Povestirea - Hanul Ancutei de Mihail Sadoveanu 1.Contextul operei; Volumul Hanu Ancuei, publicat n 1928 cuprinde n aproximativ 100 de pagini o imagine esenializat a lumii sadoveniene, lume n care se contopesc Moldova, Trecutul i Tranul vzut n sute de ipostaze. Opera aceasta reprezint pentru Sadoveanu capodopera de la rscruce (Manolescu), deoarece face trecerea spre etapa marilor creaii sadoveniene, fiind i o sintez a elementelor ntlnite n povestirile anterioare: lumea rural, natura, idilicul, legenda, oralitatea. 2. Structura operei: Volumul este alctuit din nou povestiri depnate de nou drumei ntr-o sear de toamn la vestitul han al Ancuei, de lng apa Moldovei. Tehnica folosit de autor este povestirea n ram sau povestirea n povestire. Exist o ram a celor nou naraiuni constituit din fragmentul iniial i cel final ale volumului. 3. Timp i spaiu- ritualul povestirii: Timpul i spaiul povestirii fixeaz naraiunea n lumea mitosului. In interiorul acestui topos fermecat se ntlnesc expresii care echivaleaz cu formula de nceput a basmului. Prin alternarea planurilor narative se ncepe povestirea cu proiecia n mit a unei lumi reale, deshis ctre orizonturi atemporale, ntr-o toamn aurie, epitet ce trimite la mitul vrstei de aur. Exist astfel un timp al scrierii , al autorului, 1982. . .Fntna dintre plopi Fntana dintre plopi este a patra povestire din volum in care un narator subiectiv,Neculai Isac,evoc o intamplare traita de el in tinerete,in urma cu peste douazeci si cinci de ani,pe acele meleaguri. In povestire se relateaza un singur fapt epic,o trista poveste de iubire,o initiere ratata.Atmosfera povestirii tine de modul in care naratorul regizeaza o anumita tensiune,suspansul,pe tot parcursul povestirii pentru a capta atentia si interesul ascultatorilor sau cititorilor. Protagonistul povestirii Fntna dintre plopi este cpitanul de mazli de la Blbaneti, Neculai Isac, din inutul Tutovei. Sadoveanu, maestru al descrierii de tip portret, reuete s individualizeze personajul surprinznd prin tue simple, dar sigure particulariti fizionomice i vestimentare dintre cele mai sugestive:Era un om ajuns la cruntee, dar se inea drept i sprinten pe cal. Purta ciubote de iuft cu tuteci nalte -un ilic de postav civit cu nasturi rotunzi de argint . Povestirea Fntna dintre plopi are drept tem povestea unei iubiri tragice, materializat prin suferina i sacficiul n numele dragostei, idei sugerate i de titlu, ale crui conotaii sunt erotice, vitale i thanatice: plopii, arbori funeti nconjoar o fntn simbol al vieii, fertilitii n care i gsete sfritul o tnr fat, dragostea capitanului Isac . Fntna situat ntre patru plopi, care mrginesc zrile, semnific sfritul funest al fetei care se ndrgostise de Neculai Isac. Fntna devine un suprapersonaj, ca i hanul : magia ei atrage iremediabil personajele i le condiioneaz destinul. Marga rmne pentru totdeauna n adncul ei, iar Neculai Isac pierde un ochi, fapt ce-i confer mitic nelepciune. Organizat clasic, urmrind momentele subiectului, povestirea capitanului Neculai Isac are menirea s impresioneze i s dea o lecie despre iubire i trecerea neduratoare a timpului celor prezeni. Expozitiunea infatiseaza cltoria lui Neculai Isac in care el se ntlnete cu o atr de igani i o vede pe cea de care se va drgosti igncua Marga. E ntmpinat de Hasanache, un btrn ceretor, care o alung fr succes pe Marga, dar frumuseea fetei l determin pe erou s le dea celor doi cte un ban de argint. . Fata l caut la han a doua zi pentru a-i arta ciuboelele cumprate cu banul primit, apoi tinerii i promit o nou ntlnire de dragoste la ntoarcerea lui din Pacani .

Intriga se contureaz prin apariia unchiului fetei, care se intereseaz de drumurile cpitanului. Desfurarea aciunii va urmarii povestea de dragoste dintre Neculai i Marga,ntlnirea amoroas de la fntna dintre plopi, promisiunea lui Isac de a se ntoarce de dragul fetei, a doua ntlnire a lor i destinuirea fetei ndrgostite c de fapt, fusese folosit ca momeal de ctre rudele ei pentru a-l jefui iar planul era ca tiganii sa-l omoare si sa ii ia banii de pe marfa. Punctul culminant cuprinde secventa in care fata il avertizeaza pe Isac asupra pericolului ,desi este constienta ca rudele ei o vor omori pentru ca i-a trdat.Tanarul fuge calare,scapa cu viata,dar o prajina aruncata de urmaritori ii scoate un ochi. Auzind strigatele ,caruasii de la han sosesc la fantanaunde se vad cateva pete de sange,acesta fiind semnul ca Marga a fost ucisa cu multa cruzime si aruncata in fantana,aceasta scena reprezentand deznodamantul povestirii. Conflictul nu este unul puternic, ci unul de imprejurari, care se rezolva rapid, dramatice fiind insa urmarile acestuia asupra personajului,marcat pe viata de defectul fizic si tristetea pe care o poarta in suflet. Se remarca caracterul etic al povestiri pastrarea cuvantului dat, dragostea sincera a barbatului,comportamentul nobil al lui ii trezesc fetei respectul de sine si responsabilitatea pentru propriile fapte,Marga accepta sa moara pentru ca el sa poata trai, tiganii aplica legea talionului, omorand-o pe Marga. Personajele ce apar in cadrul naratiunii sunt schematizate, ele servind rolului de executori, fiind folosite pentru a reliefa o actiune extraordinara ;nu se insista decat asupra acelor caracteristici strict necesare in context. Protoagonistul, capitanul Neculai Isac este un erou tipic sadovenian,apartinand unei atmosfere specifice, romantice, find un erou exceptional in situatii exceptionale, insa mai presus de orice indragostit de viata, de fructele ei, neinvins ,neingenunchiat, crezand in rosturile acestei lumi, privind spre frumusetile vietii. Aparitia sa la han , parca de pe taramuri departate, prilej de caracterizare directa de catre narator om care arata inca frumusete si barbatiecu nas vulturesc si sprancene intunecoase care indica vitejie, cutezanta, actiune , iar faptul ca in ciuda varstei se tine drept si sprinten pe cal arata calitatile unui om deosebit, care vor fi demostrate de istorisirea lui. Personajele secundare sunt schematice, reduse la cateva trasaturi, sau decrise unidimensional. Astfel, Marga este tanara, frumoasa si cu suflet bun, fara a-i lipsi misterul si viclenia , tipic feminine; Hasanache este tipul batranului profitor si uneltitor , iar cealalta Ancuta are atributele bunei gazde , la fel ca si cea din prezent , o continuare fireasca a mamei sale. Tipici pentru o poveste sunt indicii spatio-temporali , atat cei ale povestirii cat si cele in care este plasata actiunea istorisita, ca si ritualul zicerii. Spatiul este fixat la inceputul volumului, la Hanu-Ancutei, care nu era han, era cetate, cu ziduri grose de ici pana colo , iar inauntru se puteau oplosi oameni si vite. Hanul este investit cu atribute magice de topos sadovenian etern, loc al intalnirii trecutului cu prezentul si viitorul , deci al continuitatii in eternitate a valorilor promovate de drumeti Valoarea de axis mundi dobandita de han este justificata de amplasarea istoriilor povestite in cadrul ,in apropierea hanului sau avand o legatura incontestabila cu simbolul sau cel mai evident: Ancuta.

Timpul, alta coordonata a povestii este relativ, raportarea la el este tipica basmului prin prezenta acelui illo tempore. Asfel, naratorul plaseaza povestile candva demult, intr-o toamna aurie Indicii fabulosi prezenti au rolul de a introduce lectorul in atmosfera de poveste, rupta de contingent , departe de timpul profan al prezentului ,una din temele recurente ale textului fiind superioritatea timpurilor trecute si regretarea acestora de catre cei varstnici care se simt datori sa ii initieze si pe cei tineri in sistemul lor de valori. Naratorul relateaza subiectiv, la persoana I,cu glas bland, dand dureroasei confesiuni tente nostalgice, tragice si romantice, dupa caz. Abil orator, el dramatizeaza actiunea prin introducerea dialogului intre el si tigancusa , istoria capata astfel caracter dinamic si veridic. Pasajele descriptive au functia de a evidentia atmosfera sau portrete (al tigancusei-cu fusta rosa si trupul frumos rotunjit) , acestea sunt mai putin numeroase insa. Arta narativa a lui Sadoveanu este monumentala, el dand glas unor eroi care nu povestesc pentru a-si descarca sufletul ,ci pentru a se sustrage vietii si mortii (Manolescu). Expresia este tipic populara, de o savoare lirica deosebita, care captiveaza prin oralitate si impresioneaza prin seva folclorica . Odata rostite, cuvintele traiesc singure, prind si dau viata unei vechi lumi,recreate prin zicere. Arhaismele prezente(arnaut,scurteica)sunt numeroase insa folosite cu naturalete, in mod tipic pentru discursul taranului roman, caracterizat de eufonie si muzicalitate. Per total, naratiunea se remarca prin sobrietatea stilului, impusa de subiect. Deoarece este o naratiune subiectiva de mica intindere care prezinta un fapt neobisnuit si respecta un ritual al spunerii, putem afirma nu numai ca Fantana dintre plopi si incadreaza speciei povestire ci si , conform cu I. Vlad :Hanu Ancutei este cartea povestilor, a istoriilor de demult , a initierii in arta desavarsita a naratiunii.Caci ciclul acesta are valoarea unei arte poetice pentru intelegerea structurii povestirii, pentru decantarea treptelor si etapelor compozitionale ale genului.

Romanul Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi a aparut, in doua volume, in anul 1930. Scris repede, pentru a fi o nuvela, dar cu fise stranse aproape zece ani, a devenit un roman, depasind intinderea scontata initial. Structurat in doua parti, ce poarta titluri semnificative, scrise la persoana intai, ofera imaginea unui univers de viata complex, surprins in doua ipostaze existentiale fundamentale: iubirea si razboiul. Tema romanului o formeaz viaa social romneasc nainte i n timpul primului rzboi mondial, materializat ntr-o critic a societii bucuretene, dominat de arivism, vicii, snobism, ipocrizie si demagogie, pe de oparte, i n acelai timp relatarea unui proces complicat de devenire i transformare interioar a unei personaliti n funcie de dou experiene fundamentale: DRAGOSTEA i MOARTEA. Ultima noapte de dragoste , ntia noapte de rzboi este un roman modern de tip subiectiv , avnd drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent i subiectiv, fluxul contiinei, memoria afectiv, naraiunea la persoana I, luciditatea autoanalizei, anticalofilismul, dar i autenticitatea definit ca indentificare a actului de creaie cu realitatea vieii i cu experiena nepervertit. Naratorul este autodiegetic, renunnd la omniscien, focalizarea fiind exclusiv intern. Situarea eului narativ n centrul povestirii confer, de asemenea, autenticitare, iar faptele i personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate, analizate. n prima parte a romanului, autorul d povestirii forma memorialisticii, pe cnd cea de-a doua e un jurnal de campanie ce transcrie fidel experiena participantului direct la evenimente. Exist un timp subiectiv, retrit prin rememorarea celor doi ani i jumtate a reverberaiilor iubirii conjugale cu Ela i un timp obiectiv, al realitii frontului. Perspectiva temporal se caracterizeaz prin discontinuitate, prin flash-back i utilizarea analepsei. Perspectiva spaial se refer la Bucuretiul de dinainte i imediat dup primul rzboi mondial, aciunea romanului fiind proiectat i la Cmpulung, Odobeti i n alte toposuri n care se mic naratorulpersonaj. Titlul este constituit din dou sintagme care conin un indice de previzibilitate privind tematica romanului: ultima noapte de dragoste, o noapte a iubirii supus extinciei i absorbit de marea dram a umanitii i intia noapte de rzboi, o alt experien ntunecat, a morii, a absurdului i iraionalului, erosul si thanatosul fiind vzute ca experiene fundamentale ale individului. Daca prima parte a romanului pare a fi integral o fictiune, partea a doua se alcatuieste dintr-o experienta de viata traita direct si consemnata in jurnalul de campanie al autorului (din ale carui pagini sunt reproduse fragmente in subsolul cartii). Scris in intregime la persoana intai, romanul devine un lung monolog liric in care eroul se destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumandu-se intre certitudine si incertitudine in planul erotic si in viata amenintata de moarte. La inceputul primei parti a romanului, aflam despre Stefan Gheorghidiu ca este sublocotenent, proaspat concentrat intr-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea Vaii Prahovei, intre Busteni si Predeal, apoi in munti, in regiunea Dambovicioara. Scriitorul precizeaza de acum starea eroului: pentru mine, insa, aceasta concentrare era o lunga deznadejde. De multe ori, seara, la popota, era destul un singur cuvant ca sa trezeasca rascoliri si sa intarate dureri amortite.

El face eforturi disperate sa obtina o permisie de doua zile pentru a merge la Campulung, chemat de urgenta de sotia lui, cu care se impacase de curand. O discutie la popota pe tema dragostei, a fidelitatii femeii, a raspunderilor conjugale il irita pe tanarul sublocotenent, care reactioneaza cu o violenta abia stapanita, ce-i uluieste pe cei de fata. Zbuciumul sau interior se condenseaza in cateva cuvinte: Daca maine seara nu-mi da drumul pentru doua zile, dezertez. Incidentul de la popota declanseaza resorturile adanci, interioare ale eroului. El aduce in prezent povestea iubirii sale, actualizand-o. Romanul incepe, propriu-zis, prin capitolul al doilea, intitulat Diagonalele unui testament, in care se succed secvente din romanul iubirii si al casniciei sale, asa cum s-au inregistrat in memoria eroului-narator, in constiinta sa lucida. Deci eroul traieste doua realitati: realitatea timpului cronologic (frontul) si realitatea timpului psihologic (trairile interioare trecute si reverberate). La Camil Petrescu timpul este subiectiv. Critica literara a apreciat de la inceput substanta psihologica a romanului, planul interior (sentimente, ganduri) si planul exterior, obiectiv, al lumii (oameni, fapte, intamplari). Toate converg catre o constiinta unica, unde sunt analizate pentru gasirea de certitudini, a adevarului. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman de experienta, de cunoastere (G. Calinescu). Cunoasterea prin intoarcere inauntru, caci scriitorul este o natura reflexiva, care diseca, analizeaza cu luciditate viata interioara, fiindca atentia si luciditatea nu omoara voluptatea reala, ci o sporesc, asa cum de altfel atentia sporeste si durerea de dinti. Intrarea in nararea primei experiente de cunoastere, iubirea traita sub semnul incertitudinii, se face direct, semnaland drumul zbuciumat al cautarii adevarului, al clarificarii interioare: Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la facultate si banuiam ca ma inseala. Primirea, pe neasteptate, a unei parti dintr-o mostenire lasata de un unchi bogat, Tache, schimba cursul existentei conjugale a celor doi studenti saraci, in defavoarea cuplului insa. Ceea ce era neinsemnat, in afara preocuparilor lui Stefan Gheorghidiu (luxul, petrecerile), devine pentru Ela, sotia lui, interes deosebit, intrand in contradictie cu idealul lui de feminitate: As fi vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare (banii...). Reactiile Elei in probleme pragmatice il contrariaza: Aveam impresia ca intamplarea cu mostenirea trezise in femeia mea porniri care dormitau lent, din stramosi in ea. Vazut ca un roman al geloziei, dar si ca o aspiratie spre o iubire ideala, izvorata din setea de idealitate, de absolut, romanul sugereaza, prin finetea observatiei psihologice, insusi misterul uman. Scriitorul observa patrunzator si aduna cu precizie stiintifica, analizeaza reactii, framantari, indoieli, intrebari ce alcatuiesc drumul sinuos al iubirii in planul constiintei. Student la filosofie, inzestra intelectual, Stefan Gheorghidiu are lumea lui, a cartii, nu este compatibil cu lumea unchiului sau, Tache, si a oamenilor de afaceri. Recunoscandu-si orgoliul sau nemasurat in planul interior, sufletesc, Stefan Gheorghidiu precizeaza: ca personalitate sociala ma simt intr-o situatie falsa si nesigura, cand ma saluta prea respectuos, chiar un servitor. Parca merg pe calcaie. Fire pasionala, reflexiva, constient de chinul sau launtric, Stefan Gheorghidiu aduna, progresiv, semne ale nelinistii si indoielilor sale interioare si se diseca cu minutiozitate.

Primele observatii semnalate de Ela sunt legate de sugestiile ei cu privire la innoirea vestimentatiei, stangacia dansului, care-s fac sa vada cum zi de zi femeia mea se instraina. Viata i-a devenit curand o tortura, nu mai putea citi nici o carte, parasise universitatea. Plimbarea la Odobesti, intr-un grup mai mare, declanseaza criza de gelozie si incertitudinea iubirii, pune sub semnul indoielii fidelitatea femeii iubite. Sufletul sau torturat de iubire si gelozie trece printr-o stare de infinite nuante ale trairii: disperare, dispret, suferinta, duiosie. Compania insistenta a domnului G., avocat obscur, dar barbat modern, acordata sotiei sale, ii sporeste suspiciunile. Plimbarile cu masina, asezarea la masa sunt prilejuri de observatie atenta si framantare interioara. Naratorul noteaza gesturi, vorbe, reactiile dureroase ale geloziei, observandu-se pe sine, pe cei doi (Ela si G.), pe cei din jur, studiind totul: apropierea instinctiva a Elei de G. Personajul sufera el insusi, nu numai din amor propriu ranit, din neputinta si deziluzie, ci mai ales ca se dedubleaza: isi ascunde framantarile, afisand indiferenta. (Ma chinuiam launtric ca sa par vesel; si eu ma simteam imbecil si ridicol... si naiv). Faptul ca Ela a gustat din felul de mancare a lui G. ii reinvie in memorie amintiri dureroase. (Si ea stia ce vie placere imi face mie acest gest). Confesandu-se si analizandu-se, eroul e constient ca n-am fost niciodata gelos, dar am suferit atata din cauza iubirii. El vedea in Ela idealul sau de feminitate si iubire, catre care aspira cu toata fiinta lui, sincer si generos, dar care s-a prabusit. Pentru ca, in conceptia lui, acei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt. Drama e amplificata pentru ca personajul isi exacerbeaza suferinta, ridicata la dimensiuni cosmice, in consens cu nevoia sa de absolut. Venit prin surprindere, noaptea, acasa, vidul sau interior se amplifica: casa era goala ca un mormant, fara nevasta-mea, pentru ca iubirea lui este unica. Eroul sufera nu numai din orgoliul sau ranit, dar mai ales, dintr-un sentiment absolut al loialitatii fata de sine: ... cautam o verificare si o identificare a eului meu... cu un eu limitat, in infinitul lumii. Eroul lui Camil Petrescu este un psiholog al dragostei. Alte personaje contureaza o lume in care el ramane neimplicat. Nae Gheorghidiu, om de afaceri aprig, fara crutare cand interesele ii erau atacate, cinic, fara scrupule, politician abil, Tanase Lumanararu, fost poate vanzator de lumanari si ajuns milionar, desi analfabet, cu o abilitate aproape geniala ca sa insele absolut pe toata lumea, cu un mare respect pentru cuvantul scris si cel care scrie - aceasta lume aminteste de lumea lui Balzac. Este o lume in care Stefan Gheorghidiu este un intrus, pentru ca nimic din aceasta lume nu corespunde firii lui oneste, pasionate de bine, frumos si adevar. Nici in iubire si nici in planul social Stefan Gheorghidiu nu gaseste un punct de comunicare durabil. El traieste dureros singuratatea omului modern, constient ca o iubire mare e mai curand un proces de autosugestie. El traieste in lumea ideilor pure. A doua experienta de viata, fundamentala in planul cunoasterii existentiale este razboiul, frontul, o realitate traita direct de catre scriitor - narator. Razboiul constituie pentru Camil Petrescu o experienta decisiva a intelectualului. El este un punct terminus al dramei lui Stefan Gheorghidiu. Scriitorul aduce o imagine demitizata a razboiului (ca si in volumul de versuri Ciclul mortii, scrise chiar in timpul razboiului); nimic eroic, nimic inaltator. Razboiul e tragic si absurd. El este descris intr-o viziune realista, in numele autenticitatii si al adevarului. Faptele sunt transmise cu o precizie calendaristica dintr-un jurnal de front la autorului insusi. O experienta traita direct e transmisa cu scrupulozitate, omul fiind prezent in raport nemijlocit cu moartea.

Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu dezvaluie tragismul confruntarii cu moartea. Scriitorul noteaza elemente ale realitatii de razboi, elemente exterioare, el insusi privindu-se din exterior, ca un obiect. Notatia este lucida si de o mare autenticitate: viata oamenilor sta sub semnul hazardului si al animalitatii, a dorintei de supravietuire. Integrarea in colectivitatea frontului sporeste dramatismul. Oamenii se strang unii in altii... si autorul conchide: Nu mai e nimic omenesc in noi. Drama lui Gheorghidiu se contopeste cu cea a camarazilor sai, panica, frica, lasitatea, groaza sunt descrise realist, sunt sentimente si incercari umane care-i infratesc. Scenele ce descriu retragerea, trecere prin baraj sunt memorabile. Eroul nu inceteaza sa gandeasca, sa faca asociatii, chiar in aceste momente de apocalipsa. In conditiile frontului, pentru individul redus la cateva reactii, timpul exterior si cel interior coincid. Frontul este o alta dimensiune a vietii, o experienta traita intens si concentrat in constiinta individului. Alteori, analiza se proiecteaza in interiorul sau; referindu-se la suferinta din cauza Elei, Stefan Gheorghidiu se simte detasat parca de sine si de tot ce a fost: Acum totul e parca din alt taram, iar intre noi abia daca mai e firul de ata al gandului trecator. Ranit si spitalizat, se intoarce in Bucuresti, acasa. Langa Ela, simte o instrainare definitiva. Gandeste detasat: sunt obosit, mi-e indiferent chiar daca e nevinovata. Experienta razboiului a fost decisiva. Drama iubirii este acum intrata definitiv in umbra. Ii daruieste Elei casele de la Constanta, bani, lucruri personale: Adica tot trecutul. Prin cele doua ipostaze pe care le traieste eroul, romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un neintrerupt mars tot mai adanc in constiinta.(Perpessicius) Originalitatea romanului consta in finetea si subtilitatea analitica de factura subiectiva, realizata prin memoria involuntara si durata subiectiva. Scriitorul filtreaza totul prin constiinta sa unica si ordonatoare; (scris la persoane intai, autorul este personaj si narator). Autenticitatea scrierii este asigurata prin exactitatea si minutia notarii, utilizarea fragmentelor din presa, discursuri oficiale, extrase din jurnalul de campanie al scriitorului-naratorului prezentate in subsolul cartii. Claritatea si sobrietatea stilului, fraza scurta si nervoasa sustin stilul analitic, intelectual al scriitorului.

Nuvela istoric si romantic - Alexandru Lpuneanul de Costache Negruzzi 1.Preliminarii: Publicist, traductor, poet, dramaturg, prozator, filolog, creatorul nuvelei istorice romneti, neegalate pn astzi, Costache Negruzzi este un deschiztor de drumuri n literatura romn modern.Aflat la temelia literaturii moderne, n opera sa se reflect modalitile artistice ale epocii, clasice si romantice. Nuvela Alexandru Lpuneanul a aprut n 1840, n primul numr al revistei Dacia literar, cu titlul Scene istorice din cronicele Moldaviei, Alexandru Lpuneanul, confirmnd dezideratul exprimat de Mihail Koglniceanu n articolul-program (Introducia), deoarece promoveaz originalitatea creaiilor romneti i inspiraia din istoria neamului. 2.Specia literar: Alexandru Lapuneanul este o nuvel istoric deoarece este o creaie epic n proz, care prezint un singur episod din istoria Moldovei, n fragmente simetrice, cu o gradaie dramatic i de o maxim concentrare, cei cinci ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lpuneanul (ntre 1564 i 1569). Ca nuvel exemplar, cu un echilibru compoziional de factur clasic, Alexandru Lapuneanul i concentreaz substana epic asupra personajului principal, alctuit din lumini si umbre. Alexandru Lapuneanul este o nuvel istoric, de aceea Negruzzi acord o atenie deosebit detaliilor care alctuiesc culoarea local i atmosfera epocii respective, utiliznd i o serie de arhaisme pentru a acorda verosimilitate faptelor relatate. 3.Izvoare: n scrierea acestei nuvele Negruzzi s-a inspirat din cronici vechi, mai ales din Letopiseul lui Grigore Ureche. De aici a luat informaia despre ntoarcerea lui Lpuneanul mpotriva dorinei marilor boieri i episodul uciderii celor 47 de boieri, precum i primul i ultimul motto. Cercetrile recente pun n lumin faptul c Lpuneanul nici nu a fost un domn att de crud i c mai aspr era soia sa. Vinovat de acest deformare a istoriei ar fi ns cronicarul Ureche 4.Tipul de narator: Instana narativ a acestei nuvele istorice prezint faptele obiectiv, narnd la persoana a III-a, naratorul fiind omniscient, omniprezent i heterodiegetic. 5.Tema operei: Tema nuvelei este istoric, subiectul urmnd o desfurare ascendent i o clasic evoluie a momentelor. Nuvela surprinde o perioada medieval din istoria Moldovei, politica de ngrdire a marii boierimi de ctre domnitor i ilustreaz evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei n timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lpuneanul (1564-1569). 6.Structura si compoziia nuvelei: Compoziia este de factur clasicist: sobr, echilibrat, ntr-o arhitectonic organizat n patru capitole, fiecare purtnd un motto care exprim ideea substanei epice. Mottourile reproduc, ntr-o form uor modificat, cronica lui Ureche i a lui Simion Dasclul, capitolul De la a doua domnie a lui Alexandru-vod Lpuneanu,. 7. Semnificaii Expozitiunea nuvelei ne prezinta intoarcerea lui Alexandru Lapusneanul mpreun cu o armat turceasc n Moldova.Ei sunt ntmpinai de boierii trimisi de Stefan Toma :Veveri,Spancioc i Stroici ,care-i alung pentru c norodul nu-i dorete n ar. Primul motto Dac voi nu m vrei, eu v vreu traduce cuvintele lui Lpuneanu, ca rspuns la ndemnul de a renuna la tronul Moldovei adresat lui de ctre boierii venii s-l ntmpine i ilustreaz hotrrea lui Lpuneanu de a ocupa tronul mpotriva voinei marilor boieri Intriga evideniaz hotrrea fostului domnitor de a-i relua poziia i de a se rzbuna pe boierii trdtori.

Capitolul II,care cuprinde desfsurarea actiunii are ca motto avertismentul unei jupnese ndurerate ctre doamna Ruxandra : Ai s dai sam,doamna!.Sunt suprinse in aceast parte ,aciunile rezultate n urma relurii tronului de ctre Lpuneanul :fuga lui Toma n Muntenia ,desfiinarea armatei pmntene ,confiscarea averilor boiereti ,uciderea i torturarea unor boieri,interventia pe care o face doamna Ruxandra pentru ca domnitorul s inceteze crimele i promisiunea leacului de fric. Capitolul al III-lea are ca moto replica mulimii : Capul lui Motoc vrem!.Aceast parte a nuvelei surprinde multe scene memorabile : cuvntarea de la Mitropolie,ospul de la palat ce surprinde punctul culminant: uciderea celor patruzeci i sapte de boieri i a lui Mooc ,construirea unei piramide din capetele boierilor ucii ,aezate n funcie de rangul acestora. A patra parte,deznodmntul ,prezint moartea voievodului ,iar replica lui ,folosita ca motto , De m voi scula,pre muli am s popesc i eu ilustreaz caracterul lui nemblnzit.Timp de patru ani ,evenimente cumplite s-au petrecut n Moldova.Fiind bolnav de friguri ,domnitorul se refugiaz n cetatea Hotin ,unde este clugrit .Ins,ii revine si-i ameninta cu moartea pe toi,inclusiv pe fiul su.La sfatul boierilor Spancioc si Stroici ,doamna Ruxandra l otrvete. Conflictele operei sunt aranjate ntr-o succesiune care sugereaz o compoziie muzical n care alterneaz ritmurile. Conflictul dintre Lpuneanu i boieri este foarte alert ca urmare a prezentrii lui cu ajutorul naraiunii i a dialogului; conflictul dintre Lpuneanu i Doamna Ruxanda este mai lent, dat fiind utilizarea descrierii pentru nuanarea naraiunii. Cele dou personaje, ale cror trsturi se creioneaz prin antitez, nu se afl n conflict de la bun nceput. Opoziia de principii se contureaz abia pe parcurs, pentru a duce la finalul tragic. Iniial Doamna Ruxanda nu pune la ndoial justeea actelor soului ei i Domnul Moldovei. Ceea ce o determin s intervin este mai curnd blestemul ce-i pare c o urmrete, mpreun cu ntreaga sa familie. Ruxanda este un personaj antitetic, construit pentru a evidenia, prin contrast, cruzimea eroului. Blnd, ndurtoare, Doamna pare a fi, n toate, opusul lui Lpuneanu. Soie si mam devotat, Doamn a rii i descendent din neam de voievozi, este un om cu simul datoriei. Lesin n faa piramidei de capete, dar nu intervine activ n treburile domniei dect atunci cnd cel ce-i este so pare a-i fi pierdut raiunea devenind o ameninare pentru toi cei din jur i, mai ales, pentru fiul su i viitorul voievod. Ceea ce o determin pe Doamn s ucid, n final, dup o lupt interioar (ntre datoria de soie i aceea de mam i Doamn) este convingerea c Lpuneanu l poate ucide pe fiul su i motenitorul tronului. Conflictul dintre Alexandru Lpuneanu i tinerii boieri Spancioc si Stroici este unul ce opune o voin despotic, o personalitate autocrat celor ce reprezint o boierime iubitoare de ar i ordine. Fr a fi corupi i hrsii n intrigi, ca i Mooc, Spancioc si Stroici sunt hotri s-i rzbune pe cei ucii avnd convingerea c, o dat cu moartea sngerosului tiran, abuzurile vor nceta, iar asupra rii vor domni pacea, linitea si dreptatea. 8.Personajul Alexandru Lpuneanul Imaginea lui Lpuneanu nu se poate suprapune datelor oferite de istorie, fiind personajul eponim al nuvelei istorice, Negruzzi reusind s ntruchipeze o personalitate unic prin complexitatea caracterului. excepional, ce acioneaz n mprejurri deosebite. Autorul i urmrete personajul, de-a lungul celor patru capitole, din momentul intrrii n ar i pn n clipa morii .

. Tot ceea ce se ntmpl n aceast nuvel poart pecetea dorinei de rzbunare i putere a lui Lpuneanu. personajului produce o stare de purificare pe care o exprim catharsi-ul n tragedia greac. 9. Stilul operei: Nuvela Alexandru Lpuneanul este scris ntr-un stil concentrat, fr ornamente sau digresiuni. Mijloacele de expresie stilistice sunt acordate cu coninutul, cu atmosfera epocii. Ca fin mnuitor al acestor procedee, Negruzzi i manifest nclinaia ctre utilizarea antinomiilor, a elementelor contrare, a nfruntrilor. Stilul este obiectiv. Rareori intervine autorul, cu cte un calificativ (mravul curtezan, ticlosul). Predomin naraiunea i dialogul pe fondul realist al aciunii. Sobrietatea stilului, obiectivitatea relatrii, concizia sunt trsturi clasiciste ale nuvelei. Limbajul, cu elemente de factur popular, este plastic si expresiv (a ugui, cloat, norod, srind ca un om ce calc pe un arpe). Ridicndu-se peste stilul cronicresc, Negruzzi reine numai atmosfera scrisului arhaic (plecar de fug, das larm, burzuluiser, s nu ne zpciasc); culoarea local: descrierea slii de osp, a vestmintelor. 10. Elemente romantice: Personajul Alexandru Lpuneanu, care ilustreaz un destin de excepie, este romantic, un erou excepional n situaii excepionale, ale crui fapte sunt impresionante prin cruzime, perfidie, rzbunare. Discursul lui Lpuneanu este un exemplu de discurs romantic n care sunt folosite toate procedeele de retoric tipic romantic: repetiia, gradaia, interogaia si exclamaia retoric, enumeraia i citarea (din textul biblic) folosit drept argumentaie. Nuvela este construit n jurul unei serii de opoziii. Aceea dintre domn i boieri, la nceput, unul venind cu oaste strin, turceasc, ceilali reprezentnd domnitorul autohton, legitim, pe Toma. Este utilizat antiteza, ca modalitate de constituire a personajelor, a faptelor acestora. Astfel cruzimea i rutatea lui Lpuneanu este n antitez cu blndeea si buntatea Doamnei Ruxanda. Antiteza apare i la nivelul expresiei: Mooc spune despre rani c sunt muli, dar proti, iar Lpuneanu i ntoarce replica proti, dar muli; Scenele cutremurtoare sunt tipic romantice: omorrea celor 47 de boieri, aezarea capetelor retezate sub forma unei piramide, dup rangurile boiereti, moartea prin otrvire a lui Lpuneanu. Romantic e descrierea naturii sinistre, nebunia (paroxismul), culoarea de epoc prin descrierea vestimentaiei i a bucatelor. Tema capodoperei care este de factur istoric, caracterele, canoanele, culoarea epocii aparin n mod tipic romantismului. 11.Elemente realiste: Atitudinea auctorial este aceea a unui scriitor obiectiv care relateaz evenimentele dinafar. Realist este i conturarea personajul colectiv, care surprinde psihologia acestuia, prefigurndu-l pe Rebreanu. 12.Elemente clasiciste: Clasicismul se remarc n compoziie echilibrat, simetric, naratorul fiind sobru, detaat, obiectiv, fcndu-i simit prezena doar prin cteva anacronisme lexicale: tiran, curtezan, cuiburile feudalitii, satelii etc.

Romanul "Morometii", de Marin Preda este alcatuit din doua volume, aparute la distanta de 12 ani unul de altul: volumul I in 1955, iar al doilea in 1967. Marin Preda este narator omniscient, care povesteste intamplarile si evenimentele la persoana a III-a. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia fata de evenimente si personaje, desi romanul are elemente autobiografice. Perspectiva temporala este cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, acela al satului SilisteaGumesti si unul imaginar inchis, al trairilor interioare din sufletul si constiinta personajelor. Tema predilecta a operei lui Marin Preda (1922-1980) este cea rurala, reprezentata de satul romanesc din Campia Dunarii, ilustrat prin familie, taranime si drama ei istorica, satul supus zguduitoarelor prefaceri ale istoriei, relatia individului cu istoria, dragostea, comunicarea umana, demnitatea. De la "Ion" al lui Rebreanu nu se mai scrisese un roman atelt de puternic despre lumea taraneasca. Valoarea de exceptie a "Morometilor" consta in densitatea epica, in profunzimea psihologica si in problematica inedita a satului romanesc ante si postbelic, surprins la raspantia dintre doua oranduiri sociale. . Roman de observatie lucida si patrunzatoare , de sinteza a stilului analitic si epic concentrat in Morometii ne infatiseaza in primul volum drama gospodariilor taranesti din campia dunareana in preajma Celui de Al Doilea Raboi Mondial cand timpul parea inca rabdator cu oamenii, drept dovada aproape un sfert din actiunea acestui roman desfasurandu-se intr-o zi de sambata seara cand morometii se intorc de la camp si pana duminica noaptea cand Polina fiica unui vecin mai bogat a lui Moromete, Tudor Balosu, fuge cu Birica, flacau sarac din sat. La un moment dat timpul isi pierde rabdarea si se prabuseste asupra oamenilor provocand schimbari de esenta. In acest prim volum tehnica de constructie este cea dramatica in sensul ca scenele par decupate din viata personajelor si aceasta viziune scenica asigura totodata autenticitatea romanului. Dimpotriva in volumul al doilea tehnica de constructie este cea rezumativa in sensul ca sunt selectate evenimentele importante din viata personajelor, altele sunt eliminate si au loc numeroase intoarceri in timp. Ilie Moromete este capul unei familii numeroase avand alaturi de el pe Catrina, a doua lui sotie, pe Achim Nila si Paraschiv, fii sai mai mari din prima casatorie, pe Tita fiica din prima casatorie a Catrinei, pe Ilinca si Neculae, copii facuti cu Catrina. Armonia acestei familii se clatina inca din primele scene, semnificativa fiind scena cinei, un adevarat ecou peste milenii al ceremonialului unei familii gentilice, pozitiile ocupate de acestia la masa sugerand o criza latenta a acestei numeroase familii. Din primavara si pana toamna tarziu, morometii serveau cina in tinda. Tatal ocupa pozitia cea mai inalta pe pragul dintre tinda si odaie. Fii cei mari, Paraschiv, Nila si Achim stateau inghesuiti pe praguldintre tinda si prispa de parca ar fi dorit sa plece undeva. In fata lor statea Catrina, Tita si Ilinca pe scaunele, iar Niculae statea direct pe pamant. Aceste pozitii exprima autoritatea paterna, atitudinea centrifuga a fiilor mai mari, opozitia dintre ei si mama lor vitreg, opozitia dintre frati

Aceasta criza este provocata nu numai de disensiunile interioare existente in familie, ci si de pericolul real al vesnicelor datorii amanate. Oricum remarcam pentru prima data in literatura noastra prezenta unui taran care nu mai este preocupatde ideea de a avea pamant ci de aceea de a si-l pastra. Individualitatea lui Ilie Moromete este conturata in relatia cu familia (precum in scena intoarcerii de la camp) dar mai ales in relatia cu satul, scriitorul deruland de exemplu evenimentele obisnuite dintr-o zi de duminica, taierea salcamului, drumul spre fieraria lui Ocan cu secerile pe umar, adunarea din poiana lui Ocan, plata unor impozite, calusul si hora. Eroul este portretizat in miscare, iesind la drum, stand pe zanoaga sau mergand undeva spre mijlocul satului. El sesizeaza totdeauna elementul inedit, mai ales cel comic al existentei, gustul sau pentru contemplatii imbinandu-se perfect cu darul vorbirii si cu placerea de a vorbi. In scena discutiilor din poian lui Ocan el ni se dezvaluie ca un taran actor, dar si ca un observator si moralist. Mai intai trece pe la frizer(isi pregateste intrarea in scena), apoi vine in poiana lui Ocan(intra in scena) si sta de vorba mai intai cu Cocosila, protagonistul de pana atunci(probeaza ca din acest moment el va fi protagonistul). Rugat sa le citeasca stirea din ziar el lectureaza mai intai in gand(isi pregateste rolul) si apoi citeste cu voce tare(interpreteaza). Interpretarea lui este desavarsita pentru ca in final ascultatorii nici nu-l mai recunosc in chipul de lut pe care-l plamadise in momentele acelea, trabsfigurarea sa fiind deci totala. Din cealalta perspectiva el este intampinat cu simpatii , cyvantul sau are greutate si se bucura de ub prestigiu real si recunoscut, el este sociabil, inteligent, are ironii si uneori are spirit de observatie si fantezie si traieste intens bucuria contemplatiei. El poseda intr-un grad foarte inalt arta disimularii, este si o reactie defensiva, dar si o a doua natura a personajului, starnind reactii derutante. El o utilizeaza pentru a suprine partenerul de discutie, pentru a se distra pe seama prostiei, ingamfarii si limbajului sau pentru a se ascunde pe sine precum scena discutiri de la inceput cu Tudor Balosu. Citam in acest sens scena comediei pe care o joaca in fata agentilor fiscali : intra in curte, trece pe langa ei de parca nici n-ar fi existat, striga la un Paraschiv inexistent(era dus cu oile), la un Achim(era dus cu caii pe islaz), la un Nila, la Catrina(o stia dusa la biserica) si apoi se intoarce brusc spre ei si spune : N-am!. Se asaza pe prispa, le cere o tigara, Jupuitul ii taie o chitanta de 3000 de lei, o primeste, o contempla si iarasi le spune ca n-are de unde plati. Agentii il ameninta ca-i vor lua lucruri din casa, el le da voie, dar acolo se produce un adevarat razboi cu fetele din care acestea ies invingatoare, apoi vor sa-I ia caruta si din nou Moromete le permite numai s-o poata duce la primarie singuri. Apoi le sugereaza ca totusi ar putea sa le plateasca ceva, Jupuitul anuleaza chitanta initiala si ii taie alta de 1000 de lei pe care Moromete, de data aceasta o achita si apoi merge in sat si le povesteste tuturor cun I-a pacalit el pe agentii din sat cu

. Chemat la masa, nu intarzie de fel, vede tigaia cu fasole cu o pojghita deasupra si crede ca e rece si sleita si intinge in ea cu deznadejde, de frige, se inroseste si apoi intreaba inperturbabil si neutru de ce n-a fost incalzita fasolea, dar nu-I raspunde nimeni si, Nila, mancaul familiei, prinde de veste, ia un dumicat mare si scoate un urlet disperat. Moromete, contemplandu-l in tot acest timp si intinzandui nevinovat bota cu apa pentru a se racori, considerand si de data aceasta ca la crezut ca fasolea este sleita. La fel de edificatoare este si scena discutiilor cu Tugurlan. Acesta trecuse pe la mai multe porti sa imprumute niste porumb, dar toti il refuzasera pentru ca ii injurase in poiana lui Ocan. Vazand ca Moromete il imprumuta se mira de acest fapt pentru ca il injurase si pe el, dar acesta ii raspundse la fel de imperturbabil :Nu, pe mine m-ai combatut. Aia e altceva. Atitudinea lui creeaza fenomenul de instrainare de o dureroasa intensitate mai ales in relatia lui cui cei 6 copii. Ii iubeste si le vrea binele, dar si cenzureaza orice induiosare ca in scena intoarcerii cu Niculae in brate, scuturat de friguri de la serbarea de premiere care este aproape patetica. Romanul "Morometii" de Marin Preda este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu actiune complexa si complicata, desfasurata pe mai multe planuri narative, care se intersecteaza si cu o intriga complicata. Personajele numeroase si putermc individualizate sunt angrenate in conflicte puternice, structura narativa este ampla si contureaza o imagine bogata si profunda a vietii, a satului romdnesc, de unde reiese si trasatura de roman realist.. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si indirect, din propriile fapte, ganduri si vorbe, cu ajutorul dialogului si al monologului interior. Stilul exceleaza prin oralitate, ironia subtila sau ascutitd creand uneori o atmosfera tragicomica, iar expresivitatea verbelor actualizeaza intamplarile, desi timpul, privit in relatie cu omul si cu istoria, ameninta linistea interioara a lui Moromete si zguduie din temelii traditiile milenare