Programul Operaţional ComunRomânia - Ucraina - Republica Moldova 2007 - 2013

Proiect finanțat de UNIUNEA EUROPEANĂ

Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova

2007-2013 este finanţat de Uniunea Europeanăprin intermediul Instrumentului European de

Vecinătate şi Parteneriat şi co-finanţat destatele participante în Program.

Graniţe comune.Soluţii comune.

pentru arii naturale protejateConsolidarea rețelei de arii naturale protejate pentru

protecția biodiversității și dezvoltare durabilăîn Delta Dunării (DD) și regiunea Prutul de Jos (RPJ)

- PAN Nature (CODE MIS-ETC 1716)

Proiectimplementatde

ADMINISTRAȚIA REZERVAȚIEIBIOSFEREI DELTA DUNÃRII

Telefon: +40 240 518 945, Fax: +40 240 518 975e-mail: arbdd@ddbra.ro

www.ddbra.ro

ADMINISTRAŢIA REZERVAŢIEIBIOSFEREI DELTA DUNĂRII

str. Portului, 34 A, O.P. 3, C.P. 14, 820243, Tulcea, România

www.ro-ua-md.net

Această publicaţie a fost produsă cu sprijinul

Uniunii Europene.

Conţinutul acestei publicaţii intră în responsabilitatea

Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi nu

reflectă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene

sau a structurilor de management ale

Programului Operaţional Comun

România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013.

România-Ucraina-Republica MoldovaRomânia-Ucraina-Republica MoldovaRomânia-Ucraina-Republica MoldovaPROGRAM DE COOPERARE TRANSFRONTALIERĂPROGRAM DE COOPERARE TRANSFRONTALIERĂPROGRAM DE COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ

PLAN COMUNDE MANAGEMENT

Cuprins 1. Introducere ...........................................................................................................................................5 2. Descrierea ariei naturale protejate .....................................................................................................8 REZERVAȚIA BIOSFEREI DELTA DUNARII ................................................................................................8

2.1 Informații generale ...............................................................................................................................8 2.1.1 Amplasament ................................................................................................................................8

2.2 Statutul juridic al terenurilor................................................................................................................ 10 2.3 Infrastructura existentă de management ............................................................................................ 12

2.3.1 Administraţia Rezervaţiei, responsabilităţi .................................................................................. 12 Caracterizare fizico-geografică ................................................................................................................ 14 2.4 Caracterizare climatică ...................................................................................................................... 14

2.4.1 Temperatura ambientală (media anuală, maxima şi minima anuală). ......................................... 14 2.4.2 Precipitaţiile atmosferice ............................................................................................................. 15

2.5 Geologie, morfologie .......................................................................................................................... 15 2.5.1 Forme de relief ........................................................................................................................... 15 2.5.2 Fenomene de eroziune/depunere şi alte procese ....................................................................... 18

2.6 Soluri, subsoluri ................................................................................................................................. 19 2.6.1 Principalele tipuri de soluri .......................................................................................................... 19

2.7 Hidrologie ........................................................................................................................................... 21 2.7.1 Ape subterane ............................................................................................................................ 21 2.7.2 Ape de suprafaţă, regimul de scurgere ....................................................................................... 21

Caracterizare biologică şi ecologică ......................................................................................................... 22 2.8. Ecosisteme (habitate, vegetaţie şi procese ecologice) ..................................................................... 22

2.8.1 Ecosisteme naturale parţial modificate de om ............................................................................ 23 2.9 Flora şi fauna sălbatică ..................................................................................................................... 30

2.9.1 Compoziţie calitativă, date generale ........................................................................................... 30 2.10 Starea ecosistemului şi a resurselor marine vii din zona costieră marină ........................................ 41

2.10.1 Starea litoralului şi a zonei costiere .......................................................................................... 41 2.10.2 Biodiversitatea şi specii periclitate marine ................................................................................ 43 2.10.3 Starea fondului piscicol marin ................................................................................................... 44

Caracterizare socio-economică şi culturală ............................................................................................. 44 2.11 Prezenţa umană în perimetrul Rezervaţiei ....................................................................................... 44

2.11.1 Resursele pescăreşti şi pescuitul ............................................................................................. 45 2.11.2 Terenurile agricole şi agricultura ............................................................................................... 48 2.11.3 Fondul forestier, silvicultura şi exploatarea lemnului................................................................. 50 2.11.4 Peisaj, recreere, turism ............................................................................................................. 51 2.11.5 Fauna de interes cinegetic şi vânătoarea ................................................................................. 53 2.11.6. Extragerea resurselor minerale, utilizarea resurselor energetice ............................................. 54 2.11.7. Utilizarea resurselor de apă ..................................................................................................... 55 2.11.8 Alte utilizări ............................................................................................................................... 55 2.11.9. Protecţia mediului şi conservarea naturii ................................................................................. 55

2.12. Utilizarea terenurilor în trecut .......................................................................................................... 56 2.13 Patrimoniu arheologic, cultural, monumente istorice ........................................................................ 58 1.14 Obiceiuri şi tradiţii culturale ......................................................................................................... 60 2.15. Valoare peisagistică ........................................................................................................................ 62 2.16 Elemente descriptive adiţionale ....................................................................................................... 63

2.16.1 Referinţe bibliografice ............................................................................................................... 63

-1-

2.16.2 Hărţi, planuri ............................................................................................................................. 64 2.16.3 Fotografii aeriene ...................................................................................................................... 64 2.16.4 Imagini satelitare ...................................................................................................................... 64

3. Descrierea ariei naturale protejate (Rezervația Biosferei Dunărea și Insulele Izmail) ................. 65 3.1 Descriere generală ............................................................................................................................. 65

3.1.1 Locație ........................................................................................................................................ 67 Insulele Ismail .......................................................................................................................................... 67 3.2. Descriere generală ............................................................................................................................ 67

3.2.1 Localizare ................................................................................................................................... 67 REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA ................................................................................ 68 3.3 Statut legal al terenurilor .................................................................................................................... 68 3.4 Structura de management existentă .................................................................................................. 69

3.4.1 Organizații și competențele lor ........................................................................................... 69 INSULELE ISMAIL .................................................................................................................................. 70 3.5 Structura de management existentă .................................................................................................. 70

3.5.1 Organizații și competențele lor .................................................................................................. 70 3.6 Descriere fizică .................................................................................................................................. 70

3.6.1 Climat și tendințe de schimbare ale climatului .................................................................... 70 3.7. Geologie și morfologie ...................................................................................................................... 76 INSULELE ISMAIL ................................................................................................................................... 77 3.8 Geologie și morfologie ....................................................................................................................... 77

3.8.1 Tipurile de relief .......................................................................................................................... 77 3.8.2 Eroziune, sedimentare și alte procese ........................................................................................ 77

3.9. Soluri .......................................................................................................................................... 77 3.9.1 Principalele tipuri de sol .............................................................................................................. 78

INSULELE ISMAIL .................................................................................................................................. 80 3.10 Solul ................................................................................................................................................. 80 3.11 Hidrologie ......................................................................................................................................... 80

3.11.1 Ape subterane .......................................................................................................................... 81 3.11.2 Apele de suprafață și regimul lor .............................................................................................. 81

INSULELE ISMAIL .................................................................................................................................. 82 3.12 Hidrologie ......................................................................................................................................... 82

3.12.1 Ape subterane .......................................................................................................................... 82 3.12.2 Apa de suprafață și regimul său ............................................................................................... 82

3.13 Teritoriu, vegetație și procese ecologice .......................................................................................... 83 INSULELE ISMAIL ................................................................................................................................... 85 3.14 Caracteristici biologice și ecologice ............................................................................................ 85

3.14.1 Teritoriu, vegetație și procese ecologice ............................................................................ 85 3.15 Flora și fauna ................................................................................................................................... 89 3.15 Mediul maritim.................................................................................................................................. 92

INSULELE ISMAIL ....................................................................................................................................... 92 3.16 Teritoriu, vegetației și procese ecologice ......................................................................................... 92 3.17 Flora și fauna ................................................................................................................................... 96 3.18 Descrierea socială, economică, culturală și istorică ...................................................................... 107

3.18.1 Prezența umană în RBD .................................................................................................. 107 3.18.2 Resursele pescărești și pescuitul ........................................................................................... 108 3.18.2 Resursele pescărești și pescuitul ........................................................................................... 111 3.18.3 Agricultura .............................................................................................................................. 111 3.18.4 Agricultura ............................................................................................................................. 114 3.18.5 Silvicultura ............................................................................................................................. 114

-2-

3.18.6 Silvicultura .............................................................................................................................. 116 3.18.7 Peisaj, recreere și turism ....................................................................................................... 117 3.18.8 Peisaj, recreere și turism ....................................................................................................... 117 3.18.9 Fauna de interes cinegetic şi vânătoarea ............................................................................... 122 3.18.10 Extracția resurselor minerale și a resurselor energetice ...................................................... 123 3.18.11 Alte tipuri de activități ........................................................................................................... 124 3.18.12 Alte resurse .......................................................................................................................... 124 3.18.13 Conservarea naturii .............................................................................................................. 124

3.19 Istorie și cultură ......................................................................................................................... 125 3.19.1 Folosirea terenurilor în trecut .................................................................................................. 125 3.19.2 Folosirea terenurilor în trecut ........................................................................................... 125 3.19.3 Arheologie, tradiții culturale și monumente istorice ................................................................. 125

INSULELE ISMAIL ..................................................................................................................................... 127 3.19.4 Patrimoniu arheologic, cultural, monumente istorice ............................................................. 127 3.19.5 Tradiții locale ......................................................................................................................... 128 3.19.6 Obiceiuri și tradiții culturale .............................................................................................. 128

3.20 Valoare peisagistică ....................................................................................................................... 129 3.20.1 Valoarea peisagistică ............................................................................................................. 131

3.21 Elemente descriptive adiționale ..................................................................................................... 131 3.21.1 Referințe ................................................................................................................................ 131 3.21.2 Hărți, planuri ........................................................................................................................... 132

3.22 Elemente descriptive adiționale ..................................................................................................... 132 3.22.1 Referințe ................................................................................................................................. 132

4. REZERVAȚIA BIOSFEREI PRUTUL DE JOS .................................................................................. 134 4.1 Informaţii generale ........................................................................................................................... 134

4.1.1. Caracterizarea fizico-geografică ............................................................................................. 134 4. 1.2 Statutul juridic al terenurilor ..................................................................................................... 134 4.1.3 Infrastructura existentă de management ................................................................................. 136 4.1.4 Climat ...................................................................................................................................... 136 4.1.5 Geologie și morfologie ............................................................................................................. 137 4.1.6 Soluri, subsoluri ....................................................................................................................... 138 4.1.7 Hidrologie ................................................................................................................................. 138

4.2 Caracterizare biologică şi ecologică ................................................................................................. 139 4.2.1 Ecosisteme ............................................................................................................................... 139

4.2. Flora şi fauna sălbatică ................................................................................................................... 140 4.2.1 Compoziţie calitativă, date generale ......................................................................................... 140

4.3 Caracterizare socio-economică şi culturală...................................................................................... 143 4.3.1 Contextul situaţiei socio-economice ......................................................................................... 143 4.3.2 Dezvoltarea teritorială a localităţilor din raionul Cahul .............................................................. 143 4.3.3 Potenţialul economic ................................................................................................................ 144 4.3.4 Populaţia şi comunităţile locale ................................................................................................. 144 4.3.6 Analiza forţei de muncă ............................................................................................................ 145 4.3.7 Resursele pescăreşti şi pescuitul ............................................................................................ 145 4.3.8 Terenurile agricole şi agricultura ............................................................................................... 145 4.3.9 Fondul forestier, silvicultura şi exploatarea lemnului................................................................. 146 4.3.10 Peisaj, recreere, turism ........................................................................................................... 146 4.3.11 Turismul .................................................................................................................................. 147 4.3.11 Vânătoarea ............................................................................................................................. 150 4.3.12. Extragerea resurselor minerale, utilizarea resurselor energetice ........................................... 150 4.3.13 Utilizarea resurselor de apă .................................................................................................... 150

-3-

4.3.14 Protecţia mediului şi conservarea naturii ................................................................................ 151 4.4. Utilizarea terenurilor în trecut .......................................................................................................... 152 4.5. Valoare peisagistică ........................................................................................................................ 153 4.6 Elemente descriptive adiționale ....................................................................................................... 153

5. Evaluări, ameninţări, obiective, analiza SWOT ............................................................................. 155 5.1 Evaluarea situaţiei existente (ecologică, socio-economică, etc.) ..................................................... 155

5.1.1 Starea ecologică ....................................................................................................................... 155 5.1.2 Starea socio-economică ........................................................................................................... 155 5.1.3 Starea managementului Rezervaţiilor ....................................................................................... 156

5.2 Ameninţări existente şi potenţiale .................................................................................................... 156 5.2.1 Ameninţări privind situaţia ecologică ........................................................................................ 156 5.2.2 Ameninţări privind situaţia managementului ............................................................................. 156

5.3 Analiza SWOT ................................................................................................................................. 156 OPORTUNITĂŢI: ....................................................................................................................................... 157

5.4 Scopul managementului .................................................................................................................. 158 5.4.1 Implementarea cerinţelor convenţiilor internaţionale................................................................. 158 5.4.2 Armonizarea necesităţilor imediate cu strategia pe termen lung............................................. 158 5.4.3 Armonizarea intereselor potenţial conflictuale .......................................................................... 159 5.4.4 Criterii generale pentru stabilirea priorităţilor acţiunilor ............................................................. 159

5.5 Obiectivele și măsurile de management ......................................................................................... 159 5.5.1 Obiectivele și măsurile de mediu .............................................................................................. 160 5.5.2 Obiectivele și măsurile de mediu ...................................................................................... 170 5.5.2. Obiective și măsuri socio-economice....................................................................................... 174

5.6 Obiective și măsuri istorice și culturale ............................................................................................ 181 5.7 Obiectivele și măsurile socio-economice ......................................................................................... 189 5.8 Obiective și măsuri istorice și culturale ............................................................................................ 191

6. Abrevieri folosite în text .................................................................................................................. 192 7. ANEXĂ .............................................................................................................................................. 193

7.1 Descrierea zonei naturale protejate. Lacurile Cugurlui/Covurlui și Cartal ........................................ 193 7.1.1 Descriere generală .................................................................................................................. 193 Localizare .......................................................................................................................................... 193

7.1.2 Statut legal al terenurilor ............................................................................................................... 194 7.2 STRUCTURA DE MANAGEMENT EXISTENTĂ ............................................................................. 194

7.2.1 Organizații și competențele lor ................................................................................................ 194 7.2.2 Clima ................................................................................................................................ 194

7.3 Geologie și morfologie .................................................................................................................... 196 7.3.1 Tipurile de relief ........................................................................................................................ 196 7.3.2 Soluri ........................................................................................................................................ 197

7.4 HIDROLOGIE .................................................................................................................................. 199 7.4.1 Ape subterane ......................................................................................................................... 199 7.4.2 Apele de suprafață și regimul lor .............................................................................................. 200

7.5 .Caracteristici biologice și ecologice ................................................................................................ 201 7.6.1 Fauna ....................................................................................................................................... 205 7.6.2 Resursele pescărești și pescuitul ............................................................................................ 209 7.6.3 Peisaj, recreere și turism .......................................................................................................... 211 7.6.3 Fauna de interes cinegetic şi vânătoarea ................................................................................. 212 7.6.4 Alte resurse .............................................................................................................................. 212 7.6.5 Protecția mediului .................................................................................................................... 212

7.7 Utilizarea terenurilor în trecut ........................................................................................................... 212 7.7.1 Obiective arheologice ................................................................................... 212

-4-

7.7.2 Clădiri istorice și artefacte din epocile trecute ........................................................................... 213 7.7.3 Peisaje culturale ....................................................................................................................... 213

7.8 Elemente descriptive adiționale ....................................................................................................... 214 7.8.1 Referințe ................................................................................................................................... 214

-5-

1. Introducere

Fluviul Dunărea este sursă de viață pentru 83 de milioane de oameni. Apele Dunării irigă câmpurile de-a lungul cursului său, hrănește populația din jur cu pește și servește ca rută importantă de transport, cărând oameni și bunuri între diferite destinații într-o mulțime de țări diferite, de-a lungul cursului său de 2.400 km. La Marea Neagră, Delta Dunării formează una dintre cele mai vaste arii cu zonă umedă din Europa (aprox. 700.000 ha) într-o regiune unică din punct de vedere cultural și geografic, situată într-un loc strategic. Aria naturară a deltei și a luncii Dunării, împreună cu luncile râurilor Siret și Prutul de Jos care ajung în Dunăre în aval de Brăila, lacurile la nord de brațul Dunării Chilia, lagunele de coastă de la sud de brațul Dunării Sf. Gheorghe susțin în mod unic biodiversitatea bogată și peisajul deosebit, de interes european. Aceste caracteristici reprezintă un bun de neînlocuit pentru dezvoltarea culturilor și economiilor locale și la nivel global pentru bunăstarea diferitelor populații care trăiesc în această regiune.

Fluviul Dunărea curge 2.850 km, de la Munții Pădurea Neagră din Germanie la delta sa din Marea Neagră, aflată la granița România/Ucraina. Cu afluenți ca Sava, Drava, Prut și Tisa, Dunărea formează cel mai mare bazin de drenaj din Europa Centrală, care acoperă 800.000 km2.

Zona deltei este cel mai mare și mai natural complex de zone umede din Europa Centrală (doar delta Volgăi este mai mare). Împărțită între România (cu aproximativ 75% din suprafață) și Ucraina, regiunea deltei include exemple extinse de râuri, lacuri, stufărișuri, mlaștini, stepe, grinduri cu pietriș, coaste, lagune, mlaștini saline și ”păduri climax”. Ca un centru al biodiversității zonelor umede, Delta Dunării se numără printre locurile de top din Europa. Apele sale adăpostesc peste 60 de specii de pești, inclusiv mai multe specii de sturioni. În afară de coloniile de păsări de reproducere în număr de zeci de mii de indivizi, în special chire și bâtlani, trăiesc în această zonă mai multe specii de păsări amenințate la nivel global. Majoritatea populației lumii de cormorani mici (Phalacrocorax pygmeus) își face cuiburi în deltă și cele mai multe gâștele cu gât roșu (Branta ruficollis) din lume iernează în jurul marginilor zonelor umede; și culicul cu cioc subțire (Numenius tenuirostris), pe cale de dispariție, migrează aici. Aici sunt, de asemenea, populații importante de vidre (Lutra lutra) și de nurci (Lulreola lutreola).

În România, cele mai importante componente ale zonelor umede, cuprinzând însăși Delta Dunării, complexul lagunar Razim-Sinoe, zona de coastă a Mării Negre, au fost desemnate ca rezervația biosferei în 1990. În Ucraina, aproximativ 465 km2 din delta dezvoltată de brațul Chilia al Dunării (cea mai tânără și mai dinamică parte a întregii delte) au fost declarați o rezervație a biosferei, în 1998. Regiunea Dunării de Jos în Ucraina este, de asemenea, caracterizată prin alte câteva zone umede, recunoscute ca habitat important pentru populația de păsări, inclusiv Limanul Sasic (210,0 km2) și mlaștinile și limanurile luncii Dunării (Cahul, Cugurlui, Ialpug, Catlabug și Chitai), acoperind aproximativ 262,0 km2.

La aproximativ 50 km în amonte de Delta Dunării, fluviul Prut se varsă în Dunăre. Partea românească a confluenței se află de fapt pe teritoriul RBDD. Lunca Prutului de Jos se împarte între România și Moldova și se caracterizează prin meandre, lacuri și canale naturale, acoperind aproximativ 144 km2, incluzând câteva iazuri piscicole artificiale care s-au format prin închiderea complexelor lacustre naturale. În 1999, Guvernul Republicii Moldova a declarat aproximativ 191,5 km2 din terenurile umede și stufărișurilor luncii Prutului de Jos ca fiind Sit Ramsar, din care face parte Rezervația Științifică Prutul de Jos (16,91 km2), care a fost recunoscută în 1991.

-6-

-7-

Dat fiind faptul că Convenția de la Ramsar solicită folosirea rațională a zonelor umede și Convenția pentru Diversitate

Biologică promovează abordarea ecosistemului pentru managementul sustenabil al resurselor naturale, se urmărește îmbunătățirea calității ecosistemului regiunilor Dunărea de Jos și Prutul de Jos. Pentru a restabili și a menține potențialul lor natural (care sunt priorități de management ale rezervațiilor), rezervațiile ar trebui să adopte o abordare comună privind managementul ca principiu de bază. Acest principiu stă la baza principalei provocări împărtășite de rezervații, care este aceea de a menține o balanță potrivită între măsurile luate pentru a proteja ecosistemul și măsurile luate pentru a satisface nevoia mai mare de a folosi resursele naturale. Principalele obiective ale rezervației sunt să asigure conservarea și, în același timp, folosirea sustenabilă a resurselor naturale, precum și să crească conștientizarea cu privire la valoarea ecosistemelor Deltei Dunării.

Caracteristicile Rezervației Biosferei sunt stabilite mai jos. Se poate observa că acest tip de denumire este direcționat în mod special către folosirea înțeleaptă a resurselor naturale și ar trebui să ofere o bază pentru dezvoltarea sustenabilă.

O Rezervație a Biosferei conservă exemple de ecosisteme caracteristice ale uneia dintre ariile naturale ale lumii (o Rezervație a Biosferei tipică, cum ar fi RBDD, care conține zone de bază strict protejate, zone tradiționale de utilizare, de ex. pentru pescuit și recoltarea stufului, și o zonă-tampon pentru a reduce impactul extern). Este un teren sau o zonă de coastă/marină unde oamenii sunt o componentă integrantă și care este gestionată pentru obiective variind de la protecția completă la producția sustenabilă intensivă.

Este un centru regional pentru monitorizarea, cercetarea, educația și instruirea asupra ecosistemelor naturale și gestionate.Este un loc unde factori de decizie guvernamentali, oameni de știință, manageri și localnici cooperează pentru dezvoltarea unui program-model pentru gestionarea terenurilor și a apei în scopul satisfacerii nevoilor umane în timpul conservării proceselor naturale și a resurselor biologice.

În sfârșit, Rezervațiile Biosferei sunt un simbol al cooperării voluntare pentru a conserva și folosi resurse pentru bunăstarea oamenilor de pretutindeni.

Prezentul document este al doilea plan de management pentru rezervațiile naturale din zona Deltei Dunării și Prutului de Jos, primul fiind formulat în 2002 de către autoritățile zonelor protejate și reprezentanți ai autorităților locale din districtele administrative învecinate din România, Ucraina și Republica Moldova (sub Egida Euroregiunii Dunărea de Jos).

Planul de management comun reprezintă, de altfel, un pas important pentru dezvoltarea cooperării transfrontaliere în scopul luării de măsuri pentru restaurarea și reabilitarea zonelor umede, precum și pentru restaurarea și reabilitarea tradițiilor și obiceiurilor locale ale fiecărei comunități locale care trăiește în acest peisaj natural bogat și sensibil.

Documentul numit în continuare Planul de management comun este realizat respectand cadrul legislativ din România şi Ucraina și Moldova privind planurile, politicile şi strategiile promovate în teritoriu pe diferite domenii de activitate, a necesităţii promovării unor măsuri direcţionate spre conservarea diversităţii biologice şi dezvoltarea durabilă în zona Deltei Dunării și regiunea Prutului de Jos :

Implementarea unui plan comun de management pentru DD și regiunea Prutul de jos va putea fi realizată prin aplicarea planurilor detaliate de acţiune (planuri de lucru anuale) elaborate anual de catre un consiliul ştiinţific comun al părților implicate /administraţiilor, ţinând seama atât de prevederile planurilor de management al RBDD, al Rezervației Prutul de Jos,(MD) precum şi de prevederile Convenţiei de la Ramsar. Este necesar să fie luată în considerare şi situaţia concretă existentă în teritoriul celor trei ţări la nivelul resurselor de management.

-8-

2. Descrierea ariei naturale protejate

REZERVAȚIA BIOSFEREI DELTA DUNARII

2.1 Informații generale

2.1.1 Amplasament

Teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, delimitat conform legii, are o suprafaţă totală de circa 580.000 de hectare şi este amplasat în sud-estul României, cuprinzând Delta Dunării propriu-zisă, Complexul lacustru Razim-Sinoie, Dunărea maritimă până la Cotul Pisicii inclusiv zona inundabilă Somova-Parcheş, lacul Sărături-Murighiol şi zona marină cuprinsă între litoral şi izobata de 20 m (Planşa 1)

Poziţia geografică a Rezervaţiei este definită de următoarele coordonate geografice: 28°10’50” (Cotul Pisicii) şi 29°42’45” (Sulina) longitudine estică; 45°27’ (braţul Chilia, km 43) şi 44°20’40” (Capul Midia) latitudine nordică.

Din suprafaţa totală a Rezervaţiei, mai mult de jumătate (312.440 ha) o reprezintă ecosistemele naturale acvatice şi terestre incluse în lista zonelor cu valoare de patrimoniu universal (Convenţia Patrimoniului Natural Universal UNESCO) precum şi cele destinate reconstrucţiei ecologice, zone care constituie domeniul public de interes naţional. Teritoriul Rezervaţiei este amplasat pe teritoriile administrative a 3 judeţe: Tulcea (87,73%), Constanţa (12,23%) şi Galaţi (0,14%), (Căsuţa 2.1.1)

Căsuţa nr. 2.1.1 Repartizarea suprafeţelor din Rezervaţie pe judeţe

Suprafaţă totală: 580.000 ha, din care: Suprafaţă terestră: 439.508 ha Suprafaţă marină 140.492 ha Suprafaţă totală: 580.000 ha, din care: În judeţul Tulcea, total: 508.851 ha, (87,73%) din care: - Suprafaţă terestră (continentală): 410.359 ha - Suprafaţă marină: 98.492 ha În judeţul Constanţa, total: 70.313 ha, (12,13%) din care - Suprafaţă terestră: 28.313 ha - Suprafaţă marină: 42.000 ha În judeţul Galaţi, total: 836 ha, (0,14%) din care

- Suprafaţă terestră, inclusiv Ostrovul Prut (62 ha): 836 ha

-9-

Fig. 2.1.1 Zonarea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

-10-

2.2 Statutul juridic al terenurilor

REZERVAȚIA BIOSFEREI DELTA DUNĂRII

Din punct de vedere juridic, în perimetrul Rezervaţiei se disting terenuri aparţinând domeniului public şi terenuri din domeniul privat. În categoria terenurilor din domeniul public se disting terenuri de interes naţional, care reprezintă patrimoniul natural al Rezervaţiei, terenuri de interes judeţean şi terenuri de interes local (comunal). În categoria terenurilor din domeniul privat sunt incluse terenurile ce aparţin persoanelor fizice şi terenurile ce aparţin persoanelor juridice sau autorităţilor locale. Patrimoniul natural al Rezervaţiei, domeniul public de interes naţional, este constituit din suprafeţele terestre şi acvatice din perimetrul Rezervaţiei împreună cu resursele naturale pe care le generează, fiind exceptate terenurile din perimetrul Rezervaţiei care, potrivit legii, sunt proprietate privată a persoanelor fizice (a), terenurile din perimetrul Rezervaţiei care, potrivit legii, sunt proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale (b), terenurile din perimetrul Rezervaţiei, ocupate de amenajările agricole şi piscicole, care, potrivit legii, constituie domeniu public de interes judeţean şi care sunt în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea (c) (Tabelul nr. 2.2.1).

Fig. 2.1.2. Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării – Imagine satelitară

Tabelul nr. 2.2.1 Distribuţia terenurilor din Rezervaţie

Nr. crt. Categoria de terenuri Suprafaţă (ha) %

1. Suprafaţă totală 580.000 100,0

2. Domeniu public de interes naţional 474.638 81,83

3. Domeniul public de interes judeţean 71.292 12,29

4. Domeniul public de interes local 29.281 5,05

5. Domeniul privat 4.789 0,83

-11-

Din punct de vedere teritorial-administrativ, teritoriul continental al Rezervaţiei este distribuit pe 27 unităţi administrative (Tabelul nr. 2.2.2)

Tabelul nr. 2.2.2 Distribuţia terenurilor din Rezervaţie pe unităţi administrative

No. crt. Denumirea unităţii administrativ-teritoriale Suprafața (ha) %

A Zonă continentală

1. Ceatalchioi (Tulcea) 8.136 1,851

2. Pardina (Tulcea) 30.634 6,970

3. Chilia Veche (Tulcea) 53.358 12,140

4. C.A. Rosetti (Tulcea) 26.636 6,060

5. Sulina (Tulcea) 32.993 7,507

6. Sf. Gheorghe (Tulcea) 60.576 13,783

7. Crişan (Tulcea) 38.071 8,662

8. Maliuc (Tulcea) 26.373 6,000

9. Tulcea (suburbia Tudor Vladimirescu) 3.484 0,793

10. Isaccea (Tulcea) 3.963 0,902

11. Somova (Tulcea) 7.783 1,771

12. Nufăru (Tulcea) 1.722 0,392

13. Mahmudia (Tulcea) 3.139 0,714

14. Beştepe (Tulcea) 2.093 0,476

15. Murighiol (Tulcea) 61.530 14,000

16. Valea Nucarilor (Tulcea) 3.963 0,902

17. Babadag (Tulcea) 2.369 0,539

18. Mihai Bravu (Tulcea) 108 0,025

19. Sarichioi (Tulcea) 13.577 3,089

20. Jurilovca (Tulcea) 20.589 4,685

21. Ceamurlia de Jos (Tulcea) 7.317 1,665

22. Baia (Tulcea) 4 0,001

23. Corbu (Constanţa) 8.372 1,905

24. Săcele (Constanţa) 867 0,197

25. Mihai Viteazu (Constanţa) 11.033 2,510

26. Istria (Constanţa) 9.980 2,271

27. Galaţi (Ostrovul Reni) 836 0,190

Total zonă continentală 439.508 100,0

B Zona costieră a Mării Negre

28. Zona economică 37.492

29. Zonă tampon 103.000

Total zonă costieră a Mării Negre 140.492

Total REZERVAŢIE 580.000

Notă: - Procentul ocupat de suprafaţa teritoriilor administrative este raportat la suprafaţa continentală a Rezervaţiei (439.508 ha)

-12-

REZERVAȚIA BIOSFEREI DELTA DUNARII

2.3 Infrastructura existentă de management

2.3.1 Administraţia Rezervaţiei, responsabilităţi Odată cu înfiinţarea Rezervaţiei, în 1990 a fost înfiinţată şi instituţia desemnată să gestioneze cea mai mare arie

protejată din România, Administraţia Rezervaţiei, instituţie publică cu personalitate juridică care funcţionează în subordinea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile având regimul juridic de serviciu descentralizat al acestuia, cu sediul în municipiul Tulcea. Prin HG nr. 367/2002, sunt stabilite şi principalele atribuţii ale instituţiei (art. 8), (Căsuţa nr. 2.3.1).

Căsuţa nr. 2.3.1 Principalele atribuţii ale Administraţiei Rezervaţiei

- administrează patrimoniul natural potrivit prevederilor legale privind regimul juridic al proprietăţii publice, evaluează starea ecologică a patrimoniului natural al rezervaţiei şi iniţiază programele de cercetare ştiinţifică în rezervaţie, pe baza planului de management, asigură măsurile necesare conservării şi protecţiei genofondului şi biodiversităţii; - administrează resursa piscicolă din domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile planului de management şi ale regulamentului rezervaţiei; - elaborează şi implementează programele de reconstrucţie ecologică a ecosistemelor din rezervaţie; - identifică, delimitează şi propune autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor modificarea zonelor funcţionale ale rezervaţiei; - stabileşte nivelul de valorificare al resurselor naturale în acord cu potenţialul lor de regenerare şi cu capacitatea de suport a ecosistemelor; - stabileşte, împreună cu autorităţile competente regulile de circulaţie şi acces pe căile navigabile din perimetrul Rezervaţiei; - exercită controlul asupra îndeplinirii cerinţelor privind măsurile de protecţie a mediului; - emite acordul şi autorizaţia de mediu pentru desfăşurarea activităţilor în perimetrul Rezervaţiei; - îndeplineşte rolul de autoritate competentă pentru derularea procedurii privind evaluarea de mediu pentru planurile şi programele de pe teritoriul rezervaţiei; - stabileşte, împreună cu titularii drepturilor de administrare, condiţiile de desfăşurare a activităţilor de valorificare a resurselor naturale regenerabile; - colaborează cu autorităţile administraţiei publice pentru protejarea intereselor localnicilor, precum şi pentru creşterea calităţii vieţii şi a standardului de civilizaţie; - susţine şi impune prin mijloacele prevăzute de lege, în special prin aplicarea procedurilor de autorizare, promovarea tehnologiilor curate, schimbarea modelelor de producţie şi de consum, în sensul utilizării durabile a resurselor materiale şi energetice şi al reducerii impactului negativ asupra mediului; - verifică îndeplinirea măsurilor de conservare pentru asigurarea statutului de conservare favorabilă, în conformitate cu legislaţia în vigoare; - conlucrează cu Administraţia Naţională “Apele Române” în vederea gospodăririi apelor şi efectuării lucrărilor hidrotehnice necesare pentru implementarea cerinţelor directivelor europene; - cooperează cu comisiile interministeriale şi cu comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă; - colaborează cu autorităţile competente în domeniu pentru păstrarea echilibrului peisagistic prin conservarea şi promovarea elementelor tradiţionale de arhitectură, a materialelor de construcţie şi a finisajelor exterioare; - acţionează pentru protecţia şi ameliorarea stării mediului şi a calităţii vieţii, cu luarea în considerare a necesităţii punerii în aplicare pe plan local a prevederilor convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte, precum şi pentru realizarea obiectivelor, programelor şi planurilor de acţiune dezvoltate în baza acestor convenţii şi acorduri; - stabileşte regulile de acces şi de circulaţie în perimetrul rezervaţiei, atât pentru mijloacele de transport navale, pe canale şi lacuri, cu excepţia braţelor Dunării, cât şi pentru mijloacele de transport rutiere, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Navele şi ambarcaţiunile vor fi prevăzute obligatoriu cu sisteme de monitorizare stabilite de Administraţia Rezervaţiei. Circulaţia navelor şi ambarcaţiunilor, precum şi a mijloacelor de transport rutier este interzisă în zonele strict protejate, conform prevederilor art. 3 alin. 1, sau in afara traseelor stabilite de Administratia Rezervatiei, cu exceptia celor utilizate in activitati de control sau stiintifice;

-13-

- organizează activităţi cu scop instructiv, formativ şi educaţional, asigură informarea curentă a populaţiei şi a autorităţilor locale cu privire la starea şi evoluţia calităţii mediului în Rezervaţie; - organizează acţiuni de voluntariat pe teritoriul rezervaţiei; - elaborează şi implementează programe şi proiecte de cooperare în context transfrontalier, regional si internaţional; - emite puncte de vedere referitoare la propunerile de reglementare sau de acte normative care au legătura cu domeniul de activitate al Administraţiei Rezervaţiei; - propune autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor finanţarea unor studii pentru fundamentarea ştiinţifică a managementului.

Administraţia Rezervaţiei este condusă de guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei. Pe lângă Administraţia

Rezervaţiei se înfiinţează Consiliul consultativ de administrare, alcătuit din reprezentanţi ai instituţiilor, organizaţiilor economice, organizaţiilor neguvernamentale, autorităţilor şi comunităţilor locale care deţin cu orice titlu suprafeţe, bunuri sau au interese în perimetrul rezervaţiei şi care sunt implicate şi interesate în aplicarea măsurilor de protecţie, conservare şi dezvoltare durabilă a zonei, cu rol consultativ în procesul de adoptare a deciziilor care pot afecta interesele reprezentanţilor săi, precum şi în procesul de elaborare şi adoptare a planului de management al rezervaţiei. Componenta şi atribuţiile Consiliului consultativ de administrare se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor, la propunerea Administraţiei Rezervaţiei. Consiliul consultativ de administrare se întruneşte cel puţin o dată pe an, la iniţiativa Administraţiei Rezervaţiei.

Activitatea Administraţiei Rezervaţiei este îndrumată şi supravegheată de către Consiliul ştiinţific al rezervaţiei. Componenţa nominală a Consiliului ştiinţific este propusă de Administraţia Rezervaţiei, cu avizul Academiei Române, şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor.

Consiliul ştiinţific este format din oameni de ştiinţă şi specialişti cu experienţă în problemele complexe atât ale Deltei Dunării - ecologie, economie, sociologie, cultură şi altele asemenea - cât şi ale zonelor umede şi ale ariilor naturale protejate.

Consiliul ştiinţific avizează planul de management al rezervaţiei, evaluează modul în care sunt aplicate măsurile prevăzute în acesta şi prezintă, anual sau ori de câte ori este necesar, Academiei Române şi autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor rapoarte cuprinzând constatări, propuneri şi recomandări.

Consiliul ştiinţific se organizează şi funcţionează pe baza unui regulament propriu, aprobat prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor.

Guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei participă la întrunirile Consiliului consultativ de administrare şi la şedinţele Consiliului ştiinţific.

Desfăşurarea tuturor activităţilor din rezervaţie este reglementată prin planul de management al rezervaţiei şi prin regulamentul rezervaţiei, precum şi prin Planul de amenajare a teritoriului zonal Delta Dunării. Managementul rezervaţiei are ca scop asigurarea statutului de conservare favorabilă a habitatelor şi a populaţiilor speciilor de pe teritoriul acesteia.

Regulamentul rezervaţiei se elaborează de către Administraţia Rezervaţiei şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor. La întocmirea regulamentului rezervaţiei se vor avea în vedere alinierea la cerinţele internaţionale în problema protecţiei şi reconstrucţiei mediului, precum şi la convenţiile internaţionale la care România este parte privind conservarea biodiversităţii, protecţia mediului, exploatarea căilor navigabile ale Dunării şi a sectorului maritim aferent rezervaţiei.

Respectarea planului de management al rezervaţiei şi a regulamentului rezervaţiei sunt obligatorii pentru Administraţia Rezervaţiei, precum şi pentru persoanele fizice şi juridice care deţin sau administrează terenuri ori alte bunuri şi/sau desfăşoară activităţi în perimetrul rezervaţiei. Având în vedere prezenţa aşezărilor umane în perimetrul rezervaţiei, planul de management şi regulamentul rezervaţiei se elaborează şi se implementează în aşa fel încât rezervaţia să constituie un model de dezvoltare a comunităţilor umane în armonie cu mediul natural.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Rezervaţiei, structura organizatorică şi numărul maxim de posturi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor.

-14-

Caracterizare fizico-geografică

2.4 Caracterizare climatică Prin poziţia sa geografică la 45º latitudine nordică, în apropiere de Marea Neagră, clima suportă trei influenţe

exterioare: influenţele continentale, pontice şi, respectiv cele ale aerului de advecţie. Valorile principalilor parametri climatici sunt:

nebulozitatea: < 5% (cea mai redusă din ţară);

perioada cu cer senin: 66 zile (Tulcea) – 80,1 zile (Sf.Gheorghe);

numărul zilelor cu cer acoperit: 99 zile (Tulcea şi Jurilovca) – 90 zile (Sf. Gheorghe)

strălucirea soarelui: 2250-2500 ore/an (2.260 ore/an la Tulcea şi 2.502 ore/an la Sf. Gheorghe);

radiaţia solară: 130-135 kcal/cm² (cea mai mare din ţară);

temperatura medie anuală: 11-11,4º C;

precipitaţiile medii anuale: 400-450 mm/an.

2.4.1 Temperatura ambientală (media anuală, maxima şi minima anuală).

Parametrii multi anuali de temperatură confirmă caracterizarea generală a climei Rezervaţiei (Tabelul 2.4.1). Valorile medii multianuale cresc treptat de la vest la est, concomitent cu reducerea influenţei uscatului şi creşterea influenţei mării:Tulcea şi Jurilovca 11ºC,Gorgova 11,2 ºC, Sf. Gheorghe şi Gura Portiţei 11,4 ºC, Sulina-dig (situată deasupra apelor teritoriale, la circa 6 km în larg) 11,6 ºC şi Platforma Gloria (situată la circa 30 km în larg în dreptul litoralului marin dintre Sulina şi Sf. Gheorghe) 12 ºC, ca urmare a rolului de rezervor termic al apelor mai puţin adânci (10-20m) de pe platforma continentală (Maria Iliescu, 1991). Temperatura medie anuală a înregistrat variaţii neperiodice pozitive sau negative, relativ mici. În cursul anului, temperatura medie lunară înregistrează un minim în ianuarie, singura lună cu valori negative şi un maxim în iulie pe tot teritoriul Rezervaţiei.

Temperaturile extreme absolute reflectă cel mai bine cele trei influenţe exterioare care se interferează pe teritoriul Rezervaţiei (continentale, maritime şi ale aerului de advecţie). Temperaturile minime absolute cresc de la vest la est ca urmare a influenţei marine asupra aerului polar sau arctic şi tot datorită aceleaşi influenţe masele de aer fierbinte tropical suportă o uşoară ameliorare, temperaturile maxime absolute crescând în sens invers. Numărul mediu anual de zile cu diferite temperaturi caracteristice, evidenţiază cele trei influenţe exterioare, toate crescând de la est la vest.

Efectele schimbărilor climatice au fost observate şi pe teritoriul Rezervaţiei, cu precădere în ultimii ani. Un prim efect se referă la reducerea numărului anotimpurilor, fenomen caracterizat în principal prin reducerea semnificativă a duratei sezoanelor intermediare (primăvară, toamnă) şi prin trecerea aproape bruscă de la anotimpul rece la cel cald, cu variaţii mari de temperatură. În anul 2006 temperatura medie anuală a fost cuprinsă între 10.75°C (Staţia Mahmudia) şi 11,95°C (Staţia Gura Portiţei). Temperaturile maxime din 2006 nu au mai depăşit 40°C, cele mai ridicate temperaturi înregistrându-se la Staţia Jurilovca, 39°C în luna iunie şi la staţiile Gorgova (35,5°C) şi Tulcea (35,6°C) în luna august.

Zilele de vară definite ca având temperatura maximă diurnă > 25 °C, s-au caracterizat printr-o frecvenţă mai mare în perioada de vară în 2006, respectiv în lunile iunie, iulie, august, septembrie, octombrie, numărul acestora fiind cuprins între 96 zile/an la staţia Tulcea, 86 de zile/an la staţia Gura Portiţei şi 58 zile/an la staţia Sulina, ceea ce a caracterizat un an destul de călduros (Tabel nr. 2.4.2).

Zilele tropicale, caracterizate prin temperaturi maxime ale aerului de peste 30°C, au fost înregistrate în număr destul de mare la staţia Tulcea (27 zile/an) şi la staţia Gura Portiţei (25 zile/an) în timp ce la staţia Sulina s-a înregistrat doar 1 zi cu caracter tropical (Tabel nr. 2.4.2).

Temperatura minimă absolută anuală a fost înregistrată la Staţia Mahmudia -23°C, -21°C la Staţiile Gorgova şi Tulcea, în luna ianuarie, temperaturile menţinându-se negative şi în luna februarie, noiembrie şi decembrie cu mult superioare faţă de normala standard climatologică a mediilor multianuale. De remarcat este faptul că în luna octombrie au fost înregistrate temperaturi pozitive, cuprinse între 14,1°C la staţiile Gura Portiţei şi Tulcea, 13,2°C la staţia Sulina şi 12,4° – 12,9°C la celelalte staţii din teritoriul Rezervaţiei.

Cele mai multe nopţi geroase, cu temperaturi mai mici de -10°C, au fost înregistrate în perioada de iarnă a anului 2006 la Staţiile Sf. Gheorghe şi Tulcea (16 nopţi) iar la celelalte staţii înregistrându-se între 12 şi 15 nopţi geroase. Zilele de îngheţ au variat în limite destul de largi, cele mai puţine, 60 zile, revin staţiei Sulina, iar cele mai numeroase, 88 zile, staţiei Tulcea.

-15-

2.4.2 Precipitaţiile atmosferice

Precipitaţiile atmosferice înregistrate pe teritoriul Rezervaţiei se reduc treptat de la vest la est sub influenţa uscatului limitrof şi al Mării Negre. Un aport însemnat la cantitatea anuală a precipitaţiilor îl au ploile de vară cu caracter local. Astfel, în timp ce pe suprafaţa continentală limitrofă, sub influenţa convecţiei termice din timpul zilei, iau naştere curenţi de aer ascendenţi care generează nebulozitate şi ploi convective, suprafeţele acvatice, mai ales deasupra apelor costiere, datorită proceselor de evaporaţie care implică consum de căldură, se formează inversiuni de temperatură, caracterizate prin curenţi de aer descendenţi, fapt ce determină destrămarea sistemelor noroase şi diminuarea sau absenţa precipitaţiilor. În acest context, cantităţile medii anuale de precipitaţii au valori diferenţiate:

în spaţiul deltaic: Tulcea 438,4 mm, Gorgova 406,9 mm, Sf. Gheorghe 403,6 mm, Sulina-dig 330,5 mm;

în Complexul lagunar Razim-Sinoie: Jurilovca 386,6 mm, Dranov 356,5 mm, Gura Portiţei 327,2 mm. Pe grindurile Caraorman şi Sărăturile, acestea depăşesc 400 mm (Sf. Gheorghe 403,6 mm), ca urmare a ploilor

convecte locale. De-a lungul anilor, cantităţile medii anuale de precipitaţii au înregistrat mari variaţii neperiodice, cele mai mari contraste pluviometrice fiind chiar pe litoral, la Sulina: 690,5 mm în 1935 (cea mai mare valoare anuală, reprezentând dublul valorii medii anuale multianuale şi 132,7 mm în 1920, cea mai mică valoare anuală. În timpul anului, cantităţile medii lunare de precipitaţii înregistrează un maxim anual în iunie (45-55 mm) şi un minim în februarie (18-35 mm), cu aceeaşi tendinţă de reducere vest-est. Pe litoral, mai apare şi un maxim secundar în noiembrie-decembrie, dar cu valori mici (30-38 mm), determinat de ciclonii mediteraneeni şi pontici din această perioadă.

Cantităţile de precipitaţii maxime absolute în 24 de ore au fost în toate cazurile, mai mari de 90 mm, depăşind cu mult valoarea medie a lunilor în care s-au produs, iulie-august; ele au reprezentat totodată ½ până la 1/3 din valoarea medie anuală de la staţia respectivă. Cea mai mare cantitate maximă în 24 de ore s-a produs la 29 august 1924, la CA Rosetti, totalizând 530,6 mm care completată cu ploaia din ziua precedentă a fost de 690,6 mm, reprezentând 1720% faţă de media lunii august; în aceeaşi zi, la Sulina s-au înregistrat 219,2 mm, reprezentând 2/3 din cantitatea anuală de la aceeaşi staţie, produsă într-o singură zi.

Numărul mediu anual de zile cu precipitaţii (>0,1) se reduce treptat de la vest spre est> Tulcea 104,1 mm, Gorgova 96,4 mm, Jurilovca 90,4 mm, Sf. Gheorghe 88,0 mm si Sulina 87,3 mm. Stratul de zăpadă este temporar, uneori chiar efemer, doar pe grindurile consolidate, în intervalul cu ninsoare. Sunt cazuri rare, iarna când se produc viscole violente, iar în zona apelor costiere, furtuni puternice.

Vânturile dezvoltate pe teritoriul Rezervaţiei sunt influenţate de forma depresionară a zonei, de deschiderea largă spre est, de absenţa obstacolelor orografice şi de multitudinea luciilor de apă ca şi de vecinătatea Mării Negre. Vântul dominant este cel din nord-vest (Tulcea 15,4%, Gorgova 19,7%, Sf. Gheorghe 17,5%), urmat de cel din nord (Tulcea 12,3 %, Gorgova 18,6%) şi nord-est (Sf. Gheorghe 13,1%). În zona litorală, în anumite sectoare predomină vântul de nord (Jurilovca 27,9%, Sulina 18,5%), urmat de cel de sud (10,7% şi respectiv 16,7%) dirijate de linia de ţărm. Aceleaşi direcţii de nord şi sud sunt dominante şi în larg, pe mare, unde sectorul nordic deţine 44,8% (Platforma Gloria) (O.Neacşa şi colab. 1989). În apele costiere, la Sulina, vântul are o viteză medie energetică, în 24 de ore, relativ constantă tot anul, de 7 m/s. Calmul atmosferic se reduce treptat de la vest la est, concomitent cu reducerea rugozităţii suprafeţei active: Tulcea 23,8%, Sulina-dig 1,8%, aceasta fiind cea mai mică valoare.

Brizele reprezintă o caracteristică importantă a zonei litorale a Rezervaţiei, ca urmare a contrastului termo-baric dintre apă şi uscat. În timpul a 24 de ore, acestea se rotesc în sensul acelor de ceasornic, acoperind un cadran de 360º. Briza de mare se resimte ziua, între orele 10 şi 20, iar briza de uscat, noaptea, între orele 23 şi 7; între orele 21 şi 22, ca şi între 8 şi 9 se realizează fazele de echilibru termic (O. Neacşa şi colab., 1974).

2.5 Geologie, morfologie

2.5.1 Forme de relief Păstrând caracteristica deltelor, teritoriul Rezervaţiei este o regiune plană (câmpie aluvială în formare) cu o înclinare mică de la vest la est (0,006%) din care răsar mai pronunţat câmpul Chiliei, un martor de eroziune din Câmpia Bugeacului (sudul Basarabiei), grindul continental Stipoc şi grindurile marine Letea şi Caraorman. În raport cu nivelul Mării Negre, 20,5% din teritoriul Deltei Dunării se găseşte sub acest nivel, iar 79,5% deasupra acestuia. Cea mai mare extindere o au suprafeţele situate între 0 şi 1 m. Cele mai mari „înălţimi” se găsesc pe grindurile marine (Letea, 12,4 m, Caraorman, 7 m, Popina, 49 m), iar adâncimile cele mai mari se întâlnesc pe braţele Dunării (-39 m, pe braţul Chilia, -34 m, pe braţul Tulcea, -26 m, pe braţul Sulina, 18 m, pe braţul Sf. Gheorghe). În depresiunile lacustre adâncimea nu depăşeşte 3 m, cu excepţia lacului Belciug, care are 7 m. Altitudinea medie a deltei este de +0,52 m. Principalele unităţi morfohidrografice sunt: teritoriile predeltaice, grindurile fluviatile şi grindurile maritime, reţeaua hidrografică, lacurile şi terenurile mlăştinoase (P. Gâştescu, B. Driga, Camelia Anghel, 1985), precum şi zona costieră marină de la limita contactului zonei continentale cu apele Mării Negre până la izobata de 20 m.

-16-

Datorită configuraţiei terenului şi a prezenţei celor trei braţe ale Dunării, unităţile morfohidrografice din zona continentală a Rezervaţiei sunt grupate în trei mari unităţi deltaice (insule): LETEA (Insula Letea), CARAORMAN (Insula Caraorman), DRANOV (Insula Dranov) (P. Gâştescu, 2006).

Unitatea Letea este desfăşurată între braţele Chilia, Tulcea şi Sulina şi ţărmul marin acoperind o suprafaţă de circa 157.000 ha (44,9% din suprafaţa deltei şi 26,7% din Rezervaţie). Unitatea se caracterizează prin diversitate hipsometrică şi genetică (resturi ale uscatului predeltaic Chilia şi Stipoc, grinduri marine (Letea) şi fluviale, arii depresionare intens aluvionate (Sireasa), o vastă depresiune lacustră (Matiţa – Trei Iezere – Merhei), dar şi prin presiune antropică puternică, 42,8% din suprafaţă fiind scoasă din regimul natural prin amenajările agricole (Sireasa, Pardina, Babina, Cernovca), silvice (Păpădia) şi piscicole (Chilia Veche, Maliuc, Stipoc, Obretin, Popina). Relaţia hidrografică dintre braţele Dunării şi spaţiile interioare se realizează prin intermediul reţelei de gârle şi canale ce alimentează peste 200 de lacuri de interes piscicol, amplasate în două mari complexe lacustre: Sireasa – Şontea – Furtuna şi Matiţa – Merhei.

Unitatea Caraorman este desfăşurată atât în sectorul fluviatil, cât şi în cel fluvio-maritim, cu o suprafaţă de circa 101.300 ha (28,4% din suprafaţa deltei şi 16,9% din cea a Rezervaţiei). Şi această unitate se caracterizează prin diversitate hipsometrică şi genetică, aici fiind incluse, atât grinduri marine (Caraorman, Sărăturile), grinduri fluviatile vechi (Rusca, Bălteni) dar şi arii depresionare lacustre (Gorgova-Isac-Uzlina, Roşu-Puiu), mai puţin evoluate. Suprafeţele amenajate prin îndiguire pentru diverse scopuri economice sunt mai puţin extinse (13,2%) şi cuprind amenajări piscicole (Rusca, Litcov, Murighiol), amenajări agricole (Carasuhat) şi silvice (Rusca, Murighiol, Carasuhat). După efectuarea lucrărilor de îndiguire şi amenajarea incintelor acestora, canalul Litcov şi gârla Ceamurlia au fost blocate, iar canalul Gorgova a fost limitat la două tuburi la priză (din anul 1990, canalul Litcov a fost redeschis). În anul 1982 a fost deschis un nou canal (Crişan-Caraorman) în scopul exploatării nisipurilor din grindul Caraorman. Unitatea Dranov este spaţiul cuprins între braţul Sf. Gheorghe şi lacul Razim, în suprafaţă totală de peste 85.000 ha (24,1% din suprafaţa deltei şi 14,2% din suprafaţa Rezervaţiei) şi se caracterizează prin prezenţa pe circa o treime din întreaga suprafaţă a unei a unei arii depresionare în partea de vest, având cote sub nivelul mării şi a unui complex de grinduri (Crasnicol – Perişor), în partea de est cu altitudini până la 1,50 m. Unitatea este slab drenată prin reţeaua de gârle naturale, existând doar 90 de lacuri nesemnificative ca suprafaţă, cu excepţia lacului Dranov, cel mai mare lac din Delta Dunării (2.170 ha). Gradul de amenajare al unităţii este destul de ridicat (26,2%) prin amenajarea agricolă Murighiol-Dunavăţ şi amenajările piscicole Dranov, Dunavăţ, Holbina, Perişor, Periteaşca, Iazurile - Calica, Sarinasuf. Dată fiind slaba circulaţie a apelor, aici au predominat procesele de acumulare biologică într-un regim hidrologic de mlaştină. În condiţii naturale schimburile hidrologice sezoniere dintre braţul Sf. Gheorghe şi lacul Dranov se realizau prin intermediul gârlelor Cerneţ şi Dunavăţ. Din aceste motive şi pentru a reactiva potenţialul piscicol al complexului lacustru Razim-Sinoie, între anii 1904 şi 1906 a fost săpat canalul Dunavăţ (Carol) iar în 1914 canalul Dranov (Ferdinand). Ulterior, au mai fost săpate şi alte canale în scop similar (Crasnicol, în perioada 1933-1935, Lipovenilor, realizat după 1950, Palade). Principalele unităţi morfohidrografice din perimetrul Rezervaţiei prezintă caracteristici specifice unităţilor deltaice: Teritoriile predeltaice sunt suprafeţele încorporate în suprafaţa deltei, care au aparţinut Câmpiei Bugeacului situată la nord de braţul Chilia şi din care au fost separate prin eroziune fluvială. În această categorie intră Câmpul Chiliei şi parte centrală a grindului Stipoc. Acestea sunt constituite din depozite loessoide, diferenţiindu-se mult de subunităţile limitrofe. În cazul grindului Stipoc, în această situaţie se găseşte numai partea central-estică unde şi altitudinile sunt mai mari (peste 2 m), extremităţile (vestică cea mai întinsă şi estică) sunt alcătuite din depozite fluviale. Pe Câmpul Chiliei, altitudinea scade treptat de la nord spre sud şi de la nord-vest spre sud-est, în acelaşi sens depozitele loessoide fiind uşor acoperite de depozite fluviale şi ca atare şi peisajul se schimbă trecând de la aspectul unei câmpii veritabile la nord, la cel deltaic în sud. Suprafaţa teritoriilor predeltaice este apreciată la circa 8.200 ha (2,4% din suprafaţa Deltei).

Grindurile fluviale sunt rezultatul procesului de depunere a aluviunilor în procesul de inundaţie prin revărsare şi se individualizează cel mai bine în lungul braţelor principale, pe ambele maluri (Chilia, Tulcea, Sf. Gheorghe şi Sulina), având înălţimi ce variază în lungul acestora, scăzând din amonte spre aval. În afara grindurilor fluviale din lungul braţelor se găsesc asemenea forme de relief şi în lungul gârlelor mai importante din delta fluvială. Prin construirea canalelor şi prin realizarea platformelor pentru depozitarea stufului (în perioada valorificării stuficole a Deltei), au rezultat grindurile antropice uneori mai înalte decât cele naturale, deşi mai înguste. Suprafaţa grindurilor fluviale este apreciată la circa 50.250 ha (circa 15% din teritoriul Deltei Dunării).

Grindurile marine sunt formate prin acţiunea combinată a proceselor marine (determinate) şi a celor fluviale (subordonate) şi sunt dispuse perpendicular pe direcţia braţelor principale ale Dunării, constituindu-se în baraje morfologice în perimetrul deltaic. Cele mai mari grinduri marine sunt cele care alcătuiesc aşa numitul cordon iniţial (Letea, Caraorman şi Crasnicol) care s-au format cu circa 10 000-11 000 î.Chr., barând golful deltaic şi formând delta fluvială de astăzi. Acest cordon iniţial constituie şi limita dintre cele două compartimente – delta fluvială şi delta fluvio-maritimă. Grindurile Letea şi Caraorman, constituite în cea mai mare parte din depozite nisipoase, sunt cele mai reprezentative prin înălţimile maxime (12,4 m pe Letea şi 7 m pe Caraorman) şi prin relieful eolian rezultat şi asociaţiilor vegetale, ierboase şi forestiere de pe acestea.

-17-

Al treilea complex de grinduri marine este Sărăturile, care ocupă o poziţie intermediară între cele din cordonul iniţial şi cordoanele litorale propriu-zise, prin faptul că se sprijină pe ţărm cu vârful (partea mai îngustă) şi se dezvoltă sub formă de jerbă spre interior. În aceeaşi categorie trebuie inclus şi aliniamentele insulelor Sacalin care reprezintă, încă, pentru o scurtă perioadă de timp (ani şi zeci de ani) un ţărm dublu. Suprafaţa grindurilor marine se apreciază la circa 34.900 ha (10,5% din suprafaţa Deltei). Reţeaua hidrografică reprezintă unul din subsistemele determinante în apariţia, evoluţia şi funcţionarea sistemului deltaic. Braţele principale ale Dunării şi gârlele dintre aceste braţe, au evoluat în decursul timpului în funcţie de factorii neotectonici şi de intensitatea procesului de colmatare. Procesul de autoreglare a subsistemului hidrografic în condiţii naturale a fost, începând cu primele lucrări de corectare a braţului Sulina, continuat cu canale construite în scopuri piscicole, stuficole, agricole. Ulterior au fost construite numeroase incinte pentru stuficultură, piscicultură, agricultură şi silvicultură, impunându-se realizarea unor căi de legătură pe ape şi de drenaj în interiorul acestora. Modificări importante au suferit şi braţele Sulina şi Sf. Gheorghe. Braţul Sulina a fost scurtat, în perioada 1862-1902, de la 91,9 km la 63,75 km şi adâncit ca urmare a acţiunii de realizare a unei căi navigabile maritime. Braţul Sf. Gheorghe a fost scurtat, în perioada 1985-1990 de la 120 km la 70 km, prin tăierea meandrelor dintre km 17 şi 85. Braţul Chilia a crescut în lungime de la 113 km (1870) la 120 km (1985), prin avansarea deltei cu acelaşi nume (Tabelul 2.5.1).

Tabelul 2.5.1 Braţele principale ale Dunării în Delta Dunării

Denumirea

Lungime (km)

Lăţime medie

Panta la nivel mediu

Coeficient de sinuozitate

Braţului 1870 1893 Corectat (m)

(%)

În regim natural

După corectări

Chilia 113,0 120,0 - 340 0,015 1,6 -

Tulcea 19,6 17,5 - 296 0,022 1,4 -

Sulina 91,9 63,7 - 146 - 1,0 -

St. Gheorghe 104,9 108,2 69,7 348 0,017 1,6 1,1

Lungimea totală a gârlelor naturale şi parţial modificate este de 1.742 km, iar cea a canalelor este de 1.753 km. În

ceea ce priveşte lungimea canalelor, aceasta se modifică de la an la an în funcţie de lucrările noi întreprinse. Dintre gârlele naturale, au mai rămas în funcţiune gârle în lungime totală de 285 km, o parte din acestea fiind rămase în incintele îndiguite (amenajările agricole Pardina, Sireasa, Murighiol-Dunavăţ, etc.) (Tabelul 2.5.2). Tabelul 2.5.2 Principalele gârle în regim natural din Delta Dunării

Denumirea gârlei Lungime (km) Denumirea gârlei

Lungime (km) Denumirea gârlei Lungime (km)

Arhipenco 3,0 G. Satului 11,3 Păpădia 8,5

Babinţi 2,5 G. Turcească 8,0 Păpădia Veche 19,0

Bratuşca 12,5 G. Uscată 6,0 Perivolovca 22,0

Buţov 18,0 G. Veche 13,8 Poliacova 18,5

Carainache 7,5 Iacob 5,8 Potcoava-Gorgova 0,8

Clineţ 13,5 Iacubova 6,4 Potcoava-Litcov 0,5

Crasnicol 2,3 Împuţita 7,5 Roşuleţ 3,3

Dunavăţul Vechi 3,3 Japşa Vătafului 6,5 Rusu 7,0

Erenciuc 3,8 Lopatna 12,3 Sulimanca Seacă 23,0

Gârla de Mijloc 4,5 Martin 4,5 Şontea 55,5

Gârla lui Agache 3,5 Matiţa Merhei 7,5 Tărâţa 7,5

Reţeaua actuală de canale datează, în principal, din deceniul al şaptelea, când s-a pus problema exploatării stufului

prin incinte amenajate. Aceste canale împreună cu gârlele naturale reprezentau, în perioada 1960-1970 cea mai eficientă reţea hidrografică interioară sub aspectul circulaţiei apelor şi transportului naval. Ulterior, prin schimbarea direcţiei de valorificare a unor resurse naturale, multe din canale au fost abandonate, invadate cu vegetaţie, colmatate. Între anii 1991-1994, a fost construit digul şi canalul însoţitor între Sulina şi Sf. Gheorghe cu unele consecinţe ecologice negative.

Lacurile constituie o categorie morfohidrografică importantă în ansamblul Deltei Dunării, chiar dacă prin lucrările de amenajare a numeroase incinte, multe lacuri şi chiar complexe lacustre au fost desecate (amenajările agricole Pardina, Sireasa). Din inventarierea lacurilor făcută înainte de 1960, a rezultat un număr de 668 de lacuri însumând 31.262 ha (9,28%

-18-

din suprafaţa Deltei Dunării). În urma acţiunii de desecare a lacurilor din cele mai mari amenajări agricole din Delta Dunării, Sireasa şi Pardina, numărul total al acestora a scăzut la 479 (lacuri mai mari de 1 ha) iar suprafaţa totală a ajuns la 25.666 ha (7,82% din suprafaţa deltei) (Tabelul 2.5.3). Tabelul 2.5.3 Lacurile din Delta Dunării pe unităţi deltaice

Unitatea Înainte de 1960 După 1960

Număr % Suprafață (ha)

% Număr % Suprafață (ha)

%

Letea 396 59 15.084 48 214 45 9.464 37

Caraorman 178 27 12.700 41 175 36 12.802 50

Dranov 94 14 3.478 11 90 19 3.400 13

Total 668 100 31.262 100 479 100 25.666 100

Terenurile mlăştinoase sunt terenurile situate între -0,5 şi 1 m altitudine, ocupă zonele din jurul lacurilor şi complexelor lacustre din ariile depresionare. Sunt acoperite de apă, în funcţie de nivelul Dunării şi de vegetaţia palustră. O bună parte din aceste terenuri au fost desecate prin acţiunea de îndiguire şi realizarea amenajărilor agricole şi silvice. În amenajările piscicole, această categorie morfohidrografică a rămas, dar este supusă regimului hidrologic dirijat. Suprafaţa acoperită cu vegetaţie acvatică este apreciată la circa 143.500 ha (43% din suprafaţa deltei).

Complexul lacustru Razim-Sinoie, în suprafaţă totală de circa 103.000 ha este format în principal din lacuri, grinduri maritime şi câteva formaţiuni de relief mai înalte ce reprezintă martori de eroziune. Lacurile ocupă circa 85% din complex (86.300 ha) şi sunt de tip lagunar (Razim, 41.500 ha, Sinoie, 17.150 ha, Goloviţa, 11.870 ha, Zmeica, 5460 ha, Nuntaşi, 1.050 ha şi Istria, 560 ha), de tip limanic (Babadag, 2.370 ha, cu prelungirile Tăuc, 180 ha şi Topraichioi, 50 ha, Agighiol, 490 ha, toate transformate în amenajări piscicole) şi lacuri cuprinse între grinduri (Leahova-Coşna-Periteaşca, 3.550 ha sau cele de pe grindul Chituc, Edighiolurile, 1.070 ha).

Zona maritimă costieră, în suprafaţă totală de 140.492 ha, se întinde pe o lungime de 166 km, de la gura braţului Chilia, în nord şi până la Capul Midia, în sud şi are apectul unei câmpii submerse cu foarte puţine neregularităţi morfologice. Platforma continentală (şelful) are o lăţime ce scade de la nord (170 km) la sud (130 km). Valoarea pantei creşte de la nord (1°) spre sud (2°) considerată pe profilele orientate de la vest spre est de la ţărm spre taluzul continental. Uniformitatea reliefului platformei continentale se datoreşte atât modelării reduse în faza pleistocenă, cât şi sedimentării intense datorată aluviunilor deversate de râurile din nord-vestul Mării Negre şi, în special, a celor aduse de Dunăre, şi, într-o măsură mai mică materialului rezultat din abraziunea zonei de coastă. Luând în considerare criterii morfometrice, morfologice, sedimentare şi chiar biologice, platforma continentală (şelful, numit şi margine continentală) se poate împărţi, în sectorul românesc, în trei compartimente: şelful intern, şelful median şi şelful extern (O.Şelariu, 1971, P. Gâştescu, B. Driga, 2002). Şelful intern se desfăşoară de la ţărmul marin şi până la izobata de aproximativ 40-50 m şi este zona pe care se întinde limita Rezervaţiei (izobata 20 m). Zona se caracterizează printr-o câmpie de abraziune şi acumulare rezultată în urma variaţiilor nivelului marin din perioada cuaternară, pe care se suprapun forme de relief rezultate din depunerea ulterioară a sedimentelor fluviatile. Acest spaţiu submers reprezintă domeniul de acţiune a factorilor modelatori, respectiv valurile şi curenţii marini care prelucrează şi transportă materialul aluvionar. Sub aspect sedimentologic şi textural, pe şelful intern predomină fracţiunea nisipoasă care trece treptat spre şelful de tranziţie în favoarea siltului (N. Panin, 1999). Şelful median se desfăşoară între izobatele de 40, 50 şi 70 m, iar şelful extern se desfăşoară între izobatele 70 m şi 130 m (după alţi autori, 200 m).

2.5.2 Fenomene de eroziune/depunere şi alte procese

Sectorul marin costier aferent teritoriului Rezervaţiei, este un sector jos, de acumulare, unde procesele actuale de modelare sunt resimţite cu mai multă intensitate prin înaintări şi retrageri care au consecinţe directe asupra teritoriului Rezervaţiei şi respectiv asupra ecosistemelor din imediata apropiere. Pe baza datelor obţinute prin analiza documentelor cartografice şi a măsurătorilor făcute la bornele hidrografice (începând din anul 1962), s-au delimitat şi estimat cantitativ, sectoarele de ţărm unde au loc înaintări (acumulări) şi retrageri (abraziune).

Sectoarele de ţărm supuse intens procesului de retragere sunt în dreptul lacurilor Roşu şi Roşuleţ (între grindul Cazacului şi Gârla Împuţita) pe circa 9,5 km cu o rată anuală de 17,5 m/an (pierdere de circa 150 ha) şi a lacului Sinoie (grindul Periboina) pe circa 10 km cu o rată anuală de 10-12 m/an (pierdere de circa 350 ha). Sectoarele de înaintare a ţărmului sunt, în primul rând în faţa gurilor de vărsare ale celor trei braţe (în delta secundară a Chiliei cu rata medie de 68 m; la sud de braţul Sulina pe 10 km cu o rată anuală maximă la borna hidrografică 60 cu 16,8 m/an; în delta secundară laterală a braţului Sf. Gheorghe cu o rată anuală de 20 m/an).

-19-

Ţărmul supus procesului de retragere este de 60 km, iar cel supus procesului de înaintare este de 50 km. Diferenţa de 56 km se găseşte într-un echilibru relativ (înaintări şi retrageri într-un ciclu de 5-10 ani) (P. Gâştescu, B. Driga, 1986, 2002, C. Bondar şi colab., 1999, 2004, E. Vespremeanu şi colab., 2004).

Suprafaţa considerată pierdută din spaţiul Rezervaţiei a fost apreciată pentru perioada 1962-1983, la 900 ha, reprezentând o rată anuală de 42,8 ha. Suprafaţa adăugată aceluiaşi spaţiu (fără delta secundară a braţului Chilia care aparţine Ucrainei) a fost de 200 ha, revenind o rată anuală de 9,5 ha.

2.6 Soluri, subsoluri

2.6.1 Principalele tipuri de soluri Conform lucrării „Harta solurilor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării elaborată de I. Munteanu şi colab., în 1996,

principalele tipuri de sol şi folosinţe sunt: Solurile aluviale sunt soluri foarte tinere caracteristice în principal grindurilor din partea fluvială (vestică) a deltei, care

în mod regulat primesc aluviuni proaspete. Aceste grinduri sunt suficient de înalte (2-5mrMN) pentru a fi moderat drenate şi aerate, cel puţin în partea superioară a profilului de sol (după inundări, apa freatică coboară la adâncimi de 2-3m). Aproximativ 35.000 ha de zone cu soluri aluviale sunt îndiguite şi cultivate. În condiţiile unui management adecvat aceste soluri sunt productive pentru o gamă largă de tipuri de culturi pentru teren uscat, dar, din cauza climei uscate fără irigaţii, producţiile sunt mici şi foarte mici. Orzul, lucerna şi floarea soarelui şi în mai mică măsură grâul de toamnă, sunt cele mai potrivite culturi. În ecosistemele naturale, solurile aluviale au un procent relativ redus de acoperire cu vegetaţie, aceasta constând în principal din pajişti mezo-xerofile pe grindurile înalte, sau pajişti mezofile şi sălcete pe grindurile umede. Aceste soluri, însă, sunt foarte potrivite pentru pădurile de plop.

Limnosolurile, includ depozitele lacustre/lagunare de pe fundul lacurilor. Aceste sedimente sunt în marea lor majoritate alcătuite din suspensii minerale aduse de apele Dunării şi cele provenite în urma proceselor chimice şi biologice care au loc la nivelul masei de apă şi sedimentelor. Biofuncţiile limnosolurilor în cadrul ecosistemelor acvatice sunt similare solurilor din cadrul ecosistemelor terestre, având rol de:

mediu de creştere şi suport pentru vegetaţia acvatică;

habitat pentru fauna bentonică;

stocarea şi înmagazinarea metalelor grele aduse de apele fluviului;

filtru, ajutând la protejarea apelor lacurilor şi a celor freatice împotriva poluării chimice, dar cu efect asupra apei din lacuri, prin producerea carbonului organic volatil (CH4 - CO2) şi emisii de H2S. Gleisolurile, reprezintă principalul component al învelişului de sol caracteristic formelor de relief cuprinse între 0,0 şi

0,5mrMN. Sunt dezvoltate pe depozite aluviale, dar câteva dintre ele s-au format şi pe depozite de loess (Câmpia Chiliei). Dacă nu sunt drenate şi cultivate, gleisolurile sunt acoperite, predominant, cu stufărişuri, păpurişuri şi rogozuri. Pe grindurile fluviale acestea se găsesc sub păduri de Salix alba, Salix fragilis şi pajişti cu Agrostis stolonifera şi Carex sp.

Psamosolurile şi nisipurile, sunt asociate cu grindurile şi dunele de nisip din delta maritimă şi din Complexul lagunar Razim-Sinoie. Psamosolurile sunt definite prin textura lor nisipoasă şi de un profil de sol slab dezvoltat. Nivelul general de fertilitate al psamosolurilor este foarte scăzut. Sunt folosite în special pentru păşuni şi plantaţii de plop. Numai pe porţiuni de teren foarte mici, în curţile caselor şi pe lângă sate, sunt cultivate cu porumb, cartofi, secară, orz.

Solonceacurile includ toate tipurile de sol, care au limita superioară a orizontului salic în primii 20cm de la suprafaţa solului. Solonceacurile suportă un covor vegetal sărac, care constă din pajişti halofile de calitate foarte scăzută pentru vite. Prin natura lor, acestea au o biodiversitate scăzută. Pentru agricultură (exceptând păşunatul extensiv) este imposibil a fi folosite fără un drenaj artificial şi spălarea sărurilor. O problemă specială a solonceacurilor nisipoase, care au fost odată drenate, este faptul că prezintă un risc ridicat de eroziune eoliană.

Solurile bălane, sunt caracteristice, prin definiţie, stepelor cu climat continental uscat, sunt singurele soluri zonale din Delta Dunării. Cea mai mare parte a solurilor bălane este folosită ca teren arabil de către locuitorii comunei Chilia Veche. Cele alcalizate sunt folosite ca păşuni. Cele de la Stipoc au fost incluse în fermele piscicole.

Cu toate că solurile bălane sunt bune din punct de vedere fizic, ele au un nivel de fertilitate moderat din cauza conţinutului relativ redus de materie organică, N şi P. Dar principala cauză a obţinerii de recolte scăzute este lipsa umidităţii din sol. De aceea, irigarea este întotdeauna necesară pentru obţinerea unor recolte satisfăcătoare de pe terenurile arabile.

Cernoziomurile, sunt soluri puţin răspândite, în partea de sud a zonei Chilia, unde se sfârşeşte câmpia de loess a Chiliei. Teritoriul ocupat de cernoziomuri este folosit în principal la păşunat; doar o mică parte este folosit la fermele piscicole. Din punct de vedere ecologic există pericolul creşterii salinităţii solului datorită creşterii nivelului apei freatice, toate acestea ca urmare a vecinătăţii crescătoriilor de peşte ce au înrăutăţit drenajul natural al zonei.

Histosolurile constituie principala componentă nivelului pedologic al Rezervaţiei. Conform SRCS, solurile clasificate cu acest nume conţin un orizont organic de peste 50cm grosime, cu limita superioară în primii 25cm de la suprafaţa solului.

-20-

Modul de utilizare. În stare naturală, histosolurile sunt suport de bază pentru ecosistemele umede: stufărişuri, vegetaţia acvatică, submersă. Suprafeţe mari sunt utilizate pentru agricultură în incinte amenajate.

Antroposolurile şi non-solurile sunt rezultatul diferitelor activităţi umane. Sunt în principal reprezentate de grămezi de pământ sau alte materiale rezultate din săparea de canale, pentru desecare în incintele agricole, pentru deschiderea unor căi navigabile (ex. Caraorman şi Mila 23) şi canalelor pentru îmbunătăţirea circulaţiei apei în părţile mai izolate ale deltei. Antroposolurile sunt constituite în principal din depozite aluviale, uneori amestecate cu materii organice. Suprafeţe mici - circa 500 ha - sunt folosite de locuitori pentru cultura legumelor, pepeni şi alte culturi de subzistenţă. Suprafeţe mai mari ce s-au înierbat natural sunt folosite ca păşune. Terenurile cuprinse în limitele teritoriale ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării - Fondul funciar - au folosinţe diverse (Căsuţa 2.6.1)

Căsuţa 2.6.1 Principalele tipuri de folosinţă a terenurilor din Rezervaţie

Ape, stuf, total: din care, în amenajări piscicole: Ape marine: Folosinţă agricolă, total: din care, în amenajări îndiguite: Folosinţă forestieră, total: din care, în amenajări silvice îndiguite: Neproductiv: Curţi, construcţii, diguri, drumuri

344.553 ha 36.567 ha

140.492 ha 61.453 ha 39.974 ha 22.796 ha

6.442 ha 7.563 ha 3.143 ha

Suprafeţele de teren care se valorifică economic, în special cele amenajate, se găsesc de regulă în delta fluviatilă, zonă cu condiţii fizico - geografice şi pedologice mai favorabile.Capacitatea de suport ecologic al solurilor din Delta Dunării este cuprinsă în limite foarte largi, studiile elaborate în zonă, stabilind limite de la foarte redusă la ridicată (Tabelul nr. 2.6.1). Tabel nr. 2.6.1 Valoarea ecologică a terenurilor din Rezervaţie *)

Nr. crt

Tip de sol Suprafata Ha

%din total Suprafaţă

Valoare ecologică

de la la

1 Soluri aluviale 53900 13,3 Redusă ridicată

2 Limnosoluri – system de clasificare nou – SRTS2003

70200 17,3 Redusă ridicată

3 Gleisoluri 88400 21,8 Redusă ridicată

4 Psamosoluri şi nisipuri 63500 15,6 foarte redusă medie

5 Solonceacuri 8100 2,0 foarte redusă

6 Cernisoluri (Kastanoziomuri) - sistem de clasificare nou - SRTS 2003

900 0,2 Medie

7 Histosoluri 110600 27,2 Redusă ridicată

8 Antrosoluri - sistem de clasificare nou - SRTS 2003

10400 2,6 Scăzută

*) I. Munteanu - 1996 - „Harta solurilor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

-21-

2.7 Hidrologie

2.7.1 Ape subterane Distribuţia apelor subterane (acvifere de adîncime, acvifere freatice) depinde de tectonica şi litologia structurilor de

fundament, de litologia acesteia în depozitele deltaice, de configuraţia morfohidrografică de suprafaţă, de condiţiile climatice şi de regimul hidrologic al Dunării. La aceste condiţii, îndeosebi pentru acviferele freatice, se mai adaugă lucrările efectuate privind îndiguirea şi desecarea unor importante suprafeţe destinate amenajărilor agricole, silvice şi piscicole. Diferenţierea între acviferele de adâncime şi cele freatice este destul de greu de făcut pentru depozitele deltaice (cuaternare), datorită structurii încrucişate de tip con de dejecţie.

Acviferele de adâncime, au cea mai mare extindere în depozitele deltaice fiind cantonate în complexul psefitic din bază, constituit din pietrişuri şi complexul psamitic inferior şi mediu cu nisipuri care au o bună permeabilitate, fiind alimentate din apele Dunării în zona de contact cu unitatea structurală – Depresiunea Predobrogeană. Grosimea acestor acvifere este de 15-20 m în partea centrală a Deltei Dunării, fiind sub presiune, iar nivelul piezometric la adâncime, între 0,5-15 m în partea vestică şi între 20-40 m în cea estică.

Prin forajele la adâncimi de peste 200 m, făcute la Chilia Veche, Periprava, Crişan şi Sfântu Gheorghe în formaţiuni portlandiene (Jurasic superior), s-au evidenţiat ape cu mineralizări care variază de la 18-20g/l până la 50-55 g/l, iar tipul hidrochimic fiind, de regulă, clorurat-sodic sau clorurat-calcic-magnezian.

Acviferele freatice, sunt în strânsă legătură cu morfologia Deltei Dunării, în ceea ce priveşte adâncimea, şi cu regimul hidrologic al Dunării, sub aspectul variaţiei nivelului. În grindurile fluviatile care mărginesc braţele Dunării, influenţa Dunării se remarcă de la nivelul de peste 5-6 hidrograde şi pe o lăţime maximă de 500 m. Această relaţie strânsă permite ca apele freatice să nu fie mineralizate, având un grad acceptabil de potabilitate. Pe măsura distanţării de braţele principale, acviferele au o mai mare independenţă dar reducându-se gradul de potabilitate. În grindurile marine (Letea şi Caraorman, în special) se remarcă o circulaţie a apelor freatice mai mare datorită depozitelor nisipoase dar şi posibilitatea sărăturării prin evapotranspiraţie este mai mare. Adâncimea apelor freatice este între 0,5-1,0m în depresiunile dintre dune şi ajunge la 4 m în dune.

Gradul de mineralizare este diferit fiind sub 1g/l în aşa numitele „ape suspendate” care sunt alimentate numai din precipitaţii şi ajung la un ecart de variaţie foarte mare, între 3-60 g/l la apele din orizonturile de adâncime mai mare. Atât grindurile marine Letea şi Caraorman, cât şi Câmpul Chiliei şi Grindul Stipoc, ambele având în structura litologică depozite loessoide, reprezintă arii de absorbţie a apelor din zonelor limitrofe şi de evaporare, fapt ce determină mineralizări ridicate. Pe Câmpul Chiliei nivelul piezometric se găseşte între 2-3 m, ca de altfel şi în spaţiul central a Grindului Stipoc, mineralizarea totală variază între 5-15 g/l, iar tipul hidrochimic este frecvent bicarbonatat şi sulfatat-sodic.

Îndiguirile şi desecările în incintele agricole şi silvice au dus la izolarea acestora de procesul natural de inundaţie şi la o oarecare independenţă a evoluţiei acviferelor freatice. În amenajările agricole nivelul piezometric a coborât la peste 3 m adâncime, în timp ce în amenajările silvice acest nivel a scăzut la peste 5 m în zonele centrale.

2.7.2 Ape de suprafaţă, regimul de scurgere

Delta Dunării, ca zonă terminală a fluviului Dunărea, primeşte şi tranzitează anual, prin arterele hidrografice şi complexele lacustre, un volum important de apă, care îi conferă statutul de zonă umedă. Una din condiţiile vitale ale zonei umede, cu varietatea de ecosisteme şi biodiversitate reprezentativă, este sistemul circulaţiei apei (B. Driga, 2004). Dunărea transportă anual la vârful Deltei (Ceatalul Chiliei), circa 202 km³ de apă, respectiv, 6.515 m³/s, circa 48 milioane t/an de aluviuni, 74 milioane t/an de săruri şi 2.576 x 1012 Kcal (corespunzător unei temperaturi medii anuale de 12,6°C) (valori pentru perioada 1921-2000). Din valorile estimate de materie şi energie, 95% sunt tranzitate pe cele trei braţe (Chilia, Sulina, Sf. Gheorghe) şi numai 5% sunt preluate prin gârle şi canale, stocate, parţial, în complexele lacustre şi ariile mlăştinoase din interiorul deltei. Dunărea şi braţele sale reprezintă arterele majore prin care fluviul asigură spaţiului deltaic debitul lichid şi solid.

Braţul Chilia (120 km de la Ceatalul Chiliei) este cel mai important braţ al Dunării sub aspectul scurgerii. Până în anul 1890 s-a caracterizat printr-o tendinţă de creştere a debitului. După anul 1910 când transporta 72% din debitul fluviului la Ceatalul Chiliei, braţul Chilia înregistrează o tendinţă de scădere a debitului (63,8% în 1950, 63% în 1960, 60,8% în 1970, 59,1% în 1980 şi 58% în 1990. În aceeaşi perioadă ponderea braţului Tulcea (având 17 km între Ceatalul Chiliei şi Ceatalul Sf. Gheorghe), a crescut de la 28% la 42,4% în 1990, nu atât datorită braţului Sf. Gheorghe care a suferit o acţiune de scurtare a traseului iniţial de 109 km lungime la 70 km în prezent (cel mai mare coeficient de meandrare: 1,7) cât mai ales creşterii rolului braţului Sulina (lung de 63,7 km la care se adaugă circa 8 km de prelungire în mare prin diguri laterale) de la 7-8% la

-22-

sfârşitul secolului trecut la circa 20% în prezent, ca urmare a rectificării şi dragării lui continuu pentru menţinerea posibilităţilor de navigaţie.

Din debitul de apă al Dunării la Ceatalul Chiliei o mică parte pătrunde prin reţeaua de gârle şi canale în complexele lacustre, sau prin revărsare peste maluri în perioada apelor mari de primăvară. Se apreciază că în perioada 1980-1989 braţele Dunării cedau în interiorul deltei un debit estimat de circa 620 mc/s, ca urmare a realizării unor canale mari (Canalul Mila 35, Crişan-Caraorman). Din acest debit, circa 350 mc/s au fost vehiculate prin reţeaua de gârle şi canale şi 270 mc/s au fost revărsate peste maluri. Cea mai mare parte, de circa 350 mc/s se acumulează în spaţiul dintre braţele Chilia, Tulcea şi Sulina, urmată cu 170 mc/s în spaţiul dintre Sulina şi Sf. Gheorghe, şi 100 mc/s în spaţiul dintre braţul Sf. Gheorghe, lacul Razim şi ţărmul marin (C. Bondar, 1993). Având în vedere perioada de stagnare a volumelor de apă pătrunse în interiorul deltei, care variază în funcţie de regimul hidrologic anual (2 luni în 1921 – an cu ape mici şi 10-11 luni în anii cu ape mari – 1940, 1942, 1970) o parte din acestea se pierd prin procesele de evaporaţie şi evapotranspiraţie, încât la ieşire către Marea Neagră, pierderile sunt de circa 10%.

Caracterizare biologică şi ecologică

2.8. Ecosisteme (habitate, vegetaţie şi procese ecologice)

Diferenţierea spaţiului deltaic, de la prima bifurcaţie către ţărmul mării şi de la braţele principale spre interior, este

rezultatul evoluţiei în timp, care a dus la formarea grindurilor, lacurilor, gârlelor şi terenurilor amfibii şi respectiv, a ecosistemelor. Deoarece ecosistemele din deltă sunt în strânsă interacţiune şi toate determinate de fluviul Dunărea şi de energia primită de la soare, acest angrenaj abiotic este considerat ca un sistem, un nivel supraecosistemic de organizare a materiei.

O importanţă deosebită o reprezintă desemnarea ca sit de importanţă comunitară, care adăposteşte 29 tipuri de habitate în bioregiunea stepică şi 3 tipuri de habitate în bioregiunea pontică, în cadrul reţelei ecologice europene Natura 2000 (Tabelele 2.8.1. 2.8.2). Tabelul 2.8.1. Tipuri de habitate specifice bioregiunii stepice

Codul Natura 2000

Denumirea habitatului

1110 Bancuri de nisip acoperite permanent cu strat mic de apă de mare

1150 Lagune costiere

1210 Vegetaţie anuală de-a lungul liniei ţărmului

1310 Comunităţi de salicornia şi alte specii anuale care colonizează terenurile umede şi nisipoase

1410 Pajişti sărăturate de tip mediteranean

1530 Pajişti şi mlaştini sărăturate panonice şi ponto-sarmatice

2110 Dune mobile embrionare (în formare)

2130 Dune fixate cu vegetaţie erbacee perenă (dune gri)

2160 Dune cu Hippophae rhamnoides

2190 Depresiuni umede intradunare

3130 Ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetaţie din Littorelletea uniflorae şi/sau Isoeto-Nanojuncetea

3140 Ape puternic oligo-mezotrofe cu vegetaţie bentonică de specii de Chara

3150 Lacuri eutrofe naturale cu vegetaţie tip Magnopotamion sau Hydrochariton

3160 Lacuri distrofice şi iazuri

3260 Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu vegetaţie din Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachion

3270 Râuri cu maluri nămoloase cu Chenopodion rubi şi Bidention

40CO Tufărişuri de foioase ponto-sarmatice

6260 Pajişti panonice şi vest pontice pe nisipuri

62CO Stepe ponto-sarmatice

6410 Pajişti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase

-23-

6420 Pajişti mediteraneene umede cu ierburi înalte din Molinio-Holoschoenion

6430 Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor la cel montan şi alpin

6440 Pajişti aluvionale din Cnidion dubii

6510 Pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis Sanguisorba officinalis)

7210 Mlaştini calcaroase cu Cladium mariscus

91AA Vegetaţie forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos

91FO Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus, din lungul marilor râuri

92AO Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba

92DO Galerii ripariene şi tufărişuri (Nerio-Tomaricetea şi Securinegion tinctoriae)

Tabelul 2.8.2. Tipuri de habitate specifice bioregiunii pontice

Codul Natura 2000

Denumirea habitatului

1110 Bancuri de nisip acoperite permanent cu strat mic de apă de mare

1140 Nisipuri şi zone mlăştinoase neacoperite de apă de mare la reflux

1160 Melele şi golfuri

Având în vedere configuraţia morfohidrografică, asociaţiile floristice şi faunistice, impactul activităţilor antropice în

decursul timpului, în Rezervaţie, au fost identificate două categorii de ecosisteme şi anume: ecosisteme naturale parţial modificate de om şi ecosisteme antropice. Au fost descrise 23 de ecosisteme naturale parţial modificate de om distribuite pe toată suprafaţa Rezervaţiei, de la braţele Dunării până la plajele marine precum şi 7 ecosisteme antropice ce includ amenajările agricole, piscicole şi silvice sau aşezările umane (urbane şi rurale).

2.8.1 Ecosisteme naturale parţial modificate de om

A. Corpuri de apă A1. Ape curgătoare

a) Dunărea şi braţele sale Acest tip de ecosistem include cele 3 braţe principale (Chilia, Tulcea-Sulina şi Sfântu Gheorghe), la care se mai adaugă braţele secundare ale Chiliei (Tătaru, Cernovca, Babina, Musura), iar la Sfântu Gheorghe, Gârla de Mijloc şi Gârla Turcească. Acestea reprezintă arterele hidrografice principale prin care se repartizează apele Dunării de la Ceatalul Chiliei. O serie de parametri hidrologici dovedesc condiţiile bune pentru viaţă, pentru dezvoltarea biocenozelor şi a populaţiilor caracteristice (fitoplancton, zooplancton şi zoobentos):

- viteza de curgere (0,3 – 0,5 m/s la ape mici şi de 0,6 – 1,2 m/s la ape mari); - turbiditatea dată de aluviunile în suspensie (circa 290 g/m3); - uniformitatea distribuţiei oxigenului dizolvat (10-11 mg /l); - mineralizarea (circa 340 mg/l), tipul hidrochimic (biocarbonatul calcic).

Ihtiofauna domină acest ecosistem şi este reprezentată prin crap (Cyprinus carpio), şalău (Lucioperca sandra), somn (Silurus glanis), avat (Aspius rapax), morunaş (Vimba vimba carinata), obleţi (Alburnus alburnus, Chalcalburnus chalcoides danubicus), sabiţă (Pelecus cultatrus), sturionii de apă dulce: cegă (Acipenser ruthenus), viză (Acipenser nudivendtris), sturioni marini în migraţie pentru reproducere: morun (Huso huso), nisetru (Acipenser guldenstaedti), păstruga (Acipenser stellatus), precum şi scrumbie de Dunăre (Alosa pontica). Acest tablou ihtiologic se schimbă în funcţie de modificarea gradului de calitate a apei.

b) Gârle şi canale cu circulaţie activă a apei Acest tip de ecosistem este reprezentat în principal prin braţe abandonate ale Dunării (Dunărea Veche), canale

importante (Mila 35, Sireasa-Şontea, Arhipenco - Păpădia, Crânjeală, Eracle, Căzănel, Bogdaproste, Litcov, Crişan-Caraorman, Dunavăţ, Dranov, etc.) şi altele. Aceste canale, ca artere importante de legătură între braţele principale şi complexele lacustre, se caracterizează prin curgerea apei cu viteze variabile şi cu sensuri reversibile de curgere în funcţie de sezon (ape mari de primăvară, ape mici de vară-toamnă), turbiditate descrescătoare dinspre braţe spre interior. În ceea ce

-24-

priveşte chimismul (mineralizarea) apelor acesta se modifică de asemenea treptat, printr-o îmbogăţire în săruri ca urmare a intensificării procesului de evaporaţie, pe măsură ce se reduce viteza şi creşte temperatura apei.

c) Gârle şi canale în ariile cu regim liber dar cu circulaţie redusă a apei Acest tip de ecosistem care se caracterizează prin atrofierea condiţiilor reofile şi accentuare a celor lentice, este bine

reprezentat în Delta Dunării prin gârle şi canale cu lungime mare (Stipoc-Ocolitor, Dovnica, Magearu, Sulimanca, Perivolovca, Litcov- Împuţita, Puiu-Erenciuc, Ivancea, Crasnicol, Tărâţa-Belciug, Lejai, Palade, Buhaz-Zătoane), cu o viteză de curgere a apei mult mai redusă, funcţia acestora fiind în majoritate reversibilă şi cu turbiditate scăzută ca urmare a distanţei mai mari faţă de braţele Dunării.

Aici se dezvoltă specii de vegetaţie plutitoare, ciulinul de baltă (Trapa natans), şi vegetaţie submersă, broscăriţa (Potamogeton crispus), moţul (Potamogeton perfoliatus), mărarul (Potamogeton pectinatus), brădişul (Myriophyllum), cosorul (Ceratophyllum), ciuma apei (Elodea canadensis) ş.a. Ihtiofauna păstrează trăsăturile comune atât canalelor şi gârlelor cu circulaţie activă a apelor, cât şi complexelor lacustre (poate chiar mai mult către acestea din urmă).

d) Gârle şi canale în interiorul amenajărilor Această categorie de corpuri de apă constituie un tip de ecosistem care se caracterizează prin lipsa unei legături

directe cu reţeaua hidrografică activă. Aceste canale au un rol de drenaj sau de alimentare în funcţie de regimul staţiilor de pompare şi de tipul amenajării (piscicol, agricol sau silvic). De regulă, aceste canale nu au o circulaţie a apei, ele comportându-se ca ape stagnante cu un grad de îmbătrânire accentuat invadate de vegetaţie atât submersă cât şi emersă, cu un volum mare de biomasă în descompunere. În amenajările piscicole, unde se mai introduc şi se evacuează volume de apă anual, aceste canale sunt într-o stare mai bună sub aspectul capacităţii productivităţii biologice.

A2 Ape stătătoare

a) Lacuri cu un acvatoriu întins şi cu schimb de ape cu reţeaua hidrografică secundară În această categorie intră cele mai importante lacuri şi complexe lacustre din Delta Dunării, Furtuna, Matiţa, Babina,

Trei Iezere, Căzănel, Bogdaproste, Gorgova, Isac, Uzlina, Puiu, Lumina, Roşu, Roşuleţ, Razim, Goloviţa, Zmeica. Lacurile din Delta Dunării au o particularitate morfohidrografică, care le diferenţiază de lacurile din luncile râurilor, în sensul că limita lor, nu este morfologică, ci este dată de vegetaţia de stuf şi papură sau de plaur. Depresiunile morfologice sunt mult mai mari şi în cadrul lor se găsesc mai multe lacuri care se asociază în complexe. În afară de legătura directă prin gârle şi canale, lacurile din aceste depresiuni comunică prin masa de vegetaţie şi pe sub plaur, chiar şi în faza apelor mici de vară-toamnă.

Adâncimea acestor corpuri de apă este în strânsă legătură cu variaţia sezonieră a nivelelor de pe braţele principale: - în timpul apelor mari de primăvară, adâncimea este de 3-4 m în complexele lacustre din delta maritimă (Lacurile Roşu, Puiu) şi de 2-3 m în cea fluviatilă (Furtuna, Gorgova, Isac, Matiţa);

- în perioada apelor mici de vară-toamnă, adâncimea se reduce cu 1m în delta maritimă şi 1,5-2m în cea fluviatilă.Gradul de transparenţă este, de asemenea, în funcţie de faza regimului hidrologic de pe braţe deoarece în perioada inundaţiilor, când pătrund apele cu turbiditate de 250-359 g/m3, valoarea acesteia scade la 0,3 - 0,5m, iar în cea a apelor de toamnă-iarnă creşte până la fundul lacurilor când suspensiile mai mult de natură organică (detritus ridicat de pe fund prin agitaţia apei) sunt nesemnificative (15-20 mg/l). Reducerea transparenţei se mai datorează şi dezvoltării explozive a fitoplanctonului. Schimbarea transparenţei şi respectiv a culorii apei în funcţie de sensul scurgerii, a dus la denumirile de ape galbene, atunci când există o pătrundere a apelor tulburi din braţe şi lacuri, şi de ape negre, atunci când apele curate, dar care reflectă culoarea vegetaţiei submerse de verde-brun, se scurg din complexele lacustre către reţeaua colectoare.

b) Lacurile cu un schimb redus de ape cu reţeaua hidrografică secundară În acest tip de ecosistem se includ lacurile Merheiul Mare, Merheiul Mic, Roşca, Poleacova, Nebunu, Ledeanca,

Dovnica, Răducu, Porcu, Tătaru, Murighiol, etc., şi se caracterizează printr-un schimb redus de ape, fapt ce a dus la un grad avansat de împotmolire, nu atât prin procedee aluvionare, cât şi prin cantitatea de material organic depusă pe fund. Aceste lacuri au fost afectate şi mai mult de procesul de eutrofizare în ultimii 20 ani, fapt ce a dus la modificarea radicală a structurilor biotice.

-25-

c) Lacurile din interiorul amenajărilor piscicole În această categorie, mai importante sunt lacurile Obretinul Mare, Dranov, Babadag, Coşna, Leahova Mare, Leahova

Mică. Prin înteruperea schimbului natural de ape cu reţeaua hidrografică activă şi intrarea în regimul amenjării piscicole, aceste lacuri au suferit modificări structurale sub aspectul ihtiofaunei, cu întregul cortegiu de consecinţe abiotice şi biotice.

Structura populaţiilor de peşti a fost afectată prin introducerea de specii alohtone sau exotice.

A3 Ape stătătoare, salmastre şi sărate

a) Lacuri salmastre şi sărate În acest tip de ecosistem se includ lacurile Istria şi Nuntaşi (Tuzla), situate în partea sudică a Complexului lacustru

Razim-Sinoie, între Podişul Dobrogean şi Grindul Saele. Legătura restrânsă, printr-o gârlă, mai întâi a lacului Istria cu Sinoie şi apoi a Lacului Nuntaşi cu Istria, condiţiile climatice semiaride care determină o evaporaţie mai ridicată asociate cu lipsa unui aport subteran şi superficial de apă dulce, a dus cu timpul la acumularea de săruri, formarea pelardului cu calităţi balneo-terapeutice. Cel mai reprezentativ în acest sens este Lacul Nuntaşi, care se foloseşte destul de modest în prezent, în tratamentul balneo-terapeutic.

A4 Lagune

a) Lagune conectate la mare În acest tip de ecosistem sunt incluse două lacuri, Sinoie şi Zătonul Mare. Prin poziţia lor geografică şi gradul diferit

de impact antropic, cele două lacuri se deosebesc esenţial. Laguna Sinoie a evoluat de la mediul mezohalin către unul oligohalin ca urmare a transformării Lacurilor Razim – Goloviţa – Zmeica într-un bazin cu apă dulce pentru irigaţii şi tranzitarea unui important volum de apă spre mare, prin Periboina.

Zătonul Mare cu un acvatoriu mult mai mic şi cu o deschidere la mediul marin mai mare şi nedirijată, constituie un mediu mult mai caracteristic al acestui tip de ecosistem costier.

A5 Zone marine costiere

a) Golfuri semiînchise Acest tip de ecosistem este întâlnit în golful (meleaua) Sfântu Gheorghe şi în Golful Musura. Golful Sfântu Gheoghe

este format între insula Sacalin şi deltă cu o largă deschidere spre sud, respectiv spre mare, şi aproape anihilată spre nord cu apele Braţului Sfântu Gheorghe. Golful Musura situat la sud de delta secundară a Chiliei şi la nord de bara şi digul de prelungire în mare a canalului Sulina, are o largă deschidere spre est dar primeşte o cantitate mare de apă dulce prin cea mai importantă ramură a Braţului Chilia, Stambulul Vechi.

Cele două golfuri, Musura şi Sfântu Gheorghe, au adâncimi mici, cu aporturi de apă dulce, fapt ce se constituie în ecosisteme lacustro-marine cu importante structuri biocenotice alcătuite din biocenoze planctonice şi bentonice, ihtiofaunistice de apă dulce şi marină. Zoobentosul ajunge la 200-300 kg/ha, iar fitoplanctonul înregistrează valori mari. Vara, numeroase specii de peşti, hamsie Engraulis encrassicolis şi gingirică Clupeonella cultriventris migrează spre aceste golfuri.

b) Ape marine costiere

Exceptând Golful Musura şi Meleaua Sfântu Gheorghe care constituie ecosistemul de coastă marină semi-închisă, ecosistemul apelor marine costiere corespunde platformei continentale marine care în cazul limitelor Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, se întinde până la izobata de 20 m. Caracteristica morfologică a subsistemului este înclinarea lentă de la nord-vest spre sud-est, prezenţa stratului de aluviuni fluviatile depuse de Dunăre, în faciesuri mâloase care mulează sau estompează relieful submers preexistent. Cu deschiderea mare spre bazinul marin, zona costieră este supusă unei dinamici active a masei de apă, îndeosebi determinată de acţiunea eoliană (valuri de vânt 46%, valuri de hulă 23%, combinate 28%, calm numai 3%). Cea mai mare parte a apelor costiere este sub influenţa apelor deversate de Dunăre, care se reflectă în gradul de mineralizare (salmastru), în turbiditate, respectiv transparenţă şi substanţele poluante care au determinat modificări esenţiale în asociaţiile floristice şi faunistice. Procesul de eutrofizare, datorită cantităţilor mari de substanţe nutritive (fosfaţi şi azotaţi), asociat cu cantităţile de poluanţi din apele costiere, constituie cauzele reducerii biodiversităţii de la nivelul producătorilor primari la cel al consumatorilor (ihtiofaună).

-26-

B. Zone umede

B1 Vegetaţie acvatică

a) Arii depresionare inundate frecvent, acoperite cu vegetaţie higrofilă fixată (stuf, papură, rogoz) Acest tip de ecosistem cu o mare desfăşurare în suprafaţă este în continuarea celor cu apă stagnantă (lacuri), în

cadrul vastelor depresiuni morfologice limitate, fie de grindurile fluviale, fie de acestea şi cele marine. Aceste suprafeţe sunt sub apă, dar puţin adâncă (sub 1m, chiar 0,3 – 0,5m) în perioada de vară-toamnă şi destul de adâncă (peste 1m) în perioada apelor mari de primăvară şi începutul verii. Aceste suprafeţe care ocupau înainte de amenajarea unor incinte agricole şi silvice un procent foarte mare în deltă, domină totuşi depresiunile Matiţa-Merhei-Trei Iezere-Bogdaproste, Roşu-Puiu-Lumina, Isac-Uzlina-Gorgova. În arealul acestor terenuri mlăştinoase intră şi o parte din grindurile fluviale şi marine. Prin ridicarea nivelului apei în perioada inundaţiilor, acest ecosistem palustru se extinde şi mai mult, temporar, în dauna ecosistemelor terestre (de grind şi câmp), constituind lacurile cele mai bune pentru reproducerea speciilor de peşti din ecosistemul lacustru. Specia de vegetaţie dominantă este stuful (Phragmites australis), care a dat şi denumirea acestor terenuri, de stufărişuri, deşi în interiorul lor spectrul floristic este foarte bogat. Aceste terenuri reprezintă cele mai bune locuri de depunere a icrelor, de reproducere şi creştere a puietului de crap, somn, plătică, ştiucă etc., de cuibărire a multor specii de păsări. b) Formaţiuni de plaur

Plaurul este constituit din rizomi de stuf (Phragmites australis), întreţesuţi şi cu rizomii altor plante, cu grosimi de 0,5- 1,5m, încărcat cu humus şi materii organice netransformate. Alături de stuf cresc şi alte plante: papura (Typha angustifolia, Typha angustifolia), pipirigul (Scirpus lacustris, Scirpus radicans), săgeata apei (Sagittaria sagittifolia), rogozul (Carex spp.), busuiocul de baltă (Stachys palustris) etc. În solul plaurului care rezultă din transformarea resturilor organice, trăiesc foarte multe animale mici şi microscopice.

Pe măsură ce se încarcă cu un strat de sol şi resturi organice, plaurul se fixează pe substratul depresiunii, fiind ridicat doar la ape foarte mari. Din suprafeţele insulelor de plaur se rup bucăţi mai mici care sunt purtate de vânt şi de curentul de apă în gura gârlelor şi canalelor, blocând circulaţia bărcilor şi şalupelor. Aceste situaţii se întâlnesc frecvent în complexele lacustre Matiţa-Merhei-Trei Iezere- Bogdaproste şi Roşu-Puiu-Lumina. În acţiunea de amenajare a incintelor pentru agricultură şi piscicultură, plaurul constituie un impediment şi în acelaşi timp sursă nocivă, deoarece se întrerupe circulaţia apei şi îndepărtarea hidrogenului sulfurat. În acelaşi timp, plaurul este un bun loc de adăpost iarna pentru peşte, iar vara, puietul de peşte găseşte loc ferit faţă de răpitori. Apar şi aici situaţii critice, când apa de sub plaur nu este primenită suficient şi deci oxigenată. Cantitatea mare de hidrogen sulfurat rezultat din procesul de descompunere a substanţelor organice, produce asfixierea peştilor.

c) Păduri de salcie în amestec (zăvoaie), pe grindurile fluviale şi ostroave

Acest ecosistem ocupă grindurile fluviatile din lungul braţelor principale şi la bifurcaţii, unde prin extindere, capătă aspectul unor câmpii aluviale cu înălţimi de până la 3 m. Grindurile fluviale în prima jumătate a deltei constituiau înainte de intervenţia organizată a omului, domeniul pădurilor de sălcii, a plopului alb, la care se asociază cătina roşie, tufe de mure. În mai mare parte, pădurile de sălcii au fost înlocuite cu plantaţii de plop canadian sau cu terenuri arabile prin îndiguire, prin defrişare şi desecare.

d) Pajişti pe grindurile fluviale inundabile în asociaţie cu sălcii izolate sau în pâlcuri

Acest tip de ecosistem este destul de greu de delimitat, deoarece face trecerea uşoară de la pădurile de sălcii spre stufărişuri. Se întâlneşte în partea din amonte a deltei, acolo unde procesul de aluvionare a dus la individualizarea câmpiilor aluviale şi a grindurilor fluviatile cu extindere mare. În acest sens se conturează un areal pe malul drept al Dunării între Isaccea şi Tulcea, la bifurcaţia Dunării cu braţele Chilia şi Tulcea, în apropiere de satul Pătlăgeanca, pe malul drept al braţului Chilia şi între canalul Mila 35 şi grindul Stipoc.

Spectrul floristico-faunistic al acestui tip de ecosistem este asemănător cu cel al pădurilor de sălcii, evident cu predominarea asociaţiilor ierboase.

-27-

C. Păduri, arbuşti şi vegetaţie erbacee

C1 Păduri riverane temperate

a) Păduri de stejar în amestec, pe grinduri marine înalte În această categorie includem cele 2 ecosisteme de pe grindurile Letea şi Caraorman care se caracterizează printr-un tablou floristic şi faunistic mult mai complex şi mai interesant în comparaţie cu cele de pe grindurile fluviale şi de pe câmpurile continentale (Chilia şi Stipoc). Această complexitate este dată de constituţia litologică (nisipuri de origine organică şi minerală), de modelarea eoliană (relief de dune), de jocul nivelului apelor freatice în relaţie cu regimul hidrologic al Dunării, de evapotranspiraţie ridicată. Variaţia biotopurilor – dune înalte mobile şi semimobile, depresiuni cu nisipuri lutoase supuse fluctuaţiei nivelului freatic-determină o heterogenitate a ecosistemelor destul de greu de conturat pe hărţi la scări mici şi mijlocii. Pădurile de pe cele două grinduri sunt reprezentative condiţiilor pedoclimatice şi se dezvoltă în depresiunile dintre dune sub formă de pâlcuri alungite numite pe grindul Letea, hasmacuri (Hasmacul Mare, Hasmacul Mic). Aceste păduri sunt compuse din stejar (Quercus robur, Q. pedunculiflora), frasin (Fraxinus angustifolia, F. pallisae), ulm (Ulmus foliacea) etc. Toate acestea sunt invadate de plante agăţătoare, ca viţa sălbatică (Vittis silvestris), iedera (Hedera helix), hameiul (Humulus lupulus), curpenul (Clematis vilalba) şi cea mai interesantă şi cu lungimi de 25m este (Periploca graeca), o liană de origine mediteraneană, care aici atinge limita nordică din Europa. Toate aceste fitocenoze formează un hăţiş greu de pătruns, îndeosebi vara.

Fauna acestor păduri este reprezentată de vipera de stepă (Vipera ursinii), şarpele de apă (Natrix tesellata), care toamna iese din apă şi stă pe dune, şopârla de nisip (Ereamis arguta deserti)etc. În timpul iernii vin în pădure mistreţi (Sus scrofa), pisica sălbatică (Felix silvestris) şi lupul (Canis lupus). În coroanele arborilor îsi fac cuiburi cele câteva exemplare de codalb (Haliaetus albicilla) şi bufniţa mare (Bubo bubo), iar în pasaj poposesc vulturul pescar (Pandion haliaetus), vulturul mic (Aquila pomarina).

C2 Arbuşti şi vegetaţie ierboasă

a) Tufărişuri şi vegetaţie ierboasă pe stânci calcaroase

Acest tip de ecosistem are o distribuţie foarte limitată în Rezervaţie, fiind întâlnit în Insula Popina şi în zona Capul Doloşman. Dintre aceşti martori de eroziune cel mai bine reprezentat este Insula Popina, cu o suprafaţă de 90 ha, constituită din calcare mezozoice şi acoperită parţial de depozite loessoide, care se ridică desupra nivelului lacului cu 48 m. Dintre speciile de plante menţionăm ulmul mărunt (Ulmus minor), cătina (Tamarix romosissima), cimbrişorul (Thymus zygoides), nalba mare (Althea rosea), volbura (Convolvulus cantabrica) etc.

b) Pajişti pe câmpurile predeltaice

Acest tip de ecosistem se deosebeşte de cel al grindurilor fluviale şi de cel al grindurilor marine, datorită cotelor înalte ale terenurilor, deasupra limitei inundaţiilor, constituţiei litologice (depozite loessoide) şi învelişului de sol. Câmpul Chiliei, cel mai extins, este în cea mai mare parte folosit pentru agricultură. Grindul Stipoc, prin configuraţia sa, alungit şi îngust, are în subasment depozite loessoide care apar chiar la zi în partea centrală, fiind în cea mai mare parte acoperit de depozite nisipoase, fluviatile uşor consolidate.

Asociaţii floristice ce se dezvoltă pe acest tip de ecosistem sunt diferenţiate de caracteristicile terenurilor: pe suprafeţele uşor înclinate la margine, care sunt frecvent inundate se întâlneşte asociaţia de Agrostis stolonifera cu Trifolium fragiferum dar şi specii halofile care se dezvoltă în special vara după retragerea apelor, rugina (Juncus gerardi), sărăcica (Sueda maritima), Puccinella distans, indicând un proces de salinizare; pe suprafeţele mai înalte cvasiorizontale unde orizontul freatic este la 2-3 m adâncime şi ferite de inundaţiile obişnuite, pe lângă speciile menţionate anterior, apare Aeluropus litoralis, care indică soluri puternic salinizate situate pe depozite loessoide; iar pe suprafeţele depresionare se întâlneşte brânca (Salicornia herbacea) în amestec cu sărăcica (Sueda maritima), în pajiştile unitare, în locurile mai umede şi în asociaţie cu Aeluropus litoralis pe locuri mai uscate, cu soluri de tipul solonceacurilor.

c) Pajişti stepizate, puternic degradate pe martori de eroziune

Acest ecosistem cu o extindere mică se întâlneşte pe insulele Popina, Grădiştea şi Bisericuţa din perimetrul lacului Razim. Dintre aceşti martori de eroziune cel mai bine reprezentat este Insula Popina, cu o suprafaţă de 90 ha, constituită din calcare mezozoice şi acoperită parţial de depozite loesoide, ce se ridică deasupra nivelului lacului cu 48 m. Vegetaţia insulei se succede de la maluri, unde stuful (Phragmites australis) se dezvoltă la malul sudic al lacului, iar ulmul mărunt (Ulmus minor) pe faleza calcaroasă din partea nordică, spre partea înaltă interioară, unde se dezvoltă cătina (Tamarix ramosissima),

-28-

cimbrişorul (Thymus zygoides), de origine balcanică, festuca (Festuca callieri) de origine mediteraneeană. Dintre specii faunistice sunt întâlnite raţa mare (Anas platythynchos), gâsca de vară (Anser anser), pescăruşul argintiu (Larus argentatus), călifarul alb (Tadorna tadorna), călifarul roşu (Tadorna feruginea), etc. Aici se întâlneşte şi miriapodul gigant (17 cm) (Scolopendra cingulata).

d) Pajişti pe grinduri marine joase cu vegetaţie arenicolă şi halofilă Acest tip de ecosistem s-a dezvoltat pe majoritatea grindurilor marine joase aparţinând complexelor de grinduri Letea,

Caraorman, Sărăturile, Crasnicol-Frasin-Flămânda, Lupilor-Chituc-Saele, cu înălţimi ce se situează până la maxim 2 m deasupra nivelului mării. Grindurile sunt acoperite, de regulă, cu asociaţii ierboase, fiind inundate în cea mai mare parte, în perioada apelor mari de primăvară. Solul este nisipos înţelenit mediu, puternic humificat pe depozite nisipoase, cu orizontul freatic la adâncimi de 0,5-1,5m în funcţie de faza de regim hidrologic.

Asociaţiile vegetale diferă sensibil de la un grind la altul în funcţie de distanţa faţă de ţărmul mării şi deci de influenţa apelor marine. Speciile de plante adaptate mediului nisipos sunt : păiuşul (Festuca arenicola), cârcelul (Ephedra distachya), rogozul (Carex colchicum), perişorul (Elymus giganteus), pătlagina (Plantago maritima) etc.

D. Zone cu vegetaţie puţină sau lipsite de vegetaţie D1. Dune a) Dune de nisip mobile şi semimobile acoperite parţial cu vegetaţie arenicolă

Aria de extindere a acestui tip de ecosistem se reduce la cele două mari grinduri Letea şi Caraorman, în care dunele înalte constituite din depozite marine nisipoase cu textură medie şi grosieră, sunt supuse procesului de deflaţie fapt ce determină ca vegetaţia să se prezinte insular. Orizontul freatic se găseşte la adâncimi mari, între 3-10 m, funcţie de înălţimea dunelor şi grosimea depozitului nisipos.

Speciile de plante întâlnite în zonă sunt: colilia (Stipa joannis, S. pulcherrima, S. capillata), volbura de nisip (Convolvulus persicus), garoafa de nisip (Dianthus polzmorphus), guşa porumbelului (Silene pontica), perişorul de nisip (Elymus sabulosus), pătlagina de nisip (Plantago arenaria) etc. b) Cordoane litorale puţin consolidate acoperite cu vegetaţie halofilă, arenicolă şi cătiniş

Acest tip de ecosistem se deosebeşte sensibil de cel al grindurilor marine bine consolidate prin faptul că acesta este supus frecvent furtunilor marine şi deci, are o instabilitate mare. În aceste zone se întâlneşte frecvent cătina albă (Hyppophaë rhamnoides). Fauna este reprezentată de numeroase specii de păsări, pescăruşul argintiu sudic (Larus argentatus cochinans), piciorongul (Himantopus himantopus), ciocîntors (Recurvirostra avosetta), lupul de mare (Stercorarius pomarinus), lupul de mare mic (Stercorarius parasiticus), chirighiţe (Chlidonias sp.).

c) Plaje litorale puţin consolidate

Integrate în cordoanele litorale, acestea sunt porţiuni care sunt în cea mai mare parte lipsite de vegetaţie sau cu vegetaţie rară sub formă de pâlcuri, tufe. Plaja litorală se dezvoltă pe cea mai mare parte a litoralului, exceptând zonele: Zătonul Mic, Grindul Mocirla, între Gârla de Mijloc şi Gârla Turcească, între Grindul Cazacului şi Împuţita şi în Golful Musura. Lăţimea plajei litorale variază de la 5-10m până la 60-100m. În cea mai mare parte, plaja litorală îngustă este spălată de valuri, fiind constituită din material nisipos de origine organică şi de scoici în diferite grade de măcinare.

Ecosisteme antropice

A. Amenajări A1. Zone agricole a) Amenajări agricole

Acest tip de amenajare, început înainte de cel de-al doilea război mondial prin îndiguirea insulei Tătaru în 1939 (Ostrovul Tătaru), a continuat după anii 1960 prin îndiguirea şi desecarea unor mari suprafeţe de zone inundate sau inundabile, care ajunsese în anul 1990 la o suprafaţă totală de circa 53.000 ha repartizate în mai multe amenajări. În această suprafaţă sunt incluse amenajările realizate în Delta Dunării propriu-zisă, Pardina (27000 ha), Sireasa (7550 ha), Ostrovul Tătaru (2600 ha), Murighiol - Dunavăţ (2540 ha), Popina I (640 ha), Sulina (500 ha), precum şi amenajările agricole realizate de-a lungul braţului Sf. Gheorghe, Tulcea-Nufăru (2350 ha), Nufăru- Victoria (310 ha), Beştepe – Mahmudia (560 ha). Din această suprafaţă, au mai rămas în exploatare doar circa 39000 ha datorită condiţiilor neadecvate pentru agricultură. Amenajările agricole, ca şi celelate amenajări din Rezervaţie (piscicole şi silvice), sunt ecosisteme caracterizate prin izolarea lor de regimul hidrologic natural, situaţie care adus la schimbarea totală a caracteristicilor iniţiale de zone umede şi la dispariţia

-29-

ecosistemelor naturale existente anterior. În funcţie de nivelul de organizare, de întreţinere şi de amendare cu îngrăşăminte şi pesticide, aceste ecosisteme pot fi considerate ca areale scoase de sub acţiunea legităţilor de funcţionare a sistemului deltaic în ansamblu.

Culturile agricole izolate cu extindere mică, reprezintă o categorie tipică de ecosistem agricol, format datorită folosirii unor suprafeţe cu lungimi mici (50-100 m, uneori mai mari) şi cu lăţimi de 20-30 m situate pe mici platforme neinundabile sau inundate rareori în scopul realizării unor culturi de porumb, legume, pepeni, uneori viţă de vie.

b) Amenajări silvice

Spre deosebire de amenajările agricole, cele silvice au fost realizate după anul 1960 prin îndiguirea, defrişarea vegetaţiei forestiere spontane şi plantarea unor specii de salcie şi plop euroamerican care ocupă 97% din totalul speciilor, după care urmează frasinul, plopul alb, negru, cenuşiu care ocupă doar 3%. Aceste amenajări silvice au fost făcute în scopuri economice şi ca atare nu s-a avut în vedere rolul lor ecologic, în sensul realizării unui spectru floristic diversificat care să asigure biotopuri pentru fauna deltaică. Suprafaţa totală amenajată pentru silvicultură este de circa 6.400 ha (Păpădia, 2000 ha, Rusca, 1200 ha, Carasuhat, 620 ha, Pardina, 425 ha, Murighiol, 400 ha).

c) Plantaţii de plopi pe grinduri fluviale

Între braţele principale ale Dunării şi digurile longitudinale ale amenajărilor agricole, piscicole sau silvice adiavente şi care de regulă se găsesc de la câteva zeci de metri până la 100-200 m, se plantează plopul euroamerican, atât cu scopul de protecţie, cât şi pentru valorificarea economică. Aceste fâşii de plantaţii s-au făcut prin defrişarea zăvoaielor de sălcii care protejau mult mai bine malurile braţelor prin sistemul lor radicular şi ocupă o suprafaţă de circa 5.400 ha. În acelaşi timp, galeriile de sălcii spontane constituiau biotopuri pentru o gamă variată de vieţuitoare, cu numeroase verigi ale lanţului trofic. Din păcate, plantaţiile de plop euroamerican răspund numai cerinţei economice, deoarece sub aspectul ecologic sunt sărace în diversitate.

d) Amenajări piscicole

Amenajările piscicole formează un tip de ecosistem specific, bazat pe un regim hidrologic controlat cu inundări şi desecări succesive, cu bazine acvatice artificiale şi cu durată limitată, sezonieră de inundare. Acestea ocupă terenuri dintre cele mai variate ca amplasament: terenuri inundabile situate la periferia marilor complexe lacustre şi care constituiau, în regim natural, zone de păşunat, dar şi importante zone de reproducere naturală pentru peşte (amenajările piscicole Iazurile, Sarinasuf, Lunca, Chilia), lacuri naturale care au fost indiguite şi cărora li s-a modificat regimul hidrologic natural (amenajările Obretin, Dranov, Babadag) sau terenuri mai înalte folosite anterior pentru agricultură sau păşunat (amenajările Popina, Stipoc, Chilia, Rusca). Suprafaţa totală ocupată de amenajările piscicole din Rezervaţie este de circa 45.000 ha, din care doar circa 15.000 ha mai sunt folosite pentru o piscicultură extensivă. Din restul amenajărilor piscicole, o parte nu au fost folosite vreodată (Holbina I, Grădina Olandezului, parţial Popina) şi au rămas abandonate, fie au fost abandonate ca urmare a cheltuielilor mari, ineficiente ce presupuneau exploatarea lor (Obretin II, Stipoc, Litcov). În unele amenajări piscicole terenurile sunt folosite pentru agricultură, activitate prin care destinaţia iniţială a terenurilor a fost schimbată, total sau parţial (Rusca, Litcov, parţial Popina).

d) Amenajări complexe

Acestea se referă la câteva areale de mică extindere în care se practică piscicultura, agricultura şi silvicultura. Este cazul amenajării (ostrovului) Maliuc unde sunt construite atât eleştee pentru piscicultură, cât şi parcele pentru agricultură şi silvicultură.

e) Amenajări abandonate în reconstrucţie ecologică

Cea mai mare parte a amenajărilor agricole şi piscicole din perimetrul Rezervaţiei au avut o perioadă de funcţionare, înainte de anul 1990, conform tehnologiilor de exploatare proiectate. După 1990, datorită lipsei de eficienţă economică a activităţilor din aceste amenajări şi datorită faptului că unele nici nu au fost finalizate (amenajările agricole Babina, Cernovca, amenajarea piscicolă Grădina Olandezului, etc.), multe din acestea au fost abandonate sau folosite în alte scopuri (folosirea terenurilor din eleşteele piscicole pentru agricultură, de exemplu). Ca urmare a acestei situaţii s-a constatat o degradare a stării acestor terenuri prin apariţia fenomenului de sărăturare şi de schimbare a regimului hidrologic). Aceste amenajări sunt incluse în prezent în programul de reconstrucţie ecologică prin care vor fi reintegrate în regimul hidrologic natural.

-30-

B1. Oraşe şi sate

a) Aşezări urbane şi rurale

Aşezările umane din perimetrul Rezervaţiei diferă mult între ele datorită poziţiilor lor geografice dar şi a activităţilor economice (pescărie, agricultură, etc.) care s-au dezvoltat în aceste aşezări. Din punct de vedere morfostructural, aşezările situate de-a lungul braţelor principale au formă alungită, liniară (Crişan, Gorgova, Partizani), cele de pe grindurile maritime şi din Câmpul Chiliei au o formă răsfirată, poligonală, beneficiind de avantajul terenurilor disponibile pe aceste forme de relief (Letea, CA Rosetti, Caraorman, Periprava, Chilia Veche). Populaţia aşezărilor liniare, mai sărace în terenuri, sunt implicate mai mult în activităţi de pescuit, piscicultură, turism, în timp ce localităţile răsfirate pot dezvolta mai bine activităţile de agricultură tradiţională (cultivarea terenurilor, creşterea animalelor, etc.).

Este un fapt acceptat deja, că aşezările umane şi îndeosebi în Delta Dunării, reprezintă o discontinuitate evidentă, adevărate enclave, primele care au apărut şi au modificat ecosistemele naturale de aici.

2.9 Flora şi fauna sălbatică

2.9.1 Compoziţie calitativă, date generale La nivelul anului 2010 baza de date a boidiversităţii RBDD conţine următoarele informaţii în conformitate cu cerinţele actuale de încadrare taxonomică „Universal Taxonomic Services” şi „Sistema Naturae 2000”.

Fig. 2.9.1. Diversitatea speciilor din RBDD

0 2000 4000 6000 8000

Bacteria

Chromista

Protozoa

Fungi

Plantae

Animalia

Total sp.

209

210

429

145

2383

4029

7405

-31-

Fig. 2.9.2 Starea biodiversităţii în RBDD

0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000

Total RBDD

Flora

Fauna

RBDD semnalari noi Flora

RBDD semnalari noi Fauna

Romania semnalari noi Flora

Romania semnalari noi Fauna

Stiinta semnalari noi Flora

Stiinta semnalari noi Fauna

7405

3376

4029

285

1099

34

260

2

37

Fig. 2.9.3 Distribuţia numerică a grupelor taxonomice din categoria Chromista

0 50 100 150 200 250

Haptophyta

Cryptophyta

Ochrophyta

Total sp.

4

9

197

210

Fig. 2.9.4 Distribuţia numerică grupelor taxonomice a din categoria Fungi

0 50 100 150

Macromicete

Licheni

Total sp.

38

107

145

-32-

Fig. 2.9.5 Distribuţia numerică a grupelor taxonomice din categoria Plantae

0 500 1000 1500 2000 2500

Chlorophyta

Charophyceae

Bacillariophyta

Rodophyta

Cormophyta

Total sp.

503

22

390

2

1466

2383

Fig. 2.9.6 Distribuţia numerică a grupelor taxonomice din categoria Cormophyta

0 500 1000 1500

Gnetopsida

Polypodipsida

Equisetopsida

Liliopsida

Magnoliopsida

Total sp.

1

5

7

371

1081

1466

În fitocenozele acvatice şi palustre din Rezervaţie predomină elementele floristice eurasiatice şi circumpolare, în compoziţia asociaţiilor acvatice şi hidrofile fiind cuprinse peste 120 de specii de plante.

Grupa plantelor acvatice include specii submerse (cu rădăcinile fixate în substrat, tulpina şi frunzele subacvatice, numai floarea se ridică deasupra apei pentru polenizare), specii cu frunze natante şi specii cu frunze emerse.

Speciile submerse se întâlnesc în ecosistemele acvatice cu adâncimea apei medie: peniţa apei (Myriophyllum spicatum), brădişul (Myriophyllum verticillatum), cosorul (Ceratophyllum demersum), sârmuliţa (Vallisneria spiralis), paşa (Potamogeton cripus), broscariţa (Potamogeton natans), moţul (Potamogeton perfoliatus). Unele plante plutesc în masa apei, neavând contact cu substratul, floarea fiind singurul organ care se ridică deasupra apei în timpul fecundaţiei: otrăţelul de baltă (Utricularia vulgaris), aldrovanda (Aldrovanda vesiculosa).

Speciile cu frunze natante se dezvoltă mai aproape de ţărmurile corpurilor de apă, unele având rădăcinile fixate în mâlul de pe fundul cuvetei lacustre (nufărul alb – Nymphaea alba, nufărul galben – Nuphar lutea, plutniţa – Nymphoides peltata, iarba broaştelor – Hydrocharis morsus-ranae, cornacii – Trapa natans, troscotul de apă – Polygonum amphibium etc.).

Speciile cu frunze emerse au vârfurile frunzelor deasupra nivelului apei, baza acestora şi tulpina fiind scufundată în apă: rizacul (Stratoides aloides), limbariţa (Alisma plantago-aquatica), săgeata apei (Sagittaria sagittifolia), crinul de baltă (Butomus umbellatus) etc.

Stufărişul reprezintă o asociaţie vegetală care face legătura dintre ape şi uscat, caracteristică mlaştinilor cu exces permanent de apă. Predominarea elementului acvatic are ca urmare dezvoltarea vegetaţiei specifice şi în special a stufărişului care ocupă o suprafaţă de circa 235.000 ha, considerată cea mai întinsă suprafaţă compactă de stufărişuri din lume. Stufărişul

-33-

ocupă suprafeţe întinse în Delta Dunării şi Complexul Lagunar Razim-Sinoie având un rol important de filtru biologic pentru ape şi de protecţie a malurilor. Stufărişul apare în ape puţin adânci (până la 1 m), cu aluviuni fine de fund, în care sunt fixaţi rizomii şi tulpinile speciei dominante, stuful (Phragmites australis). În asociaţie cu specia dominantă se mai întâlnesc şi alte specii hidrofile: papura (Typha latifolia), feriga de baltă (Thelypteris palustris), pipirigul (Scirpus lacustris), gălbinele (Lysimachia vulgaris), răchitan (Lythrum salicaria), măcriş de baltă (Rumex hydrolapathum), tătăneasa (Symphitum officinale).Plantele superioare terestre formează asociaţiile vegetale ce se dezvoltă pe zonele mai înalte, neinundabile (emerse) ale Rezervaţiei. În funcţie de condiţiile pedoclimatice se deosebesc specii halofile, adaptate să reziste la conţinutul ridicat în săruri al depresiunilor cu sol salinizat al grindurilor din Rezervaţie: brânca (Salicornia europaea), pătlagina (Plantago maritima), albăstrica (Aster tripolium), săricica (Salsola soda), precum şi specii psamofile, adaptate la viaţa de nisip caracteristică pe grindurile fluvio-maritime şi pe cordoanele nisipoase litorale. Dintre plantele caracteristice acestor dune, principalul rol fixator al nisipului îl joacă perişorul (Elymus sabulosus), iar pe solurile mai bogate în humus trăieşte cârcelul (Ephedra distachya). Pe porţiunile cu umiditate mai redusă trăiesc volbura de nisip (Convolvulus persicus), vineţelele de nisip (Centaurea arenaria), siminocul (Helichrysum arenarium), Gypsophyla perfoliata, Stachys maritima, Plantago coronopus. Pe nisipurile cordoanelor litorale se întâlnesc şi tufărişuri de cătină albă (Hippophae rhamnoides), salcie târâtoare (Salix rosmarinifolia), sălcioară (Eleagnus angustifolia). Grindurile Letea şi Caraorman oferă condiţii pedo-climatice (troficitate redusă a solului, deficit de apă, etc.) ce au favorizat apariţia stepelor danubian-deltaice (tipice pentru Delta Dunării), caracterizate prin prezenţa unor specii submediteraneene: colilie (Stipa lessingiana, Stipa ucrainica), sadină (Chrysopogon gryllus). Pe dunele înalte, cu nisip nefixat şi nesolificat, trăiesc perişorul (Elymus sabulosus), vineţelele de nisip (Centaurea arenaria), troscot de nisip (Polygonum arenarium), pelinul de nisip (Artemisia arenaria), etc.

Pe martorii de eroziune (sol stâncos) din Complexul lagunar Razim-Sinoie (Popina, Bisericuţa, Grădişte) s-a instalat un tip special de asociaţie stepicolă petrofilă caracterizat prin specii tauro-caucaziene şi mediteraneano-balcanice: cimbrişorul dobrogean, (Thymus zygoides), pir crestat, (Agropyron brandzae), păiuş dobrogean, (Festuca callieri), ceapa ciorii dobrogeană (Gagea callieri).

Specific pentru Delta Dunării este lipsa aproape totală a pădurilor de luncă formate din arbori cu lemn tare şi a zăvoaielor de anin (Alnus sp.) rămânând dominante zăvoaiele de plop şi salcie. Grindurile fluviale din deltă, înguste, puţin înalte şi cu apa freatică permanent ridicată, frecvent inundate, favorizează pădurile de salcie instalate pe aluviuni puţin solificate. Specia dominantă este salcia (Salix alba) la care se adaugă răchita (Salix fragilis). Etajul de arbuşti lipseşte, iar cel ierbos-arbusiv este sărac: murul de mirişte (Rubus caesius), piperul bălţii (Polygonum hydropiper), dentiţă (Bidens tripartita), stânjenelul galben (Iris pseudacorus), lăsnicior (Solanum dulcamara).

Pe malul lacului Erenciuc se dezvoltă singura pădure de anin negru din Delta Dunării (Alnus glutinosa). În depresiunile dintre dunele de nisip de pe grindurile Letea şi Caraorman s-au dezvoltat specii care formează comunităţi vegetale speciale: frasinul pufos, (Fraxinus pallisae), plopul alb, (Populus alba), plopul tremurător, (Populus tremula), stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora), stejarul (Quercus quercus), frasinul (Fraxinus angustifolia pannonica), părul sălbatic (Pyrus pyraster), mărul sălbatic (Malus silvestris), etc. Caracteristică pentru aceste păduri este prezenţa unor specii cu tulpină volubilă (liana grecească (Periploca graeca), viţa sălbatică (Vitis silvestris), hameiul (Humulus lupus), curpenul (Clematis vitalba), ce conferă acestor păduri un aspect subtropical.

Plante periclitate În perimetrul Rezervaţiei au fost identificate 14 specii periclitate. Propunerea ca Rezervaţia să devină sit de importanţă comunitară în cadrul reţelei ecologice europene Natura 2000 este susţinută şi de cele 5 specii de plante periclitate de inters comunitar: Aldovandra vesiculosa, Centaurea pontica, Centaurea jankae, Echium russicum şi Marsilea quadrifolia (Căsuţa 2.9.1).

Căsuța 2.9.1 Plante superioare periclitate sau vulnerabile din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării Centaurea pontica Centaurea jankae Astragalus dolicophyllus Astragalus versicarius pseudoglaucus Anacamptis pyramidalis Orchis coriophora fragrans Platanthera bifolia

Cephalanthera longifolia Dactylorhiza incarnata Trachomitum venetum Artemisia tscernieviana Centaurium spicatum Convolvulus persicus Stachys maritima,

Specii alohtone Până în prezent au fost identificate, în tot arealul Rezervaţiei, un număr de 73 specii alohtone.

Comparativ cu speciile de faună (5 specii nevertebrate şi 12 specii vertebrate) 56 sunt specii de plante vasculare.

-34-

Fig. 2.9.7 Distribuţia numerică a grupelor taxonomice din categoria Protozoa

0 100 200 300 400 500

Euglenozoa

Dinophyta

Ciliophora

Rhizopoda

Total sp.

89

68

133

139

429

Fig. 2.9.8 Distribuţia numerică a grupelor taxonomice din categoria Animalia

0 1000 2000 3000 4000 5000

Rotifera

Diplopode

Mollusca

Insecte

Crustacea

Chordata

Viermi

Arahnide

Total sp.

479

8

84

2260

223

552

255

168

4029

Moluştele sunt reprezentate de 84 specii din care 5 sunt specii alohtone (2 specii de gasteropode: Phisa acuta, Rapana venosa şi 3 specii de bivalve: Scapharca cornea, Mya arenaria, Anodonta woodiana). Numărul speciilor la moluşte este aproape dublu la gasteropode faţă de bivalve, majoritatea fiind acvatice.

Insectele sunt reprezentate de 2.260 specii, din care 26 endemice. Clasa insecta deţine cel mai mare număr în cadrul ordinelor himenoptere, coleoptere, heteroptere şi lepidoptere. Din cercetările desfăşurate în ultimii ani, a rezultat că 196 de specii de insecte sunt periclitate (111 specii de himenoptere, 51 specii de fluturi şi 32 specii de gândaci au populaţiile în scădere). Exemple sunt rusalia (Palingenia longicauda) un efemeropter care nu a mai fost observat în deltă, în ultimii ani, deşi extrem de abundentă în trecut, sau lăcusta endemică Isophya dobrogensis care nu mai există decât pe insula Popina. Dintre speciile protejate prin Convenţia de la Berna (Convenţia europeană asupra vieţii sălbatice) numai 5 au fost identificate pe teritoriul Rezervaţiei: lăcusta (Saga pedo), fluturele de zi (Apatura metis, Lycaena dispar), fluturele apolo mic (Parnassius mnemosyne) şi fluturele sfingid (Prosperinus prosperina).

Crustaceele includ crustacee inferioare (cladocere, ostracode şi copepode) şi crustacee superioare (Malacostracei). Au fost identificate şi 3 specii endemice: Atheyella dentata, Atheyalla trispinosa, Atheyella crassa. Crustaceii inferiori formează o bună parte a zooplanctonului dulcicol cuprinzând specii filtratoare din grupul cladocerilor (Daphnia cucullata, Daphnia magna) sau din cel al copepodelor (Diaptomus serbicus), precum şi specii prădătoare din grupul cladocerilor (Leptodora kindtii) sau copepozi (Cyclops furcifer, Cyclops insignis).

-35-

Arahnidele sunt reprezentate de 168 specii. Printre păianjeni se găsesc specii de dimensiuni mari (Lycosa singoriensis), care cu picioarele întinse poate avea 5-6 cm. Au fost semnalate, deasemenea, şi specii rare din familia păienjenilor cu cruce (Argyope lobata), “văduva neagră” (Latrodectus mactans tredecimguttatus), în special pe insula Popina şi în zona Letea, precum şi păianjenul de apă (Argyroneta aquatica).

Diplopodele aparţinând clasei myriapoda, sunt reprezentate de 8 specii. Pentru arahnide şi diplopode nu există date comunicate anterior, iar pentru viermi (unde au fost incluse şi rotiferele), nu au putut fi încă obţinute în totalitate. Inventarul actual al insectelor este incomplet şi deocamdată, nu se poate compara cu cel din trecut.

Rezervaţia a fost desemnată ca sit de importanţă comunitară în cadrul reţelei Natura 2000, conform Directivei Habitate, pentru 9 specii de nevertebrate: fluture buhă (Arytrura musculus), Catopta thrips, ţărăncuţă (Coenagrion ornatum), albiliţă portocalie (Colias myrmidone), fluturaş purpuriu (Lycaena dispar), Ophiogomphus cecilia, cărăbuş (Osmoderma eremita), melc (Theodoxus transversalis), (Morimus funerteus), fapt ce-i sporeşte recunoaşterea pe plan internaţional.

Fig. 2.9.9 Distribuţia numerică a grupelor taxonomice din categoria Chordata

0 100 200 300 400 500 600

Pisces

Reptilia

Amphibia

Aves

Mamalia

Total sp.

135

12

10

341

54

552

Fig. 2.9.10 Distribuţia numerică a grupelor taxonomice din categoria Mamifere

0 10 20 30 40 50 60

Rozatoare

Carnivore

Insectivore

Chiroptere

Cetacee

Ungulate

Pinipede

Lagomorfe

Total sp.

15

14

8

10

3

2

1

1

54

Mamiferele sunt reprezentate preponderent de rozătoare şi insectivore. Raportat la speciile de mamifere cunoscute în Europa de 190, din care 101 trăiesc în România, teritoriul Rezervaţiei este gazdă pentru cel puţin 54 de specii. Acest număr de specii trebuie considerat minim deoarece grupul chiropterelor (liliecii), prezent în Rezervaţie printr-un număr mare de specii (circa 20 specii), totuşi nu este suficient investigat. Cel mai numeros grup atât ca număr de specii cât şi ca mărime a populaţiilor este cel a micromamiferelor (mamifere de talie mică) care constituie hrana preferată a multor specii de păsări răpitoare de zi sau de noapte sau a mamiferelor carnivore, în special a celor din familia mustelidelor (nevăstuica,

-36-

hermelină, dihori). Majoritate speciilor îşi sapă galerii subterane, rozătoarele hrănindu-se de regulă cu vegetale, iar insectivorele cu insecte şi alte nevertebrate.

Dintre rozătoare, cel mai adesea se întâlneşte bizamul (Ondrata zibethycus), specie legată de mediul acvatic care îşi construieşte galerii în malul apelor, când este vorba de canale sau sub forma unor muşuroaie pe lacuri sau japşe. Iepurele (Lepus capensis europaeus) este deasemenea destul de frecvent în pădurile Letea şi Caraorman precum şi în incintele agricole.

Mustelidele sunt mai bine reprezentate de două specii legate de mediul acvatic: nurca europeană (Mustela lutreola) şi vidra (Lutra lutra) specii care se hrănesc cu peşti şi alte animale acvatice, în timp ce bursucul (Meles meles) are o prezenţă din ce în ce mai rară. Dintre carnivorele canide, cele mai întâlnite sunt câinele enot (Nyctereutes procynoides), cel mai legat de mediul acvatic (a fost semnalat pentru prima oară în România în anul 1951, iar în Delta Dunării în anul 1953), vulpea (Vulpes vulpes) care are efective relativ stabile, precum şi şacalul (Canis aureus), ajuns în Delta Dunării pe cale naturală din zonele mai sudice (Asia Mică, Bulgaria).

Copitatele sunt relativ bine reprezentate prin numărul încă mare de porci mistreţ (Sus scrofa) care preferă arealele mlăştinoase şi de căprior (Capreolus capreolus) cu efective în scădere. În Marea Neagră se cunosc trei specii de delfini ale căror populaţii sunt în regres: delfinul cu bot gros (Tursiops tursiops), porcul de mare (Phocaena phocaena) şi delfinul (Delphis delphis).

Din cele 54 specii de mamifere 28 sunt incluse în Lista Roşie. La desemnarea Rezervaţiei ca sit de importanţă comunitară în cadrul reţelei Natura 2000, au contribuit şi cele 5

specii din bioregiunea stepică şi cele două specii caracteristice bioregiunii pontice (Tabelul 2.9.2). Tabelul 2.9.2 Specii de mamifere periclitate în Rezervaţie

No. Crt.

Cod Natura 2000

Specia

Bioregiunea stepică

1355 Vidra (Lutra lutra)

2633 Dihorul de stepă (Mustela eversmannii)

1356 Nurca (Mustela lutreola)

1335 Popândăul (Spermophilus citellus)

2635 Dihorul pătat (Vormela peregusna)

Bioregiunea pontică

1351 Porcul de mare (Phocoena phocoena)

1349 Delfinul cu bot gros (Tursiops truncatis)

Păsările se întâlnesc într-o varietate impresionantă în toate ecosistemele, acvatice sau terestre, naturale sau

antropice de pe teritoriul Rezervaţiei. Din cele 375 de specii de păsări care trăiesc în România, 341 se întâlnesc pe teritoriul Rezervaţiei. Din acestea, 171 sunt specii cuibăritoare, specii care cuibăresc în acest teritoriu majoritatea fiind oaspeţi de vară, care toamna părăsesc Rezervaţia stabilindu-se pentru hrănire în teritoriile sudice mai calde (mediteraneene sau africane), urmând să se reîntoarcă în lunile martie şi aprilie: pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), pelicanul creţ (Pelecanus crispus), barza albă (Ciconia ciconia), rândunelele (Hirundo rustica), lăstunii (Riparia riparia, Delicon urbia, Apus apus), majoritatea stârcilor, dumbrăveanca (Coracias garrulus), prigoria (Merops apiaster). Celelalte specii sunt oaspeţi de toamnă, iarnă şi primăvară, cuibărind în teritoriile mai nordice euro-asiatice, pe care le părăsesc odată cu răcirea vremii, poposind pentru hrănire pe perioade mai lungi sau mai scurte, pe teritoriul Rezervaţiei: gârliţele (Anser albifrons), gâsca cu gâtul roşu (Branta ruficolis), lebăda cântătoare (Cygnus cygnus), raţa suliţar (Anas acuta), raţa lingurar (Anas clypeata), ferestraşii (genul Mergus), eretele vânăt (Circus cyaneus), etc.

-37-

Fig. 2.9.11 Situaţia fenologică a avifaunei din RBDD pe categorii de migraţie

0 50 100 150 200 250 300 350

Oaspeţi de vară

Eratice

Specii de pasaj

Sedentare

Oaspeţi de iarnă

Parţial migratoare

Total sp.

121

71

55

39

26

21

341

Din totalul speciilor inventariate pe teritoriul Rezervaţiei, 320 specii sunt incluse în Convenţia de la Berna, privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa adoptată la Berna din care 229 specii sunt în Anexa II (animale europene strict protejate), şi 91 specii, în Anexa III (animale europene protejate). Academia Română a declarat 12 specii monumente al naturii (Tabelul 2.10.4). Tabelul 2.9.3 Specii de păsări din Rezervaţie declarate Monument al Naturii

No. crt.

Specie Denumire populară / denumire ştiinţifică

Acte normative

1 Călifarul alb (Tadorna tadorna) HCM 1625/1955

2 Călifarul roşu (Tadorna ferruginea) Ibidem

3 Corbul (Corvus corax) JCM 734/1933

4 Dropia (Otis tarda) JCM 600/1933

5 Spurcaciul (Otis tetrax) Ibidem

6 Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) Ibidem

7 Pelicanul creţ (Pelecanus crispus ) Ibidem

8 Piciorongul (Himantopus himantopus) HCM 1625/1955

9 Stârcul lopătar (Platalea leucorodia) Ibidem

10 Egreta mare (Egretta alba) JCM 600/1933

11 Egreta mică (Egretta garzetta) Ibidem

12 Vulturul hoitar (Neophron percnopterus) Ibidem

Pe teritoriul Rezervaţiei îşi găsesc adăpost 97 specii din anexa 1 a Directivei Păsări, 151 specii migratoare listate în

anexele Convenţiei asupra speciilor migratoare de la Bonn precum şi 17 specii periclitate la nivel global, argumente pentru care Rezervaţia a fost desemnată ca sit de protecţie specială avifaunistică.

Zonele cu valoare avifaunistică ridicată (colonii monospecifice şi polispecifice, locuri de cuibărit individuale, locuri de aglomeraţie pentru hrănire şi popas, zone de cuibărit ale unor specii rare) sunt repartizate pe tot teritoriul Rezervaţiei, atât în zonele cu regim de protecţie integrală (Roşca-Buhaiova, Sacalin-Zătoane, Periteaşca-Leahova, Letea, Sărături-Murighiol, Caraorman, Nebunu, Insula Popina, Capul Doloşman, etc.), cât şi în afara acestora (Golful Musura, lacul Martinica, zona lacului Dranov, zona situată la nordul localităţii Sfântu Gheorghe etc.)

-38-

Fig. 2.9.12 Distribuţia numerică a grupelor taxonomice din categoria Herpetofaună

0 5 10 15 20 25

Anure

Caudata

Serpentes

Sauria

Testudine

Total sp.

8

2

5

5

2

22

Amfibienii sunt iubitori de căldură (termofili) şi de aceea cele mai multe specii (circa 4000) trăiesc în zonele calde, în timp ce în Europa sunt doar 45 specii, iar în România 17 specii. Dintre acestea, 10 specii au fost identificate în perimetrul Rezervaţiei, specii acvatice: broasca de lac (Rana ridibunda), buhaiul de baltă (Bombina bombina) şi brotăcelul (Hyla arborea), specii de broaşte săpătoare: broasca de pământ brună (Pelobates fuscus), şi broasca de pământ siriacă (Pelobates syriacus balcanicus), broasca râioasă brună (Bufo bufo), broasca râioasă verde (Bufo viridis), precum şi două specii de tritoni: Tritonus dobrogicus şi T. vulgaris. Toţi amfibienii hibernează în sezonul rece pe fundul apelor sau îngropaţi în pământ. Desemnarea Rezervaţiei ca sit Natura 2000 a fost făcută pentru două specii de amfibieni (Tabelul 2.9.5). Tabelul 2.9.5 Specii protejate de amfibieni (Directiva Habitate)

Nr. Crt.

Cod Natura 2000

Specia

1. 1188 Buhaiul de baltă cu burta roşie (Bombina bombina)

2. 1993 Tritonul cu creastă dobrogeană (Triturus dobrogicus)

Reptilele sunt reprezentate de 12 specii, din cele peste 6000 din zonele calde ale planetei, din cele 83 specii din

Europa şi din cele 23 specii inventariate în România. Datorită deteriorării drastice a habitatelor naturale la nivel european, majoritatea speciilor din Rezervaţie sunt protejate prin Convenţia de la Berna (9 specii sunt strict protejate şi 2 specii sunt protejate).

În Rezervaţie trăiesc două specii de broaşte ţestoase: broasca ţestoasă de apă (Emys orbicularis) şi brosca ţestoasă de uscat (Testudo graeca ibera), 4 specii de şopârlă: şopârla de câmp (Lacerta agilis euxinica), şopârla de nisip (Eremias arguta deserti), guşterul vărgat (Lacerta trilineata dobrogica), şopârla de iarbă (Podarcis taurica) şi dintre care două acvatice: şarpele de casă (Natrix natrix) şi şarpele de apă (Natrix teselata), şarpele rău (Coluber caspius), cel mai mare şarpe din Europa, şarpele de alun (Coronella austriaca), şi singura specie veninoasă, vipera de stepă (Vipera ursini renardi). Toate speciile de reptile sunt protejate prin Convenţia de la Berna. Tabelul 2.9.6 Reptile protejate în cadrul Directivei Habitate

Nr. Crt.

Cod Natura 2000

Specia

1. 1220 Broasca ţestoasă de apă (Emis orbicularis

2. 1219 Broasca ţestoasa de uscat dobrogeană (Testudo graeca)

3. 1298 Vipera de stepă (Vipera ursinii)

-39-

Fig. 2.9.13 Distribuţia numerică a grupelor taxonomice din categoria Peşti

0 20 40 60 80 100 120 140

Perciforme

Cypriniforme

Syngnathiformr

Acipenseriforme

Clupeiformr

Gadiforme

Pleuronectiforme

Rajiforme

Esociforme

Gasterosteiforme

Atheriniforme

Scorpeniforme

Petromizoniforme

Squaliforme

Salmoniforme

Siluriforme

Anguiliforme

Beloniforme

Ophidiliforme

Gobiesociforme

Total sp.

60

32

7

6

6

3

3

2

2

2

2

2

1

1

1

1

1

1

1

1

135

Peştii, reprezintă, alături de păsări, una dintre cele mai reprezentative bogăţii faunistice ale teritoriului Rezervaţiei. Clasa peşti este reprezentată atât de peştii cartilaginoşi-osoşi, cât şi de cei cu scheletul complet osificat. Din cele 300 de specii din Europa şi 185 din România, în apele Rezervaţiei au fost identificare 135 de specii, găzduite de o varietate mare de habitate acvatice, dulcicole, salmastre, marine. În apele Rezervaţiei au fost identificate 54 specii exclusiv dulcicole: ştiucă (Esox lucius), lin (Tinca tinca), văduviţă (Leuciscus idus), etc., 66 specii exclusiv marine: şprot (Spratus spratus phalericus), hamsie (Engraulis, encrasicolus ponticus), bacaliar (Merlangus merlangus euxinus), stavrid (Trachrus ponticus), calcan (Psetta maxima maeotica) şi 13 specii eurihaline care trăiesc atât în apele dulci, şi salmastre sau chiar în Marea Neagră: majoritatea guvizilor, morun (Huso huso), nisetru (Acipenser guldenstaedti), păstrugă (Acipenser stallatus), scrumbie de Dunăre (Alosa pontica), somon de Marea Neagră (Salmo trutta labrax), cambulă (Platichthys flesus luscus). Sunt şi unele specii care prezintă un uşor grad de eurihalinie, putând fi întâlnite în număr redus şi în apele Mării Negre, în faţa gurilor Dunării: crap (Cyprinus carpio), avat Aspius aspius), biban (Perca fluviatilis), somn (Silurus glanis), şalău Stizostedion lucioperca) etc.

Din cele 135 specii semnalate până în prezent, 6 provin din alte continente, specii alohtone: carasul argintiu (Carassius auratus gibelio) adus în Europa din China de acvarişti la începutul secolului al XVIII-lea şi semnalat în ţara noastră pentru prima dată în 1920, bibanul soare (Lepomis gibosus) ce provine din America de Nord, 3 specii de ciprinide importate din China pentru creşterea lor în piscicultură, sângerul (Hypophthalmichthys molitrix), cosaşul (Ctenopharyngodon idella) şi, respectiv, novacul (Aristichthys nobilis), precum şi (Pseudorasbora parva) specie adusă accidental din China cu loturile de ciprinide.

Din 1994 a fost semnalată o specie de talie mică din neamul bibanului (Percarina demidofii), care a pătruns în Rezervaţie în special în Complexul lagunar Razim-Sinoie). În Rezervaţie au fost identificate şi 14 specii de peşti considerate de importanţă comunitară în cadrul reţelei Natura 2000 (Tabelul 2.9.7).

-40-

Tabelul 2.9.7 Specii de peşti protejate (Directiva Habitate)

Nr. crt. Cod Natura 2000

Specia

1. 2491 Scrumbie de Dunăre (Alosa pontica)

2. 4120 Rizeafcă de Dunăre (Alosa tanaica

3. 1130 Avat (Aspius aspius)

4. 1149 Zvârluga (Cobitis taenia)

5. 1124 Porcuşor de nisip (Gobio albipinnatus)

6. 2555 Ghiborţ de râu (Gymnocephalus baloni)

7. 1157 Răspăr (Gymnocephalus schraetzer)

8. 1145 Ţipar (Misgurnus fossilis)

9. 2522 Sabiţă (Pelecus cultratus)

10. 1134 Boarţă (Rhodeus sericeus amarus)

11. 1146 Dunăriţă (Sabanejewia aurata)

12. 2011 Ţigănuş (Umbra krameri)

13. 1160 Fusar (Zingel streber)

14. 1159 Pietrar (Zingel zingel)

15. 2511 Porcuşor de nisip (Gobio kessleri)

Fig. 2.9.14 Distribuţia numerică a grupelor taxonomice din categoria Insecta

0 500 1000 1500 2000 2500

Himenoptere

Coleoptere

Lepidoptere

Heteroptere

Colembole

ortoptere

Homoptere

Diptere

Odonate

Neuroptere

Tricoptere

Efemeroptere

Demoptere

Mantodee

Total sp.

641

553

440

260

78

94

53

48

35

23

20

8

4

3

2260

-41-

2.10 Starea ecosistemului şi a resurselor marine vii din zona costieră marină

2.10.1 Starea litoralului şi a zonei costiere Nivelul mării şi salinitatea ca indicatorii de stare a mediului marin din zona costieră reflectă influenţa variaţiilor

apelor Dunării. În 2005 şi 2006 debitul Dunării a fost de 277 Km3 /an respectiv 259 Km3 /an, depăşind cu mult media multianuală, 207 Km3 /an. În aceste condiţii, valorile nivelului mediu lunar au fost crescute, în special în prima jumătate a anului. Datorită predominanţei vânturilor din sud şi sud est, înregistrate în perioada aprilie – mai, influenţa Dunării asupra nivelului la Constanţa a fost decalată cu o lună. Din luna mai nivelul s-a păstrat crescut: 38,4cm în mai, 36,6cm în iunie şi 40,3cm în iulie, valori cu circa 20,0 cm mai mari decât media multianuală a acestor luni (Fig. 2.10.1).

Cantitatea mare de apă dunăreană a influenţat valorile salinităţii de la Constanţa, la niveluri maxime corespunzând salinităţi minime. Este cazul lunii iulie, când nivelul a fost de 40,3cm. salinitatea fiind de 9,90 PSU, cea mai mică medie lunară înregistrată din 1959 până în prezent (Fig. 2.10.1).

Fig. 2.10.1 Evoluţia nivelului mării a debitului Dunării şi salinităţii la Constanţa în 2006

Fitoplanctonul, ca indicator de stare a eutrofizării, a fost reprezentat, în 2006, de 184 specii algale aparţinând la 7 grupe algale din care dominante au fost diatomeele în proporţie de 40% din totalul speciilor, urmate de dinoflagelate (22%) şi clorofite (20%). Speciile marine şi marine – salmastre au constituit 57% din total, alături de circa 43% speciile dulcicole şi dulcicole-salmastricole. Valorile medii înregistrate în 2006 la Cazino-Mamaia (staţie de referinţă pentru evoluţia în timp a fitoplanctonului) se încadrează în tendinţa de scădere a densităţii numerice şi a biomasei fitoplanctonice manifestată după perioada de eutrofizare intensă a anilor ’80. Deşi valorile medii ale acestor parametri au fost superioare valorilor înregistrate în anii anteriori 2002-2005, au fost totuşi de cca 3 ori (pentru densitate) şi respectiv 2,3 ori mai mici (pentru biomasă) faţă de media multianuală a perioadei 1983-1990.

La nivelul platoului continental românesc, până la izobata de 30m, densitatea numerică şi biomasa fitoplanctonului au variat în cursul anului 2006 între 61,9 – 6471·103 cel·l-1, respectiv 73,63 – 6307,67 mg·m-3. Diatomeele au dominat atât în structura calitativă, cât şi în cea cantitativă, principalele specii fiind: Skeletonema costatum, Cyclotella caspia, Chaetoceros socialis, C. curvisetus, Cerataulina pelagica, Nitzschia tenuirostris.

Infloririle algale, ca indicator de impact al eutrofizării asupra mediului marin, s-au situat în 2006 la un nivel comparativ cu ultimii doi ani anteriori. Numărul de înfloriri algale care au atins valori de peste 5 milioane cel·l-1 a fost de patru, dintre care doar două fenomene s-au remarcat cu abundenţe de peste 10 milioane cel·l-1. Speciile determinante au fost diatomeele Skeletonema costatum (15·106 cel·l-1) şi Nitzschia tenuirostris (15,5·106 cel·l-1).

Biocenoza zooplanctonică a fost dominată, în 2006, de componenta trofică în perioada de primavară şi de cea netrofică în perioada de vară. Valorile maxime de densitate şi biomasă ale anului au fost înregistrate pe profilul Mangalia în staţia de pe izobata de 5m, unde densitatea a atins o valoare de 4.955 ind/m-3 şi o biomasă de 4.720,9 mg/m-3. În structura calitativă a zooplanctonului au fost identificaţi 27 de taxoni, aparţinând la 16 grupe taxonomice. Dintre speciile exotice a fost semnalat doar ctenoforul Mnemiopsis leidyi, specie pătrunsă în apele Mării Negre la nivelul anilor ‘80, putând fi deja considerată naturalizată.

În Cartea Roşie a Mării Negre au fost introduse patru specii zooplanctonice ameninţate cu dispariţia: copepodele Pontella mediterranea, Anomalocera patersoni, Labidocera brunescens din Familia Pontelidae, şi Centropages ponticus din Familia Centropagidae. Centropages şi Anomalocera au fost singurele specii ameninţate care au fost semnalate şi în decursul anului 2006. Densităţile şi biomasele înregistrate de Centropages, în decursul ultimilor ani, sunt comparabile cu cele

0.0

5.0

10.0

15.0

20.0

25.0

30.0

35.0

40.0

45.0

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII0.0

5.0

10.0

15.0

20.0

25.0

30.0

35.0

40.0

45.0Debit Dunare (Km3/luna)Salinitate PSUNivel (cm)

-42-

înregistrate înainte de eutrofizare, ceea ce ar justifica scoaterea acestei specii din categoria speciilor ameninţate. Biomasa totală a zooplanctonului trofic inregistrată în 2006 s-a înscris în tendinţa evoluţiei multianuale şi sezoniere de ciclicitate a dezvoltării zooplanctonului (Fig. 2.10.4).

Fig. 2.10.4 Evoluţia multianuală şi sezonieră a Fig. 2.10.5 Variaţia diversităţii biomaselor zooplanctonului trofic macroalgelor la litoralul românesc de la litoralul românesc al Mării Negre,în orizontul 10-0m

Fitobentosul cuprinde 25 specii (10 Chlorophyta, 9 Rhodophyta, 5 Phaeophyta şi 1 Phanerogama), un număr foarte mic în comparaţie cu bogăţia de specii existentă înainte de anii ’70. Variaţia diversităţii macroalgelor în ultimii trei ani arată o dominanţă clară a algelor verzi (Chlorophyta) urmate îndeaproape de algele roşii (Rhodophyta), aceste grupe fiind reprezentate în medie de câte nouă şi respectiv şapte specii (Fig. 2.10.5).

Fig. 2.10.6 Evoluţia numărului de specii macrozoobental în zonele de mică şi medie adâncime (Sulina–Vama Veche)

Zoobentosul, ca indicator de stare a eutrofizării, se caracterizează în zonele litorale de mică şi medie adâncime (5-20 m), printr-o diversitate ce include 50-60 de specii macrobentale. Comparativ cu perioada anilor 1990-1993, când structura faunei bentale investigate era alcătuită din 16 - 28 specii, se constată că în ultimii ani se poate vorbi de menţinerea unei structuri calitative bune (Fig. 2.10.6).

Indicatorul cantitativ de densitate în zona marină din nordul litoralului a înregistrat valori de până la 3 ori mai mici

(Sulina – Portiţa - 5.500 ex/m2), 2006, comparativ cu 2005 (12.000 ex/m2), înscriindu-se aproape în parametrii anului 2004. Aceeaşi situaţie s-a observat şi la nivelul biomaselor, evaluându-se, per ansamblu, o valoare medie de 340g/m2 comparativ cu 2005 când biomasa înregistratã a fost de 838 g/m2.

Macrozoobentosul din zona sudică a litoralului a prezentat, în 2006, o structură cantitativă comparabilă cu cea a anului precedent, biomasa fiind evaluată la 2.000 g/m2 în perioada 2005-2006, faţă de numai 941 g/m2 în anul 2004. Situaţia s-a datorat, şi de această dată, contribuţiei ponderale a midiilor (Mytilus galloprovincialis), care au avut populaţii bine dezvoltate în această zonă. Evaluările cantităţilor de midii au scos în evidenţă predominanţa exemplarelor de talie medie, dovada unei mai bune recrutări (peste 60% din populaţii au indivizi până la 25 mm lungime), care pot constitui suport pentru completarea efectivelor speciei, în cazul în care condiţiile de mediu rămân favorabile creşterii şi dezvoltării până la indivizi capabili de reproducere.

20042005

2006

Phanerogama

Phaeophyta

Rhodophyta

Chlorophyta

0

10

20

30

40

50

60

1990-93 2003 2004 2005 2006

num

ar s

peci

i

perioada

0

50

100

150

200

250

300

350

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

mg.

m-3

Primavara Vara Tomna Zpk trofic total

-43-

2.10.2 Biodiversitatea şi specii periclitate marine

Starea biodiversităţii este definită prin numărul total de specii identificate la litoralul românesc, estimat la 2945 (bacterii – 113, ciuperci – 55, alge microfite – 615, macrofite – 138, nevertebrate – 1730, peşti – 141, păsări – 150 şi mamifere – 3) şi 29 de specii ameninţate (EN şi VU).

Impactul asupra biodiversităţii şi habitatelor marine este apreciat prin raportul dintre numărul speciilor periclitate/numărul total de specii (29/2945) şi prin numărul speciilor dispărute/numărul total de specii (13/2945), rapoarte care s-au menţinut constante în ultimii ani. Singura specie autoaclimatizată este Mugil soiuyi.

Lista Roşie a speciilor de macrofite, nevertebrate, peşti şi mamifere cuprinde un număr de 209 specii, dintre

care 19 macrofite (9%), 45 nevertebrate (22%), 141 peşti (67%) şi 4 mamifere marine (2%) (Fig. 2.10.7)

Fig. 2.10.7 Principalele grupe de specii periclitate de la litoralul românesc înscrise în Lista Roşie

Dintre algele macrofite şi fanerogamele înscrise în lista roşie ca specii ameninţate cu dispariţia (EN), în 2006 au fost identificate Phyllophora brodiaei şi Zostera nana în zona Constanţa Nord, Lomentaria şi Corallina şi alga brună Cystoseira barbata în zona Rezervaţiei Marine Vama Veche – 2 Mai, ultima înregistrând o prezenţă constantă în ultimii trei ani. Macrofitele cuprind 11 specii ameninţate (EN), 2 specii vulnerabile (VU) şi 6 cu date insuficiente (DD) (Tabel 2.10.1).

Dintre cele 45 de nevertebrate înscrise în Lista Roşie, 13 sunt considerate extincte (EX), 3 ameninţate (EN), 6

vulnerabile (VU), o specie cu risc redus de periclitare (LC), iar pentru 22 de specii nu există date suficiente pentru încadrarea într-una din categoriile de periclitare (DD). Cea din urmă categorie cuprinde şi patru specii de copepode calanide Anomalocera patersoni, Labidocera brunescens, Pontella mediterranea, Centropages ponticus, primele trei fiind hiponeustonice; dintre acestea în 2006 au fost semnalate Anomalocera patersoni şi Centropages ponticus. Pentru clarificarea stării de conservare a speciilor hiponeustonice este necesară utilizarea unei metodologii speciale pentru prelevarea şi studierea hiponeustonului. Dintre speciile de nevertebrate bentale, în 2006 a fost identificată doar Caprella acanthifera din categoria speciilor vulnerabile (VU). Tabelul 2.10.1 Statutul sozologic al speciilor înscrise în Lista Roşie a Mării Negre

Grup de specii Statutul conform categoriilor IUCN (v. 3.1, 2001)

EX EN VU NT LC DD Total

Macrofite - 11 2 - - 6 19

Nevertebrate 13 3 6 - 1 22 45

Peşti - 2 2 28 31 78 141

Mamifere - 3 - - - 1 4

Total 13 19 10 28 32 107 209

Încadrarea speciilor de peşti în Lista Roşie se prezintă astfel: dintre cele 141 de specii evaluate conform criteriilor

IUCN, 2 sunt ameninţate (EN), 2 vulnerabile (VU), 28 aproape ameninţate (NT), 31 pentru care nu există motive de îngrijorare (LC) iar pentru 78 de specii nu există date suficiente (DD). Dintre toate aceste specii, anual se identifică în capturi circa 20 de specii.

În ceea ce priveşte mamiferele marine, nu se derulează un program special de monitorizare a delfinilor, obiectul preocupărilor constituindu-l doar eşuările şi capturile accidentale ale delfinilor. Astfel, în 2006 au fost identificaţi 104 indivizi eşuaţi la ţărm, de-a lungul întregului litoral românesc. Dintre cei care au putut fi determinaţi, cei mai mulţi au fost Phocoena phocoena (26 ex.), urmaţi de Tursiops truncatus şi Delphinus delphis cu câte două exemplare. Accidental, în 2006 au fost capturaţi 22 de delfini în setcile pentru calcan: Phocoena (20 exemplare) şi Tursiops (două exemplare).

-44-

2.10.3 Starea fondului piscicol marin

Activitatea de pescuit comercial practicată de pescarii profesionişti se desfăşoară cu unelte de pescuit staţionare şi cu unelte active. La aceasta se adaugă şi pescuitul sportiv care are o amploare foarte mică. Analiza evoluţiei indicatorilor de stare arată că biomasa stocurilor se caracterizează prin fluctuaţii naturale aproape normale la unele specii (Şprot), cu tendinţe de redresare sau chiar afectate, la alte specii. Şprotul se caracterizează printr-un efectiv relativ bun în ultimii ani chiar dacă în 2006, acest efectiv a fost mai scăzut (14.740 tone) de cât media perioadei 2003-2005 (45.000 tone), datorită existenţei unor condiţii hidroclimatice deosebite. La hamsie se manifestă în continuare tendinţa de redresare, iar pentru stavrid, lufar şi chefal această redresare are un ritm mai lent. Calcanul şi rechinul, continuă să aibă stocurile afectate. Populaţiile de guvizi au stocurile într-o stare relativ bună aflându-se într-un echilibru relativ stabil.

Structura populaţională, indică prezenţa în capturi a unui număr mare de specii (peste 20), din care de bază sunt speciile de talie mică (şprot, hamsie, bacaliar, guvizi). Totodată se remarcă ponderea redusă a speciilor valoroase (calcan, sturioni, scrumbie de Dunăre, stavrid, chefal, lufar), dar şi reapariţia sub formă de exemplare izolate de scrumbie albastră şi pălămidă.

Indicatorii de presiune care influenţează dezvoltarea populaţiilor de peşti în zona costieră sunt reprezentaţi, în principal, de salinitatea apei mării, de aglomerările speciilor gelatinoase, şi de efortul de pescuit. Variaţia salinităţii dependentă de aportul de apă dulce din Dunăre influenţează apropierea sau îndepărtarea speciilor marine de zona costieră (în anul 2006 datorită debitului deosebit de mare al Dunării a creat o zonă puternică de apă dulce cu largă extindere spre sud şi est producând o reducere puternică a salinităţii apei mării, fenomen care a determinat îndepărtarea speciilor marine de la coastă spre larg, provocând şi îndepărtarea şi dispersarea aglomerărilor de şprot principala specie pescuibilă cu traulul pelagic. Prezenţa aglomerările de specii gelatinoase pot împiedica formarea aglomerărilor de şprot şi îndepărtarea acestora de ţărm. Efortul de pescuit este, în continuare, redus dominat de folosirea uneltelor fixe (în 2006 au fost utilizate 27 taliene, 6800 setci de calcan, 280 setci de chefal, 2.500 paragate şi 210 setci de scrumbie, iar în pescuitul cu unelte active, 8 traulere costiere operaţionale şi 12 năvoade de plajă).

Caracterizare socio-economică şi culturală

2.11 Prezenţa umană în perimetrul Rezervaţiei

În Delta Dunării, sunt înregistrate oficial 28 de localităţi (sate, cătune şi un oraş), cu o populaţie care a cunoscut, de-

a lungul timpului fluctuaţii legate de evoluţia importanţei economice a zonei. În perioada 1912-2002, evoluţia numerică a populaţiei a fost în descreştere, chiar dacă au fost şi intervale de timp în care populaţia a crescut (Tabelul 2.12.1). În acest interval numărul locuitorilor Deltei Dunării s-a redus cu peste 3.500 de locuitori, corespunzător unei scăderi medii anuale de 2,5‰. Cel mare spor al populaţiei s-a produs între anii 1948-1956 (12,6‰), situaţie datorată sporului natural din mediul rural (13,4‰), iar cel mai scăzut spor a avut loc în perioada 1966-1977 (-14,7‰) datorat, deasemenea scăderii populaţiei rurale care în perioada amintită s-a redus cu ¼ (peste 4000 de persoane). Acest declin demografic s-a datorat migraţiei forţei de muncă, în mod deosebit, spre Tulcea. Inundaţiile mari din anii 1970 şi 1975 au determinat, de asemenea, ca o parte a populaţiei rurale să se strămute în zonele extradeltaice. În perioada 1966-1977 populaţia a scăzut semnificativ în toate comunele din deltă: Ceatalchioi, -43,6‰, Maliuc, -30,0‰, C.A. Rosetti, -27,9‰, Pardina, -19,3‰. După 1990, în Delta Dunării a continuat să scadă populaţia locală atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, chiar dacă, în această perioadă, s-au înregistrat şi sporuri pozitive în unele localităţi, în deosebi după 1997, ca urmare a revenirii unor locuitori în urma restructurării activităţilor din industrie (C.A.Rosetti, 34,9‰, Pardina, 33,8‰, Ceatalchioi, 16,1‰). În celelalte localităţi s-a menţinut tendinţa de scădere (Sf. Gheorghe, -3,3‰, Maliuc, -1,5‰). Se mai remarcă faptul că unele localităţi au o populaţie foarte redusă, sub 54 de locuitori (Cardon, Câşliţa, Tatanir), că localitatea Ostrovu Tătaru numai are nici un locuitor, în timp ce în localitatea Uzlina din comuna Murighiol, pe lângă cei 6 locuitori înregistraţi oficial, sunt numeroase gospodării aparţinând unor proprietari cu rezidenţă în alte localităţi ale judeţului sau din alte judeţe.

Satele din deltă se încadrează, în marea lor majoritate (88,5%), în categoria satelor mici şi foarte mici. Analizând situaţia populaţiei în anul 2006 se constată că doar o singură aşezare rurală are mai mult de 1.000 de locuitori (Chilia Veche), iar Sf. Gheorghe se poate încadra în categoria localităţilor de mărime medie. Oraşul Sulina se detaşează, prin poziţia şi evoluţia sa în cadrul deltei. Dezvoltarea Sulinei a avut mai puţine conexiuni cu spaţiul deltaic şi a beneficiat de hinterland

-45-

internaţional la care o justifica statutul de porto-franco de la începutul secolului. Abia din a doua jumătate a secolului XX, acest oraş a trebuit să-şi stabilească legăturile cu satele învecinate.

Structura etnică a populaţiei este constituită în principal din populaţie românească, la nivelul anului 2002, aceasta fiind de 12.666 locuitori (86,85%), dar şi din prezenţa mai substanţială a încă patru minorităţi naţionale: lipoveni, 1.376 (9,46%), ucraineni, 299 (2,5%), rromi, 69 (0,47%) şi ruşi 59 (0,4%).

Densitatea medie a populaţiei este foarte scăzută (5,4 loc./km²), datorită suprafeţelor întinse de lacuri, gârle, canale, terenuri mlăştinoase etc., nefavorabile dezvoltării unor aşezări omeneşti. Reţeaua rarefiată a localităţilor, numărul mic de locuitori, suprafaţa de uscat redusă au contribuit la menţinerea unui număr mic de locuitori şi a unei densităţi mici: Sf. Gheorghe (1,8 loc./km²), Pardina (2,2 loc./km²), Crişan (3,4 loc./km²), Maliuc (4,1 loc./km²), C.A. Rosetti (4,2 loc./km²), Chilia Veche (6,8 loc./km²), Ceatalchioi (6,9 loc./km²), Sulina (13,96 loc./km²).

În ceea ce priveşte diferenţierile funcţionale, se constată că, de-a lungul istoriei locuirii, spaţiul deltaic a cunoscut o asociere interesantă de activităţi economice. Pescuitul a rămas până în zilele noastre preocuparea de bază a celor mai multe aşezări, mai cu seamă a celor izolate între ape, legată de existenţa resursei piscicole şi s-a desfăşurat mereu în paralel cu comerţul şi cu navigaţia de-a lungul căilor principale de acces. În afara pescuitului s-au mai dezvoltat şi alte activităţi legate, fie de alte resurse naturale: terenuri agricole, păşuni, păduri, peisaj, plante medicinale, fie de alte cerinţe ale dezvoltării sociale: asistenţă sanitară, educaţie, comerţ etc.

2.11.1 Resursele pescăreşti şi pescuitul

Resursele pescăreşti sunt reprezentate de populaţiile piscicole de interes economic şi de bazinele acvatice de apă dulce, salmastră sau marină din spaţiul geografic al Rezervaţiei. Ihtiofauna Rezervaţiei cuprinde circa 135 de specii, aparţinând unui număr de 43 de familii, majoritatea fiind specii de apă dulce dar şi specii eurihaline sau migratoare. Din numărul total al speciilor de peşti inventariate, circa 30 de specii de peşti, dulcicole, eurihaline şi marine fac obiectul activităţii de pescuit şi de piscicultură.

Resursele pescăreşti de apă dulce sunt reprezentate de populaţiile de peşti de apă dulce din cele 160.000 ha de ape interioare spaţiului geografic al Rezervaţiei, din care 110.000 ha ape permanente, resursele pescăreşti marine se dezvoltă în apele litorale ale Mării Negre aferente Rezervaţiei, de circa 140.000 ha, resursele de peşti marini migratori sunt reprezentate de speciile marine migratoare (sturioni, scrumbie de Dunăre) care folosesc atât spaţiul marin, cât şi cel dulcicol al Rezervaţiei. Resursele pescăreşti de cultură sunt reprezentate de speciile de peşti crescute în bazinele amenajărilor piscicole din Rezervaţie. Din cele 27 de amenajări piscicole construite în Rezervaţie pentru piscicultură, în suprafaţă totală de circa 40.000 ha, doar în câteva se mai desfăşoară, în prezent această activitate (Babadag, Lunca, Sarinasuf).

Pescuitul este una din cele mai vechi ocupaţii ale populaţiei din Delta Dunării şi reprezintă şi în prezent o activitate economică importantă ocupând mai mult de jumătate din populaţia activă a deltei, în prezent activând circa 1.500 de pescari autorizaţi pentru desfăşurarea pescuitului comercial. Acestora li se adaugă şi reprezentanţii familiilor rezidente în spaţiul Rezervaţiei care au dreptul legal să pescuiască pentru consumul propriu, câte 3 kg de peşte pe zi. Se poate spune că această activitate ocupă, în scop comercial sau familial, toate familiile rezidente în Rezervaţie.

Valorificarea resursei pescăreşti din bazinele acvatice naturale se bazează pe metode tradiţionale care au fost folosite din cele mai vechi timpuri. Primele reglementări ale pescuitului, bazate pe experienţa generaţiilor, apar în Evul Mediu şi apoi în timpul administraţiei otomane. Administraţia de stat a început în anul 1895 sub conducerea lui Grigore Antipa, căruia îi revine meritul de a fi elaborat principiile de management a pescăriilor în fluvii şi delte neregularizate, valabile şi în zilele noastre. În anul 1896 apare prima Lege a pescuitului, care a oprit pescuitul peştilor sub o măsură minimală, a introdus reglementări bazate pe o bună cunoaştere a biologiei speciilor de peşti, a potenţialului zonelor şi pe rolul factorului hidrologic. În anul 1974 a fost promulgată Legea Pescuitului şi Pisciculturii care s-a aplicat pe tot teritoriul ţării, cu prevederi speciale pentru Delta Dunării, litoralul Mării Negre şi Razim-Sinoie.

În prezent, exploatarea resurselor pescăreşti din Delta Dunării este reglementată prin acte normative şi norme de aplicare ale acestora de către administratorul resursei (Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură) şi de către utilizatori în scopul asigurării utilizării durabile a acestora.

Din punct de vedere al scopului capturării, în Rezervaţie se practică pescuitul comercial, sportiv, ştiinţific şi familial. După biologia speciilor se distinge pescăria peştilor de apă dulce (deltă, Dunăre, Razim-Sinoie), pescăria peştilor marini migratori şi pescăria peştilor marini din zona litorală.

Pescăriile din spaţiul actual al Rezervaţiei au parcurs, de-a lungul istoriei recente de circa 50-60 de ani, mai multe perioade. La sfârşitul deceniului al cincilea din secolul trecut se marca primul declin al pescăriei datorită efectelor negative ale îndiguirii Luncii Dunării care au afectat populaţiile de ciprinide în general şi cea de crap în special. A urmat o perioadă de redresare (1960-1970), prin stabilirea unui nou echilibru în structura ihtiofaunei, locul crapului fiind luat de speciile stagnofile (babuşcă, lin, caracudă), producţiile oscilând între 10.000 tone/an şi 20.000 tone/an. Perioada 1970-1984, a marcat un nou

-46-

declin datorită îndiguirii celor peste 100.000 ha, din deltă şi zonele adiacente cu valori ale capturilor în jur de 15.000 tone/an, situaţie care s-a agravat în perioada următoare,1984-1994, în care au avut loc modificări importante atât în ceea ce priveşte condiţiile de mediu, dar şi în ceea ce priveşte modul de organizare al pescuitului, când capturile anuale au scăzut foarte mult în jurul a 5.000-6.000 tone/an. În perioada 1994-2006, capturile s-au situat în jurul valorilor 2.500-3.000 tone/an. Situaţia capturilor înregistrate oficial şi în special cea a capturilor din ultimile două decenii trebuie corectată cu valori ce pot fi estimate destul de dificil, reprezentând cantităţile de peşte capturate de populaţia locală în scopul consumului propriu (circa 3 kg/zi/familie) dar şi cu valori, de asemenea, destul de dificil de estimat, reprezentând pescuitul ilegal.

Activitatea de pescuit comercial se desfăşoară în mai multe zone, metodele şi uneltele de pescuit fiind specifice pentru fiecare zonă.

În Delta Dunării propriu-zisă, pescuitul se desfăşoară în tot timpul anului (cu excepţia perioadei de prohibiţie de 60 de zile) folosindu-se numai tipuri de unelte pasive (vintire, taliene) şi active (năvoade, voloage). Capturile realizate în această zonă sunt dominate de caras, crap, plătică şi babuşcă. Tot în această zonă se realizează şi capturi de raci şi broaşte.

În complexul Razim – Sinoie, pescuitul se desfăşoară cu capcane de tip vintire şi taliene de Razim, în sezonul cald, şi cu năvoade, în sezonul rece. Sunt interzise avele şi setcile, iar perioada de prohibiţie este mai lungă faţă de restul Rezervaţiei, însumând 90 de zile. Cea mai mare parte a capturilor se realizează cu năvoadele, capturile fiind dominate de plătică, babuşcă, caras şi şalău.

În Dunăre şi braţele sale, pescuitul se desfăşoară în tot cursul anului cu excepţia perioadelor de prohibiţie (30 de zile pe zona de graniţă şi 60 de zile în celelalte zone) şi cu intensificări sezoniere în anumite zone (toane) pentru capturarea speciilor marin migratoare. În această activitate se folosesc unelte şi metode tradiţionale practicându-se atât formele de pescuit activ cu setci în derivă sau pasive cu setci fixe, pripoane, taliene, vintire etc. Capturile realizate sunt dominate de scrumbie de Dunăre, plătică, caras, ciprinide asiatice.

În zona costieră şi marină, se desfăşoară un pescuit pasiv cu taliene gigant şi semigigant, pe toată coasta marină aferentă Rezervaţiei. Destul de sporadic se desfăşoară şi un pescuit activ cu nave mici de traulare, în zone situate dincolo de izobata de 20 m. Capturile sunt dominate de specii de talie mică (hamsie, gingirică, stavrid, şprot) speciile mai valoroase, (calcan, scrumbie albastră, pălămidă, chefal, rechin) fiind foarte slab reprezentate.

Resursa piscicolă care susţine activitatea de pescuit şi piscicultură este asigurată de un număr mai redus de specii de peşti. Ihtiofauna RBDD cuprinde circa 135 de specii, aparţinând unui număr de 43 de familii, majoritatea fiind specii de apă dulce dar şi specii eurihaline sau migratoare. Din numărul total al speciilor de peşti inventariate în RBDD 32 de specii de peşti, dulcicole, eurihaline şi marine fac obiectul pescuitului comercial (Tabelul 2.11.5) Tabelul 2.11.5 Structura pe specii şi categorii a capturilor

Nr. Crt.

Specii dulcicole Nr.

Crt.. Specii marine Nr. Crt. Specii migratoare

1 Caras (Carassius gibelio) 1 Gingirică (Clupeonella cultriventris)

1 Scrumbie de Dunăre (Alosa pontica)

2 Plătică(Abramis brama)

2 Hamsie (Engraulis encrasicholus)

3 Babușcă (Rutilus rutilus) 3 Chefal (Liza aurata)

4 Somn (Silurus glanis) 4 Ostreinos (Liza saliens)

5 Șalău (Stizostedion lucioperca)

5 Barbun(Mullus barbatus)

6 Știucă (Esox lucius)

6 Cambulă (Platichthys flesus)

7 Crap (Cyprinus carpio) 7 Calcan (Psetta maxima)

8 Sânger (Hypophthalmichthys molitrix)

8 Șprot (Sprattus sprattus)

9 Novac (Aristichtys nobilis)

9 Rechin (Squalus acanthias)

10 Cosaș (Ctenopharyngodon idella)

10 Rizeafcă (Alosa caspia nordmanni)

11 Lin (Tinca tinca)

11 Stavrid (Trachurus ponticus)

12 Biban (Perca fluviatilis) 12 Guvizi (Gobius sp.)

-47-

13 Batcă (Abramis bjoerkna) 13 PMM (Peşte marin mărunt)

14 Morunaș (Vimba vimba)

15 Avat (Aspius Aspius)

16 Mreană (Barbus barbus)

17 Sabiță (Pelecus cultratus)

18 Alte specii de apă dulce

Organizarea pescuitului din Delta Dunării a cunoscut mai multe etape, Administraţia Rezervaţiei a jucat un rol activ,

în perioada de după 1990, anul înfiinţării Rezervaţiei. În ultimile decenii ale secolului trecut, şi până în 1991, valorificarea resurselor piscicole s-a făcut de către întreprinderile cu profil complex din cadrul Centralei Delta Dunării. După 1990, aceste întreprinderi s-au transformat în societăţi comerciale cu profil piscicol cu capital de stat, funcţionând în coordonarea Consiliului Judeţean Tulcea şi totodată au apărut şi primele societăţi piscicole cu capital privat.

Ca administrator al resursei piscicole, în perioada 1990-2004, Administraţia Rezervaţiei a impus reglementări menite să asigure protejarea speciilor periclitate şi de interes conservativ, precum şi valorificarea durabilă a speciilor de interes economic

În perioada 1990-1997, societăţile comerciale cu capital de stat sau privat şi-au desfăşurat activitatea în Rezervaţie în conformitate cu Protocolul încheiat între Consiliul Judeţean Tulcea şi Administraţia Rezervaţiei şi au activat în baza unor acorduri de pescuit eliberate de Administraţie şi a unor cote-plafon stabilite împreună cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, alocate fiecărei societăţi, permisele fiind eliberate de societăţi pentru pescarii permanenţi şi sezonieri. În această perioadă au activat 12 societăţi piscicole cu capital de stat provenite din fosta Centrală „Delta Dunării” şi 8 societăţi cu capital privat, cărora le-au fost alocate anual cote-plafon (pe zone şi specii).

Din 1997, când a fost emisă H.G. 516/1997 privind unele măsuri pentru exercitarea pescuitului pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", a fost instituit statutul de pescar individual autorizat pe baza permiselor de pescuit ce se atribuiau direct pescarilor de către Administraţia Rezervaţiei, dându-se astfel posibilitatea desfăşurării activităţii de pescuit prin autorizarea individuală a pescarilor sau a asociaţiilor familiale (AF) conform prevederilor Decretului-Lege nr. 54/1990. Au fost autorizaţi, în această perioadă, peste 1.500 de pescari individuali şi pentru prima dată, permisele individuale de pescuit cuprindeau elemente pentru dimensionarea efortului de pescuit stabilindu-se numărul maxim al uneltelor folosite (50 de unelte), tipul acestora (taliene, vintire, setci, năvoade, pripoane etc.), modul de marcare al uneltelor fixe, zonele de pescuit, punctele autorizate pentru înregistrarea capturilor şi pentru colectarea şi comercializarea acestuia, precum şi reglemetările privind modul de desfăşurare a activităţii de pescuit. În această perioadă s-au înfiinţat circa 100 de societăţi comerciale cu profil pescăresc şi au funcţionat 40 de puncte de colectare.

Din anul 2003, s-a adoptat un nou mod de valorificare a resurselor piscicole, în baza Legii nr. 82/1993, privind înfiinţarea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi a Legii nr. 219 privind regimul concesiunilor, constând în concesionarea dreptului de valorificare a resurselor piscicole din Rezervaţie. Prin aplicarea acestor acte normative şi a HG nr. 311/2002, privind concesionarea dreptului de valorificare a resurselor piscicole din Rezervaţie, au fost delimitate 25 de zone de pescuit dreptul de valorificare a resurselor piscicole din aceste zone fiind concesionat de 16 societăţi comerciale, societăţi care s-au angajat prin contractele de consesionare să plătească statului o redevenţă, a cărei valoare a fost stabilită funcţie de importanţa zonelor de pescuit prin licitaţie. În acest fel, pescarii au devenit iniţial salariaţi ai acestor societăţi, iar ulterior, în cea mai mare parte, colaboratori pe bază de contracte individuale pentru prestarea serviciului de capturarea peştelui.

După anul 2005, un nou act normativ (Legea nr. 113/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura) a stabilit că dreptul de valorificare a resurselor piscicole se atribuie în mod direct pescarilor, persoane fizice şi/sau juridice, organizaţiilor de pescari din domeniul pescuitului comercial, legal constituite şi recunoscute pe baza criteriilor stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de pescuit şi acvacultură. Începând din 2005, administratorul unic al resursei piscicole devine Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, Rezervaţia Biosferei preluând statutul de gestionar al resurselor piscicole din spaţiul deltaic. În această perioadă, s-a consolidat statutul de autoritate de mediu al Administraţiei Rezervaţiei şi acela de administrator de arie protejată, care au permis Administraţiei Rezervaţiei să continuie reglementarea şi monitorizarea activităţii de pescuit din perimetrul Rezervaţiei.

Autorizarea activităţii de pescuit din Rezervaţie se face, anual, pe baza cotelor exploatabile stabilite pe complexe de bazine piscicole, prin studii de evaluare a resurselor pescăreşti elaborate de către consultanţi de specialitate şi avizate de Academia Română – Comisia Monumentelor Naturii. În anul 2006, Administraţia Rezervaţiei a eliberat, conform Ordinului MAPM 647/2001, 1.180 autorizaţii, din care 32 autorizaţii pentru asociaţii/organizaţii de pescari, 15 autorizaţii pentru societăţi comerciale, 3 autorizaţii de mediu pentru capturare

-48-

reproducători sturioni şi 1.130 autorizaţii pentru pescari individuali. Accesul la resursele acvatice vii în vederea practicării pescuitului se face în baza permisului de pescuit comercial pentru zona solicitată, eliberat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi al autorizaţiei de mediu eliberată de Administraţia Rezervaţiei.

Pe teritoriul Rezervaţiei se practică şi piscicultură pe suprafeţe amenajate, administrarea acestor suprafeţe se face în prezent de către Consiliul Judeţean Tulcea sau de către Consilii Locale. Îndiguirea suprafeţelor pentru piscicultură a început în anul 1961, dar cea mai mare parte a amenajărilor s-a realizat în perioada 1969-1974. În crescătorii se creşteau specii de cultură: crap, cosaş, sânger, novac. Producţia marfă livrată la piaţă, în acea perioadă, s-a menţinut la nivele de 4-5 mii tone/an. S-au înregistrat şi producţii marfă mai mari în anii 1976-1977 dar cu un consum foarte mare de furaje. În această perioadă, forţa de muncă angajată în activitatea de piscicultură a fost de circa 900 oameni, la acelaşi nivel cu forţa de muncă folosită pentru pescuitul în bazinele naturale. În 1989, în Delta Dunării erau realizate 30 de amenajări piscicole din care funcţionau 29 de amenajări piscicole.

După 1990, în condiţiile liberalizării preţurilor la energie şi forţă de muncă, funcţionarea amenajărilor piscicole s-a schimbat foarte mult, foarte multe dintre acestea fiind abandonate datorită cheltuielilor de producţie foarte mari care au făcut ca activitatea de piscicultură să devină nerentabilă. Suprafeţele îndiguite devenite nerentabile din punct de vedere al scopului şi abandonate au fost incluse într-un program complex de lucrări pentru renaturare sau reconstrucţie ecologică.

2.11.2 Terenurile agricole şi agricultura

Agricultura, cu cele două activităţi specifice: cultivarea pământului şi creşterea animalelor, este una din cele mai vechi îndeletniciri a populaţiei din Rezervaţie. Localnicii acestor ţinuturi înconjurate de ape îşi asigurau o parte din cele necesare traiului cultivând terenurile ieşite temporar de sub ape (platforme). Agricultura se desfăşoară în sistem privat şi cuprinde două activităţi majore: cultivarea cerealelor şi a altor plante şi creşterea animalelor. Activitatea agricolă se desfăşoară în baza autorizaţiilor de mediu pentru terenurile din categoria “terenuri agricole” şi în baza permiselor de practicare a agriculturii pe terenurile ieşite temporar de sub ape.

Terenurile agricole reprezintă 12,9% din Rezervaţie, însumând un total de 61.453 ha. Situaţia existentă este într-o continuă dinamică, de aceea se impune reactualizarea studiilor pedologice, mai vechi de 10 ani.

Ca structură de folosinţă a terenurilor agricole, cea mai mare pondere o are terenul arabil (63%), urmat de pajişti naturale (36,7%). Viile şi livezile ocupă suprafeţe nesemnificative pe terenurile private ale locuitorilor.

Ca localizare, majoritatea terenurilor arabile sunt localizate în zona economică a deltei fluviatile, mai evoluată sub aspect morfologic şi pedologic. În condiţiile unui management bun, ecosistemele agricole din delta fluviatilă pot avea o mare capacitate de producţie pentru cereale păioase, porumb, legume, cartofi, soia şi plante furajere.În delta fluvio-maritimă terenul arabil reprezintă doar 0,12 ha/locuitor, dominante în structura terenurilor agricole în aceasta zonă fiind pajiştile. Agroecosistemele din delta maritimă sunt reduse ca suprafaţă dar şi ca potenţial agro-productiv.

Din suprafaţa de 61.453 ha teren agricol, 39.947 ha (64 %) se află în incintele agricole îndiguite şi desecate din interiorul Deltei Dunării, 10.617 ha (17,3%) se află în incinte agricole îndiguite şi desecate situate în de-a lungul braţului Sf. Gheorghe, restul fiind pe grindurile continentale, grindurile de mal ale reţelei hidrografice interioare, grindurile fluvio-marine şi sesul deltaic, în regim liber de inundare.

Ca formă de proprietate, care determină şi modul de folosinţă, terenurile agricole din Rezervaţie sunt: domeniu public de interes judeţean (polderele agricole), domeniu public de interes local (amenajări piscicole şi pajişti), restul fiind proprietate privată a persoanelor fizice.

În incintele agricole îndiguite terenurile arabile sunt utilizate în mare parte pentru producerea cerealelor. Suprafeţele cele mai mari sunt cultivate cu grâu, porumb, floarea-soarelui, rapiţă, culturi furajere. Capacitatea de suport ecologic pentru folosinţa agricolă în principalele incinte îndiguite (Pardina, Sireasa, Carasuhat şi Murighiol – Dunăvăţ) nu este mare (studii efectuate de Institutul de Pedologie şi Agrochimie Bucureşti). Tehnologiile de exploatare agricolă utilizate sunt stabilite de utilizatori (concesionari), în funcţie de scop şi de posibilităţi. Aceste tehnologii nu au ca obiectiv prioritar asigurarea durabilităţii resursei naturale şi a fertilităţii solului (Tabel 2.11.7).

-49-

Tabelul 2.11.7 Amenajările agricole din Rezervaţie

No. Denumirea polderului Suprafața (ha) Situația actuală

1. Sireasa 5.480 În exploatare parţială

2. Pardina 27.032 În exploatare parţială

3. Tătaru 2.081 În exploatare parţială

4. Babina 2.100 Renaturată

5. Cernovca 1.580 Renaturată

6. Furtuna 2.115 Renaturată

7. Sulina 400 Neutilizată

8. Tulcea-Nufăru 2.811 În exploatare parţială

9. Nufăru-Bălteni 800 În exploatare parţială

10. Bălteni-Beştepe-Mahmudia 840 În exploatare parţială

11. Mahmudia-Murighiol 900 În exploatare parţială

12. Carasuhat 2.683 În exploatare parţială

13. Murighiol-Dunavăţ 2.538 În exploatare parţială

TOTAL 51.405

Tratamentele de protecţie fito-sanitară se aplică utilizând numai produsele fito-sanitare şi substanţele chimice

prevăzute în lista aprobată pentru teritoriul Rezervaţiei, cu respectarea instrucţiunilor tehnice privind utilizarea produselor, echipamentelor şi condiţiilor de efectuare a tratamentelor. În vederea reducerii la minim posibil a presiunii chimice asupra solurilor aflate în zona de competenţă, Administraţia Rezervaţiei a emis Lista produselor chimice de uz fitosanitar şi erbicidelor aprobate spre utilizare în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Această listă cuprinde produse chimice din grupele a III-a şi a IV-a de toxicitate (produse cu o toxicitate redusă). Produsele au fost testate asupra remanenţei şi încadrării în ce priveşte limitele de poluare. De asemenea, datorită puterii financiare scăzute a utilizatorilor de terenuri agricole, consumul produselor chimice este extrem de redus situându-se în apropierea cifrei de 1 kg de produs brut la 1 ha de teren arabil.

Pe teritoriul Rezervaţiei nu sunt sisteme de irigaţii funcţionale. Instalaţiile de irigat existente la două societăţi nu au fost utilizate datorită imposibilităţii deplasării lor pe teren. Acest fapt se datorează fragilităţii solului. Odată pornită instalaţia, ea nu mai poate fi deplasată până la uscarea solului, întrucât roţile instalaţiei se afundă în solul umezit. Există un procent mare de neutilizare a terenului din diverse cauze: excesul de umiditate, 494 ha datorită sărăturării, dar şi lipsă de fonduri băneşti. De menţionat că sărăturarea solului se datorează faptului că în incinta agricolă Pardina, staţia de desecare “Batacu” nu a funcţionat corespunzător şi nivelul pânzei freatice s-a menţinut ridicat favorizând fenomenul de sărăturare.

Agricultura tradiţională, desfăşurată pe suprafeţe de câteva hectare, se rezumă în general la monocultură. Nu se fac tratamente fito-sanitare şi nu se practică rotaţia culturilor, iar rezultatele obţinute sunt în general slabe, acoperind doar necesităţile familiale. În Delta Dunării, populaţia locală mai practică agricultura pe terenurile ieşite temporar de sub ape (platforme), cu rezultate bune, având în vedere accesul facil la apă. Activitatea de cultivare a plantelor se mai desfăşoară în cadrul amenajărilor piscicole, ca parte a tehnologiilor de piscicultură aplicate pentru refacerea bazinelor piscicole.

Asigurarea unor locuri de muncă pentru populaţia locală nu este prioritară în investiţiile din agricultură. Creşterea animalelor – cealaltă ramură a agriculturii – este o îndeletnicire veche a populaţiei locale de pe teritoriul Rezervaţiei. Creşterea animalelor, alături de pescuit, reprezintă principalele surse de venituri în localităţile izolate din Delta Dunării - Caraorman, Periprava, C.A. Rosetti, Letea, Mila 23 etc.

Peste 36% (22.545 ha pajişti) din terenurile agricole şi în mică măsură alte terenuri neagricole sunt folosite pentru creşterea animalelor, care este o activitate tradiţională a locuitorilor din Rezervaţie.

Pe teritoriul Rezervaţiei nu există complexe zootehnice funcţionale în care să se desfăşoare creşterea animalelor în sistem intensiv, aplicând tehnologii moderne care să permită exploatarea eficientă a producţiei animale. Creşterea animalelor se face în sistem extensiv. Bovinele, cabalinele sau porcinele sunt crescute în stabulaţie liberă pe grindurile deltaice sau pe terenurile proaspăt ieşite de sub inundaţie. Creşterea ovinelor este organizată în mod tradiţional şi se practică în principal pe păşunile (izlazurile) comunale. De asemenea, suprafeţe cu folosinţă agricolă amplasate în incinte amenajate categoria „arabil”, sunt deseori utilizate pentru păşunat, după cum şi suprafeţe cu folosinţă „stuf” sau „forestieră” au fost utilizate ca păşune.

-50-

Fondul funciar agricol din Rezervaţie a început să se extindă în perioada 1938-1940, înlocuind zonele umede si inundabile, prin lucrări hidrotehnice de îndiguire şi desecare, cu terenuri agricole. O dată cu execuţia acestor lucrări şi introducerea acestor terenuri în circuitul agricol au apărut şi o seama de probleme neprevăzute: lipsa forţei de muncă pentru o agricultură de tip industrial, procesele de sărăturare secundară, reducerea rezervelor de carbon organic şi managementul dificil al unor sisteme dezechilibrate ca urmare a faptului că intrările (combustibil, ingrăşăminte, insecto-fungicide, seminţe etc.) erau mult mai mari decât ieşirile (producţia agricolă). După cateva încercări de practicare a agriculturii unele din aceste zone au fost abandonate.

Impactul negativ al acestor agro-sisteme asupra ecosistemelor vecine. Renaturarea suprafeţelor îndiguite, constituie o componentă principală în cadrul obiectivelor Administraţiei Rezervaţiei de conservare a biodiversităţii în Delta Dunării. Principiul general de renaturare a incintelor îndiguite este acela de conectare la regimul natural de inundabilitate. Refacerea funcţiilor ecologice conduce la dezvoltarea resurselor tipice zonei, cu activităţile tradiţional-economice ale populaţiei locale: pescuitul, vânătoarea, tăierea stufului, păşunatul, recreerea.

2.11.3 Fondul forestier, silvicultura şi exploatarea lemnului

Fondul forestier este constituit din totalitatea suprafeţelor pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi şi a suprafeţelor care servesc nevoilor de cultură, producţie şi administraţie silvică. Fondul forestier din Rezervaţie se află în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvică Tulcea. În conformitate cu Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor încheiate în anul 2004 şi cu rapoartele Direcţiei Silvice Tulcea privind activitatea de silvicultură, suprafaţa fondului forestier din Delta Dunării este de 22.656 ha. Vegetaţia forestieră s-a extins în mod spontan şi în zone situate în afara fondului forestier înregistrat, în regim liber de inundaţie. Se apreciază, astfel, o suprafaţă de circa 3.000 ha acoperită cu vegetaţie forestieră în afara fondului forestier. Suprafaţa pădurilor din Rezervaţie (cele mai stabile ecosisteme terestre) acoperită cu asociaţii de arbori sau arbuşti reproduşi natural sau plantaţi, este de 15.377 ha. Din aceasta, 8.845 ha (57%) sunt păduri plantate şi 6.532 ha (43%) sunt păduri naturale; cele din ultima categorie provin din renişuri. Dintre pădurile naturale, 16% se găsesc pe terenurile joase din delta fluvială.

În arborete, ponderea este deţinută de specii de foioase (15.341 ha), răşinoasele fiind slab reprezentate (36 ha) prin specii de pin negru şi chiparos de baltă, care vegetează pe nisipuri şi respectiv pe malurile braţului Sf. Gheorghe în zona cuprinsă între Km 79 şi Km 63, fiind plantate artificial. Foioasele sunt reprezentate în special prin clone de plop euroamerican, plop alb, plop negru, salcie albă, stejar, frasin de Pensilvania, salcâm etc.

Din punct de vedere ecologic şi economic, pădurile din Rezervaţie au, preponderent, funcţie de protecţie (73% din suprafaţă) funcţia de producţie fiind reprezentată mai puţin (27% din suprafaţă). În ceea ce priveşte funcţia de producţie, pe primul plan este producerea de masă lemnoasă, iar pe plan secundar ciupercile, plantele medicinale, vânatul şi altele. Pădurile de interes economic sunt concentrate în delta fluvială.

Economia forestieră absoarbe o mică parte din forţa de muncă disponibilă în Rezervaţie. Creşterea gradului de ocupare a populaţiei în acest domeniu se mai poate face prin promovarea unor activităţi tradiţionale (împletituri din nuiele de răchită etc.).

Din punct de vedere al reliefului, pădurile din Rezervaţie sunt situate în două zone fitoclimatice: zona silvostepei umede ce cuprinde arborete de luncă şi deltă fluvială, şi zone de silvostepă uscată ce cuprind arborete de pe versanţii imediaţi din vecinătatea Braţului Tulcea şi în continuare pe Braţul Sf. Gheorghe (partea dreaptă) şi numeroase trupuri mici de pădure în zona nisipurilor continentale de la Dunavăţul de Sus şi Dunavăţul de Jos, foste perdele de protecţie.

Pădurile din lunca Dunării se găsesc pe grindurile înalte şi sunt reprezentate de zăvoaie de salcie, de plopi şi zăvoaie de specii în amestec. În mare parte au fost înlocuite cu plantaţii de plopi negri hibrizi de mare productivitate şi de interes economic.

Pădurile din delta fluvială se găsesc în cea mai mare parte de-a lungul celor trei braţe ale Dunării, dar şi pe gârlele şi canalele de legătură dintre acestea. Păduri se găsesc şi în unele areale din interiorul deltei. Acestea sunt reprezentate prin zăvoaie de salcie, care ocupă părţile mai joase şi plopişuri sau amestecuri de plopi şi sălcii pe părţile mai înalte.

Speciile forestiere din pădurile deltei fluviale sunt: Salcia albă (Salix alba), Salcia plesnitoare (Salix fragilis), Plopul alb (Populus alba), Plopul cenuşiu (Populus canescens), şi cele mai extinse arborete de plopi euroamericani de înaltă productivitate, realizate prin plantaţii (97 % din totalul speciilor). Se găsesc şi resturi ale vegetaţiei naturale şi sunt reprezentate prin exemplare de Frasin comun (Fraxinus angustifolia) şi de Frasin pufos (Fraxinus pallisae).

Pădurile din delta fluvio-marină sunt deosebite faţă de cele din luncă şi din delta fluviatiă. Aici se găsesc arborete naturale, pe grindurile Letea, Caraorman şi în luncile braţelor Chilia şi Sfântu Gheorghe, precum şi plantaţii (plantaţii cu plopi negri hibrizi şi sălcii), dar şi unele plantaţii realizate pe nisipurile fluvio-marine de pe grindurile Sărăturile în suprafaţă de 1.280 ha. Pe suprafeţe restrânse, datorită diferenţierilor morfologice (dune şi depresiuni interdune) şi ecologice, pe grindurile Letea

-51-

şi Caraorman, în repartiţia vegetaţiei sunt caracteristice trecerile bruşte de la pădure la vegetaţia ierboasă psamofilă şi chiar halofilă.

Pornind de la conceptul că pădurea ca fenomen natural şi ca producătoare de resurse economice este o parte a mediului, silvicultura este o activitate de ecologie aplicată. Organele silvice, în colaborare cu specialiştii din cercetare elaborează norme tehnice cu caracter specific privind regenerarea pădurilor din cadrul Rezervaţiei, instalarea şi menţinerea vegetaţiei forestiere, asigurarea continuităţii producţiei de masă lemnoasă, concomitent cu intensificarea funcţiilor de protecţie, lucrări prevăzute prin amenajament silvic anual. Suprafeţele împădurite nu au fost modificate, ocoalele silvice efectuând doar lucrările de întreţinere şi exploatare planificate. Astfel, suprafaţa exploatată de pădure este practic egală cu suprafaţa pe care s-au efectuat plantări. Pentru arboretele artificiale din zonele Letea şi Caraorman planurile de amenajament silvic includ executarea tăierilor de igienă, iar în zonele cu regim de protecţie integrală nu se intervine cu lucrări de exploatare.

Principalul produs al pădurilor îl constituie lemnul. Acesta se concretizează prin tăierea creşterilor anuale ale pădurilor sub formă de posibilitate. Această posibilitate este reprezentată, pentru pădurile din Rezervaţie de specii diverse de esenţă tare (5%) şi specii de esenţă moale (95%). În ceea ce priveşte exploatarea lemnului, potenţialul productiv al pădurilor din Rezervaţie este de circa 173.000 mc de masă lemnoasă, structurată în produse principale (149.000 mc), produse secundare (19.000 mc) şi produse din igienizare (5.000 mc).

Exploatarea masei lemnoase se face preponderent prin firme private dar şi în regie proprie de Regia Naţională a Pădurilor - pentru lucrările de igienizare şi pentru masa lemnoasă neadjudecată la licitaţie/negocieri de către agenţii economici. Beneficiarii volumului de masă lemnoasă exploatată sunt agenţi economici cu capital privat. Arboretelor afectate în ceea ce priveşte starea de sănătate, se exploatează în cadrul produselor de igienă sau accidentale şi valorificate ca lemn de foc pentru populaţia locală.

2.11.4 Peisaj, recreere, turism

Rezervaţia oferă multiple oportunităţi în turism datorită resurselor turistice, naturale sau antropice existente şi a

exercitat şi exercită o atracţie deosebită pentru vizitatori. Din datele pentru perioada 1971-2006, se constată că după o creştere a numărului vizitatorilor de la circa 70.000 de turişti în 1971 la circa 148.000, în 1979, a urmat o perioadă de reducere a numărului acestora până la circa 15.000 de turişti în 2003. După această perioadă se remarcă o tendinţă de creştere a numărului vizitatorilor români şi străini, apreciindu-se că în anul 2006 numărul acestora a ajuns la circa 45.000-50.000.

Resursele turistice naturale sunt reprezentate de relieful specific (dunele de nisip de pe grindurile Letea şi Caraorman, plajele litorale ale zonei costiere, vecinătatea Mării Negre, canalele, gârlele, bălţile şi lacurile), de clima ce creează ambianţă pentru activitatea de turism dar constituie şi un factor natural de cură în scopuri terapeutice (numărul mare de zile senine: 150-160, durata mare de strălucire a soarelui: 2.300-2.500 ore/an, regimul termic ridicat, precipitaţii reduse: 350-400 mm/an, de flora şi fauna găzduite de habitatele naturale.

Resursele turistice antropice sunt reprezentate de valorile culturale create de comunităţile umane de-a lungul timpului. Acestea includ vestigiile arheologice şi ruinele unor cetăţi sau ale unor aşezări omeneşti vechi ce atestă urmele de locuire şi etapele de ocupare a spaţiului deltaic (vestigiile cetăţilor Argamum de la Capul Doloşman, ruinele cetăţii bizantine de pe insula Bisericuţa, ruinele aşezării Dinogeţia, ruinele cetăţii Heracleea de la Enisala, ruinele cetăţii greceşti Istria etc.). De asemenea, sunt cuprinse în această categorie monumentele istorice, de arhitectură şi de artă, precum şi mărturiile culturii populare locale, mărturii sistematizate şi prezentate în muzee (Muzeul Delta Dunării din Tulcea, Muzeul de artă orientală din Babadag), case memoriale (casa în care a locuit scriitorul Eugen Botez cu pseudonimul Jean Bart în Sulina), colecţii de artă populară şi etnografică (gospodăria ţărănească de la Enisala).

Principalele forme de turism care se pot desfăşura pe teritoriul Rezervaţiei sunt:

Sejururi pentru odihnă, prin intermediul companiilor de turism, în hoteluri şi pensiuni sau în hotelurile plutitoare;

Turism itinerant, pe trasee acvatice, terestre sau mixte practicat individual sau în grupuri organizate de operatori de

turism;

Turism ştiinţiific pentru cercetători din diverse domenii de activitate (biologi, ornitologi, ihtiologi etc.), pentru studenţi,

masteranzi, doctoranzi etc.;

Programe speciale de tineret, pentru cunoaşterea, înţelegerea şi protecţia naturii;

Turism rural, în cadrul căruia turiştii sunt găzduiţi şi ghidaţi de localnici;

Cura helio-marină;

Foto safari;

-52-

Turism pentru practicarea sporturilor nautice;

Turism pentru practicarea pescuitului sportiv şi vânătorii sportive.

Principalele structuri de primire turistică

Oferta de cazare disponibilă în Rezervaţie cuprinde, în prezent, circa 4.450 de locuri în hoteluri şi pensiuni urbane şi rurale, în hoteluri plutitoare sau în căsuţe organizate în bungalouri, popasuri turistice sau campinguri. Creşterea numărului structurilor de cazare se datorează în primul rând tendinţei de creştere a investiţiilor în domeniul construirii de hoteluri şi pensiuni clasificate în localităţile din perimetrul Rezervaţiei dar şi în localităţile din jurul Rezervaţiei, inclusiv în municipiul Tulcea. Se remarcă, deasemenea, numărul în creştere al locuinţelor modernizate de către localnici pentru a asigura găzduirea vizitatorilor.

Există, de asemenea, un număr mare de unităţi plutitoare propulsate care susţine cererea de turism incluzând nave cu capacităţi mari de transport (200-400 de locuri), hidrobuze (60-80 locuri) şi şalupe (4-15 locuri), la acestea adăugându-se ambarcaţiunile mici de tip „lotcă pescărească” sau „barcă de agrement” propulsate cu motoare termice sau electrice (foarte puţine) sau manual.

În Delta Dunării, în ultimii ani, s-au dezvoltat multe agenţii/tour-operatori, cu sediul în Bucureşti sau în alte oraşe, inclusiv în municipiul şi judeţul Tulcea, care oferă servicii turistice în Rezervaţie. Majoritatea acestora au în dotare pontoane dormitor, vase de croazieră, ambarcaţiuni de agrement, şalupe rapide şi bărci cu motor.

Turismul de recreere poate fi organizat de către companii specializate în hotelurile existente sau utilizând hotelurile plutitoare moderne combinând excursiile pe canale şi lacuri pitoreşti cu băile de soare şi apă marină pe plajele situate de-a lungul coastei Mării Negre.Turismul itinerant este potrivit pentru grupurile mici de vizitatori care au ocazia să exploreze varietatea peisajului sălbatic, combinând plimbări cu bărci propulsate manual pe canale pitoreşti cu drumeţii de-a lungul canalelor sau grindurile fluviale marine etc. Turismul pentru pescuitul sportiv este foarte apreciat de vizitatori de toate vârstele, în orice sezon, pentru orice specie de peşte. Pentru vizitatorii interesaţi de natură, Delta Dunării oferă multiple posibilităţi celor ce vor să admire viaţa sălbatică, în special iubitorilor de păsări. Cercetătorii au posibilitatea să descopere în această zonă numeroase oportunităţi pentru dezvoltarea cunoştinţelor privind evoluţia biomului deltaic.

Turismul rural are tradiţie în Rezervaţie, multe familii de localnici găzduind şi însoţind vizitatorii în Delta Dunării. Acest tip de turism reprezintă un important potenţial pentru îmbunătăţirea veniturilor populaţiei locale. Zona Rezervaţiei atrage un mare interes pentru organizarea şi implementarea diferitelor feluri de turism ecologic, lucru ce poate fi considerat una dintre cele mai eficiente forme de activitate economică, în condiţiile dezvoltării sale civilizate, constituind o sursă importantă de venituri pentru populaţia locală. Vastele situri deltaice dispuse de-a lungul a trei ţări (România, Republica Moldova şi Ucraina) creează posibilităţi interesante pentru turismul transfrontier.

Traseele turistice stabilite pentru vizitatorii Rezervaţiei permit vizitarea celor mai interesante situri cu exercitarea unei presiuni minime asupra ecosistemelor Rezervaţiei. Obiectivele incluse în Planul de Management se axează în primul rînd pe organizare, control, norme de practicarea turismului pe teritoriul Rezervaţiei ca activitate economică ce ar putea veni în conflict cu politica de conservare şi protecţie a naturii Deltei Dunării. În ciuda potenţialului ridicat, activitatea de turism desfăşurată în perimetrul Rezervaţiei nu este încă foarte dezvoltată şi nici foarte organizată, apreciindu-se că numărul vizitatorilor neînregistraţi şi neorganizaţi care intră în Delta Dunării este încă destul de mare.

-53-

Propuneri de dezvoltare durabilă a turismului

Deoarece dezvoltarea turismului şi a infrastructurii turistice în judeţ şi pe teritoriul Rezervaţiei reprezintă o prioritate actuală atât la nivel naţional cât şi la nivel regional şi local este necesar a fi cunoscute toate datele necesare dezvoltării durabile a turismului, fără a afecta ecosistemele naturale. Pentru cei care activează în zone protejate planificarea dezvoltării turistice trebuie să se facă în strânsă legătură cu administrarea ecologică, administrare ce presupune ca toate elementele de mediu să fie supravegheate şi analizate pentru determinarea celor mai adecvate modele de dezvoltare şi amenajare teritorială.

Sistemele de planificare ecologică sau a mediului trebuie să ţină cont de următoarele principii şi acţiuni:

Crearea sistemului de monitorizare integrată a mediului (supraveghere, prognoză, avertizare şi intervenţie);

Utilizarea durabilă a tuturor resurselor existente;

Crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei la elaborarea şi aplicarea planurilor de dezvoltare;

Dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea protecţiei mediului

Înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor;

Principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;

Principiul prevenirii riscurilor ecologice (producerea unor efecte negative asupra mediului) şi a producerii daunelor;

Principiul precauţiei în luarea deciziei;

Principiul “poluatorul plăteşte”. Trasee turistice pe teritoriul Rezervaţiei

În perimetrul Rezervaţiei au fost stabilite 19 trasee turistice pe căile navigabile şi 7 trasee de drumeţie terestră.

2.11.5 Fauna de interes cinegetic şi vânătoarea

Resursa cinegetică a Rezervaţiei este reprezentată de speciile care formează fauna de interes vânătoresc, într-o

structură care este rezultatul unei evoluţii îndelungate, datorită şi schimbărilor de mediu şi a influenţei omului. Urmare acestei situaţii s-au înregistrat scăderea efectivelor unor specii şi chiar dispariţia unor specii. Conform legislaţiei în vigoare, resursa cinegetică din perimetrul Rezervaţiei este reprezentată de 14 specii de mamifere şi 54 de specii de păsări. Dintre speciile dispărute, face parte lupul (Canis lupus L.), iar speciile apărute prin imigrare din teritoriile vecine, sunt bizamul (Ondrata zibethica L.), câinele enot (Nyctereutes procynoides), şacalul (Canis aureus), şi potârnichea. În perioada 1960-1970 au avut loc şi acţiuni de colonizare cu noi specii, dar numai fazanul (Phasianus colchicus L.) şi căpriorul (Capreolus capreolus) s-au adaptat la condiţiile din Delta Dunării.

Mamiferele de interes cinegetic (specii de vânat cu păr) sunt reprezentate de specii nerăpitoare: iepurele (Lepus europaeus Pallas, sin. Lepus capensis), căpriorul (Capreolus capreolus L.), mistreţul (Sus scrofa attila Thomas), bizamul (Ondrata zibethica L.) şi de specii cu păr, răpitoare: vulpea (Vulpes vulpes L.), câinele enot (Nyctereutes procynoides L.), şacalul (Canis aureus L.), pisica sălbatică (Felis silvestris L.), hermelina (Mustela herminea L.), viezurele sau bursucul (Meles meles L.).

Păsările de interes vânătoresc (specii de vânat cu pene) sunt reprezentate de specii nerăpitoare: gâştele sălbatice (gâsca de semănătură – Anser fabalis, gâsca de vară – Anser anser rubirostris, gâsca mare – Anser albifrons, etc.), raţele sălbatice (raţa mare – Anas platyrhyncos, raţa cârâitoare – Anas querquedula, raţa mică – Anas crecca, raţa pestriţă – Anas strepera, raţa fluierătoare – Anas penelope, raţa suliţar – Anas acuta, raţa lingurar – Anas clypeata, etc.), lişiţa (Fulica atra), ferăstraşul mare (Mergus merganses), ferăstraşul moţat (Mergus serrator), fazanul (Phasianus colchicus L.), potârnichea (Perdix perdix), etc., şi de specii răpitoare: cioara cenuşie sau grivă (Corvus corvus) şi coţofana (Pica pica).

Zonele de vânătoare din Rezervaţie sunt constituite în 15 fonduri de vânătoare delimitate în conformitate cu prevederile legale în vigoare (Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi a protecţiei fondului cinegetic). Conform prevederilor legii vânătorii menţionate mai sus, este necesar să se revizuiască organizarea fondurilor de vânătoare deoarece art. 1, punctul j) privind definirea fondurilor de vânătoare, menţionează că acestea sunt unităţi “de gospodărire cinegetică constituite indiferent de categoria de teren, indiferent de proprietar şi astfel delimitate încât să asigure o stabilitate cât mai mare faunei de interes cinegetic în interiorul său. Nu se includ în fondul de vânătoare suprafeţele din perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan, suprafeţele rezervaţiilor ştiinţifice, suprafeţele parcurilor naţionale, suprafeţele siturilor patrimoniului natural universal şi suprafeţele strict protejate din cadrul zonelor umede de importanţă internaţională”.

-54-

Activitatea de valorificare a speciilor de faună sălbatică de interes cinegetic s-a încadrat, în ultimii ani, în limitele impuse de condiţiile ecologice specifice fiecărui an. Situaţiile deosebite înregistrate în ultimii ani, din punct de vedere climatic şi hidrologic (nivele ridicate ale Dunării pe perioade prelungite, alternanţe între perioadele cu nivele foarte ridicate şi cele nivele foarte scăzute, temperaturi estivale foarte ridicate, etc.) au făcut ca dezvoltarea speciilor de faună sălbatică de interes cinegetic să fie afectată prin perturbarea cuibăritului şi să impună măsuri specifice. Au fost introduse restricţii în ceea ce priveşte lungimea sezoanele de vânătoare, în cea mai mare parte a cazurilor stabilindu-se amânarea deschiderii sezoanelor cu 1-2 luni.

Populaţiile principalelor specii de vânat înregistrează dinamici diferite în funcţie de condiţiile de mediu. Inundaţiile din ultimii ani au produs pe lângă mortalităţile directe ale vânatului terestru şi perturbări grave ale produselor de reproducere ce au determinat scăderea stocurilor de vânat, astfel încât propunerile privind numărul pieselor de recoltat, pe specii, au fost şi sunt modificate avându-se în vedere rezultatele raportărilor capturilor, condiţiile de mediu, etc., în vederea asigurării condiţiilor pentru refacerea populaţiilor.

Pe fondul acţiunii conjugate a celorlalţi factori limitanţi naturali şi antropici se impune adoptarea unor măsuri în vederea asigurării utilizării durabile a resursei cinegetice din Rezervaţie. Între acestea, trebuie menţinute măsura deschiderii sezoanelor de vânat numai dacă condiţiile climatice sunt favorabile sau măsura obligativităţii însoţirii grupurilor de vânători de agenţi ecologi ai Administraţiei Rezervaţiei. Este foarte necesar, de asemenea revizuirea fondurilor de vânătoare din Rezervaţie în conformitate cu prevederile Legii nr. 407/2006 precum şi revizuirea permanentă a speciilor admise la vânat (se impune analizarea oportunităţii continuării vânatului speciilor de mamifere şi a altor specii de interes cinegetic şi adoptarea unor măsuri de protejarea a acestora prin sistarea vânatului pe o perioadă mai lungă de timp). Este necesară efectuarea evaluărilor vânatului de către asociaţiile de vânătoare pentru fiecare specie în parte, renunţându-se la evaluarea în comun a mai multor specii cum se procedează în prezent cu raţele şi gâştele sălbatice sau cu sitarii sau cu porumbeii sălbatici. Pentru îmbunătăţirea activităţii de monitorizare a speciilor de interes cinegetic este necesară stabilirea obligativităţii transmiterii către Administraţia Rezervaţiei cu regularitatea impusă prin autorizaţiile de mediu a datelor referitoare la rezultatele acţiunilor de vânătoare.

2.11.6. Extragerea resurselor minerale, utilizarea resurselor energetice

Resursele minerale din teritoriul Rezervaţiei sunt reprezentate de nisipurile grindurilor fluvio-marine şi la cele din

cordoanele litorale. Nisipurile din grindurile fluvio-marine sunt bogate în nisip cuarţos (90,8% SiO) şi au constituit obiect de

exploatare, perioada deceniilor 8-9 ale secolului trecut. Nisipul din Grindul Caraorman a făcut obiectul unor proiecte de exploatare pentru a fi folosit ca materie pentru fabricarea sticlei, în procesul tehnologic de la Combinatul Siderurgic de la Galaţi sau pentru secţiile de turnătorie în procesul de realizare a matriţelor, ca nisip peliculizat. În acest scop s-au construit instalaţii de exploatare, procesare şi transport a nisipului din dunele grindului. În scopul exploatării acestor zăcăminte a fost construit şi canalul Crişan-Caraorman, având parametrii constructivi necesari accesului unor barje de mare capacitate. Înfiinţarea Rezervaţiei, în 1990, a făcut posibilă stoparea finalizării acestui obiectiv de investiţii şi, respectiv, neînceperea exploatării zăcămintelor de nisip cuarţos.

Nisipurile din cordoanele litorale conţin cantităţi modeste de minereuri de metale grele (titan, vanadiu, crom, etc.) a căror extragere a fost în atenţia specialiştilor. În zona grindului Chituc (localitatea Vadu) a fost inaugurată o unitate industrială de exploatare a metalelor grele din nisipul grindului, activitate abandonată după 1990. Au mai fost efectuate prospecţiuni de mare adâncime în câteva zone ale Deltei Dunării fără însă a fi depistate resurse minerale valoroase. Resursele energetice mai importante sunt reprezentate de energia eoliană şi energia solară.

Energia eoliană este evaluată la un potenţial ridicat, atât în teritoriul Rezervaţiei cât şi în zonele învecinate Rezervaţiei. Acest potenţial începe să fie utilizat în prezent când s-au construit deja câteva unităţi de producerea energiei electrice folosind forţa vântului pe amplasamente situate în vecinătatea Rezervaţiei (Baia, Topolog, Corbu, Măcin) şi sunt în curs de execuţie câteva ferme eoliene, propuse a se amplasa, deasemenea, în zonele învecinate Rezervaţiei, în judeţele Tulcea şi Constanţa.

Energia solară reprezintă o sursă importantă de energie datorită numărului mare de ore de strălucire a soarelui, pe teritoriul Rezervaţiei, într-un an (circa 2500). Acest potenţial este foarte puţin utilizat, în prezent, în unităţi hoteliere mici în special pentru asigurarea apei calde menajere.

-55-

2.11.7. Utilizarea resurselor de apă

Resursele de apă din Rezervaţie sunt constituite din resursele de apă de suprafaţă şi din cele subterane. Din punct

de vedere hidrogeologic s-a confirmat în toată Delta existenţa unui strat acvifer freatic, aflat la adâncimi cuprinse între 0,10m şi 3,50m, adâncimi ce variază în funcţie de cotele terenului şi de nivelul apelor superficiale ale Dunării. Apa freatică este în general slab mineralizată (sub 1g/l), uşor bicarbonatată. În afara apelor freatice, forajele mai adânci au pus în evidenţă existenţa mai multor straturi de ape subterane, dispuse la adâncimi ce oscilează în jurul cotelor de -15, -20, -40 şi chiar mai jos. Aceste ape subterane au un grad de potabilitate redus (din punct de vedere chimic, apele subterane sunt de două categorii: alcaline bicarbonatate slab mineralízate şi cloro-sodice) şi nu pot fi folosite în scop economic.

Resursele de apă de suprafaţă sunt cele mai importante şi sunt reprezentate, în principal de fluviul Dunărea, de complexul Lacustru Razim-Goloviţa-Zmeica, precum şi de lacurile Babadag, Obretin şi Dranov. Sectorul agricol utilizează cantităţi importante de apă pentru culturile agricole, pentru sectorul zootehnic şi pentru cel piscicol. Pentru culturile agricole, Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) asigură apă pentru irigaţii prin pompare prin sistemele de irigaţii alimentate din Complexul Lacustru Razim-Goloviţa-Zmeica şi lacul Babadag. Capacitatea instalată de pompare a apei din aceste lacuri este de circa 94,5 mc/sec dar cerinţele anuale şi în special din ultimii ani fac ca această capacitate să nu fie folosită mai mult de 20%.

Amenajările piscicole care funcţionează în perimetrul Rezervaţiei, utilizează apa lacurilor naturale în suprafaţă totală de circa 6.700 ha (Babadag, Obretin, Dranov) sau apa din Dunăre intrată gravitaţional sau prin pompare în bazinele piscicole amenajate, în suprafaţă totală de circa 17.000 ha. Sectorul industrial, care foloseşte apa surselor de suprafaţă este reprezentată în principal de unităţile industriale care funcţionează pe platforma vestică a Municipiului Tulcea, cel mai important fiind SC Aker SA, precum şi de alte unităţi industriale din Tulcea.

Cantităţile importante de apă din sursele de suprafaţă, respectiv din Dunăre, sunt utilizate de unităţile care furnizează apă potabilă Municipiului Tulcea şi celorlalte localităţi din teritoriul Rezervaţiei.

2.11.8 Alte utilizări

Teritoriul Rezervaţiei este supus impactului produs de aşezările umane din teritoriul şi zonele limitrofe prin utilizarea

apelor în gospodăriile populaţiei şi deversarea apelor menajere în reţeaua hidrografică, de foarte multe ori fără a trece prin unităţi de epurare. În cele mai multe localităţi nu există reţele de canalizare centralizate, cuplate cu staţii de epurare a acestor ape, ceea ce face, în continuare, să crească riscul de poluare a apelor de suprafaţă.

2.11.9. Protecţia mediului şi conservarea naturii

Obiectivele principale urmărite de Administraţia Rezervaţiei în gestionarea ecologică a teritoriului Rezervaţiei sunt

conservarea şi protecţia patrimoniului natural existent şi promovarea utilizării durabile a resurselor generate de ecosistemele naturale ale Rezervaţiei. Acţiunile necesare pentru a realiza aceste obiective fundamentale trebuie să se bazeze pe cea mai bună înţelegere actuală a fenomenelor care se dezvoltă atât pe teritoriul Rezervaţiei cât şi în amonte de aceasta incluzând întregul bazin al Dunării şi Mării Negre. Prin diversitatea impresionantă a habitatelor şi a formelor de viaţă pe care le găzduieşte într-un spaţiu relativ restrâns, Rezervaţia a fost recunoscută ca zonă umedă de importanţă internaţională în special ca habitat al păsărilor de apă (9 septembrie 1990).

Valoarea de patrimoniu natural universal al Rezervaţiei a fost recunoscută, în decembrie 1990 prin includerea acesteia în Lista Patrimoniului Mondial şi Natural. Elaborată de Comitetul Patrimoniului Mondial în baza Convenţiei privind Protecţia Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural adoptată de Statele Membre UNESCO, în 1972, această acţiune are rolul de a proteja împotriva activităţilor umane cu efecte distructive zonele a căror valoare este importantă atât pentru fiecare ţară cât şi pentru întreaga umanitate. Investigaţiile realizate în ultimii ani în activitatea de urmărire a evoluţiei calităţii factorilor de mediu reliefează o multitudine de surse de poluare a căror efecte sunt resimţite de biomul sensibil al Rezervaţiei generând consecinţe negative ecologice şi economice.

-56-

Presiunea antropică exercitată de aşezările umane şi activităţile economice ce sunt amplasate în jurul Rezervaţiei este mult mai mare decât cea din interior. În urma activităţii desfăşurate în ultimii ani au fost identificate o serie de surse de poluare cu impact ridicat asupra teritoriului Rezervaţiei.

Activităţile industriale au un impact important asupra mediului deltaic dar acesta se manifestă mai puţin din interiorul Rezervaţiei cât mai ales din exterior. Diferite tipuri de noxe sunt transferate pe teritoriul Rezervaţiei prin vectorii cei mai dinamici ai mediului, aer şi apă. Sursele industriale impurifică atmosfera mai ales prin procesul de combustie. Unităţi industriale cu potenţial ridicat de risc şi poluare asupra Rezervaţiei, sunt amplasate în Tulcea, zona industrială de nord-vest având implicaţii mult mai însemnate în poluare datorită specificului activităţilor industriale din această zonă. Un impact negativ asupra Rezervaţiei îl constituie şi volumul mare de ape uzate provenite din reţeaua de colectare a apelor pluviale de pe platforma acestor societăţi şi care sunt deversate în lacul Câşla.

Activităţile agricole pot constitui, de asemenea surse de poluare a mediului înconjurător prin folosirea în exces a îngrăşămintelor chimice, mai ales a pesticidelor.

Activitatea de pompare a apei pentru irigaţii poate avea o influenţă negativă asupra Rezervaţiei datorită lipsei unor instalaţii de protecţie a materialului piscicol la staţiile de pompare, cu efecte negative aspra echilibrului populaţiei acestor specii.

Agricultura este reprezentată ca activitate cu potenţial ridicat de impact negativ şi datorită sectorului zootehnic, în special în zonele limitrofe Rezervaţiei, prin deversarea unor ape uzate sau insuficient epurate de la staţiile de epurare a apei.

Teritoriul Rezervaţiei este supus şi impactului produs de aşezările umane din teritoriul şi zonele limitrofe, prin apele uzate evacuate în reţeaua hidrografică a deltei şi prin deşeurile menajere. Anual, Administraţia Rezervaţiei, elaborează Raportul privind starea mediului din Rezervaţie care sintetizează rezultatele activităţii de monitoring desfăşurate atât de Administraţia Rezervaţiei, cât şi de către alte instituţii cu activităţi specifice în Rezervaţie (Administraţia Naţională “Apele Române”, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării Tulcea, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” Constanţa, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare de Geologie Marină, GeoEcoMar Bucureşti.

Pe lângă activitatea de monitoring, informaţii privind starea Rezervaţiei mai sunt furnizate de o serie de proiecte de cercetare derulate în cadrul programelor naţionale de cercetare şi inovare sau în cadrul proiectelor internaţionale. Proiectele de cercetare derulate în perimetrul Rezervaţiei au abordat tematice complexe de importanţă majoră pentru fundamentarea obiectivelor de management pentru protecţia diversităţii biologice şi pentru dezvoltare durabilă:

- monitorizarea biodiversităţii (floră-faună) şi a habitatelor; - redresarea ecosistemelor deltaice şi a speciilor ameninţate; - stabilirea condiţiilor de valorificare durabilă a resurselor naturale (peşte, stuf, păşuni, păduri, plante medicinale, vânat

şi turism); - reducerea impactului antropic şi măsuri pentru reconstrucţia ecologică a zonelor degradate; - armonizarea intereselor economice şi sociale ale populaţiei locale cu obiectivele de conservare şi protecţie a diversităţii

biologice; - realizarea sistemului informaţional.

2.12. Utilizarea terenurilor în trecut

Terenurile din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au o vârstă redusă şi se caracterizează printr-o structură

specifică zonelor aluvionare şi zonelor umede, cu soluri tinere în formare, cu fertilitate redusă şi vulnerabilitate ridicată. Solurile din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării sunt fragile, rezultate în principal din specificul pedogenezei: formare în mediu excesiv umed, maturare fizică redusă, materie organică uşor mineralizabilă, climat cu ariditate accentuată şi ape freatice cu mineralizare în general ridicată (I. Munteanu, Gh. Curelariu, 1994). Sursele istorice arată că în antichitate Delta Dunării era locuită. Atestările arheologice evidenţiază locuirea acestei regiuni geografice de populaţia autohtonă (geto-dacă, daco-romană, românească) din timpuri îndepărtate şi până astăzi. Atunci, ca şi în zilele noastre, întinderile mari de apă şi stuf, şi gradul mare de inundabilitate, au generat zona cu cea mai mică densitate de asezări umane şi număr de locuitori, din România.

Datorită fondului piscicol bogat din numărul mare de lacuri şi gârle, şi păşunilor de pe grinduri, principalele ocupaţii ale localnicilor deltei au fost, de-a lungul timpului, pescuitul şi păstoritul. Păstoritul s-a practicat la început în procesul de transhumanţă, aici venind păstorii din Carpaţii Orientali şi din Podişul Moldovei cu turmele de oi la iernat. Când unii mocani s-au stabilit în deltă, îndeosebi pe grindurile Letea, Caraorman şi Sărăturile, păstoritul a devenit o ocupaţie permanentă.

-57-

Agricultura tradiţională s-a practicat pe suprafeţe restrânse pe grindurile marine din Letea şi Caraorman, din cauza solurilor nisipoase şi cu procese de sărăturare. Cele mai bune rezultate au fost pe suprafeţele grindurilor fluviale cu extindere mai mare dar supuse şi procesului de inundaţie, din Chilia Veche, Pardina, Plaur, Sălceni, Ceatalchioi şi Pătlăgeanca. În toate aceste zone, fie că s-a practicat creşterea animalelor sau agricultură, populaţia locală s-a ocupat şi de pescuit, dezvoltând un model de activitate agro-piscicolă.

Programele succesive de amenajare şi exploatare a resurselor naturale din deltă au modificat preocupările tradiţionale din agricultură şi piscicultură prin extinderea amenajărilor stuficole (ulterior abandonate), piscicole, agricole şi silvice. Fondul funciar agricol din Rezervaţie a început să se extindă în perioada 1938-1940, înlocuind zonele umede şi inudabile, prin lucrări hidrotehnice de îndiguire şi desecare, cu terenuri agricole. Modificările antropice au început cu amenajarea braţului Sulina pentru navigaţie maritimă (1862-1902). A urmat o perioadă (1900-1935) cu modificări în reţeaua hidrologică interioară a deltei (etapa Grigore Antipa) în scopul ameliorării producţiei piscicole în regim natural, care au dus şi la revitalizarea unor areale din deltă ameninţate cu o înmlăştinare rapidă.

Perioada 1960-1970 poate fi considerată, din punct de vedere al resursei exploatate, perioada stufului. Este perioada în care au fost construite multe canale, iar pe marginea acestora, din aluviunile dislocate s-au clădit platforme de pământ deasupra nivelului apelor, lungi de 50-100 m, pentru depozitarea stufului. Utilajele grele folosite la recoltarea stufului au distrus rizomii de stuf şi apariţia altor specii de plante hidrofile oportuniste, printre care papura şi rogozul. Suprafeţele stuficole au fost deteriorate în câţiva ani, iar perioada stufului s-a încheiat. În prezent se mai pot recolta cca. 40.000-50.000 tone/sezon de recoltare.

Perioada 1970-1980 poate fi considerată perioada amenajărilor piscicole. În această periodă, amenajările stuficole din perioada anterioară (Rusca, Bălteni, Maliuc, Obretin) au fost reprofilate, şi s-au construit şi alte amenajări piscicole, totalizând circa 40.000 ha. Aceste amenajări au fost construite să funcţioneze în regim de creştere intensivă cu furajarea peştelui, cu producţii de 1.200 – 1.500 kg/ha, concepţie dovedită falimentară, odată cu trecerea la economia de piaţă, când costurile producerii peştelui în regim intensiv, în condiţiile de exploatare din Delta Dunării (costuri mari pentru pomparea apei, furajare, forţa de muncă, etc.) depăşesc cu mult preţul de vânzare, fapt care face această activitate ineficientă. Din păcate, foarte multe bazine piscicole au fost construite prin distrugerea unor zone naturale valoroase pentru reproducerea naturală a peştelui şi în special a ciprinidelor.

În perioada 1980-1989 este legiferat prin decret al Consiliului de Stat programul de amenajare şi exploatare integrală a resurselor naturale din Delta Dunării, prin care cea mai mare parte a deltei urma să fie amenajată pentru agricultură (culturi de câmp), organizarea de ferme pentru creşterea animalelor (porcine şi bovine), extinderea amenajărilor piscicole şi silvice. Teritoriul Deltei Dunării şi al complexului lacustru Razim-Sinoie au fost împărţite şi organizate în şase întreprinderi complexe subordonate Centralei Deltei Dunării.

Prima încercare de amenajare a terenului în scop agricol datează dinainte de amenajările pescăreşti, din anul 1895, şi a fost facută pe un teren situat pe malul stâng al braţului Sf.Gheorghe, puţin mai jos de localitatea Mahmudia, între km. 82-88 (Grădina Olandezului). Încercarea nu a dat rezultate. Între anii 1938-1940, cu participarea voluntară a sătenilor din Chilia Veche, s-a executat îndiguirea Ostrovului Tataru, situat între braţul Chilia (km. 45-61) şi braţul Tătaru, însumând o suprafaţă totală de circa 3.400 ha. Dar echilibrul deltaic şi peisajul deltaic au fost puternic afectate de transformările care s-au produs în depresiunea Pardina şi zona Sireasa. Pardina fusese îndiguită pentru exploatarea stufului, nu mai avea un regim complet natural dar peisajul deltaic nu era deteriorat. Amenajarea acestei depresiuni (27.000 ha) pentru agricultură a dus la dispariţia întregului peisaj natural prin lucrări de desecare şi nivelare. Incinta Sireasa a avut la bază aceeaşi concepţie de amenajare ca şi Pardina, iar peisajul deltaic anterior avea un farmec aparte, după retragerea apelor de primăvară dezvoltându- se păşuni, pe care creşteau bovine şi ovine. Prin realizarea amenajării Murighiol-Dunavăţ, s-a desecat şi ultima porţiune din lunca de pe partea dreaptă a braţului Sf. Gheorghe, în aval de localitatea Murighiol, care era un loc foarte bun pentru reproducerea naturală a crapului. Anterior, se mai desecase şi celelalte porţiuni de luncă de pe partea dreaptă a braţului Sf. Gheorghe situate între Tulcea şi Mahmudia. În Ostroavele Babina şi Cernovca lucrările de amenajare au fost întrerupte la faza de începere a săpării canalelor de desecare, după ce s-a terminat digul din incintă.

Fondul funciar forestier a cunoscut o evoluţie dinamică în timp şi spaţiu, şi este reprezentat de două mari categorii funcţionale: fondul deţinut de pădurile naturale şi fondul deţinut de plantaţiile silvice. Până în anul 1975 fondul funciar forestier cuprindea pădurile naturale şi plantaţiile silvice realizate în regim natural de inundaţie, de-a lungul braţelor principale ale Dunării. Începând cu anul 1975 înregistrează o nouă categorie, plantaţiile silvice în incinte îndiguite, executate prin lucrări hidrotehnice similare amenajărilor agricole. În acest fel au apărut în peisajul deltei incintele Păpădia, Rusca, Sf. Gheorghe, şi parţial fondul funciar forestier s-a extins chiar în interiorul incintelor agricole. Extinderea are loc progresiv, ca urmare a cererii tot mai mari de masă lemnoasă, dar şi datorită influenţei benefice pe care aceste sisteme le exercită asupra ecosistemelor vecine. Plantaţiile de plop canadian din incintele Păpădia, Rusca, Carasuhat, Pardina şi Murighiol, la care se mai adaugă plantaţiile din aceeaşi specie din lungul braţelor principale din delta fluviatilă, totalizau o suprafaţă estimată la 4.650 ha. În

-58-

prezent, în conformitate cu Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor încheiate în anul 2004, şi cu rapoartele Direcţiei Silvice Tulcea privind activitatea de silvicultură, suprafaţa fondului forestier din Rezervaţie este de 22.656 ha. Activitatea economică a Centralei Delta Dunării nu s-a soldat cu rezultate pozitive economice şi financiare, fapt ce a dus la abandonarea unor amenajări, îndeosebi stuficole şi piscicole. În opoziţie cu situaţia din cele mai multe zone amenajate, în zonele cu terenuri inundabile se utilizează şi în prezent terenurile în scop agricol, în regim extensiv şi sezonier, atât timp cât permite regimul hidrologic. Perioada relativ scurtă de luare în cultură a acestor terenuri, precum şi tehnologiile folosite nu au condus la fenomene majore de degradare a calităţii solurilor.

După anul 1990 au fost oprite lucrările de amenajare în Delta Dunării, s-au desfiinţat Cooperativele Agricole de Producţie, şi au fost împroprietăriţi localnicii care au avut terenuri. Se menţine doar proprietatea de stat asupra terenurilor amenajate. Centrala Delta Dunării şi întreprinderile economice din subordine s-au desfiinţat şi s-au înfiinţat societăţi comerciale cu capital majoritar de stat care au preluat întregul patrimoniu. Şase societăţi comerciale cu profil de agricultură îşi desfăşurau activitatea în amenajările agricole Pardina, Sireasa şi Murighiol-Dunavăţ. În amenajări cultivarea plantelor se face mecanizat iar în structura culturilor predomină cerealele. Cartofii, fasolea, şi legumele se cultivă pe suprafeţe mai mici. S-au introdus o serie de restricţii privind utilizarea substanţelor chimice, Administraţia Rezervaţiei, stabilind produsele chimice cu grad foarte redus de toxicitate pentru mediul înconjurător, admise pentru a fi folosite în perimetrul Rezervaţiei. Efectul negativ determinat de supradesecarea amenajărilor agricole, în condiţiile climatului acid de stepă şi a lipsei irigaţiilor, a redus masiv eficienţa economică a producţiei agricole vegetale. În prezent, terenurile din amenajările agricole, administrate de Consiliul Judeţean Tulcea, sunt valorificate (prin concesionare) de mai multe persoane fizice şi juridice. Terenurile agricole aflate în proprietate privată sunt păşuni utilizate pentru creşterea animalelor, şi suprafeţe arabile mici şi mijlocii utilizate în mod tradiţional de populatia locală prin cultivare cu cereale, furaje, şi legume. Aplicarea pe aceste terenuri a tehnicilor tradiţionale de cultură a plantelor şi de creştere a animalelor, asigură un lanţ trofic normal între producătorii primari şi consumatorii de diferite grade.

2.13 Patrimoniu arheologic, cultural, monumente istorice

Prin bogăţiile sale naturale şi poziţia sa geografică, Delta Dunării a jucat întotdeauna un rol economic, politic şi

strategic de prim ordin. Aici, zona dinspre Gurile Dunării cu relieful său variat şi roditor, cu clima sa văratică şi cu diversitatea de bogăţii naturale, a atras prezenţa omului. Produsele muncii lui erau cunoscute şi căutate în cele mai îndepărtate centre ale lumii, căci drumurile navelor, maritime şi fluviale se intersectau la vaduri lesnicioase cu cele terestre, făcând astfel, ca bunurile Deltei să pătrundă pe toate pieţele negustoreşti. De aceea, Delta Dunării, cu toate luncile ei limitrofe şi din amonte (Brăila şi Ialomiţa), au constituit întotdeauna puncte terminus al păstoritului transhumant, iar în interiorul Deltei, fiecare grind ce se forma în procesul genetic al ei, n-a rămas niciodată în afara preocupărilor umane.

Pentru timpurile preistorice, vestigiile arheologice sunt singurele izvoare care ne vorbesc de vechimea şi formele de cultură şi civilizaţie ale omului care a trăit aici. Platformele din jur şi mai ales promontoriile care pătrund în apele complexului lagunar Razim-Sinoie sau în cele ale fluviului sunt situri purtătoare ale vechilor civilizaţii locale. Tot litoralul de la Sinoie şi până la insula Popina din nordul lacului Razim a fost vatra de formare şi evoluţie a civilizaţiei neolitice de tip Hamangia (azi Baia) - 5000 - 3000 a. Chr. Distincţia acestei culturi dobrogene este dată nu numai de tehnologia confecţionării vaselor ceramice şi de decoraţia lor realizată într-o gamă inepuizabilă de figuri geometrice prin tehnica împunsăturii şi a vopsitului cu barbotină, ci mai ales prin plastica sa antropomorfă. Figurinele de lut ce aparţin acestei culturi sunt exprimări ale unei vieţi spirituale cotidiene, iar cele două statui de lut, cunoscute cu numele de “Gânditorul” şi “Femeia şezând”, reprezintă familia pereche şi considerate capodopere ale artei neolitice universale.

Fortificaţiile cu şanţuri şi valuri de pământ de pe promontoriile de la Sinoie, Enisala, Babadag, Beştepe (piatra lui Boboc), Bălteni, Malcoci, Tulcea şi Somova sunt doar partea estică a vestigiilor rămase din organizarea habitatelor comunităţilor din epoca civilizaţiei fierului (1200-500 a. Chr.); iar movilele răzleţe în aliniamente înşirate de-a lungul fluviului sau brăzdând stepa ori creasta colinelor de la Dunăre la Razim, ca şi pe grindurile Deltei, Stipoc, Chilia şi Caraorman, toate păstrează în anonimat mărturiile spirituale ale tuturor etniilor autohtone şi migratoare care au trăit ori s-au perindat prin aceste locuri de la marea mişcare migratoare indo-europeană şi până la afirmarea civilizaţiei creştine (de la cca. 2000 a. Chr. la cca. 400 d. Chr.) Tezaurul princiar descoperit într-un astfel de mormânt tumular la Agighiol, la care se alătură bogatele necropole de la Murighiol şi Enisala ca şi marea cetate de refugiu de la Beştepe, sunt documente şi afirmări ale unei civilizaţii sedentare creată de autohtoni geţi după cum i-am cunoscut din izvoarele greceşti, sau daci, după cele romane. Mărimea şi dimensiunile valurilor sale de apărare ce fortifică o suprafaţă de peste 25 ha, şanţurile şi traseele create în urma excarpării pantelor, cetatea de la Beştepe te impresionează şi azi prin monumentalitatea sa, prin ingenioasa tehnică de îmbinare a elementelor naturale cu cele create de om care au dat fortificaţiei un caracter de apărare inexpugnabil.

-59-

De asemenea, pe promontoriul cel mai răsărit al horstului dobrogean, denumită de geografie - Capul Doloşman, se află ruinele cetăţii greco-romane Argamum (Orgame în perioada greacă). Menţiunea lui Hecateu din Milet (sec. VI a. Chr.), de polis-Orgame, trece ca cel mai vechi document pentru ţara noastră ce atribuie menţiunea de oraş unei aşezări. Cercetările arheologice dau însă prioritate Histriei, colonie a milesienilor. Amândouă au aceeaşi cronologie şi aceeaşi evoluţie istorică care se încadrează de la sfârşitul sec.VII a. Chr. şi până la începutul sec. VII d. Chr. La vremea de atunci, Histria a fost fondată pe o insulă din marele golf căreia romanii i-au zis Halmyris, astăzi, ca urmare a colmatărilor în timp, ea este legată de restul uscatului, iar în faţa lor, Marea a creat acele piepturi care au dus la închiderea golfului, iar în timp şi la decăderea lor economică, fără a se mai putea reface vreodată după ultima lor distrugere din sec. VII. Astăzi, ruinele zidurilor de apărare, cu pieţele, cu templele şi bazilicile lor din interior, cu monumentalitatea termelor, cu rămăşiţele de frontispicii şi tot felul de elemente arhitecturale, cu străzi şi canalizări, ne dau cea mai clară imagine a organizării lor urbane din antichitatea perioadei romane.

Urcând spre nord, la gura unde o parte din apele braţului de sud al fluviului erau trimise în golful Halmyris, pe vatra unui vechi factorium getic s-a format şi s-a dezvoltat ca mare centru economic în perioada romană oraşul Halmyris (azi Murighiol). După Dinogeţia (de pe insula Bisericuţa din satul Garvăn), Halmyris este cel mai cunoscut din punct de vedere arheologic dintre toate cetăţile de pe limesul dunărean care stau încă acoperite sub colbul vremurilor: Salsovia (Mahmudia), Talamonium (Nufăru), Aegyssus (Tulcea), Noviodunum (Isaccea) în afară de acele al căror nume s-a pierdut în timp odată cu dispariţia lor, cum sunt cetăţile romane de la Enisala, cea de pe dealul Parcheşului, ca şi burgusurile de la podul Topraichioi (Babadag), de pe dealul Carabair (Dunăvăţ) şi mai ales cele din punctul “la scări” de pe malul lacului Erenciuc şi din vecinătatea imediată a satului Caraorman. Numai un program de cercetare asupra tuturor acestor situri deltaice ar putea elucida în timp toate informaţiile transmise nouă azi de eposul homeric şi argonautic, ca şi de lapidarele inscripţii de la Histria referitoare la vestita insulă Peuce cu pădurile ei de pini şi la toată viaţa economică şi strategică pe care a cunoscut-o în antichitatea geto-greco-romană Delta Dunării.

După marile migraţii şi criza din Imperiul Bizantin, viaţa economică şi urbană de la Gurile Dunării se reface. Portulanele şi hărţile genoveze, ca şi izvoarele bizantine vorbesc foarte mult de pescuitul şi de comerţul cu tot felul de produse în sec. X - XV în porturile dunărene la Solina (Sulina de azi), Licostoma (Periprava), Vicina (ipoteze incerte asupra vetrei sale), locul unde a fost ales şi s-a instaurat primul mitropolit al ţării Româneşti. Dintre toate cele 80 de oraşe pe care Cronica anonimă a timpului ne informează că erau atunci la Gurile Dunării, doar cetatea de la Enisala mai străjuieşte peste apele Razimului şi Pereiaslovăţul (azi Nufăru), care ne aduce din timp în timp surpriza strălucirii lui de altădată printr-o serie de descoperiri izolate în locuri virane sau prin grădinile sătenilor.

Războaiele ruso-turceşti din sec. al XVIII-lea şi al XIX-lea, ca şi administraţia rusească în Delta Dunării de până la 1856 au distrus tot ce-a putut exista aici din perioada existenţei Dobrogei la ţara Românească şi la Moldova şi mai ales din perioada stăpânirii turceşti. Cele două mari centre comerciale din inima Deltei: Chilia şi Sulina, au renăscut după războiul Crimeei întocmai ca pasărea Phoenix, fiecare însă la alţi parametri. În perioada de la 1856 şi până la 1940 Sulina a cunoscut o dezvoltare economică, urbanistică şi spirituală, nu atât prin amploare, cât mai ales printr-un specific care a reuşit să o individualizeze între toate oraşele dunărene din ţara noastră. În toată zestrea sa spirituală şi urbană, astăzi mai dăinuie şi continuă să te impresioneze o oază de câteva clădiri în frunte cu palatul CED, farurile ei, vechi şi noi, iar bisericile şi cimitirul său îi dau cu prisosinţă imaginea oraşului cosmopolit de altădată.

De asemenea, aceeaşi soartă a cunoscut şi oraşul de la poarta Deltei - Tulcea, capitala judeţului cu acelaşi nume. Din tot urbanismul lui născut după 1860, când conducerea sangeacului s-a mutat la Tulcea, s-au conservat astăzi două rezervaţii arhitectonice: centrul istoric cu palatul administrativ şi cel al pescăriilor, cu primăria veche, liceul, banca şi alte construcţii civile (1); şi zona de locuinţe centrale din jurul catedralei oraşului, a bisericii greceşti şi a celei catolice din fostul cartier nemţesc (2).

Din totalul patrimoniului cultural, istoric sau arhitectural localizat şi amplasat în timp în rândurile de mai sus, ca şi cel mobil aflat în colecţiile muzeelor am putea face în sinteză următoarea clasificare: - Monumentele şi siturile arheologice vizitabile, asupra cărora există în continuare un program de cercetări ca şi proiecte şi planuri de restaurare, cum sunt cetăţile: Histria, Argamum, cetatea bizantină de la Enisala, burgusul de la podul Topraichioi, cetatea Halmyris. (Un proiect de apărare împotriva viiturilor Dunării se impune pentru zona portuară a cetăţii Noviodunum - Isaccea). - Monumente arhitectonice la Tulcea, Babadag şi la Sulina. Pentru cele din Tulcea este întocmit un program de ocrotire a lor, de restaurare şi conservare. La Sulina,vechiul far a fost restaurant şi consolidat fiind transformat în muzeu. Proiectul “Sulina – Rescue 2000” a făcut o inventariere a valorilor arhitectonice de patrimoniu în iniţiativa de a promova un program de consolidarea acestora şi de punere lor în valoare prin turism ecologic şi cultural, în special a centrului oraşului Sulina.

-60-

- Monumentele şi siturile din interiorul rezervaţiei şi în special la Caraorman şi Chilia, ca şi la cetăţile: Salsovia (Mahmudia), Noviodunum (Isaccea) şi la cetatea romană Enisala. Un program de cercetare desfăşurat în aceste zone ar putea crea pe viitor o diversitate de obiective în activitatea turismului cultural.

1.14 Obiceiuri şi tradiţii culturale

Diversitatea etnică a populaţiei din perimetrul Rezervaţiei (vezi capitolul 2.11) este subliniată foarte bine şi prin diversitatea obiceiurilor şi tradiţiilor locale. Acestea sunt reprezentate în forme diferite pornind de la specificul alimentaţiei, costume, case, obiceiuri şi instalaţii tehnice ţărăneşti.

Alimentaţia în localităţile din Rezervaţie se bazează pe câteva produse de bază, peştele fiind de departe dominant, urmat apoi de carne, lapte, brânză, cartofi, varză, fasole, dovleac. În general, se întâlnesc asemănări în prepararea acestor alimente, datorită convieţuirii în acelaşi mediu, dar se evidenţiază două forme diferite: alimentaţia cotidiană, cea privind tehnici de preparare, credinţe, obiceiuri şi comportament şi alimentaţia sărbătorească. Diferenţa dintre cele două forme ale actului alimentar se manifestă prin amplificarea valenţei cotidiene, începând cu consistenţa lui – cantitate şi calitate – continuând cu comportamentul ceremonial sau ritual adecvat sărbătorii. În contextul sărbătoresc, alimentele trec într-o nouă ipostază, căpătând însuşiri magico-rituale ce pot influenţa, în gândirea tradiţională, viaţa omului sau relaţiile lui cu cei din jur, cu divinităţile sau cu strămoşii. În acest sens este menţionată pâinea sub formă de colac cu valenţe multiple: urare de bun augur în obiceiul colindatului, element cu valoare magică în obiceiurile de primăvară, element cu valoare simbolică în relaţiile interumane (colacul dat naşilor sau colindătorilor), element cu valoare simbolică în cultul morţilor. În unele localităţi din Rezervaţie (Letea, Caraorman, C.A. Rosetti) se prepară o pâine specială “pampuşcă”, învârtită sub formă de colac. Această formă de pâine este mult gustată când este preparată într-o formă deosebită şi anume când este proaspătă, se rupe şi se pune într-un vas, turnându-se peste aceste bucăţi un sirop din miere de albine sau zahăr cu mac. Preparatele numite “piroşti”, “chiroşti” (în ucraineană “pirişche”), erau pregătite mai în fiecare zi. Tot ca desert pentru masa zilnică (după unii numai duminica) erau şi colţunaşii fierţi (în ucraineană “varenichi”). Peştele şi carnea de pasăre consumate în ziua de Anul Nou sunt legate de credinţa străveche în rolul regenerator al sacrificării. Sintagma folosită şi astăzi “se mănâncă peşte şi pasăre ca să fii uşor tot anul” este semnificativă în acest sens.

Sacrificarea unui animal, (porc, miel) în contextul sărbătorii are semnificaţie ce ţine de gesturi ritualice chiar dacă sacrificare are loc şi în alte momente ale anului.

În cadrul sărbătorilor o importanţă deosebită în viaţa tradiţională îl are ziua bisericii (hramul bisericii), obicei ce păstrează elemente ale străvechilor sacrificii destinate comunicării cu forţele divine şi se conturează ca un ceremonial complex. Hramul sau praznicul bisericii este organizat cu participarea întregului sat, la ziua patronului bisericii, în general, un sfânt din calendarul ortodox (Steluţa Pârâu, 2006).

Evenimentele importante din viaţa omului sunt bine reprezentate în gastronomia locală: naşterea şi botezul, ceremonialul de nuntă, ceremonialul înmormântării. În gastronomia populaţiei turceşti şi tătărăşti sunt cunoscute în primul rând abstinenţa la consumul cărnii de porc şi de vin sau alcool, dar şi obiceiurile preparării tradiţionale a cărnii de oaie precum şi tradiţionalele prăjituri specifice populaţiei turceşti: baclavalele.

Obiceiurile tradiţionale sunt legate de obiceiurile din ciclul vieţii şi de obiceiurile calendaristice. Obiceiurile din ciclul vieţii cuprind obiceiuri legate de naştere (obiceiul “ursitoarelor”, al “scăldătorii” – prima baie a copilului, botezul), nuntă (“peţitul”, “cumpăratul miresei”, “legatul miresei”, etc.) sau înmormântare etc.

Obiceiurile calendaristice cuprind obiceiuri legate de anumite evenimente ale anului: obiceiurile de Crăciun şi Anul Nou (“moşoiu”, “capra”, “ursul”, la români sau “melanca” la ucraineni, uratul cu sorcova “semănatul” – aruncatul boabelor de grâu sau de orez practicate la români, aromâni şi ucraineni) şi obiceiurile de primăvară şi vară care marchează diferite etape în desfăşurarea vieţii săteşti legate de practicarea diferitelor ocupaţii şi aveau ca scop fertilitatea ogoarelor. În localităţile din Delta Dunării, unde pescuitul este ocupaţia principală se întâlnesc tradiţii (costume, credinţe) care se respectă pentru bunul mers al activităţilor legate de această ocupaţie. Astfel, la Buna Vestire nu se ieşea la pescuit deoarece era vânt şi pericol mare. Sfinţirea sculelor – ca practică cu valenţe ritualice – apare în diferite manifestări: se sfinţeau de către preoţi sculele pentru pescuitul cu carmace (cârlige fără nadă) la sturioni sau se sfinţeau sculele când plecau la pescuit, pentru prima dată în sezonul sau în anul respectiv.

Costumele populare, reprezintă un alt domeniu în care s-au dezvoltat şi s-au păstrat tradiţii interesante. Costumul tradiţional românesc a fost purtat până la 1910-1916 în spaţiul limitrof dunărean al judeţului Tulcea şi în satele judeţului Constanţa şi până la 1940-1945 în cele limitrofe lacului Razim. Costumul popular femeiesc cuprindea legătura pentru cap de tip basma, cămaşă dreaptă, fustă, pestelcă, haina de deasupra (zăbun, caţaveici, cojoc) şi pantofi (iminei). În timp ce fesul a dispărut, fusta se integrează în structura tradiţiională şi se impune ca piesă componentă pentru costumul de început de secol XX.

-61-

Costumul bărbătesc cuprinde îmbrăcămintea capului (căciula, pălăria), cămaşa, brâul, haine de deasupra (zăbun, cojoc, manta) şi încălţăminte (opinci, pantofi). Mutaţiile socio-economice din viaţa satelor din zona limitrofă a Rezervaţiei au determinat schimbări şi în aspectul vestimetaţiei: în locul piesele de port ţesute din lână, a pestelcii “cusute” cu motive decorative, a maramei care se mai păstra în unele sate (în cele din judeţul Constanţa) întâlnim după 1920, o vestimentaţie care relevă renunţarea la anumite preocupări tradiţionale ale femeii, cât şi influenţa oraşului. Astfel, în costumul femeiesc, în locul maramei sau a basmalei cu ciucuri, se poartă basma înflorată sau neagră, procurată de la prăvălii. Fusta şi bluza de lână, ţesute şi cusute în casă, sunt înlocuite cu aceleaşi tipuri de piese dar din materiale produse industrial.

Costumul ucrainean, cuprindea până în perioada anilor 1930, legătura pentru cap (“casincă”, cămaşa dreaptă (“rubaşcă”), fusta (“iubca”) din pânză, rochia (“platia”), şorţul şi cheptarul, pentru femei, şi căciula, cămaşa (rubaşcă), brâul, pantalonii, haina, încălţămintea, pentru bărbaţi.

Costumul lipovenesc, păstrează, în ansamblul său unele elemente din vechiul port rusesc din preajma Volgăi centrale, ţinut de unde a venit această populaţie. Totodată, acest costum relevă stadiul avansat de disoluţie a industriei casnice, ţărăneşti, caracteristic pentru Rusia secolului al XIX-lea. Structura costumului este alcătuită din legătura de la cap (“cipcică”, “casiuca”, “şalichi”), cămaşa (“rubaşcă”), fusta (“jupca”), bluza (“cohta”, “cofta”), brâul (“pois”), haina de iarnă (“pufoaica” şi “caţaveica”), papuci de postav sau botine pentru femei şi căciulă, cămaşă (“rubaşcă”), pantaloni (“ştanî”, “briuchi”), brâul, hainele de iarnă (“pinjac”, “palto”, “padioca”: pufoaica, şuba), pentru bărbaţi. În zona limitrofă Rezervaţiei au convieţuit şi convieţuiesc cu populaţia locală şi alte etnii, (aromânii – în localităţile Baia, şi Ceamurlia de Jos din judeţul Tulcea şi Mihai Viteazu din judeţul Constanţa, tătarii, care au locuit în satul Nuntaşi) care au obiceiuri specifice, parţial păstrate până în zilele noastre, influenţate desigur de transformăriile socio-economice ale perioadei actuale.

Specificul caselor – arhitectura rurală reprezintă caracteristici care dau localităţilor din Rezervaţie şi din vecinătate un specific aparte. În localităţile din Delta Dunării este frecventă tehnica ridicării locuinţelor cu pereţi din stuf lipit în mănunchiuri verticale între stâlpi de stejar sau salcâm şi şipci orizontale. În localităţile limitrofe se întâlnesc locuinţe construite din paiantă şi anexe gospodăreşti cu pereţi din nuiele împletite sau despărţituri de lemn susţinute de stâlpi de lemn de esenţă tare. Aceste tehnici şi materiale de construcţie, la care se mai adaugă piatra, utilizată la fundaţie, soclu, beci, fântână, gard sau grajd, sporesc varietatea pe care o are utilizarea pe scară largă a lutului şi a stufului.

Lutul este folosit ca materie primă amestecat cu paie de orz sau grâu şi frământat bine cu apă pentru a forma o pastă numită ceamur care este apoi întrebuinţat pentru construirea caselor, fie “turnat” sau “pus” direct pe sol sau pe temelia de piatră pentru ridicarea zidurilor, în patru straturi succesive, pe măsură ce se usucă fiecare strat la intervale scurte de timp, vara, fie pentru prepararea chirpicilor prin turnarea şi presarea în forme de scândură, paralelipipedice, fără baze, de obicei cu dimensiunile 10 x 20 x 40 cm. Alt material local folosit în construcţie este stuful, utilizat atât în construcţia pereţilor locuinţelor în mănunchiuri verticale lipite între furci, cât mai ales în construirea anexelor gospodăreşti: grajduri, samalâc, şopron, magazii, coteţe, garduri cu diferite împletituri,etc. Atât în Delta Dunării cât şi zona limitrofă sunt frecvente casele învelite cu stuf, în două, trei sau patru ape ale acoperişului. Acestea sunt învelite “nemţeşte”, cu stuf mărunt şi bătut pe toată suprafaţă acoperişului sau “ruseşte”, folosindu-se stuful cu tulpina groasă şi lungă cât panta acoperişului. Ambele tipuri de învelitoare au creasta casei realizată din stuf împletit. Unele acoperişuri prezintă o combinaţie a celor două feluri de învelitoare sau combină stratul de stuf cu stratul de papură. Acoperişurile de stuf în două ape sunt caracteristice satelor cu populaţie slavă, unele având frontonul construit din acelaşi material. Având în vederea forma de relief, locuinţele din Delta Dunării sunt mai joase decât cele construite în localităţile limitrofe cu relief colinar. În privinţa planului casei, frecvenţa cea mai mare o are casa cu tindă mediană şi cu două camere, unele având tinda retrasă, formând o mică prispă între camere. În satele cu populaţie slavă, casele au frecvent prispa pedouă laturi, la faţada casei şi pe latura îngustă, chiar la stradă.

Pe lângă utilizarea acestor materiale de construcţie tradiţionale pentru populaţia locală şi a localităţilor limitrofe există şi locuinţe construite din alte materiale de construcţie: cărămidă, piatră, blocuri de BCA, învelite cu tablă, azbociment, ţiglă.

Aspectul locuinţei este influenţat de sursa de materiale de construcţie, de ocupaţia locuitorilor, de starea lor materială, de locul de origine şi deci, de etnie.

Cea mai răspândită este “gospodăria tradiţională românească” cu case ocupând un loc central, între casă şi stradă existând o curte şi grădină de flori, iar anexele gospodăreşti amplasate în jurul casei. O altă situaţie frecventă este aceea în care casa constituie o latură a patrulaterului realizat cu anexele gospodăreşti specifice populaţiei româneşti sedentare din întreaga câmpie a Dunării, având ca ocupaţie principală agricultura, cultivarea pământului şi creşterea animalelor. Aceste gospodării complexe se întâlnesc în Chilia Veche, Caraorman, C.A. Rosetti, Ceatalchioi, Sfântu Gheorghe şi în localităţile limitrofe, de-a lungul Dunării şi lângă lacul Razim.

Gospodăria cu influenţe din Peninsula balcanică s-a răspândit în Dobrogea, până în localităţile limitrofe Deltei Dunării şi Rezervaţiei prin intermediul populaţiei bulgare stabilite în secolul trecut, dar mai ales prin intermediul echipelor de meşteri veniţi din sud. Planul pleacă de la tipul matcă (tinda mediană şi două camere), dar prispa din lungul faţadei este largă cu stâlpi ce susţin o streaşină, de asemenea largă.

-62-

Casa lipovenească este specifică localităţilor din deltă (Mila 23, Sfiştofca, Periprava, Chilia Veche, Crişan) sau de lângă Razim (Sarichioi, Jurilovca). Aceste aşezări fiind mai noi au străzile şi casele aliniate. Casa are în general, structura obişnuită cu tinda centrală, este aşezată cu latura îngustă chiar la stradă, adeseori cu peretele în stradă, acoperişul de stuf în două ape şi prispa îngustă pe două laturi: în lungul faţadei şi lateral la stradă, cu stâlpi subţiri, pardoseală de pământ şi fără balustradă. Sub streaşină, de-a lungul stâlpilor şi la laturile frontului sunt aplicate scânduri traforate. Ornamentele timpanului sunt florale sau zoomorfe. Pereţii sunt construiţi din stuf, firci de lemn şi lipeală din pământ, din chirpici sau din ciamur. Este frecventă placarea pereţilor laterali şi din spatele cu scânduri orizontale cu marginea suprapusă pentru a proteja casa mai bine de precipitaţii. Pereţii cu muchii drepte au tâmplăria vopsită în albastru deschis sau portocaliu. Sistemul de încălzire are hornuri mari şi “lejancă”. Complexul de anexe gospodăreşti se dezvoltă în lungul gospodăriei în funcţie de ocupaţie. Una din anexele specifice este baia de aburi (banie) separată de casă. Acest specific este subliniat şi de termenii referitori la locuinţă, utilizaţi de localnici nu numai de origine slavă: lejancă, hotă, comnata, banie, pribanic, zavalenca, svoloc,sliji, crovca, chişca.

Pe lângă aceste categorii distincte, există şi o mare diversitate, în aspectul locuinţelor, determinată de mai mulţi factori: varietatea reliefului, apartenenţa etnică, originea diferită a românilor veniţi din diferite provincii (Transilvania, Moldova, Muntenia, Basarabia, Cadrilater), varietatea ocupaţiilor, influenţa urbanului, absenţa unui plan impus şi vremelnicia aşezărilor din Delta Dunării cu localităţi inundabile frecvent.

Instalaţiile tehnice ţărăneşti cele mai des folosite au fost morile de vânt. Locul de origine al morilor de vânt, astăzi unanim acceptat, este considerat Orientul Apropiat. Prima atestare documentară datează din anul 1585 şi se referă la Dobrogea, unde aceste instalaţii au cunoscut cea mai mare răspândire şi rezistenţă în timp, firesc, dacă luăm în considerare condiţiile geografice de aici. Ele au evoluat din râşniţe păstrate izolat până în timpurile noastre, fiind folosite la măcinatul păsatului sau numai al sării. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, morile de vânt reprezentau 85,7% din totalul instalaţiilor tradiţionale, dintre care numai în judeţul Tulcea reprezentau 88,8%.După forma roţilor se disting: mori de vânt cu vele de pânză şi mori de vânt cu aripi de scândură, aceste fiind specifice nordului Dobrogei. La începutul secolului al XX-lea existau 39 de mori de vânt în diferite localităţi din Rezervaţie: Sulina, Letea, Caraorman, C.A Rosetti, etc. şi peste 300 de mori de vânt în localităţile limitrofe.

2.15. Valoare peisagistică

Valoarea peisagistică a spaţiului deltaic şi a zonelor învecinate este dată de elementele specifice ale acestuia,

naturale reprezentate de relief, apă, vegetaţie, faună (peisajul natural) şi antropice reprezentate de populaţie şi aşezări umane (peisajul antropic), elemente care îi conferă complexitate şi originalitate.

Peisajul natural este reprezentat de relieful specific (dunele de nisip de pe grindurile Letea şi Caraorman, plajele litorale ale zonei costiere, de clima ce creează ambianţă pentru activitatea de turism dar constituie şi un factor natural de cură în scopuri terapeutice (numărul mare de zile senine: 150-160, durata mare de strălucire a soarelui: 2300-2500 ore/an, regimul termic ridicat, precipitaţii reduse: 350-400 mm/an, precum şi de flora şi fauna găzduite de habitatele naturale. Hidrografia, este, de asemenea o componentă importantă a peisajului natural şi este reprezentată de un număr mare de corpuri de apă: aproape 500 de lacuri de diferite mărimi şi cu salinitate diferită, gârle, canale, precum şi vecinătatea Mării Negre.

Vegetaţia, îndeosebi cea acvatică conferă o valoare peisagistică dar şi ştiinţifică şi ecologică, ridicate prin prezenţa unor specii de plante: emerse (limbariţă, săgeata apei, crinul de baltă, submerse (peniţa apei, brădişul, cosorul, sârmuliţa, paşa, broscariţa, moţul, otrăţelul de baltă, aldrovanda, natante (nufărul alb, nufărul galben, plutică, iarba broaştelor, troscotul de baltă, cornaciul). Câteva specii formează asociaţii vegetale deosebit de frumoase: Typhetum angustifoliae, Scirpo – Phragmitetum, Ceratophilo – Nupharetum lutei, Myryiophilum - Nupharetum, Hydrocharietum morsus ranae. Vegetaţia forestieră de pe grindurile Caraorman şi Letea alcătuită din păduri de stejar, plop, frasin cu speciile de plante agăţătoare: liana grecească, hamei, curpen, dau un aspect exotic, subtropical.

Fauna Rezervaţiei este alcătuită dintr-o varietate mare de specii acvatice şi terestre, sedentare sau migratoare între care se remarcă componenta avifaunistică (circa 325 de specii de păsări migratoare, sedentare sau semi-migratoare). Diversitatea tipurilor de ecosisteme terestre şi acvatice adăposteşte un număr de peste 5000 de specii vegetale şi animale.

Peisajul antropic este alcătuit din valorile culturale create de comunităţile umane de-a lungul timpului. Acestea includ vestigiile arheologice şi ruinele unor cetăţi sau ale unor aşezări omeneşti vechi ce atestă urmele de locuire şi etapele de ocupare a spaţiului deltaic (vestigiile cetăţilor Argamum de la Capul Doloşman, ruinele cetăţii bizantine de pe insula Bisericuţa, ruinele aşezării Dinogeţia, ruinele cetăţii Heracleea de la Enisala, ruinele cetăţii greceşti Istria etc.). De asemenea sunt cuprinse în această categorie monumentele istorice, de arhitectură şi de artă, precum şi mărturiile culturii populare locale, mărturii sistematizate şi prezentate în muzee (Muzeul Delta Dunării din Tulcea, muzeul de artă orientală din Babadag), case memoriale (casa în care a locuit scriitorul Eugen Botez cu pseudonimul Jean Bart în Sulina), colecţii de artă populară şi etnografică (gospodăria ţărănească de la Enisala). Mărturii ale culturii populare sunt reprezentate şi prin arhitectura

-63-

gospodăriilor tradiţionale ale localnicilor, prin creaţia artistică populară (port popular, folclor literar, muzical şi coreografic, manifestări populare tradiţionale (sărbătoarea pescarului) şi alte manifestări şi forme de cultură populară care au dispărut aproape în totalitate din cauze sociale complexe.

2.16 Elemente descriptive adiţionale

2.16.1 Referinţe bibliografice

Delta Dunării şi celelalte componente geografice naturale au fost şi sunt subiectul unei bibliografii vaste formată din lucrări publicate în volume sau în publicaţii de specialitate, precum şi lucrări nepublicate, studii de specialitate, rapoarte de cercetare, rapoarte de monitoring, studii de fezabilitate, etc. elaborate, la comanda Administraţiei Rezervaţiei, de institute de cercetare sau de proiectare pentru susţinerea unor măsuri manageriale sau a unor lucrări de evaluare a potenţialului resurselor naturale regenerabile sau de reconstrucţie ecologică. Rezultatele acestor lucrări au fost folosite, în ultimii ani şi în realizarea unor lucrări de sinteză de amploare care au fost folosite şi în elaborarea planului de management al Rezervaţiei, (Tabelul 2.16).

Tabelul 2.16 Principalele materiale bibliografice consultate pentru realizarea

planului de management

Nr. Crt.

Autor/autori/anul publicării Denumirea lucrării

1. Colectiv, 2007 Starea mediului în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării în anul 2007, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

2. Colectiv, 2006 Starea mediului în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării în anul 2006, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

3. Michael Appleton, 2004 Procesul de elaborare a planurilor de management pentru ariile protejate din România, Proiectul Managementul Conservării Biodiversităţii din România. Facilitare şi asistenţă tehnică în schimbările instituţionale. Proiectul Băncii Mondiale Numărul: RO-GE-44176

4. Gâştescu, Petre, 2006 Delta Dunării: rezervaţie a biosferei/Petre Gâştescu, Romulus Ştiucă – Constanţa: Editura Dobrogea

5. Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Delta Dunării, 2004

Master Plan – suport pentru dezvoltare durabilă în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării

6. Grigore Baboianu et al., 2004 Obiectivele de management pentru conservarea diversităţii biologice şi dezvoltare durabilă – cooperare transfrontieră în ariile naturale protejate din Delta Dunării şi Prutul de Jos, Editura Dobrogea

7. Colectiv, 2003 Parcuri Naţionale, Naturale şi Rezervaţii ale Biosferei din România, Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului.

8. Genadiy Marushevsky, editor, 2003 Directory of Azov-Black Sea Coastal Wetlands

9. Colectiv, 1999 Eurosite 'European Guide for the Preparation of Management Plans for protected and managed natural and semi-natural areas' first published in 1992 and revised in 1996.

10. Angheluţă Vădineanu, 1998 Dezvoltarea durabilă, Teorie şi practică, vol. I, vol. II, Editura Universităţii din Bucureşti

11. Petre Gâştescu, Mircea Oltean, 1996

Ecosystems of the Danube Delta Biosphere Reserve.

12. Ion Munteanu, 1995 Soils of the Romanian Danube Delta Reserve, 171pp.

13. Grigore Baboianu, Paul Goriup, (coord.)1995

Obiectivele de management pentru conservarea biodiversităţii şi dezvoltare durabilă în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării

14. Colectiv, 1992 Strategic Plan for Danube Delta Biosphere Reserve, IUCN.

-64-

2.16.2 Hărţi, planuri

Amplasamentul Rezervaţiei şi al componentelor sale sunt materializate într-o bază cartografică destul de consistentă.

Această bază conţine hărţi ale Deltei Dunării cu o vechime apreciabilă, dar şi hărţi ale Rezervaţiei realizate în ultimii ani.

Dintre hărţile mai vechi ale Deltei Dunării, cele mai reprezentative sunt cele datând din perioada 1867 - 1943: - Delta Dunării, ediţia 1913, elaborată de Vidraşcu - Delta şi Gurile Dunării, ediţia 1941, elaborată de Serviciul tehnic şi hidrologic

Dintre hărţile mai vechi ale Deltei Dunării, cele mai reprezentative sunt cele datând din perioada 1867 - 1943: - Delta Dunării, ediţia 1913, elaborată de Vidraşcu - Delta şi Gurile Dunării, ediţia 1941, elaborată de Serviciul tehnic şi hidrologic

Dintre hărţile mai noi ale Deltei Dunării, cea mai reprezentativă este considerată harta elaborată de Prof. Petre

Gâştescu, Basarab Driga şi Camelia Anghel (ediţia 1983),la scara 1:75.000 şi apoi Delta Dunării – harta turistică, elaborată de Prof. Petre Gâştescu (ediţia 1992, 2003, 2007) la scara 1:150.000, hărţi în care au fost incluse şi alte componente geografice naturale ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Harta elaborată de Prof. Gâştescu, P. a stat la baza hărţilor digitizate ale Rezervaţiei elaborate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării. Pe baza hărţii digitizate a Rezervaţiei au fost elaborate harta Rezervaţiei cu zonarea ecologică, harta vegetaţiei, harta solurilor, precum şi două hărţi tematice pentru Rezervaţia Biosferei Transfrontalieră Delta Dunării, România – Ucraina: harta vegetaţiei şi harta distribuţiei zonelor de cuibărire pentru fauna avicolă.

În Delta Dunării au mai fost elaborate şi alte hărţi tematice: harta topografică DTM, elaborată în 1962, la scara 1:25.000, harta cadastrală elaborată în 1983, la scara 1:20.000 şi la scara 1:50.000, precum şi harta hidrologică, elaborată în 1970, de către Consiliul Naţional al Apelor, la scara 1:100.000.

2.16.3 Fotografii aeriene

Delta Dunării a fost subiectul a două fotografieri integrale din avion rezultând fotografii, la scara 1:25.000, în 1962 şi în anul 1983. Ulterior au mai fost efectuate de către IGFCOT, fotografii bandă, ale unor zone din Delta Dunării.

2.16.4 Imagini satelitare

Delta Dunării şi celelalte componente naturale care formează Rezervaţia sunt materializate şi în imagini satelitare. Primele imagini satelitare folosite în prezentarea Rezervaţiei au fost cele realizate în anul 1991 de un satelit Soiuz... În prezent pot fi obţinute, la comandă, imagini satelitare din perioada anterioară, dar şi din perioada actuală cu informaţii magnetice complexe ce pot fi utilizate în susţinerea deciziilor manageriale.

-65-

3. Descrierea ariei naturale protejate (Rezervația

Biosferei Dunărea și Insulele Izmail)

3.1 Descriere generală

Rezervația Biosferei Dunărea (RBD) este o instituție de cercetare științifică și de mediu, localizată în sud-vestul extrem al Ucrainei în cadrul teritoriilor Chilia și Tatarbunar, raioane ale regiunii Odessa, cu centrul administrativ in orașul Vâlcov. Structura Rezervației îndeplinește cerințele sarcinilor sale principale cu ajutorul unui departament științific și de cercetare, însărcinat cu monitorizarea completă a ecosistemelor, a unui serviciu național de pază al Rezervației, al unui departament de turism și educație ecologică și a unui departament administrativ. Rezervația este o parte a Academiei Naționale de Științe a Ucrainei.

Rezervația Biosferei Dunărea a fost înființată prin Decretul Nr. 861/98 din 10.08.1998, de către Președintele Ucrainei pe baza Rezervația Naturale ”Lunca Dunării” și suprafața sa la acel moment avea 46.402,9 ha. În 2014, teritoriul Rezervației s-a extins la 50.252,9 ha potrivit Decretului Nr.117/2004 din 02.02.2004 al Președintelui Ucrainei.

Rezervația Biosferei Dunărea a fost înființată pentru a conserva complexele naturale cele mai tipice și unice din Delta Dunării, zone umede de importanță internațională, și alte complexe naturale valoroase ale ariei Dunării ucrainene, realizând o monitorizare de referință a mediului, studiind mediul și schimbările sale rezultate din factori naturali și antropogenici, urmărind cooperarea internațională, educație de mediu și organizarea exploatării ecologice echilibrate a resurselor naturale.

Sarcinile principale ale Rezervației sunt:

Să conducă studii fundamentale și aplicative ale mediului și ale administrării rezervelor;

Să dezvolte și să implementeze strategii și tactici pentru protecția naturii, folosirea ecologică echilibrată a resurselor naturale, ținându-se seama de practicile de conservare existente și pe baza acordurilor corespunzătoare cu utilizatorii de resurse naturale, precum și îmbunătățirea fundamentată științific a administrării rezervelor;

Să continue educația de mediu și sprijinirea conservării în vederea atragerii atenției publice asupra problemelor RBD și conservării naturale a regiunii;

Să studieze schimbările din complexele naturale care apar datorită factorilor antropogenici și implementarea măsurilor care descurajează transformarea lor antropogenică;

Să promoveze dezvoltarea cooperării internaționale în cadrul Programului UNESCO ”Omul și Biosfera”.

Zonare actuală a Rezervației Biosferei Dunărea:

Zona de bază (14.904 ha) – partea de la vărsare a brațului Chilia (bazată pe fosta rezervație ”Lunca Dunării”) și

partea estică a Insulei Stambulsky. A se menționa că, spre deosebire de Rezervația Biosferei Delta Dunării în

România, frontiera maritimă a Ucrainei nu este legată de izobatele de 20 m, ci fixată pe coordonate geografice.

Regiune cu regim reglementat (7.811 ha) – mlaștina Stentsovo-Jibrieni.

Zonă tampon (19.392 ha) – o parte a deltei sub forma de estuar a Chiliei, partea de sud a Insulei Ermakov și o zonă a Mării Negre.

Zonă economică (8.145,9 ha) – partea superioară a rezervorului de apă Sasyk, limanul Djantsheisky, fâșia Jibrieni, partea de nord a Insulei Ermakov și o parte a deltei în formă de estuar a Chiliei și zona de bazine piscicole de lângă satul Lisky.

-66-

Fig 2.1. Zonarea Rezervației Biosferei Dunărea

-67-

Administrația RBD gestionează zona rezervației în conformitate cu ”Reglementările Rezervației Biosferei Dunărea”,

care au fost aprobate prin Ordinul Ministerului Protecției Mediului Nr. 538 din 22 octombrie 2008. Activitățile RBD sunt de asemenea realizate în conformitate cu Statutul Rezervației. Acum a fost dezvoltat un nou proiect al Statutului RBD ținându-se seama de schimbările care au avut loc după ce a fost stabilită Rezervația Biosferei și corelând cu rezultatele lucrărilor de cadastru realizate când a fost dezvoltat proiectul de amenajare teritorială a RBD în 2009 și aprobat în 2010.

3.1.1 Locație

Teritoriul RBD se referă la sistemele geologice ale Deltei Dunării primare și secundare și este localizat în partea de nord-est a Deltei Dunării în interiorul granițelor Ucrainei la est de orașul Chilia și la sud de Lacul Sasyk. În Est, RBD se învecinează cu Marea Neagră și la sud cu granița Ucraina/România. RBD constă în delta secundară a Chiliei, complexul natural Jibrieni, mlaștina Stentsovo-Jibrieni și Insula Ermakov. În 2004, RBD a fost extinsă pentru a include teritoriu oarecum autonom, și anume partea superioară a Lacului Sasyk și Limanul Djantsheisky. În perimetrul zonei principale a deltei RBD se află satele: Prymorske, Desantne, Myrne, Shevchenkove și Lisky. Lângă locul Tatarbunar – orașul Tatarbunary, satele Borysivka, Trapivka și Liman. Cele mai mari așezări sunt Chilia, orașele Tatarbunary și Vâlcov. Administrația și sediile RBD se află în orașul Vâlcov. Zona RBD se găsește în granițele administrative ale raioanelor Chilia și Tatarbunary din regiunea Odessa.

Coordonatele geografice aproximative ale RBD sunt între 45º 13´ N - 45º 34´ N și 29º 23´ E - 29º 46´ E.

Insulele Ismail

3.2. Descriere generală Majoritatea păstrează insule aflate în întinderea ucraineană a cursului Dunării. Zonele umede sunt importante pentru

pești, păsări și mamifere. Insule depoziționale ale zonei inundabile sunt formate din depozite aluvionare. Pe aceste insule, există lacuri, mlaștini, fâșii de nisip înguste și mlaștini inundabile cu ierburi și tufărișuri abundente de mlaștină. Diversitatea semnificativă a habitatelor găzduiește o mare diversitate biologică. Cele mai valoroase terenuri sunt acolo unde speciile de pește indigene ale Dunării depun icre; zone cu cuiburi de păsări de apă și zone unde se concentrează insecte semiacvatice. Cele mai importante tipuri de zone umede sunt: lacuri inundabile, mlaștini, fâșii înguste de nisip și pajiști inundate, cu vegetație de apă sau semiacvatică, vegetație de mlaștină, tufărișuri, pajiști și păduri.

Aria protejată este localizată pe teritoriul Parcului Peisagistic Regional ”Insulele Ismail” (1.366 ha), care a fost înființat cu respectarea rezoluției Consiliului Regional Odessa, Nr.496-ХХІ din 01.10.1993 «Privind măsurile pentru conservarea și dezvoltarea fondului natural și de rezervă al regiunii», adoptat în conformitate cu Decretul Președintelui Ucrainei din 03.09.1993, Nr. 362/93 «Privind conservarea și dezvoltarea fondului natural și de rezervă al Ucrainei» și în conformitate cu rezoluția Consiliului Regional al Odessei a Deputaților Poporului din 20.05.1992 ”Privind moratoriul pentru folosirea afacerilor și încălcarea funcțiilor ecosistemelor naturale, de rezervă și recreaționale ale regiunii”, în cadrul zonelor de teren ale «Ținutului împădurit Ismail» de SE.

Planul de management și schița de proiect ale Parcului Peisagistic Regional au fost dezvoltate în 2015, principalele lor obiective fiind:

Dezvoltarea și implementarea măsurilor biotehnice pentru a restabili mozaicul peisagistic al Insulei Dalerul Mare.

Întărirea protecției zonelor ținând cont de zonarea lor funcțională.

Lansarea de cercetări științifice specializate cu scopul de a studia eficiența lucrărilor de mediu și hidrotehnice realizate în această parte a teritoriului.

Funcționarea a două trasee ecologice.

Funcționarea itinerariilor turistice.

Dezvoltarea siturilor pentru turism de masă de scurtă durată.

3.2.1 Localizare

Sudul Ucrainei și partea de sud a districtului Ismail al regiunii Odessa, la 11-12 km spre est de Ismail. În sud, de-a lungul canalului Ivanesht, se învecinează cu România. Cele mai apropiate orașe sunt Ismail si Chilia (localizate la o distanță de 11 km la est și 14 km la vest), cu o populație de 73.000 și, respectiv, 22.000 de oameni. Cele mai apropiate sate sunt Stara Nekrasovka (3.050 de oameni), Dunayske (334 de oameni) și Kyslytsya (2.973 de oameni). cel mai nordic punct 45°23'12,22" N 29° 5'52,43" E cel mai sudic punct 45°19'57,62" N 28°58'45,85" E cel mai vestic punct 45°20'2,26" N 28°58'10,06" E

-68-

cel mai estic punct 45°22'55,02" N 29° 7'5,35" E

Fig. 2.8.1 Harta vegetației Parcului Peisagistic Regional Insulele Ismail

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.3 Statut legal al terenurilor Suprafața totală a RBD cuprinde 50.252,9 ha cu canale și bazine de apă interioare și 2 km de întindere a zonei Mării

Negre, inclusiv o zonă de 23.380,6 ha care a fost dată Rezervației, fără retragerea sa de la utilizatorii de teren, principal ii dintre ei fiind Ocolul Silvic Vâlcov din cadrul Administrația Stat (grindul Jibrieni și altele) și CAE “Pogranychnyk” (n.tr. ”grănicer” - rusă) (Insula Ermakov).

Până acum, RBD a avut următoarea structură: o zonă centrală - cel dintâi teritoriu al rezervației “Dunajskie Plavni” (n.tr. ”Zonele umede ale Dunării”/rusă) de 14.904 ha; o zonă cu regim reglementat - teritoriul de 7.811 ha al luncii Stentsovo-Jibrieni; o zonă-tampon - o suprafață totală de 19,392 ha, care cuprinde întinderea Mării Negre și cele 6.686,2 ha ale Golfului Jibrieni plus partea sudică a Insulei Ermakov și lunca dintre canalul Jibrieni și partea dinspre litoral a deltei, care cuprinde în total 13,000.8 ha; o zonă economică - o suprafață totală de 8.145,9 ha - partea nordică a Insulei Ermakov; grindul Jibrieni, grădini de legume și pășune lângă Vâlcov, așezate de-a lungul limanelor Bilgorodske, Ochakivske, Ankudinovo și Starostambulske.

-69-

Tabel 2.2. Distribuția terenurilor în interiorul granițelor RBD între utilizatorii de terenuri și proprietarii de terenuri

Linia nbr conf. formula-rului 6 zem.

Proprietari de teren, utilizatori de terenuri și terenuri în proprietatea statului, care nu au fost transferate în proprietate sau folosință

Suprafață

ha %

1. Întreprinderi agricole (terenuri în proprietate și folosință, total) 2.648 5,27

2. Cetățeni cărora li s-au dat terenuri în proprietate și în folosință 207 0,41

3+4+5+6

Gospodării, instituții, organizații, întreprinderi industriale și altele; companii și organizații de transport și industrii de comunicare; compartimente, companii, organizații, instituții și instituții de formare ale Ministerului Apărării

462,7 0,92

7.1 Terenuri date Rezervei Biosferei în folosință permanentă 23.380,6 46,53

7.2 + 7.3 Companii, instituții, organizații și așezăminte pentru sănătate și recreere - -

7.4 Companii, instituții și organizații cu scopuri istorice și culturale - -

8 Companii forestiere 11.575 23,03

9. Întreprinderi pentru gospodărirea apelor 140,2 0,28

10+11 Companii care aparțin investitorilor străini și asociații în participație - -

12 Terenuri ale rezervației și terenuri netransferate în proprietate sau folosință permanentă care sunt localizate în interiorul granițelor așezării

5.153,2 10,26

Zona Mării Negre 6,686.2 13.3

Totalul terenurilor din Rezervația Biosferei 50.252,9 100

Insulele Ismail

2.2 Statut legal al terenurilor

Terenurile fondului forestier gestionate de Întreprinderea de Stat ” «Ocolul Silvic Ismail». Mediul (terenuri/apă) aparține fondului hidrologic.

3.4 Structura de management existentă

Rezervația Biosferei Dunărea este subordonată Academiei Naționale de Științe a Ucrainei. Structura, programul de personal și bugetul RBD sunt aprobate de prezidiul Academiei Naționale de Științe a Ucrainei. RBD este gestionată de o administrație specială, condusă de un director.

Controlul de stat al aderării RBD la standardele de mediu este exercitat de Ministerul Mediului și Resurselor Naturale din Ucraina, de entitățile sale locale și de alte autorități de stat special autorizate.

Rezervația Biosferei Dunărea are un Consiliu Științific și Tehnic, care este un organism colegial responsabil cu probleme de educație științifică, de mediu, ecologică și de administrare a personalului. Consiliul este alcătuit din oameni de știință de marcă, specialiști ai RBD și alte instituții științifice, precum și din oficiali ai Ministerului Mediului și Resurselor Naturale din Ucraina în așezări locale, reprezentanți ai utilizatorilor de resurse naturale, autorități, știință, educație etc. Consiliul este prezidat de directorul RBD.

3.4.1 Organizații și competențele lor

Academia Națională de Științe a Ucrainei. Aprobă structura, programul de personal și bugetul RBD. RBD este manageriat de o administrație specială, având la conducere un director.

Ministerul Mediului și Resurselor Naturale din Ucraina exercită un control de stat al aderării RBD la standardele de mediu prin intermediul organismelor sale locale și alte autorități de stat autorizate special.

-70-

INSULELE ISMAIL

3.5 Structura de management existentă

Zonele umede «Insulele Ismail» au fost stabilite în interiorul granițelor Parcului Regional «Insulele Ismail», care funcționează pe terenurile Ocolului Silvic Ismail. Parcul Peisagistic Regional este în proprietate de stat. Parcul este administrat de ES «Ocolul Silvic Ismail», care joacă de asemenea o funcție de administrare a parcului. În conformitate cu Reglementările «Privind Parcul Peisagistic Regional «Insulele Ismail», care a fost aprobat prin Ordinul Administrației de Stat al Ecologiei și Resurselor Naturale pentru Regiunea Odessa Nr. 1 din 4 ianuarie 2005, Administrația Parcului este alcătuită din trei persoane.

3.5.1 Organizații și competențele lor

Întreprinderea de stat «Ocolul Silvic Ismail». Aceasta administrează direct zonele umede, implementează proiectul organizației, asigură aderența la legislația de mediu funcționează ca administrație specială pentru parc. Administrația Regională Odessa pentru Silvicultură și Vânătoare aprobă structura, programul de personal și bugetul de cheltuieli.

Ministerul Mediului și Resurselor Naturale din Ucraina asigură controlul de stat al aderenței la standardele pentru protecția parcului peisagistic regional prin diviziile sale locale și alte entități de stat autorizate special.

3.6 Descriere fizică

3.6.1 Climat și tendințe de schimbare ale climatului Climatul Vastei Regiuni a Dunării combină atât climatul temperat-continental, cât și climatul mediteranean cu ierni

uscate, blânde și instabile și cu veri fierbinți și aride destul de des. Această regiune iese în evidență față de alte regiuni de stepă datorită celor mai mari resurse ale sale de căldură, datorită celei mai calde ierni și celei mai reduse continentalități a climatului.

Marea Neagră produce un efect considerabil asupra climatului regiunii. În special, circulația brizei pe litoral determină disiparea norilor și reducerea precipitațiilor. Perioada activă de vegetație durează 190 de zile, în timp ce temperaturile pozitive se mențin 200 de zile.

Marea Neagră produce un efect semnificativ asupra climatului regiunii: vânturile dinspre mare facilitează disiparea norilor și reduc precipitațiile. Pentru că precipitațiile medii anuale în regiunea extinsă a Dunării cuprind doar 380-410 unități (spre nord, în bazinul de apă al lacurilor sunt considerabil mai ridicate) și evaporarea depășește 800 unități, regiunea poate fi caracterizată ca fiind aridă (vezi Fig. 2.4.1.)

Amplitudinea precipitațiilor anuale variază foarte mult de la an la an: de la 570-590 unități într-un an ploios la 190-220 unități într-un an uscat. Pe perioada unui an, precipitațiile apar doar în 65-85 de zile. Secete de intensitate diferită durează 30-40 de zile și apar la 3-4 ani, deși în ultimii 20-25 de ani au fost înregistrate în special perioade lungi de secetă. Aproximativ 65-70% din precipitațiile anuale cad în averse de vară, ceea ce determină eroziunea extensivă a solului. Perioada rece este caracterizată prin precipitații intensive mai puține. Toamna și primăvara, ploile sunt extrem de importante pentru alimentarea adecvată cu apă a solului. Stocarea maximum productivă cu apă în stratul cu rădăcini la nivelul de 90-100 mm este înregistrată primăvara. Conținutul de apă minim (25-30 unități) este observat la sfârșitul verii și toamna.

-71-

Fig. 2.4.1 – Media anuală a precipitațiilor în Bolgrad (albastru) și Ismail (verde)

Acoperirea cu zăpadă nu are loc în fiecare an. Apare, în medie, la începutul lui decembrie și se păstrează până la sfârșitul lui februarie - începutul lui martie. Înghețarea solului durează din a doua jumătate a lui decembrie până la sfârșitul lui februarie și atinge, în mod obișnuit, adâncimea unui strat arabil. În timpul multor ierni, solurile dezghețate se topesc complet și până la 60-70% din precipitațiile de iarnă se îmbibă în sol, de aceea îl hidratează și îl spală la 1-3 m adâncime. În timpul perioadei cu vegetație, umiditatea apare predominant la suprafața solului și de aceea aduce carbonați aproape de nivelurile de sus ale solului. Ultimul factor explică de ce regiunea are mult «cernoziom micelial-calcaros» specific, în special în părțile de sud și sud-vest.

Pentru o mai bună înțelegere a climatului regiunii și a schimbărilor contemporane de climă, Regiunea Deltei Dunării a fost subdivizată în patru subregiuni: litoral, fluviu-și-lac, stepa Bugeac și platoul Dobrogea (vezi Fig. 2.4.2.).

0

100

200

300

400

500

600

700

800

1980

1981

1982

1983

1984

1985

1986

1987

1988

1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

мм

Год

Суммарные осадки на м/с Болград, мм

-72-

Fig. 2.4.2. Schimbarea climatică a subregiunilor Vastei Regiuni a Deltei Dunării

-73-

1. Subregiunea de litoral se caracterizează prin cea mai ridicată temperatură a aerului și precipitații mai puține.

Principalele consecințe ale schimbărilor climatice în această subregiune vor fi asociate cu o creștere a nivelului Mării Negre. 2. Subregiunea fluviu-și-lac are o caracteristică distinctivă: o cantitate mare de resurse de apă proaspătă din Dunăre și lacurile Dunării, care va exista de asemenea în viitor.

3. Stepa Bugeac este cea mai aridă subregiune, care are un deficit considerabil al apei de suprafață și al pânzei freatice chiar și acum. Se prevede că, în viitor, procesul de aridizare și de reducere a resursei de apă de suprafață în regiune va progresa.

Analize ale datelor din studii hidrometeorologice pe termen lung pentru regiunea Delta Dunării demonstrează o tendință spre schimbări după următorii parametri:

Până în 2050, media anuală a temperaturii aerului va crește cu 1-1,5° С (vara - cu 1,8°С și iarna - cu 1,3°С). Aceasta va avea ca rezultat o perioadă mai scurtă cu temperaturi sub 0°С, o perioadă din an caldă și aridă mai lungă, o intensitate de evaporare mai ridicată, un număr mai mare de zile extrem de calde și o perioadă mai scurtă cu acoperire permanentă cu zăpadă. Va fi foarte probabil ca anotimpurile anului să se schimbe mai repede.

Previziunile pe termen-lung legate de cantitatea de precipitații sunt marcate într-o mare măsură de incertitudine. Se prezice că precipitațiile anuale medii se vor reduce cu 5-15%, totuși, este de asemenea probabilă o mică creștere a precipitațiilor, în jur de 6%, datorită averselor abundente din anotimpul cald.

Vor apărea mai frecvent evenimente meteorologice extreme și periculoase, cum ar fi furtuni, furtuni cu trăsnete, averse abundente, furtuni cu fulgere și grindină.

Media anuală a scurgerilor în Dunăre nu se va schimba în esență până în 2050, dar redistribuirea scurgerilor între anotimpuri poate duce la reducerea scurgerilor vara și o scurgere mai ridicată iarna. Din cauza unei scurgeri de suprafață mai mici (cu 5-25%) și a redistribuirii sale între anotimpuri, râurile mici vor suferi un stres sever. Analiza riscurilor legate de schimbările climatice în regiunea Delta Dunării indică faptul că temperatura mai ridicată

a aerului va prezenta principala amenințare pentru întreaga regiune. În consecință, va fi un număr mai mare de secete cu o intensitate mai ridicată. Aceasta va avea impact în esență asupra sănătății umane, asupra industriilor principale din regiune (agricultura înainte de toate) și asupra ecosistemelor naturale.

Cealaltă amenințare în funcție de amploarea spațială este creșterea nivelului Mării Negre cu 0,5 m până în 2050 (în cazul scenariului pesimist). Se prevede că aceasta va avea ca rezultat inundarea zonelor de țărm ale deltei, transformarea ecosistemelor naturale, deteriorări ale infrastructurii, pătrunderea apei sărate de-a lungul brațelor etc. Nivelul mai ridicat al mării va afecta în special orașul Vâlcov, care se află chiar în Delta Dunării.

Deși previziunile pentru inundații mai frecvente și mai intense ale Dunării sunt destul de incerte, inundațiile extreme rămân una dintre calamitățile naturale de bază din punctul de vedere al scalei spațiale și al distrugerii potențiale în cazul în care sistemul de protecție împotriva inundațiilor de-a lungul Dunării cedează. Intensitatea și frecvența mai ridicate ale inundațiilor Dunării în combinație cu creșterea considerabilă a nivelului Mării Negre argumentează riscurile asociate cu inundarea așezărilor și a infrastructurii locale, precum și sănătatea și viața oamenilor din zonele potențial inundabile. Inundațiile din timpul furtunilor asupra căilor navigabile temporare și a râurilor mici vor prezenta de asemenea un pericol pentru așezări și infrastructura regiunii, din cauza frecvenței și a intensității furtunilor. Regiunea de litoral

Climatul în această regiune este temperat-continental, cu ierni relativ scurte și calde (temperatura medie lunară în ianuarie variază de la –1,5 la +2,5ºС) și veri lungi și călduroase. Sezonul rece durează până la 120 de zile și sezonul cald, când temperatura zilnică medie depășește 5°С, durează 245 de zile.

Creșterea temperaturii medie lunare este înregistrată până la sfârșitul lui aprilie - începutul lui mai (de 10°С) și are loc rapid, în timp ce reducerea adecvată a temperaturii are loc gradat (de 5-6°С) din august până în decembrie.

Precipitațiile anuale totale variază gradat de la an la an - în intervalul 300-700 mmc și ating, în medie, 450 mmc. În ultimii ani, cele mai reduse precipitații au fost înregistrate în 1994 (242 mmc) și maximum - în 1996 (673 mmc). Toamna, precipitațiile sunt cele mai reduse și vara - cele mai abundente. În medie, există 120-130 de zile pe an, când apar precipitațiile.

Umiditatea relativă este 70 - 85%. Cea mai joasă umiditate se observă în mai, când temperatura aerului crește repede (până la 70%) și cea mai ridicată umiditate apare în ianuarie, când aerul umed tot timpul anului devine și mai saturat cu umezeală din cauza temperaturii scăzute.

Iarna durează de la jumătatea lui decembrie până în a doua decadă a lui februarie. Este caracterizată prin dezgheț frecvent. Înghețul nu apare în fiecare an. Apa în principalele brațe îngheață rar, din când în când gârle, canale și bazine de apă ajung să înghețe. Temperatura medie lunară în ianuarie variază de la –1,5 la +2,5ºС în ultimii 20 ani. Temperatura lunară minimă în ianuarie a fost -3,7° С în 2006, și maximă a fost +6,5°С în 2007. Stratul de zăpadă este subțire și nepersistent. Iarna predomină vânturile nordice care adesea ajung până la furtuni. Ca regulă, primăvara începe de la sfârșitul lui februarie

-74-

sau în prima decadă a lui martie. În acea perioadă, vremea este ploioasă, rece și foarte incertă - aceasta este atribuită schimbărilor frecvente ale maselor de aer. Totuși, primăvara este scurtă și durează nu mai mult de 1,5 luni; temperatura aerului crește rapid în aprilie.

Verile calde durează 5 luni - din mai în septembrie. Temperatura lunară medie în iulie este 23-24°С; maximul temperaturilor lunare medii a atins 26°С în 2001, și maxim – 21,3°С în 1993. Cele mai abundente precipitații sub forma averselor, adesea însoțite de furtuni cu fulgere, au loc vara.

Toamna este în primul rând caldă și uscată, începe în octombrie și durează până în prima decadă a lui decembrie; sfârșitul acestei perioade este ploios și rece. În acea perioadă, vânturile de furtună apar mai frecvent și temperatura aerului scade până la 10-15°С. Numărul zilelor cu ceață scade. Înghețurile sunt observate până la sfârșitul lui octombrie și începutul lui noiembrie.

În timpul iernii predomină vânturile nord-estice și estice și vânturile sud-vestice - vara. Primăvara și la începutul verii, aceste direcții ale vântului sunt încă observate, totuși, în același timp, cresc oarecum vânturilor vestice. Vânturile estice și sud-estice sunt uscate-fierbinți. Cu vânturile estice de durată se înregistrează un val înalt generat de furtună (până la 0,6 m) și vânturile vestice duc la retragerea apei după val (până la 0,45 m). Evenimentele cu valuri înalte sunt caracteristice zonei Rezervației și duc la pătrunderea sării sau a apei sărate în brațele fluviului.

Pe coasta Mării Negre furtunile sunt observate destul de frecvent. Vânturile de furtună suflă din diverse direcții: cel mai mare efect este produs de vânturile estice, sud-estice și nord-estice. Cea mai mare repetabilitate apare din direcțiile estice și nord-estice; vânturile sud-estice nu cauzează furtuni atât de des. Cele mai puternice furtuni, de până la 9 puncte, apar în perioada de iarnă și de primăvară și sunt mai puțin frecvente vara și toamna. Furtunile produc efecte considerabile asupra formării zonelor de litoral ale Rezervației. Ele duc la schimbări catastrofice ale vegetației (Dzyuba, Dvoretsky, Timoshenko, 2003). Regiunea fluviu și lac

Acest teritoriu se caracterizează printr-un climat cald moderat, care se formează sub influența maselor de aer umede atlantice și mediteraneene și arctice uscate. În general, climatul acestei zone este temperat-continental, cu precipitații maxime în iunie și precipitații minime vara și toamna. Iarna este blândă și scurtă – durează în jur de două luni și este marcată de frecvente dezghețări. Izbucnirile maselor de aer continental arctic sunt însoțite de răciri bruște. Vara este lungă și fierbinte, cu o cantitate mare de zile ploioase și însorite.

Temperatura medie anuală a aerului este +10.3°С. Schimbările de temperatură sunt arătate în Fig. 1.2. Maximul absolut a fost înregistrat la +40°С și minimul - la -28°С. Precipitațiile anuale medii sunt de 385 mmc. Dinamica precipitațiilor anuale în ultimii 10 ani este arătată în Fig. 2.4.3.

Fig. 2.4.3. Dinamica temperaturii anuale medii așa cum a fost înregistrată de stația meteorologică Ismail

Fig. 2.4.4. Dinamica precipitațiilor anuale așa cum a fost înregistrată de stația meteorologică Ismail

-75-

Ultimul îngheț înregistrat vara a fost pe 6 mai și primele înghețuri, toamna – începând cu 14 octombrie. Data medie

a înghețării bazinului de apă cade pe 20 decembrie. Data medie când începe inundația este 20 februarie. Grosimea medie a stratului de zăpadă este 8 cm. Pentru prima dată, zăpada cade pe 10 decembrie și dispare în păduri pe 7 martie. Valoarea medie a adâncimii de îngheț permanent al solului este 16 cm.

Fig. 2.4.5. Roza vânturilor, așa cum a fost înregistrată în 2014 la stația meteorologică Ismail

Tiparul vântului este strâns legat de caracteristicile specifice circulației maselor de aer. Vânturile nordice predomină iarna (viteza medie 5,5 m/s), primăvara vânturile suflă din pătrarul sud-estic (viteza medie 4,6 m/s), vara – predomină vânturile sud-vestice (viteza medie 3,6 m/s) și toamna se caracterizează prin vânturi nord-vestice (viteza medie 4,5 m/s). Roza vânturilor este prezentată în Fig. 6. Umiditatea medie a aerului cuprinde 76% în medie.

-76-

Lacurile Cugurlui/Covurlui și Cartal, precum și Parcul Peisagistic ”Insulele Ismail” sunt localizate în această subregiune (vezi vol.2, Anexele).

3.7. Geologie și morfologie

Teritoriul este localizat în partea de sud-vest a Ucrainei și în sud-vestul Câmpiei Mării Negre. Câmpia Mării Negre

este o structură geologică mare formată în sudul Ucrainei. Formarea sa a început în Era Mezozoică pe versanții sudici ai

scutului ucrainean și a fost umplută cu mulți kilometri de precipitații. Este o câmpie sudică acumulativă de litoral oarecum

înclinată, adiacentă mărilor Neagră și Azov (Karandeyeva М., 1957). Este așezată între Delta Dunării în vest și râul Lozovatka

în est (Fig. 2.5).

Fig. 2.5 – Câmpia Mării Negre

În cadrul sistemului de regionalizare fizică și geografică, această zonă este localizată în granițele zonei depresionare Transnistru Marea Neagră a zonei stepei de mijloc a Mării Negre, care prezintă, din punct de vedere geostructural, partea nordică a cavității Mării Negre (Spiridonov, 1969). În Câmpia Mării Negre există cinci subregiuni: Nistru-și-Bug, Bug-și-Nistru, Nistru-și-Molocan, Azov și Dunăre-și-Nistru. Depozitele de suprafață ale Câmpiei Mării Negre sunt reprezentate de depozite marine din Miocen și Pliocen (nisip, argile, aleurite, calcar colchifer) și antropogenice terestre (loessoide lutoase și argile) (Karandeyeva M. V., 1957). Suprafața subregiunii Dunăre-și-Nistru este ușor înclinată spre sud și est. Adâncimea secțiunii rețelei vale-clivaj și râu este nesemnificativă și poate varia de la 5-10 m la 20-30 m. Fracturarea crește spre nord și diferă în blocurile tectonice individuale, care au o experiență de ridicare și de coborâre în stadiul actual (A.D. Arkhangelsky, 1947). Câmpia Mării Negre este o structură suprapusă și relativ tânără. A apărut datorită unei adânciri pe termen lung a versanților sudici ai scutului ucrainean. După transgresia extensivă (și ultima) din Ponțianul timpuriu (în jur de 5 m pe an) a Mării Negre, zona de nord a Mării Negre trece printr-o etapă de deplasări diferențiate ușoare și instabile, care, în zone individuale, sunt întrerupte de stagnări. Potrivit

-77-

structurii tectonice, Câmpia Mării Negre este o parte a depresiunii Mării Negre, umplută cu straturi groase aproape orizontale de roci sedimentare și depozite marine din perioadele Paleogen și Neogen (argile, nisipuri, roci argiloase-nisipoase și nisipoase-calcaroase, calcar), suprapuse cu depozite continentale din perioada antropogenă – argile roșii și brune, loess și depozite loessoide lutoase. Pornind de la particularitățile tectonice și geomorfologice, Câmpia Mării Negre este subdivizată în două părți – Câmpia Dunării și Câmpia Odessa. Fosta câmpie se găsește, în esență, pe fundația hercinică și mai târziu – pe fundația platformei precambriene (Rozengurt M., 1974). Câmpia Dunării are o vale ușoară și mici depresiuni care o fracturează, în Câmpia Odessa fracturarea este foarte densă și adâncă. Densitatea văii și a rețelei de depresiuni mici și plate din Câmpia Dunării și de pe litoral este egală cu 0,25 km/km2, și în Câmpia Odessa – 0,3-0,5 km/km². Câmpia se înclină spre mare. Un număr de depresiuni mici și văi mai mari se extind în aceeași direcție, care reprezintă părțile superioare ale malurilor deltei. Altitudinea câmpiei de stepă în apropierea litoralului variază de la 3 la 10 m în sud și de la 40 la 50 m în nord. Coastele din această zonă (Zenkovich V.) sunt cunoscute drept situri întinse cumulative complexe.

Terasele inferioare ale Dunării deasupra câmpiei inundabile sunt câmpii joase cu înălțime absolută de la 10 la 55 m, ușor înclinate spre sud - către câmpia inundabilă a Dunării și Deltă. Câmpiile inundate ale Dunării ocupă întinderea de pe malul stâng al câmpiei inundate a estuarului Chilia și sunt trepte ușor înclinate ale primei terase deasupra luncii.

Zonele din Delta și lunca Dunării sunt cele mai tinere formațiuni peisagistice, care au apărut în locul limanului de mică adâncime. Rata actuală a creșterii Deltei Dunării atinge 80 m pe an. Estuarul Chilia are apă 80% și doar 20% din suprafața sa este pământ. Caracteristica dezvoltării contemporane a reliefului se datorează particularităților mișcărilor neotectonice. Zona depresionară a regiunii, care e localizată la sud de forța sub-latitudinală care mișcă plăcile tectonice, suferă depresie tectonică. Rata mișcării curentului descendent din Vasta Regiune a Mării Negre între Delta Dunării și limanul Nistrului este de 2-4 mm/an.

INSULELE ISMAIL

3.8 Geologie și morfologie

Din punct de vedere geologic, insulele Tătaru, Daleru Mare și Daleru mic sunt compuse ale celor mai tinere depozite din Pliocen ale Sistemului Neogen din Cenozoic. Aceste depozite sunt reprezentate de aluviunile Dunării. Geneza sedimentară a Dunării în partea din aval este intensă. Aceasta este coroborată de creșterea intensă a deltei și existența a numeroase formațiuni de acumulare, cum ar fi insule (Tătaru Mare, Daleru Mare și Daleru mic), incluse în albia fluviului. Acumularea intensă de depozite aluvionale în Delta Dunării a barat treptat fostele golfulețe ale mării (acum acestea sunt Lacurile Ialpug, Katlabuh și Kitay) din zona hidrologică a Mării Negre.

3.8.1 Tipurile de relief

Insulele sunt plate, modificările de înălțare sunt nesemnificative și cuprind, în special, 1.5-2 m. Aceste modificări de înălțare a suprafeței solului se datorează doar activității antropogenice – din intenția de a bara insulele, așa încât acestea să nu fie inundate de inundațiile Dunării. În esență, barajele au fost făcute de-a lungul perimetrului insulelor. În afară de diguri și de baraje, există canale la suprafață, care au fost făcute pentru a facilita descărcarea rapidă a inundațiilor și a apelor pluviale de la suprafața insulelor.

3.8.2 Eroziune, sedimentare și alte procese

Malul brațului Chilia spre vărsare și a insulelor din interiorul său este instabil. Această situație este cauzată de schimbări bruște ale nivelului de apă în albia râului și de solul sedimentar sensibil la eroziune. Partea frontală a Insulei Tătaru este spălată gradat, în timp ce partea din spate a insulei se extinde. Din cauza aceasta, insulele se mișcă gradat în aval. Procese asemănătoare au loc de asemenea în celelalte insule. REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.9. Soluri

În sistemul regionalizării fizice și geografice a Ucrainei, teritoriul Rezervației Biosferei Dunărea se găsește în interiorul

granițelor zonei depresionare de stepă Transnistru/Vasta regiune a Mării Negre, care se armonizează, din punct de vedere geostructural, cu aripa de nord a depresiunii Vastei Regiuni a Mării Negre (Spiridonov, 1969). O deplasare semnificativă spre sud a tipurilor zonale și a subtipurilor de soluri este observată în cadrul limitelor Rezervației. Complexele teritoriale naturale

-78-

ale Rezervației Biosferei Dunărea sunt reprezentate de ecosisteme spațial învecinate, totuși diferite din punct de vedere genetic și al caracteristicilor biotopului, care funcționează în condiții diferite potrivit factorilor ecologici: de la ecosisteme umede (golfulețe, lacuri, brațe) la semiaride (dune). În zona Rezervației, este posibil să se individualizeze complexe acvatice, de coastă și acvatice, cu arbuști și mlaștini, mlaștină și luncă, luncă tipică, stepă și luncă, solonizate, sărate, pădure inundată, complexe biologice arenicole, inclusiv forme de tranziție (Titar, Zhmud, 1999).

3.9.1 Principalele tipuri de sol

Solonceacurile sunt în principal concentrate în părțile de nord și de est ale deltei, în depresiuni și în zone care sunt direct influențate de mare. Acestea sunt formate unde pânza freatică este aproape de suprafață și se remarcă prin apariția sărurilor, cu dominația clorurilor și a sulfurilor, la suprafață și de-a lungul întregii secțiuni. Solonceacurile tipice sunt comune pentru solurile grindurilor localizate pe partea limanului, în timp ce nisipurile prevalează pe litoral. Secțiunea litologică verticală a grindului conține straturi de nisip cu cuartz, la care s-au adăugat scoici și minerale din aluviunile Dunării și Nistrului (hornblendă și mica cu potasiu; în zona de stropire – concentrate de mică) precum și nisip la care se adaugă cochilii și aluviuni necompacte și compacte ale limanului, împletite cu straturi de nisip cu cuartz, care de asemenea includ cochilii (Rozengurt V., 1974).

Solonceacurile sunt reprezentate de situri saline cu săruri ușor solubile la suprafață. Terenurile saline ocupă zone nesemnificative și aproape întotdeauna apar împreună cu soluri cu mulci, soluri de luncă și mlaștină și soluri noroioase și de mlaștină.

Vegetația halofită se dezvoltă pe solonceacuri, în multe situații ar putea fi absentă și în acest caz suprafața solului este acoperită cu agregări de sare ușor solubile de diferite culori. Zone însemnate ale deltei sunt ocupate de limbi de pământ noi apărute și lanțuri pe coastă de insule, golfulețe și lacuri desalinizate, precum și arii inundate.

Limbile de pământ pe litoral și lanțurile de insule au apărut datorită activității aluvionale ale mării și sunt făcute din nisip colchifer. În mod natural, ele sunt sărace în humus, au o capacitate scăzută de a se umezi și permeabilitate excesivă, și acoperire săracă cu vegetație. Pe aceste soluri sunt stabilite complexe de vegetație de coastă și nisipoase cu predominarea perișorului (Leumis sabulosus), săricica (Salsola soda) și Argusia sibirica. O zonă considerabilă este ocupată de comunități de Artemisia filifolia (sand-and sagebrush)/măslin sălbatic cu frunze înguste, Colchis și rogoz/cătină cu fragmente comune aduse de efedra (dunele de nisip de pe litoral). De mare valoare sunt complexele unice fitocenotice de plante de tip psammophilous, care sunt reprezentate de comunități de cătină (Hippophae rhamnoides), care ocupă cea mai mare parte a Ucrainei (Dubina D., 1999).

Grindul Jibrieni este din nisip pur (partea centrală este cea mai înălțată) și amestecuri de nisip și cochilii în zona de litoral. În condiții de împădurire actuală aproape completă, se pot găsi aici locuri ocupate de biotopuri autohtone, cu flora și fauna lor specifică.

Văile inundabile Stentsovo-Jibrieni reprezintă un bazin de apă interior al deltei inițiale a Dunării și au fost formate după ce limanul vechi al mării a fost colmatat. Mai întâi acest liman a fost separat de mare prin grindul Jibrieni. Nămolurile cu plastic ale originii limanului care cuprind numeroase cochilii din mare au fost găsite în partea centrală și de est ale acestor văi inundabile la o adâncime de 4-7 m, ceea ce dovedește faptul că a existat în trecut un liman al mării mai superficial. Cea mai mare parte a acestei zone este caracteristică solurilor nisipoase și noroioase, acoperite cu dendrite, în timp ce terenul de bază este reprezentat de reziduuri de păpuriș - în primul rând, o împletitură densă de rădăcini - care facilitează formarea de depozite mai multe sau mai puține groase ale unei substanțe asemănătoare turbei.

În lunca Stentsovsky, depozitele au acid slab și pot deveni acide. Depozitele în partea de vest și de est a luncii Stentsovsky sunt ușor sărate, cu compuși ușor solubili.

Depozitele din zona inundabilă Jibrieni au caracteristic sărarea excesivă. Zonele inundabile ale părții estice a Mării Negre sunt separate de grinduri și dune de nisip, adică, dealurile Vâlkovo

făcute din nisipuri nămoloase în primul rând de origine marină. Pentru că delta a fost periodic inundată cu apă de diferite niveluri, procesele de formare a solului aici sunt marcate de o dezvoltare neomogenă și slabă (Dzyuba T., Tymoshenko P., 1999).

Delta Dunării s-a format din depozite de nisip întrețesute cu nămol și o parte considerabilă a acestora este acoperită cu un strat de apă de 30-50 cm. Solul deltei s-a format pe nisipurile și aluviunile fluviului și mării ca rezultat al procesului de formare a stratului de iarbă și transformare în luncă în condițiile unei intense hidratări de lungă durată cu ape subterane și, din când în când, cu ape de suprafață. Datorită acestui fapt, a devenit parțial gleizat (Sudakova, 1964). În deltă sunt soluri care sunt formate în condiții de apă subterană mineralizată și roci care formează solul (partea de nord a deltei). În prezent, predominante sunt astfel de tipuri de soluri: de luncă, luncă și mlaștină, mlaștină și solonceac. Potrivit compoziției mecanice, ele au soiuri lutoase și soiuri argiloase grele, deși ici și colo apar soluri medii lutoase și chiar ușor lutoase.

-79-

Delta cuprinde o rețea bine dezvoltată de brațe. Insulele Deltei localizate între canale au o formă de farfurie, care a apărut datorită zonelor de îndiguire (formate datorită depozitării de nămol în timpul inundațiilor) și a litoralului (format din scurgerea nisipului mării și a apei cu sedimente din cauza umflării mării). Solul mlăștinos este format în zonele joase în condiții de inundare de durată (2-3 luni) și a apariției apelor subterane aproape de suprafață. Datorită prezenței stratului litierei, acestea sunt menționate ca sol mlăștinos și mlăștinos cu litieră (Dzyuba T., Tymoshenko P., 1999).

Primele soluri ocupă zonele localizate la periferia solului mlăștinos, unde apele subterane se găsesc la adâncime de 10-25 cm. Celelalte soluri apar în părțile centrale ale insulelor și în zonele depresionare unde apele subterane apar la suprafața solului. Potrivit compoziției mecanice, acestea sunt menționate ca soiuri luto-argiloase grele.

Litiera este produsă de rogoz (Сarex L.), pipirig (Scirpus L.), stuf (Phragmites communis Trin.), papură (Typha L.), plante din familia Equesetaceae, numită și coada calului (Equesetaceae L.) și altele. În mijlocul vegetației bogate și a solului udat excesiv cu apă care conține substanțe bogate în nutrienți, gleisoiurile cu mulci formate au conținut ridicat de humus și sunt ușor acide sau neutru reactive. Treptat, în orizontul superior, din cauza ratei scăzute de descompunere a vegetației, sunt acumulate reziduuri și un asemenea strat devine asemănător cu litiera. Fiind formate în condiții naturale diferite, formațiunile de mlaștină nu sunt permanente de-al lungul timpului, ci se schimbă continuu, trecând de la un stadiu de dezvoltare la altul (Targulyan V.O., Velychko A.A., 1985).

Soiurile asemănătoare cu mulciul, care s-au format, în primul rând, pe depozite aluvionale ale ariilor inundate ale Dunării au caracteristice un număr mare de trăsături. Potrivit stadiilor și intensității înnămolirii aluvionale, compoziției lor mecanice, microreliefului zonei, gradului mineralizării apelor subterane și duratei inundației, solurile mulcite sunt împărțite în subdezvoltate (cu adâncimea secțiunii humusului de 20 cm) și dezvoltate (de la 20 la 40-50 cm).

De fapt, toate solurile mulcite de pe depunerile aluvionare arată semne ale materialelor parentale supuse gleizării și afișează urme de culoare ruginie, ocru și albastre pe suprafața lor, prin urmare, acestea sunt subdivizate în gleiosoluri si gleiosol saturat cu apă. Nu mai puțin frecvente printre aceste soiuri mulcite sunt zonele cu glei, unde întreg orizontul de tranziție este gleizat și are la baza direct gleiul albastru vâscos (Valda, Krasovsky, 1969). Nesemnificative ca mărime, zonele au solonceacuri cu mulci. Secțiunea lor indică asemenea orizonturi potrivit tipurilor de sol sărat (soloneț): eluvial și iluvial. Destul de des, acestea sunt sărate.

De interes particular sunt depozitele aluvionare din golfulețe și lacuri, rezultate din sedimentarea materialului mâlos cărat pe ape navigabile și a rămășițelor de vegetație. Întâmplător, în noile gorfuri formate, prevalează depozitele de mâl de consistență diferită. Gradul de consistență depinde de viteza curentului, de adâncimea și forma albiei cursului de apă. În locurile unde curentul este rapid, fundul stratului de sedimente este foarte dens și consistența sa amintește de plastilină aici putem sublinia o dependență proporțională: cu cât curentul este mai încet, cu atât fundul nămolos este mai pufos. Formațiunile specifice includ de asemenea resturi de lemn care plutește și de plante putrede de pe malurile golfulețelor cu apă desalinizată. Împreună cu creșterea prea mare a adâncimii bazinelor de apă, adesea, se formează la suprafață un covor plutitor, alcătuit din plante (stuf, rogoz, Falcaria vulgaris, lintiță, moțul, salvinia etc.). Crescând puțin câte puțin, aceste plante fomează vegetație plutitoare a căror parte inferioară se rupe și cade la fund. Reziduul de vegetație se decompune în condiții anaerobe și formează straturi organice groase permanente. În această situație, distrofia bazinului cu apă are loc atât de la suprafață, cât și de la fund. După ce întregul bazin cu apă este plin cu masă organică, vegetația de mlaștină se dezvoltă la suprafața sa. Mlaștina plutitoare este reprezentată de comunități de plante cu Phragmites australis și speciile însoțitoare (Dubina, Shelyag-Sosonko, 1989). Uneori, în timpul inundațiilor, mlaștina plutitoare se îndreaptă către zonele centrale sau către mare. Părți desprinse din plante sunt găsite lângă maluri, unde pot ocupa zone considerabile. Exstă formațiuni specifice mării și constau, în primul rând, din resturi de iarbă de mare (Zostera marina), precum și alte specii. Grosimea stratului variază de la 30 la 100 cm. Din când în când, depozitele se formează în timpul inundațiilor asupra comunităților de plante, formând ”perne” speciale, de 1 m grosime. Acestea pot fi de asemenea ofilite prin spălare intensă, dar mai frecvent sunt sufocate cu nisip. În aceste locuri, sunt concentrate specii invazive de plante și buruieni, care se dezvoltă excesiv în aceste zone (T.P. Dzyuba, P.A. Tymoshenko, 1999).

Luând în considerare că delta este în procesul formării sale, principala amenințare a calității solului este asociată cu sărarea. Salinizarea solului are loc deoarece precipitațiile totale sunt 350-400 mm/an, în timp ce evaporarea este 750 - 900 mm/an (T.P. Dzyuba, P.A. Tymoshenko, 1999). O asemenea mare diferență facilitează atragerea apelor subterane saturate cu cloruri și sulfuri, de aceea cauzând salinizarea solului. Totuși, salinizarea este observată doar în acele locuri unde vegetația a fost distrusă și în locurile cu îndiguire. Capacitatea ridicată de spălare a Dunării, mai de grabă în timpul inundației de primăvară de lungă durată și, în anumiți ani, a inundației de toamnă protejează solul.

-80-

INSULELE ISMAIL

3.10 Solul

Cel mai larg răspândite pe insule sunt solurile turboase gleice carbonate, soluri turboase gleice aluviale stratificate de luncă, ambele cultivate, și soluri minerale mlăștinoase, care ocupă în total 85,4% din suprafață. Apar de asemenea soluri minerale mlăștinoase, gleisoluri mâloase carbonate, cu diferite soluri cultivate, soiuri lutoase și aluvionale mâloase. Ponderea lor este 14,6% din suprafață. Soiurile stratificate din lunca aluvionară se găsesc lângă albiile fluviului. Acestea s-au format datorită impactului regulat al inundațiilor asupra depozitelor aluvionale. Solurile mlăștinoase de luncă s-au format sub vegetația mlăștinoasă de luncă și ierboasă de luncă.

Într-o secțiune a solului, putem distinge asemenea orizonturi: humus - de culoare gri închis; sol format din resturi materii organice care s-au depus în timp sau cu structură granuloasă-pufoasă. Destul de des, apar pete de rugină, acolo unde este concentrație organică și feroasă. Solul mineral mlăștinos se caracterizează prin gleizarea întregului profil, prezența unei cantități considerabile de resturi semidescompuse ale vegetației de mlaștină și a unei părți a profilului cu humus foarte bine dezvoltate. Solul drenat carbonat mâlos-gleic s-a format în golfulețe superficiale și în lacuri pe nămol mineral-organic de tip sapropel.

Solul cultivat carbonat mâlos-gleic diferă de tipul anterior prin daune artificiale aduse litierei și a unei părți mai mari de humus și de glei.

Cochilii de moluște și resturile lor se găsesc în toate profilurile de sol. Solul carbonat turbos-gleic se caracterizează prin udare excesivă și prezența unui strat gros de turbă de 30 până la 50 cm. Solul are conținut ridicat de cenușă datorită rocilor minerale localizate aproape. Reacția cu soluția de acid clorhidric este înregistrată în întreg profilul sau doar în orizontul turbei. Aluviunile nămoloase sunt găsite pe fundul lacurilor inundate intermitent. Ele prezintă o masă de humus vâscos gri, sunt umede și nu au structură. Solul mâlos deplasat este un amestec de depozite deplasate din depunerile vechi aluvionare, majoritatea din compunerea mecanică a mâlului. Destul de des, apar cochilii de moluște, care contează pentru natura calcică a solului.

3.11 Hidrologie

Regimul hidrologic al RBD este aproape în întregime legat de regimul hidrologic al Dunării, a cărei apă spală delta de multe ori și menține nivelul ridicat al apelor subterane. Chiar și în grindul Jibrieni, fluctuațiile nivelului apelor subterane (1,0-1,7 m) depinde de nivelul apei din Dunăre. Regimul hidrologic al Chiliei este relativ natural. Totuși, ca rezultate al transformărilor antropologice, schimbări considerabile sunt înregistrate în regimurile corespondente ale Insulei Ermakov și ale luncilor Stentsovsko-Jibrieni, care captează apele Dunării prin sistemele reglementate ale dispozitivelor hidrotehnice.

În medie, Dunărea cară spre regiunea deltei în jur de 203 km3 de apă anual (Timchenko, 1998). Contribuția debitului brațului Chilia scade permanent: de la 70% din totalul debitului în 1895 la 53% în 2000, principala cauză a unor asemenea schimbări fiind activitățile hidrotehnice pe scară largă legate de rectificarea brațelor Sulina și Sf. Gheorghe. Redistribuirea debitului Dunării va continua.

Cea mai activă creștere a deltei a fost înregistrată în anii cu flux mare de apă 1871 – 1922. Zona de deltă a brațului Chilia s-a lărgit cu 163 km2 în timpul acestei perioade, cu creșterea medie anuală de 3,1 km2/ an. Nivelul de apă în deltă se schimbă după anotimpuri. Lunile cu cele mai mari debite sunt: aprilie, mai și iunie. Contribuția fiecăreia dintre aceste luni cuprinde 10-12% din debitul anual. Debitul minim este observat în septembrie-octombrie (5,5 - 6% din debitul anual în fiecare lună). Rata maximă a fluxului de apă în timpul inundației atinge 15,000 – 16,000 m3/s. În perioadele cu vreme uscată, rata fluxului de apă se reduce la 1.300 – 1.500 m3/s. Fluctuațiile nivelului de apă în Delta Dunării sunt influențate de evenimentele cu valuri înalte produse de furtună. În mod natural, ele durează una-două zile, în circumstanțe deosebite, până la 4 zile. Valurile înalte cauzate de vânturi nord-estice, estice și sud-estice, ating, uneori, un metru pe malurile Dunării. Cele mai înalte valuri la retragerea apei dinspre țărm nu ating mai mult de 0,6 m pe malul brațului.

Fluctuațiile abrupte și semnificative ale nivelului de apă în Delta Dunării pot fi cauzate, de asemenea, de evenimentele de înghețare, cum ar fi blocarea cu gheață și zăporul. În afară de asta, regimul nivelului de apă, temperatura apei, turbiditatea și compoziția chimică sunt parametri hidrologici importanți.

În brațele deltei, temperatura apei este cea mai ridicată în iulie-august (în medie, 23-24 gr, temperatura maximă 28 gr), și cea mai scăzută – în decembrie-februarie (în medie, 1-1,5 gr, temperatura minimă este în jur de 0 gr). Temperatura maximă în canalele și lacurile superficiale poate atinge 31 gr.

-81-

Turbiditatea apei din Dunăre în zona deltei variază considerabil: de la câteva grame la 2-3 kg/m3. În medie, cuprinde în jur de 160-200 g/m3. Turbiditatea extrem de înaltă a apelor Dunării în combinație cu un debit mare este importantă pentru o valoare semnificativă a sedimentelor (de la 20 la 70 m/tone anual), care devine principalul factor ecologic pentru delta fluviului. Sedimentele joacă un rol pozitiv deoarece ele curăță apele Dunării de poluanții cu care sunt saturate. Sedimentele absorb 70-90% din conținutul total de metale grele, produse petroliere, pesticide etc. Turbiditatea maximă a apelor Dunării este observată primăvara și vara, când conținutul de sedimente depășește de 2-2,5 ori media anuală. Potrivit compoziției chimice, apa Dunării este moderat spre puternic hidrocarbonată și cu calciu și mineralizarea ei este medie. Principalul și cel mai important element din punct de vedere ecologic al regimului hidrologic în zona de deltă dinspre litoral este dependența salinității apei de debitul Dunării și de modelul după care bat vânturile.

3.11.1 Ape subterane

Ape subterane. Potrivit regionalizării din punct de vedere hidrologic și geologic, legat de Teritoriul Rezervației Biosferei Dunărea se face referire la deformare predobrogeană a bazinului Vastei Regiuni a Mării Negre. În această arie, există multe sisteme acvifere ale depozitelor antropogene și neogene, care sunt compuse din numeroase acvifere hidraulice interconectate (Zaritsky, 1989). Compoziția litologică diversă a masei sedimentare condiționează situația hidrologică complexă din regiune. Un număr considerabil de acvifere este înregistrat în depozitele din Cuaternar și Neogen. Apele subterane se găsesc la adâncimi variind de la 1 la 20 m. Compoziția chimică și mineralizarea se schimbă de regulă de la nord-vest la sud, de la apă proaspătă la apă sărată, de la apă hidrocarbonată la apă sulfat-clorurată și clorurat-sodică, ceea ce se explică nu doar printr-o schimbare a capacității zonei de a face schimburi intensive de apă, ci de asemenea printr-un grad de disecție al terenului (Biletsky, 2004). De importanță practică este apa cu depozite aluvionare. Orizontul acvifer în depozitele aluvionare actuale reprezintă apa care comunică din punct de vedere hidraulic cu apa din patul albiei de la bază, care se găsește la adâncimi care variază de la 0,26 la 2,0 m. Apele curg liber și cad pe pante cu un debit de 0,05 l/s. Orizontul este alimentat de infiltrarea precipitațiilor atmosferice, a inundațiilor și a apei venite din straturile inferioare ale solului. În perioadele secetoase, apa din depozitele aluviale este drenată de râuri. Potrivit compoziției chimice, apele subterane pot fi hidrocarbonate, calcic-sodice, sodice și clorurat-sulfat-calcice. Mineralizarea apelor subterane variază de la 0,54 la 1,3 g/l (Stetsenko V., 1993). Acviferul depozitelor aluviale vechi este compus din nisip cu granulații diferite, deseori cu prundiș și pietriș, uneori întrețesut cu lut, lut nisipos și nămol. Cel mai mult apa este saturată cu conglimerate de prundiș, care cuprind valea Dunării. Apele subterane din terasele malului stâng al Dunării se găsesc la adâncimi de 21-56 m. Aceste ape subterane au în principal curgere liberă, în locurile cu unele opriri, descărcarea izvorului este de 0,83 -12,5 l/s. Potrivit compoziției chimice, aceste ape subterane sunt cunoscute ca fiind hidrocarbonate, nitrat-calcice și sulfat-clorurat-nitrat-calcice. Mineralizarea variază de la 0,4 la 8,3 g/l. Acviferul din depozitele Neogen ale stratului levantin este restricționat în zona localizată între Prut și Lacul Ialpug și la nord-est de Ialpug. Adâncimea sa atinge 50 m și constă în nisip cu quartz de diferite granulații. Apa curge liber sau cu ușoare opriri și rata fluxului izvorului este de până la 0,5 l/s. Potrivit compoziției chimice, aceste ape subterane sunt proaspete și cu mineralizare de până la 1.3 g/l și, ca tip hidrochimic, sunt corurat-hidrocarbonat-calcice și clorurat-sulfat-nitrate. Apele subterane sunt alimentate de precipitațiile atmosferice.

3.11.2 Apele de suprafață și regimul lor

Regimul de nivel al Deltei Dunării la Chilia este caracterizat de numeroși parametri și de variația continuă de-a lungul anului. Cursul anual se caracterizează prin inundații mari primăvara și vara, prin flux de inundații toamna și iarna și nivel scăzut de apă vara și iarna. Inundațiile de primăvară au cele mai înalte nivele și sunt înregistrate aproape în fiecare an (din martie în iulie), ele au loc în mai multe valuri care se suprapun reciproc. Perioada cu nivel scăzut de apă din vară și toamnă (apare din iulie în noiembrie) se caracterizează prin nivelele cele mai mici ale râurilor. Uneori apar inundații moderate de primăvară și toamnă, care au vârfuri, în anii cu nivel scăzut de apă (1972, 1974), au depășit vârfurile inundației de primăvară. Inundațiile de iarnă au fost înregistrate din decembrie până în martie, ale căror vârfuri în anumiți ani (1942, 1985 și alții) pot depăși vârfurile inundațiilor de primăvară. Într-o anumită măsură, aceasta se datorează blocării gheții cauzate de nivelele excesive în partea marină a deltei (1925, 1946, 1967, 1998). Amplitudinea fluctuațiilor de nivel pe termen lung este de 3,04 m pe linia orașului Chilia (distanța față de marginea deltei – 47 km), 2,39 m în linie cu orașul Vâlcov (distanța față de marginea deltei – 18 km), care unește partea inferioară din interior și partea maritimă a deltei, și 2,09 m în zona învecinată cu delta a zonei maritime a Mării Negre. Ar trebui subliniat că amplitudinea fluctuațiilor de nivel în partea superioară a deltei este de 6,26 m. Într-o anumită măsură, regimul de nivel al deltei interioare a Chiliei este influențat de evenimentele cu valuri înalte produse de furtună. Valurile înalte care se retrag dinspre țărm sunt cauzate de vânturi care suflă din vest, iar valurile înalte care se îndreaptă spre țărm sunt determinate de vânturile estice. Cu cât mai aproape de marginea deltei, cu atât mai strânsă

-82-

este influența evenimentelor cu valuri înalte provocate de furtuni. Pe măsură ce debitul apei scade, crește distanța unde este simțită influența valurilor înalte provocate de furtuni. Cel mai mare val înalt îndreptat spre țărm a fost înregistrat pe 5-9 decembrie 1945, când apa a crescut până la 78 cm aproape de orașul Vâlcov, până la 59 cm lângă orașul Chilia și până la 4 cm lângă orașul Reni. Monitorizarea realizată în delta Chiliei începută din Vâlcov și către estuarul râului, inclusiv în brațele Prorva, Bystroe, Skhidny and Starostambulsky, a stabilit că schimbări importante au implicat conținutul substanțelor suspendate (Garkavaya et al., 1998). În timp ce în anii 1962-1979, cantitatea medie de substanțe suspendate lângă Vâlcov a variat de la 93 la 242 g/m3, cu un maxim de 801 g/m3- (Timchenko, Novikov, 1993), în 1995-1997, conținutul mediu de substanțe suspendate s-a redus la 92,66 g/m3, cu un interval de 61,8-215,1 g/m3. Aceste schimbări au intervenit din cauza construcției Porților de Fier 1 și a altor lacuri de acumulare (Galetsky și colab., 1993; Kharchenko, Lyashenko, 1993), unde fluviul curge încet și, prin urmare, sedimentarea materiei suspendate crește. Afluxul de sedimente atât în zonele de coastă, cât și în patea interioară a deltei pot preîntâmpina inundațiile și eroziunea deltei. Dacă este disponibilă cantitatea suficientă de sedimente, delta se poate autosusține cu ajutorul proceselor naturale de colmatare și sedimentare, așa cum au loc de secole. Procesele de formare a deltei sunt cel mai mult influențate de formarea terasamentelor pe malurile fluviului, care previn intrarea apei în lunca întinsă și schimbă înclinația, viteza și regimul de mișcare al sedimentelor, mai ales în perioadele când patul abiilor se formează activ și în timpul inundațiilor. Astfel că delta poate crește dinspre mare, procesele naturale nu ar trebui să aibă asemenea limitări cum ar fi, de exemplu, baraje scufundate și diguri (Timchenko, 2006).

INSULELE ISMAIL

3.12 Hidrologie

Insulele Tătaru, Daleru Mare și Daleru mic sunt situate pe brațul Chilia al Dunării. Trăsăturile hidrografice ale acestor insule depind în totalitate de hidrografia patului albiei fluviului. Apele de suprafață sunt reprezentate de bazine lacustre și de locuri mlăștinoase, unde crește păpurișul. Din punct de vedere hidraulic, apa de suprafață comunică cu apa fluviului și are aceeași calitate. Adâncimea bazinelor de apă deschise nu depășește 1,2 m. Adâncimea depinde în întregime de nivelul apei Dunării. Principala sursă de apă este reprezentată de inundațiile Dunării.

3.12.1 Ape subterane

Teritoriul reprezintă o parte a bazinului artezian al Mării Negre din regiunea hidrologică a platformei. Zona de schimb activ al apei implică primii zece metri. Este determinată de infiltrarea precipitațiilor atmosferice și de apa de suprafață. Acest teritoriu este prezentat ca un complex acvifer antropogenic. Orizonturile acvifere de sub apă sunt conectate din punct de vedere hidraulic unul cu altul. Formarea gheții care plutește și blochează fluxul Dunării este o trăsătură specifică și nivelul apei în acea perioadă crește brusc. O creștere a nivelului apei în fluviul Dunărea facilitează reaprovizionarea apelor subterane. În timpul inundațiilor și a mareelor, impactul asupra apelor subterane poate fi simțit la o distanță de 4 km de patul albiei fluviului.

3.12.2 Apa de suprafață și regimul său

Fluctuațiile nivelului de apă corespund schimbărilor nivelului apelor reziduale ale Dunării. Regimul hidrologic este reprezentat de trei faze: inundația de primăvară, mareele de toamnă și nivelul scăzut al apei iarna. Are loc din cauza afluxului inegal de apă cauzat de topirea zăpezii în Alpi și a afluenților. Principala inundație are loc în special în aprilie. Apa crește cu 3 m peste nivelul scăzut de apă. Mareele de vară apar adesea în iunie. Perioadele cu nivel de apă scăzut sunt caracteristice lunilor septembrie-decembrie. În noiembrie, apa începe să crească gradat datorită ploilor de toamnă din munții din zona de captare a apei din amonte. Inundațiile de iarnă apar cel mai des în decembrie-februarie.

-83-

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.13 Teritoriu, vegetație și procese ecologice

Marea parte a Rezervației Biosferei Dunărea (RBD) este ocupată de ecosisteme tipice luncii, reprezentate, în primul rând, de zone ușor mozaic, cu debit redus. Aici, în imensitate, domină comunitățile de stuf, papură, stuf și rogoz. Printre aceste plante, apar zone separate cu sălcii. În funcție de localizarea particulară, vegetația este caracteristică nu doar țărmului, ci și părților Rezervației învecinate fluviului. În partea de nord a Rezervației domină tipul de vegetație caracteristic mlaștinii, mlaștinii cu apă sărată, precum și luncii mlăștinoase; în partea de sud există zone întinse cu specii rezistente de arbuști, vegetație acvatică și de mlaștină; în partea de est domină plantele psamofite și halofite; și în partea sudică – vegetația forestieră și de mlaștină. Toate acestea sunt legate de efectele naturale, de dezvoltarea istorică a deltei și de impactul antropogenic.

Diagrama peisajelor naturale ale zonei districtului Chilia din RBD

-84-

În ansamblu, vegetația care acoperă Rezervația și întreaga

deltă a Dunării la Chilia diferă de cea a altor fluvii mari din Nordul Mării Negre printr-o mare proporție a comunităților acvatice și de mlaștină. Ele ocupă aproximativ 80% din aria Rezervației.

Vegetația este formată și se dezvoltă sub influența proceselor naturale și antropogenice din Delta Dunării. Regimul hidrologic al Dunării cu interacțiunea sa specifică dintre fluxurile de apă ale Dunării și marea, precum și impactul antropogenic sunt factori dominanți care determină localizarea și raportul teritorial al vegetației. Printre ecosistemele Rezervației se pot identifica patru complexuri naturale principale care sunt legate de dezvoltarea istorică și spațială a acestei regiuni. Acestea sunt complexul luncă și litoral al deltei secundare a brațului Chilia al Dunării; complexul cald al grindului Jibrieni; complexul de luncă al luncilor Stentsovsko-Jibrieni și complexul mlaștină și liman al părții superioare a Lacului Sasyk și a limanului Dzensheisky. Merită să se separe ecosistemul artificial al rezervorului de apă de la Sasyk, care a fost izolat printr-un baraj de mare și desalinizat în anii '80 ai secolului trecut, prin conectarea cu Dunărea prin canalul Dunăre-Sasyk. Ca rezultat al acestor evenimente, rezervorul de apă a devenit cel mai sărăcit de ecosistemul acvatic, atât în floră, cât și în faună.

Fig. 2.8.1 Insulă de nisip nou formată Cea mai mare importanță cu privire la mediu este legată de noile formațiuni de litoral, de exemplu noile insule de

nisip de pe litoral (Fig. 2.8.1) și bazinele deschise cu apă, precum și segmentele cu apă puțin adâncă de lângă insule. Acestea sunt ariile unde iau naștere speciile și formele de viață și unde concentrația celui mai mare număr de organisme vii apare în timpul migrației, depunerii ouălor, reproducerii și creșterii puilor.

Cea mai mare parte a Rezervației, aproape 70%, este ocupată de ecosistemele de luncă, reprezentate, în primul rând de zone cu un ușor mozaic. Aici, pe teritorii vaste, domină comunitățile de stuf Phragmites australis, papură Typha angustifolia, rogoz Carex acutiformis și altele. Printre aceste plante apar zone separate cu zălog Salix cinerea. Luncile îndeplinesc cea mai importantă funcție – filtrare biologică – în drumul apelor Dunării, tulburi și saturate cu nenumărate componente, către Marea Neagră. Ecosistemele cu păduri și arbuști din întinderile luncii Rezervației (Fig. 2.8.2) sunt reprezentate atât de comunități naturale, cât și de plantații gestionate (salcii de diferite specii, plopi negri etc.). De-a lungul căilor navigabile se extind, de la 5 m la 200 m grosime tufărișuri cu salcie Salix alba, S. Triandra, răchita S. fragilis și altele, în timp ce, de-a lungul litoralului cresc cătina albă Hippophae rhamnoides, sălcioara Eleagnus argentea și salcia mirositoare E. angustifolia, salcâm mov Amorpha fruticosa, cătina roșie Tamarix ramosissima, plop alb Populus alba și altele. Ecosistemele de pășune se află în zone ridicate lângă malurile fluviului, precum și la periferia luncilor învecinate cu dunele de nisip ale litoralului. Acestea se formează în locul mlaștinilor și a comunităților semiacvatice care dispar din cauza ridicării reliefului cauzată de depozitele aluviale care cresc în fiecare an. O zonă semnificativă este acoperită de pajiște în Ostrovul Ermakov, unde zonele mai ridicate și inundate sunt acoperite de comunitățile saline și de pajiște transformate din cauza pășunatului intensiv, cu prevalența rogozului Carex elata, trestiei-de-câmp Calamagrostis epigeios, răchițanului Lythrum salicaria și a altora la care se adaugă plantele halofite (Tripolium vulgaris și altele) și zonele de luncă inundate, comunități de săricică Salsola, brâncă Salicornia și alte specii din familia Chenopodiaceae

Zona de contact a Dunării cu Marea Neagră prezintă un ecosistem specific de litoral (Zaitsev, 1996). Anual, Dunărea aduce aici nu doar un volum uriaș de apă, materie biogenică dizolvată și sedimente, ci și de la 100.000 la 200.000 t de plancton de apă dulce și alte plante de apă dulce care se distrug și cad la fund. Toate aceste procese, luate împreună, exercită o influență decisivă asupra resurselor vii ale Dunării, care sunt asociate cu marea (în special, sturioni, heringi de Dunăre etc.). Datorită resurselor naturale și a intervenției antropogenice, ecosistemele Grindului Jibrieni sunt foarte specifice. Aici, principalele ecosisteme sunt păduri omogene (în principal de Pinus nigra) care crește pe nisip în cominație cu resturi de stepă nisipoasă. Vârsta pinilor este de 3-45 ani. Apar, de asemenea, pajiști, arbuști, soluri saline, zone inundabile și bazine cu apă dulce. Ecosistemul Grindului Jibrieni poate fi descris ca fiind de nisip și de litoral.

-85-

INSULELE ISMAIL

3.14 Caracteristici biologice și ecologice

3.14.1 Teritoriu, vegetație și procese ecologice

În ceea ce privește originea lor, această parte a Rezervaț iei este reprezentată de peisajele naturale și antropogenice. Potrivit diagramei regionalizării teritoriului Ucrainei, această arie se referă la zona de stepă aridă.

Peisajele naturale ale teritoriului s-au format sub influența condițiilor climatice modera te foarte călduroase și aride din partea sudică a zonei climatice moderate. Ele sunt reprezentate de zone depresionare ușor secate. Rolul decisiv în peisajul actual al insulelor a fost jucat de condițiile climatice, de regimul hidrologic și de activitatea acumulativă a Dunării. Înălțarea relativ redusă a insulelor și regimul hidrologic instabil al Dunării a cauzat nivele ridicate ale apelor subterane. De aceea peisajele naturale ale insulelor sunt caracterizate ca fiind de tipul luncii și s-au format pe depozite geologice aluviale. Datorită particularităților geomorfologice ale suprafețelor insulare și ale zonelor cu apă ale lacurilor interioare, prevalează peisajele acvatice și regimul lor depinde în totalitate de regimul hidrologic al Dunării. Peisajele te restre ale insulelor sunt datorate zonelor ridicate ale depunerilor de aluviuni nisipoase din apropierea paturile albiei și datorită straturilor antropice.

Având în vedere suprafețele insulare relativ mici, structura peisajului este reprezentată de nivelul faciesului.

Principalele faciesuri care apar în Insula Daleru Mic (Maly Daler):

facies al zonelor cu diguri ridicate (inclusiv diguri stivuite) și depuneri de aluviuni nisipoase pe paturile albiilor acoperite cu vegetație forestieră (plop alb, salcie albă). Ele ocupă 2,28 ha sau 1,35% din suprafața insulei;

facies al zonelor cu diguri ridicate (inclusiv diguri stivuite) și depuneri de aluviuni nisipoase pe paturile albiilor acoperite cu ierburi. Ele ocupă 8,64 ha (5,13% din suprafața totală a insulei);

facies al zonelor cu apă adâncă (30-60 cm) cu mușchi plutitor și brădiș. Ele ocupă 14,69 ha sau 8,71% din suprafața insulei;

facies al zonelor puțin adânci (0-30 cm) și inundate regulat, acoperite cu stufăriș. Ele ocupă 142,9 ha (84,81% din suprafața insulei).

Principalele faciesuri care abundă în Insula Daleru Mare (Velyky Daler):

facies al zonelor cu diguri ridicate (inclusiv diguri stivuite) și depuneri de aluviuni nisipoase pe paturile albiilor acoperite cu vegetație forestieră (plop alb, salcie albă). Ele ocupă 178.68 ha sau 39% din aria insulei;

facies al zonelor cu diguri ridicate (inclusiv diguri stivuite) și depuneri de aluviuni nisipoase pe paturile albiilor acoperite cu ierburi. Ele ocupă 6.6 ha (1.4% din suprafața insulei);

facies al zonelor cu apă adâncă (30-60 cm) cu mușchi plutitor și brădiș. Ele ocupă 7,04 ha sau 1.5% din suprafața insulei;

facies al zonelor puțin adânci (0-30 cm) și inundate regulat, acoperite cu stufăriș. Ele ocupă 259,4 ha (56.6% din suprafața insulei); facies al bancurilor de nisip (0-30 cm) unde cresc rădăcini de rogoz. Suprafața totală 6,81 ha (1,5% din suprafața insulei).

Principalele faciesuri abundente în Insula Tătaru Mare (Maly Tataru):

facies al zonelor puțin adânci (0-15 cm) acoperite cu stuf. Ele ocupă 126,45 ha (17,2% din suprafața insulei).

facies al zonelor puțin adânci acoperite cu papură. Ele ocupă 67,46 ha (9,2% din suprafața insulei).

facies al zonelor cu diguri ridicate (inclusiv diguri stivuite) și depuneri de aluviuni nisipoase pe paturile albiilor acoperite cu vegetație forestieră (plop alb, salcie albă). Ele ocupă 238.06 ha sau 32,4% % din aria insulei;

facies al zonelor cu diguri ridicate (inclusiv diguri stivuite) și depuneri de aluviuni nisipoase pe paturile albiilor acoperite cu ierburi. Ele ocupă 14,58 ha (2,0% din suprafața insulei);

facies al bazinelor de apă deschise parțial acoperite cu nufăr și brădișuri. Ele ocupă 288,64 ha (39.3% din suprafața insulei).

Principalele tipuri de mediu sunt: pădure din zona inundabilă (în principal sălcii) cu prevalența răchitei, salciei, plopului negru, frasinului comun; pajiști inundabile, inclusiv: mlaștini saline, vegetație de coastă și acvatică și vegetație acvatică; bazine de apă interioare; alte terenuri. Vegetația azonală este reprezentată de complexe acvatice, de mlaștină, de luncă și forestiere. Așadar, vegetația acvatică de pe insule este reprezentată de plante fără rădăcini, plutitoare, cu rădăcini submerse, frunze plutitoare și cu rădăcini și plante

-86-

acvatice și aeriene. Această vegetație ocupă cele mai mari suprafețe pe Insulele Tătaru și Daleru Mic, suprafețe mai mici - pe Insula Daleru Mare. Complexele de vegetație acvatică în regiune sunt caracterizate printr-un nivel ridicat al diversității florocentrice; ele includ un număr important de specii rare și comunități de vegetație protejate. Comunitățile de Ceratophylletum demersi sunt cele mai răspândite plante acvatice. Cele mai ”confortabile” condiții pentru dezvoltarea acestor cenoze sunt în zonele unde fluxurile de apă sunt încete sau nu există flux deloc. Gradul de acoperire proiectiv al cenozelor este 30-40%, uneori ajunge la 100%. Comunitățile de Ceratophylletum demersi, împreună cu stufărișurile, sunt principalii producători de materie organică, influențează eutrofizarea bazinelor de apă și deteriorează curgerea lor de apă. O altă reprezentantă a cenozelor acvatice este comunitatea unde domină Nymphaea alba. Acestea apar pe lângă paturile de stuf, de asemenea fac”insule” în întinderile deschise de apă ale bazinelor de apă interioare. Uneori, în zone mai adânci, speciile codominante sunt reprezentate de Nuphar lutea. În bazinele hidrologice puțin adânci unde nu este curgere de apă, există comunități de Potametum pectinati, în zonele mai adânci acestea sunt înlocuite de cenoze de Myriophylletum spicati. Gradul lor de acoperire proiectiv variază în intervalul 40-80% și suprafețele lor sunt mai restrânse decât cele ale Ceratophylletum demersi.

Fig. 2.8.1 Harta vegetației Parcului Peisagistic Insulele Ismail

În apele puțin adânci ale bazinelor interioare, unde continuă procesul de inundare, se formează comunitățile de Hydrocharitetum morsus-ranae (gradul de acoperire proiectiv – 40-60%). În aceste comunități, este codominantă forfecuța bălții (Stratiotes aloides), plantă de apă dulce (Fig. 2.8.1). În cadrul acestor specii, practic, toată coloana de apă poate fi ocupată de comunități unde domină algele verzi filiforme (Spirogуra, Rizoclonium, Cladophora și altele).

-87-

Fig. 2.8.1. Fitocenoze cu predominarea ierbii broaștelor și a forfecuței bălții (zonele puțin adânci de lângă

digul central al Insulei Tătaru) (foto de S.M. Podorozhny) În condiții asemănătoare, dar fără procese pronunțate de inundare, apar comunități de Lemno-Salvinietum natansis

și Lemno-Hydrocharitetum morsus-ranae. Vegetația de mlaștină este principala componentă a vegetației insulelor. Ocupă mai mult de 80% din teritoriu. Specia

dominantă a mlaștinilor este stuful (Phragmites australis) și papura (Typha angustifolia). Fitogenozele Phragmiteta australis ocupă suprafețe importante din Insulele Daleru Mic și Mare, unde există tufărișuri monodominante cu gradul de acoperire proiectiv (GAP) de 80-100% și 3-4 m înălțime. Apar comunități de Phragmiteta australis în Insula Tătaru în partea joasă la adâncimi ce nu depășesc 50 cm. La adâncimi mai mari, apar codominante, cum ar fi papura (Typha angustifolia), și la adâncimi mai mari de 1 m, cea din urmă plantă devine dominantă. Gradul de acoperire proiectiv al ultimelor cenoze este de 60-80% și înălțimea lor atinge 1,5-2,5 m. În lacurile din partea superioară a Insulei Tătaru, comunitățile de Phragmites australis și Typha angustifolia apar ca arbuști întinși în jurul bazinelor de apă și a digurilor. Configurația și suprafața cenozelor de stuf sunt foarte dinamice, ceea ce se datorează regimului hidrologic al Dunării. Aceste comunități sunt principalul producător de materie organică și contribuie considerabil la eutrofizarea bazinelor de apă de pe insule.

În prezent, comunitățile monodominante de stuf sudic tind să se extindă. Aceasta duce la înlocuirea comunităților mai ”valoroase” de papură cu stuf.

În partea inferioară a Insulei Daleru Mare, apar cenoze cu predominarea Carex riparia, a cărei suprafață acoperă aici 10 ha. Gradul de acoperire proiectiv al acestor comunități este de 60-80%, în timp ce înălțimea atinge 50-100 cm. Vegetația de luncă ocupă o suprafață mică pe insule. Cele mai frecvente lunci sunt întâlnite în zonele mai mult sau mai puțin plate ale depunerilor de aluviuni nisipoase de pe patul fluviului, unde nu există pădure. Cenozele de luncă sunt caracteristice diversității fitocenotice, totuși, ele reprezintă un element important al peisajului insulelor. Predominante în vegetația locală sunt pirul gros (Cynodon dactylon), iarba câmpului (Agrostis stolonifera) și pirul târâtor (Elytrigia repens). Gradul de acoperire proiectiv al acestor comunități este 40-60%.

În zonele joase, dincolo de depozitele de aluviuni de pe patul albiei în zona brațului Ivănești, se formează pajiști mlăștinoase unde predomină Phragmites australis, firuța de baltă (Poa palustris) și rogozul (Carex acuta). aceste comunități includ o partea importantă de diferite ierburi: răchițica (Polygonum persicaria), răchitan (Lythrum virgatum), jaleș de baltă (Stachys palustris), menta de apă (Mentha aquatica), cervana (Lycopus europaeus) și altele. Gradul de acoperire proiectiv al acestor comunități este 60-80% (Fig. 2.8.2).

-88-

Fig. 2.8.2. Pajiște mlăștinoasă cu predominarea ierburilor caracteristice acestei zone și a răchitanului, pe o parte a brațului Ivănești (Insula Tătaru) (foto de S.M. Podorozhny).

Vegetația forestieră crește pe depunerile de aluviuni de pe patul albiei la perifieria inslulelor (Fig. 2.8.3). Pe Insulele

Daleru Mic și Mare, vegetația forestieră este naturală – aici, cenozele predominante sunt salcia și plopul Saliceto-Populetum, care apar pe depunerile de aluviuni de pe patul fluviului ale Insulei Tătaru pe o parte a brațului Ivănești.

Depunerile de aluviuni de pe patul albiei și zonele de dincolo de acestea pe partea brațului Chilia, precum și partea superioară a Insulei Tătaru sunt ocupate de plantații de plop. Vârsta acestor plantații este de la 40 la 60 de ani și înălțimea

Fig. 2.8.3. Salcii care cresc pe partea inferioară a depunerilor de aluviuni pe patul albiei pe brațul Ivănești (Insula Tătaru) (foto de S.M. Podorzhny

-89-

lor variază de la 12 la 18 m. Starea acestor plante este nesatisfăcătoare – mulți copaci sunt afectați de bolile plantelor și de insecte dăunătoare. Închiderea coroanei, în medie, este de 0,5-0,7 și, în locuri individuale, există doar plantații artificiale cu 0,2-0,3.

Desișul este format din salcâm mov(Amorpha fruticosa), frasini tineri și câmp cu arțari înmuguriți. Partea inferioară este ocupată de mur de miriște (Rubus caesius) și plante cățărătoare – vița sălbatică (Vitis sylvestris) și hamei (Humulus lupulus). Ierburile sunt aproape inexistente. Pe depozitele noroioase și nisipoase (cel mai adesea pe brațul Ivănești) se formează comunități de Salicetum triandrae, în timp ce Saliх triandra este cea mai impunătoare, cu înălțime de până la 10 m. Închiderea coroanei este de 0.7-0.8 m. Cel mai adesea ierburile sunt absente.

Pădurea inundată este unul dintre puținele biotopuri naturale care s-au conservat până acum. Unicitatea sa de datorează, înainte de toate, faptului că o diversitate biotopică înaltă este conservată în zone relativ mici. Totuși, merită să fie menționat că, de exemplu, o plasticitate ecologică ridicată a Amorpha fruticosa a permis acestor specii să ”ocupe” complet partea cu arbuști a pădurii și să concureze bine cu regenerarea speciilor aborigene prin semințe. Așadar, în Insulele Daleru Mare și Mic, speciile naturale de copaci au fost eliminate de pe depunerile de aluviuni din patul albiei.

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.15 Flora și fauna

Flora Rezervației Biosferei Dunării reprezintă 1,549 de specii. Printre diferitele specii predomină familiile asteraceae,

graminee, cruciferele (brassicaceae), umbellatus, cariofilaceele, leguminoasele, lamiaceae, chenopodiaceae și rogozul (ciperaceele).

Cel mai mare număr de specii este reprezentat de iarbă și complexe floristice aluviale și de nisip. Flora grindurilor din în apropierea râurilor este marcată de o varietate deosebită; cu toate acestea, cea mai mare parte a zonelor deltei este reprezentată de o floră săracă, în ceea ce privește speciile, și de asociații de stuf și rogoz. Cea mai bogată flora poate fi întâlnită în grindurile Jibrieni (656 specii), precum și în delta maritimă a brațului Chilia al Dunării (651 specii). Se presupune că în luncile Stentsovsko-Zebriyan există 510 specii de plante, dar în mod direct, în aceste lunci, numărul lor este mult mai mic și flora locală este monotonă. Flora insulei Ermacov numără cel puțin 300 de specii de plante vasculare, cea mai mare parte dintre acestea este formată din complexe floristice acvatice, de luncă și mlăștinoase, cu prezența vegetației de soloneț și de pseudo stepă. În flora grindurilor Jibrieni o pondere specifică are gruparea psamofilă, care se caracterizează printr-o diversitate considerabilă.

Flora Rezervației cuprinde un număr mare de specii de plante furajere, medicinale, decorative și de altă semnificație economică – în special, aproximativ 50% din toate speciile de plante au o semnificație furajeră. Un număr destul de mare (aproximativ 300 de specii) reprezintă partea de plante introduse accidental de oameni. Cartea Roșie a Ucrainei [1996] conține 19 specii. Acestea sunt:Trapa natans s.l., Leucojum aestivum, Cladium mariscus, Orchis palustris, Epipactis palustris, E. helleborine, Dactylorhiza majalis, Aldrovanda vesiculosa, Chrysopogon gryllus, Stipa borysthenica, S. capillata L., S. lessingiana Tring. et Rupr., Nymphoides peltata (S.G. Gmel.) O. Kuntze, Salvinia natans (L.) All., Astrodaucus littoralis (Bieb.) Drude., Elytrigia stipifolia (Czern. Ex Nevski) Nevski, Dianthus bessarabicus, Astragalus borysthenicus Klok., Tragopogon borysthenicus Artemcz., 10 specii de plante care cresc pe teritoriul RBD au fost înscrise în Lista Roșie Europeană – Alyssum savranicum Andrz., Alyssum calycocarpum Rupr., Arenaria zozii Kleopov, Astragalus borysthenicus Klok., Dianthus bessarabicus, Elytrigia stipifolia (Czern. Ex Nevski) Nevski, Rumex ucrainicus Fisch. ex Spreng., Senecio borysthenicus (DC) Andrz., Tragopogon borysthenicus Artemcz.and Tragopogon ucrainicus Artemcz. Factorii antropici, luați împreună cu cei de origine acvatică, sunt factorii de bază care formează acoperirea de vegetație a Deltei Dunării. Astfel, în prezent, factorul de origine acvatică este precondiționat, într-o măsură considerabilă, de influența antropică în întreaga imensitate a bazinului Dunării.

Mai presus de toate, este utilizarea economică directă a apei, redistribuirea scurgerii prin îndreptarea brațelor și construcția canalelor, amenajarea unor baraje pe insule, încălcarea regimului nivelului apelor subterane și schimbările climatice.

Schimbările antropogene ale vegetației devin reale, drept consecințe secundare și catastrofale. Consecințele recente, în majoritatea cazurilor, schimbă cardinal tipul de vegetație, iar aceste modificări sunt ireversibile. Schimbările secundare în vegetației nu sunt atât de esențiale și rapide și pot fi inversate, în majoritatea cazurilor. Schimbările catastrofale produc cel mai mare impact asupra formării și dezvoltării vegetației în rezervație. În Delta Dunării, ele au loc din cauza construirii barajelor pe insule, ceea ce duce la drenarea lor ulterioară și transformarea spațiilor mari în

-90-

terenuri agricole. Acest tip de transformare a avut loc cel mai mult în cursul superior al Deltei Dunării și în zonele inundabile, spre nord, a brațului Chilia.

Schimbările secundare în vegetația deltei Dunării, cauzate de influența antropogenă, includ schimbările care au avut loc din cauza pășunatului, cositului, împăduririi, activităților de agrement și altor factori. De asemenea, ele rezultă în modificări considerabile ale vegetației, în special, în cazul în care acestea sunt durabile și grele. În aceste cazuri, schimbările secundare trec în categoria de schimbări catastrofale. Ori de câte ori acești factori au fost înlăturați, reabilitarea naturală a plantelor a avut loc relativ rapid, în special pe acele terenuri, unde degradarea nu a atins nivelul critic. În prezent, factorul de pășunat este cel mai important dintre toți factorii antropogeni secvențiali. Încărcarea mare cu pășunat a deltei duce la distrugerea vegetației arborescente și de tufăriș. În acest caz, diversitatea biologică devine mai mare în stadiile inițiale, dar acest lucru este doar temporar, deoarece comunitățile de plante sunt reprezentate de diferite grupuri ecologice și cenotice, ceea ce rezultă, mai târziu, în distrugerea lor. În cazul în care încărcătura de pășunat este eliminată în stadiile inițiale ale degradării pășunilor, are loc succesiunea de restaurare. Cu toate acestea, în cazul în care iarba a fost deteriorată mai mult, alte comunități sunt formate, deoarece animalele distrug o nouă creștere, limitează reabilitarea arborilor și a tufărișului și contribuie la apariția unui număr mare de arbori și arbuști pe moarte, care sunt infectați cu boli fungice. Folosirea moderată a pășunatului este mai puțin dură pentru delta Chiliei a Dunării decât cositul. Achiziționarea de stuf are loc în timpul iernii. Această activitate a fost și este genul tradițional de activitate economică pentru persoanele aflate în Delta, iar de la începutul noului mileniu acest tip de activitate a devenit una dintre cele mai importante componente ale dezvoltării economice în partea ucraineană a Deltei Dunării. Studiile noastre efectuate pe terenurile experimentale și observațiile noastre în domeniul achizițiilor industriale de stuf au demonstrat că lucrările în perioada de iarnă, când gheața a fost formată deja, practic, nu influențează starea vegetației de luncă. Fauna

Rezervația Biosferei Dunărea este situată pe teritoriul brațului Chilia al Deltei Dunării, care face parte din zonele de luncă și de litoral din sub-regiunea mediteraneană a regiunii holarctice. Fauna acestor zone este specifică, deoarece este strâns legată de bazinele de apă care formează o lume bogată și diversificată a animalelor, care cuprinde reprezentanți ai ihtiofaunei, păsări sălbatice și specii de păsări semi-acvatice legate de biotopuri acvatice de mamifere, precum și de amfibieni, reptile și un număr mare de nevertebrate.

Zona acvatică a Rezervației Biosferei Dunării include diverse tipuri de bazine de apă, care se deosebesc în mod considerabil prin parametrii lor. Aici există bazine cu apă dulce, albia Dunării, bazine cu apă interioară ale insulelor, delte de diferite tipuri precum locuri cu apă sărată în partea maritimă a deltei și o întindere a Mării Negre pe 2 km lungime. Prezența bazinelor de apă diferite prin caracteristicile lor hidrologice și hidrochimice și regimul de rezervație existent de decenii, precondiționează o mare varietate a ihtiofaunei rezervației (Biodiversitate ..., 1999). Începând cu sfârșitul anului 2008 ihtiofauna Rezervației numără103 specii de pești. Aceste specii fac parte din 37 de familii de 15 grupări.

Este important să se sublinieze faptul că toate speciile de pești înscrise în Lista Roșie europeană apar în zona acvatică a RBD. Acestea sunt viza (Acipenser nudiventris), sturionul de Atlantic, păstrăvul de mare (Salmo labrax), lostrița, milacop (Micropogon undulates), fusarul mic și fusarul mare. Aici apar 17 specii din 32 intrate în Cartea Roșie a Ucrainei. În afară de speciile menționate mai sus, aici mai apar morunul, cega, virezubul, porcușorul de vad sau chetrarul, oblețul și răspărul. Printre speciile comerciale, cele mai valoroase sunt sturionii, cu toate acestea, în ceea ce privește economia, cel mai important este heringul de Dunăre.

În total, în RBD și în zonele adiacente 11 specii (același număr de sub-specii) de amfibieni și 6 specii (7 sub-specii) de reptile au fost înregistrate în mod fiabil. Șopârla de nisip în zona Dunării de Jos este reprezentată de două sub-specii: șopârlele de nisip ale Mării Negre (Lacerta agilis euxinica) și ale zonei Herson (L. chersonensis.) precum și hibrizii acestora. Toți amfibienii faunei RBD (100%) sunt incluși în listele internaționale de animale rare, și 5 specii de reptile (83,3%) sunt introduse în listele de mai sus (Anexa Convenției de la Berna, Cartea Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii și Resurselor naturale (IUCN)).

În termeni de zoogeografie amfibienii și herpetofauna din RBD conțin două forme dunărene (triton de Dunăre, forma dunăreană a tritonului comun), o sub-specie vest-pontiană (șopârla de nisip a Mării Negre), o subspecie est-europeană (șopârlă de nisip din Herson) , o specie balcanică (șopârla din Crimeea), o specie din Orientul Mijlociu (Cnemidophorus), o specie de pădure paleo-arctică (broasca gri), cinci forme europene (Buhai de baltă cu burtă roșie, broasca scafopodă, broasca de stuf și broasca de lac, broasca de baltă) și cinci specii a căror origine este legată de Marea Mediterană antică (broasca verde, broasca comună de copac, broasca de lac, broasca țestoasă de iaz, șarpele de apă comun și șarpele de apă mozaicat).

-91-

Majoritatea speciilor și sub-speciilor herpetofaunei RBD au zone de răspândire de dimensiuni mari sau mijlocii; formele de tritoni de Dunăre, șopârla de nisip a Mării Negre și șopârlă din Crimeea au zone mici. Primele două sunt endemite din regiunea Dunării, iar ultima este endemită din estul Mediteranei.

Diverse biotopuri oferă o bază bună de nutrienți și locuri potrivite pentru cuiburi, climă relativ caldă și, mai presus de toate, încărcare antropogenă scăzută – acești factori explică de ce în Delta Dunării există o diversitate atât de mare de specii și abundență de păsări. În acest aspect, Delta Dunării este una dintre cele mai bogate locuri din Europa. Aici sunt înregistrate aproape 350 de specii de păsări (Radu, 1979; Zhmud, 1999; Munteanu, 2000). Numărul total de păsări care se află în delta în diferite anotimpuri ajunge la mai multe milioane de adulți (Zhmud, 1996; Zhmud și colab, 2005. Zhmud, 1996 și colab.).

Delta este importantă și pentru toate păsările din Ucraina. Din 1983 aproximativ 265 de specii de păsări au fost înregistrate în partea ucraineană a deltei (Zhmud 1999, 2000b, 2005а). Acestea se ridică la aproximativ 63,7% din avifauna Ucrainei (caracteristica cantitativă a fost luată în conformitate cu Fesenko G.V. și Bokotey A.A. (2002). De la 1 ianuarie 2009, în teritoriul RBD apar 264 de specii.

Locul proeminent în avifauna RBD este ocupat de specii de păsări acvatice și semi-acvatice, în special Anzeriforme – lebede, gâște, rațe; Pelecaniformele – pelicani și cormorani; Ciconiiforme – stârci și ibiși. Printre acestea sunt multe specii de vânătoare și comerciale importante, cum ar fi gâsca de vară, rața mare și alte rațe, precum și speciile înscrise în Cartea Roșie a Ucrainei.

Luncile Rezervației au o importanță fundamentală pentru cuiburile de lopătari, ibiși și micii cormorani. Se consideră că coloniile lor în rezervație sunt cele mai mari din Ucraina. Zonele deltei ucrainene sunt, de asemenea importante, pentru stârci galbeni, mari și mici, egreta mare albă și stârcul roșu, și pentru stârcul de noapte. Numărul acestor păsări în zona rezervației ajunge la zeci și sute de perechi.

Adancurile vaste din delta frontală a Dunării în regiunea Chiliei sunt deosebit de importante pentru traiul păsărilor acvatice și păsărilor semi-acvatice. Numărul lor aici, ajunge la 45.000. Aici este locul unde masa principală de rațe migratoare este concentrată. În unele sezoane numărul de rațe sălbatice ajunge la 16.000 – 20.000 de adulți, lișița comună, de asemenea, este prezentă în același număr. Alte specii sunt mai puțin numeroase. Aproape în fiecare an, de la 500 la 5.000 de lebedele mute își leapădă penele în zonele noroioase sudice ale frontului deltei.

Diversitatea speciilor de mamifere din RBD se datorează caracteristicilor specifice ale zonelor deltei care includ zone vaste acvatice și biotopuri semi-acvatice de diferite tipuri. În rezultat, fauna mamiferelor rezervației cuprinde un număr considerabil de animale acvatice și semi-acvatice precum și acele care trăiesc în apropierea apei. Intre acestea, deosebit de importanți din punct de vedere ecologic, sunt reprezentanții familiei Mustelidele - vidra, hermelina și nurca europeană. Ar trebui remarcat faptul că zonele Deltei Dunării sunt cele mai importante pentru conservarea genotecii nurcei europene pe continentul european. Prezența stepei și biotopurilor înrudite în apropierea luncilor Stentsovsko-Zebriyan numără un număr considerabil de specii de stepă în rândul animalelor RBD, cum ar fi jderul de piatră, mustela mică, dihorul de stepă și altele. Partea din rezervație a mării, care este adiacentă deltei este vizitată de toate cele trei tipuri de delfini din Marea Neagră – afalinul, delfin comun și delfinul de Azov. La 1 ianuarie 2009, pe teritoriul Rezervației Biosferei Dunării erau stabilite, în mod fiabil, 42 de specii de mamifere care se referă la 7 șiruri.

Fauna entomologică a rezervației nu a fost suficient studiată, cu toate acestea, este posibil de afirmat, chiar și acum, că aici există mai multe insecte rare și utile. Astfel, în delta de pe litoral a brațului Chilia al Dunării, au fost înregistrate 12 specii de insecte care au fost înscrise în listele speciale de mediu: în grindurile Jibrieni – 22 (numărul maxim), în lunca Stentsovsko-Zebriyan – 12 și pe insula Ermacov – 9. Vom aminti aici doar acele dintre ele care au fost incluse în Lista Roșie Europeană: Aeschna viridis, Leucorrhinia albifrons, Lilypad Whiteface, Leucorrhinia pectoralis, Sago peda, Calosoma sycophanta, Hyles hippophaes, Proserpinus Proserpina și Mantispa styriaca. Insectele utile ale RBD sunt reprezentate, mai ales, de insectele polenizatoare și entomofage.

Starea cantitativă și calitativă a diversității faunei RBD este influențată atât de factori naturali, cât și antropici. Factorii naturali sunt, în primul rând: regimul hidrologic al Dunării, succesiunile naturale etc. Cei mai semnificativi factorii antropici sunt: fluxul reglat al Dunării, construcția barajului luncii Dunării pe scară largă, eutrofizarea, poluarea râului, pescuitul comercial, etc.

Pe continentul european, Dunărea ocupă locul doi conform dimensiunii sale și încă mai este cel mai puțin reglat mare fluviu european, prin urmare, factorii naturali influențează în mod esențial starea cantitativă și calitativă a diversității ichtiofaunei.

Fluxul reglat al Dunării este unul dintre cei mai importanți factori naturali care produc în mod clar impactul negativ asupra numărului de pești migratori, din cauza construcției de baraje pentru centrale hidroelectrice. În anul 1970, la al 939-lea km al Dunării și în 1981, la al 859-lea km, au fost construite baraje, care au influențat, mai ales, sturionii de Dunăre care migrează în amonte pentru depunerea icrelor (Kynard et al., 2002). În general, este acceptat faptul că unul dintre motivele principale de modificare a numărului de amfibieni și reptile este transformarea habitatelor (în primul rând, a bazinelor de depunere a icrelor pentru reproducerea amfibienilor și a bazinelor pentru șederea reptilelor) până la distrugerea lor completă,

-92-

care are loc atunci când producția agricolă se dezvoltă și întreprinderile industriale sunt construite în cursul urbanizării, etc. Astfel de factori antropici nefavorabili pot include, de asemenea, lucrări de construcții pe scară largă care vizează restaurarea canalului de transport maritim Dunărea – Marea Neagră și funcționarea acestuia pe întreaga lungime a secțiunii ucrainene a Dunării, în special în zona RBD, care este un habitat esențial pentru un număr mare de amfibieni și reptile.

Principalii factori care afectează fauna sunt presiunea umană, fragmentarea habitatului și, prin urmare, declinul. Principalele măsuri de gestionare ar trebui să asigure conservarea habitatelor rezervației biosferei, protejarea speciilor, de exemplu a sturionilor migratori și a păsărilor, întreținerea structurilor mozaice a paturilor de stuf. O analiză mai detaliată a măsurilor de management va fi descrisă în capitolul referitor la obiectivele de management și măsuri.

3.15 Mediul maritim

Frontierele maritime ale rezervațiilor din Ucraina și România sunt identificate în baza diferitor abordări. În Ucraina se bazează pe o zonă de 2 km de la linia de apă a părții din față a deltei. Este un sistem mobil și dinamic, care include în mod automat noile insule și limbi de pământ în rezervație, o dată cu creșterea deltei.

În România, frontiera maritimă a Rezervației Biosferei Delta Dunării se bazează pe o adâncime de 20 m de izobată. Partea maritimă a Rezervației Biosferei din Ucraina este mult mai dinamică și cu apă dulce, deoarece primește in jur

de 50% din scurgerea întregii Dunări, iar cele mai multe specii iubitoare de sare nu apar în delta ucraineană, spre deosebire de partea română. Prin urmare, fiind în mare parte cu apă dulce, partea maritimă a rezervației nu este tratată, monitorizată sau gestionată separat.

De aceea, este dificil de a elabora o abordare comună pentru gestionarea părților maritime a ambelor rezervații.

INSULELE ISMAIL

3.16 Teritoriu, vegetației și procese ecologice

În ceea ce privește originea, acea parte a rezervației este reprezentată de peisaje naturale și antropice. În conformitate cu harta schematică de regionalizare a peisajului din Ucraina, acest teritoriu se referiră la zona de stepă aridă. Peisajele naturale ale teritoriului s-au format sub influența condițiilor climatice aride, foarte calde și moderate ale părții de sud a centurii climatice moderate. Ele sunt reprezentate prin depresiuni ușor drenate.

Rolul decisiv în structura peisajului contemporan al insulelor a fost jucat de condițiile climatice, regimul hidrologic și activitatea cumulativă a Dunării. Altitudinea relativ scăzută a insulelor și regimul hidrologic instabil al Dunării au provocat un nivel ridicat al apelor subterane. Acesta este motivul pentru care toate peisajele naturale ale insulelor sunt raportate la tipul de lunca și s-au format pe sedimente geologice aluviale. Datorită particularităților geomorfologice ale suprafețelor insulare și ale zonelor de apă ale lacurilor interioare, peisajele acvatice predomină, și regimul lor depinde în totalitate de regimul hidrologic al Dunării. Peisajele terestre ale insulelor se datorează zonelor ridicate de dune de lângă albia râului și grindurilor antropogene. Având în vedere că zonele insulare sunt relativ mici, structura peisajului este reprezentată la nivel de facies.

Principalele faciesuri care apar pe insula Dalerul Mic:

Facies al zonelor cu diguri ridicate (inclusiv diguri stivuite) și depuneri de aluviuni nisipoase pe patul albiei acoperite cu vegetație forestieră (plop alb, salcie albă). Acestea ocupă 2,28 ha sau 1,35% din suprafața insulei;

Facies al zonelor cu de diguri ridicate (inclusiv diguri stivuite) și depuneri de aluviuni nisipoase pe patul albiei acoperite cu graminee. Ele ocupă 8,64 ha (5,13% din suprafața insulei);

Facies al zonelor cu apă de adâncime (30-60 cm), locuri cu ferigă plutitoare și cosor. Acestea ocupă 14,69 ha sau 8,71% din suprafața insulei;

Facies al zonelor de mică adâncime (0-30 cm) și terenuri inundate în mod regulat acoperite cu stuf obișnuit. Acestea ocupă 142,9 ha (84.81% din suprafața insulei).

Principalele faciesuri care apar pe insula Dalerul Mare:

Facies al zonelor cu diguri ridicate (inclusiv diguri stivuite) și depuneri de aluviuni nisipoase pe patul albiei acoperite cu vegetație forestieră (plop alb, salcie albă). Acestea ocupă 178,68 ha sau 39% din suprafața insulei;

Facies al zonelor cu diguri ridicate (inclusiv diguri stivuite) și depuneri de aluviuni nisipoase pe patul albiei acoperite cu graminee. Acestea ocupă 6,6 ha (1,4% din suprafața insulei);

Facies ale zonelor cu apă de adâncime (30-60 cm), locuri cu ferigă plutitoare și cosor. Acestea ocupă 7,04 ha sau 1,5% din suprafața insulei;

-93-

Facies al zonelor de mică adâncime (0-30 cm) și al terenurilor inundate în mod regulat acoperite cu stuf obișnuit. Acestea ocupă 259,4 ha (56,6% din suprafața insulei); faciesuri de mică adâncime (0-30 cm) unde cresc rădăcini de rogoz. suprafața lor totală este egal cu 6,81 ha (1,5% din suprafața insulei).

Principalele faciesuri care apar pe insula Dalerul Mare:

Facies al zonelor de mică adâncime (0-15 cm), terenuri acoperite cu stuf. Acestea ocupă 126.45 ha (17,2% din suprafața insulei);

Facies ale zonelor de mică adâncime (15-30 cm) terenuri acoperite cu tufișuri de papură. Acestea ocupă 67,46 ha (9,2% din suprafața insulei);

Facies al zonelor cu de diguri ridicate (inclusiv diguri stivuite) și depuneri de aluviuni nisipoase pe patul albiei acoperite cu vegetație forestieră (plop alb, salcie albă). Acestea ocupă 238,06 ha (32,4% din suprafața insulei);

Facies al zonelor cu diguri ridicate (inclusiv diguri stivuite) și depuneri de aluviuni nisipoase pe patul albiei acoperite cu graminee. Acestea ocupă 14,58 ha (2,0% din suprafața insulei);

Facies al zonelor cu bazine deschise parțial acoperite de crinul alb de apă și cosor. Acestea ocupă 288,64 ha (39,3% din suprafața insulei).

Principalele tipuri de mediu sunt: zonele inundabile cu păduri de foioase (în principal, sălcii), cu prevalența răchitei,

salciei albe, plopului negru, frasinului comun; lunci inundabile, printre care: terenuri saline, mlaștini, vegetație de coastă și acvatică; bazine interioare de apă; alte terenuri.

Vegetația azonală este reprezentată de mediul acvatic, mlaștină, luncă și complexe forestiere. Astfel, vegetația acvatică pe insule este reprezentată de nerădăcinoase liber plutitoare, înrădăcinate scufundate, înrădăcinate cu frunze plutitoare și forme aeriene și acvatice. Această vegetație ocupă cele mai mari zone pe insulele Tătaru și Dalerul Mic, iar cele mai mici zone – pe insula Dalerul Mare. Complexele de vegetație acvatică din regiune sunt caracterizate printr-un nivel ridicat al diversității florocenotice; acestea includ un număr considerabil de specii rare și comunități de vegetație protejate. Comunitățile de cosor (Ceratophylletum demersi) sunt cele mai răspândite comunități de plante acvatice. Cele mai „confortabile” condiții pentru dezvoltarea acestor cenoze sunt terenurile unde fluxurile sunt lente sau acolo unde nu există nici un flux. Gradul proiectiv de acoperire al cenozelor este de 30-40%, uneori se ajunge la 100%. Comunitățile de cosor (Ceratophylletum demersi), împreună cu stuful, sunt principalii producători de materie organică, ele influențează eutrofizarea bazinelor de apă și agravează nivelul de scurgere al acestora.

Alt reprezentant al cenozelor acvatice este comunitatea în care domină nufărul alb (Nymphaea alba). Acestea apar de-a lungul paturilor stuf, dar formează și „insule” pe bazinele deschise ale apelor interioare. Uneori, în locuri mai adânci, specia co-dominantă este reprezentată de Nufărul galben (Nuphar lutea).

În bazinele de apă cu adâncime mică, dacă nu există scurgere, există comunități de Potametum pectinati, în locuri mai adânci acestea sunt substituite cu cenoze de Myriophylletum spicati. Gradul lor proiectiv de acoperire variază între 30-40%, iar zonele lor de acoperire sunt mult mai mici decât cele ale Ceratophyllum demersi.

-94-

În bazinele interioare cu apă puțin adâncă, unde procesele de inundare sunt în curs de desfășurare, se formează

comunitățile de Hydrocharitetum morsus-ranae (cu gradul proiectiv de acoperire – 40-60%). În aceste comunități forfecuța bălții (Stratiotes aloides) este specia co-dominantă (Fig. 2.8.1). Sub aceste specii, practic, toată coloana de apă poate fi ocupată de comunitățile unde domină alga verde filiformă (Spirogуra, Rizoclonium, Cladophora) și altele.

Fig. 2.8.1. Fitocenoză cu dominația comunității de Hydrocharitetum morsus-ranae și forfecuța bălții (zonele de mică adâncime în apropierea digului central al insulei Tătaru) (fotografie de S.M. Podorozhny)

-95-

În condiții similare, dar fără procese pronunțate de inundare, acolo apar comunități de Lemno-Salvinietum natansis

și Lemno-Hydrocharitetum morsus-ranae. Vegetația de mlaștină este principala componentă de vegetație a insulelor. Ea ocupă mai mult de 80% din teritoriu.

Speciile dominante ale mlaștinilor sunt stuful comun (Phragmites australis) și papura îngustă (Typha angustifolia). Fitocenoza Phragmiteta australis ocupă suprafețe considerabile de pe Insulele Dalerul Mare și Mic, unde există tufiș monodominant păros cu gradul de acoperire proiectivă (GAP) de 80-100% și 3-4 m înălțime.

Comunitățile de Phragmiteta australis apar în Insula Tătaru în partea inferioară, la adâncimi care nu depășesc 50 cm. La adâncimi mai mari, apar co-dominantele, cum ar fi papura îngustă (Typha angustifolia), iar la adâncimi mai mari de 1 m ultima devine dominantă. Gradul de acoperire proiectivă a ultimelor cenoze cuprinde 60-80%, iar înălțimea lor ajunge la 1,5-2,5 m. În lacurile din partea de sus a insulei Tătaru comunitățile de Phragmites australis și Typha angustifolia apar ca arbuști întinși în jurul bazinelor de apă și a digurilor. Configurarea și suprafețele cenozelor de stuf sunt foarte dinamicece și se datorează regimului hidrologic al Dunării. Aceste comunități sunt principalul producător de materie organică și contribuie considerabil la eutrofizarea bazinelor de apă din insulă. În zilele noastre, comunitățile monodominante de stuf sudic tind să se extindă. Aceasta duce la substituirea cu stuf a comunităților mai „valoroase” de papură.

În partea de jos a insulei Dalerul Mare apar cenoze cu dominația Carex riparia a cărei suprafață cuprinde aici aproape 10 ha. Gradul de acoperire proiectivă a acestor comunități este de 60-80%, în timp ce înălțimea ajunge la 50-100 cm.

Vegetația de luncă ocupă suprafețe mici ale insulelor. Cel mai frecvent luncile sunt intalnite pe terenurile ridicate și mai mult sau mai puțin plate ale grindurilor albiei, unde nu există pădure.

Cenozele de luncă sunt caracteristice diversității florocenotice scăzute, cu toate acestea, ele formează un element important al peisajului insulelor. Dominante în vegetația locală sunt pirul gros (Cynodon dactylon), iarba câmpului (Agrostis stolonifera) și pirul târâtor (Elytrigia repens). Gradul de acoperire proiectivă a acestor comunități este de 40-60%.

In depresiuni, dincolo de grindurile albiei râului, pe partea laterală a brațului Ivaneshty, luncile mlăștinoase sunt formate acolo unde Phragmites australis, Poa palustris și rogozul scurt ascuțit (Carex acuta) domină. Aceste comunități includ o parte considerabilă din ierburi diferite: iarbă-roșie (Polygonum persicaria), răchitan (Lythrum virgatum), bălbisă (Stachys palustris), menta acvatică (Mentha aquatica), piciorul lupului (Lycopus europaeus) și altele. Gradul de acoperire proiectivă a acestor comunități este de 60-80% (Fig. 2.8.2).

Fig. 2.8.2. Luncile mlastinoase cu dominarea Poa palustris și răchitan pe partea laterală a brațului Ivănești

(Insula Tătaru) (fotografie S.M. Podorozhny). Vegetația forestieră este în creștere pe grindurile albiei la periferiile insulelor (Fig. 2.8.3). Pe Dalerul Mare și Mic

vegetația forestieră este naturală - aici cenozele dominante sunt de salcie și plop Saliceto-Populetum, care apar pe grindurile albiei din Insula Tătaru pe partea laterală a brațului Ivănești. Grindurile albiei râului și terenurile dincolo de acestea, pe partea

-96-

brațului Chilia, precum și pe bucla superioară a insulei Tătaru sunt ocupate cu plantații de plop sădite de om. Vârsta acestor plantații este de la 40 la 60 de ani, iar înălțimea lor variază între 12 și 18 m. Condiția acestor plantații este nesatisfăcătoare – mulți copaci sunt afectați de boli ale plantelor și de insecte dăunătoare. Circumferința coroanei, în medie, este egală cu 0,5-0,7, iar pe terenuri aparte sunt doar 0,2-0,3 plantații artificiale. Desișul este format din amorfa arbustivă (Amorpha fruticosa), frasini tineri și lăstari de arțar de câmp. Nivelul de jos este ocupat cu mure (Rubus caesius) și cățărătoare – viță de pădure (Vitis sylvestris) și hamei (Humulus lupulus). Nivelul de iarbă nu este pronunțat.

Pe sedimentele pline de noroi și nisip (cel mai adesea pe brațul Ivănești și partea buclei inferioare) sunt formate comunități de Salicetum triandrae, acolo unde Saliх triandra este principalul edificator cu înălțimea de până la 10 m. Circumferința coroanei aici este de 0,7-0,8 m. Nivelul de iarbă este absent, cel mai des.

Fig. 2.8.3. Salciile și răchitele care cresc pe teritorii mici ale grindurilor albiei brațului Ivănești (insula Tătaru) (fotografie de S.M. Podorzhny)

Pădurea inundabilă este una dintre puținele biotopurilor naturale care s-au păstrat până în prezent. Unicitatea sa se

datorează, mai presus de toate, faptului că o diversitate ridicată biotopic este conservată într-o zonă relativ mică. Cu toate acestea, este util să se constate că, de exemplu, plasticitatea ecologică mare a Amorpha fruticosa a permis acestei specii să „ocupe” complet nivelul de arbust al pădurii și să concureze bine cu regenerarea speciilor aborigene prin semințe. Astfel, pe Insulele Daler Mic și Mare, speciile naturale de arbori sunt înlăturate din grindurile albiei.

3.17 Flora și fauna

Flora

Până acum s-a stabilit că pe insule există 335 de specii de plante vasculare superioare de 212 genuri și 74 de familii. Majoritatea speciilor înregistrate aparțin regnului Magnoliophyta – 98,2%. Ponderea reprezentanților regnului Equicetaceous (Equisetophyta) și ferigilor (Polypodiophyta) cuprinde doar 1,8%. Raport similar de plante vasculare există și în Rezervația Biosferei Dunărea (Shelyag-Sosonko, Dubina, Zhmud, 1999), precum și în flora zonelor inundabile și a peisajului de litoral al Nistrului, Yuzhny Bug, Nipru, Don și Kuban (Dubina, Sheleyag -Sosonko, 1989). Raportul dintre speciile monocotiledonate (Liliopsida) și dicotiledonate (Magnoliopsida) în floră este de 1/3.2.

-97-

Spectrul sistematic al florei constă din familiile Аsteraceae (57/17.0%), Poaceae (32/9.5%), Brassicaceae (16/4.8%), Lamiaceae (16/4.8%), Fabaceae (15/4.47%), Cyperaceae (15/4.47%), Ranunculaceae (11/3.3%), Scrophulariaceae (11/3.3%), Chenopodiaceae (10/2.98%), Caryophyllaceae (10/2.98%). Familiile principale cuprind mai mult de jumătate (57,6%) din toate speciile de floră. Acest spectru este similar cu spectrul sistematic al florei RBD (Shelyag-Sosonko, Dubina, Zhmud, 1999), care confirmă similaritatea florelor vecine. Cele mai larg reprezentate sunt genurile: Carex (8 specii), Chenopodium, Salix (fiecare câte 6 specii), Potamogeton, Poa, Polygonum (fiecare câte 5 specii), Artemisia, Atriplex, Juncus, Ranunculus, Sonchus (fiecare câte 4 specii); Lactuca, Lemna, Medicago, Plantago, Alopecurus, Arctium, Equisetum, Cirsium, Crepis, Galium, Thalictrum, Typha, Xanthium (fiecare câte 3 specii).

Pe teritoriu, cresc în număr, 4 specii de plante vasculare superioare intrate în Cartea Roșie a Ucrainei (2009), 3 dintre ele sunt protejate în conformitate cu Anexa Convenției de la Berna. O singură specie din acestea se referă la rangul Ferigi și trei specii – la Angiospermae (Tabelul 2.8.1). Evaluarea stării lor și a speciilor care au fost incluse în listele internaționale „roșii” sunt prezentate în Tabelul 2.8.2.

Tabel 2.8.1 Componența speciilor de plante înscrise în listele protejate

Grupul, specia Cartea Roșie a Ucrainei, categoria

Lista roșie terito-rială

Convenția de la Berna, Anexa

СІТЕС, Anexa

Lista roșie europeană, categoria

Denumirea în latină

Denumirea în română

Ferigi

Salvinia natans (L.) All. Feriga plutitoare Neprețios + + - -

Angiospermae

Trapa natans L.

Cornaci Neprețios + + - -

Typha minima Funk Papura pitică - + + - -

Nymphoides peltata (S. G. Gmel.) O. Kuntze

Plutica Vulne-rabil + - - -

Tabel 2.8.2. Evaluarea conservării speciilor de plante rare

Denumirea în latină a speciei

Numărul, buc. (suprafața de creștere, ha)

Tendinţa

Impor-tanța pentru conser-vare

Necesita-tea de conser-vare

Evaluarea conservării

Ferigi

Salvinia natans (L.) All. (400 ha pe insula Tătaru; 33 ha pe Dalerul Mic; 19 ha pe Dalerul Mare – total în PPR 452 ha)

Pe insula Tătaru – satisfăcător; Pe Dalerul Mic și Mare – în scădere

Extinsă fără control Insula Tătaru – „bine”; Dalerul Mic și Mare – nesatisfă-cător

Angiospermae

-98-

Trapa natans L. 0.5 ha pe insula Tătaru; Pe Dalerul Mic și Mare – absent, total în PPR 0.5 ha)

Sporadică Neim-portant

fără control Satisfăcător (a fost absentă pe Insula Tătaru înainte de 2006)

Typha minima Funk 101-200 buc. pe insula Tătaru; 51-100 buc. pe Dalerul Mic; 101-200 buc. pe Dalerul Mare; total în insulele PPR 501-1000 buc.

Sporadică Neim-portant

fără control Satisfăcător

Nymphoides peltata (S. G. Gmel.) O. Kuntze

51-100 buc. pe insula Tătaru; Pe Dalerul Mic și Mare – absent, total în insulele PPR 51-100 buc.

Sporadică Neim-portant

fără control Satisfăcător (a fost absentă pe Insula Tătaru înainte de 2006)

Harta schematică de repartizare a speciilor rare de vegetație în PPR „Insulele Ismail”

În acest teritoriu, au fost înregistrate 7 formațiuni de plante acvatice, înscrise în Cartea Verde a Ucrainei (Cartea

Verde a Ucrainei, 2009). Comunitatea de formațiuni de nuferi galbeni (Nuphareta luteae), (Batrachieta rionii), nufăr alb (Nymphaeeta albae) și săgeata apei (Sagittarieta sagittifoliae) este reprezentată de o singură asociație: cornaci (Trapeta natantis), și Nymphoideta peltatae – de două asociații. Comunitatea de ferigi plutitoare/mușchi plutitori (Salvinieta natantis) include trei asociații (Tabelul 2.8.3). Practic, toate formațiunile de plante rare menționate cresc pe insula Tătaru, și singura

-99-

formațiune care apare în toate cele trei insule este Salvinieta natantis, în timp ce Nymphaeeta albae este întâlnită pe insula Tătaru și Dalerul Mic.

Tabel 2.8.3 Apariția în natură a comunităților tipice și rare de plante din Cartea Verde a Ucrainei

Tipul vegetației, comunitatea vegetației

Sintaxon Tipic sau rar

Suprafață

ha %

1 2 3 4 5

Tipul vegetației Asociație

Acvatic Comunitate de formațiuni de cornaci (Trapeta natantis) (Trapetum natantis purum); (Trapetum (natantis) Ceratophyllosum (demersi).

Tipic 0.5 0.037

Tipul vegetației Asociație

Acvatic Comunitate de (Batrachieta rionii) (Batrachietum (rionii) Ceratophyllosum (demersi).

Tipic 0.2 0.015

Tipul vegetației Asociație

Acvatic Comunitate de formațiuni de nuferi galbeni (Nuphareta luteae) Ferigă plutitoare – nuferi galbeni (Nupharetum (luteae) salviniosum (natantis).

Tipic 1.7 0.124

Tipul vegetației Asociație

Acvatic Comunitate de formațiuni de ferigă plutitoare (Salvinieta natantis) (Salvinietum (natantis) ceratophyllosum (demersi); (Salvinietum natantis purum); (Salvinietum (natantis) lemnosum (trisulcae).

Tipic 400 29.283

Tipul vegetației Asociație

Acvatic Comunitate de formațiuni de (Nymphoideta peltatae) (Nymphoidetum (peltatae) сeratophyllosum (demersi); (Nymphoidetum (peltatae) hydrocharitosum (morsus-ranae).

Rar

0.08 0.006

Tipul vegetației Asociație

Acvatic Comunitate de formațiuni de nuferi albi (Nymphaeeta albae) (Nymphaeetum (albae) salviniosum (natantis).

Rar

120 8.785

Tipul vegetației Asociație

Acvatic Comunitate de formațiuni de săgeata apei (Sagittarieta sagittifoliae) (Sagittarietum (sagittifoliae) salviniosum (natantis).

Rar

0.03 0.002

-100-

Fauna În prezent, în teritoriu, au fost identificate 112 specii de insecte care se referă la 1 rang: musca efemeră, musca de

piatră, libelula, ortopterele, hemipterele, coleoptera, neuroptera, tricopterele, dipterele, și altele. În special, majoritatea reprezentanților sunt libelulele (n=9), coleoptera (n=17), lepidoptera (n=58) și hymenoptera (n=17). Din lista indicată, 21 de specii sunt incluse în listele de protecție cu diverse statuturi.

Astfel, Cartea Roșie Internațională (IUСN) – 3, Cartea Roșie Europeană (ERL) – 9, Convenția de la Berna (BC) – în Anexa II – 4 specii, Cartea Roșie a Ucrainei – 18 specii. Toate speciile menționate, în funcție de condițiile ecologice ale teritoriului, au o anumită bază și importanță pentru a fi conservate.

Ichtiofauna lacurilor interioare este reprezentată specii de pești de apă dulce sedentari și migratori, 22 dintre care au fost înregistrate. Grupul dominant cuprinde specii de pești din familia crap (n = 16). Cele mai numeroase specii sunt: caracuda, babușca, roșioara, bibanul european.

Listele de mediu includ 7 specii (Tabelul 2.8.6), dintre care 6 specii au fost înscrise în lista Convenției de la Berna, 1 în lista Cărții Roșii Ucrainene și 1 în Lista Roșie Europeană. Majoritatea speciilor rare de pești utilizează această zonă de apă pentru reproducere și îngrășare, și nu stau în bazinele acvatice și lacurile interioare pentru iarnă. Numărul speciilor de pești migratori depinde de particularitățile hidrologice și nivelul apei în Dunăre. Majoritatea speciilor de pești care migrează nu necesită măsuri speciale de protecție (Tabelul 2.8.7). Speciile sedentare sunt: boarța și ghidrinul sudic care nu migrează spre Dunăre.

-101-

Tabel 2.8.6 Specii de pești înscrise în Cartea Roșie a Ucrainei și Anexele Convențiilor Internaționale și Lista Roșie Europeană

Grup. Specie Cartea Roșie a Ucrainei, categoria

Con-venția de la Berna, Anexa

Lista Roșie Europea-nă, categoria

Denumirea în latină Denumirea în română

Rhodeus amarus (Bloch, 1782) Boarța - 3 -

Cyprinus carpio Linnaeus, 1758 Crapul - - VU

Alburnus sarmaticus Freyhof et Kottelat, 2007

Obleț mare ВР 3 -

Ballerus ballerus (Linnaeus, 1758) Cosacul - 3 -

Ballerus sapa (Pallas, 1814) Cosacul cu bot turtit - 3 -

Aspius aspius (Linnaeus, 1758) Avatul - 3 -

Pungitius platygaster (Kessler, 1859)

Osarul - 3 -

Total specii 1 6 1

Tabel 2.8.7. Numărul de specii de pești rare și pe cale de dispariție. Evaluarea stării lor de conservare

Denumirea în latină Tipul de viață

Număr Ten-dință

Impor-tanță, con-ser-vare

Nece-sitate de prote-jare

Evalua-rea con-ser-vării

Rhodeus amarus (Bloch, 1782) sedent. R satisf. extend. envis. satisf.

Cyprinus carpio Linnaeus, 1758 migr. C satisf. extend. envis. satisf.

Alburnus sarmaticus Freyhof et Kottelat, 2007 migr. P sporad. pe

punctul de

contr. satisf.

Ballerus ballerus (Linnaeus, 1758) migr. P sporad. neimport. necontr. satisf.

Ballerus sapa (Pallas, 1814) migr. C satisf. extend. contr. satisf.

Aspius aspius (Linnaeus, 1758) migr. R satisf. extend. envis. satisf.

Pungitius platygaster (Kessler, 1859) sedent. P sporad. neimport. necontr. satisf.

Pe teritoriile înregistrate, sunt 4 specii de reptile și 6 specii de amfibieni. Broasca țestoasă de iaz și șarpele de apă comun apar cel mai frecvent în rândul reptilelor, și Buhaiul de baltă cu burtă roșie – între amfibieni; în locuri de mică adâncime, pe larg este răspândit Buhaiul de baltă cu burtă roșie, și în canale și lacuri – broasca de lac. Toți reprezentanții amfibieni și reptilele în peisajul regional au un statut de specii protejate (tabelele 2.8.8, 2.8.9). În afară de reptile, fauna valoroasă ar trebui să includă broasca țestoasă de apă dulce, care este pe larg răspândită în adâncituri și canale insulare. Două specii de șerpi de apă sunt comune: șarpele de apă și șarpele de iarbă. Tritonul de Dunăre este cel mai valoros reprezentant al amfibienilor care apare pe toate insulele.

-102-

Tabel 2.8.8. Specii de amfibieni și reptile înscrise în Cartea Roșie a Ucrainei, Anexele convențiilor internaționale și Lista roșie europeană a speciilor de plante și animale pe cale de dispariție peste tot în lume

Specie

Car

tea

Roș

ie a

Ucr

aine

i

Con

venț

ia

de

la

Ber

na,

Ane

xa

Con

venț

ia

de

la

Bon

n,

Ane

xa

СІТ

ЕС

,

Ane

xa

List

a R

oșie

a

IUN

C,

cate

gorie

Denumirea în latină Denumirea în română

Triturus dobrogicus (Laurenti,1768)

Tritonul cu creastă danubian

ВР ІІ - - NT

Bombina bombina (Linnaeus, 1761)

Buhaiul de baltă cu burtă roșie

- II - - -

Hyla orientalis Bedriaga, 1890

Brotacul verde de copac

- II - - -

Bufo bufo (Linnaeus, 1758)

Broasca râioasă brună

- IІI - - -

Pelophylax ridibundus (Pallas, 1771)

Broasca de lac mare - IІI - - -

Pelophylax esculentus (Linnaeus, 1758)

Broasca de lac mică - IІI - - -

Lacerta agillis (Linnaeus, 1758)

șopârla de nisip - II - - -

Natrix natrix (Linnaeus, 1758)

Șarpele de casă - IIІ - - -

Natrix tesselata (Linnaeus, 1758)

Șarpele de apă - II - - -

Emys orbicularis (Linnaeus, 1758)

Broasca-țestoasă europeană de baltă

- II - - LR/nt

Tabel 2.8.9. Numărul de specii rare și pe cale de dispariție de amfibieni și reptile, precum și evaluarea stării lor de conservare

Denumirea în latină Tipul de viață

Număr Tendință Impor-tanță, conser-vare

Necesitate de prote-jare

Evaluarea conser-vării

1 2 3 4 5 6 7

Amfibieni

Triturus dobrogicus sedent. “specie rară” (sporad.) (controlată) (nesatisf.)

Bombina bombina sedent. “specie numeroasă”

(satisfăct.) (extend.) (satisf.)

Hyla orientalis sedent. “specie obișnuită” (satisfăct.) (extend.) (satisf.)

Bufo bufo sedent. “specie obișnuită” (satisfăct.) (extend.) (bună)

-103-

Pelophylax ridibundus

sedent. “specie numeroasă”

(în creștere) (extend.) (satisf.)

Pelophylax lessonae sedent. “specie obișnuită” (în creștere) (extend.) (satisf.)

Reptile

Lacerta agillis sedent. “specie obișnuită” (satisfăct.) (extend.) (satisf.)

Natrix natrix sedent. “specie obișnuită” (satisfăct.) (extend.) (satisf.)

Natrix tesselata sedent. “specie rară” (sporad.) (extend.) (controlled.) (satisf.)

Emys orbicularis sedent. “specie obișnuită” (satisfăct.) (extend.) (controlled.) (satisf.)

Este evident că avifauna celor trei insule din luncile Dunării poate să nu fie abundentă, cu toate acestea, în ciuda

unui număr mic de specii (189), în comparație cu avifauna regională (aproximativ 370 de specii), calitatea acestor compoziții de specii ar trebui subliniată, fiindcă mai mult de 70% dintre speciile (158) cunoscute ale acestor insule au un anumit statut protejat, în conformitate cu diverse acorduri și convenții naționale și internaționale etc. Astfel, aici apar acele specii care au fost înscrise în CITES (Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție), AEWA (Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice), ETS (Lista europeană a speciilor pe cale de dispariție), IUCN (Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii și a Resurselor Naturale) și SPEC (Concernul european de protecție).

Ar trebui remarcat faptul că compoziția de specii de păsări din insule include un număr considerabil de specii rare pentru Europa, al căror număr relativ și natura șederii pe insule rămân stabile.

Cel mai bun indicator al importanței avifaunei locale este numărul de specii înscrise în Cartea Roșie a Ucrainei. Există 30 de astfel de specii înregistrate pe aceste insule (Tabelul 2.8.10). Tabel 2.8.10 Speciile de păsări înregistrate în diferite sezoane, care au fost înscrise în Cartea Roșie a Ucrainei, anexe ale convențiilor internaționale, Lista roșie europeană a speciilor de animale și plante pe cale de dispariție care se confruntă cu pericolul de dispariție în întreaga lume

Specie Cartea Roșie a Ucrainei, categoria

Con-venția de la Berna, Anexa

Con-venția de la Bonn, Anexa

СІТЕС, Anexa

Lista Roșie Euro-peană, catego-ria

Denumirea în română

Denumirea în latină

1 2 3 5 6 7 8

Pelicanul comun Pelecanus onocrotalus 2 2 1 R

Pelicanul creț Pelecanus crispus 2 2 1 R

Cormoranul mic Phalacrocorax pygmaeus

2 2 2 V

Stârc galben Ardeola ralloides 2 2 - V

Lopătarul Platalea leucorodia 2 2 2 + E

Țigănușul Plegadis falcinellus 2 2 2 D

Barza neagră Ciconia nigra 2 2 2 + R

Gâsca cu piept roșu Rufibrenta ruficollis 2 2 2 L

Rața pestriță Anas strepera 3 3 2 V

Rața cu ciuf Netta rufina 3 3 2 D

Rața ruginie Aythya nуroca 2 3 2 V

Ferestraș moțat Mergus serrator 2 3 2 S

-104-

Vulturul pescar Pandion haliaetus 2 2 2 + R

Gaia neagră Milvus migrans 2 2 2 + V

Eretele vânăt Circus cyaneus 3 2 2 + V

Acvilă țipătoare mică Aquila pomarina 3 2 2 R

Acvilă de câmp Aquila heliaca 3 - - -

Acvila de munte Aquila chrysaetos 2 2 2 R

Codalbul Haliaeetus albicilla 3 2 1 R

Șoimul dunărean Falco cherrug 2 2 2 + E

Șoimul călător Falco peregrinus 3 2 2 + R

Cocorul Grus grus 3 2 2 + V

Piciorong Himantopus himantopus 2 2 2 S

Culicul mare Numenius arquata 2 3 2 D

Pescăruș-asiatic Larus ichthyaetus 2 3 - S

Pescărița mare Hydroprogne caspia 2 2 2 E

Porumbelul de scorbură Columba oenas 2 3 - S

Dumbrăveanca Coracias garrulus 2 2 2 D

Ciocănitoarea verde Picus viridis 2 2 - -

Sfrâncoc Lanius excubitor 4 2 - D

Printre comunitățile ornitologice importante care cuibăresc în insule ar trebui indicate următoarele: 1. colonii de stârci și ibiși (8 specii) și cormorani (2 specii) pe arbori, arbuști și paturi izolate de stuf; 2. așezări de luncă ale rațelor (6 specii), lișițelor, gâștelor de vară și lebedelor de vară; 3. comunitățile de păsări care cuibăresc în pădurile inundabile din apropierea insulelor (47 specii).

În ciuda unui număr mic de specii, primele două comunități sunt cele mai valoroase, deoarece procentul de specii, din

componența lor, incluse în „cartea roșie” cuprinde de la 40% la 50%. În cursul recensămintelor efectuate în anii 2001 și 2005, fauna mamiferelor a fost reprezentată de mai mult de 20 de

specii. Ar trebui remarcat faptul că, în Parcul Regional Peisagistic „Insulele Ismail”, care cuprinde aceste zone, multe tipuri de activități de afaceri au fost închise, deoarece au avut un impact negativ asupra stării biocenozelor naturale. Începând cu luna mai 2005 și până în 2015, situația s-a schimbat oarecum – anumite specii, probabil, au încetat să mai trăiască în insule, alte comunități au rămas fără modificări; în afară de aceasta, au apărut mamifere care nu au apărut acolo înainte.

Insectivorele (Insectivora) sunt reprezentată de 4 specii: cârtița (Talpa europaea L.), chițcanul de pădure (Sorex araneus L.), chițcanul de câmp (Crocidura leucodon Herm.) și chițcanul pitic (Sorex minutus L.), care nu a fost detectat. Acesta se explică prin faptul că aceasta nu este o specie numeroasă. Este interesant de subliniat faptul că nici aricii cu pieptul alb (Erinaceus concolor Martin, 1838) nu au fost depistați în insule. Având în vedere că insulele sunt inundate în mod regulat, în diferite anotimpuri ale anului, este posibil că acest animal larg răspândit s-a confruntat cu un impact negativ al apei în perioada prea lungă de hibernare, sau, eventual, apare rar din cauza numărului mic.

Chiropterele (Chiropthera) sunt reprezentate de 6 specii: liliacul de seară (Nyctalus noctula Schreb.), liliacul de apă (Myotis daubentoni Kuhl.), pipistrelul lui Kuhl (Pipistrellus kuhlii Kuhl) and pipistrel pitic (P. pipistrellus Schreb.). Existența liliacului urecheat cenușiu (Plecotus austriacus Fisch.) și a liliacului de ziduri (Vespertilio murinus L.) este confirmată de date literare (Fedorchenko, Tkach, 1998).

Familia rozătoarelor (Rodentia) este reprezentată de un număr mic de specii, dintre care o tendință vizibilă de reducere este demonstrată de șobolanul de apă. Toate Celelalte tipuri de rozătoare sunt obișnuite pentru zona Dunării (Fedorchenko, Panchenko, 1998; Zagorodnyuk, Fedorchenko, 1993; Fedorchenko, Zagorodnyuk, 1994), cu toate acestea, șobolanii sociali s-au dovedit a fi foarte vulnerabili în sistemele zonelor umede.

-105-

Mamiferele carnivore (Carnivora), în comparație cu alte ranguri, sunt caracterizate de cel mai mare număr de specii (Tabelul 2.8.12), dar trebuie să avem în vedere faptul că unele specii (de exemplu, bursucul) au dispărut din cauza inundării zonei. Tabel 2.8.12 Starea faunei de mamifere carnivore*

Nr. Specii Frecvență

2001 2005 2015

1. Vulpe comună (Vulpes vulpes L.) comună comună comună

2. Câine enot (Nyctereutes procionoides Gr.) comună comună comună

3. Șacal auriu (Canis aureus L.) – rară rară

4. Pisică salbatică (Felis silvestri Schreb.) rară rară rară

5. Vidră (Lutra lutra L.) comună comună comună

6. Nurcă europeană (Mustela lutreola L.) rară rară rară

7. Nevăstuică (Mustela nivalis L.) rară rară rară

8. Dihor (Mustela putorius L.) rară ? –

9. Hermină (Mustela erminea L.) rară rară rară

10. Bursuc (Meles meles L.) rară rară –

11. Jder de piatră (Martes foina Erxl.) – rară comună

*Datele noastre Hermina este cea mai rară specie de mamifer din insulă. În insula Tătaru trăiesc și pisici sălbatice, ale căror comunități din zona de stepă se află doar în bazinele Nistrului și

Dunării (Rozhenko, 2004). Cu toate acestea, comunitatea din insulă este chiar stabilă și numără 10-12 adulți. În 2015 cercetătorii au găsit o dovadă mică a acestui prădător rar.

Pe parcursul ultimului deceniu habitatele nurcii europene s-au redus, iar numărul de exemplare a scăzut catastrofal. Dimpotrivă, numărul vidrelor a crescut foarte mult în toate insulele și, în general, aria lor s-a extins în stepa Ucrainei, tendința pozitivă de creștere a numărului lor este evidentă (Volokh, 2002; 2014).

În insule, mamiferele biongulate (Artiodactyla) sunt reprezentate acum de două specii: mistrețul (Sus scrofa L.) și căpriorul european (Capreolus capreolus L.). Doar un singur mistreț a fost înregistrat în insula Tătaru în primăvara lui 2015. Mai târziu, au apărut și 3-4 adulți ai acestei specii. Cel mai probabil, aceste animale au migrat din România, ceea ce s-a mai întâmplat și anterior (Volokh, 2002). În prezent, aceste animale au crescut considerabil în număr aici. Pe de o parte, mistretii au început să trăiască pe toate insulele și, pe de altă parte, doar în insula Tătaru numărul lor depășește până acum 40 de adulți.

În general, comunitatea mamiferelor sălbatice din Vasta regiune a Dunării nu reprezintă o populație integrală și aria sa se extinde pe alte zone ale Dunării.

Cel mai mare număr de specii (10), din toate speciile identificate pentru o perioadă destul de lungă, au fost incluse în Anexele Convenției de la Berna, iar un număr relativ mai mic (8) - pe Cartea Roșie a Ucrainei (2009), și destul de puține - la Lista Roșie IUCN și Lista Roșie Europeană (Tabelul 2.8.13) . Tabel 2.8.13 Statutul și categoria de protecție a speciilor rare de mamifere

Rang Specii

Statutul și categoria de protecție a speciilor

List

a R

oșie

IUC

N

List

a R

oșie

eur

opea

nă

Con

venț

ia

de

la

Was

hing

ton

Con

venț

ia d

e la

Ber

na

Car

tea

Roș

ie

a

Ucr

aine

i (20

09)

Lilieci Liliacul lui Daubenton – – – b2 Vulnerabil

-106-

Liliacul Noctule – – – b2 Vulnerabil

Pipistrellus kuhlii – – – b2 Vulnerabil

Pipistrellus pygmaeus – – – b3 Neprețuit

Prădători

Nurca europeană EN EN – b2 Pe cale de dispariție

Pisica sălbatică – – 2 b2 Vulnerabilă

Vidra NT NT 1 b3 Neprețuit

Hermina – – – – Neprețuit

Nevăstuica – – – b3 –

Jderul de piatră – – – b3 –

Biongulate Căpriorul european – – – b3 –

Total 2 2 3 10 8

*EN– pe cale de dispariție; NT–aproape pe cale de dispariție; b2, b3 – numerele Anexelor de la “Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa” (Berna, 1979); 1,2 – numerele Anexelor la „Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție” (Washington, 1973).

În concluzie, ar trebui să notăm că Parcul Regional Ismail este rezervația cu cele mai multe insule conservate din întinderea ucraineană de pe canalul Dunării. Mlaștinile sunt importante pentru pește, păsări și mamifere. Așa că eforturile principale de management ar trebui să se concentreze pe păstrarea/conservarea acestor insule și pe utilizarea economiei sustenabile a resurselor precum turismul etc.

-107-

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.18 Descrierea socială, economică, culturală și istorică

Valoarea culturală a zonei RBD este predeterminată de istoria managementului de mediu și de evenimentele istorice care au avut loc în Deltă. Cultura bogată și originală a populației locale a fost formată timp de mai mult de două secole și jumătate. Localnicii nu doar au păstrat tradițiile și obiceiurile, dialectul specific și viziunile religioase, ci le-au făcut parte integrantă a mediului.

Odată cu dezvoltarea civilizației, valoarea socială și economică a zonelor Deltei Dunării a fost în creștere. Timp de multe secole, Dunărea era cea mai importantă arteră de transport care lega Estul și Vestul. Declinul economic, care a avut loc după dezintegrarea URSS, a avut un impact negativ asupra canalului de transport naval în zona Prorva pe teritoriul ucrainean al Deltei Dunării. Stabilizarea situației din Ucraina a reînviat interesul pentru reînnoirea transportului naval în Dunărea de Jos.

Canalele și bazinele din zona Deltei Dunării încă prezintă un interes deosebit pentru pescuitul comercial. Resursele piscicole ale Dunării sunt valoroase din punct de vedere economic, mai ales pentru localnici, care sunt, în mod tradițional, angajați în pescuit. Gustul intens al heringului de Dunăre este cunoscut dincolo de vasta regiune a Dunării.

În ultimii ani, vegetația naturală abundentă a deltei predetermină interesul economic, nu doar al localnicilor. Apare și interesul companiilor occidentale, care furnizează clienților materiale de construcții ecologice și curate, deoarece aici există un stoc considerabil de stuf. Un stoc mare de stuf, mai gros și mai mare, nu este încă solicitat, în comparație cu tipul de stuf care este exportat în prezent. Greutatea sa specifică cuprinde aproximativ 90% din resursele naturale reînnoite anual. La fel, un stoc substanțial de plante medicinale precum și de cătină nu este, încă, folosit.

Broaștele comestibile, de asemenea, au un potențial de export. În anii '60–'70, acest comerț a fost bine stabilit. Studiile efectuate în zonele umede Stentsovsko-Jibrieni au demonstrat că este posibil de a prinde aici cel puțin 20 de tone de broaște.

Perspectivele mari pentru dezvoltarea socială și economică a regiunii sunt asociate cu capacitatea de recreere și turistică a zonelor din Delta Dunării. Unicitatea, valoarea estetică ridicată și diversitatea biologică, precum și cultura și stilul de viață original al localnicilor ridică interesul deosebit al turiștilor, al căror număr în deltă a crescut brusc în ultimii ani.

3.18.1 Prezența umană în RBD

Prezența oamenilor în DBR corespunde zonificării funcționale a regiunii. Nu există locuitori permanenți în interiorul zonei rezervației. Cu toate acestea, o zonă de peisaje antropice cu suprafața totală de 8.145,9 ha (în partea de nord a insulei Ermakov, grindurile Jibrieni, grădinile de legume și pășunile de lângă Vilcovo (de-a lungul ramurilor Belgorodske, Ochakivske, Ankundinov și Starostambulske) include grădini de legume, pășuni și tabere turistice de agrement private.

O zonă-tampon a fost instituită cu scopul de a se exclude posibilitatea impactului negativ al activităților economice asupra terenurilor adiacente zonei de rezervație și este utilizată pentru unele activități economice, cum ar fi pășunatul vitelor, pescuitul etc.

Zonele reglementate de regimul de rezervație sunt folosite pentru destinații diferite: exploatarea forestieră, utilizarea apei, așezări umane, recreere și alte tipuri de activități economice. Evenimentele din a doua jumătate a secolului XX au afectat considerabil natura utilizării terenurilor în Vasta regiune a Dunării. Înființarea fermelor noi și construcția canalelor de irigații au condus la extinderea zonei de poldere de orez, în detrimentul luncii. Pe parcursul ultimilor ani, polderele de orez sunt mai frecvent folosite pentru creșterea culturilor furajere.

La fel ca până acum, pescuitul comercial este de mare importanță în partea ucraineană a Dunării. Acum, mai mult de zece întreprinderi de pescuit operează în zona de rezervație a deltei și pe întreaga lungime a Dunării, iar în ceea ce privește Reni, aici există mai multe zeci de astfel de organizații. O parte dintre ele au fondat o asociație. Peștele este prins în zonele de rezervație, la fel, în conformitate cu autorizațiile speciale eliberate pentru 300 de pescari locali.

Afluenții și canalele din Delta Dunării permit transportul naval de mic tonaj. Trecerea navelor de tonaj mare, de tipul „râu-mare”, a încetat începând cu anii '90 ai secolului XX, odată cu terminarea lucrărilor de dragare costisitoare în canalul Prorva, apropiat Portului Ust-Dunaisk. În prezent, sunt luate în considerație diverse alternative de formare a canalului navigabil Dunărea – Marea Neagră. Atât în Ucraina, cât și în străinătate există o dispută aprigă în jurul planurilor Ministerului Transporturilor din Ucraina privind construirea canalului navigabil ce trece prin centrul Rezervației Biosferei în afluentul Bâstroe.

-108-

Terenurile uscate ale deltei Chiliei, insulei Ermakov, luncii Stentsovsko-Jibrieni și grindurilor Jibrieni sunt folosite ca pășuni. Zonele deltei de-a lungul malurilor sunt acoperite cu plantații forestiere naturale și artificiale – lemnul uscat este folosit drept combustibil. Aproximativ 300 ha din terenurile albiei sunt folosite de către localnici pentru grădini de legume, livezi și vii.

În ultimii câțiva ani, rezerve considerabile de stuf au fost folosite nu doar ca material local pentru construcții și furaje pentru vite, dar, de asemenea, au fost achiziționate de către firme private pentru export. Acest tip de activitate de afaceri a permis crearea a aproximativ 1.000 de locuri noi de muncă, facilitează situația socială și economică durabilă în zona RBD și ameliorează presiunea asupra persoanelor aflate în șomaj în partea de rezervație a deltei.

Pe grindurile Jibrieni se realizează extracția nisipului din cariere deschise. Bazinele cu apa formate în locurile de extracție de nisip s-au transformat în zone de recreere pentru localnici și turiști. Fluxul de turiști în Deltă crește în fiecare an, iar companiile turistice private locale demonstrează aceasta prin serviciile oferite.

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.18.2 Resursele pescărești și pescuitul

Pescuitul este un fel tradițional de folosire a naturii în partea ucraineană a Deltei Dunării. Începând de la întemeierea orașului Vâlcov, pescuitul a fost principala sursă de existență a populației locale. Industria piscicolă a atins cea mai mare prosperitate în timpul URSS, în anii `50-`80 ai secolului trecut. În Vâlcov a fost construită o fabrică de procesare a peștelui de mare capacitate. În prezent, pescuitul în deltă este realizat de 10 firme private piscicole care s-au alăturat și au format Asociația Companiilor de Pescuit ale Dunării. În 2007, numărul de pescari din asociație era de 672 de persoane, iar în 2008 – 668 de persoane. Fiecare dintre aceste companii a încheiat un acord cu RBD, unde sunt stipulați termenii și condițiile privind pescuitul în zona Rezervației. Potrivit punctului 6.1 ”Instrucțiuni cu privire la procedura pentru utilizarea specială a peștelui și a altor resurse acvatice vii”, aprobat prin ordinul Ministerului Politicii pentru Agricultură al Ucrainei și Ministerul Protecției de Mediu al Ucrainei de pe 11.11.2005, Nr. 623/404, administrația RBD, înainte de începerea sezonului de pescuit, repartizează zona de captură și stipulează alte particularități de folosire a resurselor acvatice vii pentru fiecare utilizator și eliberează permise pentru zona Rezervației. În delta Chiliei, există cinci stații de pescuit, trei dintre ele funcționând pe teritoriul Rezervației în conformitate cu punctul 3.1.4 ”Reglementări ale Rezervației Biosferei Dunărea” (2008). Administrația Rezervației a implementat un mod de acces special pentru pescarii care locuiesc în stațiile de pescuit din cadrul zonei Rezervației. În acest sens, numărul de treceri este strict limitat la 305. O asemenea decizie a fost luată în vederea reducerii tulburării animalelor și păsărilor care locuiesc în Rezervație și pentru reducerea presiunii pescuitului asupra bazinelor acvatice ale Rezervației – cele mai valoroase în termeni de arii acvatice pentru pescuitul comercial al RBD. Serviciul de securitate al Rezervației controlează modul cum pescarii respectă legislația de mediu. Au fost introduse măsuri speciale pentru protejarea cuiburilor de păsări și a zonelor de agregare – este interzis accesul rutier la asemenea zone mai aproape de 150 m. Sunt depuse mari eforturi pentru lupta împotriva braconajului de pește – cel mai nesigur mod fiind folosirea de bobine electrice pentru pescuit. Specialiștii RBD au dezvoltat norme speciale pentru companiile de pescuit cu scopul optimizării pescuitului comercial în cadrul zonei Rezervației (vezi Anexa 10.6). În zona protejată a RBD, locurile tradiționale de pescuit sunt situate în trei tipuri principale de bazine acvatice: pe brațele Dunării, bazinele de apă interioare (meandre) și vaduri semiînchise, și partea de litoral a Mării Negre. Aceste bazine de apă sunt foarte diferite unul de altul prin caracteristicile lor naturale, compoziția speciilor de ihtiofaună, numărul de pescari care prind pește acolo etc. Suprafața de pescuit este de 5.415 ha, incluzând 1.995 ha ale Rezervației; pe brațele Dunării și în alte zone – 1.120 ha; pe litoral, meandre și alte zone 2.300 ha. Pentru prinderea peștelui, sunt folosite diferite instrumente de pescuit. Încă de la începutul pescuitului comercial în deltă (la mijlocul secolului al 18-lea), principalul instrument pentru prinderea sturionilor, care era o specie capturată în masă la acea vreme, existau cârlige speciale făcute manual, care erau fixate atât în fluviu, cât și în partea costieră a deltei. Mai târziu, metoda de pescuit a fost interzisă și au intrat în uz plase speciale cu ochiuri mari, numite ”ahan”. Morunul și cega nu mai sunt capturați deoarece au fost incluși în Cartea Roșie a Ucrainei, în 1944. Din 1966, prinderea de sturioni și de păstrugi a fost interzisă, cu excepția necesităților de cercetare științifică. Din iunie 2009, toate cele șase specii de sturioni care există pe teritoriul Ucrainei au intrat în Cartea Roșie a Ucrainei și captura lor este strict interzisă. În România, există un moratoriu cu privirea la capturarea sturionilor de la jumătatea lui 2006, totuși, în anumite țări danubiene (Bulgaria, Serbia), care sunt situate în amonte, sturionii sunt capturați în continuare, mai mult, cega și morunul sunt specii obișnuite pentru pescuitul comercial. De aceea, este extrem de necesar să se coordoneze abordările normative pentru folosirea sturionilor Dunării la nivel internațional, deoarece Dunărea este singurul fluviu care se varsă în Marea Neagră, unde acești pești depun icre în mod natural.

-109-

Scrumbia de Marea Neagră este principala specie de pește capturat în scopuri comerciale din Dunăre (Fig. 2.11.1). Capturile acestei specii au fluctuat în ultimul deceniu de la 18 t (în 1999) la 417,9 t (în 2008). Scrumbiile sunt capturate cu plase pentru scrumbie puse în mare și, mai ales, cu plase pentru scrumbie așezate peste fluviu, care ulterior coboară pe fluviu împreună cu barca de pescuit (Fig. 2.11.2). Înălțimea plasei atinge 6-7 m și lungimea ar trebui să nu depășească 75 m, cu ochiurile variind de la 32 la 36 mm, în conformitate cu ”Reglementările privind pescuitul comercial în bazinul Mării Negre”. Înainte, asemenea plase erau făcute din fire de bumbac (așa-numitele «fire Lisle », foarte puternice). Mai târziu, ei au început să facă plase din fir de capron rezistent la apă, care permitea proces continuu de capturare. Azi, practic toți pescarii folosesc plase făcute din fir de nylon pentru undiță, care îmbunătățesc considerabil eficiența capturării scrumbiei. Ar trebui subliniat că folosirea de plase similare este interzisă în partea românească a Deltei. Următoarele specii de pești capturate după semnificația comercială în partea ucraineană a deltei sunt așa-numitele specii comune de pești – crapul auriu (ocupă locul al doilea, după scrumbie, la captură), crapul comun, plătica, somnul, șalăul, alte specii autohtone, precum și specii de pești din Orientul Îndepărtat naturalizate în apele noastre – crapi argintii (alb și cu dungi) și cosașul. Crapul auriu este cel mai numeros pește comun și capturile sale depășesc în ultimul deceniu 70 t/an (2002). Capturile altor specii de pești variază considerabil de la an la an.

Fig. 2.11.1 Scrumbie din Marea Neagră – principala specie capturată în scop comercial în Dunăre

-110-

Fig. 2.11.2 Scrumbia este capturată doar cu bărci cu vâsle

Speciile comune de pești sunt capturate cu două tipuri de unelte: plase fixe și plase plutitoare cu mărimea ochiurilor de 40-70 mm, și plase tip capcană cu mărimea ochiurilor de 30-70 mm. Plasele tip capcană sunt de două tipuri: cele întinse în vaduri și meandre în locuri cu vegetație acvatică, și plase capcană de adâncime, care sunt puse în fluviu de-a lungul malurilor, la adâncime de 3-12 m. Din a doua jumătate a verii și până la sfârșitul toamnei, vin în litoralul deltei bancuri de pești din familia mugilide – chefal, laban și chefalul cu ochii roșii, invadatorii din Orientul Îndepărtat. Chefalul este prins cu o plasă cu ochiuri de 20-30 mm, labanul și chefalul cu ochii roșii sunt prinși cu plase cu ochiuri de 45 mm, pentru că peștii din familia mugilide sunt foarte atenți și au un răspuns prompt, așa că sunt prinși, mai ales, noaptea cu plase plutitoare în partea de litoral a deltei. Înainte ca plasele moderne să intre în uz, era aplicată o metodă foarte originală de prins mugilide pe ”covorașe țesute din papură”; în lumina nopții, asemenea covorașe erau așezate în zone unde aceste specii se hrănesc. O umbră a covorașului este percepută de mugilide ca o barieră pe care, ca să o treacă, peștele trebuie să sară în afara apei și ajunge direct pe suprafața exterioară a covorașului unde pescarul îl capturează. Pescuit amator și sportiv în RBD. Teritoriul RBD include diferite bazine acvatice – brațele Dunării, bazinele de apă interioare și partea de litoral a mării. Zonarea teritoriului este un element specific rezervațiilor Biosferei, pentru că permite diferite moduri de folosire a naturii, inclusiv evenimente de recreere. Unul dintre aceste evenimente este pescuitul amator și sportiv, care este foarte popular în zilele noastre și câștigă popularitate în continuare. Există totuși o situație paradoxală: în conformitate cu ”Reglementările DBR” (2008) și pentru a susține modurile tradiționale de capturare în scopuri comerciale, acestea sunt permise, în timp ce pescuitul amator și sportiv este interzis. În plus, această situație este în vigoare nu doar în locuri individuale, ceea ce pare logic, ci și în cadrul întregului teritoriu al RBD, inclusiv zona antropogenică, zona tampon și lunca Stentsovsko-Jibrieni, în conformitate cu punctul 4.13.1 al ”Regulilor pentru pescuit amator și sportiv”, care contrazice Lege Ucrainei ”Privind fondul rezervației naturale a Ucrainei”. Decizia de a interzice pescuitul amator și sportiv pe teritoriul DBR a fost adoptată fără coordonarea cu administrația DBR, care doar a fixat acest fapt. Situația actuală determină unele tensiuni sociale printre pescarii implicați în pescuit profesional și amatorii care doresc să stea pe malul Dunării ținând în mână o undiță de pește, mai ales pentru că printre ei sunt o mulțime de localnici care trăiesc aici de generații. De aceea, administrația DBR a organizat o întâlnire cu toate părțile implicate, în care a fost planificat să se definească în jur de 20 de locuri unde pescuitul amator și sportiv este permis și pentru a dezvolta termenii pescuitului și a controla astfel de activități.

-111-

Măsuri pentru dezvoltarea zonei de pescuit În vederea dezvoltării zonei de pescuit, sunt luate măsuri biotehnice în zona de ape a RBD și unele dintre ele sunt hidro și fito ameliorarea. Hidro și fito ameliorarea în zonele din deltă sunt realizate, în principal, în bazinele acvatice interne, pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale animalelor care le locuiesc. Unirea bazinelor de apă separate din zonele inundabile și culesul vegetației acvatice și acvatic-aeriene duc la un curs de apă mai bun prin aceste bazine și le îmbogățesc cu oxigen, ceea ce îmbunătățește condițiile de înmulțire și de hrănire ale peștilor tineri. Măsura necesară cea mai importantă este de a realiza hidro și fito ameliorarea în cadrul zonei rezervației reglementate – Stentsovsko-Zebriyan Plavni (în continuare SZP). Situația actuală a ecosistemului acestui bazin de apă este catastrofică deoarece este sufocată progresiv cu stuf și alte plante acvatice, ceea ce duce la reducerea zonei cu suprafață de apă deschisă, deteriorarea cursului de apă și înrăutățirea indicatorilor calității apei. Aceste fapte au fost dovedite de studii realizate de un cerc larg de oameni de știință din diverse arii de cercetare și reunite în monografia ”Biodiversitatea Biosferei Dunărea” (1999), care conține o necesitate fundamentată științific pentru a realiza lucrări de hidro ameliorare în SZP. Primind un ajutor caritabil, Rezervația a început lucrările de hidro ameliorare în SZP. Cu ajutorul unui utilaj, canalul mort al ramificației Laptysh a fost curățat. Din nefericire, aceste lucrări au fost încheiate din motive care stau dincolo de voința Rezervației. Acum, administrația Rezervației a atras fonduri de la “Ecofortpost” SRL și planifică să realizeze lucrări de hidro și fito ameliorare în SZP cu ajutorul unui utilaj importat specializat ”Maestrul apei”, de marcă finlandeză. În zona de apă a deltei Chilia, în conformitate cu recomandările experților Rezervației, lucrările de fito-ameliorare au fost făcute de “Prydunavye” SRL, pentru a curăța meandra Anankin (cea mai mare ca suprafață și cel mai valoros bazin de apă intern al RBD). Utilajul specializat (mașină de cules de marcă internă) brăzdează locurile cu vegetație acvatică, ceea ce îmbunătățește regimul de apă și de curgere al bazinului și îmbunătățește considerabil condițiile de viață ale speciilor ihtiofaunei care trăiesc aici – printre ele există specii rare, cum ar fi milacop, care a intrat în Cartea Roșie a Ucrainei și în Lista Roșie Europeană. Meandra Anankin comunică cu ramura de Est printr-un canal care a fost proiectat și construit în 1986, ca un fel de compensare pentru pierderile suportate de zona de pesuit de la lucrările de dragare realizate de Compania de Transport Dunărea (URSS). Este lungă de 2.450 m și lățimea sa se reduce gradat de la 20 m la 8 m către meandra Anankin. Adâncimea medie este 3 m și minimă – aproximativ 1 m (depinzând de nivelul apei) la intrarea în meandra Anankin, în timp ce la punctul de lângă granița de Est are 2,5 m adâncime. Canalul este bine proiectat pentru că mulți ani din existența sa nu a fost înnămolit. Canalul joacă un rol pozitiv uriaș pentru ecosistemul meandrei și pentru înmulțire și migrația de iarnă a ihtiofaunei. În afară de lucrările de hidro și fito ameliorare, din când în când “Ecofortpost” SRL a finanțat popularea cu cosași și crapi argintii tineri în lunca Stentsovsko. Totuși, numărul de pești tineri în bazinul acvatic este nesemnificativ pentru zona de apă. Popularea cu pește în număr suficient necesită fonduri corespunzătoare deoarece prețul este destul de ridicat (până la 9,5 UAH pe 1 kg). În prezent, asemenea lucrări cu scopul de a restaura statutul ecologic al SZP sunt făcute de ”Ecofortpost” SRL în conformitate cu Memorandumul semnat de Fondul Mondial pentru Natură (WWF), administrația RBD, “Ecofortpost” SRL, Centrul Odessa al PivdenNIRO și Administrația Raionului de Stat Chilia.

INSULELE ISMAIL

3.18.2 Resursele pescărești și pescuitul

Ar trebui subliniat că zona PPR nu include direct zona Fluviului Dunărea. Pentru nevoile de pescuit, este posibil să se folosească doar bazinele de apă interne ale insulelor. Când se analizează elementele de zonare funcțională a zonei PPR, merită să subliniem că Insulele Tătaru și Daleru Mare pot fi folosite ca zone acvatice potrivite pentru pescuitul amator. Azi, mai mult de 10 specii de importanță comercială trăiesc în lacuri și canale interne. În primul rând, acestea sunt: crapul, știuca, plătica, șalăul, carasul, babușca, batca, roșioara și altele. Ar trebui notată dinamica sezonieră în cifre a diferitelor specii. Prin urmare, primăvara zonele umede sunt activ folosite pentru depunerea icrelor de plătică, crap și șalău. După depunerea icrelor, aceste specii ies din Dunăre. În perioada verii, principalele specii care pot fi folosite de pescarii amatori sunt carasul, știucă, babușca, roșioara etc.

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.18.3 Agricultura

Producția agricolă în versiunea sa clasică care folosește terenuri arabile nu există pe teritoriul DBR. În orașul Vâlcov și în zonele insulare adiacente care fac parte din DBR sunt dezvoltate grădini de legume și livezi. Numărul de proprietari de grădini de legume ajunge la 320 de persoane, iar suprafața generală de grădini cu legume și livezi este 96 ha. Principalele recolte crescute de locuitorii orașului Vâlcov în grădinile de legume situate în Rezervația Biosferei sunt: strugurii, căpșunele,

-112-

merele, legumele și gutuile. Principalul punct pe care administrația DBR ar trebui să-l aibă în vedere când vine vorba de perspectivele grădinăritului de legume în deltă este tranziția la creșterea de produse curate ecologice fără utilizarea erbicidelor. Cererea pentru aceste produse va crește în relație directă cu dezvoltarea unei sfere promițătoare de utilizare a resurselor naturale în DBR ca ecoturism.

În afară de aceasta, din punctul de vedere al managementului terenului regiunea DBR este renumită în special pentru terenurile agricole. Producția agricolă este urmărită în zonele care sunt adiacente deltei.

Fig. Speciile de struguri locale cresc bine doar la un nivel ridicat al apelor subterane

-113-

Fig. Vâlcov este renumit pentru căpșunele sale timpurii

În raionul Chilia în care majoritatea terenurilor DBR se află,există 33 de întreprinderi agricole în funcțiune și 455 de

ferme. La 1 august 2009, șeptelul și numărul de păsări de curte erau: vite – 1.608, inclusiv vaci – 659, porci – 4.759, oi și capre – 5.147 și păsări de curte – 30.002. Există o tendință spre o reducere treptată a numărului de vite și creșterea numărului de porci, oi, capre și păsări de curte.

Fermele situate în DBR mențin structura producției agricole astfel încât recoltele de cereale au cota parte principală. În cadrul structurii de rotație a recoltei, 20% este deținută de recolta industrială de rapiță. Este imposibil să crești rapiță fără o aplicare în masă a pesticidelor, care amenință să distrugă anumite specii de faună, inclusiv în teritoriul DBR. De exemplu, otrăvirea gâștelor este posibilă după tratarea adecvată a grâului de toamnă etc. Creșterea albinelor este, de asemenea, în pierdere din cauza tratării agrochimice a câmpurilor de rapiță. Grâul, orzul, mazărea și floarea-soarelui sunt cultivate în zonele adiacente DBR. Randamentul mediu de culturi de cereale ajunge la 3 t/ha. Absența ierburilor perene în rotația culturilor în ultimul deceniu a condus la dezumidificarea solului, care a influențat negativ fertilitatea.

Agricultura organică este cea mai acceptabilă tehnologie agricolă în termeni de mediu. Condițiile naturale și climatice din regiunea DBR au făcut posibile producția de toate tipurile de produse organice precum cereale și legume, fructe și boabe, legume, producția de animale (în special creșterea oilor și a caprelor), piscicultura și creșterea albinelor.

Imediat în apropiere de DBR există zone în care se cultivă orezul. Aceste poldere de orez de 3,8 mii ha sunt situate între SZP și Insula Ermakov și polderele de orez în apropiere de satul Desantne ocupă peste 700 ha. În prezent, orezul este crescut pe o suprafață care depășește 1,5 mii ha. În următorii ani, este planificat să se extindă suprafața arabilă de orez.

-114-

Fig. Poldere de orez în apropiere de satul Desantne

Tehnologia creșterii orezului transformă această sferă de producție agricolă în regiunea DBR, care include suprafețe

considerabile de terenuri mlăștinoase, în acel tip de producție care este însoțit de consecințe ecologice observabile. Aspectele ecologice și de mediu sunt întărite datorită organizării specifice a polderelor de orez. În apropiere există zone foarte importante, DBR – SZP și Insula Ermakov. Toate aceste trei zone au ceva în comun din punctul de vedere al prezervării și restaurării unei întregi serii de reprezentanți ai faunei DBR.

Polderele de orez inundate atrag păsări acvatice și semiacvatice, în special rațe, bâtlani și păsări de țărm, inclusiv speciile care au intrat în Cartea Roșie a Ucrainei – rața lopătar, ibis și bâtlanul galben.

În timpul toamnei și iernii, polderele de orez devin o zonă de hrănire importantă pentru specii de porumbei, precum guguștiucii. Numărul acestor păsări de aici depășește 10.000 de exemplare, în anumiți ani.

Icrele ajung în polderele de orez odată cu apa pompată; icrele cresc datorită hrănirii bune și devin un material adecvat pentru popularea altor bazine de apă, de exemplu, același SZP. În fiecare an, peste 10 t de crap argintiu, crap de baltă, crap comun, știucă și alți pești sunt prinși în canale în care apa din poldere de orez este deversată. Cu o metodă rațională de alimentare, icrele din polderele de orez pot juca un rol important în furnizarea resursei locale de pește. Polderele de orez au o semnificație deosebită pentru specii de DBR, precum broasca râioasă verde.

Astfel, putem lua polderele de orez ca un exemplu al unei anumite sfere de agricultură, care este situată imediat în apropierea zonei DBR, se observă un impact pozitiv al activității agricole în diversitatea zonei rezervației. În afară de asta, este necesar să considerăm că creșterea orezului în zilele noastre nu poate evita utilizarea erbicidelor. Totuși, o mare capacitate de filtrare a stufului care crește în canale în care apa din polderele de orez este deversată, precum și aplicarea unor erbicide cu licență fac posibilă minimizarea poluării acestei ape care ajunge pe teritoriul DBR.

INSULELE ISMAIL

3.18.4 Agricultura

Există activitate agricolă în Insulele Ismail. Există unele note istorice care povestesc despre grădinăritul în Insula Tătaru.

3.18.5 Silvicultura

O trăsătură specifică a DBR este aceea că teritoriul ei este situat în zona fostei stepe Budjak și pe terenurile mlăștinoase relativ recent formate în insulele care aparțin de partea ucraineană a Deltei Dunării Chilia, a cărei vechime nu depășește 300 de ani. La sfârșitul secolului al 19-lea, existau deja câteva stepe virgine în fosta provincie Basarabia, de care

-115-

a aparținut raionul Chilia din regiunea Odessa, și aproape întreaga zonă a fost arată pentru nevoi agricole. Toate insulele din brațul Chilia al Deltei Dunării au forma unei farfurii și o bandă îngustă din pădurea din albia râului constă în principal din salcia albă (Salix alba L.) și răchită (S. fragilis L.), plop canadian (P. deltoides Marsh.) și frasinul comun (Fraxinus excelsior L.) care cresc în dunele de nisip din patul râului și de-a lungul perimetrului insulei. Având în vedere cele de mai sus, trebuie adăugat că pe teritoriul DBR și în zonele adiacente nu există păduri naturale.

Împădurirea artificială a grindului Zebriyan (teritoriul DBR) a început în 1910, când a fost înființat Ocolul Silvic Vâlcov din provincia Basarabia (Okynshevych, 1911). Scopul inițial a fost stabilirea nisipurilor. Pe durata existenței acestor păduri, speciiile lor s-au schimbat de mai multe ori: de la salcâm (Robinia pseudoacacia L.) și plop canadian la pinul Scoțian (Pinus sylvestris L.) și pinul Crimeei (P. pallasiana J.F.Arnold). Azi, pădurea artificială a grindului Zebriyan, împreună cu anumite situri din Belgorodskyi, Polunochnyi, Prorvin, Ochakivskyi, Ankuduniv, Stambulskyi și Insulele Kubanskyi fac parte din Ocolul Silvic Vâlcov de SE «Izmail Forestry» (vezi harta schematică „Utilizarea actuală a teritoriului DBR”. Zona terenului pădurii care este în utilizarea permanentă a Ocolului Silvic Vâlcov reprezintă 11.909,0 ha, inclusiv 11.575,0 ha care au fost incluse în DBR fără retragerea de la utilizatorii terenului, în conformitate cu Decretul Prezidențial din 10.08.1998, Nr.861/98. În cadrul zonei de conservare a DBR, există aproximativ 37,0 ha de terenuri acoperite cu vegetație de pădure (în special, păduri ale insulelor deltei în care cresc salcia albă, răchita și frasinul comun). În condițiile reglementate ale rezervației DBR (zona SZP), nu există terenuri acoperite cu păduri. În zona tampon DBR există 9.673,0 ha de terenuri care aparțin Ocolului Silvic Vâlcov, inclusiv 214,2 ha de pădure și 169,3 ha de vegetație de pădure. În cazul zonei de peisaje antropogenice ale DBR, există 1.901,0 ha de terenuri silvice, inclusiv 849,9 ha de pădure și 722,1 ha de vegetație de pădure de pin crimeean. Speciile dominante de păduri sunt pinul crimeean și salcia albă. Zona de pădure a Ocolului Silvic acoperită cu pinul crimeean cuprinde 722,1 ha (67,9% din terenurile silvice ale Ocolului Silvic) și terenuri în care cresc salcia albă și diverse specii de plop – 342,0 ha (respectiv 32,1%). Printre alte specii de arbori se numără plop-alb (Populus alba L.), plop negru (P. nigra L.), plopul canadian, salcâmul și altele.

Principalele probleme care există în Ocolul Silvic Vâlcov sunt: - incendiile pădurilor. Modurile optime de a soluționa această problemă este întărirea resurselor organizației, îmbunătățirea

controlului, avertizarea și eliminarea la timp a incendiilor; - majoritatea covârșitoare a arborilor plantați aparține plantațiilor mono-dominante de pin crimeean – care nu este o specie

tipică pentru această regiune. În plus, în trecut specii adventive de arbori au fost plantate în zonele de stepă ale grindului Jibrieni. Metodele optime de a soluționa această problemă sunt conservarea siturilor de stepă existente care au rămas și plantarea speciilor autohtone;

- slaba bază de resurse. Această problemă poate fi soluționată prin întărirea sprijinului guvernamental și căutarea unor surse de autofinanțare a Ocolului Silvic. Primii pași ai auto-finanțării Ocolului Silvic sunt efectuați datorită începerii eco-turismului și procurării comerciale a stufărișurilor pe terenurile întreprinderii;

- tăierea ilegală a arborilor. Pentru a elimina această problemă, este necesar să se întărească baza materială a întreprinderii și controlul.

Este necesar de menționat că pe teritoriul Ocolului Silvic Vâlcov, care este adiacent orașului Vâlcov, există o haldă de steril de aproximativ 4 ha. Acest lucru este nefavorabil pentru mediu și diversitatea biologică și pentru peisajul acestei zone valoroase a DBR, precum este grindul Jibrieni. Prin urmare, este necesar să fie mutată halda de steril departe de teritoriul Rezervației, într-o altă locație.

Operațiile silvice ale Ocolului silvic Vâlcov prevăd o tăiere anuală de 20 ha (sau 100 mc) de bușteni sanitari selectivi. Nicio tăiere regeneratoare nu este prevăzută, pentru că nu este necesară. Așa cum am menționat mai devreme, noile plantații sunt pline de pinul crimeean. Orice altă tăiere a arborilor pe teritoriul DBR nu este planificată.

Pe terenurile silvice în zona de tampon și în peisajul antropogenic DBR, densitatea recoltei este mai puțin de 0,7 (în principal, 0,5-0,6), prin urmare tăierea regenerativă nu este planificată. Stuful și obținerea lui

Ucraina este un exportator important de stuf, care este folosit ca material de construcție pe piața europeană (cu până la 10% din cota de piață), iar o parte considerabilă a stufului provine din stufărișurile tăiate în Delta Dunării. Obținerea stufului în Ucraina, în special în zona Rezervației Biosferei Dunării, este o ramură importantă a economiei din regiune.

-116-

Roțile largi ale secerătoarei specializate «Seiga» pun o presiune mai mică pe metrul pătrat de sol

În același timp, terenurile mlăștinoase ale Deltei Dunării joacă un rol extrem de important în conservarea

biodiversității regiunii, țării și lumii, în ansamblul ei. De aceea, conservarea și, în unele cazuri, îmbunătățirea biodiversității, în combinație cu utilizarea echilibrată a resurselor anuale regenerabile de stuf, sunt principala sarcină a organizațiilor de protecție a mediului, în special a Rezervației Biosferei Dunării a Academiei Naționale de Științe din Ucraina.

Pentru că stuful și vegetația de rogoz ocupă cea mai mare suprafață în Delta Dunării – aproximativ 70%, utilizarea sa este cea mai mare. Obținerea stufului în perioada de iarnă are o mare semnificație economică și ecologică. Stufărișurile sunt caracterizate prin faptul că partea subterană este perenă, în timp ce tulpinile de la sol sunt lăstare de un an. De asemenea, tulpinile care cresc în fiecare an trebuie recoltate astfel încât tinere tulpini să poată crește anul următor. Astfel, obținerea stufului crește productivitatea zonelor mlăștinoase de până la cinci ori. Conținutul de oxigen din câmpia inundată crește și dioxidul de carbon scade, la fel ca diverși factori poluanți din apă și aer și multe alte procese care nu sunt numai regionale, ci și de importanță pentru biosferă.

Rezerve considerabile de stuf pe grindul Jibrieni, în SZP și în alte zone DBR au fost exploatate de mai mulți ani nu numai ca material pentru construcții local și furaje, dar și ca articol de export de către companii private. Această activitate comercială a creat aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă în Vâlcov și în alte așezări ale raionului Chilia și a stabilizat situația socio-economică în zona DBR. A redus astfel presiunea șomajului asupra părții de rezervație din deltă. Pentru că terenurile mlăștinoase de deltă ale DBR ocupă cea mai mare suprafață, acest tip de activitate comercială urmărită de populația locală reprezintă una dintre sursele principale de venit.

INSULELE ISMAIL

3.18.6 Silvicultura

În ultimii zece ani, activitatea de silvicultură în insulele PPR a fost foarte limitată din mai multe motive:

inaccesibilitatea, lemn de slabă valoare și costul ridicat al combustibilului și lubrifianților. Pentru că activitatea comercială a fost scăzută, nu au fost înregistrate tendințe de schimbare în pădure. Totuși, trebuie menționat că, în urma inundațiilor repetate, când nivelul apei în Dunăre crește, peste 50 ha de plantații artificiale și specii de pădure (salcâm, stejar) și plantații de caise și de alun au dispărut.

În plus, peste 60 ha de pădure sunt inundate lungi perioade. De aceea, pădurile naturale care au reușit să reziste la condițiile riguroase ale regimului de apă sunt conservate mai bine. Deși condițiile Parcului, în ce privește pădurea locală, sunt foarte bune (С3, D3) – numai un factor nefavorabil (inundația) împiedică diversitatea vegetației, în special păduri și arbuști.

Regenerarea pădurii în PPR nu a fost realizată pentru că aici nu s-au tăiat copaci. Primele varietăți de pădure au fost plantate în 1973, iar cele mai tinere – în 1992.

S-au plantat plopul canadian, plopul alb, frasinul verde, glădița, salcâmul comun și stejarul comun. Ultimele două soiuri au dispărut din cauza inundațiilor. Plătica este conservată în plantații (mai puțin de 1.0).

-117-

În 1985, plantațiile de caise și de alun au fost înființate în Insula Tătaru, dar în aproximativ cinci ani au fost inundate și au pierit. Conform ultimului sondaj recent, zona pădurii în PPR cuprinde 83,4 ha, inclusiv 1 ha în Daleru Mare și 82,4 ha în Insula Tătaru.

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.18.7 Peisaj, recreere și turism

Teritoriul Rezervației Biosferei Dunărea are un mare potențial pentru organizarea și susținerea a diferite tipuri de ecoturism, care pot fi văzute aici ca fiind una dintre cele mai eficiente afaceri, cu condiția ca acestea să fie organizate într-un mod civilizat. Turismul va susține populația locală ca să fie un aliat în conservarea complexelor unice ale zonelor umede și poate deveni un element de venituri pentru locuitori, precum și pentru a reaproviziona considerabil bugetele comunității locale.

Suprafețe întinse ale deltei sunt localizate pe teritoriile a trei state, prezentând astfel oportunități unice pentru turiști. Traseul turistic ”Trei zile – o deltă – trei țări” ar putea deveni unul dintre cele mai atractive pentru amatorii de turism extrem. Tururile pentru observarea păsărilor și pescuit și vânătoare devin populare. Itinerariile care au fost dezvoltate pentru vizitatori în RBD permit efectuarea de excursii în cele mai interesante zone cu încărcare minimă asupra ecosistemului.

Ruta cea mai populară este la punctul ”0”, unde Dunărea se varsă în Marea Neagră. Gura de vărsare a ramificației Ankudinov unde punctul este localizat, are de asemenea infrastructura de bază pentru tururile în masă, în ciuda cheiurilor și a turnului de observație care au nevoie să fie renovate, după mai bine de o decadă de utilizare de către mii de vizitatori.

O atenție considerabilă trebuie acordată dezvoltării turismului rural (verde), care face posibilă garantarea anumitor surse de venit pentru familiile rurale și asigură slujbe pentru populația rurală. Dezvoltarea rapidă a turismului în Vâlcov facilitează, în paralel, dezvoltarea companiilor mici care oferă servicii auxiliare turiștilor și îi cazează în case private ale locuitorilor orașului. Întreprinzătorii individuali organizează excursii cu barca pe Dunăre și pe canalele orașului.

În ceea ce privește interesul public, implicarea sa într-o asemenea formă nouă de utilizare a resurselor naturale necesită stabilirea unei infrastructuri turistice potrivite și oferirea de servicii generale și servicii pentru turiști. Chiar și acum, sfera turistică în Vâlcov angajează câteva sute de localnici, deși numărul total de turiști care au vizitat RBD și orașul Vâlcov atinge 40.000 de persoane. Administrația RBD crede că dezvoltarea acestei noi industrii în regiunea Deltei Dunării cu atenția cuvenită caracterului transfrontalier al Rezervației și amplasării sale geografice avantajoase va avea o perspectivă bună. Totuși, ar trebui să nu uităm că asemenea forme care promit o alternativă de folosire a resurselor naturale au dezavantajele lor, asociate cu încărcătură antropogenică mai mare asupra ecosistemelor naturale. Mecanismul legal al ecoturismului în teritoriul rezervelor naturale ar trebui să prevadă reglementarea unei asemenea încărcături, monitorizând și dezvoltând materialele justificative pentru a obține fondurile potrivite.

Dezvoltarea turismului susține asemenea tipuri tradiționale de activități de afaceri în RBD ca horticultura și grădinăritul, deoarece cererea pentru asemenea produse (legume, mere, căpșuni, prune și struguri) va persista și chiar va crește. Acum suntem martori la situația în care numărul mai mare de locuitori ai Vâlcovului și ai așezărilor adiacente dorește și mai mult să-și cultive terenurile lor de grădină.

INSULELE ISMAIL

3.18.8 Peisaj, recreere și turism

Resursele de recreere constituie totalitatea obiectivelor și fenomenelor naturale și antropogenice care pot fi folosite pentru recreere și turism. De aceea, utilizarea resurselor de recreere este influențată covârșitor de situația ecologică a teritoriului – puritatea sau poluarea aerului, a solului, viața socială și politică a societății și economia țării. Potențialul turistic și recreațional al raionului Ismail depinde în totalitate de situația naturală și de infrastructura turistică și recreațională disponibilă. Localizarea geografică deosebită, dezvoltarea rețelei de transport (șosele și fluviu), condițiile climatice și naturale favorabile, monumentele istorice disponibile și diverse naționalități și culturi creează premise favorabile pentru formarea și dezvoltarea industriei turistice și recreaționale înalt profitabile în raion.

Având în vedere că teritoriul zonelor umede are statut de rezervație naturală și în conformitate cu Legea Ucrainei ”Privind Fondul Rezervei Naturale”, PPR ”Insulele Ismail” este un rezultat al îndeplinirii unui set de măsuri cu scopul, în principal, de a conserva complexele naturale fără alte schimbări, ameliorarea locurilor de odihnă pe termen scurt și lung, amenajarea de trasee ecologice și îmbunătățirea infrastructurii economice.

-118-

Activitatea recreațională din PPR este realizată în conformitate cu Legea din Ucraina ”Privind Fondul Rezervei Naturale”, cu Legea din Ucraina ”Privind Protecția mediului”, Reglementări ale activității recreaționale în cadrul teritoriilor și obiectivelor fondului rezervei naturale a Ucrainei și alte acte de reglementare și juridice. Analizând zonarea funcțională a teritoriului PPR, este necesar să se descrie potențialul locurilor pentru organizarea activităților turistice și recreaționale din zonele umede.

Prin urmare, în conformitate cu legislația, asemenea activități pot fi dezvoltate în interiorul granițelor zonelor de recreere reglementate, care cuprind 646,2 ha, zonă de recreere staționară – 7,1 ha și zona activității economice – 46,4 ha (Tabel 2.11.1). Harta schematică, care ilustrează zonarea funcțională, este prezentată în Fig. 2.11.1.

Tabelul 2.11.1 Distribuția suprafeței PPR în funcție de zonele funcționale

Descrierea zonei PPR Total, ha Rezervat

Recreere reglementată

Recreere staționară

Activitate economică

ha % ha % ha % ha %

Terenuri date administrației Parcului în folosință permanentă

Tataru Island 738,0 63,3 4,6 625,0 45,8 6,1 0,4 43,6 3,2

Insula Daleru Mic 258,0 258,0 18,9 - - - - - -

Insula Daler Mare 370,0 345,0 25,3 21,2 1,6 0,9 0,1 2,8 0,2

Total terenuri 1.366,0 666,3 48,8 646,2 47,3 7,1 0,5 46,4 3,4

Fig. 2.11.1. Zonarea funcțională a PPR ”Insulele Ismail”

În cadrul ariei protejate, este interzisă realizarea oricărei afaceri sau de activități care contrazice utilizarea

desemnată a teritoriului PPR, încălcarea proceselor dezvoltării naturale și crearea unei amenințări sau daune complexelor naturale și obiectivelor, inclusiv turismului. De aceea zona nu este folosită ca loc pentru relizarea de activități recreaționale sau turistice.

În cadrul zonei de recreere reglementată, sunt permise odihna și îmbunătățirea sănătății pe termen scurt ale oamenilor, care de asemenea pot vizita mai ales zonele pitorești și pot vedea monumentele existente.

-119-

În această zonă este interzis:

să tai lemn de uz principal, să rărești pădurea, să construiești obiective industriale, comerciale și rezidențiale care nu sunt legate de activitatea Parcului, să extragi resurse minerale, să dezvolți cariere, să distrugi solul, să realizezi activități de pescuit, să vânezi și să procuri ierburi medicinale în cantități comerciale;

să conduci și să parchezi automobile străine și să folosești transportul cu animale, să organizezi sporturi de masă și evenimente turistice, să montezi tabere sau stații de îmbarcare care nu sunt acceptate în conformitate cu procedura stabilită, inclusiv cu administrația Parcului;

să faci focul în afara zonelor destinate, să aplici produse agrochimice pentru controlul dăunătorilor și al bolilor florei sălbatice și pădurii;

să realizezi alte activități care pot avea un impact negativ asupra regimului complexelor naturale și obiectivelor sau să reduci activitatea naturală, ecologică sau de recreere în zona Parcului.

În cadrul zonei de recreere reglementate, este permis, în conformitate cu procedura stabilită:

să realizezi tăieri de igienă și să iei măsuri legate de protecția, restaurarea și folosirea eficientă a complexelor naturale și a obiectivelor în conformitate cu proiectul organizării Teritoriului;

să culegi ciuperci, fructe de pădure și fructe sălbatice, într-o manieră reglementată cu respectarea legislației de mediu;

să organizezi traseele turistice și ecologice, să organizezi susținerea mediului și să oferi odihnă pe termen-scurt oamenilor;

să capturezi exemplare reproducătoare și pești în perioada de împerechere din speciile locale de pești;

să realizezi pescuit amator și sportiv;

să folosești resursele naturale pentru îndeplinirea solicitărilor angajaților Parcului și cetățenilor care locuiesc în aria lui din fânețe, pășuni, grădini de legume și să le alimentezi în conformitate cu procedura stabilită și cu normele efective legate de terenurile special alocate.

Zona de recreere staționară este destinată pentru amenajarea de hoteluri, moteluri, zone de campare și alte facilități

de servicii pentru vizitatorii Parcului. În această zonă este permis să înființezi unități turistice pentru recreere. Orice activitate de afaceri care nu este legată de utilizarea desemnată a acestei zone funcționale sau care poate

produce daune complexelor naturale și obiectivelor din zona protejată și zona reglementată pentru recreere este interzisă. În cadrul zonei economice este permis să realizezi activități de afaceri cu scopul de a îndeplini sarcinile Parcului; aici sunt așezări, facilități domestice ale Parcului, precum și terenuri ale altor proprietari sau utilizatori de teren care sunt incluși în structura Parcului – acestor entități din urmă le este permis să desfășoare activități de afaceri cu respectarea solicitărilor și restricțiilor stabilite pentru zonele terenurilor antropogenice ale rezervațiilor Biosferei și prin acordul cu managementul Parcului.

În zonele reglementate de recreere staționară și în zonele economice este interzisă realizarea de activități care pot rezulta din sau duce la deteriorarea mediului și reducerea valorii recreative a Parcului, inclusiv vânătoare. În zilele noastre, activitatea de recreere în Parc este în stadiul de dezvoltare inițial.

Potrivit datelor de monitorizare anuale, odihna oamenilor aici este de natură sezonieră sau pe termen-scurt, pe o perioadă de 1-2 zile, rar 3 zile, de aceea media duratei de ședere pe teritoriul Parcului este de 1,8 zile. Numărul de vizitatori din toate locurile de recreere crește considerabil în weekenduri și în vacanțe. Recreerea activă și excursiile pentru pescuit sunt cele mai populare tipuri de odihnă.

Când se analizează infrastructura pentru activitatea de recreere, ar trebui menționat că în cadrul zonelor umede sunt:

Locuri pentru recreere pe termen lung (5 locuri). Capacitatea posibilă totală este de 40 de paturi.

Locuri pentru recreere pe termen scurt (6 pavilioane în 4 locuri). Capacitatea posibilă totală este de 60-80 de persoane.

Tabără ecologică cu infrastructura sa (pavilion, loc pentru înălțarea de corturi, mese, foc etc.)

Traseu ecologic și educațional în partea centrală a Insulei Tătaru. Starea sa este nesatisfăcătoare și necesită îmbunătățire.

Rezumând cele de mai sus, este necesar să se menționeze că această rețea este insuficientă și necesită dezvoltare intensivă.

-120-

Zone de recreere pe termen-lung pe Insula Tătaru

-121-

Câteva elemente de infrastructură ale taberei ecologice de pe Insula Tătaru

-122-

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.18.9 Fauna de interes cinegetic şi vânătoarea

Vânătoarea, ca ocupație a populației locale, este obișnuită în teritoriile care au fost incluse în rezervația naturală

”Luncile Dunării” și, la timpul cuvenit, în ”Rezervația Biosferei Dunărea”. Interzicerea vânătorii într-o parte specifică a terenurilor incluse în rezervația ”Luncile Dunării” a fost introdusă de Rezoluția Cabinetului de Miniștri ai Ucrainei ”Privind măsurile pentru conservarea naturii în Delta Fluviului Dunărea” din 24 august 1967, Nr. 490. În conformitate cu această rezoluție, zona protejată de semnificație republicană a fost stabilită în Delta Dunării. Totuși, vânătoarea a fost încă permisă în zone economice și tampon ale Rezervației Biosferei.

Acum, vânătoarea în Ucraina este interzisă în toate tipurile de zone protejate, precum și în zone ale ariilor protejate, cum ar fi zone economice și tampon ale Rezervației Biosferei sau ale parcurilor naționale.

Făcând un rezumat cu privire la procesul de conservare în Delta Dunării, a cărei istorie este de 40 de ani până acum, putem afirma următoarele: treptat, începând cu sfârșitul anilor '60 ai secolului XX, statul a început să retragă suprafețe considerabile ale terenurilor umede ale Deltei Dunării și să impună interzicerea vânătorii acolo. Din punct de vedere social, a complicat, cu siguranță, relația dintre populația locală și acele organizații responsabile cu protejarea unor asemenea teritorii, inclusiv cu administrarea ariilor rezervației. A fost destul de așteptat ca răspuns al populației la o asemenea interzicere și restricție a utilizării resurselor naturale, inclusiv restricțiile de vânătoare. Totuși, din punctul de vedere al creării unor condiții mai bune pentru refacerea și utilizarea durabilă a faunei de vânătoare în Delta Dunării, ținându-se seama de perspectiva pe termen lung, protecția zonelor din deltă a fost, în opinia noastră, făcută în timp util și pe deplin justificată. Trebuie ținut cont de un proces concomitent care a avut loc atunci, și anume retragerea unor suprafețe vaste ale luncii Dunării în vederea creării de terenuri agricole pentru creșterea orezului și a altor culturi. Este suficient să spunem că în anii `60-`70 aproape 30.000 ha din zonele umede ale deltei din această regiune au fost transformate în ecosisteme agricole.

În RBD și în teritoriile adiacente trăiesc aproape 47 de specii de vânat cu pene. Doar 14 dintre ele sunt de importanță notabilă pentru vânătoare și sunt adesea trofee ale vânătorilor. Acestea sunt: gâsca sură, gâsca mare, rața sălbatică, rața mică, rața pestriță, rața fluierătoare, rața sulițar, rața cu aripi albastre, rața cu cap negru, rața cu ciuf, potârniche, fazani, găinușe de baltă și lișițe.

Gâștele sunt cele mai interesante și mai atractive obiective ale vânătorii sportive. Au fost înregistrate șapte specii de gâște în aria rezervației: gâsca gri, gâsca mare, gâsca mică, gâsca cu gât roșu, gâsca de zăpadă și gâsca canadiană. Totuși, sunt doar două din specii pentru care este permis să se vâneze: gâsca mare și gâsca gri – ele au importanță ca vânat. Numărul total de cuiburi de gâște gri în partea din Ucraina a Deltei Dunării în anii `90 a fost evaluat la aproximativ 600 de perechi, cu un trend considerabil spre creșterea numărului. În timpul verii, stau acolo până la 3,5 păsări solitare. Numărul maxim de rațe gri în regiune este observat în septembrie – prima jumătate din octombrie și ajunge, probabil, până la 10.000 de păsări.

Resursele de mamifere de interes cinegetic și posibilitatea folosirii lor sustenabile. În ceea ce privește Delta Dunării și acele terenuri de vânătoare care au fost incluse în zona RBD, primele animale de importanță cinegetică despre care se poate vorbi sunt mistrețul, căpriorul, câinele enot, vulpile și bizamul.

În prezent, zona RBD este locuită de acele specii de mamifere care erau, în trecut, vânate și procurate comercial, dar dintr-un număr de motive, și-au pierdut această importanță. Printre aceste motive sunt: pierderea profitabilității economice, scăderea prețului blănii și număr mic al unor asemenea specii de mamifere. Acest grup de animale include: cârtițe, jderi de piatră, nevăstuici, dihori, nurci americane, popândăi cu pete și hârciogi europeni.

-123-

În zona deltei, un mistreț se hrănește cu castane de apă

Numărul mare de mistreți are un impact negativ asupra reproducerii păsărilor care au cuib pe pământ. Pe parcursul

ultimilor ani, mistrețul a distrus mii de colonii fluierari pe insulele costiere și pe fâșii de nisip. În acest sens, este oportun să se limiteze așezările de mistreți, în primul rând, din cauza retragerii animalelor hibride. Este necesar mai ales în zonele adiacente coloniilor de păsări așezate pe sol.

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.18.10 Extracția resurselor minerale și a resurselor energetice

Resurse minerale. Pe teritoriul RBD, nu se extrag resurse minerale, cu excepția a două cariere de lângă Vâlcov, de unde se recuperează nisip. Rezerva prospectată de nisip cuprinde 1,760 mii de tone și până acum 75% din această cantitate a fost deja extrasă. În 2007, au fost recuperate 88 de mii de tone de pe 34 ha și în 2008 – 80 de mii de tone. Există o problemă cu tulburarea tehnologică a peisajului și impactul asupra vegetației locale. Controlul este exercitat pentru a păstra limitele carierei și pentru a verifica aderarea la tehnologiile adoptate și recultivarea suprafețelor. Folosirea diversă și pe scară largă a noroiului din Deltă este specifică orașului Vâlcov și RBD. Până la sfârșitul verii și la începutul toamnei, când nivelul de apă în Dunăre este cel mai mic, este realizată o curățare la scară mare a canalelor Vâlcovului și a canalelor și a ramificației Belgorod, care este cel mai nordic braț al Dunării, care trece prin Vâlcov. Este suficient să spunem că doar la începutul ramificației Belgorod, unde se ramifică Dunărea, se extrag anual, în conformitate cu un acord special cu municipalitatea orașului, aproximativ 4.000 de metri cubi de nămol și este vândut rezidenților. Majoritatea canalelor Vâlcovului sunt conectate cu ramificația Belgorod printr-un număr considerabil de canale care se golesc direct în Dunăre și localnicii extrag nămol în fiecare an cu forțele și mijloacele proprii. Lungimea totală a acestor canale este 44,3 km, municipalitatea a construit și a întreținut trotuare de-a lungul acestor canale și a podurilor peste ele. Având în vedere că în Vâlcov sunt 2.985 de gospodării particulare și mai mult de 1.700 de grădini pe insule care necesită o reumplere cu nămol, este destul de clar că dimensiunea la care se folosește nămolul este mai mare decât dimensiunea extracției de nămol din ramificația Belgorod, deși nimeni nu face asemenea calcule. Nămolul este folosit de localnici mai întâi de toate pentru că este necesar să realimenteze permanent solul plin de lângă case, pentru că au fost construite pe vechile zone umede și golfuri și nivelul lor scade an de an.

Dincolo de acestea, lutul este de mare importanță ca material de construcție. În primul rând, casele construite din stuf sunt tencuite, atât în interior, cu trei straturi de lut (două straturi cu un amestec de lut și paie și un strat de lut cu stipă, astfel încât grosimea totală atinge 20 cm). În al doilea rând, lutul cu paie este folosit pentru a face cărămizi pentru construcții mari (denumite local “chirpici”), cu care se construiesc case și dependințe. În al treilea rând, lutul este amestecat cu nisip pentru a construi cărămizi de mărime standard făcute pentru a zidi cuptoare.

-124-

Ar trebui subliniat în mod special că degajarea canalelor din Vâlcov este de o importanță mare și pozitivă pentru menținerea nivelului ridicat al biodiversității acolo, de asemenea extrem de important pentru că hrănește terenurile pentru speciile tinere de pești, amfibieni și reptile.

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.18.11 Alte tipuri de activități

Terenurile înalte de pe grindul Jibrieni sunt folosite de săteni ca pășuni – pe grind, aproape de Vâlcov, pasc aproape 100 de vite. Copacii uscați și conurile de pin Crimeea sunt de asemenea folosite ca sursă de combustibil de oamenii care locuiesc în așezările de lângă grind.

În zona grindului Jibrieni, care este o parte a Ocolului Silvic Vâlcov, crește cătina (Hyppophae rhamnoides) în cantități mici, ale cărei fructe sunt recoltate de populația locală. Același lucru poate fi spus despre recoltarea ciupercilor, mai ales toamna. Chiar dacă dimensiunea unei asemenea recolte de ciuperci și de fructe de pădure nu atinge cantități comerciale și în raionul Chilia, nu există centre de colectare corespunzătoare ale acestor resurse naturale, de aceea nu putem spune că o asemenea utilizare influențează considerabil bunăstarea și mărimea venitului populației locale.

Ar trebui subliniat separat că în partea din față a Deltei Dunării (limbile de nisip de pe litoral ale Rezervației) există cei mai mari arbuști naturali de cătină din Ucraina și cea mai întinsă suprafață a acestei specii în Europa.

De asemenea, în grindul Jibrieni crește un număr mare de specii de ierburi medicinale, resursă care încă nu este folosită.

INSULELE ISMAIL

3.18.12 Alte resurse

Resursele forestiere nelemnoase includ fructe de pădure, nuci, ierburi medicinale, ciuperci etc. Potrivit datelor de evaluare ale pădurii, în teritoriul parcului nu există nici o suprafață cultivată în fondul forestier care să poată fi folosită. În ultimii 10 ani, au fost culese din când în când cantități mici de fructe sălbatice (gutui), fructe de pădure (mure), ciuperci și ierburi medicinale (mentă), mai ales în Insula Tătaru. Aceste resurse din pădure sunt nesemnificative și volumul cules este mic și nu produce un efect negativ asupra ecosistemului pădurii.

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.18.13 Conservarea naturii

Vegetația bogată și animalele sălbatice, prezența speciilor rare de floră și faună și procesele specifice de formare ale deltei au atras atenția cercetărilor și au pus bazele pentru conservarea teritoriului. În 1967, partea de litoral a deltei la 1 km în interior, precum și întinderea costieră a Mării Negre au fost incluse în aria protejată în conformitate cu Rezoluția Cabinetului de Miniștri ai RSS din Ucraina. În 1973 și 1978, rezoluțiile corespunzătoare ale guvernului au extins aria protejată a deltei la 14.851 ha (9.251 ha – luncă și 5.600 ha – zona de apă) în cadrul Rezervației de Stat Marea Neagră. În 1981, a fost înființat un departament propriu pentru rezervația de stat ”Lunca Dunării”, subordonat Academiei de Științe a Ucrainei, pentru aceste terenuri. Mai târziu, în 1998, această rezervație a constituit baza pentru înființarea Rezervației Biosferei Dunărea în conformitate cu Decretul Președintelui Ucrainei. Decizia UNESCO din februarie 1999 a inclus Rezervația Dunărea în rețeaua mondială a rezervațiilor Biosferei planetei și a devenit o parte componentă a rezervației unice a Biosferei Româno-Ucrainene ”Delta Dunării”.

În 2000 – Legea Ucrainei din 21 septembrie, Nr. 1989 – ”Privind toate programele de stat pentru formarea rețelei ecologice naționale a Ucrainei 2000 – 2015” a fost prevăzută pentru extinderea suprafeței RBD pe perioada 2003 – 2005 cu 20.000 ha. Această lege a fost îndeplinită doar în parte.

În 2004 – prin Decretul Președintelui Ucrainei Nr. 117 din 2 februarie ”Privind extinderea teritoriului Rezervației Biosferei Delta Dunării”, suprafața rezervației a fost extinsă cu 3,850 ha, prin includerea terenurilor raionului Tatarbunar al regiunii Odessa (întinderile superioare ale Lacului Sasyk și ale limanului Dzentsheisky).

-125-

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.19 Istorie și cultură

3.19.1 Folosirea terenurilor în trecut Cele mai vechi date legate de folosirea terenurilor în trecut au fost obținute în timpul studiilor arheologice în Delta

Dunării și Vasta Regiune a Dunării, care au fost realizate în anii `70 și `80 ale secolului trecut. Aceste descoperiri de lângă satul Myrne aduc dovada că oamenii care locuiau pe aceste teritorii în secolele XI-X î.H. practicau vânătoarea și căutarea hranei. În perioada antică, Dunărea curgătoare și plină cu pești a atras colonizatori greci și romani, în timp ce în Evul Mediu comercianți genovezi și venețieni și-au început comerțul pe Dunăre. Date de arhivă confirmă că, din secolul al XV-lea, pescuitul a devenit principala ramură a economiei locale.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, sătenii din așezările locale erau implicați nu doar în pescuit și vânătoare, ci și în creșterea de vite și cultivarea pământului. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a crescut numărul livezilor, grădinilor de legume și al viilor.

În mod tradițional, sătenii locali foloseau păpuriș. Acesta asigura nu doar hrană pentru vite, ci și material de construcție și combustibil. Pe partea costieră a deltei, oamenii culegeau sâmburi de castane de apă pentru a hrăni porci domestici.

INSULELE ISMAIL

3.19.2 Folosirea terenurilor în trecut

Prima pădure plantată a fost stabilită în 1973 și cea mai tânără în 1992. În 1985, pe Insula Tătaru au fost plantați caiși și aluni de pădure – în aproximativ cinci ani, plantațiile au fost inundate și au pierit. Potrivit datelor ultimului management al ocolului silvic, suprafața culturilor forestiere în PPR este de 83,4 ha, inclusiv 1 ha în Insula Daleru Mare și 82,4 ha pe Insula Tătaru.

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.19.3 Arheologie, tradiții culturale și monumente istorice

Din cele mai vechi timpuri, Dunărea de Jos a atras atenția pentru poziția sa geografică. De secole, Delta Dunării a fost scena unor evenimente istorice tumultuoase, unde s-au intersectat interesele multor oameni.

Cronicarii ne-au transmis mesaje că, încă din secolele IX-XII, brațele Dunării au fost locuite de triburile slave estice ale Tivertsi și Ulichi. Mai târziu, în timpul lipsei de unitate feudale a Rusiei la Kiev, Vasta regiune a Dunării a făcut parte din Regatul Galicia-Volyn, apoi a fost capturată de tătari și mongoli și, mai târziu, de turci.

Începând cu jumătatea secolului al XVIII-lea, Delta Dunării a fost locuită extensiv de ruși și de ucraineni. După reforma lui Nikon a Bisericii Ortodoxe Ruse și în mod special după distrugerea Siciului Zaporojean, numărul de migranți în regiunea Dunării de Jos a crescut considerabil. Aici, în terenurile umede ale Dunării, a fost un loc de refugiu pentru credincioșii de rit vechi care au fugit de persecuția bisericii stăpânitoare, pentru cazacii din Don și Zaporoje și numeroase grupuri de țărani care au fugit de opresiunea moșierilor.

Alături de ruși și de ucraineni, aici au trăit moldoveni, români, bulgari și găgăuzi, greci și turci,precum și mulți alți oameni care și-au conservat tradițiile lor autentice, obiceiurile și dialectele. Toate acestea s-au imprimat asupra stilului de viață, metodelor de management și ale folosirii resurselor naturale.

Evenimentele din a doua jumătate a secolului XX au avut un impact considerabil asupra modelului de folosire a pământului în Vasta regiune a Dunării. Înființarea de ferme mari și construcțiile pentru canalele de irigații au dus la extinderea zonelor pentru cultivarea orezului, în detrimentul zonelor umede. La sfârșitul secolului, câmpurile de orez au început să fie mai frecvent folosite pentru creșterea culturilor furajere.

Valoarea culturală a zonei RBD este determinată de managementul naturii și de evenimentele istorice care au avut loc în deltă. Populația locală și-a modelat cultura sa originară și bogată pentru mai mult de două secole și jumătate și și-a conservat nu doar tradițiile, obiceiurile, dialectul specific și vederile religioase, dar a devenit și o parte integrantă a mediului. Orașul Vâlcov este un loc cultural interesant fondat de către credincioșii de rit vechi și de cazaci. În acest oraș, există trei biserici ortodoxe și două care aparțin credincioșilor de rit vechi.

-126-

Monument închinat fondatorilor orașului Vâlcov

Biserica Credincioșilor de Rit Vechi a Sfintei Fecioare

-127-

Biserica Sf. Nicolae

INSULELE ISMAIL

3.19.4 Patrimoniu arheologic, cultural, monumente istorice

Raionul Ismail este o regiune multinațională bogată în patrimoniu cultural și istoric și în tradiții. Zona Vastei regiuni a Dunării este foarte diversă din punct de vedere etnografic și posedă o comoară de tradiții culturale.

Descoperirile arheologice dovedesc că, încă din secolele IX-XII, brațele Dunării au fost locuite de triburile slave estice ale Tivertsi și Ulichi. În timpul lipsei de unitate feudale a Rusiei la Kiev, Vasta regiune a Dunării a făcut parte din Regatul Galicia-Volyn. Mai târziu, aceasta a fost capturată de tătari și mongoli și până la sfârșitul secolului al XIV-lea, teritoriul a fost retrocedat Voievodatului Moldova. Mulți istorici consideră că pe teritoriul centrului raional actual Ismail a existat un oraș fortificat slavon, Smil. Încă de la sfârșitul secolului al XVI-lea, acest oraș a fost capturat în cursul expediției comune a cazacilor zaporojeni. Mai târziu, turcii au capturat iarăși Smil-ul, transformându-l într-o puternică fortăreață numită Ismail. În 1770, Ismail a fost pentru prima dată capturat de armata rusă. Peste 20 de ani, fortăreața Ismail a căzut la asaltul trupelor lui Suvorov. Au fost două războaie ruso-turce înainte ca terenurile danubiene să se reunească.

Peste 70 de monumente istorice, arheologice și arhitecturale din raionul Ismail sunt sub protecția statului. În satul Necrasovca-Veche, unde locuiesc urmașii cazacilor de la Don și Zaporoje, există o sculptură arhitecturală, făcută ca un obelisc. Acest monument a fost ridicat în 1857 în memoria topografilor ruși, suedezi și norvegieni decedați, angajați în măsurarea a 280 km arc de meridian care leagă Necrasovca-Veche și satul norvegian Hammerfest (așa-numitul arc geodezic Struve).

Chiar în zonele umede, se pare că nu sunt monumente culturale și descoperiri arheologice, ceea ce, în mod natural, reduce valoarea culturală a zonelor umede.

-128-

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.19.5 Tradiții locale

Studii arheologice dovedesc că primele așezări pe litoral în regiunea RBD datează din secolele XI-X î.H. (descoperirile au fost făcute lângă satul Myrne). În acele vremuri, localnicii erau vânători și căutători de hrană. În perioada antică, Dunărea curgătoare și plină de pește a atras colonizatori greci și romani, în timp ce în Evul Mediu, comercianți genovezi și venețieni și-au început comerțul pe Dunăre. Date de arhivă confirmă că pescuitul a fost practicat aici încă din secolul al XV-lea și a devenit ramura principală a economiei locale. Astfel, în 1847 a fost înființată pescăria Bazarchuk, unde lucrau 300 de persoane, și în 1943, în Vâlcov, erau 900 de pescari. Mai târziu, activitățile agricole au început să se dezvolte pe malul Dunării. O asemenea dezvoltare a fost facilitată de colonizarea Bugeacului și înființarea așezărilor Desantne (fostul Gălești) în 1779, Myrne (Karyachka) în 1821, Shevchenkove (Karamahmed) în 1813 și altele. Grădinile de legume și livezile erau amenajate folosind nămolul luat din canalele puțin adânci (eriks) – în special în Vâlcov în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ele au început să apară în cantități considerabile lângă dunele patului fluviului în Delta Chiliei, imediat după război. Creșterea bovinelor a fost dezvoltată pe dunele joase ale nisipului litoral. Anii '30 au fost mai degrabă arizi și o parte din Insula Ankudinov a fost înconjurată de diguri și transformată în teren arabil. Aici, ei au cultivat, în primul rând, grâu. Mai târziu, în perioadele cu apă mare ale următoarei decade, au reapărut aici zonele umede.

Localnicii au folosit în mod tradițional stuf ca material de construcții și drept combustibil, în timp ce ierburile verzi erau folosite pentru hrănitul vitelor. Nu cu mult timp în urmă, stuful era principalul material de construcție în satele dunărene. Tulpini și frunze fin mărunțite amestecate cu nămol din Dunăre erau folosite pentru a face cărămizi mari – “chirpici”. Stuful era folosit pentru a face garduri, acoperișuri etc. Localnicii țeseau diferite articole de uz casnic din papură, stuf și florile de papură cosite.

În mod tradițional, în trecut, localnicii culegeau miezuri de castane de apă, abundente în Delta Dunării. Fiecare familie din orașul Vâlcov pe partea de litoral a deltei culegea 2-3 bărci de castane de apă (200-300 kg). Aceasta era o hrană obișnuită pentru porci, dar în timpurile grele din anii de după război, castanele de apă au salvat oamenii de la foamete și de la moarte.

INSULELE ISMAIL

3.19.6 Obiceiuri și tradiții culturale

Nu există localnici permanenți în zonele umede. Din timpuri imemoriale, Dunărea de Jos era una dintre intersecțiile geopolitice ale Europei, unde s-au întâlnit diverse

fluxuri politice și etnice. Aceasta a precondiționat culturi și tradiții a numeroase națiuni și grupuri etnice care au locuit acest teren bogat. Alături de culturi și tradiții, meșteșugurile locale au înflorit aici și majoritatea dintre ele eu devenit tradiționale.

De fapt, toate meșteșugurile tradiționale sunt bazate pe caracteristici specifice ale zonei. Prin urmare, pescuitul, vânătoarea, creșterea animalelor și culesul de stuf, împletitul (din salcie și papură), fabricarea vinului, culesul de stuf și realizarea de articole din el, lucrul de mână artistic, tricotatul, modelarea în lut, ceramică, realizarea de păpuși, producerea de articole ceramice, figurine, vase din ceramică artistice, fabricare din metale de produse artistice, sculptură din lemn și pictură de icoane sunt activități artizanale tradiționale și de comerț în zona Dunării de Jos.

Azi, obiceiurile moderne se adaugă la cele vechi - ornamente cu mărgele, pirografie, țesături cu mărgele, lucrul cu mătase și altele.

În bazinele de apă adiacente Dunării, pescuitul este cea mai întâlnită și mai dezvoltată afacere. Azi, ei prind pește cu plase plutitoare, așa cum este tradiția obișnuită. Pescuitul de somn cu momeală vie a fost, de asemenea, practicat în trecut și rămâne una dintre cele mai interesante metode istorice de pescuit și azi. Pe termen lung, țesutul de salcie și culegerea de păpuriș pot fi dezvoltate în zonele umede.

-129-

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.20 Valoare peisagistică

Peisajul cultural este o categorie specifică a patrimoniului cultural, care este păstrat ca obiect al activităților tradiționale ale oamenilor sau ca informație. În 1992, noțiunea de „peisaj cultural” a fost inclusă în textul „Ghidului pentru Implementarea Convenţiei Patrimoniului Mondial” (denumit în continuare ”Ghid…”), care a fost ratificat de Ucraina. Acesta a fost remarcat în articolele consacrate noțiunii de patrimoniu cultural (anexa 3, punctul 9), precum că păstrarea ei îmbunătățește în mod direct biodiversitatea, prin urmare, este necesar să se acorde atenție valorilor culturale și naturale. În documentele ghidului UNESCO, peisajul cultural înseamnă rezultatul activității creatoare reciproce a omului și a naturii.

În conformitate cu tipologia acceptată (Ghid, Anexa 3, Punctul 10), toate peisajele culturale sunt împărțite în trei categorii de bază: create intenționat (peisaje antropice proiectate și realizate în mod evident); peisaje evoluate în mod natural (organic dezvoltate) în care putem evidenția subcategorii de peisaje relictare (caz în care procesul de evoluție a ajuns la final, dar caracteristicile sale specifice sunt încă discernute), peisaj în curs de dezvoltare, care și-a păstrat rolul social activ și încă mai are legături puternice cu modelul de viață tradițional; și, în cele din urmă, peisajul cultural asociativ legat de asociațiile religioase și creative puternice cu partea naturală a peisajului.

Valoarea estetică și culturală a peisajelor naturale din Delta Dunării depășește nivelul de patrimoniu național. Unul dintre cei mai importanți indicatori de mediu și estetică luați în considerare atunci când se evaluează peisajul natural al zonelor deltei este transformarea ei nesemnificativă de influența umană. Alianța dintre obiectele de pământ și apă, diversitatea comunităților de vegetație ale peisajului, culorile vibrante și decorul panoramic – toate acestea sunt trăsături ce caracterizează o valoare estetică ridicată a zonelor umede din brațul Chilia al Dunării. Grădinile de legume tradiționale și livezile aranjate cu utilizarea nămolului din canale și, de fapt, dependența totală a populației de pescuit a creat un exemplu, mai degrabă unic, al unei dezvoltări durabile a deltei. Așa cum orașul Vâlkovo a fost fondat la o distanță de un kilometru de la malul mării, Delta Chiliei s-a format sub influența populației locale și prin utilizarea de către aceasta a mediului natural.

Săpăturile arheologice efectuate în zonele adiacente satului Myrne au confirmat existența unor așezări foarte vechi ale primilor oameni din epoca mezolitică (mileniile ІХ – VІІІ î.Hr.).

-130-

Harta schematică a peisajelor naturale și a zonelor adiacente RBD (Rezervația Biosferei Dunării)

-131-

INSULELE IZMAIL

3.20.1 Valoarea peisagistică

Insulele din zonele umede sunt formațiuni specifice deltei. Zona de jos a Dunării are aproximativ 12 astfel de insule. Toate acestea sunt caracteristice spălării neobișnuite a culmilor și lacului interior. Insulele Dalerul mic și Dalerul mare sunt cel mai bine conservate și mai puțin transformate în regiune. Statutul de rezervație care interzice orice activitate pe Dalerul mic și în majoritatea zonelor de pe Dalerul mare facilitează restabilirea proceselor naturale de creștere și menține ecosistemele.

REZERVAȚIA BIOSFEREI DUNĂREA – UCRAINA

3.21 Elemente descriptive adiționale

3.21.1 Referințe

Într-o perioadă de 16 ani, începând cu 1998 până în 2014, în baza rezultatelor monitorizării au fost publicate mai

mult de 150 de lucrări științifice, șapte dintre care sunt monografii, iar trei dintre acestea au fost publicate în limba engleză. Materialele cercetărilor sunt prezentate în volumele anuale „Cronicile naturii” ale Rezervației Biosferei Dunării și rapoartele pe teme științifice. Iar începând cu anul 2005, de asemenea, în rapoartele anuale privind tema de monitorizare „Monitorizarea asociațiilor de plante și animale ale liniei țărmului și de stufăriș ale Rezervației Biosferei Deltei Dunării, în timpul reconstrucției și exploatării Canalului navigabil de apă adâncă „Dunărea – Marea Neagră”. Angajații rezervației și-au prezentat materialele de monitorizare la numeroase conferințe științifice,ateliere de lucru, în articole din publicații științifice periodice. Atenția de bază în aceste lucrări se concentrează pe stadiul actual al biotei pe teritoriul Rezervației Biosferei Deltei Dunării, utilizarea rațională (managementul) a naturii, influența factorilor antropici și modalitățile de conservare a biodiversității. Principalele lucrări ale ultimilor ani sunt:

1. Biodiversitatea Rezervației Biosferei Deltei Dunării, Conservare și Management // Editat de redactorul-șef, Academicianul NAS din Ucraina, Yu.R. Shelyag-Sosonko / Kiev, Editura "Naukova Dumka", InterEcoCenter, 1999, 704 p.

2. Grigore Baboianu, Mychaylo Zhmud, Olexander Voloshkevich. Rezervația Biosferei Delta Dunării (România/Ucraina) // Rezervațiile Biosferei la frontiere. Varşovia, 2000. - P. 60-77.

3. William Overmars, Voloshkevych A., Zhmud М. și alții. Fondul Mondial pentru Natură (World Wide Fund for Nature (WWF)). Viziunea asupra Deltei Dunării. – Viena – Odessa, 2002.- 224 p.

4. Fedorenko V.A. Rezervația internațională a Biosferei în Delta Dunării. – RА “ARTVISION”, 2002.- 36 p. 5. Hanganu J., Dubyna D., Zhmud E. ș.a. (Grigoras I., Menke U., Drost H., Stefan N. and Sarbu I.) Harta vegetației

transfrontaliere a Rezervației Biosferei „Delta Dunării” (cu Harta transfrontieră a vegetației).- Riza, Lelystad, - 2002.- 88 p. 6. Dubyna D.V., Shelyag-Sosonko Yu.R., Zhmud О.І., Zhmud M.Ye. ș.a. Rezervația Biosferei Dunării. Lumea

vegetativă (Flora). - Kiev: Fitosociocenter, 2003. - 459 p. 7. Baboianu G., Voloshkevych О., Zhmud М., Fedorenko V. ș.a. Cooperarea transfrontalieră în zonele naturale

protejate din Delta Dunării și Prutul de Jos. Obiectivele de management pentru conservarea biodiversității și dezvoltarea durabilă. Dobrogea ISBN. (Engl., Rom., Ukr.) - 2004. - 161 p.

8. Platteeuw M., Kiss B., Zhmud M., Sadoul N. Păsări de apă coloniale și utilizarea habitatului lor în Delta Dunării. Olanda: RIZA. – 2004.- 168 p.

9. Balatskiy K.L., Voloshkevych A.N. Stadiul actual al bancurilor de sturioni din Dunăre // Aniversarea a 130 de ani de la nașterea academicianului L.S. Berg: Colecția de articole științifice. – Bender: Eco-TIRAS, 2006. – P. 50-52.

10. Fedorenko А.І. Turismul ecologic în Rezervația Biosferei Delta Dunării // Aniversarea a 130 de ani de la nașterea academicianului L.S. Berg: Colecția de articole științifice. – Bender: Eco-TIRAS, 2006. – P. 237-240.

11. Zhmud О.І. Recoltarea de iarnă a stufului de sud (Phragmites australis Trin ex Steud.) și rolul său în ecosistemele deltoide a brațului Chilia al fluviului Dunărea // Materialele Reuniunii XII-a a Societății de Botanică din Ucraina, Colegiul de redacție: Sytnyk К.М. (Editor Executiv) și alții. – Odessa, 2006. – 576 P. (P. 108 - 110)

12. Voloshkevych O., Fedorenko V. „Managementul Rezervației Biosfera Deltei Dunării” Conservarea biodiversității și ariile protejate. Legislația italiană și ucraineană, Italia, 2006.

13. Recomandări metodice pentru recoltarea sigură pentru mediu a stufului (Cositul). / Editat de Ya.І. Movchan. – К.: Organizația publică „Pescărușul argintiu” (“Silver Seagull”), 2007. 56 P.

14. A.W.J.J. de Jongh, G.A. Tokar, A.S. Matvyeyev, T. de JongE.V. de Jongh-Nesterko Nurca Europeană (Mustela lutreola), încă supraviețuiește în deltele ucrainene ale Dunării și Nistrului / Lutra 2007, 50 (1): 33-36, Olanda.

-132-

15. Voloshkevych A.N., Balatskiy K.L. Utilizarea lacului Sasîk pentru pescuit, în perioada de restabilire a legăturii sale cu Marea Neagră. // Teză a celei de-a ІV-a Conferință ihtiologică internațională științifică și practică” – Universitatea Națională I.I. Mechnikov (Orașul Odessa), 7-11 Septembrie 2011. Orașul Odessa: “Feniks”. 2011. - P. 56-58.

16. Yakovlev M.V., Rusev I.V., Korzyukov A.I. Păsări rare ale lacului Sasîc // În cartea: Păsări rare și pe cale de dispariție din Regiunea de Nord-Vest a Mării Negre, Culegere de lucrări științifice, editată de Rusev І.Т., Korzyukov A.I., Odessa -2011, P.105-109.

17. Tytar V.М., Zhmud M.Ye., Voloshkevych О.М. Problemele ecologice ale Rezervației Biosferei Delta Dunării și sarcina de administrare și renaturalizare a zonelor umede // Ecologia mlaștinilor și a zonelor umede (Culegerea de lucrări științifice); Editor șef V.V. Konyshuk. – К: DIA, 2012. – P. 133-141.

18. Rețeaua ecologică a zonei de stepă a Ucrainei: Principii de creare, structura, elementele / L.P. Vakarenko, О.І. Zhmud și alții; editat de D.V. Dubyna, Ya.І. Movchan – К: LAT&K, 2013. – 409 P.

3.21.2 Hărți, planuri

Rezervația Biosferei Delta Dunării are o hartă topografică publică cu scara 1:200000, precum și o hartă făcută la comandă cu scara 1:10000 în baza fotografiei de areal din 1997. În plus, există imagini de satelit din diferiți ani (1989, 1991, 1993, 2001 etc.), harți SIG de vegetație: (hărți geobotanice 1:100000 și М 1:25000), hărți ale solurilor (М 1:10000) elaborate pentru culmea Zebriyan, pentru a gestiona constrângerile în pășunat, a estima resursele floristice, etc. De asemenea, există o hartă zonală a RBD.

INSULELE ISMAIL ȘI LACURILE CUGURLUI ȘI CARTAL

3.22 Elemente descriptive adiționale

3.22.1 Referințe

1. Alexandrov B.H., Bogatov Yu.І. Voloshkevych О.М. şi alţii, Diversitatea Rezervației Biosferei Dunărea, conservare și management. – K.: Naukova Dumka, 1999. – 702 pag.

2. Vyshnevskyi V.І. Râurile și bazinele de apă ale Ucrainei. Starea actuală și utilizarea. – K.: Vipol, 2000. – 373 pag. 3. Bushuev S.G. Situaţia actuală şi perspectivele pescuitului comercial în partea ucraineană a Vastei regiuni a Dunării /

Bushuev S.G., Chernikov S.Yu. // Problemele actuale de mediu ale regiunii Azov-Marea Neagră: conferinţă practică, ştiinţifică., 8-9 octombrie 2008 – Kerch, 2008. – pag. 149 -154.

4. Viziune asupra Deltei Dunării, Ucraina. Capitolul «Teritorii-model: Insulele Tătaru şi Dalere / Document elaborat de către biroul programului WWF Dunăre-Carpaţi din Viena şi biroul din Odesa al proiectului WWF în Ucraina în colaborare cu WWF Olanda, Laboratorul olandez de management. – 2003. – pag. 90 -93.

5. Influența nivelului scăzut de apă asupra dezvoltării biotopurilor terestre şi de mlaştină ale insulei Tătaru după efectuarea lucrărilor de restaurare / Raportul ştiinţific în cadrul proiectului din programul WWF Dunăre-Carpaţi. – Melitopol, 2007. – 50 pag.

6. Volokh А.М. Scurtă descriere a mamiferelor Vastei regiuni a Dunării și particularităţile de management a resurselor acestora // Zapovidna sprava. – 2000. – Т. 6. – Extras 1 – 2. – pag. 28 -35.

7. Volokh А.М. Statutul actual al mamiferelor Dunării și starea unor grupuri ale acestora // Problemele geoecologice și bioecologice ale coastei de nord a Mării Negre: Teza din raportul conferinţei ştiinţifice internaţionale – Tiraspol. – 2001. – pag. 58 -60.

8. Dubina D.V., Shelyag-Sosonko Yu.R., Zhmud О.І. şi alţii. Rezervația Biosferei Dunărea. – K.: Fitosotsiotsentr, 2003. – 459 pag.

9. Dubina D.V., Vakarenko L.P., Ustymenko P.М. Reţeaua ecologică din sudul Basarabiei // Revista botanică a Mării Negre – 2007. – Т. 3, Nr.2. – pag. 70 -87.

10. Dubina D.V., Shelyag-Sosonko Yu.R. Plaurii din Vasta regiune a Mării Negre. – Kiev: Naukova Dumka, 1989. – 272 pag. 11. Zhmud М.Ye. Resurse de mamifere de interes cinegetic și utilizarea rațională a acestora // Biodiversitatea Rezervaţiei

Biosferei Dunărea, conservarea și managementul acesteia. – Kiev: Naukova Dumka, 1999. – pag. 247 -252. 12. Cartea verde a Ucrainei / Red. gen. Ya.P. Didukh. – K.: Alterpres, 2009. – pag. 448 13. Karpov G.О. Tytar V.М. Malțev V.І. şi alţii. Natura Vastei regiuni a Dunării în Ucraina. – K.: Institut de ecologie (INEKO),

1998. – 173 pag. 14. Marynych О.М. Enciclopedia geografică a Ucrainei. — К.: Enciclopedia Sovietică Ucraineană, 1990. – Т. 2. – 480 pag. 15. Evaluarea schimbărilor în ecosistemul insulei Tătaru după începerea lucrărilor de restaurare / Raportul ştiinţific în cadrul

acordului cu programul WWF Dunăre-Carpaţi.– 2006. – 65 pag.

-133-

16. Planificarea managementului ariilor naturale protejate, 2007 17. Polishchuk V.V. Hidrofauna pe cursul inferior al Dunării în Ucraina. – Kiev: Naukova Dumka, – 1974. – 290 pag. 18. Potapov О.V. Parcul peisagistic regional „Insulele Izmail.” Descriere / Elaborat de NPO «Istros» la solicitarea Biroului din

Odesa al Proiectului WWF – 2000. – 11 pag. 19. Potapov О.V. Despre cazurile recente când a fost observată pisica sălbatică (Felissil vestris Schr.) în Vasta regiune a

Dunării // Buletin zoologic – 2000. – Nr. 6. – pag. 80. 20. Potapov О.V. Avifauna Prcului Peisagistic Regional «Insulele Izmail» // Branta. – 2001. – Extras 4. Faunistică,

sistematică.– pag. 25-41. 21. Propuneri de restaurare, management şi protecţie a lacurilor Cartal, Cugurlui, Symailskoie, insulelor Tătaru, Dalerul Mare

şi Dalerul Mic, de includere a zonelor umede cu perspectivă din regiunea Odesa în proiectul «Parteneri pentru zonele umede». Partea 5 «Insulele Izmail din cadrul Parcului Peisagistic Regional / Raportul ştiinţific în cadrul proiectului WWF «Parteneri pentru zonele umede». – Odesa-Melitopol, 1999. – pag. 18

22. Proiect de organizare a teritoriului parcului peisagistic regional «Insulele Izmail», de restaurare și utilizare în scop de agrement a complexelor naturale ale acestuia. Т. 1. Notă explicativă şi anexe. – Kharkiv: «Diproahrolis», 1996. – 181 pag.

23. Natură RSS Ucrainene. Regnul vegetal. / Andrienko Т.L., Blium О.B., Wasser S.P. şi alţii. – K.: Naukova Dumka, – 1985. – 208 pag.

24. Elaborarea planului de restaurare şi pregătirea materialelor pentru planul de management al insulei Tătaru / Raportul ştiinţific în cadrul proiectului WWF «Parteneri pentru zonele umede».. – Melitopol, 2001. – 28 pag.

25. Rozhenko М.V. Mamifere carnivore în Nord-Vestul Vastei regiuni a Mării Negre (fauna, dinamica numărului de indivizi și morfologia): Autoreferatul lucrării de doctorat a candidatului în ştiinţe biologice: 03.00.08 / Institutul de Zoologie al ANS a Ucrainei. – K., 2006. – pag. 24

26. Soroka L. Problemele și perspectivele de dezvoltare a turismului și de formare a personalului din domeniul turism în partea ucraineană a Vastei regiuni a Dunării // Buletinul Universității din Lviv. Serie geografică. 2013. – Extras 43, Partea 1. – pag. 268-273.

27. Udra І.Kh. Zonarea biogeografică a Ucrainei // Revista geografică ucraineană – 1997. – Nr.4. – pag. 28-34. 28. Fedorchenko А.А., Panchenko N.S. Componenţa speciilor şi distribuţia rozătoarelor pe insulele din zona de deltă a braţului

Chilia // Rozătoare: Mater. 7 reuniunea ştiinţifică a tuturor statelor membre. – Nalcik-Sverdlovsk: Departamentul din Ural al Acad. de ştiinţe a URSS. – 1988. – 1. – pag. 112-113.

29. Cartea Roșie a Ucrainei. Regnul animal (Ed. М.М. Shcherbak). – Kiev: Enciclopedia Ucraineană. – 1994. – pag. 460 30. Cartea Roșie a Ucrainei. Regnul animal (Ed. І.А. Akimov). – Kiev: Hlobalkonsaltynh, 2009. – pag. 624 31. Cartea Roșie a Ucrainei. Regnul vegetal / ed. Ya.P. Didukh. – K.: Hlobalkonsaltynh, 2009. – pag. 900 32. Sharleman М. Zoogeografia SSR Ucrainene. – Kiev: Ed. AŞ a SSR Ucrainene, 1937.– pag. 234. 33. Shelyag-Sosonko Yu.R., Dubina D.V., Zhmud О.І. Plante vasculare // Biodiversitatea Rezervației Biosferei Dunărea,

conservare și management. – Kiev: Naukova Dumka, 1999. – pag. 77-85. 34. Shcherbak N.N. Împărţirea zoogeografică a RSS Ucraineane // Buletin de zoologie. – 1988. – Nr. 3. – pag. 22-31. 35. Yankina N.А. Flora insulelor Tătarul Mic şi Dalerul Mic // Buletinul UNZ. Ştiinţe biologice. – 2004. – Nr.1. – pag. 225-227. 36. http://izmail-rda.odessa.gov.ua/ustanovi-zakladi-socalno-sferi.

-134-

4. REZERVAȚIA BIOSFEREI PRUTUL DE JOS

4.1 Informaţii generale

4.1.1. Caracterizarea fizico-geografică Rezervaţia Biosferei „Prutul de Jos” este preconizată în partea de sud a Republicii Moldova în lunca inundabilă a

râului Prut. Din punct de vedere administrativ se află pe teritoriul raionului Cahul.

Coordonatele geografice ale extremităţilor sunt: NORD – 28,145064 45,879798; SUD - 28,181820 45,721698; VEST – 28,186371 45,472656; EST - 28,125915 45,608833.

Suprafaţa totală a Rezervaţiei constituie 14.771,04 ha, inclusiv terenuri silvice 824 ha din cadrul Ocolului Silvic Slobozia – Întreprinderea Silvică Silva Sud, Întreprinderea Silvică „Manta-V” şi Rezervaţia naturală „Prutul de Jos”.

Repartiţia administrativă a rezervaţiei este următoarea: Raionul Cahul (9 localităţi):

s. Crihana Veche – 4661,64 ha;

com. Manta – 2911,31 ha;

s. Vadul-lui-Isac – 928,94 ha;

s. Colibaşi – 986,49 ha;

s. Brînza – 359,84 ha;

s. Văleni – 1199,59 ha;

s. Slobozia Mare – 2861,89 ha;

s. Cîşliţa-Prut –314,58 ha;

s. Giurgiuleşti – 546,76 ha;

4. 1.2 Statutul juridic al terenurilor

Majoritatea terenurilor agricole sunt proprietate privată, pășunile sunt proprietate publică, fondul forestier aparține statului, o parte din fondul forestier aparține autorităților publice locale, lacul Beleu și terenurile adiacente cu suprafața de 1.755,4 ha fac parte din Rezervația Naturală „Prutul de Jos”,din care: ape – 904,6 ha terenuri acoperite cu păduri – 344,8 ha goluri și virane – 177,4 ha luncă inundabilă – 313,2 ha construcţii, edificii – 0,4 ha drumuri – 1 ha

-135-

Harta generală a Rezervației Biosferei Prutul de Jos – Rep. Moldova

-136-

4.1.3 Infrastructura existentă de management

Înfiinţarea rezervaţiei biosferei se efectuează în baza deciziei Parlamentului Republicii Moldova la propunerea

Guvernului conform Legii Republicii Moldova privind fondul ariilor naturale protejate de stat nr.1538 din 1998. Regulamentul de funcţionare se stabileşte în conformitate cu regulamentul-cadru al rezervației biosferei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.782 din 03 august 2000.

În Republica Moldova fondator al rezervațiilor naturale de stat de toate tipurile este Agenția pentru Silvicultură „Moldsilva”, care îşi exercită drepturile de gestionar al Întreprinderii prin intermediul Consiliului de administraţie şi Administratorul Întreprinderii (organul executiv).

4.1.4 Climat

Clima teritoriului este temperat-continentală, cu ierni relativ blânde şi veri călduroase. Suma temperaturilor active alcătuieşte 3300-3400ОС. Cantitatea de precipitaţii atmosferice în perioada activă de vegetaţie este de 320-380 мм. Odată în 10 ani pe 50 % din teritoriul raionului predomină temperaturile critice cuprinse în limitele -12-14ОС.

Radiaţia solară anuală totală constituie 115,6 kcal/cm2, durata strălucirii soarelui este de 2.300 ore. Primăvara începe o dată cu trecerea temperaturilor medii zilnice ale aerului peste 00C şi se termină o dată cu trecerea acestora de 150C. Conform datelor medii multianuale, în sudul republicii, primăvara începe la 27 februarie – 1 martie. Primăvara durează în medie 55-70 zile. În unii ani, primăvara este scurtă, durând circa o lună şi jumătate, alteori ‒ îndelungată, durând peste trei luni. Cantitatea de precipitaţii primăvara creşte (100-130mm), însă în sol, din cauza evaporării intense, se constată o insuficienţă de umiditate. Primăvara cantitatea totală de apă evaporată depăşeşte cantitatea de precipitaţii atmosferice, constituind în medie 180-200mm. Vara vine o dată cu trecerea permanentă a temperaturii medii zilnice peste 150C. Ea începe la 8-10 mai şi continuă de regulă 115-135 zile. Media lunară a temperaturii aerului nu trece de 220C. Vara scade umiditatea relativă a aerului, creşte numărul de zile însorite. Suma totală a precipitaţiilor vara constituie aproximativ 150mm. Maximele mediilor lunare ale precipitaţiilor atmosferice revin lunii iunie (60-80mm). Precipitaţiile cad mai mult sub formă de ploi torenţiale (averse). În luna iulie, o dată cu creşterea evaporării (până la 80-90 mm) începe perioada secetoasă, care durează 70-100 zile. Un fenomen meteorologic nefavorabil pentru agricultură în perioada de vară este suhoveiul, care provoacă evaporarea intensă a umidităţii din sol, vătămarea masei vegetative. Toamna începe odată cu trecerea temperaturilor medii zilnice sub 150C (22-23 septembrie) şi se termină odată cu trecerea acestora sub 00C. Ea durează în medie 75-80 zile. În acest anotimp se observă o scădere bruscă a temperaturilor medii lunare de la 14,50C - 16,50C în septembrie până la 2,50C - 5,00C în noiembrie. Toamna precipitaţiile cad în mediu uniform, cu toate acestea asigurarea solului cu umiditate pentru începutul semănăturilor de toamnă este insuficientă. Către începutul decadei a doua a lunii noiembrie, mediile termice diurne ale aerului coboară sub 50C şi activitatea vitală a culturilor de toamnă încetează. Iarna cuprinde perioada cu temperaturi negative de la 11-13 decembrie până la 27 februarie - 1 martie. Durata medie a iernii constituie aproximativ 75 zile. Cantitatea medie de precipitaţii constituie 70-90mm. La începutul lunii decembrie se formează primul strat subţire de zăpadă care, de regulă, se menţine un timp scurt. Perioada cu un strat stabil durează în medie 45-65 zile. În ultimele decenii se constată o încălzire şi o alternare deasă a temperaturilor pozitive în perioada de iarnă, fapt ce contribuie la apariţia moinelor frecvente. În Republica Moldova circa 80 % din moine sunt de origine advectivă, generate de masele de aer calde ce pătrund dinspre Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Neagră. Regimul climateric în zona Lacurilor Prutului de Jos este temperat-continental, cu ierni blînde, de scurtă durată, cu puţine precipitaţii atmosferice şi veri lungi, călduroase şi cu moderate precipitaţii. Periodic pătrund masele de aer reci arctice dinspre latitudinile nordice, calde şi umede, mediteraneene şi cele uscate, de pe continentul asiatic. Circulaţia atmosferică se complică sezonier, prin influenţa circulaţiei meridionale: anticiclonale şi ciclonală. Predominantă în timpul anului find circulaţia anticiclonală. Aceasta explică manifestarea periodic a fenomenelor atmosferice cu caracter negativ: secete, ploi torenţiale însoţite de furtuni, grindină, suhoveiuri, lapoviţă etc. Dintre factorii locali de formare a climei, se evidenţiază vecinătatea bazinului Mării Negre, ce intensifică activitatea în bazinul Prutului.

-137-

4.1.5 Geologie și morfologie

Structura geologică Din punct de vedere geomorfologic teritoriul ocupat de Lacurile Prutului de Jos se încadrează în raionul geomorfologic al Câmpiei Prutului Inferior. Zona Lacurilor Prutului de Jos se caracterizează prin văi care se lărgesc foarte mult, atingând lăţimi de 15-20 km. În acest segment sunt foarte multe lacuri, cele mai mari fiind: lacul Beleu, Rotunda, Manta, Brateş, Drăcele. Se întâlnesc şi multe terase, bine exprimate şi aproape neîntrerupte cu altitudini relative de la 5 m la 36 m. Multe din ele sunt puternic erodate şi apar fragmentar, altitudinea maximă este de 105-120 m. În relief se disting 2 nivele de luncă: joasă cu altitudinea relativă de 1-3 m şi înaltă cu altitudine de 4-6 m. Acestea corespund teraselor holocenice ale râului Prut, care şi în prezent se află în proces de formare, fiind constituite din depozite groase de nisipuri şi prundişuri, acoperite de aluviuni nisipo-argiloase sau chiar argiloase. În cursul inferior al luncii se observă prezenţa albiilor părăsite, a microgrindurilor, microdepresiunilor şi grădiştilor de diferite dimensiuni. Relieful este dominat de vâlcele şi hârtoape cu diferite forme şi sunt supuse adesea proceselor erozionale de alunecare şi surpare caracteristic zonelor de baltă. Landşaftul zonei Prutului Inferior include terenuri împădurite, bazinele acvatice (lacurile Manta şi Beleu), terenuri de luncă, parţial terenuri agricole obţinute în rezultatul desecărilor bălţilor, amenajarea piscicolă din preajma satului Crihana Veche (care în prezent nu funcţionează), Rezervaţia Naturală „Prutul de Jos”.

Din punct de vedere pedogeografic Lacurile Prutului de Jos, conform clasificării (Ursu A. 2010), aparţin la districtul 7: districtul ciornoziomurilor carbonatice şi tipice slab humifere ale stepei Câmpiei Sudbasarabene. Pentru studiul condiţiilor staţionale o importanţă deosebită o are substratul geologic pe care s-au format solurile. În suprafaţa studiată principalele grupe de roci sub formă de depozite sunt: - Depozitele loessoide lutoase, care sunt de culoare gălbuie, poroase, afânate, cu conţinut de carbonaţi de calciu, lipsite de ghips şi permeabile pentru apă. Sunt răspândite în majoritate pe terasele râurilor, cumpene joase de apă şi pe pante plane şi joase. Pe aceste roci s-au format cernoziomurile argiloiluviale şi tipice. - Depozitele terţiare nisipoase şi luto-nisipoase, care sunt de culoare galben deschis sau cenuşie deschisă, lipsite de carbonaţi (uneori au în compoziţia sa CaCO3), afânate, structurate şi cu o capacitate scăzută de reţinere a apei. Ocupă

de regulă văile râurilor în acele locuri unde sunt spălate complet depozitele loessoide. Compoziţia mecanică a acestor roci variază de la nisipoasă la luto-nisipoasă. Pe aceste roci s-au format de regulă cernoziomuri sărace cu compoziţie mecanică uscară. - Deluviunile de pantă şi vâlcea. Aceste roci s-au format în rezultatul redepozitării materialului bogat în humus spălat de pe pantele adiacente. Ocupă de obicei părţile inferioare ale pantelor vâlcelelor şi văilor. Deluviunile de vâlcea se caracterizează printr-o stratificare vădită în partea sa inferioară. Datorită faptului că aceste roci sunt bine structurate, au

-138-

compoziţie mecanică grea, conţinut considerabil de humus şi permiabile pentru apă, solurile care s-au format pe ale au proces de solificare de tip cernoziomic. Se constată mare varietate de roci mai friabile, foarte vulnerabile la influenţa agenţilor climatic şi antropici externi. În vederea protejării acestor terenuri se impune încadrarea lor integrală în grupa I de protecţie cu rezervare deosebită a celor erodate şi a celor cu panta mai mare de 20°. Stratul de suprafaţă al şirului este alcătuit din depozite cuaternare (aluviuni, depuse pe digurile râului, care includ prundiş, pietriş, nisip şi nămol). Din punct de vedere geomorfologie, şirul aparţine regiunii geomorfologice Prutul de Jos (câmpia Prutului de Jos) şi este reprezentat de câmpiile inundabile din perioada Holocenului.

4.1.6 Soluri, subsoluri

Soluri

Învelişul solului este variat pe cea mai mare parte a teritoriului predomină solurile de cernoziomuri obişnuite şi carbonatate, cernoziomuri de fâneaţă slab salinizate, în lunca r. Prut - soluri aluviale de fâneaţă de mlaştină. Bonitatea medie a solului pe teritoriul raionului conform datelor din Cadastrul Funciar al Republicii Moldova este 58 puncte, bonitatea medie a solului pe teritoriul republicii este de 64 puncte. Solurile din regiune sunt cernozioame cu conţinut de humus variind de la 2% la 5%, indicele integral al conţinutului de săruri fiind de la 5 până la 7%. Solul conţine elemente rare precum Cu (25-35 g/ kg), Zn (40-50 g/kg), Ni (20-25 g/kg), Co (8-10 g/kg), Mo (3-4 g/kg), F (4-5 mg/kg).

Teritoriul raionului Cahul face parte în întregime din zona cu cernoziom levigat şi soluri podzolice şi gri forestiere, ce sunt incluse în stepa Moldovei de Sud.

Învelişul Prutului este alcătuit din fundamente de nisip şi pietriş. Sub influenţa diferitor condiţii de formare a solului, în zonă se formează diferite straturi de soluri. Tipice pentru acest teritoriu sunt solurile negre şi cernoziomul-levigiate. Cernoziomurile tipice ocupă de obicei aproximativ 3,5% din suprafaţa totală. Solurile aluviale de luncă (6,5%) slab salinizate sau nesanilinizate.

4.1.7 Hidrologie

Hidrologia şi hidrochimia Apele de suprafaţă din zona rezervaţiei RSPJ provin din râul Prut şi Lacul Beleu. Lacul Beleu este situat pe malul stâng al luncii Prutului între localităţile Văleni şi Slobozia Mare. În general regimul hidrologic al lacului Beleu este format de regimul hidrologic al Prutului. Astfel, în anul 1946, un an

foarte secetos, datorită condiţiilor naturale neobişnuite ale râului Prut, adâncimea maximă a lacului a fost de 4,3 m, în timp ce nivelul mediu anual a fost de aproape 3, l m. În acelaşi timp, în anul foarte secetos 1987, dar în condiţiile regimului hidrologic schimbat, adâncimea maximă a lacului a atins valoarea de 4,4 m, iar nivelul mediu anual a rămas la valoarea de 3,46 m. Se pot observa, astfel, dificultăţile întâmpinate de-a lungul anilor privind asigurarea apei în lac. Astfel, în 1987 asigurarea a fost de 95%, în 1991 a fost de 96%. Aceste dificultăţi întâmpinate, privind regimul hidrologic au dus la deprecierea suportului vital din lacul Beleu, în anul menţionat.

Alimentarea cu apă a lacului se face în două moduri: primăvara în perioada creşterii apelor şi vara în perioada inundaţiilor produse de ploi. Un asemenea regim de alimentare compensează apa pierdută prin evaporare, a cărei cantitate este destul de crescută în lunile de vară. Regimul hidrologic şi pluviometric asigură o adâncime de maximum 6 m în lac în 60 din 100 de ani. In restul cazurilor adâncimea din lac, asigurată în mod natural, este cuprinsă între 4-5 m. În prezent apa Prutului tranzitează lacul Beleu, deoarece lucrările hidrotehnice existente au devenit inutile şi practic nu-şi mai îndeplinesc funcţia de a regla nivelul apei din lac. Nivelul râului Prut la intrarea în lacul Beleu (în dreptul localităţii Văleni) a atins valoarea maximă de 9,91 m la un debit de 1260 m Vs, în timp ce adâncimea minimă a lacului Beleu este de circa 3,0 m la un debit al Prutului de 20 mVs. Fluctuaţiile de nivel ale apei sunt de l ,2 m. Adâncimea pânzei freatice variază între 5 şi l0 m. Apa este dulce cu o preponderenţă de ioni de hidrocarbonaţi (mineralizare de până la l ,0 g/1). Apa râului Prut este în general de tip mezosaprob, însă uneori concentraţia componentelor (în special cea a metalelor grele: Zn, Cu etc) depăşeşte nivelele admise, stabilite de actele normative ale Republicii Moldova, în afară de pesticidele organo-clorurate, în apa Prutului au mai fost determinate cu regularitate şi alte substanţe toxice. Reducerea capacităţii de autopurificare a râului s-a înregistrat în aval de confluenţa Jijiei cu Prutul, în prezent concentraţia suspensiilor în apele Prutului variază între 13-404 mg/1, Ph-ul fiind cuprins între 7,3 8 -8,895, iar saturaţia cu oxigen între 56 şi 100%. Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat în perioada ultimilor 5 ani, calitatea apei în lacul Beleu, conform IPA (indicelui de poluare a apei), se caracterizează cu un nivel de poluare cu o tendință de inrăutățire. Valoarea IPA pe parcursul perioadei menţionate a variat in limitele de la 0,78 (clasa de calitate II - curată) în anul 2009, până la 1,21 (clasa de calitate III - moderat poluată) in anul 2012. Analiza datelor indică un nivel de poluare in creștere în anii 2011 și 2012.

-139-

4.2 Caracterizare biologică şi ecologică

Pe teritoriul rezervaţiei există patru tipuri de biotopi: acvatic, mlaştină, păşune şi pădure. Zona este extrem de importantă și merită o atenție deosebită din punct de vedere al conservării biodiversității. Ea

include atât stufării şi păduri inundabile, cât şi câteva lacuri de origine naturală și un complex de reproducere a peștelui lângă satul Crihana-Veche (creat în baza lacurilor naturale, deși practic nefuncționabil în prezent). Complexul de reproducere a peștelui a fost construit în bălțile desecate din preajma satului Crihana Veche în scopul despăgubirii prejudiciului cauzat resurselor piscicole, de fapt diversității ihtiofaunei din regiune, afectată considerabil în rezultatul desecării a cca 24.000 ha de ecosisteme de baltă.

Astfel, de la Cantemir până la Galaţi se întinde o fâşie verde, străbătută de câteva bazine – lacul (complexul cu câteva lacuri) Manta şi lacul Beleu (Republica Moldova), Balta Vlădeşti şi lacul Brateş (România). Republica Moldova are un mediu natural bogat din punct de vedere al diversităţii peisajelor, care include terenuri de pădure, stepă, luncile râurilor, terenuri stâncoase şi acvatice, circa 5.513 specii de plante şi circa 14.800 specii de animale, iar multe din ele au devenit rare şi au nevoie de a fi protejate de stat.

Cauzele principale de degradare a biodiversităţii sunt perturbarea echilibrului geoecologic al landşafturilor,reducerea diversităţii specifice şi sărăcirea biocenozelor, degradarea fondului genetic al florei spontane şi a animalelor sălbatice, distrugerea căilor de migrare a animalelor sălbatice şi de dispersie a plantelor din flora spontană. Situaţia demonstrează necesitatea întreprinderii unor acţiuni urgente şi eficiente în scopul conservării, protejării şi restabilirii ecosistemelor şi, în special, a speciilor de plante şi animale rare. Sistemul de arii naturale protejate de stat a fost creat în ultimele decenii, având drept scop conservarea speciilor rare, periclitate şi vulnerabile însă acest sistem este distribuit neuniform, fiind extrem de fragmentat în teritoriu şi cu lacune substanţiale, în special în ceea ce priveşte luarea sub protecţie a tuturor tipurilor de ecosisteme naturale (forestiere, acvatice, palustre, de stepă, agrare etc.).

În anul 2000, după aderarea Republicii Moldova la Convenţia Ramsar, zona lacurilor Prutului de Jos a primit statut de zonă umedă de importanţă internaţională.

În acelaşi an, în conformitate cu declaraţia ministerială privind Coridorul Verde al Dunării, lacurile Prutului de Jos şi luncile inundabile din zonă au fost incluse în lista zonelor pentru restabilire ‒ parte componentă a Coridorului Verde al Dunării

stabilit de România , Bulgaria, Ucraina şi Republica Moldova. Ca unităţi ecologice elementare lacurile Beleu şi Manta reflectă distribuţia spaţială a elementelor vegetale şi faunistice

în corespundere cu influenţa factorilor mediului înconjurător şi pot servi drept laboratoare ecologice naturale. Ecosistemele acvatice din zona Prutului Inferior sunt reprezentate de lacurile Manta cu suprafaţa de cca 2.200 ha şi lacul Beleu cu suprafaţa de cca 626 ha.

Aceste lacuri sunt relicte ale Limanului Dunărean cu vechime de peste 5-6 mii ani. În rezultatul desecării în anii 60 ai secolului trecut a bălţilor din zona Prutului Inferior pe suprafeţe imense (cca 24 mii

ha), care avea ca scop întroducerea lor în circuitul agricol intensiv, au fost afectate considerabil echilibrul ecologic şi ecosistemele din regiune.

În scopul protecţiei şi conservării ecosistemelor mlăştinoase şi acvatice, inclusiv a lacului Beleu, care este populat de specii rare şi periclitate de plante şi animale, prin decizia Guvernului Republicii Moldova nr. 209/23.04.1991 a fost creată rezervaţia ştiinţifică "Prutul de Jos", cu o suprafaţă de 1.691 ha cu o zonă protejată de l ,5 km.

4.2.1 Ecosisteme

Ca unităţi ecologice elementare, lacurile Beleu şi Manta reflectă distribuţia spaţială a elementelor vegetale şi faunistice în corespundere cu influenţa factorilor mediului înconjurător şi pot servi drept laboratoare ecologice naturale.

Lacul Beleu este parte din Prutul actual, dar îşi are propria sa evoluţie. Canalizarea braţului Manolescu în prima jumătate a secolului XX a fost primul pas al intervenţiei omului în zonă. Apariţia primei aşezări umane în zona Prutului de Jos datează de la începutul secolului XV (Văleni - anul 1430 şi Slobozia Mare -1436). Datorită prezenţei lacului Beleu, în zonă există un complex de ecosisteme cu o diversitate biologică unică.

Lacul Beleu a fost influentat rapid de impactul antropic prin fenomenul de colmatare datorat eroziunii de suprafata(utilizarea intensiva a terenurilor din zona luncii si dealurilor invecinate). Pentru evitarea acestui pericol de colmatare accelerata se impun actiuni de renaturare cu sprijin financiar extern.

-140-

Lacul Manta este un lac natural, de origine relictă. Cuveta lacustră a lacului Manta s-a format în apropierea albiei

cursului inferior al r. Prut. Această cuvetă s-a umplut cu apă în timpul revărsărilor râului, luând astfel naştere lacul Manta care mai este numit şi lac de luncă. Lacul Manta este foarte important pentru Republica Moldova datorită lumii sale organice deosebite. Anterior, până la anul 1980, pe suprafaţa de cca 2200 ha sistemul de lacuri era format din mai multe limane (Bodelnic, Rotunda, Dracele, Lişteva, Coada Vulpei ş.a.), care erau delimitate prin plauri (insule plutitoare). Acest teritoriu, privit de pe colinele din preajmă, formau o privelişte landşaftică unicală cu un peisaj deosebit, specific zonei Prutului Inferior. Diversitatea floristică şi faunistică practic nu se deosebeşte de cea a lacului Beleu. În rezultatul regularizării cursului râului Prut prin construcţia barajului Stânca-Costeşti şi formarea unor condiţii de deviere bruscă a nivelului apei, insulele plutitoare treptat, în timp scurt, au dispărut, astfel formându-se un lac imens. Ca şi lacul Beleu, sistemul de lacuri Manta pe toată suprafaţa acvatoriului este extrem de colmatat și necesită activităţi de reabilitare.

4.2. Flora şi fauna sălbatică

4.2.1 Compoziţie calitativă, date generale

Biodiversitatea În zonă au fost înregistrate 160 de specii de plante superioare. Cele mai bogate familii în specii sunt Asteraceae (21)

şi Poaceae (20) alte 35 de familii incluzând între l şi 5 specii. Plantele perene cuprind 64 specii, iar 40 specii sunt anuale. Speciile dominante sunt stuful comun şi papura, comunităţile de plante dominante fiind stufăriile. Pe teritoriul rezervaţiei au fost înregistrate 189 specii de păsări, 34 specii de mamifere, 7 specii de reptile, 11 specii de amfibieni şi 27 specii de peşti. În perioada de reproducere, în zonă pot fi întâlnite în jur de 70 specii de păsări cuibăritoare. Aproape 50 specii de păsări acvatice migratoare se opresc aici pentru odihnă şi hrană în timpul migraţiilor de primăvară şi toamnă sau iernează.

Caracteristici biologice Flora În urma cercetărilor realizate (Postolache, 1995) în RSPJ au fost înregistrate 160 specii de plante vasculare. Cele mai

bogate în specii sunt familiile: Asteraceae, 21 specii, Poaceae, 20 de specii, Cyperaceae şi Lamiaceae cu câte 7 specii fiecare, iar restul de 35 familii cuprinzând 1-5 specii. Analizele biomorfologice au scos în evidenţă dominanţa plantelor perene (64 specii).

Plantele anuale sunt reprezentate de aproape 40 specii. Plantele perene lemnoase sunt reprezentate de asociaţiile vegetate (Salix) cu specia cea mai importantă, salcia

alba (Salix alba), dat fi cu tufe de salcie (Salîx fragilis, S, viminalis. S. trtandra). Dezvoltarea stratului ierbos depinde de densitatea covorului de frunze și de adâncimea pânzei freatice.

Asociaţiile vegetale alcătuite, în special, din salcie (Salix alba) şi Polygonum hydropiper s-au format pe sedimentele noi. Pe lângă acestea, în zonă mai apar şi alte asociaţii cum ar fi: salcie (Salix alba) şi rogoz (Carex riparia), salcie şi Elitrigia repens.

Vegetaţia lacului este reprezentată de plante acvatice şi de mal. Malul este ocupat de stuf (Phragmites austral i s) şi papura (Typha angustifolia). Cea mai mare parte a suprafatei apei este invadată de plante acvatice superioare broscariţă (Potamogeton crispus, P. pectinalis, P. gramineus), cosor (Ceratophyllum demersum), nufăr alb (Nymphaea alba) etc. ale

-141-

căror rădăcini se află pe fundul bazinului, iar frunzele lor plutesc pe suprafaţa apei sau se scufundă sub apă. Asociaţiile formate din stuf (Phragmites australis) şi Eleocharis palustris sunt cele mai răspândite între vegetaţiile de mal. Cea mai obişnuită specie de plante plutitoare este Lemna minor. Cel de-al doilea strat de plante este ocupat de papură (Typha latifolia şi T. angustifolia), precum şi de Thelipterus palustris. Zona asigură habitate pentru speciile de plante rare şi periclitate din Moldova: nufărul alb (Nymphaea alba), peştişoară (Salvinia natans), ciulinul de baltă (Trapa natans) şi viţa sălbatică (Vitis sylvestris) şi pentru speciile rare RSPJ: rogoz (Carex pendula), săgeata apei (Sagittaria sagitifolia), frasinul (Fraxinus pallisae). Porţiunile cu vegetaţie specifică zonei umede joacă un rol important în menţinerea echilibrului din ecosistemul acvatic.

Nuferi în lacul Beleu

Fauna În urma cercetărilor realizate în ultimii ani, a fost determinată fauna animalelor vertebrate care populează rezervaţia şi

zonele limitrofe ecosistemelor rezervaţiei. S-a descoperit că lunca Prutului reprezintă un important traseu de migraţie, iar bazinele acvatice cu stufărişuri, rogoz, păduri de sălcii etc. reprezintă un loc potrivit de odihnă, hrănire şi cuibărire pentru multe specii de păsări, într-o perioadă de câţiva ani în rezervaţie au fost înregistrate 189 specii de păsări, 34 specii de mamifere, 7 specii de reptile, 11 specii de amfibieni şi 27 specii de peşti. Din numărul total de animale, 21 specii de păsări, 5 specii de mamifere, 2 specii de reptile şi l de amfibieni au fost incluse în Cartea Roşie a Moldovei. Clasa păsărilor este reprezentată de 14 ordine, dintre care cele mai bogate sunt Passeriformes cu 60 specii, Charadriformes cu 22 specii, Anseriformes cu 20 de specii, Ciconiformes cu 12 specii şi Falconiformes cu 10 specii. Celelalte ordine sunt reprezentate de l până la 4 specii, în perioada de cuibărire pot fi întâlnite până la 70 de specii de păsări ce cuibăresc în rezervaţie, înjur de 50 specii de păsări de apă se opresc aici pentru hrană şi odihnă în timpul migraţiilor de primăvară şi toamnă. Printre speciile rare şi periclitate de vertebrate incluse în Cartea Roşie a Moldovei sunt: vidra (Lutra lutra), nurca europeană (Mustela lutreola), dihonii de stepă (Mustela erminea), pisica sălbatică (Felis sylvestris), lebăda de iarnă (Cygnus Cygnus), lebăda de vară (Cygnus olor), pelicanul creţ (Pelecanus crispus), pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), egreta mare (Egretta alba), stârcul galben (Ardeola ralloides), vulturul pescar (Pandion haliaetus), vulturul codalb (Haliaetus albicilla), ţigănuş (Plegadisfalcinellus), stârcul lopătar (Platalea leucordia), barza neagră (Ciconia nigra), broasca ţestoasă de apă (Emys orbicularis), Coluberjugularis etc. Starea populaţiilor de animale vertebrate de pe teritoriul rezervaţiei incluse în Cartea Roşie este precară. Densitatea categoriilor de specii menţionate este de numai câţiva indivizi, iar nurca europeană (Mustela lutreolus) apare în mod sporadic din regiunea Dunării pentru hrănire. În perioada de înmlăştinire a lacului Beleu, ca urmare a secării lacului în anul 1990, s-a redus numărul unor specii de păsări cuibăritoare egreta mare (Egretta alba), lebăda de vară (Cygnus olor), raţa roşie (Aythya niroca), ciuf de câmpie (Asioflammeus), iar alte specii pelicanul comun (Pelecanus

-142-

onocrotalus), pelicanul creţ (Pelecanus crispus), barza neagră (Ciconia nigra) etc., vizitează rezervaţia numai pentru hrănire. Unele specii, lebăda de iarnă (Cygnus Cygnus), vulturul pescar (Pandion haliaetus), vulturul codalb (Haliaetus albicilla) etc., sunt observate numai în perioada de migraţie.

După extinderea pădurilor de sălcii în zona ocupată de stufărişuri, s-au creat condiţii favorabile de cuibărire pentru multe specii de stârci, lopătari şi cormorani. Cele care cuibăresc cel mai frecvent sunt stârcul galben (Ardeola ralloides), egreta mică (Egretta garzetta), stârcul cenuşiu (Ardea cinerea), stârcul lopătar (Platalea leucordia), stârcul de noapte (Nicticorax nicticorax), urmate de ţigănuşul (Plegadisfalcinellus), egreta mare (Egretta alba), cormoranul mare (Phalacrocorax carbo), cormoranul mic (Phalacrocoraxpygmeus) şi stârcul roşu (Ardeapurpurea). Creşterea continuă a coloniilor mixte de păsări de mlaştină poate fi explicată de apariţia a noi locuri favorabile de cuibărire şi de nivelul scăzut al apei lacului Beleu. Majoritatea speciilor de păsări de mlaştină şi de apă se mută în perioada cuibăririi în sectoarele 3 şi 4 ale rezervaţiei. Pescăruşii, chirele şi fugacii îşi construiesc cuiburile în colonii, în sectoarele l şi 2 ale rezervaţiei. Păsările de copac se îngrămădesc pentru cuibărire în sectorul forestier de pe malul Prutului şi în pădurile de sălcii din sectorul 4. Teritoriul rezervaţiei serveşte ca loc de formare a stolurilor de stârci şi bâtlani în perioada migraţiei de toamnă. Barza neagră se adună în stoluri de 20 - 30 indivizi, egreta mare, în stoluri de 20 - 25 indivizi, egreta mică, de 100 -150 indivizi, barza albă, de 40-50 indivizi. Un loc special este ocupat de pelicani, care apar în stoluri de câteva sute de indivizi în căutare de hrană la sfârşitul lunilor iunie-iulie.

Dintre reptile, specia cea mai numeroasă este şarpele de apă (Natrix tessellata), fiind răspândită peste tot. Activitatea de reproducere începe în aprilie. Este o specie ihtiofagă. Şarpele de casă (Natrix natrix) este o specie mai rară cu o distribuţie neregulată. Este specie batracofagă. Dintre şopârle cea mai des întâlnită este şopârla verde (Lacerta viridis) care populează zona tampon. Specia broasca ţestoasă de apă (Emys or-bicularis) a fost înregistrată în sectorul 4 pe pârâul Manolescu. Extragerea petrolului din această zonă va periclita existenţa acestei specii pe teritoriul rezervaţiei.

Şarpele mare (Coluber jugularis) populează un teritoriu limitat al pantelor sudice din zona protejată a rezervaţiei. Prezenţa zilnică a unui număr mare de nave în zonă afectează negativ numărul exemplarelor acestei specii de şarpe. Amfibienii au condiţii favorabile de hrănire şi reproducere pe întreg teritoriul rezervaţiei. Specia cea mai numeroasă este broasca mare de lac (Rana ridibunda), urmată de broasca de eleşteu (Rana lessonae) şi broasca de iarbă (Rana temporaria). În ultimii ani s-a observat o explozie a reproducerii speciei broasca râioasă verde (Bufa viridis), în luna iunie pe malul lacului Beleu pe o rază de câteva sute de metri pot fi văzute sute de broaşte tinere. O parte dintre cele care se mută în lac devin pradă pentru broasca mare de lac. Buhaiul de baltă (Bombina bombina) populează bălţile solitare, iar brotăcelul verde (Hyla arborea) populează zonele cu vegetaţie. Specia broasca de pământ brună (Pelobatesfuscus) este inclusă în Cartea Roşie a Moldovei. Ihtiofauna rezervaţiei este determinată de cea a Prutului şi a Dunării, ale căror ape intră în lacul Beleu prin trei gârle. Importanţa lacului Beleu constă în crearea de condiţii favorabile de reproducere pentru aproape 18 specii de peşte, care apoi se întorc în apele râurilor.

Ihtiofauna rezervaţiei cuprinde specii valoroase din punct de vedere economic cum ar fi: Plătica (Abramis brama), babuşca (Rutilus rutilus), crapul (Cyprinus carpio), şalăul (Lucioperca lucioperca), somnul (Silurus glanis), rizeafca (Alosa kessler i pontica), ştiuca (Esox luduş) şi specii care au fost incluse în Cartea Roşie a Moldovei: lostriţa (Hucho hucho), ţigănuşul (Umbra krameri), văduvită (Leuciscus idus) etc., care, în cea mai mare parte, sosesc din Dunăre şi Prut în perioada de reproducere (P. Leuca ş.a., 2006). Însemnătatea lacurilor Prutului de Jos şi mai cu seamă a lacului Beleu constă în crearea condiţiilor de reproducere a circa 18 specii de peşti, care se reîntorc în apele fluviale. Dintre speciile economic valoroase, populează plătica (Abramis brama), babuşca (Rutilus rutilus), carpul (Cyprinus carpio), şalăul (Stizostedion lucioperca), somnul (Silurus glanis), rizeafca (Alosa caspia nordmani) şi ştiuca (Exos lucius). În ultimele decenii capacitatea ecologică a lacului Beleu s-a redus considerabil atât pentru reproducere, cât şi pentru reuşita dezvoltării puietului de peşte. Fauna de nevertebrate, în special entomofauna, este foarte puţin studiată. Se cunosc circa 150 de specii de insecte. În apele lacului Beleu au fost depistate 10 specii de heteroptere care servesc ca hrană pentru peşti sau dăunează, omorând puietul de peşte.

Fauna de nevertebrate, în special entomofauna, este prea puţin studiată. Sunt înregistrate în jur de 150 specii de insecte, în apele lacului Beleu au fost înregistrate 10 specii de Heteroptera, care reprezintă o sursă de hrană pentru peşti (Corixa punctata, Sigara nigrolineata, S. semistrata, S. falleni, Aquariu spalludum, Gerris thoracicus, G. lacustris) sau poate cauza stricăciuni mâncând puietul de peşte (Hyocoris cimicoides, Notonecta viridis, N. glauca).

-143-

4.3 Caracterizare socio-economică şi culturală

Apariţia primei aşezări umane în zonă datează de la începutul secolului XV. Satul Văleni datează din anul 1430, iar

Slobozia Mare din 1436. Principalele ocupaţii ale locuitorilor au fost creşterea vitelor şi agricultura. Localnicii cultivau porumb, secară, grâu, mazăre, cânepă şi legume şi se ocupau cu pescuitul şi vânătoarea, în perioada 1945-1991 au fost organizate gospodăriile agricole colective în care s-a practicat agricultura mecanizată şi chimizată, fapt care a afectat mediul în mod negativ, în această perioadă au fost construite fermele de vaci, fabricile de vinuri şi de conserve de legume.

4.3.1 Contextul situaţiei socio-economice

În perimetrul viitoarei Rezervaţii a Biosferei sunt amplasate localități din 9 comune şi sate, cu o populație de peste 32.78 mii locutori.

Ponderea populaţiei economic active în total populaţie este de aproximativ 67,25% (puțin mai mare ca media pe țară). Astfel, se constată o ușoară creștere a numărului populației economic active, în special datorită sporirii numărului de locuitori din mediul urban, fapt care permite o diversificare a angajărilor.

Cea mai mare parte a populaţiei totuși este încadrată în activităţi agricole, cu ponderi mult mai mici fiind învăţământul şi industria. Gradul redus de angajare oficială în cîâmpul muncii în Cahul se datorează în special ponderii mari a angajărilor fără reflectare în statistica oficială, migrației de muncă și a șomajului.

4.3.2 Dezvoltarea teritorială a localităţilor din raionul Cahul

Pentru perspectivă, sarcina de bază, constă în gestionarea procesului planificat de urbanizare, care este foarte complicat şi specific şi prevede dezvoltarea echilibrată a centrului administrativ raional şi tuturor localităţilor, crearea condiţiilor optime pentru dezvoltarea socio-economică a teritoriului.

În planurile urbanistice generale ale localităţilor rurale pentru perspectivă sunt prevăzute teritorii pentru dezvoltarea lor. Concomitent, trebuie de remarcat faptul că, majoritatea documentaţiei urbanistice, elaborată anterior nu corespunde exigenţelor în vigoare.

Pe teritoriul r-nului Cahul, documentaţia urbanistică actualizată a fost elaborată în perioada anilor 1999-2012 pentru următoarele localităţi: PUG s. Colibaşi (1999), PUG s. Giurgiuleşti (2007), PUG com. Manta (2008). Planul urbanistic general al or. Cahul a fost executat în anul 2012 de Institutul "Urbanproiect".

Concomitent, odată cu elaborarea PATR Cahul, actualmente, Institutul "Urbanproiect" elaborează Planuri urbanistice generale ale satelor Roşu, Crihana Veche, şi Vadul lui Isac, Brînza, Slobozia Mare.

Conform proiectului se preconizează următoarele: -asigurarea localităţilor cu planuri urbanistice generale, în scopul soluţionării problemelor existente;

-144-

-realizarea prevederilor PUG în scopul dirijării urbanismului şi amenajării teritoriului; -elaborarea PUD a terenurilor preconizate pentru dezvoltarea socială, electrificarea şi echiparea cu utilităţi a acestor

terenuri; -consolidarea, şi dezvoltarea localităţilor, conform organizării administrativ-teritoriale; -elucidarea totală a situaţiei privind elaborarea documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului; -deschiderea unei căi de navigaţie pe r. Prut; -participarea în proiecte internaţionale de dezvoltare în managementul deşeurilor, consolidarea şi dezvoltarea sistemului magistral interstatal de tranzitare a resurselor de energie electrică pe teritoriul raionului; -implementarea standardelor internaţionale, ţinând cont de integrarea politicii internaţionale; -crearea bazei de date privind activitatea în domeniul urbanisticii şi protecţiei mediului.

4.3.3 Potenţialul economic

Raionul Cahul se caracterizează prin poziţie economico-geografică favorabilă, prin prezenţa frontierei extinse cu România la vest şi cu Ucraina la sud, prin faptul că raionul este traversat de câteva căi de transport de importanţă internaţională care favorizează stabilirea relaţiilor economice în cadrul raionului, cu alte regiuni din republică şi cu statele învecinate. Prezenţa căii ferate, aeroportului Cahul şi Portului Internaţional Liber Giurgiuleşti creează premise pentru dezvoltarea economiei raionului pentru perspectivă.

Baza economiei raionului o constituie complexul agroindustrial, fiind prezentat prin întreprinderile de producere şi prelucrare a materiei prime agricole.

Complexul industrial existent încadrat în structura administrativ-teritorial face parte din pilonii principali ai infrastructurii raionului, pe principalele ramuri: industria prelucrătoare, industria de construcţie, industria uşoară etc., ponderea căruia constituie 5-10% din potenţialul economic al Republicii Moldova.

Sectorul industrial actualmente este mai bine dezvoltat în zona urbană şi mai slab în teritoriul rural. În baza cercetărilor efectuate în teren putem constata, că o parte din întreprinderile anterior funcţionabile, astăzi nu

mai activează. Are loc fenomenul de reorganizare sau reprofilare a întreprinderilor în activităţi de producere şi servicii sau parcelarea în loturi de diferite domenii de producere.

Factorii principali ce au adus la diminuarea activităţilor de producere industriale în linii mari s-au datorat politicii slabe de dezvoltare a economiei naţionale, mai ales a relaţiilor de piaţă, preţurilor majorate la resursele energetice, fluctuaţiei braţelor de muncă şi a cadrelor, lipsei investiţiilor autohtone şi străine.

În fond, obiectivele industriale necesită o reorganizare profundă de activitate atât la nivel de stat cât şi privat, racordate la condiţiile şi necesităţile economiei de piaţa.

Actualmente sistemul industrial de producere al raionului este formată din diferite unităţi economice mai importante.

4.3.4 Populaţia şi comunităţile locale

Datele publicate de către Biroul Naţional de Statistică demonstrează faptul că, pe parcursul ultimilor 5 ani populaţia raionului Cahul se menţine constantă la nivelul de cca. 124 mii locuitori, acelaşi lucru se poate de observat şi la capitolul ponderii populaţiei urbane, care se menţine la un nivel relativ stabil de peste 39,4 mii locuitori, dar care în continuare deţine o pondere mai mică faţă de locuitorii sectorului rural numărul cărora se menţine la un nivel de cca. 85,1 mii locuitori. Densitatea populaţiei raionului Cahul este mai mare decât nivelul densităţii din Regiunea de Dezvoltare Sud (RDS), (Anexa 4), conform datelor prezentate de către BNS, la începutul anului 2014 densitatea medie populaţiei pe raion era de cca. 81 loc./km2, cea mai mare aglomeraţie se înregistrează în oraşul Cahul de 1062 loc./km2. În satele de referinţă numărul populaţiei constituie 32.783 locuitori.

4.3.5 Structura pe vârstă Cea mai mare pondere revine populaţiei tinere, atât de gen masculin, cât şi de gen feminin. În rândurile populaţiei

cuprinse între vârsta de 15-50 ani ponderea dintre femei şi bărbaţi este egală la 50%, cu toate acestea femeile se dovedesc a fi mai longevive deţinând o pondere mai mare la vârste mai înaintate de 68 % între populaţia de peste 75 ani. În privinţa structurii pe sexe a populaţiei, pentru raionul Cahul, situaţia nu diferă cu mult faţă de RDS, ponderea populaţiei de gen masculin fiind de 48% faţă de 52% populaţie feminină (la începutul anului 2014 conform BNS), astfel la 100 de bărbaţi revin în medie câte 107 femei.

-145-

4.3.6 Analiza forţei de muncă

În rândurile bărbaţilor ponderea celor apţi de muncă în anul 2013 a fost de 72%, faţă de femei dintre care doare 63% din numărul acestora se află în vârstă aptă de muncă, acest lucru datorându-se faptului că vârsta de pensionare diferă, pentru bărbaţi fiind de 62 ani iar pentru femei 56 ani, totuşi acestea din urmă sunt mai longevive ponderea lor fiind de 20% faţă de doar 9% din populaţie de peste vârsta populaţiei economic active. În satele de referinţă, din numărul total de 32.783 locuitori, numărul persoanelor apte de muncă constituie 22.049 locuitori, numărul pensionarilor este de 5.071 locuitori.

Conform datelor oficiale pentru r-l Cahul oferite de către BNS în „STATISTICA TERITORIALĂ” pentru anul 2013, la sfârșitul anului principalele tipuri de activităţi în care au fost angajaţi cele mai multe persoane din rândul populaţiei apte de muncă erau învăţământul cu 22% din persoanele angajate urmat de agricultură şi industrie cu câte 14% din angajaţi, comerţul 12% urmat de sănătate şi asistenţă socială 9%, administraţie publică 8% celelalte activităţi au implicat mai puţini angajaţi, iar numărul şomerilor înregistraţi oficial la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, au constituit cca. 4% din populaţi angajată.

4.3.7 Resursele pescăreşti şi pescuitul

În lacul Beleu (ca și în lacurile Manta) se practica intensiv pescuitul industrial, deseori neținându-se cont de efectuarea lucrărilor de ameliorare a resurselor piscicole, starea și îmbunătățirea regimului hidrologic și de menținere a nivelului ecologic optimal.

Lacul Beleu şi terenurile adiacente (păşune, pădure, baltă) au fost trecute în rezervaţia ştiinţifică "Prutul de Jos" în anul 1991.

În trecut, lacul Beleu a făcut parte din reţeaua de ferme piscicole a Republicii Moldova. În anul 1976, din lac au fost capturate 86 tone de peşte, în 1986 - 14 tone, iar în 1990 după secarea lacului, numai 4 tone. După includerea lacului în rezervaţie, pescuitul industrial a fost stopat, însă braconajul şi creşterea fluctuaţiei nivelului apei a avut un impact negativ asupra diversităţii biologice a lacului.

În scopul protecţiei şi conservării ecosistemelor mlăştinoase şi acvatice, inclusiv a lacului Beleu, care este populat de specii rare şi periclitate de plante şi animale, prin decizia Guvernului Republicii Moldova nr. 209/23.04.1991 a fost creată rezervaţia ştiinţifică "Prutul de Jos", cu o suprafaţă de 1691 ha cu o zonă protejată de l ,5 km.

Piscicultura

Pe teritoriul actual al Rezervaţiei Ştiinţifice ,,PRUTUL DE JOS” și al lacului Manta până la organizarea rezervației a fost întreprindere piscicolă care se ocupă îndeosebi cu pescuitul. Însuşi lacurile, prin condiţiile sale prezintă un bazin foarte favorabil pentru reproducerea diferitelor specii de peşti, care pătrunzând din Prut şi Dunăre în timpul apelor mari de primăvară şi vară, căutând locuri cu ape mici şi vegetaţie abundentă, îmbogăţesc efectivul de peşti din lac. Însă anul 2007 (cu primăvară şi vară secetoasă) în urma căruia lacul Beleu a fost în primejdie de secare completă, a dus la dispariţia considerabilă a peştelui din lac. Probele de pescuit din anul 2014: 3 aprilie, 12 -13 iulie şi 2-3 august ne demonstrează că din cele mai frecvente specii au rămas doar speciile caracteristice apelor liniştite, mlăştinoase şi bogate în stuf - carasul, plătica, bibanul, crapul, știuca, avatul, roşioara, bibanul, rezeavca şi batca s-au înregistrat într-un număr foarte limitat.

Locurile cele mai frecventate de crap au rămas aceleaşi - gârla Beleului, sectorul Văleni şi gârla Rotaru. Vârsta medie 1- 2 ani cu o greutate medie până la 500-600 grame. Carasul, o specie care suportă foarte bine perioade cu ape foarte mici relativ cu alte specii, preferă să frecventeze sectoarele gura Beleului, Cioroiu şi gârla Văleni. Majoritatea peştilor vânaţi - 82% s-au dovedit de vârsta 1-2 ani cu o masă medie de 200 grame şi lungimea de 10-13 centimetri dintre care 60% nu ating vârsta de maturizare şi numai 40% din ei ajung la majorat.

Altă specie nu mai puţin frecventă ca cele anterioare, plătica, preferă stufăriile de la Beleului şi gârla Văleni.

4.3.8 Terenurile agricole şi agricultura

Agricultura este principala ocupaţie a zonei de tranziţie. Cele mai importante activităţi agricole sunt: - cultivarea plantelor agricole (grâu, porumb, floarea-soarelui, legume etc.) - creşterea animalelor (ovine, bovine, porcine, păsări domestice etc.) - viticultura şi pomicultura. Lacul Beleu ocupă 35,9% din suprafaţa totală a rezervaţiei, 32,2 % sunt mlaştini şi smârcuri, 5,3% sunt păşuni, 25,6%

sunt păduri, iar 1% alte zone. Din suprafaţa totală de 379 ha a localităţii Văleni 61,6% este teren arabil, 27,8% este acoperit cu plante agricole perene şi 10,6% reprezintă păşuni. În localitatea Slobozia Mare, din suprafaţa totală de 10.909 ha, 48,5% este teren arabil, 14,3% este utilizat pentru culturi multianuale (vii, livezi), 7, l % sunt păşuni, 6,3% plantaţii forestiere şi 10,6% mlaştini (zone umede).

-146-

Agricultura este sectorul de baza al economiei naționale, ținând cont de faptul că 74% din teritoriul țării constituie teren cu destinație agricolă (90% din acestea reprezintă terenuri private).

Condiţiile climatice şi pedologice sunt favorabile dezvoltării zootehniei, viticulturii şi pomiculturii. Condiţiile climatice şi solurile fertile din raionul Cahul sunt foarte prielnice pentru dezvoltarea zootehniei şi agriculturii organice. Există o reţea de fabrici de prelucrare a produselor agricole (lactate, carne, uscătorii de fructe, de producere a făinii). Acest potenţial industrial poate fi valorificat cu condiţia identificării şi promovării investiţiilor străine directe în regiune.

Regiunea este expusă hazardurilor naturale, dintre care cele mai severe sunt seceta şi grindina. Persistenţa acestora descurajează investiţiile pe termen lung în agricultură. Autorităţile trebuie să promoveze soluţii tehnologice şi tehnice eficiente din punct de vedere a consumului de energie, apă şi resurse financiare şi care să fie adaptate la situaţia curentă a micilor fermieri din regiune.

Conform datelor statistice prezentate de către Consiliul Raional Cahul, Agricultura este o ramură importantă pentru economia Raionului Cahul. În perioada anilor 2011-2013 valoarea produselor acestei ramuri au avut valori superioare celor industriale, în anul 2013 producţia agricolă obţinută total a fost de 542,4 mln. lei, ceea ce este cu 23% mai mult decât în anul 2011. Totuşi în anul 2012 producţia agricolă a suferit o scădere considerabilă până la 251,4 mln. lei, datorită dependenţei acestei ramuri de condiţiile climaterice.

Cea mai mare pondere în agricultură o are cultura plantelor care în anul 2013 a constituit aproximativ 465 mln. lei sau 86% din valoarea totală a producţiei agricole obţinute. Printre culturile vegetale cele mai mari recolte s-au obţinut din grâu de toamnă, orz de toamnă, porumb, floarea-soarelui și struguri.

Sectorul zootehnic este reprezentat preponderent de gospodăriile populaţiei în care la sfârşitul anului 2013 erau concentrate 85% din efectivul total de bovine (inclusiv 90% vaci), porcine 58%, ovine şi caprine 95% şi care produce cea mai mare parte a producţiei animaliere.

În ultimii ani a fost executat un studiu asupra dezvoltării sectorului agrar în urma căruia s-a convenit să se pună la baza dezvoltării sectorului agrar principiile de dezvoltare ştiinţifică a sectorului, deoarece parcelarea terenurilor agricole a complicat la maximum folosirea eficientă a lor.

4.3.9 Fondul forestier, silvicultura şi exploatarea lemnului

Suprafaţa totală a Rezervaţiei Biosferei constituie 14771,04 ha, inclusiv terenuri silvice 824 ha din cadrul Ocolului

Silvic Slobozia – Întreprinderea Silvică Silva Sud, Întreprinderea Silvică „Manta-V” şi Rezervaţia naturală „Prutul de Jos”. Chiar dacă plantațiile forestiere din Sudul republicii sunt foarte dispersate, ele totuși în raza localităților de referință,

au o suprafață totală de circa 5.200 ha, din care pădurile dețin suprafața de 4661,2 ha iar vegetația forestieră 539,0 ha. La rândul ei și Agenția Moldsilva gestionează, prin întreprinderile sale, o suprafață de 5.808,6 ha de păduri, terenuri destinate împăduririi și terenuri afectate gospodăririi pădurilor, și anume ÎS Silva – Sud, ÎSSC Manta – V și Rezervația Științifică „Prutul de Jos”. Din aceste considerente se poate constata că ramura silvică este destul de dezvoltată, totodată și importantă, oferind un număr impunător de locuri de muncă populației locale.

În scopul protecţiei unor complexe floristice şi faunistice unice pentru Republica Moldova, cu specii de plante şi animale rare, cu biotipuri de luncă, acvatice şi palustre, pentru crearea unor condiţii favorabile pentru reproducerea acestor plante şi animale în cadrul rezervaţiei ştiinţifice "Prutul de Jos" s-a instituit zona cu protecţie integră.

Zona de protecţie integră s-a propus în baza cercetărilor efectuate în ultimii ani şi în baza unor principii care sau reliefat: ● Conservarea complexelor floristice, faunistice fitocenotice şi biocenotice; ● Elaborarea unor măsuri de optimizare a conservării biodiversităţii; ● Efectuarea unor cercetări în condiţii de neintervenție din partea omului în natură.

4.3.10 Peisaj, recreere, turism

Diversitatea peisajului Landşaftul zonei Prutului Inferior include terenuri împădurite, bazinele acvatice (lacurile Manta şi Beleu),terenuri de luncă, parţial terenuri agricole obţinute în rezultatul desecărilor bălţilor, amenajarea piscicolă din preajma satului Crihana Veche (care în prezent nu funcţionează), Rezevaţia Naturală „Prutul de Jos”.

Ţinând cont de numărul populaţiei urbane, necesarul locurilor de odihnă în afara oraşului, perspectiva dezvoltării turismului, necesitatea teritoriilor de agrement sporeşte.

Sistematizarea zonei de agrement, reieşind din accesul transportului la locurile de agrement va favoriza reducerea traficului în zilele de odihnă.

-147-

Se prevede crearea unui sistem funcţional continuu, care va asigura legături viabile între formaţiunile landşaftologice urbane cu parcurile naturale, zonele de turism, resursele acvatice.

Prezenţa spaţiilor verzi, lacurilor, monumentelor de istorie, cultură şi arhitectură vor contribui la dezvoltarea ulterioară a zonelor de recreere.

Dezvoltarea localităţilor urbane şi rurale pe teritoriul raionului, pentru perspectivă se va realiza ţinând cont de perfecţionarea sistemului regional de aşezări. Recreerea şi turismul ecologic

Rezervaţia poate prezenta interes pentru turişti datorită ecosistemelor unice pe care le cuprinde. Numai aici pot fi văzute diverse specii de vertebrate terestre şi plante incluse în Cartea Roşie a Moldovei şi care prezintă un interes deosebit pentru un număr mare de oameni. O dată cu dezvoltarea unei infrastructuri adecvate, zona umedă a râului Prut ar putea deveni un traseu preferat pentru turişti.

4.3.11 Turismul

Turismul în RM este în dezvoltare, iar în zona Prutului Inferior și mai puțin dezvoltat. Cu toate acestea, sectorul privat turistic începe să pătrundă independent și în zonă. Astfel, încep să apară pensiuni private, iar infrastructura hotelieră existentă (în special în orașul Cahul, care este considerată capitala de sud a RM) continuă să se dezvolte.

Potențialul pentru turism în zona umedă

Exista potențial pentru turism și chiar pentru ecoturism, în special ținând cont de prezența zonelor-nuclee și

biodiversitatea speciilor acvatice de păsări (în special în perioadele de migrație și/sau cuibărire).

Turism de sănătate

Din anul 1986 la Cahul funcţionează staţiunea balneară „Nufărul alb” care este obiectul turistic principal al oraşului. El a fost construit la sfârşitul anilor 1970 în baza unui izvor de apă minerală foarte prețioasă, ele având o componență chimică și energetică unică. Apa cahuleană este folosită la tratamentul aparatului locomotor și cardiovascular, sistemului nervos central și periferic, maladiilor ficatului și rinichilor, schimbului de substanțe, tractului gastro-intestinal, precum și a maladiilor ginecologice și dermatologice. Stațiunea primește pacienți și din România, Ucraina, Federația Rusă, Belarus, Israel, Turcia, Polonia, Ungaria și din alte state. Staţiunea reprezintă un centru modern de recuperare a sănătăţii şi dispune de o clinică, complex hotelier (506 locuri de cazare), un bloc de alimentare (506 locuri) un club cu 250 locuri şi alte obiecte social-artistice. Anual în staţiune se odihnesc peste 5.000 de persoane.

Ecoturismul

Printre cele mai importante obiecte ecoturistice ale regiunii pot fi menţionate:

Rezervaţia Ştiinţifică “Prutul de Jos”, creată în 1991 pe o suprafaţă de 1.691 ha, inclusiv 312 ha ocupate de pădure, situată între comuna Slobozia Mare și râul Prut la 12 km de Dunăre. Principalul obiectiv protejat este ii) lacul Beleau (10 km2) din s. Văleni, bazin acvatic foarte vechi, cu o vârsta de 5-6 mii ani. Scopul acestui obiectiv de stat este conservarea și protecția biodiversității floristice și faunistice a ecosistemelor acvatice și palustre din lacul Beleu și a bălților din jurul lui. Această zonă cu plante de baltă (stuf, trestie etc.), reprezintă locul de pasaj şi cuibărit pentru numeroasele specii de iii) păsări migratoare, care se întorc aici. Astfel, momentele prielnice de vizitare a acestor zone de pasaj sunt in lunile mai, când vizitatorii pot admira egreta mică, egreta mare, barza albă, cormoranul mic, lebăda, pelicanul, pescărușul albastru, țigănușul, rața cu cap alb etc. Lunile de vara sunt favorabile pentru admiratorii vegetaţiei bogate, iar perioada de iarna prezintă interes pentru cei pasionaţi de studiul păsărilor. De asemenea, zona reprezintă loc de reproducere/ depunerea icrelor a speciilor de pești marini valoroși.

Râpele de la Văleni (Aflorimentul de lângă satul Văleni) - prețios monument geologo-paleontologic aflat pe teritoriul rezervaţiei Ştiinţifice „Prutul de Jos”.

Muzeul de etnografie din s. Giurgiuleşti;

Lacul Manta cu o suprafaţă de peste 200 ha;

Iazurile din apropierea s. Brînza;

Centrul de Vizită "Lunca Prutului Inferior" de la şcoala medie Ştefan cel Mare din s. Văleni, r. Cahul, creat în a. 2011 graţie finanţării din FEN (74 855 lei).

-148-

Perspectiva dezvoltării turismului în zona Prutului Inferior

În scopul dezvoltării oportune a turismului pe teritoriul raionului se propune crearea a două zone turistice cu centrul în or. Cahul şi Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti.

Zona turistică Cahul include teritoriul or. Cahul, s. Roşu, s. Crihana Veche, s. Manta şi presupune organizarea rutelor turistice în România, Ucraina şi Republica Moldova inclusiv rute pentru pelerini.

Zona turistică Giurgiuleşti include s. Cîşliţa-Prut, Slobozia Mare, lacul Beleu cu ieşirea spre rutele turistice din România, Ucraina şi ţările bazinului Dunării şi Mării Negre.

Zona turistică Giurgiuleşti

-149-

Zona turistică Cahul

-150-

4.3.11 Vânătoarea

Mamifere şi herpetofaună Diversitatea specifică a teriofaunei se caracterizează printr-un declin al efectivelor speciilor de carnivore şi

paricopitate. Paricopitate aborigene sunt prezentate prin căprior şi mistreţ, iar mamifere carnivore - prin nevăstuică, vulpe, vidră, câinele enot. Din ordinul rozătoarelor fac parte şoarecele de pădure şi de mişună, orbetele, microtina sură, cârtiţa care populează terenurile mai ferite de apă de la gârla Beleului, Popovca şi partea de nord-vest a lacului. Căpriorul şi mistreţul se deplasează din sectoarele 4 în zona limitrofă chiar şi în afara ei în căutarea hranei. Din păcate numărul lor a ajuns numai la 4 indivizi căprioare şi 7 indivizi mistreţi. Evidenţa lor s-a efectuat după tiparul urmelor pe teren umed în sectorul 3 şi 4 situate în sud-vestul şi nord-vestul rezervaţiei care prezintă condiţii favorabile de hrană şi adăpost în diferite anotimpuri ale anului. Privim aceste modificări ale scăderii lor numerice nu din aspectul schimbării regimului hidrologic, ci mai mult de motive de vânare a acestora. Anul 2014 a fost favorabil pentru rozătoare şi insectivore în deosebi pentru cârtiţe, chiţcanul comun, şoareci de pădure, şoareci de mişună. Vulpea a fost mai frecventă în zona de nord-vest a rezervaţiei. Însă locul de reproducere rămâne zona de coline din apropierea rezervaţiei (pantele înţelenite ale lacului din partea de sud-est). Pisica sălbatică în anul 2014 nu a fost semnalată.

Păsări

Dacă pentru ihtiofaună anul 2014 a fost un an nefavorabil, acelaşi lucru nu-l putem spune despre aviafauna ce an de an frecventează lacul Beleu în căutarea hrănii şi locurilor de cuibărit cu excepţia efectivului lor numeric la unele din speciile rare. Mai puţine la număr au fost înregistrate cormoranul mic, buhaiul de baltă, cocostârcul negru, egreta mare. Sosirea primăverii foarte devreme relativ cu media multianuală de aproximativ 3 săptămâni a determinat şi apariţia mai devreme la 23 februarie a primelor stoluri de raţe mari, gâscă sură, egreta mică, lebăda de vară, pescăruşul mare.

În luna martie au sosit majoritatea speciilor de culici, stârcul cenuşiu, cocostârcul alb, găinuşele de baltă. Pasajul de primăvară a continuat până la jumătatea lui aprilie cu venirea ţigănuşilor, lopătarilor, cormoranului mic şi mare. Din speciile paseriforme au sosit primele pupăza, cinteza, rândunica, ciocănitoarea de grădină etc. Ţinem să menţionăm, că condiţiile de iarnă a. 2013 - 2014 cu temperaturi medii relativ înalte au condiţionat reţinerea pe tot parcursul iernii a unui număr de 30 lebede, 150 - raţe mari, 16 gâşte mari, 32 - lişiţe, pescăruşi mici etc. Stufăriile în amestec cu răchitişurile - condiţii prielnice pentru construirea coloniilor de la Cioroiu - atrag la cuibărit un număr mare de stârci, egrete mari şi mici, lişiţe, raţe mari şi mici, raţe cârâitoare. Un loc aparte îl ocupă lopătarul, care a cuibărit pentru prima dată în rezervaţie în acest an.

Ordinul paseriformelor preferă să cuibărească fâşiile de salcie de pe malul r. Prut. Mai numeroase la cuibărit în colonii au fost stârcul cenuşiu, stârcul de noapte, egreta mică. Colonii aparte au format egreta mare. Cel mai mare efectiv l-au constituit pelicanii - în jur de 6.000 indivizi la 14 iulie, lebăda de vară ≈ 180-200, fluierar picior roşu - 250, raţă mare - 300, lişiţe - 180, gâsca sură - 400, egreta mică - 200 indivizi.

4.3.12. Extragerea resurselor minerale, utilizarea resurselor energetice

În prezent, există o exploatație activă de țiței în interiorul rezervației biosferei, menținută de entități comerciale. În acest moment, nu există amenințări semnificative pentru mediu în ceea ce privește această activitate.

4.3.13 Utilizarea resurselor de apă

Utilizarea apei și irigarea Volumul apelor reziduale este influenţat de numărul populaţiei urbane. Doar oraşul Cahul dispune de reţea de

canalizare, care este mai mult sau mai puţin monitorizată şi poate forma o idee despre impactul apelor reziduale asupra resurselor de ape naturale.

În regiunea de referinţă, volumul apelor folosite pentru irigare este nesemnificativ (din cauza insuficienţei sistemelor de irigare), deşi, în comparaţie cu zona de nord această zonă se caracterizează printr-o necesitate sporită în sisteme de irigare funcţionale.

-151-

Extragere de țiței în Rezervația Prutul de Jos

În toată republica este semnalată o descreştere a folosirii apei pentru irigare, care se datorează accesului limitat la

sistemele de irigare, condiţiilor acestora, lipsei de surse anuale pentru suportul acestor sisteme de irigare, numărului mic de Asociaţii ale Utilizatorilor de Apă, precum şi costurilor ridicate ale apei folosite pentru irigare (Anexa 6).

Până în prezent în Republica Moldova au fost înregistrate 26 Asociaţii ale Utilizatorilor de apă, 6 dintre care sunt amplasate în bazinul râului Prut (2 din ele în rl Cahul). Astfel, în raionul Cahul activează:

Asociația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații „IRITEH”, care a fost fondată în aria Sistemului Central de Irigare 6-9 Cahul, pe date de 09 decembrie 2011 și înregistrată la Consiliul Raional Cahul în calitate de organizație obștească în Ianuarie 2012. Date de contact: Sediul Asociației: Or. Cahul, str. Mateevici 106, Președintele AUAI „Iriteh”: Smutin Alexandru, tel.: 069144282

Asociația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații „CHIRCANI – ZÎRNEȘTI” a fost fondată în aria Sistemului Central de Irigare 6-6 Chircani – Zîrnești, pe date de 16 decembrie 2011 și înregistrată la Consiliul Raional Cahul în calitate de organizație obștească în Ianuarie 2012. Date de contact: Sediul Asociației: r. Cahul, primăria satului Cucoara, et.

De asemenea, în raion activează Întreprinderea de Stat „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Cahul", or. Cahul, str. Baza Roşie, MD-3909 Nicolae Schițanu 0299-37-082, fax.: 0299-370-83.

De menţionat este faptul că toate Asociaţiile a Utilizatorilor de Apă din republică activează în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

4.3.14 Protecţia mediului şi conservarea naturii

Conform Legii nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat, în zona de referință sunt amplasate următoarele arii protejate: 1. Rezervația Științifică Prutul de Jos – 1691 ha (anexa nr. 1 la Lege) 2. Monument al naturii geologic și paleontologic Aflorimentul de lângă satul Văleni – 3 ha (anexa nr. 3 la Lege) 3. Rezervația naturală silvică Vadul lui Isac – 68 ha (anexa nr. 4 la Lege) 4. Zona Umedă de Importanţă Internaţională Lacurile Prutului de Jos (nr.1029 în Lista Ramsar) - 19152,5 ha (anexa nr. 13

la Lege).

-152-

4.4. Utilizarea terenurilor în trecut

Apariţia primei aşezări umane în zonă datează de la începutul secolului XV. Satul Văleni datează din anul 1430, iar

Slobozia Mare din 1436. Principalele ocupaţii ale locuitorilor au fost creşterea vitelor şi agricultura. Localnicii cultivau porumb, secară, grâu, mazăre, cânepă şi legume şi se ocupau cu pescuitul şi vânătoarea, în perioada 1945-1991 au fost organizate gospodăriile agricole colective în care s-a practicat agricultura mecanizată şi chimizată, fapt care a afectat mediul în mod negativ, în această perioadă au fost construite fermele de vaci, fabricile de vinuri şi de conserve de legume.

Ocupaţii tradiţionale (îndeletniciri)

Populaţia din regiune este reprezentată de etnici români, stabiliţi de secole în regiune. Obiceiurile şi tradiţiile locale sunt reprezentate în forme diferite pornind de la specificul alimentaţiei, costume, case, obiceiuri şi instalaţii tehnice ţărăneşti. Din timpuri străvechi localnicii confecţionau încălţăminte din piele (opinci, cizme), haine ‒ împletite din lână toarsă, haine

cusute din postav ţesut din lână, pieptare şi cojoace confecţionate din piei de oaie, covoare şi lăicere ţesute din lână şi cânepă. Pe parcurs s-a dezvoltat tehnica împletitului din lozie a obiectelor decorative, ţesutul rogojinelor din papură,a

confecţionării instrumentelor muzicale (fluiere, cavaluri, naiuri). Obiceiurile tradiţionale sunt legate de obiceiurile din ciclul vieţii şi de obiceiurile calendaristice. Obiceiurile din ciclul

vieţii cuprind obiceiuri legate de naştere, al “scăldătorii” – prima baie a copilului, botezul, nuntă, sau înmormântare etc. Obiceiurile calendaristice cuprind obiceiuri legate de anumite evenimente ale anului: obiceiurile de Crăciun şi Anul

Nou, “capra”, “ursul”, „pluguşorul” uratul cu sorcova ,“semănatul” şi obiceiurile de primăvară şi vară care marchează diferite etape în desfăşurarea vieţii săteşti legate de practicarea diferitelor ocupaţii şi aveau ca scop fertilitatea ogoarelor. În majoritatea localităţilor se desfăşoară „Hora satului” în zilele de duminică şi la sărbătorile Sfintelor Paşti Sfânta Treime, Hramul satului etc.,festivalul „Nufărul Alb”, Zilele vinului”, expoziţii de Ziua Roadei ş.a.

Confecţionarea pieselor din piei şi blănuri Din antichitate oamenii în această regiune confecţionau o gamă variată de obiecte din piele: burdufuri sau saci din

piele, curele, scuturi, coifuri, hamuri, îmbrăcăminte (cojoace, pieptare, cuşme, chimire şi încălţăminte ‒ cizme, opinci, pantofi)

ş.a. Odată cu separarea meşteşugurilor de agricultură meseriaşii se specializează în confecţionarea pieselor calitative din blană şi piele. Cojocăritul întotdeauna a ocupat un loc de frunte în domeniul confecţionării pieselor din piei. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în secolul al XX-lea ,în fiecare regiune activau meşteri cojocari, dar numărul lor era mai mare în zonele de sud ale Moldovei – raioanele Cahul, Vulcăneşti, Ştefan-Vodă, unde până în prezent activează cojocari renumiţi care confecţionează cojoace şi bundițe.

Textile populare (lâna) Unul din elementele de bază în creaţia populară decorativ-aplicată totdeauna a fost şi rămâne materia primă.

Analizând aspectele zonale ale textilelor populare în Moldova constatăm că în regiunea de referinţă se practică creşterea oilor albe – „ţigăi” cu lâna moale şi lungă, din care, de obicei, se produc diferite ţesături decorative şi ţesături de lână pentru îmbrăcăminte.

Împletitul din pănuşi de porumb Împletirea fibrelor vegetale, salciei, papurii etc. este o îndeletnicire foarte veche, premergătoare apariţiei ţesutului.

Pe parcursul secolelor tehnica împletiturilor din materiale ale naturii s-a îmbogăţit cu noi procedee de lucru ce au lărgit posibilităţile tehnico-decorative şi varietatea obiectelor produse de creatorii populari. Oferta permanentă în mediul rural la obiectele împletite a contribuit la apariţia unei pături de meşteşugari-împletitori în această zonă.

-153-

4.5. Valoare peisagistică

Zonele lanşaftologice şi de agrement includ teritoriul pădurilor, rezervaţiilor, parcurilor, bazinelor acvatice, lunca

râurilor, zonele verzi ale localităţilor care nu sunt incluse în zona de extindere a Rezervaţiei Biosferei „Prutul de Jos”. Ţinând cont de numărul populaţiei urbane, necesarul locurilor de odihnă, perspectiva dezvoltării turismului, necesitatea

teritoriilor înverzite sporeşte. Sistematizarea zonei de agrement, reieşind din accesul transportului la locurile de agrement va favoriza reducerea

traficului în zilele de odihnă. Se prevede crearea unui sistem funcţional continuu, care va asigura legături viabile între formaţiunile landşaftice

urbane cu ariile naturale, zonele de turism, resursele acvatice. Prezenţa spaţiilor verzi, lacurilor, monumentelor de istorie, cultură şi arhitectură vor contribui la dezvoltarea ulterioară

a zonelor de recreere. Peisajul antropic este alcătuit din valorile culturale create de comunităţile umane de-a lungul timpului. În zona de

referinţă sunt situate 10 localităţi rurale (9 sate şi 1 comună). Amplasarea lor în zona Prutului Inferior datează cu secolul XV, comunităţile umane încadrându-se în landşaftul natural de lacuri, bălţi, luncă, păduri, terenuri agricole, formând un ansamblu specific zonei. Cultura populară este reprezentată prin arhitectura gospodăriilor tradiţionale ale localnicilor, prin creaţia artistică populară (port popular, folclor literar, muzical şi coreografic, manifestări populare tradiţionale şi alte forme de cultură populară).

4.6 Elemente descriptive adiționale

4.6.1 Referinţe bibliografice

1. Borza Al., Boşcaiu N. Introducere în covorul vegetal. Bucureşti. Edit. Acad. R.P.R., 1965 2. Chifu T., Mânzu C., Zamfirescu O. Flora şi vegetaţia Moldovei (România) I, II. Editura Universităţii Alexandru Ioan

Cuza, Iaşi, 2006, 698 p. 3. Ciorcârlan V. Flora ilustrată a României. Bucureşti. Editura Ceres, 2000, 1138 p. 4. Ciubotaru Al., Postolache Gh., Teleuţă Al. Lumea vegetală a Moldovei. Vol. 4. Plantele cu flori-III. Clasa Liliopsida.

Ştiinţa, 2007. 5. Cojan C., Munteanu A., Toderaş I., Cojan M. Unele aspecte privind comportamentul de apărare şi relaţiile

interspecifice în perioada de cuibărit la Podipces cristatus şi Egretta alba. „Diversitatea, valorificarea raţională şi protecţia lumii animale „Simpozion Internaţional. Ştiinţa, 2009. p. 28-31.

6. Conveţia RAMSAR şi zonele umede de importanţă naţională în Republica Moldova. Chişinău, 2008, 79 p. 7. Gache C. Bird fauna long-term monitoring in the romanian Lower Prut river basin, Travaux du museum national d-

Histoire naturelle „ Grigore Antipa”, 2010, vol. LIII, p 278-302. 8. Ghendov V., Baclanov V., Negru A. Juncus geniculatus Schrank (Juncaceae, Juss.) specie nouă pentru flora

Basarabiei. ‘ Materialele Conferinţei Ştiinţifice. Chişinău, 1995, pag. 100. 9. Ion C., Ion I., Valea Prutului, componentă a Rezervaţiei Biosferei delta Dunării, Iaşi, 2008, 280 p. 10. Leuca P., Usatîi M., Crepis O., Usatîi A., Cebanu A. Ihtiofauna lacurilor Beleu şi Manta, aspect ale revitalizării şi

conservării lor. Academia Leo Berg – 130 ani: ‘Collection of Scientific Articles, Eco-Tiras, Bender 2006, p 80-83. 11. Munteanu A., Lozan M., Mamifere. Din seria „Lumea animală a Moldovei”, vol. 4, Ştiinţa, 2004, 132 p. 12. Munteanu A., Cozari T., Zubcov N. Păsări. Din seria ,,Lumea animală a Moldovei,, vol. 3, Ştiinţa, 2006, 218 p. 13. Munteanu A., Zubcov N., Ţurcanu V. Fauna de vertebrate terestre din zona umedă RAMSAR a Prutului Inferior **

Mediul Ambiant, nr. 5 (29) octombrie 2006, p 42-46. 14. Postolache Gh. Zona cu protecţie integral din Rezervaţia ‘Prutul de Jos’, Mediul Ambiant, nr. 2(62), 2012, p. 21-26. 15. Postolache Gh. Vegetaţia Republicii Moldova. Chişinău, Ştiinţa 1995, 340 p. 16. Postolache Gh., Munteanu A., Postolache Dg., Cojan C. „Rezervaţia Prutul de Jos”, Tipografia Centrală, Chişinău,

2012, 152 p. 17. Ursu A., Vladimir P., Marcov I., Curcubăt S. Calitatea solurilor şi potenţialul pedologic al unităţilor pedogeografice.

În: Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ştiinţele vieţii. Chişinău, 2010, nr. 3 (312), p. 148-152. 18. Ivan D., Donită N., Coldea G., Sanda, V., Popescu A., Chifu T., Boşcaiu N., Mitetelu D. & Paucă-Comănescu M.

Vegetation potentielle de la Roumanie. In: Braun-Blanquetia 9. Camerino, 1993. 79 p. 19. IUCN 1994. IUCN Red List Categories. Prepared by the IUCN Species Survival Commission. Gland, Switzerland. 20. Ursu A. Solurile Moldovei, Academia de Ştiinţe a Moldovei. Chişinău: Ştiinţa, 2011. 324 p.

-154-

21. Tofan-Burac T., Chifu T. Flora şi Vegetaţia din valea Prutului. Iaşi: Corson, 2002. 437 p. 22. Teleuţă A. Proiectul Reţelei ecologice a râului Prut. În: Mediul ambiant. Chişinău, 2005, nr. 4 (22), 45 p.

23. Аверин Ю.В., Ганя И.М., Успенский Г.А. Птицы Молдавии. Кишинев, 1971. Т. 2. 236 с. 24. Гейдеман Т. С. Определитель высших растений МССР. Кишинев, Штиинца, 1986. 25.Гейдеман Т. С. Растительный покров Молдавской ССР. АН МССР. Доклад обобщение опубликованных работ, представленных на соиск. уч. степ. докт. биол. наук. Кишинев, 1966, 43 c. 26.УрсуА.Ф.Почвенно-экологическое районирование Молдавии. Кишинев, 1980. c. 69-194. 27.Rezervația Naturală „Prutul de Jos”.Analele naturii Slobozia Mare,2015,105 p. 28.UNDP-GEF/MSP.Ghid pentru elaborarea planurilor de management din Republica Moldova,Brașov,2013. 29.Institutul Național de Cercetări și Proiectări în Domeniul Amenajării Teritoriului,Urbanismului și Arhitecturii „URBANPROIECT”.Planul de amenajare a teritoriuluiraionului Cahul,Chișinău,2013

30.Consiliul Raional Cahul.Straregia de dezvoltare socio-economică a raionului Cahul pentru anii 2012-2017, Cahul, 2012, 33p. 31.Fundația Comunitară Dezvoltare Durabilă Cahul.Ghid Pentru interpretarea naturii de la Marea Neagră.Cahul, 2013,135 p.

-155-

5. Evaluări, ameninţări, obiective, analiza SWOT

5.1 Evaluarea situaţiei existente (ecologică, socio-economică, etc.)

5.1.1 Starea ecologică

Din punct de vedere ecologic, starea Rezervaţiei, descrisă în acest plan comun de management, este bună. Acest lucru este arătat în rapoartele anuale oferite de administrația fiecărei rezervații a biosferei.

Totuși, există intervenții umane istorice și în desfășurare și activități economice în toate rezervațiile biosferei, care, în prezent, nu pun în pericol în mod dramatic fiecare arie protejată sau întregul sistem integrat al acestora. Observând întregul tablou al tuturor ariilor protejate, biodiversitatea și prezența umană sunt păstrate în echilibru și sperăm ca în viitor să se mențină aceeași direcție.

5.1.2 Starea socio-economică

Activitatea economică a populaţiei din comunităţile locale a cunoscut schimbări considerabile în ultima perioadă de timp: - Activitatea de piscicultură s-a redus foarte mult în toate ariile protejate.

- Activitatea de pescuit a cunoscut o dezvoltare mai mare, dar nu prin creşterea cantităţilor de peşte pescuite, ci prin

creşterea presiunii asupra resursei piscicole. Numărul persoanelor implicate în această activitate a crescut mult în

ultima perioadă datorită migrării forţei de muncă din sectoarele economice.

- Activitatea din sectorul agricol a cunoscut o reducere considerabilă din 1990. O situaţie mai deosebită dar şi

periculoasă totodată o reprezintă animalele domestice pierdute sau rămase fără control în Delta Dunării şi în special

bovine şi cabaline. Este cunoscută situaţia cailor (peste 2000 de exemplare) care se dezvoltă în regim semi-sălbatic

în zona pădurii Letea cu impact negativ asupra acesteia. În activitatea agricolă se mai poate remarca o caracteristică,

aceea a practicării unei agriculturi de subzistenţă, la scară mică pe loturi mici de teren, multe dintre acestea proaspăt

ieşite de sub inundaţiile de primăvară şi o gamă redusă de produse (porumb, legume, viţă de vie, etc.).

- Activitatea din sectorul de construcţii hidrotehnice a cunoscut un regres considerabil, deoarece au fost stopate

toate lucrările de construire a amenajărilor agricole şi piscicole. Lucrări hidrotehnice se mai desfăşoară în prezent

pentru realizarea proiectelor de reconstrucţie ecologică (decolmatări de canale şi gârle, deschideri în digurile de

apărare ale amenajărilor piscicole şi agricole abandonate pentru reconectarea acestora cu regimul hidrologic natural)

care au o amploare mult mai redusă şi se desfăşoară în condiţii de securitate ecologică corespunzătoare.

- Sectorul construcţiilor civile cunoaşte o dezoltare relativă datorită fenomenului de dezvoltare a construcţiilor de

locuinţe noi, pensiuni sau hoteluri.

- Activitatea din sectorul turistic cunoaşte în prezent o dezvoltare din ce în ce mai mare. Nu a fost găsit încă un

instrument potrivit pentru a estima capacitatea turistică din ariile protejate.

- Activităţile industriale sunt mult mai puţin reprezentate în perimetrul Rezervaţiilor.

- Activitatea de transport cunoaşte o dezvoltare mai accentuată în ultima perioadă în special pentru transportul de

mică capacitate, pasageri şi mărfuri, ca urmare a dezvoltării activităţii de turism. Transportul pe căile de navigaţie

maritimă cunoaşte o activitate în regres.

- Alte activităţi economice sunt cele din sfera serviciilor care în ultima perioadă de timp cunosc o dezvoltare tot mai

mare şi ca urmare a dezvoltării activităţii de turism.

-156-

5.1.3 Starea managementului Rezervaţiilor

Activitățile de administrare a Rezervaţiilor se desfăşoară prin activitatea fiecărui organism desemnat special de fiecare țară. Cooperarea cu alte instituţii cu atribuţii de administrare şi control în perimetrul Rezervaţiei este realizată de asemenea la nivelul fiecărei rezervații a biosferei în bune condiții, în conformitate cu statutul legal al fiecărei țări.

5.2 Ameninţări existente şi potenţiale

5.2.1 Ameninţări privind situaţia ecologică

Situaţia ecologică a ariilor protejate poate fi considerată, în prezent, într-o stare de echilibru caracterizată de elementele prezentate în capitolele ce descriu această stare. Acest echilibru poate fi însă deranjat de o serie de factori interni sau externi.

Dintre factorii interni, trebuie menţionat pericolul creşterii presiunii antropice asupra ecosistemelor naturale, presiune ce poate fi materializată în tendinţa de supraexploatare a resurselor naturale în general şi a celei piscicole, în special, dar şi în tendinţa actuală de dezvoltare a turismului cu toate componentele sale: dezvoltarea construcţiilor, dezvoltarea activităţii de transport, dezvoltarea serviciilor, creşterea volumului de deşeuri etc.

În categoria factorilor externi, sunt incluse toate sursele de afectare a echilibrului ecologic, situate în afara Rezervaţiilor: lipsa staţiilor de epurare a marilor aglomerări urbane, funcţionarea marilor unităţi industriale fără soluţionarea rapidă a problemelor de epurare a apelor şi a aerului, dezvoltarea activităţilor de agricultură cu potenţial de creştere a aportului de nutrienţi în apă, dezvoltarea transportului naval în special pe Dunăre etc.

5.2.2 Ameninţări privind situaţia managementului

Eficienţa managementului Rezervaţiei este strâns legată de asigurarea condiţiilor optime pentru implementarea obiectivelor stabilite prin Planul de management. Nu vor putea fi realizate obiectivele de management fără asigurarea resurselor materiale necesare constând într-o infrastructură adecvată (mijloace de transport, mijloace de comunicare, spaţii de lucru, aparatură de laborator, echipamente pentru informatizarea activităţii, etc.). Implementarea Planului de Management este condiţionată şi de asigurarea resurselor financiare, necesare pentru realizarea proiectelor de reconstrucţie ecologică pentru readucerea amenajărilor piscicole şi agricole abandonate în regimul hidrologic natural, pentru realizarea lucrărilor care asigură funcţionarea optimă a sistemului hidrologic din complexele acvatice, a proiectelor de protecţie a speciilor periclitate şi cu valoare conservativă ridicată.

Asigurarea resurselor umane reprezintă, de asemenea, o cerinţă importantă. Nu vor putea fi realizate obiectivele de management ale Rezervaţiei fără un număr corespunzător de personal având un grad adecvat de pregătire. Este necesar, de asemenea, asigurarea unui nivel corespunzător de pregătire a personalului, ceea ce presupune promovarea unui program complex şi corespunzător pentru realizarea acestui deziderat. Neasigurarea acestor condiţii principale prezentate mai sus, reprezintă tot atâtea riscuri de nu realiza o activitate corespunzătoare de gestionare a Rezervaţiei.

O altă ameninţare pentru desfăşurarea managementului Rezervaţiei în condiţii optime o constituie posibila instabilitate a cadrului legislativ.

5.3 Analiza SWOT

Analiza SWOT a fost elaborată luând în considerare aceste realităţi şi prin aplicarea principiilor de conservare a diversităţii biologice pentru Rezervaţie. Aceasta înseamnă, în primul rând, studierea posibilităţii aplicării fiecărui principiu; în al doilea rând, dacă se aplică, analizarea a ceea ce implică asemenea aplicaţii în sensul contribuţiei la dezvoltare, a obstacolelor, oportunităţilor pentru managementul ecosistemelor (Căsuţa 3.7).

-157-

Căsuţa 3.7 Analiza SWOT

PUNCTE TARI:

.

Protecţia legală prin legi naţionale şi convenţii internaţionale: Ramsar, UNESCO MAB Biosphere Reserve, IBAs, etc. (Princ.1).

Diversitate biologică mare, abundenţă de specii endemice (Principiul 5).

Un grad ridicat de cunoaştere ecologică şi economică a populaţiei indigene (Principiul 6)

Experienţa în reconstrucţie ecologică (principiul 9).

PUNCTE SLABE:

Managementul este prea centralizat (Principiul 2).

Lipsa concesiilor corespunzatoare ale stakeholderilor (Principiul 3).

Disfuncţiile pieţei (Principiul 4).

Lipsa conectivităţii între utilizatori, manageri, oameni de ştiinţă, şi populaţia locală indigenă în implementarea procesului de planificare managerială (Principiul 7).

Conflicte inerente între localnici şi firme private generate de utilizarea resurselor (Principiul 8).

Cele mai multe probleme de gestiune a diversităţii biologice sunt complexe, cu multe interacţiuni (Principiul 12). •

OPORTUNITĂŢI:

Abordarea ştiinţifică a conservării biodiversităţii şi a dezvoltării durabile folosind cunoaşterea locală indigenă şi recunoaşterea drepturilor acesteia (Principiul 1).

Sistem de cooperare orizontal si vertical (Principiul 2).

Reconstrucţia ecologică a polderelor abandonate (Principiul 3).

Implementarea directivelor UE (Principiul 4)

Echilibru corespunzător între, şi integrarea conservării şi utilizarea diversităţii biologice (Principiul 10).

Imbunătăţirea potenţială a cunoaşterii ştiinţifice şi a educaţiei ecologice (Principiul 11).

OBSTACOLE (CONSTRÂNGERI):

Sistem managerial centralizat (Principiul 2).

Intervenţii manageriale socio-economice mai puţin bazate pe dezvoltare durabilă (Principiul 3).

Schimbarea ecosistemică afectează utilizarea economică (Principiul 8).

-158-

Planul de acțiune

5.4 Scopul managementului

5.4.1 Implementarea cerinţelor convenţiilor internaţionale

Planul de management pentru conservarea diversităţii biologice şi pentru dezvoltare durabilă în Rezervaţiile Protejate reprezintă o necesitate şi singurul mod în care pot fi armonizate interesele diferite ale locuitorilor rezervaţiei, ale vizitatorilor săi, precum şi ale celor care vin în Rezervaţii în scopul dezvoltării unor activităţi economice, în această zonă în care sistemele ecologice, naturale sau antropice cu grad ridicat de sensibilitate generează resurse naturale ce pot susţine activităţi economice şi prin acestea, nivelul de bunăstare al populaţiei locale în primul rând dar şi al populaţiei din localităţile învecinate Rezervaţiei, într-o anumită măsură.

Având în vedere statutul triplu recunoscut pentru Rezervaţii: de rezervaţie a biosferei, în cadrul Programului UNESCO “Omul şi Biosfera”, de zonă umedă de importanţă internaţională, mai ales ca habitat al păsărilor de apă (Convenţia Ramsar) dar şi de zonă a patrimoniului natural universal, elaborarea planului de management trebuie să ţină seama de cerinţele legale în vigoare privind gestionarea ariilor naturale protejate dar şi de cerinţele Convenţiilor internaţionale, ale căror prevederi sunt aplicabile şi în perimetrul Rezervaţiei.

Cele mai importante convenţii internaţionale ale căror prevederi acţionează şi în Rezervaţie sunt: Convenţia privind Diversitatea Biologică, Convenţia privind Comerţul Internaţional cu Specii Periclitate, Convenţia privind Speciile Migratoare, Convenţia privind Zonele Umede de Importanţă Internaţională ca Habitat al Păsărilor de Apă, Convenţia privind Patrimoniul Universal, Natural şi Cultural, Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră.

5.4.2 Armonizarea necesităţilor imediate cu strategia pe termen lung

Armonizarea necesităţilor imediate ale Rezervaţiei cu strategia pe termen lung înseamnă a defini în linii generale principiile, direcţiile, obiectivele şi criteriile de identificare a acţiunilor care să conducă la o dezvoltare economică şi socială durabilă, în condiţiile conservării biodiversităţii. Programul de acţiuni trebuie să conţină obiective şi sarcini concretizate şi cuantificate în timp, spaţiu şi în costuri.

Principiile generale ale strategiei de protecţia mediului trebuie să cuprindă câteva teme principale: conservarea

condiţiilor de sănătate a oamenilor, dezvoltarea durabilă, evitarea poluării prin măsuri preventive, conservarea biodiversităţii,

conservarea moştenirii valorilor culturale şi istorice, aplicarea principiilor de bază ale protecţiei mediului (ex. poluatorul

plăteşte), stimularea activităţii de reabilitare a ecosistemelor alterate.

Conservarea condiţiilor de sănătate a oamenilor este principiul conform căruia trebuie să i se subordoneze

întreaga activitate economică şi socială, întreaga strategie de ocrotire a mediului. Condiţiile de viaţă trebuie îmbunătăţite prin

acţiuni de: corectarea impactului negativ produs de unele activităţi, adoptarea măsurilor de prevenire a poluării, folosirea

tehnologiilor curate în toate activităţile.

Dezvoltarea durabilă este principiul care trebuie să fundamenteze managementul Rezervaţiei deoarece se constată

tendinţe negative în ceea ce priveşte exploatarea resurselor naturale şi în special a resursei piscicole prin supraexploatare,

ceea ce poate conduce la epuizarea acestora, a protecţiei mediului, în principal prin gestionarea necorespunzătoare a

deşeurilor, a apelor uzate ce poate conduce la reducerea potenţialului existent de regenerare a naturii. Conceptul de

-159-

dezvoltare durabilă se referă la o forma de creştere economică care satisface nevoile societăţii în termeni de bunăstare pe

termen scurt, mediu şi lung şi se fundamentează pe considerentul că dezvoltarea trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor

prezente fără să pună în pericol pe cele ale generaţiilor viitoare. În termeni practici, acest lucru înseamnă crearea condiţiilor

pentru dezvoltarea economică pe termen lung, în acelaşi timp protejând mediul înconjurător.

Evitarea poluării prin măsuri preventive se bazează pe considerentul că este mult mai uşor şi mai puţin costisitor

să se prevină poluarea, ceea ce face imperios necesară aplicarea unor tehnologii nepoluante în toate domeniile de activitate

care urmează a fi dezvoltate.

Conservarea biodiversităţii este principiul fundamental care ţine seama de consecinţele nefaste ale poluării asupra

ecosistemelor şi vizează eliminarea poluanţilor, menţinerea ecosistemelor, a capacităţii lor de funcţionare, a stabilităţii şi

rezistentei lor la dereglări, a productivităţii şi adaptabilităţilor şi nu în ultimul rând la utilizarea durabilă a resurselor naturale.

Conservarea moştenirii valorilor culturale şi istorice este principiul prin care valorile culturale şi istorice sunt

considerate componente ale sistemelor socio-economice dezvoltate în cadrul sistemelor naturale şi că acestea trebuie

abordate integrat.

5.4.3 Armonizarea intereselor potenţial conflictuale

Interesele conflictuale sunt întâlnite între părţile ce deţin interese economice şi cele cu interese în conservarea biodiversităţii şi în promovarea dezvoltării durabile. Părţile interesate în activităţile economice sunt reprezentate de firmele care au concesionat drepturile de valorificare a terenurilor agricole sau piscicole, firmele care au concesionat dreptul de valorificare a resurselor naturale (peşte, stuf), firmele de transport, firmele de turism, asociaţiile de pescari, asociaţiile de vânători şi pescari sportivi, populaţia locală. Din studiile anterioare precum şi din întâlnirile desfăşurate cu reprezentanţ i ai agenţilor economici cu ocazia elaborării „Planului Master – suport pentru dezvoltare durabilă în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării”, cu ocazia elaborării Planului de management sau cu ocazia întâlnirilor periodice dintre reprezentanţii Administraţiei Rezervaţiilor cu reprezentanţii comunităţilor locale, a reieşit faptul că în principal conflictele sunt generate de limitarea accesului la diferite resurse naturale sau în diferite zone ale Rezervaţiei, precum şi de restricţiile impuse de Administraţia Rezervaţiei ca autoritate de mediu şi/sau de administrator al ariei naturale protejate.

Pentru eliminarea surselor de conflicte trebuie desfăşurată o activitate susţinută de promovarea unor măsuri care să contribuie la diversificarea activităţilor economice (dezvoltarea turismului, a atelierelor de artizanat, acvacultură diversificată, etc.) la îmbunătăţirea infrastructurii locale care să contribuie la creşterea bunăstării locuitorilor (apărări împotriva inundaţiilor, alimentări cu apă, canalizări, etc.). Este necesară, de asemenea, desfăşurarea unor acţiuni susţinute de conştientizare publică pentru promovarea obiectivelor Administraţiei Rezervaţiilor pentru dezvoltare durabilă.

5.4.4 Criterii generale pentru stabilirea priorităţilor acţiunilor

În vederea stabilirii priorităţilor acţiunilor stabilite pentru realizarea obectivelor de management s-au avut în vedere o serie de criteriile generale:

- Menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi a calităţii vieţii în comunităţile locale, inclusiv prin apărarea acestora împotriva efectelor negative ale calamităţilor naturale (inundaţii, secetă, cutremure, etc.).

- Menţinerea şi îmbunătăţirea potenţialului existent al ecosistemelor naturale, inclusiv utilizarea durabilă a resurselor naturale regenerabile: apele, solul, flora şi fauna din perimetrul Rezervaţiei.

- Respectarea prevederilor convenţiilor şi programelor internaţionale privind protecţia mediului, conservarea diversităţii biologice, protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, etc.

- Raportul cost/beneficiu.

5.5 Obiectivele și măsurile de management

Clasificarea priorității: I – prioritate înaltă

II – prioritate medie

III – prioritate joasă

-160-

5.5.1 Obiectivele și măsurile de mediu

Fundament: Un sistem de deltă și partea Prutului de Jos cu locuri relativ intacte, cu exemple excelente ale ecosistemelor terestre

și ale zonelor umede. Procesele de apă și de mare au format Delta ajutate de evenimente climatice și de apă, care au avut loc mii de ani. Fluviul Dunărea și cei trei afluenți principali (Chilia, Sulina și Sfântu Gheorghe), transporta milioane de tone de aluviuni și de sedimente care se acumulează la granița între râu și mare, și formează baza unui peisaj mozaic complicat și pitoresc. Datorită acestui peisaj divers, Delta și Prutul de Jos este una dintre cele mai bogate ecosisteme europene locuite de peste 7.000 de specii de floră și faună. Delta este o piatra de hotar indispensabilă de-a lungul traseului de migrație a păsărilor afro-eurasiatice și se află în centrul mai multor pământuri și coridoare ecologice marine și fluviale din nord-vestul regiunii Mării Negre.

Secole de-a rândul, oamenii trăiau din resursele oferite de Deltă și Prutul de Jos. Una dintre principalele caracteristici specifice comune pentru toate părțile regiunii este dependența economiei locale

de utilizarea unui număr limitat de resurse naturale. Nivelul de transformare a terenurilor este relativ ridicat, în întreaga zonă de studiu, cu cele mai mari valori (până la

80%), în partea moldovenească și cele mai mici (până la 42%) – în partea română, datorită existenței unei vaste arii protejate. Principalul tip de transformare a terenului este pentru activități agricole și de pescuit.

Obiectivul principal Un ecosistem sănătos cu procese peisagistice și de creștere naturale în cea mai mare parte a Deltei, coridoare de migrație de-a lungul deltei, de exemplu, pentru specii de sturioni, precum și întreținerea modelelor economice tradiționale (de exemplu, grădinărit și pășunat) și noi (de exemplu, utilizarea biomasei), care funcționează în armonie și sprijină valorile naturale ale deltei.

Obiective operaționale

Asigurarea unui regim de protecție pentru speciile cheie, habitatele și peisajele culturale

Menținerea structurii de mozaic a peisajelor și a vegetației prin gestionarea durabilă a recoltării vegetației și stufului/

biomasei.

Gestionarea durabilă a zonelor cu pat de stuf în Stentsovsko Zebrianskie Plavni (SZP) prin recoltare, restaurare, etc.

Structura mozaică și fluxul menținut de la Dunăre la Marea Neagră prin sistem.

Integritatea cu văile inundabile adiacente și polderele de orez, precum și coerența transfrontalieră și integritatea în cadrul

măsurilor de gestionare și zonare.

Pescuit și turism coerent și reglementat de-a lungul frontierelor.

,

Măsurile de gestionare și acțiunile ce țin de conservarea peisajelor principale și a speciilor

Valorile ecologice

Factori de influență

Măsuri de gestionare

Măsuri

generale de

protecție a

speciilor

cheie

Presiune și

declin

Măsuri de protecție

Inventarul biodiversității și a ecosistemelor comune și dezvoltarea măsurilor de protecție și

conservare (II)

Inventarul speciilor existente în toate ariile protejate pentru a identifica speciile, biocenoza

comună și pentru a stabili măsurile adecvate de protecție și de conservare. (II)

Protejarea în comun a speciilor migratoare, în special a speciilor de sturioni și scrumbiei de

Dunăre; restricții și interdicții coerente și sezoane de captură a scrumbiei de Dunăre. (I)

Planuri de acțiuni comune pentru a proteja speciile restrânse la nivel local sau relictare. Elaborarea unor măsuri de protejare a speciilor de floră și faună care trăiesc în habitate mici sau relictare din Delta Dunării (II)

Elaborarea și implementarea masurilor pentru protecția și conservarea speciilor importante

pentru conservare (II)

Elaborarea ”Listei Roșii” a speciilor de floră și faună din rezervații, conform ultimelor documente ale Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN)(UE). (III)

Controlul regimului strict de protecție în zonele de bază și de tampon (I)

Selectarea şi formularea pachetului de indicatori şi indici care definesc starea ecosistemelor din RBDD. Stabilirea Valorilor de Referinţă Favorabilă pentru speciile protejate. (I)

Identificarea unor zone de interes deosebitpentru protecție integrală și propuneri pentru stabilirea unor noi zone cu regim de protecție specială.

Inventarierea speciilor alohtone,studierea impactului și elaborarea propunerilor legislative de întroducere a speciilor alohtone.

Elaborarea Listei Roșii a speciilor de floră și faună conform ultimelor documente IUCN(UE).

Cercetări privind cunoașterea biologiei speciilor de plante, păsări și pești migratori în vederea adoptării măsurilor adecvate de protecție și management.

Măsuri de monitorizare

Monitorizarea speciilor cheie și a comunităților care sunt ținte ale planurilor de acțiune (II)

Instalarea stațiilor de monitorizare pentru speciile migratoare de interes internațional (II)

Monitorizarea speciilor invazive: Inventarierea speciilor invazive și evaluarea impactului acestora asupra speciilor indigene; propunerea cadrului legal pentru a opri pătrunderea speciilor invazive în rezervații. (I)

Efectuarea cercetărilor privind biologia sturionilor migratori, în vederea stabilirii măsurilor adecvate de protecție și de management (I)

Cercetări privind speciile de păsări de interes internațional conservativ (II)

Înființarea grupurilor de lucru specializate pentru monitorizarea speciilor pe cale de dispariție conform acordului internațional (de exemplu, Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice (AEWA))(III)

Monitorizarea schimbărilor climatice asupra habitatelor și peisajelor principale (II)

Participarea la un sistem transfrontalier bilateral comun de monitorizare în cadrul cooperării între ministerele de mediu ucrainene și românești (II)

Elaborarea şi implementarea planului de monitoring integrat al RBDD (I)

Monitorizarea complexă a Rezervaţiei Biosferei Transfrontalieră Delta Dunării, România-Ucraina-Moldova. (I)

Îmbunătățirea infrastructurii și a condițiilor pentru realizarea acțiunilor de monitoring în Rezervația Biosferei Prutul de Jos (I)

Măsuri de gestionare Menținerea proceselor naturale

Managementul vegetației;

-162-

Folosirea mai multor specii native în structura forestieră locală și reînnoirea modelelor mozaice

pe grindurile și în zonele umede din zonele-tampon. Restabilirea parțială a plantațiilor forestiere

existente pe partea inferioară a dunelor de nisip ale grindului Jibrieni, luând în considerație

experiența pozitivă de gestionare a terenurilor de nisip românesc pe grindul Letea (II)

protecția și ameliorarea forestieră a pădurilor primare (II)

Gestionarea stufăriilor și pășunilor din zonele tampon spre o structură mozaică, prin promovarea recoltării stufului pentru confecționarea acoperișurilor de stuf și biomasă. (II)

Acțiuni transfrontaliere coerente de pășunat natural (aceleași rase, migrații transfrontaliere?) (II)

Restaurarea/reabilitarea ecologică ulterioară a insulei Ermakov, în special prin gestionarea vegetației și prin pășunat natural etc. (I)

Managementul asociațiilor vegetale nou dezvoltate în scopul adoptării unor măsuri de conservare a habitatelor de tip mozaic

o Organizarea stufăriilor și a pășunilor nou formate,în zone tampon și în zone cu regim protejat în

vederea dezvoltării zonelor de tip mozaic.

o Gestionarea zonelor silvice prin utilizarea speciilor autohtone de arbori și arbuștiși crearea unor

asociații de tip mozaic.

o Gestionarea pădurilor din zonele riverane pentru refacerea structurii naturale a pădurilor din zona

inundabilă.

Măsuri asupra speciilor-cheie, speciilor umbrelă

Specii de importanță maximă sau care reprezintă anumite habitate ca specii umbrelă sau specii indicatoare pentru habitate și schimbări specifice

Valorile ecologice Factori de influență Măsuri de gestionare

Stuful (Phragmites australis (Cav.)

Trin. Ex Steud., 1841)

Delta Dunării găzduiește cel mai

mare pat de stuf din lume, cu un

potențial imens de resurse

Factorii climatici, în special

dinamica nivelului de apă,

incendiile de vară, barajele și

drenajele.

Promovarea măsurilor de prevenire a

incendiilor în toată delta (I)

Promovarea proiectelor ecologice de

restaurare a zonelor umede. (I)

Reacția oportună, în fază incipientă, a

componentelor Rezervației Biosferei

Transfrontaliere (RBT) (inclusiv a

centrelor de coordonare pentru

activitățile de comunicare) la

răspândirea focului mistuitor, într-o

strânsă cooperare cu autoritățile de

frontieră din trei țări, cu serviciile de

urgență și forestiere. (II)

Garoafa basarabeană (Dianthus

bessarabicus) Klokov

Aceasta este o specie foarte rară în

Ucraina, cu tendință de scădere și

cunoscută prin câteva populații în

apropiere de orașele Vilcovo și

Chilia precum și grindurile de nisip

Jibrieni în apropiere de satul

Primorsk. Specia este inclusă în

lista roșie națională a Ucrainei.

Distrugerea habitatelor prin

împădurire, extracția nisipului și

incendii.

Stoparea împăduririi dunelor de nisip, precum și a carierelor noi în zona forestieră Vilcovo, stabilirea ariilor protejate pentru populațiile cunoscute, proiect de restaurare și plantare artificială, și implementarea masurilor de prevenire a incendiilor. Restabilirea habitatelor în zonele de pe malul mării și în principalele zone protejate ale RBD. (II)

-163-

Stuf de litoral (Scirpus litoralis)

Schrad.

Aceasta este o specie-indicator a

dinamicii feței maritime a deltei

Chiliei, ca o specie iubitoare de

sare, răspândindu-se odata cu

pătrunderea apelor Mării Negre,

atunci când salinitatea depășește

9‰. Comunitățile acestei specii

sunt incluse în lista verde națională

a Ucrainei, în timp ce specia este

inclusă în Anexa III a Convenției de

la Berna și lista roșie a UICN, ca

specie care prezintă mai puțină

preocupare, ver. 3.1.

Specia dispare odată cu

înnămolirea corpurilor de apă

interioare, în timp ce

schimbarea salinității și

salinizarea solului favorizează

răspândirea speciei.

Conservarea unui statut hidrologic al corpurilor de apă. (III)

Cornaciul plutitor (Trapa natans)

Specie rară relictară cu distribuție

neuniformă și multe soiuri locale.

Specia este inclusă în lista roșie a

Ucrainei, Anexa II a Convenției de

la Berna și lista roșie a UICN, ca

preocupare minoră, ver. 3.1.

În a doua jumătate a secolului

XX, speciile au început să

dispară din mai multe zone ale

fostei distribuții. Delta Chilie

este una dintre principalele

zone din zilele noastre în

Ucraina.

Nu are nevoie de măsuri speciale în

interiorul RBD, deoarece este o specie

obișnuită în delta exterioară, acoperind

aproximativ 350 ha. din zonele umede.

(III)

Silverberry (Elaeagnus argentea

Pursh)

Specie invazivă, se extinde activ.

Specia este foarte rezistentă,

predispuse la incendii

sălbatice, poate fi exterminată

numai prin incendii puternice și

exploatare forestieră pentru

lemn de foc.

Este nevoie să se elaboreze măsuri de

control eficiente. (III)

Sturion rusesc (Acipenser

gueldenstaedtii (J. F. Brandt &

Ratzeburg, 1833))

O specie rară a cărei creștere în Dunăre s-a oprit, începând cu anul 2009, fiind ultimul râu în Marea Neagră cu creștere naturală a sturionilor. Specia este inclusă în lista roșie națională a Ucrainei, Anexa II a Convenției de la Berna și lista roșie a UICN, fiind pe cale de dispariție în mod critic A2bcde, ver 3.1.

Braconajul în Marea Neagră și

de-a lungul întregului traseu de

migrație în fluviul Dunărea.

Moartea peștilor tineri în plase

de pescuit, construirea

barajelor de porți de fier pe

Dunăre și scăderea drastică a

zonelor cu locuri de

reproducere.

Creșterea măsurilor împotriva

braconajului, reproducerea și stocarea

artificială, restabilirea locurilor de

reproducere în afluenții Dunării,

reglementarea metodelor de pescuit

pentru prevenirea capturilor accidentale

de pești tineri. (I)

-164-

Morunul (Huso huso (Linnaeus,

1758))

Specie rară. Cel mai mare pește de apă dulce din lume. Specia este inclusă în lista roșie a Ucrainei, Anexa II a Convenției de la Berna și lista roșie a UICN, fiind pe cale de dispariție în mod critic A2bcd, ver 3.1.

Crap sălbatic (Сyprinus carpio (Linnaeus, 1758))

Cea mai valoroasă specie comercială rezidentă, precum și una dintre cele mai populare specii de pescuit.

Pierderea locurilor pentru

depunerea icrelor, ca urmare a

îndiguirii luncilor inundabile,

supra-captura grupurilor de

reproducție de-a lungul întregii

Dunării, prin capturi accidentale

a peștilor tineri în plase

pescărești.

Restaurarea polderelor și a zonelor îndiguite, creșterea măsurilor antibraconaj, reglementarea pescuitului sportiv și capturilor comerciale. (III)

. Broasca mare de lac (Pelophylax

ridibundus (Pallas, 1771)), Broasca

mică verde (Pelophylax lessonae

(Camerano, 1882)) și Broasca mică

de lac (Pelophylax kl.)

Acestea sunt specii cu un potențial

mare de resurse și sunt incluse în

lista roșie a UICN ca fiind o

preocupare minoră, ver. 3.1.

Modificarea și degradarea

zonelor umede cu pierderea

structurii mozaice a zonelor

umede de reproducere. Într-o

mai mică măsură, afectare de

poluarea chimică și de capturile

ilegale.

Conservarea și restaurarea habitatelor

(zone umede de mozaic), controlul

poluării, măsuri anti-braconaj. (III)

Broasca-țestoasă europeană de

baltă (Emys orbicularis (Linnaeus,

1758)).

Specie rară inclusă în Anexa II a

Convenției de la Berna și lista roșie

a UICN, cu risc scăzut / aproape de

amenințare, ver 2.3

Degradarea zonelor umede cu

pierderea structurii mozaice,

poluare agricolă și braconaj.

Conservarea și restaurarea habitatelor

(cu terenuri mai ridicate pentru

reproducere) și menținerea structurii

mozaice a zonelor umede, controlul

poluării, măsuri anti-braconaj. (III)

Scrumbie de Dunăre (Alosa

kessleri pontica (Eichwald, 1838))

Cea mai masivă specie de

captură comercială cu cea mai

mare importanță economică.

Enumerată în Anexa III a

Convenției de la Berna.

Supraexploatarea potențială a

unui banc de reproducere.

Reglementarea capturilor (prelungirea

perioadei de interdicție, reducerea

înălțimii plaselor de pescuit, aparent,

interdicția plaselor de pescuit

monofilament, la fel ca în România).

(II)

Țigănuș (Umbra krameri

(Walbaum, 1792))

Lucrări de hidro-ameliorare, modificarea habitatelor naturale, poluarea apelor.

Restaurarea principalelor corpurilor de apă stagnantă închisă, reducerea poluării (II)

-165-

Specie rezidentă rară, care este

un bun indicator al stării de

sănătate a unor tipuri de

ecosisteme în RBD. Specia este

inclusă în lista roșie a Ucrainei,

Anexa II a Convenției de la

Berna, lista roșie a UICN, fiind

vulnerabilă A2c, ver 3.1.

Pelicanul creț (Pelecanus

crispus (Bruch, 1832))

Specie rară migratoare, care

iernează frecvent în Delta

ucraineană. Specia este inclusă

în lista roșie a Ucrainei, lista

roșie europeană și Anexa II a

Convenției de la Berna, Anexa I

a Convenției privind comerțul

internațional cu specii sălbatice

de faună și floră pe cale de

dispariție (CITES), Acordul

privind conservarea păsărilor de

apă migratoare african-

eurasiatice (AEWA), lista roșie a

UICN, fiind vulnerabilă.

Modificarea intensivă și

exploatarea zonelor umede,

declinul productivității peștelui,

poluarea apei la nivel mondial

și tulburările umane.

Întreținerea și reînnoirea structurii

mozaice a paturilor de stuf, platformelor

de reproducere artificială. (II)

Acvilă de câmp (Aquila heliaca

(Savigny, 1809))

Specie rară rezidentă și de

reproducere, inclusă în lista

roșie a Ucrainei, lista roșie

europeană, Anexa I a

Convenției privind comerțul

internațional cu specii sălbatice

de faună și floră pe cale de

dispariție (CITES), Anexa II a

Convenției de la Berna, Anexa I

și II a Convenției de la Bonn,

lista roșie a UICN ca fiind o

specie de preocupare minoră.

Exploatarea forestieră a

copacilor mari, braconajul,

perturbări umane în zonele

umede mari, scaderea surselor

de alimentare și poluarea.

Protecția și refacerea habitatelor (păduri

riverane, paturi mozaice de stuf, etc.).

Instalarea platformelor artificiale pentru

cuiburi. (I)

Gâsca de vară (Anser anser (Linnaeus, 1758))

O specie obișnuită de reproducție. Delta Dunării este casă pentru cea mai mare populație de pe coasta Mării Negre. Această specie joacă un rol important în afara RBD.

Pierderea de lunci inundabile și

a zonelor umede mozaice,

pierderea habitatelor de

hrănire, incendii la locurile de

reproducere, braconajul

Întreținerea și restaurarea zonelor umede mozaice, restaurarea luncilor inundabile, în special prin pășunat. Măsuri de control și prevenire a incendiilor, controlul condițiilor de recoltare a stufului, precum și protecția terenurilor de hrănire în masă etc. (III)

-166-

Specia este inclusă în ), Anexa III a Convenției de la Berna și lista roșie a UICN ca fiind o specie de preocupare minoră.

păsărilor tinere și tulburarea

crescută.

Gâsca cu piept roșu (Rufbrenta

rufcollis (Pallas, 1769, syn. Branta

rufficolis)

O specie amenințată la nivel

mondial incusă în Cartea Roșie

națională a Ucrainei, ca specie

vulnerabilă, lista roșie europeană,

precum și în Anexa II a Convenției

privind comerțul internațional cu

specii sălbatice de faună și floră pe

cale de dispariție (CITES), Anexa II

a Convenției de la Berna,

Convenția de la Bonn, Acordul

privind conservarea păsărilor de

apă migratoare african-eurasiatice

(AEWA). Practic, întreaga

populație mondială iernează pe

coasta de vest a Mării Negre. Delta

Dunarii este un loc de tranzit sau o

zonă de popas pe termen scurt

pentru specie.

Braconajul și tulburări în afara

zonelor protejate.

Materiale de sensibilizare a opiniei

publice pentru vânători. Protecția

concentrației masice a păsărilor în

zonele de hrănire etc.

Elaborarea măsurilor de îmbunătățire a

condițiilor de iernare pentru gâștele cu

piept roșu și alte gâște palearctice. (II)

Lopătarul (Platalea leucorodia

(Linnaeus, 1758))

O specie de reproducere în delta inclusă în Cartea Roșie a Ucrainei, CITES, Anexa II a Convenției de la Berna, Anexa II a Convenției de la Bonn, Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice (AEWA), lista roșie a UICN ca fiind o specie cu risc scăzut.

Pierderea luncilor inundabile și a zonelor umede mozaice, incendii la locurile de reproducere și tulburarea crescută.

În afara RBD, specia este afectată de reglările râului, irigare, utilizarea pesticidelor etc.

Întreținerea și restaurarea zonelor umede mozaice, restaurarea luncilor inundabile, în special prin pășunat. Măsuri de control și prevenire a incendiilor, controlul condițiilor de recoltare a stufului, precum și protecția terenurilor importante pentru hrănire etc. (III)

Pisică sălbatică europeană

(Felis silvestris (Schreber,

1777))

Specie rară inclusă în lista roșie

a Ucrainei, Anexa II a Convenției

de la Berna, lista roșie a UICN

ca fiind o specie cu risc scăzut,

ver. 3.1.

Pierderea habitatelor, în special a pădurilor riverane vechi, vânarea din greșeală în afara RBD, fiind confundată cu pisica domestică, prinsă accidental sau ucisă de câini de vânătoare. Tulburată de recreere în păduri și lunci. Afectată negativ de zăpada adâncă în timpul iernii.

Protecția și refacerea habitatelor (a pădurilor riverane), întreținerea zonelor umede mozaice. În afara RBD: interzicerea sacrificării pisicilor domestice în zonele de suprapunere, măsuri de combatere a braconajului și măsuri de control a câinilor de vânătoare. (II)

-167-

Șacal auriu (Canis aureus

(Linnaeus, 1758))

O specie obișnuită cu un număr în creștere. Este una dintre cele mai explicite invazii de specie. Există mai multe dezbateri despre rolul acesteia în ecosistemele locale.

Sacrificarea în afara zonelor

protejate.

Trebuie să fie dezvoltate măsuri adecvate pentru controlul numărului speciei în afara zonelor protejate. (II)

Mistrețul (Sus scrofa (Linnaeus, 1758))

Specie de importanță economică ridicată (fiind cea mai importantă specie de vânat), specie formatoare de habitate, de asemenea, enumerată în Anexa III a Convenției de la Berna.

Hibridizarea cu porcul domestic

și potențiala influență negativă

a șacalului auriu.

Limitarea hibridizării prin restricționarea pășunatului porcilor domestici în delta românească, studierea impactului șacalului auriu asupra purceilor tineri. (III)

Nurca europeană (Mustela

lutreola (Linnaeus, 1761))

La nivel global, specie foarte rară. Delta Dunării păstrează una dintre populațiile cele mai stabile. Specia este inclusă în lista roșie a Ucrainei, Anexa II a Convenției de la Berna, și lista roșie a UICN, fiind pe cale de dispariție în mod critic A3ce, ver 3.1.

Pierderea habitatelor, în special a pădurilor riverane, transformarea intensivă și degradarea zonelor umede cu pierderea structurii mozaice. Specia este suprimată de nurca americană, mai competitivă (Neovison vison (Schreber, 1777)). Experimentele arată resorbție de embrion, în caz de hibridizare.

Protecția și refacerea habitatelor (a pădurilor riverane), întreținerea și restaurarea zonelor umede mozaice. (I)

Evaluarea anuală a eficienţei programului de populare de susţinere a Dunării cu pui de sturioni marcaţi individual.

Reconstrucția populației sălbatice de sturioni din Dunăre, afectate de pescuitul comercial intensiv

Monitorizarea exemplarelor mature care revin în Dunăre (II)

Inventarierea speciilor invazive şi elaborarea măsurilor precauţionare pentru managementul lor.

Evaluarea intensității invaziei speciilor invazive, în scopul de a stabili măsuri

Lista speciilor, a zonelor afectate, măsuri (II)

Selectarea şi formularea pachetului de indicatori şi indici care definesc starea ecosistemelor din RBDD. Stabilirea Valorilor de Referinţă Favorabilă pentru speciile protejate din RBDD.

Directiva WFD într-una dintre cerințele UE, în toate statele membre, până în prezent România trebuie să înceapă și să mențină procesul de evaluare

Set of indicators and defining the state of the ecosystems (I)

Evaluarea funcţiilor şi serviciilor asigurate de ecosistemele deltaice dulcicole, salmastre şi marine (producţie, reglare, suport).

Una dintre tendințele UE este de a evalua și descrie funcțiile și serviciile oferite de ecosisteme

Inventariere şi monitorizare (I)

-168-

Măsuri pentru habitate și peisaje

Valorile ecologice Factori de influență Măsuri de gestionare

Habitate și

peisaje

Diferențe legislative și practice între cele trei rezervații,

Pierderea integrității luncilor la poldere și terenuri de cultură

Paturi de stuf degradate cu pierderea structurii mozaice

Sincronizarea sau armonizarea juridică și practică

și dezvoltarea zonării coerente în România,

Ucraina, Moldova. (III)

Refacerea zonelor umede și a practicilor agricole

prietenoase cu mediul. (I)

Restaurarea/reabilitarea ecologică, de ex. a

Stentsovsko Zebrianskie Plavni (SZP), cu scopul

de a menține etapele timpurii ale succesiunilor prin

recoltare (sau folosire) parțială a masei organice

acumulate și prin optimizarea condițiilor

hidrologice. (I)

Schimbările climatice:

Din cauza creșterii nivelului mării

Din cauza inundațiilor catastrofale

Din cauza secetelor prelungite

Din cauza temperaturilor mai

ridicate ale apei

Planurile de gestionare a secetei, inclusiv prin

utilizarea prioritară a apei în SZP (II)

Menţinerea/restaurarea stării

ecologice bune a ecosistemelor

Reconstrucţie ecologică în

incintele îndiguite

Reactualizarea inventarelor diversităţii biologice din

perimetrul RBDD. (II)

Combaterea şi/sau atenuarea factorilor de risc (agenţi

patogeni, schimbări climatice, activităţi antropice, specii

invazive, etc.) pentru starea habitatelor, identificarea şi

implementarea măsurilor pentru limitarea efectelor

negative. (I)

Adaptarea zonării funcţionale a RBDD şi a planurilor de

management aferente pentru atingerea obiectivelor

specifice, ţinându-se cont de distribuţia speciilor de

păsări cu cerinţe prioritare de protecţie pentru a se

asigura manţinerea valorilor stabilite. (I)

Elaborarea şi implementarea normelor specifice pentru

conservarea diversităţii (limitarea impactului antropic).

(I)

Elaborarea şi implementarea programului de

igienizarea stufărişurilor în vederea îmbunătăţirii stării

habitatelor din RBDD. (I)

-169-

Îmbunătăţirea condiţiilor de mediu in zonele de

reproducere naturală a peştilor (I)

Îmbunătăţirea regimului hidrologic şi refacerea

potenţialului piscicol (II)

Îmbunătăţirea circulaţiei apei în complexul acvatic (II)

Executarea periodică a lucrărilor de întreţinere a

canalelor pentru asigurarea regimului hidrologic optim

din ecosistemele acvatice.

Perdele forestiere de protecţie a braţelor şi canalelor

Deltei Dunării.

Refacerea ecologică în fostele poldere de pește,

bancurile de nisip și habitatele forestiere naturale în

amenajările silvice îndiguite ajunse la vârsta exploatării

(II)

Elaborarea studiului de fezabilitate și argumentarea

tehnico-economică și ecologică a reabilitării lacurilor

Beleu și Manta.

Lucrări hidrotehnice pentru reducerea proceselor de

colmatare a lacurilor Beleu și Manta.

Refacerea parțială a plantațiilor forestiere din zona de

acumulare în scopul reducerii erodării solurilor și

colmatării ecosistemelor lacustre.

Refacerea structurii naturale a vegetației forestiere

riverane Prutului în scopul creșterii valorii lor

ecologice,estetice și cognitive.

Lucrări pentru refacerea asociațiilor vegetale,inclusiv

cea vegetală,afectată de impactul antropic.

Lucrări civile pentru prevenirea și combaterea poluării

accidentale a habitatelor naturale.

-170-

INSULELE ISMAIL

5.5.2 Obiectivele și măsurile de mediu

Fundament:

Cele mai conservate insule găsite în porțiunea ucraineană a canalului Dunării. Zonele umede sunt importante pentru pești, păsări și mamifere. Insule depoziționale de tipul luncilor sunt formate din depozite aluviale. Pe aceste insule sunt lacuri inundabile, mlaștini, centuri înguste de nisip și pajiști inundabile cu ierburi și tufărișuri abundente, specifice zonelor umede. Diversitatea semnificativă a tipurilor de habitate găzduiește o diversitate biologică ridicată. Cele mai valoroase terenuri sunt acolo unde speciile indigene de pești din Dunăre depun icre; zonele de cuiburi ale păsărilor acvatice și zonele în care se concentrează insectele semi-acvatice. Cele mai importante tipuri de zone umede sunt: lacurile inundabile, mlaștinile, centurile înguste de nisip și pajiștile inundabile cu vegetație acvatică și semi-acvatică, tufăriș, vegetație de luncă și forestieră.

Zona protejată este situată pe teritoriul Parcului Regional Peisagistic "Insulele Ismail" (1.366 ha), care a fost instituit în conformitate cu rezoluția Consiliului Regional Odessa,

Obiectivul principal Un ecosistem sănătos, cu peisaj natural, procese de creștere și management durabil al proceselor naturale, și un bun exemplu de dezvoltare a ecoturismului în Delta ucraineană a Dunării.

Obiective operaționale

Conservarea complexelor naturale și a peisajelor de fitocenoză și de plante specifice, precum și a zonelor umede

și a obiectelor geografice, de către conducere, ex. pășunat natural.

Elaborarea și punerea în aplicare a planurilor de conservare a animalelor.

Conservarea speciilor de joc pentru a preveni degradarea lor, precum și degradarea vegetației.

Promovarea stării naturale și a condițiilor de recreere a parcului, prin intermediul măsurilor bio-tehnice, de

silvicultură, agricultură, inginerie, hidro-ameliorare și a altor măsuri.

Efectuarea activităților de agrement potrivite, precum și a turismului verde, inclusiv atragerea vizitatorilor străini.

Monitorizarea resurselor naturale.

Susținerea educației ecologice, sensibilizarea publicului cu privire la natura parcului, naturalețea sa, valorile de

agrement și științifice.

-171-

Măsurile și acțiunile de management aferente conservării peisajelor și speciilor principale

Valorile ecologice Factori de influență Măsuri de gestionare

Habitate și peisaje: Suprafața totală a parcului este de 1366 ha, pentru trei insule: Tătaru (738 ha), Dalerul Mare – (370 ha), Dalerul Mic – (258 ha).

Peisaje de pădure riverană și zone umede de luncă, strict protejate, constituie 687,6 ha

Zonele umede restaurate ale insulei Tătaru și de terenurile pentru vizite ale insulei Dalerul Mare au suprafața totală de 635,2 ha

Zonele industriale ale gospodăriei silvice a insulei Tătaru au suprafața totală de 7,3 ha

Două terenuri de pe insula Tătaru pentru activități economice forestiere cu suprafața totală de 35,9 ha

Depășirea limitelor paturilor de stuf.

Încălcarea regimului de protecție

Lipsa unor măsuri sistematice pentru protecția sistemelor naturale ale parcului.

Încălcarea protecției prin braconaj.

Nivel scăzut de protecție împotriva incendiilor din cauza izolării.

Nivelul scăzut de implementare a măsurilor biotehnice pentru sprijinirea speciilor rare.

Lipsa informațiilor disponibile vizitatorilor cu privire la regimul ariilor strict protejate.

Lipsa monitorizării consecvente a stării complexelor naturale.

Lipsa infrastructurii de recreere și interpretare a mediului.

Cultura ecologică scăzută a vizitatorilor.

Declinul comunităților de luncă.

Măsuri de protecție

Conservarea speciilor rare de plante și a comunităților rare de plante și reintroducerea acestora.

Conservarea faunei rare și restabilirea populațiilor acestora.

Înlăturarea și prevenirea speciilor –invazive agresive.

Menținerea pășunatului natural pe insula Tătaru și, posibil, extinderea pe insula Dalerul Mare – în scopul gestionării vegetației.

Măsuri de gestionare

Menținerea structurii mozaice a stufărișului pe insule Tătaru și Daler pentru a preveni creșterea exagerată completă.

Cosirea stufului în timpul iernii, pentru a forma zone de mozaic pe insulele Tătaru și Daler.

Curățarea canalelor interioare de pe insulele Tătaru și Daler de comunitățile de cosor (Ceratophyllum demersum) și alge, în special după secete prelungite.

Dragajul scurgerilor în barajul central al insulei Tătatu care conectează două părți ale insulei cel puțin o dată în cinci ani.

Menținerea și extinderea zonelor de luncă pe insule Daler și Tătaru.

Optimizarea presiunii pășunatului pe Tătaru, conform recomandărilor, în special în timpul creșterii nivelului apei în Dunăre.

Introducerea pășunatului pe insula Dalerul Mare.

Consolidarea regimului de diferențiere a zonelor

-172-

Informarea publicului cu privire la restricțiile de conservare.

Organizarea sistemului de prevenire a incendiilor și de acționarea în situații de urgență în caz de incendiu în zona parcului.

Instalarea panourilor de semnalizare pentru diferite zone.

Instalarea a 4 turnuri de observație.

Elaborarea și implementarea măsurilor bio-tehnice pentru a restaura modelul mozaic al peisajului pe insula Dalerul Mare.

Măsuri de monitorizare

Elaborarea și implementarea măsurilor de monitorizare a conservării eficiente și gestionării apei parcului.

Monitorizarea generală a florei și faunei, monitorizarea climaterică.

Monitorizarea locurilor de răspândire a speciilor de plante și animale invazive.

Monitorizarea dinamicii paturilor de stuf.

Monitorizarea evoluției parametrilor factorilor biotici și abiotici din Rezervația Biosferei Prutul de Jos

Identificarea și monitorizarea surselor de poluare din zona Prutului Inferior.

Monitorizarea speciilor de floră și faună de interes conservativ ridicat și a habitatelor naturale,inclusiv a speciilor rare sau pe cale de dispariție pe plan internațional, conform prevederilor convențiilor internaționale.

Monitorizarea speciilor exotice.

Monitorizarea modului de valorificare a resurselor naturale regenerabile.

Monitorizarea condițiilor sociale și economice.

Măsuri asupra speciilor-cheie, speciilor-umbrelă

Specii de importanță maximă sau care reprezintă anumite habitate ca specii umbrelă sau specii indicatoare pentru habitate și schimbări specific

-173-

Valorile ecologice Factori de influență Măsuri de gestionare

Crap sălbatic (Сyprinus carpio (Linnaeus, 1758))

Cea mai valoroasă specie rezidentă comercială, precum și una dintre cele mai populare specii la pescuitul cu undița.

Pierderea terenurilor de reproducere, ca urmare a îndiguirii luncilor, supra-capturii bancului de reproducție de-a lungul întregii Dunării, capturilor accidentale de pești tineri în plase pescărești.

Asigurarea unor condiții hidrologice bune în timpul sezonului de reproducere în zonele umede interioare de pe insule prin menținerea intrărilor și ieșirilor.

Pisica sălbatică europeană (Felis

silvestris (Schreber, 1777))

Specie rară inclusă în lista roșie

ucraineană, Anexa II a convenției de

la Berna, lista roșie a UICN ca fiind

o specie cu risc scăzut, ver. 3.1.

Pierderea habitatelor, în special a pădurilor riverane vechi, vânată sau prinsă accidental, sau ucisă de câini de vânătoare. Tulburată de recreere în păduri și lunci. Afectată negativ de zăpada adâncă în timpul iernii.

Restricționarea ținerii libere a câinilor de vânătoare pe insule

Conservarea copacilor vechi cu scorburi pentru adăposturi

Menținerea nivelului de apă în canalele interioare.

Prevenirea utilizării pesticidelor în zonele adiacente, în apropierea parcului peisagistic.

Cormoranul mic (Phalacrocorax

pygmaeus (Pallas, 1773))

Păsări de reproducție obișnuite în

Delta Dunării, dar foarte rare în alte

părți ale lumii. Specia este inclusă în

lista roșie ucraineană, lista roșie

europeană, Anexa II a convenției de

la Berna, Anexa II a convenției de la

Bonn, lista roșie a UICN și AEWA,

ca fiind o specie cu risc scăzut.

Motivele declinului nu sunt cu adevărat cunoscute, probabil din cauza modificării zonelor umede, morții în sculele piscicole, braconajului, tulburărilor și a iernilor anormal de reci.

Restricționări și regulamente pentru sculele piscicole pentru cele mai importante terenuri, sensibilizarea opiniei publice pentru vânători, conservarea zonelor de reproducere, întreținerea și restaurarea zonelor umede mozaice.

174

5.5.2. Obiective și măsuri socio-economice

Fundament: Timp de secole, oamenii trăiau din resursele oferite de Deltă. Prin urmare, delta păstrează peisajele și teritoriile terenurilor tradiționale, pădure, folosirea apei, locuri pentru așezări, recreere și alte activități economice.

Partea ucraineană a Deltei Dunării, în cadrul RBD și dincolo de frontierele sale, are un potențial semnificativ pentru dezvoltarea ulterioară, utilizarea tradițională și durabilă a terenurilor. De exemplu, creșterea bovinelor de reproducție – vaci și cai de reproducție. În timpul încărcăturilor moderate de pășunat, ale căror standarde sunt elaborate de către cercetătorii științifici ai RBD, în colaborare cu oamenii de știință ale altor instituții ale Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, păscutul vitelor în teritoriile cu paturi de stuf va ajuta la rezolvarea problemelor în creștere a producției de hrană naturală calitativă și valoroasă. În același timp, pășunatul poate fi factorul de formare a habitatelor, care creează noi peisaje în deltă – luncă cu biodiversitate bogată, specifică doar pentru aceste locuri.

Turismul ecologic, în curs de dezvoltare pe teritoriul RTBDD, este o formă eficientă de conștientizare ecologică și educare a oamenilor, îmbunătățind înțelegerea valorii sistemelor naturale și nevoia de protecție și conservare a acestora. În același timp, această sferă de activitate economică, aducând beneficii economice directe populației locale, creează, în rândul localnicilor, înțelegerea beneficiului existenței rezervației biosferei în apropierea lor și creează interesul în funcționarea de succes a conservării complexelor naturale, pentru cunoașterea cărora oamenii călătoresc din toată Ucraina, România și din alte state.

Aspecte socio-economice importante ale Deltei Dunării includ: Este parte a rețelei de transport râu-mare-râu, precum și una dintre rutele de transport importante ale Europei

(Marea Neagră-Dunărea-Rin-Marea Nordului) Bune distribuții spațiale ale activităților urbane/industriale, deoarece cele mai multe dintre aceste activități sunt amplasate la marginile Deltei.

Oportunități pentru populația locală de a obține venituri din resursele naturale și activitățile durabile. Obiectivul principal: Menținerea utilizării tradiționale a terenurilor, pădurilor, apelor, locurilor pentru așezări,

recreere și alte activități economice bazate pe criterii de durabilitate și monitorizare. Oferirea modelelor de economii moderne bazate pe natură, care se deosebesc prin atingerea biodiversității și servicii ecosistemice cu scopuri economice de durată pentru comunitățile locale sau concesionari.

Obiective operaționale: Gestionarea durabilă a paturilor de stuf în crearea modelelor mozaice pentru biodiversitate și utilizarea economică

pentru confecționarea acoperișurilor de stuf pentru export și producția locală a biomasei. Restaurarea și gestionarea durabilă a stocurilor de pește migrator.

Modele de agricultură „win-win” și de practici de cooperare de mediu, de ex. cu producătorii de orez din jurul SZP. Restaurarea locurilor de reproducere pentru peștii rezidenți. Promovarea turismului și activităților de agrement,

ca un important motor economic local. Promovarea atracțiilor turismului etnic și a turismului.

175

Valorile ecologice Factori de

influență Măsuri de gestionare

Funcţii de producție

Productivitatea peștelui din zonele importante pentru întreaga deltă

Întreținerea zonelor umede mozaice și a golfurilor maritime frontale ca zone de reproducere și de creștere.

Zonă de recoltare a stufului pentru confecționarea acoperișurilor de stuf și biomasă

Facilitarea cositului potențial al stufului gros pentru

producția de biomasă

Sprijin în întreținerea structurii mozaice de către draga

„watermaster” în zona SZP.

Sprijin în recoltarea stufului pentru confecționarea

acoperișurilor

Promovarea folosirii biomasei pentru încălzirea obiectelor

locale. Aceasta înseamnă, crearea mecanismelor și a

echipamentelor speciale pentru producerea brichetelor din

biomasă de stuf, copaci și arbuști și încălzirea clădirilor

publice locale prin aceste brichete.

Recoltarea durabilă a stufului

Creșterea cererii

pentru surse de

energie durabile

Creșterea capacității liniei de brichetare, promovarea folosirii brichetelor de stuf în comunitatea locală

Locuri de reproducere și creștere a peștelui în zonele tampon

Declinul

structurii

mozaice și a

zonelor

deschise de apă

Izolarea de la

Dunăre prin

baraje

Fito-ameliorarea, inclusiv colectarea de stuf

Introducerea schemei de plăți pentru serviciile de mediu

(PES scheme) producătorilor de orez Leski pentru polderele

de orez, livrând funcțiile luncii inundabile în SZP.

Susținerea lucrărilor de restaurare de către „watermaster”,

în mod special în partea Jibrieni, și folosirea stufului pentru

brichetare.

Zone de pescuit pentru comunitățile locale, în special pentru scrumbie

Controlul presiunii prinderii pentru a preveni supraexploatarea, sincronizarea perioadelor de interdicție cu România. Armonizarea perioadelor de interdicție pentru pescuitul sportiv, pescuitul comercial și, de asemenea, pentru uneltele de pescuit.

Armonizarea interdicției de captură a scrumbiei cu România

Unificarea restricțiilor pentru uneltele de pescuit de-a lungul

176

graniței

Înființarea și funcționarea unor stații de monitorizare a speciilor migratoare de interes economic.

Pășunatul natural în apropierea comunităților locale

Declinul

pășunatului

Promovarea pășunatului natural și semi-natural, sprijinind

procesul peisagistic.

Grădinăritul de luncă Deteriorarea crescută a grădinăritului și a culturilor de luncă ca urmare a schimbărilor climaterice

Declinul grădinăritului

creșterea riscurilor de inundații pentru grădini și case

Integrarea slabă a diferitelor utilizări în vederea diversificării veniturilor și reducerii riscurilor de pierderi

Inundații

Un micro-site de suport în inundații pentru proprietarii de case, care oferă orientări practice cu privire la modul de îmbunătățire a capacității de rezistență a caselor de la inundații în zona potențial inundabilă, în toate cele 3 țări.

Introducerea tehnicilor moderne adaptate pentru inundații și secetă:

Secete

Prezentarea celor mai bune practici privind conservarea umidității și organizarea trainingurilor pentru agricultori și autorități sectoriale relevante

Economii complexe

Modele complexe de utilizare a luncii

Cooperarea agriculturii cu pescuitul: de ex., cultivatorii de orez pot oferi servicii de creștere a peștilor pentru pescăriile locale din iazuri sau lacuri, deoarece câmpurile de orez sunt locuri de creștere perfecte pentru peștii tineri și pot juca un rol de pajiști naturale inundabile.

Promovarea colectării resurselor durabile

Elaborarea unui manual comun de evaluare a principalelor resurse de interes economic (pește, vânat etc.).

Evaluări comune ale tendințelor resurselor valoroase, adică, stuf, specii de pești (erbivore mari?)

Optimizarea și promovarea metodelor de recoltare pentru protejarea integrității patrimoniului natural, conform recomandărilor cercetărilor științifice și experienței internaționale

Promovarea utilizării durabile în comun a resurselor cheie (stuf, pește)

Stabilirea posibilităților de utilizare rațională a resurselor de broaște verzi și a speciilor în masă de moluște exotice, în zonele corespunzătoare ale rezervațiilor.

Promovarea parteneriatului între diferitele grupuri de interesați, care au aceleași preocupări, în scopul de a face

177

rezervația transfrontalieră a biosferei (RTB) un proiect comun.

Înființarea asociațiilor comune ale părților interesate din diferite părți ale RTB.

Reacția oportună, în fază incipientă, a componentelor RTB (inclusiv a centrelor de coordonare pentru activitățile de comunicare) la răspândirea focului mistuitor, utilizarea ilegală a resurselor naturale, braconajul etc., cu ajutorul sistemelor moderne de monitorizare și într-o strânsă cooperare cu autoritățile de frontieră ale celor trei țări.

Elaborarea normelor de utilizare durabilă a resurselor naturale.

Evaluarea anuală a stării resurselor naturale vegetale şi animale de interes economic şi recreativ (pescuit sportive, vânat), în vederea monitorizării eforturilor anuale de valorificare.

Elaborarea măsurilor pentru valorificarea integrală a resurselor biologice, vegetale şi animale, cu valoare economică (floră meliferă, plante medicinale, alge, moluşte, crustacei, peşti, etc., atât din zona continentală a rezervaţiei cât şi din zona costieră marină)

Elaborarea măsurilor pentru diminuarea conflictelor sociale datorate interacţiunii dintre păsările ihtiofage şi pescărie.

Eliminarea uneltelor de pescuit neselectiv, în vederea limitării impactului negativ al pescuitului accidental.

Realizarea unui cod de conduită şi bune practici pentru valorificarea resurselor şi a serviciilor.

Încheierea parteneriatelor cu utilizatorii principalilor resurse naturale din RBDD (ANPA, ANAR, ROMSILVA, ANIF, etc.) în vederea utilizării durabile a acestora.

Optimizarea metodelor de valorificare a resurselor naturale regenerabile în vederea conservării patrimoniului natural

Promovarea metodelor de valorificare durabilă a resurselor naturale vegetale și animale (stuf,plante medicinale,pește,vânat etc.) confirm recomandărilor cercetărilor științifice și experienței internaționale.

Definirea posibilităților de utilizare rațională a resurselor piscicole.

Promovarea unor măsuri de management folosind dezvoltarea vânatului pentru a controla evoluția unor habitate naturale.

Armonizarea perioadelor de prohibiție la pescuit precum și a uneltelor de pescuit.

Armonizarea normelor pentru vânătoare și optimizarea cotelor la capturarea păsărilor de apă.

Funcţii de reglementare

178

Filtrarea apei ca funcție principală de bază a Deltei Dunării în Marea Neagră, deoarece Dunărea este principala sursă de transport de nutrienți în Marea Neagră.

Scurgerea îngreunată a apei prin sistem, ca urmare a creșterii exagerate a stufului, izolarea internă a bazinelor de către stuf

Menținerea mozaicii zonelor umede și a paturilor de stuf

Recoltarea stufului pentru îndepărtarea încărcării cu nutrienți în Marea Neagră

Prevenirea infiltrării apei sărate în zonele din amonte și, în special, în punctul de extracție a apei din Vilkovo

Schimbările climatice din cauza creșterii nivelului Mării Negre

Menținerea proceselor de creștere ale deltei

Sechestrarea carbonului de către păturile de stuf, din cauza randamentului anual de stuf foarte mare și rapid.

Recoltarea stufului și conservarea principalelor paturilor de stuf mozaice și îndepărtarea încărcării cu nutrienți în Marea Neagră.

Adaptarea la inundații Menținerea brațelor și a scurgerilor mici de apă prin deltă

Funcțiile de transport

Menținerea principalei navigări în partea ucraineană a deltei și navigarea locală spre malul mării și spre alte locuri din interiorul deltei.

Îmbunătățirea punctului de acostare pentru ambarcațiunile

turistice

Proiectarea și implementarea unui traseu turistic.

Traseu turistic important și brandul de punctul „kilometrul 0 (zero)”.

Deteriorarea și infrastructura de bază pentru ruta „punctul 0”

Îmbunătățirea infrastructurii pentru traseul turistic „punctul 0” și, în special, locurile de acostare pentru ambarcațiunile turistice.

Pescuitul reglementat Restaurarea locurilor de reproducere și a zonelor umede mozaice, reglementarea metodelor de captură și a instrumentelor (înălțimea plasei).

Eliminarea uneltelor de pescuit neselectiv, în vederea limitării impactului negativ al pescuitului accidental.

Gestionarea numărului de pescari

Reînnoirea comisiei comune pentru pescuit

Turism – managementul vizitatorilor

Capacitatea de transport a ariilor protejate, în scopul de a menține sustenabilitatea

Stabilirea şi marcarea locurilor destinate campării pe teritoriul RBDD.

Completarea marcării traseelor turistice.

Implementarea Ordinului MMDD privind circulaţia în RBDD

Elaborarea ghidului comportamentului vizitatorului RBDD.

179

Îmbunătăţirea sistemului de informare al vizitatorilor

Menținerea principalei navigări în partea ucraineană a deltei și navigarea locală spre malul mării și spre alte locuri din interiorul deltei.

Reguli de navigare și limite de viteză

Promovarea turismului Lipsa turismului transfrontalier și grupuri etnice deconectate

Promovarea turismului transfrontalier și local, precum și controlul presiunii de agrement și turism în zonele tampon.

Elaborarea strategiei pentru turismul durabil în RBDD.

Diversificarea utilizării resursei peisagistice pentru odihnă şi recreere.

Implementarea sistemelor de certificare ecoturistică pentru dezvoltarea ofertei ecoturistice (Asociatia de Ecoturism din Romania, Europarc).

Zonarea ecoturistică a RBDD şi realizarea hărţii zonării ecoturistice.

Promovarea și armonizarea dezvoltării turismului transfrontalier în baza experienței internaționale

Elaborarea și susținerea implementării unei politici comune de turism, inclusiv stabilirea unei rute turistice comune în RTB și dezvoltarea infrastructurii turistice comune corespunzătoare (Traseul turistic "Trei țări – o Deltă", " Siciul Zaporojean – Zadunaiska Sici ", etc.).

Notă: condițiile extrem de nefavorabile ale drumurilor în regiune reprezintă un factor puternic negativ pentru dezvoltarea turismului în UA și MD

Dezvoltarea comunitară, implicarea populației locale

Creşterea standardului de viaţă al populaţiei şi asigurarea accesului echitabil la resurse

Cooperarea în direcția îmbunătățirii mediului de afaceri în domeniul valorificării resurselor naturale

Promovarea cadrului legislativ adecvat care să garanteze accesul direct al populaţiei locale la resursele naturale şi servicii.

Evaluarea opţiunilor de dezvoltare socio-economică durabilă a comunităţilor locale şi promovarea (susţinerea) activităţilor economice care utilizează eficient şi durabil întreaga gamă de resurse şi servicii.

Susţinerea măsurilor pentru îmbunătăţirea infrastructurii fizice (alimentări cu apă, canalizare, transport, comunicaţii, etc.) şi de gestionarea a deşeurilor din localităţile deltaice în vederea stimulării dezvoltării activităţilor economice.

Susţinerea măsurilor pentru compensarea populaţiei locale în cazul introducerii unor restricţii privind utilizarea resurselor naturale.

Susţinerea activităţilor de turism care asigură implicarea

180

nemijlocită a populaţiei locale.

Sprijinirea populaţiei locale pentru realizarea şi desfacerea unor produse meşteşugăreşti tradiţionale, de artizanat sau produse alimentare tradiţionale: miere de albine, plante medicinale, etc.

Susţinerea măsurilor pentru dezvoltarea acvaculturii în perimetrul RBDD activităţilor.

Identificarea zonelor unde tradiţional au existat adăposturi pescăreşti în domeniu public de interes naţional şi refacerea acestora.

Susţinerea dezvoltării formelor de practicare a agriculturii ecologice pe terenurile agricole din perimetrul RBDD sau din zonele limitrofe.

Identificarea unor metode ecologice de valorificare a resurselor naturale și realizarea unor centre de instruire în domeniul managementului resurselor naturale din ariile protejate.

Identificarea și gestionarea conflictelor dintre utilizatorii resurselor naturale din aria protejată precum și cele dintre utilizatori și administratori.

Promovarea ecoturismului ca formă optimă de valorificare a resursei peisagistice inclusiv a turismului științific.

Organizarea unor întâlniri între utilizatorii resurselor naturale și administratorii ariei protejate în scopul promovării principiilor utilizării durabile a resurselor naturale.

Promovarea utilizării alternative a resurselor naturale prin dezvoltarea diferitor forme de turism ecologic luând în considerare experiența mondială.

Elaborarea strategiei de consultare publică și implicarea comunităților locale pentru promovarea obiectivelor de management a Rezervației Biosferei Prutul de Jos.

Inventariera și abordarea unor subiecte sensibile dinte Republia Moldova,Ucraina și România privind colaborarea transfrontalieră.

Dezvoltarea strategiei pentru creșterea nivelului de comunicare cu diferite categorii de locuitori di aria protejată prin cercetări sociologice pentru perfecționarea metodelor acestei activități,verificarea eficienței.

Includerea problemelor sociale în tematicile de conștientizare.

Inventarierea celor mai importante probleme publice ecologice din teitoriul rezervației Biosferei Prutul de Jos și stabilirea rolului autorităților publice locale și a populației locale în luarea deciziilor privind dezvoltarea acestora.

181

5.6 Obiective și măsuri istorice și culturale

Fundamente: Încă din cele mai vechi timpuri, Dunărea de Jos a atras atenția din cauza poziției sale geografice. Timp de secole,

Delta Dunării a fost scena unor evenimente istorice zbuciumate, care au intersectat interesele multor națiuni. Valoarea culturală a Deltei Dunării este definită de istoria de folosire a naturii și de evenimentele istorice care au

avut loc în Deltă. Pentru mai mult de două secole și jumătate, Delta susține o cultură bogată și unică a populației locale, care nu doar a păstrat tradiția și obiceiurile, dialectul limbii și obiceiurile religioase specifice, dar, de asemenea, devenit o parte integrantă a mediului înconjurător.

Obiectivul principal: Dezvoltarea durabilă bazată pe tradițiile locale, precum și practicile moderne și experiențele care ar deveni, în mod realist, principala forță economică pentru regiune, mai ales acum, după prăbușirea industriilor mari și practicile adesea nesustenabile de pe timpurile sovietice. Măsurile de mai jos, ar urmări modul în care să se promoveze valorile istorice, culturale și naturale ale regiunii la nivel local, regional și internațional.

Obiective operaționale:

Promovarea valorilor

Sensibilizarea și educarea publicului

182

Măsuri istorice și culturale

Valori culturale Obiective culturale

Factorii

care

afectează

valorile

culturale

Acțiuni pentru menținerea valorilor culturale

Obiecte paleontologice și arheologice

Vizitele turiștilor în locurile arheologice îmbunătățesc imaginea zonelor umede și a regiunii Dunărea de Jos, în ansamblu; acestea pot promova semnificativ turismul și aduce mai mulți vizitatori în regiune

Vilcovo, ca o capitală și poarta de acces spre Delta Dunării Ucraineană, a fost fondat de vechi-credincioși și cazaci. Este o biserică ortodoxă și două biserici ale vechi-credincioșilor. Aceste biserici și orașul ar trebui să fie atracții turistice importante în regiune. Aceste obiecte pot promova regiunea și valorile Deltei.

Elaborarea și susținerea implementării unei politici comune de turism, inclusiv stabilirea unei rute turistice comune în RTB și dezvoltarea infrastructurii turistice comune corespunzătoare (Traseul turistic "Trei țări – o Deltă", " Siciul Zaporojean – Zadunaiska Sici ", etc.).

Utilizarea istorică și gestionarea peisajelor de către comunitățile locale

Menținerea utilizării tradiționale și istorice a resurselor naturale și a peisajelor

Declinul persoanelor implicate în grădinărit, horticultură și pășunat

Instruirea comunităților locale în domeniul metodelor de utilizare durabilă a resurselor locale. Identificarea celor mai bune metode ecologice și organizarea centrelor de formare pentru managementul resurselor naturale și a zonelor protejate.

Organizarea unor întâlniri ale utilizatorilor resurselor naturale cu managerii NPAE pentru a promova principiul utilizării durabile a resurselor naturale în Delta Dunării și Prutul de Jos

Atenuarea potențialelor conflicte între utilizatori, identificarea și gestionarea conflictelor dintre utilizatorii de resurse naturale din NPAE, atât între aceștia, cât și între managerii de resurse

Promovarea practicilor tradiţionale în domeniul construcţiilor şi amenajărilor gospodăreşti.

Promovarea integrării elementelor tradiţionale în domeniul dezvoltării urbanistice locale.

Participarea la proiecte pentru conservarea patrimoniului cultural (arhitectură, tradiţii culturale, etc.) din oraşul Sulina

Promovarea acţiunilor de refacere şi conservare in situ a construcţiilor cu valoare istorică şi culturală.

183

Religia și mitologia

Are sens implicarea comunităților religioase în sensibilizarea publicului și educația cu privire la valorile din regiune, precum și natură

Religia este un mijloc foarte important de influență a conștiinței umane. Creștinismul ca religie dominantă în această regiune este împotriva abuzurilor prin violență a oamenilor și a naturii. Astfel, are sens implicarea preoților locali în procesele de educare și sensibilizarea a opiniei publice, de exemplu, așa cum, o fac unele parcuri naționale din munții Carpați.

Arte, muzică, cântece, arte vizuale

Măsurile folclorice și etnografice ar promova turismul cultural în regiune și în zonele umede

Festivaluri, concursuri, cântece, informarea și sensibilizarea publicului, activitățile de masă, expozițiile de artă plastică și spectacolele, toate aceste evenimente ajută la aducerea vizitatorilor și dezvoltarea turismului în zonele umede, precum și la promovarea tradițiilor locale.

Promovarea evenimentelor culturale comune și stimularea cooperării privind conservarea patrimoniului cultural și istoric.

Comunicarea, sensibilizarea publicului și educația

Măsurile țintă de comunicare pentru promovarea schimbului în rezervația trilaterală a biosferei, depășirea obstacolelor și a barierelor culturale și de frontieră. Măsurile de comunicare și de sensibilizare a opiniei publice sunt instrumente importante pentru influența comportamentul populației locale și atragerea atenției asupra peisajelor Deltei și ecosistemelor, precum și pentru stabilirea fundamentului

Identificarea surselor potențiale de finanțare pentru activitățile de comunicare și aplicarea comună sau simultană a acestor fonduri.

Crearea centrelor comune de coordonare pentru activitățile de comunicare în diferite părți ale RTB și definirea bugetului pentru funcționarea acestora din sursele naționale sau internaționale.

Stabilirea mijloacelor de comunicare între coordonatorii/ managerii diferitelor părți ale RTB, inclusiv exemplele moderne de comunicare virtuală (e-mail, web-site-uri actualizate, conferințe Skype, centre virtuale de instruire deja create, etc.).

Implementarea adunărilor generale și periodice ale centrelor de coordonare pentru activitățile de comunicare, care vor fi completate de grupuri tematice (grupuri de lucru), în scopul de a crea o platformă de discuții între părțile interesate din țările respective, cu personalul din diferite părți ale RTB, cu scopul de a promova toate oportunitățile pentru schimbul de opinii și cunoștințe.

Dezvoltarea unei strategii comune de relații cu publicul, cu scopul de a crește conștientizarea și de a promova RTB.

Producerea materialelor informaționale comune despre RTB (cum ar fi ziarele periodice comune despre RTB), broșuri, cărți, etc.

Organizarea expozițiilor și evenimentelor în jurul RTB.

Dezvoltarea unui logo comun pentru RTB, precum și

184

pentru o dezvoltare durabilă.

aprobarea unui design comun pentru materialele publicate.

Implementarea unor proiecte comune de prezentare a RTB.

Instituirea unui site al RTB comun și a paginilor web în rețelele sociale.

Inițiativa "Calea", fondată de către o școală locală din Vilkovo.

Organizarea cursurilor de instruire comune și a reuniunilor tehnice pentru manageri și personalul din teritoriu.

Promovarea schimburilor de personal.

Promovarea participării comunităților locale în RTB, inclusiv a organizațiilor neguvernamentale locale.

Schimburi de oameni de știință între universități, instituții academice și instituții de cercetare ale fiecărei țări.

Lansarea programelor de instruire participative pentru diferite grupuri ale părților interesate.

Sprijinirea dezvoltării identităţii etno-culturale a populaţiei locale din teritoriul RBDD.

Elaborarea unui sistem informaţional destinat accesului public.

Crearea unei baze de date publice pe internet care să colecteze informaţiile/ sesizările/sugestiile referitoare la RBDD furnizate de societatea civilă.

Elaborarea materialelor de prezentare a obiectivelor Planului de management.

Elaborarea materialelor de promovare a RBDD.

Elaborarea unor coduri de conduită şi de bune practici elaborate pentru utilizatori şi factori de decizie.

Complementarea curiculelor şcolare ale şcolilor din perimetrul RBDD sau din localităţile limitrofe, cu activităţi de educaţie formală şi non-formală, adaptate cerinţelor educaţiei ecologice specifice

Organizarea aniversării evenimentelor importante privind protecţia mediului (convenţii internaţionale, înfiinţarea RBDD, etc.).

Prezentarea rolului, semnificaţiei şi a locului RBDD, precum şi activităţile specifice la evenimentele naţionale și internaţionale.

Elaborarea şi publicarea atlasului de plante acvatice şi palustre.

185

Elaborarea şi publicarea atlasului plantelor terestre.

Reluarea editării şi tipăririi publicaţiei periodice “Univers Delta Dunării".

Informarea publicului asupra stării Rezervaţiei.

Realizarea unor acţiuni şi materiale informative legate de reţeaua Natura 2000

Facilitarea accesului comunităţilor locale la programele de finanţare specifice ariilor protejate.

Înființarea unui centru comun de informare și instruire în domeniul comunicării și a unor centre noi de informare a vizitatorilor.

Organizarea unor tabere tematice pentru copii și tineret pentru facilitarea schimbului de informații și de instruire în vederea antrenării acestora în elaborarea proiectelor de mediu.

Organizarea seminariilor de lucru periodice pentru angajații din centrele de informare din Rezervația Biosferei Prutul de Jos.

Actualizarea informațiilor din centrele de vizită din zona ariei protejate.

Organizarea și desfășurarea celebrării zilelor de referință pentru protecția mediului (Ziua Zonelor Umede, Ziua Mediului, Ziua Biodiversității, Ziua Dunării etc.).

Cooperare transfrontalieră, cooperare internaţională

Dezvoltarea cooperării transfrontaliere cu ariile naturale protejate din zona Deltei Dunării şi Prutului Inferior

Realizarea unui sistem informativ referitor la ariile naturale protejate din regiunea Deltei Dunării și a Prutului Inferior

Implementarea Acordului inter-ministerial dintre România, Ucraina şi Republica Moldova privind gestionarea ariilor naturale protejate din Delta Dunării şi Prutul de Jos.

Elaborarea şi implementarea măsurilor de management în Rezervaţia Biosferei Transfrontieră Delta Dunării România-Ucraina.

Promovarea schimburilor de experienţă între administraţiile celor trei rezervaţii.

Elaborarea bazei de date despre ariile protejate cu informații disponibile și aplicând tehnici moderne de prelucrare a datelor

Promovarea proiectelor de cercetare,studii etc. necesare pentru dezvoltarea cunoașterii privind evoluția speciilor și a habitatelor de interes conservativ și măsurile necesare pentru protecție și conservare utilizând metode moderne de cercetare și înregistrare.

Elaborarea studiilor privind impactul activităților economice,asupra ecosistemelor naturale.

186

Crearea unui sistem de informare operativă între serviciile de pază a ariilor protejate din regiunea Deltei Dunării și a Prutului Inferior în vederea prevenirii și combaterii unor fenomene de poluare accidentală,braconaj etc.

Înființarea unei comisii tripartite formate din reprezentanții celor ariilor protejate din Euroregiunea „Dunărea de Jos„ în vederea coordonării implementării obiectivelor de management a ariilor protejate.

Organizarea unor seminare de instruire comună a agenților ecologi și a personalului de specialitate din ariile protejate în domeniul tehnicilor manageriale de comunicare .

Promovarea proiectelor bilaterale sau trilaterale în regiunea Deltei Dunării și a Prutului Inferior.

Definirea perspectivelor de dezvoltare a acțiunilor de conservare a naturii în Euroregiunea „Dunărea de Jos”.

Perfecționarea muncii în domeniul instruirii ecologice prin:

- schimburi trlaterale de experiență a profesorilor;

- instruirea profesorilor de biologie și geografie cu tematici specifice ariei protejate;

- implicarea elevilor în programe specifice de cercetare științifică și monitoring în ariile naturale protejate;

- determinatoare biologice și ecologice pentru copii și școlari;

- vacanțe și jocuri ecologice pentru copii și tineret.

Editarea unui ziar ecologic comun în Euroregiunea

„Dunărea de Jos” creșterea tirajelor și îmbunătățirea

condițiilor grafice ale ziarelor de domeniu.

Realizarea și elaborarea unei embleme a Rezervației

Biosferei Prutul de Jos.

Realizarea unor serii de materiale de informare în limbile

engleză,germană,franceză,ucraineană și română pentru

vizitatorii rezervației(monografii,lucrări

științifice,hărți,broșuri,cărți poștale,embleme

etc.),tipărite,video,CD.

Editarea Planului de Management al Rezervației Biosferei

Prutul de Jos și distribuirea lui către toate persoanele

implicate și interesate.

Elaborarea materialelor informative privind starea

rezervației și a modului de cooperare transfrontalieră.

187

Acțiuni pentru conservarea tradițiilor locale și a identității culturale tradiționale în spațiul transfrontalier.

Identificarea caracteristicilor arhitectonice specifice așezărilor umane din ariile apropiate sau din apropierea ariilor protejate în vederea conservării și promovării valorilor locale tradiționale.

Conservarea meseriilor și activităților economice tradiționale (pescuit,împletitură din nuiele de răchită și papură,bucătăria tradițională etc.).

Promovarea produselor locale tradiționale rezervatiilor naturale(târguri de produse,expoziții,evenimente culturale etc.).

Crearea unor centre locale de informare și consultanță pentru distribuirea informațiilor generale și de mediu.

Dezvoltarea participării în programele de cooperare internaţională

Dezvoltarea colaborării şi participării în cadrul organizaţiilor internaţionale în calitate de membru (Europarc, Eurosite, Deltamed, etc.).

Promovarea colaborării între ariile naturale protejate dunărene.

Promovarea colaborării cu Ucraina, Rusia, Georgia, Turcia şi Bulgaria pentru gestionarea zonelor umede adiacente Mării Negre, în vederea constituirii Asociaţiei BlackSeaWet

Îndeplirirea obligaţiilor în cadrul convenţiilor şi programelor internaţionale (Ramsar, CBD, CITES, Patrimoniul Universal UNESCO, Programul MAB-UNESCO, Diploma Europei,).

Management eficient

Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale, a metodelor de management adaptativ integrat

Asigurarea condiţiilor şi urmărirea implementării obiectivelor prevăzute în Master Plan – program pentru dezvoltare durabilă în RBDD.

Delimitarea patrimoniului RBDD, domeniul public de interes naţional.

Îmbunătăţirea organigramei ARBDD şi asigurarea numărului de personal prevăzut în raportul internaţional de expertiză (330)

Dezvoltarea capacităţii de expertiză managerială a resurselor umane implicate în administrarea RBDD.

Crearea unui departament de proiecte în cadrul ARBDD şi elaborarea proiectelor pentru implementarea Planului de Management.

Proceduri simplificate de colectarea, procesarea şi evaluarea datelor necesare elaborării rapoartelor şi fundamentării deciziilor operaţionale pentru managementul RBDD.

Realizarea unui mecanism de coordonare şi colaborare între autorităţile implicate în managementul activităţilor desfăşurate în perimetrul RBDD.

Accesarea fondurilor europene pentru realizarea acţiunilor din Planul de Management.

188

Creşterea capacităţii de management a situaţiilor de urgenţă.

Asigurarea facilităţilor tehnice pentru realizarea monitoringului integrat şi pentru asigurarea sistemului informaţional.

Sfatul expertului

Dezvoltarea capacităţii de supraveghere a regimului hidrologic şi hidrochimic în RBDD prin elaborarea şi implementarea modelelor matematice adecvate.

Optimizarea colaborării ARBDD cu celelalte instituţii cu atribuţii în RBDD şi cu organizaţiile neguvernamentale.

Instruiri internaționale pentru reprezentanții autorităților publice locale.

Elaborarea planurilor de acțiuni ecologice pentru comunitățile locale.

Promovarea colaborării dintre autoritățile ariilor protejate și organizațiile neguvernamentale din regiune.

Eficientizarea actului decizional al Administraţiei Rezervaţiei prin implicarea comunităţilor locale, a tinerilor şi a agenţilor voluntari

Dezvoltarea procesului de consultare periodică reciprocă şi forme de parteneriat cu populaţia locală în adoptarea unor decizii de interes major pentru comunităţile locale.

Elaborarea unui sistem (unor proceduri) de identificarea şi de soluţionare preventivă a conflictelor de interese.

Facilitarea schimburilor de experienţă între comunităţile din Delta Dunării.

Identificarea surselor de finanţare şi facilitarea efectuării practicilor de studii a studenţilor.

Organizarea acţiunilor de voluntariat prin atragerea şi implicarea tinerilor şi a altor grupe de persoane în acţiuni de supraveghere şi educaţie ecologică în rezervaţie.

Crearea condiţiilor pentru aplicarea modelului analitic pentru ciclul decizional bazat pe relaţiile cauză-efect dintre componentele economice şi sociale şi mediul înconjurător, (DPSIR).

Armonizarea legislației

Promovarea acțiunilor de armonizare legislativă

Armonizarea cadrului legal în domeniul protecției mediului natural și al gestionării ariilor protejate,inclusiv în domeniul valorificării resurselor naturale.

Transpunerea legislației UE în domeniul cooperării transfrontaliere și managementul ariilor protejate.

Înființarea unui grup de lucru cu profil juridic din România,Ucraina și Republica Moldova în scopul elaborării obiectivelor și recomandărilor privind armonizarea legislației de mediu .

Publicarea actelor normative din cele trei țări în limbile română și ucraineană pentru informare reciprocă a partenerilor.

189

INSULELE ISMAIL

5.7 Obiectivele și măsurile socio-economice

Fundament

Analizând zonificarea funcțională a peisajului parcului, principalele utilizări includ pescuitul cu echipamente/ unelte de pescuit și turismul pentru pescuitul cu undița pe insulele Tătaru și Dalerul Mare, precum și pășunatul natural pentru turme pe insula Tătaru oferit de Fondul Mondial pentru Natură (World Wide Fund for Nature (WWF)). De asemenea, insula Tătaru a fost primul proiect-pilot de restaurare a zonelor umede în Delta Dunării ucraineană implementat de către Ocolul silvic de Stat Ismail în cooperare cu WWF. Parcul a fost menit să arate exemplu de mod în care zonele restaurate pot funcționa, bazându-se pe economii verzi și prietenoase cu mediul, în primul rând turismul.

Parcul dispune de resurse mari de agrement – un set de fenomene naturale care pot fi folosite pentru odihnă și turism.

Având în vedere faptul că zona are un statut protejat, în conformitate cu Legea Ucrainei cu privire la „Fondul de rezervă al naturii" misiunea principală a parcului Insulelor Ismail este în primul rând conservarea sistemelor naturale în stare nemodificată, pe termen scurt, și de recreere pe termen lung, gestionarea traseelor infrastructurii turistice și ecologice, precum și îmbunătățirea infrastructurii economice.

Activități socio-economice importante ale zonei includ:

• Conservarea condițiilor-model ale ecosistemelor insulare ale Dunării și a activităților economice de suport

• Dezvoltarea activităților de turism și de recreere pentru a oferi un model economic local de gestionare a parcului

• Gestionarea pășunatului natural ca un important instrument pentru gestionarea vegetației în parc și un motor economic suplimentar.

Obiectivul principal: Menținerea ecosistemul insulei, inclusiv a terenurilor, pădurilor, apei, și dezvoltarea activității economice în baza unor criterii de durabilitate și de monitorizare. Furnizarea modelor moderne de economii bazate pe natura, care sprijină conservarea biodiversității și a ecosistemelor.

Obiective operaționale:

Gestionarea durabilă a paturilor de stuf în crearea modelelor mozaice pentru biodiversitate și utilizarea economică pentru confecționarea acoperișurilor de stuf pentru export și producția locală a biomasei.

Restaurarea și gestionarea durabilă a stocurilor de pește.

Modele de turism și agrement.

Modele de pășunat natural utilizat ca instrument de gestionare durabilă a peisajului și a veniturilor economice suplimentare

190

Obiective și măsuri socio-economice

Funcții de transport

Dezvoltarea turismului și a activităților de agrement

Lipsa infrastructurii de recreere și de interpretare a mediului.

Încălcarea regimului de protecție în această zonă economică

Cultura ecologică scăzută a vizitatorilor.

Infrastructura primitivă pentru activități de recreere staționară.

Nu există premise pentru staționarea îndelungată.

Managementul pentru măsurile de turism

Efectuarea excursiilor de mediu, cu ghidul, pentru a promova valorile naturale și modul de viață sănătos

Activități de educație în conservare pentru elevi și studenți cu elemente de conservare a naturii și cercetare științifică.

Desfășurarea taberelor eco de vară pentru elevi și studenți și extinderea acestora la nivel de eveniment internațional, împreună cu R. Moldova și România

Elaborarea materialelor promoționale pentru parc (clipuri video etc.) despre valorile naturale ale parcurilor și importanța conservării.

Instalarea sistemului de energie verde, cum ar fi morile de vânt sau panourile solare, pentru a oferi servicii vizitatorilor.

Lansarea unei pagini web multilingve pentru parc.

Stabilirea traseelor ecologice

Stabilirea traseelor turistice

Valorile ecologice Factori de influență Măsuri de gestionare

Parcul peisagistic este stabilit pe terenurile Ocolului silvic de Stat Ismail, fără retragere de terenuri. Ocolul silvic de Stat Ismail efectuează funcțiile administrative ale parcului.

Nu există o administrare separată a parcului

Buget redus pentru măsuri de conservare.

Nu există un consilier științific pentru a supraveghea monitorizarea mediului complexelor naturale ale parcurilor.

Stabilirea administrației speciale separate a parcului

Construirea unui birou de administrare pe insula Tătaru

Îmbunătățirea activelor parcului

Dezvoltarea cooperării și parteneriatului cu instituțiile de cercetare și educație din regiune

Funcţii de producție

Productivitatea peștelui din zonele principale

Menținerea zonelor umede de mozaic și a migrației naturale a peștilor pentru depunerea icrelor, prin menținerea condițiilor restaurate și a intrărilor

Promovarea pășunatului natural Promovarea și introducerea pășunatului în insulele Daler.

191

Furnizarea infrastructurii de bază în locurile de popas de scurtă durată și pentru vizitele în masă.

Instalarea panourilor informative

Achiziționarea echipamentelor pentru turismul ecologic și științific (binocluri, eprubete etc.)

Achiziționarea bărcilor pentru eco-excursii.

Construirea cabanelor pentru popasul turiștilor

Achiziționarea echipamentelor de camping pentru închiriere locală

5.8 Obiective și măsuri istorice și culturale

Fundamente Insulele oferă un exemplu unic al ecosistemului primar al Deltei; insula Daler este cea mai bine conservată și cea

mai puțin transformată în regiune. Insula Tătaru este o destinație populară pentru taberele eco de vară ale școlilor locale din întreaga regiune a Deltei

Dunării din Ucraina. Taberele eco de pe Tătaru, pentru elevi și studenți, funcționează de peste un deceniu și ar putea constitui baza pentru o inițiativă internațională, dacă ar atrage copiii și studenții din R. Moldova și România.

Deoarece zona nu a avut niciodată populație istorică și nici nu a fost folosită pentru agricultură sau în alte scopuri, în trecut, principalele țeluri pot fi concentrate pe următoarele obiective:

• Promovarea zonei ca un exemplu extraordinar al ecosistemelor Dunării și al sălbăticiei • Continuarea și promovarea activităților de educație ecologică de pe insulă, și anume, eco-tabăra de pe insula

Tătaru. • Creșterea gradului de conștientizare a populației locale cu privire la valorile ecosistemelor naturale • Oferirea unui bun exemplu de dezvoltare durabilă.

Măsuri de promovare • Lansarea unei pagini web multilingve pentru parc. • Îmbunătățirea facilităților turistice și a infrastructurii

Educația și sensibilizarea opiniei publice

Elaborarea materialelor promoționale pentru parc (clipuri video etc.) despre valorile naturale ale parcurilor și importanța conservării.

Promovarea taberelor eco pe Tătaru la nivel de eveniment internațional, împreună cu școli și universități din R. Moldova și România

Punerea în aplicare a măsurilor de educație spirituală, culturală și ecologică a populației locale, în cooperare cu comunitățile religioase din Ismail și cu satul vecin Staraya Nekrasovka.

Organizarea de evenimente, traininguri, seminarii, concursuri, tabere de vară și alte activități interactive pentru informarea și sensibilizarea populației.

192

6. Abrevieri folosite în text AA: Amenajare agricolă AP: Amenajare piscicolă ANAR: Administraţia Naţională “Apele Române” ANIF: Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare ANPA: Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură ARBDD, Administraţia: Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării CJTulcea: Consiliul Judeţean Tulcea DUJ Tulcea: Direcţia de Urbanism a Judeţului Tulcea GeoEcoMar: Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare de Geologie Marină – GeoEcoMar, Bucureşti INCDDD: Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Delta Dunării, Tulcea INCDM: Institutul de Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină, “Grigore Antipa”, Constanţa ICDEAPA: Institutul de Cercetare – Dezvoltare de Ecologie Acvatică, Pescuit şi Acvacultură, Galaţi MAE: Ministerul Afacerilor Externe MMDD: Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile RBDD, Rezervaţia: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Rezervaţia RBD: Rezervaţia Biosferei Dunărea, Vilkovo, Ucraina RSPB: Societatea Regală pentru Protecţia Păsărilor, Marea Britanie SOR: Societatea Ornitologică Română SWOT: Puncte tari, puncte slabe, oportunităţi, pericole UNIBUC-DSES: Universitatea Bucureşti- Departamentul de Ecologie Sistemică

193

7. ANEXĂ

7.1 Descrierea zonei naturale protejate. Lacurile Cugurlui/Covurlui și Cartal

7.1.1 Descriere generală

Lacurile Dunării - Cartal și Cugurlui/Covurlui se găsesc în sudul zonei de stepă a Ucrainei în interiorul granițelor districtului Reni, regiunea Odessa, în subzona stepei de mijloc din vasta regiune a Mării Negre, în zona stepei de mijloc din Transnistria, în zona depresionară a vastei regiuni a Mării Negre.

Lacul Cartal se află în zona inundabilă a Fluviului Dunărea, între extremitatea de sud a Lacului Cahul și partea de vest a Lacului Cugurlui/Covurlui. Lacul se leagă de Dunăre prin canalele Orlovsky și Prorva, și cu partea de sud a lacului Cugurlui/Covurlui - prin canalul Tobacello. Lacul Cartal este puțin adânc și fundul său este plat. Aria totală a lacului este în jur de 1.500 ha. Adâncimea medie este 1,04 m (maximum 3 m). În anotimpuri uscate, adâncimea variază între 0,6-0,9 m.

Bazinul Cartal include, în afară de însuși Lacul Cartal, două corpuri locale de apă principale: Derventul (cu Gradeshka) și brațul Cartal. În anii secetoși, Dervent și Gradeshka sunt năpădite de plante hidrofite în zonele unde se conectează de Lacul Cartal.

Lacul este un loc important pentru reproducerea păsărilor și pentru congregații sezoniere de păsări (până la 30.000 de păsări), precum și o zonă importantă pentru reproducerea peștilor și a amfibienilor. Dimensiunea considerabilă a ecosistemului și structurii mozaic susține o diversitate biologică ridicată.

Lacul Cugurlui este un corp de apă de adâncime mică, reprezentând, din punct de vedere topografic, partea de sud a limanului Ialpug, cu care se conectează printr-un canal larg. Suprafața Lacului Cugurlui/Covurlui variază considerabil, depinzând de cât de secetos este anul, de la 68,5 la 78,2 km². Volumul de apă este în jur de 7.148.200 m³. Media adâncimii lacului este de 1,4 m și nu depășeste 0,6-0,9 m în special în anii secetoși. În partea de nord-est, Lacul Cugurlui/Covurlui se leagă de Dunăre printr-un canal îngust dar adânc, Repedea. În sud, lacul se leagă de Dunăre prin două canale artificiale: Skunda și Al 105-lea km al Dunării. În timpul inundațiilor de primăvară, fluxul de apă în canal este destul de rapid, deși, uneori, se observă un flux invers de apă de la Dunăre spre Lacul Cugurlui/Covurlui.

Prescuitul și piscicultura sunt principalele utilizări ale zonelor lacului. Lacurile Cugurlui/Covurlui și Cartal sunt incluse în lista zonelor umede de importanță internațională. Până acum,

lacurile nu au un statut special de protecție a mediului la nivel național. Teritoriile lacurilor sunt incluse in lista zonelor de mediu de perspectiva.

Localizare

Lacurile Cugurlui/Covurlui și Cartal se află în districtul Reni al regiunii Odessa și aparțin grupului vestic al Lacurilor Dunării, ele fac un rezervor de apă în lunca Dunării și în văile micilor râuri care provin din platoul Budjak.

Lacul Cartal se află în lunca Dunării între partea sudică a Cagulului și Cugurluiului/Covurluiului, și aparține, din punct de vedere administrativ, districtului Reni. Lacul se leagă de Dunăre prin canalele Orlovsky și Prorva și cu partea de sud a Lacului Cugurlui/Covurlui - prin canalul Tobacello. Lacul Cartal este foarte puțin adânc și a are un fund blat. Cele mai apropiate așezări sunt: satul Orlovca și satul Satu-Nou (Novoselskoye).

Coordonatele lacului sunt: 45°18' N și 28°31' E. Lacul Cugurlui/Covurlui se află în districtul Reni din regiunea Odessa, la 10 km sud-est de Satu-Nou (Novoselskoye).

Malurile Cugurluiului/Covurluiului sunt năpădite cu stuf și rogoz. Lacul este legat cu Dunărea prin trei canale (Skunda, Al 105-lea km și Repedea) și cu Lacul Ialpug printr-un canal larg, care se găsește pe o limbă de nisip, sub șoseaua Reni-Ismail.

Coordonatele lacului sunt: 45°17' N, 28°40' E.

194

7.1.2 Statut legal al terenurilor

Lacurile aparțin fondului hidrologic al Ucrainei. Terenurile adiacente și zonele inundabile aparțin consiliilor sătești și indivizilor, unele terenuri aparțin administrației raioanelor Reni și Ismail.

Lacul Cartal a fost concesionat de CJSC ”Aqua”, Reni. În prezent, lacul nu este concesionat nimănui.

7.2 STRUCTURA DE MANAGEMENT EXISTENTĂ

În 2003, o companie comercială de piscicultură (SCFE) a fost înființată la Lacurile Cahul și Cartal prin rezoluția Comisiei de Pescuit de Stat a Ucrainei și GJSC «Aqua» (orașul Reni) a fost utilizatorul său. În conformitate cu Instrucțiunile Comisiei de Pescuit de Stat Nr. 4 din 2008, utilizatorul SCFE deține dreptul exclusiv de a administra resursele acvatice vii (RAV) ale unui bazin de apă, totuși, acest drept nu se extinde la apă, teren și alte resurse. Toate structurile hidrologice (baraje, canale și ecluze) sunt manageriate de Departamentul de Management al Bazinului Dunării pentru Resursele de Apă.

Zonele inundabile învecinate cu lacul la nord-vest și nord-est sunt în folosința consiliilor sătești Orlovsky și Novoselskoye, care au o populație de 3.047 și, respectiv, de 3.572 de oameni.

Nivelul apei în aceste rezervoare este stabilit de Comisiile Interdepartamentale, care notifică în acest scop autoritățile locale și entitățile de stat - consiliile sătești ale Novoselskoye și Orlovka (districtul Reni), Administrația de Stat a Raionului Reni și Inspecția Teritorială a Vastei Regiuni a Dunării a Inspecției Ecologice de Stat pentru regiunea Odessa. Comisia ia decizii în sesiuni care se țin de două ori pe an, adică, la începutul inundației (martie) și în octombrie. Dacă nivelul apei Dunării sau în rezervoarele de apă atinge nivele critice, Comisia Interdepartamentală convoacă sesiuni ad-hoc. Regimul nivelului apei în rezervoarele de apă în Cahul și Cartal este menținut în limite care au fost adoptate la sesiuni ale Comisiei Interdepartamentale. Solicitările prioritate în conformitate cu targhetul de utilizare ia în considerare nevoile pentru pescuit, precum și asigurarea sănătății oamenilor și a vieții, așa cum este stipulat în Art. 45 al Codului de Apă al Ucrainei.

7.2.1 Organizații și competențele lor

Comisia Interdepartamentală a Administrației Vastului Bazin al Dunării ia decizii cu privire la regimul nivelului care trebuie menținut în lacuri.

Administrația Bazinului Dunării prevede menținerea regimului de apă adoptat. CJSC «Aqua» (Reni). Fiind un utilizator al SCFE, compania are, în prezent, un drept exclusiv de a formula solicitările

de management al apei și resurselor vii ale bazinului de apă, dacă acestea nu vin în contradicție cu solicitările protecției sănătății oamenilor și a vieții.

În prezent, bazinul de apă nu este închiriat nimănui, deși firma de arendare «Alla» (Reni) colectează documentele solicitate pentru concesiunea volumului de apă în scopuri de piscicultură.

Ministerul Mediului și Resurselor Naturale din Ucraina asigură controlul de stat al aderenței la regimul de protecție a mediului prin entitățile sale locale și prin alte autorități de stat autorizate special.

7.2.2 Clima

Acest teritoriu se caracterizează printr-un climat cald moderat, care se formează sub influența maselor de aer umede atlantice și mediteraneene și arctice uscate. În general, climatul acestei zone este temperat-continental, cu precipitații maxime în iunie și precipitații minime vara și toamna. Iarna este blândă și scurtă – durează în jur de două luni și este marcată de frecvente dezghețări. Izbucnirile maselor de aer continental arctic sunt însoțite de răciri bruște. Vara este lungă și fierbinte, cu o cantitate mare de zile ploioase și însorite.

Temperatura medie anuală a aerului este +10.3°С. Schimbările de temperatură sunt arătate în Fig. 1.2. Maximul absolut a fost înregistrat la +40°С și minimul - la -28°С. Precipitațiile anuale medii sunt de 385 mmc. Dinamica precipitațiilor anuale în ultimii 10 ani este arătată în Fig. 2.4.3.

195

Fig. 2.4.3. Dinamica temperaturii anuale medii așa

cum a fost înregistrată de stația meteorologică Ismail

Fig. 2.4.4. Dinamica precipitațiilor anuale așa cum a fost înregistrată de stația meteorologică Ismail

Ultimul îngheț înregistrat vara a fost pe 6 mai și primele înghețuri, toamna – începând cu 14 octombrie. Data medie

a înghețării bazinului de apă cade pe 20 decembrie. Data medie când începe inundația este 20 februarie. Grosimea medie a stratului de zăpadă este 8 cm. Pentru prima dată, zăpada cade pe 10 decembrie și dispare în păduri pe 7 martie. Valoarea medie a adâncimii de îngheț permanent al solului este 16 cm.

Tiparul vântului este strâns legat de caracteristicile specifice circulației maselor de aer. Vânturile nordice predomină iarna (viteza medie 5,5 m/s), primăvara vânturile suflă din pătrarul sud-estic (viteza medie 4,6 m/s), vara – predomină vânturile sud-vestice (viteza medie 3,6 m/s) și toamna se caracterizează prin vânturi nord-vestice (viteza medie 4,5 m/s). Roza vânturilor este prezentată în Fig. 6. Umiditatea medie a aerului cuprinde 76% în medie.

196

Fig. 2.4.5. Roza vânturilor, așa cum a fost înregistrată în 2014 la stația meteorologică Ismail

7.3 Geologie și morfologie

7.3.1 Tipurile de relief

Lacurile Cugurlui/Covurlui și Cartal sunt așezate în lunca Dunării și în valea Dunării, care prezintă o câmpie de litoral plană acumulativă, tăiată de către văi și mici depresiuni cu fundul plat.

Peisajele contemporane au început să-și dobândească forma până la sfârșitul perioadei Ponțian și este în mod fiabil cunoscut că valea Dunării în timpul Cuialnicului și la începutul perioadei antropogenice a fost un golf/liman mare. Ridicările maxime ale suprafeței actuale ale zonei nu depășesc 140 m. Adâncimea disecției realizate de eroziune variază de la 80-90 m în partea de nord-vest la 20-50 m în partea dinspre litoral a Dunării. Densitatea medie a sistemului vale-mică depresiune este de 0,50 – 0,75 km/km2.

Această condiție pretedetermină diversitatea zonelor prezentate mai jos: • câmpii divizate de apă; • vale-și-mică depresiune; • terase lângă Dunăre; • lunci ale Dunării; • Delta Dunării și luncă.

Câmpiile divizate de apă sunt distincte prin disecția ușoară provcată de eroziune și prin zone interfluviale întinse (regiuni între văi).

Structura văii se caracterizează printr-o morfologie distinctă a nivelului terasei în partea de nord a teritoriului și prin nivelarea generală a treptelor terasei în partea dinspre Dunăre. În anumite locuri, treptele terasei dispar complet. Acolo, văile devin mai largi, când se deplasează spre sud (la 1-2 km) și se întorc gradat la limanuri de 1-2 km în întinderile superioare și cu 5-8 km în întinderile inferioare (Ialpug, Katlabuh, Sasyk). Secțiunea transversală a văilor este asimetrică. Pantele din dreapta sunt în trepte și disecate de văi și mici depresiuni. Uneori apar terase care sunt din punct de vedere morfologic destul de diferite.

La cumpenele de apă plate ale zonelor de câmpie, apar cavități închise puțin adânci, posibil din cauza revărsării. Terasele din stânga văii Dunării sunt mai puțin pronunțare din punct de vedere morfologic, în plus, ele au fost alterate și nivelate în cursul eroziunii și acumulării cauzate de afluenții de pe malul stâng.

197

7.3.2 Soluri

Activitatea economică a oamenilor este un factor puternic al formării actuale a solului și al transformării solurilor originare ale bazinului Dunării. Practic, dezvoltarea completă a regiunii a dus la numeroase procese de degradare a solului – eroziune, dezumidificare, dispersia structurii sănătoase și valoroase a solului și compactarea straturilor superioare ale profilului de sol. Condiția ecologică a solului a fost și mai mult înrăutățită în regiune de o irigare pe scală largă, care a început din anii 60-70 ai secolului trecut. Folosirea unei ape care nu corespunde standardelor într-un număr de sisteme de irigații, care a fost luată din cursul superior și din părțile de mijloc ale lacurilor Dunării a inițiat dezvoltarea proceselor de dezagregare, a compactării solului și a salinizării secundare.

Principalul material de formare al solului în această zonă este reprezentat de depozite de loess și loessoide lutoase brun/galbene pal, sau cu porozitate înaltă (porozitate totală de 50-60%), cu conținut ridicat de carbonați (СаСОЗ – 14-18%). Fracțiunile de sol sunt: praf grunjos (0,05-0,01 mm) – în special 35-45%, uneori 50-55%, nisipul grunjos și mediu granulos (1,00-0,25 mm) este complet absent. Există o tendință vie spre trecerea către fracțiuni mai ușoare în cadrul zonei studiate când mergem mai spre sud – de la luturi grele în apa care împarte valea la luturi medii în câmpia terasată a Dunării. Solul nu este sărat în aria studiată (sărurile totale sunt mai puțin de 0,1%, ca regulă), are reacție alcalină (рН = 7.6-8.1). Totuși, în zonele irigate, în special cele care iau apă din cursul superior și din părțile medii ale lacurilor Dunării, salinizarea solului format ca depozite de loess și loessoide lutoase este mai ridicată și atinge 0.12-0.20%, adică de 2-3 ori mai mult decât solul similar neirigat, și este aproape de valoarea-limită (0.3-0.4%) când solul este clasificat ca salin.

În general, solul din regiune este reprezentat de cernoziomul tipic și de cernoziomul de sud în cadrul limitelor câmpiei terasate a Vastei Regiuni a Dunării; în sud-vestul câmpiei divizate de apă, există doar cernoziom calcaros-micelial. Cernoziomul s-a format în condițiile vegetației cu păiuș și iarba ac și Carex festucacea și iarba ac în combinație cu unele ierburi anuale și bienale. Cernoziomul regiunii posedă activitate biologică ridicată, ceea ce facilitează mineralizarea substanțelor organice, structura bine pronunțată și puternic ”coprogenic”, porozitate ridicată (50-55 %) și permeabilitate bună (coeficientul de filtrare 1.5-3.5 mmc/min). Potrivit fracțiunilor, cernoziomul tipic este de obicei lutos, spre sud compoziția sa devine cumva mai ușoară; în valea terasată, domină varietățile de lut mediu ale cernoziomului de sud. Profilul cernoziomului tipic, la adâncimea de 85-120 (130) cm, loessul cu noduli de mărimea unei lămâi verzi este văzut clar (ca regulă acesta este orizont Phca); în cernoziomul de sud apare la adâncimi de 65-90 cm. Conținutul carbonat în acest orizont atinge 17-22%. Orizontul din gips în profilul de cernoziom nu este înregistrat. Inițial, cernoziomul nu este sărat la adâncimea de 5-7 m, destul de des chiar la adâncime mai mare. Mergând de la nord la sudul zonei bazinului lacului, grosimea orizontului de humus H+Hp și a conținutului de humus în orizontul superior se reduce gradat. În nordul extrem al zonei studiate, grosimea orizontului de humus în cernoziomul tipic depășește 85 cm și conținutul de humus în orizontul superior este 3.3-3.5%. Potrivit clasificării solurilor Ucrainei, acest cernoziom tipic se prezintă de la puternic la slab humificat. Mai spre sud, cernoziomul tipic se schimbă în mediu-puternic humificat (Н+Нр=65-85 cm) și slab humificat (Н+Нр mai puțin de 65 cm). În ultimă instanță, conținutul de humus este aproximativ 3%, se apropie de varietățile slab humificate. Cernoziomurile din sud sunt, practic, subțiri și slab humificate în întreaga zonă deoarece conținutul de humus în orizontul superior H cuprinde mai puțin de 3% aici. Comparând rezultatele determinate privind humusul de acum 30-40 de ani cu determinările actuale, putem spune că s-a redus considerabil (la 20-30%).

Cernoziomurile în zona studiată sunt caracterizate, în general, ca având regim nutritiv nesatisfăcător. Conținutul formelor minerale accesibile pentru plante, ca azot, fosfor și potasiu, au nivele de disponibilitate reduse/medii.

Disponibilitatea redusă a elementelor nutritive din sol se datorează aplicării nesatisfăcătoare a fertilizatorilor minerali și organoizi în ultimul deceniu și, pe de altă parte, specificității cernoziomurilor în această regiune a Ucrainei (fracțiunile și compoziția minerală, conținutul ridicat de carbon și conținutul slab de humus).

198

Fig. 2.6 – Solurile din zona lacurilor Dunării

199

7.4 HIDROLOGIE

Lacurile Cugurlui/Covurlui și Cartal sunt localizate în câmpia Dunării, între extremitatea sudică a lacului și a orașului Ismail. Lalul Cartal comunică cu Dunărea prin canalele Orlovsky și Prorva, și cu partea de sud a Cugurlui/Covurluiului – prin canalul Tobacello. Lacul Cartal este foarte puțin adânc și are un fund plat.

Bazinul Lacului Cartal, cu excepția Lacului Cartal propriu-zis, include două rezervoare locale principale: Dervent (cu Gradeshka) și Cartal. În anii secetoși, în Dervent și Gradeshka se dezvoltă plantele hidrofite unde ele comunică cu Cartal. În aceste condiții, schimbul de apă în acest sistem hidrologic este dificil sau nu se realizează deloc. Aria Lacului Cartal și bazinele de apă conectate cu el variază într-o plajă mai mare decât în cazul lacului Cugurlui/Covurlui. Este legat înainte de toate de adâncimea scăzută. În partea de vest, lacul Cartal comunică cu Lacul Cahul prin canalele Zarza (acum este barat) și Luzarsa, și prin canalele Orlovsky și Prorva cu Dunărea, care au diguri; în partea de sud-est, Cartal comunică cu Lacul Cugurlui/Covurlui prin Tobacello și prin alte canale. În perioadele când Dunărea are un nivel de apă scăzut, canalele cu care Cartal comunică cu alte bazine de apă seacă. Când nivelul de apă în Dunăre este ridicat, Lacul Cartal este plin din cauza revărsării apei din Cahul pe canalul Luzarsa, precum și direct din Dunăre prin canalele Orlovsky și Prorva. Fluxul de apă din Cartal spre Cugurlui/Covurlui formează de aceea un sistem închis de bazine de apă care comunică, cu excepția faptului că apa curge întotdeauna dinspre Cartal spre Covurlui. Spre deosebire de canalul Repedea, fluxul invers de la Cartal la Dunăre nu apare niciodată. Pe malurile Lacului Covurlui cresc stuf și rogoz. Lacul comunică cu Dunărea prin trei canale (Skunda, Al 105-lea km și Repedea). Lacul Ialpug comunică cu Covurlui printr-un curs de apă larg care străbate o limbă de nisip, iar peste digul dintre cele două trece șoseaua Reni-Ismail. Pe culmea văii, lacul se schimbă gradat către lunca râului Ialpug.

În 1960-1965, pentru a stimula schimbul de apă dintre lacuri și canalele artificiale ale Dunării, au fost construite diguri. Dincolo de nevoile de pescuit, scopul lor era de a proteja lunca învecinată de inundații și de a controla apa care se acumula în lacuri pentru nevoile de irigații. Această măsură a stabilizat nivelul de apă în lacurile studiate, iar irigațiile din zonele învecinate au fost îmbunătățite. În fiecare an, din februarie în aprilie, aceste rezervoare de apă sunt umplute, și din iunie în septembrie, apa acumulată parțial se evaporă (800-900 mmc/an) și parțial este preluată pentru irigații. Toamna și iarna, nivelul apei în lacurile studiate variază nesemnificativ. În timpul acelei perioade, au fost înregistrate nivelele anuale cele mai scăzute de apă.

Tot fundul bazinului cu apă, din centru până la maluri, este umplut cu nămol. Nivelul de nămol subțire și gri acoperă doar 10% din fundul lacului; cealaltă parte a fundului este acoperită cu nămol foarte negru, care conține o mulțime de resturi de vegetație. Încercuite cu baraje, zonele cu adâncime mică a bazinului cu apă sunt transformate în ferme de pescuit. .

7.4.1 Ape subterane

Ape subterane. Teritoriul descris este o parte a bazinului artezian al Vastei Regiuni a Mării Negre și se caracterizează prin condiții hidrologice mai degrabă complicate. Apele subterane se găsesc aproape în toate diviziunile stratigrafice – de la depozitele contemporane aluvionar-diluviale din timpul Cuaternarului la cele din perioada archean-Proterozoic. De asemenea, în această regiune au fost cercetate opt acvifere: • Acviferul depozitelor contemporane aluvionar-diluviale se găsește în solul lutos, în lutul nisipos și în nisipuri, uneori cu

incluziuni de roci calcaroase care construiesc fundurile depresiunilor mari. Adâncimea apelor subterane este 0,9-5,0 m, cu adâncimea dominantă pe o plajă de la 0 la 3,0 m.

• Acviferul depozitelor contemporane aluvionar-lacustre, al părților învecinate cu limanul din depresiunile mari și al luncilor gârlelor. Apa este conținută în soluri lutoase și în nisipuri cu incluziuni de pietriș și straturi lenticulare de prundiș. Solurile care conțin apă au grosimi de la 0,8 la 17,5 m, cu grosimea prevalentă în intervalul 3-7 m. Abundența apei variază și depinde de litologia solurilor și de anotimpurile anului. Porțiunea superioară a acviferului este descărcată în râuri, în timp ce o mare parte se scurge în lacuri sau se evaporă.

• Acviferul din depozitele aluvial-lacustre din Cuaternarul Superior din valea Dunării este compus din sol lutos, nămol și nisip, adesea cu straturi lenticulare argiloase aluviale. Aceste depozite au o grosime de 5-25 m. Descărcarea are loc în patul albiilor și apa se evaporă.

• Acviferul din depozitele superioare și inferioare din Cuaternar. Depozitele loessoide lutoase conțin apă. O particularitate a masei de loess este randamentul scăzut al apei cauzat de proprietăți structurale și legate de textură și de compoziția mecanică a rocii. Apa este descărcată în orizonturile inferioare și în rețeaua de văi și depresiuni mici.

200

• Acviferul din depozitele aluvial-lacustre și deluvial-eoline ale teraselor luncilor de deasupra. Solul lutos și nisipos conține apă. Apele subterane se găsesc la adâncimi de la 1,0-2,0 m la 15,0 m, cel mai adesea la adâncime de 3-7 m. Descărcarea este realizată în lunca Dunării și în lacuri.

• Acviferul din depozitele Pliocenului Superior (Kuyalnik) ale mării și limanului. Apele subterane sunt conținute în lentile și în delimitările clare dintre straturile de nisip și lut ale depozitelor lutos-nisipoase și ale aleuritelor ale căror grosime variază de la 0,5 l 10 m. Apa se descarcă în primul rând în acviferele inferioare.

Acviferul din depozitele ponțiene. Apa este conținută în calcarul colchifer mărunțit, de grosime 1-13 m. Acest strat apare la adâncimi de la 0,5-10 la 30 m. Descărcarea se face în văile râurilor și în mici depresiuni.

Acviferul din depozitele din Meoțian se află în intercalațiile de nisip fin și calcar care se găsesc în stratul gros de argilă. Adâncimea sa variază de la 1-2 m pe pante până la 50 m în bazinul hidrografic. Direcția generală a fluxului este de la nord la sud și de la bazinul hidrografic la văile râului, limane și mici depresiuni unde se descarcă apa.

În cadrul limitelor platoului divizat de apă, apele subterane se găsesc la adâncime mai mare, la 20-30 m, de regulă; mai aproape de văile râului și de micile depresiuni, nivelul apelor subterane se apropie de suprafață și apare la 3-5 m adâncime. Argilele brun-roșietice joacă un rol important pentru stratul impermeabil. Fluxul apelor subterane se descarcă, în esență, în direcție sud-est către complexul acvifer pliocen-cuaternar din câmpia terasată a Vastei Regiuni a Dunării, în timp ce acelea din platoul propriu-zis – în limane, mici depresiuni și văile râului. Compoziția chimică a apelor subterane este mai degrabă variată, mineralizarea sa se schimbă de la 1 la 15 g/l. Prevalează valorile 3-5 g/l, sărurile sunt reprezentate de cloruri și sulfați de sodiu.

Irigațiile și precipitația sunt principalele surse ale acviferelor. Rezervele prognozate ale apelor subterane în scopuri de alimentare cu apă le cuprind pe cele: cu mineralizare până la 1,5 g/l - 142,2 mii m3/zi; cu mineralizare 3 g/l – 348,1 mii m3/zi. Rezervele aprobate de apă subterană în zona studiată este de 20,2 mii m3/zi. Retragerea curentă de apă din sursele apelor subterane este de 81,1 mii m3/zi cu mineralizări de până la 1,5 g/l și 127 mii m3/zi cu mineralizare de 3 g/l.

7.4.2 Apele de suprafață și regimul lor

Râurile care se varsă în lacuri sunt numite ca fiind de tip est-european potrivit condițiilor de alimentare. Dezghețul și apa de la zăpadă și ploaia sunt principalele surse de alimentare. Participarea fluxului apelor subterane este neglijabilă și este complet absentă în unele râuri. Râurile mici au nivel scăzut și seacă vara. Regimul de nivel al apei se caracterizează printr-o creștere primăvara, care nu are loc în fiecare an, nivel scăzut de apă vara și toamna, care sunt intermitente cu inundațiile ploilor de vară când nivelul apei din râu poate crește cu 1,0-2,5 m deasupra nivelului de stocare pentru controlul inundațiilor (NSCI). Primăvara, nivelul apei crește în a doua jumătate a lunii februarie sau la începutul lui martie, apoi scade. În timpul inundației de primăvară, nivelul de apă crește cu 0,5-2,7 m deasupra NSCI. Nivelul ridicat de apă se păstrează 1-2 zile. Nivelul apei devine stabil la mijlocul lui aprilie.

Zona de captare a apei în regiunea Dunării de Jos a suportat schimbări considerabile. Schimbări pe scară largă în sistemul de scurgere al râurilor au avut loc în întreaga zonă de captare a apei, atât pe partea Ucrainei, cât și pe partea Moldovei. Schimbările au fost asociate cu construcția de baraje și de rezervoare de apă pentru sistemele de irigații și alte structuri hidrotehnice. Mai târziu, consecințele introducerii intensive de pesticide și de fertilizatori minerali în producția agricolă, precum și deversarea de ape uzate din satele situate de-a lungul canalelor au determinat o deteriorare considerabilă a calității apei din multe râuri. Fluxul de apă în Lacurile Cahul și Ialpug este redus din cauza numeroaselor rezervoare de apă din partea superioară a zonei de captare a apei. Aceste rezervoare apă de asemenea blochează mare parte a depozitelor.

Lacurile Dunării. În condiții naturale, lacurile Dunării au fost caracterizate prin schimbări considerabile ale nivelelor apei, ceea ce nu a permis o utilizare durabilă a resurselor lor de apă pentru alimentarea cu apă și pentru irigații. De aceea, în anii `50-`60 ai secolului trecut, au fost transformate în bazine hidrografice prin realizarea de construcții de reglare hidrotehnice - baraje. Construcția a avut ca scop folosirea durabilă a resurselor de apă pentru nevoie de irigație și alimentarea cu apă în agricultură. În următorii 30 de ani, au fost construite în Ucraina și Moldova numeroase rețele și sisteme de irigații pentru alimentarea cu apă în agricultură pe baza resurselor de apă din aceste bazine. Utilizarea actuală a resurselor de apă ale acestor lacuri nu corespunde cu utilizarea de proiectare din cauza a numeroase motive. Principalii parametri ai lacurilor Dunării sunt prezentați în Tabelul 2.7.2.

201

Tabel 2.7.2 – Parametri morfometrici al lacurilor Dunării

Rezervor de apă Zona de captare, km2

Volum, mil. m3 Zona de suprafață la NSCI, km2

Zonă irigată, mii ha Total Util

Consum din rezervorul de apă

Cartal 94,0 35,6 27,0 5,4 23.3 15,5

Ialpug - Cugurlui 4,430,0 888,0 422,0 113,5 268.0 12,9

După originea lor, Cugurlui și Cartal sunt bazine tipice de apă inundabile. Resursele de apă ale acestor lacuri sunt

completate prin curgerea gravitațională a apei din Dunăre. Acest influx are, practic, un volum nelimitat și calitate suficient de ridicată. Nivelul de apă din lacurile Dunării în condițiile lor naturale diferă considerabil de regimul de funcționare. În condiții naturale, regimul nivelului de apă al lacurilor a fost format de regimul de nivel al apelor Dunării, reglat de capacitatea canalelor, a inundațiilor și a parametrilor morfometrici ai lacurilor, și determinat de creșterea din primăvară, scăderea din vară și toamnă și de cel mai mic nivel din iarna. După ce au fost ridicate digurile, au fost tăiate de baraje, au fost construite ecluze și a fost stabilite orizonturile de limitare – NSCI, nivelul forțat (NF) și ”nivelul mort de stocare” (NMS). Regimul de nivel al apei lacurilor este caracterizat printr-o creștere a NMS primăvara și nivelul cel mai scăzut iarna. Acesta asigură condiții pentru o retragere de apă durabilă și asigură schimburile de apă necesare.

După 1992, suportabilitatea stațiilor de pompare cu resurse de energie a fost extrem de limitată, ceea ce a dus la reducerea amplitudinii fluctuației de nivel, și, prin urmare, la schimb de apă deficitar și la creșterea mineralizării lacului.

7.5 .Caracteristici biologice și ecologice

Potrivit regionalizării geobotanice a Ucrainei, această zonă are aceleași caracteristici ca și Insulele Izmail, descrise în subcapitolul corespunzator.

Flora Vastei regiuni a Dunării a fost studiată destul de bine în ciuda unor intervale fragmentate și lungi între studii. Acest lucru este evident din publicațiile cercetătorilor din secolul trecut precum și de autori contemporani Dubyna, 1990, Panchenko, Popova, 1990 et al. Ultimele date privind flora și vegetația regiunii studiate pot fi găsite în publicația lui D. Dubyna ( 1999). Flora și vegetația din Rezervația Biosferei Dunărea a fost studiată în această lucrare mai în detaliu. Limanul Cartal și zonele adiacente au fost studiate în acest sens, într-o măsură mai mică.

În baza materialelor dedicate florei și vegetației din zonele considerate, descrise în raportul de Umanets (1999) și S. Podorozhny (2001) - în ceea ce privește materiale ulterioare, din păcate, nu există - putem indica faptul că flora locală este reprezentată de 189 specii de plante vasculare superioare care se referă la 50 de familii. O singură specie (Salvinia natans) a fost înscrisă în Cartea Roșie a Ucrainei (două categorii de specii rare).

202

Vegetația din Limanul Cartal. Diversitatea maximă a speciilor include zonele în care cresc comunitățile de vegetație

rare: Salvinio-Spirodeletum, Spirodelo-Aldrovandetum, Lemno-Utricularietum vulgaris, Hydrochari-Stratiotetum, Nymphoidetum peltatae, Nupharo lutei-Nymphaeetum albae, Trapo-Nymphoidetum peltatae, etc. precum și specii rare: Salvinia natans, Nuphar lutea, Nymphaea alba, Caltha palustris, Trapa flerovii, T. pseudocolchica, Nymphoides peltata, etc., precum și specii complexe de luncă: Lathyrus hirsutus, Glycyrrhiza macedonica și Ononis intermedia.

Floră valoroasă: speciile înscrise în Cartea Roșie a Ucrainei – ghiocel de baltă (Leucojum aestrivum), ferigă plutitoare (Salvinia natans), castane de baltă (Trapa natans),; Dumbrăviță de baltă (Epipactis palustris) și Orchis laxiflora (Orchis palustris).

Descrierea vegetației regiunii a fost făcută pe baza cercetărilor noastre, precum și datelor literare (Dyachenko, 1999, Dybyna, 1987) . Cercetări de la sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea au descris diversitatea floristică a peisajului individual al Basarabiei și a demonstrat că din 1.417 de specii cel mai mare număr de plante a fost caracteristic câmpiilor și pășunilor, și cel mai mic număr malurilor râurilor, malurilor lacurilor și limanurilor și, în special, mării. În această regiune există următoarele specii rare (Tabelul 2.8.1).

Tabel 2.8.1 – Specii rare și pe cale de dispariție care apar în zona lacurilor Dunării

Lista Roșie Europeană (1991) Cartea Roșie a Ucrainei Cartea Roșie a regiunii Odessa

Minuartia bilikiana (Ialpug); Ornithogalum amphibolum (Ialpug);

Nymphoides peltata (aproape de Kislits); Stipa capillata (Ialpug, Cahul, Cartal) Trapa natans (Cartal, Ialpug) Salvinia natans (Ialpug, Cartal) Stipa lessingiana (Ialpug) Stipa pennata (Ialpug)

Nuphar lutea (Cahull); Nymphaea alba (Cahul, Cartal, Cugurlui) Iris pumila (Ialpug, Cahul) Hyacinthella leucophaea (Ialpug, Cartal) Ornithogalum fimbriatum (Ialpug, Cahull) Ephedra distachya (Ialpug) Muscari neglectum (Ialpug)

Zonele de luncă destul de vaste din regiunea studiată sunt situate în apropierea satului Orlovka de-a lungul canalului

Luzarsa și în apropierea bazei de vânătoare. Suprafața totală a pajiștilor menționate este de aproximativ 130 ha. În plus, fragmente mici de luncă există de-a lungul malului drept al lacurilor Derventa și Gradeshka ca o fâșie îngustă ( 5-15 m lățime).

203

Biotopurile naturale de luncă din regiune practic au dispărut sau sunt înlocuite cu comunitățile secundare ale diversității biologice și a productivității scăzute din cauza inundațiilor lor neregulate și a activității economice intense. Cu toate acestea, rolul biocenotic al luncii inundate este extrem de important și, în ceea ce privește limanul Kartal, este după cum urmează:

• luncile sunt « beneficiarele » scurgerii solide care vine împreună cu apa Dunării în timpul inundațiilor. Acest proces facilitează creșterea pe verticală a zonei inundate, mărește debitul fluxurilor și canalelor împiedicând astfel colmatarea și reduce scurgerile solide în Cartal, care, la rândul său, încetinește procesul de secare a lacurilor;

• luncile joacă un rol important prin sprijinirea diversității biologice a regiunii, deoarece acestea sunt zonele pentru hrănit și de cuibărit pentru multe specii de păsări, zonele de reproducere pentru pești și amfibieni precum și pentru speciile de plante rare și comunități;

• luncile joacă un rol social important în regiune deoare ce produc fitomasă considerabilă utilizatp pentru hrănirea vitelor comunităților locale.

Acesta este motivul pentru care reabilitarea, exploatarea și protecția lor sunt o componentă importantă a lucrărilor în ceea ce privește optimizarea regimului de apă și susținerea biodiversității în Cartal, legat genetic cu lacurile Dervent și Gradeshka.

Pirul-gros (Cynodon dactylon (L.) Pers.) este principalul dominant în lunci. Aceasta apare atât pe situri mai ridicate, cu acoperirea proiectivă de 60-70%, iar pe suprafețele inundate (cu stratul de apă de 20-30 cm), acesta este, de asemenea, pe o poziție dominantă, cu acoperirea proiectivă de 30-40%. La altitudini și în micro-depresiuni de 5-10cm adâncime de apă, pirul-gros este unit cu un co-dominant - pirul târâtor(repens Elytrigia (L.) Desv еx Nevsky.), ce are acoperirea proiectivă de 5-10%, și, sporadic, raigras englezesc (Lolium perenne L.). Aceste specii formează baza de iarbă a luncilor.

Pe etajul cu locuri uscate și fără apă, ghizdeiul (Lotus corniculatus L. p. p.) este o specie comună cu acoperire proiectivă de 40-50% . Această specie formează de multe ori aspectul galben al biocenozelor de luncă (fig. 2.8.1) .

Fig. 2.8.1 – Luncă în apropierea bazei de vânătoare

A se vedea comunitățile unde domină ghizdeiul (aspectul galben din fundal)

Ar trebui subliniat faptul că în siturile de luncă de multe ori apar arbuști solitari sau copaci mici de leandru (Elaeagnus angustifolia). La momentul sondajului, majoritatea lor se afla într-o stare foarte nesatisfăcătoare, deoarece sistemele de rădăcini putrezeau. Atunci când am analizat siturile de luncă în partea ucraineană a Dunării, în ultimii ani, am înregistrat următoarea tendință: luncile sunt năpădite de această specie. O astfel de tendință a amenințat existența luncii ca biotop regional în general. Cauzele principale sunt lipsa irigației din luncă și a aridizării. Așa că, inundațiile periodice pot constitui un important instrument de management care exclude posibilitatea năpădirii luncii.

Rezumând starea biocenozei din luncă din vecinătatea limanului Cartal, ar trebui să subliniem:

apare o singură specie de Salvinia natans, care este inclusă în Cartea Roșie a Ucrainei, și o formațiune de vegetație Salvinieta natansis, care este inclusă în Cartea Verde a Ucrainei;

nivelul florocenotic al diversității siturilor de luncă este mediu și se datorează, în primul rând, inundației neuniforme și variației de adâncimi a apei și definește un mozaic în biotopurile luncii;

204

luncile au o structură cenotică distinctă, care este aproape naturală datorită bazei de iarbă formate. Acest fapt este foarte important deoarece, atunci când am examinat aceste lunci în iunie 2009, baza de aici a fost practic absentă, ca urmare a pășunatului excesiv (fig. 2.8.2)

Fig. 2.8.2 – Situri de luncă cu zone degradate suprapășunate în fundal (în apropiere de satul Orlovka, 2009)

Vegetația acvatică este larg reprezentată în regiunea studiată. Se împarte în specii liber-plutitoare, atașate și

submerse. Cele mai răspândite printre speciile atașate sunt acele comunități în care domină Potamogeton perfoliatus, P.pectinatus, Vallisneria spiralis și Elodea canadensis. Printre speciile liber - plutitoare (clasa Lemnetea) cele mai răspândite cenoze sunt Spirodela polyrhiza, Lemna minor, Salvinia natans și Hydrocharis morsus-ranae; printre speciile plutitoare libere în coloană de apă - Ceratophyllum denersum. Comunitățile de Nymphaea alba și Nymphoides peltata sunt cele mai răspândite în lacurile Dunării printre cenozele formate din specii atașate cu frunze plutitoare.

Printre vegetația de mlaștină (de aer și apă), fitocenozele formate din specii de iarbă înaltă, medie și scurtă sunt individualizate (în consecință, există mlaștini cu iarbă înaltă, medie și scurtă). În mlaștinile Dunării predomină cele cu iarbă înaltă, care sunt formate din fitocenozele dominate de Phragmites australis, Typha angustifolia și Scirpus lacustris. Din când în când se pot vedea comunitățile dominante Typha latifolia. Grupul de vegetație cu iarbă medie care apare în lacurile Dunării și ocupă suprafețe relativ mari este reprezentat cel mai adesea de comunitățile Sparganium erectum și Typha laxmannii; cenozele de Glyceria maxima și Acorus calamus apar fragmentar. Aceste fitocenoze sunt mai caracteristice cursului inferior al lacurilor. Comunități de vegetație scurtă de aer și apă sunt răspândite în mod suficient, dar ele nu formează zone considerabile. Mai mult sau mai puțin uniform, acestea apar în cursul inferior al zonelor de lac, iar în partea superioară prezența lor este fragmentată. Acest grup include fitocenozele unde domină Eleocharis palustris, Juncus gеrardii, J. maritimus, Alisma plantago-aquatica, Sagittaria sagittifolia și Bolboschoenus maritimus.

Ca și vegetația mlaștinilor, vegetația de luncă nu ocupă suprafețe considerabile din cauza dezvoltării zonelor în care a crescut mai devreme. Un alt motiv pentru o astfel de situație se datorează îmbunătățirii majorității râurilor pe ale căror maluri a crescut o astfel de vegetație. Vegetația de luncă este formată pe malurile înalte ale lacurilor. De asemenea, apare în cursul superior al lacului Chitai. Pe măsură ce aceste habitate sunt de asemenea asociate cu salinizarea, comunitățile ierburilor din luncă cuprind halofitele care formează propriile lor comunități, în special în siturile saline (vezi mai jos). Luncile sunt împărțite în autentice și mlăștinoase. Primul grup include fitocenozele cu dominația Calamagrostis epigeios, Elytrigia repens și Bromopsis inermis, în timp ce al doilea grup include siturile în care domină comunitățile Agrostis stolonifera. Vegetația halofită este o componentă integrantă a vegetației din zonele de coastă și este genetic legată de comunitățile de mlaștină și de luncă. Aceasta este caracterizată de ierburi rare, care se datorează formării aparte a cenozelor, este reprezentată de halofite și de specii halofite de luncă ce cresc pe soluri saline. Vegetația autentică tolerantă la sare este formată din Salicornia europaea și cenozele Suaeda prostrate. Vegetația de soloneț este reprezentată de comunitățile Plantago salsa și Artemisia santonica. Acesta din urmă apare în părți mai ridicate ale reliefului decât precedentul. Vegetația

205

salină și solonețul regiunii studiate se referă la clasa Thero-Salicornietalia. Vegetația halofită de luncă este răspândită mai ales în rândul comunităților de alte tipuri de vegetație care apar zona de coastă. Aceasta este reprezentată de fitocenoze în care domină Alopecurus arundinacea, Bolboschoenus maritimus și Juncus gerardii, precum și Trifolium fragiferum și Tripolium vulgare.

Vegetația forestieră din zona lacurilor Dunării este reprezentată de salcii și păduri de plop (Salix alba, S.fragilis și Populus alba), care cresc pe malurile fluviului și a albiei principale a Dunării, și sunt în mare parte caracteristice lacuri lor Cugurlui și Cahul. În plus, fragmente individuale ale comunităților de origine naturală de Salix alba apar pe malurile bazinului hidrografic, chiar dacă ele au fost transformate în mod considerabil de impactul antropic.

În afară de pădurile naturale, mai apar pe malurile brațelor dintre lacuri și canalelor Dunării, uneori și pe malurile lacurilor, plantații artificiale de Salix alba, S.triandra, Populus nigra și P.alba. De asemenea, pe maluri și în alte situri joase, există plantații rare de Elaeagnus angustifolia (cea mai întinsă se află aproape de satul Vinogradovca lângă lacul Ialpug). Pe ici și pe colo, pe malurile lacurilor, pot fi găsite tufe rare de Tamarix ramosissima, la care ne putem referi drept arbuști naturali.

Vegetația de stepă din regiunea studiată se găsește în locuri abrupte și înălțate și pe fragmente de pante de alunecare. Este o zonă care este puternic transformată de pășunat, iar vegetația de stepă se mai păstrează doar pe marginile extreme unde animalele nu pot ajunge. Situri relativ conservate cu vegetație de stepă se pot găsi, de asemenea, și în pante considerabil abrupte. Cele mai bine conservate situri de stepă sunt cele în care apar fragmente de păiuș și stipă (cu dominația Stipa lessingiana, S.capillata și Festuca valesiaca) și unde păiușul de stepă (Festuca valesiaca) este păstrat. Astfel de situri pot fi întâlnite pe malurile lacului Ialpug între satul Vinogradovca și satul Vlădiceni și între satul Krinichnoye și satul Topolinoye, precum și în granița naturală "Zhovtnevoye", unde există zone de vânătoare cu același nume.

Plancton. Planctonul a fost studiat în lacurile Ialpug, Cugurlui și Cartal. Au fost înregistrate aici patruzeci de specii de alge, inclusiv diatomice (Bacillariophyta), albastre-verzi (Cyanophyta), verzi (Chlorophyta) și galben-verzui (Chrysophyta). Printre algele diatomice, cele mai răspândite sunt Nitzschia acuminata (W. Sm.) Grun., N. Amphibia Grun., N. sigmoidae (FME.) W. Sm., Navicula cryptocephala Kutz., N. halophila (Grun.) CI . și Cocconeus Pedicuhts Ehr. Algele albastre-verzi sunt reprezentate de Microcystis aeruginosa Kutz EMEND Elenk (acestea sunt observate în toate lacurile în iunie, când acestea provoacă înflorire), Merismopeilia fenuissima Lemm, flos Aphanizomenon - Aquae (L.) Ralfs și Anabena flosaquae (Lynb.) Breb . Algele verzi sunt dominate de categoria Chlorococcales: Scenedesmus quadricauda (TURP) Brebisson, S. falcatus Chodat și Pediastrum duplex Meyen. Algele galben-verzui sunt de obicei reprezentate de Dinobryon sertularia Ehr. și Ochromonas sociata Pasch. "Înflorirea apei" în lacurile Dunării este cauzată primăvara de diatomice și, uneori, de alge galben-verzui; vara apa înflorește din cauza algelor albastre-verzi și a algelor verzi (Chlorococcales).

7.6.1 Fauna

Mamifere. Până în prezent, în regiunea Dunării au fost înregistrate 41 de specii de mamifere, inclusiv 11 specii carnivore. Nouă

din speciile înregistrate sunt rozătoare și includ vidra aclimatizată Ondatra zibenthicus, care este de acum o componentă indispensabilă a faunei terestre și o componentă importantă a terenurilor inundate; în unele zone vidra este crescută pentru blană. Aici rezidă cinci specii de chiroptere (Nyctalus noctula , Pipistrellus pipistrellus, Plecotus austriacus, Vespertilio murinus și Myotis daubentoni), dar doar câteva dintre ele, care au fost înregistrate în Vasta regiune a Mării Negre. Încă o altă specie aclimatizată este reprezentată de câinele enot Nyctereutes procyonoides introdus din Moldova.

Majoritatea mamiferelor sunt comune și chiar numeroase specii ale faunei noastre, totuși, unele dintre ele au devenit rare în Europa și au fost incluse în Lista Roșie europeană și chiar la Convenția de la Berna (1979) - 23 de specii în totalitate. Există, de asemenea, Convenția de la Bonn privind protecția liliecilor migratori (în special, Plecotus austriacus care iernează în regiune și se reproduc în Carpați). Două specii (Nannospalax leucodon și Lutra lutra) au fost incluse în Lista Roșie Europeană; în conformitate cu legislația noastră opt mamifere sunt protejate, deoarece acestea au fost introduse în Cartea Roșie a Ucrainei. Astfel, mai mult de 50% din fauna terestră a Vastei regiuni a Dunării are un statut protejat.

Cel mai puțin studiate nu numai în această regiune, ci și în țară sunt chiropterele. În zona lacului Cartal am descoperit noctule comune și pipistrelle comune, unele date au fost preluate din "Fauna Ucrainei" ( Abelentsev, Popov, 1956) și din registrele A. Fedorchenko și V. Tkaci (1998) despre descoperirile cu privire la liliacul gri cu urechi mari, liliacul de ziduri (Vespertilio murinus) și liliacul lui Daubenton, totuși aceste descoperiri reflectă doar fragmente ale chiropterelor din regiune. Se poate presupune că aici ar putea locui lilieci precum liliecii cu urechi ascuțite, liliacul cu mustăți și Nathusius pipistrelle, deși în timpul perioadelor de migrație alte specii pot fi prezente, de asemenea.

O atenție deosebită trebuie atrasă asupra studiului insuficient asupra faunei insectivore. În ciuda materialului disponibil referitor la acest grup (Abelentsev, Pidoplichko, 1956), este evident că chiar și endemismul multor specii nu a fost

206

studiat suficient. Mai precis, este îndoielnic faptul că, în Vasta regiune a Dunării, nu există niciun chițcan mare de apă, care se află peste tot, dar este rar un locuitor tipic al zonelor inundate, aproape în toată Europa și Asia de Nord .

Un element indispensabil al faunei terestre contemporane este vidra, care a fost prezentă în anii '40 ai secolului trecut, și câinele enot, care a pătruns în aceste ecosisteme ale zonelor inundate, din Moldova. În 1957, câinele enot a pătruns în partea românească a Deltei Dunării și este, în prezent, împreună cu vidra, o importantă specie vânată din întreaga regiune ( Almashan, 1966, Rozhenko, Volokh, 1998).

În prezent, numărul de mistreți crește sporadic, nu numai datorită populației locale, ci și datorită mișcării invazive din România. Ca rezultat, numărul lor în zona Cartal poate ajunge la 300-400 de adulți. S-au înregistrat multe cazuri de mistreți cu dungi brune și albe – este un rezultat al hibridizării cu porcii domestici.

Anumite populații din Ucraina și din regiunea studiată sunt într-o stare bună, prin urmare, o serie de specii care sunt protejate în Europa sunt specii vânate la noi sau statutul lor de protecție nu este determinat. Prima categorie la care ne referim sunt jderii de piatră și de pin și dihorii, iar cea de a doua categorie include nevăstuicile. Cel mai rar animal din Europa - vidra - a fost inclusă în toate documentele de protecție a naturii, dar în Vasta regiune a Dunării este o specie comună, care și-a extins considerabil aria în țară, în general, și este în creștere numerică. Din același motiv, bursucul a fost exclus din ultima ediție a Cărții Roșii a Ucrainei .

Pisica sălbatică, a cărei prezență în Vasta regiune a Dunării a fost menționată de către A. Brawner (1926) - e posibil să apară aici hibrizi. Între timp, transformarea intensivă a ecosistemelor din deltă, care a avut loc în ultimii ani, afectează însăși existența acestei specii în Vasta regiune a Dunării. Oricum, pisica sălbatică nu mai apare în delta Nistrului (Rozhenko, 1999).

Un număr mic de mamifere (vulpe, câine enot, dihor, vidră, mistreț, căprior, jder de piatră și iepure sălbatic) sunt speciile vânate care sunt exploatate cu regularitate variată. Oamenii vânează cel mai intens pentru iepuri, câini enoți, vulpi, porci mistreți, căpriori și vidre. Jderul de piatră, care este responsabil pentru sinantropizare, este vânat de la nivel local și rar; dihorul este prins în mod concomitent, atunci când se vânează vidrele și câinii enoți.

Păsări. În Vasta regiune a Dunării din Ucraina s-au înregistrat în mod fiabil 258 de specii de păsări, inclusiv 124 de specii care se reproduc. Aceste cifre reprezintă aproximativ 64% din totalul păsărilor cunoscute și înregistrate în Ucraina. Patruzeci și două specii din acest număr au fost introduse în Cartea Roșie a Ucrainei, și nouă specii - în Lista europeană a speciilor protejate, inclusiv pelicanul creț, cormoranul pitic, gâsca cu piept roșu, rața roșie, codalbul etc. Diversitatea speciilor de păsări și un număr de specii individuale permit să se considere că habitatele din Vasta regiune a Dunării sunt importante pentru păsări în cadrul programului IBA.

Pe teritoriul Ucrainei apar 246 de specii (95%), care au statut european de protecție. Analiza a demonstrat că nouă specii (sau 2% din totalul faunei aviare din Ucraina) fac parte din categoria SPEC1 (specii protejate la nivel mondial), 17 specii sunt menționate la categoria SPEC2, 63 de specii - în categoria SPEC3 și 47 de specii - în categoria SPEC4 . În cadrul Convenției de la Berna privind conservarea faunei europene și a habitatelor naturale (1979), mai mult de jumătate din speciile de păsări înregistrate în zona studiată necesită un interes ecologic pe scara europeană în funcție de categoria a II-a. Speciile rămase, în conformitate cu prezenta convenție, sunt menționate la categoria a III-a (cu excepția celor 10 specii foarte numeroase: pescăruș argintiu, cioara grivă, cioara neagră etc.) .

Dintre păsări înregistrate în Vasta regiune a Dunării din Ucraina, 154 de specii sunt în conformitate cu Convenția de la Bonn privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice. Nouăzeci și șapte la sută dintre ele sunt menționate la categoria a II-a. Patruzeci și nouă de specii de păsări din Vasta regiune a Dunării sunt protejate de Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (SITES).

Atunci când se analizează natura șederii păsărilor în bazinele de apă ale Dunării, ar trebui remarcat faptul că din cele 258 de specii de păsări înregistrate în totalitate au fost înregistrate aici 90 de specii care iernau. Speciile-cheie ale pescărușilor și ale rândunicilor de mare care definesc complexele de cuiburi sunt chirele cu obrazul alb. Începând de la mijlocul secolului XX, această specie a început să se extindă din habitatul lor originar (Spania, Balcanii de sud) spre nord-est. Până la sfârșitul secolului XX, chira cu obrazul alb a devenit o specie cuibăritoare comună în România și în Vasta regiune a Dunării din Ucraina. Aici, numărul acestei specii este în continuă creștere în ultimul deceniu.

Distribuția coloniilor de chire cu obrazul alb din lacul Cartal este însoțită de natura de distribuție a biotopurilor cu plante înalte semi-submersibile pentru cuibărit (Fig. 2.8.5).

207

Fig. 2.8.5 – Distribuția pescărușilor cu cap negru și a chirelor cu obraz alb în lacul Cartal

La 23 noiembrie 1995, lacul Kartal a primit statutul de teren inundat de importanță internațională, în conformitate cu

Convenția de la Ramsar. Această zonă este egală cu 500 ha și este un loc important pentru reproducerea, năpârlirea, migrația și iernatul păsărilor (până la 40.000 de adulți) . Aici se pot vedea 32 de specii de păsări care au intrat în Cartea Roșie a Ucrainei, cum ar fi țigănușul (Plegadis falcinellus), stârcul galben (Ardeola railloides), rața roșie (Aythya nyroca) și piciorongul (Himantopus himantopus). Mai mult decât atât, aici există trei specii de păsări pe cale de dispariție: cormoranul pitic (Phalacrocorax pygmeus) (70 de perechi, aproximativ 1% din populația europeană), lopătarul (Platalea leucorodia) (150 de perechi, aproximativ 3% din populația europeană) și gâsca cu pieptul roșu (Branta ruficollis) .

Teritoriul și apa din zona lacului Cartal și bazinele vecine de apă de mică adâncime sunt importante pentru un număr mare de specii de păsări hidrofile .

În funcție de compoziția sa cantitativă și calitativă, complexul de cuibărit al lacului Cartal rămâne relativ stabil. Acesta include 30-35 de specii, inclusiv cel mai important – rața roșie (aproximativ 10 perechi cuibăresc aici ); stârcul galben (30-35 perechi) și altele. Încercări de cuibărit ale pelicanului creț s-au înregistrat în mod regulat. Numărul berzelor albe care cuibăresc aici este în creștere. Pe parcursul ultimilor ani, vrabia spaniolă este înregistrată în permanență - prima sa apariție aici a fost înregistrată în Vasta regiune a Dunării în anii ‘90.

În terenurile pentru iernat domină rațele (Anas platyrhynchos), rața cu cap castaniu (Aythya ferina) și pescărușul pontic (Larus cachinnans). Treisprezece specii care iernează au fost introduse în Cartea Roșie a Ucrainei. Acestea includ cormoranul pitic (Phalacrocorax pygmaeus), gâsca cu piept roșu (Rufibrenta ruficollis) și vulturul codalb (Haliaeetus albicilla), care sunt, de asemenea, incluse în Lista europeană a speciilor de păsări protejate .

Amfibieni și reptile. Cele mai recente studii ale batracienilor și herpetofaunei Vastei regiuni a Dunăriii au fost conduse de T. Kotenko (1999), care a înregistrat în mod fiabil 11 specii de amfibieni și 5 specii de reptile din regiune. Cei mai numeroși reprezentanți ai amfibienilor sunt Rana ridibunda, Hyla arborea și Bombina bombina, printre reptile - Natrix natrix și Emys orbicularis. Pelobates fuscus, Bufo viridis și Lacerta agilis sunt comune. Rana arvalis și Bufo bufo sunt considerate a fi cele mai rare specii de amfibieni. Cel mai puțin reprezentate reptile sunt Lacerta taurica și Eremias arguta. Endemică în zona Dunării de Jos - Triturus dobrogicus a fost înscrisă în Cartea Roșie a IUCN și este cea mai periclitată specie din herpetofaună.

Mai devreme, compoziția cantitativă a ihtiofaunei din bazinul apelor Dunării a cuprins aproximativ 80 de specii, dar intervenția antropică pe scară largă a dus la o reducere a speciilor de pești de pe ambele maluri ale Dunării. Autori români (Otel et al., 1992) au descoperit numai 47 de specii de pești în 7 bazine inundabile din Delta Dunării, iar 4 dintre ele erau

208

migratoare. Cu toate acestea, în anii ’90, un număr de 58 de specii de pești s-au înregistrat în aceleași bazine de apă, 16 dintre ei fiind migratori.

Studiile contemporane a făcut posibilă dezvoltarea unei liste preliminare a speciilor de pești din bazinele de apă din Vasta regiune a Dunării, care cuprinde 54 de specii din 13 familii. Cele mai numeroase dintre ele sunt reprezentanții familiei Cyprinoidae - 13 specii, reprezentanții familiei Percoidae - 6 specii și reprezentanții familiei Gobiidae - 5 specii. Ihtiofauna lacului Cartal rămâne studiată insuficient. În ultimele decenii, s-au efectuat studii ihtiologice cu scopul studierii diversității speciilor de pești numai din când în când. Cu toate acestea, conform compoziției speciilor lacurile Dunării nu diferă între ele, practic, unul de altul, prin urmare, informațiile colectate referitoare la un singur lac pot fi, cu o anumită probabilitate, să fie utilizate pentru analiza bazinului de apă învecinat (Condiția ... 1962). Având în vedere că Cartal comunică permanent sau temporar, cu lacurile Cahul și Cartal, teoretic, este posibilă detectarea unui număr de specii de pești care populează bazinul inferior al Dunarii. Un număr de specii pot fi găsite aici doar accidental sau în perioade scurte, în anumite etape ale ciclului de viață al acestora (de exemplu, heringul de Dunăre).

Diversitatea speciilor de pești din lacul Kartal a scăzut considerabil comparativ cu anii ‘60 când aici existau 49 de specii de pești din 13 clase (Zambriborsch, 1965 ; Stare ... 1962) . Cel mai mare număr de specii (49%) a fost în clasa peștilor asemănători cu crapul (Tabelul 1). Până în acel moment, invadatorul mai rapid în creștere și mai flexibil – crapul auriu - a început să alunge caracuda aborigenă din ihtiocenoza lacurilor Dunării. În anii ’70 ai secolului trecut 34 de specii de pești au fost înregistrate în Cartal (Yaroshenko, 1979; Starea stocului ... , 1978) și în anii 2000 - 35 de specii (Raport tehnic .. , 2005) ; noile tipuri de invadatori s-au înregistrat: crap argintiu și novac, crap de iarbă, murgoiul bălțat și peștele lună. Mai mult de jumătate din speciile înregistrate (55%) aparțin clasei de pește asemănător cu crapul (Tabelul 1).

Lacul este locuit de cel puțin 3 specii care au fost introduse în a 3- a ediție a Cărții Roșii a Ucrainei ( 2009): caras, plevușcă și Benthophilus leobergius (tabelul 2). Dintre aceste trei specii, ultimele două nu au ajuns niciodată, după cum se pare, la un număr considerabil și nu au fost pescuiți comercial. Dimpotrivă, înainte de anii 1960 caracuda a fost destul de numeroasă în lac și a fost una dintre cele mai importante specii comerciale. Cu toate acestea, mai târziu a fost aproape complet înlocuită în ihtiocenoză de ruda sa apropiată, invadatorul crap auriu. În 1972 au fost înregistrate capturi în cantăți mari de caracudă, ultima dată când 8,3 t au fost capturate.

Există motive întemeiate pentru a presupune că lista speciilor de pești intrată în Cartea Roșie a Ucrainei poate fi extinsă în urma studiilor de specialitate efectuate . Ihtiofauna tipică lacului Cugurlui este reprezentat de 41 de specii de pești. Datorită rețelei divizate de brațe și canale care comunică cu Dunărea, întregul complex de apă dulce al Dunării poate fi înregistrat în acest bazin de apă.

Entomofauna. Entomofauna bazinului Dunării este direct legată de tipul comunităților vegetale, reprezentarea acestora și distribuția spațială în regiunea studiată. Conform datelor furnizate de T.l. Kotenko (1999), numărul de insecte înregistrate în zona Dunării depășește 2.000 de specii. Acestea se referă la 23 de clase, numărul predominant de specii (86,2 %), fiind dispuse în 6 clase: Hymenoptera (41,3%) , Diptera (20,7%), Coleoptera (10,3%) , Lepidoptera (5,7%), Hemiptera (4,6%) și Homoptera (3,6%). Dintre grupele taxonomice menționate peste 40 de specii au fost înscrise în Lista Roșie europeană și în Cartea Roșie a Ucrainei .

Hydrobiota. S-a constatat că macrozoobenticele lacurilor cuprind 50 de specii de bureți, polichete, oligochete, lipitori, amfipode, malacostracee, cumacee, chironomide, gastropode și bivalve. Numărul de specii care populează lacurile variază de la 27 la Ialpug la 11 în Chitai. Aproximativ jumătate din speciile apar în proporție de nu mai puțin de 50% - bivalvele Unio pictorum, Anodonta cygnea, Dreissena polymorpha, larve chironomide Chironomus plumosus, amfipode Corophium curvispinum, oligochaetesт Potamotrix hammoniensis și altele. Fauna meiobentică este reprezentaă de nematode, anelide, harpacticoide, ostracode și amfipode. Până la sfârșitul verii și la începutul toamnei, apar multe bivalve tinere. Spre deosebire de fauna macrobentică, numărul și biomasa faunei meiobentice nu se schimbă brusc. În general, există o tendință de creștere a indicatorilor de la primăvară la vară.

Situri deschise din Cartal sunt caracteristice unui set foarte sărac de nevertebrate acvatice. În locurile de mică adâncime, în cazul în care nu există niciun mal ferm, macronevertebratelor inferioare sunt reprezentate de larve de țânțari numeric nesemnificativ, din familia chironomide; pe măsură ce crește adâncimea, acestora li se adaugă o masă mare de bivalve care se hrănesc prin filtrare, din familia Unionidae: midii de lac (Anodonta) și scoica de lac (Unio). Astfel, zonele deschise care cuprind partea mai vastă a lacului sunt caracteristice relativ sărac în ceea ce privește comunitățile de specii inferioare, care nu prezintă nici o valoare alimentară pentru peștii care se hrănesc cu bentosul. Nu s-a găsit nici o specie de perifiton pe tulpinile de stuf care înconjoară bazinul lacului, cu excepția cazurilor singulare de scoici zebră tinere (Dreissena polymorpha).

209

În interiorul zonelor mozaic de stuf unde sunt asamblaje de plante acvatice (nuferi, castane de apă, etc.), cu frunze plutitoare emergente, agregările lor formează așa-numitul biotopul „celui de-al doilea fund” - în multe lacuri unde evenimente de mortalitate de pește sunt frecvente, un număr considerabil de nevertebrate (insecte, moluște, lipitori, etc.) se acumulează doar în «doilea fund». În acest biotop al lacului Cartal am găsit păsări planorbis mici Anisus albus.

Singurele zone ale lacului, unde a fost găsită o comunitate relativ diversă, au fost puține bălți deschise adiacente barajului care separă bazinele piscicole de zona principală a lacului. Am înregistrat aici larve de efemeropter (Ephemeroptera) și plecopteră (Plecoptera), insecte acvatice carnivore (Adephaga) și gândaci (Hemiptera), gasteropode prosobranchia Cincinna piscinalis, melci coarnele berbecului (Planorbidae) si melci limnea (Lymnaea). Nu au fost găsite macronevertebrate pe malul barajului de pe partea iazului cu pești. O comunitate specifică de plante cu frunze plutitoare - nuferi, soldați de apă și altele, și melci mici, lacustre de râu Acroloxus lacustris și Ferrissia fragilis, lipitori și altele au fost descoperite pe malurile brațelor adiacente, lângă comunitatea găsită pe siturile deschise de mică adâncime, care a fost înregistrată în Cartal în zonele adiacente barajului.

Așa că elementul comunitar prezent permanent al lacului este extrem de sărăcit și nediversificat. Practic, nici o specie protoacvatică nu este reprezentată în lac, cu excepția bivalvelor mari, a căror abundență se datorează stocării permanente cu specii de crap de pește, care sunt gazde pentru larvele lor parazitare. Cu excepția nesemnificativă pentru dimensiunea zonei de bălți deschise, fauna nevertebratelor de pe fund este reprezentată de aceste specii introduse în mod regulat și de un număr mic de larve de țânțari. Fauna împletiturilor de plante acvatice superioare este, de asemenea, foarte slabă. De acum, materialele colectate nu fac posibilă evaluarea faunei de insecte acvatice și amfibiotice precum și a altor specii care ar putea fi prezente în bazinul de apă, în primul rând în primăvara - acest element de faună poate cuprinde marea majoritate a speciilor ecosistemului lacului. Nu au fost detectate în lac și în vecinătatea acestuia specii rare sau pe cale de dispariție de nevertebrate. Prezența efemeropterelor și plecopterelor în lac și bazinele de apă adiacente este un indicator al bunăstării bazinului de apă în ceea ce privește poluarea organică. Astfel, epuizarea bazinul de apă nu este asociat cu eutrofizarea.

Pentru a îmbunătăți starea ecologică a lacurilor și a crește producția de pește este necesară repararea construcțiilor hidrotehnice și pentru a îmbunătăți schimbul de apă și menținerea condițiilor de mediu, care vor asigura o viață normală, de reproducere și de hrănire a speciilor indigene și aprovizionate. Afluxul și canalele de conectare trebuie să fie dragate și au depins la fel de bine ca și de gropile de iernare, siturile naturale de reproducere trebuie să fie restaurate prin cositul vegetației fitofilice acvatice și de aer. Este necesar să se oprească acumularea de aluviuni, care pot fi rezolvate prin "seceta din vara" a lacului (mineralizarea sedimentelor la nivelul minim de apă în lacuri pentru un sezon).

7.6.2 Resursele pescărești și pescuitul

Pescuitul este principalul mod de utilizare în scopuri economice a Lacului Cartal. Din punct de vedere istoric, Lacul Cartal a fost deosebit prin înalta productivitate naturală a peștelui. Captura medie

în anii 1950 era aici de 162.5 t. Captura maximă a fost înregistrată în 1957, când a ajuns la 286,4 t de pește și de languste (raportul productivității peștelui a depășit 200 kg/ha) [8]. Mai târziu capturile au scăzut în mod constant și au ajuns doar la 20 t/an în anii 2000 (Tabelul 1).

Structura calității capturilor s-a deteriorat. În anii 1940 și 1950, baza capturilor (până la 40%) consta în crapul comun semianadrom, un rol important pentru capturi a aparținut știucii, somnului, linului și langustei. Acum crapul auriu domină capturile, într-o măsură mai mică, pești ierbivori (în principal, hibridul crap argintiu), plătica, crapul și pești obișnuiți mici. În Lacul Cartal trăiește o populație de languste, a cărei situație permite capturi limitate.

Tabel 1 Capturi comerciale medii (t) în Lacul Cartal

Ani Captură pește (t)

1947-1950 138,8

1951-1960 162,5

1961-1970 91,9

1971-1980 91,2

1981-1990 80,9

1991-2000 32,6

2001-2011 20,0

2012-2015 0

210

Potrivit datelor oficiale, în 2012-2015 nu a avut loc nicio captură în lac. Popularea în masă a lacului cu pește ierbivor

din Orientul Îndepărtat (crap argintiu și cosaș) și crap a fost realizată în anii 1970 și 1980, când a fost eliberat anual până la 1,5 mil. puiet de pește. Totuși, ratele comerciale de profitabilitate piscicole în urma populării s-au dovedit a fi mult mai scăzute decât normele și destul de scăzute față de alte lacuri dunărene. De exemplu, ratele comerciale de profitabilitate piscicole pentru crapul argintiu a fost de doar 1,8% și pentru crap – 1.2% [9]. Mai târziu, volumele de populare în acest lac au fost reduse considerabil.

În ultimele decenii, compoziția ihtiofaunei comerciale la Lacul Cartal s-a schimbat sensibil, la fel în celelalte bazine acvatice danubiene. Aceste schimbări au fost determinate de o reducere a comunicării acestui bazin acvatic cu Dunărea și cu populația de cosași și crapi argintii. Înainte ca lacurile să fie controlate, apa Dunării venea în timpul inundațiilor asupra întinderii mari a luncii și această apă era curățată de substanțe în suspensie și de poluanți.

În anii secetoși, condițiile de înmulțire pentru speciile de pește autohton s-au deteriorat din caza faptului că zonele de depunere a icrelor au secat. Ca și consecință, suntem martori la reducerea cantității de icre a unei părți din populația de pește. În plus, nivelul scăzut de apă în lac afectează condițiile de iernare. Când se formează stratul de gheață, zonele de coastă pot îngheța la fund, ceea ce poate determina mortalitatea în masă a peștelui.

În 2003, a fost înființată o Pescărie Comercială Specială (PCS) la Lacurile Cahul și Cartal. Din 2002, datele statistice despre capturile de pește și lucrările ameliorative și pentru creșterea peștelui efectuate au fost consolidate pentru lacurile Cahul și Cartal împreună. Ponderea Lacului Cahul în totalul capturilor și volumului de populare cu pește s-a ridicat la 95-98%.

Popularea pe scară largă a început în 2003, când 13,5 mil de puiet de pește din peștele anului curent aparținând speciilor valoroase comerciale au fost eliberate în Lacurile Cahul și Cartal: crap, crap alb și crap argintiu și hibrizii lor, precum și cosașul. Asemenea populare a continuat în anii următori (Tabel 2), ceea ce a dus la o predominare a acestor specii invadatoare în capturi. Astfel, captura de crap argintiu a crescut de la 100,4 t în 2004 la 1.388,6 t în 2007; capturile de crap au crescut de la 16,3 t la 44,7 t pentru perioada similară în 2007.

Tabel 2 – Volumul actual de populare în Lacurile Cahul-Cartal (puiet cu o greutate medie de cel puțin 20 g, mii buc.)

Specii de pești 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

0+ 0+ 0+ 0+ 0+ 0+ 0+

Pește ierbivor 3.922,0 2.176,6 6.886,5 4.583,0 591,99 2.538,0 1.771,0

Crap - 456 1.768,0 490,0 206,02 802,0 101,0

Greutate totală, t

77,7 43,4 57,8 6,47 53,87 84.221 53.900

În 2012-2015 nu a fost făcută nicio populare cu pești în Cartal. În detrimentul ratei de profitabilitate a peștelui comercial după popularea artificială, capturile în lac au crescut până

în 2007, când au atins 1.474 t. Mai târziu, acestea au scăzut considerabil și până în 2010 captura totală comparată cu nivelul maxim atins s-a redus mai mult de trei ori. O asemenea reducere a capturii s-a datorat imposibilității de a vinde volume mari de pește ierbivor, precum și unei performanțe nesatisfăcătoare a barierei de pește din canalul Viketa. Pescuitul actual se bazează pe speciile introduse (crap argintiu, cosaș, crap), caras, plătică și, într-o mai mică măsură, alte specii autohtone (avat, batcă, șalău și alții).

Acum, printre speciile autohtone, prevalează plătica și carasul drept cele mai maleabile specii din punct de vedere ecologic (în primul rând în termeni de reproducere). Carasul este reprezentat de capturi de adulți care cântăresc 180-550 g. Ocupă rolul conducător legat de pescuit printre speciile de pești autohtone. Carasul formează o populație autoreproducătoare în lacurile care, din când în când, sunt alimentate de Dunăre [8,9].

Plătica ocupă de asemenea un loc important în capturi. În Lacurile Cahul și Cartal, aceasta este reprezentată, practic, de populația subdezvoltată. Vârsta plăticii pentru a se reproduce este în al treilea - al patrulea an.

În capturile comerciale ale anilor 2010-2011, carasul a fost reprezentat de cinci grupe de vârstă (de la trei la șapte ani); în capturi au dominat adulții de 3 și 5 ani, cântărind, în medie 125 g și 220 g și, respectiv, 16,0 cm și 19,6 cm lungime.

211

Rata de creștere a crapului auriu într-un bazin acvatic depinde de hrănire și de afilierea la o anumită formă ecologică (cu creștere rapidă sau subdezvoltat). Masa principală de caras pescuită în lacuri este reprezentată de forma subdezvoltată, deși, recent, au fost observați în bazinul acvatic unii carași care sunt caracteristici unei rate mai mari de creștere.

Folosirea limitată a unor asemenea unelte de pescuit ca plasa-capcană și plase cu ochiuri mai mici duc la o captură redusă a peștilor mici.

În Lacurile Cahul și Cartal, plătica este reprezentată de forma subdezvoltată. Plătica este de o importanță comercială scăzută. În pescuitul comercial din 2011, plătica a fost reprezentată de cinci grupe de vârstă – de la cinci la șapte ani. Șalăul este o specie comercială valoroasă în acest bazin acvatic. Următoarele grupe de vârstă apar în capturi: doi-patru ani de 25,6, 31,6 și 44,6 cm lungimea medie, cântărind, respectiv 282 g, 560 g și 810 g.

Crapul populat are o rată de creștere ridicată. Populația de crap în bazinul acvatic este reprezentată de patru grupe de vârstă (de la 2 la 5 ani). În anul curent, baza capturilor constă în adulți de trei-patru ani, de 36,5-42,6 cm media lungimii, cântărind, în medie, respectiv, 1.280–1.980 g.

În Lacurile Cartal și Cahul, formele hibride de crap argintiu (75%) reprezintă baza capturilor de pește ierbivor comercial. Studiul caracteristicilor de mărime și greutate ale crapului argintiu în Lacurile Cahul-Cartal și Catlabuga indică faptul că rata de creștere a speciilor de pește populate nu diferă semnificativ în bazinele de apă ale regiunii.

Începând din 2002, statisticile legate de pescuit și datele legate de lucrările efectuate ameliorative și pentru înmulțirea peștilor au fost consolidate atât pentru Lacul Cahul, cât și pentru Cartal, ceea ce face dificil de evaluat eficiența pescuitului în Lacul Cartal. Principala activitate a CJSC «Aqua» a fost concentrată pe Cahul, care este lacul mai mare. Recent, în Cartal erau 12 pescari care foloseau 6 bărci și aproximativ 150 de plase.

Influxul direct al inundațiilor Dunării care conțin o cantitate mare de biogeni, poluanți și substanțe în suspensie a dus la o acumulare progresivă de sedimente, colmatarea lacului și pierderea adâncimii, deteriorarea proprietăților hidrochimice și a transparenței apei. Ca urmare, productivitatea biologică a ecosistemului și a capacității piscicole a fost redusă. Lacul, practic, și-a pierdut valoarea pentru reproducerea și hrănirea peștelui dunărean semianadrom, dintre toți crapii comuni. Perioadele când canalele sunt deschise nu coincid întotdeauna cu migrațiile pentru depunerea ouălor și hrănire pentru peștele semianadrom. În consecință, resursa piscicolă din Cartal este acum alimentată practic datorită depunerii naturale de icre a speciilor existente, migrației din Lacurile vecine Cahul și Cugurlui, precum și datorită populării cu pești.

Un anumit impact negativ asupra faunei acvatice a fost produs de către cosașul invadator. Reducerea zonelor acoperite cu vegetație subacvatică ușoară, cu care cosașul se hrănește, a dus la deteriorarea supraviețuirii speciilor autohtone tinere și a langustelor și la procese de poluare secundare mai pronunțare, rezultate din perturbarea sedimentelor noroioase dispersate fine. În același timp, nu a fost identificată vreo rată de profitabilitate comercială semnificativă.

În comparație cu anii 1970-1980, în 2000, volumele de populare artificială a lacului s-au redus considerabil și calitatea populării s-a deteriorat. În timpul ultimilor ani, popularea cu pește a Lacului Cartal, realizată în cadrul utilizării pescuitului de către Pescăria Comercială Specială ”Cahul-Cartal”, a fost făcută chiar și în lipsa profitului. Puietului luat de la iazurile JSC “Aqua” a fost eliberat în Cahul. Speciile de puiet au intrat în Lacul Cartal datorită migrației din lacurile vecine prin canale de comunicare. Puietul eliberat în Cartal nu a fost înregistrat separat de către rapoartele adecvate. În 2012-2015, activitățile de pescuit ale Pescăriei Comerciale Speciale ”Cahul-Cartal” nu au fost, de fapt, realizate și au avut loc doar capturi ilegale și neînregistrate de pește realizate de braconieri.

Per ansamblu, popularea pe scară largă a Lacului Cartal cu puiet ierbivor și crap nu a fost justificată. Rata de profitabilitate comercială s-a dovedit a fi mult mai scăzută decât standardul. Concentrația ridicată de pește în lacurile populate cu pește s-a dovedit a fi prematură. În condiții nefavorabile, peștele a început să migreze în lacuri mari învecinate. Aplicarea sculelor de pescuit activ este foarte limitată aici din cauza sufocării lacului cu vegetație acvatică și semiacvatică și a înnămolirii. Fără aceste scule de pescuit activ, este imposibil să capturezi eficient pește ierbivor și crap. În plus, ar trebui să admitem că utilizarea Lacurilor Cahul și Cartal de către o singură companie (Pescăria Comerciale Specială ”Cahul-Cartal”) fără să se țină cont de caracteristici specifice ale acestor lacuri a fost foarte nereușită.

Lacul Cartal a fost folosit pentru pescuitul comercial. În prezent, pescuitul comercial nu este urmărit deoarece nu există resurse piscicole viabile.

7.6.3 Peisaj, recreere și turism

Recreerea și turismul la Lacurile Cugurlui și Cartal sunt foarte puțin dezvoltate. De fapt, se poate vorbi doar de turism specializat pentru pescuit și vânătoare. Există o singură așezare pentru odihnă pe perioadă continuă. Numărul total de paturi în instituția pentru recreere continuă este 160. În afară de asta, raionul Reni al Societății Ucrainene pentru Pescuit și Vânătoare dispune de facilități pentru pescuit și vânătoare pentru 25 de persoane.

212

7.6.3 Fauna de interes cinegetic şi vânătoarea

La Lacurile Cugurlui și Cartal, există zone care aparțin Societății pentru Pescuit și Vânătoare Reni. Societatea deține 31.982 ha de zone umede în raionul Reni, inclusiv Lacurile Cugurlui și Cartal (de asemenea, Cahul). Animalele cu pene și blană pot fi vânate în perioade stabilite de Ministerul Mediului. Animalele cu copite pot fi ucise în conformitate cu licența specială a Departamentului Regional al Societății Ucrainene pentru Pescuit și Vânătoare.

7.6.4 Alte resurse

Lacurile Cugurlui și Cartal sunt folosite pentru navigația cu ambarcațiuni de dimensiuni mici.

7.6.5 Protecția mediului

Nu există zone de mediu protejate la Lacurile Cugurlui și Cartal. Din 2003, lacurile au statut de terenuri umede cu semnificație internațională în cadrul Convenției Ramsar. În plus, Decretul Președintelui Ucrainei Nr. 79 din 10 martie 1994 a rezervat Cugurlui și Cartal pentru extinderea viitoare a Rezervației Biosferei Dunărea, care ar fi trebuit să se realizeze înainte de 2015. Totuși, perioada indicată în Decret a expirat, dar lacurile nu au fost niciodată incluse în Rezervația Biosferei.

7.7 Utilizarea terenurilor în trecut

În perioada 1939-1941, după ce Basarabia a fost alipită URSS potrivit Tratatului de Neagresiune Sovieto-German, Lacul Cugurlui a fost principala bază navală a flotilei Dunărea.

7.7.1 Obiective arheologice

Încă din 1840, o așezare cu mai multe straturi a fost găsită pe așa-numitul ”Deal de piatră” (Murzakevych N.N., 1844, p. 627; Uvarov A.S., 1856, p.183). Este localizată la 1,5 km spre vest de satul Orlovka și ocupă poziția dominantă asupra văii pe malul stâng al Dunării. ”Dealul de piatră” este spălat de apele Dunării și ale Lacurilor Cartal și Cugurlui și ale canalelor lor pe trei părți. În vremuri străvechi, așezarea a fost separată de pământ printr-un șanț. Vestigiile sale pot fi văzute în zilele noastre.

Urmărind studii episodice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, excavările arheologice sistematice au fost realizate în timpul ultimilor cincizeci de ani (Bondar R.D.: 1963-1970, Bruyako I.V., Dzygovskyi А.М.: din 2001 până în zilele noastre). Materialele lor împreună cu dovezi din surse scrise a făcut posibilă caracterizarea complexului ca un monument unic al secolului al VII-lea î.H. – secolul IV d.H. În afară de așezarea propriu-zisă, au fost descoperite ruinele unei alte așezări, un grup de dealuri funerare și o necropolă din pământ (loc de înmormântare). Așezarea a ocupat suprafața de aproximativ 2 ha. Suprafața sa a fost destul de distrusă de o carieră de piatră. Ridicarea sa a avut loc în secolele I - III A.D., adică datează din ”perioada romană”. Totuși, au fost găsite unele artefacte din secolele VIII – VII î.H., ceea ce spune despre existența unei așezări mai vechi, care datează în perioada antică grecească. Probabil, de la mijlocul secolului I î.H., așezarea a reprezentat o parte din sistemul de fortificații ridicat de Geto-Daci, care s-au unit împotriva amenințării invaziei romane. În partea de nord-vest a ”Dealului de piatră”, arheologii au descoperit două zidării blindate, finisate cu lut – mai mult ca sigur, a fost o parte din vechiul turn de apărare. Caracteristicile lor tehnice ne permit să facem referire la fortificații asemănătoare geto-dace. Prăbușirea cetății a fost legată de o expediție militară a romanilor, condusă de Tiberius Plautius Silvanus (mijlocul secolului I A.D.). Din acele timpuri, această zonă a fost o stație a primei legiuni italiene și celei de-a cincea legiuni macedonene, precum și o stație navală pentru flota lui Flavius (baza principală era localizată pe malul drept opus al Dunării, în orașul Noviodunum). La mijlocul secolului al III-lea A.D., așezarea a încetat să mai existe, după cum au fost descoperite rămășițele unui foc mare.

Studiile arheologice realizate nu permit până în prezent să se reproducă planuri și să se descrie fortificația. În părțile nordice și de nord-vest, au fost excavate spații de locuit ai căror pereți erau făcuți din cărămizi din pământ uscate la soare. Postamentul era din plăci și acoperișul din lut. În afară de asta, în zona Consiliului satului Orlovka, există vestigii ale așezărilor din Epoca Cuprului, așa-numita ”cultura Gumelnița” (mileniul IV î.H.) și din Epoca Bronzului (mileniul II î. H.). O altă așezare a fost descoperită pe malul estic al Insulei Cahul, care datează din secolele III - V A.D. Componența locuitorilor era eclectică și a inclus slavi și cultura Chernyakhov.

213

De aceea, rezervația zonelor umede ”Lacul Cartal” include monumente arheologice importante și unice. De o semnificație aparte este ”Dealul de piatră” cu monumentele sale, precum și un număr de situri în jurul obiectivului său geologic. Finalizarea studiilor lor va facilita înțelegerea proceselor etnice și culturale complicate din zona Dunării de jos, de la un capăt la altul al registrului cronologic.

7.7.2 Clădiri istorice și artefacte din epocile trecute

Din punct de vedere istoric, aceste zone sunt cunoscute datorită trecerilor peste fluviul Dunărea, deoarece aici este cel mai scurt și mai convenabil drum care unește cele două maluri – Bugeac și Dobrogea.

Numeroase detașamente militare au trecut această zonă de multe ori și în ambele sensuri. De exemplu, un țar persan, Darius, a venit aici să cucerească Sciția, sau căpetenia greacă Alexandru cel Mare, Împăratul roman Traian și alții. Traversarea fluviului a devenit de importanță strategică în timpul războaielor ruso-turce, la sfârșitul secolului al XVIII-lea – prima treime a secolului al XIX-lea. Aici, trupele rusești conduse de Nicolae I au traversat Dunărea pe 27 mai (9 iunie) 1828. Acesta a fost începutul campaniei constantinopolitane încheiate în 1829 prin pacea de la Adrianopol.

În memoria acestor evenimente, a fost ridicat un obelisc între așezările Cartal și Satul Nou (azi Orlovka și, respectiv, Novosilske), în 1888. Acest monument de fier cu un profil conic a fost decorat cu arme de artilerie și două capete de vulturi. Inscripția de pe fronton spune: ”Aici, pe 27 mai 1828, Împăratul Nicolae I a trecut Dunărea și și-a îndreptat trupele către glorie și victorii”.

În plus, în secolulul XX, în centrul satului Orlovka, a fost instalată o stelă. A fost proiectată ca stâlpi metalici, cinci dintre ei fiind încununați cu cruci. Acesta este un obelisc în onoarea locuitorilor din satele Orlovka și Cartal, pe a cărei inscripție scrie: «INTRU SLAVA LUI DUMNEZEU SI GLORIA NEAMULUI NOSTRU DE IERI, DE AZI SI DE MAINE, REALIZAT CU CONTRIBUTIA CARTALENILOR».

Un monument în memoria celor uciși în Primul Război Mondial este așezat în centrul satului. Biserica Sf. Nicolae este alt obiectiv cultural din sat. A fost construită în 1888 în locul vechii biserici, care a existat cu

mai bine de 100 de ani în urmă. Aceasta este o biserică cu un singur naos, cu o baie și cu o clopotniță. Biserica este decorată cu model de stil imperial.

Ar trebui subliniat că Orlovka este un tip de rezervație istorică și etnografică. Până în prezent, aici trăiesc moldoveni care sunt descendenții locuitorilor supraviețuitori din Evul Mediu Roman ai zonei Dunărea de Jos. Toponimul ”Beshiktash” precum dovezi despre ”Valahii” care au stat aici sunt găsite în surse încă din secolul al XVII-lea.

Caracteristici culturale și de uz casnic ale așezării pot fi observate în setul arhaic conservat de obiceiuri. Deosebit de semnificativ este un complex de ritualuri asociat Crăciunului (această sărbătoare este celebrată pe Stilul Nou, care este un rezultat al adoptării Stilului Nou de către Biserica Ortodoxă Română). În Orlovka, la fel ca în satul învecinat Novosilske, au fost conservate obiceiuri pitorești ca sunatul la ușă de către echipe costumate «Moşul» și «Moşul cu baba». Asemenea obiceiuri fac posibilă caracterizarea lor ca monumente de cultură folclorică.

7.7.3 Peisaje culturale

Nu s-au găsit peisaje culturale semnificative în zonele umede sau în teritoriile învecinate acestora. Evaluarea caracteristicilor cultural

Tabel 14. Rezultate ale evaluării caracteristicilor culturale

Lista de caracteristici culturale

Puncte Comentarii

Obiecte paleontologice și arheologice

3* Teritoriile din jurul zonelor umede au fost locuite încă de acum mii de ani, au rămas dealurile funerare, iar muzeele cu exponatele lor mărturisesc despre cultura materială a acelor vremuri. Valoarea acestor zone este considerabil îmbunătățită de existența unui obiect arheologic – o străveche așezare de pe «Dealul de Piatră»(«Stone hill»), care este una dintre cele mai spectaculoase și esențiale reconstrucții istorice. Acest monument ar trebui să fie studiat, transformat într-un muzeu și făcut ca un posibil popas în itinerarul turistic din regiune. Acest obiect, ca

214

și cele adiacente, poate fi folosit pentru îmbunătățirea imaginii lor ca destinație turistică și pentru atragerea noilor vizitatori în zonele umede.

Clădiri istorice și artefacte 2 Vizitele la clădirile istorice existente și monumentele de arhitectura reprezintă o sursă suplimentară de atragere a vizitatorilor și a turiștilor în zonele umede și îi ajută să crească în spiritul conștiinței ecologice și istorice.

Peisaje culturale 0 Nu s-au găsit peisaje culturale deosebite.

Religie, aspecte de război și mitologie

2 Religia este o pârghie foarte importantă în influențarea conștiinței umane. Creștinismul este o confesiune dominantă care se opune profanării oamenilor și naturii. Este oportun să se invite clericii la o lucrare comună, având drept scop educarea conștiinței ecologice în rândul populației locale așa cum se face, de exemplu, în mai multe proiecte în Carpați.

Arte: muzică, cântece, dansuri, arta în imagini

2 Festivalurile, concursurile, cântecele, evenimentele informative și iluminatoare, evenimentele culturale tradiționale în masă, la nivel de regiune și oraș, artele figurative și alte arte sunt instrumente educaționale importante. Ritualul expresiv și complex de Crăciun este un motiv de informare și vizitare a zonelor umede de către acei turiști care doresc să vadă tradițiile folclorice.

Dezvoltarea conștientizării privind valorile zonelor umede în colaborare cu toate părțile implicate

3 Acest aspect al activității este extrem de important pentru protecția și utilizarea durabilă a resurselor naturale din zonele umede.

* 1 – semnificație mică; 2 – semnificație medie; 3 – de mare importanță; 0 – nicio semnificație.

7.8 Elemente descriptive adiționale

7.8.1 Referințe

1. Alexandrov B.H., Bogatov Yu.І. Voloshkevych О.М. şi alţii, Diversitatea Rezervației Biosferei Dunărea, conservare și management. – K.: Naukova Dumka, 1999. – 702 pag.

2. Vyshnevskyi V.І. Râurile și bazinele de apă ale Ucrainei. Starea actuală și utilizarea. – K.: Vipol, 2000. – 373 pag. 3. Bushuev S.G. Situaţia actuală şi perspectivele pescuitului comercial în partea ucraineană a Vastei regiuni a Dunării /

Bushuev S.G., Chernikov S.Yu. // Problemele actuale de mediu ale regiunii Azov-Marea Neagră: conferinţă practică, ştiinţifică., 8-9 octombrie 2008 – Kerch, 2008. – pag. 149 -154.

4. Viziune asupra Deltei Dunării, Ucraina. Capitolul «Teritorii-model: Insulele Tătaru şi Dalere / Document elaborat de către biroul programului WWF Dunăre-Carpaţi din Viena şi biroul din Odesa al proiectului WWF în Ucraina în colaborare cu WWF Olanda, Laboratorul olandez de management. – 2003. – pag. 90 -93.

5. Influența nivelului scăzut de apă asupra dezvoltării biotopurilor terestre şi de mlaştină ale insulei Tătaru după efectuarea lucrărilor de restaurare / Raportul ştiinţific în cadrul proiectului din programul WWF Dunăre-Carpaţi. – Melitopol, 2007. – 50 pag.

6. Volokh А.М. Scurtă descriere a mamiferelor Vastei regiuni a Dunării și particularităţile de management a resurselor acestora // Zapovidna sprava. – 2000. – Т. 6. – Extras 1 – 2. – pag. 28 -35.

7. Volokh А.М. Statutul actual al mamiferelor Dunării și starea unor grupuri ale acestora // Problemele geoecologice și bioecologice ale coastei de nord a Mării Negre: Teza din raportul conferinţei ştiinţifice internaţionale – Tiraspol. – 2001. – pag. 58 -60.

8. Dubina D.V., Shelyag-Sosonko Yu.R., Zhmud О.І. şi alţii. Rezervația Biosferei Dunărea. – K.: Fitosotsiotsentr, 2003. – 459 pag.

9. Dubina D.V., Vakarenko L.P., Ustymenko P.М. Reţeaua ecologică din sudul Basarabiei // Revista botanică a Mării Negre – 2007. – Т. 3, Nr.2. – pag. 70 -87.

215

10. Dubina D.V., Shelyag-Sosonko Yu.R. Plaurii din Vasta regiune a Mării Negre. – Kiev: Naukova Dumka, 1989. – 272 pag. 11. Zhmud М.Ye. Resurse de mamifere de interes cinegetic și utilizarea rațională a acestora // Biodiversitatea Rezervaţiei

Biosferei Dunărea, conservarea și managementul acesteia. – Kiev: Naukova Dumka, 1999. – pag. 247 -252. 12. Cartea verde a Ucrainei / Red. gen. Ya.P. Didukh. – K.: Alterpres, 2009. – pag. 448 13. Karpov G.О. Tytar V.М. Malțev V.І. şi alţii. Natura Vastei regiuni a Dunării în Ucraina. – K.: Institut de ecologie (INEKO),

1998. – 173 pag. 14. Marynych О.М. Enciclopedia geografică a Ucrainei. — К.: Enciclopedia Sovietică Ucraineană, 1990. – Т. 2. – 480 pag. 15. Evaluarea schimbărilor în ecosistemul insulei Tătaru după începerea lucrărilor de restaurare / Raportul ştiinţific în cadrul

acordului cu programul WWF Dunăre-Carpaţi.– 2006. – 65 pag. 16. Planificarea managementului ariilor naturale protejate, 2007 17. Polishchuk V.V. Hidrofauna pe cursul inferior al Dunării în Ucraina. – Kiev: Naukova Dumka, – 1974. – 290 pag. 18. Potapov О.V. Parcul peisagistic regional „Insulele Izmail.” Descriere / Elaborat de NPO «Istros» la solicitarea Biroului din

Odesa al Proiectului WWF – 2000. – 11 pag. 19. Potapov О.V. Despre cazurile recente când a fost observată pisica sălbatică (Felissil vestris Schr.) în Vasta regiune a

Dunării // Buletin zoologic – 2000. – Nr. 6. – pag. 80. 20. Potapov О.V. Avifauna Prcului Peisagistic Regional «Insulele Izmail» // Branta. – 2001. – Extras 4. Faunistică,

sistematică.– pag. 25-41. 21. Propuneri de restaurare, management şi protecţie a lacurilor Cartal, Cugurlui, Symailskoie, insulelor Tătaru, Dalerul Mare

şi Dalerul Mic, de includere a zonelor umede cu perspectivă din regiunea Odesa în proiectul «Parteneri pentru zonele umede». Partea 5 «Insulele Izmail din cadrul Parcului Peisagistic Regional / Raportul ştiinţific în cadrul proiectului WWF «Parteneri pentru zonele umede». – Odesa-Melitopol, 1999. – pag. 18

22. Proiect de organizare a teritoriului parcului peisagistic regional «Insulele Izmail», de restaurare și utilizare în scop de agrement a complexelor naturale ale acestuia. Т. 1. Notă explicativă şi anexe. – Kharkiv: «Diproahrolis», 1996. – 181 pag.

23. Natură RSS Ucrainene. Regnul vegetal. / Andrienko Т.L., Blium О.B., Wasser S.P. şi alţii. – K.: Naukova Dumka, – 1985. – 208 pag.

24. Elaborarea planului de restaurare şi pregătirea materialelor pentru planul de management al insulei Tătaru / Raportul ştiinţific în cadrul proiectului WWF «Parteneri pentru zonele umede».. – Melitopol, 2001. – 28 pag.

25. Rozhenko М.V. Mamifere carnivore în Nord-Vestul Vastei regiuni a Mării Negre (fauna, dinamica numărului de indivizi și morfologia): Autoreferatul lucrării de doctorat a candidatului în ştiinţe biologice: 03.00.08 / Institutul de Zoologie al ANS a Ucrainei. – K., 2006. – pag. 24

26. Soroka L. Problemele și perspectivele de dezvoltare a turismului și de formare a personalului din domeniul turism în partea ucraineană a Vastei regiuni a Dunării // Buletinul Universității din Lviv. Serie geografică. 2013. – Extras 43, Partea 1. – pag. 268-273.

27. Udra І.Kh. Zonarea biogeografică a Ucrainei // Revista geografică ucraineană – 1997. – Nr.4. – pag. 28-34. 28. Fedorchenko А.А., Panchenko N.S. Componenţa speciilor şi distribuţia rozătoarelor pe insulele din zona de deltă a braţului

Chilia // Rozătoare: Mater. 7 reuniunea ştiinţifică a tuturor statelor membre. – Nalcik-Sverdlovsk: Departamentul din Ural al Acad. de ştiinţe a URSS. – 1988. – 1. – pag. 112-113.

29. Cartea Roșie a Ucrainei. Regnul animal (Ed. М.М. Shcherbak). – Kiev: Enciclopedia Ucraineană. – 1994. – pag. 460 30. Cartea Roșie a Ucrainei. Regnul animal (Ed. І.А. Akimov). – Kiev: Hlobalkonsaltynh, 2009. – pag. 624 31. Cartea Roșie a Ucrainei. Regnul vegetal / ed. Ya.P. Didukh. – K.: Hlobalkonsaltynh, 2009. – pag. 900 32. Sharleman М. Zoogeografia SSR Ucrainene. – Kiev: Ed. AŞ a SSR Ucrainene, 1937.– pag. 234. 33. Shelyag-Sosonko Yu.R., Dubina D.V., Zhmud О.І. Plante vasculare // Biodiversitatea Rezervației Biosferei Dunărea,

conservare și management. – Kiev: Naukova Dumka, 1999. – pag. 77-85. 34. Shcherbak N.N. Împărţirea zoogeografică a RSS Ucraineane // Buletin de zoologie. – 1988. – Nr. 3. – pag. 22-31. 35. Yankina N.А. Flora insulelor Tătarul Mic şi Dalerul Mic // Buletinul UNZ. Ştiinţe biologice. – 2004. – Nr.1. – pag. 225-227. 36. http://izmail-rda.odessa.gov.ua/ustanovi-zakladi-socalno-sferi.