POVESTEA EI

E simplă... Zâmbe te firav i pă e te apăsat; lasă urme... Nu to i cei care au privit-o au remarcat acel ș ș ș ș țzâmbet delicat.

Inima ei? Păi ce să vă spun...? Are vise mari... Ea nu- i soarbe diminea a din cafeauă i tutun!ș ț ș

E un nestemat curat... strălucind iubire în lumina unui dulce soare cald... E pace, dragoste, curaj... scăldată-n linii fine de un sidefiu machiaj...

Ea nu are teamă de e ec; î i mizează fiecare ansă... i câ tigă! Nu e interesată de fă i-frumo i cu stele-ș ș ș ș ș ț șn piept! E ra iunea-ntruchipată într-un chip drăgu de fată...ț ț

Ochi verzi... mari... sclipind iubire-n nuan e tari... Buze fine, ruj deschis... oapte mici... bra e calde ce ț ș țle sim i... târziu... E speran ă din iubire cu ra iune i cuvânt... Simplu gând... Nu am cuvinte ca să vă ț ț ț șdescriu... ce dulce e... Duce dulcele-n con tiin ă... E un dulce atât de dulce, ce-l găse ti numai la ea... ș ț șEste cea mai dulce fiin ă... Este ea...ț

Un îngera ... Se treze te blând, respiră i porne te prin ora . Parcul gol, alei cu dor se pierd pe rând sub ș ș ș ș șai săi pa i... Noapte lungă... fură vise... Ce premise?! “Vreau să zbor...” spuse u or privind în gol... ș ș“Vreau să zbor! M-am săturat de acest dor... de postura mea de om. De când eram mică îmi doream să pă esc cu dor prin galaxii... sistem deschis... dulce vers... Stelele, ginga e flori, împletite în spirale într-ș șun elegant decor... Ce univers! Plutesc senin prin pieptul său, i ceru-i blând; niciun demers...” gândea șu or...ș

Mereu cu mintea-n alte lumi, rătăcită în decor... Ea nu- i întoarce capul când o strigi. E prea ocupată să-și găsească timp. E pierdută-n gânduri mari; nu are timp nici de iubit... E un firav i angelic tandru ș ș

chip...

Are degetele mici... gând deschis. Î i cântă dorul din peni ă, i-i târziu... Cântul ei î i cântă-n gânduri, ș ț ș ți- i dore ti să fie-aici... i o strigi... i nu- i răspunde... te apropii i-o săru i. Ea- i-ntoarce lin privirea ș ț ș Ș ș ț ș ț și- i opte te: “Vreau să scriu! E târziu... dar vreau să scriu...”. i pictează cu peni a până-n zori... doar ș ț ș ș Ș ț

culori... ginga î i strânge-n din i con tiin a picurând doar nestemate gânduri... i tu dormi...ș ș ț ș ț ș

E tăcută... Ce curaj... să taci, zâmbind îmbră isându- i teama ce te scuipă pe obraji. Ce curaj...ț ț

Nu e nimeni să audă când doru-i plânge din condei... doar lacrimi de cerneală neagră ce se scurg în picuri grei... i oftează... “E prea târziu... Pentru cine scriu acum?” î i spune-n sine, se ridică i pă e te Ș ș ș ș șspre sicriu... “Vai, ce drum... Din lacrimile tinere ii mele, doar am scris... Iubirea falnicelor stele... Vai țce vis... Acum plec... Las în urmă un mormânt cu dorin ele din piept... i acest cânt.” ț ș

Se-nvele te-n aripi albe; nu se vrea acum privită... e ostenită... de durere i de chin... glasul ei: un cald ș șsuspin... drumul său o cale lungă i-nbibată de venin... Ce corp divin!... Î i ia zborul către stele, către ș șcerul cristalin...

i eu stam i o priveam cu pieptul plin... de iubire i durere... de triste e i suspin... Din iubire, ca o Ș ș ș ț șfloare, aripi albe se deschid... Secat de glas, bătăi în pa i... zbor i strig, i-n bra e cu un dor nespus o ș ș ș țprind... i-i zic: “Să nu mă la i! Am iubire-n ochii la i... i credin ă, i voin ă...” i zburăm îmbră i a i... ș ș ș ș ț ș ț ș ț ș țDoi îngera i... Sori mărun i... cer color, aripi de dor... i nori căzu i... zburăm u or...ș ț ș ț ș