Pomul vietii

Pomul vietii este un simbol religios universal și creștin. Pomul vietii poate reprezenta diferite calitati precum sunt intelepciunea, puterea, protectia, frumusetea si mantuirea. Simbolul este folosit de asemenea pentru a-l desemna pe Creator. Acest copac este asociat cu divinitatea deoarece ofera protectie si ajuta printr-o abundenta de surse de hrana, cat si prin proprietatile sale de regenerare. De asemenea, pomul poate fi folosit pentru a desemna viata umana, radacinile insemnand credinta, iar crengile intelepciunea. Trunchiul este cel care tine radacinile si crengile la un loc, adica creeaza uniunea dintre credinta si intelepciune.

Bradul este prezent in fiecare din cele trei momente cheie din viata romanului: nastere, nunta si moarte. Pacat, insa, ca multe din aceste obiceiuri astazi nu se mai practica, unele sunt uitate, altele pe cale de disparitie.In unele zone din tara inca mai exista traditia ca la nasterea copilului sa se sadeasca un brad. Simbolic, cei doi, copilul si bradul, sunt infratiti. In alte zone, se obisnuia ca nou-nascutul sa fie inchinat de moasa in fata unui brad in timp ce aceasta rostea niste cuvinte magice.In multe regiuni ale tarii, bradul de nunta, frumos si vesel impodobit, inca isi mai are rolul sau foarte bine definit. De obicei, bradul de nunta este purtat cu mare cinste de cavalerul de onoare atunci cand mireasa merge la o fantana, dar si la biserica.

Naşterea şi botezul .Nou născutul este dus de către naşi la biserică şi botezat pentru eliberarea de păcatul strămoşesc. Numele de botez este ales, de obicei, din calendarul bisericii din care fac parte părinţii. Botezul la biserică este o taină sfântă şi respectată de toţi creştinii.

Obiceiuri de nuntă . De obicei nuntă la sate se face în două locuri, la casa miresei şi la casa mirelui. În acest caz nuntaşii se împart în două cete, oastea mirelui şi oastea miresei. Un rol important în reuşita nunţii îl are grăitorul sau vătaful, care este persoana chemată să conducă tot ceremonialul. Înainte de plecarea la cununie are loc un moment emoționant cunoscut sub numele de cerutul mirelui şi respectiv cerutul miresei. Pe rând, mirele îşi cere iertare de la părinţi, fraţi, surori, bunici, rude, vecini, prieteni. Apoi întreg alaiul se îndreaptă spre primărie şi apoi la biserică pentru săvârşea cununiei civile şi a celei religioase. După oficierea cununiei mirele şi mireasă merg la braţ şi întreg alaiul, format din unirea celor două alaiuri, se îndreaptă spre casa miresei (sau spre locul unde se ţine nuntă), acolo sunt întâmpinaţi cu pâine şi sare, boabe de grâu, pentru o căsnicie îmbelşugată. Mâncarea și băutura tradiţională de nunţi, dansul, muzica și voia bună și celelalte obiceiuri locale întregesc evenimentul.

Obiceiuri la înmormântare. Pentru creştini moartea reprezintă trecerea din viaţa pământească în cea veşnică. Decedatul este spălat şi îmbrăcat cu hainele pe care le-a pregătit cu mult timp înainte apoi este așezat în sicriu şi este privegheat zi şi noapte. Clopotele se trag de trei ori pe zi, dimineaţă, la prânz şi seară, iar în ziua înmormântării bătăile clopotelor anunţă populaţia să se adune pentru ceremonia înmormântării. Slujba de înmormântare este oficiată de unul sau mai mulţi preoți. Obiceiurile descrise mai sus au loc la români şi maghiari, cu unele particularităţi specifice etniei şi localităţilor. 

Sobol Bianca-Andreea , XI –B