povestea porumbelului care vroia să sufere

1
Povestea porumbelului care vroia să sufere Era odată un mic porumbel , care datorita fricii de a nu rămâne singur, își provoca suferința. Simțea atât de multe emoții față de mama lui pe care o învinovățea de trădare și de abandon, încât pentru a o face atentă la suferința lui alegea să își provoace diverse agresiuni. Mama lui nu dorea să îl facă să se simtă așa dar pur și simplu nu putea să stea mereu cu el. Totul începuse atunci când mama i-a spus că nu mai poate să stea cu el, tot timpul. Porumbelul nostru nu putea să înțeleagă asta, deși era un porumbel foarte isteț și ar fi vrut să înțeleagă. Porumbelul nostru a simțit că nu avea altă soluție decât să își ia rolul de victimă.Simțea că nu putea să îi arate altfel mamei lui că avea evoie de ea. Micul porumbel se îmbolnăvea foarte des. Cu fiecare zi era mai palid. Cu toate acestea, mama lui nu se întorcea la el. Nu știu cum se va încheia această poveste. Sper că micul porumbel va înțelege că dacă se transformă în victimă, renunță la puterea de a-și transforma viața și de a fi propriul lui stăpân.Atunci când îi învinovățim pe alții, renunțăm la puterea noastră de a ne conduce viața așa cum dorim.

Upload: avisa-visan

Post on 14-Feb-2015

9 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

POVESTE TERAPEUTICA

TRANSCRIPT

Page 1: Povestea porumbelului care vroia să sufere

Povestea porumbelului care vroia să sufere

Era odată un mic porumbel , care datorita fricii de a nu rămâne singur, își provoca suferința. Simțea atât de multe emoții față de mama lui pe care o învinovățea de trădare și de abandon, încât pentru a o face atentă la suferința lui alegea să își provoace diverse agresiuni. Mama lui nu dorea să îl facă să se simtă așa dar pur și simplu nu putea să stea mereu cu el. Totul începuse atunci când mama i-a spus că nu mai poate să stea cu el, tot timpul. Porumbelul nostru nu putea să înțeleagă asta, deși era un porumbel foarte isteț și ar fi vrut să înțeleagă.

Porumbelul nostru a simțit că nu avea altă soluție decât să își ia rolul de victimă.Simțea că nu putea să îi arate altfel mamei lui că avea evoie de ea. Micul porumbel se îmbolnăvea foarte des. Cu fiecare zi era mai palid. Cu toate acestea, mama lui nu se întorcea la el.

Nu știu cum se va încheia această poveste.

Sper că micul porumbel va înțelege că dacă se transformă în victimă, renunță la puterea de a-și transforma viața și de a fi propriul lui stăpân.Atunci când îi învinovățim pe alții, renunțăm la puterea noastră de a ne conduce viața așa cum dorim.