Povestea secretă a cifrelor

de Laura Baban

Sunt fix 10, ele, cifrele, special ca să vă încapă pe degetele de la mânuţe, să vă fie de folos şi mai târziu. Sunt tare ascultătoare, nu vă mint şi nici nu se înşeală niciodată. Numai unu-i mai şugubăţ, i se zice ZERO, dar îl prindem noi şi pe ştrengar şi-l potolim niţel.

Aşa puţine cum sunt, totuşi se găsesc pretutindeni în jurul nostru: mama curăţă 5 cartofi, pisica a făcut 4 pisicuţe, bicileta are 2 roţi, copacul are 1 rădăcină, trenul are 8 vagoane, Lizuca a adus 3 pahare. Ah, şi câte şi mai câte, câte-n lună şi-n stele, dar să-ncepem cu începutul. Cum s-au născut cifrele şi cum şi-a găsit fiecare forma?

Pe 0 oricât am încercat noi să-l prindem n-am reuşit. Căci nu-i şi totuşi e. 0 e în balonul cu care te joci tu şi care-i poartă forma, dar care pe dinăuntru e gol. Aşa-i şi cu ZERO al nostru, el este doar ca să arate ce nu este. Unde nu-i nimic, acolo-i 0. Unde nu-i nimeni, taman acolo se află 0. Se spune că mai demult, tare demult, Gheorghiţă, un băiet isteţ dintr-un sat, a fost pus de mai marele satului să-i facă o mâncare aşa cum nu s-a mai pomenit. Băiatul nici n-a stat mult pe gânduri şi-a făcut un covrig mare-mare, pe care i l-a prezentat doritorului spunându-i: „Ţi-am adus o plăcintă gustoasă, dar n-ai voie să-i mănânci marginile, doar mijlocul”. S-a codit mai-marele satului, s-a învârtit şi până la urmă s-a lăsat bătut. Ia plăcinta de unde nu-i. Şi aşa s-a născut cifra 0, din gaura covrigului, luându-i şi forma.

Purceluşii din poveste sunt trei, trei sunt şi iezii lui Ion Creangă şi trei sunt şi magii de la Răsărit. Forma cifrei trei se zice că vine de la povestea lui Aiurel, care, fiind în aceea zi, a dat peste trei covrigei puşi de mama pentru a-i trimite tatălui, care lucra pe câmp. Aiurel, ştiind foarte bine pentru ce sunt covrigeii, nu prea îndrăznea să mănânce, oricât de foame i-ar fi. Aşa că ce s-a gândit el? Va mânca din fiecare câte jumătate, poate nu-şi va da nimeni seama. Mama, văzându-i isprava se amuză teribil de judecata lui Aiurel şi povesti la tot satul întâmplarea. Aşa şi-a luat cifra 3 forma de la cei trei covrigi împletiţi, mâncaţi pe jumătate.

Doi sunt părinţii tăi. Doi sunt şi ochii tăi. Doar două mâini ai, două picioare, două urechi. Povestea cifrei doi începe cu cele două ouă găsite de Petrişor, cândva când oamenii încă nu ştiau să scrie şi să citească. Băiatul, gospodar din fire, le luă şi le puse sub o găină care tocmai căzuse cloşcă. Din ele ieşiră mai târziu nişte rătuşte urâte, dar care nu peste puţin timp crescuseră, transformându-se în două lebede frumoase. Şi atât de graţioase erau, încât de atunci oamenii au asemănat cifra 2 cu minunatele păsări.

Unu eşti tu, sunt eu, e Luna, e Soarele. Toţi suntem câte unu, nu semănăm cu nimeni şi nimeni nu-i ca noi. Povestea lui 1 începe chiar de la Lună şi de la Soare, căci se spune că pe la începutul lumii, Luna, simţindu-se prea singură, aşa departe de Soare, vru să se apropie de el, ca să aibă cu cine sporăvoi. Cu gândul acesta, Luna îşi confecţionă un cărlig luuung, din fire de mătase, dar niciodată nu putea fi destul de lung să ajungă până la Soare, căci acesta-i tare, tare departe. Dumnezeu, văzând-o, îi spuse cu blândeţe că nu se va putea apropia niciodată pentru că ea e una şi Soarele e unul şi aşa trebuie să rămână. Încă de atunci, cifra 1 şi-a luat forma din cârligul construit de Lună.

Şi aşa, fiecare cifră îşi are povestea ei, dragi copii. Puteţi să le cunoaşteţi, să le învăţaţi, să vă jucaţi cu ele, să faceţi socoteli şi să le învârtiţi pe toate părţile. Cu ajutorul magneţilor din jocul de la Quarcetti, aveţi la dispoziţie toate cifrele, în toate culorile. Lipiţi-le si dezlipiţi-le de pe frigider sau de pe o tablă magnetică, învârtiţile şi întrebaţi-i pe cei mari şi de poveştile secrete ale celorlalte cifre.