POLITICI ANTIINFLATIONISTE

În acest capitol îmi propun să fac o scurtă incursiune în măsurile antiinflaţioniste

aplicate în Uniunea Europeană, România şi Polonia. Pentru început voi face o scurtă descriere

a mecanismului inflaţionist, urmând ca apoi să evidenţiez principalele metode aplicate în

vederea limitării şi stopării acestui efect macroeconomic.

După cum am văzut şi din capitolele anterioare, inflaţia reprezintă un dezechilibru

macroeconomic, generat de creşterea inegală a preţurilor şi devalorizarea monezii, prin

scăderea accentuată a puterii de cumpărare într-un anumit interval.

Putem desprinde din analizele efectuate existeţa a două tiputi dominante de inflaţie ce

urmează a fi descries succinct în cele ce urmează, astfel descoperim inflaţia prin cerere şi

inflaţia prin costuri.

I. Inflaţia prin cerere:

Mai poartă denumirea “pull inflation”, inflaţie prin antrenare din exterior, şi face

referire la fenomenul de impulsionare a cererii din directia consumatorilor. Din punct de

vedere grafic mecanismul de funcţionare al acestui tip de inflaţie poate fi reprezentat astfel:

Figura nr…..: reprezentare grafică a fenomenului de inflaţie prin cerere1

Mecanismul de funcţionare al inflaţiei prin cerere face referire la existenţa pe

piaţă a unei cereri superioare ofertei existente, care determină consumatorii să liciteze între ei

pentru a obţine bunurile sau serviciile solicitate, licitaţia bazându-se pe posibilitatea de a oferi

1 Macoreconomie, Dan Popescu, an de apariţie 2007

1

lichidităţi mai mari. Din acest motiv acest tip de inflaţie este asociat cu creşterea masei

monetare sau creşterea ofertei de monedă.

II. Inflaţia prin costuri

Se datorează creşterii costurilor producătorilor, care provoacă o creştere a preţurilor de

tranzacţie şi ofertare a produselor şi serviciilor oferite consumatorilor, spre deosebire de

creşterea prin cerere această porneşte de la producător şi se propagă în direcţia

consumatorului. Acest tip de inflaţie este cunoscut sub denumirea push-inflation, semnificând

presiunea pe care costurile o exercită din interior, cauzând o creştere a preţurilor.

În ceea ce privesc metodele de măsurare a inflaţiei, principalele variabile utilizate în

acest sens sunt preţurile:2

- Indicele Preţurilor bunurilor de consum (IPC): reprezentând totalul sumelor

necesare achiziţionării produselor din coşul de produse tipic unei gospodării

(determinat de sondajele effectuate de Institutul Naţional de Statistică)

- Indicele preţurilor de producţie (IPP): analizează evoluţia preţurilor premergătoare

produsului final

- Indicele general al preţurilor (IGP): măsoară evoluţia tuturor preţurilor dintr-o

economie

- Deflatorul PIB: măsoară evoluţia a două elemente pe o perioadă determinată de

timp: preţurile bunurilor incluse în PIB şi puterea de cumpărare a banilor.

Ţinând cont de valorile înregistrate în indicatorii luaţi în considerare, economia de

specialitate constată următoarele forme intensive ale inflaţiei:3

Inflaţia latent (târâtoare): se caracterizează prin creşterea anuală a preţurilor cu un

procent de 3-4%

Inflaţia deschisă (moderată): caracterizată prin creşterea generalizată a preţurilor de 5-

10%

Inflaţia galopantă: specific ţărilor cu o economie în stare de tranziţie, caracterizată prin

creşterea generalizată e preţurilor annual cu peste 10%

2 Macroeconomie, autori:Cocioc Paul, Popescu Gheorghe, Bodea Gabriela etc., Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 20093 D. Ciucur, I. Gavrilă, C. Popescu, Economie - manual universitar,Editura Economică,Bucureşti,1999

2

Megainflaţia: caracterizată de creşteri anuale a preţurilor cuprinse între 100% şi 500%,

reprezentativă şi ţării noastre în perioada imediat următoare anilor 1990, când rata

medie anuală a inflaţiei a ajuns şi la 395 % în 1993

Hiperinflaţia: prezintă creştteri accentuate ale preţurilor într-un an depăşind valoarea

de 500%

Mecanismul inflaţionist este bazat pe trei etape de desfăşurare: declanşarea inflaţiei,

desfăşurarea inflaţiei şi stingerea inflaţionistă. Declanşarea inflaţiei datorată unui întreg set de

factori determinanţi( inclusive recoltă slabă, catastrophe natural, situaţii de conflict etc) are

câteva etape: tensiunea inflaţionista dată de apariţia dezechilibrelor între natura cererii şi

ofertei de pe piaţă; presiunea inflaţionistă manifestată asupra preţurilor şi şocul inflaţionist.

Desfăşurarea inflaţiei este reprezentată de etapa amplificatoare a fenomenului o dată ce acesta

apare într-o economie, alimentat de cererea de monedă, revedicări salariale, connjunctura

naţională şi internaţională de pe piaţă. Stingerea fenomenului este etapa în care evoluţia

inflaţionistă îşi încetineşte efectele sau le stopează datorită măsurilor implementate de statele

în cauză.

Efectele inflaţiei

Inflaţia reprezintă un fenomen întâlnit pe termen lung în orice economie de piaţă, şi

deşi se încearcă prin implementarea diferitelor măsuri o diminuare sau chiar dispariţie a

fenomenului macroeconomic, acesta nu poate dispărea pe termen lung din grijile

economiştilor. Conform unui articol din ziarul Financiarul, cele mai importante consecinţe ale

inflaţiei într-o economie sunt reflectate de4:

- Scăderea de cumpărare a populaţiei, care are drept urmări diminuarea nivelului de

trai, dar şi diminuarea veniturilor companiilor, rezultând şi într-o serie de presiuni

sociale manifestate în sensul măririi salariilor, alimentând astfel fenomenul

denumit “spirala inflaţionistă”

- Redistribuire veniturilor şi profiturilor reprezintă un fenomen care în perioada de

inflaţie ridicată afectează agenţii economici în dublu sens: în timp ce unii pierd şi

falimentează din preajma fenomenului, alţii îşi sporesc veniturile în baza

creşterilor inegale de preţ

- În perioadă de inflaţie ridicată se stimulează încilinaţia spre consum, vadind-o pe

cea spre economisire, cauzat de un factor psihologic legat de pierderea încrederii

4 http://www.financiarul.ro/2008/09/13/care-sunt-efectele-inflatiei/

3

populaţiei în moneda naţională, dar şi un factor economic referitor la presiunea

preţurilor în creştere

- Încetinirea sau stagnarea creşterii economice se poate datora şi tendinţei agenţilor

economici de a investi diponibilităţile băneşti în bunuri durabile neproductive

MASURI ANTIINFLATIONISTE

În ceea ce privesc măsurile de care dispun economiile în vederea limitării şi stopării

efectelor inflaţiei, acestea sunt correlate cu cele două cauze ale fenomenului: inflaţia prin

costuri şi inflaţia prin cerere, vizând fie controlul cererii aggregate,prin reducerea acesteia, fie

controlul ofertei aggregate prin soporirea ei.

I. Astfel măsurile implementate în controlul cererii aggregate sunt:

1. Politicile bugetar- fiscale, folosind două pârghii de reducere a cererii: prin

reducerea cheltuielilor publice (guvernamentale) presupunând menţinerea unor

deficite bugetare cât mai reduse sau prin creşterea presiunii fiscale materializată

prin creşterea impozitelor directe şi indirecte. Aceste două elemente corroborate

formează aşa-numita “politică deflaţionistă”

2. Politicile monetare care vizează controlul masei monetare aflată în circulaţie

operează în scopul blocării masei monetare sau reducerii acesteia şi se efectuează

de către Banca Centrală folosind drept instrumente: manevrarea taxei de rescont,

operaţiunile de open-market şi variaţia cotei rezervelor obligatorii.

A) Manevrarea taxei de rescont generează creşterea sau reducerea costului unui

credit, prin intermediul dobânzilor, reflectat în mărirea sau reducerea masei

monetare. “rescontarea reprezintă operaţiunea la vedere prin care banca central

(de emisiune) achiziţionează de la băncile comerciale efectele de comerţ,

anterior scontate de acestea, monetizându-le la o valoare diminuată cu suma ce

reprezintă taxa de rescont(fiind dobânda pe care o percepe banca central pe

durata creditării băncilor comerciale)”5

B) Operaţiunile de open-market vizează vânzarea-cumpărarea de pe piaţa

monetară a unor efecte publice sau private acţionân în sensul retragerii unei

5 Macroeconomie, lector univ. dr. Daniel Tobă

4

anumite cantităţi de monedă atunci când le vinde (demonetizare) sau

introducând o cantitate suplimentare de monedă la achiziţie(monetizare), având

un effect dublu: când banca centrală cumpără creşte cantitatea de monedă,

prvocând o creştere a preţurilor (cursurilor) titlurilor tranzacţionate, iar atunci

când vinde efectele sunt inverse

C) Variaţia cotei rezervelor obligatorii este cea mai răspândită tehnică utilizată de

către băncile centrale, constând în obligaţia pe care o băncile comerciale de a-şi

constitui rezerve minime obligatorii în cont nepurtător de dobândă deschis la

banca centrală, care stabileşte cuantumul acestor rezerve, prin aplicarea unei

cote procentuale la totalul resurselor atrasede băncile comerciale. Această

măsura măreşte gradul de lichidate al băncilor comerciale, sau dimpotrivă

diminuează resursele de creditare ale acestora (implicit şi capacitatea lor de a

crea monedă prin creditare)

II. Măsurile luate în vederea controlului ofertei agregate presupun susţinerea

ofertei din economie, implementând măsurile necesare în vederea combaterii

stagnării sau scăderii producţiei naţionale astfel:

A) Pentru creşterea volumui de investiţii şi îndeplinirea obiectivelor de

investiţii se acţionează prin inftinirea creditelor, presupunând scăderea rate

medii a dobânzii pe piaţa monetară şi acordarea lor prioritar agenţilor

economici care au planuri de afacere în domeniul producţiei viabil

B) Acordarea unor facilităţi fiscale însumând scutiri, reduceri de impozite în

primii ani de activitate, reduceri de impozite pentru profiturile reinvestite,

aplicarea sistemului de amortizare accelerată a capitalului fix, reducerea

taxelor vamale pentru anumite materii prime sau produse finite provenite

din import

C) Reducerea costurilor de producţie, responsabilitate a agenţilor economici

care trebuie să utilizeze factori de producţie la cele mai mici preţuri de pe

piaţă, dar fără sa afecteze caliatea produsului final, cât şi creşterea

randamentului acestor factori , care în final vor duce la o scăderea a

costului unitar.

Un instrument al politicii monetare des întâlnit în combaterea procesului de inflaţiei

este reprezentat de ţintirea directă a inflaţiei, caracterizată prin anunţarea publică a unui nivel

5

de inflaţie necesar a fi atins într-o perioadă specifica de timp, prin implementarea politicilor şi

tehnicilor necesare atingerii acestui obiectiv.

Ţintirea inflaţiei presupune parcurgerea unor etape: prin stabilirea obiectivului de

inflaţie necesar a fi atins, luarea unui angajament privind acest obiectiv, analiza şi evaluarea

politicilor monetare necesar a fi implementate în obţinerea rezultatelor scontate, transparenţa

politicii monetare şi responsabilitatea sporită ă băncii centrale în raport cu atingerea acestui

obiectiv.

Avantajele acestei politici monetare, conform BNR sunt reprezentate de:6

- Dezinflaţia la costuri moderate

- Reprezintă o ancoră pentru expectaţii inflaţioniste mai scăzute

- Toate instrumentele politicii monetare sunt folosite în scopul atingerii obiectivelor

- Creşterea responsabilităţii băncii centrale contribuie la limitarea inconsistenţei

dinamice

- Se implementează un regim nou, transparent şi flexibil

INFLATIA SI POLITICILE INFALTIONISTE IN UE

Deoarece inflaţia reprezintă un fenomen care afectează în mod direct nivelul de trai al

cetăţenilor, este necesar a fi cunoscut şi prevenit efectul begativ al acestuia asupra oamenilor.

În Uniunea Europeană, inflaţia preţurilor de consum se măsoară prin valoarea indicatorului

IAPC : “Indicele armonizat al preţurilor de consum”. IAPC este bazat pe un cos de produse şi

servicii representative pentru fiecare ţară, iar pentru a fi relevant acesta trebuie să măsoare

correct şi efficient comportamentul de achiziţie şi consum al cetăţenilor UE. În acest coş de

bunuri sunt incluse preţurile bunurilor şi serviciilor achiziţionate în mod obişnuit inclusive

elemente precum chiria, alimentele,îmbrăcămintea, precum şi elemente achiziţionate mai rar,

dar de o valoare improtantă: prime de asigurare, reparaţii şi întreţinere pentru bunuri proprii

etc.

Şi în UE statele aplică aceleaşi metode de prevenire şi combatere a efectelor negative

ale inflaţiei, prin aplicarea politicilor asupra cererii şi ofertei agregate. Politica monetară de

6 Prezentare iulie 2005, obiectivele pe termen mediu ale politicilor monetare BNR, www.bnr.ro

6

ansamblu a UE revine în responsabilitatea băncilor central a fiecărui stat membru al uniunii şi

a Băncii Centrale Europene (BCE), care împreună formează la nivel de bloc Sistemul

European al Băncilor Centrale (SEBC). BCE şi băncile central acţionează împreună în

vederea atingerii obiectivului “de menţinere stabilă a preţurilor ” în care se urmăreşte ca

valoarea ratei inflaţiei anuale să nu depăşească 2%

Figura nr…: folosirea dobânzilor BCE pentru menţinerea sub control a inflaţiei în UE7

După cum pute observa şî din graficul de mai sus Banca Centrală europeană utilizează

ca metodă de menţinere a inflaţiei în pragul stabilit de 2 %, o politică monetară, acţionând

prin manevrarea dobânzilor la nivel bancar, pentru emisiunea sau stagnarea de monedă

europeană, ţinând sub control în acest fel masa monetară europeană aflată în circulaţie, şi

după cum desprindem şi din graficul de mai sus, reuşind ca prin prisma dobânzilor să

păstreze rata inflaţiei IAPC în targetul propus de 2% aproape în fiecare an.

În ceea ce priveşte targetul de 2% propus de atins de UE, conform datelor disponibile,

ratele de inflaţie care sunt mai mici de 2% sunt sufficient de scăzute pentru ca economia să

beneficieze de stabilitatea preţurilor,ajutând astfel şi consumatorii şi întreprinzătorii să îsi

previzioneze şi catalogheze correct cheltuielile.

7 http://ec.europa.eu/economy_finance/netstartsearch/focuson/inflation/graph/static-chart-4-2_ro.html?keepThis=true&TB_iframe=true&height=620&width=800

7

Politica fiscală în UE face referire la modalitatea în care guvernele decid ce sumă de

bani doresc să încaseze, respective să cheltuie şi în cel fel, încasarea banilor fiind făcută prin

impunerea de impozituri pe bunuri, servicii sau veniturile agenţilor economici şi persoanelor,

veniturile colectate fiind redirecţionate spre investirea în domenii precum infrastructura sau

asistenţa socială. Aceste beneficii au un impact major în economie, datorită faptului că

cuantumul impozitelor şi taxelor impuse care generează veniturile guvernului reduc sumele de

bani disponibile cheltuielilor effectuate de oameni, dar când guvernul utilizează banii în

vedere eficientizării instrumentelor domeniului public, acesta introduce bani în economie.

În UE coordonarea politicilor fiscal de către guvernele statelor member, a fost

convenită în “Pactul de stabilitate şi creştere (PSC)” şi prin Tratat, cele mai importante

prevedere ale acestor documente fiind: menţinerea unui deficit bugetar sub 3% din produsul

intern brut PIB, iar datoria publică la mai puţin de 60% din PIB.

Figura nr…: deficitele bugetare în zona euro pentru perioada 1992-2009 exprimată în

procente din PIB8

După cum putem observa în graficul de mai sus înainte ca ţarile din blocul European

să adopte moneda europeană, deficitele bugetare ( calculate ca diferenţă dintre veniturile şi

cheltuielile bugetare), erau mari, însă după câţiva ani de pregătiri pentru adoptare deficitele în

anul 1998 erau vizibil mai reduse faţă de perioada 1992. După lansarea monedei euro, în

8 http://ec.europa.eu/economy_finance/focuson/inflation/how_ro.htm

8

1999 observămcă deficitele bugetare au fost ţinute sub controlul limitative de 3%, dar pe

fondul crizei europene din 2008 în unele ţări deficitul bugetar a crescut în anul 2009.

La nivelul Uniunii Europene politica fiscal şi monetară este subordonată tratatului de

în fiintarea a Comunităţii Europene care prevede eliminarea taxelor vamale între ţările

membre şi asigurarea liberei concurenţe în cadrul pieţei commune,în acest sens av ndu-

se în vedere imporzitele indirect manifestate sub forma TVA şi accizelor, impozitele directe

fiind subordinate scopului de neafectare a liberei concurenţe pe piaţă.

Pentru a exemplifica mai bine scopurile urmărite, voi face o scurţa analiză a politicilor

antiinflaţioniste aplicate de unele ţări din Europe membre ale Uniunii Europene. Voi începe

cu analiza politicilor aplicate de către Germania în cazul combaterii inflaţiei. După cele două

războaie mondiale economie Germaniei intră într-un lung process de revitalizare, inflaţia

atingând cote alarmante datorită pagubelor de după război (datoriile mari accumulate în

timpul conflictelor) şi masei monetare exagerate din circulaţie. În vederea combaterii inflaţiei

Germania şi –a îndreptat atenţia în aplicarea unor politic monetare şi bugetar-fiscale prioritare

pentru a depăşi situaţia, autorităţile reducând deficitul bugetar, cheltuielile statului au fost

acoperite prin majorarea impozitelor, preţurile se stabilizează, rata anuală a inflaţie

încadrându-se frecvent in intervalul 1% -3%, iar o dată cu adoptarea monedei EURO în anul

2002, economia se stabilizează mai mult, nivelul inflaţionist păstrându-si nivelul scăzut şi în

următorii ani. Începând cu anul 2008 politicile antiinflaţioniste urmăresc stabilizarea

preţurilor, revizuirea politicii fiscale, scăderea ratei şomajului şi eliminarea evaziunii fiscale.9

În Cehia, principalul obiectiv al politicilor antiinflaţioniste se reflect în necesitatea creşterii

stabilităţii preţurilor, iar politicile fiscale şi în domeniul veniturilor, şi-au arătat primele

succese, o dată cupublicarea primului raport de inflaţie al BNC (Banca Naţională Cehă), când

conform datelor publicate în perioada 1993-1998 deficitul bugetar s-a situate în fiecare an sub

2 %. Anii următori aduc în prim plan aplicarea unor politici monetare ca instrument folosit în

frânarea inflaţiei, apoi trecând la regimul de ţintire directă a inflaţiei, încercând constant să

armonizeze politicile BNC cu cele ale Băncii Centrale Europene, principalul instrument de

politică monetară devenind rata dobânzii

În Ungaria, începând cu anul 2001 principalul ţel al politcii monetare este acela de

stabilitate a preţurilor, conform noului statul al BNU (Banca Naţională a Ungariei), banaca

central acordând sprijin Guvernului ungar doar în măsura în care aceasta nu punea în pericol

9 www.oecd.org

9

atingerea ţintei de inflaţie. Măsurile fiscale aplicate în domeniul inflaţiei s-au dovedit

insuficiente în atingere ţelului, deşi în timp acestea s-au îmbunătăţit, iar politicile adoptate

înaintea introducerii ţintirii directe a inflaţiei au avut un character prudent, dovadă fiind şi

majorările salariale de numai 1,5% în termini reali,ca urmare a politicii salariale promovate. 10

Prin aplicarea acestor politici fiscal unitar se urmăreşte atingerea unor obiective

privind reducerea inflaţiei în ţările membre UE şi păstrarea unui nivel de trai ridicat pentru

toţi cetăţenii săi. Cel mai important obiectiv pe termen lung al politicilor fiscale fiind

reprezentat de inlăturarea diferenţelor în ceea ce priveşte cotele şi metodele de aplicare a

impozitelor indirecte, în cadrul impozităriilor directe se urmăreşte reducerea evaziunii fiscale

şi evitarea duble impuneri şi păstrarea bugetelor echilibrate la nivel de ciclu economic.

INFLATIA SI POLITICILE INFLATIONISTE IN ROMANIA

Dupa cum am văzut din capitolele anterioare în România evoluţia inflaţiei a avut un

parcurs schimbător, daca la începutul anilor ’90 trecea de valorile de 150%, în 2011 a ajuns la

3.14%, un nivel redus comparative cu perioadele precedente. Datorită situaţiei economice

fragilă în care se află ţara noastră, de-a lungul anilor s-au introdus drept răspuns la ridicarea

valorilor inflaţiei o serie de politici care au acţionat atât asupra cererii, cât şi asupra ofertei în

vederea limitării efectelor negative pe care inflaţia le are asupra populaţiei ţării.

Începând cu anii 1990 în România se trece de la o economie centralizată la una de

piaţa, caracterizată prin revendicări salariale, descentralizarea economiei nationale,

privatizarea sectoarelor economice, liberalizarea treptată a preţurilor care au avut un effect

negative asupra economiei naţionale, creând dezechilibre economice în domenii precum:

formarea preţurilor, ocuparea forţei de muncă, balanţa deplăti şi în final afectând întreaga

creştere economic a ţării.

La 1 noiembrie 1990 când se dă startul liberalizării preţurilor bunurilor de consum, se

dă startul şi unui process lung de inflaţie, care culminează cu valorile de peste 3 cifre din

primii ani de tranziţie, datoraţi în primul rând creşterii accelerate a preturilor datorită lipsei

generalizate de produse de la începutul anilo ’90 dar şi schimbărilor în impozite petrecute

precum creşterea cotei TVA la 1 iulie 1993, moment în care preţurile bunurilor de consum şi

10 ŢINTIREA DIRECTĂ A INFLAŢIEI ÎN REPUBLICA CEHĂ, POLONIA ŞI UNGARIA: IMPLEMENTARE ŞI PERFORMANŢE, BNR 2004

10

serviciilor cresc cu aproape 20%. Perioada următoare se carcterizează prin implementarea

diferitelor metode de reducere a inflaţiei, care au success, drept urmare rata anuală a inflaţiei

scxade simţitor în următorii ani.

În perioada 1993-1995, se aplică o politică monetară antiinflaţionistă acţionată prin

intermediul băncilor, care operau cu nivelul dobânzilor la creditele bancare. Banca centrală

implementează o politică agresivă de acordare a creditelor catre băcncile comerciale, prin

operarea unor rate a dobânzii excesiv de ridicate, ce determină băncile să acorde credite mai

putine cetăţenilor şi doar în situatii extreme, costurile fiind foarte ridicate pentru aceştia.

In 1995 se produce o reorientare a politicii de creditare, prin reducerea ratei dobânzii

de refinanţare cu până la 50 de procente, a cărei finalitate a dus la îndatorirea pe termen scurt

a întreprinderilor, dar şi crearea de noi locuri de muncă, şomajul în acea perioadă ajungând la

un nivel foaarte scăzut (sub 10%), în timp ce rata medie anuală a inflatiei ajunge la cel mai

mic nivel de după anii 1990, înregistrând valoarea de 2.1%.

Anul 1996 aduce o creştere a inflaţiei în România de mai bine de 3%, iar spre sfârşitul

anului când are loc liberalizarea cursului valutar, fiind primul an în care România lansează pe

piaţa financiară internaţională primele obligaţiuni, această rata a inflaţiei continuă să crească.

În 1997 BNR introduce în circulaţie o cantitate de monedă suplimentară şi măreşte rata

dobânizii de refinanţare. BNR a fost nevoită să intervină prin introducerea masei monetare

suplimentare, ca masură monetară, pentru a creşte încrederea în moneda naţională.

Anii 1998-2000 sunt reprezentaţi de incercările de controlare a ratei inflaţiei prin

introducerea politicilor monetariste, dar preţul plătit se reflect în devalorizarea rapidă a leului

national în raport cu dolarul American, obiectivele principale urmărite în această perioadă

fiind raportate la mărirea vitezei de circulatie a monedei şi stagnarea creşterii generale a

preţurilor, corroborate cu măsuri de intensificare a privatizării şi atragere de investiţii, politici

valutare aggressive îndreptate spre mărirea rezervelor valutare şi susţinerea monedei naţionale

şi restabilirea băncilor de stat şi private. Conform datelor disponibile, în obiectivele

Guvernului din acea vreme erau incluse printer altele: stabilizarea preţurilor, diminuarea

şomajului, creşterea economic reală, echilibrarea balanţei de plăti etc.

Politica fiscală aplicată în ţara noastră incepând cu 1990 s-a concentrate pe obţinerea

veniturilor bugetare mai ales din colectarea impozitelor indirecte, TVA ocupând pană la 46%

din acestea. Perioada 1993-1994 aduce un deficit bugetar atins de aproape 20%, perioada

11

următoare fiind marcată de scăderea veniturilor colectate din impozitele indirect şi cresterea

veniturilor colectate din impozitele directe (peste 50% în 1996), în 1997 se apelează la

introducerea unor politici de reducere şi acordare de facilităţi în ceea ce priveşte impozitul pe

profit, politică ce duce la dezvoltarea economiei naţionale şi redresarea acesteia.în anul 2000

micşorarea TVA de la 22% la 19% adduce o creştere a preţurilor de aproximativ 3 procente.

Anul 2005 aduce o nouă viziune asupra politicilor necesare a fi implementate în

vedera combaterii şi limitării efectelor negative ale inflaţiei, punându-se în evidenţă aplicarea

unei politici de ţintire direct a inflaţiei. Până în 2005 politica adoptată de BNR în reducerea

inflaţiei se baza pe ţintirea agregatelor monetare , dar folosirea cursului de schimb ca ancoră

antiinflaţionistă şi operarea cu nivelul ratei dobânzilor a devenit impracticabil datorită

efectelor din prima perioadă de tranziţie la economie de piaţă. Contextul economic în care se

afla nivelul ratei inflatiei în 2005, a fost favirabil trecerii la aceasta metodă de ţintire direct a

inflaţiei, această politică fiind recomandată când banca centrală a redus déjà inflaţia la un

nivel apropiat de stabilitatea preţurilor, fiind o metodă ce asigură stabilitatea inflaţiei la nivel

redus. 11

Conform datelor publicate pe siteul Băncii Naţionale a României această metodă a fost

adoptată în concordanţă cu îndeplinirea etapelor premergătoare acesteia, în momentul

introducerii demostrându-se şi indeplinirea următoarelor cerinţe şi criteria care condiţionează

eficacitatea acestei strategii:12

i. “coborârea ratei anuale a inflaţiei sub nivelul de 10 la sută;

ii. acumularea unui câştig de credibilitate de către banca centrală şi consolidarea acestuia;

iii. întărirea independenţei de jure (prin intrarea în vigoare la 30 iulie 2004 a noului Statut

al BNR) şi de facto a BNR;

iv. restrângerea dominanţei fiscale, derularea procesului de consolidare fiscală şi

ameliorarea coordonării dintre politica fiscală şi cea monetară;

v. relativa flexibilizare a cursului de schimb al leului şi reducerea gradului de

vulnerabilitate a economiei la fluctuaţiile acestei variabile;

vi. însănătoşirea şi întărirea sistemului bancar şi relativa creştere a intermedierii bancare;

11 Inflation targeting in Romania, challenges and perspectives , MPRA 200612 http://bnr.ro/Tintirea-directa-a-inflatiei-711.aspx

12

vii. sporirea transparenţei şi a responsabilităţii băncii centrale, precum şi a ariei şi

intensităţii comunicării BNR cu publicul şi pieţele financiare, inclusiv în ceea ce

priveşte aspectele legate de noua strategie de politică monetară şi de pregătirea

adoptării ei;

viii. conturarea mai clară a comportamentelor macroeconomice şi a mecanismelor de

funcţionare a economiei necesară identificării şi creşterii eficacităţii canalelor de

transmisie monetară.”

Conform datelor publicate în noiembrie 2005, BNR alege adoptarea acestei strategii de

ţintire directă a inflaţiei datorită slăbirii relaţiei aggregate monetare-inflaţie, necesitatea

calibrării politicii monetare în funcţie de evoluţia ratei inflaţiei, şi nu a unor ţinte intermediare

(cum se proceda până la prezentul an) şi limitării riscurilor associate utilizării cursului de

schimb ca ancoră nominal în contextul liberalizării contului de capital. Caracteristicile

definitorii ale ţintirii inflaţiei sunt:

„Asumarea neechivocă a angajamentului faţă de stabilitatea preţurilor ca

obiectiv fundamental al politicii monetare

• subordonarea altor obiective (de exemplu, cursul de schimb) obiectivului

fundamental

• transparenţa strategiei de politică monetară prin comunicarea către public a

obiectivelor şi a deciziilor adoptate

Independenţa băncii centrale şi responsabilitatea acesteia pentru atingerea ţintei

de inflaţie

• lipsa dominanţei fiscale

• sistem banca r sănătos „ 13

Premisele care au fost benefice acestei doptări fac referire la 5 elemente: rata anuală a

inflaţiei se situa sub 10%, intrând pe palierul cu o singură cifră, BNR beneficiază de

independenţă operaţională, dezinflaţia din ultimii ani a dus la creşterea credibilităţii în BNR,

sectorul bancar a dobândtit un mediu solid şi stabil şi dominanţa fiscală nu mai reprezenta o

peroblemă, conform datelor BNR. 14

13 Politica comercială a băncii central şi bancile comerciale, Mugur isărescu, 3 noiembrie 200514 Idem 9

13

- „Particularităţile strategiei de ţintire a inflaţiei fac obiectul următoarelor:

- Reducerea ratei dobânzii de politică monetară pentru restrângerea diferenţialului

faţă de piaţa internaţională

- Creşterea flexibilităţii şi impredictibilităţii cursului de schimb

- Sterilizarea parţială a intrărilor de capital

- Rezerve minime obligatorii

- Măsuri prudenţiale şi administrative”

Ţintele de inflaţie sunt exprimate în termenii variaţei anuale a indicelui preţurilor

bunurilor de consum, stabilite ca punct central care au un interval de variaţie în România de

±1%, stabilirea valorilor şi evoluţia acestora fiind caracterizate de 2 etape:

- Etapa ţintelor de inflaţie coborâtoare stabilite pe doi ani ca valori anuale aferente

lunii decembrie, fiind necesară în vederea consolidării dezinflaţiei şi atingerii unei

rate anuale medii a inflaţiei sustenabile pe termen mediu

- Etapa unei ţinte staţionare multiannuale de inflaţie fiind o perioadă intermediară

menită să asigure trecerea spre etapa ţintei continue de inflaţie pe termen lung

Figura nr. Proiecţia inflaţiei anuale a IPC şi intervalul de incertitudine asociat 15

15 http://bnr.ro/Proiectii-BNR-4351.aspx

14

Conform graficului, la sfârşitul anului curent, rata anuală a inflaţiei se va afla peste

ţinta anuală a inflaţiei, abia în 2013 rata anuală a inflaţiei va ajunge în intervalul de variaţie

apropiat valorii stabilite pentru ţinta de inflaţie, conform previziunilor BNR.

INFLATIA SI POLITICILE INFLATIONISTE IN POLONIA

Conform datelor diponibile în Polonia modificarea cadrului legal de conducere a

politicii monetare a reprezentat începutul tranziţiei către un regim de ţintire directă a inflaţiei,

implementat începând cu 1999, cu sase ani mai devreme faţa de România. Politica este

implementată de BNP Banca Naţională a Poloniei, a cărei scop fundamental îl reprezintă

stabilitatea preţurilor. În momentul implementării aceste strategii Polonia beneficia de o

politică fiscală echhilibrată, ca urmare a politicilor implementate în anii anteriori, reuşind să

reducă deficitele bugetare de la 5.3% în 1992 la 2.5 % în 2008. Anii 1999-2000 aduc în prim

plan o politică agresivă a dobânzilor , prin majorarea cu 6 procente a dobânzii de referinţă,

menţinută până în 2002, chiar dacă rata inflaţiei scădea. Deşi măsurile au fost implementate

corect, în Polonia nu au dat rezultatele scontate, la începutul anului 2001 înregistrându-se

tensiuni între BNP şî Guvernul ţării.

Din punctul de vedere al proceselor inflaţiei anul 2005 poate fi împărţit in două

subperioade. Pentru primele cinci luni ale anului, rata anuală a inflaţiei a rămas la un nivel

ridicat, rată ce a rezultat din creşteri de preţ din perioada anterioară aderării Poloniei la

Uniunea Europeană. Motivul din spatele creşterii temporare a inflaţiei a fost o creştere a

impozitelor indirecte la nivelurile stabilite în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene şi o

mare cerere pentru produsele alimentare externe.

Polonia a mizat în combaterea procesului de inflaţie pe politica monetară, îndreptată

mai ales pe creşterea şi consolidarea monedei naţionale în raport cu monedele etalon EURO şi

Dolarul USA, dar a implementat cu succes şi operaţiuni de open-market ( în vederea atragerii

investiţiilor ca pilon de consolidare a economiei) şî politici bancare(utlizând rata dobânzii şi

rata minimă obligatorie, banca adjustând ratele în funcţie de obiectivul necesar de atins). Apoi

şi Polonia trece la sistemul de ţintire directă a inflaţiei, stabilind targeturile anuale necesare a

fi atinse în baza indicelul preţurilor de consum (decembrie/decembrie), explicând alegerea

prin faptul că IPC a fost utilizat ca măsură a inflaţiei încă de la începutul perioadei de

tranziţie, fiind adânc înrădăcinat în percepţia publicului.

15