ALOE DE CASA (Aloe arborescens) Ne bucuram de venirea primaverii, asteptam cu nerabdare explozia mugurilor si invazia ierburilor, mangaiem cu privirile primele buchetele de violete primite in dar de Florii... Dar de la o vreme incoace, tot mai multi sunt cei ce asteapta o alta ivire miraculoasa: primele plante medicinale care sa inlocuiasca golurile ivite in farmacia de pe rafturile camarii. Adeseori, rezolvarea problemelor de sanatate urgente o gasim chiar acasa, in ghiveciul cu flori. Mai ales in perioada de criza, cand veniturile noastre sunt tot mai putine in raport cu preturile enorme ale medicamentelor, putem sa infiintam pe pervaz un plafar cu plante medicinale de camera. La loc de cinste vom pune un ghiveci cu aloe. Datorita aspectului sau suculent, ghimpos, aloe este confundata adesea cu cactusii. Dar rudele sale adevarate sunt lalelele si zambilele. Putina istorie In Europa, planta a fost adusa de negustorii arabi pe la 1700, dar calitatile ei terapeutice sunt cunoscute din urma cu 3300 de ani. Alchimistii antici preparau elixirul vietii lungi, cu suc de aloe concentrat prin vaporizare. La unele popoare din Orientul Apropiat, s-a pastrat pana in zilele noastre un obicei foarte vechi: un ghiveci cu aloe se atarna deasupra intrarii in casa, unde planta se dezvolta si infloreste, uneori fara sa fie udata, timp de cativa ani. Se considera ca ea are puteri magice, favorizand longevitatea si prosperitatea stapanilor casei. Denumirea plantei in cea mai veche limba semita - limba accada - este si-bu-ru, pe care arabii au transformat-o in saber, ce se traduce prin "rabdare, tenacitate". Asa se explica de ce siropul de aloe obtinut prin vaporizare se numeste sabur. Daca vom arunca o privire in profunzimea veacurilor, putem vedea ca planta a fost folosita de Hipocrate si Paracelsus, Avicena, Karl Linne, Columb, Nefertiti si Cleopatra. Iar descrierea ei o gasim in cartea sfanta a hindusilor, in papirusul egiptean Eber, in Biblie si in Tora. Cultivarea plantei la domiciliu Aloe este o planta nepretentioasa, dar trebuie sa-i oferiti putina atentie ca sa va bucurati de aspectul ei superb. Prefera un sol usor, asa ca pamantul trebuie amestecat cu carbune de lemn si cu faramituri de caramida. Pentru drenare, la fundul ghiveciului se pune un strat de pietricele mici sau coji de nuca zdrobite. Deasupra se aseaza un strat subtire de rumegus de lemn stropit cu ingrasaminte, iar femeile la tara pot pune balegar uscat, amestecat cu muschi faramitat. Cand radacinile plantei vor consuma substantele nutritive din ghiveci si vor creste pana la fund, planta va primi un impuls de crestere si se va dezvolta mai bine. In perioada de iarna, aloe se tine la 12-14 grade C, in locuri luminoase, iar vara, are nevoie de multa caldura, soare si umezire moderata. Ca sa creasca mai repede, se folosesc ingrasaminte naturale, dar daca nu doriti sa-l folositi pentru tratamente, puteti sa puneti ingrasaminte din comert pentru cactusi. Plantele tinere se muta in ghivece mai mari si li se schimba pamantul in fiecare primavara, iar plantele batrane - o data la 3 ani. Nu se dezvolta bine daca in pamant se adauga turba de balta. In conditii bune, planta se dezvolta repede si nu se imbolnaveste. In natura se cunosc 350 de specii de aloe, majoritatea cresc in locurile cu o clima tropicala si

secetoasa, in deserturile din Africa de Sud, in Somalia si Etiopia. Speciile difera mult, dupa aspectul lor: de la ierburi perene, copacei si arbusti, pana la liane. Frunzele sunt bogate in vitamina C si microelemente. Cercetarile stiintifice au aratat ca sucul din frunze are o actiune bactericida si antiseptica. De aceea, ranile tamponate cu suc se vindeca mai repede, la fel ca si arsurile, ulcerele varicoase, abcesele si dermatozele. In medicina populara, sucul si frunzele se folosesc in cazuri de anemie, astm bronsic, ulcer stomacal si duodenal, gastrita cronica si scaderea imunitatii. Aloe mareste efectul influentei plantelor care sunt consumate in acelasi timp cu sucul ei, de aceea in medicina populara se folosesc des preparate complexe, cu mai multe componente. Prepararea sucului de aloe Pentru preparatele terapeutice din aloe se aleg cele mai groase frunze, in lungime de 15 cm, din partea de jos a plantei, care are nu mai putin de 3 ani. Se taie si frunzele de la mijlocul tulpinei, daca ele sunt groase si carnoase. Frunzele se spala, se usuca si se invelesc in hartie alba, in forma de tub, cu capetele deschise, pentru circulatia aerului. Timp de 8-12 zile, frunzele se tin pe raftul de jos al frigiderului (se formeaza biostimulatori care accentueaza efectul tratamentelor).

O intreaga farmacie la domiciliu

In organismul uman, biostimulatorii maresc imunitatea, nivelul de metabolism. Frunzele biostimulate se scot din frigider, se inlatura partile stricate. Se recomanda ca frunzele sa nu intre in contact cu metale, mai bine le rupeti manual, le pisati cu o lingura de lemn si stoarceti sucul prin ciorap de dama. Sucul se prepara inainte de folosire, uneori se fierbe timp de 3 minute, ca sa poata fi pastrat 2-3 zile. Sucul se foloseste pentru tratarea arsurilor, furunculozei, ranilor si inflamatiilor. * Problemele stomatologice si ale cavitatii bucale se diminueaza folosind gargara cu suc. * Se poate folosi in ginecologie, sub forma de tampoane imbibate cu suc. * Cate 5-8 picaturi puse in nas, la interval de 3-5 ore, opresc dezvoltarea rinitei acute. * Compresele cu suc de aloe diminueaza durerile de cap, imbunatatesc cresterea parului. * De regula, sucul se bea cate o lingurita de 3 ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa. Tratamente cu aloe SISTEMUL DIGESTIV * Afectiuni gastrice: Se amesteca 1 lingura de aloe, 2 linguri de frunze de vita-de-vie, 4 linguri de flori de sunatoare, 1 lingura de radacina de iarba mare. Peste plante se toarna un litru de apa clocotita, se aduc pana la fierbere si se lasa pe un foc mic, 15-20 minute. Se infuzeaza pana la racire. Se beau cate 125 ml, de 3 ori pe zi, cu 5-10 minute inainte de masa. * Afectiuni ale ficatului si colecistului: 1. Se amesteca 1 lingura frunze de aloe cu 2 linguri de frunze de vita-de-vie, 4 linguri de flori de sunatoare, 1 lingura de radacina de iarba mare. Peste plante se toarna un litru de apa clocotita si se fierb pe foc mic, 15-20 minute. Decoctul se infuzeaza 2 ore, apoi se strecoara. Se beau cate 125 ml de 3 ori pe zi, in timpul mesei. 2. Un pahar de suc de varza murata se amesteca cu 2 linguri de suc de aloe proaspat stors. Se beau cate

150 ml de 3 ori pe zi, timp de 45-60 de zile. * Imbunatatirea functiilor ficatului si ale colecistului. In 750 ml de lapte fierbinte, se adauga cate o lingura de frunze de aloe tocate, frunze de visine, flori de sunatoare, radacini de urzica. Laptele se aduce pana la fierbere si se tine pe foc mic, 30-40 minute. Dupa racire, se strecoara si se storc bine plantele. Se beau cate 4 linguri, de 3 ori pe zi, dupa masa si inainte de culcare, timp de 1,5-2 luni. * Dureri in zona ficatului si colecistului. O sfecla de marime medie se curata de coaja, se taie cubulete sau se da pe razatoare si se fierbe intr-un litru de apa, 30-45 minute, apoi se strecoara. In decoct se adauga 2-3 linguri de suc de aloe si 4 linguri de tinctura de sunatoare. Se beau cate 125 ml pe zi, inainte de masa principala. * Colecistita. O lingura de pelin, o lingura de sunatoare si 2 linguri radacini de cicoare se infuzeaza 30 de minute in 3 pahare de apa clocotita, in termos. Se toaca o frunza de aloe pana se obtine o lingura de terci si se adauga in infuzia strecurata, cu miere de albine sau zahar dupa gust. Se bea fierbinte, cate 150 ml, de 3 ori pe zi, inainte de masa. APARATUL RESPIRATOR * Raceala, tuse, bronsita: 1. Se amesteca cate o lingurita de sunatoare, radacini de papadie, flori de siminoc, musetel si frunze de rostopasca. Se infuzeaza 20 de minute, in 2 pahare de apa clocotita puse in termos sau intr-un vas acoperit bine. Se strecoara si se amesteca cu 1-2 linguri de suc de aloe. Se bea cate un pahar, de 2 ori pe zi (dimineata si seara). 2. O lamaie se taie bucatele mici, se amesteca cu 50 g miere de albine lichida, la care se adauga 4 linguri de ceai caldut de sunatoare si o lingura de suc de aloe. Amestecul se consuma de 3 ori pe zi, in timpul mesei, cate o lingura cu un pahar de apa calda. 3. O lingurita de rostopasca se amesteca cu o lingura de frunza de aloe zdrobita si o lingura de frunze de patlagina taiate marunt. Plantele se infuzeaza in 250 ml de apa fierbinte timp de 10 minute, apoi se strecoara si se bea cu inghitituri mici, cu pauze de 5-6 minute dupa fiecare inghititura.

Un medicament multimilenar

* Bronsita. Din partea de jos a plantei se desprind 4 frunze mari, se spala, se usuca si se rup bucati mici. Peste frunze se toarna o sticla de vin rosu sec. Se lasa la macerat o saptamana. Pentru tratament, se bea cate o lingura de 3 ori pe zi, dupa mesele principale, pana se termina toata cantitatea. Pentru profilaxie, se bea dupa aceeasi schema, timp de 10 zile. Urmeaza 10 zile de pauza si apoi cura se reia 10 zile. * Pneumonie. Se amesteca 7-8 linguri de muguri de mesteacan, 5 linguri de flori de tei, se pun pe foc cu 500 ml de apa fierbinte si se fierb 2-3 minute. Un kg de miere de albine se amesteca cu 200 g frunze de aloe tocate si 200 ml de ulei de masline. Ceaiul din plante se strecoara si se incorporeaza in mierea cu aloe. Se consuma de 3 ori pe zi, cate o lingura. Inainte de administrare, compozitia se amesteca bine cu lingura de lemn. * Amigdalita. Se amesteca o lingurita de salvie uscata si o lingurita de dentita (Bidens bipartitus). Amestecul se infuzeaza in 250 ml de apa clocotita, timp de o ora. In infuzia strecurata se adauga 2 linguri de aloe si 3 linguri de suc de lamaie. Se bea cald, cate 1/4 pahar de 2 ori pe zi, dupa masa. Inainte de a bea ceaiul, se ia in gura o lingurita de miere de albine si se tine pana se absoarbe aproape in totalitate, restul se inghite cu ceai.

* Raceala, gripa. Se amesteca cantitati egale de flori de musetel si galbenele, frunze de salvie si eucalipt. Se infuzeaza o lingura cu varf din amestecul de plante, in 400 ml de apa clocotita, timp de 7 minute. In lichidul strecurat, se adauga o lingura de suc de aloe. Se bea cate 1/2 pahar, de 3 ori pe zi. Concomitent, se face gargara de 5-7 ori pe zi. * Sinuzita, guturai. Se picura in fiecare nara cate 2 picaturi (copii) si 4-5 picaturi (adulti) de 3-4 ori pe zi, apoi se maseaza bine nasul. ALTE INTREBUINTARI * Astenie de primavara, intarirea organismului. Se amesteca 8 linguri de suc de aloe, un pahar de suc de lamaie, un pahar de miere de albine, 2 pahare de miez de nuca tocat marunt. Se consuma cate 1-2 lingurite, de 3 ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa. * Hipertensiune, colesterol, afectiuni cardiace. Se curata si se piseaza 1-2 capatani de usturoi, se amesteca cu un pahar de suc de aloe si se macereaza 3 zile. Lichidul strecurat se consuma cate o lingura, de 3 ori pe zi, dupa-masa. * Enurezis si hipermobilitate la copii, provocate de tensiunea intracraniana marita. Se amesteca cantitati egale de aloe si fructe de rachitele, tocate in robotul de bucatarie, si miere de albine. Se lasa la macerat 2-3 zile, apoi se consuma cate o lingurita de 3 ori pe zi. Tratamentul este de lunga durata: 6 luni, peste un an se poate repeta. * Furunculoza. Se bea cate o lingura suc de aloe de 3 ori pe zi, cu 15-20 minute inainte de masa (pentru curatarea sangelui). * Hemoroizi. Se cunosc mai multe retete pentru tratamente interne si externe cu aloe. 1. O lingura de suc de aloe, cate 2 linguri de urzica si sunatoare se infuzeaza in 500 ml apa clocotita, in termos, timp de 2 ore. Infuzia se strecoara si se bea cate 1/3 pahar, de 3 ori pe zi, intre mese. Ceaiul este antiseptic, trateaza crapaturile mici ale colonului, previne formarea hemoroizilor. 2. Se prepara un unguent din 20 g terci de sfecla rosie cruda, amestecata cu 2 lingurite de sunatoare pisata cu o lingura de lemn si o lingura suc de aloe. Unguentul se aplica pe locul afectat, se lasa 30 minute si se tamponeaza cu vata sau tifon steril. RETETE DE FRUMUSETE Prepararea produselor cosmetice la domiciliu se bazeaza pe aceleasi principii ca si in retetele pentru sanatate: se folosesc frunzele cele mai mari, de jos, care se sterg de praf, dar nu se spala, apoi se tin in frigider 7-10 zile. Cu sucul stors se tamponeaza zilnic pielea fetei si a decolteului, sau se aplica 10 minute pe zonele unde apar riduri, dar si in cazuri de iritare a pielii sau acnee. Pentru conservare, sucul preparat se amesteca cu alcool sanitar, in proportie 8:2, si se pastreaza la frigider. * Masca din ridiche si aloe. O ridiche se spala bine, se rade pe razatoare. O lingura de salvie se infuzeaza in 200 ml apa clocotita 15 minute, se strecoara si se amesteca cu o lingura suc de aloe si 2 linguri de ridiche rasa. Toate ingredientele se amesteca bine si se aplica pe fata pentru 20 de minute, apoi se spala cu apa calduta. * Masca din aloe cu mustar. Se recomanda pentru pielea ridata si imbatranita. Jumatate de lingurita de mustar se dizolva in 5 linguri ceai din sunatoare, se amesteca cu 2 linguri suc de aloe si o lingurita de unt topit. Cu un tampon de vata se aplica amestecul pe fata si pe gat. Masca se tine cateva minute, in functie de sensibilitatea pielii. Se spala cu apa rece si se aplica apoi o

crema hidratanta. Masca se foloseste o data pe saptamana. * Aloe cu smantana. O lingura de smantana se amesteca cu o lingura de suc de aloe, 1/2 lingurita de miere de albine, o lingura de ceai de sunatoare si se amesteca bine. Masca se tine 12-15 minute, apoi se spala alternativ cu apa rece si calda. * Aloe cu vinete. Se rade pe razatoare 50 de grame de vanata, se amesteca cu 2 linguri de suc de aloe, o lingura de lapte, o lingura de miere de albine lichida (sau topita in aburi). Masca se aplica in 2 etape: intai o jumatate de amestec, iar dupa ce se absoarbe, se aplica amestecul ramas. Se lasa 15-20 de minute. Masca se sterge cu un tampon de vata, fata se spala cu apa fierbinte si se tamponeaza cu o bucatica de gheata. Nu se sterge fata cu prosop, se lasa sa se usuce, apoi se unge cu crema hidratanta. Masca se aplica de 2-3 ori pe saptamana.

Forta vindecatoare a plantei se afla in miezul gelatinos

* Aloe cu sfecla. O sfecla se spala bine si se fierbe timp de 2 ore. Dupa racire, se curata de coaja si se rade pe o razatoare cu orificiile mici. In terciul obtinut se adauga o lingura de suc de aloe, 3 linguri de lapte crud si 4 linguri suc de castraveti. Masca se tine pe fata 10 minute, apoi se spala cu apa calda. * Aloe cu morcov. Un morcov de marime medie se curata, se rade pe razatoarea cu orificii mici si se amesteca cu o lingura suc de aloe si 2 linguri suc de cartofi. Terciul obtinut se intinde pe tifon si se aplica pe fata. Trebuie stat in pozitia culcata, 15-20 minute, dupa care fata se spala cu apa calda. * Aloe cu dovlecei. Dovlecelul se toaca in robotul de bucatarie sau in masina de carne. Un pahar de terci obtinut se amesteca cu 100 g de lapte batut, o lingura de suc de aloe si 2 linguri de infuzie de sunatoare (40 g la 200 ml apa clocotita). Masca se aplica pentru 20 minute pe fata si pe gat, apoi se spala cu apa rece. * Gheata cosmetica. Se amesteca 150 ml de infuzie de musetel cu 3 linguri de suc de aloe si se congeleaza in forme speciale. Dimineata, fata, gatul si decolteul se freaca usor cu cubuletele de gheata. Medicament pentru vindecarea plantelor Aloe este un "doctor" care se foloseste nu numai pentru vindecarea oamenilor, dar si pentru tratarea plantelor. Multe plante care se inmultesc prin butasi dau radacinile mult mai repede daca se tin in solutie de suc de aloe 10% (900 ml de apa si 100 ml suc de aloe). De exemplu, la un butas de fuchsia, in apa simpla, radacinile apar in 10-12 zile, iar in solutie cu aloe - in 4-5 zile. Daca o planta de camera se imbolnaveste sau nu se dezvolta bine, se scoate din ghiveci si se muta in pamantul in care creste aloe. Daca nu este perioada favorabila pentru mutarea florilor, se scoate un pahar de pamant din ghiveciul cu aloe si se incorporeaza in ghiveciul cu floarea bolnava. Se uda floarea cu apa calda, in care se dizolva putin permanganat de potasiu. In fiecare primavara, eu folosesc o metoda batraneasca care stimuleaza cresterea plantelor, le protejeaza de multe boli si imi ofera posibilitatea sa culeg o roada bogata, chiar si in cel mai secetos an. Se prepara o solutie din 500 ml apa, 2-3 linguri suc de aloe, 2 lingurite de miere de albine si o lingurita suc de usturoi. Se pune cantitatea necesara de seminte intr-un saculet confectionat din tifon si se tin in mixtura lichida pana la incoltire, sau macar 5-8 ore. Semintele

de rosii incoltesc mai repede, in 12 ore, iar telina in 3 zile. Ca rezultatul sa fie mai spectaculos, semintele lunguiete (bostanul, dovleceii, castravetii) se planteaza pe axa nord-sud, cu capatul ascutit spre nord. Contradictii. Cu toate ca aloe s-a afirmat ca o planta cu efecte terapeutice multiple, trebuie sa aveti in vedere actiunile neprevazute si nedorite ale compusilor activi, in concentratie mare. * Nu se foloseste aloe in cazuri de intoleranta la produsele de aloe, tumori de diferite etiologii, afectiuni ale ficatului, hemoroizi si hemoragii uterine (aloe favorizeaza cresterea afluxului de sange catre organele pelvisului minor). * Consumarea unor cantitati mari de suc de aloe poate provoca inflamarea colonului si inhibarea peristaltismului intestinal. * Inainte de folosirea plantei e bine sa va consultati cu un specialist in fitoterapie si cu medicul de familie, care va cunoaste suferintele.

Angelica Factorul curativ: tulpini, seminte Afectiuni pentru care se recomanda: stari depresive, astenie, isterie, afectiuni psihosomatice; dificultate de concentrare, intarziere de dezvoltare mentala la copii; bulimie; colita de fermentatie, colita de putrefactie, gastrita hipoacida, indigestie; anorexie, anorexie psihica, digestie dificila; epidemii de gripa, epidemii diverse; tulburari de ciclu menstrual, dereglari hormonale la femei, insotite de simptome diverse (acnee, hirsutism, tesut adipos in exces); cancer; boli infectioase grave (TBC, hepatita virala); scleroza in placi; paralizie. Prin calitatile sale tonice si psihotrope, ea este capabila sa elimine starile de blocaj ale celor grav bolnavi, stari caracterizate prin inapetenta, voma, apatie, pesimism si absenta dorintei de a trai, de a lupta cu boala. Sunt numeroase cazurile in care, desi boala este vindecabila, pacientul nu este capabil sa sustina lupta cu el insusi, care este, de fapt, si cea mai grea. Angelica, alaturi de rugaciune, este un remediu cu adevarat magic in aceste stari-limita, in care este nevoie de o sustinere adecvata, pentru ca pacientul sa poata depasi pragul critic.

Prezentare generala Denumirea uzuala: Angelica, (lat. Angelica arhangelica), denumiri alternative: Iarba celor sapte ingeri. Scurta descriere: Desi este o planta ierboasa, angelica atinge dimensiuni impresionante, tulpina sa puternica putand depasi doi metri inaltime. Are flori albe, dispuse in umbrele mari, globulare, seminte cu gust astringent-aromat si un rizom din care se desprind radacini lungi. Este o planta iubitoare de umezeala si lumina, mare amatoare de pamanturi afanate si grase, bogate in substante nutritive. Creste in zona montana si submontana, la 500-1500 de metri, prin locuri pietroase si umede, pe malul apelor, la margini de padure. Fiind declarata monument al naturii, angelica nu se recolteaza din flora spontana, ci numai din culturi. In traditia romaneasca, angelica este o planta cu insusiri magice. Asa cum arata si numele se zice ca are puterea de a atrage protectia ingerilor. Raspandita si in alte tari ale Europei, angelica era considerata in Evul Mediu un adevarat panaceu. In secolul al VII-lea, de exemplu, este consemnata salvarea de la moarte a unui intreg oras, in timpul unei epidemii de ciuma, cu ajutorul angelicai. De altfel, planta intra in componenta diverselor elixiruri benedictine (ordinul calugaresc al benedictinilor cunostea enorm de multe secrete de vindecare cu plante), precum si in misteriosul "teriac venetian", un remediu alchimic, care intra si astazi in componenta bitterului suedez original. Pintea, celebrul haiduc din Muntii Gutaiului, cunostea si el miraculoasa forta de tamaduire a plantei. Se spune ca in traista sa din piele avea mereu clondirul cu palinca, in care lasa la plamadit angelica, un elixir care il apara nu doar de ciuma si de holera, ci si de suparari, sminteala si lingori. In popor, angelica era folosita in scaldatorile copiilor care plangeau ori care erau urmariti de boli, pentru ca se credea ca au fost parasiti de ingerul pazitor, care era chemat inapoi de puterea plantei. In Ardeal, o inghititura de palinca, in care se macerasera seminte si tulpini de angelica, era un remediu traditional pentru dureri de stomac, raceli si gripe, reumatism, indispozitie si depresii cauzate de vremea friguroasa si rea. Se mai spunea ca batranilor le reda parte din vigoarea si bucuria tineretii.

Calitati curative si actiune farmaceutica: Calmant, laxativ, calitati tonice si psihotrope.

Recomandari: - macerat la rece din angelica pentru stari depresive, astenie, isterie, afectiuni psihosomatice. Se recomanda o cura de minimum o luna, cu macerat la rece de angelica. Se beau 4 cani (250 ml) de macerat pe zi. Pe parcursul tratamentului, se exclude consumul de alcool, cafea si tutun. - uleiul volatil din semintele de angelica impotriva dificultatilor de concentrare, intarziere de dezvoltare mentala la copii. Uleiul este un excitant cerebral foarte bun. Se foloseste maceratul de angelica (3 pahare pe zi), in care se adauga 2 lingurite de pulbere de pelin si 2 lingurite de pulbere de menta. Se amesteca bine si se bea. - tinctura de angelica impotriva bulimiei: 1 lingurita intr-un pahar de apa, de 3-4 ori pe zi, inainte de masa). - pulbere de angelica impotriva indigestiei, anorexiei, anorexiei psihice, digestiei dificile Inainte de a manca, se ia o jumatate de lingurita de pulbere de angelica, care se tine sub limba 15 minute, dupa care se inghite cu apa. Se iau de patru ori pe zi. In cazul in care puterea de digestie este foarte redusa, se adauga putina pulbere de tintaura sau de anghinare. O lingurita de trei ori pe zi, pe stomacul gol, inainte de masa.

Preparare

Maceratul de angelica: - 2 lingurite de pulbere de angelica se pun intr-un litru de apa la macerat, de seara pana dimineata; dimineata, maceratul se filtreaza si se pune la racoare. Se beau patru cani (250 ml) de macerat pe zi. Pulberea de angelica: - florile, tulpinile si semintele se macina fin cu rasnita electrica de cafea sau se zdrobesc bine in piua. Apoi, pentru a elimina elementele dure care ar putea leza mucoasa bucala, se cerne pulberea prin sita de faina alba. Pulberea fina rezultata se pastreaza la loc intunecos si rece, de preferinta in borcanele de sticla bine inchise. Termenul de valabilitate a pulberii este de doua saptamani, dupa care mai trebuie macinata o portie. Tinctura de angelica: - intr-un borcan cu filet se pun 100 g de angelica (aproximativ 20 de linguri de pulbere obtinuta prin macinare cu rasnita electrica de cafea), 250 ml (o cana) de apa si 250 ml alcool alimentar de 90 de grade. Se lasa totul sa se macereze 7 zile, apoi se scoate si se filtreaza prin tifon. Tinctura se pastreaza in sticle bine inchise, la loc intunecos si racoros. Plamadeala de angelica in tuica: se face cu planta proaspata. O mana de tulpini, frunze, flori si seminte verzi de angelica se toaca foarte marunt pe o planseta de lemn, dupa care se pun intr-o sticla cu gatul larg, cu tot cu sucul rezultat. Imediat dupa aceea, pentru ca planta sa nu apuce sa se oxideze, se toarna peste ea o jumatate de litru de rachiu tare (40 de grade). Se lasa la macerat o luna intreaga, agitandu-se de trei ori pe zi sticla, dupa care se filtreaza printr-un tifon subtire, pliat in doua. Se pastreaza la loc intunecos si rece.

CAPTALAN

CAPTALAN -Petasites officinalis

Se mai numeşte şi brusture dulce, fiind o prezenţă frecventă pe malul pâraielor şi Izvoarelor de munte. Are o frunză imensă de un verde închis, oarecum asemănătoare celei de brusture, dar rotunjită şi mult mai mare. Florile sale apar primăvara devreme şi au o culoare roşie sau alb-pătat, având un miros dulce, ca cel al mierii. De la captalan se folosesc frunzele, rădăcina şi florile, toate conţinând acelaşi principiu activ: petasina, cu efecte neuro-sedative, reglatoare ale activităţii nervoase şi cardiace miraculoase. însă acest principiu activ nu explică până la capăt proprietăţile sale terapeutice, printre care se numără şi cele anticancerigene sau diuretice. în trecut despre captalan se spunea că are şi proprietatea (excepţională la vremea aceea) de a vindeca ciuma numită şi pestă) - de unde şi denumirea ştiinţifică de Petasites. La ora actuală această plantă este intens cercetată pentru excepţionalele sale efecte în tratamentul bolilor cardiovasculare, nervoase şi psihice unde ea singură poate da rezultate foarte bune. însă captalanul, cu mirosul plăcut şi puternic, cu acţiunea sa blândă şi intensă, este şi o foarte hună plantă de amestec, potenţând - aşa cum vom vedea - acţiunea altor plante în tratamentul unor boli din cele mai diferite. ACŢIUNI: INTERN: anticancerigen (proprietate probată empiric, dar neţi cmonstrată din punct de vedere farmacologic), antispasmodic puternic, astringent mediu, diuretic mediu-slab, emenagog mediu-slab, ncurosedativ (în doze mari), reglator al tensiunii bun (studiile în macologice au pus în evidenţă acţiunea benefică a captalanului atât la hipertensivi cât şi la hipotensivi), sudorific mediu-slab, vasodilatator mediu-slab, vermifug slab.EXTERN: vulnerar mediu-slab.

INDICAŢII: INTERN:

• insomnie, coşmaruri - pulbere sublingual. Pentru adulţi se administrează în doză de 2 linguriţe rase de pulbere, cu 4 ore înainte de culcare. în cazurile care răspund greu la tratament se va administra şi în timpul zilei încă o dată, aceeaşi doză.

• afecţiuni respiratorii: astm bronşic, tuse convulsivă, tuse, guturai, catar bronhie - pulbere sau macerat la rece. Prin efectul puternic antispasmodic, captalanul uşurează foarte mult afecţiunile manifestate prin tuse şi congestie. Bolile respiratorii cronice care se agravează în condiţii de tensiune psihică sunt ameliorate cel mai rapid.

• stări anxioase, depresie, atacuri de panică - pulbere. Este recomandat să se asocieze cu o altă plantă puternic antidepresivă şi anxiolitică: sunătoarea (Hyperieum perforatum). Se administrează cu o regularitate strictă, de 4 ori pe zi, timp de mai multe săptămâni. După ţinerea lor sub limbă, este recomandat ca plantele să se înghită cu puţin lapte cald.

• hipertensiune, hipertensiune cu aspecte clinice aterosclerotice, hipotensiune- infuzie combinată. Efectul de reglare a tensiunii arteriale se simte cel mai pregnant la persoanele care se confruntă şi cu stări anxioase, insomnii, stress accentuat.

• hiperexcitabilitate, hiperemotivitate - sub formă de pulbere. Planta se va ţine sub limbă minim 20 de minute.

• hipertiroidie, boala Basedow - pulbere şi gargară cu macerat. Efectele sunt remarcabile în condiţiile asocierii în proporţii egale cu sânzienele galbene {Galium veruni) şi traista ciobanului {Capsella bursae-pastoris), într-un tratament de lungă durată (4-6 luni).

• stări febrile neurovegetative (mai ales la femei) - macerat la rece. Se administrează câte un litru de macerat pe zi.

• nevroze vegetative Maranon-Greene, sindrom neurodistonic la tuberculoşi, ataxie vasomotorie Solis-Cohen - pulbere, în cure de lungă durată.

• nevroze cardiovasculare, ulcer gastroduodenal - pulbere. Are rol adjuvant, amplificând considerabil rezistenţa la stres şi stări de tensiune psihică.

• pavor nocturn la copii, enurezis - pulbere. Dacă este mai greu suportată este indicat să se amestece cu miere. Doza maximă pentru copii este de o jumătate de linguriţă de 34 ori pe zi.

• colici intestinale, colici biliare, colici renale - infuzie combinată. • reumatism, artrită - se administrează sub formă de pulbere. Are rol adjuvant, este indicat pentru

reducerea senzaţiilor dureroase prin relaxare şi calmare. Alte utilizări interne: Rădăcina şi partea aeriană ale captalanului mai sunt indicate în: dischinezii biliare, colici biliare, renale şi intestinale, gută, reumatism, răceală, guturai, catar bronhie, nevralgii, urinare dificilă, dureri musculare, tuse; laringo-bronşite, spasme gastrointestinale, spasme ale căilor urinare şi vaselor coronare. EXTERN: Plăgi, ulceraţii, furuncule, arsuri, inflamaţii, entorse - cataplasme cu frunze proaspete; MOD DE PREPARARE ŞI ADMINISTRARE:

PULBEREA - planta se macină fin cu râşniţa electrică de cafea după care se cerne prin sita pentru făină albă. Se ia, de regulă, 1- 2 linguriţe rase de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute, după care se înghite cu apă. Pulberea nu se păstrează mai mult de 10 zile, deoarece i se alterează proprietăţile.

INFUZIA COMBINATĂ - o linguriţă de părţi aeriene uscate şi mărunţite se pun în jumătate de cană (125 ml.) de apă de izvor sau plată şi se lasă la macerat aprox. 8 ore, după care se filtrează, maceratul se păstrează, iar planta rămasă se opăreşte cu încă jumătate de cană de apă, după care se lasă infuzat jumătate de oră, se filtrează şi se lasă la răcit în final se amestecă cele două extracte. Se consumă 2-3 căni pe zi, pe stomacul gol.

MACERATUL LA RECE - 2 linguriţe din pulberea plantei se lasă la macerat într-o cană cu apă timp de 6-8 ore. După macerare se filtrează şi se bea pe stomacul gol, în doză de 2-3 căni pe zi. Maceratul pentru gargară se va prepara mai concentrat, dintr-o lingură de pulbere la o cană cu apă. CONTRAINDICAŢII: Nu se cunosc. UN CAZ CONCLUDENT:

A.A., 14 ani, Sfântu Gheorghe – enuresis „De mai bine de trei ani, de când ne-am despărţit eu şi soţul meu, după tensiunile şi

crizele care au fost, băieţelul meu Atilla a început să urineze noaptea în pat Situaţia s-a înrăutăţit mult în ultimele luni aşa că a ajuns să urineze fără să-şi dea seama şi de 2-3 ori pe noapte. Am fost la medic şi i-a dat ceva pastile, dar nu au avut prea mare efect, aşa că ne-a spus că o solupe este să-l trezim noaptea. Am făcut cum ni s-a zis şi noapte de noapte, pe la ora 2-3 îl trezeam şi aşa s-a mai redus problema, dar în cazul în care consuma multe lichide, cu tot cu trezirea de noapte, ajungea să urineze. M-am gândit cu disperare la faptul că va creşte şi problema va rămâne în continuare şi îi va crea o mulţime de complexe şi de probleme. Auzind de un medic naturist din Braşov ne-am gândit să încercăm să facem ceva pentru băieţel poate cu ajutorul plantelor. După ce a discutat cu Atilla, medicul mi-a zis că băiatul e încă speriat şi că se resimte în urma tensiunilor din familie. Mulţumesc lui Dumnezeu, a fost primul om care a vorbit direct cu băiatul meu şi şi-a dat seama că are nişte frici care noaptea se amplifică şi că tocmai din această cauză îşi pierde controlul. întâlnirea cit acest om excepţional l-a încurajat de ma multe ori şi i-a dat încredere să ia şi plantele pe care i le-a prescris (pentru că altfel e foarte refractar la gusturile care nu-i plac şi nu credeam să-l văd că stă cu plantele în gură atâta timp). Vă scriu şi dumneavoastră care sunt plantele pe care i le-a dat pentru că pe multă lume am auzit plângându-se de această problemă la copiii lor: flori de sunătoare 3 părţi, frunze de captalan 3 părţi şi traista ciobanului 2 părţi. Domnul doctor mi-a spus că din combinaţie captalanul nu trebuie să lipsească pentru că îi scade teama, iar sunătoarea îl face să se trezească mai uşor. Nu v~aş fi scris dacă minunea nu s-ar fi produs: într-o lună de tratament, de unde în fiecare noapte trebuia să se schimbe de haine, abia dacă a urinat într-o lună de câteva ori noaptea! Chiar şi fostul meu soţ, la care copilul stă câteva zile pe lună şi care spunea că plantele sunt prostii, s-a bucurat şi a fost foarte uimit să vadă că în sfârşit Atilla doarme bine şi nu mai este aşa de necăjit şi temător. Ba mai mult, de când şi-a mai revenit, băiatul meu s-a îngrăşat încă vreo 3-4 kilograme şi este mult mai vioi."

Caradamomul

Cardamomul funcţionează ca un tonic digestiv. Puteţi crea un amestec din cantitati egale de cardamom, ghimbir şi seminţe de fenicul. Adaugati o lingurita din acest amestec la o cana de apa si puneti un varf de cutit de asafoetida. Utilizati această infuzie pentru a scăpa de gaze.

Pentru a scapa de indigestie, preparati un amestec din cate o lingurita de cardamom şi seminţe de fenicul. Zdrobiti acest amestec şi adăugati un sfert de lingurita din praful rezultat intr-o cana de apa. Consumati această soluţie de două ori pe zi, după ce mancati.

Gargara cu infuzie de scortisoara si cardamom ajută în tratamentul natural al faringitei şi durerilor de gât.

Inhalarea de ulei esential de cardamom (folosit pe o baie de aburi) poate reduce tusea, raceala şi congestia.

Consumul unei linguri de miere amestecata cu o lingura de seminţe de cardamom poate imbunatati vederea si reduce stresul nervos.

Se amestecă cantităţi egale de ghimbir uscat, lemn dulce, seminte de cardamom şi se zdrobesc pentru a face o pulbere fină. Luati o lingurita din acest preparat, împreună cu putina miere, pentru a vindeca infecţiile orale şi durerile de dinti.

Consumul de suc de lamaie amestecat cu puţin zahăr şi putina pulbere de cardamom este extrem de benefic in tratamentul ameţelilor şi starilor de confuzie.

O combinaţie din cinci picaturi de tinctura de cardamom si 15 picaturi de tinctura de genţiană reprezinta unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru creşterea poftei de mâncare. Urmaţi acest tratament naturist de trei ori pe zi.

Cardamomul este benefic pentru persoanele care sufera de boala celiaca, deoarece ajută la combaterea simptomelor provocate de intoleranta la gluten.

Arabii, mari cunoscatori ai puterilor plantei, sunt cei care au denumit-o “samanta dragostei”. Cardamomul este apreciat ca afrodiziac, retrezind, spun ei, nu numai apetitul sexual, ci mai ales “focul interior al dragostei”.

Un preparat deosebit de simplu si eficient in caz de oboseala fizica ori nervoasa sau de lipsa a apetitului sexual, se obtine amestecand un galbenus de ou proaspat cu o lingurita de miere si un varf de cutit de seminte de cardamom macinat.

Efectul incalzitor este foarte util in tratarea racelilor, mai ales in cele insotite de frisoane. In acest caz, se foloseste mai ales in combinatie cu ghimbirul sau cu boiaua de ardei iute. Se folosesc 4 g de cardamom, 2 g de ghimbir, 2 g de boia de ardei iute, toate macinate foarte fin, care se amesteca bine cu 4 lingurite de miere de albine lichida. Aceasta cantitate se ia pe parcursul unei zile in trei reprize, inainte de masa cu 15 minute.

Tinctura de cardamom se poate prepara in casa din 100 g de cardamom macinat fin, peste care se pun 500 ml de alcool de 50 de grade. Amestecul se lasa la macerat timp de 5-6 zile, agitandu-l din cand in cand. La sfarsitul perioadei, amestecul se filtreaza prin tifon si se pastreaza in sticlute mici, inchise la culoare. Tinctura de cardamom este indicata in tratarea impotentei, frigiditatii, oboselii, aerofagiei si a digestiei lente.

Cardamomul – proprietati terapeutice Cardamomul este o planta originara din India si Sri Lanka, ce face parte din aceeasi familie cu ghimbirul. Cu toate ca India este cel mai mare producator de cardamom, numai o mica parte din productia indiana este exportata din cauza marii cereri interne. Principala tara exportatoare este Guatemala, unde cultivarea cardamomului a fost introdusa de mai putin de un secol si unde, tot cardamomul este cultivat pentru export. De asemenea, acesta mai este cultivat si in Mexic, Indonezia. precum si in alte zone din sudul Asiei.

De la cardamom se utilizeaza semintele, care se recolteaza si se pastreaza in fructul nedesfacut. Desi aroma propriu-zisa este continuta de uleiurile din seminte, condimentul se pastreaza sub forma de pastai nedeschise pentru a-si conserva aroma. Exista doua soiuri de cardamom cunoscute sub numele de Elettaria si Amomum. Cardamomul original este cel cu samanta verde Elettaria – cardamomul verde. Cardamomul Amomum mai este cunoscut si sub denumirea de cardamom negru sau cardamom maro si pe langa faptul ca are pastaia mai mare are atat un gust, cat si o aroma diferita. In pastaile inchise, aroma poate rezista un an. Gustul cardamomului verde este insa mai fin decat cel al celui negru.

In Noul Testament, scris in cea mai mare parte in limba greaca, apare denumirea de “amomon” a unei plante aromatice. Si desi nu a fost inca demonstrat, se pare ca aceasta planta poate fi chiar cardamomul, a carei denumire deriva din adjectivul “amomos”, care inseamna “fara repros”.

Cardamomul este cunoscut drept condiment inca din Antichitate. Pe vremea egiptenilor, era folosit pentru improspatarea respiratiei si albirea dintilor, iar indienii il recomandau pentru tratarea afectiunilor renale, a bolilor de piele, dar si a obezitatii.

In Orientul Mijlociu, praful de cardamom verde este utilizat ca si condiment pentru mancarurile dulci, dar si ca aroma traditionala in ceai si cafea.

Cardamomul este considerat unul dintre cele mai scumpe condimente din lume, pretul lui fiind depasit numai de sofran, vanilie si trufe. Costul ridicat reflecta foarte bine si reputatia aromei sale. Cardamomul are un parfum deosebit, fin si puternic, dulce si iute, ce lasa pe limba un gust de lamaie, camfor si portocala.

Proprietati terapeutice ale cardamomului

• In Egiptul antic, semintele de cardamom erau mestecate in principal pentru a curata dintii. Cardamomul verde este frecvent utilizat in Asia de Sud pentru tratamentul infectiilor gingivale.

• Cardamomul este folosit pentru afectiuni digestive, infectii ale gingiilor, congestie si pentru dizolvarea calculilor biliari si a pietrelor la rinichi.

• Tot in antichitate era folosit ca antidot la veninul de sarpe si scorpion. • Prin compusii pe care ii contine cardamomul poate avea o serie de beneficii pentru sistemul

digestiv, imbunatatind digestia si crescand apetitul. De asemenea, ajuta la reducerea gazelor in tubul digestiv, prevenind greata si varsaturile.

• Ceaiul preparat din cardamom si scortisoara este utilizat pentru a trata probleme raguseala, sau durerile in gat.

• Cardamomul are proprietati antioxidante, antibacteriene, antivirale si antifungice. • Semintele foarte aromate ale acestei plante sunt deopotriva un stimulent nervos si un antitoxic.

In Orient este utilizat in cafea, pentru a-i potenta calitatile stimulatoare, a-i imbogati aroma si pentru a-i reduce din toxicitate. Pentru a neutraliza actiunea cofeinei, teobrominei si teofilinei din cafea, se adauga in aceasta 4-5 seminte (sau cantitatea echivalenta de pulbere).

• Respiratia urat mirositoare, alergiile respiratorii, astmul bronsic si congestia pulmonara pot fi atenuate cu cardamom.

• Ajuta la purifcarea organismului, este un foarte bun detoxifiant. • Cardamomul are proprietati tonice , revitalizante si afrodisiace. • Este benefic in tratarea ulcerelor bucale, infectiilor tractului urinar, precum si pentru circulatia

sangelui in plamani • Cardamomul este foarte bun si in tratarea racelilor. Semintele de cardamom au un efect incalzitor, util in

tratarea racelilor, tusei sau bronsitei, mai ales cand acestea sunt insotite de frisoane. Se iau 4 g cardamom, 2 g ghimbir si 2 g boia iute (toate macinate foarte fin), se amesteca cu 4 lingurite de miere si se consuma toata cantitatea in cursul unei zile, impartita in 3 portiuni, cu 15 minute inainte de masa.

• In tratarea diverselor intoxicatii, se recomanda consumul zilnic, pe stomacul gol, a 10 seminte intregi de cardamom.

Chimenul negru ( Negrilica ) – „remediul pentru orice, in afara de moarte” Cuvinte cheie: afectiuni renale , antibacterian , anticancer , antioxidant , antitumoral , antiviral , detoxifiere , diabet , fitoterapia , indigestie , plante de leac , plante panaceu , protector cardio-vascular , protector hepato-biliar , sanatos , tonic general fara comentarii

sursa: viataverdeviu.ro

Aceasta umila, dar imens de puternica samanta omoara MRSA (Stafilococus aureus multiplu rezistent, la mai multe tipuri de antibiotice), vindeca acele corpuri otravite de arme chimice, stimuleaza regenerarea celulelor beta muribunde din pancreasul diabetic, si face inca si altele, despre care putini stiu ca exista.

Semintele plantei anuale cu flori, Nigella Sativa, au fost pretuite pentru proprietatile lor vindecatoare din timpuri imemoriale. Desi este numita de catre vorbitorii de limba engleza ca susan negru, coriandru roman, chimen negru, sau samanta cepei, este cunoscuta astazi in principal ca samanta neagra (in romaneste negrusca sau negrilica), care cel putin constituie o descriere corecta a aspectului ei fizic.

Cele mai timpurii consemnari ale cultivarii si utilizarii ei provin din Egiptul antic. De fapt uleiul de negrusca a fost gasit in mormantul faraonului Tutankamon, datat de acum 3 300 de ani. [i] In culturile arabe, chimenul negru este cunoscut ca Habbatul barakah, insemnand „samanta binecuvantarii”. Se mai crede ca profetul Mahomed a spus despre ea ca „este un remediu pentru toate bolile, in afara de moarte”.

Multe dintre beneficiile de sanatate atribuite chimenului negru au fost pe deplin confirmate in literatura biomedicala. De fapt, din 1964 si pana acum, exista 458 de studii publicate si revizuite care fac referinta la aceasta planta.

Astfel s-au identificat peste 40 de afectiuni care ar putea beneficia de pe urma utilizarii plantei, inclusiv peste 20 de actiuni farmacologice pe care le prezinta, cum ar fi:

• Analgezic (impotriva durerii) • Antibacterian • Anti-inflamator • Anti-ulcer • Anti-colinergic • Anti-fungic • Ant-hipertensiv • Antioxidant

1

• Antispasmodic • Antiviral • Bronhodilatator • Inhibitor al glucogenezei (antidiabetic) • Hepatoprotector (protejeaza ficatul) • Hipotensiv • Sensibilizeaza fata de insulina • Inductor de interferon • Antagonist al leucotrienelor • Renoprotector (protejeaza rinichii) • Inhibitor al factorului alfa de necrozare tumorala

Aceste 22 actiuni farmacologice sunt doar un subset al unui mult mai mare numar de proprietati benefice intrinseci chimenului negru. Desi este remarcabil ca aceasta samanta are abilitatea de a modula pozitiv atat de multe trasee biologice, aceasta este de fapt o manifestare printre plantele medicinale traditionale.

Cei de la greenmedlife.info au identificat 1600 de compusi naturali cu o larga gama de beneficii pentru sanatate, si sunt doar in primii 5 ani de indexare obisnuita. Exista de asemenea alte zeci de mii de alte substante care au fost deja cercetate, cu sute de mii de studii in sprijinul valorii lor medicinale (MEDLINE, de unde provin rezumatele studiilor, are peste 600 000 de studii clasificate ca privitoare la Medicina Complementara si Alternativa).

Negrusca a fost cercetata pentru o serie de afectiuni iar dintre cele mai deosebite aplicatii includ:

Diabetul de tip 2: Doua grame de negrusca pe zi a avut ca rezultat reducerea glicemiei a jeun (pe stomacul gol), micsorarea rezistentei la insulina, sporirea functiei celulelor beta, si reducerea hemoglobinei glicozilate la subiectii umani. [ii]

Infectia cu Helicobacter Pylori: Negrusca poseda actiune utila anti H. Pylori, comparabila cu terapia tripla de eradicare. [iii]

Epilepsie: Negrusca este traditional cunoscuta ca avand proprietati anticonvulsive. Un studiu din 2007 despre copiii epileptici, a caror afectiune era refractara la tratamentul medicamentos conventional, a gasit ca un extract apos a redus semnificativ actiunea epileptica. [iv]

Hipertensiune : Utilizarea zilnica a 100 pana la 200 de mg de extract de negrusca, de doua ori pe zi, timp de 2 luni, a avut un efect de micsorare a presiunii sanguine la pacientii cu usoara hipertensiune. [v]

2

Astm: Timochinona, unul dintre constituentii activi principali ai Negellei Sativa (chimenul negru), este superior medicamentului fluticazona la modelul animal de astm. [vi] Un alt studiu, de data asta pe subiecti umani, a gasit ca extractele de chimen negru (negrusca) cu apa fierbinte au un efect antiastmatic relativ puternic asupra cailor respiratorii afectate de astm. [vii]

Tonsilofaringita acuta: caracterizata prin inflamarea amigdalelor sau faringelui (dureri in gat), majoritar virala in origine, capsulele de negrusca (in combinatie cu Phyllanthus niruri) au fost gasite ca alinand semnificativ durerea de gat, si reducand nevoia de analgezice (impotriva durerii) la subiectii umani. [viii]

Vatamari datorate armelor chimice: Un studiu pe oameni, aleatoriu si controlat prin placebo asupra pacientilor vatamati de arme chimice a gasit ca extractele de chimen negru realizate cu apa fierbinte au redus simptomele respiratorii, suieraturile de piept, si valorile de test ale functiei pulmonare, si au mai redus nevoia de tratament medicamentos. [ix]

Cancer la colon: Studiile la nivel celular au descoperit ca extractul de negrusca se poate compara favorabil cu agentul chimic 5-fluoruracil in suprimarea cresterii cancerului la colon, dar cu un profil de siguranta mult mai inalt. [x] Cercetarile pe animale au gasit ca uleiul de negrusca are semnificative efecte inhibitorii asupra cancerului la colon la cobai, fara efecte secundare observabile. [xi]

MRSA (Stafilococ auriu multiplu rezistent): Negrusca are actiune antibacteriana impotriva izolatilor clinici de Stafilococcus aureus rezistent la meticilina. [xii]

Dependenta/sevrajul de opiacee: Un studiu facut asupra a 35 de dependenti de opiacee a gasit ca negrusca constituie o terapie eficienta pe termen lung pentru dependenta de opiacee. [xiii]

Uneori, in legatura cu substantele naturale precum chimenul negru, ne vine in gand referinta biblica „credinta cat un graunte de mustar care misca muntii”. La urma urmei, nu contin semintele inlauntrul lor insasi speranta pentru perpetuarea intregii specii care o poarta? Aceasta stare supra-saturata a semintei, in care viata se condenseaza pe ea insasi intr-un fragment holografic intens miniaturizat al ei, promitand formarea de viitoare lumi inlauntrul ei, este insasi emblema imensei si nemuritoarei puteri a vietii.

Daca intelegem adevarata natura a semintei, cat de multa viata (trecuta, prezenta si viitoare) este continuta inlauntrul ei, nu va parea prea exagerat ca este capabila de a cuceri bacteriile rezistente la antibiotice, de a vindeca corpul de otravirea cu arme chimice, sau de a stimula regenerarea celulelor beta muribunde, producatoare de insulina la diabetici, pentru a numi doar o mica parte din puterile confirmate experimental ale chimenului negru.

Miscarea muntilor de inertie si falsitate asociati cu conceptul de boala, este o sarcina extrem de potrivita pentru seminte si non-chimicale. Cea mai mare diferenta, desigur, intre o samanta si o chimicala sintetica brevetata (d. ex. Medicamentele), este ca Natura (Dumnezeu) le-a facut pe primele, iar oamenii motivati de profit si cu o intelegere perturbata a naturii corpului le-au facut pe celelalte.

A venit, fara indoiala, timpul pentru ca mancarea, semintele, ierburile, plantele, lumina soarelui, aerul, apa curata, si, da, dragostea, sa isi asume din nou locul lor central in medicina, adica arta si stiinta de a facilita autovindecarea in cadrul corpului uman. Daca aceasta esueaza, sistemul medical conventional se va prabusi sub propria greutate a coruptiei, inaptitudinii, si suferintelor (si a slabiciunii financiare ulterioare) pe care le cauzeaza. In masura in care se reformeaza, utilizand compusi naturali nebrevetati si nebrevetabili cu reale proprietati vindecatoare, il asteapta la orizont un viitor stralucit. In masura in care acest sistem esueaza, oamenii vor invata sa preia ei insisi

3

controlul asupra propriei lor sanatati, si de aceea chimenul negru, si alte alimente-medicamente, detin cheia auto-imputernicirii.

Negrilica

Etichete: condiment, planta aromatica

Denumire stiintifica: Nigella Sativa, familia Ranunculaceae Denumiri populare: cernusca, cenusca, negrusca de cultura, chimen negru, nigeluta, negrosica, coriandrul roman, chimenul negru, seminte de ceapa neagra sau susanul negru. Planta anuala face parte dintr-o familie cu putini reprezentanti in lumea aromata a plantelor condimentare - familia bujorului, dar cu multe rude decorative prin florile lor. Ea insasi este o planta frumoasa, care poate sluji si ca ornament in gradina, iar o specie inrudita, Nigella Damascena - Negrilica de Damasc, este o planta floricola dintre cele mai apreciate. Are radacina pivotanta, subtire. Tulpina este dreapta, scunda, usor pubescenta si ramificata, formand o tufa rotunjita, eleganta. Frunzele sunt adanc divizate in fasii liniare, de un verde - cenusiu. Florile care apar pe varful ramurilor sunt frumoase si mari, cu aspect stelat si petale de un albastru palid, aproape cenusiu - la specia condimentara si albastre ca cerul, frecvent invoalte (cu mai multe petale) - la specia floricola. Din ele iau nastere capsule mari cu pereti subtiri, umflate ca niste gogoase, pline cu seminte triunghiulare, negre ca funinginea. Capsula este formata la interior din 5 pastai, fiecare cu un spin in varf care se deschid cand fructul este uscat, iar semintele se disperseaza Plantele cu frunzisul lor fin, acicular, incarcate cu capsule pantecoase, au un aspect interesant, decorativ, chiar si in acesta faza. Semintele de negrilica seamana la prima vedere cu cele de ceapa, dar sunt de un negru mai intens, mat, catifelat si au un interior uleios. Frecate intre degete, emana o aroma foarte placuta, cu totul deosebita. Intr-un gram intra circa 220 buc de seminte, iar facultatea lor germinativa dureaza 3 ani.

Beneficii / Utilizare Negrilica:

Originara din Orient, ea creste atat cultivata cat si in stare salbatica si suporta bine temperaturile ridicate si insolatia puternica. Nigella sativa este o planta nepretentioasa care, semanata primavara, in aprilie - mai, de preferinta intr-un sol usor, cald, isi coace semintele prin august, fara sa reclame o ingrijire speciala, in afara de plivit si cateva udari. Recoltarea semintelor se efectueaza cand 60-70% din plante au ajuns la maturitate, adica semintele sunt de culoare neagra.

4

Este mult cultivata si intrebuintata, atat pentru proprietatile tamaduitoare, cat si in arta culinara, in India, Egipt si tarile din Orientul Mijlociu, de peste 2000 de ani. Specia Nigella sativa este cunoscuta si folosita inca din antichitate ca planta de leac. Egiptenii, persii si mai apoi evreii si arabii, utilizau semintele de negrilica in tratarea unei serii largi de afectiuni ca: lepra, malaria, muscaturile de serpi veninosi, boli pulmonare, parazitoze digestive etc. Fitoterapia moderna, pe baza principiilor active izolate din semintele speciei, se foloseste de negrilica in tratarea mai multor afectiuni, multe din ele intuite cu exactitate de catre tamaduitorii antichitatii. Planta este cunoscuta in limba turca ca fiind Corek Otu, in rusa Chernuska, in araba Habbet al-Barakah sau in persana Siyah Daneh. Mai poate fi intalnita cu numele de coriandrul roman, chimenul negru, seminte de ceapa neagra sau susanul negru. Este folosita de mii de ani in Asia, Africa si Orientul Mijlociu. Dovezile arheologice atesta ca aceasta planta se cultiva inca din perioada Egiptului Antic, fiind gasita si in mormantul lui Tutankhamon. Chiar daca nu se cunoaste motivul cultivarii in Egipt, se stie faptul ca a fost selectata a fi ingropata alaturi de Faraon pentru a-l ajuta in Viata de Apoi. Se mai stie ca insasi regina Cleopatra o folosea pentru proprietatile ei de infrumusetare. Filozofii greci o intrebuintau pentru a diminua cefaleea, obstructiile nazale, durerile dentare sau impotriva parazitozei intestinale. Primul document scris despre aceasta planta a fost in Vechiul Testament, in cartea lui Isaia 28: 25, 27. Hipocrate, supranumit parintele medicinei, a spus ca Nigella sativa este remediu pentru bolile de ficat si a dereglarilor metabolice. In religia islamica i se acorda o deosebita atentie, fiind considerata o planta cu proprietati tamaduitoare. In urmÄ� cu 14 secole profetul Muhammed a spus: ”In aceste boabe negre se afla remedii pentru toate bolile in afara mortii”. Intrebuintari culinare Nigella sativa este populara mai ales in Turcia, Liban si Iran. Din Iran, s-a raspandit in India de nord, mai ales in Punjab si Bengal. Semintele de negrilica sunt utilizate cu preponderenta la mancarurile de legume. Ca multe alte condimente indiene, negrilica isi dezvolta aroma si gustul mai bine dupa ce este prajita sau fripta in ulei. In Bengal, Sikkim si Bangladesh este foarte popular amestecul de condimente panch phoron care are in compozitia sa, in parti egale: negrilica, schinduf, chimion, mustar negru si seminte de fenicul. El se intrebuinteaza la asezonarea mancarurilor de carne si legume. Panch phoron da o aroma subtila si armonioasa mancarurilor. Amestecul este intotdeauna prajit in ulei inainte de utilizare. Painea turceasca contine adesea ca ingredient, seminte de nigella. Semintele de negrilica nu au aroma, dar cand sunt macinate sau mestecate dezvolta un miros asemanator cu cel de oregano Gustul este amarui, iute si un pic afumat. Ele pot fi folosite intregi sau macinate. Se zdrobesc foarte usor cu ajutorul unui mojar. Ca adaos la pregatirea aluaturilor de prajituri se folosesc de obicei, macinate, impreuna cu semintele de mac sau cele de susan Faina de negrilica, adaugata la faina de grau, se utilizeaza la fabricarea biscuitilor si in patiserie.

La noi, cea mai veche si cunoscuta intrebuintare a semintelor de negrilica consta in aromatizarea branzei telemea. Ele pot fi folosite cu succes si pentru alte branzeturi preparate in casa, pentru ceaiuri aromatice, diferite dulciuri - avand de preferinta in compozitia lor branza - carora le dau un parfum delicat, original si extrem de agreabil. Impreuna cu coriandrul si tarhonul servesc la obtinerea unui otet aromatic pentru salate, cu un parfum de o nuanta deosebita, care se preteaza cel mai bine la condimentarea andivelor, untisorului si altor verdeturi.

Cateva seminte de negrilica adaugate supelor si soteurilor de legume le confera o aroma aparte, mai cu seama celor preparate sub forma de creme din stevie, macris, mangold, dovlecei, morcovi, gulii. Deosebit de bine se potriveste aroma semintelor de nigella cu mancarurile de varza si conopida.

5

Macinate si amestecate in umplutura pentru carnati, in special din carne de oaie, dar si de porc, pot constitui, alaturi de coriandru si mustar, un fond aromatic delicat si original.

Iata cateva argumente care va vor determina sa va imprieteniti, in mod sigur, cu aroma de negrilica si va vor indemna sa folositi aceste seminte parfumate si in alte preparate culinare la care le veti gasi potrivite. Intrebuintari medicinale Medicina universala recunoaste proprietatile vindecatoare ale nigellei sativa intr-o multime de afectiuni. Asiaticii o folosesc pentru tratarea astmului bronsic, bronsitei, reumatismului, si a altor afectiuni inflamatorii. A inceput sa fie folosita tot mai mult si in America si in Europa. In scop medicinal se utilizeaza semintele. CompoziÅ£ia chimica - semintele contin: glucide (glucoza), lipide (35,5 – 41,6 %), proteine, rezine, tanin, ulei volatil (1,5 %), glicozizi, alcaloizi, aminoacizi, triterpene, flavone, saponine, steroizi de tip ergostan (obtusifoliol) etc. * Uleiul volatil este format din diferite terpene. S-a izolat in compozitia acestuia un compus specific carbonilat denumit nigelona si o chinona (timochinona). Nigelona este substanta care imprima semintelor de negrilica proprietati antihistaminice, diminuand spasmele bronhiale si laringiene de natura autoimuna specifice in special astmului, dar si pe cele de: tonic aperitiv, emenagog, vermifug, carminativ, bronhodilatator, vasodilatator cerebral, antitumoral, antiplegic si galactogog (stimulent al lactatiei). * In compozitia semintelor s-au identificat si o multime de alte elemente benefice organismului, cum ar fi: omega 3 si omega 6, acizi grasi esentiali, cantitati importante de minerale si vitamine etc. Acestea sunt absolut necesare pentru a forma prostaglandinele E1, care intaresc organismul impotriva infectiilor, alergiilor, a bolilor cronice si-l apara impotriva invaziei virusurilor si a formarii de tumori. * Pentru ca este absorbit pe cale limfatica, impiedica formarea de litiaze. * Una din cele mai complexe cercetari s-au facut asupra uleiului extras 100% din Nigella sativa in urma caruia s-a dovedit efectul benefic in vindecare fara nici o reactie adversa. S-a demosntrat ca stimuleaza regenerarea maduvei osoase si inhiba cresterea tumorilor. Acest efect se obtine prin stimularea formarii de interferoni. * Cercetatorii au mai observat ca are proprietati antibacteriene si antimicotice si ca poate scadea valorile de glicemie in bolile de diabet. * Conform ultimelor cercetari asupra infectiilor HIV, s-a demonstrat o stimulare a apararii celulare, obtinandu-se rezultate surprinzatoare in echilibrarea nivelului de limfocite T. * Experimentele medicilor au demonstrat ca 70% din bolile alergice, ca astmul sau alergiilor dermice cedeaza la administrarea acestui ulei din Nigella sativa. Dintre alte beneficii ale uleiului obtinut din semintele de Nigella sativa, se pot enumera urmatoarele:

- proprietati antimicrobiene, antivirale si antimicotice; - proprietati anticancerigene; - dilatator al cailor respiratorii;

6

- echilibreaza glicemia sangvina; - energizant; - impiedica bolile vasculare; - creste potenta sexuala; - faciliteza metabolismul; - detoxifiaza organismul; - creste viteza de cicatrizare si stimuleaza reinnoirea celulara; - impiedica alergiile; - echilibreaza sistemul imunitar; - echilibreaza secretia hormonala si imbunatateste starea de spirit.

* Materia prima recoltata de la Nigella sativa, care poarta numele de Nigellae Semen, combate viermii intestinali - in special limbricii si teniile, meteorismul, anorexia, migrena, colicile intestinale si bolile eruptive ale pielii. Mai prezinta, de asemenea, efecte afrodisiace. * In plus, semintele de negrilica poseda proprietatea de a stimula aparitia fluxurilor menstruale intarziate, precum si lactatia la lauze. * Ca adjuvant, preparatele pe baza de seminte de negrilica, se administreaza pacientilor care au suferit paralizii. * Prin administrarea semintelor de negrilica cu miere, are loc o scadere importanta a nivelul nitrozaminelor, precum si a oxizilor anorganici de azot din corpul omului, substante ce se comporta ca radicali liberi vehementi. Se reduce astfel, stresul oxidativ si cacinogeneza. * Negrilica se recomanda a fi administrata, ca adjuvant, in cancer, preventiv si curativ - in toate formele cu localizare abdominala in special in cazul tumorilor pancreasului. * In ascaridioza si in teniaza, se recomanda administrarea de faina de negrilica plamadita in zeama de varza (3 lingurite de fainÄ�, care se macereaza peste noapte in 1 litru de suc de varza). Se beau, dupa strecurare, treptat 5 pahare din acest extract, primele 2, dimineata pe stomacul gol, la 3 ore distanta intre portii. Doar la 30 de minute de la administrarea celui de-al doilea pahar, se poate manca. * Faina de negrilica, amestecata cu faina de susan (1 parte faina de negrilica, 3 parti faina de susan), se administreaza (cate 1 lingurita de 2 ori / zi) in cazul afectiunilor cutanate eruptive. * Pentru celelalte recomandari, faina de negrilica se ia cu apa sau mai bine amestecata cu miere (un varf de cuÅ£it, de 2 ori / zi). * Semintele de negrilica fierte in vin se folosesc contra bolilor de stomac. Se pun 1—2 lingurite de seminte macinate la un litru de vin, se fierb 5-10 min, apoi se lasa la infuzat si se strecoara. Se consuma inainte de mesele principale, cate un paharel. Are efect si in astm, ameteli, stimularea poftei de mancare, ca afrodisiac etc. Precautii: * In doze de 90-270 de bucati pe zi (0,8-1,6 g), semintele de negrilica se pot dovedi a fi relativ toxice. * Din cauza toxicitatii, aceste seminte nu se administreaza in cazul copiilor. * Deoarece principiile din seminte stimuleaza contractiile uterului, negrilica este contraindicata in sarcina. * Pentru evitarea oricaror neplaceri, se recomanda utilizarea in cantitate mica, in scopuri condimentare a semintelor de negrilica si prajirea lor inainte de intrebuintare pentru ca astfel se

7

elimina substantele toxice. Precizare: Specii asemanatoare, inrudite de aproape (ca atare, se aseamana): 1/ Negrilica sau negrusca de cultura (nigella sativa) 2/ Negrusca sau negrilica salbatica (nigella arvensis) 3/ Chica voinicului (nigella damascena)

8

CHIMENUL

Este o planta parca special facuta sa ne ajute la inceput de primavara. Trateaza cu succes gastrita, alergia, colesterolul marit, bronsita, chiar si astenia de primavara. Sa o cunoastem mai bine, asadar Originea chimenului (Carum carvi) nu este pe deplin elucidata: unii cercetatori sustin ca este originar din Asia Mica (actualul teritoriu al Turciei), de unde ar fi fost raspandit in lumea intreaga de catre greci si apoi de catre romani, in timp ce altii sustin ca provine din Caucaz ori chiar din ramura sudica a Carpatilor. Cert este ca planta inaltuta, cu flori albicioase, cu seminte cenusii la culoare si cu o aroma racoritoare s-a raspandit astazi in toata lumea, crescand din India si pana in vestul Europei, fiind aclimatizata si in America de Nord, in America de Sud ori in Africa. Primele dovezi despre folosirea chimenului in scopuri medicinale le avem de la invatatii egipteni, care l-au descris in papirusurile lor, la fel ca si medicii Greciei antice, care au inclus aceasta planta in tratatele vremii. Pe timpul imparatului roman Iulius Cezar, chimenul a trait momentele sale de "glorie", fiind introdus obligatoriu in dieta soldatilor, pentru a-i feri de bolile infectioase, de epuizare si de afectiunile digestive. In medicina populara a diferitelor popoare europene chimenul este nelipsit, fiind folosit in alimentatie, ca medicament si, nu in ultimul rand, ca ingredient magic. In Germania, de pilda, era considerat, pana nu demult, un panaceu in afectiuni gastrice si intestinale. Din el se facea un lichior ("Kummel") folosit in inapetenta, iar semintele pisate se puneau in baia sugarilor pentru a le calma colicile. In Olanda, aburul emanat de fiertura de chimen era inhalat pentru usurarea respiratiei si vindecarea celor cu bronsita, iar in Franta se pune si acum in diferitele feluri de branza fermentata, pentru a usura digestia. In arhipelagul britanic, chimenul se dadea gainilor pentru a nu se rataci si a ramane "legate" de gospodarie. Mai mult, sotiile ori sotii cu inclinatii spre aventuri erau tratati pe fata sau pe ascuns cu chimen, pentru aceeasi actiune de infranare a vagabondajului si pentru a le fi calmate pornirile spre infidelitate. In Romania, chimenul se mai numeste si secarea, chimion, chimin sau chiman. El este printre putinele condimente care cresc spontan la noi, diferite varietati de chimen fiind intalnite prin fanetele si pe pajistile din zonele de deal, montane si subalpine. Planta foarte raspandita, exista numeroase cunostinte in medicina populara despre utilizarea semintelor sale. Decoctul si ceaiul din seminte de chimen se dadeau copiilor mici ca sa nu planga de dureri de burta. Tot cu el erau spalati pe cap copiii contra bubelor, iar fetele din unele sate se spalau cu zeama de chimen calduta, ca sa se faca frumoase si sa aiba fata curata. Peste tot se punea in vin sau tuica, pentru pofta de mancare. Chimenul fiert in lapte sau apa se lua pentru bolile inimii. Pisat si amestecat cu putin unt se lua contra durerilor de stomac. Ceaiul din chimen cu iarba creata se dadea ca intaritor celor slabiti de boala. Se mai folosea la raceli sau pentru boli femeiesti combinat cu trandafir alb si malin alb. Femeile care aveau copii mici mancau supa de chimen, ca sa aiba lapte mai mult. Dar sa aflam mai concret care sunt utilizarile medicinale ale chimenului, confirmate si de stiinta actuala. Unde gasim chimenul Chimenul este omniprezent in fanetele de deal si de munte, dar prezinta un mare impediment pentru culegatori: creste foarte razlet, iar semintele sale, care sunt principala parte utilizata in terapie, sunt mult mai mici decat cele ale chimenului de cultura. De fapt, actualele specii de chimen de cultura au fost selectionate de-a lungul a mii de ani, ajungandu-se la soiuri foarte bogate in ulei volatil (cel mai important principiu activ al plantei), extrem de puternice din punct de vedere terapeutic, care sunt preferate soiurilor neselectionate. Asadar, pentru a obtine maximum de foloase medicinale, este

1

recomandata folosirea chimenului de cultura, care se gaseste gata conditionat in plafarurile si in magazinele naturiste. Cum se prepara si se administreaza chimenul Pulberea Semintele uscate se macina bine cu o rasnita de cafea, pana cand devin o pulbere fina, care se pastreaza (maximum 7 zile) intr-un borcan inchis ermetic, la frigider. Se administreaza de regula cate jumatate de lingurita, de 4 ori pe zi. Infuzia fierbinte Primii care l-au folosit ca medicament au fost egiptenii Intr-o cana (250 ml) cu apa clocotita, se pun 1-2 lingurite de seminte, se acopera si se lasa asa vreme de 15 minute, dupa care se filtreaza. Infuzia se consuma cat de calda posibil, pentru a avea maximumul proprietatilor antispastice si calmante. Uleiul volatil Se extrage doar prin procedee industriale, prin distilare si, mai rar, prin antrenare cu alcool. Se gaseste in farmaciile si in magazinele naturiste, dar trebuie sa aiba specificat pe ambalaj faptul ca este valabil si pentru uz intern. La adulti, se administreaza cate 2-6 picaturi de trei ori pe zi, la copiii intre 6 si 16 ani - 1-3 picaturi, de 2-3 ori pe zi, la copiii intre 1 an si 6 ani - sub o picatura pe zi, adica maximum 0,02 ml pe zi. Uleiul de chimen este inclus si in diverse siropuri ori ceaiuri preambalate, cu efecte calmante pentru copii. Infuzia combinata Se pun 2 lingurite de pulbere de seminte intr-un pahar de apa si se lasa la macerat vreme de 6-8 ore, la temperatura camerei, dupa care se strecoara. Extractul obtinut se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca un pahar de apa, apoi se lasa sa se raceasca. In final, se combina cele doua extracte, iar preparatul obtinut se va administra pe parcursul unei zile. Tinctura Se pun intr-un borcan 10 linguri de pulbere de seminte, care se acopera cu 400 ml de alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu. Cand intreaga masa de pulbere a fost acoperita, se inchide borcanul ermetic si se lasa continutul la macerat vreme de 12 zile. Apoi preparatul se strecoara, se adauga 10 picaturi de ulei volatil de chimen, se agita bine, iar extractul astfel obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza o lingurita de 4 ori pe zi, in tratamente cu o durata de 1-3 luni.

Uleiul pentru uz extern In jumatate de litru de ulei de masline sau floarea-soarelui se pun 10 linguri de pulbere de seminte de chimen. Se lasa la macerat vreme de 2 saptamani, la soare, dupa care se filtreaza, se adauga 15 picaturi de ulei volatil de chimen, iar preparatul astfel obtinut se trage intr-o sticla inchisa la culoare, care se pastreaza in locuri intunecoase si reci. Tratamente interne * Alaptare - se consuma zilnic 1-3 cani de infuzie combinata de chimen cu miere. Mai multe studii au obiectivat faptul ca administrarea chimenului creste secretia lactata si imbunatateste calitatea laptelui matern, reduce incidenta colicilor la sugari. In cazul in care apar inflamatii ale sanilor (ragade) in timpul alaptarii, se pune pe zona afectata o cataplasma cu seminte de in si de chimen,

2

macerate in prealabil, vreme de patru ore, in apa calda. * Astenie psihica, incapacitate de concentrare mentala - se iau cate 4 lingurite de tinctura de chimen pe zi, in cure de o luna. Uleiul volatil continut de semintele de chimen are efecte tonice nervoase, favorizeaza circulatia cerebrala, confera o senzatie de vioiciune si tonus mental. Acelasi tratament se recomanda si ca adjuvant in depresie. * Astm, astm alergic, bronsita cronica - se administreaza amestecul de infuzie combinata si ulei volatil de chimen. Pe langa efectul antispastic mentionat, chimenul are in aceste afectiuni si un efect expectorant (ajuta la eliminarea secretiilor in exces de pe caile respiratorii), antiinflamator si antibiotic. De asemenea, uleiul volatil de chimen este antihistaminic, ajutand la calmarea reactiilor alergice la nivelul aparatul respirator. * Cancer de colon - un studiu de medicina experimentala dat publicitatii in martie 2006 arata ca un tratament facut vreme de 15 saptamani cu pulbere de chimen inhiba dezvoltarea tumorilor in intestinul gros. Interesant este ca efectul antitumoral al chimenului a fost potentat de introducerea in alimentatie si a uleiului de arahide, care este indicat celor care sufera de tumori pe tubul digestiv. Se recomanda administrarea a 7 grame de pulbere de seminte de chimen pe zi (doza exacta este de 0,06 grame pe kilogram-corp), in cure cu o durata de patru luni, urmate de doua luni de pauza. * Cancer de piele - chimenul, ingerat sub forma de pulbere si aplicat sub forma de ulei pentru uz extern pe formatiunile canceroase aparute pe piele, inhiba cresterea tumorilor maligne si, mai mult, declanseaza procesul de remisie a acestora. Se recomanda un tratament de patru luni cu chimen luat intern (7 grame pe zi) si aplicat extern, sub forma de ulei, pe zonele afectate.

Pentru a-i creste eficienta, chimenul trebuie macinat

* Deficit de fier in organism - infuzia combinata de chimen din care se bea cate o cana dimineata si seara, pe stomacul gol, este un eficient remediu contra anemiei feriprive. Acest remediu nu contine decat cantitati infime de fier, in schimb, imbunatateste foarte mult asimilarea acestui oligoelement, care de cele mai multe ori se gaseste in alimentatia de zi cu zi (in oua, in spanac, in urzici, in icre, in peste etc.), dar nu este metabolizat corespunzator de organism. * Diaree, colita de fermentatie - se administreaza pulbere de seminte de chimen amestecata in proportii egale cu pulbere de frunze de menta. Se iau zilnic cate 4-6 lingurite din aceasta combinatie, pe o perioada de 1-3 saptamani. Combinatia chimen-menta este aproape imbatabila in mai multe afectiuni digestive, printre care diareea si colita de fermentatie, unde efectul lor este rapid, datorita calitatilor antiseptice, antiinflamatoare, carminative (determina eliminarea gazelor intestinale) ale celor doua plante. * Dispepsie - exista mai multe cercetari care arata fara dubiu ca semintele de chimen, singure sau in combinatii cu alte plante, vindeca fara gres aceasta afectiune. Intr-un astfel de studiu, facut in Germania, un numar de 118 pacienti au fost impartiti in doua grupe de terapie egale. Cei din prima grupa au fost tratati cu seminte de chimen si frunze de menta (Mentha piperita), in timp ce a doua grupa fost tratata cu cisaprida, un medicament de sinteza foarte eficient in tratarea dispepsiei. Dupa patru saptamani, 69,7% din cei tratati cu chimen si menta nu mai prezentau simptome de dispepsie. Durerile abdominale, senzatia de greata sau de greutate in stomac disparusera, la fel si balonarea si eructatiile. In lotul tratat cu cisaprida, procentul pacientilor care nu mai prezentau simptomele dispepsiei a fost foarte apropiat de cel al pacientilor tratati naturist, fiind de 70,2%, dar aici au aparut si reactii adverse (dureri de cap, diaree, aritmie), reactii inexistente la lotul tratat natural. Asadar, pe termen lung, o solutie eficienta si sigura contra dispepsiei este administrarea zilnica, inainte de masa, a unei lingurite de amestec de pulberi de chimen si menta, combinate in proportii

3

egale. Plantele trebuie sa fie proaspat macinate, pentru a avea un continut maxim de uleiuri volatile, care imbunatatesc secretia de bila si de sucuri gastrice si elimina durerile abdominale. * Gastrita - un studiu facut in laboratoarele Universitatii din Riad, Arabia Saudita, arata ca administrarea semintelor de chimen protejeaza epiteliile gastrice (tesuturile protectoare ce captusesc stomacul) de actiunea secretiilor gastrice acide, dar si de actiunea unor substante iritante, cum ar fi solutia de clorura de sodiu concentrata, alcoolul etilic pur etc. Astfel, desi administrarea chimenului sporeste secretia de sucuri digestive, tratamentul cu infuzia combinata din semintele sale este eficient pentru gastrita, avand efecte calmante, antiinflamatoare, protejand mucoasa gastrica. Se administreaza 2-3 cani de infuzie combinata pe zi, in cure de 3 saptamani, urmate de o pauza de 10 zile, dupa care se poate relua. * Greata provocata de medicatie - se administreaza infuzia combinata obtinuta din chimen si menta, amestecate in proportii egale, din care se bea, de preferinta neindulcita, cate o jumatate de litru - un litru pe parcursul zilei, inaintea meselor principale. Are efect antiemetic (elimina senzatia de greata), actionand atat local, la nivelul terminatiilor gustative si olfactive de la nivelul tubului digestiv, cat si la nivelul sistemului nervos central. Este un bun tratament si contra anorexiei. * Halena (miros urat al respiratiei) - se mesteca dupa masa si, intre mese, seminte de chimen. Au un miros placut si, mai mult decat atat, imbunatatesc digestia, eliminand cauzele profunde care duc la aparitia halenei. * Micoze (adjuvant) - prin teste de laborator s-a constatat ca uleiul volatil de chimen este foarte eficient contra infectiilor cu ciupercile parazite Candida albicans, Aspergillus. Se administreaza uleiul volatil de chimen, cate 2-5 picaturi, de trei ori pe pe zi, in cure de 14 zile, urmate de alte 10 zile de pauza. Acelasi tratament este recomandat ca adjuvant in infectiile, de aceasta data bacteriene, cu Pseudomonas aeruginosa. * Prevenirea cancerului - mai multe studii facute in Japonia, in India si in China arata ca administrarea chimenului impiedica mutatiile celulelor normale spre celule canceroase, fiind un protector de incredere contra bolii canceroase care afecteaza stomacul, intestinele, ficatul, pancreasul. Se consuma chimenul ca si condiment in alimentatie, iar de doua ori pe an se tin cure cu o durata de patru saptamani, timp in care se administreaza cate o lingurita rasa de pulbere de seminte de patru ori pe zi. * Sindromul colonului iritabil, colon spastic - se beau zilnic 2-3 cani de infuzie combinata de seminte de chimen. Tratamentul se face vreme de 4 saptamani, cu 5-7 zile de pauza. Are efecte spasmolitice si antiinflamatoare intestinale puternice, ajuta la echilibrarea florei intestinale. Tratamentul este valabil si contra crampelor abdominale, care atunci cand sunt foarte puternice vor fi tratate, in prima faza, cu infuzie fierbinte de chimen.

* Sindromul de postmenopauza (adjuvant) - se administreaza pulberea proaspat macinata de chimen, cate trei lingurite pe zi, in cure de 30 de zile, urmate de alte 30 de zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Este un remediu cu efecte estrogene blande, ideal pentru femeile care au intrat la menopauza de mai mult de doi ani si se confrunta cu simptome cum ar fi osteoporoza, hirsutismul, astenia, depresia. * Spasme musculare - se administreaza infuzia combinata de chimen, cate o jumatate de pahar (100 ml), de trei ori pe zi. In fiecare doza de infuzie combinata se pun si doua picaturi de ulei volatil de chimen, pentru a amplifica efectele antispasmodice ale acestui tratament. Studii facute in Statele Unite au aratat ca substantele volatile din chimen inhiba efectul mai multor enzime care determina contractura musculara. Astfel, acest tratament este valabil nu doar in spasmele muschilor voluntari (cum ar fi cei ai bratelor, ai picioare, ai pleoapelor etc.), ci si al celor care nu pot fi controlati

4

voluntar. Acest tratament antispasmodic s-a dovedit eficient si contra sughitului, contra tusei spasmodice si chiar contra astmului. * Valori crescute ale colesterolului si trigliceridelor - intr-un studiu din anul 2005, facut de o echipa mixta de cercetatori din Maroc si din Franta, se arata ca administrarea de infuzie combinata de chimen, 1-1,5 litri pe zi, in cure de patru saptamani, scade semnificativ procentul de colesterol negativ (LDL) si de trigliceride din sange. Acelasi studiu arata ca organismul diabetic este ferit de complicatii cardiace si vasculare prin tratamentul cu infuzie combinata de chimen. Un alt efect al tratamentului cu chimen este si o usoara scadere a glicemiei, dar care apare mai ales la tratamentul cu pulbere de chimen si mai putin la tratamentul cu extract apos sau in alcool. * Viermi intestinali (adjuvant) - se administreaza ulei volatil de chimen, cate 2-5 picaturi de trei ori pe zi, in cure de 21 de zile, urmate de aceeasi perioada de pauza. Acest remediu are efecte puternic vermifuge si insecticide, paralizand centrii nervosi vitali ai acestor organisme parazite. Aplicatii externe cu chimen * Crampe abdominale la sugari si la copiii mici - in apa de baie a copilului se toarna 1-3 linguri de tinctura de chimen. Principiile active cu efect calmant gastro-intestinal si carminativ vor fi preluate prin piele de catre circulatia sanguina periferica si isi vor face rapid efectul. * Micoza bucala - de trei ori pe zi se fac clatiri ale gurii cu 100 ml de infuzie combinata, in care s-au pus 1-2 picaturi de ulei de chimen. Acest tratament are efecte antimicotice, antiinflamatoare, fiind de un real ajutor pentru candida cu localizare pe segmentul buco-faringian. * Rani deschise (prim ajutor) - se spala rana si se curata foarte bine cu tinctura de chimen nediluata. Este un tratament dureros pe moment, dar extrem de util, mai ales in cazul in care rana se produce intr-un loc cu puternica incarcatura microbiana. Chimenul are efecte antibiotice puternice si distruge, aplicat direct, virusul tetanic. * Scabie - se aplica uleiul pentru uz extern pe portiunile afectate. Aplicatia se face de 3-6 ori pe zi, pana la vindecarea totala. Este un tratament simplu si eficient, recomandat mai ales celor care nu suporta unguentele cu substante de sinteza folosite in acest scop. Precautii si contraindicatii La copiii mici se administreaza intern cu prudenta, intrucat - foarte rar - poate declansa crize de epilepsie. De regula, pentru copiii foarte mici este recomandat din acest motiv feniculul, in locul chimenului. La femeile insarcinate, supradozarea semintelor de chimen (peste 7 g luate zilnic) poate produce avortul. Chimenul este contraindicat persoanelor care au alergie la plantele din familia Apiaceae (Umbeliferae).

5

De ce trebuie sa pui FRUNZE de DAFIN in mancare Dafinul este originar din Levant şi în prezent este cultivat mai ales în regiunile mediteraneene. Florile sale, de culoare gǎlbuie, poziţionate pe axul frunzei, sub formǎ de bucheţele.Medicii greci foloseau mult frunzele şi fructele de dafin. Dafinul era un simbol al victoriei în antichitate, fiind dedicat lui Apolo. Sub formǎ de coroniţe(lauri) era oferit poeţilor şi generalilor victorioşi.

Frunzele de dafin, în formǎ de lance, degajǎ o aromǎ puternica, fiind foarte bogate în uleiuri esenţiale, uleiuri ce ii conferǎ proprietǎţi medicinale miraculoase. In zilele noastre dafinul este recunoscut pentru efectele sale antiseptice, antivirale şi bactericide.

Este un remediu eficace împotriva plǎgilor, aftelor şi abceselor dentare si este considerat un sedativ natural. Infuzia are o acţiune beneficǎ asupra sistemului nervos, aducând echilibrul în caz de anxietate sau depresie. Stimuleazǎ digestia leneşǎ, creşte pofta de mâncare, combate fermentaţia. Este recomandat ca un expectorant foarte preţios în rǎceli şi bronşite. Scade febra, si este folosit cu succes în combaterea bronşitelor, laringitelor, faringitelor, precum şi a gripei.

FRUNZELE DE DAFIN folosite pentru UZ INTERN Digestie grea (atonie digestiva) - Se pune in mancarei 1-2 frunze de dafin. Se face tratament naturist cu foi de dafin vreme de o luna cu cate trei frunze de dafin pe zi, mestecate pe stomacul gol, cate una dimineata, la pranz si seara.Cei care au incercat aceasta metoda de fortificare a digestiei cu frunze de dafin spun efectele de intarire a digestiei sunt remarcabile

Dureri stomacale: O alta reteta care ajuta si pentru combaterea durerilor stomacale: 2 frunze de dafin se fierb 4-5 minute impereuna cu 5-6 cuişoare. Se consuma 2-3 căni pe zi. Efectul curativ ar trebui sa se vada foarte repede.

Foi de dafin pentru Infecţii intestinale – se ia după fiecare masă câte o linguriţă cu ulei de dafin ajutând astfel la distrugerea germenilor patogeni din intestine şi la calmarea durerii.

Intoxicaţii – 15 – 25 frunze de dafin se pun la 200 ml(o cana) apă clocotită. Se acopera infuzia 15 minute iar apoi se strecoară. Aceasta infuzie cu foi de dafin are efect antivomitiv imediat. Ca sa aiba efect este nevoie ca persoana care are nevoie de acest preparat să bea toată cantitatea cu infuzia de frunze dee dafin pe loc.

Folosirea foilor de dafin pentru Normalizarea nivelului glicemiei cand nu este prea mare – se pun 12 frunze de dafin la 500 ml de apă şi se fierb la foc mic timp de 15 minute. Preparatul, împreună cu frunzelede dafin, se peune apoi într-un termos, unde se lasă timp 2 ore, după care se împarte în 3 porţii egale, ce ajung pentru un tratament de 3 zile. O porţie se consumă de-a lungul a 12 ore, altfel se poate provoca hemoragie internă. După o săptămînă de pauză, se beau celelalte 2 porţii, pe parcursul a 2 zile. În zilele de tratament se respectă dieta vegetariană. Tratamentul se poate face doar o singura data pe an.

Gastralgii – see foloseste undecoct din foi de dafin în care se adauga si 1 lingurita cu cuişoare, sau se poate lua intern câte 1 linguriţă de ulei de dafin în cazul durerilor.

I s-au decoperit şi virtuţi diuretice şi antireumatice. Pulberea din frunze de dafin are proprietatea de a scǎdea febra.Este folosit cu success în dispepsie, balonare şi gastro-enterite.

Din fructele de laur se extrage un ulei gras, consistent, ca un unt. Acesta este folosit la prepararea de unguente şi emulsii analgezice, folosite în cazurile de artritǎ, reumatism şi dureri musculare.

• Ceaiul de dafin curata sinusurile si amelioreaza indigestia

• Macerarea, 24 de ore, a frunzelor de dafin in untura topita proaspat si apoi stoarse devine rezultatul unei alifii care poate sa amelioreze puseurile de reumatism ale articulatiilor.

• Frunzele de dafin arse pe jaratic produc un miros foarte frumos in camera si alunga insectele.

• Mestecand o frunza de dafin putem vindeca rapid o stomatita

• Decoctul obtinut din frunze de dafin si baut pe parcursul unei zile are darul de a intari sistemul imunitar

• 20-30 frunze de dafin oparite cu o cana de apa clocotita si infuzate 20 minute pot fi folosite cu succes in caz de intoxicatie si otravire pentru ca duc la un efect vomitiv instantaneu

• Cate o frunza de dafin mestecata pe stomacul gol dimineata, la pranz si seara se amelioreaza digestia

• Frunzele de dafin oparite cu apa clocotita reprezinta, dupa racire, gargara pentru vindecarea raguselii si a infectiilor gingivale

Uleiul din fructele de dafin este o armǎ redutabilǎ împotriva insectelor şi paraziţilor, puricilor şi acarienilor.

Uleiul de dafin poate fi şi ca un produs pentru îmfrumuseţare. Este suficient sǎ diluaţi câteva picǎturi în apa de baie (este iritant, aşa cǎ nu il utilizaţi în stare purǎ). Este indicat mai ales pentru tenul gras şi pentru pǎrul degradat, echilibrând tenul şi stimulând regenerarea firului de pǎr.

Reţete naturale cu frunze de dafin Ulei din frunze de dafin pentru reumatism

Mǎrunţiţi 100 g de frunze uscate de dafinşi adǎugaţi-le în 100 g de alcool, pǎstraţi într-un vas bine închis timp de 24 de ore. Adǎugaţi apoi un litru de ulei de mǎsline şi încǎlziţi pe bain-marie timp de 6 ore. (baia de apǎ nu trebuie sǎ fiarbǎ). Pǎstraţi acest preparat într-un loc rǎcoros.

Infuzia de dafin Infuzaţi 125 g de frunze într-un litru de apǎ. Este uneori folositǎ pentru frecţii împotriva nevralgiilor.

…………………………………………………………..

Sunteţi invitaţi la o cană de ceai care să vă ţină departe de frig, de răceli, bronşite sau astm. Ceaiul de dafin poate suna destul de sofisticat pentru noi, românii. În esenţă, este o licoare cu proprietăţi uluitoare spre care specialiştii vă îndrumă! Ceaiul de dafin este puţin cunoscut românilor! Ar fi bine, spun specialiştii citaţi de site-ul liveandfeel.com, să ne îndreptăm atenţia şi spre această licoare! Laurul este o plantă cu virtuţi

farmaceutice legendare! Frunzele de dafin conţin uleiuri esenţiale, cele mai multe recomandate iarna. Planta este un excelent expectorant, cu proprietăţi antivirale. Ceaiul de dafin este bun la răceală, gripă sau sinuzită, deoarece curăţă sinusurile şi reduce secreţia nazală. Ca mod de preparare, specialiştii recomandă macerarea a 4 frunze de dafin şi a unei coji de portocală într-un litru de apă, timp de 4 ore. Amestecul rezultat se poate cosuma, porţionat, pe stomacul gol. Pentru infuzie puteţi folosi ceva mai multe frunze de dafin, 10 la număr, pe care să le presăraţi într-o cană de apă clocotită. După ce se răceşte, lichidul se consumă de 3 ori pe zi împotriva răguşelii, de exemplu. A treia variantă de preparare ar fi să fierbeţi 2 linguri de frunze mărunţite în 250 de mililitri de apă timp de 10 minute. Licoarea astfel obţinută se bea în cantităţi mici în aceeaşi zi. Dafinul este mai mult decât binecunoscutul condiment pentru orez sau legume. El reduce febra, alungă durerile de cap şi energizeaza. Ceaiul din aceste frunze este recomandat şi în problemele digestive, balonări, infecţii intestinale, inflamaţii ale gurii sau reumatism cronic.

Laurul este cunoscut şi pentru efectele sale spirituale. Aroma lui trezeşte mintea şi simţurile şi oferă o stare de dinamism. Atenţie! Frunzele de dafin nu trebuie folosite în exces deoarece pot deveni toxice, spun specialiştii! Puteţi cumpăra o pungă de frunze de dafin pentru 2 lei. Varianta bio este ceva mai scumpă, de peste 8 lei. Iar dacă vreţi să vă bucuraţi şi mai mult de dafin, îl puteţi avea drept plantă de casă. Există puieţi şi chiar seminţe. Primii 2 ani, acest pomişor cu iz exotic se ţine în chiveci, după care îl puteţi planta în curte. Iarna poate fi protejat cu coceni de porumb.

………………………………

DAFINUL-simbol al succesului si pacii Dafinul (lat. Laurus nobilis), cunoscut şi sub numele de laur, este o specie de plante aromatice din familia Lauraceae, arbore sau arbust, care ajunge până la 10–18 m înălţime, originar din zona Mediteranei. Frunzele au o lungime de 6–12 cm şi o lăţime de 2–4 cm , cu margini dantelate specific şi usor încurbate . Este o plantă cu flori sexuate (plantă dioică) florile mascule şi femele fiind dispuse pe organisme distincte ; florile sunt de un galben-verzui pal, de aproape 1 cm diametru, crescute câte 4-5 în alături de frunză. Fructul este în formă de boabă (bacă) neagră de aproape 1 cm lungime, conţinând o singura sămânţă. Grecii credeau ca frunzele dafinului amplifica puterile psihice. Frunzele de dafin, consumate în cantităţi mari, induc stări de transă şi tulburări mentale.

Frunzele de dafin, în formǎ de lance, degajǎ o aromǎ puternica, fiind foarte bogate în uleiuri esenţiale, uleiuri ce ii conferǎ proprietǎţi medicinale miraculoase. In zilele noastre dafinul este recunoscut pentru efectele sale antiseptice, antivirale şi bactericide. Mulţi specialişti în ierburi din Evul Mediu atribuiau dafinului proprietăţi energizante pentru stomac şi rinichi. Mai mult decât atât, frunza de dafin era considerată un medicament contra ciumei. Este un remediu eficace împotriva plǎgilor, aftelor şi abceselor dentare si este considerat un sedativ natural. Infuzia are o acţiune beneficǎ asupra sistemului nervos, aducând echilibrul în caz de anxietate sau depresie.

Se făceau talismane cu frunze care aveau puterea să îndepărteze toate relele. Se utiliza mult la ritualurile religioase în special la romani. Florile sale sunt mici, de culoare galbena, infloresc primavara, cresc sub forma de umbrela si produc un fruct de forma unei masline de culoare mov inchis, cu o singura samanta. Au un continut mare de uleiuri eterice si substante grase. Frunzele si fructele contin ulei volatil – bogat in oxizi (cineol) si fenol metil eteri (estragol, eugenol), mucilagii, pectine, tanin, rezine, o substanta amara (lactona) sesquiterpenica de tip gremacranolodic (costunolida). Din frunze se extrage untul de dafin (oleum lauri), intrebuintat la prepararea unor unguente. In fitoterapie se folosesc mai ales frunzele. Are proprietati carminative, diaforetice, expectorante, antispasmodice (in colici), detoxifiante, anorexie, atonii stomacale.

Frunzele de dafin sunt folosite pentru aroma lor la prepararea mâncărurilor. De asemenea, au fost folosite în Grecia antică pentru cununile de lauri, de unde şi expresia "a se culca pe lauri". O asemenea cunună de laur era oferită ca premiu la jocurile Pythian Games. În plus, tot de la laur derivă şi cuvântulbacalaureat (bacă de laur) şi cel de laureat ( încununat cu lauri), există un premiu cinematografic Premiul Laurul de aur. Dafinul este socotit copac al SOARELUI si SIMBOL AL PACII. In Evul Mediu, dafinul era recomandat impotriva "tuturor relelor satanice ce pot salaslui asupra omului". Renumitul botanist Parkinson, din secolul al XVII-lea, lauda foarte mult calitatile frunzelor de dafin: "frunzele de dafin nu trebuie sa lipseasca din nici o gospodarie sau gradina, ele servesc la gatit, la confectionarea ornamentelor, pot fi, de asemenea, comercializate, cu un profit bun, si sunt bune pentru bolnavi."Cuvantul bacalaureat provine din "bacalaureatus" = baca laurea, care inseamna mugur sau baca de laur, adica fructul de dafin. Ca toate plantele care raman verzi iarna, dafinul sau laurul, cum i se mai spune, se asociaza cu simbolismul nemuririi. Poate de aceea romanii au facut din laur EMBLEMA GLORIEI, fie ca ea venea prin puterea mintii, a armelor sau a calitatilor fizice deosebite. Exista in vremurile acelea, de asemenea, o superstitie... Oamenii credeau ca dafinul ii protejeaza impotriva fulgerelor. In Grecia Antica, celebra prezicatoare Pitia mesteca frunze de dafin inainte de a-si pronunta profetiile si ardea frunze si ramurele de dafin pentru a-i afuma pe cei care asteptau prezicerile sale. Cei care obtineau de la Pitia un raspuns favorabil la intrebarile pe care le puneau, se intorceau acasa incununati cu frunze de dafin. Stapanul dafinului era considerat zeul Apolo. Popoarele din Africa de Nord fac din frunzele de laur talismane ocrotitoare ce indeparteaza puterile raufacatoare. In zilele noastre, castigatorul premiului Grand-Prix de Formula 1 este incununat cu o coroana facuta din frunze de dafin. De asemenea, castigatorii diferitelor premii si concursuri poarta numele de "laureati", aceasta denumire provenind de la coroana de lauri data poetilor in Roma si Grecia antica. O utilizare mai ciudata a frunzelor de dafin este aceea de a indeparta insectele daunatoare diferitelor culturi. Frunzele se infasoara pe un suport de lemn care se asaza intre straturi, realizandu-se ceea ce popular se cheama "sperietoare de ciori". Ce vitamine si minerale contine dafinul? - retinol, vitamina C, piridoxina si niacina. - Minerale: zinc, calciu, potasiu.

Factorul curativ: frunze Afectiuni pentru care se recomanda: impotriva betiei, intoxicatiilor, otravirii; impotriva digestiei grele (atonie digestiva); impotriva gripei, bronsitei.

Anumite date din literatura medicală sprijină ideea că frunzele de dafin ar avea următoarele utilizări :

Antioxidativ Analgezic şi antiinflamator Anticonvulsivant (antiepileptic) Dafinul este amplu cultivat ca plantă ornamentală în regiuni cu

climat mediteranean sau oceanic , dar şi ca plantă de interior în zonele mai reci. Tratamente naturale pe bază de dafin

Dafinul, pe lângă utilizarea variată în prepararea mâncărurilor, este cunoscut şi apreciat ca remediu natural în tratarea câtorva afecţiuni. Printre cele mai cunoscute afecţiuni care pot fi vindecate cu ajutorul dafinului se număra infecţiile (orale, intestinale), reumatismul, alcoolismul, laringita, anorexia.

Untul de dafin, extras din fructele arbustului, intră în componenţa multor unguente, în special cele utilizate pentru calmarea diferitelor manifestări ale durerii. Proprietăţile terapeutice ale ceaiului de dafin sunt cunoscute mai ales în tratarea reumatismului cronic, afecţiunilor nervoase şi afecţiunilor orale

Perioada de inflorire: inceputul primaverii (martie-mai); florile sunt galbene-verzui, aranjate sub forma de umbrela; fructul este verde si este copt la inceputul toamnei.

. Rezistenta la inghet: pana la -7C. Laurus nobilis (dafinul) este un arbust mereu verde cu frunze usor ondulate pe margini, care se usuca si se folosesc pe post de condiment in diferite retete. Dafinul este cultivat ca planta de ghiveci in zonele mai reci. In perioada de crestere trebuie udat bine si tratat cu o substanta nutritiva care se aseaza pe pamant. Plantele prinse se taie putin pe perioada de vara pentru a le mentine forma. Folositi un cleste mic, nu o foarfeca de gradina. Eventualele buruieni care pot aparea in jurul arbustului trebuie indepartate cu mana, nu prin sapare, pentru a nu rani radacina firava. Fara sa il taiati, dafinul poate ajunge, in conditii optime, pana la 15 m inaltime si 10 m diametru; daca este lasat sa creasca atat de mare el va lua de asemenea partea cea mai mare din substantele nutritive din pamant, pe o raza de cativa metri in jurul sau. Dafinul este insa o planta foarte potrivita pentru taiat si poate fi mentinut usor la forma pe care doriti sa o aiba daca il ingrijiti cum trebuie. Taieturile de mentinere a formei trebuie facute in fiecare primavara.Frunzele contin ulei volatil - bogat in oxizi (cineol) si fenol metil eteri (estragol, eugenol), mucilagii, pectine, tanin, rezine, o substanta amara (lactona) sesquiterpenica de tip gremacranolodic (costunolida).

Dafinul este legendar in ceea ce priveste calitatile sale medicinale. Se utilizeaza in special frunzele ca atare sau uleilul volatil de dafin. Dafinul reprezinta un foarte bun stimulent digestiv. Are proprietati carminative, diaforetice, expectorante, antispasmodice in colici, detoxifiante. Foarte util in indigestii, balonari. Frunzele de dafin indeparteaza raceala si gripa fiind utile in laringite, bronsite, astm si tuse. Pot fi aplicate si exterior - pe gat si piept sub forma de cataplasme sau frectie cu ulei natural in care sau macerat frunze de dafin. Frunzele de dafin sunt de asemenea utile in febra, sinuzite, reumatism. Asocierea cineolului cu a-terpinolul ii da proprietati antivirale. In viroze respiratorii intervine si efectul anti inflamator si mucolitic al costunolidei. Indienii fumează coaja dafinului pentru a obţine o stare de calm. Prafurile din scoarţă, frunze şi fruct se inhaleaza pentru a curăţa plămînii şi sinusurile. Cu foile şi boabele de dafin se prepara o alifie, pentru rănile care nu se vindecau cu alte leacuri. Frunzele, bine pisate şi muiate în rachiu, se luau contra frigurilor. Amestecate cu balegă de oaie, se puneau în legături contra durerilor la picioare. Pentru ca indepărtează insectele dăunătoare, se cultiva în mijlocul grădinii. Administrare: Intern 2 - 3 grame pe zi sublingual, sau macerat 2 - 3 linguri la cana. Se pot face fumigatii, la inceput de raceala. (Fumigatiile cu dafin sunt eficiente si in alungarea insectelor.) Ca stimulent digestiv se administreaza 1 pana la 3 grame de 2, 3 ori pe zi amestecat cu miere fiind deosebit de util in indigestii, lipsa apetitului (prin lactona amara), voma, balonari si gaze. Elimina blocajele ficatului, splinei si rinichiului. Efecte PSIHOMENTALE si SPIRITUALE Dafinul trezeste mintea si simturile, el amplifica perceptia subtila. La nivel psihomental trezeste starea de dinamism, de expansiune conferindu-ne atitudinea specifica unui invingator. PURIFICA FIINTA SI II RIDICA NIVELUL DE VIBRATIE. Confera mintii CLARITATE, DETASARE SI MASURA - in corelatie cu gustul eterat aromat, legat de continutul de ulei volatil si lactone - reflectate intr-o ATITUDINE ECHILIBRATA, cumpanita si moderata, intelegatoare si toleranta. Confera sentimente INALTATOARE, aduce ARMONIE si echilibru, temperand excesele de orice fel. Cuprinderea afectiva se aliaza bunului simt, fara a stirbi limpezimea si obiectvitatea judecatilor. Patrunzatoare, mintea sondeaza adanc, percepe clar si accepta cu intelepciune, sesizand rostul profund al oricarui eveniment. Planta incurajeaza, intareste si sustine fiinta in momentele dificile, conferindu-i detasare de framantari prin intelegerea lor si CONSTIENTIZARE FORTEI LAUNTRICE si a potentialului evolutiv propriu. Ii da INCREDERE IN SINE si o indeamna la INDRAZNEALA, la actiune transanta si rapida, hotarata si focalizata - intregul univers se transforma in bine. Schimba radical perceptia si perspectiva asupra lucrurilor. Inlatura frustrarile si prejudecatile, ridica fiinta din rutina. ii restructureaza si reorganizeaza corpul eteric si cel mental-emotional, recanalizandu-i energiile, ca pentru un nou inceput. Purifica, decongestioneaza, elimina tot ceea ce este greu. Tonifica, revigoreaza, insufla vioiciune si prospetimea primaverii, putere si dinamism. Este ca un triumf, o izbanda a soarelui asupra umezelii cetoase - forta virila a lui Marte armonizata de intelepciunea si echilibrul lui Mercur. Din punct de vedere Ayurvedic - el are in principal gustul picant, puterea sa activa este fierbite, si o actiune postdigestiva picanta. Creste Pitta (focul interior), scade Kapha (elimina mucusul, curata sinusurile) si deasemenea scade Vata - inlatura gazele intestinale nedorite (carminativ) eliminand zapacela (readuce focalizarea mentala si echilibrul). Dafinul este un leac foarte puternic atunci cand avem probleme cu digestia. Durerile de stomac cauzate de o masa mult prea copioasa pot fi alinate cu ajutorul infuziei din frunze de dafin. Virtutile sale terapeutice sunt puse in valoare atunci cand o raceala ne da de furca. Respiram mai usor cu infuzia din foi de dafin Trei frunze de dafin mestecate pe stomacul gol, cate una dimineata, la pranz si seara, au un efect de intarire a digestiei remarcabil. Raguseala sau pierderea vocii poate fi tratata daca se pun 10 frunze de dafin intr-o cana de apa clocotita. Se lasa la racit, dupa care se fac clatiri ale gurii cu acest preparat. Tratamentul este mai eficient daca este repetat de trei ori pe zi. Gripele si bronsitele ce apar odata cu sezonul rece isi gasesc leac daca se respecta urmatoarea reteta: se pun coaja de la o portocala si patru frunze de dafin intr-un litru de apa. Se lasa la macerat cateva ore, dupa care se filtreaza totul si se bea pe stomacul gol in mai multe reprize in loc de apa. Acest preparat scade febra, elimina durerile de cap si ajuta la intarirea imunitatii. Celor care au probleme cu sinuzita, specialistii in medicina naturista le recomanda aplicarea unor comprese, pe frunte, cu infuzie sau decoct de dafin. - infuzie din frunze impotriva betiei, intoxicatiilor, otravirii Reteta 1: Se bea dintr-o data intreaga cantitate preparata, efectul de eliminare fiind foarte prompt. Este un vomitiv si antitoxic redutabil. Reteta 2: Raguseala, pierderea vocii, infectii ale gingiei

Se lasa la racit, dupa care se fac gargara si clatiri ale gurii cu acest preparat. Tratamentul este mai eficient daca este repetat de trei ori pe zi. - frunze pentru consum impotriva digestiei grele (atonie digestiva) Se face tratament vreme de o luna cu cate trei frunze de dafin pe zi, mestecate pe stomacul gol, cate una dimineata, la pranz si seara. Efectul de intarire a digestiei este remarcabil. - macerat din frunze impotriva gripei, bronsitei Se bea pe stomacul gol, in mai multe reprize (in loc de apa). Acest preparat scade febra, elimina durerile de cap si ne ajuta sa ne refacem rapid. -dafinul ajuta la stimularea cresterii parului - Trateaza glicemia ridicata. - Ajuta organismul sa proceseze insulina mai eficient. - Recomandat pentru reglarea menstruatiei. - Trateaza muscaturile de sarpe si intepaturile de insecte. - Amelioreaza problemele urinare. - Frunzele de dafin presarate in apa in se face baie au un efect benefic asupra pielii, lasand-o fina si matasoasa

Uleiul de dafin face minuni cand este vorba sa alunge durerile reumatice. Se macereaza 30 de grame de frunze intr-un litru de ulei de masline, zece zile, lasandu-se la soare, dupa care se filtreaza, iar durerile vor disparea ca prin minune.

Uleiul de dafin poate fi şi ca un produs pentru îmfrumuseţare. Este suficient sǎ diluaţi câteva picǎturi în apa de baie (este iritant, aşa cǎ nu il utilizaţi în stare purǎ). Este indicat mai ales pentru tenul gras şi pentru pǎrul degradat, echilibrând tenul şi stimulând regenerarea firului de pǎr.

Deoarece in doze mari este vomitiv, dafinul trebuie pus in cantitati mici in mancare. Exista persoane care nu suporta (nici cantitati mici de dafin. In cazul lor, mancarea va fi pregatita fara dafin. Preparare Infuzie Reteta 1: Se pun 20-30 de frunze de dafin oparite cu o cana de apa si lasate la infuzat 20 de minute. Reteta 2: Se pun 10 frunze de dafin intr-o cana de apa clocotita. Pentru consum Se pun in mancaruri 1-2 frunze de dafin. Macerat Se pun 4 frunze de dafin si coaja de la o portocala intr-un litru de apa. Se lasa la macerat 4 ore, dupa care se filtreaza totul. DAFINUL FOLOSIT IN UZ INTERN Gripa, bronsita - Se pun coaja de la o portocala si 4 frunze de dafin intr-un litru de apa. Se lasa la macerat 4 ore, dupa care se filtreaza totul si se bea pe stomacul gol in mai multe reprize (in loc de apa). Acest preparat scade febra, elimina durerile de cap si ne ajuta sa ne refacem rapid. Se poate asocia cu puţin praf de Scorţişoară. Raguseala, pierderea vocii, infectii ale gingiei - Se pun 10 frunze de dafin in 250 ml apa clocotita. Se lasa sa infuzeze timp de 15 minute, dupa care se fac gargara si clatiri ale gurii cu acest preparat. Tratamentul este mai eficient daca este repetat de trei ori pe zi. Se mai poate înghiti câte 1 linguriţă ulei de dafin după fiecare masă, sau se bea ceai călduţ cu înghiţituri mici de mai multe ori pe zi, în cantitate mică. Extern se poate aplica ulei cald. Laringită - se înghite câte 1 linguriţă de ulei după fiecare masă, sau se bea ceai călduţ cu înghiţituri mici de mai multe ori pe zi, în cantitate mică. Extern se poate aplica ulei cald. Răceli - ceai cald din frunze în care se va pune suc de lămâie stors proaspăt şi eventual îndulcit cu miere polifloră după gust dacă nu aveţi contra indicaţii. Spasme -le calmează un ceai slab, sau extern aplicat compresă cu ceai cald, sau chiar intern se va lua ulei câte 1 linguriţă de ulei la nevoie. Betie, intoxicatii, otravire - 20-30 de frunze de dafin oparite cu o cana de apa si lasate la infuzat 20 de minute sunt un vomitiv si antitoxic redutabil. Se bea dintr-o data intreaga cantitate preparata, efectul de eliminare fiind foarte prompt. Digestie grea (atonie digestiva) - Se pun in mancaruri 1-2 frunze de dafin. Se face tratament vreme de o luna cu cate trei frunze de dafin pe zi, mestecate pe stomacul gol, cate una dimineata, la pranz si seara. Efectul de intarire a digestiei este remarcabil. Sau o alta reteta care ajuta si in durerea stomacala: 2 frunze se fierb pentru 5 minute cu 5-6 cuişoare. Se pot consuma 2-3 căni pe zi.Anorexie - se face o infuzie mai slabă şi se consumă cu 15 minute înaintea meselor pentru stimularea poftei de mâncare, utilizat chiar şi pentru copii. Boli nervoase - calmant, decoct care se ia la nevoie de 2-3 frunze ajutând la calmarea nervoasă. Mai eficient este dacă se pune în acest ceai şi 1 linguriţă de Talpa gâştei. Fermentaţii digestive - un ceai decoct ajută să dispară această afecţiune neplăcută. Se pot consuma 3 căni pe zi, câte una după

fiecare masă până la reglarea digestivă şi dispariţia fermentaţiilor. Se poate folosi de asemenea la acest ceai şi câteva cuişoare care sunt un foarte bun calmant stomacal şi intestinal. Gastralgii - decoct din frunze de dafin în care se va pune si 1 lingurita decuişoare, sau se poate lua intern câte 1 linguriţă de ulei de dafin în cazul durerilor. Normalizarea nivelului glicemiei cand nu este prea mare - pentru aceasta, se pun 10 frunze de dafin în 500 ml de apă şi se fierb la foc mic timp de 15 minute. Lichidul, împreună cu frunzele, se toarnă într-un termos, unde se lasă 2 ore, după care se împarte în 3 porţii egale, care ajung pentru 3 zile. O porţie se consumă de-a lungul a 12 ore, altfel se poate provoca hemoragie internă. După o săptămînă de pauză, se beau celelalte 2 porţii, pe parcursul a 2 zile. În zilele de tratament se respectă dieta vegetariană. Tratamentul se poate face doar o singura data pe an. Gută - extern ulei de dafin care este un bun calmant şi intern se poate lua în cură de 30 de zile câte 2 linguriţe de ulei. Una dimineaţa şi una seara, ajutând la eliminarea din organism a acidului uric. Infecţiile gurii - se ţine ulei de dafin în bură şi se clăteşte bine gura cu acest ulei după fiecare masă, până la trecerea afecţiunii. După aceasta uleiul se aruncă, nu se înghite. Infecţii intestinale - se consumă după fiecare masă câte 1 linguriţă de ulei de dafin ajutând la distrugerea germenilor patogeni şi la calmarea durerilor. Intoxicaţii - 20-30 frunze se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Infuzia aceasta are efect antivomitiv imediat. Pentru aceasta este nevoie ca persoana care are nevoie de acest preparat să bea toată această cantitate de odată. DAFINUL FOLOSIT IN UZ EXTERN Reumatism, luxatii, vanatai - se foloseste uleiul de dafin. Varice - se fierb doi litri de apa si se ia oala de pe foc.se adauga o mana de musetel,o mana de menta si o mana de foi de dafin. Cand ceaiul e putin caldut se pune un farf de lingura de bicarbonat de sodiu si se spala zonele afectate cu varice Dereglarea circulatiei sanguine - provoaca amortirea degetelor de la picioare si crampe musculare. Se prepara un unguent dintr-un pahar de ulei nerafinat si 2/3 de pahar de foi de dafin tocate marunt, care se lasa la intuneric timp de 6 zile. Dupa o baie calda la picioare, se frectioneza zonele afectate cu acest unguent. Rani care nu se mai inchid - ajuta tratamentul cu frunze de dafin pisate şi fierte in ulei . Se unge rana de mai multe ori pe zi. Nevralgii - se aplică la locul durerii o compresă îmbibată cu ulei cald de dafin sau se face o compresă cu decoct mai concentrat de dafin. Se poate pune şi câteva cuişoare care conţin anestezină. Paralizii - se fac frecţii alifie sau cu ulei cald. Se poate amesteca uleiul de dafin cu ulei de cimbru, caz în care este mult mai eficient. Calmarea diferitelor dureri - se poate folosi uleiul preparat din 100 g de frunze de dafin maruntite si adaugate intr-o sticla, umezite cu alcool. Dupa o zi, peste frunze se pune un litru de ulei, iar dupa 4-6 saptamani se strecoara. Dureri reumatice - se pune la macerat 30g frunze dafin intr-un litru de ulei de masline. Pastrezi recipientul la soare 10 zile, apoi filtrezi uleiul. Cu uleiul obtinut iti ungi de mai multe ori pe zi locurile dureroase. Reumatism cronic- se foloseşte sub formă de ceai sau alifii, aplicate extern. Artroza, spondiloza - se face o crema pentru masat locurile dureroase. Se pun la macerat frunze macinate de dafin in apa rece 24 de ore. Se strecoara si se adauga o cantitate dubla de osanza de porc. Se pun la fiert în „bainmarie“ 4 ore. Se strecoara prin tifon si se pastreaza la rece. Transpiraţia excesivă la palme şi picioare- se fierbe timp de 15 minute un pumn de frunze de dafin la 1 litru de apă. Lăsaţi să se răcească şi când preparatul este călduţ, înmuiaţi-vă tălpile sau palmele pentru câteva minute. Tratamentul se repetă o dată pe zi în special vara. Alungarea insectelor - se ard pe jaratec sau pe foc frunzele de dafin. Moduri de preparare a frunzelor si fructelor Ulei de dafin - 100g foi de dafin se macină cu râşniţa de cafea şi se pun într-un litru de ulei de măsline. Se umple sticla foarte bine până la dop pentru a evita râncezirea. Se lasă apoi timp de 6 săptămâni la soare. Se agită sticla zilnic de 2-3 ori cu putere. Se poate strecura după 6 săptămâni şi se păstrează în sticle pline până la dop la rece. Se poate folosi la: gută(dureri), nevralgii, răceli, reumatism. Atentie! - Uleiul de dafin se poate folosi numai după ce s-a facut un test de alergie cu el. Pentru test se unge pe mana unde pielea este mai sensibila. Dacă apare o pată roşie atunci nu este recomandat sa folosesti acest ulei. Unguient din fructe, frunze - 3-4 linguri frunze sau fructe maruntite se lasă 24 ore în 200 g untură proaspătă de porc nesărată. Se

încălzeşte apoi pentru a se topi şi se strecoară. Cu aceast unguient se poate unge extern în cazul paraliziei sau al durerilor reumatismale.

Planta învingătorilor: DAFINUL * Fiecare gospodină are în cămară plicuri cu condimente pe care le foloseşte ca să dea aromă bucatelor. Multe din plantele aşa de bine mirositoare au însă, pe lângă rolul lor în bucătărie, valoare de medicament. Iar premiantul întâi este dafinul * Terapie si magie Când auzim cuvântul laur, îl asociem imediat cu coroanele care li se puneau pe frunte, în Roma şi Grecia an-tică, personalităţilor de excepţie: câştigătorii de olimpiade, vitejii din războaie, filozofi şi poeţi. În istorie au rămas şi cazuri comice. Se spune că împăratul Romei, Tiberius, ferm convins (ca tot poporul, de altfel) că frunzele de dafin protejează oamenii de fulgere, de câte ori se abătea vreo furtună deasupra Romei, îşi punea pe cap o cunună de lauri şi se băga cu nobleţe sub pat. Mai puţin superstiţioşi, întemeietorii medicinei au pus dafinul la locul lui printre medicamente. Hipocrate descrie frunzele şi seminţele plantei ca un remediu ce trebuie folosit pentru profilaxia epidemiilor de holeră şi de malarie, în tratarea dizenteriei şi a litiazei renale, pentru diminuarea durerilor în timpul naşterii. Avicena considera dafinul unul din cele mai eficiente leacuri în cazuri de dureri în articulaţii, apnee, dar şi încordare nervoasă. Scoarţa şi seminţele le folosea în tratarea colecistitei şi a nisipului în vezica urinară. Galenus ştia că toate părţile plantei au efecte antiseptice, antimicrobiene şi de calmare. Calităţile lui gastronomice au fost descoperite mai târziu, după apariţia în Franţa, în anul 1652, a unei cărţi scrise de bucătarul personal al Mariei de Medici, care ridica în slăvi condimentul cel aromat. Preparate din foi de dafin Uleiul de dafin Mod de preparare: se râşnesc sau se sfărâmă 10 g de frunze de dafin (proaspete - 30 g), se amestecă cu 1 pahar de ulei vegetal nerafinat (de in, porumb sau floarea-soarelui), sau cu unt de casă (se poate şi cu osân-ză topită), se pune la macerat timp de o săptămână, într-un loc fără lumină, apoi se strecoară. O metodă mai rapidă: se ţine castronelul cu 500 ml de ulei şi 90 de frunzuliţe sfărâmate, acoperit cu capac, pe baie de aburi timp de 3 ore.

Tinctură de dafin Mod de preparare: 50 g de frunze se macerează în 500 ml de alcool dublu rafinat, timp de 14 zile. Tratamente interne

* Artrite, paralizii, crampe musculare, reumatism, entorse, lovituri. Se încălzeşte locul afectat cu căldură uscată, timp de 6-8 minute, se unge cu iod şi se aplică compresă cu ulei de dafin pentru 2 ore, sau se freacă timp de 10 minute locul afectat cu uleiul încălzit puţin. Procedura diminuează durerile. * Boli ale articulaţiilor. O frunză mare de dafin (sau 2-3 mai mici) se spală, se usucă şi se rupe în câteva bucăţi. Se râşneşte împreună cu 3 cuişoare, câte o lingură de seminţe de in, de mărar, coriandru şi chimen. Jumătate de linguriţă de amestec se pune în mâncare sau se bea cu apă, în timpul meselor, de două ori pe zi. Reţeta este contraindicată persoanelor ce n-au voie să consume condimente, de ex. cele cu ulcer gastric. Efectul apare în două săptămâni. Articulaţiile capătă o mobilitate mai bună, se diminuează durerile, veţi urca scările mai uşor, mai ales dacă tratamentul cu dafin este asociat cu un regim alimentar bazat pe legume şi fructe proaspete, fără carne şi alcool. Reţetele favorizează şi îmbunătăţirea stării întregului orga-

nism. Metoda este contraindicată bolnavilor cu tensiune mică, gastrită, ulcer gastric sau duodenal, cancer la rinichi şi coagulabilitatea sângelui scăzută. * Bronşită. Frunzele de dafin acţionează ca un expectorant. Câte o linguriţă de frunze de dafin zdrobite amestecate cu frunze de salvie şi eucalipt se fierb timp de 10 minute în 500 ml de apă acoperită cu capac, pe un foc domol. Se bea călduţ, câte 2 linguri la fiecare 2 ore, de 5 ori pe zi. * Cancer la gât şi esofag. Se picură 15 ml tinctură de dafin (puteţi măsura cu o seringă) în 50 ml de apă sau, mai bine, într-un ceai preparat din 3 frunze rotunde de muşcată cu flori roşii şi 300 ml de apă. Se ţine 20-30 de secunde în gură, cu capul ridicat, apoi se înghite. În faze avansate, în apă se mai adaugă 10 picături de suc de usturoi şi 4 linguri de suc de patlagină. La fiecare 5 zile, numărul de picături de suc de usturoi creşte cu 5, până s-a ajuns la o lingură de suc, apoi scad treptat, până la 10 picături. Sunt posibile dureri de cap şi senzaţie de ardere în gât, dar tratamentul nu se întrerupe. La 30 minute după administrare, se consumă în-cet o lingură de miere de albine. Se iau pe limbă câteva picături de miere, se ţin în gură până se dizolvă aproape în totalitate, se repetă până se termină toată mierea din lingură. Concomitent, se fierb 2 linguriţe de flori sau fructe de soc, în 200 ml de apă. Se beau câte 2 linguri, de 3-4 ori înainte de masă. Cu soluţia rămasă, se face gargară de 3 ori pe zi, între mese. De fiecare dată se încălzeşte puţin înainte de procedură. * Colecistită cronică. 10-15 picături de ulei de dafin se beau amestecate cu lapte, iaurt sau ceai verde, de 2-3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă. * Diabet zaharat: dafinul este una din plantele recomandate pentru reglarea nivelului de zahăr în sânge, în special în faze incipiente. Pot fi folosite diferite metode de preparare a remediilor. * Infuzie -10 frunze de dafin şi 600 ml de apă clocotită. Se lasă vasul învelit în plapumă timp de 3 ore. Se beau 150-200 ml diminea-ţa, pe stomacul gol, iar apoi, de 3 ori în timpul zilei, împărţit în doze egale, cu 30 de minute înainte de masă. Pentru un efect mai bun, la prepararea infuziei se adaugă şi 2 linguriţe de seminţe de patlagină. * Decoct - 15 frunze de dafin, o lingură rădăcină de brusture tocată şi 300 ml de apă. Frunzele se rup mărunt şi se pun pe foc într-un vas emailat, cu apă rece. După primul clocot se mai lasă pe un foc slab încă 5 minute, apoi se toarnă în termos şi se infuzează timp de 4 ore. Lichidul strecurat se bea în timpul zilei, călduţ, cu înghiţituri mici. Curele durează 3 zile, cu pauze de 10 zile între administrarea infuziei sau a decoctului. Dozele administrate se corectează în funcţie de rezultatele analizelor zilnice ale nivelului de glicemie. De exemplu, atunci când valorile sunt în jur de 180-230 de unităţi, se beau 200 ml dimineaţa, iar după scăderea valorilor la 130-150 de unităţi doza se micşorează la 120-150 ml, timp de cel mult 3 luni, apoi urmează pauza obligatorie de 4 săptămâni. Preparatele din frunze de dafin nu le sunt recomandate persoanelor ce au, pe lângă diabet, şi afecţiuni grave de inimă, celor cu nivelul scăzut de coagulare a sângelui, în faze foarte avansate de diabet, femeilor însărcinate sau care alăptează. * Ficat mărit. Se pune pe foc un litru de apă, cu 30 de frunze de dafin tocate mărunt, câte un sfert de lingu-riţă de seminţe de mărar, ţelină, urzică şi pătrunjel. Se fierb pe un foc domol, până ce nivelul apei scade la jumătate. După răcire, lichidul se strecoară şi se amestecă cu 10 linguri de miere de albine. Remediul se păstrează la frigider. Se beau câte 100-150 ml o dată pe zi, înainte de culcare, puţin încălzit. O cură poate dura până la 3 luni, cu mici pauze după fiecare lună. * Imunitate scăzută. 10 g de frunze rupte în bucăţi mici se pun în apă fierbinte (300 ml), se aduc până la punctul de fierbere şi se lasă pe foc 5 minute. Se toarnă într-un termos şi se lasă la infuzat timp de 3 ore. Apoi se strecoară şi se bea cu înghiţituri mici câte o lingură, pe tot parcursul zilei. Se fac cure de 3 zile, cu o pauză de 2 săptămâni între cure. Infuzia se prepară zilnic şi se bea proaspătă, nu se păstrează pentru a doua zi. Cei care sunt predispuşi la constipaţie trebuie să includă în dietă produsele pentru îmbunătăţirea digestiei: sfeclă, prune, pâine de graham. * Psoriazis. Se toacă mărunt 10 frunze mari de dafin, se amestecă cu 3 linguri de dentiţă şi o linguriţă de rostopască, se infuzează timp de 2 ore, în 650 ml de apă clocotită, în termos sau în vas învelit în prosop flauşat. Se beau câte 75-100 ml (în funcţie de greutatea corporală), de 3 ori pe zi, cu 20 de minute înainte de masă.

* Respiraţie urât mirositoare. Câte o lingură de frunze de dafin şi mentă tocate mărunt se fierb timp de 10 minute în 700 ml de apă. Se strecoară şi se clăteşte gura între mese, de 3-4 ori pe zi. * Stomatită, gingivită. O lingură de foi de dafin tocate, şi codiţele de la 4-5 dovleci sau dovlecei se pun pe foc cu 500 ml de apă rece. Se aduc până la punctul de fierbere, se lasă pe flacără mică timp de 15 minute şi se strecoară. Se clăteşte gura cu lichidul cald, de 2 ori pe zi, apoi se îmbibă un tampon cu infuzie şi se ţine pe dintele bolnav. Tratamente externe * Boli de piele. Râşniţi 30 frunze de dafin şi un pumn de volbură uscată. Pulberea obţinută se umezeşte cu apă sau ceai de rostopască pentru a forma o masă densă ca o cremă. Se întinde pe celofan sau hârtie de pergament şi se aplică pe zona afectată, pentru o jumătate de oră. După ce scoateţi cataplasma, nu spălaţi zona afectată cu apă, ştergeţi cu un prosopel uscat.

Nelipsit din nici o bucătărie, dafinul are o mulţime de virtuţi terapeutice

* Eczeme, dermatite, scabie, psoriazis. Se amestecă 6 linguri de pulbere din frunze de dafin cu 2 linguri frunze de ienupăr tocate mărunt şi 12 linguri de unt sau untură de gâscă topită. Alifia se aplică pe locurile afectate. Articulaţiile dureroase se masează zilnic, înainte de culcare, şi se învelesc cu un fular de lână. Bolnavilor cu tuse puternică li se fac frecţii pe spate şi piept. * Excitabilitate nervoasă crescută, insomnie. Se recomandă să aşezaţi o crenguţă proaspătă sau uscată de dafin la capătul patului. Aroma de laur înlătură perfect stările de stres. Dacă doriţi şi un efect somnifer, pu-neţi o crenguţă sau câteva frunze aromate şi sub pat, iar pe frunte şi pe ceafă se aplică câteva frunze înmu-iate în prealabil, timp de 15 minute, în apă fierbinte. Se leagă capul cu un batic de lână sau de bumbac. Lau-rul poate înlocui şi o dădacă pentru un copilaş mic. Puneţi câteva frunze în leagăn şi copilul se linişteşte şi adoarme. * Hemoroizi. Într-un litru de apă se fierb, timp de 5 minute, 10-12 frunze de dafin. Se infuzează până ce temperatura coboară la 38 de grade şi se strecoară. Se fac băi de şezut, până la răcirea decoctului. Procedura se repetă de 3-4 ori pe săptămână. * Nevralgie de trigemen, dureri reumatice, răceală, dermatoze. Câteva frunze mari de dafin se ţin în apă fierbinte, timp de 15-20 de minute. Se aplică pe locurile afectate, aşezându-le una lângă alta, sub formă de cataplasmă. Se acoperă cu o bucată de ţesătură de lână şi se pansează pentru 40-60 de minute. Dacă ră-ceala este asociată cu tuse puternică, frunzele se aplică pe piept şi pe spate. * Transpiraţia picioarelor. Se prepară o infuzie sau decoct din 30 de frunze de dafin şi 10 frunze de stejar într-un litru de apă fierbinte, apoi se face o baie caldă timp de 25 minute. * Băi cu frunze de dafin. O lingură de pulbere din frunze de dafin se pune în 250 ml apă. Se ţine timp de 10 minute pe un foc slab şi se infuzează 30 de minute. Separat, se prepară o infuzie dintr-un pahar de coji de portocale, lămâi sau alte citrice sau un pahar de crenguţe tinere cu ace şi conuri verzi de brad, pin sau mo-lid, tocate mărunt şi opărite cu 700 ml de apă clocotită, după ce dă primul clocot. Decoctul şi infuzia se toarnă în cadă (temperatura apei să fie de 36-37 de grade), unde bolnavul stă timp de 10-15 minute. O cură durează 10-14 zile şi se repetă după o pauză de 10 zile. Băile sunt indicate pentru boli nervoase, articulaţii dureroase, probleme ale vezicii urinare sau boli ginecologice. Dacă nu aveţi timp pentru prepararea remediilor, adăugaţi regulat frunze de dafin în mâncare sau sfărâmaţi o frunză şi mestecaţi-o, o dată pe zi, câteva minute. Vă va ajuta să vă întăriţi şi să vă protejaţi organismul împotriva infecţiilor, să diminuaţi nervozitatea şi să preveniţi durerile de inimă, în caz de angină pectorală. Cel mai bine e să cumpăraţi o plantă de dafin în ghiveci şi să mestecaţi frunzele proaspete. Concomitent, veţi proteja casa de molii, muşte şi gândaci.

GENTIANA

Gentiana cruciata - cu floare albastra

Toamna tarziu, si acum, la inceput de primavara, plantele contin in radacinile lor o intreaga farmacie, plina de "medicamente" menite sa produca minunea renasterii lor dintre zapezi, dupa lungul somn de iarna. Intre aceste plante care raman ascunse sub zapada se numara si gentiana, o iarba de leac cu adevarat remarcabila. Numele ei latin - Gentiana cruciata, Gentiana lutea - vine din antichitate, de la Gentius, regele Iliriei, care se pare ca a descoperit si a mentionat pentru prima oara intr-o scriere aceasta planta medicinala. De mai bine de doua mii de ani, gentiana este folosita in toata Europa ca tonic amar, ca anti-toxic si stimulent al functiilor ficatului. In medicina populara romaneasca, ocupa un loc de cinste, fiind denumita, in nordul tarii, de catre vindecatorii populari, "capitanul buruienilor de leac" si fiind folosita ca tonic digestiv si al intregului organism, precum si ca remediu impotriva diferitelor otraviri. Cum recunoastem si cum recoltam gentiana Avem doua specii cu efecte medicinale practic similare: prima este Gentiana cruciata, care creste in semiumbra padurilor rarite de brad, de pin sau de fag. O mai intalnim si pe fanete sau la marginea pajistilor din zona premontana. Are tulpinile lungi de pana la jumatate de metru si arcuite, flori superbe - albastrui, radacinile sunt lungi ca niste fire, dar si extrem de amare, motiv pentru care planta mai este numita la noi si fierea pamantului. A doua este specia Gentiana lutea, numita si ghintura, care prefera luminisurile de pe crestele dealurilor si ale muntilor josi, poienile insorite. Are florile galbene si este foarte rara in Europa, inclusiv in Romania, fiind declarata monument al naturii si fiind ocrotita de lege. Recoltarea sa din flora spontana fiind interzisa, ghintura in scopuri medicinale este cultivata doar in culturi si comercializata in magazinele naturiste specializate. In schimb, fierea pamantului se gaseste din abundenta si poate fi culeasa - e drept, rational - din flora spontana. Se culege de la ea radacina (rizomul), care se scoate toamna (noiembrie) sau primavara devreme (martie, inceputul lui aprilie), cand are maximum de principii active. Rizomii se dezgroapa, se spala rapid in curent de apa rece, se despica in doua sau in patru si se usuca in strat subtire, in locuri lipsite de umiditate si bine aerisite. Atunci cand radacinile capata o consistenta lemnoasa si devin casante, rupandu-se cu un pocnet sec, procesul uscarii s-a incheiat. Rizomii de gentiana se pastreaza in saculeti de hartie, in locuri curate si lipsite de umiditate. Iata, in continuare, si cateva utilizari terapeutice ale acestui produs vegetal: Modul de preparare si de administrare al gentianei Maceratul la rece Se pun doua lingurite de pulbere de radacini (obtinuta prin macinarea cu rasnita electrica de cafea) intr-un pahar (200 ml) de apa si se lasa vreme de 8-10 ore la temperatura camerei, dupa care se strecoara. Se consuma 1-3 pahare pe zi din acest macerat, intotdeauna pe stomacul gol, cu minimum 15 minute inainte de masa. In functie de afectiunea tratata, cura dureaza 3-6 saptamani.

Infuzia combinata Se pun doua lingurite de pulbere de radacina de gentiana intr-un pahar de apa si se lasa sa macereze vreme de 6-8 ore la temperatura camerei, dupa care se strecoara. Extractul obtinut se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca un pahar de apa, dupa care se lasa sa se raceasca.

In final, se combina cele doua extracte, iar preparatul obtinut se va administra pe parcursul unei zile. Tinctura (extractul hidroalcoolic) Se pun intr-un borcan douazeci de linguri de pulbere de radacina, care se acopera cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu. Cand intreaga masa de pulbere a fost acoperita, ramanand deasupra un strat de alcool de doua degete, se inchide borcanul ermetic si se lasa continutul la macerat vreme de 12 zile, dupa care se strecoara. Extractul obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare, si se pastreaza vreme de maximum 2 ani. Se administreaza de regula o lingurita de 4 ori pe zi, in tratamente de 1-3 luni. Tratamente interne cu gentiana * Crize biliare, dischinezie biliara, prevenirea litiazei biliare - se administreaza radacina de gentiana sub forma de tinctura, din care se administreaza cate o lingurita diluata intr-un sfert de pahar de apa, de 3-4 ori pe zi. Cele mai bune momente pentru administrare sunt dimineata, imediat dupa trezire, si cu un sfert de ora inaintea meselor principale. Pentru persoanele la care problemele biliare apar sporadic, tratamentul se face vreme de 3 saptamani. Pentru bolnavii biliari cronici se tin cure de 2 luni, urmate de alte 2 luni de pauza, timp in care se administreaza alte plante coleretice (cicoare, rostopasca, coada-soricelului). Un studiu clinic facut in anul 2004 arata ca administrarea de tinctura de gentiana determina o mai prompta si mai completa evacuare a bilei. Efectul apare la 5-15 minute dupa ingerarea extractului hidroalcoolic din planta si este mai puternic daca administrarea se face pe stomacul gol. Acest tratament este recomandat si pentru combaterea migrenei biliare. * Boli de ficat - Un studiu chinez facut in 2002 demonstreaza ca radacina de gentiana are efecte tonice hepatice, adica stimuleaza functia si ajuta la regenerarea celulei hepatice, inhiba dezvoltarea virusului hepatitei de tip A. Se recomanda contra hepatitei cronice si acute, contra sechelelor post-hepatitice. De regula, se administreaza sub forma de pulbere, din care se ia o jumatate de lingurita de 3-4 ori pe zi, in cure de 6-12 saptamani. * Balonare, dispepsie, constipatie atona - Conform Comisiei E, organismul german de control al eficientei plantelor medicinale, gentiana este un tonic digestiv de incredere, recomandat a fi folosit contra acestei afectiuni. Secretul eficientei gentianei in vindecarea acestor tulburari digestive este faptul ca radacinile sale secreta un principiu activ numit amarogentina, care este considerata cea mai amara substanta din lume. Ea stimuleaza foarte puternic secretia si eliberarea sucurilor gastrice si a bilei necesare procesului de digestie, stimuleaza peristaltismul, eliminand majoritatea tulburarilor digestive.

Gentiana lutea - cu floare galbena. Ambele sunt plante protejate

Se fac cure de cate 3-6 saptamani, cu macerat la rece de gentiana, din care se ia cate un sfert de pahar de patru ori pe zi, de preferinta cu un sfert de ora inainte de masa. * Indigestii frecvente, senzatie de greata - un studiu german recent a aratat ca tinctura de gentiana mareste simtitor puterea de digestie si elimina senzatia de greutate in stomac sau de greata de dinainte si de dupa masa. Se administreaza o lingurita de tinctura de gentiana diluata in putina apa, cu 10-15 minute inainte de fiecare masa. * Anaciditate gastrica, gastrita hipoacida - studii pe pacienti umani arata ca la cinci-zece minute dupa administrarea tincturii de gentiana apare o crestere considerabila a volumului de sucuri gastrice secretate de glandele aferente stomacului. Se recomanda administrarea tincturii de gentiana, cate o lingurita inainte de fiecare masa, in cure de 4-6 saptamani. * Anorexie - se administreaza tinctura de gentiana, cate 1-2 lingurite inainte de masa, luate cu putina apa. Persoanele care nu tolereaza alcoolul vor lua pulberea - o jumatate de lingurita. Administrata cu zece-cincisprezece minute inainte de a manca, gentiana determina o marire a

secretiilor de sucuri gastrice si de bila, inducand senzatia de foame si inlaturand eventuala greata si inapetenta. * Lipsa poftei de mancare la copii - se pun 10-15 picaturi de tinctura de gentiana intr-o lingurita de miere si se administreaza cu zece - douazeci de minute inainte de a manca. Acest remediu simplu va declansa prompt o pofta de mancare sanatoasa. * Hipotiroidie si tulburari conexe - se administreaza ca adjuvant in tratamentul acestei afectiuni tinctura de gentiana, cate o lingurita de patru ori pe zi, in cure de trei luni, cu 15-30 de zile de pauza. Are puternice efecte de stimulare a metabolismului si favorizeaza - se pare - secretia normala de hormoni tiroidieni. * Rezistenta la efort fizic - un studiu facut in anul 2002 in Turcia a aratat ca administrarea de radacina de gentiana mareste simtitor capacitatea de efort a animalelor de experienta. Soriceii tratati cu radacina de gentiana au putut inota cu pana la 15% mai mult decat cei din loturile martor, iar revenirea functiilor fiziologice la parametrii normali dupa supraefortul depus a fost mai rapida. Astfel, se verifica un adevar de multa vreme cunoscut in medicina populara de la noi, si anume ca gentiana "da putere trupului si inimii". Se administreaza pulberea, cate o jumatate de lingurita de patru ori pe zi, in cure de 2 saptamani, urmate de alte doua saptamani de pauza. Aplicatii externe * Cancer bucal - un studiu indian dat publicitatii in martie 2006 arata ca principiul activ din gentiana (amarogentina) impiedica multiplicarea celulelor maligne de la nivelul epiteliului bucal si induce autodistrugerea (apoptoza) acestora. Se face de trei ori pe zi, vreme de 15 minute, gargara cu decoctul combinat de gentiana, pe o perioada de 30 de zile, urmata de 15 zile de pauza, dupa care tratamentul se reia. * Cancer de piele, leziuni ale pielii cu risc de malignizare - se pun zilnic cataplasme cu radacina de gentiana preparate astfel: se ia pulberea de radacina si se pune intr-un vas in care se adauga progresiv apa calduta, amestecand incontinuu, pana se formeaza o pasta. Se inveleste in tifon si se aplica pe locul afectat, unde se tine vreme de 1-3 ore. * Rani, rani deschise - se pun comprese cu tinctura de gentiana pe leziune pana la oprirea hemoragiei. Odata hemoragia oprita si tesutul cicatriceal format, se foloseste cataplasma cu gentiana pentru o vindecare mai rapida. Un studiu facut in anul 2006 in Turcia arata ca trei substante din radacina de gentiana accelereaza procesul de cicatrizare si de regenerare a tesuturilor distruse prin ranire. Aceste principii active s-au dovedit a fi mai puternice decat dexpanthenolul, un medicament de sinteza folosit frecvent pentru cicatrizare rapida. Precautii si contraindicatii la tratamentul cu gentiana Persoanele cu sensibilitate excesiva la gustul amar vor incepe tratamentul cu doze reduse (a cincea parte din doza normala), intrerupand tratamentul daca apar senzatii puternice de greata, disconfort abdominal, dureri de cap etc. In caz de ulcer gastroduodenal, de gastrita hiper-acida ori diaree, tratamentul cu gentiana este contraindicat in faza acuta a bolii. Femeile insarcinate nu vor lua gentiana pe cale interna, deoarece are efecte adverse demonstrate. UN SFAT DE MEDICINA MAGICA: Radacina de gentiana impreuna cu cea de angelica scot - se spune - raul din trup si din suflet. Despre Pintea Viteazu se spunea ca purta mereu cu el o plosca umpluta cu plamadeala celor doua radacini, pe care o folosea contra "raului la inima". Se credea chiar ca radacina de gentiana, administrata sapte sau noua zile la rand, are proprietati exorcizante, scotand demonii care produc feluritele boli, precum si orice rau din trup

Desi nu face parte din familia cerealelor, hrisca, este considerata, pe langa quinoa, una din cele mai vechi cereale de pe pamant. Primele mentiuni referitoare la hrisca dateaza de mai bine de 6000 de ani. In Japonia s-a gasit polen de hrisca din anul 4.000 IC. Planta provine din Asia fiind răspândită în Europa de mongoli şi turci. Hrisca este un aliment traditional in Rusia si Ucraina, in Polonia si Franta. Era folosita ca ingredient de baza pentru sarmale sau pilafuri, cu mult inainte ca orezul sa devina “faimos”. Haideti sa deslusim in continuare tainele care o fac pe doamna hrisca atat de populara. Hrisca contine 18% proteine avand o concentratie mare de aminoacizi esentiali, in special lisina, threonina si tryptophan. Deci “hrisca” este un raspuns bun la intrebarea: “de unde iti iei proteinele?” Este bogata in antioxidanti, fier, zinc si seleniu. Este foarte bogata in Magneziu si vitamina P. O portie de 120 grame acopera necesarul de magneziu pentru o zi. Hrisca nu contine gluten, fiind de aceea mai usor de digerat, in comparatie cu cerealele obisnuite folosite pentru faina. Din acest motiv ea este buna si pentru persoanele cu intoleranta la gluten. Hrisca contine “rutina”, o flavonoida care intareste vasele capilare, ajutand la reducerea tensiunii arteriale si la cresterea microcirculatiei la persoanele cu circulatie defectuoasa. De asemenea ajuta si in osteoporoza si anemii. Colina, un antioxidant din hrisca, ajuta la curatarea si regenerarea ficatului de aceea este indicata in curele de detoxifiere. In Extremul Orient, mai ales in Japonia, hrisca era un aliment nelipsit de la petreceri, probabil pentru a contracara efectele Si posibil ca din acelasi motiv,ϑnocive ale excesului de alcohoale hrisca este ingurgitata mai mereu si la petrecerile din Rusia si Ucraina. Fiind un aliment sarac in calorii, dar totodata foarte satios, este recomandata si in curele de slabire. Bogata in fibre alimentare insolubile, in lizina, in magneziu, in cupru, in vitamine din complexul B, contine si substante cu efect diuretic, care reduc excesul de apa din corp. Cercetatorii au concluzionat ca hrisca favorizeaza producerea de bifidobacterii si stimuleaza activitatea bacteriilor bune din tubul digestiv, putand fi considerata un aliment probiotic. Cercetari recente au demonstrat ca hrisca ajuta in combaterea diabetului, a cancerului de mai multe tipuri, a efectelor imbatranirii, a degenerarii sistemului nervos si a memoriei, bolii Alzheimer, previne litiaza biliara, gastrita si accidentele vasculare. Bineineles, cele mai bune rezulate se obtin prin consumul de hrisca cruda, incoltita. Se recomanda consumul de hrisca de minim 4 ori pe saptamana. Hrisca este o sursa foarte buna pentru miere si polen, producand o miere inchisa la culoare, aromata. Ca retete, hrisca ofera o gama larga de posibilitati. Puteti consuma hrisca incoltita ca atare pentru ca are un gust bogat, aromat. Hrisca se spala cu gentilete in apa calduta si se lasa peste noapte la imbaiat. Dimineata o clatiti bine, usurel sa nu-i distrugem capacitatea de incoltire, iar apoi fie o consumati, fie o clatiti zilnic dimineata si seara si o consumati cand vi se pare destul de incoltita. Exista la noi in magazine hrisca maronie, pe toate cararile si cea alba, care se gaseste mai greu. Din experienta noastra, am constatat ca cea maro nu incolteste decat sporadic, deci recomandam sa o cautati pe cea alba.

Este buna in sarmalute crude, in crackers, in blat de pizza, in prajituri, blaturi sau budinci raw, amestecate cu seminte ca snack de dimineata, cu fructe proaspete sau uscate, cu lapte de migdale sau susan, in salate alaturi de verzituri sau morcovi rasi, uscata si rasnita se poate folosi ca faina… si cate si mai cate. Si iarba de hrisca poate fi consumata dar aveti grija, nu abuzati! Substanta numita Fagopyrin care se gaseste in plantele de hrisca poate fi nociva atunci cand este ingerata in cantitate mare. Efectele, cunoscute si sub numele de Fagopirism, sunt de hipersenzitivitate la lumina solara. Fagopyrinul acumulat sub piele, este activat de lumina solara, facand ca in cateva minute, pielea expusa la soare (chiar si prin sticla) sa se inroseasca si sa dea senzatia de arsura. Boabele de hrisca, pe de alta parte, contin cantitati mici din aceasta substanta, drept urmare nu avem de ce sa ne temem ci numai sa ne bucuram de abundenta de lucruri bune pe care hrisca le va aduce in viata noastra

Traditia exorcizarii prin ierburi de leac la români

In Muntii Apuseni, exista traditia ca in Ajunul Craciunului, la sfarsitul Postului, pe un vas de lut sa se scrijeleasca numele lui Dumnezeu, in toate limbile stiute ale pamantului, apoi sa se umple cu apa neinceputa si sa se puna acolo ierburile mestere in a alunga duhurile rele. Se punea in vas odolean, care alunga zburatorii, busuioc luat de la icoane, care sa apere dragostea celor tineri si pacea caselor, pelinita din cununa de la Sfantul Ioan si alte ierburi magice. Iar dupa cateva ceasuri, apa rezultata se bea de catre toti, batrani si tineri, pentru a se innoi in suflet si in trup. Acest ritual din Apuseni il gasim, in diferite forme, in toate zonele tarii, desi efectul sau este greu de digerat in ziua de azi, pentru mintile hranite cu ateism sau, mai rau, cu clisee ale filmelor horror: exorcizarea, care este si subiectul acestui articol. Ce este exorcizarea Conform dictionarelor, exorcizarea este acel proces prin care o persoana "este eliberata de diavol prin rugaciuni, descantece etc." - o definitie sumara si oarecum brutala, dar care contine un verb-cheie, extrem de folositor: a elibera. Din timpuri imemorabile, oamenii au simtit nevoia de a se elibera de influentele rele, de obiceiurile rele, de gandirea si de simtirea negativa. Si, in acest scop, au fost create posturile, rugaciunile, descantecele si ritualurile, demersuri care, in medicina populara romaneasca, au un rol de vindecare a sufletului, fiind repetate ciclic, nu doar in scopul tamaduirii, ci si al prevenirii tulburarilor psiho-emotionale. De fapt, procesul exorcizarii era ceva foarte bine cunoscut poporului roman, facand parte din rutina vietii de zi cu zi a taranilor nostri. De la rotile impletite din sanziene, care erau rostogolite pe dealuri in miezul verii, pentru a alunga duhurile rele, si pana la focul Sfantului Dumitru, in care erau aruncate in mod simbolic toate necazurile de peste an, ori la postul Craciunului, cu nenumaratele sale ritualuri si obiceiuri, toate aveau acest rol, de a elibera constiinta participantilor de influentele nefaste. In toate aceste ritualuri sunt prezente doua elemente: rugaciunile (inclusiv cele cu influente pre-crestine, cum ar fi descantecele) si plantele de leac, ultimele fiind creditate cu proprietati de alinare si vindecare sufleteasca miraculoase. Fenomenele de exorcizare spectaculoase si de-a dreptul brutale, mediatizate in ziua de astazi cu atata sarg, pana de curand erau ceva aproape necunoscut, deoarece eliminarea raului in diferitele sale forme era o practica zilnica, facea parte dintr-o forma de igiena, astazi prea putin cunoscuta - igiena sufletului. Or, sufletul, si odata cu el constiinta, fiind mentinute mai mereu curate, raul profund nu se putea instala. Printr-o traditie transmisa de milenii, taranii nostri stiau mereu sa-si gestioneze viata, asa incat sa nu aiba nevoie nici de medicamente psihotrope sofisticate, nici de vraji tenebroase si nici de exorcizari spectaculoase. Exorcizarea si stiinta Sepoate dovedi stiintific existenta unor influente bune sau rele, eventual venite din alte lumi, asupra sufletului omenesc? Se poate dovedi, de exemplu, existenta diavolului, a ielelor, a strigoilor, a zburatorilor, a vantoaselor (celor din vant) si a multor asemenea entitati cunoscute in medicina magica romaneasca? Raspunsul este greu de dat, deoarece religia si traditia populara, pe de o parte, iar stiinta, pe de alta parte, fac parte, deocamdata, din lumi total diferite, tinand de moduri de gandire total diferite. Dovezile filmate despre exorcizarile spectaculoase facute in diverse colturi ale lumii pot fi puse la indoiala, la fel ca si declaratiile martorilor, iar aspectul de spectacol macabru al acestor exorcizari este un alt element care vine sa adauge un plus de indoiala. Dar subiectul acestui articol nu sunt aceste exorcizari-spectacol, ci traditiile populare referitoare la eliberarea sufletului de influentele rele. Si, trebuie sa recunoastem, si aceste traditii rezista prea putin in fata gandirii actuale, bazata pe dovezi materiale, stiintifice, rationale. Exista insa in acest context un domeniu unde traditiile referitoare la exorcizare sunt sustinute chiar de catre experimentele stiintifice. Iar acest domeniu este cel al plantelor

1

medicinale, folosite de mii de ani pentru eliberarea de influentele rele si pentru echilibrarea sufleteasca, si care ulterior au intrat in vizorul stiintei, care le-a studiat. SUNATOAREA La vreme de iarna, buchetelele cu flori galbene de sunatoare, numita si pojarnita (Hypericum perforatum), erau nelipsite din bucatariile caselor taranesti de la noi. Si la cate nu era folosita aceasta planta! In primele zile dupa post, era administrata ca fiertura pentru a proteja fierea si organele interne de efectele alimentatiei de frupt, mult mai grea. Mai mult, era luata profilactic, inainte de masa, pentru a pastra cumpatarea in fata bogatiei de alimente si de bautura de la masa de Craciun. In medicina magica, era folosita, impreuna cu busuiocul, contra "posedarilor" sau, in termeni mai accesibili zilelor noastre, contra tulburarilor psihice grave. Bobocii de sunatoare, culesi la Sfantul Ioan Sanzianul (24 iunie), erau folositi contra supararilor la inima (deceptiilor in dragoste). Ce spun studiile stiintifice Un numar impresionant de cercetari pe pacienti umani, de o amploare mai mica sau mai mare, arata faptul ca sunatoarea este extrem de eficienta in lupta cu diferite forme ale depresiei, precum si cu complicatiile sale psiho-emotionale. Este greu de pus un semn de echivalenta intre manifestarile depresiei si diversele influente malefice din medicina populara, tratate cu sunatoare, dar este cert ca extractul din aceasta planta a ajuns sa fie medicamentul cel mai administrat contra depresiei in Uniunea Europeana. Chiar si in refractara America, unde industria chimico-farmaceutic a are o influenta covarsitoare, prescriptia acestei plante sub forma de extract a ajuns sa fie prima optiune terapeutica pentru multi psihiatri cu pacienti depresivi. Ce face extractul de sunatoare mai exact? In primul rand, determina scoarta cerebrala sa elibereze anumiti neurotransmitatori, adica substante naturale care ne induc anumite stari emotionale, cum ar fi optimismul, entuziasmul, tonusul psihic. Apoi, aceasta planta atenueaza, prin mecanisme neurologice doar partial cunoscute, sentimentele de pesimism, de gol interior, de vinovatie paralizanta. Mod de administrare Studiile facute pe pacienti depresivi care au luat sunatoare au aratat ca, deja dupa doua saptamani de cura, cei mai multi depasesc starea de astenie, incep sa capete incredere in fortele proprii, renuntand la acea auto-evaluare negativa care este una dintre caracteristicile principale ale acestei afectiuni. In timpul curei de sunatoare se administreaza extractul, asociat, pentru un efect mai bun si pentru evitarea reactiilor adverse, cu pulberea de planta, in proportii egale. Doza zilnica de extract va fi cuprinsa intre 600 si 1200 mg, administrat in trei reprize, pentru o perioada de patru-sase saptamani, urmate de alte doua saptamani de pauza. ODOLEANUL Se mai numeste si valeriana, denumirea sa stiintifica fiind Valeriana officinalis, iar "specialitatea" sa principala era respingerea influentelor malefice la nivel erotic. Odinioara, radacina sa era pusa in turtele de grau, cu care adolescentii plecau cu vitele la pascut, pentru "a-i feri de zburatori, care luau vlaga si mintile, dar si pentru a-i feri de alte ispite". Era consumat si pus la brau de feciori, pentru a-i feri de iele, dar si de fetele de maritat, pentru a nu ceda ispitelor necurate. In timpul Caslegilor de Iarna, la sezatori, fetele veneau obligatoriu cu o legaturica de odolean ascunsa in san, pentru protectie de deochi. Se credea ca farmecele de legare in cununie si cele cu conotatii erotice nu au putere asupra celor care consuma radacina acestei buruieni de leac. In basmele romanesti se mai spunea ca cetele de zmei trec prin ceruri, pe deasupra caselor, de care nu se pot apropia din pricina odoleanului tinut in pridvor, care-i alunga, si atunci ei canta: "De n-ar fi odolean si iarba creata,/ Am avea si noi o viata". In zona muntoasa a Olteniei, radacina de valeriana pisata se dadea vreme de 49 de zile celor posedati de necurat. La rasarit si la asfintit, se lua cate un praf

2

(aproximativ 1,5 grame) de valeriana, care se inghitea cu agheasma. Noaptea se dormea cu o legatura de valeriana, leustean si iarba creata la cap, pentru a alunga toate necuratiile din suflet si din trup. Sa vedem in continuare si cateva elemente stiintifice despre efectele acestei plante: Ce spun studiile stiintifice Studiile clinice arata ca aceasta planta este un puternic anxiolitic, imbunatateste somnul si, important, reduce excitabilitatea psihica si sexuala. Persoanele care sufera de anxietate, care se confrunta cu atacuri de panica sau cu tulburari de somn au obtinut rezultate foarte bune cu ajutorul acestei plante. De asemenea, odoleanul da rezultate intr-un domeniu unde medicatia de sinteza este adesea neputincioasa, si anume, tulburarile de dinamica sexuala. Fie ca vorbim de hiperexcitabilitate sexuala ori de diverse fobii si temeri legate de erotism, odoleanul are efecte foarte bune. Asadar, din punctul de vedere al efectelor terapeutice, exista o potrivire practic perfecta intre utilizarile traditionale ale valerianei, folosita pentru alungarea influentelor malefice la nivel erotic si psihic, si proprietatile medicinale, puse in evidenta prin studii clinice si de laborator. Mod de administrare Se administreaza de trei ori pe zi cate o lingurita de pulbere de odolean, in cure de 30-60 de zile, cu 7-10 zile de pauza. PELINITA Denumirea sa stiintifica este Artemisia vulgaris si - asa cum o arata si numele popular - este ruda buna cu pelinul. Pelinita este una dintre plantele medicinale cele mai raspandite la noi in tara, traditia folosirii sale in medicina si in magia populara fiind foarte ampla. Actiunea sa este mai blanda decat cea a pelinului si, din acest motiv, a fost folosita pe o scara foarte larga. In mai toate zonele tarii, se dadea plamadita in vin pentru a stimula sistemul nervos central si pentru combaterea asteniei. De asemenea, se credea ca cei care sufereau de somnambulism sau de epilepsie erau sub influenta unor spirite rele sau erau posedati de duhuri rele, cu diverse denumiri, care puteau fi alungate cu ajutorul pelinitei. Ramurile proaspete de pelinita erau legate in cununi, prin care erau trecuti copiii epileptici. Maturele simbolice, obtinute din tulpini de pelinita, erau folosite pentru o curatire ritualica a caselor, inaintea marilor sarbatori, dar si in cazul camerelor in care stateau cei grav bolnavi, care astfel erau feriti de naluciri si vedenii. La sfantul Vasile cel Mare, considerat a fi sfantul cu cele mai puternice valente exorcizante, in colturile caselor bantuite erau puse legaturi cu pelinita si busuioc luat de la biserica, pentru a speria toate creaturile diavolesti. Ce spun studiile stiintifice Cercetarile medicale au demonstrat ca pelinita este un tonic nervos si vigilizant, ce combate starile astenice si anorexia psihica. Principiile active ale pelinitei sunt un puternic stimulent al sistemului nervos central, inducand o stare de tonus psihic si de buna dispozitie, combatand anumite forme de depresie. Tipologia de persoana depresiva care raspundecel mai bine la tratamentul cu pelinita este cea la care depresia este insotita de inapetenta, sedentarism, somn greu si cu vise neclare, cu trezire dificila si insotita de stari de stupoare. De asemenea, pelinita este un bun insecticid si are calitatea de a elimina aproape toti parazitii din organism, fie ei viermi sau protozoare, care nu rezista la actiunea principiilor sale active aromatice. Acest efect de alungare a parazitilor din corpul uman se pare ca are un echivalent si la nivel spiritual, de unde - se spunea - alunga toate influentele malefice. Mod de administrare Se administreaza pulberea, cate o jumatate de lingurita de patru ori pe zi, in cure de cate doua saptamani, urmate de alte doua saptamani de pauza. ANGELICA I se mai spune si "ingerica" sau "iarba celor sapte ingeri", si se credea despre ea, in mai toata Europa,

3

ca are puterea de a atrage protectia ingerilor. Folclorul nostru, mai ales cel din satele de munte, este plin de credinte incantatoare, legate de aceasta planta de leac. Se spune, de pilda, ca ea poate fi culeasa si administrata spre vindecare numai de oameni cu un cuget si suflet curate. Daca simte ca se apropie de ea un om rau ori lacom, isi pierde forta, pentru ca ingerii pleaca de la ea. Angelica poate fi culeasa numai dupa-amiaza, pentru ca, parandu-i rau dupa locurile in care s-a nascut si a crescut, e bine sa fie luata doar dupa ce "adoarme", spre inserat. Insasi denumirea sa stiintifica, Angelica archangelica, arata ca aceasta planta atrage, prin rezonanta, ajutorul si protectia ingerilor. In medicina magica romaneasca, angelica joaca, din acest punct de vedere, un rol unic, acela de "magnet" pentru influentele magice benefice si nu doar de simplu exorcizant. Ce spun studiile stiintifice Din punctul de vedere al actiunii farmacodinamice, angelica este un reglator excelent al sistemului neuro-vegetativ, avand, deopotriva, proprietati stimulente nervoase (datorita substantelor volatile pe care le contine) si calmante (datorita furanocumarinelor din compozitia sa). Acesti compusi cu efect antagonic la nivelul sistemului nervos central explica actiunea sa reglatoare. Prin calitatile sale tonice si psihotrope, administrarea acestei plante este capabila sa elimine starile de blocaj psihic ale celor grav bolnavi, stari caracterizate prin inapetenta, voma, apatie, pesimism si absenta dorintei de a trai, de a lupta cu boala. Sunt numeroase cazurile in care, desi boala este vindecabila, pacientul nu este capabil sa sustina lupta cu propriile sale stari de pesimism si resemnare, care este, de fapt, si cea mai grea. Angelica, alaturi de rugaciune, se pare ca este un remediu cu adevarat magic in aceste stari-limita, in care este nevoie de o sustinere adecvata, pentru ca pacientul sa poata depasi pragul critic. Mod de administrare Se recomanda sub forma de pulbere: o lingurita de trei ori pe zi, pe stomacul gol, inainte de masa. Daca se administreaza unor pacienti care se confrunta cu o senzatie de voma foarte puternica, atunci se amesteca cu putina menta, iar in cazul in care puterea de digestie este foarte redusa, se adauga putina pulbere de pelinita sau de anghinare. ISOPUL Este una dintre plantele biblice cele mai importante. In Psalmul 50 se spune: "Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei, si mai vartos decat zapada ma voi albi". In medicina populara romaneasca, isopul (Hyssopus officinalis) este considerat un purificator psihic, o planta care alunga gandurile negre si trezeste optimismul. La fel ca si pelinita, este creditat cu un efect puternic de curatare a caselor si a oamenilor de influentele malefice, fiind un mijloc de purificare emotionala si spirituala, asa cum o arata si psalmul citat. Ca atare, in Romania, dar si in intreaga lume crestina, a fost din cele mai vechi timpuri folosit ca remediu exorcizant, singur sau in combinatii, intr-o gama foarte larga de tulburari psihoemotionale. Ce spun studiile stiintifice Studiile stiintifice au demonstrat ca partea aeriana a isopului contine substante active cu un puternic tonic psihic, care stimuleaza capacitati cognitive cum ar fi atentia, avand si efect antidepresiv. Uleiurile volatile pe care aceasta planta le contine si care ii dau mireasma caracteristica, proaspata, au calitati de stimulare a apetitului, de combatere a starilor de astenie si somnolenta. Mod de administrare Se pune o lingurita de planta maruntita intr-un pahar de apa si se lasa la temperatura camerei sa macereze, de seara pana dimineata, cand se filtreaza. Se beau 1-2 pahare pe zi, pe stomacul gol, de regula inainte de masa. BUSUIOCUL Este o planta cu valente exorcizante, foarte puternice in randul crestin-ortodocsilor. Manunchiul de busuioc, care este pus la icoane ori care este folosit pentru stropirea cu agheasma in cadrul slujbelor,

4

este un adevarat simbol al purificarii sufletesti, al reinnoirii spirituale si al eliberarii de rautatile "lumesti". In Ajunul Craciunului, venirea preotului cu manunchiul de busuioc, cu care stropeste, cu agheasma, deopotriva casa si pe credinciosi, a nascut o serie intreaga de traditii populare. In satele din nordul Ardealului, exista obiceiul ca preotul sa piarda, din greseala, o ramurica de busuioc, in casele cu fete de maritat, ramurica aducatoare de noroc si fericire in dragoste, daca era purtata in par, de sarbatori. Aceeasi ramurica era tinuta la loc de cinste la icoane, ca sa indeparteze raul si nenorocirile din casa. Pentru administrarea interna, in medicina populara si magica romaneasca, de cele mai multe ori, busuiocul se asociaza cu sunatoarea, aceasta combinatie fiind imbatabila pentru echilibrarea sufleteasca si spirituala. Ce spun studiile stiintifice Conform observatiilor clinice, busuiocul este un stimulent al atentiei, induce stari de tonus psihic si mental, normalizeaza apetitul, iar asupra unora dintre pacienti are chiar darul de a induce stari de buna dispozitie si usoara euforie. Mecanismele prin care busuiocul ne protejeaza psihicul de efectele nefaste ale stresului si ale tensiunilor emotionale intense inca nu sunt cunoscute. Unii cercetatori sustin ca principiile active din busuioc ajuta la o mai buna oxigenare celulara, ceea ce permite organismului, si in special sistemului nervos central, sa se adapteze la conditiile de stres. Observatiile clinice ale multor specialisti arata, insa, ca la multi pacienti busuiocul induce o stare de optimism si de incredere, care nu poate fi explicata doar prin simpla oxigenare. Mod de administrare Se recomanda amestecul, in proportii egale, de pulberi de busuioc si de sunatoare, din care se ia cate o lingurita, de 4-6 ori pe zi. Tratamentul se face vreme de opt saptamani, urmate de alte doua saptamani de pauza, dupa care se poate relua. PASSIFLORA Este singura planta din aceasta prezentare care nu este specifica medicinii populare si magice romanesti. Traducerea denumirii sale nu este "floarea pasiunii", cum gresit este numita in diverse materiale publicitare, ci Floarea Patimilor lui Hristos. De ce au ales sa asocieze calugarii iezuiti, care au descoperit aceasta floare, de o incredibila si luxurianta frumusete, cu Patimile? Unii cred ca din cauza nuantelor sangerii pe care aceasta planta le capata, altii vad actiunea purificatoare la nivel psihic a acestei plante de leac ca pe un ajutor ceresc, care aduce aminte de Ajutorul Divin primit de catre oameni de la Iisus, prin sacrificiu, prin Patimi. Passiflora este cunoscuta ca planta care alunga teama, nelinistea, indemnand mintea si psihicul spre rugaciune, meditatie si contemplatie. Ce spun studiile stiintifice Aceasta planta este pe cat de eficienta in terapie, pe atat de complexa ca si compozitie chimica si actiune terapeutica. Nu exista un singur principiu activ care sa explice actiunile calmante si echilibrante ale acestei flori de leac si, ca atare, obtinerea medicamentelor de semisinteza din passiflora nu este posibila, planta integrala fiind mult mai eficienta. Daca sunatoarea este remediul numarul unu contra depresiei, passiflora este, prin excelenta, eficienta contra anxietatii si insomniei, fiind o adevarata planta a calmului. Studii comparative, facute in spitalele specializate, au aratat ca extractul din aceasta planta are efecte calmante ale anxietatii la fel de puternice ca benzodiazepinele (o grupa de sedative de sinteza, din care face parte si Diazepamul), dar fara efectele secundare ale acestora. Pacientii tratati cu extract de passiflora au inregistrat o scadere a intensitatii si a frecventei starilor de angoasa si de teama fara motiv aparent, o imbunatatire a somnului si a vietii psiho-afective pe ansamblu. Contra insomniei, passiflora este cel mai folosit remediu natural. Spre deosebire de somniferele de sinteza, aceasta planta induce un somn usor, cu vise clare, cu respiratie normala, usoara, si cu depresie neurologica si mentala redusa. Dupa trezire, pacientii nu au simptome neplacute, cum ar fi starile de confuzie mentala, ameteala, dificultate in respiratie,

5

melancolie ori probleme de orientare, ca in cazul celor care iau somnifere artificiale. Mod de administrare Extractul de passiflora se administreaza cate 250-300 mg de trei ori pe zi, in cure de 90 de zile. Tratamentul poate fi eficient inca de la inceput, dar chiar si in cazul in care primele doze nu par a da efectele scontate, nu trebuie sa renuntam. Aceasta, deoarece, potrivit cercetatorilor, cele mai clare rezultate se vad dupa o cura de 30 de zile cu Passiflora, efectele sale de imbunatatire a vietii emotionale si a somnului instalandu-se lent, dar temeinic. In loc de incheiere Fara doar si poate, plantele medicinale nu sunt singurul si nici macar cel mai puternic mijloc exorcizant, dar au in schimb calitatea ca actiunea lor terapeutica asupra sufletului poate fi obiectivata prin studii stiintifice. Trebuie insa sa stim ca, si fara influenta acestor plante, exorcizarea, alungarea influentelor malefice din viata noastra, are loc - fara sa ne dam seama - practic in fiecare zi din viata fiecaruia dintre noi. Cum? De exemplu, prin puterea unui zambet sincer, abia schitat de catre buze, dar venit din suflet, care sterge intr-o clipa toata durerea, revolta sau supararea. Apoi, raul din noi nu rezista prea mult atunci cand daruim din tot sufletul. Este vorba de darul acela, nu conteaza cat de mic, care nu ne este cerut, dar pe care simtim nevoia sa-l facem. Daruim un cuvant bun, daruim o carte care ne este draga sau poate doar cateva minute din timpul nostru, in care ascultam cu rabdare pe cineva drag. Aceasta daruire repetata va scapa sufletul nostru de tristete, de intoleranta, il va elibera din temnita furiei sau a disperarii. Nu trebuie sa uitam de rugaciune, care - pentru cel care o poate face sincer si direct - este un mijloc exceptional de despovarare a sufletului, de curatire si de inaltare a constiintei. Rugaciunea, in timp, modifica in bine caracterul, alunga uratul din noi si scoate la iveala comori nebanuite, fiind un mijloc de exorcizare, dar si mult mai mult decat atat. Dar ce ramane de facut pentru cei care nu pot zambi, care nu pot darui si nici macar nu se pot ruga, in adevaratul sens al cuvantului? Ei bine, si pentru un asemenea caz disperat exista o farama pretioasa de speranta, totodata si cel mai important mijloc de exorcizare: IUBIREA. Nu, nu este vorba de patima, nici de acel joc al atractiei si repulsiei cu tente erotice, ci de acea iubire pur sufleteasca, altruista, dezinteresata, in care reusim sa punem binele cuiva mai presus de noi insine, fie si pentru cateva clipe. Atat timp cat exista si un fir, cat de mic, de iubire, despovararea de rau, de urat, este posibila mult mai rapid decat ne-am putea imagina. Si pentru ca au venit sarbatorile, pentru ca oamenii au atata nevoie de afectiune, sa ne aducem aminte sa le zambim, sa le daruim si sa-i iubim, in tacere.

6

Mǎrarul este un condiment foarte aromat originar din regiunile situate la est de Mediterana fiind folosit Evul Mediu pentru a alunga spiritele rele. Pentru români este un simbol al vitalitatii. Efectele benefice ale mararului au fost mentionate şi în farmacopeea egipteanǎ de acum 5000 de ani.

E o mirodenie este foarte folositǎ în Europa, dar şi în India, unde frunzele uscate de marar folosesc atât la aromatizarea salatelor, fripturilor şi sosurilor cât şi a lichiorurilor şi dulceţurilor.

Efectele mararului asupra sǎnǎtǎţii: Bogat în potasiu, sodiu şi sulf, mararul este un foarte bun diuretic. Amelioreazǎ anxietatea şi epuizarea nervoasǎ, insomia, tulburǎrile digestive, întǎreşte unghiile. Contine ulei volatil intre 2,5-4%( in frunzele de marar si in ramurile tinere si 3-6% in seminte) calciu, potasiu, fier, magneziu, vitaminele A, B si C. Uleiul volatil de marar contine intre 40-60% carvona (un puternic antioxidant specific mararului, dafinului si chimenului), substanta cu un puternic efect anti-cancerigen.

Mǎrarul are proprietǎţi digestive, antispastice, antiinflamatorii şi diuretice. Pe vremuri, el a fost folosit pentru calmarea crizelor de epilepsie, şi dacǎ în timpul unui banchet cineva ar fi baut prea mult, mǎrarul calma excesul. Se pare cǎ are şi proprietǎţi afrodisiace. Sub formǎ de infuzie mǎrarul stimuleazǎ sistemul digestiv, seminţele opresc sughiţul, durerile de cap tusea, stimuleazǎ lactaţia, ajutǎ la eliminarea gazelor intestinale, la diminuarea crampelelor şi are acţiune de antiseptic intestinal.

Folosit în îngrijirea dentiţiei, aceastǎ plantǎ curǎţǎ în profunzime dinţii şi gingiile, reuşind sǎ opreascǎ proliferarea bacteriilor responsabile de infecţiile gingivale şi de formarea cariilor. De asemenea, el este recomandat persoanelor care au sensibilitate dentarǎ, mestecarea frunzelor de mǎrar putând calma durerile.

Un decoct de vin alb în care se adaugǎ frunze de mǎrar poate fi folosit pentru periajul zilnic al dinţilor. Pentru o respiraţie proaspǎtǎ puteţi folosi pentru gargarǎ un decoct din seminţe de mǎrar.

Citeste si: Cura de slabire cu USTUROI – sanatoasa si foarte eficienta

Mǎrarul poate lupta împotriva dispepsiei nervoase şi poate reduce febra, atunci când este administrat sub formǎ de infuzie. Mǎrarul opreşte sughiţul, stimuleazǎ pofta de mâncare şi poate chiar sǎ îmbunǎtǎţeascǎ libidoul şi tonusul general. În cazul retenţiei de apǎ, a spasmelor gastrice, a surplusului de greutate, sau în ulcere, este recomandat a se bea o infuzie de mǎrar de 2 -3 ori pe zi.

Uleiul esenţial de marar, adǎugat în ceai combate gazele intestinale şi balonarea. Este eficace împotriva durerilor menstruale, a colicilor şi a problemelor hepatice.

Uleiul esenţial de mǎrar poate opri sforǎitul, fii de ajuns sǎ picuraţi câteva picǎturi de ulei pe un prosop aşezat pe pernǎ.

Cresterea sanilor cu tinctura din seminte de marar ? Cercetatorii de la Universitatea din Osaka afirma ca o cura cu pulbere sau cu tinctura din seminte de marar , timp de 20 de zile, favorizeaza cresterea sanilor, pe care-i remodeleaza si carora le accentueaza fermitatea, Frunzele de marar contin mici cantitati de estrogen. Estrogenul incetineste procesul deimbatranire, face pielea frumoasa, ajuta la cresterea naturala si armonioasa a sanilor, regleaza ciclul menstrual si estompeaza simptomele menopauzei.

Reţete naturale pe bazǎ de marar Infuzia cu marar(folositǎ pentru digestie, insomnie, anxietate): fierbeţi o crenguţǎ de mǎrar într-o ceascǎ de apǎ şi lǎsaţi la infuzat câteva minute. Infuzia trebuie bautacaldǎ.

Apa de mǎrar: adǎugaţi o linguritǎ de seminte de mǎrar mǎcinate într-o ceascǎ cu apǎ fierbinte şi lasaţi sǎ infuzeze câtva ore. Filtraţi şi indulciţi cu miere. Pentru copii reduceţi cantitatea de seminţe la jumǎtate.

Pulberea de marar se obtine prin macinarea semintelor si a inflorescentelor uscate cu ajutorul unei rasnite. Se poate lua de doua ori pe zi cate o lingurita, insa, inainte de a fi inghitita, se tine timp de 10-15 minute sub limba. Tratamentul dureaza 21 de zile.

Tinctura de marar: 100 ml de alcool de 50 de grade, in care se adauga 3-4 lingurite de pulbere de marar. Tinctura de marar se lasa la macerat timp de 8-9 zile, dupa care se filtreaza. Tratamentul cu tinctura de marar dureaza 21 de zile, luandu-se de 3 ori pe zi inainte de mese cate o lingurita de tinctura dizolvata in 100 ml de apa.

Ceai de marar – se prepara o infuzie din doua lingurite de seminte de marar la 250 ml de apa. Ceaiul de marar este un elixir excelent pentru slabit.

Vinul de marar: Pentru tratarea asteniei se prepara un amestec de 20 de linguri de marar si un litru de vin rosu. Se lasa o saptamana la macerat, se filtreaza si se consuma cate 50 ml dupa fiecare masa.

Contraindicaţii şi precauţii

Pe parcursul sarcinii uleiul esenţial de mǎrar poate fi toxic pentru fǎt, de aceea este contraindicat femeilor însǎrcinate, dar şi femeilor care alǎpteazǎ. Uleiul esenţial de mǎrar trebuie folosit în doze mici.

Trebuie administrat cu precauţie copiilor, fiind interzis copiilor sub doi ani.

În utilizarea de lungǎ duratǎ mǎrarul poate deveni neorotoxic.

Principalele beneficii pentru sanatate ale mararului:

1. Te scapa de kilogramele in plus. Mararul este folosit cu succes in regimurile pentru slabit, deoarece are proprietatea de a aplatiza abdomenul. Proprietatile sale diuretice impiedica retentia de lichide din organism si actioneaza asupra depunerilor in zonele celulitice.

2. Stimuleaza activitatea rinichilor. Patru linguri de suc proaspat de marar luate zilnic timp de doua saptamani previne si combate calculii, cistitele si infectiile renale.

3. Calmeaza durerile abdominale. Mararul l actioneaza foarte eficient stimuland toate functiile intestinale si are un puternic efect antispastic. Calmeaza durerile abdominale, limiteaza acumularea de gaze si scuteste nou-nascutul de colici.

4. Benefic sistemului nervos. Mararul mai este un puternic tonic fizic si psihic, combate depresia si readuce bucuria de a trai.

5. Intareste oasele. Semintele de marar au cea mai mare concentratie de calciu dint tot regnul vegetal. O lingurita cu seminte contine mai mult calciu decat o cana cu lapte. Calciul este necesar in special pentru prevenirea osteoporozei.

6. Sani mai fermi. Frunzele de marar si semintele contin mici cantitati de estrogen – hormonul feminin responsabil de cresterea naturala a sanilor si de intretinerea supletii pielii.

7. Improspateaza respiratia. Mesteca frunze si seminte de marar daca vrei o respiratie proaspata. In plus, semintele au capacitatea de a calma durerile usoare de dinti.

Frunzele de marar(FORMULA AS) Este probabil zarzavatul cu cea mai lunga "cariera" din lume, folosirea sa ca adaos in mancaruri, dar si ca medicament, fiind mentionata intr-un papirus egiptean vechi de peste 4000 de ani. Descoperiri arheologice foarte recente, facute langa un lac din Elvetia, au aratat, insa, ca aceasta planta era cunoscuta si folosita in Europa cel putin cu 7000 de ani inainte, fiind cultivata la o distanta de sute de kilometri de tarmul Mediteranei, unde creste spontan. Interesant este si ca acest zarzavat a "migrat" foarte de timpuriu din sudul Europei catre Asia indepartata. Mararul a fost intens folosit si in medicina tibetana (Unani), si in cea indiana (Ayurveda), unde era administrat ca tonic digestiv, antiinfectios si antiinflamator. In Antichitate, romanii pretuiau in mod special mararul, care era un remediu de prim ajutor contra tulburarilor digestive si a durerilor de cap ce apareau dupa petrecerile prea imbelsugate. In medicina populara romaneasca, sucul proaspat sau decoctul obtinut din tulpinile de marar se dadea contra bolilor de inima si contra tusei, dar si pentru diverse "boli femeiesti" ori pentru "boli de pantece". O parte din secretul frunzelor sale fine, de un verde ambrat, este constituit de uleiul aromat pe care il contin, o substanta cu proprietati terapeutice exceptionale. Uleiul aromatic din marar actioneaza in special asupra sistemului digestiv si a celui nervos, dar are si alte actiuni, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza: Modalitati de preparare si de administrare a mararului

Pentru a obtine sucul de marar, se mixeaza (cu ajutorul mixerului electric) o mana de frunze proaspete, la care s-au adaugat 6-10 linguri de apa, dupa care se lasa jumatate de ora sa macereze si se filtreaza. Licoarea obtinuta este bine sa se consume imediat sau sa fie pastrata la frigider, dar nu mai mult de 4 ore. Sucul proaspat obtinut din frunze de marar de obicei nu se administreaza singur, ci diluat in putin suc de radacina de morcov. De regula, se ia de 2 ori pe zi cate un sfert de pahar (50 ml) de suc de frunze de marar, diluat in alt sfert de pahar de suc de morcov. Infuzie Se pun la macerat trei lingurite de frunze uscate sau o mana de frunze proaspete de marar, in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de infuzie combinata, care se foloseste intern (2-3 cani pe zi). Mararul ca adaos in mancare

Adaugat in hrana de zi cu zi, mararul este deopotriva un condiment si un conservant excelent. Pus in ciorbe sau in tocanite, el prelungeste "termenul de valabilitate" al acestora cu cel putin 24 de ore, deoarece uleiul volatil pe care il contine impiedica declansarea proceselor de fermentatie. Pus in salate, in sandviciuri sau in sosuri, le face mai digerabile si le intensifica gustul. In medicina Ayurveda se face din frunze de marar tocate fin si din iaurt (putem obtine acest amestec prin mixare) un sos racoritor, care se consuma in zilele calduroase, dar si atunci cand consumam hrana picanta, uscata sau fierbinte. Tratamente interne * Hipoaciditate, indigestie - se consuma cantitati moderate (1 lingurita) de marar verde tocat inainte de masa sau la felul intai. In doze medii si mici, mararul este un excelent stimulent al secretiei de sucuri gastrice si de bila, ajutand la procesul digestiv. Interesant este ca, in doze mari, mararul are efectul opus, inhiband secretia de sucuri gastrice si fiind foarte util in tratarea gastritei hiper-acide. * Gastrita hiperacida - se pun 2-4 lingurite de marar taiat marunt in 250 ml de iaurt (de preferinta de tip Bifidus) si se amesteca folosind mixerul electric, dupa care se lasa 40 de minute sa se intrepatrunda componentele. Se consuma acest remediu pe stomacul gol, de doua ori pe zi. Asupra majoritatii suferinzilor de gastrita acest remediu are efecte calmante ale durerii, reduce secretia acida, normalizeaza digestia si apetitul. * Balonare, colita de fermentatie - substantele volatile continute de marar impiedica dezvoltarea in exces a bacteriilor din intestin, prevenind formarea de gaze si aparitia colicilor abdominale. Se face o cura cu o durata de o luna, timp in care se consuma la fiecare masa cate o lingurita de frunze proaspete de marar tocate marunt.

Ca sa fie eficient, trebuie sa fie proaspat

* Colita de putrefactie - inainte de fiecare masa se consuma o salata de varza, de castraveti sau de salata verde, in care se adauga 2 lingurite de marar tocat si o lingurita de otet de mere. Tratamentul se face vreme de 1-2 luni si are un efect de reglare a florei intestinale foarte rapid si sigur. * Candidoza digestiva - se consuma zilnic jumatate de litru din preparatul cu marar si iaurt Bifidus, descris la gastrita hiper-acida. Se face o cura de 30 de zile cu acest remediu care, desi pare foarte simplu, are o actiune extrem de complexa. Frunzele de marar contin substante aromatice cu un efect antifungic foarte puternic, in timp ce iaurtul Bifidus reface flora digestiva normala, ceea ce duce la inhibarea dezvoltarii tulpinilor agresive de Candida. * Diskinezie biliara - substantele amare si uleiul esential continut de frunzele de marar stimuleaza varsarea bilei in colecist. Se consuma cate 50 ml de suc de marar, de doua ori pe zi, in cure de 2 saptamani. Tratamentul are si efecte antiinflamatoare asupra vezicii biliare, ceea ce il recomanda si ca adjuvant in colecistita. * Sughit, spasme digestive - la nevoie, se mesteca indelung cateva tulpini de marar. Este un remediu folosit cu succes inca din evul mediu, cand era administrat in timpul banchetelor pentru a preveni disconfortul mesenilor. Explicatia eficientei sale este existenta unor substante in marar cu efecte antispastice puternice. Daca tratamentul acesta nu da totusi rezultate, se poate recurge la unul mai puternic: se opareste o lingurita de seminte de marar cu o cana de apa clocotita, se lasa la infuzat vreme de 10 minute, apoi se filtreaza si se consuma infuzia astfel obtinuta, cat de calda posibil. Efectul calmant digestiv si antispastic al acestui remediu este foarte rapid. * Adjuvant in cistita si in nefrita - consumarea a 50 ml de suc proaspat de marar (obtinut prin metoda descrisa in acest articol), de 2-3 ori pe zi, in cure de doua saptamani, are un foarte bun efect antibacterian si antifungic asupra aparatului urinar. Conform unor studii recente, sucul de frunze de marar este si un puternic diuretic si stimulent al activitatii rinichilor, ajutand la prevenirea si la combaterea calculozelor renale. * Infectie cu stafilococ auriu - un studiu facut de o echipa de cercetatori din India si din Argentina, sub conducerea dr. Gurdip Singh, a pus in evidenta o puternica actiune antibiotica a frunzelor si a semintelor de marar. Ca adjuvant in infectia cu Staphylococcus aureus, se administreaza sucul din frunze, cate 100 ml pe zi, in doua reprize, in cure de 2 saptamani. Suplimentar, se administreaza si uleiul volatil de marar (se gaseste in magazinele naturiste), cate 4 picaturi, de trei ori pe zi. Ambele remedii au efecte antibiotice puternice, avand o eficienta demonstrata si contra altor bacterii, cum ar fi Bacillus cereus sau Pseudomonas aeruginosa. * Alaptare, refacere rapida dupa nastere - frunzele de marar proaspete, mestecate zilnic de femeile care au nascut de curand, sunt un excelent tonic fizic si nervos, ajutand la recapatarea apetitului, stimuland secretia lactica, imbunatatind calitatea laptelui, favorizand resorbtia tesuturilor aparute "in plus" in timpul graviditatii. Pentru a spori secretia de lapte, un remediu simplu si uluitor de eficient este sandiviciul cu marar, adica painea unsa cu unt si presarata cu putina sare si cu mult marar tocat fin. Se consuma acest "medicament" dimineata si seara. Efectele de stimulare a lactatiei sunt cel mai adesea impresionante. * Postmenopauza - frunzele de marar contin mici cantitati de estrogen, hormonul feminin care incetineste foarte mult procesele de imbatranire, catifeleaza pielea, face ca pilozitatile sa creasca mult mai lent, ajuta la mentinerea fermitatii tesuturilor si previne uscarea mucoasei vaginale. Salatele asezonate cu mult marar sunt asadar recomandate in aceasta perioada a vietii, cand, in general,

zarzavaturile si legumele proaspete sunt mai necesare ca oricand. * Osteoporoza - dupa varsta de 40 de ani, consumul de marar verde, dar si de alte alimente cu efecte usor estrogene, cum ar fi uleiul de masline, graul germinat sau semintele de fenicul, este o excelenta premisa pentru prevenirea pierderii de substanta osoasa. Macar de doua ori pe an, primavara si la sfarsitul verii, faceti o cura cu salate de cruditati, pe care sa le asezonati cu marar din belsug (minimum 20 de grame pe zi). * Obezitate, retentie de lichide - mararul verde are efect diuretic puternic si regleaza apetitul alimentar, fiind recomandat in mod special atunci cand vrem sa slabim. Se face o cura cu suc de marar, din care se administreaza cate 50 de ml, de doua ori pe zi, cu 5 minute inaintea mesei de pranz si a cinei. Cura dureaza 2 luni si se poate relua dupa o pauza de 3 saptamani. Atunci cand simtiti apropierea iminenta a unui "acces de foame", mestecati foarte lent si indelung cateva fire de marar proaspat. Are efecte calmante psihice si regleaza apetitul. * Dureri de cap - in medicina traditionala a popoarelor europene nordice, mararul este renumit pentru efectele sale echilibrante asupra sistemului nervos. Mestecarea catorva tulpini verzi de marar combate eficient durerile de cap (inclusiv cele insotite de ameteala si de varsaturi), reda acuitatea si claritatea simturilor celor surmenati. * Adjuvant in insomnie - flavonoidele si unele oligoelemente continute in marar stimuleaza productia asa-numitilor "hormoni ai somnului" (de fapt sunt niste neurotransmitatori eliberati de catre scoarta cerebrala). La masa de seara se recomanda, asadar, o salata de cruditati in care sa punem macar 30 de grame (o legatura) de frunze de marar proaspete, tocate foarte fin. * Raceli (viroze respiratorii) - se recomanda administrarea sucului de marar, cate 100 ml pe zi, consumat in mai multe reprize. Are efect usor febrifug, diminueaza senzatia de vertij, durerile musculare si articulare din timpul gripei. In plus, previne suprainfectiile bacteriene si usureaza respiratia, decongestionand caile respiratorii. O reteta de medicina populara care da efecte foarte bune contra racelii este mujdeiul facut din 2 catei de usturoi zdrobiti, o jumatate de lingurita de otet, 3 linguri de apa si o legatura de marar taiat foarte marunt. Desi are nume de aliment, mujdeiul cu mult marar este un adevarat medicament. Incercati si va veti convinge de acest lucru.

Arma lui secreta: uleiul aromat, cu proprietati exceptionale

* Astm bronsic - kampferol este numele unei substante (o flavonoida) continuta de catre frunzele proaspete de marar si care are efecte antiinflamatoare si antihistaminice exceptionale. Bolnavilor de astm bronsic, de bronsita alergica si de alergii respiratorii in general le este recomandata cura cu marar, din care se consuma cate 30-40 de grame zilnic, vreme de 4-6 saptamani. Cura diminueaza inflamatia cailor respiratorii, ajuta la decongestionarea acestora de secretiile in exces, diminueaza sensibilitatea alergica a organismului pe ansamblu. * Valori ridicate ale colesterolului negativ (LDL) - un studiu de medicina experimentala facut in anul 2006 in laboratoarele Universitatii "Isfahan" din Iran a demonstrat ca administrarea de doze repetate de marar duce in 6 saptamani la o reducere a colesterolului din sange cu peste 10%. Ca atare, se recomanda introducerea acestui zarzavat proaspat in alimentatie, consumand minimum 30 de grame de marar, in cure cat mai indelungate. * Prevenirea cancerului - consumul zilnic de zarzavaturi din familia Apiaceae, din care fac parte alaturi de

marar si patrunjelul, telina, morcovul si leusteanul, tine boala canceroasa la distanta. Aceasta datorita flavonoidelor, substantelor aromatice si a clorofilei continute de aceste zarzavaturi, care previn mutatiile celulare, inhiba cresterea tumorilor si declanseaza apoptoza (programul de auto-distrugere) a celulelor maligne. * Adjuvant in cancerul pulmonar, in cancerul cavitatii bucale - anumite substante (monoterpene) continute in frunzele de patrunjel si, mai ales, in frunzele de marar, previn actiunea cancerigena a unor gaze si suspensii toxice, cum ar fi cele eliminate de autovehiculele cu ardere interna, de gropile de gunoi sau de tigarile aprinse. Aceste "otravuri" pe care le respiram, vrand nevrand, zilnic, sunt responsabile in foarte mare masura de multitudinea formelor de cancer al cailor respiratorii, care afecteaza in prezent milioane de oameni din intreaga lume. Cele doua zarzavaturi sunt eficiente insa nu doar in prevenirea, ci si in tratarea afectiunilor tumorale care afecteaza respectivele segmente. Se recomanda consumul zilnic a cate 20-30 de grame de marar si aceeasi cantitate de patrunjel verde, in cure de minimum 3 luni. Tratamente externe * Respiratie cu miros neplacut, gingivita - poate parea greu de crezut, dar mararul este stramosul... pastei de dinti. Cu 2000 de ani in urma, parintele medicinii, Hipocrate, recomanda ca dupa fiecare masa sa fie mestecate indelung in gura cateva tulpini de marar. El spunea ca acest remediu nu doar improspateaza respiratia, ci si curata dintii, mentine sanatatea gingiilor si previne inflamatiile mucoasei bucale. Cercetarile moderne ii dau dreptate lui Hipocrate, efectele antibiotice si antiinflamatoare ale substantelor continute de frunzele proaspete de marar justificand din plin utilizarea acestuia ca produs pentru mentinerea igienei cavitatii bucale. * Adjuvant in blefarita si in conjunctivita - se umezeste o bucata de tifon cu infuzie combinata de marar. Compresa astfel obtinuta se pune peste ochii cu pleoapele inchise, tinandu-se vreme de 1-2 ore (din timp in timp, compresa se mai inmoaie in infuzie pentru a fi pastrata umeda). Tratamentul are efecte antibacteriene si antiinflamatoare, reduce senzatia de jena si de mancarime la nivelul ochiului. Precautii si contraindicatii

Frunzele de marar se vor consuma cu moderatie (maximum 5 grame pe zi) in perioada sarcinii, fiind in schimb indicate in perioada de dupa nastere. Administrarea mararului se va face in doze care vor creste gradat, o cantitate mare de marar consumata de o persoana care nu este obisnuita cu acest tratament putand duce la deranjamente digestive, la inapetenta, la dureri de cap. Pentru a obtine efectele terapeutice scontate, consumati doar mararul proaspat. Tulpinile de marar pastrate in borcanele cu apa isi pierd rapid proprietatile terapeutice, desi isi mentin mai multa vreme culoarea verde. Daca doriti sa pastrati mai mult timp mararul inainte de a-l intrebuinta, puneti-l in pungi de plastic si tineti-l in frigider, dar nu mai mult de 4 zile.

Nucul (Juglans regia)

Este poate cel mai frumos si iubit arbore de la noi din tara, cu coroana lui uriasa, cu scoarta adanc crestata, cu ramurile puternice si frunzele de un verde intens. Dacii il cunosteau si il venerau ca arbore magic, ca sursa de hrana si ca medicament. Nu cu mult timp in urma, in Romania existau inca palcuri intregi de paduri de nuc, paduri doborate de lacomia ucigasa a unor nechibzuiti, si care apoi nu s-au mai regenerat niciodata. In medicina populara romaneasca, nucul are atat de multe utilizari, incat s-ar putea face un mic volum de specialitate cu retetele medicinale si magice care au fost culese pana acum de etnologi. Este o curiozitate a lumii botanice, fiind una dintre plantele care nu accepta nici o surata in preajma sa (se stie ca sub nuc nici iarba nu creste) si, mai mult, tine la distanta toate insectele si daunatorii. Secreta o cantitate impresionanta de iod, iar fructele sale sunt adevarate bombe energetice, fiind printre alimentele naturale cele mai bogate in calorii si, totodata, cele mai complete din punct de vedere nutritiv. De altfel, in cele ce urmeaza, vom vorbi despre efectele medicinale ale acestui arbore. Ce se foloseste de la nuc Despre nuc (Juglans regia) se poate spune, fara a exagera deloc, ca este o adevarata farmacie verde, aproape tot ceea ce produce putand fi folosit in scopuri medicinale: Cojile verzi care invelesc fructele pana la maturitate sunt foarte bogate in iod si taninuri, avand efecte antiinfectioase, depurative si stimulatoare ale activitatii tiroidei. Frunzele - se mai pot culege si acum, cat sunt inca verzi, au proprietati hipoglicemiante, diuretice, previn si combat infectiile tubului digestiv si cele renale. Fructele (nucile) sunt un medicament-aliment, foarte bogate in vitamina E, ajutand la mentinerea sanatatii sistemului cardiovascular, regland pe cale naturala nivelul colesterolului in sange, avand proprietati stimulatoare hormonale, reintineritoare si afrodiziace. Axul nucii, adica acea pojghita care desparte miezul de nuca in doua, este puternic astringent, are efecte antitusive si antiinfectioase la nivelul cailor respiratorii medii. Miezul de nuca - un aliment-medicament cu putere calorica la fel de mare ca si carnea, dar mult mai sanatos. Culegere si depozitare Frunzele de nuc se culeg cat timp mai sunt inca verzi, prin desprindere de pe ramuri, dar fara codita. Se usuca in loc uscat si umbrit, in strat subtire. Se depoziteaza in saci de hartie, in locuri curate si lipsite de umiditate, avand un termen de valabilitate de maximum doi ani. Cojile verzi de nuca se recolteaza odata cu scuturarea nucilor din pom, care cad de obicei cu tot cu invelisul verde ce le protejeaza pana la maturitate. Se selecteaza doar bucatile de un verde sanatos (cele brunificate sau ingalbenite se arunca), care se pun la uscat in strat unic, cu scobitura in sus, asa incat sa permita o evaporare optima a apei. Cand sunt perfect uscate si casante, se strang si se depoziteaza in saci de panza. Axul nucii se obtine atunci cand se decojesc fructele pentru a scoate miezul. Nu necesita uscare sau conditii de pastrare speciale, ci doar sa nu-l aruncati, intrucat se poate dovedi de mare ajutor la nevoie. Retete medicinale cu frunze si coji de nuc Extractul hidroalcoolic de coji verzi de nuca Este cel mai activ preparat obtinut din nuc, fiind foarte bogat in iod, flavonoide si taninuri. Se obtine astfel: se pun intr-un borcan cu filet 20 de linguri de pulbere de coji verzi de nuca, peste care se adauga doua cani (500 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, intr-un loc calduros, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza din acest remediu, de patru ori pe zi, cate o lingurita diluata in putina apa. Decoctul combinat de coji verzi de nuca Inflorescentele nucuclui

Se lasa la macerat 4 lingurite de coji verzi, maruntite in prealabil, intr-o cana de apa (250 ml) la temperatura camerei, vreme de 8 ore, dupa care se filtreaza. Extractul rezultat se pastreaza, iar planta ramasa se fierbe la foc mic, vreme de 5 minute, in inca o cana de apa clocotita, dupa care se lasa sa se raceasca si apoi se strecoara. La sfarsit se combina cele doua extracte, rezultand aproximativ jumatate de litru de preparat, care se foloseste extern sau intern. Infuzia combinata de frunze de nuc Se pun la macerat 3-4 linguri de frunze de nuc maruntite, in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca o jumatate de

litru de apa, dupa care se lasa sa se raceasca si se strecoara. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste intern. Decoctul obtinut din axul nucilor Se obtine prin fierberea a 3-4 lingurite de produs vegetal, maruntit in 300 ml de apa, vreme de 10-15 minute, dupa care se filtreaza. Se administreaza indulcit cu miere, cat mai fierbinte posibil. Pulberea de frunze de nuc Se obtine prin macinare cat mai fina cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea pulberii de frunze de nuc se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 2 saptamani (deoarece substantele sale volatile se evapora foarte rapid). De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi, cate o lingurita rasa de pulbere de frunze de nuc, pe stomacul gol. Cataplasma din coji verzi de nuca O mana de coji verzi uscate si maruntite se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50 de grade Celsius). Dupa trecerea acestui interval de timp se aplica direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, si se lasa vreme de 1 ora. Uleiul de nuca Se obtine doar pe cale industriala, prin presare la rece. Are un puternic efect de reducere a colesterolului, fiind, de asemenea, tonic vascular si vermifug. Se administreaza 3-4 lingurite pe zi, de preferinta pe stomacul gol. Boli care se trateaza cu preparate obtinute din nuc Reumatismul, guta - cojile de nuca au un puternic efect depurativ, favorizand mobilizarea si eliminarea toxinelor din organism. Se face o cura cu extract hidroalcoolic (tinctura) de coji de nuca, din care se iau cate doua lingurite diluate in jumatate de pahar de apa, de 3 ori pe zi. Tratamentul dureaza 40 de zile si se face de preferinta toamna tarziu si primavara devreme. Fructe coapte toamna

Hipotiroidia - se administreaza, de asemenea, tinctura de coji verzi de nuca, din care se iau cate 4 lingurite pe zi. Foarte bogate in iod, in alte substante active care favorizeaza activitatea tiroidei, cojile verzi de nuca sunt stimulatorul tiroidian natural ideal. Tusea, tusea cronicizata - se beau 2-3 cani de decoct fierbinte, obtinut din axul nucilor. Are un gust nu prea placut (puternic astringent din cauza taninurilor), dar este foarte eficient, cicatrizand tesuturile lezate de infectie, favorizand eliminarea secretiilor de pe caile respiratorii, diminuand excitabilitatea terminatiilor nervoase care declanseaza tusea. Diaree, infectiile intestinale acute, adjuvant in dizenterie - in prima faza se bea 1 litru de decoct combinat de coji verzi de nuca. Acesta are efect puternic antiinfectios, eliminand cauza care a produs aceasta afectiune. Odata ce toate materiile nocive din intestin au fost eliminate prin scaun, este necesara administrarea unui astringent puternic, adica decoctul obtinut de data aceasta din axul nucilor, care va incetini prompt tranzitul intestinal. Adjuvant in diabet - se ia o lingurita de pulbere de frunze de nuc de 4 ori pe zi, in cure de 3 luni, cu 1 luna de pauza. Frunzele de nuc au o actiune hipoglicemianta puternica, sunt diuretice, ajuta metabolismul zaharurilor si grasimilor. Viermi intestinali (oxiuri, limbrici) - unul din cele mai eficiente remedii de medicina populara romaneasca este obtinut din cojile verzi de nuca. Se administreaza intern decoctul combinat a carui reteta de obtinere a fost prezentata anterior, cate o jumatate de litru - un litru pe zi, in cure de 12 zile. In cazul oxiurilor, se fac in paralel bai de sezut cu acelasi decoct. Transpiratie excesiva - se face un tratament cu pulbere de frunze de nuc, din care se ia cate o lingurita de 3-4 ori pe zi, in cure de minimum 30 de zile. Ateroscleroza - se face o cura de lunga durata (jumatate de an minimum) cu ulei de nuca, din care se iau 3-4 lingurite pe zi. Ajuta la diminuarea colesterolului, curata vasele de sange de depuneri, ajuta la redobandirea elasticitatii si rezistentei acestora, stopand procesul de sclerozare. Incontinenta urinara - se face o cura de 30 de zile cu extract hidroalcoolic obtinut din coji verzi de nuca, din care se iau 4 lingurite pe zi. Nu se cunoaste exact mecanismul prin care acest produs vegetal tonifica sfincterele urinare si ajuta la redobandirea controlului asupra lor, dar rezultatele practice obtinute cu acest tratament sunt incurajatoare. Aplicatii externe Negi - o metoda populara extrem de eficienta de combatere a acestora este frecarea locului afectat cu coaja verde proaspata a nucii. Tratamentul se face de 2-3 ori pe zi, vreme de cinci minute, iar rezultatele apar in maximum o luna. Eczeme acute - se aplica pe locul afectat o cataplasma din coji de nuca verde, care se tine vreme de 1-2 ore. Tratamentul se repeta zilnic, pana la completa vindecare.

Dezinfectarea ranilor - se spala locul afectat cu extract hidroalcoolic de coji de nuca. Are o putere dezinfectanta similara cu a tincturii de iod (de altfel cojile de nuca sunt foarte bogate in acest element) si pe deasupra ajuta la vindecarea rapida si estetica a leziunilor. Rani purulente, ulcere pe piele - se spala ranile cu infuzie combinata de frunze de nuc. Aplicatia se repeta de doua ori pe zi si dureaza minimum 10 minute. Afte bucale, inflamatii in gura si in gat - se clateste gura si se face gargara cu decoct combinat de coji de nuca. Are puternice efecte antiinfectioase si cicatrizante.

Infectii vaginale cu candida, cu stafilococi - se fac irigatii vaginale cu 100-200 ml de infuzie combinata de frunze de nuc. Tratamentul se face zilnic, vreme de 4-5 zile, apoi se continua cu o spalatura la 2-3 zile, pana la completa vindecare. Infectii respiratorii in faza incipienta - o reteta populara cu o eficienta exceptionala este inhalarea de aburi de coji verzi de nuca, obtinuti prin oparirea unei maini de coji de nuci la un litru de apa clocotita. Varice, hemoroizi, guta, transpiratia picioarelor, matreata - bai repetate cu decoct de frunze de nuc. Atentie: administrarea interna in doze prea mari a remediilor extrase din nuc sunt greu suportate de persoanele cu probleme digestive. De asemenea, ele nu trebuie administrate in paralel cu lichenul de Islanda si chinina. Precautii si contraindicatii Preparatele prezentate mai sus se administreaza cu prudenta in cazurile de hipertiroidie, colon iritabil, gastrita acida. In diabetul insulino-dependent, in timpul tratamentului cu nuc se va supraveghea foarte strict glicemia si se vor regla dozele de insulina in permanenta, pentru a impiedica aparitia hipoglicemiei. Tratamente cu miez de nuca Miezul de nuca este unul din cele mai consistente si sanatoase alimente cunoscute. Este un inlocuitor perfect al carnii, mai bun si decat soia, care este acum in mare voga. Miezul de nuca dat prin masina de tocat inlocuieste perfect carnea tocata in aproape orice, de la chiftele, la sarmale sau rulade. Fiind foarte bogata in grasimi si proteine, nuca intrece carnea si ca valoare calorica, avand in schimb o toxicitate de cateva ori mai mica si fiind foarte digerabila. In plus, nuca este fructul cel mai bogat in cupru si zinc, motiv pentru care este folosita in tratarea bolilor vasculare, tulburarilor de crestere si maturizare, deficientelor imunitare. Dintre bolile in care consumul nucilor are un efect favorabil evident mentionam: Accident vascular - consumul regulat de nuci neprelucrate termic intareste vasele de sange si previne, mai ales la persoanele in varsta, ruperea lor. Iata o reteta foarte eficienta: 3 miezuri de nuca pisate, 1 lingurita de polen de albine si 2 linguri de miere de albine se amesteca foarte bine, modelandu-se sub forma unor bomboane. Se ia zilnic tot acest amestec, pe stomacul gol, dimineata. Boli de piele - miezul a 20-30 de nuci consumate zilnic grabeste vindecarea bolilor de piele (psoriazisul, eczeme alergice rebele, infectiile cu ciuperci la nivelul pielii) si refacerea pielii dupa arsuri, opreste procesele degenerative. Constipatie - se consuma miezul a patru nuci prajite usor la 10 minute dupa ce am consumat 1-2 pahare de compot de prune sau 2 linguri de miere lichida cu apa. Tratamentul se face pe stomacul gol. Diabet - la fel ca si alunele, nucile sunt foarte sarace in zahar, ceea ce le face un aliment de baza in diabet, unde se recomanda in mod special cruditatile si renuntarea la carne. In plus, fata de alune, nucile au chiar si o actiune usor hipoglicemianta, contribuind la ameliorarea acestei afectiuni. Greutate corporala sub cea normala - datorita continutului mare de grasimi usor de asimilat si care nu cresc colesterolul, nucile consumate in cantitati mari sunt o piesa de baza in curele de ingrasare. Persoanelor care vor sa-si mareasca greutatea fara a risca o crestere brusca a colesterolului, o suprasolicitare a aparatului cardiovascular ori aparitia unor probleme cum ar fi celulita ori vergeturile, le este calduros recomandat acest aliment. Hipertiroidie - nucile au un efect reglator asupra activitatii tiroidei si, in plus, aduc un supliment considerabil de calorii, care se stie ca in aceasta afectiune sunt consumate in mari cantitati, de unde si starea de devitalizare pronuntata care apare frecvent. Sterilitate, impotenta - aportul de vitamina E, prezenta unor substante reintineritoare si care protejeaza si curata vasele de sange fac nucile un aliment foarte indicat in tratamentul acestor doua afectiuni. Este de notat efectul benefic al nucilor in prevenirea impotentei vasculare (care reprezinta peste 50% din cazurile de impotenta). Siropul de nuci - Un elixir pentru stomac si un bun energizant - Mod de preparare si folosire: 2-3 pumni de coji verzi de nuca proaspat adunate se taie in bucatele mici si se pun la fiert cu 1 litru de apa si 3 cuisoare aromate. Se lasa sa se patrunda 10 minute, dupa care se strecoara si se adauga 1

kg de zahar. Se trage la sticle, se fierbe alte 10 minute in bain-marie, apoi se pun dopuri de pluta. Se administreaza cate 3 lingurite pe zi, dupa mesele principale. Cateva leacuri populare stravechi

Femeile in pericol de a pierde sarcina - sa ia 10 miezuri de nuca pe care sa le piseze impreuna cu o lingurita de seminte de castraveti. Se inghite tot acest amestec cu un pahar de apa de izvor. Bubele dulci (eczemele infectioase care produc mancarimi) trec daca sunt unse noua zile la rand cu miez de nuca pisat proaspat, amestecat cu ulei de floarea-soarelui (presat la rece). Colicile abdominale la copii sunt alinate daca iau miez de nuca bine uscat si ras, amestecat cu putin piper. Osul mort (tuberculoza osoasa) se trateaza cu miez de nuca, care se mesteca bine in gura si apoi se aplica direct pe locul afectat, infasurandu-se cu o frunza si lasandu-se sa stea cel putin un ceas.

Obligeana (Acorus calamus)

Obligeana este o planta acvatica, aromatica, adesea se dezvolta pe malul apelor linistite, pe langa balti.

Denumirile populare ale obligeanei sunt: calm, calamar, buciumas, trestie mirositoare, speribana, crin de apa, papura rosie, paporontec, speribana tarcata.

In general, rizomii sunt cei care se utilizeaza in medicina naturista.

Obligeana actioneaza ca un stimulent al secretiilor gastrointestinale, carminativ, sedativ, usor hipnotic, diuretic cu eliminare de acid uric.

Radacina oligeanei este un remediu si un calmant pentru sistemul nervos si cel cardiovascular, pentru curatirea intestinului de mucozitati si a stomacului cu secretii abundente, pentru metabolism scazut, lenevie intestinala, hidropizie, balonari stomacale si intestinale, colici, dereglari articulare si artrita, diaree, ulcer stomacal, hiperaciditate gastrica, anemie, stari de greata si de voma, cazuri de tulburari cronice de digestie.

De asemena, radacina de obligeana permite formarea pepsinei, stimuland astfel digestia si regland acidul gastric, ai asigurand o functionare buna a veziculei biliare.

Sucul extras proaspat din radacina de obligeana are efect in revigorarea ochilor. In acest caz, se ung pleoapele cu acest suc, iar dupa patru minute se face o baie oculara cu apa rece si curata.

Obligeana este recomandata in balonari, anorexie, colici gastrointestinale, guta, afectiuni urinare, dereglari glandulare, artrita, precum si impotriva fumatului. In acest ultim caz, pacientului ii este recomandat sa mestece incet radacina uscata a plantei, astfel va scapa de viciul fumatului.

Ceaiul de obligeana este foarte eficient in cazul sangerarilor usoare intestinale, care pot fi vindecate, daca pe langa acest ceai se va lua si o lingura de bitter suedez. De altfel, ceaiul este util in dureri abdominale, diaree rebela, intestin lenes, tuberculoza intestinala, aerofagia, cancer de stomac, cancer de colon, astenia.

Sub forma de bai, cu extract de obligeana, se vindeca starea de mare slabiciune intalnita frecvent la copii si adolescenti precum si convulsiile (la copii handicapati).

Tratamente naturale cu obligeana:

Ceaiul de obligeana, pentru tratarea afectiunilor enumerate mai sus, este recomandat a se bea in repsrize, in cursul zilei, inainte de mese. Acest ceai se prepara dintr-o lingura de radacini bine maruntite, fierte la foc mic, timp de cinci minute , in 250 ml de apa.

Maceratul de obligeana se recomanda in tratarea afectiunilor aparatului digestiv si in cancerul intestinal. Astfel, se beau, inainte si dupa fiecare masa principala 1-2 inghitituri de ceai. Acest macerat se prepara din 1-2 lingurite de radacini de obligeana maruntite, pusa la macerat o noapte. Se incalzeste, dupa care se filtreaza.

Ceaiul de obligeana, baut in cantitati mari provoaca stari de voma!!

Pentru a stimula pofta de mancare se recomanda tinctura de obligeana, care se prepara din 20 g radacini de obligeana, maruntite, macerate in 100 ml de alcool de 70º, timp de o saptamana. Se recomanda a se lua cate 20 picaturi de doua ori pe zi.

………………………………………

OBLIGEANA

Logodeste mintea cu sufletul

Miracolul dintre ape La trecerea dintre iarna si primavara, cand peste mlastinile din sudul tarii trec primele adieri de vant cald, dintre ape scot timid capul primele fire verzi ale unui fel neobisnuit de trestie. Radacinile ei sunt puternic ancorate in pamantul malos al mlastinii, iar tulpina si frunzele ei au o

aroma extrem de puternica si placuta, atunci cand sunt proaspat culese. Numita "trestie mirositoare" sau "obligeana", planta a fost adusa cu mii de ani in urma din indepartata Indie, aclimatizandu-se perfect la noi in tara. Acum o intalnim crescand spontan prin baltile din Banat si din Oltenia, ori in Delta Dunarii, unde exista suprafete imense de obligeana salbatica - adevarate comori de sanatate, din pacate prea putin cunoscute la noi. Dovezile arheologice arata ca aceasta planta era cunoscuta si folosita in scopuri medicinale si magice de acum... 5000 de ani, pe aproape toate meridianele planetei. Ramasite ale radacinilor ei au fost descoperite in vechile temple din India, in mormantul lui Tutankamon din Egipt, in vetrele satelor indienilor din America de Nord. Trestia mirositoare este mentionata in "Vechiul Testament" si in lucrarile marilor medici ai Antichitatii, cum ar fi Hipocrate sau Dioscoride, in tratatele savantilor medievali si in lucrarile consacrate alchimiei. Insusirea principala a obligenei, cu totul exceptionala, este aceea de armonizare a planului psihic si a celui mental cu corpul fizic, de unde si folosirea ei in tratarea celor mai diverse tulburari psihice, de la banala insomnie, la depresii grave si la psihoze. Vindecatorii populari de la noi din tara au folosit cu mult succes obligeana intr-o serie de boli digestive, de la ulcer si gastrita, la cancer gastric si intestinal. In cele ce urmeaza vom cunoaste cateva din tainele acestei trestii de leac imortalizata in multe legende si mituri. Unde gasim obligeana Daca majoritatea plantelor medicinale pot fi adunate intr-o drumetie la munte sau in padure, obligeana este complicat de recoltat din flora spontana, datorita preferintei sale pentru locurile mlastinoase si greu accesibile, chiar periculoase. In consecinta, va trebui sa ne multumim sa achizitionam radacinile de obligeana din farmacii si din magazinele naturiste, ele fiind partea activa a plantei. Atentie, insa, la vechimea lor, deoarece isi pierd intr-un timp relativ scurt anumite proprietati terapeutice. In general, este bine sa nu folositi radacini mai vechi de un an - aspect care poate fi verificat prin citirea datei fabricatiei, care este obligatoriu inscrisa pe ambalajul plantelor medicinale vandute in comert. Uneori, insa, fabricantii nu noteaza data recoltarii, ci a ambalarii plantei, caz in care vom verifica continutul ei de uleiuri volatile: radacinile culese de curand contin mult ulei volatil si au un miros extrem de puternic, patrunzator si - trebuie sa recunoastem - destul de neplacut, in vreme ce radacinile recoltate cu mai mult timp in urma au pierdut mare parte din uleiurile volatile si ca atare au un miros mult mai palid, "sters". Radacinile de obligeana mai vechi de un an nu sunt toxice, insa au o eficienta foarte redusa in tratament. Cum preparam si cum administram obligeana Pulberea de obligeana In medicina chineza este forma clasica de administrare a obligenei, cu care erau vindecate o serie intreaga de boli nervoase si digestive. Radacinile de obligeana se macina fin cu rasnita de cafea sau se piseaza in piua, dupa care se cern prin sita pentru faina alba. Pulberea fina se pastreaza intr-un borcan de sticla ermetic inchis, nu mai mult de 8 zile, deoarece, fiind o planta aromatica, tinde sa-si piarda rapid proprietatile terapeutice. Se administreaza un varf (0,5 grame) - o jumatate (1,5 grame) de lingurita rasa de pulbere de 3-4 ori pe zi, pe nemancate. Planta se tine sub limba vreme de cateva minute, dupa care se inghite cu apa.

Maceratul la rece de obligeana Este un leac extrem de eficient in bolile de stomac si intestine, dar si in afectiunile cu substrat psihic. Se obtine prin punerea intr-o cana de apa a unei lingurite de pulbere de obligeana, care apoi se lasa la temperatura camerei, vreme de 10-12 ore, pentru ca extractia sa se faca complet, dupa care se filtreaza. Se beau 1-2 pahare pe zi, de obicei inainte de masa. Tinctura de obligeana Un borcan cu filet se umple pe jumatate cu pulbere de planta. Se acopera apoi totul cu alcool alimentar de 96 de grade, amestecat in proportii egale cu apa. Se pune capacul la borcan si se lasa la macerat 10-12 zile, dupa care lichidul se filtreaza si se trage in sticlute mici, care se pastreaza in locuri intunecoase si reci. Se iau de regula 30 de picaturi de tinctura, diluata in jumatate de pahar de apa, de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Praful de... stranutat Nu, nu este o gluma! Pulberea fina de obligeana aspirata nazal (prizata) irita putin mucoasa, provocand stranutul. Prin stranut se produce o decongestionare in zona capului, element extrem de benefic in anumite cazuri de migrena, nervozitate, sinuzita etc. Procedeul mai are un efect: o mica parte din pulbere ajunge pe caile respiratorii superioare, principiile sale active fiind preluate direct de catre circulatia sanguina. Cantitatea de principii active este mica, insa ele ajung foarte rapid la creier, unde produc o serie de efecte extrem de benefice: eliminarea durerilor de cap, reducerea nervozitatii si a reactivitatii la stres, cresterea capacitatii de concentrare, imbunatatirea rapida a tonusului psihic. In cazul in care nu sunteti foarte sensibil la efectul usor iritant al obligenei si nu se produce stranutul, nu e nici o problema. Dimpotriva! Cantitatea de principii active retinute va fi mai mare, asa incat efectul sau in plan psihic si mental va fi mai puternic. Prizarea de obligeana este recomandata in cazul durerilor de cap si de ochi (inclusiv cele cauzate de oboseala), in cazul somnolentei si al lentorii mentale, al depresiei si al asteniei, al tulburarilor de auz cauzate de epuizare. Boli care se vindeca prin tratamentul cu obligeana

Tulburari produse de stres: anxietate, cosmaruri, insomnie, astenie - in aceasta suita de afectiuni, obligeana are efecte aparent contrare, fiind si calmant, si tonic psihic, in acelasi timp. Se foloseste sub forma de macerat la rece. Se bea o jumatate de pahar (100 ml), dimineata, la pranz si seara, in cure de 4 saptamani, urmate de 14 zile de pauza. Un studiu din anul 2005, realizat la Universitatea din Madras, India, a demonstrat efectele calmante si reglatoare ale activitatii psihice si neuroprotective ale obligenei, intr-un mod inedit. Experimentul s-a facut pe un lot de soricei ce au fost tratati cu obligeana, fiind supusi in acelasi timp unui zgomot puternic (100 de decibeli) si foarte deranjant. La sfarsitul experimentului, lotul de soricei tratati cu obligeana a prezentat mult mai putine tulburari de comportament, de somn, dereglari fiziologice si chiar

leziuni la nivel neuronal, fata de lotul martor de soricei, care au fost expusi la acelasi tratament extrem de stresant, dar fara a fi tratati cu obligeana.

Gastrita hiperacida, ulcerul gastric si duodenal, arsuri gastrice - in doze mici - 0,5-1 gram (un varf de lingurita) de pulbere luate de patru ori pe zi - obligeana reduce aciditatea gastrica, calmeaza durerea, are efect antiinflamator asupra mucoasei gastrice. Se face un tratament de doua saptamani, urmat de o saptamana de pauza, dupa care se poate relua. Cura cu pulbere de obligeana se recomanda mai ales la inceputul primaverii si la inceputul toamnei, cand sensibilitatea gastrica este cea mai mare. Tratamentul nu are doar efecte calmante si antiinflamatoare gastrice, ci si efecte de armonizare emotionala, ajutand la diminuarea intensitatii si la controlul unor stari cum ar fi mania, frustrarea, angoasa, anxietatea, stari psihice care cel mai adesea declanseaza si intretin gastrita si ulcerul.

Trestia mirositoare e cunoscuta de peste 5000 de ani

Indigestia, digestia dificila, atonia gastrica si intestinala - in doze medii - 1,5-2 grame (jumatate de lingurita rasa) de pulbere de obligeana, luata inainte de fiecare masa - planta mareste cantitatea de suc gastric, creste peristaltismul tubului digestiv, ajutand la o mai buna digestie si eliminare. Se face un tratament cu obligeana administrata inainte de masa, cu o durata de 3 saptamani, urmat apoi de minimum 12 zile de pauza, dupa care se poate relua. Este un tratament valabil si in gastrita hipoacida.

Adjuvant in cancer pancreatic, gastric si intestinal - se foloseste maceratul la rece de obligeana. Se bea un pahar pe stomacul gol de 2 ori pe zi, dimineata - la putin timp dupa trezire, si seara. Se face o cura de trei luni cu acest preparat. Vindecatoarea populara de origine austriaca Maria Treben recomanda in mod special obligeana in cancerul cu aceste localizari, planta facand, dupa constatarile sale, adevarate miracole, chiar in cazuri avansate. Personal, am vazut acest tratament aplicat cu mult succes, dupa interventiile chirurgicale facute in cancerul intestinal, pentru impiedicarea recidivelor. De asemenea, am putut remarca faptul ca acest tratament a dat rezultate foarte bune dupa curele de citostatice, pentru imbunatatirea digestiei si a peristaltismului gastric si intestinal, afectat de aceste medicamente.

Inapetenta (anorexie), anorexie psihica - se iau 10-20 de picaturi de tinctura sau 1-2 varfuri de cutit de pulbere de obligeana, inainte de fiecare masa. In doze mici si foarte mici, obligeana este un stimulent digestiv si mareste apetitul. In doze mai mari (2-3 lingurite de tinctura sau 1 lingurita de pulbere luate inainte de masa), reduce apetitul si produce chiar o stare de greata, daca se supradozeaza, fiind recomandata in curele de slabire.

Colita, enterocolita, colon spastic - se ia o lingurita de tinctura diluata in jumatate de pahar de apa, de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. O cura dureaza 3 saptamani, dupa care se face o saptamana de pauza. Pentru efecte mai puternice, tinctura se inlocuieste cu pulbere: jumatate de lingurita se administreaza de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol.

Aritmii cardiace, extrasistole, preventiv in angina pectorala si infarct - un studiu facut de "Departamentul de Stiinte Biologice si Biomedicale" al Universitatii din Karachi, Pakistan, si publicat in 2006, arata ca extractul alcoolic de obligeana are efecte blocante ale canalelor de calciu, similare cu cele ale verapamilului, un medicament de sinteza foarte eficient contra acestor afectiuni. Se recomanda cate o lingurita de tinctura de obligeana, de 3-4 ori pe zi, in cure de 6 saptamani, urmate de 3 saptamani de pauza. Este un tratament valabil si ca adjuvant in hipertensiune.

Constipatie atona, constipatie asociata stresului psihic - in unele cazuri, aceasta afectiune raspunde mai bine la tratamentul cu obligeana decat la cel facut cu laxativele clasice. Se administreaza maceratul la rece: un pahar se bea dimineata si unul seara, pe stomacul gol.

Adjuvant in sindrom discordant (schizofrenie), paranoia - studii facute in China au aratat ca mai multi compusi volatili din radacina de obligeana au efecte sedative si neuroprotective, ajutand in unele cazuri la imbunatatirea starii psihice a bolnavilor cu aceste afectiuni. Se ia de 4 ori pe zi cate 1 gram (un varf de lingurita rasa) de pulbere de obligeana, pe stomacul gol. Pe langa efectul sedativ si neuroprotectiv mentionat anterior, se adauga o enigmatica proprietate a acestei radacini, cunoscuta inca din vechime si neexplicata nici pana astazi de stiinta moderna, de a restabili anumite functii psihice si mentale. Vindecatorii budhisti din Himalaya folosesc un macerat concentrat de obligeana (4 linguri de pulbere la un litru de apa) pentru a provoca voma la toxicomani si a le reduce anxietatea provocata de lipsa drogurilor. Indienii nord-americani spun intre altele ca "obligeana ajuta sufletul sa-si reia locul in corp si sa alunge nebunia".

Dureri de cap si migrene care apar pe fond de nervozitate - se ia 1 lingurita de tinctura diluata in jumatate de pahar de apa, de 3 ori pe zi. Atunci cand durerile de cap sunt insotite de voma, se folosesc doze mici de obligeana (un varf de cutit) si, eventual, se asociaza cu pulbere de ghimbir.

Pentru efecte extrem de rapide, se apropie succesiv de o nara si apoi de cealalta o bucatica de hartie pe care este pus praf fin de obligeana. Se aspira cu putere.

Intoxicatii alimentare in faza incipienta, otravire, indigestie puternica asociata cu fermentatie gastrica - peste 4 lingurite de obligeana se toarna un litru de apa clocotita si se lasa sa infuzeze un sfert de ora, dupa care se filtreaza. Cantitatea de preparat rezultata se bea dintr-o data, continuu, ceea ce va provoca un puternic reflex vomitiv, care va duce la o curatare rapida a stomacului. La nevoie, tratamentul se reia de 2-3 ori.

Adjuvant in infectia cu E.Coli - un studiu efectuat in laboratoarele unui institutut de cercetari tailandez arata ca obligeana are puternice efecte antibiotice, distrugand in mod special E.Coli si stafilococul auriu. Se administreaza sub forma de tinctura, cate o lingurita de 4-6 ori pe zi, in cure de 24 de zile.

Candidoza bucala si cea digestiva - o lingurita rasa de pulbere de obligeana se mesteca indelung si apoi se inghite pe stomacul gol. Se iau doua asemenea doze pe zi, pe o perioada de 14 zile. Este un tratament mai putin cunoscut, dar eficient, obligeana demonstrand efecte terapeutice comparabile cu cele ale medicamentului de sinteza Amphotericin B, recomandat adesea contra acestei afectiuni.

Utilizari externe ale radacinii de obligeana

Intarirea gingiilor (in parodontoza) - se mesteca incet radacina de obligeana maruntita, asa incat principiile active extrase de saliva sa ramana cat mai mult timp in contact cu gingiile. In mod oarecum surprinzator, acest tratament s-a dovedit a fi eficient si pentru cei care vor sa se lase de fumat, deoarece planta da un gust neplacut fumului de tigara si diminueaza nevoia de nicotina.

Dureri de cap si migrena - se aplica o cataplasma: pulberea fin macinata se amesteca cu apa pana se formeaza o pasta care se inveleste in tifon si se fixeaza pe frunte si ceafa. Poate inlocui tratamentul intern, cand e greu suportat.

Reumatism - se face o cataplasma in felul descris mai sus, care se aplica pe locul afectat. Deasupra se pune o bucatica de nailon, pentru a impiedica evaporarea, si o sticla cu apa calda (fierbinte chiar), pentru a incalzi tesuturile, a reduce durerea si a favoriza o preluare mai rapida a principiilor active prin piele.

Sinuzita - se prizeaza pe nas praful fin de radacina de obligeana. Adesea, aceasta procedura provoaca stranutul si ajuta la eliminarea secretiilor in exces de pe caile respiratorii superioare. De asemenea, acest tratament are efecte antibacteriene directe asupra sinusurilor si asupra cailor nazale.

Precautii la tratamentul cu obligeana

Tratamentul cu aceasta planta nu va fi facut mai mult de trei luni la rand, cu o luna de pauza.

La majoritatea persoanelor, luata in doze mai mari de o lingurita rasa, obligeana are un puternic efect vomitiv, dar cantitatea critica de planta care produce acest efect variaza de la o persoana la alta. Din acest motiv, dozele date in articolul de fata au un caracter orientativ, ele putand fi micsorate in functie de sensibilitatea fiecaruia.

Obligeana nu va fi lasata la indemana copiilor, ingerarea sa in cantitati mari (peste 15 grame) dand probleme digestive si producand o supra-excitare a sistemului nervos, asemanatoare celei induse de droguri.

Contraindicatii la tratamentul cu obligeana

Planta le este ferm contraindicata gravidelor, deoarece poate induce avortul. De asemenea, nu va fi luata de mamele care alapteaza.

O observatie necesara La sfarsitul anilor '80 si in anii '90, s-a dus o intensa campanie de discreditare a plantelor medicinale, unele dintre ele fiind "acuzate" in mod aberant ca ar fi cancerigene. Astfel, a fost gasita o varietate asiatica a obligenei care administrata in cantitati enorme unor soricei de experienta (raportate la masa corporala), acestia au dezvoltat in proportie de 10% formatiuni tumorale. Studiul a fost invalidat de comunitatea stiintifica internationala din mai multe considerente: folosea o varietate ornamentala a obligenei, care nu se foloseste in terapie, dozele administrate le depaseau de peste 10 ori pe cele normale. Aceiasi oameni de stiinta au observat ca in India sunt folosite de mii de ani, pe o scara incredibil de larga, preparatele cu obligeana, fara a fi raportat nici macar un caz de tumori hepatice. Si aceasta, in conditiile in care cercetarea medicala din India in domeniul plantelor medicinale (si nu numai) este printre cele mai avansate din lume. Asadar, respectivul studiu poate fi si este considerat pe drept cuvant o manevra politica si nu arunca nici o umbra de indoiala asupra sigurantei folosirii corecte a obligenei in scopuri medicinale. Utilizarile obligenei pe diferite meridiane America de Nord Triburile de piei-rosii din America de Nord considerau obligeana sacra si o foloseau atat ca leac, cat si ca planta magica. Indienii Cree utilizau aceasta planta pentru tratarea durerilor de dinti si de cap, pentru mentinerea igienei dentare, pentru oboseala sau epuizare, pentru a preveni sau elimina... mahmureala. Indienii Dakota tratau diabetul cu ajutorul acestei plante si sunt cunoscute in acest sens cazuri ale unor persoane pe care medicina clasica nu le-a putut ajuta, abandonandu-le, si care s-au vindecat in mod miraculos cu obligeana, pe care indienii o mestecau regulat, timp de mai multe luni. Radacina magica de obligeana a fost mult utilizata de catre populatia Trappers din Canada, ai carei membri obisnuiau sa o mestece atunci cand erau obositi. India si China

Chinezii antici o utilizau pentru a trata inflamatiile de orice fel si constipatia. In India, medicina ayurvedica a folosit-o pentru tratarea febrei, astmului si bronsitei si, de asemenea, ca sedativ general. De altfel, medicii indieni considerau ca obligeana poate preveni, vindeca sau ameliora considerabil orice boala sau tulburare psihica. Fiarta in lapte, medicii ayurvedici o recomandau pentru "reintinerirea sistemului nervos", imbunatatirea memoriei si a capacitatii de concentrare. Egipt Fumigatiile sfinte cu radacini de obligeana erau folosite atat de sumerieni, cat si de egiptenii antici. Fumul de radacina de obligeana alunga toate spiritele malefice si chema ajutorul divinitatii. Din Egipt, aceasta planta a fost luata de catre evrei, "trestia mirositoare" fiind mentionata in Biblie (in Exod 30:22-35) ca fiind unul dintre ingredientele "uleiului sfant" (adica ale mirului). Insusi Moise a primit porunca de la Dumnezeu sa faca "uleiul sfant" din mai multe mirodenii, intre care si o trestie aromatica, pe care specialistii au identificat-o a fi Acorus calamus, adica obligeana. Europa In Evul Mediu, magicienii si vrajitoarele faceau cu obligeana o pomada pentru... zburat. Se spunea ca obligeana face spiritul mai usor decat fulgul, proiectandu-l pe cel initiat la distante inimaginabile, precum si in lumile ceresti. Interesant este insa ca indienii Ojibwa din America de Nord afirmau ca prin mijlocirea radacinilor de obligeana pot, de asemenea, "zbura fara sa atinga pamantul". Aceasta in timp ce anumite populatii din Noua Guinee o folosesc si acum intr-un ritual destinat comunicarii cu spiritele mortilor...

Paducelul - o planta buna pentru inima {jcomments on} Nici o alta planta din lume nu stie sa vindece inima precum el. Cand il intalniti prin paduri sau pe margini de drum, faceti o plecaciune in fata lui si urati-i aceeasi sanatate ca cea pe care v-o daruieste. Este un arbust creat de Dumnezeu pentru a ajuta bolnavii cardiaci şi persoanele de vârsta a treia, mai ales cele cu suferinţe de inimă şi nervi. Încă din vremuri străvechi, păducelul era cunoscut pentru proprietăţile sale terapeutice, confirmate şi reconfirmate de medicii timpului, începând cu învăţaţii antici Galenius şi Dioscorides. Interesant este ca, spre deosebire de majoritatea plantelor de leac, paducelul nu a cazut niciodata in uitare, fiind recunoscut ca valoare si de medicina moderna. Aceasta, si datorita extraordinarului sau prestigiu in medicina populara a tuturor tarilor europene. În Evul Mediu, chimistul Paracelsus introducea florile şi frunzele de păducel în celebrele elixiruri de tinereţe şi de viaţă lungă. În toate ţările Europei şi ulterior în întrega lume, păducelul a devenit cunoscut ca planta vieţii sau a tinereţii veşnice, având aceleaşi virtuţi ca şi Ginsengul la asiatici. Specialiştii francezi numesc preparatele din păducel „laptele bătrânilor“, ca o aluzie la florile albe ale plantei şi la proprietăţile tămăduitoare excepţionale constatate la persoanele vârstnice, cu inima şubrezită. De aceea, bătrânii francezi beau zilnic cel puţin un ceai de păducel, convinşi că le prelungeşte viaţa cu minimum 10 ani. În România s-a păstrat o veche tradiţie, transmisă încă de la daco-romani, care omagiază proprietăţile miraculoase ale păducelului. Se spune că la sărbătorile primăverii din timpul înfloririi plantelor de mai, tinerii care au primit mărţişoare la 1 Martie căutau un păducel mai înalt, de ramurile căruia agăţau mărţişorul cel mai drag „pentru ca în tot anul să fie frumoşi ca florile, norocoşi, feriţi de boli şi de deochi“. Efectul ocrotitor se va păstra până în primăvara următoare, prin firul bicolor al mărţişorului care ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Medicina tradiţională de la noi foloseşte preparatele din păducel la peste 50 de afecţiuni maladive, în principal la cele cardiace şi nervoase. Izvoarele de sănătate îşi au originea în primele zile ale lunii mai când păducelul, un arbust spinos şi uscăţiv, se încarcă cu mantia albă a florilor transformându-se din cenuşăreasa dealurilor într-o zână frumoasă, înveşmântată într-un voal alb şi parfumat. Câteva zile, văzduhul se umple cu albul milioanelor de petale purtate de adierea vântului de primăvară. Învăţaţi să recunoaşteţi planta! Păducelul este un arbust spinos, uneori arborescent, cu frunze lobate şi flori albe-crem, uneori roze, frumos mirositoare, grupate în buchete. În clasificarea botanică face parte din familia Rosaceae (ca şi măceşul) şi cuprinde circa 250 de specii răspândite în toată lumea, majoritatea cu proprietăţi medicinale, dintre care în România se găsesc cinci specii, cu denumiri populare de păducel, gherghin, gherghinar, mărăcine alb, mălăeţ şi mălaiul cucului sau in engleza hawthorn. Paducelul mai este cunoscut si sub denumirea de gherghinar. Pentru calitatile deosebite in tratarea afectiunilor cardiace, paducelul mai este numit si Planta inimii. Creste sub forma de tufe, în special la marginea padurilor de foioase, a livezilor si pasunilor. Uneori atinge o înaltime de 5 m. Paducelul este cunoscut din vremuri stravechi pentru efectele terapeutice. Se folosesc cu precadere florile albe si fructele de culoare rosie. Este bine sa evitati

tufele de paducel de la marginea drumurilor intens circulate. Primavara se poate recolta coaja, folosita atât în stare proaspata cât si uscata. Fructele se culeg toamna, iar florile se culeg cel mai bine în stare de muguri. Florile paducelului sunt unul din cele mai folosite remedii vegetale din lume, fiind cel mai puternic medicament in tratarea bolilor de inima si a celor vasculare, boli care acum, in sezonul cald, cunosc o agravare simtitoare. Putine plante sau medicamente din lume au fost atat de studiate si de atat de multe ori confirmate si reconfirmate ca valoare terapeutica de catre medici, ca acest paducel. Paducelul - planta medicinala si aliment Continuam a calatori impreuna "printre" fructele, legumele, semintele si plantele medicinale cu folosire directa in alimentatia de zi cu zi. In Romania avem varietatile care se numesc latineste (Crataegus monogyna sau Crataegus oxycantha. Ca planta medicinala se folosesc florile - Flores Crataegi - florile impreuna cu frunzele - Flores Crataegi cum Folium - si fructele - Fructus Crataegi. Toate partile plantei contin principii active (bioflavonide), uleiuri volatile si acizi organici (cafeic, malic, crataegolic, oleanolic, nicotinic - vitaminaB2) cu actiune sedativ-cardiaca (de linistire a inimii), asemanatoare valerianei. Creste incepand cu zonele joase de campie, unde deja este in floare, si pana in ariile submontane, unde infloreste abia la sfarsitul lui mai - inceputul lui iunie. Cele mai bune efecte medicinale le au florile, care se culeg in ciorchine (cu tot cu frunze), atunci cand inca nu au inceput sa se scuture. Imediat dupa recoltare se pun la uscat (altfel se incing si devin brune la culoare, semn ca s-au stricat), in strat subtire, in locuri umbroase, lipsite de umiditate si bine aerisite. Atunci cand frunzele fosnesc precum hartia, iar coditele florilor isi pierd elasticitatea, rupandu-se cand sunt indoite, uscarea s-a terminat, iar produsul obtinut se pune in saci de hartie. Fructele contin si vitaminele C, B, acizi citric si tartric. Bioflavonidele au un puternic efect antioxidant. Ele intaresc rezistenta peretilor vaselor sanguine, dilata si relaxeaza arterele. Celelalte substante din paducel scad nivelul colesterolului si reduc depunerile de grasime de pe peretii arterelor si din alte testuri (un bun aliat in curele de slabire). Paducelul poate mari abilitatile erotice atat la barbati cat si la femei prin imbunatatirea circulatiei la niveleul organelor de reproducere. Fructele de paducel au o actiune astringenta a mucoaselor, reduc umflarea acestora si secretarea de mucus in exces. Asupra rinchilor au o actiune usor diuretica. Prin continutul de bioflavonide paducelul are insusirea de a regla tulburarile nervoase ale inimii, exercita o actiune calmanta asupra sistemului nervos, scade tensiunea arteriala, mareste circulatia la nivelul inimii, creierului si a altor organe. Se recomanda in anghina pectorala, tulburari de menopauza, ateroscleroza, emotivitate excesiva, nevroze cardiace si stari de excitabilitate cu aritmie. Paducelul este folositor si in cazul umflarii mainilor si a picioarelor, a urinarii nocturne excesive la bolnavii cardiaci, in cazul tulburarilor specifice premenopauzei (bufeuri, palpitatii, stari de neliniste si nervozitate); in nevroze, stari de anxietate, atacuri de panica, agresivitate marita si tulburari de comportament la copii. Florile acestei plante sunt printre cele mai bine tolerate si mai nenocive remedii vegetale din lume. Toate testele de laborator sau clinice pun in evidenta faptul ca si atunci cand este folosit in cure de foarte lunga durata, de peste 6 luni, paducelul nu produce tulburari organice sau de alta natura. Tratamentul de lunga durata cu flori de paducel are efecte aproape magice asupra persoanelor in etate. Studii facute in Franta arata ca administrarea a 2-3 cani pe zi de infuzie combinata, in cure de foarte lunga durata (6 luni minimum), previne aparitia sau agravarea bolilor de inima si a bolilor

vasculare, previne depresia si alterarea capacitatilor mentale ivite odata cu varsta. Mai mult, studii facute in spitale universitare au aratat cresterea cu pana la 40% a capacitatii de efort a batranilor tratati cu paducel. Am dori sa completam informatiile de mai sus cu cele referitoare la importanta acestuia pentru dietoterapie.Dietaoterapia chineza foloseste pe larg fructele de paducel in tratarea multor dezechilibre energetice. In Orient, paducelul se foloseste mai mult ca fruct decat ca flori sau/si frunze. Fructul seamana cu un mar paduret, ca forma si marime, rosu la culoare. Cel ce se gaseste pe piata in Canada, este obtinut in principal de la varietatile orientale de paducel: Crataegus pinnatifida (paducelul chinezesc) sau Crataegus cuneata (paducelul japonez). Proprietati: au un gust dulce acrisor, cu o natura calda din punct de vedere energetic si actioneaza asemanator acupuncturii, in mod direct asupra meridianelor energetice ale splinei-pancreasului, stomacului si ficatului. Functiuni: promoveaza digestia, inlatura indigestiile, activeaza fluxul de energie (qi) si al circulatiei sangelui, inlatura stagnarile si viermii intestinali. Fructele de paducel sunt folosite in tratamentul indigestiei cu retentie de carne in stomac, a maselor (tumorilor) abdominale, senzatiei de greutate si preaplin in piept sau in abdomenul superior, in tratamentul diareei, dizinteriei, durerilor de spate, a celor date de hernie, durerilor abdominale postpartum (dupa nastere), dismenoreei, indigestiilor date de lapte la copii mici. Fructele de paducel ajuta efectiv la digerarea grasimilor, previn intrarea excesiva a lor in circuitul sanguin si indepartarea acestora prin scaun. Prepararea si consumul fructelor de paducel: Fructele uscate de paducel (in limba chineza Shan Zha) se pot procura din magazinele alimentare chinezesti sau cele de plante medicinale. 1. Fructele de paducel se pot consuma in stare proaspata (unde sunt accesibile in aceasta forma) insa in general ca decoct al fructelor uscate, fierte singure ori impreuna cu alte plante medicinale sau ca adaos la unele feluri de mancare. In China se folosesc ca adaosuri la bauturi, jeleuri, gemuri, si pentru obtinerea unor gustari dintre care cele mai populare sunt "haw flakes" si Tang Hu Lu. Fructele de Crataegus pubescens sunt cunoscute in Mexic sub numele de tejocotes si se consuma proaspete, gatite sau in gemuri pe timpul iernii. 2. Se pot adauga la mancarurile cu carne de pasare sau cu peste pentru a fragezi carnea sau oasele. 3. Fierturile de fructe de paducel se pot folosi pentru aplicari exterioare, direct pe piele. Paducelul intra in compozitia multor remedii pentru acnee si varice. 4. Fierbeti 15 g de fructe de paducel cu 2-3 cani de apa si beti zilnic ceaiul rezultat ca tratament pe termen lung pentru hipertensiune, colesterolemie, si pentru prevenirea bolilor de inima. 5. Ca varianta pentru colesterol ridicat sau conta excesului de greutate beti zilnic ceai obtinut din fierberea a 12 g de fructe de paducel si o jumatate de frunza de lotus. 6. Fierbeti 15 fructe de paducel si adaugati la ceaiul rezultat 1.5 g fenel pisat (Ferula communs). Beti zilnic dimineata in cazul herniilor intestinului subtire. 7. Prajiti in tigaie fructe de paducel pana la transformarea lor in "carbune de paducel" 8. Rasniti 6-9 g de carbune de paducel. Consumati pulberea rezultata cu apa calda ca remediu natural pentru durerile abdominale date de gastrita cronica, enterita si dizinterie. 9. Fierbeti 3 g de carbuni de paducel cu 6 g fructe de paducel uscat. Ceaiul rezultat se poate administra in cazul diareei la copii. 10. Fierbeti 10 g fructe de paducel cu 6 g de coaja uscata de portocala si beti ceaiul rezultat in cazul indigestiilor date de consumul de carne. 11. Pentru dureri postpartum sau dureri la ciclu (dismenoree) se poate bea ceai de fructe de paducel sau in combinatie cu radacina de angelica (Angelica Chinensis).

12. Vin tonic de paducel - amestecati uramatoarele ingrediente si lasati la macerat intre 10-30 de zile: 250 g fructe de paducel uscate, 250 g fructe proaspete de logan (Dimocarpus longan), 30 g curmale rosii chinezesti, 30 g zahar brun si 1 litru de vin de orez (se poate folosi si vodka). 13. Se beau 30 ml de vin tonic pentru inlaturarea durerilor musculare, a durerilor cauzate de artrita, a vederii incetosate, a durerilor de mijloc si de picioare la persoanele in varsta. (Atentie: consultati medicul de familie referitor la consumul de alcool!). Precautii si contraindicatii - evitati consumul excesiv de remedii din fructe de paducel daca aveti regurgitari, hiperaciditate sau constipatie; - reactiile secundare sunt foarte rare si apar doar la extracte concentrate. Preparate din flori de paducel: Tinctura Este cel mai eficient preparat pe baza de paducel, care pune foarte bine in valoare complexitatea actiunii terapeutice a acestei plante. Se obtine prin macerarea a 10 linguri de planta maruntita, in jumatate de litru de alcool de 70 de grade, vreme de doua saptamani, intr-un borcan inchis ermetic. Apoi continutul borcanului se filtreaza prin tifon, iar tinctura se trage in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de regula o lingurita de tinctura, diluata in jumatate de pahar de apa, de 3-4 ori pe zi. In cazurile de hipertensiune, in care este contraindicat aportul de lichide, preparatul se administreaza nediluat sau cu foarte putina apa. Pulberea Se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea a florilor uscate. Se administreaza o lingurita de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se tine sub limba vreme de cateva minute, dupa care se inghite cu apa. Este recomandata mai ales acolo unde aportul de alcool este contraindicat: ulcerul gastric, gastrita hiperacida, bolile hepatice grave. Infuzia combinata Se obtine prin punerea la macerat a 3-4 lingurite de flori de paducel, intr-o cana de apa, de seara pana dimineata, dupa care se filtreaza. Extractul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa se opareste cu inca o cana de apa clocotita si se lasa sa se raceasca. Dupa racire, infuzia se filtreaza, iar in final se combina cele doua extracte, obtinandu-se un preparat folosit intern si extern. Siropul Intr-un borcan de sticla prevazut cu capac, se pun alternativ un strat de flori proaspete de paducel tocate cat mai marunt, un strat de miere (fiecare cu grosime de aproximativ doua degete), pana se ajunge la gura recipientului, unde se pune ultimul strat de miere. Se inchide ermetic vasul si se lasa la intuneric si racoare sau ingropat in pamant, vreme de patru-opt saptamani. Dupa trecerea acestui interval de timp, se filtreaza continutul, iar siropul obtinut se trage in sticle inchise la culoare. Este un elixir calmant pentru psihic si sistemul nervos, un excelent tonic cardiac si sustinator de efort. Se ia cate o lingura de 4 ori pe zi, in cure de lunga durata. Boli care se trateaza cu paducel

Hipertensiune (prevenire si combatere), tensiune arteriala oscilanta - se face un tratament cu tinctura de flori de paducel vreme de 3 luni, cu 2 saptamani de pauza. Se ia cate o lingurita diluata intr-un sfert de pahar de apa, de 4 ori pe zi. Acest preparat este foarte bogat in flavonoide, substante care sunt un adevarat elixir pentru sistemul cardiovascular si care intre altele ajuta la scaderea si la stabilizarea tensiunii arteriale. Cura cu tinctura de paducel este recomandata mai ales acum, la inceputul sezonului cald, cand sistemul cardiovascular este cel mai greu incercat. Tratamentul este mult mai eficient daca se asociaza cu o alimentatie vegetariana cu multe cruditati, saraca in sare si fara condimente iuti, indicatii valabile si pentru urmatoarea categorie de afectiuni.

Ischemie cardiaca (insuficienta cardiaca), anghina pectorala, prevenirea infarctului - un studiu facut in anul 1999 pe 1011 pacienti suferind de insuficienta cardiaca, studiu asistat de un colectiv de medici condus de cardiologul M. Tachet, a dat rezultate uimitoare. Conform acestui experiment, dupa sase luni, peste 65% dintre pacientii cardiaci se simteau mult mai bine sau bine, dupa tratamentul intensiv cu paducel, iar la alte 10 procente dintre participanti, se constata o imbunatatire a starii de sanatate. Interesant este ca acest remediu este printre cele mai bine tolerate medicamente din lume, 98% dintre cei tratati cu paducel neprezentand nici un fel de reactie adversa, iar ceilalti doar simptome usoare. Concluzia experimentului: administrarea a 5 ml de tinctura de paducel (aproximativ o lingurita) de patru ori pe zi, in cure de jumatate de an, imbunatateste irigarea cu sange a inimii, favorizeaza activitatea muschiului cardiac, previne infarctul. Sechele postinfarct - studii de medicina experimentala facute in mai multe laboratoare din lume au pus in evidenta faptul ca administrarea de paducel dupa infarctul miocardic favorizeaza revascularizarea muschiului cardiac, stabilizeaza valorile tensiunii arteriale, ajuta la marirea calibrului vaselor de sange care alimenteaza inima. Se administreaza pulberea de flori de paducel: 1 lingurita rasa, de 3 ori pe zi, in cure de minimum 3 luni. Aritmie cardiaca (palpitatii) - se ia o lingurita de tinctura de patru ori pe zi (la intervale de timp de aproximativ sase ore). Tratamentul se face vreme de 20 de saptamani si are efecte exceptionale de reglare si stabilizare a ritmului cardiac. Umflarea mainilor si a picioarelor, urinari nocturne la bolnavii cardiaci - in anul 1993, un medic american, E. Leuchtgens, a aratat ca administrand vreme de opt saptamani extract hidroalcoolic (tinctura) de flori de paducel pacientilor sai cardiaci, aceste simptome dispar complet sau se estompeaza foarte mult. Doza zilnica folosita a fost de 10-16 ml (aproximativ patru lingurite), administrata in 2-4 etape pe parcursul unei zile. Valori ridicate ale colesterolului - se ia paducelul sub forma de pulbere, 3-4 lingurite pe zi, in

cure de 48 de zile, cu 7 zile pauza. Studii facute de medicii chinezi arata o reducere cu pana la 40% a nivelului colesterolului din sange, in urma tratamentelor cu paducel. Acelasi tratament a dat rezultate in tratarea arteritei, inclusiv a arteritei obliterante. Tulburari specifice premenopauzei (bufeuri, palpitatii, stari de neliniste si nervozitate) - se face o cura cu tinctura de paducel, din care se iau 3-4 lingurite pe zi, pe o perioada de 30 zile, cu 4 zile de pauza. Tratamentul da rezultate exceptionale atunci cand este asociat cu dieta lacto-vegetariana cu multe cruditati. Nevroze, stari de anxietate, atacuri de panica - se face un tratament cu infuzie combinata de paducel, din care se beau trei pahare pe zi. De regula, acest preparat se administreaza pe stomacul gol, cu 15 minute inaintea meselor principale. Are un efect calmant si de stabilizare a emotiilor, fiind in mod special recomandat pacientilor care acuza si simptome cardio-vasculare, confirmate sau nu de analizele de specialitate. Agresivitate marita, tulburari de comportament la copii - se administreaza 4-6 linguri de sirop de flori de paducel pe zi. Principiile active ale acestor flori au efect calmant usor, reduc gradat pulsiunile agresive si comportamentele dizarmonice la copii. Precautii si contraindicatii la tratamentul cu paducel Florile acestei plante sunt printre cele mai bine tolerate si mai nenocive remedii (vegetale sau nu) din lume. Toate testele de laborator sau clinice pun in evidenta faptul ca si atunci cand este folosit in cure de foarte lunga durata, de 6 luni sau mai mult, paducelul nu produce tulburari organice sau de alta natura. Dintre cei tratati pe termen lung cu extracte de paducel, sub 2% au acuzat reactii adverse, cele mai multe dintre ele usoare: vertij, dureri gastrice slabe, inapetenta temporara. Extrem de rar apar simptome cum ar fi hipotensiunea arteriala sau bradicardia, caz in care tratamentul va fi intrerupt si va fi consultat medicul specialist.

Paducelul si varsta a treia Tratamentul de lunga durata cu flori de paducel are efecte aproape magice asupra persoanelor in etate. Studii facute in Franta arata ca administrarea a 2-3 cani pe zi de infuzie combinata, in cure de foarte lunga durata (6 luni minimum), previne aparitia sau agravarea bolilor de inima si a bolilor vasculare, previne depresia si alterarea capacitatilor mentale ivite odata cu varsta. Mai mult, studii facute in spitale universitare au aratat cresterea cu pana la 40% a capacitatii de efort a batranilor tratati cu paducel. Astfel, testele facute pe bicicleta medicinala si la mersul pe jos au aratat ca cei care consuma aceasta planta au o mult mai mare rezistenta la efort, respiratia lor este mai bine reglata si mai ampla, iar inima rezista mult mai bine la solicitarile indelungate, fata de

cei din loturile martor. In concluzie, daca vreti sa traiti nu doar mult, ci si bine si in deplinatatea facultatilor fizice si psihice, consumati paducel. Extractul din frunze de paducel (Crataegus oxycantha) este benefic pentru inima, afirma medicii de la Colegiul American de Cardiologie, in urma unui studiu efectuat pe 2681 de pacienti. Tratamentul cu paducel nu a avut efecte daunatoare, ba chiar a prelungit viata unor pacienti cu probleme grave de inima, care nu mai raspundeau la tratamentul medicamentos administrat in spital. Studiul americanilor, realizat pe o perioada de doi ani a analizat rezultatele tratamentului cu o substanta placebo comparativ cu extractul de paducel. Desi nu a inregistrat rezultate semnificative in ceea ce priveste prelungirea vietii, scopul principal urmarit de studiu, tratamentul cu paducel s-a dovedit benefic in tratarea afectiunilor cardiace cronice, a anginei si artimiei. Extractul de paducel, planta originara din Europa si Irlanda, este un antioxidant folosit pe batranul continent de sute de ani ca remediu naturist pentru tratarea bolilor de inima. Substantele chimice din planta actioneaza direct asupra muschiului cardiac, marind sau scazand puterea si rata batailor inimii, si asupra vaselor de sange, relaxand arterele sangvine din jurul cordului; de asemenea, paducelul actioneaza indirect, largind vasele de sange aflate aproape de suprafata pielii, scazand presiunea arteriala. Paducelul este cunoscut si pentru efectele sale calmante, fiind folosit in tratarea anxietatii si a insomniei (desi nu a fost realizat nici un studiu in acest sens). Un alt beneficiu al acestei plante este faptul ca scade nivelul colesterolului. Oricum, datorita efectelor sale multiple, nu este recomandabil sa incepeti un tratament cu extract de paducel, decat dupa ce va sfatuiti cu medicul dumneavoastra, pentru ca efectele s-ar putea dovedi contrare asteptarilor, inrautatind chiar afectiunea de care suferiti. De asemenea, gravidele trebuie sa evite paducelul: el relaxaza musculatura uterului. Planta nu este recomandata nici femeilor care alapteaza

Tratamente naturiste cu Papadie

{jcomments on} Dupa ce se instaleaza primavara, bine-cunoscuta papadie apare in peste o suta de specii. Desi este clasificata de multi ca fiind o buruiana, papadia detine o multime de proprietati miraculoase tamaduitoare. Este utilizata in tratarea a foarte multe afectiuni datorita sursei importante de potasiu, calciu, fosfor si fier. Mai mult decat atat, frunzele mici plante galbene contin numeroase vitamine precum complexul B, A, C si D. Păpădia este o plantă erbacee, perenă, foarte răspândită la noi în ţară prin locurile cultivate sau necultivate, dar şi pe câmpiile din Europa şi din unele zone ale Asiei. Păpădia are în pământ un rizom scurt care se prelungeşte cu o rădăcină pivotantă cărnoasă, lungă de 12-20 cm. Partea aeriană este formată dintr-o rozetă bazilară compusă din frunze din care primăvara se dezvoltă 1-4 tulpini. Aceste tulpini cresc înalte de până la 10-30 cm, sunt goale la interior şi au în vârf o floare galbenă care înfloreşte din luna aprilie până la sfârşitul lui septembrie. Floarea este urmată de seminţe care au în jur perişori moi care sunt luaţi de vânt sau de curenţii de aer, ajutând la răspândirea şi înmulţirea plantei. Produsul vegetal utilizat este frunza, rădăcina şi întreaga plantă. Rădăcina se recoltează de obicei în iulie-august, iar frunzele şi planta întreagă se culeg primăvara, înainte sau în timpul formării bobocilor florali. Toate produsele sunt lipsite de miros, dar au gust amar accentuat. Papadia se numeste in limbaj popular si buha, cicoare, crestatea, floarea-malaiului, flori- galbene, laptuca, lilicea, niparticli, papa-gainii, pui-de-gisca. Aceasta planta, vazuta pe pajisti si toate intinderile de iarba se considerata de multi o buruiana suparatoare, reprezinta pentru omenirea suferinda o planta de leac deosebit de valorasa. Infloreste in aprilie-mai pe toate pasunile, lizierele, cimpiile si orice suprafata cu iara – un covor floral galben canre ne entuziasmeaza an de an. Planta evita locurile foate umede. Are doua proprietati remarcabile: ajuta in bolile biliare si in cele hepatice. Inainte de inflorire se colecteaza frunzele, primavara sau toamna radacinile. Iar tulpinile in timpul infloririi. Intreaga planta are efect tamaduitor. Papadia li se recomanda persoanelor care au un nivel ridicat al colesterolului sangvin, pentru ca are o actiune hipocolesterolemianta; celor care au nevoie de un tonic care sa le stimuleze organele digestive si secretorii, pentru o mai buna digestie a alimentelor si o mai buna eliminare a deseurilor alimentare; celor care li se recomanda cresterea debitului urinar, pentru ca potasiul din planta îi confera calitati diuretice; celor care doresc sa apeleze la un remediu natural pentru prevenirea formarii calculilor biliari. Nu trebuie sa aveti retineri în a folosi sistematic aceasta planta atunci când doriti sa va curatati sângele de impuritati, sa tratati dermatoze de origine hepatica, sa alinati durerile reumatice, în special în cazurile de reumatism asociate cu o insuficienta hepatica sau biliara. Tulpinile proaspete, din care se consuma 5-6 pe zi in stare cruda, ajuta rapid in hepatita cronica (durere foarte acuta pina sub omoplatul drept). Ele sunt de folos si in diabet. Diabeticii ar trebui sa manince aceste tulpini, pina la 10 pe zi, atit timp cit papadia este inflorita. Se spala tulpinile cu flori cu tot, abia dupa aceea se indeparteaza floarea si se mesteca incet tulpina. Aceasta are la inceput un gust amarui, este acrisoara si zemoasa si se aseamana cu andivele. Oamenii permanent bolnaviciosi, care se simt abatuti si obositi, ar trebui sa faca cate o cura de 14 zile cu

tulpini proaspete de papadie. Se vor minuna de efectul lor extraordinar. Ele ajuta insa si in alte afectiuni. Ne scapa de mincarimi, eczeme si eruptii, imbunatatesc sucul gastric si curata stomacul de tot felul de substante care se elimina greu. Tijele proaspete pot dizolva fara dureri calculul biliar, ele stimuleaza activitatea hepatica si biliara. Pe linga saruri minerale, papadia contine substante curative si de sinteza foarte importante pentru inlaturarea tulburarilor de metabolism. Datorita efectului sau depurativ, ajuta si in artrita si reumatism; inflamatiile ganglionilor se retrag, daca se tine pina la sfarsit cura de 3-4 saptamini, cu tulpini proaspete. In icter si in afectiunile splenice, papadia se foloseste, de asemeniea, cu succes. Radacinile de papadie, mincate crude, la fel ca si cele uscate servite la ceai au efect depurativ, de stimulare a digestiei, sudorific si diuretic, precum si stimulant. Ele fac singele foarte fluid, fiind considerate un mijloc excelent contra singeului ingrosat. Vechile carti despre plantele medicinale istorisesc ca femeile foloseau ca produs cosmetic infuzia preparata din oparirea plantei si a radacinii. Obisnuiau sa-si spele cu ea ochii si fata, sperind sa capete astfel un „chip mai luminos”. Papadia face parte din acele plante care nu „hiberneaza”, ci ele cresc frunze si in anotimpul rece. In fiecare primavara un sirop de flori de papadie este binevenit, care are un gust excelent, fiind in acelasi timp si in profitul sanatatii. Pentru a obtine o actiune rapida asupra sângelui, prin efectul de purificare sl îmbogatire cu fier, papadiile se folosesc tocate, apoi trecute printr-o presa pentru a extrage din ele sucul, care trebuie baut imediat si în cantitate cât mai mare cu putinta. În tradiţia populară florile de păpădie erau întrebuinţate pentru frecţionarea leziunilor la pacienţii cu tricofiţie (boală parazitară contagioasă produsă de unele ciuperci microscopice care atacă pielea capului, provocând căderea părului şi formarea pe piele de cruste şi plăci). Frunza de păpădie se storcea, iar zeama obţinută se punea la „bubă neagră” (erizipel), precum şi la „beşica cea rea” (TBC pulmonar). Peste beşică se punea o felie de smochină, iar peste ea, păpădie pisată. Rădăcina de păpădie pisată bine şi prăjită în smântână proaspătă se întindea pe o frunză de brusture şi se punea în locurile unde se simţea durere reumatică. Aplicaţia se ţinea 24 ore, iar tratamentul se repeta până treceau durerile. Ceaiul din rădăcină sau din flori uscate se lua contra durerilor de ficat şi pentru circulaţia sângelui. Ceaiul din rădăcini se lua contra bolilor de rinichi şi contra hemoragiilor, iar zeama de păpădie se lua şi pentru cei ce sufereau de durere de piept şi năduşeală. Acţiune farmaceutică: Principala acţiune medicală a păpădiei este cea diuretică, motiv pentru care planta este folosită cu succes pentru stimularea urinării în cazul bolilor renale, ale obezităţii, celulitei sau a retenţiei de apă în organism. Fiind un diuretic natural prin excelenţă, păpădia ajută la eliminarea acidului uric, contribuie la dezagregarea calculilor renali, modifică peristaltismul uretrelor în crizele de calculoză renală şi asigură tranzitul microparticulelor dizlocate şi expulzarea lor de pe tractul urinar. În plus, păpădia este o sursă importantă de potasiu, care îl înlocuieşte pe cel pierdut când creşte producţia de urină. De asemenea, potasiul ajutând şi la scăderea tensiunii arteriale. O altă acţiune importantă a păpădiei este asupra ficatului şi a secreţiei biliare. Planta tonifică şi drenează ficatul, combate litiaza biliară, este coleretic (stimulează secreţia bilei) şi colagog (favorizează evacuarea bilei în duoden). Se mai foloseşte la insuficienţa hepatică şi icterul cataral. Păpădia conţine o cantitate mai mare de vitamina A decât morcovii şi foarte mult beta-caroten, care este un antioxidant de excepţie indicat în toate formele de cancer sau de scădere a imunităţii organismului. Planta restabileşte funcţionarea normală a glandelor endocrine, previne bolile de

inimă, fluidizează mucozităţile, întăreşte mucoasele pulmonare, hepatice şi ale căilor urinare, stimulează pofta de mâncare, este şi remineralizantă, ajută la slăbire, scade colesterolul şi alină durerile reumatice şi artrita. Planta întreagă intră în compoziţia ceaiurilor depurativ, dietetic şi gastric, iar rădăcina se regăseşte în cea a ceaiului hepatic. Moduri de folosire ale păpădiei: - Infuzie - puneţi 1-2 linguriţe de plantă întreagă uscată şi mărunţită în 250 ml apă clocotită, acoperiţi 10 minute, strecuraţi şi consumaţi 3-4 căni pe zi. - Tijele de păpădie proaspăt culese se vor spăla bine, apoi se vor consuma în fiecare zi câte 5-6 tije florale fără flori, dimineaţa la trezire. Tijele se culeg înaintea înfloririi, de preferinţă primăvara. Tratamentul poate dura 10-30 zile zilnic, cu rezultate remarcabile în dischinezie biliară, boli hepatice, ulcer, eczeme, constipaţie sau obezitate. Atenţie!Nu consumaţi mai mult de 5-6 tije de păpădie pe zi. Sucul lăptos din tije poate provoca intoxicaţii dacă se foloseşte în cantitate mare, simptomele fiind greaţă, diaree şi modificarea ritmului inimii. În acest caz pentru tratament se poate administra cărbune. De asemenea, se contraindică administrarea la bolnavii cu ulcer şi gastrită datorită faptului că poate cauza o supraproducţie de acid digestiv. - Tinctură - puneţi într-un borcan cu capac 50 g de rădăcină mărunţită de păpădie culeasă toamna. Puneţi deasupra alcool alimentar de 70 grade şi ţineţi 15 zile la întuneric, agitând puternic de 2 ori pe zi. După 15 zile se strecoară şi se poate folosi câte 40-60 picături de 3 ori pe zi, diluat cu 100 ml apă. - Sirop - florile de păpădie se pun cu puţină apă, cât să le acopere, se fierb timp de 3 minute după care se strecoară. Se va adăuga apoi zahăr ca la orice sirop şi se va fierbe din nou pentru a primi consistenţa de sirop. Se va folosi câte o linguriţă pusă în 250 ml apă. - Sucul proaspăt se aplică pe afecţiunile pielii în cazul petelor, verucilor etc. Sucul alb de păpădie în colir (cumpărat de la farmacie) se foloseşte contra negilor sau petelor de pe faţă. Se aplică de mai multe ori pe zi. Se poate face şi un amestec din 2 părţi suc de morcov, o parte suc păpădie, o parte suc castravete, 2 părţi suc de roşii şi o parte ţelină, obţinându-se un suc foarte util în toate curele de slăbire, cu rezultate foarte bune. - Vin de păpădie -avem nevoie de 2-3 căni de boboci de păpădie, 2/3 cană zahăr nerafinat, coajă rasă de la jumătate de lămâie şi un litru de votcă. Se spală florile, se taie petalele verzi, se amestecă totul într-un vas şi se lasă la macerat timp de 2 săptămâni. Se agită o dată sau de două ori pe zi. Se stoarce lichidul şi se consumă ca aperitiv înainte sau după masă. Păpădia se foloseşte în următoarele afecţiuni: acnee, afecţiunile inimii, afecţiuni cronice ale aparatului urinar, afecţiuni vasculare, afecţiunile ficatului, anemie, anorexie, artrită, astenie, ateromatoză, ateroscleroză, balonări, boli de ficat, boli de gât, calculi biliari, cancer cu diferite localizări, cataractă (extern), cataractă, celulită, colecistită, colică biliară, congestia ficatului, constipaţie, crize hepatice dureroase, cuperoză (pete roşii pe faţă), dermatoze, dezechilibre glandulare la pubertate, diabet, digestie lentă sau dificilă, dischinezie biliară, dispepsie, dureri musculare, dureri reumatice, eczeme de diferite etiologii, enterocolite, furunculoză, gastrită hipoacidă, gută, hemoroizi, hepatită, hidropizie, hipertensiune (adjuvant), hipercolesterolemie, icter, imunitate scăzută, inapetenţă, insuficienţa hepatică, insuficienţă renală, intoxicaţii, întreţinerea tenului, leziuni verucoase, litiaze renale, negi (extern), obezitate, obezitate pe fond de dereglări glandulare, oligurie, paludism (malarie- adjuvant),pancreatite, papilomatoame cutanate, pete pe piele, retenţia apei în organism, reumatism, scrofuloză, stomac, tulburări de metabolism, tulburări digestive, tulburări hepatice, ulcere cronice de gambă, ulcer gastric, uremie, urticarie, varice.

PATRUNJELUL

Numele latin al patrunjelului este Petroselinum crispum si vine din limba greaca, unde "petros" inseamna piatra, iar "selinon" telina. Asadar, grecii antici considerau patrunjelul un fel de... telina de stanca, pe care o foloseau atat ca aliment, cat si ca planta medicinala.

Cu frunzele sale erau decorate si aromatizate mancarurile, dar erau si incoronati invingatorii in intrecerile sportive sau erau tratate muscaturile de sarpe ori de scorpion. Planta provine de pe malurile Marii Mediterane si a ajuns pe actualul teritoriu al Romaniei cu cel putin 2000 de ani in urma.

In prezent, patrunjelul este cel mai folosit zarzavat in bucataria traditionala romaneasca, iar pana nu demult, era un remediu redutabil in medicina noastra populara. Cu el erau oblojite ranile in pericol de a se infecta, erau frecate gingiile slabite, erau facute fierturi contra bolilor de ficat sau de intestin, ori era folosit pentru diferite "deochiuri" sau "facaturi". In ultimii ani, frunzele aromate ale patrunjelului, laolalta cu cele ale "rudelor" sale, mararul, telina si leusteanul, au devenit tinta unor studii medicale cu rezultate uluitoare, care plaseaza zarzavaturile traditionale mai degraba in farmacii decat pe tarabele din piete. In cele ce urmeaza, vom vorbi despre aplicatiile terapeutice extraordinare ale patrunjelului, nu inainte de a vedea cum se prepara si cum se administreaza frunzele sale.

Cum preparam si cum administram frunzele de patrunjel Asa cum vom vedea, acest zarzavat este o adevarata colectie de vitamine, minerale si alte principii active cu efecte terapeutice foarte intense. Totusi, simplul consum ocazional de patrunjel, ca zarzavat, nu pare a avea rezultate terapeutice. De ce? Deoarece dozele de patrunjel pe care le consumam sunt insuficiente pe de o parte, iar pe de alta parte, pentru ca prepararea termica a acestei plante inactiveaza multe din substantele active terapeutic. Din aceste motive, este necesar sa acordam o foarte mare importanta metodelor de preparare care urmeaza, ce ne vor ajuta sa punem cu adevarat in valoare patrunjelul ca medicament:

Sucul Pentru a obtine sucul de patrunjel verde se mixeaza o mana de frunze proaspete la care s-au adaugat patru linguri de apa, dupa care se lasa jumatate de ora sa macereze si se filtreaza. Licoarea obtinuta este bine sa se consume imediat sau sa fie pastrata la frigider, dar nu mai mult de 4 ore. Sucul proaspat astfel obtinut este un remediu puternic si, ca atare, nu se administreaza singur, ci diluat in putin suc de radacina de morcov. De regula, se iau de 3 ori pe zi cate 4-6 linguri (cate 20-30 ml) de suc de frunze de patrunjel, diluate in cate un sfert de pahar de suc de morcov.

Salata In medicina araba patrunjelul verde taiat fin, amestecat cu suc de lamaie si putina ceapa (eventual si cateva felii de rosii) este folosit ca salata, numita "tabbuli", care este folosita adesea pentru marirea puterii de digestie si pentru evitarea eventualelor deranjamente gastro-intestinale. Iata una din retetele de "tabbuli" frecvent folosite: se maruntesc 2-4 legaturi de patrunjel proaspat, se adauga putin ulei de masline si zeama de la un sfert de lamaie. Se mai poate pune un catel de usturoi, seminte de dovleac tocate marunt ori susan. Salata se consuma zilnic, timp de 14-60 de zile, sub forma de cura, care este tonica si revigoranta, contribuind la fortificarea sistemului imunitar.

1

Patrunjelul ca adaos in hrana Foarte multe din mancarurile de zi cu zi pot fi "innobilate" prin adaugarea de frunze de patrunjel verde, proaspat. In mancarurile calde, cum ar fi ciorbele, supele, tocanitele, va fi adaugat dupa prepararea termica, pentru pastrarea continutului de vitamine al plantei. Patrunjelul mai poate fi adaugat ca si condiment si totodata ca element decorativ, in toate salatele, in sandviciuri, in sosuri, in garnituri.

Vinul de patrunjel Pentru tratamentul problemelor digestive si de apetit, ca adjuvant contra insuficientei cardiace si a bolilor de inima, se recomanda vinul de patrunjel: 20 de tulpini proaspete cu tot cu frunze se maruntesc si se pun intr-un litru de vin, la care se adauga 2 linguri de otet. Se lasa sa macereze vreme de 7 zile, dupa care se adauga 300 g miere de albine. Se agita pana se topeste mierea, apoi se strecoara si se pune in sticle. Se bea cate un paharel inainte de masa.

Tratamente interne * Intoxicatie etilica acuta (betie) - se consuma una-doua legaturi de patrunjel, bine spalate, frunzele mestecandu-se indelung, inainte de a fi inghitite. Uleiul volatil din aceste frunze este un puternic stimulent al sistemului nervos central, care va fi mai putin afectat de efectele alcoolului. De asemenea, patrunjelul este un protector si un stimulent al ficatului, ajutand si la o mai rapida eliminare a alcoolului din organism.

* Fumat - mai multe componente ale uleiului volatil din frunzele de patrunjel protejeaza organismul impotriva actiunii nocive a gudroanelor din fumul de tigara, prevenind diferite afectiuni ale aparatului respirator, de la bronsita cronica, la cancerul pulmonar. Sunt recomandate curele cu suc de patrunjel, din care se administreaza cate 50 ml pe zi, vreme de 4 saptamani.

* Ateroscleroza - nu mai putin de patru substante continute de catre frunzele de patrunjel previn oxidarea colesterolului negativ (LDL) si depunerea sa pe artere. Persoanele cu varsta de peste 35 de ani, dar si cele care consuma frecvent carne, grasimi hidrogenate, prajeli ar trebui sa consume de macar 3 ori pe saptamana salata de patrunjel, pentru a beneficia de efectele sale benefice asupra vaselor de sange.

* Hipertensiune - consumul de patrunjel proaspat, adaugat la hrana de zi cu zi, ajuta la tinerea sub control a tensiunii arteriale, avand efecte diuretice, usor vasodilatatoare, si actionand la nivelul sistemului nervos central cu efect calmant. Astfel, 30 de grame de frunze de patrunjel consumate zilnic ajuta la mentinerea elasticitatii si a rezistentei peretilor vaselor de sange, prevenind, de asemenea, si accidentele vasculare, dar si formarea echimozelor produse de fragilizarea vaselor capilare.

* Litiaza biliara - se bea de trei ori pe zi, inainte de masa cu 1-2 ore, cate un sfert de pahar de suc de patrunjel (radacina si frunze), diluat cu trei sferturi de pahar de suc de morcovi. Conform Comisiei E, organismul guvernamental german de control al eficientei plantelor medicinale, consumul de patrunjel previne formarea calculilor biliari, acest produs natural fiind aprobat pentru prevenirea si combaterea acestei afectiuni.

* Hepatita virala - studii recente au aratat ca patrunjelul are un neobisnuit efect de combatere a virusilor care ataca ficatul. Totul se datoreaza, se pare, clorofilei care se gaseste din abundenta in

2

frunzele proaspete de patrunjel si care inhiba dezvoltarea virusilor hepatici. Este foarte posibil, insa, ca si uleiul volatil continut de frunzele patrunjelului sa atace membrana virusilor care produc hepatita B si C, dar cercetarile in acest sens sunt inca in curs de desfasurare. Cert este ca majoritea persoanelor cu hepatita cronica sau acuta se simt mult mai bine, iar analizele de sange sunt mai bune, dupa 3-4 cure cu frunze de patrunjel. Asadar, se recomanda bolnavilor de hepatita A, B si C sa faca vreme de 4 saptamani o cura cu suc proaspat de frunze de patrunjel, din care se administreaza cate 50-75 ml pe zi, bauti in trei reprize, pe stomacul gol, inainte de masa. Dupa 4 saptamani de cura, se fac 2 saptamani de pauza, dupa care tratamentul se reia.

* Anorexia - cateva frunze de patrunjel mestecate inainte de masa trezesc pofta de mancare si activeaza digestia, fiind un excelent remediu contra anorexiei. De asemenea, acest zarzavat combate greata, fiind de un real ajutor celor cu boli grave, care nu pot manca din cauza starilor de greata persistente.

* Halena - patrunjelul verde mestecat indelung da un miros placut respiratiei, actioneaza ca un dezinfectant asupra cavitatii bucale, asupra cailor respiratorii medii si superioare. Mai mult, frunzele de patrunjel imbunatatesc digestia si normalizeaza flora digestiva, remediind aceasta afectiune in profunzime. Se recomanda ca tratament celor care sufera de halena mestecarea indelungata a 3-4 fire de patrunjel, inainte si dupa fiecare masa.

* Infectii recidivante, imunitate slabita - se consuma salata de patrunjel, cate 1-2 portii pe zi, in cure de 3 saptamani. Studii recente facute la Universitatea din Ankara (Turcia) au pus in evidenta ca acest remediu culinar activeaza puternic sistemul imunitar si combate foarte multe specii de bacterii si de ciuperci parazite. "De vina" pentru actiunea puternica de stimulare a imunitatii sunt mai multe principii active din frunzele patrunjelului, intre care vitamina C, vitamina A, vitamina B12, clorofila, dar si o substanta numita luteolina, care stimuleaza productia de celule ale sistemului imunitar si le activeaza pe cele existente.

* Astm - consumul de frunze de patrunjel proaspat, minimum 30 de grame zilnic, sub forma de salate, ca adaos in ciorbe si in diferite alte mancaruri, reduce predispozitia spre crizele astmatice. Principiile active din patrunjel au efecte antiinflamatoare asupra cailor respiratorii, favorizeaza fluidizarea si eliminarea secretiilor bronsice.

* Litiaza renala, adjuvant in infectia urinara - conform cercetatorilor germani, frunzele si radacina de patrunjel sunt adevarate medicamente pentru rinichi. Administrarea acestora sub forma de suc, cate 50 ml zilnic din fiecare, previne si combate nefrita, pielo-nefrita si cistita. De asemenea, patrunjelul mareste diureza, previne formarea calculilor renali (in special a uratilor) si ajuta la eliminarea celor existenti.

* Boala canceroasa - salatele cu mult patrunjel si sucul de frunze de patrunjel sunt un excelent adjuvant in tratamentul cancerului. Acest zarzavat proaspat mentine pofta de mancare, activeaza sistemul imunitar sustinand organismul sa lupte cu boala, ajuta la restabilirea echilibrului hormonal. Actiunea antitumorala a frunzelor de patrunjel a fost descoperita de curand de cercetatori si se datoreaza vitaminelor, flavonoidelor si unor substante volatile din patrunjel. Consumat crud, in salate, in ciorbe sau ca atare, patrunjelul verde protejeaza plamanii si caile respiratorii, ficatul, intestinul si rinichii de radicalii liberi, de aparitia mutatiilor si a cancerului. S-a observat o ameliorare a starii de sanatate a persoanelor care aveau tumori cerebrale si consumau regulat patrunjel verde. In plus, patrunjelul verde combate multe dintre reactiile adverse ale citostaticelor si ale radioterapiei.

3

* Cancer pulmonar - studii de medicina experimentala facute in anul 1992 sub conducerea profesorului G.Q. Zheng, in Statele Unite, au aratat ca o substanta volatila din frunzele de patrunjel, miristicina, inhiba dezvoltarea tumorilor pulmonare. De asemenea, frunzele de patrunjel administrate intern previn actiunea cancerigena a fumului de tigara, a gudroanelor din produsele alimentare afumate, a diferitelor noxe din aer, cum ar fi fumul eliminat in atmosfera de langa marile orase de catre incineratoarele de gunoi. Se recomanda administrarea de salata de patrunjel, minimum o portie pe zi, in cure de 6 saptamani, urmate de alte 2 saptamani de pauza.

* Fertilitate la femei - consumat zilnic, patrunjelul verde este un factor de intinerire pentru femei si stimuleaza fertilitatea. Apiolul, o substanta continuta in frunzele proaspete de patrunjel, stimuleaza producerea de hormoni feminini si ajuta la o buna functionare a ovarelor. Se tin cure de cate o luna, timp in care se beau cate 50 de ml de suc de patrunjel pe zi si, de asemenea, se consuma cat mai mult din acest zarzavat, ca adaos in mancare.

* Dismenoree (ciclu menstrual neregulat si dureros) - datorita aceluiasi apiol, patrunjelul are calitatea de a regulariza ciclul menstrual. Mai mult, frunzele de patrunjel au proprietati antispastice, eliminand in mare masura crampele si durerile menstruale. Pentru a obtine aceste efecte, se recomanda consumul inainte cu cateva zile si in timpul menstrelor a minimum 2 legaturi de patrunjel proaspat pe zi, impreuna cu alte vegetale cu efecte similare, cum ar fi morcovul, sfecla rosie si castravetii.

* Sindrom post-menopauza - se recomanda curele cu salata de patrunjel verde, care se consuma zilnic, vreme de 2 luni. Patrunjelul are efecte estrogene foarte blande, si ca atare ajuta la prevenirea si la stoparea osteoporozei, a caderii parului, a uscarii pielii, a prolapsului uterin. De asemenea, consumul de patrunjel verde are efecte usor antidepresive.

* Guta, reumatism - patrunjelul este un foarte bun diuretic si depurativ (eliminand ureea si acidul uric), antiinflamator articular si antioxidant. Luteolina continuta de patrunjel previne si combate inflamarea finelor cartilaje din articulatii, in timp ce vitamina C, la care patrunjelul verde este un adevarat campion, are efecte terapeutice uimitoare asupra aproape tuturor formelor de reumatism. Un studiu-gigant facut in 2004, pe 20.000 de pacienti, a aratat ca un consum ridicat de vitamina C naturala (adica preluata din alimente vegetale si nu din alte suplimente) reduce cu peste 30% incidenta crizelor reumatice. Se recomanda, asadar, consumul, in cure de minimum 60 de zile, de frunze de patrunjel proaspete, cate 30 de grame pe zi, impreuna cu alte alimente bogate in vitamina C, cum ar fi ardeii, varza, fasolea verde, mazarea verde etc.

* Imbatranire, efect antioxidant - frunzele de patrunjel contin opt vitamine si numeroase alte substante care previn degenerarea ADN-ului si imbatranirea celulelor, cum ar fi flavonoidele, clorofila, ftalidele etc. In studiile facute pe animale, a iesit in evidenta o uimitoare capacitate a frunzelor de patrunjel de a combate radicalii liberi, care duc la imbatranirea prematura. Pentru a obtine aceste efecte, se recomanda consumarea in timpul sezonului cald a minimum 20 de grame de patrunjel pe zi, adaugat in mancare ori sub forma de salata.

* Anemie, anemie feripriva, deficit de fier - frunzele patrunjelului sunt bogate in fier (5 mg la 100 de grame de frunze), dar si in vitamina C, care ajuta la asimilarea acestui oligoelement. Contra anemiei feriprive si a deficitului de fier in organism se recomanda salata de patrunjel, cate 50 de grame pe zi, in cure de 4 saptamani, urmate de alte 2 saptamani de pauza, dupa care se reia. Aceasta salata este foarte bogata si in vitamina B12, care joaca un rol esential in formarea globulelor rosii.

4

* Vitamina C - frunzele de patrunjel contin de trei ori mai multa vitamina C decat portocalele si de 2,5 ori mai multa decat lamaile. Pentru tratarea deficitului acestei vitamine (scorbut), dar si ca adjuvant contra racelilor, a infectiilor de tot felul, se recomanda salata de patrunjel, care se consuma zilnic, 50 de grame, in cure de 2-6 saptamani.

* Vitamina B12 - patrunjelul contine substante care ajuta la producerea acestei vitamine in organism, o vitamina necesara formarii globulelor rosii, mentinerii imunitatii organismului la parametri optimi, bunei functionari a gonadelor etc.

* Vitamina K - patrunjelul este printre cele mai bogate vegetale in vitamina K, necesara coagularii normale a sangelui si inchiderii ranilor, mentinerii starii de sanatate a inimii si a vaselor de sange, mentinerii densitatii osoase etc. Pentru un aport sporit de vitamina K, se recomanda curele de cate 4 saptamani, timp in care se consuma minimum 30 de grame de patrunjel verde zilnic.

Tratamente externe * Inflamatii ale pleoapelor si ale ochilor - se aplica pe pleoapele inchise o compresa cu suc de frunze de patrunjel, care se tine vreme de 20 de minute. Frunzele de patrunjel au efecte antiinfectioase, antiinflamatoare si regenerative. Consumul intern de suc de frunze de patrunjel, combinat cu suc de radacina de morcov, este un bun tratament adjuvant contra ulceratiilor corneei, contra conjunctivitei, pentru prevenirea cataractei.

* Contra inflamatiilor sanilor (la femeile care alapteaza) - se pune pe locul afectat o cataplasma cu frunze si radacini de patrunjel fierte cateva minute in apa. Aplicatia dureaza 30 de minute si se repeta zilnic. Cataplasma din frunze de patrunjel proaspete, nefierte ajuta la oprirea lactatiei.

* Intepaturi de insecte - se aplica pe locul afectat frunze de patrunjel strivite (eventual mestecate putin in gura, daca nu avem alta posibilitate de a le strivi). Acestea au efect antiseptic, diminueaza usturimea si durerea, previn formarea unor echimoze. Este un tratament valabil si contra vanatailor (echimozelor) produse de loviri.

* Dureri articulare - frunzele proaspete de patrunjel, strivite pe o planseta de lemn cu ajutorul ciocanului de snitele, se pun pe articulatia dureroasa. Se invelesc bine cu o bucata de nylon si apoi cu un material de lana, pentru a mentine caldura. Se lasa vreme de 1,5-3 ore. Acest tratament are efecte calmante si antiinflamatoare articulare.

5

Pedicuta (Lycopodium clavatum) plante medicinale,

Pedicuta (Lycopodium clavatum) Fam. Lycopodiaceae Denumiri poulare: bradisor, branca, bunceag, barba ursului, braul-vantului, coada-alor-de-vant, cornatel, crucea-pamantului, piciorul-lupului, iarba-ursului, muschi-de-piatra, muschi-de-pamant, parul-porcului, piedica-vantului, pedica- gainii, praful-strigoilor, talpa-ursului Planta erbacee taratoare, sensibila la actiunea razelor soarelui, care se usuca si dispare dupa taierea padurii sau defrisari. Creste la altitudini mari, peste 800 de metri, sub desisul padurilor, ca niste vrejuri lungi deosebindu-se de alte forme de muschi prin aspectul asemanator crengutelor de brad, vesnic verde; formeaza pistiluri galbui care contin polen numit si faina- vrajitoarei folosita ca leac din batrani pentu tratarea bolilor de piele, ranilor sau a unor boli care se spunea ca sunt aduse de vant, cum ar fi spasmele de tot felul, reumatismul, paralizia faciala "a frigore", eczemelor, de unde si denumirea plantei, iarba-celor-din-vant. In scop terapeutic se foloseste planta intreaga (Herba Lycopodii) de la care se recolteaza doar tulpinile ascendente, in lunile iulie- august deoarece ramurile taratoare ale plantei se refac in 30- 40 de ani, motiv pentru care In multe tari este ocrotita de lege Compozitie: uleiuri volatile, flavonoide, substante triterpenice, principii active clamantina, licopodina, anatina, clavatoxina, nicotina, fitosterine, acizi organici, acizi esterificati, rezine Organotropism: aparatul digestiv, ficat, tesutul conjunctiv Actiune: combate dependentele (alcoolism, tabagism) si inlatura efectele nocive ale consumului de droguri (alcoolt, tutun, cafea in exces, medicamente), ajuta ficatul sa se regenereze chiar in forme evolutive grave, ciroza hepatica, cancer hepatic, antitumorala, diuretica, depurativa, purgativa, colagoga, coleretica, stimuleaza evacuarea vezicii biliare, antireumatica, decontracturanta, la nivelul musculaturii striate, Indicatii: combaterea dependentelor (nicotinism, alcoolism, consum de medicamente), litiaza renala, vezicala, hepatite, ciroza hepatica, In uz extern: eczeme, dermatite (dermatita noului- nascut), arsuri, rani deschise, reumatism, lombo- sciatica, carcei la picioare, crampe musculare, paralizii faciale, hiperhidroza (transpiratia excesiva), hemoroizi, alopecie, escare Contraindicatii: se administreaza cu prudenta in caz de diaree cronica, enterocolita sau colta de fermentatie, pentru a nu produce iritatii cu spasme intestinale. Nu se administreaza in perioada sarcinii si alaptarii Mod de administrare: infuzie, pulbere, tinctura, Pulberea se prepara prin macinarea fina a plantei sub forma de pudra, folosita in uz extern : la pudrarea bebelusilor contra transpiratiei sau dermitei alergice de contact. In uz intern este cel mai

cunoscut leac pentru combaterea dependentelor, tratarea alcoolismului, renuntarea la fumat; se ia jumatate de lingurita rasa de pulbere de prdicuta de 3 ori pe zi (pulberea se tine sub limba cateva minute dupa care se inghite cu putina apa pe stomacul gol). Infuzia se prepara dintr-o lingurita de planta la o cana de apa clocotita, lasata la infuzat 10 minute, apoi se strecoara si se consuma o cana pe parcursul unei zile, cu inghitituri rare Tinctura, se administreaza cate o lingurita de 3 ori pe zi diluata in putina apa, in tabagism, alcoolism, creeaza intloleranta organismului la aceste excitante (cura trebuie sa dureze minim 3 luni), dermatoze, eczeme, psoriazis (se asociaza cu trei-frati-patati), ciroza hepatica, hepatita acua si cronica, steatoza hepatica, congestii hepato- pancreatice postetanolice (se asociaza cu armurariu), depresie, insomnie, isterie, litiaza renala, constipatie, pentru intarirea firelor de par se poate adauga o lingura de tinctura in apa cu care se clateste parul dupa spalare Maceratul la rece se prepara dntr-o lingurita varfuita de pulbere de pedicuta la o cana de apa rece se lasa de seara pana dimineata, apoi se strecoara iar maceratul ramas se opareste in alta cana cu apa clocotita, pe foc, apoi se lasa sa se raceasca si se amesteca cu extractul obtinut la rece; se beau doua cani pe zi pentru tratamentul hepatitelor acute si cronice, cirozelor hepatice, cancerului hepatic; se pot face bai locale sau generale pentru diverse afectiuni are actiune decontraturanta, mio-relaxanta, sedativa, calmanta, regeneranta, cicatrizanta, antiinflamatorie, antitumorala, sicativa contra transpiratiei

Rostopasca Se spune ca forta ei este egala cu a soarelui

Darul cerului - Rostopasca. Alchimistii visau s-o transforme in aur. Pretul ei se afla insa in alta parte: puterea fenomenala de-a vindeca . Greu sa mai gasesti in natura o imperechere asa de desavarsita intre modestie si forta. Banala ca infatisare, cu floricica ei galbena pusa-n cruce, rostopasca este una dintre cele mai puternice plante de pe pamant. Nu degeaba credeau alchimistii ca pot scoate aur din petalele ei. Se spunea ca are o forta egala cu a soarelui si de asta romanii au botezat-o "Chelidonium", "darul cerului", iar vracii o culegeau numai in crucea zilei, cand soarele era in zodia Leului. Dar si faimosii botanisti ai antichitatii i-au acordat rostopascai mare consideratie. Paracelsus facea o analogie intre laptele ei de culoare portocalie si secretia biliara, folosind-o in vindecarea ficatului, a bilei si-a fierii. Chiar si Hahnemann, fondatorul homeopatiei, isi vindeca bolnavii de ficat cu rostopasca, in vreme ce cu mult inaintea lui, Dioscoride o recomanda pentru vindecarea cataractei si a conjunctivitei. O confirmare "istorica" a calitatilor ei ii apartine marelui pictor german Albrecht Durer, care a imortalizat-o intr-o pictura, dupa ce cu ajutorul ei s-a vindecat de ficat. Astazi, rostopasca este recomandata ca remediu in peste 150 de afectiuni, de la dermatoze banale, la temutul cancer sau la infectiile virale, inca imposibil de tratat cu medicamentele actuale. Dar sa-i cunoastem mai indeaproape "minunile". Cum se culege si cum se pastreaza rostopasca De la rostopasca se culege partea aeriana a plantei, adica tulpina, frunzele si florile, cu grija pentru a nu dezradacina planta, care va da apoi alte tulpini. Culesul se face pe timp frumos, insorit, in zile fara ploaie (ploaia favorizeaza brunificarea plantei, ceea ce duce la degradarea principiilor active). Imediat dupa culegere, tupinile de rostopasca se pun la uscat in strat subtire, intr-un loc umbros si lipsit de umiditate. Dintr-o jumatate de kilogram de planta proaspata rezulta aproximativ o suta de grame de planta uscata. In stare proaspata, tulpinile de rostopasca lasa un suc (latex) portocaliu, care are proprietati medicinale foarte importante, pe care planta uscata nu le mai pastreaza. Patru retete de preparare a rostopascai: 1. Pulberea Se obtine prin macinarea cat mai fina a tulpinilor uscate de rostopasca cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea pulberii se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 3 saptamani (deoarece principiile active se oxideaza rapid). De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi cate un sfert de lingurita (aproximativ 1 g), pe stomacul gol. 2. Tinctura Se pun intr-un borcan cu filet, 15 linguri de pulbere de rostopasca, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar, de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de patru ori pe zi, cate 50-100 de picaturi, diluate in putina apa. 3. Infuzia combinata Se pun 3-4 linguri de rostopasca maruntita la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se

1

amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste mai ales extern, sub forma de comprese, gargara si bai. 4. Cataplasma cu rostopasca O mana de frunze maruntite de rostopasca se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50gr.C). Se aplica apoi pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasa sa actioneze vreme de 1 ora. Tratamente de uz intern

Spasmele digestive - sunt eficient combatute de catre tinctura de rostopasca, din care se iau cate 3-4 lingurite pe zi. Tratamentul se face simptomatic, de cate ori apar spasme, anumite substante continute de aceasta planta (alcaloizi) relaxand prompt musculatura neteda a tubului digestiv. Diskinezia biliara - un grup de cercetatori romani, condusi de dr. Hriscu A., a demonstrat efectele exceptionale ale rostopascai in combaterea tulburarilor biliare, inclusiv a diskineziei. Se administreaza pulberea, cate un varf de cutit luat de trei ori pe zi, la orele 8, 13 si 19. Acest tratament se face vreme de 30 de zile, urmate de 10 zile de pauza, dupa care se poate relua. Are o eficienta greu de egalat de orice medicament de sinteza. Tratamentul este foarte eficient si pentru prevenirea litiazei biliare. Indigestia si dispepsia - conform cercetarilor medicului german J.C. Bauman, nu exista medicament mai eficient ca rostopasca in tratarea problemelor legate de digestie. Jumatate de lingurita de tinctura de rostopasca, administrata de 4 ori pe zi, diminueaza senzatia de greata, stimuleaza puternic producerea de sucuri gastrice si de bila, elimina starea de disconfort, de greutate in stomac, ce apare in cazul indigestiei. Fiecare doza de rostopasca se ia cu 10 minute inainte de masa. Se tin cure de cate 3 saptamani. Migrena biliara, migrena in general - se ia o lingurita rasa de pulbere de rostopasca pe stomacul gol, in doza unica, pentru 24 de ore. Efectele sunt de-a dreptul spectaculoase: in mai putin de o ora, bila este drenata, durerile de cap si senzatia de greata dispar, la fel ca si sensibilitatea excesiva la zgomote, la lumina si la mirosuri. Tratamentul se face ocazional, atunci cand apar durerile de cap si celelalte simptome specifice migrenei. Pancreatita - iata o reteta care face adevarate minuni in aceasta afectiune periculoasa si greu de tratat: cinci grame de rostopasca uscata si maruntita se oparesc cu un litru de apa clocotita si se lasa sa se infuzeze 12 ore, intr-un vas smaltuit (extractul nu trebuie sa intre in contact cu metale). Ideal este sa se prepare infuzia la ora sase seara si sa se strecoare la sase dimineata, cand se mai adauga 200 de grame de miere de salcam sau poliflora (nu de alt soi) si se amesteca bine. Se ia o lingura din acest preparat, din ora in ora, inainte sau dupa ce mancam. Dupa 2 luni de tratament, simptomele bolii dispar. Boli de ficat - ceea ce medicina populara stie dintotdeauna, a fost confirmat si pe cale stiintifica: rostopasca este un extraordinar stimulent al functiei hepatice. Se administreaza sub forma de pulbere, cate un varf de cutit (aproximativ 0,5 grame) de 4 ori pe zi, in cure de 21 de zile, cu 7-10 zile de pauza. Este un remediu excelent, pentru persoanele cu afectiuni ale ficatului aparute in urma intoxicatiilor si a otravirilor, a infectiilor cu virusul hepatitei. Herpesul bucal si herpesul genital - se combat eficient, atat intern, cat si extern, cu ajutorul tincturii de rostopasca. Intern, se administreaza cate o lingurita de tinctura de trei ori pe zi in cure de 12 zile. Pentru utilizarea externa, se combina tinctura de rostopasca, in proportii egale, cu tinctura de propolis, si se aplica prin picurare (nu prin tamponare cu vata) pe zona afectata, de 4-6 ori pe zi. Efectele sunt rapide si de durata.

2

Cancerul - rostopasca este pe cale sa provoace o puternica disputa in lumea specialistilor, legata de tratarea bolii canceroase. De "vina" sunt cercetatorii din spatiul ex-sovietic, care au studiat efectele rostopascai asupra cancerului vreme de mai multe decenii si au creat chiar un medicament de semi-sinteza, derivat din ea: "Ukrain". Din cercetarile lor rezulta ca sucul de rostopasca aplicat pe zonele afectate de cancerul de piele, dar si pe tumorile exteriorizate, face adevarate minuni, in timp ce pulberea administrata intern amelioreaza starea bolnavilor de cancer. Se ia un sfert de lingurita de pulbere de rostopasca de 4 ori pe zi, in cure de doua luni, cu 3 saptamani de pauza. Este un remediu cu efecte imunomodulatoare certe (ajuta la distrugerea celulelor maligne de catre sistemul imunitar) si cu o posibila actiune citostatica directa. Conform cercetatorilor rusi si ucraineni, substantele active din rostopasca sunt eficiente in cancerul pancreatic, ovarian, faringian, ano-rectal, de colon, de san, de ficat. Tratamente de uz extern Tuse convulsiva - gargara cu infuzie combinata de rostopasca are efect calmant foarte eficient. Se fac 4-6 gargare pe zi, cu infuzie calduta. Faringita, laringita, infectii in gat in general - se amesteca intr-un pahar de infuzie combinata de rostopasca o lingurita de sare marina. Cu acest preparat se face gargara - 3 reprize pe zi, a cate 3 minute fiecare. Cercetatorii rusi afirma ca acest preparat are efecte antibiotice si antivirale extrem de puternice, eliminand prompt infectiile de la nivelul gatului. Rani infectate - se pun comprese cu tinctura de rostopasca pe zona afectata si se tin vreme de 30 de minute. Se fac 2-3 aplicatii pe zi. Eficienta lor este imediata. Studiile cercetatorului rus Vladimir Molochko demonstreaza ca rostopasca distruge bacteriile patogene din zona tratata, dar reuseste si sa penetreze tesuturile in profunzime, vindecand astfel infectia complet. Eczeme infectioase - se aplica, vreme de o ora pe zi, cataplasme cu rostopasca. Tratamentul se face vreme de 3-4 saptamani si are efecte excelente, daca dupa aplicatia cu rostopasca se spala zona tratata cu tinctura de propolis nediluata. Hepatita virala - fitoterapeutul francez Maurice Messegue a tratat foarte eficient aceasta boala, intr-un mod mai putin obisnuit: cu bai cu infuzie combinata de rostopasca. In fiecare seara, se fac bai de maini si de picioare cu apa fierbinte, in care se pun 1-2 litri de infuzie combinata de rostopasca. Se tine fiecare membru vreme de 15 minute in baie, apoi se tamponeaza usor cu un prosop (nu se clateste si nu se sterge). Este un tratament bland si eficient, prin care principiile active ale plantei sunt preluate de catre circulatia sanguina periferica si sunt transportate in ficat, unde isi exercita actiunea terapeutica. Sucul de rostopasca Se obtine prin stoarcere, din tulpinile de rostopasca proaspat rupte. Se obtine un suc portocaliu, extrem de activ terapeutic, ce are o multitudine de aplicatii medicale populare, mare parte dintre ele fiind validate si de catre stiinta. De regula, sucul de rostopasca se foloseste extern, intern el avand un potential toxic mult mai mare decat rostopasca uscata si fiind ca atare foarte greu de folosit. Negi - dimineata si seara, se pune pe zona afectata suc de rostopasca, de mai multe ori succesiv, la intervale de jumatate de minut. Locul nu se spala, ci se lasa sucul sa actioneze in profunzime. De regula, in 2-6 saptamani de tratament zilnic, negii dispar. Remediul si-a dovedit eficienta si in vegetatiile veneriene.

3

Cataracta - se ung pleoapele inchise cu suc de rostopasca, care se lasa sa actioneze vreme de 15 minute, apoi se spala. Aplicatia se face seara, si are o eficienta terapeutica surprinzator de mare, in cazul cataractei, dar si al ochilor obositi si al hipermetropiei. Cancer de piele si tumori exteriorizate - se pune suc de rostopasca pe zona afectata si apoi se acopera cu o bucata de nailon, asa incat apa din latex sa nu se evapore. Tratamentul se face vreme de jumatate de ora - o ora pe zi, cat mai des posibil (ideal ar fi zilnic). Principiile active citostatice ale rostopascai actioneaza in profunzime, inhiband si distrugand celulele maligne. Chist ovarian, chisturi - se unge pielea din zona ovarelor (sau din alta zona afectata) cu suc proaspat de rostopasca si apoi se maseaza foarte usor, circular. Intreaga procedura dureaza 10 minute si se face dimineata. Contraindicatii Aceasta planta nu se va administra copiilor sub 12 ani, femeilor gravide sau care alapteaza. Precautii in utilizarea rostopascai Administrata in supradoza (peste patru grame de planta uscata, luata zilnic, de catre un adult de 75 de kilograme) rostopasca provoaca gastroenterita, tuse, probleme de respiratie, spasme digestive. In doze foarte mari, poate da paralizie temporara si tulburari cardiace. In cazuri rare (pana in anul 2006 fusesera raportate 30 cazuri in toata lumea), care tin de o sensibilitate individuala, rostopasca poate da si tulburari hepatice, mergand pana la hepatita. Aceste probleme au aparut chiar in cazul administrarii in doze normale, motiv pentru care tratamentul cu rostopasca va fi inceput gradat, cu doze mici, si va fi intrerupt imediat ce apar simptome cum ar fi greata, inapetenta, marirea in volum a ficatului, colorarea in rosu a urinei ori ingalbenirea corneei. Aplicata pe piele, rostopasca (mai ales sucul) poate produce alergie, motiv pentru care, inainte de inceperea tratamentului se va face mai intai un test pe o suprafata mica de tegument si abia apoi se va folosi in cantitate mare.

Florile magice ale verii Rostopasca (I) Dictionar De Plante Medicinale Florile magice ale verii - Rostopasca (I) (Chelidonium majus) Istoric Nu se stie data exacta cand Rostopasca i-a dezvaluit omului virtutile sale vindecatoare. Cert este ca ea era folosita in antichitate, pentru vindecarea bolilor de ficat. Studiul ei sistematic a inceput abia in secolul al Xix-lea, dar pana azi, retetele populare depasesc ca numar si importanta medicamentele sintetizate din ea. Printre romani, Rostopasca e foarte populara si raspandita in toate zonele tarii, dovada fiind numeroasele nume cu care a fost botezata din sud si pana in nord (multe dintre ele pornind chiar de la bolile pe care le vindeca): buruiana de negei, buruiana de pecingine, galbenare, oiasca etc. In folclor, sub numele de Crucea Voinicului si Buruiana de cele sfinte, era considerata ca planta magica, adusa din Rai. Cu toate ca - folosita in doze mari - Rostopasca e toxica (provoaca vome, colici abdominale, purgatii, scaune cu sange si ameteli), taranii nostri o folosesc de sute de ani, stiind sa-i valorifice virtutile vindecatoare, numeroase si foarte eficiente in tratarea negilor si a altor afectiuni ale pielii, precum si in tamaduirea bolilor de splina, de fiere si de ficat. Descriere

4

Cine nu cunoaste banala Rostopasca, cu florile ei galbene, asezate in cruce si care rupte (la fel ca frunzele si tulpina) lasa sa picure un suc de culoare galben-portocalie? Inalta de pana la 100 de cm, cu frunzele lobate, ca frunzele de stejar, Rostopasca creste din mai si pana toamna tarziu (uneori rezista si iarna) pe margini de drumuri si de padure, in locuri umbroase, ferite de bataia directa a soarelui. Rostopasca poate fi cultivata si-acasa, in gradina sau in ghivece, pentru a o avea la indemana tot timpul anului. Virtuti Putine plante din flora noastra spontana acumuleaza atata forta vindecatoare precum Rostopasca. Faptura ei banala si maruntica este un veritabil combinat chimic, care sintetizeaza nu mai putin de 12 alcaloizi cu virtuti vindecatoare de exceptie. Ei stimuleaza activitatea bilei si a ficatului, refacerea celulei hepatice, secretia externa a pancreasului, distrug bacterii si ciuperci parazite, au actiune citostatica (motiv pentru care Rostopasca este recomandata in tratamentul extern al cancerului de piele), sunt dilatatori coronarieni, au actiune antitumorala etc. Recoltarea si pastrarea Rostopasca poate fi culeasa de la inceputul lui mai (sfarsitul lui aprilie), cand incepe inflorirea, pana la sfarsitul lui noiembrie. Se taie partile aeriene (frunze, tulpini, flori) cu un cutit si se transporta la locul de uscare cat mai repede. Mai rar, pot fi recoltate si radacinile primavara, cu cazmaua. In timpul recoltarii mana trebuie protejata cu manusi daca nu vrem ca pielea sa capete pentru cateva zile o nuanta galben-negricioasa de la sucul plantei. O masura de protectie foarte importanta in timpul recoltarii este ca mana sa nu fie dusa la ochi, la gura ori in alt loc sensibil, deoarece Rostopasca este foarte iritanta. Uscarea se face in strat de grosime medie, in loc foarte bine aerisit, intorcand o data pe zi plantele de pe o parte pe alta. Atunci cand uscarea s-a facut corect, planta capata o culoare verde inchis, fara sa se innegreasca sau sa se decoloreze. Uscarea la soare distruge principiile active ale plantei. Din 6-8 kg de planta proaspata se obtine 1 kg de planta uscata. Retete pentru uz intern Pulberea de Rostopasca Partile aeriene inflorite si uscate se macina fin cu rasnita de cafea; daca mai raman bucati nemacinate, se face o cernere. In principiu, doza la adulti este de un varf de cutit (0,5 g) de 3 ori pe zi. Pulberea se tine sub limba timp de 10-15 minute, apoi se inghite cu putina apa. La copiii intre 6 si 12 ani, doza se injumatateste, iar la copiii de 2-6 ani, se aduce la o treime sau chiar la un sfert. Tinctura de Rostopasca Rostopasca uscata se macina cu rasnita de cafea pana se obtine o pulbere. Se pun 20 linguri de pulbere proaspat macinata intr-un litru de alcool de 75 (trei sferturi de litru de alcool alimentar de 96 cu un sfert de litru de apa). Se lasa sa macereze 10 zile, agitandu-se zilnic vasul de macerare. In final se stoarce, se filtreaza si se toarna in sticlute mici, inchise la culoare. Infuzia de Rostopasca

Pentru obtinerea a 1/2 litru, se pune 1 lingurita de planta maruntita (pulbere obtinuta cu rasnita electrica de cafea) cu 250 ml de apa calduta (la 40C) intr-o cana si se lasa la macerat 8-12 ore. Dupa macerare se filtreaza produsul, iar pulberea de planta ramasa dupa filtrare se pune la infuzat in 250 ml de apa fierbinte timp de 15-30 de minute. Infuzia se filtreaza, se racoreste (asa incat sa ajunga la

5

40-60C) si apoi se combina cu maceratul anterior obtinut. Se consuma in termen de 24 de ore (cu conditia sa fie pastrata la maximum 10C). Retete pentru uz extern Extractul fluid de Rostopasca Se pun 20 de linguri de pulbere de Rostopasca (obtinuta prin macinare cu rasnita electrica de cafea) intr-un vas; se adauga apoi alcool de 75 (3 parti alcool alimentar de 96 si o parte apa) atat cat sa cuprinda pulberea si sa ramana o pelicula de alcool de 1 cm deasupra. Se lasa la macerat vreme de 10 zile, apoi se stoarce si se filtreaza. Tinctura astfel obtinuta se pune intr-o farfurie intinsa, curata si se lasa vreme de 12-24 de ore la evaporat, pana cand scade de 3 ori. Se obtine o pasta inchisa la culoare, care adera pe piele. Aceasta pasta se foloseste doar extern, deoarece are un potential toxic ridicat. Sucul de Rostopasca Se obtine din tijele de Rostopasca proaspat culese sau pastrate maximum 24 de ore la frigider (la 4C). Se rupe tija si se unge locul afectat cu suc; daca nu ajunge sucul, se rupe tija 1 cm mai incolo si se stoarce din nou s.a.m.d. Atentie: pentru ca tratamentul extern cu suc sa aiba eficienta, trebuie aplicat de mai multe ori pe acelasi loc la intervale de cateva minute (dupa ce se usuca sucul aplicat anterior, se mai aplica un strat). Cataplasma cu Rostopasca Cataplasma cu plante proaspete Se spala frunzele si tijele de Rostopasca si se dau prin mixer (blender) sau prin masina de tocat pana devin pasta. Pentru o cataplasma de marime medie, sunt necesari 1-2 pumni de planta. Pasta de plante astfel obtinuta se inveleste in tifon (strat simplu). Se aplica pe locul afectat timp de 1 ora. Cataplasma cu plante uscate Se marunteste fin un pumn de Rostopasca uscata cu ajutorul unei rasnite electrice de cafea. In pulberea astfel obtinuta se adauga progresiv apa, amestecandu-se usor intr-un vas, pana cand se formeaza o pasta. Aceasta pasta, invelita intr-un tifon (pus in doua daca este mai rar), se aplica pe locul afectat timp de minimum 2 ore. Infuzia pentru uz extern Pentru obtinerea a 1/4 litru, se pune o lingura de planta maruntita (pulbere obtinuta cu rasnita electrica de cafea) in jumatate de cana de apa si se lasa la macerat de seara pana dimineata. Dimineata se face un decoct de Rostopasca, lasand o lingura de planta maruntita sa clocoteasca in jumatate de cana de apa, vreme de 2 minute. Decoctul se filtreaza, se racoreste (astfel incat sa ajunga la 40-60C) si apoi se combina cu maceratul anterior obtinut. Preparatul astfel obtinut se foloseste in termen de 12 ore (cu conditia sa fie pastrat la maximum 18C). Ce boli vindeca rostopasca Boli interne

6

Tratamentul hepatitei Folosita intern, Rostopasca are efect tonic hepatic, regenerativ hepatic, drenor biliar si hepatic, antiviral, colagog (stimuleaza formarea bilei), coleretic (favorizeaza eliminarea bilei). Este un adevarat panaceu in bolile de ficat de orice natura, la spectrul larg de afectiuni tratate adaugandu-se o putere curativa extraordinara. Rostopasca actioneaza extrem de eficient atat in tratamentul hepatitei A, cat si al hepatitei B. Rezultatele cele mai spectaculoase in tratamentul hepatitei se obtin prin asocierea sa cu alte doua plante cu efecte deosebite asupra ficatului: Turita mare si Sunatoarea. Cea mai eficienta modalitate de administrare este sub forma de infuzie (jumatate de litru pe zi - atentie, infuzia pentru uz intern, a carei reteta am prezentat-o mai sus), cu precizarea ca pe langa Rostopasca se mai adauga o lingurita de Turita mare si o lingurita de Sunatoare, cantitatea de apa ramanand neschimbata. Jumatatea de litru de infuzie se bea in reprize - cate 100 ml (jumatate de pahar) din doua in doua ore. La copiii intre 14-18 ani, doza se reduce la doua treimi; la cei intre 12-14 ani se reduce la jumatate; la cei intre 8-12 ani - la o treime; la cei intre 6-8 ani - la un sfert. Tratamentul dureaza 49 de zile. Tratamentul cirozei hepatice initiale Rostopasca este un puternic drenor si tonic pentru ficat, stimuland refacerea celulei hepatice. In tratamentul cirozei se foloseste un amestec de tincturi de Rostopasca, Armurariu (Silybum marianum) si Pedicuta (Lycopodium clavatum) in proportii egale. Modul de obtinere al tincturii de Armurariu si Pedicuta este identic cu cel descris anterior la Rostopasca. Se ia o lingurita din acest amestec de tincturi, diluata in jumatate de pahar de apa, de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul dureaza minimum 6 luni, perioada in care nu se consuma alcool, tutun, carne si preparate din carne, margarina, prajeli, alimente conservate, alimente ce contin substante chimice (pentru colorare, aromatizare, conservare etc.). Tratamentul dischineziei biliare Se face un amestec din 1/2 lingura tinctura de Rostopasca, 1/2 lingura tinctura de Anghinare, o lingura tinctura de Sovarf si 1/2 litru de apa. Se ia jumatate de pahar din acest remediu pe stomacul gol, cu un sfert de ora inainte de masa. Termenul de valabilitate al remediului este de 48 de ore, cu conditia sa nu stea in soare sau la temperaturi de peste 21C. Modul de obtinere al tincturii de Sovarf si Anghinare este identic cu cel al tincturii de Rostopasca. Un adjuvant contra constipatiei De obicei, contra constipatiei se folosesc remediile laxative, insa adesea problema nu este rezolvata decat pe jumatate cu ajutorul lor, deoarece la multi bolnavi peristaltismul este foarte redus (intestinul este "lenes"), diferitele glande implicate in procesul digestiv nu au secretii suficiente sau evacuarea lor este prea lenta. Din acest motiv este foarte utila asocierea Rostopascai cu plantele laxative. Rostopasca se administreaza sub forma de pulbere - un varf de cutit de Rostopasca se ia inainte de masa si se tine sub limba timp de 10-15 minute, apoi se inghite cu un pahar de apa in care au fost lasate anterior la macerat, de seara pana dimineata, 1-2 lingurite de seminte de In (Linum catharticum). Digestie lenta, tulburari de asimilatie Pentru stimularea procesului digestiv, precum si pentru imbunatatirea asimilatiei anumitor substante (vitamine si minerale in special) se ia sub limba, inainte de masa, 1 varf de cutit de Rostopasca, combinat cu jumatate de lingurita de pulbere de Cimbrisor. Plantele se tin sub limba un sfert de ora, apoi se inghit cu putina apa. Acest remediu este indicat si ca adjuvant in tratamentul obezitatii, dispepsiei, anemiei, anorexiei.

7

Colesterol crescut Una din cele mai puternice combinatii de plante hipocolesterolemiante este formata din Rostopasca, Mesteacan si Anghinare. Se fac cure de minimum 30 de zile cu aceste plante, luate sub forma de tinctura, amestecate in parti egale. Se ia o lingurita din amestecul de tincturi in 100 ml de apa, cu o jumatate de ora inainte de fiecare masa, timp de minimum 30 de zile. Tratamentul dereglarilor hormonale la femei Se foloseste o combinatie "magica" din sucuri proaspete, obtinute din plante: Telina (Apium graveolens) - 20 ml (sucul se obtine din frunze proaspete); Marar (Anethum graveolens) - 20 ml (sucul se obtine din tulpini si eventual inflorescente proaspete); Rostopasca (Chelidonium majus) - 2 ml (sucul se obtine din tije proaspete); Cretisoara (Alchemilla vulgaris) - 10 ml (sucul se obtine din tulpini proaspete, culese dimineata pe roua). Tratamentul se face in doua reprize: jumatate din cantitate se bea dimineata, pe stomacul gol, si jumatate se bea seara, tot pe stomacul gol (in acest scop, ultima masa se va lua cel tarziu la ora 19). O cura dureaza 21 de zile. Sucul se tine la frigider, maximum 24 de ore. Pe parcursul curei si dupa aceea nu se consuma: tutun, alcool, carne si preparate din carne, alimente conservate, colorate artificial. Cura va fi inceputa cu 48 de ore inainte de aparitia pe cer a Lunii Pline. Sucul de Rostopasca se obtine prin zdrobirea si stoarcerea tijelor. Sucurile de Cretisoara, Telina si Marar se obtin cu ajutorul mixerului - plantele proaspete sunt zdrobite cu elicea mixerului si apoi sunt stoarse si filtrate prin tifon (pentru o extractie mai facila se poate adauga putina apa, dar atunci cantitatile de plante se dubleaza). Este o reteta cu virtuti miraculoase in tratamentul hirsutismului, al amenoreei si dismenoreei, al tulburarilor in dezvoltarea caracterelor feminine, al bolilor de piele. Este indicata in dezordini legate de activitatea gonadelor si a corticosuprarenalelor.

8

lorile magice ale verii - Sanzienele (Galium Verum) Sanzienele galbene sunt un simbol al verii, deoarece perioada lor de maxima inflorire este identica cu perioada de maxima stralucire a soarelui. Raspandite in toata tara, sunt cunoscute si sub numele de Dragaica, Floarea lui Santion, Inchegatoare, Sanjuane etc. Sanzienele galbene - Prezentare generala Sanzienele galbene sunt un simbol al verii, deoarece perioada lor de maxima inflorire este identica cu perioada de maxima stralucire a soarelui. Raspandite in toata tara, sunt cunoscute si sub numele de Dragaica, Floarea lui Santion, Inchegatoare, Sanjuane etc. Misterul acestei plante - folosita de sute de ani in tratamentul bolilor de ficat, a reumatismului, a bolilor tiroidiene, renale si nervoase - nu a putut fi patruns deocamdata de catre stiinta. Este printre putinele erbacee la care structura chimica nu justifica decat intr-o mica masura actiunile terapeutice observate experimental. Din acest motiv, multe din cartile moderne de fitoterapie se feresc sa vorbeasca pe larg despre proprietatile sale curative exceptionale, mentionand-o undeva la urma, printre altele. Sanziana galbena face parte din plantele cu cele mai variate intrebuintari in medicina traditionala romaneasca. De la o zona la alta, ea este folosita pentru tratarea altor afectiuni. Intern: in Oltenia este folosita contra herniei ("vatamatura") si a afectiunilor febrile ("friguri"); in Tara Fagarasului - la hepatita ("galbinare") si boli nervoase; in Moldova - contra bolilor de piele si a asa-numitelor "boli lumesti" (venerice); in Nasaud - contra reumatismului. Descriere Tulpina Sanzienelor este zvelta, destul de inalta (pana la un metru) si impodobita cu flori marunte, galben-aurii, dispuse in mici ciorchini, ca florile de liliac, si care vazute de la distanta seamana cu o ploaie de stele. Mirosul florilor este asemanator cu cel al mierii, fiecare din ele avand patru petale, motiv pentru care se spune ca aceasta planta este binecuvantata de Dumnezeu, deoarece fiecare floare poarta cu ea semnul Sfintei Cruci. Frunzele sunt foarte inguste si ascutite, pufoase pe partea inferioara. In contradictie cu mirosul sau dulce-imbatator, gustul este foarte amar, fiind un indiciu al proprietatilor tonice si drenante ale acestei plante. Din punct de vedere terapeutic, Sanzienele isi merita renumele de planta magica, avand in egala masura proprietati vindecatoare, de infrumusetare si chiar de imunizare fata de boala. Sanzienele galbene cresc in fanete, pe coastele batute de soare si pe culmile calcaroase din intreaga tara. Este o planta care prefera locurile deschise, insorite si ceva mai uscate, fiind intalnita cu predilectie in zonele deluroase, desi poate fi gasita din campie pana in zona montana. Recoltare Partile aeriene ale plantei se recolteaza in timpul infloritului (mai-august), taindu-se la 3-5 cm deasupra solului. Se usuca la umbra, in strat subtire. Se intorc zilnic. Prin uscare, dintr-un kilogram de planta proaspat culeasa obtinem aproape un sfert de kilogram de planta uscata. Retete pentru uz intern Pulberea de Sanziene galbene Florile uscate se macina fin cu rasnita de cafea, apoi se cern. In principiu, doza la adulti este de o

lingurita (circa 15 g) de trei ori pe zi. Pulberea se tine sub limba timp de 10-15 minute, apoi se inghite cu putina apa. La copiii intre 2 si 12 ani doza se injumatateste, iar la copiii sub 2 ani se reduce la o treime sau chiar la un sfert. Tinctura de Sanziene galbene Sanzienele galbene uscate se macina cu rasnita de cafea pana se obtine o pulbere. Se pun 20 de linguri de pulbere proaspat macinata intr-un litru de alcool de 50 grade (o jumatate de litru de alcool alimentar indoit cu apa) sau intr-un litru de rachiu natural. Se lasa la macerat 12-14 zile, agitandu-se zilnic vasul in care sunt puse. In final, se stoarce, se filtreaza si se toarna in sticlute mici, inchise la culoare.

Maceratul de Sanziene galbene Intr-un litru de apa se pun 4-6 linguri rase de pulbere de planta. Se lasa la macerat la temperatura camerei timp de 8 ore. Se filtreaza si se consuma imediat sau in maximum 8-10 ore daca este tinut la frigider si 2-4 ore daca este tinut la temperatura camerei. Ceaiul detoxifiant de Sanziene galbene si Panseluta salbatica Se ia cate o jumatate de pumn din fiecare planta uscata si maruntita (prin pisare ori taiere cu cutitul) si se pune de seara la inmuiat in jumatate de litru de apa. Dimineata se filtreaza, iar plantele care raman dupa filtrare se oparesc timp de 30 de minute cu jumatate de litru de apa clocotita. Dupa racire, se amesteca cele doua extracte si se beau pe stomacul gol pana la ora 12.00. Retete pentru uz extern Extractul fluid de Sanziene galbene Se pun 20 de linguri de pulbere de Sanziene intr-un vas; se adauga apoi alcool de 75 grade (trei parti alcool alimentar de 90 grade si o parte apa) atat cat sa cuprinda pulberea si sa ramana o pelicula de alcool de 1 cm deasupra. Se lasa la macerat vreme de 14 zile, apoi se stoarce si se filtreaza. Tinctura astfel obtinuta se pune intr-o farfurie intinsa, curata si se lasa vreme de 12-24 de ore la evaporat, pana cand volumul scade de trei ori. Se obtine o pasta inchisa la culoare si foarte parfumata, cu virtuti vindecatoare deosebite. Singurele inconveniente ale acestei forme de administrare sunt prepararea destul de laborioasa si termenul scurt de garantie al extractului - 7 zile in conditiile depozitarii la frigider.

Unguent de Sanziene galbene Prepararea untului clarifiat: Intr-un vas metalic se pune un pachet de unt, dupa care vasul se pune la foc potrivit. Se lasa pe foc pana cand untul devine lichid si incepe sa faca spuma. Din acel moment, vom incepe sa scoatem spuma (pe care apoi o vom arunca), pana cand untul se va limpezi intr-atat incat sa vedem fundul vasului. Atunci dam deoparte untul de pe foc si, inainte sa se raceasca, turnam numai partea limpede intr-un alt vas. Prepararea propriu-zisa a unguentului: Dupa ce am turnat untul clarifiat din vasul in care s-a facut clarifierea, cu putin inainte de a se intari se adauga doua linguri de extract fluid de Sanziene galbene, obtinut dupa reteta anterior descrisa. Se amesteca foarte repede si energic cele doua componente pana se omogenizeaza, dupa care unguentul astfel obtinut se depoziteaza la rece. Baia de Sanziene Pregatirea: In trei litri de apa aflata la temperatura camerei se pun 3-4 pumni de Sanziene galbene proaspete (tulpini inflorite, maruntite), se lasa sa se inmoaie cateva ore, dupa care se filtreaza. Zeama lasata de planta la inmuiere se pune deoparte intr-un vas smaltuit, iar peste planta care ramane de la filtrare se adauga apa clocotita si se lasa circa 30 de minute. Se lasa se se racoreasca infuzia pana devine calduta, dupa care se combina cu apa in care s-a inmuiat planta inainte. Modul de efectuare al baii: Baia de Sanziene se face in cada, vreme de 20 de minute, cu corpul

complet scufundat. Pentru ca baia sa aiba un efect mai puternic, este bine sa facem un dus scurt mai inainte, frecand bine pielea, pentru a indeparta straturile de piele moarta si pentru a activa circulatia. Dupa ce se pune extractul in cada, se adauga apa fierbinte pentru a potrivi temperatura apei, asa incat sa fie calda, placuta pentru corp. Dupa baie nu ne stergem, ci doar ne punem un halat de baie si avem grija sa nu ne expunem la frig sau la curent, lasand corpul sa se usuce de la sine. Roua de pe Sanziene Se culege dimineata, pe o bucatica de sticla curata. Florile se inclina si se scutura usor, lasand sa cada picaturile de roua pe sticla. Nu se culege o cantitate prea mare, deoarece nu poate fi folosita decat in ziua respectiva - de preferat chiar in acea dimineata. Ce boli se vindeca cu ajutorul Sanzienelor galbene Hernia - Se administreaza o lingura de tinctura de Sanziene in jumatate de cana de apa, de trei ori pe zi, intre mese. Tratamentul dureaza 49 de zile, timp in care mesele vor fi moderate din punct de vedere cantitativ, vor fi evitate alimentele care baloneaza sau constipa, nu se vor face eforturi mari. Suplimentar, inainte de masa, se ia un varf de cutit de pulbere de chimen si unul de Sanziana galbena, iar dupa masa un varf de cutit de chimen si unul de cuisoare macinate. Ca exercitiu fizic, se va sta cat mai mult in pozitia "lumanarea" (de ordinul zecilor de minute zilnic). Tratamentul adjuvant al cistitei si al bolilor renale - Se iau 1-2 lingurite de tinctura de Sanziene, diluate in 100 ml de apa, de trei ori pe zi. Este un tratament indicat cu precadere contra cistitei, cistitei cu hematurie, uretritei, nefritei si calculilor renali. Tratamentul bolilor tiroidiene - Se beau zilnic 3 cani de macerat, intotdeauna pe stomacul gol, pentru urmatoarele afectiuni: hipertiroidie: pentru o eficienta marita, maceratul poate fi facut cu 2-3 linguri de Sanziene si 2-3 linguri de Turita mare (Agrimonia eupatoria). Tratamentul dureaza minimum sase luni; hipotiroidie: pentru o eficienta marita, maceratul poate fi facut cu 2-3 linguri de Sanziene si 2-3 linguri de coji verzi de nuca (uscate si macinate). Tratamentul dureaza 12-24 de luni. Tratamentul epilepsiei si al bolilor nervoase - Se beau zilnic trei cani de macerat de Sanziene galbene, simplu sau in combinatie cu alte plante care vor fi indicate in continuare, intotdeauna pe stomacul gol. Tratamentul dureaza minimum trei luni. In epilepsie, Sanzienele pot fi asociate cu Sovarf (Origanum vulgare); in nevroza - cu Talpa gastei (Leonurus cardiaca); in depresie - cu seminte de Angelica (Angelica archangelica); in astenie - cu Cardamon (Elettaria cardamonum); in isterie - cu Sulfina (Melilotus officinalis). Contra bolilor de piele - Se face un ceai detoxifiant de Sanziene galbene si Panseluta salbatica (Trei frati patati - Viola tricolor). Se bea un litru de ceai pe zi, pe stomacul gol, pana la ora pranzului (12.00). Tratamentul dureaza 14 zile minimum si este indicat pentru vindecarea dermatozelor rebele, a eczemelor vechi si a psoriazisului. Pentru o mai mare eficienta a tratamentului este bine sa fie tinut si un regim alimentar cu continut redus de toxine si cu multe fructe si cruditati. Ceaiul detoxifiant de Sanziene galbene si Panseluta salbatica este un ajutor pretios - alaturi de tratamentul prescris de medic - si contra bolilor venerice. Contra ranilor, a ranilor vechi, a cicatricelor si a infectiilor la nivelul pielii - Aplicam extractul fluid de Sanziene galbene o data pe zi, seara, pe cicatricele vechi, pe rani, pe eruptii ori erizipel si lasam sa se usuce. Tratamentul dureaza minimum o saptamana. Tratamentul plagilor psoriazice, al tumorilor si al plagilor canceroase, al cicatricelor cheloide - Pe plagi psoriazice, pe tumori si plagi canceroase se aplica de trei ori pe zi extractul fluid de Sanziene galbene. Tratamentul este de lunga durata si se asociaza cu o dieta corespunzatoare si cu remedii detoxifiante luate pe cale interna. In acelasi mod, prezentat mai sus, se poate prepara si un extract

fluid de Arnica, care se combina cu extractul de fluid de Sanziene galbene in proportii egale si se aplica pe cicatricele cheloide. Pentru cresterea eficientei in tratamentul plagilor canceroase si al tumorilor se poate asocia extractul de Sanziene cu un extract de parte aeriana de Tataneasa, care se prepara in acelasi mod. Adjuvant in tratamentul bolilor venerice - In tratamentul bolilor venerice cu solutii topice (cum ar fi cele pe baza de Podofilina), extractul fluid de Sanziene galbene este un foarte pretios ajutor, grabind vindecarea, ajutand la refacerea epiteliului si prevenind suprainfectia. Aplicarea de extract fluid de Sanziene, de trei ori pe zi, pe locul afectat este indicata in mod deosebit in fimoza. Deoarece nu contine alcool (pierdut prin evaporare), acest extract nu produce usturimi, fiind foarte bine tolerat in tratament atat de femei, cat si de barbati. Tratamentul cicatricelor vechi, al eruptiilor si al plagilor psoriazice de gravitate mica - Se aplica de 1-3 ori pe zi unguent de Sanziene. Pe rani deschise si infectii acute nu se aplica acest unguent, deoarece sub pelicula sa se creeaza un mediu de anaerobioza care favorizeaza declansarea unor infectii ori agravarea lor. Curatarea petelor de pe piele - Unguentul de Sanziene e eficient in curatarea petelor de pe piele, chiar si a celor de natura chimica (produse de contactul pielii cu o substanta chimica). Dupa o spalare vreme de 1-2 minute cu un tampon imbibat cu tinctura de Sanziene, se aplica unguentul de Sanziene, in pelicula de grosime medie. Tratamentul se face de doua ori pe zi, vreme de una-doua saptamani. Imunizarea la boli - Imbaierea copiilor in infuzie de Sanziene era un remediu clasic pentru a-i feri de boli tot anul si pentru a-i ajuta pe batrani sa-si pastreze tineretea. Se spunea ca cine se imbaiaza cu Sanziene sau poarta Sanziene la brau in preajma Noptii de Sanziene, va fi ferit de dureri de spate toata iarna. Femeile purtau Sanziene la brau, pentru a fi ferite de dureri de mijloc. Cosmetica Elixir de frumusete cu Sanziene galbene Dintre toate formele de utilizare a Sanzienelor, cea mai populara este baia. Se spune ca scaldatul in infuzia de flori de Sanziene transfera farmecul si magia florilor sale aurii asupra femeilor care se imbaiaza cu ea. Cel mai potrivit moment pentru a face baie de Sanziene pentru infrumusetare este cu doua zile inainte de luna plina, la ceas de seara. Dupa baie, este foarte indicat - mai ales pentru femeile cu o piele mai uscata - masajul cu unguent de Sanziene. Masajul se face pornind de jos in sus, cu miscari line, apasate, raspandind uniform unguentul pe suprafata pielii. Miscarile se fac cu toata palma, intotdeauna in sensul circulatiei venoase - convergent spre plexul cardiac. Pielea trebuie mentinuta mereu umeda in timpul executarii masajului, avandu-se grija in acelasi timp sa nu se puna o cantitate de preparat prea mare, care sa nu poata fi absorbita de piele. Improspatarea ochilor si a fetei Se culege dimineata, cu ajutorul unei bucati de sticla curate, roua de pe florile de Sanziene. Acest elixir se pune pe pleoape si in jurul ochilor dimineata, sapte zile la rand, pentru refacerea ochilor obositi, indepartarea cearcanelor si a ridurilor. In popor, acest remediu era folosit pentru "limpezirea vederii" (imbunatatirea acuitatii vizuale) si se spunea ca are efecte magice asupra celor cu deficiente majore de vedere, ajutandu-i sa revina la normal. Evident, locul din care se culege roua trebuie sa fie extrem de curat si ferit de orice influenta poluanta.

Din reţetele domnului farmacist Bobaru: SASCHIUL

(Vinca minor / major) Înfrumuseţează, din primele zile ale lunii aprilie, luminişurile pădurilor de fag şi stejar, cu florile lui minunat de albastre şi cu verdele intens şi lucios al frunzelor aşezate ca un covor. Plantă erbacee, cu tulpinile întinse pe sol, Saschiul e cultivat, ca decor, şi în parcuri şi grădini. Datorită delicateţei şi culorii florilor sale, la fel de albastre ca cerul, în trecut exista obiceiul ca Saschiul să încununeze frunţile mireselor de la ţară, dar şi creştetele fetelor ce mureau nenuntite. Folosit pe scară largă în Antichitate, ca leac popular pentru oprirea hemoragiilor şi a lactaţiei la femei, Saschiul a intrat apoi într-o zonă de umbră, din care avea să renască în triumf, atunci când endocrinologul canadian dr. Noble, surprins de popularitatea excepţională a plantei, în rândul populaţiei din Madagascar, unde frunzele crude erau mestecate pentru a ţine de foame, de sete şi a înlătura oboseala, a început să o studieze în laborator. Rezultatul a fost de-a dreptul uluitor: testele clinice dovedeau că Saschiul (specia Vinca rosea) împiedică înmulţirea celulelor, cu efect benefic în tratarea leucemiilor. Cercetările ulterioare au dovedit că planta conţine două substanţe care distrug tumorile: vincristina şi vinblastina. Prima din ele este un medicament de excepţie împotriva bolilor Hodgkin (tumori cancerigene), în vreme ce a doua se foloseşte cu mult succes în diverse forme de leucemie. În felul acesta, Saschiul s-a mutat din pădure în laboratoarele şcolilor medicale, transformat în medicamente de linia întâi. Şi specia Vinca minor, care trăieşte şi se cultivă la noi în ţară, are proprietăţi de excepţie, pe care le veţi descoperi în reţetele de mai jos. Descrierea plantei Saschiul este o plantă târâtoare, cu tulpină culcată, de până la 1 m lungime. Frunzele sunt ovale sau eliptice, aşezate de o parte şi de alta a tulpinilor. Cele bătrâne au culoare verde închis, cele tinere verde deschis, iar florile sunt albastre intens. La specia Vinca rosea, tulpina este lemnoasă, dreaptă, înaltă până la 0,5 metri, iar florile au culoare roz violacee sau chiar albă. Recoltare şi uscare

Vinca minor - frunze veşnic verzi şi flori albastre ca cerul

De la Saschiu se folosesc părţile aeriene, alcătuite din tulpini, frunze şi flori. Se recoltează în perioada înfloririi, acum, în mai-iunie, dar şi în septembrie-octombrie, atunci când conţinutul în principii active este cel mai ridicat. Recoltarea corectă se execută pe timp frumos, după ce s-a ridicat roua, cu atenţie, cu unelte bine ascuţite, de ex. foarfece de tuns gazonul, tulpinile tăindu-se la 5-6 cm deasupra pământului, pentru a le da posibilitatea de regenerare rapidă. Se va avea în vedere să nu se smulgă tulpinile târâtoare, deoarece sunt surse de înmulţire a plantei. Se usucă la umbră, în poduri, şoproane, verande sau balcoane bine aerisite, în strat subţire, întorcându-se din timp în timp. Se poate face şi o uscare artificială, în cuptorul aragazului, cu uşa întredeschisă, sau într-un cuptor cu convecţie, setat la 60 grade timp de aproximativ o oră. Se păstrează ca atare, planta întreagă, o mărunţire groscioară făcându-se înaintea folosirii. Compoziţia chimică Speciile de Vinca conţin peste 50 de alcaloizi, dintre care cei mai importanţi sunt vincamina, vin-cristina, vinblastina şi rezerpina. Astăzi, vincamina de sinteză este printre cele mai vândute medicamente pe plan mondial şi se adresează în principal bolilor aparatului cardiovascular şi afecţiunilor cerebrale, iar vincristina obţinută sintetic este pe lista medicamentelor esenţiale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), pentru tratamentul leucemiei. Speciile de Vinca au fost studiate foarte mult şi în România, la Facultatea de Farmacie din Bucureşti, de prof. de farmacognozie Ioan Ciulei. Preparate din Saschiu

Vinca major - florile sunt liliachii

Decoctul Mod de preparare: 4 linguri de Saschiu uscat şi mărunţit groscior se fierb la foc mic, timp de 30 de minute, în 500 ml apă, într-un vas din inox sau emailat. Se va avea în vedere să se completeze la final apa evaporată. Se filtrează fierbinte, prin tifon sau vată medicinală umezită cu puţină apă. Se îndulceşte după gust, cu miere, iar în cazul diabeticilor, cu un îndulcitor acaloric. Saschiul se pretează foarte bine la obţinerea de ceaiuri combinate, pentru prevenirea, ameliorarea sau vindecarea diferitelor boli. Iată câteva exemple: * Ceai de Saschiu şi păducel pentru bolile inimii. * Ceai de Saschiu şi ginkgo biloba, pentru insuficienţă cardiacă periferică şi cerebrală. * Ceai de Saschiu şi rozmarin, pentru diverse afecţiuni ale sistemului nervos central. (Farmacia Faltis din Brăila pune la dispoziţia celor interesaţi ceai din Saschiu, producţie 2015.) Tinctura Mod de preparare: 20 grame de Saschiu uscat şi mărunţit groscior se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat obţinut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider timp de 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece uşor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop-pipetă. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depu-neri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare. Ca şi în cazul ceaiului, tinctura de Saschiu se poate asocia cu alte tincturi din plante, ca de exemplu cu tinctura de ginkgo biloba, de castan, de păducel, de ginseng, de roiniţă, de rozmarin, de lavandă, de lăcrămioare, de salcâm japonez. (Aceste combinaţii se pot găsi la Farmacia Faltis şi se pot folosi ca terapii integrative pentru prevenirea, ameliorarea sau vindecarea a numeroase afecţiuni.)

Vinul terapeutic Mod de preparare: peste 50 grame Saschiu uscat şi mărunţit groscior se toarnă 1 litru de vin roşu dat în clocot. Se lasă la macerat timp de 10 zile, agitându-se de 2-3 ori pe zi. După 10 zile, vinul se filtrează fără stoarcerea reziduului şi apoi se lasă la decantat 6 zile, separându-se partea lim-

pede de reziduul depus la fundul vasului. Se va completa cu vin până la 1 litru. Se pune la păstrat în flacoane de 200 sau 250 ml. Termenul de valabilitate este de 1 an de zile, la temperatura ca-merei, dacă vinul folosit la preparare are concentraţia alcoolică de cel puţin 11 grade. În cazul concentraţiei alcoolice a vinului mai mici de 11 grade, vinul medicinal se va păstra la frigider. Tratamente interne

Farmacistul Bobaru culegând Saschiu în gradina farmaciei

Ca metodă integrativă de sănătate, ceaiul de Saschiu sau oricare alt preparat farmaceutic obţinut din Saschiu ar trebui să facă parte din tabietul zilnic al vârstnicului sănătos sau bolnav. (Multe afecţiuni şi boli beneficiază de terapie complementară cu preparate din Saschiu, alăturându-se cu succes terapiilor alopate recomandate de medicii curanţi.) * Boala coronariană (datorită efectului vasodilatator al vincaminei) Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi, îndulcite cu miere. Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba. Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă. * Hipertensiunea arterială. Acţiunea se datorează rezerpinei, care a fost printre primii alcaloizi vegetali folosiţi în scăderea tensiunii arteriale. Ca prevenţie, la persoanele ce sunt predispuse la hipertensiune, sau în hipertensiunea uşoară (stadiul 1) tratamentul cu preparate din Saschiu este suficient. Pentru hipertensiunea arterială moderată (stadiul 2) şi severă (stadiul 3), Saschiul se foloseşte ca terapie complementară, alături de medicaţia alopată recomandată de medicii curanţi de specialitate. Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi, îndulcite cu miere. Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba. Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă. * Bolile vaselor periferice - varice, flebite, hemoroizi, fragilitate capilară Decoctul: se beau câte 2 căni pe zi, îndulcite după preferinţă cu zahăr sau miere.

Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba. Vinul: se administrează câte 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă. (Tratamentul intern se completează cu aplicaţii locale, cu o cremă pentru varice sau afecţiuni vasculare, preparate la Farmacia Faltis.)

* Afecţiuni ale urechii interne - sindrom Ménière, care se manifestă prin vertij (ameţeli), tinitus (ţiuituri), acufene (zgomote) Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi, îndulcite cu miere. Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei. Vinul: se administrează câte 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă. * Revigorant al sistemului nervos central - preparatele din Saschiu sunt recomandate în oboseala provocată de munca intelectuală intensă (surmenajul intelectual), viaţa cotidiană stre-santă sau alte activităţi epuizante. Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi, îndulcite cu miere. Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei. Vinul: se administrează 50 ml pe zi, după masă. (Un sirop energizant, ce are în compoziţie şi un extract fluid din Saschiu, se prepară la Farmacia Faltis din Brăila.) * Boli degenerative - terapie complementară în demenţă senilă, boala Alzheimer, ateroscleroză Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi, îndulcite cu miere. Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba. Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă. * Boli neurologice - cefalee, migrene, accidentele vasculare, distonii neurovegetative Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi, îndulcite cu miere. Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei. Vinul: se administrează câte 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.

Foto: Dreamstime

* Citostatic - datorită vincristinei şi vinblastinei, Saschiul este recomandat ca terapie comple-mentară în leucemie sau limfoamele maligne. Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi, îndulcite cu miere. Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai la alegere. Vinul: se administrează câte 3 linguri pe zi, după masă. * Boala hemoroidală Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi, îndulcite cu miere. Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai la alegere. * Tulburări de vedere - datorate unei insuficienţe circulatorii la nivelul ochiului Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi, îndulcite cu miere. Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai la alegere. Vinul: se administrează câte 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă. Tratamente externe * Cataplasme cu ceai de Saschiu şi argilă. Se recomandă în afecţiunile venoase ale picioarelor. Mod de preparare: se face un decoct, după metoda prezentată mai sus, care se amestecă cu argilă pulbere, până se formează o pastă moale. Se întinde pasta pe o bucată de tifon şi se aplică bandajul pe zona afectată, fără a lega strâns. Pentru eficienţă, cataplasma se ţine 30 de minute. Este recomandată în afecţiunile venelor de la picioare.

SCHINDUFUL (Trigonella foenum graecum), buruiană de leac miraculoasă Posted on 14/03/2014 by Lupul Dacic 1 Vote

Schinduful este un miracol terapeutic al naturii. Chinezii spuneau că e planta tinereţii eterne. Legenda acestei plante s-a născut undeva pe Valea Nilului, în urmă cu mai bine de cinci milenii. Se spunea că fusese adusă pe pământ de însăşi marea zeiţă Isis, având darul nemaivăzut de a readuce femeilor sănătatea, pofta de viaţă şi puterea de seducţie. De aceea, era la mare preţ, în rândul nobilelor de rang înalt de la curtea faraonului. Şi medicii egipteni preţuiau schinduful, pentru că era planta care-i ajuta pe soldaţi să se refacă rapid după rănile primite în luptă, îi ajuta pe cei vârstnici să-şi menţină tinereţea şi vigoarea. Cotat printre cele mai vechi plante medicinale şi culinare din istoria umanităţii, cu 1500 de ani î.e.n., în Egiptul faraonic era utilizat pentru îmbălsămarea morţilor şi pentru purificarea aerului în locaşurile de cult, papirusuri vechi egiptene îl menţionează ca fiind utilizat în procesul mumificării, în timp ce seminţele de schinduf intrau în prepararea pâinii, obicei culinar care se practică şi astăzi în Egiptul modern. În afara proprietăţilor lui digestive, i se atribuiau puteri pentru a combate infecţiile şi inflamaţiile căilor respiratorii, de a stimula fecunditatea şi lactaţia femeilor, de a vindeca rănile, durerile reumatismale. De altfel, originea schindufului este o mare enigmă pentru cercetătorii de azi, întrucât el era folosit concomitent în Egiptul Antic, în India şi în China- trei leagăne ale civilizaţiei, între care comunicarea era practic inexistentă, cu patru-cinci mii de ani în urmă. Indienii credeau despre schinduf că are capacitatea de a scoate acumulările toxice din organism, ajutând la vindecarea bolilor de plămâni şi a anorexiei. Chinezii, în schimb, spuneau că schinduful conservă şi multiplică în organism energia fundamentală Qi, ajutând astfel la menţinerea tinereţii biologice, până la vârste înaintate. Nu se ştie când au ajuns seminţele acestei plante în Dacia, dar cu siguranţă, acum două mii de ani, când Dioscoride a întocmit tratatul său de farmacologie, schinduful era folosit în mod curent de către vracii din Carpaţi. Numele dacic era scindof (de unde şi denumirea actuală) şi îl foloseau contra bolilor de piept şi a celor digestive, pentru a le revigora pe lehuze, pentru vindecarea rănilor şi pentru tratarea ulcerelor.După perioada sa de glorie din antichitate, în mod curios, schinduful a intrat într-un con de uitare, fiind folosit mai mult ca plantă furajeră(!), deoarece stimulează fenomenal creşterea masei musculare a animalelor. De doar câteva decenii, oamenii de ştiinţă şi-au propus să studieze în laboratoare misterul terapeutic al acestei plante atât de apreciate în vechime, iar efortul nu i-a dezamăgit. Se cultivă de mult timp în Africa de Nord, în regiunile mediteraneene, în Asia, mai ales pe solurile calcaroase în India, Pakistan şi în China. Planta este cultivată şi în ţara noastră în judeţele Brăila, Călăraşi şi Constanţa. Schinduful este întâlnit şi sub denumirea de molotru, schinduţ, sfandig, fenugrec. ”Trigonella“ este diminutivul latinizat al grecescului trigonon (triunghi) şi se referă atât la mirosul de fân al schindufului uscat, cât şi la originea sa est-mediteraneeană. Este o plantă erbacee, anuală, atingând 30-60 cm înălţime, din familia leguminoaselor, cu miros specific pătrunzător, cu frunze trifoliate, cu flori mici de culoare albă sau galben deschis. Din flori se formează păstăile subţiri, în formă de sabie, cu o lungime de 10-15 cm, cu un capăt ascuţit ca un cioc, fiecare purtând câte 10-20 de seminţe tari, cu suprafaţa adânc brăzdată, de culoare maroniu-gălbuie, de formă rombică sau ovală .

1

Gustul este dulce-amărui, foarte aromat şi puternic. Planta are un miros picant, caracteristic; la atingere, mirosul persistă pe mână. Schinduful are o perioadă de vegetaţie de patru luni. Se scoate din pământ, cu rădăcină cu tot, şi este uscat întreg. Seminţele sunt apoi treierate şi uscate. Există varietăţi cultivate şi sălbatice. Climatul cel mai potrivit este unul mediteraneean, dar creşte foarte bine şi la noi, în zona sud-estică a ţării, în special în judeţele Brăila, Călăraşi şi Constanţa. Schinduful este cel mai puternic energizant. Medicina populară foloseşte această plantă pentru stimilarea metabolismului, stimularea sistemului nervos central şi neuromuscular, stimularea funcţiei sexuale. Principiile active pe care le conţin seminţele plantei, trezesc senzualitatea, amplifică erotismul, stimulează trăirile şi realizarea actelor sexuale, în plus este o sursă bogată în vitamina PP. Seminţele de schinduf sunt lipsite de orice toxicitate şi consumul lor nu prezintă nici un pericol chiar pe termen lung. Preparatele din schinduf nu se administrează femeilor însărcinate. Administrarea a peste 100 de grame de schinduf (o doză de 12 ori mai mare decât cea normală) duce la apariţia unor deranjamente gastro-intestinale. Nu se administrează copiilor! Utilizări ale schindufului Este folosită ca şi condiment, ca plantă comestibilă, medicinală şi furajeră Frunzele de schinduf se folosesc proaspete, dar si uscate si macinate, pastrate in plicuri. Gustul lor este iute si amarui, cu o aroma subtila de iarba si floare de fan. Este specific Asiei centrale, pana in India, unde a fost adoptat in multe preparate traditionale, precum binecunoscuta supa indiana. Se foloseste si pentru obtinerea amestecului de curry. Schinduful se foloseşte la condimentarea şi aromatizarea preparatelor culinare:sarmale, supe, ciorbe, sufleuri cu legume, cereale, pizza, paste, salate, sosuri şi brânzeturi. Tulpina uscată se pune în butoiul cu varză pentru murat. Un condiment folosit încă din antichitate, schinduful este foarte bogat în minerale, vitamine şi alte substanţe. Printre utilizările tradiţionale ale schindufului se numără cea ca plantă furajeră. Î n special în ţinuturi mai uscate din Orientul Mijlociu, Africa de nord şi Spania se cultivă încă în acest scop. În agricultură, planta se pretează şi ca îngrăşământ verde, îmbogăţind solul cu elemente nutritive. Schinduful este un condiment antic, folosit în genere în ţările din Vestul, Centrul şi Sudul Asiei. În India este popular pentru murături. În Oltenia se foloseşte la prepararea sarmalelor. Este omniprezent în amestecul de condimente. Seminţele amar aromate constituie o parte esenţială din amestecul de cinci condimente numit panch phoron din Bengal. Frunzele uscate de schinduf apar în amestecul de condimente din Georgia khmeli-suneli. Iran are o particulară tradiţie bogată în gătirea cu frunze de schinduf. Principii active Seminţele de schinduf conţin fosfor, fier, calciu, mangan, lecitină, trigonelin, colină (bază organică ce face parte din complexul vitaminei B), cumarine şi mucilagii. Proprietăţi tămăduitoare Schinduful are proprietăţi digestive, tonice şi afrodisiace. Stimulează arderea grăsimilor, creşte fermitatea sânilor, măreşte rezistenţa organismului. De-a lungul timpului, seminţele de schinduf au fost folosite în scopuri medicinale, ele fiind foarte apreciate de catre egipteni, greci şi romani pentru proprietăţile lor medicinale şi culinare. Schinduful este folosit mai ales ca adjuvant digestiv. De asemenea, schinduful este folosit ca galactogog (agent care stimulează producerea laptelui) de către mamele care alăpteaza şi nu au suficient lapte matern. Seminţele sunt foarte hrănitoare şi sunt administrate convalescenţilor precum şi în tratementele de câştigare in greutate, mai ales în cazul persoanelor anorexice. Seminţele nu trebuie prescrise medical femeilor însărcinate întrucat ele pot provoca contracţii uterine. Cercetări în domeniu au dovedit că aceste seminţe pot inhiba apariţia cancerului la ficat, reduce nivelul colesterolului din sânge şi pot avea efecte antidiabetice.

2

Mai multe teste efectuate pe oameni dar şi pe animale au demonstrat faptul că efectele antidiabetice ale seminţelor de schinduf ameliorează majoritatea simptomelor metabolice asociate cu diabetul de tip 1 şi 2. Cercetări recente au demonstrat că seminţele de schinduf protejează împotriva cancerului de sân şi de colon. De asemenea, unele experimente au scos la iveală şi proprietăţi hepatoprotectoare ale seminţelor de schinduf. Seminţele şi frunzele sunt – anticolesterolemice, antiinflamatoare, anticancerigene, carminative, calmante, laxative, emoliente, expectorante, antipiretice, galactogoge, hipoglicemice, paraziticide, fortifiante şi tonice uterine. Seminţele produc un mucilagiu puternic, fiind astfel folosite în tratarea inflamaţiior şi a ulcerelor de stomac şi intestine. Administrate sub formă de decoct, seminţele servesc la deblocarea glandelor sudoripare. Seminţele sunt foarte hrănitoare şi revigorante, fiind unele din cele mai eficiente tonice în cazurile de debilitate fizică generate de anemie sau boli infecţioase, mai ales cu implicaţii asupra sistemului nervos. Sunt folosite şi în tratarea diabetului de tip 2, a digestiei lente (mai ales în timpul convalescenţei), a lactaţiei insuficiente, a durerilor menstruale şi a durerilor de nastere. Seminţele împrospatează respiraţia şi îmbunătăţesc simţul gustativ. Se întrebuinţează de peste 6 000 de ani, fiind regăsit în Papirusul Ebers. Se utilizeaza la tratarea rănilor, inflamaţiilor, contuziilor, abceselor, dar mai ales ca afrodisiac. Depurativ, diuretic, stimulent al lactaţiei, cicatrizant şi antiinflamator, stimulează metabolismul sistemului nervos central, metabolismul glucidic, lipidic, dezinfectează şi cicatrizează epiteliul renal sau cel al pielii în cazul în care se foloseşte extern, stimulează secreţiile salivare, gastrice, intestinale, uşurează digestia, reduce cantitativ menstruaţia, sporeşte numărul leucocitelor, fiind indicat persoanelor suferinde de cancer(mamar, ovarian), reglează funcţionarea pancreasului, stimulează apetitul, detoxifiază organismul, previne şi tratează bronşitele cronice. Indicaţii terapeutice Abcese, alergie, anorexie, astenie fizică şi intelectuală, boala Basedow, cefalee, celulita, cistite, colesterol crescut, colita, colon iritabil, diabet, diaree, dispepsii, dizenterie, fibrom uterin hemoragic, hepatita acută, hipercolesterolemie, hiperglicemie, impotenţă sexuală, inflamaţii ale

3

ganglionilor limfatici, inflamaţii ale mucoasei bucale şi vaginale, obezitate, reumatism poliarticular, sciatica, scleroza în plăci, sterilitate, atât la femei cât şi la bărbaţi. Preparate pe baza de schinduf Pulberea Se obţine prin macinarea cu râşniţa electrică de cafea, după care se face o cernere prin sita pentru făina albă. Ideal ar fi, spun biochimiştii, să se macine pulberea cu 5-10 minute înainte de administrare, aşa încat oxidarea principiilor active sa fie cât mai redusă. Dacă procedeul e prea dificil, păstraţi pulberea de seminţe de schinduf într-un borcan ermetic închis, ţinut la rece şi la întuneric, nu mai mult de 4-5 zile. Se ia 1 linguriţa rasă de pulbere de schinduf de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă vreme de cîteva minute, dupa care se înghite cu apă. Prepararea ceaiului: Se face infuzie din o linguriţă de pulbere de seminţe la o cană de apă în clocot. Se lasă 10-15 minute la infuzat, se strecoară, se îndulceşte cu miereşi se bea călduţă. Se pregăteşte un decoct din o linguriţă de seminţe măcinate la o cană de apă rece. Se lasă 5-6 ore, se fierbe apoi 5-6 minute la foc domol, se strecoară şi se îndulceşte cu miere. Se bea în cursul zilei cu înghiţituri mici. Infuzia combinată Cum arată şi numele, se combină extracţia la rece cu cea la cald, procedeu care ajută la conservarea principiilor active. Se prepară astfel: 1-2 linguriţe de pulbere de seminţe de schinduf se lasa la înmuiat într-o jumătate de cană de apă, de seara până dimineaţa, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar pulberea ramasă se opăreşte cu o jumătate de cana de apă fierbinte, dupa care se lasă la răcit 20 minute. Se strecoară, se combină cele două extracte şi se beau câte trei cani pe zi, cu un sfert de oră înaintea meselor principale. Cataplasmele Se obţin din 2-3 linguri de pulbere fin macinată din seminţe de schinduf, care se combină cu un amestec în proporţii egale de apă calduţa cu oţet, pentru a forma o pastă ce va fi aplicată extern pe locurile afectate. Se leagă deasupra un tifon curat, cataplasma fiind menţinută astfel timp de minimum 2-3 ore. Tratamente de uz intern Diabetul de tip I insulinodependent – se face o cură de 12 luni cu infuzie combinată de schinduf, din care se beau câte 2-3 cani pe zi. Tratamentul începe gradat: în prima săptămână se bea doar o cană pe zi, în cea de a doua săptămână se beau două căni pe zi, abia în a treia săptămână ajungându-se să se bea zilnic trei căni de infuzie combinată de schinduf. Această gradare a tratamentului trebuie corelată cu un control permanent, zilnic, al glicemiei, şi cu o îndrumare medicală specială. Schinduful este un hipoglicemiant puternic în timp, care va necesita reducerea gradată a dozelor de insulină. Atunci când este ţinut şi un regim alimentar corect, este posibil ca graţie acţiunii schindufului, să se poată chiar renunţa complet la dozele de insulină injectate zilnic. Diabetul de tip I non-insulinodependent – se face o cură de 3-6 luni cu schinduf, timp in care se iau 4 linguriţe de pulbere pe zi. Pe timpul tratamentului se va verifica glicemia la cel mult două săptămâni, pentru a înregistra progresele şi pentru a putea fi ajustat restul medicaţiei hipoglicemiante.

4

Diabetul de tip I (juvenil) – tratamentul cu schinduf are în acest caz doar rol de adjuvant, ajutând la reducerea dozei de insulină şi contracarând efectele secundare ale diabetului (în special asupra sistemului cardiovascular). Se administrează pe termene lungi (şase luni cu câte o lună de pauză), câte 2 căni de infuzie combinată pe zi. Valori crescute ale colesterolului – se ia cate o linguriţă de pulbere de patru ori pe zi, înaintea meselor principale. Intervine în metabolismul lipidelor, reducând aşa-numitul “colesterol rău” (Ldl), protejând sistemul cardiovascular de apariţia ateromului, arteriosclerozei şi a ischemiei cardiace. Se fac tratamente cu pulbere de schinduf, administrată in doze repetate, cu o durată de 3 luni. Cel mai bun moment pentru efectuarea acestui tratament este la sfârşitul iernii, cand alimentaţia este cea mai bogata in grăsimi saturate. Alăptarea – administrarea seminţelor de schinduf în perioada alăptării este extrem de benefică. Pe lângă faptul că ajută la sporirea cantităţii de lapte, această plantă ajută la menţinerea sănătăţii mamei, îmbunătăţindu-i apetitul şi metabolismul. Se beau zilnic două căni de lapte cald, în care se pune câte o jumătate de lingură de seminţe de schinduf şi de mărar (seminţele celor doua plante se asociază adesea, având o acţiune galactogogă extrem de puternică). Anorexia (lipsa patologică a apetitului alimentar) – se trateaza cu o doză unică de schinduf: doua linguriţe de pulbere se amestecă bine cu două linguri de miere lichidă, iar preparatul rezultat se consumă cu una-două ore înaintea mesei principale. Acest amestec nu doar că măreşte apetitul, dar ajută şi la o asimilare corectă a alimentelor. Contra anorexiei care apare în bolile grave (cancer, leucemie, scleroza in placi, hepatita acută) se bea infuzia combinată de schinduf – câte o jumătate de cană, cu o ora înainte de masă. Menopauza – infuzia combinată de schinduf este de un imens ajutor pentru menţinerea sănătăţii femeilor de vârsta a treia. Schinduful previne eliminările masive de calciu care duc la apariţia osteoporozei, ajută la menţinerea tonusului ţesuturilor, ceea ce ajută la prevenirea prolapsului (în special uterin), preîntâmpină apariţia cancerului mamar şi ovarian prin reglarea activităţii endocrine. De asemenea, ajută la păstrarea forţei musculare, element foarte important în contextul acestei vârste. Se fac cure a câte 30 de zile, timp în care se beau trei căni de infuzie combinată de schinduf pe zi. Pentru un gust mai plăcut şi pentru potenţarea efectelor schindufului, se poate adăuga la preparare şi puţin busuioc şi fenicul. Sterilitatea la femei şi la barbaţi – se face un tratament de şase luni, timp în care se iau 6 linguri de pulbere de schinduf pe zi. Este o plantă recomandată mai ales în cazurile de sterilitate care apar la persoanele cu masa corporală redusă, cu mult ţesut adipos sau cu probleme legate de glicemia şi de colesterolul crescute. Este foarte bine potenţat tratamentul şi de administrarea în paralel a unei alte plante celebre: brânca-ursului. Colita, colon iritabil – se bea dimineaţa jumătate de litru de infuzie combinată de seminţe de schinduf. Are efecte antiinflamatoare asupra intestinului, reduce balonarea şi spasmele, normalizează flora intestinală. In cazul durerilor abdominale are şi efecte uşor calmante. Tratamente de uz extern

5

Cefalee- se aplică extern compresa caldă care se va ţine două ore. Se repetă de 2-3 ori pe zi. Celulita- se aplică o cataplasmă cu planta fiartă în care se pun şi puţină mentă şi oţet. Cataplasma se ţine vreme de o oră-două şi apoi se îndepărtează. Are efect calmant, antiinflamator şi antipruriginos (combate senzaţia de mâncărime şi poate fi folosit şi pentru intoxicaţii). Ulcere varicoase – se aplică pe locul afectat cataplasmă cu seminţe de schinduf şi se păstreaza vreme de o oră, dupa care se spală uşor cu apă călduţă şi se lasă să se usuce la aer. Dacă ulcerul are tendinţa de infectare, atunci se face mai întâi un tratament cu tinctură de arnică aplicată local şi abia apoi se trece la cataplasmele cu schinduf, care au efect cicatrizant şi de grăbire a regenerării ţesuturilor. Eczeme cu mâncărimi – la prepararea cataplasmei cu schinduf, oţet şi apă (diluată anterior) se mai adaugă o lingură de pulbere de mentă. Cataplasma se ţine vreme de o oră – doua şi apoi se îndepărtează. Are efect calmant, antiinflamator şi antipruriginos (combate senzaţia de mâncărime). Schinduful şi frumuseţea Creşterea sânilor – sânii pot creşte in volum cu pana la 30% prin administrarea de infuzie combinată de schinduf, în care se adaugă tinctură de mărar (1 linguriţă de tinctură la o cană de infuzie), câte trei doze pe zi. Ambele plante acţionează rapid, într-un interval de timp de ordinul săptămânilor, având o acţiune similară hormonilor feminini (estrogeni). Efectele sunt spectaculoase, însa există şi un dezavantaj: este necesară consecvenţa. Aceasta, deoarece pentru menţinerea efectelor este necesară o cură de 21 de zile, reluată la două săptămâni. Silueta – în antichitate, schinduful era foarte căutat de femeile foarte slabe, care doreau să-şi rotunjească formele. Secretul plantei este că, de fapt, ea nu favorizează îngrăşarea în sine, ci ajută la creşterea proporţiei de ţesut muscular, adică favorizează dezvoltarea musculaturii în detrimentul adipozităţilor. Mai mult, s-a observat la persoanele care fac tratament cu schinduf că celulita se dezvoltă mai lent. Se administrează câte şase linguriţe de pulbere pe zi, în cure de doua luni, cu 2-3 săptămâni de pauză. Părul şi unghiile – devin mai rezistente atunci când se administrează regulat schinduf. Acesta are efecte remineralizante şi vitaminizante directe şi, în plus, ajută şi la asimilarea acestor substanţe nutritive din alimente. Se fac tratamente de 3 luni cu pulbere de schinduf, din care se ia câte o lingură zilnic. Precauţii şi contraindicaţii Schinduful este printre cele mai bine tolerate plante medicinale. Singurele contraindicaţii sunt doar în caz de sarcină, întrucât planta poate declanşa în doze medii contracţii uterine. Persoanele bolnave de diabet aflate sub medicaţie vor lua schinduf numai sub supraveghere medicală competentă, pentru că planta scade nivelul glicemiei şi atunci trebuie reduse corespunzător dozele din celelalte medicamente. Administrarea a peste 100 de grame de schinduf (o doză de 12 ori mai mare decât cea normală) duce la apariţia unor deranjamente gastro-intestinale. Nu se administrează copiilor! Pâine egipteană cu schinduf .

6

Bucătărie: egipteană Grad de dificultate: mediu Cantitate: 4-6 porţii Durata: 1 oră şi 50 minute Ingrediente: 450g făină 1 lingură seminţe de schinduf puţină sare Indicaţii Se cerne făina împreună cu sarea şi se face o grămăjoară pe masa de bucătărie. Se adaugă seminţele de schinduf şi câteva picături de apă. Se frământă adăugând apa treptat, până se obţine un aluat omogen. Se presară aluatul cu făină, se acoperă cu un prosop uscat şi se lasă să stea 30 de minute. Se împarte aluatul în 10-12 bucăţi egale şi se modelează sub formă de discuri foarte subţiri. Se presară fiecare disc cu făină şi se împătureşte în jumătate; se aşază pe un prosop uscat şi se acoperă cu un altul. Se lasă sa stea 30 de minute. Se despăturesc apoi discurile şi se aşază pe tăvi de copt. Se dau la cuptor, la 220 C, timp de 8-10 minute.

Panch phoron Rețetă Ingrediente

• 1 lingura seminte de Nigella (NEGRILICA) • 1 lingura semințe de muștar negru • 1 lingura seminte de schinduf • 1 linguri semințe de fenicul • 1 lingura seminte de chimen

Combină de pregătire a tuturor condimente într-un borcan, stoca departe de căldură și lumină.

7

SFECLA ROSIE

O campioana in lupta cu cancerul: Este printre legumele cele mai rezistente la vreme de iarna si, totodata, un ajutor extraordinar pentru organism in timpul sezonului rece. Dar daca despre aportul de energie vitala al sfeclei se scrie mult, o alta varianta a ei, la fel de importanta, este mai putin popularizata, anume - sfecla rosie este un ajutor extraordinar pentru sanatatea copiilor, inca din timpul vietii intrauterine. Aceasta leguma se numara printre putinele alimente-medicament pentru femeile insarcinate, substantele sale active protejand mai ales de mutatii foetusul in pantecele mamei. De altfel, in medicina naturista, aceasta leguma este o adevarata legenda, proprietatile sale vindecatoare in bolile sangelui, in cele tumorale sau ale ficatului fiind cunoscute inca de acum 150 de ani, cand intemeietorii terapiei naturale moderne au readus la lumina primele leacuri traditionale. In ce fel de afectiuni si in ce doze se administreaza sfecla rosie vom vedea in continuare, nu inainte insa de a se afla cum se prepara si se administreaza. Preparate din sfecla rosie In stare cruda, sfecla rosie nu are un gust foarte grozav, in timp ce fiarta, este placuta la gust, dar - dupa cum arata cercetarile - isi pierde mult din calitatile terapeutice. Sfecla cruda contine substante extrem de puternice, ceea ce impune ca tratamentul sa fie dozat cu anumita atentie, in cantitati precise. Sfecla cruda Foarte putine persoane ii agreeaza gustul, asa incat, de obicei, nu este consumata singura, ci este asociata in salatele de cruditati, in proportia 1:2 - 1:3, cu alte radacinoase, cum ar fi morcovul, telina, patrunjelul, sau cu salata verde ori varza rosie. Doza zilnica pentru ca sfecla cruda sa-si exercite proprietatile terapeutice este de 100-150 de grame. De regula, o cura cu sfecla cruda dureaza minimum doua saptamani, durata maxima fiind de doua luni. Salata de sfecla

Substanta care da culoarea aceea rosu-sangerie sfeclei se numeste betalaina, iar de prezenta ei, destul de sensibila la fierbere si extrem de sensibila la coacere, se leaga mai toate proprietatile antitumorale si antioxidante ale acestei legume. Ca atare, sfecla nu va fi consumata coapta, ci doar fiarta, si nu oricum, ci doar in coaja, si doar pana se inmoaie (se verifica prin impungere cu o furculita). Nu mai mult! Dupa fierbere, sfecla rosie se da prin razatoare, se adauga 1-3 radacini de hrean rase, apoi sare, ulei si otet dupa gust. Se adauga si putina miere, dupa care se amesteca foarte bine ingredientele si se pun intr-un borcan inchis ermetic cu capac. Salata de sfecla se poate pastra la frigider, fara probleme, vreme de doua saptamani, timp in care isi va conserva proprietatile terapeutice. Este un remediu excelent contra racelilor, bronsitelor, afectiunilor reno-urinare. In postul Craciunului si la sarbatori, salata de sfecla cu hrean este nelipsita de pe masa multor romani, deoarece creste capacitatea de digestie si previne tot felul de tulburari digestive, cum ar fi gastritele, dispepsiile, balonarea etc. Sucul de sfecla rosie

Expertul in administrarea acestui suc a fost terapeutul naturist austriac Rudolf Breuss, cel care a avut nu mai putin de 45.000 de cazuri de cancer si alte afectiuni cronice vindecate cu ajutorul sucurilor de legume si al ceaiurilor din plante. Contra leucemiei si a bolilor tumorale, el recomanda o combinatie de sucuri, care pot fi usor obtinute cu ajutorul unui storcator electric centrifugal pentru uz casnic. Cu acest storcator, se extrag 100 ml suc de sfecla rosie, 50 ml suc de radacina de telina si 300 ml suc de morcov. Aceasta combinatie de sucuri se pastreaza ermetic inchisa intr-o sticla la frigider si se consuma cu lingura, pe parcursul unei zile, pe cat posibil pe stomacul gol. Dupa parerea lui Breuss, cel mai puternic dintre toate sucurile de legume este cel obtinut din sfecla rosie, care curata sangele, blocheaza dezvoltarea tumorilor, detoxifica ficatul. Exprimate la nivelul anului... 1920, aceste opinii au fost intru-totul confirmate prin studii sofisticate, facute in laboratoare si spitale, in anii 1990-2000. Borsul de sfecla

Supa de sfecla

Iata in continuare o reteta romaneasca traditionala, folosita mai ales in timpul iernii, cand alimentatia este mai saraca in vitamine: o sfecla rosie, de dimensiuni mici (cca. 200 de grame), se taie in doua. Una dintre jumatati se va taia marunt, apoi va fi fiarta cu alte legume taiate marunt (ceapa, morcov, patrunjel, cartof, telina), vreme de o ora. Cand fierberea s-a apropiat de sfarsit, se taie marunt si cealalta jumatate de sfecla, care apoi se fierbe separat, doar cat sa dea un clocot, intr-o cana de bors din tarate. Dupa fierberea foarte scurta a sfeclei in bors, lichidul obtinut, de o culoare rosie intensa, se filtreaza si se adauga imediat la legumele care deja fierb, dupa care se opreste focul, se adauga sare si ulei dupa gust, verdeata tocata. Se va obtine un bors acru, de o culoare rosie minunata si foarte bogat in betalaina si in alti pigmenti cu efecte vindecatoare exceptionale. In medicina populara romaneasca, acest bors se administreaza convalescentilor, dupa raceala, celor debili sau cu boli de piept, precum si pentru... trezirea din mahmureala! Tratamente preventive

* Boala canceroasa - sucul de sfecla, precum si sfecla cruda consumata in salate, sunt printre cele mai bune alimente pentru prevenirea bolii canceroase. Vitaminele (C, A, B1, B2), fibrele insolubile si flavonoidele continute de aceasta leguminoasa sunt tot atatea remedii antitumorale, efectele lor benefice fiind resimtite mai ales atunci cand sunt administrate pe termen lung si din surse naturale. Datorita bogatiei sale in substante cu efecte antioxidante, sfecla rosie este utila pentru prevenirea leucemiei, a cancerului pulmonar, colo-rectal, gastric. De asemenea, radacina sa de culoare rosie este utila si in profilaxia formelor de cancer hormono-dependente, cum ar fi cel testicular, de prostata sau la san. * Varice - pigmentii care dau culoarea specifica sfeclei rosii au, intre altele, un efect extraordinar pentru mentinerea sanatatii si a elasticitatii vaselor de sange, in special a venelor. Ca atare, persoanelor predispuse genetic (care au avut antecedente in familie) spre varice le este recomandat consumul sistematic de sfecla rosie, care previne pierderea elasticitatii vaselor de sange si formarea dilatatiilor si stazelor venoase. Persoanele care deja au varice in formare trebuie sa tina cure serioase cu sfecla rosie, pentru a preveni extinderea acestora. * Degenerescenta maculara - intr-un studiu facut recent in Italia, s-a descoperit ca doi pigmenti continuti din abundenta in radacina de sfecla rosie, si anume luteina si zeaxantina, previn tulburarile oculare in general si degenerescenta maculara in special.

Salata de sfecla

* Intoxicatiile lente - ne referim aici la acumulari lente si extrem de daunatoare de toxine din alimentatie, din aer, din apa, din diferitele ambalaje, din detergenti etc. Toate acestea se acumuleaza in organism si ajung sa il sufoce, producand afectiuni din cele mai diverse, de la alergie - la reumatism, si de la scaderea imunitatii, la Alzheimer. Substantele active din sfecla rosie au calitatea de a ajuta la eliminarea acestor toxine, inca de la nivel celular, si de a ajuta la eliminarea lor prin colon, transpiratie si diureza. Efectele sale detoxifiante sunt atat de intense, incat multe persoane care tin cura cu suc de sfecla rosie se confrunta, in primele saptamani, cu fenomene neplacute, cum ar fi starile de greata, tulburarile de tranzit intestinal, mirosul neplacut al excretiilor. Aceste semne sunt cunoscute in medicina naturala ca reactie de dezintoxicare si sunt semnul ca tratamentul functioneaza si da rezultate.

Tratamente interne * Boala canceroasa - studiile despre efectele extraordinare ale sfeclei rosii in cancer le datoram unui cercetator maghiar, Alexander Ferenczi, care, incepand din 1950 si pana in anii 80, a facut un numar impresionant de studii pe animale de experienta si pe pacienti umani, care au demonstrat ca sfecla rosie are efecte antitumorale puternice. Studiile sale, publicate in prestigioase reviste de specialitate, au demonstrat fara dubiu ca radacina de sfecla rosie are efecte antitumorale, mai ales administrata sub forma de suc sau cruda, in salate. Persoanele care sufera de diferite forme ale bolii canceroase ar fi bine sa consume zilnic, vreme de doua luni, combinatia de sucuri Breuss despre care am vorbit. * Leucemie - terapia cu suc de sfecla, telina si morcov a lui Rudolf Breuss si-a dobandit notorietatea actuala in primul rand datorita rezultatelor excelente obtinute in aceasta afectiune. Sucul de sfecla este unul dintre cei mai puternici antioxidanti cunoscuti, favorizeaza formarea de elemente figurate ale sangelui (in special de hematii), are efecte antitumorale directe. Se recomanda consumul a 450 de ml din acest suc, zilnic, pe o perioada de 60 de zile, urmata de 15 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Este o terapie puternica, dar care nu intra in opozitie cu nici un alt fel de tratament, alopat sau naturist.

Sfecla fiarta

* Cancer de colon - substantele nedigerabile din radacina de sfecla, numite fibre alimentare, in care aceasta leguma este foarte bogata, curata sistematic tubul digestiv, fiind un factor activ in prevenirea cancerului de colon si de rect. Administrarea sfeclei crude sau fierte, cate 150-300 de grame pe zi, previne boala, ajuta la normalizarea tranzitului intestinal, precum si la mentinerea tonusului fizic si psihic al bolnavului de cancer. Studii recente au aratat ca un consum corespunzator de sfecla cruda duce la formarea unui anumit tip de celule la nivelul intestinului gros (numite prescurtat CD8), care detecteaza si distrug formatiunile maligne. * Gastrita hiperacida - sucul de sfecla rosie este puternic alcalin, tamponand aciditatea excesiva din stomac. Cele mai bune rezultate in tratament se obtin combinand 100 ml de suc de sfecla rosie cu 100 ml de suc de cartofi cruzi si 500 ml de suc de morcov. Rezulta o licoare cu un gust nu foarte placut, dar foarte eficienta pentru prevenirea si calmarea durerilor sau arsurilor gastrice produse de hiperaciditate. * Ischemie cardiaca, ateroscleroza - vitaminele si pigmentii organici din radacina de sfecla impiedica oxidarea colesterolului si trigliceridelor pe peretii arterelor, prevenind sau stopand procesul de ingrosare a acestora. Se recomanda o cura cu o durata de 4-8 saptamani, timp in care se consuma de trei ori pe saptamana cate 150 de grame din aceasta leguma, in alternanta, ca suc si ca salata, de sfecla fiarta sau cruda. * Hipertensiune - este, fara doar si poate, afectiunea in care se obtin cele mai rapide si spectaculoase efecte cu sucul de sfecla rosie. O jumatate de pahar din aceasta licoare duce la o scadere cu pana la 20% si la o stabilizare a valorilor tensiunii arteriale, efecte observabile la doar 30-60 de minute

dupa ingerare. Aceste elemente au fost demonstrate printr-un studiu facut pe pacienti umani, la o universitate de medicina londoneza, in anul 2007. Ca urmare, in 2010, Societatea Americana de Cardiologie a introdus consumul regulat al sfeclei rosii intre recomandarile sale pentru prevenirea si tratarea hipertensiunii arteriale. * Anemie feripriva - sfecla rosie contine fier, dar si magneziu si vitamina B6, care sunt esentiale pentru asimilarea acestui oligoelement si pentru combaterea anemiei. Mai mult, aceasta radacinoasa stimuleaza hematopoieza, adica procesul de formare a globulelor rosii (hematiilor). Ca atare, contra acestei afectiuni se recomanda o cura de o luna cu sfecla, din care se consuma cate 150 de grame, o data la doua-trei zile. Pentru o mai mare eficienta in tratarea anemiei, se introduc in dieta si alte alimente bogate in fier, cum ar fi galbenusul de ou, mazarea si fasolea verde, spanacul, urzica.

* Sarcina - fiind foarte bogata in vitamine din complexul B (mai ales acid folic), precum si in oligoelemente, sfecla rosie este un aliment ideal pentru o buna dezvoltare a foetusului. De asemenea, consumul de sfecla rosie previne si trateaza unele probleme specifice sarcinii, cum ar fi hipertensiunea sau varicele. Mai mult, aceasta radacinoasa previne mutatiile pe care le-ar putea suferi copilul in faza intrauterina. * Adjuvant in bolile renale - se consuma o combinatie din 100 ml de suc de sfecla rosie si 400 ml de suc de morcov. Acest amestec este un puternic diuretic, protejeaza epiteliul renal de infectii si ajuta la refacerea sa in cazul in care a fost lezat de calculi sau infectii. Nu in ultimul rand, ajuta la eliminarea mai usoara a calculilor, avand efecte relaxante asupra musculaturii netede. * Hepatita cronica - conform medicului american H. C. Vogel, sucul de sfecla rosie si sfecla rosie consumata cruda protejeaza celulele hepatice, ajuta la regenerarea lor mai rapida si le stimuleaza functionarea normala. Aceasta leguma este foarte bine tolerata de ficat si previne evolutia hepatitelor cronice spre ciroza sau spre cancerul hepatic. In cazul ingrasarii ficatului, ca urmare a unei otraviri sau a unei intoxicatii, sucul de sfecla rosie este, de asemenea, un ajutor de nadejde. * Diabet - sfecla rosie face parte dintre alimentele recomandate pentru stabilizarea glicemiei pacientilor, cu diabet de tip I si II. Desi este bogata in hidrati de carbon, avand chiar un gust dulce pronuntat, sfecla rosie contine fibre alimentare si compusi cu efect usor hipoglicemiant, ceea ce o face usor de tolerat de catre diabetici. Ea are, de asemenea, efecte diuretice si previne complicatiile cardiovasculare ale diabetului. * Constipatie - fibrele alimentare continute de sfecla rosie, laolalta cu polizaharidele pe care aceasta radacinoasa le secreta, au darul de a debloca tranzitul intestinal si de a elimina toxinele din colon. Se recomanda sfecla cruda si cea fiarta, preparata cu hrean si miere (a se vedea retetele prezentate anterior), ajungandu-se la 150 de grame din aceasta leguma consumate pe zi.

* Imbunatatirea capacitatii de efort fizic - betacianina, o substanta continuta din belsug de catre sfecla rosie, este un stimulator de efort extraordinar. Ea creste capacitatea sangelui de a transporta oxigenul, ceea ce aduce dupa sine o crestere substantiala a capacitatii de efort. Mai mult, sfecla rosie scade tensiunea arteriala, rareste ritmul cardiac, fiind perfecta pentru cei care fac eforturi intense si de lunga durata. * Vitaminele complexului B - radacina de sfecla contine vitaminele B1, B2, B3, B6. Sfecla este cunoscuta mai ales ca una din cele mai bune surse alimentare naturale de vitamina B9, 200 de grame continand aproximativ 50% din necesarul zilnic din aceasta vitamina, foarte importanta pentru activitatea cardiovasculara, a sistemului nervos si digestiv. * Vitamina C - este supranumita si vitamina imunitatii, deoarece are un rol esential in mentinerea sanatatii si functionalitatii sistemului natural de aparare al organismului. Dar rolul sau nu se limiteaza la atat, vitamina C fiind esentiala si pentru sistemul cardiovascular, pentru sistemul muscular si cel nervos. Ei bine, si la acest capitol, sfecla rosie este pe podium, 200 de grame din acest aliment preparat corespunzator asigurand nu mai putin de 25% din necesarul zilnic de vitamina C. * Potasiu si magneziu - o portie de 150 de grame de sfecla rosie contine 16% din necesarul zilnic de potasiu al unui adult si 12% din necesarul de magneziu. Ambele minerale sunt esentiale pentru mentinerea functionalitatii inimii (ele alcatuiesc si celebrul "Aspacardin", folosit in aritmia cardiaca), pentru sanatatea sistemului nervos si a celui muscular. PRECAUTII SI CONTRAINDICATII

La aproximativ 15% dintre cei care consuma sfecla rosie, urina capata o culoare rosie, fenomen denumit beturie, care nu arata vreo afectiune sau intoxicatie, ci doar o incapacitate partiala a organismului de a asimila anumiti nutrienti din sfecla. Abuzul de suc de sfecla (peste 400 ml) poate determina o paralizie temporara a corzilor vocale. De asemenea, la doze mari de suc de sfecla rosie sau la sucul de sfecla consumat simplu, fara suc de morcov, pot aparea stari de greata.

Floarea Raiului. Combate CANCERUL şi bolile de INIMĂ

Priboiul sau floarea Raiului este una dintre cele mai bune plante din fitoterapia românească, benefică pentru tratarea diverselor afecţiuni.

De la priboi se utilizează numai partea aeriană a plantei, care se recoltează în timpul înfloririi, între lunile iunie şi octombrie, scrie Ziua de Cluj.

Planta conţine diverse substanţe active, precum ulei volatil, tanin, vitaminele A, B şi C, dar şi minerale (calciu, potasiu, fier, fosfor, magneziu şi germaniu), care au un efect foarte puternic de stimulare a oxigenării celulare, fiind foarte bună pentru vindecarea tumorilor maligne, dar şi benigne. Ceaiul, infuzia, decoctul şi pulberea din plantă sunt recomandate atât pentru tratament intern, cât şi extern.

Combate cancerul

Priboiul este excelent pentru tratarea diverselor forme de cancer, precum cel pulmonar, mamar, de col uterin, de piele, dar şi cel laringian, bucal sau intestinal. În aceste cazuri se vor bea patru căni cu infuzie pe zi, cu înghiţituri mici, iar extern, precum în cazurile de cancer de piele, se pot pune cataplasme cu tulpini crude de plantă. În toate cazurile de cancer, tratamentul cu infuzie trebuie însoţit şi de un regim alimentar corect, cu mai puţină carne şi cu un aport de sucuri naturale, legume, fructe şi cereale integrale.

Previne problemele vasculare Tratamentul cu infuzie de priboi are un uşor efect hipoglicemiant, măreşte diureza şi previne apariţia problemelor vasculare cauzate de diabet. Se vor bea două sau trei căni cu ceai pe zi, în cure de 30 de zile, urmate de două săptămâni de pauză.

Vindecă afecţiunile intestinale Diareea, colita de fermentaţie sau alte afecţiuni cronice intestinale se pot vindeca cu infuzie de priboi. Pentru efecte rapide se va bea un litru de ceai pe zi. Pulberea de priboi, administrată în cantitate de două linguriţe pe zi, este un excelent adjuvant împotriva dizenteriei.

Tratează hemoragiile interne Această plantă este un foarte bun adjuvant pentru tratarea ulcerelor hemoragice şi a hemoragiilor interne. Infuzia, administrată în doze mari, câte patru căni pe zi, este recomandată pentru a opri hemoragiile, deoarece are un efect de coagulare a sângelui.

Bun în tratamentul tuberculozei Tuberculoza, chiar şi în fazele avansate, dar şi infecţiile pulmonare se tratează foarte bine cu ceai de priboi. Se utilizează ceaiul în cure de două sau de trei săptămâni, timp în care se beau trei sau patru căni pe zi. Ceaiul are rolul de imuniza organismul şi de a inhiba dezvoltarea microorganismelor patogene.

Stimulează fertilitatea Infertilitatea este o problemă de cuplu, care poate fi prezentă atât la bărbaţi, cât şi la femei. Priboiul este o plantă foarte bogată în fitohormoni, în special în fitoprogesteron, dar şi în oligoelemente care au efecte pozitive asupra fertilităţii, cum ar fi zincul şi germaniul. Aceste substanţe speciale devin utile în tratarea infertilităţii feminine, dar şi masculine.

- See more at: http://www.dcnews.ro/floarea-raiului--combate-cancerul-si-bolile-de-inima_459657.html#sthash.YhAibCx3.dpuf

Plantele verii Napraznicul Plantele verii Napraznicul . (Geranium robertianum) . O floare gingasa, cu putere de urias . Iarba sfantului Robert. In anul 1000 dupa Hristos, intr-o mica manastire din Franta, la Molesme, traia un preot despre care se stia ca poate vindeca orice boala. Aceasta, in ciuda faptului ca el nega cu umili... Plantele verii Napraznicul (Geranium robertianum) O floare gingasa, cu putere de urias Iarba sfantului Robert In anul 1000 dupa Hristos, intr-o mica manastire din Franta, la Molesme, traia un preot despre

care se stia ca poate vindeca orice boala. Aceasta, in ciuda faptului ca el nega cu umilinta acest lucru, punand toate miracolele terapeutice in seama lui Dumnezeu, pe care-l chema in ajutor, prin rugaciuni fierbinti si posturi indelungate, precum si pe seama plantelor pe care le cultiva in gradina manastirii ori le culegea din padurile din apropiere. Blandetea si puterea duhovniceasca a preacuviosului Robert, precum si harul sau tamaduitor, cu adevarat iesit din comun, au facut ca miile de credinciosi pe care i-a ajutat sa-l priveasca, inca din timpul vietii, ca pe un sfant. Dupa moartea sa, Vaticanul i-a recunoscut inaltimea spirituala si morala, trecandu-l oficial in randul sfintilor. Relativ putine invataturi consemnate in scrierile vremii au ramas de la sfantul Robert. In schimb, el a lasat oamenilor, pe care i-a iubit atat de mult, o iarba cu tulpini verzi-rosietice, cu flori roz-liliachii si un miros destul de greu, de salbaticiune, cu care el facuse multe minuni terapeutice in timpul vietii: napraznicul. Sfantul spunea despre aceasta iarba ca reda tineretea si puterea, vindeca fara gres tumorile, ajuta trupul si spiritul sa lupte impotriva raului din interior si din exterior. De atunci, in limba franceza, la fel ca si in engleza, aceasta planta a fost denumita "iarba sfantului Robert". Denumirea sa latina este Geranium robertianum, ea fiind raspandita din Europa, unde creste spontan, pana in America si in Australia. Ce boli vindeca aceasta planta? Greu de raspuns la aceasta intrebare, avand in vedere ca numarul lor este tot mai mare. Sa aflam in continuare principalele indicatii ale acestei plante, nu inainte de a afla mai intai cum se culege si cum se prepara. Recoltarea napraznicului Se iau tulpinile inflorite cu tot cu frunze, dar fara radacini, pentru ca planta sa se poata regenera dupa culegere. Tulpinile sunt foarte moi si se rup cu multa usurinta, asa incat nu este nevoie de cutit la cules. Planta se poate folosi proaspata (din frunze si tulpini se extrage sucul) sau, mai frecvent, uscata. Uscarea se face in strat subtire, in locuri umbroase si foarte bine aerisite. O data pe zi, planta trebuie intoarsa, mai ales daca in locul de uscare aerul nu circula suficient. Termenul de valabilitate al plantei uscate este de maximum doi ani. Cateva retete cu napraznic In medicina populara romaneasca, exista nenumarate leacuri pe baza de napraznic (numit si "ciocul-berzei", "ciocul-cucoarei"), planta renumita in zonele de munte, mai ales pentru puterea sa revigoranta atat pentru femei, cat si pentru barbati. In Vrancea, barbatii fara putere erau imbracati mai multe zile la rand cu camasi inmuiate in fiertura de napraznic; in Bistrita, sucul proaspat de napraznic era combinat cu lapte (de capra, mai ales) si era baut de femeile sterpe si de barbatii fara vigoare; in Neamt, din napraznic era facut un decoct baut de femeile cu ciclu prelungit, lipsite de vlaga ori care raceau usor la rinichi. In manastirile din Moldova, napraznicul era folosit mai ales pentru bolile intestinelor, pentru bolile organelor genitale la femei si contra cancerului uterin. In unele zone de munte, cu decoct concentrat de napraznic aplicat extern se vindeca herpesul, in timp ce sucul era folosit pentru intremarea tuberculosilor. Sucul si fiertura se mai consumau cu credinta ca opresc orice scurgere de sange si alunga orice fel de junghi. Iata, pe scurt, cateva modalitati de preparare a napraznicului, preluate din medicina populara si actualizate:

Sucul de napraznic O mana de frunze si tulpini proaspat culese se maruntesc cu cutitul, se pun intr-un mojar si se

piseaza bine pana devin ca o pasta. Apoi se filtreaza printr-un tifon, iar sucul rezultat se combina imediat cu lapte sau se consuma ca atare. O metoda mai moderna foloseste mixerul de bucatarie cu care se maruntesc fin frunzele inmuiate in putina apa, dupa care stoarcerea se face mai usor. Se administreaza 6 linguri de suc de napraznic pe zi, de obicei diluat cu tot atata lapte proaspat. Ceaiul de napraznic O mana de frunze si flori uscate nemacinate se pun cu o cana (250 ml) de apa la inmuiat de seara pana dimineata. Dimineata se filtreaza licoarea rezultata (care nu este altceva decat un macerat), iar planta ramasa se opareste cu inca o cana de apa. Dupa ce se lasa sa se raceasca vreme de o jumatate de ora la temperatura camerei, aceasta infuzie se filtreaza. La sfarsit, se combina maceratul cu infuzia racita. Se beau 3-4 cani din acest ceai pe zi, pe stomacul gol. Ceaiul se bea inghititura cu inghititura (unii terapeuti recomanda sa se bea cu lingura). Atentie! Pentru ceaiul de napraznic nu se foloseste apa de la robinet, ci doar apa plata sau, mai bine, apa de izvor, care nu trebuie sa fie mai veche de 48 de ore. Pulberea de napraznic Planta uscata se marunteste bine intr-un mojar sau cu o rasnita electrica, dupa care se face o cernere cu sita pentru faina alba. Se ia o lingurita rasa de planta de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Inainte de a inghiti pulberea cu putina apa, ea se tine timp de cateva minute sub limba. Pentru vindecarea cancerului, in medicina populara franceza si engleza exista o reteta in care se combina pulberea de napraznic cu galbenus proaspat de ou, reteta pe care o vom prezenta ceva mai jos. Indicatii terapeutice ale napraznicului •Sterilitate la barbati, impotenta - in timpul sezonului, cand napraznicul se poate recolta crud, se administreaza sucul: 6 linguri pe zi. In rest, se administreaza pulberea de napraznic, cate o lingurita de patru ori pe zi. Are efecte mai ales in impotenta hormonala si psihica (mai putin in cea vasculara), o cura durand 3-6 luni, pentru a avea rezultate de durata. •Sterilitate la femei, tulburari de ciclu menstrual (sangerari prelungite, amenoree) - se administreaza napraznicul sub forma de pulbere, cate o lingurita de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Terapeutul austriac Rudolf Breuss relata ca a folosit ceaiul de napraznic pentru a trata opt cupluri care nu puteau avea copii. Ambii parteneri au baut zilnic 2-3 cani de napraznic si, dupa mai putin de un an, toate femeile erau insarcinate, ulterior nascand copii sanatosi. •Cancer pulmonar, mamar, intestinal, uterin - un medic spaniol, V. Ferrandiz, a urmarit mai multe cazuri de cancer, cu diverse localizari, tratate exclusiv cu napraznic. Iata unul din cazurile pe care le-a consemnat intr-o revista de specialitate: "Anna Cruz Caridade avea un cancer de plaman, neoperabil, cu ramuri intinzandu-se catre gat si brate. Ea a auzit de virtutile vindecatoare ale napraznicului si l-a incercat. Foarte curand, in mai putin de trei luni, a avut loc o imbunatatire, si dupa un an si jumatate, ea era complet vindecata. Ceva mai tarziu i-au aparut

noduli la sani, pe coaste si umeri, si medicii au sfatuit-o sa urmeze o serie de tratamente de radioterapie. Dar ea si-a amintit de ce se intamplase cu cancerul de plaman si din nou a incercat aceeasi planta. Treptat, nodulii au inceput sa se retraga si sa scada in dimensiuni, pana cand au disparut total." In Spania si Portugalia, zone in care napraznicul este foarte popular, s-au inregistrat numeroase cazuri de cancer vindecate cu aceasta planta. In mod traditional, se administreaza dimineata o lingurita cu varf de pulbere de napraznic amestecata cu un galbenus de ou crud, iar pe parcursul zilei se ia de inca trei ori cate o lingurita de pulbere de napraznic pe stomacul gol. Tratamentul se asociaza cu regim vegetarian cu foarte multe cruditati, durand minimum un an. Se poate asocia cu alte plante si remedii. •Fibrom uterin, chisturi ovariene, tumori benigne in general - cercetari foarte recente au pus in evidenta faptul ca napraznicul contine, intr-o cantitate neobisnuit de mare, germaniu, un oligoelement cu efect de stimulare a oxigenarii celulare deosebit de puternic. Or, se pare ca aceasta intensificare a oxigenarii celulare este cheia vindecarii tumorilor atat maligne, cat si benigne. Se fac cure indelungate (minimum 6 luni) cu napraznic, administrat sub forma de pulbere - 3-4 lingurite pe zi. •Iradiere, sechele dupa iradiere - ceaiul de napraznic este foarte folositor pentru a combate imediat efectele iradierii, precum si pentru a indeparta anumite sechele. Se bea ceai de napraznic, minimum o jumatate de litru pe zi. Este eficient si in prevenirea si combaterea bolilor de piele care apar in urma expunerii excesive la soare, inclusiv cancerul de piele. •Diaree, colita de fermentatie - pentru efecte rapide, se foloseste ceaiul de napraznic, din care se bea un litru. Pentru tratarea bolilor intestinale cronice se foloseste pulberea: 4 lingurite pe zi. Efecte foarte bune se obtin prin asocierea cu scoarta de stejar. •Boli care apar pe fondul stresului psihic accentuat si al surmenajului - napraznicul este considerat in prezent una dintre cele mai bune plante adaptogene, sporind rezistenta la stres, marind rapid imunitatea organismului, neutralizand radicalii liberi. Este eficient intr-o gama foarte mare de boli foarte receptive la tensiunea psihica si la factorii de mediu nefavorabili, de la bolile infectioase (herpes, infectii gripale) la dezordinile hormonale (disfunctii ale gonadelor si ale glandelor cortico-suprarenale) si problemele de metabolism (diabet, obezitate). Se administreaza sub forma de pulbere: 3-4 lingurite pe zi, in cure de minimum o luna. Cateva utilizari externe ale napraznicului •Herpes, herpes genital - se fac spalaturi locale cu un decoct concentrat de napraznic. Se prepara ca si ceaiul dat mai sus, dar din 4 linguri de pulbere de napraznic, care nu se oparesc cu apa, ci se fierb 5 minute. •Epistaxis (curgerea sangelui din nas) - intr-o cana de decoct concentrat de napraznic se pune o lingurita de sare si se amesteca bine. Din aceasta solutie se pune putin cate putin in nas cu ajutorul unei pipete sau al unui tampon de vata. •Conjunctivita, blefarita, cataracta - se fac spalaturi oculare cu ceai de napraznic. Iata relatarea unei paciente din Australia, Doreen S., care a folosit acest remediu: "Am cataracta la ambii ochi,

ochiul stang fiind complet orb. Din cauza unor probleme de sanatate nu suport operatia, asa ca am facut un ceai din frunze de napraznic, amestecat in proportii egale cu aloe vera. Mi-am spalat ochii cu acest amestec de doua ori pe zi. Dupa aproape trei saptamani, am inceput sa am un pic de lumina in ochiul meu stang, iar vederea ochiului drept s-a imbunatatit." Precautii si contraindicatii Desi e o planta atat de puternica, napraznicul este aproape lipsit de reactii adverse. Singurele probleme care s-au constatat in timpul administrarii lui sunt agravarea inflamatiei prostatei la barbatii care deja aveau probleme de aceasta natura. Este un efect advers care apare arareori si se elimina in cateva zile, prin administrarea de tinctura de ghimpe (Xanthium spinosum) si de pufulita (Epilobium sp.).

Plante uitate: ŞTIRUL * Dispreţuit şi ponegrit, considerat bun doar pentru porci, ştirul este, de fapt, foarte bogat în vitamine şi minerale. În scrierile sanscrite, planta este menţionată cu rangul de regină a nemuririi, aztecii o socoteau hrană a imortalităţii, iar grecii antici o denumeau "amaranthus” - planta care nu moare * "Boabele lui Dumnezeu” Istoria cultivării ştirului (Amaranthus retroflexus) începe demult, în urmă cu peste opt mii de ani, iar povestea lui este pe cât de uimitoare, pe atât de nefericită. Popoarele precolumbiene, aztecii şi incaşii, au fost primii care au descoperit că ştirul este cu mult mai hrănitor decât porumbul şi grâul, cu un bogat conţinut în substanţe nutritive, vitamine şi minerale, un excelent energizant. Amarantul nu era numai un produs alimentar de bază, ci şi un remediu aproape miraculos, ameliorând durerile hemoroidale şi tratând răceala, diareea, tulburările nervoase, diversele afecţiuni ale pielii. Cu sirop de ştir erau hrăniţi toţi copiii nou-născuţi, iar războinicii îl consumau pentru a dobândi energie şi putere în campaniile lungi şi dure. Denumit şi "boabele lui Dumnezeu”, ştirul era la fel de preţios ca aurul. Ultimul conducător al Imperiului aztec, Montezuma al II-lea, primea an de an, ca tribut de la supuşii săi din provinciile vasale pe care le gu-verna, zeci de mii de tone de seminţe de ştir. Cu proprietăţile sale unice, ştirul era socotit o plantă de origine divină, un dar oferit de zei oamenilor, fiind venerat şi folosit ca element sacru în ritualurile religioase. În cin-stea lui se organizau şi festivităţi, înaintea cărora aztecii posteau zile în şir. În faţa templelor, se ridicau din făină de ştir uriaşe figurine ale unor zeităţi, la care toţi oamenii se închinau. La finalul sărbătorii, făina era împărţită tuturor şi consumată pe loc, fără a fi preparată. Cultul amarantului prevedea o ceremonie specială, însoţită de sacrificii umane. Odată cu venirea conchistadorilor în Lumea Nouă, odată cu colonizarea şi creştinarea popoarelor precolum-biene, toate ceremoniile religioase ale aztecilor şi incaşilor au fost limitate, iar ritualurile cu sacrificii umane - strict interzise. Îngroziţi de obiceiurile sângeroase ale aztecilor, cuceritorii spanioli au emis ordine prin care se interziceau cultivarea, depozitarea şi utilizarea în orice scop a ştirului, această plantă în faţa căreia aztecii se închinau şi pentru care aduceau jertfe umane. Treptat, planta a fost dată uitării. Abia în secolul al XX-lea, oamenii de ştiinţă au început să studieze atent proprietăţile ştirului, descoperind că planta are un conţinut ridicat, dar echilibrat de proteine şi este extrem de bogată în vitamine (A, K, complexul de B-uri, C, E, acid folic), săruri minerale (calciu, fier, magneziu, potasiu, zinc, cupru) şi aminoacizi. Ştir împotriva cancerului Din compoziţia chimică a ştirului face parte şi squalenul, un compus antioxidant puternic, care ajută la prevenirea cancerului. Acest compus organic natural întinereşte celulele şi inhibă creşterea şi răspândirea tumorilor maligne. Până de curând, squalenul era extras doar din ficatul de rechin, greu de obţinut şi extrem de costisitor. O plantă mult preţuită de azteci Drept urmare oamenii de ştiinţă şi-au diversificat sursele de depistare ale acestei substanţe, iar cercetările moderne au relevat prezenţa lui şi în uleiul de măsline, în uleiul de germeni de grâu, în tărâţele de orez, însă în cantităţi mici. Surpriza cea mare pentru cercetători a venit tocmai din partea ştirului, o plantă aparent neînsemnată care, până nu demult, era folosită doar ca nutreţ pentru porci. În uleiul din seminţe de ştir se găseşte cea mai mare proporţie de squalen, circa 8-10%. Pentru comparaţie, din ficatul de rechin se poate extrage doar 1-1,5% squalen. Uleiul de ştir ajută la reducerea colesterolului din sânge, protejează organismul împotriva efectelor expunerii la radiaţii, contribuie la resorbţia tumorilor maligne. Bolnavilor de cancer supuşi terapiilor cu radiaţii li se recomandă utilizarea uleiului de ştir înainte şi după asemenea şedinţe. Acest ulei accelerează în mod semni-ficativ acţiunea de recuperare a organismului, iar squalenul din compoziţia sa activează procesele de re-generare ale ţesuturilor organelor interne, adesea grav afectate de asemenea raze. În plus, squalenul din uleiul de seminţe de ştir are proprietăţi unice cicatrizante, ameliorând şi tratând afecţiuni dermatologice, ca psoriazis şi pitiriazis. Culegere, conservare, efecte

Toţi cei care intenţionează să testeze proprietăţile curative atât de complexe şi variate ale ştirului trebuie să cunoască "regulile” de culegere, depozitare şi preparare a ceaiurilor, tincturilor şi soluţiilor. De la ştir se consumă atât partea verde, tulpina şi frunzele, cât şi seminţele. Frunzele, asemănătoare ca aspect, dar şi ca gust, cu spanacul, îl pot înlocui pe acesta cu succes. Se pot adăuga la ciorbe, tocăniţe sau salate. Seminţele sunt mai sănătoase consumate crude, însă se pot prăji. Planta poate fi recoltată atunci când ajunge la o înălţime de 25-30 de centimetri, cel mai propice moment fiind în luna august. Frunzele, folosite ca ingredient alimentar, se culeg din partea cea mai de jos a tulpinii, pe întreg parcursul verii şi până toamna târziu. Seminţele sunt bune de cules atunci când se scutură uşor. Sub formă de infuzii şi decocturi din boabe, ştirul este benefic în bolile de ficat şi inimă, pentru combaterea infecţiilor şi tulburărilor gastro-intestinale, anemie, beri-beri, diabet, obezitate, boli de piele, stomatită, pa-rodontoză, ulcer, ateroscleroză. Au existat cazuri când copii bolnavi de enurezis (eliminarea involuntară a urinei) s-au vindecat cu ceai de ştir într-o săptămână. Infuzie din boabe de ştir împotriva enurezisului Spicul ştirului, cu tot cu seminţe, se pune la uscat într-o cameră bine aerisită şi întunecoasă. După 7-10 zile, se fărâmiţează şi se depozitează într-un loc uscat. Peste o lingură de pulbere de spic de ştir, se toarnă o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de 15-20 de minute, apoi se ridică capacul şi se lasă la răcit. Se consumă la temperatura camerei, după aproximativ 3-4 ore. Se bea câte un sfert de cană, de trei ori pe zi, cu 30 de minute înaintea meselor principale şi înainte de culcare. În cea de-a patra seară, după administrarea ceaiului, nu se mai consumă nimic, nici lichide, nici alimente. Durata recomandată a tratamentului este de două săptămâni. Dacă după cele două săptămâni rezultatele nu apar, tratamentul trebuie reluat o săptămână mai târziu. Decoct împotriva anemiei

Peste 15 grame de rădăcină sau tulpină de ştir zdrobită se toarnă 200 ml apă clocotită. Vasul cu infuzia se aşează într-un alt vas cu apă şi se fierbe timp de 30 de minute, pe aburi. Se lasă la răcit şi se strecoară. Se consumă câte o treime de ceşcuţă, de trei ori pe zi, înainte de mese. Băi calmante pentru tulburări nervoase La 300-400 grame de pulbere de ştir se toarnă 2 litri de apă clocotită. Se fierbe într-o cratiţă timp de 15 mi-nute, apoi se lasă la răcit şi se strecoară. Fiertura se adaugă în apa din cada de baie. Această îmbăiere este recomandată de 2-3 ori pe săptămână, timp de 20-30 de minute. Este benefică şi pentru diverse boli de piele, alergii şi erupţii cutanate. Pentru a-i spori efectul, se poate adăuga şi muşeţel. Întinerirea şi revigorarea trupului Tratamentul este foarte util pentru eliminarea toxinelor, a radionuclizilor ajunşi în corpul uman din atmosferă sau ca urmare a terapiilor prin raze, a nitraţilor şi nitriţilor prezenţi în mai toate produsele alimentare. Se iau în părţi egale tulpină sau frunze de ştir proaspete, frunze de mentă, flori de muşeţel şi urzică, fără a se depăşi în total 500 de grame. Toate se mărunţesc şi se amestecă bine, până ce aproape devin o pastă. Peste 2-3 linguri din acest amestec se adaugă o jumătate de litru de apă clocotită şi se lasă la infuzat timp de 2-3 ore. Se strecoară şi se bea un pahar, înainte de culcare, adăugând o linguriţă de miere. Restul amestecului se fierbe pe baie de abur, timp de 10-15 minute, şi se consumă câte un pahar, cu o jumătate de oră înainte de mese. Tratamentul continuă fără a depăşi cele 500 g de amestec din plante. Poate fi repetat după 2-3 ani. Pregătirea în casă a uleiului de ştir

Doar bine, fără urmă de rău... Uleiul de ştir poate fi preparat şi la domiciliu, proprietăţile extrasului fiind aceleaşi cu cele din industria producătoare de uleiuri. Astfel, este mult mai ieftin, evitându-se totodată riscul achiziţionării unor produse contrafăcute. Este benefic persoanelor care suferă de diabet, boli ale sistemului cardiovascular, ale tractului

gastro-intestinal, cu afecţiuni de ficat şi rinichi. Ulei din seminţe de ştir prăjite Mod de preparare: 100 de grame de seminţe de ştir se prăjesc foarte puţin într-un vas termorezistent din sticlă, până ce se simte o uşoară aromă, apoi se zdrobesc cu un pisălog din lemn. Pulberea obţinută se amestecă bine cu 250 de ml ulei de măsline şi se toarnă într-un recipient de sticlă. Se închide cu un dop şi se lasă într-un loc răcoros, timp de o lună, agitând sticla zilnic. Uleiul poate fi folosit când devine uşor trans-parent. Se păstrează la frigider, maxim un an. Ulei din seminţe de ştir neprăjite Totul se prepară în vase de sticlă sau de porţelan, fără a folosi ustensile de metal. Într-un astfel de vas, se amestecă foarte bine seminţe de ştir cu ulei de măsline, în proporţie de 1:1. Se toarnă în sticle, se închide ermetic şi se lasă într-un loc întunecat şi răcoros, timp de o lună şi jumătate, agitând periodic recipientul. Uleiul obţinut se filtrează şi se conservă până la maxim 12 luni, la frigider. Pentru a împiedica oxidarea extractului şi, prin urmare, pierderea proprietăţilor sale terapeutice, uleiul trebuie păstrat la întuneric, închis ermetic, evitând contactul prelungit cu aerul. Se administrează câte o jumătate de linguriţă de ulei, cu 15-20 de minute înainte de micul dejun şi cină. Consumul şi utilizarea ştirului, sub orice formă, nu produc efecte adverse. Nu se cunosc contraindicaţii.

SULFINA

O planta cu vechi intrebuintari

Iarba care alunga frica: Numita si sulcina, surcina, iarba de piatra sau molotru galben, este una dintre plantele medicinale cele mai cunoscute in medicina populara romaneasca. Cu ea, babele mestere pazeau copiii de "deochi" si de "sperietura", punandu-le cununi impletite de flori la capatul patului. In Vrancea, femeile luau floare de Sulfina, rupta lunea dimineata, si o puneau sub batic, ca sa le fereasca de durerile de cap si de insolatie. Fiertura de Sulfina se dadea contra "naduselii" (astmului), dar si pentru "boalele de rarunchi" (afectiuni renale). Impotriva "poalei albe" (leucoreei, candidozei), se folosea Sulfina plamadita vreme de 28 de zile in bors, cu care se faceau spalaturi. Florile de Sulfina se mai puneau in dulapuri ca sa alunge moliile si ca sa aiba vesmintele mireasma buna. In cele mai multe zone ale tarii, Sulfina era folosita insa ca protector psihic, fiind administrata intern si extern contra "spaimei" (anxietatii, atacului de panica), contra "lipiturii" (tulburare psihica cu aspect depresiv) ori contra "speriatului" (tulburare psihica post-traumatica). Calitatea sa de calmant psihic si de reglator al activitatii nervoase este confirmata, dupa cum vom vedea, si de studiile moderne. Descrierea plantei Denumirea sa stiintifica este Melilotus officinalis si este o planta inrudita cu lucerna si cu fasolea, facand parte din familia leguminoaselor. Creste inalta de aproximativ un metru si are florile inconfundabile: galbene, delicate si cu un miros dulce, care aduce aminte de cel al vaniliei. Este o planta bianuala, adica traieste doi ani, in primul an dezvoltandu-si radacina, iar in cel de al doilea facand flori si seminte. Infloreste din mai si pana in august, fiind mare iubitoare de soare si de lumina. O gasim de la campie si pana in zonele deluroase inalte, fiind intalnita mai ales la marginea terenurilor cultivate, in locurile virane, la liziera padurilor ori pe langa drumuri. Recoltare si conservare

Florile uscate alunga moliile

De la Sulfina se recolteaza partile aeriene inflorite, cu tot cu frunze, dar si tulpina, care se taie, fara a smulge radacina, cu un cutit sau cu o secera. Dupa recoltare, iarba de Sulfina nu se pastreaza mai mult de 5-6 ore si apoi se pune imediat la uscat, pentru a nu se incinge. De regula, Sulfina se culege in zile foarte insorite, dupa ora 12, cand secreta maximum de principii active. Florile de Sulfina se usuca in locuri bine aerisite, umbroase, in strat nu mai gros de 4 centimetri, si intorcandu-le macar o data pe zi, asa incat sa fie expuse la aer pe toate partile. Cand tulpinile devin rigide si se rup usor, procesul de uscare s-a incheiat, iar planta se depoziteaza in pungi de hartie. Termenul de valabilitate al Sulfinei uscate este de 2 ani. Mod de preparare si administrare Pulberea de Sulfina Se obtine prin macinarea fina, cu rasnita electrica de cafea, a partilor aeriene uscate. Pulberea se depoziteaza in borcanele inchise ermetic, in locuri ferite de lumina, asa incat principiile sale active sa nu se degradeze. Se administreaza cate o jumatate de lingurita - o lingurita rasa, de trei-patru ori pe zi, in cure cu o durata de pana la trei luni. Pentru tratarea unor afectiuni unde este nevoie de un efect sedativ mai intens, cum ar fi insomnia sau starile de anxietate, se pot lua pana la 6 lingurite pe zi, dar pe o perioada care sa nu depaseasca 7 zile. Infuzia combinata de Sulfina

Se prepara folosind extractia la rece, combinata cu cea la cald, astfel: 4-6 lingurite de pulbere de frunze de Sulfina se macereaza 8 ore intr-un sfert de litru de apa, dupa care se filtreaza, iar preparatul obtinut se lasa deoparte. Planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca un sfert de litru de apa, dupa care se lasa sa se raceasca si se strecoara. In final, se combina maceratul anterior obtinut cu infuzia. Preparatul rezultat se consuma in reprize, pe parcursul unei zile. Acest remediu este un bun sedativ, tonic venos si diuretic. Tinctura de Sulfina Se obtine astfel: se pun intr-un borcan cu filet 20 de linguri de pulbere de frunze de Sulfina, peste care se adauga doua cani (in total 500 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa sa macereze vreme de doua saptamani, intr-un loc calduros, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de patru ori pe zi, cate o lingurita diluata in putina apa. Baile cu Sulfina Se pun 10 linguri cu varf de sulfina maruntita in doi litri de apa, la temperatura camerei, vreme de 8-10 ore (de dimineata pana dupa amiaza). Dupa trecerea acestui interval de timp, preparatul se strecoara, maceratul rezultat punandu-se deoparte, in timp ce planta ramasa se pune in alti doi litri de apa clocotita si se lasa sa stea acoperita, pana se raceste, dupa care se filtreaza. In final se combina cele doua preparate (maceratul si infuzia racita), care se vor pune in apa de baie, care va fi la o temperatura de 38-39 de grade Celsius. Baia cu Sulfina dureaza 20-30 de minute si are efect profund relaxant, antispastic, inducand somnul. Actiune de prevenire a bolilor * Hipertensiune arteriala - mai ales vara, cura cu Sulfina este un excelent mijloc de profilaxie a puseelor de hipertensiune.

Pavaza contra sperieturii

Se recomanda infuzia combinata de Sulfina (in care se adauga si cateva fire de menta, pentru efectul racoritor), din care se bea cate un litru pe zi, in cure de 30 de zile, urmate de 10-15 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Sulfina are efecte usor vasodilatatoare, ajuta la eliminarea surplusului de lichid din organism, iar in plus, reduce tensiunea psihica, care este unul dintre factorii cauzatori cei mai importanti in hipertensiunea arteriala. * Tromboze - se administreaza infuzia combinata de Sulfina, cate 750-1000 de ml pe zi, in cure de 21 zile, urmate de 14 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Principiile active din Sulfina au efecte anticoagulante si antiinflamatoare vasculare, fiind un excelent mijloc de profilaxie a trombozelor. Curele cu Sulfina sunt recomandate mai ales atunci cand riscul de tromboza creste. De pilda, in perioadele caniculare, ori atunci cand hrana este mai saraca in legume si fructe, ori cand, dintr-un motiv sau altul, suntem mai sedentari. * Infarct - pentru prevenire, se recomanda pulberea de Sulfina, din care se ia cate 1 lingurita, de 3-4 ori pe zi, cu putina apa. De regula, o cura dureaza 1-2 luni si se poate relua dupa 2-4 saptamani de pauza. Adesea, Sulfina se asociaza cu ginkgo-biloba, ambele plante avand efecte fluidifiante sanguine, hipotensoare si vasodilatatoare. In plus, Sulfina fereste inima si sistemul cardiovascular de efectele nefaste ale stresului psihic, care este unul din principalii factori cauzatori de infarct. * Atacuri de panica - un tratament de preventie foarte simplu se face cu pulbere de Sulfina si Sunatoare (Hypericum perforatum), amestecate in proportii egale. Din acest amestec se ia cate o lingurita, de 4 ori pe zi, mai precis la orele 9, 12, 18, 21. Se tin cure cu o durata de 28 de zile, urmate de o saptamana de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Combinatia de Sulfina si Sunatoare are efecte calmante psihice, diminueaza starile de teama, previne amplificarea necontrolata a emotivitatii. Tratamente interne * Insomnie - studii facute in China pe persoane care sufereau de tulburari de somn, aparute pe fondul unor dezechilibre emotionale de tip anxios, au aratat ca administrarea acestei plante favorizeaza intrarea in starea de somn, rareste trezirile nocturne si imbunatateste pe ansamblu calitatea somnului. Se administreaza pulberea, cate 1-2 lingurite, pe stomacul gol, cu 30 de minute inainte de culcare. De asemenea, se recomanda baile generale cu Sulfina, facute chiar inainte de culcare, care au un efect profund relaxant. * Anxietate - se face o cura cu infuzie combinata de Sulfina, din care se bea cate o cana (250 ml), de 4 ori pe zi. Cura dureaza 4-6 saptamani si poate fi reluata dupa doua saptamani de pauza. Pentru eficientizarea tratamentului, in fiecare doza de infuzie combinata se pot pune si 20-50 de picaturi de tinctura de valeriana (Valeriana officinalis). Acest tratament diminueaza intensitatea starilor de teama, ajuta la imbunatatirea relaxarii, previne si combate tulburarile fiziologice asociate anxietatii (tulburarile de ritm cardiac, deranjamentele digestive, tulburarile de tranzit intestinal etc.).

Leac benefic pentru bolile ochilor

* Afectiuni cardio-vasculare pe fond nervos - in studii de medicina experimentala, la animalele care erau supuse la un stres intens si care erau tratate cu Sulfina, s-a observat o imbunatatire a irigarii muschiului cardiac cu sange, precum si o scadere a tensiunii arteriale. Planta are proprietatea rara de a regla activitatea sistemului cardiovascular atunci cand suntem supusi la conditii de tensiune psihica, fiind un excelent adjuvant contra hipertensiunii arteriale si a ischemiei cardiace. Se administreaza tinctura, din care se ia cate o lingurita, de 4 ori pe zi, in cure de 30 de zile, urmate de 7 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Tinctura de Sulfina se asociaza cu rezultate foarte bune in afectiunile cardiovasculare cu cea de Paducel (Crataegus oxyacantha) si cu cea de Talpa-gastei (Leonurus cardiaca). * Adjuvant in flebita si tromboflebita - se face tratamentul cu infuzia combinata de Sulfina, dar maceratia nu va dura 8 ore, ci 18 ore, la o temperatura de minimum 21 de grade Celsius. Studiile au aratat ca anumite substante continute de Sulfina, si anume cumarinele, atunci cand fermenteaza, formeaza o substanta noua (dicumarolul), care are efecte puternice fluidifiante sanguine, prevenind formarea cheagurilor de sange (trombi). Se administreaza cate un litru de infuzie combinata, in cure de 21 de zile, urmate de o saptamana de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Aceasta cura este foarte valoroasa si ca preventiv in trombozele de tot felul. * Colita de fermentatie, balonare - se ia cate o lingurita de pulbere de Sulfina, de 4 ori pe zi, in cure de 30 de zile. Sulfina are un dublu rol in aceasta categorie de afectiuni: in primul rand, prin taninurile pe care le contine, combate dezvoltarea necontrolata a bacteriilor in intestin, avand un efect antibiotic moderat. Apoi, tratamentul cu Sulfina este un excelent calmant al emotiilor, fiind un bun mijloc de prevenire si de combatere a deranjamentelor intestinale provocate de stresul psihic, de oboseala, de anumite socuri emotionale etc. * Sindrom premenstrual - intr-un studiu-pilot, facut pe 15 paciente cu acest diagnostic, Sulfina a fost administrata incepand cu 7-10 zile inaintea declansarii ciclului menstrual, si pana in ultima zi de ciclu. Au fost administrate cate 3 grame (aproximativ o lingurita) de pulbere, de trei ori pe zi, dimineata, la pranz si seara. La sfarsitul acestui studiu, participantele, in proportie covarsitoare (87%), au relatat ca au avut o ameliorare semnificativa a unor simptome cum ar fi durerile de sani, starile de iritabilitate, durerile de ovare. Acest tratament cu Sulfina este eficient si in caz de hipermenoree (ciclu menstrual abundent) si de dismenoree (ciclu menstrual dureros), Sulfina avand efecte astringente (reduce hemoragia) si antispasmodice (calmeaza crampele abdominale). * Varice - se tin cure, mai ales pe timpul verii, cu Sulfina administrata sub forma de infuzie combinata. Se iau cate 750-1000 de ml pe zi. Un tratament dureaza 60 de zile, dupa care se tin 21-30 de zile pauza, si apoi se poate relua. Sulfina imbunatateste circulatia venoasa, previne inflamarea venelor varicoase si formarea ulcerelor. Intr-un studiu italian de mici dimensiuni, facut pe 29 de persoane suferinde de varice si de insuficienta venoasa, administrarea Sulfinei a adus ameliorari notabile la 87% dintre participanti. * Hemoroizi - se face acelasi tratament ca la varice si, suplimentar, bai de sezut cu preparatul pentru baie descris la inceputul acestui articol. Tratamentul cu Sulfina reduce inflamatia hemoroizilor, senzatiile subiective de usturime sau de mancarime in zona anala, precum si sangerarile. * Fragilitate vasculara, picioare umflate - un studiu, de data aceasta de mari dimensiuni (460 femei), a verificat efectele Sulfinei in aceasta categorie de afectiuni. Participantele au luat extract de Sulfina (echivalentul a 3 grame de planta) de patru ori pe zi, in cure de 20-120 de zile, in functie de gravitatea simptomelor. La sfarsitul tratamentului, mai mult de 60% dintre participante au observat

reducerea suprafetelor echimozelor, disparitia sau ameliorarea oboselii si a umflarii picioarelor, stoparea formarii varicelor.

* Insuficienta venoasa cronica - un alt studiu, ceva mai complex, a fost facut in Italia, in anul 2003, la Universitatea de Medicina din Catania, pe un numar de 30 de pacienti. Jumatate dintre ei au fost tratati cu extract de Sulfina (echivalentul a 10 grame pe zi), la care s-au adaugat doze zilnice de vitamina E si de rutina (un aminoacid prezent in hrisca si in polenul de albine), iar cealalta jumatate a primit remedii false. La sfarsitul studiului, grupul care a facut tratament cu Sulfina prezenta imbunatatiri semnificative, fata de lotul de control. La cei tratati cu Sulfina, vitamina E si rutina s-a remarcat o reducere a edemelor, a crampelor, precum si o imbunatatire a circulatiei venoase. * Operatii chirurgicale - in anul 2008, Departamentul de Chirurgie Plastica si Reparatorie al unei universitati de medicina din China a dat publicitatii un studiu despre efectele administrarii interne a Sulfinei, in cazul pacientilor proaspat operati. Cei care suferisera operatii de reconstructie a nasului au primit extract de Sulfina (echivalentul a 10-12 grame de pulbere), vreme de 3 saptamani dupa operatie, iar in cazul lor s-a observat o cicatrizare mai rapida si mai estetica, o reducere a edemelor post-operatorii. * Adjuvant contra viermilor intestinali - cea mai veche utilizare a Sulfinei a fost consemnata in papirusurile egiptene, acum... 3000 de ani, si este impotriva viermilor intestinali. Principiile active din Sulfina paralizeaza musculatura neteda a acestor paraziti si ajuta la eliminarea lor din tubul digestiv. Se administreaza infuzia combinata, cate un litru pe zi, vreme de 12 zile. Tratamente externe * Conjunctivita - se pun comprese cu infuzie combinata de Sulfina pe pleoapele inchise. Sulfina are efecte antiinflamatoare, reduce edemele oculare, calmeaza mancarimile si ajuta la redarea aspectului normal pleoapelor. * Gingivita - se fac de 3-4 ori pe zi clatiri ale gurii cu infuzie combinata de Sulfina. Aceasta are efect bactericid, ajuta la cicatrizarea gingiilor si previne sangerarea lor, reduce inflamatia si senzatia de jena produsa de infectiile gingivale. * Adjuvant in arsuri - se aplica infuzia combinata de Sulfina, intr-o forma mai concentrata (4 linguri la cana), pe arsura proaspata. Infuzia se aplica sub forma de compresa, care se tine vreme de minimum 4 ore pe locul afectat, avand efect de diminuare a edemelor si de grabire a vindecarii. Contra arsurilor, si tratamentul intern cu Sulfina, sub forma de pulbere, a dat rezultate bune. * Dureri si inflamatii articulare - se amesteca 5 linguri de pulbere de Sulfina cu apa calduta, pana cand se formeaza o pasta. Aceasta pasta se aplica printr-un tifon subtire pe articulatia afectata, tinandu-se acoperita cu un nailon (pentru a nu se usca), vreme de minimum 2 ore pe zi. Cataplasma cu Sulfina este o reteta foarte eficienta in reumatism si foarte veche, fiind consemnata pentru prima oara cu peste 2000 de ani in urma, de catre medicul grec al antichitatii, Galen. Sulfina are efecte antiinflamatoare articulare puternice si ajuta la redarea mobilitatii articulatiei. * Tulburari de somn la copii - se fac seara bai calde cu Sulfina, cu o durata de 15-20 de minute.

Sulfina calmeaza agitatia celor mici, induce somnul si previne aparitia trezirilor si a cosmarurilor nocturne.

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu Sulfina Tratamentul intern cu Sulfina, in doze normale, este practic lipsit de reactii adverse, cu exceptia persoanelor alergice, care vor fi depistate prin administrarea de doze foarte reduse din aceasta planta. Supradozata de 5-10 ori fata de valorile prezentate in acest articol, Sulfina da stari de ameteala, dureri de cap, voma, hemoragii nazale, somnolenta. In cazuri rare, supradozarea Sulfinei, combinata cu o intoleranta particulara a pacientului, poate da hepatita cu manifestari icterice.

TALPA-GASTEI - Remediul nr. 1 contra hipertensiunii - * Inaltuta si subtirica precum o adolescenta, gatita cu flori suave, roz si liliachii, talpa-gastei ne fura ochiul si inima cand o vedem prin poieni, la inceput de vara. Dincolo de gratia si seductia ei, in frunzele acestei plante se ascunde o adevarata farmacie, cu mari puteri in bolile cardiovasculare. Si pentru ca bolile inimii ne ameninta mai ales acum, la debutul verii, sa cunoastem mai bine acest elixir de sanatate si de viata lunga * I se mai spune in popor si iarba de dat, somnisor, apucatoare, creasta-cocosului, iarba casunaturii, iarba flocoasa, laba-lupului, lingorica sau talpa-lupului, fiind una dintre cele mai folosite plante din medicina populara romaneasca. In nordul Moldovei, era administrata contra "ghearei la inima" (ischemie cardiaca dureroasa) si a "naduselii" (astm bronsic); aceleasi utilizari le regasim si in nordul Transilvaniei, unde se mai dadea ca fiertura, seara, pentru copiii care sufereau de "speriat" (pavor nocturn). In vestul Olteniei si in sudul Ardealului, planta era plamadita in rachiu de catre femeile tinere, ca sa le vina "randurile rosii" (menstruatia), pentru a fi rodnice si pentru a avea copii multi si sanatosi. In toata Romania, talpa-gastei se folosea extern, pentru vindecarea ranilor, ca si cicatrizant rapid, dar si pentru tratarea infectiilor pielii, a prolapsurilor si a tulburarilor neuro-vegetative. De asemenea, in Europa si Asia, exista o serie de ritualuri de dragoste si de sanatate legate de aceasta planta, care cunoaste maximul infloririi in timpul solstitiului de vara, de unde si o incarcatura simbolica foarte bogata. Grecii din vechime o considerau un dar al lui Apollo, zeul soarelui, dar si al lui Venus, zeita iubirii, si o considerau un elixir pentru inimile bolnave sau ranite in dragoste. Chinezii, la randul lor, o considera una dintre plantele longevitatii si - spuneau ei - "la orice semn de batranete sau slabiciune, trebuie folosit acest elixir". In fine, medicina moderna a pus in evidenta exceptionalele efecte ale acestei plante in afectiunile cardiovasculare, dar si in unele tulburari hormonale sau emotionale, in care extractul de talpa-gastei a demonstrat calitati terapeutice extraordinare. Carte de vizita Numele sau stiintific este Leonurus cardiaca, cel de-al doilea cuvant din denumirea sa facand referire la extraordinarele efecte ale acestei plante in bolile inimii. Este o planta ierboasa perena (a carei radacina dormiteaza iarna in pamant), puternica, inalta de circa un metru - un metru si jumatate. Frunzele sale sunt lungi, crestate intr-un fel care aduce aminte de talpa unei gaste, de unde si denumirea populara. Creste spontan in zonele de campie si de deal, pe la margini de padure, in poieni, pe marginea drumurilor si pe locul fostelor exploatari forestiere. Infloreste de la inceputul lui iunie si pana in iulie, fiind mare iubitoare de soare si de lumina. Florile sale sunt aglomerate la subsuoara frunzelor, culoarea lor roz-liliachie dand un aspect inconfundabil tulpinilor de talpa-gastei. Mod de recoltare De la aceasta planta se recolteaza partile aeriene inflorite, cu tot cu frunze. Tulpinile se recolteaza prin taiere, fara a smulge radacina, cu un cutit sau cu o secera. Dupa recoltare, iarba de talpa-gastei nu se pastreaza mai mult de 5-6 ore si apoi se pune imediat la uscat, pentru a nu se incinge. De re-gula, talpa-gastei se culege in zile foarte insorite, dupa ora 12, cand secreta maximum de principii active. Partile aeriene inflorite se usuca in locuri bine aerisite, umbroase, in strat nu mai gros de 4 centimetri si intorcandu-le macar o data pe zi, asa incat sa fie expuse la aer toate partile. Cand tulpinile devin rigide si se rup usor, procesul de uscare s-a incheiat, iar planta se depoziteaza in pungi de hartie. Termenul de valabilitate al plantei uscate este de 2 ani.

Preparate din talpa-gastei Infuzia combinata de talpa-gastei

Infuzie de talpa-gastei

In jumatate de litru de apa se pun la macerat 3-4 lingurite de talpa-gastei maruntita, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de infuzie com-binata de talpa-gastei care se foloseste intern (1-3 cani pe zi). Pulberea de talpa-gastei Se macina foarte fin cu rasnita electrica de cafea tulpinile uscate de talpa-gastei, dupa care se cern printr-o sita fina (cum ar fi cea pentru faina alba). Depozitarea pulberii se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 15 zile (deoarece substantele active se oxideaza relativ rapid). De regula, se administreaza de 4 ori pe zi, cate o lingurita rasa, pe stomacul gol, la orele 7, 13, 19 si 22. Tinctura de talpa-gastei

Se obtine astfel: se pun intr-un borcan cu filet 20 de linguri de pulbere de parti aeriene uscate de talpa-gastei, peste care se adauga doua cani (in total 500 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa sa macereze vreme de doua saptamani, intr-un loc calduros, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de patru ori pe zi, cate o lingurita diluata in putina apa. Acest preparat are efecte hipotensoare si tonice cardiace foarte bune, fiind eficient pentru prevenirea puseelor de tensiune si a tulburarilor cardiace in general. In schimb, pentru bolnavii cardiaci cronici, continutul de alcool al tincturii ridica reale probleme la tratamentele pe termen lung si in doze mari, motiv pentru care a fost inven-tat urmatorul preparat. Extractul de talpa-gastei Este genul de remediu pe care persoanele care sufera de hipertensiune, de ischemie cardiaca, de palpitatii sau care au o meteosensibilitate accentuata este bine sa il aiba mai mereu la indemana. Se obtine din tinctura de talpa-gastei, din care se evapora complet alcoolul, ramanand o pulbere brun-verzuie, amara si extrem de concentrata in principii active - extractul de talpa-gastei. Acest extract contine de cateva zeci de ori mai multe principii active decat simpla pulbere sau decat tinctura. Ca atare, extractul este "medicamentul" cel mai concentrat care se poate obtine din talpa-gastei, asa incat nu este de mirare ca toate studiile la care vom face referire in cele ce urmeaza au folosit aceasta forma de administrare interna. Pentru uz extern, in schimb, avem alte doua modalitati foarte eficiente de utilizare a acestei plante: Baile cu talpa-gastei Se pun 10 linguri cu varf de talpa-gastei maruntita, in doi litri de apa, la temperatura camerei, vreme de 8-10 ore (de dimineata pana dupa amiaza). Dupa trecerea acestui interval de timp, preparatul se strecoara, in timp ce planta ramasa se pune in alti doi litri de apa clocotita si se lasa sa stea acoperita pana se raceste, dupa care se filtreaza. In final, se combina cele doua preparate care se vor pune in apa de baie, la o temperatura de 38-39°C. Baia cu talpa-gastei dureaza 20-30 de minute si are efecte profund relaxante, antispastice, somnifere. Cataplasma cu talpa-gastei

Se macina cu rasnita electrica de cafea tulpinile uscate de talpa-gastei. Din pulberea obtinuta se iau 5 linguri care se amesteca bine cu apa calduta, pana cand se formeaza o pasta. Aceasta pasta se

aplica printr-un tifon subtire pe locul afectat, tinandu-se acoperita cu un nailon (pentru a nu se usca) vreme de minimum 2 ore pe zi. Este un remediu folosit de mamele care alapteaza, pentru calmarea iritatiilor la sani, dar si de catre bolnavii de hernie sau prolaps, pentru tonifierea tesuturilor, precum si de reumatici, pentru calmarea durerilor articulare. Tratamente interne * Aritmie cardiaca (palpitatii) - studii facute atat pe animale, cat si pe pacienti umani au aratat ca principiile active din talpa-gastei au un efect de stabilizare a ritmului cardiac, care va deveni mai regulat si mai lent. De asemenea, prin tratamentul cu extractul de talpa-gastei se evita aparitia extrasistolelor si este imbunatatita rezistenta inimii si a aparatului cardiovascular pe ansamblu la efort. Se fac tratamente de lunga durata (60-90 de zile), timp in care se administreaza cate 8 grame de pulbere sau cate 1,2 grame de extract de talpa-gastei zilnic. * Ischemie cardiaca - acelasi tratament prezentat anterior are un efect coronaro-dilatator, ajutand la o mult mai buna irigare cu sange a inimii. De asemenea, administrarea de talpa-gastei previne si stopeaza evolutia aterosclerozei, prin scaderea tensiunii arteriale si prin prevenirea oxidarii colesterolului pe artere. Cardiacii ar trebui ca, mai ales vara si iarna, cand sunt mai expusi la infarct, sa tina o cura de macar 60 de zile, cu extractul din aceasta planta. * Accident vascular cerebral - doua flavonoide continute de catre talpa-gastei, cvercitina si rutina, au efecte de prevenire a accidentelor vasculare, deoarece intaresc peretii vasculari. Planta pe ansamblu reduce tensiunea arteriala, eliminand astfel inca un factor important de risc al acestei afectiuni. In plus, extractul din aceasta planta imbunatateste irigarea cu sange a creierului, ceea ce va ajuta la recuperarea pacientilor care deja au suferit un asemenea accident.

Subtirica din vecini...

* Meteosensibilitatea - mai multe studii arata ca pacientii care se confrunta cu stari de neliniste, palpitatii, pusee de hipertensiune, tulburari de somn si de concentrare din cauza fenomenelor meteorologice, beneficiaza din plin de pe urma tratamentului cu talpa-gastei. Cel mai bine raspund la tratament pacientii care sufera din cauza caniculei, furtunilor violente, fronturilor atmosferice incarcate de electricitate, talpa-gastei inducand o stare de calm, liniste, stabilitate emotionala si optimism. Se administreaza extractul de talpa-gastei, cate 800-1000 mg pe zi, in cure de maximum 6 saptamani, urmate de 2 saptamani pauza. * Insomnie - studii facute in China, pe persoane care sufereau de tulburari de somn, aparute pe fondul unor dezechilibre emotionale de tip anxios, au aratat ca administrarea acestei plante favorizeaza intrarea in starea de somn, rareste trezirile nocturne si imbunatateste, pe ansamblu, calitatea somnului. Se administreaza pulberea, cate 1-2 lingurite, pe stomacul gol, cu 30 de minute inainte de culcare. De asemenea, se recomanda baile generale cu talpa-gastei, facute chiar inainte de culcare, care au un efect profund relaxant. * Anxietate - Comisia E, organismul guvernamental german de avizare a plantelor medicinale, a confirmat efectele sedative si anxiolitice ale acestei plante. Se face o cura cu infuzie combinata de talpa-gastei, din care se bea cate o cana (250 ml), de patru ori pe zi. Pentru cei care nu suporta gustul acestei infuzii (puternic amara si astringenta), se poate administra extractul uscat, cate 1 gram pe zi. Cura dureaza 4-6 saptamani si poate fi reluata, dupa alte doua saptamani de pauza. Acest tratament diminueaza intensitatea starilor de teama, ajuta la imbunatatirea relaxarii, previne si combate tulburarile fiziologice asociate anxietatii (tulburarile de ritm cardiac, deranjamentele diges-tive, tulburarile de tranzit intestinal etc.). * Depresie post-partum (dupa nastere) - in medicina traditionala romaneasca si europeana, o cana de infuzie de talpa-gastei este considerata un excelent tonic si antidepresiv pentru femeile care tocmai au nascut. Acest preparat le reduce si starile de teama tinerelor mame si le usureaza apropierea afectiva de noul venit. * Bufeuri de caldura, tulburari de premenopauza - o cura in care se iau cate 1,2 grame extract de talpa-gastei pe zi calmeaza bufeurile de caldura si palpitatiile care apar la debutul menopauzei. De asemenea, acest tratament are efect reintineritor, eficient contra menopauzei premature si a

infertilitatii premature. Nu in ultimul rand, aceasta planta reduce nervozitatea si angoasa specifice acestei perioade de furtuni hormonale care apar in organismul femeii. * Sindrom premenstrual - intr-un studiu-pilot, facut pe 15 paciente cu acest diagnostic, talpa-gastei a fost administrata incepand cu 7-10 zile inaintea declansarii ciclului menstrual si pana in ultima zi de ciclu. Au fost administrate cate 0,3 grame de extract, de trei ori pe zi, dimineata, la pranz si seara. La sfarsitul acestui studiu, participantele, in proportie covarsitoare (87%), au relatat ca au avut o ameliorare semnificativa a unor simptome cum ar fi durerile de sani, starile de iritabilitate, durerile de ovare. Acest tratament cu talpa-gastei este eficient si in caz de dismenoree (ciclu menstrual dureros), planta avand efecte reglatoare hormonale si antispasmodice, calmand crampele abdominale.

Si plantele cunosc bucuria vietii

* Ciclu menstrual neregulat, infertilitate la femei - in medicina traditionala chineza combinatia dintre talpa-gastei si angelica de China (numita si "dong quai") este considerata a fi perfecta pentru tratarea infertilitatii aparute din cauze hormonale. Cele doua plante regularizeaza menstruatia, stimuleaza ovulatia, dar sunt contraindicate odata ce s-a produs fecundarea ovulului. Se recomanda, asadar, combinatia celor doua plante din care se iau cate 3 grame de pulbere sau 0,6 grame de extract, de doua ori pe zi. Tratamentul incepe din ultima zi a menstruatiei si continua pana in ziua ovulatiei, cand se stopeaza, urmand a fi reluat dupa incheierea ciclului menstrual. * Hipertiroidie - studiile facute pe pacientii cu hipertiroidie au aratat ca administrarea vreme de trei luni a extractului de talpa-gastei (1 gram pe zi) ajuta la ameliorarea unor simptome ale acestei afectiuni, cum ar fi nervozitatea, insomnia, nelinistea, reactivitatea ridicata la stres. De asemenea, pe termen lung, tratamentul cu aceasta planta ajuta la normalizarea secretiei tiroidiene. * Astm, bronsita astmatiforma - crizele astmatice care apar pe fond de stres sunt eficient prevenite si tratate cu talpa-gastei. Aceasta planta are efect calmant, antispastic si usor bronhodilatator, fiind folosita cu succes pentru astmatici de catre medicina populara romaneasca. Se administreaza pulberea, cate 6 grame pe zi, in cure de o luna, urmate de 15 zile de pauza, dupa care administrarea se poate relua. * Colita de fermentatie, colici abdominale - iarba de talpa-gastei intra in compozitia foarte multor ceaiuri anticolitice. Este eficienta mai ales in tulburarile digestive care apar atunci cand suntem expusi in exces stresului de la serviciu sau din alte activitati solicitante, care produc tensiune emotionala si obosesc. Ca remediu de moment, se recomanda ceaiul fierbinte de talpa-gastei, combinat in proportii egale cu chimen, ceai care va avea efect antispastic si va diminua excitatia nervoasa. Aplicatii externe * Rani - tinctura de talpa-gastei are efecte cicatrizante si antiinflamatoare, utile in cazul ranilor des-chise. Dupa curatarea ranii cu apa oxigenata, se face si o spalare cu un tampon de vata foarte bine umezit cu aceasta tinctura, lasandu-se apoi sa se usuce la aer pielea astfel tratata. Zilnic se fac 2-3 asemenea aplicatii, avand grija ca imediat dupa aceea pielea sa se usuce la aer, inainte de a fi aplicat un bandaj sau un plasture. * Prolaps uterin, atrofie uterina - se fac bai de sezut, cu o durata de 15-20 de minute, cu infuzie de talpa-gastei. Suplimentar se face si un tratament intern cu pulbere de talpa-gastei, din care se iau cate 4 lingurite de pe zi, in cure de minimum 6 luni. * Dureri de spate - contra durerilor de spate se pun cataplasme cu talpa-gastei. Pe zona dureroasa se aplica pasta obtinuta din pulberea umezita cu apa, invelita in tifon, iar deasupra se pune o sticla cu apa cat de fierbinte se poate suporta. Tratamentul are efecte calmante ale durerii si antiinflamatoare. * Vanatai - se pune o cataplasma cu varfuri inflorite de talpa-gastei, care se tine pe locul afectat vreme de trei ore. Leziunile se vor vindeca mai rapid si vor fi mai putin dureroase. Precautii si contraindicatii la tratamentul cu talpa-gastei

Nu se cunosc reactii adverse la tratamentul cu aceasta planta. Se recomanda, totusi, intreruperea ad-ministrarii acestei plante la femeile insarcinate. Talpa-gastei si leacurile de dragoste In foarte multe traditii populare din intreaga Europa, aceasta planta este considerata drept elixir pentru inimile indragostite. Alchimistii evului mediu chiar o includeau in remediile lor facute special pentru alinarea celor deceptionati in dragoste, spunand despre ea ca "aduce pacea sufletelor ravasite, calmeaza gelozia si patimile". In unele ordine monahale din Apus, ceaiul de talpa-gastei era consumat ca si... canon, de catre calugarii care se confruntau cu "ispite lumesti", deoarece se credea ca amareala din aceasta planta este de natura sa linisteasca patimile si sa permita sufletului sa se concentreze exclusiv asupra iubirii de Dumnezeu. In traditia romaneasca, talpa-gastei se foloseste mai ales ca mijloc de protectie magica a cuplurilor. Femeile din sudul tarii luau talpa-gastei ca sa li se "aseze casa", adica sa aiba liniste in familie si copii sanatosi. In Oltenia, femeile puneau frunze de talpa-gastei, plamadite in vin sau rachiu, in bautura sotilor, atunci cand ii banuiau ca "merg pe alte carari". Se spunea ca dupa cateva saptamani de asemenea tratament, numaidecat barbatilor le revenea judecata si li se potoleau patimile. Iar daca era vorba de vreo vraja de dragoste, pentru dezlegarea ei, talpa-gastei se asocia cu odoleanul (Valeriana officinalis) si cu leusteanul (Levisticum officinalis). In Anglia si in nordul Frantei, talpa-gastei era considerata "floarea iubirii neimpartasite", fiind consumata de catre cei care, dintr-un motiv sau altul, nu-si puteau arata sentimentele reale fata de persoana iubita. Indragostitul lua planta pisata in miere, inainte de a adormi, iar in somn - se spunea - isi putea intalni persoana iubita si isi putea arata in voie dragostea. Extractul de talpa-gastei si hipertensiunea Cercetarile facute in ultimii ani au evidentiat faptul ca aceasta planta este unul dintre cele mai eficiente "medicamente" cu actiune de reducere a tensiunii arteriale. Interesant este ca, in timp ce majoritatea plantelor medicinale au de fapt o actiune de reglare a presiunii sangelui, marind-o atunci cand este prea scazuta si reducand-o atunci cand este prea mare, talpa-gastei actioneaza intr-un singur sens, scazand valorile tensiunii arteriale. Si o face atat de bine, incat este foarte posibil ca in curand medicamentele pentru tensiune sa fie inlocuite de o noua generatie, obtinuta din aceasta planta, cu adevarat fenomenala, in tratamentul acestei afectiuni. "Vinovate" pentru efectele sale sunt mai multe substante active continute in frunzele acestei buruieni, intre care se disting leonurina, stahidrina si cvercitolul, care actioneaza pe mai multe cai simultan: * dilata vasele de sange, ceea ce va duce la o scadere foarte rapida a presiunii sangelui * stimuleaza eliminarea surplusului de apa din corp, prin stimularea activitatii rinichilor * diminueaza vascozitatea sangelui, ceea ce va conduce si la evitarea unor complicatii grave care apar la hipertensivi, cum ar fi accidentul vascular. Dincolo de toate aceste consideratii teoretice, s-a observat faptul ca, pur si simplu, talpa-gastei reduce puternic tensiunea arteriala si, mai mult, ajuta la stabilizarea valorilor acesteia. Iar cercetatorii germani au mers mai departe cu studiile si au demonstrat ca aceasta planta scade foarte mult reactivitatea la stres si la tensiunile psihice, element care explica si mai bine de ce este atat de eficienta in toate bolile cardiovasculare. Pentru prevenirea hipertensiunii se administreaza infuzia combinata, din care se beau 1-2 cani pe zi. Contra hipertensiunii deja instalate se foloseste extractul uscat, din care se iau cate 300 mg, de trei ori pe zi. Tratamentul dureaza 60 de zile, dupa care se face o pauza de alte 30 de zile, apoi administrarea se reia.

TURITA-MARE (Agrimonia eupatoria)

Descriere: Poarta si denumirile: asprisoara, boitoreana, buruiana-de-friguri, canipoala, coada-racului, cornatel, dumbravnica, lipici, matcuta, scaisor, turita. Prin turita-mare avem la dispozitie o planta medicinala magnifies, numita in germana ,,regele tuturor plantelor". Ea creste in locuri insorite, uscate, pe margini de drumuri, cimpuri si paduri, pe povtrnisuri, dealuri si pante, in luminisuri si printre ruine. Florile mici, galbene alcatuiesc, ca si la luminarica, o inflorescenta in forma de ciorchine lung. Intreaga planta este acoperita cu peri moi, frunzele mari pot atinge o lungime de 10 centimetri si sunt penate. Planta ajunge pina la o inaltime de 80 centimetri si apartine aceleiasi familii ca si cretisoara. Turita-mare este culeasa in timpul infloririi, intre lunile iunie si august. Istoria acestei plante medicinale dateaza, ca si la multe altele, din trecutul indepartat. Era cunoscuta inca de pe vremea vechilor egipteni. Turita-mare poseda un puternic efect curativ pentru toate inflamatiile gitului si ale gurii; deci la ea ar trebui sa ne gindim in caz de anghina, faringita, stomatita ulceroasa sau alte inflamatii ale mucoasei bucale. Oamenii care, datorita profesiunii, vorbesc sau cinta mult ar trebui sa faca, preventiv, in fiecare zi gargara cu ceai de turita-mare. Frunzele au un efect exceient in anemie, rani, reumatism lumbago, tulburari digestive, ciroza hepatica, in scaderea activitatii hepatice, precum si in bolile splenice (de splina). Se pot bea zilnic pina la 2 cesti cu ceai. Fiecare ar trebui sa-si dea osteneala sa faca o data sau de doua ori pe an o baie cu adaos de infuzie de turita-mare (a se vedea ,,Moduri de folosire"), iar copiii scrofulosi ar trebui sa faca zilnic o astfel de baie. Turita-mare este una dintre plantele noastre medicinale cele mai bune, datorita efectului sau astringent si a componentelor curative. Dr. Schierbaum spune: ,,Cite 1 ceasca cu ceai de 3 ori pe zi vindeca emfizemul pulmonar, cordul marit,

dilatarea stomacului si a intestinelor, apoi bolile renale si vezicale, daca remediul este folosit un timp mai indelungat." Alifia de turita-mare se recomanda calduros in varice si ulceratiile gambei (a se vedea ,,Moduri'de folosire") si se intrebuinteaza asemanator alifiei de filimica. In bolile hepatice se foloseste un amestec de ceaiuri de plante, astfel: 100 grame de turita-mare, 100 grame de dragaica si 100 grame de vinarita (numita si mama-padurii). Se bea zilnic dimineata, pe stomacul gol, cite 1 ceasca, iar in restul zilei se beau 2 cesti, incetul cu incetul.

"Am emfizem pulmonar" (Raspuns pentru Gh. Ursu - Sighisoara, F. As nr. 581) Am aceeasi varsta ca dvs. si vreau sa va dau sperante. In anul 2000 mi s-a stabilit si mie diagnosticul de emfizem pulmonar, o boala destul de grea si - se zice - nevindecabila. Am facut tratament si nu am avut nici un rezultat. Insa Dumnezeu nu m-a lasat, mi-a scos in cale tratamentul naturist cu planta turita mare, recomandata in cartea Mariei Treben: Turita mare este una din plantele medicinale cele mai bune. Cate o ceasca cu ceai de trei ori pe zi amelioreaza emfizemul pulmonar, cordul marit, dilatarea stomacului si a intestinelor, apoi bolile renale si vezicale, daca remediul este folosit un timp mai indelungat. Nu degeaba se numeste aceasta planta in popor "Heil alles Welt" (leacul intregii lumi) sau "Konig alles KrOuter" (regele tuturor plantelor). Planta se foloseste sub forma de infuzie, adica se opareste o lingurita de planta (sau cat se ia cu trei degete) cu o cana de apa in clocot, se amesteca si se lasa la infuzat 1-2 minute (sa aiba culoarea ca lamaia). Se bea caldut, cu inghitituri mici, luate la un interval de 15-20 de minute (sa nu fie doua inghitituri una peste alta - asta este foarte important). Ceaiul nu se reincalzeste, fiindca isi pierde din putere. Se tine in termos sau se face doar cate o cana, pentru consum. Aveti credinta in Dumnezeu si veti obtine rezultatul dorit. Ceaiul se gaseste la Plafar, poate si la farmacie. La un control pulmonar recent la spital, starea plamanilor mei a iesit foarte buna. Maria Doroftei - str. Carpatilor nr. 21, bl. 4, sc. C, ap. 10, Brasov, cod 500269

Cancer osos şi hepatic

Infuzie din 30 g de turiţă-mare la un litru de apă, din care se beau 2-3 căni pe zi, sau pulbere de plantă, din care se iau de 6 ori pe zi câte 3 g, timp de 45 de zile.

Leucemie

Infuzie din 30 g de turiţă lipicioasă, la un litru de apă, din care se beau 3 căni pe zi.

Ceai de turita-mare "Dupa multe cautari si experiente zadarnice, am reusit sa-mi potolesc crizele de astm in felul urmator: oparesc o lingurita de turita mare cu o cana de apa clocotita, apoi o las sa se infuzeze 10 minute, dupa care o strecor. Am gasit reteta intr-un almanah popular si de cand o practic, crizele mele s-au rarit si s-au diminuat ca violenta. Beau trei cani de ceai pe zi, intre mese." Coralia Velciu – Arad

Macerat din radacina de iarba-mare "Iarba-mare este o planta cu flori frumoase si aromate, dar cea care se foloseste drept remediu in astmul bronsic e radacina plantei, uscata si taiata marunt. Se obtine un decoct destul de amar, dar foarte eficient pentru eliberarea cailor respiratorii de secretiile care le infunda. Se pun 30 grame radacina intr-un litru de apa rece si se lasa o ora la macerat, dupa care vasul se pune la foc. Se lasa sa clocoteasca un minut si sa se infuzeze 10 minute. Se bea o cana, inainte de fiecare masa principala." Maria Leustean – Onesti

Alifia de turiţă mare (Agrimonia eupatoria) Mod de preparare: doi pumni de frunze, flori şi tulpini se toacă mărunt, apoi se călesc în untură de porc. Se lasă peste noapte să se răcească, a doua zi compoziţia se-ncălzeşte pe aburi, se strecoară, se stoarce, se pune în borcănele, păstrate la frigider. Bolile pe care le vindecă: varice, crampe musculare, suferinţe ginecologice. Mod de întrebuinţare: masarea zonelor afectate.

Leac contra cancerului Vă prezint o reţetă pentru tratarea cancerului, foarte eficace. Vă rog să o publicaţi numaidecât, ştiută fiind grevitatea bolii şi deznădejdea în care pot ajunge cei suferinzi. Reţetă: * 3 litri de rachiu sau vodcă de 40-60° * Cicoare - 30 g * Rostopască - 25-30 g * Turiţă-mare - 30 g * cămaşa miezului de nucă (lemnul ce desparte miezul de nucă în două părţi) - trei pumni, sau cât încape în două mâini unite făcute căuş. Preparare: Plantele şi cămaşa miezului de nucă se macerează împreună în rachiu (vodcă), timp de 2 săptămâni. Mod de folosire: Se consumă la micul dejun, prânz şi cină, câte 50-100 ml din soluţia rezultată. Cantitatea consumată depinde de gravitatea bolii, vârsta pacientului, starea bolnavului. Adică, într-un fel se administrează pentru adulţi, şi în alt fel pentru copii. (Nu trebuie să se ameţească sau să se îmbete.) Dacă se consumă greu, se poate dilua cu apă. Menţionez că am preparat eu însumi reţeta, o singură dată (din curiozitate şi preventiv!) cu plante culese de mine din natură (verzi şi în cantităţi

egale). Dacă cineva se teme să pună proporţia indicată de 30 g din fiecare plantă (cicoare, ros-topască, turiţă-mare) poate pune doar câte 20 g. (Între ele, doar rostopasca este puţin mai dăunătoare, în proporţii mari). Lucru important: Se ştie că toate bolile se agravează primăvara şi toamna! De aceea, recomand folosirea remediului în aceste perioade. Remediul nu este toxic. Oamenii sănătoşi îl pot consuma şi preventiv, câte 50 ml (o dată sau de două ori pe zi). În legătură cu acest remediu, menţionez că am o rudă care îl consumă de peste 20 de ani împotriva cancerului, care a fost în stadiul de metastaze! Această rudă (sora bunicii) este foarte religioasă, ţine posturile şi se roagă. Eu recomand abţinerea de la carne, nu doar în post, ci tot timpul, precum şi mărturisirea curată la un preot ortodox. NICOLAE MELINCEANU – Braşov

Enurezis Amestecaţi câte 2 linguri flori şi frunze de scumpie, strugurii-ursului, turiţă-mare, câte o lingură de linariţă, coada-şoricelului şi sunătoare. Preparaţi o infuzie din 3 linguriţe de amestec şi 500 ml de apă fierbinte. După răcirea apei, se strecoară şi se bea ceaiul în 2-3 reprize, cu 45 minute înainte de masă. Se renunţă pe perioada tratamentului la preparate din mentă, deoarece consumul lor exagerat poate provoca incontinenţă urinară.

* Turita-mare (Agrimonia eupatoria) - comisia guvernamentala germana pentru controlul actiunii terapeutice a plantelor medicinale, cunoscuta drept "Comisia E", si-a dat acordul, in urma unor studii aprofundate, pentru folosirea acestei plante medicinale in tratarea diareei. Se administreaza ca infuzie combinata, preparata astfel: se pun 4-6 lingurite de parti aeriene de turita maruntita la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de infuzie combinata de turita mare, care se bea pe parcursul unei zile

"Antidiareicele V" - pastilele salvatoare

Este vorba de comprimatele produse de catre laboratoarele "Plantavorel" din Piatra Neamt, care au gandit si realizat un produs foarte usor de administrat si de manipulat, cu o mare eficienta in cazul infectiilor intestinale si al diareei. Acest produs 100% romanesc are ca "vedete principale" turita-mare si scoarta de stejar, cunostintele noastre din acest articol, asociate cu frunzele de afin (foarte bogate in taninuri cu efect antibacterian), cu frunzele de rostopasca (pentru calmarea spasmelor) si cu florile de musetel (pentru efectul antiinflamator intestinal). A rezultat un remediu cu o actiune rapida si eficienta in tratarea deranjamentelor intestinale, a infectiilor intestinale, a bolilor intestinale cronice, care se bate de la egal la egal cu multe medicamente de sinteza celebre. Se iau 4-8 comprimate "Antidiareice V" pe zi, pana la disparitia simptomelor. In afectiuni cronicizate, cum ar fi sindromul colonului iritabil, colita de fermentatie sau diareea cronica, se iau maximum 6 pastile pe zi, in cure de 3 saptamani, urmate de o saptamana de pauza. * Un alt medicament natural de exceptie este ERIDIAROM-ul, creat de marele savant clujean dr. Roman Morar. Contine afine si se administreaza conform prospectului.

"Cum sa scap de pietre la fiere pe cale naturista?" (Raspuns pentru NEAMTU LONGHINA - jud. Alba, F. AS nr. 957) Tratarea dischineziei biliare cu metode naturiste, fara operatie, se face intr-o durata de timp mai mare. Va recomand un tratament cu rezultate bune, o realizare stiintifica a cercetarii din R. P. Chineza. Procurati-va din magazinele naturiste o cana magnetica, pentru ionizarea (magnetizarea) lichidelor. Timpul necesar

pentru apa este de 10-12 ore. Folositi apa de la robinet. Dimineata, la trezire, se bea toata apa din cana. In cursul zilei, se va bea ceai de radacina de brusture (Arctium lappa L). Se face un decoct din 2 linguri radacina maruntita de brusture, la 500 ml apa clocotita; se continua fierberea inca 2-3 minute, la foc scazut, se stinge focul, se acopera vasul cu capac si se lasa 15 minute. Lichidul rezultat se bea caldut. O cana se bea inainte de micul dejun, pe stomacul gol. Restul de ceai se bea tot caldut, in mai multe reprize, in decursul zilei. Dupa 4-5 zile, cand incep durerile in partea dreapta, opriti tratamentul. Acum este timpul sa inceapa eliminarea calculilor. Se face cu planta turita-mare (Agrimonia eupatoria L), infuzie, o lingurita de planta la 200 ml apa clocotita. Se beau 2 ceaiuri pe zi, inainte de mesele principale. Nu se supradozeaza, poate provoca eliminari bruste de calculi si obturarea cailor biliare, spasme puternice. In momentul distrugerii calculilor se schimba culoarea fecalelor, se poate colora si urina, caci turita-mare elimina calculii maruntiti. Anual, se repeta cura timp de o luna. Respectati dozele de planta la ceaiuri, pentru o eliminare optima de calculi. Eliminarea este mai usoara daca folositi zilnic dusul cu apa cat mai fierbinte (suportabila), in partea dreapta a corpului, timp de 10 minute. Regimul alimentar: important este sa excludeti toate grasimile animale. Cantitativ si calitativ, mese mici, frecvente, cate 4-5 pe zi. Alimente permise: lapte degresat, cafea de orz sau cicoare, iaurt, branza de vaci dietetica, orez, macaroane. Carne de pasare fiarta sau la gratar, vitel, miel, peste slab, miere de albine (poliflora). Dintre fructele crude: mere, pere, prune, struguri, pepene, zmeura. Apa naturala necarbonatata, limonada de lamaie sau portocale. Din inima, va doresc sanatate! PERIANU ARTEMIE - str. Carpatilor nr. 3, sc. B, ap. 6, Brasov, cod 500260

Tratamentul hepatitei Folosita intern, Rostopasca are efect tonic hepatic, regenerativ hepatic, drenor biliar si hepatic, antiviral, colagog (stimuleaza formarea bilei), coleretic (favorizeaza eliminarea bilei). Este un adevarat panaceu in bolile de ficat de orice natura, la spectrul larg de afectiuni tratate adaugandu-se o putere curativa extraordinara. Rostopasca actioneaza extrem de eficient atat in tratamentul hepatitei A, cat si al hepatitei B. Rezultatele cele mai spectaculoase in tratamentul hepatitei se obtin prin asocierea sa cu alte doua plante cu efecte deosebite asupra ficatului: Turita mare si Sunatoarea. Cea mai eficienta modalitate de administrare este sub forma de infuzie (jumatate de litru pe zi - atentie, infuzia pentru uz intern, a carei reteta am prezentat-o mai sus), cu precizarea ca pe langa Rostopasca se mai adauga o lingurita de Turita mare si o lingurita de Sunatoare, cantitatea de apa ramanand neschimbata. Jumatatea de litru de infuzie se bea in reprize - cate 100 ml (jumatate de pahar) din doua in doua ore. La copiii intre 14-18 ani, doza se reduce la doua treimi; la cei intre 12-14 ani se reduce la jumatate; la cei intre 8-12 ani - la o treime; la cei intre 6-8 ani - la un sfert. Tratamentul dureaza 49 de zile.

Secretele ceaiului de urzica, supranumit „Focul Vindecator” Cu ceai de urzica vitaminizezi, detoxifiezi si mineralizezi organismul. De asemenea, consumul ceaiului de urzici combate si astenia de primavara. Te ajuta sa scapi de matreata si de caderea parului. Este unul dintre ceaiurile cele mai bogate in substante benefice si compusi activi si are efecte extraordinare pentru sanatatea oamenilor.

Numele urzica(urtica dioica) provine de la cuvântul „uro” ce înseamnă „eu ard” si ugerează senzaţia de usturime ce apare la atingerea plantelor. Desi nu este deloc prietenoasă cu pielea noastră, urzica are incredibil de multe beneficii pentru corpul omenesc si au fost folosita in multe zone de sute de ani ca aliment, plantă medicinală, ceai de urzici tonic energizant sau ca materie primă pentru obţinerea firelor pentru ţesături. Urzicile sunt o excelentă sursă de proteine, fier şi alte minerale esenţiale pentru organism. Deasemenea sub formă de tincturi sau de ceai, urzicile au fost folosite în medicina tradiţională pentru a face părul să fie mai strălucitor şi mai puternic, sau pentru a curăţa sângele. În Grecia antică erau folosite în tratamentul artritei, tusei sau tuberculozei.

Componentele naturale ale frunzelor de urzici

Urzicile sunt printre cele mai bogate plante in substante benefice pentru corpul uman fapt ce a determinat nutritionistii sa-l recomande ca aliment sau planta medicinala pentru detoxifierea si pentru regenerarea organismului. Contin substante de natura proteica si glucidica, un numar incredibil de aminoacizi, vitaminele B2, K si C, polivitamina A, acid pantotenic, beta caroten, saruri de calciu, fier, siliciu, magneziu, potasiu,amine, cetone, steroli si multe altele in cantitati mai mici. Proprietăţile antiinflamatorii sunt datorate prostaglandinelor.

Ceaiul de urzica – Beneficii

– ajută de detoxifierea organismului de substanţe chimice şi metale grele – fiind bogat in minerale si vitamine, este execelnt pentru vitaminizarea, remineralizarea si echilibrarea sistemului de aparare al organismului. – elimina starile de anemie, ce apar mai ales primavara – ajută la reducerea retenţiei de apă, sunt în particular foarte eficiente în sindromul premenstrual şi menoragie – stimulează lactaţia şi este ajută la recuperarea energiei după naştere – cu ceai de urzici se creşte concentraţia de testosteron în mod natural, crescând vitalitatea la bărbaţi – este diuretic, crescând secreţia de acid uric, dar în acelaşi timp este eficient în tratamentul enurezisului nocturn – contine sterolii, componente din frunzele de urzici, reduc activitatea dehidrotestosteronului,

care cauzează afecţiuni ale prostatei – prin acţiunea antiinflamatoare ceaiul de urzici reduce simptomele cauzate de artrită. Cantităţile însemnate de bor şi siliciu din frunzele de urzici sunt de ajutor în reducerea durerilor provocate de osteoartrite, tendinite, bursite, artrita reumatoidă sau guta. Frunzele pot fi folosite si pentru a obţine o pastă care se poate aplica directe pe locurile dureroase – proprietăţile antihemoragice pot fi utile în hemoragiile interne sau în tratarea rănilor sau tăieturilor de mici dimensiuni – actioneaza bactericid limitand sau inlaturand multiplicarea bacteriilor – are efect benefic in bronsita si astm – magneziul din urzici moderează durerea cauzată de fibromialgie – conţine antihistaminice naturale care sunt eficace pentru diferite alergii – are proprietăţi analgezice – se poate folosi ceai de urzici ca tonic feminin, mai aels pentru femeile tinere, aflate la începutul menstrutiei şi pentru femeile în vârstă aflate la menopauza;

Ceai de urzica – uz extern

Cu ceai de urzica se activeaza regenerarea tesuturilor si epitelizarea lor fiind folosit cu precadere in tratamentele de natura cosmetica.Se ştie ca folosind ceai de urzici puteţi îmbunătăţi aspectul tenului, făcându-l mai curat şi mai sănătos. Deasemenea compresele cu ceai de urzici ajuta la cicatrizarea ranilor

Tratament cu ceai de urzici impotriva matretii si caderii parului

Un tratament cu ceai de urzica combate matreata si tonifiaza firele de par.Acest tratament presupune o cantitate de urzici proaspete sau uscate de aproximativ 1,5kg de frunze (cat puteti lua cu ambele maini de 8-10 ori) care se pun intr-o oala de 5-6 litri plina cu apa rece si apoi se pun pe foc mic si dupa ce ajung la fierbere, se mai lasa sa stea 5-7 minute apoi sa ia oala de pe foc si se lasa la racit. Cu acest amestec se spala parul de 3 ori in doua saptamani. In cazul in care folositi radacini de urzici, se iau doua maini pline cu radacini de urzici si se lasa sa stea o noapte in apa rece, apoi a doua zi se pune vasul pe foc pana da in clocot si apoi se lasa sa mai fiarba 8-10 minute. Se foloseste saptamanal iar pentru spalatul pe cap ar trebuie folosit doar sapun medicinal.

Cum se prepara corect ceaiul de urzica?

Ceaiul de urzica se prepara prin oparire sau infuzie, astfel incat planta sa nu isi piarda proprietatile curatorii. Peste o lingura de urzici se toarna o ceasca de apa clocotita, se acopera pret de cateva minute, dupa care se strecoara. In caz ca se doreste pregatirea unei cantitati mai mari se va repeta procedeul folosind 4-5 linguri cu frunze uscate de urzici la un litru de apa fiarta.Se consuma zilnic pana la patru cesti de ceai, cu inghitituri mici, fara sa se adauge zahar. In mod normal daca bei zilnic 2-3 cani cu acest ceai vei slabi cam 2kg pe saptamana insa pentru un efect maxim o data inceputa cura de slabire cu ceai de urzici nu trebuie intrerupta timp de 30 de zile. Un pahar de ceai de urzici combinat cu ceai de coada soricelului pe zi ajuta si la toniefierea stomacului

Ceai de urzica – contraindicatii si efecte adverse

Dacă urmaţi un tratament cu medicamente, consultaţi medicul înainte de a începe un tratament cu ceai sau tinctură de urzici. Unele medicamente pot interacţiona în mod negativ cu planta. Datorită proprietăţilor de detoxifiere, urzicile pot provoca, la unele persoane, un uşor discomfort gastro-intestinal. Datorita actiunii diuretice,un consum in exces de urzici poate cauza un dezechilibru electrolitic. Pentru cei care consuma frecvent urzica este recomandat sa aiba grija ca dieta lor zilnica sa contina destul potasiu.Cercetari recente de laborator au dovedit ca urzicile determina contractii ale uterului, din acest motiv fiind recomandat ca femeile insarcinate sa se fereasca de consumul de urzica.

Precautii

Este important ca atunci cand culegeti urzicile sa purtati manusi fiindca tepii urzicilor contin histamine ce provoaca dureri ce persista cateva ore.

Sfat medical

Avand o influenta benefica pentru pancreas, ceaiul de urzici scade si nivelul glicemiei, vindeca bolile si inflamatiile cailor urinare, precum si retentia urinara patologica. Deoarece are un usor efect usor laxativ, este recomandat mai cu seama pentru o cura de primavara.