Prin unele sate din jud. Neamt, pe unde porcii se taie in ziua de Ignat, se aduna la taiatul porcilor mai multi

oameni, da'ntre ei e unul mai bun, de pe a carui mana carnea se fragezeste. Aduna. paie, gateje si tuleie de

haldan, cu cari fac foc. Apoi, c-un juvat, scot porcul din cotet si acel care e bun de mana, il taie. Unii ii vara

cutitul la inima; altii ii taie gatita sau inghititoarea.

Dupa ce porcul a murit, se gateste de parlit. Se aduc doua radacini, doua reteveie sau doi butuci, se pun

aproape unul de altul la un pas si peste ele se pune porcul culcat pe-o parte. Gospodina vine indata si ii

smulge parul de pe coama,- de pe gat si de pe spinare,- si daca este destul de mare, parul se smulge si de

pe coaste, - facandu-l apoi manunchiuri: Acest par va fi folosit la facerea bidinelelor sau va fi vandut.

Prin jud. Muscel, ca sa nu se stinga samanta porcilor, manuchele de par astfel smulse se leaga, se moaie in

sangele porcului si apoi se pun la pastrare. Pe-alocuri, picioarele porcului se leaga inainte de a fi asezat la

parlit.

Dupa asezarea porcului, se da foc paielor, ciocanilor sau pusderiei de desubt, ca sa se parleasca parul; Prin

unele sate din jud. Valcea, cand se aprinde focul sub porc, se pun intr-insul si cateva graunte de tamaie, ca

sa fuga Diavolul departe.

Focul se intretine mereu, dar intr-o masura potrivita, ca sa nu fie prea puternic, caci fiind "prea tare", arde nu

numai parul ci si pielea sau soriciul porcului, ajungand astfel la slanina, care se topeste si curge in foc. Parul

arzand, se face scrum; acest scrum este dat jos de pe porc cu un bat, ca sa se descopere partile neparlite

spre a se papai si acelea.

Cand o parte s-a parlit, focul se muta in cealalta parte, sub pantece, pe spinare, gat, picioare si celelalte

parti ale porcului, cu multa bagare de sama, pana cand nu mai ramane nici un fir de par. Daca din greseala

a plesnit pielea in vreun loc, acolo se uda indata cu apa rece, ori mai adesea se freaca cu omat, ca sa nu se

arda si mai tare.

De caldura, gazele din porc se umfla si pielea se intareste. In chipul acesta, porcul este curatit de par, insa

saricul, doricul, cioriciul sau soriciul ii este negru de rapan sau de scrum. De aceea, ca porcul sa se curate

de aceasta negreta, se muta pe un strat curat de paie, sau pe niste scanduri,- cum ar fi scoartele caralor, -

se uda bine cu apa calda si astfel, dupa ce se inveleste bine cu saci, toale sau alte lucruri, se lasa ca sa se

moaie.

Asupra acestui lucru, iata ce inseamna Ion Creanga in Amintirile sale :

"La Craciun, cand taia tata porcul, si-l parlia, si-l oparia, si-l invalia iute cu paie, de-l inadusii, ca sa

se poata rade mai frumos, eu incalecam pe porc deasupra paielor si faceam un chef de mii de lei".

Cand se socoteste ca pielea s-a muiat bine, gospodarul incepe sa o rada cu cutitul, dupa care o clateste cu

apa calda ; si tot astfel, iar se rade si iar se spala, pana cand pielea ramane curata si galbena. Dupa

aceasta se pregateste alt strat de paie, dar mai ales alte scanduri, pe cari porcul se pune cu pantecele in

jos.

Acum incepe grijitul, curatitul, cinatuitul, ciopatitul sau periatul. Intaiu i se face porcului in frunte o taietura cu

cutitul in chip de cruce, zicandu-se ca si la facerea semnului Sf. Cruci :

- In numele Tatalui, al Fiului si al sfantului Duh, Amin !

In unele parti din jud. Teleorman, dupa ce i se face crucea in cap, se presara cu sare, crezandu-se ca numai

astfel ii fuge sufletul din cap.

Prin jud. Muscel, dupa ce-i taie picioarele, si i le aseaza pe pantece, i se face porcului la ceafa, in dreptul

sirei spinarii, o taietura in chip de cruce pe care altul o presara cu sare urand celor de fata:

- Sa mancati porcii sanatosi !

Prin jud. Roman, crestatura, in, forma de cruce se face la spate, si se presara cu sare, ca sa fie carnea bine

primita, de Dumnezeu, daca dintr-acel porc se va da de pomana,- si ca sa nu se strice .

Dupa aceasta i se taie porcului coada si urechile si se dau copiilor, cari asteapta prin prejur.

- "Mie are sa-mi deie coada porcului s-o frig, zice Creanga. Si intr-adevar, daca porcul este batran, coada

are sub soric si o catime de carne, care nu se poate manca cruda. De aceea copiii ieau aceasta coada, o

scrijala cu cutitul din loc in loc si apoi o pun pe jaratec. Dupa ce o frig, o impart intre dansii. Tot astfel fac si

cu urechile porcului batran. Daca insa porcul este tanar, purcel, godac, godacel, grasun, grasunel, urechile i

le mananca cu totul si tot astfel fac si cu coada, dupa ce o strujesc de pe oase, ramanand astfel in mana cu

conul de soriciu numai.

Prin unele parti se crede ca daca se da copiilor cari se scapa, noaptea in pat cu udul, sa manance coada

porcului, vor scapa de aceasta slabiciune. Porcului i se taie intaiu picioarele de la genunchi in jos si dela

coate in jos, apoi urechile si coada din radacina, - daca aceste doua parti din urma n-au fost taiate mai

dinainte. Ele se dau gospodinei. Din ele se vor pregati raciturile, aiturile sau piftiile. Dupa acestea se scot

soldurile, catesi patru, taindu-se din stinghii, astfel ca din porc nu ramane decat trunchiul cu capul, invalit in

slanina. Slanina se despica de-a lungul spinarii si de-a lungul gatului, desfacandu-se cu incetul de pe carnea

trupului, ca sa nu se taie din carne. Desfacerea aceasta urmeaza pana sub pantece. Cand insa slanina nu-i

groasa, asa fel ca pe pantece sa aiba macar grosimea unui deget, cele doua slanini, adica cele doua parti

sau jumatati de slanina, se desprind cu totul de pe la mijlocul coastelor.

Dupa desprinderea slaninii, numita la sing. slanina sau platica, se curma capul. Acesta se desface in doua

parti, fiecare cu cate o falca. Falcile se taie si dansele in doua bucati, ramanand intinate catre sfarla, avand

grija la falca deasupra, care-i la olalta cu capul, sa se scoata creierii nesfaramati.

Prin jud. Muscel, capul se taie inaintea soldurilor si se duce in casa cu ratul in urma, pentru ca sa nu se

sparga oalele gospodinei iar prin alte parti se face acelas lucru, "ca sa fie bine si sa aiba (gazda) noroc la

porci".

Dupa cap, urmeaza sa se scoata :

Iepurele, alcatuit din osul pieptului cu cei doi muschi dinainte; Iepurasii, cei doi muschi ai spinarii;

Rarunchii;

Cele doua coaste, ce se curma din osul spinarii;

Celelalte parti cari mai raman.

Se scot astfel de-o parte maruntaiele, din cari se desprinde cu bagare de seama fierea, ca sa nu se sparga,

si care se leapada sau se pastreaza pentru leacuri ; apoi se cauta chisita, chisitoarea sau besica,- basica

udului,- pe care copiii o asteapta, cum spune Creanga, ca s-o umplu cu graunte, s-o umflu si s-o zuraesc

dupa ce s-a uscat, si apoi vai de urechile mamei, pana mi-o spargea de cap . Se dau apoi de-o parte matul

sau ficatul, bojogii sau plamanii, splina, pecia ,- invalitoarea de grasime a maruntaielor care la miei se

chiama jighir, iar la vitele mari prapur, - osanda, - lespezile de untura creata, - matele si chisea sau

stomacul.

Cand sparge bardanul sau bardahanul, toata bagarea de sama a celui ce grijeste este la splina, caci splina

arata felul cum va fi iarna si partea, - directia, - dincotro vine.

Daca partea subtire a splinei este indreptata de pilda spre miazazi, insemneaza, ca iarna vine dela

miazanoapte. Daca splina este mai umflata catre coada, aceasta insemneaza dupa credinta poporului, ca

iarna, catre sfarsitul ei, va fi mai grea. Daca-i groasa la mijloc, asta insemneaza ca asprimea iernii va fi in

lunile din mijloc. Daca splina este lunga si subtire, si iarna va fi lunga, dar gerurile nu vor fi aspre. Si tot

astfel fac gospodarii fel de fel de socoteli. Asemenea credinte le au si Rutenii.

Cine vrea sa stie greutatea unui porc taiat, sa-i cantareasca numai capul; ramasita de carne va fi de zece ori

mai grea decat capul.

Prin unele parti, gospodarii cred ca pot prooroci si alte lucruri! Astfel prin jud. Muscel se spune ca "din felul

cum se arata o bucata de carne asezata in osanza, unii sateni cunosc daca in viitor nevestele lor le vor

naste fete ori baieti. Daca in inima se va gasi mult sange inchegat, aceasta insemneaza bani, adica stapanul

va avea noroc de multi bani, fie ca va gasi vreo comoara, fie ca-i va castiga- in vreo afacere".

Dupa ce maruntaiele "s-au pus la cale", se spala slanina si in urma se curata de bucatelele de carne, cari

intamplator s-ar fi luat pe dansa. Slaninile se pun intr-o covata sau albie cu apa rece, ca sa iasa sangele

dintr-insele; carnurile se spala si se pun cu sare. Intr-alta covata, iar maruntaiele: maiul, bojogii, splina, s. a.,

se aseaza intr-alt vas. Barhaiele adica matele, cu chisca, sunt luate de femeie, de obiceiu dupa masa, la

curatit, scurtandu-se, spalandu-se, pe, fata, intorcandu-se si pe dos cu ajutorul unei tevi de trestie ori a unui

bat lung aproape de un cot. Prin jud. Valcea acest bat se pastreaza, crezandu-se " ca e bun de intorsuri".

Bezaraul,- grasimea de pe mate, - daca-i mult, se desface cu incetul; daca-i putin, se lasa pe mate ca

acestea sa fie mai grase la mancare.

Matele subtiri vor sluji la umplutul carnatilor sau trandafirilor , facuti cu tocatura de carne si slanina,

usturoiata si piparata cu piper rosu pisat si cu piper negru.

Matele groase vor sluji la umplutul galbasilor (calbasi, caltabosi, calmoi, bosometi), cu tocatura amestecata

cu pasat facut in chiua. Chisca, adica stomacul porcului, se spinteca, se intoarce pe dos, se curata, se

spala, se opareste si apoi i se iea pielita launtrica, dupa o truda nu tocmai mica. Ea se pune in urma la sare

si obisnuit se pastreaza pentru ziua de Boboteaza, cand se fierbe si se mananca cu otet.

Daca se vede prin carne si prin slanina un fel de besicute, albe ca mazarichea si cari besicute plesnesc

cand carnea se pune pe jaratec, este semn, pentru cei din casa, dupa credinta lor, ca porcul a mancat zoi

spurcate, cum de pilda ar fi zoile dela rufe, cari au sapun, - nu altceva ! Se zice ca acea carne este

spurcata. Prin urmare in graba se chiama preotul care ceteste si o sfinteste cu aiasma.

Linti face porcul si atunci cand i s-a dat mancare cu ciurul sau cu sita. A treia sau a patra zi, carnea se

scoate de la saramura, se pune la uscare sau la pastrare in pod, sau se afuma, dupa datina si invatatura

care o are fiestecare gospodar. Prin unele parti, unii gospodari nu mai parlesc porcii, ci-i jupoaie de piele ca

pe vitele mari. Acestia vor folosi pielea de porc pentru facutul opincilor cu par, sau vor vinde-o. Curatirea

porcului insa, este la fel cu cea aratata pana aici.

La grijitul porcului iea parte indeobeste si gospodina; prin urmare, pentru aceasta zi intai de Craciun, - pe

unde datina taierii porcilor este asezata in aceasta zi,- mancare aleasa nu pot avea casanii. De aceea se

pregateste cate ceva in graba:

Creierii se prajesc pe vatra fierbinte si neteda, dupa ce s-au dat carbunii de-o laturi.

Rarunchii si cateva bucatele de carne macra se pun in frigare ori se face mancarea obisnuita, care se

numeste tochitura sau topitura si care consta in prajirea din tigaie, cu ceapa, marunt taiata, a bucatelelor de

carne macra desprinsa de pe slanina. Deci tochitura este foarte grasa si satioasa si prin urmare, multamita

ei, se poate linge bietul crestin pana la urechi !

Cei din straini, cari ajuta la taiatul porcilor, sunt ospatati la aceasta pomana a porcului, cand se si

cinsteste cum trebue!

TRADITII SI OBICEIURI DE IGNAT

Taierea porcului in gospodariile romanilor este un prilej de bucurie .De-a lungul timpului, aceasta activitate a creeat si numeroase traditii si obiceiuri .Vom incerca sa vi le infatisam pe cele mai importante si mai frumoase.

SPLINA GROASA ARATA IARNA GREA

Un moment unic in ritualul anual al taierii porcului este scosul splinei. Toti participantii amutesc un minut , ca e lucru mare.

Din batrani se stie ca splina porcului de taiat este cel mai bun "oracol" de consultat in privinta naprasniciei iernii. Daca splina este groasa in partea dinspre capat , e semn de iarna grea , cu multa zapada , dar si de vara cu recolta bogata.

Daca insa splina este subtire , asta arata ca va fi iarna saraca in omat , geroasa ,

primavara va veni mai repede , dar anul nu va fi foarte imbelsugat.

sursa: www.ziarullumina.ro 

POMANA PORCULUI

Nici o zi de Ignat nu se poate sfarsi fara implinirea unui obicei impamantenit :Pomana Porcului.Este imposibil sa omitem asa ceva.Dupa ce porcul a fost transat , gospodarul alege cele mai fragede bucati de carne si le trimite nevestei la bucatarie.

Prima masa din porcul taiat denumita de megiesi "pomana porcului" este si cea mai gustoasa.Punem un ceaun pe roata plitei. Aruncam il el niste carne un pic mai grasa , o cana de apa , foi de dafin si piper boabe . Cand incepe sa forfoteasca , adaugam si bucatile fragede de carne slaba.

O lasam sa fiarba inabusit dupa care o punem de mamaliga (la propriu).Peste o juma de ora de fiert , adaugam si o lingura de bulion si ... GATA !

Gazdele si toti cei care au ajutat la treaba ciocnesc paharele de tuica in jurul mesei si se aseaza la cea mai frumoasa realizare gastronomica a lunii decembrie.

Aceste bucati gustoase vor fi tratate cu atentia cuvenita numai daca pe masa va fi pus si un bol mare cu mujdei ( nu va zgarciti la numarul de catei de usturoi). Hmm , deja mi s-a facut foame.

Pofta buna si voua ! 

CONFECTIONAREA OPINCILOR

Daca porcul taiat este batran ( adica de 2-3 ani ) gospodarul nu se va mai obosi sa il parleasca pentru ca soricul este prea gros si nu mai poate fi mancat.

Mai mult de atat, nu va mai putea fi folosit nici la prepararea bucatelor.De aceea , porcul taiat va fi jupuit iar din pielea sa se vor face opinci.

In prezent opincile sunt utilizate doar de taranii varstnici din unele parti ale Moldovei si asta doar pe timp de iarna.

Dupa jupuirea porcului , soricul se da bine cu sare grunjoasa ( din aceea folosita la muraturi) apoi se ruleaza. El va fi pastrat astfel 3-4 zile. Dupa acest interval , soricul va fi desfacut , intins pe niste bete si lasat afara la vant ca sa se usuce.

Acolo unde este posibil , soricul va fi lasat in pod la afumat ( prin unele sate se mai obisnuieste ca podul casei sa fie folosit drept afumatoare ... se scoate o caramida de la horn si gata ) .

Dupa toata aceasta poveste , tundem pielea de par cu o foarfeca si ne apucam sa croim opincile. Pielea se taie de 20 de centimetrii latime iar lungimea se lasa dupa

piciorul "clientului" .

Nojitele sunt niste cureluse subtiri pe care le confectionam din pielea ramasa. Facem gauri cu o daltita in bucatile pentru opinci , trecem prin gauri nojitele si - ultima activitate - dam forma ascutita varfului .

Nu ne mai ramane decat sa asteptam sa vina gerul cel aprig , dupa care le incaltam si pornim la drum . 

BESICA CU GRAUNTE , BUCURIA COPIILOR

Mos Mitruta ( n.n. macelarul satului ) ne-a povestit ca in copilaria sa taiatul porcului era un motiv in plus de bucurie pentru copii : faceau rost de cea mai frumoasa jucarie posibila - besica .

"Batranul meu scotea besica udului ( n.n. vezica urinara ) , o freca bine cu cenusa si o lasa sa se zvante , dupa care o spala pana se vedea prin ea. Punea in ea cateva boabe de porumb , o umfla si o lega la capat cu ata.

Era bucuria mea si toata ziua o zornaiam prin ograda " isi amintea Mos Mitruta.

sursa: www.ziarullumina.ro 

FURATUL PORCULUI DIN POD

Prin trecut , in miezul iernii , dupa ce treceau sarbatorile Craciunului prin satele din Moldova se organizau claci , sezatori si jocuri in ograda unui satean care chema lumea.

Femeile povesteau cate-n luna si in soare in timp ce torceau lana sau canepa ori impletea iar barbatii (evident) cantau din fluier , acordeon sau trompeta si jucau de mama focului.

Gospodarul trecea pe ici colo cu o sticla de tuica fiarta pe la fiecare iar nevasta sa aducea sarmale si cozonac. Se incingeau niste chiuituri si hore de le sareau flacailor opincile din picioare.

Daca se stia ca stapanul casei are podul plin cu sunca si carnati pusi la afumat, unul din flacaii mai indrazneti urca in podul casei dupa ce se incingea hora.

" Se pitula in pod si , cand era larma mai mare , un flacau de jos striga : Taie , taie cat mai lata / Nu cata ca-i inghetata / Si mosneagul joaca roata ! "

Asa afla cel din pod ca poate sa sterpeleasca carnatii si sunca , sa-si umple bine buzunarele sumanului si sa le aduca si celor de jos , de la claca. Mosul cu claca credea ca asa e felul strigaturii si juca mai cu chef la roata. A doua zi , cand toata lumea era plecata , se suia si el in pod si afla singurel rostul strigaturii.

Cu citeva zile inaintea inceperii ciclului zilelor “festive”, in comunitatea traditionala romineasca are

loc sacrificarea porcului, in ziua de Ignat-20 decembrie.Sacrificiul animalier a fost amplu discutat

de cunoscuti etnologi si antropologi: G. Frazer, M. Taylor, W. Mannhardt, C. Levi-Strauss, M.

Mauss, E. Durkhreim, C.Kluckholm etc.). Cu precadere, actul ritual al sacrificarii unui animal

marcheaza trecerea de la timpul profan cotidian la timpul sacru sarbatoresc, delimiteaza

momentul de inceput al duratei sarbatoresti, purifica si solemnizeaza timpul, dar, mai ales,

creeaza cadrul spiritual pentru realizarea contactului imajinar cu divinitatea, pentru captarea

fortelor benefice supreme.

Pornim de la premiza ca actul taierii porcului, la romani, in ziua de Ignat,este o forma de

manifestare a sacrificiului animalier, sacrificiu prezent in cultele practicate de greci, romani, celti,

persi, hindusi, egipteni,in cultele politeiste si in religiile monoteiste: iudaica, islamica. In aceasta

sfera ideatica includem practica taierii porcului la mari sarbatori, care, dincolo de ratiuni utilitare

are la baza stravechi credinte in eficienta sacrificarii acestui animal. 

Porcul este considerat in vechile culturi un animal sacru emblematic pentru zeii vegetatiei-Osiris

(la egipteni, care chiar il identifica cu zeul). Demeter si Persefona (zeite agrare la greci) sau

Ceres (zeita romana a graului). El era sacrificat ritual in onoarea lor in cadrul unor ceremonii

publice de mare amploare, din care nu lipseau actele culinare rituale urmate de mese comune la

care oamenii mincau in credinta purificarii si intaririi lor prin puterea vitala a carnii animalului

asimilat.

Scriitorii romani Varon (in Economia rurala,sec.I i.Hr.) si Pliniu (in Istoria naturala, sec.I d. Hr.) fac

numeroase referiri la cresterea porcilor la Roma, dovada ca acest animal era in atentia societatii

timpului, crescut fiind nu numai din motive economice, ci si rituale, motive care prevalau adesea.

in epoca lui Augustus (sf.sec.I d.Hr.-incep. sec.II d.Hr.), epoca de inflorire a Imperiul Roman,

sacrificarea porcului a fost inlocuita cu depunerea de ofrande din cereale pe altarele de

sacrificiu(fara a inceta insa practicarea sacrificiului animalier). 

J. G.Frazer sustine cu argumente convingatoare ca porcul este un stravechi spirit agrar in

folclorul european. Totodata, el presupune ca porcul afost socotit o intrupare a lui Adonis-zeul

grec care simbolizeaza mortea si renasterea ciclica a vegetatiei, si de aceea, este posibil ca el sa

fi fost ucis in ocazii solemne ca reprezentant al zeului si mincat sacramemtal de catre adoratori.

O versiune a legendei lui Adonis aminteste de gelozia zeului razboiului, Ares, care a atitat un

porc mistret ce l-a sfisiat pe Adonis. Drept urmare, adoratorii acestuia, ciclic, sacrificau ritual un

porc si il mincau la ospete publice.

Acordam mai mare importanta informatiei referitoare la practicile iudaice, deoarece consideram

ca, in procesul crestinarii populatia traitoare pe teritoriul actual al Rominiei, in trecerea de la

politeism la monoteism, rolul cultului iudeo-crestin a fost mult mai important decit influienta si

pastrarea traditiilor pagine politeiste: in primul secol, crestinii, ca si apostolii si discipolii lor,

respectau prescriptiile cultului iudaic care oferea baza pentru constituirea noii religii monoteiste.

Jertfele mentionate in Legea Veche iudaica aveau rolul de a nu-i lasa pe oameni sa instraineze

constiinta pacatului si, in acelasi timp prefigurau jertfa universala a lui Hristos. La evrei, alaturi de

jertfele animaliere se aduceau si ofrande de vegetale, mirodenii, luminari, untdelemn etc. Noul

Legamint cere ca jertfirea sa fie insotita de trairea launtrica, de iubire, mila, iertare. Jertfa

singeroasa a fost eliminata dupa distrugerea Templului din Ierusalim si s-a inlocuit prin noi rituri.

Cele trei sacrificii zilnice ale cultului din Templu au fost inlocuite cu trei rugaciuni. Potrivit legii

mozaice, jertfele sint actiuni cultice obisnuite”ce se cuvin lui Dumnezeu”. Ele au caracter latreutic,

de adorare, imerativ, de cerere,euharistic,de multumire si expirator, de curatire. in Levetic este

explicata cu claritate valenta sacrificului singeros. “Pentru ca viata trupului este in singe si eu v-

am ingaduit voua sa-l aduceti pe jertfelnic pentru ispasirea sufletelor voastre, caci singele este cel

care aduce ispasire”. Despre conceptul de jertfa, sacrificiu si mintuire prin sacrificiu, teologia

dispune de lucrari cu o incarcatura informationala si spirituala greu de egalat. Pastrarea ritualului

sacrificiului animal singeros pina astazi se datoreaza nu numai functiei economice si spatiului

climatic propice cresterii si consumului carnii de porc, cum au incercat sa argumenteze unii

specialisti etnologi.

Ei au acceptat, in general, punctul de vedere conform caruia sacrificiul porcului ar exprima

sacrificiul unui stravechi spirit agrar. El a intruchipat, se pare,”spiritul griului” la indo-europeni.

Este interzis ca animal de sacrificiu si consum la evrei si mahomedani. Sacrificii rituale de

animale sint consemnate de arheologi si la geto-daci si daco-romani. Dintre animalele domestice

si salbatice sint apreciate a fi fost animale de sacrificiu aici: caii, oile, caprele, boii, iepurii, ciinii,

pasarile si porcii, acestea din urma cu mai putine atestari arheologice. in asa fel a putut patrunde

intre animale de jertfa porcul. Felul in care este pregatit porcul dupa junghiere, “pirlirea”, trecerea

intregului corp al animalului prin flacara credem ca este mai mult decit o tehnica de preparare si

este legata de stravechiul rit al “arderii de tot” pe jertfelnic.

Crestinismul a acceptat practica sacrificarii porcului ca secventa a suitei de obiceiuri ce pregatesc

marea sarbatoare religioasa a Craciunului. Prin semnificatii multiple Craciunul marcheaza

totodata, in calendarul popular, inceputul ciclului celor 12 zile de sarbatoare ce insotesc trecerea

de la anul vechi la anul nou, perioada a nasterii si renovarii timpului calendaristic, , perioada in

care agricultorul ce a incheiat un ciclu agrar se pregateste pentru urmatorul prin acte rituale cu rol

apotropaic si augural. 

Privit din aceasta perspectiva, taiatul porcului, se plaseaza in sfera ofrandelor-sacrificiului

adresate fortelor supreme, ca multumire pentru recolta obtinuta si pentru recolta viitoare.

Exista un timp ritual al sacrificiului porcului-ziua de Ignat(20 decembrie) sau dupa Sfintul Vasile,

dimineata in zori-moment propice multor practici rituale. “Daca nu tai porcul la Ignat, nu-i mai

merge bine”, “dupa Ignat, porcul slabeste” spun batrinii, dar aceasta nu inseamna ca nu sint sate

in care porcul este taiat a doua zi de Craciun (Vilcea, Bacau, Prahova) sau a treia zi (Dimbovita),

conform unor interdictii ptivind consumul carnii de porc in prima zi de Craciun. “Cind tai porcul, sa

fie luna plina”, “sa fie frig si umed”-sint conditii carora, in sistemul de viata traditionala, li se

acorda mare atentie.

Spatiul trebuie curatat bine inainte si este demarcat—“insemnam locul printr-o linie”, spune un

informator din Vilcea, practica ce aminteste ritualul de pregatire a actelor de sacrificare la romani,

prin trasarea unui cerc magic in jurul altarului. Totodata sint respectate gesturi si formule rituale

pentru “consacrarea” victimei: animalul este stropit cu apa sfintita, este asezat cu capul spre

rasarit, pe fruntea lui (in Moldova) sau pe ceafa (in Arges, Olt, Brasov) este trasata cu cutitul o

cruce pe care se presoara sare, capul de porc este “tras cu ritul inapoi” in casa, sint rostite

formule rituale (Doamne ajuta, sa-l mintui cu sanatate).

Sarea, simbol de puritate si curatenie, este utilizata in ritualul sacrificiului inca de la romani, care

o presarau pe capul victimei (impreuna cu boabe de orz) sau o ardeau pe altar pentru imblinzirea

zeilor Penati-zei ocrotitori ai caminului familial.

Remarcabila este functia preotului de mediator in relatia cu divinitatea, functie ce s-a pastrat in

timp, in obiceiurile insotitoare sacrificarii porcului in viata traditionala. Concret el are menirea prin

slujba religioasa pe care o face in fiecare gospodarie, sa valideze actul sacrifical si sa transfere in

plan sacru carnea si masa ce urmeaza. Obiceiurile populare pastreaza, ca forma de rasplatire a

preotului, daruirea unor parti din animalul sacrificat-limba, pielea, pulpa. Extrapolam acest obicei

cu cel consemnat in stravechi sacrificii grecesti (de exemplu sacrificiile pentru Hermes), la care

preotul primea pielea, dar mai ales, limba, “partea metaforica a comunicarii”, simbol al functiei

preotului de realizare a legaturii cu divinitatea.

Relevante semnificatii rituale, in actul sacrifical al porcului la Craciun, are singele, a carui

prezenta este dovada sacrificiului implinit. Antopologii au evidentiat valoarea spirituala

regeneratoare a singelui, ale carui valente intermediaza fuziunea intre om si divinitate,

contiguitatea efemera a profanului cu sacrul, justificind spiritual sacrificiul. Rolul pozitiv al singelui,

identificat in popor cu viata, se exprima prin multiple credinte in valoarea lrgaturii(prin singe) ce se

realizeaza cu divinitatea, dar si intre comeseni in timpul consumarii carnii animalului sacrificat.

Ansammblul ritual al taierii porcului este incheiat prin masa comuna, in genere numita “pomana

porcului”, pe alocuri “praznicul porcului”(Prahova). Ca forma de comuniune alimentara ce

constituie faza finala a oricarui act sacrificial, “pomana porcului” depaseste, prin semnificatiile ei,

conotatiile alimentare. 

in vechi tipare de viata traditionala ea se desfasura intr-o atmosfera solemna, in liniste, realizindu-

se, in primul rind, comuniunea spirituala a participantilor la actul sacrificial infaptuit. Actuala nota

euforica a mesei de “pomana a porcului” este un rezultat al deritualizarii pe ansamblu al actului

sacrificial, prevalent raminind sensul lui pragmatic, alimentar.

Credem ca tocmai pastrarea practicii sacrificiului porcului, adoptat ca animal de sacrificiu pentru

sarbatoarea crestina a Craciunului, este o dovada a vechimii crestinismului pe aceste locuri,

crestinism apostolic. Nu putem neglija nici faptul ca acest sacrificiu are loc in perioada postului,

cea in care se pregateau, de altfel, si catehumenii pentru botezul de Craciun sau de Boboteaza.

Sarbatoarea Craciunului reprezinta o zi speciala, in care fiecare om se retrage in sanul familei

pentru a oferi si a simti iubire in jurul lui. De aceea, Craciunul mai este si supranumit

sarbatoarea familiei, cu aceasta ocazie, familiile se reunesc, petrec timp impreuna si fac

schimb de cadouri. Iar aceasta sarbatoare o petrece fiecare dupa traditiile cu care a fost

obisnuit in functie de zona din care provin, pentru ca sunt atatea obiceiuri si fiecare sunt

diferite dintr-o parte intr-alta. In zilele noastre, in traditiile de Craciun se regasesc atat obiceiuri

imprumutate din lume, cat si obiceiurile specifice zonei.Va voi prezenta in cele ce urmeaza

cateva dintre traditiile cele mai cunoscute din zona Moldovei.

Ignatul sau taierea porcului

Inainte de Craciun, pe data de 20 decembrie este Ignatul sau taierea porcului, traditie care

inca este respectata in satele din Moldova, iar pasii care trebuie urmati sunt si ei respectati

intocmai, moldovenii facand un adevarat ritual din aceasta traditie.Totul incepe in zorii zile de

20 decembrie, iar ziua este dedicata exclusiv taierii porcului, prepararii carnii si conservarii

acesteia. In aceasta zi sunt preparate produse traditionale zonei, cum sunt caltabosii,

sangeretele, toba, lebarul sau carnatii, iar imediat dupa taierea porcului s-a pastrat si obiceiul

cunoscut acum de “pomana porcului”, unde cei care au participat la ritual beau tuica sau vin

fiert si mananca din carnea porcului proaspat taiat, preparata prin prajire si servita alaturi de

mujdei de usturoi si mamaliguta.

Desi, odata cu aderarea la UE, s-au impus norme mai stricte privind taierea porcului in stilul

traditional, traditia aceasta isi are radacinile inca de dinainte de crestinism si se practica in

continuare in satele moldovenesti, dar si in celelalte zone.

Colindatul

Ca simbolistica, colindatul este o urare in care se pun dorintele oamenilor, transmit voie buna

si optimism si urarile merg la fel de departe precum imaginatia. Inainte, la colindat mergeau

tinerii intre 18 si 20 de ani, se strangeau in grup si locuiau la unul din ei pe perioada

sarbatorilor si nu aveau voie sa iasa prin sat decat in grup, intrucat colindele le faceau in acest

grup ce avea denumirea de “ceata”. In Moldova, traditia colindatului deschide perioada celor

12 zile de sarbatoare cu ocazia Anului Nou. Acum, la colindat merg si copiii, si cei tineri, iar in

unele sate din zona Moldovei inca se practica intreg ritualul

Jocurile cu masti

Moldova este una dintre regiunile cele mai faimoase pentru numeroasele jocurile cu masti care

se practica in perioada sarbatorilor de iarna. Printre acestea se numara “Jocul caprei”, “Jocul

ursului”. Cel mai asteptat se pare ca este jocul ursului. Se spune ca ursul este animalul sacru

al geto-dacilor, iar de aici se poate trage concluzia ca traditia este una foarte veche, in care

obiceiurile s-au pastrat de la o generatie la alta. Pentru jocul ursului, mai multi tineri se

intalnesc si pregatesc cele necesare jocului, masca si costumul. Cel care va intra in pielea

ursului se va imbraca cu o haina de blana lunga, care trebuie sa fie impodobita cu ciucuri, iar

pe cap va purta un schelet din lemn, decorat si imbracat intr-un material din panza. Pe langa

personajul central, alaturi de el mai participa si cei care vor canta la acordeon, la tobe, cei care

vor spune povestea ursului, vor mai fi personaje care spun diverse texte si care danseaza. La

finalul jocului, ei trebuie sa transmita cele mai frumoase urari celui care a fost colindat, iar ca

recompense trebuie sa primeasca bani si colaci. In schimb, “jocul caprei” a fost inainte un

ceremonial al unui cult, care presupunea omorarea, jelirea, inmormantarea si invierea caprei,

iar batranii considerau capra ca fiind prevestitoare de vreme, daca aceasta va fi buna sau rea,

iar in prezent acest joc este menit sa aduca prosperitate celui pe care il colinda, dar si pentru a

pastra aceasta traditie antica de a se prezenta costume, masti, jocuri si cantece si este jucat

pentru sporul anului ce vine, pentru spor la recolte, la animale si in gospodarii. La fel ca in jocul

ursului, colindatorii sunt rasplatiti cu bani si cu colaci.

Sorcova

Practicata in prima zi a anului, de preferinta ca primul care sorcoveste pe cineva sa fie un

baiat, deoarece inseamna prosperitate si belsug. Urarea in sine se facea dintr-o ramura abia

imbobocita de la un pom, sau in prezent, dintr-un pat cu flori din hartie colorata. Urarea se

face pentru tinerete, pentru putere, prosperitate si sanatate. Cuvantul sorcova vine din limba

bulgara si inseamna “verde fraged”.

Pomul de Craciun

Un alt obicei, preluat in zona Moldovei, la fel precum in celelalte zone este impodobirea

bradului de Craciun, ritual ce a fost preluat din Occident. Impodobirea bradului de Craciun isi

are originea in Germania pagana, unde era impodobit de un calugar ca sa simbolizeze Sfanta

Treime datorita formei sale triunghiulare.Trepat acest obicei a fost preluat de crestinism,

alaturi de alte ritualuri pagane, pentru a fi adaptate ca facand parte din religia crestina. La

romani, si mai ales in Moldova, nu a existat aceasta traditie, bradul fiind impodobit doar la

nunti sau la moartea unui tanar virgin sau a unei fete mari. In prezent, acest obicei este tinut

peste tot in lume, fiecare decorand bradul fie in culorile clasice ale Craciunului, fie dupa

modernismul de azi in culori care pleaca de la albastru, verde si pana la mov inchis.