SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT.

STRUCTURĂ, NORMATIVITATE, FUNCȚIONALITATE

Conspect cap. omonim din lucrarea Cucoș, Constantin (coord.), 2009. Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Iași, Polirom, p.15-30

Scopul cursului: cunoașterea/ interiorizarea specificului și dinamicii unui sistem de învățământ

Cuprins:I. Instituționalizarea educației – o necesitate?II. Educația – o acțiune predeterminată și programatăIII. Transferabilitatea competențelor între sistemele naționale de învățământIV. Reforma sistemului educativ...permanentăV. Educația – raționalistă sau umanistă?

I. Instituționalizarea educației – o necesitate?

Timp de milenii educația s-a făcut difuz, prin pârghii “naturale”.Instituționalizarea (instruire rațională, structurată, organizată) ei s-a produs cu scopul eficientizării rezultatelor (+), dar comportă și aspecte (-): restrânge libertatea individului, masificare, rețeaua socială implicată își atinge mai mult sau mai puțin obiectivele declarate.

Interactivitate: Faceți un inventar de situații cu potențial educativ, altele decât cele derulate/tutelate de școală.

SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT – note fundamentale:- subsistem al sistemului social , specializat în ofertă educațională multinivelară (adaptată la nevoile

beneficiarilor și sub influența liniilor de forță politică, pedagogică, filosofică, valorică);- se compune din elemente care inter-relaționează (decizional, juridic, didactic) :

cumul de instituții; normativitate în cadru legal; funcționalitate efectivă (intrări, ieșiri, resurse, efecte, feedback) care trebuie să fie adapatabilă la

specificul și dinamica realității sociale (diferă de la țară la țară și variază în timp)-> procese periodice de evaluare;

- componente: organizatorică (instituții conexe); material-economică (surse materiale, umane, informaționale, financiare); managerială (structuri de conducere, coordonare, control); relațională (conexiuni multiple intra- și intersistemice);- trebuie gândit ca instrument de fasonare a ființei umane, de investiție în capitalul uman ca sursă a

evoluției (chiar dacă efectele nu se evidențiază direct și imediat).

În România, după 1989, tot suntem în reformă (mai mult sau mai puțin fericită) a: cadrului legislativ, ofertei curriculare, reorganizarea unităților de învățământ, programe de formare inițială și continuă a profesorilor, generalizarea învățământului obligatoriu de 10 ani, descentralizare continuă.

Interactivitate:Din perspectiva dvs. (de elev/student) ce schimbări considerați oportune ca acesta să devină mai performant (de exemplu procent mai mare de promovabilitate la Bac v. ~56% în 2013)?

1

STRUCTURA sistemului de învățământ include:- niv. național, autoritate centrală: Ministerul Educației Naționale- niv. regional: inspectoratele școlare + C.C.D., agenții pentru monitorizarea calității, evaluare etc.- niv. local: unitățile de învățământ (grădinițe, școli, licee, universități) + cluburile și palatele copiilor

Nivelurile unităților de învățământ: - învățământ preșcolar (3-6/7 ani; grădinițe cu program normal/prelungit/saptămânal; nivel I

socializare gr.mică și mijlocie, nivel II pregătire pentru școală gr. mare și pregătitoare);- învățământ general obligatoriu de zece clase (primar cls. 0-IV / secundar inferior cls. V-IX)- învățământ secundar superior (liceu cls.X-XII/XIII; școala de arte și meserii;

liceele (zi, seral, FF), finalizate cu bacalaureat, cu trei filiere (fiecare cu profiluri și specializări):-teoretică – profiluri: real, uman-tehnologică: exploatarea resurselor naturale / protecția mediului / servicii / tehnic-vocațională: artistic, sportiv, teologic;

școlile de arte și meserii (zi, seral, 2-4 ani funcție de profil) primesc numai absolvenți cu certificat de capacitate, se finalizează cu examen de absovire și diplomă ce atestă calificarea în meseria respectivă, absolvenții pot continua cu liceu seral după concurs de admitere;

- învățământ postliceal (organizat de MEN (și) la cererea agenților economici, 1-3 ani fcție de complexitatea profesiei, nomenclatorul specializărilor stabilit de MEN cu MMSS, admitere prin concurs, de ex. școli de maiștri);

- învățământ superior, profiluri:univesitar și pedagogic, medico-farmaceutic, tehnic, agricol, economic, juridic, artistic; organizat cf. Bologna 3-2-3 ani

-licență, între 180-240 credite cf. ECTS;-master, între 90-120 credite;-doctorat;-studii postdoctorale.

FUNCȚIILE sistemului de învățământ: socială/ economică/ culturală/ pedagogică

PRINCIPII DE FUNCȚIONARE a sistemului de învățământ:- principiul accesibilității;- principiul deschiderii învățământului (se poate intra/ieși din sistem la orice nivel);- principiul pluralismului educațional (coexistă învățământ de stat/ particular/ confesional);- principiul particularizării structurii și conținutului educativ la specificul publicului școlar;- principiul funcționalității (norme juridice, etice, didactice - explicite);- principiul autoconstrucției, autoreglării, perfecționării (prin mecanisme interne/externe de evaluare).

Interactivitate: În ce măsură se conformează sistemul de învățământ românesc la aceste principii?

Învățământul, o formă școlară caracterizată prin:- contract didactic între formator și cel care învață (obligații reciproce);- organizare centrată pe învățare;- statuarea unei practici sociale distinctive și separate cu relativă autonomie față de alte alte raporturi

sociale de putere;- existența unui curriculum și a unei planificări a acestuia;- exercitarea unei transpoziții didactice (organizare proprie în vederea transmisiei/asimilării);- impunerea unui timp didactic;- disciplină (ordine intelectuală și corporală, concentrare, efort, acțiune voluntară);- raportarea la norme de excelență (sistem de referință pentru randamentul școlar).

2

Interactivitate: Aduceți patru argumente pro educație drept cea mai înțeleaptă investiție socială.

II. Educația – o acțiune predeterminată și programată

Trăim în “epoca planificării” în vederea creșterii productivității (muncii). Și educația, demers teleologic, este proiectată la nivel macro (planuri de învățământ, programe) și micro (proiectarea unităților de învățare, a lecțiilor):- pentru a se racorda la proiectele celorlalte instituții social-comunitare (funcție de

conceperea/dirijarea procesului de învățământ, școala poate deveni sau nu constrângătoare, ignorând potențialul particular al elevului);

- pentru a asigura trecerea eficientă de la teorie la practică;- pentru a identifica, atrage și genera bunuri și servicii.

III. Transferabilitatea competențelor între sistemele naționale de învățământ

Sistemul de credite transferabile (ECTS) vizează facilitarea recunoașterea reciprocă a unor trasee de formare realizate în așezăminte/ sisteme de învățământ diferite (dpdv lingvistic, național, cultural, organizațional etc.), permițând studențiilor o formare profesională în arii de formare distincte, funcție de nevoi, interese etc.

Creditul de studii transferabile = o valoare numerică alocată unei activități didactice (curs, seminar, laborator) prin care se aproximează cantitatea de muncă efectuată de educat în vederea însușirii unei materii.

În ce măsură sunt însă echivalabile competențele (trans-cultural, temporal etc.)? Partial. Convertibilitatea pune în discuție criteriile evidenței competenței (v. criteriile de acordare a unei notei 10 variază între profesori).

Regula jocului: să se încerce echivalarea de competențe comparabile, echivalabile, interșanjabile – prin instrumente simple, nu care să provoace complicații tehnice, birocrație, scurtcircuit administrativ.

IV. Reforma sistemului educativ...permanentă

În ce măsură școala (noastră) pregătește individul pentru inserția optimă în viața reală socială și economică? E nevoie de rezonanță, compatibilizare a celor două dimensiuni interdependente valoric . Proiectul axiologic se articulează prin acordarea interiorului (școala și “oamenii școlii” ) cu exteriorul (instanțe ce comandă învățământului ce și cât trebuie să facă).

Interactivitate: Unii analiști propun prevalența puterii educației asupra “stării” societății. Acceptați ipoteza? Argumentați.

Școala românească fluctuează după cum dictează puterea politică, neavând asigurat un “nucleu dur” de pedagogi, didacticieni reali! (nu din diplome fără acoperire) care să operaționalizeze elementele progamatice clamate de conducători și să asigure o anumită stabilizare, continuitate organică a sistemului.

Interactivitate: “Actanții” de jos (cadrele didactice de rând) pot intervene în “corijarea” unor măsuri venite “de sus” discutabile, neadecvate realităților concrete? Dați trei exemple de astfel de posibilități.

3

V. Educația – raționalistă sau umanistă?Orice demers formativ pregătește individul să facă față solicitărilor exterioare (integrare în

comunitate, inserție optimă pe piața muncii), dar și interioare (cunoaștere de sine, atitudine valorică față de exterior).

Există tendința spre acumulare de cunoștințe, predilect rațional-pragmatice, în defavoarea spiritului, emoției și reflecției. (Individul “să știe”, “să știe să facă”, nu prea interesează ce este el, ce are pe dedesubt, ce crede, ce poate să devină -> “bestii exacte (profesioniști remarcabili), imorale”.)

Finalitatea autentică a educației stă în pregătirea persoanei pentru a sesiza semnificațiile adânci ale realității dinafara și dinăuntrul nostru (efort subiectiv de filtrare, reflectare)... în timp ce învățământul actual tinde să devină unul de masă („cu clasa”, nu maestru-discipol), impersonal, concentrat pe profit și randament:

“Dominația numărului (ca temei și legitimitate a deciziei) constituie un mare pericol pentru prosperitatea și sănătatea unei societăți dacă se pierde din vedere calitatea indivizilor care o compun și a relațiilor dintre ei.” (G.Albu 1998, apud op.cit.)

O societate sănătoasă are nevoie de oameni în stare să se înțeleagă, să se autoconducă, să-și lărgească libertatea și să o folosească benefic pentru sine și lume. Educația care nu se adresează interiorității rămâne incompletă și chiar nocivă.

4