Texte create pornind de la lecturi din poezia lui Nichita Stănescu

Pierdut în vis de Denisa Didi – XII D

Contemplând nemărginirea

În ecourile-mi surde

Pierd aievea timpul scurs,

Pietrificat în gândurile mele.

Înalţ privirea

Îngheţului din ochi

Spre infinitul cântec

Al ochiului care plânge

În colţul raiului de lângă

Murmurul din vers.

Eu nu sunt Nichita de Snejana Ung – XII D

Se decojeşte pământul cu fiecare onix

se dezrădăcinează nervura verdeţii grave

ca plânsul unui ochi al lucrurilor reci

şi tu mă întrebi: „Ai să mori şi tu?”

Întrebările tale friguroase

se referă la noi,

nici la tine, nici la mine,

căci numărătoarea începe cu doi.

În lumea asta în descompunere

pământul se decojeşte,

se desprinde din mine.

Privesc spre sabia aceea lungă ca o frunză cu mâner

şi tai cu ea cuvântul.

... Mă mult murisem.

Spre infinit de Silvia Meda – XII D

infinitul se-nvârte,

născător de noroi,

în aerul galben, aer de aur.

punctul urmează

traiectoria cea lină –

o linie paralelă

care se-ntinde la nesfârşit.

plouă peste infinit

cu picuri mari şi grei

de soare obosit.

infinitul tot se-nvârte,

iar eu nu-mi dau seama

că el nu există

şi că punctul sunt eu.

Ridicare la gând de Cristina Vasile – XII D

Ridică-te la gând,

Nu înceta s-o faci,

Iubirea ne doboară,

Otravă-n roşii maci.

Am fost întotdeauna

Singuri şi amândoi

Nepereche nicicând,

Totdeauna pereche.

Roşul cade-nlăuntru,

Inima se scurge...

Atât de nefericiţi să fim...

Încât să nu putem spera.

Timpul, ah, timpul

Se scurge, precum verdele cald.

Nu avem timp.

Dar să visăm putem?

Cules din suflete de Bogdana Biriş – XII D

Te-am căutat o veşnicie şi,

Deşi te-am găsit printre stihii,

Aş mai fi căutat prin a vieţii de carton cutie

Încă o veşnicie.

Neştiinţa lor mă îngrozeşte

Din liniştea mortuară a iubirii

Mă scoate şi mă uită

Căldura zilelor de gheaţă mă trezeşte.

Cu gustul tău frumos mirositor

Te adulmec într-un rămas bun

Mirosul tău tu mi-l arăţi

În umbra nopţilor de fum.

Cum te priveam eu trecător

Speram c-ai să mă vezi şi tu,

Un mort curat cu suflet orb,

Un viu cum alţii nu mai sunt.

E îmbietor

Mirosul de viaţă pe care-l are secunda,

Culoarea de apă pe care o are o clipă,

Sunetul de teamă când norii se ridică.

Miez închis de Laura Miclea – XII D

O coajă de planetă se desprinde

Şi lasă loc unui miez

Din care nu se poate distinge

Inima.

Crengi închise la culoare,

Ace, sârme, lanţuri grele

Baricadează inima într-un colţ

De nebunie.

Cum ajung la inimă

Fără ca eu să mă împung?

Sunt cuprins de o aură de somn

Ochii vor să mi se-nchidă

Un fior pe a mea spinare

A început să se întindă.

Clipesc, văd, cercetez

Feţele oamenilor din umbră

Mă opresc, inspir, observ

Teama din a lor figură.

Bogdan Lupean – XII D

Mi-a sărit în faţă

Dulce şi graţioasă

Cu mişcările viclene

Cu străluciri prin gene

M-a aţâţat,

M-a fermecat,

M-a-nvăluit,

M-a amăgit,

Doar să-mi apară iar în faţă,

Vicleană, sfidătoare,

Să-mi zâmbească încă o dată

Cum era ea, minunată.

Roxana Nica – XII D

Încerc în zadar să mă ascund

Şi tot ce vreau este să uit,

Dar noaptea nu-mi dă pace,

Ca o fiară mă urmăreşte

Şi mă doare toată fiinţa mea de sticlă transparentă

De furioasele raze pe care luna

Furioasă şi neiertătoare

Le aruncă asupra mea,

Dincolo de mine,

Dincolo de orizontul,

Dincolo-de-zarea...

Mădălina Trăilescu – XII D

S e mai rece azi în sunt...

Şi fără mine nu mai suntem noi

Căci eu eram tot, tot, întotdeauna.

Dar astăzi plouă peste infinit,

Un infinit de amintiri prea triste...

Gata, gata, am plecat...

Şi t-ul e mai singur azi în tine.

Diana Doczi - XII D

Murdar de noroi, născător de noroi e infinitul.

Ştie tot, cuprinde tot

Fără răspuns.

Au fost doi şi se iubeau.

De ce fugeau?

Nu poţi spune.

Povestea lor nu se termină.

Ea devine infinit spălat de dor ca de ploi.

Bianca Filimon – XII D

Omul trebuie să fie frumos,

dar nu poate să fie frumosul;

trebuie să fie fericit,

dar nu fericitul;

adevăr,

dar nu adevărul;

iubire,

dar nu iubirea etc.

Nu ştiu de sunt frumos, fericit, adevăr sau etc.,

dar sunt iubire.

Mădălina Mirea – XII D

Puterea neliniştii...

Prea puţini ştiu...

Vreau să cunosc!

O! necunoscutule, fii blestemat,

Mi-ai furat liniştea, credinţa, puterea,

Le-ai spulberat.

O! Unde e pacea

De care mi-ai zis...

Unde e puterea promisă?

Totul ţi-am dat...

... Rămas fără mine,

În praful uitării...,

Zac nemişcat.

Victor Megherea – XII D

Ştiu ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.

Ştiu sunetul paşilor tăi nesiguri,

Ştiu vocea inimii tale atunci când nu scoţi un sunet.

Ştiu tot ceea ce eşti şi ai vrea să fii.

Aşa că dă-mi un motiv, un cuvânt.

Orice urmă de speranţă, oricât de mică.

Dă-mi acel ceva de care să mă pot agăţa,

Ştiu că doar aşa putem păşi spre noi.

Oana Matei – XII D

E tragic

Când simţi doar mirosul unei ore,

Al unei zile, al unui an...

Când numeri 60... dar ce numeri?

O viaţă? O moarte? În van?

E trist...

Mirosul de nepăsare pe care îl are fiinţa

Faţă de mirosul de viaţă pe care îl are secunda.

Marcela Blenche – XII D

Tu nu mă cunoşti. Eu nu vreau să te cunosc.

Nu ai nevoie de mine. Nu am nevoie de nimic.

Nu mă iubeşti. Am încetat să ţin la tine.

Mă vrei, dar nu mă poţi avea.

De ce odată ce-am trecut un prag, nu ne mai putem întoarce?

Sau putem, dar eu nu am aflat cum.

De ce vrem mai mult, şi totodată mai puţin?

De ce niciodată nu ne mulţumim cu acum?

De ce am vrea să revenim la starea iniţială?

De ce am vrea s-o prelungim o vreme şi-ncă o vreme?

Cine suntem noi să fim fericiţi?

Cine suntem noi să fim nefericiţi?

De ce sunt eu? De ce eşti tu?

Lorena Stroescu – XII D

Tovarășul meu de drum... de Daniela Popa – XIIC

Numărătoarea începe cu doi...

Și de ce cu doi? poate te întrebi...

Pentru că poezia face parte din noi.

Poezia este ochiul care plânge,

Poezia este umărul care plânge

Atunci când și tu plângi.

Este cea care te însoțește în toate momentele

vieții tale.

Eu îți arăt cel mai frumos lucru al meu –

versul...

Versul meu de diferite culori,

De diferite intensități,

De acorduri cerești și îngerești...

Este de fapt viața mea,

Cu bune, cu rele,

Așa cum este ea în ansamblul ei.

Ce m-aș face dacă n-aș avea poezia?

Cine m-ar însoți în momentele mele

Cele mai grandioase,

Dar și în cele de jos, din vale?

Cine ar lua asupra ei toate lacrimile

Și toate ofurile mele

Și m-ar înconjura cu sunete prietenești?

Cine ar putea înțelege mai bine

Durerea de sticlă transparentă a mea?

Numărătoarea începe cu doi...

Și de ce cu doi? poate încă te întrebi...

Pentru că poezia face parte din noi,

Pentru că viața însăși e poezie...

Melancolie de Andrada Bugiu – XII C

Sunete domoale tresar.

Pe chip se așterne un cântec,

Oglinda transparentă deține versurile.

Plouă. Ochii se umplu de dulcea amintire.

Zburând spre alte zări,

Câmpul este infinit și galben.

Secunda capătă o viață a ei.

Gândul este fericit, el are acum prieteni.

De ce totul se schimbă?

Timpul rămâne totuși același...

Dragostea rămâne de Sabina Chiru – XII C

Toamna se tranformă în ruine,

Primăvara în câmpii,

Iarna se îmbracă în fulgi vii,

Vara în nisipuri de coline.

Verdele cade și se schimbă,

Albul devine gri,

Roșul arde și va pieri,

Albastrul stă și vrea să rămână.

Toate se duc, toate pleacă,

Niciuna nu stă,

Doar Tu ne arăți că

Dragostea ta nu dispare

Niciodată.

Nuanță de alb de Daniela Mager – XII C

Iarna este iar aici;

Aerul galben zgârie liniștea asurzitoare,

Singură mă plimb printre fulgi...

Pe sub zăpadă nu e nici o floare.

Afară albul mă face să mă-ntreb

Despre trecut, prezent și viitor,

Înăuntru sufletul meu arde

Încet, în ruine fumegător.

Dar e bine, cald, sus în cabană.

Tristețea și dogoarea au fugit...

Acum stau și mă uit afară

Cum ninge peste infinit.

Miros de viață de Oana Miclău – XII C

Ascultând muzică

și călcând pe iarba verde,

Adiind un miros de iarbă,

Iarba primăverii...

Aer curat, proaspăt și bogat,

Un miros de viață...

Viață ca de piatră,

Piatră sclipitoare,

Piatră plângătoare,

Privind la ea,

Analizând și cercetând

Cum se pot îmbina

Un aer, o muzică, o piatră,

Un miros de viață...

Viața amintirii,

Viață sclipitoare,

Viață plângătoare,

Viața primăverii...

Început de sfârșit de Diana Lucuța – XII C

Mirosul de viață acoperă întregul,

Haosul liniștitor mă-neacă,

Se simte-n aer un iz de-amărăciune,

Îngerul serii mai vine, mai pleacă...

Vederea-mi clară ca de ceață

Sunt și nu sunt, ești și nu ești.

Groaza vieții m-apucă îndată,

Îngerul serii se pierde-n ferești.

Care-i chipul tău? îmi pare de sticlă...

Care dintre noi există cu-adevărat?

Cine sunt eu? o față de ceară...

Îngerul serii a fost îngropat...

Inevitabil... de Emanuel Turcu – XII C

Luna arde pe cer

și soarele.

Tencuiala cade de pe piramide...

Ruine pentru neamul omenesc.

În ruine, fumegător mi-e chipul

ars de raze, înnegrit de vâlvătaia

miilor de ani distanță

de locul unde m-am născut.

O aură de somn se-agață

de gâtul meu și speră

să mă ia departe, înapoi.

Prin dimensiuni ciudate

lipsit de cheful de odinioară

scriu.

Și aștept să plouă peste infinit.

Poate se mai stinge focul

și o să pot să mai rămân

măcar până termin poezia.

Aerul este greu.

Se vede prezența unei aure

Străină de această planetă!

Sunt cuprins de emoție.

Simt cum adrenalina clocotește în mine

Ca un jet de apă fierbinte,

De la limbă până la călcâie,

Făcându-mă să stau țeapăn.

Silvius Steia – XII C

Fumegător mi-e chipul

Când departe sunt de tine,

Aer galben îmbibat cu glasul amintirii...

Sorb profund iubirea rămasă,

Te văd și sufletul vibrează,

Scântei de vis plutesc,

Plutesc prin lumina încetinită

De-al nostru trecut prezent.

Tu nu știi și nu înțelegi,

Dar viața noastră

De un timp absorbitor

Ca un fum cenușiu

E absorbită toată.

Anne-Marie Vlaicu – XII C

Vreau doar să pic și să adorm

pe-o frunză-n legănare,

numai o coajă de planetă

să-mi fie în visare.

Noi amândoi zburând în vis

nu vrem să fim geniali,

dar eu mă pierd în poezii

privind în ochii tăi pali.

Și tu te-amuzi fulgerător...

Cuvântu-mi incapabil

îți spune doar ca să transformi

în noroi sufletul meu arabil.

Alexandra Ionel – XII C

Verdele cade spre azur,

Ca niște pete, niște stropi.

Pătura moale, umedă

Îmi susține lungimea.

Păr negru, ochi de smarald

S-așază lângă-mi capul obosit.

Tania Tulhină – XII C

Cioburi străbătute de vechi priviri,

Aer de aur pe-o coajă de planetă,

Te văd, te aud, dar nu te ating.

Ridicarea la gând din mine strigă.

Timpul e al meu, timpul e al nostru,

Timpul nu are greutate,

Timpul suntem noi, cântecul vostru,

Două inimi deșarte.

Sunt și nu sunt,

Ești și nu ești

Răspunsul la întrebarea

Unde s-a pierdut ce a fost cândva?

Patricia Beutură – XII C

Într-o aură de somn

Viața iarăși mă-nconjoară,

Timpul trece, sufletul plânge,

Noaptea e lungă, nu vrea să plece.

Iată! Luna pătrată mi se arată

Și emană un plăpând miros de viață.

Mă pierd în amintiri,

Visele încet încep să mă pătrunză,

Un înger tulburător îmi vorbește

Despre timp și despre viață

Și cât de repede totul trece.

Într-o coajă de planetă

Lumea prinde viață.

Iată! E iar dimineață,

Eu mă ridic dintre penele îngerului.

Iulia Humă – XII C

Deschid ochii. Imaginea devine mai clară

Și mă înconjoară doar sunete prietenești.

Un aer de aur îmi inundă plămânii,

Iar razele soarelui îmi mângâie părul.

Afară verdele cade și se schimbă.

Îmi amintesc de vară și nisipul ud...

În viitor binele și răul vor fi totdeauna pereche,

Însă acum

Împăcată adorm pe o frunză-n legănare.

Sandra Putnoky – XII C

De verb mă rog să mă trimită

departe, într-un orizont

zburând spre polul alb din nord

sau poposind în sud,

într-un fiord,

răsărind în ținutul nipon

și apunând pe țărmul californ.

Dar niciun loc nu-mi poate da

Ceea ce aș putea doar visa.

Un aer galben, un verde plaur.

O apă roșie, un balaur.

Nici pustiul saharian, nici universul egiptean,

Nici adâncul cel arabic, nici ținutul asiatic.

Ci doar ținutul meu din gând,

Înflorind pe un alt pământ.

Bianca Riteș - XII C