1

Cuprins:

INTRODUCERE

Capitolul I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL DE AUTOR ŞI DREPTURILE CONEXE

1.1 Apariţia şi evoluţia dreptului de autor şi drepturilor conexe

1.2 Forme speciale de manifestare ale criminalităţii organizate ce încalcă dreptul de autor şi altor drepturi conexe

Capitolul II. ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A ÎNCĂLCĂRII DREPTURILOR DE AUTOR ŞI DREPTURILOR CONEXE

2.1 Obiectul infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe

2.2 Latura obiectivă a infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe

2.3 Latura subiectivă a infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe

2.4 Subiectul infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe

Capitolul III. ASPECTE DE DREPT PENAL COMPARAT PRIVIND ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR DE AUTOR ŞI DREPTURILOR CONEXE

3.1 Apărarea dreptului de autor şi altor drepturi conexe prin prisma mijloacelor legislaţiei penale a statelor din sistemul continental

3.2 Particularităţile protecţiei dreptului de autor şi altor drepturi conexe prin mijloace de drept penal în legislaţia statelor din sistemul anglo-saxon

ÎNCHEIEREBIBLIOGRAFIE

2

INTRODUCERE

Actualitatea investigaţiei. Dezvoltarea fără precedent a ştiinţei şi tehnicii mondiale a

condus la apariţia unei legislaţii care să protejeze produsele geniului uman. Nu se poate imagina

evoluţia unei ţări fără a acorda importanţă celei mai noi şi mai viguroase ramuri ale dreptului:

dreptul proprietăţii intelectuale. Crearea cadrului legislativ privind dreptul de autor a început încă

în mileniul trecut, însă pînă în prezent nu s-au creat modalităţi sigure de protecţie ale acestuia, de

aceea cercetările ştiinţifice cu scopul de a crea modalităţi noi şi mai eficiente de protecţie a

obiectelor dreptului de autor mai continuă.

Tema este actuală datorită faptului că stabileşte că la momentul actual, în Legislaţia

Republicii Moldova sînt protejate atît drepturile patrimoniale, cît şi drepturile personale

nepatrimoniale legate de obiectele dreptului de autor.

Persoana culpabilă de violarea drepturilor de autor sau drepturile conexe poartă răspundere

în conformitate cu legislaţia civilă, administrativă şi penală. Astfel punem în evidenţă

următoarele modalităţi de protecţie a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe: 1. Protecţia

obiectelor dreptului de autor prin intermediul legislaţiei speciale. 2. Protecţia obiectelor dreptului

de autor prin intermediul legislaţiei civile. 3. Protecţia obiectelor drepturilor de autor şi a

drepturilor conexe prin intermediul legislaţiei administrative. 4. Protecţia obiectelor dreptului de

autor prin intermediul legislaţiei penale.

La fel vom spune că lucrare încearcă să demonstreze că că este greu de crezut că majorarea

pedepselor ar putea avea efecte benefice atît timp cît instituţiile statului cu atribuţii în domeniul

protecţiei proprietăţii intelectuale "vorbesc în limbi diferite".

Gradul de investigare a temei. În cercetarea temei privind Protecţia dreptului de autor prin

mijloace de drept penal, sau afirmat aşa autori ca: Dănilă L., Dreptul de autor, Deak Fr,,

St.D.Cărpenaru. Drept civil. Contracte special, Dogaru I, Dănişor D.C. Drepturile omului şi

libertăţile publice, Duculescu V., Protecţia juridică a drepturilor omului, Eminescu Z., Dreptul de

autor, Ionaşcu A., N.Comşa, M. Mureşan. Dreptul de autor în R.S.R, Kunze G.F., B.Lindner. O

reexaminare a situaţiei actuale cu privire la drepturile proprietăţii intelectuale şi aplicarea lor în

România, Muraru I., Gheorghe Iancu. Drepturile libertăţile şi indatoririle fundamentale, Rotaru

O., Protecţia dreptului de autor asupra programului pentru computer, Romiţan C., Protecţia

penală a proprietăţii intelectuale, Niţu I., Regimul juridic al drepturilor de autor în Republica

Moldova şi România etc.

Scopul şi sarcinile investigaţiei. Scopul de bază a lucrării este cercetarea în profunzime a

protecţiei dreptului de autor prin mijloace de drept penal. Pentru realizarea scopului dat, au fost

propuse următoarele sarcini:

3

Apariţia şi evoluţia dreptului de autor şi drepturilor conexe

Forme speciale de manifestare ale criminalităţii organizate ce încalcă dreptul de

autor şi altor drepturi conexe

Obiectul infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe

Latura obiectivă a infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor

conexe

Latura subiectivă a infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor

conexe

Subiectul infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe

Apărarea dreptului de autor şi altor drepturi conexe prin prisma mijloacelor

legislaţiei penale a statelor din sistemul continental

Particularităţile protecţiei dreptului de autor şi altor drepturi conexe prin mijloace

de drept penal în legislaţia statelor din sistemul anglo-saxon

Baza metodologică a temei:În procesul de cercetare a problemei în cauză, autorul s-a bazat

pe studierea materialului doctrinar naţional şi internaţional precum şi practicii din Republica

Moldova.

Investigarea şi cercetarea premizelor legislative s-a bazat pe studierea materialului legislativ

existent în domeniu, folosind ca metode, tratarea în plan istorico-juridic, organizaţional, doctrină

şi jurisprudenţă, legislaţie şi uzanţe internaţionale.

La baza metodologică teoretică a prezentei cercetări stau principiile fundamentale ale

dialecticii materialiste şi ale teoriei cunoaşterii. De asemenea, am folosit metoda logico-formală

de analiză, statistică şi metoda juridică comparativă ceea ce a permis o cercetare riguros

ştiinţifică, o pătrundere în esenţa problematicii mijloacelor de drept penal de protecţie a dreptului

de autor.

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării: Sub aspect teoretic teza de licenţă

constituie o abordare a opiniilor şi propunerilor controversate expuse în literatura de specialitate

a Republicii Moldova, cât şi străină, cu referire specială la mijloacele de protecţie de drept penal

a dreptului de autor. Prin prisma laturii teoretice se poate elabora strategia adecvată de luptă

contra încălcărilor dreptului de autor. În acest context, importanţa teoretică constă în faptul că

lucrarea prezintă prin sine un studiu bine sistematizat şi documentat prin soluţii practice şi poate

fi luată în vedere în cadrul studiilor universitare şi postuniversitare - la predarea disciplinelor

civile, precum şi la propagarea ideilor de combatere a fenomenului cu nuanţe de dinamică în

creştere.

Structura şi volumul lucrării: Structura tezei de licenţă are la baza structurii sale

următoarele: întroducere, concluziile, bibliografia, lista de abrevieri.

4

În "Introducere" se analizează actualitatea temei investigate, scopul şi sarcinile, suportul

metodologic şi teoretico-ştiinţific, gradul de elaborare a temei de investigare, noutatea ştiinţifică

a lucrării, semnificaţia şi valoarea ei aplicativă.

Capitolul I. întitulat CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL DE AUTOR

ŞI DREPTURILE CONEXE, prezintă: Apariţia şi evoluţia dreptului de autor şi drepturilor

conexe; Forme speciale de manifestare ale criminalităţii organizate ce încalcă dreptul de autor şi

altor drepturi conexe

Capitolul II. denumit ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A ÎNCĂLCĂRII

DREPTURILOR DE AUTOR ŞI DREPTURILOR CONEXE, prezintă: Obiectul infracţiunii

privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe; Latura obiectivă a infracţiunii

privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe; Latura subiectivă a infracţiunii

privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe; Subiectul infracţiunii privind

încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe

Capitolul III. întitulat ASPECTE DE DREPT PENAL COMPARAT PRIVIND

ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR DE AUTOR ŞI DREPTURILOR CONEXE, analizează:

Apărarea dreptului de autor şi altor drepturi conexe prin prisma mijloacelor legislaţiei penale a

statelor din sistemul continental; Particularităţile protecţiei dreptului de autor şi altor drepturi

conexe prin mijloace de drept penal în legislaţia statelor din sistemul anglo-saxon

Încheierea tezei reprezintă o generalizare, în baza constatărilor, observaţiilor şi concluziilor

făcute pe parcursul realizării tezei a principalelor rezultate ale investigaţiei.

5

Capitolul I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL DE AUTOR ŞI

DREPTURILE CONEXE

1.1 Apariţia şi evoluţia dreptului de autor şi drepturilor conexe

Prezentînd în cadrul paragrafului dat aspectele ce ţin de apariţia, evoluţia şi natura juridică

a dreptului de autor, vom porni de la delimitarea general a termenului de drepturi. Astfel, într-o

primă etapă drepturile omului erau denumite “drepturi naturale”, formularea “drepturi ale

omului” fiind mai recentă. S-a apreciat că expresia “rights of man”, utilizată iniţial în limba

engleză, avea o nuanţă discriminatorie, implicînd prin interpretare insuficientă doar drepturile

bărbatului.

Încă din perioada celui de-al doilea război mondial a început să fie folosită formula

“human rights”, care presupune un sens mai larg de drepturi ale persoanei umane.1 În franceză

continuă să se menţină formula “droits de l’homme”, care, de fapt, ridică aceleaşi probleme ca şi

cele privind utilizarea noţiunii iniţiale în limba engleză. Rămane, desigur, la latitudinea

vorbitorilor de franceză să hotărască, cand să procedeze la o eventual schimbare a termenului

care denumeşte, în această limbă, conceptul de drepturi ale omului.

Privitor la discuţiile actuale în jurul acestui subiect, in ampla literatură de specialitate de

drept internaţional se relevă că în legătură cu controversa sus-citată de formulă a drepturilor

omului (l’homme), căreia i se reproşează o anumită tendinţă există, nu este altceva decat o

confuzie de cuvinte sau, mai bine zis, un joc de cuvinte. Pentru că nimeni nu se gandeşte să dea

cuvantului “homme” din expresia “droits de l‘homme”, o accepţiune şi conotaţie ce ar viza doar

sexul persoanei, femeie sau bărbat”.2

Nu există nici o indoială că este vorba de drepturi aferente condiţiei umane, fără deosebire

de sex. Aceasta reiese şi din expresia ce figurează în articolul 2 al Declaraţiei Universale a

Drepturilor Omului “fără deosebire de rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau de orice

altă natură, de origine naţională, socială, de avere, naştere sau de orice altă situaţie’’. În ce

priveşte limba romană, faptul că noţiunea de “om” reprezintă genul proxim atît pentru bărbat, cît

şi pentru femeie a rezolvat problema de la sine şi nu au apărut discuţii de acest gen.

Principalele noţiuni ce pot fi întîlnite în domeniul problematicii aspectului juridico-

filosofic al drepturilor şi libertăţilor omului, ce se dezbat la nivel naţional şi internaţional,

problemele ce fac obiectul prezentului studiu sunt: drepturi ale omului, libertăţi fundamentale,

drepturi naturale, drepturi fundamentale, drepturi comune (ecou al terminologiei de common

1 Muraru I., Gheorghe Iancu. Drepturile libertăţile şi indatoririle fundamentale. –Institutul Roman pentru Drepturile Omului. Bucureşti, 1992, pag 352 Dogaru I, Dănişor D.C. Drepturile omului şi libertăţile publice.- ed.Zamolxe. Bucureşti, 1998, pag 55

6

law, adică al acelui drept nescris, dezvoltat prin cutume, specific sistemelor juridice de tip anglo-

saxon), drepturi ale cetăţeanului, îndatoriri ale omului, drepturi ale popoarelor, drepturi

individuale, drepturi universale.

Prin drepturi ale omului înţelegem în general drepturile inerente naturii noastre, fără de

care nu am putea trăi ca fiinţe umane. Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului ne

îngăduie să dezvoltăm şi să folosim din plin calităţile noastre umane, inteligenţa, darurile şi

conştiinţa noastră, să răspundem nevoilor noastre spirituale sau de altă natură. Ele izvorăsc din

năzuinţa crescandă a oamenilor către o viaţă în care demnitatea şi valoarea fiecăruia să fie

respectate şi protejate. Cu atît mai mult cu cît, după cum se afirmă in prima frază a Declaraţiei

Universale a Drepturilor Omului, respectarea drepturilor omului şi a demnităţii umane

“constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”.

Pe plan conceptual, trebuie observat faptul că în documentele internaţionale, ca şi în actele

normativ juridice interne sunt utilizate, de regulă, două noţiuni – “drepturi” şi “libertăţi”- sau se

vorbeşte de „dreptul la libertate”, fără a se oferi indicii pentru diferenţierea lor. Şi în lucrările de

specialitate întîlnim o terminologie diferită, unii autori vorbind de „drepturile omului”, alţii de

„libertăţile publice”, iar alţii de „drepturile omului şi ale cetăţeanului”. Remarcăm faptul că se

face, totuşi, o distincţie între “drepturi” şi “libertăţi”, utilizîndu-se noţiunea de “drepturi” pentru

a desemna drepturile omului în general şi sintagma “libertăţi publice” pentru a desemna

drepturile cetăţeanului în general. Unii autori precum C.A.Colliard, I.Morgan, V.Duculescu şi

alţii consideră că aceste noţiuni nu au acelaşi conţinut.3

Continuînd pe această linie şirul de idei, Georges Burdeau califica drepturile omului ca

“prerogative abstracte” inerente naturii umane, intrucît ele se situează în afara şi deasupra, iar

libertăţile publice ca “prerogative efective” recunoscute şi garantate juridic, susceptibile de

realizare, ele asigurînd securitatea individului, conceptului dreptului pozitiv, avînd o natură

transcedentală.4 În tumultul acestor drepturi consecrate, apare la iveală conceptul de drepturi de

autor.

Astfel, dezvoltarea fără precedent a ştiinţei şi tehnicii mondiale a condus la apariţia unei

legislaţii care să protejeze produsele geniului uman. Nu se poate imagina evoluţia unei ţări fără a

acorda importanţă celei mai noi şi mai viguroase ramuri ale dreptului: dreptul proprietăţii

intelectuale. Crearea cadrului legislativ privind dreptul de autor a început încă în mileniul trecut,

însă pînă în prezent nu s-au creat modalităţi sigure de protecţie ale acestuia, de aceea cercetările

ştiinţifice cu scopul de a crea modalităţi noi şi mai eficiente de protecţie a obiectelor dreptului de

autor mai continuă.

3 Duculescu V., Protecţia juridică a drepturilor omului. Mijloace interne şi internaţionale. – ed.Lumina Lex. Bucureşti, 1998, pag 264 Burdeau Ge., Les libertes publiques. -L.G.D.J. Paris, 1966, pag 12

7

Este necesar să constatăm că orice analiză a protecţiei drepturilor de protecţie a proprietăţii

intelectuale trebuie să se bazeze pe Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care în art.27

prevede că:

(1) Orice persoană are dreptul de a lua parte liber la viaţa culturală a colectivităţii, de a se

bucura de arte şi de a participa la progresul ştiinţific şi la binefacerile lui.

(2) Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale şi materiale care decurg din orice

lucrare ştiinţifică, literară sau artistică al cărui autor este.

De asemenea, atît art.9 din Constituţia Republicii Moldova: Principiile fundamentale

privind proprietatea: 1. Proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale

şi intelectuale. 2. Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi

demnităţii omului. 3. Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sînt factorii de bază ai

economiei.

Cît şi articolul 33: Libertatea creaţiei: 1. Libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este

garantată. Creaţia nu este supusă cenzurii. 2. Dreptul cetăţenilor la proprietatea intelectuală,

interesele lor materiale şi morale ce apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală sînt

apărate de lege. 3. Statul contribuie la păstrarea, la dezvoltarea şi la propagarea realizărilor

culturii şi ştiinţei, naţionale şi mondiale. Garantează cele mai importante drepturi privind creaţia

intelectuală. Cele mai importante prevederi din Constituţia României privind subiectul abordat

fiind:5

ARTICOLUL 30: Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gîndurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor

de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de

comunicare în public, sînt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică si libertatea de a înfiinţa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică

sursa finanţării.

(6) Libertatea de exprimare nu poale prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a

persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sînt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la

ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau

la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

5 Niţu I., Regimul juridic al drepturilor de autor în Republica Moldova şi România. În Legea şi viaţa, 2009, nr.8, pag 22

8

(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică

revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului

mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de

presă se stabilesc prin lege.

ARTICOLUL 33: Accesul Ia cultură

(1) Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii.

(2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii

naţionale şi universale nu poate fi îngrădită.

(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale,

stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii

contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume.6

Doctrina de specialitate recunoaşte în mod unanim că prima lege din lume a dreptului de

autor este cea adoptată în Anglia în 1709 STATUTE OFANNE. Legea atribuia un drept de copie

(copyright) pentru cărţile tipărite autorilor acestor cărţi. Iniţial durata a fost stabilită la 21 de ani,

fiind apoi prelungită la 28 de ani în anul 1767.

Legea care a fost adoptată în anul 1734 ENGRAVING COPYRIGHT ACT acorda

pictorilor un monopol de exploatare a operei lor cu o durată de 14 ani.

În Principatele Unite, prima lege care conţinea dispoziţii privitoare la dreptul de autor

datează din 13 aprilie 1862, este vorba de Legea presei care recunoştea autorilor (scriitori,

compozitori, creatori de opere) dreptul de a se bucura ca de o proprietate pe timpul vieţii lor,

dreptul de a reproduce, vinde sau ceda creaţia lor. Prin această lege se sancţiona cu obligarea la

plata unei amenzi egală cu preţul a o mie de exemplare din ediţia originală şi confiscarea

exemplarelor, tipărirea, reproducerea sau imitaţia iară consimţămîntul autorului. Dreptul dura

întreaga viaţă a autorului şi se transmitea moştenitorilor pe o perioadă de 10 ani.

În Monitorul Oficial nr.68 din 28.06.1923 este publicată Legea nr.126/1923 asupra

proprietăţii literare şi artistice. Această nouă lege asigura autorilor protecţia drepturilor lor,

independent de îndeplinirea vreunei formalităţi atît românilor, cît şi străinilor, tară condiţia

reciprocităţii (art.1). Autorii de opere literare sau ştiinţifice, indiferent de forma pe care acestea o

îmbrăcau, beneficiau în timpul vieţii lor de dreptul exclusiv de a publica, reprezenta sau executa,

de a autoriza traducerile, adaptările şi reproducerile operelor lor, de a exploata, vinde, dona şi a

dispune de ele pin testament (art.2). Dreptul moral al autorului asupra operei era considerat

netransmisibil şi nu putea face obiect de renunţare.

Conform art.4 din Legea menţionată, dreptul moştenitorilor dura 30 de ani atît pentru

descendenţi, cît şi pentru soţul supravieţuitor, transmiterea succesorală la clasa ascendenţilor 6 Constituţia României din 21 noiembrie 1991 revăzută. Monitorul Oficial nr.669 din 22.09.2003 – www.moldlex.md

9

fiind limitată la părinţi, iar în linie colaterală la fraţi şi surori. Această lege a fost în vigoare pînă

la data de 27 iunie 1956 cînd a intrat în vigoare Decretul nr.321/1956 privind drepturile de autor.

În prezent, în România este în vigoare Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi

drepturile conexe, care a suferit modificări şi completări ţinînd cont de prevederile directivelor

europene în domeniu. În Republica Moldova este aplicată Legea Republicii Moldova privind

dreptul de autor şi drepturile conexe7.

Creaţia intelectuala suportă cu greutate constrîngerile de ordin teritorial, aceasta avînd, în

mod natural, vocaţie internaţională. Produsele spiritului, ale geniului uman sfidează orice barieră

aşezată în calea libertăţii de circulaţie, iar mijloacele moderne de informare şi comunicare

favorizează aceasta circulaţie. Progresul omenirii nu este, de altfel, posibil fără accesul larg al

comunităţii umane la realizările geniului şi talentului omenesc de pretutindeni.8

În dreptul convenţional de o importanţă deosebită este Convenţia de la Berna din 9

septembrie 1886 pentru protecţia operelor literare şi artistice.

Pînă la elaborarea şi adoptarea Convenţiei de la Berna din 1886 exista o serie de convenţii,

tratate, declaraţii bilaterale între statele europene, precum şi între ţările Americii de Sud. În topul

statelor cu cele mai multe convenţii bilaterale s-a plasat Franţa, avînd semnate mai bine de 30 de

asemenea tratate, urmată de Belgia, Italia, Spania, Marea Britanie şi Germania. Pe de altă parte,

Imperiul Austroungar şi Imperiul Rus avea încheiat un număr limitat de convenţii bilaterale, pe

cînd România, Bulgaria, Grecia, Serbia, Muntenegru şi Monaco, în genere, nu dispuneau de

asemenea relaţii.

În decursul timpului Convenţia a făcut obiectul mai multor completări şi revizuiri. A fost

completată la Paris la 4 mai 1896, revizuită la Berlin la 13 noiembrie 1908, completată la Berna

la 20 martie 1914, revizuită la Roma la 2 iunie 1928, la Bruxelles la 26 iunie 1948, la Stockholm

la 14 iulie 1967 şi la Paris Ia 24 iulie 1971 şi modificată la 28 septembrie 1979.

Prin Legea nr.77/1998, publicată în Monitorul Oficial nr.156/17.04.1998, România a aderat

la forma revizuită a Convenţiei de la Paris, la 24 iulie 1971 şi modificată în 1979.

Republica Moldova a aderat la Convenţia de la Berna din 9 septembrie 1886 pentru

protecţia operelor literare şi artistice la data de 2 noiembrie 1995.

Convenţia de Ia Berna precizează că termenul opere literare şi artistice cuprinde toate

lucrările din domeniul literar, ştiinţific şi artistic, oricare ar fi modul şi forma de exprimare,

precum cărţile, broşurile şi alte scrieri, conferinţele, alocuţiunile, predicile şi alte opere de

aceeaşi natură, operele dramatice sau dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele,

compoziţiile muzicale cu sau fără cuvinte, operele cinematografice, cărora le sînt asimilate

7 Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010 // Monitorul Oficial nr.191-193/630 din 01.10.20108 Eminescu Z., Dreptul de autor. Bucureşti: Lumina Lex, 1994, pag 144

10

operele exprimate printr-un procedeu analog cinematografiei, operele de desen, de pictură, de

arhitectură, de sculptură, de gravură, de litografie, operele fotografice, cărora le sînt asimilate

operele exprimate printr-un procedeu analog fotografiei, operele de artă aplicată, ilustraţiile,

hărţile geografice, planurile, crochiurile şi operele plastice referitoare la geografie, la topografie,

la arhitectură sau la ştiinţe.9

În anul 1967, a avut loc la Stockholm conferinţa pentru revizuirea Convenţiei de la Berna

pentru protecţia operelor literare şi artistice, părţile contractante "dorind, pentru a încuraja

activitatea de creaţie, să promoveze protecţia proprietăţii intelectuale în întreaga lume, să

modernizeze şi să facă mai eficace administrarea uniunilor instituite în domeniul protecţiei

proprietăţii industriale şi protecţiei operelor literare şi artistice, cu respectarea deplină a

autonomiei fiecărei uniuni au convenit instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii

Intelectuale".

Republica Moldova a aderat la Convenţia privind instituirea ORGANIZAŢIEI

MONDIALE A PROPRIETĂŢII INTELECTUALE la data de 25 decembrie 1991. România a

ratificat Convenţia de la Stockholm prin Decretul nr.1175/168 publicat în Buletinul Oficial nr.1

din 6.01.1968.

OMPI este instituţia internaţională instituită cu scopul de a ajuta la asigurarea protecţiei

drepturilor autorilor din toată lumea, iar autorii şi inventatorii, la rîndul lor, să se bucure de

recunoaştere şi să primească remuneraţie pentru activitatea lor. Asemenea protecţie stimulează

capacitatea creativă a omului, lărgind graniţele ştiinţei şi tehnicii, îmbogăţind lumea cu opere

literare şi artistice. Creînd condiţii stabile pentru distribuirea produselor proprietăţii intelectuale,

OMPI favorizează dezvoltarea comerţului internaţional.

Un alt act internaţional deosebit de important este Tratatul OMPI privind dreptul de autor.

Aderarea Republicii Moldova a avut loc la data de 20.12.1996. Acest Tratat a fost ratificat de

parlamentul României şi adoptat prin Legea nr.205/2000, publicată în Monitorul Oficial nr.609

din 27 noiembrie 2000.

Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuala legate de comerţ (TRIPS)

care reprezintă - Anexa 1С din cadrul Acordului de la Marrakech privind constituirea

Organizaţiei Mondiale de Comerţ încheiat Ia Marrakech la 15 aprilie 1994, a fost ratificat de

România la 22 decembrie 1994 prin Legea nr.133/1994 - M.Of. nr.360/27.12.1994. Republica

Moldova a aderat la data de 26.07.2001.

Acordul TRIPS, elaborat şi administrat de Organizaţia Mondială a comerţului, este

considerat a fi cea mai importantă convenţie internaţională în materia proprietăţii intelectuale din

zilele noastre şi se susţine, cu argumente solide, că Organizaţia Mondială a Comerţului, creată la

9 Dănilă L., Dreptul de autor. Bucureşti: All Beck. 2005, pag 28

11

iniţiativa statelor dezvoltate, tinde a substitui Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale,

substituirea făcîndu-se în folosul ţărilor bogate.10

Pe lingă tratatele internaţionale la care au aderat ambele ţări mai există şi unele înţelegeri

bilaterale menite să impulsioneze activitatea în acest domeniu deosebit de sensibil. Astfel, la 18

iulie 2001, la Bucureşti a fost semnat Protocolul de colaborare profesională între Agenţia de Stat

pentru Drepturile de Autor a Republicii Moldova şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor,

potrivit căruia părţile vor face schimb de informaţii conţinute în bazele de date ale celor două

autorităţi cu privire la titularii de drepturi şi la operele protejate prin înregistrare. Colaborarea se

va extinde şi în domeniul armonizării legislaţiilor naţionale, care va fi favorizată prin consultări,

ţinând cont de necesitatea preluării integrale a reglementărilor Uniunii Europene şi a respectării

acordurilor internaţionale la care Republica Moldova şi România sînt parte. În domeniul

combaterii pirateriei, părţile se vor informa cu privire la mecanismele şi competenţele tuturor

organelor naţionale abilitate prin lege să participe la combaterea fenomenului infracţional şi

contravenţional în domeniu, precum şi acordarea asistenţei pentru implementarea soluţiilor

tehnice cele mai eficace în lupta contra pirateriei.

Concluzionăm că drepturile de autor se bucură de protecţie în ambele ţări, această protecţie

este asigurată de legislaţia internă, de tratatele internaţionale care au fost ratificate şi fac parte

din dreptul intern şi de acordurile bilaterale. Legislaţia este într-o continuă schimbare, iar

tendinţele sînt de aromonizare, mai ales cu directivele europene în domeniu.

1.2 Forme speciale de manifestare ale criminalităţii organizate ce încalcă dreptul de autor şi altor drepturi conexe

Reieşind din art. 3 al Acordului cu privire la colaborarea în domeniul ocrotirii dreptului de

autor şi a drepturilor conexe11 statele părţi urmează a lua toate măsurile necesare în vederea

elaborării şi adoptării unor proiecte de legi, care să asigure ocrotirea dreptului de autor şi a

drepturilor conexe la nivelul rigorilor Convenţiei de la Berna cu privire la ocrotirea operelor

literare şi de artă, ale Convenţiei de la Geneva cu privire la ocrotirea producătorilor de

fonograme de la reproducerea neautorizată a fonogramelor lor, ale Convenţiei de la Roma cu

privire la ocrotirea drepturilor artiştilor interpreţi, ale producătorilor de fonograme, ale

organizaţiilor de radiodifuziune şi televiziune.

10 Ţigănaş I., A.Burian. Convenţii internaţionale ce reglementează dreptul de autor şi drepturile conexe. Legea şi viaţa, nr.12(192)2007, pag 4011 Acord cu privire la colaborarea în domeniul ocrotirii dreptului de autor şi a drepturilor conexe. CSI, 24 septembrie 1993. Ratificat prin HP din 25 noiembrie 1998, nr.206-XIV. În vigoare pentru RM din 9 aprilie 1999. În: Tratate internaţionale, 2001, Vol. 25, p. 15

12

Apelând la ideea enunţată de către S. Brânză, precum că din punct de vedere juridic,

protecţia adecvată oferită creatorilor şi operelor create de aceştia a devenit o necesitate generată

de imperativul funcţionării normale a actului de geneză şi de afirmare naţională şi universală a

valorilor cultural-ştiinţifice,12 remarcăm că o asemenea protecţie devine inevitabilă, dar, ar trebui

creat un spectru de limite în care să se identifice toate atributele care caracterizează proprietatea

intelectuală, în special dreptul de autor şi drepturile conexe, precum şi care sunt drepturile legate

de aceste valori sociale. Or, în acest ultim aspect este necesară reevaluarea unor momente expuse

anterior.

Deşi în opinia unor autori noţiunea de proprietate intelectuală înglobează două segmente:

proprietatea artistică, ştiinţifică şi literară şi proprietatea industrială, iar formele juridice pe care

le îmbracă acestea sunt: dreptul de autor şi drepturile conexe şi dreptul de proprietate industrială,

reiterăm ideea consemnată anterior precum că, în viziunea noastră, pentru a crea o claritate între

sintagmele utilizate se impune delimitarea ca conţinut între proprietatea intelectuală şi

proprietatea industrială, unitatea drepturilor reieşite din acestea fiind drepturi de proprietate

intelectuală. Proprietatea intelectuală apare în raport cu instituţiile care îi afirmă existenţa –

instituţia dreptului de autor şi drepturilor conexe şi instituţia protecţiei obiectelor netradiţionale

de proprietate intelectuală. Adică, dreptul de autor şi drepturile conexe formează doar conţinutul

unui element al întregului, pentru întregirea categoriei fiind necesară examinarea şi a dreptului

de proprietate industrială – ca alt element component. Or, anume unitatea acestor două elemente

formează instituţia drepturilor de proprietate intelectuală, primul sistem de drepturi caracterizând

proprietatea intelectuală, iar cel din urmă – proprietatea industrială. În aceste condiţii, suntem

promotorii ideii, precum că nu faptul că respectivele categorii de drepturi sunt reglementate în

acte normative diferite, ci anume unitatea dialectică dintre elemente determină necesitatea unei

cercetări etapizată a esenţei dreptului de proprietate intelectuală.

C. Romiţan menţionează că, de-a lungul timpului, dreptul de proprietate literară şi artistică

a fost contestat, în acest sens exprimându-se mai multe teorii pe temeiul că operele intelectuale

datorate talentului sau geniului nu sunt susceptibile de proprietate deoarece le lipsesc cele trei

elemente juridice (caracteristice proprietăţii, potrivit dreptului roman): usus, fructus şi abusus.

Unii autori, citează C. Romiţan, consideră acest drept al autorilor ca o proprietate sui generis,

alţii ca un privilegiu acordat de legiuitor, iar alţii îl denumesc drept de autor.

Dispoziţiile normative în vigoare adoptate în RM prevăd în mod expres

că dreptul de autor şi drepturile conexe, protecţia acestor drepturi şi

răspunderea pentru încălcarea lor sunt reglementate de Constituţia RM,

12 Brânză S. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. Monografie. Chişinău: USM, 2005, p. 528

13

tratatele internaţionale la care RM este parte, LDADC, alte acte normative.13

Relaţiile sociale care apar în legătură cu crearea şi valorificarea operelor

literare, de artistice şi ştiinţifice (drept de autor), a interpretărilor,

fonogramelor, videogramelor şi emisiunilor organizaţiilor de difuziune

(drepturi conexe), precum şi alte drepturi care sunt recunoscute în legătură

cu activitatea intelectuală din domeniul literaturii, artei şi ştiinţei sunt

reglementate prin intermediul LDADC. Statul are misiunea, în baza

dispoziţiilor legii supreme, de a contribui la păstrarea, dezvoltarea şi

propagarea realizărilor culturii şi ştiinţei naţionale şi mondiale.14

I. Niţu opiniază că izvorul principal de reglementare a protecţiei

obiectelor dreptului de autor în dreptul civil este C. civ. al RM. De asemenea,

acest autor, operând cu anumite subtilităţi legate de dreptul de autor,

consemnează că acestea sunt reglementate nu numai de C. civ. al RM, dar şi

de LDADC.15

Apare, în acest ultim sens, întrebarea poate oare ca izvorul principal de

reglementare a protecţiei obiectelor dreptului de autor în dreptul civil să fie

C. civ. al RM, pentru ca într-o oarecare altă ramură de drept (spre exemplu,

dreptul penal), această sursă să se schimbe? Răspunsul este categoric nu.

Or, reglementarea relaţiilor sociale în domeniul proprietăţii intelectuale,

precum şi în ansamblu – în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală –

trebuie să se regăsească în dreptul civil. Cu atât mai mult că anterior a fost

exprimată viziunea în vederea evaluării dreptului proprietăţii intelectuale –

ca subramură a dreptului civil. Altceva este momentul reglementării

răspunderii pentru încălcarea relaţiilor ce privesc domeniul proprietăţii

intelectuale. Drepturile de autor sunt apărate prin intermediul normelor de

drept civil, contravenţional şi penal.

În viziunea doctrinarilor V. Volcinschi, A. Barbăneagră dreptul de autor

în sens obiectiv sau ca instituţie juridică este un sistem de norme juridice

stabilite prin lege care protejează operele creaţiei intelectuale din domeniul

literaturii, artei şi ştiinţei, exprimate într-o formă obiectivă ce permite a le

13 Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, 2 iulie 2010, nr. 139. În: MO, 1 octombrie 2010, nr. 191-193. Art. nr. 630. În vigoare: 1 ianuarie 201114 Constituţia RM, adoptată la 29 iulie 1994. În: MO, 12 august 1994, nr. 1.15 Niţu I. Modalităţi juridice de protecţie a drepturilor de autor în RM şi România. În: LV, 2009, nr. 9, p. 32

14

reproduce, atât publicate, cât şi nepublicate, indiferent de forma, destinaţia

şi valoarea fiecărei opere, precum şi de procedeul de reproducere a ei.

B. Florea subscrie dreptului de autor ansamblul normelor juridice care

reglementează relaţiile sociale care se nasc din crearea, publicarea şi

valorificarea operelor literare, artistice sau ştiinţifice. Dreptul de autor,

menţionează C. Romiţan, ca instituţie juridică, cuprinde totalitatea normelor

juridice care reglementează raporturile referitoare la realizarea şi protecţia

operelor literare, artistice sau ştiinţifice.16

Н. Коршунов indică că dreptul de autor este dreptul de a se considera

autor al operei. Esenţa acestui drept constă în determinarea persoanei sale

în calitatea creatorului operei concrete. În acest sens, se defineşte dreptul de

autor ca cumulul de norme juridice, care reglementează bazele apariţiei,

modificării şi încetării, precum şi ordinea şi metodele de realizare şi protecţie

a drepturilor exclusive, precum şi a drepturilor personale nepatrimoniale

asupra lucrărilor literare, ştiinţifice şi culturale. Ulterior se consemnează că

dreptul de autor reprezintă doar cumulul de drepturi acordate autorului

(împuterniciri) şi necesare pentru protecţia intereselor, intervenite în

legătură cu opera (creaţia) elaborată şi folosirea ei de către societate (aceste

drepturi în legislaţie şi doctrină sunt numite tradiţional – exclusive) [150, p.

42]. În aceeaşi ordine de idei, acelaşi autor operează cu dreptul conex

dreptului de autor în limitele cumulului de norme juridice, care

reglementează bazele apariţiei, modificării şi încetării, precum şi ordinea şi

metodele de realizare şi protecţie a drepturilor exclusive, precum şi a

drepturilor personale nepatrimoniale asupra rezultatelor activităţii

interpretative, înregistrărilor audio (fonogramei) şi înregistrării video.

Drepturile de autor (copyright) sunt interpretate şi ca fiind ansamblul

prerogativelor de care se bucură autorii cu referire la operele create ori ca un

termen juridic ce desemnează drepturile recunoscute creatorilor de opere

literare, artistice sau ştiinţifice sau de orice alte opere de creaţie intelectuală.

În acest sens, instituţia dreptului de autor este instrumentul de protecţie a

creatorilor şi operelor lor.

Conform art. 46 C. pen. al RM grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de

persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni, iar

16 Romiţan C.R. Protecţia penală a proprietăţii intelectuale. Bucureşti: Editura C.H.Beck, 2006, p. 4

15

reieşind din art. 47 alin. (1) C. pen. al RM se consideră organizaţie (asociaţie) criminală o

reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se

întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare,

asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea

economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în

vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice.17

Vorbind despre domeniul general al criminalităţii, putem menţiona că acesta este termenul

ce include totalitatea infracţiunilor ce se comit, indiferent de subiectul activ, modalităţile de

acţiune, forma de vinovăţie sau scopul urmărit.18

Având în vedere generozitatea termenului de criminalitate, cu sfera sa largă de cuprindere

a oricăror activităţi ilegale cu implicaţii penale, este uşor de înţeles că raportul dintre acesta şi

noţiunea de crimă organizată este de la general la particular.

Fenomenul criminalităţii este specific prin faptul că el presupune un grad de pericol social

care produce urmări negative asupra relaţiilor sociale, economice şi politice.19 De asemenea,

trebuie de menţionat că în cadrul dezvoltării fenomenului criminalităţii, nu trebuie de exclus şi

cadrul criminalităţii organizate care după nivelul de organizare şi structura grupurilor cu

îndeletniciri criminale pe care o compun, realizează cel mai mare procent aal acţiunilor

delicvente care perturbează tot mai mult societăţile contemporane.

Лунеев В.В. în lucrarea sa "Criminalitatea secolului XX" ("Преступнoсть ХХ века")

distinge patru forme ale criminalităţii după caracterul înregistrării şi al reacţiei sociale: 1)

criminalitatea reală; 2) criminalitatea declarată; 3) criminalitatea înregistrată şi 4) criminalitatea

descoperită, adică numărul infracţiunilor pentru comiterea cărora persoanele vinovate sînt supuse

răspunderii penale. Autorul afirmă că dacă considerăm criminalitatea reală 100%, atunci

criminalitatea declarată constituie 50-60 la sută, criminalitatea înregistrată - 35-45 la sută, iar

criminalitatea descoperită numai 18-20 la sută din criminalitatea reală.

Ţinând cont de lărgimea termenului de criminalitate, trebuie surprinse metodele specifice

utilizate de crima organizată şi scopul urmărit de grupurile cu astfel de preocupări.

Un punct de vedere interesant privitor la crima organizată şi trăsăturile acesteia, îl are Jays

Albanese în lucrarea sa “Criminal justice”, care apreciază că „un grup de criminali poate fi

format din două sau mai multe persoane, care nu au în mod obligatoriu afinităţi culturale şi care

este înfiinţat pentru a răspunde cererii de pe piaţa locală”.20 El rezumă fidel situaţia actuală,

17 Codul penal al RM, 18 aprilie 2002, nr.985-XV. În: MO, 14 aprilie 2009, nr. 72-74/19518 Ursa V., Criminologie, Ed., Didactico-Ştiinţifică, Bucureşti 1996, pag 3419 Bari I., Globalizare şi probleme globale, Ed. Economică, 2001, pag 8520 Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Informare-Documentare, Buletin de informare şi documentare Nr.2(61)2004, pag 107

16

subliniind că, deşi definiţiile crimei organizate sunt numeroase şi neclare, este pe cale să

stabilească un consens în privinţa următoarelor patru elemente:

- caracterul permanent al organizaţiei;

- urmărirea raţională a profitului;

- folosirea forţei sau intimidării;

- recurgerea la corupţie pentru a scăpa de autorităţile poliţieneşti.21

Raportat la criteriile de referinţă arătate mai sus, putem defini crima organizată ca fiind

acea sferă de activităţi ilegale, circumscrisă criminalităţii, având caracter continuu, calificat şi

conspirat, ce intră în preocuparea unor indivizi asociaţi în organizaţii bine structurate, cu

stabilitate în timp, care utilizează mijloace şi metode specifice, de natură să afecteze grav

relaţiile sociale, economice şi politice, şi urmăresc să obţină venituri ilicite la cote ridicate.22

Trăsăturile esenţiale ale crimei organizate ce se desprind din definiţia prezentată, vizează atât

activitatea infracţională în sine, cât şi organizaţiile criminale cu astfel de preocupări.

Infracţiunea de încălcare a dreptului de autor şi a drepturilor conexe se consideră săvârşită

de un grup criminal organizat ori de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al

acestora în interesul general sau de o persoană care nu este membru al grupului criminal

organizat ori a organizaţiei criminale, însă a acţionat la însărcinarea acestora.

Este evidentă corelaţia între circumstanţele agravante prevăzute la art. 185/1 alin. (3) lit. a)

C.pen. al RM şi art. 185/1 alin. (3) lit. b) C. pen. al RM. În viziunea noastră, această modalitate

agravantă poate să o includă pe prima (în cazul în care din numele grupului criminal organizat

ori a organizaţiei criminale activitatea infracţională este realizată de către doi sau mai mulţi

coautori) sau poate şi să nu o includă. În acest sens, un cumul de circumstanţe agravante (în

cazul în care faptele infracţionale cad sub incidenţa ambelor circumstanţe agravante) ar fi de

prisos, fapta găsindu-şi încadrare în limitele ori a art. 185/1 alin. (3) lit. a) C. pen. al RM, ori a

art. 185/1 alin. (3) lit. b) C.pen. al RM. Această din urmă ideea contravine regulilor generale de

calificare a infracţiunilor, care atenţionează asupra faptului că în cazul în care se constată

prezenţa mai multor circumstanţe agravante prevăzute de aceeaşi normă, se face referire la toate

acestea. Din aceste considerente, susţinem pe deplin ideea autorului A. Păduraru, care

menţionează că este neinspirată stabilirea circumstanţelor agravante “de două sau mai multe

persoane” şi “de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală” în acelaşi alineat al

art. 185/2 C. pen. al RM.

În continuare, dacă participaţia simplă, grupul criminal organizat şi organizaţia criminală

îşi găsesc reflecţie nemijlocită în conţinutul circumstanţelor agravante ale infracţiunii, atunci

21 Banciu D., Rădulescu M. Sorin, Corupţia şi crima organizată în România, Ed. Continent XXI, 1994, pag 4522 Cressey Donald R., Criminal Organization, London, Heinemann Education Books, 1972, pag 76

17

participaţia complexă, în viziunea noastră, urmează a fi încadrată reieşind din regulile generale

ale calificării infracţiunilor săvârşite prin participaţie, adică cu invocarea art. 42 C. pen. al RM,

în dependenţă de contribuţia participativă desfăşurată.

Astfel, potrivit art. 42 alin. (3) C. pen. al RM se consideră organizator persoana care a

organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei, precum şi persoana care a creat un

grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora . Este

principială situaţia de organizare a săvârşirii sau dirijării realizării unei infracţiuni, şi nicidecum

a unei contravenţii. Problematica de fond în acest sens, care se impune a fi precizată ţine de

faptul dacă organizatorul a organizat săvârşirea infracţiunii, însă din motive independente de

voinţa acestuia a fost comisă o faptă contravenţională, faptele acestuia urmează a fi calificate ca

organizare la comiterea infracţiunii ori a contravenţiei? Or, delimitarea infracţiunii de încălcare a

dreptului de autor ori a drepturilor conexe poate fi relative nesemnificativă, ca semn unic de

delimitare impunându-se condiţia de incriminare. Este cert faptul, că în cazul în care nu s-a

comis infracţiunea nu se va regăsi ca prezentă nici instituţia participaţiei penale. În acest sens, în

opinia noastră, în anumite conjucturi de situaţii probante organizatorului îi poate invocată o

pregătire de infracţiune, însă nu şi în cazul încălcării dreptului de autor şi a drepturilor conexe.

Or, potrivit art. 26 alin. (2) C. pen. al RM răspunderii penale şi pedepsei penale sunt supuse

numai persoanele care au săvârşit pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave, grave, deosebit de

grave sau excepţional de grave. Infracţiunea de încălcare a dreptului de autor şi a drepturilor

conexe, în ambele varietăţi normative de bază pune accent pe o infracţiune uşoară. Doar

infracţiunea de la art. 185/1 alin. (3) C.pen. al RM este o infracţiune mai puţin gravă, însă

aceasta, datorită caracterului de componenţă circumstanţială cu efect agravant, nu poate fi, în

fapt, constatată în afara infracţiunilor în varietăţile tipice adoptate.

Reieşind din art. 47 alin. (4) C. pen. al RM organizatorul şi conducătorul organizaţiei

criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de aceasta. Conform art. 42 alin.

(4) C. pen. al RM se consideră instigator persoana care, prin orice metode, determină o altă

persoană să săvârşească o infracţiune. În acest context, ne raliem pe deplin la opiniile autorului

C. Bulai, care menţionează că activitatea de instigare trebuie să aibă ca efect determinarea celui

instigat, adică însuşirea de către acesta a ideii de săvârşire a faptei prevăzute de legea penală şi

luarea hotărârii de a o săvârşi.23 Fără îndeplinirea acestei condiţii nu există instigare propriu-zisă.

Or, începerea săvârşirii infracţiunii este proba suficientă a reuşitei instigării la infracţiunea de

încălcare a dreptului de autor ori a drepturilor conexe.

În conformitate cu art. 42 alin. (5) C. pen. al RM se consideră complice persoana care a

contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de

23 Bulai C. Manual de drept penal. Partea generală. Bucureşti: Editura ALL, 1997, p. 442

18

mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole, precum şi persoana care a promis dinainte

că îl va favoriza pe infractor, va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii,

urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că

va procura sau va vinde atare obiecte. Susţinem pe deplin că complicitatea la infracţiunea de

încălcare a dreptului de autor şi a drepturilor conexe nu este de conceput în afara săvârşirii în

mod nemijlocit de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală. Or, în cazul în

care fapta constituie contravenţie, sprijinul dat la săvârşirea acesteia nu poate constitui

complicitate.

19