popa iulian-lucrarea de disertaţie

5/17/2018 Popa Iulian-Lucrarea de disertaţie - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/popa-iulian-lucrarea-de-disertatie 1/53

Universitatea ,Vasile Goldiş,AradFacultatea de Drept

DISERTAŢIE

Prof.coordonator Masterand

Prof.univ.dr.Marţian Iovan Popa Iulian



Universitatea ,Vasile Goldiş,AradFacultatea de Drept

Psihologia Judiciară

Prof.coordonator Masterand

Prof.univ.dr.Marţian Iovan Popa Iulian



Cuprins

Titlul temei Pagina

Ce este psihologia 1Obiectul de studiu al psihologiei 2 Nivele psihicului uman 2Personalitatea 4Psihlogia judiciară 7Obiectul psihologiei judiciare 7Psihologia judecăţii 8Duelul judiciar 8Instituţia judecăţii 8Implicaţii psihologice ale duelului judiciar 12Consideraţii psihologice asupra rolului activ al judecătorului vis-a-vis de principiul contradictorialitaţiiîn judecarea cauzei 13Consideraţii psihologice asupra rolului activ alJudecătorului vis-a-vis de principiul nemijlociriiÎn judecarea cauzei 14Împlicaţii psihologice privind imparţialitatea şi echilibrul pe care-l dă judecătorul aprecierii probelor 15Psihologia acuzatorului public 18Psihologia avocatului 18Testarea intersubiectivă,expresie a raţionamentului juridic al judecătorului 21Prevenţiunea specială şi prevenţiunea generală caefect al duelului judiciar 23Psihologia intimei convingeri 24Evaluarea şi coroborarea probelor în procesul formăriiintimei convingeri ca trăire psihică de nezdruncinat 26Declaraţiile învinuitului sau inculpatului 27Declaraţia părţii vătămate 28Declaraţiile martorilor 28Înscrisurile 30Înregistrările audio sau video 30

Fotografiile 31



Constatările tehnico-ştiinţifice 31Constatările medico-legale 32Expertizele 32Mijloacele materiale de probă 32Garanţii psihologice şi de personalitate aleIntimei convingeri 33Problematica psihologică a deliberării şi a opiniei separate 34Opinia separată 35Psihologia magistratului 36Consideraţii socio-juridice cu privire la implicaţiile judecătorului în stadiul actual al societăţii româneşti 37Profilul psiho-intelectual şi moral-afectiv al magistratului 38Conotaţii psihologice asupra deliberării în pronunţareahotărârii 43Consideraţii de final 45



Introducere

Lumea în care trăim se confruntă de foarte multe ori cu situaţii,uneori greu de înţeles,alteori înţelese numai în parte.Lucrarea de faţă se vrea a fi o introducere într-un domeniu decunoaştere,de o mare importanţă pentru înţelegerea lumiiînconjurătoare,atât din punct de vedere material,dar mai ales din punct de vedere psihologic.Prin studiul psihologiei,ne propunem să înţelegem ce-l face pe om săse comporte într-o anumită situaţie într-un fel,iar în altă situaţie,comportamentul să fie uneori total diferit.Omul,încă din cele mai vechi timpuri a ştiut să-şi conducă şi să-şicoordoneze viaţa după reguli,la început nescrise,dar odată cuevoluţia sa,au apărut şi reguli scrise.Unii membrii ai societăţii au tendinţa de a nu respecta regulileimpuse de societate,reguli care ori li se par prea exagerate,ori nu suntdispuşi să le respecte din considerente uneori necunoscute.Societatea s-a întrebat ce-i face pe aceşti oameni să fie mai altfeldecât ceilalţi şi care este motivaţia pentru care fac acest lucru.Cercetând mai atent omul ca individ,s-a putut ajunge la concluzia cănu toţi oamenii sunt la fel.S-a pus întrebarea;Ce-l face pe un anumit om să fie un matematicianstrălucit,un violonist renumit şi ce-l face pe un anumit om,să fie uncriminal fioros?Încercând să răspundă la această întrebare,ştiinţa care se ocupă custudiul umanităţii a suferit o transformare,iar omul a devenit subiectde studiu,din punct de vedere individual.Psihologia este ştiinţa care s-a implicat în studiul psihicului umanstructurat pe cele trei nivele ale sale(conştientul,subconştientul,inconştientul),sistemul nervos al individului,însuşirile,structurile şivalorile de care dispune individul uman(personalitatea), caracterul, precum şi mecanismele şi pârghiile prin care individul poate ficontrolat,reeducat sau la nevoie pedepsit pentru faptele sale.Psihologia,este o stiinţă mult mai completă şi mai complexă,dar ne propunem ca în lucrarea de faţă să abordăm,psihologiaindividului,precum şi psihologia judecăţii.



1.Ce este psihologia?

Termenul ,,psihologie,, provine din combinaţia cuvintelor greceşti,psyche şi logos.Psyche înseamnă respiraţie, duh, suflet,iar logos înseamnă cunoaştere, vorbire, ştiinţă.Preocupări în privinţa studierii psihicului şi comportamentulomului au apărut relativ târziu în evoluţia noastră ca specie.Primele preocupări în acest domeniu au apărut în antichitatecând Aristotel prin lucrarea sa,,Despre suflet,,(De anima),încerca să descifreze şi apoi să descrie stările sufleteştiale omului precum şi manifestările exterioare ale acestuia.Medicul Hipocrate, părintele medicinei a sesizat diferenţe ale personalităţii umane grupate după temperamentul diferenţiat alfiecărui individ în parte.Evoluţia speciei umane a impulsionat şi dezvoltarea unui limbajmai complex,mai diversificat,mai bogat,care a dus către apariţiaunor noi termeni ce reflectă stări interioare sufleteşti,o marediversitate a acestora ducând implicit către o mare varietate demanifestări ale personalităţii.Psihologia ca ştiinţă pozitivă s-a desprins din sfera vechilor speculaţii filosofice,precum şi din sfera speculaţiilor metafizicedespre om şi condiţia lui,abia în a doua jumătate a secolului 19.Odată cu înfiinţarea,în 1879,a primului laborator, germanulWundt,a pus bazele cercetării psihologice utilizând metodeleobservaţiei şi experimentului.În acest sens au fost acumulate observaţii, date concrete, devenindastfel posibilă descoperirea unor reguli şi legi în diversitatea de

manifestări psihice ale omului.Toate aceste descoperiri s-au transformat în premise folositoare înemiterea unui psihodiagnostic sau pentru a face predicţii clareasupra investigaţiei.

p.1



2.Obiectul de studiu al psihologiei.

Psihologia are ca obiect de studiu -sistemul psihicului uman-sistemul de personalitateOmul s-a diferenţiat faţă de celelalte fiinţe prin trăsături specifice,dintre care putem evidenţia:gândirea,memoria, inteligenţa,imaginaţia,creativitatea,sufletul, spiritul, aptitudini, voinţa,caracterul,conştiinţa,idealuri, scopuri, valori...Toate aceste trăsături specifice laturii umane constituie sistemulpsicului uman şi alături de sistemul de personalitate,sunt studiate

de specialişti din domeniu pentru a înţelege comportamentulindividual precum şi comportamentul sociogrupului . Sistemul psihicului uman, precum şi sistemul de personalitate sunt elementespecifice fiinţei umane.Sistemul psihicului uman este ansamblul proceselor psihice decunoaştere, afective şi motivaţional-volitive.Sistemul psihicului uman este sistemul informaţional-energetic decomplexitate supremă.Sistemul psihicului uman are o orientare teleologică,antialeatorie,datorată unor mecanisme antiderutante.

3.Nivelele psihicului uman.

Sistemul psihicul uman,poate fi considerat ca unitate funcţionalăorganică,a trei nivele: -conştientul(conştiinţa)

-subconştientul

-inconştientulConştiinţa reprezintă rezultanta activitătii întregului sistem psihic.Procesele de cunoaştere,sinteza creatoare,integrarea selectivă afenomenelor psihice,contribuie la realizarea conştiinţei.Senzaţiile, perceptiile şi reprezentările pot fi atrase în sferaconştiinţei prin autoobservaţie,verbalizare prin operaţiile gândirii

p.2



(analiză,sinteză,comparaţie,generalizare,concretizare logicăabstactizare) Memoria întipăreşte, păstreză,actualizează selectiv informaţii dinstocul experienţei acumulate, prin procesele ei.Gândirea şi limbajul au importanţă esenţială în procesulconştiintei,ca factori centrali, reglatori şi coordonatori.Prin acestea se face distincţia dintre fenomen şi esenţă,întâmplător şinecesar,obiectiv şi subiectiv,individual şi general.Dinamica sistemului conştiinţei este asigurată de emoţii,sentimente,pasiuni, trebuinţe,etc, grupate într-o componentă afectiv-motivaţională stimulată de starea de vigilenţă a persoanei.Dinamica sistemului conştiinţei este organizată în funcţie de scopuriintenţii, valori,stategii la care persoana aderă şi este susţinută deeforturi voluntare.Subiectul trăieşte într-o lume atât a realului cât şi într-o lume aimaginabilului.Conştiinţa este treapta superioară a psihicului uman ,are o organizarelogigă şi raţională.Rolul conştiinţei în raport cu celelalte componente ale vieţii psihice

este relativ şi nu trebuie supraestimat.Conştiinţa are anumite funcţii esenţiale de care specialiştii trebuie săţină cont.Conştiinţa are functia de cunoştere sau de semnificare,anticipativăsau de orientare spre scop ,apreciativ-evaluativă de ghidare,creativă precum şi de autoreglaj voluntar,necesare individului în activitatea psihocomportamentală în raporturile individului cu mediul natural şisocial.

Conştiinţa reglează progresele în adaptare ale individului,în formareadeprinderilor,obişnuinţelor şi abilităţilor,în dezvoltarea aptitudinilor şi a capacităţilor de creaţie.Subconştientul conţine date,imagini memorate, deprinderi,obişnuinţe,stereotipuri ,scheme mintale,etc(elemente psihice stocateîn experienţa persoanei),care alcătuiesc o premisă a activităţiiconştiente.

p.3



Subconştientul sau preconştientul deserveşte în permanenţă,prinstructurile şi operaţiile specifice,conştiinţa.Preconştientul conţine totalitatea datelor întipărite şi stocate înexperienţa anterioară şi care pot servii ca resurse şi utilizarea lor decătre intelect.Inconştientul este situat în străfundurile sistemului psihic,cuprindetoate pornirile instinctuale, trebuinţele biologice,pulsiunile,trăirile primare mai puţin accesibile conştiinţei.Inconştientul este depozitarul reflexelor unor amintiri.

Aceste nivele ale psihicului sunt părţi ale unui sistem extrem decomplex si funcţionează în raporturi strânse.Conştiinţa nu reuşeşte întotdeauna să domine sau să controlezezonele inferioare ale nivelului psihicului uman.Conştiinţa poate fi tulburată, paralizată, orientată spre celelaltenivele.Gradul de claritate a conştiinţei are mai multe trepte de laconştientizarea neclară ,vagă, confuză până la conştientizarea perfectă.

Claritatea conştiinţei depinde de o serie de factori, în care suntcuprinse vârsta, nivelul de dezvoltare a limbajului,capacitateafuncţională a sistemului nervos,intensitatea şi amplitudineaatenţiei,starea de oboseală,nivelul de dezvoltare a complexuluineuropsihic,prezenţa unor factori perturbatori,experienţa în domeniulsupus cunoaşterii.

4.Personalitatea.

Personalitatea reprezintă totalitatea însuşirilor, structurilor şivalorilor de care dispune individul.Personalitatea reprezintă un complex sistem bio-psiho-socioculturalşi moral.Personalitatea reprezintă unitatea a trei dimensiuni complementare

p.4



ale individului uman:-temperamentul-aptitudinile-caracterul

Temperamentul este componenta dinamico-energetică a personalităţii.Trăsăturile temperamentului sunt în mare măsură ereditare,suntcele mai uşor observabile,accesibile şi constatabile din ansamblulcomponentelor personalităţii,au stabilitate şi se manifestă înconduita omului prin gesturi mimică, expresivitate verbală, etc.Eficienţa aptitudinilor vor fi influenţate de temperament, de tipulde sistem nervos.Tipul de temperament poate influenţa şi realizarea percepţiei,obţinerea succesului,nivelul de aspiraţie sau nivelul dereactivitate a individului.Manifestările temperamentale ale sunt de origine neurofiziologică.Sistemul nervos central determină tipurile de temperament.Sistemul nervos central are trei însuşiri fundamentale care seexprimă prin activitatea nervoasă superioară şi anume:

-forţa sau energia,depinde de substanţele funcţionale dinalcătuirea neuronului.

-mobilitatea,dependentă de regenerarea şi consumareasubstanţelor funcţinale. -echilibrul proceselor nervoase fundamentale,excitaţia şiinhibiţia.În funcţie de cele trei însuşiri ale sistemului nervos central saudesprins patru tipuri distincte de temperamente:

1) Sangvinic puternic-mobil-echilibrat;3) Flegmatic puternic-inert-echilibrat2) Coleric puternic-excitabil neechilibrat3) Melancolic slabTipul de activitate nervoasă superioară influenţează activitateaîntregului organism, influenţează procesele psihice, manifestărilecomportamentale,etc.Temperamentul nu este un simplu produs al tipului de sistem

nervos, p.5



el suportă modelările procesului de socializare şi personalizare, precum şi procesului educaţional exercitat asupra individului.

Aptitudinile sunt însuşiri neuropsihice,fizice sau fiziologice,relativstabile, care-i permit personei să obţină succese în anumite activităţi.Aptitudinile reprezintă componenta instrumentală, executivă a personalităţii.Aptitudinile dezvăluie cât şi ce poate face o persoană, pot fimăsurate şi astfel este posibilă ierarhizarea persoanelor dupăcriteriul performanţei.Combinarea şi funcţionarea la un nivel înalt a aptitudinilor dă naşteretalentului.Combinarea şi funcţionarea aptitudinilor şi atingerea celei mai înaltetrepte de dezvoltare dă naştere geniului.Uşurinţa, dexteritatea,rapiditatea cu care sunt însuşite cunostinţeledeprinderile, priceperile specifice unei activităţi, obţinerea rapidă de performanţe indică prezenţa unei aptitudini.

Caracterul reprezintă totalitatea trăsăturilor esenţiale şi stabile

care se exteriorizează în activitatea omului în mod constant,petermen lung, ce emană din orientarea şi voinţa sa.Caracterul are semnificaţie de particularitate, pecete, trăsătură,semn.Trăsăturile de caracter nu sunt manifestări întâmplătoare ale omului.Caracterul reprezintă un ansamblu de atitudini şi valori după care persoana se ghidează în raporturile cu lumea înconjurătoare şi chiar cu propria fiinţă.În momentul în care suntem în posesia trăsăturilor caracteriale ale

unei persoana,vom putea prevede conduita acelei persoane într-oanumită situaţie,ţinând cont însă şi de o anumită doză de probabilitate.Având acest necesar bagaj de cunoştinţe din domeniul psihologiei umane, putem trece la următoarea etapă :

p.6

5.Psihologia judiciară



Psihologia judiciară este o ramură a psihologiei umane şi se ocupă custudiul psihicului uman şi comportamentului atât individual cât şicomportamentul sociogrupului în momentul săvârşirii de infracţiuni,studiul psihicul şi comportamentului magistratului aflat în zona decercetare penală cât şi a magistatului aflat în calitatea de judecător,de asemenea psihicul şi comportamentul apărătorului, psihicul şi comportamentul victimei.

6.Obiectul psihologiei judiciare

Coordonatele care definesc preocupări conturând astfel obiectul psihologiei judiciare sunt următoarele :

-definirea domeniului de referinţă,din perspectiva preocupărilor teoretice precum şi preocupările practic aplicative.

- analiza psihologică a actului infracţional- problematica psihologică a mărturiei şi a martorului- analiza psihologică a interogatoriului judiciar

- domeniul investigării erorii judiciare- comportamentul simulat- psihologia judecăţii pe coordonatale a patru direcţii

1) duelul judiciar 2) psihologia intimei convingeri3) personalitatea magistratului4) psihologia apărării din perspectiva apărătorului

- psihologia detenţiei penitenciare- conduitele dizarmonice- problematica psihologică a actului de administraţie publicăPrin acestă lucrare vom încerca să scoatem în prim plan psihologia

judecăţii.

p.7

Psihologia judecăţii



(Psihologia contradictorialităţii din perspectiva aflării adevărului)

A.Duelul judiciar

Instituţia judecăţii

Noţiunea de judecată înseamnă operaţiunea de logică practică şi juridică prin care un organ abilitat soluţionează un conflict de dreptcu care a fost investit. Noţiunea de judecată, ca fază a procesului judiciar, înseamnă etapa procesuală carese desfăşoară în faţa instanţelor judecătoreşti dinmomentul investirii până la soluţionarea definitivă a cauzei.Judecata are ca obiect soluţionare definitivă a cauzei aflată în judecată fiind considerată faza centrală şi cea mai importantă a procesului.Din punctul de vedere al procesului penal, judecată reprezintăactivitatea principală, deoarece numai pe baza a ceeace se discută şise aprobă în şedinţa de judecată se poate întemeia intima convingerea judecătorilor ca apoi să poată emite o hotărâre judecătorească justă, bazată pe spiritul şi litera legii.Faza de judecată îşi justifică importanţa prin faptul că instanţaverifică activitatea procesuală desfăsurată de către toţi participanţii la proces, atât înaintea judecării cauzei cât şi în timpul desfăşurăriiacesteia.Trebuie subliniat faptul că instanţa are posibilitatea de a returnadosarul organelor de urmărire penală atunci când constată cărechizitoriul nu este complet sau bine făcut, în vederea completăriisau refacerii acestuia.În scopul realizării judecăţii în condiţii de obiectivitate şiimparţialitate au fost instituite principii specifice care nu suntîntîlnite în celelalte faza procesual penale.

p.8

Publicitea,nemijlocirea,contradictorialitateasi oralitatea



sunt principii esenţiale care pe lângă principiul legalităţiiprocesuale,principiul aflării adevărului,prezumţia denevinovăţie, principiul oficialităţii, respectarea demnităţiiumane,garantarea dreptului la apărare,dreptul la un procesechitabil,rolul activ al organelor de cercetare penală,egalitateapersoanelor în procesul penal, operativitatea procesuluipenal,limba în care se desfăşoară procesul,sunt principii fără decare procesul penal nu trebuie să se desfăşoarePublicitatea – constă în faptul că sedinţa de judecată se desfăşoarăîn şedinţă publică, la orele şi zilele fixate de instanţă, la sediulacesteia.Nemijlocirea este procedura prin care instanţa are obligaţia de aîndeplini în mod direct toate actele procedurale şi procedurile ce dauconţinut şedinţei de judecatăContradictorialitatea-constă în faptil că pentru aflareaadevărului,probele administrate sunt supuse discuţiei părţilor,procurorului,instantei şi apărătorului.Contradictorialitatea constă în faptul că opune dar şi reuneşte părţileîn proces,datorat faptului că nici una dintre părţi nu poate face nimicdecât în prezenţa celeilalte.

Comportamentul părţilor şi comportamentul judecătorului esteguvernat de acest principiu (contradictorialitate) şi asigură dreptul laapărare şi la stabilirea adevărului. Nerespectarea acestui principiu duce la nulitatea hotărârii judecătoreşti.Oralitatea constă în faptul că toate discuţiile din sala de judecatăsunt prin vorbire .Oralitatea este strâns legată de contradictorialitate şi ambele se

încadrează în publicitate.Oralitatea dă posibilitatea părţilor de a-şi expune şi a susţine cererileîn faţa instanţei,dă posibilitatea judecătorilor să intervină dacă estenevoie,să ceară lămuriri,să recurgă la confruntări,etc,dând astfel posibilitatea exercitării rolului activ.

p.9

Judecata,se desfăşoară pe parcursul mai multor etape:



-începutul judecăţii,-cercetarea judecătorească,-dezbaterile,-deliberarea.

Cea mai importantă etapă a şedinţei judecătoreşti este cercetarea judecătorească,care are ca obiect administrarea probelor şi rezolvareacauzei.Procurorii vor stânge probele cu privire la existenţa infracţiunilor,vor identifica făptuitorii şi vor constata dacă răspund penal şi vor trimitespre judecare instanţei competente cauza.Instanţa competentă va analiza dosarul şi pronunţându-se asupracompetenţei materiale,va trece la desfăşurarea anchetei judecătoreşti,ca instanţă de fond.În faza cercetării judecătoreşti, audierea învinuitului sau inculpatuluise desfăşoară in trei etape:

-verificarea identităţii civile a învinuitului sau inculpatului,-ascultarea relatării libere-adresarea de întrebări.

Procurorul poate adresa întrebările direct, însă părţile şi membriicompletului de judecată adresează întrebările prin intermediul

preşedintelui completului de judecată.Parcurgerea primei etape din desfăşurarea cercetării judecătoreştieste necesară şi obligatorie datorită faptului de a nu se face ogreşeală, iar o altă persoană să fie cercetată în locul celei care aînfăptuit infracţiunea.Verificarea identităţii persoanei se va face prin punerea de întrebăricu privire la nume,prenume,poreclă,adresă,data şi loculnaşterii,cetăţenia,studii,situaţia militară,ocupaţia,locul de

muncă,antecedente penale,precum şi alte date ce pot contura situaţiacivilă a persoanei cercetată.Verificarea identităţii este un bun prilej pentru a observacomportamentul învinuitului,gesturile,starea de tensiune,sau calmul pe care îl afişează acesta faţă de situaţia în care se află.

p.10



Din punct de vedere psihologic se va proceda la adresarea deîntrebări ce nu au legătură cu cauza,necesare stabilirii unui contact psihologic.Odată trecut acest prag,i se va aduce la cunoştinţa învinuitului faptasau faptele ce fac obiectul judecăţii,punîndui-se în vedere să declaretot ce ştie cu privire la aceste fapte.Ascultarea relatării libere începe atunci când preşedintele instanţeide judecată îi cere învinuitului să declare tot ce consideră căinteresează cercetarea.În timpul ascultării libere,anchetatorul,trebuie să dovedeascăstăpânire de sine,răbdare,calm, să evite întreruperea relatăriiînvinuitului, să evite aprobarea sau dezabrobarea celor afirmate deînvinuit şi să manifeste o atitudine prin care să nu-şi exteriorizezesentimentele faţă de învinuit.Relatarea liberă este un bun prilej pentru judecător de a cunoaşte şi aanaliza poziţia învinuitului prin comparaţie cu probele depuse ladosarul cauzei.

Adresarea de întrebări şi ascultarea răspunsurilor învinuituluieste cea de-a treia etapă care trebuie parcursă în vederea soluţionăriicauzei şi dovedeşte modul în care a fost pregătită această activitate.

Întrebările trebuie să fie clare,precise,să fie formulate la nivelul deînţelegere a celui ascultat,să nu sugereze răspunsul pe care instanţadoreşte sa-l audă,să nu pună în încurcătură pe învinuit,mai alesatunci când acesta este bine intenţionat, interesat de a se aflaadevărul şi să nu oblige pe învinuit să răspundă cu ,,da,, sau cu ,,nu,,.În raport cu scopul urmărit de instanţa de judecată,precum şi cu ariade cuprindere a aspectelor ce trebuie lămurite,întrebările folosite întimpul ascultării pot fi clasificate în:

-întrebări temă,ce vizează fapta(învinuirea în ansamblul său),-întrebări problemă,urmărindu-se prin acestea lămurirea unor aspecteilicite desfăşurate,-întrebări detaliu,care au ca scop obţinerea de explicaţii ce ţinde precizare,de completare,de control,necesare lămuririi omisecu ocazia relatării libere.

p.11

Alegerea întrebărilor care vor fi folosite în timpul cercetării depindede poziţia pe care o adoptă învinuitul,în sensul că poate recunoaşte



total sau parţial anumite învinuiri ce i se aduc, respinge învinuireasau o neagă,precum şi faptul că refuză să facă declaraţii.Cercetarea judecătorească poate trece la următoarea etapă,considerându-se că celelalte etape au fost încheiate iar instanţa de judecată s-a lămurit asupra faptelor .Urmează dezbaterea în urma căreia va avea loc deliberarea,actulfinal al judecăţii,care va fi urmată de pronunţarea hotărâriimembrilor completului de judecată.Deliberarea se va face în secret, pentru ca deliberarea să fie ferită deorice influenţă, imediat după încheierea dezbaterilor,bazată pe intimaconvingere a judecătorilor. Judecătoriivor delibera asupra chestiunilor de fapt, apoi asupra chestiunilor dedrept. Intima convingerereprezintă starea psihologică a persoanelor răspunzătoare deaplicarea legii,bazată pe buna credinţă şi sunt împăcate cu propria lor conştiinţă morală care i-a călăuzit în aflarea adevărului prin mijloacelegale.

Implicaţiile psihologice ale duelului judiciar

Sala de judecată este locul unde se dă lupta dintre adevăr şiminciună,legal şi ilegal,just şi injust,etc.Săvârşirea de infracţiuni crează un raport juridic de drept penal şireprezintă punctul de plecare al relaţiei procesual penale dintreacuzator şi apărător.Această relaţie s-a concretizat într-un concept judiciar, conceptulde ,,duel judiciar,,bazat pe principiile publicităţii , nemijlocirii ,contradictorialităţii şi oralităţii.

p.12

Consideraţii psihologice asupra rolului activ al judecătorului vis-a-vis de principiul contradictorialităţii



în judecarea cauzei

Principiul contradictorialităţii reprezintă fundamentul juridic alduelului judiciar.Acest principiu reprezintă garanţia esenţială pentru aflareaadevărului în procesul penal, datorită faptului că probeleadministrate sunt supuse discuţiei părţilor,apărătorului,procuroruluişi instanţei de judecată.Contradictorialitatea este principiul care pune înstanţa de judecată însituaţia de a filtra punctele de vedere exprimate oral în sala de judecată de către toate părţile din proces cu interese contrare, privindrezolvarea cauzei penale.Preşedintele completului de judecată,invită părţile în ordinea prestabilită de codul de procedură penală,să-şi spună punctul devedere în legătură cu problema pusă în discuţie,acest lucru fiindu-inecesar nu numai ca formalitate, ci şi pentru a obţine şi cântăriinformaţiile de care are nevoie pentru justa soluţionare a cauzei.Rolul activ al judecătorului,are un impact psihologic asupraacuzatorului public,precum şi a apărătorului,în sensul că îi obligă lao pregătire temeinică a punctelor de vedere pe care trebuie să leexpună în cauză.Acuzatorul public şi apărătorul trebuie să ţină cont şi de faptul căuneori pot întâlni şi judecători aşa zisi ,,tipicari,,(cei care ţin în modstrict la respectarea normelor procedurale,fapt ce poate fi pus peseama corectitudinii),în consecinţă, aceştia trebuie să-şi modelezecomportarea procedurală după acest fel de a vedea lucrurile judecătorul.Acest comportament al acuzatorului public sau al apărătoruluitrebuie înteles ca o lărgire a relaţiilor interumane,nu pentru a câştigasimpatia judecătorului,ci trebuie să ţină seama de personalitateamagistratului,în vederea unei bune colaborări cu acesta.

p.13

În spatele acestor protagonişti ai duelului judiciar se află persoane

care nu trebuie ignorate sau omise, astfel în spatele acuzatorului



public se află opinia publică care aşteaptă de la el, o acţiune corectă,ştiindu-se că acuzatorul public este susţinătorul acţiunii publice.În spatele apărătorului se află familia,prietenii,colegii săi,dar maiales se află învinuitul sau infractorul,într-o strânsă solidaritatemutuală.Duelul judiciar este permanent,pe toată durata procesului, iar concluziile pe fond ale acuzatorului şi ale apărătorului nu trebuie săfie convergente deoarece acestea ar fi contrare dreptului la apărarea aînvinuitului sau inculpatului.Duelul judiciar trebuie să îndeplinească egalizarea acuzării şiapărării,garantarea stabilirii adevărului,exercitarea corectă adreptului la apărare,exercitarea rolului activ de către părţi şi de cătreinstanţă,ca funcţiuni juridice specifice,precum şi importante funcţii psihologice,amintind aici :psihologia intimei convingeri amagistratului investit în pronunţarea hotărârii judecătoreşti,testareaintersubiectivă a structurilor raţionamentului juridic îndrept,prevenţiunea generală şi prevenţiunea specială.

Consideraţii psihologice asupra rolului activ al judecătorului vis-a –vis de principiul nemijlocirii

în judecarea cauzei

Duelul judiciar,fundamentat pe principiile contradictorialităţii şinemijlocirii,are trei obiective de îndeplinit,

-reconstituirea stărilor de fapt ce aparţin unui timp trecut(mijloculde realizare a acestui obiectiv este probaţiunea)

-identificarea normelor juridice aplicabile cazului,interprobarea şi

aplicarea.-aplicarea sancţiunii sau a pedepsei şi acordarea de despăgubiricivile.

p.14

Îndeplinirea acestor obiective reprezintă procesul naşterii hotărârii judecătoreşti, opera judecătorului în aplicarea dreptului.

În duelul judiciar,se poate trage concluzia că judecătorul are atât rol pasiv,cât şi rol activ,în sensul că supraveghează legalitatea



mijloacelor ce servesc părţilor şi respectă dreptul la apărare dar şiintervine prin mijloacele permise de lege, pentru aflarea adevărului.După cum va şti să conducă dezbaterile va depinde stabilireaadevărului,deci opera de justiţie. Nu sunt suficiente calităţile de jurist ale judecătorului,pentru oasemenea sarcină, nobilă şi grea, ci se cer anumite aptitudini întehnica conducerii dezbaterilor,a şedinţei de judecată în general.Aceste aptitudini sunt numite ,,arta de a prezida’’Judecătorul trebuie să fie calm,să posede multă stăpânire de sine,măsurat în atitudini şi foarte prudent în acţiuni.Cu respectarea normelor legale,ajutat şi de experienţă,judecătorul poate fi un preţios factor în rezolvarea problemei discutate.

Implicaţii psihologice privind imparţialitatea şiechilibrul pe care-l dă judecătorul

aprecierii probelor

Profesiunea de judecător,pe lângă calităţi şi deprinderi pozitive,mai

dezvoltă şi unele aspecte negative,care împreună alcătuiesc ceeace senumeşte deformaţie profesională,uneori bogată în posibilităţi de erori judiciare regretabile.După un timp,chiar având destulă experienţă,judecătorul poatealuneca pe periculoasa pantă aunui empirism profesional,bazat pe oneştiinţifică şi disproporţională încredere în propria intuiţie.Aceasta duce către o insuficientă solicitare a spiritului critic,oatitudine de superioritate,de superficialitate,ce se bazează din ce în

ce pe mai puţină realitate.

p.15

Experienţa înseamnă posesia stereotipurilor necesare în rezolvareamai uşor şi mai repede a cauzelor.



Nimic nu poate justifica refuzul magistratului de a examina toateelementele unei cauze,care pot duce către formularea justă a premiselor şi la tragerea unor concluzii valabile.Orice fapt arătat de acuzare sau de apărare trebuie să-si găsească loc pe talerul balanţei înainte de a începe cântărirea lor.Judecătorul trebuie să aibă o justă stăpânire de sine,un autocontrolsever,nu trbuie să tragă concluzii pripite care să influenţezedezbaterile.Obiectivitatea şi principialitatea,trebuie să stea la baza emiteriihotărârii judecătoreşti.Gradul de atenţie,tipul de percepţie,selectivitatea memorieiinfluenţează atitudinea şi implicit soluţia judecătorului.Aceste deficienţe trebuie eliminate încă de la inceputul carierei de judecător.Găndirea reprezintă un element de bază în activitatea judecătorului.Sprijinul analitic şi aspectul critic al analizelor faptelor şi probelor,are un rol important şi este considerat arma împotrivaerorilor judiciare.Spiritul analitic duce la o înţelegere rapidă şi justă a elementelor unuifapt juridic.

Trecând la analiza laturii emotiv-afectivă a psihicului,trbuie săîntelegem,în ce mod simpatia şi antipatia,influenţează munca judecătorului.Aceste sentimente nu apar fără motiv,iar rădăcinile acestora segăsesc în experienţa fiecăruia,apariţia lor spontană,se explică prinmecanismul asociativ involuntar.Principiul obiectivităţii şi principialităţii pot fi afectate de apariţiasentimentelor de simpatie şi antipatie,iar judecătorul trebuie să ducă

o luptă interioară pentru a putea ţine sub control aceste manifestări şia nu se lăsa dus în eroare de aspectele exterioare ale unor infractori.

p.16

Psihologia acuzatorului publicPsihologia apărătorului(avocatului)



Una dintre etapele importante ale judecăţii este etapa dezbaterilor Această etapă reprezintă punctul culminant al procesului judiciar.Dezbaterile sunt conduse şi controlate de judecător,cu respectarea principiilor fundamentale ale judecăţii.Dezbaterile oferă părţilor posibilitatea de a-şi susţine acuzaţiile,din partea acuzatorului, precum şi de a-şi dovedi nevinovăţia şiapărarea,din partea apărătorului.În cadrul dezbaterilor are loc duelul judiciar,dintreacuzator(procurorul),apărător(avocatul) şi arbitrajul(instanţa judecătorească)Examinarea-din punct de vedere psihologic-a duelului judiciar în procesul penal porneşte de la relaţia procesual-penală,acuzator-apărător,datorat faptului că există o infracţiune.Modul de funcţionare a psihologiei acuzatorului public şi avocatului poate fi perceput,realizat şi apreciat prin observare directă,cu ocaziaduelului judiciar şi în timpul desfăşurării acestuia pe toată durata procesului,ţinându-se cont de abilităţile parţilor în invocarea textelor legale,răspunsuri la obiecţii şi excepţii,analiza probelor,rezolvarea problemelor puse în discuţie.Utilizarea unei observări complexe a duelului judiciar,estemultifuncţională,ţinând cont de capacitatea Ministerului Public de a proteja sistemul de valori consacrate constituţional şi prin acte dedrept la care România a aderat,le-a ratificat şi acceptat,capacitatea justiţiei de a acţiona conform statutului de putere independentă înstat,precum şi de capacitatea apărării de a impune respectareadrepturilor fundamentale ale omului şi a garanţiilor juridice în procesul penal.Îndeplinirea acestor funcţiuni este în măsură să dea încredere opiniei

publice în slujitorii justiţiei.Duelul judiciar este legat de rechizitoriu,actul de trimitere în

p.17

judecată,care totodată stabileşte şi limitele acestuia.



a)Psihologia acuzatorului public

Procurorul este partea activă,a duelului judiciar ca reprezentant al

Ministerului Public. Numai prin observaţie directă în timpul şi cu ocazia disputei judiciare se poate percepe şi aprecia modul de funcţionare a psihologiei acuzatorului public.Acuzatorul public îşi intră în rol atunci când o valorile sociale suntlezate, iar rolul său încetează în momentul în care hotărârea judecătorească,rămâne definitivă.Acuzatorul public(procurorul),trebuie să fie bine pregătit din punct

de vedere psihologic,să se adapteze complexităţii duelului judiciar încare este implicat.Psihologia procurorului se structurează pe relaţia sa cu celelalte părţidin proces precum şi pe relaţia cu completul de judecată.Lupta dintre acuzare şi apărare este permanentă, pe toată durata procesului.Procurorul îşi susţine rechizitoriul,iar apărătorul încearcă să îşiconsolideze poziţia pe baza principiului,,prezumţia de nevinovăţie,,Procurorul este primul interesat în protejarea interesului public.

b)Psihologia avocatului

Dreptul la apărare este un drept constituţional,prevăzut de legeasupremă în România prin care se spune,,Pe tot parcursul procesului,părţile au dreptul să fie asistate de un apărător,ales saunumit din oficiu.

Apărătorul poate fi un avocat căruia îi este garantată libera exercitarea profesiunii conform conştiinţei sale profesionale , condiţie psihologică primordială a calităţii avocatului.Psihologia apărătorului poate lua mia multe forme, în concordanţă cucalitatea din proces: apărător al inculpatului,apărător al victimei,

p.18

apărător al părţii responsabilă civilmente.



Apărătorul nu se identifică cu inculpatul, misiunea sa fiind aceeea dea înţelege şi explica comportamentul inculpatului pe care îl asistă ,însensul că dacă este culpabil în mod real,dacă este inocent; de aintelege mecanismele care au dus un nevinovat în faţa justiţiei şi de ale demonta pentru a obţine achitarea clientului său sau de a obţinerestituirea cauzei la parchet şi apoi a obţine scoaterea de suburmărire penală sau de neurmărire penală.Primul act al comprehensiunii psihologice a inculpatului esteîntâlnirea dintre inculpat şi avocatul ales din oficiu.Dacă inculpatul este arestat, sunt posibile două situaţii:refuzul sauacceptarea întâlnirii.Dacă inculpatul acceptă întâlnirea,apărătorul cere informaţii legatede caz,pe care chiar dacă le obţine acestea pot fi adevărate sau false.Conţinutul acestor informaţii sun protejate de Codul de ProcedurăPenală.Informaţiile primite de apărător de la clientul său vor fi folosite încadrul duelului judiciar,acestea fiind principala sa armă psihologică.În cazul inculpatului sincer, informaţiile primite de către apărător vor sta la baza examenului critic la care vor fi supuse probeleadministrate în faza de urmărire penală şi a cererilor apără torului de

a testa probele.În acest sens:- apărătorul poate solicita o contraexpertiză la orice fel deexpertiză dacă crede că acea expertiză contravine realităţii.- Apărătorul poate solicita cercetarea martorilor,prin oricemetodă aflată la dispoziţie,pentru mărturie mincinoasă.- Pentru probele cu înscrisuri,poate solicita expertizăgrofoscopică.

- la actele organelor oficiale ce nu pot fi combătute prin probe cumartori va putea solicita procedura înscrierii în fals,putând utiliza şi biodetecţia.

p.19

Apărătorul inculpatului inocent va susţine concluziile pe fond în mod

complet,chiar dacă acuzatorul,care susţine concluziile primul,solicită achitarea.



Această orientare deontologică,reflectă caracterul real al dreptului laapărare ,iar pe de altă parte trebuie să contribuie la formarea intimeiconvingeri ale judecătorului.In cazul inculpatului culpabil,apărătorul se va stădui să înteleagă şisă explice atitudinea inculpatului,încercând să solicite fie oschimbare de încadrare juridică de la o înfraţiune mai gravă la oînfracţiune mai putin gravă,fie la obţinerea unor circumstanţeatenuante.Apărătorul va încerca pledoaria de individualizare a pedepsei casituaţie extremă,atunci când faptele comise sunt corect stabilite,iar edificarea juridică este justă.În cazul inculpatului nesincer sau al celui ce refuză cooperarea,apărătorul său nu va abandona cazul,ci va căuta toate modalităţile dea obţine dovezi fie de la rude ,de la prieteni sau alte surse dar mai presus de toate va pune multă bază pe probele din dosar.Duelul judiciar al avocatului în cauza penală se derulează şi pe alt plan cel al acţiunii civile care are ca obiect repararea prejudiciuluimaterial şi moral pricinuit victimei.Sub aspectul procesual,soluţionarea acţiunii civile depinde de soluţiadată în procesul penal de care este legată acţiunea civilă.

Sub aspectul dreptului substanţial,soluţionarea acţiunii civile depindede soluţia dată în cauza penală şi de modul de rezolvare a raportuluide cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementulmaterial al infracţiunii în cauză.În situaţia în care se constată că nu este culpa exclusivă ainculpatului apărătorul va lua în calcul şi vina părţii vătămată.Problematica psihologică a apărării părţii civile trebuie să aibă învedere mai multe categorii de prejudicii ce rezultă din traume

psihologice perene:-prejudicii constând în dureri fizice sau psihice;-prejudiciul estetic(când prin infracţiune s-a cauzat slutirea

p.20

fizică a persoanei)



-prejudiciul juvenil( constând în prejudiciul moral suferit de o persoană tânără care îsi vede reduse speranţele de viaţă sau răpiteanumite agremente ale existenţei)

-prejudiciul de agrement(ca o compensaţie la posibilităţile deviaţă răpite unei persoane prin alterarea integrităţii sale funcţional-fiziologice)Problematica psihologică în materie penală se integreazăfenomenului psihologic al frustraţiei cauzate de impactul pe careinfracţiunea îl are asupra cursului firesc al evoluţiei persoaneiumane.Avocatul trebuie să fie pregătit să facă faţă suspiciunilor victimelor care direct sau indirect îl acuză că are o întelegere cu avocatulinculpatului.

Testarea intersubiectivă,expresie a raţionamentului juridic al judecătorului

Pe lângă funcţiile juridice specifice,duelul judiciar îndeplineşte şifuncţii psihologice importante,ca de exemplu:

-testarea intersubiectivă a structurilor raţionamentului juridic îndrept-psihofiziologia intimei convingeri a magistratului investit cu

luarea deciziei-prevenţiunea generală-prevenţiunea specială

În cazul duelului judiciar toate elementele raţionamentului juridic,pecare se bazează decizia în drept,sunt puse în discuţia părţilor.

Starea de fapt,calificarea juridică şi sancţiunea sunt elemente cestructurează raţionamentul necesar deciziei în drept.Testarea intersubiectivă a probelor îndeplineşte funcţia deverificare a concordanţei acestora cu realitatea ce constituie obiectul probaţiunii;

p.21

-evidenţierea viciilor în formarea probelor,-eliminarea probelor false(obiectiv false sau subiectiv false)



Când rezultatele aceastei testări, lasă urme de îndoială se poate apelala serviciile biodetecţiei judiciare.Stabilirea stării de fapt,ca etapă obligatorie a raţionamentului şideciziei în drept,nu poate fi promovată mai înainte de testareaintersubiective şi obiective ale întregii probaţiuni pe care sefundamentează o stare de fapt,după caz.Testarea intersubiectivă a calificării juridice. Cei ce practicădreptul cunosc acest fenomen sub două aspecte.Primul aspect se referă la sistemul de consultări reciproce,chiar şiextrajudiciare,cu privire la încadrarea în drept,a unei situaţii de faptmai ales în cadrul activităţii de pregătire a cauzelor,în vedereafinalizării acestora şi sesizării instanţelor competente.Al doilea aspect,este cel ce se consumă în cadrul duelului judiciar ,,dacă în cursul judecării se consideră că încadrarea juridică datăfaptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată,instanţa esteobligată să pună in discuţie noua încadrare juridică,,Odată cu schimbarea juridică,se schimbă şi problemele psihologiceintra şi extrajudiciare,indiferent de natura procesului.Calificarea juridică este determinată pentru soluţia finală a procesului şi a efectelor generale ale acestuia,îndeosebi în planul

libertăţii persoanei pentru că :-achitarea,graţierea,amnistia,suspendarea executării,înseamnă

libertate,-condamnarea înseamnă privare de libertate.

Acestea sunt motivele pentru care în duelul judiciar avocatul îşi dătoată silinţa pentru a obţine clientului său o calificare juridică cuconsecinţe cât mai favorabile.

p.22

Prevenţiunea specială şi prevenţiunea generală



ca efect al duelului judiciar

Prevenţiunea specială este tratată cu seriozitate de specialişti în

criminologie sau penologie.Prevenţiunea speciala este un element atribuit pedepsei penale care îlizolează pe infractor,eliminând astfel posibilitatea de a mai faceinfracţiuni pe perioada detenţiei.În opinia noastră fundamentată pe realităţi penale,duelul judiciar îndeplineşte funcţiuni psihologice semnificative.În cadrul duelului judiciar se pune în discuţie chestiuneaindividualizării pedepsei inculpatului,în sensul neexecutării pedepsei

sau executării ei în stare de libertate.Discutiile echilibrate asupra acestei teme,au un efect psihologic pozitiv.Cazurile de suspendare a executării pedepsei,în care au operatreabilitarea de drept,credem că reprezintă indicatori concludenţi pentru a considera reabilitarea şi ca efect psihologic al obiectivităţiiduelului judiciar.De multe ori se pot auzi,în luările de ultim cuvânt al inculpaţilor,cănu au de formulat obiecţii privind modul în care s-a desfăşuratcercetarea judecătorească,că regretă faptele comise şi că solicităînţelegerea instanţei.Aceste atitudini sunt tot efecte psihologice ale duelului judiciar.Uneori apărătorii,după ce îşi incheie pledoaria,susţin că procesul caatare şi judecata sunt suficiente pentru,, învăţarea de minte ainculpatului ,,De regulă toţi protagonişti duelului judiciar au ca scop reeducarea şireintegrarea inculpatului în societate,precum şi implicit reducereainfracţionalităţii.Soluţia care se propune judecătorului este şi aceasta testatăintersubiectiv.

p.23

Astfel, procurorul solicită o anumită pedeapsă.



Apărătorul o analizează încercând să-i demonstreze argumentarea printr-o contraargumentare care porneşte de la o altă viziune asupra periculozităţii sociale a inculpatului pe care îl asistă şi de reeducare.Ultimul cuvânt îi aparţine inculpatului,care poate avea o opinieamplă,deschis şi curajos,cu note de cultură juridică,cu aprecieriformulate categoric asupra rechizitoriului care este criticat,datoratfaptului că avocatul i-a dat această încredere.De regulă,atitudinea inculpaţilor la interogatoriu se reflectă şi înultimul său cuvânt.

Psihologia intimei convingeri

(de la interogatoriu pâna la emiterea hotărârii)Intima convingere reprezintă relitatea mentală,cognitivafectivă,energizată volitiv.Convingera intimă a judecătorului este un element ce trebuie studiatşi din punct de vedere psihologic,având la bază hotărârile pe care elle emite.Convingerea intimă a judecătorului,se bazează pe ,,conştiinţa

juridică,,Orice membru al corpului magistraţilor,dar mai eles judecătorul,careeste investit să soluţioneze o cauză se va conduce în activitatea sa,de principiile conştiinţei juridice.Legile procedurale lasă probele la aprecierea exclusivă ainstanţei,instanţă care se va ghida după convingerea intimă a judecătorului,bazată pe cercetarea judecătorească.În acest punct intervin factorii psihologici.

Convingerea intimă a judecătorului,va reflecta realitatea maifidel,atunci când judecătorul va fi în stare să reconstituie faptele ce ise relatează,dupa criterii obiectiv ştiinţifice.Întrebându-ne care sunt factorii care influenţează în mod negativ posibilitatea unei stabilirii obiectiv ştiinţifice a adevărului,vom

p.24



putea răspunde dar niciodată nu vom şti dacă am dat un răspunscorect.Judecătorul are de înfruntat dificultăţi atunci când va trebui săreconstituie faptele numai prin experienţa indirectă şi prin texturacontradictorie a prezentării faptelor.Legislaţia admite fenomenul de apreciere în baza căruia seformulează convingerea intimă a magistratului.Judecătorul se bazează pe experienţa şi cunoştinţele asimilate,înaprecierea probelor.Judecătorul va căuta alte cazuri rezolvate anterior şi asemănătoare, pentru a se inspira şi a rezolva mai repede cazul său,în dorinţa de aemite o soluţie cât mai corectă;dar această abordare are şi implicaţiinegative ţinând cont de faptul că unele cazuri chiar dacă suntasemănătoare,nu sunt la fel,putând interveni erori judiciare,uneoriregretabile.Forţa psihologică a judecătorului,poate avea uneori punctevulnerabile şi chiar dacă judecătorul încearcă să leascundă,procurorul şi avocatul vor încerca să profite de ele;mai alesavocatul din procesul penal.Atât acuzatorul cât şi apărătorul vor încerca să-l convingă pe

judecător de justeţea punctului său de vedere.Susţinerile argumentate ale protagoniştilor duelului judiciar,seconstituie,sub aspect psihologic,în stimuli pentru gândirea judecătorului,cu scopul de a influenţa şi a înclina balanţa în favoareasa.Intima convingere a judecătorului se va forma abia după ce duelul judiciar se va încheia,dar şi după ascultarea ultimului cuvânt alinculpatului.

Legiuitorul a prevăzut şi situaţia în care judecătorul nu a reuşit pedeplin să-şi formeze intima convingere,pentru a fi sigur că emite osoluţie corectă;în acest caz se procedează la repunerea pe rol acauzei.Suntem în situaţia în care din motive psihologice cazul trebuie reluat.

p.25



Pe de altă parte,pronunţări anticipate asupra cazului,manifestări ce pun sub semnul îndoielii imparţialitatea judecătorului,sunt conduitesancţionabile,iar capacitatea psihologică a judecătorului de asuporta,intelectiv,afectiv,dar şi volitiv,duelul judiciar este pusă subsemnul îndoielii.Psihologic vorbind:-convingerea intimă este acea trăire psihicăinterioară a judecătorului,că o anumită stare de fapt are o anumităformă.

-intima convingere esta o încărcătură mentală şiafectivă care-l eliberează sufleteşte pe judecător,dându-i sentimentulcă nu a greşit în apreciere şi nici în judecată.În toate cazurile,judecătorul trebuie să scoată la iveală diferenţeleindividuale ale cazului,săle supună unor critici si unor analize logiceştiinţifice serioase,înainte de a trage concluziile ce se impun.Dacă pentru mărturii,jurământul rămâne ultima garanţie,se puneîntrebarea:care este garanţia ultimă a intimei convingeri pe care sefundamentează o solutie judiciară?Psihologic,această garanţie este respectarea de către judecător a principiilor şi legilor de formare a probelor,a utilizării criteriilor psihologice,precum şi garanţia moralităţii judecătorului si buna sa

credinţă (din perspectiva etică).Garanţie intimei convingeri porneşte şi de la principiul constituţionalal separaţiei puterilor în stat,precum şi de la principiul independenţei justiţiei şi supunerea judecătorilor numai legii.Intima convingere este o stare psihologică comună tuturoroamenilor în legătură cu părerea lor fermă,de neclintit despreanumite fenomene,evenimente situaţii

Evaluarea şi coroborarea probelor în procesulformării intimei convingeri ca trăire

psihică de nezdruncinatJudecătorul nu-şi poate forma o convingere intimă,realistă,decât prin evaluare şi coroborarea tuturor probelor existente la dosar.Doar pe baza acestor probe,cauza poate fi lămurită sub toate

p.26

aspectele.



De aceea se impune analiza acestora pentru a vedea cum ajută laformarea intimei convingeri

Declaraţiile învinuitului sau inculpatului

Mărturisirea,reprezintă declaraţiile învinuitului sau inculpatului,fiind un mijloc de probă important mai mult sau mai puţin direct laaflarea adevărului în procesul judiciar.Mărturisirea,nu conferă o valoare probantă deosebită declaraţiilor învinuitului sau inculpatului,dar coroborată cu celelalte probeexistente la dosar,poate fi o probă importantă.

Mărturisirea,are o forţă probantă condiţionată,precum şi un caracter divizibil,fiind acceptată în tot sau în parte,după cum este confirmatăsau infirmată de întreg probatoriu.Odată ce mărturisirea a fost completă,cercetarea penală va continuaîn vederea obţinerii şi celorlalte probe,care vor duce în final laformarea intimei convingeri a judecătorului.Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului,se vor forma pe baza proceselor psihice ale acestuia,procese de care judecătorul va ţinecont şi care sunt structurate pe trei etape:1) conceperea activităţii infracţionale şi rezoluţia infracţională,2) desfăşurarea activităţii infracţională,3) etapa post infracţională,în care îşi pac apariţia proceselor psihice

determinate de teamă,lupta pentru evitarea răspunderii penalespecifice încercărilor de simulare-disimulare.

Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului vor fi influenţate detensiunea psihică post infracţională,tensiune determinată de teama derăspundere,precum şi de teama acuzării.Deficienţele organelor de simţ,tensiunea psihică,condiţiinefavorabile,pot influenţa negativ declaraţiile.De asemenea,declaraţiile pot fi influenţate şi de metodele şimijloacele de interogare folosite.Aceste metode vor trebui adaptate după tipul de personalitate alfiecărui individ în parte.

p.27Declaraţiile părţii vătămate



Partea vătămată este persoana care a suferit prin infracţiune ovătămare fizică,morală sau materială.Partea vătămată reprezintă subiectul pasiv al infraţiunii.Partea vătămată este subiect principal al cauzei penale şi de aceeadeclaraţia sa este inerentă,ţinând cont şi de faptul că victima arecunoştinţe nemijlocite cu privire la faptă şi făptuitor.Formarea declaraţiilor părţii vătămate,este precedată de un amplu proces psihologic,marcat de capacitatea de recepţionare,prelucrare şistocare memorială a informaţiilor,precum şi de existenţa unor factorisubiectivi şi obiectivi care pot influenţa receptionarea evenimentelor.Starea emoţională a părţii vătămate,concretizată prin tulburareafectivă denaturează declaraţia sa,iar judecătorul trebuie să extragăelementele de care are nevoie pentru a-şi forma o intimă convingereasupra faptelor întâmplate.Partea vătămată este interesată ca rezolvarea cauzei să decurgăimpotriva inculpatului ca acesta să fie pedepsit.În acest sens,victima va încerca să denatureze fapta,să îi dea oamploare mai accentuată,pentru a agrava răspunderea penală aînvinuitului sau inculpatului.Judecătorul va filtra toate aspectele,în coroborare cu celelalte

probe,va putea să-şi formeze intima convingere,iar emiterea soluţieiîn acea cauză penală,să fie justă.

Declaraţiile martorilor

Martorul este persoana care având cunoştinţă de spre o anumită faptăeste chemat în faţa judecătorului să spună ceeace ştie.Martorul poate fi de bună sau de rea credinţă.Mărturia reprezintă ochii şi urechile judecătorului.O mărturie poate fi precisă şi totodată completamente falsă.O mărturie exactă este o exceptie,nu reprezintă regulaMărturia produce forţa probantă şi trebuie examinată atât în raport cu persoana,cu sursa din care provine,cu faptul la care se

p.28

referă,precum şi cu datele şi informaţiile furnizate.



Imperfecţiunea organelor de simţ,poate duce către o mărturieinexactă în sensul că un om cu vederea slabă sau cu auzuldeteriorat,va depune o mărturie care poate fi inexactă.Factorul vreme poate influenţa exactitatea elementelor ce compunmărturia;se ştie că vântul, ploaia, ninsoarea,etc pot denatura percepţia vizuală sau auditivă a martorului.De asemenea factorul noapte-zi,poate altera mărturia,în sensul căatunci când vizibilitatea este scăzută din cauza nopţii,nu se poateaprecia exact distanţa la care s-a întâmplat infracţiunea.De asemenea,starea emoţională a momentului,face ca martorul să nu poată să-şi amintescă anumite elemente care pot fi de mare folos înrezolvarea cauzei.Se ştie că exactitatea datelor referitoare la infracţiunea săvârşită apar abia după ce martorul este lăsat un timp să se liniştească şi să-şi punăîn ordine datele referitoare la faptă.Magistratul trebuie să ştie,de asemenea că dacă timpul lăsatmartorului pentru a-şi pune în ordine aceste date,este prea marepoate interveni uitarea,chiar dacă martorul este de bună credinţă.Judecătorul va avea dubii referitoare la martor,în sensul cămartorul este sau nu este de bună credinţă.

Legiuitorul,a ţinut seama de acest aspect si pentru a convingemartorul să spuna adevărul, a introdus în Codul de ProcedurăPenală,un jurământ.Jurământul depus în faţa instanţei,are o parte religioasă,în sensulcă se jură înaintea lui Dumnezeu şi o parte laică în care se rosteştecă se va spune adevărul.Un altfel de jurământ vor depune martorii unor altfel de confesiunireligioase;de asemenea minorii,surdo-muţii,cei ce nu ştiu să

scrie,etc,vor depune jurământul sub forma specificata de legepentru fiecare categorie de martori,în parte.După depunerea jurământului în faţa instanţei,martorului i se aducela cunoştinţă că mărturia mincinoasă se pedepseşte de lege.Impactul psihologic creat prin această procedură(frica faţă delege,dar mai ales faţă de Dumnezeu),duce de cele mai multe ori cătreo mărturie cât mai exactă.

p.29



Înscrisurile

Din punct de vedere procedural,înscrisurile sunt mijloace de

probă,când în conţinutul lor se arată fapte sau împrejurări denatură să contribuie la aflarea adevărului.Termenul de ,,înscris,,poate avea pe lângă calitate de de mijlocde probă si calitatea de obiect material al infracţiunilor de fals.În sfera înscrisurilor intră numai obiectele pe care sunt marcatesemnele scrierii fonetice.,,Înscrisul,,nu reprezintă numai exprimarea prin scris,adicăreprezentarea prin semne grafice a sunetelor şi cuvintelor,nu orice

mod de materializare sau de exprimare a gândirii şi voinţei într-unobiect material.Evoluţia extraordinară a ştiinţei a făcut posibilă refacerea şireconstituirea înscrisurilor deteriorate sau distruse,stabilireaautenticităţii şi vechimii acestora,precum şi falsurile de tot felul.În acest scop,judecătorul are nevoie de munca expertuluicriminalist.Înscrisurile sunt mijloace de probă concrete ce nu depind de alteaspecte relative dar au un rol foarte important în aflarea adevărului.

Înregistrările audio sau video

Înregistrările audio sau video pot servi ca mijloace de probă,dacădin conţinutul lor rezultă fapte sau împrejurări de natură săcontribuie la aflarea adevărului,dar nu pot fi efectuate decât cuautorizarea motivată a prim-procurorului Parchetului de pe Lângă

Curtea de Apel.Dat fiind caracterul pur tehnic al acestui mijloc de probă,precum şiaspectele procedurale cu privire la autorizarea,pentru interceptare,redarea conţinutului într-un proces verbal,sigilarea şi verificarea prinexpertiză,se poate considera că înregistrările audio sau video suntsigure şi reprezintă o reflectare nedeformată a realităţii.Judecătorul va reţine aceste probe şi le va direcţiona spre procesulformării intimei convingeri a sa.

p.30



Fotografiile

Fotografiile reprezintă un mijloc de probă de o importanţă

deosebită,ştiind că o fotografie valorează cât o mie de cuvinte.Prin fotografii sunt redate rezultatele cercetărilor criminalistice ceduc la aflarea adevărului într-o cauză penală.Indiferent dacă este efectuată la locul faptei sau în laborator,fotografia prezintă o serie de avantaje,-fidelitatea în fixarea şi redarea imaginilor,-obiectivitate în prezentarea datelor,-influenţa psihologică asupra învinuitului sau inculpatului,

-influenţa psihologică asupra instanţeiJudecătorul va trebui să aşeze fotografiile într-un dosar,alaturi decelelalte mijloace de probă şi fără a fi influenţat de capacitatea demanipulare a acestora,îşi va forma intima convingere.

Constatările tehnico-ştiinţifice

Efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice,este necesară in cazul în

care există pericolul de dispariţie a unor mijloace de probă sau deschimbare a unei situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă aunor fapte sau împrejurări ale cauzei.Aceste constatări se fac de către specialişti sau tehnicieni,iar aceştiavor răspunde la întrbările ce li se vor pune referitoare la cauza aflatăîn cercetare de către instanţă.Constatările tehnico-ştiinţifice sunt mijloace importante de probă,prin care se lămuresc anumite împrejurări ale cauzei.

Dacă judecătorul nu este convins că aceste constatări suntreale,poate dispune refacerea sau completarea lor de către un altspecialist.Intima convingere a judecătorului,în vederea emiterii unei hotărâricorecte,poate fi influenţată şi de aceste probe.

p.31



Constatările medico-legale

În cazul în care instanţa este sesizată cu cauze în care sunt implicate

şi vătămări corporale sau este afectată sănătatea,moartea violentă sauo moarte suspectă şi nu se ştie cauza morţii este necesară efectuareaunei constatări medico-legală a situaţiei apărută.Această constatare se face de către medicul specialist de medicinălegală,având un rol important în stabilirea împrejurărilor cauzei.Constatările medico-legale pot face lumină în anumite cazuri în ceeace priveşte latura subiectivă a acelei infracţiunisau pot relevaraportul de cauzalitate dintre elementul material al laturii obiective şi

urmarea imediată a infracţiunii.Constatările medico-legale,au o valoare probanta deosebită,iar judecătorul va trbui să ţină cont de ele,deoarece în coroborare cucelelalte probe,contribuie la formarea intimei convingeri a judecătorului,spre o anumită încadrare a faptei.

Expertizele

Expertizele sunt un mijloc de probă ce vine în completarea celorlaltedouă mijloace de probă(constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatareamedico-legală) atunci când se considera că nu este sificient existenţaacestora.Expertiza poate fi cerută de instanţă,pe considerentul că în urmaanalizelor,fie tehnice, fie medico-legale,există neclarităţi ce vor putea induce judecătorului o intimă convingere care poate influenţahotărârea emisă.

Mijloacele materiale de probă

Obiectele ce poartă sau conţin o urmă a faptei săvârşite,precum şiorice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului,constituiemijloace materiale de probă.Mijloacele materiale de probă se mai numesc şi,,corpuri delicte,,obiectele care au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor.

p.32



Sfera de cuprindere a acestor mijloace de probă este foarte largă,datorată urmelor ce se pot găsi pe obiecte(urme fizice,urme biologice).Cu ajutorul experţilor criminalişti,aceste urme sunt prelevate şicercetate,drept urmare se pot trage concluzii cu privire lacircumstanţe ale cauzei.Judecătorul va trebui să coroboreze şi aceste probe cu celelalteformându-şi astfel imaginea de ansamblu şi de detaliu asupra faptei putând să emită o hotărâre corectă.

Garanţii psihologice şi de personalitate ale

intimei convingeri(Exigenţele morale,profesionale,legale)

Exigenţele morale vizează raportarea reală şi sinceră a judecătoruluila valorile umane,adevăr,dreptate,justiţie,buna credinţă.Judecătorul trebuie să cunoască şi în ce constau valorile şi intereselelegitime ale omului,în lumina drepturilor şi obligaţiilor sale.Exigenţele de competenţă au în vedere pregătirea de

specialitate,experienţa pozitivă,precum şi abilitatea judecătorului dea solicita contribuţia expertizelor de specialitate necesare în cauzele judiciare.Codul de conduită pentru persoanele răspunzătoare deaplicarea legii – prevede faptul ca nici o persoană implicată înaplicarea legii nu poate tolera,acte de tortură sau orice pedeapsă oritratament inuman şi degradant,dar nici nu poate invoca un ordin alsuperiorilor săi pentru a aplica astfel de tratamente.

De asemenea nu poate fi invocată starea de război sau o ameninţarecontra securităţii naţionale,pentru aplicarea unor astfel de tratamente.Exigenţele legale au în vedere cunoaşterea de către judecător adispoziţiilor legale,a drepturilor fundamentale ale omului,la caretrebuie să se adapteze în permanenţă.

p.33

Problematica psihologică a deliberăriişi a opiniei separate



DeliberareaDupă ce în şedinţa de judecată au avut loc dezbaterile,s-au audiat

martorii şi experţii,s-au prezentat mijloacele de probăexistente,inculpatul şi-a spus ultimul cuvânt şi instanţa s-a lămuritasupra cauzei, preşedintele declară închise dezbaterile,urmânddeliberarea.Deliberarea are loc în secret.Secretul deliberării are mare importanţă,în sensul de a se emite ohotărâre justă,corectă,în spiritul şi litera legii,bazată pe obiectivitateaşi imparţialitatea judecătorilor.

Atunci când instanţa este formată dintr-un singur judecător,soluţiadată nu pune probleme deosebite,dar când instanţa este formată dindoi judecători,probleme pot apărea atunci când nu cad de acordasupra soluţiei,ba chiar şi pe parcursul judecăţii,asupra unor cereri,excepţii sau incidente.În această situaţie cauza se repune pe rol-eventual de îndată dacă părţile sunt de faţă;cauza se rejudecă în complet de divergenţă.Completul de divergenţă este acelaşi complet de judecată completatcu încă un încă un judecător desemnat de preşedinteleinstanţei,ajungând astfel la un complet de judecată format din număr impar de judecători.În această situaţie,judecătorii trebuie să ajungă la o soluţie,chiar dacăun judecător admite acţiunea,unul respinge acţiunea,iar celde-al treilea,admite acţiunea în parte.Dincolo de aceste aspecte procedurale,deliberarea este concepută

şi legiferată în aşa fel încât judecătorul să poată cumpăni într-o starede relaxare psihologică.La deliberare nu este prezent nici acuzatorul public,nici grefierul.

p.34

Judecătorii vor delibera mai întâi asupra chestiunilor de fapt(celelegate de probaţiune),apoi asupra chestiunilor de drept(calificareafaptei şi aplicarea pedepsei).



Toţi membrii completului de judecată au îndatorirea să-şi spuna părerea asupra fiecărei chestiuni,urmând ca ultimul să-şi spună părerea preşedintele.Instituţia deliberării are o componentă psihologică ce are menirea să pună în valoare personalitatea judecătorului.Credem că,structura deliberării,realizată din perspectiva psihologică,trebuie să fie sistemul de referinţă al temeiurilor unor soluţii fundamentate pe adevăr şi justitie.

Opinia separată(profesionalism,curaj,echilibrul psihic)

Probabilitatea judecătorilor ce compun completul de judecată,de aavea opinie separată ridică multe probleme de natură juridică şi psihologică.Tensiunea intelectuală şi afectivă apărute pe această problematică,atât la nivelul înfăptuirii actului de justiţie,cât şi la nivelulindividului angrenat în acest mecanism,este imensă.Orice schimbare de atitudine în pronunţarea unei soluţii,ridică

probleme psihologice inter şi extrajudiciare,indiferet de natura procesului.Opinia separată îşi găseşte fundamentarea în dispoziţiile dreptului procedural.Judecătorul trebuie să dea dovadă de profesionalism pe durataîntregului proces şi de asemenea de bună credinţă.Din punct de vedere psihologic,opinia separată,îşi are punctul de pornire în buna credinţă a judecătorului.

Supunerea judecătorului numai legii,trebuie întărită şi de laturamorală a acestuia.

p.35

Psihologia magistratului

(Repere psihologice,exigenţe psihointelectuale şi moralafective)



Comentarii juridice şi socio-psihologice asupra actelor normativecare reglează implicarea judecătorului ca personalitate în actul de

justiţie

Intr-un stat de drept,separaţia puterilor în stat,duce către conturareaunor atribuţii proprii puterii judecătoreşti.Obiectivul fundamental al puterii judecătoreşti este dreptatea subtoate faţetele sale:juridică,filosofică,morală,etc.Munca magistraţilor se prezintă ca fiind deosebit de complexă .Magistratul nu este doar un instrument de aplicare a normelor juridice,ci şi persoane care lucrează cu o multitudine de de oamenicare mai de care mai diferiţi,din toate punctele de vedere.Magistratului îi este absolut necesară cunoaşterea aprofundată aactelor normative,cât şi unor elemente de psihologie.Psihologia poate ajuta pe magistrat să-i înţeleagă mai bine peoameni,să-i ajute să se cunoască mai bine pe ei însăşi,în sensul de a-şi cunoaşte limitele psihologice,mijloacele prin care să aceste limite pot fi depăşite;de asemenea,psihologia îl poate ajuta pe magistrat sămuncescă mai mult şi mai bine.Psihologia judiciară apare astfel ca un auxiliar preţios pentrumagistraţi,această disciplină nu poate fi neglijată,deoarece oferănebănuite ajutoare,în sensul înţelegerii comportamentului oamenilor ce participă la actul juridic.Exigenţele ridicate de profesia de magistrat implică atât statul,însensul că magistratului îi trebuie asigurat un climat propice pentru a-şi desfăşura în bune condiţiuni activitatea,cât şi persoana ceînfăptuieşte actul de justiţie,în sensul că magistratul trebuie să-şifolosească toate cunoştinţele şi toată priceperea în interesul apărăriişi respectării valorilor morale,spirituale,legale ale statului,precum şidrepturile locuitorilor săi.Pentru a fi respectate aceste cerinţe este necesară accesul liber la justiţie,fără nici o îngrădire sau vreun privilegiu.

p.36

Egalitatea cetăţenilor în faţa legii este o cerinţă primordială,indiferent de rasă, religie sau alte criterii ce ar duce către o aplicare

diferenţiată sau discriminată,a legii.



Se întâmplă uneori,ca în actul de justiţie să intervină şi erori judiciare de cele mai multe ori cu urmări nebănuite;în acestsens,statul se face răspunzător pentru prejudiciiile cauzate.

Consideraţii socio-juridice cu privire la implicaţiile judecătorului în stadiul actual al

societăţii româneşti

Din perspectivă morală,se pot observa interferenţele legislative cucele etice,în sensul că unele trăsături morale,sunt impusemagistratului prin acte normative.

Aceste laturi ale personalităţii trebuie să se îmbine armonios cu profesionalismul magistratului.Legiuitorul român a înteles importanţa moralităţii magistratului precum şi importanţa pregatirii sale şi de aceea orice persoană careaspiră la această funcţie,nu trbuie să aibă antecedente penale şi să se bucure de o bună reputaţie.Magistratul poate fi eliberat din funcţie dacă a fost condamnatdefinitiv pentru o faptă prevăzuta de legea penală,dacă împotriva sa

s-a luat măsura îndepărtării sale din magistratură,fie sancţiuneadisciplinară,fie pentru vădită incapacitate profesională.Magistraţii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte denatura să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate.Din punct de vedere profesional,magistratul are o mare răspundere înmeseria pe care o practică şi de aceea persoana care practică aceastămeserie,trebuie să fie bine pregătită.Ţinând cont şi de faptul că magistratul este om şi orice om este supus

greşelii,legiuitorul a putut prevedea acest aspect.Toate greşelile pot fi îndreptate într-un fel sau altul dar nu se poateadmite perseverenţa în greşeală.Şi magistraţii sunt supuşi acestor reguli,în sensul că judecătorul careface greşeli repetate,afectând astfel interesele legitime ale

p.37

părţilor în procesul penal,trebuie cumva stopat.



Activitatea magistratului nu se rezumă numai la aplicarea strictă alegii,ci îmbină latura juridica cu latura psihologică a actului de justiţie,obiectivul său fiind realizarea dreptăţii.Ca orice om şi judecătorul poate avea simpatii sau antipatii,ce potafecta actul de justiţie,dar aceste manifestări pot fi subordonatescopului major al activitaţii judecătorului.Fiecare cauză fie ea penală sau civilă,are gradul ei de dificultate,datorat faptului că în spatele fiecărei filă din dosar stă ascunsă viaţatrecută, prezentă,dar mai ales viitoare a părţilor din proces.Se are în vedere normele morale acceptate de societate,în sensulrespectării drepturilor fundamentale ale omului,legate de adevăr,dreptate,justiţie şi buna credinţă.Magistratul trebuie să posede o pregătire interdisciplinară,dar şicalităţi morale,fără de care un slujitor al dreptăţii nu şi-ar puteaîndeplini atru\ibuţiile ce îi revin.Armonizarea acestor cerinţe,îi conferă judecătorului abilitatea de a sedescurca în multitudinea de norme şi tipuri de indivizi umani cu carese confruntă în cariera sa.Atât experienţa pozitivă cât şi experienţa psihologică sunthotărâtoare pentru cariera judecătorului.

Profilul psiho-intelectual şi moral-afectival magistratului

Analizând profilul psiho-intelectual şi moral-afectiv care se impunemagistratului,vom vedea ce calităţi sunt necesare acestuia.Vom sublinia următoarele calităţi absolut necesare:

-Integritatea funcţiilor senzoriale-Gândirea-Memoria-Empatia-Clarviziunea-Echilibrul.Toleranţa

p.38

-Lipsa prejudecăţilor,a antipatiei sau simpatiei pentru justiţiabili-Buna credinţă



Integritatea funcţiilor senzoriale este activitatea psihică ce seimpune a fi prezentă la orice magistrat.Un comportament profesional echilibrat,denotă o bună funcţionare aanalizatorilor săi.Judecătorul trebuie să evite factorii ce perturbă activitatea sa(depresia, oboseala,etc) şi să posede o stare de sănătate,precum şi ocapacitate de efort,care să corespundă activităţii sale. Gândirea unui judecător trebuie îndreptată spre esenţaevenimentului judiciar.Gândirea trebuie să se caracterizeze prin claritate,profunzime,rigoareşi să se bazeze pe un spirit critic autoreflexiv,bine dezvoltat.Mobilitatea gândirii,perspicacitatea,pot duce la separarea aspectelor relevante de cele nerelevante,a celor reale de cele imaginare,lasesizarea neconcordanţelor.Trebuie subliniată importanţa spiritului analitic,precum şi a spirituluisintetic,cu ajutorul căruia se face trecerea de la particular lageneral,fără a se confunda analogia cu identitatea. Niciodată nu se vor putea întâlni două cauze identice.

Memoria este un proces psihic de o importanţă deosebită pentruactivitatea magistratului.Stocarea informaţiilor,conservarea şi accesul la acesteinformaţii,reprezintă activitatea memoriei.Pe baza experienţei acumulate,judecătorul poate accesa dateexistente în memoria sa,ca apoi să le utilizeze în vederea desfăşurăriiîn condiţii eficiente a activităţii umane.Memoria poate fi de scurtă sau de lungă durată,însă judecătorul are

nevoie de ambele tipuri de memorie.Memoria oferă personalitaţii umane o istorie a devenirii ei,legând întimp comportamentele anterioare de cele actuale.

p.39

Empatia(capacitatea întelegerii psihologice),



Se impune ca judecătorul să dispună de o mare capacitate psihologică,în sensul în care acesta vine în contact direct cu persoanediferite,cu structuri temperamentale diferite.Judecătorul decide soarta acestor persoane şi de aceea va trebui să leînteleagă motivele,stările afective,reacţiile,din momentul comiteriifaptei prejudiciabile.Magistratul îşi va mobiliza inteligenţa şi talentul profesional pentru adescoperi latura nesinceră a părţilor în proces.Va da dovadă de pricepere acel judecător care sesizează ,,culiseleafacerilor judiciare,,dând dovadă de abilitate profesională.Ests sesizat,analizat şi judecat rolul real sau fictiv al unei anumite persoane şi analizând comportamentul acesteia se poate deduceadevărul.Empatia coroborată cu studierea atentă a contradicţiilor şineconcordanţelor apărute între faptă şi împrejurările ei,face ca judecătorul să facă un pas mare către aflarea adevărului.Confruntarea dintre judecător şi justiţiabil,pe acest plan,apare celmai des în procesul penal,când se încearcă,înlăturarea saudiminuarea răspunderii penale pentru infractori,de către apărători.Cercetarea judecătorească a faptelor necesită un efort

intelectual,gândirea şi nu plasarea magistratului în loculreclamantului sau pârâtului,a infractorului sau părţii vătămate.Judecătorul se pune în gând în locul acuzatului,apoi în locul părţiivătămate,,simţind,,astfel două stări emoţionale contrar diferite.Când judecă,magistratul are în vedere o multitudine de factori,elemente obiective ale speţei,dar şi elemente care ţin de psihologia saşi nu trebuie să uităm că şi magistratul este fiinţă umană carereacţionează emoţional la diverşi stimuli.

Profesionalismul magistratului constă în reducerea,pe cât posibil,agradului de subiectivism în activitatea de judecată.

Clarviziunea,este o altă trăsătură de caracter ce se impune a fi prezentă la un profesionist.Spiritul critic este necesar în munca magistratului,dar prezenţaacestuia într-o proporţie mai mare,dăunează,neputând oferi

p.40

formarea unei imagini de ansamblu corecte într-o anumită cauză.



Relatările părţilor în proces trebuie privit cu rezervă,ele trebuieanalizate în coroborare cu celelalte probe din cauză.De asemenea nu este benefică bănuiala excesivă,pentru că se încalcă principiul imparţialităţii.Îndoială într-un grad exagerat,este un factor ce perturbă formareaintimei convingeri a judecătorului.Judecătorul va dovedi o rigiditate nerecomandabilă unui profesionist,deoarece în această situaţie va avea de câştigat doar acuzarea,argumentele apărării vor fi total neglijate.Adoptarea unei asemenea atitudini va duce în mod inevitabil,larutină,absenţa raţiunii în activitatea de punere în practică a prevederilor legale.Judecătorul trebuie să se adapteze la situaţia momentului,ţinândseama de multitudinea situaţiilor concrete,nu să procedeze laaplicarea unei analogii superficiale.Judecătorul pierde astfel contactul cu lumea de zi cu zi,rămânândastfel ancorat în noianul normelor juridice.

Echilibrul reprezintă o caracteristică importantă,pe care magistratultrebuie să o posede,în sensul în care procesele afective declanşate de

derularea unui proces trebuie să fie ponderate.Judecătorul reprezintă în faţa justiţiabililor,autoritatea statală,ce secaracterizează prin obiectivitate.Mecanismele psihice ale oamenilor sunt extrem de diverse,nu existăun tipar anume în care să poată fi încadrat.Judecătorului i se cer multe calităţi,ce pot fi dobândite printr-unautocontrol riguros şi permanent.Judecătorul trebuie să dea dovadă de multă toleranţă,de stapânire de

sine,precum şi o mare disponibilitate de a asculta.Cu toate aceste judecătorul poate limita interlocutorul său atuncicând acesta deviază de la subiectul cauzei.Găsirea unui echilibru optim pentru fondul psihic al judecătoruluieste greu de realizat,deoarece trebuie avut în vedere că şi

p.41

judecătorul este om,caracterizat prin sentimente.



Cauzele aflate pe rolul instanţalor de judecată aduc un noian deinformaţii,între care se stabilesc conexiuni în vederea stabiliriiadevărului.Aceleaşi cauze provoacă diferite şi complexe contactecomunicaţionale ale magistratului cu părţile în proces.Toate acestea duc la configurarea unor sentimente specifice,diferitede la o persoana la alta,afectivitatea avându-şi rolul ei bine definit:un fond psihic pozitiv,echilibrat poate influenţa o reuşită profesională.

Lipsa prejudecăţilor,a antipatiei şi simpatiei pentru justiţiabili,reprezintă o calitate a autorităţii judiciare.Repulsia sau atracţia faţă de o anumită parte din proces reprezintă unobstacol în calea principialităţii de care trbuie să dea dovadă judecătorul în cazul înfăptuiri actului de justiţie.Judecătorul nu trebuie să se lase influenţat de aceste manifestări, ceapar spontan uneori şi involuntar,iar intima convingere a judecătorului să fie afectată în sensul că pedeapsa va fi mai uşoară.

Buna credinţă, este o altă cerinţă, pe care un judecător trebuie să o

posede.Aceasta implică o sinceritate în cuvinte şi o fidelitate înangajamente.Magistratul trebuie să dea dovadă de loialitate,prudenţă, ordine,temperanţă.Puterea judecătorească trebuie să acţioneze independent şi nu seadmite intervenţia altor puteri din stat.Cauzele supuse judecăţii trebuie soluţionate numai pe baza existenţei

unor probe certe,cu respectarea normelor legale.Judecătorul trebuie de asemenea să se abţină de la producerea de prejudicii ce s-ar putea cauza prin acţiunea sa.Datoria judecătorului este să observe eventualele vicii existente pe parcursul procesului să le înlăture,să dovedească receptivitate lasolicitările apărării faţă de eventualele prejudicii,iar dacă soluţiaaplicabilă este influenţată de o speţă,acea soluţie trbuie să fie

p.42

rezultatul unei convingeri intime.



Convingera intimă a judecătorului are rolul său în activitatea de judecată,protejată fiind de pârghii juridice: afirmarea principiuluiseparaţiei puterilor în stat,independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii,inamovibilitatea judecătorilor.Alături de aceste garanţii juridice amintim importanţa pe care o au şimoralitatea,buna credinţă a judecătorului precum şi respectarea decătre acesta a principilor şi legilor de formare a probelor.

Conotaţii psihologice asupra deliberăriiîn pronunţarea hotărârii

Legiuitorul s-a gândit la asigurarea unui cadru adecvat formăriiintimei convingeri a judecătorului.Imediat după încheierea dezbaterilor,are loc deliberarea, completuluide judecată,în secret,cu participarea numai a membrilor completuluide judecată.Membrii completului de judecată îşi vor spune părerea pe rând,ultimul fiind preşedintele,pentru ca părerea celorlalţi membri să nufie influenţată de părerea preşedintelui completului de judecată.

Judecătorii îşi vor spune părerea asupra motivelor,în fapt,apoi îşi vor spune părerea asupra celor în drept.Dacă există opinie separată dovedeşte,aceasta dovedeşte forţaintimei convingeri,dreptul judecătorului de a avea această opinie.Judecătorul aflat în această situaţie,îşi va motiva opinia. Nerespectarea principiului intimei convingeri şi adoptarea uneiatitudini oportuniste,sunt incompatibile cu profesiunea de judecător Judecătorul se supune numai legii,iar formarea intimei convingeri a

judecătorului nu intră sub incidenţa legii,ci dinpotrivă legea obligă laformarea unei convingeri intime proprii.Procesul deliberării are şi conotaţii psihologice pe lângă aspectele procedurale,Opera finală a procesului deliberării se construieşte prin emitereaunei hotărâri judecătoreşti care trebuie să cuprindă, pe lângă soluţiaadoptată şi motivarea,în fapt şi în drept a acestei hotărâri

p.43



Considerentele hotărârii cuprind reflectarea gândirii şi psihologiamembrilor completului de judecată,judecătorii stabilind situaţia defapt,norma juridică aplicabilă,făcând chiar o interpretare a textuluide lege respectiv.Intima convingere a judecătorului se formează în condiţiile în care părţile în proces,cu interese contrarii,prezintă faptele în modcontradictoriu,oral şi public,iar probele ce se administrează instanţeisunt uneori susceptibile de mai multe interpretări.Dacă până acum calităţile judecătorului au fost puse în valoare înmod izolat,putem spune că aceste calităti sunt mult mai evidenteatunci când sunt impuse de relaţia complexă dintre judecător şi participanţii la proces.Densitatea relaţiilor interpersonale determină o mobilitate psihologică a judecătorului.În procesul penal,judecătorul adună,examinează şi coroborează probe,stabileşte dacă există o infracţiune,iar dacă este,stabileşterăspunderea penală.Relaţia judecător-infractor se caracterizează printr-o staretensionată,ceeace explică stresul profesiunii de judecător.Tensiunea emotivă sau nervoasă în care se desfăşoară cercetarea

judecătorească este justificată de trăirea emoţională generată decontactul inculpatului cu reprezentantul oficial alautorităţii,reprezentant care trebuie să fie politicos,rezervat, profesionist prin ţinută si vocabular.În procesul penal se simte un fond tensionat difuz,protagoniştii fiind judecătorul,inculpatul,partea vătămată,fiecare având un inters diferit.Magistratul trebuie să adopte o atitudine fermă,să fie atent lacomportamentul expresiv al părtilor,să discearnă între motivele ce

declanşează starea emoţională;să fie un bun observator,un bun psiholog.Judecătorul trebuie să dovedească existenţa unei gândiri suple şimobile,a unui spirit de observare bine dezvoltat,argomentările salesăfie logice,să se exprime clar,să exceleze prin inteligenţă,să fiecalm,echilibrat,lipsa gestorilor de nervozitate,să priveascăinterlocutorul în ochi,pentru a surprinde eventualele manifestări

p.44

expresive,să fie subtil în analizele şi sintezele efectuate de el,etc.



Buna-credinţă,existenţa unei conştiinţe morale,sentimentul că s-arespectat prevederile legale,că s-au utilizat mijloacele,că s-au luattoate măsurile ce se impuneau în cauză,aduce o satisfacţie supremăcompletului de judecată.

Consideraţii de final

Autorul acestei lucrări,crede că este de cuvinţă să mulţumească şi peaceastă cale, tuturor acelor care au făcut posibilă realizarea acesteia.Această lucrare,reprezintă o provocare,în sensul înţelegerii anumitor aspecte psihologice,atât din punct de vedere general,referindu-ne

aici,la ceeace reprezintă psihologia umană,cu toate aspectele sale bune şi rele,precum şi aspecte psihologice cu caracter particular,amintind,psihologia judiciară.În cadrul psihologiei judiciare,în această lucrare s-a pus accent pe psihologia judecăţii, cu toate aspectele sale,punându-se baza pe principiul contradictorialităţii,pe care îl întâlnim în duelul judiciar...Prima parte,a acestei lucrări,cuprinde noţiuni generale a ceeace este psihologia,cu ce se ocupă şi care este obiectul de studiu,al

psihologiei,nivelul psihicului uman,personalitatea.Multe dintre aceste aspecte sunt studiate referindu-se strict la persoană,individ,aspecte care,unele sunt dobândite nativ,altele cuinfluenţe din partea societăţii.În cea de-a doua parte a lucrării,s-a făcut referire la psihologia judecăţii şi în special la psihologia duelului judiciar,întâlnit în procesul penal,amintind psihologia acuzatorului public,a avocatului,amartorilor,a părţii vătămate,precum şi psihologia judecătorului,aflat

în postura de arbitru al duelului judiciar.Aici întâlnim o mai mare divesitate de caractere şi comportamente,care mai de care mai diferite,în sensul că interesul fiecărui membru participant la duelul judiciar,este altul.Amintim aici,interesul inculpatului de a se sustrage cercetării penaleşi a scăpa de răspunderea penală,ajutat evident de avocatul

p.45său,avocat care vrea să-si facă bine meseria,pe de o parte,iar pe

cealaltă parte interesul acuzatorului public de a dovedi opiniei publice pe care o are în spate,în sensul că orice faptă ce contravine



bunului mers al societăţii,precum şi încălcarea regulilor dedrept,trebuie să fie pedepsită în raport cu gravitatea sa.Aici intervine,aşa cum remarcam, judecătorul.Acuzatorul public,susţine acuzarea,sub tutela legii penale,apăratorul,susţine inculpatul,sub tutela prezumţiei de nevinovăţiei,iar judecătorul cântăreşte şi hotărăşte.Psihologia fiecărui membru al duelului judiciar,îl ajută pe acestasă obţină ceeace şi-a propus,în mai mică sau mai mare măsură.Finalul acestui duel,psihologic şi juridic se va concretiza prinemiterea unei hotărâri judecătoreşti,bazată pe adevăr, dreptate, justiţie.

p.46

Bibliografie



Butoi Tudorel Tratat universitar de psihologiejudiciară-2009

Butoi Ioana-Teodora Tratat universitar de psihologie

judiciară-2009

Butoi Tudorel Psihologia judiciară,ed.ŞansaBucureşti-1994

Constantin Bulai Drept penal român,ed.ŞansaBucureşti-1992

Codul de Procedură Penală Ediţia 2006

Codul Penal Ediţia 2006,iulie,12

Marţian Iovan Psihologia judiciară,ed.,,VasileGoldiş,,University Press

Nicolae Mitrofan Psihologia judiciară,ed.ŞansaBucureşti-1994

Tiberiu Prună Psihologia judiciară,ed.Chemarea,Iaşi-1994

Voicu Zdrenghea Psihologia judiciară,ed.ŞansaBucureşti-1994

popa iulian-lucrarea de disertaţie

Documents