Poezia tradiționalistă - Cămara cu fructe

Trandiționalismul este un ansamblu de direcții literare ce cuprinde semănătorismul, poporanismul și gândirismul. Gândirismul s-a cristalizat în jurul revistei „Gândirea” , apărută la Cluj în anul 1921 sub direcția lui Cezar Petrescu și D.I. Cucu și mutată la București în 1922, sub conducerea lui Nechifor Crainic. Numeroși scriitori au fecventat această revistă, printre care V.Voiculescu, Ion Pillat, Radu Gyr, Lucian Blaga. Ion Pillat se remarca in cadrul acestui curent prin poeziile sale, dintre care „Cămara cu fructe”, care are drept trăsături nostalgia și evocarea frumuseții naturii, precum și trecerea ireversibilă a timpului, prezente și ca teme ale poeziei.

Compozițional, se disting două secvențe poetice corespunzătoare timpului evocării și timpului evocat. Prezența unui spațiu închis - cămara cu fructe- specific spațiului rural în care eul liric evocă trecutul este specifică poetului, idee prezentă și în poezia „Aci sosi pe vremuri” („casa amintirii”). Pătrunderea în trecut, care devine atemporal se realizează prin prezența adverbului de timp („Deschid cu teamă ușa cămării de-altădată”), precum și prin prezența câmpului semnatic al evocării (taină, amintirea,basmulcu o mie și una de nopți, fum, umbra, taina). Trecerea ireversibilă a timpului se află în relație de opoziție cu permanența imaginii trecutului, datorită prezenței elementelor ce sugerează efemeritatea timpului, a vieții (fum, umbră). La nivelul poeziei, corespunzător timpului evocării este câmpul semantic ce ține de paradis, de sacru (Cu cheia ruginie a raiului oprit,/Trezind în taina mare a poamelor, smerit/Mireasma, și răcoarea, și umbra lor uitată.), iar corespunzător timpului evocat, amitirii este câmpul semantic ce ține de profan (arzând în umbră, piersici de jar,ruguri, flăcări de parfum, vrăjitoare). În acest sens, combinarea celor două câmpuri face trimitere la importanța ortodoxismului, trăsătură specifică tradiționalismului, întâlnită și în opera „Aci sosi pe vremuri” (laitmotivul clopotului, turnului care marchează momente importante din viața unui om și care fac trimitere la religia ortodoxă „Şi cum ședeau... departe, un clopot a sunat,/De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.”). Întoarcerea în trecut este privită ca pe o îmbiere la păcat, idee exprimată prin epitetulși comparația „Şovăitor ca robul, ce calcă o comoară/ Din basmul cu o mie și una de nopți, mă-nchin:”. Frumusețea toamnei și a spațiului evocat sunt surprinse prin implicarea unor tipurilor de imagini artistice : vizuale („piersici de jar și-albaștri struguri”, „pere de-aur roșu”), olfactive „flăcări de parfum”. Nostalgia trecutului, verii este sugerată de comparația „tămâioșii galbeni ca soarelede vară” și de prezența motivului trandafirului, simbolizând efemeritatea verii și prospețimea. De asemenea, în poezie este prezentă antiteza dintre lumină și întuneric, reprezentând relația trecut-prezent („s-aprind caise și gutui”,„ trandafirii lampioane, lămpi de aur verde”, „pere de-aur”, „arzând în umbră”). Prezența motivelor literare ce desemnează metale și pietre prețioase (aur, smaragde, rubin), a motivului trandafirului, a culorilor cu funcție de simbol (verde, roșii, vânăt, galbeni, albaștri) și care dau evocării un înțeles cromatic suntelemente ce țin de simbolism și conferă o muzică interioară poeziei. Revenirea în spațiul evocării se face prin conștientizarea de către eul liric a trecerii ireversibile a timpului, idee sprijinită de versul „Dar părăsind cămara ce mințile îmi pierde”. Întoarcerea în timp dă impresia de atemporalitate (utilizarea verbelor la prezent văd, mă-nchin).

Din punct de vedere prozodic, poezia este formată din patru catrene, cu rimă îmbrățișată și cu măsura de 13 silabe, iar prezența unor elemente ce țin de simbolism conferă muzicalitate acesteia.

În concluzie, prin alăturarea câmpurilor semantice ce țin de sacru și de profan, de natură, de lumină și de întuneric, prin prezența imaginilor artistice puternice, prin utilizarea timpului prezent, prin temele abordate (trecerea ireversibilă a timpului, omul în relație cu natura, sacrul și profanul, întoarcerea în trecut), este dovedită apartenența operei „Cămara cu fructe” la tradiționalism.