Polemici Cordiale [Lauda irealitatii] – Octavian Paler

” Sunt, totusi, dintre cei care se simt comod in irealitate, deoarece irealitatea e mai docila, ma asculta, ma menajaza, si pot s-o modelez dupa voia mea, pe cand realitatea e de atatea ori refractara, intransigenta sau chiar necrutatoare. In plus, in irealitate tot ce ai gresit poate fi mai usor suportat, erorile nu se platesc si uneori chiar te poti lauda cu ele, pe cand in realitate lucrurile se petrec de obicei cu totul altfel. E adevarat ca exista un mic inconvenient in faptul ca e greu sa te consolezi cu fericiri ireale. Si vin intotdeauna momente cand esti gata sa dai tot universul tau de himere peste care esti monarh absolut pentru o mansarda adevarata in care nu domnesti decat daca stii sa fii in acelasi timp si vasal. Dar sa nu fiu ingrat. Irealitatea a fost extrem de intelegatoare cu nevoile mele. Ea a fost totdeauna aproape de mine cand, in realitate, prietenii m-au parasit. Si cand nimeni nu mi-a intins mana, irealitatea mi-a oferit toate darurile. Ea nu mi-a refuzat nimic din ce i-am cerut. Am vrut sa ma visez Don Quijote, irealitatea m-a lasat sa ma visez Don Quijote. Am vrut sa-mi iau revanse iluzorii, mi-am luat revanse iluzorii. N-a existat un singur lucru pe care sa-l fi cerut irealitatii si pe care ea sa mi-l fi refuzat. Am cutreierat Spania, am ajuns la Polul Nord, adica peste tot acolo unde am dorit sa ajung si unde realitatea nu mi-a oferit nici o sansa. Am privit cum cumpana dreptatii sta in perfect echilibru. Am vazut cum nimeni nu-si face rau decat siesi si ca omul este, in orice imprejurare, visul surem al naturii. Singurul lucru care ma incurca e ca prea des n-am cui spune toate astea. Irealitatea nu ma poate ajuta oferindu-mi pe cineva care sa ma asculte. Acest lucru nu-l putem cere decat realitatii. Banuiesc ca tot de aceea irealitatea m-a indemnat uneori sa ascult voci imaginare.” ~Polemici cordiale