pliant muzeu

6
O menţiune deosebită necesită statuetele romane din bronz cum ar fi: zeiţa Diana, zeiţa Fortuna - protectoarea Romulei-Malva şi Janus, sau alte piese lucrate în calcar: Jupiter Dolichenus, Dea Dardanica Romula, etc. Nu în ultimul rând trebuie amintit din această perioadă (sec II-III), fragmentul de relif votiv descoperit la Romula. Stauete din bronz (sec II-III) Perioada secolelor VI – XIII, este prezentă prin obiecte şi fotografii, texte, grafice, etc., ce atestă permanenţa şi continuitatea locuirii românilor pe aceste meleaguri. Viaţa socială şi politică din secolele XIV – XVIII se desfăşoară între aceleaşi ţeluri comune de unitate şi de luptă pentru independenţă statală. În această perioadă localizăm şi prima atestare documentară a Caracalului, pe baza documentului provenit de la cancelaria domnitorului Tării Româneşti Radu Vodă Paisie (1535- 1545) având înscrisă data de 17 noiembrie 1538, document prin care îi dăruieşte lui Radu vel Clucer, pentru slujba dreaptă ce- i făcuse, câteva moşii cumpărate de la jupâniţa Marga din Caracal. Această jupâniţă era fiica lui Pârvu Craiovescu, sora lui Neagoe Basarab, şi străbunica lui Matei Basarab. Hrisovul de la 17 noiembrie 1538 Menţiuni mai numeroase şi mai complete încep să apară în a doua jumătate a secolului al XVI- lea, în documentele emise de voievodul Mihai Viteazul care construieşte aici o curte şi o biserică unde îşi găseşte timp să se oprească şi chiar să emită, o serie de documente care aveau formula de încheiere „dat la curtea mea domnească din Caracal“. La această curte domnească au locuit şi domnitorii Matei Basarab (1632-1654), originar din ţinutul Romanaţiului, Grigore Ghica (1662-1664) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1716), care şi- au legat numele de Caracal printr-o serie de măsuri economico-sociale şi culturale. Aproape că nu există moment din drama istorică a neamului românesc pe care romanaţenii să nu-l fi trăit la intensitate maximă. Îi găsim în luptele glorioase ale evului mediu, în revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu, în cea de la 1848 din Ţara Românească, în realizarea Unirii Principatelor, în războiul pentru câştigarea independenţei de stat din anii 1877-1878, în războiul de reîntregire a neamului românesc şi pe fronturile de est şi vest în timpul celui de al doilea război mondial. Toate aceste momente istorice sunt ilustrate cu ajutorul planşelor şi obiectelor de epocă, unele dintre acestea fiind donate de mari personalităţi ale vremii.

Upload: sabinpopovici

Post on 26-Dec-2015

131 views

Category:

Documents


6 download

DESCRIPTION

pliantul muzeului romanatiului

TRANSCRIPT

Page 1: Pliant Muzeu

O menţiune deosebită necesită statuetele romane din bronz cum ar fi: zeiţa Diana, zeiţa Fortuna - protectoarea Romulei-Malva şi Janus, sau alte piese lucrate în calcar: Jupiter Dolichenus, Dea Dardanica Romula, etc.

Nu în ultimul rând trebuie amintit din această perioadă (sec II-III), fragmentul de relif votiv descoperit la Romula.

Stauete din bronz (sec II-III)

Perioada secolelor VI – XIII, este prezentă prin obiecte şi fotografii, texte, grafice, etc., ce atestă permanenţa şi continuitatea locuirii românilor pe aceste meleaguri.

Viaţa socială şi politică din secolele XIV – XVIII se desfăşoară între aceleaşi ţeluri comune de unitate şi de luptă pentru independenţă statală.

În această perioadă localizăm şi prima atestare documentară a Caracalului, pe baza documentului provenit de la cancelaria domnitorului Tării Româneşti Radu Vodă Paisie (1535-1545) având înscrisă data de 17 noiembrie 1538, document prin care îi dăruieşte lui Radu vel Clucer, pentru slujba dreaptă ce-i făcuse, câteva moşii cumpărate de la jupâniţa Marga din Caracal.

Această jupâniţă era fiica lui Pârvu Craiovescu, sora lui Neagoe Basarab, şi străbunica lui Matei Basarab.

Hrisovul de la 17 noiembrie 1538Menţiuni mai numeroase şi mai complete

încep să apară în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, în documentele emise de voievodul Mihai Viteazul care construieşte aici o curte şi o biserică unde îşi găseşte timp să se oprească şi chiar să emită, o serie de documente care aveau formula de încheiere „dat la curtea mea domnească din Caracal“.

La această curte domnească au locuit şi domnitorii Matei Basarab (1632-1654), originar din ţinutul Romanaţiului, Grigore Ghica (1662-1664) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1716), care şi-au legat numele de Caracal printr-o serie de măsuri economico-sociale şi culturale.

Aproape că nu există moment din drama istorică a neamului românesc pe care romanaţenii să nu-l fi trăit la intensitate maximă. Îi găsim în luptele glorioase ale evului mediu, în revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu, în cea de la 1848 din Ţara Românească, în realizarea Unirii Principatelor, în războiul pentru câştigarea independenţei de stat din anii 1877-1878, în războiul de reîntregire a neamului românesc şi pe fronturile de est şi vest în timpul celui de al doilea război mondial.

Toate aceste momente istorice sunt ilustrate cu ajutorul planşelor şi obiectelor de epocă, unele dintre acestea fiind donate de mari personalităţi ale vremii.

Autor: Muzeograf Mihai GeorgeTehnoredactare: ing. Ion Marin

Page 2: Pliant Muzeu

Muzeul Romanaţiului a luat fiinţă la 26 septembrie 1949. La început a fost organizat într-o clădire din centrul oraşului, în care spaţiul de expunere cuprindea două săli, pentru cele două secţii pe care le avea: istorie şi artă plastică.

Secţia de istorie avea expuse 65 de obiecte, care constituiau nucleul muzeului. Secţia de artă plastică a preluat 27 de tablouri semnate de N. Dărăscu, C.D. Stahi, O. Obedeanu, N. Grimani, Ambrosini şi alţii, din colecţia lui Hagiescu-Mirişte.

Titulatura de început a instituţiei - „Muzeul Romanaţiului“, a avut o existenţă efemeră. După un an, în septembrie 1950 când se desfinţează judeţul Romanaţi, îşi schimbă denumirea în „muzeu raional“, apoi din 1968 în „muzeu orăşenesc“, denumire ce a purtat-o până la 30 aprilie 1990, când în urma unui memoriu înaintat Ministerului Culturii, se revine la titulatura iniţială.

Muzeul Romanaţiului este organizat pe modelul unui muzeu zonal, reprezentând zona fostului judeţ Romanaţi, cu toată istoria lui plină de evenimente. Astăzi muzeul, cu sediul pe strada Iancu Jianu nr. 24, în casa lui Iancu N. Dobruneanu, nepot al lui Iancu Jianu, este organizat pe patru secţiuni:

- secţia de arheologie-istorie;- secţia memorială „Iancu Jianu“;- secţia de artă plastică;- secţia de etnografie.Secţia de arheologie-istorie are un

patrimoniu de peste 20.000 de piese de mare valoare, unele cu o vechime de peste 6.000 de ani, expuse în opt săli având o suprafaţă de peste 400 mp.

La intrarea în muzeu este amplasat Lapidariumul, un sector de valoare al muzeului, format din peste 20 de piese: sarcofage, praguri de porţi, pinii funerare, vase de provizii. Piesa de rezistenţă este sarcofagul lui Aelius Iulius Iulianus, cu dimensiunile de 2,30 x1,08 x 1,54 m,

lucrat din calcar de Vraţa, cu frumoase ornamente sculpturale, atât pe capac cât şi pe cutie, ce a fost ridicat de soţia sa Valeria Gaemellina împreună cu copiii, şi descoperit lângă Romula, în necropola de la Hotărani în anul 1952.

Sarcofagul lui Aelius Iulius IulianusSe consideră că ar fi datat la începutul

secolului al III-lea. Din inscripţia în versuri stoice aflăm că acesta a trăit la Romula timp de 40 de ani, îndeplinind cu cinste funcţiile de edil şi chestor. Sarcofagul nu s-a păstrat intact. A fost profanat chiar în timpul romanilor, suferind două spargeri. Din cauza profanării, inventarul funerar nu s-a mai putut găsi.

Expoziţia permanentă a secţiei de arheologie-istorie, constituită pe criteriul tematico-cronologic, în spiritul periodizării istoriografiei româneşti, prezintă valoroase mărturii ce atestă o bogată viaţă materială şi spirituală a locuitorilor acestor meleaguri, din cele mai vechi timpuri până în anul 1944.

Fiecare din cele opt săli ale muzeului, are o tematică bine definită şi bogat ilustrată cu imagini, documente, hărţi şi texte de mare valoare, obiecte din diferite materiale şi epoci, costume, uniforme şi arme, opere de artă, toate legate de istoria, viaţa social-economică şi cultura fostului judeţ Romanaţi. Sunt semnificative obiectele din paleolitic (unele din piatră, oase de mamut, unelte din os, vase de ceramică) descoperite la Vlădila, Caracal, Fărcaşele, Hotărani şi Grădinile.

Figurine Cultura Vădastra

Neoliticul şi epoca metalelor sunt amplu ilustrate prin vase de ceramică, arme, obiecte de cult, urne funerare, obiecte din bronz şi fier, ce au rezultat din săpăturile arheologice efectuate la Fărcaşele, Hotărani şi Grădinile. Epoca daco-romană este bogat reprezentată prin vestigiile descoperite la Romula-Malva (satul Reşca din apropierea Caracalului).

Obiectele descoperite aici cum ar fi: căniţe, pahare, oale, amfore, geme, opaiţe, sarcofage, praguri de porţi, inscripţii pe piatră şi cărămidă, statuete, etc., demonstrează vitalitatea aşezării în această epocă.

Muzeul posedă o mare colecţie de opaiţe de diferite tipuri, cu un braţ, cu două sau trei braţe şi exemplare extrem de rare cu cinci sau şapte braţe. Tot între rarităţi se situează şi opaiţul care reprezintă un cap de bătrân.

Opaiţe

Page 3: Pliant Muzeu

Muzeul Romanaţiului a luat fiinţă la 26 septembrie 1949. La început a fost organizat într-o clădire din centrul oraşului, în care spaţiul de expunere cuprindea două săli, pentru cele două secţii pe care le avea: istorie şi artă plastică.

Secţia de istorie avea expuse 65 de obiecte, care constituiau nucleul muzeului. Secţia de artă plastică a preluat 27 de tablouri semnate de N. Dărăscu, C.D. Stahi, O. Obedeanu, N. Grimani, Ambrosini şi alţii, din colecţia lui Hagiescu-Mirişte.

Titulatura de început a instituţiei - „Muzeul Romanaţiului“, a avut o existenţă efemeră. După un an, în septembrie 1950 când se desfinţează judeţul Romanaţi, îşi schimbă denumirea în „muzeu raional“, apoi din 1968 în „muzeu orăşenesc“, denumire ce a purtat-o până la 30 aprilie 1990, când în urma unui memoriu înaintat Ministerului Culturii, se revine la titulatura iniţială.

Muzeul Romanaţiului este organizat pe modelul unui muzeu zonal, reprezentând zona fostului judeţ Romanaţi, cu toată istoria lui plină de evenimente. Astăzi muzeul, cu sediul pe strada Iancu Jianu nr. 24, în casa lui Iancu N. Dobruneanu, nepot al lui Iancu Jianu, este organizat pe patru secţiuni:

- secţia de arheologie-istorie;- secţia memorială „Iancu Jianu“;- secţia de artă plastică;- secţia de etnografie.Secţia memorială „Iancu Jianu“ se află

în casa stil culă boierească, ce a fost construită probabil de Costache Jianu, tatăl lui Iancu, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, fiind o construcţie cu parter, etaj şi o pivniţă. Parterul are podeaua sub nivelul solului cu circa 20 de cm şi este format din trei camere de dimensiuni modeste, probabil bucătărie şi spaţii de depozitare a alimentelor, intrarea principală având uşi masive de stejar cu balamale din fier lucrate manual de fierarii vremii. La etaj sunt trei camere de locuit

şi un cerdac închis cu geam care este orientat spre nord, la fel cu intrarea principală a casei. Pivniţa este prevăzută cu creneluri în peretele dinspre sud şi ferestre mici.

În această casă şi-a petrecut o parte a vieţii Iancu Jianu, o personalitate a istoriei Caracalului, provenit dintr-o familie de boieri mijlocii ai cărei membri au îndeplinit diferite funcţii atât pe lângă domnie, cât şi în administraţia locală a judeţului. Iancu, cel mai mic din cei patru copii ai paharnicului Costache Jianu, s-a născut la Caracal în anul 1787.

Caracter puternic, la vârsta de 23 de ani, Iancu Jianu devine haiduc şi luptător pentru dreptatea celor necăjiţi. Se spune că ar fi jurat în faţa preotului Antonie Bazaclin-Zugravul de la mânăstirea Surpatele (unde era stareţă Agapia Jianu, sora mamei Jienilor), să lupte până la moarte împotriva „ciocoilor de neam fanariot“ ce asupreau poporul român.

Timp de şapte ani a fost arestat de mai multe ori şi tot de atâtea ori eliberat. A fost participant activ, cu gradul de căpitan în oastea lui Tudor Vladimirescu din anul 1821. În anul 1823 se retrage la conacul din marginea comunei Fălcoiu, stingându-se din viaţă la 14 decembrie 1842, la vârsta de 55 de ani.

Iancu Jianu - Gips patinat de Vasile Năstăsescu

Este înmormântat la Caracal, iar în zidul bisericii „Adormirea Maicii Domnului“, ctitorie a Jienilor, se află încastrată placa funerară a lui Iancu Jianu.

În anul 1949 casa lui Iancu Jianu era încă locuită, ultimul propietar fiind Gică Dobruneanu, nepot al lui Iancu Jianu. Legendele spun că din preajma casei pleca un tunel de 400 m către partea de sud a oraşului şi un altul spre o altă casă a Jienilor, acestea fiind folosite pentru refugierea în cazul năvălirii turcilor ori atacurilor prin surprindere a poterelor care-l urmăreau pe haiducul Iancu Jianu.

Devenită după reconstrucţia din anii 1957-1958 secţia memorială „Iancu Jianu“ a Muzeului Romanaţiului, a fost inaugurată la 29 septembrie 1959. Casa în sine şi piesele valoroase pe care le cuprinde în inventar (călimara şi penelul, pistoale cu cremene, flinta, chimirul, bota de apă, obiecte personale, piese de mobilier şi obiecte de uz casnic, fotografii şi documente ale familiei Jienilor), ilustrează convingător modul de viaţă şi frământările sociale de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.

Pistolul cu cremene, cu semnătura lui Iancu Jianu

Ne putem de asemenea imagina modul în care Iancu Jianu venea în ajutorul celor săraci, admirând un pistol cu cremene având semnătura haiducului încrustată în argint, ori o psaltire tipărită în anul 1784 la Râmnicu Vâlcea de ieromonahul Clement.

Pe filele psaltirii cu coperţi de lemn îmbrăcate în piele, se găsesc însemnări şi semnături ale lui Iancu Jianu cum ar fi:

Page 4: Pliant Muzeu

„La leatul 1835 Mai 24 din voia lui Dumnezeu am căpătat pruncă Zinca botezată de soacrămea Aniţa Găleşeasca şi spre ştiinţă când sau născut şi fiica noastră Mariţa la leatu 1830 Augost 10.“

Obiecte personale ale lui Iancu Jianu

Vizitând aşezământul, pe lângă clădirea în sine, aşa cum era pe vremea când haiducul împărţea dreptatea necăjiţilor locului, putem admira şi o serie de opere de artă, cum sunt: „Iancu Jianu“, portret lucrat în ulei de pictoriţa caracaleană Hortensia Popescu, tabloul pictorului

Hortensia Popescu - Iancu Jianu

D.Stoica „Întâlnirea lui Iancu Jianu cu TudorVladimirescu la un conac boieresc“, litografia graficianului C. Isler „Iancu Jianu cu cetaşii săi săi în valea Oltului“, ori sculptura „Iancu Jianu“ realizată de Vasile Năstăsescu.

În curte a fost adusă din marginea Caracalului „Crucea Jienilor“, realizată din două blocuri de piatră calcaroasă de munte, unul pentru piuă, iar al doilea pentru crucea propriu zisă.

Crucea Jienilor

Pe faţa crucii se văd urmele unei inscripţii şterse de vreme, încât nu se mai poate citi nimic. În partea de jos lângă piuă se mai poate desluşi anul în care a fost realizată: 1844.

Autor: Muzeograf Mihai GeorgeTehnoredactare: Inginer. Ion Marin