Si in tine e un rege

A fost odat ca niciodat ntr-o mprie ndeprtat un rege. Regele fusese att de preocupat de soarta poporului su nct nu apucase s se cstoreasc darmite s aib un motenitor. Timpul trecuse i ajunsese la o vrst naintat i deja voia s lase lucrurile n ordine, pentru mpria sa.

Voia s lase un motenitor care s fie demn de a fi liderul tuturor.

Astfel a stat el i sa gndit i i-a venit ideea s organizeze un concurs n care s-l desemneze pe ctigtor. A dat el sfoar n ar i a anunat lumea s vin s participe.

Un copil care era n preajm castelului a auzit i el anunul regelui. Vznd zarva, ezitant a ntrat n curtea palatului n care urma s fie fcut anunul. n curte erau tot felul de oameni. Se putea vede lesne castelul i zidurile monumentale care-l mprejmuiau i poarta suspendata, foarte solid din grilaje de oel btut n inte. Unii erau foarte bogai, alii erau foarte nelepi, alii erau bine mbrcai, unii erau foarte puternici.

Copilul foarte impresionat de staturile, starea i nelepciunea acestora s-a simit intimidat i i-a pus ntrebarea: Cum a putea eu, un copil s fiu tocmai motenitorul mpriei i conductorul poporului? Mai bine plec repede pn nu ncepe Dar n-a apucat s fug pentru c s-a auzit bang i poarta s-a trntit cu zgomotul metalic dup care s-a auzit rsunetul trompetelor care-l anunau pe rege.

Regele avea o fa bun i maiestoas i apropiindu-se a cerut concurenilor s se alinieze dup care a pus mna pe un scule cu pnz de aur i a nceput s vorbeasc:

V-am strns pe toi aici ca s las un motenitor destoinic care s fie noul conductor al mpriei atunci cnd eu o s plec de pe lumea aceasta. Apoi a bgat mna n sacul cu pnz de aur i a spus:

Am aici semine de plante i o s v mpart fiecruia dintre voi o smn. Ne vedem aici peste ase luni i cine are cea mai frumoas plant, acela s fie motenitorul mpriei.

A plecat copilul acas fericit cu smna. Dac e de crescut o plant sigur pot s o cresc i eu mare. i plin de credin a cutat copilul pmnt fertil pe care l-a pus ntr-un ghiveci punnd smna cu grij cu mnuele lui mici i delicate.

Apoi n fiecare zi cu blndee, buntate, inim bun uda copilul smna lui din ghiveci i uite aa s-a fcut o lun i n-a ieit nimic nc din ghiveci. Copilul nu i-a pierdut nici sperana nici credina i uite aa a continuat s o ngrijeasc cu cea mai bun intenie i dragoste i nimic.

Dou luni i smna n-a ieit. Trei luni i nimic. Deja un pic descumpnit i-a zis copilul. Dei eu o iubesc i ngrijesc zilnic nu iese, nu se schimb nimic. Trebuie s schimb ceva. Poate trebuie s-o trec mai la umbr, s-o ud mai puin s-o sap puin s-o aerisesc.

Uite aa a continuat copilul s ngrijeasc smna cu credin, dragoste, pasiune i speran timp de ase luni fr s ias nimic din plant. n ziua concursului sttea copilul cu ghiveciul n fa cu ochii ntrebtori i umezi.

Trecnd mama lui pe acolo l-a simit i vzut i l-a ntrebat: care e treaba?

-Mama, m uit la ghiveciul sta. M uit la el i vd c dei l-am ngrijit cu dragoste i pasiune, n fiecare zi, timp de ase luni n-a ieit nimic din smna asta. Privindu-l i simindu-i dezamgirea i descurajarea, mama lui l-a ntrebat din nou:- i?

- i n-are niciun sens s m duc la concurs, pentru c n-am avut niciun rezultat.

Sesiznd lipsa de sens din mintea copilului mama sa i-a spus:

- Ba merit s mergi tocmai pentru c ai avut puterea s iubeti i ngrijeti smna ta zilnic timp de ase luni n ciuda faptului c n-a ieit nimic. E mare lucru s iubeti i s druieti fr s primeti nimic n schimb. Iar tu ai avut puterea asta.

ncurajat de cuvintele mamei, copilul a luat ghiveciul i a plecat ctre castelul regelui. Acolo n curtea regelui oamenii aceia de vaz, care de care mai bine mbrcat, care de care mai nelept sau mai puternic erau cu plantele lor.

i dac te uitai la plante vedeai unele verzi, altele colorate, unele cu tulpina subire altele cu ea ngroat. Unele nflorite altele cu nite muguri superbi. Dar s nu-i mai spun de parfumul lor Iar oamenii vorbeau plini de ncredere i siguran.

Copilul nostru, privitor la acest spectacol i-a spus n mintea lui: Cum s particip eu la concursul acesta cnd mie nu mi-a ieit nimic i a a dat s fug. Cnd s ias din curtea castelului poarta metalic de la ntrare a fcut zgomotul ei de hrit metalic i zdrang s-a nchis din nou n faa lui blocndu-i ieirea.

Acum trompetele sunau din nou i anunau venirea regelui. Dup ce a venit n curte acesta a cerut concurenilor s se alinieze cu plantele la inspecie. Copilul intimidat nu tia unde s se ascund mai bine i astfel i-a ales ultima poziie n rnd, spernd c acolo o s scape neobservat.

De altfel n timp ce tremura de frica n care o s se confrunte cu regele care o s-l vad aa cum e i cu ghiveciul su gol a nceput s-l aud pe rege spunnd n timp ce inspecta plantele: Magnific, Foarte frumos, Extraordinar, Fantastic, Incredibil.

i a tremurat el aa pn cnd a simit o mn grea pe umrul su. Dei se uita n pmnt a simit privirea regelui concentrat asupra sa auzind o voce care a rsunat n toat curtea:

- Avem un nou rege.

Cu puin curaj i vocea nesigur i tremurnd i-a spus regelui: - Maiestate, de ce tocmai eu? Eu am ghiveciul gol.

- De ce tu? Nu tiu ceilali concureni cum au fcut de au scos plantele acelea frumoase dar eu am fiert seminele pe care vi le-am mprit o zi i o noapte. Din ele n-avea cum s ias ceva cu via. Dar tu care ai avut curajul s te prezini aici n competiie cu un ghiveci gol, s faci fa adevrului indiferent de ct de greu e de suportat, tu ai calitile s fii rege.

Ce i inspir povestea? Ce ai nvat? Ce vrei s faci diferit?

Povestea vasului crapatAutor Myra B. Welch

O femeie batrna din China avea doua vase mari, pe care le atrna de cele doua capete ale unui bat, si le cara pe dupa gt. Un vas era crapat, pe cnd celalalt era perfect si tot timpul aducea intreaga cantitate de apa preluata de la izvor.

La sfrsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasa, vasul crapat ajungea doar pe jumatate.

Timp de doi ani, asta se intimpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumatate de apa. Bineinteles, vasul bun era mndru de realizarile sale.

Dar bietului vas crapat ii era att de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea att de rau ca nu putea face dect jumatate din munca pentru care fusese menit!

Dupa 2 ani de asa zisa nereusita, dupa cum credea el, i-a vorbit intr-o zi femeii lnga izvor: Ma simt att de rusinat, pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pna acasa!

Batrna a zmbit, Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insa pe cealalta nu? Asta pentru ca am stiut defectul tau si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, in timp ce ne intoarcem spre casa, tu le uzi.

De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Daca nu ai fi fost asa (generos, mina-sparta), n-ar mai exista aceste frumuseti care improspateaza casa.

Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Insa crapaturile si defectele ne fac viata impreuna att de interesanta si ne rasplatesc att de mult!

Trebuie sa luam fiecare persoana asa cum este si sa cautam ce este bun in ea.

DECI, pentru prietenii mei: va urez sa aveti o zi buna si nu uitati sa mirositi florile de pe partea voastra a drumului!

Morala: Crapatura vasului (generozitatea excesiva, risipa pentru altii) nu inseamna sfrsitul si esecul, ci o posibilitate de a face ceva diferit ! Si cindva, sau la urma, iti vei numara binecuvntarile presarate pe drum, ici si colo

Inteleptul si cele trei portiUn rege avea un fiu detept i curajos. Ca s-l pregteasc pentru a nfrunta viaa, l trimise la un btrn nelept.

- Lumineaz-m: ce trebuie s tiu n via?- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pailor ti pe nisip, dar o s-i dau totui cteva sfaturi. n drumul tu prin via vei ntlni trei pori. Citete ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorin mai puternic dect tine te va mpinge s le urmezi. Nu ncerca s te ntorci, cci vei fi condamnat s retrieti din nou i din nou ceea ce ncerci s evii. Nu pot s-i spun mai mult. Tu singur trebuie s treci prin asta, cu inima i cu trupul. Acum du-te! Urmeaz drumul acesta drept din faa ta.

Btrnul nelept dispru i tnrul porni pe drumul vieii. Nu dup mult timp, se gsi n faa unei pori mari, pe care se putea citi:

SCHIMB LUMEA.

Asta era i intenia mea, gndi prinul, cci chiar dac sunt lucruri care mi plac pe aceast lume, altele nu-mi convin deloc.Atunci ncepu prima sa lupt. Idealul su, abilitatea i vigoarea sa l mpinser s se confrunte cu lumea, s ntreprind, s cucereasc, s modeleze realitatea dup dorina sa. El gsi plcerea i beia cuceritorului, dar nu i alinarea inimii. Reui s schimbe cteva lucruri, dar multe altele i rezistar.

Anii trecur. ntr-o zi l ntlni din nou pe btrnul nelept care-l ntreb:- Ce-ai nvat tu pe acest drum?- Am nvat s deosebesc ceea ce e n puterea mea de ceea ce mi scap, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.- Bine, zise btrnul. Utilizeaz-i forele pentru ceea ce st n puterea ta i uit ceea ce-i scap printre degete.

i dispru.

Puin dup aceast ntlnire, prinul se gsi n faa celei de-a doua pori pe care sttea scris:

SCHIMB-I PE CEILALI.

Asta era i intenia mea, gndi el. Ceilali sunt sursa de plcere, bucurii i satisfacii, dar i de durere, necazuri i frustrri.El se ridic deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i plcea la cei din jurul sau. ncerca s le ptrund n caracter i s le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupt a sa.

ntr-o zi, pe cnd medita asupra utilitii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilali, l ntlni din nou pe btrnul nelept, care-l ntreb:- Ce ai nvat tu, deci, pe acest drum?- Am nvat c nu ceilali sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfaciilor sau nfrngerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumin. n mine, prind rdcin toate aceste lucruri.- Ai dreptate, spuse btrnul. Prin ceea ce ceilali trezesc n tine, ei te descoper n faa ta. Fii recunosctor celor care fac s vibreze n tine bucuria i plcerea, dar i celor care fac s se nasca n tine suferina sau frustrarea, cci prin ei viaa i arat ce mai ai nc de nvat i calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu dup mult vreme, prinul ajunse n faa unei pori pe care scria:

SCHIMB-TE PE TINE NSUI.

Dac eu sunt cauza problemelor mele, atunci nseamn c asta mi rmne de fcut, i zise el i ncepu lupta cu el nsui.El caut s ptrund n interiorul su, s-i combat imperfeciunile, s-i nlture defectele, s schimbe tot ce nu-i plcea n el, tot ce nu corespundea idealului su.Dup civa ani de lupt cu el nsui, dup ce cunoscu cteva succese, dar i eecuri i rezisten, prinul l ntlni iari pe btrnul nelept, care-l ntreb:- Ce ai nvat tu pe acest drum?- Am nvat c exist n noi lucruri pe care le putem ameliora, dar i altele care ne rezist i pe care nu le putem nvinge.- Aa este, spuse btrnul.- Da, dar m-am sturat s lupt mpotriva a tot, a toi i chiar mpotiva mea! Oare nu se termin niciodat? mi vine s renun, s m dau btut i s m resemnez.- Asta va fi ultima ta lecie, dar nainte de a merge mai departe, ntoarce-te i contempl drumul parcurs, rspunse btrnul i apoi dispru.

Privind napoi, prinul vzu n departare spatele celei de-a treia pori pe care sttea scris:

ACCEPT-TE PE TINE NSUI.

Prinul se mira c n-a vazut cele scrise atunci cnd a ptruns prima dat prin acea poarta, dar n cellalt sens.n lupt devenim orbi, i spuse el. i mai vzu zcnd pe jos, peste tot n jurul lui, tot ce a respins i a nvins n lupt cu el nsui: defectele, umbrele, frica, limitele sale.Le recunoscu pe toate i nv s le accepte i s le iubeasc. nv s se iubeasc pe el nsui, fr s se mai compare, s se judece, s se nvinoveasc.

l intalni din nou pe btrnul nelept, care-l ntreb:- Ce-ai nvat n plus pe acest drum?- Am nvat c urnd sau detestnd o parte din mine nseamn s m condamn s nu fiu niciodat de acord cu mine nsumi. Am nvat s m accept n totalitate, necondiionat.- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie s-l uii n via, acum poi merge mai departe.

Prinul zri n departare cea de-a doua poart, pe spatele creia scria:

ACCEPT-I PE CEILALI.

i n jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a ntlnit n viaa sa, pe cei pe care i-a iubit i pe cei pe care i-a urt, pe cei pe care i-a ajutat i pe cei pe care i-a nfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil s le vad imperfeciunile, defectele, lucrurile care altdata l deranjau enorm i impotriva crora luptase.

Btrnul nelept apru din nou i-l ntreb:- Ce-ai nvat mai mult dect prima dat pe acest drum?- Am nvat c fiind n acord cu mine nsumi, nu mai am nimic de reproat celorlai i nici nu m mai tem de ei. Am nvat s-i accept i s-i iubesc aa cum sunt.- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie s-l ii minte.

Continu drumul. Prinul zri prima poart, prin care trecuse cu mult timp n urm, i vzu ceea ce era scris pe spatele ei:

ACCEPT LUMEA.

Privi n jurul su i recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasc, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina i frumuseea tuturor lucrurilor, de perfeciunea lor.Era totui aceeai lume de alt dat. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi btrnul, care-l ntreb:- Ce-ai nvat pe drumul acesta?- Acum am nvat c lumea este oglinda sufletului meu. C eu nu vd lumea, ci m vd n ea. Cnd sunt fericit, lumea mi se pare minunat, cnd sunt necjit, lumea mi pare trist. Ea nu este nici vesel, nici trist. Ea exist, att. Nu lumea m necjea, ci starea mea de spirit i grijile pe care mi le fceam. Am nvat s o accept fr s o judec, fara nici o condiie.- Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie s-l uii. Acum eti mpcat cu tine, cu ceilali i cu lumea!Eti pregtit s porneti spre ultima ncercare: trecerea de la linitea mplinirii, la mplinirea linitii, spuse el i dispru pentru totdeauna.

Semnificatia CraciunuluiA fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti a fost odata, in vremuri deloc indepartate, intr-un satuc mic-mic, o famile de tarani care avea doi copii.Tatal nu credea in Dumnezeu, si nu ezita sa spuna si altora ce simtea el in legatura cu religia si sarbatorile crestine, cum ar fi Craciunul.

Sotia lui credea insa, si ea si-a crescut copiii astfel incat sa aiba credinta in Dumnezeu si in Isus, in ciuda comentariilor lui negative, prin care se impotrivea la orice.Intr-un ajun al Craciunului incarcat de zapada, sotia si-a luat copiii la o slujba crestina in satul in care locuiau.L-a invitat si pe el, dar a refuzat:

Prostii, daca ar exista intr-adevar Dumnezeu iar Isus ar fi fiul Sau, de ce l-ar fi trimis El pe pamant cu chip de om? Daca e atotputernic, de ce sa se coboare El pana la nivelul nostru? Nu pot sa cred asa ceva, n-are nici un inteles!

Asa ca ea si copiii au plecat, iar el a ramas acasa.N-a trecut mult si vantul a inceput sa bata mai tare, viscolind zapada. In timp ce barbatul se uita afara pe fereastra, tot ce vedea era o furtuna de zapada.

S-a asezat sa se odihneasca inainte de a aprinde focul pentru a incalzi casa peste noapte.Si chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi inca unul. S-a uitat afara, dar nu a putut sa vada prin viscol mai mult de cateva urme pe zapada. Cand vantul s-a mai linistit, el a mers afara sa vada ce anume a lovit fereastra. Pe campul de langa casa a vazut un stol de gaste salbatice.

Se parea ca ele zburau spre tarile calde pentru perioada de iarna cand au fost prinse de viscol si nu au mai putut inainta. Pasarile s-au pierdut si au esuat la ferma lui, fara mancare si fara adapost. Isi miscau aripile si zburau in jurul terenului in cercuri mici, orbite si fara nici un scop. Cateva din ele se pare ca s-au izbit de geam.

Taranul, om cu inima calda, iubitoare, s-a gandit ca le-ar putea adaposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau sa mai zboare spre sud pe o astfel de vreme.Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele sa stea. Este calduroasa si sigura, ar putea sa-si petreaca noaptea aici si sa astepte sfarsitul furtunii.

Asa ca a mers pana la ferma si a deschis larg usile, apoi a asteptat, sperand ca ele vor observa ferma deschisa si vor intra. Gastele dadeau insa din aripi invartindu-se fara nici un scop si se parea ca nu au observat ferma si nici ca si-au dat seama ce ar insemna aceasta pentru ele.Barbatul a incercat sa le atraga atentia, dar tot ce a reusit a fost doar sa le sperie, si ele s-au mutat mai departe. Taranul a intrat in casa si a iesit apoi cu o bucata de paine, a rupt-o si a facut o dara de firimituri care sa le conduca spre ferma. Dar ele tot nu au inteles.

S-a dus in spatele lor si a incercat sa le indrepte spre ferma, dar ele s-au speriat si mai tare. S-au raspandit in toate directiile, numai spre ferma nu.Nimic din ce a facut nu le-a determinat pe gaste sa ajunga in locul unde le-ar fi fost cald si unde ar fi fost in siguranta.De ce nu ma urmeaza?! Nu pot sa vada ca acesta este singurul loc unde ele ar putea supravietui furtunii?

Tot gandindu-se la asta si-a dat seama ca ele pur si simplu nu vor urma un om.Doar daca as fi unul de-al lor as putea sa le salvez!, a spus el tare.Atunci i-a venit ideea. A intrat in ferma, a scos una din propriile lui gaste si a purtat-o in bratele sale pana a ajuns in spatele stolului de gaste salbatice. Apoi i-a dat drumul.Gasca lui a zburat printre celelalte direct spre ferma si, una cate una, celelalte gaste au urmat-o spre acel loc sigur.

Barbatul a ramas tacut pentru un moment in timp ce cuvintele pe care le-a spus cu cateva minute mai devreme i-au revenit in minte:Doar daca as fi unul de-al lor, atunci le-as putea salva!Apoi s-a gandit la ceea ce i-a spus sotiei mai devreme:De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atat pe Sine ca sa vina pe pamant si sa traiasca in trup de om?

Dintr-o data, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a facut Dumnezeu. Noi am fost ca si gastele orbi, pierduti, disperati. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Sau ca sa ne arate calea si sa ne salveze.Aceasta este adevarata insemnatate a Craciunului!Privirile i s-au luminat cand a inteles. In timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit linistit contempland acest minunat gand.

Ani de indoiala si necredinta au disparut ca si furtuna trecatoare. A ingenunchiat in zapada si a rostit prima rugaciune din viata lui:Multumesc, Doamne, ca ai luat chip de om si ai venit sa ma scoti din furtuna!

IertareaUn profesor a dat fiecarui student, ca tema pentru lectia de saptamana viitoare, sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte, sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea, sa si-o puna la capul patului.

Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau, studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau, si care, considerau ei, au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca. din zi in zi, cutia devenea din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea, la inceput de saptamana, incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.

O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa , la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului erau inscrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai puteau face fata sarcinii lor.

Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia, pe care a incercat sa le-o explice profesorul (cand s-au revazut dupa o saptamana) si anume: acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem inauntrul nostru ura, invidie, raceala fata de alte persoane etc. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este o favoare pe care o facem celeilalte persoane. In realitate insa, aceasta este cea mai mare favoare pe care ne-o facem noua insine.

In cutia ta cate piersici sunt si ce ai de gand sa faci cu ele?

Esti specialde Max Lucado

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul.Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat.De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutie plina cu stelute aurii si o cutie plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline.Tot stelute primeau si cei talentati unii; puteau ridica greutati deasupra capului, altii puteau sarii peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine incat isi doreau sa mai faca ceva ca sa poata primi inca una.Altii insa nu stiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre acestia din urma.Tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca altii dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea cand incerca sa le explice omuletilor de ce cazuse mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.Dupa un timp avea atat de multe incat nu mai vroia sa iasa pe strada, se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta si imediat o sa primeasca bulinute!!!Adevarul este ca avea atat de multe buline incat ceilalti omuleti veneau si ii lipeau altele fara nici un motiv.- Merita multimea asta de buline negre, isi spuneau omuletii unii altora.- Este clar ca nu e bun de nimic!Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el: Asa este, nu sunt bun de nimic!, isi spunea el.In rarele dati cand iesea din casa statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia.Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau numai ca nu ramaneau lipite ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina unii o admirau atat de mult incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiindca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa ii lipeasca o bulina dar si aceasta cadea imediat.- Ca ea vreau sa fiu!, ii trecu prim minte lui Pancinello. Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalti!- Nu este mare lucru, ii raspunse ea. In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli.- Pe Eli?- Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier.- Dar de ce?- Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal! Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca.- Dar crezi ca-i va face placere sa ma vada?!?, striga el dupa ea.Insa Lucia nu-l mai auzii. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichetele unul pe celalalt.- Dar nu este drept!, isi spuse el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga le Eli.Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta pana ce ajunse in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru trebui sa se ridice pe varfuri. Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise:- Eu aici nu raman!, si se indrepta spre iesire. Dar chiar atunci isi auzi numele:- Pancinello, tu esti?, se auzi un glas patrunzator. Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine!Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa.- Stii cum ma cheama?, il intreba Pancinello.- Bineinteles ca stiu, doar eu te-am creat! Eli se pleca, il ridica de jos si il aseza langa el pe banca. Hmm Se pare ca ai adunat ceva etichete- Nu am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!- Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este nevoie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun ceilalti despre tine!- Chiar nu-ti pasa?- Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt tot omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu, Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!Pancinello incepu sa rada:- Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce. De ce as insemna ceva pentru tine?Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet:- Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!Nimeni niciodata nu-l mai privise astfel pe Pancinello si in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte- In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine, continua apoi Eli.- Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete, raspunse Pancinello.- Stiu, mi-a povestit despre tine.- De ea de ce nu se prind etichetele?- Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc altii. Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi!- Cum adica?- Etichetele se lipesc doar daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?- Pai, nu prea- Vei intelege cu timpul. Acum esti inca plin de buline negre. Deocamdata iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine.Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indrepta spre usa, Eli ii spuse:- Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!Pancinello nu se opri din mers, dar gandi: Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!Si chiar in clipa aceea cazu de pe el o bulina

Povestea Creionuluide Paolo Coelho

Copilul si privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat ntreab:

- Scrii o poveste care ni s-a ntmplat nou? Sau poate o poveste despre mine?

Bunicul se opri din scris, zmbi si-i spuse nepotului:

- E adevrat, scriu despre tine. Dar mai important dect cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plcea s fii ca el, cnd vei fi mare.

Copilul privi creionul intrigat, fiindc nu vzuse nimic special la el.

- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vzut n viata mea!

- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exist cinci calitti la creion, pe care, dac reusim s le mentinem, vom fi totdeuna niste oameni care triesc n bun pace cu lumea.

1. Prima calitate: poti s faci lucruri mari, dar s nu uiti niciodat c exist o Mn care ne conduce pasii. Pe aceast mn o numim Dumnezeu si el ne conduce totdeauna conform dorintei lui.

2. A doua calitate: din cnd n cnd trebuie s m opresc din scris si s folosesc ascutitoarea. Asta nseamn un pic de suferit pentru creion, dar pn la urm, va fi mai ascutit. Deci, s stii s suporti unele dureri, pentru c ele te vor face mai bun.

3. A treia calitate: creionul ne d voie s folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie s ntelegi c a corecta un lucru nu nseamn neaprat ceva ru, ceea ce este neaprat este faptul c ne mentinem pe drumul drept.

4. A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioar, ci mina de grafit din interior. Tot asa, ngijeste-te de ce se ntmpl nluntrul tu.

5. A cincea calitate: las totdeauna o urm. Tot asa, s stii, c tot ce faci n viat va lsa urme, astfel c trebuie s ncerci s fii constient de fiecare fapt a ta.

de Paolo Coelho

Cei trei copacideLEON MAGDAN

Tare demult, pe varful unui munte, au prins radacini trei copacei.Fiind aproape unul de altul, s-au imprietenit si stateau toata ziua de vorba, caci ce altceva ar fi putut face?! -Eu, dragii mei, zise primul copac, nu voi sta toata viata aici.Sigur un taietor de lemne va vedea cat de frumos e lemnul meu.Ma va taia si va mesterii din mine un cufar minunat, in care vor fi asezate comori fara pereche:bani de aur si bijuterii cu pietre scumpe...Ce norocos voi fi, sa port asemenea comori!

-Sa dea Domnul sa ti se indeplineasca visul, prietene!spuse cel de-al doilea arbore.Nici eu nu cred ca imi voi petrece restul vietii aici, in padure, caci- vedeti voi- eu vreau sa duc o comoara si mai de pret: pe rege, caci el e cel mai pretuit si mai admirat om. Cand va venii un taietor prin padurea noastra va observa imediat ce lemn tare si bun am si va mesterii din mine o corabie rezistenta si puternica, unde toti se vor simtii in siguranta; o corabie gata sa strabata marile si oceanele lumii si pe care sa navigheze, fara indoiala, insusi regele! Ce norocos voi fi, sa-l pot purta chiar pe imparat!

Dragii mei, zise si cel de-al treilea copac, eu unul imi doresc sa raman in padure, caci sunt in varful muntelui si visul meu e sa cresc mai mare si mai sus decat orice copac din lume, iar crengile mele sa atinga cerul, pentru a-L vedea acolo pe Insusi Dumnezeu.Asa oamenii isi vor aminti mereu de mine.Ce norocos voi fi, sa ajung atat de aproape de Domnul! Si uite-asa se rugau cei trei copaci, sperand ca Bunul Dumnezeu le va asculta rugaciunile si fiecare isi va vedea visul implinit. Anii treceau unul cate unul,cei trei copaci prindeau radacini adanci, iar ramurile lor inverzite se ridicau tot mai sus.

Si iata ca intr-o dimineata trei taietori de lemne au urcat pana in varful muntelui. Primul copac il privea cu emotie si nerabdare pe omul care se apropiase de trunchiul sau. -O sa vand acest copac tamplarului din sat, zise primul taietor. Si incepu imediat sa il loveasca cu toporul.Mare era bucuria copacului vazand ca omul il taie.Visul sau era pe cale sa se adevereasca. Al doilea copac, mai mare decat primul, astepta si el cu nerabdare sa fie ales de catre taietori. Si chiar asa s-a intamplat.

-Tii, ce lemn bun,prieteni,zise al doilea taietor.Voi vinde copacul acesta tamplarului din port.Sigur voi lua un pret bun pe el. Tare bucuros era si cel de-al doilea arbore.Si dorintele lui deveneau realitate. In port, ce altceva ar fi putut ajunge daca nu o mandra corabie, pe care sa navigheze insusi regele?! Cel de-al treilea copac, insa, era speriat si tremura din toate crengile de frica taietorilor, caci daca l-ar fi doborat, visul sau s-ar fi spulberat si n-ar mai fi crescut pana la cer, sa fie aproape de Dumnezeu.

-Eu unul, zise si ultimul taietor voi dobora copacul acela falnic din varful muntelui si il voi duce acasa. Vai, cat de trist era cel de-al treilea copac, nici nu se poate povesti! Caci loviturile de topor ii taiau nu doar trunchiul sau maret, ci ii spulberau toate sperantele. Dupa cateva ceasuri cei trei copaci erau deja taiati, curatati de crengi si incarcati in carute. Primul dintre ei ajunse la tamplarul din sat, iar acesta, vazand ca e destul de mic si nu putea scoate mult lemn di el, zise: -Ia sa fac o iesle pentru animalele din grajd si sa pun paie in ea.

Primul copac a inteles ca visul sau nu se mai putea implini.Ajunsese o iesle abia incropita din cateva scanduri, parasita intr-un grajd, nebagat in seama de nimeni, decat poate de animalele care veneau sa manance fanul si paiele asezate in ea. Al doilea arbore a fost vandut tamplarului din port, care chiar de a doua zi a inceput sa mestereasca la el. Insa nici gand de corabia falnica la care visase copacul. Mesterul a facut o corabioara mica, o barca pescareasca. Fara indoiala o ambarcatiune asa modesta si firava n-avea ce sa caute pe marile si oceanele lumii, asa ca nici pomeneala de vreun rege care sa urce pe puntea ei. Oamenii au dus-o pe un lac mai mare din apropiere, pentru a fi folosita la pescuit si la traversat apa. Si uite-asa si cel de-al doilea arbore si-a vazut sperantele naruite.

Al treilea copac a ajuns in gospodaria celui care il taiase. Acesta a facut din el cateva barne groase, pe care le-a dus intr-o magazie intunecata din fundul curtii si le-a lasat acolo.Vai, cata durere simteau acum cei trei copaci! Asta le era soarta: nici unul sa nu-si poata indeplini visul! La ce-ar mai fi putut ei spera!

Iar anii treceau mai departe. Primul arbore, care era acum doar o iesle pentru animale, statea mereu in grajd. Dar intr-o seara de iarna, un barbat si o tanara fata au poposit in acel grajd. Iar noaptea s-a petrecut o minune nemaipomenita: Fecioara a nascut un Prunc, pe Care L-a numit Iisus. Ea a luat copilasul si L-a asezat chiar in ieslea cu fan. Se uita Maica Domnului cu atata drag la Prunc, incat copacul a inteles ca cea mai mare comoara pentru o mama este copilul ei, iar el avea bucuria sa tina chiar aceasta comoara. Au venit si pastori care, cazand in genunchi, s-au inchinat Pruncului din iesle. Au mai sosit si trei magi intelepti care I-au adus micutului daruri. Iar deasupra cantau cete de ingeri. Era o noapte sfanta, caci acum se nascuse Insusi Dumnezeu, iar el, primul copac, fusese binecuvantat sa-si vada visul implinit.Ce norocos sunt, gandi el, sa pot tine cea mai de pret comoara din toate timpurile! Era mai mult decat visase!

Anii au trecut mai departe: zece, douazeci, treizeci de ani...Cel de-al doilea copac, cel care ajunsese barca pentru pescari era in fiecare zi la fel de trist. Mereu ii purta pe apele lacului si niciodata nu se intampla nimic. Pana intr-o zi, cand o furtuna puternica a inceput sa ridice valurile iar vantul batea in panze gata-gata sa le rupa. In atatia ani cand naviga nu-si amintea sa fi vazut o urgie mai mare. Pe punte oamenii erau speriati, caci micuta corabie avea sa cedeze fara indoiala. Un singur calator era linistit: El S-a ridicat si a certat vanturile si marea.Si iata ca o minune fara seaman s-a intamplat: valurile au incetat deindata, iar vantul nu mai batea deloc. Cine era Cel care putea porunci naturii ce sa faca?Cine era Acela de care ascultau marea, vantul si cerul? Toti Ii multumesc, caci era Iisus Hristos, Mesia, Mantuitorul oamenilor. Cat de fericit era acum si cel de-al doilea copac, caci fusese binecuvantat si visul sau se implinise! Ce norocos sunt, gandi el, sa-L pot duce pe Regele regilor, pe Imparatul imparatilor, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu! Era mai mult decat visase!

Cel de-al treilea copac, insa, chiar si dupa atatia ani, era tot acolo, in magazie, taiat in lemne groase. Dar uite ca intr-o zi barnele sale au fost scoase la lumina zilei. Au fost legate intre ele pentru a forma o cruce mare, apoi puse in carca unui om nevinovat ce fusese condamnat pe nedrept. Cu greu ducea omul crucea mare si grea. De cateva ori s-a prabusit sub povara ei, fiind biciuit de soldati si ocarat de oamenii ce strigau de pe marginea drumului. Cel de-al treilea copac era ingrozit: simtea parca si el durerea acelui om nevinovat. Daca ar fi putut,ar fi devenit mai usor pentru a-l ajuta macar cu atat pe cel ce se trudea cu crucea in spate. Apoi crucea a fost infipta in pamant, iar Omul rastignit pe lemnul ei. Si ce minune mare s-a intamplat in ceasul acela, caci pe el, pe cel de-al treilea copac, era rastignit Insusi Mantuitorul Iisus Hristos. Visul sau se adeverise: era cel mai aproape de Dumnezeu. Iar lemnul sau era binecuvantat, plin de har si sfintenie. Ce norocos sunt, gandi copacul, sa-L pot avea pe Dumnezeu langa mine, iar eu sa fiu langa El! Era mai mult decat visase!

Mantuitorul a murit pe Sfanta Cruce si a inviat.De aceea crucea este cel mai iubit si mai pretuit insemn al oamenilor. Bucati din lemnul Sfintei Cruci, adica particele din cel de-al treilea copac, sunt pastrate cu sfintenie in biserici mai si catedrale, iar oameni din toata lumea vin sa se inchine si sa sarute lemnul sfant pe care a fost rastignit Mantuitorul.

Vedeti voi, Bunul Dumnezeu S-a milostivit de cei trei copaci si le-a auzit rugaciunile de pe vremea cand erau doar trei mladite. Si a facut astfel incat visele lor sa se implineasca. Ba chiar mai mult! Poate ca si voi, dragi copii, aveti vise, dorinte si sperante mari. Rugati-va Bunului Dumnezeu, caci El va aude si, cu siguranta, va asculta rugaciunile, daruindu-va poate mai mult decat indrazniti voi sa visati! Poate viata vi se pare uneori trista si fara speranta. In asemenea momente amintiti-va povestea celor trei copaci!

Asa ca aveti grija de visele voastre! Si cu ajutorul lui Dumnezeu, ele se vor implini!

de LEON MAGDAN

Povestea cescuteide pr. Arsenie Boca

O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie. Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat: Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos. In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca:

Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri, iar eu am strigat: Nu face asta!,Nu-mi place! Lasa-ma in pace, dar EL a zambit doar si a spus cu blandete: Inca nu!Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. Opreste! Ametesc! O sa-mi fie rau! am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: Inca nu. M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa Ajutor! Scoate-ma de aici!

Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: Inca nu. Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie, m-a scos afara si m-a pus pe raft am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! Ei, asa este mult mai bine m-am gandit. Dar dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat! EL doar a dat din cap si a spus: Inca nu!Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma: Oare ce are de gand sa-mi mai faca?

O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus: Uita-te la tine. Si m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!EL a vorbit bland: Vreau sa tii minte: stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.

Morala este aceasta:Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila Lui. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta Sa Voie.Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.Preot Arsenie Boca

Din copilria Sfntului Nectarie

Zilele i nopile se rostogoleau iar, implacabil, ca roile carului. ntre timp se abtu o iarn grea, cu zpad i ploi necontenite. Frigul era de nendurat. i totui el ndura. i era cumplit de frig. ntr-o sear, temtor, se duse la stpn, pe care l gsi stnd la birou, mncnd ceva bunti.

Ce vrei? l repezi acela ncruntat.

Domnule, ... m iertai. Mi s-au rupt hainele... Privii. S scrii la tine-n sat s-i trimit altele.

Sunt sraci, domnule, foarte sraci. Tatl meu...

Hai, pleac. Am treab. i fii atent, c te dau afar.

Se duse n cotlonul su i, ghemuit, plnse noaptea-ntreag, udndu-i perna umplut cu paie. i avu un vis. l vis pe Atotputernicul, iubitul su Domn, undeva aproape de Balcl. l vzu stnd n picioare i, deodat, l auzi vorbindu-i i ntrebndu-l de ce plnge necontenit. El, stnd tot ntins pe culcuul lui de paie - distanele i spaiile se anuleaz n vise - i ntinse gtul i ncerc s-I rspund dar nu izbutea s vorbeasc. Parc avea limba legat, de nu putea scoate nici un cuvnt! Era un comar.

Aproape n zori sri din pat, lu o hrtie i un creion i scrise:

Hristose al meu, m-ai ntrebat de ce plng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prpdit nclrile de mi-au iait degetele afar i mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-a dus asear la stpnul meu i m-a alungat. Mi-a spus s scriu acas alor mei, s-mi trimit ei.Hristoase al meu, de atta amar de vreme muncesc aici i n-am trimis maicii mele nici un bnu... Acum, ce s m fac? Cum s o scot la capt fr haine? Tot muncind s-au rupt. Iart-m c Te necjesc. M nchin ie i Te iubesc eu, robul Tu, Anastasios."Puse scrisoarea n plic, o lipi, lu iar un creion i scrise:Pentru Domnul nostru Iisus Hristos - n Ceruri"nainte s se lumineze bine de ziu i s prind a se deslui limpede lucrurile, se clti cu puin ap, se mbrc n grab, se ncl i o lu spre pot. Strzile erau aproape pustii. Doar un salepgiu alunec pe lng el ca o umbr, cu cruul su i doar vecinul su, chir Themistoklis, ce-avea chiar peste drum o prvlie n care vindea tablouri i rame de tot soiul, dar i igri i iei n cale.

-Anastasis, ncotro, aa cu noaptea-n cap?

-La pot...

-Ia stai. D-mi ce ai i le pun eu la pot. Nu vezi ce frig i e, srmanul de tine. ntoarce-te acas. Te pomeni c te-oi mai i mbolnvi de pneumonie pe frigul sta. i cine s-o-ngriji de tine?...

-V mulumesc.

Oare cum de scrisese aa, n grab? Oare cum de fusese att de copilros i de nflcrat? Cine tie? Cnd eti la nevoie, ncerci orice.

Oh, acest chir Themistoklis, proprietarul prvliei de peste drum! Cum l-am putea numi? nger, ntruchipare a iubirii semenilor? Cu siguran fusese trimis de Bunul Dumnezeu. Nendoios va fi cscat ochii a mirare, vznd acel plic ciudat. Intr la bnuieli, l deschise i, citind scrisoarea ctre Bunul Dumnezeu, fu cuprins de o mare emoie.

ntr-o sptmn i trimise biatului, tot cu pota, un pachet cu de toate - haine, nclri, mbrcminte de corp i chiar ceva bani. Peste toate puse o carte potal pe care scrise cu litere mari, caligrafiate: De la Hristos pentru Anastasis." Descoper puterea dinuntrul tu

O legenda veche spune ca mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atat de mult de puterea divina din ei incat Brahma, stapanul tuturor zeilor, a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda intr-un loc unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca era sa gaseasca ascunzatoarea potrivita.

A fost convocat consiliul zeilor pentru a se gasi solutia.

Zeii au sugerat: "De ce sa nu ingropam puterile omului in pamant?"

Brahma a raspuns: "Nu, nu vom face asta pentru ca omul va sapa adanc si le va gasi."

Atunci zeii au spus: "In acest caz, sa le trimitem divinitatea pe cel mai adanc fund al oceanului."

Dar Brahma a raspuns din nou: "Mai devreme sau mai tarziu omul va explora adancurile oceanului si cu siguranta ca o vor gasi si o vor aduce la suprafata."

Astfel zeii au concluzionat: "Nici pamantul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divina sa fie in siguranta, insa alte idei de ascunzatoare nu mai avem."

Brahma a exclamat dintr-o data: "Iata ce vom face cu divinitatea omului!

O vom ascunde adanc inauntrul lui pentru ca este singurul loc unde nu va cauta."

De atunci incoace, conform legendei, omul a cautat in toata lumea, a explorat, a urcat si a sapat cautand ceva ce a fost in tot acest timp inauntrul lui.

Cu trecutul n spinare

Incapacitatea sau, mai degrab, ncpnarea minii umane de a nu se desprinde de trecut este foarte frumos ilustrat de povestea a doi clugri zen, Tanzan i Ekido, care mergeau pe un drum de ar ce se umpluse de noroi n urma ploilor.

n apropierea unui sat au trecut pe lng o tnr care ncerca s treac de cealalt parte a drumului, dar noroiul era att de adnc nct i-ar fi murdrit complet chimonoul din mtase pe care-l purta.

Tanzan a ridicat-o ndat n brae i a trecut-o de cealalt parte.

Clugrii i-au continuat drumul n tcere. Cinci ore mai trziu, pe cnd se apropiau de templul n care locuiau, Ekido nu s-a mai putut abine: - De ce ai luat-o pe fata aceea n brae?, a ntrebat el. - Noi, clugrii, nu trebuie s facem aa ceva.

- Am lsat fata din brae acum cteva ore, a rspuns Tanzan. - Tu nc o mai pori?

Vulturul-gin

Un om a gsit un ou de vultur i l-a pus n cuibarul unei gini de curte. Puiul de vultur a ieit din ou odat cu puii de gin i a crescut mpreun cu ei.

Toat viaa lui, vulturul a fcut ceea ce au fcut i puii de curte, creznd c este pui de curte. A scurmat pmntul dup viermi i insecte. A cloncnit i a cotcodcit. Ddea din aripi i zbura un pic n aer.

Anii au trecut i vulturul a mbtrnit foarte tare. ntr-o zi el a vzut o pasre splendid deasupra lui, pe cerul fr nori. Aceasta plana ntr-o graioas mreie printre curenii puternici, abia btnd din aripile sale viguroase, aurii.

Btrnul vultur privi n sus cu veneraie. Cine e acesta?, a ntrebat el.

Acesta este vulturul, regele psrilor, i-a spus vecinul su. El aparine Cerului. Noi aparinem Pmntului noi suntem gini. i astfel vulturul a trit i a murit ca o gin, pentru c asta a crezut c este.

Arta de a face focul

Haidei s v spun o istorie frumoas:

A fost odat un brbat care a inventat arta de a face focul. El i-a luat uneltele i a mers la un trib n nord, unde era foarte frig, amarnic de frig. El i-a nvat pe oameni s fac focul. Oamenii au fost foarte interesai. El le-a artat n cte feluri puteu utiliza focul s gteasc, s se nclzeasc, s lumineze etc. Erau foarte recunosctori c au nvat arta de a face focul. Dar, nainte de a-i putea exprima recunotina fa de acest om, acesta a disprut. El nu inea s obin apercierea sau recunotina lor; singura lui grij era binele lor.

A mers apoi la un alt trib, unde a nceput din nou s le arate valoarea inveniei sale. i acolo oamenii au fost interesai, un pic prea interesai pentru linistea sufleteasc a preoilor lor farisei, care au nceput s-i dea seama c acest om atrage mulimea, iar ei i pierd popularitatea. Aa c au decis s-l nlture. L-au otrvit, l-au rstignit, spunei-i cum vrei.

Dar acum li se fcuse team c oamenii s-ar putea ntoarce mpotriva lor, aa c au fost foarte prevztori, chiar vicleni. tii ce au fcut? Ei au fcut un portret al omului i l-au montat pe altarul principal al templului. Instrumentele de fcut focul au fost amplasate n faa portretului, iar oamenii au fost nvai s venereze portretul i s fac plecciuni spre uneltele de foc lucru pe care l-au fcut supui, timp de secole. Veneraia i nchinciunile au continuat, dar acolo nu mai era nici un foc.

Unde este focul? Unde este iubirea? Unde este libertatea? Despre asta e vorba n spiritualitate. n mod tragic, noi tindem s pierdem din vedere acest lucru, nu-i aa? Aceasta nseamn Iisus Hristos. Dar noi punem un accent prea mare pe invocaia Doamne, Dumnezeule, nu-i aa? Unde este focul? i dac veneraia nu conduce la foc, dac adoraia nu conduce la iubire, dac liturghia nu conduce la o percepie mai clar a realitii, dac Dumnezeu nu conduce la via, la ce folosete religia, n afara faptului c va crea mai mult separare, mai mult fanatism, mai mult antagonism?

Nu din lipsa religiei n sensul obinuit al cuvntului sufer lumea, ci din cauza lipsei iubirii, a lipsei contienei. Cci iubirea e generat prin contien i nicicum altfel. nelegei ce obstacole punei n calea iubirii, libertii, fericirii, iar ele se vor prbui. Aprindei lumina contienei, iar ntunericul va disprea.

(Adaptare dupa Anthony Mello Constienta. Capcanele si Sansele Realitatii)

Cand raul este bun si binele este rau

Un batran intelept, taietor de lemne, traia la granita cu Mongolia. Intr-o zi, calul sau preferat, o frumoasa iapa alba, sari gardul si trecuse in minile dusmanului. Prietenii au venit sa-l consoleze:

- Ne pare rau de calul tau... ce veste rea.

Batranul le spuse:

- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.

Dupa o saptamna, in timp ce omul privea pe fereastra, a vazut ca iapa sa, se intoarce alaturi de un armasar alb. Prietenii ii erau entuziasmati de asta data:

- Ce cal frumos, ce veste buna!

Raspunsul batranului i-a socat iarasi:

- De unde stiti ca e o veste buna?! S-ar putea sa fie o veste rea.

A doua zi, singurul copil pe care-l avea, a incalecat frumosul armasar. Acesta l-a aruncat jos, a cazut rau si si-a rupt piciorul. Din nou a fost vizitat de prietenii sai. Plini de compasiune i-au spus:

- Ne pare tare rau, ce veste rea.

Batranul, intru intelepciunea lui, zise iarasi:

- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.

La o luna dupa acest eveniment a izbucnit razboiul dintre China si Mongolia. Armata chineza si-a trimis oamenii sa ii inroleze obligatoriu pe tineri. Toti tinerii din zona au murit, in afara de baiatul taietorului de lemne care nu mersese la razboi din cauza piciorului rupt.

Atunci, batranul zile prietenilor sai:

- Vedeti, lucrurile pe care voi le -ati considerat bune au fost, de fapt, rele, iar lucrurile care parusera rele au fost bune.

Sa nu ne pripim niciodata in a da verdicte. Sa nu desconsideram incercarile din viata noastra. Sa nu ne plngem de mila, si mai ales, sa nu-l invinovatim pe Dumnezeu. Daca vom ramne credinciosi, vom putea privi inapoi cu recunostinta.

- Toate lucrurile lucreaza impreuna, spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.

Cum arat raiul "Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus: Doamne as vrea sa stiu cum e Raiul si cum e Iadul.

Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi. A deschis una dintre usi iar omul a privit inauntru. In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda. Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea foarte bine si care l-a facut pe om sa ii lase gura apa.

Oamenii care stateau la masa erau insa slabi si bolnaviciosi.

Pareau a fi infometati.. Tineau linguri cu manere foarte lungi care le erau legate de brate si astfel puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocana; dar din cauza manerelor mai lungi decat propriile maini, nu puteau duce la gura lingurile pline..

Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor. Atunci Dumnezeu a spus: "Acum ai vazut Iadul"

Au mers apoi catre cealalata camera si au deschis usa.. Arata la fel ca si prima. Se gasea acolo o masa mare si rotunda cu un vas mare de tocana care iti lasa gura apa. Oamenii de la masa erau echipati cu acelasi gen de linguri dar acestia pareau bine hraniti si durdulii, radeau si vorbeau intre ei. Omul pios a spus: "nu inteleg"

"Este foarte simplu" a spus Dumnezeu. "Este nevoie insa de abilitate. Acesti oameni sanatosi au invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gandeau doar la ei insisi"

Ar fi de interes si aceste surse de pe Internet:

http://www.formula-as.ro/2011/977/medicina-alternativa-67/bolile-psihice-vindecate-cu-povesti-13931http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/