PLANTELE MEDICINALE

ȘI SĂNĂTEA NOASTRĂ

,,Plantele medicinale fie că se exprimă prin rădăcini, rizomi, bulbi, tije, ramuri frunze, flori sau fructe reprezintă în esenţă forţele benefice ale cosmosului’’ (dr.Arcadie Percek)

Din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, meşteşugul vindecării suferinţelor umane nu s-a putut despărţi de plantele medicinale. Până în urmă cu un veac, aproape toate “leacurile” folosite de om erau de origine vegetală. Treptat, “sita ştiinţei” a separat ce este folositor şi ce nu din cunoştinţele medicinii populare.

Vechile civilizaţii umane şi-au adus fiecare, contribuţia la cunoaşterea şi utilizarea unui număr tot mai mare de plante medicinale. Numeroşi învăţaţi antici şi din evul mediu au cunoscut şi au consemnat în scrierile lor însuşirile medicinale şi modul de utilizare a numeroase plante.

În antichitate, referiri la plantele medicinale se întâlnesc în scrierile lui SEN NONG (2.784 î.e.n.), în China, în cărţile sfinte ale Indiei (celebrele „Vede”), în papirusurile egiptene (papirusul Ebers etc.), în lucrările unor naturalişti şi me¬dici antici din Grecia (HIPOCRATE “părintele medicinii”, ARISTOTEL, TEOPHRAST – “părintele botanicii", DIOSCORIDE etc.) şi de la Roma (PLINIUS, CELSIUS etc.); lucrările lui GALEN (medic şi farmacist grec, care a trăit la Roma de la 30 de ani, considerat ultimul mare medic al antichităţii) s-au ocupat în mod special de fitoterapie, el a pus bazele studiului preparării medicamen¬telor fiind numit “părintele farmaciei”.

În perioada Renaşterii, între savanţii de renume care s-au ocupat şi de plantele medicinale, amintim pe THEOPHRASTUS PARACELSUS (1.493 – 1.541), apoi ALBRECHT VON HALLER (1708 - 1777) etc. PARACELSUS arăta că nu planta întreagă, ci substanţa activă ce o conţine este cea care vindecă, numind acea parte activă “arcanum” sau “quinta esentia”, conturând noţiunea de “principii active”.

Paralel cu dezvoltarea chimiei, a fost posibilă şi cunoaşterea substanţelor active (principii active) din plante. Orientările actuale în medicină sunt grefate tot mai mult pe utilizarea fitoterapiei (tratamentul cu produse farmaceutice obţinute din plante), limitând exploziva folosire a medicamentelor de sinteză în strictul necesar. Fitoterapia constituie o reală posibilitate în terapeutica mo¬dernă, alături de chimioterapie, fizioterapie, electroterapie, igiena alimentaţiei etc.

În zilele noastre, pe glob, circa jumătate din produsele farmaceutice au la bază plante medicinale, sau au în compoziţia lor principii active extrase din plante (alcaloizi, glicozizi, uleiuri volatile etc.), fiind folosite în tratamentul unor boli grave de inimă, stomac, sistem nervos etc. La acestea se adaugă produsele utilizate la prepararea ceaiuri¬lor şi în diverse industrii (alimentară, parfumerie şi cosmetică, a săpu¬nurilor şi detergenţilor etc.). Se apreciază că, la scară mondială, se folosesc astăzi în fitoterapia populară şi “cultă” circa 20.000 de specii de plante medicinale şi aromatice, din care mai utilizate sunt circa 300 de plante. În toată lumea, îmbogăţirea sortimentului de plante medicinale şi aromatice şi diversificarea utilizării lor este în plin avânt.

Referitor la vechimea folosirii plantelor “de leac” pe teritoriul României amintim doar că filozoful şi istoricul grec HERODOT (484 - 425 î.e.n.) menţiona priceperea dacilor în folosirea plantelor pentru tămăduirea rănilor şi durerilor. Sunt numeroase documente care atestă îndeletnicirea folosirii plantelor în lecui¬rea bolilor de către triburile geto-dace care locuiau teritoriul ţării noastre. După cucerirea romană, cunoştinţele farmaceutice şi terapeutice ale grecilor şi latini¬lor au completat

1

tezaurul cultural dac. S-au statornicit, din vechime, relaţii durabile pe linia medicinii populare între populaţiile din zona carpato- danubiano-pontică cu alte popoare indo-europene.

Preocuparea privind valorificarea plantelor medicinale şi aromatice din ţara noastră a căpătat un suport ştiinţific recunoscut încă de la începutul acestui secol. Merită menţionat faptul că prima staţiune experimentală din lume specializată în studiul plantelor medicinale a fost înfiinţată la Cluj, în anul 1904, punându-se, astfel, bazele cercetării experimentale în domeniul plantelor medicinale şi aromatice din flora noastră. Botanişti, biologi, agronomi, chimişti, farmacişti şi medici de prestigiu din ţara noastră şi-au legat numele de cunoaşterea şi valorificarea plantelor medicinale şi aromatice.

Compozitia chimica a plantelor medicinale

Prin procesul de fotosinteză plantele produc o serie de substanţe organice primare (glucide, lipide, proteine). Din aceste substanţe, în urma unor transformări biochimice se formează alte grupe de substanţe (uleiuri volatile sau esenţiale , heterozide, taninuri, alcaloizi, principii amare, saponine, coloranţii vegetali, vitamine etc.) care prezintă în viaţa plantei roluri specifice. Aceste substanţe conferă plantelor proprietăţi farmacologice, alimentare, medicinale, tinctoriale, aromatizante, bactericide, fungicide, tinctoriale, etc.

Efectul plantelor medicinale este datorat substantelor chimice continute de catre acestea, denumite principii active. Spre deosebire de medicamente, ce contin de cele mai multe ori o singura substanta chimica in cantitate mare, plantele medicinale contin un amestec de numeroase principii active ce actioneaza sinergic pentru a produce un efect terapeutic. De asemenea, plantele medicinale contin si o mare varietate de minerale si vitamine.Fiecare substanta chimica are efect datorita structurii sale chimice si poate actiona in mai multe directii, de aceea exista atat de multe efecte medicale benefice atribuite plantelor medicinale.

Plantele sintetizează şi stochează un număr foarte variabil de compuşi chimici, mulţi dintre ei încă necercetaţi din punct de vedere al valorii lor pentru om. O parte din substanţele chimice sintetizate de plante, în cursul metabolismului acestora, ca produs intermediar sau final (principal sau secundar), au o anumită acţiune terapeutică pentru organismul uman. Aceşti compuşi chimici sunt consideraţi principii active şi sunt cele care dau importanţa medicinală şi terapeutică plantelor care îi conţin. În funcţie de structura chimică, principiile active sunt grupate în următoarele categorii principale: glucide, poliuronide, antracenozide, produse cu glicorezine, heterozide cardiotonice, saponozide, taninuri, flavonozide, antocianozide, uleiuri volatile, substanţe rezinoase, lipide, alcaloizi, substanţe amare.

Aceste categorii de principii active, rezultate în cadrul metabolismului plantei sunt preponderente la anumite specii de plante, fiind în cantităţi foate mici la altele. Este preferabil ca, atunci când este utilizată medicinal, o plantă să aibă un efect cât mai eficient. În unele cazuri, principiile active sunt în cantităţi foarte mici în organele plantelor, iar în alte cazuri sunt active şi cu rol benefic tocmai în cantităţi foarte mici, în cantităţi mai mari fiind toxice. Utilizarea lor trebuie facută numai sub control medical.

Principii active si actiune farmacodinamica

Vitamine

Vitaminele sunt substante organice complexe, indispensabile desfasurarii normale a proceselor vitale. Organismul uman are realmente nevoie de un aport zilnic din toate cele 13 vitamine absolut necesare; acestea sunt: A, B1, B2, B6, B12, C, D - D1 - D3, E, H, K - K1 - K2, PP, acid pantotenic, acid folic. Vitaminele constituie principiile cele mai importante care sunt sintetizate in frunze (in special).

Plantele medicinale nu ofera cantitati prea mari din vitamine, dar inaltul lor grad de a fi asimilate de organism, faptul ca se absorb impreuna cu celelalte principii active (care vin sa completeze efectul terapeutic urmarit) le confera acestora o importanta deosebita. De exemplu:

2

– macesul (in fructe) este bogat in vitamine C, A, B1, B2, PP, K, dar si alte substante cu valoare terapeutica cum ar fi: tanin, acid malic, acid citric, pectine, zaharuri.

– urzica este bogata in vitamine C, K, A, B2; mai contine substante azotoase, clorofila, mucilagii.

Glicozide (heterozide)

Glicozidele sau heterozidele sunt compusi alcatuiti dintr-o componenta glucidica si o componenta neglucidica, denumita aglicon, a carei structura chimica poate fi foarte diferita. Agliconul confera glicozidelor proprietati fizice, chimice si farmacologice specifice, conditionand in cea mai mare masura utilizarea lor ca substante terapeutice. Din grupul glicozidelor fac parte:

a. Cardiotonice

Acest tip de glicozide este raspandit in frunzele plantelor din familiile Apocynaceae (plante tropicale si subtropicale), Liliaceae (ex. prazul, aloe) si Scrophulariaceae (ex. degetarul-degetelul, lumanarica). Au actiune favorabila asupra cordului bolnav, diminuand pulsul, regularizand ritmul si bataile inimii; actioneaza uneori si ca diuretic.

b. Antracenozide

Compusii din aceasta categorie se gasesc in radacinile mai multor plante, dar, in special, in scoarta si frunzele de Rhamnus frangula (crusin). Din aceasta categorie fac parte frangulina si senozida. Actiunea lor este purgativa sau laxativa ori laxativ – purgativa.

c. Saponozide

Saponozidele sunt raspandite indeosebi la reprezentantii familiilor Dioscoreaceae (plante tropicale si subtropicale), Amaryllidaceae (plante cu bulbi din zone calde si temperate, ex. narcisa), Liliaceae, Scrophulariaceae. Din acest grup fac parte saponinele: tigonina, gitonina, digitonina, holoturina, etc. Saponinele au actiune expectoranta, hemolizanta (distrugerea globulelor rosii, poate fi normala sau patologica) si in unele cazuri depurative (detoxifianta).

Actiune farmacodinamica: in terapeutica sunt folosite aproape in exculsivitate produsele vegetale cu saponozide triterpenice, cele sterolice prezentand riscul inducerii unor hemolize, datorita absorbtiei enterale (intestinale).

Saponozidele triterpenice prezinta urmatoarele actiuni:

-expectoranta ( expectoranta ( expectoranta (Primulae rhizoma cum radicibus Primulae rhizoma cum radicibus Primulae rhizoma cum radicibus Primulae rhizoma cum radicibus Primulae rhizoma cum radicibus Primulae rhizoma cum radicibus Primulae rhizoma cum radicibus Primulae rhizoma cum radicibus Primulae rhizoma cum radicibus Primulae rhizoma cum radicibus Primulae rhizoma cum radicibus Primulae rhizoma cum radicibus Primulae rhizoma cum radicibus (c iubotica cucului iubotica cucului iubotica cucului iubotica cucului iubotica cucului), Liquiritiae rad Liquiritiae rad Liquiritiae rad Liquiritiae radLiquiritiae rad Liquiritiae radix (lemn (lemn dulce) dulce) dulce) , Senegae radix (, Senegae radix (, Senegae radix ( , Senegae radix ( , Senegae radix ( , Senegae radix ( , Senegae radix ( , Senegae radix (radacina sarpeluiradacina sarpelui radacina sarpelui radacina sarpelui radacina sarpeluiradacina sarpelui radacina sarpelui), Hederae folium ), Hederae folium ), Hederae folium ), Hederae folium ), Hederae folium ), Hederae folium (iedera ));

-diuretica (Equiseti herba (coada calului), Betulae folium (mesteacanul), Ononidis radix (osul iepurelui), Herniariae herba (feciorica), Violae tricoloris herba (trei frati patati));

- citotrofica, cicatrizanta prin cresterea sintezei de colagen (Centallae herba (origine asiatica), Hederae folium, Calendulae flores (galbenele), scoarta arborelui Mimosa tenuiflora (Wild) Poiret (mimoza), Crataegi flores cum folium et fructus (paducel), Ginseng radix (creste in zone racoroase, China));

- antiulceroasa (Liquiritiae radix (lemn dulce));

- vasoprotectoare (Hippocastani semen (castan));

3

- adaptogena (Ginseng radix, Eleuterococci radix (ginseng siberian), Crataegi flores cum flores et fructus);

- antimicrobiana, antimicotica (combat micozele - ciuperci patogene), antivirala (Calendulae flores);

- antiinflamatoare si antiedematoasa (Liquiritiae radix, Hipocastani semen si Bupleurum sp. (origine asiatica, bupleurum, chai hu) folosit deseori in medicina traditionala chinezeasca);

- analgezica, antihelmintica (combaterea viermilor intestinali), moluscicida (combaterea molustelor), spermicida (anticonceptive, ucid spermatozoizii);

-citostatica (antitumorala), imunomodulatoare (cresterea imunitatii);

- scaderea absorbtiei intestinale a colesterolului.

Administrate pe cale orala la homeoterme (fiinte ce isi pastreaza o temperatura interna constanta), saponozidele au o resorbtie redusa, insa prin fenomenele iritative pe care le produc favorizeaza absorbtia in organism a unor principii active. Dupa administrare orala, saponozidele devin iritante pentru mucoasele tubului digestiv (bucala, faringiana, esofagiana, stomacala) si ca urmare creste secretia salivara. Sunt apoi excitati receptorii care regleaza secretia bronsica determinand reflex fluidificarea ei si usurarea expectoratiei.

In doze mari sunt emetice (provoaca voma) si pot determina fenomene toxice. Administrate intravenos saponinele provoaca moartea prin hemoliza, dupa convulsii si dispnee, prin oprirea inimii in sistola si stop respirator.

Actiunea iritanta asupra epiteliilor se datoreaza proprietatilor tensioactive. Tot acestea determina o crestere a permeabilitatii capilare si explica partial fenomenul de hemoliza.

Proprietatile hemolitice sunt in general atribuite interactiei saponozidelor cu sterolii din membrana eritrocitelor.

In ceea ce priveste diureza, s-ar putea ca prin iritatia mucoasei intestinale sa determine absorbtia altor principii active cu actiune diuretica (flavone, alantoina, saruri minerale).

Avand in vedere ponderea pe care o ocupa bolile produse de tulburarile de metabolism al colagenului, saponozidele par a avea cea mai mare valoare terapeutica prin cresterea sintezei de colagen solubil.

Au fost descoperite urmatoarele actiuni:

- imunostimulatoare, efect protector asupra sistemului reticuloendotelial si a fagocitozei, la pacientii iradiati cu raze X sau tratati cu citostatice;

- protectie fata de aberatiile cromozomiale induse experimental de ciclofosfamida si uretan, preconizandu-se posibilitatea folosirii lor in terapia cu citostatice si raze X;

- efect inhibitor asupra tumorilor cutanate;

- actiunea antiulceroasa si analgezica ;

- inhibarea complementului seric (proteine cu rol in imunitate);

actiune tonica, anabolizanta, hipoglicemianta, hepatoprotectoare, antimicrobiana, antifungica.

d. Flavonozide

Flavonele, denumite asa datorita culorii lor galbene, sunt practic vitamina P, capilaro-protectoare. Acestea cresc rezistenta capilarelor si scad permeabilitatea lor fata de apa, ajutand la inlaturarea edemelor. Exista 4 feluri de bioflavonoide: cele bazice, flavonele galbene din florile de tei, galbenele, musetel, sunatoare, strugurii galbeni/vinul galben, miere, propolis etc; cele acide: antocianii violeti sau rosii din strugurii rosii/vinul rosu, afine, rodii, Hibiscus, sfecla rosie, prune, coacaze, mure, capsuni, zmeura etc; cele neutre: proantocianii gasiti in paducel, ienupar, hamei; si taninurile galbene/rosiatice din ceaiul verde/negru, diverse scoarte de copac, radacini, vin rosu etc.

Bioflavonoidele actioneaza la fel ca si vitamina C, sunt antioxidanti, dar ajuta si la regenerarea tesuturilor. Un exemplu elocvent este cel al flavonelor din galbenele, sunatoare, musetel etc. care ajuta in vindecarea ranilor, efect denumit cicatrizant. Multe studii cofirma efectul preventiv anticancer al flavonelor, mai ales al celor din ceaiul verde.

4

Alt efect al unelor flavone este cel sedativ. Acesta poate fi usor observat in cazul teiului si al passiflorei. Un alt efect este cel antispastic, de eliminare a colicilor, ce poate fi observat in cazul musetelului si al feniculului / anasonului, cazuri in care efectul antispastic al flavonelor este potentat de cel al uleiului volatil.

Compusii din aceasta categorie se gasesc in florile si radacinile unor plante din familiile Scrophulariaceae (ex. degetarul), Compositae (ex. musetelul), Leguminosae (ex. mazare, nautul), Rosaceae (ex. marul, parul, trandafirul), fiind cunoscuti circa 50 derivati flavonici care se gasesc liberi (agliconi) sau sub forma de glicozide.

Principala actiune a flavonozidelor este aceea de vitamine P sau factori P (factori de permeabilitate). Actioneaza prin legarea de proteinele intracelulare, scazand permeabilitatea capilarelor sanguine si crescandu-le rezistenta (sunt potential venoactive).

Notiunea de factor P este legata de observatii asupra tratamentului unor forme de scorbut, cu acid ascorbic ca atare (vitamina C) sau cu suc de lamaie.

Unele flavonozide (apigenolul, crisolul, taxifolol, gossipina) au actiune antiinflamatoare in vitro datorita influentei asupra metabolismului acidului arahidonic, prin blocarea ciclooxigenazei si/sau lipoxigenazei, enzime ce intervin in biosinteza prostaglandinelor proinflamatorii si in coagularea sangelui; altele pot fi antialergice (izobutirina, hispidulina), hepatoprotectoare (flavanonol, lignanii silibina, silidianina, silicristina), antispastice (liquiritigenol), hipocolesterolemiante. Au fost puse in evidenta la unii compusi actiunea hipoazotemica (scaderea azotului din sange) si antinefritica (biramnozida kaempferolului din Lespedeza capitata- Fabaceae) (Lespedeza, nativa din U.S.); antiulceroasa (kaempferolul). Flavonozidele au actiune diuretica, antibacteriana, antivirala, antifungica; scad timpul de sangerare si de coagulare a sangelui. Un numar mic dintre ele sunt dotate cu proprietati antimitotice (inhiba inmultirea necontrolata a celulelor) in vitro.

In vitro flavonozidele sunt inhibitori enzimatici: inhiba elastaza, colagenaza, histidindecarboxilaza si hialuronidaza (enzime ce intervin in refacerea tesuturilor).

e. Antociani

Antocianii sunt pigmenti raspanditi in flori, fructe, frunze, radacini care isi schimba culoarea in functie de pH - ul celular. Cei mai cunoscuti antociani sunt: peonina, malvina, cianina, rutinul, etc. Sunt considerate factori P alaturi de flavonozide si proantocianidoli (diminueaza permeabilitatea si cresc rezistenta capilarelor). Cresc acuitatea vizuala, actioneaza ca antioxidanti si captatori de radicali liberi, inhiba agregarea plachetara si favorizeaza retractia cheagului. Multe au actiune antiinflamatoare si actiune diuretica, care este insotita de o crestere a eliminarii acidului uric.

f. Cumarine si furanocumarine

Compusii din clasa cumarinelor sunt raspanditi in plantele superioare mai ales in familiile Apiaceae (ex. telina), Fabaceae (ex. fasolea, lintea), Lamiaceae (ex. busuiocul), Asteraceae (ex. albastrelele), Solanaceae (ex. matraguna), Rubiaceae (ex. coacazele rosii). Furanocumarinele se gasesc in familiile Apiaceae si Rutaceae.

Unele cumarine diminueaza permeabilitatea capilara si cresc debitul limfatic si venos (melilotozida); au actiune venotona si vasoprotectoare (esculozida); antibiotica (umbeliferona); diuretica cu favorizarea eliminarii acidul uric (fraxozida); antimitotica; analgezica (dafnoretina); antiinflamatoare (calofilolida, inofilolida, dafnoretina); antispastica (visnagina, samidina); anticoagulanta, trombolitica (dicumarol); oestrogena (cumestrol); fotosensibilizatoare (psoralen, bergapten, xantotoxina), ecranante impotriva radiatiilor solare (cumarina si derivatii), antihelmintica, inhibitoare a formarii celulelor gigante in urma infectarii cu virusul HIV a culturilor de celule (licoarilcumarina din Glycyrrhiza uralensis (licorice)).

Unele produse vegetale continand furanocumarine (Angelica sp. (angelica), Pastinaca sativa L. (pastranacul), Heracleum sphondylium L. (branca ursului), Ruta graveolens L. (ruta)) determina fenomene de fototoxicitate (dermite acute insotite de bule si vezicule, uneori chiar de o hiperpigmentare care poate persista mult timp). Acestea apar dupa contactul cu plantele respective si expunerea la soare, fiind favorizate de umiditate.

5

g. Derivati ai acizilor polifenolicarboxilici

Produsele cu cel mai mare continut in acesti derivati sunt: Cynarae folium: anghinare (acid clorogenic; cinarina si derivati); Cichorii radix et herba: cicoare (acid cicoric), Echinaceae radix (echinacee) (echinacozida, acid feruin-tartric), Verbasci folium et flores (verbascozida), Plantaginis majoris folium (patlagina) (plantamajozida).

Acizii fenolici au proprietati terapeutice interesante. Astfel:

– acidul clorogenic, cinarina, izomerii lor si acidul cicoric sunt substante coleretice si colecistochinetice (stimuleaza secretia biliara);

– acidul rosmarinic, prin proprietatile antioxidante, anihileaza actiunea radicalilor oxid si peroxid care intervin in procesele infectioase si de imbatranire si activeaza circulatia cerebrala;

– angorozida A este un citostatic;

– echinacozida este imunostimulatoare, iar acidul litospermic este un antigonadotrop (util in adenomul de prostata), tireotrop (regleaza secretia glandei hipofize) si hipoglicemiant.

h. Taninuri

Taninurile sunt compusi vegetali cu o structura chimica complexa (care cuprinde multe grupari hidroxil fenolice, dar si grupari carboxilice), capabile sa precipite proteinele din pielea cruda, proteine cu care formeaza precipitate insolubile, imputrescibile, impermeabile (pielea tabacita).

i. Tioglicozide

Tioglicozidele, un alt grup de glicozide, prezinta caracteristici de activare locala a circulatiei sangelui.

Polizaharidele

Fibrele solubile: partea externa a semintelor de In si de Psillum. Acestea in contact cu apa formeaza un gel, sunt solubile in apa, nu se digera si se folosesc ca laxativ de volum, umflandu-se in stomac si intestin. Un alt exemplu de polizaharide imunostimulatoare sunt mucilagiile din ceaiul de Tei, Galbenele sau gelul de Aloe. Acestea cresc imunitatea si rezistenta la infectii, de asemenea, mucilagiile din ceaiul de Tei si Musetel inlatura tusea, ele ungand caile respiratorii (efect emolient), scazand iritatia din gat ce produce tusea.

ODP-urile: Orto di fenolii

Denumiti asa datorita structurii lor chimice, ei sunt in principal drenori hepatici. Cel mai bun exemplu este cel al Anghinarei: compusii chimici din Anghinare cresc cantitatea de acizi biliari produsi de ficat si depozitati in vezica biliara (colecist), dreneaza complet acizii biliari din vezica biliara ajutand la eliminarea „namolului” fiind foarte utili in dischineziile biliare (bila lenesa). Prin acest efect ei ajuta digestia grasimilor si elimina senzatia de greata si de somnolenta de dupa masa.

Uleiul volatil

Uleiul volatil este exact ceea ce denota numele, un ulei, adica un amestec de substante insolubile in apa si volatil, adica ce se evapora la temperaturi ridicate. El este practic materia prima pentru productia de parfumuri, cu toate ca in ziua de azi nu se mai extrag acesti compusi chimici din plante, ei fiind complet sintetizati chimic. In uleiul volatil al fiecarei plante exista in principal una sau mai multe substante in cantitati mari.

De exemplu: in uleiul volatil de pin sau ienupar exista un compus chimic denumit pinen, acesta are un puternic efect antibacterian fiind util in tuse si raceli, dar si stimulant asupra activitatii rinichilor, fiind foarte indicat in pietre la rinichi.

In uleiul volatil de anason exista anetolul, un compus chimic ce mareste cantitatea de lapte secretat de lauze, este carminativ – elimina balonarile si antispastic, elimina durerile abdominale, colicile.

6

In uleiul volatil de tei se gaseste un compus chimic denumit: acetat de farnesol, un parfum mirific care are efect sedativ. Uleiul volatil de valeriana are de asemenea efect sedativ, dar are alta structura chimica si este urat mirositor.

Alcaloizi

Se numesc asa deoarece sunt alcalini, adica bazici. Majoritatea otravurilor de origine vegetala sunt alcaloizi cu structuri chimice diferite, iar pe acest site nu am exemplificat nici o planta medicinala otravitoare, ci numai plante medicinale care nu prezinta efecte toxice, in dozele recomandate. Plantele medicinale ce contin alcaloizi si se gasesc pe acest site, precum talpa gastii, vor fi folosite in cantitati mici, terapeutice. Desigur, cu toate ca planta contine o cantitate extrem de mica de alcaloizi, sub nici o forma nu este voie sa se foloseasca in doze mari si timp indelungat. Un exemplu tipic de planta medicinala ce prezinta alcaloizi si care poate produce efecte toxice asupra ficatului, este Rostopasca, pe care nu am enumerat-o printre plantele medicinale cu uz terapeutic. Rostopasca sau Negelarita poate fi folosita popular pentru sucul ei galben ce se da pe negi pentru a-i topi si nu recomand bautul infuziei din aceasta planta tocmai datorita alcaloizilor toxici continuti.

Principiile amare

Acestea au efect in special asupra digestiei. Infuziile din plante ce contin acesti compusi chimici trebuie baute inainte de masa deoarece stimuleaza pofta de mancare, productia de acid gastric dar si de enzime digestive pancreatice. Sunt utile in special in producerea poftei de mancare si favorizeaza o digestie buna. Un exemplu tipic de planta ce contine principii amare si se foloseste cu succes in tratarea anorexiei este pelinul.

Având condiţii foarte variate de climă şi sol, ţara noastră are o floră diversificată şi bogată. Din zona de stepă şi până în cea montană se întâlnesc felurite specii ierboase şi lemnoase, plante care cresc spontan şi un număr însemnat de plante cultivate. În scop medicinal şi aromatic, pentru nevoile interne şi pentru export în ţara noastră se recoltează sistematic, în prezent, peste 150 de specii de plante.

Întreprinderea specializată "Plafar" se ocupă cu realizarea producţiei de materie primă vegetală din culturile de plante medicinale şi din flora spontană, precum şi de prelucrarea primară a acestei producţii, cu excepţia celei care se livrează în stare proaspătă industriei chimico-farmaceutice. În România se cultivă peste 50 de specii de plante în scop medicinal şi aromatic, cu tendinţa de creştere, pe măsura sporirii solicitărilor din partea industriei chimico-farmaceutice, a altor beneficiari interni şi a posibilităţilor de stimulare şi de valorificare tot mai eficientă a acestor produse la export.

Un vechi proverb spune că, este mult mai ușor să previi, decât să vindeci. De aceea, înainte de a recomanda un tratament natural bazat pe plante medicinale, pentru anumite afecțiuni, este important să știm că există numeroși factori de risc în apariția bolilor. Acești factori de risc împreună cu repetarea anumitor obiceiuri nocive duc la eșecul multor remedii curative.

Nerespectarea ritmurilor biologice de odihnă și de hrană sau de activitate produce dereglări majore în buna funcționare a organismului. Oboseala, sedentarismul și supraalimentația conduc la obezitate, diabet zaharat, hipertensiune arterială, dereglări circulatorii și cardiace cu consecințe grave. Dacă la acestea se adaugă stresul, fumatul, cafeaua, consumul excesiv de băuturi alcoolice, dulciuri, viața normală va fi serios periclitată.

Țara noastră a fost binecuvântată de existența a numeroase leacuri naturale deoarece clima și relieful permit dezvoltarea unei flore bogate și variate. Din cele mai vechi timpuri au existat persoane care au fost atrase de misterul efectelor vindecătoare ale plantelor. Această curiozitate i-a împins să descopere remedii pentru diverse afecțiuni, sau prin folosirea plantelor în sensul rău, să descopere diverse amestecuri care să inducă diverse stări de disconfort sau chiar moartea unei persoane.

Din păcate, în prezent aceste leacuri sunt din ce în ce mai puțin cunoscute, inclusiv în zona rurală. Dacă la oraș acest lucru este aproximativ normal, datorită condițiilor, la sate acest lucru este de neînțeles, deoarece se consideră că totuși tradițiile se păstrează mai bine în aceste zone.

7

Multe din cunoștințele și tradițiile legate de leacurile și remediile naturale s-au pierdut sau sunt pe cale de a se pierde. Din fericire, încă există persoane interesate în păstrarea și îmbunătățirea acestor remedii. Firme specializate din tara noastra precum Hofigal, Plafar încearcă să îmbine tradițiile cu noutățile în domeniul medicinei, produsele sale adresându-se unei largi game de afecțiuni acute sau cronice, având efecte mai mult decât benefice asupra pacienților (neexistând efectele adverse ale medicamentelor clasice).

In continuare sunt prezentate cele mai frecvent utilizate plante medicinale (vezi Tabel 1):

Topul plantelor medicinale utilizate mai frecventTabelul 1

Denumirea latină FamiliaDenumirea Numărul de

română medicamente1. Mentha piperita L. Lamiaceae Izmă bună 582. Valeriana officinalis L. Valerianaceae Odolean 413. Eucalyptus globulus Labil. Myrtaceae Eucalipt 384. Glycyrrhiza glabra L. Fabaceae Lemn-dulce 355. Matricaria recutita L. Asteraceae Muşeţel 256. Hypericum perforatum L. Hypericaceae Sunătoare 237. Achillea millefolium L. Asteraceae Coada şoricelului 228. Humulus lupulus L. Cannabinaceae Hamei 179. Foeniculum vulgare Mill. Apiaceae Fenicul 1610. Crataegus monogyna Jacq. Rosaceae Păducel 1611. Calendula officinalis L. Asteraceae Gălbenele 1512. Piper longum Piperaceae Piper lung 1513. Acorus calamus L. Araceae Obligeană 1514. Panax ginseng C. A. Mey. Araliaceae Jen-şen 1515. Urtica dioica L. Urticaceae Urzică 1416. Melissa officinalis L. Lamiaceae Roiniţă 1417. Thymus serpyllum L. Lamiaceae Cimbrişor 1118. Pinus sylvestris L. Pinaceae Pin 1119. Strychnos nux-vomica L. Loganiaceae Nucă vomică 1020. Althaea officinalis L. Malvaceae Nalbă mare 8

In cele ce urmeaza prezentăm câteva dintre beneficiile unor plante medicinale care ne ajută la menținerea sănătății corpului nostru.

Anotimpurile și obiceiurile noastre zilnice fac să apară anumite afecțiuni specifice. Iarna predomină afecțiunile respiratorii acute și se agravează problemele cardiace cronice. în perioadele de tranziție dintre anotimpuri (iarnă–primăvara, toamnă–iarnă) se agravează problemele digestive și cele reumatice. Primăvara apar sau se dezvoltă afecțiuni alergice. Vara apar disfuncții circulatorii grave și disbacterioze intestinale.

Pentru aceste disfuncții, există cu o gamă variată de produse capabile să rezolve afecțiunile respective, care îmbină tradițiile medicale cu evoluția științifică. Astfel este de folos să știm că extractul de stânjenel sau rădăcină de iris este eficient în cazurile de blocaj limfatic, vâscul alb se recomandă în cazurile de cancer, dar toate aceste recomandări trebuie date de către cineva cu experiență în acest domeniu și nu doar din auzite.

De asemenea, este cunoscut de la bunicii noștri că ceaiul de COADA CALULUI stimulează eliminarea în afecțiunile renale, iar substanțele amare din rădăcina de gențian galben sau cicoare, stimulează secrețiile digestive și favorizează mișcările gastro-intestinale. Doar că rămâne valabil sfatul cu recomandările din partea unui medic specialist fitoterapeut.

8

Uleiurile volatile, cum ar fi cel de rozmarin, cel de levănțică, relaxează musculatura contractată, stimulează irigarea zonelor respective, reglând tensiunea arterială.

ULEIUL VOLATIL DE CIMBRU și cel de BUSUIOC sunt antiseptice respiratorii și digestive foarte bune, fiind indicate în afecțiunile acute și cronice ale acestora.

MĂCEȘUL este un tonic general foarte bun, vitaminizant și imunostimulator. Se recomandă în probleme imunitare respiratorii, în convalescența după bolile febrile, în astenia fizică și psihică marcată. El stimulează creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Este deasemenea foarte important modul de administrare al măceșului: ceaiuri, extract glicerohidroalcoolic, comprimate cu extract din măceș și alte plante medicinale (Extravit M, Gemoderivat din mlădițe de măceș, Ceai de măceș).

CASTANUL SĂLBATIC, cunoscut încă de pe vremea strămoșilor noștri, este utilizat ca antiinflamator, stimulant al circulației venoase periferice, cu valoare terapeutică deosebită în edeme și inflamații post-traumatice, flebite și tromboflebite, hemoroizi, varice, fragilitate capilară crescută. Se utilizează sub diferite moduri: tinctură, extract glicerohidroalcoolic și unguente.

PĂDUCELUL este un vechi leac în patologia cardiacă hipertensivă, fiind totodată tonic cardiac, antispastic, sedativ general, coronarodilatator. El se administrează sub formă de ceai, capsule, tinctură, extract glicerohidroalcoolic, în funcție de scopul terapeutic urmărit.

IENUPĂRULl se recomandă în patologia hepato renală. Astfel, în pielonefrite cronice, glomerulonefrite cronice, litiază renală, cistite recidivante, insuficiență renală, gută, obezitate și hepatopatie steatozică, hepatite cronice virale și toxice, ciroză hepatică, ateroscleroză se recomandă ienuparul în diferite forme: tinctură, comprimate (alături de alte plante medicinale - Depurin), extract glicerohidroalcoolic.

NUCUL este recunoscut pentru efectele benefice dermatologice. El se poate folosi sub formă de ceai din frunze pentru spălare externă sau sub formă de tinctură din muguri, extract glicerohidroalcoolic pentru uz intern. Nucul este benefic în afecțiuni hepatobiliare și pancreatice, afecțiuni urogenitale, inflamații respiratorii, inflamații O.R.L., sindrom anxios-depresiv.

SECARA se folosește cu rezultate foarte bune ca extract glicerohidroalcoolic în afecțiuni hepatice cronice și acute, în insuficiență hepatică, ciroză hepatică, steatoză hepatică, gută.

ORZUL are efecte terapeutice benefice în afecțiuni hepato-renale, pancreatice, aparat osteoarticular, fiind folosit ca antioxidant de excepție, imunomodulator, drenor hepato-biliar, insuficiență hepatică și steatoza hepatică, afecțiuni inflamatorii renale și respiratorii.

COACĂZUL NEGRU este drenor universal, antiinflamator de excepție și antialergic foarte puternic. Se folosește cu rezultate foarte bune în sindroame alergice acute și cronice, artroze și reumatism inflamator, afecțiuni dismetabolice, retinopatii și tulburări ale acuității vizuale, prostatită cronică și fibrom uterin.

LUCERNA (Medicago sativa) face parte din familia Leguminoase, iar la noi este plantă furajeră. Este supranumită „părintele tuturor plantelor” deoarece efectele ei terapeutice sunt deosebite. Cu extractul obţinut din frunzele de lucernă culese la o anumită vârstă se obţin produse de excepţie. Extractul natural de lucernă este antipiretic (scade febra), detoxifiant foarte bun, participă la creşterea imunităţii, creşte puterea fizică dar şi pofta... de viaţă. Prin conţinutul deosebit de Vitamina K (între 20.000 şi 60.000 UI) previne sângerările şi facilitează coagularea sângelui.

În ultima perioadă, lucerna a început să fie foarte des utilizată în întreaga lume deoarece este o sursă bogată de minerale, vitamine, amidon, glucide, proteine, pectine, tanin, saponine, amine, cumarine, triterpene, carotenoizi, purine, steroli, pigmenţi, izoflavone, etc. Planta are deci proprietăţi antihemoragice, antianemice, remineralizante. Iată de ce se spune despre lucernă că are proprietăţi terapeutice de excepţie: prin conţinutul său în vitamine, minerale şi proteine.

Sunt numeroase studii clinice prin care se dovedeşte că lucerna ameliorează tulburările digestive şi cronice (balonarea, inapetenţa, aciditatea, etc).

9

Studii recente arată utilitatea în tratarea ulcerului, în special a ulcerului peptic (care apare la nivelul esofagului, stomacului sau intestinului subţire). Lucerna conţine mari cantităţi de vitamina U, ca şi varza. Extractul natural de lucernă are acţiune alcalinizantă, neutralizând aciditatea gastrică. Este laxativ, combate diareea severă, care de multe ori este cauzată chiar de lipsa vitaminei K.

Este un excelent diuretic. Rezultate deosebite s-au obţinut în tratamentul prostatitelor, dar şi în terapia cistitelor acute şi cronice. Principiile active din lucernă acţionează lent, dar eficient. De remarcat cercetările care au demonstrat că reduce pierderile excesive de sânge din timpul ciclului menstrual şi mai ales efectul antihipotiroidian. Facilitează absorbţia şi utilizarea glucidelor, a proteinelor şi în mod deosebit a calciului (de aceea dă rezultate în osteoporoză). Interesante sunt rezultatele prin care s-a dovedit eficacitatea extractului de lucernă în tratamentul micozelor. Totodată, încetineşte procesul de îmbătrânire prin respectarea programului apoptic celular. Asigură un somn odihnitor. Dacă avem în vedere că lucerna se remarcă printr-o compoziţie ridicară în componenţi nutritivi, dar care variază cu vârsta, a fost necesar un studiu îndelungat (cca 4 ani) pentru a se găsi timpul optim de recoltare. Conţinutul în proteină din extractul uscat de frunze verzi poate ajunge până la 47%. Digestibilitatea proteinelor din lucernă este de 75-80%, proteina de lucernă fiind bogată în lizină şi triptofan. În Orientul mijlociu, de secole se foloseşte pentru tratarea stărilor de extenuare fizică şi psihică, pentru stoparea îmbătrânirii. Chinezii excelează în tratamentul afecţiunilor digestive, în special a ulcerelor. Numele de Alfalfa provine din limba arabă „Al – fac - facah” care înseamnă PĂRINTELE TUTUROR PLANTELOR, produsul finit (Complex Alfalfa) având proprietăţi de stimulare a sistemului imunitar.

CATINA, sau "ginsengul romanesc" contine cea mai mare cantitate de vitamina C, mai mult decat macesul si de zece ori mai mult decat citricele. Catina poate fi si cel mai bun vaccin antigripal.

Pe langa faptul ca este un bun vaccin antigripal, catina "ginsengul romanesc" este un dusman pentru boli precum cele de piele, stres, anemie, hepatita şi intareste inima. Fructele de catina pot fi consumate ca atare, in starea lor naturala, pot fi preparare cu miere sau sucul lor poate fi diluat cu apa. Catina are atatea proprietati incat poate face cat o mie de medicamente la un loc.

Dintre toate fructele, catina contine cea mai mare cantitate de vitamina C, mai mult decat macesul si de aproape zece ori mai mult decat citricele. La noi in tara intalnim catina alba si rosie, ambele cu un puternic efect antoxidant pentru organism.

De la catina nu se folosesc doar fructele, ci si mugurii, frunzele si scoarta. Pe vremea bunicilor, roadele pamantului, precum aceasta minunatie de planta, tineau loc de medicamente care sa hraneasca trupul cu vitalitate si sanatate.

Catina este un arbust fructifer ale carui beneficii se cunosc inca din antichitate. Se pare ca ar fi originara din Asia de Sud, iar chinezii o folosesc de peste 2.000 de ani in medicina traditionala. In Romania, catina creste in mod salbatic in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, din bazinul Siretului si pana la Olt.Denumirea stiintifica a catinei este Tamarix ramosissima Alba – Hippophae rhamnoides. Catina rosie este Myricaria germanica Fam. Tamaicaceae

Fructul de catina contine vitamina A, C, complexul B, E, P, K, F si microelemente precum fosfor, potasiu, magneziu, calciu, fier si sodiu. Catina este bogata si in beta-caroten (mai mult decat contine morcovul), dar si pectine, zaharuri, aminoacizi esentiali si acizi grasi esentiali.

Fructele de catina se recolteaza din august pana la sfarsitul lui octombrie.

Catina sub forma de ulei (uleiul de catina) este benefic in afectiuni precum ulcerul gastric si duodenal, diaree, reumatism, afectiuni neuroendocrinologice, circulatorii si hepatice. El mai este folosit si in alcoolism, stres, astenie, anemie, coronariene, hipertensiune, gingivite. Un efect demn de luat in seama il are si asupra depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor, afectiunilor bucale, faringitei, raguselii, gripei, racelii, intoxicatiilor si leucemiei.

Catina este considerata un bun antiinflamator, cicatrizant, antibiotic, astringent, anticancerigen. Ea este indicata si pentru tratarea afectiunilor ficatului, splinei si rinichilor.

Catina este folosita sub forma de ulei si pentru afectiuni oftalmologice (miopie, hipermetropie, glaucom, cataracta), urticarie, alergii, dermatoze, imunitate scazuta, ulcere cutanate, eczeme, acnee,

10

escare, hemoroizi, psoriazis si arsuri solare. Catina este un bun sudorific si mai este folosita si in tratarea anumitor afectiuni ginecologice. Poate fi folosita in curele de slabire deoarece inhiba pofta de mancare, dar in acelasi timp vitaminizeaza organismul. Uleiul de catina tine sub control nivelul colesterolului. Trebuie stiut ca proprietatile antiinflamatoare, cicatrizante si antibiotice sunt detinute si de scoarta arbustului de catina.

Cel mai important de reținut din aceste prezentări de plante utilizate în tratamentul diferitelor afecțiuni este gama foarte variată de plante medicinale autohtone.

Ele trebuiesc recomandate sub diferite tipuri de extracție, în funcție de scopul terapeutic urmărit și tocmai de aceea, este bine ca recomandările să fie făcute de un medic specialist cu competență în apifitoterapie și nu doar din auzite.

Astazi in lume, se constata o revenire spectaculoasa le medicina naturista, la homeopatie si, mai ales, la fitoterapie. "Farmacia verde" a naturii ofera, prin actiunea terapeutica a plantelor medicinale, sanse spectaculoase in vindecarea unor maladii, dar si in prevenirea acestora.

Ştiinţa şi experienţa impun creşterea şi îmbunătăţirea sănătăţii umane prin folosirea produselor fitoterapice moderne ca mijloc de prevenire a îmbolnăvirilor şi ca tratamente complementare eficiente alături de medicamentele de sinteză. Ştiinţa şi experienţa impun creşterea şi îmbunătăţirea sănătăţii umane prin folosirea produselor fitoterapice moderne ca mijloc de prevenire a îmbolnăvirilor şi ca tratamente complementare eficiente alături de medicamentele de sinteză.

Plantele medicinale si aromatice si in special produsele farmaceutice obtinute din ele, ca toate medicamentele de altfel, trebuie folosite in scopuri profilactice sau curative, pe baza prescriptiilor medicului specialist. Plantele nu sunt remedii universale si nici un ultim refugiu la care se apeleaza adesea, dupa ce toate metodele terapeutice au fost epuizate. Ele isi au locul bine stabilit de specialisti in arsenalul terapeutic, fie ca este vorba de cele cu actiune majora sau medie, fie ca este vorba de adjuvante.

Bibliografie:

1. Cercasov C, E. Oprea, Popa C-V, I. C. Farcasanu, Compusi naturali cu actiune terapeutica, Ed. Universitatii din Bucuresti 2009;

2. Parvu C., Universul plantelor, Plante din flora Romaniei, vol I, Editia a II a, Ed. Tehnica. Enciclopedica, Bucuresti, 2002;

3. Istudor V., Farmacognozie. Fitochmie. Fitoterapie, vol II, Aetherolaea, rezine, iridoide, principii amare, vitamine, Ed. Medicala, Bucuresti, 2001;

4. Istudor V., Farmacognozie. Fitochimie. Fitoterapie, vol I, Oze, ozide,si lipide, Ed. Medicala, Bucuresti 1998;

5. Parvu C., Universul plantelor, Mica enciclopedia, Editia a II a, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1997;

11

6. Mohan Gh. “Remedii naturiste. Ghidul plantelor medicinale”, Ed.Corint, 2011

7. Farmacopeea romana, Editia a X a, Ed. Medicala, Bucuresti, 1993.

12