pedagogie i curs 3 sinteza

8
MANAGEMENTUL CALITĂȚII ÎN EDUCAȚIE: REPERE TEORETICE ȘI CONSIDERAȚII ASUPRA ABORDĂRILOR ROMÂNEȘTI Conspect cap. omonim din lucrarea Cucoș, Constantin (coord.), 2009. Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Iași, Polirom, p.65-87 Scopul cursului: 1.prezentarea unor aspecte teoretice ale managementului calității în educație; 2. racordarea acestora la realitățile românești în domeniu (legislație, metodologii, practici în instituțiile școlare). I. Calitatea în educație II. Repere în evoluția managementului calității III. Asigurarea calității procesului și sistemului de învățământ din România I. Calitatea în educație În sens general, calitatea reprezintă o caracteristică intrinsecă a unui produs, serviciu, instituție etc. care se reflectă în / sporește valoarea acestuia; este o caracteristică dinamică, susceptibilă la îmbunătățiri . Sallis, 2002 apud Cucoș menționează două abordări complementare ale conceptului calitate: - perspectiva procedurală (“a face lucrurile bune”): măsurarea conformității unui produs, serviciu etc. cu standarde prestabilite prin proceduri riguroase de control și asigurare a calității (standardele/ indicatorii de calitate trebuie să fie precis formulați și să indice arii de performanță măsurabile – de ex. în domeniul educațional un indicator este promovabilitatea la examenele naționale pentru fiecare instituție școlară); - perspectiva transformațională (“a face lucrurile bine”): vizează aspecte indirecte cum ar fi responsabilitatea față de client sau responsabilitatea socială prin îmbunătățire continuă, transformare organizațională, orientare către relații interpersonale, strategii de satisfacere optimă a nevoilor clientului (în domeniul educațional de ex. motivarea personalului didactic pentru susținerea educației centrate pe elev, în condițiile unui leadership eficient). Managementul calității reprezintă o paradigmă organizațională privind dezvoltarea sistemelor de calitate în instituții (publice/private) constând în managementul proceselor care asigură și îmbunătățesc continuu concordanța cerere-ofertă: 1

Upload: iondan

Post on 31-Dec-2015

13 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

pedagogie

TRANSCRIPT

Page 1: Pedagogie I Curs 3 Sinteza

MANAGEMENTUL CALITĂȚII ÎN EDUCAȚIE: REPERE TEORETICE

ȘI CONSIDERAȚII ASUPRA ABORDĂRILOR ROMÂNEȘTI

Conspect cap. omonim din lucrarea Cucoș, Constantin (coord.), 2009. Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Iași, Polirom, p.65-87

Scopul cursului: 1.prezentarea unor aspecte teoretice ale managementului calității în educație; 2. racordarea acestora la realitățile românești în domeniu (legislație, metodologii, practici în instituțiile școlare).

I. Calitatea în educațieII. Repere în evoluția managementului calitățiiIII. Asigurarea calității procesului și sistemului de învățământ din România

I. Calitatea în educație

În sens general, calitatea reprezintă o caracteristică intrinsecă a unui produs, serviciu, instituție etc. care se reflectă în / sporește valoarea acestuia; este o caracteristică dinamică, susceptibilă la îmbunătățiri.

Sallis, 2002 apud Cucoș menționează două abordări complementare ale conceptului calitate:- perspectiva procedurală (“a face lucrurile bune”): măsurarea conformității unui produs, serviciu etc.

cu standarde prestabilite prin proceduri riguroase de control și asigurare a calității (standardele/ indicatorii de calitate trebuie să fie precis formulați și să indice arii de performanță măsurabile – de ex. în domeniul educațional un indicator este promovabilitatea la examenele naționale pentru fiecare instituție școlară);

- perspectiva transformațională (“a face lucrurile bine”): vizează aspecte indirecte cum ar fi responsabilitatea față de client sau responsabilitatea socială prin îmbunătățire continuă, transformare organizațională, orientare către relații interpersonale, strategii de satisfacere optimă a nevoilor clientului (în domeniul educațional de ex. motivarea personalului didactic pentru susținerea educației centrate pe elev, în condițiile unui leadership eficient).

Managementul calității reprezintă o paradigmă organizațională privind dezvoltarea sistemelor de calitate în instituții (publice/private) constând în managementul proceselor care asigură și îmbunătățesc continuu concordanța cerere-ofertă:

- implementarea unei politici privind calitatea într-o organizație, viziune care să fie împărtășită de toți membri organizației;

- politică concretizată într-un plan concret, coerent și riguros de activitate/acțiune, cu pârghii de conducere, control, asigurare a calității, dezvoltarea profesională a membrilor organizației pentru dobândirea competențelor necesare atingerii obiectivelor stabilite, evaluare internă și externă, strategii de ameliorare/optimizare,

toate acestea implicând transformări organizaționale pe termen lung.

Cultura calității într-o organizație pornește de la valori împărtășite de toți membri și se bazează pe angajamentul personal și profesional al tuturor membrilor, responsabilizarea fiecăruia pentru deciziile pe care le ia și acțiunile pe care le întreprinde, comunicare deschisă, lucru în echipă, sensiblitate la nevoile celuilalt, formare în domeniul calității.

InteractivitateIdentificați elemente de management al calității în instituția unde învățați și, după caz, la locul de muncă.

1

Page 2: Pedagogie I Curs 3 Sinteza

II. Repere în evoluția managementului calității

II.1 Contribuții la apariția și dezvoltarea managementului calității

Personalități in domeniu: Edward DEMING, Joseph JURAN, Philip B.CROSBY, Tom PETERS

Edward DEMING (1900-1993, plan-do-check-act ), în cartea Out of the Crisis , identifică surse ale ineficienței unei companii (1. absența scopurilor constante (eventual schimbarea frecventă a scopurilor), ceea ce demotivează angajații; 2. proiectarea activității pe termen scurt care împiedică dezvoltarea durabilă; 3. evaluarea performanței individuale prin rezultate vizibile, cuantificabile care generează goana după dovezi, diplome și dezorientarea în raport cu activitățile relevante de creșterea calității produselor, serviciilor; 4. inexistența unui nucleu de angajați stabili într-un loc de muncă) și propune 14 principii de acțiune managerială posibil de adaptat și aplicat în spațiul educațional pentru creșterea calității:

Principii manageriale generale Aplicații în educație

1.Formularea de scopuri constante în vederea dezvoltării companiei (creșterii competitivității serviciilor, produselor și a nr.locurilor de muncă)

Școlile să vizeze constant creșterea atractivității pentru beneficiari (angajați, părinți, elevi)

2.Adoptarea filosofiei de îmbunătățire a calității Demers continuu centrat pe elev (dezvoltare integrală)

3.Reducerea dependenței față de inspecție Înlocuirea treptată a inspecției școlare cu mecanisme interne de control și asigurare a calității

4.Stoparea practicilor de achiziție strict după preț Achiziția resurselor (manuale, auxiliare, material didactic etc.) care corespund celui mai bun raport calitate-preț

5.Îmbunătățire constantă a sistemului de producție Creșterea calității educației reduce costurile ulterioare ale asistenței psihopedagogice și sociale

6.Formarea personalului la locul de muncă Formare profesională continuă a personalului școlii (cadre didactice, personal administrativ, auxiliar)

7.Leadership eficient Descentralizarea responsabilității și autorității în școală prin asumare conștientă și voluntară de roluri complexe de către angajați

8.Eliminarea fricii Cadrele didactice să aibă libertatea de a inova în condiții securizante

9.Eliminarea barierelor între departamente Reunirea departamentelor, comisiilor metodice etc. în activități comune, interdisciplinare, pentru a asigura comunicarea și coerența

10.Înlocuirea sloganurilor cu activități concrete de creșterea calității muncii angajaților

Formare profesională continuă a personalului școlii, fiecare angajat să învețe să-și facă meseria mai bine

11.Eliminarea standardelor de productivitate de natură numerică

Încurajarea raportării la standarde calitative (nu cantitative) în evaluarea elevilor, cadrelor didactice

12.Încurajarea exprimării profesionale a angajaților (experimentare și inovație)

Recunoașterea și încurajarea contribuției unice a fiecărui angajat la succesul instituției (experimentare, inovație)

13.Instituirea de programe de educație și dezvoltare personală

Responsabilizarea tuturor angajaților în organizarea propriului program de dezvoltare profesională și personală

14.Implicarea tuturor angajațiilor în transformarea companiei

Antrenarea angajaților la toate nivelurile și etapele planului de dezvoltare

2

Page 3: Pedagogie I Curs 3 Sinteza

Joseph JURAN (1904-2008): calitatea presupune atingerea unor indicatori în elaborarea produsului și consultarea anterioară a clienților în stabilirea indicatorilor.

Juran consideră că managementul strategic al calității presupune planificare riguroasă:- identificarea clienților (în educație avem: clienți interni – cadre didactice, personal auxiliar și

administrativ; clienți externi – direct aceștia sunt elevii, studenții și indirect părinții, angajatorii, societatea în ansamblu ca beneficiară a procesului educațional);

- determinarea nevoilor clienților și resemnificarea acestor nevoi în termeni de procese/acțiuni ce trebuie îmbunătățite;

- dezvoltarea, optimizarea unui produs care să răspundă nevoilor clienților și nevoilor furnizorilor;- dezvoltarea, optimizarea, adaptarea și realizarea procesului de producție și a produsului la

condițiile concrete de funcționare a companiei.“Produsele” educației reprezintă un subiect care depășește granițele managementului.Școala trebuie să admită că eșecul școlar al unui elev este cauzat (și) de procese și activități inadecvate potențialului și nevoilor sale – și mai puțin de caracteristicile sale personale (după Mukhopadhyay apud Cucoș p.73).

InteractivitateEducația este un produs sau un serviciu?

Philip B.CROSBY (1926-2001) 1. Quality is free: calitatea nu presupune creșterea cheltuielilor, ci responsabilitatea fiecărui angajat pentru acțiunile sale: dacă angajatul își face de la început treaba bine, scad cheltuielile cu costurile de producție (reparații, teste, inspecții, rebuturi);2. Zero defects: plan acțional preventiv care presupune stabilirea scopurilor, sensibilizarea și implicarea voluntară a angajaților în managementul calității, comisie pentru îmbunătățirea calității (stabilirea indicatorilor pentru succes/eșec, identificarea cauzelor care au produs eșec, plan de ameliorare etc.), formarea personalului, reluarea procesului managerial.

În educație sunt voci care au sugerat o analogie între principiile lui Crosby și modelul învățării depline (mastery learning – J.Carrol, 1963), vizând ameliorarea practicilor educaționale încât să se creeze contexte favorabile succesului fiecărui elev.

Tom PETERS propune un model de management al calității în educație centrat pe lider puternic, care trebuie să demonstreze prin atitudine și comportament aderarea la un sistem de valori coerent și să își asculte colegii, să le ofere asistență și consiliere imediată.

Descrie caracteristici ale organizațiilor cu management eficient al calității:- preocupare constantă, permanentă, pentru creșterea calității, bazată pe implicarea emoțională și

acțională a tuturor actorilor educației;- îmbinarea pasiunii profesionale cu rigoare în decizii, acțiuni;- măsurarea periodică a calității prin raportare la indicatori specifici;- recompensarea activității de calitate;- formarea personalului în scopul aplicării măsurilor de asigurarea calității;- crearea unor echipe de lucru multifuncționale;- încurajarea pașilor mici în îmbunătățirea calității;- promovarea de finalități, teme, acțiuni inovatoare în transformarea organizației;- înființarea unei echipe de monitorizare internă a calității;- reducerea costurilor ca urmare a implementării sistemului de management al calității (după Cucoș,

p.75).

3

Page 4: Pedagogie I Curs 3 Sinteza

II.2 Dezvoltarea practicilor de management al calității:

- inspecția (evaluare post-factum a caracteristicilor produselor, serviciilor; nu permite îmbunătățirea pe parcurs, implică reluarea integrală a procesului, poate genera percepții deformate);

- controlul calității (testarea/evaluarea constantă pe parcursul procesului, criterii de calitate, monitorizare internă parțială a activităților);

- asigurarea calității (controlul sistematic al procesului și orientare spre prevenirea deficiențelor, evaluarea și acreditarea externă a instituțiilor, delegare de responsabilități, audit, analiză complexă a cauzalității);

- managementul calității totale (implicarea tuturor actorilor dintr-o organizație condusă de lider eficient: viziune, scop clar, strategie, muncă în echipă, instrumente manageriale – respectiv cultură, participare și comunicare organizațională).

Liderul eficient – își inspiră și provoacă colegii la muncă la cel mai înalt grad...depășind consecvent limita (după Murgatroyd apud Cucoș p.76); comportament echilibrat, atent la variabile, la opiniile colegilor, conectat la cultura echipei educaționale pe care o conduce, viziune globală asupra organizației.

InteractivitateArgumentați înlocuirea inspecției tradiționale prin mecanisme de control sau asigurare a calității în educație.

III. Asigurarea calității procesului și sistemului de învățământ din România

III.1 Cadrul legislativ și instituțional

OUG nr.75/ 2005, L nr. 87/ 2006, L nr.1/2011, OUG nr. 75/2011 ș.a. reglementări, a se vedea http://www.aracis.ro/cadrul-legislativ/

L nr. 87/ 2006 pentru aprobarea OUG nr.75/ 2005 privind asigurarea calității în educație – structură:

Cap. I, Dispoziții generale (introduce conceptele specifice managementului calității aplicabil educației românești)Cap. II, Metodologia asigurării calității educației (definește domeniile, criteriile, standardele, standardele de referință și indicatorii de performanță cu care se operează în evaluarea calității);Cap. III, Asigurarea internă a calității educației (stabilește structurile responsabile de managementul calității la nivelul fiecărei instituții și atribuțiile acestora);Cap. IV, Evaluarea externă a calității educației precizează rolul, atribuțiile și statutul celor două organisme înființate cu acest scop:

- Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar ARACIP,- Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior ARACIS;

Cap. V, Acreditarea organizațiilor furnizoare de educație și a programelor de studiu (etapele și procedurile de parcurs pentru obținerea acreditării unui program de studiu sau a unei instituții);Cap. VI, Dispoziții tranzitorii și finale

III.2 Domenii, criterii, standarde și indicatori de asigurare a calității procesului și sistemului de învățământ din România

Domeniile: capacitatea instituțională / eficacitatea instituțională / managementul calității.

În 2007, ARACIP propunea ca evaluarea nivelului de calitate să se facă pentru fiecare indicator în parte (v. procedura) și după gradul de îndeplinire a standardelor de calitate aprecierea finală putea fi una dintre: satisfăcătoare, bună, foarte bună, excelentă. Ulterior, raportarea la standarde s-a practicat în termenii minimum, maximum, de referință.

4

Page 5: Pedagogie I Curs 3 Sinteza

Cum se ajunge la descriptorii de performanță în asigurarea calității?

Exemplificare ARACIP pentru domeniul managementul calității, primul criteriu “Strategii și proceduri pentru asigurarea calității” (Cucoș p.84-85):

Criterii Subdomenii Indicatori Descriptori de calitatea.Strategii și proceduri pentru asigurarea calității

1. Autoevaluarea instituțională

1.1 Existența și aplicarea procedurilor de autoevaluare instituțională

- Existența unui manual propriu de autoevaluare

2. Managementul calității la nivelul organizației

2.1 Existența și aplicarea procedurilor interne de asigurare a calității

- Certificarea sistemului de management al calității cf. modelelor naționale și internaționale recunoscute- Participarea la rețele naționale/internaționale de excelență sau de bune practici- Participarea unității școlare la premiile naționale/europene de calitate/ excelență- Existența unor sisteme de consiliere/consultanță pentru absolvenți

2.2 Dezvoltarea profesională a personalului

Existența programelor individualizate de dezvoltare profesională și personală pentru toți angajații unității școlareSusținerea financiară (contractuală) a participării personalului didactic și de conducere la programe masterale, doctorale și/sau programe de formare și dezvoltare profesională în țară și în străinătate

...Politica de asigurare a calității își atinge scopul în măsura în care actorii educaționali îi înțeleg și apreciază autentic rostul,

probând prin decizii, atitudine, comportament responsabil.

5