Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Psihologie şi Stiinţele Educaţiei

Personalitatea aviatorului

Ghizuroiu Georgiana

Matei Alexandra-Lucia

Naiman Alexandra

Udriţã Claudia-Gabriela

Bucureşti, 2013

1. Introducere

Mihai Aniţei afirmã faptul cã puţine sunt profesiile care exercitã un interes şi o atracţie

atât de mare ca cea de aviator. Astfel cã, existã reprezentãri diferite şi chiar contradictorii asupra

acestei profesii. Cel mai adesea aceste reprezentãri se referã tocmai la personalitatea aparte a

aviatorului. Cu alte cuvinte suntem tentaţi sã judecãm în puţine cuvinte, sã apreciem în termeni

concişi. Mai mult, adeseori acest lucru ni se cere şi este apreciat. Insãşi orientãrile moderne în

psihodiagnoza personalitãţii tind sã reducã tot mai mult numãrul de factori care o descriu.

1.1 Personalitatea aviatorului din perspectiva psihanalizei

Toate tratatele care abordeazã personalitatea încep prin a descrie concepţia psihanaliticã.

Freud a fost cel care a deschis drumul unei abordãri sistematice, dinamice şi pulsionale a

personalitãţii. Evident, pentru iniţiatorul psihanalizei zborul nu putea sa nu fie un obiect de

interpretare. Zborul, visul zborului sunt teme des întâlnite în interpretãrile freudiene. Psihiatrul

american Bond în lucrarea sa „Dragostea şi teama de zbor” insistã pe aspectele oedipiene ale

personalitãţii zburatorilor. Astfel, în structura personalitãţii pilotului, Bond considerã cã ar

reprezenta – în inconştien- o conduitã eroticã cu caracter incestuos de interdicţie. El subliniazã

caracterul ambivalent şi oarecum contradictoriu al zborului atãt ca sursã de plãcere şi satisfacţie,

cât şi ca sursã de angoasã legatã de o activitate culpabilizatã. El identificã 3 factori aafectivi

emoţionali de origine inconştientã în structura de personlitate a aviatorului: tendinţe erotice cu

componentã incestuoasã, tendinţe agresive şi distructive, tendinţe narcisice şî fobice de forţã şi

invulnerabilitate.

Galle-Tessonneau descrie cele douã mari categorii de piloţi profesionişti: de vânãtoare

(luptã) şi de transport.

Pilotul de vânãtoare zboarã pe avioane mai rapide cu o cabina strâmtã. El poartãmisisuni

de atac sau de apãrare cu o dimensiune clara agresivã ce implicã permanent înfruntarea riscului,

face corp comun cu avionul sãu care apare ca o prelungire corporalã. Zborul şi lupta aerianã

oferã senzaţii corporale violente şî puternice cu componente erotice agresive şi narcisico-falice.

Pilotul de transport zboarã pe avioane mai mari şî mai spaţioase. Aici se impune primatul

securitãţii zborului. Dacã pilotul de vânãtoare este un solitar, acesta lucreazã în echipaj. Avionul

pierde din aspectul sãu falic, agresiv, în favoarea unei componente matern-protective, cu evoluţii

mai blânde şî mai lente. Agresivitatea este aici mai puţin marcatã.

Pe linia interpretãrior psihanalitice şi psihopatologice sunt identificate în structura

inconştientului aviatorului douã tendinţe:

- Tendinţele antifobice ce constau în localizarea angoasei pe un obiect sau o situaţie

precisã care simbolizeazã dorinţele interzise. Ar fi suficientã evitarea obiectului sau situaţie care

genereazã fobia pentru a evita angoasa. Totuşi, unii oameni vor dezvolta coportamente

antifobice, vor cãuta activ situaţia anxiogenã venind tocmai în întâmpinarea a ceea ce îi sperie.

Vor deveni piloţi tocmai pentru cã le e fricã de zbor sau de cãdere. Acest mecanism paradoxal

este invocat în configuraţia personalitãţii implicate în profesii cu înalt coeficient de risc.

- Lupta contra ideii de moarte exprimã tendinţa inconşţientã a pilotului de a se

opune angoasei morţii prin sentimentul de invulnerabilitate pe care îl dezvoltã pilotajul. Unii

oameni sunt profund speriaţi de ideeea morţii şi aleg o activitate periculoasã tocmai pentru a

înfrunta pericolul morţii, a-l domina şi a-si depaşi teama de moarte. Interpretãrile psihanalitice

gãsesc în aceastã tendinţã explicaţia unor accidente aeriene ca urmare a unor compulsiuni

sinucigaşe inconştiente.

Aceastã viziune psihanaliticã nu trebuie sa ne conducã la considerarea persoonalitãţii

aviatorului dintr-o perspectivã îngust-nevroticã şi patologicã. Orice conduitã umanã, mai ales,

dacã au un caracter afectiv marcant prezintã un determinism incoştient.

La nivel conştient, a ceea ce pilotul cunoaşte şi acceptã personalitatea sa se caracterizeazã

originar prin plãcerea, gustul pentru zbor, senzaţia de a se simţi liber, posibilitatea de a evada

din „jungla de beton”, cãutarea unor senzaţii noi, atracţia pentru peisajele aeriene, sentimentul

utilitãţii sociale a zborului, autocontrolul, confruntarea cu o activitate care nu admite greseli.

Acest nivel se structureazã pe baza principiului realitãţii imediate.

La nivel preconştient se structureazã aspecte ale personalitãţii pe care pilotul nu este

dispus sã le mãrturiseascã. Avem în vedere aici, prestigiul legat de profesie, succesele materiale

îş sexuale aşteptate, agresivitatea de tip extropunitiv şi inhibatã de cenzura conştientului,

neacceptarea convenţionalismului social pentru cã zborul procurã sentimentul libertãţii si

autoputerniciei.

La nivelul inconstientului, psihanaliza identificã originar „complexul Oedip” ca faza a

dezvoltãii personalitãţii în care copilul dezvoltã un ansamblu de sentimente erotice faţã de

pãrintele de sex opus şî de agresivitate, rivalitate faţã de pãrintele de acelaşi sex, rezolvarea

acestui conflict se realizeazã, în mod obişnuit, prin identificare cu pãrintele de acelaşî sex şî

refuzarea sexualitãţii infantile, copilul îşi va lua pãrintele drept model pentru a-l imita şi se va

strãdui sã semene cu el. Unii însã, nu-şi pot satisface acest demers de realizare a eului, fie

datoritã insuficienţei imaginii identificatorii, fie datoritã unei excesive intensitãţi a forţelor

pulsionale. In acest caz ei nu se vor limita la imitarea propriilor pãrinţi, ci vor încerca sã îi

depãşescã. Pe mãsurã ce copilul se dezvoltã şi devine autonom se va confrunta cu problema

morţii. Pentru a lupta împotriva aceste angoase, mecanismele de apãrare utilizate vor fi refularea

şî negarea. Negarea angoasei morţii se aflãla baza sentimentului inconştient al invulnerabilitãţii

şi, nu este de mirare sã auzim despre piloţii experimantaţi şî dezinvolţi care, la fiecare aterizare,

spun colegilor sau sieşi „moarte te-am învins din nou”. Mecanismele refulãrii şî negãrii stau la

originea unui tip particular de identificare: indentificarea eroicã. Sunt luate ca modele personale

reale sau imaginare care prezintã avantajul de a personifica manifestarile conduitelor

imposibile, dintre care cele mai mortale. Expresia identificãrii eroice ca trãsãturã de

personalitate constã in capacitatea de a înfrunta necontenint situaţii periculoase, de a înfrunta

moartea şi de a ieşi învingãţor din fiecare încercare. Zborul permite pilotului sã scape din

„ghiarele” pericolului, îl face invulnerabil, îi oferã acea şansã extraordinarã de a se ridica

deasupra condiţiei celorlalţi „muritori de rând” şî permite cucerirea cerului.

1.2. Tipologia mitologic-psihanaliticã a piloţilor

a) tipul „D” ( Dedal)

- conduita operativã: este pilotul responsabil, profesionist, abil, cu judecatã, prudent,

ponderat, preocupat pentru crearea unei optime coordonarî în echipaj. Respectã normele şi

procedurile, îşî respectã şi preţuieşte colaboratorii de la bordul avionului. Profesionalismul sãu

depãşeşte zborul propriu-zis şi se extinde în alte zone ale sistemului aronautic: economia de

combustibil în zbor, grija faţã de pasageri, imaginea companiei, etc.

- psihismul: este echilibrat emotional si fãrã simptome nvrotice reacţioneazã

psihosomatic în situaţii onflictuale. Posedã capacitatea de a disocia emoţiile de responsabilitãţile

sale. Se considerã cã majoritatea piloţilor profesionişti de linie se includ în acest tip.

b) tipul „I” (Icar)

-conduita operativã: imprudenţa este trãsãtura sa tipicã, nu are conştienţa limitelor sale.

Profesionalismul sãu subdezvoltat îşi pune amprenta pe raporturile sale în echipaj. Înclinat spre

comiterea erorilor de pilotaj din lipsã de judecatã, manifestã o conduitã de ,,Don Juan”.

- psihismul: personalitatea adolescentã sa cu marcante trãsãturi de imaturitate afectivã

care se face remarcatã în relaţiile sale cu femeile şi în autocontrolul emoţional. Capacitatea de

disociere este sãracã şi obişnuieşte sã-şi coloreze conduita operativã cu stãrile sufleteşti. In viaţa

de cuplu este total instabil, fiind sursa multor probleme afective pentru partenerele sale.

c) tipul „B” ( Belerofonte)

-coonduita operativã: este un foarte bun pilot atât ca judecatã cât şî ca îndemânare, dar

agresivitatea sa anihileazã coordonarea şi relaţiile din echipaj. Se supraevalueazã şi dispreţuieşte

normele, reglementãrile de securitate a zborului.

-psihismul: este o personalitate cu puternice trãsãturi de invulnerabilitate şi omnipotenţã

ce se converteşte în supraevaluare şî tendinţe paranoice. Este un vanitos cu un eu suprareliefat şi

agresiv.

d) tipul „F” ( Faeton)

-conduita operativã: tipul care „loveşte”, fiecare zbor este o sfidare a morţii, este înclinat

spre zborul temerar, fiind sursa multor accidente, uneori fatale.

-psihismul: este pilotul „anti-fobic” cautã riscul cu orice preţ. Eul sãu profesional prezintã

un mecanism de apãrare periculos de genul „formaţiune reactivã”.

1.3. Analiza personalitãţii modale la piloţii militari de luptã

In conformitate cu rezultatele obţinute la o serie de teste psihologice aplicate pe loturi de

piloţi miliatari de avioane de luptã şi piloţi militari de elicoptere se contureazã structuri de

personalitate modalã puternic diferenţiate ceea ce conferã identitate fiecãui grup profesional.

Profilul modal al piloţilor militarii de luptã apare mai bogat, mai consistent ceea ce

conferã o puternicã identitate acestei categorii profesionale. Astfel cã, piloţii militari de luptã se

caracterizeazã prin: detaşare, rezervare, criticism, rãcealã; stabilitate emoţionalã puternicã, face

faţã realitãţilor, este calm, echilibrat; caracter afirmativ, agresiv, încãpãţânat, autoritar, dominant;

dur şî realist contând pe el însuşi; imaginativ, boem, visãtor; încrezãtor în sine, liniştit, destins;

adaptare foarte bunã, extrovert; curaj, voinţã puternicã şi combativitate reliefatã, independenţã,

iniţiativã perseverenţã; atitudine pozitivã faţã de oameni; moral bun, tonus optimist, reacţii

emoţionale profunde, sociabilitate; performanţe profesionale de nivel superior mediei; centru de

afinitate în grupurile profesionale.

In ceea ce priveşte piloţii militari pe elicoptere se caracterizeazã prin: stabilitate

emoţionalã scãzutã, hipersensibilitate, eul slab; dur şi realist contând pe el însuşi, neîncrezãtor,

îndãrãtnic, perseverent; încordat, frustrat; anxios şi introvert, atitudine pozitivã faţã de oameni;

performanţe de nivel inferior mediei; inserţie socialã deficitarã.

2.Testare

2.1. Testul de personalitate Big Five

Evaluarea personalităţii constă în aplicarea unei serii de proceduri (tehnici şi metode)

folosite pentru a identifica cum sunt şi mai ales ce simt, cum gândesc şi cum acţionează oamenii.

Caracteristicile personalităţii pot fi evaluate prin diferite tehnici sau metode (Weiner şi Green,

2008): în cadrul unui interviu cu scop diagnostic; prin analiza informaţiilor din rapoarte, istoric

sau de la persoane care îl cunosc bine pe subiect; prin observarea comportamentului subiectului;

prin administrarea unor baterii de teste standardizate construite pentru evaluarea personalităţii

etc. Din această perspectivă „o evaluare psihologică reprezintă o examinare cuprinzătoare

realizată pentru a răspunde unor întrebări specifice privind funcţionarea psihologică a unui

client pe o perioadă determinată de timp sau pentru prezicerea funcţionării psihologice a

clientului în

viitor” (Weiner, 2003, pag 3).

Goldberg (1999a) construieşte un model al personalităţii care să înglobeze cei 5

suprafactori, fiecare factor având ataşate 6 subfaţete. În 2005, împreună cu un grup de

cercetători, construieşte o bază de date cu itemi disponibilă on-line pentru evaluarea

personalităţii. Dimensiunile modelului IPIP-NEO (Golberg, 1999a) au fost prezentate pe larg de

către J. A. Johnson (Goldberg, Johnson et. al, 2005). Factorii modelului IPIP-NEO descrişi de

Goldberg, şi Johnson (2005) sunt prezentaţi, în descriere succintă, în paginile următoare.

Preferăm descrierea factorilor din perspectiva modelului IPIP-NEO pentru că acest model a stat

la baza operaţionalizării chestionarului Big Five©plus, construit de noi.

Extroversiunea („extroversion”) se referă la angajarea în activităţile lumii exterioare.

Extrovertiţii se bucură de compania celorlalţi, sunt plini de energie şi au deseori trăiri emoţionale

pozitive. Tind să fie entuziaşti, orientaţi spre acţiune, care profită de ocazie. În grupuri le place să

discute, să se facă auziţi şi să atragă atenţia asupra lor. Introvertiţilor le lipseşte exuberanţa,

energia şi nivelul activismului. Tind să fie tăcuţi, să delibereze şi să nu se implice în lumea

exterioară. Le lipseşte

implicarea socială, având nevoie de mai puţină stimulare externă decât extrovertiţii şi preferând

să fie singuri.

Principalele faţetele extroversiunii, în definirea dată de

Goldberg, şi Johnson (2005) sunt :

o afectivitate („friendliness”);

o sociabilitate („gregariousness”);

o aservitivitate („assertiveness”);

o nivel de activism („activity level”);

o căutare de senzaţii („excitement seeking”);

o emoţii pozitive („cheerfulness”).

Agreabilitatea („agreeableness”) vizează caracteristicile personale care ţin de cooperare

şi armonie socială. Agreabilitate ridicată caracterizează indivizi care pun valoare pe înţelegerea

cu cei din jur. Sunt persoane amabile, prietenoase, generoase, dispuse să facă compromisuri

pentru a-i ajuta pe alţii. Au o viziune optimistă asupra naturii umane, considerând că oamenii

sunt din principiu oneşti, decenţi şi demni de încredere. Scoruri mici la agreabilitate obţin

indivizii care pun interesul propriu mai presus de orice şi care nu pun mare preţ pe sentimentele

şi bunăstarea altora. Uneori scepticismul lor cu privire la cei din jur îi determină să fie suspicioşi,

neprietenoşi şi necooperanţi.

În acest caz, cele 6 faţete ale agreabilităţii sunt:

o încredere („trust”);

o simţ moral („morality”);

o altruism („altruism”);

o cooperare („cooperation”);

o modestie („modesty”);

o compasiune („sympathy”).

Nevrozismul („neuroticism”) este descris ca fiind tendinţa de a avea trăiri emoţionale

negative cum ar fi anxietatea, furia, depresia. Scorurile mari la nevrozism descriu indivizi care

reacţionează emoţional foarte uşor, trăind intens evenimente care pe alţi oameni nu îi afectează.

Au tendinţa de a interpreta situaţii obişnuite ca fiind ameninţătoare şi de a transforma frustrările

în dificultăţi fără scăpare. Reacţiile lor emoţionale tind să persiste peste perioade lungi de timp,

ceea ce înseamnă că se află deseori într-o pasă proastă. Dificultăţile de control al emoţiilor pot

duce la afectarea abilităţii de gândire, de a lua decizii sau de a face faţă stress-ului. Indivizii cu

un nivel scăzut de nevrozism sunt mai greu de supărat şi nu sunt atât de reactivi din punct de

vedere emoţional. Tind să fie calmi, stabili emoţional şi nu au stări afective negative persistente.

Principalele faţete ale nevrozismului sunt:

o anxietate („anxiety”);

o furie („anger”);

o depresie („depression”);

o timiditate („self-conciousness”);

o nestăpânire („immoderation”);

o vulnerabilitate („vulnerability”).

Conştiinciozitatea („conscientiousness”) se referă la modul în care individul controlează,

reglează şi direcţionează impulsurile. Scorurile mari defines indivizii care evită situaţiile riscante

şi care prin planificare şi persistenţă în sarcină ajung să aibă success în ceea ce întreprind. În

general sunt priviţi de cei din jur ca fiind inteligenţi şi sunt consideraţi oameni pe care te poţi

baza. În extrema negativă, aceşti indivizi pot fi perfecţionişti compulsivi şi pot ajunge

„workaholici”, fiind priviţi de cei din jur ca închişi şi plictisitori. Scorurile mici la factorul

conştiinciozitate vizează indivizi care ar putea fi criticaţi pentru că nu sunt demni de încredere,

că le lipseşte ambiţia şi că nu pot urma anumite limite impuse. Totuşi, aceşti indivizi sunt cei

care trăiesc numeroase momente plăcute şi relaxante, chiar dacă de scurtă durată.

În cadrul acestui factor, sunt definiţi ca sub-factori / faţete:

o sentimentul eficienţei personale („selfefficacy”);

o ordine- planificare („orderliness”) ;

o rigiditate morală („dutifulness”);

o nevoia de realizare („achievementstriving”);

o disciplină („self-discipline”);

o prudenţă („cautiousness”).

Deschiderea („openness to experience”) descrie o dimensiune a stilului cognitiv care

distinge între indivizii imaginativi, creativi şi indivizii realişti, convenţionali. Scoruri mari obţin

indivizii curioşi, care apreciază arta şi care sunt sensibili la frumos. Aceştia tind să fie mai

conştienţi de emoţiile lor. Tind să gândească şi să acţioneze în moduri individualiste şi

nonconformiste. Le este uşor să opereze cu simboluri şi noţiuni abstracte, îndepărtându-se se

experienţa concretă. Indivizii cu scoruri mici au interese înguste, comune. Preferă simplitatea şi

directivitatea decât complexul, ambiguitatea şi subtilul. Ar putea privi arta şi ştiinţa cu

suspiciune atunci când nu îi văd utilitatea. Preferă familiaritatea în locul noutăţii şi sunt

conservatori şi rezistenţi la schimbare.

În acest caz, principalele faţete deschiderii:

o imaginaţie („imagination”)

o interes artistic („artistic interest”) o emoţionalitate („emotionality”)

o spirit aventurier („adventurousness”)

o intelect („intellect”)

o liberalism („liberalism”)

Modelul Big Five al personalităţii este privit în literatura de specialitate ca fiind cel mai aproape

de o înţelegere exhaustivă a personalităţii umane. Modelul construit de Goldberg (1999a) oferă o

detaliere a dimensiunilor care caracterizează personalitatea umană, fiecare factor având

subsumate cele 6 faţete, astfel încât să se poate construi un profil detaliat al unui individ şi de

asemenea pentru a se face o mai bună diferenţiere între diferite entităţi psihice. Cei 5 suprafactori

prezentaţi mai sus au fost continuu validaţi în diferite studii şi puşi în relaţie cu diferite alte

dimensiuni individuale sau organizaţionale. Aşa cum am argumentat în paginile anterioare,

modelul Big Five al personalităţii stă la baza unui număr mare de cercetări în domeniul

psihologiei şi a implicaţiilor acesteia în mediul organizaţional. Pornind de la acest model, am

decis construirea unei probe de evaluare a personalităţii: Big Five©plus.

Bibliografie

Anitei, M. (2000) Psihologia Personalitatii Aviatorului, Bucuresti, Editura Press Mihaela SRL

Goldberg, L.R. (1999) A Broad-Bandwidth, Public- Domain, Personality Inventory Measuring

the Lower- Level Facets of Several Five-Factor Models, Personality Psychology in Europe, vol.

7, (pp. 7-28), Tilburg, The Netherlands: Tilburg University Press

Goldberg, L.R., Johnson, J.A., Eber, H.W., Hogan, R., Ashton M.C., Cloninger, C.R., Gough,

H.G. (2005) The International Personality Item Pool and The Future of Public-Domain

Personality Measures în Journal of Research in Personality nr. 40, p. 84-96

Weiner B. I., Green L R., (2008), History of Personality Assessment, in Handbook of

Personality Assessment, John Wiley&sons New Jersey

Weiner B. I., (2003), The Assessment process, in Hanbook of Psychology vol 10 Assessment

Psychology (Ghraham R. John şi Naglieri A. Jack, Coord Wiener B. Irving), John Wiley & sons

New Jersey