1

Portamprenta individuala realizata din rasini

termopolimerizabile

Portamprenta individuala, cunoscuta si sub numele de lingura individuala, este un suport rigid

individualizat, de unica folosinta, utilizat pentru amprentarea finala a campului protetic edentat total.

Aceasta se confectioneaza pe modelul preliminar si este adaptata pe toata suprafata de sprijin a viitoarei

proteze. Confectionarea lingurii individuale este considerata o etapa tehnica de laborator, dar se poate

executa si in cabinetul dentar.

Scopul confectionarii lingurii individuale este acela de a avea un suport pentru materialul de

amprentare finala si de a realiza modelarea mariginala optima pentru obtinerea inchiderii marginale si

adeziunii viitoarei proteze totale pe campul protetic.

2

Elementele componente ale portamprentei individuale

Lingura individuala se poate realiza din diferite materiale, care influenteaza la randul lor

tehnologia sa de confectionare. Intotdeauna, insa, elementele sale componente principale sunt aceleasi si

anume:

Baza; Accesoriile.

Baza lingurii individuale se muleaza, acopera suprafata de sprijin a campului protetic si urmareste

conturul marginal marcat pe modelul preliminar, ocolind formatiunile mobile de mucoasa de la periferia

campului protetic. Are o grosime de aproximativ 1.5- 2 mm, care ii confera rezistenta mecanica.

Accesoriile portamprentei individuale sunt necesare manevrarii lingurii in timpul insertiei si

dezinsertiei ansamblului lingura-material de amprenta, centrarii, pozitionarii, mentinerii si aplicarii de

presiuni in timpul efectiv de amprentare. Rolul accesoriilor este cel de sporire a rezistentei mecanice a

lingurii.

Accesoriile portamprentei individuale sunt: manerul, butonii de presiune, intariturile si bordurile

de ocluzie.

Manerul lingurii este aplicat atat la portamprentele maxilare cat si la cele mandibulare. El

va avea forma, dimensiunile si pozitia unei perechi de incisivi centrali si va fi solidarizat

de fata externa a bazei lingurii, pe linia mediana, respectand libertatea de miscare a

musculaturii periprotetice. Rolul sau este de a optimiza centrarea si manipularea lingurii

individuale, cu ocazia amprentarii finale, fara a interactiona cu marginile acesteia.

3

Butonii de presiune reprezinta blocuri paralelipipedice, dispuse in zona premolara a

lingurii mandibulare, care au rolul de a permite aplicarea de presiuni digitale uniform pe

materialul de amprentare (in cursul prizei), prin intermediul lingurii individuale. Butonii

permit modelarea marginala corecta a materialului de amprentare, fara a exista riscul

deformarii acestuia prin distantarea degetelor medicului de marginile lingurii individuale.

Intariturile de sarma se utilizeaza, de regula, la portamprentele individuale mandibulare

confectionate din placa de baza ce au dimensiuni vestibulo-orale reduse (datorita resorbtiei

si atrofiei crestelor reziduale) si, ca atare, au rezistenta mecanica scazuta. Sporirea

rezistentei mecanice a lingurii se realizeaza prin insertia unei sarme (1-1.5 mm diamteru si

8-10 cm lungime) cudate dupa curbura crestei, pe suprafata externa linguala a bazei

portamprentei.

Bordurile de ocluzie se utilizeaza predilect in tehnicile de amprentare sub presiune

ocluzala si in cele piezografice. Ele se pot confectiona din materiale diferite de baza

lingurii (ceara, Stent), fiind atasate dupa conformarea bazei, sau pot fi realizate din acelsai

material cu baza portamprentei. Se aplica pe fata externa a bazei portamprentei

individuale, imitand aspectul arcadelor dentare.

4

RĂŞINI TERMOPOLIMERIZABILE

Cu toate că majoritatea produselor se prezintă în sistem bicomponent pulbere-lichid, unii

fabricanţi au lansat pe piaţă sisteme monocomponent sub formă de pastă de polimetacrilat de metil în

stare prepolimerizată, dar care au o perioadă de conservare a produsului redusă.

1.COMPOZIŢIE CHIMICĂ

Sistemele biocomponente contin:

Pulberea – constituit ă în principal din polimer (polimetacrilat de metil) însoţit de un iniţiator

peroxidic (peroxidul de benzoil – 0,5% procente de mas ă), care are rolul de donor de radicali liberi.

Particulele au formă sferică. Coalescenţa din timpul formării lor a fost evitată prin adăugarea de talc sau

gelatină ceea ce explică prezenţa în pulbere a acestor substanţe inerte din punct de vedere chimic. De

asemenea, se mai adaugă un plastifiant (de obicei, ftalat de butil, care scade temperatura de înmuiere şi

coeziunea intermoleculară). Cantitatea de plastifiant trebuie să fie sub 8% (procente de masă), pentru a nu

influenţa negativ stabilitatea polimerului în cavitatea orală. Alături de constituenţii amintiţi, pulberea

poate conţine coloranţi minerali (săruri de cadmiu, fier) sau organici.

Lichidul - este incolor, inflamabil, foarte volatil, fiind reprezentat de monomerul metacrilat de metil,

la care se adaugă un antioxidant (hidrochinonă 0,006% procente de masă) cu rol şi de inhibitor de

polimerizare, permiţând conservarea lichidului. La acestea se adaug ă şi un agent de reticulare în procent

de circa 10% (etilen glicol dimetacrilat). La răşinile acrilice simple autopolimerizabile lichidul mai

conţine şi un activator (N N’-dimetil-p-toluidină).

2.FORMAREA PASTEI

Prin amestecul lichidului cu pulberea se formează o masă nisipoasă, care cu timpul se transformă

într-o masă omogena. Din punct de vedere didactic se deosebesc 4 stadii principale:

Stadiul I sau stadiul de sedimentare: pulberea (polimerul) adăugată în lichid (monomerul) şi

sedimentată-aspect nisipos;

Stadiul II sau stadiul de dizolvare: lichidul (monomerul) difuzează între particulele de polimer –

aspect cremos;

Stadiul III sau stadiul saturaţiei: pulberea a saturat monomerul – aspect p ăstos. În această fază

amestecul este pregătit pentru a fi introdus în tipar fie prin compresiune – procedeul clasic, fie prin injec

ţie – procedeul modern. De menţionat că în afară de PMMA se pot injecta şi răşini polivinilice (sub formă

de pastă) sau polistiren (polivinilbenzen) în prealabil ramolit la cald. Echipamentul necesar şi parametrii

5

tehnici impuşi par să limiteze procedeul de injectare. De asemenea, rezultatele nu par a fi superioare celor

obţinute prin procedee clasice.

Stadiul IV sau stadiul evaporării: dacă se întârzie cu introducerea pastei în tipar, monom erul se

evaporă conferind pastei un aspect elastic. Astfel, pasta nu mai poate fi introdusă în toate detaliile

tiparului.

3.TIMPUL DE FORMARE A PASTEI

Timpul de formare a pastei = intervalul cuprins între momentul începerii amestecării pulberii cu

lichidul şi momentul apariţiei stadiului III. Conform normelor ADA, timpul de formare a pastei la 23°C

trebuie s ă fie sub 20 minute.

4.TIMPUL DE LUCRU

Timpul de lucru = perioada în care amestecul pulbere/lichid se află în stadiul III. În acest interval

de timp pasta poate fi turnată sau injectată în tipar. Conform normelor ADA, timpul de lucru nu trebuie să

fie mai scurt de 5 minute.

5.POLIMERIZAREA PASTEI

Se produce prin polimerizarea monomerului, indusă de creşterea temperaturii. Din acest motiv se

preferă denumirea de răşini termopolimerizabile dată acestor categorii de polimetacrilaţi de metil.

Polimerizarea amestecului pulbere/lichid se poate realiza numai în momentul când s-a atins stadiul III, de

pasta. În mod obişnuit, tehnica de lucru este următoarea:

Pasta de acrilat aflată în stadiul III se toarnă sau se injectează în tipar (din gips dur sau superdur).

Ansamblul tipar/mufă aflat sub presiune într-o piesă se introduce într-o baie de aburi. Polimerizarea este

indusă şi condusă prin încălzirea continuă a acestei băi de aburi.

Regimul termic recomandat (de 2 ore ½ ):

I-ele 30 minute: 20-65°C

Urmează 60 minute:65°C

Urmează 30 minute: 65-100°C

Urmează 30 minute: 100°C.

6

6.DOZARE

Sistemele bicomponente necesită o dozare extemporanee care se realizează prin amestecul

pulberii cu lichidul. De obicei, raportul pulbere/lichid este în jur de 3/1 în proporţie de volum sau 2/1 în

greutate.

Sistemele monocomponent se livrează sub formă de pastă predozată având avantajul unei propor

ţii şi a unei malaxări optime între constituenţi care asigură calităţi superioare produsului finit de

polimerizare.

7.PREPARAREA PASTEI:

Se utilizează un recipient adecvat: godeu de sticlă, ceramică sau din mase plastice şi o spatulă din

sticlă, agat sau din oţel inoxidabil;

Se dozează riguros pulberea şi lichidul, respectând indica ţiile fabricantului. De obicei, raportul

pulbere/lichid este în jur de 3/1 în proporţie de volum sau 2/1 în greutate.

Amestecul devine omogen prin difuzarea monomerului în pulberea de polimer (fără nici un fel de

malaxaj). Recipientul se va menţine tot timpul acoperit pentru a evita evaporarea monomerului, care este

toxic renal).

Stadiul de pastă se atinge în momentul în care amestecul nu se mai lipeşte de pereţii recipientului

şi se poate detaşa într-o masă compactă.

8.INTRODUCEREA PASTEI ÎN TIPAR:

Se realizează după eliminarea totală a cerii din tipar;

Eliminarea cerii se efectuează numai cu ajutorul apei fierbinţi sau a aburilor sub presiune;

Înainte de a intoduce pasta de acrilat, tiparul trebuie bine răcit pentru a evita o eventuală

evaporare a monomerului;

După izolarea tiparului, se introduce pasta de acrilat fără a o atinge cu mâinile, ştiut fiind

faptul că monomerul este un bun solvent pentru grăsimi. Manipularea se face cu ajutorul

unei folii de polietilenă.

Se interpune o folie de polietilenă între pastă şi contrachiuvetă, pentru a evita aderarea

pastei de tipar;

Folia nu se va uda cu apă;

Se presează lent, se elimină excesul, procesul repatându-se de cel pu ţin 3 ori pân ă se

elimină complet excesul de pastă, cele 2 chiuvete ajungând în contact intim, metal pe

7

metal. După ce s-a ajuns la acest stadiu, se îndepărtează folia de polietilenă, chiuveta

presându-se în final tot lent, însă cu putere.

9.TRATAMENTUL TERMIC:

Cu toate că au apărut pe piaţă materialele acrilice care polimerizează sub acţiunea căldurii uscate sau

sub presiune de aburi fierbinţi, de obicei se practică încă polimerizarea în mediu umed, deoarece

temperaturile sunt mai uşor de controlat.

Există 2 posibilităţi de polimerizare, ambele derivate din regimul ideal şi care permit obţinerea unui

grad ridicat de polimerizare:

1.polimerizarea rapidă: când se introduce şi se menţine chiuveta la 65°C timp de 60 de minute

(pentru a evita formarea de incluziuni de aer în structura acrilatului în urma evaporării

monomerului), iar apoi timp de 60 minute la 100°C.

2.polimerizarea lentă: depunerea chiuvetei în apă rece, după care se ridică temperatura la 65°C

în decurs de 1 oră şi se menţine la această temperatură timp de 8 sau chiar 48 ore.

Polimerizarea lentă oferă avantajul unei difuzări complete a monomerului în polimer.

10. RĂCIREA

În ambele cazuri răcirea trebuie să decurgă lent (ideal, o noapte);

Procedeul uzual de răcire timp de 30 de minute în aer şi ulterior 15 minute sub jet de apă rece este

foarte periculos datorită diferenţei dintre coeficientul de contracţie al gipsului şi al răşinii acrilice, care

poate antrena apariţia de fracturi în structura acrilatului.

11.DEZAMBALAREA, PRELUCRAREA ŞI LUSTRUIREA

Se realizează cu precauţie, fără brutalitate;

Prelucrarea şi lustruirea se fac cu maximum de atenţie, evitând excesul de c ăldură care ar putea

genera o depolimerizare a materialului.

8

12.IMERSIA ÎN APĂ

Proteza finită se menţine cel puţin 24 de ore în apă (de preferinţă apă distilată) pentru a favoriza

stabilizarea volumetrică a plimetacrilatului de metil în urma absorbţiei de apă.

13.INDICAŢII

1. Confecţionarea bazelor protezelor mobilizabile şi mobile;

2. Obţinerea dinţilor artificiali în tehnologia protezelor mobilizabile şi mobile;

3. Repararea şi optimizarea protezelor mobile şi mobilizabile;

4. Confecţionarea protezelor provizorii;

5. Confecţionarea epitezelor chirurgicale;

6. Placarea componentelor metalice a protezelor dentare mixte.

RĂŞINI TERMOPOLIMERIZABILE SUB FORMĂ DE PASTĂ

Polimetacrilaţii de metil termopolimerizabili, ambalaţi sub formă de pastă au în general aceleaşi

componente ca şi cele sub formă pulbere/lichid.Pulberea a fost deja omogenizată cu lichidul, lipsind din

compoziţie acceleratorul şi iniţiatorul. Temperatura de păstrare, la fel ca şi cantitatea de inhibitor prezentă

reprezintă factorii determinanţi asupra duratei de viaţă a pastei. Când gelul este depozitat în frigider,

durata de utilizare este în jur de 2 ani.

Avantajele acestor paste constau în acurateţea proporţionării componentelor şi omogenizarea

lor perfectă.

RĂŞINILE TERMOPOLIMERIZABILE. PROPRIETĂŢI. PROPRIETĂŢI FIZICE.

Structura. Din punct de vedere structural, polimetacrilatul de metil este constituit în general din

lanţuri macromoleculare polimerizate liniar.

Porozitatea. În structura răşinii pot apare uneori „incluziuni de aer” de dimens iuni mai mari sau mai

reduse, decelabile macroscopic. Aceste porozităţi sunt determinate de cele mai multe ori de greşeli de

dozare, manipulare sau prelucrare a PMMA-ului.

Incluziuni de formă sferică, mici, în interiorul PMMA-ului. Acestea apar în urma unei încălziri

prea rapide a pastei de acrilat, anternând o cre ştere a temperaturii peste 100°C. Astfel, fierberea şi

evaporarea monomerului determină apariţia bulelor în interiorul PMMA-ului şi nu la suprafaţă, unde

9

evacuarea căldurii (în urma reacţiei exoterme de polimerizare) se face destul de rapid, neatingându-se

temperatura de fierbere a monomerulu i.

Incluziuni de diferite forme, mici, numeroase, repartizate în toată grosimea acrilatului, astfel

încât acesta pare decolorat. Acest tip de porozitate se datorează unei umpleri incomplete a

conformatorului (compresie insuficientă a pastei de acrilat).

Incluziuni de diferite forme, mari, repartizate în toată grosimea acrilatului. Cauzele formării lor

sunt următoarele: lipsa omogenizării pastei de acrilat, repartiţia defectuoasă a monomerului sau variaţia

prea mare a masei moleculare a polimerului.

Absorbţia apei. Pasta de acrilat trebuie izolată de tiparul de gips de unde ar putea fi absorbită apa.

Protecţia se face fie cu ajutorul unei foiţe de staniol, fie cu o soluţie de alginat care, în contact cu gipsul,

formează o peliculă insolubilă de alginat de calciu. ADA preconizează pentru o astfel de soluţie

următoarea compoziţie:

Alginat alcalin.................. 15g

Fosfat trisodic................... 5g

Apă distilată...................... 100cm3.

Fosfatul trisodic favorizează aderenţa.

Solubilitatea se evaluează prin determinarea scăderii greutăţii per unitate de suprafaţă de răşină

imersată în apă timp de 24 ore şi apoi bine uscată. Solubilitatea poate fi diminuată prin adăugarea unui

agent de copolimerizare (ca de ex: dimetacrilatul de etilenglicol) care se transformă în forma activă.

Variaţiile volumetrice. În cursul procesului de polimerizare au loc succesiv următoarele fenomene

fizice: la început o dilatare termică, urmată de o contracţie de polimerizare, iar în final are loc o contracţie

termică.

1.PROPRIETĂŢI TERMICE

Coeficientul de dilatare termică este evaluat la 81·10-6 / grd. Această diferenţă mare poate fi la

originea decimentării unei coroane jacket din PMMA.

Conductivitatea termică a PMMA-ului este redusă.

2.PROPRIETĂŢI MECANICE

Duritatea. Duritatea Knoop este de 20, net inferioară faţă de cea a dentinei – de ordinul a 65- şi a

smalţului – 300.

Rezistenţa la încovoiere. Aceasta scade cu reducerea gradului de polimerizare. Astfel se explică

scăderea rezistenţei protezelor acrilice în urma lustruirii, consecutiv creşterii temperaturii locale şi

apariţia unui anumit grad de depolimerizareîn structura PMMA-ului. De asemenea, scăderea rezistenţei

10

PMMA-ului este generată de reducerea timpului de polimerizare, de diminuarea grosimii PMMA-ului şi

de prezenţa „bulelor” în structura polimerului sau de absorb ţia apei.

Rezistenţa la compresiune: de aproximativ 75MPa Rezistenţa la tracţiune: de aproximativ 52,5 MPa

Rezistenţa la abrazie: este redusă, fiind un inconvenient major pentru aceste răşini. Cele 3 rezistenţe

sporesc prin adăugarea în structură a unui agent de copolimerizare (ca de ex: dimetacrilatul de

etilenglicol).

3.PROPRIETĂŢI CHIMICE

Coroziunea. PMMA prezintă o mare inerţie chimică, fiind foarte stabil în cavitatea orală. Totuşi este

posibilă o evoluţie defavorabilă în timp: răşina, iniţial translucidă, se opacifiază şi se îngălbeneşte. De

asemenea, datorită microfisurilor care apar în timp, se reduce şi rezistenţa mecanică. Aceste fenomene

„de îmb ătrânire” se datorează unor cauze fizice şi mai puţin chimice.

Copolimeri. Copolimerizarea poate influenţa pozitiv unele proprietăţi, în special temperatura de

înmuiere şi rezistenţa mecanică. Cei mai utilizaţi copolimeri sunt clorura de vinil, acetatul de vinil şi

acrilatul de etil care, de asemenea, reduc şi timpul de formare a pastei.

Proprietăţi biologice. Manifestările orale de intoleranţă (stomatopatia protetică) faţă de aceste răşini

sunt destul de rare. S-a crezut într-o perioadă că aceste manifestări sunt de natură alergică, datorate unor

plastifianţi sau utilizării unor coloranţi organici. De aceea, este indicat să se utilizeze numai coloranţi

minerali. În realitate, aceste manifestări orale par a fi generate mai mult de o igienă deficitară din partea

pacientului care, asociată cu o proteză greşit adaptată sau incorect echilibrată constituie un teren propice

pentru dezvoltarea în special a levurilor de tipul candida albicans.

11

12

13