pedeapsa cu moartea

49
Pedeapsa cu moartea De la Wikipedia, enciclopedia liberă Pedeapsa cu moartea este uciderea prevăzută prin lege a unui om ca pedeapsă pentru o crimă, pentru care a fost găsit vinovat. De obicei este precedată de un proces judiciar, care se termină cu o sentință de condamnare la moarte. Aceasta este pusă în aplicare prin execuție. Din punct de vedere istoric, executarea infractorilor sau a adversarilor politici a fost o practică comună aproape tuturor societăților. Acum, pedeapsa capitală are o arie de folosire mai izolată, dar mai este încă practicată. În unele țări, celor găsiți vinovați de crimă, spionaj sau trădare li se aplică această pedeapsă. Curțile marțiale dau cel mai des această sentință, fiind comună în dreptul militar. [necesită citare] În alte societăți pedeapsa cu moartea este folosită și pentru actele de viol, adulter, incest, homosexualitate sau trafic de stupefiante. [necesită citare] În China de exemplu, traficul de carne vie sau cazurile grave de corupție sunt pedepsite cu moartea. [necesită citare] Cuprins [ascunde] 1 Metode de executare a condamnaților 2 Pedeapsa capitală în România 3 Execuții capitale în 2009 4 Note 5 Legături externe [modificare]Metode de executare a condamnaților În decursul istoriei, s-au folosit diverse metode de executare a condamnaților la moarte: Ardere pe rug Decapitare Execuție cu ajutorul unui elefant Execuția prin tăierea cu ferăstrăul Ghilotină Lapidare Scaun electric 1

Upload: sabin-paduroiu

Post on 08-Dec-2014

54 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: Pedeapsa Cu Moartea

Pedeapsa cu moarteaDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pedeapsa cu moartea este uciderea prevăzută prin lege a unui om ca pedeapsă pentru o crimă, pentru care a fost

găsit vinovat. De obicei este precedată de un proces judiciar, care se termină cu o sentință de condamnare la moarte.

Aceasta este pusă în aplicare prin execuție.

Din punct de vedere istoric, executarea infractorilor sau a adversarilor politici a fost o practică comună aproape tuturor

societăților. Acum, pedeapsa capitală are o arie de folosire mai izolată, dar mai este încă practicată.

În unele țări, celor găsiți vinovați de crimă, spionaj sau trădare li se aplică această pedeapsă. Curțile marțiale dau cel mai des

această sentință, fiind comună în dreptul militar.[necesită citare]

În alte societăți pedeapsa cu moartea este folosită și pentru actele de viol, adulter, incest, homosexualitate sau trafic de

stupefiante.[necesită citare]

În China de exemplu, traficul de carne vie sau cazurile grave de corupție sunt pedepsite cu moartea.[necesită citare]

Cuprins

  [ascunde] 

1   Metode de executare a condamnaților

2   Pedeapsa capitală în România

3   Execuții capitale în 2009

4   Note

5   Legături externe

[modificare]Metode de executare a condamnaților

În decursul istoriei, s-au folosit diverse metode de executare a condamnaților la moarte:

Ardere pe rug

Decapitare

Execuție cu ajutorul unui elefant

Execuția prin tăierea cu ferăstrăul

Ghilotină

Lapidare

Scaun electric

Spânzurare

Tragere pe roată

Trasul în țeapă

[modificare]Pedeapsa capitală în România

1

Page 2: Pedeapsa Cu Moartea

În România comunistă au fost executate 104 persoane[1]. Între 1965 si 1989 Tribunalul Militar București a condamnat la

moarte 47 de persoane[1].

Pedeapsa cu moartea a fost abolită prin decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990 și a fost înlocuită cu pedeapsa detențiunii pe

viață.[2] Ultimele persoane condamnate la moarte și executate au fost soții Ceaușescu (25 decembrie 1989).

Peste 40 de tari au renuntat la aceasta metoda din 1990 si pâna în prezent. În momentul de fata 122 de state au interzisa prin lege

aceasta pedeapsa sau nu o mai practica de multa vreme. Alte 74 de state folosesc înca pedeapsa capitala dar numarul prizonierilor

executati este foarte mic. Metodele de executie variaza de la decapitare în Arabia Saudita pâna la electrocutare în unele cazuri

înregistrate în Statele Unite ale Americii. Se mai practica spânzurarea (Egipt, Japonia), injectia letala (Thailanda, Guatemala),

împuscarea (China, Belarus), lapidarea (Iran, Afghanistam). Rusia este pe cale de a renunta la pedeapsa cu moartea.

[modificare]Execuții capitale în 2009

Țara Număr de execuții în 2009

1  China Oficial nici una.[3][4] Cel puțin 1700 (estimare), dar posibil să fie și 10.000 pe an.[5]

2  Iran 388

3  Irak Cel puțin 120

4  Arabia Saudită Cel puțin 69

5  Statele Unite 52

6  Yemen Cel puțin 30

7  Sudan Cel puțin 9

8  Vietnam Cel puțin 9

9  Siria Cel puțin 8

10  Japonia 7

2

Page 3: Pedeapsa Cu Moartea

11  Egipt Cel puțin 5

12  Libia Cel puțin 4

13  Bangladesh 3

14  Thailanda 2

15  Singapore Cel puțin 1

16  Botswana 1

17  Malaezia Nici una

18  Coreea de Nord Nici una

Cum erau executati condamnatiide     Jurnalul NationalLuni, 16 august 2004, 0:00

 

Ultima executie!

Ritualul pedepsei cu moartea este inca un subiect sensibil, ale carui detalii sunt tinute ascunse de autoritati. O data cu reconstituirea pedepsei capitale prezentam povestile unor condamnati celebri, ale caror oseminte odihnesc in Cimitirul de la Jilava.Si astazi auzi oameni pe strada comentand stirile negre ale zilei: crime, violuri, furtisaguri colosale. Indeosebi batranii clatina din cap a regret: “Era mai bine pe vremea lui Ceausescu: ii punea la zid si, pac!“, caci “azi nu mai are nimeni nici o frica de Dumnezeu; macar de calau sa se teama“.VALENTIN ZASCHIEVICI

E drept, in timpul regimului Ceausescu au fost pronuntate multe sentinte de condamnare la moarte: pentru crime odioase, pentru punerea in pericol a sigurantei nationale sau pentru tradare. Insa “umanismul socialist“ avea si o fata mai blajina. Din multele sute de pedepse capitale au fost puse in executare doar 104.

Celelalte erau comutate in 20 sau 25 de ani de inchisoare sau erau gratiate de Ceausescu, un “tatuc“ care tinea la imaginea sa de tatuc al natiunii sever si deopotriva iertator. Dadea decrete de gratiere la interval de cativa ani, cu ocazia zilelor importante.

Asupra ritualului condamnarii la moarte a fost pastrat insa cel mai strasnic secret. In Occident, mai ales peste Ocean, in jurul executiilor – prin spanzurare, impuscare, gazare sau electrocutare – se facea multa publicitate. In Romania, nici dupa 15 ani de la abolirea acestei pedepse nu pot fi aflate detalii.

Nici macar o statistica a numelor celor condamnati la moarte nu a putut fi intocmita, cu toate stradaniile noastre. E drept, Tribunalul Militar Bucuresti a fost in stare sa ne ofere numele celor condamnati la moarte de aceasta instanta intre 1965 si 1989, precum si faptele comise de acestia, 47 la numar.

Si Directia Generala a Penitenciarelor ne-a precizat numarul total al impuscatilor – 104 – in perioada respectiva si ne-a pus la

3

Page 4: Pedeapsa Cu Moartea

dispozitie regulamentul executarii pedepsei.

Mai mult n-am putut obtine, intrucat am fost informati ca aceste date n-au fost niciodata centralizate, ca multe dosare au fost distruse si munca “arheologica“ de reconstituire a acestora ar fi deosebit de trudnica. Franturi de informatii despre “bucataria“ executarii prin impuscare am strans de la fosti si actuali ofiteri din sistemul penitenciar.

Nimic concret insa despre subofiterii ce faceau parte din plutonul de executie. Un ofiter ne-a marturisit ca il banuia pe un coleg de-al sau ca a fost intr-o perioada “calau“. S-a straduit, dar fara succes sa-l traga de limba. L-a imbatat crita si tot degeaba.

A luat cu el povesti cumplite in mormant si fostul comandant al Penitenciarului Jilava, colonelul Alexandrescu, trecut recent intru cele vesnice. El a asistat la toate executiile din penitenciar.

In documentare am descoperit locuri cumplite, precum celebrul “Fort 13“ de la Jilava. Un iad in care detinutii mureau inca in timp ce traiau. Am pasit in cumplitele “camere negre“, unde lumina soarelui nu intra nici-odata in celula lui Antonescu. Am fi intrat si-n tunelul secret descoperit dupa ’89, dar era plin de apa.

Pe locul unde erau amplasati stalpii de care erau legati infractorii ce primisera pedeapsa capitala se ridica acum gospodaria zootehnica a penitenciarului.

Teribile sunt povestirile condamnatilor la moarte care au supravietuit in urma comutarii pedepsei sau a gratierii. Si mai cumplite sunt faptele celor ce n-au beneficiat de clementa, precum “omul-lup“ Ramaru sau triplul asasin Iacob.

Iar furtisagul lui Bachus, ce-a devenit celebru inca din timpul comunismului, prin magistralul rol al lui Stefan Mihailescu-Braila, este totusi o copilarie pentru marile tunuri din perioada postdecembrista, ai caror autori ar avea nevoie de mai multe vieti pentru a plati cum se cuvine.

Ritualul executiei prin impuscare

Inainte de 1989, Codul Penal al Romaniei prevedea pedeapsa capitala pentru infractiuni cum ar fi omorul deosebit de grav, dar si pentru delapidari de sume uriase care aduceau un prejudiciu mare statului. Pana cand pedeapsa cu moartea a fost abolita prin Decretul-Lege 6/1990 si inlocuita cu detentia pe viata, executarea celor condamnati la pedeapsa capitala se facea prin impuscare.ADRIAN MOGOS

Vechea inchisoare Jilava este de fapt Fortul Nr. 13 construit in forma de potcoava pe o panza freatica aflata foarte aproape de suprafata. O poarta mica, strajuita de doua contraforturi, deschide o lume care pana acum 15 ani era asimilata iadului. La regimul aprig de detentie se adauga apa, o apa limpede, dar foarte rece, care patrunde prin betonul si caramida constructiei.

Accesul spre celule se facea peste mici podete de lemn, cufundate aproape 10 cm in apa. Specificul acestui penitenciar, aflat la o aruncatura de bat de Bucuresti, l-au constituit executiile detinutilor politici sau de drept comun.

Cele mai cunoscute sunt cele din noaptea de 26 noiembrie 1940, cand garda legionara a penitenciarului a executat 64 de detinuti, printre care si Mihail Moruzov – seful Serviciului Secret, Gheorghe Argeseanu – fost prim-ministru, Victor Iamandi – fost ministru de Justitie, care fusesera arestati fiind considerati raspunzatori de moartea lui Corneliu Zelea Codreanu si a altor 13

fruntasi legionari ucisi in noiembrie 1938. Noaptea aceea a ramas cunoscuta ca varianta legionara a “Noptii cutitelor lungi“. Tot aici, la 1 iunie 1946, maresalul Ion Antonescu a fost executat de regimul comunist. Jilava a reprezentat calvarul detinutilor politici anticomunisti in anii ’50-’60, printre care si Corneliu Coposu.

Nici in decembrie 1989, autoritatile nu au uitat de Jilava, cateva sute de revolutionari fiind inchisi aici. Treptat, temuta inchisoare a devenit locul in care erau adusi infractorii cei mai periculosi, cel mai cunoscut fiind Ramaru, care a si fost executat aici.

“Steaua“ Penitenciarului Jilava a inceput sa apuna la inceputul anilor ’80, cand executiile incepusera sa aiba loc si in poligonul subteran de la Penitenciarul Rahova.

SECRETOMANIE. Sistemul prin care erau desemnati cei care urmau sa faca parte din plutonul de executie a ramas si acum o enigma, chiar pentru fosti lucratori ai penitenciarelor in care aveau loc asemenea executii. Cert este ca erau selectionati din timp pe baza unui profil psihologic bine conturat si semnau o declaratie de confidentialitate.

In cazul in care ar fi divulgat vreun secret din timpul “ceremoniei“ urmau sa fie aspru sanctionati, exclusi din sistem sau chiar arestati. Astfel, secretul a ramas foarte bine pastrat pana astazi.

Cu toate acestea, in randul angajatilor din penitenciare se cam banuia cine facea parte din acest pluton, erau din randul celor mai aprigi dintre gardieni, insa nimeni nu putea stabili cu certitudine care dintre colegi facea parte din acel pluton. Era interzis sa se discute chestiuni legate de executii chiar intre cei care puneau in aplicare pedeapsa capitala.

ZVONURI. De-a lungul timpului s-a spus ca cei care executau foc asupra condamnatului nu stiau daca aveau munitie de razboi sau de manevra. Aceasta pentru a “scalda“ constiinta celui care facea parte dintr-un astfel de pluton.

Trebuie precizat faptul ca se tragea foc cu foc, fiecare dintre cei sase (alteori 10 sau chiar 12) membri ai “echipei mortii“ primea un incarcator cu cinci cartuse, nu introducea personal munitia. Este greu de crezut ca un militar de profesie care lucra si intr-un mediu foarte periculos nu putea face deosebirea, dupa tragere, intre un tub de razboi si unul de manevra.

La Jilava, executiile aveau loc in aer liber, pe latura din dreapta a inchisorii, langa locul in care acum este groapa de gunoi a penitenciarului, iar la Rahova, executiile se faceau intr-un poligon subteran, distrus dupa renovarea penitenciarului, la mijlocul anilor ’80.

4

Page 5: Pedeapsa Cu Moartea

CULOARUL MORTII. Pe toata durata asteptarii executiei, condamnatul la moarte era legat la picioare cu catuse nituite, iar la maini cu catuse normale. Celor mai periculosi li se punea faimoasa bila pe care atunci cand mergeau o agatau de brau. Numai lantul catuselor de la picioare cantarea aproape 10 kilograme si avea zalele mai groase decat degetul mare al mainii.

Condamnatii la moarte aveau si ei, ca si ceilalti detinuti, dreptul de a fi scosi la plimbare in curtea interioara, dar nu mai mult de 10 minute intr-o luna. Spre deosebire de SUA, unde exista pedeapsa capitala si unde din momentul sentintei pana in cel al executiei trec ceva ani, in Romania, sistemul lucra mult mai eficient.

Odata sentinta data, se putea face o cerere de gratiere si din momentul in care aceasta era respinsa nu treceau mai mult de cateva zile pana la punerea ei in aplicare.

Inca de cand era adus la penitenciar, condamnatul la moarte nu statea singur in celula tocmai pentru a se evita orice tentativa de suicid, colegii de celula faceau parte dintre asa-zisii detinuti “informatori“ care aveau misiunea de a supraveghea orice miscare a respectivului.

FINAL. Locul de executie de la Jilava este acum langa groapa de gunoi a penitenciarului la aproximativ 100 metri de inchisoare, pe latura din dreapta. Aici a fost candva o livada de piersici. Multi dintre cei care isi asteptau sfarsitul in fata plutonului de executie erau deja resemnati si se comportau firesc, daca se poate spune asa.

Au existat si unii care nu realizau cu adevarat ca vor muri decat in drum spre executie si atunci deveneau agitati: unii zbierau, plangeau, altii nu stateau “linistiti“ la stalpul executiei, cum s-a intamplat in cazul Ramaru. Dupa executie erau ingropati in cimitirul din comuna Jilava, aflat la vreo 5 kilometri de inchisoare.

Cimitirul se intinde la capatul comunei pe o panta unde exista o parcela anume pentru cei adusi de la Jilava. Printre buruienile inalte pana la brau deslusesti cu greu cateva nume. Unii au avut familii care s-au mai ingrijit de mormant, altii nu, cel mai cunoscut fiind cel al lui Stefanescu-Bachus, iar la polul opus este Ramaru, care nu are nici macar o cruce.

CELULAR SI IZOLATORSe statea in Celular, locul unde erau celulele, iar daca vreun condamnat facea scandal era imediat bagat la Izolator, un loc in care exista un pat activat din exterior de catre gardian cu ajutorul unui maner. La Izolare, gardianul ridica patul de la cinci dimineata pana la zece seara, nu exista nici o posibilitate de aerisire cu exceptia unui mic grilaj in care era asezat si un mic felinar.

Grilajul dadea inspre coridorul prin care se plimbau gardienii. Izolatorul avea sase celule si era inchis de o usa ce dadea in coridorul principal al Celularului.

Din Celular sau din Izolator, dupa ce i se aducea la cunostinta cand urmeaza a fi executat, condamnatul era mutat in “camera neagra“, o camera in care nici cu lanterna nu vezi mare lucru, nu are decat ziduri si usa de la intrare. Aici statea pana in momentul in care era intrebat de ultima dorinta.

Aceasta trebuia sa respecte legislatia in vigoare si putea fi indeplinita numai daca era posibil, totul depinzand de magistratul care asista la executie. Cand era scos din “camera neagra“ pentru executie, condamnatul era atat de dezorientat din cauza luminii, incat nu vedea mare lucru din ceea ce se intampla in jurul lui. Din acest motiv se pare ca erau si legati la ochi.

Executarea condamnatului se facea in 4 etapePedeapsa cu moartea era o alternativa a pedepsei privative de libertate pe timp de 25 de ani.

Omorul deosebit de grav prin cruzime asupra a doua sau mai multe persoane, daca criminalul era recidivist, uciderea unei femei gravide, sau delapidarea daca paguba materiala produsa era mare si avea repercusiuni asupra planului de stat sau al unitatii, ori a adus o stanjenire importanta activitatii unitatii sunt doar cateva infractiuni pentru care era prevazuta pedeapsa cu moartea.

De la sentinta pana la executie trebuiau parcursi cativa pasi. Pragmatici, asa cum era si executia propriu-zisa.

PRIMUL PAS. Atunci cand instanta de judecata stabilea ca pedeapsa pentru infractiunea comisa este condamnarea la moarte se intocmea un mandat de executare a pedepsei. Acesta era trimis comandantului penitenciarului care imediat punea in vedere celui condamnat, in prezenta unui procuror, ca are dreptul sa faca cerere de gratiere.

Termenul in care cererea de gratiere putea fi facuta era de cinci zile libere (adica nu se calcula prima zi atunci cand detinutului i se aducea la cunostinta sentinta si nici ultima, cand ar fi trebuit sa aiba loc executia), toata procedura fiind consemnta intr-un proces-verbal.

Dupa ce expira termenul de cinci zile libere, comandantul penitenciarului trebuia sa intocmeasca un alt proces-verbal in care se mentiona daca condamnatul a facut sau nu cerere de gratiere. Procesele-verbale si cererea de gratiere, daca era cazul, erau trimise presedintelui instantei de executare si care, la randul lui, informa imediat Ministerul Justitiei.

Cererea de gratiere trebuia trimisa impreuna cu copiile de pe hotararile pronuntate de-a lungul intregului proces, atat in prima instanta, cat si in recurs, presedintelui instantei de judecata care a dat sentinta.

La randul lui, acesta trimitea toata documentatia, in care preciza printr-o nota daca exista sau nu o cerere sau o propunere de gratiere, prin Ministerul Justitiei, Consiliul de Stat al Republicii Socialiste Romania, organul suprem al puterii de stat cu activitate permanenta, subordonat Marii Adunari Nationale al carei presedinte era prin lege presedintele tarii.

PASUL DOI. Consiliul de Stat putea admite sau respinge cererea de gratiere. In ultimul caz se comunica Ministerului Justitiei care informa imediat presedintele primei instante care a dat sentinta.

Daca hotararea de condamnare ramanea definitiva si mandatul de executare era emis, presedintele instantei dadea dispozitie scrisa de executare a pedepsei, ce era comunicata comandantului penitenciarului, care, la randul lui, din acel moment avea cel

5

Page 6: Pedeapsa Cu Moartea

mult 48 de ore pentru a duce la indeplinire sentinta.

Presedintele tribunalului in a carui raza teritoriala se afla penitenciarul avea obligatia ca inainte de executie sa identifice condamnatul la moarte, iar daca acesta facuse cerere de gratiere si fusese respinsa, ii comunica rezultatul.

Condamnatul trebuia intrebat daca are o ultima dorinta si, in cazul unui raspuns afirmativ, care este aceasta, urmand dispunerea indeplinirii acesteia daca nu contravenea legii si exista posibilitatea materiala a indeplinirii ei.

Prezenti la locul de executie erau: presedintele tribunalului, procurorul-sef al procuraturii judetene sau militare, in functie de situatie, ori delegatii acestora, comandantul penitenciarului si un medic legist. Presedintele tribunalului putea incuviinta si prezenta altor persoane.

Executarea pedepsei se facea prin impuscare de catre un pluton de executie format din subofiteri, intre orele 8:00-16:00.

PASUL TREI. Condamnatul la moarte era dus la locul de executie legat la ochi, cu catuse la maini. Era legat de stalpul de executie, i se desfaceau catusele si putea cere sa ramana nelegat la ochi. Urma o scurta expunere a faptelor savarsite de condamnat facuta de presedintele tribunalului care, dupa ce termina, dadea dispozitie comandantului penitenciarului sa ordone impuscarea.

Ordinul era executat de catre comandantul plutonului de executie si imediat dupa tragere, medicul legist constata daca cel condamnat a decedat sau nu. In ultimul caz, comandantul plutonului avea obligatia sa desavarseasca actul prin foc de arma.

La sfarsit, medicul legist constata moartea condamnatului si o consemna intr-un act constatator care era anexat la procesul-verbal incheiat cu ocazia executiei. Cadavrul condamnatului ramanea langa stalpul unde a fost impuscat sub paza unei escorte timp de o ora din momentul executiei, urmand a fi inhumat sau transportat la crematoriu pentru incinerare.

PASUL PATRU. Birocratia nu putea ocoli un asemenea “eveniment“. Zeci de note si procese-verbale insoteau actul executiei. Dupa executare, toti oficialii sus-mentionati incheiau un proces-verbal in dublu exemplar in care se detalia modul in care s-a dus la indeplinire executarea hotararii de condamnare.

La acesta se anexa certificatul medico-legal de constatare a decesului condamnatului. Un exemplar se trimitea instantei care l-a condamnat, iar al doilea ramanea la penitenciar.

Decesul se comunica imediat in vederea inregistrarii ofiterului de stare civila de la comitetul executiv al Consiliului Popular al localitatii pe teritoriul careia era penitenciarul prin adresa semnata de comandant si medicul prezent la executie.

CUM SE PUTEA SCAPA DE SFARSITUL FATALExecutarea pedepsei cu moartea era prevazuta in regulamentul de ordine interioara a penitenciarelor, in Legea 23 din 18 noiembrie 1969, Codul Penal sau Codul de Procedura Penala. Nu puteau fi executati infractorii minori si nici femeile gravide sau cele care aveau copil pana la trei ani la data savarsirii infractiunii sau pronuntarii hotararii, in ambele cazuri alternative era 25 de ani.

Executia putea fi evitata astfel: sentinta nu era pusa in aplicare in termen de doi ani in cazul in care condamnatul a fost prezent la judecata sau doi ani de la data cand infractorul s-a predat sau a fost prins; alta sansa era aceea de a incerca sa scape timp de sapte ani de la data cand hotararea a ramas definitiva, in acest caz se comuta pedeapsa la detentia pe o perioada de 25 de ani.

Rimaru a topait printre gloante, pe dupa stalp

33 de ani. Atat a trecut de cand Ion Rimaru, unul dintre criminalii in serie, care a ucis patru femei si a mutilat alte zece, a fost condamnat si executat. Putini stiu insa ca si tatal ucigasului a fost tot un criminal in serie. In anul 1944, patru femei au fost omorate de un individ ramas cunoscut decenii intregi.

Autorul acestor crime a fost identificat de criminalistul Constanti Turai ca fiind Florea Rimaru, tatal lui Ion, asasinat de Securitate la un an de la executia fiului sau.CRISTINA HURDUBAIA

Ziarul Dimineata, anul 1971: “In ultimul timp, in Capitala, au fost savarsite mai multe infractiuni de omor si talharie asupra unor femei. Criminalul este Ion Rimaru, nascut la 12 octombrie 1946, in Corabia, student in anul III la Medicina Veterinara. In 1965 a mai suferit o condamnare pentru talharie“.

La proces, Rimaru a recunoscut ca a lovit mai multe femei. El a declarat ca nu si-a dat seama ca acestea puteau sa moara, punand accent pe ideea ca era “bolnav“. Femeile au fost violate si ciopartite cu un topor si un cutit. In cazul Gheorghitei Popa, de exemplu, victima prezenta 48 de leziuni taiate si intepate, la nivelul capului, pieptului, regiunii pubiene si membrelor inferioare.

O parte din sutien si ciorapi atarnau intr-un copac. Celelalte bucati erau sub cadavru…“

IN INSTANTA. Va prezentam mai jos stenograma procesului in care s-a spus exact cum a fost descoperit criminalul si cum actiona. De mentionat faptul ca langa ultima victima a sa a fost descoperita o portiune dintr-o adeverinta medicala, care s-a dovedit a fi pe numele lui Ion Rimaru. Alte comentarii ar fi de prisos.

Grefierul: Pe rol dosarul 3900 din 1971 privitor pe inculpatul Rimaru Ion.

Presedintele Instantei: Anchetatorii au ridicat de la locul faptei geanta si pantofii, rupte, si cheaguri de sange, fire de par de pe poseta si din mana victimei, adeverinta gasita sub cadavru, precum si imbracamintea acesteia. (...

) In continuarea cercetarilor, efectuandu-se o constatare tehnico-stiintifica pentru relevarea scrisului de pe imprimatul de adeverinta descoperit si ridicat de la fata locului, s-a constatat ca a fost eliberat de catre doctorul Enistea Octavian de la Cabinetul de Neurologie al Spitalului pentru Studenti, fiind datat martie 1971.

6

Page 7: Pedeapsa Cu Moartea

S-a trecut la verificarea fiselor de consultatii ale studentilor ce s-au prezentat in martie la Neurologie. In urma acestor verificari s-a constatat ca pentru 83 de studenti de la diverse facultati s-au eliberat adeverinte de scutire medicala de acelasi tip cu cea descoperita la fata locului.

S-a trecut apoi la verificarea dosarelor studentilor pentru a se descoperi care dintre acestia nu au predat adeverinta de scutire la facultate, pentru motivarea absentelor. 15 studenti nu au depus aceste adeverinte la dosar.

Comparandu-se cifrele probabile 42, 62, 67 si 47, relevate in raportul de constatare, cu numerele fiselor medicale a celor 15 studenti care nu au depus adeverinta de scutire, s-a constatat ca numai cifra 47 s-ar putea include in numarul fisei 347. Verificandu-se aceasta fisa s-a constatat ca apartine studentului Rimaru Ion, de la Facultatea de Medicina Veterinara – Bucuresti.

Din fisa rezulta ca pe 4.03.1971, Ion Rimaru a fost consultat la Cabinetul de Neurologie cu indicarea diagnosticului – psihopatie instabila, care a eliberat totodata adeverinta numarul 347 pentru scutire medicala, adeverinta a fost gasita cu ocazia cercetarii locului faptei, sub cadavrul unei victime.

Odata identificat posesorul acestei adeverinte, s-a procedat la prinderea si cercetarea acestuia. Astfel, pe 27 mai 1971, anchetatorii s-au deplasat la Caminul studentesc nr. 6 din Bucuresti, unde locuia Rimaru Ion. Nefiind gasit la camin si usa camerei fiind incuiata, in prezenta administratorului caminului, s-a procedat la deschiderea usii si efectuarea perchezitiei domiciliare.

SCARBA“Dupa ce am muscat-o, am aruncat jos ceea ce a ramas in gura, adica bucata de carne din corpul victimei, deoarece mi-a venit sa vomit, fiindu-mi scarba. Pentru ca sa pot sa violez victima, am rupt hainele si le-am taiat. Cred ca am taiat cu cutitul si am taiat si cu tarnacopul de haine“

VIOLENTA“Am lovit o alta femeie. De mai multe ori, fara a putea preciza cate lovituri am dat, probabil doua-trei lovituri, dupa care am dus-o, tarand-o in curtea unei case, unde am gasit poarta deschisa. Am asezat-o jos pe ciment, am dezbracat-o, smulgandu-i hainele sau taindu-le cu cutitul, dupa care am violat-o. In timpul raportului sexual am muscat femeia de piept“ - Ion Rimaru

FAPTELE8/9 aprilie 1970 – Elena Oprea – omor cu premeditare

1/2 iunie 1970 – Florica Marcu – viol

19/20 iulie 1970 – magazinul OCL Confectia – furt in dauna avutului obstesc

24 iulie 1970 – Margareta Hanganu – talharie

22/23 noiembrie 1970 – Olga Baraitaru – tentativa de omor deosebit de grav, viol si furt calificat

15/16 februarie 1971 – Gheorghita Sfetcu – tentativa de omor deosebit de grav si furt calificat

17/18 februarie 1971 – Elisabeta Florea – tentativa de omor deosebit de grav

4/5 martie 1971 – Fanica Ilie – omor cu premeditare deosebit de grav, viol si furt calificat

8/9 aprilie 1971 – Gheorghita Popa – omor deosebit de grav, viol si furt calificat

1/2 mai 1971 – Stana Saracin – tentativa de viol

4/5 mai 1971 – Mihaela Ursu – omor deosebit de grav, viol

4/5 mai 1971 – Maria Iordache – tentativa de omor deosebit de grav

6/7 mai 1971 – Viorica Tatu – tentativa de omor deosebit de grav

6/7 mai 1971 – Elena Buluci – tentativa de omor deosebit de grav

mai 1971 – Iuliana Funzinschi – talharie in paguba avutului obstesc si talharie in dauna avutului personal

Rimaru “cauta“ mereu crime“Avand in vedere modul in care a actionat inculpatul Rimaru Ion in comiterea infractiunilor, comportamentul fata de victime si de obiectele personale ale acestora in timpul si dupa savarsirea agresiunii, din actele medicale de la Policlinica pentru studenti Bucuresti rezulta ca a fost luat in evidenta la “sectia NEUROLOGIE, cu diagnosticul “PSIHOPATIE INSTABILA”, pentru a

se stabili daca acesta prezinta maladii cu caracter psihic de natura a-i afecta discernamantul si pentru determinarea responsabilitatiii sale penale, s-a dispus si efectuat o expertiza psihiatrica, de catre o comisie formata din sase medici specialisti“, s-a stabilit in urma efectuarii expertizelor psihiatrice.

Astfel, s-a constatat ca inca din anul 1967, in fisa medicala au fost notate o serie de aprecieri, ca de exemplu: “nod in gat“, “spasm esofagian“ si sindrom nevrotic reactiv.

7

Page 8: Pedeapsa Cu Moartea

NORMAL. Pe 4 martie 1971, medicul de la policlinica studenteasca noteaza o usoara stare confuzionala pe care a consemnat-o ca “suspiciune de comitialitate temporala“.

Coincidenta acestei manifestari chiar in dimineata zilei in care Rimaru a comis o crima de un sadism feroce pune in mod justificat problema daca vizita medicala solicitata nu a avut un caracter premeditat de eventuala ascundere in spatele unui diagnostic psihiatric sau daca, intr-adevar, nu se gasea intr-o stare afectiva cu totul speciala, dar legata de intentia premeditata de a cauta o noua

crima (…) Examenul minutios psihiatric efectuat in mod repetat in timpul anchetei nu a putut scoate in evidenta tulburari de tip psihiatric. Nu s-au remarcat stari halucinatorii, confuzionale, delirante sau de alta natura psihotica (…).

CRUZIME DE NEEGALAT. “Tabloul psihopatic cuprindea aproape intreaga gama a trasaturilor negative: agresivitate, impulsivitatea, cruzime feroce. Era sadic. Exemplu: cazul victimei Florica Marcu (in timp ce o ajuta sa treaca un gard, brusc o impinge brutal, provocandu-i caderea cu capul de pamant de o violenta care ii provoaca pierderea cunostintei).

Vampirismul este intalnit in acelasi caz. Florica Marcu, care a scapat cu viata, a putut da relatii amanuntite asupra felului in care i-a provocat mai multe plagi prin intepare, din care i-a supt sange.

Canibalismul: musca din victime din regiunile erogene: vagin, pubis, sani, rupand bucati de carne ce nu au mai fost gasite la locul crimelor, constatandu-se numai lipsa de substanta de regiunile respective.

Tendinte necrofilice: predilectia de a continua ac-tul sexual si dupa incetarea spasmelor agonice. In unele cazuri, agresivitatea nediferentiata continua si dupa moartea victimelor.

In urma examenelor psihiatrice repetate si neurologice ca si a exploatarilor functionale efectuate nu s-a evidentiat prezenta unei maladii cu caracter psihic de natura a-i afecta discernamantul“.

IPOTEZA OMUL-LUPPsihologul dr. col. Tudorel Butoi, expert criminalist, a realizat, in urma cu cativa ani, schita portretului psihologic dupa ce a analizat documente si casete video cu Ion Rimaru. “Tipul de conduita caracteriza agresivitatea primara orientata spre suprimarea vietii. Mobilul este consumarea actului sexual.

Era un inadaptat social, de nesociabil-inhibat, marcat de complexe de inferioritate si de esec sexual. Relatia lui Rimaru cu o femeile era disfunctionala.

Acest lucru rezulta din schita de confesiuni pe care o face Rimaru in arest si in care prezenta amintiri legate de adolescenta, de timiditatea pe care o manifesta si de nerealizare, in sensul ca o parte din prietenii sai dispunea de sume de bani, de statut social, lucruri pe care el le vedea ca fiind de neatins.

Frustrat profund, ucidea cu satisfactia depersonalizarii pana la distrugerea victimei“.

ANIMALITATE. “Faptele de omor sunt raptusuri catharsice – descarcari si detensionari – sublimari psihanalitice ale pulsiunilor sexuale nesatisfacute. De altminteri, eu am mari rezerve ca macar o data, Rimaru, in ciuda declaratiilor sale, a incercat abordarea viitoarelor victime altfel decat direct prin actul de agresiune.

Ce spune el ca “m-am trezit intr-o noapte mergand in spatele unei femei, am ajuns langa ea si i-am propus sa aiba relatii intime cu mine” sau “i-am propus sa se casatoreasca cu mine”, in realitate sunt doar niste disimulari, niste scuze perverse.

Daca s-ar fi intamplat asa cum afirma Rimaru, atunci victima acostata mai mult sau mai putin civilizat, ar fi purtat cu ucigasul o discutie o perioada de timp, mergand in paralel. Rimaru era un criminal psihopat sexual de tip organizat – singuratic – nocturn, fiind energizat instinctual-animalic (noapte, panda, conditii meteorolgice deosebite, urmarirea victimei etc.).

Toate aceste conditii arata animalitatea, considerand victima o prada. In aceasta nota confirm intr-o foarte mare masura ipoteza cu “omul-lup“, declara psihologul Tudorel Butoi.

”SA FIE ADUS TATA, CACI EL ESTE VINOVAT”Ion Rimaru a fost executat prin impuscare de un pluton format din trei ofiteri. Nu a avut nici o ultima dorinta; insa incepuse sa se agite, voia sa-si rupa hainele de pe el cu dintii si se invartea in jurul stalpului de care era legat. A inceput sa strige cat putea de tare: “Sa fie adus tata, caci el este vinovat!“. “Vreau sa traiesc!“, a mai tipat Rimaru.

“Vreau sa traiesc!“ Cei din plutonul de executie erau timorati de atitudinea lasa a condamnatului. Ion Rimaru a fost, in cele din urma, ciuruit cu gloante. Tatal lui Ramaru, Florea, este arestat, in acelasi an, 1971, de trei ori in legatura cu crimele fiului sau. Este eliberat deoarece tainuirea savarsita de o ruda apropiata nu se pedepseste.

In 1984, in cartea “Enigmele unor amprente“, Constantin Turai afirma ca Florea Rimaru este cel care a omorat patru femei in Bucuresti, in anul 1944, fara a fi prins vreodata. Tatal lui Ion Rimaru a murit in 1972, fiind aruncat dintr-un tren de catre Securitate.

Psihologul Tudorel Butoi a ajuns la concluzia ca in cazul lui Ion Rimaru “am avut de-a face cu un criminal cu un dicteu genetic care verifica de o maniera stupefianta transmiterea genei criminale din perspectiva criminalului innascut. Tatal lui Rimaru a comis cele patru omoruri in aceleasi conditii si cu acelasi mod de operare ca ale fiului sau.

Cu alte cuvinte, fiul a repetat istoria criminala a tatalui“, a mai declarat Butoi.

AMINTIRIIuliana Frunzinschi, ultima victima a lui Ion Rimaru, a pastrat cerceii pe care acesta i-a smuls de la urechile ei, la fel ca si baticul pe

8

Page 9: Pedeapsa Cu Moartea

care il purta cand a fost victima talhariei si care i-a fost taiat de toporul criminalului. Umbrela si aparatul de radio pe care le avea la ea in timpul incidentului au ajuns la muzeul politiei.

Ea a declarat ca tija umbrelei i-a salvat viata, deoarece toporul s-a lovit de aceasta, in loc sa-i loveasca fata, asa cum ar fi dorit ucigasul. A ramas cu cicatrice la cap si pe fata. A ajuns sa il imite foarte bine pe Rimaru si poate povesti cu lux de amanunte ceea ce s-a intamplat in 1971. A fost obsedata de imaginile de atunci, dar a avut vointa de a nu ramane cu repercusiuni.

Cu toate acestea, i se mai intampla sa aiba impresia ca este urmarita sau ca suna cineva la usa.

PSIHOZAIn prima zi de interogatoriu, imediat dupa ce a fost dus la militie si dupa ce i s-au pus catusele, Ion Rimaru nu a scos nici un sunet, nici macar nu mai mormaia ca altadata. Nu avea nici un fel de reactie si parea inert. Pana la lasarea serii nimeni nu a reusit sa scoata un cuvant de la el. Privea tamp in gol. Echipele de ancheta s-au retras in alt birou, pentru a stabili un plan de bataie.

O alta problema a fost aceea a “cazarii“ ucigasului. In celula a fost introdus inclusiv un plutonier, care se dadea drept hot. Dupa doua luni de ancheta a marturisit 32 de infractiuni, printre care cele patru omoruri, tentativele de omor, violurile, furturile si talhariile.

Anchetatorii credeau ca resorturile criminale au fost declansate de un sfat al tatalui sau, care stia de toata activitatea lui Rimaru. Procesul criminalului Rimaru a fost urmarit cu mare atentie de opinia publica, avand in vedere si psihoza creata in randul femeilor, care nu mai ieseau pe strada dupa ora 21:00, decat daca circulau in grupuri numeroase sau erau insotite de barbati.

Procurorul de serviciu, Ioan Butnariu, a cerut pedeapsa cu moartea pentru Ion Rimaru. “Inculpatul a actionat in mod constient, deliberat si a prezentat un pericol social“.

Procesul criminalului, in loc de meci de fotbal

13 iunie 1986 a reprezentat pentru comuna ieseana Bosia ziua in care a avut loc ultima executie a unei persoane acuzate de omor. Cu aproape trei ani in urma, Vasile Iacob, un tanar de numai 22 de ani, ucidea cu bestialitate trei batrani.MIRELA CIMPOI

Avea doar 22 de ani, iar primul sau copil mai avea trei luni pana sa vada lumina zilei. Era intr-o duminica de septembrie din 1983. Vasile Iacob a fost la un meci de fotbal, unde a baut niste vin. Dupa aceea, barba-tul a mai baut un litru de vin la familia Stoleru.

Pentru ca ramasese fara bani de bautura, s-a dus sa imprumute de la sotii Putina – Costache de 83 de ani si Maria de 73 de ani – fratele, respectiv cumnata bunicilor sai. “Sotii Putina ii imprumutasera cu bani pe parintii lui Vasile pentru nunta lui.

Le cerea mereu parintilor banii facuti la nunta, dar mosul Vasile ii spunea ca a dat datoria sotilor Putina si ca nu mai are de unde sa-i dea si lui. Vasile s-a gandit ca mosnegii au bani si s-a dus sa le ceara“, spune Vasile Putina, nepotul victimelor, care in 1983 era secretar la Consiliul Popular Bosia. De altfel, el a participat, alaturi de militieni, la cercetarea cazului.

MACELUL. Vasile Iacob a intrat in curtea sotilor Putina prin gradina, si, dupa ce a batut cainele, s-a indreptat spre bucataria de vara, unde stateau cei doi batrani. Dupa cum le-a spus magistratilor, a luat un topor ca sa-i intimideze pe sotii Putina, astfel incat acestia sa-i dea niste bani. Pentru ca au refuzat, Vasile Iacob i-a omorat.

Femeia era bolnava si statea in pat, iar batranul era in picioare langa soba. “I-a lovit cu toporul in cap si, pentru ca batranul inca mai traia, l-a lovit si cu un cutit de mai multe ori in zona gatului. In plus, Vasile Iacob a folosit si sapaliga ca sa-i omoare pe cei doi. I-a macelarit pentru ca nu i-au dat bani“, povesteste fostul secretar al Consiliului Popular Bosia.

Cand a vrut sa iasa din bucataria de vara, Vasile Iacob a auzit poarta. Era Anica Enache, sora Mariei Putina, care venea in vizita. S-a dat dupa usa si a asteptat sa vina Anica, pe care a omorat-o tot cu toporul, ca sa nu existe martori. Dupa aceea, criminalul a trecut pe malul celalalt al Jijiei, unde a adormit.

A fost trezit pe la ora 20:00 de o vecina, dupa care s-a dus acasa si le-a spus parintilor ce facuse, sustine nepotul victimelor. Tatal lui Vasile ar fi mers apoi la Grigore Chelaru, clopotarul satului, care era ruda cu familia Iacob. Acesta i-ar fi sfatuit sa dea foc casei batranilor Putina, ca sa stearga orice urma. “Chelaru le-a zis sa dea foc.

Stiu pentru ca i-a spus preotului la spovedanie inainte de moarte ce a facut“, spune, sigur pe el, Vasile Putina. Aproape de miezul noptii, pe 11 septembrie 1983, satenii au vazut casa sotilor Putina in flacari. “Ardea casa mare.

Probabil a uitat ca ii omorase pe cei trei in bucataria de vara si a incendiat din greseala casa mare“, crede nea Putina, cum ii spun oamenii din Bosia.

Barbatul precizeaza ca din casa au disparut si niste lucruri, pentru ca batranii erau avuti, baiatul lor lucrand in Libia. Oamenii veniti sa stinga incendiul au ramas fara grai cand au vazut cele trei cadavre. “Era sange peste tot, si batranul Costache era mort langa soba, iar matusa Maria zacea pe pat fara suflu“, isi aminteste povestitorul.

TEROARE IN COMUNA. A doua zi au venit in comuna medicii legisti si militienii pentru cercetari. Lumea era ingrozita, iar pana a fost prins faptasul, satenii au stat inchisi in case. Dupa cum spun acestia, Vasile Iacob i-ar fi ajutat a doua zi pe legistii care au facut autopsia celor trei victime si ar fi participat si la inmormantarea batranilor.

“Luni s-a dus la serviciu, iar la ora 12:00 a venit la casa sotilor Putina si i-a ajutat pe legisti la autopsie. A mers si la inmormantare, unde a dus pomenele fara nici o jena, daca va vine sa credeti“, povesteste fostul secretar al Primariei din Bosia.

RETINUT LA SERVICIU. Criminalul a fost prins in joia de dupa masacru, pe baza probelor adunate de anchetatori. Vasile Iacob lucra ca lacatus la societatea Nicolina din Iasi, unde a fost coleg de serviciu cu actualul primar al Bosiei, Neculai Petrachi. “Luni a mers cu noi cu autobuzul la fabrica. Chiar am jucat septica cu el, si toti ne intrebam oare cine o fi criminalul.

9

Page 10: Pedeapsa Cu Moartea

Nu stiam ca este printre noi, pentru ca nu schita nici un gest care sa-l tradeze. A fost ridicat joi de la serviciu“, spune primarul Petrachi.

JUDECATA. In toamna anului urmator, a avut loc procesul pe terenul de fotbal din comuna, unde s-a improvizat o scena cu ajutorul a doua remorci de tractor. “Era puhoi de oameni, cred ca peste 2.000. Au venit din Iasi si din trei comune ca sa-l vada pe criminal.

Vasile Iacob avea lanturi la maini si la picioare, cum vedeti in filme“, spune nea Putina, care isi indreapta privirea spre locul in care s-a decis soarta criminalului. A recunoscut in fata judecatorilor ca el este autorul macelului si le-a cerut sa-si vada copilul. “Atunci si-a vazut pentru prima data si fetita, care se nascuse la trei luni dupa ce i-a omorat pe batrani.

Cand i s-a comunicat sentinta – condamnat la pedeapsa capitala –, multimea adunata la proces a oftat adanc. Le parea rau“, crede Vasile Putina. Doi ani mai tarziu, in iunie 1986, criminalul din Bosia a fost executat prin impuscare la Jilava, dupa ce ii fusese respinsa cererea de comutare a pedepsei cu moartea la cea pe viata, adresata tovarasului Nicolae Ceausescu.

“CINE STIE…?“. Sotia ultimului iesean executat si-a refacut viata. S-a recasatorit si acum traieste intr-o localitate invecinata cu Bosia. Parintii celui executat nu cred nici acum ca fiul lor a fost capabil sa omoare trei oameni. Profira Iacob, de 70 de ani, mama lui Vasile, este foarte bolnava si comunica cu dificultate. “Cine stie...

?“ Aceste cuvinte le repeta mereu.

MACEL“I-a lovit cu toporul in cap si, pentru ca batranul inca mai traia, l-a lovit si cu un cutit de mai multe ori in zona gatului. In plus, Vasile Iacob a folosit si sapaliga ca sa-i omoare pe cei doi. I-a macelarit pentru ca nu i-au dat bani“ - Vasile Putina,secretar la Consiliul Popular Bosia

FRICA“Multi si-au pus lacate la usi, iar unii credeau ca tripla crima este opera sectantilor. Noaptea era liniste deplina in comuna si oamenilor le era frica sa-i prinda intunericul pe ulite“ - localnic

Ultimii executati ai regimului: Ceausestii

La 25 decembrie 1989 avea sa se consume ultima executie din Romania. La putin timp dupa impuscarea sotilor Ceausescu, pedeapsa cu moartea avea sa fie abolita.VALENTIN ZASCHIEVICI

Acuzatia sub care au fost trimisi in judecata si condamnati Nicolae si Elena Ceausescu avea sa fie si cea mai grava din istoria regimului care le purtase numele: genocid. Procesul lor, asa cum avea sa consemneze istoria si sa ramana in constiinta publica, a fost unul atipic. Cei doi nu au avut parte de caile ordinare si extraordinare de atac impotriva sentintei.

De asemenea, sentinta a fost pusa imediat in executare, asa cum nu se mai intamplase niciodata pana atunci in cei 25 de ani cat au condus destinele tarii.

In ziua de Craciun – o alta pricina de controversa si, in fond, un alt semn prost pentru sanatatea schimbarilor prin care trecea tara – Nicolae si Elena au fost dusi in fata tribunalului revolutionar. Au fost judecati sumar, dupa o procedura atipica si in vederea unei sentinte parca dinainte date.

Judecatorul care a dat verdictul avea sa se sinucida nu la multa vreme, chinuit de remuscari.

Dictatorul si consoarta au fost imediat legati si dusi langa zidul cazarmii din Targoviste, unde i-a ciuruit un pluton de executie format din cativa parasutisti. Cei doi sunt singurii condamnati din acei 25 de ani ai regimului care n-au fost executati la Rahova sau la Jilava. Si pro-babil, singurii carora nu li s-a pus in vedere ca au dreptul la o ultima dorinta.

Desigur, aceasta a fost sentinta cea mai controversata si totodata cea mai importanta. A schimbat istoria.

DOSARULDosarul procesului sotilor Ceausescu este si el un document controversat. Se pare ca nici n-a existat, ci documentele urmaririi penale si cercetarii judecatoresti au fost intocmite post-factum. Ca si cum asta n-ar fi fost de ajuns, anul acesta, in timp ce Jurnalul National “dezgropa“ culisele brutalei schimbari a regimului, magistratii au anuntat disparitia dosarului.

Acum a fost refacut – se spune oficial – dar intrebarile raman.

DECRET-LEGE nr.6 din 7 ianuarie 1990pentru abolirea pedepsei cu moartea, pentru modificarea şi abrogarea unor prevederi din Codul

penal şi alte acte normative

10

Page 11: Pedeapsa Cu Moartea

Pentru a sublinia caracterul profund umanist al regimului instaurat in Romania de revolutia populara si pentru realizarea propunerilor facute de cetateni,Consiliul Frontului Salvarii Nationale decreteaza:

ART. 1 - Pedeapsa cu moartea prevazuta pentru unele infractiuni din Codul penal si legile speciale este abolita si se inlocuieste cu pedeapsa detentiunii pe viata.

ART. 2 - De la data adoptarii prezentului decret-lege toate dispozitiile privind pedeapsa cu moartea din Codul penal, Codul de procedura penala si alte acte normative, in afara celor prevazute in art. 4, sint considerate ca se refera la pedeapsa detentiunii pe viata.

ART. 3 - Pedepsele cu moartea, aplicate prin hotariri ramase definitive dar neexecutate, se inlocuiesc cu pedeapsa detentiunii pe viata, potrivit procedurii privind inlocuirea acestei pedepse.

ART. 4 - Se abroga art. 54, 55, 120 alin. 4 si 130 din Codul penal, precum si prevederile referitoare la executarea pedepsei cu moartea din Legea nr. 23/1969 si din Regulamentul aprobat prin Hotarirea Consiliului de Ministri nr.2282/1969.

PRESEDINTELE CONSILIULUI FRONTULUI SALVARII NATIONALE ION ILIESCU

Pedeapsa capitală în RomâniaDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pedeapsa capitală după țară.

Pedeapsa capitală în România a fost abolită în 1989, abolire reconfirmată de Constituția României din 1991.

Cuprins

  [ascunde] 

1   Istoria

2   Regatul României

3   România comunistă

4   După 1989

5   Vezi și

6   Note

7   Legături externe

11

Page 12: Pedeapsa Cu Moartea

[modificare]Istoria

Horea

Cloşca

Pedeapsa cu moartea are o istorie lungă și variată în România de azi. Vlad al III-lea Țepeș (care a domnit în Țara

Românească, în principal în perioada 1456-62) este cunoscut în toată lumea pentru că a executat mii de oameni prin tragere

în țeapă[1]. Unul dintre succesorii săi, Constantin Hangerliu, a fost ștrangulat, împușcat, înjunghiat și decapitat de otomani

în 1799[2][3]. Horea și cu Cloșca au fost trași pe roată de către autoritățile imperiale austriece (care stăpâneau în acel

moment Transilvania) în1785[4].

Romanul scris de Liviu Rebreanu în 1922, „Pădurea spânzuraților” (la fel filmul din 1965 bazat pe acest film), este inspirat din

viața fratelui său Emil care a fost spânzuratpentru dezertare în 1917, cu puțin timp înainte de dispariția Austro-

Ungariei și Unirea Transilvaniei cu România[5].

[modificare]Regatul României

România ca stat modern s-a format în 1859, după Unirea Principatelor. Codul Penal adoptat în anul 1864 prevedea pedeapsa

cu moartea doar pentru infracțiunile comise în timp de război. Constituția din 1866 adoptată în timpul regelui Carol I și

inspirată de modelul belgian liberal din 1831, nu prevedea pedeapsa cu moartea pentru crime pe timp de pace[6]. Până la

sfârșitul secolului al XIX-lea, doar alte șase țări europene au abolit pedeapsa cu

moartea: Belgia, Finlanda, Italia, Luxemburg, Olanda și Portugalia[7].

Eliminarea pedepsei cu moarte pentru crime pe timp de pace a fost reafirmată în articolul 16 al Constituției din 1923.

[modificare]România comunistă

În România comunistă au fost executate 104 persoane[8]. Între 1965 și 1989 Tribunalul Militar București a condamnat la

moarte 47 de persoane[8].

[modificare]După 1989

Pedeapsa cu moartea a fost abolită prin Decretul-Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990 și a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii pe

viață.[9]

12

Page 13: Pedeapsa Cu Moartea

Ultimele persoane condamnate la moarte și executate au fost soții Ceaușescu (25 decembrie 1989)

In Romania pedeapsa cu moartea este acceptata de 91% dintre romani. Daca s-ar face un referendum, 94% dintre romani ar vota

pentru retragerea cetateniei romilor care comit infractiuni in strainatate, iar un procent similar ar vota pentru reintroducerea

pedepsei cu moartea (91%).

10 lucruri de ştiut despre... Pedeapsa cu moarteaAutor: Simona Deleanu | 6344 vizualizări

       

Pedeapsa cu moartea rămâne încă unul dintre subiectele controversate. Unele ţări sunt total împotriva ei, altele au păstrat-o în legislaţie pentru câteva tipuri de delicte. În România, un sondaj recent a relevat că o parte dintre români ar dori-o reintrodusă în lege, iar alţii o asociază cu regimul comunist. Iată zece lucruri despre istoria pedepsei cu moartea.

Pedeapsa cu moartea, aplicată încă din Antichitate chiar şi pentru delicte de opinie sau abateri minore şi, din secolul al XVIII-lea – când a fost criticată, printre alţii de Voltaire şi de C. Beccaria – obiect al unei polemici umanitare şi juridice care, dacă nu a reuşit să obţină abolirea sa generalizată, a dus la utilizarea ei pe o scară mai redusă, în special în Europa.

Prevăzută în toate legislaţiile italiene anterioare unificării, cu excepţia Toscanei, unde fusese abolită de Pietro Luopoldo în 1786, a fost extinsă prin Codul introdus de dinastia de Savoia la întreaga Italie unită, fiind abrogată mai târziu prin codul Zanardelli, în 1889.

Pedeapsa cu moartea a fost reintrodusă în Italia, în 1926, pentru delicte politice, fiind extinsă prin codul Rocco din 1931 şi la cele mai grave delicte de drept comun.

În 1948, în Italia, când a intrat în vigoare Constituţia republicană, pedeapsa cu moartea a fost abolită.

La sfârşitul anilor ’90, pedeapsa cu moartea este prevăzută de legislaţia din aproximativ jumătate dintre statele lumii, în state ca SUA, Rusia, Japonia, China, dar şi Bielorusia şi Estonia.

Pedeapsa cu moartea este aplicată în unele societăţi în cazul unor infracţiuni ca spionajul, trădarea, crima, iar în altele şi pentru acte de viol, incest sau adulter.

În China, traficul de carne vie sau cazurile grave de corupţie sunt pedepsite prin pedeapsa cu moartea.

De-a lungul istoriei, pedeapsa cu moartea s-a concretizat în: arderea pe rug – de exemplu, în cazul celor condamnaţi de Inchiziţie în Evul Mediu, decapitare, ghilotina – rămasă simbol al Revoluţiei

13

Page 14: Pedeapsa Cu Moartea

Franceze, dar nu numai, scaunul electric – pedeapsă întâlnită în SUA de azi, tragerea pe roată şi tragerea în teapă – pedepse folosite în Ţările Române, în Evul Mediu, dar şi în alte părţi.  

În România pedeapsa cu moartea a fost abolită prin decretul-lege numărul 6 din 7 ianuarie 1990 şi a fost înlocuită cu detenţia pe viaţă. Ultimele persoane condamnate la moarte şi executate au fost Elena şi Nicolae Ceauşescu, pe 25 decembrie 1989

India a adoptat pedeapsa cu moartea pentru cazurile de violGuvernul indian a aprobat legi mai dure pentru a descuraja violenţele sexuale împotriva femeilor, anumite cazuri de viol putând fi pedepsite chiar şi cu moartea.  Măsurile au fost luate ca un răspuns al liderilor la protestele publice care au avut loc după ce o tânără a decedat în capitala New Delhi în urma unui viol. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Violatorii din New Delhi apar în faţa justiţiei. Tatăl victimei: ... Mama tinerei violate în India cere spânzurarea agresorilor VIDEO Drama femeilor din India. Bătute, violate şi obligate să îşi uci... PUBLICITATE Rin Grand Residence La Rin Grand Residence poti sa faci orice vrei in apartamente incepand de la 29000 €! Legea, semnată de preşedintele Pranab Mukherjee, prevede, pentru prima dată, pedeapsa capitală în cazurile de viol soldate cu moartea victimei, potrivit „The New York Times“. Pedepsite vor fi şi hărţuirile, atacurile cu acid, voaiorismul şi traficul cu femei. Noua lege include pedepse care variază de la minim şapte ani de închisoare, până la pedeapsa cu moartea, în cazul în care victima moare sau este lăsată în stare vegetativă. Mulţi avocaţi susţin unele modificări, dar au obiectat în legătură cu introducerea pedepsei capitale. „Toate ţările se îndreaptă spre eliminarea pedepsei cu moartea, iar India consolidează legislaţia pentru pedeapsa capitală. Încă mergem pe principiul ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“, a spus Kavita Srivastava, secretarul naţional al Uniunii pentru Libertăţi Civile. În plus, liderii unor grupuri de femei au susţinut că reglementările sunt incomplete, motiv pentru care preşedintele indian ar trebui să nu le semneze. „Acesta este o ordonaţă incompletă şi pare a fi, mai degrabă, un exerciţiu pentru a crea un impact. După 20 de ani în care nu au făcut nimic, liderii par să se grăbească să facă ceva sau pentru a potoli furia cetăţenilor“, este de părere Kirti Singh, avocat specializat în problemele femeilor. Luna trecută, o comisie specială condusă de un fost preşedinte al Curţii Supreme a întocmit un raport prin care a cerut guvernului să ia anumite măsuri. Noile legi au ţinut seama de unele recomandări ale raportului, în timp ce altele au fost ignorate: sancţionarea violurilor conjugale, şi urmărirea penală a personalului militar responsabil de agresiuni sexuale. În plus, raportul comitetului a propus şi respingerea pedepsei cu moartea în cazurile de viol.

Ce spune Biblia despre pedeapsa cu moartea / pedeapsa capitală?

Răspuns: Conform Vechiului Testament, legea prevedea pedeapsa cu moartea pentru diverse fapte, cum ar fi: crimă (Exod 21:12), răpire (Exod 21:16), violenţă (Exod 22:19); adulter (Levitic 20:10); homosexualitate (Levitic 20:13), a fi un profet fals (Deuteronom 13:5), prostituţie şi viol (Deuteronom 22:4), şi alte câteva crime. Cu toate astea, Dumnezeu adesea a arătat milă atunci când pedeapsa cu moartea se cuvenea a fi aplicată. David a comis adulter şi crimă, şi totuşi Dumnezeu nu a cerut ca viaţa lui să fie luată (2 Samuel 11:1-5, 14-17; 2 Samuel 12:13). În final, fiecare şi orice păcat pe care-l săvârşim ar trebui să ne aducă pedeapsa cu moartea (Romani 6:23). Din fericire, Dumnezeu şi-a arătat dragostea faţă de noi prin a nu ne condamna (Romani 5:8).

Când fariseii au adus la Iisus o femeie care a fost prinsă săvârşind adulter şi L-au întrebat dacă ar trebui omorâtă cu pietre, Iisus a răspuns "Cine cintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea" (Ioan 8:7). Acest lucru nu ar trebui folosit pentru a spune că Iisus a respins pedeapsa capitală în toate situaţiile. În acest caz, Iisus doar a vrut să arate ipocrizia fariseilor. Fariseii au vrut să-L păcălească pe Domnul Iisus să încalce Legea Vechiului Testament...lor chiar nu le păsa de femeia care ar fi fost omorâtă cu pietre (unde era bărbatul cu care a fost prinsă în adulter?). Dumnezeu a fost Cel care a instituit pedepsa capitală: “Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci

14

Page 15: Pedeapsa Cu Moartea

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui” (Geneza 9:6). În unele situaţii, Iisus ar aproba pedeapsa capitală. De asemenea, Domnul Iisus a arătat milă atunci când pedeapsa capitală era meritată (Ioan 8:1-11). În mod cert, apostolul Pavel a recunoscut puterea guvernului de a institui pedeapsa capitală acolo unde este cazul (Romani 13:1-5).

Aşadar, în esenţă, ne-am întors de unde am plecat. Da, Dumnezeu permite pedeapsa capitală. Dar în acelaşi timp, Dumnezeu nu cere întotdeauna pedeapsa cu moartea atunci când ea este meritată. Atunci, care ar trebui să fie punctul de vedere creştin cu privire la pedeapsa cu moartea? În primul rând, trebuie să ne amintim că Dumnezeu a instituit pedeapsa capitală în Cuvântul Său; de aceea, ar fi o îngâmfare din partea noastră să gândim că am putea institui un standard mai înalt decât El sau că am putea fi mai miloşi decât El. Standardul lui Dumnezeu este cel mai înalt posibil din moment ce El este perfect. Acest standard nu se aplică numai cu privire la noi ci şi la El însuşi. De aceea, El ne iubeşte şi are milă faţă de noi cu o măsură infinită. De asemenea, vedem că El se mânie cu o măsură infinită, şi totul este păstrat într-un echilibru perfect.

În al doilea rând, trebuie să recunoaştem că Dumnezeu a dat autoritate guvernului de a determina când este necesară pedeapsa capitală (Geneza 9:6; Romani 13:1-7). Este nebiblic să gândim că Dumnezeu se opune pedepsei capitale în toate cazurile. Creştinii nu ar trebui niciodată se bucure când pedeapsa capitală este aplicată, dar în acelaşi timp, creştinii nu ar trebui să se lupte împotriva dreptului guvernului de a executa făptaşii celor mai rele crime.

GANDUL a făcut, luni, un sondaj pe Facebook pe tema pedepsei capitale. Fără a avea pretenţiile unei cercetări

sociologice, rezultatul a arătat că subiectul nu-i lasă pe oameni indiferenţi şi că există o tendinţă de susţinere pentru

reinstituirea pedepsei cu moartea în România:  2.398 de persoaneau votat pentru , în timp ce 1.142 s-au exprimat

împotrivă. Un sondaj de opinie realizat în 2010 de Asociaţia Pro Democraţia a arătat că 91% din românii chestionaţi ar fi în

favoarea reintroducerii pedepsei cu moartea dacă ar fi chemaţi la un referendum pe această temă. Este vorba despre acelaşi

studiu din care a reieşit că 94% dintre români ar dori retragerea cetăţeniei romilor care comit infracţiuni în străinătate şi 88%

voiau pedeapsă penală pentru cei care critică religia.

Scurt istoric

Pedeapsa cu moartea, existentă acum în legislaţia a peste 50 de ţări, a fost adoptată în România în perioada dictaturii lui Carol al II-lea (1938) şi a

fost redescoperită de regimul comunist. În era comunistă, ea se aplica pentru 19 infracţiuni, şi anume:  crimele împotriva păcii şi omenirii, trădarea de

patrie, omorul săvârşit prin cruzimi sau asupra mai multor persoane, jefuirea cu consecinţe deosebit de grave a bunului obştesc, după ce anterior

fusese abolită încă de la prima constituţie, din 1866.

În România, ultimii condamnaţi la moarte au fost soţii Elena şi Nicolae Ceauşescu, pe 25 decembrie 1989. În 1990, prin

Decretul-Lege 6 din 7 ianuarie pedeapsa capitală a fost abolită, fiind înlocuită cu detenţia pe viaţă, considerată la nivel

mondial cea mai bună alternativă.

Azi, discuţia nu poate fi purtată "decât din perspectivă pur teoretică"

"În contextul legislativ actual, orice discuţie privind oportunitatea reintroducerii pedepsei cu moartea nu poate fi purtată decât

din perspectivă pur teoretică. Aceasta deoarece există impedimente de ordin legal care exclud în mod irevocabil o

asemenea posibilitate", a declarat pentru gândulavocatul Ovidiu Buduşan, partener la societatea de avocatură Buduşan,

Badea şi Asociaţii. "Concret, prin Legea nr. 7/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 27/20.01.2003, România a ratificat

Protocolul nr. 13 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, protocol care prevede completa

abolire a pedepsei cu moartea în orice circumstanţe, inclusiv în situaţii de război", a explicat avocatul.

Potrivit art. 3 al acestui protocol, nicio ţară membră UE sau a Consiliului Europei nu poate aplica pedeapsa cu moartea.

"Pentru a explicita riscurile diplomatice, precizăm că în prezent singurul stat european în care mai există pedeapsa cu

moartea este Belarus, care, de altfel, nu este parte la CEDO şi nici membru al Consiliului Europei. Adunarea Parlamentară a

Consiliului Europei a adoptat mai multe recomandări prin care solicită statelor membre să utilizeze instrumentele diplomatice

şi politice aflate la dispoziţia lor pentru a convinge autorităţile din Belarus să respecte drepturile omului", mai spune Ovidiu

Buduşan.

15

Page 16: Pedeapsa Cu Moartea

Harta execuţiilor din 2010 // Sursa: Amnesty International

Potrivit lui Buduşan, nu doar organismele europene, dar nici Constituţia nu permite acest lucru. Articolul 20 din legea

fundamentală a României spune că toate convenţiile internaţionale în materia drepturilor omului prevalează asupra dreptului

intern. Prin urmare, Protocolul nr. 13 are valoare superioară oricărei legi interne.

Situaţia în SUA

16

Page 17: Pedeapsa Cu Moartea

Cu roşu, statele americane care menţin pedeapsa cu moartea în legislaţia lor

În Statele Unite a fost reinstaurata Pedeapsa cu moartea de Curtea Suprema, în anul 1976, dupa o suspendare de zece ani.

Începând de la acea data, 832 de condamnati au fost executati prin administrarea de injectii letale, 152 prin electrocutare, 11 în

camera de gazare, 3 prin spânzurare si 2 prin împuscare. Aplicarea pedepsei capitale este legalizata în 38 dintre cele 50 de state

membre ale SUA.

Pedeapsa capitală se foloseşte în 34 din cele 50 de state americane. Ultimul stat american care a abolit sentinţa capitală a

fost Illinois, în martie 2011, şi se crede că următorul va fi California, unde există deja o petiţie în acest sens şi o puternică

susţinere din partea populaţiei.

În fapt, un sondaj Gallup din 2010 a arătat că doar 61% dintre americani mai susţin această pedeapsă, cel mai scăzut procent

din 1972 (în 1994, de exemplu, 80% dintre americani erau pro-pedeapsa cu moartea). "Trendul în Statele Unite şi la nivel

mondial este unul aboliţionist, pentru că tot mai multe state înţeleg că este imposibil să aplici pedeapsa cu moartea

nediscriminatoriu", a mai declarat pentru gândul Jan Wetzel.

Studiul de caz american oferă un alt argument contra pedepsei cu moartea, cel financiar. "Estefoarte costistor un astfel de

proces în SUA, pentru că un caz durează în medie 13 ani (până la epuizarea tuturor căilor de apel, n.red.), iar asta costă.

Securitatea, fiind maximă în cazul condamnaţilor la moarte, este şi ea foarte scumpă", potrivit consilierului Amnesty

International, care a declarat că studiile pe care le-a citit el au indicat toate că este de 2-3 ori mai costisitor pentru statul

american să condamne un deţinut la moarte decât la închisoare pe viaţă.

Totodată, pentru că procesul de atacare în instanţă a unei condamnări la moarte este atât de lung, condamnaţii ajung de

multe ori la capătul puterii şi îşi pierd voinţa de a mai lupta pentru viaţa lor, chiar dacă susţin că au fost pedepsiţi pe nedrept.

"Există ceea noi numim <voluntarii>, adică oamenii care ajung să ceară să fie executaţi, pentru a scăpa de toată bătaia de

cap", a declarat reprezentantul Amnesty International.

Pedeapsa capitală, în cifre

17

Page 18: Pedeapsa Cu Moartea

58: numărul statelor care menţin în legislaţie pedeapsa capitală

23: ţările care au efectuat execuţii în 2010

67: numărul condamărilor la moarte din 2010

527: deţinuţii executaţi în 22 din cele 23 de state. Numărul execuţiilor în China este ţinut secret, însă se crede că este de

ordinul miilor

17.833: acesta era numărul persoanelor care aşteptau, la sfârşitul anului 2010, să fie executate

34: numărul statelor americane care aplică sentinţa capitală

68%: rata de eroare în SUA, pe o durată de 23 de ani

Pedeapsa cu moartea, INUMANĂ şi INUTILĂ - UE şi CoE

Pedeapsa cu moartea este "inumană şi inutilă", au declarat, miercuri, Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Catherine Ashton şi secretarul general al Consiliului Europei (CoE) Thorbjorn Jagland, cu ocazia Zilei mondiale împotriva pedepsei capitale, relatează AFP, citată de Mediafax."Experienţa a arătat că aceasta nu are un efect disuasiv. Nu există sistem juridic infailibil, iar orice eroare judiciară ar putea să antreneze pierderea tragică a unei vieţi nevinovate", au subliniat cei doi într-un comunicat comun.

Lady Ashton şi Jagland şi-au exprimat satisfacţia faţă de faptul că, în ultimii 15 ani, în Europa nu a avut loc nicio execuţie.

Belarusul este singura ţară europeană care continuă să recurgă la execuţii. UE şi CoE au cerut autorităţilor de la Minsk să introducă un moratoriu asupra aplicării pedepsei capitale, în vederea abolirii acesteia.

"Ne felicităm în legătură cu tendinţa de abolire constatată la nivel mondial şi notăm că tot mai puţine ţări recurg la pedeapsa capitală. Totuşi, suntem preocupaţi de o creştere puternică a (numărului) execuţiilor în ultimele 12 luni într-un anumit număr de ţări, care aplică în continuare pedeapsa cu moartea", adaugă Ashton şi Jagland, fără să citeze numele acestor ţări.

"Uniuena Europeană şi Consiliul Europei cer insistent tuturor ţărilor care se află în acest caz să decreteze imediat un moratoriu asupra execuţiilor, un prim pas către abolire", îndeamnă cei doi oficiali.

Pedeapsa capitală este cea mai aspră formă de represiune care a existat vreodată. Tema acestui tip de sancțiune a fost dezbatută încă din cele mai vechi timpuri de personalități precum Cicero, Caesar sau Sfântul Augustin, însă, abia începând cu secolul al XVIII-lea, odată cu scrierilelui Cesare Beccaria, statele au început să acorde o atenție sporită teoriilor umaniste ce militau în favoarea renunțării la pedeapsa cu moartea. O importanță la fel de mare a reprezentat teoria lombrosiană, potrivit căreia unii oameni, încă de la naștere, au un anumit instinct criminal care se poate dezvolta pe parcursul vieții. De aceea, cel mai bine este ca astfel de indivizi să fie definitiv și irevocabil izolați de societate, pentru a nu o pune în pericol.În lucrarea prezentă am analizat motive pro și contra pedepsei cu moartea, statistici realizate de sociologi la nivel global și am ajuns la concluzia că această sancțiune ar trebui să fie prevăzută în constituția oricărui stat, în ciuda cruzimii și primitivismului ei, pentru un număr limitat de infracțiuni grave, cu atât mai mult când este vorba de un stat ai cărui cetățeni nu au un nivel înalt de educație, simț civic și moralitate.

I. Teoria beccariană și teoria lombrosiană1) Teoria beccariană

18

Page 19: Pedeapsa Cu Moartea

În secolul al XVIII-lea, Cesare Beccaria lansa o teorie conformă cu cele susținute până atunci de Cicero, Caesar, Sf. Augustin, Sir Thomas More, dar într-o formă modernă, care avea să atragă atenția anumitor state europene și să le determine, într-un final, să desființeze pedeapsa capitală. Cesare Beccaria spune: „Pentru mine este o absurditate ca legea, care exprimă voința comună și detestă și pedepsește omuciderea, să comită ea însăși una și, pentru a împiedica cetățenii de la a săvârși o crimă, să comande comiterea uneia în public.”1, militând astfel împotriva pedepsei capitale, pe care o numește „această risipă inutilă de chinuri care nu i-a făcut niciodată pe oameni mai buni.”2Într-adevăr, executarea cuiva într-o piață publică putea instiga la violență sau chiar, fără să vrea, la sinuciderea prin spânzurare. Un alt argument adus de Beccaria în sprijinul abolirii pedepsei cu moartea este faptul că „pe măsură ce supliciile devin mai crude, sufletele oamenilor se obișnuiesc. Nu intensitatea pedepsei are cel mai mare efect asupra sufletului omenesc, ci durata ei.”3Cesare Beccaria mai preciza că este imoral ca statul să recurgă la omor, că execuțiile nu sunt necesare pentru protejarea societății, că lungii ani de servitute oferă un exemplu mai bun și că spânzurarea atrage simpatie pentru criminal: „Nu este utilă pedeapsa cu moartea pentru exemplul de cruzime pe care-l dă oamenilor.”4Tot el este cel care afirmă: „Spectacolul înspăimântător, dar trecător al morții unui ticălos este o frână mai slabă împotriva infracțiunilor decât îndelungul și continuul exemplu al unui om privat de libertatea sa.”5Criminologia clasică, a cărui reprezentant este Beccaria, este caracterizată de centrareastudiului criminologic asupra faptei comise, de considerarea liberului arbitru ca fundament al oricărei acțiuni umane și de proporționalizarea pedepsei în raport cu gravitatea faptei. Ulterior, cercetările privind crima, criminalul și criminalitatea capă tă un caracter constant ca urmare a influenței curentului pozitivist, a studiilor statistice ale fenomenului, a apariției clinicilor depsihiatrie, a studiilor din penitenciare asupra deținuților. Astfel, apare criminologia pozitivistă, care se caracterizează prin următoarele trăsături: centrarea studiului criminologic asupra făptuitorului,determinismul ca fundament al acțiunii umane și proporționalizarea pedepsei în funcție de pericolul pe care îl prezintă făptuitorul. Reprezentanții școlii pozitiviste italiene sunt: Cesare Lombroso, Enrico Ferri, Raffaele Garofalo, Adolphe Quetelet, André-Michel Guerry etc. „Dacă din perspectiva clasicilor, sistemul pedepselor trebuie umanizat, iar pedeapsa cu moartea trebuie să fie utilizată cu reținere și numai în anumite situații de o gravitate extremă, din punctul de vedere al pozitiviștilor prioritară este ideea de apărare socială fermă, mai ales în raport cu cei predestinați să devină criminali, față de care trebuie dispuse măsuri de siguranță chiar ante delictum.”, menționează Olivian Mastacan.6Pedeapsa cu moartea a fost abolită pentru toate infracțiunile în Italia (1994), Germania (1987), Noua Zeelandă (1989), Andora (1990), Angola (1992), Australia (1985), Austria (1968), Belgia (1996), Canada (1998), Croația, Cehia, Irlanda și Ungaria (1990), Danemarca (1978), Spania (1995), Finlanda (1972), Franța (1981), Monaco (1962), Moldova (1995), Namibia și Nepal (1990), Norvegia (1979), Polonia (1997), Portugalia (1976), Regatul Unit (1998), Republica Dominicană (1966), Suedia (1972), Elveția (1992), Venezuela (1863), România (1989).7

2) Teoria lombrosiană„Curentul antropologic inițiat de Cesare Lombroso vedea în infracțiune un fenomen biologic, în infractor o ființă anormală, un criminal înnăscut, ceea ce justifică, în interesul apărării sociale, măsurile represive cele mai eficace, inclusiv pedeapsa cu moartea, pentru a-l face inofensiv.”8În concepția lui Enricco Ferri, crima are o determinare multiplă. El împarte factorii angrenați în producerea infracțiunii în trei categorii, și anume: factori antropologici, factori fizici și factori sociali, dintre aceștia el acordând prioritate factorilor sociali. Încă din cele mai vechi timpuri, au existat diferite tipuri de pedepse aplicate. Legea celor XII Table preciza că dacă cineva rupea unui

19

Page 20: Pedeapsa Cu Moartea

om o mână sau un picior și dacă nu avea cum sa-l despăgubească pentru aceasta, omul trebuia să fie răzbunat. În Iliada, Ahile omoară 12 troieni drept compensație pentru uciderea lui Patrocles.Teoria lombrosiană parcurge trei faze. În prima este dezvoltată ideea naturii atavice a criminalului, apoi cea a raportului dintre degenerescență și criminalitate și în final cea a criminalității ca formă de epilepsie, impulsurile criminale fiind considerate similare convulsiilor epileptice. De asemenea, el creează portretul omului criminal bazat pe studii ample, precizând căunele viscere și mușchi rudimentari atestă importanța și preexistența tendințelor criminale într-o măsură mai mare la organismele inferioare sau în perioada fetală. Germenii nebuniei morale și ai delincvenței se găsesc, în mod normal, în primele vârste ale omului, așa cum î n fetus se găsesc constant anumite forme care la adult sunt monstruozități. Copilul ar fi, astfel, considerat o ființă„lipsită de simț moral”, precizează Cesare Lombroso.La om, mânia este un sentiment elementar, care nu poate fi extirpat, dar care trebuie dirijat. Cesare Lombroso demonstrează această teorie a sa, dând exemple de cazuri de copii cu accese defurie de la vârsta de două luni și până la șapte ani. „În primele două luni el trădează prin mișcările mâinilor și ale sprâncenelor adevărate accese de mânie când trebuie să fie îmbăiat sau când i se ia un obiect. La vârsta de un an, mânia sa ajunge până la a bate persoanele din jurul său, la a sparge farfuriile și a le arunca împotriva acelora care nu-i plac.” răzbunare, de exemplu, în cazul copiilor de 7-8 luni care își zgârie doica atunci când aceasta nu le face pe plac. În ceea ce privește gelozia, care are la baza dragostea, dar și posesia, unul dintre cele mai interesante cazuri descrise de Lombroso este cel al unei fetițe ce refuza laptele când o vedea pe sora ei geamănă la celălalt sân al mamei, astfel încât au trebuit sa le separe imediat. La vârsta de patru ani nu mai mânca dacă vedea pe fereastră un alt copil îmbrăcat asemenea ei, astfel încât la 25de ani a ajuns o persoană ipocrită, „cu craniul hidrocefalic și hipersensibilitate isterică . Era fiica unui nebun moral.”10La fel de interesant de analizat este și cazul menționat de Valbust, în care un copil de 6 ani era atât de gelos pe fratele său, încât adeseori arăta cuțitul propriilor săi părinți ca să-i ucidă.11În ceea ce privește cruzimea, copilul cu instinct criminal preferă sa facă rău, în locul binelui. Putând să-și arate puterea nelimitată, el distruge cu plăcere obiectele neînsuflețite,se distrează cu chinuirea animalelor, înecarea muștelor, e predispus la lene, fiind reticent la activități noi, la care nu este adaptat. Toți marii delincvenți și-au manifestat tendințele lor depravate încă din copilărie. Lafarge sugruma cu o plăcere sadică puii de găină încă de copil, Brigandul B. era hoțși violator la 9 ani, Crocco la 3 ani jumulea păsări vii.Studiile realizate de Franz Joseph Gall și Benedict August Morel au influențat cercetările lui Cesare Lombroso, dar și pe cele ale celorlalți reprezentanți ai pozitivismului. Gall formulează o teorie a tendințelor umane potrivit căreia comportamentul omului este reglat prin „jocul” unor tendințe care își găsesc fiecare „condiția materială de posibilitate” într-o porțiune a cortexului. Porțiunea este proeminentă dacă tendința este dezvoltată și, respectiv, atrofică dacă tendința este redusă. Gall a fost primul susținător al ideii de „localizare”, idee ce a fost reluată ulterior de numeroși savanți, dând naștere unor polemici aprinse. Trebuie avut în vedere, însă, că majoritatea activităților mentale cer ca numeroase zone corticale să colaboreze, ideea de localizare neputând fi, prin urmare, absolutizată.Charles Goring critica teoria lui Lombroso, demonstrând că anumite inferiorități fizice sunt ereditare, iar comportamentul social este unul moștenit. Studii sociologice realizate în SUA au ajuns la concluzia că principala cauză a criminalității ar fi ereditatea, demonstrând că, în familiile în care există antecedente penale, există un număr mai mare de infractori. Alte studii au încercat săstabilească dacă delincvența în cazul copiilor adoptați urmează linia de comportament a părinților biologici sau a părinților adoptivi, ajungându-se tot la concluzia potrivit căreia cauzele sunt de ordin ereditar. Goddard a încercat să găsească o corelație semnificativă între anumite deficiențe mentale și criminalitate. Cât despre „teoria cromozomului y”, cercetările Patriciei Jacobs, ale lui Herman Witkins și Sarnoff Mednik au arătat că apar corelații semnificative între surplusul de cromozomi și criminalitate.În ceea ce privește indivizii predispuși la a comite crime , potrivit lui Cesare Lombroso,criminalul are o formă a capului trohocefalică, prezintă o platicefalie posterioară pronunțată, suturile coronariene și ale oaselor parietale sunt complet sudate, unghiul orbital al frunții este foarte pronunțat, stângul fiind mai înclinat decât dreptul. De asemenea, individul prezintă păr pe frunte, urechi cu toartă, zigomul stâng este mai voluminos decat cel drept, ceea ce face ca partea stânga a

20

Page 21: Pedeapsa Cu Moartea

fetei să fie mai dezvoltată. Nasul cârn și diform și privirea feroce sunt specifice criminalului. Se poate observa o mișcare particulară a pleoapelor când acesta fixează un obiect sau când se simte iritat. Deși nu este daltonist, are o confuzie în percepția culorilor; pupilele sale reacționează la lumină, stânga părând mai dilatată. Are sternul osos, mâna are o formă de maimuță, degetul arătător se deosebește de celelalte, iar dinții sunt inegali, ascuțiți și încălecați. „Un om sănătos simte curentul electric la 46, criminalul simte la 50 la stânga și la 46 la dreapta.”, precizează Lombroso. Reflexele tendoanelor sale sunt total abolite. Se observă ticuri particulare cu capul și cu umărul repetate din când în când. Privirea lui feroce este foarte evidentă. Nu are nicio reacție la vederea unui pistol și la focul de armă al acestuia.12În ceea ce privește omuciderea, fiecare zonă din lume are prevederi legale diferite. De exemplu, în Canada, Italia, Suedia, Australia și Marea Britanie, depresiile postnatale pot fi utilizateca argument al apărării în cazurile mamelor judecate pentru că și-au ucis copiii, dacă aceștia aveau mai puțin de doi ani. În anumite jurisdicții, acuzaț ii de crimă sunt declarați nevinovați, dacă victimele supraviețuiesc mai mult de un an și o zi de la atac. La nivel global, aproximativ 2.390 de oameni au fost executați în 25 de state, în timpul anului 2008. Cinci țări din lume execută deținuți care, în momentul comiterii faptei pentru care au fost condamnați, aveau sub 18 ani.13Momentan, în lume, pedeapsa cu moartea există în state precum: Afganistan, Arabia Saudită, Algeria, Armenia, Bahamas, Bahrein, Bangladesh, Belize, Camerun, Chile, China, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Cuba, Egipt, Emiratele Arabe Unite, India, Indonesia, Etiopia, Irak, Iran, Jamaica, Japonia, Liberia, Liban, Malaysia, Mongolia, Nigeria, Pakistan, Guatemala, Singapore, Thailanda, Tunisia.14

II. Rata criminalității la nivel globalAutoritățile din Statele Unite sunt de mult timp preocupate de infracțiuni și de rata omuciderilor. Deși Londra are o populație de trei ori mai mare decât Chicago, în 1916 în orașul britanic au fost identificate 45 de cazuri de crimă, față de 198 de crime în cel american , ceea ce ridică multe semne de întrebare, ținând cont de faptul că SUA, în ansamblu, sprijină pedeapsa cu moartea, ceea ce ar presupune o mai mare precauție sau prevenție împotriva infracțiunilor. În ultimii 47 de ani, rata criminalității în SUA a crescut cu 350%, deși în 1993 a existat o ușoară scădere. Tocmai în acest an guvernul american a introdus Legea celor trei lovituri, care prevedea că acele persoane care au fost declarate vinovate pentru comiterea a trei delicte grave erau condamnate la închisoare pe viață. De aici deducem faptul că asprimea pedepselor era, totuși, o soluție pentru anihilarea crimelor și pentru protejarea indivizilor ce aparțineau societății.Trebuie menționat, însă, că există și orașe în care criminalitatea a scăzut uimitor de mult, cum ar fi New York City, unde, în anul 2005, numărul omuciderilor ajunsese la cel mai mic nivel al său încă din 1963. În anul 2007, în New York s-au înregistrat mai puțin de 500 omucideri, pentru prima dată de când s-au publicat date despre rata criminalității, în 1963. Deși rata omuciderilor din SUA, în ansamblu, a rămas constantă în ultimii ani, aceasta este una dintre cele mai ridicate din societatea modernă. În 2004, pe teritoriul american,s-au produs 5.5 omucideri la suta de mii de locuitori, aproape triplu față de Canada (1.9) și de cinci ori mai mult decât în Germania (1.0), în condițiile în care majoritatea țărilor europene care nu acceptă pedeapsa cu moartea, au o rată a crimelor de sub 2.5.Concluzia cu privire la acest aspect este că, oricâtă teamă ar impune oamenilor obișnuiți pedeapsa cu moartea, ea nu pare să aibă același efect asupra criminalilor. Conform datelor de mai sus, rata criminalității în statele care au prevăzută în constituție pedeapsa capitală este mult mai mare față de cea a statelor care au abolit-o. Constatăm, astfel, ineficiența existentă la moment ul de față a unei astfel de sancțiuni, deși, cel puțin la nivel teoretic, instituirea ei ar trebui să reducă numărul omuciderilor, făcându-i pe cei ce intenționează să încalce legea să se gândească de două ori înainte de a face acest lucru.Cu toate acestea, se poate foarte ușor demonstra viceversa. De exemplu, în Suedia, după abolirea pedepsei capitale în 1921, numărul persoanelor condamnate pentru omor a crescut de la 49 la 100.000 de locuitori în perioada 1910-1921, la 58 la 100.000 de locuitori între 1919 și 1935. La data de 23 noiembrie 1950, în Franța, edictarea pedepsei cu moartea pentru furtul săvârșit de autori înarmați a atras o diminuare a acestui gen de infracțiune, fapt care sprijină argumentul de menținere a pedepsei cu moartea pentru infracțiunile grave ce pun în pericol viețile oamenilor, a căror protecție trebuie să fie asigurată de stat. 15III. Reglementările Uniunii Europene în domeniul pedepsei capitale

21

Page 22: Pedeapsa Cu Moartea

Ideile cuprinse in opera lui Beccaria, „Despre infracțiuni și pedepse”, au declanșat transformări rapide și radicale în sistemele penale ale unor state europene. Principiile umaniste formulate în cuprinsul tratatului au stat la baza redactării unor articole importante din « Declarația drepturilor omului și cetățeanului » de la 1789. În tratatul său , Beccaria demolează un întreg sistem juridico-penal existent până la acel moment, cu rădăcini adânci.„Orice om are dreptul la viață, libertate și inviolabilitatea persoanei.” 16 „Dreptul la viață este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viața sa în mod arbitrar.”17Un stat poate să prevadă pedeapsa cu moartea pentru acte săvârșite în timp de război sau de pericol iminent de război, conform dispozițiilor sale. Nu se admit derogări de la acest protocol.Există în lume o tendință dominantă prezentă în documente juridice, politice, sociologice de înlăturare a pedepsei cu moartea, ea fiind considerată o cruzime care foarte rar s-a dovedit dreaptă, dar niciodată eficientă, având în vedere faptul că au existat în istorie grave erori judiciare.18Nu se încalcă drepturile omului în situația în care moartea „rezultă dintr -o recurgere absolut necesară la forță”19Desființarea pedepsei cu moartea apare atât în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului adoptată de Consiliul Europeiîn 1950. Dintre toate țările europene moderne, , ca în situațiile următoare: pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale, pentru a face o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unui deținut, pentru a reprima în mod legal tulburări violente sau o insurecție. Comisia Europeană consideră că „recurgerea absolut necesară la forță” se poate realiza când minim una din cele trei condiții de mai sus este îndeplinită. Pentru constituțiile care prevăd pedeapsa cu moartea, Pactul recomandă în articolul (art.) 6, iar Convenția în art.2 că, acolo unde pedeapsa cu moartea nu a fost abolită, să se pronunțe o sentință de condamnare doar pentru crimele cele mai grave, în conformitate cu legea în vigoare la momentul săvârșirii crimei. Condamnarea la moarte trebuie să fie făcută de un tribunal competent, iar cel condamnat să aibă drept de a solicita grațierea sau comutarea pedepsei. De asemenea, nu pot fi condamnate la moarte persoanele ce nu au împlinit vârsta de 18 ani, precum și gravidele. Când pedeapsa capitală este aplicată, ea se execută astfel încât să cauzeze minimul de suferință posibil. Desființarea pedepsei cu moartea apare atât în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului adoptată de Consiliul Europeiîn 1950. Dintre toate țările europene moderne, , ca în situațiile următoare: pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale, pentru a face o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unui deținut, pentru a reprima în mod legal tulburări violente sau o insurecție. Comisia Europeană consideră că „recurgerea absolut necesară la forță” se poate realiza când minim una din cele trei condiții de mai sus este îndeplinită. Pentru constituțiile care prevăd pedeapsa cu moartea, Pactul recomandă în articolul (art.) 6, iar Convenția în art.2 că, acolo unde pedeapsa cu moartea nu a fost abolită, să se pronunțe o sentință de condamnare doar pentru crimele cele mai grave, în conformitate cu legea în vigoare la momentul săvârșirii crimei. Condamnarea la moarte trebuie să fie făcută de un tribunal competent, iar cel condamnat să aibă drept de a solicita grațierea sau comutarea pedepsei. De asemenea, nu pot fi condamnate la moarte persoanele ce nu au împlinit vârsta de 18 ani, precum și gravidele. Când pedeapsa capitală este aplicată, ea se execută astfel încât să cauzeze minimul de suferință posibil. San Marino, în 1865, a fost printre primele care au desființat pedeapsa cu moartea. Letonia și Kazahstan au abolit pedeapsa capitală pentru infracțiunile obișnuite, dar nu și pentru crime pe timp de război. Tot Consiliul Europei este acela care a adoptat „Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea” la data de 10 octombrie 2002. Acesta poate reprezenta un prim demers într-o luptă în care principalul obiectiv este suprimarea pedepsei capitalela nivel global. În prezent, în Europa, pedeapsa capitală a fost abolită în majoritatea statelor, mai puțin în Belarus, unul din motivele pentru care Belarus nu este membră a Consiliului Europeifiind aplicarea pedepsei cu moartea. Autorităţile publice refuză, însă, să desființeze pedeapsa capitală pe motiv că societatea nu este pregătită să renunţe la ea, ca dovadă invocând referendumul din 1996, în care

22

Page 23: Pedeapsa Cu Moartea

80,44% din populație a votat în favoarea păstrării pedepsei cu moartea. IV. În România„La noi, pedeapsa cu moartea cu atât mai mult trebuie admisă în dreptul comun, cu cât legiuitorul a înscris-o în codul militar în niște cazuri din care unele n -ar trebui pedepsite cu moartea.”20 Pentru a argumenta cele susținute, Constantin Leon relevă disproporția dintre sancțiuni, arătând: „soldatul ce lovește pe superiorul său e pedepsit cu moartea, pe când ucigașul, oricât de crud ar fi, e pedepsit cu închisoarea”21. Într-o conferință ținută în 1909, Nicolae T. Apostolescu a susținut că pedeapsa cu moartea este periculoasă pentru că „prin natura ei, este ireparabilă”. Iulian Teodorescu s-a fixat asupra ideii potrivit căreia „atunci când societatea are la dispozițiunea ei mijloace de altă natură, nu s-ar vedea care este interesul să se recurgă la o pedeapsă atât de aspră.”22Pe de altă parte, Nicolae T. Buzea menționează că pedeapsa cu moartea „ar fi putut figura în legile şi pentru timpurile de pace, nu numai pentru cele de război, pentru ca prin forţa ei intimidantă să fie instrument al civilizaţiunii şi al ordinii sociale, aşa cum este şi astăzi la popoarele cele mai culte şi cele mai conştiente de drepturile omului şi mai devotate principiului de libertate individuală.”23În România, art. 22 din Constituție reprezintă o interdicție a pedepsei cu moartea, de la care nu pot exista excepții. Pedeapsa cu moartea este considerată a fi contrară drepturilor naturale ale omului. Constituția României are la bază pozițiile beccarianiste și pe cele contrare concepțiilor școlii pozitiviste exprimate în domeniul dreptului penal și al criminologiei.Pedeapsa capitală a fost reintrodusă în România, ca urmare a teoriilor ce o sprijineau, rămânând valabilă până în 1990, când a fost abolită definitiv.Primul alineat al articolulului 22 din Constituția României precizează următoarele: „Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.” Alineatul al doilea spune că „Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.”24V. Modalități de executare a pedepsei capitaleCu toate acestea, zilnic li se ia viața oamenilor nevinovați din diverse motive ce se întrec în absurditate. Copiii sunt torturați de părinți ce merită să fie decăzuți din drepturi și sanctionați de instanțele judecătorești, indivizi care au probleme psihice mutilează oameni nevinovați sau le iau viața ș.a. De aceea, alineatul al treilea, „Pedeapsa cu moartea este interzisă.”, se află în contradicție cu primele două, după părerea mea. Atât timp cât nu s-au respectat dreptul la viață, la integritate fizică și psihică ale victimelor, rezultă că nu e cazul să fie invocate nici drepturile individului găsit vinovat de crimă, acesta pierzându-și prin propriile fapte, în opinia mea, calitatea de cetățean ale cărui drepturi trebuie respectate și ocrotite.

V. Modalități de executare a pedepsei capitaleCea mai întâlnită metodă de punere în practică a unei condamnări la moarte este execuția prin împușcare. În Rusia Sovietică, metoda clasică, fie că era vorba de militari sau civili, era împușcarea unui glonț în ceafă, execuție care încă se practică în multe zone din China. În Taiwan, deținutul este mai întâi injectat cu un anestezic puternic, iar apoi împușcat în piept. În Statele Unite ale Americii (SUA), principala modalitate de execuție este injecția letală, dar există șistate care permit condamnaților la moarte să aleagă între camera de gazare, plutonul de execuție, scaunul electric sau spânzurare. Cele cinci metode menționate mai sus sunt folosite în întreaga lume. În SUA, ultimul deținut executat prin gazare a fost neamțul Walter LaGrand, în 1999, în Arizona. În zilele noastre, plutonul de execuție mai este permis doar în: Idaho, Oklahoma si Utah.În unele state islamice, pedeapsa capitală este realizată prin decapitare, în special în Arabia Saudită, unde este acceptată și lapidarea. Până în 1981, când pedeapsa cu moartea a fost interzisă, ghilotina a fost metoda oficială de execuție în Franța.În Asia de Sud, de Sud-Est și, în special, în India, s-a practicat timp de mii de ani executarea condamnaților cu ajutorul unui elefant. Semnificația acestei metode constă în faptul că era important pentru conducătorii străvechi să arate că au control absolut chiar și asupra animalelor sălbatice. Elefanții nu erau numai bine dresați, ci și capabili de a întreprinde activități diversificate: erau capabili să strivească, să dezmembreze și să tortureze deținuții în timpul execuțiilor publice. În funcție de comenzile pe care le primeau, puteau chiar să-și ucidă victima instantaneu sau lent. Această practică este atestată de numeroase documente care precizează că sângerosul spectacol se termina, de obicei, când elefantul smulgea toate membrele condamnatului. Practica a fost oprită de

23

Page 24: Pedeapsa Cu Moartea

imperiile europene care au colonizat regiunea, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Elefanții erau folosiți pentru execuții și în Roma și Cartagena, ceea ce făcea aceste animale ideale ca și călăi fiind inteligența lor.VI. Motive pro și contra pedepsei capitale

1) Motive favorabile pedepsei capitale

„Pedeapsa cu moartea este o frână pentru creșterea numărului infracțiunilor cele mai grave.”25Pentru început, trebuie menționat instinctul primar prezent în fiecare dintre noi. Atunci când suntem martorii unei cruzimi sau când mass-media promovează știri ce au caracter violent, nu ne putem abține de la a gândi ce e mai rău despre cei ce au comis acele fapte ilicite, de la a dori să li se întâmple același lucru, exact ca în legea talionului: ”ochi pentru ochi și dintre pentru dinte”. Prin simplul fapt că suntem oameni, înainte de a fi cetățeni, empatizăm cu victimel e care au fost supuse unor fapte abominabile și, la fel ca apropiații acestora din urmă, căutăm să instituim dreptatea, astfel încât ajungem să dorim pedeapsa capitală pentru anumite tipologii umane. , spune Iulian Poenaru. El este de părere că acest tip de sancțiune este necesară pentru apărarea vieții umane, dar și pentru ocrotirea și salvarea unor valori culturale și sociale aflate sub protecția legii. Deși la o primă vedere poate părea crud și imoral să promovăm pedeapsa capitală, trebuie să ne amintim că aceasta nu este decât o măsură de represiune. Așadar, doar acei indivizi care acționează ca și cum ar avea drept de viață și de moarte asupra altora, care ii supun pe ceilalți la torturi fizice și psihice sunt vizați. Există o serie de motive care spijină introducerea pedepsei capitale în legile interne ale unui stat.Să luăm exemplul unor criminali din Columbia: Pedro Lopez șiLuis Garavito. Primul, supranumit "Monstrul din Andes", este bănuit ca ar fi violat și ucis peste 300 de fetițe, în toată America de Sud. În 1980, le-a arătat polițiștilor mormintele a 53 dintre victimele sale, toate cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani. În 1983, Lopez a fost găsit vinovat pentru uciderea a 110 fete în Ecuador și a mărturisit alte 240 de crime comise în țările învecinate. Luis Garavito, alias "Bestia", violator și ucigașîn serie, a mărturisit în 1999 că a omorât și sodomizat 140 de băieți. În închisoare, el a desenat hărți cu locurile în care și-a îngropat victimele, al căror număr total ar putea depăși 300. Garavito a fost condamnat inițial la 30 de ani de închisoare, pedeapsa maximă în Columbia, însă i-a fost micșorată sentința la 22 de ani pentru că a marturisit omorurile și a ajutat autoritățile să găsească trupurile. Astfel de indivizi sunt cei care, după părerea mea, merită să treacă prin aceleași experiențe ca victimele lor. În fond, statul trebuie să îi apere pe cei slabi, inofensivi - în cazul de față copiii -și să le asigure protecția. Din moment ce acest lucru nu s-a realizat cum trebuia pentru că și-au pierdut viețile în mod tragic și premeditat, singurul lucru care ne mai rămâne de făcut este o sancțiune supremă pentru cel care a decis să aibă putere de viață și de moarte asupra celor din jur. Atât timp cât, în cazurile de mai sus, copiii nu vor putea fi readuși la viață, cooperarea cu autoritățile ce s-au ocupat de caz sau mărturisirea faptei ar trebui ignorată sau, cel mult, apreciată la nivelul potrivit căruia făptașul nu îndură o prea mare suferință înainte de a deceda, ca în cazul injecției letale. Este absurd să ne ghidăm după un cvasiprincipiu pe care să-l aplicăm în cazurile de mai sus, precum: ”pedeapsa cu moartea nu respectă drepturile omului”. Cine le respectă pe ale victimelor?! Statul ar trebui post mortem să facă acest lucru prin refuzarea dreptului la viață ucigașului.Un al doilea motiv ar fi unul pur economic. Condamnarea la închisoarea pe viață nu este eficientă deoarece deținuții sunt întreținuți de societate, lucru care este, într-o mare măsură, anormal și departe de a fi moral. De asemenea, pedeapsa capitală ar trebui să se aplice și din motive de siguranță și protecție pentru ceilalți membri ai societății. Individul condamnat pe viață poate face rău cuiva prin intermediul unei terțe persoane care nu se află în spatele gratiilor. De cele mai multe ori, cei care comit crime cu premeditare sunt irecuperabili. Chiar dacă inițial nu par atât de rău-intenționați precum am crede și au avut un moment de rătăcire, după timpul petrecut după gratii, acești indivizi, în loc să își schimbe comportamentul în unul moral și să adopte o altă mentalitate în viață, își petrec timpul în inchisoare gândindu-se la noi modalități de a face rău celor din jur direct sau prin intermediul celor din exterior. Mai mult decât atât, e foarte puțin probabil ca un individ să își schimbe principiile după 20 de ani în care a avut timp să le sedimenteze. Cesare Lombroso redă în „Omul delincvent” un interogatoriu cu o persoană de sex feminin care a împins de la balcon un copil după ce i-a smuls cerceii din urechi. Ea povestește în

24

Page 25: Pedeapsa Cu Moartea

detaliu cruzimile comise fără a arăta niciun fel de remușcare. Pe lângă faptul că astfel de indivizi nu se pot reintegra în societate și nu pot ajunge la acel stadiu în care să nu mai comită vreodata vreo ilegalitate, ei nu merită să aibă același statut cu un cetățean care este cinstit, nu comite infracțiuni și, ceea ce este cel mai important, nu ia viața altuia. De asemenea, justiția ar trebui să nu fie atât de indulgentă în ceea ce privește tinerii care comit crime și, în loc să fie iertătoare, ar trebui să le acorde o atenție triplă, chiar, deoarece există o mare posibilitate ca aceștia să recidiveze.2) Motive contra pedepsei capitaleDezavantajele instituirii pedepsei capitale constau, pentru început, în faptul că se pot comite greșeli iremediabile. Au existat o mulțime de cazuri în istorie în care abia după moartea acuzaților, când era, în mod evident, prea târziu, s-a descoperit că aceștia fuseseră, în realitate, nevinovați. De exemplu, în 1953, Berthely, un tânăr de 19 ani analfabet și debil mintal a fost acuzat că a ucis un agent de poliție și, în cele din urmă spânzurat. Ulterior, s-a descoperit că adevăratul vinovat era complicele său în vârstă de 16 ani, Craig.2626 Iulian Poenaru – Pedeapsa cu moartea. Pro sau contra, Ed. Lumina Lex, Bucure ști, 1994, pag. 139Mai mult decât atât, există situații precum cea a dezertorului Eddie Slovik din timpul celui de-al doilea Război Mondial, care a fost executat pentru că a dezertat, în ciuda faptului că își exprimase dorința de a fi transferat, în care pedeapsa capitală nu-și avea rostul. Laurence Thibault remarca într-un studiu din 1977 că pedeapsa cu moartea favorizează violența, promovând o „concepție viciată” în relația dintre individ și stat.Un alt factor semnificativ situat împotriva pedepsei capitale este religia. Iulian Poenaru afirma că „viața este bunul cel mai de preț al omului, însuși omul”.27 „Nimeni nu poate lua altuia ceea ce nu i-ar putea restitui.”28De asemenea, Iulian Poenaru afirmă că statul nu are dreptul de a dispune de viața unui om, deoarece nu statul i-a dat acestuia viața - ea fiind de origine extra și prestatală -și, de aceea, nu îi este permis să i-o ia în nicio împrejurare. Cu toate acestea, nimeni nu-și poate face singur dreptate, cetățenii sunt nevoiți să apeleze la stat pentru a-și exercita drepturile subiective. Rezultă, astfel, că statul trebuie să fie în măsură să pedepsească în mod corespunzător orice faptă, chiar și pe cele demne de oprobriu.Susţinătorii religiei reclamă faptul că viaţa a fost dată omului de Dumnezeu şi doar El poate să ia viaţa cuiva. Totuși,se scapă din vedere faptul că nu pot fi înviatepersoanele al căror drept absolut a fost grav încălcat, astfel încât tot Dumnezeu să fie cel care să le judece.Trebuie avut în vedere, însă, că în aplicarea pedepsei capitale, instanțele judecătorești trebuie să distingă între omor și trădare sau între omor și alte infracțiuni care nu se pliază, de exemplu, pe principiul instituit de legea talionului și a căror sancționare prin pedeapsa cu moartea este nefondată, faptele nefiind atât de grave încât să justifice acest lucru. De exemplu, furtul sau omorul din culpă nu ar trebui sancționat cu pedeapsa capitală, ci doar omorul cu premeditare. Instinctul criminal este cel care trebuie sancționat, nu accidentul, nu o întâmplare nefavorab ilă.În concluzie, soluția care ar trebui să existe în societățile actuale ar fi una de compromis, în care drepturile și libertățile fundamentale ale omului să fie apărate, să nu fie îngrădite în vreun fel, iar în cazul în care un individ le ignoră, să nu se mai bucure de același statut pe care l-ar fi avut dacă nu ar fi comis o crimă. Consiliul Europei ar trebui să aibă în vedere un număr limitat de situații legate exclusiv de crimă, cărora să le aplice pedeapsa cu moartea în vederea oferirii de protecție și siguranță celorlalți membri ai societății care nu au încălcat dreptul la viață al celor din jur.

Bibliografie1. Cesare Lombroso, Omul delincvent, Editura Maiastra, Bucureşti, 1992.2. Cesare B. Beccaria, Despre infracțiuni și pedepse, Editura Alfa, Iași, 2006.3. Gheorghe Iancu, Drept Constituțional și Instituții politice, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2010.4. Gheorghe Iancu, Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale în România, Editura C.H.Beck, București, 2003. 5. Iulian Poenaru, Pedeapsa cu moartea. Pro și contra, Editura Lumina Lex, București, 1994.6. Olivian Mastacan, Pedeapsa capitală în dreptul românesc, Editura Universul Juridic, București, 2010.7. Constituția României

25

Page 26: Pedeapsa Cu Moartea

8. Constantin Leon, Pedeapsa cu moartea în dreptul penal român și străin, Iași, 1903.9. Iulian Teodorescu, Drept penal și procedură penală, Iași, 1918.10.Nicolae T. Buzea, Filosofia dreptului penal, Iași, 1933

37 de state din SUA încă aplică pedeapsa capitală pentru acuzaţii demonstrate de crimă. De asemenea, Republica Populară Chineză, Indonezia sau India se numără printre ţările care încă aplică pedeapsa capitală pentru diferite încălcări ale legilor.

Dacă despre chinezi sau indieni mai putem spune câte ceva (ba că-s comunişti, ba că-s primitivi... în fine - argumente superficiale se găsesc), despre SUA ce mai spunem?

În 2010 s-a demonstrat în clar (după un proces de 10 ani) că un condamnat la moarte era de fapt în totalitate nevinovat. S-a mai întâmplat asta de mai multe ori dar acest caz din 2010 este relevant pentru simplul fapt că verdictul a venit după ce condamnatul fusese deja executat.

De altfel, mai mulţi deţinuţi părăsesc sectorul condamnaţilor la moarte pe propriile picioare fiind transferaţi în alte sectoare sau chiar eliberaţi decât cei care părăsesc temutul sector în saci de cadavre.

Se admite din ce în ce mai des că 3 condamnaţi la moarte din 10 sunt de fapt nevinovaţi.

Camera de gazare, decapitarea si spanzuratoarea sunt numai cateva dintre metodele moderne de executie. Sunt controversate, blamate, dar practicate in

acelasi timp. Dintre cele noua procedee pe care le vom enumara in cele ce urmeaza numai opt se mai practica in executiile de astazi.

1. Decapitarea

În Evul Mediu se considera ca decapitarea, spre deosebire de spânzurare, nu este o metoda de executie dezonoranta, drept pentru

care aceasta era rezervata nobilimii. In Arabia Saudita li se taia mana sau capul acelor oameni care erau prinsi ca au furat.

26

Page 27: Pedeapsa Cu Moartea

2. Ghilotina

Ghilotina este un mecanism gravitational prevazut cu un cutit masiv, mobil, de forma trapezoidala, care aluneca ghidat, construit în

scopul decapitarii rapide condamnatului la moarte.

Guillotin a fost cel care a propus utilizarea ghilotinei in timpul Revolutiei Franceze.Prima ghilotina a fost construita de catre

constructorul de piane german Tobias Schmidt, prin mandatarea acestuia de catre Sanson. Ghilotina initiala avea lama cutitului în

forma de semiluna, care s-a dovedit eficienta în cazul experimentarii pe oi. Când încercarile au fost facute pe cadavre, nu s-a reusit

întotdeauna despartirea capului de trunchi. Doar dupa marirea greutatii cutitului mobil si schimbarea formei acestuia în cea oblica

cunoscuta, aceea de trapez dreptunghic instrumentul a început sa functioneze cum a fost imaginat. Ulterior au aparut mai multe

modele de ghilotina, asa cum au fost cele cunoscute sub numele de Louison sau Louisette. În popor, ghilotina era numita fie "le

rasoir national" (briciul national)

3. Spanzurarea

Spânzurarea este o metoda de executare a condamnatilor la moarte, prin strangularea gâtului cu o funie. Strangularea este

cauzata de greutatea proprie a corpului, iar moartea survine prin sufocare sau/si prin fractura coloanei vertebrale în regiunea

cervicala. Aceasta metoda este si una dintre cele mai folosite metode de sinucidere.

27

Page 28: Pedeapsa Cu Moartea

4. Scaunul electric

Scaunul electric este un dispozitiv ce permite executarea condamnatilor la moarte prin electrocutare. A fost inventat de dentistul

Harold P. Brown în urma unui angajament cu Thomas Alva Edison care i-a cerut sa studieze daca electricitatea poate fi folosita în

executii.

Pentru executie condamnatul este legat de scaun cu bratari de metal, iar pe cap i se pune un burete ud si o casca metalica.

Electrozii sunt plasati la cap si la picioare, pentru a se crea un circuit închis. La o executie, condamnatul este conectat de doua ori

la curent. Prima conectare este la o tensiune de 2000 volti timp de 15 secunde, cauzând inconstienta si oprirea inimii. A doua

conectare se face la o tensiune moderata, timp în care curentul cauzeaza dereglari importante ale organelor interne, iar organismul

poate ajunge la o temperatura de 59 grade Celsius. Prima executie publica cu scaunul electric a avut loc la 6 august 1890 la New

York si s-a sfârsit catastrofal: delincventul a fost prajit de viu, în fata publicului. Dupa aceasta demonstratie din 1890 a "scaunului

electric", ca metoda de executie, împaratul Abisiniei a comandat de la inventator primul scaun electric. Dupa livrare a constatat ca

în Abisinia lipsea ceva esential: curentul electric. Prin urmare, împaratul a folosit scaunul electric ca tron imperial.

28

Page 29: Pedeapsa Cu Moartea

5.Executie cu ajutorul unui elefant

Executia cu ajutorul unui elefant a fost o metoda des utilizata pentru executarea condamnatilor la moarte în Asia de sud si de sud-

est, în special în India. Elefantii asiatici au fost utilizati pentru calcatul în picioare, dezmembrarea sau torturarea condamnatilor în

executii publice. Animalele, care erau bine dresate, puteau omorâ pe loc sau tortura victima perioade lungi de timp, depinzând de

ce le fusese indicat. Tinute de curtea regala, aceste animale erau atât simbolul puterii absolute cât si al abilitatii domnitorului de a

controla animale salbatice. Utilizarea elefantilor pentru executia condamnatilor la moarte a atras uneori interesul, dar si oroarea

vizitatorilor europeni, astfel de relatari aparând în jurnalele lor de calatorie cât si în descrierea vietii locuitorilor Asiei.

29

Page 30: Pedeapsa Cu Moartea

6. Lapidare

Lapidarea este o executie la moarte dintre cele mai crude, osânditul este ucis prin aruncare de pietre. Aceasta metoda barbara din

vechime, în ciuda protestelor organizatiilor pentru drepturile omului, este din pacate si azi aplicata în unele tari islamice din Africa,

ca si unele tari din Asia, ca Afghanistan si Iran. Sentinta este data în general de un monarh sau de justitie, osânditul este îngropat

pâna la bazin sau piept, restul corpului fiind expus pietrelor aruncate de multime. Acest mod de executie se aplica într-un procent

mai mare la femei ca la barbati. Motivul osândirii pot fi relatii extraconjugale, vrajitorie sau hotie.

Film: Lapidarea Sorayei

30

Page 31: Pedeapsa Cu Moartea

7. Ardere pe rug

Arderea pe rug a fost o pedeapsa aplicata, în special în Evul Mediu, celor acuzati de vrajitorie sau erezie. Executia celor condamnati

la moarte consta prin arderea lor de vii pe rug constituit dintr-o gramada de lemne. Aceasta metoda de executie la moarte a fost

aplicata din Evul Mediu timpuriu pâna în ultima perioada a acestei ere (secolul al XV-lea–secolul al XVI-lea). Sentinta era data de

inchizitie, fiind astfel executati cei învinuiti de vrajitorie sau erezie. Daca osânditul recunostea vinovatia faptei sale, atunci calaul îl

strangula înainte de aprinderea rugului sau i se legau saci cu praf de pusca pentru a simula focul Sodomei care, dupa Biblie, ar fi

ars sub o ploaie de foc. Vrajitoarele erau arse pe rug pentru ca sufletul lor sa ajunga în rai.

Arsul pe rug a fost practicat pâna în secolul al XIX-lea, fiind arse frecvent vaduvele împreuna cu cadavrul sotului decedat. Aceasta

moarte a vaduvei care îsi urma benevol sotul era considerata o fapta eroica; totusi, se presupune ca vaduva era obligata sa

accepte acest ritual barbar. Cu toate ca în anul 1829 aceasta practica este interzisa prin lege, se relateaza ca si în prezent se mai

practica acest ritual în unele regiuni din India.

31

Page 32: Pedeapsa Cu Moartea

8. Trasul in teapa

Trasul în teapa reprezenta o metoda de tortura foarte sadica si executie de mare efect asupra populatiei în timpul Evului Mediu.

Condamnatii la o astfel de pedeapsa erau strapunsi cu tepe si apoi agatati de obicei pe zidurile cetatilor pentru a crea o stare de

teama si a impune autoritatea domnului. Desi era foarte dura, metoda a dat roade în timpul lui Vlad Tepes, atacurile turcesti,

respectiv tâlhariile diminuându-se.

Scopul era de a rastigni omul în asa fel, încât moartea sa nu urmeze îndata, sa nu fie imediata, ca atunci când se taie capul cu

spada sau securea, ci omul sa sufere dureri cumplite timp de ore întregi sau chiar zile, pâna îsi dadea sufletul. Se pregatea un tarus

mare, mai lung decât statura unui om, care se va fixa în pamânt (mai rar, se taia si curata un pom subtire), vârful fiind ascutit ca

un cui si uns cu seu, ca sa alunece. Omul putea fi înfipt în acea teapa prin mijloc (burta sau spinare, capul si membrele atârnând

spre pamânt), dar era riscul de a strapunge un organ vital, si omul murea prea repede. Asadar, în metoda cea mai raspândita la

calaii lui Tepes, victimei culcate la pamânt, cu bratele legate la spate, i se înfigea teapa prin anus, tragând apoi de amândoua

picioarele legate cu frânghii la glezne. Apoi, se batea si cu un ciocan de lemn în celalalt capat al tepei, cu bagare de seama, pentru

a nu strapunge cele doua organe de care se stia ca provoaca moartea imediata: ficatul si inima. Omul statea astfel rastignit, în

chinuri cumplite, dar cu organele vitale functionând. Murea cu încetul de suferinta, de sete, de foame si de atacul corbilor care

veneau atrasi de miros.

Regele Frantei,Ludovic al XI- lea folosea adesea trasul in teapa.

9.Tragere in roata

Tragere pe roata, a fost o executie la moarte care nu mai are loc în zilele noastre. Ea era practicata cu o roata grea folosita de

calau cu care frângea oasele condamnatului. Cu aceasta metoda erau executati hotii de drumul mare, rasculatii, criminalii.

32

Page 33: Pedeapsa Cu Moartea

10. Injectia letala

Inainte de a fi executat prin injectia letala, condamnatului i se schimba hainele, i sa da ultima masa si i se permite sa faca un dus. Dupa ce acest ritual este indeplinit detinutul este dus in camera de executie unde este intins si legat pe o masa speciala, iar apoi i se introduc doua tuburi intravenoase in brate. Acestea sunt alimentate dintr-o anticamera, de unde este dirijata intreaga operatiune. Tot aici e o linie telefonica directa cu oficialitatile care au puterea sa opreasca executarea pedepsei la moarte. Condamnatul are voie la o ultima dorinta.

In momentul in care lichidul incepe sa curga prin tuburi, perdelele camerei de executie se trag pentru ca martorii sa poata urmari procesul. La fiecare executie

pot fi unul sau mai multi executori, dar acestia stau intotdeauna in anticamera. Injectia letala contine Thiopental Sodium, Pavulon si clorura de

potasiu.Thiopental Sodium este un barbituric care se foloseste in chirurgie ca anestezic. Doza obisnuita este 150 mg, dar in cazul injectiei letale se folosesc

5000 mg. Acesta este administrat cu scopul ca pacientul sa nu simta nicio durere cat mai este in viata. Apoi prin tuburi incepe sa curga Pavulon-ul, un relaxant

muscular care intr-o doza foarte mare poate duce la paralizarea diafragmei si a plamanilor. Acest medicament isi face efectul in 1 – 3 minute. O doza normala

este de 40 – 100 mcg pe kilogram, in timp ce pentru o executie se administreaza mai bine de 100 mg. Pentru a treia si ultima data, este introdusa intravenos

clorura de potasiu, care in supradoza provoaca infarct.

Nu toate statele folosesc si aceasta substanta, primele doua fiind suficiente pentru a omori un condamnat. De regula, clorura de sodiu se foloseste pentru

curatarea tuburilor intre doua doze diferite de medicamente. La mai putin de doua minute dupa administrare, pacientul este declarat mort. Urmeaza ca trupul

sau sa fie dus la legist pentru verificare, iar uneori i se face si autopsie. Familia va primi corpul abia dupa aceea, iar in cazul in care aceasta nu exista, trupul va

fi incinerat de autoritati.

11. Camera de gazare

Camerele de gazare au fost utilizate pentru executii multi ani la rand. Au devenit cunoscute mai ales dupa folosirea lor frecventa in Germania celui de-al doilea razboi mondial. In acea vreme au fost ucisi in acest mod milioane de oameni intr-unul dintre cele mai grave cazuri de genocid din secolul XX. In America, numai cinci state mai utilizeaza aceasta practica, iar condamnatilor la moarte li se ofera oportunitatea de a alege intre acest mod de executie si injectia letala.

33

Page 34: Pedeapsa Cu Moartea

Ultima gazare legala a fost facuta in 1999, cand germanul Walter LaGrand a fost executat in Arizona, Statele Unite ale Americii. Date neoficiale sustin ca in

Coreea de Nord sunt folosite camerele de gazare atat pentru executii, cat si pentru testarea pe detinuti a gazelor toxice.

12. Impuscare in cap

Executia prin impuscare este cea mai utilizata, peste 70 de state folosind-o. In Uniunea Sovietica, un glont in ceafa era cea mai frecventa metoda de executie

militara, dar si civila. Aceasta ramane inca foarte populara in China, singura diferenta fiind aceea ca glontul este tras in gat sau in cap.

In trecut, guvernul chinez cerea familiei condamnatului la moarte sa plateasca glontul. In Taiwan, prizonierul este mai intai injectat cu un anestezic puternic

pentru a-l lasa fara simtire, iar apoi ii este tras un glont in inima.

13. Pluton de executie

A fi executat de plutonul de executie este considerat de cei mai multi cea mai onorabila metoda de aplicare a pedepsei cu moartea, acesta fiind motivul pentru

care nu era folosita si in cazul criminalilor de razboi. Desi metodele difera de la tara la tara, in general condamnatul este legat la ochi si asezat langa un perete.

Apoi, un grup de barbati trag un singur glont in inima condamnatului. In unele cazuri, unui tragator i se da un glont orb, pentru a se simti mai putin vinovat, dar

niciodata nu se stie cine il are sau daca il are vreunul dintre ei. Idaho si Oklahoma sunt singurele state din America in care mai sunt legale plutoanele de

executie.

In Romania pedeapsa cu moartea este acceptata de 91% dintre romani. Daca s-ar face un referendum, 94% dintre romani ar vota

pentru retragerea cetateniei romilor care comit infractiuni in strainatate, iar un procent similar ar vota pentru reintroducerea

pedepsei cu moartea (91%).

Top 10 infractiuni ce primesc pedeapsa cu moartea

In multe tari ziua executiei este extravaganta si desfasurata intr-o maniera publica cu cat mai multi oameni participanti care se pot uita la tot profesul executiei.

Cu catuse, prizonierii femei si barbati sunt dusi in forma de parada, uneori chiar cu public, la locul executiei. Acolo ori sunt spanzurati, ori electrocutati, ori

omorati cu o injectie letala, ori impuscati sau li se taie gatul. Crimele ce primesc pedeapsa cu moartea sunt cunoscute drept crime capitale sau ofense capitale.

In trecut pedeapsa capitala era practicata de foarte multe societati, chiar daca in prezent doar 58 de natiuni o mai practica, in conditiile in are aproape 96 de tari

au inlaturat-o. Cei mai multi oameni sunt executati in China, aproape 5000 anual, apoi in Iran peste 200 anual si apoi in Coreea de Nord cu peste 60 de oameni

anual. Nu sunt de uitat nici alte tari care au cateva zeci de infractori pedepsiti cu moartea in fiecare an precum Yemen, Statele Unite, Arabia Saudita, Libia sau

34

Page 35: Pedeapsa Cu Moartea

Siria.Iata 10 infractiuni care inca mai primesc pedeapsa cu moartea in unele tari precum China, Iran, Burma sau Arabia Saudita. Multe alte tari baneaza total

pedeapsa cu moartea considerand ca incalca drepturile omului la viata si ca este o pedeapsa teribila ce incalca valorile morale cu care ne-am nascut.

10. Terorismul

Terorismul este una dintre infractiunile ce primesc pedeapsa cu moartea. India si Statele Unite au incercat prin actiuni drastice sa faca oamenii sa inteleaga ca

terorismul este o crima extrem de grava ce merita o pedeapsa la fel de aspra. In martie 2010 Mohammed Ajmal Kasab a fost condamnat la moarte prin

spanzurare pentru rolul pe care l-a jucat in bombardarile de la Mumbai. Terorismul este o tactica de lupta neconventionala folosita pentru atingerea unor

obiective politice bazandu-se pe acte de violenta spectaculara asupra unui numar mare de oameni. Nu poate exista niciun fel de justificare morala pentru actele

teroriste indiferent de motivele invocate.

9. Adulterul

Daca cineva a comis adulter este condamnat la moarte de catre propria familie. Vinovatii sunt loviti cu pietre si uneori chiar impuscati in public. Aceasta practica

este un fenomen in crestere in tarile vestice si estice si mai ales in Arabia Saudita. In Iordania se spune ca cine isi descopera sotia sau una dintre rudele de sex

feminin in timp ce comite adulter si o omoara sau raneste este scapat de orice raspundere penala. Cand vorbim despre uciderea cu ajutorul pietrelor a  celui

care a comis adulter,  ne referim la faptul ca vinovatul este pus in mijlocul unei multimi care arunca cu pietre in el pana la moarte.

8. Spionajul

Nimanui nu-i plac spionii, mai ales Statelor Unite. In Iran un student al Universitatii din Texas a fost arestat deoarece se credea ca spioneaza. Sentinta data a

fost pedeapsa cu moartea. De asemenea si in China spionatul primeste pedeapsa cu moartea. In trecut Iran l-a executat pe Meit Tobianski fara dovezi clare ale

vinovatiei precum s-a intamplat si in Statele Unite cu executarea lui Rosenbergs. Spionajul presupune un guvern sau un individ ce doreste sa obtina informatii

ce sunt considerate a fi secrete sau confidentiale, fara a se cere permisiunea celui care le detine.

7. Crima de gradul I

Destul de interesant este faptul ca destule tari precum Statele Unite inca includ crimele obisnuite in infractiunile ce sunt pedepsite cu moartea. In Michigan nu

se da pedeapsa cu moartea indiferent de crima facuta. Crima de gradul intai este reprezentata de orice fel de crima care este intentionata si premeditata. Spre

exemplu in Washington daca o persoana a comis crima de gradul intai nu va primi alta pedeapsa decat inchisoare pe viata sau pedeapsa cu moartea.

6. Tradarea de tara

Tradarea impotriva guvernului, natiunii si a tarii este pedepsita cu moartea. Cel mai faimos caz este cel al lui Rosenberg din America in anul 1950. Cuplul

fusese acuzat de spionaj asupra Uniunii Sovietice. Este considerat ca Rosenberg a fost initiatorul unor importante elemente ideologice naziste, inclusiv teoria

rasiala si persecutia evreilor. Acesta a fost acuzat de crime de razboi, gasit vinovat, condamnat la moarte si executat prin spanzurare.

5. Violul

In Iran crimele sexuale si violul inca mai sunt pedepsite cu moartea. De asemenea se aplica pedeapsa cu moartea si adulterului, pedofiliei si a sodomiei. In

cazul violului singurul mod in care se desfasoara executia este prin spanzurare. Si sodomia este pedepsita prin spanzurare. Iran este prima tara din lume care a

adoptat metoda executiei prin spanzuarare, acum mai bine de 2500 de ani

4. Citirea de informatii straine

Multi oameni din Coreea de Nord nu stiu ce este internetul. Guvernul interzice populatiei sa foloseasca internetul si sa citeasca informatii care sunt straine tarii.

Daca oamenii sunt prinsi ca au trecut resctrictiile impuse de securitate sunt potriviti pentru executie. In Coreea de Nord pedeapsa capitala este folosita pentru

multe infractiuni dar in special pentru citirea media care nu este aprobata de guvern. Executiile sunt realizate in public.

3. Traficul de droguri

Multe tari precum China si Iran dau traficantilor de droguri pedeapsa capitala. Aceasta este una dintre cele mai intalnite pedepse pentru aceasta infractiune. In

China trei oameni au fost decapitati pentru aceasta infractiune iar Iran a spanzurat peste 22 de infractori pentru aceleasi lucruri. In China sunt executati cei mai

multi oameni anual, iar executia strainilor este foarte rar intalnita desi exista.

2. Complotul impotriva conducatorului

Persoanele care traiesc in Coreea de Nord si Malaezia nu au voie sa comploteze impotriva conducatorului. Daca sunt prinsi, acestia vor primi pedeapsa cu

moartea. Mai demult a existat un grup care a complotat impotriva regelui din Malaezia. Acestia s-au imbracat in uniforme de ofiteri de armata si au spus ca fac

o inspectie surpriza a taberei unde se afla armata. Acesta a fost primul grup pedepsit pentru o asemenea infractiune in Malaezia. Patru dintre ei au fost

condamnati la moarte si ceilalti au primit inchisoare pe viata. Cei pedepsiti cu moartea au fost spanzurati in inchisoare.

1.Apartinerea la regimul de stanga

Multe tari precum China si Burma au o atitudine stricta cand vine vorba despre adeptii miscarii de stanga care incearca sa se integreze in tara lor. In Burma un

calugar a fost executat deoarece a incercat sa distruga Junta in 2004.

Cea mai veche condamnare la moarte păstrată până în prezent este conţinută în papirusurile de la Amherst, o serie de liste ale proceselor oficiale din Egipt, datând din jurul anului 1500 î. Hr. Infractorul era un adolescent, infracţiunea sa era înregistrată simplu drept “magie”, iar felul morţii

35

Page 36: Pedeapsa Cu Moartea

era lăsat la latitudinea sa (prin otrăvire sau înjunghiere), călăul fiind chiar el. Cadavrul său urma să fie cedat familiei pentru a fi înmormântat.

Această sentinţă era destul de sofisticată prin comparatie cu prima pedeapsă capitală înregistrată în Europa: în Anglia secolului al V-lea î.Hr., condamnaţii la moarte erau aruncaţi într-o mlaştină; o poziţie fără scăpare, ce elimina cheltuielile de înmormântare.

La Roma, în aceeaşi perioadă, un cetăţean putea fi executat pentru multe infracţiuni grave, dar şi pentru aspecte mai triviale, după cum se explica în cele Douăsprezece table de legi: pentru “publicarea de pamflete”, pentru intonarea unor “cântece insultătoare” la adresa unor înalţi funcţionari, pentru “înşelarea unui client de către patron” şi pentru “tulburarea liniştii din cetate în timpul nopţii” – toate acestea fiind, în prezent, distracţii obişnuite.

În 523, Teodora s-a căsătorit cu Iustinian, pe atunci „magister militum praesentalis” în Constantinopol. La ascensiunea sa pe tronul Imperiului Roman

din 527, Iustinian I a făcut-o asociată la guvernarea imperiului şi se pare că o considera un partener deplin în guvernarea lor. Acest fapt s-a dovedit o

decizie înţeleaptă. O femeie cu o voinţă puternică, ea a dovedit un talent remarcabil pentru guvernare. La răscoala Nika din 532, sfaturile ei şi faptul

că a militat pentru un răspuns hotărât şi sever a dus la înfrângerea răscoalei şi, probabil, la salvarea imperiului. De asemenea, ea a ajutat la

reducerea rupturii din cadrul creştinismului care se lărgise în acea perioadă; probabil, ea a contribuit la eforturile intense ale lui Iustinian de a-i împăca

pe monofiziţi cu ortodocşii.

După spusele lui Procopius, Teodora a fost prima susţinătoare importantă şi practicantă din Bizanţ a avortului; de asemenea, ea susţinea dreptul

femeilor căsătorite la adulter şi dreptul femeilor de a fi angajate, ajutând la protejarea şi "delectarea" lor; de asemenea, ea a fost un fel de

susţinătoare a prostituatelor şi asupriţilor. Cel mai important este faptul ca ea e propus pentruprima data pedeapsa cu moartea pentru viol!!!

36