Rolul Uniunii Europene în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului

0

cuprins

I Organizaţia Mondială a Comerţului..............................................................2

1.1 Introducere ………………………………………………………………………………..….2

1.2 Rolul Organizaţiei Mondiale a Comerţului în economia mondială..3

1.3 O.M.C. în contextul globalizării economiei mondiale..................6

II. Uniunea Europeană şi Organizaţia Mondială a Comerţului.............7

2.1 Principalele obiective ale activităţii Uniunii Europene în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului................................................8

2.2 Organizația Mondială a Comerțului (OMC)…………………………………….9

2.3 Participarea Uniunii la etapele principale ale activităţii OMC....…10

2.4 Prezenţa României la OMC..................................................................12

III.CONCLUZII............................................................................................13

IV.BIBLIOGRAFIE........................................................................................15

1

Rolul Uniunii Europene în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului.

I.Organizaţia Mondială a Comerţului – baza sistemului multilateral de comerţ

1.1 Introducere

Prima încercare de adoptare a regulilor care să guverneze relaţiile comerciale internaţionale a fost făcută de unele ţări imediat după cel de-al doilea război mondial, când a apărut necesitatea creării unui organism care să supravegheze, să controleze şi să se implice direct în desfăşurarea comerţului internaţional. Aceste eforturi au condus la adoptarea în 1948 a Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (G.A.T.T.), regulile sale aplicându-se comerţului internaţional cu bunuri. Acest Acord a funcţionat pe o bază provizorie până la înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi a fost inclus în textele legale ale OMC.

Rundele de negocieri sub auspiciile GATT au determinat liberalizarea comerţului cu bunuri (în special a produselor industriale) şi fixarea principalelor reguli multilaterale de comerţ. Cea mai importantă rundă de negocieri a fost Runda Uruguay, care a durat din 1986 pînă în 1994. Negocierile desfăşurate în cadrul acestei runde au determinat deplina includere a sectorului produselor agricole în regulile multilaterale de comerţ, abordarea comerţului cu servicii şi a drepturilor de proprietate intelectuală în acelaşi set de reguli.

Unul dintre rezultatele Rundei Uruguay a fost crearea Organizaţiei Mondiale a Comerţului la 1 ianuarie 1995.

Înfiinţarea OMC

Runda Uruguay a dus la înfiinţarea unei organizaţii noi, Organizaţia Mondială a Comerţului, prin intermediul Acordurilor de la Marrakech din 15 aprilie 1994. Comunitatea Europeană a participat extrem de activ la negocierea acestor acorduri, care stabilesc un ansamblu nou de norme ale comerţului internaţional şi un mecanism care permite aplicarea acestora şi adoptarea de norme noi. CE a aderat imediat la acestea (intrarea în vigoare a acordurilor: 1 ianuarie 1995). Ca urmare, aceasta a acceptat să facă concesii majore în privinţa propriei sale politici comerciale, înlocuind în principal prelevările agricole la frontierele sale externe (mecanism care

2

prevedea un nivel ridicat de protecţie a propriei agriculturi) cu drepturi vamale şi reducând subvenţiile la export (un alt element esenţial al preferinţei europene în materie de agricultură). Comunitatea înţelege prin aceasta să menţină, prin alte mijloace, „modelul social şi rural european” şi pledează în acest scop pentru o agricultură „multifuncţională”.

Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C.) constituie un forum de negocieri pentru continuarea liberalizării comerţului cu bunuri şi servicii, convenirea unor reguli cât mai adecvate la noile condiţii de comerţ şi asigură funcţionarea unor mecanisme multilaterale de punere în aplicare a angajamentelor asumate de Membrii OMC. Aceste mecanisme includ, între altele, o procedură de reglementare a diferendelor.

În prezent, în afara sistemului O.M.C. au rămas doar câteva ţări mari (dintre care cea mai importantă este Rusia) şi o parte din ţările în curs de dezvoltare, Organizaţia Mondială a Comerţului bucurându-se de o participare aproape universală având în vedere faptul că, în prezent, numără 153 de state membre, care acoperă 95 % din comerţul mondial.

 SURSA: http://www.dce.gov.ro/poli_com/OMC.htm

1.2 Rolul Organizaţiei Mondiale a Comerţului în economia mondială

Înfiinţată la 1 ianuarie 1995, O.M.C. reprezintă baza instituţional-juridică a sistemului comercial multilateral, fiind unica organizaţie internaţională contractuală, care tratează regulile globale ale comerţului dintre ţări.

Acordul de la Marrakesh privind înfiinţarea O.M.C., prevede în preambulul său obiectivele de bază, similare cu cele ale G.A.T.T.- ului, dar care au fost extinse pentru a acorda O.M.C. mandatul de a trata comerţul cu servicii. Acestea sunt:

         creşterea nivelului de trai, a standardelor de viaţă şi majorarea veniturilor;

         utilizarea deplină a forţei de muncă;

         majorarea producţiei şi dezvoltarea comerţului;

         utilizarea optimă a resurselor mondiale.

3

Aceste obiective au fost completate cu domeniul serviciilor şi cu noţiunea de „dezvoltare durabilă”, referitoare la utilizarea optimă a resurselor mondiale şi la necesitatea protecţiei şi conservării mediului înconjurător, corespunzător diferitelor niveluri de dezvoltare economică ale ţărilor.

Organizaţia Mondială a Comerţului serveşte drept forum pentru continuarea negocierilor privind liberalizarea comerţului cu servicii prin desfiinţarea barierelor şi elaborarea de reguli în noi domenii legate de comerţ. Pe lângă aceasta, ea îndeplineşte următoarele funcţii:

         facilitarea implementării, administrării şi aplicării instrumentelor juridice ale Rundei Uruguay şi ale oricăror noi acorduri ce vor fi negociate în viitor;

         soluţionarea diferentelor comerciale;

         examinarea politicilor comerciale naţionale;

         cooperarea cu alte instituţii internaţionale în formularea politicilor economice la scară mondială.

Astfel, în scopul asigurării unei mai mari coerenţe în elaborarea politicilor economice la nivel mondial, OMC va coopera, în funcţie de necesităţi, cu F.M.I. şi Banca Mondială.

Trebuie menţionat că O.M.C. este singura organizaţie internaţională globală, cu vocaţie universală, care stabileşte reguli de comerţ între state. Aceste reguli sunt conţinute în Acordurile OMC, negociate, semnate şi ratificate de Parlamentele membrilor, scopul principal al acestor Acorduri fiind sprijinirea producătorilor de bunuri şi servicii, a exportatorilor şi importatorilor în realizarea operaţiunilor comerciale, precum şi oferirea unui cadru multilateral coerent şi eficient, care să ajute membrii la identificarea şi valorificarea avantajelor necesare creşterii economice.

În cadrul „Rezultatelor Negocierilor în cadrul Rundei Uruguay privind comerţul multilateral”, textele juridice includ o listă de aproape 60 de acorduri, anexe, decizii şi înţelegeri. Prin intermediul acestor acorduri a fost instituit un sistem mondial comercial nediscriminatoriu care reglementează în mod expres drepturile şi obligaţiile membrilor OMC. Pe lângă Acordurile ce cuprind principiile de bază (GATT, TRIPS, GATS), au fost negociate şi o serie de Acorduri suplimentare care se referă la clauze speciale cu privire la sectoare specifice (cum ar fi: evaluarea bunurilor în vamă, inspecţia înainte de expediţie etc.).

Regulile O.M.C. – prevăzute în Acorduri, declaraţii şi decizii, sunt rezultatul negocierilor dintre membrii organizaţiei. Prin intermediul acestor acorduri (voluminoase şi complexe deoarece reprezintă texte

4

juridice ce cuprind o gamă largă de activităţi, care se referă la agricultură, industria textilă şi îmbrăcăminte, sistemul bancar, standarde industriale, proprietatea intelectuală şi multe alte domenii, dar bazate o serie de principii care constituie fundamentul sistemului multilateral de comerţ), membrii O.M.C. operează într-un sistem de comerţ nediscriminatoriu, care le stabileşte drepturile şi obligaţiile.

Apartenenţa la O.M.C. se obţine pe baza liberei decizii a ţărilor care doresc acest lucru, în urma unui proces de negocieri cu membrii, care se finalizează cu încheierea unui Protocol de aderare în care sunt incluse angajamentele pe care ţara respectivă şi le asumă şi se obligă să le pună în aplicare ulterior aderării la organizaţie, obligandu-se, în acelaşi timp, să respecte regulile şi principiile generale ale O.M.C.

O.M.C. este condusă, în fapt, de guvernele membrilor, toate deciziile fiind luate de către membri, ca regulă generală prin consens, (fie de către miniştri - cu ocazia Conferinţelor ministeriale, fie de către oficialii membrilor - care se întâlnesc regulat la Geneva). Aceste decizii sunt apoi transpuse în legislaţiile naţionale, prin adoptarea de către Parlamentele membrilor. O.M.C. este o organizaţie în care fiecare membru, indiferent de mărimea sau de puterea sa economică sau comercială, are o pondere egală, pe principiul un membru – un vot. Reglementările O.M.C. prevăd posibilitatea unui vot majoritar, însă această prevedere nu a fost niciodată utilizată în O.M.C., fiind foarte rar folosită chiar în cadrul predecesorului sau – G.A.T.T.

O.M.C. este considerată ca fiind “cel de al treilea pilon al economiei mondiale” alături de Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, organizaţia este unică prin structură şi funcţionare, în sensul că O.M.C. nu face parte din Sistemul O.N.U. iar, în cadrul O.M.C., „puterea” nu este delegată unui organ director (cum este cazul Băncii Mondiale sau F.M.I.), Secretariatul O.M.C., în frunte cu directorul general al organizaţiei, având un rol de facilitare şi implementare a deciziilor adoptate de către membri.

Unul dintre elementele esenţiale prin care O.M.C. se deosebeşte de predecesorul său G.A.T.T. îl constituie obligaţia fiecărui membru de a accepta “pachetul” de reguli şi obligaţii multilaterale, inclusiv de a se supune prevederilor Memorandumului de acord privind Reglementarea Diferendelor, care sunt puse în aplicare prin intermediul Organului de Reglementare a Diferendelor (ORD). Existenţa ORD, a mecanismului la care membrii pot recurge în situaţia în care consideră că sunt dezavantajaţi prin nerespectarea angajamentelor luate de un alt membru în cursul negocierilor (sau a celor de aderare la O.M.C.), sau că respectivele angajamente sunt implementate de o manieră care conduce la anularea avantajelor lor teoretice, face din O.M.C. o

5

instituţie deosebit de importantă pe plan internaţional, cu putere de implementare şi urmărire a modului de punere în aplicare a obligaţiilor asumate de către fiecare membru, întărind astfel caracterul său contractual. SURSA:http://www.dce.gov.ro/poli_com/OMC.htm

 

1.3 O.M.C. în contextul globalizării economiei mondiale

Principiile de bază ale O.M.C./G.A.T.T. pe care toţi membrii trebuie să le aplice sunt: un avantaj acordat unei ţări trebuie extins tuturor membrilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (clauza naţiunii celei mai favorizate); nici o ţară nu poate face discriminare între produsele proprii şi cele importate (tratamentul naţional); nici o ţară nu poate aplica restricţii cantitative asupra comerţului; toate regulile şi legile afectând comerţul trebuie să fie publice; regulile şi angajamentele sunt obligatorii pentru membri, iar eventualele dispute comerciale dintre membri trebuie soluţionate prin intermediul mecanismului de soluţionare a diferentelor.

Există însă şi excepţii referitoare la măsuri de protejare a comerţului sau implementarea standardelor în domeniul sănătăţii şi siguranţei. În prezent, O.M.C. reprezintă elementul central al sistemului internaţional bazat pe reguli care guvernează comerţul mondial.

Prin situarea sa în afara sistemului Naţiunilor Unite, O.M.C. a reuşit să îşi prezerve, în cadrul activităţii sale interne, caracterul de “neutralitate politică” şi esenţa rolului său, rol pentru care a fost înfiinţat, de strictă reglementare a activităţilor comerciale pe plan internaţional.

În planul imaginii externe, pe fondul general al accentuării fenomenului de globalizare, al conştientizării pe scară tot mai largă a rolului O.M.C., alături de Banca Mondială şi FMI în economia mondială, au început să se manifeste, în special după declanşarea crizei economico-financiare din Asia de Sud-Est din 1997, o serie de curente de opinie deosebit de critice şi chiar revendicative la adresa rolului şi puterii deţinute de O.M.C. în actuala economie mondială.

Astfel de reacţii au condus la diferite moduri de manifestare, mergând de la activităţti pacifiste, desfăşurate în paralel cu lucrările normale (Conferinţele ministeriale ale O.M.C.), la acţuni violente de stradă, organizate cu scopul stopării activităţilor O.M.C. (cum au fost cele de la Geneva în 1998 şi Seattle în 1999).

În acest context, unul dintre elementele de preocupare permanentă pe agenda organizaţiei l-a constituit creşterea gradului de

6

transparenţă internă şi externă a activităţilor desfăşurate, incluzând un dialog continuu şi susţinut cu reprezentanţii societăţii civile, în cadrul unui amplu proces de îmbunătăţire a imaginii organizaţiei.

O.M.C. are posibilitatea ca, prin sistemul său de reguli clare şi precise, inclusiv prin modul în care poate contribui la reglementarea diferendelor dintre membrii săi, să nu constituie un element facilitator al promovării unei globalizări sălbatice, scăpată de sub control, ci tocmai un element de reglementare, de punere sub control şi ordonare a tendinţelor, fenomenelor şi efectelor negative ale procesului de globalizare, în vederea promovării unei dezvoltări echitabile şi durabile pentru toate statele lumii.

II. Uniunea Europeană şi Organizaţia Mondială a Comerţului

Având în vedere competenţa sa exclusivă în domeniul comerţului, Comunitatea Europeană este unul dintre participanţii la comerţul mondial, punând în aplicare propria acţiune comercială, dar şi implicându-se în mod activ în structurile care au ca misiune facilitarea comerţului mondial – GATT şi ulterior, începând cu anul 1995, OMC.

La elaborarea şi implementarea politicii comerciale comune cu scopul reglementării relaţiilor comerciale externe prin intermediul măsurilor autonome, de tipul modificării Tarifului vamal comun, prin adoptarea regulamentului de import (politica comercială autonomă) sau prin intermediul acordurilor cu ţările terţe (politica comercială convenţională), Comunitatea Europeană este obligată să respecte regulile politicii comerciale internaţionale, respectate de statele membre U.E. înainte ca Tratatul C.E.E. să intre în vigoare.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona „Comunitatea Europenă” a fost înlocuită de către Uniunea Europeană, UE preluând toate drepturile şi obligaţiile Comunităţii Europene în cadrul OMC.

Uniunea Europeană sprijină sistemul de reguli al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), ceea ce oferă un grad de securitate juridică şi transparenţă în desfăşurarea comerţului mondial. OMC stabileşte condiţiile prin care membrii săi pot să se apere împotriva practicilor neloiale cum ar fi dumpingul (vânzare sub preţ), prin care exportatorii concurează împotriva rivalilor lor. De asemenea, oferă o procedură pentru soluţionarea disputelor care apar între doi sau mai mulţi parteneri comerciali.

7

Politica comercială a UE este strâns legată de politica sa de dezvoltare. Prin sistemul său generalizat al preferinţelor vamale (SGP), UE a garantat accesul preferenţial pe pieţele sale fără taxe sau cu tarife reduse pentru o mare parte a importurilor provenind din ţările în curs de dezvoltare şi din economii în tranziţie. Se merge chiar mai departe pentru cele mai sărace 49 de ţări din lume. Exporturile lor - cu excepţia armelor - pot beneficia integral de acces pe pieţele UE, fără taxe vamale, în cadrul unui program lansat în 2001.

Uniunea Europeană nu are încheiate totuşi acorduri comerciale specifice cu principalii săi parteneri comerciali din rândul ţărilor dezvoltate, cum ar fi Statele Unite ale Americii şi Japonia. În acest caz, relaţiile comerciale sunt gestionate prin intermediul mecanismelor OMC. Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană caută să dezvolte relaţii bazate pe egalitate şi parteneriat. Cu toate acestea, ţările membre ale UE nu sunt întotdeauna de acord asupra tipului de legături diplomatice, politice şi militare ce trebuie stabilite cu Statele Unite.

Uniunea Europeană îşi extinde schimburile comerciale cu noile puteri apărute în alte părţi ale lumii, cum sunt cele din America Latină, America Centrală, China sau India. Acordurile comerciale cu aceste ţări includ, de asemenea, cooperări de ordin tehnic şi cultural.

SURSA: http://europa.eu/abc/12lessons/lesson_11/index_ro.htm

2.1 Principalele obiective ale activităţii Uniunii Europene în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului sunt:

-      deschiderea pieţelor pentru mărfuri, servicii şi investiţii în conformitate cu reguli clare şi respectând un calendar care să permită tuturor ţărilor implementarea angajamentelor lor;

-      transformarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului într-o entitate mai deschisă, mai responsabilă şi mai eficientă prin angajarea în discuţii cu alte grupuri şi organizaţii;

-      includerea deplină a ţărilor în curs de dezvoltare în procesul de luare a deciziilor din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ajutându-le astfel să se integreze în economia mondială.

— apărarea intereselor europene, în special ale anumitor sectoare industriale, ale agriculturii, ale serviciilor publice, ale culturii;

— încadrarea liberalizării într-o reglementare vizând ocrotirea mediului, protecţia salariaţilor şi garantarea unui loc echitabil ţărilor cel mai puţin dezvoltate.

8

De asemenea, U.E. este considerată un mare utilizator al procedurilor de reglementare a diferendelor în vederea aplicării obligaţiilor comerciale multilaterale ale partenerilor săi, fiind de asemenea implicată, frecvent, şi în calitate de respondent. La nivelul anului 2011, U.E. era implicată în 153 de dispute comerciale, 83 în calitate de “parte vătămată” şi 70 în calitate de respondent.

În plus, disputele transatlantice sunt, în special, subiectul dezbaterilor publice, deoarece ele vizează subiecte cotidiene sensibile ale comerţului, precum importurile de carne de vită tratată cu hormoni, vânzarea şi distribuirea bananelor, reglementări privind importurile de vin, promovarea transmisiilor televizate a programelor de origine europeană etc. Totodată, exporturile către S.U.A. fac obiectul preocupărilor U.E., cele mai dezbătute fiind practica americană de susţinere a firmelor de vânzare la extern şi impunerea măsurilor de salvgardare la importurile de oţel.

La nivelul anului 2011, în contextul Rundei de negocieri Doha, U.E. este un actor important în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, obiectivele sale fiind axate în prezent, în principal, pe finalizarea cu succes a rundei Doha, plecând de la rezultatele Conferinţei Ministeriale de la Hong Kong din decembrie 2005.

Precizăm că negocierile actuale din cadrul O.M.C. se axează pe domenii deosebit de importante: agricultura, acces pe piaţă pentru produse neagricole, proprietate intelectuală etc.

Dezvoltarea politicii comerciale multilaterale rămâne o prioritate pentru Uniunea Europeană. Comisia Europeană, în numele Uniunii Europene va continua să exercite conducerea şi să joace un rol de lider în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului pentru a încheia cât mai curând Runda Doha.

2.2 Organizația Mondială a Comerțului (OMC)

1.Consideră că rolul UE în OMC constituie un model și pentru acțiunile întreprinse de UE în alte organizații internaționale (inclusiv UNCTAD și OCDE), dat fiind faptul că, având competențe exclusive, UE este membru cu drepturi depline al OMC și negociază în numele tuturor statelor membre ale UE, iar acestea sunt, în același timp, membri de sine stătători ai OMC și cooperează pentru a acționa ca un bloc unitar;

2. Consideră că înființarea a două delegații diferite ale UE la Geneva, drept consecință a Tratatul de la Lisabona, una pe lângă OMC și cealaltă pe lângă ONU, ar întări capacitatea de coordonare a UE și

9

ar îmbunătăți prezența și vizibilitatea sa, dar subliniază importanța asigurării coerenței în activitățile celor două delegații, astfel încât să fie evitată orice suprapunere a acestora;

3. Solicită UE ca, în cadrul OMC, să ia în considerare și să susțină interesele europene specifice; consideră că UE ar trebui, în mod deosebit, să insiste asupra acordării unui tratament special chestiunilor agricole și să acționeze în sprijinul anumitor regiuni sau sectoare europene sensibile, precum și în vederea promovării unui comerț echitabil, care să favorizeze o dezvoltare durabilă;

4. Solicită o examinare atentă a chestiunii unei mai bune integrări a aspectelor necomerciale în sfera de aplicare a normelor OMC, pentru a permite membrilor să urmărească obiective politice legitime, garantând, în același timp, accesul la piață; în acest context, subliniază necesitatea de a asigura coerența politicii comerciale cu celelalte politici ale UE și cu dreptul internațional, dar și coerența acțiunilor întreprinse de OMC cu cele ale altor organizații internaționale și sprijinul reciproc între OMC și respectivele organizații;

5.  Consideră competențele de executare ale OMC create prin intermediul organismului acesteia de soluționare a litigiilor drept un element de o importanță determinantă pentru succesul acestei organizații;

SURSA: http://europa.eu/abc/12lessons/lesson_11/index_ro.htm

2.3 Participarea Uniunii la etapele principale ale activităţii OMC

1. 1996 şi 1997

După conferinţa ministerială a OMC de la Singapore din decembrie 1996, Uniunea Europeană a jucat un rol important în cursul anului 1997.Aceasta a conferit un impuls major încheierii a trei acorduri esenţiale:

— privind tehnologia informaţiei (26 martie): aceasta a acceptat reduceri tarifare şi chiar suspendarea perceperii anumitor taxe în temeiul tarifului vamal comun al acesteia;

— privind serviciile de telecomunicaţii de bază (15 februarie);

— privind serviciile financiare (12 decembrie).

10

UE a stat la baza conferinţei privind iniţiativele în favoarea ţărilor cel mai puţin dezvoltate (TPD). Integrarea acestor ţări în comerţul mondial este una dintre priorităţile Uniunii Europene. Conferinţa a prevăzut pe termen scurt alinierea tuturor ţărilor TPD privind tratamentul oferit de Convenţia de la Lomé (*6.4.5.), iar, pe termen lung, accesul acestora la pieţe fără drepturi vamale.

2. 1998 şi 1999

După conferinţa anuală din 1998 de la Geneva, Uniunea Europeană a jucat un rol important la consiliul general al OMC pentru pregătirea conferinţei din 1999 de la Seattle. Aceasta avea drept obiective:

— stabilirea de norme care să guverneze liberalizarea în diferite domenii (investiţii, concurenţă, pieţe publice);

— integrarea dimensiunii de mediu;

— un dialog privind normele sociale;

— luarea în calcul a intereselor ţărilor cel mai puţin dezvoltate.

Deoarece conferinţa (noiembrie-decembrie 1999) a fost un eşec complet, Uniunea Europeană s-a străduit de atunci să obţină lansarea unui nou ciclu de negocieri [pentru familiarizarea cu abordarea de ansamblu a Uniunii, a se vedea comunicarea Comisiei COM(1999) 331 şi concluziile Consiliului din 21 iunie, 27 septembrie şi 15 noiembrie].

3. 2000-2001

În cursul anului 2000, Uniunea Europeană s-a angajat să restabilească încrederea şi a ajuns la un acord în privinţa lansării unei noi runde de negocieri, vizând nu numai realizarea liberalizării schimburilor, ci şi stabilirea unui cadru reglementar mai solid, favorizarea dezvoltării durabile şi ajutorarea ţărilor aflate în dezvoltare. Aceasta a jucat un rol activ în mijlocul grupurilor de lucru ale OMC, în special în cadrul Comitetului privind obstacolele tehnice în comerţ, faţă de care a contribuit în scopul nominalizării internaţionale şi a etichetării. Aceasta a sprijinit aderarea Chinei la organizaţie, care s-a realizat împreună cu cea a Taiwanului în 2001.

Uniunea Europeană s-a bucurat de decizia conferinţei ministeriale de la Doha (noiembrie 2001) de a deschide o nouă rundă de negocieri comerciale, cu o durată de trei ani. Conferinţa a formulat speranţa unei relansări a creşterii, prin intermediul unei mai mari liberalizări şi a unei

11

reglementări mai solide a sistemului, prin acorduri privind investiţiile, concurenţa şi pieţele publice. De asemenea, şi-a exprimat susţinerea faţă de ţările în curs de dezvoltare, care şi-au consolidat influenţa în cadrul acesteia.

4. 2002-2003

După conferinţa de la Doha, Uniunea Europeană s-a impus în primul rând prin iniţiativele privind garantarea succesului noii runde de negocieri lansate la sfârşitul anului 2001. Chiar dacă şi-a menţinut obiectivele – obţinerea liberalizării, consolidarea normelor, promovarea dezvoltării durabile – s-a consacrat în principal acordării de asistenţă tehnică ţărilor în curs de dezvoltare pentru stabilirea de reguli şi participarea la sistemul comercial multilateral (a se vedea comunicarea Comisiei din septembrie 2002: „Concurenţă şi dezvoltare. Cum să ajutăm ţările în curs de dezvoltare să beneficieze de comerţul deschis”).

Cu toate acestea, conferinţa ministerială din 2003 (organizată în septembrie la Cancun) a fost un eşec total, în principal din cauza problemelor agricole. Aceasta a cunoscut o înfruntare nord-sud, în principal între coaliţia Statele Unite-Uniunea Europeană (care adoptaseră, chiar înainte de conferinţă, o poziţie comună în privinţa agriculturii) şi aşa-numitul Grupul Celor 21, condus de China, Brazilia şi India, care avea ca principal obiectiv eliminarea subvenţiilor agricole impuse de cele două mari uniuni occidentale.

5. 2004-2006

Membrii OMC au convenit asupra unui acord-cadru la 31 iulie 2004. Acordul se referă în mod esenţial la agricultură, accesul la piaţă pentru produsele neagricole (APNA), serviciile de dezvoltare şi facilitarea schimburilor. Acordul final face referire de asemenea la comerţ şi mediu, soluţionarea conflictelor, indicaţiile geografice (IG) şi normele antidumping.

În decembrie 2005, la Hong-Kong, membrii OMC au convenit să suprime toate subvenţiile la exporturile agricole până în anul 2013.

6. 2007-2008

Deşi au fost în mod oficial suspendate la 23 iulie 2006, negocierile Rundei Doha au fost reluate în februarie 2007 după summitul de la Davos. Totuşi, divergenţele privind principalele puncte de discuţie persistă până în prezent. Problemele cele mai sensibile, cum ar fi accesul la piaţă al produselor agricole şi industriale, precum

12

şi liberalizarea pieţei serviciilor nu au progresat deloc. Uniunea Europeană doreşte să menţină un nivel de protecţie tarifară pentru producţiile sale agricole, în timp ce Statele Unite sunt reticente la diminuarea semnificativă a sumei totale a subvenţiilor de care beneficiază agricultorii acestora. Noua legislaţie-cadru americană privind agricultura (Farm Bill), aprobată de Congres în iunie 2008, a prevăzut o creştere însemnată a subvenţiilor agricole de ordinul a 290 milioane de dolari în cinci ani. În sfârşit, ţările emergente, în special Brazilia şi India, cer progrese mai importante în privinţa acestor puncte, dar, pe de altă parte, acceptă cu dificultate să reducă taxele vamale pe care le aplică produselor industriale.

SURSA: http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/relations/economic/article_7236_ro.htm

2.4 Prezenţa României la OMC

România a fost Parte Contractantă la GATT, iar prin participarea sa la negocierile din cadrul Rundei Uruguay a devenit Membru fondator al OMC. Lista sa de angajamente din cadrul OMC a avut caracteristicile unei ţări în curs de dezvoltare şi nuanţe de ţară cu economie în tranziţie, materializate în taxe vamale mai ridicate decât ţările dezvoltate şi angajamente mai mici, asumate pe perioade de timp mai mari. Până la 1 ianuarie 2007 (data intrării în UE), România a participat în mod activ şi direct la procesul de negocieri din cadrul OMC, precum şi la activitatea curentă a Organizaţiei, politica sa comercială fiind examinată, periodic, de către Organul specializat al OMC. Ca Stat Membru al UE, România aplică politica comercială comună a UE şi a preluat angajamentele UE din cadrul OMC.

România a fost implicată în două proceduri de reglementare a diferendelor (declanşate de SUA şi, respectiv, Ungaria), ambele cazuri soluţionate prin consultări, înainte de a se ajunge la Panel.

Începând cu anul 2003, România a deţinut preşedinţii ale unor Comitete din cadrul OMC (Licenţe de Import, Antidumping, Subvenţii şi Măsuri Compensatorii, Evaluare în Vamă şi Măsuri investiţionale legate de comerţ –TRIMs).

Atât Comunitatea Europeană, cât şi statele membre U.E. sunt membri O.M.C. În cadrul O.M.C., Comisia Europeană este cea care negociază în numele U.E., statele membre participând la reuniunile TPC şi ale altor comitete/grupuri de lucru ale Comisiei Europene şi Consiliului U.E. unde se dezbate şi adoptă poziţia de negociere.

13

SURSA: http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/relations/economic/article_7236_ro.htm

CONCLUZII

Principiile de bază ale O.M.C./G.A.T.T. pe care toţi membrii trebuie să le aplice sunt: un avantaj acordat unei ţări trebuie extins tuturor membrilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (clauza naţiunii celei mai favorizate); nici o ţară nu poate face discriminare între produsele proprii şi cele importate (tratamentul naţional); nici o ţară nu poate aplica restricţii cantitative asupra comerţului; toate regulile şi legile afectând comerţul trebuie să fie publice; regulile şi angajamentele sunt obligatorii pentru membri, iar eventualele dispute comerciale dintre membri trebuie soluţionate prin intermediul mecanismului de soluţionare a diferendelor.

Uniunea Europeană sprijină sistemul de reguli al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), ceea ce oferă un grad de securitate juridică şi transparenţă în desfăşurarea comerţului mondial. OMC stabileşte condiţiile prin care membrii săi pot să se apere împotriva practicilor neloiale cum ar fi dumpingul (vânzare sub preţ), prin care exportatorii concurează împotriva rivalilor lor. De asemenea, oferă o procedură pentru soluţionarea disputelor care apar între doi sau mai mulţi parteneri comerciali.

În prezent, U.E. şi-a intensificat eforturile în plan internaţional, fiind recunoscută ca un susţinător activ al noilor runde de negocieri din cadrul G.A.T.T./O.M.C.. Acest cadru multilateral a permis U.E. “să pregătească terenul pentru atingerea unor obiective ambiţioase, printre care, de o importanţă practică deosebită, se numără perspectiva liberalizării, în continuare, a comerţului, în vederea restabilirii încrederii în mediul de afaceri într-un moment critic al dezvoltării economiei mondiale, precum şi revigorării disciplinare a sistemului comercial multilateral”.

14

BIBLIOGRAFIE

1.Ghibutiu, Agnes, Organizatia Mondiala a Comertului si globalizarea, în: Tribuna economica, v. 15, nr. 13, 2004;2. Suta, Nicolae, coord, Uniunea Europeana si organizatia Mondiala a comertului: caiet de seminar, Bucuresti, Editura ASE, 2002;

15

3.http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/relations/economic/article_7236_ro.htm4. http://europa.eu/abc/12lessons/lesson_11/index_ro.htm 5. http://www.dce.gov.ro/poli_com/OMC.htm

 

16