fost dragul mamil. Toate-i erau iertate, numai să nu se supere eumua puiul mamil. Ea şcoală nu-l deteră nici batăr aici în sat, ea să nu deie scumpul mamil de eeua greu­tate! la lucru nu l-au pus, eă doară era scumpul mamil, d’aurueul mamil; de tinăr se înuăţă la fumat de tutun şl la băut de ho­lercă şl la petrecerea nopţilor în şezători şl pe la beuturi. Acum iacă urmăreai“

— „Aşa, părinte, aşa 1 Apoi ţine minte, că doftorul ua fi de uină, eă nu i-a dat leacuri de cari utndeeă, ei de cari omoară. Am mal păţit de acestei“

Colo pe la cina cea bună uenil badea Petre la părintele după doftor, eă sosise argatul eu doftoriile din oraş. Şl merse dof­torul eu preotul acolo şi mal căutară pe To- derleă şi mal îmbunară pe bieţii creştini: „Puterea lui D-zeu este mare, El dă şl El ia boalele. noi trebue să cercăm, cât ne slujeşte priceperea. Daţi din doftoriile aceste de trei ori pe zi câte o lingură, iar de mân-

eare-l daţi numai lapte călduţ, ori zamă de găină. Debăutîneă-i daţi numai lapte dulce.“

— „Dar câte o leaeă de holeeă?“ întrebă lelea Ftruţa“.

— „Nici un stropi“ răspunse doctorul.— »Nici îndulcită eu miere de stup?“— „Nteil“

*Pe la Dumineca Floriilor toată lumea

era la biserică, să audă slujba cea sfântă şl să aducă acasă salee sfinţită, eare-l bună să afolm în grajduri şi în casă, când e Dreme grea. Numai din casa lui Petrea Păuneştilor nu era nimenea la biserică, în acea zi sfântă.

Afară era frumos, soarele lucia şl în- călzla, museullţele leştau din aseunzătorile lor de peste iarnă, firicele de iarbă îşi arătau coiful pe dealuri şi prin grădini, paserile ci­ripeau Desele, mieii jucau. Toată firea auea sărbătoare, sărbătoarea Floriilor, numai în casa lui Petrea Păuneştilor era plâns şi Jale. Nici badea Petre, nici lelea Firufa nu ue- deau soarele cel frumos, nu uedeau firea cea ueselă, el uedeau numai pe Todoruţul lor cel seump şt drag, care se stinge, nu mai poate uorbi, răsuflă numai din când în

70

când, îşi deschide ochii numai rar pe câte o clipă, apoi iar îi ţine închişi ceasuri în­tregi ; tot e rece ea un slotu de ghlaţă, numai la inimă mai are o leaeă de căldură. Şi aburul, ee-1 scoate din gură, e rece.

E ea dus bietul fecior. Când era cruce ameasi, era rece de tot. Badea Petre plângea ea un copil mie, lelea Firuţa se bocea cât o lua gura: „Mi I au mâncat doftorii, că până nu aduse doftor, nu-t era aşa rău dar, din minuta ee-ml intră doftoru în casă uieaţa copilului se împuţina uăzând eu ochii. Fie de capul cui mi o nebunit omul să meargă la doftori“ Şi-şi smulgea părul, biata muiere şi blăstăma pe doftori şi pe cei ce nebu­nesc oamenii să meargă la doftori. — Câ­nele urla a pustii p’afară, argaţii umblau în uârful degetelor. De nu erau ei, ar fi putut şl bietele uite muri de foame şi de sete, că nici badea Petre, nici lelea Firuţa, nu aueau cap a se gândi la ele; el numai se uăietau şl plângeau şi blăstămau pe doftori şt pe cei ce nebunesc oamenii să alerge pe la doftori.

Petrea Păuneştilor e de tot schimbat de când i-a murit feciorul. Nu mal lucră nimic.

71

Stă ceasuri întregi răzimat eu coatele pe masă şl eu capul în pumni. Nu se uită, ce fac ar­gaţii şl ce nu fac; ce fac el — e făcut, ce nu fac el — nefăeut rămâne. Dacă pe badea Petre-1 prinde urîtul a sta închis în casă, îşi ia pălăria şl iasă la drum şt merge fâră ţintă. Altădată se trezeşte eă-i la moară, ori la biserică, când nu-i nime pe acolo. Daeă-l ehlamă elneua, ascultă ea un copil bun, merge şl face ce i se zice. Nu mal are cap de gândit, nu pricepere şl uointă. Unii oa­meni l-au ehlemat la jidanul şi s ’a dus; şl l-au închinat să bele şi a primit şi l-au îm­biat şl iar a băut, până nu s’a putut duce dela jidanul, de a durmit acolo. Bl care în uieata lui nu călea pragul jidanului, de când i-a murit feciorul minteni-mlnteni e peaelo, numai să-l ehieme elneua. Azi aşa, mâne aşa, până se deprinse a merge şl singur; pleca de acasă în nesimţire şi numai se trezia eă-1 la jidan.

Belea Firuţa îneă-l schimbată de tot, de când i-a murit feciorul. Nu-i zisă nu meargă la eimiter să plângă pe mormântul lui. Dacă o însotia ur’o cumătră, i se mai uşura su­fletul, că mergând şi uenind deia groapă,

72

auea cui spune, eum doftorii l-au omorît feciorul eu zile şi eum numai popa a cum­pănit pe omul el să meargă pe la doftori, pe unde neam de neamul el n’a umblat. Dacă o chema ur’o muiere la un păhar de băutură, ea să-şt mai întărească cea fire, la început se cam codea, dar când ît spunea: „deci utnă, să cinstim un păhar de Din de sufletul lut Toderieă“, eum auzla aceste oorbe, pleca capul şl se supunea.

Aşa m e r s e r ă tre b lle c â t fu Dăruţa de m a re . 0e lu c ra ră h a rg a ţii, fu lu cra t, c e nu — n e lu era t ră m a s e p&nă în ziua d e azi.

Dar un lucru, pe eare-1 faet şt azi şt mâne, ţl-se preface în fire, uine ea o boală, de care eu greu te poţi mântui.

Aşa fu şt eu badea Petre şl ea lelea Fl- ruţa. încetul eu încetul se deprinseră eu bău­tura. Băgară de seamă că dacă beau, mat uită din supărări, deci se făcură băutori de cei mari. Soţi la băute se aflau destui, cari tot mereu te eeterau în cap. „Românul de bucurie bea, de supărare bea, că de n’ar bea — ar nebuni, l-ar omorî gândurile şl supărările“. Şl ei ascultau, elătiau din cap

73

şl beau tot mereu. Jidanul, de altă parte, sta la pândă ca lupul, să uadă o oaie rătăcită dtn turmă, departe de oehll păstorului, să o înhaţe, să o sugrume. Şt badea Petre şt lelea Flruţa erau două ol rătăcite acum şl jidanul era lupul, care le pândea să le su- grume — încet încet, să le sugă sângele, adică să le pună mâna pe ce au.

Jidanca era mare meşteră întru prin­derea pradet. Ea când uedea că Intră badea Petre ort lelea Flruţa la el, îndată le teşta înainte, le da bunăztua, îi aşeza pe scaune, se punea eu ei la uorbă: „Aşa, zeu, dragii mei, Dumnezeu bate tot pe omul cel mal de omenie. S ’a pus, cine a putut şt u’a luat mintea din cap şl aţi adus doftorul la bietul melenaş, (melean-flăcău; melenaş-feeloraş, flăcău mat tlnăr), ea să-l stângă eu zile dintre cei ull. Dar doftor i-a trebuit lut? Dar ju- pânul gazda meu, n’a bolit de o ureche mai un an încheiat, dar doară ham adus doftor? Feri Doamnei Şl eu n’am bolit mal an, hăt o Iarnă întreagă, dar am adus doftor? Feri Doamnei Doară doftorii, ştiu numai să-ţt tale mâna de te doare, să-ţl scoată ochiul, de te doare, ori să-ţt dele otrauă să te omoare.

74

de cumva al ceva boală dlnlăutru, o uătă- mătură, bunăoară. Baremi de u’ar fl luminat Dumnezeu mintea să nu-l daţi otrava, care u'a scris-o doftorul“ 1

Cu Dorbe de acestea ţinea jidanca pe bieţii creştini; ei la început plângeau, apoi ea — inimă bună, ea să nu-i uadă aşa su­păraţi, îi îmbla, mai eu holercă, mal eu uln, mai eu bere, ba şl de mâncare le făcea, le frigea pui ori altă carne şi el stau eu silele deplin şi mâneau şl beau la jidan. — „E păcat de Dumnezeu să uă trudiţi, zicea ji­danca, D’a dat Dumnezeu auere destulă, pu­teţi trăi din gata şi de aţi trăi o mie de ani“.

Şl ei se aflau mângâiaţi de Dorbele cele blânde ale jidancei şl-i dau erezământ şl se lăsau înşelaţi. Apoi, dacă prindea o leaeă de curaj, adăpa pe toţi, cei ce se nimerlau în crâşmă.

Mergând lucrul aşa, el cheltuiau pe de-o parte tot mereu şl mult, argaţii furând pe de altă parte, tot pe ce puteau pune mâna, — şi mâna puteau pune pe tot, ee le vedeau ochii — în scurtă ureme se uăzură fără uite, apoi eu bucate tot mai puţine şt mai puţine, în urmă-şi uândură uneltele şi acareturile

75

de muncă şi mai în urmă prinseră a uinde loc după loc, ogor, după ogor luncă după luncă, mai fără nici un pref; le da la eine le cerea şl eu cât îl îmbla. In urmă răma­seră numat eu casa şl eu grădina.

Dar el fot nu se deşteptară din somnul cel de moarte, în care căzură. Oamenii cel buni nu cutezau să le mai zică eeua, că se făcură dârzi de atâta băutură; iar oamenii cei lacomi de a aoea moşit ea de pomană pândeau prilejul să-i uadă ţepeni de beţi, apoi începeau a face târg eu ei. Pe astă cale rămaseră, cum zic, numai eu casa şi eu grădinile. Banii toţi mergeau la jidan.

Cercat-a într’un rând preotul să des- mânte pe Petrea dela băutură, să-l întoarcă în cărarea creştinilor, dar şi-a aflat omul.

eă Petrea. asumuţat de jidancă, răspunse preotului aşa: „Părinte, dă-ml mie bună pace eă paee-ţi dau; adă-ţi aminte eă numai odată te-am ascultat, când al zis să aduc doftorul, şi m’ol căi până ’oi pune mâna pe piept. Dar ştiu eu de ce al cumpănit pe doftor să-ml omoare copilul unde nu l-am dat la înDăţătură să-ţi iele ureo fată de pe cap;

76

dar decât cuscru cu dumniata, mai bine aşa cum am ajuns şt cum sânt!“

Preotul încremeni când uăzu cât e de schimbat bietul creştin, îi era milă de el, dar n’auea eu cine se înţelege; se căi că şi-a prins Dorbă eu el.

Acum nu mai trăieşte nici Petrea Pău- neşttlor, nici lelea Firuţa, muierea lui. Pe el l-au aflat tapăn, îngheţat în omăt, dinaintea casei lui. Ba a murit nebună la ureo jumă­tate de an după el. Că după moartea lui Petrea se sculă jidanul eu judecată şl ade- uerlnd, că Petrea-i rămase dator sume mari de bani, luă casa cea frumoasă, ce era pe grădina cea mare, dimpreună eu amândouă grădinile cele din sat. Legea, ee-t drept, judecă că până ua trăi lelea Firuta, ale ei să fie toate, dar n’are uoie a le uinde că îndată ce închide ea ochit — sunt ale jida­nului. Ea, parte de supărare după copil şl după bărbat, parte uăsându-se fără auere, numai suferită în casa ei, — ea, care eu eâţtua ani mai înainte fu cea mal auută în sat; mai păsindu-o şl jidanul din băutură, ea să scape mai curând de ea, nebuni şi

??

alergă dealuri şi uăl, până o aflară ţapănă în eimtter, pe mormântul lut Toderteă.

Azi e crâşmă jtdouească în casele cele frumoase ale lut Petrea Păuneştilor din ea- pătul satului, tar pe grădinile cele două din sat a făcut două case şl şi-a aşezat în ele doi feciori.

Uedeft, cum ulne bătaia lut D-zeu? Şi cine fu act ulnouat, la toate câte ui le-am spus?

Cuprinsul.Pag.

Mamă, unde-i J o i a n a ? ................................................... 12Tata Pamfil.............................................................. 23Bătaia lui Dumnezeu........................................................43

Să iubiţi Asociaţiunea „Astra“ — cetitori români ai acestei cărţulii!

Dacă iubiţi Asociaţiunea aceasta, să ştiţi că lucraţi pentru propăşirea noastră, a tu­turora !

* Astra“ urea o ţărănime sănătoasă, de­şteaptă, urednică, eu gospodării înfloritoare, eu Încrederea intr’un uiitor strălucit.

Calea „Astrei“ duce spre mântuire 1Ultimele numere ale „Bibliotecii popo­

rale“ sunt următoarele:Nr. 242. Cărturari români. Biografii de

Ion Agârbiceanu. Material de utilizat şt la eonferenţe.

Nr. 243. Calendarul pentru popor al Aso- eiafiunii, pe anul 1938, întoemit de Horia Petra-Petreseu.

Nr. 244. Din durerile Maramureşului, piesă in 3 aete şi două tablouri, de Qeorge B. Raeoţi, trad. de Cornelia Dr. Şotel.

Nr. 245. Cămin pustiit, piesă teatrală în 3 aete, de Sabin Q. Truţia.

Nr. 246. Fire de nalbă, pouestirt, de Sabin G. Trufia.

Nr. 247. Poezii patriotice. Culegere al cătuttă de Ion Breazu şi Ion Chinezu.

Nr. 248. Din vieaţa sfinfilor. Vieaţa celui dintre sfinţi părinţi a părintelui nostru loan Gură de aur, patriarhul Constantlnopolului.

Nr. 249. Creangă Ion. „Soacra eu trei

aî Datorinţele bunului rom ân.- I. C e leste A sociaţlunsa „Astra“ ? ;;

E c e a mai mare şi cea mai ueehe socie­tate românească din Ardeal, pentru răspân­direa eulturii în sânul poporului român.

II. Ce a tăcut ş l va face Asociaţiunea ?1. A ajutat în timpuri grele, eu burse, tinerii

români la înuăţătură de carte şi de meserii.— 2. A înfiinţat o b ib lio tecă centrală în Sibiu.— 3. A înfiin{at un Muzeu minunat, cuprinzând mai ales lucruri făcute de harnicele târanee române, dar şi alte eelea. — 4. A finul seci de mii de con feren ţe poporale la sate şi la oraşe. — 5 fl înfiinţat cursuri pentru analfa­b eţi (neştiutori de carte). — 6. A înfiinţat bănci p o p o ra le ş i coopera tiv e. — 7. A tipărit, în zeci şt zeci de mii de exemplare, cărţi d e înuăţă­tură ş i p e tr ec er e pentru p op o r . — 8. Tipăreşte reuista „Transiluania“. —- 9. A înfiinţat desp ăr- ţăminte, cercu ri culturale, b ib lio tec i p op o ra le la sate. — 10. A ajutat construirea de C ase naţionale. — 11. Ajută tipărirea unei biblioteci pentru cărturarii eu şcoală mai mare (de către Secţiile „Astrei“ din Gluj),

III. Ce trebue să facă o rice Român bun?1. Să se înscrie m em bru la Asociafiune

(membru fondator 1000 bei, membru pe uiafă 500 Lei, membrii aetiui 50 Lei). — 2. Cărturarii eu ştiinţă de carte mai multă să aboneze re­uista „Transiluania“ şi să cumpere cărţile tipă­rite de Secţiile „Astrei“. Aceştia, şi apoi lumea dela sate să cu m pere broşurile din Biblioteca poporală a „ AsociaJiunii“ (fiecare coală de tipar de 16 pag. 1 Leu, 50 coaie eu 800 pag. 50 Lei)

1 Q -Q -E B -O Q -O -Q -Q e îQ ’Q E3-E3E3 £3-£3-£J-

n № 3 -E 3 -£ 3 "Q € 3 € 3 € 3 -G 0 € 3 £ 3 a € 3 £ 3 £ 3 £ 3 -€ 3 -

Să iubiţi Asociaţiunea „Asfra“ — cetitori români ai acestei cărţulii!

Dacă iubiţi Asociaţiunea aceasta, să ştiţi că lucraţi pentru propăşirea noastră, a tu­turora!

„Astra“ urea o ţărănime sănătoasă, de­şteaptă, urednieă, cu gospodării înfloritoare, cu încrederea într’un uiitor strălucit.

Calea „Astrei“ duce spre mântuire!Ultimele numere ale „Bibliotecii popo­

rale“ sunt următoarele:Nr. 242. Cărturari romani. Biografii de

Ion Agârbieeanu. Material de utilizat şi la eonferenţe.

Nr. 243. Calendarul pentru popor al Aso- ciaţiunii, pe anul 1938, întocmit de Horia Petra■ Petrescu.

Nr. 244. Din durerile Maramureşului. piesă în 3 aete şi două tablouri, de Q eorge E. Raeofi, trad. de Cornelia Dr. Şotel.

Nr. 245. Cămin pustiit, piesă teatrală în 3 aete, de Sabin Q. Truţia.

Nr. 246. Fire de nalbă, pooestlrl, de Sabin G. Truţia.

Nr. 247. Poezii patriotice. Culegere al­cătuită de Ion Breasu şi Ion Chinezu.

Nr. 248. Din vieaţa sfinţilor. Vieaţa celui dintre sfinţi părinţi a părintelui nostru loan Gură de aur, patriarhul Constanttnopolului.

Nr. 249. Creangă Ion. „Soacra eu trei nurori“, „Dăntlă Prepeleac“, „Capra cu trei Iezi“.