piaţa si preţurile produselor agricole
DESCRIPTION
piata si preturile produselor agricole din Republica MoldovaTRANSCRIPT
CUPRINS:
INTRODUCERE 3
CAPITOLUL 1. PIAŢA PRODUSELOR AGRICOLE – COMPONENTA DE BAZĂ A MECANISMULUI ECONOMIC 5
1. Piaţa agrară: caracteristici, structură, factori de influenţă 52. Piaţa produselor biologice 113. Piaţa en gros a produselor agricole 15
CAPITOLUL 2. CONCEPTUL, ESENŢA ŞI ROLUL PREŢURILOR ÎN ECONOMIE 19
1. Abordarea conceptului de preţ în teoria economică 192. Funcţiile, tipurile preţurilor şi clasificarea lor 223. Fundamentarea preţurilor la produsele agricole autohtone: factorii de
influenţă a procesului formării preţurilor25
CAPITOLUL 3. ANALIZA PIEŢEI ŞI PREŢURILOR PRODUSELOR AGRICOLE A REPUBLICII MOLDOVA 27
1. Analiza pieţei şi preţurilor cerealelor boabe pentru anii 2009 -2011 272. Analiza pieţei şi preţurilor oleaginoaselor pentru anii 2009 – 2011 333. Analiza pieţei şi preţurilor strugurilor şi a vinului pentru anii 2009 –
2011 35
CONCLUZII ŞI PROPUNERI 41BIBLIOGRAFIE 45ANEXE
2
Introducere
De-a lungul timpului, termenului piaţă, i s-au dat mai multe definiţii. Iniţial,
piaţa reprezintă spaţiul în care cumpărătorii şi vânzătorii se adunau pentru a
schimba între ei bunuri şi sevicii.
Termenul de piaţă este întrebuinţat în două sensuri distincte:
- piaţa indică fie locul unde se desfăşoară o tranzacţie;
- piaţa indică condiţiile acestei tranzacţii.
Piaţa pe care se tranzacţionează produsele agricole în relaţiile economice
internaţionale este considerată o piaţă a produselor de bază.
O piaţă este alcătuită din ansamblul cumpărătorilor existenţi pentru o
anumită ofertă. Cumpărătorii potenţiali se pot caracteriza după următoarele criterii:
interes, venit şi acces.
Spaţiul geografic dă o primă indicaţie asupra mărimii pieţei, şi există: piaţa
locală, piaţa regională, piaţa naţională şi piaţa internaţională.
În cadrul unei economii naţionale pot exista şi funcţiona cel puţin 5 tipuri de
pieţe:
- piaţa bunurilor şi serviciilor;
- piaţa capitalurilor;
- piaţa muncii;
- piaţa titlurilor de valoare;
- piaţa monetară.
Scopul si obiectivele lucrării sunt:
-Modernizarea şi modificarea sectoarelor de procesare şi comercializare a
produselor agricole. Dezvoltarea lanţului procesare – comercializare pentru
produsele agricole trebuie să aibă la bază principiul relaţiei cerere-ofertă, precum şi
să ţină cont de puterea de cumpărare a populaţiei. Pornind de la experienţa
anterioară, trebuie încurajate investiţiile în întreprinderile de procesare mici şi
mijlocii din mediul rural. Ţinînd cont de situaţia naţională, investiţiile pentru
procesarea şi marketingul produselor agroalimentare vor avea drept obiectiv final
creşterea valorii produselor, respectarea condiţiilor de calitate şi de siguranţă 3
alimentară, precum şi satisfacerea cerinţelor de piaţă. În acest sens, procesarea
alimentară este un instrument complementar activităţilor agricole ale populaţiei
rurale. Pe lîngă creşterea veniturilor întreprinzătorilor, aceste activităţi vor genera
totodată şi noi locuri de muncă. Înfiinţarea grupurilor de producători va permite o
ofertă de produse de o calitate ridicată, în cantităţi adecvate şi în timp util pentru
unităţile de procesare şi comercializare.
- Dezvoltarea infrastructurii de piaţă şi îmbunătăţirea
canalelor de distribuţie.Optimizarea comerţului agricol va fi asigurat prin
funcţionarea eficientă a pieţelor, creşterea economică a sectorului, majorarea
veniturilor populaţiei rurale şi reducerea sărăciei. Avantajele comparative ale
sectorului în vederea cultivării unor plante înalt productive cu posibilitatea de
cultivare şi de către gospodăriile medii şi mici vor favoriza, cu precădere, zonele
rurale. Însă, creşterea competitivităţii produselor agricole nu este o soluţie
imediată. În lipsa dezvoltării unei infrastructuri de piaţă şi stabilirea canalelor de
distribuţie adecvate şi integrate în reţelele de comercializare externe, valoarea
adăugata a acestora va fi diminuată.
- Perfecţionarea competenţelor producătorilor şi antreprenorilor agricoli în
domeniul marketingului
Producătorii şi antreprenorii agricoli activi pe piaţă vor fi sprijiniţi în adaptarea
managementul gospodăriilor/întreprinderilor la cerinţele pieţei şi standardelor
internaţionale de calitate. Nivelul actual scăzut al calificării acestora, cu precădere
în subiectele de marketing, necesită perfecţionarea şi intensificarea pregătirii
profesionale, a serviciilor de consultanţă şi acţiunilor de informare permanentă.
“Piaţa trebuie avută în vedere ca un mecanism complex ce cuprinde: cererea,
oferta, concurenţa, preţurile, mecanism care determină într-o măsură însemnată
deciziile şi comportamentul agenţilor economici”.
Philip Kotter
4
CAPITOLUL 1. PIAŢA PRODUSELOR AGRICOLE –
COMPONENTA DE BAZĂ A MECANISMULUI ECONOMIC
1.1 Piaţa agrară : caracteristici, structură, factori de influenţă
Piaţa agrară reprezintă un segment al pieţei globale, unde bunurile şi
serviciile apar sub formă de ofertă de mărfuri iar nevoile de consum, sub forma
cererii de mărfuri.
Piaţa agrară cuprinde totalitatea furnizorilor de bunuri şi servicii, pe de o
parte, şi a clienţilor potenţiali, pe de altă parte, care se află în relaţii de vânzare -
cumpărare.
Dacă vom sintetiza definirea pieţei bunurilor şi serviciilor, vom putea
accepta că ”piaţa reprezintă totalitatea clienţilor (consumatorilor) care prezintă
aceleaşi nevoi de consum solvabile” (figura 1.). [3]
Piaţa agrară se aseamănă cu orice altă piaţă, în care producţia agricolă
autohtonă apare sub formă de ofertă iar nevoile de consum ale populaţiei, sub
forma cererii de mărfuri (produse agricole şi agroalimentare).
Figura 1. Conţinutul pieţei agrare
5
Fluxul informaţiilor
Vînzare - cumpărare
CumpărătoriiVînzătoriiFluxul mărfurilor
Fluxul banilor
Piaţa reprezintă un sistem care, sub aspect structural, cuprinde trei
subsisteme (fig. 2.):
Figura 2. Schema sistemului pieţei agrare
• intrările - reprezentate de producţia autohtonă (exclusiv
autoconsumul), importurile, rezervele naţionale şi ajutoarele externe;
• piaţa propriu-zisă - reprezentată de confruntarea ofertei cu cererea
de consum;
• ieşirile - reprezentate de consumul populaţiei autohtone, materia primă
pentru industriile prelucrătoare, disponibilităţile pentru export, rezervele naţionale
şi obligaţiile internaţionale.
Funcţiile pieţei agrare sunt concretizate de subsistemul reprezentat de
“ieşirile din sistem”.
Cea mai importantă funcţie a pieţei agrare o constituie “asigurarea
populaţiei cu produse agricole şi agroalimentare necesare vieţii şi a industriei
prelucrătoare (alimentară, uşoară) cu materii prime de origine agricolă (figura 3.).
[5]
6
Autoconsumul producătorilor
Producţia naţională
Import
Rezerve naţionale
Ajutoare din afară
Piaţa agrară
Intrări
Consumul populaţiei
Materie primă pentru
activitate secundară
Export
Rezerve naţionale -
internaţionale
Ieşiri
Figura 3. Funcţiile pieţei agrare
O altă funcţie a pieţei agrare o constituie asigurarea unor rezerve naţionale,
necesare pentru a interveni în anii cu calamităţi naturale sau cu alte situaţii
deosebite.
Una dintre funcţiile deosebit de importante ale pieţei agrare este
reprezentată de asigurarea disponibilităţilor pentru export.
Piaţa bunurilor şi serviciilor trebuie să fie analizată ca un sistem complex
de pieţe, format din mai multe segmente între care există relaţii de
intercondiţionare, oferindu-i astfel, o structură specifică.
Evoluţia generală a economiei naţionale va determina schimbări evidente şi în
cazul pieţei agrare. [7]
În acest sens, pe lângă factorii generali, asupra evoluţiei pieţei agrare vor
influenţa şi alţi factori, dintre care enumerăm :
• modificarea mărimii şi structurii producţiei agricole;
• evoluţia importurilor de produse agricole şi agroalimentare;
• nivelul veniturilor populaţiei;
• evoluţia preţurilor produselor agricole şi agroalimentare, a preţurilor şi
tarifelor pentru alte bunuri şi servicii, etc
Producţia agricolă autohtonă reprezintă factorul principal al dinamicii
pieţei produselor agricole şi agroalimentare, determinând mărimea ofertei de
produse agricole şi agroalimentare pe piaţă şi implicit posibilităţile satisfacerii cât mai
depline a cererii de consum.7
Furaje
Piaţa agrară
Seminţe, material săditor, animale de reproducţie
Asigurarea populaţiei
Materie primă
Disponibilităţi pentru export
Asigurarea
rezervelor
Produse
vegetale Produs
e animal
e Industria alimentară
Industria uşoară
Consum
Prelucrare
Naţionale
Internaţionale
Producţia naţională
Rezerve
Consum populaţi
e
Export
Panificaţie, industria cărnii, ind. laptelui, ind. zahărului, etc
Industria textilă, industria încălţămintei,
etc
Un alt factor al evoluţiei pieţei agrare îl constituie importurile de produse
agricole şi agroalimentare.
Nivelul veniturilor populaţiei influenţează dimensiunile pieţei agrare prin
intermediul cererii de produse agricole şi agroalimentare, care poate avea o
tendinţă crescătoare sau descrescătoare.
Mărimea preţurilor produselor agricole şi agroalimentare influenţează
asupra accesibilităţii produselor pe piaţă, a solvabilităţii cererii de consum, a
puterii de cumpărare a populaţiei.
Influenţa preţurilor asupra dimensiunilor pieţei agrare depinde şi de natura
produsului solicitat.
Trebuie subliniat faptul că şi în cadrul pieţei agrare este necesar să se
urmărească existenţa anumitor corelaţii între preţurile diferitelor categorii de
produse sau între sortimentele şi calităţile aceluiaşi produs, astfel încât interesele
consumatorilor să nu fie afectate.
Piaţa unui produs reprezintă un segment al pieţei globale a bunurilor de
consum. Pentru a putea fi caracterizată, piaţa produsului trebuie raportată la un
anumit segment al pieţei bunurilor din care acesta face parte. [10]
Spre exemplu, piaţa untului va fi cuprinsă în cadrul “pieţei laptelui şi a
produselor lactate“ sau în cadrul unui segment al acesteia: ”piaţa produselor
lactate“.
După gradul de mobilitate a pieţei şi în special a dimensiunilor sale,
piaţa produsului poate fi:
• elastică;
• slab elastică;
• inelastică (rigidă).
Mobilitatea dimensiunilor pieţei agrare este influenţată de elasticitatea
cererii de consum a populaţiei, care depinde în mare măsură de veniturile
consumatorilor, cât şi de preţurile produselor agricole şi agroalimentare.
Piaţa produsului depinde de natura produsului: în cazul unui produs de
bază (carne, lapte, pâine, cartofi etc.), piaţa va fi mai largă, mai mult sau mai puţin 8
rigidă, cu un număr mai mare de magazine sau puncte de vânzare, dispersate
teritorial. [10]
De asemenea, piaţa produsului este influenţată şi de gradul de accesibilitate
al produsului pe piaţă.
Vârsta produsului constituie un alt factor care poate influenţa dimensiunile
pieţei produsului, prin atributele şi caracteristicile produselor care rămân
neschimbate o lungă perioadă de timp.
Următorii factori pot influenţa, de asemenea, piaţa produsului :
• calitatea activităţii de distribuţie şi valorificare;
• raportul dintre nevoile de consum şi cererea de consum;
• politica economică a statului privind impozitele, taxele, autorizaţiile de
funcţionare, licenţele de fabricaţie, standardele de calitate, etc.;
• elasticitatea cererii de consum în funcţie de nivelul preţului;
valoarea de unicat a produsului;
• existenţa pe piaţă a unui înlocuitor al produsului;
• dificultatea comparaţiei calităţii unui produs cu cea a altui produs substituent;
• mărimea cheltuielilor totale de achiziţie a produsului în structura veniturilor
băneşti ale cumpărătorilor;
• avantajele finale privind costul total al produsului;
• participarea la cheltuieli şi a unei terţe părţi;
• asocierea produsului în utilizare;
• imaginea produsului şi cheltuielile de promovare a produsului;
• posibilităţile de stocare. [7]
Produsul privit în ansamblul său îşi delimitează o piaţă proprie.
Ca subdiviziune a pieţei globale, piaţa produsului poate fi definită prin gradul de
penetrare a acestuia în consum, prin frecvenţa de cumpărare de către consumatori,
prin posibilităţile prezente şi viitoare de valorificare etc.
Piaţa firmei agricole şi agroalimentare constituie aria de acţiune a
acesteia, în care firma pătrunde cu produsele sale, cu marca sa, cu spiritul său. În
cazul firmelor agricole şi agroalimentare cu un grad ridicat de specializare, piaţa 9
firmei se poate suprapune cu piaţa produsului său. Dimensiunile cantitative ale
pieţei firmei agricole şi/sau agroalimentare
depind de posibilităţile şi căile de dezvoltare ale acesteia : o calea extensivă, care
vizează strategia de atragere a noi consumatori; o calea intensivă, care are în
vedere creşterea cantităţilor medii cumpărate/con-sumate de o persoană, o familie,
o firmă, etc., într-o
anumită perioadă de timp.
Posibilităţile de creştere a dimensiunilor cantitative ale pieţei firmei agricole
şi/sau agroalimentare depind de mărimea cererii de consum, respectiv de numărul
consumatorilor şi intensitatea consumului.
Din punct de vedere a relaţiilor faţă de un anumit produs, populaţia dintr-un
anumit areal se divide în două mari categorii :
o consumatori;
o nonconsumatori.
Nonconsumatorii sunt reprezentaţi de persoanele care, datorită unor
restricţii, temporar sau definitiv, nu consumă un anumit produs. Numărul acestora
se determină pe baza diferenţei dintre numărul total al populaţiei şi numărul total al
consumatorilor efectivi ai unui produs, dintr-un anumit teritoriu dat.
Nonconsumatorii se împart în două categorii:
• nonconsumatori relativi;
• nonconsumatori absoluţi.
În grupa nonconsumatorilor relativi sunt cuprinse persoanele care în prezent
nu cumpără un anumit produs, dar în anumite împrejurări pot deveni consumatori
efectivi pentru produsul respectiv (se pot considera drept consumatori potenţiali).
[6]
Raportul dintre consumatori şi nonconsumatori diferă de la un produs la
altul, decalajul dintre aceste categorii reflectând potenţialul de creştere a
vânzărilor, de lărgire a pieţei reale .
Nonconsumatorii absoluţi sunt reprezentaţi de acele persoane care nu sunt şi
nici nu pot deveni consumatori efectivi, întrucât le lipseşte nevoia de consum 10
pentru produsul respectiv (de exemplu: băuturi alcoolice, produse din tutun, carne
de porc, carne de oaie etc.).
Un alt factor care poate influenţa lărgirea pieţei produsului sau a firmei
agricole şi/sau agroalimentare este reprezentat de intensitatea consumului sau
normele de consum.
1.2 Piaţa produselor biologice
Produsele biologice vor fi cele mai indicate pentru a satisface noile exigenţe
ale calităţii, de securitate şi de respect faţă de natură. [8]
Acest fenomen este deosebit de bine scos în evidenţă de tipul procesului de
producţie din agricultură, care elimină folosirea produselor chimice de sinteză.
În schimb, adepţii agriculturii biologice aplică metode bazate pe reciclarea
materiilor organice naturale şi rotaţia culturilor în asolament.
Consumatorii produselor biologice îşi bazează opţiunea lor pe posibilitatea
evitării riscurilor de îmbolnăvire, pe respectul faţă de mediul natural, pe regăsirea
gusturilor pentru produsele naturale, etc.
Interesul pentru produsele biologice a crescut în majoritatea ţărilor europene,
cât şi în alte ţări, cum ar fi : S.U.A., Canada, Australia, Japonia, Argentina, Israel,
ş.a.
Din datele publicate, rezultă că la nivel mondial, suprafaţa culturilor
biologice a ajuns la 16 milioane hectare, din care 3,7 milioane hectare se cultivă în
unele ţări ale Uniunii Europene, existând peste 130.000 agricultori care practică
agricultura biologică, ponderea cea mai mare întâlnindu-se în Franţa, Italia,
Germania, Danemarca şi Marea Britanie.
Spre exemplu, în Franţa, numărul exploataţiilor agricole biologice a avut o
evoluţie ascendentă, de la 3500 în anul 1995, la 10400 în anul 2001, urmând ca în
anul 2005, numărul acestora să ajungă la 25.000.
În acelaşi timp, suprafaţa cultivată în Franţa în sistem biologic, a avut
aceeaşi tendinţă ascendentă, de la 100.000 hectare în anul 1995, la 420.000 hectare
în anul 2001 şi respectiv, la 1.000.000 hectare în anul 2005.
11
La nivel mondial, în anul 2001, produsele biologice reprezentau sub 3 % din
producţia agroalimentară totală, urmând să ajungă la 15 % în anul 2005, ca urmare a
evoluţiei pozitive a pieţei produselor biologice dintr-o serie de ţări, cum ar fi :
Australia, Argentina, Italia, S.U.A., Franţa, ş.a. [12]
Adoptarea în cadrul Comunităţii Europene a Regulamentului nr.2092/1991
privind recunoaşterea oficială a agriculturii biologice, a permis pătrunderea
produselor biologice pe segmentul de piaţă a produselor de calitate.
De asemenea, prin Regulamentul (CEE) nr. 2078/1992, s-au deschis noi
posibilităţi de susţinere financiară a producătorilor de produse biologice.
În cadrul spaţiului economic european, încă din anul 1999, F.A.O. a adoptat un
program de activitate în domeniul agriculturii biologice, care vizează în mod
special ţările în curs de dezvoltare.
Astfel, unele ţări (Islanda, Liechteisten, Cipru, Malta, Turcia, ş.a.), au
adoptat o serie de legi specifice agriculturii biologice, în concordanţă cu legislaţia
comunitară.
Dezvoltarea agriculturii biologice trebuie să contribuie la producerea
alimentelor de calitate superioară şi în concordanţă cu cerinţele consumatorilor.
De aceea, agricultura biologică trebuie să se încadreze în potenţialul
ecosistemelor şi să nu afecteze mediul şi sănătatea consumatorilor. [12]
Оn acest context, agriculturii biologice trebuie să i se acorde o importanţă
deosebită, deoarece agricultura biologică presupune o structură multifuncţională a
fermelor, cât şi efecte favorabile mediului, peisajului şi infrastructurii locale.
Principalii furnizori ai produselor biologice provin în proporţie de 60 %
din ţările Uniunii Europene (Italia, Germania, Spania, etc.) iar 40 % din Africa şi
America de Sud.
Consumul produselor biologice este evident în Germania, Franţa,
Danemarca, Austria, Italia, ş.a., revenind o sumă de 16,1 Euro/persoană/an,
similară cu cea realizată de cetăţenii din Statele Unite ale Americii.
Adepţii produselor biologice sunt în primul rând, pensionarii şi cadrele cu
studii superioare şi medii, care împreună ocupă circa 2/3, cele mai mici ponderi 12
realizându-le şomerii, artizanii şi agricultorii.
În structura consumatorilor produselor biologice, aproape 50 % dintre tinerii
cu vârsta cuprinsă între 18 – 24 ani nu cumpără niciodată produse biologice. în
acelaşi timp, circa 60 % dintre adepţii produselor biologice, apreciază drept
normală plata unui preţ mai ridicat cu 30 – 40 % pentru această categorie de
produse agroalimentare.
Import-exportul produselor biologice cuprinde : fructe, legume, cafea, tei,
cacao, condimente, plante medicinale, ş.a.
Numărul cumpărătorilor produselor biologice din Franţa a fost în creştere, de
la 40 % din totalul menajelor (sept.2000), la 65 % (martie 2002) iar consumatorii
care au cumpărat constant produse biologice au reprezentat 8 % din totalul
menajelor (în 1983), 15 % (în 1992) şi 25 % (în 2001), astfel că, în anul 2001,
consumul total al produselor biologice ajunsese la un total de 2,3 miliarde Euro.
[11]
În anul 2002, în Franţa, 48 % dintre consumatorii produselor biologice,
achiziţionau aceste produse din supermagazine, 33 % din hipermagazine şi 19 %
din magazinele specializate. Cu toate acestea, în anul 2000, cota de piaţă a
produselor biologice a reprezentat numai 1,5 % din totalul produselor alimentare
oferite de piaţa franceză.
Sunt prevăzute şi substanţele permise şi ingredientele de origine neagricolă
sau aditivii alimentari (anexa 1). [12]
Criteriul de distribuţie a produselor biologice este orientat preponderent
spre marile magazine (circa 77 %), aliniindu-se strategiei de distribuţie a celorlalte
produse alimentare, unde spre marile magazine se îndreaptă peste 86 % din totalul
acestora.
Piaţa produselor biologice este exigentă şi complexă în ceea ce priveşte
aprovizio-narea cu materii prime, varietatea produselor biologice şi a canalelor de
distribuţie.
Piaţa produselor biologice implică investiţii importante în domenii de
maximă importanţă, cum ar fi : producţia, comercializarea, logistica şi 13
marketingul.
Gama produselor biologice va ţine cont de o serie de elemente esenţiale,
dintre care enumerăm :
• exigentă expertiză a certificării produselor biologice;
• nivelul măiestriei filierelor de aprovizionare;
• aplicarea marketingului pentru dezvoltarea mărcilor de produse
biologice;
• o politică voluntară pentru noi circuite de distribuţie, de licenţă şi de
internaţionalizare.
14
1.3 Piaţa en gros a produselor agricole
Piaţa en gros reprezintă un spaţiu, unde se întâlnesc o multitudine de
producători (ofertanţi) şi intermediari, în vederea realizării schimbului prin licitaţie
publică.
Piaţa en gros este costituită prin concentrarea producătorilor (ofertanţilor),
angrosiştilor, prestatorilor de servicii, într-o Societate Economică a Pieţei en Gros,
având capital privat sau mixt (public şi privat), inclusiv capital extern.
Piaţa en gros este organizată pe principiul clasic al sistemului de
comercializare:
Figura 4. Principiul de organizare a pieţei en gros
Sub raport constructiv, Piaţa en gros cuprinde următoarele componente
spaţiale:
• 1-2 corpuri de clădire, care constituie zona principală a pieţei, unde se
realizează procesul de comercializare a produselor agricole şi agroalimentare;
• clădiri anexe (depozit frigorific, sală pentru coacerea bananelor, staţie de
sortare, depozit uscat);
• clădirea administraţiei Societăţii Economice Piaţa de gros;
• spaţii de cazare;
• infrastructură diversă (oficiul bancar, atelier de reparaţii auto, restaurant,
atelier de întreţinere, grupuri sanitare), etc.
Obiectivele pieţei en gros sunt următoarele:
. satisfacerea cererii de consum a populaţiei din zonă cu produse agricole
proaspete, prin organizarea unei pieţe concurenţiale;
. asigurarea unei oferte de produse agricole şi agroalimentare de calitate pentru
întrega durată a unui an, prin intermediul centrelor de colectare amplasate în
zonele cheie de producţie;
15
. realizarea unui punct de cumpărare unic şi de mare transparenţă pentru
cumpărătorii de produse agricole proaspete;
. constituirea asociaţiilor de producători şi a punctelor de colectare a produselor
agricole proaspete, dotate corespunzător;
. constituirea Societăţii Economice Piaţa de gros;
. organizarea sistemului de aprovizionare a Pieţei de gros cu produse agricole
proaspete;
. organizarea şi funcţionarea sistemului de transport al produselor agricole de la
punctele de colectare la Piaţa en gros;
. asigurarea completă a ambalajelor corespunzătoare, sortarea, formarea
loturilor, ambalarea, vânzarea de la Piaţa en gros către detailişti, alţi grosişti, alţi
cumpărători;
. operaţionalizarea sistemului informaţional al Pieţei en gros şi al preţurilor;
. îmbunătăţirea distribuţiei globale a produselor agricole şi agroalimentare. [6]
Principalele categorii de utilizatori (chiriaşi) ai Pieţei en gros sunt:
• operatorii din centrele de colectare (producătorii care îşi vând propriile
produse şi produsele achiziţionate de la alţi producători din zonă);
• alte categorii de furnizori de produse agricole proaspete (asociaţii, ferme
agricole, importatori, etc);
• negustorii grosişti (achiziţionează produsele de la producători şi importatori
şi le vând cumpărătorilor din oraş);
• cumpărătorii detailişti şi instituţionali (au depozite şi standuri de vânzare în
Piaţa de gros);
• operatorii din pieţele deschise (deţinute şi conduse de municipalitate, ca
puncte de vânzare en detail);
• importatorii/intermediarii;
• prestatorii de servicii (bănci, operatori de transport, specialişti în reparaţii
auto, furnizori de materiale, etc). [5]
Pentru a asigura concurenţa, în condiţiile Pieţei en gros Chişinău, fiecărui
utilizator i se poate închiria maxim 5 % din totalul suprafeţei de comercializare.16
Piaţa en gros Chişinău nu asigură depozitarea produselor pe termen lung, ci
doar pentru câteva zile sau cel mult câteva săptămâni, fiind specializată pe
vânzarea de produse proaspete (legume şi fructe).
Activităţile principale ale Societăţii Economice Piaţa en gros sunt:
• să atragă utilizatorii (chiriaşii) şi să menţină spaţiile închiriate la întreaga
capacitate, încât să-şi asigure recuperarea cheltuielilor şi realizarea de profit;
• să încaseze taxele de chirie şi comisioanele;
• să asigure o exploatare uşoară a pieţei şi să impună reglementări de
funcţionare a acesteia;
• să asigure serviciile esenţiale utilizatorilor: energie electrică, energie termică,
apă, telecomunicaţii etc.;
• să asigure curăţenia zonelor comune şi să nu polueze mediul înconjurător;
• să se preocupe permanent pentru îmbunătăţirea distribuţiei şi comercializării
produselor agricole.
Centrele rurale de colectare sau punctele de achiziţie a produselor
agricole vor fi amplasate unitar în perimetrul zonei geografice în care operează
Piaţa en gros.
La Centrele de colectare a produselor agricole se desfăşoară următoarele
activităţi:
• colectarea produselor agricole de la asociaţiile producătorilor agricoli şi de la
alţi furnizori din zonă;
• sortarea produselor agricole pe clase de calitate;
• asigurarea ambalării produselor conform prevederilor din Caietul de sarcini;
• depozitarea temporară a produselor agricole;
• asigurarea necesarului de mijloace de transport;
• livrarea produselor agricole la Piaţa en gros;
• informarea producătorilor agricoli privind principalele elemente ale Pieţei de
gros, obţinute prin sistemul informaţional al Pieţei en gros;
• asigurarea consultanţei de specialitate pentru producătorii agricoli din zonă.
17
Pentru ca Piaţa en gros a produselor agricole şi agroalimentare să răspundă
cerinţelor consumatorilor, sub raportul cerere/ofertă, piaţa trebuie să aparţină
cumpărătorilor iar organizarea şi funcţionalitatea acesteia trebuie să se bazeze pe o
disciplină legislativă clară şi riguroasă. [12]
În prezent, în Republica Moldova, evoluţia pieţelor agricole nu se corelează
întocmai cu nevoile de consum ale populaţiei, cu rolul pe care trebuie să-l
îndeplinească piaţa în asigurarea unui echilibru dintre cerere şi ofertă.
18
CAPITOLUL 2. CONCEPTUL, ESENŢA ŞI ROLUL PREŢURILOR ÎN ECONOMIE
2.1Abordarea conceptului de preţ în teoria economică
Preţul desemnează un concept multidimensional care, prin valenţele sale
economic şi psihologice, se dovedeşte a fi atît un instrument macroeconomic, cît şi
unul microeconomic pe care întreprinderea îl poate utiliza ca element de bază în
deciziile sale strategice şi tactice.
În activitatea oricărei întreprinderi producătoare de bunuri şi servicii, preţul
deţine un rol special, de maximă importanţă pentru atingerea obiectivului final pe
care şi-l propune – maximizarea profitului. [3]
Ca instrument al pieţei şi un indicator esenţial al realităţii economico-sociale
preţul pieţei reprezintă o cantitate de monedă pe care cumpărătorul este dipus şi
poate să o ofere producătorului în schimbul bunului pe care acesta îl poate oferi.
În economia contemporană preţul se poate manifesta prin diverse forme ale
sale:
- tarif – în cazul serviciilor;
- taxă – în cazul plăţilor la buget sau alte instituţii de stat;
- impozit – ca preţ al dreptului de a cîştiga bani;
- salariu – preţ al muncii;
- dobîndă – ca preţ pentru utilizarea banilor împrumutaţi;
- dividende – preţ al capitalului acţionar ş.a. [2]
Preţurile, „creaţie” a producţiei de schimburi de mărfuri, au devenit o
categorie economică de prim rang sub raportul complexităţii şi intercondiţionării
lor cu alte categorii şi procese economice, cu dinamica globală a dezvoltării
economico-sociale a unei ţări. Preţurile sunt cuvinte întâlnite pretutindeni, oriunde
şi oricând, cu o frecvenţă pe care nu o au ceilalţi termeni economici. Orice individ
sau agent economic plăteşte sau/ încasează zilnic nenumărate preţuri.
În domeniul economic prezenţa preţului este evidentă, fiindcă în categoria
de preţ sunt întrunite toate problemele de dezvoltare economică: producţia,
19
mărfurile, munca, informaţia, capitalul, investiţiile, transporturile, serviciile,
folosirea pământului etc. aceste relaţii au făcut şi fac din problema analizei naturii
preţurilor o formă frecventă de investigare ştiinţifică a lor.
La baza definirii preţului stă conceptul de valoare, aceasta fiind abordată în
viziuni diferite ce corespund anumitor şcoli şi curente de gîndire economică,
evidenţiindu-se în acest sens, trei orientări (teorii) principale: Teoria utilităţii
marginale, Teoria obiectivă, Teoria subiectivă. [7]
Conform primei teorii valoarea unei mărfi este determinată de utilitatea pe
care consumatorii o atribuie bunurilor dorite, mărimea ei fiind o funcţie şi a
rarităţii mărfii respective.
Cu alte cuvinte, aşa cum afirma Stanley Jevons, bunurile nu au valoare
pentru că ele costă, ci oamenii le atribuie o valoare pentru că au nevoie de ele.
Utilitatea apare în relaţia dintre bunuri şi nevoile oamenilor. Bunurile
economice nu sunt utile în acelaşi grad şi ca atare valoarea este dată nu numai de
intensitatea dorinţelor omului ci şi de raritatea lor. Valoarea apare ca întruchipare a
două elemente: unul subiectiv – dorinţă, şi altul obiectiv – raritatea. Ca măsură a
preţuirii serveşte acel ultim grad de satisfacere a nevoii, reflectat de către utilitatea
marginală, care îi dă astfel valoarea. Mecanismul concret de formare a valorii se
bazează pe legile cererii şi ofertei: cererea este funcţie de utilitate, iar oferta funcţie
de raritate (care determină mărimea sacrificiului necesar pentru obţinerea lui).
Conform teoriei obiective, la baza valorii unui bun stă raritatea acestuia,
precum şi cheltuielile de muncă vie şi materializată implicate de realizarea sa.
Legătura dintre muncă, valoare şi preţ este redată de Adam Smith în „Avuţia
Naţiunilor”. El evidenţiază faptul că la baza preţului stă munca depusă pentru
dobîndirea acestuia.
Teoria obiectivă a fost adoptată şi de către clasicii englezi W.Petty şi
D.Ricardo. D.Ricardo face distincţia între valoarea de întrebuinţare şi valoarea de
schimb. Prima nu o poate crea pe a doua, din moment ce lucrurile cele mai utile
(aerul, apa) sunt cele care nu a valoare de schimb, iar bunurile avînd o mare
valoare de schimb (aurul, briliantele) sunt puţin utile. Utilitatea este condiţia 20
necesară a valorii, însă nu şi măsura acesteia. D.Ricardo pune în evidenţă expresia
monetară a preţului, aceasta semnificînd suma de bani pentru care un produs poate
fi schimbat. [8]
K.Marx preia teoria valorii de la clasicii englezi, absolutizînd rolul muncii,
în special al celei fizice în crearea valorii. El neagă rolul utilităţii bunurilor ca
factor determinant al valorii, utilitatea fiind considerată o premisă a acesteia.
Munca reprezintă singura măsură reală care poate servi la aprecierea şi compararea
valorii tuturor mărfurilor, ea constituind preţul real al unei mărfi, iar cantitatea de
bani defineşte preţul nominal al acesteia.
Teoria subiectivă consideră că la baza valorii, reprectiv a preţurilor se află
utilitatea bunurilor. Precursorii unei astfel de teorii au fost neoclasicii,
reprezentaţi în special de L.Walras, C. Menger ş.a. În conformitate cu această
abordare, valoarea este determinată de utilitatea marginală, precum şi de raritatea
bunului respectiv. Indiferent de cantitatea de muncă depusă pentru obţinerea unui
bun economic, acesta capătă valoare numai în măsura în care este cerut de piaţă
datorită utilităţii sale. (utilitate şi util nu sunt sinonime). Ei conferă cererii un rol
determinant în determinarea valorii de schimb şi a preţului. Valoarea unei mărfi
este cu atît mai ridicată cu cît ultima unitate consumată din aceasta are o
utilitate mai mare.
Astfel, putem susţine că susţinătorii teoriei obiective se situează pe poziţia
ofertanţilor, dorind să-şi recupereze cheltuielile ocazionate de munca încorporată,
în timp ce adepţii teoriei subiective susţin interesele consumatorilor, preţul fiind un
indicator al utilităţii şi rarităţii produsului, pe de o parte şi al solvabilității cererii pe
de altă parte.
Pentru explicarea naturii economice a preţului în condiţiile actuale este
nevoe de o teorie – sinteză a valorii. Dacă formarea preţului este dictată de latura
ofertei în teoria obiectivă şi de cerere în cea subiectivă, într-o teorie sintetizatoare a
factorilor de influenţă asupra mărimii, dinamicii şi corelaţiilor dintre
preţuri,acestea din urmă apar ca expresie a confruntării intereselor dintre vânzători
şi cumpărători. Aşa cum apreciază M. Manoilescu: “Noi înţelegem să luăm în 21
considerare toţi factorii, atât obiectivi, cât şi subiectivi care contribuie la formarea
valorilor şi ne situăm pe terenul teoriei moderne a echilibrului care, de
asemenea,are în vedere multilateralitatea factorilor constituenţi ai valorii”. Iar A.
Marshall înaintează următoarea afirmaţie :”Pe bună dreptate se poate discuta dacă
este lama superioară sau inferioară a unei foarfeci cea care taie o foaie de hârtie, ca
şi dacă valoarea este guvernată de utilitate (cererea consumatorului) sau costul
de producţie (oferta producătorului)”.
Deci, putem menţiona că preţul reprezintă cantitatea de bani pe care
cumpărătorul o plăteşte în schimbul unei unităţi de bun economic, suma pentru
transferarea drepturilor de proprietate asupra unui bun de la o persoană la alta. [10]
2.2Funcţiile, tipurile preţurilor şi clasificarea lor
Esenţa oricărei categorii economice poate fi cunoscută în toată amploarea
prin studierea funcţiilor îndeplinite. În cadrul mecanismului economico-financiar
preţurile sunt menite să îndeplinească următoarele funcţii:
La nivel macroeconomic preţul joacă un rol central în funcţionarea
sistemului economic per ansamblu, el avînd rolul de pârghie economică asupra
modului cum trebuie alocate resursele şi cum trebuie să fie integrate coerent toate
structurile în circuitul economic. Preţul îndeplineşte o serie de funcţii:
a) funcţia de măsurare a consumului de muncă socială;
b) funcţia de stimulare a producţiei şi circulaţiei mărfurilor;
c) funcţia de distribuire şi redistribuire a venitului naţional;
d) funcţie de pârghie a politicii economice, prin care se stimulează
dezvoltarea anumitor ramuri strategice. [9]
Din perspectivă macroeconomică, preţul constituie una dintre cele mai
importante arii decizionale deoarece el contribuie la echilibrarea cantităţilor oferite
cu cele cerute la nivelul economiei naţionale, permite o stimulare a celor ce doresc
să investeasă în anumite domenii şi totodată o descurajare a operatorilor de piaţă
neperformanţi, contribuie la alocarea resurselor după criterii de eficienţă, asigură
repartiţia după criterii economice a rezultatelor obţinute.
22
La nivel microeconomic preţul de asemenea îndeplineşte o serie de funcţii,
dintre care se remarcă:
a) instrument de măsură – prin care se măsoară consumurile de muncă, materii
prime, profitul obţinut;
b) funcţia de ghidare a agenţilor economic asupra direcţiilor în care ar trebui
folosite resursele;
c) funcţia de determinare a cantităţilor de produse ce urmează a fi oferite pe
piaţă;
d) funcţia de asigurare a venitului necesar continuării activităţii economice de
către o întreprindere;
e) funcţia de armonizare a intereselor participanţilor la procesul schimbului;
f) funcţia de evaluare a sacrificiului făcut de către consumator în schimbul
obţinerii beneficiilor oferite de produs;
g) funcţia de informare a consumatorilor asupra valorii oferite de un produs.
În R. Moldova crearea unui sistem de preţuri libere a început odată cu
Decretul Preşedintelui R.M. Nr. 256 din 27-12-1991 „Despre liberalizarea
preţurilor şi tarifelor şi protecţia pieţei interne”. [1]
La etapa actuală sistemul de preţuri în R. Moldova include următoarele
categorii de preţuri:
1) după modul de formare:
a) preţuri libere;
b) preţuri reglementate.
2) după domeniul de aplicare:
a) preţuri cu ridicata (en-gros);
b) preţuri de achiziţie a producţiei agricole pentru necesităţile statului;
c) preţurile de consum: la produsele alimentare, la mărfurile nealimentare, tarife
la servicii
d) preţuri în construcţii capitale;
e) dobânda (preţul capitalului);
f) salariul (preţul muncii);23
g) preţul la pământ şi resurse naturale.
Gruparea preţurilor în categorii omogene distincte se poate face în funcţie
de mai multe criterii:
1. criteriu: de formare
1) preţuri libere, negociate între agenţii economici;
2) preţuri reglementate de către organele care au dreptul de decizie în
domeniul de preţ.
2. criteriu: domeniul de aplicare
1) preţuri fundamentale
2) preţuri funcţionale
24
Preţuri ale producătorului: de achiziţie ale materiilor prime; cu ridicata în cadrul comerţului cu ridicata.Preţuri ale comerciantului: en gross, practicate de unităţile comerciale de
comerţ cu ridicata; en detail, practicate de unităţile comerciale de
comerţ cu amănuntul.
Preţuri de transfer:stabilite pentru un produs intermediar care face obiectul comerţului intern în cadrul unei firme
Preţuri de ofertă:de catalog;de listă;de cotaţii;de deviz
Preţuri efective:de contract;de bursă;de licitaţie;de consum
Preţuri de evidenţă:medii;de prognoză;comparabile;de proiect
Preţuri de import - export
Preţuri mondiale
3. criteriu: modul în care reacţionează la variaţia anumitor factori:
1) variabile – se schimbă cu uşurinţă în funcţie de influenţa factorilor;
2) fixe – îşi păstrează (prin deciziile celor care au abilitate) acelaşi nivel un timp
mai îndelungat;
3) semivariabile – sunt fixate limitele prin care, sau de la care ele se pot ridica ori
coborî.
4. criteriu: aria geografică şi intervalul de timp
1) unice – valabile pentru toată ţara şi pentru tot timpul anului;
2) diferenţiate – sunt stabilite la nivele diferite de la o zonă la alta sau de la un
sezon la altul.
5. criteriu: modul de luare în calcul a TVA
1) preţuri cu TVA;
2) preţuri fără TVA.
2.3Fundamentarea preţurilor la produsele agricole autohtone: factorii
de influenţă a procesului formării preţurilor
Preţurile mărfurilor sunt influenţate de o serie de factori economici, tehnici,
naturali etc. Unii factori determină reducerea preţurilor, alţii – creşterea lor.
Factorii ce determină reducerea preţurilor: creşterea producţiei;
progresul tehnic; reducerea costurilor de producţie şi de realizare; creşterea
productivităţii muncii; concurenţa; cote mici de impozitare; dezvoltarea
infrastructurii de comercializare a producţiei fără implicarea intermediarilor.
Factorii ce determină creşterea preţurilor: scăderea producţiei;
instabilitatea economică; existenţa monopolurilor; cererea mare; majorarea masei
monetare aflate în circulaţie; cote mari de impozitare; creşterea salariilor;
majorarea profitului întreprinderii, sporirea calităţii mărfurilor; eficienţa redusă a
capitalului, utilajului, forţei de muncă, a pământului.
Reunind cele expuse putem scoate în evidenţă următorii factori principali
care influenţează procesul formării preţurilor, nivelul şi dinamica lor: Oferta
(cantitatea oferită de marfă, concurenţa dintre producători); Cererea
25
(comportamentul consumatorilor, elasticitatea cererii faţă de variaţia preţului);
Concurenţa; Costurile de producţie; Reglementarea de stat (inflaţia, impozitele
etc.)
Sistemul de preţuri – reprezintă totalitatea preţurilor care stau la baza
schimbului de bunuri şi servici pe piaţa internă şi internaţională, precum şi
totalitatea relaţiilor dintre ele. Se deosebesc trei tipuri de sisteme de preţuri:
Sistemul de preţuri administrate – se bazează pe stabilirea unitară şi
coordonată a preţurilor de către stat. Piaţa nu are nici o influenţă asupra nivelului şi
dinamicii lor. Ca rezultat se creează distorsiuni foarte mari în economie, care pot
provoca inflaţie şi preţuri ireale.
Sistemul de preţuri libere – preţurile libere se formează sub influenţa
factorilor pieţei. Dreptul de decizie cu privire la preţ revine producătorilor, preţul
final urmînd să fie stabilit prin intermediul negocierii dintre consumatori şi
producători.
Sistemul mixt de preţuri – se formează prin interacţiunea cererii şi foerte sub
influenţa conjuncturii pieţei, statul intervenind în situaţi ide dezechilibru, pericol
de inflaţie.
Deosebirea esenţială dintre stabilirea centralizată a preţurilor şi cea liberă este
că, în primul caz, procesul de fundamentare are loc în cadrul procesului de
producţie iar în al doilea caz – la etapa de realizare sub influenţa factorilor pieţii.
Dreptul de decizie cu privire la preţ le revine producătorilor, preţul final urmând să
fie stabilit prin intermediul negocierii.
26
CAPITOLUL 3. ANALIZA PIEŢEI ŞI PREŢURILOR PRODUSELOR
AGRICOLE A REPUBLICII MOLDOVA
3.1Analiza pieţei şi preţurilor cerealelor boabe pentru anii 2009 -2011
Din punct de vedere economic, cerealele ocupă primul loc în structura
agriculturii mondiale, peste 50 % din suprafaţa arabilă a globului fiind cultivată cu
cereale boabe.
Din punct de vedere social, cultivarea cerealelor pentru boabe oferă locuri de
muncă, securitate alimentară şi stabilitate socială pentru 50 – 60 % din forţa de
muncă activă care lucrează în agricultură pe plan mondial, iar pâinea este alimentul
de bază pentru mai mult de 1/3 din populaţia globului pământesc.
Oferta de cereale pentru boabe la nivel mondial este obţinută pe cele mai
mari suprafeţe. Astfel, după datele FAO, suprafaţa mondială semănată cu cereale
pentru boabe reprezenta, în ultima jumătate a secolului trecut, în medie, 52 % din
suprafaţa arabilă a lumii, creşterea suprafeţelor cu principalele specii fiind mai
mare decât la începutul anului 1950: cu peste 60 % la porumb, cu circa 46 % la
orez, cu aproape 32 % la grâu şi cu circa 25 % la orz.
Consumul de cereale pentru boabe este destinat în proporţie de 69 – 74 %
alimentaţiei umane şi în proporţie de numai 15 – 20 % furajării animalelor, pe când
în ţările dezvoltate, consumul uman de cereale reprezintă 21 %, iar cel destinat
furajării animalelor se ridică la 61 – 63 % din consumul total de cereale.
Nivelul comerţului internaţional cu cereale pentru boabe desfăşurat în ultimii
ani, a reprezentat, potrivit statisticilor FAO, peste 11 % din importurile cu produse
agroalimentare şi respectiv, peste 10 % din exporturile produselor agro-alimentare,
valorile fiind motivate prin creşterea ponderii produselor prelucrate cu preţuri mult
mai mari pe unitatea de greutate decât în cazul produselor primare.
În Republica Moldova, structura producţiei agricole este dominată de
cultivarea cerealelor pentru boabe, pondere care a sporit după anul 1990. Oferta
totală de cereale boabe realizată din producţia autohtonă este dispersată teritorial şi
cantitativ neuniformă.
27
Evoluţia ofertei totale de cereale boabe realizată în Republica Moldova după
2007 a avut o tendinţă de creştere. (tabelul 1)
În baza datelor Biroului Naţional de Statistică şi a datelor Ministerului
Agriculturii Republicii Moldova, în total, în 2009, Republica Moldova a obţinut o
cantitate de cereale de 2,6 mln tone, dintre care 770 mii tone reprezintă recolta de
grâu sau aproape jumătate din recolta anului trecut, când fusese obţinută o
producţie record pentru ultimul deceniu, 300,8 mii tone - orz, 80 mii de tone -
rapiţă şi alte 20 mii de tone - mazăre.
Dacă în 2008, productivitatea medie era de 33 chintale de grâu la hectar, în
2009 randamentul a scăzut la 24 de chintale, ca urmare a secetei din primăvara
curentă.
Statisticile ministeriale arată însă că grâul din recolta curentă este de o
calitate mai înaltă, conţinutul de gluten în boabe se ridică la 23% sau uneori 25%,
faţă de maxima de 21%, în anul 2008. Iar cota grâului alimentar din recolta totală
se ridică la 45%, faţă de nivelul de 28% în 2008.
Producţiile şi randamentele din sectorul vegetal pot fi comparate cu cele
înregistrate în unele ţări din regiune, ca Federaţia Rusă, Ucraina şi România, dar nu
şi cu cele obţinute în statele în care se practică agricultură modernă. De exemplu,
la principalele culturi cerealiere, grâul şi porumbul, productivitatea medie pe ţară
tradiţional nu depăşeşte 36 chintale/ha, în timp ce randamentul mediu în statele
Uniunii Europene este de 45 - 56 chintale de grâu/ha şi, respectiv, 50-70 chintale
de boabe de porumb/ha.
Tabelul 1.
Suprafeţe, recolta globală şi recolta medie pentru cereale, 2007-2009
Specificare
2007 2008 2009 2009 / 2008, %Aria, mii ha
Recolta
globală,
Recolta
medie,
Aria, mii ha
Recolta
globală,
Recolta
medie,
Aria, mii ha
Recolta
globală,
Recolta
medie,
AriaRecol
ta globa
lă
Recolta
medieTotal 955, 1057, 8,89 1006, 3169,5 31,40 951,2 2692, 22 94,6 84,9 70,1
Grâu 307, 406,2 13,23 409,2 1286,3 33,00 346,9 770 24 84,8 59,9 67,3Orz 127, 115,3 9,40 122,8 353,10 26,50 300,8 85,2
Porumb 466, 362,7 7,78 427,5 1478,6 34,50 402,9 1584, 28,3 94,2 107,2 82,0Sursa: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare din Moldova
28
În anul 2008 a fost înregistrată o supraproducţie de cereale, recolta de grâu
s-a ridicat la 1,286 mln tone, cea mai înaltă recolte din ultimul deceniu. Însă
producătorii nu au profitat de preţurile înalte în perioada de recoltare pe a-şi vinde
producţia, iar ulterior acestea au căzut sub nivelul costurilor de producţie, ca
urmare exporturile au devenit neconvenabile. La începutul anului 2009 stocurile de
grâu erau evaluate la 900 mii de tone.
Necesarul de grâu alimentar al republicii este de 345 mii tone. (tabelul 2, 3)
Tabelul 2.
Estimarea consumului intern şi extern al cerealelor al Republicii Moldova, 2007-2009
Cereale UMtone
2007 2008 2009Export Tone 91 697 256 649 464 548
Import Tone 50 871 66 776 11 627
Consum populaţie Tone 453 582 452 623 451 950
Industria procesare Tone 345 000 345 000 345 000
Total - necesitate internă şi externă
Tone 941 150 1 121 048 1 273 125
Sursa: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare din Moldova
Tabelul 3.
Analiza asigurării Republicii Moldova cu cereale, 2009
Cereale UM 2007 2008 2009Producţia globală
internăTone 1 057 900 3 169 500 2 692 100
Necesarul intern şi export
Tone 941 150 1 121 048 1 273 125
Abateri ("+" sau "-") Tone 116 750 2 048 452 1 418 975
Deficit/Surplus % 112% 283% 211%
Sursa: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare din Moldova
Pe parcursul anului 2009, preţurile de achiziţie a grâului pe pieţele externe a
crescut de la 98-100 dolari SUA/tonă până la 140 dolari SUA/tonă, ceea ce îi
determină pe un şir de agenţi economici săachiziţioneze grâu la preţuri mai mari
decât cele de stat.
Organizarea pieţei cerealelor pentru boabe trebuie să îndeplinească rolul de
regulator al raportului dintre cerere şi ofertă, acţionând direct asupra formării
preţurilor pe piaţă. Aşa cum întâlnim în diverse ţări din Uniunea Europeană
29
organisme de reglare, organizate ca societăţi civile profesionale, cu rolul de a
cumpăra, a vinde şi a stoca şi în România este imperios necesară apariţia unor
astfel de agenţi economici care să contribuie la garantarea unui nivel de viaţă
corespunzător al agricultorilor, să amelioreze structurile pe filieră (de la producţie
până la distribuţie) şi să consolideze eficienţa lor economică, să cunoască mai bine
piaţa şi să determine lărgirea acesteia, să promoveze o constantă politică de calitate
a produselor etc.
Distribuţia şi valorificarea cerealelor pentru boabe se poate realiza fie în
stare brută (imediat după recoltare), fie după o perioadă de stocare în depozit
(anexa 2).
Aşa cum rezultă din figura prezentată, în circuitul de distribuţie şi
valorificare se interpun mai multe etape şi anume:
• recepţia;
• depozitarea şi condiţionarea;
• compartimentarea pe destinaţii (consum alimentar, furaje, procesare industrială,
export etc.);
• pregătirea pentru livrare;
• livrarea propriu-zisă.
Conform informaţiilor Biroului Naţional de Statistică, în ianuarie-septembrie
2010 preţurile medii de vînzare a produselor agricole de către întreprinderile
agricole s-au majorat cu 32,4% faţă de ianuarie-septembrie 2009. Considerabil au
crescut preţurile la produsele vegetale (cu 54,6%), iar la produsele animaliere au
marcat o creştere moderată (cu 0,6%).
Comparativ cu perioada respectivă a anului precedent s-au majorat mai
esenţial preţurile la culturile cerealiere – cu 67,4% (în special la grîu – cu 79,5%,
porumb – cu 53,2%).
30
Tabelul 4.
Evoluţia indicilor preţurilor de vînzare a produselor agricole în ianuarie-
septembrie 2011 faţă de aceeaşi perioadă a anilor precedenţi, %
2006 2007 2008 2009 2010
Total produse agricole
99,4 138,4 104,0 68,7 132,4
din care:
produse vegetale
104,0 149,7 94,3 62,0 154,6
produse animaliere
88,0 110,9 140,3 88,0 100,6
Sursa: Biroul Naţional de Statistică
Producţia globală agricolă în Republica Moldova în anul 2011, conform
datelor prealabile, a marcat o creştere cu 4,6% faţă de anul 2010. Majorarea
producţiei globale agricole în anul 2011 a fost determinată în general de creşterea
producţiei vegetale cu 6,7%,
Figura 5. Indicii volumului producţiei agricole în a. 2001 - 2011, %Sursa: http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=3658
31
Tabelul 5.
Producţia principalelor produse cerealere autohtone în perioda 2009 - 2011
Producţia, mii tone
Producţia agricolă în a. 2011 în % faţă de 2010
Gradul de influenţă a producţiei asupra creşterii (+), descreşterii (-) producţiei agricole globale în 2011 faţă de 2010, %
2009 2010201
1
Total producţia agricolă x x x 104,6 4,6
Producţia vegetală x x x 106,7 4,4din care pe principalele tipuri:cereale şi leguminoase boabe – total 2176 2421 2495 102,6 0,5
din care: grîu 737 744 793 106,6 0,4porumb pentru boabe 1141 1420 1468 101,9 0,2
floarea soarelui 284 382 425 110,8 0,8Sursa: http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=3658
Analiza impactului diferitor tipuri de producţie asupra ritmului de creştere a
volumului fizic al producţiei agricole în anul 2011 faţă de anul 2010 indică, că
influenţă pozitivă mai semnificativă a avut-o creşterea producţiei de struguri (cu
24,6%), cartofi (cu 25,4%), floarea soarelui (cu 10,8%), fructe, nuci şi pomuşoare
(cu 15,4%), legume (cu 8,0%), cereale şi leguminoase boabe (cu 2,6%), care a
generat majorarea producţiei globale agricole, corespunzător, cu 3,0%, cu 1,2%, cu
0,8%, cu 0,6%, cu 0,5% şi cu 0,5%.
În anul 2011 ponderea producţiei vegetale în total producţia agricolă a
constituit 68% (în anul 2010 – 66%), din care de cereale şi leguminoase boabe –
18,5% (18,8%), culturi tehnice – 12,0% (12,9%), cartofi,
În anul 2011, ca şi în anii precedenţi, întreprinderilor agricole le revine
partea principală la producţia de rapiţă – 93%, sfeclă de zahăr – 91%, tutun – 79%,
soia – 78%, cereale şi leguminoase pentru boabe (exclusiv porumb) – 69%, floarea
soarelui – 68%.
32
3.2Analiza pieţei şi preţurilor oleaginoaselor pentru anii 2009 – 2011
Plantele oleaginoase sunt acele plante ale căror fructe sau semințe conțin un
procent ridicat de ulei. Semințele care conțin astfel de ulei (precum cele de soia,
rapiță şi floarea‐soarelui) sunt bogate în proteine, astfel că sunt utilizate pe scară
largă pentru furajarea animalelor, în special în Europa, dar şi pentru prepararea
uleiurilor vegetale comestibile.
Potrivit Departamentului Agriculturii din SUA (USDA), producția mondială
de semințe oleaginoase a urmat un trend susținut ascendent în ultimele 5 sezoane,
cu excepția sezonului 2011/2012, când a fost marcată de o uşoară scădere cu 4,2%
față de sezonul anterior. Pentru sezonul 2012/2013, USDA estimează o revenire cu
7,8% a producției globale de oleaginoase la circa 472 milioane tone, pe fondul
creşterii susținute a consumului global de uleiuri vegetale, în special pentru
sectorul de biocombustibili din țările OECD şi pentru consumul uman în țările în
curs de dezvoltare.
Principalii producători mondiali de oleaginoase sunt SUA, Brazilia, China,
Argentina, India şi Uniunea Europeană. Cu peste 40% din producția globală
comercializată pe piețele internaționale, semințele oleaginoase sunt în topul
mărfurilor agricole cele mai tranzacționate pe plan global.
Principalii exportatori mondiali de semințe oleaginoase sunt SUA, Brazilia,
Argentina şi Canada, cel mai mare importator fiind China. În ultimii ani, multe
dintre țările producătoare au demarat politici de extindere a sectorului de procesare
pentru creştere valorii adăugate la export. Boabele de soia domină comerțul
mondial cu semințe oleaginoase, topul exportatorilor fiind reprezentat de SUA,
Brazilia şi Argentina. Semințele de rapiță sunt exportate, în principal, de Canada,
Australia şi Ucraina, însă volumul de export echivalează numai 1/8 din volumul de
export al boabelor de soia.
33
Tabelul 6.
Balanța comercială mondială a semințelor oleaginoase, mln. tone
Sezon Stocuri la început de sezon
Producție
Importuri
Exporturi
Consum intern
Stocuri la sfârşit de sezon
2008/2009
61,73 396,70 93,95 94,23 401,49 56,66
2009/2010
56,66 444,97 101,71 108,35 421,61 73,38
2010/2011
73,38 456,47 104,08 109,23 443,30 81,41
2011/2012
81,41 437,26 106,04 106,52 455,43 62,76
2012/2013
62,76 471,48 112,62 115,10 466,13 65,63
Sursa: USDA
Prețurile internaționale la semințele oleaginoase sunt susținute de o serie de
factori, precum aşteptările legate de un eventual dezechilibru între cererea şi oferta
de pe piață şi un declin al stocurilor, creşterea consumului de uleiuri şi grăsimi
vegetale ‐ în particular, de soia ‐ în sectorul producției de biocombustibili, etc. Nu
pot fi excluşi factorii negativi şi incertitudinile de pe piață, precum tensiunile
bugetare din Europa şi SUA, care ar putea determina reducerea subvențiilor în
aceste țări acordate producției de biodiesel. În mod similar, criza datoriilor şi cea
financiară ar putea afecta piața, iar recesiunea economică ar avea un impact
semnificativ asupra cererii. De asemenea, vremea favorabilă ar putea asigura un
nivel ridicat al prețurilor, care, la rândul lor, ar stimula extinderea suprafețelor
cultivate cu oleaginoase şi, în consecință, a producției peste nivelul preconizat
pentru emisfera sudică.
Actualmente, în Republica Moldova industria produselor oleaginoase
reprezintă circa2% din producţia industriei alimentare, ceea ce denotă un declin în
comparaţie cuanul 1995, cînd constituia circa 3%. Poziţia principală (95% din
totalul producţiei acestui sector) este ocupată de uleiul de floarea-soarelui.
În Republica Moldova principalele culturi oleaginoase sînt floarea-soarelui,
soia şi rapiţa. Volumul total de producţie al acestora, în anul 2008, a constituit 371
34
mii tone, 57 şi, respectiv, 114 mii tone, fiind exportate 52,3 mii tone de floarea-
soarelui, 71,7 mii tone de rapiță şi 20,7 mii tone de soia. Principalele pieţe de
export sînt: România, Ungaria, Marea Britanie, Ucraina, Turcia, Elveţia etc.
Tabelul 7.
Producţia de seminţe oleaginoase a Republicii Moldova, 2007 – 2011, mii tone
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010Floarea-soarelui
390,0 335,2 331,1 379,9 155,5 371,9 284,2
382,3
Soia 19,4 40,2 65,6 79,8 39,8 58,1 49,2
110,6
Sursa: http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=315&id=2278
În industria oleaginoasă activează circa 595 întreprinderi mici şi mijlocii,
care procesează anual circa 60 mii tone de floarea-soarelui şi produc circa 20 mii
tone de ulei, acoperind necesităţile pieţei interne şi exportul a circa 47 mii tone de
ulei de floarea-soarelui, soia şi rapiţa. Principalele pieţe de des- facere a uleiului
vegetal sînt: România, Ucraina, Polonia, Belarus, Kazahstan etc.
În plus, în Moldova activează 5 întreprinderi de procesare a materiei prime
de plante etero-oleagenoase şi obţinere a uleiurilor eterice: CPA „Aroma”, S.R.L.
„Eurosalvia”, S.R.L. „Aromiplant”, S.R.L. „Cioara” şi ÎM „Re- sendjer” S.R.L..
Uleiurile eterice sînt utilizate în industria de parfumerie şi cosmetică din ţară şi,
parţial, se exportă în Franţa, Olanda, Rusia etc.
3.3Analiza pieţei şi preţurilor strugurilor şi a vinului pentru anii 2009 –
2011
Sectorul vinicol din Moldova reprezintă la moment şi continuă să fie unul
din cele mai importante sub-sectoare agricole în economia ţării preponderent
agrară. În calitate de industrie, aceasta ocupă 3-4% din întregul produs industrial şi
în jur la 13% din volumul exporturilor. Moldova se află pe locul 10 în lume în
rândul producătorilor şi exportatorilor de băuturi alcoolice, conform estimărilor din
in 2005, 1.4% din produsul global cu un volum de 2.3 milioane hectolitri de vin
îmbuteliat.
35
Jumătatea de sud a ţării beneficiază de clima şi sol, condiţii favorabile
pentru cultivarea viţei de vie. Solul se caracterizează prin componenţa de
cernoziom şi este foarte fertil, respectiv, regiunile recunoscute prin producerea
vinului se află la latitudinea de 46° - 48°, asemănător cu regiunile franceze
Bordeaux şi Bourgogne, precum şi regiunile din Italia de nord, recunoscute pentru
cultivarea strugurilor.
Astăzi, majoritatea suprafeţelor sunt plantate cu soiuri Vitis vinifera,
provenite din Europa de Vest, Caucaz, sau locale. 96.5% din viile Moldoveneşti
sunt în proprietate privată. În conformitate cu politica de stat, în jur de 26 000 ha
au fost plantate în perioada 2002 -2006 şi în felul acesta produsul vinicol total se
estimează să crească în anii următori. Recolta anului 2009 a constituit aproximativ
400 000 tone.
În 2008, în Moldova s-au înregistrat 150 000 ha plantate cu viţă de vie din
care, 136 700 roditoare. Din suprafaţa totală de 136700 – pe 117562 ha (sau 86%)
se cultivă soiurile tehnice iar pe celelalte plantaţii - 19138 (14 %) – struguri de
masă. Viile tinere (de până la 10 ani) reprezintă 29000 ha. Se estimează că vinăriile
din Moldova produc în jur de 140-160 mil.. litre (2008) de vin liniştit pe an, şi în
jur de 7,27 milioane litri de vinuri spumoase, dintre care mai puţin de 5% sun
comercializate pe piaţa internă, iar 95 % sunt exportate.
Viticultura din Republica Moldova se caracterizează printr-o gamă
semnificativă de soiuri de struguri, preponderent de origine europeană (estimativ
90 % de soiuri). Cele mai comune soiuri pentru vin alb care constituie aproximativ
70 % din întreaga suprafaţă cultivată includ Pinot Gris, Chardonnay, şi Sauvignon,
pe când celelalte 30% reprezintă soiurile pentru vinuri roşii Cabernet Sauvignon,
Merlot şi Pinot Noir.
Cele mai importante regiuni unde se cultivă viţa de vie în Moldova sunt
situate în Centrul şi Sudul Republicii, cu soluri fertile şi latitudine similară cu
regiunea Bordeaux şi Burgundy a Franţei. Suprafaţa totală plantată cu vii a suferit
un declin de aproximativ 40% începând cu mijlocul anilor 1980, ce se estimează la
150,000 hectare în 2007.36
Actualmente (anul 2011) suprafaţa plantaţiilor viticole în toate categoriile de
gospodării constituie 55% din potențialul ţării, iar suprafaţa cu producție marfă de
struguri este sub 50% (45%). Suprafaţa de plantaţie a viilor depăşesc suprafaţa de
defrişare ce ne conduce la concluzia că suprafața viticolă se extinde.
Tabelul 8.
Evoluţia suprafeţelor viticole din Republica Moldova (în % în comparaţie cu media anilor 1981 - 1984)
Perioada examinată
Suprafaţa plantaţiilor viticoleMedia
anuală de plantare a
viilor
Media anilor de defrişare
(de casare) a
viilor
Toate categoriile de gospodării
Gospodăriile cu producţie marfă de struguri
Gospodăriile auxiliare ale populaţiei
1981 – 1984
100 100 100 100 100
2005 59 49 150 40 82006 59 47 160 46 112007 59 47 171 47 182008 59 47 170 41 132009 59 47 164 20 9,62010 57 45 122 13 142011 55 45 149 18 11
Sursa: elaborată în baza datelor din Anuarul Statistic
Reducere considerabilă a suprafeţei viticole se observă în anul 1985 (cu
13%). Suprafaţa de plantare a viilor s-a redus în anul 1985 cu 28%, în perioada
1991 – 1995 cu 47%. În gospodăriile auxiliare ale populaţiei suprafața plantaţiilor
viticole s-a redus în anul 1985 (cu 13%), a avut o creştere spectaculoasă în anul
1995 (cu 50%). Explicaţia trendului: gospodăriile auxiliare ale populaţiei s-au
conformat mai uşor la condiţiile de piaţă; gospodăriile cu producţie marfă de
struguri au fost afectate şi de politicele partenerilor din exterior; activităţile
complexului vitivinicol nu sunt coordonate, planificate la nivelul naţional.
Tabelul 9.
37
Suprafaţa plantaţiilor de viţă-de-vie (mii ha)
1991 - 1995
1996 - 2000
2000 2001 2002 2011
Africa de Sud 102 112 124 126 159 132SUA 331 376 412 426 415 424China 153 218 308 363 390 410
Republica Moldova
191,3 164,5 149,1 154,5 151,8 139,3
Sursa: estimările Oficiului Internaţional al viţei-de-vie şi vinului
În perioada 1991 – 1995 suprafaţa plantațiilor de viţă-de-vie în Africa de
Sud, SUA, China este în creştere; în Republica Moldova – în descreştere de la
191,3 mii ha, media anilor 1991 – 1995, pînă la 139,3 mii ha în anul 2011.
Actualmente în Republica Moldova agricultorii produc struguri, parţial
aceştia servesc materii prime pentru producerea vinurilor în reţelele de vinificaţie.
Restul strugurilor sunt exportaţi la preţuri defavorabile pentru agricultori (fiindcă
aceştia nu au alternative de utilizare a strugurilor) sau sunt folosiţi la producerea
unor vinuri, numite „casnice”, de regulă, necalitative, destinate consumului local.
Tabelul 10.
Costul unitar al producţiei de struguri (lei per tonă)
Anul 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011Costul unitar, lei
916 1366 1325 1496 1645 2410 2384 2346 2361 1809 3361 2380
Sursa: Anuarele Statistice ale R. Moldova 2008, 2009, 2010, 2011, p. 323,
Efortul (preţul de cost al strugurilor) creşte. Numai în 7 ani (din a. 2000 pînă
în 2007) preţul de cost a crescut de 2,56 ori sau cu 156%. Cu certitudine putem să
constatăm că efectul (cantitatea vinurilor) s-a menţinut la nivelul constant. Deci
eficienţa complexului vitivinicol este în descreştere. Un alt indicator al eficienţei
este raportul dintre beneficiu şi preţul de cost al strugurilor. Şi la acest capitol
constatăm regresul eficienţei complexului vitivinicol.
Pentru producerea strugurilor soiuri de masă, în Republica Moldova sunt
ocupate cca 15,5 mii ha, pe rod – 14,5 mii ha. Producţia totală de struguri de masă
în gospodăriile de producţie marfă constituie cca 53,7 mii tone, recolta medie de
38
struguri de masă - 36,9 q/ha (tabelul 11).
Tabelul 11. Suprafaţa, producţia strugurilor de masă în Republica Moldova
Anii de referinţă
Suprafaţa viticolă
ocupată cu struguri soiuri de masă în
gospodării de producţie
marfă, totală, (mii ha)
Suprafaţa viticolă
ocupată cu struguri soiuri de masă în
gospodării de producţie
marfă pe rod, (mii ha)
Producţia totală de
struguri de masă în
gospodăriile de producţie marfă, mii
tone
Recolta medie la struguri de
masă q/ha
2008 14,2 13,1 40,0 30,02009 14,6 13,4 70,0 52,22010 15,3 12,6 24,5 18,62011 15,9 13,1 85,6 64,8Sursa: www.statistica.md
Exportul strugurilor este în defavoarea economiei Republicii Moldova.
Exportînd strugurii, se exportă locurile de muncă, se ratează posibilitatea de creare
a locurilor de muncă, etc. În cazul exportului strugurilor de masă această logică nu
este aplicabilă: strugurii de masă sunt produs final, nu mai pot fi procesaţi în
continuare; creşterea exportului strugurilor de masă economic este justificată
(tabelul 12).
Tabelul 12.
Dinamica exportului de struguri de masă (mii tone)
Anul 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011Export 6,4 6,2 11,3 8,3 9,6 8,0 12,0 20,0 30,8 25,2 31,5
Sursa: www.statistica.md
Începînd cu anul 2008 exportul strugurilor de masă este în creştere de la 20
mii tone în anul 2008 pînă la 31,5 mii tone în anul 2011. Exportul strugurilor de
masă este stimulat şi de creşterea longevității populaţiei. Oamenii în vîrstă, de
regulă, reduc consumul de alcool, preferă consumul strugurilor. Creşterea cererii la
strugurii de masă pe pieţele internă, externă a Republicii Moldova poate servi
argument pentru extinderea suprafețelor viticole ocupate cu producţia strugurilor
de masă de la 16 mii ha la 17 – 18 mii ha. Creşterea producerii mondiale a
39
strugurilor pentru masă este specifică tuturor continentelor (tabelul 13).
Tabelul 13.
Producerea mondială a strugurilor pentru masă (mii tone)
1991 - 1995
1996 2000 2001 2002 2011
Africa 1366 1538 1677 1694 1744 2194America 1720 2029 2073 2296 2515 2987Asia 5416 6661 7651 7813 8714 9389Europa 2284 2427 2582 2764 2813 3758Mondial 11822 13563 15134 15376 16364 24268R. Moldova
47,4 68,2 85,0
Sursa: www.statistica.md
Republica Moldova în comerţul internațional cu strugurii de masă poate
realiza succese considerabile în relaţiile comerciale cu ţările arabe (producătoare
de resurse energetice), cu ţările nordice, cu ţările unde longevitatea vieţii umane
este mai mare decît media mondială (Japonia, Germania, Marea Britanie).
Tabelul 14.
Evoluţia producerii mondiale a strugurilor pentru masă
în raport cu nivelul mondial (%)
1991 - 1995
1996 2000 2001 2002 2011
Africa 12 11 11 11 11 9America 15 15 14 15 15 12Asia 46 49 51 51 53 39Europa 19 18 17 18 17 15Mondial 100 100 100 100 100 100R. Moldova
- - - 0,3 0,4 0,3
Sursa: http://www.oecd.org/statistics/
Conform datelor tabelului 14 producerea strugurilor pentru masă în Africa
constituie cca 11% din producerea mondială, la un nivel constant se găseşte acest
indice în ţările din America (14,3%); ţările din Asia considerabil şi-au mărit
producerea strugurilor pentru masă pînă la 53% din nivelul mondial, în anul 2011.
Un anumit interes în acest tabel îl prezintă Republica Moldova în raport cu nivelul
40
mondial de producere a strugurilor de masă. Republica Moldova cu o populaţie de
0,05% din numărul populaţiei Terrei produce 0,33% din producerea mondială de
struguri pentru masă. Volumul producţiei strugurilor, soiuri de masă în R. Moldova
este determinat în exclusivitate de cererea pe piaţa externă. Incertitudinea
comercializării strugurilor de consum pentru masă determină agricultorul să
menţină plantaţiile respective la un nivel contant (16 mii ha).
41
Concluzii şi propuneri
Făcând o sinteză a volumului de informaţii cuprins în lucrarea de faţă,
secvenţional în capitole şi subcapitole distincte şi totodată interdependente, având
că centru de greutate atît studiul teoretic a temei propuse cît şi a studiului statistic
urmează de menţionat următoarele:
1. Piaţa agrară reprezintă un segment al pieţei globale, unde bunurile şi
serviciile apar sub formă de ofertă de mărfuri iar nevoile de consum, sub forma
cererii de mărfuri.
2. Cea mai importantă funcţie a pieţei agrare o constituie “asigurarea
populaţiei cu produse agricole şi agroalimentare necesare vieţii şi a industriei
prelucrătoare (alimentară, uşoară) cu materii prime de origine agricolă
3. Piaţa en gros reprezintă un spaţiu, unde se întâlnesc o multitudine de
producători (ofertanţi) şi intermediari, în vederea realizării schimbului prin licitaţie
publică.
4. Piaţa en gros Chişinău nu asigură depozitarea produselor pe termen lung, ci
doar pentru câteva zile sau cel mult câteva săptămâni, fiind specializată pe
vânzarea de produse proaspete (legume şi fructe).
5. În prezent, în Republica Moldova, evoluţia pieţelor agricole nu se corelează
întocmai cu nevoile de consum ale populaţiei, cu rolul pe care trebuie să-l
îndeplinească piaţa în asigurarea unui echilibru dintre cerere şi ofertă.
6. Preţul desemnează un concept multidimensional care, prin valenţele sale
economic şi psihologice, se dovedeşte a fi atît un instrument macroeconomic, cît şi
unul microeconomic pe care întreprinderea îl poate utiliza ca element de bază în
deciziile sale strategice şi tactice.
7. În R. Moldova crearea unui sistem de preţuri libere a început odată cu
Decretul Preşedintelui R.M. Nr. 256 din 27-12-1991 „Despre liberalizarea
preţurilor şi tarifelor şi protecţia pieţei interne”.
8. Factorii de influenţă a procesului formării preţurilor: Oferta (cantitatea
oferită de marfă, concurenţa dintre producători); Cererea (comportamentul
consumatorilor, elasticitatea cererii faţă de variaţia preţului); Concurenţa; Costurile 42
de producţie; Reglementarea de stat (inflaţia, impozitele etc.)
9. Din punct de vedere economic, cerealele ocupă primul loc în structura
agriculturii mondiale, peste 50 % din suprafaţa arabilă a globului fiind cultivată cu
cereale boabe.
10. Din punct de vedere social, cultivarea cerealelor pentru boabe oferă locuri de
muncă, securitate alimentară şi stabilitate socială pentru 50 – 60 % din forţa de
muncă activă care lucrează în agricultură pe plan mondial, iar pâinea este alimentul
de bază pentru mai mult de 1/3 din populaţia globului pământesc.
11. În 2009, Republica Moldova a obţinut o cantitate de cereale de 2,6 mln tone,
dintre care 770 mii tone reprezintă recolta de grâu sau aproape jumătate din recolta
anului trecut, când fusese obţinută o producţie record pentru ultimul deceniu, 300,8
mii tone - orz, 80 mii de tone - rapiţă şi alte 20 mii de tone - mazăre. Iar cota
grâului alimentar din recolta totală se ridică la 45%, faţă de nivelul de 28% în
2008.
12. În ianuarie-septembrie 2010 preţurile medii de vînzare a produselor agricole
s-au majorat cu 32,4% faţă de ianuarie-septembrie 2009. Comparativ cu perioada
respectivă a anului precedent s-au majorat mai esenţial preţurile la culturile
cerealiere – cu 67,4% (în special la grîu – cu 79,5%, porumb – cu 53,2%).
13. Volumul total de producţie al plantelor oleaginoase (floarea soarelui, soia,
rapuiţa) în anul 2008, a constituit 371 mii tone, 57 mii tone şi, respectiv, 114 mii
tone, fiind exportate 52,3 mii tone de floarea-soarelui, 71,7 mii tone de rapiță şi
20,7 mii tone de soia. Principalele pieţe de export sînt: România, Ungaria, Marea
Britanie, Ucraina, Turcia, Elveţia etc.
14. Viticultura din Republica Moldova se caracterizează printr-o gamă
semnificativă de soiuri de struguri, preponderent de origine europeană (estimativ
90 % de soiuri). Efortul (preţul de cost al strugurilor) creşte, din anul 2000 pînă în
2007 preţul de cost a crescut de 2,56 ori sau cu 156%. Cu certitudine putem să
constatăm că cantitatea vinurilor s-a menţinut la nivelul constant. Exportul
strugurilor este în defavoarea economiei Republicii Moldova. Exportînd strugurii,
se exportă locurile de muncă, se ratează posibilitatea de creare a locurilor de 43
muncă, etc.
În acest context am putea propune:
1. în scopul majorării considerabile a productivităţii şi reducerii parţiale a
terenurilor agricole ocupate cu culturile cerealiere, oleagenoase, viţă de vie
este necesar de a elabora un program de suport tehnic, tehnologic, financiar
al producătorilor privaţi, care ar include subvenţii,
2. perfectarea politicilor şi mecanismelor economice prin liberalizarea
comerţului naţional şi internaţional cu grâne, porumb, alte produse
cerealiere, floarea soarelui, soia, struguri pentru masă conlucrarea cu bursele
regionale, europene şi mondiale.
3. Formarea unui corp de experţi evaluatori specializaţi în evaluarea economică
a terenurilor agricole.
4. Legiferarea evaluării economice a terenului agricol, în scopul fundamentării
categoriilor economice ce se negociază pe piaţa funciară (preţ, arendă,
dividend)
5. Constituirea şi implementarea unui sistem informatizat - la nivel naţional,
regional şi local – pentru pieţele agricole şi piaţa funciară.
6. Elaborarea unui cadru legislativ pentru normarea într-o formulă coerentă şi
unitară acţiunile de piaţă funciară (vânzare-cumpărare, cooperare, asociere,
arendare, închiriere), în scopul creşterii dimensiunii exploataţiilor agricole.
44
Bibliografie
1. Legea Republicii Moldova „Privind limitarea activităţii monopoliste şi
dezvoltarea concurenţei”, №906-XII, din 29.01.1992, Monitorul Oficial al
R. Moldova №2 din 01.01.1992
2. Hotărârea Guvernului R. Moldova „Cu privire la modul de reglementare a
preţurilor (tarifelor) la producţia întreprinderilor-monopoliste” №99 din
26.02.1993, Monitorul Oficial al R. Moldova №2 din 28.02.1993;
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova „Cu privire la măsurile de
coordonare şi reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor)”, №547 din
04.08.1995, Monitorul Oficial al R. Moldova №53-54 din 28.09.1995;
3. Dezvoltarea economică. Politici. Strategii. Modele. Efecte, Maria Ciubotaru,
Chişinău, 1999;
4. Fiscalitate şi preţuri în economia de piaţă, Alexandru Felicia, Editura
economică, Bucureşti, 2002;
5. Preţul şi formarea lui, Magdalena Platis; Editura Economică, Bucureşti,
1997;
6. Preţuri, echilibru concurenţial şi bunăstare socială, Moşteanu Tatiana,
Editura economică, Bucureşti, 2001;
7. Preţuri şi tarife, Tatiana Moşteanu, Dalina Dumitrescu, Constantin Floricel,
Editura Economică, Bucureşti, 1993;
8. Preţuri, Viorel Beju, Editura economică, Bucureşti, 2000;
9. Ristea A . L , Purcărea . Th , Tudose . C – “Distribuţia mărfurilor “ , Editura
Didactică şi Pedagogică , Bucureşti , 1996
10.Gavrilescu Dinu, Economie agroalimentara,Editura Expert, Bucureşti, 2000
11.Zahiu Letiţia, Politici agroalimentare comparate, Editura Economica,
Bucureşti, 2001
12.Angelescu Coralia, Politica preţurilor şi veniturilor - Politici de creştere
economică, Editura Economica, Bucureşti, 2004
45
ANEXE
46
Anexa 1. Lista substanţelor permise şi ingredientele de origine neagricolă (aditivi alimentari)
Nr. crt. Denumirea Nr. crt.
Denumirea
1. E 170 Carbonat de calciu 19. E 410 Făină de boabe de roşcov
2. E 270 Acid lactic 20. E 412 Făină de boabe de guar
3. E 290 Dioxid de carbon 21. E 413 Clei de tâmplărie
4. E 296 Acid malic 22. E 414 Gumă arabică
5. E 300 Acid ascorbic 23. E 415 Gumă de licheni
6 E 306 Extracte bogate în Tocopherol 24. E 440 Pectine
7. E 322 Lecitine 25. E 500 Carbonat de sodiu
8. E 330 Acid citric 26. E 501 Carbonat de potasiu
9. E 333 Citrat de calciu 27. E 503 Carbonat de amoniu
10. E 334 Acid tartric 28. E 504 Carbonat de magneziu
11. E 335 Tartrat de sodiu 29. E 516 Sulfat de calciu
12. E 341 Fosfat monocalcic 30. E 524 Hidroxid de sodiu
13. E 400 Acid alginic 31. E 938 Argon
14. E 401 Alginat de sodiu 32. E 941 Azot
15. E 402 Alginat de potasiu 33. E 948 Oxigen
16. E 406 Agar-agar 34. Substanţe aromatizante naturale sau preparate aromatizante naturale
17. Apă şi sare 35. Preparate pe bază de microorganisme
18. Minerale(conţin oligoelemen-te) şi vitamine
ul de distribuţie a pr
47
Anexa 2. Filiera în distribuţia şi valorificarea cerealelor pentru boabe
48
Anexa 3. Preţurile la legume şi fructe, ianuarie 2012, lei/kg
N/o Denumirea produsului05.01.2012 12.01.2012 19.01.2012 26.01.2012
minim maxim mediu minim maxim mediu minim maxim mediu minim maxim mediu
Legume
1 Ardei dulce 30,00 40,00 35,00 25,00 40,00 30,00 30,00 40,00 35,00 35,00 40,00 35,002 Cartofi 1,50 3,50 1,60 1,50 2,50 1,80 1,50 3,50 1,80 1,50 3,50 2,00
3 Castraveţi 25,00 30,00 27,00 17,00 25,00 20,00 20,00 30,00 25,00 20,00 30,00 25,004 Ceapă galbenă 2,00 3,00 2,50 2,00 2,50 2,30 2,30 3,00 2,50 2,50 3,00 3,005 Ciuperci Shampinion 45,00 50,00 48,00 30,00 30,00 30,00 35,00 35,00 35,00 25,00 25,00 25,006 Dovlecei 25,00 25,00 25,00 17,00 17,00 17,00 22,00 22,00 22,00 25,00 26,00 26,007 Morcov 2,50 3,50 3,00 2,00 3,00 2,50 2,50 3,50 3,00 2,50 3,50 3,008 Pătrunjel 40,00 40,00 40,00 35,00 35,00 35,00 35,00 35,00 35,00 40,00 40,00 40,009 Roşii 20,00 25,00 22,00 17,00 30,00 25,00 16,00 25,00 18,00 19,00 20,00 20,0011 Usturoi 16,00 25,00 16,00 16,00 25,00 17,00 14,00 25,00 16,00 15,00 20,00 18,0012 Varză 1,50 1,60 1,50 0,50 1,00 0,70 0,50 1,20 1,20 1,50 2,00 1,8013 Varză de pechin 6,00 8,00 7,00 7,00 7,00 7,00 8,00 9,00 8,00 9,00 9,00 9,00
14 Vinete 30,00 30,00 30,00 28,00 32,00 30,00 30,00 30,00 30,00 28,00 28,00 28,00
Fructe 1 Banane 14,83 14,83 14,83 15,00 15,00 15,00 14,83 14,83 14,83 14,83 14,83 14,832 Lămîi 15,00 15,00 15,00 14,00 14,00 14,00 13,00 14,00 14,00 13,00 14,00 14,003 Mere 5,00 10,00 8,00 5,00 10,00 8,00 6,00 10,00 8,00 7,00 10,00 8,504 Pere 15,00 20,00 20,00 15,00 15,00 15,00 20,00 20,00 20,00 20,00 20,00 20,005 Miez de nucă 40,00 60,00 55,00 40,00 65,00 60,00 40,00 65,00 60,00 50,00 70,00 60,006 Portocale 16,00 16,00 16,00 16,00 18,00 17,00 15,00 16,00 16,00 14,00 15,00 15,007 Prune uscate 25,00 30,00 30,00 30,00 35,00 30,00 28,00 38,00 30,00 28,00 35,00 32,00
8 Struguri de masă 7,00 10,00 8,00 6,00 12,00 6,00 5,00 12,00 6,00 7,00 15,00 7,00Preţurile sunt colectate din piaţa de legume şi fructe din Chişinau, str. AlbişoaraPreţul mediu este preţul frecvent întîlnit în piaţă www.statistica.md
3